Revolta cartofilor

autor:Cristina
versiune audio: Cosmin Stan

Undeva, nu chiar departe de noi, a fost odată o fermă unde creșteau mii de cartofi.
Ferma era mare, modernă, scăladată mai toată ziua în soare, iar viața cartofilor era în general una
liniștită și veselă. În special cea a cartofilor mici.
Puii de cartofi se trezeau devreme și se jucau sau pălăvrăgeau între ei până la ora Stropitului cu
Soluție. Când se apropia Stropitul, toți puii făceau liniște, închideau ohii și așteptau cuminți. Unii
mai trișau și deschideau ochii curioși, dar părinții le spuneau imediat să-i închidă la loc ca nu
cumva să le intre Soluția în ochi. Toți cartofii, inclusiv puii lor, știau că Stropitul e foarte
important. Soluția îi făcea să crească mari și rotunzi chiar dacă îi ustura puțin.
Coco, șoricelul de câmp care era și poștașul fermei îi auzise pe oameni vorbind des despre cât de
important e Stropitul cu Soluție. Curios din fire, Coco tot mergea la căsuța de la fermă și trăgea
cu urechea la ce vorbeau oamenii de acolo. Apoi dădea fuga înapoi în câmp și îi povestea totul
cartofului Paco, iar Paco ducea veștile mai departe în toate cuiburile de cartofi.
Paco era cel mai bătrân locatar al fermei. Nu se știe cum de fiecare dată a scăpat la Cules. Poate
pentru că era pătat, găurit pe ici pe colo și nici nu crescuse foarte mare. Deși le spunea tuturor ca
Stropitul e important, bătrânul cartof se ascundea de fiecare dată când oamenii împăștiau Soluția.
Tocmai de aceea, ca să nu ajungă pătați și găuriți ca Paco, niciun cartof nu se ascundea așa cum
făcea el. Dupa fiecare Stropit, puii de cartofi se simțeau moleșiți așa că dormeau puțin în timp ce
părinții lor povesteau între ei vrute și nevrute. Iar cel mai mult povesteau despre unde vor ajunge
după Cules.
Culesul e cel mai important moment din viața unui cartof. În acea zi oamenii hotărăsc ce vor face
cu ei, unde îi vor trimite. Și să știți că toți cartofii își doresc să ajungă în final într-o burtică
sănătoasă. Ăsta e rostul lor.
După ce își făceau somnicul de după-amiază, puii de cartofi se jucau, râdeau, dansau și apoi
așteptau Udatul cu apă. Ora Udatului era ce mai plăcută parte a zilei. Se întâmplă spre seară,
când apune soarele. Atunci apare în câmp un om cu cu un furtun uriaș și îi udă pe toți, în parte,
cu apă din belșug. Până și Paco așteaptă zâmbitor și nerăbdător să simtă stropii de apă pe el.
După udat, cartofii se simțeau sătui și curați. Urma pentru pui o altă porție de joacă fără griji, iar
pentru părinții lor încă o oră-două de pălăvrăgeală. Apoi, după ce noaptea se lasă, se culcau toți
cu mic cu mare.
Așa trec zilele la fermă până în data Culesului. Această zi foarte importantă pentru toți cartofii
era de obicei aflată din vreme. Șoricelul Coco auzea la fermă când oamenii se pregăteau de Cules
și îi spunea lui Paco. Paco ducea vestea în toate cuiburile și cartofii începeau să se pregătească.
Își scuturau bine pământul și praful de pe ei ca să fie cât mai curați, cât mai frumoși, să nu pară
că au pete și găurele. Apoi, emoționați, așteptau ziua cea mare. Și Paco se pregătea în fiecare an
de Cules. Dar cu cât se curăța mai bine de pământ, cu atât mai bine se vedea cât de mic și de
pătat este. Așa că șansele lui erau tot mai mici de la un an la altul. Da, nici anul trecut nu fusese
cules.
De obicei, in dimineața acelei zile atat de așteptate, a Culesului, șoricelul Coco fugea în zig-zag
pe tot câmpul și striga cât îl ținea gurița:
– Atențieeeeeeeee, începe Culeeeesuuuuul!
Apoi în doar câteva minute apăreau zeci de oameni cu pălarii pe cap și saci mari în mână. Sacii
erau de două feluri: galbeni și roșii. Toți cartofii doreau să ajungă în sacii galbeni pentru că în
câmp se știa foarte bine că galbenul e pentru cei mai frumoși cartofi. Se spunea că sacii galbeni
sunt duși în piețe și magazine de unde cartofii ajung în coșurile de cumpărături ale oamenilor. Iar
oamenii îi duc acasă, îi gătesc în feluri minunate și se bucură de gustul lor. Cei mai norocoși
cartofi ajung în burticile copiilor. Acolo sunt ei fericiți pentru că știu că le dau copiilor vitamine
și îi ajută să crească mari și sănătoși.
De sacii roșii le era tuturor frică. Se părea că sacii roșii sunt duși de pe câmp în niște restaurante
îngrozitoare numite Fast Food. Știau ce pățesc acolo: sunt tăiați, presărați cu tot felul de prafuri și
soluții iar apoi băgați mult timp în congelatoare. Până când sunt scoși, dezghețați, prăjiți în ulei
încins care uneori e și vechi, împreună cu niște bucăți ce par a fi carne sau poate un fel de brânză.
După aceea sunt puși într-o chiflă ori o cutie de carton și stropiți cu sosuri foarte colorate. La
final ajung pe masa unor oameni care cred că mănâncă foarte bine. Dar cartofii ce pățesc așa
ceva strigă:
– Nu ne mâncaaaaaați! Suntem gustoși dar nu mai suntem sănătoși și proaspeți! Suntem stropiți
cu tot felul de sosuri și am fost prăjiți într-un ulei ciudat! Nu ne mâncaaați!
Oamenii nu îi auzeau și îi mâncau. Iar cartofii ajungeau în burțile lor unde erau tare nefericiți. De
aceea toți tremurau de frică să nu ajungă în îngrozitorii saci roșii.
Într-o zi însă, într-o primăvară, la ferma cartofilor s-a întâmplat ceva îngrozitor. Coco auzise de
la oamenii din fermă că lucrurile cu sacii galbeni și roșii nu erau așa cum știau cartofii, ba chiar
invers! Sacii galbeni cu cartofii cei mai mari și mai frumoși sunt duși de fapt la Fast Food.
Explicația era că acele restaurante au nevoie de cartofii care arată cel mai bine ca să atragă cât
mai mulți clienți pofticioși.
O mare supărare s-a lăsat atunci în întreaga fermă. Toți cartofii dezbăteau îngrozitoarea veste.
– Cum e posibil așa ceva?!, se întrebau unii pe alții.
– Oare toți prietenii noștri, atât de fericiți că au ajuns în saci galbeni, sunt acum în sertarele
congelatoarelor?
– Ce ne facem?!
– Noi, care suportam usturimea Soluției în fiecare zi, nu ajungem de fapt în burtici sănătoase?!
Nu știau ce au de făcut până în toamnă, până în ziua culesului. În acea seara niciun cartof nu a
adormit devreme. În afară de puii care dormeau liniștiți pentru că nu știau ce se întâmplă. Părinții
s-au adunat în jurul lui Paco în speranța că le va veni o idee salvatoare. Degeaba. Târziu de tot au
fost doborâți de oboseală fără a sti ce au de făcut.
S-au trezit cu groază a doua zi, dis de dimineață. Supărați, au început să-și pregătească puii de
stropit. Toți în afară de Paco. El, ca de obicei, se ascunsese în fundul cuibului. Atunci lui Coco i-
a venit o idee genială.
– Știu cum putem scăpa de sacii galbeni!
– Cum, șoricelule?, l-au întrebat cartofii.
– Păi Paco nu stă niciodată la stropit.
– Da, și?!
– Și nu s-a făcut mare și frumos.
– Așa, și? Ce vrei să zici?
– Pai nu l-a cules niciodată nimeni! Asta e salvarea voastră. Nu mai stați să fiți stropiți cu Soluție
și scăpați de Cules!
Din acea zi, niciun cartof de la fermă nu a mai stat să fie stropit. Toți se ascundeau cât mai adânc
în cuiburi atunci când oamenii împrăștiau Soluția Usturătoare. Stătau doar seara la Udatul cu
Apă. Apa le plăcea și, în plus, adormeau mult mai bine după o băiță bună.
A venit și toamna acelui an, s-a făcut și ziua Culesului. Coco, șoricelul, a țipat cât l-au ținut
puterile încă de dimineață:
– Atențieeeeeeeeeeee, Culeeeeesuuuuul!
Oamenii au apărut pe camp ținând în mâini sacii galbeni și roșii. Dar de această data doar sacii
roșii s-au umplut. Da, acei saci de care erau tare speriați până în acel an. Acum toți cartofii de la
fermă erau ca Paco: mai mici, pătați pe ici pe colo și cu câte o găurică-două.
Iar mulți dintre cartofi au rămas neculeși. În acea seară Paco a sărbătorit cu ei înfrângerea sacilor
galbeni!
La fel au făcut cartofii și anul care au urmat. Apoi și celălalt și tot așa. Coco șoricelul auzise la
fermă că proprietarii erau tare nemulțumiți de faptul că nu se mai fac cartofi frumoși iar sacii
roșii sunt nevoiți să-I vândă prin piețe. Apoi chiar au dat ferma unor țărani.
Țăranii nu au folosit niciodată soluții de stropit, ci doar apă. Nici saci nu foloseau la cules ci niște
coșuri mari, împletite. Cartofii erau duși în piață unde erau cumpărați de oameni care îi gateau
imediat pentru ei și copiii lor. Copii sănătoși, ca și voi!
Și, n-o să vă vină să credeți, a fost cules chiar și bătrânul Paco. Cât despre Coco șoricelul, el a
rămas la fermă. Le povestește an de an cartofilor cum i-a salvat el de îngrozitorii saci galbeni si
de Fast Food!.