- LIMBA ROMÂNĂ -

Analiza fenomenului și rezolvarea unor cazuri specifice.

Tehnici de Programare Neurolingvistică (PNL) și hipnoză
regresivă aplicate acestei probleme.

Traducere în limba română de A.B.

Manuscrisul de față a fost finalizat la data de 4 februarie 2005 și a fost

publicat în data de 29 martie 2005.

1
 INTRODUCERE

Totul a început cu mulți ani în urmă.

Mă interesam de fenomenul OZN la nivel de amator, dar într-o zi am decis
să intru într-o organizație care studia această problemă la nivel național. Am
devenit membru al Consiliului Director și am lucrat pentru această organizație timp
de mai multe decenii. Într-o zi m-au însărcinat să cercetez un caz de presupusă
răpire din partea extratereștrilor, cazul unui băiat din Genova, care se numea
Valerio. După patru ani de cercetare mi-am transformat raportul într-o carte, tot din
voința aceleiași conduceri a Centrului pentru care lucram.
Atunci s-a dezlănțuit infernul!
Am fost amenințat imediat, din interiorul și din exteriorul acelei organizații,
încercându-se astfel să fiu redus la tăcere. Aceleași persoane, care în primă instanță
m-au susținut în cercetările mele, s-au revoltat împotriva mea și este foarte simplu
de înțeles că aceștia colaborau cu anumite sectoare guvernamentale italiene și
străine. Colaborări de care eu, în mod stupid, nu îmi dădusem seama. În realitate
îmi dădusem seama la nivel inconștient, dar nu am vrut deloc să ascult vocea
Conștiinței mele, cea care spune foarte clar, zi după zi, că în acea organizație, la fel
cum se întâmplă și în alte organizații din Italia, longa manus a serviciilor secrete
era cea care comanda peste tot.
Cum mie nu-mi place să las o treabă pe jumătate neterminată, am decis că
este bine să-mi continui cercetările despre fenomenul abduction (răpire n.t.).
Sarcina îmi fusese înmânată și mașinăria fusese pusă în funcțiune. Eu când încep
ceva nu pot fi oprit, decât de tot!
Acest tratat este rodul multor ani de muncă, în care am căutat martori ai
fenomenelor de răpiri extraterestre (abduction), cele mai bune tehnici prin care să
studiem această cazuistică ciudată, realitatea care se află în spatele minciunilor din
mass-media, adevărul din spatele tâmpeniilor pe care le afirmă grupurile new age
și bisericile din toate timpurile.
Acesta nu este o carte despre abduction. Avem o grămadă de astfel de cărți -
acestea descriu istoria fenomenului, fac o listă a aparițiilor OZN, vorbesc despre
mușamalizările pe care le fac guvernele, iar cei mai curajoși introduc câteva
mărturii ale celor care susțin că au fost răpiți de extratereștri. În acest tratat nu este
nimic din toate acestea, de fapt nici nu este adresat cititorilor obișnuiți, care citesc
în fiecare seară câte trei pagini din orice carte. Vă rog! Dacă faceți parte din
această categorie, nu citiți aceste pagini, pentru că nu veți mai putea dormi câteva
luni de zile. Acest tratat nu se adresează nici cititorilor de cărți despre OZN-uri,
2
așa-zișii ufologi. Aceștia nu ar înțelege nici măcar un cuvânt din ceea ce este scris
aici, pentru că aceștia nu îndeplinesc premisele pentru a înțelege mare lucru.
Acest tratat nu este adresat nici ufologilor, a căror aspirație principală este
aceea de a colecționa multe cărți despre acest subiect, pentru a le putea arăta cu
orgoliu prietenilor atunci aceștia când vin în vizită.
Cu siguranță nu a fost scris nici pentru religioși, de care nu mă prea
interesează și a căror aspirații de putere ca mediatori între Dumnezeu și om vor fi
demolate în acest tratat.
Nu a fost scris nici pentru militari, care, după cum vom vedea la concluzii,
sunt total lipsiți și de cea mai banală înțelegere a Universului.
Acest tratat se adresează exclusiv răpiților italieni și în al doilea rând celor
care, înarmați cu bunăvoință și câțiva neuroni funcționali, cred că ceva nu
funcționează normal.
Da! Ceva nu funcționează!
La nivel inconștient răpiții știu și simt foarte bine acest lucru, pentru că au
experimentat-o pe pielea lor și în interiorul lor. Ceilalți știu asta pentru că o percep
prin intermediul micilor lucruri care se întâmplă zi de zi.
Nu se știe ce anume nu este în regulă, dar se simte peste tot o anumită
indispoziție. Se dă vina pe împrejurări, politică, războaie, vremea de afară și
poluare, dar în realitate nimeni nu știe ce se întâmplă. Se întâmplă că Sufletul
nostru știe la nivel inconștient că mai este puțin și se întâmplă ireparabilul, dar nu
știe cum să spună acest lucru la nivel conștient celorlalte părți din noi înșine,
nivelelor conștiinței și subconștientului. Totul rămâne astfel adormit, amorțit la
nivel de senzație. Se știe că trebuie să se întâmple ceva, dar nu se știe ce. Se
percepe că ceea ce trebuie să se întâmple nu este un lucru bun, dar se au în vedere
catastrofele trecutului și se consideră că sunt senzații datorate stării în care se află
societatea astăzi, nefiind vorba de o problemă adevărată și concretă.
Acest tratat explică de-a fir a păr în ce constă problema interferențelor
extraterestre, descrie principalele rase extraterestre care participă la interferențe,
analizează diversele nivele de interferență internă și externă ale răpitului, clarifică
relațiile dintre extratereștri, dintre extratereștri și grupurile Guvernului Mondial
(NWO - New Word Order).
Aici sunt descrise tehnicile de subjugare pe care le folosesc extratereștrii și
militarii, care sunt aliați cu aceștia, pentru a-și îndeplini scopurile.
Se arată care sunt scopurile din cauza cărora se întâmplă toate acestea și se
descriu de-a fir a păr tehnicile utilizate pentru a înțelege fenomenul.
Se utilizează foarte mult hipnoza regresivă și Programarea Neurolingvistică
(PNL), complet renovate și restructurate.
Se adaugă mărturiile celor care au fost răpiți și care au pe corpul lor
cicatricele acestei experiențe teribile. Acele cicatrice, așa cum vom vedea în text,
3
nu ating doar nivelul fizic, ci își fac prezentă greutatea mai ales la nivel psihic -
psihic și trup uman în mâinile extratereștrilor.
Acest tratat vorbește despre cicatricele pe care le-au făcut extratereștrii
societății umane dintotdeauna, ascunzându-se în spatele religiilor, politicii și
puterii, folosindu-se de prostia unor oameni goi pe dinăuntru.
Însă acest text vorbește despre adevărata natură a omului și a Universului,
face diferența între Suflet, Corp, Minte și Spirit, între realitatea reală și realitatea
virtuală, oferind și cheia de lectură pentru o putea transforma.
De fapt, mi-am dat seama că studiind extratereștri am comis o mare greșeală
metodologică - nu se pot studia extratereștrii fără să cunoaștem cum suntem făcuți
noi înșine.
Mi-am dat seama repede că extratereștrii căutau în noi ceva ce ei nu aveau,
ceva ce noi nu știam că avem, ceva ce face ca mulți oameni să fie parte integrată
din Dumnezeu.
Scopul acestui tratat este acela de a clarifica și acesta se adresează răpiților
italieni, care, dacă vor reuși să-l citească pe tot, se vor recunoaște în acest scenariu
teribil.
Exact în acel moment vor fi făcut primul pas spre eliberarea lor și spre a
noastră!
A te elibera de extratereștrii înseamnă să te eliberezi de toate formele de
putere, chiar și de cele pe care suntem învățați de mici să le respectăm, și să poți
recunoaște falșii zei de Dumnezeu adevărat. Citind acest tratat se va înțelege că
Dumnezeu adevărat este ceva care se află în interiorul omului și nu în exteriorul
lui. Cine spune să căutăm în afara noastră, de cele mai multe ori o face pentru a ne
deruta și pentru a ne obliga să acceptăm un Dumnezeu fals, care atunci când se
prezintă spune: "EU SUNT CEL CARE SUNTEM!", față de ceea ce spune
adevăratul Dumnezeu, care este în interiorul nostru:"EU SUNT CEL CARE ȘTIE
CINE SUNTEM!"
Este o mare diferență.
Vom începe vorbind despre extratereștri și vom termina vorbind despre
Dumnezeu, adică despre OM, dar această chestiune nu este pentru ufologi, nici
pentru oamenii de știință și nici pentru extratereștrii - aceste chestiuni sunt pentru
cei care au Suflet și nu l-au "vândut diavolului."
Acest tratat este dedicat tuturor răpiților care m-au ajutat prin mărturiile lor
și prin voința lor de a vedea clar, care au luptat și luptă alături de mine împotriva
acelei componente a prostiei umane care ne-a condus pe marginea prăpastiei.
Fără voința lor de a ieși din închisoarea extraterestră, fără efortul și dorința
de a face ceva pentru a se salva pe ei înșiși și pe ceilalți, nu am fi putut să facem o
cercetare de acest fel. Eu însumi nu aș fi înțeles niciodată cât de demoralizant este
să trăiești fără să știi cine ești în realitate. Datorită lor am înțeles multe lucruri,
4
dintre care multe nu pot fi descrise în cuvinte, ci doar simțite cu acea parte din
mine pe care nu știam să o utilizez și care astăzi îmi permite să văd lumea într-un
mod mult mai apropriat de realitatea reală.
Sper ca acest tratat să le fie util răpiților și celor care vor să continue pe
drumul eliberării speciei umane din robia extraterestră. În orice caz, eu astăzi am
devenit alt om - am regăsit o parte din mine și încă caut piesele lipsă.

Mulțumiri ulterioare sunt adresate celor din Grupul StarGate Toscana, care
m-au susținut în toți acești ani, în diverse forme și moduri, suportând modul meu
logoreic de exprimare verbală.

ABDUCTION - SCENARIU - RĂSPUNSURILE

Cum am mai spus, cercetarea fenomenului răpirilor extraterestre, definite cu

termenul englezesc " abduction " și rebotezate de mine cu un termen mult mai
corect de "Interferențe Extraterestre", se află la cotitură.
Proiectul meu de cercetare, care de-acum durează de circa șaptesprezece ani,
a ajuns la concluzia a ceea ce eu definesc ca fiind A TREIA FAZĂ.
Acum să facem un salt înapoi în timp pentru cei care nu au auzit niciodată
vorbindu-se despre fenomenul abduction.
"Debutul oficial" are loc în 1957, în America Latină (Brazilia), în satul
Minas Gerais, prin faimosul caz, de-acum istoric, al țăranului Antonio Villasboas.
Acest țăran, care apoi se licențiază, povestește pentru prima dată o ciudată
experiență de răpire din partea unor creaturi extraterestre.

5
 Pe la mijlocul anilor '60 scriitorul John Fuller scrie despre un alt eveniment
ciudat - doi soți americani, Barney și Betty Hill, descriu în hipnoză regresivă o
experiență asemănătoare. Și în acel caz, cu ajutorul tehnicilor de hipnoză regresivă,
cei doi soți își amintesc întâmplarea în care ei sunt protagoniștii unei răpiri
extraterestre, executată de niște ființe mici și ciudate, care au coborât dintr-un disc
zburător și care le urmăriseră mașina într-o noapte caldă de vară.
În anii '80 îi vine rândul cercetătorului ufolog Bud Hopkins să scrie niște
cărți, în care prezintă numeroase istorisiri americane legate de experiențele
abduction. Și în acest caz, Hopkins face uz de tehnicile de hipnoză regresivă pentru
a readuce în creier mărturiile acestor experiențe ciudate, memoriile lor, aparent
uitate sau ascunse în pliurile propriilor minți.
Apoi vine rândul scriitorului Whitley Strieber, și el de origine americană,
care într-o serie de cărți povestește, de această dată în calitate de martor direct,
povestea experienței sale de răpire extraterestră. În acest caz este expus un punct de
vedere complet diferit față de cele precedente - cel al unui tată, care împreună cu
membrii familiei sale, se vede adesea obiectul unor interese ciudate din partea unor
creaturi extraterestre, provenite de pe alte planete, alte dimensiuni sau cine știe de
unde.
Cine știe de unde?! Poate din acea parte a creierului care este predispusă să
creeze vise fantastice, spun detractorii problemei abduction, printre care se remarcă
în America niște personaje faimoase, cum ar fi iluzionistul James Randi de la
CISCOP (o organizație de sceptici guvernamentali, unii dintre aceștia fiind în
relații strânse cu servicii de informații, cum ar fi CIA și FBI), sau omologul său
italian, Piero Angela, jurnalist și propagandist științific, care face parte din
organizația italiană echivalentă (CICAP).
În orice caz, interesul pentru fenomenul abduction ia amploare și începe să
producă cercetări independente și în alte țări ale lumii. Astfel, asistăm la publicarea
unei cărți scrise de germanul Fiebag și alta scrisă de englezul Philip Mantle, care
poartă numele unui program, Without Consent, adică Fără permisiune!
Și psihiatra americană Karla Turner scrie o carte, dar într-un stil feminin -
este vorba despre povestea a opt femei răpite de extratereștri, cu titlul Răpite de
ozn-uri, în timp ce psihiatrul John Mack, de la Harward University, descrie
rezultatele analizelor sale, efectuate pe un număr de aproximativ șaizeci de cazuri.
Mack nu este singurul din lumea academică care descrie și validează
fenomenul răpirilor extraterestre - și cei de la Temple University descriu acest
lucru prin profesorul David Jacobs, un istoric care cunoaște tehnicile de hipnoză
regresivă și care se expune criticilor comunității academice americane. Cartea lui
Jacobs, care a fost un adevărat succes, cu titlul The threat, stabilește legătura dintre
proiectele extraterestre și experiențele trăite de răpiți. Este vorba despre prima
tentativă de a oferi un răspuns la întrebarea: "De ce toate acestea?"
6
 Jacobs susține, cu pesimism, că extratereștrii nu sunt chiar niște sfinți și că
aceștia urmăresc un proiect precis - acela de a modifica biogenetic pământenii
pentru a putea apoi conviețui cu noi pe planeta noastră. Acest proiect ar trebui să se
încheie peste aproximativ patru generații terestre, când, după părerea autorului,
toată populația terestră va fi trăit deja cel puțin o experiență de abduction.
Mărturiile controversate, comportamentele fideiste ale martorilor și ale
cercetătorilor și criticile la adresa metodologiei hipnotice se intensifică tot mai
mult pe perioada anilor '90, diatribele dintre cercetători-ufologi, organele de stat și
conducătorii religioși se intensifică, iar ultimii, pentru a-și menține puterea, tind să
nege prezența unui astfel de fenomen pe planeta noastră, iar ceilalți se trezesc în
postura în care ei, credința lor și Dumnezeul lor nu ar mai putea reprezenta centrul
Universului, pentru că acestea ar trebui împărțite cu alte entități inteligente.

PRIMELE IPOTEZE

Cu toate că trecuseră aproape cinci decenii, niciunul dintre cercetătorii

fenomenului abduction nu reușise să înțeleagă încă mare lucru, dar între timp
apăruseră foarte multe ipoteze, care nu erau mereu pozitive.
La sfârșitul primilor 50 de ani de studiu situația stătea cam așa:
Pesimistul Jacobs susține că noi suntem deja în mâinile extratereștrilor și că
aceștia nu ne-au cerut permisiunea să efectueze anumite selecții pe noi. După
părerea sa, noi aparținem extratereștrilor, pentru că suntem inferiori atât din punct
de vedere științific, cât și biologic. Adică, extratereștrii pot să ne ia lucrul pe care îl
caută pe planeta noastră nu prin intermediul forței, ci printr-o înșelăciune
pluriseculară.
Însă psihiatrul Mack este optimist, iar la finalul studiilor sale tinde să susțină
că nu știe bine care este scopul extratereștrilor, dar cu siguranță aceștia produc un
fel de "mărire a conștiinței" în fiecare răpit. Un astfel de efect i-ar folosi omului
ales pentru a face în interiorul său un salt evolutiv, putând, prin urmare, să intre în
lumea viitorului, pregătind planeta să treacă peste acele traume pe care civilizația
noastră le-a produs și le va mai produce planetei în anii următori.
Această versiune, de tipul "Hai să ne iubim unii pe alții!", în stil new-age,
este susținută de un curent de psihiatri americani, care văd cauza tuturor
problemelor în propria societate. Nu trebuie să uităm că în SUA, abuzul în a apela
la psihologi și psihiatri pare că reprezintă efectul unei proaste dispoziții generale,
care tinde să-i conducă pe americani spre punctul de a nu mai fi capabili să rezolve
singuri nicio problemă de relaționare cu semenii, pentru că lumea îi împinge spre a

7
deveni sclavii lui "a avea" și să creadă că "a fi" este ceva exterior, condiționat de
părerea altcuiva.
Nu este întâmplător faptul că inconștientul lor încearcă să se revolte exact
față de acest mod nesănătos de a trăi, americanul din pătura mijlocie devine obez
ingurgitând mâncare pentru a manifesta pe de o parte dorința sa de a poseda tot
(din punct de vedere psihologic se posedă și ceea se mănâncă), iar pe de altă parte,
îngrășându-se și devenind flacid, se opune inconștient acelor canoane de frumusețe
fizică, care l-ar vrea slab și musculos, refuzând astfel dogma de a fi bogat și
frumos.
Nu întâmplător detractorii problemei abduction spun că aceasta este cu
precădere americană (vom vedea că această afirmație nu este deloc adevărată) și
trebuie să fie considerată ca fiind fructul unor psihisme nesănătoase, un subprodus
al freneticei civilizații de consum.
Deci, profesorului John Mack i se va reproșa că a scris un tratat despre
psihotici, despre care a crezut că sunt niște persoane selectate de extratereștri. El a
fost obligat să suporte o adevărată inchiziție din partea colegiului de docenți din
interiorul universității sale, pentru că a îndrăznit să scrie acea carte (titlul traducerii
italiene este Rapiti și a fost publicată de Mondadori).
Cu toate acestea, în anul precedent publicării cărții cu pricina, Mack
câștigase premiul Pulitzer pentru un tratat de psihiatrie, creând astfel multe
dificultăți lumii științifice americane în a-l elimina din scenă pe acest psihiatru
incomod.
Procesul, cel puțin în aparență, a fost câștigat de Mack, dar este cu siguranță
corect să suspectăm că a doua sa carte (care în Italia nu a fost niciodată publicată) a
fost atenuată de exigențele "politice", existând însă foarte multe dubii în legătură
cu moartea sa, care s-a petrecut în Anglia anul trecut (a fost lovit de un
autoturism).
În concluzie, opțiunile rezultante sunt doar trei:
1. Răpiții sunt toți niște schizofrenici psihotici.
2. Extratereștrii există cu adevărat și sunt răi.
3. Extratereștrii există cu adevărat și sunt buni.

Pentru moment să lăsăm de-o parte prima opțiune, care va fi examinată și

exclusă mai târziu. Pentru a doua opțiune extratereștrii sunt răi, supun răpiții unor
intervenții chirurgicale teribile, pentru a preleva sânge și spermă, introducând
ovule fecundate în femeile speciei noastre și implantând microcipuri sub piele în
diferitele părți ale corpului răpiților, pentru a-i putea monitoriza permanent.
Însă pentru a treia opțiune extratereștrii sunt buni și fac experimente
chirurgicale pentru a salva răpiții de la anumite boli, pentru a îmbunătăți corpul și

8
mintea și pentru a-i pregăti pentru marea zi, în care Terra va intra în Confederația
Stelară.
Unul dintre aspectele cele mai demențiale ale celei de-a treia opțiune este
reprezentat de noile religii, născute (ca să vezi!) tot în lumea anglosaxonă și mai
ales în SUA, care descriu extratereștrii ca pe niște salvatori ai umanității.
Astfel, Scientologia din SUA și Raelienii din Europa nu se limitează la a-i
considera pe extratereștrii creatorii ființelor umane, ci îi consideră și mai avansați
din punct de vedere tehnologic, deci, superiori nouă.
Raelienii, care printre altele sunt și fondatorii Clonaid - o multinațională
capabilă din punct de vedere tehnologic să efectueze cele mai crude experimente
biogenetice - au anunțat că-l vor clona pe Hitler și că viitorul umanității va consta
în viața eternă obținută prin intermediul proceselor de clonare. Toate aceste pentru
că Claude Vorillon, cunoscutul personaj francez, pilot automobilistic în anii '60,
care astăzi se numește Rael, ar fi fost răpit de extratereștrii în tinerețe. Cu acea
ocazie, extratereștrii l-ar fi ales ca ambasadorul lor și, printre altele, i-au spus că ei
sunt creatorii rasei umane și că se folosesc de clonare pentru a obține imortalitatea
și multe alte lucruri asemănătoare cu ceea ce descriu răpiții în hipnoză regresivă.
Deci, ipoteza "tehnologică" a prezenței extraterestre pe Terra, pe care o
susține Vorillon, nu este lipsită de sens, pentru că este susținută de zeci de mărturii,
pe lângă povestea sa personală.
Pe lângă ipoteza "tehnologică" există și cea "spirituală", și acum susținută de
răpiți faimoși, pentru care răpirea (abduction) în realitate nu ar fi o răpire în
adevăratul sens al cuvântului, ci un fel de catarsis mentală, un moment în care
extratereștrii îi vorbesc răpitului și îl învață adevăruri cu caracter religios, moral și
științific.
Ideea că mintea face parte din existența noastră, dar că este o stare evolutivă
a corpului, cu acces la planurile perceptive "superioare", îi determină pe unii să
creadă că un contact cu ființe total diferite de noi din punct de vedere energetic
poate avea loc doar prin intermediul percepției mentale. Se nasc astfel așa-numiții
Channelers sau Catalizatori de Entități, care, din alte dimensiuni, vorbesc despre
tot felul de lucruri, dar mai ales despre problemele noastre.
Acest aspect al ufologiei face ca această materie să fie asemănătoare cu
studiul aparițiilor mariane (aparițiile Fecioarei Maria); acele persoane sunt sigure
de existența unui Dumnezeu tehnologic, reprezentat de extraterestrul de serviciu.
Ca unei divinități, extraterestrului îi sunt atribuite actele creației și distrugerii; în
timp ce profețiile mistice, făcute de cei care pretind că au văzut apariția Fecioarei
Maria, vorbesc despre faptul că lumea se va sfârși într-o catastrofă provenită din
cer, Channelerii ufologici povestesc despre Nibiru, misterioasa planetă ascunsă și
locuită de extratereștri, care va lovi Terra (sau va cădea peste ea) exact în aceeași
perioadă (ca să vezi!) în care clarvăzătorii spun că va avea loc o răzbunare divină.
9
 După cum se poate observa, există puternice analogii de fond, iar asta,
pentru mine, înseamnă că "nu iese fum fără foc". Poate că nu există un singur
adevăr, ci mai multe tipuri de interferență extraterestră.

DOVEZILE

Indiferent de ipoteze, ceea ce le lipsea acestora pentru a fi considerate mai

mult sau mai puțin valide era un tablou de ansamblu, care să definească o dată
pentru totdeauna realitatea fenomenului de răpire extraterestră (abduction) și să
identifice adevăratul scop pentru care au loc aceste răpiri, făcându-le astfel
credibile.
Prin urmare, în ultimi ani diverși studioși și-au făcut de lucru încercând să
găsească dovezile pentru a demonstra realitatea fenomenului de răpire
extraterestră.
Căutarea dovezilor care să ateste existența fenomenului OZN și
demonstrarea faptului că OZN-urile există cu adevărat, s-au încheiat toate într-un
eșec total, dar nu pentru că nu au fost furnizate în ultimii cincizeci de ani
comunității științifice numeroase dovezi irefutabile, ci pentru că aceasta a
considerat că nu trebuie să fie considerate valide dovezile pe care le-a primit; vă
dați seama că nu puteam să sperăm la o atitudine diferită în cazul răpirilor
extraterestre (abduction).
În această lucrare nu mă interesează să vorbesc despre modele mentale
clasice și să discut despre precizia fenomenelor fizice raportată la limitările
interpretării lor, pentru că deja am abordat acest aspect specific al subiectului, dar
trebuie să spun că și în acest caz dovezile au fost prezentate - iată de ce am exclus
opțiunea conform căreia răpiții sunt cu toții schizofrenici psihotici.
Dovezile obiective ale unei răpiri care a avut loc, și nu cele subiective (care
sunt caracterizate de diferiți indici de validitate), în ziua de azi sunt tot mai greu de
demontat.
De exemplu, răpiții, în hipnoză, povestesc că au suferit o ciudată intervenție
chirurgicală prin nas, Hopkins fiind primul care a găsit un microcip în interiorul
creierului unui răpit, care descrisese o astfel de intervenție.
Acel tip de implant, introdus de obicei prin una dintre nări (de obicei
dreapta) până se ajunge la osul sfenoid (care este astfel spart), implantul ajungând
apoi în poziția sa finală, adică în interiorul hipofizei, a fost descoperit apoi la mulți
răpiți prin intermediul RMN-ului (Rezonanță Magnetică Nucleară), TAC
(Tomografie Axială Computerizată) și uneori chiar și prin intermediul unor simple
radiografii frontale și parietale.
10
 Alte tipuri de implanturi au fost descoperite sub cicatricele pe care răpiții le
au pe corp, dar fără să știe acest lucru la nivel conștient; totuși, în hipnoză, aceștia
își amintesc mereu operația pe care au suferit-o, chiar dacă de multe ori nu știu să
spună cu certitudine dacă în timpul operației li s-a extras sau li s-a introdus ceva în
corp.
Derrel Sims a aprofundat în SUA cercetarea și cu ajutorul doctorului Leir și
a celorlalți chirurgi, a extras din corpul mai multor răpiți, când a fost posibil, niște
obiecte microscopice ciudate, dintre care unele, ce au fost studiate de cel puțin
cinci universități americane, au scos la iveală un procent izotropic (elementele din
care era făcut implantul) diferit de cel terestru, confirmând fără niciun fel de
"dubiu logic" proveniența extraterestră. Definiția de "dubiu logic" arată că din
punct de vedere tehnic nu există certitudine nici măcar pentru existența reală a
Universului, despre care un anumit fizician spune că este de fapt o hologramă
gigantică. În fața anumitor rezultate pot fi prezentate și alte explicații, dar acestea
se dovedesc a fi mult mai puțin plauzibile față de soluția extraterestră.
Metoda "Lama lui Occam", conform căreia explicația cea mai simplă este și
cea mai adevărată, nu poate fi utilizată doar de calomniatorii problemei ufologice
pentru a-i nega existența.
Un exemplu: Cu ani în urmă, Sims a extras din degetul mare al unei femei
de vârstă mijlocie un mic obiect metalic acoperit de o membrană din material
chitinos, folosit probabil pentru a evita respingerea. Acel material avea un procent
izotropic diferit de cel terestru prevăzut pentru acel eșantion, acest lucru fiind
suficient pentru a-i confirma lui Sims natura extraterestră a obiectului găsit, care a
fost confirmată și de rezultatele hipnozei regresive efectuate pe acea doamnă. Însă
CISCOP a susținut că doamna, când se afla în hipnoză, ar fi inventat acea poveste
cu implantul extraterestru din degetul mare și deriva din faptul că într-o zi,
doamna, coborând din pat, ar fi călcat din greșeală pe o bucată de meteorit, care i-
ar fi intrat în degetul mare. Astfel, se încerca, într-un mod absolut ilogic, să se
explice prezența de netăgăduit a izotropilor din expertiza lui Sims.
O altă dovadă fundamentală a existenței răpirilor este prezența unor martori
oculari, care sunt fie persoane răpite, și ele la rândul lor împreună cu subiectul
examinat prin intermediul hipnozei, fie observatori întâmplători care sunt capabili
să facă relatări fidele, rămânând în exteriorul experienței, adică ceea ce răpitul
povestește în hipnoză.
Se descoperă astfel (asta pentru a da un alt exemplu) că și Perez de Quellar,
la vremea aceea secretar la Națiunile Unite, și escorta sa, în prezența altor zeci de
persoane, au fost martori oculari în faimosul caz de răpire extraterestră al italo-
americancei Linda Cortile, caz studiat de Hopkins și care s-a petrecut dimineața
devreme, într-o cădire cu vederea spre Podul din Brooklyn, în New York.

11
 Trebuie considerate a fi dovezi și cicatricele verificabile, interne și externe,
răpitul povestind în hipnoză circumstanțele în care extratereștrii i le-au provocat,
împotriva voinței sale. Anumite cicatrice au fost examinate de experți și rezultă a fi
niște traume cutanate foarte particulare, a căror origine nu a putut fi explicată nici
până în ziua de astăzi, decât apelând la "dubiul logic", adică considerând că tot
ceea ce răpitul povestește este adevărat.
În acest context, este fundamental să facem cunoscut faptul că anumite
răpite constituie obiectul unor fecundări artificiale din partea extratereștrilor, care
introduc în corpul lor un ovul deja pregătit și fecundat de ei; acestea duc gestația
timp de trei luni, în timpul unei alte răpiri fătul este extras din purtătoare (carrier)
și introdus într-un cilindru făcut dintr-un material transparent, plin cu lichid, pentru
a continua gestația în vitro. La relatarea acestui fapt, care se întâmplă în hipnoză
regresivă și care este prezentat la fel de toate răpitele până în cele mai mici detalii,
se adaugă suportul analizelor medicale, ecografii și tot ceea ce poate identifica în
aceste femei sarcini, care nu sunt unele isterice, așa cum ar putea susține vreun
dezinformat, ci niște dovezi adevărate și obiective de răpire extraterestră.
Și în acest caz, dovezile disponibile sunt zdrobitoare, dar, încă o dată, știința
oficială interpelată în legătură cu acest aspect caracteristic răpirilor extraterestre,
explică fenomenul în următorul fel (!):
"La aceste femei, apariția unei tumori la nivelul ovarelor mimează efectele
gravidității pentru trei luni, apoi, tumoarea, care este de mărimea unui făt mic, se
vindecă de la sine și dispare."
Răpitele care au fost sub îngrijirea mea și care au fost supuse unui implant
de ovul, au format o placentă, ca apoi, după ce fătul a fost extras de extratereștri, să
aibă și lactație. Unele dintre acestea aveau tuburile uterine legate chirurgical, altele
luau anticoncepționale pentru a evita o sarcină și altele nu întreținuseră raporturi
sexuale de foarte mult timp, dar la proba chimică reieșea că toate sunt gravide și
toate, fie în hipnoză regresivă, fie prin tehnicile de Programare Neurolingvistică,
povesteau experiențele lor cu extratereștrii.
În fața unei analize ecografice ciudate, efectuată unei femei însărcinată în
trei luni (judecând după valorile sterolilor prezenți în analiza chimică), unde se pot
distinge un lichid amniotic și o placentă care are în interior ceva foarte mic,
auzindu-se chiar și un zgomot ritmic, asemănător cu cel al bătăilor cardiace umane,
dar mai lent, ei bine, unsprezece medici au spus că sarcina era isterică și că bătăile
cardiace erau ale unui făt care era pe moarte (într-o sarcină isterică nu există nici-
un făt! - n.a.) sau că este vorba despre contracții ritmice ale vaginului sărmanei
nenorocite; trebuie reținut faptul că toate acestea se întâmplau în cea care este
considerată, în domeniul academic, ca fiind cea mai bună clinică ginecologică
italiană!

12
 Pentru că deja colaborasem cu această femeie și în trecut, mi-a fost foarte
ușor să prevăd cum aveau să decurgă lucrurile.

DAR ÎN ITALIA?

În Italia, primul care s-a ocupat serios de problema "Răpirilor Extraterestre"

a fost subsemnatul, care, însărcinat de CUN (Centrul Ufologic Național) să facă o
cercetare de acest fel pentru prima dată pe teritoriul nostru, s-a trezit cu cazul în
mâini, de-acum destul de cunoscut, a lui Valerio Lonzi, un băiat din Genova, care a
fost răpit într-o noapte în prezența altor martori, în timp ce se afla într-o tabără de
cercetași în Reppia, în munții din Liguria.
Despre acest caz am scris și o carte de succes (Gli ufo nella mente - care s-a
vândut în 26.000 de exemplare în două ediții succesive). A doua zi după publicarea
cărții, CUN-ul, care îmi însărcinase investigația, a observat că textul era cu
adevărat scandalos și contravenea politicii acelei organizații (private), cu toate că,
înainte de publicare, toți membrii comitetului directiv primiseră câte o copie a
cărții. Poate că nu au citit-o? Poate că au citit-o dar nu au înțeles-o? Sau poate că
altcineva, din afara CUN-ului, nu era mulțumit că în Italia se abordează un anumit
tip de subiecte?
Din investigarea cazului Lonzi, care a durat cel puțin doi ani și jumătate, a
reieșit că și Italia confirma ceea ce ufologii americani denunțau de ani buni.
Extratereștrii se foloseau și de italieni!
Scrierea cărții m-a ajutat să învăț tehnicile hipnotice descrise de americani și
chiar să le îmbunătățesc cu ajutorul doctorului Moretti din Genova, care se ocupase
cu efectuarea hipnozelor.
Cartea trebuia să fie un fel de "momeală" pentru cei care, citind ceea ce a
pățit Lonzi, s-ar fi recunoscut pe ei înșiși în acele întâmplări. Speram ca ei, odată
ce au depășit bariera fricii, să mă contacteze, permițându-mi astfel să încep a doua
parte a cercetării, care prevedea lărgirea experienței dobândite, extinzând-o la zeci
de potențiali răpiți și verificarea, dacă aceștia se prezentau, similitudinilor
verificabile din diferite cazuri de abduction.
În acest moment nu mai puteam lucra în CUN, unde cercetările mele, de
altfel cerute tot de ei, nu erau văzute cu ochi buni, și am abandonat acea
organizație, abandonând astfel și acea rețea de experți pe care o construisem pe
teritoriul național și care ar fi trebuit să mă susțină în a doua parte a cercetării, care
era și cea mai delicată. Cu toate acestea, orice rău are partea sa bună. Eliberat de
orice cenzură și control am reorganizat toată operațiunea, și, împreună cu noii

13
colaboratori, am obținut în numai câțiva ani ceea ce nu aș obținut în decenii dacă
aș fi lucrat în CUN.
S-a născut astfel a doua parte a proiectului abduction, care s-a încheiat în
august 2002.
Această muncă a condus la concluzii sigure în legătură cu extratereștrii, cu
identitățile lor, locurile lor de proveniență, nevoile lor, implicațiile istorice ale
prezenței lor pe planeta noastră și, nu în ultimul rând, motivația răpirilor
extraterestre.
Cantitatea de material extras, repetabilitatea experiențelor hipnotice
efectuate, efectuate până acum în peste două sute de cazuri și probele colaterale
obținute îmi permit să afirm, foarte clar și pentru prima dată în lume, fără să mă
tem că aș greși, ce anume vor de la noi diversele grupuri de extratereștri care sunt
pe Terra de mii de ani.
Rezultatele obținute, care vor fi prezentate sintetizat în continuare, m-au
ajutat să înțeleg și de ce era atât de dificil de înțeles scopul acțiunilor extraterestre.
De ce, după ani de muncă, fie din partea mea cât și din partea colegilor
străini, nu se ajungea la construirea unui tablou de ansamblu?
Pentru că extratereștrii căutau în noi ceva ce noi nu știam că avem!
Ceva ce, odată ieșit la lumină, permitea construirea unei imagini a omului
foarte diferită de cea impusă astăzi de determinismul materialist à la Piero Angela.

REZULTATELE

Există cinci nivele de Interferență Extraterestră, dintre care, precedent

cercetării mele, era cunoscut doar primul.
Primul nivel de Interferență Extraterestră descrie răpirea ca pe un
fenomen invaziv, în care niște ființe, de obicei mici de statură și de culoare gri
închis sau negre, uneori albastre, prelevă subiectul și îl conduc într-un mediu
tehnologic, unde acesta este supus unor operații chirurgicale pe un fel de masă de
operație; atât femeilor, cât și bărbaților le sunt implantate microcipuri de control.
Asta este tot ceea ce reiese foarte clar din expunerile diverșilor studioși
americani.
În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate.
Există cel puțin doisprezece rase extraterestre care au conexiuni cu
umanitatea și, chiar dacă utilizează tehnici diferite, până la urmă caută același
lucru, așa cum se va vedea mai departe.

14
 "RASELE" EXTRATERESTRE

Fiecare dintre aceste rase are la dispoziție ființe mititele, definite generic
"Gri" sau EBE (Entități Biologice Extraterestre), așa cum reiese din anumite
documente CIA (declasificate prin FIOA), care pot fi considerate un fel "cyborg",
adică adevărați roboți biologici, obținuți prin clonare.
După cum am afirmat deja, există diverse tipuri de Gri, care sunt descrise în
mod asemănător, dar care au caracteristici morfogenetice diferite, cum ar fi de
exemplu culoarea pielii și înălțimea. Aceste ființe sunt descrise cu precizie în
timpul hipnozei, în funcție de rasa extraterestră cu care au conexiuni.
Chiar de la primele ședințe de hipnoză a reieșit foarte clar că descrierile
înfățișării extratereștrilor nu erau coerente dacă mergeam pe ipoteza conform
căreia ar exista o singură rasă extraterestră - ori subiecții hipnotizați inventau
descrieri în esență asemănătoare dar diferite în detalii, ori existau diferite tipuri de
extratereștri, asemănătoare, dar nu identice.
Descrierile au fost examinate în cele mai mici amănunte, pentru a reuși să
extragem din ele informații pe cât se poate de sigure. De exemplu, după o
examinare încrucișată și atentă a mărturiilor și după studierea tipului de întrebări
care ar fi indicat să fie puse răpiților în timpul hipnozei, ființele albastre care par a
fi niște Gri mai înalți (150 cm în loc de 100 cm sau mai puțin de 100 cm) a reieșit
că în realitate sunt negre. Responsabilă de culoarea albastră se pare că era
iluminarea azurie din sala de operație în care răpiții noștri erau conduși de către
aceste ființe. Pielea acestor "Gri înalți", care lucrează de obicei cu extratereștri
sauroizi (vom discuta despre asta în continuare) și care lipsesc din celelalte
contexte, în realitate este de culoare neagră, translucidă, și reflectă luminile
ambientale, preluându-le coloritul (negru și azuriul combinate dau albastru).
Cinci dintre cele doisprezece rase extraterestre despre care se vorbește,
apăreau cu o frecvență mai mare decât celelalte (poate că printre acestea se află și
rasele permanente la care făcea referire colonelul Philip Corso în cartea sa, cu titlul
"După Roswell").
În realitate, nu ar trebui să se vorbească despre rase, ci despre grupuri de
putere.

Primul(I°) grup de putere

•Din acest grup fac parte ființe care par a fi mamifere, mai înalte decât noi
(circa 2,40m), cu pielea albă, părul alb și lung, cu șase degete la mâini și cu ochii
albaștri, dar cu pupilă verticală. Aceste ființe de obicei sunt îmbrăcate în alb și
poartă la gât un medalion rotund, pe care este desenat un simbol triunghiular.
Aceștia se pare că provin dintr-o parte a Universului care este caracterizată de
15
dimensiuni spațio-temporale diferite de ale noastre. Se pare că aceștia au un corp
(masculin) care este identic pentru toți. Partea de Univers din care provin aceștia
nu prevede existența unor corpuri fizice și ceea ce ni se prezintă nouă pare să fie un
fel de "haină", făcută cu ajutorul unei mașinării, prin intermediul căreia această
rasă poate intra în sistemul nostru dimensional, în care, în mod normal, legile
fizicii și geometriei nu le permite să intre; adică folosesc aceste corpuri pentru a
putea interacționa în mod fizic cu noi.

Al doilea(II°) grup de putere

• Din acest grup face parte alt tip de mamifere, care au părul deschis la
culoare, de culoare portocalie/maro-roșcat (de multe ori sunt numiți Orange), sunt
înalți cam de 2 m, ochii cu pupile verticale, craniu este alungit și se ascute
progresiv în părți pornind de la frunte (ca prora unei nave), piele bronzată, au cinci
degete la mâini și sunt îmbrăcați în niște costume mulate de culoare albastru-
închis. Costumul este caracterizat de o stemă în forma a două triunghiuri
încrucișate între ele, poziționată pe partea stângă a pieptului. Se pare că acești
extratereștri provin din Constelația Taurului (din acest motiv îi vom mai numi și
Taurieni), adesea sunt caracterizați ca fiind "frumoși" și printre ei sunt atât femele
cât și masculi.
Este bine să precizăm că nu există aproape niciodată Interferențe
Extraterestre în care răpitul să semnaleze prezența a două rase diferite în același
timp - operațiunile sunt desfășurate de câte o rasă pe rând. Misiunile par diferite,
dar obiectivul final se pare că este fructul unui proiect comun.
Se pare că acești Orange dețin harta genetică detaliată a umanității, sau se
pare că știu să distingă ființele umane care sunt apte pentru răpiri de cele care sunt
refuzate pe motivul că nu au acel "ceva" ce le trebuie lor. Deci, ei sunt cei care
intervin "aparent" primii pe durata vieții unui răpit.

Al treilea(III°) grup de putere

• Și mai sus pe această scară ierarhică neoficială se pare că există ființe mult
mai antice, foarte înalte, de obicei îmbrăcate în haine mulate de culoare închisă,
despre care răpiții spun că nu i-au văzut niciodată în mod direct, dar pe care le
percepeau ca aflându-se în spatele unui ecran (deci este dificil să stabilim înălțimea
lor exactă, chiar dacă din anumite considerente, pe care nu le mai expunem în
această lucrare din motive de spațiu, se poate estima că au în jur de 3 m).
Aceste ființe au ochii rotunzi și aproape albi, iar sub barbă au un fel de
apendice, făcându-i să semene oarecum cu niște bărbați bărboși. Această
excrescență este caracteristică doar masculilor. Femelele se pare că nu au așa ceva.
În plus au și oasele scapulare foarte pronunțate și pentru cel care îi privește din față
acestea par niște aripi strânse pe spate.
16
 Uneori a fost observată în centrul frunții prezența a ceva ce pare a fi
adevăratul lor ochi, foarte luminos (din acest motiv îi vom numi și "Monocluri").
Au trei degete plus unul opozabil. Degetele sunt subțiri și arcuite ca cele ale unei
păsări. Monoclurile par să aibă puteri de telechinezie atunci când se deplasează și
se pare că ei nu se află aici unde suntem noi, ci transmit mesajele lor altor
extratereștri de departe, prin mijloace tehnologice.

Al patrulea(IV°) grup de putere

Din acest grup fac parte ființele de natură sauroidă (îi vom numi "Sauroizi",
chiar dacă sunt identificați, în mod eronat, cu termenul de "Reptilieni" de către
ufologia contemporană).
Se pare că există două tipuri de Sauroizi.
• Primul tip, și cel mai invaziv, este înalt de 2,80 m, are cinci degete la mâini
și la picioare, iar pe antebraț, departe de mână are o unghie încovoiată care
seamănă cu degetul pe care îl au pisicile pe labele posterioare, dar cu o structură
chitinoasă foarte dură. Pielea, care pare a fi mereu umedă și translucidă, are
culoarea verde-maro și văzută de aproape pare că este dotată și cu solzi, care, dacă
sunt examinați cu atenție, se dovedesc a fi mult mai moi decât s-ar fi crezut.
Pielea devine în mod progresiv roșie în zona ventrală și la buricele degetelor
- în acele zone pielea devine mai subțire și se poate vedea cum se scurge o limfă
roșie, mai ales când extraterestrul se comportă într-un mod coleric.
Craniul, pe latura stângă și dreaptă, este caracterizat de prezența a două
suprafețe ce seamănă cu două coarne rotunde și prea puțin proeminente, pe când în
mijloc există o structură mai moale, sub care se vede cum pulsează limfa; această
structură seamănă cu o coloană vertebrală în relief și străbate, în mod foarte
evident, toată lungimea capului, a gâtului, a spatelui și a cozii groase. Coada groasă
și îndesată este utilizată ca un al treilea punct de sprijin atunci când Sauroidul stă
nemișcat pe cele două picioare scurte și îndesate ale sale. Degetele de la mâini și
de la picioare sunt palmate.
Dispunem de foarte puține informații anatomice în legătură cu limba, care
însă se pare că este și ea îndesată și bifurcată.
Ochii au un fel de subpleoapă (membrană oculară) care străbate ochiul pe
diagonală, de jos în sus, dinspre nas în afară. Pupilele sunt verticale și irisul își
schimbă culoarea de la galben - verde la roșu aprins, în funcție de starea de spirit.
Urechea externă este inexistentă, pe când urechea internă se poate închide la
comandă.
În general este descris ca fiind un "dragon" sau un "crocodil în picioare",
chiar dacă fața sau (sau botul?) este rotunjită ca cea a unui șarpe, cu buze subțiri și
nări poziționate în fundul septului nazal, dar pe lateral, nu frontal ca ale noastre.
Există mărturii despre "dragoni" de diferite dimensiuni, această caracteristică
17
depinzând de vârstă, adică aceștia continuă să crească mereu, fără a avea o limită
maximă.
Este vorba de ființe amfibiene, neputându-se determina dacă există două
sexe; aceștia sunt mereu descriși ca fiind permanent în compania unei alte specii,
aceasta lăsând impresia că este supusă lor.
• Al doilea tip Sauroid este reprezentat de cei care nu au coadă, înalți de
aproximativ 2 m, cu pielea translucidă, ochi rotunzi care oferă privirii o oarecare
rigiditate (din acest motiv îi vom numi "Broaște"), dinți verticali, lungi și subțiri,
care amintesc de cei ai balenelor. Pe cap au un fel de coarne mici, care de la
depărtare dau impresia unei tunsori "periuță". Totuși, nu este vorba de păr, ci de
niște excrescențe cornoase apropiate. Aceste ființe seamănă toate una cu cealaltă,
făcând imposibilă identificarea diferențelor, chiar dacă se pot observa diferite
diferențe de tip comportamental; au o uniformă asemănătoare cu cea a militarilor
naziști din Ultimul Război Mondial. Nici în cazul acestora nu se poate determina
dacă există două sexe.

Al cincilea(V°) grup de putere

Din acesta fac parte ființe de tip insectoid, asemănătoare cu călugărița (din
acest motiv o vom numi "Călugăriță"), de culoare verde, având un corp chitinos. Se
deplasează mergând pe membrele posterioare. Membrele anterioare sunt ținute în
așa fel încât dă impresia că extraterestrul s-ar ruga, ținând mâinile aproape unite;
au două degete plus un deget diferit (care pare a fi opozabil). Gura este foarte mică,
iar capul, cu niște ochi mari, închiși la culoare, este ținut adesea înclinat într-o
parte. Nu se știe cu certitudine dacă mai au și alte membre micuțe între cele
inferioare și cele superioare.
Mai există o altă rasă de ființe de tipul mamiferelor, despre care chiar trebuie
să vorbim în această lucrare, pentru că rezultă că acestea nu sunt clone, ci sclavi
(astfel îi definesc răpiții în timpul hipnozelor) care aparțin sauroizilor.
Este vorba despre ființe mici (pe care îi vom numi exact "Sclavi"), cu pielea
foarte ridată, cu gâtul lung, mușchii care rotesc și înclină capul (echivalentul
pentru mușchii noștri sternocleidomastoidieni) sunt foarte evidențiați, gura mică și
cu buzele de mărimi diferite (buza superioară este cu mult mai mică decât cea
inferioară), cu ochii întunecați și umezi.
Degetele de la mâini se pare că sunt cinci la fiecare mână.
Craniul, în formă de inimă, este tipic, dezvoltat în mod retrovers, dar
prezintă o adâncitură în centrul frunții, care devine tot mai puțin pronunțată înspre
partea posterioară a craniului (din acest motiv îi vom numi "Cap în formă de
inimă").
Urechile sunt mici și un pic ascuțite în partea de sus.
18
 Acești extratereștri se îmbracă cu haine care nu sunt mulate și au
aproximativ 1,50 m; de multe ori au fost confundați cu cei "Gri" sau cu alte ființe
care poartă pe cap un fel de glugă, numiți "Javas" și care după părerea mea există
doar în literatura fantastică.
În jurul extratereștrilor descriși până acum apăreau și descrieri ale altor
ființe, cu care, după o primă examinare eronată, se părea că răpiții au mai puțin de-
a face.
Locul de onoare este atribuit celor pe care ufologia americană îi numește
"Ființe de Lumină", care, după cum vom vedea, sunt cu totul altceva.
După aproximativ șaptesprezece ani de trudă am reușit să trasăm un fel de
"bestiar cosmic", acum fiind necesar să reconstituim acțiunile membrilor
componenți ai acestui bestiar, pentru a înțelege de ce se află ei aici.

AL DOILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În această lucrare nu vor fi descrise contextele și mediile hipnotice care ne-

au permis să ajungem la concluziile expuse și nici nu vor fi oferite explicații
tehnice, pentru că ar trebui să scriu câteva cărți. Mă voi limita doar să expun
concluziile la care am ajuns în urma investigațiilor.
Aceste lucruri fiind spuse, era foarte clar că mamiferele aveau o problemă pe
care noi o puteam rezolva - căutau imortalitatea!
Fiind convins că imortalitatea ar deveni plictisitoare pe termen lung, sunt
conștient că nu toți gândesc la fel ca mine. Dorința extratereștrilor de a nu
abandona niciodată această viață și determinarea de care au dat dovadă în a-și urma
scopul, m-au lăsat destul de perplex în ceea ce privește gradul lor de maturitate
intelectuală, dar am continuat cu cercetările - poate că mă înșelam.
În hipnoză, răpiții care intraseră în contact cu aceste ființe susțineau în mod
unanim că extratereștrii trăiau "prin intermediul nostru, prin intermediul minții
noastre…"
În acest tip de răpiți exista o puternică dihotomie cerebrală, pe care un
psihiatru de doi bani ar fi interpretat-o foarte ușor ca schizofrenie acută; cu toate
acestea, analiza profundă a personalității subiecților arăta că aceștia sunt perfect
întregi al minte. Aceștia se simțeau adesea diferiți, de parcă n-ar fi fost de pe
această lume, având flash-back-uri în care își aminteau scene din vieți trecute și
imagini în care acționau într-un context extraterestru, ca și cum ei însuși ar fi fost
extratereștri.
A fost imediat clar că în mintea lor exista o zonă de memorie cu acces
interzis, în care erau ascunse anumite amintiri care erau niște scene de viață ale
19
unui extraterestru. S-a născut astfel ipoteza că ceea ce rezulta din alte hipnoze era
adevărat, adică faptul că extratereștrii utilizau creierul răpiților pe post de spațiu de
depozitare pentru amintirile lor (în termeni informatici ar fi un fel de sistem de
back-up).
Conform unei astfel de ipoteze extratereștrii în cauză caută imortalitatea, pe
care în realitate nu o pot dobândi, pentru că, chiar dacă sunt mult mai longevivi
decât noi, mor și ei până la urmă. Însă pot să-și salveze amintirile, așezând în
creierul unui copil terestru toată experiența de viață (până în acel moment) a unuia
dintre ei, care după aceea poate și să moară.
Copilul, odată cu trecerea timpului, va deveni adult și din când în când
creierul său îi va arăta semne ale celeilalte personalități, creându-le o mulțime de
probleme existențiale.
Memoria extraterestră oricum rămâne inaccesibilă, dar poate fi accesată doar
cu ajutorul unei proceduri-cheie (asemănătoare cu parola unui computer).
Înainte de moartea răpitului utilizat pentru back-up, extratereștri se întorc și
copiază, dacă este necesar, tot conținutul memoriei sale în creierul unui
extraterestru nou-născut.
Astfel acesta dispune imediat de memoria predecesorului său, cât și de cea a
oaspetelui terestru, devenind astfel una cu el.
În acest fel personalitatea sa supraviețuiește, chiar dacă corpul moare,
obținându-se astfel un surogat al imortalității. Extraterestrul nou-născut nu trebuie
să mai facă experiență luând de la capăt tot drumul de formare, iar în final, ca să
dăm un exemplu, un extraterestru (sau mai bine spus personalitatea sa) în vârstă de
30.000 de ani va fi alcătuită din amintirile a șase extratereștri în vârstă de 5.000 de
ani fiecare, plus un număr ridicat de memorii terestre utilizate pentru back-up.
Rezultatul aplicării ideii abia descrise este o singură personalitate în
evoluție, care utilizează succesiv foarte multe corpuri - un fel de pseudo-
imortalitate care le permite extratereștrilor să-și conserve toate caracteristicile
fundamentale ale condiției lor originale.
S-a constatat că creierul uman este preferat de extratereștri pe post de spațiu
de depozitare pentru memoriile lor. Răpiților chiar li se repetă cu insistență în
timpul răpirilor "…creierul vostru este o casă perfectă - mașinăriile se strică, dar
creierele umane nu… "
Iată deci de înseamnă afirmația "Noi trăim prin intermediul creierului
vostru!... "
Aplicarea unor șiretlicuri hipnotice a permis găsirea procedurii-cheie pentru
accesarea memoriilor ascunse în creierul răpiților, punând astfel la dispoziția
noastră un întreg bagaj de informații despre extratereștri, inclusiv despre limba lor.
Procedura este verificată și reproductibilă în laborator pe orice răpit.

20
 Studiul fonemelor extraterestre este în desfășurare în momentul de față, dar
despre asta se va vorbi cu altă ocazie.
Descoperirea procedurii-cheie este fără nici un dubiu o descoperire foarte
importantă.
Pentru a o confirma am decis să verific dacă creierul nostru, comportându-se
ca o memorie ce nu poate fi ștearsă (o adevărată ROM - Read Only Memory), în
zona de memorie cu acces interzis a unui răpit ar exista și urme ale memoriilor
"purtătorilor" (carrier), adică amintiri din viețile celor care "transportaseră"
memoria extraterestră în trecut. În creierul răpiților ar trebui să fie memoria unui
singur extraterestru, compusă din mai multe fragmente secvențiale, și pe lângă
aceasta ar trebui să fie și memoriile tuturor celor de care s-au folosit extratereștrii
pentru back-up. Este de prisos să descriem satisfacția pe care ne-a oferit-o
confirmarea acestei ipoteze.
Munca lui Weiss, psihiatrul american care cu ajutorul hipnozei stimula
amintirile vieților trecute, ar trebui deci reinterpretată? Reîncarnarea nu există și
este vorba doar niște amintiri care în realitate nu ne aparțin, ci sunt ale unor
persoane care au trăit precedent, purtând cu sine povara suplimentară a unei
memorii extraterestre?
Apoi a devenit clar că lucrurile sunt încă și mai complexe - în realitate, alți
extratereștri merg mult mai departe decât back-up-ul memoriei.

AL TREILEA NIVEL DE INTERFERNȚĂ EXTRATERESTRĂ

În răpiții pe care i-am examinat am găsit memorii extraterestre aparținând

Sauroizilor sau Insectoizilor. De ce oare?
Creierul unei reptile sau a unei insecte este compatibil cu cel uman?
Probabil că răspunsul corect este următorul:
O memorie extraterestră Insectoidă s-a exprimat în hipnoză astfel:
"Creierul vostru este mai mare decât al nostru, dar noi îl folosim pe tot.
Spațiul pe care voi nu-l utilizați este utilizat de noi. Dinadins v-am creat așa și în
ADN-ul vostru există fie ADN-ul nostru, fie cel al Sauroizilor. Din acest motiv
suntem destul de compatibili."
Însă în hipnoză regresivă ieșeau la iveală, atât în mediu sauroid, cât și în cel
insectoid, relatări care aveau cu totul altă greutate.
La început m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă răpitul utilizat pentru
back-up ar fi suferit un accident și ar fi murit pe loc - extratereștrii ar fi pierdut mii
de ani de informații și odată cu acestea ar fi pierdut și pe unul dintre ei. Nu-și
puteau permite așa ceva!
21
 Noi ce am fi făcut în locul lor?
Ceea ce ar fi fost evident de făcut - o copie a creierului răpitului. Totuși,
pentru a-l conserva cu o eficiență ridicată, ar fi trebuit să copiem tot corpul.
Corpul nu are o utilitate prea mare, dar este necesar pentru a ține viu
creierul, care în interior conține prețiosul conținut de informații despre viața
extraterestră.
În timpul hipnozelor regresive apărea uneori descrierea "camerei de
rezonanță", a "camerei matrioșcelor", a "camerei cu cilindru metalic", toate acestea
fiind descrieri ale diferiților răpiți, adoptate pentru a descrie aceeași situație, adică
faptul că sunt introduși într-un cilindru metalic din care, prin intermediul unui
hublou lateral, puteau asista la formarea în timp real a unui corp identic cu al lor,
într-un alt cilindru vertical și transparent, poziționat în aceeași cameră - o adevărată
"fotocopie" a răpitului, care conține și toate informațiile conținute în creierul său.
Persoana în cauză, în fața unei asemenea imagini, își pierdea propria
identitate, suferind apoi crize psihice destul de greu de suportat. Părea evident că
unul dintre cele două corpuri era conservat de către extratereștri "în frigider" am
putea spune, la loc sigur și reprezenta back-up-ul de rezervă, pe când celălalt era
readus în habitatul său natural.
Toate aceste operațiuni erau efectuate într-un mediu subteran terestru, în
prezența unor militari, și aceștia tereștri! (răspunsurile pe care le am eu la
dispoziție despre motivele pentru care se întâmplă asta sunt cu totul exhaustive, dar
nu este cazul să le discutăm în această lucrare).
În această etapă a cercetărilor întrebarea cea mai importantă era următoarea:
"Dar ce aduc înapoi, copia sau originalul?"
Noi am fi ținut originalul. Dar extratereștri?
Memoriile copiei și ale originalului bineînțeles că erau identice și nu exista o
modalitate de a găsi o diferență care să poată arăta care ar putea fi soluția la această
problemă.
Dar se părea că extratereștrii aveau un punct slab în ceea ce privește
procedura - cilindrul în care îl introduceau pe sărmanul nefericit era (conform
primelor descrieri) orizontal, pe când cel în care se forma copia era vertical, deci,
dacă răpitul aflat în hipnoză își amintea că a ieșit din același cilindru în care a
intrat, era originalul; dacă își amintea că a ieșit din cilindrul vertical, era vorba
despre copie. Răpitul părea că-și amintește că a ieșit din cilindrul în care nu intrase,
deci dădea impresia că este o copie!
Dar aceasta era o greșeală! De fapt, am descoperit că existau patru camere
cu cilindri, fiecare având un scop precis, dar în hipnoză anumite amintiri se
confundau și se amestecau; vom vedea în continuare din ce cauză.
În realitate se întorcea mereu originalul, după cum au demonstrat hipnozele
mai profunde de mai târziu.
22
 AL PATRULEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În timpul etapei de copiere a corpului răpitului, practicată de extratereștri, se

întâmpla ceva foarte ciudat. Răpitul descria o senzație - un fel de vibrație care îi
străbătea tot corpul; în cilindrul metalic era foarte multă lumină, iar apoi ceva se
desprindea și vibra în aer.
Apoi răpitul descria scena de sus și vedea ambii cilindri, pe cel metalic și
altul transparent, dar ambii în poziție verticală, în primul aflându-se originalul iar
în al doilea aflându-se altceva.
Ce era această a treia poziționare vizuală?
La prima vedere acest lucru părea imposibil, chiar și fără să intru în detalii
inutile despre caracterul verosimil și autenticitatea tehnicilor hipnotice, atunci când
acestea sunt aplicate cu măiestrie.
De aici nevoia de a dezvolta un set de întrebări de control, pentru a înțelege
cine răspundea în realitate:

• Extraterestrul cu memoria sa?

• Copia?
• Originalul?
• Una dintre memoriile "transportatorilor"?

Setul de întrebări era compus din întrebări foarte simple, de tipul:

Cum te numești?
Câți ani ai?
Ce zi este astăzi?
Privește-ți mâinile și descrie-le!

Dar răspunsurile erau terifiante!

Întrebare:"Privești în jos?"
Răspuns:"…Nu."
Întrebare:"Atunci cum poți vedea ce se întâmplă jos?"
Răspuns:"…Nu privesc în jos. Privesc peste tot în același timp…"
Întrebare:"Privește-ți mâinile!"
Răspuns:"…Nu am corp" (perplexitate)
Întrebare:"Cum te numești?"
23
 Răspuns:"…Noi nu avem nume…"
Întrebare:"Câți ani ai?"
Răspuns:"…Ce înseamnă asta?..."
Întrebare:"De cât timp exiști?"
Răspuns:"…Dintotdeauna…"

Astfel, ieșea la iveală existența unor ființe care se defineau ca fiind "matrice
de puncte de lumină", care trăiau "între un timp și altul" și care se autodefineau
cu termenul de "Suflet" al ființelor umane!
Acel lucru pe care, dacă îl ai, îți conferă VIAȚA ETERNĂ!
Exact acel lucru pe care îl căutau extratereștrii…Acum totul era clar.

Analiza atentă a acestor evenimente mă făcea să înțeleg, pe parcursul unui

an de zile, că extratereștrii încercau să captureze matricea noastră de puncte de
lumină și încercau să o utilizeze pentru scopurile lor.
TERIBIL! Dar, cel puțin, după o primă analiză, din fericire, se părea că
aceștia nu reușiseră să facă asta "în mod stabil" sau "pentru o perioadă lungă de
timp" din cauza unei incompatibilități de tip bioenergetic între ei și Sufletul nostru.
Sufletul era perfect conștient de aceste tentative și nu-i plăcea deloc această
situație, dar nu putea, sau nu vroia să facă ceva pentru a-i opri.
Apărea în hipnoză descrierea unor câmpuri de forță ciudate, care transportau
Sufletul în corpul unui extraterestru, dar uniunea dura foarte puțin, apoi se
producea dezlipirea totală și ireversibilă, urmată de frustrarea relativă a
extraterestrului, care nu reușise, încă o dată, să se lege permanent la matricea de
puncte de lumină, devenind astfel una cu aceasta.
În ADN-ul nostru există ceva ce ne face compatibili cu Sufletul nostru, așa
cum afirmă mințile extraterestre introduse în creierele răpiților pe care le-am
interogat în acest scop. Până la urmă este vorba doar de a cere minților
extraterestre, activate cu ajutorul parolei potrivite (password), conținutul memoriei
lor.
E ca și cum ai privi, fără să te faci văzut, cărțile secrete ale extratereștrilor.
Compatibilitatea ADN-ului nostru cu Sufletul clarifică de ce extratereștri
încearcă prin experimente genetice să utilizeze ADN-ul nostru - este evident că
încearcă să-și modifice ADN-ul lor, pentru a-l face asemănător cu al nostru, adică
compatibil cu acel lucru care de obicei este numit "Suflet".
Sufletul, interogat despre cum stau lucrurile, afirma foarte clar: răpiții, pe
lângă alte premise, au Sufletul, pe care alte ființe umane nu-l au.
În plus, nu toate ființele umane au "acel lucru", ci doar o mică parte
dintre aceștia! (circa 20 - 25%)

24
 Până la urmă se descoperea că Sufletul, odată extras din original, nefiind
compatibil cu corpul extratereștrilor, era introdus pentru câteva secunde în copia
răpitului, care se afla în cilindrul vertical, ca apoi să fie iar reintrodus în corpul
original, unicul cu care este cu adevărat compatibil pentru o perioadă lungă de
timp.
Așadar, răpitul nu era lipsit decât pentru câteva clipe, și din când în când, de
esența sa sufletească.
"Sufletul nu se poate copia." spun matricele de puncte de lumină interogate
de mine în hipnoză.
"Extratereștrii știu asta și încearcă să le folosească pe ale voastre, dar
trebuie să-și modifice ADN-ul dacă vor să le lege pentru totdeauna de corpurile
lor. "
Din acest motiv extratereștrii fac experimente genetice pe rasa umană - doar
pentru a crea o rasă "punte" între ei și noi, o rasă care aibă acea parte de AND
capabilă să se lege de Sufletul uman.
Atunci și numai atunci vor putea smulge Sufletele locuitorilor acestei
planete, și poate și a altor planete, punând astfel mâna pe ele pentru totdeauna.
Acesta este adevăratul plan al extratereștrilor.
Toți răpiții spuneau aceleași lucruri, identice, fără nicio excepție!
Acum putem să le spunem și lor adevărul (răpiților n.t).
Iată care era secretul Copacului Vieții din Cabala ebraică, a construirii
copiei faraonilor egipteni, a lui Kundalini indiană și a căutării așa-zisului Graal,
idee preluată de mai multe secte, mai mult sau mai puțin secrete.
Totul devenea foarte simplu – ceva din interiorul ADN-ului nostru era
reședința vieții eterne, iar extratereștrii, dornici să ajungă la ea, o căutau în noi, iar
noi nici măcar nu știam că așa ceva poate să existe.
Copacul Vieții din miticul Paradis Terestru, simbolizat de multe hieroglife
din lanurile de grâu englezești - iată ce căutau extratereștrii în unii (doar unii)
dintre noi!

AL CINCILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

Dar încă lipsea o za din lanț - egiptenii antici chiar descriau existența
Corpului fizic, a Minții și a Sufletului, dar și pe cea a Spiritului.
Nu se știa despre ce este vorba.
Pentru a scurta povestea, evitând complicații inutile în această lucrare: din
mințile răpiților ieșeau la iveală în hipnoză urme de amintiri ale unor vieți trecute
aparținând unor ființe extraterestre cu totul diferite de noi - Ființele de lumină - cu
25
totul diferite de noi, ființe care, chiar dacă sunt foarte longevive, sunt mortale,
pentru că, din câte am aflat, din toată creația, doar Creatorul și o parte din
ființele umane au Suflet.
Aceste Ființe de Lumină probabil că sunt cele pe care cultura noastră
mitologică le definește ca fiind "spirite imortale" și care i-ar controla pe
extratereștrii responsabili cu fenomenul de răpiri extraterestre, care, la rândul lor,
i-ar controla pe cyborgii Gri, care ar controla întreaga umanitate.
Ființele de Lumină erau structurate în mod asemănător cu ceea ce noi am
numi "Spirit" , care, după cum vom vedea în continuare, se diferențiază substanțial
de ceea ce eu definesc ca fiind Suflet.
Reiese de aici că există diferite tipuri de ființe umane:
1. Corp cu Minte
2. Corp cu Minte și Suflet
3. Corp cu Minte și Spirit, fără Suflet
4. Corp cu Minte, Spirit și Suflet.

Devin astfel comprehensibile diferitele fenomene pe care Biserica le descrie

ca fiind "posesiuni demonice", care ar avea loc atunci când o persoană nu acceptă
prezența, în interiorul său, a unei "Ființe de Lumină" - un parazit negativ.
Poate că aveam de-a face cu entități mai pozitive, care trăiesc în simbioză cu
Sufletul proprietarului?
Sau poate că Ființa de Lumină preferea să staționeze în corpurile persoanelor
dotate cu Suflet pentru că astfel putea să exploateze "energia" Sufletului pentru a
nu îmbătrâni, având în vedere că matricea de puncte de lumină era lipsită de
dimensiune temporală și din acest motiv fiind eternă?
Da! Chiar așa era!
Toate aceste ființe vor Sufletul, pentru că sunt toate muritoare și vin să-l
caute în unicul loc din Univers unde, după câte se pare acesta există.
Aveam o cheie de lectură clară, care dădea impresia că explică tot și asta se
întâmpla pentru prima dată în istoria cercetării acestor fenomene.
Această explicație avea calitatea de a pune de acord fizica, metafizica,
ezoterismul și istoria planetei noastre.

CAMERE ȘI CILINDRI

La începutul investigației am fost condus de multe ori pe drumuri greșite,

pentru că răpiții introduși în hipnoză profundă își aminteau mereu o cameră cu
cilindri, în care erau manipulate ființe umane. Confuzia lua naștere din faptul că cel
26
hipnotizat uneori tindea să lege amintiri care nu mereu erau succesive, doar pentru
că anumite componente ale amintirii aveau lucruri în comun. De exemplu, dacă un
răpit este dus o dată într-o cameră cu doi cilindri verticali și altă dată suferă o
răpire în care este dus într-o cameră cu un cilindru vertical și unul orizontal, este
posibil ca cele două amintiri să se amestece, creând astfel confuzie și limitând
posibilitatea de a reconstrui evenimentul în complexitatea sa spațio-temporală.
Am reușit să rezolvăm această problemă doar datorită numărului ridicat de
mărturii, care ne-au permis să corectăm și să înțelegem anumite aspecte
nefuncționale (nefuncționale doar în aparență) a trăirilor readuse la viață în
hipnoză.

Camerele

Nivelul actual de informații pe care le deținem ne permite să afirmăm că

există patru camere cu cilindri, diferite din punct de vedere al formei și
materialelor utilizate, care sunt utilizate la efectuarea a patru operațiuni diferite.

1. Camera cu doi cilindri verticali transparenți și alăturați. Acești

cilindri sunt conectați în partea de sus printr-un fel de tuburi. Aceasta este camera
de formare a copiei răpitului. Într-un cilindru vertical și transparent este introdus
originalul, pe când în al doilea cilindru este conținut un material fără formă. La
sfârșitul procedurii și în al doilea cilindru există o ființă umană, identică cu prima,
dar fără inele, piercinguri și alte detalii neorganice, care se pare că nu sunt copiate.
În acest context, Conștiința originalului trece în cilindrul copiei, în care staționează
pentru câteva secunde. Apoi se întoarce în cilindrul în care se află originalul.
2. Camera cu diferite perechi de cilindri, unul transparent vertical, iar
celălalt metalic și orizontal. În acest ultim cilindru se intră printr-o parte, ca într-
un aparat pentru TAC (Tomografie Axială Computerizată). Cei doi cilindri sunt
poziționați unul lângă altul. Răpitul (originalul) este introdus în cilindrul orizontal,
pe când în cel vertical se află un extraterestru, tipologia acestuia variind - de la
Sauroid la Orange, etc. Aparatul folosește la transportarea memoriei
extraterestrului în creierul răpitului. În realitate, cei care sunt copiați și transportați
în creierul răpitului sunt Spiritul și Mintea extraterestrului, pe când Corpul
extraterestrului rămâne gol în cilindrul său. Un detaliu interesant este acela că cei
doi cilindri sunt fixați pe sol și par să fie conectați unul cu celălalt prin intermediul
unor tuburi care trec pe sub podea. De fapt, în această cameră este creată în Mintea
răpitului MEA, adică Memoria Extraterestră Activă, care va fi descrisă în
continuare.
3. Camera cu niște perechi de cilindri dispuși ca în camera precedentă.
În acest caz cilindri verticali sunt pe roți și pot fi transportați și în altă parte. În
27
cilindrul vertical se intră mereu prin partea de sus, iar în cel orizontal și transparent
(numit uneori și "cadă") se intră prin glisare orizontală, ca și cum ar fi un sertar
lung. Cel care se află în cilindru, atât în cel vertical cât și în cel orizontal, este
scufundat într-un lichid cu niște caracteristici electrice foarte particulare. Cineva
l-a descris ca fiind un fel de lichid superconductor, format din milioane de contacte
electrice. Cilindrul orizontal conține întotdeauna răpitul original, pe când în cel
vertical se află copia. Copia este prelevată dintr-un fel de "arhivă a copiilor" și este
adusă în cameră împingând cilindrul cu roți în care se află. Această cameră este
camera back-up-ului (BU) memoriei copiei, dar și cea în care Sufletul este scos din
original, împreună cu Mintea și Spiritul răpitului, fiind apoi introduse în copie
(care se află în cilindrul vertical) pentru a-i reanima potențialul. Este vorba despre
un fel de descărcare de curent electric, care încarcă "bateriile" copiei, care astfel
poate trăi pentru o perioadă lungă de timp, fără să se dezintegreze.
4. Camera cu doi cilindri verticali, făcuți din materiale diferite. În
primul cilindru, mai mic și transparent, este introdus un exemplar dintr-o specie
extraterestră, în timp ce în al doilea cilindru, mai masiv și făcut dintr-un material
care nu este transparent, de culoare neagră și cu caracteristici metalice, este
introdus printr-o deschidere laterală un răpit în versiune originală. Acest ultim
cilindru masiv este înconjurat de fum alb, ceea ce amintește despre răcirea cu heliu
lichid. Răpitul, odată introdus în cilindrul opac, începe să perceapă o puternică
presiune în plexul solar, concomitent cu o puternică senzație de vibrație în tot
corpul, și aceasta pornind din plexul solar. Este vorba despre un efect datorat
rotației rapide a pereților cilindrului metalic, rotație care își mărește viteza în timp,
până ajunge la punctul maxim. Răpiții își amintesc că mașinăria produce un
zgomot foarte puternic. Odată atinsă viteza (frecvența ) corectă, Sufletul răpitului
se desprinde singur și este direcționat în celălalt cilindru, unde se află
extraterestrul, printr-o metodă încă neidentificată (câmp de forțe?). Sufletul intră
astfel singur în corpul extraterestrului, fără Minte și Spirit, și îl regenerează pe
acesta, oferindu-i posibilitatea să trăiască mai mult timp. La sfârșitul operațiunii,
care în realitate durează foarte puțin, Sufletul se întoarce în răpit, cilindrul său
oprindu-se încet din rotire. Apoi răpitul este extras din cilindru, acesta fiind foarte
confuz și aflându-se într-o stare de oboseală extremă.
5. Mai există și o a cincea cameră cu cilindri, numită nursery , unde se află
ființe vii mici, antropomorfe, care își completează ciclul de gestație odată ieșiți din
uterul purtătoarei terestre după o perioadă de gestație de circa trei luni. Această
cameră este caracterizată de prezența multor cilindri, în interiorul cărora
extratereștrii de diferite tipuri sunt grupați și selecționați. Și lichidul în care se află
are o culoare diferită, în funcție de tipul de extraterestru care se află în interior.
Acești cilindri nu sunt verticali, ci ușor înclinați într-o parte și cu mult mai mici

28
decât cele în care se află adulții. Corpurile din interiorul cilindrilor sunt legate cu
niște fire subțiri, sonde sau alte lucruri care ajută la monitorizare.

A ieșit la iveală faptul că femeile terestre sunt utilizate ca mame-surogat

pentru un ovul extraterestru, care le este implantat și care după trei luni de gestație
este transferat, pentru dezvoltarea sa finală, într-un uter artificial - cilindrul
înclinat. Recent, un medic englez a afirmat că a realizat un cilindru asemănător
pentru scopuri asemănătoare - cine știe de unde i-a venit această idee?

Cilindri

Pe parcursul studiului fenomenelor de abduction am primit multe descrieri

despre locații de tip tehnologic, unde extratereștrii, uneori singuri, uneori însoțiți
de militari tereștri, îi conduceau pe răpiți.
În acele locații se întâmplau lucruri ciudate, care la început nici nu puteau fi
descrise, pentru că răpiții raportau în mod foarte confuz detaliile acestor locații.
Bineînțeles, exista un motiv pentru această confuzie, ba chiar mai multe motive îl
determinau pe răpit să ofere o descriere foarte confuză a acestor medii.
Primul motiv era faptul că răpitul, de obicei, era introdus în locație într-o
stare de percepție puternic alterată, ca și cum ar fi fost drogat. În hipnoză, răpitul
descria lucrurile cum le percepuse, adică în mod distorsionat.

29
 O altă cauză pentru alterarea puternică a amintirilor era segmentarea
(chunking) amintirilor în sine. Chunking este un termen împrumutat din
Programarea Neurolingvistică și înseamnă tăietură netedă. Uneori, răpitul tăia
brusc "pelicula" care conținea amintirea unei trăiri și o lipea la altă bucată de
"peliculă" care conținea o amintire asemănătoare a trăirii, care aparținea unui
episod diferit, dar caracterizat de evenimente asemănătoare sau chiar identice.
Odată unite cele două porțiuni (quenching) într-o amintire finală unică, anumite
detalii rezultau a fi identice înainte și după "lipire", pe când altele erau
caracterizate doar de porțiunea care aparținea alteia - două experiențe similare
pentru un singur film de amintiri. Din reconstituirile hipnotice rezulta foarte clar că
răpitul ajungea de mai multe ori pe parcursul vieții sale în așa-numita "cameră cu
cilindri", aceasta fiind descrisă în mod confuz și din această cauză.
Apoi existau diferite camere cu cilindri, în care răpitul era supus unor
proceduri diferite, și acesta fiind o motivație în plus pentru imensa confuzie.
Mai exista încă un motiv serios ce-l determina pe răpit să vadă mediul
ambient diferit de cum era în realitate, în realitate existând trei puncte de vedere
asupra locației: unul corespunzând descrierii datorate percepției normale, altul
produs de caracteristicile pe care le avea Sufletul când era desprins de corp, iar al
treilea aparținea extraterestrului în corpul cărui era introdus Sufletul pentru a-l
regenera. Exista chiar și un al patrulea punct de vedere - cel al copiei răpitului,
poziționată în mod diferit față de ceilalți trei subiecți. Memoria răpitului

30
înmagazina simultan date relative, provenite din mai multe puncte de vedere, toate
caracterizate de o percepție diferită a realității. Sufletul descria lucrurile de sus, în
timp ce răpitul se afla în interiorul unui cilindru sau în afara lui, în altul aflându-se
copia sau un extraterestru care aștepta regenerarea sau back-up-ul memoriei sale.
Trebuie precizat că extraterestrul are un aparat vizual diferit de al nostru și vede
lucrurile în mod diferit, prin culori care sunt diferite de cele cu care suntem noi
obișnuiți. Iar unii extratereștri, cum ar fi Insectoizii, au un aparat vizual care se
pare că funcționează ca un detector de raze ultraviolete sau raze X în culori. Uneori
subiectul vede camera în galben și negru, ca și cum n-ar putea percepe culoarea
roșie sau albastru-violet. Acest lucru ne face să ne gândim la o vedere
monocromatică (asta este valabil pentru Călugăriță). Uneori mediul înconjurător
este descris utilizând doar tonuri de gri (vedere în alb și negru). Însă se pare că
amintirea în alb-negru poate fi produsă de izolarea, în timpul activării amintirii, a
acelei părți din creier care este predispusă la emotivitate, ceea ce împiedică și
percepția culorilor. Uneori răpitul descrie fără emotivitate scene teribile, văzute în
timpul răpirii, dar noi știm că asta nu este posibil în ceea ce privește o experiență
care a fost trăită în mod real - poți descrie fără emoții doar experiențe care nu s-au
întâmplat în mod real. De fapt, sunt prezente alte canale cenestezice care atestă
realitatea experienței, deci, lipsa de culoare în anumite scene poate fi imputată unui
tip de manipulare pe care extraterestrul o produce în scoarța cerebrală a răpitului,
pentru a-l determina să trăiască experiența fără stres - în practică, extraterestrul
"desprinde contactele", decerebrând local răpitul. Dacă decerebrarea nu este totală,
dar implică zona creierului responsabilă de percepția culorilor, rezultatul va fi
vederea în alb-negru. Aceste cazuri sunt destul de rare, dar oricum este interesant
pentru a explica capacitatea anormală de percepție a răpitului și pentru a putea
teoretiza o motivație de tip fiziologic. Decerebrarea se pare că nu este provocată
din dorința extraterestrului de a nu provoca suferință răpitului, ci din necesitatea de
a evita ca organismul său să sufere traume neurovegetative care să-i determine să
secrete endorfine capabile să blocheze îndeplinirea scopurilor răpirii. Răpitul,
speriat, dar mai ales înfuriat în prima fază a răpirii, ar tinde să nu urmeze ordinele
mentale ale extratereștrilor.
Deci, cum se poate obține o descriere suficient de exactă a "camerelor cu
cilindri"? Foarte simplu! Era suficient să pui două sute de persoane diferite să-ți
povestească acest lucru, luând în calcul doar detaliile identice. Este vorba de a
aplica pe amintirilor răpiților o tehnică de ștergere a zgomotelor utilizată în
telecomunicații. Fiecare amintire reprezintă o măsură (eșantion) și toate măsurile
efectuate sunt suprapuse între ele, întărindu-le pe cele identice și atenuându-le pe
cele diferite. Astfel, după ani de muncă, devenea posibil să se producă o imagine
cât de cât fiabilă a unei prime "camere cu cilindri". După cum s-a văzut, camerele
cu cilindri sunt patru și toate sunt diferite una față de alta, dar două sunt învecinate.
31
 Iată cum sunt văzute de sus:

Imaginile "camerelor cu cilindri" au fost obținute utilizând o planimetrie de

bază, desenată de un răpit care este de profesie geometrist, fiind obișnuit să facă
planmetrii fiabile chiar și în urma unei simplei observări a unor ambiente.
Confruntând descrierile sale cu cele ale altor răpiți a fost posibil să se
reconstituie parțial și decorurile.
În mod sigur culorile unor materiale nu sunt exacte și nu au fost reproduse
cu gradul de reflexie corect, iar pe lângă asta există incertitudini și asupra altor
detalii, dar aceste imagini îi ajută pe răpiți să facă reconstituiri mai adecvate.

32
 Prima "cameră cu cilindri"

Va fi numită "prima cameră cu cilindri" cea în care se intră prima dată.

În ea există doi cilindri din material transparent, poziționați vertical pe
dreapta a celui care intră în cameră, în fața unei mese metalice cu suprafața aspră.
Masa ar putea fi și un recipient orizontal, așezat în fața celor două cilindre
verticale (acest detaliu nu este încă foarte clar). Pe stânga celui care intră în cameră
este o "zonă - computer", sau ceva care seamănă cu nișe computere. Mai este și o
piesă de mobilier care seamănă cu un dulap pentru documente și un scaun. Pereții
par a fi făcuți din ciment armat.
Se pot face imediat anumite aprecieri:
a) Dacă există un scaun, înseamnă că este și un umanoid care stă așezat pe
el.
b) Ideea de a poziționa scaunul în zona-computer este corectă și confirmă
prezența unor mașinării care trebuie monitorizate de către un operator umanoid.
c) Prezența a doi cilindri verticali este descrisă în timpul efectuării copiei
răpitului și din descrieri reiese că prima dată este făcută copia și abia apoi se
detașează Sufletul, în a doua cameră și utilizând un aparat diferit.
d) Prezența pereților de ciment armat indică că această cameră nu se află
într-o mașină zburătoare (OZN), ci probabil că se află într-o instalație subterană,
așa cum afirmă în mod unanim răpiții.

33
 "Zona-computer" din prima "cameră cu cilindri"

Din câte se pare, "zona-computer" conține consolele de comandă pentru

operațiunile care se desfășoară în interiorul celor doi cilindri. În reconstituire
lipsesc detaliile de care încă nu suntem siguri, cum ar fi prezența probabilă a două
tuburi groase, care pornesc din capacele cilindrilor și se termină în zidul din ciment
armat.
Cum intri, în dreapta, pe peretele perpendicular pe cel unde sunt cilindrii
transparenți, există niște ferestre negre și ciudate, triunghiulare, cu marginile
rotunjite, despre care nu se știe ce sunt în realitate. Cei doi cilindri transparenți sunt
plini cu un lichid albăstrui/ galben-verde (poate este vorba de fenomene de irizare
sau de percepția diferită de care se vorbea mai devreme).

34
 În Interiorul celor doi cilindri sunt două ființe, care par a fi originalul și
copia sa.

Se pare că originalul este introdus în cilindrul care se află mai aproape de

colțul dintre pereți.

35
 Apoi, se pare că în acești cilindri, plini cu un lichid gelatinos și rece, în care
se poate respira, trebuie să fii introdus prin partea de sus - introducerea răpitului în
cilindru îi revine unui extraterestru sauroid.
Masa metalică ar putea fi "cada" (unii o numesc "sicriu") în care este
introdus originalul când trebuie să se efectueze back-up-ul memoriilor și când
Sufletul răpitului este transferat pentru o clipă în interiorul copiei sale, cu scopul de
a o readuce la viață.
Este vorba despre o structură care din exterior pare a avea o formă de
paralelipiped și care se deschide într-o parte; în interior este același lichid ciudat.

Din prima cameră se intră într-o a doua cameră, caracterizată de prezența

unei mese mari, numită "de conferințe". În reconstituire au fost introduse scaunele,
dar în descrierea originală acestea nu existau. Pasajul care unește cele două camere
este mare și nu are ușă. A doua cameră e împărțită în două părți, separate de un
pasaj care le pune în legătură - în practică este ca și cum ar fi trei camere. În a treia
cameră se observă că este un al doilea cilindru, mult mai gros decât cele care sunt
în prima cameră. Acel cilindru are o deschizătură prin care este introdus răpitul,
care a fost deja "copiat".Uneori se afirmă că în jurul acestui cilindru este un fel de
ceață și credem că aceasta poate fi generată de prezența unui gaz lichid foarte rece,
cum ar fi heliu sau azot.

36
 Răpitul este introdus în cilindrul translucid și, după ce deschizătura a fost
închisă, acesta se trezește în întuneric total. El nu știe ce se întâmplă, dar simte o
vibrație foarte puternică. Pereții cilindrului încep să se rotească (doar partea
interioară), până ce, gradual, se atinge o anumită viteză. În acest punct vibrația
devine și mai puternică iar răpitul simte o mare presiune în plexul solar. În acel
moment Sufletul se desprinde, ajungând în celălalt cilindru, care este asemănător
cu cele poziționate la intrarea în prima cameră, în interiorul căruia de această dată
se află un extraterestru care trebuie regenerat.

În camera din mijloc se află consola de comandă.

37
 Pe pereții, de-o parte și de alta a aparatului care compune marele cilindru se
pot observa diferite cabine goale, care amintesc de cele care sunt utilizate pentru
buteliile cu gaz sub presiune. În aceste cabine nu este nimic, pentru că, atunci când
vine timpul, în acestea sunt așezați cilindri pe roți, care bineînțeles că sunt
conservați în altă parte, conținând extratereștri care trebuie regenerați.
Și în acest caz se pot face anumite observații interesante:
a) Este logic ca aceste cabine să fie goale și să se vorbească despre cilindri
pe roți.
b) Este logic ca dimensiunile pasajelor dintre prima locație și a doua, dintre
a doua și a treia să fie largi, pentru a permite trecerea cilindrilor pe roți, cum este la
fel de logic să considerăm că prima ușă de acces este destul de largă.
c) Este logic să admitem că, dacă marele cilindru conține și un fel de magnet
mare super-conductor, acesta trebuie să fie răcit cu heliu lichid pentru a putea
funcționa corect, la fel ca un aparat RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară).
d) Este logic ca marele cilindru să se rotească pe axa sa, pentru a sincroniza
câmpul magnetic, așa cum se întâmplă cu aparatele RMN sau RES (Rezonanță
electronică de spin / Electron Proton Resonance).
e) Este logic ca răpitului să-i fie frig în cilindru, un frig foarte intens, care în
timpul hipnozei îl face să tremure în timp ce retrăiește această amintire.
Toate acestea nu fac altceva decât să confirme ipotezele Teoriei Super
Spinului, care descrie cum este posibil ca Sufletul să fie desprins de corpul uman
doar dacă se rotesc în fază axa Conștiinței și a Spațiului aparținând Sufletului, în
corespondență cu axele Minții subiectului răpit, dar acest aspect va fi examinat în
profunzime mai târziu.

TIPURI DE EXTRATEREȘTRI

Principalele tipologii extraterestre descrise în mediul hipnotic de către răpiți

sunt prezentate în tabelul comparativ de mai jos.
Se poate observa că unele dintre acestea nu sunt amintite de răpiți cu o
frecvență foarte mare - este vorba de extratereștri care sunt descriși rareori și care
nu vor fi analizați profund în acest context, pentru că aceștia nu se află în contact
direct cu răpiții.
Uneori aceștia sunt descriși ca fiind "departe de aici, nefiind rezidenți ai
planetei noastre", cu toate acestea, uneori sunt văzuți printr-un fel de ecran tv iar
alteori aparțin de amintirile și informațiile memoriilor extraterestre care sunt
investigate în hipnoză, la fel cum se procedează în mod normal și cu mintea
umană.
38
 De exemplu, observați cât de ciudat se suprapune cazul lui Carl Higdon, din
1974, cu reconstituirea făcută de un răpit extraterestrului Monoclu, care în tebel
corespunde extraterestrului de tip egiptean (Zeul Horus), descris pe primul rând.

PRINCIPALELE TIPOLOGII ALE CĂROR DESCRIERI APAR ÎN HIPNOZĂ

Nume Culoare Piele Ochi Înălțime Degete Craniu Note

Monoclu Piele zbârcită, de Un singur ochi, 4m La mâini are 3 Chel și rotund. Are Are niște omoplați
Proveniență: culoare galben- foarte luminos, degete, plus unul o excrescență foarte pronunțați,
necunoscută măslinie proeminent, care opozabil, cărnoasă sub care seamănă cu
iese din craniu, asemănătoare cu bărbie (doar la niște aripi strânse.
cu gene dese ghearele păsărilor masculi), care Se pare că poate
seamănă cu barba levita.
faraonilor egipteni.

39
Agarthiani? Pielea de culoare Pupile verticale mai mult de 6 degete Bombat înspre Mandibulă
Proveniență: maro-măslinie 4m, poate 6m spate, în sus, frunte pronunțată și dură,
Marte înainte înaltă, fără păr lărgimea feței este
de distrugere mai mică decât
lungimea craniului.

Sauroid Pielea zbârcită, ca a Pupile verticale, Minim 2.80 m 5 degete plus un Prezintă 3 Sub ochi are niște
Proveniență: unui bătrân, se culoarea se ciot chitinos. expansiuni pomeți foarte
Orion pare că are și solzi. schimbă de la Degetele sunt cornoase, dintre pronunțați, ca la
Pielea pare umedă, galben-verde la palmate. care cea centrală șopârlă. În zona
exact ca a unui roșu în funcție de merge de-a lungul unde țesuturile sunt
amfibian. starea de spirit. coloanei moi se vede cum
Are un fel de vertebrale, ieșind curge limfa pe sub
pleoapă în evidență, de tip piele, limfa având
(membrană sauroid și culoarea roșu-închis
nictitantă) care terminându-se într- sau roșu-aprins.
pornește din o coadă lungă și
interiorul groasă.
ochiului înspre
exterior

Călugărița Verde-maronie Ochi închiși la De la 2 la 4 , în 3 degete , cu care Aproape Membrele

Proveniență: culoare, alungiți funcția de pot ține ceva pe triunghiular, ca al inferioare tind să
ACO 117 spre spate în sus, poziția în care membrul superior Călugăriței. stea pe vine, dar
foarte mari stă - ridicat "genunchiul" pare
sau pe vine. să nu depășească
înălțimea spatelui.
Membrele
superioare sunt
ținute în poziție de
"rugăciune".
Orange Maronie-măslinie Pupilă verticală 2m -2,20 m în 5 degete lungi și alungit spre spate sinusuri frontale
Proveniență: funcție de sex. osoase și mai strâmt decât pronunțate,sept
Taur sau Sirius Sunt îmbrăcați al nostru, dând nazal aproape
în uniforme impresia că este inexistent, cu două
albastre și mai strivit în părțile găuri mititele. Buze
poartă bocanci laterale subțiri.
militari.

Nordic, cu baze Piele deschisă la Pupilă verticală 2.40 m. Sunt 6 degete. Lungime Asemănător cu al Păr alb, lung și rar,
în Pleiade culoare, apropiată îmbrăcați într- degetelor de la nostru care pornește din
(ființă originară de culoarea perlei. o cămașă albă mâini nu este partea de sus a
din altă Corpul care este și mare, care diferențiată ca la frunții. Corpurile lor
dimensiune, vizibil este nu este oameni. sunt artificiale și
care se află în construit cu mulată. La gât sunt construite cu
spate la a ajutorul unei poartă un ajutorul unei
noastră ) mașinării și în medalion cu mașinării. Din
realitate este un simboluri această cauză toți
recipient triunghiulare. arată identic.

Lăcusta Sunt reptiloide Pupilă verticală Asemănătoare Cinci degete ca ale De tip reptiloid, Nu au nicio legătură
Proveniență: antropomorfe, cu cea a unei noastre, dar dotat cu anumite cu Sauroizii, cu care
Shaula dotate cu o coadă ființe umane degetul mare în excrescențe osoase se dușmănesc.
(Constelația micuță. Pielea este obișnuite formă de gheară. care formează un
Scorpionului), formată din solzi Mâini palmate. fel de șiruri pe
pe care ei o irizate. brațe și pe craniu
numesc Berion

40
Ființa de Culoarea acestei Nu sunt vizibili în În general sunt Nu se distinge. Forma nu se poate Ființe dotate cu
Lumină ființe este masa de lumină mici de statură deosebi în lumină. Minte și Spirit, fără
Proveniență: luminoasă, Suflet.
necunoscută asemenea luminii.
Își ia diferite culori,
de la roșu la galbe,
și este descrisă ca
fiind irizată.

Amfibian Piele albă, Pupile deschise 2,40 m ,bine 3 degete la mână. Craniu pătrat. În loc Nu se deosebesc
(Broască) transparentă, la culoare, ochi făcut. Buricele degetelor de păr are niște între ei, ca și când ar
umedă. mari și rotunzi. sunt ca ale tuburi mici, care fi clone. Uniformă
broaștelor, arătă precum o de culoare albă, care
îngroșate spre perie. Gât gros, amintește de
vârf. Mâini aproape inexistent. uniforma germane
palmate. SS.

Ceilalți Piele albă, dar cu Ochii sunt atât Înălțimea 5 degete (?) Craniu pătrat. Este îmbrăcat într-o
părul alb în loc de de deschiși la acestor cămașă lungă și are
blond. culoare, că par extratereștri o barbă destul de
albi. Pupila pare nu poate fi deasă, ca cea ale
a fi rotundă, cunoscută, unor divinități din
chiar dacă nu se pentru că ei Mesopotamia.
înțelege foarte apar pe un
bine. ecran, fiindcă
nu sunt aici.

Gri. Există Piele gri sau Ochi mari, 1,20 m. 3 degete plus Craniu în formă de Uniforma este falsă -
multe subspecii, maronie-gălbuie acoperiți de o Mișcările degetul mare pară sau veioză dă impresia că este
în funcție de membrană acestor ființe opozabil răsturnată. Urechia lipită de corp,
rasa care îi protectoare sunt externă este neputându-se
utilizează. detașabilă. zgomotoase și inexistentă. scoate. Par a fi niște
frenetice ființe artificiale.

Ființa Albastră. Piele neagră- Ochi foarte 1,50 m. Se 3 degete plus Craniu dezvoltat Se pare că îi
Proveniență: albăstruie, migdalați, cu o mișcă mai lent degetul mare înspre partea din comandă pe cei Gri.
Z-Reticuli? albăstruie din cauza membrană și îi comandă opozabil spate,față de
reflectării luminilor neagră care pe Gri. insectoid, cu o gură
ambientale, dar în ascunde irisul mică și un nas
realitate este care se pare că aproape invizibil.
neagră translucidă există sub Urechile sunt lipite
membrană. de craniu.

Sclavul, numit și Piele gri și zbârcită, Ochii migdalați, 1,50 m 4 degete plus unul. Craniu dezvoltat Poartă haine lungi,
Cap în formă de ca cea a cu pupilă Degete îndesate. înspre partea din iar urechile sunt
inimă. Conform elefantului. rotundă. spate, dar nu este foarte dezvoltate,
vechilor Marginile ochilor rotund, ci puțin mai un pic alungite în
legende indiene sunt ridate. adâncit pe mijloc. sus. Gâtul este lung
ar fi Elder , cel și este caracterizat
despre care de tendoane destul
vorbește și de mari.
nativul
american
Morning Sky în
povestirile sale.

Putem observa că în acest tabel anumite identikit-uri corespund unor specii

care nu au mai fost descrise aproape niciodată, cum sunt cei definiți cu termenul de
"Ceilalți" sau "Monoclu" sau chiar "Agarthiani".

41
 Acest tratat nu abordează problema unei eventuale interferențe de natură mai
puțin invazivă din partea lor pe această planetă, asta din informațiile pe care le
deținem.
Unele dintre aceste ființe ar putea corespunde chiar unor rase care nu au un
corp real, dar care au un corp "fals" - cum ar fi "Șase degete" din tabel.

MINȚI EXTRATERESTRE ACTIVE ȘI PASIVE:

ULTIMA FRONTIERĂ A RĂIRILOR

Există diferite modalități de parazitare utilizate de extratereștri, în funcție de

nevoile lor.
Cea mai simplă constă în utilizarea unei părți din creierul răpitului pentru a
introduce în ea amintirile unei vieți extraterestre, astfel încât acestea să nu se
piardă, încercându-se astfel obținerea unei pseudo-imortalități a gândirii.
Diferit este modul de a acționa al Ființei de Lumină, care se agață în
principal de Spiritul răpitului, influențându-i comportamentul. Din studiul
înregistrărilor hipnotice ar reieși că Ființa de Lumină (Lux n.t.)este inventatoarea
religiilor și a simțului culpabilității, două instrumente care împreună cu altele îi
sunt utile pentru a subjuga omenirea, păcălind-o.
Ființa de Lumină (Lux n.t.) nu ar fi altcineva decât miticul Lucifer din
Vechiul Testament.
Această figură arhetipică nu trebuie confundată cu cea a lui Satan, care
trebuie asociată cu figura mitică a lui Astaroth, încarnată de extraterestrul Sauroid.
Nu are nimic de-a face nici cu Diavolul din Vechiul Testament. Acesta era
cel care comanda ierarhiile de îngeri negri, printre care se numără primii doi
extratereștri, Ființa de Lumină și Sauroidul.
Rolul de comandant al ierarhiilor diabolice îi revine extraterestrului alb cu
șase degete.
Ar reieși că această ființă locuiește într-o zonă a Universului care din punct
de vedere dimensional se situează "în spatele" dimensiunii noastre, astfel încât, în
timp ce Universul nostru se extinde, zona acestui extraterestru tinde să se
prăbușească în ea însăși, din motive care probabil că au legătură cu conservarea
simetriei totale. Această ființă, sau mai bine spus mintea sa, este capabilă să
stabilească o legătură cu mințile răpiților și să le piloteze de la distanță, ca și când
acestea ar fi marionete. Scopul său final ar fi acela de a reuși să "treacă pe partea
aceasta" înainte ca Universul său să se închidă, iar apoi să "treacă într-o altă parte",
unde să poată trăi iar cu Sufletul. Sufletul bineînțeles că ar fi al nostru, care ne-ar fi
smuls cu forța în timpul celei de-a doua treceri.
42
 Acestea sunt informațiile pe care le-am cules în hipnozele pe care le-am
efectuat. Pot părea absurde și puțin credibile, dar nu este deloc așa. Deci, acest
extraterestru ar putea fi asociat cu cel care locuiește în Infern, acest loc fiind exact
dimensiunea care îl condamnă la moarte.
Acesta nu se agață prea mult de Spirit, ci mai mult de Mintea răpitului și se
folosește de creierul său pentru a-l mișca de la distanță ca pe un pion. Răpiții cu
acest tip de parazitare au fost capabili, împotriva voinței lor, să lucreze la mutarea
unor sume imense de bani, implementând un adevărat și propriu sistem de control
financiar și militar, care poartă numele de NWO, New World Order, Noua Ordine
Mondială. În realitate, organizația NWO are conexiuni cu principalele secte
masonice cu putere ocultă la nivel mondial, care au fost clasificate dintotdeauna ca
o prelungire a acțiunii demonice clasice.
În acest caz nu ne aflăm doar în fața simplei prezențe a unei memorii
extraterestre pasive (MEP), ci a unei adevărate și proprii voințe autonome,
clasificabile ca Memorii Extraterestre Active (MEA).
Vom vedea cum se pot deosebi în hipnoză aceste două modalități de
parazitare și cum putem să le înfruntăm la nivel de PNL (Programare
Neurolingvistică).

IMPLICAȚII FINALE

Tabloul prezentat aici, adus pentru prima dată în atenția omului, poate
explica toate evenimentele istorico-politice din ultimii ani, pe lângă toate
fenomenele în legătură cu care știința și religia oferă explicații cu totul confuze, și
permite, în baza acestor informații, reinterpretarea întregii istorii, a legendelor și
miturilor antice; ne permite să înțelegem care este adevărata natură a omului și face
lumină în tentativele din trecut de a stabili existența unor entități care niciodată nu
au reușit să fie bine definite, care, pornind de la lumea ezoterismului cel mai
profund și până la fenomenele actuale care nu pot fi explicate de mintea umană,
pretind că sunt recunoscute în mod definitiv.
Dintr-un punct de vedere politic, acum se poate înțelege perfect care a fost
rolul puterilor mondiale în a gestiona, fără știrea noastră, problema extratereștrilor
de pe planeta noastră. De fapt, de fiecare dată când ne aflăm în timpul hipnozei în
fața execuției copiilor, acest lucru se întâmplă mereu într-un mediu tehnologic
subteran, atât în prezența unor Sauroizi, cât și a unor militari tereștri.
În cazul răpiților studiați de mine (toți italieni), militarii vorbeau aproape
mereu limba franceză, cum am mai spus și înainte. Mințile extraterestre inserate în
43
creierele lor descriu un tablou politic incredibil, în perfect acord cu acea parte a
ufologiei moderne, care poartă numele de Conspiraționism, conform căruia,
extratereștrii și guvernanții noștri, într-un anumit moment din istoria noastră, au
încheiat un pact de alianță, fără ca întreaga planetă să știe ceva.
Tabloul politic descris este următorul:
În 1947, după prăbușirea unuia sau a mai multor OZN-uri în deșertul din
New Mexico, americanii și-ar fi dat seama că extratereștrii existau, unii dintre
aceștia ar fi contactat guvernul SUA, propunând un acord care privea posibilitatea
de a utiliza ființe umane nu doar în scopuri reproductive, ci și pentru a le extrage
acestor amărâți acea parte din ei, definibilă cu termenul de Suflet, care le-ar fi
garantat extratereștrilor viața eternă.
În schimb, extratereștri de tip Sauroid le-ar fi oferit informații de tip
tehnologic, destinate să fie utilizate, acum și pe viitor, doar de cercul restrâns
compus din cei care dețin puterea, împreună cu un bagaj de Suflete care ar fi fost
necesare "stăpânilor" noștri pentru a obține și ei viața eternă.
Cu alte cuvinte, prețul pentru colaborare guvernanților noștri era plătit
fiindu-le oferite Sufletele aparținând populației care deținea așa ceva - Suaroizii ar
fi găsit cu timpul metoda prin care să o ia de la cel care o avea, pentru a atinge într-
un final eternitatea, oferind câteva Suflete și stăpânilor Pământului, câtva Suflete în
schimbul favorurilor primite.
Procesul de conectare permanentă la Suflet ar permite să nu se mai moară cu
adevărat, ci să se trăiască etern, în mod perfect conștient, într-un corp compatibil,
care ar fi "actualizat" periodic sau care nu s-ar mai consuma.
Conform acordului, între timp guvernanții noștri, aliați cu extratereștrii
sauroizi, ar fi trebuit să facă astfel încât pământenii să nu își dea seama de nimic.
Singur mod posibil de a gestiona pentru eternitate puterea asupra oamenilor era
acela de a-i face pe aceștia să devină niște zombi, începând să convingă populația,
prin intermediul acelui proces politic care astăzi este numit Globalizare, că toți,
chiar de mici, trebuie să-și instaleze un microcip în craniu.
Pretextele sunt multe și credibile:
"Microcipurile vă vor ajuta să supraviețuiți, pentru că în acestea vor fi toate
codurile personale; vi se vor deschide automat toate ușile, veți putea plăti fără
niciun efort și fără să riscați furturi, la spital vor avea imediat fișa clinică și vor
putea să vă prelungească (un pic) existența." și tot așa...
Bineînțeles, fără microcip nu veți mai putea face nicio operație bancară. Vă
veți afla "în afara" lumii.
Bineînțeles că nu vi se va spune că microcipul în chestiune, fără ca
dumneavoastră să vă dați seama, vă va spune cu cine să votați, când să face
dragoste, când să dormiți și ce anume să visați.

44
 Din păcate, brevetele acestor microcipuri au fost deja acceptate, toate
circuitele electronice se află într-un spațiu de 2,5 x 2,5 milimetri și în acest spațiu
sunt conținute instrucțiunile necesare pentru a se putea efectua alterări ale
conștiinței umane; în plus, microcipul, odată introdus în corpul uman, se
autoalimentează.
Dintre organizațiile care, împreună cu Sauroizii, vor să transforme Terra
într-un imens joc video, sunt implicate, prin proprii adepți la nivel maxim, diferite
societăți secrete - Grupul Thule (Tule în italiană n.t.), Golden Dawn, Ordinul
Templierilor, Rozacrucienii și Clubul de la Roma.
Sunt cei care gestionează băncile, resursele energetice și un anumit tip de
politici sociale și religioase - aceștia, folosindu-se de serviciile secrete și forțele
militare, vor asigura trecerea lentă a omului de la statutul de liber gânditor la cel de
sclav imbecil.
Tot ceea ce era comunicat în mod confuz de anumiți revelatori era, deci,
absolut adevărat.
În această lucrare nu este posibil să aprofundăm această temă, care va fi
abordată parțial în continuare.
Încă o dată, alianța dintre puterile religioase, politice și economice produce
un cocktail ucigător pentru ființa umană, care nu se află doar sub stăpânire
extraterestră, ci și sub a propriilor "stăpâni", care sunt corupți și aliați între ei, cei
care vor Globalizarea cu orice preț, pentru a putea să trăiască și să comande în mod
privilegiat, la fel ca în filmul s.f. Zardoz.
Dar lucrurile stau și mai rău de atât!
În realitate, nu 1947 este anul în care începe așa-numitul "pact scelerat"
dintre extratereștri și pământeni - acel pact există dintotdeauna și putem spune că ia
naștere odată cu omul. În hipnoză ies uneori la suprafață povestiri despre cum
Extratereștrii au contactat un guvern sau altul chiar și înainte de fatidicul 1947.
Astfel, s-ar putea presupune că mereu a existat o tentativă din partea
extraterestrului de a îndrepta politicile terestre spre situații care să le fie comode lor
- comerțurile ilicite, războaiele inutile și purificările rasiale ar fi efectuate pentru că
acestea sunt convenabile pentru extratereștri și pentru guvernantul nostru, prea
puțin preocupat de ceea ce se întâmplă cu populația terestră.

45
Sirius, Orion, Taur, Pleiadele - “ei” de acolo vin.

46
 CICATRICELE

Psihosomatica interferențelor extraterestre studiază atât psihicul (psiche),

adică partea sufletească în sensul platonic al termenului, cât și soma, adică corpul.
În ceea ce privește corpul, este bine să arătăm ce fel de urme se regăsesc pe corpul
răpiților, acestea fiind ușor de atribuit unor cauze extraterestre.

Cicatrice clasică în zona tibială, de obicei pe piciorul stâng, căreia îi corespunde o mică
prelevare de țesut osos de pe tibie

Cicatrice frontală - apare de obicei în timpul nopții și este observată a doua zi dimineață,
când răpitul se privește în oglindă

47
Cicatrice clasică ce apare ca o tăietură subțire și albă, poziționată de obicei între index și
degetul mijlociu al mâinii drepte. În legătură cu această cicatrice, la pipăit se simte ceva
dur sub piele, ca un fel de chist. Însă radiografiile arată un obiect străin, în aparență
metalic, care uneori dispare, la fel cum a apărut.

Cicatricele de pe spate sunt de două feluri. Primul tip merge pe verticală, fiind probabil
asociat cu prelevarea de măduva spinării în timpul răpirii. Al doilea tip merge pe
orizontală și este de natură necunoscută.

48
Implantul în hipofiză este realizat prin spargerea sfenoidului drept, urmată de pierderi de
sânge din acea nară, fapt care tinde să se repete în timp, mai ales în timpul nopții.

Implantul din interiorul urechii este mare de aproape 7 mm, are antenă și poate că
folosește la activarea implantului din hipofiză. Uneori produce fluierături în interiorul
urechii concomitent cu transmiterea de date.

Există și un implant poziționat în afara

urechii, între peretele craniului și spatele
urechii externe. Mereu se pot observa
cicatricele corespondente, ce apar ca niște
tăieturi mici. La atingere se poate simți și o
mică biluță, care uneori este confundată cu o
acumulare de grăsime, dar care lipsește din
cealaltă ureche.

49
Implanturi care nu sunt de origine extraterestră și care utilizează microcipuri de origine
terestră. Aceste implanturi sunt introduse în dinții răpiților și nu în arcada supradentară,
ca cele de natură extraterestră, care de altfel sunt și mult mai mici ca dimensiune.

În acest montaj exemplificativ au fost adunate principalele tipuri de

implanturi, extraterestre sau nu, care mi-au picat în mâini pe parcursul studiilor
efectuate în toți acești ani.
Aceste imagini sunt publicate toate împreună pentru a-i ajuta pe investigatori
în identificarea fenomenului.
Există alte tipuri de implanturi și cicatrice, dar care sunt mai greu de
detectat, pe când lista prezentată mai sus, chiar dacă este doar parțială, prezintă
fenomenul la modul general.
Toți răpiții au sfenoidul fracturat și au implantul pineal, toți au implantul
retroauricular și toți au cicatricea de la nivelul tibiei. Această ultimă cicatrice este
uneori pe piciorul drept, iar uneori apare ca invizibilă. O analiză atentă a epiteliului
extern conduce mereu la concluzia că există o cicatrice de acest tip, chiar dacă este
mai puțin evidentă, ea fiind totuși prezentă.
Aceste cicatrice sunt ușor de descoperit, iar răpitul descoperă, mereu din
greșeală, că are ceva în arcada dentară superioară (pe stânga sau pe dreapta). Nu
este vorba despre o obturație și implantul nu se află în interiorul dintelui, ci a fost
introdus în arcada palatină. În acel loc, în apropierea unui molar, se observă
cicatricea unei mici tăieturi, lungă de 4-5 mm, care a fost făcută pentru
introducerea obiectului.
În mod analog, altor tipuri de implanturi le corespunde o cicatrice subțire, în
formă de tăietură, practicată adesea în interiorul unei cute care deja exista în piele
sau în interiorul unui rid.

50
 Pentru fiecare tip de implant bineînțeles că există reconstituirile în mediu
hipnotic ale operațiilor suferite pentru introducerea sau extracția acestora. De
obicei, răpitul habar nu are că are aceste implanturi, dar le descoperă uneori în
hipnoză regresivă, când povestește despre o mică operație chirurgicală pe care a
suferit-o și observă că aceasta era efectuată de unul dintre extratereștri.
Informațiile în legătură cu aceste lucruri nu sunt abundente, dar sunt foarte
promițătoare. Analizele efectuate în SUA de către unii cercetători, printre care și
Derrel Sims, care a ajuns la concluzia că procentajul izotropic al elementelor care
compun implanturile, măsurat prin spectrometria de masă atomică cu structură
fină, este diferită de cea terestră.
Nu se știe cu certitudine la ce folosesc aceste "dispozitive" iar ipoteza cea
mai demnă de a fi luată în seamă este cea conform căreia ar fi vorba de microcipuri
utilizate pentru controlul de la distanță a comportamentului răpiților.
Mai jos sunt prezentate câteva fotografii cu alte tipuri de presupuse
implanturi extraterestre, asupra cărora Derrel Sims face și acum investigații. Se
pare că există și ceva ce este numit "implant nazal", care se poate vedea într-o
radiografie. Nu este foarte clar dacă este vorba despre implantul hipofizar, dar care
a fost poziționat rău. De fapt, ar fi foarte riscant să se insereze un implant în nara
dreaptă, pentru că acesta ar putea fi descoperit foarte ușor, fiind așezat într-un
orificiu care poate fi inspectat cu ușurință în timpul unei vizite de rutină la orelist.

51
 În fața acestor obiecte ciudate și a cicatricelor corespondente medicii tind să
dea mereu explicații care nu au nimic științific în ele. De exemplu, un răpit a mers
pentru prima dată la dentist, pentru o consultație de rutină. Medicul, din Livorno,
l-a întrebat când a fost plecat în Statele Unite pentru a-și repara un dinte care
prezenta în interiorul său o bară de iridiu (? – n.a.), care în Italia nu se folosea încă.
Răpitul îi spune că nu a suferit niciodată intervenții la dinți, dar nu a fost crezut și a
fost nevoit să-și schimbe dentistul.
Unei răpite cu implant dentar i s-a povestit că poate fi vorba de un ecou al
piercingului pe care-l avea în nas.
Unui alt răpit, care prezenta semne că ar fi suferit o ruptură a sfenoidului, i
se spune că osul s-ar fi fisurat în copilărie când poate că s-a lovit la cap.
Hematomul care ar fi trebuit să se dezvolte în interior, probabil omorându-l pe loc,
s-ar fi revărsat, nu se știe de ce, în exterior, dar în mod invizibil (? – n.a.) și el s-ar
fi salvat în mod miraculos.
Doctorul Leir a operat în SUA o femeie cu un implant, care apoi s-a dovedit
a fi de natură extraterestră când a fost supus analizei cu izotropi, efectuată sub
supravegherea lui Derrel Sims, dar, cu toate că femeia avea un sindrom declarat de
răpită, oamenii de știință de la CISCOP îi spun că a călcat pe un meteorit, care i s-a
incastrat în picior.
O altă răpită italiancă, care este găsită dimineața în grădina casei sale, într-o
stare de confuzie profundă, îmbrăcată în halatul de casă, în timp ce repeta obsesiv
fraza: "Lăsați-mă în pace! Nu mă luați cu voi...!" Tatăl său a observat că îi curge
foarte mult sânge din nas. Când a revenit curentul electric în casă și când
automobilul, care nu vroia să pornească, a fost într-un final funcțional, părintele

52
și-a dus fiica la spitalul de urgență. Tomografia Axială Computerizată (TAC) a
arătat, la nivelul hipofizei femeii, un obiect ciudat, cu aspect metalic și de
aproximativ 2 mm în grosime. Doctorul a scăpat spunând că îi va lămuri după o
analiză ulterioară, cu Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN), dar până la urmă nu
a mai făcut nimic, așa cum rezultă din buletinul original al analizei, care se află în
posesia mea.

IMPLANTURI ȘI ANIMALE

În unul dintre cazurile de abduction peste care am dat, răpitul, o femeie, a

povestit în hipnoză că a fost ridicată de militari direct de la ea de acasă, printr-o
procedură exactă, descrisă și de alți răpiți. Condusă într-o anumită locație, este
supusă unor șocuri electrice pentru că i se cerea să spună niște lucruri pe care ea nu
dorea să le spună.
Militarii, care vorbeau franceza, au amenințat-o pe femeie și pe câinele
acesteia, de care ea era foarte atașată. Câinele a murit a doua zi din cauza unei
maladii ciudate, dar radiografiile efectuate pe corpul animalului au arătat că la
nivelul coloanei vertebrale se afla un obiect destul de mare după forma geometrică
evidentă.

La nivelul coloanei vertebrale a animalului este evidențiat ceva ciudat cu ajutorul graficii
computerizate cu filtru emboss.

Încă o dată apărea o conexiune între răpirile extraterestre și cele ale

militarilor tereștri, confirmându-se astfel ceea ce s-a afirmat în primul capitol din
acest tratat. Dar a fost imediat evident că cele mai grave răni nu erau cele produse
de extratereștri sau de militari pe corpul răpiților, ci cele provocate în psihicul lor
se dovedeau a fi cele mai grave, care sunt și cele mai greu de depistat, cele mai
teribile, cu efecte total necunoscute și cu siguranță devastatoare.

53
 ABDUCTION - PARASCHIZOFRENIA PSIHOPATOLOGICĂ A UNUI
FENOMEN REAL

PREMISĂ

Acest capitol a fost scris pentru experții în psihologie sau pentru cei care
lucrează în sectorul răpirilor extraterestre. Acesta se bazează doar pe experiența pe
care am acumulat-o în aproximativ șaptesprezece ani de muncă, timp în care am
făcut cercetări cu ajutorul tehnicilor PNL (Programare Neurolingvistică), din care
face parte și hipnoza.
Multe concepte exprimate aici vor fi noi și pentru experții din acest sector,
pentru că în aceste rânduri este descris modul în care eu am înfruntat un fenomen
necunoscut pentru psihopatologia oficială. Asta înseamnă că sunt primul din lume
care descrie cum este posibil, după părerea mea, să se înfrunte și să se rezolve, cel
puțin parțial, problema răpirilor extraterestre. Psihologia freudiană este abandonată
complet, în favoarea unei viziuni mai jungiene asupra psihicului uman. Astfel, își
găsesc loc în descrierea ființei umane Neumann cu Hillman, împreună cu Eric
Fromm. Consider că teoria relativității lui Adler încă este utilizabilă, cel puțin
parțial, la fel cum ideea Daimon-ului lui Hillman este fascinată, dar cu siguranță
prea puțin funcțională.
În acești ani m-am folosit în studiile mele de tip experimental de tehnicile
hipnotice ale lui Milton Erickson, de sugestiile lui Rossi, de ideile lui Bandler și
Grinder - am utilizat tot ceea ce psihologia modernă condamnă, dar tehnicile
cotidiene de psihanaliză utilizează în mod cotidian, pentru a evita sclavagismul
psiho-farmaceutic și apelarea la electroșocuri.
În toată lumea, studioșii problemei răpirilor extraterestre, până în ziua de
astăzi, au privit răpitul ca pe o persoană pe care să elaboreze sau să verifice
propriile teorii, uitând că el nu este o vacă de muls și niciun bolnav care trebuie
vindecat.
Astăzi intenționez să apăr răpitul de ultima și cea mai neplăcută răpire care
este executată asupra sa, adică de răpirea pe care ființele umane o pun în scenă
pentru a-l utiliza ca soldat de sacrificiu, ca animal pe care să se experimenteze și
din care să se extragă informații despre extratereștri.
Se pare că nimeni nu-și mai amintește că răpitul este o ființă umană, care
înainte a fost violat de extratereștri, apoi de militarii guvernelor din umbră și, în
54
final, de presupuși studioși ai răpirilor extraterestre, ultima monstruozitate
îngrozitoare creată de ignoranța umană, doar cu scopul de a putea spune că nimeni
nu a mai spus așa ceva înainte și de a obține recunoașterea societății moderne, în
tentativa de a rămâne în istorie.
Dacă este vorba doar de asta, presupușii experți pot sta liniștiți...și Hitler a
rămas în istorie! Este plină lumea de cărți care povestesc experiențele răpiților, dar
fără a-i înțelege, exorciza, metaboliza și a le rezolva problema. Astfel, răpiții se
trezesc în rolul unor vaci epuizate, bune doar pentru a fi măcelărite, pentru că, la
finalul jocului, nimeni nu a știut să le rezolve problemele...și toate acestea se
întâmplă sub ochii impasibili ai "experților".

PRECEDENT

Când este vorba de abduction, se vorbește foarte mult despre extratereștri și

prea puțin despre răpiți. Această lacună va fi acum colmatată. Cineva trebuie să o
facă, pentru că fenomenul răpirilor extraterestre, care sunt cu adevărat reale, nu
este interpretat cu înțelepciune de către psihologi, psihiatri sau de către psiho-ceva.
Cine a intrat în contact, așa cum mi s-a întâmplat mie în acești ani, cu zeci de
persoane care manifestă sindromul de abduction, a perceput, poate doar la nivel
emoțional, la nivel empatic sau poate în adevăratul sens al cuvântului, senzațiile și
comunicările răpiților. Ei vin și îți spun:
"Spuneți-mi că sunt nebun. Măcar așa sunt mulțumit și mă întorc acasă
fericit..."
Să fie declarați, în sfârșit, nebuni, putând astfel să-și aranjeze astfel multe
lucruri la locul în creier, asta este ceea ce cer cu toții - să fie declarați nebuni
devine o necesitate. Presupusul nebun știe că modelele mentale ale societății
noastre, modele pe care le vom defini imediat, sunt clare și indiscutabile. Modelele
mentale spun următoarele: "Vezi sau percepi ceva ce nu există? Foarte bine!
Înseamnă că ești bolnav mintal!"
Și ce este rău în a fi bolnav mintal, ne-am putea întreba noi? Nu este nimic
rău în asta. Astfel, în fața a ceva real, dar înfricoșător și necunoscut, care îți
provoacă teamă, care îți distruge viața, nopțile și zilele, familia...tu preferi să crezi
că ești nebun. Astfel, ceilalți, toți cei care îți spun în fiecare zi că ești nebun și te
fac să înțelegi asta prin gesturi mici și foarte semnificative, ar avea în sfârșit
dreptate. Tu ești nebun, dar lumea din jurul tău ar fi salvată. Fii tăi, părinții tăi,
amicii tăi, ar fi cu toții salvați.
Unica persoană cu adevărat nebună ai fi doar tu, nu și persoanele pe care le
iubești. Persoanele pe care tu le iubești ar rămâne neatinse de nebunia ta. Este
55
adevărat că tu ai crede că și ele sunt implicate în problema răpirilor extraterestre,
dar dacă tu ai fi nebun totul ar fi doar o falsă percepție de-a ta, distorsionată de
nebunia ta și nu o realitate obiectivă.
"Eu sunt nebun, dar familia mea este bine!"
"Spuneți-mi că sunt nebun și mă întorc acasă fericit..."
Am auzit de multe ori această frază prin telefon, față în față, în scrisori sau
prin email.
Când eu îi spun "Știți, eu nu cred că sunteți nebun." și încerc să-i explic ce
este nebunia și ce este normalitatea, de cealaltă parte a telefonului este o tăcere
totală, o gaură neagră, în care, în timp ce eu vorbesc, caut să scrutez, să ascult o
respirație...nimic. Totul este înghețat! Termin de vorbit și aștept ca interlocutorul
meu, căruia i-am spus exact contrariul a ceea ce și-ar fi dorit să i se zică, să-mi
spună:
"Nu este nimic adevărat! Dumneavoastră nu sunteți decât un bufon cu niște
idei ciudate în cap. Și mi-am spus că nu ar trebui să vorbesc cu dumneavoastră..."
În schimb, după o respirație lungă, interlocutorul meu începe să vorbească,
spunându-mi:
"Știam eu! Știam că nu sunt nebun și că ceea ce credeam eu că sunt vise,
care m-au obsedat pe tot parcursul vieții mele, nu erau niște simple vise; înseamnă
că și fii mei...atunci este adevărat...și cum îmi pot apăra familia? "
În fața unui număr tot mai mare de persoane care răspundeau în același mod
obiecțiilor mele, am decis să fac ceva și m-am decis să aplic psihologia. Trebuia
stabilit dacă fenomenele care îmi erau povestite erau adevărate și, dacă erau, în ce
măsură erau adevărate.
După atâția ani de muncă am înțeles că în spatele presupuselor halucinații
ale răpiților se află doar adevăruri.
Psihologia și psihiatria modernă, dacă se poate vorbi despre modernism,
credeau că au în fața lor niște subiecți schizofrenici, a căror schizofrenie cu
siguranță se datora trăirilor familiale pentru psihologi și din cauze organice pentru
psihiatri.
Psihologii tind mereu să justifice psihopatologiile prin trăirile familiale. Asta
nu ar fi un lucru rău dacă psihologii ar ști că există și un fenomen numit abduction,
în care pacienții pe care ei îi consideră bolnavi au avut de-a face în mod real cu
extratereștrii.
Însă pentru psihiatrii această opțiune este exclusă, pentru că ei cred că totul
se datorează unei disfuncții a sistemului perceptiv uman și că unicul mod prin care
se pot evita daune mai grave constă în îndoparea pacientului cu medicamente, care
astfel nu va mai răspunde în mod nedorit la anumite impulsuri extravagante, iar cu
trecerea timpului acesta nu va mai răspunde la nimic.

56
 Cassano face electroșocuri în fiecare marți tuturor celor care sunt exilați în
secția sa. "După electroșocuri se simt cu toții mai bine..." este răspunsul doctorilor.
Bine! Dar ce înseamnă să te simți mai bine? Să nu mai enervezi medicii de
pe secție? Un caz istoric este cel al unui răpit din Livorno, care, după mulți ani în
care spunea că vorbește cu extratereștrii, a fost supus unui serii de electroșocuri.
Până la urmă a reușit să iasă din corp și a devenit conștient de cine este el cu
adevărat.
În timpul unei conferințe despre răpirile extraterestre am vorbit cu Prof.
Rossi de la Universitatea din Genova, care este un psihoanalist cunoscut; el
neștiind nimic despre problema răpirilor extraterestre, dar, fiind o persoană
inteligentă și având disponibilitate să asculte despre această problemă, la un
moment dat a spus: "...am avut și eu acum zece ani o pacientă care mă urmărea
prin ospiciu pentru a-mi spune că a fost contactată de extratereștri, care îi
introduseseră ceva în nas (Exact! - un microcip n.a.) și poate că astăzi, ascultând
conferința Prof. Malanga, ar trebui să revizuiesc anumite lucruri... "
Deci, anumite lucruri trebuie să fie revizuite. Cu siguranță! Dar cine să
revizuiască aceste lucruri? Psihiatri? Ei văd creierul uman ca pe o mașină. Dacă
acesta nu funcționează trebuie să se acționeze mecanic pentru a o face să
funcționeze.
Sau psihologii?
Ei, în fața unei simptomatologii pe care nu o cunosc, pot doar să aplice
modelele mentale care să semene cu ceva ce au învățat la școală. Sunt psiholog și
la mine se prezintă un pacient care spune că vede extratereștrii în fața patului său
(în trecut ar fi spus că a văzut diavolii, datorită unei condiționări istorico-culturale).
Eu, în calitate de psiholog, știu că modelele mele mentale îmi impun să spun că
pacientul meu cu siguranță a avut o halucinație. Astfel ies la iveală imaginile taților
autoritari, ale mamelor castratoare și ale surorilor vrăjitoare-asasine. Apoi,
psihologul nu reușește să înțeleagă de ce pacientul, după ce i-a găsit cauza nebuniei
care îl afectează, nu se vindecă, cu toate că i-au fost oferite toate explicațiile
necesare.
Și cu toate acestea, în cărțile de psihologie este scris că, dacă pacientul
recunoaște natura problemelor sale, atunci acesta se află deja pe drumul spre
vindecare, printr-un proces de purificare și digestie mentală a bolii.
Însă aici nu există nicio vindecare, ci, dimpotrivă, subiectul, căruia i s-a spus
că este vorba de coșmaruri care se datorează raporturilor distorsionate cu tatăl,
cade într-o stare de depresie.
De ce oare? Poate că pacientul, sau mai bine spus inconștientul său, știe
foarte bine că interlocutorul-vindecător nu a înțeles nimic și începe să creadă că va
rămâne bolnav pentru toată viața sa?

57
 Pe de altă parte, nu e scris nicăieri că extratereștrii există și că răpesc
oamenii. În cărți nu este scris și niciun psiholog din lume nu și-a dat seama de asta.
Incredibil, dar adevărat! Psihologul și psihiatrul aplică ceea așa-numitele "modele
mentale în vigoare", acele procese automate pe care creierul nostru a învățat să le
urmeze pentru că cineva i-a spus să facă asta pe parcursul vieții sale și pentru că
sunt de încredere. Îmi vine acum în minte cazul bacteriei Helicobacter Pylori, pe
care acum o au mulți în stomac, dar înainte nimeni nu-și dădea seama de existența
sa, doar pentru că acesta nu putea să existe. De fapt, se predica textual:
"Niciun bacil nu ar putea vreodată să trăiască în mediul acid al stomacului."
Ba iată că se poate! Acum există, în sfârșit, și posibilitatea de vindecare. Există
mari diferențe metodologice între psihologi și psihanaliști.
Unii dintre ei cred că nu trebuie să-l pui pe pacient să retrăiască traumele, ci
să doar să-l ajuți să le intuiască, pe când alții susțin că pentru a fi recunoscută și
vindecată, trauma trebuie retrăită și chiar cu un anumit grad de violență.
În ultimii ani am mai observat, după ce am vorbit cu numeroși
psihoterapeuți, o oarecare tendință de a amesteca metodologiile impuse de practică
cu unele noi, condiționate de new-age.
Toate acestea se datorează faptului că psihologul își dă seama că nu reușește
să rezolve problemele doar urmând ceea ce este scris în cărți, începând astfel să
încerce Florile lui Bach sau Meditația Transcendentală, unii utilizând chiar
stupefiante, transformând astfel profesionalismul vindecătorului de minți în cel al
vrăjitorului, care, utilizând pejote, încearcă să transforme o situație care lui îi este
confuză în ceva mistic.
Din punctul meu de vedere aceste tentative sunt lăudabile și, cu siguranță,
oferă mai multe garanții decât să te lași pe mâna Prozac-ului, așa cum face
Cassano. Dar cu toate acestea, aceste tentative sunt lipsite de o cheie de lectură și,
din acest motiv, sunt destinate eșecului - de fapt, nu se poate vindeca o boală care
nu este boală.
Răpiții nu sunt niște bolnavi mintali, dar există riscul ca ei să devină dacă
problema lor nu este recunoscută de societatea care îi înconjoară.
Din păcate, în societate contează mereu recunoașterea.
Pentru a intra în societate trebuie să fii cineva, să faci ceva, să faci parte
dintr-un grup, să fii membru al unui partid, al unei religii... Dacă nu ești nimic din
toate acestea pur și simplu nu exiști. Un izolat, unul care nu aparține de niciun clan
și care nu gândește la fel cum gândesc ceilalți, se află în afara societății.
A fi în afara societății înseamnă că nu ți se recunoaște existența din partea
celor care fac parte din ea - ești în afară, nu contezi, ba unii cred că ar trebui să te
autoelimini, iar alții chiar se oferă să te ajute în a te autoelimina. Prin urmare, tinzi
să te autoexcluzi, și, pentru că te simți marginalizat, nerecunoscut, și nu te
identifici pe tine însuți ca aparținând de vreun clan sau de vreo congregație; dacă
58
nu ți-ai făcut o examinare profundă a Conștiinței și nu ai înțeles că "ești" pentru că
exiști și nu pentru că aparții de ceva, ești terminat.
Nerecunoscându-se pe sine însuși, subiectul nu recunoaște nici experiențele
sale și drumul spre nebunie este facilitat de această etapă inițială importantă.
Este ușor de găsit exemple în legătură cu ceea ce afirm și susțin de ani de
zile.
Dacă îi telefonați unui profesor universitar din SUA și vă răspunde soția sa,
aceasta nu se va prezenta cu numele și prenumele său, ci va spune: "Sunt soția
profesorului x..." În SUA, soțiile profesorilor sunt la fel ca soțiile președinților -
niște gablonțuri adăugate bărbatului, și, prin urmare, se prezintă ca atare.
Ești gay? Nu ai loc în societatea "normală"...
Ești normal? Nu ai voie în societatea gay.
Dar când ești nimic nu poți fi nicăieri, nici măcar în corpul tău, și uneori
cineva încearcă sinuciderea în tentativa de a merge într-un alt loc, într-un loc de
unde să nu se mai întoarcă înapoi și oriunde ar fi locul acela, el trebuie să fie ținut
acolo...
Dar dacă dincolo nu există nimic, cu atât mai bine! Cel puțin s-a terminat
suferința și în moarte se încearcă găsirea acelei identități pe care în viață nu ai
putut să o ai. Devii nimic? Foarte bine! Dacă în moarte există nimicul, acolo
trebuie să meargă. Este inutil să spun că mulți dintre răpiții pe care i-am cunoscut
s-au gândit la sinucidere și mulți au și încercat să se sinucidă, nereușind niciodată
s-o ducă până la capăt. Însă alții, cu care nu au putut lucra, au reușit să meargă mai
departe, pentru că odată terminat cilul de utilizare din partea extratereștrilor ei se
puteau autoelimna, considerând că nu mai valorează nimic, nici măcar pentru
extratereștri. În această optică, psihologii, dar mai ales psihiatrii, pot crea niște
daune ireparabile răpiților care nu știu că sunt răpiți.

O PRIMĂ POVESTE INTERESANTĂ - CAZUL ANNEI

Cazul Annei (Anna este un pseudonim) demonstrează asta.

Am cunoscut-o pe această tânără femeie în timpul unui simpozion, într-o
localitate montană, o stațiune italiană cunoscută pentru schi.
Fata, având la vremea aceea 27 de ani, era directoarea biroului de turism.
După conferința mea despre fenomenul abduction, aceasta m-a luat de-o parte și
mi-a povestit o întâmplare ciudată.
Observasem că, în timp ce vorbeam despre experiențele răpiților, și-a luat o
poziție ciudată în scaun - asculta de parcă ar fi fost șocată de ceea ce spuneam, deci
se recunoștea în ceea ce spuneam.
59
 Eu nu las niciodată să se vadă că m-aș putea afla în fața unui răpit care este
total inconștient de faptul că este răpit, ci, la un moment dat, fata a decis să-mi
povestească ciudata sa experiență, pe care vreau să vi-o redau aici în câteva
rânduri.
Fata mi-a povesti că pe vremea când avea 5 ani, când se afla în camping, a
fost violată. Apoi s-a dus la mama sa și i-a povestit tot. Mama a dus-o la ginecolog,
care însă nu a confirmat povestea sa.
În acest punct situația s-a precipitat - fata insista și susținea că fusese violată
și că părinții nu o credeau. Ea nu putea să-l descrie pe cel, sau pe cei, care o
violaseră.
Acesta era premisa.
Psihologul, la care fata a fost dusă cu forța, susține apoi că violatorul
necunoscut, neidentificabil pentru că chipul său nu este vizibil, în realitate poartă
chipul tatălui fetei - fata s-ar simți violată de către tatăl său, care se opune
comportamentelor sale, deci, chipul violatorului este al tatălui, dar acesta este șters
de inconștientul fetei.
Psihologul susține că fata își urăște tatăl. Fata, care în realitate nu-și urăște
tatăl, crede că, dacă începe să-l urască va scăpa de problema sa și urmează sfatul
psihologului, dar apoi renunță la el, în interiorul său știind foarte bine că nu a
descoperit adevărul. La sfârșitul povestirii eu o întreb pe fată de ce mi-a povestit
această întâmplare și ce legătură au extratereștri cu asta. Fata scutură capul, ca și
când ar fi zdrobit o muscă care o gâdila în interiorul craniului și îmi spune:
"Nu știu!"
"Cum să nu știi? Ia gândește-te mai bine" îi spun eu, "pentru că în realitate
știi foarte bine..." Dar ea îmi răspunde, simțindu-se din ce în ce mai tulburată și
îngrozită: "Nu știuuuu...."
Fata nu reușește să mai gestioneze situația și mai are puțin și începe să
plângă. Eu trag de timp și îi spun tot felul de cuvinte inutile, dar în acest timp
privesc ce face și cum se mișcă. Într-un final îi spun:
"Să știi că se poate reconstitui ceea ce s-a întâmplat în realitate, pentru că
creierul tău este ca un hard disk de pe care nu se poate șterge nimic - tot ceea ce ți
s-a întâmplat a fost înregistrat. Poate că nu mai știi unde ai pus înregistrarea, dar
dacă vrei, putem încerca să reconstituim situația, adică să găsim înregistrarea
acelui eveniment..."
Ea mă privește, face o pauză și apoi îmi spune:
"Da, să facem asta...Dar este periculos?"
"Ce să fie periculos?" o întreb eu.
"Hipnoza - chestia asta..."
"Nu este nevoie de hipnoză" îi spun eu "este vorba doar despre a vorbi..." și
încep să o fac să-și amintească ciudatul episod cu presupusa violență carnală.
60
 "Povestește-mi totul de la început" îi spun eu și ea începe (la început este
important să asculți subiectul și abia apoi să interacționezi cu el fără milă; se face
apel la Programarea Neurolingvistică, care utilizează mișcările corpului, vocea, cât
și contradicțiile și contrastele amintirilor, exaltându-le și scoțându-le în evidență).
Iată textul discuției:
- Eram acolo.
- Acolo unde?
- În camping.
- Ce s-a întâmplat?
- Am simțit că cineva m-a luat pe la spate și m-a dus în cort.
- "M-a dus" este la singular - atunci este vorba de o singură persoană?
- mmmmm, daaa, nu m-am gândit niciodată la asta...
- Cum adică nu te-ai gândit? Te-au violat și tu nu te-ai gândit la asta?
- Nu știu de ce, dar nu m-am mai gândit la asta niciodată...
- Și în cort ce era?
- Nu știu! Nu se vedea nimic.
- Dar lui îi vedeai fața?
- Nu, nu i-o vedeam.
- Era întuneric?
- Nu. Nu era întuneric.
- Atunci de ce nu-l vedeai?
- Nu știu!? Nu îl vedeam, dar nu era întuneric.
- Ce culoare avea cortul?
- Din exterior era alb.
- Alb? Un cort alb? Este o culoare cam insolită pentru un cort de camping -
albul este o culoare care se murdărește ușor și într-un cort de culoare albă în
interior este o grămadă de lumină...
- Ciudat! Daa, nu se potrivește...
- Cum de nu se potrivește?
- Nu știu! Ceva nu se leagă în amintire...
- În cort ce era?
- O masă. M-a întins pe o masă.
- Cum era făcută această masă?
- Nu știu, nu-mi amintesc.
- Era cladă sau rece? (amintirea senzațiilor activează amintirea imaginilor -
n.a.)
- Era rece. Era din metal.
- O masă din metal într-un cort de camping?
- Chiar așa! Nu m-am gândit la asta înainte.

61
 - Ce făcea cel care te luase (nu spun nici "el", nici "ea", nici "extraterestru",
nici "asasin"; spun "acela" și atât - n.a.)
- Mă blocase.
- Atunci îți prinsese mâinile pe undeva pentru a te bloca?
- Nu...nu mă atingea.
- Și atunci cum de erai imobilizată pe acel pătuț de fier într-un cort alb prin
care nu trecea lumina? Cine te ținea?
- Cineva mă ținea din spate...erau doi.
- Erau mici de statură sau înalți?
- Erau mici.
- Atunci înseamnă că i-ai văzut?
- Nu, nu, nu i-am văzut, erau întunecați la culoare.
- Dar dacă știi că erau întunecați la culoare asta înseamnă că i-ai văzut. Și
cum aveau mâinile?
- Aveau degete lungi (femeia se scutură ca și când ar fi trecută de un fior
rece).
- Ce miros aveau? (reconstituirea amintirilor senzitive - n.a.)
- Puțeau, puțeau foarte rău. (minunându-se)
- Dar acel cort alb cum se vedea din exterior?
Femeia se întoarce ca și când s-ar afla acolo, ca și când inconștientul său își
amintea mișcările pe care le făcuse atunci.
- Dar nu este un cort, pare a fi o chestie rotundă, acum că văd mai bine.
(fata utilizează prezentul "acum că văd mai bine"...- n.a.)
- Dar tu ești în camping?
- Acum că văd mai bine că nu este nimeni și nici măcar camping nu este.
- Dar tu unde erai cu cortul?
- Eram în Franța.
- În Franța?
- Da. Eram în vacanță în Franța.
- Și mama ta?
- Mama rămăsese în Italia.
- Dar atunci cum ai reușit să-ți anunți mama, așa cum mi-ai spus înainte?
- Nu știu...nu știu. Poate nu de acea dată...(pierdere și lipsă de amintire care
este în același timp coerentă)
- Acela îți spunea ceva în cort?
- Da. Îmi spunea să stau liniștită.
- Și cum îți spunea asta?
- Nu știu. Parcă nu auzeam cuvintele sale cu urechile, ci le auzeam în cap.
- Și înțelegeai ce spune?
- Da.
62
 - Ce limbă vorbea?
- Franceza.
- Și tu îl înțelegeai?
- Da, da - eu știu bine franceza...
Opresc aici această primă parte a amintirii și îi spun:
"Cum adică? Nu-ți aminteai că erai în Franța când s-a întâmplat asta?"

Fata, încurcată, spune că își amintește foarte bine acum, dar înainte credea că
acest lucru s-a întâmplat în Italia, la ea acasă. În realitate, la ea acasă nu a fost
niciodată în camping - ea, pe tot parcursul vieții sale, fusese în camping doar în
Franța.
Deci, mintea acestei fete încercase involuntar să lipească mai multe amintiri
- crezuse că acea chestie albă era un cort, deci trebuia să se afle în camping.
Presupusul violator nu era singur și vorbea telepatic în franceză, dar fata nu făcuse
legătura cu faptul că se afla în Franța.
După ce s-a întors din vacanță, ea și-a amintit, ca din reflex, de ceva ce se
întâmplase cu câteva luni înainte, dar pentru ea era ca și cum s-ar fi întâmplat exact
în acel moment. Nu a știu să așeze corect evenimentul nici din punct de vedere
spațial și nici din punct de vedere temporal, acesta ieșind deci din modelele
mentale normale. Deci, fata era nebună și nebunia sa era cauzată de tată, pe care,
după părerea psihologului, fata ar fi trebuit să-l urască. Să urăști pentru a te
vindeca - iată care era sfatul psihologului.
După discuția prezentată mai sus fata și-a recuperat adevărata natură a
amintirilor sale și nu și-a mai urât tatăl, care nu avea nimic de-a face cu această
poveste.
Fata a înțeles ce se afla în spatele acestei experiențe, rezolvându-și dintr-o
dată problemele de relaționare pe care le avea cu ceilalți.
Pentru a rezolva problema relațiilor cu extratereștrii, discursul ar fi fost cu
totul altul și ar fi necesitat un efort de voință ulterior și lung. În acest caz nu am
putut să-l obțin.
Cum era de așteptat, fata răspundea pozitiv la multe dintre întrebările
Testului de Autoevaluare (TAV), iar pe lângă asta, scrisul ei indica că este absolut
normală, nu schizofrenică, la fel ca și comportamentul său de-a lungul puținelor
zile în care am întâlnit-o, când a demonstrat că este perfect capabilă să relaționeze
cu ceilalți.

63
 ÎNGERI ȘI DEMONI

Ajunși în această etapă a analizei psihologice este bine să deschidem o

paranteză despre diferența care există între un răpit și o răpită. În realitate,
diferențele sunt multe - experiența unei femei răpite este prin esența sa mai
invazivă decât cea a unui bărbat răpit.
Femeia se simte invadată în propriul corp, dar și în propria minte -
povestește și descrie, în cele mai mici detalii, cum este fecundată artificial din
exterior, prin intermediul unui mecanism în formă de tub, care "împinge ceva" în
interiorul vaginului său. Experiența este traumatizantă, pentru că răpita vede și
poate că și înțelege, că se umblă la organele sale genitale.
În aceste cazuri, hipnoza evidențiază frica ca propriul corp să nu fie profanat
- femeia, în timpul hipnozei plânge, se agită și este disperată, retrăind, ca și când ar
fi acolo, teribila senzație.
Și încă ceva - femeia răpită descrie cum îi este introdus același tub în vagin,
după aproximativ trei luni, dar de această dată îi este extras ceva. Acel ceva, într-o
reconstituire hipnotică atentă, se dovedește a fi un făt. Un făt care însă are
caracteristici diferite față de unul terestru - este mult mai mic și are trăsături
extraterestre. Femeia care suferă acest tip de viol exterior planetei, dă mereu
dovadă, indiferent de tipul de făt pe care îl naște, de iubire mamă - fiu (fiică) față
de acea chestie care i-a fost extrasă.
Chiar dacă fătul extraterestru este cu totul diferit de ai noștri, femeia care
trăiește această experiență îl consideră din acel moment înainte un fiu de-al său. Nu
are nicio importanță dacă amintirea este reconstituită în cele mai mici detalii prin
hipnoză sau prin PNL.
Este suficient și un vis, un vis care aproape mereu este povestit de femei în
timpul primelor discuții pe care le am cu ele, iar femeile răpite devin conștiente că
au un fiu pierdut pe undeva, un fiu care nu este din această lume, un fiu
extraterestru.
În Testul de Autoevaluare (TAV) la care îi supun pe răpiți există o întrebare
exactă, care sună cam așa: "Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este al tău?"
Întrebarea demonstrează o contradicție de termeni, dar contradicția este doar
aparentă.
Cum poate un fiu de-al meu să nu fie al meu? Contradicția este complet
neglijată de inconștientul răpitului, care răspunde în mod pozitiv:
"...Da, am visat că am un fiu care nu era al meu!"

64
 Care ar putea fie explicația?
Psihanaliza modernă, adică cea care aparține de-acum unei perioade istorice
deja trecute, ar spune dorința refulată de maternitate a femeii produce visul cu
maternitatea însăși, ca o compensație a acelei dorințe neîmplinite. Bărbatul,
necesar ca o femeie să rămână însărcinată, ar fi sublimat în figura unui
extraterestru, un bărbat superior, cel mai bun pentru fiul pe care ea și-l dorește, un
bărbat care este aproape un zeu, pentru că nu este din această lume, în care femeia
ar transpune figura masculină. Însă acum trebuie subliniat faptul că în această
societate figura masculină este refuzată ca și consecință a unor stereotipuri
familiale, care nu au fost deloc înțelese și digerate de femeia-fiică.
Erich Neumann, un cunoscut discipol de-al lui C. G. Jung, care vorbește
despre stadiile de dezvoltare feminină, descrie femeia de primul tip (după părerea
sa există trei tipuri), care crede că lumea este doar feminină și că ființa masculină
este utilă doar pentru reproducere. În acest context este evident că răpita aparținând
primului tip de "femeie după Neumann" este adesea reprezentată de figura femeii
care crede că o vede pe Fecioara Maria, sublimând masculul într-un extraterestru-
zeu sau semizeu. Cele care cred în viziunile Fecioarei Maria, care (ca să vezi!) sunt
în proporție de 90% din cazuri femei castrate în animus, adică nu cunosc partea
masculină care se află în interiorul lor, visând masculi fără chip și considerând că
Fecioara Maria este femeia care trebuie imitată, pentru că este ființa feminină
perfectă, rămasă însărcinată și fără un raport sexual real cu un bărbat. Fetița care
trăiește într-o familie în care există un tată autoritar și o mamă-servitoare, care însă
în interiorul său se revoltă față de acea situație și revendică, de cele mai multe ori
în mod inconștient, rolul său de femeie, ajunge să urască în așa fel figura
masculină, încât sublimă figura femeii și o transformă în cea a Fecioarei Maria,
care, în mod convențional, este falsă. Bineînțeles, este vorba despre Fecioara Maria
descrisă de Biserica Catolică și nu despre adevărata mamă a lui Iisus, care avea și
ea probleme specifice acelor timpuri - să aibă grijă de copil, să spele rufele, să fie
în stăpânirea unui bărbat care este stăpân peste capre și femei, într-o lume ebraică
unde bărbatul conduce.
Așadar, femeia răpită, care face parte din prima tipologie a lui Neumann, va
tinde oricum să creadă că extraterestrul a ales-o ca pe o madonă, ca să fie mamă
unui copil asemănător cu un zeu.
Acest tip de femeie este caracterizat de dificultăți în raporturile cu un
partener de sex masculin, chiar dacă în anumite cazuri ar vrea să aibă relații
sexuale cu el, până la urmă ajunge să fugă, motivată de frici teribile, bazate pe
necesitatea de a "rămâne pură".
Și în aceste cazuri psihanaliza contemporană crede că se află în fața unor
persoane afectate de puternice tulburări sexuale și de procese frustrante, care inhibă
modul normal de manifestare a feminității. Însă explicația poate fi cu totul alta.
65
 În mod inconștient, femeia știe că este răpită și a înțeles că cineva i-a umblat
la organele genitale împotriva voinței sale.
În consecință este vorba de violență carnală!
O astfel de violență este adesea de neacceptat, dar procesul de disonanță
cognitivă pe care îl avem în interior face miracole și încearcă să îndrepte o situație
dureroasă și groaznică. Procesul de disonanță cognitivă este acel proces cu ajutorul
căruia un adevăr neplăcut este reinterpretat de către subconștient în așa fel încât să
fie suportabil pentru subiectul care l-a trăit - în practică, este principiul pe care se
bazează fabula "Vulpea și strugurii".
Unica posibilitate de a face acceptabilă violența sexuală suferită este aceea
de a spune că cel care a produs violența a fost Dumnezeu în persoană. Nu are
importanță dacă Dumnezeu ia forma unui extraterestru sau a unei figuri angelice,
pentru că Dumnezeul noilor generații seamănă tot mai mult cu un extraterestru
tehnologic, capabil să creeze rasa umană cu multe miliarde de ani în urmă.
Deci, un stăpân spațial a făcut ceea ce avea dreptul să facă unei creaturi pe
care a produs-o – adică femeia bărbatului. Iată cum reapare sindromul Anei și
Mariei, două dintre multele femei din Vechiul și Noul Testament care au fost lăsate
gravide de suflul divin.
În ziua de astăzi, sociologul ar explica aceste situații prin tentativa femeii
subjugate de a ava un rol în societatea patriarhală ebraică antică, recuperând stima
capului familiei și demonstrând că, până la urmă, și ea este o unealtă a voinței lui
Dumnezeu.
Dumnezeu, pentru a crea, alege femeia și nu are nevoie de bărbat. Numai
faptul în sine, de a propune, într-o societate guvernată de bărbați, așa cum este cea
ebraică din antichitate, figura unei femei, care, în actul de reproducere, este
eliberată de masculul stăpânitor, dar care are nevoie în aceeași măsură de
Dumnezeu pentru a procrea, reprezintă un subterfugiu de o valoare impresionantă.
Așadar, arhetipul Sf. Ana este repropus și în societățile mai puțin culte și
masculine decât cea mediteranean-catolică, o lume în care aparițiile Fecioarei
Maria cu siguranță nu lipsesc. A vedea invizibilul apare adesea ca o cerere de
susținere, și, dacă societatea care ne înconjoară ne ajută în a fi acceptați ca
persoane și nu ca lucruri, iată că prinde contur în mintea noastră posibilitatea că
noi putem face parte din joc, fiind trași la răspundere de zeul sau extraterestrul de
serviciu. Atunci nu ar există altă soluție decât moarta prin sinucidere, provocată
mai mult de societate asupra individului decât de el însuși asupra sa.
În anumite medii figura feminină, dacă este dotată cu un caracter și un spirit
egotic însemnat, poate tinde, și pe bună dreptate, să-și reafirme, prin forță și
violență, poziția în societate și să decidă să nu rămână, precum o servitoare pe
ascuns infidelă, lângă un mascul stăpân. Așadar, dacă răpita povestește că Iisus a

66
venit să o caute, după părerea mea, rezultatul acestei trăiri, prea puțin înțeleasă și
metabolizată, probabil că trebuie revăzut și corectat.
"...Iisus era înalt și blond, îmbrăcat în alb, iar ochii săi aveau pupila
verticală...și o vindeca pe mama, care era bolnavă de cancer, cu mașina de
vindecat bolile (mama chiar s-a vindecat de cancer - n.a.) În vis, mama mea era
într-un cilindru de sticlă, dezbrăcată, suspendată într-un lichid și conectată la
niște fire. Aceea era mașina cu care se salva viața mamei mele...Apoi vin diavolii,
dar eu îi alung citind din Evanghelie. Diavolii sunt mici, închiși la culoare, cu un
cap foarte mare și cu degete lungi. Miros foarte urât și au patru degete la
mână...Dar eu nu cred că i-am văzut, pentru că atunci când îi văd mă rog și ei
dispar...(? – n.a.)"
Astfel își descrie o fată unele experiențe, nepoata a doi episcopi catolici, cu o
mamă foarte credincioasă, care de mică dorea să devină măicuță, dar care acum
este căsătorită, are doi copii și trăiește în Sardinia.
În timpul unei conferințe pe care am susținut-o în Sardinia, fata a asistat la
descrierea extratereștrilor, pe care de obicei o efectuez utilizând declarațiile unor
răpiți, suferind o puternică criză de isterie.
Lumea realității, pe care ea o refuza, se izbea de acea realitate pe care ea și-o
construise, astfel încât s-a produs o rebeliune în corpul și mintea sa - o reacție
logică la o situație neacceptată la nivel conștient, însă recunoscută la nivel
inconștient de către subiect. Arhetipul ascuns în rândurile Noului, dar și din
Vechiului Testament, este incredibil:
"Fii lui Dumnezeu au venit pe Pământ și au văzut că fiicele omului erau
frumoase și s-au împreunat cu ele..."
Observați că în acest pasaj arhicunoscut din Vechiul Testament, nu se spune:
"Fiicele lui Dumnezeu au văzut că fii omului erau frumoși... etc."
Pasajul este dominat de figura masculină a Dumnezeului masculin, dintr-o
societate masculină, iar pentru o femeie de-a lui Neumann, care vrea să se
dezvolte, nu va exista altă posibilitate decât să viseze o lume feminină comandată
de un singur mascul - Dumnezeu. Restul va fi o lumea total feminină, în care
soțiile se confruntă cu prietenele, surorile, nurorile și soacrele, dar este o lume în
care figura masculului este mereu absentă, apărând doar pentru a procrea, iar dacă
această figură este substituită de divinitatea masculină, cu atât mai bine, pentru că
aceasta reprezintă eliberarea femeii din sclavia față de mascul, chiar și în actul de
procreare dintr-o societate masculină.
Dacă răpitul, care este lipsit de cultură și este legat de figuri parentale
castrante și posesive, nu este urmărit și îndreptat spre o reexaminare a trăirii într-o
cheie de lectură mai realistă, ajunge să reparcurgă acel drum care-i va conduce pe
subiecții de acest tip, în acord cu ceea ce susține Eric Fromm în opera sa
fundamentală intitulată "A avea sau a fi?", să asocieze figura extraterestrului cu cea
67
a lui Dumnezeu, care este figura unui stăpân imparțial, căruia îi este permis tot. În
acest fel, raportul cu extraterestrul devine și mai turbulent, pentru că pe de o parte
există necesitatea de a justifica comportamentul extraterestrului, care este stăpânul
absolut al răpitului, dar pe de altă parte înfloresc amintirile dureroase, atât fizice
cât și morale, care se acumulează în timpul proceselor de răpire extraterestră. Iată
cum devine răpitul martirul unei biserici care utilizează tradiții locale, dar care are
și conotații de tip științific.
Astfel se nasc cele mai rele mișcări de tip ideologic, cum ar fi Scientologia,
ideologia lui Rael sau ideea că anumiți stigmatizați, cum este Giorgio Bongiovanni
în Italia, au de-a face cu figurile extraterestro-cristice ale celui de-al treilea mileniu.
Dacă acest lucru este adevărat, ar trebui să-i considerăm pe unii dintre cei
care pretind că sunt contactați de extratereștri, ca pe niște subiecți, dacă nu
schizofrenici, măcar răpiți cu adevărat de extratereștri, dar care sunt incapabili să
înțeleagă acea realitate adevărată care îi are ca protagoniști, datorită faptului că
sunt lipsiți de o cerință fundamentală, reprezentată de o bună cultură personală.
Figura răpitului-martir este tipică pentru răpita-femeie. În cazul răpiților-
masculi nu mi s-a întâmplat niciodată să văd o astfel de trăsătură, bineînțeles,
excluzând acele figuri masculine care simt că sunt în contact cu extratereștrii și nu
contactați de aceștia.
Așadar, răpitul-martir religios și-a creat în interiorul său, la nivel
subconștient, o motivație validă pentru suferința sa dihotomică:
"...Așa vrea Dumnezeu - Extraterestrul m-a ales pentru scopurile sale de
neînțeles - Atât Dumnezeu cât și extraterestrul sunt ființe superioare, deci sunt
perfecte, sunt frumoase și au dreptate - Au dreptate și în a mă face să sufăr, pentru
că noi nu avem capacitatea de a înțelege, dar într-o zi vom înțelege... "
Prin urmare, unui psiholog care lucrează cu un răpit adevărat îi este foarte
ușor să confunde o situație de răpire adevărată, modificată de procese de disonanță
cognitivă, cu o tulburare schizoidă religioasă, făcând astfel o mare eroare.
După Neumann, o femeie care pare a fi mai evoluată (Neumann le definește
pe acestea ca aparținând celui de-al doilea tip - n.a.) va avea un raport total diferit
cu extraterestrul care vine periodic să-i compromită viața.
În general, masculii răpiți evoluați și femeile răpite evoluate, care, din
fericire, par să reprezinte majoritatea răpiților, sunt total atei și nu suportă religia
catolică, dar nu știu foarte bine de ce. Această ură are rădăcini istorice în copilăria
lor.
În schimb, aceștia cred într-o civilizație buddhistă de tip oriental, sunt
aproape mereu vegetarieni și respectuoși față de animale, chiar dacă (iar asta pare a
fi o contradicție puternică) iubesc și practică artele marțiale sau meditația
transcendentală - de la yoga la respirația orientală și alte practici care nu aparțin
culturii noastre. Toți îi consideră pe guvernanții noștri niște bastarzi speculanți și
68
asasini, și toți cred că rasa umană nu este alcătuită din ființe egale între ele; adică
sunt rasiști, dar nu într-un sens negativ al termenului.
Dorința de a fi diferiți ar putea să-și găsească o explicație în constatarea că
au fost aleși, dar imediat depășită prin constatarea că NU au fost aleși pe criterii de
bunătate, frumusețe, corectitudine, capacitate de a face sau de avea, cumva, ceva în
plus față de alții - răpiții își dau seama că au fost aleși în baza unor factori genetici,
dar a căror importanță nu o înțeleg. Atunci, răpitul aparține unui grup de norocoși
sau unui grup de ghinioniști? Cine poate ști cu adevărat?
"Eu le sunt folositor lor, deci sunt folositor la ceva... "
Uneori, omul se mulțumește cu a fi băgat în seamă de ceilalți, pentru că
trăiește într-o lume în care nimeni nu l-ar respecta și nu l-ar ajuta pentru ceea ce
este, ci doar pentru ceea ce face, și numai dacă ceea ce face respectă canoanele
unei societăți în care singurul lucru care contează este să fii cunoscut și să ai
succes.
Încă o dată se declanșează un raport de tip sadomasochist între răpitor și
răpit.
Masochistul, în acest caz reprezentat de răpit, este fericit că a fost luat,
pentru că astfel intră într-un mecanism care îl ajută să devină conștient că este
folositor la ceva.
Acest ceva aparține de domeniul invizibilului, a impalpabilului și a ceea ce
nu poate fi atins - cu alte cuvinte, aparține lumii magice a irealului.
Într-o societate în care tot ceea ce este real îi provoacă greață, el are nevoie
ca o parte din el să locuiască în ireal, pentru a se simți util măcar în acea
dimensiune, având în vedere că aici lucrurile merg atât de prost. Extraterestrul care
îl torturează și îl folosește reprezintă un mijloc prin intermediul căruia el contribuie
în domeniul irealului, unde este adevărat că extraterestrul îl face să sufere, dar dă
dovadă și de considerație pentru el, chiar dacă prin suferință. Este mai bine să devii
obiectul unei suferințe, decât să fii tratat ca și când nu ai exista!
"Până la urmă cineva se interesează de mine făcându-mă să sufăr, dar cel
puțin se interesează de mine."
Subiectul răpit trăiește în mod dihotomic această senzație - îi este frică de
extraterestrul care se va întoarce și cine știe ce va dori să-i facă, dar, după ceva
timp, îi simte lipsa și ar vrea să-l revadă.
"Este absurd!" ne-am putea gândi noi, crezând că ne aflăm în fața unei
persoane cu modele comportamentale multiple.
Dacă nu se clarifică cu răpitul imediat acest comportament, el tinde să se
izoleze tot mai mult într-o exaltare egotică care îl vrea indiscutabil personaj-cheie
în această întâmplare și nu doar o marionetă în mâinile extratereștrilor.
Se poate observa și evidenția acest tip de reacție mai ales într-un grup de
susținere format din răpiți - impactul cu aceeași realitate din partea diferitor
69
indivizi se transformă. Rezultă de aici diferite ciocniri între răpiți, care, în contrast
cu ceilalți, susțin că doar ei sunt ADEVĂRAȚII RĂPIȚI, obținând un fel de
satisfacție personală și nedându-și seama că ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar
fi fost niciodată răpiți.
În grup se mai întâmplă să prindă formă și să se manifeste ideea conform
căreia unu se poate să fi fost răpit de o anumită rasă extraterestră, pe când celălalt
de către altă rasă, asta tot în tentativa de a continua cu farsa mentală conținută în
afirmația de a fi ales și nu doar selecționat ca marionetă vie.
"Diavolul m-a ales pe mine!" par să afirme cu orgoliu anumiți răpiți,
recăzând apoi, după câteva minute de la această afirmație, în frică absolută, când se
gândesc la următoarea răpire. Nu este ciudat ca acest tip de răpit să se considere
diferit de alții și să încerce să scoată în evidență diferențele pe care le percepe,
prezentându-le cercetătorului ca dovezi ale propriei diversități; le etalează cu
mândrie, ca pe niște răni din război, și, pentru a-și susține propriile teorii, se
convinge imediat că are și capacități paranormale, că poate citi gândurile și poate
vedea aura persoanelor.
Să ne înțelegem! Uneori, toate acestea par să fie adevărate, dar facultățile
paranormale nu trebuie considerate, în mod greșit, un cadou care derivă din faptul
că ești diferit sau un cadou produs de faptul că ai fost ales.
Este vorba de cu totul altceva - probabil că are de-a face cu reacții ale
glandei pineale în urma puternicelor suprasolicitări la care a fost suspus răpitul în
timpul experienței de răpire. Un fenomen colateral și secundar, cu siguranță nedorit
de extratereștri, dar produs ca răspuns la chimismul deacetilării serotoninei , este
cu mult mai umană decât se poate crede. Există și alte motive care îl determină pe
răpit să aibă cu adevărat puteri paranormale, dar am spus deja că în acest tratat nu
vom aborda aceste teme.

RĂPIREA CA SEPARAȚIE (PARASCHIZOFRENIE)

După cum s-a putut observa din tot ce am afirmat până acum, când ne aflăm
în prezența fenomenului de abduction, ne aflăm și în prezența unui puternic proces
de separație, atât în interiorul cât și în exteriorul răpitului. Este mai mult decât
evident că medicina modernă îl consideră pe răpit ca fiind schizoid, adică ca pe un
subiect al cărui Inconștient nu vorbește cu propriul Subconștient, făcându-l
incapabil să rupă vălul care separă realitatea de fantezie. În fața unor declarații cum
sunt cele ale răpiților, care spun că au fost luați de extratereștri, sau, mai rău, că se
simt extratereștrii, sau și mai rău de atât, că se simt a fi diferite ființe umane într-o
viață trecută, diagnosticul nu poate fi altul decât schizofrenia.
70
 Din păcate, toți ceilalți parametri care i-ar determina să-l privească pe
subiect ca normal trec în planul secund, fiind dominantă ideea că pentru el este
imposibil să se coreleze corect la propriile trăiri. Medicina are multe lacune, dar
una dintre cele mai teribile este legată de raportul dintre credibilitate și minciună.
Pentru psihiatru, o poveste incredibilă cade în sfera irealului și a fantasticului, deci
nu este adevărată.
În psihanaliză, din fericire, lucrurile stau cu mult mai bine.
Hillman susține, contrar psihiatrilor, că trăirile sunt mereu reale și cea care
se schimbă este doar capacitatea de a le vedea și a le simți prin traducătorii de
simțuri pe care îi avem la dispoziție. Pentru el, schizoidul este unul care vede
lucrurile mult mai bine decât o persoană normală, deci acesta este cel care se
aruncă în Inconștient, adică un schizofrenic nu are acele filtre bazate pe
funcționarea Subconștientului, care alterează permanent realitatea pentru a o face
mai plăcută sau mai neplăcută, dar, în orice caz, potrivită momentului trăit și
exigențelor psihice ale răpitului.
Pentru Hillman sănătatea mintală e o stare de boală mintală, cu nimic diferită
de schizofrenie, însă în schizofrenie descrierea lumii este mai apropiată de
realitate.
Hillman perfecționează o idee deja prezentă în cugetul unor filozofi antici,
introducând acel concept de virtualitate în realitate, care astăzi este atât de iubit de
unii fizicieni moderni și care face teoriile sale mai fascinante față de cele ale altora,
dar și mai adevărate, cel puțin în mod virtual.
În mod analog cu separația internă, subiectul răpit suferă o adevărată și
proprie dezlipire de realitatea familială, proporțional cu insistența în a susține că a
avut de-a face cu o realitate a aparențelor total ireale. Ea, care este răpită, îi spune
lui - el îi ia fii și divorțează imediat. Aceasta parcă ar fi publicitatea pentru un film,
dar, din păcate, nu este; în repertoriul meu este prezentă o vastă cazuistică de acest
fel, dar ceea ce se întâmplă în realitate în nucleul familial este ceva mai profund și
mai mutilant decât ne putem imagina noi.
Dacă, de exemplu, femeia își dă seama că are probleme de interferențe
extraterestre și încearcă să-și atenționeze partenerul, produce în acesta un refuz
imediat față de o realitate pe care el nu vrea să o accepte.
Există două impulsuri precise care iau naștere într-o asemenea situație.
Prima are de-a face cu frica, sub formă unei adevărate terori de "a se afla în
problemă". A se afla în problemă, din partea partenerului unei răpite, semnifică că
probabil și el este răpit și nu vrea să aibă nimic de-a face cu această problemă. S-ar
putea spune că partenerului îi este și mai frică decât îi este ei și are și un nivel de
cunoaștere mult mai scăzut decât femeia răpită. Asta ne face să credem, și
hipnozele confirmă acest lucru, că partenerul nu ar fi parte integrală în răpire, ci
doar martor involuntar.
71
 În acest caz, când fenomenul se produce, femeia este luată, dar bărbatul își
dă seama de ceea ce se întâmplă, chiar dacă dă impresia să este total absent. Are
ochii deschiși dar nu se mișcă, sau are ochii închiși, dar inconștientul său, care nu
doarme niciodată, înregistrează tot. La ce reacție te poți aștepta de la un martor,
care de patru ori pe an asistă neputincios la scena răpirii partenerei sale, fără a
putea mișca un mușchi?
În fața unei femei care povestește și confirmă ceea ce inconștientul
bărbatului a înregistrat de zeci de ori, în fața aspectului acelor ființe, care par ieșiți
din cele mai rele coșmaruri, nu-i rămâne decât să fugă.
Nu este deloc ciudat ca bărbatului să-i fie mai frică decât adevăratei răpite;
el nu a suferit răpirea și nu știe ceea ce se întâmplă în realitate după ce femeia este
luată, uneori trecând prin fereastră, alteori trecând prin plafonul casei, sau trecând
prin pereți. Fantezia sa o poate lua în toate direcțiile și povestirile partenerei cu
siguranță nu-l liniștesc. Deci, nu-i rămâne decât să fugă. Fuga se poate exprima în
toate modurile posibile, dar se termină, in mod foarte rapid, cu separarea răpitului
de partenerul său. Acesta din urmă încearcă să-și salveze și fii, încercând să-i țină
la distanță de răpită, dar nereușind dacă și aceștia sunt implicați și ei în fenomenul
de răpire extraterestră. Încearcă să-i salveze de răpiri, agravând și mai mult ruptura
și separația familială. Partenerul nu va reuși în fuga sa, ci doar va agrava starea
psihică a răpitei.
Pe lângă acestea, mai există un al doilea aspect dramatic al separației.
Este vorba despre un raționament care în timpul nopții, de obicei când are
loc răpirea, devine tot mai mare în mintea partenerului care nu este răpit. Subiectul
se întreabă în interiorul său: "De ce ea da și eu nu?"
Masculul care asistă în mod pasiv la răpire și care la nivel conștient nu-și
amintește nimic, dar care la nivel inconștient știe tot, se întreabă cum de partenera
sa este luată, aleasă sau selecționată, pe când el nu este. Dacă masculul dominator
credea că el este pivotul familiei, acum descoperă că nu este deloc așa; ar vrea ca el
să fie răpitul, iar orbirea care se ascunde în spatele acestei situații demonstrează
neplăcerea pe care o simte în a-și susține poziția dominatoare. Astfel, asistăm la
îndepărtarea masculului de nucleul familial, am putea spune din invidie; își găsește
altă femeie, fuge, refuză să vorbească și toate acestea se întâmplă la nivel
inconștient, tocmai pentru că masculul, la nivel conștient, nici măcar nu știe care
este obiectul disputei, dar îl știe la nivel inconștient.
Femeia este cu adevărat zăpăcită de o serie de comportamente de neînțeles
ale partenerului, care, până nu demult nu manifesta comportamente imprevizibile
și anormale. Se pare că masculul începe să aibă în familie comportamente
antisociale când femeia începe, de exemplu, să înfrunte hipnozele, în încercarea de
a recupera unele amintiri. Soțul asistă și reasistă liniștit, dar în interiorul său își
face loc o absurdă gelozie de fond: "Pe ea o iau, pe ea o aleg, dar pe mine nu..."
72
 Și mai există un aspect care produce separație în cuplu - este vorba despre
drumul de aprofundare, pe care, cu ajutorul hipnozei, ea îl înfruntă cu succes, pe
când el rămâne în urmă. La începutul hipnozelor ne aflăm în fața a două persoane
care se cunosc, dar la sfârșit, femeia este profund schimbată, pentru că are o
viziune asupra Universului de mii de ori mai extinsă decât a lui. Este un dezastru,
pentru că acum ne aflăm în fața a două persoane total diferite, care este posibil să
nu mai aibă ce să-și spună.
Când situația este opusă, adică cea în care el este răpitul și ea asistă
neputincioasă la răpire, conștient sau nu, dar niciodată în mod inconștient, fuga ei
din cauza fricii este practic imediată. Ideea de a fi luată și ea nu este suportată de
femeie, care încearcă imediat orice mijloc pentru a scăpa din nucleul familial.
În aceste condiții, pentru un mascul normal este imposibil să-și facă o
familie stabilă.

MAME ȘI FII

Raportul care există între o răpită și fiica sa, și acesta răpită, este cu adevărat
unic. Niciuna dintre cele două nu știe la nivel conștient, că atât ea, cât și cealaltă,
au avut probleme de interferențe extraterestre și se scanează reciproc pe tot
parcursul vieții pentru a vedea dacă cealaltă spune vreo fărâmă de adevăr. Relațiile
între cele două femei sunt, și în acest caz, bazate pe separație și nu pe uniunea
forțelor și pe înțelegere reciprocă.
Dar să le luăm pe rând și să încercăm să înțelegem de unde provin până la
urmă neînțelegerea fiicei față de mamă. Fetița, de la o vârstă foarte fragedă este
luată în mod repetitiv de extratereștri și, față de masculul, își pierde rapid
încrederea în posibilitatea că propria mamă poate să facă ceva pentru a evita
nelegiuirea.
La o vârstă fragedă figura tatălui este aproape inexistentă. Din acest motiv
eu insist pe figura maternă și rolul acesteia. Deci, fata își pierde încrederea în
figura maternă și această încredere pierdută este reelaborată de subconștientul
răpitei, care, la nivel conștient, nu știe că este răpită, deci nu este capabilă nici
măcar să știe de ce nu are încredere în figura maternă.
Lucrurile ies la iveală în hipnoză și, aproape mereu, clarifică o serie de
comportamente pe care femeia, fetița de ieri, le are față de mamă și pe care le
manifestă astăzi.
Unul dintre cele mai impresionante exemple poate fi extras din experiența pe
care am avut-o cu o răpită, timp de mai mult de patru ani, care, în hipnoză, își
amintește una dintre primele sale experiențe cu extratereștrii:
73
 "Sunt acasă cu fratele meu geamăn și ne jucăm, când apare el...a trecut prin
perete iar eu mă ascund sub masă...este închis la culoare și are un cap mare și
chel, cu niște ochi foarte mari, negri...are patru degete lungi la mâini și este rău,
pentru că se uită urât la mine...Eu fug sub masă, dar el bagă o mână prin masă și
mă apucă de ceafă de parcă aș fi o pisicuță...Mie îmi este frică și țip...Și fratele
meu a văzut valiza...valiza care zboară deasupra capetelor noastre în
cameră...valiza în care vor să mă bage pentru a mă lua cu ei...eu țip și țip, o chem
pe mama...mama nu aude...Mama nu vine...Mama nu vine niciodată când o chem!"

Iată cum apare motivul fundamental pentru care ea va nutri mai târziu,
pentru tot restul vieții sale, senzația că are o mamă egoistă, care se gândește doar la
ea, total închisă în fricile sale și în amintirile sale inconștiente. Tonul cu care este
rostită fraza "Mama nu vine niciodată când o chem..." denotă o resemnare
profundă, o pierdere totală a speranței. Perioada de după răpire agravează și mai
mult situația:
"Mama spune că am febră mare, pentru că m-am îmbolnăvit...Eu îi spun
despre valiză...și fratele meu a văzut valiza...îi spune și el...dar mama spune că ni
s-a făcut rău pentru că am mâncat ceva care nu ne-a picat bine și acum avem
halucinații..."
Nu este nimic de făcut! Cei mici nu sunt credibili și mama nu crede ceea ce
ei povestesc! Raportul mamă-fiică este compromis definitiv, pentru toată viața, și
nu va mai fi posibil să fie reparat, emoția de a trăi o răpire și de a nu fi salvat de cei
cu care te simți unit, adică mama, a prins deja rădăcini. Acest episod, uitat cu totul
de memoria conștientă a fetiței, va ieși la suprafață în hipnoză.
Fetița, acum devenită femeie, va ști de ce mama nu a venit - mama nu putea
să-i vină în ajutor, pentru că era blocată de forțele extraterestre. Fiica, devenind
conștientă de fenomenul abduction, va începe, ca prin minune, să recupereze
raportul dificil cu o mamă insensibilă, care, în realitate, se dovedește că este și ea
răpită și din acest motiv este incapabilă să reacționeze în anumite situații.
Copilul vede o creatură ciudată în camera sa și nu înțelege cine este aceasta:
"...este înaltă ți blondă, cu părul lung...poate o fi o femeie, poate o fi
Fecioara Maria..." se gândește el "eu țip, o chem pe mama, dar mama nu aude și
nu vine...Fecioara Maria îmi spune că este inutil să o chem - mama oricum nu
poate veni și îmi spune că ea este mama mea...mama tuturor mamelor, este chiar și
mama mamei mele..."
Răpitul adult, retrăind acest episod din copilărie, are un comportament
duplicitar față de Fecioara Maria - unul de încredere și altul de frică, creând o
dihotomie interioară datorită faptului că simțurile sale primesc informații
contradictorii.

74
 Pe de o parte, efebica figură blondă îi spune să tacă și încearcă să-l calmeze,
făcându-l să creadă că este ceva ce de fapt nu este, iar pe de altă parte copilul știe
perfect că nu trebuie să aibă încredere în acea ființă.
Analizele și diagnosticele corecte ale problemei, pe de o parte permit
membrilor familiei să poată recupera relațiile reciproce, distruse de atâția ani de
prezență a răpirilor, iar pe de altă parte produc lărgirea conștiinței, cu intensificarea
interogărilor interioare și a incertitudinilor despre viitor.
Mărirea incertitudinilor - cineva ar putea obiecta că ar fi o situație negativă,
pe când eu susțin că, pentru a putea muri liniștiți, este necesar să ne cunoaștem pe
noi înșine, pe ceilalți și Universul. Altfel, această viață nu ar fi utilă, decât
extratereștrilor, care, ca toți cei care comandă, vor dintotdeauna să țină populația
de supuși într-o ignoranță totală.
A înțelege realitatea Interferențelor Extraterestre înseamnă a să deschizi o
ușă spre înțelegerea fenomenului și să încerci să înveți să conviețuiești cu acea
realitate îngrozitoare.
Vom vedea imediat că acesta, pentru mine, este drumul care trebuie parcurs,
singurul care îți poate oferi speranța că te poți elibera de această obsesie terifiantă
pentru restul de crononi (cronon - unitate de măsură a timpului în fizica cuantică
n.t.) care ne așteaptă.
Dar nu este momentul să abordăm acest alt aspect al problemei.
Dar ce se întâmplă atunci când mama este adultă și descoperă că este răpită?
Mama răpită nu descoperă niciodată pe sine însăși acest adevăr, ci, adesea,
analizând ceea ce povestesc copiii și comportamentele acestora, descoperă că ceva
nu este în regulă.
În realitate, spun asta încă o dată, inconștientul său cunoaște toate
răspunsurile, dar conștientul nu reușește să înțeleagă ce se întâmplă și încearcă în
toate direcțiile posibile.
Fii se comportă ciudat, visează exact aceleași vise imposibil de menționat pe
care le visa și ea când era mică și pe care le are și ca adult, se izolează, fac desene
ciudate cu șerpi și Gri mici, dar și cu creaturi blonde îmbrăcate în albastru. Ceva se
întâmplă iar mama își face griji pentru fii ei. Mama își face griji, pentru că
inconștientul știe ce adevăr se ascunde în spatele acelor vise ciudate, altfel nu și-ar
face griji pentru un simplu vis sau un simplu desen, dacă în spatele acelui vis și în
spatele acelui desen nu s-ar afla altceva.
Atitudinea mamei care începe să înțeleagă este una de protecție față de fii
săi, pe când atitudinea tatălui este de protecție a familiei.
Un răpit mascul, adult, din nordul Italiei, care avea o soție capabilă să facă
față situației, avea și un copil mic care se comporta ciudat. Într-o zi, copilul este
găsit la ora cinci dimineață dezbrăcat, ghemuit într-un colț...tace. Mama se trezește
și îl vede în starea aceea, se apropie și îl întreabă ce s-a întâmplat. Copilul nu vrea
75
să vorbească - poate că a visat urât, un coșmar populat de aceleași ființe mici, pe
care el îi asociază cu iepurii. Mama nu dă importanță acestui vis. Și cu asta, basta!
După o perioadă, copilul trebuie să deseneze la grădiniță un iepure. Iepurele
desenat de copil este cu adevărat ciudat și educatoarea o cheamă pe mamă, pentru a
întreba dacă micuțul are vreo problemă în familie. Iepurele este negru, mic, fără
haine și cu un cap foarte mare, negru, și cu doi ochi mari și oblici. Acasă, mama
încearcă, cu mult calm, să îl facă pe copil să vorbească și obține o povestioară
foarte ciudată:
"Iepurii vin noaptea, când mama doarme, și trec prin fereastră, chiar dacă
aceasta este închisă. Vin să se joace cu mine și mă duc în casa iepurilor. Casa
iepurilor este un fel de rachetă..."
În realitate, copilul desenează o chestie rotundă, cu multe lumini sub burtă.
"Iepurele mă duce în raza albastră și urcăm în casa iepurilor. Casa
iepurilor zboară și ei mă duc să văd Pământul de sus...Casa iepurilor funcționează
cu electricitate și iepurii vin aici pentru a pune copii în burțile mamelor..."
Copilul făcuse și un desen foarte semnificativ, în care era reprezentată o
femeie cu burta transparentă, în care se afla un copil mic negru!
Copilul continuă să povestească:
"Alaltăseară erai și tu, mamă, în casa iepurilor...și frățiorul meu..."
Mama face ochii mari și îi spune că nu-și amintește; copilul se gândește un
pic, apoi adaugă:
"Da, nu aveai cum să-ți amintești, mamă. Tu dormeai, întinsă pe un pătuț în
camera iepurilor, cu mulți iepuri în jurul tău, care îți făceau ceva..."
Când mama îl roagă pe copil să-i arate cum era făcut iepurele, el aleargă
într-o altă cameră, ia un iepure de pluș, îi trage urechile pe spate, apoi ia ochelarii
de soare ai tatălui, care au lentilele negre, ascuțite și alungite în partea din spate, și
pune ochelarii pe capul iepurelui.
În fața unor asemenea episoade, părinții, care știu de problema răpirilor,
pentru că unul dintre ei se simte răpit, nu vor reacționa, dar intră într-o stare de
panică totală, urmată de dorința de a distruge extratereștrii, oricine ar fi aceștia.
Imposibilitatea obiectivă de a reuși să facă ceva se transformă repede în frustrare,
care se manifestă prin depresii puternice, care, dacă nu sunt controlate, pot conduce
la gesturi ireparabile.
Este necesar să se intervină masiv printr-o operă de clarificare, care tinde să
stabilească cine este ființa umană, cine este extraterestrul și ce anume îl interesează
pe extraterestru.
Clarificarea dinamicii răpirii îl conduce pe răpit către un stadiu de înțelegere
care îi permite să excludă actele nesăbuită asupra propriei existențe, ba chiar,
transformă răpirea dintr-un teatru unde răpitul este marioneta, într-un loc unde
există interacțiune reactivă între extraterestru și terestru.
76
 Un cuplu tânăr, cu un copil mic, care locuiește în nord-estul Italiei, îl ducea
pe micuț la bunici sâmbătă și mergeau să-l ia duminică dimineață. Tatăl,
profesionist în mediul social al justiției civile și penale, avea un trecut de răpit și,
după ce eu am avut niște discuții de aprofundare cu el, s-a întâmplat ceva ciudat în
familie.
Într-o duminică, ca toate celelalte, tatăl se îmbracă cu o bluză pe care nu o
mai purtase niciodată, o bluză pe care a primit-o cadou de la un prieten și care avea
imprimată pe ea chipul clasic al unui Gri, tipul de extraterestru cu ochii mari și fără
păr, care de-acum apare și în cele mai banale spoturi publicitare.
Cei doi soți merg să ia copilul de la bunici, unde de fiecare dată se repetă
scena în care copilul alergă să-și îmbrățișeze mama.
Dar de această dată lucrurile se petrec diferit - copilul își vede părinții și
fuge, cum face de obicei, îi iese în întâmpinare mamei, dar dintr-o dată observă
bluza purtată de tată și dintr-o dată se oprește. Într-o liniște absolută, se apropie de
tatăl său și, fără să spună niciun cuvânt, îl îmbrățișează și atinge bluza cea nouă.
Liniște totală! Pentru a dispersa tensiunea, bunica îi spune copilului, arătând către
imaginea Griului:
"Îl cunoști pe acela? Cine este acela?"
Iar copilul răspunde:
"Acela este Kikom! "
"Cine este Kikom ?" întreabă bunica. "Și de unde vine Kikom?"
Copilul ridică degetul în sus și arată ...spre cer...iar părinții simt că sunt pe
punctul de a leșina. Apoi, cel mic îl va recunoaște pe Gri în mod indiscutabil, așa
cum rezultă în urma altor informații obținute în urma discuțiilor pe care le-am
purtat cu el în mediu familial.
În practică, copilul va vedea la televizor o reclamă a unui implant
stereofonic al unei societăți americane importante și va recunoaște fața lui Kikom
în figura ciudatei actrițe care apare în publicitate și care are trăsături asemănătoare
cu cele ale unui EBE

77
Imagine la care se face referire în text, lângă o reconstrucție fantastică, dar credibilă în
baza experienței mele, a extraterestrului "Cap în formă de inimă".

În acel moment, în părinte se frânge ceva și geamul opac al incertitudinilor

se sparge, incertitudini care uneori rămân prezente pentru tot restul vieții!
"A fost atins și fiul meu!"

Acum, părintele nu numai că are certitudinea că ceea ce i s-a întâmplat lui

este adevărat, pentru că astfel de clarifică și se întărește toată tematica răpirii
familiale, dar știe și că tot ceea ce și-a imaginat și a bănuit este real.
Începe să lege și alte situații familiale, de această dată cu privire la părinții
săi și la bunicii săi, persoane care aparent aparțin altei generații, care poate că îi
vedeau pe cei morți (ei așa îi numeau), sau spiridușii pădurii, sau zâne și gnomi, și
își va da seama rapid că nu era vorba nici de zâne, nici de gnomi și nici de figuri
angelice sau demonice, ci era vorba doar de interferență extraterestră, care
dintotdeauna avusese în vizor întreaga familie.

BĂRBAȚI ȘI FEMEI - RAPORTUL PERCEPTIV AL TIMPULUI ȘI

RELATIVITATEA SA ÎN ABDUCTION

După cum se știe, în hipnoză, subiecții reacționează la percepția timpului

dilatându-l sau comprimându-l la maxim - când ești hipnotizat poți să revezi un
film, cum ar fi "Pe aripile vântului", într-o secundă și să-l știi, apoi să-l povestești
de-a fir a păr, de parcă l-ai fi examinat atent timp de câteva ore.
Din acest motiv, percepția dilatată a timpului pe care o ai în hipnoză, îi face
pe cei care cred că știu ceva despre aceste tehnici să considere că reconstituirile
temporale nu sunt fiabile.
După câte am putut observa din nenumăratele hipnoze pe care le-am efectuat
în acești ani, consider că, odată ce un creier a înmagazinat niște date recognoscibile
din punct de vedere temporal, acestea sunt disponibile imediat, toate simultan, și
sunt eliberate în același moment. Din acest motiv, subiectul este capabil să citească
informațiile scrise pe "CD-ul" propriului creier în timp real. Dacă i se cere să
reproducă trăirea în timpii în care aceasta s-a produs, o va face, dar dacă i se spune
să încrucișeze timpii și să revadă lucrurile care s-au întâmplat mult mai rapid, el va
putea să facă și acest lucru.
Dacă cel care conduce hipnoza nu furnizează o instrucțiune de tip temporal
în legătură cu citirea datelor înmagazinate în creier, ne putem aștepta la orice.

78
 Aplicând tehnici PNL de ani de zile, mi-am dat seama că percepția timpului
este total diferită pentru un mascul decât în cazul unei femele. Este posibil ca asta
să se datoreze faptului că masculii și femeile utilizează în mod diferit lobii
temporali drept și stâng, dar am mai observat și că nimic din ceea ce voi spune nu a
fost raportat în literatura de specialitate.
Femeia și bărbatul, care nu trebuie confundați cu masculul și femela,
stăpânesc timpul în două moduri total diferite. În primul rând trebuie să spun că
femeia și bărbatul au în interiorul lor părți feminine și masculine. Este normal ca
femeia să aibă mai multă parte feminină decât masculină și viceversa pentru
bărbat. Femela trăiește în trecut și în prezent, pe când masculul trăiește în prezent
și în viitor. Asta înseamnă că masculii și femelele pot relaționa doar în prezent,
care este unica porțiune temporală pe care o au în comun.
Femeile cu un ridicat conținut feminin tind deci să relaționeze în prezent cu
bărbați care au un ridicat conținut masculin. Ideea că relațiile mascul-femelă sunt
foarte scurte ca perioadă de timp, după părerea mea, ia naștere din faptul că,
adesea, nu se merge mai departe de o atracție de natură imediată și exclusiv
sexuală.
Femeia privește albumul cu fotografii și vede trecutul cu care îi este plină
memoria. Bărbatul nu privește niciodată albumul cu fotografii, pentru că acestea
țin de un trecut uitat, pentru el fotografiile nemaiavând niciun sens. Apoi, masculul
face adesea aceleași erori, pentru că nu a învățat nimic din trecut, pentru că nu ține
cont de ceea ce s-a petrecut, fiind axat doar pe ceea ce va fi.
Să analizăm gesturile unei femei care are un conținut feminin ridicat!
Femeia merge cu bicicleta, iar modul său de a se deplasa este rectiliniu
uniform. Nu accelerează și nu încetinește, adică nu-și variază niciodată mersul,
care pare constant și monoton. Asta se întâmplă pentru că, contrar bărbatului, ea nu
percepe din punct de vedere temporal obstacolele care nu sunt în prezentul său.
Faptul că nu percepe obstacolele o face pe femeie să folosească un mers care să nu
fie influențat de lumea exterioară. Doar atunci când ajunge la un semafor, iar
acesta este roșu, doar atunci se blochează, lăsându-i pe toți uimiți prin frâna
neașteptată pe care o pune. Dar, pentru femeie, asta este regulă - semaforul devine
ceva important doar când intră în timpul său, adică în prezent. Atâta timp cât se
află în viitor nu are nicio importanță.
În ziua de astăzi, în industrie, femeia este utilizată pentru munci repetitive,
nu pentru că este mai puțin capabilă decât bărbatul, ci pentru că este mai capabilă
să repete ceva ce a învățat deja, care este deja catalogat și învățat.
Astfel, marile pianiste execută perfect cele mai dificile fragmente, dar pe
care deja le-au învățat, dar nu căutați o femeie care să cânte jazz, pentru că veți
găsi foarte greu una - găsirea unei serii de variante jazistice necesare pentru a face

79
în așa fel încât o bucată să nu semene niciodată cu alta este un proces anevoios
pentru o persoană care se inspiră mai mereu din trecut.
Femeia are o anumită tendință spre a nu-și programa viitorul, care însă este
indispensabilă pentru bărbat, care, fără programare nici măcar nu iese din casă. Să
mergi să privești vitrinele pentru că trebuie să se cumpere ceva, dar nu se știe ce
anume, este o acțiune care îl enervează la culme pe bărbat, pe când pentru femeie
este o activitate normală.
Același gest, făcut de un bărbat sau o femeie, prin urmare, are o semnificație
diferită.
Să lași mașina parcată într-un loc unde parcarea este interzisă pe două
rânduri și în mijlocul străzii, pentru bărbat reprezintă un act de impolitețe și
insolență față de libertatea celuilalt, pe când, pentru o femeie este doar aplicarea
propriei naturi:
"Dacă trebuie să mă opresc, mă opresc exact acolo... De ce să mă gândesc,
proiectându-mi viitorul în acele puține secunde care mă separă de parcare, că
vreun șofer, peste puțin timp s-ar putea să nu reușească să treacă prin spațiul
strâmt pe care eu i l-am lăsat la dispoziție? "
Această caracteristică se observă și din studiile statistice efectuate pe femei
și bărbați - există mai multe femei care studiază istoria și mai mulți bărbați care
studiază ingineria aerospațială.
Femeia se apără, spunând că bărbatul este prea previzibil și nu are
imaginație în actul trăirii. Bărbatul nu înțelege de ce, dacă trebuie să duci niște
documente la birou, mai întâi nu verifici înainte de a ieși din casă dacă le-ai luat pe
toate.
Unele persoane ar putea obiecta, afirmând că există exemple de bărbați și
femei care se comportă exact invers față ceea ce descriu eu aici.
Iată un exemplu:
Arturo Benedetti Michelangeli era cu siguranță un pianist excelent, un
executant perfect al bucăților scrise de alții, fără să facă vreodată o improvizație.
Toate concertele sale erau identice, într-un mod de-a dreptul canonic și spasmodic.
Dar pianistul era și homosexual, dând dovadă și de o mare anima în interiorul său,
în detrimentul unui animus sufocat de situații familiale, care pentru noi nu sunt
interesante acum.
Atenție! Nu este vorba despre ereditate parentală, ci de dezvoltări diferite de
animus-anima.
Astfel, când întâlnim anumite figuri feminine, care sunt foarte la modă
astăzi, cum ar fi femeia top-manager, descoperim în ele o anima castrată și o
tentativă, nu neapărat de a imita bărbatul, ci de a fi bărbat.
Analiza grafologică, în cazul acestui profil nu poate să ne păcălească.

80
 Aceste persoane, care au o viziune atât de diferită asupra spațiului, dar mai
ales asupra timpului, atât în cazul bărbaților cât și a femeilor, care au animus și
anima diferite față de majoritatea oamenilor, se trezesc uneori în situația de a trece
prin problema Interferențelor Extraterestre.
Astfel, femeia, care se închide în ea însăși, gândindu-se la trecut, la mama sa
și la ceea ce este închis în mintea sa, dar care deja s-a petrecut, vede fenomenul
răpirilor extraterestre doar în prezent. Faptul de a nu-și putea imagina ceea ce se va
întâmpla data viitoare și mai ales ceea ce li se va întâmpla fiilor săi, o bagă pe
răpită într-o stare de agitație din care nu poate ieși cu ușurință de una singură.
Totuși, această situație o apără cumva de a-și face o idee clară în creier că aceste
experiențe se repetă cu scadențe regulate - faptul de a nu reuși să focalizeze situația
oricum produce în psihicul femeii răpite o anumită stabilitate care o ajută să
supraviețuiască în cotidian și să nu se gândească la ceea ce se va întâmpla.
În schimb, bărbatul percepe trecutul ca pe ceva deja trecut și se gândește că
trebuie să facă ceva, să se opună extraterestrului, să-l elimine cumva - își face niște
planuri, dar, neanalizând în profunzime experiențele trecute, nu este capabil să
dezvolte vreo strategie bază pe învățarea prin repetiție. Este obsedat de răpire și
încearcă să i se opună reactiv în fiecare zi. Cu cât ești mai masculin în interior cu
atât mai mult devii mai rebel, până ajungi să pui în scenă anumite manifestări care
pot conduce și la sfârșirea propriei existențe, ca refuz final la situația de răpire
extraterestră. Dar cu cât ești mai feminin, cu atât mai mult încerci să găsești un
compromis care, prin intermediul disonanței cognitive, îți permite să
supraviețuiești într-o situație atât de dramatică. Astfel, femeia transformă imaginea
extraterestrului în Fecioara Maria, pe când bărbatul se predispune să suprime
extraterestrul în sine.
Un răpit cu o anima dezvoltată va sublima răpirea într-o alegere pe care ar fi
făcut-o extraterestrul, alegându-l exact pe el pentru a-l însărcina cu vreo acțiune
bună în viitor, pentru care celelalte ființe umane nu ar fi demne. Astfel, procesul de
disonanță cognitivă induce ideea că omul ar fi în centrul situației, nu utilizează
modele religioase care nu sunt în rezonanță cu psihicul masculin și-l face pe răpit
să se simtă centrul de greutate al situației.
Masculul, mai ales cel cu puține mijloace culturale la dispoziție, are mai
multă nevoie decât femeia să primească respectul celorlalți, fie aceștia și
extratereștri.
O răpită cu un animus puternic va tinde chiar să lovească extraterestrul în
timpul răpirii, nedându-și seama că un astfel de gest este doar un mijloc de ușurare,
fiind o reacție cu totul violentă și masculină, capabilă să obțină ca unic rezultat
posibilitatea de a se elibera de puternica cantitatea de stres emotiv în tentativa de
reafirmare a propriei supremații teritoriale.

81
 RĂPIȚII ȘI SEXUALITATEA

Activitatea sexuală a unui răpit rezultă că este puternic condiționată de

experiențele pe care le suferă împotriva voinței sale.
Femeia suferă un adevărat viol tehnologic. Pe parcursul vieții sale este luată
de mai multe ori, confruntându-se cu ideea că a fost fecundată de un fel de
mașinărie extraterestră, prin intervenția unor extratereștri mici (așa-numiții Gri,
care fac "munca murdară" în locul altcuiva). După câteva luni, tot într-un mediu
extraterestru, femeia va naște o creatură extraterestră, ajutată tot de o mașinărie.
Tipurile de extratereștri născuți sun cel puțin patru și trebuie să subliniez că, chiar
și după ce iese din hipnoză, femeia terestră are față de micul extraterestru născut,
fie o atitudine de protecție, fie una de posesiune:
"Era al meu și mi l-au luat..."
Chiar dacă ființa născută ar fi avut zece ochi și paisprezece cozi, asta nu ar fi
avut nicio importanță, pentru că instinctul matern nu ține cont de formă, ci reevocă
în mod atavic importanța substanței. Femeia va trăi o viață, pe parcursul căreia, va
crede că a fost privată de o maternitate care la care avea orice drept și va fi mereu
în căutarea unui fiu, pe care ea oricum l-a născut, dar nu se știe unde. În plus, în
psihicul ei feminin se va crea un raport negativ față de actul sexual procreator, pe
care ea îl va refuza apoi în mod inconștient pentru a evita decepția unei nașteri
pierdute și pentru a combate, tot în mod inconștient, aspectul violent și executat
împotriva voinței sale a violului extraterestru suferit.
Însă pentru mascul, trauma este legată de sexualitatea de la vârsta de
paisprezece - cincisprezece ani, când extratereștrii efectuează pe el o prelevare de
spermă, și continuă când răpitul este pus într-o situație erotică în care el nu se
poate mișca, dar poate avea erecție. O creatură ciudată, cu aspect feminin, practic îl
violează. Acest lucru, pentru mulți răpiți reprezintă primul raport sexual cu o
femeie. Știm cât de delicat este acest moment pentru mascul; faptul că el știe că se
află într-o situație de tip exogam, în care este blocat în mișcări și este forțat, contra
voinței sale, deci, fiind incapabil să gestioneze situația în sine, poate produce în el
un stres violent, urmat de refuzul activității heterosexuale pentru tot restul vieții
sale. Masculul, de fiecare dată când se va apropia de o femeie, se va simți violat,
chiar și de privirea sa, iar viața sa conjugală nu va fi una ușoară.
Femela extraterestră descrisă în hipnoză de către răpiții care au avut de-a
face cu ea se pare că are trăsături orientale; ei bine, masculii care au fost violați de
acest tip de femelă, preferă apoi orientalele, cu care ar dori să se cupleze din punct
de vedere sexual, dar când trebuie să pună în practică actul sexual se dovedesc a fi
aproape impotenți.
82
 Răpiții ghidați spre o recuperare a propriei sexualități, în timpul parcurgerii
drumului care îi va conduce la a înțelege adevărata natură a violenței trăite, vor
observa pe propriul scrot o cicatrice făcută din trei punctulețe închise la culoare,
poziționate în formă de triunghi, pe care ei, sau mai bine spus inconștientul lor, îl
vor colega imediat la o anumită trăire de natură extraterestră.
Diferitele răspunsuri la aceste solicitări inconștiente produc reacții diferite în
viața sexuală a răpiților, în funcție de capacitatea pe care au avut-o aceștia în a o
ascunde sau de a o uita, ori să suprime trăirile din mediu extraterestru. Nu este
posibil să confunzi aceste trăiri cu evenimente fantastice imaginate de răpit.
Dincolo de prezența anumitor semne externe, vizibile pe corpul răpiților,
trebuie subliniat că "cei cei care nu sunt normali la cap", care sunt exact opuși
răpiților, își creează vise în care maniile lor de preamărire se revarsă și în faptul de
a fi ales, dar care îi produce acestuia plăcere, bucurie, complezență și satisfacție.
Însă răpiții nu au nicio dorință să fie aleși și încearcă să-și renege experiența
de tip exogam cu extratereștrii, să o ascundă, să fugă de ea și să o îngroape în cel
mai ascuns colț al minții.
Acum îi întreb pe "experți":
"O exista sau nu o motivație pentru acest tip de comportament diferit?"

RĂPIȚI FAȚĂ DE EI ÎNSĂȘI, RĂPIȚI DE PROPRIA MEMORIE

Raportul de separație care există între un răpit și o altă ființă umană este
doar o față a medaliei. Cealaltă față este o separație interioară, de care răpitul
suferă în fiecare zi, când se întreabă cine este, fără să știe ce să-și răspundă.
Răpitul tinde mereu să scrie "separat de literă" sau "lipit în mod fals", așa
cum spun grafologii. Cu alte cuvinte, e ca și cum pixul său, creând o desprindere,
tinde mereu să se ridice deasupra foii între o literă și altă literă a cuvântului. Acest
tip de scris este clasică pentru un subiect care nu știe să se lege pe el însuși cu ceea
ce propria ființă va fi după o clipă. În cuvinte mai simple, subiectul are dificultăți
în momentul în care scrie în a se recunoaște în ceea ce va fi el însuși câteva clipe
mai târziu, adică recontrolează permanent adevărat sa identitate, pentru că în
interiorul său simte că ceva nu este așa cum trebuie.
Încă o dată, psihologul sau psihiatrul, ar putea cădea în capcană,
convingându-se că subiectul din fața sa este schizofrenic, însă în realitate este
vorba de paraschizofrenie, un termen ce înseamnă - în partea opusă a schizofreniei.
În termeni grafologici este foarte ușor de înțeles că răpitul nu este
schizofrenic, pentru că adevăratul schizofrenic scrie într-un mod total diferit.

83
 Nu vom face acum un tratat de grafologie a schizoidului, dar ar fi de dorit ca
psihologii să țină cont de părerea grafologilor înainte de a emite diagnostice ce ar
putea fi cu totul hazardate.
Dar care este adevărata bătălie care are loc în interiorul răpitului și de ce
acesta dă dovadă de niște caracteristici care l-ar putea face să semene, în mod
eronat, cu un schizoid?
În timpul acestor fenomene, utilizând PNL-ul am putut observa că, în mintea
subiecților răpiți era o zonă de memorie care nu permitea accesul și această zonă de
memorie, în care oricum se putea intra prin intermediul unei anumite solicitări (să
o numim password), era locuită de amintirile unei vieți extraterestre.
Modul de funcționare al acestei zone a minții a fost deja descris și s-a
afirmat că o astfel de zonă este populată nu doar de amintirile din viața
extraterestrului, dar și de cele ale transportatorilor (carriers), ființele umane care
au transportat precedent aceeași memorie extraterestră și care au fost utilizați ca
exact ca niște suporturi pentru back-up.
În această lucrare vom aprofunda tema "A te simți altcineva".
De-a lungul vieții răpitului, el necunoscând direct și conștient parola
(password) necesară pentru a accesa acea parte a memoriei, uneori o declanșează
în mod involuntar.
Creierul nostru este ca un computer care urmează permanent anumite
operațiuni matematice (niște iterații) care sunt necesare pentru a ajunge la soluția
celor mai diferite probleme. Astfel, din greșeală, este posibil ca traficul neuronal să
conducă la deschiderea porții în spatele căreia există memoria de viață a unei alte
ființe umane sau a unui extraterestru. Prin urmare, răpitul suferă adesea de flash-
back-uri, în care se vede fiind un altul, având și un alt nume!
Chiar și unele vise sunt foarte semnificative, dacă sunt citite cu această cheie
de lectură. Răpitul visează adesea că se află pe o altă planetă, fiind aproape mereu
caracterizat de prezența a două corpuri cerești pe cer și de vegetație foarte bogată și
foarte colorată.
Locuitorii sunt înalți, cu părul deschis la culoare și au cinci degete la mâini -
aceiași care apar apoi și în timpul răpirilor. În aceste vise, în momentul în care
subconștientul celui care doarme se relaxează, iată că inconștientul împușcă, fără
nicio milă, toate gloanțele pe care le are. Sau iată că înfloresc scene de viață de
acum mulți ani, din vremuri descrise în cărțile de istorie.
Situațiile și senzațiile sunt atât de adevărate încât se poate simți amintirea
senzației de frig sau rece, mirosul, zgomotul, gustul și orice altceva este necesar ca
noi să înțelegem că amintirile fac parte dintr-un bagaj real, caracterizat de aportul
tuturor celor cinci simțuri. Se știe că atunci când acest lucru se întâmplă, amintirea
trebuie clasificat ca reală, și nu ca indusă.

84
 Așadar, cine visează așa ceva se află în fața unei amintiri absurde la nivel
conștient, care, dacă este analizată cu modelele mentale pe care le are la dispoziție,
îl va face să creadă că este nebun, cu psihoze disociative și personalitate multiplă.
Aceste amintiri pot rămâne inactive pe tot parcursul vieții, dar, din greșeală,
fără ca măcar să cunoască parola necesară pentru a deschide ușa acelei memorii,
subiectul oricum poate accesa date, informații, imagini, sunete și senzații cu totul
reale.
Există un alt eveniment, din cauza căruia este posibil ca memoria
extraterestră să iasă în față - este vorba despre un accident traumatic, un șoc
violent, capabil să producă ruperea vreunui proces neuronal.
Subiectul, sau mai bine spus creierul său, în aceste cazuri tinde să mute
procesele neuronale în altă parte, compensând astfel, măcar în mod parțial,
activitatea sectoarelor creierului.
Se poate întâmpla și ca el, după ce a suferit o operație chirurgicală sub doze
mari de anestezic, să fie conștient când se trezește, de o parte din amintirile de care
înainte nu era conștient. Anestezicele, care au capacitatea de a face astfel încât să
nu se simtă nicio durere fizică, înrăutățesc raportul dintre semnal și zgomotul de
fond din corpul uman, și, pe lângă toate acestea, mai au și caracteristica de a
distruge câțiva neuroni, astfel, creierul, după anestezie, încearcă să gândească
utilizând trasee pe care nu le utiliza înainte.
Am analizat un anumit număr de răpiți, pentru care accesul la memoriile
extraterestre a început să fie posibil ca efect secundar după o anestezie făcută în
timpul unei operații chirurgicale.
Ne aflăm în fața unor persoane care, în timp ce la nivel conștient nu
manifestă disfuncții disociative ale personalității, la nivel inconștient (și prin
analiza scrisului se observă – n.a.) dau dovadă de o incapacitatea în a ști cine sunt
ei în realitate:
Mereu m-am gândit că părinții mei nu sunt părinții mei adevărați...
Mereu am crezut că numele meu ar trebui să fie altul...
M-am gândit uneori că trăiesc pe altă planetă...
Nu se simt parte din această societate, pe care o refuză, considerând-o
barbară și ineficientă.
Adesea sunt vegetarieni și practică arte marțiale.
Iată că încep să apară răspunsuri la anumite întrebări ciudate, pe care răpitul
și le pune în legătură cu propria existență. Când el înțelege de unde vin toate aceste
senzații, înțelege și că nu este nebun și știe că poate să înfrunte viață într-un mod
mult mai concret. Devine conștient și de faptul că în interiorul creierului său, există
diferite minți, cu care trebuie să învețe să trăiască, dar de care se și poate folosi.
Trebuie să înțeleagă că adevărata ființă importantă este el. Extraterestrul cu
siguranță nu este cel important, pentru că are doar memoria sa găzduită de creierul
85
răpitului. Terestrul este cel important, pentru că el s-a născut aici, pe această
planetă.
Se demolează astfel, dintr-o singură lovitură, că visul superficial și fals,
conform căruia răpitul ar avea origini extraterestre - această părere l-ar putea
determina pe răpit să se creadă superior altora.
Această atitudine poate produce o compensație interioară în tentativa
disperată a răpitului de a se considera un ales, această tentativă fiind pusă în scenă
de disonanța cognitivă.
A face ordine în mintea răpitului înseamnă și să distrugi necesitatea acestei
minciuni dăunătoare din interiorul psihicului său; el își va recăpăta ca prin minune
adevărata și propria identitate terestră. În consecință, va înțelege repede că el este
cel de care au nevoie extratereștrii și nu contrariul, așa cum Dumnezeul creator din
Vechiul Testament are nevoie de oameni și nu viceversa.
Eul subiectului, frustrat până în acel moment, nu va mai avea nevoie să se
simtă un extraterestru, pentru că nu este adevărat că extratereștrii sunt cei mai tari
și a renunța la propria identitate îi determină pe răpiți să fie slabi, până în punctul
în care să devină paraziți în mâinile unor ființe care sunt exterioare planetei
noastre. Revendicarea propriilor origini întărește psihicul răpiților și le permite
acestora să trăiască următoarea răpire tot mai conștienți și să fie tot mai puțin
manevrabili.

STABILIZAREA RĂPITULUI

Dacă cele prezentate mai sus descriu psihopatologia unui răpit, sunt anumite
puncte fixe, care, după părerea mea, trebuie implementate, cum ar fi strategia de
limitare, pentru a-l stabiliza și a-l face capabil să trăiască răpirea, pentru că, pentru
moment, nimeni nu este sigur că poate să le oprească - asta reprezintă primul
punct, în legătură cu care nu trebuie să existe discuții. El trebuie să fie informat de
faptul că răpirea nu poate fi oprită, dar se poate trăi cu ea.
În plus, redobândirea amintirilor trăirilor îl ajută pe răpit să înțeleagă că:
1)Nu este nebun.
2)Ceea ce povestește s-a întâmplat cu adevărat.
3) Poate concura cu extraterestrul, pentru că are ceva ce extraterestrul nu are.
4)Nu are sens să se răzbune pe extraterestru, eventual poate să-l
compătimească pentru incapacitatea sa în a-i gestiona pe oameni.
5)Noi suntem proprii noștri stăpâni și nu ne aflăm în proprietatea lor.
6)Noi putem se ne salvăm atât pe noi, cât și pe ei.

86
 7)Ei au pierdut deja o bătălie, condiționată de o lege dictată tot de ei, pentru
că în Univers nu există nicio lege, decât cea a timpului - într-o zi toate vor ajunge
la un sfârșit, chiar și extratereștrii.
8)Uneori noi suntem mai conștienți decât ei, iar asta lor le provoacă teroare!
9)Chiar dacă ceilalți nu înțeleg situația răpiților, aceștia din urmă sunt atât
norocoși, cât și ghinioniști, ca două fețe ale unei singure medalii - duc crucea
răpirilor, dar asta le oferă posibilitatea să trăiască și să vadă, dincolo de propriul
nas, grandoarea Universului.
10)Nimeni nu este identic cu altcineva.

Cu aceste reguli în minte, răpitul devine o forță a naturii, înțelege esența

lucrurilor și le înfruntă cu o forță pe care nu ar fi găsit-o în nicio altă parte, în
speranța că, într-un viitor apropiat, această bătălie pe care trebuie să o ducă poate fi
câștigată, poate chiar de către răpiți.

UITARE ȘI VINDECARE

Se poate să te vindeci de sindromul abduction?

În fond, răspunsul la această întrebare este rezultatul cercetărilor mele și e și
cel pe care vor să-l știe răpiții. Răspunsul este cu adevărat simplu: NU! Nu te poți
vindeca de sindromul abduction, pentru că răpitul nu este bolnav, deci, fiind o
persoană sănătoasă la cap, în sensul cel mai larg al termenului, nu poate și nu
trebuie să se însănătoșească. Dar ce înseamnă asta?
Răpitul, când vine după ajutor, are două probleme, care până la urmă este
doar una - pe de o parte vrea să știe dacă ceea ce crede că visează este real, iar pe
de altă parte, după ce devine conștient de noțiunea de realitate, vrea să știe cum se
poate elibera de coșmarurile sale reale.
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înfrunte problema în mod
concret.
Ce se înțelege astăzi prin termenul "boală" și când te însănătoșești?
Boala, după medicina occidentală reprezintă, din păcate, doar o proastă
funcționare a corpului, care, ca și când ar fi o simplă mașinărie, trebuie reparată,
trebuie să i se înlocuiască piesele sau trebuie să se intervină asupra acelor
funcționări proaste.
În realitate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, se pare că am uitat
cu totul de gândul creator, specific creierului nostru.

87
 Azi se tinde să se creadă că creierul nostru are funcții de analizator al
gândului, nu și de creator al gândului. Tot ceea ce gândim ar deriva din analiza
lucrurilor care vin din exterior, numiți stimuli, și fiecărui stimul îi corespunde un
răspuns al sistemului nostru de gândire. Nimeni nu a vrut să ia în mâini această
problemă, care este însă extrem de interesantă și care are de-a face cu creativitatea
noastră.
Creierul nostru creează încontinuu - acest proces creativ este cel care-l face
om să fie diferit. Spun asta pentru că consider că multe dintre bolile umane își au
originea în psihosomatică, adică se nasc pentru că soma (corp) ființei umane
interacționează cumva cu mediul și îi permite acestuia să ne îmbolnăvească. Boala
nu este altceva decât o oglindă a stării de sănătate a minții noastre.
Bineînțeles că oamenii se îmbolnăvesc pentru că există un motiv fizic
adevărat în a se îmbolnăvi, dar doar dacă creierul și mintea vor, în mod inconștient,
să se îmbolnăvească. Astfel s-ar predispune să fie mai vulnerabili la anumiți viruși
sau la anumite situații care produc o proastă funcționare a corpului.
Cauzele pentru acest lucru pot fi multe - dorința de a ne autopedepsi, dorința
de a fi iubiți pentru că suntem bolnavi, dorința de a muri, ideea de a pedepsi pe
cineva prin propria suferință,etc. Acest tip de situație, în care corpul nu mai
funcționează bine, ar fi, deci, legat de psihopatologie și nu doar de o patologia
medicală.
În timp ce în orient această idee este prețuită de milenii, în occident se
presupune că mașina este ceva à la Piero Angela, caracterizată de simple
răspunsuri la stimuli, cu totul previzibile pe baza unor reguli fixe.
Acest tip de viziune asupra realității poate că nu este atât de îndepărtată de
realitatea faptelor, dar omite un parametru fundamental, reprezentat de dorința de a
fi bolnavi, un parametru care depinde de creativitatea EU-lui nostru adevărat, care
face ce vrea din noi și care nu dă doi bani pe bolile adevărate.
Un Daimon, sau un demon interior, à la Hillman, care decide dacă trebuie să
ne îmbolnăvim sau nu, este responsabil de existența unei voințe interioare de a fi
bolnavi. Știința oficială crede că o persoană s-a vindecat de o boală când nu mai
simte simptomele - cu alte cuvinte, când a uitat de ea.
"Dacă uiți de problemă, uiți și de boala care are legătură cu acea
problemă..."
Dar a uita nu înseamnă a te vindeca - a uita înseamnă a ascunde o problemă
în pliurile psihicului nostru. Astfel, ne convingem că ne-am vindecat, dar cel mult
am refuzat să înțelegem natura bolii sau a problemei cu care aceasta are legătură.
De câte ori nu auziți:
"Vreau să uit acea perioadă din viața mea, care era plină de suferință..."
După părerea mea acest raționament este cu totul greșit, pentru că te vindeci
în momentul în care aceasta a fost înțeleasă total, înțelegându-se ce anume a
88
provocat-o și de ce - a încerca să asociezi răpirile extraterestre cu o boală este
greșit, pentru că realitatea faptelor contestă, în fiecare moment, această ipoteză.
Nu are sens să vă bizuiți pe o expectativă de vindecare a unei boli, pentru că
doar o expectativă de înțelegere a faptelor care s-au întâmplat în mod real îl poate
conduce pe subiect să înfrunte, într-un mod pe cât se poate de pozitiv, neplăcerile
pe care le produce această problemă.
Medicina actuală îi propune răpitului, care este considerat un psihopat, să
uite, să nege conținutul "fanteziilor" sale, pe când eu spun că salvarea, adică
vindecarea, stă în a-și aminti în mod detaliat toate momentele traumei create de
răpiri și în a înțelege și cele mai mici amănunte, pentru a continua să conviețuiască
cu acea realitate care în prezent este tipică răpiților, dar care, în curând, ar putea
privi întreaga umanitate.
Experiențele traumatice nu trebuie uitate, ci trebuie înțelese și ținute minte,
pentru că și în acestea există ceva ce poate duce la un progres; a refuza să suferi
înseamnă a refuza să crești. Astăzi suferința este interpretată ca ceva ce trebuie
refuzat, iar generațiile tinere studiază puțin, pentru că a studia și a înțelege
înseamnă a suferi; părinții familiilor moderne își lasă copilașul în fața televizorului,
astfel încât acesta să fie mereu mulțumit și să nu-i deranjeze, dar acesta nu va
învăța nimic și va crește ca un lobotomizat.
“Fericiți cei săraci cu duhul, ca a lor este împărăția cerurilor”
Pentru Dumnezeu! Acest regat să stea cât mai departe cu putință de noi,
pentru că, pentru a-l cuceri trebuie să fim cretini. Dumnezeu să-și păstreze, dacă
vrea, un regat de cretini și să le lase altora un infern cald, bun și indestructibil.
Deci nu trebuie să uităm, să sublimăm, să reinterpretăm în mod fantastic, ci
trebuie să percepem realitatea așa cum este, fără să ne abandonăm fantasmagoriilor
religioase sau credințelor de posesiuni diabolice; trebuie să trăim trauma și să o
recunoaștem ca experiență proprie și personală, fără ascunzișuri gen psihoterapie.
Aceasta este părerea mea și pentru mine reprezintă salvarea răpitului din
ghearele unui necunoscut, care ar trebui să rămână așa, dacă ne luăm după ce spun
serviciile secrete, știința oficială, ignoranții și extratereștrii aliați cu guvernanții
noștri.

CONCLUZII PARȚIALE

Dacă la o terapie psihologică s-ar prezenta un caz cu caracteristicile care au

fost enumerate până acum, sfătuiesc, ca înainte de a considera subiectul ca fiind
nebun de legat, acesta să fie supus unei vizite ORL, pentru că, dacă el prezintă

89
fractura la nivelul osului sfenoid, asta ar putea însemna că ceva a încercat să-i
invadeze în mod fizic creierul.
În caz că rezultă pozitiv, probabil că a suferit de-a lungul vieții sale și
pierderi de sânge din nara dreaptă.
Într-un astfel de caz, aș cere o consultație mai aprofundată înainte de a-i
prescrie Prozac.

Referințe despre tehnica de spargere a sfenoidului

Jho HD, Carrau RL: Endoscopic endonasal transsphenoidal surgery: Experience with 50
patients. Neurosurgical focus 1: article 2, 1996
Jho HD, Carrau RL, Ko Y: Endoscopic pituitary surgery, in Wilkins RH, Rengachary SS
(ed): Neurosurgical Operative Atlas, Park Ridge, III: American Association of Neurological
Surgeons, 1996, Vol 5, pp 1-12
Jho HD, Carrau RL: Endoscopy assisted transsphenoidal surgery for pituitary adenoma:
Technical note. Acta Neurochirurgica 138: 1416-1425, 1996
Jho HD, Carrau RL: Endoscopic pituitary surgery: An early experience. Surgical Neurology
47: 213-223, 1997
Jho HD: Endoscopic endonasal pituitary surgery: Technical aspects. Contemporary
Neurosurgery 19, No.6: 1-8, 1997
Jho HD: Endoscopic surgery of pituitary adenomas. In Krisht AF, Tindall GT (eds),
Pituitary Disorder: Comprehensive Management, Williams & Wilkins (in press)
Carrau RL, Jho HD: Pituitary: Endoscopic approach. In Arriaga M, Day J (eds)
Neurological Issues in Otolaryngology: Principles and Practice of Collaboration, Lippincott-
Raven (in press)
Jho HD: Transsphenoidal endoscopic surgery. In Fessler RG, Sekhar LN (eds), Atlas of
Neurosurgical Techniques (in press)
Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Schmidek HH (ed), Fourth edition of
Operative Neurosurgical Techniques: Indications, Methods and Results (in press)
Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Fisher WS (guest ed), Hadley M (ed),
Perspectives in Neurological Surgery (in press).

90
 SINDROMUL DE FALSĂ RĂPIRE

Mă ocup de răpiri de aproape șaptesprezece ani și mi-am dat seama că pe

lângă situațiile reale de Interferențe Extraterestre, există și un subprodus al acestui
fenomen.
Este adevărat că în acești ultimi ani, radioul, televiziunea, cinematografia și
ziarele au mediatizat, de altfel în cel mai rău mod cu putință, problema
extraterestră, iar acest tip de informare falsă a produs în mass-media o anumită
idee că răpirile sunt fructul unor comportamente schizoide din partea unor
persoane care au probleme psihice grave.
În realitate, lucrurile nu stau așa, sau mai bine spus nu stau deloc doar așa.
Fenomenul răpirilor, pentru cercetătorii care au depus un minim efort în
acest sector, este cu totul real.
Și mai este adevărat că subiecții cu puternice perturbări psihice s-au hrănit
cu știrile despre sindromul de abduction (SDA), alimentându-și astfel fricile și
incertitudinile.
Trebuie să clarificăm diferențele care există între sindromul de falsă răpire și
un sindrom de răpire, pentru că această situație aparține de domeniul celor se
consideră experți în funcționarea creierului uman, dar care în realitate, în ceea ce
privește acest subiect, își demonstrează toată ignoranța de care sunt capabili.
Astfel, anumiți psihiatri s-au dezechilibrat un pic cam mult în a clasifica
sindromul de abduction ca fiind un sindrom de schizofrenie acută, confundându-l
adesea cu sindromul de răpire falsă.
Deci, cum se pot diferenția cele două aspecte, care pentru ochii
neexperimentați lasă impresia că se pot suprapune? Spunând foarte clar care sunt
diferențele dintre aceste două sindroame și prezentând caracteristicile specifice
fiecăruia.
Falsul răpit are mereu un raport optim cu răpitorii săi extratereștrii.
"Extratereștrii sunt buni și l-au ales pe el pentru ceva care nu este foarte clar,
dar care va fi clarificat în timp, de-a lungul următoarelor răpiri" - asta îi spun chiar
extratereștrii.
Extratereștrii și răpitul au un raport pozitiv. Bărbații și femeile nu se
diferențiază în analiza fenomenului, dar ceea ce-i unește este viziunea religioasă a
fenomenului ufologic pe care îl trăiesc. Extratereștrii sunt văzuți mai mult dintr-un
punct de vedere cu precădere divin, ca ființe superioare, decât unul tehnologic.
Subiecții care sunt victimele acestui sindrom de falsă răpire, la nivel mental
sunt caracterizați de lipsa spiritului critic și a unei minime culturi, sunt cu toții
religioși, unii în felul lor, și cred că divinitatea i-a ales pentru dintr-un motiv

91
oarecare, pentru care aceștia trebuie să fie considerați speciali - speciali în sens
pozitiv, bineînțeles.
Am dat peste tineri, cu vârsta între 15 și 17 ani, convinși că nu valorează
prea mult în mediul familial, și care sublimă lipsa de interes față de ei din partea
părinților cu cea pe care ar putea-o avea față de el extraterestrul. Deci,
extraterestrul devine tatăl spiritual al băiatului, și, în fantezia acestuia din urmă,
nu-l abandonează niciodată; și nu-l abandonează mai ales în acele momente în care
figurile parentale sunt absente.
Acest aspect îi unifică pe falșii răpiți cu cei care cred că o văd pe Fecioara
Maria, figură în care, mai ales femeile, își văd propria mamă, nu doar pe cea
spirituală, dar și pe cea fizică, figură care în viața reală este absentă sau nu este la
înălțimea așteptărilor falsului clarvăzător.
Există bărbați și femei adulți care sublimează lipsa de interes față de ei din
partea sexului opus, prin contacte cu ființe extraterestre, bineînțeles că de sex opus.
Extratereștrii nu numai că sunt asociați cu perfecțiunea mentală, dar și cu
măreția fizică. Multe dintre aparițiile Ființelor de Lumină se pot încadra în acest
sindrom, chiar dacă nu toate cazurile sunt explicite. Nu lipsesc descrierile
raporturilor sexuale dintre falșii răpiți și extratereștri.
Cel mai mult trebuie să se țină cont de comportamentul narcisist al
subiectului, care consideră că se află în centrul atenției extratereștrilor-zei, pe când,
în realitate, dacă zeii ar exista cu adevărat, nu și-ar pierde vremea cu noi, niște
tereștri nesemnificativi.
Ideea de recuperare a autoreferențialității pe care o are falsul răpit este foarte
ușor de recunoscut, pentru că el tinde să se pună mereu pe el însuși în centrul
povestirilor sale:
"Extratereștrii mi-au spus...extratereștrii mi-au făcut...extratereștrii vor face
astfel încât eu...când se vor întoarce să mă ia..."
Trebuie să ținem cont că în ziua de astăzi persoanele vor cel mai mult să fie
recunoscute de alții - să fie recunoscute în rolul lor de fii, părinți, profesioniști,
amanți, etc. și de câte ori lipsește această recunoaștere, se declanșează sindromul
de falsă răpire, pentru că subiectul tinde să reacționeze la această carență creând el
însuși o figură fantastică, care să-l recompenseze și să-l recunoască în câmpul
afectivității, al muncii, al relaționării sociale și orice alt domeniu.
Diferența subtilă dintre un răpit fals și un răpit adevărat constă deci în faptul
că primul știe cine este, dar se consideră prea puțin stimat de ceilalți, în realitate
pentru că el însuși se subestimează la nivel inconștient. Crezând efectiv că
valorează puțin și nu merită stima colegilor săi, el își creează o figură, de obicei din
alt plan, uneori mistic, divin, extraterestru, care să poată substitui iubirea pe care
practic nu o obține din partea lui însuși.

92
 Însă adevăratul răpit, nu știe cine este în realitate și se prezintă cu grave crize
de identitate a personalității. Aceste incertitudini asupra identității sale profunde
pot fi recunoscute în frazele pe care acesta le pronunță:
"Nu știu...uneori mi se pare că provin de pe altă planetă...Mereu am crezut
că părinții mei nu erau părinții mei adevărați...Ființele umane îmi provoacă
greață și eu nu am nimic de-a face cu ei..." și acestea nu se datorează unor
probleme de schizofrenie, de altfel cu totul absente, cum demonstrează probele
grafologice ale subiecților, ci se datorează cu totul altor experiențe pe care răpiții
le-au trăit de-a lungul vieții lor.
Dar despre acest aspect al problemei nu vreau să vorbesc acum, pentru că
aici mă interesează să evidențiez cum este posibil să se deosebească cele două
sindroame, în mod ușor și exact.
Adevăratul răpit nu este niciodată religios dintr-un punct de vedere catolic,
ci din contră, catolicismul îl scârbește, pe lângă asta, nu vrea să aibă nimic de-a
face cu extratereștrii, chiar dacă, la o primă abordare, oscilează între două atitudini:
"...mi-ar plăcea ca ei să se întoarcă...dar dacă se întorc îmi este frică..."
Falsul răpit are doar o atitudine extrem de pozitivă față de extratereștri, speră
ca ei să se întoarcă cât mai curând, și, uneori, să-l ia cu ei, vrând prin asta să exalte
simbolismul premiului, premiu pe care umanitatea întreagă i-l neagă, dar pe care
extratereștrii sunt dispuși să i-l ofere, recunoscându-l ca pe o ființă superioară.
Dar cărui lucru se datorează până la urmă dihotomia atitudinii de fond pe
care un răpit real o are față de extratereștri? Multor factori, dar unul dintre ele ar fi
că extratereștrii, dacă pe de-o parte îi fac ce vor răpitului, împotriva voinței sale,
terorizându-l de moarte, pe de altă parte încearcă să-l țină subjugat, uneori prin
promisiuni false.
În legătură cu asta trebuie ținut cont și de componenta multirasială a
extratereștrilor. Majoritatea răpiților au intrat în contact cu mai multe rase, unele cu
totul ostile, altele indiferente și altele care inspiră încredere, însă în spatele unei
cortine de incertitudini, pe care chiar răpitul însuși le extrage din trăirile sale:
"Dădeau impresia că țin la mine, dar uneori mă gândesc că nu este
adevărat...e ca și cum ar vrea să mă facă să cred că țin la mine, dar în realitate
este doar un teatru..."
Falsul răpit nu are dubii - extratereștrii sunt buni și țin la el. Dar falșii răpiți,
când povestesc experiențele lor, nu au amintirea senzațiilor din sfera emoțională,
dând dovadă că le lipsește o parte importantă a amintirii.
Se știe că o amintire falsă poate fi deosebiră de una adevărată, pentru că cea
adevărată, contrar celei false, are și senzațiile, emoțiile și tot bagajul simțurilor,
care au înregistrat mirosuri, temperaturi, culori, texturile materialelor atinse,
gusturi, etc. În plus, răpiții falși, testați prin hipnoza regresivă, nu își amintesc
nimic, comparativ cu cei adevărați, care își amintesc.
93
 Chiar și răspunsurile Testului de Autoevaluare (TAV) sunt total divergente,
în sensul că răpiții reali răspund pozitiv la întrebări, pe când cei falși răspund
negativ, fără să mai vorbim despre probele obiective (cicatrice, implanturi, amintiri
specifice), care lipsesc cu totul la cei care sunt falși răpiți.
Există deci, trei tipologii diferite de abduction:
• prima este sindromul adevărat de abduction (SDA)
• a doua este sindromul de falsă răpire (SDFA)
• a treia situație este simptomatologia de absență totală a trăirilor, fie ele
reale sau imaginare, în legătură cu o răpire.
Mi se pare că până astăzi, experții din acest sector, ufologii, psihologii sau
psihiatrii, nu s-au deranjat să facă vreo diferență din acest punct de vedere, și, ca
de obicei, acest lucru mi-a revenit mie.

CAZUL UNUI FIU UNIC ȘI A UNUI TATĂ DOMINATOR

Într-o zi vine la mine un tânăr, înscris la Facultatea de Fizică, în anul I, care

mă cunoștea de ceva timp și cu care chiar vorbisem un pic despre cercetările mele
în legătură cu răpirile extraterestre.
Îl cunoșteam de câțiva ani, dar nu-mi vorbise niciodată despre cazul său.
În acea zi s-a confesat și mi-a povestit că merge la psiholog de vreo zece ani.
Mi-a spus că înainte mersese la alt psiholog, care, la fel ca și cel din prezent,
nu reușise să-i rezolve problemele.
Mi-a spus apoi, că la vârsta de doi ani și jumătate, fusese dus pa psihiatrul
infantil pentru niște crize foarte puternice, iscate fără un motiv aparent.
Mă întreba, ca urmare a unor senzații fizice și psihice de-ale sale (vise
deosebite, momente de frustrare și de panică puternică), dacă nu cumva fusese
răpit de extratereștri.
Mă întreba dacă starea sa de rău se datora unor motive exogene planetei
Terra.
Băiatul cunoștea cercetările mele și asta mă punea în dificultate în a-l trata
ca pe ceilalți, pentru că putea să se fi lăsat influențat de conferințele mele.
Oricum, am purtat cu el niște discuții preliminare și acesta mi-a povestit
visele sale. Unul dintre vise era cu totul deosebit - el visa foarte des că este mic și
că se joacă cu un fel de camionaș.
La un moment dat camionașul i-a căzut pe pământ...
94
 Băiatul era îngrozit de această scenă și a început să plângă în timp ce-mi
povestea, dar fără să cunoască la nivel conștient motivul.
Lăsa impresia că are amintiri despre o viață extraterestră (dar numai cu
privire la Gri, ceea ce în cazurile mele nu apărea), susținea că este pasionat de
astronomie de mic și că simțea că aparține de o altă lume - pe lângă asta, nu reușea
să se integreze în lumea reală, având dificultăți cu partenerele sale în domeniul
sexual, dar și în relaționarea cu prietenii săi.
Nu reușea niciodată să termine ceea ce începea, chiar dacă la început lucra
cu entuziasm și ardoare.
Era de ajuns ca cineva să facă un mic reproș pentru a-l determina să cadă
într-o criză depresivă foarte gravă.
Diagnosticul psihiatrului era schizofrenie compulsivă.
După ce am vorbit cu mama și cu psihologul actual, mi-am dat seama că nu
ne aflam în fața unui răpit, ci în fața a ceva ce medicina actuală nu a știut să
înțeleagă.
Trauma declanșatoare era foarte evidentă și într-o ședință de clarificare i-am
expus-o băiatului (Psihiatria și Psihologia modernă nu sunt de acord cu modul meu
de a proceda, dar ca să vorbesc despre acest lucru ar dura prea mult și ar fi
plictisitor, deci voi amâna pentru altă dată discursul despre raportul dintre subiectul
traumatizat și rezolvarea traumei).
Figura unui tată autoritar, care nu este niciodată dispus să-și vadă fiul
greșind și cea a unei mame cu totul supusă, m-au condus, împreună cu alte
elemente, să văd situația într-un mod cu totul diferit.
Am descoperit, și cu ajutorul mamei, că episodul "camionașului" nu a fost
un vis, ci o realitate uitată de tânăr și astfel am încercat să interpretez
evenimentele:
"Acum îți voi povesti cum cred eu că s-au petrecut lucrurile. Iar dacă
lucrurile stau așa, inconștientul tău le va recunoaște ca fiind adevărat ceea ce
spun, altfel ți se va părea că eu greșesc, pentru că realitatea obiectivă se află în
interiorul tău și numai tu poți ști răspunsul corect.
Tu erai mic și într-o zi te jucai cu camionașul tău, iar la un moment dat
acesta a căzut pe jos. În acel moment s-a deschis pe neașteptate ușa de la camera
ta și a intrat tatăl tău, care, dându-și seama că ai scăpat camionașul, s-a supărat
pe tine, a luat camionașul și, într-un acces de nervi, l-a izbit de perete, rupându-l
în mii de bucăți. Ceea ce a făcut tatăl tău în acel moment nu a fost doar să strice
jucăria ta, ci a stricat-o într-un moment în care acesta reprezenta pentru tine un
obiect tranzițional, asupra căruia tu îți revărsai iubirea, așa cum credeai tu că
tatăl tău ar fi trebuit să facă cu tine, dar, din cauza incapacității sale, el nu știa
cum să facă asta.

95
 Deci, tatăl tău nu a izbit de perete o simplă jucărie, ci astfel l-a stricat și pe
fiul său. De acolo, peste câțiva ani, fiul va dezvolta instincte ucigașe față de tatăl
său."
Tânărul a izbucnit într-un plâns infernal în timp ce eu îi spuneam că, din
fericire, extratereștrii nu au aveau nicio legătură în cazul său și că problema sa se
putea rezolva mult mai simplu decât o Interferență Extraterestră.
El, la câteva ore de la discuția noastră, după ce s-a gândit la tot ce ne-am
spus, mi-a trimis un mesaj telefonic care suna așa:
"Mulțumesc! Este exact cum spui tu. Mi-ai salvat viața!"
Dacă ai identificat cauza unei probleme nu înseamnă că ai eliminat problema
în sine, ci înseamnă că te afli la jumătate de drum - din acest moment mai departe,
din punct de vedere instituțional, nu era de datoria mea să continui.
Băiatul nu termina niciodată ceea ce începea pentru că, imediat ce ar fi
terminat ceva, ar fi fost supus înfricoșătoarei și insuportabilei judecăți paterne, cu
posibilitatea redeschiderii rănii traumatice din acea zi din copilărie. Pe parcursul
celor douăzeci de zile în care am discutat, tânărul abandonase cu succes toate
terapiile psihiatrice impuse de medici.

O VOCE ÎN URECHEA DREAPTĂ

Vine la mine o doamnă, după ce a mers pe la foarte mulți specialiști, unii

dintre ei fiind specialiști chiar și în știința paranormalului, dar fără ca cineva să-i
rezolve definitiv problema. Doamna auzea niște voci, în general două, în interiorul
urechii drepte și, într-un moment din viața sa, s-a întrebat dacă aceste voci nu ar
putea proveni de la un microcip implantat de cineva pentru a o controla. În
realitate, măsurătorile efectuate de un grup valid de cercetători din Bologna, cu
care eu colaborez în mod activ, evidențiaseră că nu exista niciun microcip, chiar
dacă, într-o anumită situație, fusese înregistrat un sunet asemănător cu vocea
umană chiar în interiorul urechii drepte. Într-o discuție cu doamna în cauză, după
ce am citit raportul medicilor, am început cu întrebările mele obișnuite, la nivel de
PNL, am încercat să înțeleg exact care erau răspunsurile sale corporale și
comportamentale. Am aflat că vocile, pe care doamna le auzea de-acum de ani de
zile, păreau să aparțină rudelor sale - a tatălui său și a unei surori. În plus, doamna
auzea aceste voci de când avusese o certă cumplită cu toți membri familiei sale.
Era destul de clar din mișcările pe care doamna le făcea în timp ce răspundea la
întrebări, că era vorba despre o puternică interferență din partea familiei sale cu
privire la relația pe care ea o avea la momentul respectiv cu un amic de-al său.
Ceva ce doamna nu vroia să spună făcuse astfel încât această relație să se întrerupă
96
contra voinței sale. Aceasta a fost urmată de o ceartă puternică, iar apoi au apărut
vocile în ureche, despre care doamna spunea:
"Au scopul de a mă controla în permanență - unde merg, ce fac, etc. Dacă
nu sunt părinții mei, care de altfel acum sunt morți, atunci ar putea fi vreun
extraterestru sau vreun experiment militar..."
Doamna mi-a atras atenția și asupra unei operații chirurgicale pe care a
suferit-o cu câțiva ani înainte pentru extirparea uterului. Ea credea că această
operație este legată cumva de vocile din ureche. În timp ce vorbea, își mișca
privirea în direcția care indica activarea mecanismului de recepție a vocilor
interioare, asemenea celor care vorbesc cu ei înșiși, în interiorul lor (R. Bandler, J.
Grinder în IPNOSI E TRASFORMAZIONE, pag.250, Astrolabio, Roma,1983) - era
chiar ea cea care producea sunetele pe care le asculta în acel moment. Femeia căuta
toate dovezile și explicațiile posibile și imposibile, prefăcându-se că vrea să
găsească adevărata cauză a acestui deranj urlător intern; spunea că vrea să găsească
o rezolvare pentru această problemă, dar în realitate nu dorea să devină conștientă
de trauma care produsese apariția vocilor. Și în acest caz i-am spus doamnei foarte
sincer ce părere am despre situația sa:
"Acum vă voi spune cum s-au petrecut lucrurile după părerea mea.
Dumneavoastră ați rămas foarte tulburată de intervenția familiei dumneavoastră
în vița dumneavoastră sentimentală și îi acuzați pe membrii familiei că nu
v-au permis să fiți o femeie fericită și mamă a unor fii. Din acea zi dumneavoastră
v-ați urât familia și vocile lor. Nu ați încetat să-i urâți nici măcar pentru o clipă,
până ați ajuns să vă bucurați în mod masochist de retrăirea durerii pe care v-a
provocat-o acea situație (doamna care o grafie caracterizată de o parafă, numită de
anumiți autori "a masochismului". Beretta în LA SCRITTURA, Sonzogno, Milano
1993; M. Maero în IL TEST DELLA SCRITTURA, ANIPADS, Torino, 1984).
Singurul mod de a retrăi încontinuu acea durere, care vă dă satisfacția de a
reînnoi, într-o roată temporală infinită, ura pentru rudele dumneavoastră, constă
în a reproduce pentru totdeauna vocile lor în urechea dreaptă. Doar așa vă veți
putea aminti și reînnoi în fiecare zi ura față de cei care v-au împiedicat să aveți o
viață afectivă adevărată."
Doamna m-a privit, s-a gândit la asta în tăcere pentru câteva clipe, apoi mi-a
spus: "Da. Poate. Dacă în interiorul meu nu există niciun microcip, poate că...este
așa cum spuneți dumneavoastră. Bineînțeles, sunt de acord cu ceea ce spuneți."
În concluzie, am îndemnat-o pe doamnă să se privească cu sinceritate în
interior și să găsească răspunsul corect, fără să lase nimic de-o parte.

97
 EXTRATEREȘTRI PERTURBATORI ȘI FENOMENE PARANORMALE

Într-o zi, am mers într-un oraș din nordul Italiei să vorbim cu o tânără
doamnă care, de ceva timp, avea parte de turbulențe foarte mari. Îmi spunea că în
casă sertarele se deschideau singure, luminile se aprindeau singure și apoi se
întâmplau tot felul de lucruri ciudate. Totul a început să se întâmple de când ea a
văzut într-o seară două figuri luminoase în camera sa. Femeia era foarte religioasă
și susținea că putea fi vorba de Iisus, sau de extratereștri buni care au venit s-o
salveze.
Ea se ruga foarte mult. Extratereștri, sau cei care erau cauza evenimentelor
de natură paranormală care se petreceau în casa ei, pentru că, înainte de apariția
lor, cu câțiva ani în urmă, totul era în regulă. Femeia, tânără și prea puțin educată,
avea o fiică și trăia cu mama sa, într-un context psihologic de genul "primul tip de
femeie după Neumann", unde figurile masculine erau cu totul absente. După
primele întrebări, a ieșit imediat la suprafață o trăire în care ea povestea că în
copilărie a fost violată de unchi.
Analiza grafologică evidenția această posibilitate. Chiar și modul în care se
îmbrăca femeia - în nuanțe puternice de roșu - și machiajul puternic, reprezentau
prodromul unui proces de castrare a propriului animus (partea sa masculină).
Fenomenele ciudate începuseră când ea, într-o seară, se apucase să se roage
intens pentru că vroia să-și ierte unchiul pentru ceea ce îi făcuse în copilărie.
Din acel moment nu a mai putut să trăiască normal, pentru că rugile sale
atrăseseră atenția extratereștrilor care doreau să o ajute. Exista o contradicție
evidentă în declarația că extratereștrii pe de-o parte o ajutau, iar pe de altă parte o
deranjau, dar femeia nu ținea cont de asta. Și în acest caz, ca de obicei, am expus
concluziile cercetării mele direct celei interesate.
Trauma provocată de violența carnală suferită era probabil cauza pentru tot
ce se întâmpla. Ea, fiind foarte religioasă, încercase să se roage pentru a-și rezolva
problema.
Prin iertare, a crezut, conform normelor catolice, că se putea elibera și de
angoasa amintirii acelei experiențe. În realitate, femeile tind să se culpabilizeze
când sunt violate, și, încercând să ierte, ea credea că putea îndepărta și cauza
propriei suferințe, ștergând vina pe care o produsese violul. Ea încercase, dar, după
rugăciuni, era clar că ceva nu funcționase. Inconștientul său nu accepta niciun fel
de iertare pentru ceea ce se întâmplase și se rebela față de însăși ideea de iertare.
Astfel, acestuia nu-i rămânea decât să creeze artificiul venirii extratereștrilor, sau a
lui Iisus în persoană, pentru a o ajuta să ierte pe cineva, pe care în realitate ea nu
avea nicio intenție s-o ierte. Am sfătuit-o să meargă la câteva ședințe la psiholog,
sperând că lipsa aproape totală de cultură nu i-ar fi blocat drumul către o înțelegere
98
mai profundă față de ea însăși, mereu necesară pentru a recăpăta complet conceptul
de realitate.
Am relatat aceste episoade pentru a demonstra că eu nu cred mereu că
licuricii sunt lanterne și nu am chef totdeauna să văd OZN-uri și extratereștrii în
spatele fiecărui vis sau comportament anormal. Trebuie însă să subliniez că marea
majoritate (cam 96% ) a celor care mi s-au adresat aveau cu adevărat probleme de
Interferențe Extraterestre, probleme pe care astăzi nicio structură medico-
chirurgicală sau de sănătate mentală nu este capabilă să o înfrunte.
Dar și mulțumită numărului mic de cazuri anormale, am putut totuși să
evaluez mai bine, și apoi să-i recunosc pe adevărații răpiți de cei care sunt afectați
de sindromul de falsă răpire (SDFA). În realitate, aceste cercetări se fac prin
experimentări la locul faptei, nu în spatele unui teanc de cărți, adunate pe un birou
pentru a crea o barieră de netrecut între analist și pacient!

TEST DE AUTOEVALUARE (TAV - rev. 4.3)

În studiul fenomenelor de Interferență Extraterestră (IE), am realizat o

procedură specifică, care prevede efectuarea unui interviu preliminar împreună cu
presupusul răpit, pe parcursul căruia, se încearcă a se stabili dacă subiectul a fost
cu adevărat răpit, sau dacă are dereglări de tip schizoid.
Unul dintre primele teste la care este supus noul subiect constă într-un set de
întrebări la care acesta trebuie să răspundă. Dacă acesta răspunde pozitiv la zeci și
zeci de întrebări, atunci începem să credem că cel pe care îl analizăm s-ar putea să
fi fost obiectul interesului din partea unor entități extraterestre și se continuă cu alte
tipuri de teste.
Testul, sau mai bine zis seria de întrebări care trebuie puse potențialului
răpit, s-au născut din necesitatea de a ști rapid dacă se merită să continuăm
investigația, sau dacă este cazul să-i spunem subiectului că, spre norocul său, nu a
avut nimic de-a face cu extratereștri.
Un astfel de examen rapid a fost necesar pentru că numărul mare de
persoane pe care trebuia să le analizăm ne obliga să oferim un răspuns sigur într-un
timp foarte scurt. Iar unul dintre principalele scopuri pe care le urmăream era
tocmai acela de a-i comunica imediat subiectului ce părere avem despre cazul său.
Nu ne putem permite să adoptăm metode tendențioase, neclare, lungi și mai
ales ineficace, ca cele utilizate de unele grupuri ufologice care, fiind formate din
diletanți incompetenți în ceea ce privește aceste tematici, nu sunt capabile să ofere
răpitului niciun răspuns serios.

99
 Ceea ce vreau să spun este că în ultimi ani am fost solicitat pentru a rezolva
cazuri de răpire care, deși fuseseră deja analizate de CUN și de Parsec, nu
ajunseseră la nicio concluzie. Cu alte cuvinte, subiectul care ceruse sfatul acestor
instituții nu primise un răspuns definitiv, sau, mai rău, nici măcar nu-l testaseră
pentru a vedea dacă este sau nu ceva real.
Cel care îmi cerea această consultanță ulterioară era, de obicei, cineva de la
CUN, care astfel confirma cât de puțină încredere are în mijloacele de cercetare și
în experiența celor de la Parsec.
Odată, m-am trezit în fața unui subiect căruia, după ce a fost analizat de cei
la Parsec, i s-a spus că nu este răpit, dar că fenomenele sale derivau de la niște
farmece (sic!) care i se făcuseră.
Nu-mi place să verific munca altora, dar în acel caz nu am putut să nu
constat (din discuția preliminară pe care am purtat-o cu această persoană) că mă
aflu în fața unui caz de violență carnală, trăită la o etate infantilă în nucleul
familial, din partea unchiului femeii în cauză.
Vorbind cu femeia, care dădea semne grave de schizofrenie disociativă a
personalității, am întrebat-o dacă cu cei de la Parsec a discutat această problemă,
dar mi-a spus că nimeni nu o întrebase nimic în acest sens. Pe scurt, cei de la
Parsec, nu și-au dat seama că femeia fusese obiectul unei violențe carnale în
nucleul familial. Cu acea ocazie, cineva din CUN m-a rugat să reanalizez cazul și,
astfel, după schimbul epistolar obișnuit, urmat de un interviu de două ore, i-am
prezentat subiectului versiunea mea asupra faptelor, așa cum am crezut că trebuie
să procedez.
M-am trezit în situația jenantă de a fi nevoit să verific, tocmai la cererea
membrilor CUN, modul de operare al propriilor investigatori cu privire la acel caz;
asta îmi crea neplăcere, neliniște și un sentiment de impotență, mai ales pentru că
timpul trecea iar eu vedeam persoane care, doar pentru că nu m-au ascultat la
timpul potrivit, acum pierdeau timp prețios în spatele unor metodologii
improbabile, perimate și inadecvate, pe care eu le consider total ineficiente.
Nu este de datoria mea să judec munca altora, dar impresia că eu eram
singurul care înțelegea ceva din toate acestea era foarte puternică!
Cu cât se repetau mai mult aceste episoade, cu atât mai mult eu încercam să
ies din acea situație. Până la urmă eu aveam problemele mele cu care mă
confruntam și nu aveam niciun chef să bag capul în sacul CUN-ului, de care, sincer
să fiu, chiar nu mă interesa.
Setul de întrebări care îi erau puse posibilului răpit în timpul interviului
inițial devenea tot cam complex, în baza a ceea ce povesteau răpiții, a experiențelor
comune pe care ei le relatau și a senzațiilor comune pe care aceștia le simțeau
înainte și după propria experiență de răpire.

100
 Nu m-am inspirat din alte chestionare care circulau pe internet și nici din cel
al doctorului Boylan, care era prieten cu doamna Paola Harris, dar și un mare
incompetent în materie de psihologie.
Sincer să fiu, nu știu dacă incompetența acestui domn în acest domeniu se
datora faptului că era american, fiind deci prea puțin cult față de școala de
psihologie europeană, sau pentru că este, așa cum el însuși se definește în articolele
și interviurile sale, un "contactat".
În realitate, cine se află în interiorul sistemului pe care îl studiază, el însuși
suferind o răpire, după părerea mea, nu poate să fie un investigator al fenomenului,
pentru că are o viziunea închisă în jurul propriului EU. Acesta se comportă ca un
student la medicină care studiază psihiatria pentru a-și rezolva propriile probleme
pe care le are în interior, nereușind să recunoască cauzele acestora la nivel
conștient și sperând să le înțeleagă prin examinarea pacienților săi.
Italia psihiatrilor și psihologilor este plină de astfel de indivizi. Și aici, la
noi, anumiți hipnologi care s-au interesat pe problema abduction aveau același
comportament ca Boylan și se aruncau într-un misticism tehnico-religios, care
vedea extraterestrul ca fiind bun și evoluat și punct de vedere spiritual și
tehnologic, care, deci, dacă îi făcea omului ceva, o făcea pentru a-i mări și lui
conștiința.
Mai târziu, s-a descoperit că acei hipnologi erau și ei răpiți, împreună cu
toată familia lor.
Sindromul descris mai sus este cel pe care-l prezenta și ufologul latino-
american Dante Minazzoli, care susținea că dacă extratereștrii sunt buni,
comuniștii fiind și ei buni, înseamnă că extratereștrii erau marxiști.
Testul propus în această lucrare este perfecționat, pentru că a fost verifica pe
zeci și zeci de subiecți, fiind deci foarte sigur.
Nu este vorba de zeci și zeci de întrebări, ca în testele făcute de americanii
Derrel Sims, Budd Hopkins, David Jacobs, sau de întrebări ciudate, ca în cazul lui
Boylan, ci de niște întrebări simple, care uneori lasă impresia că nu au nicio
legătură cu fenomenul care se studiază.
De fapt, eu cred că, cu cât un test este mai complicat, cu atât mai mult atestă
că cel care l-a scris nu cunoaște fenomenologia pe care încearcă să o identifice.
Prin urmare, el este constrâns să lărgească numărul întrebărilor, pentru a încerca să
încadreze într-un context mai amplu subiectul pe care îl studiază.
Cu cât contextul este mai amplu, cu atât mai mult răpitul va putea fi prins în
năvodul cazuisticii. Da, dar procedând așa prinzi și alți pești în afară de cei pe care
vrei să-i pescuiești.
Este clar că pentru a pescui un singur tip de pește, trebuie să se aleagă
năvoadele potrivite pentru a prinde doar acel tip de pește. În plus, trebuie să
cunoști foarte bine forma și dimensiunile peștelui pe care vrei să-l pescuiești.
101
 Cine nu cunoaște aceste ultime detalii folosește o plasă cu care prinde toți
peștii. Cel care deja a pescuit mulți pești de tipul dorit, le cunoaște foarte bine
caracteristicile și testul reprezintă un năvod construit pe măsură, doar pentru acel
tip de pești.
Testul propus conține un număr de întrebări care tinde să producă, la nivel
inconștient, evocarea trăirilor răpiților și ar trebui să fie propus de cineva care să
cunoască programarea neurolingvistică și care să fie capabil să valideze reacțiile
gesticulare ale celui examinat; acest test poate fi făcut și de unul singur, fără
asistență, pentru că răspunsurile sunt oricum ascunse în pliurile existenței
personale, iar subiectul care se autoexaminează nu le poate masca.
La finalul testului, subiectul și-a interogat propriul Inconștient, adică pe cel
care cunoaște adevărul și, în interiorul său, va suspecta că face parte din cazuistica
răpiților, sau nu, pe baza anumitor solicitări pe care Conștientul său nu-l percepe,
dar Inconștientul său le suspectează la nivel profund.
Testul este valid doar dacă cel care îl face este sănătos mintal, pentru că în
caz contrar se obține același efect ca în cazul celui care, deschizând enciclopedia
medicală, descoperă că are toate simptomele tuturor bolilor despre care citește.
Încă o dată este evident că răpitul nu trebuie considerat un bolnav și deci nu
trebuie vindecat, ci trebuie susținut în a înțelege experiențele pe care le-a trăit, fără
a le împinge spre domeniul fantastic, ci acceptându-le în mediul real prin
construcția unor modele mentale noi și adecvate.
Publicarea acestei serii de întrebări preliminare, care fac parte dintr-o
procedură deja standardizată, folosește la a permite tuturor să răspundă și, dacă
simt nevoia, să ne contacteze pentru aprofundarea cazului.
La origine, testul s-a născut ca un examen oral, în care, printr-un anumit
software, se măsura tensiunea corzilor vocale ale subiectului examinat.
În timpul examenului, i se cere subiectului și să deseneze ceva simplu - un
cer înstelat și o mare cu valuri. Desenul, care în realitate este un test proiectant,
numit “Test di Stelle ed Onde della Lallemand”, poate fi efectuat de oricine,
indiferent dacă este copil sau adult, și este independent de cultura subiectului
examinat.
Decizia de a publica acest test își are originea în faptul că unii dintre cei care
au citit articolele mele mi-au scris, pentru că se regăseau în multe dintre descrierile
sindromului de răpire extraterestră – cu acest set de întrebări, aceste persoane ar
putea cumva să-și facă o idee, probabil că și aceasta confuză, dar oricum mai
precisă, față de un astfel de sindrom (SDA).

102
 Test de Autoevaluare (TAV)
versiunea 4.3
(vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email:
Sex:
Vârstă:
Oraș:
Acest test a mai fost evaluat de către cineva înainte?
Dacă a mai fost evaluat, de către cine?

(datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o
recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care?
2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată
sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi?
3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut?
4. Ai suferit crize depresive?
5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?

103
 6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă?
7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele
de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești?
8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în
ureche, un ochi sau în organele genitale?
9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?

Dacă da:
a)Cât de înaltă era?
b) Cum era îmbrăcată?
c) Ce miros avea?
d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea?
e) Cum era craniul său?
f) Cum era părul?
g) Ce culoare avea pielea sa?
h) Cum comunica cu tine?
i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă?

10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te
recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere
fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate?
12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume?
13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică?
14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale?
15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

Dacă da:
a)Cât erau de înalte?
b)Cum erau îmbrăcate?
c)Ce miros aveau?
d)Câte degete aveau și cum arătau acestea?
e)Cum era craniul?
f)Cum era părul?
g)Ce culoare avea pielea?
h)Cum comunicau cu tine?
i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative?

16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?

104
 17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă
creatură similară?
18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină?
19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi
s-a dovedit că nu este așa?
20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?

Dacă ești de sex masculin:

a)Puteai interacționa cu ea?
b)Te puteai mișca?
c)Puteai mișca ochii?
d)Cât de înaltă era creatura?
e)Câte degete avea la mâini?
f) Cum arăta chipul său?
g)Cum avea părul?
h) Ai avut erecție?
i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin:

a)Cât era de înalt?
b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător?
c) A acționat împotriva voinței tale?
d)Câte ființe erau prezente?
e)Li se putea distinge chipul?
f)Ți-au luat sânge?
g) Era o situație stresantă?
h) Era o situație normală?
i) Era o situație plăcută?

21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale?

22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat?
23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos
sau invers?
24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?
25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar
bulbii oculari?
26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul
gurii?
105
 27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți
identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie?
28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time),
chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate?
29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște
creaturi ciudate?
30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete
la mâini sau la picioare)?
31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în
interiorul ochiului)?
32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?
33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei
o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care
picior?
34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona
lombară, ca un fel de coadă mică)?
35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină
ciudată și lipicioasă?
36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală?
37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?
38. Ai visat vreodată militari?
39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele
urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ?
Dacă da, în spatele cărei urechi?
40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai
copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau?
41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau
la medic?
42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați?
43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții?
44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să
bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea?
45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?
46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da,
poți să le povestești?
47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai
văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru?
48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic
nu o cunoști?
49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta,
106
la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)?
50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru?
51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești
în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit?
52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul
dormitorului tău?
53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era?
54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și
unde se aflau?
55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video?
56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau
pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp?
57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind
paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna
stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte
intensă?
60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau
povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?
61. Ți se întâmplă să:
a) să nu poți deosebi dreapta de stânga?

107
 b) să faci erori de ortografie când scrii?
c) să îți amintești sau să visezi lucrurile invers, ca și cum le-ai vedea în
oglindă?
d) să nu poți face adunări în minte, trebuind să scrii sau să îți folosești
degetele?
e)confunzi numerele, scriind "59" ca "95" sau "69" ca "96"?
f)confunzi literele citind sau scriind "b" în loc de "d", "m" în loc"n", "p" în
loc de "q" și invers?

La finalul testului fă un desen care să conțină : CERUL ÎNSTELAT ȘI

MAREA CU VALURI

108
 HIPNOZA ȘI RĂPIRILE EXTRATERESTRE

CITITORUL DE DATE CEREBRALE

După ce am scris multe lucrări despre problema răpirilor extraterestre și

după ce am luat în considerație multe semne de întrebare în legătură cu
metodologia utilizată de mine în cercetările pe care le efectuam, acum ar fi cazul să
clarific această situație, răspunzând foarte clar la întrebarea : Hipnoza regresivă
poate fi un instrument util pentru obținerea unor informații sigure despre răpirile
extraterestre?
Încă o dată, cei care ar trebui să se ocupe de acest lucru, adică cei care se
autodefinesc ca fiind ufologi sau psihologi, evită să dea niște explicații clare.
Există două fenomene în această direcție - hipnoza pe de o parte și răpirile
extraterestre pe de alta. Le-am utilizat pe amândouă pentru o confirmare reciprocă.
Am folosit aceeași metodă pe care a utilizat-o la timpul său și câștigătorul
Premiului Nobel în Chimie, Emil Fisher, pentru a determina configurația absolută a
atomilor de carbon din glucoză. Studiind doar glucoza el nu ar fi reușit niciodată să
stabilească configurația absolută. Nu ar fi reușit fără utilizarea unor tehnici
chimico-fizice, cum ar fi razele X, dar oricum obține rezultatul corect, pentru că, în
timp ce încerca să determine structura glucozei, a fost capabil, în mod automat, să
determine și structura altui zahăr, pentru că al doilea atom de carbon din glucoză
avea aceeași configurație absolută cu al patrulea atom de carbon din cealaltă
glucoză, pe când acesta din urmă avea al doilea atom de carbon cu aceeași
configurație absolută cu cel de-al patrulea din glucoză. Destul de complicat, nu-i
așa? Acest joculeț a fost suficient pentru a-i garanta lui Fisher Premiul Nobel.
Dacă nu ar fi existat hipnoza, nu ar exista nici răpirile extraterestre, dar și
situația opusă este adevărată. De fapt, dacă nu ar fi fost posibil să se acceseze
memoriile răpiților prin intermediul tehnicilor hipnotice, din cauza lipsei unui
raport între hipnoză și realitatea obiectivă, atunci hipnoza nu ar fi existat și ar fi
fost redusă la o situație insolită, în care cineva, sub impulsul unor solicitări,
inventează tot felul de lucruri, trăiri și alte chestii. Atunci hipnoza ar fi, nici mai
mult, nici mai puțin, decât o metodă inofensivă prin care să se poată obține
echivalentul unor numere extrase la întâmplare de un calculator capabil să
furnizeze numere.
Există însă o complicație - în acest caz, computerul, nu s-ar limita să emită
numere la întâmplare, dar uneori ar face și afirmații absolut incontestabile și uneori
ar emite unele absolut false. În hipnoză, o persoană poate spune, de exemplu, că
numele său este cel corect, declarând astfel adevărul, dar se întâmplă și să spună că
este altcineva, făcând astfel declarații false (deci, excluzând a priori orice altă
109
interpretare). Acest exemplu simplu i-a fost suficient societății ufologice englezești
BUFORA pentru a susține că răpirile extraterestre nu puteau fi studiate cu tehnicile
de hipnoză regresivă și, astfel, continuând să meargă pe acest drum, ufologii
englezi au abandonat în grabă acest mod de investigare.
Atunci trebuie să ne întrebăm cum de în Italia s-a continuat cu această
tehnică dacă aceasta nu este de încredere? În mod ciudat, tehnica devine de
neîncredere doar când se încearcă reamintirea unor întâmplări legate de
operațiunile de răpire extraterestră, dar dacă se aduc la lumină episoade din viețile
trecute sau din viața cotidiană, atunci hipnoza devine fiabilă.
Lawrence Sparks, într-un tratat mai vechi despre autohipnoză, spune că o
pacientă de-a sa a reușit să-și amintească tot filmul Pe aripile vântului în câteva
zeci de secunde, povestindu-l pe tot la finalul hipnozei, cu detalii atât de vii, încât
până și ea însăși a fost impresionată. În acel caz hipnoza a permis accesul la
memoria persoanei, permițând retrăirea amintirilor cu o mare claritate.
Atunci înseamnă că hipnoza poate accesa procese mnemonice, făcându-le să
iasă iar la suprafață?
Da! Asta doar dacă amintirile nu au legătură cu extratereștrii, ar spune cei de
la BUFORA.
Starea hipnotică poate altera stimulii celor cinci simțuri, amplificându-i sau
atenuându-i. Hipnoza poate fi utilizată pentru a îndepărta durerea în anumite
practici medicale, cum ar fi extracțiile dentare sau alte operații chirurgicale mici.
Profesorul Sodaro demonstrează asta în fiecare zi la Roma.
Păi atunci, dacă se pot altera simțurile, se poate altera și rezultatul activității
celor cinci simțuri, adică amintirea unui eveniment?
Amintirea unui eveniment oarecare se bazează pe stocarea în creier a unor
date care vin din exteriorul corpului; astfel de date, acustice, vizuale, gustative, și
de alte tipuri, pot intra în creier din exterior prin intermediul receptorilor biologici
ai corpului.
Deci se poate altera realitatea inducând niște amintiri oportune în răpit?
Dacă ar fi așa, hipnoza ar impune acordul celui hipnotizat ca hipnologul să-i
poată manipula senzațiile. În plus, cel hipnotizat ar putea, și dintr-o necesitate
personală, să automanipuleze propriile senzații, oferind răspunsuri eronate la
solicitările hipnologului.
Este oare posibil ca nimeni să nu se fi ocupat de clarificarea acestor lucruri?
Atunci, hai să facem noi acest lucru, o dată și pentru totdeauna.
Creierul uman este ca o memorie pe care se poate doar scrie (ROM, ca un
Compact Disk), în sensul că memoria umană nu poate fi ștearsă, ca apoi să se
rescrie altceva deasupra.
De fapt, ștergerea poate fi efectuată, dar produce și distrugerea procesului
neuronal, care nu mai poate fi utilizat pentru o scriere ulterioară. Cu alte cuvinte,
110
dacă se dorește ștergerea amintirii unui eveniment, trebuie distrusă zona din creier
care îi corespunde, provocând astfel și defectarea sistemului de elaborare și
memorare a persoanei supuse ștergerii. Însă, se pot adăuga informații ulterioare, și
ceea ce se poate schimba la finalul jocului nu este amintirea, ci valoarea pe care
persoana o dă amintirii în sine. Persoana este critică în ceea ce privește propriile
amintiri și nu poate să le retrăiască fără emoții, dar emoțiile se pot modifica în sens
pozitiv sau negativ, în funcție de detaliile care sunt adăugate ulterior, care permit o
reelaborare într-un sens sau altul.
"Prietena mea m-a părăsit". Această amintire va fi imediat elaborată într-un
anumit fel, dar, dacă după douăzeci de ani s-au adăugat alte elemente la prima
amintire, modul în care este privit acel episod se poate schimba complet. Structura
gândirii este separată de ce a memorării. În creierul uman elaborarea informației și
informația în sine sunt separate și au o viață autonomă.
Atunci haideți să ne concentrăm atenția pe informația memorată, care se
pare că are o valoare aproape absolută, pe când gândirea pare să fie cu totul
relativă.
Mintea inconștientă ( nu cea subconștientă - n.a.) parcă ar spune:
"Așa s-a întâmplat și cu asta, basta!"
Dar ce este în realitate conținutul amintirii?
Amintirea este tot ceea ce este introdus în creier prin intermediul intrărilor
externe. Creierul-computer are o tastatură, un modem, o conexiune la rețea și un
scaner?
Acelea sunt intrările externe, de la care pleacă semnalele care sunt
memorate. Pentru creier, intrările externe sunt ochii, nasul, cerul gurii, pielea,
urechile și toate părțile corpului care pot emite semnale condiționate de mediul
care înconjoară corpul.
Amintirea nu este reprezentată, cum s-ar putea gândi cineva, de simpla
înregistrare a întâmplărilor, ci este ceva mai mult. Există multe canale de
înregistrare - vizual, sonor, tactic, olfactiv, gustativ, termic, etc. Există și un canal,
care este foarte important și care înregistrează emoțiile puternice pe care le simțim
în timpul unui eveniment. Ansamblul canalelor de înregistrare produce, când
acestea sunt citite toate împreună, o amintire atotcuprinzătoare, nu doar una
parțială.
Deci, dacă răpitul retrăiește în hipnoză o răpire extraterestră, dar nu are nicio
amintire a senzațiilor pe care le-a trăit atunci, înseamnă că este foarte probabil ca
acesta să-și inventeze întreaga poveste.
În cazuri excepționale lipsește unul dintre canale, pentru că persoana este
pusă într-o astfel de situație, încât nu poate să efectueze înregistrarea. De exemplu,
dacă îi este pusă pe cap o cască care nu-i permită să vadă, persoana în cauză,
amintindu-și acea trăire, nu va putea oferi informațiile care țin de vedere.
111
 Atunci de ce hipnologul poate sugera situații pe care subiectul hipnotizat nu
le-a trăit niciodată? De exemplu, poate să-i spună că este înconjurat de un roi de
albine care îl înțeapă foarte rău, iar el va începe să țipe și să agite brațele în
tentativa de a goni insectele care nu există decât în mintea sa. Ce se întâmplă?
Foarte simplu! Subiectul hipnotizat are simțurile complet blocate de către
hipnolog, care îl pune adesea să țină ochii închiși, să nu se miște și să asculte doar
vocea sa, tocmai pentru ca "realitatea" să nu strice efectele hipnotice.
Anumite teste efectuate în timpul unei ședințe de hipnoză vor demonstra că
subiectul, dacă este în hipnoză profundă, manifestă analgezie totală în întregul
corp. În acest moment, sfera Conștientului subiectului, adică simțurile sale, sunt
inactive, într-o stare pe percepție alterată.
Al doilea nivel de obținere și identificare a datelor, Subconștientul, a fost
adormit de către hipnolog prin diferite tehnici.
În Subconștient se află capacitatea critică și mediatoare, iar din acest motiv,
subiectul aflat în hipnoză profundă, neavând Subconștientul activat, nu mai are
posibilitatea de a critica informațiile care intră și nu poate judeca dacă acestea sunt
adevărate sau false.
Singurul care nu doarme niciodată și care este activ chiar și în hipnoză
profundă este Inconștientul, adică Super Eul. Acest nivel de cunoaștere parțială nu
știe ce este minciuna, pentru că nu este structurat pentru a minți - spune mereu ce
gândește, chiar dacă aproape întotdeauna acesta lucru este deranjant. Se spune
adesea că subiectul nu poate minți în hipnoză și asta este parțial adevărat, pentru că
o astfel de caracteristică este legată doar de conformația Inconștientului.

112
 Ființele vii antice nu aveau Subconștientul structurat, pentru că nu aveau
nevoie de el, mai ales pentru că nu erau capabili să trăiască în clanuri. Când omul a
evoluat, ajungând la ceea ce este astăzi, a fost nevoit să trăiască în societăți mari,
iar creierul său a dezvoltat un sistem de filtrare a senzațiilor, adică Subconștientul,
care nu numai că l-a ajutat să-și dezvolte capacitatea critică, dar i-a permis și să
spună minciuni.
Minciunile sunt necesare pentru a supraviețui într-o societate care, fiind
constituită din reguli, vrea ca acestea să fie respectate. Dacă mi-ar fi antipatic șeful
și eu nu aș avea Subconștient, când l-aș vedea, i-aș spune asta în față, pentru că
Super Eul meu nu ar da doi bani pe convenții și s-ar manifesta cum este în realitate.
Dar Subconștientul intră în joc și mediază comportamentul meu, făcându-mă
capabil să-l întâmpin în fiecare dimineață pe seful meu cu un zâmbet amplu, pe
când în interiorul meu visez la momentul când voi merge la înmormântarea sa.
În principiu, când un hipnolog îi spune subiectului hipnotizat că este
înconjurat de un roi de albine care înțeapă, acesta nu are puse în funcțiune propriile
simțuri (Conștient) și nici Subconștientul, singurul care este capabil să înțeleagă
dacă la mijloc este o păcăleală, având activ doar Inconștientul, adică doar o parte
din marea memorie, care nu este capabil să verifice datele care intră. În acest
context, simțurile subiectului hipnotizat sunt constituite de către hipnolog, care
poate să-i spună că afară este timp frumos sau urât, pentru că cel hipnotizat nu este
capabil să perceapă "realitatea".
Răspunsul subiectului hipnotizat, și în acest caz, nu se poate defini ca fiind
greșit, ci corect față de informațiile care i-au fost introduse și pe care le are la
dispoziție. Cu alte cuvinte, Inconștientul spune mereu ceea ce crede că este real.
Din acest exemplu, de-a dreptul banal, se trage o concluzie importantă -
hipnologul poate păcăli Inconștientul subiectului cu sugestii hipnotice care au de-a
face cu prezentul, sau, mai bine spus, cu intrările din prezent, adică cele care sunt
introduse în timpul hipnozei, dar nu poate modifica intrările deja înregistrate în
memorie, care pot să fie doar citite și care reprezintă ceea ce s-a întâmplat în trecut.
În creier nu se poate înregistra ceva peste o altă înregistrare, ci este posibil doar să
se facă o nouă înregistrare! Însă în timp ce se efectuează această operațiune, în
subiectul hipnotizat trebuie să se introducă cumva și înregistrările a ceea ce a
văzut, ascultat, mirosit, etc., adică ceea "ce a trăit în mod real", pentru că altfel
această experiență falsă nu va trece de filtrul unei hipnoze succesive, menită să
stabilească realitatea evenimentului.
În ziua de astăzi se pare că acest lucru nu se poate realiza cu ușurință.
Subiectul hipnotizat, când este interogat în legătură cu niște experiențe
trecute, le va povesti așa cum le-a trăit și nimeni nu va putea să-i altereze
informațiile memorate. Când se încearcă abaterea subiecților de la amintirea
corectă, aceștia răspund, spunându-i hipnologului că greșește și că lucrurile s-au
113
petrecut cum spun ei și nu cum vrea hipnologul, ceea ce demonstrează clar că
trăirile sunt imposibil de modificat.
Dar cum poate fi păcălit subiectul hipnotizat, ca urmare fiind păcălit și
hipnologul?
În subiectul hipnotizat acționează, dacă putem spune așa, patru nivele de
existență - Corpul, Mintea, Spiritul și Sufletul, fiecare dintre acestea putând ajunge
la nivele diferite de hipnoză.
Putem hipnotiza doar Corpul sau Mintea, sau, cu puțină experiență, doar
Sufletul sau Spiritul, așa cum le-am definit în lucrările precedente (voi clarifica
imediat acest subiect), dar problema este următoarea:
Se pot hipnotiza concomitent toate cele patru componente ale conștiinței
răpitului, sau doar una pe rând?
Eu tind să verific o singură componentă pe rând, fără să le verific pe toate,
sau, cel puțin până acum nu am verificat acest aspect al problemei.
Și când ne dăm seama că în răpit locuiește o Ființă de Lumină sau aul tip de
parazit extraterestru?
În timpul ședințelor de hipnoză mi-am dat seama că acea Ființă de Lumină
(Lux) spune minciuni și încearcă să păcălească mecanismul hipnotic, răspunzând
mereu doar în favoarea sa sau oferind răspunsuri mincinoase. Am observat de mai
multe ori că subiectul hipnotizat nu spunea adevărul; mecanismul se activa în
răpiții care găzduiau o Ființă de Lumină și doar după ce primele hipnoze se
desfășuraseră în mod normal.
În baza experienței mele, se pare că Ființa de Lumină nu este interesată de
primele hipnoze, acesta neintervenind imediat, ci doar când își dă seama că
metodele utilizate în hipnoză riscă să dezvăluie existența sa și rolul pe care aceasta
îl are la nivel cosmic.
Însă Ființa de Lumină, interacționând cu corpul subiectului hipnotizat se dă
de gol, pentru că, utilizând instrumente caracteristice Programării Neurolingvistice,
se observă o distonie în mișcările corpului, și mai ales în tonul vocii. Cu alte
cuvinte, ceea ce subiectul spune în hipnoză nu este acompaniat de atitudinea
emotivă corectă. Nu este greu de observat această dihotomie comportamentală și
acest lucru ne permite să-i punem Ființei de Lumină întrebări menite să o dea de
gol, lucru care se întâmplă aproape mereu. Nu vreau să dau prea multe detalii în
acest sens, pentru că nu a venit încă momentul să ne prezentăm așii din mânecă,
dar cu ajutorul acestei tehnici am putut verifica prezența în răpiți a Ființelor de
Lumină și a altor paraziți, cum ar fi MEA sau Șase degete.
Un alt mecanism de peseudo-modificare comportamentală se poate observa
și când sunt prezente Memoriile Extraterestre Active (MEA). În răpit nu există
doar conștiința extraterestrului, dar și memoria și conștiința Sufletului și a
Spiritului, fiecare dintre acestea participând la reconstruirea evenimentelor.
114
 În unele cazuri, dacă nu suntem foarte atenți la mecanismul hipnotic, ne
trezim în fața unor trăiri ale Spiritului și putem crede că subiectul hipnotizat minte,
pentru că vorbește despre situații absurde, despre locuri inexistente, despre ființe
cu trăsături alterate și despre experiențe paranormale.
În realitate, experiențele sunt adevărate, dar fac parte dintr-o conștiință
despre care nu se știa că există, în consecință, acestea ar putea fi eliminate pe baza
conceptului despre realitate combinat cu cel de credibilitate a evenimentelor.
În acest caz răpitul hipnotizat povestește lucruri care pot părea fantastice, dar
care sunt foarte reale și s-au întâmplat cu adevărat.
Anumite mecanisme hipnotice permit furnizarea unei versiuni destul de
credibile a ceea ce se întâmplă. Unul dintre acestea, definit de mine "Mecanism de
control prin întrebări fixe", constă în: când ceea ce povestește subiectul
hipnotizat devine confuz, încep cu întrebările de control.

• Cum te numești?
• Câți ani ai?
• De unde vii?
• Privește-ți și descrie-ți mâinile!
• Descrie-ți corpul!
• Cum se numesc părinții tăi?...

Fără ca cineva să fi sugerat anumite răspunsuri sau anumite scene, iată că

răpitul declară, de exemplu, că nu are niciun nume, sau oferă alt nume decât al său,
spune că trăiește de mii de ani și afirmă că nu știe ce este timpul și tot așa.
Astfel, cu experiența obținută din cercetarea a peste două sute de cazuri, îmi
dau seama dacă am de-a face cu Corpul, cu Spiritul, cu Mintea sau cu Sufletul, sau
cu o Memorie Extraterestră. Odată descoperit interlocutorul, mă limitez să compar
răspunsurile acestuia cu cele oferite tot în hipnoză de alți răpiți. Răspunsurile se
suprapun foarte bine, întotdeauna! Există diferite criterii pentru a stabili dacă un
subiect aflat în hipnoză profundă dă răspunsuri reale sau inventate:
• Compararea răspunsurilor cu cele oferite de alți răpiți.
• Prezența sau absența sferei emotive (PNL)
• Prezența unor anumite răspunsuri la PET (Tomografie prin Emisie de
Pozitroni)
Cu privire la această ultimă tehnică, trebuie citată lucrarea scrisă de Monica
Fabriani, Michael A. Stadler și Peter M. Wessel, J. Cogn. Neuroscience, 941, 2001
dell’Universitàdel Missouri-Columbia (MU)
(http://www.lescienze.it/sixcms/detail.php3?id=2259)

115
 Cercetătorii amintiți mai sus au construit memorii ale unor amintiri false prin
anumite tehnici și, când aceste memorii erau evocate, au controlat cu PET culorile
pe care le iau anumite zone din creier, comparându-le cu alte zone, care aparțin
amintirilor adevărate. PET demonstrează foarte clar că PNL-ul are dreptate în a
crede că amintirile reale sunt legate de o stare emotivă trăită. Dacă o astfel de
emoție lipsește, lipsește și amintirea reală a unui eveniment trăit. Astfel, dacă
există o amintire adevărată, este implicat în ea tot aparatul senzorial uman, iar dacă
acest aspect nu există, amintirea este falsă.
Aceste tehnici ne permit să stabilim dacă amintirea este adevărată sau falsă
într-un Corp și o Minte reunite în experiența lor de natură pur pământească, reală,
în cele trei dimensiuni de Spațiu, Timp și Energie. Trebuie ținut cont că există o
diferență fundamentală între capacitatea de a fi influențați și capacitatea de a fi
hipnotizați. Din însemnările Școlii Postuniversitare de Hipnoză Clinică și
Experimentală (Scuola Post Universitaria di Ipnosi Clinica e Sperimentale CIICS),
la seminarul care a avut loc în data de 20 mai 2000, cu titlul Hipnosugestia -
persuasiune în procesul terapeutic (Ipnosisuggestione - persuasione nel processo
terapeutico), în intervenția lui Antonio Maria Lapenta și Massimo Somma, se
găsește graficul care pune în relație capacitatea de a fi hipnotizat a subiectului și
sugestia cu vârsta pacienților supuși hipnozei. Din analiza graficului reiese că
curba capacității de a fi hipnotizat are un punct maxim între 20 și 40 de ani, exact
când sugestibilitatea este minimă.

116
 Deci, a vorbi despre hipnoză nu înseamnă a vorbi despre sugestie, așa cum
încearcă să demonstreze vreun necunoscător în ale hipnozei, pentru a invalida
utilizarea tehnicilor hipnotice în tratamentul răpiților.

Înfruntând problema validității metodei hipnozei regresive în studiul

răpirilor extraterestre mi-am dat seama că cel care scrie lucrări despre hipnoză,
tinde, în mod inevitabil, să bage mâna în anumite concepte de bază.
În lucrările despre hipnoză, expertul de serviciu (de obicei un medic)
declară:
"După părerea mea...totul se întâmplă așa...însă, până la urmă, nu știu!"
În mod evident, medicul, necunoscând în profunzime experimentarea în
laborator, nu are pregătirea necesară și, prin urmare, capacitatea critică necesară
pentru a demonstra cu date certe din experimentele sale, și, într-un domeniu ca
acesta, cu adevărat minat, decide să amâne, sperând ca altcineva să-i scoată
castanele din foc.
Această atitudine, caracteristică multor medici, dar și altor reprezentanți ai
așa-numitei științe oficiale, cea care se face în spatele birourilor și niciodată în
laborator, aseamănă hipnoza, până și în ziua de astăzi, cu vrăjitoria barbară.

117
 Atunci, cine știe de ce militarii americani, când este vorba despre informații
despre răpirile extraterestre, derivate din ședințele de hipnoză regresivă, tind să
spună că este vorba doar de fabulații, pe când ei au dezvoltat un program secret,
numit MK ULTRA, unde MK vine de la "control mental" (Mind Kontrol), în care se
utilizează foarte mult tehnici hipnotice, poate pentru a sustrage informații din
mințile spionilor inamici capturați. Din unele documente secrete declasificate prin
FOIA (Freedom Of Information Act), conform cărora proiectul a fost abandonat
datorită imposibilității sale de realizare, se demonstrează că proiectul a existat cu
adevărat, dar informațiile pe care noi le avem la dispoziție par a fi relative, dar doar
într-o primă fază a proiectului.
În hipnoză nu poți obliga pe nimeni să spună lucrurile pe care nu vrea să le
spună, la fel cum nu poți programa un soldat să-i prezinte inamicului coordonate
militare false în cazul în care este capturat.
Dar proiectul MK ULTRA a fost utilizat în diferite scopuri, tot în legătură cu
hipnoza, dar mai probabil în legătură cu realitatea ființei umane și a aparentei sale
diviziuni dintre Suflet, Spirit și Minte, cum afirmă unele persoane care au
participat la acest proiect, dar care au terminat-o cu aceste experimente cu câțiva
ani în urmă.

RĂPIRILE EXTRATERESTRE ȘI LUMEA ONIRICĂ

Dintre analizele care li se fac răpiților o mare importanță se acordă analizei

viselor. Este important să înțelegem că visele, în general, nu trebuie să fie
considerate ca făcând parte din activitatea fantastică a inconștientului, ci ca fiind
semnale adevărate, mesaje din profunzime, care, dacă sunt corect interpretate, se
observă că nu au nimic fantastic în ele. Visele se nasc de obicei din lucruri care au
de-a face cu ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, aproape mereu în ultimele 24 de
ore.
Natura inconștientului este ceva de genul "ceea ce este aia este", adică
Inconștientul nici măcar nu cunoaște ideea de minciună, și, pornind de la această
constatare este destul de prostesc să credem că acesta ar avea chef să inventeze
ceva, atâta timp cât invenția îi este absolut necunoscută.
Dar atunci, v-ați putea întreba voi, de ce este atât de greu să se interpreteze
semnificația viselor, care, în marea majoritate a cazurilor, par total rupte de
realitate, părând de cele mai multe ori fantastice, artificiale și magice?
Inconștientul este un motor care nu se oprește niciodată pe parcursul vieții, care nu
doarme niciodată și care înregistrează, prin intermediul informațiilor oferite de

118
Conștient și de filtrele Subconștientului, diferitele aspecte ale lumii externe, pe
care noi o numim, în mod greșit, realitate.
Când ne aflăm în stare de veghe și dorim să ne amintim un eveniment
înregistrat precedent, Inconștientul trimite semnalele sale Subconștientului, iar
acesta le interpretează pentru a le face comprehensibile Conștientului. Cu alte
cuvinte, Inconștientul vorbește un fel de limbaj mașină, care nu poate fi înțeles cu
ușurință de Conștient dacă acesta nu cunoaște cheia interpretativă a mesajului
arhetipic care stă la baza comunicării Inconștient - Subconștient.
Când o persoană doarme, Subconștientul său doarme și el, neavând
posibilitate să interpreteze mesajele inconștiente; aceste mesaje trec direct în
Conștient, fără traducere, sau cu o traducere sumară, probabil efectuată "în grabă"
de acea parte a Subconștientului care a rămas cât de cât conștientă. Rezultatul final
este reprezentat de o serie de imagini care reprezintă scene complexe și adesea
lipsite de o cheie de lectură.
În realitate, cheia de lectură există, dar nu este cea pe care o utilizăm de
obicei.
Limbajul, compus din imagini și foneme sau din senzații tactile și culori,
apare neclar, pe când ceea ce produce culorile, imaginile și senzațiile cenestezice
lucrează.
Pe scurt, inconștientul vorbește singurul limbaj pe care îl cunoaște - cel
al arhetipurilor.
Este important să se pornească de la această observație, pentru că, dacă toate
acestea sunt adevărate, atunci avem posibilitatea să înțelegem semnificația vieții
onirice și a imaginarului său, știind că nu este absolut nimic imaginar și că în
spatele imaginii se ascunde arhetipul care a produs-o.
Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a fost primul care a introdus o
metodă interpretativă, în care nu este importantă scena amintită, ci senzația legată
de o astfel de scenă.
Carl Gustav Jung a lărgit studiul viselor prin niște tratate despre semnificația
arhetipurilor din vise; după părerea mea aceasta este cheia de lectură corectă, utilă
pentru înțelegerea lumii onirice a răpiților.
Deci, dacă două persoane diferite visează o minge de fotbal, un astfel de vis
va fi cu siguranță interpretat cu aceeași cheie de lectură arhetipică, dar va oferi
două rezultate diferite, pentru că în mințile lui Tizio și Caio mingea de fotbal ar
putea fi rezultatul traducerii unor arhetipuri diferite din partea subconștientului.
Deci, pentru a înțelege ce înseamnă pentru cei doi mingea de fotbal, trebuie
să se înțeleagă care sunt arhetipurile care au produs acea viziune. Cum am mai
afirmat, imaginea reprezintă aproape ultimul pasaj (ultimul este fonemul) și se
distanțează foarte mult de semnificația de pornire. Pentru asta e necesar ca cel care
a visat să fie întrebat ce a simțit când a visat mingea de fotbal. Senzația, adică
119
ansamblul de emoții pe care le produce mingea de fotbal în vis este cea mai
apropiată de arhetipurile care au generat-o, pentru că senzația este produsă înainte
de simbol.
Poate că s-ar putea spune că senzația este arhetipul nostru, sau mai bine,
modul în care arhetipul se manifestă.
Arhetipul nu poate fi desenat și nu poate fi vizualizat în niciun fel - nu este o
culoare, dar poate fi asociat cu o culoare (M. Lusher. “Il test dei colori”, Ed.
Astrolabio, 1976, Roma), nu este o imagine, dar poate fi asociat cu o parte din
imagine (în testul lui Roshack), nu este un sunet dar poate fi asociat cu un sunet (ca
în muzicoterapia lui Gubert Finsterle “Recording and play-back two-channel
system for providing a holophonic reproduction of sounds”, vol. 113 ‹3›, p. 1196 ).
Arhetipul nu este nimic din toate acestea, ci este toate acestea în același timp.
În consecință, analiza nu trebuie să se oprească la imaginea mingii de fotbal,
ci trebuie să se ajungă la senzațiile simțite în timp ce se observa mingea.
Când subiectul își reamintește visul i se va cere să retrăiască senzațiile
ambientale în general, producându-se astfel repetarea unei ancore (PNL), pe care
deja a simțit-o în timpul visului, în speranța ca un astfel de efect să se agațe de
cauza care l-a provocat.
În realitate, Inconștientul nostru, în timp ce retrăiește senzația, este capabil
să o reinterpreteze arhetipic și să transmită semnificația Subconștientului, care,
acum că este treaz, este capabil să o interpreteze corect, oferind adevărata
semnificație a visului.
Acest mecanism reprezintă baza interpretării visului pe care eu o folosesc,
chiar dacă, sincer să fiu, nu am scris-o foarte explicit nicăieri.
Astăzi PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) ne permite să credem în
existența acestui mecanism de producere a visului și, după părerea mea, ar fi bine
dacă experții acestui sector ar ține cont de el. Până la urmă tot subiectul care a visat
visul va fi cel care va furniza interpretarea visului și nu psihoterapeutul, care va fi
doar un ecran reflectant tranzițional, adică ceva de unde emoțiile visate de
pacient și exprimate fonetic vor ricoșa pentru a reintra, prin intermediul urechilor
sale, în Subconștient.
Așa cum voi încerca să explic acum, în investigarea răpirilor extraterestre
am observat că răpiții, în general, au vise de tip recurent, dar doar în aparență, nu și
în realitate, așa cum s-ar putea crede. Chiar și în testul (TAV) pe care-l propun
unui răpit probabil pentru a identifica cu certitudine realitatea experienței, întreb:
Ai visat vreodată acest detaliu sau acest alt detaliu?
Aceste vise deosebite au legătură cu experiențele de matrice extraterestră,
dar un eventual răspuns pozitiv nu trebuie interpretat în sensul că subiectul a visat
cu adevărat ceea ce spune, ci mai degrabă în sensul că trebuie asociat cu un grup de
persoane cu risc de răpire.
120
 Semnificația profundă a întrebărilor din test este total diferită de ceea ce
poate apărea la o primă lectură neatentă. În test subiectul este încurajat să
"ancoreze" anumite scene pe care și le amintește la o serie de emoții interioare
(inconștiente), al căror scop este acela de a alarma Inconștientul său că acelea ar
putea fi experiențe de răpire într-adevăr trăite și nu doar simple vise.
Ideea de a-l întreba pe subiect dacă a visat acea experiență este doar o
tentativă în a-l face să retrăiască o amintire, și nu aceea de a verifica dacă acea
amintire se datorează unei experiențe reale sau onirice. La începutul testului
subiectul va fi convins că ceea ce-și amintește probabil de datorează unui vis, dar
în marea majoritate a cazurilor nu este așa. Subiectul va descoperi ulterior, prin
aprofundarea investigării introspective asupra lui însuși, că evenimentele
considerate de el vise sunt cu totul altceva.
Deci, nu este corect să credem că răpiții au cu toții aceleași vise recurente,
dar este corect să spunem că răpiții au cu toții aceleași experiențe, pe care în inima
lor le atribuie în mod greșit lumii onirice și nu celei reale.
Dacă nu ar fi așa, studiind visele lumii, am putea descoperi, după ce am
divizat-o în categorii, în funcție de munca desfășurată, că bibliotecarii au toți
aceleași vise, la fel ca și piloții de avion și gardienii comunitari. Experimental asta
nu este adevărat, pentru că fiecare își elaborează propria viață în mod cu totul
personal, în funcție de experiențele trăite, de contextul cultural și familial.
Nu pentru toți o minge de fotbal reprezintă o minge de fotbal!
Aș vrea să pornesc de la această afirmație pentru a demitiza ideea că toți
răpiții au aceleași vise, cum ar fi visul undei, care este foarte la modă în cercurile
new age americane. Visul undei este un vis în care, cu diferite variații, subiectul
observă o undă mare, care, încetul cu încetul, va distruge tot, înghițindu-l și pe el.
Ceea ce el simte din punct de vedere emoțional în timpul visului poate varia de la
persoană la persoană, dar pare să se bazeze pe ideea că nu ai ce să faci pentru că
evenimentul este inevitabil, va înghiți tot și toți vor pieri.
În vis nu există frica de a suferi, ci teroarea de a părăsi viața.
Mulți dintre cei care au avut acest vis, care, de altfel, are caracteristicile
proprii ale viselor-bază, comune pentru mulți indivizi, cum este acela al înecului, al
zborului sau cel în care ești urmărit dar nu poți fugi pentru că te simți lipit de
pământ, oferă o interpretare doar parțial corectă. Aceștia zic că visul are de-a face
cu un cataclism prevăzut de psihicul nostru, care, în timpul visului, ar avea
capacitatea de a face premoniții. Conform acestei interpretări, răpiții, aleșii
extratereștrilor, ar fi capabili, contrar majorității, să simtă și să vadă lucruri pe care
alții nu ar fi capabili să le perceapă. Răpiții aleși de extratereștri să aibă un rol de
super-populație, ar ști că Terra se apropie de un cataclism și că, dacă unii se pot
salva, aceștia ar fi ei, pentru că sunt considerați mai buni de către extratereștri și
deci sunt pregătiți pentru o nouă viață, cea care va urma catastrofei.
121
 În realitate, după cum se poate observa, mecanismul din spatele acestei
interpretări, care poziționează extraterestrul în rolul celui care-i salvează pe aleși
și-i pedepsește pe ceilalți, tinde să reducă visul la o icoană inspirată de o
religiozitate de tipul catolicismului occidental.
Adevăratul răpit, în realitate știe foarte bine la nivel inconștient că lucrurile
nu stau așa și că nu există extratereștrii salvatori, ci doar extratereștrii exploatatori.
Un răpit poate crede, prin intermediul procesului de disonanță cognitivă, că
lucrurile stau foarte bine, dar exact el va fi cel care va refuza categoric să se supună
unei ședințe de hipnoză sau doar să efectueze o cercetare în Inconștientul său
profund, pentru că știe că astfel ar descoperi că tot ceea ce crede el este o minciună.
Adevărul, pe lângă a fi adevăr, trebui și acceptat; nu toți sunt capabili să facă
în interiorul lor un pas atât de angajant.
Adoptând viziunea new age și interpretarea sa, protagonistul visului
manifestă toată incapacitatea sa de a trăi esența autentică a experienței onirice.
Atunci să încercăm să analizăm adevărata semnificație a viselor apelând pe
cât posibil la simboluri legate de arhetipurile de bază.
Marea undă este percepută ca un zid foarte înalt, gigantic, de netrecut, un
obstacol în mișcare, care avansează necruțător spre observator. Este vorba de ceva
ce copleșește umanitatea și a visa în ziua de astăzi așa ceva înseamnă a atrage
simțul de inadecvare pe care îl simt persoanele în ceea ce privește propriul lor stil
de viață. În interiorul lor, tot mai des, percep că ceva nu merge cum trebuie și acel
ceva poate fi corelat cu valorile pe care ei însuși le atribuie vieții și acțiunilor lor
zilnice. Toate acestea sunt văzute în mod negativ și iată că inconștientul tinde să
interpreteze unda ca pe ceva care reprezintă păcatele comune, care se revarsă
peste toți. S-a mers prea departe și nu mai există cale de întoarcere. Unda ia
aspectul unui zid pentru că este vorba de un obstacol (zidul e reprezentarea
arhetipică a barierei dintre aici și acolo).
Pe lângă asta, semnificația morții reprezintă, arhetipic vorbind, renașterea.
Nu te poți renaște dacă înainte nu ai murit.
Marea undă reprezintă lucrul care va aduce moartea, dar într-o accepțiune
total simbolică, și în realitate va pregăti renașterea într-o lumea ulterioară (nu
neapărat mai bună, dar cu siguranță diferită).
Arhetipul apei confirmă corectitudinea acestei interpretări. Apa este
elementul care dă viață, dar din punct de vedere istoric este și un instrument de
pedeapsă divină (botezul și potopul universal). Dumnezeu îi omoară pe cei răi prin
potopul universal, iar acest lucru este povestit sub formă de poveste, considerată
astăzi ca fiind o poveste adevărată care are în sine toate atributele unui simbol pur
și simplu.
Din punct de vedere alchimic, simbolul apei este legat de fântâna vieții
eterne - cine bea din acea fântână va trăi etern, adică va învia în etern. În mitul lui
122
Ahile, eroul devine invulnerabil pentru că la nașterea sa corpul i-a fost scăldat în
apa magică a vieții; doar călcâiul i-a rămas afară din apă și acela va fi punctul care,
lovit de o săgeată inamică, îi va aduce moartea în luptă.
Pe de altă parte, în ceea ce privește miturile ca acesta, s-ar putea adăuga
faptul că picioarele, din care face parte și călcâiul, reprezentau pentru poporul
ebraic organele genitale, iar cultura homerică se poate să se fi inspirat din tradiția
egipteană și ebraică (În Vechiul Testament se vorbește adesea de "spălarea
picioarelor", aceasta având o semnificație sexuală. În Vechiul Testament, când
îngerul merge la Avraam, soția sa, Sarah, spală picioarele oaspeților și abia după
aceea, chiar dacă este bătrână și sterilă, aceasta va fi purtătoarea unui fiu din care
se va trage neamul evreiesc).
Culoarea apei, verde și/sau bleu, după Max Lusher amintește pe de o parte
de meditație, calm (componenta albastră) și pe de altă parte gândul creativ
(componenta verde). Deci, este văzută (trăită, simțită și percepută) ca o reînnoire,
proiectată spre o eră a vărsătorului, în care gândirea ecologică, constanța, reflecția
și altruismul vor fi elementele guvernante.
Din această ultimă speranță s-a inspirat în mod inconștient mișcarea new age
pentru a interpreta visul undei, ca și când acesta ar fi premonitor, dar nu în sensul
că această undă solidă și distrugătoare va veni în realitate; ascunsă în spatele
simbolismului undei, cea care va veni va fi revoluția culturală, așteptată de mai
bine de două mii de ani, din simplul motiv că oamenii o evocau prin acel vis,
demonstrând că în interiorul lor această revoluție este tot mai dorită și așteptată.
Deci, visul nu prezice sosirea extratereștrilor eliberatori, ci prezintă o
profundă stare de neadecvare a omului modern față de globalizarea dorită de
guvernanții noștri, care sunt considerați de inconștientul nostru colectiv mincinoși
și incapabili. Visul undei face parte și dintr-o anumită categorie de vise, numite
vise catastrofice, din care fac parte și anumite variante prezente în lumea onirică a
răpiților, dar care în mod direct nu au nimic de-a face cu experiențele de răpire
extraterestră.
Cea mai frecventă variantă este așa-numitul vis al meteoriților.
În acest vis este aceeași poveste ca în visul cu unda. Cine visează asta știe că
după câteva minute va începe o ploaie de meteoriți și Terra va fi distrusă,
meteoriții încep să apară iar lumea începe să-și spună adio știind că urmează să
moară.
Totul se întâmplă într-o atmosferă ireală, de resemnare, și aduce un
sentiment de mortificare profundă pentru sfârșitul tuturor lucrurilor.
În acest caz, arhetipul Apă este substituit de arhetipul Pământ, care cade în
cap ca o suferință cauzată de probleme, cele ale umanității, care cad literalmente în
cap, și care strivesc, încă o dată, literalmente.

123
 Foarte prezente și visate, în special de așa-numiții clarvăzători, cei care cred
că poartă discuții cu figuri angelice, cu Iisus sau Fecioara Maria, sunt de această
dată visele cu focul distrugător. Alt arhetip important, Focul, din punct de vedere
istoric este legat de purificarea păcatului și este evident că cel care îl visează are o
cultură cu un aspect de religiozitate fanatică, simțind probabil nevoia de o
purificare mistică din partea focului.
Dintre cele trei elemente simbolice enumerate mai sus, apa este legată de
nașterea vieții și este arhetipic legată de viața eternă prin intermediul simbolului
fântânii. Focul, din punct de vedere arhetipic, este legat de moartea eternă, trăită
prin intermediul culturii noastre prin simbolismul focului etern și infern. În schimb,
pământul pare legat de simbolismul înmormântării (ploaia de meteoriți), deci de
moartea corpului.
Semnificațiile citate acum fac interesantă interpretarea sub formă arhetipică
a viselor prezentate mai sus, dar stârnesc și curiozitatea de a ști de ce nu există un
tablou-vis în care la sfârșit să apară o catastrofă prin intermediul aerului.
Interpretarea mea pornește de la presupunerea că în interiorul nostru sunt
patru părți diferite, legate de patru arhetipuri fundamentale care au creat cele patru
simboluri importante din lumea alchimiei antice: pământul, focul, apa și aerul (așa-
numitele patru elemente). Acestea nu ar fi altceva decât reprezentarea onirică a
corpului, a spiritului, a minții și a sufletului uman.
Deci, când există frica că moare corpul, atunci un corp va fi cel care va
produce moartea, dar dacă spiritul este cel căruia îi este frică de moarte, ce altceva
dacă nu de arhetipul spiritului va produce acțiunea fatală?
Trebuie amintit și că "Spiritul Sfânt" este reprezentat în Evanghelie ca o
flacără care intră în capul celor doisprezece apostoli, iar asta reprezintă cu
siguranță o confirmare că viziunea arhetipică a acestei esențe umane ia aspectul
unei flăcări. Astfel, pentru a muri, minții nu-i rămâne decât să fie spălată (englzii
nu utilizează întâmplător expresia brain washing - spălarea creierului - din punctul
meu de vedere).
Al patrulea element, cel care nu este legat de un vis catastrofic, este aerul.
Sufletul, care este reprezentat de aer, este imortal și nu există niciun suflet care să
poată muri. Aerul este legat de viața adevărată - fără aer nu se poate trăi, trebuie să
fim înconjurați și penetrați de acesta și nu există mai multe tipuri de aer, aerul este
unul singur, simbol al acelei unicități care reprezintă aspectul fundamental al
sufletului.
Meteoriții sunt mulți, flăcările sunt multe și mintea umană este reprezentată
de mare, care nu este una singură, cu toate că marea este apă și ape sunt multe -
ploile, lacurile, râurile și mările.
În realitate, reprezentarea apei este intim legată de relația care există între
minte și spațio-timp.
124
 Einstein vede spațio-timpul ca o mare în mișcare (viziune ondulatorie a
teoriei relativității), Teoria Super Spinului (Malanga, Pederzoli) scoate în evidență
corelația dintre magnetism, timp, electricitate și spațiu, permițând descrierea minții
umane ca pe un loc în care se creează informațiile (descriptibile ca niște grupuri de
unde) care se mișcă în planul spațio-temporal.
Prin urmare, este ușor să se găsească multe alte corelații între părțile care
constituie ființa umană, simbolurile elementare și arhetipurile care le-au format.

ELEMENT CULOARE PARTE A VIS/SIMBOL AXELE SST

FIINȚEI
Pământ Maro Corp Meteoriți ↓ Spațiu, Timp,
Energie
Apă Albastru Minte Val ↔ Spațiu, Timp,
Conștiință
Aer Transparent Suflet ---------- • Spațiu, Timp,
Conștiință
Foc Galben-Roșu Spirit Incendiu ↑ Timp, Energie,
Conștiință

Iată cum probabil că percepe Inconștientul neplăcerea de a fi - cine este

preocupat de moartea minții va visa cu precădere o undă gigantică, cel căruia îi
este frică de moartea corpului va visa meteoriți, pe când cel care se teme pentru
moartea spiritului va vedea în vis focul distrugător.
Meteoriții și focul, împreună, vor da viață și moarte, pe când aerul dă doar
viață, fiindcă pentru el nu există înviere, pentru că există dintotdeauna și nu va
putea muri niciodată.

VISUL UNUI RĂPIT

Un răpit visează de obicei lucruri foarte diferite în comparație cu aceste

catastrofe, cu toate că uneori i se întâmplă și lui, și este chiar experiența sa cu
extratereștri cea care adaugă detalii interesante care derivă din matricele ufologice,
fiind poate sugerate de adevăratele experiențe de răpire.
Astfel, visul căderii meteoriților se îmbogățește cu un cer înstelat plin de
aeronave, marele val trece pe sub un disc zburător care zboară nederanjat deasupra
mării mișcătoare, a valurilor și a celorlalți martori ai înnoirii umanității. În aceste
vise extraterestrul de obicei nu face nimic - stă acolo, arătând că este perceput doar
ca martor pasiv, din cauza ideii că există o lege cosmică care nu-i permite să
intervină, care, din păcate, în cazul nostru nu a fost respectată.

125
 Răpitul visează în mod arhetipic ceva, care este distorsionat în imagini de
Inconștient, dar care ar putea avea relații foarte strânse cu experiența de răpire
extraterestră.
Un răpit a visat că se află într-un coridor circular; era dezbrăcat și alerga,
alerga fără oprire. Pe pereți erau lămpi asemănătoare cu cele de neon, albastre și
roșii, iar el fugea ca să scape de cineva care alerga după el: din acest motiv nu se
putea opri.
Însă coridorul era circular și el avea impresia că trece mereu prin același loc.
Odată ce și-a dat seama de asta, nu mai putea nici să alerge cu viteză mare, pentru
că astfel l-ar fi ajuns din urmă pe cel care îl urmărea, iar asta nu trebuia să se
întâmple.
Visul indică o mare teamă și o senzație de stres profund. Analizând visul
dintr-un punct de vedere arhetipic, se observă că subiectul fuge de cineva care fizic
nu-l poate ajunge niciodată, chiar dacă aleargă repede în cerc. Carl Gustav Jung
subliniază că acest tip de vise este legat de aspectul mandalelor tibetane circulare,
care, la rândul lor au legătură cu simbolismul Copacului Vieții Eterne, așa cum am
avut ocazia să evidențiez într-o lucrare precedentă (Semnificația simbolică a
cercurilor din lanuri - C. Malanga).
În această cursă infinită și obositoare, ființa umană vede simbolurile vieții arhetipic
colorate în roșu și albastru (cele două culori care indică cele două axe). Aceste
simboluri sunt luminoase pentru că viața în sine este așa.
Cine este urmăritorul fugarului? Unicul care nu ar trebui să-l ajungă, pentru
a nu-i cauza celui care visează pierderea de identitate : fugarul și urmăritorul sunt
aceeași persoană, sau mai bine spus unul este copia celuilalt. Pe de o parte fuge de
propria copie, pentru că aceasta fugind în jurul copacului vieții vrea să înțeleagă
viața însăși la originea sa și pe de altă parte nu trebuie să alerge foarte tare, pentru
a nu ajunge din urmă copia, transformându-se astfel în ea, aceasta alergând la
rândul său pentru a ajunge din urmă viața. Ideea de dublă identitate care apare în
acest vis este legată de simbolismul copacului vieții, dar într-un context foarte
diferit comparativ cu visele catastrofice.
Aici nu se așteaptă morți inerente, pentru că după aceea va fi o nouă viață și
o nouă renaștere - aici se fuge de pierderea de identitate provocată de un sine care
încă nu are identitate și care, pentru a o câștiga, poate doar să i-o fure originalului
care o deține.
Când discuți cu răpitul care a avut acest vis, el însuși își dăduse seama de
adevărata semnificație simbolică a evenimentelor onirice, înainte de a se discuta cu
el problema copiilor pe care le fac extratereștrii în încercarea de a-și atinge scopul
de a avea viață eternă, scop care mie mi se pare de-a dreptul pueril.

126
 MARIT - Multi Action Reactive Interferential Test

Unul dintre instrumentele utilizate pentru a înțelege natura fenomenului de

răpiri extraterestre constă în utilizarea unor teste psihologice proiective. Aceste
teste, pe lângă a demonstra rapid starea de sănătate mintală a subiecților examinați,
ne ajută, în timp real, să înțelegem dacă fenomenul abduction (răpiri extraterestre)
i-a atins în mod real pe subiecții examinați.
În acest domeniu, Bud Hopkins a desfășurat o muncă de pionier, utilizând
ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de TESTUL LUI HIRT. Acest test era
utilizat pentru copiii mici, de la doi ani în sus, cu care, bineînțeles, alte tehnici de
PNL nu ar fi putut fi aplicabile. Un test ca cel al lui Hirt, care este un test de tip
proiectiv, putea oferi niște rezultate interesante.
Testul original se baza pe un număr de cărți de joc care reprezentau toate
personajele din fantezia copilului – vrăjitoarea, Moș Crăciun, moartea, Batman, un
polițist, un EBE (Entitate Biologică Extraterestră), numit și Gri de către mass-
media. I se cerea copilului să spună cum se numesc toate figurile și, când se
ajungea la Gri, el dădea niște răspunsuri emblematice, de tipul:
Acesta este amicul meu care vine să se joace cu mine noaptea, trecând prin
perete cânt tu dormi, mamă...

127
 În acest punct puteam demara niște analize mai complexe, dar testul deja
oferise un răspuns pozitiv. Testul lui Hirt, chiar dacă este simplu, nu era aplicabil
în Italia, ci doar într-o zonă unde exista o cultură anglo-saxonă și după 1980, când
copiii englezi și americani știau cine este Batman și polițistul.
Deci, trebuia creat un nou test, cu caracteristici mai moderne și capabil să fie
manevrat, cu un oarecare succes, chiar și de culturi diferite de cea occidentalo-
americană.

VECHIUL TEST AL LUI HIRT

Testul lui Hirt este un test proiectiv, care
constă în a-i arăta copilului niște figuri,
cerându-i acestuia să le identifice.
Dacă subiectul a suferit răpiri extraterestre
identifică figura lui Gri cu expresii de tipul:
"Este cel care vine să mă ia noaptea,
când părinții mei dorm..."

128
 Ideea de bază a lui Hopkins, cea de a utiliza cărțile de joc, părea interesantă
și se putea încerca crearea unui joc interactiv cu copilul, care, astfel, nu ar fi avut
impresia că este interogat. În plus, în timpul efectuării jocului, s-ar fi putut aplica
copilului toate observațiile de tip PNL, obținându-se informații de tip inconștient,
cu siguranță foarte utile.
În timpul jocului cu testul, el ar tinde să micșoreze interacțiunea sa cu
adultul care conduce jocul și o mărește pe cea cu a obiectului jocului, lăsând să se
manifeste comportamentele inconștiente.

TESTUL ÎN FORMA SA ACTUALĂ

Testul, în forma sa actuală, este format din 24 de cărți de joc, împărțite în

trei subgrupuri.
Primul subgrup conține imagini, desenate fără prea multe detalii, personaje
care aparțin lumii jocului copiilor, dar aceste personaje nu sunt adaptabile tutor
culturilor de pe glob, dar au caracteristica de a fi atribuibile chipurilor unor
extratereștri, care, în cercetările mele sunt descrise de răpiți adulți adevărați.
Această particularitate face ca personajele din jocul de cărți să se confunde cu
personaje pe care copilul le-a văzut în realitate, dar nu percepute în mod conștient
ca reale. Dacă este vorba de vise sau fantezie, el va fi obligat să combine
personajele ciudate ale lumii fantastice cu alte personaje ciudate din lumea
răpirilor. Atât prima lume, cât și a doua, au un grad de înstrăinare față de cea pe
care copilul o recunoaște ca fiind realitate obiectivă, și el va tinde, după părerea
mea, să asocieze anumite aspecte somatice și comportamentale. În absența unui
test identikit cu extratereștri, copilul tinde mereu să-i spună mamei că a visat
îngerul, marea insectă sau spiridușul; o realitate trăită, dar tradusă sub forma unei
fantezii onirice.
Iată tabelul cu personajele primelor opt cărți:

Extraterestrul
Carte de joc corespondent Diferite caracteristici
Prințul și Prințesa Extratereștrii de tip Orange,cu Femela este desenată în plan
cinci degete, îmbrăcați cu o secund, așa cum apare în
uniformă mulată de culoarea descrierile răpiților,
albastru închis. sugerând o poziție de
subordonare față de mascul.
Becul Se referă la simbolul Ființei de Simbolul Ființei de Lumină
Lumină (Lux) este figura extraterestră cea
mai apropiată de simbologia

129
 arhetipică a luminii în sine,
iar singurele lucruri
luminoase pe care copilul le
cunoaște sunt soarele și
becul.
Spiridușul Este vorba despre A fost desenat cu aceleași
transfigurarea Griului clasic. mâini, cu patru degete lungi
Floarea pe care o ține și noduroase, și cu privirea
spiridușul în mână va revoca tipică, descrisă de răpiții
bagheta luminoasă cu care adulți adevărați.
acesta aplică electroșocuri.
Dinozaurul Reprezintă clasica asociere cu Desenul evidențiază unghiul
extraterestrul Sauroid. posterior al membrelor
inferioare și atitudinea
agresivă.
Doctorul Reprezintă stereotipul ființei Desenul evidențiază
blonde, îmbrăcată cu o cămașă numărul degetelor, care sunt
albă, fără femele. șase, scoțând în evidență
părul lung și haina largă.
Albina Vrea să amintească de Intenționat nu este
extratereștrii insectoizi, accentuată forma insectoidă,
descriși uneori de către răpiți pentru a evita legături prea
semănând cu călugărița. puternice cu realitatea
extraterestră.
Magul Este prezentată fie ca o Magul amintește chiar și de
imagine bidimensională forma ascuțită a craniului a
produsă de extratereștri, fie în anumitor ființe descrise în
povești cu puternice literatură și are și o baghetă
transliterații a realității magică, care, în realitatea,
obiective și-l poate evoca și pe mimează instrumentul
extraterestrul clerical, care are cu care Griul aplică șocuri
o protuberanță sub bărbie în electrice răpiților. Barba și
formă de pseudo-barbă. omoplații pronunțați au fost
eliminate din desen pentru a
nu complica desenul și
pentru a nu complica
asemănarea cu amintirea
arhetipurilor fundamentale.
Broasca Evocă figura asistentului Desenul evocă forma
Sauroidului, care este mai mic degetelor, cu vârfurile
de statură, cu pielea cleioasă și rotunjite și amintește de
semitransparentă. Hainele sale senzația arhetipică a cleiului
seamănă cu cele ale militarilor rece și translucid pe care îl
germani din vremea ultimului are broasca.
conflict mondial

130
 DESENELE SELECTATE

Desenele selectate, după o lungă perioadă de gândire, au fost realizate prin

colaborarea lui Alfredo Winter (Gruppo StarGate Toscana) și pot fi încă
îmbunătățite, dar acum deja prezintă niște personaje care sunt prezente în fantezia
copilului, care au puternice legături cu niște personaje reale care apar în
experiențele de răpiri extraterestre.
De fapt, testul este echipat cu mai multe pasaje care trebuie prezentate într-o
ordine cronologică exactă și se dorește crearea unor relații între diferitele grupe de
cărți, astfel încât să se creeze ansambluri mixte de personaje.
Scopul este acela de a verifica dacă inconștientul copilului asociază cărțile în
ansambluri de genul "buni" și "răi", "înalți" și " scunzi", "cu miros" și "fără miros",
iar la sfârșit se verifică dacă în diferitele ansambluri intră personajele fanteziei
împreună cu cei dintr-o realitate ascunsă între pliurile Inconștientului. Deci, ne
așteptăm ca copilul să reacționeze, așezând Spiridușul împreună cu Gri (EBE),
Insectoidul împreună cu Albina, Suroidul împreună cu Dinozaurul și tot așa.
Dar asta nu este suficient.
Există o a doua serie de opt cărți, colorate în culorile testului lui Max
Lusher, în versiunea sa scurtă. Aceste culori, din punct de vedere arhetipic, ar
trebui să scoată la suprafață, sub controlul total al Inconștientului, anumite
caracteristici ale personajelor din seria precedentă.
Astfel, ne putem aștepta ca copilul să asocieze culoarea albastră cu
ansamblul care îl conține pe Doctor și pe Prinț, dar și culoarea verde este asociată
cu Sauroidul.
În realitate, i se va permite copilului să pună peste fiecare personaj până la
trei culori alese dintre cele opt menționate, în tentativa de a construi o hartă
caracterizantă a extraterestrului, așa cum acesta a fost perceput de Inconștientul
său.
De exemplu, dacă copilul alătură Prințului ca primă culoare albastrul, a doua
galbenul și a treia verdele, se va deduce că, în fantezia sa, Prințul este considerat
bun, pozitiv, activ și gânditor, cu niște caracteristici exacte, în funcție de ordinea în
care sunt alese culorile. În plus, dacă cărțile alese sunt trei, copilul este îndemnat să
așeze, după bunul plac, în spațiul crucii lui Pulver, adică una sus, una în centru și
una jos, pentru a verifica ce anume crede despre figura pe care trebuie să o descrie
în culori. Sus este sfera gândirii, în centru cea a propriului Eu și în jos este sfera
simțurilor.
Răspunsul copilului, care este cu totul inconștient, ne va spune ce crede în
realitate Inconștientul micului martor despre un personaj fantastic, dar și ce crede
despre un personaj văzut în realitate și uitat în pliurile Inconștientului.
131
 Răspunsurile cu privire la personajele fantastice vor folosi pentru a calibra
testul și pentru a verifica ce indice de credibilitate trebuie să i se atribuie
răspunsurilor cu privire la cărțile care îi reprezintă pe adevărații extratereștrii.
Deci, a fost creată o interacțiune reciprocă între ansamblurile de cărți - cele
care au culorile lui Lusher, cele din noul test de tipul HIRT și cele ale
reconstituirilor extratereștrilor văzuți în mod real de răpiții adulți în timpul
experiențelor de răpire extraterestră.
Aceste trei ansambluri vor fi corelate, prin intermediul intervenției
Inconștientului, prin intermediul unui mecanism de stimulare care îl va determina
pe copil să grupeze imaginile singulare, creând noi ansambluri caracterizate toate
de faptul că elementele aceluiași ansamblu trebuie să aibă o particularitate în
comun.
Să examinăm un caz concret: odată ce copilul a numit elementele setului de
cărți care conțin personajele fantastice și cele din matricea extraterestră, se va
continua cu a le împărți pe categorii și i se va spune, de exemplu, să așeze toate
personajele înalte într-o parte și pe cele scunde în cealaltă parte.
Dacă copilul a fost supus răpirilor, ne putem aștepta ca acesta să știe că cel
Gri (EBE) este pus în grupul cu cei mici, pe când la cei înalți îi va așeza pe cei
mamiferoformi, cu părul deschis la culoare.
Și în cazul subdiviziunii în buni și răi, răspunsuri asemănătoare, la fel ca în
cazul celor care miros frumos și cei care miros urât (în acest caz EBE și Sauroidul
ar trebui să fie în același grup).
Categorisirea efectuată astfel ca provoca un răspuns cu totul inconștient,
pentru că copilul nu va ști, la nivel conștient, că a fost răpit, dar Inconștientul său
va recunoaște prototipul extraterestru și în va descrie conform impresiile pe care
le-a avut în timpul răpirii.
Adultul care conduce jocul trebuie să urmeze toate instrucțiunile, pentru a
putea obține răspunsuri clare și corecte, pe cât este posibil.
Răspunsurile vor fi în trecute în schema atașată, care va fi singurul lucru
care va fi înmânat celui care se ocupă de caz.
În urma unui studiu atent al schemei se va decide dacă micuțul martor a fost
răpit de specii extraterestre sau nu.
Testul MARIT poate fi definit ca un test de Categorisire Indusă (C.I.),
prin intermediul căruia subiectul este forțat să folosească niște categorii, sau
ansambluri sistematice, în identificarea inconștientă a unor caracteristici ale
obiectelor aparținând ansamblurilor examinate.
Iată, pas cu pas, instrucțiunile pentru efectuarea testului și un facsimil a unei
fișe finale, completată corect și predată anchetatorului.

132
 MARIT - PROCEDURĂ PRACTICĂ ÎN 10 PAȘI

1. I se cere copilului supus testului să dea un nume tuturor personajelor,

animalele și lucrurile din primul set de cărți și se notează rezultatul în fișă
(Coloana 1).
2. I se cere copilului să dea nume personajelor din al treilea set de cărți, care
conțin identikiturile extratereștrilor. Apoi copilul este întrebat dacă i-a mai văzut
înainte (un personaj pe rând). Răspunsurile se notează în fișă (Coloana 2).
3. Se amestecă personajele celor două serii de cărți pe o masă, apoi i se cere
copilului să le grupeze în Buni, Răi și Indiferenți; împărțirea în categorii se
notează în fișă.
4. Se amestecă personajele și i se cere copilului să grupeze în Înalți, Scunzi
și Normali; se notează în fișă de subdiviziunile pe categorii.
5. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Parfumați,
Urât mirositori și Inodori; se notează subdiviziunile în fișă.
6. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Prieteni,
Dușmani și Nesiguri; se notează în fișă subdiviziunea în categorii și se compară
rezultatele cu cele de la pasul 3.
7. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Medici,
Asistenți și Străini; se notează rezultatele în fisă.
8. Se amestecă personajele și se grupează în Capabili să zboare, Incapabili
să zboare și Cei despre care nu se știe; se notează în fișă subdiviziunea.
9. I se cere copilului să atribuie una dintre cele opt culori fiecărei dintre cărți
din primul set (Coloana 9). Dacă copilul nu este convins de propria alegere va
putea să facă alte două alegeri, care vor trebui notate pe fișă în ordine cronologică,
atât rezultatul primei alegeri, cât și celelalte două ulterioare.
10. Se procedează la fel și cu al treilea set de cărți, cele cu identikiturile
extratereștrilor (Coloana 10). Dacă copilul nu este sigur de alegerea efectuată, va
putea face alte două alegeri, care trebuie notate în fișă în ordine cronologică, atât
rezultatul primei alegeri cât și celelalte două ulterioare.

SFATURI PENTRU CEL CARE COMPLETEAZĂ

Cel care completează fișa și efectuează testul trebuie să mențină un

comportament flexibil față de copilul examinat.
Testul trebuie să pară a fi un joc și copilul nu trebuie să fie forțat să-l facă,
împotriva voinței sale.
133
 Cel examinat poate efectua testul complet în mai multe ședințe, sau poate
face doar o parte din test, dar cel care observă copilul trebuie să știe să tragă niște
concluzii din atitudinile inconștiente ale copilului.
Se poate întâmpla ca copilul să nu mai dorească să facă testul și să schimbe
brusc discursul. Va fi datoria examinatorului să observe la ce etapă a testului s-a
manifestat această atitudine sau ce întrebare a provocat-o. Totul trebuie să fie un
joc, în care fantezia nu cere nicio verificare din partea părinților, față de realitatea
evenimentelor.
În unele cazuri, copilul tinde să evite să răspundă cum ar dori când se
vorbește despre realitate, pentru că înțelege în inima sa că părinții s-ar putea să nu-l
creadă.
Dar dacă este vorba despre povestiri fantastice, copilul nu trebuie să dea
explicații. Uneori poate spune că o anumită figură nu este fantastică și că el a
văzut-o în realitate - în acest caz copilul trebuie încurajat să povestească mai mult.
Și această reacție trebuie notată în spațiile libere sau pe niște foi suplimentare.

134
135
136
137
138
 ASPECTE GRAFO-MECANICE ÎN SCRISUL RĂPIȚILOR ITALIENI

Unda dintre armele aflate în posesia studiosului fenomenului legate de

interferențele extraterestre este grafoanaliza.
"Grafoanaliză" este un termen care a substituit termenul mai cunoscut de
"grafologie" (care înseamnă studiul scrisului ca mijloc de diagnosticare), pentru că
termenul grafologie li se părea unor cercetători prea puțin aulic. Despre grafologie
se vorbește în reviste cu substrat cultural, deci, termenul avea nevoie de un
restyling care să-i ofere o aparență de seriozitate și o materie care astăzi este
studiată și în facultate - există cursuri de specializare la Universitatea Spaienza din
Roma și la Universitatea Pesaro- Urbino ( http://www.grafologia.it/ ).
Primul care a introdus această metodă puternică de cercetarea în studiul
Interferențele Extraterestre, nu doar în Italia, ci, din câte se pare, și în restul lumii,
a fost chiar subsemnatul.
Analiza grafologică a unei persoane permite verificarea, cu un grad înalt de
autenticitate, a totalității aspectelor caracterului și raportului cu interiorul și
exteriorul propriului sine. În cuvinte mai simple, scrisul are legătură atât cu un
factor cultural, cât și cu un factor neurovegetativ care are ca executor mișcarea
mâinii celui care scrie.
Deci, pentru PNL (Programare Neurolingvistică) analiza grafologică ar fi o
specializare care aparține propriului domeniu.
( http://www.pugliabox.it/Lamacchia/Congresso/relazione.htm )
De fapt, cum am mai spus și în alte lucrări dedicate acestui subiect, mișcarea
corpului are primul motor în Inconștient. În timpul executării mișcării, pot
interveni și procese mascate și corective dictat de Subconștient, dar se pare că
acestea au o valență mai mică în actul final. Motivul pentru acest lucru constă în
viteza mai mare a Inconștientului în executarea acțiunilor (pentru că acesta
utilizează limbajul arhetipic, adică limbajul mașină al computerului-creier – n.a.)
comparativ cu Subconștientul, care, prin urmare, acționează cu întârziere în a
corecta, eventual, mișcarea pe care corpul a primit deja ordinul să o execute.
În plus, în timpul desfășurării probei grafice, subiectul se lasă să cadă mai
mult în natura instinctivă și abandonează inconștient atitudinile de mascare dictate
de Subconștient. Astfel, dacă înainte tindea să execute grafisme ținute sub control,
spre sfârșitul rândului sau a probei grafice slăbește controlul și se "lasă dus",
executând doar mișcările dictate de Inconștient.
Dacă la începutul studiilor mele eram interesat de analiza grafiei răpiților
doar pentru a identifica anumite probleme psihice, care mă puteau ajuta să stabilesc
dacă indicele de credibilitate a mărturiei lor, după aceea mi-am dat seama de faptul
că în grafia lor existau niște mici asemănări, care, în marea majoritate a cazurilor,
139
scăpau unei analize inițiale, dar, la o examinare mai atentă, păreau a fi comune la
mulți dintre aceștia.
Explicația ar putea fi banală - răpiții ar suferi cu toții de o tulburare psihică,
care se manifestă stimulând mâna care scrie să execute mereu aceleași forme
simbolico-grafice.
Însă, din păcate, erau absente toate celelalte aspecte care puteau fi corelate
cu o eventuală disfuncție psihică și subiecții păreau, în urma unei examinări
comportamentale atente, absolut normali.
Deci, în principiu, se putea presupune că acele grafisme ar fi fost proprii
"situației de răpit" și nu atribuibile unei boli sau unor disfuncții cerebrale mai mult
mau mai puțin congenitale.
Dacă aș fi reușit să calific acele simboluri grafice, studioșii fenomenului de
răpiri extraterestre ar fi avut la dispoziție un instrument de diagnosticare rapid în
plus pentru a stabili dacă subiectul examinat ar fi sau nu răpit cu adevărat; mai bine
spus, dacă a interacționat puternic cu o realitate extraterestră lumii noastre.

CRUCEA SPAȚIILOR LUI PULVER (1921)

În 1921, Pluver, studiind grafia anumitor copii, a observat că, dacă desenul
grafic, în ansamblul său, prezenta anumite caracteristici, era important să se
stabilească dacă aceste caracteristici se aflau la dreapta, la stânga, în sus sau în jos
față de punctul central luat ca punct de referință.
Pulver nu și-a dat seama la timpul respectiv, că această sugestie reprezenta
mai mult decât o simplă intuiție. De fapt, el spunea în practică că semnul grafic
este reprezentabil ca o imagine, care este creată de un simbol care există la origine,
construit la rândul său prin regulile arhetipurilor, care se află și mai sus.
Deci, Pulver, fără să-și dea seama, introducea punctul de vedere conform
căruia simbolul grafic trebuie observat ca o consecință a unui arhetip, și nu ca un
simplu desen:
( http://www.psicologi-psicoterapeuti.it/rubriche/nicoletti/nicoletti2.htm ),
( http://spazioinwind.libero.it/analisidellascrittura/_evolutiva/graf1.htm ).

140
 Dintr-un punct de vedere arhetipic, partea de sus și cea de jos ar fi asociate
cu senzațiile pe care le are cel care scrie despre partea de sus și despre cea de jos,
cer și pământ (sau mai bine spus subteran - n.a.).
Din acest motiv, partea de sus a scrisului arată modul de gândire iar partea
de jos modul de acțiune. Relațiile care există între zonele înalte și joase ale
scrisului vor indica dacă subiectul acționează fără să gândească, sau dacă gândește
fără să acționează, sau dacă gândește dar și pune în acțiune proiectele sale.
Programarea neurolingvistică, care utilizează dintotdeauna crucea spațiilor
lui Pulver, fără să realizeze acest lucru, identifică în mișcarea bulbilor oculari în
sus senzația bunului, divinului, pozitivului, pe când mișcare bulbilor oculari în jos
este asociat de senzația de tristețe, subteran, negativ, neplăcere și tot așa.
Este suficient să dăm un exemplu simplu și să ne gândim:
"Ah, ce minunată a fost ziua când am fost la munte!"
Sau:
"Iar am greșit acționând așa."
și se va observa imediat că bulbii oculari tind să se miște așa cum am afirmat
mai sus.
141
 Acum să examinăm linia arhetipică a timpului.
Pulver identifică trecutul în stânga celui care scrie și viitorul în dreapta, la
fel cum procedează și PNL-ul
( http://www.grafservice.it/public/GRAF_PNL_RAPP.html ); dacă i se cere unei
persoane să identifice pe o linie orizontală trei puncte care să reprezinte trecutul,
prezentul și viitorul, aceasta le va vedea, dacă este normal (adică dacă nu are
schimbate funcțiile lobului stâng cu cele ale lobului drept), poziționate în
următorul fel: în stânga va fi punctul care va reprezenta trecutul și în dreapta cel
care reprezintă viitorul.
Acest comportament este automat, pentru că limbajul arhetipic al creierului
nostru reprezintă trecutul pe stânga și viitorul pe dreapta, fără ca noi să fim
conștienți de acest lucru.
Unica cheie de lectură serioasă și incontestabilă a grafologiei moderne este
cea pe care doar ce am expus-o - restul sunt ornamente!
Prin urmare, scrisul poate fi utilizat ca observator al Inconștientului, acolo
unde se manifestă arhetipurile.
(http://www.alfapi.com/imbasciati/quale_inconscio.htm )
Ținând cont că există diferite școli de grafologie, care se identifică în tot atât
de multe "curente de gândire", în care semnul grafic este analizat ori într-un
context de formare culturală și de experiență de viață, sau invers, dând de-o parte
orice influență externă (cultură, istorie personală, mediu) trebuie spus și că pentru
scopurile mele, toate acestea erau doar niște aspecte secundare în cercetările mele.
De exemplu, Giuseppe Cosco, relaționează anumite semne grafice cu
posibilitatea de a fi sau nu hipnotizabili.
(http://guide.supereva.it/cgibin/sendurl.cgi?id_mg=626&banner=G.SB.CM.GRAF
OLOGIA&ug=/grafologia_e_test&pg=supereva&ud==http://www.geocities.com/
Athens/Atlantis/3592/grafologia/grafologia.htm )
Din munca sa apare un tablou extrem de interesant, dar cu totul deviat,
pentru că în acesta se sugerează că cel care este hipnotizat are semnele clasice ale
unei persoane cu un IQ foarte puțin prezent și incapabilă să dea dovadă de o
personalitate puternică, prezentând simbolismul grafic care atestă o sugestibilitate
ridicată.
Anterior am mai evidențiat că cele două curbe, cea a sugestibilității și cea a
capacității de a se lăsa hipnotizat, nu au nimic în comun în realitate, însă au o
direcție relativ opusă față de vârsta subiecților hipnotizați.
În această etapă devenea posibil să se poată verifica, cu un anumit grad de
siguranță, existența anumitor grafisme comune în scrisul răpiților italieni și să se
verifice dacă acele grafisme puteau fi corelate cu anumite situații trăite în mod
arhetipic de Inconștientul lor.

142
 ÎN INTERIORUL UNEI CONSTELAȚII GRAFICE FIECARE STEA
STRĂLUCEȘTE

Primul lucru pe care l-am observat împreună cu niște grafologi profesioniști,

care au lucrat cu mine cu ceva ani în urmă, a fost acela că, dacă unii dintre subiecții
examinați prezent un anumit tip de patologie, aceasta părea că se amplifică în
timpul experienței de răpire.
Această ipoteză de lucru, care nu a fost niciodată demonstrată complet, a
rămas neschimbată până în momentul de față și se bazează pe aprecierile pe care
am reușit să le facem comparând anumite scrieri ale răpiților de la etatea de
prepubertate cu cele de mai târziu. Se părea că acele persoane, după doisprezece
ani, suferiseră o modificare serioasă a anumitor stresuri, definibile ca latente, care
apăreau și în scrierile de la o etate mai tânără, dar se amplificau enorm după
anumite experiențe de abduction, atribuibile sferei sexuale, dacă ne-am putea
exprima astfel.
De exemplu, masculii își aminteau în hipnoză prelevarea de spermă sau
primul raport sexual exogamic, cu o creatură despre care nu se putea spune că era
terestră.
Ne aflam în fața a ceva ce se întâmplase, ceva ce producea o traumă, care
avea de-a face cu organele sexuale și era făcut contra voinței subiectului, care
fusese incapabil să se opună. Acesta, în interiorul său, interpretase în mod
inconștient această situație ca pe un fel de violență sexuală, care în realitate nu era
chiar așa.
Din acel moment, scrisul se modifica și subiectul își amplifica toate fobiile,
mărindu-și incertitudinile.
Neplăcerea devenea tot mai evidentă și nu tindea să dispară odată cu vârsta.
A trebuit să mă bazez pe puține informații, pentru că am abandonat acel tip de
cercetare, din cauza faptul că am părăsit CUN-ul (Centrul Ufologic Național),
pentru care o elaborasem, și acest lucru a creat un gol spațio-temporal care a fost
acoperit doar după mult timp.
Însă acele informații au reprezentat punctul de plecare pentru verificări
ulterioare atente și, după ce am examinat mulți campioni, am considerat că pot
identifica în scrisurile unor răpiți studiați de mine niște puncte extrem de
interesante, pe care am să le supun atenției cititorului.
Răpiții scriau total diferit unul față de altul, manifestând cu o mare forță la
nivel inconștient, care era adevăratul lor Eu. Niciunul dintre ei nu dădea dovadă că
ar avea un caracter slab, toți având o personalitate puternică, adesea caracterizată
de o spiritualitate săracă și cu semne de materialitate destul de evidente. Deci,
exact contrariul față de ceea ce ne-am fi așteptat de la o interpretare a fenomenului
bazată pe o filozofie de tipul new-age. Mă trezeam frecvent că am de-a face cu
143
persoane care iubeau banii și senzualitatea vieții, fără ca aceștia să considere că
sunt aleși de Dumnezeul tehnologic și cu atât mai puțin de a putea fi definiți ca
niște ființe superioare sau selectate de extratereștri.
Toți evidențiau o puternică presiune pe foaie, dând dovadă de o înclinație
destul de mare, uneori chiar exagerată, spre incapacitatea de a minți; niciunul
dintre ei nu era caracterizat de capacități mediatoare și niciunul dintre ei nu ar fi
putut să devină politician. Era vorba despre persoane independente, profund
convinse că există ceva dincolo de valorile care ne sunt prezentate când suntem
mici. Acest altceva se putea manifesta sub diferite forme, dar era o notă constantă
ideea că religiile, așa cum sunt ele prezentate, nu sunt tocmai un panaceu pentru
suflet.
Iată că apare astfel primul semn grafic interesant (unele dintre exemple au
fost preluate de pe site-ul
http://www.erbasacra.com/aree_tematiche/grafologia/approfondimenti.htm ):

Cercurile literei "o" deschise în partea stângă

După unii grafologi această constelație ar fi tipică celor care au simțul

religiozității și al misticismului, dar și tendința de a fi interesați de ezoterism,
sensul deschiderii fiind spre lucruri uitate, spre o identitate umană care trebuie
revăzută și care trebuie să se refacă nu în viitor, ci în trecut, de unde trebuie să se
recupereze experiențe umane uitate. Din interviuri reieșea, în marea majoritate a
cazurilor, o atitudine opusă Bisericii Catolice și catolicismului în general, chiar
dacă aveau deschideri spre creștinism.
În toate cazurile, persoana era mai dispusă să accepte o filozofie de viață,
cum ar fi budismul, decât seria de dogme și reguli mecanice dictate de un
catolicism care seamănă cu inchiziția și care astăzi este la modă în anumite zone
ale țării noastre.
Dar iată că apare un al doilea satelit:

Scrisul separat sau scrisul cu o falsă separare a literelor

144
 În general, literele care compun cuvintele sunt lipite una de cealaltă, fiind
dezlipite doar în cazul în care lipirea lor este imposibilă datorită modelului grafic:
de exemplu, este imposibil să lipești litera "t" de următoarea, pentru că linia
orizontală a literei "t", dacă este prezentă, îl obligă pe cel care scrie să ridice pixul
de pe foaie.
Scrisul în care în interiorul unui singur cuvânt mai multe litere sunt separate
unele de altele, indică o situație psihologică deosebită a celui care scrie. A porni de
la stânga spre dreapta în timp ce se scrie un cuvânt înseamnă a merge pe săgeata
timpului (cel puțin pentru civilizațiile care nu au origine arabico-orientală).
Partea centrală a grafiei reprezintă propriul Eu, "cum ne simțim cu noi
înșine", iar separarea dintre litere înseamnă că cel ce scrie, în timp ce desenează
litera, nu știe cine va fi în clipa următoare.
Cu alte cuvinte, cel care scrie cu litere separate, prezintă dificultăți cu privire
la propria identitate, în sensul că tinde încontinuu să înțeleagă cine este el în
realitate.
Un schizofrenic tinde să scrie cu litere separate, dar în grafia sa se poate
observa cu ușurință o serie de alți sateliți, care însă sunt total absenți în grafia
răpiților - un exemplu clasic este scrisul forțat (în care cel care scrie schimbă
mereu direcția pixului și presiunea pe foaie, chiar și când aceste acțiuni ies din
modelul grafic standard), acompaniat de sateliți cum ar fi scrisul confuz și prea
puțin lizibil, confuzie în spații, liniuțele de la litera "t" manifestându-se cu mari
variații în lungime, adesea fiind rotunjite sau alungite exagerat în sus.
Scrisul cu litere separate este în acord cu prezența în mintea răpitului a
memoriilor extraterestre, a memoriilor purtătorilor (carrier) și a entităților cum
sunt Sufletul, Spiritul și Mintea, care își manifestă încontinuu și voalat prezența,
așa cum am afirmat deja.
Răpiții, la întrebarea din test:
V-ați gândit vreodată că nu sunteți fii părinților voștri?
sau la întrebarea:
V-ați gândit vreodată că proveniți de pe altă planetă?
sau:
Aveți amintiri din vieți trecute?
răspund mereu afirmativ.

145
 În multe cazuri aceștia scriu cu o grafie denumită "scrisul cu o falsă separare
a literelor", care trebuie examinată cu ajutorul unei lentile de mărire, pentru a
evidenția separări mici și aproape insesizabile ale pixului între o literă și cealaltă în
interiorul aceluiași cuvânt.
Cei care scriu își dau seama în mod inconștient că scriu în acest fel și tind să
corecteze, intervenind cu o anumită frecvență pentru a introduce lipiri între litere,
chiar și acolo unde ar fi imposibil să existe o lipire între litere.
Unii scriu cu litere de tipar, pentru că astfel le este imposibil să lipească
literele între ele. Dintr-un punct de vedere grafologic, scrisul cu litere de tipar este
interpretat ca o dorință de a nu se arăta pe ei înșiși, prin utilizarea unui model
grafic comun, dar anonim, astfel încât să evite să fie recunoscuți pentru ceea ce
sunt în realitate.
Pentru cel care este deprins cu PNL-ul o grafie anonimă este la fel ca o
persoană care nu se mișcă niciodată și, din acest motiv, generează imediat ideea că
este un falsificator al propriei persoane - cineva care pare a fi nimeni, adică o
persoană care nu-i inspiră încredere interlocutorului.
Dacă acesta ar fi cazul unui răpit, el nu ar simți nevoia, chiar și când scrie cu
litere de tipar, să lipească ulterior, cu forța, literele în interiorul cuvântului,
inventând moduri noi și absurde. Dacă cel care scrie simte nevoia să lege litere cu
forța, acest lucru poate indica o neplăcere în a le dezlipi - în realitate, cel care scrie
cu litere separate nu știe cine este și uneori manifestă incapacitatea de a-și cunoaște
adevărata natură.
Mulți răpiți, înainte de ședințele de hipnoză, cred că sunt până și
extratereștri, pe când apoi, la finalul ședințelor de hipnoză, își dau seama foarte
bine că sunt umani, redobândindu-și astfel adevărata lor identitate.
Iată un al treilea satelit:

Alungirile inferioare suprapuse peste alungirile superioare ale liniei de

dedesubt

146
 Chiar dacă este mai rar, acest satelit prevede că se scrie astfel încât cele două
linii să se suprapună una cu cealaltă, făcând astfel lectura mai dificilă.
Dintr-un punct de vedere grafic asta înseamnă prezența unei mari neplăceri,
a cărei cauză poate fi atribuită confuziei între "a face" și "a gândi" sau mai bine
spus între "a fi gândit ceva și a fi făcut acel lucru".
Cel care scrie nu pare a fi capabil la nivel conștient să decidă dacă ceea ce el
crede că a fost un vis a fost cu adevărat așa și nu știe dacă doar s-a gândit sau dacă
a și făcut, sau dacă doar a gândit (adică a visat) acțiunile pe care crede că le-a
îndeplinit în timpul unei experiențe de abduction.
O astfel de indecizie este în acord cu experiența de răpire, în care
inconștientul știe ce s-a întâmplat în realitate, pe când subconștientul doar suspectă
că s-a întâmplat ceva, dar nu poate media semnalele emise de inconștient, pentru că
acestea în condiții normale nu sunt accesibile pentru conștient.

Satelitul extraterestru:

Scrisul specular (în oglindă - n.t.)

(http://xoomer.virgilio.it/pwvbo/speculare.htm )

Marea majoritate a răpiților este capabilă să scrie în mod specular, la fel cum
făcea și Leonardo da Vinci, sau să scrie de la dreapta la stânga cu literele desenate
invers, astfel încât să fie folosită o oglindă pentru a citi în mod tradițional scrisul.

147
 Această caracteristică interesantă nu este legată de disfuncțiile subiecților
examinați și nici de proasta funcționare a legăturilor dintre lobul drept și cel stâng
ale creierului.
De fapt, testul Stroop, care este utilizat tocmai pentru evidențierea acestor
proaste funcționări bio-organice, este trecut cu mare ușurință de toți răpiții, inclusiv
de către stângaci.
Însă, în cazurile pe care le-am analizat, am observat un anumit procent de
stângăcie latentă. Stângaciul latent devenea cu timpul ambidextru, pentru că
stângaciul oricum era forțat la vârsta școlară, de către profesori de un anumit tip și
dintr-o anumită generație, să-și folosească mâna dreaptă. În ziua de astăzi, când
stângaciul nu mai este corectat cu forța, se observă o intensificare a acestei
trăsături comparativ cu trecutul, cu toate că acesta era prezintă și în trecut la același
nivel procentual, acesta fiind evidențiată odată eliminată mascarea impusă de o
societate învechită și ignorantă, în care utilizarea mâinii stângi era atribuită unei
relații de rudenie cu diavolul.
Ce crede grafologia despre scrisul specular?
După unele studii, Leonardo da Vinci prezintă una dintre caracteristicile
dislexiei, adică aceea de a considera cuvântul ca un "ansamblu", o "figură", pe care
el o reprezenta în manieră speculară, cu o inversiune a spațiului grafic, dar cu un
gest natural din punct de vedere fiziologic pentru un stângaci. Studiul și
angajamentul - cum demonstrează Leonardo - (și reabilitarea fonologică necesară)
alină minimizarea deranjului dislexic, ținând cont că nu doar Leonardo da Vinci
era dislexic, ci și Thomas Edison, Albert Einstein, Winston Churchill și Walt
Disney erau la fel.
Însă eu cred că această trăsătură trebuie să fie interpretată cu totul diferit.
Testul Stroop (http://faculty.washington.edu/chudler/words.html) evidențiază că
lobul drept recunoaște cuvintele, pe când culorile sunt recunoscute de cel stâng.
Dacă răpiții ar vedea scrisul ca pe un desen, nu ar fi capabili să înfrunte cu succes
testul în care li se cere să pronunțe numele culorii cu care sunt subliniate
caracterele unui cuvânt care indică o culoare cu totul diferită față de cea cu care
sunt scrise literele componente. I se cere subiectului care face testul să observe o
culoare "verde" scrisă, de exemplu, în culoarea "albastru", pronunțând cu voce tare
"albastru" - un dislexic ar spune "verde" sau nu ar ști ce să spună.
Prezența în mintea răpiților a unei zone de memorie cu acces negat, care
poate fi accesată prin aplicarea unor metode hipnotice, scoate la iveală conținuturi
cu experiențele unor vieți extraterestre. Din acestea se deduce că o anumită
populație extraterestră ar fi așezat mintea unui membru de-al lor, amintirile și
experiențele sale, în creierul răpitului, exact în zona cu acces negat.
În acea parte a creierului există capacitatea de a scrie într-o grafie care se
execută de la dreapta spre stânga, și când, din întâmplare, se deschide acea zonă
148
din creier, răpitul devine capabil să scrie de la dreapta spre stânga, pe când
conștiința sa menține activă ideea scrisului executat de la stânga spre dreapta.
De aici rezultă o tentativă de mediere care schimbă total execuția scrierii în
sine și, în cazul în care nu este vorba despre un scris extraterestru, ci de cel
obișnuit, creierul răpitului îl reinterpretează în mod specular.

Satelitul timpului în care trăim:

Îngroșările de al doilea tip

Cu acest nume sunt indicate micile zone în care cerneala devine mai groasă,
zone care se află în partea de sus a tuturor buclelor prezente. Este vorba de un
punct în care cel care scrie, atunci când trasează bucla, s-a oprit ceva mai mult.
Oprirea stiloului lasă mai multă cerneală în acel punct, care va apărea ca un punct
ușor mai îngroșat.
Principalii grafologi italieni sunt de acord în a defini această îngroșare ca
fiind "de al doilea tip" și o atribuie înclinației către stres emotiv (care produce
nervozitate - n.a.). Cel care este stresat, sau cel puțin este predispus la nervozitate,
prezintă în grafia sa acest tip de semn.
Este vorba despre un semnal care nu este neapărat definitoriu, pentru că în
ultimii ani, grafiile pe care le-am analizat prezentau acest tip de satelit într-un
procent destul de ridicat; în mod evident, eufemistic vorbind, acest lucru se
datorează și ritmului agitat a vieții moderne, dar probabil că indică și o neplăcere
mai amplă la nivel interior, de tip social sau de fond.
Dintr-un punct de vedere gestual, cel care face o buclă sau care trasează
partea superioară a literei "l", întorcându-se înapoi în spațiu, deci, din punct de
vedere arhetipic, și în timp, se blochează, ca și când nu ar dori să privească înapoi,
ca și când cineva i-ar spune că înapoi nu are voie să se întoarcă, ca și când s-ar
gândi:
"De-acum trecutul s-a dus și eu nu am timp să reflect asupra lui."
Acest tip de subiect nu vrea să se întoarcă în trecut pentru asta îi produce
nervozitate.
În cazul grafiilor răpiților nu este exclus ca această caracteristică să
izvorască din două motive contrastante.
Primul constă în faptul că în interiorul lor ceva îi împinge să cerceteze ce s-a
întâmplat în realitate în timpul răpirilor, care au rămas nerezolvate la nivel
conștient, iar al doilea motiv constă în dorința de a fugi de însăși ideea că răpirile
fac parte din trecutul său.

149
 TRANSFER SAU CONTRATRANSFER

Această parte este scrisă pentru cei care vor să se ocupe cu practica hipnotică
aplicată pentru studiul fenomenelor de răpire (Interferențe Extraterestre).
În anii în care am înfruntat studiul potențialului metodei hipnotice, am
întâlnit multe persoane care practicau hipnoterapia, sub diverse forme.
După ce am citit multe opere despre acest subiect și după ce am făcut o
ucenicie practică lângă Dr. Moretti, la Genova, am lucrat și la Roma, în aceeași
echipă cu Dr. Sferrazza. Dacă prima carte despre hipnoză am citit-o aproximativ cu
40 de ani în urmă, iar trecerea de la teorie la practică nu a fost tocmai ușoară.
Hipnoza aplicată în domeniul Interferențelor Extraterestre este mai
complicată, pentru că, pe de o parte, hipnologul trebuie să țină sub control, în timp
real, mulți factori, pe când, pe de altă parte, este simplificată de faptul că răpiții
povestesc cu toții același lucru. Acest ultim aspect facilitează, de la un anumit
punct, formularea întrebărilor care să-i fie adresate răpitului hipnotizat; acest lucru,
pe de o parte evită influențarea răspunsurilor și, pe de altă parte, permite
construirea unui set de întrebări care sunt mereu aceleași, care sunt formulate de
fiecare dată în același fel.
A utiliza hipnoza doar pe răpiți reprezintă un avantaj notabil pentru cei care
nu sunt familiarizați cu toată teoria despre hipnoză și cu toate sindroamele psihice
care caracterizează sistemul perceptiv uman.
Odată ce hipnologul cunoaște sindromul de abduction, acesta ar trebui, în
principiu, să îi fie suficient, dar, din păcate, nu este așa!
În ceea ce privește dificultățile pe care le-ar putea întâmpina terapeutul,
trebuie să atrag atenția asupra caracterului multidisciplinar al acestei activități.
Un hipnolog normal, sau un psiholog, sau un medic oarecare, nu sunt
capabili să obțină date valide de la răpiții hipnotizați, pentru că, de obicei, nu știu
nimic despre problema ufologică și este dificil să încerci să pregătești în acest sens,
în doar câteva ore, persoane care au o cultură medico-științifică. În realitate, este
nevoie de mulți ani pentru a cunoaște complicatele implicații sociale, politice,
militare și religioase care stau în spatele fenomenului OZN și a răpirilor
extraterestre.
Nu degeaba cel mai bun cercetător în acest domeniu este Bud Hopkins, care
este pictor, nu medic.
Acest lucru se întâmpla și cu John Mack, psihiatrul american, când își
examina răpiții - manifesta o atitudine de tipul filo-new-age, care nu ar fi trebuit să
apară în operele sale.

150
 Cu alte cuvinte, și cel mai bun psihiatru care nu este ufolog va ajunge să
conducă o hipnoză folosind metode vechi pentru un fenomen pe care știința nici
măcar nu l-a recunoscut ca fiind real.
Deci, dacă hipnozele sunt conduse de experți în câmpul ufologic, pot exista
erori tehnice în formularea întrebărilor, dar nu erori substanțiale, pe când acesta
este un risc real pentru hipnologii care nu sunt ufologi.
De exemplu, ufologul ar putea să-i spună subiectului hipnotizat următoarea
întrebare, care nu este formulată corect:
"Câte degete are la mâini extraterestrul pe care-l ai în față?"
Întrebarea este formulată în mod eronat pentru că astfel subiectul poate fi
influențat, care se va gândi că în fața sa se află neapărat un extraterestru.
Pe de altă parte, hipnologul care nu este ufolog nu s-ar gândi niciodată să-l
întrebe pe răpit despre câte degete vede, pentru că nu știe că, în funcție de răspuns,
se poate afla care rasă extraterestră, dintre cele multe implicate în fenomenul de
abduction, este implicată și, în consecință, se poate da o conotație exactă trăirii
evocate de subiectul hipnotizat.
Acest lucru l-a costat pe Dr. Moretti timp și energie, pentru că, atunci când
Valerio Lonzi (primul caz studiat de mine, cu mulți ani în urmă) era hipnotizat, Dr.
Moretti nu reușea să obțină nimic în afară de o lumină mare care îl lovise.
A fost nevoie de cinci sau șase ședințe de hipnoză pentru a-l debloca.
Deblocarea s-a produs când eu și Moretti am decis să facem împreună o ședință
hipnotică cu Lonzi. La primele hipnoze eu lipsisem și ei nu reușiseră să obțină
nimic, dar când am venit și eu și l-am hipnotizat pe Lonzi, Moretti m-a lăsat pe
mine la comanda operațiunilor și eu l-am întrebat pe Valerio, în timp ce vedea
această lumină, să-mi spună de unde provenea aceasta și cum se simțea când era
inundat de acea lumină, activând niște impresii corporale pe care eu le cunoșteam,
pentru că le citisem în cărțile lui Hopkins, dar pe care Moretti nu avea cum să le
cunoască. Deci, în acel caz și în cazurile care au urmat m-am folosit de hipnologi
profesioniști pentru a induce transele hipnotice, dar întrebările trebuia să le pună
ufologul, pentru că altfel nu se ajungea nicăieri.
După mulți ani, astăzi am înțeles un lucru foarte simplu - metodologia
hipnotică se învață imediat, dar, pentru a cunoaște istoria ufologiei sunt necesari
ani de zile. Astfel, era mai ușor ca un ufolog să învețe să utilizeze tehnicile
hipnotice, decât ca un hipnolog să devină ufolog.
Cel puțin aceasta era părerea mea la acel moment și poate că nu eram destul
de conștient de situația reală în care mă aflam.
Nu am învățat hipnoza de pe o zi pe alta, ci în cinci ani de antrenament, timp
în care am lucrat cu diferiți hipnologi, iar cu alții m-am confruntat la nivel teoretic.
De ce spun toate aceste lucruri în această lucrare?

151
 Pentru că, odată cu trecerea timpului, numărul persoanelor care îmi solicitau
ajutorul sau care mă consultau creștea și trebuia ca și alții să înceapă să lucreze în
mediul hipnotic.
Dar cine și unde?
În acea perioadă nu era nimeni, sau cel puțin așa mi se părea, care să-mi dea
o mână de ajutor.
Experții sectorului de hipnoză din Italia erau puțini, erau foarte scumpi și nu
dădeau doi bani pe ufologie.
Ufologul italian mediu avea un nivel cultural de liceu, cu mari tulburări de
personalitate și, poate și din acest motiv, el se dedica problemei ufologice, în
tentativa de a-și exorciza propriile incapacități cu privire la lumea reală, prin
intermediul construirii unei lumi fantastice, în care doar puțini puteau, cumva, să
creeze atât de mult căutata recunoaștere socială.
Deci, ufologii erau un clan de disperați, care, fiind refuzați de societate, își
construiseră una numai a lor.
Aceste persoane, cu grave probleme psihice, uneori latente, cum ar fi putut
ele să înfrunte dificultățile care pot apărea în timpul unei ședințe de hipnoză,
încercând să rezolve problemele existențiale ale unui răpit, când ele nu-și dădeau
seama de propriile probleme?
Situația era disperată, dar, când am plecat din Centrul Ufologic Național
(CUN), am avut mână liberă pentru a acționa și multe persoane au aflat de munca
pe care o făceam, întrebându-mă dacă îmi puteau da o mână de ajutor.
Astfel, de-a lungul timpului am ales câteva persoane care stăteau bine din
punct de vedere psihic. Persoane care știau bine cine sunt, având cunoștințe
specifice în câmpul PNL (Programare Neurolingvistică) și hipnoză ericksoniană;
unele dintre aceste persoane frecventaseră și școli de grafologie, pe lângă bagajul
cultural de tip interdisciplinar. Și în plus erau și ufologi.
Ei nu se cunoșteau între ei, din cauza unor probleme de tip privacy și
securitate. Frica că unul dintre ei ar putea fi recunoscut de serviciile secrete m-a
determinat să devin cu adevărat neîncrezător.
În orice caz, munca a pornit cu viteză - reușeam să ținem sub control mulți
răpiți, dându-le atenție într-un mod destul de satisfăcător.
Volumul de informații pe care l-am obținut a fost însemnat și la un nivel
bun, dar o problemă ne pândea la colțul străzii.
Observam că după o perioadă de timp tinerii mei hipnologi, dar și
profesioniștii, își schimbau starea de spirit. În câteva săptămâni au devenit instabili
mental și apoi se afundau într-o serie de crize mintale care duceau mereu la un
singur rezultat final, care pentru mine era tulburător - începeau să creadă că și ei
sunt răpiți!

152
 Acest lucru li se întâmpla și celor care nu practicau direct hipnoza, dar
urmăreau împreună cu mine unele cazuri.
Ce se întâmpla? Și mai ales de ce mie nu mi se întâmpla asta?
Răspunsul era banal și se afla exact în fața ochilor mei.
Hipnoza este o tehnică care funcționează pentru că există un raport profund
între hipnolog și răpit. Această relație, pe care Erickson o numește "raport", stă la
baza succesului hipnozei. Cu alte cuvinte, când se practică o hipnoză, hipnologul
pune în scenă o serie de situații care tind să stabilească cu subiectul examinat un
raport, pe cât se poate de profund, parcă creându-se o situație în care ar exista o
singură entitate prezentă și nu două.
Una dintre tehnicile care se folosesc de obicei în hipnoză este cea a imitației.
Imitația poate fi orală sau gestuală și consistă în a stabili un raport profund cu
subiectul examinat, doar imitând gesturile pe care acesta le face sau emițând
aceleași sunete pe care le emite el. Se stabilește astfel, la nivel inconștient, un fel
de metacomunicare, care bineînțeles că este gestionată doar la nivel inconștient,
dar care își are bazele în bagajul amintirilor din fragedă copilărie.
Se crede că sunetele percepute de făt în timpul gestației, dacă sunt reproduse
într-un fel sau altul, pot mări nivelul stării hipnotice.
Deci, a crede că se poate obține o hipnoză profundă fără instalarea raportului
este o himeră, așa cum afirmă unii psihiatri, care susțin că hipnologul, la nivel
emotiv, nu ar trebui să participe deloc la hipnoză.
Cel care gândește așa nu greșește cu totul și, ca de obicei, adevărul se află
undeva la mijloc. Ceea ce se poate întâmpla în hipnoză este faptul că subiectul
supus acestei terapii poate să-l perceapă pe hipnolog ca pe salvatorul său, cineva în
care poate avea încredere cu adevărat, cineva căruia i se poate confesa din adâncul
sufletului. Asta se întâmplă tocmai pentru că tehnica hipnotică cere acest lucru și
pentru că altfel hipnoza nu ar funcționa. Nimeni nu și-ar deschide inconștientul
unui străin și, pentru a obține rezultate bune de luat în seamă este necesară
doborârea barierei defensive a propriului Eu.
Deci, răpitul îi transferă toate așteptările sale hipnologului, care, dacă nu își
dă seama imediat, ajunge să fie înghițit de dorințele pacientului său, în tentativa de
a-l mulțumi. În plus, personalitatea răpiților este mereu foarte puternică și, dacă nu
suntem atenți, aceasta începe să o domine pe cea a hipnologului, care începe să-l
considere pe răpit ca fiind ceva special și superior. Acest lucru se numește Transfer
și poate pune în pericol relațiile dintre pacient și hipnolog. În acest punct
hipnologul trebuie să fie capabil să țină la distanță emotivitatea subiectului răpit și
nu trebui să-i permită acestuia să o descarce asupra lui.
Într-un anumit sens, trebuie menținut un joc al echilibrelor, pe care doar
hipnologul îl poate gestiona, pentru că răpitul este neștiutor, inconștient în mâinile
sale.
153
 Dacă subiectul nu este ghidat cu abilitate, personalitatea puternică a acestuia
tinde să o schimbe pe cea a hipnologului, supunând-o dorințelor sale.
Dar această constatate nu era suficientă. Mai era încă ceva.

Prin a se identifica cu problemele răpitului și prin a-i asculta cu atenție

trăirile la nivel hipnotic, hipnologul tindea să se identifice cu tragedia răpitul,
schimbându-și propriile idei, fără să-și dea seama.
Astfel, mă aflam în fața unor hipnologi care erau convinși că extratereștrii
erau buni, hipnologul spunându-i apoi răpitului să uite experiențele urâte retrăite și
să-și amintească doar lucrurile frumoase.
Răpitul se răzvrătea, pentru că i se cerea să renunțe la ideea sa despre răpire
și să o ia de bună pe cea a unui simplu terapeut.
Pacientul refuza tratamentul, pentru că era unul greșit și hipnologul își
pierdea credibilitatea de care avea nevoie pentru a duce mai departe raportul.
În situații și mai degradante și tragice, hipnologul se simțea de parcă
problemele răpitului erau ale sale și se identifica atât de mult cu trăirile acestuia,
încât ajungea să se creadă el însuși răpit - transferul și contratransferul erau
complete.
Răpitul și hipnologul ajungeau să creadă că sunt un tot unitar și, mai ales, în
interiorul hipnologului se năștea ideea, dictată de un proces de disonanță cognitivă,
că extratereștrii, dacă îl răpiseră, erau buni iar el era un ales.
Hipnologul era salvatorul răpitului, mai ales dacă era de sex opus, deci, și
cel care ar fi salvat întreaga umanitate, împotriva extratereștrilor răi. Procesul de a
vedea în mod dual evenimentele lua formă cu ușurință și, cum existau extratereștrii
buni, în mod obligatoriu existau și cei răi, iar sărmanul terapeut se afla exact la
mijloc, ca un colac de salvare între două lumi, cea a binelui și cea a răului.
Am asistat la situații în care cel care se ocupa cu astfel de lucruri, în Italia, la
nivel de hipnoză, construia o relație sentimentală cu răpitul său. Am văzut alți
experți că începeau să aibă atitudini paranoico-obsesive și impulsive, dar chiar și
comportamente sexuale bizare, utilizarea stupefiantelor, mania persecuției, etc.
Ca și când toate acestea nu ar fi fost suficiente, m-am trezit în fața unor
hipnologi care erau cu adevărat răpiți și care utilizau terapia pentru a-și rezolva
propriile probleme și nu pe cele ale pacientului.
Acești hpnologi profesioniști încercau să ascundă față de ceilalți această
problemă (dar care mie nu-mi scăpa), producând daune notabile asupra răpiților și
asupra lor înșiși.
Ultimul dintre acești domni este un american, care a venit de curând în Italia.
Se numește Derrel Sims și a anunțat public la o televiziune (RAI1) că cercetările

154
sale din domeniul hipnozei aplicate pe răpiți au pornit de la exigența de a înțelege
ce anume i se întâmpla lui însuși, pentru că și el, hipnologul, fusese răpit!
Consider că această declarație este extrem de gravă pentru deontologia unui
profesionist serios, pentru că, după părerea mea, nu poți opera în domeniul
hipnozei aplicată pe răpiți dacă tu însuți ai această problemă nerezolvată.
Consider că Sims nu este sincer cu el însuși, pentru că a recunoscut foarte
clar că s-a folosit de răpiți pentru a se vindeca pe sine însuși și acest lucru nu este
corect din punct de vedere tehnic, deoarece, cel care se află în mijlocul problemei
nu va reuși decât să distrugă mintea răpiților săi, influențându-și, printr-un puternic
contratransfer, toți pacienții.
Există astăzi un grup de psihologi italieni care se ocupă de abduction și care
sunt de părere că Sims își poate continua activitatea, aceștia considerându-se
onorați să colaboreze cu el, dar eu suspectez că aceștia nu sunt forte pregătiți dacă
sunt incapabili să înțeleagă o astfel de banalitate.
Morala fabulei ne învață că diferența dintre un psihoterapeut și un ufolog
care practică hipnoza ar trebui să constea în capacitatea de a recunoaște transferul
la care vor fi mereu supuși ambii subiecți; dintre ei doi, hipnologul ar trebui să
recunoască elementele fundamentale, atunci când acestea se prezintă în mod
evident.
Însă, se pare că nici ufologul-hipnolog și nici psihoterapeutul-hipnolog nu
sunt capabili să evite o astfel de capcană, poate pentru că trăirile care sunt
reevocate de răpiți au un conținut emoțional formidabil sau poate pentru că în ziua
de astăzi există prea puține persoane care știu să facă această muncă așa cum
trebuie.
Este suficient să dau un simplu exemplu explicativ - vă puteți imagina un
hipnolog răpit, care are în interiorul capului trei tipuri de interferențe extraterestre
(Luxul, Șase degete și o MEA, la alegere), care încearcă să-i explice răpitului
hipnotizat ce fac extratereștrii, în timp ce el este controlat de aceste trei forțe
extraterestre?
Acum, că și John Mack a afirmat înainte de a muri, pe RAI 3, că a fost răpit,
se înțelege de ce psihiatrul american, în atâția ani de cercetări, între interferențe
extraterestre adevărate și procese de transfer și contrataransfer, nu a reușit să
înțeleagă aproape nimic, dacă excludem lucrările de pionierat ale lui Bud Hopkins.

Note bibliografice:
Corso biennale di biopsicocibernetica Anno I - ARGOMENTO MONOTEMATICO
-“Transfert e controtransfert in psicoterapia e parapsicologia” di Felice Masi -
Laboratorio Interdisciplinare di Ricerca Biopsicocibernetica
http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/home.htm

155
 Sigmund Freud

TEHNICI PNL DE STUDIU ASUPRA FENOMENULUI ABDUCTION

APLICATE TEORIEI DE UNIVERS TETRAEDRIC

PREMISĂ

În timpul studiilor legate de așa-numita ufologia, am dat peste anumite

fenomene care m-au constrâns să revăd nu doar ideea de realitate obiectivă, ci și pe
cea de virtualitate obiectivă. Pe lângă acestea, aplicarea unor tehnici de Programare
Neurolingvistică și hipnoză regresivă m-au îndreptat spre formularea unei noi
teorii despre comportamentul uman, legată nu doar de mecanismul darwinian, ci și
de o viziune integrată asupra științei oficiale recunoscute și parafizică. Prin
termenul parafizică mă refer la ceva ce se află în partea opusă a fizicii și, din acest
motiv, este în contrast cu aceasta din urmă, dar tocmai pentru că se află în partea
opusă a acesteia, existând ca și contraparte.
Dacă există fizica, există și parafizica și dacă există un fenomen fizic, există
și contrariul acestuia, care este parafizic, din simplul motiv că, dacă există un
adevăr, trebuie să existe și o minciună, care, de altfel, nu este altceva decât
imaginea speculară a primei.
Motivația care m-a determinat să formulez o abordare nouă asupra realității
derivă din necesitatea de a înțelege până la capăt cât de valide ar putea fi tehnicile
hipnotice în studiul fenomenelor care au legătură cu răpirile extraterestre și cât de
adevărate erau reconstituirile pe care creierul răpiților le ofereau hipnologului,
parcă pe o tavă de argint.
Deci, existau două aspecte, unul tehnic și altul metodologic.
Primul dintre acestea consta în a determina dacă existau mașinării care ar fi
putut măsura în mod obiectiv gradul de adevăr pe care un răpit îl exprima în
hipnoză, în timpul relatărilor sale.

156
 Al doilea aspect era reprezentat de nevoia de a stabili un protocol
metodologic care, independent de prezența "măsurătorii", să permită obținerea
unor rezultate cu o anumită valoare.
"O anumită valoare" este o expresie care trebuie analizată în profunzime și
care înseamnă "ceva ce poate fi considerat real în interiorul unui câmp de
probabilitate" chiar dacă nu a fost scris în niciun tratat, nu a fost studiat de nimeni,
este incomod pentru poziția actuală a științei oficiale și este mai ales adevărat,
chiar dacă pare a fi cu totul incredibil.
A spune incredibil înseamnă necredibil și trebuie să se admită că ceva, de
exemplu un eveniment, poate fi cu totul incredibil, dar la fel de adevărat -
caracterul incredibil al unui eveniment nu este un bun criteriu pentru a afirma că
acest eveniment nu există.
Știința oficială pune la îndoială prezența OZN-urilor pe planeta noastră,
pentru că acest lucru i se pare bizar și incredibil, dacă se admite inexistența unui
model matematic capabil să descrie acel fenomen, dar, pe de altă parte, aceasta nu
are un model matematic nici pentru a descrie de ce un electron, la un moment dat,
încetează să se mai comporte ca o particulă, transformându-se în undă; și cu toate
acestea fizicienii cred în dualismul undă-particulă.
Este clar că modelul mental utilizat de fizicieni, dacă trebuie acceptat în
deplinătatea sa, trebuie să fie valid și pentru OZN-uri, dar nu este așa și asta
conduce la două concluzii: ori modelul care descrie electronii este greșit, ori OZN-
urile nu există.
Prin termenul "model" nu am în vedere doar algoritmul matematic, ci mă
refer și la modul de gândire și de a raționa al științei oficiale, care trebuie să poată
utiliza mereu aceleași modele, pentru că altfel lumea ar fi descriptibilă doar cu o
serie nelimitată de excepții și acest lucru ar putea conduce la concluzia că fizica nu
există în realitate.
Dar fizica există și în curând ne vom da seama că este absolut validă și va
continua să fie, chiar și după ce voi da o nouă definiție a Universului. Dar ce
legătură are Universul cu înțelegerea anumitor procese mentale care derivă din
sindromul de abduction?
În definitiv, eu eram interesat doar să înțeleg dacă răpiții, în hipnoză,
spuneau adevărul sau mințeau și pentru asta nu ar fi fost necesar să deranjez fizica.
Ba chiar era necesar, pentru că una dintre necesitățile de bază cu privire la
revizuire avea în vedere funcționarea creierului uman și raportul pe care acesta îl
are cu realitatea înconjurătoare. E ca și cum am spune că, dacă se studiază
mașinăria care face observațiile, în același timp trebuie să se arunce o privire și la
obiectele care sunt observate, pentru a fi siguri că mașinăria funcționează bine.
E ca și cum aș fotografia o frunză și apoi aș privi fotografia având în fața
mea originalul. Dacă fotografia este la fel ca originalul, asta înseamnă că aparatul
157
de fotografiat funcționează bine sau că eu și aparatul de fotografiat facem aceleași
erori, sau că eu, atunci când observ fotografia, comit o eroare care are un semn
opus față de eroarea pe care o comite aparatul de fotografiat, astfel încât să o
compenseze pe a mea?
În plus, dacă eu nu aș face nicio eroare în a observa direct frunza, aș avea
același răspuns pe care o obțin observând fotografia sa?
Acestea nu trebuie să vi se pară niște întrebări absurde, pentru că oamenii de
știință și le pun în fiecare zi, în general materialiștii fac asta pe toată durata vieții.
Este vorba de a aplica modelul mental à la Popper, care utilizează rațiunea
umană și, prin excludere, produce niște rezultate care ar trebui să furnizeze cheia
pentru descrierea Universului.
Ei bine, PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) se ocupă exact cu acest
lucru, doar cu acest lucru, exclusiv cu acest lucru.
Legea fundamentală a PNL-ului chiar afirmă că:

"HARTA NU ESTE TERITORIUL!"

Ce se are în vedere prin această expresie?

Se are în vedere că Teritoriul reprezintă realitatea exactă, pe care apoi o voi
defini ca fiind virtuală, dar pe care, pentru a simplifica, pentru moment o voi
identifica ca fiind reală.
Persoana care se află în Teritoriu extrage din acesta o impresie care s-ar
putea să nu fie cea corectă, pentru că, prin intermediul simțurilor sale, percepe
realitatea într-un mod cu totul fals și imprecis. Dacă îi cer acestei persoane să
deseneze realitatea, aceasta nu va putea să o deseneze, dar va trasa copia sa
personală, pe care o voi numi Hartă.
Harta, ca o hartă geografică sau o imagine holografică, va reprezenta
Teritoriul, dar nu va fi Teritoriul. Teritoriul nu poate fi modificat, pe când Harta
este absolut modificabilă, spune Programarea Neurolingvistică, este suficient să o
ștergi și să faci alta deasupra!
Deci, omul ar avea o viziune cu totul personală despre realitate, cea a unei
Hărți care se află pe undeva, în creierul său, unde o poate modifica, iar aceasta este
singura descoperire a PNL-ului. Aici începe și se termină toată Programarea
Neurolingvistică, în spatele ei nu mai există absolut nimic.
Dar trebuie să fac o precizare extrem de importantă, pentru că altfel se riscă
să nu se înțeleagă adevărata natură a Hărții.
În realitate, nu Harta este modificată, ci punctul de vedere pe care persoana
îl are, de fiecare dată, față de Hartă. Amintirea unui "Teritoriu" nu poate fi
modificată niciodată în structura sa fizică.

158
 Neuronii predispuși să examineze Harta sunt mereu aceiași și trebuie afirmat
că:
CREIRUL ESTE ECHIVALENTUL UNUI HARD-DISK PE CARE SE POATE
SCRIE DOAR O SINGURĂ DATĂ

Voi aprofunda și acest aspect, prea puțin cunoscut de către "peneliști" în

general, dar se poate înțelege că singura posibilitate de a modifica o amintire în
forma sa fizică constă în a alterarea răspunsului chimic al diferiților neuroni. Dar
acest lucru nu este posibil, deci, pentru a șterge sau a altera o amintire suntem
constrânși să intervenim, arzând neuronii, distrugând practic zona din creier
dedicată acelei amintiri, fără nicio posibilitate de a altera (a scrie altceva deasupra)
mesajul conținut de aceasta.
Dar atunci ce trebuie să se înțeleagă când PNL-ul susține că Harta poate fi
modificată?
Se înțelege că se adaugă pe Hartă informații care să permită, retrăind-o, o
interpretare cu totul diferită.
A adăuga date nu este același lucru cu a șterge sau modifica ceva ce s-a
achiziționat în mod definitiv. Ceea ce am afirmat este ușor de demonstrat, deoarece
creierul face încontinuu acest lucru.
Să luăm amintirea unui episod din viața noastră care are un anumit grad de
dramatism și să ne reamintim furia pe care am simțit-o, de exemplu, atunci când
am rămas închiși pe afară și a trebuit să chemăm pompierii, care au spart ușa
pentru a ne permite să intrăm în casă. Furia este un indicator al neputinței de a intra
în propria casă, cu toate lucrurile pe care le aveam de făcut...Exact atunci trebuia să
se întâmple!
Când povestim celorlalți acest episod, după douăzeci de ani, ne scapă și un
surâs și, în mod ciudat, concluzionăm spunând:
"Atunci nu râdeam deloc, dar a trecut mult timp și acum scena mi se pare
de-a dreptul comică."
Iată că am reușit să modificăm în mod inconștient Harta evenimentului, dar
modificarea, care ne permite să vedem același episod într-un mod cu totul pozitiv
față de prima dată, conține informații adăugate, pe care înainte nu le dețineam.
O informație importantă constă în a ști că acea treabă s-a terminat cu bine și
acest lucru ne permite să vedem evenimentul cu o mai mare seninătate.
Deci, nu Harta s-a modificat, ci o serie de experiențe de-ale noastre, la
rândul lor memorate într-o altă parte a creierului, care sunt utilizate pentru a citi
Harta. Din acest motiv, un eveniment, nu ne apare ca fiind mereu același de-a
lungul diferitelor reevocări pe care le facem de-a lungul vieții.
Atunci, înseamnă că experiențele, adică noile intrări de date, sunt necesare
pentru citirea Hărții, care în sine ar părea a fi lipsită de orice semnificație.
159
 În practică, "Harta" sunt datele, pe când experiențele reprezintă programul
utilizat pentru a le interpreta.
Programarea Neurolingvistică nu modifică amintirea (Harta), care nu poate
fi ștearsă, dar poate modifica înțelegerea acesteia, reușind să-i altereze semnificația
inițială.
Voi compara creierul uman cu un computer deoarece:

CREIERUL FUNCȚIONEAZĂ CA UN COMPUTER

Voi porni de la această ultimă observație, pentru că a cunoaște modul în care

funcționează creierul ne permite să-l facem să funcționeze corect. Prin asta vreau
să spun că, dacă PNL-ul, "modificând citirea Hărții", poate ajuta o persoană să se
vindece de atacuri de panică și de fobii inconștiente, aceasta poate și să recupereze
amintirea unui eveniment ufologic ascuns în pliurile vreunei zone de memorie și
să-i verifice corect gradul de autenticitate.

CREIRUL MECANIC

Ce este creierul uman și cum funcționează acesta încă nu știe nimeni.

Există multe teorii, dar este mai corect să le numim ipoteze, care susțin că
creierul uman este un fel de mașinărie capabilă să urmeze doar operații biologice,
ca un organ al corpului.
Dar mai sunt și alții care îmbogățesc această viziune pur mecanică, susținând
că rațiunea nu ar consista doar în capacitatea intrinsecă a unor procese mentale de
a-și face treaba, ci că ar fi și voința de a executa munca. Și unde s-ar afla această
voință?
Mulți răspund că s-ar afla chiar în creierul uman, într-o anumită zonă, care ar
reprezenta voința umană.
Alții vorbesc despre ceva ce s-ar afla în afara creierului, pe care o numesc
"Minte", susținând că creierul este o mașinărie care urmează ordinele "Minții",
ceva de genul operator și calculator.
Școlile de ezoterism consideră Mintea ca fiind ceva ce funcționează datorită
unei voințe superioare și exterioare creierului, pe când psihologii freudieni
consideră Mintea ca fiind o zonă specializată din creier.
Deci, există o mare confuzie în acest sens, dar să le luăm pe rând.
Principalele note bibliografice despre acest subiect, tratate cu abilitate de
către Astro Calisi, vă sunt prezentate și comentate pe scurt în continuare:
160
 GERALD EDELMAN
Principalul reprezentant al darwinism neural, concepție conform căreia
creierul s-ar dezvolta în urma interacțiunii organismului cu mediul înconjurător,
prin intermediul unui mecanism care amintește de selecția darwinistă.

DANIEL DENNET
Susținător înflăcărat al analogiei funcționale dintre creier și computer, tinde
să diminueze importanța conținuturilor subiective, punând accentul pe procesele
efective care se desfășoară în creier.

MARVIN MINSKY
Fiind considerat unul dintre părinții inteligenței artificiale, propune un
model de minte constituit dintr-un număr mare de "agenți" specializați care
cooperează între ei.

ANTONIO DAMASIO
Neurolog portughez care critică rațiunea atribuită alegerilor noastre.
Pornind de la observarea unor cazuri clinice, el propune un model conform căruia
emoțiile și sentimentele constituie un fel de drum abreviat în multe dintre
procesele decizionale ale omului.

THOMAS NAGEL
Filozof cunoscut mai ales pentru înțeleptul "Ce ai simți dacă ai fi un
liliac?"(1), în care el critică afirmațiile reducționiste de a readministra stările
mentale proceselor observabile în mod obiectiv în interiorul creierului.

JOHN ECCLES
Reprezentant modern al dualismului minte-corp, evidențiat și de mecanica
cuantică.

ROGER PENROSE
Pornind de la observația că anumite operațiuni îndeplinite de mintea umană
nu pot fi asociate cu computerizarea, el neagă orice posibilitate de a reproduce
capacitățile mentale prin intermediul unei procesări electronice. Mai emite și o
ipoteză despre posibilitatea de a explica fenomenele conștiente în interiorul unei
teorii care să unească relativitatea cu mecanica cuantică.

JOHN SEARLE

161
 Critică cu îndârjire modelul computerizat al minții umane, evidențiind
diferența substanțială care există între execuția mecanică a unor operații în baza
unui program (computer) și înțelegerea autentică a ceea ce se face (mintea umană).

RICHARD RORTY
Filozof provenit din domeniul analitic, critică noțiunea de ireductibilitate a
conștiinței, susținând că același concept de "minte" este destinat să dispară odată
cu progresul cunoașterii proceselor cerebrale concrete.

HILARY PUTNAM
După o adeziune inițială la funcționalism, s-a depărtat de acesta, ajungând
să recunoască o dimensiune autonomă a stărilor mentale.

PAUL CHURCHLAND
Unul dintre principalii susținători ai așa-numitului "materialism eliminativ",
conform căruia conținuturile și stările mentale sunt cu totul reductibile la sfera
fenomenelor fizice.
Churchland refuză modelul computerizat al minții, caracterizat de o
funcționare serială, propunând în schimb o paradigmă bazată pe conexionism (în
legătură cu rețelele neuronale), care reprezintă într-un mod mai adecvat felul în
care operează creierul (execuția mai multor operații în paralel).

JERRY FODOR
Se opune analogiei dintre minte și computer, propunând un model modular
al minții, conform căruia aceasta ar fi formată din module care acționează în mod
substanțial autonom, fără a fi influențate de starea generală a sistemului.

Iată că din această bibliografie interesantă apare ideea că pentru unii autori
între computer și creier nu ar exista o diferență prea mare. Mi-a fost imediat clar că
îmi este aproape imposibil să ies din acest impas. Puteam ieși doar dacă luam totul
de la capăt și mă foloseam de cei șaptesprezece ani de experiență pe care-i aveam
în domeniul hipnozei regresive și a programării neurolingvistice aplicată problemei
de răpiri extraterestre.

TEORIA SUPER SPINULUI SAU EXAMINAREA "TERITORIUL" DIN

PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ

162
 Teoria se naște din observația că există un pic de adevăr în toate teoriile
expuse mai sus și din convingerea că există o separație adevărată și proprie între
Minte și creier, mai profundă decât în orice teorie deja expusă, păstrând totuși
distanța față de viziunile new-age care sunt acum la modă.
Eu chiar cred că corpul uman, din care cu siguranță face parte și creierul,
este în realitate doar unul dintre cele patru părți componente ale omului și că acesta
este format dintr-un Corp, un Spirit, o Minte și un Suflet.
Aceste patru părți nu sunt nici abstracte și nici eterice, ci cu totul
descriptibile din punct de vedere matematic prin intermediul unor algoritme
potrivite.
Pe de altă parte, nu neg că anumite persoane care studiază ezoterismul
oriental m-au convins că multe aspecte pe care le voi descrie sunt în acord cu
modurile antice de a percepe omul, când rațiunea a învins percepția dictată de
senzații.
Ideea că există un Suflet și un Spirit, pe lângă o Minte, trebuie luată în
considerație, pentru că a nu ne da seama de existența acestor componente ar
conduce, în mod inevitabil, la o percepție greșită a Universului.
După cum am afirmat deja, trebuie să verificăm Teritoriul pentru a vedea
dacă Harta îl descrie într-un mod destul de realist. Teritoriul fiind format din
întregul Univers și Mintea umană fiind instrumentul prin care putem construi
Harta, mi se părea absurd să nu luăm în considerație Mintea, Spiritul și Sufletul
doar pentru că fizicienii materialiști spun că Sufletul nu există, pentru că nu poate
fi măsurat.
Și chiar un fizician independent a fost cel care a admis existența Sufletului,
într-un articol recent publicat pe Internet: "Minte și creier - o discuție științifică
care conduce la existența sufletului" (Marco Biagini, Dottore di Ricerca in Fisica
dello Stato Solido).
http://members.xoom.virgilio.it/fedeescienza/discusitnf

Biagini susține că:

"Legile fizicii stabilesc ce tipuri de procese au loc în realitatea fizică;
excluzând reacțiile nucleare și subnucleare, care sigur că nu au loc în creier,
singurele procese posibile sunt mișcarea particulelor și schimbul de energie între
particule (ciocnirea particulelor) și între particule și câmp electromagnetic (emisie
sau absorbție de fotoni). Singurele procese fizice sunt determinate de un operator
matematic numit 'Hamiltonian', care determină și care sunt singurele tipuri de
energie existente în realitatea fizică. În realitate, Hamiltonianul este constituit din
suma unor termini, fiecare dintre ei determinând un tip de energie, cum ar fi
energia cinetică a electronului sau energia fotonului. Pentru a avea alte procese
sau alte tipuri de energie este necesar să se adauge alți termeni Hamiltonianului,
163
alterând astfel ecuațiile fizicii și, ca și consecință, și toate soluțiile lor. În
concluzie, legile fizicii dezmint ipoteza bazată pe materialism, conform căreia
viața psihică este generată de procese cerebrale. Legile fizicii nu permit
explicarea, și nici justificarea, nici măcar în termeni de principiu sau concept,
existența vieții psihice, dar nici existența celei mai banale senzații. "
În articol, Biagini susține anumite lucrări, cu care eu nu sunt întru totul de
acord, apoi termină astfel:...
"Legile electrodinamicii cuantice pot deci să fie considerate principale
principiile care determină toate procesele moleculare și biologice. Ideea este că
astfel de principii furnizează, cel puțin în principiu, o explicație mecanică
consistentă tuturor proceselor moleculare și biologice, dar nu explică, nici măcar
în principiu, existența vieții psihice. Legile fizicii dezmint astfel ipoteza de bază a
materialismului, conform căruia viața psihică ar fi generată de procese biologice
sau cerebrale. Viața psihică (senzații, emoții, gânduri, etc.) depășește legile fizicii
și deci cauza existenței vieții psihice nu poate fi identificată cu creierul; viața
psihică cu siguranță a fost generată de o componentă care nu este fizică sau
biologică, ci poate supranaturală - spiritul sau sufletul. Deci, există două realități
diferite - realitatea fizică, sau Universul, care are în sine o structură matematică
(legile fizicii) care determină fiecare proces fizic, chimic și biologic; realitatea
psihică care depășește astfel de legi este, prin urmare, realitatea psihică care trece
dincolo de astfel de legi, trecând și de realitatea fizică."
Omul de știință nu știe să dea o explicație concludentă, dar știe că există cu
siguranță ceva ce pilotează, iar eu spun ceva ce reprezintă voința creativă și
gândirea creativă și care se manifestă prin intermediul unei activități cerebrale.
Ca să completez ceea ce s-a afirmat mai sus, în calitatea mea de profesor de
chimie organică, m-am întrebat adesea ce anume dă viață materiei nude și brute.
Mă întrebam, la fel cum fac și mulți dintre studenții mei, ce este în realitate viața.
La universitate nu există un răspuns la această întrebare, sau mai bine spus,
există o serie de discursuri faimoase din care se deduce imediat că nimeni nu a
înțeles nimic.
Când studiem evoluția corpului uman pornim de la particulele cele mai mici,
ca să ajungem apoi la sisteme extrem de complicate, pe care noi le numim
evoluate, dar adevărata cauză a evoluției îi scapă oricărei conotații.
Da, este adevărat că evoluționiștii susțin că este vorba despre evoluție, dar
aceștia ar trebui să știe că evoluția se pare că își asumă procese
contratermodinamice, ca să folosesc cuvintele Ilja Prigogine, care a primit premiul
Nobel în chimie pentru studiile sale asupra proceselor ireversibile.
Cu alte cuvinte, nu există nicio rațiune pentru care un corp fizic să se nască.
Moartea reprezintă un proces exotermic, care oricum nu este spontan, dar
nașterea cu certitudine nu este un proces spontan, pentru că este endotermic.
164
 Atunci de ce apare nașterea?
Când devine viu țesutul uman?
Când se unesc două celule? Înainte sau după începerea vieții?
Ce este începutul vieții? Ce este acel ceva care la un moment dat face
diferența?
O moleculă este o moleculă și cu asta basta - dar când devine vie?
Răspunsul meu, obținut și din analiza rezultatelor obținute de la răpiți în
hipnoză regresivă, este următorul: în afară de corp mai există și altceva, unde se
află informația vieții, care nu este altceva decât voința de a trăi - o esență
conștientă, care deci are conștiință de sine, care se sustrage măsurătorilor fizicului.
Acest ceva poate că are de-a face cu Sufletul lui Jung, Hilmann, Platon și
Plotin, pentru milenii ascunsă față de percepțiile lobului stâng al creierului nostru.
Teoria Super Spinului, despre care am vorbit deja, explică perfect existența
acestei entități și a altora care constituie corpul uman, cum ar fi Mintea și Spiritul,
și în plus ne permite să înțelegem și de ce fizica nu poate studia, prin Hamiltonienii
săi, niciuna dintre aceste trei părți, din simplul motiv că:

AXA CONȘTIINȚEI ESTE RELĂ, PE CÂND ALGORIMII SUNT VIRTUALI,

LA FEL CA ȘI LUCRURILE PE CARE ACEȘTIA LE DESCRIU, ADICĂ
SPAȚIUL, TIMPUL ȘI ENERGIA

REALITATE ȘI LIBER ARBITRU - TERITORIUL PROGRAMĂRII

NEUROLINGVISTICE

În mediile new-age se discută, astăzi la fel ca ieri, despre posibilitatea ca

Universul în care trăim să fie o mare mașinărie în care cineva ne-a introdus ca
pioni într-un joc tridimensional care se pare că este real, dar care în realitate nu
este altceva decât un mare joc video, în care jucătorul este Dumnezeu, iar noi
suntem niște pioni, inconștienți de ceea ce se întâmplă, dar dotați cu o anumită
libertate de acțiune.
Deci, Universul este o hologramă imensă cu totul virtuală, adică finită?
Există cu adevărat liberul arbitru?
Suntem într-un Univers cazual sau cauzal?
Există un raport adevărat între cauză și efect?
Legile fizicii există cu adevărat?

165
 După cum se poate observa, sunt multe întrebări și, dacă reușim să
răspundem măcar la o parte dintre acestea, vom ști cu siguranță mai multe despre
acea cutie mare, adică Universul care ne conține.
Se fac multe speculații în legătură cu aceste subiecte, dar nu mișcarea new-
age și-a pus pentru prima dată aceste întrebări, ci fizicienii, chiar și cei care fac
parte din ultima generație.
Atunci să ne întrebăm imediat dacă lucrurile care se întâmplă sunt
previzibile, dacă au fost deja prevăzute, sau sunt fructul unei întâmplări,
determinate de multiple variabile. Trebuie să ne punem această întrebare pentru a
ști dacă tot ceea ce facem este fructul voinței noastre sau e dictat de un program
universal în care noi suntem doar niște "spirite" care se mișcă datorită unor
subprograme infinite.
Două puncte care se întâlnesc în spațiu pot decide să facă și altfel chiar dacă
există niște legi fizice care descriu în detaliu legile mișcării?
Dacă există legi fizice precise pentru tot ce se mișcă în Universul nostru,
atunci nu există liberul arbitru, de exemplu, în ceea ce privește mișcarea noastră.
În realitate, ar exista legi precise și inviolabile și ele ar fi cele care ne
dirijează corpul în anumite direcții - voința noastră nu ar fi a "noastră", ci fructul
unei serii de reguli scrise dinainte, pe care noi am fi obligați să le respectăm în
fiecare clipă a existenței noastre.
Dacă ne îndrăgostim voința noastră decide asta sau o serie de reguli, de legi
fizice, care stabilesc de cine trebuie să ne îndrăgostim într-un anumit moment din
viața noastră?
Dar să ne întoarcem la simpla mișcare a două punct inutile în spațiu. Vom
vedea imediat că aceste două puncte sunt foarte utile pentru demonstrația noastră.
Există cel puțin trei tipuri de fizică, cu trei tipuri de legi, toate diferite, iar
astăzi, într-un moment istoric, când știința încearcă o unificare totală, par a fi un
pic prea multe.
Cele trei fizici, având trei tipuri diferite de legi, sunt caracterizate de filozofii
diferite, cu viziuni și înțelegeri diferite asupra întregului Univers.
1. Pentru fizica clasică Universul este descris de legi la fel de clasice - nu
există liber arbitru, pentru că mișcarea celor două puncte este descrisă de legile
mișcării, care ne vor spune cu exactitate, chiar și cu un milion de ani înainte că
acestea se vor întâlni într-un anumit loc și într-un anumit timp.
2. Pentru fizica cuantică lucrurile stau diferit. În realitate, în fizica cuantică
nu există un continuum energetic, ci o serie de "trepte" de energie. Pentru acest tip
de fizică în primul rând timpul nu există, în sensul că nu apare în formulele care
descriu ceea ce se întâmplă - tot ce se întâmplă se are loc în momentul zero.
Bineînțeles că formulele sunt diferite de cele ale fizicii clasice, dar aici liberul
arbitru este doar parțial obscurat, dar doar parțial, de faptul că nu se poate stabili
166
dacă un lucru se va întâmpla - ci se spune că există o probabilitate ca acesta să aibă
loc. Probabilitatea este exprimată de o curbă numită "curba lui Gauss", care are
forma unui clopot. Acolo unde curba este mai înaltă, există o probabilitate mai
mare ca un eveniment să se întâmple. Deci, chiar dacă știm că există cele două
puncte ale noastre și chiar dacă cunoaștem și energiile lor, nu putem să stabilim cu
exactitate legile mișcării. Poate că pentru fizica cuantică există un fel de liber
arbitru parțial?
3. Iar pentru fizica relativistă spațiul și timpul se modifică încontinuu,
fluctuând regulile care stabilesc modul în care se calculează rezultatele. Deci, dacă
cuiva punctele i s-ar părea deja unite în întâlnirea finală, pentru altcineva,
poziționat în alt loc, cele două puncte abia urmează să se întâlnească. Dar atunci,
evenimentul a avut loc sau nu?
Diversitatea acestor trei abordări constă în faptul că pentru prima, adică
fizica clasică, atât obiectul observat, cât și observatorul, sunt legați între ei în mod
invariabil în timp. În acest caz primul punct știe exact ce va face al doilea și
viceversa, și, dintr-un anumit punct de vedere, cele două puncte sunt
autoreferențiale - nu există liberul arbitru.
În al doilea caz, adică în fizica cuantică, primul punct, necunoscând timpul,
nu știe cu certitudine ce se va întâmpla cu celălalt punct - există un fel de liber
arbitru.
În al treilea caz, adică în fizica relativistă, este adevărat că primul punct îl
vede diferit (în mod relativ) pe cel de-al doilea, ca și când o lentilă distorsionantă
i-ar altera imaginea, dar primul punct știe acest lucru, știind și că nu trebuie să-i
dea dreptate fantasmei celui de-al doilea punct. În plus, primul punct cunoaște
perfect legile care reglează variabilitatea și inadecvarea observațiilor sale și, deci,
este capabil să prevadă ce îi rezervă viitorul - și în acest caz nu există liber arbitru.
Noile teorii cuantice prevăd că nu doar energia este cuantificată, ci și spațiul
și timpul sunt astfel. Pe cele trei axe care descriu Universul incertitudinea ar da
impresia că mărește posibilitatea de, cu toate că există legi fizice, a nu se reuși
cunoașterea rezultatul final al ecuațiilor și nu se poate să se susțină, cumva, că
acest lucru se întâmplă pentru că umanitate nu este legată de formule, dar aceasta
poate să discearnă, deci să manifeste propriul liber arbitru.
În mediul cuantic, de exemplu, se poate întâmpla ca în lumea particulelor
subatomice oricum să existe o probabilitate ca un fenomen să se întâmple, chiar
dacă nu există certitudine, există totuși o oarecare indicație, ca și când Universul ar
spune: "Poți face ceea ce vrei, dar te sfătuiesc să faci cum spun eu."
Dacă în fizica cuantică un microeveniment are aceste caracteristici, o
succesiune de microevenimente construiește un macroeveniment, a cărui
posibilitate de a se întâmpla ar putea fi diferită de zero. Se observă că legile fizicii
se pot schimba în funcție de ceea trebuie calculat.
167
 Fizica cuantică este cu siguranță foarte ciudată, dar este cu siguranță o
realitate, la fel cum este și fizica relativistă, însă, în timp ce prima stabilește că
între observator și obiectul observat există o influență activă, pentru a doua, între
observator și obiectul observat nu există interacțiune. Pentru fizica cuantică între
observator și obiectul observat există un fel de influență reciprocă - obiectul
observat știe când este controlat și, prin urmare, tinde să se comporte diferit față de
cum s-ar comporta dacă nu ar fi observat.
Este un aspect care pare a fi incredibil, dar, în fapt, este o realitate.
Deci ar exista o putere decizională cu privire la comportamentul care trebuie
asumat, atât din partea observatorului, cât și a obiectului observat?
Fizicienii cuantici de tip vechi susțin că acesta este rezultatul așa-numitului
Principiu de Incertitudine a lui Heisemberg, care stabilește că, dacă se cunoaște
viteza unui lucru, atunci nu i se cunoaște poziția și viceversa. Este o incertitudine a
dualismului undă-particulă, conform căruia materia are și o natură ondulatorie, dar
uneori se comportă ca și undă și uneori ca particulă adevărată, dintr-un motiv care
nu este cunoscut.
În realitate, cineva a început să suspecteze că observatorul însuși este cel
care decide, din proprie alegere, cum să se comporte - este ca și cum am spune că
observatorul este cel care interacționează cu Universul și decide, în mod
inconștient, dacă vrea să vadă obiectul observat sub formă de undă sau sub formă
de particulă. De aici ar deriva intervenția voinței observatorului în modificarea
Universului care îl înconjoară, pentru a crea ceea ce vrea, o realitate virtuală al
cărui constructor ar fi chiar el însuși. Acest lucru implică Conștiință de sine din
partea observatorului.
Fizicienii moderni numesc acest nou concept într-un mod foarte științific,
atribuindu-i numele de "parametru ascuns" - ceva ce leagă observatorul de obiectul
observat, într-un mod inseparabil, chiar și la o distanță infinită, astfel încât unul să
știe mereu ce face celălalt și să poată, nu neapărat să "decidă", cum să se comporte,
ci să fie determinat în mod fizic să se comporte într-un anumit fel.
Deci, diferența care există între fizicienii cuantici vechi și cei care aparțin
curentelor mai filo-new-age constă tocmai în următorul lucru - primii sunt
fundamental determiniști, iar ceilalți s-ar putea defini ca fiind holiști.

168
 CIUDĂȚENIILE FOTONILOR ȘI LIBERUL LOR ARBITRU

Atunci să analizăm mai profund anumite aspecte ale fizicii cuantice, pentru
că, dacă dorim să știm dacă avem sau nu liber arbitru, trebuie să facem acest efort.
În limbajul mecanicii cuantice se spune că în actul măsurării starea
"colapsează" în unele dintre multiplele potențiale "autocondiționate", dotate cu
"autovaloare" definită. "Autostările" sunt acele "stări" deosebite care există "în
mod obiectiv" în realitatea fizică. În schimb, celelalte "stări" sunt niște
"suprapuneri" de autostări și, ca atare, nu au corespondență obiectivă în realitatea
fizică, chiar dacă descriu perfect sistemul cuantic examinat.
În 1927 Heisenberg, prin al său "Principiu de Incertitudine" a afirmat și că
dacă măsurăm cu mare precizie poziția unei particule, vom avea o anumită
incertitudine în legătură cu viteza sa și viceversa, iar acest fapt se datorează
faptului că "autostarea" poziției nu reprezintă și "autostarea" vitezei, pentru că față
de autovalorile vitezei acesta se găsește într-o "stare de suprapoziționare".
Cu alte cuvinte, pe de o parte fizicienii holiști spuneau că observatorul era
capabil să influențeze fenomenul fizic (stare non-obiectivă), iar pe de altă parte
fizicienii cuantici clasici spuneau că obiectul observat exista așa cum era (stare
obiectivă), independent de existența observatorului.
De exemplu, se putea ști dacă un electron este o undă sau o particulă?
Iată interpretarea "de la Copenaghen":
"Este adevărat că realitatea cuantică există într-o stare indefinită și 'non-
obiectivă', dar nu din acest motiv este nevoie de un observator conștient - este
suficient să aibă loc o 'reacție termodinamică ireversibilă', pentru ca starea non-
obiectivă să devină o stare obiectivă - de exemplu, un electron, pentru a putea fi
recunoscut într-un revelator, trebuie să aibă o 'reacție termodinamică ireversibilă'
cu însăși revelatorul, și o astfel de reacție este suficientă pentru a-l revela în
'lumea obiectivă' a fizicii clasice, fără necesitatea unui subiect conștient care să-și
dea seama de acest lucru."
Cu aceste cuvinte se exprima cu câțiva ani în urmă fizicianul Fabrizio
Coppola într-o cartea de-a sa, cu titlul "Teorii asupra realității" și vroia să spună
că înainte de interacțiunea care îl va face pe obiectul observat să interacționeze
ireversibil cu observatorul, nu știm ce anume măsurăm, dar apoi obiectul observat
își definește natura, dar doar după măsurătoare sau după o interacțiune ireversibilă
(măsurătoarea este o interacțiune ireversibilă).
Dar vai! Recent, grupul lui R. Chiao, de la Universitatea din Berkeley, a
demonstrat că "prăbușirea funcției de undă" nu este neapărat un proces ireversibil,
aruncând cu picioarele în sus interpretarea pe care fizicienii de la Copenaghen au
inventat-o cu mulți ani înainte.
169
 LA VÂNĂTOARE DE VULPI CU FOTONII

Dacă se împușcă un grup de fotoni într-o țintă compusă dintr-o mască cu

două găuri mici, câțiva fotoni trec printr-o gaură și alții prin cealaltă gaură, dar
ceea ce se vede în spatele măștii, pe adevărata țintă, este o imagine de interferență,
care demonstrează că fotonii s-au comportat ca și unde, nu ca particule.
Nu-i rău! Asta înseamnă că fotonii sunt unde!
Însă, dacă se împușcă în țintă doar un foton, pe țintă iar se observă imaginea
de interferență, ca și când fotonul ar fi trecut prin ambele găuri în același timp.
Nu-i rău! În acest caz se spune că unda asociată fotonului are o anumită
probabilitate de a trece printr-o gaură dau prin cealaltă, deci, dacă fotonul este o
undă, și un singur foton va avea o probabilitate de 50% de a trece prin ambele
găuri.
Dar dacă fotonul este oprit, cu un revelator, înainte ca acesta să fi trecut prin
mască, acesta se prezintă ca o particulă.
Un lucru ciudat, dar și acesta este explicabil - revelatorul a interacționat
ireversibil cu fotonul, alterându-i imaginea reală.
Dar atunci de ce nu face asta și ținta poziționată în spatele măștii?
Pentru că fotonul a trecut prin mască, care a interacționat cu fotonul însuși,
făcând astfel încât să se comporte ca o undă?
170
 Deci, înainte de a trece prin mască, fotonul este o particulă și apoi o undă?
Bine! Să așezăm un revelator de fotoni în spatele măștii. Astfel, ar trebui să
revelăm fotonul ca undă și să vedem încă și imaginile de interferență.
De această dată fotonul traversează masca, dar se comportă ca particulă și nu
doar că nu creează imaginile de interferență, dar și trece doar printr-o singură
gaură, nu prin ambele - fotonul se pare că decide să se comporte ca o particulă dacă
se pune un revelator, dar dacă nu se pune un revelator se comportă ca o undă.
Dar nu numai! Dacă se așează revelatorul imediat în spatele găurii din
dreapta, fotonul va trece doar prin gaura din dreapta, dar, dacă se așează pe stânga,
fotonul va ști exact unde a fost mutat revelatorul și va trece prin gaura din stânga.
AJUTORRRRR! Fotonii îmi citesc mintea?
Nu, domnilor! "Cunoașterea unui sistem îi alterează acestuia starea fizică",
afirmă tot Coppola.
Deci, Universul ar fi o abstracție ce devine reală imediat ce este percepută,
dar, în funcție de ceea ce se dorește să se vadă, acesta se va manifesta exact în acel
fel și exact așa va deveni real.
Până la urmă, proverbul "Fiecare găsește ceea ce caută" ar fi o descriere
bună pentru ceea ce am afirmat până acum. Vrei să vezi un foton ca particulă? Ia
forma de cunoaștere pentru care acesta se va comporta astfel, dar dacă vrei să vezi
un electron ca și undă, schimbă-ți formele de cunoaștere.
Deci, în funcție de cunoașterea pe care tu o ai despre Univers, acesta îți va
apărea în mod diferit - interacțiunea dintre creier și restul reprezintă parametrul
ascuns al fizicienilor.
Deci, de acest parametru ascuns trebuie să se țină cont.
Iată de ce am decis să adaug o axă, cea a Conștiinței, la cele trei axe de
Spațiu, Timp și Energie, care caracterizează vechea Teorie a Super Spinului,
pentru a da naștere la altă teorie, mai modernă, în care omul este format din trei
componente specifice, despre care anticii deja amintiseră - Corpul fizic, Mintea,
Sufletul și Spiritul, dar de această dată bine definite din punct de vedere
geometric și deci, dacă doriți, definite și matematic determinabile.

CREIERUL UMAN CA ȘI SUPERCONDUCTOR

Să le luăm pe rând! Ceea ce pare a fi fundamental este cunoașterea

Universului, care nu se mai explică prin formulele fizice, ci prin intermediul unui
soi se Conștiință de Sine.
A fi conștient de un fenomen ți-ar permite să-l vezi cu proprii ochi, exact
cum ne spune Conștiința noastră. Putem avea impresia că un electron este o
171
particulă, dacă o căutăm ca atare, pentru că suntem convinși că acesta este o
particulă, dar dacă îl vedem și îl simțim ca undă, acesta ne va apărea ca undă.
Atunci am putea afirma că putem vedea un electron și ca un fluture - ar fi
suficient să fim convinși că este vorba despre un fluture, să proiectăm un
experiment care să evidențieze caracteristicile oportune și să fim liniștiți că
electronul și-ar asuma caracteristicile dorite.
Însă, a face această afirmație implică și să declarăm că nu electronul se
prezintă în mod diferit, ci mai degrabă cunoașterea noastră cu privire la electron,
care ne permite să-i evidențiem doar anumite aspecte, pe rând. Mergând mai
departe, s-ar putea afirma că mintea noastră este capabilă să relaționeze cu
Universul, modificându-i anumiți parametri, astfel încât să "construiască" aspectul
extern a ceea ce noi vrem să observăm și să descriem.
Deci, noi am fi constructorii parțiali ai realității noastre cotidiene.
O realitate preconstruită oricum ar exista și ar urma mereu un drum
energetic mai economic (o curbare minimă a spațio-timpului, după Rosen-Einstein
și fizica relativistă), dar noi am putea interacționa cu această realitate cu o energie
minimă, modificând-o după plăcere, numai dacă am fim capabili să intervenim
asupra parametrilor fizici care o caracterizează.
Astfel, ar apărea o explicație pentru unele aspecte ale realității, legate de
acele forțe, clasificate în mod eronat ca paranormale, care însă sunt doar relaționate
cu faimoșii parametri ascunși ai fizicii cuantice.
A ridica o carte fără să o atingi, a îndoi o lingură fără nicio interacțiune
aparentă, a avea forme de precogniție, ar fi manifestări ale alterării parametrilor de
energie joasă ai Universului care ne înconjoară.
Pentru a face asta creierul ar trebui să fie capabil să interacționeze cu
parametri fizici care descriu local Universul; adică ar trebui să fie un fel de senzor
(iar acest lucru a fost deja demonstrat - n.a.) capabil să acționeze ca un
superconductor biologic.

DAȚI-MI DOUĂ PUNCTE ȘI VOI ÎNĂLȚA UNIVERSUL

Să ne întoarcem acum la cele două puncte ale spațio-timpului, care se izbesc

unul de altul - izbirea este previzibilă într-o anumită măsură, doar dacă
observatorul nu intervine. Dacă observatorul intervine, o poate face într-un mod
"slab", doar prin simpla observare a fenomenului în sine, sau o poate face într-un
mod "puternic", dacă este capabil să altereze parametri Universului, care sunt
minimizați din punct de vedere termodinamic.

172
 Intervenind într-un mod slab îl alterează doar ușor și, în mod inconștient,
parametrii dau naștere Principiului de Incertitudine a lui Heisenberg și la tot ce este
descris cu termenii de probabilitate ca cele două puncte să se întâlnească; însă a
încerca modificarea puternică a caracteristicilor de energie minimă ale Universului
înseamnă a impune propria voință asupra faptului că evenimentul va avea sau nu
loc.
Deci, în acest context, exercitarea liberului arbitru ar fi posibil în mod fizic.
Două puncte care urmează să se întâlnească reprezintă pentru fizica cuantică
două autostări caracterizate de două autovalori exacte. Aceste două autovalori au
componente energetice, spațiale și temporale într-un Univers în care aceste mărimi
apar ca fiind cu totul cuantificabile. După ce s-au unit cele două puncte într-un
singur loc, este evident că acestea, în acel loc și în acel moment, trebuie să fi luat
aceleași autovalori.
Nu ar mai exista diferențierea între cele două puncte, pentru că acestea ar fi
caracterizate de autostări identice. Cele două puncte, care cu o clipă înainte erau
degenerate (se numesc degenerate două funcții de undă identice, dar care au valori
ale energiei potențiale diferite), ar fi, o clipă după aceea, unul și același lucru.
După ciocnire nu mai există urma faptului că înainte existau două puncte care urma
să se întâlnească. Evenimentul ar fi "devorat" întreaga sa istorie, modificând toți
parametrii relaționați cu timpuri și locuri.
Cu alte cuvinte, înainte ca evenimentul să aibă loc, realitatea era alta și a
modifica evenimentele înseamnă a modifica realitatea obiectivă.
Pe când cel care a asistat la eveniment din exterior își "amintește" că înainte
existau două puncte și că apoi unul dintre cele două a dispărut, iar pentru cele două
puncte nu există memoria a ceea ce erau înainte. Deci, realitatea obiectivă depinde
de punctul de observație, dar nu cum spune Einstein, adică din cauza unor
fenomene relativiste, ci datorită conștientizării diferite a fenomenului.
Experimentul ar putea fi realizat cu doi bozoni (particule subatomice caracterizate
de valori de spin inegale), care ar reprezenta cele două puncte ale experimentului.

CONȘTIINȚA PERCEPE ÎN MOD DIFERIT REALITATEA, ÎN FUNCȚIE

DE NIVELUL SĂU DE CUNOAȘTERE

După opinia unora, creierul nostru ar fi organul capabil să interacționeze cu

realitatea, trăind-o diferit, fie din cauza nivelului diferit de Conștiință pe care îl are
fiecare, fie alterându-i diferiții parametri.
Tehnica care ar trebui utilizată ar fi cea descrisă de maestrul Yogi Maharishi
Mahesh, care este indicată prin sigla MT (meditație transcendentală). Maharishi,
173
laureat în fizică, a propus primul intervenția Conștiinței ca parametru adițional și
necesar teoriei unificării forțelor, pe care fizicienii le caută de anii de zile.
Ca să fiu sincer, în acest sens au fost obținute multe rezultate repetabile și
măsurabile de școala Maharishi. Așa-numitul "efect Maharishi" este constituit
dintr-un grup de persoane care, aflându-se în meditație transcendentală, își
dirijează gândul într-o anumită direcție. Măsurătorile, de natură cu precădere
statistică, efectuate după meditații s-ar părea că indică modificări sensibile ale unor
parametri ai realității obiective.
După părerea lui Maharishi, creierul uman ar fi capabil să se opună
câmpurilor electromagnetice (și după părerea mea și gravitaționale - n.a.),
anulându-le unele efecte nefaste și ajutând ființa umană să trăiască în armonie cu
Cosmosul. O confirmare științifică în favoarea acestui concept a fost obținută în
niște experimente recente în care s-a verificat influența Conștiinței umane asupra
dispozitivelor fizice (experimente conduse de PEAR, Princeton Engineering
Anomalies Research, Scientific Studies of Consciousness-Related Physical
Phenomena).
Deci, nu trebuie să ne gândim că omul este capabil să-și construiască un
Univers doar pentru el, așa cum vrea el, ci că, conform acestei abordări, este
capabil să modifice local Universul în care se află, mai mult sau mai puțin,
proporțional cu cantitatea de efect Maharishi pe care este capabil să-l producă cu
creierul său, sau unind laolaltă mai multe creiere.
În realitate, efectul Maharishi pare a fi funcția pătratului numărului de minți
care participă la MT (meditație transcendentală).

SUPER SPINUL ÎN VERSIUNEA SA GENERALĂ

Acum câțiva ani m-am dedicat formulării unei ipoteze de muncă care
construiește, pe niște parametri noi, o fizică nouă. Se năștea astfel Teoria Super
Spinului (SSH). Într-o astfel de teorie, a cărei structură restrânsă inițială a fost
fructul colaborării cu inginerul Alfredo Magenta, fiind apoi revăzută de inginerul
Luciano Pederzoli, se susținea că Universul putea fi descris de trei descriptori
ortogonali între ei, care erau Spațiul, Timpul și Energia potențială.
În acest mediul, oricare punct din Univers putea fi descris de către un
operator matematic numit rotație.
În acel sistem triasic fiecare axă principală era subdivizată în trei axe
secundare, la rândul lor ortogonale între ele, care identificau trei direcții (trei
versori rotaționali - n.a.) - procedând astfel se obțineau trei dimensiuni spațiale, dar

174
și trei temporale și trei energetice. În acest Univers se definea un punct
caracterizându-l cu un singur operator matematic - operatorul rotație.
Operatorul rotație, ca și operatorii adunare, scădere, multiplicare și
diviziune, permitea definirea oricărui punct din Univers sub formă de câmp
magnetic, electric și gravitațional, unificând astfel forțele și fizicele actuale.
Cu alte cuvinte, se spunea că oricare punct al ansamblului de puncte care
constituie câmpul universal era caracterizat de o rotație, cu un vector propriu și un
versor (vectorul este lungimea săgeții, prin care fizica reprezintă mărimea efectului
vectorial, pe când versorul reprezintă direcția în care este îndreptată săgeata - n.a.).
Dacă un punct se rotea pe axa Energiei se manifesta ca masă aparentă, dacă se
rotea pe axa Spațiului se manifesta ca și câmp electric aparent și dacă se rotea de-a
lungul axei Timpului, se manifesta ca și câmp magnetic aparent (virtual aș fi
adăugat eu - n.a.).
Conservarea spinului și anumite legi de geometrie reglau totul. Deci, dacă un
punct din Univers nu se rotea, exista oricum, dar nu era vizibil - deci era
transparent, ca și când nu ar fi existat.
Deci, legea care regla Super Spinul era următoarea: dacă un operator
matematic acționează asupra a ceva (fizicienii cuantici ar fi spus: pe o funcție de
undă - n.a.) atunci acel punct din Univers este vizibil (și se prezintă sub formă de
câmpuri electrice, magnetice sau gravitaționale - n.a.), dar dacă punctul din
Univers nu se rotește, rămâne invizibil.
Se teoretizau astfel anumite ecuații care descriau Universul în toate detaliile
sale.
În anumite cazuri ipoteza a generat interesul fizicienilor și în altele a fost
considerată fructul unei nebunii totale!
Primele rezultate, care nu erau chiar descurajante, au produs neînțelegeri,
datorate mai ales problemelor de limbaj și neînțelegeri datorate, ca de obicei,
ignoranței celor care cunosc fizica, dar care nu-și cunosc propriile limite, au
condus la faptul ca teoria să fie parcată pe anumite site-uri de pe internet, în
așteptarea unor îmbunătățiri ulterioare.
În această perioadă m-am interesat tot mai activ de problema răpiților, adică
acele persoane care susțin că au fost răpite de către extratereștri.
Utilizarea tehnicilor de Programare Neurolingvistică și a hipnozei regresive
îmi permisese să evaluez în mod pozitiv fenomenul abduction, care, în aproximativ
șaptesprezece ani de studiu, s-a prezentat în fața ochilor mei ca fiind cu totul real!
Practicând hipnoza regresivă pe un număr de peste două sute de răpiți, mi-a
permis să observ că, în unele cazuri, se manifesta un proces de "separare de
esență".
Răpitul nu numai că avea personalități multiple, fie ele terestre sau
extraterestre, dar putea și să prezinte conștiința unor "ființe" cu totul diferite.
175
 În mod deosebit, aceste "esențe" nu erau familiarizate cu dimensiunea
temporală, se defineau ca fiind "matrice de puncte de lumină" sau spuneau că
"locuiesc între un timp și altul".
Din punct de vedere cuantic toate acestea aveau un sens.
Aceste "esențe" se autodefineau ca fiind "Suflete"!
Descrierea pe care o făceau aceste esențe ființelor umane erau mereu același
și, continuând experimentarea pe o durată lungă de timp, am ajuns la concluzia că
ființa umană era compusă din patru componente fundamentale: Corpul, Mintea,
Sufletul și Spiritul.
În plus, eram capabil să izolez componentele singulare ale unui răpit
hipnotizat și să interoghez o singură componentă pe rând. Dar nu numai. Eram
capabil și să hipnotizez doar acea componentă, degenerând-o din contextul total.
Îmi dădeam seama că mă aflu în fața unei descoperiri foarte importante.
Descoperisem adevărata natură umană? Poate că da!
Aceasta fiind o cercetare pluridisciplinară, m-am îndreptat spre istorie și
legendele antice.
Dar nu numai! Mi-am îndreptat atenția și spre cele care astăzi sunt
identificate ca fiind aspectele ezoterice ale Universului nostru.
Fizica clasică ar fi oripilată, din simplul motiv că luam în considerație ceea
ce spuneau vechii sumerieni, egiptenii, indienii din America sau celții. Toți aceștia
afirmau că ființa umană era formată din patru lucruri:
- Corpul, numit de egipteni Kha.
- Mintea, numită de egipteni Ka.
- Spiritul, numit de egipteni Akh.
- Sufletul, numit de egipteni Ba.

Dând de-o parte informațiile despre problema abduction, eram capabil să

construiesc o nouă ipoteză asupra structurii Universului, o ipoteză care, în mod
ciudat, era cea care deriva din ideea lui Maharishi, dar, ca totul să iasă așa cum
trebuie, Super Spinului trebuia să i se adauge o axă, exact cea a Conștiinței!
O astfel de axă se poziționa între celelalte trei axe deja existente, astfel încât
să construiască un adevărat tetraedru, în centrul căruia se afla originea Universului
și de unde porneau axele Spațiului, Timpului, Energiei și Conștiinței.
În realitate, axa Conștiinței a fost prevăzută de Super Spinul redus, pentru că
în acea lucrare se afirma că ființa primordială (Dumnezeu? - n.a.) a existat
dintotdeauna, dar, pentru că nu se rotea, se afla într-o stare în care nu era conștientă
de sine.
Dintr-o dată a început să se rotească (iată că Super Spinul începe să
funcționeze - n.a.) și a înțeles atunci că există, adică a devenit conștientă de sine,
dar nu se cunoștea încă pe sine.
176
 Rotația de-a lungul axei Conștiinței devine imediat rotație de-a lungul celor
trei axe, ale Spațiului, Timpului și Energiei, pentru a construi un Univers în care
ființa să se poată divide în toate formele posibile de rotație, în toate esențele sale,
astfel încât acestea, degenerate dintr-un punct de vedere cuantic, să poată să se
observe între ele și să cunoască pe sine.
Cu cât apărea o rotație pe axele Spațiului, Timpului și Energiei, cu atât
dispărea rotația de-a lungul axei Conștiinței. Ființa primordială se cunoștea pe sine,
dar pierdea progresiv propria Conștiință de sine, reevocând Principiul Incertitudinii
lui Heisemberg.
La final, ființa primordială, Universul, ar fi înțeles cu era făcută, dar în acel
moment nu ar fi mai avut Conștiință că există și s-ar fi stins, poate pentru a
redeveni, în mod ciclic, Conștientă că există, uitând cum era făcută (în realitate,
rotația se conservă mereu - n.a.)

PATRU ASPECTE ALE FIINȚEI

Dacă aruncăm o privire la acest Univers bazat pe patru axe, ne dăm seama
imediat că acestea divid Universul Super Spinului în patru zone, în care doar trei
axe au valoare. În realitate, există următoarele posibilități:

AXE CUNOAȘTERE DESCRIEREA ESENȚEI

ACTIVE TIPUL ESENȚEI LIPSĂ

S-T-E Corp fizic Conștiință Învelișul exterior, fără voință

S-T-C Spirit Spațiu Esență mortală, fără înțelegerea

spațiului
T-E-C Minte Energie Amintirea de sine, amintirea
experiențelor proprii
S-C-E Suflet Timp Eul ancestral imortal, care nu
cunoaște timpul.

Acest tabel descrie ceea ce afirmau egiptenii antici, vorbind despre Zeul
Thot, sau popoarele din nordul Europei, vorbind despre Odin (Votan).
Subdivizarea era în acord perfect cu fenomenologia răpirilor extraterestre,
unde corpuri fără voință coexistau cu alte entități, cum ar fi un Spirit, o Minte și, în
anumite cazuri, un Suflet.

177
 Datele care ieșeau la suprafață în hipnoză regresivă, conduceau la concluzii
precise cu privire la natura extratereștrilor și la jocul pe care aceștia îl desfășurau
pe planeta noastră.
Trecând peste aceste considerații, care nu trebuie tratate în această lucrare,
apărea o descriere a modul în care este făcută o ființă umană.
Am observat că răpiții hipnotizați, când reușeau să "intre în legătură" cu
"Sufletul" lor, deveneau tot mai conștienți de realitatea lor și acest lucru îi
conducea, la sfârșitul hipnozei, la un mod diferit de a se recunoaște, mai buni, mai
maturi și capabili să înțeleagă mai bine Universul care-i înconjura.
Toate acestea m-ar fi ajutat apoi să rezolv problema abduction, nu doar în
ceea ce privește înțelegerea fenomenului, ci și posibilitatea de a bloca în mod
definitiv fenomenul, într-un viitor apropiat.

Axa Cunoașterii este opusă Conștiinței, în mod distructiv. Astfel, cu cât

există mai multă rotație pe axele S-T-E cu atât există mai multă cunoaștere, dar
mai puțină Conștiință. La început Universul este doar Conștiință de sine, dar la
sfârșit este doar Cunoaștere de sine. Pentru teoria generală Super Spinului nu se
poate să aibă toată Conștiința și toată Cunoașterea împreună - în cel mai bun caz,
ori știe perfect că există și nu ști cum este făcută sau viceversa. Trebuie să se rețină
că axa Cunoașterii reprezintă nu doar suma vectorială a Timpului, Spațiului și
Energiei, dar și imaginea speculară a axei Conștiinței, confirmând aspectul
virtual al acestor trei componente ale Universului nostru!

178
 Dintr-un experiment condus pe zeci de persoane, în tentativa de a cunoaște
adevărul în legătură cu fenomenul răpirilor extraterestre, am descoperit "din
greșeală" anumiți parametri, care m-au făcut să cred cu tărie că Yogi Maharishi și
fizicienii hinduși au dreptate în a identifica Conștiința ca fiind parametrul ascuns
din fizica cuantică, și a identifica în mintea umană (nu în creier) domiciliul
Conștiinței, care este capabilă să interacționeze cu Universul, modificându-i
parametri, care la rândul lor alterează definitiv, în urma actelor de voință, legile
locale ale Universului.
Ideea pe care și-a făcut-o cel care scrie este aceea că, dacă este adevărat că
noi putem să modificăm parametri universali opunându-ne componentelor
vectoriale (virtuale) Spațiu, Timp și Energie, poate că nu suntem Dumnezeu, dar îi
semănăm foarte mult, pentru că am putea fi o mică parte din El.

Tabel comparativ cu principalele viziuni asupra omului furnizate de istoria

mondială și ezoterism. Concordanțele dintre tabelul prezentat mai sus și
Teoria Generală a Super Spinului sunt impresionante.

179
MAGIA, MAMA ȘTIINȚEI ȘI RELIGIEI – SPRE O NOUĂ ÎNȚELEGERE
A TERITORIULUI PROGRAMĂRII NEUROLINGVISTICE (PNL)

UN GRAFIC PENTRU A DESCRIE ÎNȚELEGEREA UNIVERSULUI ÎN

TIMP

Acum este la modă să se vorbească despre un nou mod de a vedea lucrurile,

care ar folosi la a înțelege în profunzime Universul care ne înconjoară.
Omul, de-a lungul evoluției sale, a modificat raportul său cu Universul,
văzut ca un ansamblu geometric în interiorul căruia el este plasat. Asta s-a
întâmplat pentru că omul nu a fost mereu capabil să înțeleagă sau, mai bine spus,
starea de înțelegere a lucrurilor de care dă dovadă acum omul nu are nicio legătură
cu cea de care dispunea chiar și cu câțiva ani în urmă. Dacă omul învață, capătă
niște instrumente mai bune și vede, este adevărat, aceleași lucruri pe care le vedea
și înainte, dar într-un mod total diferit. Dintr-un punct de vedere pur mecanic se
poate admite că omul, cel care în cazul nostru îl reprezintă pe observatorul
fenomenului fizic, este capabil, în funcție de premisele pe care le are în posesie, să
descrie într-un mod total diferit același obiect observat, astfel încât două descrieri
ale aceluiași obiect, executate în momente diferite, dar citite după mai mult timp de
către un cercetător neștiutor, l-ar face pe acesta din urmă să le interpreteze ca
aparținând de două realități total diferite.
Pentru a da un exemplu banal putem să luăm ideea sugerată de apariția unui
fulger și să-i examinăm evoluția în timp.

180
 Omul primitiv, lipsit de cunoștințe de fizică, probabil că vedea în fulger o
manifestare a lumii divine.
Cu trecerea secolelor, viziunea asupra fulgerului a acumulat nuanțe tot mai
precise și astăzi acesta ne apare ca o descărcare electrică între cer și pământ, pentru
că între acestea două se acumulează, în anumite condiții, diferențe puternice de
potențial.
Acest mod de a interacționa cu natura nu ne surprinde și este utilă pentru a
înțelege și cum creierul nostru, cu modelele sale mentale, s-a adaptat situațiilor în
funcție de nivelul propriu de cunoaștere.
Deosebit de dificilă este acea fază a observării fenomenului fizic în care deja
suntem conștienți de existența sa, dar nu există încă premisele pentru a-i identifica
natura.
Chiar există o perioadă temporală în care problema nu apare - când nu ne-am
dat încă seama că există un fenomen care trebuie studiat.
În această situație nu apare nicio problemă, nu se studiază fenomenul și
nimeni nu se străduiește să găsească o explicație pentru ceva despre a cărei
existență nu se știe nimic.
În același moment în care realizăm existența unui fenomen neașteptat, dar pe
care nu știm să-l identificăm, suntem obligați imediat să utilizăm modelele mentale
deja învățate și să refuzăm chiar și existența fenomenului în sine, spunându-ne
nouă înșine că propriile simțuri, propriile aparate și toate celelalte greșesc; pe de
altă parte vrem să creăm universuri dotate cu noi reguli, făcute în mod expres
pentru că fenomenul care s-a observat să-și găsească în acestea locul potrivit.
Sunt fenomene care nu sunt luate în considerație de știința oficială doar
pentru că aceasta nu și-a dat seama că acestea există; fenomenele de natură
paranormală, OZN-urile, fantomele și altele, sunt un exemplu pentru ceea ce am
afirmat mai sus și, de exemplu, cel care și-a dat seama de existența lor are la
dispoziție prea puține instrumente pentru a le demonstra existența.
După această perioadă, care are o durată mai mult sau mai puțin lungă, se
trece, fără ezitare, la recunoașterea existenței fenomenului și, din acel moment
înainte, ne apropiam progresiv, într-un mod tot mai rapid, dar tot asimptotic, de
interpretarea sa corectă.
Dacă, într-un grafic cartezian clasic, se desenează o linie dreaptă orizontală
pentru a indica înțelegerea în proporție de 100% a fenomenului, pe când pe axa x
se pune timpul, cu punctul zero corespunzând momentului în care prezența
fenomenului a fost observată, graficul care descrie înțelegerea sa în timp se va
apropia progresiv de linia orizontală, dar rămânând mereu sub aceasta. Dacă
ajungea să o atingă se obținea înțelegerea completă a fenomenului care se studiază
și acest lucru ne este interzis de fizica modernă; această interdicție este legată de
existența Principiului Incertitudinii lui Heisemberg.
181
 Cu alte cuvinte, un astfel de principiu, prin care se încearcă să se cunoască
cu o precizie maximă o anumită caracteristică a unui lucru, nu ne putem aștepta ca
de-a lungul timpului, la informații exacte cu privire la alte caracteristici de-ale sale.
De exemplu, dacă se cunoaște perfect viteza unei particule elementare, nu i
se va cunoaște poziția exactă în spațiu (de timp nici nu mai spun - n.a.). Pentru o
precizie mai mare trebuie să se observe că funcția matematică care descrie procesul
de înțelegere a fenomenului fizic cuprinde o componentă oscilatorie.
O astfel de componentă face ca aceasta să se înalțe și să coboare, într-un
mod mai mult sau mai puțin pronunțat, față de graficul construit prin intermediul
procesului matematic de best fitting.
Caracterul oscilatoriu al înțelegerii fenomenului în jurul unei poziții medii
înseamnă că, cu trecerea timpului, acesta este perceput uneori mai exact și uneori
mai puțin exact, în timp ce se apropie, cu fiecare oscilație, în general un pic mai
mult de interpretarea sa corectă. Oscilațiile sunt de o amploare tot mai mică, dar cu
o frecvență în creștere odată cu trecerea timpului sau în timp ce se apropie tot mai
mult de înțelegerea finală a fenomenului, corecțiile se fac tot mai frecvent, în
contrast cu puținele, dar marile, variații de înțelegere care se petrec imediat după
descoperirea existenței fenomenului în sine.
Deci, acest grafic reprezintă evoluția sistemului perceptiv al omului și, în
consecință, a capacității sale de a cunoaște ceea ce este de observat în jurul său, în
acord cu suprapunerea sistemului inductiv cu cel deductiv și cu cele divergente si
convergente, atât de iubite de Piajet.

182
 Nu este deloc adevărat că omul învață prin intermediul unei simple secvențe
de experimente dispuse astfel încât să-i permită propria cunoaștere a unui fenomen
în mod linear, secvențial în spațiu și timp, așa cum ar vrea să ne facă să credem
anumiți fizicieni mecanici. Pentru aceștia un observator ar putea cunoaște un
fenomen doar prin intermediul unei secvențe de etape dispuse ca literele alfabetului
- nu se poate înțelege fenomenul G dacă nu s-a efectuat experimentul F și tot așa.
Totuși, aceste lucru contrastează cu ceea ce se întâmplă în realitate, adică cele mai
importante descoperiri științifice, dacă nu aproape toate, se întâmplă în timp ce
descoperitorul se ocupă de cu totul altceva, în momente în care nici măcar nu se
gândește la un experiment în această privință.
În mod evident, descoperirile se fac utilizând o altă procedură.
Vorbesc mai ales despre acea parte din grafic care reprezintă momentul în
care fenomenul este perceput de către observator; în acel moment încă nu există
reguli care să-l descrie, deci nu pot exista nici proiecte de executat pentru a
identifica care experiment este mai bun de urmat pentru a înțelege ceva.
Această condiție se apropie mult de o clipă de iluminare și cu siguranță nu
de un moment în care se fructifică experiența de studiu căpătată în mulți ani de
muncă, așa cum vor să ne determine să credem fizicienii mecanici (și Piero Angela
- n.a.).

OM DE ȘTIINȚĂ MODERN SAU DEZADAPTAT SOCIAL?

A fost distractiv să expun de mai multe ori analiza psihicului multor oameni
de știință, dar nu și pentru acești oameni de știință, ceea ce demonstrează de ce
aceștia s-au dedicat adesea unor științe dificile, considerate "oculte" de către
muritorii de rând.
Se întâmplă adesea să ajungi să studiezi fizica pentru că nu ești capabil să
relaționezi cu ceilalți, gândindu-te că apoi poți vorbi cu ei de parcă ai fi un sacerdot
al unei secte antice și necunoscute, în care doar componenții ei înțeleg ce spun,
depășind astfel frica față de o posibilă neînțelegere.
Neînțelegerea ar fi justificată de dificultatea unei materii pe care doar cei
aleși o pot înțelege; prin urmare, aceștia s-ar autoproclama aleși.
În realitate, fizicianul modern s-a așezat singur în poziția de ales,
închizându-se într-o cușcă aurită, în care comunicarea cu ceilalți este interzisă de
limbajul inițiatic utilizat. Pe de altă parte, acest comportament se naște din frica de
a comunica prin intermediul limbajului comun, pentru că, coborând pe terenul care
este al tuturor, poate că fizicianul modern ar trebui să-și recunoască incapacitatea
de a relaționa cu ceilalți.
183
 Deci, pentru fizicianul modern, ceea ce chiar nu are cum să existe este faptul
că înțelegerea este la îndemâna multora (dacă nu a tuturor) și nu doar la îndemâna
celor care au studiat pentru mult timp în centrele "autorizate".
A admite că mulți pot înțelege ar însemna demolarea zidului de protecție pe
care el l-a construit pentru a se apăra.
Fie că este fizician sau chimist, acesta (omul de știință) pierde astfel
contactul cu realitatea care îl înconjoară, demonstrând că este capabil, este
adevărat, să elaboreze date și într-un mod complex, dar rămânând total incapabil să
observe Universul care îl înconjoară, cu care nu mai știe să relaționeze de foarte
mult timp.
Deci, omul de știință eșuează tocmai unde dorea să reușească. Dacă el dorea
să fie veriga de legătură dintre Univers și muritorul de rând, ei bine, nu mai poate
să fie asta, pentru că nu ascultă, nu privește, nu își dă seama de Univers, fiindu-i
frică să se exprime și să interacționeze cu exteriorul.
Sindromul de frică al omului de știință mecanic se manifestă, deci, din
pătimașă sa iubire pentru algoritmii matematici, adică pentru formule. Iubirea sa
față de acest aspect al științei galileene se naște din faptul că însăși existența
formulei îl pune pe omul de știință în fața faptului împlinit, nu în fața incertitudinii
față de cum merg lucrurile în Univers, ci în fața unei certitudinii care elimină ab
initio existența unui eventual liber arbitru.
Oricum fizica clasică neagă dintotdeauna existența liberului arbitru și acest
punct ferm, pentru omul de știință modern și galileean este o garanție că totul se va
desfășura conform unor reguli predeterminate de legile fizice.
Totul se naște din dorința de a se deresponsabiliza în fața oamenilor,
susținând că, dacă lucrurile merg așa, nu este din vina sau datorită omului de
știință, ci datorită formulelor matematice care descriu fenomenul fizic examinat.
Astfel, omul de știință modern, total deresponsabilizat în ceea ce privește
propriile acțiuni, studiază "lucruri" fără să se intereseze "cum" vor fi utilizate apoi
aceste "lucruri".
De la poluare la clonare, de la GM (Modificările Genetice) la proiectul
secret MKultra (Mind Kontrol ultra), omul de știință modern studiază și cu asta
basta, având o atitudine total aseptică față de restul lumii. Omul de știință "perfect"
nu are inimă și nu sună din clopoțelul sentimentului, pentru că, dacă ar fi fost așa,
ar fi relaționat cu acea societate cu care nu este capabil să relaționeze datorită fricii
de a apărea în fața acesteia ca un inadaptat; el transformă incapacitatea sa de a
comunica într-un mod absolut plăcut. În același fel, psihiatrul poate ajunge să
susțină că nu trebuie să existe niciun raport emotiv între el și pacient, care trebuie
vindecat aseptic, evitând procesele de transfer și contratransfer, care sunt prezente
uneori în terapiile cum sunt hipnoza și chiar și în simplele terapii de susținere
psihică.
184
 HEISEMBERG ÎMPOTRIVA LUI EINSTEIN, LA FEL CA SAMSON
ÎMPOTRIVA FILISTENILOR?

Același Heisemberg, profund marxist și deci determinist, se plângea în

memoriile sale de faptul că îi revenise tocmai lui o astfel de descoperire, care îl
tulbura în interior și îi distrugea și cele mai radicale convingeri ideologice.
Descoperirea Principiului Incertitudinii este un ghimpe în șoldul fizicii
moderne, care nu știe de ce există, nu știe cum să-l interpreteze în sens fizic și nu
știe nimic despre incertitudinie și ce anume o provoacă.

Heisemberg

De cealaltă parte a baricadei se afla ideea einsteiniană că Heisemberg greșea,

pentru că "Dumnezeu nu joacă zaruri!".

Albert Einstein

De această parte a baricadei, care atunci împărțea știința în două grupuri și

care divide și astăzi oamenii de știință de pe jumătate de planetă, erau, și sunt și
acum, fizicienii cuantici.
Aceștia, trecând peste neputința științei moderne, rămâneau în așteptarea
unui salvator de-al lor, care, sub forma unei noi matematici, ar fi așezat lucrurile la
locul lor. Acest salvator nu a apărut încă și niciunul dintre fizicienii din ziua de
astăzi nu a luat în considerație faptul că, poate, s-a făcut o eroare de fond, la

185
începutul fizicii, și anume aceea de a nu dori să privească la semnificația care se
află în spatele unei formule și de a nu vrea să interpreteze scripturile sacre
reprezentate de legile fizicii, pentru că o astfel de interpretare nu poate fi decât
subiectivă. Dacă știința constă în a vedea în mod obiectiv și nu subiectiv, acest
ultim tip de abordare trebuie să fie negat pentru totdeauna de către fizicieni.
Când am cerut părerea unor chimiști cuantici din departamentul meu despre
semnificația anumitor formule cu privire la electroni, am simțit că îmi îngheață
sângele în vene când aceștia mi-au răspuns în același fel în care ar fi răspuns și
Khomeini cu privire la dogmele sale religioase.
Întrebarea era simplă - ce se întâmplă cu un electron când trece de la un
orbital la altul? Fizica îmi spune ce este înainte și ce este după, dar nu și ce se
întâmplă la mijloc, pentru lipsesc formulele, algoritmii.
Răspunsul a fost că nu trebuia să îmi fac griji de ceea ce se întâmpla în
mijloc, ba chiar, mi s-a spus că încercând să înțeleg aș fi riscat să înnebunesc.

CINE SE ÎMPIEDICĂ DE FORMULĂ...

Deci, odată cu sfârșitul garanției existenței formulei se termină și cercetarea.

Aceast comportament, după cum vom vedea mai departe, este același care
caracterizează și religia, de care știința, în mod greșit, vrea să se dezlipească.
Însă Einstein (http://digilander.libero.it/n8/) era profund convins de existența
divinului și îi atribuia acestuia responsabilitatea de a fi creat Universul cu toate
regulile sale. Pentru Einstein, a interpreta legile Universului însemna a-l înțelege
pe Dumnezeu, pe când Heisemberg, din punctul său de vedere total ateist, era pe
moment învins, pentru că scientismul marxist făcea valuri în toate părțile.
După Einstein era suficient să recite formulele matematice pentru a-l privi pe
Dumnezeu în ochi. http://www.segreto.net/segreto/cap01.htm.
Dar și Einstein trebuia să sufere o înfrângere dureroasă. Să vedem în ce
mod!
Newton, descoperitorul așa-zisei forțe a gravitație, credea că, pentru că se
potrivea, formula sa era corectă, deci, dacă formula era corectă, era corectă și
teoria și se putea spune că forța de gravitație există, pentru că exista formula care
descria fenomenul fizic care o inspirase.
Câteva decenii după aceea, Einstein inventa curbura spațio-timpului - pentru
Newton era sfârșitul! Nu mai existau nici măcar forțele, nemaivorbind de cea a
gravitației.
Wimberg declara într-o revistă științifică cunoscută:
"Nu există niciun motiv pentru care merele să pice pe pământ."
186
 Deci, formula exista, dar nu exista și fenomenul fizic descris de aceasta!
La câteva decenii de la invenția curburii spațio-timpului, Einstein era strivit
de noile teorii, când acestea afirmau că nu există niciun spațio-timp care să se
curbeze și, dacă spațio-timpul chiar trebuie să existe, acesta stă nemișcat și nu se
curbează nici măcar puțin.
Sunt lucruri de actualitate cotidiană, pe când NASA încă încearcă să
măsoare mici efecte ale relativității generale, încercând să facă astfel încât să se
potrivească lucrurile, dar mai ales formulele care, însă, încep să nu se mai
potrivească.
Dintr-un punct de vedere pur filozofic, ceea ce se întâmpla (și se întâmplă)
fizicii și științei în general, consta (și constă) în certitudinea că existența formulelor
matematice le garanta adevărul se prăbușea (și încă se prăbușește) în fața
incertitudinii totale a formulelor care descriu Universul.
Pe de o parte, până la urmă, Einstein spune că Universul nu se poate observa
cu claritate, pentru că totul este relativ și, pe de altă parte, Heisemberg afirmă că, în
timp ce observăm ceva, noi deranjăm acel ceva, astfel încât acesta ni se prezintă cu
totul diferit față de cum este în realitate.
Aceste două afirmații fac praf metoda galileeană!
Știința modernă îl face pe Galileo să spună că primul lucru care trebuie făcut
este acela de a se observa fenomenul fizic și a-l descrie bine, apoi să fie reprodus în
laborator și, la final, să se găsească un algoritm care să-l descrie. Dar dacă
fenomenul fizic nu poate fi observat corect și dacă acesta este susținut până și de
formulele lui Einstein și ale lui Heisemberg, atunci la ce folosesc formulele fizicii,
dacă nu pentru a afirma că formulele fizicii nu mai folosesc la nimic?

BISERICA DOAR NU STĂ CU MÂINILE ÎN SÂN

Biserica, oricare ar fi aceasta, este pentru religie ceea ce este universitatea

pentru știință. (http://digilander.libero.it/ucitecnici/Congr2002/Fascicolo3.pdf )
Bineînțeles, odată, după cum vom vedea mai departe, lucrurile nu stăteau
așa.
Biserica nu are nevoie de algoritmi matematici, pentru că Dumnezeu a creat
fără ca mai întâi să meargă la școală. A gândi că Universul este făcut cu textul de
fizică la subraț este la fel ca și când ai crede că Dumnezeu se supune unor principii
și unor formule matematice create chiar de el însuși. Acest lucru este inacceptabil,
pentru că, la fel cum știința vede în algoritmii săi matematici coloanele care
guvernează însăși existența, astfel biserica se bazează pe misterele sale în ale
credinței, coloane imuabile portante, pe care se bazează constatarea stării de fapt.
187
 Atunci, înseamnă că atitudinea clericului nu este diferită de cea a omului de
știință.
Ambele au nevoie de ceva care să le protejeze; vrei o lege fizică
inderogabilă, vrei un mister al credinței - pe de o parte este cuvântul legilor fizicii
și pe de alta este Cuvântul Dumnezeului Creator, acest cuvânt devenind și el lege.
Pentru oamenii Bisericii responsabilitatea evenimentelor îi aparține lui
Dumnezeu și această atitudine evidențiază încă o dată lipsa capacității omului de
a-și asuma propriile responsabilități în gestionarea acțiunilor sale.
Dacă sunt buddhist și comit un păcat, asta se întâmplă pentru că Divinitatea
vrea ca eu să comit acel păcat, să înțeleg unde am greșit, deci, aceasta
(Divinitatea), în bunătatea ei infinită nu mă împiedică să păcătuiesc și ar trebui să
fiu mulțumit dacă voi fi constrâns să mă încarnez din nou.
Însă dacă sunt islamic, dacă ucid pe cineva, înseamnă că brațul lui Allah m-a
ghidat. Dacă Allah nu ar fi vrut ca eu să ucid, m-ar fi oprit. Dacă nu m-a oprit,
atunci Allah este de acord și doar s-a folosit de brațul meu, dar...dar vina pentru
tot, sau, mai bine zis, meritul este a lui Allah, pentru care eu sunt doar un umil
servitor!
Dacă sunt catolic mi se spune că am liberul arbitru și pot să păcătuiesc sau să
nu păcătuiesc, dar Dumnezeu deja știe chiar de la începutul creației că eu voi
păcătui; cu toate acestea mă creează și deci nu am nicio vină dacă ajung în infern.
După cum se poate observa, oricare ar fi credința religioasă adoptată, suntem în
siguranță și putem să dăm vina pentru ceea ce se întâmplă pe altul, în mod specific
pe Dumnezeul Creator, eliberându-mă astfel de imensele responsabilități pe care
omul le duce în spate dintotdeauna.

BISERICA ȘI ȘTIINȚA, FIICE ALE ACELEIAȘI MAME

Biserica se bagă între om și divin și gestionează relațiile dintre aceste două

entități. Biserica este caracterizată de prezența sacerdoților, care înțeleg regulile și
le administrează. A administra regulile înseamnă a face astfel încât ele să fie
respectate și a face astfel încât acestea să nu se schimbe niciodată, pentru că regula
este cuvântului lui Dumnezeu, fiind deci, imuabilă - nici nu s-ar putea pune
problema ca Dumnezeu să spună ceva greșit și apoi, cu timpul, să se corecteze.
Știința se bagă între om și cosmos, adică Creație, și gestionează relațiile
dintre om și Univers, administrând acele reguli care sunt numite legile fizicii și pe
care doar oamenii de știință le înțeleg pe de-a-ntregul, la fel cum sacerdoții înțeleg
pe de-a-ntregul scripturile sacre. Ceilalți trebuie doar să ia de pe buzele celor care
sunt intermediari între om și Dumnezeu sau între om și cosmos.
188
 Legile fizicii sunt imuabile și nu pot fi schimbate după bunul plac; a gândi
că acestea s-ar putea schimba ar însemna că două legi care sunt în opoziție ar fi
ambele valabile sau că există puncte în care nu există legi. Pentru știință acest lucru
este imposibil, pentru că ar fi ca și cum ar admite că există anumite puncte ale
Universului care nu se află sub controlul omului de știință-sacerdot.
Biserica premiază și pedepsește în numele lui Dumnezeu; știința premiază și
pedepsește în numele universității. Pentru a fi premiat trebuie să respecți regula, pe
când, dacă te afli în afara regulii, vei fi condamnat (cum spune Max Weber).
Acest procedeu, care este mai mult politic și mai puțin democratic, în
realitate, este consecința unei legi istorice conform căreia cine este la putere o
apără cu unghiile și cu dinții. Deci, Biserica și știința își apără pozițiile reciproce
de oricine pune în mișcare un proces de revizie, capabil să provoace o reexaminare
a dogmelor Bisericii sau a legilor fizice.
Dacă niște revizii au avut loc în trecut, acestea au fost gestionate în interior
de cele două puteri, care, printr-un consiliu sau un congres științific, au stabilit că
acea dogmă nu mai era validă, sau că acea lege a științei era învechită. Aceste
acțiuni au fost mereu îndeplinite cu o publicitate scăzută - rufele murdare se spală
în familie!
Deci, știința și religia, adică puterea lumii materiale și cea a lumii spirituale,
ar folosi aceleași metode și ar avea aceleași scopuri și s-ar afla într-un contrast
istoric una față de cealaltă?
(http://digilander.libero.it/dharmakaya/scienza-religione.htm)
În realitate, "contrastul istoric" nu există și este doar aparent, derivând
dintr-un acord tacit care se bazează pe împărțirea puterii.
Dar când se vorbește de diviziune poate că se subînțelege că, odată
diviziunea nu exista? Da! Chiar așa și este!
Cu mult timp înainte, Biserica și știința erau, din punct de vedere genetic, un
singur lucru - adică magia.
Magul era cel care, dacă pe de o parte reprezenta știința, pe de altă parte
avea în mână și puterea religiei. Acest lucru se întâmpla pentru că legile care
guvernează lumea, cu toate că erau misterioase, erau aceleași care îți permiteau să
vorbești cu Dumnezeu.

Reprezentarea tradițională a magului Merlin

189
 Arta diviziunii folosea la a privi cumva în viitor și cine, dacă nu Dumnezeu,
ar fi putut face un astfel de lucru? Bineînțeles, pentru a face acest lucru era nevoie
să se cunoască legile care guvernează magia, care erau aceleași care îi guvernau și
pe zei.
Paolo Aldo Rossi, într-un articol intitulat "Între știință și magie - de la
cosmosul ordinar la natura magică"
(http://www.airesis.net/ILabirintiDellaRagione/labirinti%201/Rossi%20Fra%20sci
enza%20e%20magia.htm) (<<Fra "scienza" e "magia": dal cosmo ordinato alla
natura magica>>) susține că în timpurile Greciei antice zeii și oamenii trăiau pe
Pământ și erau guvernați de aceleași legi. Zeii erau văzuți ca ființe superioare și nu
ca și creatorii cosmosului, care se aflau în afara cosmosului însuși. În acel context,
legile care erau valabile pentru oameni, erau valabile și pentru zei. Iată ce spune
Rossi:
Această lege universală, capabilă să țină locul unui principiu unificator al
elementului ordinar a tot ce există, era riguros păzită de orice tentativă de violare.
În mitologia antică, Furiile (slujnicele-jandarmi ale cetății Dite) au funcția de a
personifica puterea delegată pentru apărarea normelor și, deci, au în custodie
ordinea socială și naturală. Ordinea necesară este absolut inviolabilă, aceasta
este legea naturii care face astfel încât Universul să fie reglat prin justiție; nicio
acțiune nu poate să-l distrugă, nicio voință nu-l poate modela, nici măcar zeul nu
poate să i se opună.
Când omul devine orgolios și devine gelos pe zei, când hybrisul îl cuprinde,
atunci, fiind invidios pe puterea lor concepe intenția de a "merge mai departe",
pentru a distruge ordinea fixată. În acel moment apare pthonos sau legea
contrapasului, inevitabila pedepsire, care nu se poate transforma niciodată în
iertare, pentru că scopul său este cel de a recompune ordinea pe care intenția (nu
acțiunea) omului a încercat să o înfrângă...
Deci, a fost un timp în care legile ce erau valide pentru știință, erau aceleași
care erau valabile și pentru religii, dar, dacă era așa, este licit să ne întrebăm de ce
astăzi știința și religia s-au separat și dau impresia că se află într-o permanentă
luptă? Am spus că "dau impresia" intenționat, pentru că nu este posibil ca cei doi
adversari, ascultând de aceleași legi, să se opună unul altuia cu adevărat, doar
pentru că au nume diferite. În realitate, opoziția dintre știință și religie este doar
simbolică (nu ideologică) și de fapt este falsă.
Pentru a clarifica mai bine situația trebuie să ne întoarcem la motivul care a
condus la separarea științei de religie - la un anumit moment în istorie a apărut
necesitatea practică de a divide în două părți o putere unică și gigantică, de a
construi două puteri, care înainte era una singură.
Același lucru se întâmplă astăzi când se vorbește despre separarea carierelor
magistraților sau despre reforma universitară, în care se dorește separarea
190
carierelor docenților administrativi de cele ale docenților științifici. A pune în
mâinile unei singure persoane toată puterea, s-a descoperit, că nu este bine pentru
puterea în sine, care se rigidizează într-o singură poziție dominantă și nu permite
altcuiva să o conteste.
Un mod de a schimba situația este reprezentat de separarea puterilor, astfel
încât, odată acestea separate, să se controleze și să se modereze reciproc, dar și
generând un număr mai mare de posturi de conducere, chiar și mai puțin puternice,
dar care mereu să participe la luarea deciziilor importante, reducând astfel
nemulțumirea celor care altfel nu ar fi avut acces la gestiunea puterii.
Puterea totală devine negestionabilă - cu cât este mai mare firma care se
conduce, cu atât e nevoie de mai mulți colaboratori și, dacă nu se acceptă această
realitate, firma va da faliment rapid, pentru că un singur șef nu va putea niciodată
să rezolve eficient miile de probleme care apar zilnic.
Pe lângă toate acestea, divizarea puterilor magului îi era comodă puterii
politice, pentru că, înainte de diviziune magul, care era și sacerdot și om de știință,
acesta avea un cuvânt greu de spus în deciziile politice în defavoarea regelui sau a
principelui de serviciu, care era adesea constrâns să suporte ingerința. Divizarea
puterii magului pentru a nu mai avea doar un singur consilier, ci doi, servea și
pentru a mări puterea politică, exploatând abilitatea pe care vechii romani au
sintetizat-o în expresia “Divide et impera” (dezbină și stăpânește).
Divizarea puterii magului în două puteri separate trebuia însă să fie
justificată în ochii celui care, privind din exterior, asista la o astfel de fracturare și
justificarea trebuia să fie creată. De crearea sa s-a ocupat gândirea filozofică,
pentru că în realitate trebuia schimbat modul de a privi lucrurile și, mai ales,
trebuia ca Dumnezeu și Universul să nu mai fie considerate un lucru unitar, ci două
entități diferite.
Divinitatea a fost așezată în afara Universului, ca ceva ce nu mai avea nicio
legătură cu natura, dar rămânea creatoare indiscutabilă a acesteia, totodată aproape,
dar și foarte îndepărtată încât să nu-și dea seama nici de propriile creaturi.
Acesta este momentul în care Creatorul și zeii devin unu și același lucru, dar
trebuie subliniat că înainte nu era așa - Creatorul era Creatorul și zeii erau
asemănători unor supraoameni, cu puteri supranaturale, care administrau și
lucrurile oamenilor. Creatorul era super partes și probabil că era și inconștient de
propria sa creație.
Deci, oamenii și zeii ascultau de Creator.
Omul rămânea prizonierul unei cutii sferice numită Univers, care nici până
în ziua de astăzi nu știe cum să iasă din ea, pentru că legile fizicii moderne îl
împiedică să facă acest lucru.
Această situație istorică este cea în care, după părerea mea, se plasează
diferența dintre gândirea filozofică a lui Platon și ideile lui Aristotel, momentul în
191
care se separă lucrurile din cer de cele de pe Pământ, care înainte erau un singur
lucru.

Raffaello Sanzio - Școala din Atena (frescă din Stanza della Segnatura din
palatele Vaticanului). În stânga este Platon, care arată spre cer, ținând în mână
cartea Timeo, pe când la dreapta se află Aristotel, care ține cartea Eticii și arată
spre pământ.

Din acest moment mai departe separația va crea o prăpastie care va deveni
de netrecut și modul de a percepe realitatea va deveni dublu - trebuie să se utilizeze
lobul drept al creierului sau cel stâng? Să fim imaginativi și creativi sau pragmatici
și legați de reguli?
Înainte de acest moment se încerca posedarea ambelor caracteristici și nu a
doar uneia. Bineînțeles, atunci lipseau regulile rigide ale unei viziuni aristotelice
asupra lumii, dar nu pentru că regulile nu existau, ci pentru că nu era necesar să se
scrie reguli care se aflau în interiorul omului și a Universului. Omul doar le citea
cu simțurile sale și extrăgea din Universul care îl înconjura senzațiile care îi
trebuiau pentru a înțelege lucrurile. Magul era cel care știa să facă totul cu abilitate,
care știa, la fel de bine ca un șaman modern, să intre în contact cu natura și, deci,
cu zeii, devenind el însuși o ființă superioară.
Nu toți erau dotați cu sensibilitatea necesară pentru a fi mag.

192
 Dar acestea sunt regulile care sunt în vigoare și în zilele noastre! Astăzi
omul este departe de magie și este sclavul unei dihotomii cerebrale care îl
împiedică să înțeleagă lumea.
Departe de o viziune holistică a Universului, omul modern pierde
oportunitatea de a vedea Universul și, deci, și pe sine însuși ca ființă divină,
delegând sacerdoți și oameni de știință pentru a-l proteja de incertitudinile vieții.

VIZIUNEA UNEI MAGII MODERNE

Dacă astăzi ne întrebăm ce este magia, descoperim că foarte puțini știu

despre ce vorbim, în timp ce definițiile magiei sunt multiple și chiar în contrast
unele cu altele. http://www.portalemagico.com/mgpr.htm
Se pot întrevedea diferite tendințe de gândire care plasează termenul de
"magie" în sfera unei lumi nebuloase și comerciale, în care magul devine șarlatan
și distribuitor de iluzie, umplând spațiu vacant lăsat de psihoterapia modernă, care
este incapabilă să lege raporturi între medic și pacient, tocmai pentru că a o lua pe
acel drum ar însemna să folosească sensibilitatea lobului drept al creierului și să
abandoneze calea rațională a lobului stâng, atât de dragă lui Aristotel și, apoi, lui
Galileo.
Magia își ia sensul de "ascuns", "pentru câțiva aleși" care respectă regula
grupului. Am mai subliniat că magia se află dincolo de reguli, pentru că, dacă o
lume plină de reguli merge pentru a deresponsabiliza omul, privându-l cu totul de
liberul arbitru, o lume în care nu există regula este una potrivită pentru a lăsa loc
miracolului, indicând prin acest termen magia care se împlinește când omul își
amintește și înțelege că odată și el era ca Dumnezeu.
Din acest punct de vedere magia devine un fel de religie, de sectă, unde
adesea se creează confuzie, uneori în mod voit, prin idei care vorbesc despre
îmbunătățirea omului și împărțiri banale ale unor puteri foarte materiale și
pământene.

De acest mod de gândire aparțin lojele masonice din toată

lumea, dintre care: Grupul Illuminati, Grupul Bildeberg, Club of
Rome, Cavalerii Sfântului Graal, Noua Ordineo, CIA, care astăzi
seamănă cu SS-ul din timpul Ultimului Război Mondial, cunoscute
ca secte religioase în căutarea vieții eterne și abia apoi refondate ca
și grup militar.

193
 Magia devine "vrăjitorie" în accepțiunea ei negativistă, în care cel care
deține puterea o folosește pentru a căpăta și mai multă.
O constantă care caracterizează toate aceste moduri de a trăi o falsă magie
este prezența ritualului sacru, prin intermediul căruia miracolul se împlinește prin
aplicarea regulii stricte - miracolul de a transforma omul, prin intermediul gestului,
în ființă superioară, în diavol când magia este neagră și în înger când aceasta este
albă.
Vom vedea că prezența gestului este decisivă în magia originală, dar trebuie
să se țină cont de faptul că, în zilele noastre, magul, oricine ar fi acesta, șarlatan,
vrăjitor sau membru, aproape că a uitat total la ce folosește gestul și, mai ales, ce
este magia în realitate.

Pentru biserică, prin antonomază, vrăjitoare sunt femeile, pentru că în ele

există misterul nașterii, putere care se sustrage regulilor bisericești, care, însă, tind
să guverneze peste viață și moarte.
Vrăjitorul este de părere, în mod naiv, că trebuie să
fie respectat pentru că dă lumii impresia că el deține o
putere divină, șarlatanul profită de naivitatea lumii pentru
a obține putere pământeană și, în final, membrul crede că
reușește prin anumite practici să ajungă el însuși la acea
putere care nu este pentru toți, ci doar pentru cei aleși
(conform regulilor pe care el însuși și le-a construit -
n.a.), dar cu toate acestea lucrurile nu stau deloc așa.
Magia nu este caracterizată de prezența regulilor și
nu este utilă pentru obținerea puterii, pentru că, la fel cum
spune și Kal di Bibrax:

"Adevăratul mag a ajuns la o condiție de dezlipire divină și dezinteres

pentru lucrurile din lume; din acest motiv nu are nevoie de a supune propriilor
dorințe forțele naturii, chiar dacă are capacitatea și posibilitățile de a face acest
lucru." http://www.bibrax.org/documenti/spiritualita/magia.htm
Se crede, în mod greșit, că magul este alchimist, care, tot prin intermediul
regulilor, în acest caz cu totul uitate și aparținând unei științe ascunse și antice,
încearcă să se transforme pe sine însuși în omul alchimic perfect.
Așa scrie Eliphas Levi în Istoria Magiei (Storia della Magia, Ed.
Mediterranee):
"Marele agent magic este simbolizat de imaginea "dizolvă" și "coagulează",
care reprezintă calea solară și pe cea lunară a operației magice, sau două faze de
purificare și acțiune. Deci, acesta este misteriosul "arcan" al Marii opere..."
( http://www.ediz-mediterranee.com/index.html?target=p_852.html&lang=it)
194
 Dintre toate abordările posibile ale identității uitate a magiei, alchimistul
este, cel puțin după părerea mea, cel care se apropie cel mai mult de realitate.
Dacă pe de o parte eroarea alchimiei constă în urmarea ideii unei anumite
magii care se poate obține prin intermediul regulii (care este reprezentată simbolic
cu regăsirea copacului vieții eterne, care îi permite omului-plumb să devină om-
aur, adică să se transforme în ființa imortală reprezentată de Dumnezeul pe care
trebuie să-l regăsească în interiorul său), pe de altă parte, în toată lumea alchimiei
se evidențiază lipsa amintirii de unde, cum și când să se execute magia în sine. În
aceste condiții, alchimistul își petrece întreaga existență căutând regula pierdută,
neînțelegând că magia nu este regulă.
Orice s-ar înțelege prin magie, ne dăm seama că se caută ceva antic și uitat,
care, oricât am încerca să ni-l amintim, nu reușim să-l recuperăm.
După părerea mea, nu ne putem aminti ceea ce nu a existat niciodată, cum ar
fi regula în magie și nu putem să ne amintim nici măcar că acel ceva nu există,
pentru că această informație este reprezentată de puternicul liant care unea știința
cu religia, când acestea erau unite.
Când s-a produs separația a fost distrusă și legătura care unea lobul drept și
lobul stâng din creierul nostru, această legătură simbolizând capacitatea de a face
miracole. Deci, nu există nicio speranță, nici măcar pentru cei mai îndârjiți
ezoteriști, dacă aceștia intenționează să devină magi, decât dacă decid să uite de
Aristotel și Galileo, dar și de separația dintre biserică și știință, ieșind astfel din
condiția de schizofrenie care îi chinuiește. Andrea Bosso chiar scrie:
"Magia este acest loc virtuos unde cel care se aventurează se adeverește pe
el însuși dar și lumea...oriunde ar fi o contrapoziție între două modele de gândire în
care nu se simte că ar fi posibilă o mediere, există o a treia posibilitate prevăzută,
care poartă numele de magie. Această posibilitate rupe categoriile precedente și le
falsifică."http://www.ecn.org/glomilano/scritture11.htm
Cine nu înțelege ce este magia se aruncă împotriva acesteia doar pentru a nu
pierde acea putere pe care a obținut-o din moartea magiei.
Astfel, biserica modernă condamnă magia, iar Papaboys scriu:
"Magia este o capcană...magia cuprinde acțiunile și comportamentele
rituale cu care oamenii încearcă să domine lucrurile și evenimentele care în mod
normal se sustrag puterii lor de intervenție."
( http://www.manikomio.it/papaboys/controlamagia/magia.asp )
Pentru oamenii bisericii Dumnezeu este cel care trebuie să domine, nu omul
- Dumnezeu, care este mag prin excelență.

195
 Știința sustrage acea putere care odată era a magului și CICAP (Comitetul
Italian pentru Controlul Afirmațiilor despre Paranormal) evidențiază șarlataniile
antiștiințifice în legătură cu ceea ce acesta crede, în mod greșit, că este magia:
( http://www.marcomorocutti.it/articoli/quark_magia.htm ).

Puținele persoane, care sunt cu adevărat informate, știu că magia nu era

considerată de vechea biserică așa cum ar putea definită astăzi prin Împărtășanie și
Spovedire:
Biserica interzice tot ceea ce ține de spiritism și de invocarea morților și
avertizează împotriva ezoterismului în general; consideră că toate aceste lucruri
sunt opera Diavolului. Este adevărat? De ce? În ce limite, în ce măsură un
credincios, un bun catolic care nu vrea să contrasteze cu Biserica și cu credința
sa, care nu vrea să "cadă în păcat", care nu vrea să fie deranjat în conștiința sa
poate să se ocupe de fenomene paranormale și de toată această "lume" atât de
ciudată și neobișnuită?

Extras din nr.2, anul V, mai 1997, de “La Ricerca psichica”, de Felice Masi.
( http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/chiesa_e_occultismo.htm )

Știința adevărată știe foarte bine că este vorba despre altceva, la fel cum știa
și Giordano Bruno când a scris textul său fundamental “De Magia” care se găsește
în latină, pe site-ul http://www.swif.uniba.it/lei/classici/magia.html .

Giordano Bruno

Și Tommaso Campanella demonstrează că știe acest lucru în opera sa cu

titlul "Orașul Soarelui"(La città del Sole), care poate fi consultată pe site-ul
http://www.swif.uniba.it/lei/classici/citta.html .

196
 Tommaso Campanella

Această frază îi este atribuită lui Einstein, care astăzi probabil că ar fi crupier
la cazinou (dintr-un articol cu titlul "Fizică și ezoterism"):
Teoriile lui Bohr despre radiație mă interesează foarte mult, dar cu toate
acestea nu aș vrea să abandonez cazualitatea strânsă fără a o defini cu mai multă
tenacitate decât am făcut-o până acum. Găsesc cu adevărat intolerabilă ideea ca
un electron expus unei radiații să aleagă prin voința sa spontană nu doar
momentul de "a sări", dar și direcția "saltului". În acest caz mai bine aș prefera să
fac pe crupierul decât pe fizicianul.
( http://xoomer.virgilio.it/paaccom/Fisica_ed_Esoterismo.htm ).

ADEVĂRATA MAGIE ȘI UNICA SA FORMĂ - LIMBAJUL

Tentativa de a recupera ideea de magie trece prin reinterpretarea scrierilor

anticilor alchimiști, care după cum s-a văzut, căutau ceva, dar nu-și mai aminteau
ce anume. Alchimistul ne apare ca un mag specializat în executarea unei singure
magii - transformarea plumbului în aur; toate celelalte magii nu îl interesau, pe
când acesta este considerată de el ca fiind magia magiilor, prin intermediul căreia
omul se transformă în Dumnezeu. Odată redevenit Dumnezeu, omul nu mai are
nevoie de altceva.
Dacă analizăm practicile alchimice urmate pentru a efectua transformarea
plumbului fără valoare în aur prețios, ne dăm seama că, în realitate, nu de plumb
este interesat alchimistul și nici măcar de aur, dar că ambele metale sunt utilizate
ca simboluri pentru a masca altceva. Acțiunea de mascare a fost efectuată atât de
bine încât nu numai că nu a fost niciodată descoperită, dar de-a lungul secolelor,
s-a uitat atât ce anume masca, cât și faptul că este vorba despre o mascare.
Limbajul ermetic, accesibil doar câtorva inițiați, a ajuns un fel de parolă uitată

197
într-un fișier ascuns în computerul-om. Dar cum un computer poate să-și
amintească parola (trebuie doar să i-o cerem "administratorului"), creierul nostru
poate căuta cartela pe care această informație este conservată, în ciuda trecerii
secolelor.
Cum este posibil? Este posibil dacă se consideră limbajul alchimic, care este
magic doar parțial, ca fiind un limbaj universal. Întrucât alchimistul consideră că
limbajul său este intenționat ermetic și deci și de neînțeles pentru toți, se împiedică
și pe el însuși de la posibilitatea de a obține informația fundamentală.

Dar dacă alchimistul ar înceta pentru un moment să-și facă treaba și ar

deveni mag, atunci ar ști că limbajul său este pentru toți, nu doar pentru cei puțini.
Un limbaj pentru toți, care descrie Universul și capabil să ofere răspunsuri
tuturor, doar pentru că astfel de răspunsuri se pot citi în pliurile Universului magic.
Omul și Universul sunt unul și același lucru?
Oare este posibil ca informația lipsă să fie extrasă chiar din Univers, care va
fi interpretată corect pentru că există un singur limbaj?
Un singur limbaj înseamnă că nu poți să devii confuz în acel Babel al cărui
semnificație simbolică este chiar reprezentarea separației dintre Dumnezeu și Om,
care erau cândva unul și același lucru.
Dumnezeu nu vrea să se construiască un turn care să ajungă până la cer și
care să-i permită omului să urce (a urca înseamnă a deveni divin - n.a.) la El pentru
a vedea cum este făcut, dar acesta este o poveste pentru cei săraci cu spiritul,
pentru că povestea simbolizează tentativa omului de a deveni divin, pe când
divinul nu vrea să împartă propria sa condiție cu omul.
Vorbesc despre limbaj și despre simboluri - poate că trebuie să se deducă că
limbajul magic este un limbaj simbolic?
Nu în sensul cel mai absolut, pentru că limbajul divin provine din simbol.
Trebuie să ne oprim asupra semnificației limbajului și asupra a ceea ce se
crede că este acesta, pentru că prin intermediul limbajului Dumnezeu creează
omul, dar înainte de a înfrunta semnificația acestei ultime fraze este necesar să
aprofundăm termenul de "limbaj".
Limbajul la care mă refer, scris cu majusculă, are caracteristici magice, deci
poate fi înțeles de toți, pentru că este limbajul tuturor (îl putem defini ca fiind
universal).

198
 Nu este vorba de un limbaj fonemic, care însă este un subprodus al
limbajului iconografic, care este creat de culoare, aceasta fiind creată la rândul său
de către simbol, care derivă direct din arhetip.
Știm să identificăm destul de bine ce sunt o culoare și un fonem, dar ne
scapă semnificația cea mai profundă, cea de arhetip.
Arhetipul este o formă fără conținut, cel puțin pentru Giorgia Moretti și
Mario Mencarini în "Alle soglie dell'infinito" (pag. 148).
( http://www.geagea.com/32indi/32_14.htm )
Această definiție, destul de modernă, poate fi încă îmbunătățită în termeni
matematico-geometrici, pentru care arhetipul ar fi un operator matematic care
operează pe locurile formate din Spațiu, Timp și Energie, transformându-le în tot
ceea ce poate fi imaginat.
Deci, arhetipurile ar opera transformările Universului, sau mai bine spus a
locurilor sale, și rezultatul acestor operațiuni ar fi modificarea câmpurilor electric,
magnetic și gravitațional.
Deci, arhetipul este principalul și unicul mijloc de realizare a miracolului.

SENSUL GESTULUI ȘI AL FONEMULUI

În toate magiile ceea ce contează este ritualul - nu s-a văzut un mag care să
facă o magie stând nemișcat și tăcut și ar trebui să ne întrebăm oare de ce.
Din fericire, adevărata semnificație a ritualului le scapă multora dintre cei
care și în ziua de astăzi încearcă să redescopere ritualurile, eventualele formule
magice care să permită realizarea magiei.
Această atitudine așează omul în fața magiei într-un mod greșit - în realitate,
în magie nu există nicio formulă. Dar atunci ce-i cu ritualurile și ce reprezintă
acestea?
Cineva greșește dacă afirmă că ritualurile magice sunt niște acțiuni total
lipsite de sens pe care magul, fiind un mistificator, le face pentru a se păcăli pe el
însuși și pe alții, cu scopul de a acumula putere, bani, prestigiu - adică pentru a face
spectacol!
Nu departe de această interpretare poate fi sacerdotul care oficiază orice
funcție religioasă, care poate merge atât la o slujbă catolică cât și la un ritual tribal
șamanic.
Cel care oficiază, urmând tradiția, încearcă să mimeze, prin gesturile sale,
momentul în care Dumnezeul său, gurul său, maestrul său spiritual, a făcut primul
miracol, cu mult timp în urmă.
Gestul ritual vrea să reevoce memoria a ceea ce s-a întâmplat cândva.
199
 Gestul ar avea legătură cu natura miracolului?
Ar fi legat și de cuvintele pronunțate?
Din aceste întrebări se naște ideea că actul și cuvântul, combinate, produc
aceeași situație, care, realizată pentru prima dată de mag în acea clipă antică, a dus
la bun sfârșit acea transformare a Universului, pe care noi o numim miracol.
Însă, această idee ar reduce magia la un mecanism pueril de acțiune și
reacțiune, legat, ca de obicei, de un algoritm matematic.
Dar acest lucru nu este adevărat, pentru că magia are căi infinite, deci nu
există nicio cale prefixată pentru a a-și îndeplini scopul.
Ideea este că, magia nefiind pentru toți (chiar dacă se află la ușa fiecăruia
dintre noi - n.a.), cei care asistă la miracol înțeleg prea puțin din ceea ce se
întâmplă și percep doar partea exterioară, la care asociază doar o simplă accepțiune
estetică. Când Cristos ridică mâna spre cer Lazăr învie? Bine atunci! Dacă și eu
vreau să readuc la viață pe cineva voi ridica mâna spre cer.
Acest raționament ar fi corect dacă pe Lazăr l-ar fi salvat de la moarte mâna
ridicată, dar nu este și nu poate fi așa.
Gestul efectuat sau fonemul pronunțat, la nivel arhetipic au cu totul altă
semnificație.

Gestul - modul divin și uman de a comunica, în care umanul și divinul sunt același lucru și folosesc același
limbaj

Arhetipul este cel care a făcut miracolul și atunci să mergem pe urmele sale.
Magul este capabil să emită și să lanseze arhetipuri, care sunt adevăratele
baghete magice ale magiei. Dar arhetipul nu este altceva dacă nu o formă de undă
conținută într-un "pachet", care interferează din punct de vedere geometric cu
Universul Virtual al câmpului magnetic, electric și gravitațional, provocând
alterații în acestea.
Să nu uitam niciodată că este vorba despre alterări ale virtualității, pentru că
realitatea este imuabilă!
Realitatea virtuală este domeniul magului, pe când realitatea reală este,

200
într-un anumit sens, domeniul cui a creat realitatea virtuală.
Arhetipul, care se dezvoltă în mintea noastră, acționează asupra formei
lucrurilor și, deci, produce și gestul magului; în plus, fonemele pe care el le emite
nu pot fi considerare o secvență de cuvinte, care cu siguranță nu au niciun sens, dar
trebuie percepute de către psihicul nostru ca sunete și vibrații, și apoi interpretate,
la fel ca și gesturile sale, la nivel emoțional și nimic mai mult.

ACTUL ȘI FONEMUL MODIFICĂ REALITATEA

Nu trebuie să ne minunăm prea mult, pentru că astfel de lucruri se întâmplă

în fiecare zi, în ciuda spiritului nostru de observație.
Un simplu gest ne poate schimba comportamentul și ne poate face să
percepem mediul înconjurător într-un mod complet diferit. Gestul poate fi efectuat
de noi sau de cei care stau în fața noastră, dar care schimbă dintr-o dată
interacțiunea noastră cu mediul înconjurător.
Să dăm un exemplu - interlocutorul pe care-l ai în fața ta, în timp ce vorbește
în mod amabil cu tine, îți spune tu ești cel care a făcut ceva și în timp ce-ți spune
asta, arată cu degetul spre tine.
Vei observa cum starea ta sufletească se modifică imediat, îți vei lua privirea
de la el și o vei muta pe degetul lui, apoi iar îl vei privi pe el, ca apoi iar să-i
privești degetul, bătăile cardiace îți vor crește în frecvență și vei percepe mediul în
care te afli cu o neplăcere mai mare decât cu câteva clipe înainte.
Ce s-a întâmplat?
Nimic. O simplă magie care a modificat niște parametri mici din mediu,
alterând starea ta de percepție a mediului. Mediul s-a modificat, care este așa cum
îl percepi tu și nu cum este în realitate, pentru că realitatea este virtuală.
Să luăm o notă muzicală și să o cântăm fără întrerupere; vom descoperi că
sunt note care ne par plăcute și există altele care nu ne plac. Ambele modifică
mediul care ne înconjoară.
Apoi vom descoperi că și privirea unor culori produce asupra noastră același
efect.
Gestul este o situație reprezentabilă printr-o icoană, dar conține informații
simbolice al căror arhetip generator este citit de inconștientul nostru și este
modificat, astfel încât același mediu este perceput în mod diferit.
Cu alte cuvinte, mediul, din care eu sunt parte integrantă, este modificat (eu
sunt parte din mediu, deci, într-o oarecare măsură și eu sunt mediul - n.a.). Astfel
funcționează cromoterapia și muzicoterapia. Miracolul este înfăptuit de arhetipuri,
care sunt generate și citite de inconștientul nostru, arhetipuri care produc și în
201
corpul nostru decizia de a asuma anumite posturi sau de a emite anumite sunete,
sau de a picta un tablou cu anumite culori.
Toate acestea produc arhetipul corect sau ajută la generarea arhetipului
corect.
Heisemberg oare nu spunea că observatorul și lucrul observat se modifică
reciproc?
Arhetipurile acționează permanent și mutațiile se verifică în capul nostru
înainte să se manifeste în mediu. Mutația are loc pentru că se lucrează asupra a
ceva ce poate fi modificat și, dacă acest ceva ar fi fost total real, nu ar fi posibilă și
nici plauzibilă vreo modificare.
Einstein, fără să-și dea seama, cu privire la acest subiect, studiază o teorie
care nu întâmplător se numește Relativitate, în care el susține că indiferent de
lucrul care este observat, acesta apare diferit doar dacă se mișcă în mod diferit.

LUMI REALE, LUMI VIRTUALE ȘI NUMĂRUL DE ARHETIPURI

Acum este cazul să aprofundăm conceptele pe care le definim cu terminii de

virtual și real:
(http://semiasse.altervista.org/sentistoria/Mondi%20reali%20e%20mondi%20virtu
ali.html )
În Universul nostru, conform Teoriei Super Spinului (care încă nu este
publicată în întregime), ar exista patru axe care descriu realitatea: Spațiu, Timp,
Energie și Conștiință.
Se va putea observa imediat că există o axă neprevăzută, care introduce
Conștiința ca un nou parametru fizic. Această axă este necesară pentru a dezvolta
întreaga teorie a Super Spinului.
(http://semiasse.altervista.org/sentistoria/10)%20SST%20%20Parte%20Prima%20
-%201.0%20reg.pd) și pentru a explica anumite fenomene, care altfel ar fi cu totul
incomprehensibile.
Întreaga teorie se bazează pe descrierea acestor patru parametri prin
intermediul unui operator matematico-geometric numit rotație.
Acest parametru ne permite să "vedem" un "punct" sau, mai bine, un "loc de
puncte" situat în Universul nostru, doar pentru că acesta este descriptibil din punct
de vedere matematic prin intermediul unei rotații în jurul unei axe.
Dacă "locul de puncte" se rotește în jurul unor axelor de Spațiu, Timp și/sau
Energie, va crea un câmp electric, magnetic și/sau gravitațional.
Din punctul de vedere al fizicii clasice Tullio Regge de la Politehnica din
Torino, deja descrisese același lucru cu un "string", care este un fel de coardă
202
vibrantă, adică o undă sau un "pachet de informație", care, în funcție de
comportamentul său geometric, putea să se ducă chiar ea însăși informația legată
de ea în alte părți ale Universului, interacționând cu acesta.
Locul de puncte al spațiului care se rotește pe el însuși nu este altceva decât
o altă viziune a unui string, în care rotația este cuantificabilă prin intermediul
funcțiilor sinusoidale care identifică unde dotate cu amploare, frecvență și faze
bine determinate.
În ipoteza precedentă a Super Spinului, pentru Universul nostru fuseseră
postulate șapte nivele energetice paralele, legate între ele în formă de con și unite
într-un al optulea punct, pe care fizicianul Typler l-ar identifica ca fiind "punctul
OMEGA" (Frank J. Tipler: LA FISICA DELL'IMMORTALITÀ - Dio, la
cosmologia e la resurrezione dei morti - Ed. Mondadori).
Fiecare nivel energetic are trei axe, a Spațiului, Timpului și Energiei; șapte
nivele multiplicate cu trei axe furnizează douăzeci și unu de moduri de a orienta o
rotație. La ceste douăzeci și unu de moduri este adăugat încă unul, unic, pentru
punctul OMEGA, pentru un total de douăzeci și două de rotații posibile.

Anumite nivele ale Universului, conform Ipotezei Super Spinului, evidențiate

în conul existenței materiei (dedesubt) și antimateriei (deasupra).
În mijloc este punctul Omega.

Aceste douăzeci și două de rotații ar reprezenta cele douăzeci și două de

arhetipuri fundamentale, cele douăzeci și două de instrucțiuni care modifică
203
Universul interacționând cu acesta, cele douăzeci și două de poziții pe care le poate
lua bagheta magică a magului când acesta face magia.
Găsim urme ale acestor douăzeci și două de instrucțiuni în limbajul ezoteric
al alchimistului și în cele douăzeci și două de cărți principale din tarot, marele
arcane ale zeul Toth.
Le regăsim în oracolul I Ching, cu cele 64 (21x3+1) de cărți, unde numărul
63 pare că indică și prezența unor axe secundare x, y și z prevăzute de Super Spin
fie pentru Spațiu, fie pentru Timp, fie pentru Energie, pentru o tratare mai
completă a Universului în sine.
Regăsim cele 22 de arhetipuri în Sepher Yetzirà, anticul text atribuibil poate
lui Avraam, dacă nu chiar tatălui său, în care se descriu cele 22 Autiut,
"ștampilele" prin intermediul cărora ar fi fost tipărit Universul.
Legenda alchimică spune în legătură cu acest subiect că arhetipurile ar fi în
realitate 21, dar cel de-al douăzeci și doilea ar conține în interiorul său toate
informațiile celorlalte douăzeci și unu.
În realitate, se pare că exact așa și este dacă se privește Super Spinul, unde
arhetipul relativ al punctului Omega, cel de-al douăzeci și doilea, conține
instrucțiunile geometrice ale întregului Univers, la fel cum cel de-al douăzeci și
doilea arcan al tarotului, Nebunul, conține instrucțiunile tuturor celorlalte.
(http://semiasse.altervista.org/sentistoria/08)%20Facciamo%20l'uomo%20a%20no
stra%20immagine.pdf)

Dar găsim aceleași trăsături în vechiul limbaj al computerului numit BASIC,

cu cele 22 de instrucțiuni fundamentale ale sale, și în cei 21 de aminoacizi
secvențializați ai ADN-ului, unde ultimul ar fi cel de-al douăzeci și doilea arhetip,
cel care conține instrucțiunile pentru a secvențializa aminoacizii, și încă în cele 22
de litere ale alfabetului ebraic, unde Aleph ar fi primul arhetip, care le conține pe
toate celelalte.
Încă o dată, în interiorul semnificațiilor simbolice din lumea alchimiei,
găsim urme istorice și uitate ale lumii magice.
Teoria Super Spinului (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/ssh.html)
atribuie crearea Universului Axei Unice și rotative, adică cea a Conștiinței.
Ființa eternă a cărei axă este aceasta a devenit conștientă de sine, punând în
mișcare o operațiune, care, cu o aproximație destul de mare s-ar putea descrie din
punct de vedere matematic ca fiind o rotație cu o mare "viteză unghiulară"
caracteristică.
Conștiința știe că există, dar nu știe cum este făcută. Prin urmare, creează pe
rând Energia, Spațiul și Timpul, care sunt niște axe cu totul virtuale, care formează
o cutie - adică exact Universul - unde Conștiința se poate diviza în toate
posibilitățile sale de a se roti (sau în toate manifestările sale). Aceste părți mici din
204
tot, născute din unicul trunchi original, pot, fiind dotate cu embrioni de conștiință
proprie, să se observe reciproc și să înțeleagă cum sunt făcute.
La sfârșitul Universului sistemul triaxial, Spațiu, Timp și Energie, se va
reînchide și componentele rotative din jurul acestor axe se vor reconverti în
pulsație în jurul axei Conștiinței. Conștiința, de această dată, poate că a acumulat și
cunoașterea tuturor părților sale componente, care vor reîncepe să compună un
singur lucru existent, răsucindu-se în conținutul lor de cunoaștere.
Iată manifestându-se foarte clar ideea că axa Conștiinței este reală, pentru că
există întotdeauna, înainte, în timpul și după Univers, aceasta creând celelalte trei
axe, care apar a fi cu totul virtuale, deci manipulabile după bunul plac.
Dar a manipula acele axe înseamnă a manipula Spațiul, Timpul și Energia,
adică a manipula câmpul electric, magnetic și gravitațional - cu alte cuvinte,
înseamnă să faci miracole.
Pentru a face miracole este nevoie de arhetipuri, care trebuie trimise în
Univers cu anumite oportunități geometrice, dar pentru a face acest lucru este
nevoie de un îndemn inițial.

ACTUL DE VOINȚĂ

Primul act de voință este făcut și considerat a fi cel de a crea virtualitatea

Universului nostru și cel care l-a făcut este primul mag, adică Creatorul.
Deosebit de interesantă este constatarea că, pentru a efectua miracolul, nu
este nevoie nici de Spațiu, nici de Timp și nici de Energie - este nevoie doar de
Conștiința de sine!
Actul de voință executat de Magul-Creator era finalizat de cunoașterea sa, la
fel ca și actele făcute de alchimiști. Axa Conștiinței este cea care dă formă
arhetipului și îl trimite în Univers, a cărei instrucțiune modifică virtualitatea
sistemului format din Spațiu, Timp și Energie. Dar omul nu este Creatorul și pentru
a face pe magul trebuie să aibă Conștiință de Sine; este normal să ne întrebăm de
unde provine Conștiința.
În Universul Super Spinului avem o structură tetraedrică, care seamănă mult
cu vechea viziune a omului din MerKaBa babiloniană.

205
 Studiile efectuate implicând tehnici de hipnoză regresivă m-au determinat să
constat, cum am văzut anterior, că omul apare ca fiind compus din patru părți
fundamentale, care se numesc, Suflet, Spirit, Minte și Corp.
Acestea sunt niște nume convenționale, cărora le sunt asociate următoarele
semnificații:
•Sufletul este format din Conștiință, Energie și Spațiu
•Spiritul este format din Conștiință, Energie și Timp
•Mintea este formată din Conștiință, Spațiu și Timp
•Corpul este format din Spațiu, Timp și Energie
Corpul, de unul singur, este ca un ou gol, un recipient pentru acea trinitate pe
care, din punct de vedere arhetipic, Iisus o definește ca fiind Tatăl, Fiul și Sfântul
Duh.
În aproximativ șaptesprezece ani de muncă bazată pe hipnoza regresivă
aplicată pe un număr mare de subiecți, de gen feminin și masculin, cu vârsta
cuprinsă între 15 și 60 de ani, rezultatele obținute au fost în mare parte aceleași, de
altfel identice cu descrierile din tradițiile egiptene antice, la care se referă multe
cercuri masonice.
Cu alte cuvinte, egiptenii antici aveau o idee despre ființa umană pe care noi
o găsim, în mileniul trei, cu forma noastră mentală cu totul, sau aproape cu totul
galileeană.
Mai ales prin acele tehnici se pare că este posibil să se izoleze Conștiința
Sufletului, care, nefiind caracterizat de axa Timpului, spune că este imortal.
Deci, trebuie să ne gândim la axa Conștiinței prezentă în Minte, în Suflet sau
în Spirit, ca fiind expresia unui act de voință care produce arhetipul care face
miracolul.
Pentru a împlini magia este nevoie de o mare Conștiință de Sine, pentru că
doar așa se poate obține un act de voință conștient, care să producă miracolul.
Ce se întâmplă astăzi când ne aflăm în prezența unor fenomene de tip
paranormal?
206
 Lumea țipă la vederea miracolului și persoana responsabilă nici măcar nu
știe cum a reușit să-l obțină. Magia produsă nu folosește la nimic dacă a fost
obținută fără Conștiință și nu folosește la nimic să se încerce reproducerea sa dacă
nu există Conștiință de sine.

Cel mai căutat miracol, cea mai sofisticată magie:

Învierea lui Lazăr, pictată de Caravaggio

TEORII DESPRE SUFLET

Trebuie să ne întoarcem înapoi în timp dacă vrem să înțelegem ce este un

mag și cum face acesta magiile. Magiile, care pentru Biserică sunt miracolele și
pentru știință sunt experimentele științifice, se pot face doar dacă se deține o
concepție platonică despre ființa umană. Această concepție nu vede omul ca fiind
pe al doilea loc, după zei, nu îl vede în voia forțelor naturii și nici sclav al religie și
nici măcar al rațiunii, ci îl vede pe om capabil să se conecteze la Univers, din care
el însuși este parte integrantă, pentru a se folosi de tot potențialul.
Platon vorbește despre Suflet (http://www.filosofico.net/anim37.html) ca
despre ceva care face parte din om, nu ca despre ceva inexistent, așa cum spune
știința, sau ca despre un lucru îngăduit de Dumnezeu, așa cum afirmă biserica.

207
 Platon afirmă foarte clar că Sufletul nu este personal, dar personalizat,
pentru că în realitate este ceva ce face parte dintr-o entitate unică.
Sufletul este universal și imortal, nu particular, așa cum susține Biserica
Catolică.
Sufletul este acel "ceva" care, descris mai întâi de Plotin, apoi de Jung și
deci și de Hillman, ne permite să facem miracole prin intermediul axei sale de
Conștiință.
Plotin spune:
"Omul este un compus format din suflet și corp - el poate să se muleze pe
dimensiunea corpului sau să se ridice la cea a sufletului. Sufletul și corpul devin
astfel două moduri de a fi - primul ne eliberează, al doilea ne face să semănăm cu
animalele. " (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag. 210)
"Noi decidem să plecăm atunci când corpul nostru suferă. Deci, noi
reprezentăm două lucruri - ori bestia adăugată sufletului, ori ceea ce este deasupra
bestiei - bestia și corpul viu. Foarte diferit este omul adevărat și lipsit de toate
aceste pasiuni bestiale, posesor al virtuților intelectuale, care își au domiciliul în
sufletul separat - într-adevăr, acesta și aici jos se poate separa de corp, pentru că,
atunci când îl abandonează cu totul, acea viață pe care acesta o iradiază dispare cu
sufletul și îl însoțește pe acesta." (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag.
67)
Jung se exprimă astfel:
"Terenul din care se hrănește sufletul este viața naturală. Cine nu o urmează
rămâne secat și fixat în aer. Din acest motiv mulți oameni se usucă odată cu vârsta
- se întorc înapoi cu o frică secretă în inimă. Se sustrag, cel puțin din punct de
vedere psihologic, procesului vital; la fel ca mitica statuie de sare se reîntorc vioi
spre amintirile tinereții, dar pierd orice contact viu cu prezentul. În a doua jumătate
a existenței rămâne viu doar cel care, fiind în viață, vrea să moară. Pentru că ceea
ce se întâmplă în amiaza vieții este inversiunea parabolei și nașterea morții. După
acea oră viața nu mai înseamnă ascensiune, dezvoltare, mărire exaltare vitală, ci
moarte, având în vedere că scopul său este sfârșitul. A nu ține cont de propria
vârstă înseamnă "a te răzvrăti față de propriul final". Ambele sunt un "a nu dori să
trăiești", având în vedere că "a nu dori să trăiești" și "a nu dori să mori" sunt același
lucru. A deveni și a trece aparțin aceleași curbe."

Și așa se exprimă Hillman:

"Omul este ceva mizerabil, o geacă sfâșiată pe un băț, dacă sufletul nu bate
din palme și cântă, să cânte tot mai tare cu fiecare rupere a vestei sale mortale,
pentru că nu există altă școală de canto decât studierea monumentelor măreției
sale... " W.B. Yeats, Sailing to Byzantium.

208
 Acesta este epitaful care apare într-o carte de James Hillman "Revizuirea
psihologiei" din 1983, carte de a face suflet.

Iar eu spun:
"A avea Suflet înseamnă a avea axa Conștiinței, unica axă adevărată și reală,
care reprezintă o bucățică din Creator în interiorul cui îl are și face din cel care îl
posedă un mic Creator capabil să facă miracole, adică să modifice virtualitatea
Universului creat ( http://www.xmx.it/universoillusione.htm ) în ciuda fizicienilor
și preoților din ziua de astăzi, care în curând vor fi nevoiți să-și găsească un alt șef,
spre deosebire de omul cu Suflet, pentru că el șefi nu are și nici nu-și dorește să
aibă."

Uri Geller îndoaie o lingură cu ajutorul conștiinței sale?

O NOUĂ IMAGINE A OMULUI DE ȘTIINȚĂ

Odată cu sosirea lui Aristotel, Platon este pus de-o parte.

Acest proces se verifică în occident și nu în orient, unde Aristotel nu a ajuns
niciodată. Gândirea orientală este foarte asemănătoare cu cea platonică și prea
puțin sensibilă la materialism aristotelian/ galileean.
Gândirea aristoteliană nu este toată rea, ci din contră.
Aristotel este cel care a pus bazele pentru regulile clasificării, la fel cum
Galileo are meritul de a fi schițat un model de lucru capabil să dea garanții de
repetitivitate, susținând ideea existenței regulilor, dar și exigența de a le controla
exactitatea. Aristotel și Galileo contribuie la înțelegerea Universului, dar nu a
întregului Univers, ci doar a părții virtuale, adică a tot ce ține de Spațiu, Timp și
Energie. Însă metoda lor nu funcționează pe axa Conștiinței, pentru că aceasta nu
are reguli, Conștiința însăși fiind responsabilă de Creație.
Consecința evidentă este că sistemul galileean poate și trebuie să fie
modificat.

209
 Pentru Galileo este important ca fenomenul să fie observabil și să se repete,
și din acest motiv se vorbește despre "fenomen fizic", sugerând, aproape
subliminal, că tot ceea ce este fizic este virtual.
Însă există o diferență dintre gândirea lui Aristotel și cea a lui Galileo -
Aristotel studiază trecutul pentru a îmbunătăți înțelegerea cosmosului în viitor,
Galileo studiază prezentul pentru a prevedea dacă în viitor se repet aceleași
fenomene care sunt verificate în trecut și, procedând astfel, ridică un pod între
trecutul nostru și viitor.
Acum este nevoie de cineva care să studieze viitorul, pentru a înțelege de ce
lucrurile s-au petrecut așa cum s-au petrecut și care să înțeleagă motivul existenței
umane.
Dar lucrul cel mai interesant, după părerea mea, este trecutul, pentru că în
acesta sunt conținute răspunsurile la întrebările noastre, dintre care trei sunt
următoarele:
•Cine a făcut Universul și de ce?
•Ce reprezintă omul în interiorul creației?
•Ce raport există între om și Creator?

Mulți studioși au aplicat deja această metodă, chiar și fără să-și dea seama.
Orwell( http://www.marxists.org/italiano/letteratura/animali.htm ) studiază
o ipotetică civilizație viitoare pentru a înțelege politica și dezvoltarea actuale, eu
studiez extratereștri, care reprezintă viitorul nostru, pentru a înțelege ce este și cum
este omul în realitate. În realitate şi nu doar în virtualitate. Din punctul meu de
vedere acesta este următorul pas pe care omul trebuie să-l facă pentru a modifica
modelele sale mentale învechite în tentativa finală de a se înţelege pe sine însuşi,
adică întregul Univers.
Deci, înainte de a merge mai departe, trebuie să reținem că există o realitate
virtuală şi modificabilă (Spaţiu, Timp şi Energie) şi o realitate reală imuabilă
(Conştiinţa).
Cine are Conştiinţă poate modifica virtualitatea, care a fost creată din
realitatea reală prin intermediu actului de voinţă creatoare. A vorbi despre Creator
şi Conştiinţă este acelaşi lucru. Deci, în interiorul Conştiinţei noastre există o parte
din Creator. Aceste concepte folosesc pentru:
•A restructura de la început parametrii pe care se bazează Programarea
Neurolingvistică.
•A redefini încă o dată Harta şi Teritoriul PNL-ului, lucrul cel mai important
dintre toate.
•A înţelege că putem să ne eliberăm de extratereştri paraziţi exercitând
asupra realităţii lor virtuale miracolul. Cu alte cuvinte, doar voinţa noastră poate
alunga demonii antici, adică extratereştrii de astăzi, utilizând acea parte din noi
210
care face miracolele, acea parte din noi care este Creatorul (dacă vreţi puteţi să o
numiţi şi Dumnezeu).

LEGILE FIZICII DESCRIU DOAR REALITATEA VIRTUALĂ ŞI

NU REALITATEA TOTALĂ

PREMISELE

În sinteză, legile fizicii nu ar fi deloc greşite, dar nepotrivite pentru a descrie

toate cele patru axe care constituie Universul tetraedric despre care s-a vorbit
precedent.
Cu alte cuvinte, corpul fizic poate fi descris complet de legile fizicii, dar nu
şi Mintea, nici Spiritul şi nici Sufletul, pentru că posedă o componentă care este în
întregime reală (axa Conştiinţei), pe când celelalte trei axe (Energia, Spaţiul şi
Timpul) descriu realitatea virtuală.
Aşadar, formulele sunt algoritme care descriu virtualitatea din care ele se
nasc şi nu există speranţă de a putea descrie printr-un algoritm un lucru total real şi
imuabil, cum este realitatea virtuală.
După cum am mai spus, realitatea virtuală este cea care suferă toate
mutaţiile, dar nu şi cea reală, care rămâne neschimbată şi imuabilă. Altfel ce fel de
realitate ar fi?
Deci, Teritoriul din PNL ar avea trei componente virtuale şi modificabile şi
o componentă reală. În aceasta din urmă ar exista voinţa de a exista, de a învăţa, de
a modifica realitatea virtuală.

211
 În plus, ar exista şi subiectul-actor care, prin Mintea sa, prin Sufletul său şi
prin Spiritul său, ar descrie teritoriul ca pe o hartă. Dar atunci, harta este doar
parţial hartă, pentru că o parte din aceasta este reală, nu virtuală, deci
independentă de influenţa intrărilor de informaţii.
E ca şi cum am spune că Principiul Incertitudinii lui Heisemberg este valid
pentru Spaţiu, Timp şi Energie (cum de altfel a fost subliniat în teoria Super
Spinului), dar nu este valabil pentru axa Conştiinţei, care nu ar fi modificabilă.
Această observaţie ne pune în faţa necesităţii de a modifica drastic anumite
presupuneri ale PNL-ului, pentru a face altceva, care să conţină vechiul PNL, cu
principiile sale, dar care să se extindă spre o nouă dimensiune, cea a axei
Conştiinţei, unde harta şi teritoriul coincid.

CREIERUL ESOTERIC

După unii ezoterişti, creierul are doar funcţii mecanice, dar e şi sediul a ceva
mult mai important.
Să vedem cum este descris creierul în site-ul:
http://xoomer.virgilio.it/_XOOM/gainfryciao/Indice%20generale%201.htm
"Conştiinţa umană (Suflet) îşi are expresia corporală în creier, iar
capacitatea tipic umană de distincţie şi evaluare este atribuită scoarţei cerebrale.
Deci, polaritatea conştiinţei umane se oglindeşte în anatomia creierului.
Forma circulară a creierului simbolizează conştiinţa eternă care înţelege tot, care
nu are limite. "

Topografia orizontală a Conştiinţei

Văzută dintr-o anumită perspectivă, forma circulară a creierului poate fi

împărţită în trei părţi (Topografia orizontală a conştiinţei):

212
 1)Conştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier fizic.
Conştientul este legat de viaţa fizică. Am mai spus că individul este conştient de tot
patrimoniul său cognitiv şi este, deci, stăpânul propriei sale minţi şi al cunoaşterii
ascunse acolo. Conştientul reprezintă planul cunoaşterii conceptuale. Cunoaşterea
conceptuală, cea pe care noi o numim conştient, este înregistrată în scoarţa
cerebrală, împărţită în cele două emisfere, cea dreaptă şi cea stângă, care conţine
toate informaţiile memoriei noastre conştiente. Aici se găseşte toată cunoaşterea
noastră de care suntem conştienţi.
Datoria noastră în ceea ce priveşte evoluţia este aceea de a dezvolta în
totalitate potenţialul creierului nostru, până acum utilizat într-o proporţie foarte
mică (sub 1%), reprezentat de scoarţa cerebrală. Pentru a face asta trebuie mai
înainte de toate să devenim conştienţi şi să eliberăm toată karma noastră şi a
înaintaşilor noştri, care se află la nivel subconştient, pentru că aceasta nu-i
permite Spiritului Sfânt să curgă şi să activeze total mintea noastră divină.
Potenţialul creierului nostru este infinit şi reprezintă mintea divină
nelimitată.
2) Subconştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier eteric.
Subconştientul este legat de viaţa eterică şi deci şi de vise.
Tot ceea ce visăm este legat de vieţi paralele eterice de a treia dimensiune
dar şi de planurile eterice de prima dimensiune şi a doua.
Când avem coşmaruri probabil că este vorba despre planuri eterice de
prima şi a doua dimensiune, spre care suntem atraşi dacă mai avem karmă cu
vibraţiile acestor două dimensiuni.
Fiecare dimensiune fizică are subconștientul său. Pentru dimensiunea
noastră, a treia, subconștientul este reprezentat de prima și a doua dimensiune,
dimensiuni în care se descarcă gândurile de super-distrugere și super-lumină,

213
conectate de radioactivitate (prima dimensiune) și electricitate (a doua
dimensiune).
Karma rămâne eterică (deci în plan subconștient) până ce nu devine fizică.
3)Inconștientul - este înțelegerea și cunoașterea creierului corpului de
lumină, adică a propriei origini. Inconștientul nu este legat de nicio viață fizică
sau eterică.
Reprezintă potențialul unui individ.
Toate dimensiunile spațio-timpului reprezintă inconștientul primei
dimensiuni create. Sunt deci gânduri de separație create de "eurile" noastre
multidimensionale, începând cu cele din prima dimensiune creată. Starea de Eden
este cel la care ne vom întoarce și noi, pe parcurs ce "eurile noastre"
multidimensionale integrează inconștientul lor și se aliniază deci cu toate
dimensiunile pe care le-au creat (adică subconștientul lor).

După această descriere nu putem să nu observăm că cine se gândește la un

creier ezoteric se aliniază incredibil fie la viziunea pe care o trasează Super Spinul
asupra Universului, adică asupra Teritoriului, fie la viziunea holistica a fizicii
moderne.
În acest context se observă că teoriile care afirmă ar exista un Suflet, o
Minte, un Spirit și un Corp țin cont de toate datele obținute folosind tehnicile de
hipnoza regresivă pe răpiți și explică nu doar cum este făcut teritoriul, dar și cum
este făcută mașina fotografică care produce fotografia (Harta) Teritoriului.

CREIERUL ÎN OPINIA MEA

După părerea mea, creierul care nu este Mintea, după cum am văzut și în
Teoria Super Spinului, are trei nivele de captare și furnizare de informații. Creierul
reprezintă partea virtuală, adică mecanică, a corpului uman, în care Mintea ar fi
reală doar în proporție de o treime. Să nu uităm că Mintea, așa cum a fost definită
înainte, are axele Spațiului și Timpului, care sunt virtuale.
Dacă Mintea nu ar fi fost în parte virtuală, nu ar fi putut interacționa (din
punct de vedere hamiltonian) cu creierul, care este cu totul virtual.
În acest context creierul este doar o interfață între minte și corp.
Cele trei nivele reprezentate de Conștient, Subconștient și Inconștient există
și pentru mine și efectuează următoarele lucruri:

214
 Conștientul

Conștientul, în acord cu cele expuse de cei care susțin echivalența dintre

creier și computer, reprezintă doar interfața cu exteriorul, cu care este conectat prin
intermediul "ușilor de la intrare" formate în principal de cele cinci simțuri ale
noastre. Unele "uși de ieșire" cu care corpul uman este dotat folosesc și pentru a
emite date spre exterior.
Datele intră sub formă de intrări cenestezice (senzoriale) vizuale, acustice,
olfactive, tactile și gustative și ies în diferite forme variabile, odată cu mișcările
corpului.
Mișcările corpului nu semnifică doar gesticulație, care de altfel este
dintotdeauna domeniu de studiu pentru PNL, dar și cuvântul și sunetul vocii în
general. Vocea chiar este expresia mișcării coardelor vocale, adică mișcarea unei
părți din corp care merită atenție și studiu.
La fel de important pentru acest tip de studiu sunt și midriaza pupilei sau
clipitul din pleoape.
Date importante ulterioare ieșirilor de informații provin din analiza
grafologică, pentru că și în acest caz mișcarea brațului este cea care este stăpână în
acțiunea scrierii.
Alte semnale de ieșire de date sunt reprezentate de roșeața care apare pe
anumite părți ale corpului, de transpirație și de apariția unor zone eritemice pe
pielea subiectului care este studiat.
Totuși, există o diferență fundamentală între datele de intrare și cele de ieșire
ale creierului uman. Datele de intrare depind exclusiv de caracteristicile interfeței
de intrare (cele cinci simțuri și corecta lor funcționare), care stabilesc cum vor fi
înregistrate în hartă datele. Aceasta va fi apoi citită de programul de experiență
conținut în Minte și interpretată în faza finală.
Ieșirile depind în principal de Inconștient și doar într-o mică parte de
Subconștient, chiar dacă se exprimă prin intermediul Conștientului.
Cu alte cuvinte, Inconștientul pilotează răspunsurile corpului și aceste
răspunsuri sunt reelaborate de Subconștient, dar mai lent. Pentru că Inconștientul
vorbește "limbajul mașină" reprezentat de arhetipurile fundamentale, acesta este
mult mai rapid în a oferi informațiile de ieșire, al cărui semnal poate fi revăzut și
corectat de Subconștient doar într-o măsură foarte mică, pentru că Subconștientul
vorbește limbajul modelelor mentale (programul creierului, care seamănă cu
vechiul Basic©).
Este vorba despre un concept fundamental pentru acest tip de cercetări,
având în vedere că fiecare gest pe care-l facem depinde, în proporție de 90% de
expresia sa, de către un Inconștient incapabil să mintă (după cum vom vedea
imediat) și doar în proporție de 10% de către un Subconștient mediator.
215
 Subconștientul

Subconștientul face parte din cititorul modelelor mentale utilizate

(programele creierului nostru). În momentul nașterii noastre aceste programe nu
există. Există mecanismul doar mecanismul care le va asigura funcționarea,
creierul-computer cu sistemul său operativ, dar încă nu există în acest moment
programe încărcate.
Programele sunt instalate în memoriile creierului-computer în timpul
educației puiului de om și fac parte din procesul de învățare. Este vorba despre o
serie de subprograme care lucrează în background și multitasking (concomitent și
în mod ascuns și automatic) - eu le numesc "modele mentale".
Subconștientul aplică modelele mentale învățate, le verifică și, dacă sunt
declarate valide de un model mental de control, le acceptă și abia după aceea le
pune în practică. Pentru a da un exemplu simplu, se poate spune că, dacă văd un
măr ce cade în sus, Subconștientul meu îmi va spune că modelul mental pe care îl
aplic în acea viziune este greșit și îmi va determina creierul să considere datele ca
fiind greșite, deci harta obținută de acestea este considerată greșită.
Modelele mentale suferă din când în când niște update-uri (actualizări) prin
intermediul cărora este posibil, dispunând de versiunile actualizate ale
programului, să se răzgândească cu privire la interpretările hărții care, cu modelele
mentale precedente, ar fi fost considerate greșite.
Acest proces îi permite omului să evolueze din punct de vedere cerebral și,
modificând citirea Hărții în sine, devine posibil ca el să înțeleagă lucruri pe care
înainte le-ar fi înțeles într-un mod diferit.
Acest proces poartă numele de "evoluție a gândirii umane" și nu este la
îndemâna tuturor ființelor umane. Unii dintre aceștia chiar nu au capacitatea sau
posibilitatea, în funcție de caz, de a modifica modelele mentale instalate în ei prima
dată în perioada educației inițiale. Acei oameni vor rămâne, din punct de vedere al
gândirii, legați de schemele primordiale ale copilului mic și vor fi incapabili să
evolueze dincolo de ceea ce au învățat în anii la început.
Nu se poate spune că acele persoane nu funcționează corect, pentru că
procesele lor mentale funcționează foarte bine, cu excepția incapacității totale (sau
imposibilității) de a progresa și de a vedea lucrurile din punct de vedere istoric,
adică să fie capabili să țină cont de scurgerea timpului.
În timp ce Conștientul are atribuția de a dialoga cu exteriorul, Subconștientul
este interfața dintre Conștient și Inconștient.
Deci, Subconștientul este un mediator care alterează viziunea hărții în
conformitate cu exigențele ființei umane.
216
 Subconștientul este autorul procesului de disonanță cognitivă, care alterează
încontinuu realitatea obiectivă pentru a o face să pară mai plăcută și suportabilă.
Așadar, Subconștientul spune minciuni și face asta pentru binele nostru.
Boala Subconștientului este reprezentată de sindromul "vulpea și strugurii".
Această definiție, care derivă dintr-o fabulă foarte cunoscută de-a lui Fedro, se
referă la ideea că omul își face Harta. Dacă Harta este dificil de trăit, iată că apare
Subconștientul, care, prin metaprogramul său interior, alterează harta prin
intermediul unei interpretări a datelor, cu scopul de a face harta mai acceptabilă.
Astfel, se creează viziuni ale hărții dictate de conveniențele supraviețuirii.
Cei mai răi hoți ai acestei lumi uneori sunt absolut convinși că au făcut niște
fapte foarte bune de-a lungul vieții lor și imediat înțelegem cum se pot justifica
niște crime oribile care, în ochii celui care le-a comis, apar ca fiind niște acțiuni
corecte. Gândirea multor politicieni, a multor militari și a multor religioși este cu
siguranță afectată de sindromul "vulpea și strugurii".
Faptul că Harta este mereu aceeași, dar este interpretată în mod diferit în
funcție de datele aflate la dispoziție, este o demonstrație a acestui proces.
De exemplu, sunt mulți politicieni care înainte erau într-un partid ajung apoi
în listele partidului cu viziuni total opuse. Cel care vede din exterior acest tip de
schimbare se va gândi, în mod greșit, că se află în fața unor fățarnici vulgari, dar,
după părerea mea, lucrurile sunt un mic mai complexe. Nu este vorba despre un
comportament manipulator, care ar trebui să fie cunoscut și foarte bine
instrumentat, ci este vorba despre o necesitate a Subconștientului politicianului,
dictată de exigențe de supraviețuire personală.
Diferența constă în faptul că, dacă ar fi interogat, acel politician ar părea că
este de bună-credință, fiind convins că acțiunea sa ar reprezenta continuarea
corectă a carierei sale politice, în interesul cetățenilor care l-au ales. În fața
faptelor, buna sa credință ar părea dezarmantă, însă l-ar face aparent criticabil.
Exemplele care pot fi oferite pe tema sindromului prezentat mai sus sunt
aproape infinite și sunt adesea prezentate în cărțile de istorie.
Deci, Subconștientul este cel care judecă informațiile intrate și de adaptează
astfel încât totul să fie bine.
Acest lucru are două semnificații fundamentale.
Prima constă în faptul că Subconștientul, după cum am mai afirmat, spune
minciunile, și este reprezentată de faptul că cu cât civilizația merge mai departe pe
drumul său, cu atât mai mult este nevoie de un Subconștient superstructurat.
De fapt, Subconștientul a devenit necesar când omul, de-a lungul evoluției
sale, a decis să trăiască în comunitate cu alți oameni. Atunci s-au născut regulile
societății și a apărut voința de a le respecta, cu toate că adesea nu sunt împărtășite
de toți. Iată că devin necesare rolul și munca Subconștientului mediator, care face
astfel încât Harta să pară cât mai digerabilă.
217
 Prin urmare, o societate evoluată se bazează pe un Subconștient evoluat și
este compusă din indivizi care sunt tot mai puțin capabili să-și manifeste gândurile
într-un mod deschis, fiind blocați de o miriadă de reguli pe care trebuie să le
respecte - o societate bazată pe a "da impresia" și nu pe "a fi" , "a fi" constând în a
te prezenta pentru ceea ce ești în realitate.
Diferența fundamentală dintre o pisică și un leu se află aici. Leul trăiește în
clan și și-a dezvoltat un fel de Subconștient care respectă legile unei vieți ierarhice
în clan, unde anumite acțiuni se pot face, pe când altele nu se pot face, pentru că în
caz contrar este pedepsit. Pisica are o viață solitară și nu aparține de nici un clan.
Comportamentul său pare a fi un pic schizoid - în anumite cazuri întâi te linge, ca
peste cinci minute să te zgârie, apoi, trei secunde mai târziu, iarăși te linge, de
parcă nu și-ar aminti că te-a zgâriat.
În realitate, pisica își amintește foarte bine ce a făcut, dar nu o interesează să
joace teatru. Face ceea ce gândește și nu își remodelează comportamentul în
funcție de conveniență, contrar a ceea ce s-ar putea crede între-un mod superficial.
Prin intermediul PNL-ului aceste procese apar foarte clar analizând mișcările
corpului. Analiza calității și cantității mișcărilor corpului furnizează anumite date
finale. Dacă pe de-o parte cineva poate contesta că este dificil să se interpreteze
mișcările unei pisici din punct de vedere al raționamentului dezvoltat de creierul
felinei, oricum este incontestabil faptul că pisica, în raporturile sale cu omul și cu
semenii săi, folosește mult corpul, demonstrând că Inconștientul său se exprimă în
mod liber, fără prea mult control din partea Subconștientului mediator.
Ființele umane, care sunt mai evoluate decât pisica, își folosesc corpul
într-un mod mult mai cenzurat. Subconștientul încearcă să frâneze instinctele cu
adevărat prezente în pulsațiile cerebrale în favoarea unei conviețuiri mai calme cu
vecinii. Deci, când șeful tău te salută dimineața și tu îi răspunzi cordial, afișând cel
mi bun surâs al tău, pe când în realitate ai vrea să-l vezi mort, iată că disonanța
cognitivă, prin intermediul Subconștientului mediator, îți impune o serie de
mișcări; pe de altă parte, Inconștientul, care nu este de acord, prezintă, prin
intermediul corpului, mișcări diatonice care nu-i scap unui observator atent și care
te fac să arăți neîndemânatic, ca un împiedicat.

Inconștientul

Inconștientul reprezintă Super Eul; nu este structurat pentru a minți, pentru

că nici măcar nu știe că minciunile există. Super Eul acționează neținând cont de
ceea ce este sau ceea ce nu este convenabil să pari sau să faci.

218
 Inconștientul este cel care ne mișcă corpul mai rapid decât capacitatea de
control a Subconștientului și din acest motiv gestul final care se naște în relațiile
noastre cu alții are o puternică componentă inconștientă, influențată de o slabă
corecție a Subconștientului.
Deci, analiza comportamentală, alt aspect important al PNL-ului, are toate
instrumentele pentru a înțelege, doar privind cum se mișcă în relație cu ceea ce
declară, dacă o ființă umană spune ceea ce gândește în realitate sau nu. Există
persoane caracterizate de un Inconștient puternic, care este predominant, și poți să
le recunoști după comportamentul lor, care este asemănător cu cel al pisicii.
Psihiatrii îi numesc pe acești oameni, în mod greșit, "subiecți schizoizi".
Pentru psihiatrie schizoidul este cel care este scufundat cu totul în
Inconștient, cel care nu știe să medieze semnalele provenite din exterior și din
acest motiv acesta dă impresia că nu poate relaționa cu ceilalți. Schizoizii sunt
caracterizați de schimbări rapide ale stării sufletești și, chiar dacă nu au patologii
grave în desfășurare, uneori este foarte greu să se relaționeze cu ei, decât dacă se
înțelege ceea ce am expus mai sus și eventual să li se explice și lor aceste lucruri.
Tehnicile de a comunica cu cineva care are modele mentale primitive
consistă în a înțelege astfel de modele și în a le imita (model comportamental
eriksonian).

ANALIZA INIȚIALĂ A PROBLEMEI RĂPIȚILOR

Răpiții prezintă sindromul pe care l-am definit deja cu acronimul SDA și

datoria celor care se ocupă de ei constă într-o serie de obiective care trebuie
îndeplinite:
•Să stabilizeze răpitul.
•Să-l pună pe răpit să-și analizeze amintirile virtuale.
•Să-i amintească răpitului ceea ce în aparență nu este prezent în creierul său,
dar care face parte dintr-o trăire reală de-a sa.
•Să-l învețe pe răpit să deosebească Harta de Teritoriu.
•Să-i furnizeze răpitului instrumentele pentru a înțelege de ce are loc răpirea
extraterestră.
•Să-i furnizeze instrumentele pentru a se putea apăra.

Misiunea este absolut ambițioasă, dar drumul este practicabil pentru cine
cunoaște bine funcționarea creierului-computer.
Tehnicile PNL pe care le-am elaborat sunt simple din punct de vedere
structural și au fost perfecționate de-a lungul investigațiilor desfășurate de-a lungul
219
a șaptesprezece ani. Rezultatele sunt impresionante și foarte încurajatoare și ar
merita efortul, chiar și la nivel psihologic, de a fi luate în considerație de adepții
acestui sector, care astăzi sunt cu totul nepregătiți în ceea ce privește tehnicile
descrise aici.
Procedeele utilizate de mine pot fi scutite de practicile de natură hipnotică
"în sens larg". Spun "în sens larg" pentru că trebuie să se țină cont de faptul că, cel
puțin în marea majoritate a cazurilor, chiar și când mergem la cinema suntem
supuși hipnozei, chiar dacă nu într-un mod profund.
Când instaurăm un raport cu cineva care ni s-a adresat pentru a înțelege dacă
este sau nu răpit, trebuie imediat să stabilim regulile raportului.
Cine conduce ședințele de PNL este, și trebuie să fie, adică cel care pune
întrebările, într-un raport în care rolurile sunt clare - cel care conduce este
operatorul!
Însă comanda este consimțită prin intermediul așa-numitului Raport, cum se
exprimă anglosaxonii, prin intermediul unor analize comportamentale precise.
În această primă fază este "exact cum se mișcă" cea care garantează succesul
operatorului. Mișcarea corpului nostru este citit în background de Inconștientul
celui care se află în fața noastră, care reinterpretează în sens arhetipic toate
semnalele pe care i le trimitem (output pentru noi, input pentru el). Dacă nu suntem
sinceri cu el și vrem să-l facem să creadă că suntem capabili să-i rezolvăm
problema, pe când în realitate Inconștientul nostru știe perfect că nu ne vom ridica
la înălțimea de a efectua miracolul, corpul nostru va emite semnale disonante cu
semnificația cuvintelor noastre. Subiectul care se află în fața noastră va înțelege în
mod inconștient că nu suntem capabili și, tot mod inconștient, nu ne va permite să
deținem comanda.
În consecință, raportul cu răpitul trebuie să se bazeze pe sinceritate - nu este
posibil să-l păcălești pe acesta.
Conștientul poate fi păcălit, dar Inconștientul cu siguranță nu poate fi, adică
Super Eul răpitului.
Dacă s-ar încerca o păcălire a acestuia, nu ar fi posibil să se instaureze acel
raport profund care este absolut necesar pentru a obține hipnoza.
Deci, pentru a o spune în cuvintele experților în hipnoză, nu există o
persoană care nu poate fi hipnotizată, dar există un hipnolog prost. Hipnologul
prost este cel care nu este capabil să realizeze un raport corect cu persoana care
trebuie examinată.
Se înțelege de aici că afirmațiile precedente elimină prejudecata populară
prin care hipnoza este privită ca un instrument abuziv - nu poți abuza de nimeni,
dacă aceștia, în intimitatea lor, nu vor să fie abuzați.

220
 Este total fals că hipnoza este ceva extrem de invaziv și total fals, pentru că
invaziunea este corelată la voința subiectului de examinat și nu la cea a celui care
operează asupra sa.

ÎN CĂUTAREA ANCOREI POTRIVITE

De-a lungul primului interviu ne vom așeza în fața subiectului, dar un pic
într-o parte - asta îl va determina să nu ne privească ca pe un abuzator al voinței,
ceea ce s-ar întâmpla dacă noi l-am privi drept în ochi, obligându-l să-i coboare pe
ai săi în semn de supunere față de noi.
Supunerea nu trebuie obținută cu forța, ci prin încredere.
Poziția ușor laterală îi va permite subiectului să-și îndrepte în mod liber
privirea în fața sa, fără să întâlnească privirea operatorului, care ar putea, cumva, să
producă influențe nedorite. În plus, poziția ocupată de operator permite observarea
mișcării bulbilor oculari ai subiectului cu mai multă ușurință și într-un mod mai
puțin invaziv.
Condusă din această poziție, urmărirea (despre care vom vorbi în continuare)
mișcărilor corpului subiectului va fi mereu foarte vizibilă și pentru subiect, dar mai
puțin presantă și invazivă, pentru că este condusă din lateral.
Trebuie neapărat să dăm dovadă de o atitudine care să evidențieze calmul de
care dăm dovadă în a înfrunta problema. Astfel, vorbim despre cu totul altceva.
Subiectul se așteaptă ca noi să-i cercetăm mintea și se simte anxios din această
cauză. Dar noi îl vom dezamăgi imediat în această privință. Vom vorbi despre ce-i
place să facă, despre timp, despre muncă, deci, vom discuta cu el despre tot felul
de nimicuri.
De obicei, după câteva zeci de minute, văzând că nu se întâmplă nimic
important, subiectul tinde să-și relaxeze corpul și se așează într-o poziție de
așteptare mai comodă.
În această etapă îi vom spune:
Bine! Acum descrie-mi ce s-a întâmplat atunci când…
Sau:
De ce nu îmi vorbești despre acel vis de care mi-ai scris?...

În această etapă, subiectul trebuie ajutat să agațe o amintire care să se refere

la presupusa sa experiență ufologică. Pentru a obține acest rezultat avem nevoie de
un punct de pornire sigur, care să aibă de-a face pe cât este posibil cu lumea Hărții
Teritoriului, care este o expresie a Teritoriului însuși.

221
 Toți subiecții analizați au cu siguranță un episod care poate fi utilizat pe post
de cârlig (în PNL acest cârlig este numit "ancoră").
Ca să dau un exemplu, mulți își amintesc că au văzut un OZN pe parcursul
vieții, uneori de aproape, dar nu își amintesc cum s-a terminat fenomenul. Nu dau
importanță acestui lucru până în momentul în care operatorul nu le evidențiază
această ciudățenie.
În timp ce li se prezintă acest fapt, se descoperă că subiectul caută cu
disperare în creierul său partea lipsă a amintirii, dar care se pare că nu este
prezentă. În timp ce efectuează cercetarea, el tinde să miște bulbii oculari și, în
funcție de poziția pe care aceștia o iau, ne vom afla în fața unui tablou imediat care
ne arată cum au fost catalogate aceste amintiri și dacă amintirile sunt reale sau
fantastice, adică reale sau fantastice, adică adevărate sau create în acel moment și
elaborate atunci.
Acest modus operandi se numește "Schema VAK" și imediat voi expune
modul lor de funcționare.
Uneori nu există amintirea prezentată mai sus, dar există urma unei senzații
că ceva nu a mers exact așa cum și-o amintește; însă alteori există doar "ideea" de a
fi visat un OZN.
Operatorul trebuie să cunoască foarte bine clasificarea ufologică și trebuie să
fie capabil să stabilească dacă conținutul amintirii (sau al visului) poate reprezenta
descrierea Teritoriului trăit cu adevărat. De exemplu, dacă un subiect povestește că
a visat un OZN în formă de farfurie întoarsă, care în timp ce zbura deasupra
capului său, dintr-o dată s-a înclinat la nouăzeci de grade, trebuie să se înțeleagă că
acest comportament este normal pentru ONZ-uri și acest lucru ar putea conduce la
concluzia că acest episod este o transliterație, o reinterpretare în fază onirică a ceva
ce s-a întâmplat în realitate.
În timp ce subiectul povestește ceea ce își amintește, se va observa mișcarea
bulbilor săi oculari, pentru a verifica dacă se mișcă spre dreapta sau spre stânga
operatorului (pentru subiect, bineînțeles că este valabilă mișcarea contrară). Dacă
este povestit un vis, dar ochii tind să se miște spre dreapta operatorului, asta
înseamnă că zona de memorie din creier utilizată este cea a ceea ce s-a trăit în
realitate și nu cealaltă, cea a imaginarului.
Este cu adevărat ciudat ca o amintire să fie definită ca vis ca apoi subiectul
să caute detaliile în zona trăirilor adevărate. Acest rezultat al cercetării preliminare
conduce la concluzia că subiectul crede că a visat, dar în realitatea a trăit cu
adevărat, și fără posibilitatea de a fi o greșeală, evenimentul ufologic pe care și-l
amintește ca pe un vis.
Am găsit ancora care reprezintă punctul de plecare al cercetării și primul pas
pentru conștientizarea unei amintiri lipsă.

222
 MODELUL "VAK"

Una dintre cele mai importante descoperii ale Programării Neurolingvistice

are de-a face exact cu mișcarea bulbilor oculari în relație cu zonele creierului care
sunt accesate. Este vorba despre o constatare (stimul-răspuns) care astăzi poate fi
verificată utilizând tehnicile instrumentale cum ar fi poligraful sau PET (Positron
Emission Thomography), dar pe care PNL-ul o cunoaște deja de douăzeci de ani.
Bandler și Grinder au descoperit și au analizat primii acest model
comportamental cu totul inconștient, studiind filmările ședințelor de terapie a lui
Erickson. La fiecare întrebare pe care terapeutul i-o punea subiectului, acesta din
urmă, înainte de a răspunde își orienta bulbii oculari într-o anumită direcție. Astfel,
s-a descoperit că există 8 poziții clasice ale bulbilor oculari, în relație cu trei tipuri
de percepții.
Când am vorbit despre informațiile de intrare la care subiectul poate fi
supus, nu am spus că acestea se pot diviza în trei categorii, în funcție de modul în
care funcționează hardware-ul pe care-l are la dispoziție. În realitate nu toate
persoanele sunt la fel. De exemplu, unele își amintesc și înțeleg mai bine imaginile,
altele sunetele și altele percepțiile tactile.
Prin urmare, există trei canale de intrare și de elaborare ale creierului, care
sunt te tip Vizual (V), Auditiv (A) sau Cenestezic (K).
Identificarea canalului preferențial al subiectului ajută și la stabilirea unei
modalități de "urmărire" mai oportună după ce s-a mărit profunzimea raportului cu
el.
Dacă ne aflăm în fața unui subiect care folosește canalul Vizual pe post de
canal principal de intrare a informațiilor, ar trebui să-i vorbim folosind termeni
cum ar fi "Privește asta!", "Observă acest lucru!", dar dacă avem un Auditiv, ar
trebui să ne adresăm cu expresiile "Ascultă zgomotul pe care-l auzi!" sau "Care
este sunetul cuvintelor pe ți-l amintești?"; unui Cenestezic îi vom vorbi spunându-
i: "Cât era de aspră podeaua pe care călcai descălțat?" sau "Mâna celui care te
lua era caldă sau rece?" etc. Astfel aducem subiectul în câmpul său congenital și
modelul comportamental ericksonian este respectat. El se simte ca acasă, se simte
înțeles pentru că îi vorbim, simțim și percepem la fel ca el și devine disponibil
pentru un raport mai profund. Această tehnică face parte dintr-o metodică și mai
vastă, care poartă numele de "Imitație".

223
 IMITAȚIA

A imita subiectul înseamnă a face ceea ce face el - aceleași gesturi, dar

repetate în mod specular.
Subiectul mișcă brațul drept, scărpinându-se în cap. Imediat după aceea,
operatorul, cu o diferență de timp exactă, va mișca brațul stâng și se va scărpina în
cap în mod specular; dacă el spune "M-am ridicat și m-am dus la fereastră" iar
apoi face o pauză, operatorul va intra în pauză spunând "fereastră…"; dacă el
respiră lent, operatorul va adopta același ritm respirator, sincronizând inspirația cu
expirația și făcând astfel încât el să observe în mod inconștient acest lucru.
Imitarea este utilă, după cum vom vedea, în faza "instalării hipnozei", dar
este extrem de versatil chiar și când subiectul este tratat la nivel de PNL simplu
(hipnoza face parte și ea din tehnicile PNL și utilizează aceleași canale de intrare,
dar cu mult mai accentuate de o activitate diferită asupra undelor cerebrale ale
persoanei supuse acestei tehnici).
Inconștientul subiectului vede, simte, percepe că operatorul se comportă la
fel ca el și tinde să creadă că nu există nicio diferență între operator și el însuși și
că, într-o oarecare măsură este vorba de aceeași persoană. Acest lucru se întâmplă
în mod inconștient și acest comportament ia naștere din ceea ce subiectul își
amintește de când era încă un făt. După părerea unor studioși, ar fi vorba despre
mimarea raporturilor dintre făt și mamă, fătul fiind reprezentat de către răpit și
mama de către operator. Un singur corp, o singură respirație, un singur corp,
aceleași senzații.
Când acest lucru se întâmplă, raportul este profund.
Operatorul poate verifica foarte ușor acest lucru, pentru că acum el va fi cel
care se va mișca și va vedea că subiectul va tinde să reproducă în mod inconștient
și specular mișcările sale.
În timpul stabilirii stării hipnotice profunde, când subiectul, în loc să țină
ochii închiși, în mod ciudat îi ține deschiși, este util și să se genereze cu gura
anumite sunete pe care fătul le percepe în uterul matern sau în prima fază a
copilăriei - de exemplu, un muget nu prea puternic sau un sunet care să reprezinte
suptul, sau sunetul care se emite atunci când se cheamă un cățeluș, repetate de mai
multe ori cu aceeași frecvență, ajutând subiectul să ajungă o stare hipnotică cu
adevărat profundă.
Aici începe adevărata experiență PNL necesară recuperării amintirii a ceea
ce s-a întâmplat și perceput în realitate, adică a Hărții.
Apoi aceasta va fi comparată cu Teritoriul, dar acest ultim aspect va
reprezenta o adevărată noutate la nivel de PNL.

224
 Modelul VAK detaliat, după viziunea mea arhetipică generală

O studiere atentă a canalelor de input descrise anterior este mereu

fundamentală, pentru că folosește la a înțelege în ce mod are loc inputul
informațiilor și elaborarea lor internă. Deci, persoanele se împart în modele
caracterizate de trei canale de input principale.
Tipul VK, de exemplu, utilizează date de intrare cu precădere vizuale și le
elaborează într-un mod cu precădere cenestezic.
Bineînțeles că există și tipurile VA și AK.
În mod deosebit, pentru a identifica categoria din care face parte o persoană,
nu este suficient să se observe mișcarea bulbilor săi oculari și tendința lor de a se
opri la anumite poziții predominante, ci trebuie și să se observe și expresiile
verbale utilizate - utilizarea imediată a unor cuvinte care fac referire la vedere vor
clasifica persoana ca fiind predominant vizual. Frazele succesive evidențiază
tendința de a utiliza termeni care aparțin celui de-al doilea canal, cel al elaborării
datelor.
Din acest motiv va fi util să înregistrăm interviurile preliminare, pentru a le
putea analiza după aceea cu calm și pentru a încadra corect subiectul examinat în
una dintre categoriile modelului VAK. Încadrarea corectă este esențial pentru o
ședință PNL corectă sau pentru a hipnotiza subiectul cu o anumită ușurință.
După cum s-a mai afirmat, observând subiectul din față ta, există opt
poziții pe care le pot lua bulbii săi oculari, cu următoarele semnificații:
1. În sus la dreapta - accesează memoria a ceea ce a trăit în mod real.
2. În sus la stânga - accesează imagini produse de fantezia vizuală.
3. La mijloc la dreapta - accesează memoria a ceea ce a auzit în mod real.
4. La mijloc la stânga - accesează sunete produse de fantezia auditivă.
5. În jos la dreapta - accesează informațiile sistemului cenestezic (al
senzațiilor).
6. În jos la stânga - accesează informații ale canalului auditiv interior.
7. În centru în sus - gânduri pozitive.
8. În centru în jos - gânduri negative.

"Sistemul cenestezic" (punctul 5) este cel care are de-a face cu senzațiile.
Când sunt evocate senzații de căldură, tactile (de exemplu asprimea materialelor),
de gust sau de miros, bulbii oculari se mișcă în jos la dreapta pentru cel care
observă.
Dar ce înseamnă "canal auditiv interior" (punctul6)?

225
 Este vorba despre canalul asociat dialogurilor cu tine însuți. Când îți vorbești
în interior, meditând la anumite lucruri vorbindu-ți în interior, bulbii oculari se
mișcă în jos la stânga pentru cel care observă.
Acestea sunt constatări care au fost obținute prin cercetările PNL și în
legătură cu care de-acum nu mai are nimeni nici un dubiu.
A înțelege mecanismul ajută la înțelegerea cheii de lectură a întregii
Programări Neurolingvistice (PNL) și la aplicarea unei interpretări mai ample și
valide pentru toate mișcările corpului, nu una subjugată unor reguli mnemonice.
Grinder și Bandler sugerează că mișcarea bulbilor oculari deschide automat
canalele relaționate cu anumite informații, iar acest lucru este cu totul adevărat, dar
trebuie să ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru, adică de ce stimulului care
corespunde tentativei de a-și aminti un anumit detaliu, ochiul răspunde cu o
mișcare determinată și pentru că acea mișcare deschide anumite canale și nu altele.
Nu este o problemă de tip neurovegetativ, ci doar una provocată de relația
existentă, după Pavlov, între stimul și răspuns.
Un șoarece antrenat așezat într-un labirint, la sunetul unui clopoțel aleargă să
ia mâncarea, pentru că așa a procedat de multe ori, iar stimulul sonor pune în
funcțiune în interiorul său mecanismul memoriei care îl determină să efectueze
mereu același act. Prin urmare, există o memorie a mișcării corpului.
Această memorie, și acest lucru este valabil pentru toate tipurile de memorie,
va deveni tot mai înrădăcinată cu cât stimulul de care este ancorat răspunsul este
repetat în timp, sau cu atât mai înrădăcinată cu cât stimulul este legat de un
puternic impact emoțional.
Amintirile legate de impacturi emoționale puternice sunt de fapt mai ușor de
evocat și cel mai greu de ascuns între evenimentele normalității cotidiene.
Amintirea este ca urma lăsată de o persoană în noroi - cu cât persoana este mai
grea, cu atât urma este mai profundă și mai durabilă.
Dintr-un punct de vedere neurovegetativ s-ar putea spune că, cu cât există o
emotivitate mai mare, cu atât se implică mai mulți neuroni pentru a imprima în
memorie acel eveniment. Deci, apoi este mai ușor să se regăsească aceste
parcursuri neuronale, pentru că sunt disponibile mai multe indicații. În acest sens
trebuie subliniat că evenimentele ufologice sunt supraîncărcate cu emoții foarte
puternice și cu stres, iar acest lucru a permis, de-a lungul cercetărilor mele, să le
pot reinvoca cu ușurință.
Extraterestrul nu ne poate face nimic - răpitul se sperie, se enervează, urlă,
zbiară și, dacă nu o poate face cu corpul, o va face în mod cenestezic în interiorul
său. Ceva va face, iar apoi, în mod aparent va uita evenimentul, dar stresul puternic
pe care l-a trăit va face această memorie ascunsă să fie imposibil de șters. Este de
ajuns să știi de unde să o iei și cum să o extragi iar aceasta va reapărea cu tot
dramatismul său.
226
 Dar ce anume face ca ochiul să se miște mereu în aceeași poziție (în centru
sau în sus) când, de exemplu, gândești la ceva pozitiv? În timp ce se învață modele
mentale (programele creierului - computer), se tinde a se răspunde cu tot corpul în
același mod, astfel că de fiecare dată când ia naștere un gând pozitiv, ochii merg pe
centru în sus și mișcarea lor tinde adesea să fie tot mai accentuată și pentru cea
înspre partea de sus a gâtului și capului.
Un exemplu: " Ah, ce bine! În sfârșit mi-au mărit salariul…" și ochii se
mișcă spre centru în sus.
A fost așa prima dată, apoi și a doua oară, și a treia, până se ajunge să se
răspundă la un stimul de acest tip mereu cu aceleași mișcări corporale.
Obișnuința obținută conduce apoi la activarea, când se evocă amintirea
răspunsului la stimul, memoriei mișcărilor corporale care îi corespund. Mișcările
corpului și senzațiile provocate sunt într-un raport de perfectă reciprocitate, astfel
încât să permită schimbul de cauză și efect.
Iată un caz practic: un obiect greu îmi pică din mână iar eu trag piciorul
înapoi, dar nu reușesc să fac asta la timp și îmi rup un deget, simțind o mare
durere. De acum înainte, de fiecare dată când îmi voi aminti durerea pe care am
simțit-o, voi trage imediat piciorul înapoi, în același mod, chiar dacă nu este
necesar. Dacă durerea suferită a fost foarte puternică, în momentul în care trag
piciorul voi simți pentru o fracțiune de secundă aceeași durere pe care am simțit-o
atunci când m-am lovit.
Deci, bulbii oculari se mișcă doar după aceea, împinși, în mod pavlovian, de
răspunsul la un stimul, dar inițial mișcarea este generată în conformitate cu teoria
spațiilor lui Pulver.
Pulver, după cum am mai spus, deosebește în mediul grafologic, zone de
spațiu grafic care sunt reprezentări ale trecutului, prezentului și viitorului sferei
Eului, a simțurilor și gândirii. La fel cum face grafia, care depinde de mișcarea
brațului în acțiunea scrierii, și bulbii oculari urmează în mișcarea lor aceleași legi
ale spațiilor lui Pulver. Aceste legi există tocmai pentru că sunt legate de ideile
arhetipice.
În sus este binele și în jos este răul. De ce? Pentru că modul nostru de a
percepe Universul, bazat pe reguli geometrice rigide, ne spune că este așa.
Poziția în spațiu este legată de formă; forma, care este o icoană, adică o
imagine, care se naște din simbol și acesta din urmă din arhetipul fundamental, este
la fel pentru toți.
În grafologie sfera simțirii este reprezentată de partea joasă a modelului de
scriere, pe când în modelul VAK corespunde unei orientări spre partea de jos a
bulbilor oculari.

227
 În grafologie, în sus sunt toate mișcările scrierii legate de idealizare și în
modelul VAK idealizării îi corespunde orientarea bulbilor oculari spre partea de
sus.
Simțirea este în centru, deoarece corpul leagă acțiunea de a simți de
pavilioanele auriculare. Ca și când s-ar apropia mai mult de urechea externă, ochiul
se mișcă spre aceasta și când se mișcă spre urechea stângă, indică că se merge spre
trecut, adică spre ceea ce s-a întâmplat în realitate (ceea ce a auzit în realitate -
n.t.); când se mișcă spre urechea dreaptă indică că se ascultă ceva ce nu a mai
ascultat niciodată pentru că este în viitor și se construiește chiar în acel moment.
Ascultătorul cercetător, care nu este antrenat și care privește ochii interlocutorului
său, devine confuz, ținând cont că se observă răspunsuri arhetipice speculare cu
semnificația spațială care le revine.
Adevărații stângaci, cei care, față de dreptaci, au lobul drept al creierului
inversat cu cel stâng, reacționează în mod exact opus, pentru că au o percepție
temporală și spațială a arhetipurilor total speculară, în perfect acord cu ipotezele de
lucru expuse mai sus.
Ca să fiu sincer, există și o a noua poziție a bulbilor oculari, cea din "mijloc
pe centru".
Această poziție, la nivel spațio-temporal, este caracteristică prezentului și cel
care se află în prezent privește exact în fața sa, pentru că acolo poate privi ceea ce-l
interesează și eventualele pericole.
Această poziție, după cum se va vedea și în următoarele exemple, este foarte
importantă, pentru că este manifestată în timpul ședințelor de PNL când subiectul
își amintește cu ochii deschiși presupusele sale răpiri. Se va putea observa cu
ușurință că bulbul ocular pare adesea a fi nemișcat în centrul ochiului - asta se
întâmplă din simplul motiv că, în timp ce reanimează amintirile, subiectul
retrăiește scena ca și când s-ar afla acolo. Amintirea nu este în trecut, pentru că în
acel moment creierul citește pe hard diskul său intern și reînvie în mod real
amintirea, care devine Harta Teritoriului uitat.

Identificarea rapidă a tipologiilor VAK

Identificarea tipologiilor VAK este foarte importantă, nu doar pentru a

stabili cel mai bun raport posibil cu subiectul care trebuie examinat, dar și pentru a
înțelege în profunzime semnalele pe care corpul său le emite în timpul retrăirii
amintirii. Astfel putem fi siguri că nu suntem păcăliți și că nu confundăm trăirile
reale cu cele imaginate.

228
 Canalul de input

Se poate identifica canalul de input al subiectului examinat aruncând un ochi

la mișcările sale generale. Spun acest lucru deoarece pentru nepricepuți este adesea
dificil să interpreteze mișcările bulbilor oculari, care se mișcă uneori cu viteză
foarte mare. Doar făcând multă practică se poate înțelege din mișcarea ochilor ce
canal de input este utilizat, dar se poate adăuga și că:
•Tipul Vizual are o poziție dreaptă, respirație înaltă, tonul vocii ridicat și un
ritm rapid. Gesticulează spre zona înaltă a corpului.
•Tipul Auditiv ia o poziție de tipul "telefonului" (capul înclinat, cu o mână
lângă ureche, gesticulând ca și când ar asculta), respirație medie și ton vocal lălăit.
Gesticulează spre partea centrală a propriului corp.
• Tipul Cenestezic ia adesea poziții curbate sau arcuite, vorbește și se mișcă
în mod exasperant de lent. Tonul vocii este foarte scăzut și gesticulația se exprimă
înspre partea de jos a corpului.

Canalul de elaborare

Canalul de elaborare este mai puțin evident decât canalul de input, pentru că
funcționează după modelele mentale interioare, care de altfel au și acestea o
contraparte a lor inconștientă în mișcarea și postura corpului.
•Vizualul are nevoie să deseneze pe când vorbește sau gândește; mâzgălește
pe o foaie, se joacă și mută obiectele din fața sa.
Auditivul, în timp ce studiază ascultă muzică și când mișcă obiectele este
atras de sunetul pe care acestea îl fac când se ciocnesc între ele.
Cenestezicul atinge obiectele și, în timp ce reflectă, buricele degetelor parcă
ar "asculta" asprimea materialelor pe care le au în mână.

Canalul interior

Din punct de vedere tehnic este prea puțin vizibil, tocmai pentru că este
interior. Se determină prin excludere. Aceste canale sunt numite "preferențiale" în
sensul că unul dintre ele este predominant. Deci, nu trebuie să ne așteptăm ca
persoanele să fie doar Cenestezice, doar Auditive sau doar Vizuale, ci că ele
utilizează unul dintre aceste canale în mod preferențial. În acest context, s-ar putea
spune și că o persoană poate să aibă toate cele trei canale funcționale în aceeași
măsură, atât către exterior cât și către interior, aceasta fiind dotată cu o inteligență
ridicată, dar probabil ar părea deranjată psihic.
229
 Utilizarea în același timp a unui singur canal, atât pentru input, cât și pentru
output, ar produce un efect de "distonie cerebrală" non impasibilă, cu confuziile de
rigoare privind informațiile reale și cele imaginate. Ne-am afla în fața unei noi
definiții a nebuniei, conform căreia nebunul ar fi ca un computer în care nu mai
funcționează bus-ul, adică canalul hardware care se ocupă de traficul informațiilor.

Analiză Comportamentală Specifică

Analiza comportamentală este acea ramură a PNL-ului care studiază

mișcările corpului utilizate ca mijloc de comunicare. Este vorba despre o adevărată
metacomunicare, adică o comunicare care nu apare la nivel conștient, dar, aproape
în mod subliminal, este produsă de Inconștientul primului interlocutor și capturată
de cel al celui de-al doilea.
A ști să citești mișcările corpului îți permite să știi dacă ceea ce gândește
interlocutorul este real sau imaginar, dar îți permite și să verifici dacă este de bună-
credință.
În mediul ufologic, acest ultim aspect reprezintă un parametru important de
gândire și îți permite să studiezi cu un anumit calm cazurile de răpiri, fără să mai
pierzi timpul cu șarlatani și mitomani. Dar nu numai! Se poate studia și
comportamentul ufologilor și se poate înțelege, fără nicio posibilitatea de a greși,
dacă aceștia sunt de bună-credință sau dacă mint, dacă ascund ceva, dacă sunt aliați
cu puterile oculte sau dacă doar sunt săraci cu duhul.
Pentru mișcarea bulbilor oculari și pentru analiza grafiei există biblioteci
întregi de mișcări și posturi tratate în diferite teze de Analiză Comportamentală.
Însă, aș dori să prezint două posturi corporale demne de luat în seamă pentru
simplul motiv că sunt utile în această cercetare și pentru că nu au fost abordate în
cărțile pe PNL - mă refer la mișcarea corzilor vocale și la clipirea din gene.

Corzile vocale

Corzile vocale au niște mușchi care le mișcă. Acești mușchi sunt irigați de
sânge mai rapid sau mai lent, în funcție de emotivitatea celui care vorbește, și este
adevărat că anumite mașinării, cum ar fi anumite tipuri de poligrafe, utilizează
măsurarea tensiunii corzilor vocale pentru a identifica stări de stres relaționabile cu
răspunsuri de tipul adevărat-fals. Am mai afirmat faptul că în contextul VAK cel

230
care vorbește cu o voce mai puternică pentru a-i acoperi pe ceilalți este Vizual, cu
cât tonul devine mai liniștit și încet, avem situații de tip Auditiv și apoi Cenestezic.
Însă nu vorbesc despre tonalitatea vocii, ci despre puterea de emisie a vocii
în sine. Capacitatea de a modula tonul vocii este proporțional cu cea de a se corela
la exterior și, aceasta din urmă, așa cum am mai spus, depinde de inteligența celui
care vorbește. Așadar, un limbaj expresiv de tip monoton indică niște reflexe
insuficiente și incapacitate în a înfrunta în mod imediat situațiile. În plus, dacă
monotonia vocii este caracterizată de o frecvență joasă, cu siguranță vom avea în
fața noastră o persoană care este Cenestezică, adică reflexivă, dar care este
incapabilă să structureze și să moduleze tensiunea corzilor vocale din frica de a-și
expune comunicarea și ceea ce are de spus. Este vorba despre persoane care nu vor
să se expună, ori din cauza timidității, ori pentru că spun lucruri false.
De obicei se poate obține indicii cu privire la minciună din faptul că cel care
minte își mișcă în general foarte puțin tot corpul și pare static în mișcările gurii,
care dă impresia că nici măcar nu se mișcă atunci când vorbește, ci rămâne închisă
într-o linie (în poziția de ventriloc). În acest caz se face un anumit efort pentru a fi
monotoni iar expresia vocii nu este naturală.
La fel de nenaturală este și vocea celui care vorbește monoton și strident, cu
frecvențe înalte. Și în acest caz ne aflăm în fața unei incapacități de a relaționa cu
ceilalți, în funcție de situație, dar această incapacitate este cauzată doar de o prostie
latentă.
De ce analiza comportamentală de tip vocal este atât de importanță? Din
simplul motiv că nu numai că se pot măsura instrumental (în realitate, urechea
antrenată a specialistului în PNL își dă seama imediat) variațiile tensiunii corzilor
vocale ci se și poate folosi acest parametru pentru răspunsuri de tip adevărat-fals,
dar măsurătoarea este utilă și pentru depistarea în timpul ședințelor de hipnoză a
preponderenței stărilor de percepție alterată determinate de influențe extraterestre.
În primul capitol am afirmat că în interiorul minții unui răpit locuiesc
diferite entități pasive (Minți Extraterestre Pasive) și active (Minți Extraterestre
Active). Mințile Extraterestre Active (MAE) sunt formate din Mintea și Spiritul
unor ființe extraterestre. Astfel de ființe sunt prezente nu doar ca bagaj mnemonic,
dar și ca voință activă în interiorul creierului răpitului și uneori acestea îl implică în
anumite comportamente, împotriva voinței sale.
În acest sens, biserica vorbește despre posesiuni diabolice și despre
exorcisme relative, pe când psihiatria vorbește despre personalitate multiplă și
schizofrenie, făcând astfel o mare confuzie.
În hipnoză tonul corzilor vocale este în acord cu un răspuns la testul corzilor
vocale de tipul adevărat-adevărat.
Dacă în hipnoză extraterestrul care îl parazitează pe răpit preia controlul
corzilor sale vocale, îl determină pe acesta să spună lucruri la care el nici măcar nu
231
se gândește, și apare imediat o alterare a tonului vocii, care ar fi imposibil de
sesizat dacă subiectul ar fi fost într-o stare de hipnoză profundă (voce afonă, joasă,
nemodulată din lipsa irigării sanguine ale corzilor vocale - frecvență în general <
200Hz).
Acest comportament anormal demonstrează că altceva preia controlul
hipnozei și încearcă să interfereze cu voința subiectului examinat.
Prin această tehnică am fost capabil să descopăr cu ușurință când
răspunsurile martorului erau oferite de voința sa reală și când voința îi era impusă
de parazit. Adesea, vocea subiectului hipnotizat de la calmă devenea dintr-o dată
arogantă și înțepătoare dor pentru câteva momente sau dă impresia că ar vrea să-l
convingă pe interlocutor că este de bună-credință. Dacă ne-am afla în prezența unei
personalități multiple în mediul hipnotic, atunci vocea ar trebui să rămână total
nealterată, la fel cum se întâmplă când în hipnoză se trece, în diferitele interogări,
de la Suflet la Minte, la Spirit sau la Corp, așa cum vom vedea în continuare.

Clipitul din gene

Am observat că clipitul din gene, adică, pentru a mă exprima în cuvinte mai

simple, tendința de a bate din gene, reprezenta un parametru de un anumit interes
pentru acest tip de studii. Ce este pentru medici clipitul din gene? Pentru ei este
vorba despre necesitatea de a închide ochii pentru a umezi pupila cu lichidele
organice secretate de canalul lacrimal. Ochiul trebuie să rămână mereu umed
pentru a putea funcționa cum trebuie. Cantitatea de apă care este conținută în ochi
ca și componentă fiziologică este foarte ridicată și în fundul ochiului, scuzați-mi
expresia, ochiul este ca o meduză - dacă este expusă la soare, fără apă, moare. Prin
urmare, pentru medici corpul uman produce niște mișcări involuntare de închidere
și redeschidere ale genelor pentru a umezi partea exterioară a bulbului ocular.
Am observat imediat că anumite persoane clipeau din gene cu o frecvență
mai mare decât cea normală - făceau asta doar pentru umezire? Am observat și că o
persoană hipnotizată, care stă cu ochii deschiși, tinde să nu clipească deloc din
gene. Genele sunt o parte din corp și deci mișcările lor sunt reglate de Inconștient,
deci depind de emotivitate.
Asta înseamnă oare că persoanele cu emotivitate ridicată clipeau cu o
frecvență mai mare? Este absolut adevărat!
Deci, dacă o persoană nu ar clipi aproape niciodată, decât pentru minima
necesitate de a umezi ochiul, ar fi vorba despre un subiect care are o emotivitatea
inexistentă.

232
 Nu ar trebui să se vorbească despre emotivitate reprimată, ci despre
emotivitate inexistentă. De fapt, reprimarea la nivel subconștient oricum iar ieși la
iveală prin mișcările necontrolate ale corpului, dincolo de controlul
Subconștientului în sine.
Din contră, cel care nu clipește aproape niciodată, pentru mine este lipsit de
emotivitate.
Există anumite personaje din vița publică care clipesc foarte rar. Aș putea da
multe nume, dar îl las pe cititor să verifice această idee în mediul cotidian, ținând
cont să o aplice mai ales la oamenii politici. Veți avea surprize!
De ce acest parametru este atât de important pentru mine?
Pentru că Sufletul este legat de Inconștient, unde locuiește și se exprimă.
Inconștientul este domiciliul emotivității, deci, cel care nu are Suflet clipește foarte
rar pe parcursul unei zile. În baza observațiilor mele cotidiene și a celor efectuate
asupra răpiților, concluziile sunt teribile.
În plus, dincolo de observațiile mele, în hipnoză regresivă "memoriile
extraterestre" despre care am vorbit în primul capitol declară că:
"Copiile răpiților fabricate de extratereștri și utilizate pentru a lua locul
originalilor în timpul anumitor operațiuni de răpire deosebit de lungi nu clipesc
aproape niciodată."
Răpiții mai spun că uneori părinții lor nu-i recunosc. Părinții, interogați în
acest sens, afirmă că rudele lor par să nu mai aibă pic de emotivitate. Acest lucru
durează câteva zile, apoi totul revine la normal.
Cineva înlocuiește originalul care are Suflet cu o copie, care, bineînțeles,
este lipsită de Suflet? Se pare că acesta este răspunsul halucinant la această
problemă. În hipnoză am întrebat imediat cum se putea recunoaște o persoană cu
Suflet de una fără Suflet. Răspunsul a venit imediat:
"Priviți ochii! Dacă Sufletul nu este...aceștia vi se vor părea goi și lipsiți de
expresivitate."
Acest răspuns era oferit de Sufletul răpitului, pe care îl degenerasem în
hipnoză în sens fizic (adică îl separasem de restul componentelor - Corp, Minte și
Spirit).
Prin intermediul PNL-ului oricum se înțelege că persoanele care au o clipire
limitată răspund bine la concursurile televizate, sunt politicieni de succes și foarte
buni militari. Niște persoane în care nu trebuie să aveți niciodată încredere!

233
 Spune-mi cum te miști și îți spun cine ești

Acesta nefiind un tratat de Programare Neurolingvistică clasică, nu mă voi

apuca să prezint principiile fiziologiei gestului pe care, de altfel, sunt obligat să îl
analizez cu teoria arhetipurilor, pe care deja am expus-o mai sus. Acesta fiind un
tratat dedicat înțelegerii și rezolvării neplăcerilor celor care se definesc ca fiind
"răpiți de extratereștri", consider că trebuie să se cunoască unele dintre aceste
fundamente pe care ființele umane tind să le realizeze de-a lungul vieții lor.
Cercetătorul care s-ar trezi în fața unui subiect pe care trebuie să-l studieze
ar trebui neapărat să înțeleagă ce face Inconștientul celui pe care îl are în față în
timpul raportului pe care îl are cu acesta.

Iată o listă cu principalele mișcări, de la care se poate porni pentru un

studiu mai aprofundat al raportului dintre spațiu și mișcare sau dintre
Inconștient și spațiu.

Tipologia gestului Motivația inconștientă

Mângâierea buzelor cu degetele sau cu parte
a mâinii
Scoaterea vârfului limbii în afara cavității
bucale, cu buzele strânse
A-și mușca buza superioară
A-și mușca buza inferioară
Sugerea degetului sau a unui obiect
Mângâierea propriului păr
Deplasarea bustului în față
Deplasarea bustului în spate
A sălta în loc, mutând alternativ greutatea
corpului de pe un picior pe celălalt.
A se îmbrățișa
A se legăna în loc
Netezirea marginii urechii externe
A-și freca lent un braț sau un picior
Ceea se simte este interesant și trebuie aprofundat
Semnalul indică aprobare maximă pentru interlocutor sau
pentru ceea ce spune acesta.
Carențe în sfera sexuală. Interlocutorul vă informează de acest
lucru.
Carență de tip afectiv. Interlocutorul vă informează de acest
lucru.
Atribuibilă unei faze psihologice orale, de hrănire de la sânul
matern, indică nevoia de hrană ...mai vorbește-mi, mai spune-
mi
Carență de afectivitate și nevoia de a o compensa prin
propriile mângâieri...cât de mult țin la mine...noroc că sunt eu
să țin la mine...
Interes absolut pentru argumentele abordate în conversație.
Dezinteres absolut pentru argumentele abordate în
conversație.
Nevoia de a nu rămâne acolo, de a pleca, de a scăpa, de
parcă terenul i-ar frige picioarele și ar fi nevoit să fugă de
acolo.
Nevoie de afectivitate pentru introversiune.
Carență de afectivitate. Conduce la lipsa legănatului din
leagăn de la vârsta copilăriei. Este caracteristic fiilor unici.
Gest de atracție sexuală față de partener. Este efectuat doar
de către o femeie pentru a atrage atenția unui bărbat din grup.
Gest de atracție sexuală față de un partener de sex masculin.
Mimează mângâierea falusului și poate fi efectuat și cu un
obiect, cum ar fi un băț sau piciorul unei mese.

234
Jocul cu a-și introduce și a-și scoate în mod
ritmic un inel pe deget
A muta ocazional obiecte spre sine însuși
sau spre altul
A culege de pe interlocutor o scamă sau un
fir de păr
A trece ritmic un deget pe sub nas pe
orizontală, spre interlocutor
A trece vertical un deget pe toată lungimea
nasului, în partea din față pe mijloc
A trece un deget pe toată lungimea nasului,
în partea laterală a unei nări
A-și pune un deget pe frunte
A-și pune un deget pe ochi
A-și pune un deget pe gură
A-și pune un deget pe urechi
A-și pune un deget pe limbă
A îndrepta un deget în direcția
interlocutorului
A ridica un deget în sus, balansându-l spre
interlocutor
A-și freca gura și/ sau a tuși
A se așeza cu picioarele deschise
A se așeza cu picioarele foarte strâns
încrucișate între ele
A sta așezat cu un picior peste celălalt, dar
cu genunchiul de deasupra îndreptat spre
unul dintre interlocutori
A se scărpina în cap
Mimează actul sexual și este o chemare pentru Inconștientul
interlocutorului.
Este tot al meu, nu atinge, nu intra în sfera mea personală.
Însă dacă obiectele sunt îndepărtate brusc de propria
persoană, se construiește o barieră împotriva interlocutorului.
Dacă obiectele sunt mutate cu zgomot și fără vreun sens,
semnalul înseamnă: "Să așezăm lucrurile la locul lor și să
clarificăm totul, pentru că lucrurile nu sunt așa cum mi le
prezinți tu."
Derivă de la un gest al primatelor, care în clanul lor se purică
unele pe altele. Înseamnă "Te consider unul de-ai mei și vreau
să fiu unul de-ai tăi."
Înseamnă "Îmi provoacă greață ceea ce spui sau ceea ce
reprezinți."
Gestul arhetipic a lui Pinocchio. Înseamnă : "Spun o
minciună...iar nasul mi se alungește, in sens metaforic"
În general este un act de atracție sexuală a bărbatului față de
femeie. E ca și cum i-ar spune partenerei: ''Sunt superdotat din
punct de vedere sexual."
Vrea să-i comunice interlocutorului că ceea ce spune trebuie
să fie filtrat cu atenție.
Vrea să transmită ideea: "Te urmăresc cu atenție! Ai grijă ce
faci!"
Dacă degetul este în poziție verticală înseamnă "Taci!", dar
dacă indică spre cavitatea bucală înseamnă "Acum eu
vorbesc! Ascultă!"
Înseamnă "Dar ce tâmpenii îmi spune? Doar nu sunt prost!"
Înseamnă "Ai grijă cum vorbești!"
Reprezintă prelungirea brațului, mai mult sau mai puțin întins.
Este vorba despre o agresivitate non verbală față de
interlocutor, imitând o spadă îndreptată spre el.
În mod arhetipic, acest gest înseamnă că faptele sale vor fi
cercetate cu atenție (de către Dumnezeu sau Judecător). Mai
simplu : "Fii atent...!"
Gest de refuz pe care îl are cineva când ar vrea să spună ceva
dar nu are controlul total al corzilor vocale. În interiorul său
există pulsații contrare, una spune "Vorbește!" iar cealaltă
"Taci, pentru că este mi bine așa. "
Gestul derivă de la expunerea organelor genitale. Vrea să
spună că nu îi este teamă de interlocutor și, dacă interlocutorul
este de sex opus, înseamnă și disponibilitate sexuală.
La origini, această poziție îi folosea omului primitiv pentru a-și
proteja organele genitale. Este vorba despre o închidere față
de mediul înconjurător.
Vrea să spună că este nu este de acord cu unii dintre cei care
compun grupul, dar nu cu toți, ci mai ales cu cei spre care este
genunchiul îndreptat. În timpul discuției tinde să rotească
bazinul, schimbând direcția genunchiului ridicat, evidențiind că
nu mereu este în dezacord cu aceleași persoane.
Tensiunea nervoasă produce strângerea capilarelor, care la
rândul lor produc mâncărime. Vrea să spună "Am o mare
neplăcere de rezolvat!"
235
A se scărpina sau a-și masa fruntea
A-și scărpina sau masa ochii
A-și atinge cravata sau batista din buzunar
A ține vârfurile picioarelor înspre interior
A ține vârfurile picioarelor înspre exterior
A ține doar vârful unui singur picior spre
exterior
A ține margine interioară a tălpii ușor
ridicată de la sol
A ține margine exterioară a tălpii ușor Este vorba despre o persoană cu prea puțin spirit critic, o
ridicată de la sol persoană pripită, care se încrede cu naivitate în ceilalți
A-și ține capul între mâini Vrea să spună "Am prea multe gânduri și nu reușesc să le
A căsca
A-și smulge cu două degete, în mod
inconștient, firele de păr din nas, din barbă,
sau de din sprâncene
A ține o sprânceană ridicată
A ridica în mod ritmic sprâncenele în timpul
unei discuții
A se juca cu o șuviță de păr Joaca cu părul devine un obiect tranzițional, asupra căruia să
A înclina gâtul într-o parte în timpul unei
discuții
A apleca capul și a-și privi picioarele în
timpul unei discuții
A ține mâinile în buzunare în timpul unei
discuții
Așezarea mâinilor în șold
A se mișca în lateral în timpul unei discuții
A face cu degetul mare și cu indexul semnul
Există tensiune pentru că nu a fost capabil să-și expună clar
propriile idei.
Fă-mă să văd mai bine ceea ce ai în vedere!
Este vorba despre un act masculin către o femeie, care
înseamnă "Sunt pregătit pentru un raport sexual." Dacă ea
este de acord, îi va aranja la rândul ei cravata sau batista.
Caracter introvertit.
Caracter extrovertit.
Dacă este vorba despre vârful piciorului stâng, indică o
deschidere spre trecut și lipsa dorinței de a risca schimbând
lucrurile. Dacă este vorba despre vârful piciorului drept, atunci
indică disponibilitate spre un raport nou.
Indică un caracter închis, ambiguu, meticulos și care nu prea
are încredere în alții.
susțin pe toate."
Reprezintă un act de agresivitate reprimată, de exemplu atunci
când interlocutorul spune lucruri plictisitoare iar primul instinct
ar fia cela de a-l sfâșia, dar se mulțumește cu a-i căsca în față.
Este o acțiune care indică stres în sfera sexuală și evocă actul
de masturbare masculină.
Indică agresivitate și ,în mod inconștient, mai indică că se
vede diferit cu un ochi - cel care rămâne cu sprânceana în
poziția mai joasă este cel care este mai puțin eficient.
Indică o agresivitate puternică care este pe punctul de a se
dezlănțui dintr-un moment în altul.
își descarce propria afectivitate. Din punct de vedere pavlovian
gestul tinde să devină ritual și repetitiv, ca fumatul unei țigări
chiar și atunci când nu există necesitate.
Este actul de a prezenta jugulara. Indică supunere față de
interlocutor și ideile sale.
Indică că nu se simte confortabil și se află într-o poziție de
inferioritate psihologică.
Nu vreau să știi ce gândesc despre tine!
Gesticulația controlată, lipsă sau ascunsă, indică absența
dorinței de a comunica, datorită unei ascunderi excesive.
Seamănă cu modul în care acționează pisica, dorind să-l facă
pe adversar să creadă că este mai mare și mai periculoasă
decât este în realitate. Mai este numită și poziția "dictatorului"
sau "a gospodinei", pentru că astfel aceasta indică că deține
controlul asupra casei și îi arată interlocutorului că este cea
mai puternică.
A nu se simți confortabil, dar nu datorită unei slăbiciuni, ci
datorită politicii; a calcula cel mai bun moment pentru a
interveni în discuție sau în acțiune.
Gestul trebuie să fie executat de un mascul și reprezintă
măsurarea forței animusului interlocutorului. Mimează
236
americanului OK, desenând un cerc membrul sexual masculin și indică o sexualitate corectă.
A face cu degetul mare și cu indexul semnul Gestul trebuie să fie executat de o femeie și reprezintă
americanului OK, desenând un triunghi măsurarea forței animei interlocutoarei. Mimează organul
A-și cuprinde cu degetele unei mâini gâtul
A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul
mare de la mâna dreaptă aflându-se
deasupra tuturor celorlalte
A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul
mare de la mâna stângă aflându-se
deasupra tuturor celorlalte
A ține palma mâinii deschisă, cu degetele
lipite
A sta așezat, dar fără a permite picioarelor
să atingă podeaua
A vorbi cu mâinile la spate
A merge cu spatele aplecat în față
A merge zgomotos și rapid
A conduce automobilul având pălăria sau
șapca pe cap
A da mâna cu interlocutorul, iar cu cealaltă
cuprinzându-i brațul
A da mâna cu interlocutorul și a roti
strânsoarea astfel încât dosul propriei mâini
să rămână în partea de sus.
A da mâna în partea de sus a bustului (în
zona inimii) sau în zona joasă a bustului (în
dreptul organelor genitale)
A se poziționa lângă interlocutor și a-i pune
p mână pe spate
În timpul unei discuții a privi pentru o clipă
în altă direcție, apoi a reveni cu rapiditate la
poziția inițială
genital feminin și indică o sexualitate corectă.
Este un gest cu precădere feminin și îi este destinat
masculului. Indică disponibilitate sexuală.
Persoană legată de sfera lui "a avea" și mai puțin realizată în
sfera lui "a fi".
Persoană legată de sfera lui "a fi " și mai puțin interesată de
sfera lui "a avea".
Gestul imită o lamă și indică agresiune.
Vrea să spună: "Tai ceea ce spui." sau "Te fac bucățele!"
Incapacitatea de a interacționa cu realitatea din jurul său.
Tendința de a trăi în propriile vise.
Indică supunere ascunsă față de interlocutor, pentru că gestul
îl obligă să aplece capul în față, orientând privirea către vârful
pantofilor, obligându-l și la o înaintare spre interlocutor, cu
bustul aplecat, chiar dacă nu arată ce are în mână.
Gesticulare proprie introvertiților, care sunt închiși în ei înșiși -
persoane care dacă ar putea să dispară din fața
interlocutorului, ar face-o cu mare plăcere.
Indică tentativa de a atrage atenția altora asupra sa. De obicei
aceste persoane cumpără încălțăminte tălpi care fac mult
zgomot în timpul mersului.
Un gest clasic al celui care ar fi vrut să rămână în uterul
matern. Sunt persoane nesigure, care ar trebui ținute la
distanță, pentru că atunci când fac bele, ei nu sunt singurele
victime. La volan sunt foarte periculoase.
Tentativa de a un raport de supremație față de interlocutor.
Tentativa de a nu respecta voința interlocutorului, încercând
să-l supună pe acesta voinței sale.
Tentativa de a instaura un raport cerebral sau sexual cu
interlocutorul.
Tentativa de a-i comunica "Tu îmi aparții!" sau celorlalți "El îmi
aparține."
Se numește "privire de control" și folosește la a nu pierde din
vedere o altă situație, care se află în afara raportului de față.
Cu alte cuvinte, este mai interesat de ceea ce se întâmplă în
jurul său decât ceea ce se întâmplă cu sine. În timp ce își
privește interlocutorul, pentru o clipă, dintr-o dată, își mișcă
privirea în altă direcție.

În această listă scurtă trebuie găsit tipul de gest, dar trebuie și să se observe ce direcție are acesta în spațiu,
pentru că gestul, după părerea mea, poate fi considerat ca fiind un desen pe care îl trasează corpul sub
impulsul unei simbolism, care la rândul său derivă dintr-un arhetip fundamental.

237
 "Crunch fizic" între Inconștient și Subconștient

Există un mod foarte simplu, și destul de rapid, pentru a verifica răspunsurile

subiecților examinați într-un context de tipul adevărat-fals.
Trebuie precizat faptul că, în acest context, nu ne interesează să stabilim
dacă subiectul spune sau nu adevărul, sau dacă tinde să povestească tâmpenii -
pentru asta există alte mijloace. Scopul constă în a evidenția, aplicând această
tehnică, puternice disonanțe cognitive între Inconștientul și Subconștient său.
Tehnica poate fi utilizată foarte simplu și se bazează pe unele observații și
studii efectuate de mine recent în domeniul fiziologiei și chineziologiei (știința care
studiază mișcările musculare ale omului - n.t.), unite cu analiza metodologiilor care
se inspiră din medicina alternativă.
Medicina homeopată consideră că anumite tipuri de medicamente, denumite
exact homeopate, pot fi administrate pacientului prin diluări puternice, eliminând
astfel pericolul de intoxicație. Pentru alegerea medicamentului uneori este utilizată
o practică veche și ciudată - pacientului i se cere să țină flaconul cu medicamentul
într-o mână și cu cealaltă mână i se cere să efectueze cu putere o anumită mișcare
(de exemplu să apese indexul de degetul mare). Medicul homeopat contrastează
acest efort și pretinde că observă cum capacitatea de contrast muscular manifestată
de pacient este diferită doar când pacientul ține în mână medicamentul corect.
Acest fapt ar trebui să fie atribuit prezenței unui câmp, pe care adepții acestor
lucrări îl definesc cu termenul "morfogenetic". În acel câmp ar fi scufundați atât
bolnavul cât și medicamentul, iar ambii s-ar influența reciproc, schimbând între ei
informații, dar numai și numai la nivel inconștient.
Observasem tehnica contrastului muscular și mai observasem și că aceasta
era aplicată cerându-i pacientului să facă o afirmație corectă (de exemplu data sa
de naștere) și comparând contrastul său muscular cu cel exercitat în timpul unei
afirmații neadevărate. În ultimul caz efortul exercitat de pacient devine
nesemnificativ.
Este posibil să existe "câmpul morfogenetic", chiar dacă, în acest moment,
nu sunt capabil să-i evaluez efectele macroscopice, dar este evident că un răspuns
corect al corpului, adică al Inconștientului, suferă variații dacă pacientul spune
adevărul sau dacă spune o minciună.
Să examinăm acest fenomen interesant dând un exemplu practic.
Să luăm un răpit care la nivel conștient nu știe încă că este răpit și să-l
așezăm în fața noastră, cu brațele întinse în față, îndreptate spre noi, apoi să-i
cerem să reziste efortului pe care noi îl exercităm încercând să-i închidem brațele,
în tentativa de a-i uni mâinile.

238
 În timp ce facem acest exercițiu și aplicăm o anumită forță, îl supunem și
unor întrebări de control:

- Cum te numești?
- El răspunde corect și rezistă.
- Câți ani ai?
- El răspunde corect și rezistă.
- Ce înălțime ai?
- El răspunde corect și rezistă.
- Ai avut de-a face vreodată cu extratereștrii?
- El răspunde "Nu!" și nu mai opune rezistență, eu reușind să-i unesc
mâinile.

Ce s-a întâmplat?
Este foarte simplu! Comportamentul corpului este controlat de Inconștient.
Când punem o întrebare la care subiectul crede că știe răspunsul la nivel conștient,
dar în realitate este Subconștientul cel care oferă răspunsul greșit, Inconștientul său
tinde să-i evidențieze inexactitatea printr-o mișcare a corpului. În același moment
în care Subconștientul face o afirmație falsă, Inconștientul tinde să facă ceva pentru
a-și semnala dezacordul. În timp ce Inconștientul începe să acționeze, pentru o
clipă, Subconștientul pierde controlul asupra mișcărilor corpului, din cauza traumei
interioare provocată de "falsa" afirmație.
Există un circuit electric numit "Puntea Wheatstone", care poate fi dat ca
exemplu, pentru că are două ramuri care pot fi balansate - dacă unul dintre cele
două suferă o variație, puntea se dezechilibrează și instrumentul de măsurat așezat
între cele două ramuri își dă seama imediat, dând alarma.
În mod asemănător, forța exercitată de fiecare braț al răpitului reprezintă un
output (încrucișat) al celor două emisfere cerebrale corespondente și este suficient
un mic dezechilibru între lobul stâng și cel drept pentru ca Puntea Wheatstone
umană, abia construită, să se dezechilibreze și să semnaleze anomalia prin
intermediul unui braț. Prin acest vicleșug am amplificat practic "vocea"
Inconștientului, băgând în criză sistemul Inconștient - Subconștient și măsurând
efectul prin intermediul Conștientului.
Apoi va reveni investigatorului să analizeze, într-un context mai amplu de
răspunsuri, motivul anomaliei din proba contrastului muscular.

239
ANCORELE IMPLICATE ÎN REZOLVAREA PRACTICĂ A CAZURILOR
DE ABDUCTION

O ancoră poate fi o situație trăită, o situație memorată, vederea unui anumit

obiect sau a unei simple idei.
Programarea Neurolingvistică se agață de situații trecute, numite ancore, și
încearcă, prin anumite metode, să recheme în mod mecanic senzațiile trăite în acele
ocazii, pentru a varia percepția acelor evenimente.
În practică, încearcă să modifice Harta unui anumit Teritoriu.
Utilizarea ancorelor este o procedură fundamental mecanică și oricum
corespunde, fără ca subiectul să-și dea seama, activării unei stări de hipnoză
ușoară. De exemplu, ancorele sunt utile în vindecarea fobiilor, acolo unde
psihologia și psihiatria dau greș.
Procedura de bază este, mai mult sau mai puțin, următoarea: să presupunem
că avem de-a face cu o persoană căreia îi este frică de întuneric. Această frică este
un model mental recunoscut de PNL cu termenul de "metaprogram" - acesta
trebuie eliminat sau, mai bine spus, modificat, astfel încât să se elimine toate
efectele colaterale care împiedică persoana să conviețuiască cu întunericul.
I° - Metaprogramul este reactivat, iar aceasta este prima operațiune care
trebuie efectuată.
I se spune subiectului să-și amintească când a avut ultima dată această frică.
În această etapă el ar putea să manifeste dorința de a nu-și aminti, pentru că
asociată cu acea amintire este starea fizică de rău.
I se va spune că poate să-și amintească fără să-i fie teamă și îl vom invita
să-și imagineze un televizor, în care să se poată vedea pe el însuși în timp ce începe
să i se facă frică de întuneric, ordonându-i să blocheze imaginile cu o clipă înainte
ca frica să înceapă să se manifeste.
Acest proces, cu totul imaginativ, are scopul de a activa metaprogramul care
căutat. Subiectul nu își dă seama că, în timp ce încearcă să activeze amintirea
dintr-un alt punct de vedere, reactivează și toate amintirile agățate (ancorate) de
acest metaprogram, pentru că se simte în siguranță că nu trebuie să mai trăiască
frica (i-a fost impus să se oprească cu o clipă înainte de amintirea dureroasă).
Ideea de a vedea totul dintr-un alt punct de vedere îl convinge pe subiect, și,
în plus, el are impresia că este vorba doar de un fel de joc al fanteziei,
determinându-l să rămână în joc, gândindu-se că nu se va obține niciun rezultat.
În această etapă i se cere subiectului să povestească senzațiile pe care le-a
simțit și gândurile care i-au trecut prin cap cu acea ocazie și astfel începe
povestirea senzațiilor și gândurilor reale cu privire la acele momente. Se ancorează
amintirea evenimentului de cea a fricii, dar mai ales de ceea ce s-a gândit, pentru
240
că, probabil, ceva ce a fost gândit a dat naștere fricii și nu ceva ce a fost trăit cu
acea ocazie. În realitate, este probabil ca frica să fi apărut ca reacție a aceluiași
Inconștient la un anumit semnal, pe care acesta l-a confundat cu altul asemănător,
astfel încât să creadă că trebuie neapărat să-i fie frică de întuneric. Ceva, de-a
lungul vieții subiectului examinat, a provocat pentru prima dată, într-un episod de
bază, o puternică traumă dureroasă care s-a imprimat în metaprogramul original al
amintirii, dar a fost interpretat în mod greșit de către Inconștient.
Iată un exemplu abstract, dar plauzibil - să presupunem că subiectul își
amintește, în timpul fazei de activare a amintirii, că s-a gândit că a sta în întuneric
înseamnă a fi singur.
Episodului i se ancorează conceptul de solitudine și i se cere să-și
amintească alte episoade ale vieții sale în care s-a simțit singur, apoi să meargă tot
mai în spate și să-și amintească prima dată când s-a întâmplat acest lucru.
Subiectul își poate aminti că, atunci când era copil și se juca, din greșeală, se
închisese în debaraua casei, care nu putea fi deschisă din interior.
Întunericul a fost asociat de el, în mod eronat, cu starea de solitudine, pentru
că nimeni nu auzea copilul plângând. Iată adevărata cauză a problemei!
Ceea ce se întâmplă din acel moment mai departe este provocat de o programare
greșită a Inconștientului, care interpretează greșit semnalele de intrare -
Inconștientul acționează și reacționează mai rapid decât Subconștientul,blocându-l,
iar când subiectul se află în întuneric și realizează situația în care se află,
Inconștientul pornește o reacție, care, reinvocând durerea simțită prima dată, învie
amintirea senzației de panică pe care a simțit-o când era mic. Inconștientul a decis
că atunci când se află pe întuneric, trebuie să se simtă rău și reproduce efectele
dureroase trăite atunci, dar, într-un context care acum nu are niciun motiv
plauzibil, adică repropune automat reacții proprii metaprogramului său.
II° - A doua operațiune desfășurată a fost aceea de a găsi episodul
declanșator.
Îi amintesc cititorului și cazul acelui băiat pe care l-am descris când am
vorbit despre sindromul de falsă răpire, care de mic a fost pedepsit de tatăl său
pentru că își scăpase pe jos jucăria, stricând-o.
În acel caz se utiliza exact această tehnică.
Odată descoperit metaprogramul care trebuie modificat trebuie să se
ancoreze situației traumatice o nouă serie de percepții, mai pozitive și mai "reale",
care vor lua locul percepțiilor dureroase și vor produce senzații mai puțin negative
și mai puțin dezastroase pentru subiect.
III° - Se efectuează reprogramarea.
Este relativ simplu să se descopere episodul declanșator, dar nu este la fel de
ușor ca un metaprogram fie șters, mai ales dacă se află în creier de mult timp. De
fapt, amintirile tind mereu să implice, din punct de vedere chimic, aceiași neuroni,
241
obținând în consecință mereu aceleași răspunsuri, pe când, o reprogramare de acest
tip implică utilizarea unui parcurs neuronal diferit. Pavlov ne învață că odată
învățată o obișnuință, cu cât aceasta este mai înrădăcinată, cu atât este mai dificil
de îndepărtat.
PNL-ul acționează asupra metaprogramului inițial și nu asupra programelor
neuronale, cum tind însă să facă medicamentele psihotrope, și are posibilitatea de
succes mai mare. Nu este vorba de a modifica în mod artificial o Hartă, ci de a
adăuga date celei existente, pentru că, subiectul, cu mai multe date la dispoziție,
înțelege, atât în mod conștient, cât și inconștient, că nu trebuie să-i fie frică de
întuneric. Nu i se spune pur și simplu: "Nu! Este vorba despre frica de întuneric pe
care o aveai când erai mic. Acum că știi, ești vindecat." Acest lucru nu este
suficient, pentru că Conștientul subiectului știe că asta este adevărat, dar
Inconștientul său oricum va reacționa mereu în același mod, inducând frică!
Din acest motiv trebuie să se reprogrameze Inconștientul.
Pentru a se obține reprogramarea Inconștientului trebuie să se utilizeze
tehnicile hipnotice, și PNL-ul face o reprogramare implicând stările hipnotice
ușoare. Astfel de stări sunt evocate utilizând ancorele.
Anumite tehnici sunt cu totul mecanice și altele sunt mai sofisticate, dar
acesta nefiind un tratat de PNL, ci o serie de exemple de aplicare a metodelor, nu
voi sta să le descriu iarăși - mă limitez să vă trimit la tratatele de PNL citate în
bibliografia din josul paginii și termin cu un alt exemplu.
I se spune subiectului să se gândească la un eveniment plăcut din viața sa, la
un eveniment care l-a făcut să se simtă bine. Când a ales evenimentul, i se spune să
se așeze în fața ipoteticului său televizor și să retrăiască scena. Se adaugă că
televizorul este foarte luminos și culorile sunt foarte, foarte aprinse, aproape
excesiv de aprinse.
În timp ce subiectul revede în interiorul său scena și descrie emoțiile
pozitive, de pace și liniște, pe care le-a simțit în acel episod din viața sa, cu un
moment înainte, și nu după, în culmea senzațiilor, fără ca el să observe, i se apasă
cu putere centrul frunții cu degetul mare.
S-ar putea utiliza orice punct al corpului și orice deget, pentru că se dorește
doar crearea unei ancore cenestezice. Cu alte cuvinte, în timp ce-l determinăm pe
subiect să simtă o senzație puternică, și deci recuperabilă din amintirile sale, i se
asociază o senzație de presiune puternică pe o parte a corpului. Dacă operațiunile
au fost urmate în mod corect, cele două senzații rămân corelate.
IV° - După ce s-a creat ancorarea dintre două senzații puternice, acestea
sunt transferate în programul "frica de întuneric".
Din acest motiv i se cere subiectului să-și amintească încă o dată episodul cu
debaraua, pe care l-a trăit când era mic, dar de această dată în alb și negru, nu în
culori. Când el mai are puțin și ajunge în mijlocul fricii, care va fi mult mai redusă
242
din cauza lipsei de culori din amintire, se impune activarea ancorei cenestezice
apăsând puternic degetul mare pe fruntea sa, în același punct care a fost folosit și
înainte, cu aceeași forță și pentru aceeași perioadă de timp.
V° - S-a obținut reprogramarea la nivelul Inconștientului.
De fiecare dată când subiectul se va afla în întuneric, își va aminti, în mod
inconștient, senzația pe care o simțea când era fericit, și, cu timpul, această senzație
va deveni mereu tot mai stabilă. Va putea și să-și apese degetul pe frunte singur,
pentru a face să dispară senzația de frică și să o substituie cu cea de plăcere.
Se poate observa că aceste tehnici activează arhetipurile fundamentale, care
nu sunt altceva decât instrucțiuni ale limbajului-mașină al creierului, care s-au
exprimat prin producerea unor senzații puternice (cum ar fi de exemplu
sentimentele profunde).
Cititorul probabil că a observat și activarea amintirilor în culori sau în alb-
negru. Trebuie precizat că arhetipurile creează simbolurile, iar apoi acestea creează
culorile, din care derivă întâi imaginile și, la final, fonemele. Prezența culorii este
intim legată de producerea sentimentelor, fie pentru că simbolurile și culorile sunt
strâns legate, fie pentru că aceeași zonă din creier care produce culorile activează și
memoria senzațiilor, inclusiv pe cea de frică.
Deci, a-ți aminti ceva înspăimântător în alb-negru echivalează, într-o
oarecare măsură, cu faptul că frica este ținută sub control în timpul evocării
amintirii. În mod contrar, a intensifica culorile înseamnă a amplifica senzațiile.
La finalul procesului de ancoraj subiectul este pus să retrăiască normal
amintirile episodului original, pentru a verifica dacă ancorele sunt instalate corect,
pentru că altfel procedeul trebuie repetat, exact cum se întâmplă și în cazul unui
computer.
Trebuie subliniat faptul că s-au putut reprograma atât Conștientul, cât și
Inconștientul, utilizând ideea că procesul cerebral este reprogramabil - deci,
creierul nu este Mintea.

ANCORELE ÎN RĂPIRILE EXTRATERETSRE

Ancore de story board

•Diapozitiv sau ancoră statică
•Camera video sau ancora dinamică temporală.
•Cabina de regie sau ancora dinamică spațio-temporală.

Ancore de coloană sonoră

• Ancoră cenestezică.
243
 Ancore de arhetip:
• Ancoră bazată pe senzațiile "non-fizice", de a se "simți în interior".

Aceste ancore vor fi analizate una câte una, ținând cont că sunt cu totul
inedite, chiar dacă ceva asemănător poate fi găsit în tehnicile, cu totul personale,
ale unor experți al acestui sector. Este clar că nu este vorba de noi invenții, ci de
elaborarea unei serii de metode destinate să conducă mereu la rezultatul așteptat,
care consistă în recuperarea amintirii evenimentelor ufologice, cum ar fi răpirile,
fără utilizarea regresiei hipnotice clasice, ci utilizând doar "cuvântul", fără procese
de inducție.
Ideea de a utiliza ancorele se naște din ipoteza că subiectul este cu adevărat
victima răpirilor extraterestre, deci tehnica nu folosește la a verifica că există sau
nu o răpire , ci doar pentru amintirea acestor experiențe.
Acesta este punctul de vedere al celui care operează cu tehnicile PNL, dar
subiectul pe care sunt aplicate tehnicile poate să asume un comportament diferit
față de răpirile sale anterioare - poate să creadă că este răpit sau poate să nu fie
deloc convins de acest lucru, iar asta este ceea ce se întâmplă în prima ședință.
În ședințele următoare totul se schimbă, pentru că în prima ședință subiectul
scapă de orice dubiu.
Este fundamental ca expertul, înainte de a efectua ședința inițială de PNL, să
fi stabilit deja dacă are de-a face sau nu cu un răpit, printr-un interviu preliminar,
prin aplicarea testelor TAV/MARIT și analiza viselor și amintirilor subiectului.
Expertul trebuie să se ancoreze de un episod care a fost trăit cu adevărat de
subiectul examinat, sau un vis cu caracteristici ufologice povestit de acesta, despre
care să se suspecteze că are o natură mult mai reală față de ceea ce poate crede
subiectul în cauză.
În mod evident, expertul trebuie să fie un expert în răpirile extraterestre și
trebuie să fie capabil să lege toate detaliile care au caracter ufologic și care pot
apărea în vis; am mai spus că răpiții tind să-și amintească, sub formă de vise
confuze, răpirile lor, verificându-se că acestea sunt reale. Este ușor de observat
dacă este vorba despre trăiri reale, prin aplicarea modelului VAK și a analizei
mișcărilor bulbilor oculari, la care s-a făcut referire mai sus.
Odată găsit episodul care s-a întâmplat în realitate, dar pe care răpitul și-l
amintește doar fragmentat, sau visul reținut ca atare, dar care în realitate indică o
trăire reală, i se va cere subiectului să-și oprească memoria pe o "fotogramă" a
acelei amintiri.
Această fotogramă este văzută de el exact ca o imagine nemișcată, pe care el
o poate examina bine la cererea expertului, în toate detaliile sale, în mod repetat și
lent, de jos în sus și de la dreapta la stânga.
244
 "Oricum nu se întâmplă nimic, pentru că scena este fixă." I se va spune
subiectului de mai multe ori.
Această ultimă frază îl va reasigura pe subiect, care nu se va speria, pentru
că nu se așteaptă să vadă nimic diferit de ceea ce revede în mod mnemonic; În
realitate, după aceea, lucrurile iau cu totul altă turnură, dar el nu știe încă acest
lucru.
În această primă fază se utilizează o ancoră statică.
Faza de ancoră statică a fost inspirată de tehnica așa-zisului "vis cu ochii
deschiși", foarte bine cunoscută de experții hipnologi. Ceea ce se întâmplă în timp
ce subiectul revede fotograma nu este altceva decât o schimbare a percepției
mediului înconjurător. Cu cât el examinează toate detaliile fotogramei, pe care nu
le observase până atunci, atenția sa spre exterior scade și crește cea interioară, spre
amintirea trăită. Subconștientul său, care este un abil controlor al tuturor proceselor
care pot dăuna sănătății sale mentale, observă că nu se întâmplă nimic și consideră
că nu trebuie să intervină pentru a bloca un flux de amintiri, care, de altfel, nu a
fost încă lansat.
Dar Subconștientul său a calculat rău, pentru că această tehnică conduce
subiectul spre o stare alterată de percepție, în care canalele de intrare relaționate de
lumea exterioară devin mai puțin gestionabile și toate inputurile vin de la imaginea
fixă, care devine din ce în ce mai vie. Subiectul începe să modifice traseul său
electroencefalografic (EEG) și anchetatorul știe că urmează să se întâmple ceva
imediat după ce observă că privirea subiectului a devenit fixă, acesta îndreptându-
și pupilele în centru, pe mijloc, fiind atent să privească imaginea. Subiectul, chiar
dacă ține ochii deschiși, nu vede altceva decât acea imagine. În acest punct i se va
spune foarte simplu subiectului: ''Bine! Acum, la semnalul meu imaginea se va
mișca ca într-un film...Start! "
Această procedură trebuie desfășurată fără agitație, dar rapid, pentru a nu da
timp Subconștientului subiectului să înțeleagă că de-acum nu mai poate interveni
pentru a remedia fluxul imaginilor.
De fapt, în prima fază a retrăirii amintirii în mediu de ancoră statică i s-a
cerut subiectului să zăbovească asupra unor detalii inutile cum ar fi culoarea
cerului, cea a podelei și tot așa, în tentativa de a-l izola de lumea exterioară, dar
acest al doilea pasaj, care corespunde aplicării a ceea ce am denumit cu termenul
de "ancoră dinamică temporală", trebuie să fie rapidă. Trecerea de la o ancoră la
alta trebuie să fie rapidă.
În această fază, dar mai ales în cea de-a doua, subiectul se ancorează de
amintirile sale, care sunt adevărate și absolut reale; creierul său le-a găsit și le face
să avanseze din punct de vedere temporal. Merge înainte până la un anumit punct,
apoi se oprește și spune că nu-și mai amintește nimic. Nicio problemă! Să ne
amintim că subiectul trebuie să fie reancorat de amintirea sa, ca și când ar trebui să
245
exploreze pe hard-disk-ul său mental, toate părțile unde este înmagazinată
amintirea sa.
Iată cu se procedează pentru a o găsi. Este foarte simplu! Este suficient să-i
spui să-și imagineze scena care urmează, fără nicio grijă. În acest punct trebuie să
se verifice atent în ce direcție orientează bulbii oculari, pentru a verifica că ia
trăirea reală, din memoria a ceea ce a trăit cu adevărat.
Subiectul încearcă să-și construiască o scenă fantastică și dacă cumva - iar
anchetatorul știe că este așa - scena descrisă a fost trăită cu adevărat, aceasta va
evoca în mintea sa, imaginea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, deoarece aceasta
nu doar că conține toate elementele necesare pentru a reprezenta ceea ce i s-a cerut,
dar și faptul că în creierul răpitului deja există și este gata pentru a fi utilizată.
Răpitul nu are nevoie să-și creeze o imagine falsă, pentru că, de cum începe
să o caute, deja utilizează bucățile disponibile - este mai ușor să îți reamintești o
imagine care deja există în memorie decât să-ți construiești una nouă.
Procesul este absolut automat, și, în timp ce acest lucru se desfășoară, de
obicei se activează și ancorele cenestezice, despre care voi vorbi imediat. Toată
lumea știe că este suficient să-ți amintești un detaliu al unei scene pentru a o
readuce integral în minte.
Nu găsiți cheile mașinii și nu știți unde le-ați pus? Cu câteva clipe în urmă le
aveați în mână, dar acum nu mai sunt. Începe panica! Vă reconstruiți în minte toate
mișcările pe care le-ați făcut; la un moment dat vă amintiți mișcarea brațului, care
este urmată de a pune cheile pe..."A, da, le-am pus pe pat!"
A fost suficient să recunoaștem un detaliu al unei acțiuni pe care o efectuase
Subconștientul utilizând un automatism mental, dar pe care Inconștientul oricum îl
înregistrase, iar toată scena a revenit în minte.
Dar dacă lucrurile stau așa, atunci este posibil să facem mai mult - ideea
constă în a-i cere subiectului să evoce o scenă a cărei amintire îl neliniștește, dar de
care el nu este conștient că o are printre amintirile sale. I se poate cere să-și
imagineze că vede scena nu prin proprii săi ochi, ci ca și când aceasta ar fi privită
printr-o cameră video ipotetică, situată într-un loc diferit al scenei, adică dintr-un
alt unghi. Dacă camerele video ar fi mai multe, i s-ar putea cere subiectului să se
comporte ca și când s-ar afla într-o cabină de regie și anchetatorul ar putea alege
unghiul, cerându-i apoi să-și "inventeze" acțiunea, ca și când aceasta ar fi filmată
din noua poziție. Inițial, aplicând această idee, doream să obțin un anumit rezultat,
dar apoi am înțeles că s-ar fi putut obține cu totul altceva, punând creierul să
lucreze în mod neobișnuit.
Mai întâi, dacă subiectul nu-și amintea experiența, așezam camera video,
adică punctul său de vedere ipotetic, exterior față de el, și îl puneam să reconstituie
imaginile ca și când le-ar fi văzut din afară. Dacă ar fi existat blocaje care să
împiedice reamintirea anumitor scene, le-aș fi sărit pe acestea, cerându-i
246
subiectului să-și amintească cu totul alte scene. După părerea mea, detaliile ar fi
fost oricum descrise ca în realitate, pentru că Inconștientul subiectului, cunoscând
adevărul, ar fi făcut orice pentru a se ține cât mai aproape de realitatea
evenimentelor.
Programarea Neurolingvistică clasică oferă mereu aceste metode cu rezultate
optime și eu nu făceam altceva decât să împrumut anumite tehnici operative, în
mod normal utilizate pentru vindecarea anxietăților și a stărilor de panică.
Ideea funcționa bine, dar mi-am dat seama repede că, în timp ce schimbam
poziția telecamerei, uneori aceasta ajungea exact într-un punct unde subiectul s-a
aflat cu adevărat. A-i cere să revadă amintirea din acea poziție echivala cu a
readuce în memorie tot ceea ce a fost trăit cu adevărat din acea poziție.
Identificasem o nouă ancoră, pe care am numit-o apoi ancoră dinamică spațio-
temporală; procesul cerebral este clar.
Subiectul are în fața sa o scenă cu amintiri reale vii, uneori traumatizantă, pe
care până acum nu a fost capabil să și-o amintească. Blocajul amintirilor a fost sărit
și acum acestea, încet, încet, ies toate afară, cu aceeași desfășurare temporală cu
care au fost înregistrate în timpul desfășurării reale a evenimentelor.
În această etapă intervin ancorele cenestezice.
Subiectul este sub stăpânirea amintirilor sale și nu mai vede camera în care
se desfășoară ședința PNL; atunci, cu calm și vorbind la timpul prezent, i se cere să
spună dacă simte că îi este cald sau rece, ce zgomote aude, ce miros simte în locul
unde se află.
Atenție! Nu i se spune "Ce miros simțeai?", ci "Ce miros simți?", "Este frig
afară?" și tot așa.
Ancorele cenestezice se bazează pe amintirea senzațiilor fizice.
Este util de reținut că ancorele, cum sunt camerele video multiple, au scopul
de a reaminti trăirea, the story board, filmul amintirii (Harta), pe când restul
reprezintă coloana sonoră a filmului.
De fapt, este suficient să-și amintească doar un detaliu pentru a-și reaminti
toată trăirea care nu vrea să iasă la suprafață. Dacă, de exemplu, scena nu reapare
din punct de vedere vizual, dar apare senzația termică a locului, inevitabil, această
senzație, sau mai bine spus amintirea sa, se va agăța automat de toată scena, până
și amintirea vizuală devenind disponibilă.
Mai departe se va vedea mai bine, referindu-mă aici la tehnicile de hipnoză
profundă, că deschiderea forțată concomitentă a prea multor canale de intrare
provocă "căderea" Subconștientului, care predă în mod automat comanda
operațiunilor doar Inconștientului - în acest moment subiectul se află într-o stare de
hipnoză profundă.
Ceva asemănător am încercat să fac și eu cu aceste ancore, în această fază a
reactivării amintirilor, însă subiectul, în acest caz, nu este deloc în hipnoză
247
profundă și este capabil să decidă cum să se coreleze cu mediul exterior, chiar dacă
ar fi corect să se vorbească de hipnoză ușoară, comparabilă cu cea la care se ajunge
când se privește un film sau se citește cu interes o carte.
Ajunși până aici, se poate merge mai departe, utilizând ancore care amintesc
de senzația de frică, de disperare, de uimire, de abandon - adică este vorba despre
evocarea unor sentimente. Utilizarea acestor ancore poate fi cu totul devastant, din
cauza reacțiilor pe care subiectul le-ar putea avea.
A reevoca durerea operației chirurgicale suferite în mediul extraterestru este
foarte neplăcută, dar trăirea sentimentului de incapacitate când subiectul este blocat
pe acea masă de operație, cu ființe ciudate și înfricoșătoare, care vor să îi facă ceva,
este cu adevărat îngrozitor.
În schimb, se obține efectul de a vedea răpitul, inițial plângând și disperând,
apoi mulțumindu-ți că l-ai făcut să plângă, tocmai pentru că la momentul când s-a
desfășurat scena ar fi vrut să plângă, dar nu a putut să facă asta pentru că era
blocat. Se înțelege că exteriorizarea emoțiilor este o necesitate pe care răpitul o are,
dacă vrea să se aproprie de propriile amintiri - exproprierea de propriile senzații
chiar este unul dintre aspectele cele mai dăunătoare ale răpirilor extraterestre.
A nu retrăi acele emoții induce în răpit situații de puternică disociere, care
adesea conduc la sinucidere, mai ales când procesele comune de disonanță
cognitivă nu mai sunt suficiente pentru a modifica aspectul unei realități, care, la
nivel de Inconștient, devine tot mai insuportabilă.
Disonanța cognitivă ajută Subconștientul să altereze realitatea, dar nu are
nicio putere asupra Inconștientului, care nu se lasă păcălit de o Hartă falsă, prea
îndepărtată de realitatea Teritoriului.

Niște cazuri practice

Iată niște fraze care provin de la prima mea întâlnire cu Rita, o tânără
studentă răpită, care îmi povestește că starea sa de sănătate s-a înrăutățit din
momentul în care părinții săi i-au făcut cadou o vacanță de studiu în Anglia, pentru
a frecventa un curs de limba engleză. Fata, după ce se întoarce în Italia, devine
vegetariană, suferă o ciudată operație chirurgicală în care nu i se face absolut nimic
și apoi are coșmaruri în care apar niște mici ființe care vor să o ia cu ei.
Mă agăț de perioada petrecută în Anglia, când Rita s-a simțit rău la facultate:

- Cum de ți s-a făcut rău?

248
 - Aveam aproape 18 ani și în acea după-amiază organizasem o căutare de
comori, în pădurea de lângă Tamigi. Cu toții aveam o foaie cu instrucțiuni, dar eu
la un moment dat m-am îndepărtat de grup.
- Cum de te-ai îndepărtat?
- Nu știu! La un moment dat am simțit nevoia de a merge acolo.
- Acolo unde?
- Acolo, în spate, unde era copacul acela.
- Și apoi ce s-a întâmplat?
- Nu știu, pentru că m-au găsit seara târziu cu febra mare și m-au dus înapoi
la facultate. Aveam șireturile de la adidași dezlegate și cămașa șifonată.
- Atunci să vedem dacă îți amintești cum s-au petrecut cu adevărat lucrurile.
Acum îți voi cere să-ți imaginezi ultima scenă pe care ți-o amintești de atunci, ca și
când aceasta ar fi o fotografie tipărită în mintea ta. Ești pregătită?
- Da.
- Bine. Atunci ce anume vezi în această fotografie fixă care se află în fața
ochilor tăi?
- Păi... în fața mea este un copac și știu că în dreapta este râul.
- Bine. Și dacă mișcăm fotografia ce se întâmplă?
Ea se agită și începe să tremure în partea dreaptă a corpului, ca și când pe de
o parte ar fi vrut să se miște și pe de alta nu ar fi vrut deloc să facă asta (partea
dreaptă a corpului este legată de lobul stâng al creierului, adică de rațiune, care se
află pe punctul de a fi depășită de emotivitate).
- Nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic!
- Bine. Atunci să privim bine această fotografie, în cele mai mici detalii.
Vezi vreun detaliu interesant?
După o pauză de aproximativ treizeci de secunde, fixându-și privirea în
centrul câmpului vizual, ea spune:
- Este o lumină în sus, la stânga.
- A, bine. Ce anume produce acea lumină?
- Nu știu. Nu o văd.
- De ce nu o vezi?
- Pentru că se află în spatele meu, am depășit-o când am alergat pe lângă
ea.
- De ce alergai?
- Nu știu.
- Bine, atunci să facem ceva. Să ne întoarcem la scena în care tu te
îndepărtezi de drum și mergi spre copacul care se află în spate și străbați din nou
această serie de imagini în creierul tău.

249
 - În dreapta mea este un domn cu un câine. Ciudat...înainte nu-l văzusem.
Este un bărbat englez cu câinele său...iar acum mă aflu la capătul aleii, în fața
copacului.
- Și lumina, cea pe care o aveai în stânga ta, de unde vine?
- De unde stă acel domn.
- Cum arată acel domn?
- Nu știu! Am alegat prea repede pe lângă el și nu am reușit să-l privesc.
Eram interesată să merg înainte; apoi, în capăt, trebuia să o iau la dreapta...e ca
și când am senzația că trebuie să mă întorc la dreapta odată ce am ajuns în capăt.
- Atunci hai să facem ceva. Să ne întoarcem înapoi în amintire, ca și când am
derula la un aparat video și să ne oprim la momentul în care tu treci pe lângă
domnul cu câinele, pentru că o fotogramă din acea scenă este suficientă. Acum
oprește aparatul video din capul tău pe acea imagine, acea fotogramă unică, și
privește bine. Poți vedea toate detaliile pe care nu le-ai văzut în timp ce alergai.
Ea rămâne perplexă și mișcă ochii ca și când ar urmări o scenă care se
petrece cu adevărat în fața sa.
- Ciudat...
- Ce este ciudat?
- Acum nu mi se mai pare că este un domn cu un câine. Lumina se află exact
deasupra lui, sus, și eu nu am văzut-o pentru că privesc pe unde calc și nu în sus.
Bărbatul acesta este îmbrăcat ciudat și până și câinele este ciudat. Câinele este
negru, nu are păr. Am spus că bărbatul era englez pentru că avea părul blond. Are
părul lung și este îmbrăcat într-un costum ciudat, albastru și mulat...și este foarte
înalt.
- Cât este de înalt?
- Nu știu...este înalt.
- Privește copacii din spatele "domnului înalt" și fă-ți o idee despre înălțimea
sa.
Repet expresia "domnului înalt", la fel cum repet anumite cuvinte pe care
răpitul le spune - este vorba despre tehnica "de imitație".
- Este prea înalt pentru a fi un englez.
În acest punct o blochez și îi spun, arătându-i partea de sus a tocului de la
ușă din camera unde desfășurăm ședința de PNL:
- Dacă este mai scund...
Dar ea îmi răspunde imediat:
- Nu, nu încape.
Tocul de la ușă are o înălțime de doi metri și douăzeci de centimetri!
- Atunci să ne întoarcem la acel câine "fără păr". Cum arată? Privește-l
bine...

250
 - Dar mie acum nu mi se mai pare că este un câine. Cum de am putut spune
mai devreme că este un câine? Nu seamănă deloc cu un câine. Are capul mare și
pielea translucidă, neagră. Pare foarte slab, cu gâtul subțire.
- Privește-i "labele". Cum arată?
- Hm! Nu sunt chiar niște labe. Are degetele lungi și negre.
- Câte sunt degetele "lungi și negre"?
- Nu le văd bine. Sunt prea departe.
- Nu-i nicio problemă. Acum privește imaginea ca și când ai avea un zoom
video; fă zoom pe labă...
- ...sunt trei, trei și...și poate că mai este și degetul mare...poate..
Nu insist asupra acestor amintiri. Ea deja a înțeles că ceva nu este bine.
Povestește că a fost adusă după câteva ore înapoi la facultate, pe corp avea niște
contuzii și a suferit pierderi semnificative de sânge din nas, din nara dreaptă.
Imediat cum se întoarce în Italia, fata se plânge de puternice dureri
abdominale și este dusă de urgență la spital. I se spune că este vorba de un polip la
ovare, mare cât o portocală. Ea nu-și dăduse seama de așa ceva înainte. Î se
comunică că va fi operată lunea viitoare. Este vineri seară. Ea spune că sâmbătă a
mers la o altă vizită ginecologică, al cărei amintire o neliniștește foarte mult și, din
acel moment, continuă să o deranjeze.
Luni dimineață vine echipa de medici, care efectuează un alt control
ginecologic - polipul care trebuia extras dispăruse și fata este externată, fără alte
explicații.
Este imposibil să intri în posesia unei fișe medicale după ani de zile, pe care
oricum spitalul nu ți-o dă.
Trec câteva luni și eu fac o investigație, dar fără să-i spun fetei. Descopăr că
exact în acea sâmbătă, când fata susține că a suferit acea vizită ginecologică
ciudată și deranjantă, deasupra spitalului a fost zărit "același disc zburător" și
bineînțeles ziarele că au vorbit despre acest eveniment.
A doua ședință de PNL are ca punct de interes vizita medicală din acea
sâmbătă. Fata are amintiri foarte confuze și eu mă agăț de o imagine inițială a celei
vizite:
- Mă aflu pe coridor, este seară și ei mă duc undeva. Spun că trebuie să mă
controleze...sau ceva de genul acesta.
- Stai, stai! Să le luăm pe rând! Tu stai în pat și vin tipi aceștia, îți amintești?
- Da, îmi amintesc că plec cu ei pe coridor.
- Ah, bine. Să pornim de aici. Te afli pe lectică?
- Nu, nu! Îi urmez mergând în picioare.
- Cum arată acești medici?
- Sunt doi. Sunt în față, iar eu nu văd cum arată.
- Este cald sau frig?
251
 - Este frig.
- Podeaua cum este?
- Este rece.
- Cum de poți simți răceala podelei?
- Pentru că sunt descălțată.
- Cum adică? Te duc dintr-o cameră în alta fără să te pună pe o targă?
Nu primesc niciun răspuns. Ea privește fix în față și îmi dau seama că este
gata pentru a continua descrierea a ceea ce se întâmplă, pentru că este ancorată
puternic de imaginea pe care o revede.
- Cum arată medicii?
- Seamănă cu câinele englezului de data trecută.
- Te țin de mână?
- Nu. Doar când intru în cameră.
- Care cameră?
- Cea în care mă controlează.
- Cum se intră în camera unde te controlează?
- Nu, nu există o ușă. Nu văd nicio ușă. Totul devine alb și apoi mă trezesc
în cameră.
- În cameră ce este?
- Este doar un fel de masă de operație. Eu nu vreau să mă urc pe ea;
doctorul este iritat. Este supărat pe mine și spune că am rămas gravidă, dar eu îi
spun că așa ceva nu este posibil. El insistă. Mă enervează!
- Și acum ce se întâmplă?
- Nu! Nu vreau să rămân acolo. Îi spun că vreau să plec...
- Și el ce îți spune?
- Nu îmi spune nimic. Nu-l interesează.
Fata tremură și plânge. S-au agățat ancorele cenestezice și arhetipice.
- Și acum ce se întâmplă?
- Medicul se apropie. Spune că trebuie să-mi scoată ceva.
- Cum îți vorbește?
- Nu, mi se pare că nu deschide gura. Îi aud vocea în cap. Nu-i văd buzele
mișcându-se...Are ceva în mână, un fel de tub...
- Cum arată acest medic?
- Nu știu! Nu îi văd fața.
Fata se agită și întoarce capul într-o parte.
- Am capul întors într-o parte și nu-i văd fața... Poate că nu vreau să-l văd...
- De ce nu vrei să-l vezi?
- Pentru că este ciudat și îmi face ceva ce eu nu vreau să-mi facă.

252
 - Păi dacă este ciudat asta înseamnă că l-ai văzut bine la față. Sunteți aproape
unul de altul. El este aproape și te privește de aproape pentru a-ți face ceea ce
trebuie să-ți facă.
- Da. Este aproape.
- Privește-i pupilele...Cum sunt pupilele sale?
- Parcă sunt pupilele unui motănoi mare.
- Ce anume le face să semene cu cele ale unui motănoi mare? Culoarea?
- Nu...Forma. Are pupila verticală, nu vreau să o privesc.
- Cum este făcut pătuțul?
- Nu este chiar un pătuț. Este un fel de fotoliu cu niște chestii pentru a ține
picioarele deschise, cum este masa ginecologului.
- Și acum ce se întâmplă?
- El îmi scoate ceva.
- De unde o scoate? O aveai pe tine?
- Nu! Era în interiorul meu, se pare că a scos-o de jos.
Fata plânge.
- Ce era chestia aia pe care a scos-o din interiorul tău?
- Nu știu, nu știu, nu o văd. Este într-un fel de tub.
- Și ce face cu ea?
- I-o dă doctoriței, care o duce acolo.
- Atunci înseamnă că mai este și altă cameră?
- Da. Camera plină cu rafturi.
- Și ce este pe rafturi?
- Niște sticle. Chestia aia pe care au scos-o din mine o pun într-o sticlă cu
lichid.
Acum se întâmplă ceva incredibil, care demonstrează că PNL-ul
funcționează minunat. Eu insist în a o întreba pe fată ce era în tub, iar ea insistă în
a nu-mi spune.
Pe masa din fața noastră sunt diferite desene pe care fata mi le-a adus și care
au legătură cu niște vise de-ale ei. În unul dintre acestea este reprezentat un copil
nou-născut. În momentul în care îi cer să privească tubul, pentru a înțelege ce este
în interiorul acestuia, fata îmi spune că nu vede, apoi adaugă: "Poate că nu vreau
să-l văd." însoțind afirmația cu un gest involuntar - ia desenul cu nou-născutul și îl
întoarce pe partea unde foia este complet albă.
Opresc reconstrucția pe care o face fata și îi evidențiez gestul pe care doar ce
l-a făcut. Fata înțelege semnificația gestului său inconștient, plânge și declară că a
văzut un nou-născut în tub. Un nou-născut care era al său și care i-a fost luat cu
forța în camera de operație, unde, în mod ciudat, era întuneric și nu exista lumină.
Opresc aici ședința, pentru că nivelul de stres a devenit prea ridicat.

253
 După ședință ea este calmă și liniștită. A înțeles în sfârșit natura
experiențelor sale și discutăm împreună despre lucrurile care și le-a amintit.
În această fază finală încerc să stabilizez subiectul, făcându-l să înțeleagă că
amintirile sale sunt reale, pierd timp cu a descrie cum funcționează Programarea
Neurolingvistică și concluzionez spunând că, oricum, dacă ceva nu o convinge,
Inconștientul său îi va semnala cu siguranță acest lucru, pentru că Inconștientul
este un fel de bestie căreia nu-i pasă de nimeni și nimic, spunând mereu ce crede și
ceea ce crede e mereu adevărat.
Este important ca subiectul să știe să facă diferența dintre fanteziile sale și
ceea ce îl înconjoară în realitate, pentru a evita desprinderea sa de conceptul de
realitate.
Răpiții încep rapid să înțeleagă diferența care există între un vis și o
experiență trăită cu adevărat și uitată; cu timpul, reușesc să înțeleagă bine
semnificația arhetipică a propriilor vise și, mai ales, devin conștienți de
experiențele lor de răpire extraterestră.
Persoane care sunt considerate ca având tendințe de schizofrenie, care
probabil că au trecut de la un psihiatru la altul, după ani de tratamente bazate pe
Prozac și câteva tentative de suicid, se vindecă imediat și pentru totdeauna. Devin
mai liniștite și calme, și înfruntă viitoarele răpiri cu un mare calm, până în
momentul în care le stopează definitiv, prin propria lor voință.

Conceptul de vindecare

Am afirmat deja că răpitul nu este un om bolnav, deci, nu trebuie să fie

vindecat și, mai ales, nu trebuie să se vindece. Trebuie doar să devină conștient de
ceea ce i se întâmplă și atât.
Ideea că problema răpirilor poate să fie eliminată trece prin două puncte
importante, dintre care primul este reprezentat de conștientizarea existenței
problemei în sine, iar al doilea constă în eliminarea răpirilor, adică în tentativa de a
produce efecte capabile să conducă la încetarea răpirilor extraterestre.
Înainte de toate încerc să dau indicații despre cum se poate rezolva cu mare
ușurință prima dintre cele două probleme. Poate că pare ciudat, dar după părerea
mea și a doua problemă poate fi rezolvată, cu toate că, de această dată, trebuie să
mă ocup de conștientizare, care are o prioritate maximă, pentru că nu trebuie să se
mai creadă că răpitul este o persoană schizofrenică, și nici faptul că medicina
oficială poate face ceva pentru a vindeca o boală inexistentă.
Trebuie să se procedeze astfel încât fiecare răpit să-și recunoască statutul de
răpit, fără să-l mai facem să treacă prin structurile medicinii actuale, ci învățându-l
254
să privească în interiorul său. Odată activat acest proces de conștientizare, acesta
merge înainte singur și este imposibil ca cineva să-l oprească, chiar și pentru răpit.
Că vă place sau nu, din punctul meu de vedere, acesta este singurul drum
posibil în acest moment.
A alege acest drum înseamnă să-l faci pe răpit să sufere, pentru că doar prin
suferință se acumulează cunoașterea. Faza inițială de suferință va fi apoi substituită
se o acumulare de informații, și, la final, de o judecare a extraterestrului - la
început acesta reprezentând salvatorul, dar la final devenind opresorul.

Tot despre acest caz - un exemplu de aplicare a ancorelor mobile

La o a treia întâlnire cu aceeași fată, care a avut loc la o distanță de câteva

luni, perioadă în care am ținut legătura cu ea în mod epistolar, am evidențiat un alt
episod petrecut recent. Fata îmi scrisese că, într-o seară, se simțise ciudat și a
adormit foarte profund după ce a văzut o lumină ciudată dincolo de balconul casei
sale. Luase camera foto digitală, pe care o ținea pe o mobilă din camera sa și ieșise
pe balcon pentru a vedea despre ce este vorba.
"Trebuia să fotografiez chestia aia." va afirma ea mai târziu, chiar dacă nu
știa absolut deloc ce era "chestia aia", cel puțin la nivel conștient.
Amintirea episodului se oprește la momentul în care ea este pe terasa casei,
în cămașă de noapte și cu aparatul în mână. A doua zi fata se trezește cu vânătăi pe
corp și cu o stare generală de rău. Aparatul foto digital este găsit în alt loc din casă
și în memorie nu mai are nicio fotografie, nici măcar cele pe care fata le făcuse
înainte de acest episod.
- Deci, ești pe terasă. Îți amintești?
- Da.
- Bine. Imaginează-ți că vezi aceeași poză fixă. Ce vezi?
- Pe cer este o stea ciudată, foarte mare, iar eu vreau să o fotografiez.
- De ce?
- Nu știu, dar știu că este importantă.
- Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena, fotogramă după fotogramă. Ești
gata? Start! Acum ce se vede?
- Nimic. Sunt în pat.
În acest moment introduc ancorele mobile spațio-temporale.
- Imaginează-ți că ești într-o cabină de regie și vezi aceeași scenă dintr-un alt
unghi, de pe terasa casei tale (această terasă există cu adevărat - n.a.). Ce vezi în
imaginea fixă?
- Este o lumină care vine spre mine.
255
 - Și de unde vine această lumină?
- Este o rază care vine de la acea stea.
- De atât de departe?
- Nu, acum s-a apropiat și a devenit mai mare. De aici pare mai mare.
- Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena și să mergem la fotograma
următoare. Ce se vede acum?
- Nimic.
- Cum adică nimic?
- Văd terasa, dar e goală. Eu nu mai sunt acolo.
- Dar unde ești?
- Nu știu! (perplexitate).
- Atunci să reașezăm camera video ca și când ai avea-o în fața ta; știi, una
dintre acele mici camere video, legate cu o panglică de capul tău...și să repornim
camera din momentul când tu te afli în lumină. OK?
- Bine!
- Acum ce vezi din noua poziție?
- Sunt în lumină, o lumină albă, intensă. Nu văd nimic, văd doar lumina.
- Acum să dăm drumul la imagine...ce se întâmplă?
- Ce ciudat! Mi se ridică în sus toate firele de păr de pe corp și sunt...mi se
pare că nu mai am greutate...
- Și acum ce se întâmplă?
- Sunt într-o cameră circulară, întunecată.
- Este cald sau frig?
- Este frig.
- Cum este podeaua?
- Rece.
- Și acum ce se întâmplă?
- Sunt niște chestii, niște ființe, niște...dar sunt mici. Îi văd în contralumină,
pentru că lumina se află în spatele lor.
- Ce fac?
- Stau nemișcați. Așteaptă ca eu să mă mișc, dar eu nu vreau să mă
mișc...Acum s-au mișcat și se împart în două grupuri - unul se duce la dreapta și
altul la stânga (manevră clește - n.a.). Eu știu ce vor. Vor să trec în mijlocul lor și
să intru pe ușa de unde vine lumina.
- Și tu te duci?
- Da.
- De ce?
- Nu pot să fac altfel (fără emotivitate - n.a.).

256
 Și în acest caz povestirea continuă, cu faze uneori dramatice, dar pe mine mă
interesează să o fac pe fată să observe comportamentul micilor EBE (Gri),
comportament tipic al câinelui față de turmă. Este un comportament care folosește
în a-l determina pe subiect să se miște într-o anumită direcție, fără a stabili cu el
vreun contact verbal. Este vorba despre comportamente programate, sunt
programate în câine de către păstorul care vrea să readucă oile la stână. În timpul
acestor operațiuni unul dintre Gri luase camera foto a fetei, pe care i-a dat-o înapoi
la sfârșit. Ea, în timp ce se întorcea în pat, trecând prin fereastra închisă, o așezase
pe o mobila de la intrare. "Ah! Iată de ce era acolo!" va exclama fata în momentul
în care își recuperează memoria.
Uneori, răpiții dau dovadă de lipsă de emotivitate, chiar și atunci când
scenele pe care le povestesc sunt dramatice. Se pare că acest lucru este provocat de
faptul că în timpul retrăirii amintirilor sunt reactivate și emoțiile simțite în mod
cenestezic. Extratereștrii inhibă parțial emotivitatea răpitului, probabil alterând
anumite răspunsuri neurovegetative ale scoarței cerebrale, poate utilizând niște
câmpuri magnetice pulsate, care acționează în principal asupra glandei pineale.
Astfel, când răpitul își amintește episodul împreună cu emoțiile pe care le-a trăit,
dar dacă era activat un blocaj emotiv, el îl reproduce cu fidelitate. Extraterestrul
tinde mereu să inhibe emoțiile, adică funcționarea lobului drept al răpitului, dar se
pare că nu este mereu capabil să efectueze un blocaj eficient. Se pare că
imposibilitatea de a bloca emotivitatea răpitului este cauzată de o proastă
funcționare a creierului său, pentru că aceste proaste funcționări apar mai ales la
cei care au fost victimele unor traume, au suferit operații chirurgicale sau au
utilizat medicamente psiholeptice, care, este posibil să fi produs vreo alterație
ireversibilă la nivel neuronal (Prozac, anestezii totale și locale în timpul
intervențiilor chirurgicale, șocuri electrice, puternice traume emotive, etc.).
Însă, absența blocajului emotiv se înregistrează la răpiții care au dobândit un
nivel înalt de cunoaștere și care se pare că sunt capabili să nu mai cadă în
capcanele extraterestre de acest tip.
Subliniez faptul că niciunul dintre răpiții care au avut de-a face cu mine nu a
folosit stupefiante sau să abuzeze de alcool.
În general, m-am trezit în fața unor persoane cu totul normale, dintre care
mai multe sunt vegetariene într-un sens radical.

257
 Când camera video și subiectul sunt în același loc

În timpul studiului utilizării ancorelor mobile, fără să vreau, mi-am dat

seama că în momentul în care îi ceream răpitului să așeze camera video imaginară
într-un anumit loc, el agăța amintirile a ceea ce a trăit în mod real.
Analizând diferitele ședințe de PNL, mi-am dat seama că acest lucru nu se
verifica cu toate pozițiile camerei video imaginare, ci doar cu cele care coincideau
cu locuri în care răpitul fusese cu adevărat.
O analiză mai profundă mi-a permis să înțeleg care este mecanismul
inconștient care este activat în timpul reelaborării trăirilor.
Când i se cere subiectului să-și imagineze situația în care s-a aflat dintr-un
alt punct de vedere, cu totul fantastic, adică când i se cere să reconstituie o scenă
REALĂ dintr-o poziție IMAGINARĂ, el utilizează inconștient amintiri ale unor
situații trăite cu adevărat și nu fantastice. Procedând astfel, el construiește un fel de
punte peste Subconștient, prin intermediul căreia sare peste eventualele blocaje și
recuperează amintiri care altfel sunt inaccesibile din punctul de vedere al poziției
reale în care se afla.
În realitate, Subconștientul nu recunoaște ca interzise cadrele reconstituite,
pentru că sunt văzute dintr-un alt unghi, deci nu le blochează, dar Inconștientul,
care este holografic, a memorat și pozițiile spațiale ale scenelor la care a asistat,
deci dispune de toate informațiile necesare pentru a le vedea și din alte unghiuri,
pentru că îi este suficient să reelaboreze matricele numerice care reprezintă
amintirile memorate, utilizând o sursă diferită de cele trei axe carteziene - o
operație normală de geometrie analitică.
Cu alte cuvinte, creierul fiind un computer grafic puternic, se comportă ca
acele programe de făcut desene tridimensionale (CAD), în care, odată ce operatorul
a desenat un solid, poate să mute după bunul plac camera video care îl încadrează,
pentru a avea o priveliște diferită; în acest caz nu este vorba despre un simplu
solid, ci de o întreagă scenă în mișcare, inclusiv personajele și mediul înconjurător.
Secvențele acțiunilor amintite nu prezintă niciodată scena în care creierul a
primit ordinul de blocare, fie acesta de natură extraterestră sau endogenă, și
creierul nu va primi niciodată ordinul necesar pentru a opri secvența.
Informațiile de blocare pot fi cauzate de un ordin de natură pseudo-
hipnotică, emis de extraterestrul care nu vrea ca răpitul să-și amintească, sau de
către Subconștientul (protector) răpitului, căruia îi este frică să își amintească și
care activează un proces inconștient de îngropare a amintirii.
Acest fapt în sine era o descoperire importantă, de altfel previzibilă în baza
studiilor conduse în mediul PNL, dar faptul cel mai interesant a ieșit la iveală când
am descoperit că, dacă puneam din greșeală telecamera într-o poziție în care
258
subiectul mai fusese, chiar dacă nu-și amintea în mod conștient, el începea să
reconstituie scena, utilizând amintirile adevăratele, care erau îngropate pe undeva
în creierul său.
A posteriori este ușor de observat faptul că creierul uman, când trebuie să
inventeze ceva, caută în interiorul său, pentru a vedea dacă are la dispoziție ceva
asemănător, și, dacă găsește ceva, îl utilizează pentru a construi scena. Ei bine,
când creierul răpitului găsește o scenă gata de utilizat, conservată în memoria sa, o
folosește pe aceea și nu trebuie să inventeze nimic.
Fluxul amintirilor vine imediat, fără surprize, și el povestește scena utilizând
prezentul, ca și când el s-ar afla acolo în acel moment.
Analiza mișcării bulbilor oculari este foarte importantă pentru susținerea sau
respingerea descrierii scenei. Dacă avem de-a face cu realitatea, tot corpul
subiectului, care este încordat atunci când revede scena, fără să-și dea seama se va
mișca cum se mișcase și în interiorul scenei reale.
Răpitul va privi la dreapta și la stânga, în sus sau în jos, când i se va spune să
privească în acea direcție, fără să-și dea seama că nu mai trăiește în realitatea
efectivă, ci doar în una reconstituită. Acesta nu va putea povesti ceea ce nu a putut
vedea din poziția sa, subliniind ulterior că nu creează nimic prin fantezie, ci doar
citește Harta despre care vorbește Programarea Neurolingvistică (PNL).
Corpul reproduce toate senzațiile cenestezice ale amintirii și privirea, în
timpul descrierii scenei în care nu se mișcă nimic, subiectul este proiectat în
centrul spațiului vizual, dar, dacă se mișcă ceva în timpul reactivării întâmplării,
se mută rapid la dreapta și la stânga, pentru a reparcurge scena care se desfășoară
în fața sa.
La finalul reanimării scenei răpitul a recuperat amintirea completă cu privire
la ce i s-a întâmplat în mod real și va fi capabil să reconstituie scena și din poziția
sa originală; nu va avea niciun dubiu cu privire la autenticitatea amintirilor sale și
va ști perfect că tot ceea ce și-a amintit face parte din realitatea obiectivă pe care a
trăit-o.
În mod inevitabil, Inconștientul său va relaționa totul cu alte episoade din
viața sa și asta îi va permite să reconstituie alte bucăți uitate din experiența trăită și
să poată găsi răspunsuri la multe întrebări.

Unde să așezăm ancora spațio-temporală?

Telecamera imaginară, care în realitate nu este chiar imaginară, ar trebui

așezată în mod înțelept, într-un loc unde răpitul, în timpul răpirilor sale, a trecut cu

259
adevărat și unde a putut înregistra informațiile spațiale în legătură cu locul și
evenimentul.
Se poate alege o poziție din mai multe, și, pentru a face o alegere bună,
trebuie să ai la îndemână un număr mare de povestiri cu privire la răpiri, astfel
încât să poți deduce ce întâmplări se desfășoară mereu la fel și să ții cont de
descrierea mediilor extraterestre pentru a ști ce anume i se va întâmpla răpitului și
unde va fi dus, astfel încât să se poată utiliza aceste informații pentru a-l face se
retrăiască evenimentele dintr-o poziție care să facă parte din experiența sa reală.
O poziție care a avut mereu succes, atât în mediu terestru cât și în cel
extraterestru, este poziționarea de sus, de obicei verticală. Se va descoperi imediat
că a vedea lucrurile de sus nu este o alegere fantastică, ci o exigență precisă dictată
de desfășurarea reală a unor tipuri de trăiri. În mediul terestru aceasta are puterea
de a reevoca momentul în care corpul răpitului este transportat în sus pentru a
ajunge în interiorul unei structuri extraterestre.
Cazurile tratate în hipnoză profundă prezintă o singură diferență operativă:
în timp ce în PNL anchetatorul este cel care-l forțează pe răpit să-și amintească
evenimentul din poziții oportune, în hipnoză el activează automat acest tip de
parcurs, pentru că în hipnoză profundă accesul la informații este facilitat de starea
de percepție alterată indusă subiectului, care nu pare a fi deranjat de prezența unui
Subconștient cu funcții de control.

Niște exemple operative

O fată mi-a povestit un vis în care ieșea în oraș cu mașina, împreună cu

prietenul ei. La un moment dat mașina se oprește și, "în vis", un OZN zbura
deasupra lor. Visul se oprea acolo, dar ea, în vis, își mișcase bulbii oculari în
direcția lui "văzut cu adevărat". Asta îmi permitea să cred, și în baza altor
constatări, că fata a trăit cu adevărat acel episod.
Iată reconstituirea efectuată în timpul ședinței de PNL:
Încep prin a o îndemna pe fată să-și amintească visul văzându-l prin
intermediul unei camere video poziționată în lateral față de mașină, iar ea
răspunde:
- Se vede că suntem în mașină; mașina este oprită și noi suntem în interiorul
mașinii. Motorul este oprit.
- Și voi ce faceți în mașină?
- Nimic!
- Cum nimic? Poate că priviți OZN-ul!
- Nu. Stăm nemișcați și atât.
260
 - Cum sunteți îmbrăcați tu și prietenul tău?
Această întrebare nu folosește la nimic, decât la a focaliza și mai mult
ancora pe ceea ce s-a întâmplat în mod real și la activarea acelor procese mentale
care se verifică în timpul așa-numitului "vis cu ochii deschiși", când Subconștientul
își slăbește încet controlul.
Fata povestește cum sunt îmbrăcați și ceva nu este așa cum trebuie în ceea ce
privește hainele lui - se miră că nu și-a amintit mai înainte. Acesta este semnul pe
care îl dă subiectul, dacă a fost vreodată vorba despre un vis, că trece la ceva mai
concret. Fata este deconcentrată, pentru că prietenul său nu trebuie să fie văzut așa,
ci altfel, și între timp spune:
- Atunci înseamnă că este vorba de altă dată, nu cea de atunci!
- Care altă dată?
- De fapt, vara trecută am ieșit cu prietenul meu și el era îmbrăcat așa!
- Bine, și care este problema? Tu, ca de obicei, în visul tău te-ai inspirat din
ceva ce s-a întâmplat în realitate. De ce te miră asta?
În realitate, ea înțelege că amintirea începe să ia caracteristicile a ceva ce s-a
întâmplat în realitate și asta o deranjează mult.
Încrețește fruntea și eu o distrag cu o altă întrebare:
- Și OZN-ul unde este...în vis?
- S-a oprit deasupra mașinii, sus (pauză)...E ciudat, pentru că în vis mi-l
aminteam în mișcare.
- Observă culoarea cerului. Când visul se termină, cerul este de aceeași
culoare?
- Nu...acum e întuneric. (observați cum utilizează prezentul).
- Ciudat! Dar în vis nu trecuseră doar câteva secunde? (perplexitate din
partea fetei).
Acum introduc camera video, îi explic că aș vrea ca ea să-și amintească
scena ca și când ar vedea-o de sus și iată ce se întâmplă:
- Ce se vede din această poziție?
- Se vede mașina.
- Cine este în ea?
- Prietenul meu, care stă nemișcat, ca și când ar fi adormit și are privirea
fixă, privește în față.
- Și tu nu ești? Atunci ai coborât din mașină?
- Nu, eu nu sunt în mașină.
- Atunci mașina are portiera deschisă în partea ta sau ai închis-o când ai
ieșit?
- Nu, portiera este închisă.
- Și tu unde ești acum?
- Eu sunt sus. Și văd mașina de sus; se vede acoperișul.
261
 - Și cum ai ajuns acolo?
- Eh, am ieșit.
- Ai ieșit de unde?
- Din pat.
- Și cum ai făcut asta?
- Nu știu. Am trecut prin acoperiș.

Agățarea cu primele ancore a fost realizată, iar acum o întăresc cu cele

cenestezice.
- Și acum vezi totul de sus.
- Da.
- Este frig acolo sus?
- Nu. Nu se aude nimic, nici măcar zgomotele.
- Și deasupra ta ce este?
- O chestie rotundă, cu o gaură în mijloc; lumina vine de acolo, iar eu intru
în ea...
De aici începe adevărata povestire, cu obișnuitele anexe și conexiuni - pat de
operații, ființe mici, gri și macrocefale, cu patru degete la mâini și ochii fără
pleoape, apoi prezența unor ființe umanoide înalte, cu părul blond, un scaun
ginecologic ciudat, același tub negru pentru extracția fătului extraterestru din uterul
nefericitei, care, între timp, s-a îmbrăcat în hainele sale originale.
În timpul amintirii la nivel conștient fata se oprește de mai multe ori și
spune, sau mai bine spus exclamă: "Dar nu este posibil! Bastarzii chiar mi-au
făcut asta!" și alte fraze asemănătoare, din care fata se arată uimită fată de retrăire,
împreună cu impresia clară că ea nu are dubii în a considera că ceea ce retrăiește
este amintirea unei realități cu adevărat trăite și nu o fantezie.
În timpul retrăirii subiectul adesea recită fraze de genul:
"Dar ce vor ăștia de la mine?"
Sau:
"Nu vreau, nu vreau să îmi facă asta."
Trebuie să se observe și că, atunci când fata își amintește intrarea sa în OZN,
nu îl descrie cu termenul de OZN, ci doar ca fiind o "chestie ciudată". În realitate,
în acel moment, ea nu a identificat ceea ce se întâmplă, deci nu poate utiliza
termeni de tip ufologic, cum ar fi extratereștri, Gri, astronave, OZN, discuri
zburătoare, pentru că nu are nicio idee despre ceea ce îi fac.
Răpiții, când ajung la nivelul primei aplicări a tehnicilor PNL, nu cunosc
practic nimic despre OZN și marea majoritate dintre ei nici nu au auzit vorbindu-se
despre asta. În general, acest tablou nu se modifică cu timpul - acestora li se pare
ciudat că fenomenul OZN, despre care acum știu ceva în plus, este interesant, dar
nu atât de interesant încât să ajungă să citească mii de articole despre el pe Internet.
262
Doar după ce au înțeles bine propria situație vor începe să caute frenetic, chiar și
singuri, soluții pentru "a se elibera" de problema răpirilor extraterestre, adesea
confruntându-se cu alți răpiți, care se află și ei în aceeași situație.
Dacă în această etapă răpiții ar fi lăsați singuri, ar tinde să relaționeze cu
exteriorul în mod greșit, sfârșind prin a inversa statutul lor victime, transformându-
se în niște persoane alese de extraterestru. Disonanța cognitivă și prezența
paraziților extratereștri din interiorul structurilor lor mentale produc o inversare a
obiectivității în favoarea unei viziuni mistificate a unui Univers ocupat de
extratereștri buni, care vor să salveze omul de la catastrofa ecologică.
Adevăratul proces de schizofrenie are loc la acest nivel - Subconștientul îi
spune răpitului că totul este bine, ba chiar că situația lui e mai bună decât a altora,
dar Inconștientul nu este deloc convins de asta. Rezultatul este un zombi ușor de
manevrat de către orice sectă sau mișcare religioasă de tipul new-age, care sunt la
mare modă în cercurile ezoterice din anumite medii culturale, care au legătură cu
masoneriile locale. Un zombi care se crede ales, dar care suferă de dihotomia
dintre un Inconștient care urlă că nu este un ales și un Subconștient supus
disonanței cognitive, care-i spune să nu se gândească la asta, și, chiar dacă suferă,
este pentru că Dumnezeu vrea să fie așa! Pentru că el este un ales, ales pentru a
suferi.
Sar peste transcrierea acelei ședințe care descrie aceleași lucruri pe care le
puteți găsi în mai toate cărțile dedicate răpirilor extraterestre, pentru nu acesta este
scopul tratatului de față, și trec la concluzii.
Răpita, care este dezbrăcată, urmează să fie readusă de unde a fost luată și
niște ființe mici o îmbracă.
- Se pricep să te îmbrace?
- Nu, sunt foarte neîndemânatici. Se grăbesc.
Insist ca fata să-și amintească hainele în timp ce aceștia o îmbracă. Acest
lucru folosește la a poziționa mai bine episodul într-o sferă temporală, scade
dramatismul evenimentului pe care abia și l-a reamintit și îi permite să revină la
viața cotidiană cu o amintire pe cât se poate de netraumatizantă. Fata este perplexă
și își face griji...micuții gri nu-i găsesc pantofii...
- Unde i-au pus? Unde i-au lăsat? Și acum eu ce fac?
Privește în dreapta și în stânga pentru a căuta pantofii, dar în fața ei, în
realitate, sunt doar eu. Apoi, la un moment dat, surâde și spune:
- A, nu, i-am lăsat în mașină, mi i-am scos când m-au luat...
Fata descrie coborârea și reintrarea în mașină prin partea de sus a mașinii,
care devine ca un lichid. La final este lăsată aproape să cadă pe scaun. Băiatul este
încă nemișcat, și, când scena devine iar mobilă, acesta "reînvie" și mașina
zburătoare de deasupra capetelor lor dispare cu o viteză foarte mare. Deja este

263
noapte, niciunul dintre cei doi nu pune întrebări și decid să se întoarcă acasă,
pentru că este deja noapte și s-a făcut, în mod ciudat, foarte târziu.
În această etapă schimb intenționat tonul vocii și o întreb pe fată ce părere
are de ceea ce și-a amintit. Această frază o aduce imediat în prezent și ea poate să
umple această trăire cu detalii ulterioare, cu mărturii colaterale, cum ar fi detalii
despre tipul de haine și perioada în care s-a desfășurat evenimentul, despre motivul
pentru care are vise atât de ciudate și crize de panică față de acea perioadă și despre
ciudatele probleme ginecologice care o necăjiseră în acele momente. Totul începe
să fie încadrat într-o cheie de lectură foarte concretă, incredibilă, dar reală.
Era prima dată când o vedeam pe fata aceasta, cu care schimbasem două
scrisori și un interviu telefonic de cinci minute, pentru a stabili cum să ne vedem.
Nu a fost practicată nicio hipnoză în acest caz, decât dacă se afirmă că ființa
umană se află permanent într-o stare hipnotică ușoară și variabilă de-a lungul unei
zile.
Deci, PNL-ul, așa cum a fost restructurat de mine în conținuturile sale și în
definiții, reprezintă un instrument util în mâinile oricui vrea să refacă amintirile
răpiților, care, prin această abordare, fără a fi nevoie de clasica hipnoză
ericksoniană, pot și singuri să acceseze memoriile experiențelor lor din mediul
extraterestru.
Astfel de exemple sunt cu zecile și nu fac decât să confirme potențialul
ridicat al metodei, în ciuda părerii ufologilor, psihologilor și militarilor, care nu vor
vedea cu ochi buni anumite tehnici care tind să mărească numărul mărturiilor celor
care văd cum forțele militare sunt aliate cu forțele extraterestre.
Toți aceștia vor tinde să denigreze munca mea, dar pe mine asta nu mă
neliniștește deloc, pentru că toți vor putea încerca pe ei înșiși aceste metode,
verificându-le rezultatele.
În plus, aceste tehnici nu vor putea fi folosite la fel de bine în mediul militar,
din motive pe care le voi explica la sfârșitul acestui tratat.
În concluzie, este în curs de dezvoltare o armă capabilă să evidențieze
răpirile, să recupereze amintirile, și, într-o ultimă fază, să încerce eliminarea cestei
probleme, fără ca noile achiziții să fie folosite de militari și cu atât mai puțin de
către extratereștri.
Dar despre asta voi vorbi abia la finalul acestei lucrări.

264
 HIPNOZA REGRESIVĂ - PRACTICĂ DE LABORATOR APLICATĂ
RĂPIRILOR EXTRATERESTRE

După cum s-a putut observa, până acum tehnicile hipnotice adevărate și
proprii nu au fost încă utilizate, dar în realitate acestea au fost folosite într-o primă
etapă, în mod masiv, și abia apoi fiind substituite cu stimulări în mediu PNL.
În realitate, ideea consta în a putea furniza metode simple și din acest motiv
mai puțin sofisticate, pentru a căuta în creierul răpiților amintiri aparent dispărute.
Practicarea hipnozei nu este posibilă pentru participanții care nu au făcut un
antrenament adecvat în acest sector și care nu au trecut printr-un bun training de
Programare Neurolingvistică, din care derivă și hipnoza, dacă nu din punct de
vedere istoric, derivă cel puțin din punct de vedere tehnic.
Astăzi, hipnologii și-au dat seama că marea majoritate a tehnicilor utilizate
în mediu hipnotic sunt foarte bine studiate și descrise de Programarea
Neurolingvistică. Aceștia tind să utilizeze tehnicile hipnotice ca și când acestea ar
fi o rețetă culinară, și, la final, aproape niciunul dintre ei nu știe de ce uneori
funcționează și alteori nu funcționează.
"Nu există persoană care să nu poată fi hipnotizată, ci există un hipnolog
prost."
Cu aceste cuvinte se exprima profesorul Granone într-un tratat monumental
despre acest subiect.
Adesea se cade în capcane de tip cultural, care nu au nimic de-a face cu
realitatea fenomenului hipnotic - hipnologii de carieră chiar sunt convinși că
schizofrenicii nu pot fi hipnotizați. Exact! Atunci cum se explică numărul ridicat
de răpiți care intră cu mare ușurință în stare hipnotică, când sunt solicitați în mod
corect? Haideți să fim serioși!
Și cu toate acestea, știința oficială spune că răpiții nu sunt altceva decât niște
schizofrenici cu personalitate multiplă!
În realitate lucrurile nu stau chiar așa.
Schizofrenicul se chiuie să fie atent mai mult de câteva secunde la orice
input extern stabil, pentru că este "distras", adică deviat, de alte procese mentale pe
care creierul său le elaborează încontinuu în background. Acesta nu stă o clipă într-
un loc, nu tace, nu este apatic și nu se relaxează niciodată. Pe scurt, nu poate intra
în stare de hipnoză.
Eroarea constă în a considera starea de relaxare ca fiind ușa de intrare
în starea de hipnoză.

265
 Această legendă trebuie demitizată, pentru că starea de hipnoză nu
corespunde unei stări fizice, ci unei stări mentale, din care poate să derive și o stare
fizică.
Mintea este cea care este hipnotizată și care bagă în stare de hipnoză și
Corpul, nu invers.
Erickson hipnotiza persoanele dând mâna cu ele.
Procesul hipnotic intră în funcțiune când Subconștientul a intrat în criză
(“crunch”) ar spune experții în informatică, dar să vedem ce înseamnă asta.
Metoda de inducție hipnotică pe care am pus-o la punct în mulți ani de
muncă este rezultatul unui amestec de tehnici, modelate pe exigențele diferitor
persoane, până am obținut un protocol utilizabil aproape cu toată lumea.

PRIMA FAZĂ (PF)

Prima fază a inducerii este relaționabilă cu așa-numita tehnică de a "visa cu

ochii deschiși" și este combinată cu abilitate cu abordarea de tip penelist modern.
I se cere subiectului să privească orice punct din fața sa - nu are importanță
care, este suficient ca în a-l observa el să se simtă comod și să nu facă cârcei.
Subiectul nu trebuie să stea lungit, ci este preferabil ca el să fie așezat într-un
fotoliu comod; asta ne va permite să urmărim mai bine mișcările corpului său, care
le vor mima, în timpul retrăirii amintirii în hipnoză, pe cele efectuate în mod real în
timpul trăirii.
Încă o dată, memoria mișcării corpului ține de Inconștient, și, în hipnoză,
este reînsuflețită cel puțin parțial (mișcările membrelor superioare și inferioare,
încordarea gâtului, ridicarea și aplecarea capului, mișcările degetelor de la mâini,
mișcările bulbilor oculari, încordarea nărilor, încordarea corzilor vocale).
Deja suntem departe de timpul în care hipnoza era indusă sugerându-i
subiectului să se relaxeze și să doarmă. El nu trebuie să se relaxeze prea mult,
pentru că informațiile mișcării corpului sunt fundamentale și nu trebuie să se
piardă.
Dacă sugestia hipnotică îl adoarme pe subiect, el va dormi, pe când nouă ne
trebuie ca el să fie treaz și capabil să reînsuflețească trăirile sale, nu treaz pe un pat,
privat de capacitatea de a se exprima corporal.
Atunci la ce folosește să concentrezi atenția subiectului pe un punct din fața
sa?
Pe când el privește cu atenție acel punct, i se sugerează să-l privească cu
toate simțurile sale și i se spune pe un ton, în primă fază emfatic, apoi pe unul mai
calm, pentru că hipnoza este și o gestiune de ritm. De exemplu (cu emfază):
266
 "Privește acest punct. Privește-l cu toate simțurile tale. Astfel îți vei da
seama că nu suntem capabili să observăm aproape nimic din ceea ce privim, și, în
timp ce faci acest exercițiu util, vei învăța să observi mai bine și realitatea care te
înconjoară...Vezi? Acum că observi de câteva secunde acel punct, deja ți se pare
diferit față de cum era înainte și ești capabil să observi tot mai multe detalii, pe
care înainte nici măcar nu le-ai văzut..."
Tonul devine mai lent și în acest punct subiectul se așteaptă să nu se
întâmple nimic.
În realitate chiar nu trebuie să se întâmple ceva! Subconștientul subiectului,
protectorul și mediatorul său, stă calm și liniștit, deoarece consideră că nu există
pericole în a privi un punct nemișcat de pe un zid.
În această primă fază este alterată chimia acelei părți a creierului care
operează funcții de tip automat. Automatismele depind de modelele mentale, care
și ele sunt automate - de exemplu, dacă auzim un zgomot puternic și neobișnuit
primul lucru pe care îl facem, în fază de prealarmă, este acela de a sări în picioare.
În această primă fază se opresc alarmele subiectului, dar fără ca el să știe
acest lucru în mod conștient.
În acest punct se deschid, prin rotație, toate canalele de acces pe care
subiectul le are la dispoziție - vizual, auditiv, senzorial-tactil, senzorial-olfactiv,
senzorial-termic și cenestezic în general. De exemplu:
"Acum privește bine acest punct, urmărește cu privirea marginile acestui
punct, observă (nu "privește") forma acestui punct; poți percepe mirosul
materialului din care este construit, să-i simți căldura pe care acesta o emană, ca
și când ai avea degetele minții la mică distanță de suprafața acestui punct. Simți
căldura pe vârful degetelor? Poți simți cu degetele creierului tău și textura
materialului din care a fost construit acest punct; poți simți, aproape atom cu
atom, toate micile imperfecțiuni care sunt în acest material, asprimea acestui
material..."
Apoi, prin rotație, o luăm de la început și adăugăm noi senzații:
"Observă forma acestui punct. Vezi? Acum percepi detalii pe care înainte nu
le vedeai, ca niște mici imperfecțiuni ale materiei, ca și când ai avea o lupă de
mărit, care îți permite să vezi în interior, de mai aproape, și în timp ce privești
acești punct, încet, încet, acesta devine tot mai mare, ca și când tu ai avea o
puternică lupă de mărit, mai mare și mai aproape, pentru a vedea mai bine. Astfel,
poți simți mai bine căldura și imperfecțiunile materiei, poți asculta foșnetul
atomilor care se mișcă în materie...auzi? Încet, încet, se aude un bâzâit de
fond...sunt atomii care se mișcă și tu îi poți auzi foarte bine...poți simți și gustul
acelui punct. E ca și când ai fi un copil mic care bagă totul în gură pentru a simți
gustul cu limba. Simte asprimea materialului, și gustul materialului, și
temperatura materialului, și forma materialului... "
267
 Se vorbește din ce în ce mai repede și cu un ton vocal tot mai scăzut și
monoton.
Între timp se utilizează și tehnicile de "imitație indusă" sau în timp ce se
spune "Vei simți mirosul materialului..." se va inspira zgomotos, ca și când am
avea în gură o bomboană de mentă. În timp ce i se spune să simtă pe limbă gustul
materialului din care este construit punctul, se mimează zgomotul buzelor unei
persoane care gustă ceva delicios. Subiectul va face și el imediat la fel, imitând
zgomotele și acțiunile noastre; când el începe să ne imite, avem semnalul că între
noi și el s-a dezvoltat un anumit tip de raport empatic (în PNL se numește
"rapport").

Regula lui 7 ± 2

Dar ce anume s-a întâmplat în realitate?

Pentru a răspund la această întrebare trebuie să știm că în PNL există o
regulă numită "regula numărului magic". Numărul magic este 7 plus sau minus 2,
și indică canalele de intrare a informațiilor dinspre exterior pe care ființele umane
reușesc să le gestioneze concomitent.
Este ca și când o persoană ar fi un computer legat de tastatură, de mouse, de
scanner, la linia telefonică, la rețea - este vorba se așa-numitele input-uri (intrări de
date).
Deschidem, prin rotație, toate input-urile subiectului, conform modelului
VAK descris precedent. Când deschiderea canalelor de input depășește capacitatea
subiectului, Subconștientul său se blochează (împătimiții de informatică utilizează
termenul de overflow, adică supraîncărcare). În timp ce la computer se blochează
sistemul de operare, în creierul uman se blochează Subconștientul, acesta predând
comanda Inconștientului, care utilizează toate informațiile controlate și modificate
în precedență de Subconștient.
Într-o situație de acest fel, subiectul se trezește în situația în care nu mai
gestionează în mod normal canalele de intrare, fiind privat de controlul pe care îl
are asupra lor propriul Subconștient mediator.
În timp ce privește punctul, nu își dă seama că îl fixează fără să clipească;
între timp, mușchii care susțin pleoapele obosesc. Când ochii săi tind să se închidă,
i se spune că pleoapele sale vor deveni grele... El verifică rapid că acest lucru se
întâmplă cu adevărat și asta îi confirmă că se adaptează la ceea ce trebuie să se
întâmple - ceea ce trebuie să se întâmple îi spune vocea celui care se află în fața sa.
Astfel, el se va aștepta ca de acum înainte, când vocea îi va spune că urmează să se
întâmple ceva, acest lucru trebuie să se întâmple cu adevărat. Atunci i se va spune
268
că se relaxează, iar el se va relaxa. Toate acestea se întâmplă pentru că nu mai
există controlul mediator al Subconștientului, care are datoria de a verifica dacă
lucrurile anunțate se întâmplă sau nu.
Acum Inconștientul este cel care-l conduce pe subiect, care nu are niciun
motiv să creadă că ceea ce i se spune nu corespunde cu realitatea, pentru că acesta
nici măcar nu cunoaște existența posibilității de a minți.
Formal, în subiect se încearcă trecerea controlului experiențelor de analizat
către lobul drept al creierului, încercând să se minimizeze analiza critică operată de
lobul stâng.
Acest proces eliberează subiectul de inhibițiile create de modelele mentale
consolidate.
Dacă nu s-ar proceda așa, Subconștientul său s-ar opune unei povestiri
considerate ca fiind imposibilă în baza lui "acceptabil comprehensibil". Prin
urmare, el nu ar reuși niciodată să povestească că a fost luat de extratereștri, chiar
dacă a fost luat cu adevărat, pentru că Subconștientul i-ar urla că, dacă ar povesti
ceva de acest gen, ar fi luat drept nebun. Cu alte cuvinte, Subconștientul său l-ar
acuza că nu respectă regulile fizicii, ale gândirii lucide, ale unei vieți liniștite, ale
unor raporturi sociale, etc. . "Regulă" înseamnă siguranță, iar Subconștientul, din
acest punct de vedere, este foarte temător și conservator față de sine însuși și
integritatea corpului său.

A DOUA FAZĂ - introducere (SF)

Subiectul va simți că pleoapele îi sunt foarte grele și va tinde să închidă

ochii singur. În această fază nu va fi încurajat să facă asta, ci va fi contrastat în
dorința sa de a închide ochii. Astfel, i se va spune că simte nevoia să închidă ochii,
dar va continua să privească punctul și că încă trebuie să mai țină ochii deschiși.
Dacă subiectul dorește, și la nivel inconștient, să fie hipnotizat, acesta va
produce o așteptare, care, oricum îl va obosi înainte de a intra în a doua fază,
mărind profunzimea hipnozei.
Însă, pe de altă parte, dacă el ar porni un proces inconștient de rezistență față
hipnoză, ar face exact pe dos față de ceea ce i se spune, depunând un efort total, iar
când i se va spune să țină ochii deșchiși, cu siguranță aceștia i se vor închide
imediat.
În ambele cazuri, spuneți această fază concludentă:
"Acum că ai închis ochii, vezi în fața ta o scenă exactă."
Înainte de începerea hipnozei i se spune mereu răpitului că vor fi două faze
și i se explică că trebuie să colaboreze, văzând scenele pe care i le propune din
269
când în când hipnologul, ca și când acesta din urmă ar fi sufleurul, cu o copie a
comediei în mână, iar răpitul ar fi, în același timp, actor și scenograf, liber să
decidă toate detaliile scenei, fără restricții și cu o libertate creativă totală.
Prin urmare, răpitul știe că după ce a închis ochii i se va cere să vadă ceva și
este pregătit să descrie ceea ce reușește să-și imagineze. Este atât de cuprins de
curiozitatea de a vedea cum imaginația sa este capabilă să creeze panorame (ca un
screen saver al computerului), care nu se preocupă de faptul că hipnologul se agață
intenționat de lobul drept al creierului său, pentru a-i activa funcționarea la
maximum.
După ani de experiență am început să lucrez foarte bine cu "scena liftului."
Într-o zi îi spun răpitului care se află în fața mea:
"...în exterior peisajul este frumos și odihnitor; în interiorul grotei se văd
niște trepte ample, care coboară în jos, unde este o lumină slabă. În fund, dar
tocmai în fund, se vede o luminiță - este vorba de o cameră...dar de aici nu se vede
nimic...este prea departe...cine știe ce o fi acolo jos...Am putea coborî treptele
pentru a merge să vedem, dar...treptele sunt foarte multe și nu am reuși niciodată să
ajungem."
Se pierde timp cu acest joc; între timp răpitul își creează scena cum vrea el
și partea creativă a creierului său este în funcțiune.
Nu este cazul să-i ordonăm să coboare treptele, pentru că unii ies imediat din
hipnoză, imaginându-și că se împiedică, își pierd echilibrul și cad. Este vorba
despre un răspuns inconștient, produs de eventuala dorință de a întrerupe hipnoza -
unicul artificiu pentru a ieși din acea situație este exact acela se a se arunca pe jos.
În plus, ne-am putea afla în fața unei fobii, cum ar fi frica de întuneric sau cea de
înălțime, și, în această fază, acestea ar putea activa răspunsul emotiv al
Inconștientului, cu ieșirea imediată din starea hipnotică, acest lucru demonstrând
că cel hipnotizat poate întrerupe ședința cum și când are el chef - voința care
contează este cea a Inconștientului său, și nu cea a Conștientului.
Înainte de a merge mai departe, este bine să amintesc că, dacă ipoteza că
ființa umană este constituită din patru componente fundamentale, aceasta are, pe
lângă Corp, și un Suflet, un Spirit și o Minte, cu trei axe diferite de Conștiință,
unde locuiesc trei voințe creatoare distincte. În hipnoză se tinde a se exalta
Inconștientul, care este domiciliul natural al voinței Sufletului, care este legat în
principal de activitatea lobului drept al creierului.
Astfel, am creat varianta coborârii cu liftul și îi spun răpitului:
"Dacă privești în stânga ta, vei vedea o săpătură în rocă...acolo este un lift,
foarte performant din punct de vedre tehnologic, cu ușile deschise, gata să
pornească, iar noi, pentru a ajunge jos, putem lua acest lift, care este mult mai
comod. Intră în lift și...Vezi? Este loc și pentru a te așeza, este o lumină potrivită,
foarte odihnitoare, iar temperatura este exact cea potrivită (agățări cenestezice și
270
vizuale). În interiorul cabinei este un afișaj (display) luminos, pe care este scris
nivelul la care suntem...Acum arată că suntem la nivelul zero, dar când vom porni,
va arăta nivelul la care am ajuns, astfel, în timp ce coborâm, tu vei putea controla
pe display viteza de coborâre a liftului și vei putea ști mereu unde te afli. Display-
ul se aprinde și se va stinge de fiecare dată când vom trece de un etaj. Acum voi
număra până la trei și doar după ce am rostit ultimul număr, doar atunci...se vor
închide ușile glisante ale liftului și acesta va începe să coboare lin,în jos."
În această fază s-au utilizat mult pozițiile arhetipice, cu liftul sau pe scări,
mereu trebuie să se coboare și niciodată nu trebuie să se urce. Coborârea, din punct
de vedere arhetipic, nu este altceva decât o mutare spre partea de jos, unde este
lucrul ascuns, unde este puțină energie, unde se crede că totul este nemișcat, unde
suntem relaxați, unde (tot din punct de vedere arhetipic) fizicienii așează pe axele
lor carteziene energia cea mai joasă, pentru a-l face pe student să înțeleagă
conceptul de cantități mici. Deci, trebuie să se meargă în jos, nu în sus. Și în viața
cotidiană, când spunem "Nu ai somn profund", sau "ai ajuns sub zero cu contul din
bancă", asociem conceptului de "sub" semnificația de " puțină energie ", "cantitate
mică".
Liftul este în stânga și niciodată la dreapta, pentru că la stânga este poziția
arhetipică a trecutului. A merge în stânga și a coborî înseamnă a reparcurge
perioade din trecut.
Acest tip de metacomunicare non-verbală este foarte bine înțeleasă de
Inconștient, care vorbește exact în acest fel, adică prin arhetipuri.
În plus, coborârea are loc în pământ, arhetip alchimic legat de Corp. A
coborî înseamnă "a bloca Corpul", dar mai înseamnă și "a ne privi în interior".
A utiliza scene arhetipice diferite l-ar putea scoate pe răpit din hipnoza
profundă, dar este adevărat că scena cu liftul are o puternică afinitate cu cealaltă
scenă, adesea trăită de el în mod real, când s-a aflat în mediu militar, constrâns să
coboare în subteranul unei baze militare, unde a fost predat unor specii
extraterestre.
Uneori, foarte rar, se întâmplă ca răpitul să înceapă să-și imagineze exact
acest lift real, iar acest lucru nu este indicat, pentru că se reagață imediat situațiile
cenestezice de gâfâială respiratorie și bătăi cardiace accelerate, cauzate de frică.
Din acest motiv este necesar ca liftul să fie foarte bine descris la începutul
traseului, pentru a-l face pe răpit să înțeleagă că acela este doar al "nostru" și niciun
alt lift nu este făcut în acel fel.
Până acum aproape niciun răpit nu a manifestat frică de lift (claustrofobie -
n.a.).
Dacă am avea de-a face cu un răpit de acest tip, scena trebuie modificată,
eliminând liftul, pentru a nu activa amintirile unor situații stresante.

271
 ȘI LIFTUL ÎNCEPE SĂ COBOARE...
Faza a II-a (SFA)

Se va spune:
"Unu, doi și...trrrei!" iar ultimul număr va fi însoțit de un zgomot produs de
obicei cu gura, de exemplu ca cel care se aude când săruți pe cineva zgomotos.
Cel hipnotizat nu este capabil să recunoască în mod conștient zgomotul, dar
îl asociază cu închiderea ușilor liftului și în dățile următoare reproducerea aceluiași
zgomot va mări imediat profunzimea hipnozei. Sunt și hipnologi care în timpul
ședințelor emit zgomote ce au legătură cu cele ancestrale, pe care fătul le-ar fi
ascultat pe când se afla în pântecul matern și au observat că această tehnică ajută
regresia hipnotică a subiectului, care de-acum, fiind condus de Inconștient, tinde să
regreseze spontan la senzațiile primordiale.
"...Acum liftul coboară; privește dispaly-ul care se aprinde și se stinge, se
aprinde și se stinge și fiecare nivel este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii
este o respirație (și se respiră zgomotos împreună cu el, în mod sincronizat,
garantând imitația corporală și asigurându-ne că răpitul își dă seama), fiecare
respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment de relaxare este un
nivel coborât...Display-ul din lift se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge...și, în
timp ce tu cobori, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult."
Apoi, timp de câteva secunde (4 sau 5 secunde) nu mai spunem nimic - i se
oferă răpitului timp să-și imagineze scena, apoi se repetă:
"Privește display-ul liftului, care se aprinde și se stinge, se aprinde și se
stinge și fiecare etaj coborât este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii este o
respirație, fiecare respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment
de relaxare este un nivel coborât...display-ul din lift se aprinde...se stinge...se
stinge...se aprinde ...se stinge...și în timp ce cobori te relaxezi tot mai mult, tot mai
mult, tot mai mult. În timp ce liftul coboară se aude zgomotul cablurilor liftului,
care ne spune că totul este reglat...vvvvvvvv (și se încearcă mimarea zgomotului pe
care îl fac cablurile liftului, pentru agățarea de ancora auditivă)."
Între timp vom avea grijă să respirăm cu aceeași frecvență ca răpitul. Pasajul
precedent trebuie repetat cu calm, până când ne este clar că răpitul este relaxat.

Faza 2B (SFB)

Odată atinsă relaxarea, se continuă, spunând:

"...Acum voi număra până la trei, apoi cablurile liftului se vor desprinde și o
parașută mare și albă se va deschide și va susține coborârea liftului, care va fi mai
272
moale, dar mult mai rapidă. Voi număra până la trei și apoi se va întâmpla
asta...Unu, doi, trei (se numără cu rapiditate, cu același zgomot generat din gură)"
"...Se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge, (asta se spune foarte rapid,
făcându-l pe răpit să observe că display-ul acum și-a mărit frecvența cu care
licărește și liftul coboară mai rapid decât înainte)...Fiecare respirație este o bătaie
a inimii și sunt o sută nivelele pe care le coboară acum liftul de fiecare dată când
lumina se aprinde. În timp ce respiri, aerul care intră în plămânii tăi umflă și
marea pânză a parașutei, iar când tu expiri și parașuta se dezumflă ușor -
plămânii tăi și parașuta respiră împreună (aici trebuie să respirați zgomotos, încă
o dată, sincronizându-vă cu răpitul)... Acum nu se mai simte zgomotul cablurilor
liftului, care nu mai sunt, dar se simte zgomotul vântului, care intră în plămânii
noștri și în marea pânză a parașutei albe care susține coborârea liftului..."
Și aceste solicitări trebuie repetate fără grabă, trecând de la atenția auditivă,
relaționată cu sunetul vântului, la cea vizuală, relaționată cu display-ul care clipește
în ritmul respirației, la vizualizarea liftului care coboară într-un tub negru lung și
infinit, care merge spre centrul Universului, susținut de această parașută.
În această fază, răpitul are întrerupte toate canalele cenestezice provenite din
exterior.
Canalul olfactiv este total închis, la fel ca cel vizual - chiar dacă răpitul
deschide ochii, nu va vedea nimic. Unicul canal semideschis este cel auditiv, dar
este recunoscută doar vocea hipnologului. Cu alte cuvinte, am putea arunca un
ciocan în cameră, deoarece răpitul hipnotizat nu ar auzi absolut nimic și nu s-ar
mișca nici măcar un milimetru.

Faza 2C (SFC)

Acum se va continua spunând:

"Acum voi număra până la trei, iar apoi și parașuta se va desprinde și liftul
va coborî în jos cu mare viteză, cu viteza maximă posibilă, dar foarte, foarte lin, și
noi vom ajunge în punctul cel mai profund, unde ne vom relaxa, așa cum nu ne-am
relaxat niciodată...unu, doi, trei... (acompaniat de același zgomot făcut din gură)...
Acum display-ul nici măcar nu se mai stinge. Cu fiecare respirație pe care o
facem (și respirăm cu el) liftul coboară câte o mie nivelele. Acum nici nu se mai
aude zgomotul vântului și liftul este atât de rapid încât tu cobori în cădere liberă și
nu mai ai greutate. Nu mai ai greutate și plutești în interiorul cabinei, fără
greutate, în această cădere liberă, așa cum fac astronauții în spațiu. Plutești fără
greutate și asta îți permite să te relaxezi și mai mult, așa cum nu ai mai fost
niciodată. Acum liftul este ca un proiectil de lumină care călătorește cu viteza
273
luminii, împușcat în acest tub negru și merge spre centru, spre centrul Pământului,
centrul Universului, centrul a tot. Totul este luminos și nu se aude niciun zgomot,
pentru că lumina nu face zgomot. Iar tu te relaxezi tot mai mult. Toate barierele au
fost deja depășite și acum voi număra până la șase. În timp ce eu număr, liftul se
va opri, încetinind ușor, ajungând în capăt, la finalul coborârii sale. Unu, doi, (se
numără lent pentru că trebuie să-i dăm timp liftului să se oprească încet), trei.
Acum liftul încetinește și tu începi să ai iarăși greutate și ești iarăși așezat pe
scaunul tău, patru, cinci, liftul aproape s-a oprit...șassssse."

FAZA 2D (SFD)

"...Poarta glisantă se deschide și tu ești în fața unei camere care este foarte
puțin luminată. În centru camerei este o canapea minunată, foarte comodă, foarte
tehnologică și tu te întinzi pe ea...Ah, cât de comodă este această canapea (vocea
hipnologului mimează întinderea mușchilor și tonul specific acestei situații),
respiră odată cu tine, ia forma corpului tău. În timp ce expiri aceasta se aranjează
în jurul plămânilor tăi, la fel ca atunci când inspiri...tu și canapeaua sunteți un
singur lucru...(se respiră împreună cu el) și tu te relaxezi și mai mult, și mai mult,
dacă asta este posibil, așa cum nu ai fost niciodată..."
Răpitul este în hipnoză foarte profundă și abia din acest moment se începe
adevărata inducere a amintirii, pornind mereu de la tehnica sugerată de PNL, adică
de la "visarea cu ochii deschiși". Se începe prin a-i spune să-și amintească o
imagine fixă, ținând cont că el, în timpul reactivării acelei imagini, va atrage în
memoria sa ceea ce a trăit în realitate, și, în plus, dacă cumva ar mai exista o brumă
de Subconștient care încă să funcționeze, acesta nu ar deveni suspicios, pentru că
oricum va fi distrat, fiind pus să analizeze ceva fix.

A treia fază (TF)

"Doar acum îți vei da seama că de tavanul camerei este prins un ecran
negru, superplat, ca acelea de ultimă generație. Este foarte mare și este prins de
tavan. Ecranul negru este aprins, pentru că se vede un punctuleț luminos în centru,
care ne indică că aparatul funcționează, dar nu se vede nimic. În timp ce privești
acel punctuleț luminos din centru, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai
mult...și în timp ce-l privești, creierul tău începe să caute o imagine, o imagine din
trecutul tău, o imagine a acelei dăți (și aici se utilizează ca imagine de pornire
274
ceva ce subiectul a descris în interviurile sale preliminare și care face parte din
ceva trăit și văzut în realitate, dar și prezice o urmare cu detalii desfășurate pe un
fond ufologic, cum ar fi o lumină văzută în cameră (și nu visată) sau un OZN văzut
în realitate (și nu visat), etc. Ancorarea cu realul este fundamentală pentru a porni
cu o imagine adevărată, pe care răpitul sigur o are în memoria sa. Ideea de a
analiza conținutul succesiunii pentru a verifica autenticitatea amintirilor și
suprapunerea cu ceea ce a fost reamintit în mod real în afara hipnozei, în timpul
interviurilor preliminare). Voi număra până la trei și apoi această imagine, pe care
creierul tău o caută în memoria ta, va fi găsită și proiectată pe ecranul negru, care
se va ilumina imediat. Iată, mintea ta caută imaginea, iată, o găsește...(pauză)
Iat-o acolo! Aceea! A găsit-o...Acum voi număra până la trei și imaginea va fi
proiectată pe ecran și va fi fixă, nemișcată, iar tu vei putea privi bine toate
detaliile sale. Unu, doi, trei (foarte rapid, astfel încât Inconștientul să preia
definitiv comanda și nimic din interior să nu-l poată contrasta)."
Răpitul, ascultând ordinul de a privi imaginea fixă, mișcă bulbii oculari de la
dreapta la stânga și viceversa, de sus în jos și viceversa. Trec câteva secunde (cam
douăzeci) și apoi este întrebat ce vede și i se cere să descrie conținutul scenei.
Uneori răpitul își încruntă fruntea, pentru că nu se așteaptă deloc să vadă ceea ce
vede. După ce verificăm că el vede cu adevărat ceva și începe să descrie ceea ce
vede, i se pune câte o întrebare suplimentară cu privire la scena fixă.
El reacționează în funcție de situație, și, odată atins primul moment de calm,
i se spune că, atunci când va auzi numărându-se până la trei, ecranul va deveni
"mare-mare..mare-mare...mare-mare..." iar el (sau ea), va fi în interior: "și totul se
va mișca ca atunci..." Apoi se va număra rapid, iar numărătoarea se va termina cu
același zgomot emis din gură, pe care răpitul a început să-l cunoască și să-l
asocieze cu faptul că urmează să se întâmple ceva.
În acest punct răpitul este scufundat în scenă, vorbește la prezent și retrăiește
toate situațiile ca și când evenimentele s-ar desfășura în acel moment. Trebuie să
fim atenți să solicităm și să redirecționăm emoțiile sale astfel încât să se evite
situația în care el să fie cuprins de panică.
În această fază răpitul poate să-și amintească episoade foarte negative, dar
amintirea trebuie să iasă la suprafață și să fie recuperată prin toate mijloacele.
El are posibilitatea de a se exprima prin intermediul unor mișcări parțiale ale
corpului.
IMPORTANT! - Atunci când i se ordonă răpitului să vadă lucruri pe care nu
și le amintește, acesta nu se lasă influențat - neagă că ar vedea ceea ce i se ordonă
să vadă și continuă să-și apere propria realitate, cea care s-a petrecut în realitate,
care nu are nimic de-a face cu fantezia.
Întreaga procedură poate dura circa zece minute, dar tinde să se scurteze
dacă răpitul a fost hipnotizat înainte de mai multe ori.
275
 Tehnic vorbind, hipnoza ar începe odată atins punctul nemișcat, dar trebuie
să fim siguri să am ajuns la un nivel foarte profund, pentru că doar astfel mi-a fost
posibil să ajung la amintirii foarte importante, cum ar fi conștiințele Minții,
Spiritului și Sufletului, viețile trecute ale carrier-ilor și memoriile extraterestre
active și pasive (MEA și MEP), despre care am vorbit mai înainte. Doar la nivele
de profunzime hipnotică răpitul reușește să dialogheze cu diferiții paraziți
extratereștri, cum ar fi Ființa de Lumină (Lux) sau Șase degete, să-și amintească
fragmente din viața extraterestră a Sauroidului sau să vorbească limbi extraterestre,
asumându-și și personalitatea extraterestrului respectiv.
Astfel, răpitul este separat artificial (asemenea unui schizofrenic), adică este
"degenerat" (termen care se utilizează în fizica atomică pentru a arăta doi orbitali
care la început au aceeași energie (din acest motiv fiind un singur lucru, dar care
după procesul de degenerare, au energii diferite și sunt diferiți unul de altul).
Procesul de degenerare se face asupra Sufletului, Corpului, Minții și Spiritului,
permițându-i hipnologului să hipnotizeze și numai o singură componentă pe rând,
astfel încât, aceasta fiind divizată de restul, să se poată recunoaște ca fiind
autonomă, devenind astfel conștientă de sine.
Conștientizareade a fi un singur lucru devine astfel, după hipnoză,
patrimoniul tuturor celor patru părți, care, atunci când sunt reunite în faza
terminală a hipnozei, produc un efect benefic asupra ființei umane în ansamblul
său, care acum știe cine este și cum este făcut.

276
 DIFERENȚIEREA DIVERSELOR TIPURI DE INTERFERENȚĂ
EXTRATERETSRĂ CARE APAR ÎN TIMPUL HIPNOZEI PROFUNDE

Înainte de a merge mai departe cu anumite exemple extrase direct din

ședințele de hipnoză pe care le-am efectuat, trebuie să înfrunt problema
identificării diferitelor tipuri de interferență extraterestră care se manifestă în
timpul hipnozelor regresive.
În ultimii ani, mulți colaboratori m-au întrebat dacă extratereștrii știau de
ceea ce făceam cu hipnozele regresive și dacă îmi blocau analiza. Răspunsul meu a
fost mereu negativ - răpitul uneori își amintea că extratereștrii l-ar fi întrebat despre
munca pe care eu o desfășuram, dar se părea că nu ar fi înțeles complet
semnificația și oricum nu păreau să fie preocupați prea mult de acest lucru. Ba
chiar, utilizând ordine posthipnotice, reușisem să blochez unele răpiri (a se vedea
paginile ce urmează). Se părea că interferența extraterestră era atât ceva foarte
concret, dar dădea impresia și că se desfășoară în afara camerei hipnologului și se
limitează la reconstituirea unui eveniment uitat. Răpirea extraterestră avea loc în
mod real și răpitul era ridicat în mod fizic și supus unei interacțiuni traumatizante,
care lăsa urme în psihicul și pe corpul său - pe lângă amintirea operației
chirurgicale suferite existau și urme ale unor operații sub formă de implanturi
corporale sau mici cicatrice.
Lucrurile s-au schimbat semnificativ când, în timpul unei hipnoze regresive,
am descoperit existența Sufletului. Din acel moment mai departe devine tot mai
dificil să-i faci pe răpiți să-și amintească trăirea, în mod ciudat, mai ales atunci
când se dorea obținerea unor răspunsuri exact de la Suflet.

INTERFERENȚA DIN PARTEA LUXULUI

Răpitul, sub controlul celui care ar fi trebuit să fie Sufletul său, tindea să
mintă vizibil și în mod stupid.
Până la acel moment toți răpiții se comportaseră în timpul hipnozei în același
mod - povestiseră aceleași lucruri și descriseseră experiențe identice. Observam că
tensiunea corzilor lor vocale era minimă exact în timp ce aceștia erau în contact cu
propriul Suflet, acesta comunicând prin arhetipuri, prin intermediul traducerii în
foneme produsă de Minte. Tensiunea corzilor vocale era redusă la minim, cu o
coborâre a tonului vocii și a frecvenței fundamentale asociate (100÷200Hz).
Corpul, și în special corzile vocale, sunt foarte relaxate și raportul care există între
Suflet și Minte este foarte slab. În aceste condiții, pentru ambele devine foarte
277
dificil să miște Corpul, contrar față de cum se întâmplă în timpul retrăirii a ceea ce
s-a întâmplat în realitate în timpul unei răpiri.
Când vorbește Sufletul, Corpul se mișcă greu și corzile vocale produc o voce
joasă, cu o pierdere totală a expresivității în anumite momente și cu o emotivitate
care ajunge până la stele în alte momente - cu alte cuvinte, nu mai există nicio
urmă de mediere din partea Subconștientului. În acele momente răpitul este deja
capabil să înfrunte un discurs despre sistemele maxime ale Universului,
manifestând o convingere profundă față de ceea ce ilustrează, iar apoi se
emoționează în fața naturii omului, care este considerat o ființă superioară în
interiorul creației globale.
În timp ce-i ceream Sufletului informații despre anumite tipuri de
extratereștri, la un moment dat se întâmpla ceva ciudat, ușor de constatat -
frecvența de bază a vocii se schimba, urcând la 400Hz, iar tonul devenea diferit,
uneori fiind liniștit iar alte ori fiind agresiv (500Hz). În primul caz căpăta intonația
unui religios convins și înflăcărat, care dorea să mă facă să cred că este Sufletul
sau Spiritul răpitului, dar răspundea eronat la întrebările de control. Întrebările de
control au scopul de a verifica, de fiecare dată când este nevoie, adevărata natură a
"chestiei" de la care pornește comunicarea.
Astfel, puteam ști cu certitudine cu cine vorbesc și cui îi aparținea conștiința
evocată - nu se pot confunda amintirile vieților carrier-ilor cu cele ale
experiențelor extraterestre sau cu punctele de vedere ale Sufletului și ale Spiritului.
Întrebările de control tind să verifice forma corporală a "chestiei" care vorbește,
raportul său cu Timpul și Spațiul și identitatea sa.
Un suflet răspunde mereu în același mod, spunând că nu are nume, că nu știe
ce este timpul și că nu are corp. În plus, senzațiile sale (canalele de input cenestezic
și auditiv) sunt total diferite față de cele care pentru noi sunt normale.
Sufletul nu face diferența între bine și rău, pentru că pentru aceasta ele nu
există.
Însă uneori vocea devenea mieroasă, îngâmfată, dar mai ales caracterizată de
un punct de vedere destul de "politic" cu privire la extratereștrii. Vocea mieroasă
care se prefăcea că este Sufletul adora Ființele de Lumină și spunea că aceștia erau
buni, că era adevărat că parazitau ființele umane, dar că ei făceau doar bine și
confereau parazitaților multe calități, făcându-le viața mai ușoară.
Dar sufletul se diferenția de Ființele de Lumină, definindu-le pe acestea cu
termenul de "umbre" și "cei care au inventat religia și simțul vinovăției pentru a
subjuga omul".
Acest lucru se părea că avea de-a face cu adevărata și propria
multipersonalitate schizoidă care ieșea la suprafață în hipnoză. Dar trucul care mi-a
venit în minte a făcut ca Luxul (Ființa de Lumină) să iasă la suprafață, cu toate

278
caracteristicile sale - întrebările de control l-au împins să se dea de gol chiar de la
primele replici.
De exemplu:
- Care este numele tău?
- Aceasta este o informație pe care nu ți-o pot oferi.
- De cât timp exiști?
- De mult timp.
- De unde vii?
- De departe.
- I-ai cerut permisiunea corpului pentru a intra în el?
- Da!
- Când?
- Când era mic.
- Și înțelegea?
- Nu.
- Asta înseamnă că în realitate nu i-ai cerut niciodată permisiunea!
"Chestia" nu răspundea, i se demonstra că a greșit la multe dintre răspunsuri
și că comportamentul său era cea al unui adevărat parazit.
Atunci, "chestia" luminoasă ieșea la suprafață cu adevărata sa personalitate,
recunoștea că a mințit, dar continua să încerce să mă convingă de motivațiile sale,
utilizând o dialectică strălucitoare și o agresivitate umilă.
Dialectica umană (dar mai ales cea italiană) se dovedea a fi cu mult
superioară, ar Luxul nu putea decât să capituleze:
- De unde vii?
- Nu îți pot spune.
- De ce? Oricum acesta este o informație cu care nu am ce să fac.
- Știu asta. Aș putea să-ți spun orice nume iar tu ai fi mulțumit.
- Atunci este altcineva care nu trebuie să știe?
- Ceilalți nu trebuie să știe...Cei care vin aici...nu trebuie să știe anumite
lucruri.
- Te referi la ceilalți extratereștrii?
- Bineînțeles!
- Dar cum vine asta? Nu colaborați unii cu alții?
- Ei cred asta; unele lucruri ei le știu, dar nu trebuie să știe tot. Dacă îți
spun ție, vor ști și ei, pentru că privesc în capul corpului următoarea dată când îl
iau.
- Intri în corpurile tuturor oamenilor?
- Nu. Doar în cei care au acel lucru pe care voi îl numiți Suflet.
- De ce?
- Pentru evoluția noastră.
279
 - Sau pentru a le suge energia?
- Și asta.
- Atunci sunteți paraziți.
- Acesta este punctul tău de vedere.
- Ce câștigă omul din prezența voastră?
- Cunoaștere.
- Ești sigur de ceea ce spui?
- NICIUN RĂSPUNS.
- Dar uneori spui și minciuni?
- Da, dacă este necesar!
- Atunci eu de unde știu că acum îmi spui adevărul?
- NICIUN RĂSPUNS.

Gravele erori comise de Lux rezultă a fi evidente din această discuție cu

esența sa.
În hipnoză, Inconștientul nu are cum să mintă, pentru că nu știe ce este
minciuna. Sufletul, care locuiește în Inconștient, se comportă în același fel.
Inconștientul nu poate refuza să răspundă la întrebări, folosindu-se de un act de
voință, care în hipnoză nu are niciun sens să existe.
Acest lucru se întâmpla pentru că personalitatea recipientului (Corpul
răpitului) este sub interferența Luxului și nu sub cea a hipnologului. În plus, era
clar că Luxul era legat în mod intim de partea spirituală a răpitului și nu de mintea
sa - acest lucru nu-l susținea doar Luxul, ci și Sufletul răpiților care au fost
interogați în acest sens.
Luxul, fiind în exteriorul mecanismului cerebral care produce starea de
percepție alterată în timpul hipnozei, nu se află în stare hipnotică, ci rămâne treaz
și capabil să interacționeze în mod liber, chiar dacă răpitul hipnotizat rămâne în
grija hipnologului. Luxul practic intervine în mecanismul hipnotic, dar nu poate
influența mintea răpitului decât în actul comunicativ, dar care oricum rămâne sub
controlul total al hipnologului. Dacă hipnologul vrea să reducă la tăcere Luxul,
poate face acest lucru.
Întrebarea-cheie care îl arde pe Lux, imediat ce există suspiciunea că acesta
interferează, este următoarea:
- Ce zi este astăzi?
Luxul, bineînțeles, fără să se gândească prea mult, răspunde mereu cu dată și
oră exacte, care corespund momentului în care se pune întrebarea. Un Suflet nu
știe să răspundă la această întrebare, necunoscând semnificația timpului.

280
INTERFERENȚA DIN PARTEA MEMORIEI EXTRATERESTRE PASIVE
(MEP) ȘI A MEMORIEI EXTRATERESTRE ACTIVE (MEA)

MEA este reprezentată de o zonă a memoriei umane, unde se găsesc

informațiile pe care le-au pus extratereștrii de diferite rase, pentru a le păstra pentru
viitor - un adevărat disc de back-up, ca să ne exprimăm așa cum ar face-o
informaticienii. Descoperisem inițial, utilizând informațiile din timpul hipnozelor,
o zonă din memorie cu acces negat, care era folosită de extratereștri pe post de
depozit pentru informații de-ale lor sau a unuia dintre ei. După cum am mai spus,
acest lucru folosea la a nu pierde bagajul de experiențe pe care îl acumulase
extraterestrul de-a lungul vieții sale. Odată creat un nou corp extraterestru tânăr, în
acesta erau introduse informațiile care au fost depozitate în creierul unui răpit, care
nu știe că este un purtătorul (carrier) unor astfel de informații. Astfel, extratereștrii
își garantau imortalitatea experiențelor lor.
Să ne imaginăm că un foarte important om de știință de-al nostru mai are
puțin și moare din cauza bătrâneții. Dar memoria acestuia este salvată, pentru a fi
reintrodusă, pe cât de curând posibil, într-un corp nou și tânăr, repetând procedura
când noul corp se va apropia și el de momentul morții.
Cum mi-am dat seama de această problemă?
Răpiții prezintă cu toții, în mod inevitabil, amintiri ale unor vieți
extraterestre trecute. Uneori nu cunosc nimic despre acest lucru, dar, prin
intermediul unui interviu preliminar, tind să recupereze cu multă ușurință niște
amintiri parțiale.
Memoriile despre care vorbesc nu aparțin tuturor raselor extraterestre care
execută răpiri, ci în principal aparțin numai unora dintre acestea: Blonzii cu cinci
degete (Orange, care în realitate au părul roșcat și sunt unicii care au femele ce se
pot deosebi foarte bine în timpul răpirilor), Sauroizii, cu și fără coadă (cei care sunt
numiți "Șopârle" de ufologia prea puțin informată), Insectoizii (așa-zisele
"Călugărițe") și cei cu Cap în formă de inimă (extratereștri mici, adesea confundați
cu EBE). Există și unele memorii de extratereștri Monoclu (Horus-Ra), cei care au
legătură cu Egiptul Antic, despre care există prea puține informații la dispoziția
mea, dar care se pare că sunt reprezentați de zeul Ra. Aceste ființe, foarte
puternice, se pare că au structura arhaică a unei păsări, cu un singur ochi luminos
în centrul frunții, ființe foarte înalte, cu omoplații foarte dezvoltați (poate o
moștenire a unor structuri scheletice de aripi). Se pare că au trei degete plus unul
opozabil, asemenea unor gheare de pasăre, sunt fără păr, și se pare că pot levita.
Masculii au un fel de bărbiță sub bărbie, pe care femelele nu o au, care amintește

281
de barba fictivă a faraonilor. În loc de gură au un fel de deschizătură în formă de T
răsturnat, care poate că este un cioc sau ceva asemănător.
O reexaminare critică a literaturii ufologice demonstrează existența unor
martori care au descris creaturi asemănătoare, descrieri cărora însă nu li s-a acordat
nicio importanță, din cauza cantității foarte mici de informații.
Există și memorii de Lux (Ființe Extraterestre Luminoase), din simplul
motiv că toți paraziții care intră în Mintea unui răpit imprimă o parte din memoria
sa, cu tot cu trăirile lor.
Aceasta este adevărata natură a Memoriei Extraterestre Pasive (MEP) -
independent de destinul viitor al extraterestrului în cauză, acesta lasă o amprentă în
mintea răpitului, ce nu poate fi ștearsă. Pentru că aceasta este imprimată și nu poate
fi rescrisă, devine amintire permanentă în interiorul computerului-creier uman.
În timpul hipnozei, aceste amintiri se deschideau "din greșeală" și astfel
ajungeam în interiorul unor reconstituiri de medii extraterestre.
Odată înțelese mecanismele de accesare a memoriilor extraterestre, se putea
obține deblocarea în diferite moduri și se puteau accesa datele extraterestrului,
care, prin memoria sa, parazita răpitul.
În realitate nu era vorba doar despre simpla prezență a MEP (Memorii
Extraterestre Pasive), ci și despre adevărate MEA (Memorii Extraterestre Active).
Ce înseamnă asta? Înseamnă că extratereștrii introduc în răpiți nu doar
memoria lor, ci și Mintea și Spiritul lor, adică întreaga lor personalitate activă, în
așteptarea de a le utiliza într-un Corp nou.
Însă acest lucru produce în răpit prezența voinței conștiente a
extraterestrului. Diferența între MEA și MEP stă tocmai în faptul că în aceasta din
urmă sunt date ce pot fi consultate, cu privire la viața și experiențele
extraterestrului, dar în prima există și conștiința extraterestrului din interiorul
conștiinței răpitului, și cu odată cu aceasta și VOINȚA extraterestrului.
Trebuie specificat că această "invaziune" nu este foarte deranjantă și nu
interferează aproape niciodată cu viața răpitului, modificând obișnuințele și
comportamentul răpitului, decât atunci când, în mod inconștient, el deschide în
creierul său o ușă cu acces negat. Astfel, răpiții descoperă că au tendința de a fi
vegetarieni, țin discursuri etice orientaliste, iubesc artele marțiale, preferând
persoanele cu caracteristici somatice orientale. Acest lucru se datorează faptului că
extratereștrii Orange au aceste caracteristici. Datorită faptului că aceștia seamănă
cel mai mult cu noi, experiența lor este confundată de creierul răpitului cu propria
experiență. De exemplu, artele marțiale, a căror origini nu le cunoaște nimeni în
ziua de astăzi, se dezvoltă în Tibet, poate datorită unui călugăr, care într-o bună zi
devine un maestru și începe să-i învețe și pe alții. Da, dar înainte de asta? Înainte
de asta nu există nimic. Asta ne face să ne gândim că așa-zisul călugăr tibetan ar
putea fi un răpit care nu este conștient de acest lucru, și care într-o zi, în urma unei
282
traume, a avut acces la toate tehnicile de luptă conținute în memoria sa
extraterestră. El, în mod inconștient, a crezut că sunt ale sale și le-a predat și altora,
și astfel, de atunci, avem patrimoniul acelor discipline ciudate, care înainte erau
total necunoscute culturii Tibetului.
În grupul răpiților studiați de mine se întâlnesc cazuri de subiecți care
visează că fac dragoste cu Reptiloizi, și, în timpul visului, ajung chiar și la orgasm.
În plus, utilizând Programarea Neurolingvistică, se descoperă că aceste amintiri
aparțin lumii reale și nu fanteziei. Femeile, de obicei, trăiesc acest tip de traumă
mereu sub formă de vis, dar cu o ciudată violență carnală. În interiorul lor există
amintirea acestui raport sexual exogamic, dar conștiința lor de răpite nu recunoaște
această întâmplare ca fiind o amintire luată din memoria extraterestrului Reptiloid
(cel pe care eu îl numesc adesea cu termenul de "Șarpe").
În realitate, conștiința trează este cea a ființei umane care visează, adică cea
care ia din amintirile extraterestrului Reptilian scene din viețile sale trecute.
Rezultatul este o confuzie totală, pe toate fronturile, și răpita va povesti că în vis, o
creatură ciudată, poate că Satan, a violat-o.
Pentru a avea un tablou complet al acestui fenomen trebuie recitite, în
această perspectivă nouă, anumite pasaje din cartea lui David Jacobs " The Threat",
care dedică un întreg capitol problemei abuzurilor sexuale practicate de
extratereștri cu femeile răpite americane.
Contrar interferențelor Luxului (Ființa Luminoasă), MEA sunt mai ușor se
gestionat în mediul hipnotic, pentru că, având sediul în Minte, care comandă
creierul uman, se supun regresiei hipnotice cu ușurință. În practică, extraterestrul
parazit intră în starea de hipnoză mai ușor decât răpitul, neputând să se sustragă
impunerilor hipnotice utilizate de hipnolog.
Extraterestrul utilizează Mintea răpitului și deci este supus total funcționării
acestei părți a ființei umane și nu poate în niciun fel să se sustragă hipnozei. Din
acest motiv se poate intra cu ușurință în mintea extraterestră și se pot extrage
informații extrem de interesante, fără ca extraterestrul, sau mai bine spus Spiritul
său, să poată interveni în vreun fel.
Acest punct de vedere a fost confirmat și de anumite reconstituiri în mediu
hipnotic, cărora inițial nu știam să le dau nicio explicație rațională. Răpitul
povestea în hipnoză că a fost ridicat de extratereștri (de obicei era vorba despre
Orange), care îl duceau într-o structură de-a lor, unde se trezea că lucrează la niște
computere ciudate, împreună cu alți extratereștri, în legătură cu niște probleme care
dădeau impresia că neliniștesc comunitatea extraterestră.
În acea circumstanță se părea că răpitul era recunoscut de toți și era strigat
pe nume de colegii săi (nu cu numele uman, bineînțeles). Știa să vorbească limba
lor și îi recunoștea pe aceștia ca fiind prietenii săi.

283
 Când răpitul vorbește în hipnoză limba extraterestră, nu știe și semnificația
acesteia, pentru că evocă doar amintirea "filmului" (așa-numitul story board)
evenimentelor care s-au întâmplat, dar nu este relaționat de Mintea extraterestră,
capabilă să decodifice informațiile pe care le trăiește. Astfel, apare o povestire în
care răpitul face anumite gesturi, dar nu știe de ce.
Descrierea acelorași evenimente este cu totul diferită după ce s-a activat
Mintea extraterestră. În acest caz răpitul vorbește limba extraterestră, care pentru
noi este incomprehensibilă, și spune niște lucruri pe care noi nu suntem capabili să
le gestionăm corect, pentru că informațiile citite de pe hard disk de creierul
răpitului sunt aceleași, dar sunt gestionate de un program extraterestru care este cu
totul diferit de al nostru și care reprezintă modelul lor mental.
Dar ce semnificație are răpirea pe care doar ce am descris-o? Foarte simplu!
Dacă extratereștrii au nevoie de competențele unuia dintre ei, care în acel moment
este închis sub formă de memorie MEA, adică cu aflându-se cu Spiritul și Mintea
sa în interiorul corpului unui răpit, nu fac altceva decât să ia corpul purtătorului, să
activeze MEA și să-l pună la treabă, folosindu-se de experiența sa, până când
problema respectivă se rezolvă. Apoi dezactivează MEA și reașează în pat corpul,
ca de obicei. Dacă timpul de care au nevoie este prea lung, pot utiliza și alte
vicleșuguri, cum ar fi utilizarea unei copii a răpitului în locul originalului pentru
perioada în care originalul, care conține extraterestrul expert, va fi utilizat în altă
parte.
Militarii care sunt descriși în ședințele de hipnoză se pare că știu toate aceste
lucruri și adesea răpiții descriu o scenă în care, spre finalul răpirii extraterestre,
răpitul este predat din nou militarilor. Cu acea ocazie, militarii, prin intermediul
injectării cu droguri, încearcă să-l determine pe răpit să vorbească, smulgându-i cu
forța informații despre fizică, știință în general, și alte cunoștințe pe care răpitul nu
le recunoaște prea bine.
Aceste scene sunt foarte bine amintite, chiar și atunci când răpirea este total
terestră și este practicată, pe toată durata desfășurării sale, de către militari.
Cu toate că răpitul își amintește bine ce s-a întâmplat în acele ocazii, el nu este
capabil să-și amintească ce i-a spus militarului care l-a interogat într-un mod
arogant - amnezia este cauzată de activarea farmaceutică a memoriilor
extraterestre.
În astfel de cazuri, în timpul hipnozei, se lucrează asupra răpitului și nu
suntem conectați la memoria extraterestră, care, deci, nu este capabilă să
interpreteze propriile informații. Cu alte cuvinte, răpitul retrăiește amintirea, dar nu
este capabil să înțeleagă semnificația cuvintelor pronunțate în limba extraterestră.
Însă el își amintește comportamentul militarului, nesatisfăcut de informațiile pe
care le-a primit, pentru că, în realitate, acestea nu au ieșit la suprafață. De fapt,

284
răpitul își amintește senzația că nu a spus nimic, pentru că nu trebuia să spună
nimic, dar nu știe despre ce este vorba.
Este absolut evident că, atunci când militarii intervin astfel, o fac pentru că
nu pot să facă altfel; nedorind să fie descoperiți de falșii lor aliați, adică de
extratereștrii, în care nu mai au încredere, ar dori și intre în posesia unor informații
de-ale acestora, pentru a-i putea depăși în căutarea imortalității. Militarul nu pare
interesat de salvarea ființelor umane, ci este interesat să-și păcălească "aliații"
extratereștri.
Am observat recent că anumiți răpiți (toți italieni), odată ce au ajuns la
finalul răpirilor, acestea terminându-se și ei fiind abandonați de extratereștri, sunt
luați iar de către militari, care, în mod evident, consideră că un răpit abandonat de
extratereștri este un lucru din care se pot sustrage informații fără ca extratereștrii să
știe acest lucru. Pentru a-și garanta această posibilitate, pătrund în casa răpitului
folosind dispozitive foarte moderne și invazive, îi pun în cap o cască metalică
foarte grea, îl droghează și îl conduc cu niște mașini speciale în baze subterane,
unde el, tot cu casca metalică în cap, devine obiectul unor interogatorii, torturi
fizice și amenințări din partea militarilor francezi, italieni și israelieni.
Amenințările au aproape mereu ca obiect persoane cunoscute, animale dragi și
familia. Casca, probabil din plimb, folosește la blocarea microcipului endocranial
al răpitului, pentru a evita ca extratereștrii, considerați tot mai mult ca fiind niște
aliați incomozi, să nu-și dea seama de răpirea militară.
În ultimii ani am recuperat în hipnoză un material foarte interesant cu privire
la răpirile militare. De exemplu, există situații în care extraterestrul, cu corpul său
de terestru (adică corpul răpitului), îi comandă pe militarii tereștri, care par a fi
terorizați de acel nenorocit, care poate că este îmbrăcat în cămașă de noapte sau în
pijamale, care îi ceartă într-o limbă ciudată și necunoscută. Răpitul, când iese din
hipnoză, nu a înțeles nimic și spune: De ce făceam anumite lucruri? De ce
militarilor le era teamă de mine? Mă simțeam diferit - mai puternic, mai înalt, dar
în realitate arătam exact la fel!
Iată un alt exemplu de MEA în acțiune!

CUM SE INTRĂ ÎN MEP/MEA UNUI RĂPIT ÎN TIMPUL HIPNOZEI

Există trei metode pentru a accesa memoriile extraterestre.

Prima metodă este cu totul întâmplătoare și are loc când răpitul hipnotizat
povestește amintirea unei răpiri, retrăind-o. El tinde să înnoade automat situații
asemănătoare, din răpiri diferite, dar care au în comun o scenă comună, o situație,
o senzație care se repetă în două momente istorice diferite. Răpitul care își
285
amintește o scenă citește pe hard disk-ul său cerebral și merge să caute fotograma
următoare. În unele cazuri poate alege o fotogramă asemănătoare cu cea pe care o
caută, dar care nu este cea corectă. Asta se întâmplă când răpitul descrie o situație
care s-a verificat, de exemplu, în două răpiri diferite - situația descrisă fiind
aceeași, creierul alege una dintre scene, de obicei pe cea pe care o găsește prima.
Un răpit a descris odată o recoltare de sânge pe care i-o efectua extraterestrul
la vârsta de cinci ani, dar, când s-a ridicat din pat, avea treizeci și cinci. Însă
recoltări de sânge au fost două și răpitul a unit, în mod greșit, cele două episoade,
transformându-le în unul singur.
Odată descoperită și verificată această problemă în numeroase hipnoze,
odată s-a întâmplat că răpita a început cu a descrie o recoltare de sânge la care
fusese supusă, și a ajuns să se descrie pe ea însăși ca fiind o extraterestră Orange
care extrăgea sângele dintr-un alt răpit. Mecanismul era următorul: în căutarea
fotogramei următoare, ea găsise, din întâmplare, în interiorul memoriei
extraterestre o scenă similară, însă în care personajele erau inversate. Atunci mi-am
dat seama de existența unei minți extraterestre și de acolo am început, prin diferite
metode, să încerc să mă leg stabil de memoria extraterestră.
Întrebările de control au clarificat faptul că mă aflam în fața unei
personalități extraterestre care răspundea calm, pentru că era și ea hipnotizată - nu
se alarma din cauza întrebărilor mele și retrăia experiențele sale trecute la fel cum o
făcea un răpit normal și hipnotizat.

CUM SĂ SE ÎNVAȚĂ LIMBA EXTRATERESTRĂ

Răpitul în cauză era muncitor la o firmă care construia motociclete, și, în

hipnoză profundă, descria o scenă în care extraterestrul blond cu cinci degete
(Orange) îl punea să citească niște cuvinte de pe o carte metalică ciudată:
- Ce scrie pe carte?
- Mo-di-fi-ca-re-geee-neee-ti-căăăă.
- În ce limbă scrie? În italiană?
- Nu.
- Ce limbă este?
- Nu știu, nu o cunosc.
- Atunci cum de știi să citești ce este scris?
- NICIUN RĂSPUNS.
Când subiectul hipnotizat nu răspunde, nu înseamnă că nu știe să răspundă,
pentru că altfel ar fi spus imediat "nu știu" - el încearcă să găsească datele
necesare, pe care știe că le are pe undeva, dar nu știe unde. Ar putea trece și zile
286
întregi până să se obțină un răspuns, în timp ce creierul răpitului face milioane de
tentative de recuperare.
Pentru a obține un răspuns în mod rapid am decis să utilizez tehnica dopului
și a celor două găuri. Această tehnică este inspirată din fabula pescarului, a cărui
barcă este atacată de un pește-spadă, care o găurește sub linia de plutire. Pescarul
găsește un dop și îl utilizează pentru a acoperi gaura, dar peștele-spadă se întoarce
și face o altă gură; instinctiv, pescarul scoate dopul de la prima gaură și îl folosește
pentru a acoperi noua gaură, dar astfel lasă să intre apa prin prima gaură.
Am pus răpitului două întrebări, într-o succesiune rapidă, pentru a permite
evitarea uneia dintre cele două, dar nu și pe cealaltă. Iată cum s-au petrecut
lucrurile:
- Cum vorbesc extratereștrii între ei?
- Cu gura.
- Și tu înțelegi?
- Da.
- Atunci cum de reușești să-i înțelegi dacă nu cunoști limba lor?
- NICIUN RĂSPUNS.
Răpitul încă căuta răspunsul când i-am pus a doua întrebare, pe neașteptate:
- Cum ai reușit să înveți așa de repede limba lor?
- Printr-o biluță pe care mi-au băgat-o în nas.
- Și această biluță este mereu activă?
- Da.
- Atunci acum poți înțelege limba lor?
- Nu, mai întâi trebuie să simt zgomotul din urechea dreaptă - este o serie de
sunete foarte acute și apoi biluța funcționează...
Iată parola pe care o căutam - o serie de sunete, ca un cod de bare, pe care
răpitul îl recunoaște și care transmite ceva dispozitivului implantat în fața glandei
pineale, care la rândul său alterează ceva în unele centre nervoase și provoacă
activarea memoriilor extraterestre.
După părerea mea, pentru a le activa nu era necesar să cunoaștem parola
adevărată - era suficient să știm că răpitul a memorat secvența de sunete a parolei
acustice pentru a-l face pe acesta să retrăiască amintirea secvenței complete. Iată
rezultatul:
- Acum voi număra până la trei și apoi vei auzi acele sunete în ureche. 1-2-3.
Răpitul închide strâns ochii, ca și când ar auzi niște sunete puternice, apoi se
relaxează - din acest moment îmi răspunde la întrebări într-o altă limbă.
Analiza unor foneme produse în timpul conversației a arătat, în urma
expertizei unui expert din acest sector (de care este anexată relația preliminară),
niște date importante.

287
 Expertul a analizat doar răspunsurile, lucrând fără să cunoască ce îl
întrebasem eu pe extraterestru.
Eu îi pusesem extraterestrului următoarele întrebări:
1. Cum te numești?
2. De unde vii?
3. Spune-mi literele din alfabetul tău.
4. Spune-mi numerele.
În înregistrarea prezentată mai jos, fonemele de frecvență joasă, care se
confundă cu zgomotul de fond, sunt ale vocii mele, pe când cele care se disting
bine sunt ale vocii răpitului hipnotizat, care răspunde fără să se gândească prea
mult, foarte rapid.
Programele utilizate pentru analiza fragmentelor sunt Speech Analyzer și
Cool Edit 2000, ambele profesioniste și gratuite.

ANALIZA FONEMOGRAMEI, EFECTUATĂ DE PINO CARELLA

(întrebările au fost șterse anterior, pentru a nu influența cu nimic analiza)

Limbajul este în principal un vehicul pentru comunicare (schimb de

informații) între două sau mai multe ființe vii, fie ele animale sau umane, sau cel
puțin terestre. Un astfel de mecanism implică ca în sistemul geo-viu înconjurător să
fie prezente măcar spațiul și timpul, dar și o atmosferă, prin care undele sonore să
se poată propaga și să fie percepute. Ființele vii implicate trebuie să posede și un
aparat biologic de transmisie, dar și unul de recepție.
288
 Limbajul este rezultatul evoluției unei rase, fie ea umană sau animală.
Acesta conține în interiorul său un număr incredibil de informații despre specia în
cauză. Este evident că creierul creaturilor cu capacități de elaborare a limbajului
trebuie să fie predispus spre o astfel de funcție. Istoria noastră, de oameni tereștri,
ne demonstrează fără echivoc că evoluția speciei noastre a fost caracterizată de
schimbări continue ale limbajelor, obiceiurilor, habitatului și a stilului de viață de-a
lungul timpului care s-a scurs pe Terra. Acesta este drumul culturii popoarelor. De
fapt, din limbajul unui popor se poate determina nivelul de evoluție al acestuia.
Dicționarul Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana spune
următoarele cu privire la limbaj: 1) vorbire, mod de a se exprima prin intermediul
cuvântului sau a altor mijloace - limbajul simbolurilor, a gesturilor, a florilor. 2)
modul de a se exprima ce caracterizează o persoană, mediul din care acesta provine
sau o categorie socială - utilizează un limbaj destul de colorat, prozaic, poetic,
științific, birocratic, familiar, limbajul interlop, jargon. 3) Modul, intonația vorbirii
și a exprimării - limbaj nepoliticos, franc, generos. 4) idiom, limbă - nu cunosc
limbajul acestei inscripții. S.3. ton, 4. Vorbire. Cuvântul limbaj indică, în
semnificația sa mai largă "orice mijloc care folosește la comunicarea unui mesaj".
În acest sens, sunt forme de limbaj gesturile, expresiile feții, sunetele (de exemplu
cum ar fi sunetul trompetei de război sau cel a clopotelor), desenele (de exemplu
afișajul stradal sau cel informativ), semnalizările cele mai diferite, de la cele
făcute cu fum (utilizate mai ales de populațiile primitive), până la cele făcute cu
anumite aparaturi (semafoarele). Cu toate acestea, forma limbajului cea mai
precisă, cea mai expresivă și cea mai puternică este cea care se folosește de
cuvinte - de fapt, limbajul în semnificația sa restrânsă și proprie, este "utilizarea
cuvântului, scris și oral, conform unui sistem convențional" care constituie limba
unei colectivități, în special a unei colectivități naționale. În fiecare limbă se
recunosc diferite nivele de utilizare, care determină un fel de plurilingvism în
interiorul aceleiași idiom - astfel, avem limba oficială sau formală (proprie
utilizării mai generice, cu caracteristici care o fac să fie perfect coerentă cu
normele gramaticale și cu cea mai răspândită convenție lexicală, astfel încât,
chiar dacă reușește să fie perfectă din punct de vedere formal, chiar și elegantă,
rezultă a fi impersonală și adesea rigidă); limba comună (mai puțin îngrijită
comparativ cu cea formală, dar mai vivace și expresivă, folosită de toți pentru cele
mai uzuale exigențe de comunicare); limba populară este cea familiară (utilizate
de un cerc restrâns de utilizatori, sunt din punct de vedere formal mai
aproximative, dar mai bogate din punctul de vedere al eficacității expresive).
Limbajul, se știe, se adaptează utilizării, astfel încât acesta dobândește - mai ales
în ceea ce privește aspectul lexical - diversificări datorate diferitelor sectoare de
utilizare. Astfel de diversificări determină și caracterizează așa-numitele limbaje
sectoriale, adică acele limbaje legate de niște sectoare specifice (de exemplu,
289
domeniul de activitate, profesiile, meseriile, etc.) vieții asociate. Sunt limbaje
sectoriale limbajul științific, tehnic, politic, birocratic, economic, jurnalistic,
sportiv, publicitar, etc. (** eu l-aș adăuga și pe cel religios, mistic, nebunesc și
ezoteric).

TABELUL PRINCIPALELOR LIMBI

Principalele limbi vorbite în Europa

neolatine - germanice și anglosaxone - celtice - ugrofinice - baltice - slave
Principalele limbi vorbite în Asia
semitice - turco/tătare - caucaziene - indo/iraniene - sino/tibetane - malaieze
- nipo/coreene.
Principalele limbi vorbite în Africa
hamite - bantù/sudaneze.
Principalele limbi vorbite în America
Lăsând de-o parte limbile indigene vorbite, utilizate mai ales în grupuri
etnice destul de restrânse, În America sunt răspândite limbile europene, mai ales
engleza și franceza (în America de Nord, exclus Mexic), spaniola (în Mexic și
America Centrală și Meridională, exclus Brazilia) și portugheza (în Brazilia).
Principalele limbi vorbite în Australia și Oceania
Engleza are o răspândire maximă, dar nu lipsesc limbile indigene, vorbite de
comunități relativ mici.

Evoluție (din Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana)

Evoluție: s.f. 1)evoluarea; transformarea, dezvoltarea graduală;
modificarea modului de a fi - evoluția obiceiului, a societății, a gândirii [] în
biologie modificarea caracterelor tipice ale unei specii de-a lungul timpului - teoria
evoluției sau evoluționismul, teoria filozofico-științifică, conform căreia speciile
vii sunt rezultatul unor transformări care au avut loc asupra unor forme de viață
preexistente, mai simple [] în lingvistică - transformarea pe care a suferit-o o
limbă, un cuvânt, de la forma sa originală la cea utilizată în ziua de astăzi - evoluție
semantică sau fonetică, dacă o astfel de transformare privește și semnificația sau
sunetul unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte.

290
 Analiza în module

În această etapă nu putem să nu ținem cont de faptul că limbajul unui popor

este, într-un oarecare sens, cartea sa de identitate și o bună parte din harta sa
istorică, un fel de legendă sintetizată, de la...la... []. Din acest motiv trebuie luate în
considerație formele expresive, modulele lexicale, cantitatea de litere și/sau
vocalele rotunde și/sau intermediare care compun alfabetul, inflexiunile, înălțimea
sunetelor, modularea timbrului, intenția și spiritul comunicativ.
Din extrasul sonor analizat se deosebesc diferite abstracții sociale și istorice,
mai mult sau mai puțin cunoscute.
La o primă ascultare generică și superficială, sunetul fonemelor "pare" a fi
de tip arab, dar cu puternice sonorități din cultura ebraică. Caracteristica tipică a
limbii ebraice este căderea accentelor pe vocalele deschise (à), sau urmate de
guturalul (ah) dur, sau precedate de guturalul (ha) moale.
Însă, se deosebesc și niște inflexiuni de tipul afro, mai ales în intenția în a
pronunța și pe conformația structurală a cuvintelor și a modulelor. Într-adevăr,
limba ebraică, în ceea ce privește timbrul și modularea, pare a fi "cântată"; formele
expresive sunt bine marcate și cadența este mai degrabă relaxată și liniștită, pe
când cele arabe, dar mai mult cele afro, sunt energice și strânse, caracterizate
adesea de consoane multiple. În cele arabe găsim adesea modulul (hlàlhh) cu
gutural moale, (ndr’rm) pronunțată strâns, (ha’bìbi) cu gutural dur. Însă în cele afro
găsim module multiple caracterizate de consoană-consoană și consoană - vocală -
consoană - vocală, de exemplu: (‘hatolò) cu “H” aspirat, litera “T” care seamănă
mai mult cu un fel de “D”, dar care în realitate se obține așezând vârful limbii pe
partea dură a palatului, chiar înainte de adâncirea acestuia. Alte formate de limbaj
afro sunt tipicele sunete (‘mbutu), tot cu litera “T” pronunțată așa cum am afirmat
mai sus și (‘ndromu), ținând cont că consoanele “DR” sunt pronunțate ajutându-se
de litera “N” pentru a obține o fuziune între litera “D” și litera “R” , punând vârful
limbii pe partea înaltă a palatului. Astfel se obține un sunet atipic, un fel de “R”
foarte puternic, dar cu o lipire dură la început, simulând un fel de “D”. Unele
pasaje ale sonorului analizat conțin și venaturi din limbajul galic, caracterizat de
literele “J” și “K” la finalul cuvintelor, dar care nu au nimic de-a face cu timbrul,
modularea și pronunția limbii galice originale. În plus, mai apar, la intervale mixte,
forme sonore din limbajul asiatic, de tipul coreeano-tailandez, caracterizat de
module în trei litere, consoană - vocală - consoană , pronunțate cu o intenție clar
orientală.
Mai sunt și niște manifestări opace timbrice și intenționale ale unui limbaj
european care nu este foarte bine precizat, care nu este caracterizat de formațiuni
de consoane și vocale în utilizarea curentă, ci în alegerea literelor: “N” – “G” –
291
“M” – “D”. Acestea sunt pronunțate conform utilizării europene și nu se manifestă
într-un mod puternic interacțiuni cu alte culturi. Sunt câteva pasaje și cu sonorități
slave, ruso-caucaziene, hindu din India și indiana nativilor din America.
Având în vedere comportamentul lexical, forma expresivă, intenția tendinței
psihologice în a comunica și mai ales conținutul sărac de consoane (11), nu este
dificil de extras un profil de tip popular. În schimb, vocalele, care sunt toate, cel
puțin cele europene “a-ei- o-u”, iar asta indică o formă de lingvistică simplă,
caracterizată de utilizarea cu precădere a vocalelor, aparținând în general
civilizațiilor sărace și puțin evoluate, la fel ca cele ce sunt caracterizate de
utilizarea în mod majoritar a consoanelor (afro - aramaic). Este suficient să se
observe mutarea geografică a populațiilor terestre de-a lungul istoriei pentru a se
stabili evoluția culturală și comunicativă a limbajului. Drept urmare, cu cât un
popor are în formele sale expresive o articulare bogată de consoane, vocale și
cuvinte distribuite prin intermediul unei bogate împletiri mixte, dar și o distribuire
plăcută a sunetelor, expresiilor și inflexiunilor, cu atât este mai evoluat.

Analiza caracterului tipic

Încercând să reprezentăm și să reproducem în formă scrisă fonemele în

cauză, se pot extrapola unele aspecte care au o relevanță fundamentală, prin care să
demonstrăm, sau cel puțin să ne apropiem cu cât mai mult posibil de i sursă
originală.
Țesătura discursului este împărțită în șapte perioade, marcate de intervale de
tăcere; reprezentare a dorinței de a atrage atenția asupra importanței unui anumit
mesaj. Și caracteristicile vocale se schimbă în funcție de perioadă. Prima perioadă
sună ceva de genul "Salut! Iată-mă aici!" , sau mai simplu "Bună!". A doua
perioadă dă impresia că pune bazele unui discurs, o introducere. A treia perioadă
nu este foarte reprezentativă și este destul de confuză și lipsită de inflexiuni în
intenție și apare separat de fonemele precedente și succesive. A patra este
asemănătoare cu a doua, împărțită în cinci grupuri de cuvinte, dar cu o intenție
expresivă un pic mai fermă. A cincea consider că este punctul central al mesajului
și evidențiază o puternică inflexiune în intenție, vrând să manifeste în mod evident
o întrebare, o provocare. A șasea are și aceasta o mare importanță, pentru că nu
este altceva decât răspunsul la precedenta, o dorință de a confirma într-o manieră
intensificată și decisivă ceea ce abia s-a spus. A șaptea perioadă, care este și ultima
este subdivizată în două, care sunt relaționate între ele; prima dă impresia că vrea
să reamintească, în concluzia discursului, răspunsul precedent, iar a doua, în
încheiere, ar reprezenta clasica inflexiune vocală a unui salut.
292
 Analiza modulelor

Transcrierea sonorului: (pauză) teik ahà vashà atchuà tae daj (pauză)
vatasai helh (pauză) eshà enà enòu esèivah mihàdà (pauză) ailàj (pauză) tasì
ailàj (pauză) alahsì hatòlo.

PRIMA PERIOADĂ

tisvàlhh = MODUL în trei silabe ti+sva+lhh

Sunetul, intenția și pronunția acestui cuvânt înclină puternic spre caractere
tipic ebraice. De exemplu, Mitzvàh este un cuvânt de origine ebraică și înseamnă
"lege". Mitzvòt este și el un cuvânt ebraic, care înseamnă "legile sau normele".
Mitzvòt sunt de fapt cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise. Însă
ambele sunt cuvinte din două module: Mitz+vàh – Mitz+vòth.
Utilizarea consoanelor în acest caz se diferențiază mult de ebraică, care
utilizează mult litera "Z", pe când în acest fonem nu este deloc menționată. Finalul
acestui cuvânt este "lhh", pronunțat oarecum ca francezul "le" și poate oferi
sunetului impresia unui fel de eleganță, dar să nu uităm că sunt și multe cuvinte
arabe care se termină adesea în "lhh".
Însă modulul "sva" este adesea suportat de limbile slave sau ruso-
caucaziene, "svarovsky" sau ''swarowsky", svetlana, svavich, dar și de cuvinte
internaționale, dintre care unul, foarte faimos, este Svastika.
În acest cuvânt putem contradistinge trei tipologii de culturi terestre - cea
ebraică antică, puternică și cu mari tradiții în spate, cea franceză, cultă și elegantă,
și cea slavo-ruso-caucaziană, bogată în sentiment.
(pauză)

A DOUA PERIOADĂ

Teik ahà vashà atchuà tae daj.

MODUL compus din nouă silabe dintre care trei singulare și trei compuse.
Teik = MODUL dintr-o singură silabă teik
La ascultarea sonoră s-ar putea cădea într-o interpretare greșită a
conformației consonantice “teik”.

293
 De exemplu, în engleză s-ar scrie "TAKE" și s-ar pronunța "teik", cu
diferența fundamentală că litera "T" s-ar pronunța ușor, tipic limbii engleze, pe
când aici este pronunțată ca un "T" din italiană, un "t" dur.
Prin urmare, s-ar părea că avem o matrice galică, limbă antică moartă, dar
bogată în tradiții mistice și ezoterice.
Ahà = MODUL în două silabe a+hà
Tiparul este destul de arab, având în vedere prezența H-ului din mijloc, care
este caracteristic limbajului arab. Vezi nume cum ar fi Mohammad, Ishahal,
Zahara, Hallah, etc. Modularea și intenția timbrică în care este pronunțat cuvântul
dă dovadă de tonuri și culori tipic arabe, dar finalul nu are caracteristici arabe,
pentru că îl are pe "hà", care în limba arabă este scris și pronunțat invers "ah".
Fiindcă aici este vorba despre "hà", tendința este ebraică.
Vashà = MODUL în două silabe va+shà
Acest cuvânt ar putea avea fie o candență ebraică, fie hindusă. Ebraică
pentru că are silaba "A" accentuată la final și hindusă pentru că "àsha" sau "Asha"
poate fi un cuvânt sau un nume propriu de persoană, tipic pentru India. Diferența
fonetică constă în faptul că inflexiunea ebraică pune accentul pe "A" final, pe când
cea indiană pe primul.
Din acest motiv ar putea avea o origine interpretativă ebraică sau indiană,
dar eu merg mai mult pe cea ebraică, având în vedere și faptul că acest cuvânt este
menționat de două ori de-a lungul întregii conversații, în a doua perioadă și în a
patra. Acestui pasaj trebuie să i se acorde multă atenție, pentru că nu întâmplător a
doua perioadă și a patra sunt foarte asemănătoare. Reprezentarea acestei expresive
trebuie să aibă o anumită importanță.
Atchuà = MODUL în două silabe atc+huà
Acest cuvânt este foarte interesant și ar fi oportun să se facă niște cercetări
mai aprofundate printre limbile nativilor din America.
Chiar dacă, la fel ca și cuvintele ebraice, se termină cu "à", articularea
cuvântului se exprimă cu caracteristici diferite de vocabularul ebraic, care nu
prezintă niciodată cuvinte care să formeze "tchu", lucru care este prezent în
limbajul chinezesc.
Foarte frumos este modul în care este pronunțat acest cuvânt - exprimă clar
toată mistica nativilor din America și, cu siguranță, trebuie să aibă o semnificație
de tipul mistico-ezoteric. Intenția pronunției, inflexiunea timbrică și tonul vocii
exprimă perfect caracteristica tipică a unui vrăjitor sau a unui șaman indian.
Pronunția articulată și dificilă a pasajului "tch" este expusă cu o naturalețe
ieșită din comun, în realitate, ascultând cuvântul, ne dăm seama că nu este vorba
despre un "C", și nici de un "TH", ci de o ciudată fuziune ale celor două și se aude
ca un "ciuà" caracterizat de un "c" puternic, murdărit de un "th", doar că în acest
caz nu ne aflăm în prezența unui "th" suflat, cum se întâmplă în limba saxonă, ci
294
este vorba de un "tch" care îl întărește pe "c" și îl murdărește pe "t" prin
intermediul literei "h". Consider că este posibil ca acest cuvânt să fie original și să
existe și în ziua de astăzi.
Tae daj = MODUL în două silabe tae+daj
Sunetul acestui cuvânt compus pare a fi foarte apropiat de limbajul
coreeano-tailandez. Acesta este pronunțat cu o intonație perfect asiatică, puțin
nazală. Este exprimat la finalul celei de-a doua perioade și manifestă sonoritatea
clasică a popoarelor asiatice din acea zonă, cu diferența că literele "t" și "d" în
limbile originale au un sunet mai moale, asemănător cu felul african de a pronunța
"t-urile" și "d-urile", dar mai fin și grațios. Intenția de exprimare se aseamănă cu
cea a unui călugăr și inflexiunea pare a fi asiguratoare.
(pauză)

A TREIA PERIOADĂ

vatasai helh = MODUL compus din patru silabe va+ta+sai+helh , dintre

care trei sunt compuse și una este singulară.
Aceasta este a treia perioadă, cea care este cu adevărat ciudată, care nu
conține nicio indicație de origine terestră.
Dacă fonemul compus din "yato-san" sau "wato-sian" ne-ar putea duce cu
gândul la o japoneză vagă, dar modulul va+ta+sai, așa cum este el pronunțat, este
absolut inexistent pe Terra.
Am putea face speculații în legătură cu modulul "helh" și am putea afirma că
seamănă cu sunetul "hell", care în engleză înseamnă "infern", dar aici este
pronunțat într-un mod complet diferit, care nu ne permite să-l asemănăm cu "hell".
În plus, vocea protagonistului se schimbă complet și literele care compun
cuvântul se deosebesc greu. Intenția este cu adevărat greu de recunoscut, pentru că
este lipsită de modulare - tonul este rece, detașat, nu manifestă o personalitate
umană, căldură, vibrație. Inflexiunea nu are niciun obiectiv, expresia este aproape
inexistentă și coboară în tonalitate pe finalul "helh". În timp ce în pronunția
celorlalte cuvinte dinamica este crescătoare, cu un ton în creștere, aici suntem în
fața contrariului, cu un ton ce scade puternic și cu o diminuare a volumului vocii
spre finalul frazei. Aceasta fiind o manifestare expresivă descrescătoare, manifestă
un comportament nefericit și depresiv. Formatul cuvântului și toți ceilalți parametri
cu care este exprimat mi se par foarte extraterestre.
(pauză)

295
 A PATRA PERIOADĂ

Eshà enà enòu esèivah mihàdà = MODUL compus din opt silabe, dintre
care trei singulare și cinci compuse.
Eshà = MODUL dintr-o singură silabă eshà
Fonemul are un caracter ebraic, în interpretarea acustică sună ca un
comportament profetic, intenția vocală se îndreaptă către o structură similară cu
cea din a doua perioadă, dar având caracteristicile unui discurs prompt, decis și
sigur pe sine. Inflexiunea tonului timbric crește în înălțime și amploare, volumul
tinde să crească, ca și când ar înflori și rămâne constant până la finalul frazei.
Pronunția este fermă și clară și dă de înțeles că transmite prima parte din
adevăratul mesaj. Cuvântul "sha" este tipic ebraic; de exemplu, dacă luăm în
considerație termenul "shalom", care în ebraică înseamnă "pace", chiar dacă în ziua
de astăzi este utilizat la fel cum noi, italienii, spunem "ciao".
Însă sunt multe limbi care utilizează termenul "sha", dar aici contextul are
puternice implicații pseudo-ebraice. Însă este clar că acest cuvânt, "eshà" nu există
în ebraică.
Enà = MODUL dintr-o singură silabă enà
Și acest cuvânt are o sonoritate ebraică, pentru că se termină cu un "à", dar s-
ar putea să nu aibă nimic de-a face cu limba ebraică de astăzi; poate cu cea antică,
aramaica, care era o limbă în care litera "h" era foarte prezentă.
Enòu = MODUL dintr-o singură silab enòu
Se pare că ar fi o variantă a precedentului "enà", doar că, dacă pentru "enà"
s-ar fi putut imagina o tendință ebraică, pentru "enòu" nu. Acest cuvânt nu
amintește de nicio limbă cunoscută, tocmai pentru caracteristica evidentă a
accentului pe a doua vocală. Cuvântul este pronunțat dintr-o suflare și fără
întreruperi; dacă ar fi fost "enò-u" ar fi fost altă treabă, pentru că am fi avut un
cuvânt cu accent pe ultima literă și asta s-ar potrivi cu stilul mecanic al discursului.
Dar fiind vorba de "enòu", găsim aici o contradicție lexicală, având în vedere că
acesta împreună cu ultimul cuvânt (hatòlo) sunt unicele cuvinte din tot discursul
care au accentul pe penultima. Într-adevăr, atât "enòu" , cât și "hatòlo", nu se
regăsesc în limbajele popoarele terestre.
Eseivah = MODUL compus din trei silabe: e+sei+vah
Acest cuvânt este reprezentarea confuziei, a amestecului și a împletirii unor
limbi diferite și contrare.
Se pare că protagonistul a avut pentru o clipă o disociere, o împleticire a
limbii. În plus, "Eseivah" este format din trei silabe, "e+sei+vah" și nu are nicio
înrudire cu vreo limbă cunoscută, pe când "vah" are un puternic sens religios
ebraic. De exemplu "Geo+vah", dar care este format din două silabe, este unul
296
dintre numele lui Dumnezeu, chiar dacă în realitate se scrie "Yhwh". Semnificația
acestui nume nu poate fi pronunțată în ebraică - pentru noi, oamenii, rămâne doar
un cuvânt onomatopeic, un sunet, o reprezentare sonoră, adaptată pentru a
transmite Invizibilitatea lui Dumnezeu, sunetul vântului, adică mișcarea spiritului.
În sunetul "e+sei" nu se pot găsi legături de niciun fel, nici limbaje cunoscute sau
inflexiuni spre culturi terestre. Ideea este că aici cele două finaluri ale cuvintelor
sunt amestecate foarte frumos și, chiar dacă nu au nicio legătură unul cu altul, vor
forma un singur cuvânt, care pe de o parte nu există și pe de alta are prerogativele
celui mai vechi nume din lume... - numele lui Dumnezeu! Ne aflăm în fața lui
există/nu există, necunoscut/cunoscut, Diavol/Dumnezeu, nu văd/văd... poate și nu
cred/cred?
Este clar că dacă am lua cuvântul așa cum este pronunțat este un cuvânt
necunoscut și inexistent, lipsit de o cheie istorico-culturală de proveniență. Analiza
acestui cuvânt ciudat ne face să ne gândim că "esei" se referă la ceva necunoscut,
fără istorie, fără început și fără sfârșit, utopic, absurd, inexistent, gol și care nu are
nimic material și fizic. "vah" vorbește despre ceva cunoscut, o parte din
Dumnezeu, dar lipsind "Geo", ceva sau cineva despre care știm puțin sau mult,
depinde, dar cu o istorie, dar și aceasta fără început și sfârșit, relația, posibilitatea,
existența eternă, plinul și tot ce este spiritual. Văzute în această cheie, cele două
cuvinte, în indiferența lor reciprocă și aparentă pot găsi o semnificație, poate
cabalistică, într-o dimensiune de comunicare superioară. Din acest motiv,
semnificația acestui cuvânt cu siguranță are în sine o vibrație de matrice spirituală
sau ezoterică și implică straturi emotive diferite de cele logice și lingvistice.
Mihàdà o mihàdàh = MODUL din trei silabe mi+hà+dà
Când ascuți cuvântul ai impresia că la sfârșitul cuvântului nu este un "h", și
chiar dacă ar fi nu ar schimba nimic, având în vedere că și acest cuvânt are o
sonoritate ebraică. Însă, din păcate, nici acest cuvânt nu există în panorama
cuvintelor ebraice. După cum este pronunțată de protagonist, cuvântul pare a fi un
fel de chemare, un nume propriu al unei persoane. Însă dacă am vrea să o citim
invers, lucru care nu este exclus, atunci lucrurile ar deveni interesante, pentru că ar
reieși "Adahim"...și asta amintește automat de "Elohim"...! "Ada+moh" a fost
numele presupusului strămoș al oamenilor, adică Adam. Bineînțeles, dacă aici îl
citim Ada+him, treaba se intersectează foarte mult, dar cu justificări legitime...Ada
este un cuvânt palindromic, se citește invers și semnificația nu se schimbă, putem
să o așezăm oriunde, pentru că rămâne la fel. Iată de ce pot citi cuvântul "Mihàdà"
invers și să obțin Adahim! Him se transformă în Mih, dar Ada rămâne Ada. Ada
are o matrice terestră, umană, cu un timp determinat, reprezentare a planetei Terra,
a omului. Him are o matrice divină, non-terestră, non-umană, cu un timp
nedeterminat, reprezentare a celui care a creat și nu a celui care este creat. Însă aici
avem o fuziune cu caracter exclusiv Ada+him = om+divin= om divin!...divinizarea
297
omului, elevarea creaturii, transformarea elementului creat prin intermediul unei
fuziuni.
Însă faptul că a fost pronunțat Mihàdà și nu Adahim are o semnificație foarte
importantă, ținând cont că "Ada" este palindromic, pe când "mih" nu este. Ce ar
însemna asta?...Ținând cont de scrierile biblice, talmudice și cabaliste, "Ada", fiind
un cuvânt palindromic, înseamnă că omul este o creatură modulară capabilă să se
adapteze, așa cum a fost creat, la diferite nivele de realitate sau creație; omul ar
exista în Univers cam peste tot, pe când "him" nu mai sunt peste tot.
"him" ar fi niște "zei" minori, odată puși de Dumnezeu Tatăl să pregătească și să
asambleze ceea ce apoi ar fi fost creația, inclusiv oamenii, dar care apoi s-au
separat de Regatul Său. "Mih" ar putea fi rezultatul involuției lui "Him", cel care a
devenit opozantul, spiritul contrar, inamicul, contradicția. Într-adevăr, "Him" ar fi
putut suferi o involuție (Mih), pe când Ada nu, pentru că, cabalistic vorbind, chiar
dacă este inversat, tot ADA rămâne. Acum, litera "M" este importantă pentru că se
găsește în numele propriu Hi(m) și se găsește și în ADA(m). În limbajul aramaic
antic era o literă care avea de-a face cu necunoscutul - vezi și faimosul și
misteriosul imperiu "MU". Acum, dacă citim în această cheie de lectură
"Mih+àdà" (vezi și ambele accente de pe à) putem interpreta - inamic în continuă
involuție a omului, opus omului, contrar evoluției creaturii umane, opozant în faza
de divinizare a omului, având ca proiect să se contopească cu omul pentru a-l priva
de acele caracteristici care îi oferă posibilitatea de a transforma și înălța natura sa
umană și divină, luându-i el locul sau reîncercând să ocupe vechile sale ranguri.
Dacă răsturnăm planul acestuia, citind cuvântul invers, vedem reușita omul în
creșterea sa mistică și spirituală în a ocupa vechiul și onorabilul loc a lui Elohim,
devenind astfel Adahim!
Și ,în final, și acest cuvânt are semnificații cabalistice, emotive și spirituale,
chiar și urmând un parcurs conform unei logici non-umane.
Consider că în acest cuvânt este închis secretul întregului mesaj, care, după
umila mea părere, dă senzația că are diferite straturi, ca un cod cu autocombinație;
în consecință, interpretarea nu consistă într-un conținut finit, ci, în funcție de
evenimentele viitoare din viața protagonistului, se vor deschide, cuvânt cu cuvânt,
diferitele nivele de interpretare. Din acest motiv, rezultă a fi destul de dificil, aș
spune chiar imposibil, să se stabilească o interpretare stabilă și definitivă a
limbajului în cauză.
(pauză)

Ailàj = MODUL compus din două silabe ai+làj

Acest cuvânt probabil că este una dintre cele mai puțin misterioase și cea
mai logică din punct de vedere aparent, fie după intonația vocii, fie după
interpretare, fie după inflexiune. Exprimă voința de afirmare, confirmată apoi de
298
fraza succesivă, care este seamănă foarte mult cu aceasta (tasì ailàj), care exprimă
cu claritate voința de a întări ceea ce a fost deja spus.
Descompunând modulul, reprezentarea lexicală "Ai" este tipic ebraică. "Ai"
este numele propriu al unei persoane din timpurile biblice, din epoca profeților, dar
care astăzi nu mai este utilizat. "Ai" a fost un sacerdot înalt al templului din
Ierusalim, a fost un om corect și cu frica lui Dumnezeu; el face parte din arborele
genealogic din care s-a tras apoi Iisus. Însă "Laj" nu are nimic de-a face cu limba
ebraică, ci ar avea mai degrabă o tendință sonoră spre limbile populațiilor antice
indo-chineze. Dar în pronunție există o componentă care nu se potrivește, pentru că
atitudinea comunicativă a protagonistului nu bate nici pe o intenție lexicală ebraică
și nici pe una indo-chienză, ci mai degrabă, având în vedere sunetul de intenție a
vocii, s-ar părea că este exact un fragment dintr-o povestire a unui vrăjitor indian
nativ. Incredibil! Mi s-a părut că retrăiesc scena unui cort tipic indian, care are în
jurul său toți oamenii din tabără, absorbiți în a-l asculta pe bătrânul înțelept care
vorbește lângă foc! Intenția se potrivește perfect. Se pot face verificări ulterioare
ascultând niște CD-uri cu cântece și istorisiri ale unor triburi de indieni nativi, așa
cum am făcut eu, găsind asemănări între "cheroowky" și "picioare negre".
Aclimatizarea este exact aceeași! Intenția se axează pe a dori să confirme ceva,
repetând pentru a doua oară, pentru a întări credibilitatea și a menține, a fixa în
memorie, ceea ce se afirmă.
(pauză)

Tasì ailàj = MODUL multiplu compus din două grupuri de silabe:

ta+sì+ai+laj
Nimic de adăugat la ceea ce s-a afirmat mai sus; atitudinea este identică cu a
cuvântului precedent, are aceeași intensitate și identitate și face parte din același tip
de rațiune. Sunetul celei de-al doilea cuvânt ne-ar putea duce în eroare - poate
într-un mod mai fantezist seamănă cu "I like" din engleză, doar că în acest caz
protagonistul pronunță foarte clar "tasì-ailaj" și nu se aude deloc K-ul final.
Dacă am vrea să fim suspicioși, ne-am putea gândi la o distorsiune
involuntară a lui "I like", dar eu tind să exclud această posibilitate. Intenția și
inflexiunea vocală exprimă o caracteristică tipică a tendinței lexicale a sonorului
indian-nativ, ușor cântat.
(pauză)

Alahsì hatòlo = MODUL compus din trei grupuri de silabe:

alah+sì+ha+tò+lo
În concluzie se demonstrează o realitate foarte interesantă - acest cuvânt
cuprinde multe imagini care se extind fie în trecut, fie în prezent, fie în viitor. Față
de culturile actuale, care exprimă prin limbaj mai ales o comunicare logică între
299
indivizi, limbajele antice sunt bogate în semnificații culturale, religioase, filozofice
și adesea profetice.
Discursul scurt al protagonistului, aparent ciudat și lipsit de semnificații, ar
putea conține în sine o cantitate enormă de informații stratificate. Acest ultim
cuvânt compus se află în vârful înțelegerii a tot ce s-a spus înainte. Acesta este
ultimul inel dintr-un cerc, care, în momentul îmbinării deschide scenariul
mesajului pe care îl conține. Dacă citim amplu acest cuvânt, nu reușim să găsim
nicio asemănare între culturile antice și cele actuale, în afară de o veche asonanță
cu niște dialecte din Africa Centrală. Însă, dacă citim cuvântul invers, asonanța
merge spre araba actuală, dar nu numai, dar sunetul este indiscutabil acela al
cuvântului cel mai răspândit în lumea islamică - ISH-HALLA, adică “DOMNUL
SĂ FIE BINECUVÂNTAT!”
Celălalt cuvânt, "hatòlo", care sună cu adevărat "afro", nu poate fi tradus în
niciun mod, dar, dacă și acesta este inversat devine "OLOTA’H", care în limba
indienilor nativi din America HOPI se dovedește că semnifică nimic altceva decât
" ...cerc de pâine" sau "pâine în formă de cerc" sau chiar "a mânca niște lipii din
grâu sau din ceva ce seamănă cu grâul, așa cum se găsesc în acele zile,
(presupunând că acesta s-ar putea cultiva)...(?) toți așezați împreună, în cerc" și
mi-aș permite să spun, de ce nu și: "...cerc în lanurile de grâu?" ...și chiar: "...a
mânca pâine în formă de cerc?".
Ce legătură ar putea exista între iSH-HALLA și cercul din lanul de grâu?
Atenție! În prezent, în toată lumea, din convenționalism și ecumenism, datorită
unei stări de confuzie care tinde să uniformizeze tot - rase, religii, filozofii, etc. ...
însă asta conduce la o plafonare și nu la o îmbogățire (aceasta este o opinie
personală), se acceptă și consideră că Dumnezeul evreilor "YHWH" și "HALLA' "
al arabilor este același Dumnezeu care a creat tot, dar dacă cercetăm originile,
descoperim că lucrurile sunt diferite. Conform culturii islamice antice, "Halla'" nu
ar corespunde lui Dumnezeu sau Creatorului tuturor lucrurilor vizibile și invizibile,
etc. ...adică nu este Dumnezeul lui Avraam, a lui Isac și Iacob, ci se referă la un
"Dumnezeu al nomazilor din deșert" conform legendelor arabe. "Halla'" ar fi fost
unul dintre mulții "zei ai astrelor", în mod deosebit zeul lunii. Într-adevăr, simbolul
islamului este exact o semilună. Mohamed a decis să facă ordine în haosul din
credințele poporului arab, divizat în mii de fracțiuni religioase în legătură cu tot
felul de zei.El a eliminat prin propovăduire și violență toți ceilalți zei, impunându-l
pe Halla' ca Dumnezeu unic, unificând astfel religia sub un punct de referință unic,
pentru a construi un popor unit și motivat, puternic și numeros. Fiind un bărbat
carismatic, inteligent și temerar, a reușit în scopul său, dar nu fără să verse mult din
sângele poporului său și a altor popoare. Este greșit să credem că Dumnezeul din
Biblie este același cu cel al arabilor, cu singura diferență că arabii îl numesc Halla’,
evreii Yahweh” iar creștinii îl numesc mai simplu - Dumnezeu. De ce această
300
explicație? Pentru că fonemul de față este compus din două părți, care în aparență
nu prea se leagă una cu alta, dar, cunoscând mai bine desinența faptelor istorice,
religioase și filozofice, cele două părți își găsesc locul logic în context. Deci, avem
o expresie spirituală, sau aș spune mai degrabă mistică "glorie lui Halla’ (zeul
Lunii)" si apoi "cerc în lanurile de grâu (OZN {OZN cu toate implicațiile sale})".
Iată că la finalul discursului protagonistului concluzia ar putea fi "glorie lui Halla’,
care coboară din cer și trimite semnele sale misterioase și puternice pe Pământ ".
Bineînțeles, un sec "no comment" din partea subsemnatului în ceea ce
privește creștinismul și islamismul.
S-a gândit vreodată cineva la niște posibile legături între extratereștri și
lumea islamică?...cu siguranță! Dar probabil că această temă a fost aprofundată
prea puțin...

La finalul acestei prime analize este obligatoriu să observăm niște lucruri

interesante. Scrisul acestor extratereștri merge, exact ca limba arabă, de la dreapta
la stânga, și, la fel ca în aceasta, prezintă niște puncte-sateliți între unele litere.
De-a lungul cercetărilor mele am cules multe specimene cu acest tip de scris,
care, mutatis mutandis, seamănă foarte mult cu unul cu altul, chiar dacă provin de
la răpiți diferiți, care nu se cunosc între ei.
Toți răpiții au tendința de a scrie în mod retrograd (de la dreapta la stânga) și
adesea dau dovadă de o stângăcie latentă evidentă. Unii sunt capabili să scrie foarte
rapid în mod retrograd și specular (ca Leonardo da Vinci), alții știu să pronunțe
fără dificultate cuvintele invers, iar alții visează mediile în care se află (casă, locul
de muncă), dar în mod total specular.
Supuși testului lui Stroop, pe care-l elaborasem exact pentru răpiți, toți l-au
trecut perfect, chiar și stângacii, demonstrând astfel absența unor tulburări de
relaționare între lobul drept și cel stâng al propriului creier.
Ca o ultimă observație, din analiza numerelor pronunțate de vocea
"extraterestră" se putea deduce că fonemele emise erau șase, dintre care cinci într-o
secvență rapidă și unul separat.
Trebuie amintit că numerotarea în baza șase este tipică sumerienilor, care
aveau cinci numere plus zero. Aceștia, la început, în locul lui zero lăsau un spațiu
și doar apoi au introdus un simbol pentru a-l reprezenta.
Ce înseamnă asta? Poate că o parte din istoria noastră, dacă nu toată, ar
trebui să fie rescrisă. Iată o altă confirmare: în timpul unei hipnoze regresive, pe
când eram în contact cu memoria extraterestră a unui Blond cu cinci degete
(Orange), am pus, pe neașteptate, o întrebare care nu intra deloc în contextul
discuției.
301
 - Cine a construit Marea Piramidă egipteană?
Iar răspunsul imediat a fost:
- Nu știu - când am venit noi pe această planetă, am găsit-o aici.
Într-o carte de-a sa, Brian Weiss, psihiatru american care studiază viețile
trecute prin intermediul hipnozei regresive, spune că unul dintre pacienții săi
descrie o viață trecută în Egipt, când era muncitor la Marea Piramidă și povestește
că cel care comanda era o ființă foarte înaltă, îmbrăcată ciudat, care, cu niște
scripeți ciudați, dotați cu corzi care nu se pot rupe, ajută muncitorii din acel loc să
ridice monumentul. Înfățișarea celor care comandau se aseamănă cu unele descrieri
ale unor extratereștri care se aflau în vechime pe această planetă, cu mult înainte de
extratereștrii din ziua de astăzi.

SUGESTIA HIPNOTICĂ A ALBUMULUI CU FOTOGRAFII

Se poate intra într-o MEA și utilizând o schemă simplă de inducție hipnotică

pe care am pregătit-o pentru a recupera amintirile multor abduction, ca și când s-ar
citi într-un fișier pe computer. Odată depășită faza TF (a se vedea deasupra), când
răpitul, în inducția hipnotică, se află în fața ecranului plat și negru prins de tavan, i
se spune că, numărând până la trei, pe ecran va apărea un album cu fotografii. Pe
fiecare pagină este o fotografie "făcută atunci când au venit acele ființe".
Expresia "acele ființe" nu este fructul fanteziei, ci a fost utilizată de răpit în
experiențele hipnotice precedente și, folosind-o, acesta nu este influențat și nu este
împins să inventeze. Inducția continuă:
"Acum vom răsfoi albumul cu fotografii și pe fiecare pagină este o fotografie
de atunci, când ei au venit să te ia. Vom răsfoi acest album de la sfârșit, de la data
cea mai recentă, până la cea mai îndepărtată din mintea ta. Fotografiile au și un
număr scris jos - este o dată. Da, fotografiile au fost făcute cu un aparat de
fotografiat care arată și data, astfel încât, în timp ce privești fotografia, vei vedea
și în ce zi a fost făcută...Acum voi număra până la trei și apoi albumul se va
deschide la ultima pagină și tu vei vedea ultima fotografie care a fost făcută... "
Și se numără! Răpitul se află în fața unei imagini nemișcate, care, de obicei,
arată o răpire. Apoi i se spune să citească data și cu această metodă se analizează
rapid tot albumul, ajungând la primele fotografii. Dacă un anumit eveniment pare a
fi interesant, ne putem opri pentru a analiza - se induce mărirea fotografiei, care, la
numărul trei, se va mișca și: "Tu vei fi în interior. Totul se va mișca și tu vei fi
acolo...unu, doi, trei...și acum ce se întâmplă?"
Odată terminată descrierea episodului se iese din scenă, și fotografia este
iarăși fixă și se poate continua cu investigarea altor episoade din album.
302
 Trebuie să se pornească din zilele noastre și să se meargă înapoi, deoarece
creierului uman îi este mai ușor să-și amintească lucrurile în ordine inversă. Nici
istoria nu mai este predată pornind de la omul de piatră, ci mergând înapoi, pornind
de la evenimentele actuale; de exemplu, copilul mic nu are dimensiunea timpului și
pentru el, la școala primară, o oră sau un an nu sunt prea diferite.
Prin această tehnică este posibil să ne întoarcem până la viața intrauterină și
încă și mai în spate, până la amintirile din viețile trecute.
Răpitul tinde adesea să sără peste niște episoade, dar este ușor să ne dăm
seama de asta și putem să le recuperăm spunându-i că la album vor fi adăugate
niște fotografii acolo unde am întors din neatenție două pagini odată. Astfel au
apărut uneori fotografii, în care, la început, nu se înțelegea bine ce era reprezentat
și în locul datei apăreau niște hieroglife ciudate. Intrând în fotografie și făcând-o să
se miște, se descoperea că era vorba despre MEA, iar timpul nu același cu al
nostru, data fiind scrisă în limba sa, în josul paginii.

Un exemplu de memorie Insectoidă

Exemplul reprodus mai jos este extras din a patra hipnoză a unei răpite, care,
"răsfoind albumul cu fotografii", descrie lumea care o înconjoară, bineînțeles,
lumea sa, așa cum ar vedea-o un extraterestru Insectoid, cel pe care îl definesc, din
comoditate, "Călugăriță", dintr-un motiv care va fi clarificat mai în față.
Informațiile obținute din memoriile extraterestre sunt foarte importante. În
prima ședință de hipnoză răpita povestește că fiica sa, care este foarte mică, este
luată din pătuț, iar după câteva momente este luată și ea. În a doua hipnoză descrie
o răpire pe care a suferit-o când era mică. În a treia povestește despre o răpire,
descriind-o din punctul de vedere al Sufletului.
În a patra se activează parazitul său, Luxul, care încearcă să ne convingă pe
amândoi că totul este bine. Ieșită din hipnoză, ea este convinsă că vrea să elimine
Luxul într-o hipnoză ulterioară, dar care însă nu va mai avea loc niciodată.
Înainte de activarea Luxului răpita descrie o altă situație foarte interesantă
Iată bucata în cauză: ea vede o creatură ciudată într-un loc arid și deprimant,
abandonat și plin de nisip.
- Acum eu voi număra până la trei și apoi această fotografie ciudată va
deveni mare, mare și tu vei fi înăuntru și totul se va mișca. Unu, doi, trei...
- ...Eh, da, aceasta este o ființă ciudată - parcă nici nu are piele, parcă ar fi
transparentă, are un bot foarte lung, care se termină în jos, ca ciocul unei broaște
țestoase. Ciocul este doar vârful ciocului, dar nu este un cioc, seamănă mai mult

303
cu ciocul unul papagal, dar nu este un cioc - este mai mult un bot. Are ochii mici și
îndesați în cap, dar este o creatură care parcă acum se formează.
- Bine. Să privim în interiorul acestei camere ciudate în care ne aflăm.
- Dar nu sunt într-o cameră. Sunt într-un loc amplu, un pământ foarte arid,
care are un fel de ...de conuri de rocă, din pământ, deasupra cărora se află niște
forme sferice imense, dar nu sunt complet sferice - sunt ca niște bășici mari, în
interiorul cărora se vede ceva foarte mare, ceva viu.
- Tu cum arăți?
- Am niște mâini cu unghiile încovoiate, trei degete, dintre care două
deasupra și unul aproape opozabil. Am unghiile foarte lungi și e ca și când aș
putea vedea structura interioară a labei mele - lângă unghii este o piele roșie, ca
cea a unei broaște țestoase, cu solzi.
- Și fața ta cum este?
- Nu-mi văd fața, dar văd fața ființei care se află lângă mine.
- Seamănă cu o insectă?
- Nu așa spune, nu știu, eu văd acest bot lung cu acest tip de cioc, ascuțit la
vârf; ar putea semăna cu gura aricilor, cu niște dinți care se pot închide în gură.
- Și acum ce se întâmplă?
- Atenția noastră este îndreptată spre bășica cea mare, care se mișcă lent,
ca și când in interiorul său ar fi ceva ce o umple. E foarte mare.
- Vorbește cineva cu tine?
- Văd că în spatele meu sunt alte ființe de acest fel și toată atenția noastră
este îndreptată spre această chestie mare, care se mișcă ca o gelatină mare,
conținută de o piele foarte densă, care îi permite chestiei care se află în interior să
se miște.
- Ceilalți cum arată?
- Ca noi.
- Cu ce seamănă?
- Cu nimic cunoscut.
- Par a fi insecte?
- Nu știu - structura este...este ciudată...ca niște...niște.
- Niște lăcuste?
- Labele sunt întoarse, ca cele ale lăcustelor, dar forma nu este aceeași și
structura este diferită; ar putea fi niște lăcuste, dar...nu, niște călugărițe. Iată! Da!
Călugărițe! Își țin labele la fel cum le țin și călugărițele. Chestia centrală începe
să se miște mai mult și structura care ține totul începe să cadă, se mărește și se
deschide.
- Ce conține?
- Conține ceva, poate o altă ființă, care iese afară acoperită de gelatină
lipicioasă. Niște bucăți de piele sunt încă lipite.
304
 - Se naște?
- Da, poate se naște, poate acela este un ou foarte mare, mai mare decât
chestia care era în interior.
- Și conținea doar una?
- Da, conține doar una și acum această gelatină gălbuie cade pe marginile
acestei chestii. Nu pare că ar aparține doar unei singure specii - pare a fi un
amestec a multor lucruri, a mai multor ființe ciudate, cu formă indescriptibilă.
Seamănă cu anumite animale mitologice, o...deci...botul seamănă cu cel al unei
păsări de pradă, dar are această creastă, poate că seamănă cu pasărea de pradă
mai mult la labe, pentru că încă este acoperită cu această chestie galbenă, ca
gălbenușul unui ou, o gelatină galbenă.
- Și acum ce se întâmplă?
- Din spate vine o cupolă mare, cu o pâlnie mare, care zboară deasupra
acestei creaturi și o absoarbe în interiorul său...această pâlnie s-a mișcat, a luat-o
și a aspirat-o pe această ființă în cavitatea neagră. Ființa ajunge în interior cu o
parte din bășică și gelatina galbenă. Acum se închide tot. Această chestie este
foarte tehnologică, în exterior are niște părți sigure, negre, și acest tip de pâlnie
rotunjită a devenit parte din cupolă, partea care s-a ridicat pentru a lua această
ființă, completând forma cupolei.
- Unde ești?
- Nu știu.
- Tu cum te numești?
- Nu pot să spun, nu știu cum să-mi pronunț numele - ar trebui să-mi
folosesc o parte din corzile vocale pe care nu le pot folosi.
- În ce an suntem?
- În niciun an.
- Poți vorbi cu ceilalți?
- Da, pot comunica cumva - nu aș putea spune că pot "vorbi". Ceilalți au
spus că totul a reușit, iar eu sunt cu această altă ființă, care se află în stânga mea
și am asistat la acest eveniment important, care a reușit. Este multă satisfacție,
Sunt cu toții foarte mulțumiți.
- Ce raporturi sunt între voi și om?
- Raporturi? Nu sunt raporturi.
- Ce faceți cu omul?
- Este doar o parte din om care poate fi folositoare pentru alte lucruri.
- Care este partea ce vă interesează?
- Un punct de energie, o matrice de energie care se află în om.
- Care sunt raporturile voastre cu ceilalți extratereștri?
- Avem raporturi cu unii dintre ei, dar noi nu suntem predominanți, nu avem
autonomie.
305
 - Cât durează viața voastră?
- O mie cinci sute de ani.
- Ce faceți când muriți?
- Nu contează dacă mor unii dintre noi. Unii trebuie să continue și să
supraviețuiască: restul nu folosește la nimic.
- Cum reușesc unii dintre voi să nu moară?
- Ei, acest lucru este încă dificil de înțeles. Este un lucru complex, care nu
poate fi perpetuat doar de noi, sunt necesare și niște energii superioare.
- Cum ați reușit să dezvoltați toată această tehnologie?
- Nu noi am dezvoltat tehnologia, dar ne folosim de ea. Nu este proprie rasei
sau planetei noastre.
- Atunci cine v-a dat tehnologia?
- Rasele superioare.
- De ce?
- Pentru proiectul comun - există un mare proiect comun, formarea unor
ființe complete.
- Cine sunt ființele superioare?
- Există foarte multe ierarhii deasupra noastră. Noi suntem destul de jos,
chiar dacă ni s-a permis accesul la informații și să facem parte din proiect.
- Ființa de lumină la ce nivel este?
- Este cu puțin deasupra noastră, dar este altceva - nu are contacte directe
cu noi, e diferit. Fiecare rasă duce mai departe o parte din proiect; toți au un rol -
unii fac o parte din muncă, iar apoi munca este împărțită și distribuită altora.
- Există ființe care sunt deasupra tuturor celorlalte?
- Da, sunt ființele care sunt deasupra tuturor.
- Și cum arată aceștia?
- Nu au corp, sunt o formă-gând.
- Unde se află în spațiu și timp?
- În afara Universului nostru; este o dimensiune cu totul diferită.
- Unele dintre aceste ființe, în afară de om, au Suflet?
- Unele ființe superioare, cele care se află deasupra a tot, au Suflet - punctul
central, o parte din punctul central. Dar ei au nevoie să controleze direcțiile
energiilor astfel încât să le canalizeze.
- De când durează acest proiect?
- Aproape dintotdeauna - eu știu de el de puțin timp, dar cunoașterea
mea...eu sunt destul de jos și știu de el de puțin timp.
- Ce are special rasa umană?
- O anumită conformație - au fost creați intenționat așa. Încă suntem într-o
fază experimentală și nu este încă cea definitivă, chiar dacă au fost rezultate foarte
bune.
306
 - Cine a creat omul?
- Omul este rezultatul multor aspecte de la multe rase - nu a fost creat ca
ceva nou, are în el bucățele din multe rase, parțial și din a noastră.
- Planeta ta are un nume?
- Nu este ușor de pronunțat - sunt sunete pe care le emitem diferit de voi și
este aproape imposibil de pronunțat. Probabil că pentru voi ar fi deranjant.
- Când va trebui să mori mintea ta va fi conservată?
- Da.
- Cum?
- Există niște chestii provizorii de "adăpostire a memoriei" , unde memoria
este păstrată în niște cristale cu o substanță care menține viu acest suport.
- Cineva pune memoriile voastre și în mintea oamenilor?
- Da, sunt utilizați și oamenii...este necesar în acest mare proiect, oamenii
participă în mod inconștient la marele proiect, chiar dacă acum nu știu acest
lucru. Poate cu timpul, peste încă mult timp...ar putea să participe și ei, dat trebuie
încă să se schimbe.
- Cum este posibil să băgați mintea voastră într-un creier uman? Ar trebui să
fie incompatibilă!
- Este adevărat că omul este un mamifer, dar sunt componente care se
adaptează la creierul altor ființe, cele care au furnizat părți genetice pentru
construcția ființei umane.
- Este mai mare creierul unei ființe umane sau cel al rasei voastre?
- Față de cel al rasei mele creierul unui om este mai mare, chiar dacă
utilizează doar o mică parte din el. Restul este utilizat de alții, pe când noi ne
folosim tot creierul.
- Există un creator care a creat omul complet la început?
- Există un creator care a creat ființe care au creat apoi omul. Omul actual
de pe Terra este o creație compusă din multe părți și multe elemente.
- Există o dublă creație? Omul creat de cei care l-au creat nu este la fel ca
omul creat prima dată?
- Omul creat prima dată este diferit și este cu mult superior omului creat
după aceea.
- Și unde a dispărut acest om care a fost creat prima dată?
- Nu știu!
- Ce raporturi există în rasa voastră și cea a Șerpilor?
- Șerpii desfășoară alte activități și sunt cu mult mai jos față de noi.
- Rasa voastră este parazitată de Ființe de Lumină?
- Nu! Nu pot face asta cu rasa noastră.
- Dar fac asta cu Șarpele?
- Nu cred că au interes să facă asta.
307
 - Și atunci de ce fac asta cu oamenii?
- Pentru că oamenii au o componentă care este un mic giuvaer.
- Sperați să duceți mai departe proiectul vostru?
- Eu fac parte din proiect într-un mod marginal; adevăratul proiect va privi
rasa mea și eu voi face parte din rezultatul final al proiectului, dar de adevăratul
rezultat sunt interesate rasele de deasupra. Dar este indispensabil să colaborăm.
.................................................

Ședința de hipnoză continuă, dar tratează alte aspecte mai complexe ale
Sufletului răpitei, care este proiectat în afara scenei și este dus mai înapoi în timp.
Înainte de a merge mai departe, și în acest caz, să ne oprim asupra anumitor
părți din această hipnoză, pentru a le examina mai bine. După cum se poate
observa, răpita, la un moment dat, căutând în propria minte imagini din existența
sa, tot mai îndepărtate în timp, a amestecat cărțile și s-a trezit în fața memoriei unei
ființe mai bătrâne decât ea, care îi parazitează memoria - ne aflăm în fața unei
adevărate MEA de Insectoid (Călugăriță).
Călugărița răspunde cu atitudinea unui lord englez și este evident uimită de
natura răspunsurilor sale, în primă fază dând impresia că nu știe ceea ce se
întâmplă în scena pe care o descrie, pe când în a doua fază știe că este o Călugăriță.
Această discrepanță evidentă se verifică, pentru că la începutul vizualizării
răpita vede imaginile și le comentează cu propria personalitate. Personalitatea se
alterează doar când o rog să se autoidentifice. În această etapă, așa cum se întâmplă
și în alte situații hipnotice analoage, personalitatea Călugăriței preia controlul
răspunsurilor și exact atunci se pot obține informații direct de la Insectoid.
Asupra acestei proceduri particulare voi reveni mai târziu, vorbind despre
reprogramarea Sufletului.
Întrebările adresate răpiților nu folosesc pentru a discuta, la fel ca în lucrările
lui Bud Hopkins sau ale lui John Mack, ci pentru a afla ce face ființa umană în
toată chestia asta, sau, au și acest obiectiv, dar scopul lor mai profund este acela de
a înțelege natura extraterestră.
Una dintre diferențele metodologice mai importante pe care am
introdus-o în această cercetare consistă în a nu așeza omul în centrul atenției,
ci de al pune în contextul intereselor extraterestre.
În acest sens este fundamental să știm care sunt relațiile care există între
diferitele rase extraterestre. Și este la fel de important să obținem informații asupra
adevăratei naturi a omului și a originii sale, fie pentru a ști cum s-a născut genul
nostru și de ce, fie pentru a verifica dacă cunoștințele care se află în posesia
diferitelor rase extraterestre despre această temă se potrivesc.

308
 Din analiza informațiilor care au fost obținute fie din Memoria Extraterestră
a Șarpelui (Sauroidul), fie din cea a Călugăriței sau a Lăcustei (Insectoid), fie din
cea a Blondului cu cinci degete (Orange - în realitate, acum se știe că are părul
roșiatic), se obțin informații absolut identice, care descriu originea (crearea)
Omului în același fel. Informații identice sunt obținute și de la Lux (Ființa de
Lumină) și de la Șase degete ("Ringhio" - extraterestrul din altă dimensiune).
Unicele diferențe au legătură cu "aprecierea" propriei rase față de altele și
evidențiază, în diferitele personalități extraterestre, diferite grade de cunoaștere a
propriilor limite.
În plus, în spatele unui mare proiect de exploatare a ființei umane, comun
tuturor raselor extraterestre, se derulează subproiecte ascunse, care diferențiază o
rasă de alta, dar toți au ca scop să-i păcălească pe ceilalți participanți la marele
proiect, în tentativa de a obține poziții avantajoase și privilegiate în utilizarea
Sufletului uman.
Observați cum Călugărița din această hipnoză, când se descrie pe ea însăși,
se observă cu ochii unei Călugărițe și spune că vede structura interioară a
propriului corp (un fel raze x?).
La ieșirea din hipnoză răpita descrie Călugărița așa cum apare în imaginea
corespondentă a testului MARIT, pe care o puteți vedea mai jos.

O va vedea albastră, și nu gri-verde, cum ar vedea-o dacă ar fi ființă umană.

Un aspect interesant al verificării Memoriei Extraterestre consistă în
cunoașterea și analiza percepțiilor sale, care par a fi diferite de ale noastre și care
au fost înmagazinate în creierul uman așa cum au fost introduse inițial sub formă
de input.
Într-o hipnoză făcută cu o fată de douăzeci și șapte de ani, în care ea se
descrie într-o cameră în care este întinsă pe o masă, Sufletul său iese din Corp și

309
umblă prin cameră pentru a ajunge la o altă masă (sau o structură orizontală) pe
care este întinsă un fel de Lăcustă. Fata întâi descrie mediul, apoi, de la masa ei
vede Insectoidul în dreapta sa și descrie culorile camerei într-un anumit fel, apoi
Sufletul său este desprins și se obține o descriere, care este fructul unei percepții
total diferite a camerei și a celor două corpuri, unul uman jos în dreapta și unul
Insectoid, jos în stânga, apoi, când Sufletul "se simte" pentru un moment Insectoid,
se obține o descriere a camerei în nuanțe de galben și aceasta este descrisă cu
personalitatea unui Insectoid. În stânga Insectoidul vede un corp uman, pe care în
acel moment nu-l recunoaște, dar care, în mod evident, este cel din care a fost
extras Sufletul.
Unele detalii ale acestei istorisiri sunt foarte interesante, cum ar fi faptul că
Insectoidul, având partea din spate a corpului înclinat, nu se poate întinde pe o
masă ca o ființă umană, ci trebuie să stea pe o parte - exact așa este descris în
timpul ședinței de hipnoză de către răpita care se află pe cealaltă masă.
Când se obține accesul la o MEA, se înțelege foarte clar că aceasta poate
intra în stare de hipnoză în aceeași măsură ca o memorie umană, evidențiind
fenomene de regresie identice cu cele umane. Acest lucru se întâmplă pentru că
MEA ocupă un spațiu fizic în creierul ființei umane și creierul, după cum se afirmă
în aceste hipnoze, este utilizat doar parțial de ființa umană și a fost proiectat pentru
a găzdui memorii extraterestre.

Interferența extraterestrului Șase degete

Cum am spus și la începutul acestei lucrări, extratereștrii interferează cu

ființele umane în diferite moduri și una dintre cele mai formidabile este
interferența lui Șase degete. Acest extraterestru nu este legat din interior de mintea
persoanei, ci îl pilotează din exterior, după cum se va observa în bucata prezentată
mai jos și extrasă din a cincea hipnoză efectuată cu un subiect de sex masculin, cu
studii universitare, care descrie momentul în care o parte din el iese din corp.
Am luat această amintire ca bază pentru a vorbi cu Sufletul său, dar când am
rugat-o pe acea "chestie" care a ieșit din el să se identifice, s-a manifestat
fenomenul de interferență directă în hipnoză. Am trecut astfel de la retrăirea unei
amintiri la o discuție directă cu extraterestrul Șase degete. Din această discuție pot
fi extrase niște informații foarte utile despre caracterul acestei interferențe, iar pe
acest extraterestru îl voi numi, din comoditate, "Ringhio" (ringhio înseamnă
"mârâit" - n.t.), veți înțelege apoi de ce. Dar acum să vedem transcrierea hipnozei -
iată ce se întâmplă când îi cer să se identifice celui care ar trebui să fie Sufletul:
- Tu cine ești?
310
 - .....mmmmmm....
- Cine ești?
- Nu!
- Ce anume nu?
- Nu îți spun?
- De ce nu vrei să-mi spui?
- Nu!
- De ce?
- Nu!
- De ce?
- Nu trebuie să știi. Nu!
- De ce nu trebuie să știu, nu voi spune nimănui...
- Tu nu.
- De ce nu?
- Tu nu trebuie să știi!
- Și cine trebuie să știe?
- Noi! (schimbare totală a tonalității vocale agresive)
- Ce era chestia aia care se mișca în acel spațiu ciudat?
- Unde? (ton imperativ)
- Acea chestie care s-a desprins de corp.(prin această întrebare încerc să
identific cine vorbește cu mine și îl întreb cine a ieșit din corp în timpul retrăirii
amintirii episodului de la început)
- Eram eu!
- Ești sigur?
- Nu!
- Atunci era altceva.
- Era dincolo, nu aici.
- Și cum s-a dus dincolo?
- Mmmmm.
- S-a dus dincolo? Știe să meargă dincolo?
- Bineînțeles.
- Și tu știi să mergi dincolo?
- Mmmmm (mârâie și își arată dinții, dând dovadă de o atitudine agresivă). El
poate merge dincolo...
- Și tu nu?
- Da, eu sunt aici.
- De ce nu-l rugăm pe el să ne povestească? (mă refer la Suflet - n.a.)
- Nuuuuuuuuu! (foarte agresiv)
- Cum este dincolo?
- Nuuuuuuuu! (încă și mai agresiv)
311
 Știți ce era ciudat în acest interviu? Interpelatul refuza să răspundă, dar asta
era imposibil conform tehnicii hipnotice. Modificase tonul vocii și asta însemna că
cineva preluase controlul corzilor vocale, care se exprimau acum cu tonalități
diferite față de cele folosite de obicei de acea persoană în timpul hipnozei. În plus,
relaxarea hipnotică împiedică utilizarea tonurilor atât de înalte și autoritare. Pe
când, atunci când ieșea la suprafață Sufletul, tonul vocii era slab și lent, dar era cu
totul diferit.
Când spune "dincolo" și "aici", are în vedere două situații spațio-temporale
diferite, două "locuri" (să le numim așa pentru a ne putea înțelege), unde poți sau
nu poți să mergi, în funcție de propriile caracteristici dimensionale, după cum se va
înțelege mai bine în continuare. Două "locuri" în care Sufletul poate merge, dar
unde chestia care vorbește nu poate merge - aceasta din urmă trebuie să stea unde
este și nu poate merge unde merge Sufletul.
Dar să continuăm. "Ringhio" insistă:
- Eu...el nu!
- De ce te temi?
- Eu trebuie!
- Trebuie să ce?
- Al meu!
- Va fi al ei! (cu un ton provocator)
- Nu! Al meu, al meu...
- Și ea este de acord? (aici mă refer la răpită, dacă aceasta este de acord)
- Nuuuu. (mârâie)
- Atunci să îl chemăm (pe Suflet), doar nu îți este frică?
- Daaaa...(cu un ton mai scăzut)

În acest punct încerc să-l determin pe acest personaj (pe care, acum, din
motive foarte clare, l-am denumit "Ringhio") să vorbească, pentru a-i putea studia
personalitatea - utilizez o tehnică de raport în care eu mă prefac că sunt neutru în
ceea ce privește răspunsurile pe care acesta mi le dă. Deci, nu intru în opoziție cu
el, ba din contră, uneori chiar îl elogiez, dar doar pentru a obține informații.
Tabloul care iese la suprafață este clasic pentru cineva care nu știe nimic
despre ființele umane și crede că este vorba despre ființe inferioare și proaste, ușor
de este cea a manipulat; personalitatea cuiva care este practic lipsit de capacitate
critică și viclenie, dar dotat cu agresivitate și cruzime față de toată umanitatea -
practic un nou-născut asasin!
- Știi că te poate goni? (Sufletul - n.a.)
- Daaa (mârâie), dar nu știe cum să facă asta (satisfăcut) he, he...
- Cum faci, îl desprinzi de corp?
- He, he, un pic. (satisfăcut)
312
 - Bravo, însă îl dezlipești doar un pic, doar nu-l poți dezlipi pe tot!
Blufez, prefăcându-mă că știu cum stau lucrurile; el nu are spirit critic și nu
înțelege.
- Ei, nu, nu tot, nu se poate tot...(cu intonația cuiva care ar spune "Dar cum,
nu știi lucrurile astea?")
- Dar el (Sufletul - n.a.) în acest moment aude câte un pic.
- Da. (cu o intonație de regret)
- Bine. Atunci știe că ești aici.
- Da.
- Atunci îi spun că...
- Nuuuu, nu el! Eu da, el nu! (mârâie)
- Dar știi că te poate dezlipi?
- Nu. El nu. Grrrrrr (ca într-o bandă desenată, răpitul ridică buza superioară
stângă și își arată un canin, în semn de atac).
În mod evident "Ringhio" ordonă activarea corzilor vocale ale răpitului prin
intermediul creierului său, care, la rândul său, primește ordine de la Minte.
Deci, Mintea răpitului este intermediar între Ringhio și Corp. Deci,
informațiile provenite de la Ringhio sunt traduse prin intermediul limbajului
arhetipurilor și chiar și mișcările și pozițiile răpitului-corp au, în mod arhetipic și
ancestral, semnificația primordială a atacului.
Ringhio cu siguranță nu mârâie deloc, vorbește cu o voce asemănătoare cu
cea emisă de răpitul-corp, dar aceste manifestări sunt fructul traducerii Minții, care
mimează reprezentarea iconografică pe cât posibil asemănătoare unei realități pe
care în Universul nostru așa am vedea-o.
- Ține cont de această situație!
- Nuuu!
- Haide, doar nu este atât de dramatic (încerc să reduc dramatismul, pentru
că el începe să se agite mult)
- Nuuu, Grrrr. (vocea devine răgușită)
- Cum vrei tu! Tu cum ești făcut?
- Mmmmmm, de ce vrei să știi asta?
- Pentru că sunt curios.
- Nu. Nu îți spun.
- Cine este cel mai capabil dintre toți...Șarpele este capabil?
Întrebarea este provocatoare. Îmi imaginez că un idiot de acest tip se
elogiază, și atunci îi cer să-mi confirme că alții sunt mai capabil decât el. În
realitate mă interesează altceva: să verific dacă "chestia" care răspunde știe de
existența Șarpelui și dacă poate furniza indicații indirecte (PNL pur - n.a.)
- Un pic.
- Dar ca tine sau mai mult?
313
 - Grrrr, grrrr.
- Dar Șarpele ...știe să facă și el ceva, nu?
- Da, da. Dar eu mă ascund mai bine. (satisfacție îngâmfată)
- Și Ființa Luminoasă?
- Nuuuuuu.
- Și el știe să facă multe lucruri, nu-i așa?
- Nuuuuuu. (tot mai alertat)
- Și acea rasă frumoasă...cei care au șase degete; aceia sunt frumoși! (cu
satisfacție în a pune întrebarea, satisfacție și convingere)
Aruncam o plasă - suspectam că Șase degete în realitate era același Ringhio
și vroiam să văd, prefăcându-mă că nu știu nimic, dacă reușesc să-l lingușesc pe
Ringhio.
- Grrrrr, heeee, mmmm naaaa.
- Cum? Ei nu sunt foarte capabili?
- Daaaaaarrr... (cu o intonație foarte convinsă) de ce vrei să știi asta? (cu
un ton suspicios)
- Pentru că sunt curios.
- Naaaa...(pauză)...cine ești? (ton sec)
Ringhio mănâncă frunza, dar prin acest răspuns este descoperit definitiv.
Acum pot continua cu bluful, făcându-l să creadă că știe tot.
- Știi cine sunt?
- Nu.
- Ei, atunci nu-ți spun cine sunt. Dacă tu nu-mi spui nimic despre tine, eu nu
îți spun nimic despre mine.
- Grrrrr.
- Să facem un pact! Eu îți spun ceva despre mine și tu îmi spui ceva despre
tine.
- Mmmmm, ce vrei să știi?
- Orice.
- Naaaaaa.
- Orice lucru - tu alegi. Nu îți este util să știi ceva despre mine?
- Da!
- Și atunci?
- Ce vrei să știi?
- Cum te simți în acest corp?
- Mmm, un pic bine.
- Te deranjează ceva?
- Da!
- Cum așa?
- Ei, el știe un pic!
314
 - Da, știe!
- Heee...daaa...dar nu tot.
- Bineînțeles! Între timp...cu Ființa luminoasă cum te înțelegi?
Această întrebare are scopul de a verifica dacă am reușit să elimin Luxul, pe
care îl descoperisem în corpul răpitului în niște hipnoze precedente și încercasem
să-l elimin prin tehnica reprogramării Sufletului (a se vedea acest subiect în
continuare).
- Nu mai este, el nu mai este!
- Aaa, bine.
- Da.
- Atunci tu ești avantajat.
- Daaa (bucuros și sigur pe sine)
- Ai fost viclean? Bravo!
- Ehh... puțin!
- Ființa de Lumină nu cred este fericită acum.
- Da, nu este.
- Va încerca vreun joculeț, vei vedea. (provocativ)
- Dar eu sunt mai viclean.
- Mai viclean?
- Da!
- Tu nu ești lipit în același loc unde stătea el!
- Nu.
- Este lipit în alt loc!
- Da.
- În minte.
- Ehh...și acolo.
- Și acolo. Minte și Spirit împreună...(continui cu bluful)
- Mai puțin.
Atunci corectez tirul și spun:
- Mă tem că el stă lipit mai mult de Spirit și nu, tu stai lipit mai mult de
Minte!
- Da. Eu dincolo...e mai ușor de dincolo...
Corectez încă o dată tirul și spun:
- De dincolo este mai ușor. (tehnica amintirii verbale; cu extraterestrul
funcționează excelent) Tu nu ești aici, tu ești dincolo.
- În spate. Eu sunt în spate.
- Dar cât de în spate?
- He, he, he.
- Un pic.
- Tu nu vezi… (satisfăcut)
315
 - Sigur că nu pot să văd cât de în spate. (îl întâmpin)
- Tu nu poți să-l vezi.
- Cum de nu pot să-l văd?
- Noi suntem în cealaltă parte.
- În altă parte. (cu îngâmfare - imitare verbală)
- Da. (satisfăcut)
- Tu nu ești în interior, cum era Ființa Luminoasă!
- Nu.
- Nu (imitație verbală), tu de la distanță (interferezi - n.a.)
- Eu din spate.
- Din spate (imitație verbală); dar e mai greu din spate.
- Da…el m-a văzut.
- El te-a văzut (nu știu despre ce vorbește, dar l-am lăsat să vorbească). Și
când te-a văzut?
- Înainte!
- Când înainte?
- Când a ieșit iar eu am plecat în spate. Și când a ieșit el s-a dus dincolo,
dar eu nu pot să merg dincolo.
Vorbește despre experiența de ieșire din corp (OOBE) a Sufletului, pe care
doream să o reamintesc răpitului pentru a izola Sufletul și a-l interoga. "Ringhio"
susține că, atunci când Sufletul a ieșit din Corp, acesta a văzut parazitul (adică pe
el), care a încercat să se ascundă. Este important să înțelegem cum de "Ringhio" nu
poate merge dincolo - doar Sufletul poate merge în acest fantomatic "dincolo".
- Tu nu poți merge dincolo.
- Nu.
- Iar el a lăsat Corpul aici.
- Da.
- Dar pe tine Corpul nu te interesează!
- Nu, eu îl vreau pe el (Sufletul - n.a.)
- Dar el merge dincolo singur sau ia ceva cu el?
- El, când merge dincolo, ia cu el niște lucruri, ia cu el tot. (în acest caz are
în vedere Mintea și Spiritul - n.a.)
- Lasă doar Corpul.
- Dacă el pleacă, eu nu pot să stau acolo.
- Tu nu poți să stai acolo.
- Nu.
- Și ce faci? Aștepți ca să se întoarcă?
- Da.
- Dar nu poți sta acolo prea mult timp…
- Eh, nu, nu, nu prea mult.
316
 - Nu prea mult, că altfel de desprind legăturile.
- Da, energia nu mai este.
- Nu mai este, apoi nu mai poți să te lipești iar.
- E foarte dificil...pentru că după aceea el știe…
- După aceea el știe… (imitație verbală)…voi sunteți mulți.
- Da, mulți, mulți.
- Și veți continua pentru mult timp cu această agățare de oameni?
- Mereu!
- Dar ceilalți (extratereștri - n.a.) au alte proiecte.
- Noi o să reușim primii!
- Dar și ceilalți sunt capabili.
- Mmm, grrrrrr.
- Ființa de Lumină crede că el mișcă toate etapele proiectului.
- Grrr, asta crede el.
- Cum de ai decis să parazitezi aceste corpuri?
- Pentru că ei au totul…noi nu.
- Nu ar fi mai simplu să le luați ceea ce au?
- Nu se poate, nu se lipește…și apoi noi suntem aici, corpul este în mijloc și
el (Sufletul - n.a.) stă dincolo.
- Și cum este la tine?
- Grrrr.
- Nu este prea bine?
- Dincolo, dincolo este mai bine.
- Ce diferență este între locul unde sunteți voi și locul unde stau ele
(Sufletele - n.a.)?
- Totul.
- Spațiul?
- Totul.
- Timpul?
- Nu, e totul diferit. Noi suntem mereu în spate, Universul este făcut așa.
- Dar omul se descurcă și fără voi?
- Bineînțeles.
- Dar voi puteți fără om?
- Noi nu.
În timpul acestei discuții, în care se face aluzie la cum este făcut Universul și
la motivul pentru care această rasă extraterestră o parazitează pe cea umană, se
clarifică și de ce acest tip de extraterestru desfășoară unele operațiuni. Este
interesant de observat că extraterestrul susține că nu are un corp, dar că este
constrâns, dacă vrea să vină în această parte de Univers, să-și construiască unul

317
fictiv prin intermediul unei mașinării - corpul pe care și l-a ales este cel al
Blondului cu șase degete.
Iată dezlegat un alt mister.
Iată de ce extratereștrii cu șase degete păreau a fi toți la fel și fără femele,
contrar extratereștrilor cu cinci degete (Orange - n.a.). La întrebarea, pusă în mod
provocator, de a clarifica de ce au ales un corp cu șase degete, "Ringhio" răspunde
că aceste corpuri sunt făcute de o mașinărie și că așa a fost decis cu mult timp în
urmă. El nu știe când - el trebuie doar să se supună.
Acest tip de extratereștri, din afară, adică din dimensiunea lor, elaborează
strategii pentru a face astfel încât oamenii să nu poată evolua - provoacă lupte,
intervin în economia mondială și reușesc, utilizând controlul exercitat asupra
minților parazitate, să controleze modul în care se desfășoară evenimentele care se
întâmplă în lume. Ei sunt responsabili pentru masacrul din 11 septembrie 2001, în
acord cu toate forțele guvernului SUA (dețin niște informații foarte interesante în
legătură cu acest eveniment, obținute exact de la interferențele extraterestre a celor
cu șase degete - n.a.)
Cantitatea de informații obținută este tulburătoare, dar nu este cazul să
vorbim despre asta într-un tratat care vorbește despre răpiri și nu despre interesul
pe care îl au extratereștrii pentru planeta noastră, chiar dacă este evident că
extratereștrii sunt interesați mai ales de Sufletul nostru.
Cine are suflet poate merge "dincolo", spun extratereștrii Șase degete;
Universul lor se închide și în curând totul se va termina pentru ei, cel puțin dacă nu
găsesc o metodă de a trece "aici" și apoi "dincolo", unde doar Sufletul poate merge
- acesta este obiectivul lor.
Pentru a a-și pune în scenă scenariul trebuie să țină în viață rasa umană atât
cât se folosesc de ea, apoi le vor da oamenilor un șut în fund și la revedere! Doar ei
trebuie să treacă "dincolo" declară "Ringhio", ființele umane nu! "Dincolo este
Creatorul; voi aveți totul și noi nu." continuă "Ringhio", mârâind tot mai mult spre
această parte din Univers, care a evoluat diferit de cealaltă.
"Ringhio" oricum admite că nu știe dacă "ei" vor reuși în intenția lor, pentru
că recunoaște că omul ar putea să se elibereze de "ei" și afirmă asta cu un ton
destul de neconsolat, "plecându-și cresta" am spune noi printr-un eufemism.

318
 UN CAZ VĂZUT DIN CEALALTĂ PARTE A BAICADEI

În continuare avem o ședință de hipnoză trăită și descrisă de o răpită.

O prezint fie pentru a se înțelege conținutul informațiilor care ies la iveală în
contextul hipnotic, fie pentru a prezenta impactul emoțional care se manifestă și
starea de spirit în fața problemei răpirilor extraterestre.
Această relație are o valoare foarte mare și risipește orice dubiu cu privire la
intențiile extratereștrilor și ale puterii militare, care este aliată cu aceștia.

Ședință de hipnoză cu prof. Malanga

În această dimineață ne-am întors de la Pisa.
Nu a fost un lucru ușor, dar abia astăzi reușesc să realizez greutatea pe care
au avut-o anumite evenimente, anumite situați, asupra depresiilor mele.
Profesorul Malanga a condus o hipnoză care, după părerea mea, nu este
hipnoză, sau cel puțin nu este hipnoza despre care am auzit vorbindu-se sau despre
care am citit - este un fel de vizualizare ghidată.
După ce se obține relaxarea, merge spre ceva ce eu deja îmi amintisem, dar
care era nemișcată ca amintire. Pornește de la o imagine fixă pentru a-i da viață,
pentru a o mișca și pentru a vedea de ce este legată acea fotogramă pe care mintea
mea refuză să o miște, dar pe care inconștientul meu a readus-o în prim plan.
Sunt două persoane cu noi, sora mea și o amică de-a mea.
Întâi vorbim un pic și apoi recapitulăm ceea ce deja a ieșit la suprafață din
amintirile mele și din visele pe care le-am avut după prima noastră ședință [de PNL
- n.a.].
Mă așez comod într-un fotoliu; din punctul unde sunt am o vizibilitate amplă
asupra camerei. Niciunul dintre ei nu se așează în fața mea; el într-o parte, cam la
un metru, și ele în spatele meu, într-o parte, un pic întoarse, dar cu o vizibilitate
optimă asupra feței și mișcărilor mele.
Începem cu relaxarea; nici un pătuț sau comenzi de tipul "acum tu vei
dormi". Nu! Eu am intrat într-un fel de profunzime, nu "hipnoză", ci una de tipul
"meditației", unde contactul cu partea cea mai profundă a trăirii mele mi-a permis
să revăd anumite situații trăite în acel mediu și cu acele "persoane".
Malanga a început așa:
Așează-te comod și eliberează-ți mintea, caută un punct din cameră...din fața
ta și observă-l bine…încearcă să-i observi toate detaliile, pe care la prima vedere
nu le-ai observat…
Eu am început să privesc într-un colț al camerei, am încercat un punct,
observând întâi pereții, tabloul cu pisicile (el și soția sa iubesc mult animalele - au
patru pisici și imaginea pisicii este peste tot în casă. Este foarte frumos să vezi că
319
această iubire pentru animale este peste tot…Ce pisici norocoase! Omul știe să
iubească, dar mulți nu știu cât de rar și prețios este acest dar în Univers și astfel,
adesea, omul nu îl utilizează bine și îl omite în loc să-l culeagă, să-l cultive și să-l
împartă).
Apoi este și tabloul cu apa și pereții albi, dar ochii mei nu se mai rotesc și se
opresc asupra acelei lumini calde din colțul camerei, între canapeaua galbenă și
fotoliu, cu husa sa în linii verticale alb-bleu.
Văd o masă pătrată cu suprafața de sticlă - este masa unei familii unde se
citește, fiind vorba despre o familie cultă. Acea dezordine-ordonată pe care o simt
familiară, formată din cărți, reviste și documente, stilouri, baterii, material de
muncă și studiu, care face astfel încât o casă să fie vie și caldă.
O lampă din colț își împrăștie lumina pe pereți și îmi atrage sufletul, care se
pare că vrea să se încălzească, de parcă ar ști că are nevoie de acea căldură înainte
să pornească în acea călătorie…și iată că aud vocea profesorului, slabă și liniștită,
care mă îndreaptă spre relaxare, lăsându-mi corpul liber să se exprime prin
intermediul mișcărilor, care îi va confirma lui veridicitatea "povestirii" mele și care
(așa cum am înțeles după aceea), îmi va oferi posibilitatea de a comunica, prin
intermediul corpului, a senzațiilor, nevoilor și durerilor, pe care, în acel fragment,
"ei" nu mi-au permis să mi le exprim.
Vocea sa este liniștitoare și lentă…dar nu foarte lentă, și mă ia de mână,
însoțindu-mă confortabil spre intrarea unei grote…unei mari grote…Sunt curioasă
și înaintez, dar bag doar capul, aproape ca și când mi-ar fi frică să privesc
bine…dar apoi vocea îmi spune că-mi pot satisface curiozitatea și că pot să intru, și
astfel intru…
Sunt niște trepte ce coboară până jos, în fund, gura grotei este mare, dar în
interior este întunecată și este mică, iar spațiul se extinde în profunzime și treptele
coboară…coboară și eu încep să le cobor, dar sunt mică comparativ cu treptele,
care sunt destul de înalte, astfel că vocea îmi vine în ajutor și îmi spune că este
obositor să cobor atât de multe trepte și că pot să privesc în stânga mea, unde este
un lift care ar putea să mă ducă jos, astfel încât să pot ajunge mai repede la acea
luminiță slabă și mică, care se vede jos, departe…
Sunt șovăielnică - nu am încredere în acel lift, dar vocea care știe că voi
ajunge mai repede este liniștită, așa că mă las convinsă și intru. Liftul este normal,
dar anormal în acel context întunecat și rece, făcut din piatră; liftul este acolo,
împrăștiind sclipirea oțelului său, curat, puternic și rezistent.
Vocea revine: "Acum te simți liniștită…te simți senină și liniștită…și liftul
începe coborârea spre luminiță…Dacă privești în sus, în lift este un display care îți
va semnala numărul etajului…iar tu vei fi senină…și îți vei asculta
respirația…fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare bătaie a inimii este o
respirație și un etaj pe care-l cobori, și dacă privești display-ul vei vedea că mergi
320
tot mai în jos…și vei fi senină…și fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare
bătaie a inimii este o respirație…și liftul coboară lent…"
Eu sunt acolo și simt vocea care este calmă și vrea să mă liniștească, dar mie
deja îmi părea rău că am intrat în lift, pentru că acesta nu se mai oprește și eu sunt
în interior, bătând cu mâinile în pereții de oțel, încercând să deschid ușile; sper ca
cineva să vină să mă ajute, dar acesta coboară, coboară și nu îi pasă de angoasa și
frica care încep să pună stăpânire pe mine…dar vocea de acolo, din afară nu știe
asta.
Nu știe că în lift nu este butonul de alertă și că eu vreau să-l opresc, dar
coborârea se accentuează și viteza cu care cobor crește…liftul merge mai
repede…și fiecare respirație este o bătaie a inimii… fiecare bătaie a inimii este o
respirație și un etaj…dar liftul merge mai repede și la un moment dat vocea îmi
spune să stau liniștită, pentru că liftul va începe să coboare și mai rapid…etajele
sunt multe…multe…și coborâm și mai în profunzime…tot mai mult…Liftul prinde
viteză…rapid…rapid…dar nu trebuie să-mi fie frică, spune vocea, pentru că liftul
este legat de o parașută…nu există niciun pericol și coboară...coboară...coboară
repede, dar vocea nu mă vede și nu știe că acolo este frig și că eu nu sunt
calmă...nu sunt liniștită, îmi este frică, sunt obosită, sunt obosită, dar la final
cablurile se rup și eu sunt întinsă la podea iar liftul coboară foarte repede și apoi,
într-un final, se oprește...și ușile liftului se deschid.
A coborât multe nivele, dar pe display a fost mereu un singur număr,
numărul 4. 4 scris cu roșu, mare și luminos, 4, dar apoi a dispărut de pe display și
nu a mai apărut nimic cât timp am coborât multe, multe, multe etaje. Acum în
sfârșit s-a oprit...A ajuns la luminița slabă, slabă, mică, mică. Se deschid ușile de
oțel curat și lucios, rece, și luminița e acolo jos.
Dar până la urmă nu este atât de mică, ci eu eram departe...sus, atât de sus că
acum nici nu se mai vede intrarea în peșteră. Se vede doar un tunel profund și
întunecat și treptele care se pierd în întuneric. În timp ce ochii mei încearcă să
caute gura grotei, vocea reapare: "Mergi spre lumină și vei găsi o cameră mare
unde este o canapea, o cameră modernă." Și chiar este acolo...am găsit-o; aici
conducea liftul...atâta efort doar pentru a ajunge într-o cameră...Vocea spune că
acum mă pot odihni, și astfel mă arunc pe canapea...care este modernă...
moale...liniară, cu perne pătrate, de un roșu-mac...În cameră nu mai este nimic
altceva, doar o lumină puternică și pereții rotunzi, albi.
Dar vocea este mereu acolo, chiar dacă uneori tace și îmi dă timp să observ
sau să mă odihnesc, apoi reia ghidarea și îmi spune că pe tavan este un ecran plat și
lângă mine este o telecomandă. Astfel, deschid ochii, și, fără să-mi schimb poziția,
pentru că am capul dat pe spate, deschid acest ecran imens, dar nu este nimic. Nu
este nimic pentru că eu voi decide ce să apară, o singură fotogramă, doar una, cea

321
pe care o aleg eu din numeroasele fotograme care au apărut în aceste luni, de atunci
când ei au venit pentru prima dată.
Și iat-o...apare fotograma...nemișcată...totul este nemișcat, fără zgomote,
niciun sunet...un coridor mare...o brancardă...trei bărbați...cu părul scurt, unul cu
spatele...și așteaptă...așteaptă să le fie predat ceva...dar eu sunt lucrul care le este
predat...
Când ajungem în aceste locuri încetăm să mai fim cine suntem - nu mai
suntem niște persoane, ci niște lucruri care se predau. Oricum ei așteaptă și
imaginea este fixă, nemișcată. Iată că intră în acțiune telecamera și filmul
pornește...cu greu, dar pornește și eu nu mai sunt pe canapea...ecranul a dispărut, la
fel și camera, iar eu sunt acolo...în acea imagine și acum mă vor așeza pe acea
brancardă pentru că așteaptă...se grăbesc...se simte în aer foarte, foarte multă
grabă...se agită...voci...se grăbesc, pentru că de nu este târziu...se grăbesc...
Vocea a rămas tăcută, ascultând. Acum iar îmi vorbește; imediat ce scena se
oprește voce îmi spune:
"Mișcă camera video. Tu ești cea care rotești scena de la distanță; ce este?
Se vede ceva?"
"Nu se vede nimic...totul e nemișcat" și începe să mi se facă frig, să devin
anxioasă și angoasată de simt cum mi se strânge inima; aș vrea ca filmul să se
termine aici, dar vocea îmi spune că trebuie să mai mut camera video, îmi fac curaj
și îmi spune că este un film pe care eu îl conduc, așa că mut camera video...o mut
și eu cobor de sus, pe brancarda albă...dorm...cobor fără ca cineva să mă
atingă...cobor pe brancardă...nici militarii nu o aranjează...mâna mea stângă atârnă
din pătuț, dar ei se grăbesc, brațul nu contează: "oricum nu-și dă seama..." gândesc
ei, "trebuie să mergem".
"De unde ai coborât? Cum ai ajuns acolo? Cine te-a însoțit?"
"...nu știu...nu se vede..."
"Folosește camera video!"
"Nu se vede...NU SE VEDE..."...."DA...DA, SE VEDE..."
Dar cuvintele lasă loc lacrimilor, care exprimă toată tristețea și durerea,
frica...aceasta este scena... ...iar aceasta este următoarea: Cobor dintr-o astronavă
sau o navă - nu știu cum se numește - acolo este un Gri, micuț, ca cei din cărți.
Înaintează pentru a vedea situația, cred. Mă însoțește o lumină moale, aceștia mă
sprijină și lumina mă transportă...o lumină...coridorul este mare...mare și pătrat...
"Cum ești îmbrăcată?"
Este teribil să-mi văd hainele în acea imagine...îmi provoacă tristețe,
frică...dar și multă, multă durere...și, cu vocea tremurând de durere, spun:
"Am...am geaca albastră ...și pantalonii...albi...de velur..." (aceiași pantaloni
din 29 octombrie 1984...eu mereu am știut, dar nimeni nu m-a crezut).

322
 În timp ce plâng revăzând imaginea și retrăind acea situație absurdă...scena
reîncepe...filmul repornește...
Mergem repede prin coridorul pătrat...aud un puternic zgomot
metalic...poarta imensă a bazei se închide în spatele nostru...Rotesc targa și merg
repede spre lift...Pe partea dreaptă se deschide o ușă glisantă...camera este plină cu
oameni care lucrează, aceștia nici nu ne privesc...este teribil...lor nu le pasă, nu
bagă de seamă, nu dau doi bani...aș vrea să le spun să facă ceva, dar nu fac
nimic...niciodată...ei nu fac niciodată nimic...vocea reîncepe...
"Unde te duc?"
………….......
"Unde sunteți?"
"Nicăieri...în nicio parte...suntem nemișcați în lift..."
Mintea mea refuză să lase imaginea să continue unde eu am geaca albastră și
pantalonii albi, de velur...aceeași zi în care am încercat să mă sinucid.
Vocea mă întreabă de mai multe ori unde suntem și tot de atâtea ori
răspunsul este același...
"Nu se mișcă nimic...suntem nemișcați în lift."
Dar dintr-o dată totul începe să se miște...

Brancarda a fost predată cuiva, pentru că în exteriorul liftului nu mai sunt

nici militarii...se vede doar targa...cu brațul meu stâng care se leagănă și imediat
după aceea se vede a doua imagine...el...cel rău, cu fața de șarpe și cu picioarele și
coada de dinozaur. El trage targa...pare a fi singur...dar eu nu mă văd - văd doar că
trage ceva și știu că este targa...dar eu nu mă văd și mă gândesc că nu este aceeași
zi ca înainte...

323
 "Unde te duce?"
"Nu știu..."
"Mi-l poți descrie?"
"Este...este...este urât...îmi inspiră frică..."
"Descrie-l...îl vezi bine?"
"...nu...da...are coadă...și...și pare o șopârlă...un crocodil...este înalt... "
"Acum unde ești?"
"Pe targă...în camera rotundă..."
"Ești îmbrăcată?"
"...da..."
"Cine este cu tine în cameră?"
"...cei micuți...și el..."
"Ce fac?"
"...nimic...nimic...se pregătesc..."
"Unde ești?"
"...pe pătuțul din oțel..."
"Cum ești îmbrăcată?"
"...sunt dezbrăcată..."
"Și ei ce fac?"
"Nimic...sunt tuburile."
"Ce fac?"
"Îmi bagă un tub... în gură...se mișcă ...folosesc tuburile..."
"Unde bagă tuburile?"
"...nu știu...nu știu...în gură..."
"Și apoi?...privește bine..."
Eu priveam ...și am văzut că îmi băgau tuburi în fiecare parte a corpului...dar
să spun asta era dificil...mă durea...
"Acum ce fac?"
"Mă duc în altă cameră...trecem prin perete..."
"Cine este?"
"Cel blond...și șarpele"
"Tu unde ești?"
"...într-un...într-un cilindru..."
"Cum este acest cilindru?"
"...transparent"
"Tu unde ești?"
"acolo, în interiorul lui"
"De unde filmezi scena?"
"De sus."
"Acum ce fac?"
324
 "Sunt îngrijorați...supărați...discută..."
"De ce?"
"...nu știu...privesc cilindrul..."
"Ce este în interior?"
"...eu...eu...sunt eu...sunt eu..."
"Cum este cilindrul? Orizontal?"
"...nu..."
"Cum este?"
"...vertical..."
"Și atunci în cel orizontal cine este?"
"...eu...dorm..."
Este teribil să vezi această scenă...E ca și când am trăit-o deja de foarte
multe ori...simt cum disperarea mea crește...frica...dar nu pot face nimic...nici
măcar să plâng, să urlu, să disper sau să-mi exprim frica nu pot
...nimic...nimic...este teribil...absurd...nebunesc de real...
Vocea mă obligă să reiau filmarea, dar este dificil să vorbesc când eu sunt
pradă disperării și durerii...
"Ce fac?"
"...sunt furioși..."
"De ce?"
"Pentru că nu funcționează...spun că nu funcționează..."
"Ce?"
"...eu...cu mine...cu mine nu funcționează...NU FUNCȚIONEAZĂ, NU
FUNCȚIONEAZĂ, DAR NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ ASTA..."
……………………………………………… (liniște)

"Ce spun?"
"Că nu este posibil..."
"Cine este acolo?"
"Șarpele și blondul...șarpele este mai îngrijorat și mai enervat ..."
"Mi-l poți descrie pe blond? Cum este?"
Încerc să-l privesc, dar este foarte dificil...îl văd prin acel lichid de culoare
verde...luminos...în care sunt introdusă în cilindrul vertical...sau poate că este
lumina verde...este dificil să văd bine, dar ...este..
"...este înalt....foarte înalt...blond..."
"Cum are fața?"
"Neagră...neagră"
"Ochii?"
"Nu îi văd bine...nu îi văd..."
"Și mâinile? Vezi mâinile?"
325
 "...da..."
Capul meu se mișcă pentru a permite ochilor să le observe...
"...da..."
"Câte degete are?"
"...cinci...mi se pare că cinci"
"Unde ești acum?"
"În cilindrul orizontal..."
"Cine te-a băgat acolo?"
"...?...nu știu...nu i-am văzut..."
"Acum ce fac?"
"Spun că încearcă din nou..."
"Unde sunteți? Ce vezi?"
"Este un alt cilindru mare..."
"Tu ești în el?"
"Nu...șarpele..."
"Tu unde ești?"
"...în cel orizontal...sunt trează..."
"Ce spun? Ce fac acum?"
"...reîncearcă... spun... spun că nu funcționează... DAR ORICUM NU
FINCȚIONEAZĂ...AJUNGE, AJUNGE... AJUNGE! NU FUNCȚIONEAZĂ.
IATĂ: NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ, DAR ORICUM NU FUNCȚIONEAZĂ..."
Disperarea mea este foarte mare, la fel ca durerea și oboseala. Sunt obosită,
mă simt obosită.
"Ce nu funcționează?"
"...CU MINE...CU MINE NU MAI FUNCȚIONEAZĂ...NU MAI
FUNCȚIONEAZĂ; TREBUIE SĂ MĂ LASE ÎN PACE... AJUNGE, AJUNGE!...
SUNT OBOSITĂ...SUNT OBOSITĂ...AJUNGE, AJUNGE! NU MAI SUPORT!
SUNT OBOSITĂ!"
Plânsul și disperarea mă asaltează, eu știu ce fac ei și asta mă distruge.
"AJUNGE! AJUNGE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE..."
"Bravo!...ai făcut o treabă foarte bună...ai fost curajoasă - nu mai
funcționează...acum te vor lăsa în pace, vei vedea..."
"LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE!"
"Liniștește-te; acum te vor scoate din acea cameră...vei vedea...nu
funcționează...ai câștigat...liniștește-te..."
"...AJUNGE, AJUNGE...AJUNGE... SUNT OBOSITĂ, OBOSITĂ...SUNT
OBOSITĂ..."
"...Privește, vezi că te scot de acolo?"
"...da...Este adevărat...se dau bătuți...de această dată...dar nu renunță de
tot...DAR AU SPUS CĂ ORICUM VOR MAI ÎNCERCA...AJUNGE, TREBUIE
326
SĂ MĂ LASE ÎN PACE ACUM. AJUNGE! ACUM AJUNGE! SUNT OBOSITĂ.
OBOSITĂ..."
"CALMEAZĂ-TE...PRIVEȘTE...ACUM TE SCOT DE ACOLO, TE VOR
SCOATE DIN CAMERA ACEEA... AU ÎNȚELES... TE VOR DUCE ACASĂ...
PRIVEȘTE..."
Într-adevăr, vocea are dreptate. Cineva mă așează pe targă...sunt pe targă...și
cei Gri mă așează iar în pat...în patul meu de plecare... sunt obosită și am ochii
închiși...o pijama...cu pătrățele...cea albastru cu alb...sunt pe-o parte, în
pat...întoarsă spre fereastră...cu picioarele strânse...și dorm...
Îi văd cum pleacă...pe cei Gri...blondul...prin perete...iar eu dorm, dar sunt
obosită, oboistă pentru că am fost luată și dorm și poate că mâine nu-mi voi aminti
nimic, dar durerea, disperarea, coșmarul și restul vor ieși într-o zi la suprafață sub
formă de furie sau plâns sau tristețe ori durere...și eu nu știam de ce eram mereu
tristă, nu știam de ce plângeam, dar acum știu că toate acele lacrimi erau cele pe
care acolo nu le puteam plânge, cuvintele pe care le urlu în momentele mele de
depresie (ajunge, ajunge, ajunge, sunt obosită, obosită) și pe care le repet timp de
ore la rând, sunt cele pe care doream să le urlu, dar nu puteam.
Și acea furie... acea furie datorată impotenței, incorectitudinii, apoi
explodează tot împotriva mea, pentru că nu știu să ascult mesajele
Inconștientului...nu știu să le descifrez...
Și iată ce este acea solitudine care se înalță, se înalță, până ajunge la
gură...profundă, astfel încât o simt până în măduva oaselor...și să o simt cum îmi
inundă inima...puternic...o solitudine puternică care vine de acolo...
Cât aș fi vrut ca cineva să mă îmbrățișeze în acele momente, să mă strângă
puternic...suntem singuri acolo...singuri...suntem singuri...într-un fel devastator...o
solitudine care te face mori...și nimeni nu-și dă seama...nimeni nu te poate ajuta, cu
atât mai mult să te salveze...nici măcar tu... suntem singuri...acolo suntem
singuri...este teribil...
Câteva zile după...ora 11.45.
Plâng de două zile. Totul mi se pare atât de proaspăt...îmi face rău...foarte
rău...și mă gândesc la cât de frumos este să fii îmbrățișat...în tăcere...
Cât poate transmite o îmbrățișare umană?
Ce valoare imensă, mare, și necunoscută poate avea o îmbrățișare?
Când îți dorești atât de mult o îmbrățișare tăcută și lungă, abia atunci îi
înțelegi măreția.
O îmbrățișare umană usucă toate lacrimile, calmează inima speriată, redă
speranța celui care a pierdut-o de atâtea ori, celui care s-a gândit de multe ori că nu
se poate întoarce să revadă ochii fetiței sale.
O puternică îmbrățișare umană spală toată frica, ajută la depășirea disperării
și, prin intermediul iubirii, redă vigoare unui suflet care a fost chinuit pentru prea
327
mult timp, unui corp care a fost încontinuu resuscitat; oferă un mesaj cald și
reconfortant unui spirit mâhnit și minții speriate.
De multe ori am avut nevoie de acel mesaj...în timpul nopții...în acele
momente de solitudine eternă...Momente interminabile în care emoțiile cele mai
înspăimântătoare nu pot fi exprimate în niciun fel...și te sufocă.
Chiar dacă este un simplu gest, uneori neapreciat, este însă un gest care
poate da foarte mult celui care l-a dorit, celui care a înțeles într-un final această
nevoie disperată de căldură umană și această solitudine profundă și insolită.

UNELE NOTE FINALE DESPRE ACEASTĂ BUCATĂ

Aceasta era prima hipnoză pe care o înfrunta răpita, care nu citise nimic din
lucrările mele și nici nu cunoștea site-urile de pe Internet ale Grupului StarGate
Toscana; nu citise nici măcar cărțile despre aceste subiecte.
Este clar că răpita nu-și amintește hipnoza în mod perfect și a descris "la
cald" propriile senzații, fără să fi ascultat înregistrarea ședinței de hipnoză, dar
personajele răpirii sunt aproape toate.
Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în mod real în retrăirea amintirilor pare a fi
încă confuză în mintea sa, care nu-și dă seama că a făcut o conexiune între două
episoade similare, unul care s-a întâmplat exact în ziua când a încercat să se
sinucidă și altul care s-a petrecut cu ceva timp după prima noastră întâlnire și
prima noastră ședință de PNL.

328
 Cele două episoade servesc la reconstituirea cu mai multă exactitate a
situației în care suicidul nu a avut succes. Conexiunile subtile dintre acestea nu este
provocată doar de faptul că cele două experiențe au în comun multe scene și multe
episoade, ci este provocată și de Inconștient, care nu vrea să reevoce tentativa de
suicid. Astfel, răpita își amintește un episod similar, în care culoarea pijamalei, alb
cu albastru, este asemănătoare cu cea pe care o purta în timpul tentativei de suicid,
când niște circumstanțe misterioase au făcut astfel încât ceva să meargă prost.
Analiza unor astfel de circumstanțe, pe care nu le prezint aici din motive de
confidenţialitate, ne face să ne gândim la o intervenție extraterestră salvatoare.
Extratereștrii țin la animalele lor (răpiții), la fel cum noi ținem la cirezile noastre și
nu pot să-și permită luxul să piardă nici măcar un exemplar.
Însă al doilea episod este similar cu primul, dar se desfășoară într-un context
în care lipsesc scenele în care corpul răpitei este "reparat" în mediul extraterestru și
apoi este readus la locul sinuciderii nereușite. Acest episod are legătură cu un
moment care poate fi plasat între prima întâlnire, sau ședința de PNL, și ședința
hipnotică care a avut loc câteva luni după aceea.
În timpul primei ședințe de PNL, de-a lungul câtorva ore de discuții, răpita
devenise conștientă că problemele sale, până atunci inconștiente și neînțelese în
profunzime, nici de psihologie și cu atât mai puțin de psihiatrie, erau în sfârșit
aduse la nivel conștient. Acum ea știa de ce încercase să se sinucidă, știa de ce
vomitase de 34 de ori într-o lună și știa și de ce tindea să-și facă rău în mod fizic -
îi explicasem foarte bine.
De exemplu, senzația de vomitat, care într-o situație de stres este comună
multor răpiți, se datora inspecției orale pe care extratereștrii o efectuează cu
anumite instrumente, printre care și un fel de gastroscop, urmată de introducerea,
tot în cavitatea bucală, a unui fel de terci gelatinos amar și rece, care nu este
altceva decât un dezinfectant anestezic.
Răpitul, sau mai bine spus Inconștientul său, corelează acest episod stresant
și invaziv cu mediul extraterestru. Această ancoră (PNL) adevărată și proprie este
repropusă apoi, la nivel subconștient, de fiecare dată când subiectul se teme că este
posibil să se întâmple ceva extraterestru.
Odată ce i s-a explicat Inconștientului răpitului cum s-au desfășurat cu
adevărat lucrurile, adică Inconștientul său a fost învățat să facă diferența între
stresul real și cel produs de extraterestru, relația nedorită tinde să nu se mai
producă. Această deprogramare (și nu reprogramare), funcționează până în
momentul în care un puternic stimul extraterestru nu se reproduce în spațio-timpul
subiectului. Cu alte cuvinte, până când se întorc extratereștrii - în acel moment
raportul pavlovian dintre stimul și răspuns reîncepe să funcționeze și răpitul
reîncepe, în mod inconștient, să vomite.

329
 Asta este ceea ce se întâmplă efectiv. După prima ședință de PNL am
încercat să reprogramez Sufletul răpitei, făcând-o să înțeleagă că poate rezista
răpirii și că în cazul ei nu ar fi mai funcționat. Femeia, odată întoarsă acasă,
încetase cu totul să mai vomite, aproape că eliminase medicamentele psihotrope,
medicul său afirmând că este un miracol, dar, după un timp, aceasta a fost iar răpită
pentru obișnuitele controale extraterestre.
După două luni tendința de a vomita a reapărut.
Din analiza ședinței de hipnoză se evidențiază imediat că printr-o simpla
deprogramare, pe care eu o efectuasem, obținusem și rezultatul de a o face pe
femeie nepotrivită pentru operațiunile extraterestre. În mod special, Sufletul femeii
nu mai participa la cele două experiențe clasice, de a intra în copia răpitei și în
corpul extraterestrului (amintiți-vă cele patru camere cu cilindre despre care se
vorbește la începutul acestui tratat). Sufletul, reprogramat, nu se mai desprindea de
corp - învățase să se apere și extratereștrii nu înțelegeau ce se întâmplă.
"Nu mai funcționează! Nu mai funcționează! Cu mine nu mai funcționează!
Și ei nu vor să înțeleagă asta." spune femeia în hipnoză, dar la nivel conștient nu
știe ce se întâmplă - nu are cum să știe că în timpul ședinței de PNL eu am
deprogramat-o de răpirea Sufletului.
Răpita vorbește în reconstituirea sa despre camera video care se mișcă, dar
acesta este un concept care se aplică în PNL și nu în hipnoză. Ceea ce se întâmplă
în realitate, în acest caz, la fel ca și în alte cazuri, este faptul că Sufletul știe când
vin extratereștrii și se desprinde voluntar de Corp pentru a nu fi capturat, dar
oricum urmează Corpul din "afară", pentru a nu-l pierde.
Această situație conduce răpitul în timpul hipnozei să își amintească de el ca
fiind fără Corp în timp ce trece dintr-un cilindru în altul sau vede lucrurile de sus.
Asta mi-a permis, cum am mai afirmat deja, să blochez amintirea când Sufletul
este cel care se degenerează pe sine, astfel încât să poată avea control asupra
corpului său și să interfereze activ în hipnoză chiar și cu hipnologul.

A TE SIMȚI ÎN INTERIOR

Unul dintre efectele hipnozei aplicată cercetării sindromului de răpire

extraterestră (SDA) este acela că răpitul spune că suferă o mărire a conștiinței; nu
ceva ce este produs de extratereștrii, ci provine de la eveniment în sine și de la
ședințele hipnotice. Răpitul este pus în situația de a putea dialoga cu propriul
Suflet, și, când iese din hipnoză, dobândește capacitatea și posibilitatea de a
înțelege, pe care înainte nu o avea, chiar Universul în sine părându-i diferit. Începe
să perceapă timpul în mod diferit, ca și când acesta nu ar mai conta atât de mult,
330
devine cu adevărat "buddic" în ceea ce privește modul în care înfruntă viața,
agresivitatea sa devine irelevantă și uimirea pentru înțelegerea lumii se extinde, ca
și când ar fi devenit iar un copil mic. Ce simte un răpit după prima experiență de
hipnoză, în care a retrăit răpirea sa și a fost pus în contact cu propriul Suflet?
Să descoperim asta împreună, citind niște scrisori ale unei răpite:
În ceea ce mă privește, în timpul ultimei săptămâni au fost două nopți în
care am avut niște experiențe ciudate. Deci, nu îmi amintesc ce zi era, dar, ca de
obicei, pe la ora două m-am dus la culcare, am pus celularul într-un loc în care
câinele și pisicile nu pot să ajungă și m-am așezat în pat, cu diferite foi pe care
vroiam să le citesc; am salutat-o pe mama, care nici măcar nu auzise când am
venit acasă, pentru că dormea foarte profund.
Citeam și mă gândeam, nu știu de ce, la momentul când eram mică și când
cineva a intrat în bucătărie, și, în fața frigiderului, mă împușcase între sprâncene
și, în timp ce încercam să-mi amintesc, la un moment dar am văzut în fața mea un
"băiat" care își întindea gâtul și care apoi mă privea și cineva îmi introducea un
fel de pistol, poate că cilindric (dar nu sunt sigură) în nară, apoi trăgea. Părul său
era până la ureche, blond, dar cu niște reflexe roșii-portocalii. Nu l-am privit bine,
pentru că îmi inspira teamă și am lăsat capul în jos, închizând ochii. Dimineață
m-am trezit și mă deranja nara dreaptă; am privit perna și aceasta era murdară de
sânge. Am suflat nasul și din nara dreaptă mi-a curs mult sânge, fără să mai țin
cont că celularul și ceasul era pe jos, iar primul era spart în mii de bucăți,
aflându-se la cinci metri de locul în care le lăsasem. În seara următoare m-am dus
la culcare, dar nu am reușit să dorm - din când în când mi se întâmplă. Nu am
dormit foarte bine, dat am visat ceva foarte clar. Eram în interiorul unei structuri
circulare din metal, foarte mare; era noapte și era foarte cald. La un moment dat
simt că îmi trece ceva deasupra capului și simt că aerul de deasupra mea începe să
vibreze. Simt că chestia asta, pe care nu o privesc, mă atrage spre ea și mă trezesc.
Văd că picioarele mele se ridică din pat, în sensul că am capul și bustul pe pernă
și pe saltea, dar picioarele sunt ridicate și simt iar senzația că devin tot mai grea și
că nu reușesc să țin ochii deschiși. În acel moment eram cu adevărat speriată,
pentru că simțeam că nu pot respira și pentru că simțeam că sunt trasă în sus de
ceva.
Nu-mi amintesc altceva, asta și pentru că atunci când mă gândesc la
picioarele mele ridicate simt o senzație de teroare halucinantă.
Ciao! Îți trimit un desen de-al meu din 1992...tema mea era să desenez
personajele pe care le visezi noaptea. M-am gândit la ziua de vineri...mi-au venit
în minte unele lucruri, dar este unul care chiar nu reușesc să mi-l amintesc...știu
că l-ai întrebat ceva pe Sufletul meu, dar nu-mi amintesc nici ce ai întrebat și nici
ce a răspuns...e ciudat, dar așa este...mi-a venit în minte pentru că noaptea trecută
eram convinsă că M... era cu mine în pat și eram convinsă că vrea să știe ce
331
anume am vorbit noi, iar eu îi povesteam...dar apoi m-a întrebat ce ai întrebat
Sufletul și era interesat mai ales de acel lucru, astfel că în acel moment am deschis
ochii și el nu era...poate că visam, mi-am spus eu, dar am rămas cu acest dubiu...ai
întrebat Sufletul ceva ce eu nu-mi amintesc? Apoi m-am gândit că spre final corpul
meu devenise foarte greu, ca atunci când eram mică, când corpul devenea tot mai
greu, până când nu mai puteam să-l mișc, îmi simțeam mâinile enorme și grele,
apoi, vorbind cu mama mea despre testul de lactație, mi-a spus că și ea a avut
astfel de probleme, producând lapte, cu toate că nu fusese însărcinată...ah...în acel
cilindru era o chestie maronie...un fel de șopârlă nedezvoltată...cam de un
metru...cu o coadă lungă...Sunt încă foarte confuză, dar cred că este un lucru
normal.
Oricum, dacă trebuie să fiu sinceră, în capul meu este un dezastru, se aud
multe voci, printre care este și cea care spune că venind la tine nu-mi voi rezolva
problemele...și mai spune și că, dacă data viitoare nu merg cu ei, mă bate. Și acea
voce, pe care acum chiar nu o mai suport, îmi spune că, dacă o fac pe inteligenta,
îmi omoară câinele...și atunci eu mă duc. Mai este și cea care îmi spune că nu am
nimic de pierdut și că ar fi mai bine să mă duc - situația mea nu poate fi mai rea
de atât (și tu ești singura persoană care mă poate ajuta într-un fel sau altul)...și,
pentru că extraterestrul oricum îmi dă un șut în fund, chiar dacă sunt cuminte, sunt
obraznică și nu mai merg cu ei (să sperăm că vom reuși!)...Cel mai ciudat lucru de
noaptea trecută este că singurul motiv pentru care m-am trezit, după ce am vorbit
mult cu M..., este pentru că acesta insista mult să știe acel lucru...pe care nu
puteam să i-l spun, având în vedere că nici eu nu o știu la nivel conștient...și
oricum zilele astea mă simt ciudat, mă tem că se vor întoarce pentru a termina
ceva ce au lăsat neterminat...simt asta...îmi este foarte frică...nu aș vrea...nici nu
vreau să mă gândesc. [...]
Mă gândeam la un lucru nebunesc: dacă eu simt că sunt eu și tu simți că ești
tot eu, eu și cu tine suntem același lucru? Adică, Eul adevărat este un Eu unic? Să
mă explic mai bine - dacă îndepărtăm toate lucrurile care ne înconjoară și care nu
sunt reale, printre care și cele care ne zboară prin cap, Eul cel mai profund este
la fel pentru toți?
Și mă întrebam: dacă toți cei care au Suflet ar trebui să moară...unde s-ar
duce Sufletul?
Ah, uitam de chestia aia cu oglinda! Dacă te pui în fața oglinzii și te fixezi,
încet, încet, corpul tău dispare și totul începe să devină luminos...începi să vezi
multe puncte luminoase care se extind, iar la final vezi doar o lumină galbenă...nu
mai auzi nici măcar sunetele...apoi, în timp ce te relaxezi, începi să simți o emoție
puternică care pornește de la nivelul stomacului și se extinde peste tot. Se întâmplă
și când fixezi o persoană care se află în fața ta - întâi vezi aura, dar dacă continui
să o fixezi vei vedea că aceasta începe să strălucească...eu fac asta
332
mereu...încearcă și tu...este drăguț...poate că este doar un efect optic, dar te scoate
un pic din probleme...ok...mamă, cât de mult scriu...ce răpită pisăloagă! Ne auzim
în curând!
Cred că noaptea trecută mi-a făcut cineva o vizită.
Dormeam buștean și, la un moment dat, m-am trezit și știam că ei sunt
acolo. Am privit spre ușă și am văzut o umbră de aproximativ doi metri. Camera
era iluminată ca și când lumina ar fi fost aprinsă. Am început să spun că nu voi
merge...m-am și înfuriat foarte mult...dar, ca de obicei, nu îmi amintesc ce s-a
întâmplat după aceea. Îmi amintesc doar că, atunci când m-am trezit, m-am simțit
iar "mizerabilă".
Simțeam o durere la nivelul ovarului drept și am și o tăietură de
aproximativ trei centimetri, dar foarte subțire (dacă rămâne, dar sper să nu, ți-o
voi arăta). Cred că nu am reușit să nu merg. Acum mă simt confuză...sunt într-o
stare de tristețe halucinată și nu am cuvinte. Toată ziua mi-a venit să plâng. Pa!
Seara trecută am vrut să-ți povestesc un vis, dar am uitat. Am visat un făt
gri, de circa 10 cm, cu ochi alungiți și capul ușor alungit în spate. Nu țin minte
foarte bine contextul, dar singurul lucru care mi-a rămas în minte este acest
mititel, care pare a fi aproape ud, și care, din când în când, deschide ușor ochii săi
negri. Alt lucru care mi se întâmplă în ultimul timp este acela că am probleme la
sâni - în mod normal mi se întâmplă doar înainte de ciclu, dar acum este
permanent. Simt furnicături și îi am un pic umflați, uneori chiar mă și dor. Nu am
mai pățit așa ceva niciodată, dar se poate ca asta să nu aibă nicio legătură cu
problema extraterestră. Miercuri fac o ecografie și apoi vedem.
Aseară vorbeai de experiențe OOBE și mi-a venit în minte una pe care mi-o
amintesc foarte bine. Aveam în jur de trei ani și eram în brațe la mama, care mă
legăna pentru a mă adormi, dar ciudat era că vedeam scena din două puncte de
vedere, adică eram acolo, în brațe la mama, cât și în afara corpului, lângă ușa
camerei și gândeam în ambele puncte. Eram conștientă de mine în ambele poziții,
dar era o conștiință de sine diferită, pentru că, dacă în brațele mamei eram
aceeași fetiță, în afară eram eu însămi și atât, privindu-mă din afară. Știu că este
ciudat și nu reușesc să explic bine, dar este aproximativ așa. Nu dădusem
niciodată importanță acestui fapt și pentru că, uneori, toate aceste ți se par niște
lucruri normale și nu-ți dai seama ce s-a întâmplat în realitate.
Ieri seară m-am întâlnit cu A..., care mi-a povestit despre experiențele sale
de trezire a conștiinței...nu știu...fiecare are timpul său sau cel puțin așa cred eu.
Îți povestesc "visul" din noaptea aceasta.
Eram în pat și era în jur de 4 a.m., pentru că m-am uitat la ceas. Am deschis
ochii și peretele din stânga mea (același punct) strălucea. Erau două punctulețe.
dintre care unul azuriu, care pulsau. La un moment dat mă sperii și, în mod ciudat,
încep iar să spun că nu mă duc (de-acum cred că chestia asta pornește în mod
333
automat). Atunci am auzit o voce care spune: "Data trecută nu ai venit, dar de
data asta..." și simt cum începe să mi se rotească capul...totul se învârte și nu mai
înțeleg nimic...încerc să aprind lumina, dar nu reușesc, poate pentru că era
oprită...încerc să fug pe scări pentru a deschide ușa, dar ușa nu se deschide...o
strig pe mama, dar nu răspunde...doarme profund...și capul mi se rotește într-un
mod halucinant. La un moment dat, din senin, se termină, și mă trezesc iar așezată
în pat, în timp ce afară începe să răsară soarele (este aproape ora 6).
La 8.30 merg la serviciu, iar patronul mă întreabă dată mă simt bine, pentru
că arăt un pic amețită...și chiar mă simt așa...mă simt foarte obosită, ca și când nu
am dormit toată noaptea și mă simt ca și când "în interior nu aș fi bine lipită de
corp(?)"...analiza o fac mâine și, dacă reușesc, o fac și pe cea cu lactația (dacă
este o simplă analiză de sânge)...Pe curând!
Deci...azi dimineață m-am dus să fac ecografia și doctorița s-a minunat un
pic, din mai multe motive: nu a reușit să vadă din ecografie ovarul meu stâng. Am
încercat mai mult de jumătate de oră, dar era acolo o bulă de aer care nu se mișca
și care acoperea practic toată zona aceea. A încercat și să o miște cu
aparatul...am mai încercat și după aceea, dar nu am reușit. Din când în când se
vedea câte o bucățică, dar nimic..a spus că nu i s-a mai întâmplat așa ceva
niciodată și că, dacă vreau, pot să revin în altă zi...
În ceea ce privește sânul, trebuie să știi că aveam de câțiva ani acești noduli
care trebuiau ținuți sub control, pentru că eu am un sân fibrochistic ...ei bine...azi
dimineață nu mai aveam niciun nodul și, după ce doctorița a confirmat totul cu
fotografiile de la ecografia precedentă, m-a întrebat dacă suspectam că sunt
gravidă, pentru că sânul meu era dens și la definit cu termenul de "sân de lapte".
Ea spune că de obicei, când este lapte în sân, acel tip de nodul tinde să "topească"
și sânul tinde să devină sens și curat. Îți dai seama ce față am făcut (m-am albit) și
mama mă privea cu un aer suspect.
Dacă tot mă aflam acolo, am verificat și mingiuța pe care o am în urechea
stângă. Într-o noapte, cu 10 ani în urmă, am visat că cineva îmi băga ceva în
ureche și dimineață, atingându-mă, am găsit chestia asta, care din când în când
mă deranjează...este prinsă bine...
În ceea ce privește testul de lactație îmi este greu să merg să-l fac din cauza
programului, dar oricum voi încerca să fac tot posibilul...ah...iar furnicăturile pe
care le simt la sâni ar putea fi cauzate de lapte sau de un dezechilibru hormonal.
Bine, bine, cel puțin sunt unica a cărei limbă se îndoaie, se lipește și
stropește...însă ar trebui să se verifice dacă și cei care nu sunt răpiți pot face asta
(poate că i-am întrebat doar pe cei care nu reușesc să facă asta!).
Astăzi m-a chemat fratele meu și mi-a spus că la Zürich a aterizat un OZN:
asta povestește un cetățean în ziar și se pare că din OZN au coborât extratereștri
și militari...
334
 Pentru moment nu cred că s-au mai întors pentru că, din fericire, nu m-am
mai trezit noaptea...dar, reflectând, mi-am dat seama că, atunci când simțeam că
vin și deschideam ochii, acea parte din mine care dădea alarma nu dădea doi bani
pe extraterestru, făcând un dezastru halucinant. Nu mi se mai întâmplase
niciodată...înțeleg și de ce...însă e ciudat, pentru că înainte, când mă trezeam și
știam că sunt acolo, deveneam terorizată de ideea că sunt acolo, dar în ultimele
două dăți simțeam o furie incredibilă și nu-mi era deloc frică, ci din contră, eram
foarte curajoasă, lucru care noaptea mi se întâmpla foarte rar...și, chiar dacă
atunci când mă trezeam oricum nu mă simțeam bine, deja este ceva...
Ah, și încă ceva - când am visat micuțul făt gri...în realitate erau doi...pe
unul mi-l luau și pe altul, mai mic, mi-l dădeau...și plângeam...plângeam...nu îmi
aminteam foarte bine detaliile, dar seara trecută, la muncă, desenam și mi-a venit
în minte dintr-o dată scena în care cineva, care îl lua de lângă mine, îl ducea pe un
coridor lung, dar imediat era gata un altul, pe care însă nu-l priveam în acel
moment, pentru că eram prea ocupată de ceea ce se întâmpla. Am devenit extrem
de tristă, pentru că știam și simțeam că acela era copilul meu, chiar dacă era
diferit din punct de vedere fizic. În orice caz...cred că am făcut multă gălăgie
pentru că eram foarte nervoasă. Cum să-ți explic? Când am deschis ochii eram
divizată în două, una îmi spunea "Haide, dormi" și alta spunea "Dorm pe naiba!
Le arăt eu acum..." și era o senzație deosebită, pentru că în acel moment nu-mi
păsa deloc de ceea ce spuneau...Este bine, facem progrese. Ne auzim în curând!
...Ah...îmi vine să râd, pentru că, atunci când întreb, răspund mai mulți și
fiecare spune altceva...știu că ar trebui să discern vocile între ele, dar, când cred
că am înțeles, apare alta care mă bagă iar în ceață. Odată, una dintre multele voci
mi-a spus că nu trebuie să-mi fac atâtea griji cu privire la extratereștri, pentru că
îi creasem eu și că, în realitate, nu exista nimeni în afară de mine și că restul erau
doar proiecții pe care le creasem eu și acum nu-mi mai amintesc...Nu mi-a picat
prea bine (le spuneam tuturor "jură-mi că exiști")...apoi, din când în când, îmi vine
în minte, dar mă prefac că nu se întâmplă nimic, pentru că dacă-i dau atenție mă
simt prinsă. Cum reușesc să-și dea seama că ai intervenit tu? Seara apăreau
imediat...
Ah....am uitat să-ți spun că noaptea trecută visam liniștită, dar mă întorc și
văd că în fața mea este cineva. În urechea stângă aud niște sunete de genul
șocurilor electrice...încerc să mă apar cum pot, dar la un moment dat, cel care este
în fața mea îmi trage una în frunte, dar fără să mă atingă. Îmi trage una după
ceafă și una la nivelul toracelui. Mă simt blocată și simt cum cad, deoarece corpul
a devenit foarte greu...e ca și când corpul s-ar fi blocat cu totul...
M-a lovit foarte tare și nu-mi mai amintesc nimic în afară de durere. Apoi
m-am gândit la povestea fascicolului de lumină a Lăcustei și, într-adevăr, când
sunt deasupra corpului și privesc în jos, e ca și când aș rămâne agățată de
335
corp...pentru că îl simt constant și continuu, față de celelalte dăți când ies...pentru
că stau mereu lângă corp (când sunt cu ei), dar nu foarte lipită de el.
Mă întreb dacă este posibil să intri și să ieși în și dintr-un corp diferit de al
meu după cum dorești, adică eu, suflet, pot intra și ieși în corpul tău sau în cel al
altuia, ca apoi să mă întorc în al meu?
Trebuie să spun asta cuiva: știi că exact noaptea trecută am visat iar unda?
Nu este prima dată când visez tipul acesta de vis, dar chestia halucinantă este că
venea exact din acele părți și erau foarte mulți morți. Când am văzut asta la știri
am rămas șocată, și pentru că nu este prima dată când mi se întâmplă. De
exemplu, și când au picat cele două turnuri am visat asta cu ceva timp
înainte...ploua cu foc din cer...
Noaptea trecută am avut și un vis deosebit: era ca și când toate
componentele din interiorul meu ar fi fost desprinse și discutau între ele despre
problema extraterestră...era impresionant - fiecare spunea altceva și se
înfuriau...ce ciudat. Ne auzim în curând!

Aceste scrisori sunt gândurile unei răpite după o singură ședință de hipnoză.
În ultimii ani am recuperat foarte mult material, astfel încât pot scrie o carte
despre fiecare răpit cu care am avut de-a face, sau să fac un film despre viața lor.
Însă am decis că nu trebuie să speculez treburile altora, dar în această lucrare
este de datoria mea să mă fac înțeles de alte persoane, care nu știu încă că sunt
răpite, dar care în realitate sunt.
Vreau ca viitorii operatori din acest domeniu să înțeleagă care este scenariul
în fața căruia se vor trezi.

ORDINE POSTHIPNOTICE (OPH) ȘI BLOCAJUL PARȚIAL AL

ACȚIUNILOR DE RĂPIRE EXTRATERESTRĂ

Scopul final al acestei lucrări este acela de a oferi indicații specifice despre
cum se poate acționa pentru a opri răpirile extraterestre a răpiților care au simțit
necesitatea de a cere un ajutor specific.
Lectura nu furniza nimic bun cu privire la metodele posibile care pot fi
aplicate acestei probleme, astfel, mi-am inventat singur niște tehnici, pe care le-am
experimentat direct pe răpiții cu care lucram, având grijă să utilizez fiecare tehnică
pe răpiți diferiți, care nu se cunoșteau între ei. Astfel aveam posibilitatea de a nu fi
"descoperit" de extraterestru, care cu siguranță nu ar fi făcut legătura între ceea ce
făceam cu un răpit din Napoli și ceea ce făceam cu unul din Torino.

336
 Am pornit de la studiul unui caz american. Ex-pădurarul Travis Walton, pe
care l-am cunoscut personal, mi-a povestit unele detalii din experiența sa de
șaptesprezece ani, după care a fost făcut și un film, cu titlul "Sclipiri în întuneric".
Walton susține că filmul este adevărat doar pe jumătate, pentru că au fost introduse
în el și multe elemente fantastice. În această lucrare nu este de datoria mea să fac o
retrospectivă asupra cazului Walton; ceea ce mă interesează este descrierea a ceea
ce s-a întâmplat când Walton, care a fost luat de o mașină zburătoare în timp ce
prietenii lui fugeau spre automobil, s-a trezit într-un mediu tehnologic, în care, ca
de obicei, niște extratereștri de tip EBE îl înconjurau în formă de semicerc. El,
semiconștient, a luat ceva în mână, ceva ce semăna cu un scaun, pe care l-a aruncat
înspre grupul de extratereștri. Reacția acestora a fost aproape inexistentă, dar
interesantă. "Extratereștrii parcă se priveau și își comunicau ceva între ei prin
intermediul ochilor"...spune Walton: "...apoi au ieșit din cameră în șir indian, fără
zgomot, și pe mine m-au lăsat acolo singur".
Apoi au venit alți extratereștri, de tip Orange, care au preluat situația. Dacă
este adevărat că EBE sunt roboți biologici, comportamentul lor se putea datora
faptului că nu erau programați pentru un act cum era cel efectuat de Walton.
De altfel, și în reconstituirile hipnotice obținute de mine se părea că aceste
ființe nu erau capabile că înțeleagă anumite "ciudățenii" imprevizibile ale
comportamentului uman.
Cu alte cuvinte, dacă ipoteza mea era corectă, extratereștrii lui Walton ar fi
mers doar să fie reprogramați de stăpânii lor, nefiind capabili să gestioneze foarte
bine situația.
Dacă ar fi fost așa, ar fi fost suficient să se introducă în mintea răpitului un
ordin posthipnotic, care, activat în mod cu totul inconștient în momentul apariției
neașteptate a micuților EBE, l-ar fi făcut pe răpit să efectueze o acțiune ciudată și
neașteptată, pentru care EBE nu ar fi fost pregătiți. Ne-am fi putut aștepta, ca
reacție, la îndepărtarea "momentană" a extratereștrilor. Apoi aceștia, reprogramați,
după câteva zile, s-ar fi întors la sarcina de a își recupera răpitul rebel.

FUNCȚIONAREA UNUI ORDIN POST-HIPNOTIC ÎN AMNEZIE

TOTALĂ

Înainte de a înfrunta unele cazuri practice, trebuie clarificat ce anume se

înțelege prin OPH, cum și de ce funcționează. Când procedura hipnotică a produs o
stare de hipnoză profundă, Subconștientul este absent și Conștientul doarme, deci
se vorbește doar cu Inconștientul. Când se trezește, cel hipnotizat nu-și amintește
nimic din ceea ce s-a spus în această stare.
337
 Asta se întâmplă pentru că atât simțurile (Conștientul), și cu atât mai mult
mediatorul (Subconștientul) nu și-au dat seama de faptul că a avut loc o
conversație, pentru că, în timp ce aceasta se desfășura, aceștia erau absenți, sau mai
bine spus dezactivați. E ca și când ai transfera un fișier de pe un computer pe altul,
trecând, așa cum spun hackerii, prin "backgroundul" rețelei, fără a mai executa
operații "la vedere", sau a spiona computerul altuia prin intermediul unei rețele,
fără a se face văzut - doar cu programe sofisticate s-ar putea "vedea", și cu
dificultate să se blocheze preluarea nedorită de date. Deci, comunicarea non-
verbală apare ca și când nici n-ar fi existat vreodată.
Exact același lucru se întâmplă când, în hipnoză profundă, i se spune
subiectului să nu controleze semnalele provenite din exterior (operațiune
desfășurată de obicei de către Subconștient).
Avantajul de a emite un ordin post-hipnotic în mintea celui hipnotizat, adică
în Inconștientul său, consistă în faptul că Subconștientul și Conștientul nu știu că
acest ordin există, deci, nu merg să caute, nu îl găsesc și nu și-l vor aminti
niciodată, decât atunci când acest lucru va fi scos la iveală prin voința
Inconștientului și va intra în funcțiune automat. Deci, este vorba despre un
metaprogram inconștient, care are calitatea de a nu putea fi citit nici măcar de
MEA, nici de Lux și nici de Șase degete, care nu au acces la Inconștientul uman.
Dacă acei paraziți ar fi avut acces la Inconștientul uman, am fi pierdut lupta
chiar înainte ca acesta să înceapă.
Poate că e mai corect să spunem că aceștia nu merg să privească printre
informațiile Inconștientului pentru că nu există în exteriorul său vreun avertisment
capabil să detecteze că v-a fost introdusă o bombă care va exploda doar în prezența
semnalului programat.
Astfel, am putut utiliza această metaprogramare a Inconștientului, bazându-
mă pe faptul că nimeni nu și-ar fi dat seama de muncă desfășurată, nici măcar
paraziții interni ai răpitului, până la a se verifica într-o situație prevăzută de
extraterestru, dar programată de mine - în acel moment ordinul post-hipnotic s-ar fi
declanșat și nimic nu l-ar fi putut împiedica pe răpit să îndeplinească acțiunea
pentru care a fost programat.
Metaprogramul se află în Inconștient, care este lipsit de simț practic, adică
nu se întreabă dacă trebuie sau nu să execute o acțiune, Stimulul care declanșează
ordinul post-hipnotic fiind astfel independent de voința conștientă, dar fiind
controlat de voința inconștientă, cu care ne-am înțeles în faza de hipnoză profundă.
Răspunsul la stimul este de tip automat, la fel ca atunci când conducem
automobilul și un pieton traversează distrat strada - noi, la fel de distrați, frânăm,
pentru că acest gest este deja imprimat în profunzimea Inconștientului nostru. În
hipnoză profundă i-am spus răpitului să urmeze următorul ordin, pe care însă l-ar fi

338
uitat imediat după aceea și de care și-ar fi amintit doar în momentul în care ar fi
trebuit să-l urmeze:
"Când ei se vor întoarce, tu vei merge cu ei! Dar vei merge doar dacă ei îți
vor spune de ce te iau. Cu cât ei nu îți răspund, cu atât mai mult tu nu vei merge cu
ei, cu cât ei vor insista, cu atât mai mult tu vei repeta că vrei să știi de ce te iau și
doar dacă îți spun vei merge cu ei, altfel tu vei rămâne unde ești."
Să analizăm în profunzime acest tip de ordin. Răpitul nu este constrâns să se
elibereze de extraterestru - procedând astfel s-ar crea o dicotomie schizoidă în
creierul său, pentru că, în momentul executării ordinului post-hipnotic, el, pe de o
parte ar simți impulsul de a asculta ordinul și pe de alta ar avea impulsul de a-l
asculta pe extraterestru. Cu siguranță acest lucru nu ar fi foarte fericit și el ar suferi
de această traumă pentru o bună perioadă în viața conștientă de toate zilele. Pe de
altă parte, extraterestrul ar putea fi mai puternic decât ordinul hipnotic și ar putea
să-l domine, impunându-și voința, printr-un mod încă necunoscut, dar cu siguranță
previzibil, cel puțin pe hârtie. Dând ordinul post-hipnotic în modul descris mai sus,
într-o oarecare măsură, extraterestrul nu luptă împotriva hipnologului, ci împotriva
sa - cu cât insistă că vrea să-l ia pe răpit, cu atât mai mult întărește ordinul post-
hipnotic, într-un loop fără posibilitate de scăpare.
Am trimis răpitul acasă și el mi-a telefonat după câteva luni, spunându-mi că
i s-a întâmplat ceva ciudat. Bineînțeles, el nu știa în mod conștient despre existența
ordinului post-hipnotic și mi-a spus prin telefon că extratereștrii se întorseseră, dar
se întâmplase ceva diferit față de obicei. În primul rând, el s-a trezit pentru prima
dată din somn și i-a văzut bine la față pentru prima dată, în timp ce aceștia intrau
prin peretele iluminat, și apoi le-a spus următoarea frază:
"Eu nu merg cu voi..." (?)
Amintirile sale erau confuze și, într-o ședință următoare de hipnoză, l-am
făcut să retrăiască ceea ce se întâmplase în realitate, eveniment care el nu și-l
amintea cu totul în mod conștient.
Iată extrasul ședinței de hipnoză:
- Tu unde ești?
- Sunt în camera mea și sunt treaz; stau pe pat.
- Este cineva cu tine?
- Da, este blondul (Orange - n.a.).
- De unde a venit?
- Din perete, ca de obicei. Peretele se iluminează și el trece prin el.
- Și acum ce se întâmplă?
- Îmi spune să merg cu el.
- Și tu ce îi spui?
- Că nu...că nu merg dacă el nu-mi spune de ce trebuie să merg cu el.
- Și el ce îți spune?
339
 - Că trebuie să merg cu el, pentru că eu sunt al lui.
- Și tu ce îi răspunzi?
- Că nu trebuie să merg cu el, pentru că el nu-mi spune de ce trebuie să
merg cu el.
- Și acum ce se întâmplă?
- El vine în fața mea și îmi pune mâna pe cap; are degetele atât de lungi că
acestea îmi ajung până la ceafă.
- Și tu unde ești?
- Tot așezat pe patul meu. Vrea să merg cu el.
- Și tu te duci?
- Nu.
- Și acum se întâmplă?
- El este foarte, foarte supărat.
- S-a supărat pe tine?
- Nu.
- Atunci pe cine?
- Pe tine (aici se referă la autorul acestui tratat - n.a.)
- Și acum ce se întâmplă?
- El e supărat, se întoarce și intră în perete.
- Și îți spune ceva?
- Da, se întoarce, pe jumătate în perete și pe jumătate în afară...se întoarce
și îmi spune...
- Ce îți spune?
- Data viitoare...data viitoare îți vom spune ceva...dar nu tot...totul nu este
posibil - voi nu trebuie să știți.
- Și apoi ce se întâmplă?
- Îmi spune să privesc Taurul - în Taur veți găsi răspunsurile.
- Și ce înseamnă asta?
- Nu știu. El spune să privim Taurul...și apoi pleacă...dar se va întoarce.

Iată cum se desfășuraseră cu adevărat lucrurile - reușisem, pentru prima dată

în lume, să blochez o răpire extraterestră! Puteam să strig "Victorie!"? Bineînțeles
că nu!
În răpirea următoare, subiectul a fost luat într-un mod complet diferit, este
reprogramat în fața unui ecran, pe care vedea date și numere într-o limbă
extraterestră, și, la sfârșitul reprogramării, o Ființă Luminoasă a intrat în corpul
răpitului, provocându-i o traumă emotivă foarte puternică.
Era evident că controlul asupra lui era întărit de Lux, care de atunci înainte
ar fi parazitat într-un mod mult mai tenace.

340
 Dar metoda dăduse rezultatele sale, chiar dacă numai în mod temporal - era
vorba de a utiliza mai bine regulile pe OPH și de a dezvolta noi strategii. Dar astfel
de strategii trebuiau experimentate - nu puteam să ne așteptăm că vine Zâna Bună,
care, pe de altă parte, din poziția sa de psihiatru infantil (sau psihiatru copilăros),
cu bagheta sa magică, ar fi comunicat că, până la urmă, extratereștrii sunt buni, țin
foarte mult la noi și noi suntem cei care nu-i înțelegem.
Am pregătit un ordin post-hipnotic de tipul:
"Când ei vor veni, tu nu vei mai merge cu ei. Poți decide dacă vrei să nu mai
mergi cu ei..."
Și de această dată peretele se iluminează (scena a fost povestită mai sus,
apoi descrisă foarte bine în hipnoză) și răpitul (nu același din cazul precedent -
n.a.) vede că în fața lui vine un Gri, care, în mod telepatic, îi aruncă în cap un
ordin, acela de a merge cu el. El, deja treaz și pregătit, îi răspunde: "Nu, eu cu voi
nu mai vin.". Răpitul, în timp ce descrie această experiență, subliniază că nu fraza
"Eu nu mai vin" l-a impresionat pe Gri, ci mai ales exclamația "Nu!"
Atunci, micul Gri privește în spatele său, dincolo de perete, în direcția
extraterestrului Reptiloid, care este foarte mare. Pentru câteva secunde nu se
întâmplă nimic, apoi micul Gri repetă ordinul, exact ca înainte, dar răpitul răspunde
iarăși cu "Nu!".
Această secvență se repetă de cinci ori iar micul Gri caută reconfortare în
ordinele Reptiloidului, care se află în spatele lui. La finalul secvenței se oprește,
micul Gri intră iar în perete și răpitul, liniștit, adoarme din nou, satisfăcut!
De această dată ceva se schimbase - făcusem cunoscut ordinul post-hipnotic
printr-o filmare a hipnozei, arătându-i răpitului ordinul, deci, el știa că ordinul
prezent în Inconștientul său ar fi acționat în mod automat. Asta demonstrează că
pentru răpit nu este important să știe despre ordinul post-hipnotic, ci faptul că
acesta a fost introdus într-o stare de hipnoză profundă, astfel ca el să se activeze în
mod automat (în autorun pentru informaticieni). Cu alte cuvinte, răpitul poate fi
conștient de ordin, dar acesta trebuie să fie în Inconștient, pentru că altfel devine
manipulabil prin tehnologia extraterestră, care acționează cu ușurință asupra
Subconștientului și Conștientului, dar cu siguranță mult mai dificil în casa Super
Eului.
Aceste exemple, împreună cu altele, m-au determinat să mă întreb de ce
extraterestrul nu intervine, printr-o acțiune în forță, asupra răpitului. Cu alte
cuvinte, de ce Reptiloidul nu ia răpitul de păr, luându-l cu forța, poate cu ajutorul
unui truc tehnologic.
Se părea că extraterestrul, indiferent de specie, ar fi avut nevoie de acordul
răpitului. Dar această interpretare, de tipul new-age nu avea chiar nimic real în ea -
realitatea era alta și în niciun caz nu era ceva simplu.

341
 Pentru extraterestru, răpitul era ceva prețios, pentru că acesta are AND-ul
care îi trebuie, sperma și uterul de care are nevoie, sângele de care are nevoie,
Mintea, Sufletul și Spiritul de care are nevoie și un corp pentru paraziții MEA, Lux
și Șase degete - nu își permitea riscul de a-l pierde. În plus, dacă răpitul este luat cu
forța, acesta nu mai este apt pentru a fi supus experimentelor la care trebuie să
participe.
Într-un plan pur fizic, emisia de endorfine produse de enervarea sau de frica
răpitului ar fi atât de ridicată, încât l-ar face pe acesta foarte neliniștit și inutilizabil
pentru scopurile extraterestre, cum ar fi prelevarea de sânge sau altele.
În plan metafizic, Sufletul, Spiritul și Mintea ar vibra cu valori de frecvență
alterată și probabil că nu ar mai fi posibil să se încerce desprinderea lor pentru
experimentele pe care le-am văzut înainte.
În realitate, răpitul este luat mereu, sau apropare mereu, într-o stare de
dormitare, fie cauzată de somn, fie indusă înainte de răpire, cu aparate care produc
câmpuri magnetice cu efecte asupra scoarței cerebrale. Trebuie să ne amintim că
adesea răpitul nu dă dovadă de patos în timpul răpirii. Este îngrijorat, dar în același
timp nu este, decât dacă ceva nu merge bine în procedura de răpire.
Acest aspect trebuie relaționat cu faptul că extraterestrul dorește
neutralizarea aspectului emotiv al răpitului.
Atunci strategia se putea schimba și, un banal OPH putea deveni o
programare neurolingvistică la nivelul Sufletului.
Puteam să fiu sigur de faptul că răpitului nu i se putea întâmpla nimic grav,
pentru că extraterestrul nu-și putea permite luxul să-și distrugă animalele din ferma
sa, pentru că acestea erau indispensabile.
Dar în spatele acestor observații era aprecierea că un act de voință fermă din
partea răpitului clătina un echilibru intern și/sau extern corpului uman și răpitul nu
mai putea fi manipulat de forțele extraterestre.
Exact asta am încercat să obțin.

342
 PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ A SUFLETULUI (PNLS)

Se poate reprograma un Suflet? PNL-ul nu a ajuns niciodată la această

frontieră și scriind anumite lucruri îmi voi face dușmani în acest domeniu.
După părerea mea, realitatea virtuală și cea reală se bazează pe patru axe
coordonate și din asta se deduce că Sufletul este în proporție de două treimi virtual
și o treime real. Cu alte cuvinte, două aspecte ale manifestării lui, Spațiul și
Energia ar fi realități virtuale, pe când Conștiința ar fi total reală și imuabilă, ca
emanație a Creatorului original.
În termeni PNL asta înseamnă că ar fi imposibil să alterezi realitatea cu o
reprogramare neurolingvistică, pentru că în acest caz nu ar exista Hartă, ci doar
Teritoriu. Însă, s-ar putea modifica Harta, adică partea virtuală, adică Spațiul și
Energia Sufletului, sau mai bine spus să îl îmbogățim pe acesta cu datele pe care
nu ar putea să le obțină pe cont propriu, făcându-l să citească în mod diferit Harta.
Amintesc aici că "Harta modificabilă" este un concept vechi al Programării
Neurolingvistice clasice, pe când pentru mine Harta nu poate fi modificată, ci doar
interpretată în mod diferit, în funcție de informațiile disponibile.
Deci, în principiu, s-ar putea reprograma un Suflet în ceea ce privește
conceptele sale de Spațiu și Energie, mai ales comunicându-i informațiile
temporale, pe care el nu le cunoaște datorită naturii sale imortale și atemporale.
Când Sufletul este în conexiune cu Corpul și cu restul, nu știe că este Suflet,
vede Universul în trei pătrimi virtuale și tinde să nu-și dea seama de partea reală; în
schimb, când Sufletul este deconectat de restul, vede Universul în mod și mai
incomplet, dând mai multă valoare realității decât virtualității în care în acest caz
este scufundat în proporție de două treimi (două axe virtuale - Spațiu și Energie - și
una reală - Conștiința; două treimi este un număr mai mic decât trei pătrimi - n.a.)
În sinteză, Sufletul nu are probleme de Timp și nu are idee de parametrii pe
care ar putea să-i modifice în Universul nostru, pentru că trăiește static în Timp,
astfel că nu-și face prea multe griji din cauza extratereștrilor, neconsiderându-i o
problemă pentru viitor, având în vedere că nu știe ce este viitorul.
Dialogurile cu Sufletul răpiților tindeau să confirme acest punct de vedere:
eram în fața unui Suflet care nu intervenea din simplul motiv că avea o viziune
asupra Hărții absolut incompletă.
În baza noilor concepte PNL exprimate anterior și a teoriei virtualității
enunțată și prin intermediul lucrărilor Super Spinului, puteam să mă gândesc că pot
reuși să modific citirea Hărții de către Suflet furnizându-i acestuia din urmă datele
pe care nu putea să le citească pe axa Timpului.
Doar după aceea aș fi verificat intenția Sufletului de a se elibera sau nu de
extratereștri, dar cel puțin trebuia să încerc.
343
 Reprogramarea Sufletului se efectua în hipnoză profundă, când Inconștientul
este în relație doar cu Sufletul, care este desprins de restul. În acest context,
utilizând un limbaj arhetipic, se putea încerca susținerea unui dialog cu Sufletul,
informându-l pe acesta despre situație.
La finalul reprogramării, Sufletului i s-ar fi indus să se reunească cu Corpul
și restul răpitului, pentru a asista apoi la evenimentele următoarei răpiri.

CUM CITEȘTE SUFLETUL DATELE UNIVERSULUI:

Probabilitatea citirii viitorului și posibilitatea de a-i modifica parametri

Înainte de a vorbi despre metodele de reprogramare este bine să subliniem

încă o dată că Sufletul nu are axa Timpului și deci nu poate citi "secvențial" datele
Universului. Citirea secvențială implică variația progresivă a caracteristicilor
spațiale și asta provoacă crearea automată a Timpului. De fapt, variația Spațiului
creează Timpul, așa cum variația câmpului electric creează câmpul magnetic.
Cu alte cuvinte, Sufletul poate ști totul, indiferent de Spațio-Timp, dar în
mod cuantificat. Acest concept trebuie aprofundat, pentru că este baza posibilității
de a reprograma Sufletul.
Să admitem că datele din tot Universul sunt conținute pe o foaie de hârtie, o
pagină reprezentând Timpul și cealaltă Spațiul.
Sufletul vede și recunoaște, una câte una, literele unice, adică pozițiile,
cărora le examinează toate caracteristicele spațio-temporale dar, neavând Timpul,
îi scapă secvența temporală a conceptelor exprimate, sau mai bine zis sensul
frazelor conținute în pagină. Pentru acesta nu sunt date de citit într-un continuum
spațio-temporal, ci doar insule izolate de date - Universul de citit este cuantificat
atât în Spațiu, cât și în Timp.
Sufletul este constrâns să citească un eveniment pe rând și poate citit tot, dar
are ideile clare doar în legătură cu insula de date pe care o citește. Cu alte cuvinte,
Sufletul poate citit orice punct spațio-temporal, putând avea toate informațiile pe
care le dorește despre Universul nostru, dar poate face asta doar cu câte un
eveniment pe rând.
De exemplu, unele Suflete nici măcar nu știu despre existența extratereștrilor
- au niște amintiri ciudate și vagi, dar nimic clar.
Reprogramatorul îi atrage Sufletului atenția asupra unui detaliu și Sufletul
citește și înțelege - după va ști că extratereștrii îi fac unele lucruri și va ști și de ce,
pentru că altfel nu ar fi știut niciodată.
344
 În aceste condiții, un Suflet vede că corpul său este Parazitat, dar nu
intenționează să facă nimic, pentru că el crede, în mod eronat, că fiind imortal
extratereștrii nu pot să-i facă nimic. Prin asta comite o eroare gravă, pentru că se
bazează doar pe datele pe care le-a citit în existența sa și nu pe toate datele
importante care trebuie citite. Astfel, este de datoria reprogramatorului să-i facă
cunoscute Sufletului unele aspecte ale existenței, pe care Sufletul nu le poate
cunoaște, doar pentru că nu a citit acel punct din spațio-timp pe care i se propune
să-l citească. Aceasta este adevărata reprogramare a Sufletului.
Trebuie să știți că nu există un viitor cert.
Însă, s-ar părea, conform a ceea ce s-a afirmat mai sus, că viitorul cert poate
fi citit fără probleme de orice Suflet (care nu are axa Timpului), deoarece pentru
acesta totul se petrece într-un singur și unic eveniment. Evenimentele nu se petrec -
există și cu asta basta, toate împreună. Omul, așa cum este el făcut, citește însă
Spațiul în Timp și i se pare că faptele se petrec unul înainte și altul după aceea, dar
în realitate există toate împreună.
Dacă lucrurile ar sta așa cum s-a afirmat deasupra, nu ar exista liberul
arbitru, însă Sufletul poate citi viitorul, dar citirea sa asupra viitorului este
condiționată de faptul că are loc când Timpul este oprit. Cu alte cuvinte, lucrurile
s-ar petrece exact cum le citește Sufletul dacă, după lectura sa de date, mi s-ar mai
mișca nimic. Însă în realitate, și cu o secundă după citirea viitorului de către Suflet,
ceva poate varia și viitorul va fi oarecum modificat. "Foaia de hârtie" de pe care
citește Sufletul are o axă care corespunde legilor Spațiului și alta care corespunde
Timpului - totul ar fi clar pentru Suflet dacă, odată examinat ceea ce este prezent
pe foaie, nimic nu ar mai varia. Dar spațio-timpul este ca suprafața mării, într-o
mișcare continuă, chiar și în sus și în jos (adică și pe axa Energiei, unind viziunea
cuantică a spațio-timpului și viziunea ondulatorie a Universului).
Deci, ne aflăm în fața posibilității ca Sufletul să prevadă un viitor, care însă,
nu se va verifica exact ca fiind exact cum a fost prevăzut, din cauza oscilațiilor
domeniului format din Spațiu, Timp și Energie. Un eveniment va certitudinea că se
va întâmpla, ci probabilitatea de a se întâmpla, descrisă de un fel de sferă în
interiorul căreia există o oarecare probabilitate de a găsi punctul pe care Sufletul
încearcă să-l prevadă în domeniul format din Spațiu, Timp și Energie.
Reiese că dacă i se cere Sufletului să vadă ce se va întâmpla în viitor, aceasta
va merge să citească, în baza condițiilor în care se află în momentul citirii,
informația din viitor, ca și când aceasta nu ar mai avea posibilitatea de a fi
modificată, dar dacă Sufletul ar repeta lectura după o secundă, ar citi altă realitate.
Sufletul, care oricum nu a citit nimic în legătură cu propriul viitor, tinde să
spună că extratereștrii nu vor putea face nimic împotriva omului, pentru că el este
sigur de propria imortalitate și nu crede că poate exista o variație capabilă să

345
producă efecte notabile asupra viitorului - pentru el viitorul nu se schimbă și există
multe variante asemănătoare de viitor, clipă de clipă.
Deci, Sufletului trebuie să i se prezinte două aspecte, pe care acesta nu ar ști
să le interpreteze singur. Primul este acela că trebuie să citească în viitor, pentru că
astfel poate înțelege că extratereștrii au o probabilitate de a reuși să blocheze
sufletele locuitorilor acestei planete, închizându-le într-un corp din care sufletele
nu ar mai putea ieși pentru restul existenței lor.
Apoi i se arată Sufletului că, dacă în planul spațio-temporal s-ar produce o
perturbare destul de puternică astfel încât să iasă cu siguranță punctul care
reprezintă viitorul sferei de "probabilitate" atribuită acestuia, cu siguranță s-ar
putea modifica evenimentele viitoare (a se vedea efectul MT, care a fost deja
discutat în precedență).
Și mai trebuie să i se explice Sufletului că orice eveniment care neașteptat,
provenind din exteriorul Universului nostru, s-ar putea comporta ca o piatră
aruncată în apă, producând în marea spațio-timpului o undă de probabilitate
neașteptată, care ar modifica, nu cu puțin și într-un mod imprevizibil din punct de
vedere statistic, viitorul nostru și asta s-ar putea să fie în dezavantajul Sufletului
însuși.
Scopul este de a-i furniza Sufletului elementele pentru a putea decide să
acționeze în funcție de situația sa, devenind conștient că există ceva ce el nu știa,
dar despre care acum a fost informat.
Sufletul este domiciliul actului de voință, pe care acesta poate să-l exprime
prin intermediul arhetipurilor Conștiinței pentru a modifica clipă de clipă viitorul,
recreându-l după bunul plac - asta evidențiază existența liberului arbitru pe care-l
deține omul cu Suflet, el însuți fiind parte din Creator. Evidențierea faptului că
Sufletul oricum poate crea unda care va modifica drastic viitorul ființei umane,
dincolo de posibilitatea probabilă.
Când Sufletul susține că extratereștrii oricum vor pierde partida și că nu este
necesar să intervină, vede viitorul ca și când Timpul ar fi oprit și nimic nu s-ar mai
schimba.
Asta înseamnă doar că în acel moment, lucrurile stând astfel, extratereștrii
vor pierde, dar nu este sigur că situația va rămâne mereu stabilă și că extratereștrii
nu au capacități deosebite, care să le permită să închidă Sufletul într-o închisoare
pentru totdeauna.

346
 În această schemă simplă este reprezentată realitatea virtuală așa cum este
percepută de Suflet. Mingiuța roșie este Sufletul care citește sau percepe
evenimentul, identificat de mingiuța verde. Sufletul încearcă să citească în viitor și
vede evenimentul nu ca un punct, ci ca o sferă de probabilitate, în care, într-un
anumit fel, evenimentul va avea loc cu siguranță. Acest lucru se întâmplă în timpul
primei lecturi a viitorului.
În timpul unei a doua citiri a viitorului, mingiuța roșie (Sufletul) s-a deplasat
de-a lungul Timpului în mod cuantic, așa cum am afirmat în precedență, dar între
timp unele întâmplări au modificat atât poziția evenimentului în viitor, în spațio-
timp (planul albastru), cât și probabilitatea ca acesta să se întâmple. De exemplu,
se mărește incertitudinea și sfera verde, care reprezintă probabilitatea ca
evenimentul examinat să aibă loc, devine mai mare.
În timpul celei de-a treia citiri Sufletul, din noua sa poziție, vede o
probabilitate ca evenimentul să se verifice a fi încă și mai diferit, de exemplu, un
eveniment extern sistemului (Universul nostru) a perturbat planul spațio-temporal.

METODE PENTRU DEGENERA SUFLETUL ÎN HIPNOZĂ PROFUNDĂ

Nu se poate vorbi cu Sufletul dacă nu-l desprindem de restul, dar nu putem

să-l desprindem total, pentru că altfel de desprinde și Mintea și se pierde
posibilitatea de a avea un traducător care să transforme arhetipul în fonem și

347
viceversa, deci, contactul cu Mintea trebuie să rămână activ. Pe de altă parte,
trebuie să se evite manifestarea lui Șase degete, unicul care, după cum s-a văzut,
poate interfera eficient cu Mintea și poate cauza pierderea parțială a controlului
asupra corpului (Corpul răpitului - n.a.), cum a fost raportat în exemplul precedent.
O metodă de a intra în contact cu Sufletul consistă în a-l face pe răpit să
retrăiască răpirea sa - când el povestește că vede totul de sus, i se pun întrebările de
control, la care trebuie să răspundă în următorul fel:
- Cum te numești?
- Noi nu avem nume/ nu am nume/ nu știu.
- Câți ani ai?
- ... (liniște - nu știe răspunsul sau nu înțelege semnificația întrebării)
- Privește-ți corpul. Cum este făcut?
- Nu văd un corp / nu mă văd / nu am corp.
- Cine ești?
- Eu sunt eu/ Eu/ Eu tot/ Eu toți/Eu sunt.
Ultima întrebare este cea mai delicată, pentru că, dacă nu se urmează
procedura rapid sau dacă hipnoza nu este extrem de profundă, interferența lui Șase
degete apare imediat. În momentul în care se pune problema identității, Sufletul se
desprinde și devine Conștient de sine, În acel moment acesta se denumește și ia
formă, pentru că, în mod arhetipic, forța creatoare stă în verb și creația nu este
altceva decât actul de voință al Conștiinței Sufletului.
Dacă procedura a fost efectuată la perfecție, contactul cu Sufletul este
stabilit, Sufletul s-a degenerat parțial și Șase degete nu mai poate face nimic în
interiorul Inconștientului răpitului hipnotizat.
Trebuie făcută precizare cu privire la întrebarea cu privire la Corp - Sufletul
nu percepe Corpul. Însă dacă Sufletul se percepe ca o mică ectoplasmă azurie,
legată uneori de Corpul fizic cu un fel de cordon, nu ne aflăm doar în prezența
Sufletului, ci a triadei Suflet-Spirit-Minte, care nu se desprinde total de Corp, așa
cum se întâmplă în timpul experiențelor în afara corpului (OOBE - Out Of Body
Experiences). Cu privire la acest lucru sunt foarte sigur și dispun de multe
informații, obținute în timpul hipnozelor cu răpiții, care, după cum se știe deja, au
avut cu toții OOBE de-a lungul vieții. Asta rezultă și dintr-o analiză aprofundată a
testului TAV (Testul de autoevaluare prezentat în precedență).
O altă metodă, mult mai sigură, de a intra în contact cu Sufletul este
reprezentată de tehnica albumului cu fotografii. Se merge înapoi în timp, până la
prima senzație, până când răpitul răspunde corect la întrebările de control. De
obicei, în acest mod Șase degete nu își dă seama de ceea ce se întâmplă și când
Sufletul a fost contactat, acesta nu mai este capabil să reia controlul asupra
corpului.

348
 O a treia procedură constă în a coborî foarte jos liftul în timpul inducției
hipnotice, fără a-l mai opri în camera obișnuită, ci făcându-l să meargă înapoi în
Spațiu și Timp, oprindu-se la începutul Timpului. În acel punct pereții liftului
devin transparenți și încercăm să înțelegem ce percepe Sufletul, punând obișnuitele
întrebări de control. Răspunsul este că nu se vede și nu se simte nimic, dar Sinele
este perceput în mod deosebit, total indescriptibil și în rezonanță cu Universul.
Chiar și după hipnoză nu există foneme care să descrie senzația pe care a simțit-o
și arhetipul relativ.
Odată depășit controlul lui Șase degete, acesta poate încerca să reapară, dar
Corpul răpitului îl denunță cu unele accese de tuse sau mâncărimi în gât. Și
prezența micilor gesturi întrerupte la jumătate (cele care sunt definite tehnic ca
fiind "acte lipsă") în timpul acestei faze a hipnozei, denunță tentativa lui Șase
degete de a reintra în joc; la acest nivel profund al hipnozei tentativa de obicei
eșuează.

CUM VORBEȘTE SUFLETUL - TENTATIVE DE INTERPRETARE ȘI DE

COMUNICARE

Sufletul se exprimă prin arhetipuri și nu prin foneme. Sufletul, așa cum

reiese din hipnoză, comunică cu Corpul prin intermediul Minții, care este
traducătorul.
Este clar că traducerea nu poate fi perfectă și uneori avem de-a face cu
incapacitatea Minții de a transforma anumite secvențe de arhetipuri în foneme.
Sufletul folosește numărul minim posibil de arhetipuri, dialogând prin
cuvinte puține. În realitate, Mintea trebuie să traducă în cuvinte arhetipurile care,
oricum prin ele însele sunt un exemplu al sintezei, astfel că discursurile Sufletului,
raportate la foneme, sunt în același timp scurte și concentrate, astfel încât trebuie să
fie studiate cu atenție și trebuie reinterpretate în baza culturii noastre. Pentru a-l
face să înțeleagă pe cititorul care are chef să experimenteze un dialog cu Sufletul
"cum să înțeleagă", iată un exemplu:
- Unde locuiești?
- În acest loc ești, nu locuiești!
Analiza aprofundată a acestei expresii ar necesita mai multe pagini, dar mă
voi limita la conceptele de bază. Sufletul nu poate locui într-un loc, neavând
dimensiunea Timpului, nu dispune de un spațio-timp ca al nostru, unde ne mișcăm
în termeni de lungime, lățime și înălțime. Lipsa axei Timpului determină
imposibilitatea Sufletului de a varia Spațiul în Timp, deci de a "locui" într-un loc
de puncte în care "să se întoarcă". Acesta există într-un Spațiu invariabil din cauza
349
lipsei Timpului - cu alte cuvinte, Spațiul ocupat de Suflet nu variază niciodată și
acesta, când este dezlegat de corp, nu se poate mișca.
Sufletul se poate muta în Universul nostru cuantificând Spațiul și mișcându-
se ca electronul s1 al atomului ideal de hidrogen, care, dacă ar trebui să țină cont
de ecuația lui Shroedinger, pentru a se mișca ar trebui să se arunce încontinuu în
nucleu (fără să intre, pentru că astfel ar depăși viteza luminii și acest lucru este
imposibil - n.a.) și să iasă prin altă parte, fără să parcurgă vreodată o curbă, ci
mereu doar segmente rectiliniare. Sufletul desprins de Corp trebuie să reintre în
Corp când timpul este oprit, să se miște cu acesta și apoi să iasă iarăși când timpul
este oprit, mișcându-se din acest motiv în mod cuantificat.
Ne dăm imediat seama de dificultatea de a înțelege complet expresiile
traduse de Minte sub controlul Sufletului.
Când Sufletul este întrebat "Cine ești?" acesta răspunde, fără ezitare, de
multe ori cu expresia "Eu, toți.". Ce semnificație să-i atribuim acestei expresii?
Trebuie să descifrăm un arhetip clasic, foarte complicat de explicat în cuvinte.
Sufletul declară că este un singur lucru și o face doar prin două cuvinte, fără a
utiliza măcar un verb, care ar fi de prisos. După cum se poate observa, Sufletul nu
are nevoie să utilizeze verbul a fi - ar fi inutil. "EXISTENȚA" este ea însăși și
spune că nu există două suflete, ci un singur Suflet pentru toți. Ca și când ar spune
"Eu sunt toți cei care sunt.". Dar și Dumnezeul din Vechiul testament se exprima
astfel, prin fraza "Eu sunt cel care suntem.", uneori tradusă incorect prin "Eu sunt
cel care sunt.".
Confirmare vine când Sufletul este întrebat "Cum te numești?". Unul dintre
primele răspunsuri pe care le-am privit este acesta: "Noi nu avem nume." . Ce
înseamnă asta? De ce vorbește la plural? Doar pentru că "Eu toți." devine "Noi" -
Sufletul se referă la el însuși aproape mereu utilizând pluralul, care nu se dorește a
fi un plural maiestatis, ci un plural necessitatis. Un alt răspuns tipic la această
întrebare este "Nu știu! Ce vrei să spui?"
Sufletul pur și simplu nu are nevoie să-și atribuie un nume și nu înțelege de
ce Mintea nu este capabilă să traducă corect semnificația de "nume" ]n arhetipurile
corespondente. Asta se întâmplă pentru că Sufletul este unul singur - nu există
două Suflete, deci nu există nicio necesitate să aibă un nume pentru a se deosebi.
Dacă ființele umane sunt două, pentru a-i identifica câte unul pe rând, ar trebui să i
se asocieze fiecăruia o siglă, un număr, un nume, dar nu există această problemă
când ființa este una singură. Afirmația "Noi nu avem nume" este foarte clară,
pentru că Sufletul mai spune și că "Noi suntem totul." și, în afară de "tot" nu
rămâne decât "nimic".
La întrebarea:
- Definește-te. Cum ești făcut?
Răspunsul este adesea asemănător cu acesta:
350
 - Sunt o matrice de puncte de lumină...lumină în lumină, dar nu se vede.
Și în acest caz este vorba de arhetipuri traduse cumva de către Minte.
Semnificația simbolică de "matrice de puncte de lumină" este interesantă, pentru că
dezvăluie capacitatea de a transforma fonemul în simbol (matricea) dar și în icoană
(matricea este interpretată, din punct de vedere geometric, ca un paralelipiped
format din mai multe cuburi identice și bine alineate, în acest caz fiecare cu un
punct luminos în centru).
Dar aceasta este reprezentarea părții care ar reprezenta Sufletul în contextul
realității virtuale. Sufletul este caracterizat de trei axe - Conștiința, Spațiul și
Energia. Dintre acestea trei doar două sunt reprezentabile și descriptibile în
termenii unei imagini - Spațiul și Energia, deci în creierul nostru este indusă
imaginea unei matrice (pozițiile Spațiului), compusă din puncte de lumină (care
indică Energia).
Sufletul își dă seama de faptul că este posibil să nu fi înțeles bine și adaugă
că nu este vorba despre lumină luminoasă, ci despre un concept arhetipic tradus
prin termenul de "lumină", deci, o lumină care "nu se vede"!
Astfel sunt exprimate aceste concepte în hipnoză, de persoane care practic
sunt incapabile să le exprime, din cauza lipsei premiselor de fond. Se întâmplă ca
adesea să avem de-a face cu persoane care au doar studii medii și de la acestea nu
ne-am fi așteptat la răspunsuri cu o astfel de greutate și semnificație.
Pentru a pune întrebări Sufletului trebuie să se utilizeze un limbaj care să
poată fi tradus cu ușurință de către Minte în arhetipuri - subiect, verb, complement
direct și cam atât. În practică trebuie să învățăm să gândim în arhetipuri
primordiale, pentru că aceasta este unica metodă care poate fi abordată pentru a ne
face înțeleși Sufletului și pentru a-l înțelege - dacă vrem să reprogramăm Sufletul
trebuie să mergem la "Școala Sufletului".
Mai merită o clarificare și conceptul de hipnozabilitate, tradus în mod
tradițional prin termenul: "capacitatea unui subiect de a intra în starea de hipnoză".
După cum am mai spus, conceptul trebuie răsturnat - nu există persoană care să nu
poată fi hipnotizată, există doar un hipnolog prost. Cu alte cuvinte, ar fi mai corect
să definim capacitatea de a fi hipnotizat ca măsură a capacității hipnologului de
a-și face treaba, adică de a crea un raport între el și celălalt.
Acum se știe că acest raport este bazat pe patru relații diferite - între
Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul subiectului și cele ale hipnologului.
Această realitate obiectivă ne ajută să înțelegem de ce, pentru a stoarce
informații utile din mințile extraterestre ale răpiților, în timpul răpirilor, militarii
încearcă inutil să utilizeze hipnoza și reprogramarea, folosind metode farmaceutice
care inhibă voința.
Niciun militar fără Suflet, și cu atât mai puțin un extraterestru, și acesta fără
Suflet, nu pot opera o hipnoză adevărată și profundă, pentru că aceștia sunt
351
incapabili să instaureze un raport profund cu subiectul care trebuie hipnotizat - nu
ar putea niciodată și niciodată nu ar funcționa.
Din acest motiv pot scrie acest tratat fără să îmi fac griji că aceste tehnici vor
fi utilizate de militari sau de cei care vor să discrediteze fenomenul de răpiri
extraterestre.
Accesul la informațiile din mediu hipnotic lor le este negat a priori chiar de
natura lor și pentru ei nu va fi niciodată posibil să modifice această stare de lucruri.
Asta îi obligă pe militari să efectueze o hipnoză rudimentară, indusă cu ajutorul
medicamentelor, susținută și amplificată instrumental, conform procedurilor de
natură extraterestră.
Sunt metode care nu pot funcționa niciodată la perfecțiune, pentru că
Inconștientul răpitului refuză să colaboreze, nefiind creată înainte nicio fază de
"Raport pozitiv", ci din contră, subiectul se simțea violat în corpul și mintea sa.
Doar mintea obtuză a militarului poate continua să persevereze într-o
direcție fără nicio posibilitate de reușită, în speranța de a încetini procesul de
mărire a Conștiinței din partea Sufletului, care, pe termen lung nu se va speria nici
de un banal microcip implantat în craniul ființelor umane de către cei care vor să
guverneze.
Cu alte cuvinte, poți vorbi în mod eficient cu Sufletul doar dacă tu însuți ești
Suflet și ești cu totul conștient de asta, pentru că altfel lucrurile se complică mult.
De fapt, pentru mine sunt foarte complicate.
Este demn de subliniat faptul că, după câteva ședințe de hipnoză, susținute
cu scopul de a determina Sufletul să vorbească cu Corpul, în diferiți răpiți tratați de
mine s-au dezvoltat capacități paranormale interesante și înțelegerea intuitivă a
Universului, acestea înainte fiind probabil inactive și latente.
Printre răpiții care urmează aceste terapii hipnotice se verifică adesea un fel
de telepatie, aceștia devenind capabili să comunice între ei cu ușurință,
independent de distanța care îi separă.
Acest lucru este absolut logic dacă se ține cont de faptul că, Sufletul fiind
unul singur, trebuie să existe un fel de legătură între cei care au Suflet; răpiții,
tocmai prin natura lor (altfel nu ar fi luați de extratereștri - n.a.), au întotdeauna
Suflet, fără nicio excepție.

352
 Conștiința se oglindește în crearea Universului

ELIMINAREA TOTALĂ A PROBLEMEI RĂPIRILOR

EXTRATERESTRE

Acum că toate instrumentele pentru a contracara fenomenul răpirilor

extraterestre sunt disponibile, să le verificăm potențialul.

ELIMINAREA LUXULUI

Unul dintre răpiți, în timpul hipnozelor efectuate de-a lungul a doi ani de
muncă, a manifestat de mai multe ori personalitatea Luxului. La început acesta
păcălea interlocutorul dându-se drept Spiritul răpitului (Spiritul este cel care
seamănă cel mai mult cu Luxul), dar apoi a fost identificat, răspunzând în mod
eronat la întrebările de control. Din acel moment, nemaiavând posibilitatea să se
costumeze, a început să răspundă în mod corect, identificându-se ca fiind Ființa de
Lumină. Este vorba despre o ființă extraterestră, fără corp, care seamănă cu un fel
de flacără, având aspectul și dimensiunile unui copil mic, făcut din lumină, dar cu
ochii (sau ceea ce are în loc de ochi) foarte închiși la culoare, aproape negri, la fel
ca și unghiile sale (dacă acestea sunt unghii).

353
 Eu nu am scris niciodată despre un astfel de subiect și nici răpitul hipnotizat
nu mai auzise vorbindu-se nici despre Ființe de Lumină, și nici despre fenomene
conexe. În plus, acesta nu naviga pe Internet, deci nu știa nimic despre new-age și
avea opt clase.
Într-o hipnoză regresivă precedentă el descrisese, prin intermediul memoriei
extraterestre,plasarea Ființei de Lumină în corpul său, în timpul nașterii sale. Într-o
anumită ședință de hipnoză am decis să încerc să expulzez Ființa de Lumină din
răpit. Eliminarea trebuia să fie efectuată în siguranță, iar la acea vreme eu nu știam
încă de prezența lui Șase degete și tipul de parazitare pe care acesta o utiliza - pe
atunci eu încă credeam că Șase degete este un extraterestru în carne și oase, nu un
parazit extradimensional.
Astfel, am hipnotizat răpitul, conducându-l într-o regiune a Inconștientului
în care Luxul nu putea să ne deranjeze și am imprimat un ordin post-hipnotic de
acest fel:
- Sufletul tău, cu care sunt acum în contact, nu agreează prezența Luxului în
acest Corp, deci, Sufletul tău poate și trebuie să elimine Luxul.
- Dar eu nu știu cum să procedez!
- Bineînțeles că știi, Sufletul este atemporal și știe tot.
- Nu, nu știu cum.
- Atunci te ajut eu. Îți spun eu cum să procedezi...trebuie să vibrezi la acea
frecvență, știi tu care...iar în acel moment Ființa Luminoasă trebuie să se
desprindă, pentru că deveniți incompatibili. Tu vei vibra, iar el se va desprinde. La
acea frecvență specială...El nu poate face nimic, dar asta se va întâmpla când ei vor
încerca să te ia. Acest ordin va rămâne în capul tău, iar tu nu ți-l vei aminti. Dar
când "ei" se vor întoarce, tu vei vibra, Sufletul tău va vibra și Ființa de Lumină va
fi expulzată și nu va mai putea să se lipească din nou. Niciodată! Pentru că acum
Sufletul știe asta și nu mai permite acest lucru.
Această inducție hipnotică juca pe doi factori importanți. Aflasem de la alți
răpiți informația că Sufletul se conecta la ADN într-un anumit fel și la mijloc era o
anumită frecvență vibratoare. Această frecvență vibratoare nu era un concept
preluat de la mișcările new-age, ci deriva din frecvența de rotație a axelor
Conștiinței, Spațiului, Timpului și Energiei, caracteristice Teoriei Super Spinului.
Cu alte cuvinte, Ființa Luminoasă, ca orice parazit de acel tip, pentru a se agăța de
Spirit, cum el însuși susținea în anumite hipnoze, trebuia să-și rotească propriile
axe existențiale la aceeași frecvență cu cele ale ființei parazitate. Dacă acesta din
urmă și-ar fi modificat propria frecvență de vibrație, s-ar fi creat o interferență
substractivă care ar fi produs desprinderea Ființei de Luminoase. Nu era nimic
miraculos în asta: într-un anumit sens era ca și acordarea la o frecvență radio, dar
cu diferența că în acest caz trebuiau modificate nu doar frecvența în Spațiu și Timp
(câmpul electromagnetic) dar și pe axa Energiei.
354
 Sufletul știe să execute variațiile necesare, pentru că are o componentă de
Conștiință foarte puternică - Conștiința este reală, nu virtuală, deci poate modifica
virtualitatea Spațiului, Timpului și Energiei.
Răpitul, odată ieșit din hipnoză, nu-și amintea nimic, iar eu l-am trimis
liniștit acasă. După vreo patruzeci de zile mi-a telefonat pentru a-mi spune că i s-a
întâmplat ceva ciudat. Lucra, și deodată ceva s-a desprins din spatele lui, din
coloana vertebrală - părea un fel de flacără luminoasă care dorea neapărat să
rămână lipită de el. Se lipea fizic de coloana vertebrală prin partea din spate, ca și
când ar fi fost un fel de rucsac de lumină, și părea a fi un copil mic și luminos, cu
ochii negri. Apoi răpitul nu-și amintea ce s-a întâmplat, dar insista să-mi spună că
se simțea bine și că în el se schimbase ceva în sens pozitiv.
Eu nu înștiințasem Conștientul răpitului despre ordinul post-hipnotic, dar,
pentru a verifica ce anume s-a întâmplat, l-am invitat să se supună unei alte ședințe
de hipnoză.
Eu nu aveam de unde să știu ce s-a întâmplat și nici măcar nu eram sigur de
succesul proiectului meu, pentru că vicleana Ființă Luminoasă ar fi putut pune în
scenă o păcăleală, cu scopul de a mă face să cred că reușisem să-l elimin. Mi se
părea că Ființa Luminoasă nu era capabilă să pună în acțiune ceva extraordinar de
viclenesc, dar nu era cazul să subestimez această posibilitate. În plus, răpitul nu
respectase ordinul post-hipnotic - îi spusesem să se elibereze de Lux în mediul
extraterestru și nu înainte. Asta din motive de siguranță - ce s-ar fi putut întâmpla
dacă aș fi forțat Luxul să se desprindă în fața mea, în timpul hipnozei? Era mai
bine să nu încerc așa ceva. Dar din ce cauză răpitul nu respectase ordinul post-
hipnotic?
Iată transcrierea hipnozei:
- Unde ești?
- La serviciu.
- Cine este cu tine?
- Patronul, care este dincolo; este tura de noapte și nu ai este nimeni
altcineva.
- Și acum ce se întâmplă?
- Ceva ciudat: simt o vibrație puternică în spate și chestia asta se desprinde.
L-am văzut! Este luminos, este ca un copil mic și luminos.
- Și ce face?
- Nu vrea să se desprindă și sare iarăși pe mine. Dar eu îl desprind iar...iar
el încearcă din nou, dar eu, dacă vreau, pot să-l gonesc.
- Bine, îl gonești...
- Nu!
- De ce nu vrei să-l gonești dacă ești capabil să faci asta? Nu ți se pare o idee
bună?
355
 - Ba da.
- Și atunci?
- Dacă îl desprind acum ar putea intra în altcineva!
Acesta era un detaliu la care nu mă gândisem, dar Sufletul răpitului se pare
că reflectase la acest lucru.
- Și atunci ce se întâmplă?
- Nimic. El intră iarăși. Doar l-am făcut să înțeleagă că, dacă vreau, îl
elimin când am chef.
- Iar acum el știe asta?
- Da, acum știe.
Schimb scena și conduc inducția hipnotică astfel încât să verific dacă între
timp a avut loc o altă operațiune de interferență extraterestră asupra răpitului, o altă
răpire, în cele patruzeci și ceva de zile care trecuseră de la ultima hipnoză. Prin
aceeași procedură, descrisă și precedent, cea a ecranului negru și a imaginii fixe, îi
spun fără grabă:
- Acum îți vei aminti ultima dată când au venit acele ființe...
Răpitul descrie ceva ce înainte nu-și amintea: cu o săptămână înainte să vină
la mine, dar la câteva zile după evenimentul care a avut loc la serviciu și pe care
l-am relatat mai sus, Reptiloizii îl răpiseră iar, în timp ce dormea acasă la el,
ducându-l în camera cilindrelor...
- Și acum ce se întâmplă?
- Vor ca eu să intru în cilindru.
- Cum este făcut acest cilindru?
- Este cel orizontal, din metal, dar eu nu vreau; încep să vibrez puternic,
puternic, și acea chestie luminoasă se desprinde.
- Și Șarpele ce spune?
- Este sceptic - nu înțelege ce se întâmplă.
- Și Ființa Luminoasă?
- Încearcă să intre iarăși în interiorul meu.
- Cum?
- În cilindru. Mă închid în interiorul cilindrului împreună cu el iar ei îl
împing, pentru a-l introduce în interiorul meu; totul vibrează.
- Și reușesc?
- Nu.
- Și acum ce se întâmplă?
- Sunt cu toții foarte supărați și îmi spun că trebuie să fac ceea ce vor ei și
că data viitoare vor încerca din nou, până când voi face ceea vor ei.
Răpitul povestea că s-a întors acasă fără ca Luxul să fi reintrat în el, deci
respectase ordinele post-hipnotice pe care eu le i le dădusem. Răpitul s-a aflat sub

356
observația mea luni de zile, scăpând din acel moment de interferențele din partea
Luxului.
În răpirile succesive se întâmpla ceva și mai ciudat: răpitul reușea să se
trezească înainte de începerea răpirilor și extratereștri, chiar dacă îl duceau în
ambientele lor, nu mai reușeau nici să-l copieze și nici să efectueze pe el vreo
operațiune de desprindere a Sufletului.
În lunile succesive, răpitul nu mai fost răpit de către extratereștri (Orange,
Sauroidul, Insectoidul, Cap în formă de inimă - n.a.).

DAR PROBLEMA NU ERA DELOC REZOLVATĂ - DIN LAC ÎN PUȚ!

Sigur că în spatele acestei povești erau unele aspecte pozitive, dar și altele.
Știam că vibrația funcționează, culesesem și niște date numerice în legătură cu
vibrația, pentru a o putea studia în laborator, puteam să fiu sigur de faptul că Luxul
putea fi eliminat și obținusem confirmarea faptului că Sufletul, solicitat într-un
anumit mod, se rebela față de răpiri, dar rămâneau niște lucruri nerezolvate.
Ce anume producea în Suflet dorința de a se răzvrăti?
De ce nu-și exprimase singur voința de a face asta, înainte de intervenția
mea? În plus, pe atunci nu știam cine era cu adevărat Șase degete și nu credeam că
eliminarea Luxului ar fi oferit mai mult spațiu acestui tip de parazit.
După descoperirea adevăratei identități a lui Șase degete totul s-a schimbat și
procedura de eliminare a Luxului a fost revăzută, dar pe atunci acționam gradual și,
observam că încet, încet, Sufletul devenea conștient de situație, răpitul își dădea
seama tot mai mult de răpire, nu mai colabora cu extratereștri și nu consimțea
desprinderea Sufletului de propriul Corp, făcând imposibilă cedarea energiei
extraterestrului sau efectuarea back-up-ului copiei răpitului - nu mai făcea absolut
nimic.
Dar mai rămânea de rezolvat aspectul mecanic al răpirii extraterestre, adică
răpirea în scopuri reproductive - femeile umane oricum erau răpite, efectuându-se
asupra lor însămânțarea artificială cu ovulul extraterestru. După aproximativ trei
luni, aceste femei, care în această etapă nu mai puteau fi folosite la altceva, erau
supuse la prelevarea ovulului.
Am observat imediat că la răpiții care opuneau rezistență față de
extratereștri, răpirile luau altă formă. Nu mai veneau extratereștrii să-i preleveze, ci
militarii tereștri, care încercau să extragă din mințile lor toate datele de natură
extraterestră conținute de acestea.
Se părea că răpirile militare creșteau în cazul răpiților care fuseseră
abandonați de extratereștri; în aceste cazuri era normal să ne gândim că militarii
357
încercau să intre în posesia unor informații utile pentru scopurile lor, fără să
interfereze cu aliații lor, care sunt mult mai puternici. Cu alte cuvinte, extratereștrii
considerau că răpiții corupți de mine sunt material rezidual, nemaiputând fi
utilizați, dar în hipnoză aceștia își aminteau mai multe episoade în care militarii
făceau tot felul de lucruri, inclusiv torturi corporale. Urmele acestor torturi erau
prezente a doua zi pe corpul răpiților, militarii dispunând fără nicio reținere de
viața acestora.
În concluzie, eliberând răpiții de răpirile extratereștrilor Orange, Cap în
formă de inimă, Insectoizi, Sauroizi de diferite feluri și Lux, i-am lăsat în mâinile
lui Șase degete și a militarilor.
Pentru că informațiile obținute și tehnicile aplicate nu folosiseră la nimic,
începusem să mă gândesc că Sufletele răpiților ar trebui, cumva, să se activeze
împotriva răpirilor și credeam că pot fi reprogramate la nivel de PNL. A
reprograma un Suflet înseamnă doar să i se prezinte acestuia mai multe informații
decât cele pe care le are la dispoziție, pentru a-i permite să înțeleagă ce se
întâmpla. Studiul răspunsurilor pe care Sufletul le oferea în hipnoză furniza un
tablou complet cu privire la natura sa: era vorba despre o entitate buddică, care nu
intervenea și, care, neavând axa Timpului, considera că totul s-ar fi sfârșit la fel,
orice drum ar fi decis Universul să parcurgă. Oricum totul s-ar fi desfășurat după
voința creatorului realității virtuale, adică Voința Conștiinței. Deci, era inutil să se
apere, pentru că nu era cazul, pentru că forțele degenerate din Univers oricum ar fi
pierdut în favoarea omului, care era cel mai bun dintre toți.
Sufletul nu are o mentalitate duală și susține că nu există răi sau buni și că
extratereștrii nu pot face altceva decât să recite rolul pentru care au fost creați.
Deci, totul era prevăzut într-un Univers în care există posibilitatea de a cunoaște
viitorul cu exactitate, dar doar dacă toți stau nemișcați. Dar dacă ansamblul nostru
geometric se mișcă, se alterează încontinuu niște parametri, care, la rândul lor,
alterează viitorul, care se modifică încontinuu, așa cum am văzut mai sus. Cu toate
acestea, Sufletul era sigur că, la final, s-ar fi verificat singura soluție conclusivă și
că parcursul ar fi fost util doar pentru a ajuta Conștiința să se cunoască pe sine.
Dacă lucrurile ar fi stat cu adevărat așa, am fi putut renunța cu ușurință la
tot, pentru că oricum nu ar fi fost nimic de făcut - răpirile ar fi trebuit să fie
acceptate, iar cel care era răpit nu ar fi trebuit nici măcar să se lamenteze.
Astfel că am luat decizia de a modifica ordinea lucrurilor și să reprogramez
Sufletul, mai întâi parțial, apoi total. Vroiam doar să comunic punctul de vedere al
ființelor umane, care au Spațiu, Timp, Energie și Conștiință, adică tot ceea ce se
poate avea. Este cu siguranță un punct de vedere confuz, dar mai puțin parțial decât
cel exprimat de cel care este privat de una dintre axele fundamentale, pe care doar
ce le-am prezentat. Oricum, este un punct de vedere de care trebuie să se țină cont,

358
pentru că este exprimat de creaturi care au ceva de comunicat creatorului lor, din
care ele însele fac parte.
Deci, era vorba de a informa Sufletul și a-l lăsa pe el să decidă ce dorește să
facă cu sine însuși și cu viitorul său - în practică, să-l învăț ce este viitorul.
Procedura pe care am pus-o la punct se inspira din PNL și am numit-o PNLS
(Programarea Neurolingvistică a Sufletului).

DIFERITELE ETAPE ALE PNLS-ULUI

1. Se începe prin a se obține o stare hipnotică profundă - hipnoza cea mai

profundă stare pe care mintea umană o poate proiecta.
2. Se activează conexiunea cu Sufletul prin una dintre metodele pe care
le-am prezentat mai înainte.
3. Se verifică adevărata esență a Sufletului cu întrebările de control, apoi se
măsoară tensiunea corzilor vocale ale răpitului și frecvența de emisie vocală în Hz.
4. Se întreabă Sufletul dacă este de acord cu situația actuală, în care
extratereștrii îi fac omului toate ceste lucruri.
5. Se reprogramează Sufletul, povestindu-i acestuia punctul nostru de vedere
și făcându-l să înțeleagă că extraterestrul urmărește eliminarea continuității
liberului arbitru a Conștiinței în sine.
6. Se verifică dacă Sufletul a înțeles.
7. Se creează o ancoră de tipul alarmă-răpire în interiorul Inconștientului
răpitului.
8. Se verifică intențiile Sufletului pentru viitor.
9. Se finalizează hipnoza și se verifică ca răpitul să fie conștient de ceea ce
s-a spus.
10. Apoi așteptăm să vedem ce se întâmplă.
La întrebarea cu numărul 4, de obicei Sufletul răspunde, așa cum am mai
spus, într-un mod detașat și exact cu acea ocazie reprogramarea trebuie să o ia pe
drumul cel bun, așa cum este prezentat în exemplul de mai jos.
Hipnologul, cu o voce calmă și liniștită îi spune Sufletului:
"Extratereștrii de pe planeta asta îi fac rău corpului care te conține, și, prin
urmare, nici tu nu te poți simți bine. Extratereștrii, sau cel puțin unii dintre ei, au
decis să utilizeze energia ta pentru a-și construi o imortalitate pe care ei nu o au,
după cum bine știi. Proiectul lor este acela de a te lua și a te închide într-o cușcă,
unde te vor utiliza doar ca sursă de energie. Tu nu vei mai putea să mergi nicăieri,
nu vei mai putea face nimic, nu vei mai putea fi ceea ce ești. Ei te vor stinge când
vor avea chef, pentru totdeauna, iar omul nu va mai exista. Singurul motiv pentru
359
care ai fost creat și unica activitate care te interesează pe tine este aceea de a
cunoaște lucrurile din Univers. Ei nu te vor mai lăsa să cunoști nimic. Ei îți vor
nega singurul lucru pe care vrei să-l faci, îți vor nega scopul pentru care exiști.
Asta vor ei să facă. Vrei ca acest lucru să se întâmple?"
Așa se reprogramează Sufletul, în adevăratul sens al cuvântului - primește
noi elemente pentru a înțelege Harta care-i aparține. În acea clipă Sufletul simte
nevoia de a comunica solidaritatea sa și dificultatea pe care o întâmpină în a
elimina diferiții paraziți. Cu alte cuvinte, spune că nu știe cum să facă asta. Înainte
de acel moment Sufletul se exprima total diferit în privința paraziților: susținea că
erau negativi pentru om, dar spunea că nu are ce să facă. Unele Suflete se exprimau
cu un ton aparent compasional față de paraziți: "Dar dacă îi gonesc...ei mor.."
Însă nu este vorba de compasiune: Sufletul nu compătimește pe nimeni! Este
vorba despre un lucru incontestabil, despre o conștiință a Sufletului, deci despre o
tentativă de a lua o decizie. Acum totul se desfășoară în această direcție.
Sufletul, de obicei, nu intervine. Intervine doar dacă i se explică că, dacă nu
intervine, el însăși va fi blocat pentru totdeauna, sclav al extratereștrilor și al
paraziților, demonii din traducerile noastre ezoterice vechi.
Acum trebuie să i se explice Sufletului că nu este adevărat că nu poate să
elimine paraziții dacă vrea. Este adevărat că nu știe cum să facă asta, dar nu este
important să știe - este suficientă voința și Sufletul poate face orice.
Dacă reușește să facă asta o singură dată, va continua să nu știe cum a reușit
să o facă, dar, din discursurile sale se va înțelege că a fost suficient să-și dorească
să facă acel lucru. Sufletul nici măcar nu este capabil să descrie de ce lucrurile au
funcționat în acel mod - singurul aspect care contează este voința de a face acel
lucru și, dacă aceasta este reală, funcționează.
Trebuie să se insiste pe tehnica "vibrației", care este foarte importantă - i se
comunică Sufletului că există o anumită vibrație capabilă să producă desprinderea
paraziților. Fiecare tip de parazit are o vibrație specifică, care este diferită de la o
persoană la alta și de la parazit la parazit - vibrația pentru a elimina Luxul nu este
aceeași cu cea prin care se poate elimina parazitul Șase degete, iar aceste vibrații
sunt foarte diferite. Vibrația poate fi generată și de o mașină care, într-un mediu
acustic, produce un sunet care corespunde unei anumite frecvențe. Informațiile cu
privire la acest lucru sunt încă incomplete și vor fi obiectul unor studii ulterioare.
Aș fi vrut ca în acest tratat să dedic un capitol întreg problemei frecvențelor,
dar nu am avut timp să fac asta, pentru că era urgent și de o importanță
extraordinară, să încep să divulg anumite informații obținute prin cercetările mele,
chiar și dacă acestea nu sunt complete.
I se spune răpitului hipnotizat, conectat la propriul Suflet, că trebuie să
vibreze la frecvența necesară (nu trebuie să i se dea alte indicații - Sufletul știe

360
foarte bine cum se face asta, chiar dacă nu știe că știe asta) și că trebuie să facă asta
când simte că trebuie să o facă, acasă, cu calm, peste ceva timp, când vrea el.
Se clarifică faptul că vibrația va funcționa doar dacă Sufletul va dori cu
adevărat ca aceasta să funcționeze. La ieșirea din starea hipnotică răpitul își va
aminti puțin și confuz ceea ce i s-a spus, fapt care se întâmplă mereu când se
dialoghează cu Sufletul, confirmând faptul că hipnoza a atins profunzimi care nu
au fost atinse niciodată și că Inconștientul profund a fost adevărata scenă a
hipnozei.
Subiectul se întoarce acasă și, la un moment dat, activează "vibrația". Prima
dată nu funcționează aproape niciodată - se pare că Sufletul face atunci o serie de
probe. Din acel moment înainte experiența este cea care face diferența, voința
fiecărui răpit de a se elibera de extraterestru. Cine a decis să se elibereze, se va
elibera; însă cel care este indecis nu face altceva decât să se încurce în continuare
cu extraterestrul, care are timp să se ascundă, folosind alte strategii pentru a
rămâne legat puternic de răpit. Această informație a fost obținută din hipnozele
regresive ulterioare, efectuate pe răpiții la care discursul vibrației nu avusese
succes.

ELIMINAREA LUI ȘASE DEGETE

Dar ce anume se simte în timpul experimentului de desprindere a ultimului

parazit, cel mai tenace dintre toți, adică Șase degete? Am descris deja ce se
întâmpla cu Luxul și nu îmi rămâne decât să reproduc cuvintele unei răpite, care
eliminase deja Luxul cu altă ocazie. Iată cum descrie ea eliminarea lui Șase degete:
"...În seara asta vreau să încerc ceva ca să dezlipesc și acest parazit. Mă așez
liniștită în camera mea, cu picioarele încrucișate. Închid ochii și mă concentrez,
respirând lent și profund.
Încerc să găsesc pacea interioară, calmul, pentru a ieși din agitația din aceste
ultime zile, agitație care știu că nu depinde de mine, ci este indusă de el. Îmi
urmăresc respirația, îmi relaxez complet corpul, intru tot mai mult în profunzime.
Și iată că încep să simt o vibrație care mă străbate, în primă fază mai ușoară, ca un
freamăt, dar apoi din ce în ce mai puternică, un fior care îmi traversează întreg
corpul, și care, dintr-o dată, îmi elimină orice angoasă, orice apăsare.
Rămân așa un pic, fără să-mi schimb poziția, aproape fără să mă mișc, încep
să vorbesc cu Sufletul, pentru că știu că în acest moment mă ascultă, mă poate auzi
și poate înțelege ceea ce îi voi spune.

361
 Vorbesc cu energia, vorbesc cu vibrația, pe care din când în când încă o simt
cum se mișcă, dar mai ales acum, prin cuvinte - este important să emit aceste
sunete și să mi le imprim în Suflet."
"Trebuie să înțelegi că trebuie să facem ceva. A venit momentul să facem
ceva, trebuie să facem ceva. Știu că tu ai vrea doar să te întorci dincolo, că nu te
ocupi cu altceva, dar este dificil să se întâmple asta în situația în care suntem.
Dacă vrei să faci asta, trebuie să acționăm repede. Știu că pentru tine timpul nu
contează, dar trebuie să ții cont că aici este important, și, cu cât câștigăm mai mult
timp, cu atât mai multe lucruri putem să facem, să devenim mai buni și să trecem
dincolo, dar să trecem în mod diferit, cu mai multă cunoaștere. Chiar trebuie să
acționăm...ACUM! "
I-am explicat să trebuia să încercăm să facem ceva împreună în acel
moment, pentru a-l goni pe cel care ne deranja, și că puteam să o facem. I-am
explicat că nu aveam nimic de pierdut și deci merita să încercăm. Să încercăm și să
vedem ce se întâmplă.
Când m-am concentrat, am închis ochii, am respirat un pic și...am început să
simt niște vibrații, sau mai bine spus eu începusem să vibrez. Ceva ce vibra din
interiorul meu. Vibrația dura un pic, apoi vorbeam cu Sufletul, îl încurajam să
continue, că totul era bine și că era brav. Atunci apărea o altă vibrație. Nu știu dacă
am reușit să facem ceva, dar cu siguranță am făcut-o împreună și este frumos să
poți avea această comunicare.
Cred că așa s-a încheiat acea seară și cred că m-a ascultat.
Apoi, vineri seară...
Vineri, 5 octombrie, ora 18.00:
Mă întorc acasă și sunt singură. Simt că el se întoarce, pentru a mă deranja.
Atunci nu pierd timpul. Mă pregătesc din nou, la fel ca ieri, să fac ceva. Așezată cu
picioarele încrucișate mă întorc la partea profundă din mine, concentrându-mă pe
respirație. De această dată îmi este mai simplu și mai rapid. Vibrația apare aproape
imediat. Și apoi...și apoi simt ca și când un întrerupător se aprinde în interiorul meu
și simt cum energia crește, din interior, de jos în sus, ca o coloană, impunătoare și
hotărâtă. Și în timp ce aceasta urcă, e ca și cum eu aș fi în interiorul acestei coloane
care mă înconjoară, dar în același timp e ca și când eu aș fi coloana în interiorul a
ceva diferit. Ești în interior și în exterior în același timp.
Simt că corpul meu e acolo, dar mi se pare că nu mai contează faptul că
acesta are niște limite. Această energie urcă, această coloană merge în sus și pe el îl
simt tremurând și agitându-se, dar sunt liniștită, pentru că știu că nu poate opri ceea
ce se întâmplă.
"Ajunge! Acum trebuie să pleci!"
Și coloana urcă...
"Nu trebuie să ne mai deranjezi!"
362
 Eu vorbesc? Da, dar cu o forță nouă - nu sunt cuvinte care se traduc prin
forță, ci o forță care se traduce prin cuvinte, ca și când ai avea un traducător care
îmi permite în acest moment să exprim în cuvinte ceea ce simt. Simt că închidem o
ușă, suntem împreună, eu și Sufletul - această forță liniștită care locuiește în
interiorul meu.
El știe - percep groaza sa, surpriza. Știe că această ușă va fi imediat închisă,
iar el nu va mai putea trece.
Atunci face o ultimă încercare:
"Dacă vei închide ușa, aceasta va fi închisă și pentru tine. Ce vei face mai
departe?"
Răspunsul a venit imediat:
"Exist dintotdeauna și pentru totdeauna. Nu am limite de spațiu și de timp,
pot fi oriunde, în orice moment. Chiar crezi că o ușă mă poate opri? Această ușă
este pentru tine, nu pentru mine."
Forța continuă să crească:
"Noi nu mai suntem dispuși să acceptăm acest tip de comportament din
partea voastră. A venit timpul să înțelegeți asta. Atâta timp cât intențiile voastre
vor fi acelea de a ne cauza nouă deranj și daune, corpului nostru, nu von fi dispuși
să acceptăm prezența voastră aici."
O liniște imensă se naște din aceste cuvinte. Un calm și o liniște imensă. O
imobilitate pe care doar existența o poate da. O forță care este pace, liniște,
cunoaștere, dar și decizie și putere împreună.
Știu că erau mult mai multe în această forță, dar cuvintele nu le pot exprima.
Concluzia a fost următoarea: "De acum ușa este închisă."
Atunci forța a început să se domolească, coloana să coboare încet, încet,
vibrația să dispară. Totul se termină. Sau poate că începe..."

După această experiență se pare că această răpită nu a mai suferit răpiri

extraterestre care să aibă scopul desprinderii și utilizării Sufletului.
Chiar și după ce fusese dezlipit doar Luxul, unicul lucru pe care reușeau să-l
facă extratereștrii era acela de a utiliza Corpul răpitei pentru introducerea unor
ovule extraterestre, acestea fiind apoi extrase după trei luni de gestație.
Dar, după cum prevăzusem, cel puțin la început, răpirile militare parcă se
intensificau.

363
 SUFLET ȘI ADN

Sunt două aspecte pe care vreau să le prezint.

Primul este cheia pentru a înțelege funcționarea frecvențelor corecte, asupra
cărora încă fac cercetări; încă nu pot să furnizez valorile exacte ale acestor
frecvențe, și, cu siguranță, vor trece ani de zile până le vom cunoaște toate valorile,
însă mecanismul lor de funcționare pare a fi foarte clar.
Sufletul, interogat în legătură cu motivul pentru care alege o persoană și nu
alta, spune că este o problemă de ADN. Acesta chiar spune că interacționează cu
interiorul ADN-ului - unele ADN-uri sunt bune, pe când altele nu, pentru că
frecvența de vibrație a Sufletului nu rezonează cu cea a ADN-ului respectiv. În
acest caz există incompatibilitate între Corp și Suflet. Sufletele se exprimă toate în
același mod. Toate susțin că există o incompatibilitatea genetică cu o mare parte
din rasa umană, care, deci, nu poate avea Suflet; Sufletele se exprimă în mod
diferit, dar, la final, procentul este undeva la 25% de persoane cu Suflet și restul
fără.
Expresiile utilizate pentru a răspunde la întrebare "Câte persoane au
Suflet?", după ce răpitul, în hipnoză, a remarcat singur că nu toate ființele umane
au Suflet, au fost următoarele:
1. Mai puțin de 50%
2. În jur de 30%
3. 20%
4. În jur de 25%
5. Puțini.
6. Foarte puțini.
7. Nu toți.
8. Nu știu cu exactitate, dar puțini.

364
 ADN-ul este o moleculă simplă, formată din trei părți fundamentale:
dezoxiriboză, grupurile fosfat (sub formă de esteri organici) și bazele azotate
(patru în total) care alternează cu frecvențe exacte. Alternarea bazelor azotate
conține informațiile care îi permit ADN-ului să funcționeze și să construiască
lanțurile oportune de aminoacizi, polipeptidele. Spus așa pare simplu, dar
dacă ADN-ul este privit prin ochiul inginerului genetic, se descoperă că există
în structura acelei molecule proprietăți spațiale proprii și interesante. În urma
unor studii efectuate asupra ADN-ul uman se dovedește că nimeni nu a reușit
încă să înțeleagă adevăratul său mod de funcționare. Se știe că aproximativ
10% din acea structură macromoleculară folosește la sinteza polipeptidelor. Și
restul?
Pentru ochiul atent al chimistului structura ADN-ului se prezintă ca o scară
în spirală, foarte regulată. O rotire completă a celor două elice, care sunt decalate
între ele, are loc la fiecare doisprezece trepte, adică fiecare doisprezece interacțiuni
dintre bazele purinice și pirimidinice ale celor două elice care compun ADN-ul.
Distanța dintre un vârf și altul, adică lărgimea dublei elice, este de circa 20 de
angstromi (1 angstrom = 10 -10 m) și lungimea unei rotiri complete este de circa
34 de angstromi. Aceste valori au fost măsurate prin tehnici cu raze x și sunt destul
de imprecise, datorită faptului că micromolecula ADN-ului este într-o continuă
vibrație, care poate fi evidențiată prin spectroscopie în infraroșu. Deci, ADN-ul ne
apare ca un arc decât ca o scară în spirală. În mod ciudat, numărul 12 (numărul
treptelor unei rotiri complete a elicei) împărțit la 20 (diametrul elicei) dă numărul
0.6, unde 0.618 este mantisa numărului de aur.
Dacă se examinează structura ADN-ului dintr-un punct de vedere electronic,
ne dăm seama că aceasta poate fi asemuită cu o bobină dublă, formată din două fire
care se înfășoară în jurul unui loc central de puncte, axa ADN-ului. Trebuie să
amintim că legătura chimică este formată din zone de spațiu în care există câțiva
electroni care se mișcă și provoacă câmpuri electromagnetice puternice în plan
local. Cu alte cuvinte, ADN-ul este o structură capabilă nu doar să emită
informații, prin intermediul analizei sale conformațional-spațială (adică
posibilitatea de a face să existe o serie de conformații și conformeri, care sunt baza
informațiilor pentru construirea unui lanț de peptide), dar este și o antenă în sensul
propriu al cuvântului, care primește și transmite câmpuri electromagnetice. Știința
oficială tinde să nu se intereseze de acest lucru, doar câteva curente de gândire
new-age apucându-se să afirme idioțenii despre ADN-ul cu doisprezece elice, care,
care după părerea lor i-ar folosi omului pentru a fi imortal. Nimic din toate aceste
afirmații nu are o bază logică minimă.

365
 Măsurătorile ADN-ului ne determină să ne gândim că acestea sunt legate de
secțiunea de aur și Pi-ul grecesc, asta însemnând că tot Universul a fost construit
cu aceleași reguli.

ADN ȘI STRUCTURĂ
http://www.time.com/time/covers/1101030217/#
http://www.blc.arizona.edu/Molecular_Graphics/DNA_Structure/DNA_Tutorial.HTML

ADN ȘI SECȚIUNEA DE AUR

http://it.wikipedia.org/wiki/Sezione_aurea
http://digilander.libero.it/giannicrovatto/g-sez-au.htm
http://www.violettanet.it/links/SECTIOAUREA.htm
http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/angoloaureo.htm
http://xoomer.virgilio.it/repalmie/
http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/S.A.&Musica.htm

ADN ȘI EZOTERISM
http://www.mednat.org/cure_natur/amminoacidi_dna.htm
http://www.rifeenergymedicine.com/dnaantivirus.html
http://www.halexandria.org/dward738.htm
http://www.nibiruancouncil.com/html/recodeoverviewarticle.html

ADN ȘI ELECTROMAGNETISM
http://www.fieldwerks.com/new_page_6.htm
http://www.rialian.com/rnboyd/dna-wave.doc
http://www.newmediaexplorer.org/sepp/2003/07/15/is_dna_hypercommunication_a_native_internet.htm
http://www.fosar-bludorf.com/archiv/biochip_eng.htm

ADN Linus Pauling Structura ADN-ului

366
 În figura de dedesubt se poate observa că un tur complet de ADN este
format din molecule gri și albastre orizontale (baze azotate), care reprezintă
treptele, din molecule gri și roșii (grupuri dezoxiriboză) legate de treptele și
moleculele gri, roșii și galben-verde (grupuri fosfat), care leagă între ele
nivelele treptelor.

Dar văzută de sus, structura prezintă un fel de gaură în centru (zona gri și
albastră), dar nu este adevărat că acolo u există nimic.

În această zonă sunt niște atomi de hidrogen, care sunt legați parțial de
mijlocul scării din partea stângă și parțial de mijlocul scării din partea dreaptă
(interacțiunile dintre diferitele perechi de baze).
Aceste legături sunt destul de puternice și rigide, și construiesc o zonă de
spațiu caracterizată de orbitalii moleculari ai așa-zisei "legătură punte de
hidrogen". Acești atomi de hidrogen se afla în mijloc, între o moleculă și alta,
construind un tub lung de orbitali suprapuși și de același tip, adică cu aceeași
energie (aceeași duritate).
Această coloană bifurcată a ADN-ului ar fi zona prin care trece curentul
vital al Sufletului. Deci, se poate înțelege că doar o anumită secvență de trepte
poate garanta o vibrație a Sufletului în acord (adică armonizată, sau în fază) cu
vibrația ADN-ului. Prin urmare, această vibrație nu ar fi doar o vibrație a
legăturilor puse în joc, adică o vibrație în spațiu, ci ar fi ceva ce ar interfera, în mod
367
mai profund, cu domeniul Spațiu-Timp-Energie, adică cu frecvența de rotație a
axelor Spațiului, Timpului și Energiei, proprii Sufletului și Corpului (Vezi Teoria
Super Spinului).
Răpiții susțin în timpul hipnozei că Sufletul are de-a face cu ADN-ul?
Ei nu sunt singurii care afirmă asta, pentru că și un om de știință a spus,
într-un mod timid, același lucru:

GENOMUL ȘI SUFLETUL (dintr-un articol de Pietro Greco):

GENOMUL UMAN devine echivalentul modern și secular al sufletului? În
constelația genelor care compun ADN-ul se află "esența" omului? Cel care și-a
pus această întrebare și a înaintat această provocare, acum câteva săptămâni, în
revista americană "Science" a fost elvețianul Alex Mauron, biolog molecular și de
bioetică, de la Universitatea Școlii Medicale din Ginerva. Întrebări oportune.
Provocare utilă. Pentru că în jurul ADN-ului uman și a recentei determinări a
secvenței integrale se naște o nouă metafizică - "metafizica genomică" - dacă
vrem să ne exprimăm la fel ca Mauron. O viziune a lumii care vede în ADN natura
noastră umană, nudă și esențială. În "metafizica genomică", ADN-ul este
elementul fundamental și exhaustiv al identității unei specii întregi și al fiecărui
individ în parte. În această viziune noi suntem ADN-ul nostru. Genomul este cel
care ne oferă "umanitatea" noastră. Mauron susține că genomul a devenit
versiunea modernă a sufletului. Chiar dacă un suflet poate fi secular, ba chiar și
material.

LA REPUBBLICA - "Sufletul e format doar din neuroni"- ultima teorie a

părintelui ADN-ului. "De-acum s-a demonstrat că conștiința se naște din
reacțiile biochimice ale creierului - nu este nimic supranatural în asta."

LONDRA - Sufetul? Nu este altceva decât o combinație deosebită a

neuronilor din creier.
Punând capăt la secole de lupte între știință și religie, Francis Crick,
părintele ADN-ului, a publicat un studiu destinat să provoace discuții în revista
științifică britanică "Nature Neuroscience". La aniversarea a cincizeci de ani de la
descoperire ADN-ului, descoperire care i-a adus lui și colegului său, James
Watson, premiul Nobel, omul de știință atacă orice ipoteză metafizică, propunând
una organică. «Convingerea științifică - a spus de mai multe ori părintele ADN-
ului - este aceea că mințile noastre, comportamentul creierelor noastre, pot fi
explicate în întregime prin interacțiunea celulelor cerebrale.» Ani de
experimentare asupra unor pacienți cu leziuni pe creier, de teste pe animale și de
cercetări psihologice, i-au permis omului de știință să ajungă la însăși esența
sufletului. Unele dintre elementele cele mai importante provin din studiul și
368
îngrijirea pacienților epileptici. «Este evident faptul că conștiința se naște din
reacțiile biochimice din creier», a spus din partea sa Christopher Koch, profesor
în științe neurologice la Institutul de Tehnologie din California și coautor al
studiului său.
Cercetarea descrie modul în care diferite părți ale creierului se contopesc
una cu cealaltă pentru a crea un simț de conștiință, adică ceea ce credincioșii
numesc suflet. «Pentru prima dată - scrie în studiu - avem o schemă coerentă
pentru corelatele neurale ale conștiinței în termeni filozofici, psihologici și neurali
». Anticipând niște polemici previzibile, Biserica a și coborât în câmpul de luptă.
Reverendul Michael Reiss, profesor de știință la Universitatea din Londra, a
minimalizat importanța descoperirii lui Crick, care ar fi descoperit doar
componentele neurologice ale conștiinței: «E ca și când am spune că o catedrală
este o grămadă de pietre și geamuri. Este adevărat, dar este o explicație simplistă
și nu explică cum a fost catedrala construită». Profesorul Crick, care are 86 de
ani, a spus de mai multe ori în trecut că, într-o zi, întreaga umanitatea va trebui să
accepte conceptul că sufletul și promisiunea vieții eterne nu există, cam la fel cum
a trebuit să accepte cu ceva timp în urmă că Terra este rotundă.
Deci, și știința oficială a înțeles că această problemă necesită niște clarificări.
Clarificările pot veni tocmai din ceea ce a ieșit la iveală din hipnozele
regresive. Mințile răpiților se pare că conțin multe informații, provenite fie din
cunoștințele minților extraterestre (MEP), fie din experiențele legate de
cunoașterea din viețile trecute. De exemplu, unul dintre răpiți (studii: 8 clase) mi-a
spus că pentru a conecta în mod stabil Sufletul de ADN, adică pentru a nu-i mai
permite corpului să moară, era nevoie de o proteină, care se numea TrTs.
Ei bine, la puțin timp după aceea, am descoperit că există cu adevărat niște
proteine din clasa TrTs (acronim pentru "Transfer Terminal"). Este vorba de niște
proteine care, ca să vezi, sunt necesare pentru a lega ADN-ul de alte molecule.
Ciudat, nu?
O altă răpită, cea a cărui Suflet îl izolasem, a desenat ADN-ul așa cum îl
vedea ea. A desenat ADN-ul cu trei elice. Două erau cele normale, dar în interiorul
lor era altceva. Am întrebat-o ce era acel al treilea lucru și mi-a spus că în
vizualizare era, astfel că l-a raportat și în desen, dar nu știa ce este.
Răpita în cauză a desenat și niște mingiuțe la capetele elicelor, fără să știe că
reprezenta perfect moleculele de cristalizare a apei în jurul ADN-ului.
Le desenase roșii, exact culoarea pe care, în mod arhetipic, o folosesc cele
mai bune programe de Modelare Moleculară pentru a le reprezenta.
Nicio transmisie televizată sau text de biologie nu reprezintă, de obicei,
aceste molecule, iar răpita în cauza nu avea idee cu privire la modul în care era
construit ADN-ul.

369
 CONCLUZII

Iată-ne ajunși la concluziile acestui tratat. Ar mai fi multe de spus, dar nu

putem face asta cu prea multă claritate în acest tratat - un capitol important ar
trebui să prezinte răpirile militare, dar nu mi se pare că este cazul să aprofundăm
aici această problemă. Vreau doar să indic faptul că în mințile răpiților amintirea
mediilor militare terestre este foarte puternică, militarii fiind aliați cu diferite forțe
extraterestre, dar aceștia se pare că au o oarecare autonomie în executarea răpirilor.
Deci, dacă vreun terapeut s-ar trezi în fața unor povestiri de acest tip, trebuie
să țină cont că acestea au o bază reală. În acea realitate memoria răpiților
reactivează amintiri în care răpiților, în timpul exercițiilor războinice, le sunt
oferite spre utilizare un anumit tip de arme.
Apoi răpiții sunt utilizați pentru exploatarea capacităților lor paranormale,
pentru a face rău altor ființe de pe planetă, care aparțin unor facțiuni politice și
militare diferite.
Toate aceste acțiuni sunt efectuate și asupra copiilor mici, apelându-se la
tortură, șantaj și doze mari de medicamente psihotrope. Toate acestea nu fac decât
să agraveze tensiunea psihologică a răpitului, care, fiind total inconștient, dă
dovadă de probleme de natură psihologică, care îl vor face infirm pe toată durata
vieții sale.
Din acest motiv, și din celelalte motive despre care am scris mai sus, sunt de
părere că extratereștrii trebuie luați de mână și conduși la ei acasă, iar acest lucru
poate fi făcut utilizând Conștiința Sufletului, împotriva căreia nimeni nu poate face
nimic.
Însă, cred că militarii aliați cu puterea marii industrii trebuie determinați să
nu mai dăuneze niciodată umanității, care de-acum este la pământ, atât din punctul
de vedere al rațiunii, cât și din punct de vedere al speranțelor.
Poate că vă întrebați dacă informațiile prezentate în acest tratat pot fi de
ajutor militarilor care practică răpirile. Ei bine, răspunsul este nu! Militarii nu vor
putea face nimic cu ceea ce este scris aici. Ei deja cunosc multe din lucrurile
prezentate în acest tratat, iar noile tehnici de PNL și hipnoză descrise aici nu vor
putea fi utilizate niciodată de aceștia. Pentru a efectua operațiuni hipnotice trebuie
să ai un talent pe care militarii, doar din simplul motiv că sunt militari, nu îl au și
nu-l vor avea niciodată, adică conștientizarea propriilor limite!

370
 Această conștientizare este cea care permite instaurarea raportului între
persoana hipnotizată și hipnolog. Fără aceasta nu există hipnoză adevărată. Este
adevărat că militarii sunt constrânși să practice o hipnoză chimică, utilizând
medicamente psihotrope foarte grele, care produc stări de conștiință alterată, dar
întunecă mintea, făcând-o incapabilă să furnizeze răspunsuri logice și sigure.
Hipnoza clasică cere consimțirea voluntară a subiectului de a răspunde la
întrebările care îi sunt puse în starea de transă hipnotică. Când această voință de a
răspunde nu există, militarului nu-i rămâne decât să încerce o hipnoză chimică, cu
rezultatul de a ameți subiectul până când acesta devine incapabil să răspundă
rațional.
Din acest punct de vedere militarii se află într-un cerc vicios. Cu alte
cuvinte, faptul că ei nu au Suflet nu le permite să vorbească cu Sufletul răpitului și
orice persoană cu Suflet nu ar fi niciodată acel tip de militar, și cu atât mai puțin un
politician intrigant.
De altfel, de-acum este clar că militarii aliați cu extratereștrii vor fi primii
care vor fi eliminați, dacă și când extratereștrii vor fi preluat definitiv puterea pe
această planetă, așa cum au afirmat și interferențele extraterestre (MEA, Lux și
Șase degete) în timpul hipnozelor efectuate pe răpiții pe care i-am studiat.
La final nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc distrugerea totală a puterilor
actuale, fără nicio milă, pentru că, de-acum, întregul Univers este sătul de ei.
Însă acesta este doar punctul meu de vedere - nu pot dojeni răpiții care nu au
avut curajul să elimine paraziții pe care-i aveau asupra lor, pentru că erau convinși
că era bine așa. Nu pot pentru că știu că nu ei sunt cei care gândesc așa, ci paraziții
pe care aceștia îi găzduiesc; speranța mea este că aceștia în curând le vor da un șut
în fund inamicilor interiori și vor regăsi puterea de a vedea iar stelele. Nu stă în
puterea mea, sau a altcuiva, să ajutăm pe cel care nu vrea să fie ajutat.
Cercetările pe care le-am efectuat până acum conduc la următoarele
concluzii:
• Extratereștrii există.
• Extratereștrii sunt încarnarea vechilor demoni din miturile și legendele
noastre.
• Extratereștrii sunt negativi în ceea ce privește umanitatea.
• Extratereștrii vor viața eternă, pe care omul o deține, chiar dacă nu știe
asta.
• Doar cine are un nivel ridicat de Conștiință personală este capabil să
elimine flagelul extraterestru.
• Există o mică probabilitate ca umanitatea să se salveze întreaga, dar prețul
de plătit va fi deja foarte ridicat - asta înseamnă că este posibil să nu supraviețuim.
• Însă extratereștrii au minutele numărate, și, dacă nu vor reuși în ceea ce vor
să facă până la anumită dată, vor pierde pentru totdeauna. Acest lucru ne oferă
371
speranța că rezistența poate fi o strategie învingătoare pe termen mediu. Voi
continua să aprofundez aspectele încă ascunse ale acestei fenomenologii, dar
punctele esențiale pe care vroiam să le înțeleg și să le raționez au fost deja înțelese
și raționate.
Am început acest tratat afirmând că, cu mulți ani în urmă, îmi impusesem
sarcina de a înfrunta problema răpirilor extraterestre și că nu m-aș fi oprit nici din
cauza amenințărilor de orice fel și nici din frică și nici din interese personale,
stupide și inutile, așa cum fac mulți alții.
Ei bine, sarcina a fost dusă la bun sfârșit!

Corrado Malanga
Pisa - 4 februarie 2005

BIBLIOGRAFIE PE SUBIECTE

UFOLOGIE (Ediții originale)

1. Clark, Jerome - High Strangeness:UFO's from 1960 to 1979 - Omnigraphic
2. Clark, Jerome - The UFO Book, Encyclopedia of the Extrasterrestrial - Visible Ink
3. Davenport, Marc - Visitors from Time - Wild Flower Press
4. Fawcett, L. - UFO Coverup (formerly "Clear Intent") - Simon & Schuster
5. Fowler, Raymond, - UFOS: Interplanetary Visitors - Prentice-Hall
6. Fuller, John - Aliens in the Skies - Putnam, Berkley
7. Fuller, John - Incident at Exeter - Putnam, Berkley
8. Gillmor, D. - Scientific Study of Unidentified Flying Objects - Bantam
9. Good, Timothy - Above Top Secret - Sidgwick and Jackson, Morrow
10. Hall, Richard - Uninvited Guests - Aurora Press
11. Hynek, J. Allen - The UFO Experience - Regnery, Ballantine
12. Jacobs, David - The UFO Controversy in America - New American Library
13. Lorenzen, Coral & Jim - UFO's: The whole story - Signet
14. Lorenzen, Coral & Jim - Encounters with UFO Occupants - Berkley
15. McCampbell, James - Ufology - Jaymac, Celestial Arts

372
16. Moore, W. & Berlitz, C. - The Roswell Incident - Grossett and Dunlap
17. Randle, K - The Truth about the UFO Crash at Roswell - Evans, 1994
18. Ruppelt, E - The Report on Unidentified Flying Objects - Doubleday, Ace
19. Rutledge, Harley - Project Identification - Prentice-Hall
20. Sagan, C. & Page, T. - UFO's: A Scientific Debate - Norton
21. Story, Ronald - The Encyclopedia of UFO's - Doubleday
22. Vallee, Jacques - Anatomy of a Phenomenon - Regnery, Ace
23. Vallee, Jacques - Challenge to Science - Regnery, Ace
24. Vallee, Jacques - Dimensions - Contemporary Books
25. Vallee, Jacques - Confrontations - Ballantine
26. Vasquez, John and Holms, Bruce Stephen - Timeless Voyager Press

RĂPIRI EXTRATERESTRE (Ediții originale)

27. Barry, Bill - Ultimate Encounter Pocket Books
28. Fowler, Raymond - The Allagash Abductions Wild Flower
29. Fowler, Raymond - The Watchers Bantam (Hard cover)
30. Fuller, John - The Interrupted journey Dial Press, Dell, Berkley
31. Hopkins, Bud - Missing Time Marek
32. Hopkins, Bud - Intruders Randam House
33. Jacobs, David - Secret Life Simon & Schuster
34. Lorenzen, Coral & Jim - Abducted Signet
35. Mack, J. E. - Abduction: Human Encounters with Aliens
36. Strieber, Whitley - Communion Morrow
37. Walton, Travis - Fire in the Sky Marlowe
38. http://www.maar.us/books_on_alien_abduction_page_3.html
39. http://www.bestwebbuys.com/Criminal_Law-N_10017694-books.html
40. http://ufos.about.com/library/weekly/aatp111901a.htm

HIPNOZĂ GENERALĂ
1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler
2 IPNOTISMO IMMAGINAZIONE E POTENZIALITÀ UMANE * Ed. Piccin * T. X.
3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A.Volgyesi
4 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek
5 MANUALE D'IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes
6 L'ESPERIENZA DELL'IPNOSI * Ed. Astrolabio * M. Erickson

TRATAREA FOBIILOR
1 MAGIA IN AZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler
2 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * Bandler

ANALIZĂ SIMBOLICĂ
1 L'UOMO E I SUOI SIMBOLI * Ed. TEA * C.G. Jung
2 L'ALBERO FILOSOFICO * Ed. Bollati Boringhieri * C. G. Jung
3 IL SEGRETO DEL FIORE D'ORO * Ed. B. Boringhieri * C.G. Jung

TEHNICI SPECIFICE DE INDUCȚIE A TRANSEI HIPNOTICE

1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler
2 PSICOTERAPIA IPNOTICA * Ed. Piccin * G.Mosconi
3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A. Volgyesi
4 IPNOTISMO IMM. POT. UMANE * Ed. Piccin. * T.A. Barber
5 INSEGNARE L'AUTOIPNOSI *Ed. Astrolabio * D.A. Soskis
6 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek
7 MANUALE DI IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes
8 TECNICHE DI SUGGESTIONE IPNOTICA * Ed. Astrolabio * M.Erickson

PERFECȚIONAREA PERSONALĂ ȘI CONTROLUL OBICEIURILOR

373
1 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler
2 AUTOIPNOSI E SELF-CONFIDENCE (AUDIOCASSETTA) * Ed. ISI-C, M.Paret
3 AUTOIPNOSI * Ed. RED * Pam Young

HIPNOZĂ TEATRALĂ ȘI PENTRU DEMONSTRAȚIE - TESTE HIPNOTICE

1 GUARDAMI NEGLI OCCHI * Ed Giudecca * O.Ghigi
2 MANUALE DI IPNOMAGNETISMO PRATICO * Ed. MEB * E. Di Pisa "
3 GUIDA AI TEST IPNOTICI * Ed. ISI-CNV * M.Paret

HIPNOZA ȘI PSIHANALIZA
1 FREUD E L'IPNOSI * Ed. Piccin * M.V.Kline
2 IPNOSI E SUGGESTIONE * Ed. Piccin * L.Chertok

HIPNOZA ȘI NAȘTEREA
1 TRAINING IPNOTICO * Ed. Piccin * G. Mosconi

HIPNOZA ȘI TERAPIA ÎN FAMILIE

1 L'IPNOSI E LA TERAPIA DELLA FAMIGLIA * Ed. Astrolabio * M.Rittermann
2 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler

PNL (Programare Neurolingvistică)

1 LA METAMORFOSI TERAPEUTICA * Ed. Astrolabio * R.Bandler,J.Grinder
2 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder
3 PROGRAMMAZIONE NEUROLINGUISTICA * Ed. Astrolabio, R.Bandler, J.Grinder
4 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder
5 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder
6 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder
7 GUIDA ALL'ESPERTO DELLE SUBMODALITÀ * Ed. Astrolabio * R.Bandler
8 CAMBIARE LA MENTE * Ed. Astrolabio * Steve Andreas

CONTEXT ȘI COMUNICARE
1 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * Bandler, Grinder
2 LA REALTA' DELLA REALTA' * Ed. Astrolabio * Watzlawick
3 CHANGE * Ed. Astrolabio * Watzlawick

METAFORE ȘI HIPNOZĂ
1 LA RISPOSTA DALL'INTERNO * Ed. Astrolabio * S.Lankton
2 LA MIA VOCE TI ACCOMPAGNERÀ * Ed. Astrolabio * M. Erickson

MEMORIE
1 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. MEB * G.Forno
2 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. Armenia * Harry Lorayne

CORP ȘI PSIHIC
1 PSICOSOMA * Ed. Astrolabio * Ken Dychtwald

FIZICĂ ȘI REALITATE
1. http://www.ufomachine.org/nuovascienza.htm: Ipotesi del SuperSpin
2. http://www.ipotesi.net/ipotesi/index.htm
3. http://www.kheper.auz.com/topics/subtlebody/the_subtle_bodies.htm
4. The Persistent Paradox of Psychic Phenomena: An Engineering Perspective. Proceedings IEEE, 70, No.2, pp.136-
170, 1982.
5. Engineering Anomalies Research. J. Scientific Exploration, 1, No.1, pp. 21- 50, 1987.
6. The Complementarity of Consciousness. Tech. Report 91006, December 1991 (13 pages). [Published in modified
form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing, K.R. Rao, ed.,
(Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp. 111- 121.]

374
7. Consciousness and Anomalous Physical Phenomena. PEAR Technical Note 95004, May 1995 (32 pages).

OM/MAȘINĂRIE
8. Operator-Related Anomalies in a Random Mechanical Cascade. J. Scientific Exploration, 2, No. 2, pp.155-179,
1988.
9. Random Event Generator Qualification, Calibration, and Analysis. Tech. Report 89001, April 1989 (46 pages).
10. Count Population Profiles in Engineering Anomalies Experiments. J. Scientific Exploration, 5, No. 2, pp. 205
232, 1991.
11. Co-Operator Experiments with an REG Device. Tech. Report PEAR 91005, December 1991 (23 pages).
[Published in modified form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing,
K.R. Rao, ed., (Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp.149-163.]
12. Experiments in Remote Human/Machine Interaction. J. Scientific Exploration, 6, No. 4, pp. 311- 332, 1992.
13. Series Position Effects in Random Event Generator Experiments. J. Scientific Exploration, 8, No. 2, pp.197-215,
1994.
14. A Linear Pendulum Experiment: Effects of Operator Intention on Damping Rate. J. Scientific Exploration, 8,
No. 4, pp. 471-489, 1994.
15. Correlations of Random Binary Sequences with Pre-Stated Operator Intention: A Review of a 12-Year Program.
J. Scientific Exploration, 11, No. 3, pp. 345-367, 1997.*
16. Gender Differences in Human/Machine Anomalies. J. Scientific Exploration, 12, No. 1, pp. 3- 55, 1998.
17. Construction and Use of Random Event Generators in Human/Machine Anomalies Experiments. Tech. Note
98002, June 1998 (10 pages).
18. A Double-Slit Diffraction Experiment to Investigate Claims of Consciousness-Related Anomalies. J. Scientific
Exploration, 12, No. 4, pp. 543-550, 1998.
19. ArtREG: A Random Event Experiment Utilizing Picture-Preference Feedback. J. Scientific Exploration, 14, No.
3, pp. 383-409, 2000.
20. Mind/Machine Interaction Consortium: PortREG Replication Experiments. J. Scientific Exploration, 14, No. 4,
pp. 499-555, 2000.
21. The MegaREG Experiment: Replication and Interpretation. Tech. Note 2001.02, February 2001 (74 pages).

PERCEPȚII REMOTE
22. Precognitive Remote Perception. Tech. Report 83003, August 1983 (81 pages).
23. Precognitive Remote Perception, III: Complete Binary Database with Analytical Refinements. Tech. Report
89002, August 1989 (102 pages).
24. Response to Hansen, Utts, and Markwick: Statistical and Methodological Problems of the PEAR Remote
Viewing (sic) Experiments. J. Parapsychology, 56, No. 2, pp.115-146, 1992.
25. Precognitive Remote Perception: Replication of Remote Viewing. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 109
110, 1996.
26. Information and Uncertainty: 25 Years of Remote Perception Research. Technical Note 2002.01, March 2002
(73 pages).

FieldREG
27. FieldREG Anomalies in Group Situations. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 111-141, 1996.
28. FieldREG Measurements in Egypt: Resonant Consciousness at Sacred Sites. Tech. Note 97002, July 1997 (36
pages).
29. FieldREGII: Consciousness Field Effects: Replications and Explorations. J. Scientific Exploration, 12, No. 3, pp.
425-454 1998.

MODELE TEORETICE ȘI METODOLOGIE ANALITICĂ

30. On the Quantum Mechanics of Consciousness, With Application to Anomalous Phenomena. Foundations of
Physics, 16, No. 8, pp. 721-772, 1986.* (An Appendix (in the form of a Tech. Note) is also available which contains
a collection of relevant quotations by many of the patriarchs of modern physics.)
31. Physical Aspects of Psychic Phenomena. Physics Bulletin, 39, pp. 235-236, 1988.
32. Evidence for Consciousness-Related Anomalies in Random Physical Systems. Foundations of Physics, 19, No.
12, pp.1499-1514, 1989.
33. On the Bayesian Analysis of REG Data. J. Scientific Exploration, 6, No.1, pp.23-45, 1992.

375
34. Effect Size per Hour: A Natural Unit for Interpreting Anomalies Experiments. Tech. Note 94003, September
1994 (34 pages).
35. Selection Versus Influence Revisited: New Method and Conclusions. J. Scientific Exploration, 10, No. 2, pp.
253-267, 1996.
36. Combination of Results from Multiple Experiments. Tech. Note 97008, October 1997 (15 pages).
37. Empirical Evidence Against Decision Augmentation Theory. J. Scientific Exploration, 12, No. 2, pp. 231-257,
1998.
38. Evidence That Anomalous Statistical Influence Depends on the Details of the Random Process. J. Scientific
Exploration, 12, No. 3, pp. 407-423, 1998.
39. Contributions to Variance in REG Experiments: ANOVA Models and Specialized Subsidiary Analyses. J.
Scientific Exploration, 14, No. 1, pp. 73-89, 2000.
40. Overview of Several Theoretical Models of PEAR Data. J. Scientific Exploration, 14, No. 2, pp. 163-194, 2000.
41. A Modular Model of Mind/Matter Manifestations (M5). J. Scientific Exploration, 15, No. 3, pp. 299-329, 2001.
42. M*: Vector Representation of the Subliminal Seed Regime of M^5. Technical Note 2002.02, March 2002 (24
pages).

PERSPECTIVE FILOZOFICE
43. Anomalies: Analysis and Aesthetics. J. Scientific Exploration, 3, No.1, pp.15-26, 1989.
44. Acoustical Resonances of Assorted Ancient Structures. J. Acoustical Society of America, 99,
No. 2, pp. 649-658, 1996.* (Also published in modified form as Preliminary Investigations and
Cognitive Considerations of the Acoustical Resonances of Selected Archaeological Sites in
Antiquity, 70, No. 268, pp. 665-666, 1996.)
45. Information, Consciousness, and Health. Alternative Therapies, 2, No. 3, pp. 32-38, 1996.
46. Toward a Philosophy of Science in Women's Health Research. J. Scientific Exploration, 10, No. 4, pp. 535-545,
1996.
47. The Subterranean Chamber of the Pyramid of Khufu: A Ritual Map of Ancient Egypt? Tech. Note 98001,
February 1997 (20 pages).
48. Wishing for Good Weather: A Natural Experiment in Group Consciousness. J. Scientific Exploration, 11, No. 1,
pp. 47-58, 1997.*
49. Subjectivity and Intuition in the Scientific Method. (Reprint from Intuition: The Inside Story, R. Davis-Floyd
and P. Sven Arvidson, eds., New York and London: Routledge, 1997, pp. 121- 128).
50. Science of the Subjective. J. Scientific Exploration, 11, No. 2, pp. 201-224, 1997.*
51. The Physical Basis of Intentional Healing Systems. Tech. Note 99001, January 1999 (28 pages).
52. Deviations from Physical Randomness Due to Human Agent Intention? Chaos, Solitons & Fractals, 10, No. 6,
pp. 935-952, 1999.
53. The Case for Inertia as a Vacuum Effect: A Reply to Woodward and Manhood. Foundations of Physics, 30, No.
1,pp. 59-80, 2000.
54. 20th and 21st Century Science: Reflections and Projections. J. Scientific Exploration, 15, No. 1, pp. 21-31, 2001.
55. The Challenge of Consciousness. J. Scientific Exploration, 15, No. 4, pp. 443-457, 2001.

EFECTUL MAHARISHI
56. http://www.mum.edu/notfound.html
57. TITLE: Results of the national demonstration project to reduce violent crime and improve governmental
effectiveness in Washington, D.C. Findings: Decreased violent crime rate (Washington, D.C., June and July, 1993).
Increased popular support for U.S. President. HAGELIN, J. S.; ORME-JOHNSON, D. W.; RAINFORTH, M.;
CAVANAUGH, K.; and ALEXANDER, C. N. Results of the national demonstration project to reduce violent crime
and improve governmental effectiveness in Washington, D.C. Institute of Science, Technology and Public Policy
Technical Report 94:1, 1994.
58. Recent Research 482.
59. TITLE: The Maharishi Effect: A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to
reduced crime in Merseyside metropolitan area. Findings: Decreased crime rate (Merseyside, England, 1988-1991).
HATCHARD, G. D.; DEANS, A. J.; CAVANAUGH, K. L.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Maharishi Effect:
A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to reduced crime in Merseyside
metropolitan area. Psychology, Crime, and Law (1995, in press). Also presented by invitation to the Annual
Conference of the British Psychological Society on Criminal and Legal Psychology, 1-3 March, 1993, Harrogate,
England.

376
60. Recent Research 481.
61. TITLE: Improved quality of life in Iowa through the Maharishi Effect. Findings: Reduced unemployment, traffic
fatalities, and crime rate (Iowa, 1979-1986). REEKS, D. L. Improved quality of life in Iowa through the Maharishi
Effect. Abstract of Doctoral Dissertation, Maharishi University of Management, U.S.A. Dissertation Abstracts
International 51(12), 1991.
62. Recent Research 480.
63. TITLE: The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological critique.
Findings: Strong replication of original research methodology. ORME-JOHNSON, D.W.; ALEXANDER, C. N.;
and DAVIES, J. L. The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological
critique. Journal of Conflict Resolution 34(2): 756-768, 1990. Recent Research 479.
64. TITLE: The dynamics of US-Soviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the
Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved U.S.A.– Soviet Relations: improved U.S.A.
statements and actions towards the U.S.S.R. and improved U.S.S.R. statements and actions towards the U.S.A.
(U.S.A. and U.S.S.R., 1979-1986). GELDERLOOS, P.; CAVANAUGH, K. L.; and DAVIES, J. L. (1990). The
dynamics of USSoviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the Transcendental Meditation
and TM-Sidhi program. In Proceedings of the American Statistical Association, Social Statistics Section,
Alexandria, VA.
65. Recent Research 478.
66. TITLE: Time series analysis of improved quality of life in Canada: Social change, collective consciousness, and
the TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index including
motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including
motor vehicle fatalities, homicide, suicide, cigarette consumption, and worker-days lost in strikes (Canada, 1972-
1986). ASSIMAKIS, P. D., and DILLBECK, M. C. Time series analysis of improved quality of life in Canada:
Social change, collective consciousness, and the TM-Sidhi program. Psychological Reports 1995 (In press). Recent
Research 477.
67. TITLE: Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large
assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved
international relations: reduced conflict globally, reduced terrorism, and increase in World Index of Stock Prices,
during three large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program (1983-1985).
ORMEJOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.; ALEXANDER, C. N.; CHANDLER, H. M.; and CRANSON, R. W.
Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large assemblies of
participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. A summary of a paper presented at the
Annual Conference of the American Political Science Association, Atlanta, Georgia, U.S.A., August 1989. Collected
Papers v5.411.
68. TITLE: Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness: impact
assessment analyses of the Lebanon war. Findings: Improved quality of national life; Reduction of conflict in
Lebanon (increased cooperation, reduced level of conflict, reduced war fatalities, and reduced war injuries);
Improvement on a daily index composed of all four of these variables (1983-1985). DAVIES, J. L., and
ALEXANDER, C. N. Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness:
impact assessment analyses of the Lebanon war. Summary of a paper presented at the 85th Annual Meeting of the
American Political Science Association, September 1989. (Refer also to Dissertation Abstracts International 49(8):
2381A, 1988.). Collected Papers v5.410.
69. TITLE: Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field:
improved U.S.-Soviet relations. Findings: Improved international relations: increased friendliness in statements of
U.S. Head of State (1985-1987). GELDERLOOS, P.; FRID, M. J.; GODDARD, P. H.; XUE, X.; and LÖLIGER, S.
A. Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field: improved
U.S.-Soviet relations. Social Science Perspectives Journal 2(4): 80-94, 1988. Collected Papers v5.409.
70. TITLE: Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the effect of the Transcendental
Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index
including motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (Canada, 1983-1985); Reductions of weekly fatalities due
to accidents other than motor vehicle fatalities (Canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including
violent fatalities (motor vehicle fatalities, homicide, and suicide), cigarette consumption, and worker-days lost in
strikes (Canada, 1972-1986). ASSIMAKIS, P. D. Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the
effect of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Abstract published in Dissertation Abstracts
International 50(5) Sec. B, p. 2203, November 1989. Collected Papers v5.408.

377
71. TITLE: Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in the
TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Findings: Improved quality of national life as
measured by a weekly index of motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (United States, 1979-1985).
DILLBECK, M. C. Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in
the TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Summary of a paper in Social Indicators Research
22: 399-418, 1990. Collected Papers v5.407.
72. TITLE: Consciousness and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the
collective practice of Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of
national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling
for changes in major economic variables. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and TITUS, B. D. Consciousness
and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the collective practice of
Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. This is a revised version of a paper presented at the
Annual Meeting of the Midwest Management Society, Chicago, Illinois, March 1989, and published in R.G.
Greenwood (ed.), Proceedings of the Midwest Management Society (Chicago, Illinois: Midwest Management
Society): 183-190, 1989. Collected Papers v5.406.
73. TITLE: A multiple-input transfer function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi
Effect. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment
(United States, 1979-1988), controlling for the rate of change of industrial production, crude materials prices, and a
measure of the money supply. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and ERTUNA, C. A multiple-input transfer
function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi Effect. Paper presented at the Annual
Meeting of the American Statistical Association, Washington, D.C., August 6-10, 1989. An abridged version of this
paper appears in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section
(Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 565-570, 1989. Collected Papers v5.405.
74. TITLE: Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality
of life through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Findings: Improved quality of national
life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for
monetary growth and the rate of change of crude materials prices. CAVANAUGH, K. L., and KING, K. D.
Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality of life
through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Paper presented at the Annual Meeting of the
American Statistical Association, New Orleans, Louisiana, August 22-25, 1988. An abridged version of this paper
appeared in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section: 491-
496, 1988. Collected Papers v5.404.
75. TITLE: Time series analysis of U.S. and Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic
hypothesis. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and
unemployment (United States and Canada, 1979-1988). CAVANAUGH, K. L. Time series analysis of U.S. and
Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic hypothesis. This is a revised and updated version of
a paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, San Francisco, California, August
17-20, 1987, and published in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics
Statistics Section (Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 799-804, 1987. Collected Papers v5.403.
76. TITLE: Test of a field model of consciousness and social change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi
program and decreased urban crime. Findings: Improved quality of city life; Decreased crime rate (Cities and
Metropolitan Areas, U.S., 1973-1979); Decreased violent crime (Washington, D.C., 1981-1983). DILLBECK, M.
C.; BANUS, C. B.; POLANZI, C.; and LANDRITH III, G. S. Test of a field model of consciousness and social
change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and decreased urban crime. The Journal of Mind and
Behavior 9(4): 457-486, 1988. Collected Papers v5.402.
77. 67 .TITLE: Consciousness as a field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in
social indicators. Findings: Improved quality of life in cities and territories; Decreased crime (Union Territory of
Delhi, 1980-1981. Metro Manila, 1984-1985. Puerto Rico, 1984). Improvements on monthly quality of life indices
in territories and states: Metro Manila Region, 1979-1981, including crime, foetal deaths, and other deaths. State of
Rhode Island, U.S., 1978, including crime rate, motor vehicle fatality rate, mortality rate for other causes, auto
accident rate, unemployment rate, pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate. DILLBECK, M.
C.; CAVANAUGH, K. L.; GLENN, T.; ORME-JOHNSON, D. W.; and MITTLEFEHLDT, V. Consciousness as a
field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in social indicators. The Journal of Mind
and Behavior 8(1): 67-104, 1987. Collected Papers v5.401.
78. TITLE: A comparative study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program
for five years or for less than a year. Findings: Improved family life: family health. CHEN, M. E. A comparative

378
study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program for five years or for less
than a year. Dissertation Abstracts International 45(10) 3206B, 1984. Collected Papers v5.400.
79. TITLE: The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global social
indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Findings: Increased harmony in international affairs.
Increased progress towards peaceful resolution of conflict. More positive, evolutionary statements and actions of
heads of state and international support for their policies and leadership. Increased confidence, optimism, and
economic prosperity as measured by rise of world stock index and simultaneous increase in major stock market
indices. Decreased air traffic fatalities (Worldwide, 1983-1984). Decreased traffic fatalities (U.S.A.; South Africa;
States of New South Wales, Victoria, and Western Australia, Australia, 1983-1984). Decreased crime (State of
Victoria, Australia; Washington, D.C., U.S.A.; and Karachi, Pakistan, 1983-1984). Decreased incidence of
infectious diseases (U.S.A. and Australia, 1983-1984). Increased creativity as measured by increased patent
applications (U.S.A., Australia, South Africa, and United Kingdom, 1983-1984). RME-JOHNSON, D. W.;
CAVANAUGH, K. L.; ALEXANDER, C. N.; GELDERLOOS, P.; DILLBECK, M.; LANFORD, A. G.; and
ABOU NADER, T. M. The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global
social indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Department of Psychology and Department of
Management and Public Affairs, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Department of
Nutrition and Food Science, Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984.
Collected Papers v4.337.
80. TITLE: The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of international stock prices. Findings:
Increased global confidence, optimism, and economic prosperity as measured by rise of world stock index and
simultaneous increase in major stock market indices (Worldwide, 1983-1984). CAVANAUGH, K. L.; ORME
JOHNSON, D. W.; and GELDERLOOS, P. The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of
international stock prices. Department of Management and Public Affairs and Department of Psychology, Maharishi
University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.336.
81. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on the war in Lebanon: A time series
analysis of the influence of international and national coherence creating assemblies. Findings: Improved quality of
national life; Increased progress towards peaceful resolution of conflict and decreased war intensity; Decreased war
deaths and war injuries (Lebanon, 1983-1984); Increased confidence and economic prosperity: improved foreign
exchange rate (Lebanon, 1984). ALEXANDER, C. N.; ABOU NADER, T. M.; CAVANAUGH, K. L.; DAVIES, J.
L.; DILLBECK, M. C.; KFOURY, R. J.; and ORME-JOHNSON, D. W. The effect of the Maharishi Technology of
the Unified Field on the war in Lebanon: A time series analysis of the influence of international and national
coherence creating assemblies. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Massachusetts
Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.335.
82. TITLE: A time series analysis of the relationship between the group practice of the Transcendental Meditation
and TM-Sidhi program and crime rate change in Puerto Rico. Findings: Improved quality of provincial life:
decreased crime (Puerto Rico, U.S.A., 1984). DILLBECK, M. C.; MITTLEFEHLDT, V.; LUKENBACH, A. P.,
CHILDRESS, D.; ROYER, A.; WESTSMITH, L.; and ORME-JOHNSON, D. W. A time series analysis of the
relationship between the group practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and crime rate
change in Puerto Rico. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Maharishi International
Caribbean, Fajardo, Puerto Rico, 1984. Collected Papers v4.334.
83. TITLE: International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified
Field. Findings: Improved quality of national life as measured by composite indices comprising data on war
intensity in Lebanon, newspaper content analysis of Israeli national mood, Tel Aviv stock index, automobile
accident rate in Jerusalem, number of fires in Jerusalem, and maximum temperature in Jerusalem. Significant
improvement in each variable in the index (Israel, 1983). Decreased war deaths (Lebanon, 1983). ORME-
JOHNSON, D. W.; ALEXANDER, C. N.; DAVIES, J. L.; CHANDLER, H. M.; and LARIMORE, W. E.
International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field. Journal
of Conflict Resolution, 32(4): 776-812, 1988. Collected Papers v4.333.
84. TITLE: The long-term effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the
United States (1960 to 1983). Findings: Improved quality of national life as measured by an index including: crime
rate, percentage of civil cases reaching trial, rate of infectious diseases, infant mortality rate, suicide rate, cigarette
consumption, alcohol consumption, gross national product, patent application rate, number of degrees conferred,
divorce rate, and traffic fatalities (U.S.A., 1976-1983). ORME-JOHNSON, D. W., and GELDERLOOS, P. The
longterm effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the United States (1960 to
1983). A version: ORME-JOHNSON, D. W.; GELDERLOOS, P.; and DILLBECK, M. C. The Effects of the

379
Maharishi Technology of the Unified Field on the U.S. Quality of Life (1960-1984) was published in Social Science
Perspectives Journal, 2(4), 127- 146, 1988. Collected Papers v4.332.
85. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and reduction of armed conflict: A comparative,
longitudinal study of Lebanese villages. Findings: Improved quality of community life: cessation of attack on a
community and protection from ongoing armed conflict in the surrounding area (Lebanon, 1982-1984). ABOU
NADER, T. M.; ALEXANDER, C. N.; and DAVIES, J. L. The Maharishi Technology of the Unified Field and
reduction of armed conflict: A comparative, longitudinal study of Lebanese villages. American University of Beirut,
Beirut, Lebanon. Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A.; and Macquarie University, North Ryde,
New South Wales, Australia, 1984. Collected Papers v4.331.
86. TITLE: The group dynamics of consciousness and the U.K. stock market. Findings: Improved quality of
national life: increased confidence, optimism, and economic prosperity: rise in stock market index (United
Kingdom, 1982-1983). BERESFORD, M. S., and CLEMENTS, G. The group dynamics of consciousness and the
U.K. stock market. MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers
v4.330.
87. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area
based corporations, 1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: increased confidence
and economic prosperity: rise in value of corporate stocks (Washington, D. C., U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A.
G. The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area based
corporations, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984.
Collected Papers v4.329.
88. TITLE: Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi Technology of the Unified Field,
1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: decreased homicide (Washington, D. C.,
U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A. G. Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi
Technology of the Unified Field, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield,
Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.328.
89. TITLE: A time series analysis of the effect of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of
traffic fatalities in the United States. Findings: Improved quality of national life: decreased motor vehicle fatalities
(U.S.A., 1982). DILLBECK, M. C.; LARIMORE, W. E.; and WALLACE, R. K. A time series analysis of the effect
of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of traffic fatalities in the United States. Maharishi
University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Scientific Systems, Inc., Cambridge, Massachusetts,
U.S.A., 1984. Collected Papers v4.327.
90. TITLE: The effect of the group dynamics of consciousness on society: Reduced crime in the Union Territory of
Delhi, India. Findings: Improved quality of provincial life: decreased crime (Delhi, India, 1980-1981). DILLBECK,
M. C.; CAVANAUGH, K. L.; and BERG, W. P. VAN DEN. The effect of the group dynamics of consciousness on
society: Reduced crime in the Union Territory of Delhi, India. Maharishi University of Management, Fairfield,
Iowa, U.S.A.; University of Washington, Seattle, Washington, U.S.A.; and Maharishi European Research
University, Seelisberg, Switzerland, 1983. Collected Papers v4.326.
91. TITLE: Sociological effects of the group dynamics of consciousness: Decrease of crime and traffic accidents in
Holland. Findings: Improved quality of national life; Decreased crime (Holland, 1979 and 1981); Decreased
automobile accidents with injury (Holland, 1979). BURGMANS, W. H. P. M.; BURGT, A. T. VAN DER.
LANGENKAMP, F. P. T.; and VERSTEGEN, J. H. Sociological effects of the group dynamics of consciousness:
Decrease of crime and traffic accidents in Holland. Maharishi College of Natural Law, Rotterdam, the Netherlands,
1982. Collected Papers v4.32
92. TITLE: Effect of coherent collective consciousness on the weather. Findings: Support of nature for coherence
creating group: more moderate winter temperature during construction of Maharishi University of Management's
first golden dome (Iowa, U.S.A., 1979-1980). RABINOFF, R. A.; DILLBECK, M. C.; and DEISSLER, R. Effect of
coherent collective consciousness on the weather. Departments of Physics and Psychology, Maharishi University of
Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1981. Collected Papers v4.324.
93. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and improved quality of life in the United States: A
study of the First World Peace Assembly, Amherst, Massachusetts, 1979. Findings: Improved quality of national
life; Decreased violent crime; Decreased motor vehicle fatalities ; Decreased number of fatalities from accidents,
suicide, and homicide ; Decreased air traffic fatal accidents ; Increased confidence, optimism, and economic
prosperity: rise in stock market index (U.S.A., 1979). Improved quality of provincial life: decreased motor vehicle
fatalities.; Decreased violent crime (Massachusetts, U.S.A., 1979). Decreased air traffic fatal accidents (New
England, U.S.A., 1979). DAVIES, J. L., and ALEXANDER, C. N. The Maharishi Technology of the Unified Field
and improved quality of life in the United States: A study of the First World Peace Assembly, Amherst,

380
Massachusetts, 1979. Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, and Harvard University,
Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.323.
94. TITLE: An experimental analysis of the application of the Maharishi Technology of the Unified Field in major
world trouble spots: Increased harmony in international affairs. Findings: Increased harmony in international affairs
(worldwide, 1978). Improvements in domestic affairs and international relations for major trouble-spot countries
(1978). Decreased war deaths [Rhodesia (Now Zimbabwe), 1978]. ORME-JOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.;
BOUSQUET, J. G.; and ALEXANDER, C. N. An experimental analysis of the application of the Maharishi
Technology of the Unified Field in major world trouble spots: Increased harmony in international affairs.
Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1979. Collected Papers
v4.322.
95. TITLE: Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life in Rhode Island through the
Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of provincial life as measured by an
index including: total crime rate, mortality rate, motor vehicle fatality rate, auto accident rate, unemployment rate,
pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate (Rhode Island, U.S.A., 1978). DILLBECK, M. C.;
FOSS, A. P. O.; and ZIMMERMANN, W. J. Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life
in Rhode Island through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Maharishi University of
Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983.
Collected Papers v4.321.
96. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal analysis. Findings: Decreased
crime rate (Cities and Metropolitan Areas, U.S.A., 1973-1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH III, G. S.;
POLANZI, C.; and BAKER, S. R. The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal
analysis. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A.; Center for the
Study of Crime, Delinquency, and Corrections, Southern Illinois University, Carbondale, Illinois, U.S.A.; and
Department of Educational Psychology, West Virginia University, Morgantown, West Virginia, U.S.A., 1982.
Collected Papers v4.320.
97. TITLE: The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate
change. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1974-1976). DILLBECK, M.
C. The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate change.
Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1978. Collected Papers v4.319.
98. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of fortyeight cities. Findings:
Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1973- 1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH
III, G.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of
forty-eight cities. Findings previously published in Journal of Crime and Justice 4: 25-45, 1981. Collected Papers
v4.318.
99. TITLE: The growth of coherence in society through the Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto
accidents. Findings: Improved quality of city life: decreased automobile accident rate; decreased suicide rate (Cities,
U.S.A., 1973-I977). LANDRITH III, G. S., and DILLBECK, M. C. The growth of coherence in society through the
Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto accidents. Maharishi University of Management, Fairfield,
Iowa, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.317.
100. TITLE: Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Findings:
Improved quality of city life: decreased crime rate in suburban communities (U.S.A., 1974-1976). HATCHARD, G.
Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Cleveland World Plan
Center, Cleveland, Ohio, U.S.A., 1977. Collected Papers v2.166.
101. TITLE: Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate.
Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (U.S.A., 1973). BORLAND, C., and LANDRITH III,
G. Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate. Department
of Educational Psychology, Maharishi European Research University, Switzerland, and Department of Psychology,
Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1976. Collected Papers v1.98.

381
 20 iulie 2005

(Continuarea articolului "Alien Cicatrix")

După publicarea articolului Alien Cicatrix, un text care explică ce sunt

interferențele extraterestre și cum putem să corelăm aceste fenomene în lumina
unui nou mod de a vedea Universul dictat de Teoria Super Spinului, trebuie să
descriem cu mai mult calm și în detaliu interferențele extraterestre și ce
metodologie este necesară astfel încât răpitul să poată elimina de unul singur
această problemă.
Într-adevăr, eliminarea problemei, în totalitatea sa, este ceva în legătură cu
care am niște idei, dar la care încă lucrez. Probabil că nu voi reuși să duc până la
capăt această muncă, având în vedere complexitatea parametrilor care sunt la
mijloc. Una dintre țintele (target) cele mai importante de atins este totuși
eliminarea problemei de către răpiții cu care am intrat în contact - le sunt dator,
pentru că datorită lor am reușit să înțeleg fenomenul în complexitate sa, și, din
acest motiv, cumva, trebuie să întorc favoarea pe care aceștia mi-au făcut-o, având
încredere în asistența mea.
Este clar că target-ul final ar fi tocmai acela de a elimina problema tuturor
răpiților, adică de a-i ajuta pe aceștia să nu mai poată fi luați împotriva propriei
voințe, de către toți extratereștrii care-i utilizează, incluzând în acest grup de
exploatatori și forțele militare ale planetei noastre.
Pentru a putea construi o strategie defensivă, și nu ofensivă (vom vedea mai
departe diferența dintre cele două), trebuie să avem foarte clară în minte situația
curentă.
Răpiții cărora mă adresez prin această lucrare, nu sunt cei cu care am de-a
face în mod normal, ci sunt aceia care suspectează că ar fi răpiți, neavând până
acum curajul să-și spună aceste lucru.
 Nu este posibil să utilizăm asupra a șase sute de mii de italieni tehnicile pe
care le-am dezvoltat în circa 17 ani, deci trebuie să reușim să oferim o metodă
capabilă să obțină rezultate și la distanță.
Astfel s-ar rezolva imediat o grămadă de probleme. Cine crede că este răpit,
dar nu are curajul să spună asta nimănui, ar putea utiliza procedura self consistent,
aceasta reușind să ofere informații despre situația sa, și, în cel mai bun caz, să-l
elibereze parțial sau total de această problemă.
Vom vedea imediat că eliminarea problemei răpirilor extraterestre depinde
de propria conștiință. Cu cât ești mai conștient de ceea ce se întâmplă, cu atât ești
mai capabil să elimini problema, prin propriile forțe. Acest lucru ar putea părea
absurd, dar, urmând drumul formativ expus mai jos se va ajunge la o posibilitate
interesantă de rezolvare.
Primul lucru care trebuie făcut este acela de a cunoaște problema în
deplinătatea sa. Datorită faptului că această lucrare se adresează celor care nu
cunosc încă de situația în care se află, este necesar să le oferim rapid mijloacele
prin care să poată înțelege ce este răpirea și cum funcționează.
Este vorba de a le furniza acestor persoane informații importante, dar cum ar
fi bine să procedăm pentru a fi credibili?
În realitate această problemă nici nu există - inconștientul lor știe exact ceea
ce se întâmplă și va recunoaște informațiile ca adevăr. Dar o va face la nivel
inconștient, și nu la nivel subconștient.
Pentru cine nu a înțeles încă, de fapt, răpitul nu are amintirea răpirii sale, la
nivel conștient și la nivel subconștient, știind perfect ce se întâmplă doar la nivel
inconștient. Inconștientul nu doare niciodată, nu uită nimic și nu spune
minciuni. Este legat puternic de un tip de raționament specific lobului drept al
creierului și nu-i pasă prea mult de raționalitatea lobului stâng.
În acest context, atunci când un răpit, care nu știe că este răpit, intră în
contact cu descrierea fantasticului fenomen al răpirilor extraterestre, crede imediat
în ea, pentru că știe la nivel inconștient că acest fenomen este adevărat.
Nu există explicații inutile. Lobul stâng tinde să spună că, datorită faptului
că acest lucru este fantastic, cu siguranță este imposibil, și, că răpitul, dacă crede
ceea ce este scris în această lucrare, este complet nebun.
În realitate, se descoperă că răpitul nu este deloc nebun, că lucrurile pe care i
le spun eu le-a știut dintotdeauna, acestea fiind ascunse în permanență și cu bună
știință față de el însuși.
Acesta este criteriul cu care au fost construite TAV-ul și MARIT-ul, cele
două teste care sunt utilizate pentru a aduce la nivel conștient răpirile îngropate în
mintea răpiților.
Dar se mai știe că uneori nu este suficient să spui lucrurilor pe nume, ci
trebuie și să le demonstrezi, ar spune Piero Angela, care este susținut de oamenii
de știință din CICAP și CISCOP, organizații care sunt susținute la rândul lor de
grupuri cum ar fi CUN și CISU.
Să nu uităm niciodată că în Italia situația cu privire la înțelegerea
fenomenului OZN este în mâna șacalilor, al căror emblemă este reprezentată de cea
mai profundă ignoranță și cea mai profundă prostie care pot fi imaginate vreodată.
Nu trebuie să pierdem timpul încercând să înțelegem prostia umană, care cu
siguranță este un fenomen științific fascinant, al cărui definiție este: Prostul este
cel care face rău altora, dar fără ca el să câștige ceva din asta.
Iată că am făcut și portretul ufologiei italiene.
Nu voi pierde timpul vorbind cu cei care nu au instrumentele necesare
pentru a înțelege, dar vreau să pun accentul pe procesele mentale care m-au ajutat
să trag niște concluzii.
Deci, va fi un drum pe care-l voi parcurge gândind cu voce tare.

TABLOUL GENERAL AL INTERFERENȚELOR EXTRATERESTRE

Pentru a înțelege mai clar ce este o interferență extraterestră, voi utiliza o

diagramă de flux în trei dimensiuni (3D) a întregului fenomen, așa cum a fost
descris în Alien Cicatrix. Înainte de a prezenta întreaga secvență a acțiunilor
extraterestre asupra răpitului terestru, trebuie să prezentăm personajele poveștii.
Acestea sunt reprezentate prin niște obiecte particulare, care facilitează
recunoașterea lor pe întreaga durată a vieții răpitului și în timpul manifestării
tuturor problemelor în conexiune cu răpirile extraterestre suferite. După cum se
poate observa în graficul de mai jos, pornind de la stânga în jos, avem un
paralelipiped bleu transparent, care reprezintă corpul răpitului. Ridicând privirea în
sus, dăm peste trei sfere de diferite culori, care reprezintă sufletul (roșie, cu un S
deasupra) răpitului, mintea sa (albastră, cu un M deasupra) și spiritul său (verde,
cu un S deasupra). Aceste trei entități sunt parte integrată a răpitului, care, cu
corpul său, completează propria esență vitală. Mai sus, tot în stânga, este un con
portocaliu, care reprezintă corpul extraterestrului. Deci, conul portocaliu îl
reprezintă pe extraterestrul cu Cinci degete, fie Sauroidul, fie Insectoidul, fie
Bilobatul (denumit și Cap în formă de inimă).
 Aceasta este nomenclatura folosită și în Alien Cicatrix. În partea dreaptă,
pornind de jos, se vede un elipsoid negru, pe care este imprimat cuvântul LUX -
care este reprezentarea Ființei de Lumină. Mai sus se vede un toroid, pe care este
scris memorie extraterestră, fie ea pasivă sau activă, care este reprezentarea MEA
(Memorie Extraterestră Activă) sau a MEP (Memorie Extraterestră Pasivă), care va
aparține exclusiv speciilor pe care le-am menționat deja. Și mai sus este reprezentat
un cilindru transparent, pe care scrie 6 Degete, care simbolizează parazitul
extradimensional, care uneori se prezintă cu un corp artificial (creat cu ajutorul
unei mașinării), caracterizat de o structură umanoidă efeminată, cu părul alb,
pupilele având o geometrie variabilă și cu șase degete la mână. Pentru a urmări
toate aceste personaje, trebuie să facem un tablou al vieții răpitului utilizând
această simbologie.
Tabloul de uniune, care la prima vedere vi se poate părea greu de înțeles,
cuprinde în realitate mici subtablouri care sunt caracterizate de ecrane negre și care
sunt identificate cu termenele CICLU VITAL, REGENERARE și COPIERE, iar în
background mai este un tablou roșu, identificat cu termenul SUPERSOLDAȚI.
Pentru asta vom revedea tabloul uniunii la sfârșitul acestui paragraf, dar
acum să analizăm punctul de plecare: momentul nașterii răpitului. Când răpitul se
naște, are un corp, care în interior are o minte, un suflet și un spirit, cu conștiințele
lor, care, fiind suprapuse una cu cealaltă, nu sunt conștiente că sunt fructul sumei a
trei lucruri diferite.
În această primă fază are loc parazitarea din partea LUX-ului și agățarea
ulterioară a lui Șase degete (Ringhio sau Mârâit). De fapt, LUX-ul parazitează
subiectul chiar înainte ca fătul să iasă din burta mamei.
Șase degete, așa cum a fost descris în Alien Cicatrix, va interveni mai târziu,
când îi va conveni să utilizeze resursele sufletului răpitului; nu știm încă cu cât
timp mai târziu, dar acest lucru nu este foarte important. Oricum suntem în primele
zile de viață, ba chiar în prime ore de viață, când copilul abia născut este prelevat
printr-o răpire fizică.
 Uneori, acest tip de interferență are loc când răpitul este încă în uterul
matern, conectat la placentă.
Conștiința viitorului răpit spune că "acele ființe" trebuie să-l programeze:
programarea constă în introducerea în creierul nou-născutului, într-o zonă cu acces
negat, a așa-ziselor Memorii Extraterestre Active (MEA).
Acest tip de programare utilizează diferite tehnici, în funcție de extraterestrul
care le efectuează.
De exemplu, Sauroidul utilizează nervul optic al răpitului, ca pe un "cablu de
transmisie" pentru a introduce datele sub forma a ceva ce îi apare răpitului, în
timpul reconstituirilor hipnotice, ca fiind un fel de stimuli electrici care iau forma
unor imagini și culori.
În acest moment, răpitul, care a fost deja parazitat de LUX și de Șase degete,
este luat, îi sunt scoși în mod provizoriu Luxul și Șase degete, pentru a evita
interferențe inutile și apoi este reprogramat, introducându-i-se Memoria
Extraterestră Activă. Memoria extraterestră activă este suma minții și a spiritului
unui extraterestru, dar nu a corpului său, după cum se poate observa din
prelungirea în sus a următorului grafic.
Răpitul, care este în grafic în dreapta jos, este programat prin introducerea
unei Memorii Extraterestre Active și cu această ocazie i se extrage temporal
componenta sufletească (mingea roșie).
Sufletul participă la un ciclu de regenerare, intrând în corpul extraterestrului,
care are minte și spirit proprii (MEA), și regenerează totul, pentru a garanta
supraviețuirea fizică a acestuia.
Apoi extraterestrul suferă o dezmembrare - corpul ajunge în "frigider", dacă
putem să ne exprimăm așa, dar în cazurile mai grave se poate ca acesta să fi
decedat deja, și MEA corespondentă este parcată în corpul răpitului, până în
momentul în care se găsește un alt aranjament pentru MEA, într-un nou corp
extraterestru nou-născut.
Deci, sufletul va staționa câteva secunde în extraterestru dezasamblat (sus în
stânga), dar apoi va trebui reintrodus în corpul răpitului, unicul în care acesta poate
staționa în mod stabil.
Să urmăm săgeata care merge în sus și să vedem ce se întâmplă.
Prin această operațiune, care este repetată de cel puțin două ori pe an,
sufletul regenerează extraterestrul, care, astfel, nu va muri nici în corp, nici în spirit
și nici în minte. Acest ciclu de regenerare este efectuat făcând abstracție de
prezența MEA, în favoarea tuturor extratereștrilor care au nevoie.
În termeni mai expliciți, fiecare răpit are o singură MEA, dar furnizează
energie, prin intermediul sufletului său, fie Suaroidului, fie Insectoidului, fie lui
Cap în formă de inimă, fie Blondului cu cinci degete (Orange). În plus, răpitul
furnizează energie si Luxului și lui Șase degete, care nu au de ce să efectueze răpiri
fizice.
Luxul parazitează răpitul încontinuu și Șase degete are un control mental
foarte bun, stând la el acasă, în dimensiunea sa, așezat probabil în fața unui aparat
de comunicare cu răpitul. După cum am mai spus și în Alien Cicatrix, parazitul
Șase degete ia acest aspect exterior doar când se îmbracă într-un corp artificial, dar
în realitate nu are niciun corp, la fel ca Luxul și ca MEA. Acesta deconectează
sufletul răpitului și îl ia în dimensiunea sa, unde, cu calm și cu aparate speciale, îi
suge energia. Odată terminat procesul de "mulgere", sufletul, care nu este desprins
cu totul de corpul răpitului nici măcar în acest spațio-timp, este introdus la loc în
corpul posesorului legitim, până la următoarea exploatare.

COPIEREA

După cum se poate observa în imaginea de jos, în timp ce sufletul suferă

acest tratament, corpul răpitului, cu spiritul și mintea sa, pe moment eliberați de
Lux și Șase degete, suferă procesul de "copiere". Răpitul este copiat în întregime,
în afară de sufletul său, care nu poate fi reprodus fizic, datorită unor probleme de
tip termodinamic - nu se poate copia ceva ce nu moare niciodată. Legile
termodinamicii împiedică acest lucru, pentru că nu s-ar conserva energia întregului
sistem.
În corpul original reintră sufletul, pe când copia, care are o culoare roz-pal,
este folosită la cu totul altceva. După cum se poate observa din schemă, de fapt,
copia are în ea informațiile MEA.
Dacă răpitul ar muri în mod accidental, conținutul Memoriei Extraterestre
Active ar fi pierdut, cauzând mari daune extraterestrului corespondent, din care
"poate" că ar rămâne doar un corp, dar fără nimic în interior. Mintea și spiritul
extraterestrului s-ar pierde și acesta ar fi terminat definitiv. Iată, deci, de unde vine
necesitatea de a produce o copie a corpului răpitului, cu conținutul său din interior.
În contextul copierii mai apare și o operațiune de regenerare a copiei, în care
sufletul iese din original și intră pentru câteva secunde în copie, pentru a-i reda
viața. Copiile sunt instabile și tind să îmbătrânească foarte rapid, degenerându-se
cu ușurință (ca oaia Dolly, prima oaie clonată de om printr-un experiment
dezgustător, care a fost efectuat cu ceva timp în urmă).
Din acest motiv, de mai multe ori pe parcursul vieții, răpitul este recopiat ex
novo.
Operațiunile de copiere, ca cele de regenerare, sunt efectuate în anumite
camere, numite "a cilindrelor", care, de altfel, au fost deja descrise în Alien
Cicatrix. Se observă că de fiecare dată când se efectuează o operațiune de
regenerare a copiei, automat este efectuat și așa-zisul back up al memoriei. Este
vorba despre un proces în care originalul și copia își unesc memoriile, pentru a
evita pe viitor o incompatibilitate în ceea ce privește amintirile.
Adesea, când un răpit este reținut mai mult decât obișnuitele 45 de minute,
fie pentru că munca pe care extratereștrii trebuie să o efectueze asupra lui durează
mai mult, fie din cauza unor distorsiuni spațio-temporale probabile, ce nu pot fi
excluse, la care el ar putea fi supus, o copie de-a sa este lăsată în mediul nostru în
locul originalului.
Copia, în urma examinării atente din partea amicilor și a părinților, rezultă a
fi diferită, și, cunoscând ce se petrece în culisele răpirilor extraterestre, aceasta este
ușor de recunoscut, pentru că nu este perfectă.
De obicei nimeni din familie nu se gândește că ar fi vorba de răpiri
extraterestre, membrii familiei mulțumindu-se să spună că poate în acea zi ruda lor
se comporta mai ciudat decât de obicei...dar apoi, evenimentele sunt reexaminate
în lumina fenomenelor de interferență extraterestră.
Atunci se înțelege de ce unii răpiți nu-și amintesc evenimente destul de
importante din viața lor sau de ce unii, pentru o perioadă scurtă de timp din cursul
zilei, de exemplu, nu-și recunosc soția, fiul sau rudele cele mai apropiate.
Astfel se poate explica de ce anumite cicatrice apar și dispar cu o anumită
ușurință de pe corpul răpitului, sau cum de răpiții care poartă piercinguri se trezesc
uneori că nu le mai au pe corp, sau faptul că uneori un răpit poate avea în mintea sa
două versiuni diferite ale unei amintiri privind același eveniment. Copia, neștiind
că este o copie, trebuie să știe să relaționeze cu mediul familial fără să trezească
suspiciuni, dar se pare că copierea memoriei, chiar dacă este bună, nu este perfectă,
și, uneori, amintirile copiei sunt introduse prost în original sau invers.
Așa cum în timpul montării unui film, la finalul scenei, trebuie să se facă o
tăietură pentru a se introduce o altă scenă, în memoria originalului trebuie să se
introducă, într-un anumit loc, fragmentul de memorie care aparține copiei. Dar
pentru că mintea noastră, sau mai bine spus creierul nostru, este ca un hard disk,
pe care doar se poate scrie, se poate întâmpla ca originalul să se trezească cu două
fragmente de memorie incompatibile una cu cealaltă, sau cu frânturi de memorie
care nu sunt plauzibile. Să dăm un exemplu practic: dacă răpitul este prelevat, care
este copiat, iar copia sa este așezată apoi în automobilul din care a fost prelevat
originalul, acesta di urmă asistă la coborârea copiei sale în mașină, văzând-o de sus
cum coboară în mașină, și, când reconstituie scena în timpul hipnozei, își amintește
că era sus și se vede pe el coborând în mașină, dar...apoi își amintește că este în
mașină și conduce. Și între timp ce s-a întâmplat? Nu-și amintește ce s-a întâmplat
între timp, pentru că copia este cea care își amintește coborârea în automobil și
faptul că conducea mașina, pe când originalul nu-și amintește asta. Atunci trebuie
să se taie memoria originalului într-un anumit punct, pentru a-i introduce amintirile
copiei, dar dacă se greșește iese o mare încurcătură. Și chiar dacă nu se face nicio
greșeală, oricum extratereștri sunt constrânși să producă o deteriorare, chiar dacă
este ce a mai mică cu putință.
La o analiză mai atentă a acestor amintiri din mediul hipnotic se descoperă
imediat unde sunt efectuate, cu nepăsare, tăieturile respective. Uneori ne trezim în
fața unor subiecți care și-au pierdut în totalitate memoria pentru ani de zile:
persoane care nu-și amintesc că s-au căsătorit, că au făcut armata sau că au
frecventat o anumită școală, etc. În acest context, două parcursuri diferite
diferențiază copia de original. Apoi originalul se reîntoarce pe Terra, după ce în
acesta au fost reintroduși paraziții Lux și Șase Degete. MEA nu este extrasă
niciodată din răpit, decât în momentul în care a fost pregătit un alt corp
extraterestru care să primească MEA. Doar atunci aceasta va fi extrasă din răpit și
reintegrată în noul corp extraterestru. Însă în memoria răpitului va rămâne copia
memoriei extraterestrului, pe care o vom identifica cu numele de Memorie
Extraterestră Pasivă. Diferența dintre MEA și MEP constă în faptul că cea din
urmă conține doar mintea, nu și spiritul extraterestrului, și, din acest motiv, este
incapabil să exprime acte de voință proprie. Cu alte cuvinte, răpitul nu va mai fi
parazitat de o posibilă voință exterioară lui, dar oricum va purta mereu amintirea
acesteia, pentru că, după cum am mai subliniat, creierul este ca un hard disk pe
care se poate doar scrie, neputându-se șterge nimic. Deci, să urmărim destinul
copiilor și originalilor.
În original este reintrodus Luxul și cuplarea lui Șase Degete redevine activă,
și, contrar Luxului, care acționează prin contactele dintre spiritul și mintea
răpitului, Șase Degete produce puternicele sale interferențele direct în mintea
subiectului parazitat, alterându-i comportamentul, caracterul, deciziile și așa mai
departe. Apoi răpitul este pregătit pentru a fi reintrodus în societate, până la răpirea
următoare, sperându-se ca acesta să nu-și amintească nimic și să nu devină prea
conștient de această problemă, pentru că altfel, așa cum vom vedea mai departe, nu
ar mai funcționa așa cum trebuie.
Însă viața copiei nu va fi la fel de ușoară. Principala sarcină a copiei este
aceea de a conserva back up-ul MEA, în eventualitatea în care cea conținută în
original este pierdută. Deci, aceasta s-ar afla într-o stare de animare suspendată,
până în momentul în care este folosită din nou, pentru a înlocui originalul pe scurte
perioade de timp. Totuși există suspiciunea că această copie este utilizată și în
mediul militar terestru, pentru a crea și a experimenta un fel de supersoldați
decerebrați, capabili să execute programări interne, efectuate chiar de către militari.
Vreau să clarific faptul că în această lucrare nu voi vorbi despre raportul care
există între militarii aliați și extratereștri, pentru că acest subiect necesită încă un
studiu mai aprofundat din partea mea, care poate fi realizat doar bazându-mă pe
improbabila mea longevitate.
Dar oricum trebuie subliniat faptul că în amintirile răpiților există o
circumstanță deosebită, care dă mult de gândit. Este vorba despre vise și amintiri în
care răpitul luptă în interiorul unor exerciții militare ciudate, care par a fi foarte
realiste. O întrebare din TAV (Teste de Autoevaluare) chiar încearcă să verifice
prezența unor astfel de amintiri.
Este ciudat faptul că toți răpiții, sau aproape toți, au aceste vise/amintiri, care
se repetă cu o anumită frecvență și care par a fi asemănătoare între ele. Armele
utilizate sunt moderne, dar convenționale; însă uniformele utilizate nu sunt.
Uneori răpitul povestește cum că s-ar trezi dintr-o situație de "pre-moarte",
că merge să lupte sau că fuge, sau că este constrâns să facă anumite exerciții cu
trasee de război sau partide ciudate ale vreunui antrenament, în care, la final, dacă
s-a descurcat bine, este și premiat (? - n.a.); când ucide pe cineva, o face mereu
utilizând un tip de arte marțiale speciale și pare a fi dotat cu forță și agilitate
impresionante.
Simulările acțiunilor de război nu cuprind stres sau emotivitate de orice fel,
ci doar ideea că trebuie să se îndeplinească o anumită acțiune de luptă, a cărui scop
nu este cunoscut, printr-un fel de programare cerebrală, în care nici măcar nu știe
de ce se face ceea ce se face: știe doar că ceilalți (?) sunt inamicii săi.
Caracteristica acestor povestiri care mă determina să devin suspicios era
lipsa totală a stresului care ar trebui să derive din acest tip de activități, de
exemplu, din cauza fricii de a muri în timpul acțiunii. În timpul retrăirii acestor
episoade, care nu au mai fost investigate până acum în mediul hipnotic, apărea
mereu senzația că nu se putea muri sau dacă mureai nu era ceva important.
În plus, apărea amintirea efortului de a urma acțiuni cum ar fi întrecerea,
saltul, alergatul, dar frica nu era deloc prezentă!
Aceste "vise" dau impresia că aparțin, într-un anumit sens, unei alte
persoane și că nu ar fi ale răpitului. Deci, copiile, decerebrate, sau mai degrabă
reprogramate, ar fi cele care efectuează aceste jocuri de război. Cu alte cuvinte,
militarii și-ar construi o armată din copiile răpiților, și, în cazul în care acestea nu
le-ar mai fi de folos extratereștrilor, odată îndeplinit scopul pentru care au fost
făcute, ar fi utilizate de militari pentru a menține Noua lor Ordine Mondială (New
World Order): o armată de zombi decerebrați, în slujba celor mai importante loje
masonice și mari familii industriale.
În timpul operațiunilor de back-up între copii și originali, fragmente din
amintirile acestor exerciții ar rămâne în mintea răpiților, și, într-o stare onirică,
acestea ar ieși iar la iveală, într-un mod inconștient.
Acum, după ce am reflectat la toate acestea, putem arunca iarăși o privire la
schema propusă și am realiză că lucrurile devin mult mai clare.
 METODOLOGIE AUTOINDUSĂ PENTRU A COMBATE ȘI
REZOLVA PROBLEMA INTERFERENȚELOR
EXTRATERESTRE
sau
Self Induced Method for Blocking Abductions Definitively (SIMBAD)

În articolul Alien Cicatrix am prezentat deja câteva metodologii posibile care

utilizează hipnoza și PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) pentru tratarea
cazurilor de abduction, în italiană definite cu termenul de "interferențe
extraterestre".
În unele cazuri, și cu foarte mare greutate, am reușit să elimin anumiți
paraziți, cum ar fi Luxul și Șase Degete, sau chiar și MEA. Doar puține cazuri
fuseseră tratate astfel încât să se poată elimina, în trei situații diferite, toate cele trei
tipuri de interferență extraterestră.
Studiul acestor prime cazuri s-a dovedit a fi interesant, pentru că m-au
inspirat să elaborez unele metodologii care nu utilizau hipnoza în sine, dar care, în
principiu, puteau oferi, rezultate pozitive.
În același timp observasem și alte cazuri, pe care nu le puteam urmări
personal, ci doar de la distanță, prin intermediul scrisorilor și telefonului. Pentru a
stabiliza acești subiecți inventasem niște exerciții pe care ei să le urmeze, pentru ca
ei să-și îmbunătățească oarecum viața, în așteptarea unei ședințe mai profunde de
hipnoză regresivă sau de PNL.
În urma unei experimentări vaste, începusem să obțin rezultate bune și la
distanță. Cu alte cuvinte, exercițiile pe care le propuneam funcționau mai bine
decât m-aș fi așteptat eu.
Capitolul din Alien Cicatrix în care se vorbește despre ancore și despre
utilizarea lor era un exemplu evident și inconfundabil.
Cu utilizarea tehnicii ancorelor spațio-temporale și utilizarea "camerei video
mobile", orice operator, chiar dacă nu este era un expert, ar fi fost capabil să-l ajute
pe răpit să-și amintească răpirea. Bineînțeles, asta pentru mine nu era un rezultat
incredibil, dar îmi furniza o metodă rapidă prin care să-l pot ajuta pe răpit să
retrăiască, fără hipnoză, o răpire reală de-a sa, obținând ca rezultat ceea ce era cel
mai important: acceptarea din partea subiectului în cauză a condiției sale de răpit.
În acest mod se vor rezolva imediat mai multe traume, a căror răspunsuri
inconștiente nu ieșiseră la iveală din analiza psihiatrilor și psihologilor la care
răpitul a apelat.
De acolo începea procedura prin care răpitul să devină conștient de toate
părțile răpirilor (a se vedea schema generală reprezentată în această lucrare).
Doar după ce subiectul a parcurs drumul cunoașterii și al conștientizării,
adică după ce și-a amintit răpirile, după ce și-a ascultat sufletul și i-au fost
înmânate instrumentele pentru a vorbi cu acesta, exista o oarecare speranță că
răpitul s-ar putea elibera, dacă nu de toți extratereștrii, cel puțin de niște paraziți.
În orice caz, existența sa de răpit s-ar fi îmbunătățit cu siguranță. Am
observat că atunci când răpitul își dădea seama în hipnoză că este parazitat de un
extraterestru, i se putea spune, printr-un ordin post-hipnotic, că atunci când va
ajunge acasă, sufletul său ar fi intrat în acțiune, și, dacă ar fi vrut, ar fi eliminat
parazitul.
Dar în realitate răpitul obținea, chiar și prin alte metode, o vizualizarea a lui
însuși, a sufletului său și a parazitului care trebuia eliminat.
Se năștea astfel vivificarea unei psihodrame, în care, în mod arhetipic,
diferitele părți ale sale se confruntau între ele în interiorul vizualizării. La final,
sufletul său emitea un act de voință care putea lua toate formele arhetipice pe care
ni le putem imagina, dar, de fapt, în vizualizarea produsă parazitul pleca. În unele
cazuri pleca pentru totdeauna. În alte cazuri încerca să se reîntoarcă după ceva
timp, și, în această fază, deznodămintele erau încă foarte incerte.
Dar metodologia lăsa impresia că funcționează?
Metodologia funcționa și verificările care se efectuau în timpul hipnozei
profunde, efectuată ca urmare a cererii răpitului, pentru a verifica dacă parazitul
său chiar a fost eliminat, demonstrau că metoda este aparent eficientă. În hipnoză
profundă sufletul povestea ceea ce se întâmplase cu privire la eliminarea
parazitului și bineînțeles că răpitul acumula capacități cognitive tot mai mari cu
privire la el însuși, apoi, odată cu eliminarea ultimului parazit, se deblocau
amintirile răpirilor sale, care probabil că erau blocate de intervenția Luxului; astfel
de amintiri erupeau ca un torent, revărsându-se.
În această operațiune era deci ceva ce funcționa bine, dar, pentru a mări
"rezultatul reacției" trebuia să-i studiem mecanismul și să înțelegem ce anume
făcea ca uneori mecanismul de eliminare a parazitului extraterestru să funcționeze.
Aveam la dispoziție diferite cazuri, chiar dacă nu erau foarte multe, și
puteam să caut elementul care era comun în toate procedurile de vizualizare
mentală efectuate de subiecții ce utilizau tehnici de vizualizare cu totul diferite și
personale.
Dar ce este o vizualizare mentală? O vizualizare mentală este o viziune cu
totul virtuală și personală a unei realități care nu există, dar care este produsă, prin
anumite proceduri, în interiorul unor zone din creierul uman.
Din acest motiv studiul trebuia să pornească de la conceptul de imagine
mentală - prin imagine mentală se înțelege nu doar o senzație vizuală, ci și orice
senzație cenestezică sau auditivă reprodusă în interiorul creierului uman. Imaginile
vizuale, din punct de vedere istoric sunt cele mai folosite și studiate.
Kosslyn vorbește despre analogia activității dintre imaginile mentale și
percepția vizuală. Viziunea este utilizată, în principal, în două cazuri: pentru a
identifica obiecte fixe, părți sau caracteristici ale acestora (cum ar fi culoarea sau
structura), sau pentru a urmări obiecte în mișcare, identificându-le traiectoria sau
ajungându-le din urmă într-un mod adecvat.
În mod similar, unul dintre obiectivele imaginilor mentale este descoperirea
proprietăților obiectelor imaginate, permițând recuperarea de informații din
memorie.
În general, aducerea aminte prin imagini mentale se întâmplă când
informația care trebuie readusă în memorie este o proprietate vizuală "subtilă",
când o caracteristică nu a fost luată în calcul în mod explicit înainte sau când nu
poate fi dedusă cu ușurință dintr-un alt tip de informație arhivată, de exemplu,
apelându-se la un format propozițional.
În plus, și imaginile mentale sunt utilizate pentru a urmări (în mod mental)
obiecte în mișcare sau pentru a le determina traiectoria: de exemplu, când ne
gândim la cum va arăta un obiect după o transformare, dar mai ales când luăm în
calcul relațiile spațiale dintre obiecte. Asta și faptul că obiectele vizualizate în
minte păstrează aceleași proprietăți ale obiectelor reale, ar explica importanța
prezenței imaginilor mentale în rezolvarea problemelor.
Primele experimente legate de transformarea imaginii s-au referit la un
singur fenomen, definit cu termenul de "rotație a imaginii mentale".
 Într-un experiment realizat în 1971 de Roger Shepard și Jackie Metzler,
subiecților examinați li se prezentau copii ale unor figuri geometrice și apoi li se
cerea să evalueze, cât mai repede posibil, dacă acestea erau sau nu identice,
indiferent de orientarea lor.
Măsurând tahistoscopic timpii de reacție la stimulii vizuali, reiese că timpul
necesar pentru a îndeplini sarcina se mărea, la fel ca o funcție lineară, când se
măreau diferențele unghiulare în orientarea dintre cele două obiecte, iar decizia cu
privire la asemănarea sau neasemănarea dintre ele era o consecință a rotației
acelorași obiecte reprezentate în imaginea mentală. Pe scurt, cu cât era mai mare
rotația necesară pentru a orienta la fel cele două figuri, cu atât mai lung era timpul
de executare a sarcinii. Dar, după părerea mea, altceva era interesant: acestea
nefiind obiecte reale (cele reprezentate în imaginile mentale) nu sunt obligate să
urmeze aceleași reguli fizice, dar, cu toate acestea, experimentale cum ar fi cel
descris mai sus ne făceau să presupunem că imaginile mentale au o puternică
înclinație de a imita realitatea.
Se pare că mecanismele noastre de transformare a imaginilor sunt făcute
astfel încât să poată imita procesele perceptive, dar asta se întâmplă doar dacă
creierul uman funcționează ca un computer; grafica computerizată oferă multe
resurse pentru a rezolva probleme complexe, dar, dacă creierul uman este
asemenea unui computer grafic, și acesta poate oferi răspunsuri?
"Imaginați-vă un cal: ce este mai departe de pământ, vârful cozii sale sau
genunchii de la picioarele din spate?"
Știu că pentru a rezolva problema vă imaginați un cal! Dar atunci înseamnă
că prin vizualizările mentale chiar se pot rezolva probleme de modeling!
Dar cum ar funcționa mecanismul? Kosslyn a propus o concepție în care
imaginele mentale sunt la fel ca niște figuri proiectate pe un tub catodic și produse
de un program care operează asupra datelor conservate în memorie.
Dacă ne gândim la ecranul unui monitor conectat la calculator, imaginile ar
putea fi reprezentate pe monitor prin simboluri în formă grafică, dar obținute din
datele și informațiile conținute în memoria sa, dar într-un format non-figurativ.
 Ipoteza care stă la baza acestei metafore este aceea că imaginile mentale sunt
configurații spațiale temporare în memoria activă, generate de o "matrice", adică
de la mai multe reprezentări abstracte situate în memoria pe termen lung.
De fapt, în interiorul calculatorului care afișează o imagine pe ecran nu
există o matrice concretă: compartimentele unei matrice ipotetice sunt reprezentate
doar de niște adrese în memoria aparatului. Calculatorul identifică aceste elemente,
astfel încât, la nivel funcțional, este ca și cum ar fi fost distribuite într-o
configurație vizuală.
Mecanismele interpretative ("ochiul minții") lucrează asupra ("privesc la")
aceste figuri interne și le clasifică în funcție de categorii semantice: de exemplu, o
anumită configurație spațială ar putea fi identificată ca aparținând categoriei
"urechile lui Snoopy". Cu alte cuvinte, și aici discursul devine aparent complex, nu
numai pentru că s-ar părea că creierul se comportă asemenea graficii pe computer,
dar s-ar părea și că acesta ar recunoaște informațiile printr-un fel de software de
recunoaștere a figurilor-bază dintr-un fel de bibliotecă sau o bază de date aflată în
posesia sa.
De exemplu, dacă privim această figură ne putem da seama de faptul că
creierul nostru, văzând o stea cu șase colțuri, ar recunoaște această construcție
bazată pe modele mai simple, cum ar fi două triunghiuri echilaterale suprapuse, cu
vârfurile în opoziție.

Însă nimeni nu ar recunoaște rombul poziționat în partea dreaptă ca pe o

parte "primordială" a compoziției, chiar dacă acesta este adevărat. De ce? Și mai
trebuia subliniat și altceva: utilizarea PET-ului (tomografie cu emisie de pozitroni)
reușește să evidențieze care sunt zonele din creier care sunt utilizate de așa-zisele
imagini mentale.
Kosslyn a utilizat PET-ul pentru a confirma ipoteza că imaginile mentale
sunt modele (pattern) de activare, cel puțin în anumite zone ale cortexului vizual
reprezentate topografic. Datorită acestei tehnici deosebite s-au descoperit zone ale
creierului uman, cunoscute sub numele de zone topografic organizate, care sunt
active în timpul formării imaginilor mentale vizuale, chiar și atunci când subiecții
au ochii închiși.
 O imagine PET a creierului uman normal în timp ce-și amintește
cuvintele unei enumerări citite anterior
Prima zonă corticală care primește informații de la ochi este zona V1,
cunoscută și cub numele de cortex vizual primar, cortexul striat, OC și zona 17. În
1986, Fox și colegii săi au folosit PET-ul pentru a demonstra existența zonei V1 la
ființele umane.
PET-ul, adică tomografia cu emisie de pozitroni, este o tehnică medicală
nucleară care permite localizarea cu precizie, în interiorul creierului (sau a altor
organe ale corpului), a unei substanțe marcată cu un radioizotop care emite
pozitroni, substanță care îi este administrată subiectului înaintea examinării. Pentru
a trasa harta zonelor din creier implicate într-o activitate mentală oarecare,
cercetătorii injectau mici cantități de apă radioactivă în vena din brațul subiecților
normali. Apa radioactivă ajunge rapid în creier, unde se concentrează în zonele
unde celulele sunt mai active.
Comparând imaginile unei stări de odihnă cu cele ale unei stări în care
subiecții sunt angajați într-o sarcină care implică funcția mentală cercetată, este
posibil să se afle ce zone din creier sunt implicate.

Într-unul dintre studii, subiecților supuși experimentului li se cerea să

vizualizeze niște litere, o dată mici și o dată mari, astfel încât unghiul vizual
implicat să fie din ce în ce mai mic sau mai mare. Prin comparația cu activitatea
cerebrală în timpul formării imaginilor în două mărimi diferite, nu doar că era
confirmată activarea zonelor vizuale, dar a fost posibili și să se localizeze cu
precizie zona de activare pentru fiecare mărime cerută.
Dar nu se termina aici. La anumiți subiecți cu leziuni în unele zone din lobul
stâng sau drept al creierului, zone care se ocupau cu evaluarea imaginilor și care
vedeau doar imaginile provenite de la ochiul stâng sau de la ochiul drept, li s-a
cerut să producă imagini mentale și s-a descoperit că imaginile inventate de creier
aveau aceeași problemă: era percepută doar partea dreaptă sau doar partea stângă a
imaginii, în funcție de care parte a creierului (opusă) a fost rănită.
Din aceste experimente se puteau trage următoarele concluzii:
1. Creierul are două tipuri de memorie: una pe termen scurt și alta mai
longevivă, pe termen lung. Aceasta din urmă înmagazinează amintirea obiectului,
pe când memoria pe termen scurt este angajată în a simula mișcarea obiectului prin
producerea de imagini mentale.
2. Obiectul este recunoscut prin intermediul structurii sale de bază, de forma
"template" , adică forme originale, forme de bază; eu aș spune simbolico-
arhetipice.
3. Creierul uman se transformă într-un adevărat CAD (Computer Assisted
Design), fiind capabil să reconstituie imaginile statice și în mișcare a obiectelor
văzute în mod real și înmagazinate în memoria pe termen lung.
4. Partea creierului care se ocupă de înțelegerea imaginii este aceeași care se
ocupă și ce construcția imaginilor mentale!
Există încă un amănunt ce trebuie amintit, deoarece este foarte important
pentru scopurile noastre. Teoriile despre formarea imaginilor mentale sunt ori de
tip operațional, ori de tip propozițional. Cu alte cuvinte, creierul nostru ori vede și
operează, și în timp ce-și imaginează reproduce o imagine, ori vede și nu operează,
dar propune din proprie inițiativă anumite soluții vizual-mentale. Astăzi pot
propune un al trei punct de vedere, așa cum au făcut deja și alți autori. Viziunea ar
fi ansamblul acestor două procese, care nu ar trebui să mai fie privite ca fiind în
antiteză, ci într-o asociere de colaborare în a identifica, vizualiza și mișca imaginile
mentale în 3D.
Aceasta este, probabil, cea mai importantă idee exprimată în această lucrare,
pentru că explicația sa poate deriva din posibilitatea ca creierul uman să utilizeze
forme arhetipice, independent de intrările de informații din creierului, pornind, de
exemplu, dar nu numai, de la aparatul vizual.
Astfel, cel care privește și își umple memoria pe termen lung cu forme care
sunt recunoscute de programul său interpretativ în baza unor reguli arhetipice
fundamentale.
 Apoi, memoria pe termen scurt operează transformările spațiale și face
posibilă operarea unei imagini tridimensionale pornind de la puține informații
spațiale, relative obiectului de pornire.
Creierul s-ar comporta într-un mod operațional în timpul fazei de
dezvoltare a imaginii mentale și în mod propozițional când recunoaște diferitele
bucăți care compun imaginea mentală. Dar ce legătură au toate acestea cu
cercetarea noastră? Dacă lucrurile stau așa, este evident faptul că creierul, atunci
când reconstituie imaginile răpirilor extraterestre prin intermediul metodei
"ancorelor", propusă în articolul Alien Cicatrix, dar ca și când imaginile ar fi fost
văzute dintr-un alt unghi, creierul ar reproduce obiectele, permițându-ne să vedem,
dintr-un unghi diferit, detalii care nu puteau fi percepute din unghiul inițial, ori
pentru că lipsesc din acea "filmare", dar care sunt prezente în alte "filmări"
interzise memoriei subiectului la nivel conștient, ori pentru că ceva îi blochează
memoria vizuală. Însă blocajul ar fi activ doar în una sau doar în câteva
"fotograme", nu și în restul "filmării".
Este ca și când extraterestrul ar împiedica succesiunea amintirilor, blocând
doar o amintire din succesiune.
În acest caz, pentru a depăși blocajul succesiunii de amintiri, ar fi fost
suficient ca răpitul să-și amintească nu fragmentul care urmează imediat după
blocaj, ci un oricare alt fragment succesiv acestuia.
Metoda funcționează și demonstrează două adevăruri:
1. Ancorele mobile permit reconstituirea exactă, mai mult din punct de
vedere vizual decât senzorial, tot evenimentul răpirii.
2. Ancorele fixe (telecamera fixă, dar așezată în poziții diferite în timpul
reconstituirii evenimentelor) furnizează doar date reale și credibile despre tot ceea
ce s-a întâmplat.
În a reconstitui imaginile mentale din alt unghi se pare că creierul apelează
nu doar la algoritmii necesari pentru a produce modificările spațiale necesare, dar
se pare că utilizează și datele obținute din "fotogramele" succesive, care nu sunt
prezente în amintirile imediate ale răpitului și în care, eventual, s-ar putea vedea
bine fața acelui extraterestru care în "fotogramele" precedente se zărea în umbră.
În actul de reconstituire dintr-o altă poziție, creierul apelează la toate datele
pe care le are la dispoziție, pentru că merge să le citească din memoria pe termen
lung, în care, în formă matricială, sunt cuprinse toate detaliile disponibile ale
scenei, asociate arhetipurilor de care aparțin.
În termeni clari și definitivi:
Răpitul are posibilitatea de a recupera amintirea unei răpiri reconstituind
amintirea, care este doar în aparență fantastică și care este elaborată prin
intermediul unor imagini mentale produse de o altă poziționare virtuală.
 Să dăm un exemplu: pentru o clipă am văzut un cub care mi-a apărut în felul
următor.

Apoi am pierdut amintirea evenimentelor succesive, și, deoarece cubul se

rotea în jurul axei sale, dacă eu aș fi avut acces la amintire, după o clipă l-aș vedea
așa:

Aș putea reconstitui cu exactitate partea ascunsă a cubului modificând

poziția ancorei mele (camera video) în interiorul unui spațiu mental virtual, în care
eu să pot avea acces la toate datele disponibile, extrăgându-le direct din matricea
de date și netrecând prin imaginile trăite în mod real. Este vorba de a reconstitui
amintirea unei experiențe utilizând aceleași zone ale creierului destinate amintirii
vizuale și aceleași informații catalogate în matricea de date a memoriei pe termen
lung, totul fiind păstrat într-un buffer de memorie, de la care partea operațională a
creierului va elabora noile poziții spațiale.
 Iată, deci, cum mi-ar apărea imaginea cubului, dacă aș vedea-o dintr-o altă
poziție, de exemplu, de sus:

În reconstituirea mentală virtuală ar apărea și partea de semisferă pe care nu

o vedeam în amintirea originală, dar a cărei date oricum le memorasem în buffer-ul
meu de memorie pe termen lung.
Se va vedea în continuare, în exercițiul propus, că fiecare poate stabili ce s-a
întâmplat în realitate în timpul unei răpiri, doar utilizând aprecierile expuse în
această lucrare.

TEHNICI DE VIZUALIZARE:
PROIECTUL MESEI ROTUNDE (PMR)

Construirea unei tehnici de vizualizare care ar fi produs imagini virtuale, dar

care ar fi preluat și date fie din memoria vizuală pe termen lung, fie din realitatea
reală, adică din lumea arhetipurilor, putea fi o idee pe care să o utilizăm; În
realitate, această idee, așa cum se întâmplă adesea, era deja în patrimoniul
inconștient al științei oficiale, care o numea "psihodramă" și care semănă mult cu
ceea ce vroiam eu să creez.
În psihodramă, subiecții care au nevoie de atenție, sunt puși să recite
anumite roluri, dar dictate de momente de creativitate fantastică. Fiecare subiect,
într-un moment al recitalului, își introduce psihicul în propriul personaj și se
recunoaște în acesta pe el însuși: aceasta este o operațiune menită să-i facă
cunoscut subiectului propriul inconștient.
Inconștientul, dacă este recunoscut de subiect, transformă în mod automat un
schizofrenic în persoană normală.
 Din păcate, psihiatrul, în general, nu dorește ca acest lucru să se întâmple,
deoarece știe că dacă pacientul său se vindecă, el nu va mai avea cum să fie vizibil
prin intermediul profesiei sale.
Cu alte cuvinte, medicul tinde să-și recunoască propria existență doar prin
intermediul existenței bolnavului: dacă bolnavul nu există, nu există nici psihiatrul
și a-l vindeca înseamnă pentru el "a muri", sau a renunța la ideea că este folositor
la ceva. În general, psihiatrul este foarte interesat de propria sănătate mentală, și,
adesea, considerându-se bolnav în mod inconștient, a studiat psihiatria pentru a se
salva pe el însuși prin intermediul bolilor altora.
Care este potențialul unei imagini create mental? Se poate utiliza o imagine
creată mental pentru rezolvarea unor probleme reale, cum ar fi răpirile
extraterestre?
Tocmai pentru că se vorbește despre probleme reale, nu despre fantezii, așa
cum trăncănesc anumiți experți în ufologie în aberațiile pe care le afirmă.
Crearea unei imagini mentale extrage, după cum am afirmat deja, din
memoria a ceea ce a fost văzut și arhivat în mod real, dar, în plus, se poate
accesa și memoria a ceea ce, în mod arhetipic, s-a știut mereu.
Subliniez încă o dată că există o parte a creierului care urmează legile
analogicului (realitate total virtuală), dar există și o altă parte, comandată de minte,
care urmează un discurs pur propozițional, adică arhetipic.
Trebuie să spunem numaidecât că imaginea mentală a fost stimulată, în
timpul creării sale, de părți ale creierului și de voințe foarte exacte: e ca și când am
spune că încărcătura imaginii mentale virtuale a fost oferită parțial de lobul drept și
parțial de lobul stâng al creierului.
Deci, i se cere răpitului să-și imagineze o scenă (o psihodramă mentală,
realizată în mod virtual prin intermediul imaginilor mentale) în care el este pus să
joace rolul unui jurnalist care este punctul de a realiza o dezbatere televizată la o
masă rotundă.
Tema emisiunii este : EU ȘI EXTRTEREȘTRII!
Răpitului i se spune să-și imagineze scena în care el/ea este un/o jurnalistă
care, în jurul unei mese rotunde, invită unele personaje pentru a dezbate această
temă.
Personajele sunt:
- Sufletul său
- Spiritul său
- Mintea sa
- Și toate celelalte personaje care vor să intervină
Se poate interveni în mai multe feluri (prin telefon, via video, etc.) și se lasă
o libertate absolută atât în ceea ce privește modul de dirijare a interviului cât și a
ipoteticei transmisii televizate.
 Nu facem altceva decât să-i cerem răpitului să-și imagineze o situație de
acest fel. Deci, se adaptează tehnicile psihodramei la cele ale vizualizării virtuale,
pentru a obține o psihodramă virtuală.
Dar ce este în realitate o psihodramă?
Psihodrama este o metodă de abordare psihologică care-i permite persoanei
să se exprime, prin intermediul punerii în scenă a diverselor dimensiuni ale vieții
sale și prin intermediul căreia se pot stabili conexiuni constructive între acestea.,
Mulțumită reprezentării scenice psihodrama facilitează fixarea unei intrigi mai
armonioase între nevoile intrapsihice și cererile realității, și conduce la
redescoperirea și la îmbunătățirea propriei spontaneități și creativități. Doctorul
J. L. Moreno, psihiatru și pioner în domeniul proceselor de grup, a descoperit în
anii '20 importanța și eficacitatea reprezentării scenice pentru persoana în cauză
în legătură cu ceea ce ea trăiește, a trăit, ar vrea să trăiască, ar fi dorit să
trăiască...O astfel de punere în scenă permite, într-un context protejat și
reconfortant, să se poată ajunge la un dialog perceptibil, activ și constructiv, între
diversele aspecte ale propriei vieți. Persoana ajunge astfel la un nivel mai înalt de
conștiință de sine și încredere, și poate accesa moduri mult mai spontane și mai
creative în modul său de a relaționa cu ceilalți. Deci, psihodrama este o metodă de
dezvoltare personală bazată pe punerea în "acțiune" a conținuturilor lumii
interioare. În psihodramă persoana "joacă", concretizând pe scenă reprezentările
sale mentale. Într-o psihodramă, persoana care se caută pe sine (protagonistul)
este susținut de :
- psihodramaturg - profesionistul calificat care conduce procesul.
- grupul de persoane care creează mediul potrivit punerii în scenă a
rolurilor cerute de reprezentație
- spațiul de acțiune (scena) în care se desfășoară punerea în scenă
- punerea în scenă, care este stimulată de psihodramaturg
Pe scenă, protagonistul se angajează activ în a se cunoaște pe sine și în a-și
dezvolta resursele: el ascultă diferitele părți din lumea sa interioară, relaționându-
le - dubiile, întrebările, talentele, blocajele, dorințele, nevoile sale...Procedând
astfel el va începe un dialog interior, care îl va ajuta să găsească soluții posibile la
conflictele sale intrapsihice și/sau de relaționare cu lumea exterioară. În cadrul
acestei proceduri el găsește stimuli și confirmări în percepția și sprijinul, fie a
psihodramaturgului, fie a grupului. Prin psihodramă persoana este pusă în
situația mai mult de a (re)trăi niște situații decât să le povestească. Persoana
poate discuta cu diferite părți ale sale, cu diferite persoane din viața sa (acum
interiorizate), decât să vorbească despre acestea.
http://www.psicodramma.it/sito/informazione/definizione/DefPsic.asp
Această abordare, menită să îmbunătățească relațiile interpersonale
consimțite, datorită utilizării diverselor tehnici proprii metodologiei acțiunii
(inversiunea rolului, dublarea, oglinda, monologul, sociometria...), deblocarea
unor situații interioare cristalizate și repetitive, soluționarea unor probleme și
situații de criză, căutarea și găsirea opțiunilor alternative respectuoase față de
sine și față de celălalt...Prin această metodă, datorită dezvoltării unui dialog activ,
persoana o poate lua pe drumul unei schimbări care conduce la autonomie și
spontaneitate creativă. Ședințele de psihodramă (durata medie a unei ședințe este
de 2 ore) pot fi utilizate pentru creșterea personală (când percepția efectuării
psihodramei este orientată mai ales spre cunoașterea de sine și spre armonizarea
exigențelor interioare ale persoanei la cerințele realității) sau pentru formarea
profesională (când percepția efectuării psihodramei este orientată în primul rând
spre dobândirea unei mai mari competențe în a gestiona mai bine, din punct de
vedere profesional, relațiile interpersonale).
Dar ce se întâmplă în realitate? De obicei, subiectul se relaxează, se simte
comod și, cu ochii închiși, începe să-și imagineze această scenă. Creierul său caută
imediat în memoria pe termen lung, și, dacă găsește date relaționate cu cerințele
efectuate de creier, le exprimă prin intermediul unor imagini tridimensionale și
prin intermediul unor comportamente simbolice (minte analogico-operațională și
minte propozițional-arhetipică).
Ceea ce este văzut și trăit nu este ceva pur fantezist, ci un fel de recital al
realității, văzută în același timp prin "ochii" lobilor drept și stâng; se sare peste
amintirile trăirii reale și se merge direct la extragerea din memoria pe termen lung.
Atunci se întâmplă un lucru excepțional: subiecții, în fața unor anumite
situații mentale, descoperă că sunt răpiți și își dau seama că în fața mesei rotunde
vin să se așeze personaje imprevizibile, cum ar fi niște lăcuste mari, ființe bipede
imense, cu coadă de șarpe, ființe îmbrăcate în albastru, care au femei alături, ființe
luminoase și altele, care poate că nu sunt prezenți și intră în direct prin telefon.
Psihodrama devine o vitrină a interferențelor extraterestre, repetând perfect
toate datele ce se verifică cu ușurință în interiorul trăirilor care ies la suprafață din
ședințele de hipnoză.
Ce se întâmplă? Doar asta: subiectul culege date din amintirile propriului
inconștient și le revarsă, prea puțin filtrate de subconștient, în sfera sa vizuală,
reconstituită de aceeași parte a creierului care reconstituie imaginile cotidiene.
Cu ajutorul imaginilor (ancore vizuale) sunt reconstituite și reevocate și
sentimentele, percepțiile cenestezice și restul.
Persoane care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre extratereștri sau de
ființe cu șase degete sunt capabile să-i vizualizeze perfect cum stau așezați la masa
rotundă, și sunt capabile să interacționeze cu aceștia în timpul în care se desfășoară
psihodrama.
Cu alte cuvinte, capacitatea creierului de a procesa spațio-temporal
informații tridimensionale produce scene care au în ele ceva real, unde personajele
își poartă adevăratele haine, și, care, la final pot fi recunoscute de inconștientul
răpitului.
Este interesant faptul că informațiile sunt extrase direct din conștiința
răpitului, decât din memoriile cerebrale. Astfel, ne trezim în fața unor cunoștințe pe
care subiectul nu știe că le deține, dar le are pentru că conștiința sufletului său este
cea care le deține.
Sufletul răpitului se vede pe sine însuși și personajele psihodramei mentale
exact așa cum traduce mintea. Inconștientul nu vede lucrurile așa cum sunt, ci cum
crede că sunt, și acest "cum" este dictat de inconștient, care transformă arhetipurile
originale ale lui "a simți și percepe lucrurile" în imagini și foneme. Singurele
diferențe care se pot observa se datorează vocabularului răpitului.
Fiecare are un vocabular propriu, care se datorează cunoașterii pe care o
deține cu privire la limba pe care o vorbește și experiențele sale, deci, unii
identifică un anumit extraterestru ca fiind un balaur, dar alții îl definesc ca fiind un
șarpe în sensul cel mai peiorativ al termenului.
Ceea ce se întâmplă în timpul evocării psihodramei mentale este cu totul
imprevizibil.
Există scene în care sufletul se ridică de pe scaun și fulgeră Șarpele, sau
există situații în care Ființa de Lumină încearcă să convingă sufletul că totul este
sub control și că pentru el este avantajos să se lase parazitat. În concluzie, fiecare
își exprimă adevărata identitate. La finalul jocului răpiții întreabă ce înseamnă
toate acestea, ei înșiși nefiind conștienți de ceea ce a elaborat inconștientul lor:
când li se explică, totul devine clar pentru totdeauna.
Nu trebuie să se creadă, în mod eronat, că această psihodramă este cu totul
inventată, deoarece pentru mine nu este așa: inconștientul a distribuit părțile și
acestea sunt recitate la perfecțiune. Nimic din vizualizare nu poate fi considerat ca
fiind imaginar: locația utilizată va fi reconstituirea tridimensională a uneia pe care
subiectul a văzut-o pe undeva, la fel ca personajele, care, din punct de vedere al
aspectului și caracterului, vor fi reproduse în baza a ceea ce a fost perceput în mod
arhetipic de inconștientul răpitului când aceasta a avut de-a face cu ei.
Cine a trăit niște experiențe exacte, a căror date le are în memoria pe termen
lung, va tinde să le utilizeze pe acelea, nu datele inventate de fantezia sa. Din acest
motiv, aceste teste trebuie să fie efectuate de subiecți care au fost cu adevărat
răpiți.
Oricum, falșii răpiți sunt ușor de identificat, pentru că inconștientul lor
furnizează informații neconsistente (care nu se repetă) în ceea ce privește
fenomenul răpirilor extraterestre.
Nu am luat în considerație persoanele labile psihic, pentru că acestea au fost
identificate dinainte prin testul TAV și testul grafologic, și pot folosi această
metodologie cu siguranță, pentru că de-acum se cunoaște totul despre fenomenul
răpirilor extraterestre.
În realitate, aceste teste nu sunt folosite pentru a obține informații
suplimentare despre interferențele extraterestre, ci doar pentru a-l ajuta pe
răpit să devină conștient de propria lui situație.
După ce a ai efectuat pe tine testul MR (Masa Rotundă) și după ce ai înțeles
ce fel de paraziți ai, cum ar fi un Lux, o MEA și un Șase degete, poți utiliza pentru
pasul final tehnica vizualizării: eliminarea paraziților.
Să vedem cum și de ce această tehnică poate oferi rezultate foarte bune.
Totul s-a născut cu ajutorul unui caz, care este prezentat și în Alien Cicatrix,
în care o simplă meditație autoindusă (self-driven) a fost capabilă să elimine un
parazit extraterestru, adică pe Șase degete. Cum de putea o simplă vizualizare a
unui act de voință să se transforme în voință pură? E ca și cum am spune că, dacă
eu îmi imaginez că zbor, aș putea zbura? Dar atunci de ce, dacă îmi imaginez că
zbor, nu zbor? De obicei, între a spune și a face, în mijloc, se află marea, așa cum
se întâmplă și între a gândi și a face, dar s-ar părea că nu este așa, dacă se ia în
considerație relația care există între a vrea și a realiza ceea ce vrei. Dacă ființa
noastră este compusă din patru părți fundamentale - suflet, corp, minte și spirit - și
dacă axele coordonate conform cărora acestea se manifestă sunt și acestea patru,
adică Conștiința, Spațiul, Timpul și Energia și dacă doar prima dintre aceste axe
este reală, pe când celelalte trei sunt virtuale (adică pot fi modificabile de prima),
depinde de Conștiință să emită actul de voință care, sub formă de arhetip, va
produce o variație pe cele trei axe. Actul de voință produce un arhetip care este ca
un operator matematic capabil să opereze asupra virtualității și să o modifice. Un
exemplu: 3 + 2 = 5. Virtualitatea lui trei și a lui doi au fost modificate de semnul
plus (operatorul), care le-a transformat într-o altă virtualitate, exprimată de
numărul cinci. Se pare că există diferite tehnici, printre care și Meditația
Transcendentală (MT), care reușesc să activeze procese de transformare a
virtualității, așa cum este foarte bine documentat de literatura prezentată la finalul
acestei lucrări.
Dar ce este Meditația Transcendentală (MT)?
Există diferite tipuri de meditație (Canter PH. The therapeutic effects of
meditation. BMJ 2003; 326:1049-1050):
1. Meditația Sahaja (observarea pasivă a gândurilor) se părea că
îmbunătățește anumite simptome la pacienții cu astm dificil; însă, beneficiile
dispăreau după două luni. În mod analog, pe pacienții epileptici a condus la
reducerea stresului și a frecvenței convulsiilor, dar, comparațiile dintre grupul
meditație și grupul control erau deficitare, și, în plus, erau diferențe considerabile
în ceea ce privește nivelele de anxietate și frecvență a crizelor celor două grupuri
la screening-ul de bază.
 2. Metoda de relaxare Benson (o formă de meditație transcendentală care
nu este mistică), adăugată unui program de reducere a riscului la bărbații bătrâni
cu hipercolesterolemie, nu a modificat lipidele plasmatice, greutatea sau tensiunea
arterială.
3. Un studiu cu privire la meditația transcendentală (practică populară în
care se repetă o mantră), cu un screening de bază adecvat, a evidențiat că in trei
luni se reduceau tensiunea arterială sistolică și cea diastolică a subiecților care
practicau practica meditativă.
4. Un alt studiu, care avea ca scop măsurarea toleranței la exercițiului fizic
la bărbații care suferă de boala coronariană, nu era randomizat, a recrutat doar
subiecți puternic predispuși și, oricum, diferențele de bază dintre cele două
grupuri depășeau cu mult efectele obținute.
5. În mod analog, efectele observate de alte studii despre subțierea
membranei interne a arterei carotide (o măsură a arteriosclerozei), sunt neclare,
pentru că meditația transcendentală se alătura diatei, exercițiului fizic și
suplimentelor naturale.
6. În plus, era și meditația transcendentală pentru antonomază a maestrului
indian Maharishi, din care s-ar fi obținut informații de tip medico-fiziologic
extrem de importante.

Indicații fiziologice de odihnă profundă

în timpul Meditației Transcendentale

. American Psychologist 42 (1987).

. Science 167 (1970).
. American Journal of Physiology 221 (1971).

Stare de vigilență calmă mărită prin intermediul

Meditației Transcendentale

. Science 167 (1970).

. Scientific American 226 (1972).
. American Journal of Physiology 221 (1971).
. Electroencephalography and Clinical Neurophysiology 35 (1973).

Toate acestea ar fi demonstrat fără echivoc că, prin intermediul unei anumite
stări alterate din punct de vedere mental, numită "meditație transcendentală", unii
parametri biofizici ai corpului uman erau modificați, cu efecte benefice în studiul
anumitor boli (a se vedea și bibliografia extinsă, prezentată mai ales pentru cei care
cred că noi vorbim aici despre niște tâmpenii, așa cum crede CICAP-ul, care ia în
derâdere anumite practici meditative, așa cum face de fiecare dată, fără ca înainte
să fi consultat bibliografia științifică prezentată).
În 1969, imediat după ce "meditația științifică" înfierbântase deja fantezia
americanilor, A.C. BHAKTIVEDANTA SWAMI PRABHUPADA, Fondator -
Acarya al Asociației Internaționale pentru Conștiința lui Krishna, ține o conferință
la Universitatea Nord - Occidentală din Boston, unde se exprimă în felul acesta:
"Înainte de a practica meditația transcendentală trebuie să ajungeți la
planul transcendental, care este numit brahma-bhutah. Poate ați mai auzit acest
cuvânt: Brahman. Transcendentaliștii gândesc: 'Aham brahmasmi - nu sunt corpul
- nu sunt mintea - nu sunt inteligența - sunt un suflet spiritual'. Acesta este planul
transcendental. Vorbim de meditație transcendentală. Deci, transcendând
conceptul de viață bazată pe corp, transcendându-l pe cel mental și cel intelectual,
veți ajunge la adevăratul plan spiritual, care se numește stadiul de brahma-
bhutah. Nu puteți spune cuvinte cum ar fi: 'Acum am realizat Brahman-ul'. Există
două simptome. Fiecare lucru are simptome. Cum puteți să înțelegeți dacă cineva
a realizat Brahman-ul, transcendența? Este explicat în Bhagavad-gita (18.54):
brahma-bhutah prasannatma. Simptomul celui care este situat în planul
transcendental, stadiul de brahma-bhutah, este a celui care este mereu bucuros.
Nu este niciodată trist. Dar ce înseamnă bucuros? Și acest lucru este explicat: na
socati na kanksati. Cel care ajunge la planul transcendental nu se vaită niciodată
și nu aspiră niciodată la ceva. La nivel material avem două simptome: aspirațiile
și văicăreala. Aspirăm să obținem lucrurile pe care nu le posedăm și ne văicărim
pentru cele pe care le-am pierdut. Acestea sunt simptomele unei persoane aflate în
concepția vieții bazate pe corp."

Cuvintele acestui yoghin sunt destul de clare. Coincid cu concepția mea

despre ființa umană, concepție pe care am dezvoltat-o, dar nu urmând secte
religioase de orice fel, ci lucrând cu hipnozele regresive și primind informațiile
direct de la sufletul răpiților. Astfel, mă trezesc că am aceeași concepție despre
ființa umană pe care ar avea-o și un yoghin indian. Foarte ciudat!
Mulți dintre răpiți, în timpul hipnozei, ajungeau la planul transcendental.
Hipnoza îi ajuta să vorbească cu propriul suflet și să își dea seama că aceasta
există.
Când se întâmpla acest lucru, reacționa și corpul, modificând propriul
răspuns neurofiziologic la mediu.
Acum trebuia să găsesc o cheie de lectură pentru aceste fenomene complexe
și să le utilizez pentru scopurile mele.
Putem spune și că yoghinul Maharishi, care este și licențiat în fizică
cuantică, susține că relația dintre voința subiecților aflați în meditație
transcendentală de a modifica realitatea și rezultatele de modificare efectivă a
realității obținute ar fi practic proporționale cu pătratul numărului de participanți la
meditație.
 Acest lucru este explicat de statisticienii care au efectuat unele probe în acest
sens, cu prezența unui factor probabilistic. În realitate tabloul funcției matematice
ar fi cel care exprimă probabilitatea ca un fenomen să se întâmple și să fie corelat
la efectul Maharishi.
Acesta, pentru mine, înseamnă un singur lucru: sufletul are o Conștiință
foarte puternică, care conține voința de a fi, și emite arhetipurile care modifică
realitatea virtuală.
Deci, meditația transcendentală sau, mai bine spus, starea care ne permite să
intrăm în legătură cu propriul suflet, poate altera realitatea virtuală.
Această alterare a realității, înțeleasă ca act de voință, poate fi utilizată
pentru a elimina paraziții extratereștri din corpul răpiților!

Simplul joc de vizualizare a mesei rotunde (MR) putea fi transformat în mod

inconștient într-o imagine mentală care extrăgea informații atât din creierul
analogic (lobul stâng) cât și din cel propozițional (lobul drept).
Activarea lobului drept produce activarea inconștientului și asta produce
degenerarea sufletului. Sufletul, stimulat astfel, ar pune in acțiune un arhetip pentru
efectuarea modificării asupra realității virtuale, realizând eliminarea parazitului
extraterestru.
Deci, pentru a vrea nu era suficient doar să gândești asta, ci trebuia să trăiești
propriul gând ca și când acesta ar fi fost real, pentru a putea interacționa cu
sufletul.
Privind dintr-un alt punct de vedere, demonstrasem posibilitatea
reciprocității mecanismului prin intermediul căruia sufletul influențează universul
virtual. Cu alte cuvinte, era obișnuit să văd cum sufletul emitea, prin intermediul
axei propriei Conștiințe, un act de voință care producea un arhetip, care modifica
rotația de-a lungul axelor Spațiului, Timpului și Energiei (Teoria Super Spinului).
Acest efect avea loc fizic și era perceput de corp sub forma "senzației de..", de
obicei ca o simplă vibrație a unei părți a corpului (plexul solar), dar acest lucru era
provocat doar de un efect pur mecanic și secundar (colateral) al întregului
eveniment.
Era posibil să se activeze actul de voință pornind de la virtualitate, și nu din
realitatea Conștiinței? Sigur că se putea, prin intermediul vizualizării unor imagini
mentale.
Imaginile mentale utilizează aceeași parte din creier care este utilizată și de
cele reale: conștiința umană nu face diferența între cele reale și cele imaginare. Prin
intermediul imaginilor mentale care sunt extrase din memoria pe termen lung, care
este plină cu informații care au intrat acolo tot prin intermediul inputurilor
creierului, se pot activa acele procese care ne pun în legătura cu propriul suflet.
 Practic, producem imagini, care produc simboluri, care, în final, produc
arhetipuri. Sufletul vorbește prin intermediul arhetipurilor și, deci, iată cum
contactul cu sufletul a fost stabilit, contact pierdut poate cu milioane de ani în
urmă, acum regăsit și funcțional.
Pentru a obține acest rezultat prima dată am utilizat hipnoza regresivă, adică
PNL-ul, dar acum se poate obține acest contact printr-o simplă vizualizare, într-un
mod oportun, adică un dialog cu sufletul, putându-se vorbi cu acesta.
Îi arătăm sufletului paraziții extratereștri în timpul procesului de vizualizare
a mesei rotunde, metodă care a fost descrisă mai sus, și, dacă sufletul va dori, va
elimina pe loc paraziții.

Lucrul cel mai interesant este că funcționează cu adevărat!

În aceste vizualizări chiar se întâmplă uneori ca imaginea simbolică ce

personifică sufletul să se ridice de la masă și să îndrepte degetul spre parazit,
oricare ar fi acesta, iar parazitul dispare ca zăpada în soare.
Răpitul, după ce a efectuat vizualizarea unor imagini mentale, care nu este
altceva decât un tip de meditație transcendentală, sau un mod prin care se pot crea
arhetipuri, percepe că nu mai este parazitat; răpirile fizice continuă, dar, cu timpul,
se pare că acestea vor scădea rapid în frecvență și apoi vor dispărea cu totul, odată
cu eliminarea tuturor paraziților.
Așa cum susțineam și în Alien Cicatrix, sufletul care a devenit conștient de
problemă nu se desprinde de corp atunci când extratereștrii vor să o desprindă
pentru a se regenera pe ei înșiși: copiile răpiților nu se mai pot regenera, Șase
degete este eliminat și nu mai are ce să-i facă nimic răpitului.
Prin această metodă este foarte simplu să se elimine și Luxul, și MEA
(Memoriile Extraterestre Active), de oricare fel ar fi acestea.
Legătura cu ceea ce afirmă Maharishi este foarte interesantă, fiind în acord și
cu ceea ce crede fizica cuantică despre posibilitatea de a prevedea un fenomen
fizic: fenomenul nu va avea loc, dar va avea o anumită probabilitate să se
petreacă.
Prin această idee nu avem certitudinea că lucrurile trebuie să meargă în mod
mecanic, într-un anumit fel, dar este prevăzută o oarecare oscilație în jurul unei
informații "probabile": astfel ar fi salvată existența unui anumit liber arbitru. Un
astfel de liber arbitru ar fi legat de capacitatea subiectului de a modifica starea
realității virtuale care-l înconjoară. Această alterație s-ar putea naște din actul de
voință pe care doar axa Conștiinței îl poate emite și sufletul ar fi autorul acestui act
de voință, provocat în principal de cantitatea ridicată de Conștiință pe care acesta o
poate elabora.
 Prezint mai jos o ilustrată de care am publicat-o deja în Alien Cicatrix, care
prezintă spațio-timpul în trei moment diferite, și un observator și un obiect
observat, care se corelează în acest plan virtual. Spațio-timpul este o mare plină de
unde, mai mult sau mai puțin înalte, iar sufletul este asemenea unui înotător, care,
cu cât mișcă mai mult apele, cu atât mai mult produce unde care vor interfera cu tot
spațio-timpul, alterând poziția evenimentelor care plutesc la suprafață.
Astfel, în funcție de voința noastră de a interacționa cu spațio-timpul, vom
crea o undă de "voință" care va face ca evenimentul pe care vrem să-l perturbăm să
tresară, eveniment care, deci, nu trebuie să fie considerat ca fiind nemișcat, adică
determinat din punct de vedere statistic, ci va oscila ca o undă, în față și în spate, în
sus și în jos: nu va mai fi nemișcat într-un punct, ci se va găsi într-un loc sferic de
puncte. Mărimea acestei sfere (volumul său) reprezintă probabilitatea de a găsi în
aceasta acel eveniment determinat.
Prin urmare, se înțelege că dacă sufletul este capabil să emită o undă de
voință suficient de mare, acesta va mătura evenimentul din planul spațio-temporal,
alterând profund evenimentele legate de acesta.

În fond, extraterestrul poate fi eliminat printr-un act de voință

În acest grafic, în care axa energiei nu este desenată, doar pentru a simplifica
lucrurile, mingiuța roșie îl reprezintă pe observator, cu sufletul său, care se
deplasează pe spațio-timp în mod cuantificat (prin "salturi", nu într-un mod
continuu).
Mingiuța verde este percepută la fiecare lectură, ca și când ar fi de mărime
diferită, pentru că aceasta conține probabilitatea ca un eveniment să aibă loc. În
acest exemplu, mingiuța verde își mărește volumul, arătând că incertitudinea cu
privire la probabilitatea ca evenimentul de care acesta este corelată să aibă loc se
mărește în timp.
Literatura de specialitate pe care am prezentat-o demonstrează foarte clar și
indiscutabil că meditația transcendentală modifică parametri externi corelați de
starea evenimentelor care privesc sfera spațiu-energie-timp, adică a realității
virtuale.
Se vorbește și despre unele cazuri de vindecare a unor persoane care au
meditat asupra bolii lor și care au vizualizat constant, zi după zi, dezintegrarea
bolii: un exemplu clasic de meditație transcendentală care modifică ceea ce știința
nu poate modifica. Multe dintre evenimentele miraculoase, sau considerate astfel
de către religii, nu ar fi altceva decât niște puternice alterări ale probabilității
evenimentelor viitoare, care sunt tulburate de "unda de voință", probabil activată în
mod inconștient în timpul meditațiilor cu bază religioasă.
Efectul de masă ar fi fundamental, pentru că aceste vindecări s-ar obține mai
ușor când "se roagă" mai multă lume, așa cum se întâmplă în unele reuniuni în
masă a fanaticilor religioși.
Silvano Fuso, de la CICAP, se exprimă astfel:
În fața remisiunilor (tumorilor incurabile - n.a.) spontane știința nu poate
oferi acum o explicație adecvată, dar asta nu înseamnă că nici în viitor nu se va
găsi una. Dimpotrivă, problema remisiunilor spontane reprezintă o mare
provocare, care va conduce știința spre niște progrese notabile. În momentul în
care s-ar înțelege cauzele care fac, de exemplu, ca o tumoare să dea înapoi în mod
spontan, probabil că s-ar reuși să se găsească și o terapie adecvată. Dar cine se
limitează la a striga "miracol", cu siguranță nu contribuie cu nimic la bunăstarea
colectivității. Ipotezele cele mai plauzibile pe care le oferă știința medicală în
legătură cu remisiunile spontane sunt legate de funcționarea sistemului imunitar.
Cu toate că s-au făcut mari progrese în acest domeniu, mecanismele care
definesc apărările noastre imunitare sunt încă în mare măsură necunoscute. De
cele mai multe ori, relațiile care există între sistemul imunitar și condițiile psiho-
emotive sunt învelite în mister (E. Sternberg e P. Gold, "Il corpo, la mente e la
malattia", in "I Farmaci: dalla natura alle biotecnologie", Le Scienze Quaderni, n.
102, Milano 1998). Aceste legături sunt o realitate și acest lucru a fost deja
demonstrat dincolo de orice dubiu.
Și pentru fizică lucrurile încep să se îndrepte în această direcție: în 1982 o
echipă de cercetare de la Universitatea din Paris, condusă de fizicianul Alain
Aspect, a efectuat ceea ce s-ar putea dovedi a fi cel mai important experiment al
sec. XX. Aspect și echipa sa au descoperit că unele particule subatomice, cum ar fi
electroni, în anumite condiții sunt capabile să comunice instantaneu una cu
cealaltă, independent de distanța care le separă, fie că este vorba de 10 metri sau de
10 miliarde de kilometri. E ca și când fiecare particulă ar ști exact ce fac toate
celelalte.
Acest fenomen poate fi explicat doar în două feluri: ori teoria lui Einstein,
care exclude posibilitatea comunicațiilor mai rapide decât viteza luminii este
eronată, ori particulele subatomice sunt legate între ele non-local.
Pentru că marea majoritate a fizicienilor neagă posibilitatea unor fenomene
care să depășească viteza luminii, ipoteza cea mai acreditată este aceea că
experimentul lui Aspect ar fi proba că legătură dintre particulele subatomice ar fi
efectiv de tip nelocal.
Dar ce înseamnă acest lucru?
Doar că Universul este o imensă hologramă.
David Bohm, cunoscutul fizician de la Universitatea din Londra, care s-a
stins recent din viață, susținea că descoperirile lui Aspect implicau faptul că
realitatea obiectivă nu există. În ciuda solidității sale aparente, Universul este în
realitate o fantasmă, o hologramă imensă și detaliată în mod splendid.
Holograme: părțile și totalul lor într-o singură imagine.
Nivele de cunoaștere diferite, realități diferite.
Bohm s-a convins că motivul pentru care particulele subatomice rămân în
contact independent de distanța care le separă stă în faptul că separația lor este o
iluzie.
El susținea că, la un nivel mai profund al realității, astfel de particule nu sunt
entități individuale, ci extensii ale aceleiași "holograme" fundamentale.
Într-un Univers holografic până și timpul și spațiul nu ar mai fi niște
principii fundamentale.
Deoarece concepte cum ar fi locația sunt înfrânte într-un Univers unde nimic
nu este cu adevărat separat de restul, și timpul și spațiul ar trebui să fie interpretate
ca simple proiecții ale unui sistem mai complex.
La nivelul său mai profund, realitatea nu este altceva decât un fel de
superhologramă, în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă simultan; asta
implică faptul că, dispunând de instrumentele corespunzătoare, într-o zi ne-am
putea aventura la acel nivel, dar utilizând tehnicile de hipnoză regresivă deja facem
acest lucru!
Doctorul Pribram crede că amintirile nu sunt înmagazinate doar în neuroni
sau în mici grupuri de neuroni, ci în schemele de impulsuri nervoase care se
intersectează prin tot creierul, asemenea schemelor cu raze laser care se
intersectează pe toată suprafața fragmentului de peliculă care conține imaginea
holografică. Deci, creierul ar funcționa ca o hologramă și teoria lui Pribram ar
explica și modul în care acest organ reușește să conțină o cantitate de amintiri atât
de mare, într-un spațiu atât de limitat. S-a calculat că creierul speciei noastre are
capacitatea de a înmagazina, în timpul duratei medii de viață, aproximativ 10
miliarde de informații și s-a descoperit că și hologramele au o capacitate
incredibilă de memorare, doar schimbând unghiul cu care două raze laser lovesc o
peliculă fotografică se pot acumula miliarde de informații într-un sigur centimetru
cub de spațiu, dar se și pot crea legături între idei, putându-se decodifica orice tip
de frecvențe. Și incredibila noastră capacitate de a recupera cu rapiditate orice
informație din enormul depozit din creierul nostru poate fi explicată mai ușor, dacă
s-ar presupune că acesta funcționează după principiile holografice: nu trebuie să
răsfoim o arhivă cerebrală alfabetică gigantică, pentru că fiecare fragment de
informație se pare că este în legătură instantanee cu toate celelalte - o altă
particularitate tipică hologramelor.
Ceea ce noi acum considerăm a fi vindecări miraculoase, în realitate, s-ar
putea datora unei alterări a stării de conștiință, capabilă să provoace niște schimbări
în holograma corporală. S-ar putea ca unele tehnici alternative și controversate de
vindecare, cum ar fi vizualizarea, să fie eficiente pentru că în domeniul holografic
al gândului imaginile sunt la fel de reale ca realitatea. Lumea concretă este o pânză
albă care așteptă să fie pictată.
Până și viziunile și alte experiențe de realitate neordinară pot fi explicate cu
ușurință dacă acceptăm ipoteza unui univers holografic.
În cartea sa, Gifts of Unknown Things, biologul Lyall Watson descrie
întâlnirea sa cu o femeie-șaman indoneziană, care, executând un dans ritual, putea
face să dispară o pădurice întreagă de copaci. Watson povestește că, în timp ce el și
alt observator uimit continuau să privească, femeia făcea copacii să apară și să
dispară cu rapiditate, de mai multe ori. (http://www.aamterranuova.it)
Nu rămânea deci decât să se verifice, dacă, utilizând Conștiința sufletului,
așa cum o definisem precedent, se putea altera realitatea virtuală, eliminând
interferențele extraterestre. Văzusem deja că unele ordine post-hipnotice sau
anumite "vizualizări mentale" reușeau să elimine paraziții extratereștri, cum ar fi
Luxul, Șase degete și MEA, la anumiți subiecți mai predispuși.
Dar ce însemna "predispuși"?
Era vorba aproape mereu despre persoane obișnuite cu meditația, cu nivele
de conștiință și de cunoaștere superioare față de medie. Însă, în unele cazuri, se
părea că lucrurile nu funcționau; a fost destul de greu de stabilit de ce se întâmpla
asta.
Din informațiile pe care le aveam la dispoziție era destul de clar că nu toate
sufletele erau conștiente de prezența extratereștrilor. În realitate, sufletul este unul
singur, dar are diferite identități, care se exprimă prin intermediul unităților
singulare. Astfel de unități nu au avut cum, fiind degenerate în această fază a
Universului, să citească toate informațiile Universului în sine. Cea care "a citit"
mai mult este mai conștientă; cea care "a citit" mai puțin, are mai puțină
experiență.
 În acest context se introduce capitolul despre Programarea Neurolingvistică
a sufletului din Alien Cicatix. Dacă nu se restructurează sufletul și acesta nu este
pregătit să citească acel punct din spațio-timp în care vede că, dacă lucrurile rămân
așa, acesta va trebui oricum să se supună dorințelor extraterestre, spunere urmată
de moartea fizică a ființei umane, nu putem să avem pretenția ca sufletul să urmeze
indicațiile noastre.
Înainte de a practica vizualizarea mentală corectă, care va produce efectul de
eliminare a extratereștrilor, trebuie să procedăm astfel încât sufletul să devină
conștient de acest aspect deosebit al realității virtuale. Unele suflete știu bine, iar
acestea sunt cele care nu pot fi parazitate de extratereștri. Alții, care acum sunt
parazitați, înțeleg imediat despre ce este vorba și pot apela la actul de voință care îi
va elibera. Alții încă nu posedă calitățile pentru a înțelege în profunzime și trebuie
să fie reprogramați la nivel sufletesc: acesta este aspectul cel mai dificil, la care se
ajungea până acum cu hipnoza profundă.
În această fază este fundamentală voința sufletului, care este proporțional cu
nivelul său de Conștiință. Cu cât un suflet este mai conștient , cu atât se eliberează
mai ușor de paraziții săi; cu cât este mai puțin conștient, cu atât mai mult răpitul se
va lăsa păcălit de vocile interioare ale diferiților paraziți, care îi vor întuneca
mintea prin diferite mecanisme, care au fost deja descrise în alte lucrări.
Deci, răpitul trebuie înainte de toate să lucreze asupra lui însuși, dobândind
capacitatea de a vorbi cu propria sa esență sufletească, să înțeleagă ce se întâmplă
și să-și informeze sufletul, care va decide dacă să elimine extratereștrii sau să și-i
păstreze.
Un suflet care ajunge la cunoaștere, elimină extratereștrii fără nicio
problemă, pentru că altfel se naște o dihotomie gravă în interiorul aceleiași
personalități a răpitului, care spune că vrea să elimine parazitul, dar în realitate nu
e convins până la capăt.
Pentru aceste persoane din urmă nu se poate face nimic, decât să așteptăm,
și, poate, cu timpul, Conștiința va ajunge să le scalde și lor mințile.
Aceasta este într-adevăr o limitare pur virtuală, dar "reală", și care identifică
limitele metodei pe care o expun, trasându-i limitele de activitate și funcționalitate.

Dacă nu funcționează, acum știți de ce!

Pe baza acestor indicații am dezvoltat o vizualizare self consistent, capabilă

să atingă diferite obiective.
Primul este acela de a-i permite răpitului să vorbească cu părțile care îl
alcătuiesc, sufletul, spiritul și mintea, construind un dialog care apropie părțile
între ele, le face să se recunoască reciproc (conștientizare) și le structurează astfel
încât acestea se pot înțelege între ele mai bine.
Al doilea obiectiv constă în a conștientiza calitatea și cantitatea
interferențelor extraterestre pe care răpitul le-a suferit de-a lungul vieții sale, și,
îndeosebi, să identifice personajele care au participat la răpiri.
După identificare urmează decizia: în baza informațiilor acumulate în timpul
vizualizării, sufletul răpitului este capabil să decidă dacă vrea sau nu să elimine
paraziții extratereștri (MEA, Lux, Șase degete) și, ca ultim pas, pune în acțiune
imediat strategia de eliminare.
Cei mai experți ajung imediat în acest punct, pe când alții, în funcție de
nivelul de cunoaștere al sufletului lor, poate că se mulțumesc doar să obțină primul
punct, care oricum reprezintă un pas înainte, ce îmbunătățește condiția răpitului.

METODA PRACTICĂ DE APLICARE A TEHNICII SIMBAD

INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE

Înainte de a începe adevăratul și propriul exercițiu poate fi util să vă

antrenați, vizualizând o imagine în mișcare însoțită de sunete. Pentru asta m-am
gândit la un exercițiu preliminar, capabil să verifice capacitatea subiectului de a se
identifica în a trăi virtualitatea. Exercițiul propune ca răpitul să-și imagineze un
cub într-o mișcare rapidă și complexă, lipind totul de un sunet de fundal sonor,
cum ar fi, de exemplu, o muzică.
Fiecare își poate imagina ce dorește, dar pentru o mai mare claritate am
pregătit un exemplu banal, dar destul de complex în legătură cu ceea ce vreau să
spun (a se vedea fișierul multimedia atașat, intitulat Rotazionecubo): aceasta este
doar o idee vagă a ceea ce mintea umană este capabilă să-și imagineze.
Odată ce ați devenit capabili să vă imaginați un cub care se rotește având
culori diferite și cu o muzică adecvată pe fundal, se va putea executa următorul
exercițiu, care reprezintă esența metodei SIMBAD:

Așezați-vă comod și relaxați-vă, ținând ochii închiși. Asigurați-vă că nimeni

nu vă poate deranja și imaginați-vă că sunteți moderatorul unei mese rotunde
televizate. Imaginați-vă studioul de televiziune și masa în jurul căreia se vor așeza
diferiții invitați, pe care chiar voi înșivă i-ați invitat. Tema mesei rotunde va fi Eu
și extratereștrii! Vă veți invita sufletul, mintea și spiritul. Apoi veți invita
extratereștrii, câți și pe care doriți, să se așeze în jurul mesei și să discute cu voi
despre această problemă. Vor fi disponibile și legăturile externe, fie prin
videoconferință, cât și prin telefon, pentru cine nu vrea sau nu poate să fie prezent.
Invitații vor intra pe ușă după cum îi chemați, strigându-i pe nume sau printr-o
siglă, dacă nu le cunoașteți numele, și îi veți lăsa să se așeze unde doresc.
Imaginați-vă sala, cu microfoane, cu scaune. Veți pierde timp privind tipul
luminilor din studioul de televiziune și modul în care acestea sunt aranjate.
După ce toți s-au așezat, aruncați imediat o privire la modul în care îi
vizualizați: cum arată, cum sunt îmbrăcați, relația care există între ei și cum vi se
par vouă când îi observați. Puteți pierde timp în această fază inițială, pe când
așteptați să vi se dea linia pentru transmisia pe care urmează să o efectuați.
Observați comportamentul fiecărui individ în parte. Se poate ca niște scaune să
rămână goale sau se poate să fie necesar să adăugați și altele. Observați modul în
care acestea sunt aranjate în jurul mesei și rețineți poziția fiecărui invitat, pentru că
după aceea trebuie să faceți un desen schematic care să reproducă poziționarea lor,
împreună cu o descriere a fiecărui participant.
După ce au venit toți participanții și după ce vi s-a oferit linia, va începe
show-ul: adresați-vă participanților, cerându-le să se prezinte rapid. Începeți mereu
cu sufletul vostru, apoi faceți cum doriți, dar sufletul trebuie să înceapă fiecare tur
de intervenții. Amintiți-vă că sunteți moderatorul și că toți trebuie să vă asculte.
Dacă închideți o discuție, trebuie să vă respecte decizia. După faza de prezentare
începeți cu întrebările. Puteți pune orice întrebare doriți, dar sufletul trebuie să
înceapă primul turul răspunsurilor.
Prima întrebare pe care trebuie să o puneți, și care este obligatorie, este
următoarea:
Cunoști oaspeții care se află la această masă rotundă? Știi cine sunt și ce
vor?
De la această întrebare obligatorie pornește discuția, care se va putea întinde
și de-a lungul mai multor emisiuni (pentru a nu vă obosi prea tare).
După prima întrebare întrebați diferitele personaje ce părere au despre -i
problema extratereștrilor și întrebați-i pe extratereștri, dacă sunt prezenți, ce caută
acolo și care sunt interesele lor reale. Întrebați-i dacă îi ajută cineva, dacă sunt
prieteni sau dușmani între ei, când își vor termina munca, etc. Dezbaterea are
misiunea de a stabili de ce extratereștrii sunt aici și în ce relație sunt cu sufletul
vostru, cu mintea și cu spiritul.
Vă puteți folosi și de niște filmări virtuale. Faceți astfel încât de sus să
coboare un ecran mare și proiectați pe acesta filmările de care aveți nevoie. De
exemplu, dacă sufletul vostru nu este de acord cu unele dintre personajele pe care
le-ați invitat, prezentați filmarea cu "ceea ce s-a întâmplat în realitate" și apoi
comentați-le în fața tuturor oaspeților, lăsându-i și pe ei să comenteze. Filmările au
fost înregistrate de creierul vostru și informațiile vizuale vor fi furnizate de acesta;
acestea reprezintă experiențele voastre, care acum pot apărea pe marele ecran,
filmate de o cameră video, așezată în cea mai bună poziție, pentru a se putea vedea
tot. Să nu vă fie teamă că inventați niște evenimente. Mintea voastră a înregistrat
toată trăirea voastră și știe foarte bine ce imagini să prezinte oaspeților de la masa
rotundă.
La închiderea transmisiei, pentru a ajunge la o concluzie, întrebați-vă
sufletul dacă este de acord cu ceea ce se întâmplă. Dacă sufletul vostru nu este de
acord, invitați-l să remedieze problema, eliminând-o. Dacă acceptă să facă asta,
cereți-i să o facă imediat, în direct. Vizualizați fără grabă scena în care sufletul
vostru întră în acțiune, fără grabă, sau faceți astfel încât acesta să accepte să
elimine problema când consideră el că este mai bine.
Dacă sufletul decide să elimine problema extraterestră imediat, vizualizați
bine această scenă și priviți cu atenție cum arată sufletul când pune în acțiune
"voința de a face asta".
Apoi descrieți scena într-o scurtă povestire.
Țineți cont de emoțiile pe care le simțiți în timpul mesei rotunde și lăsați-le
să se manifeste liber.
Priviți bine toate personajele, ca și când ați dori să le faceți un profil cu
camera video în timp ce acestea interacționează cu voi.
La final este important ca oaspeții să fie salutați, așa cum se întâmplă la toate
mesele rotunde, apoi, masa rotundă va fi reluată într-o ediție următoare, în care vor
interveni aceleași personaje, sau altele, care vor clarifica totul.
La final faceți un desen și notați-vă un rezumat al experienței.
Vreau să amintesc că acest exercițiu a fost studiat exclusiv pentru adevărații
răpiți. Falșii răpiți îl pot efectua și ei, pentru a-și confirma faptul că nu au nicio
legătură cu acest fenomen.
Și această metodă este de tip autoevaluativ.
ATENȚIE! Înainte de a începe să puneți întrebările, aprindeți un dispozitiv
virtual de alarmă care să țiuie atunci când sunteți pe cale să adormiți în timpul
transmisiei. Însă, dacă sufletul vostru este prezent, încredințați-i lui să pornească
alarma dacă ceva voluntar și exterior vouă va încerca să vă adoarmă sau să vă
distragă în vreun fel.

PRECIZĂRI ULTERIOARE

A obține eliminarea paraziților înseamnă a elimina progresiv atât

interferențele extraterestre de tip fizic, cât și atacurile lui Șase degete din
dimensiunea în care acesta se află.
Luxul, odată eliminat, nu mai poate reparazita răpitul, pentru că sufletul
răpitului nu doarme niciodată, păzindu-și mereu și cu atenție propriul corp, acesta
nelăsându-se prins în distrageri de moment.
 Răpirile fizice încep să scadă, pentru că extratereștrii constată că nu mai pot
să facă copii răpiților, nu mai pot desprinde sufletul sau să opereze regenerarea
extratereștrilor.
Sufletul și corpul răpitului nu mai răspund la solicitările extraterestre, de
oricare tip ar fi acestea, pentru că Realitatea Reală este superioară Realității
Virtuale, care este doar o creație a celei Reale.
La femei, ultimele răpiri se limitează la implantarea unui ovul și la extracția
unui făt cu câteva luni după aceea, dar fenomenul trebuie oricum să înceteze,
deoarece corpul răpitei nu mai este apt să suporte astfel de proceduri (oricum fătul
nu ar ajunge la maturitate pentru a putea fi extras).
Rămân de eliminat unele ingerințe de tip militar, care se intensifică în
această fază, din cauza intereselor pe care militarii le au cu privire la MEP
(Memoriile Extraterestre Pasive) rămase copiate în mintea răpiților.
Consider că acum singura metodă pentru a elimina acest tip de interferență
ar fi războiul civil, dar fiindcă eu nu cred că aceasta ar fi o soluție plauzibilă pe
termen scurt, nu ne rămâne decât să ne bazăm pe voința sufletului de a găsi o
metodă pentru a-l ascunde pe răpit în fața tehnologiilor militare. Oricum nu ne
putem aștepta ca sufletul să-i fulgere pe militari. Sufletul ar putea face asta într-o
clipă, dar sufletul nu are misiunea de a distruge, pentru că asta este împotriva eticii
și programării sale.
Problema eliminării militarilor se va rezolva de la sine, pentru că aceștia "se
vor elimina unii pe alții singuri", așa cum mi-a comunicat memoria extraterestră a
unui Lux în timpul unei ședințe de hipnoză efectuată asupra unui răpit.
În viitor cu siguranță voi reuși să îmbunătățesc această metodă de a
vizualiza, făcând-o tot mai eficientă, dar ofer, pentru prima dată în lume, ca și
concluzie a studiilor mele, o metodologie simplă pentru eliminarea problemei
pe care o studiam.
S-ar putea spune că, din punct de vedere tehnic, misiunea mea se termină
aici, în afară de unele aprofundări pe care trebuie încă să le efectuez, în afară de
studiul interferențelor militare, pe care oricum mi-am propus să le studiez mai
bine.
Însă, dacă nu voi reuși să duc la bun sfârșit ceastă ultimă etapă, sau nu voi
avea timpul necesar pentru a pune la punct o metodă mai bună de deparazitare
(eventual și instrumentală), sper că, indiferent de cum vor evolua lucrurile, am
reușit să dau niște indicații valide tuturor răpiților pentru a-și elimina problema.
Prin această lucrare îndemn pe toți răpiții să devină mai conștienți, pentru a
putea să se salveze pe ei înșiși și să nu mai aștepte un salvator extern, pentru că
acest lucru nu se va întâmpla.
 NIȘTE CAZURI SPECIALE

Exemplul numărul 1

Cel care susține interviul este sufletul, pentru că în acest moment acesta
trebuie neapărat să înțeleagă cum stau lucrurile. Iată textul:
Șarpele citește ziarul; Luxul vorbește pentru amândoi, și, pentru că Șarpele
se înfurie imediat și este de părere că acest circ este inutil. Telefonul lui Ringhio
sună de zeci de ori...dar, pentru moment, nimeni nu răspunde, și, dacă receptorul
nu este ridicat, el nu poate nici să audă și nici să vorbească. Lăcusta intră pe poarta
centrală, rămâne pe loc un pic pentru a-i privi pe toți, iar apoi se așează lângă
Șarpe. Mai sunt alte două uși: cea din dreapta, care rămâne închisă, dar care în
spatele ei ascunde o ființă foarte slabă, cu bărbia alungită.
Sufletul este cel care conduce interviul și cere explicații...Unul dintre cei trei
domni așezați în margine, adică cel bătrân, îi face semn Lăcustei să înceapă.
Aceasta se ridică în picioare, sprijinindu-și ambele labe pe masă, și, cu multă
diplomație, spune că această situație trebuie să se termine imediat, pentru că toate
acestea sunt de neconceput. Explică că ei au muncit mult și acum nu pot și nu vor
să piardă toate cele pentru care și-au consumat existența. Chiar spune că a existat o
eroare la începuturi din partea creatorului, eroare care acum este remediabilă doar
prin toate acestea. "Noi nu vrem să dispărem..." și se așează. Șarpele, ai cărui ochi
s-au făcut roșii, pufnește și împrăștie în aer toate foile pe care le așezase anterior pe
masă...spunându-i Luxului, într-o manieră bruscă, să vorbească în locul său...apoi
se așează la loc.
Între timp telefonul continuă să sune. Luxul, care are ochii încercuiți cu
negru și chipul unui copil, și care nu se vede, dar poate fi perceput, își drege vocea
și spune: "Dragă suflet, vezi tu, în univers, după cum știi, nimic nu aparține cuiva
anume (așa spune) și asta implică că toți te pot folosi așa cum cred mai bine.
Nimeni nu te împiedică să cunoști. Și atunci, de ce tu, care ești atât de bun, ai vrea
să ne interzici să facem lucrul pentru care ne-am născut? Tu te-ai născut pentru a
cunoaște...și noi pentru a fi și a rămâne; bineînțeles, pentru a face asta, avem
nevoie de acest corp, de această minte, de acest spirit și de tine; tu, pentru a
înțelege, ai nevoie de lucrurile tale, noi de altele, și, din acest motiv, nu ni se pare
corect ca voi să decideți să interveniți așa brusc. Adică, dacă vi se pare corect să
faceți pe despoții, nu aveți decât, dar nu stă în natura voastră să procedați așa...sau
mă înșel?" Spunând asta îi trage un cot Șarpelui, care chicotește în spatele
ziarului...
 Ușa din stânga se deschide și intră Blonzii cu cinci degete: veniseră primii,
dar rămăseseră afară. Femeia rămâne în spate și decide să nu ia loc. Bărbatul,
dimpotrivă, îi salută pe ceilalți, făcând semn din cap, și se așează. Acum sufletul îi
adresează aceeași întrebare și lui. De ce faci toate astea? El privește iar în jurul său
și, dându-și seama că este fixat cu privirea de Șarpe și de Lux, spune, cu un ton
aproape șoptit, dar decis, că nu cunoaște bine situația, pentru că a fot informat de
puțin timp. "După cum bine știi, aceasta este povestea." - și mișcă mâinile de parcă
ar vrea să le arate situația, apoi își încrucișează iar mâinile la piept - "De fapt,
spune acesta, sunteți făcuți cu adevărat bine." și, în timp ce spune asta, adună de pe
masă foile împrăștiate de Șarpe, le bate pentru a le alinia și le așează iar pe masă.
Femeia face un pas înapoi, Șarpele îi aruncă o privire și ea îl privește în ochi, ca și
când ar vrea să-l sfideze, apoi scutură din cap. Masculul, dându-și seama de
situație, se întoarce, o ia de-un braț și îi spune: "Relaxează-te!".
Sufletul se întoarce spre ea și o întreabă dacă este la curent cu toate acestea
și ce anume are de spus în acest sens. Ea face un pas înainte, ridică privirea, și, în
timp ce se grăbește să spună ceva, Luxul intervine și spune că la ei femeile nu
vorbesc...și-l privește pe bărbat, care aprobă din cap. Șarpele respiră lung, mai mult
pentru a diminua tensiunea.
Unul dintre cei trei, pe care doar sufletul îi poate vedea, îi face semn să
treacă peste și să continue, pentru că oricum se poate reîntoarce mai târziu la acea
temă. Acum sufletul ar vrea să-l lase pe spirit să vorbească, dar țiuitul telefonului
este atât de insuportabil, încât decid să răspundă: "Ah! În sfârșit!" - spune Ringhio
- "Să nu-mi spuneți că ați început fără mine? Știți doar că mie nu-mi plac
șmecherii." "Nuuu!" - îi răspunde Luxul - "Am făcut asta doar ca să te scutim de
discuțiile inutile. Atâta tot! Știi, sufletul ar vrea să știe de ce facem asta." Și
Ringhio: "Eh, dragă suflet, îți spun imediat. Tu ești al meu. Nu ți-a spus nimeni
asta? Atunci să-ți spună asta amicul tău care vrea să facă pe șmecherul. Întreabă-l
și pe el cum s-au desfășurat în realitate lucrurile și mai întreabă-l și cine a fost
primul care te-a băgat în cușcă. Vei vedea că vei fi surprinsă. Vei vedea, și doar
atunci vei înțelege. Aici, după cum toată lumea știe, eu am dreptul să-i comand pe
ceilalți, pentru că eu mă trag din el (și arată spre unul dintre cei trei, un bătrân). Da,
poate a fost o greșeală, dar deja a trecut foarte mult timp și acum e momentul să
încerci să îndrepți lucrurile: acum sau niciodată, dar vei vedea că vom reuși. Dar
nici tu nu vrei ca lucrurile să devină așa cum au fost la începuturi. Lasă-ne să
intrăm în lume ta și apoi vei avea același liber arbitru. Doar nu vrei să te privezi de
ceva a priori? Pentru a fi cu adevărat liber să alegi trebuie să știi împotriva a ce te
îndrepți, trebuie să încerci, să experimentezi, iar apoi vei fi liber să decizi. Dar și
tu, pentru a cunoaște tot, trebuie să încerci tot; nu îți dai seama că el vrea să te
constrângă să te refuzi pe tine însuți? Tu ești ceea ce este important; în locul nostru
și el ar fi făcut la fel. Știi cum e...e ușor să joci rolul celui bun când ai spatele
acoperit. Dacă ești atât de curajos și înțelept, scutește-ne cu toate tâmpeniile astea
și du-ne la tine, așa ne vom putea confrunta de pe poziții egale." Ființa de lumină
încuviințează din cap. Între timp militarii tot încearcă să spună și ei ceva, dar de
fiecare dată când unul dintre ei deschide gura ceilalți se mișcă, întorcându-le
spatele, pentru că, în realitate, nu interesează pe nimeni ce spun sau vor ei. Dar
sufletul are nevoie să înțeleagă și punctul lor de vedere, și, adresându-i-se celui cu
beretă, îi pune aceeași întrebare: "De ce faceți toate acestea?" Militarul rămâne
tăcut un pic: este prima oară când cineva este interesat de părerea sa. Își drege
vocea, mișcă gulerul cămășii și începe să vorbească despre un acord dintre ei și
extratereștri. Recunoaște că ei nu au acces în toate locațiile și că ei îi însoțesc pe
răpiți până la un anumit punct, iar mai departe ei nu știu ce anume li se face
răpiților. Apoi ia cuvântul celălalt militar, îmbrăcat un pic mai diferit, care spune
că din acest motiv uneori subiecții sunt răpiți și de militarii tereștri. Facem asta,
spune el, pentru a afla ce anume li se face răpiților și pentru a verifica dacă
extratereștrii ne spun tot adevărul. "Știi cum e...dacă am reuși să facem și noi ceva
pentru noi...nu ar fi rău.". "Despre ce adevăr vorbești?" - bombănește Luxul -
"Chiar ți se pare că suntem atât de proști? Te rog! Sunteți înconjurați de atât de
multe minciuni încât nu ați înceta să ne serviți nici în fața unor dovezi clare. Veți
ajunge în punctul în care vă veți autoelimina între voi. Din punct de vedere fizic nu
noi vă vom distruge pe toți. La momentul potrivit vă veți distruge singuri unii pe
alții, și, credeți-mă, acest moment nu va întârzia să apară. Bineînțeles, prietenul
meu, Șarpele, vă va da o mână de ajutor. He! He! He!"
Între timp, femeia continua să scuture capul și să se apropie de spirit.
Sufletul observă totul de sus. "Spirit, spune-mi, tu ce părere ai?" Spiritul are
vocea un pic tremurândă - este emoționat. "Să știi că eu nu știu ce să cred. Eu nu
am încredere în ei iar acest lucru se întâmplă și deoarece pentru mine nu este ușor
să comunic cu tine. Eu zic un lucru, dar ei modifică mereu ceea ce spun după cum
au chef. Uneori nu am putere nici să respir. Tu știi ce este bine pentru tine, ce este
bine pentru toți. Fiecare trebuie să meargă pe propriul drum și nu sunt prea multe
de explicat. Fiecare trebuie să fie ceea ce este. Cum poți să-ți dorești să fii ceva ce
nu ești? Frumusețea existenței constă în faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă face
parte dintr-un EU unic, este diferit de toți ceilalți, și, niciodată nu va putea exista
altul la fel. Ești și vei fi mereu unic așa cum ești acum. Iar asta nu vă ajunge? Nu
ați mai fi voi și nu este nimic mai teribil decât să nu mai fiți voi înșivă. Căutarea
voastră disperată de a exista pentru totdeauna vă reduce la condiția în care uitați de
voi. Priviți-vă! Torturați alte ființe vii în tentativa disperată de a trăi, având în
vedere că oricum v-ați petrecut întreaga viață alergând după viață în sine. Soluția a
fost sub nasul vostru, dar nu v-a ajuns și acum vreți să aruncați vina și frustrările
voastre asupra noastră. Încetați! Încă mai aveți timp. Este adevărat, nu aveți prea
mult timp la dispoziție, dar voi ați vrut asta."
 "Mai termin-o odată!" - spune Luxul - "Care EU?...Eu nu am pierdu nimic.
De ce nu vorbim despre identitatea ta? Fără suflet ai fi disperat și tu, nu crezi?"
"Eu" - zice spiritul - "m-aș fi acceptat sub orice formă, și, oricum nu aș fi
putut să fiu altcineva, dar este inutil să vorbesc cu voi - ca și conștiință de sine voi
sunteți sub zero. Și după ce vă veți atinge obiectul ce veți face? Vă veți petrece
eternitatea alergând după moarte? Și, până la urmă, ultimul cuvânt încă nu a fost
rostit."
Șarpele se încălzește, pufăie și ochii îi iau foc; bate cu coada pe podea,
provocând vibrații puternice în toată camera. Se pare că sufletul nu este
impresionat de acest lucru și i se adresează bărbatului îmbătrânit:
"Tu știi. Tu era atunci și știi: de ce te-am abandonat?"
"Lucrurile nu s-au petrecut chiar așa" intervine Ringhio. "Gândește-te bine!"
"Scuzați-mă!" - intervine omulețul din spatele ușii din dreapta - "Pot să spun
și eu ceva?". "Nu ne interesează!" - afirmă plictisit Luxul - "Suflet, ascultă-mă pe
mine: mintea îți traduce lucrurile, este adevărat, dar spiritul spune minciuni!"
Am terminat astfel vizualizarea, fără să închei discuția, pentru că m-am
simțit rău. Nu am reușit să merg mai departe. Mi se tot făcea greață. M-am simțit și
obosită și atunci am decis să întrerup discuția. A fost ciudat, pentru că era ca și
când ar fi fost adevărat. Camera chiar era plină și că nu am suficient aer ca să
respir. Dacă mă gândesc bine, aproape că simțeam materialele hainelor cu care
erau îmbrăcați cei așezați la masă.
Militarul cu beretă avea o uniformă dintr-un material aspru, din acelea care
înțeapă un pic.
Uniforma lui Cinci degete, cea albastră, era rece la atingere.
Pielea lui Cap în formă de inimă era ridată. Parcă ar fi uscată în interior.
Lăcusta, când se mișcă, scârțâie...Ce ciudat!
Omulețul din spatele ușii este foarte înalt, are aproape doi metri, foarte slab,
cu pielea de culoare violet închis. Pare a fi un pic cocoșat, dar poate că acest lucru
se datorează posturii. Are brațele lungi și parcă acestea ar fi acoperite doar de un
strat de piele poroasă, uscată și ridată , așa cum este la noi cea de la coate. Pare
îmbătrânit; cred că l-am mai visat în trecut, dar era altfel. Dar nu este bătrân; are
ochii negri si are ceva lipit de bărbie (ca la faraoni). Bucățica lipită de bărbie s-ar
părea că este făcută din straturi circulare, de culoare aurie, dar unde se lipește de
bărbie este cu negru. Pe spate nu are nimic.
Ringhio este dintr-o lume tenebroasă, tristă, destinată să dispară. El nu mai
are nimic.
Cei trei așezați în spate: pe cel din mijloc îl percep ca fiind uniunea și
separarea celorlalți doi. Deține toate caracteristicile celorlalți doi, dar separate. Este
cel care face ca separația să rămână așa cum este. Îl percep ca fiind o spirală care
menține cele două universuri separate, pentru că altfel acestea ar risca să se
unească. Cred că acesta este și Ființa care nu îmbătrânește, dar este și Bătrânelul.
El a decis să rămână aici: stă în mijloc, ca în desen. Celălalt nu știu cine este.
Trebuie să reflect la asta, pentru că îl văd, dar nu Eu vizualizez.
Militarii: unul are uniformă mimetică, dar de o culoare aprinsă. Nu are scris
nimic pe fermoare. Altul are o șapcă tip bască, cu un simbol deasupra (nu văd bine
desenul: aș spune că e roșu, dar trebuie să mă gândesc mai bine la asta). Are acest
simbol și pe fermoarele uniformei. Al treilea are o uniformă albastru închis (dar un
albastru diferit de cel al lui Cinci degete), având și el un chipiu, dar, contrar
celuilalt, acesta l-a scos și l-a așezat pe masă. Primul are niște pantofi maro,
dintr-un fel de piele neprelucrată. Sunt murdari de pământ. Cel arogant, adică cel
cu bască, are piciorul mic. Uniforma are mai multe culori, pentru că firele din care
este făcută sunt de culori diferite. Oricum, este o culoare destul de închisă.
Mai este și un alt tip de militar, dar pe care acum nu mi-l mai amintesc bine,
poate unul dintre cei trei, dar nu știu să spun cu exactitate cine. L-am și visat. Îți
amintești când ți-am descris acel loc, despre care nici măcar nu era sigură că se află
pe Terra? Iată! Acolo mi se pare că erau militarii. În vis îmi amintesc că am stat
acolo destul de mult. Îmi amintesc toate detaliile acelor camere și clădiri.
În timp ce urcam cu acel mijloc de transport imens, puteam vedea și în afara
lui. Atunci am văzut și o întindere de pământ un pic roșiatic. În unele locuri părea a
fi un pic argilos. Vegetație nu era și baza era împărțită în două părți. Se intra pe sus
și apoi se cobora la alte etaje. O bucată din partea de dedesubt ieșea la suprafață și
avea o culoare foarte asemănătoare cu terenul, poate un pic mai deschisă, dar nu cu
mult; era aspră. Erau multe geamuri pe pereți (geamurile cred că erau blindate), de
aproximativ 30 cm pe 35 cm. Dumnezeule! Îmi amintesc prea bine locul acela!
Încerc să-ți spun și lucrurile pe care încă nu ți le-am scris.
Camera: ușa care închidea camera nu avea mâner în interior. Se putea
deschide doar din exterior. Mai era o cameră în fața camerei mele, o alta într-o
parte și alta în față. Coridorul care separa camerele nu era foarte larg, poate că avea
doi metri.
Militarii erau acolo și aveau sarcina de a controla și a însoți. Dar acel loc e
diferit de toate celelalte în care am fost. Nu este locul clasic al răpirii, de unde te
iau și te duc iar acasă, odată munca lor terminată. Acolo era diferit. După cum ți-
am mai spus deja, sunt aproape sigură că am rămas acolo mult timp.
Clădirea era structurată astfel: intrarea era în punctul cel mai înalt al bazei.
Pentru a ne apropia am luat-o la dreapta și am urcat. Intrarea era o cupolă mare, de
culoare gri reflectorizant, transparentă și înconjurată de roci. Nu existau uși și se
intra prin partea se sus. Se deschidea un fel de spirală, prin care se putea intra în
interior. Odată ce se intra în interior, nu se mai putea ieși, pentru că pereții se
închideau. Același lucru era valabil și când se cobora. Peretele de deasupra se
închidea, dar rămânea deschisă un fel de gură de aerisire, prin care nicio ființă
umană nu putea trece (cu diametrul de 5/6 cm). Așezământul era cu câteva nivele
mai jos (cel puțin 4). Sub așezământ nu era nimic, dar dacă mergeai un pic în
dreapta, dedesubt erau și alte nivele. Această clădire era foarte mare.
Dacă mă gândesc acum mai bine, cred că militarul care ne însoțea jos era cel
cu bască. Era slăbuț. Mergea mereu, fără să se oprească. Era mereu foarte încordat,
rigid, nu se pierdea niciodată cu firea.
Cred că este o ierarhie și pentru militari. Sunt unii care nu văd niciodată
extratereștrii. Vreau să spun că cineva mă ia din cameră și mă însoțește la un alt
militar, care mă însoțește la alt militar, care mă duce la extraterestru, iar acesta din
urmă (militarul), la rândul său, nu poate merge peste tot. Primul militar nu
cunoaște identitatea celui de-al treilea și tot așa. Militarul cu bască, în general, este
brunet cu ochii închiși la culoare. Nu vorbesc între ei în italiană, iar eu nu înțeleg
nimic din ceea ce își spun în momentul în care mă predau unul altuia. Dar cred că
este un tip de militar care este mai important. Adică: sunt militari care cred despre
ei că sunt mai importanți. Cei care însoțesc au doar acel tip funcție, ca un loc de
muncă. Însă sunt și alții, care cred că sunt mai importanți (bineînțeles că în
realitatea valoarea lor este egală cu zero). Probabil că nici măcar nu sunt militari,
dar sunt tereștri care îndeplinesc niște sarcini importante. Am un tablou un pic
ciudat în fața ochilor, și, dacă ar trebui să fac o ierarhie a ființelor umane "rele"
aliate cu extratereștri, acesta ar arăta așa:
● militarii care te însoțesc la alți militari
● cei care te duc la extraterestru
● cei care fac proiecte pentru militarii care servesc de aproape o anumită
categorie de tereștri (poate șefi de stat), care cred că se sunt într-o poziție
"aproape" de egalitate cu extratereștri.
Cred că militarii ce răpesc ființa umană sunt:
● Cei care te duc la extraterestru, pentru că vor să știe ce îți fac extratereștrii
● Cei care te duc la alți militari, pentru că și ei ar vrea să știe ce li se face
răpiților.
● Și cred că te răpesc și cei care sunt imediat sub guvernanți, pentru că vor
să știe dacă extratereștrii le spun adevărul.
Nu știu, uneori este ciudat, deoarece simt această bază, această situație, în
mod foarte real, ca și când aș trăi-o în timp ce ți-o scriu.
Militarii și gradele acestora parcă ar fi măsurate în funcție de etaje: cu cât
poți coborî mai mult în interiorul bazei, ceea ce înseamnă și să ai acces la
informații despre experimente, cu atât mai mult ești un militar mai important (dacă
mă pot exprima așa). Pe coridor, pe lângă militari, din când în când mai trece și un
extraterestru, care, dacă nu mă înșel, este Lăcusta. Este dificil de descris, pentru
îmi amintesc foarte multe detalii (și numărul de straturi ale bucăților de gumă lipite
de tavanul camerei).

Din analiza acestui exemplu, care a fost selectat pentru că este foarte
complet și descriptiv, ies la suprafață anumite informații recuperate de răpită la
nivel conștient, după ce au fost preluate din memoria pe termen lung într-un mod
cu totul inconștient.
De exemplu, Blonzii cu cinci degete (Orange) au venit primii, dar au intrat
după aceea: acest lucru poate fi interpretat ținând cont de informațiile furnizate în
hipnoză de alți subiecți, conform cărora extratereștrii Orange au ajuns înaintea
celorlalți extratereștrii pe această planetă, dar sunt cei mai puțin influenți. Iată că în
vizualizare inconștientul îi pune să aștepte în spatele ușii. Femela este mereu în
spatele masculului și în toate hipnozele în care apar extratereștrii Orange, femela
este mereu în inferioritate față de mascul în ceea ce privește conducerea și mereu
stă în spatele lui.
Mai este un extraterestru ciudat și înalt, care rămâne tot afară. În desen este
reprezentat în sus la dreapta, cu o bărbiță ciudată, o protuberanță sub bărbie.
Aceasta este o descriere excelentă a extraterestrului care i-a inspirat pe egipteni în
când aceștia au construit identitatea zeului lor, Horus, cel cu ochiul în centrul
frunții, despre care se vorbește și în Alien Cicatrix. Cea care efectuează exercițiul
mesei rotunde nu are de unde să știe că acești extratereștrii nu mai apar în această
parte de Univers, pentru că, spun ceilalți răpiți în timpul hipnozei, pasajul pe care
aceștia îl utilizau s-a închis cu mult timp în urmă. Și iată că această rasă este
vizualizată în spatele unei uși care nu se mai poate deschide.
Ringhio, sau Șase degete, care este legat de răpit doar prin intermediul unei
conexiuni externe, deci, care nu se află în mintea răpitului, contrar memoriilor
extraterestre active (MEA), în vizualizare poate interveni doar prin telefon, oferind
informația că, dacă răpitul nu activează intenționat legătura, Ringhio este constrâns
să nu intervină.
Atitudinile reciproce dintre Șarpe și Lux au fost exacerbate ca într-o
comedie, dar se prezintă foarte clar natura raportului dintre ei și anumite trăsături
ale caracterelor lor, amplificate și evidențiate în mare parte de exacerbarea
inconștientului.
Cei trei care stau în fund (răpita a inventat o formă interesantă pentru masa
rotundă), nu sunt altcineva decât Creatorul nostru, Creatorul lor (cel a lui Ringhio)
și cel din mijloc, pe care doar sufletul îl poate vedea este Creatorul celor doi
Creatori.
Dualitatea Universului a fost reprezentată perfect, spunând că cel care stă în
mijloc este suma celorlalți doi, dintre care unul îmbătrânește și moare, dar celălalt
nu. Asta pentru că unul ar avea suflet, pe când celălalt l-a pierdut la începutul
timpurilor. Toate acestea confirmă povestea pe care o spun sufletele despre crearea
Universului.
Merită atenția noastră și numărul de scaune disponibile și poziția pe care
răpita o atribuie participanților la masa rotundă. Trebuie să fim atenți la militari, nu
doar la locul unde se așează, ci și la numărul de scaune care sunt la dispoziția lor,
pentru că acel număr ne spune câte tipuri de militari sunt implicați în toată treaba
aceasta.
Două tipuri de militari sunt îmbrăcați cu tonalități diferite de verde, așa cum
îi descriu toți răpiții și în hipnoză.

Exemplul numărul 2

În acest exemplu este impresionat faptul că, fără ca măcar să li se furnizeze

instrucțiuni răpiților, aceștia reușesc și singuri să facă ceva bun.
Dar să dăm cuvântul unei alte răpite, care îmi scrie următoarele:

...Am citit în cartea dumneavoastră (Alien Cicatrix - n.a.) despre o răpită

care se eliberează de Lux. Am încercat și eu în seara aceasta. Poziție de yoga și
relaxare, respirație, etc., până când am intrat într-o stare de liniște în care eu și
sufletul puteam vorbi liniștiți.
I-am vorbit despre Lux, dar nu foarte mult. Știa deja tot și se părea că ar fi
așteptat doar acordul meu...și așa a și fost. Iată ce s-a întâmplat (cine știe dacă s-a
întâmplat în realitate sau dacă m-a condiționat ceea ce citisem...nu aș putea să
spun, dar era chiar sufletul). La un moment dat, după o lungă concentrare și după
ce vocea mea spunea "gonește-l acum, acum, acum; trebuie să pleci, lasă-ne în
pace, etc.", în fața feței mele fizice, dar eu stând cu ochii închiși, a apărut imaginea
unei lumini, dar nu o lumină albă, ci o lumină mai mult cețoasă. Părea capul unui
copil cu doi ochii negri, dar eu cunoșteam deja acea față, doar că mereu am
considerat-o ca fiind un extraterestru gri. De la depărtare semăna cu fața unui
extraterestru gri, doar că era neclară și impalpabilă, dar forma și ochii semănau
mult cu cei ai unui extraterestru gri și asta te poate induce în eroare. Era în afară, în
fața mea și mă fixa cu privirea, apoi o formă de energie închisă la culoare îl
închidea ca în interiorul unei flori. Petalele florii se închideau, iar el se simțea rău
în interiorul acelei chestii...
Am avut o frumoasă senzație de libertate...de seninătate.
Însă, înainte de a-l vedea pe acest idiot, sufletul ieșise din mine; să spunem
că sufletul plutea în aer ca și când ar fi vrut să rezolve treaba de sus. Trebuia să
vadă unde sunt toți, și, la un moment dat, o lumină mare s-a așezat în fața lui, ca și
când el ar fi fost ceva frumos, iar acea lumină încerca să-l prindă, pentru a-l
îmbrățișa. Eu nu sunt credincioasă, dar m-am gândit: "Pare a fi un Dumnezeu. Ce o
fi cu lumina asta?" Mă gândeam la ceva bun, dar sufletul știa că nu era așa și
încerca să se elibereze; chestia asta vroia să îl prindă, înșelându-l, dar nu a reușit,
pentru că sufletul a fugit și și-a îndeplinit treaba, împreună cu mine.
Cine știe dacă totul a fost adevărat sau dacă a fost doar o dorință de-a mea,
dar voi reîncerca în fiecare zi. În fiecare zi și în fiecare noapte.

Din analiza acestui exemplu se vede că este suficient să se urmeze niște

instrucțiuni exacte ca lucrurile să funcționeze. Bineînțeles, acestei răpite nu-i
explicasem nimic în legătură cu tehnica care trebuie utilizată, pe care o descriu
pentru prima dată în această lucrare. A fost ca și când mi-aș fi văzut confirmate
ipotezele pe o bază total experimentală. Nu se poate vorbi despre o influențare a
răpitei din partea mea, aceasta necunoscând deloc metoda SIMBAD.
Exercițiul său a fost dictat în mod spontan de inconștientul său, adică de
sufletul său.
Se poate observă că răpita, la un moment dat, spune că nu-și dă seama dacă
ceea ce vizualizează este realitate sau fantezie. De fapt, zona creierului care este
solicitată de această vizualizare este aceeași care produce și imaginile virtuale, dar
și cea care interpretează imaginile percepute în mod real din exterior, astfel încât
creierul nu este capabil să perceapă vreo diferență între cele două solicitări.
Oare sufletele au început să-și vorbească între ele singure? Să-și transfere
informațiile prin acel canal subtil care le unește pe toate? Trebuie să spun că în
ultimele doisprezece luni acest lucru a început să se întâmple, chiar dacă într-un
ritm foarte lent. Este încă devreme să vorbim în acești termeni și nu am încă nicio
probă științifică plauzibilă pentru a afirma acest lucru. Am doar o puternică
senzație că lucrurile încep să meargă din ce în ce mai rău pentru extratereștri.

Exemplul numărul 3

Iată ce povestește o altă răpită:

Invitați: Sufletul, Spiritul, Mintea.

Eu: Vrem să înțelegem cum stă treaba. În primul rând vreau să te întreb ceva pe
tine, Suflet: Vreau să știu care este situația și vreau să știu dacă blondul mai este in
interiorul nostru.
Sufletul: Nu. Nu mai este. A plecat. Însă în acest moment situația este delicată,
pentru că ar putea să se întoarcă să ia niște informații de care are nevoie și pe care
le-a lăsat în creierul tău.
Eu: De ce informații are nevoie și, mai ales, cum ar putea să se întoarcă? Eu am
crezut că l-am trimis acolo unde este conștiința sa. Dacă s-a întors acolo, atunci nu
ar trebui să se mai întoarcă.
Sufletul: S-a întors, dar nu a rămas mult acolo. A decis să se întoarcă pentru a face
ceea ce i-ai spus tu, să vorbească cu ai lui despre problema acestui război. Dar ar
putea și să se întoarcă la tine, pentru că în interiorul tău sunt niște chestii care ar
putea să-i fie utile.
Eu: Dar eu l-am gonit. Cum poate să se întoarcă? Chiar nu înțeleg acest lucru. În
acea conștiință unde s-a dus el se dizolvă în tot. Nu este posibil să te întorci de
acolo. Ceva nu se potrivește și eu nu înțeleg. Deci, trebuie să înțeleg.
Sufletul: Trebuie să înțelegi că conștiința acestora este diferită de a noastră.
Conștiința lor este ca ceva de plastic, care se alungește și se contractă (imaginea
unei plasme de culoare verde, ca și când Dumnezeul lor se poate împărți în multe
bucățele, dar se poate recompune și într-o masă imensă), se dezlipește și revine să
fie ceva izolat, apoi se lipește din nou. În general, noi facem ceva asemănător cu
Sufletul. Ei nu au Suflet, și, deci, singurul mod pe care-l au de a fi în același timp
atât un tot, cât și o parte, este acela de a utiliza această conștiință. El se va întoarce,
pentru că trebuie să facă ceva. Trebuie să vorbească cu ai lui și să-i facă să
înțeleagă cum stau lucrurile, dar trebuie și să opereze ceva pe ființa umană, și,
pentru a face acest lucru are nevoie de informațiile care sunt în creierul tău: cele pe
care nu a putut să le ia cu sine. Din acest motiv se va întoarce. Însă noi nu trebuie
să-i permitem să intre din nou. Dacă va dori ceva, orice, o va face din afară și doar
din afară. Nu va mai putea intra. Vom face acea zonă din creier inaccesibilă. Va
putea acționa doar din afară. Pentru a acționa din afară va avea nevoie de un corp,
deci, este posibil să vină cu un corp. Va veni cu un corp și te va întreba niște
lucruri. Să ții minte că aceștia au o cunoaștere limitată a lucrurilor, mai ales cu
privire la lucrurile ce privesc modul de a întreba și de a interacționa cu ființa
umană, pe care aceștia încă o consideră ca fiind proprietatea lor, în ciuda a tot ce
s-a întâmplat. Va trebui să fii foarte atentă, va trebui să fim foarte atenți. Va trebui
să-l facem să înțeleagă cum ar trebui să se comporte, pentru că acum el este într-o
situație un pic mai diferită față de ceilalți. El am mers spre conștiință, iar apoi a
mers iar în spate. Asta înseamnă că el își amintește ce este conștiința și își
amintește ce s-a întâmplat. Dispunând de aceste informații noi am putea să ne
apărăm și să facem astfel încât informațiile pe care le vrea să-i fie furnizate în cel
mai bun mod posibil, astfel încât nouă să nu ne facă rău și, mai ales, să nu-ți facă
rău ție. Acum el știe, știe că îți face rău prin ceea ce face. Înainte nu știa asta.
Acum se poate discuta cu el. Dar să nu faci din asta o obișnuință. O vei face doar
cu el, o singură dată, când el va veni să-ți ceară informațiile care îi sunt necesare.
Altfel ai risca să te lași iar folosită, așa cum s-a întâmplat până astăzi, iar noi nu
vrem să ne mai lăsăm folosiți. Acest lucru l-am stabilit deja.
Eu: Suflet, tu îmi spui că el se va întoarce la mine. Va dori niște informații. Îmi
spui că se va întoarce cu un corp. Pentru a mă lua? Vrei să-mi spui că va pune iar
mâna pe mine?
Sufletul: Se poate întâmpla, chiar dacă știu sigur că cu tine nu mai pot face nimic.
Eu: Spirit, tu ce părere ai?
Spiritul: Cred că Sufletul are dreptate și simt chiar simt un pic această conștiință,
cea de care sunt legat. Știu că acestea sunt intențiile sale. În orice caz, dacă noi
rămânem uniți, Suflet, Minte și Spirit, dacă stăm toți strâns legați și înfruntăm toți
trei împreună situația, atunci putem evita ca acest lucru să devină periculos.
Eu: De acord! Mai este un scaun gol, și, dacă mai este cineva în interiorul meu, aș
vrea să-l invit să se așeze pe acel scaun, pentru a putea conversa și a clarifica
pozițiile respective...nu, nu mai este nimeni. Nu mai este nimeni, nu-i așa? (Aici
cred că am făcut o eroare de procedură. După ce citiți tot, să îmi spuneți dacă este
așa. După părerea mea prima dacă ar fi trebuit să pun întrebarea despre proiect și
apoi să chem pe cineva în scaunul gol.). Mă poate ajuta unul dintre voi să clarific
ce se întâmplă cu acești militari? De ce acum sunt atât de interesați de mine? De ce
atunci când m-au luat și m-au dus la munte, au aplicat acel procedeu de controlare
a impulsurilor, pentru a vedea dacă el mai este acolo? De ce este atât de important
pentru ei? Și de ce cei îmbrăcați în verde-kaki data trecută m-au predat
israelienilor? Acum ce mai caută?
Sufletul: Caută memoria sa. Dar mai ales pe el îl caută, pentru că el era cel care
stabilea strategia și știa care erau persoanele cele mai potrivite pentru proiect.
Eu: Ce proiect? (Aici transmisia s-a blocat. Scaunul liber a rămas liber, dar în
spatele scaunului, un pic mai în spate în sală, la dreapta mea, spre ieșire, acum era
un militar în uniformă verde-kaki). Ce se întâmplă? De ce nu vă mai aud?...Cine a
fost? Cine ești tu? Ce vrei?
Militarul: Vreau să te împiedic să descoperi aceste lucruri.
Eu: De ce nu ar trebui să le descopăr? Tu ești un militar. Ce faci aici? Ce faci în
interiorul meu?
Militarul: Tu nu ai dreptul să pui aceste întrebări și nu ai dreptul să mergi și să-ți
bagi nasul în treburi care nu te privesc.
Eu: Ba mă privesc! Acesta este corpul meu, acesta este spațiul meu, este reuniunea
mea! Sunt Sufletul meu, Spiritul meu și Mintea mea. Tu ești din afara mea și deci
nu trebuie să fii aici. Trebuie să pleci!
Militarul: Ah, nu! Nu plec! Trebuie să mă asigur ca totul o să meargă așa cum
trebuie și că tu nu faci lucruri tâmpite, cum ar fi acesta. Nu ai acest drept! Până la
urmă ți-am explicat deja asta, și încă de mai multe ori. Lucrurile astea le facem și
pentru voi. Ar trebui să ne fii recunoscătoare pentru asta. Te scoatem din probleme.
Ieșim noi și te scoatem și pe tine.
Eu: Nu, nu. Nu-i bine. Încurcăturile sunt ale voastre și ne-ați băgat și pe noi în ele.
Hai să nu încurcăm lucrurile! Și, până la urmă, ce nu ar trebui să știu? Despre ce
proiect vorbea? Ce vreți de la el? La ce vă este de folos?
Militarul: Sincer să fiu, nouă nu este trebuie la nimic. Ba este mult mai bine dacă
dispare (foarte deranjat).
Eu: De ce? De ce veți să dispară?
Militarul: Pentru că el are ideile sale, care nu coincid cu ale noastre.
Eu: Și care ar fi ideile voastre, care nu coincid cu ale sale?
Militarul: Păi, noi trebuie să înțelegem cum naiba să-i gonim pe ăștia de aici.
Vrem să-i gonim, dar și să obținem niște foloase. Ne-au fost foarte utili. Am înțeles
unele lucruri pe care nu le știam.
Eu: Și care ar fi aceste lucruri? Pun pariu că pot să ghicesc. Sufletele noastre. Cum
să le luați, puterea lor, caracteristicile lor. Ceea ce putem noi să facem cu sufletul
nostru. Iar aceia dintre voi care nu au suflet spun: "Bine, îl vom obține." Însă
amicii voștri extratereștri nu vor să vi-l dea. Exact! Vor să îl țină numai pentru ei.
Doar se folosesc de voi, este adevărat? Asta ați înțeles și voi. Și acum vreți să-i
goniți, dar în același timp vreți să ajungeți la finalul proiectului și vreți sufletele
pentru voi. Nu e așa? Iar el, Vasci, este cel care are cunoștințele pentru a ajunge la
finalul proiectului, împreună cu ceilalți ca el, care știu și ei. Astfel, voi nu vreți să
ajungă la finalul proiectului și vreți să-l goniți, dar în același timp vă interesează
ceea ce are să vă spună, ceea ce este în capul meu. Iată de ce insistați atât de mult
și de ce m-ați înmânat acelora. Aceia cu Lăcustele. Nu vă dați seama. Chiar nu vă
dați seama! Dar nu ați înțeles încă cât de nenorociți sunt ăștia? Nu vedeți că urlă
mereu? Și ce fac despoții? Ocupă cazărmile voastre! Vă umilesc! Și cu toate
acestea voi le rămâneți alături; cum de puteți face așa ceva?
Militarul: Păi pentru noi sun o formă de protecție.
Eu: Sigur că da...protecția...sigur...protecția! Și voi credeți că ei vă protejează așa,
pentru că vă plac? Hm? Au și ei interesele lor. Și când vor obține ceea ce îi
interesează vă vor da un șut în fund și la revedere. Mulțumim frumos armată
italiană! Asta veți obține.
Militarul: Nu ne vom lăsa păcăliți.
Eu: Daaa....nu vă veți lăsa păcăliți! Chiar vreau să văd asta! Dar de ce nu vrei ca eu
să știu lucrurile astea? Poate vă pot fi de ajutor, chiar dacă ție nu ți se pare că este
așa. Poate pot reieși niște lucruri care vă sunt și vouă utile. Și astfel facem pace.
Dar fără să invităm și extratereștrii, israelieni sau alte rase. Ne ajutăm între noi, ca
între prieteni.
Militarul: Ești periculoasă.
Eu: Periculoasă? Hai să fim serioși! Ai văzut cum m-ați luat aseară? Ce pericol
sunt eu? M-ați luat imediat. Nu am putut face nimic, nu am reușit să plec nicăieri.
Nu ai cum să spui că sunt periculoasă!
Militarul: Cel care sapă prea mult și care știe prea multe este periculos.
Eu: Iar cu secretele astea...oricum acum nu mai aveți secrete. Am înțeles care este
scopul vostru. Lăsați-mă să-mi văd de treburile mele. Te asigur că nu-ți va părea
rău. Însă nu înțeleg ce faci tu în capul meu...ești în vizită sau ești prezent mereu?
Militarul: Nu, sunt în vizită.
Eu: Ah! Deci, din când în când tu vii să controlezi.
Militarul: Nu. Nu vin. Păi cum aș putea să vin? Nu pot intra în interiorul tău. Doar
înregistrez.
Eu: Ce înregistrezi?
Militarul: Semnalul. Semnalul tău.
Eu: Semnalul meu...deci este ceva care produce acest semnal. Da...mă tem că da,
nu-i așa?
Militarul: În capul tău.
Eu: În capul meu? Unde? Unde în capul meu? Unde ați băgat chestia asta?...Nu
vrei să-mi spui. Dar eu cred că știu unde. Cred că este deasupra ochiului drept,
pentru că din când în când simt acolo niște sfârâituri. Deci mă tem că acolo l-ați
pus. Nu-i așa?
Militarul: Nu chiar.
Eu: Mmmm...Nu chiar. Ce înseamnă "nu chiar"?
Militarul: Tu pui prea multe întrebări și acesta nu este momentul pentru a le pune.
Ai grijă! S-ar putea să-ți pară rău.

Aici se termină al doilea exemplu, pentru că răpita a fost deranjată de

telefonul care a început să sune. La începutul exercițiului răpita era eliberată de
Lux, Ringhio și MEA, care fuseseră eliminați în prrecedență. Dar rămâneau
puternicele interferențe militare și masa rotundă ia altă formă față de primul
exemplu. Orice subiect care efectuează vizualizarea mesei rotunde, merge să ia
datele din zona de memorie pe termen lung, unde există toate informațiile, chiar și
cele reale pe care conștientul nu le-a citit niciodată, dar care au fost înregistrate și
percepute de către inconștient.
 Exemplul numărul 4

Acest răpit a auzit despre experiment de la o altă răpită și a făcut și el

exercițiul, așa cum a putut mai bine. După cum se va putea observa, acest exemplu
nu este atât de complet, pentru că, neavând cum să discut direct cu acesta despre
experiment, el NU A URMAT O PROCEDURĂ RIGIDĂ, dar oricum mi-a trimis
acest rezumat interesant:

...zilele astea am putut schimba niște emailuri cu A...în orice caz, îi ceream
niște sfaturi practice despre cum aș putea să-mi dau seama de interferența lor și
mi-a vorbit despre metoda mesei rotunde...Astăzi, la sfârșitul ședinței mele de
yoga, am încercat și eu metoda și am invitat la masa rotundă următoarele
personaje: pe mine (mintea), spiritul, sufletul, Luxul, Ringhio, Axthir
(extraterestrul din MEA sa - n.a.) și pe alții care ar vrea să participe. Luxul,
Ringhio și Axthir nu au venit, scaunele lor rămânând goale. Nici măcar nu au
răspuns la chemare. După părerea mea s-au mutat. Atunci am întrebat dacă mai era
cineva care ar dori să ni se alăture și dintr-o dată am spus: "Ah, da, vino tu!" și
acest bărbat (un militar) a spus "Nu, la naiba, la naiba, porcăria naibii, nuuu!"
(scuză-mi vulgaritatea, dar am redat textual). Deci, era foarte enervat, ca și când ar
fi fost luat prin surprindere. Nu îl vedeam, dar îi simțeam prezența, chiar dacă,
după ce s-a exprimat în mod colorat a rămas tăcut. I-am acordat cuvântul spiritului
meu, care a spus: "Trebuie să creștem, să ne ridicăm, trebuie întărită legătura cu
sufletul și cu restul." Apoi am dat cuvântul sufletului meu, care spus: "Acum că
suntem liberi putem progresa liniștiți, și, dacă acești bărbați nu ne vor pune bețe-n
roate, așa va fi." Bineînțeles că se referea la militari. Și atunci am dat cuvântul
militarului și l-am întrebat cum se numește. Mi se părea că acesta răspunde forțat,
adică era ca și când l-aș fi constrâns să-mi spună cum se numește. A spus și cum se
numește, dar numele nu mi-l mai amintesc; de numele de familie sunt sigur. A spus
că se numește..., apoi m-a sunat tatăl meu la telefon, m-am trezit brusc și nu am
mai putut continua această ședință, dar cred că voi încerca iarăși în zilele
următoare.
…….
…Astăzi am încercat să refac masa rotundă și i-am chemat iarăși pe toți.
Luxul, Ringhio și Axthir nu au venit. Tăcere absolută. Însă l-am chemat pe militar,
care cred că asculta. Când m-am gândit la acest bărbat, mi-a venit imediat în minte
imaginea unui militar cu două căști negre și cu un aparat lângă el. Nu știu de unde
a apărut această imagine sau dacă este fructul imaginației mele. Ideea este că atunci
când eu l-am interpelat, el vroia să rămână tăcut, dar oricum răspundea la
întrebările mele. Se numește ... , are 38 de ani și de 10 ani este în batalionul San
Marco, dar nu a vrut să-mi spună și departamentul special de care aparține. După
ce mi-a furnizat aceste informații a avut loc un dialog între noi și am încercat să-i
spun că nu trebuie să procedeze așa, și, apoi, i-am explicat cum ar trebui să
acționeze după părerea mea. L-am rugat să vorbească cu șefii săi, pentru că răpiții
sunt ființe umane și trebuie să fie tratați cu respect. Până la urmă, interesul de a ne
elibera de extratereștri este unul comun. După părerea mea, trebuie să colaborăm,
dar asta doar dacă militarii se comportă diferit... Să vedem ce o să se
întâmple...oricum, nu voi scrie pe forum despre asta, dacă preferi așa. Care ar fi
celălalt motiv pentru care să nu vorbesc despre asta? Pentru că mă pot împușca sau
pentru că am putea să le stricăm surpriza? Eh, eh, eh...Pe curând!

Trebuie precizat faptul că acest răpit se eliberase deja de paraziții săi și de

Memoria Extraterestră Activă cu ajutorul hipnozei, și, după cum se poate observa
din povestirea sa, scaunele lor, în reuniunea virtuală, rămân goale. Este constrânsă
să intervină singura persoană care poate face asta - militarul. Răpitul nu se așteaptă
în mod conștient la ceea ce urmează să se întâmple, dar inconștientul său îi
furnizează informațiile din memoria pe termen lung.

REALITATEA VIRTUALĂ INTERIORĂ ȘI EXTERIORĂ A RĂPITULUI

Imediat după ce am propus aceste exerciții, am observat ceva foarte ciudat:

răpitul simula, dar se întâmpla ceva și în mod real. În timpul unor mese rotunde
simulate, sufletul, de exemplu, își îndreptase degetul spre Ringhio, iar acesta se
"topise ca zăpada în soare", dacă mă pot exprima astfel. Lucrul acesta nu mi-ar fi
atras atenția, dacă nu s-ar fi părut ca răpitul ar fi eliminat cu adevărat parazitul. El
era convins că reușise, trăia mai bine, avea mai multă energie și răspundea pozitiv
la tot, în contextul vieții sale de zi cu zi.
În experimente asemănătoare și alți răpiți vizualizaseră eliminarea MEA, a
extraterestrului Orange și se părea că acest lucru se întâmplase cu adevărat.
Militarii interacționaseră imediat cu răpitul, și, reconstituirile din hipnoză au
evidențiat, fără niciun fel de dubiu, că intervenția militarilor avusese scopul de a
verifica dacă extraterestrul chiar fusese eliminat din mintea răpitului.
Deci, ce se întâmpla?
Chiar dacă părea incredibil, acest lucru era chiar banal.
Găsisem o metodă pentru a crea un raport virtual între voință, conștiință,
suflet și extratereștri. Actul de voință creat astfel putea modifica și virtualitatea
exterioară. Cu alte cuvinte, extratereștrii erau expulzați fără posibilitatea de a
reveni. Probabil la fel cum anumite persoane, în anumite circumstanțe, erau
capabile să se vindece singure de boli terminale, vizualizând în minte cum
tumoarea se dizolvă zi după zi. Răpiții învățau să pună în scenă o vizualizare
virtuală capabilă să îndeplinească miracolul de a goni extraterestrul la el acasă.
Creierul nu poate face diferența dintre ceea ce vede în mod real și ceea ce
vede în mod imaginar, asta pentru că tot de virtualitate ar fi vorba. Trebuie precizat
faptul că realitatea reală aparține doar componentei de conștiință și nu aparține
Spațiului, Timpului și Energiei. În Conștiință se află voința, iar în voință stau
forțele creatoare ale arhetipurilor, și, în acestea se află capacitatea de a acționa ca
operatori lineari hamiltonieni pentru a modifica Universul. Nu trebuie să credeți că
acesta este un discurs de tipul new-age. Putem să-l abordăm și dintr-un punct de
vedere mai solid. Să admitem că dorim să eliminăm MEA prin această metodă.
MEA se află în mintea noastră. Tot ceea ce vedem noi din realitate, vede și
Memoria Extraterestră Activă (MEA). Astfel, dacă noi vizualizăm o scenă care nu
există în exterior, ci doar în creierul nostru, MEA va crede că această scenă este
reală și va trăi acea scenă ca și când aceasta ar fi realitate exterioară.
Găsisem o metodă prin care să încătușăm MEA într-o virtualitate creată de
noi înșine. Puteam încătușa MEA în mintea noastră, să vizualizăm sufocarea ei și
MEA s-ar fi sufocat imediat, pentru că virtualitatea ar fi fost pilotată de voința
noastră, care, de altfel, este cu mult superioară față de cea a oaspetelui. Nu numai
că puteam construi o virtualitate care ne permitea să modificăm unii parametri și
din exteriorul minții noastre (efectul MT, a se vedea mai sus - n.a.), ci puteam și
constrânge în această virtualitate pe oricine locuia în mintea noastră, pentru că
aceștia ar fi văzut, ascultat, trăit, auzit, tot ceea ce noi am decis să-i facem să
trăiască și să perceapă în mod virtual.
Din acest punct de vedere, exercițiul mesei rotunde depășise și cele mai mari
așteptări ale mele.
Dar asta nu era tot.

DAR MILITARII SE POT ELIMINA?

Am ales exemplul numărul 4 al mesei rotunde virtuale pentru că în timpul

desfășurării sale se petrece un lucru impresionant: intrarea unui militar, prin ușa
din spatele camerei. Ce se întâmplă în mintea răpitului care efectuează exercițiul?
El preia datele pe care le are în memoria pe termen lung; aceasta conține și datele
despre militari și aceștia sunt reconstituiți într-un context virtual intern. Până aici
nimic nou, dar răpitul care efectuează vizualizarea are o identitate, dar care nu pare
să corespundă militarului. Este adevărat că militarul apare din fundul camerei, ceea
ce, în mod arhetipic, înseamnă că mintea îi spune subconștientului că nu știe cine
este acel militar (apare din partea întunecată = de parte și din întuneric), dar
militarul interacționează cu el aproape contrar voinței sale. De fapt, când militarul
îi vorbește despre microcipul din craniu, răpitul spune că-l are deasupra ochiului
drept, dar militarul nu vrea să intre în detalii suplimentare și declară că lucrurile nu
stau chiar așa. Spune și că nu se află în mintea răpitului (păi cum ar putea să fie?),
deoarece coordonează legătura din afară.
Este posibil ca această simulare să fie atât de bine realizată încât creierul
celui care operează vizualizarea să fie capabil să preia informații pentru a-și realiza
personajul atât din memoria pe termen lung, cât și să ia dintr-o altă parte informații
inventate pentru a realiza simularea militarului?
Acest lucru nu este posibil conform teoriei lui Kosslin, deoarece creierul
tinde să nu creeze informații inexistente.
La prima vedere ne-am putea gândi că fraza în care militarul spune că
lucrurile nu stau chiar așa, poate însemna că răpitul nu posedă aceste informații și
că, prin urmare, acesta îl determină pe militarul virtual să răspundă cu o frază în
care lipsește informația de care nu dispune.
Astfel că, l-am rugat pe răpit să meargă până la capăt cu această problemă și
să vizualizeze o altă discuție cu militarul. Iată rezultatul:

Exemplul numărul 5

Închid ochii; mă calmez, mă concentrez, îmi golesc mintea și când sunt

pregătit fac să apară în mintea mea sala de conferințe, cu masa lungă și ovală; în
fața mea stă așezat sufletul, în stânga mea spiritul. În dreapta mea, puțin mai în
spate față de masă apare iarăși militarul în uniformă kaki. De această dată nu a fost
invitat și prezența lui acolo mă deranjează.
Eu: Ce faci tu aici? Cine te-a chemat?
Militarul: Nimeni.
Eu: Normal că nu te-a invitat nimeni! Atunci de ce ești aici?
Militarul: Pentru a asculta conversația.
Eu: Nu! Poți veni în acest spațiu doar dacă te chem eu! Iar acum nu te-am chemat.
Te rog să ieși. Acum militarul are o față teribilă, dar se întoarce spre partea din
spate a camerei. Acolo este o ușă albă, din acelea rabatabile, care se ridică când se
deschide și se coboară când se închide; acum ușa se ridică. Militarul se îndreaptă
spre ușă, și, odată ieșit, centura rulantă coboară în jos, sigilând camera. Apoi respir
lung și ajung la punctul esențial. Am convocat această conferință pentru a afla de
ce, de ieri după-amiază mă deranjează ochiul drept: o durere ca și când ceva m-ar
frige, ar pârâi în spatele sprâncenei mele. De ce am această problemă? La ce ar
trebui să ne așteptăm?
Sufletul: Că se întorc. Că încearcă din nou.
Eu: Cine?
Sufletul: Blonzii și militarii, împreună. Vor forma o coaliție și în acest moment
trebuie să remedieze ceea ce s-a întâmplat.
Eu: De ce trebuie să remedieze? De ce este atât de important?
Sufletul: Pentru că au ajuns în punctul în care este necesar să termine, iar pentru ei
să termine înseamnă să obțină toate Sufletele pe care le-au gestionat și urmărit de-a
lungul acestor ani. Dar pentru a face acest lucru au nevoie de informațiile care se
află în capul tău. Au nevoie de ele atât militarii cât și blonzii. Din acest motiv se
vor întoarce. În această noapte sau în următoarele. Trebuie să te aștepți la asta.
Eu: Și ce putem face?
Sufletul: Să fin conștienți de ceea ce se întâmplă. Să rămânem lucizi în momentul
în care se întâmplă și să ne folosim de conexiunea noastră pentru a ști ce să facem
la momentul potrivit. Nu vom permite să-i lăsăm să-și îndeplinească planurile, nu
prin intermediul tău și al nostru. Acest lucru trebuie să fie clar și îi vom face să
înțeleagă asta în orice mod posibil. Nu mai suntem dispuși să acceptăm nimic din
partea lor.
Eu: Da. Am văzut ce s-a întâmplat cu Ringhio.
Sufletul: Exact. Așa că stai liniștit. Noi avem cuțitul în mână știm cum să-l
folosim.
Spiritul: Da, stai liniștit. Nu trebuie să te temi. Suntem deja un singur lucru și nu
mai au ce să ne facă.
Eu: Da, dar...militarii...ei sunt o problemă.
Sufletul: Te vom ajuta, ne vom ajuta reciproc. Este unicul mod pe care-l avem de a
reuși.
Spiritul: Da, așa este. Vom înfrunta fiecare lucru la timpul său.

...reapare militarul în uniformă kaki; nici de această dată nu a fost invitat și iarăși
deranjează prin prezența sa.

Eu: Tot tu ești! Ce vrei?

Militarul: Să controlez, mi se pare clar (cu un ton arogant și nerușinat).
Eu: Dar cine ți-a dat dreptul să controlezi? De ce faci asta? Aș vrea să știu asta!
Militarul: Și de ce ai vrea să știi asta?
Eu: Cine răspunde la o întrebare cu altă întrebare ascunde ceva și nu vrea să
răspundă...sau face asta pentru că nu știe ce să răspundă. Care dintre cele două
variante este?
Militarul: Niciuna. Doar că nu sunt obligat să-ți răspund.
Eu: Nu, nu ești obligat să-mi răspunzi. Însă ar fi bine dacă ai face asta! Ar fi și o
dovadă ce ești educat...nu, la antrenamente nu vă învață și despre maniere! În
realitate, voi chiar sunteți prea puțin educați.
Militarul: În fine! Termin-o! Nu mai spune tâmpenii! Pot să știu ce faci? Ce
înseamnă conversația asta? Ce înseamnă camera asta? Această masă, aceste
scaune, de unde au apărut? Cum ai reușit să le creezi?
Eu: Glumești, nu? Îmi spui că nu știi cum?
Militarul: Nu, nu știu. Și nu înțeleg nici cum de am ajuns aici, în această cameră.
Nu am vrut să ajung aici, dar tot am ajuns aici (aici enervarea se transformă în
disperare). M-ai întrebat cine m-a invitat...nimeni, dar nici eu nu m-am invitat
singur. Crezi că îmi place să fiu aici? Lăsați-mă să plec.
Eu: Păi cine te ține prizonier? Știi că mi-ai face o mare plăcere dacă ai ieși de aici?
Militarul: Eh, eu încerc, dar imediat cum ies pe acea ușă nu reușesc să te mai aud,
să te urmăresc. Din acest motiv trebuie să vin aici. Dar tu ai creat această cameră,
și nu-mi place, nu-mi place deloc...
Eu: Dar dacă această cameră n-ar fi, tu ce faci? Vreau să spun: tu spui că ești aici
pentru a mă controla, dar când această cameră nu este tu unde stai?
Militarul: Stau în afară.
Eu: Unde în afară?
Militarul: În afara capului tău.
Eu: Păi tu nu ești în capul meu?
Militarul: Sunt în capul tău, dar din afară. Ți-am spus asta și data trecută. Nu pot
sta în capul tău. Te controlez din afară.
Eu: Și atunci ce se întâmplă când eu creez această cameră? Tu ajungi în ea? Te
deranjează asta?
Militarul: Da.
Eu: Așteaptă...tu îmi spui că în mod normal mă controlezi din afară, dar când eu
creez această cameră, acest mediu, și încep conferența, e ca și când te-aș aduce în
capul meu și ție nu-ți place acest lucru. Adică, tu ajungi în capul meu, însă dacă
încerci să pleci și ieși pe ușă (arăt spre ușa glisantă), atunci tu nu mă mai auzi.
Deci, în afara camerei pe care am creat-o nu mă poți auzi. Dar dacă această cameră
nu există, tu reușești să intri în mintea mea. Să știi că eu nu înțeleg asta.

Militarul mă privește perplex, foarte perplex...

Eu: Scuză-mă. Chiar te rog să mă scuzi. Am uitat că tu nu ești capabil să înțelegi

anumite raționamente...
Militarul: Pot să știu ce neam de tâmpenii ai spus acum?
Eu: Nu, mai bine nu. Ar trebui să stăm un an de zile aici în tentativa de a te face să
înțelegi, și, probabil că nici n-aș reuși să te fac să înțelegi. În orice caz, aș vrea ca
tu să-mi răspunzi la o întrebare, apoi te las în pace. Această cameră, pe care o creez
eu, te ține blocat în mintea mea, corect?
Militarul: Da, creând această cameră...mă determini să intru în ea.
Eu: Eu te determin să intri...este foarte interesant acest lucru...te fac să intri, dar tu
nu ai vrea să intri. Dar se întâmplă ...că eu te fac să intri aici...

Liniște. Militarul nu răspunde și ședința virtuală se termină.

Niște observații asupra vizualizării

Subiectul nu știa încă despre rezultatele pe care le obțineam cu exercițiile

meselor rotunde și nu știa că, printr-un truc, încercam să creez virtualități capabile
să fie trăite de cei care utilizau mintea răpiților, cum ar fi Memoriile Extraterestre
Active (MEA). Deci, nu era capabil să înțeleagă total ce se întâmpla în capul său.
Chiar și după această simulare părea să fie descumpănit de rezultat, pe care nu
reușea deloc să-l înțeleagă pe deplin. Pe de o parte, credea că simularea era fructul
fanteziei, dar, pe de altă parte, ceva îi spunea că nu este așa.
Voi încerca acum să descriu în câteva rânduri cum stau lucrurile după
părerea mea. Militarii, prin intermediul tehnologiei electronice, controlează ceea ce
se întâmplă în mintea unor răpiți extrem de importanți. Nu pot să spun, având în
vedere stadiul în care mă aflu cu cercetările mele, dacă un astfel de control se
întâmplă în cazul tuturor răpiților. Cred că nu, din simplul motiv că militarii nu
cunosc toate numele răpiților, pentru că extratereștrii nu le-au furnizat toate
numele, contrar înțelegerii pe care au făcut-o la începutul operațiunilor, cu mulți
ani în urmă.
Prin intermediul unui microcip și a unei alte drăcovenii, care este fabricată
cu tehnologie împrumutată de la extratereștrii, militarii pun la punct un sistem de
control mental în capul răpiților, și, prin intermediul acestui sistem, reușesc să
controleze tot ceea fac aceștia, astfel încât să știe când aceștia sunt răpiți, cine îi ia
și tot așa. Însă, toate acestea sunt executate cu ajutorul extraterestrului Cinci degete
(Orange), fără de care militarii cu siguranță nu ar fi capabili să obțină aproape
nimic. Extratereștrii Orange sunt cei care, fiind în opoziție directă cu Sauroizii
(poporul Șarpelui), încearcă să construiască al doilea bloc politic mondial. La
finalul lui 1800 această populație extraterestră a intrat în contact cu guvernul
francez, apoi implicând probabil și alte state europene, iar astăzi cu siguranță și
Italia.
 Pe de o parte, militarii care s-au aliat cu extratereștrii Orange încearcă, cu
ajutorul protecției acestora, să nu fie făcuți bucăți de Sauroizi, dar, pe de altă parte,
încearcă să-i fraierească și pe "protectorii" lor (extratereștrii Orange).
Atunci când am eliminat Memoriile Extraterestre Active ale Extratereștrilor
Orange, imediat au intervenit militarii, care au încercat să înțeleagă ce anume s-a
întâmplat.
Dar lucrul cel mai uluitor, la care nu m-aș fi gândit niciodată, chiar dacă aș fi
fost dotat cu o fantezie galactică, era faptul că microcipul din capul răpitului
funcționa ca un canal de lectură a datelor, dar interacționa și cu acea parte din
mintea subiectului, sau, mai bine spus acea parte din creier care este comandată de
mintea subiectului, în care se află și neuronii destinați să înțeleagă realitatea care
ne înconjoară.
Această parte din creier este aceeași care se ocupă și de crearea imaginilor
virtuale, pe care, prin urmare, creierul nostru le consideră ca provenind din
realitatea externă.
În timpul simulărilor în realitatea virtuală, răpitul construiește o realitatea
care este percepută de MEA ca fiind reală, la fel cum ajunge să creadă și
microcipul militarului care te controlează de la distanță.
Controlul nu trebuie să fie efectuat prin intermediul unui banal monitor, ci,
probabil că se face prin intermediul unor senzori, care sunt legați de capul
militarului care urmărește răpitul.
Fiecare militar controlează un răpit, care mereu este același, probabil pentru
a-l cunoaște mai bine.
Când militarul simte ceea ce percepe creierul răpitului, nu este capabil să își
dea seama dacă ceea ce vede este vizibil în mod real sau dacă este construit în mod
artificial, deci total virtual. Militarul devine parte integrantă a jocului, intră în
virtualitatea răpitului și nu o poate altera, el aflându-se în exterior. Militarul poate
doar să înregistreze, dar înregistrarea acționează direct pe neuronii militarului
controlor și el trăiește virtualitatea răpitului.
În această situație, dacă răpitul, în simulare sa, aruncă niște descărcări
electrice simulate în direcția controlorului său, militarul va suferi descărcarea
electrică și va fi indus să trăiască o criză cardiacă adevărată.
Dacă reușește să-și dezlipească contactele de pe cap, scapă, dar dacă rămâne
legat de realitatea virtuală construită în jurul său, moare. Moare la fel cum ar muri
și MEA, prizonieră a aceleiași realități virtuale construită în jurul său.
Iată de ce ordinele post-hipnotice destinate să elimine diferiții paraziți
funcționau: doar creând niște realități virtuale în interiorul răpiților, care, la
momentul potrivit, s-ar fi activat singure și ar fi gonit parazitul din corpul răpitului,
pentru că, pe atunci, acesta era scopul meu. Unica diferență consta în actul de
voință, care era al meu, nu al subiectului parazitat.
 Unii dintre răpiții pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, în mod ciudat,
reușeau singuri să elimine anumiți paraziți și unii dintre ei utilizaseră în mod
inconștient vizualizările. Nu era important faptul că după aceea uitaseră acest
lucru, sau că le metabolizaseră sub forma viziunilor de tip new-age , care sunt la
modă în unele medii ezoterice. Important era ca ei să fi înțeles dintr-un punct de
vedere tehnic ceea ce se întâmpla în realitate.
Acum se puteau înțelege pe deplin rezultatele cercetărilor asupra
microcipurilor, craniale sau nu, care au fost prezentate în altă lucrare; acum
devenea disponibilă o metodă sigură și neinvazivă, fără contraindicații și pe care
toți o puteau utiliza pe ei înșiși pentru:
1. A-și cunoaște propriul Suflet, propriul Spirit și propria Minte.
2. A-și cunoaște propria MEA, propriul Ringhio și propriul Lux.
3. A elimina paraziții.
4. A elimina controlul militar.
Este suficient să se ajungă la simularea virtuală, să se vorbească cu părțile în
scopul ca acestea să fie convinse să plece prin mijloacele proprii. Dacă aceștia
opun rezistență, atunci se vizualizează cum aceștia explodează într-un milion de
bucățele, sau că se topesc ca zăpada la soare, sau că sunt fulgerați de un fulger
emis de suflet; se poate vizualiza și deschiderea unei uși prin intermediul căreia
aceștia ies, apoi ușa se închide și dispare.
Cu metoda SIMBAD se pot obține rezultate foarte bune, în funcție de
capacitatea de a vizualiza, de convingerea că putem să ne lăsăm pe mâna
adevăratei voințe a sufletului de a elimina situația care-l chinuiește pe răpit.
Sufletul, așa cum am subliniat și în Alien Cicatrix, adesea nu știe ce fac
extratereștrii, iar eu, prin intermediul tehnicilor de hipnoză, reprogramam sufletul
tocmai pentru a-i aduce la cunoștință ce se întâmplă. Acum, hipnoza nemaifiind
necesară, se apelează la vizualizarea mesei rotunde, în care sufletul poate să se
confrunte cu diferiții paraziți, pentru a le cunoaște scopurile. Doar după aceea, ne
putem încrede în voința sa de a-i elimina în timpul vizualizării. Vizualizările de
acest tip pot fi efectuate în mai multe episoade. În primul episod intrați în contact
cu toate personajele, pe care le lăsați să vorbească. În al doilea episod se elimină
paraziții, și, dacă nu vă iese din prima, se reîncearcă într-un alt episod, fără grabă și
fără nicio problemă colaterală.
 ALTE EXEMPLE DE VIZUALIZĂRI CU MILITARUL

Exemplul numărul 6

...M-am băgat în pat, dar mă gândeam la ideea ta...deci, am încercat faza cu

conferința. Iată ce a reieșit din discuția pe care am avut-o cu acest militar, care se
numește G., care cred că este același de data trecută. Deci, l-am adus în sala de
conferințe, unde extratereștrii nu au venit, pentru că nu au răspuns la invitația mea.
În dialog voi indica militarul prin litera G:

Eu: Vino! Știu că ești aici.

G: Hmmm! (își drege vocea, fiind luat prin surprindere)
Eu: Vino! Știu că mă asculți. Hai să vorbim un pic!
G: (tăcere)
Eu: Haide, este inutil. Oricum pot să-ți citesc mintea.
G: Nu. Este periculos. Cineva ar putea asculta conversația noastră.
Eu: Stai liniștit. Nu intenționez să te șantajez, dar vreau să înțeleg mai bine niște
lucruri.
G: Nu îți voi spune nimic.
Eu: Oricum voi afla, dar aș prefera să vorbesc cu tine, să te cunosc. Până la urmă
tu asculți fără permisiune. Aș vrea măcar să înțeleg cine ești.
G: Asta nu este treaba ta.
Eu: Ești G, cel de data trecută?
G: Nu! (dar îi citesc în minte că este tot el)
Eu: Ah, deci tot tu ești! Este inutil să mă minți, pentru că îți citesc în minte...să nu
pierdem timpul, G.
G: De acord...
Eu: Cum reușești să comunici cu mine?
G: Unii militari, care sunt selectați, la fel ca mine, au niște facultăți mentale
deosebite: telepatie. Aproape toți cei care se ocupă de această muncă utilizează
implanturi extraterestre care amplifică aceste facultăți.
Eu: Și pentru a vorbi cu mine trebuie să treceți prin implanturile mele?
G: Nu neapărat. Teoretic, ar fi posibil să instaurăm un contact telepatic și fără
implanturi, dar este foarte dificil. Cu răpiții este ușor, pentru că ne folosim de
implanturile lor.
Eu: Și de care dintre ele vă folosiți?
G: De cel pineal și de cel din spatele urechii
Eu: Este posibil ca un răpit să poată să-și dezactiveze singur implanturile?
G: Nici nu ar trebui să mă întrebi asta, având în vedere că tu deja ai făcut asta...
Eu: Da, dar cel din spatele urechii tot mai funcționează, nu-i așa?
G: Da, acela folosește doar la recepționare și transmisie; celelalte ne oferă un
control mai mare asupra răpiților.
Eu: Ce faceți voi cu mine?
G: Acum nimic. Doar ascultăm.
Eu: Și de ce doar ascultați?
G: Acum tu ești dificil de controlat...
Eu: Deci, îți dai seama că metoda voastră este greșită?
G: Eu da. Încep să-mi dau seama că nu va da rezultate apreciabile, dar pe cei care
comandă nu-i interesează asta...
Eu: În ce zonă din Italia acționați mai frecvent?
G: (liniște, dar îi citesc în minte: "În Italia, lângă granița franceză, sub Alpi.")
Eu: Dacă nu îmi spui, oricum îți citesc în minte. De ce să nu-mi spui direct?
G: Pentru mine este foarte periculos să spun lucrurile astea. Îmi risc viața.
Eu: Te temi pentru viața ta?
G: Nu mă tem de nimic! (îi citesc în minte"Da, îmi este frică!")
Eu: De ce te temi, G?
G: Mă tem că nu cumva să mor și să nu fiu nimic altceva decât ceea ce sunt acum.
Stând în legătură cu voi, răpiții, mă trezesc reflectând la niște lucruri la care nu
m-am mai gândit niciodată...
Eu: Nu trebuie să-ți fie frică, sunt sigur că schimbarea este posibilă. Împreună
putem să creștem mult, să ne ajutăm unii pe alții... Dar trebuie să vă schimbați
modul de a acționa, înțelegi acest lucru?
G: Da, înțeleg, dar nu toți șefii mei sunt de acord. Unii dintre ei încep să-și dea
seama că această metodă nu funcționează, dar aceștia sunt puțini. Marea majoritate
sunt doar pentru partea dură, dusă până la extrem. Dar nu funcționează și ei știu
asta, doar se pare că pe ei nu-i interesează nimic.
Eu: Unde acționați? Îmi spui?
G: În Italia avem baze sub Alpi, la granița cu Franța și lângă Belluno.
Eu: Ce este lângă Belluno?
G: (tăcere)
Eu: (citindu-i în minte) Deci, citesc că este o bază subterană militară care se
numește Zona de Cercetare și Dezvoltare, nu-i așa?
G: (tăcere) Nu pot spune nimic. E prea periculos. Te rog, oprește-te! (îi citesc în
minte că este adevărat).
Eu: De acord. Nu merg mai departe cu asta, dar spune-mi, în Italia cum
funcționează? De exemplu în Sicilia?
G: În Sicilia este NATO. Acolo noi avem puțină influență militară.
Eu: Sicilia nu a fost sub controlul vostru militar?
G: Nu, e controlată de NATO.
Eu: Și voi cu ce rase colaborați?
G: Cu Blonzii cu cinci degete (Orange), cei cu care colaborează și francezii.
Eu: Și cu Șerpii, nu-i așa?
G: Nu, Șerpii colaborează cu NATO, deci sunt în sudul Italiei, cum ar fi în Sicilia.
Eu: Și de ce depinde această diviziune?
G: Sunt zonele de influență.
Eu: Și italienii ce influență au în toate acestea?
G: Au o influență foarte mică; știm asta de puțin timp și ne-au pus într-o poziție de
subordonare. Colaborăm cu francezii și cu alții, dar nu avem multă influență.
Eu: Dar înțeleg că în Italia aveți o influență mai mare, nu-i așa?
G: Da, așa este, acolo avem baze de-ale noastre, baze italiene.
Eu: Tu înțelegi că modul vostru de a acționa este greșit? Răpiții nu sunt animale, ci
persoane speciale. Trebuie tratate ca niște persoane.
G: Da, îmi dau seama...
Eu: Tu îți dai seama, dat tu nu iei decizii din câte se pare...și superiorii tăi ce cred?
G: Unii vor să schimbăm modul de a acționa, dar discută în secret despre asta, din
câte știu eu. Dar alții, cei mai influenți, sunt pentru modul de acțiune mai dur.
După părerea mea, aceia nu sunt ființe umane...
Eu: Crezi că sunt parazitați și sub control extraterestru?
G: Da, mă tem că da. Între implanturi și parazitări, sunt cu adevărat inumani. Pe ei
nu-i interesează nimic, decât proiectul.
Eu: Înțeleg...dar nu-i puteți izola, să-i băgați în închisoare, să-i puneți să facă
altceva?
G: Nu, nu ar accepta niciodată. Aceasta este viața lor, nu au altceva.
Eu: Aș vrea să continui discuția cu tine. Vezi, până la urmă nu sunt aici pentru a te
șantaja, după cum cred că ai înțeles.
G: Pentru mine este periculos să fac asta...
Eu: Trebuie să vorbești cu șefii care sunt pentru schimbare. Este important, G. Știi
foarte bine că atunci când nu veți mai fi de folos extratereștrilor, voi veți fi primii
care veți muri. Acționând diferit ați putea obține rezultate mai importante, dar
trebuie să acționați liberi de orice influență din exterior, cel puțin pe pământul
italian. Înțelegi?
G: Da, dar asta nu-i atât de ușor cum crezi tu.
Eu: Schimbarea este posibilă, după părerea mea; dar ar trebui să faceți ceva.
G: (tăcere)
Eu: Bine. Acum trebuie să plec, dar poate vom mai vorbi și pe viitor.
...........................
Autorul experimentului continuă astfel:
 Deci, cam aceasta a fost discuția. Acum, singurul meu dubiu este acela că
am o fantezie monstruoasă...numai că discursul era imediat, ca în hipnoză. Nu prea
aveam timp să mă gândesc să inventez ceva...
Să fie oare fructul fanteziei mele? Este posibil? Ideea este că cu mine
comunică doar prin implantul din ureche. Înainte să încep să vorbesc cu militarul,
mă concentram asupra acestui implant, gândindu-mă la cum să-l dezactivez...doar
că apoi mi-am spus "Dar dacă fac asta nu mai pot vorbi cu militarul; întâi să facem
o probă."

Exemplul numărul 7

Joi, 2 iunie 2005

Aseară am vorbit cu Sufletul meu. I-am spus că trebuie să mă ajute. Eu nu
reușesc singură, nu am forța necesară pentru a arde sau a topi implantul și aparatele
acestor militari; nu reușesc. Mă fac să mă simt rău și am nevoie de ajutor. Ieri seară
nici nu știam dacă m-a ascultat cu adevărat. Sufletul era acolo, bineînțeles,
simțeam acea vibrație ușoară care apare mereu când vorbim, dar eu eram atât de
disperată că nici măcar nu mă așteptam la ceea ce mi s-a întâmplat astăzi.
Astăzi, ora 14,45
Mă întind, închid ochii, și dintr-o dată mă cuprinde o undă de energie foarte
puternică!
Într-o secundă sunt aruncată în sala de conferințe.
Vibrez...vibrez foarte puternic...în tot corpul.
Simt că sunt unită complet: Suflet, Spirit și Minte.
Iar corpul este traversat de această vibrație.
Nu am timp să gândesc, să vorbesc. Simt doar această energie incredibilă
care într-o secundă topește toate aparatele militare. În camera unde văzusem cu
ceva timp în urmă militarul, care avea acea cască în cap, era o consolă de
instrumente care se topea lent în fața ochilor mei și sub privirile lor îngrozite, a
persoanelor în uniformă care se aflau acolo. Metalul devine lichid, sfârâie și se
topește. Firele pocnesc. Militarul se află încă în camera de conferință, în capul
meu. Nu am distrus încă implantul, dar îl voi distruge imediat. Știu că distrugând
consola, am deconectat un anumit număr se răpiți, pe care ei îi controlează prin
acele instrumente. Sper că, în timp ce fac această operațiune, informația trece și la
ei, și că aceștia reușesc să facă ceea ce fac și eu pentru a mă elibera. În orice caz,
înainte ca ei să poată repara daunele, va fi nevoie de timp și poate că acel timp va fi
util.
 Militarii din camera consolelor sunt furioși și aleargă dintr-o parte în alta.
Superiorul, în uniformă maro-kaki, cu multe medalii și decorațiuni, urlă că
militarul trebuie să facă ceva pentru a mă opri. Nu înțelege cum este posibil așa
ceva și militarul care este cu mine în camera de conferințe îi spune că eu am făcut
asta.
Sunt în fața lui, în cameră, și acum îi vorbesc. Câteva cuvinte, seci și clare:
"Acum e rândul tău."
El mă privește alarmat:
"Ce vrei să faci?"
Nu îi răspund, cel puțin nu prin cuvinte. O serie de imagini și de emoții trec
din mintea mea în a sa. Durere, urlete, copii care plâng, toate persoanele pe care
le-au luat, torturat, folosit, cu toată încărcătura lor de durere și disperare, frica,
senzațiile fizice, tot... din mintea mea, în a sa.
Știu că tu mi-ai spus să procedez altfel, să-l fac să simtă cât era de inapt și
inutil, dar am preferat să acționez așa: să-l fac să simtă tot, în interior și exterior,
durere fizică și morală împreună, ceea ce el a provocat în alții. Nu cred că există
incompetență mai mare decât aceasta.
Văd că se chircește, își cuprinde capul cu mâinile și urlă:
"Nu, nu, ajunge!"
"Da" - zic eu - "Ajunge! Acum chiar că ajunge! Ajunge, ajunge, ajunge..."
Continui să repet ajunge la infinit...și în timp ce repet asta...vizualizez în
capul meu zona din creier unde se găsește implantul.
Iată implantul! Îl vizualizez și îl înconjor într-o capsulă verde, apoi intru în
el. Sunt în el și îl distrug din interior. Se topește, se răsucește și șuieră...
"Ajunge! Acum chiar că ajunge cu asta..."
Militarul nu mai este. A părăsit camera.
Eu continui să vibrez: nu am încetat deloc să vibrez de când a început totul.
Rămân cu ochii închiși. Vreau să continui să văd...încă puțin...
Îl văd pe militar, care își scoate casca în camera cu aparate. Tremură.
Superiorul său îi spune să facă ceva. El răspunde, cu o voce slabă, că acum nu se
mai poate face nimic. Superiorul cheamă alt militar și îi spune să activeze
implantul extraterestru. Militarul îl privește uimit și spune: "Dar nu putem. Nu
avem permisiunea să facem asta!" El răspunde că nu-i trebuie nicio permisiune și
cu asta basta, că trebuie să mă oprească. Militarul îi spune că nu se poate și că dacă
extratereștrii află, va fi un dezastru. Îi este frică. Superiorul îi spune că nu-l
interesează de extratereștri și că trebuie să-i urmeze ordinele.
Nu cred că vor reuși să mă ia din nou.
Acum chiar că ajunge!
 FANTEZIA UNOR CREIERE BOLNAVE SAU REALITATE FIZICĂ?

De fiecare care dată când expun public povestirile răpiților, se găsește mereu
câte unul care să ridice o sprânceană (de obicei pe cea care corespunde ochiului cu
care vede mai bine - n.a.) în semn de sfidare agresivă, ca și când ar vrea să spună
că este vorba doar despre născociri incredibile.
În plus, acum, că pun la același nivel al realității o virtualitate
contextualizată a minții răpitului, vor fi mulți care vor spune că o minte bolnavă a
creat un vis într-o altă minte bolnavă.
Aș vrea să spun că în această cercetare nu mai am nevoie de probe fizice, pe
care le consider total inutile și total virtuale, la fel ca cele trei pătrimi din ceea ce
percepem în jurul nostru, dar există persoane care sunt înrobite de modul de
gândire al lobului stâng al creierului, printre care sunt și cei care nu au suflet și au
nevoie de "certitudinile" virtualității lor, de care sunt legați într-un mod morbid.
Pentru aceștia adaug acest subcapitol, care este dedicat analizei realității lumii
microcipurilor militare.
Din analiza povestirilor expuse mai sus și din vizualizările obținute, rezulta
că un implant militar putea fi introdus în corpul uman la nivelul tâmplei (stângă
sau dreaptă, acest lucru nu era foarte clar - n.a.).
Niciunul dintre răpiții pe care îi cunoșteam nu evidenția acest implant, în
afară de o cicatrice pe frunte, deasupra sprâncenei, în majoritatea cazurilor
poziționată în partea stângă a craniului (a se vedea Alien Cicatrix, capitolul despre
implanturile extraterestre).
Astfel, am decis să reanalizez informațiile pe care le aveam la dispoziție, în
căutarea unor cicatrici improbabile, și, prin corespondență, și a unor implanturi și
mai improbabile. Și mi-am amintit că am la dispoziție o radiografie frontală
aparținând unei răpite, care prezenta și un implant dentar. Răpita în cauză
descoperise unele anomalii când a mers la dentist, făcând o radiografie dentară. Nu
reușise, din diferite motive, să intre în posesia radiografiei, dar, își amintise că, cu
un an înainte, făcuse, din cauza unor alte probleme, o radiografie craniană. Această
radiografie prezenta implantul dentar, pe care dentistul îl confundase cu un reflex
al piercingului din nas și apoi cu un corp străin metalic, lăsat acolo de un alt
dentist. (? - n.a.).
 Să analizăm această radiografie în cele mai mici detalii:
Săgeata albastră indică implantul suprapalatal, care apare și în radiografia
dentistului, iar săgeata roșie indică piercingul nazal. Din motive de
confidențialitate au fost înnegrite datele personale ale răpitei și cele ale medicului,
dar și data în care a fost făcută radiografia. Săgeata verde indică o zonă destul de
puțin vizibilă la această rezoluție, un pic mai închisă la culoare și pătrată, ca și
când în acel punct craniul ar absorbi mai multă radiație X.
 Am considerat că ar trebui să verific mai bine, cu ajutorul unor algoritme
grafice (Spline© - n.a.), ce se ascundea în acest punct din radiografie, care, de
altfel, corespundea exact zonei unde răpiții suspectau că au un microimplant.
 Măririle imaginii pe care le-am efectuat, fără ca rezoluția să se piardă, arată
prezența unui fel de membrană foarte transparentă (probabil un material plastic,
care se pare că este aproape invizibil la raxele X), care este evidențiată în imaginea
următoare:

Corpul luminos din stânga celui care privește imaginea este închis într-un
cerc negru și nu face parte din țesutul osos al răpitei, cum nu face parte nici din
structura în formă de săgeată care este cuprinsă în cercul portocaliu.
În plus, o analiză atentă a tuturor elaborărilor ne face să concludem că există
aici niște structuri filiforme asemănătoare cu circuitele electronice ștanțate, care fac
legătura dintre structura principală (cercul galben) și structura în formă de săgeată
din cercul portocaliu.
Dar lucrul cel mai ciudat este prezența a patru fragmente, care par a fi niște
litere ale alfabetului ebraic, în interiorul corpului principal, care seamănă cu un
nasture rotund.
Examinarea acestor patru litere, evidențiate și în imaginile elaborate în culori
și supuse filtrului "emboss", scoate la lumină următoarele lucruri:
● literele alfabetului ebraic sunt 4
● sunt toate răsturnate de-a lungul axei orizontale
● de la stânga la dreapta, literele sunt Bet, Kuf, Yod, Zain, toate perfect
aliniate într-o linie de text.
Se deduce că o membrană subtilă din material plastic, transparentă la razele
X, a fost introdusă în craniul răpitei cu dosul îndreptat spre cel care privește
radiografia, astfel că, privind cele patru litere, dacă acestea ar fi în poziție normală,
se citește BKYZ (http://www.yivoinstitute.org/index.htm).
 Nu știu ce înseamnă, dar mă pot gândi că primele două litere sunt de la Brain
Kontrol (control mental), care în ebraică se scrie utilizând K, și nu C, cum se
întâmplă în limba Yddish (eraica din Europa de Nord).

Acum a apare o întrebare:

Ce face o răpită italiancă cu o bucată de "plastic" în craniu, pe care este scris
BKYZ în ebraică: o bucată în care se găsesc urme aproape imperceptibile de piste
ce seamănă cu circuitele electrice ștanțate?
Oare ce tip de acord există între Israel și Italia?
Acordurile militare par a fi destul de confuze: piloții aviatici israelieni
efectuează dintotdeauna exerciții împreună cu italienii la Decimomannu, în
Sardegna, dar noutatea este aceasta:
Dintr-un articol de Manlio Dinucci din "Il Manifesto":
(http://www.hastasiempre.it/forum/topic.asp?TOPIC_ID=1202&whichpage=1)
Guvernul Berlusconi intenționează să ratifice un tratat cu Israelul pentru
sectoarele militare. Acordul violează legea 185 cu privire la exportul armelor,
deoarece acordă Israelului tratamentul privilegiat prevăzut doar pentru state
NATO și UE și stabilește o cooperare militară cu un stat care nu a semnat Tratatul
de neproliferare a armelor nucleare. Acordul prevede schimbul de armament,
organizarea forțelor, formarea și antrenarea personalului militar, cercetare și
dezvoltare militară. Aceste activități, în baza "acordului asupra siguranței"
conceput în 1987, se vor desfășura sub secret militar.
Italia și Israel deja au convenit și au finanțat "dezvoltarea în comun a unui
nou sistem electronic de luptă, proiect care este foarte secret". Deoarece acesta
este un domeniu în care Israelul a cooperat până acum doar cu SUA, înseamnă că
acordul italo-israelian a fost aprobat mai întâi de Casa Albă. Deci, nu este doar
un acord tehnic: miniștri de externe și ai apărării l-au definit ca fiind "un
angajament politic exact, asumat de guvernul italian în materie de cooperare cu
statul Israel în domeniul apărării".Un acord cincinal, propagabil în mod automat,
care va obliga, nu doar guvernul actual, ci și următoarele guverne, la o alegere
precisă de politică externă: cea de a fi lângă guvernul israelian, orice ar face
acesta. O alegere destul de gravă, din moment ce guvernul israelian este decis să
utilizeze orice mijloc pentru a menține în Orientul Mijlociu monopolul asupra
armelor nucleare. The Sunday Times dezvăluie că forțele israeliene se antrenează
pentru un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene. Astfel, ar urma să fie
distrusă și instalația nucleară Bushehr, construită cu ajutorul Rusiei, care se
angajează să furnizeze combustibilul nuclear și să retragă deșeurile, garantând
astfel ca Iranul să nu folosească de ele pentru a produce plutoniu. Planul, care
prevede și activarea forțelor nucleare israeliene, pregătite să lovească în cazul
unor represalii iraniene, a fost consimțit cu SUA. Avioanele de vânătoare
israeliene ar trece din spațiul aerian irakian, controlat de Pentagon și ar fi ghidați
de sistemele satelit americane. Niște funcționari americani au declarat că "un atac
militar împotriva instalațiilor nucleare iraniene din partea forțelor israeliene sau
americane nu este exclus, dacă problema s-ar bloca în ONU." După părerea
experților "A întârzia atacul implică riscul ca, odată activate reactoarele din
Bushehr, distrugerea lor ar putea cauza o catastrofă de mediu asemănătoare celei
de la Cernobâl". Într-o astfel de situație, exact când EU este implicată într-o
tratativă delicată cu Iranul cu privire la problema nucleară, aprobarea acordului
militar cu Israelul ar da guvernului Sharon semnalul politic cum că Italia este
pregătită să susțină Israelul în atacul asupra Iranului.

Toate acestea înseamnă că putem avea pe teritoriul nostru, în secret, militari

israelieni și că aceștia nu trebuie să răspundă nimănui cu privire la prezența lor
într-un teritoriu care este sub protecția Uniunii Europene.
Cititorul nu trebuie să creadă că vorbim despre implanturile militare din
craniul persoanelor, ca și când ar fi vorba despre o fantezie ambiguă care nu se
poate demonstra.
Vă invit să citiți acest raport foarte interesant, cu titlul:
The 1950s Secret Discovery of the Code of the Brain: U.S. and Soviet Scientists
Have Developed the Key to Consciousness for Military Purposes. How The U.S.
Government Won the Arms Race to Control Man. A documentary with quotes by
leading scientists, professionals and several independent sources, scris de Cheryl
Welsh și publicat pe site-ul: http://mindcontrolforums.com/victm-hm.htm#Welsh
 Astfel, vă puteți lămuri imediat în legătură cu utilizarea unor implanturi
electronice ilegale, localizate în creierul sărmanelor victime care habar nu au de
existența acestora în corpul lor. Pentru o listă cu victimele acestor abuzuri și pentru
mărturiile furnizate de acestea se poate consulta lista publicată pe site-ul
http://mindcontrolforums.com/victm-hm.htm, unde 463 de victime au făcut declarații în
legătură cu implanturile electronice extrase din corpurile lor doar în SUA, țara cea
mai civilizată și democratică din lume (?).

Dar cum se comportă la testul mesei rotunde o persoană care nu este răpită?
Foarte simplu: nu apar extratereștrii, tocmai pentru că lipsesc din interiorul
răpitului. Subiectul reușește să poarte o discuție doctă cu sufletul și spiritul despre
starea artistică a problemei propuse și nimic mai mult.

UN ALT EXEMPLU INTERESANT DE MASĂ ROTUNDĂ

În acest caz, complexitatea situației care a ieșit la iveală din testul mesei
rotunde a necesitat o anumită aprofundare interpretativă. Să vedem despre ce este
vorba:
Eu sunt prezentatoare și transmisia nu a început încă, dar scot un pic capul
din culise, unde mă aflu eu (partea din stânga a studioului), pentru a vedea cine a
venit. Privesc spre stânga și văd lumea care s-a așezat în semiobscuritatea
studioului. Sunt cu toții tăcuți, așezați, aranjați și așteaptă intrarea mea. Sunt
oameni. Toți sunt oameni.
Studioul are pereții albaștri, albastrul cerului înstelat, care este foarte drăguț
- în place această culoare.
Sunt trei cameramani care sunt poziționați: unul la dreapta, unul la stânga și
unul în centru, în spatele postamentului cu spectatori. Postamentul este compus din
două jumătăți, astfel încât cameramanul din centru se așează acolo și nu deranjează
lumea.
În centrul studioului este o măsuță pe care nu reușesc să mi-o imaginez chir
rotundă, ci are o formă futuristă (desen). Culoarea mesei este roșie. Sunt trei
scaune, din acelea cu roți, foarte confortabile, căptușite și moi. Eu sunt îmbrăcată
într-un costum alb, iar părul meu este desfăcut. În spatele meu sunt oameni, care
lucrează cu cablurile și eu aștept să-mi dea acordul pentru a intra în studio, pentru
a-mi prezenta oaspeții, care nu au venit încă toți.
Arunc o privire și mi se spune: "Acum poți începe! Invitații au sosit."
 Luminile din studio se aprind, lumea aplaudă, eu intru surâzând. Pe mine mă
filmează camera din dreapta. Îmi filmează fața când intru. Mă întorc spre public și
încep să-i salut pe oameni și să le prezint tema din această seară.
"Bună seara, doamnelor și domnilor! În această seară ne aflăm aici pentru a
discuta tema: Eu și extratereștrii. Acum trec direct la a vi-i prezenta pe oaspeții
noștri din această seară, care sunt: Sufletul (camera video din stânga face un cadru
pe doamna Suflet, care intră din partea dreaptă a studioului) ". Este o doamnă de
vârstă mijlocie, îmbrăcată în alb, zâmbitoare, cu un șirag de perle la gât; este
îmbrăcată în niște haine albe, dintr-o țesătură foarte ușoară, dar care este aspră la
atingere, și cu un fular tot alb, pe care îl are după gât, ajungându-i până la mijloc.
Are sânii mari. Se vede asta, chiar dacă bluza sa nu este mulată, ba chiar este largă.
Are o fustă lungă până la genunchi și niște pantofi albi, cu puțin toc. Părul este alb,
tuns gen castron, cu vârfurile orientate în sus; are cărarea într-o parte, pe stânga, și
părul ei formează o undă spre stânga. Este zâmbitoare, iar când intră pasul ei este
decis, privirea îi este fermă: pare a fi regina show-ului, ținând capul sus și privind
spre public, ca și când ar fi putut îmbrățișa toate persoanele prezente dintr-o
singură privire.
Merg spre ea și îi strâng mâna. O invit să se așeze (camera video din centru
mă filmează când eu sunt cu spatele, strângând mâna doamnei); o așez pe primul
scaun. În timp ce ea se face comodă eu sunt filmată tot din stânga, pentru că
urmează să intre următorul oaspete, care este domnul Spirit. Îl prezint (doamna
Suflet intră și ea în cadrul care este îndreptat spre ușă, deci, se vede și ea, și, în
timp ce îl anunț pe domnul Spirit, ea își aranjează hainele).
"Doamnelor și domnilor, avem încă un invitat: domnul Spirit!" Spiritul este
un domn în vârstă, cu o haină din stofă maro; atât sacoul, cât și pantalonii sunt
maro. Are mustăți și o pălărie pe cap, un fel de pălărie melon, și aceasta de culoare
maro, cu o panglică de culoare bordo. Pantofii sunt negri, are un papion negru și o
cămașă albă. Materialul din care sunt făcute sacoul și pantalonii e de tipul lânii;
sunt haine de iarnă, culori de toamnă. Cămașa este dintr-un material de in, foarte
curată, albă și are niște năsturei mici și rotunzi. Mustața sa este neagră și deasă,
ochii mici și închiși la culoare, dar foarte profunzi și atenți. Intră în studio, și, în
timp ce lumea aplaudă, privește un pic în jos, merge repede, un pic rigid, cu brațele
pe lângă corp. Este foarte slab și înalt.
Și doamna Suflet este înaltă (bineînțeles, nu atât de înaltă ca domnul Spirit),
însă este un pic mai plinuță decât domnul Spirit. El o ia înainte, pentru a se așeza,
pe când eu, cu un surâs un pic jenat îi spun: "Domnule Spirit, în partea aceasta."
Camera din centru filmează. Eu sunt prinsă în cadru doar parțial, pe când
domnul Spirit este filmat din față și îmi răspunde: "Oh, da,da."
Ne strângem mâna. Doamna Suflet, care este așezată, ridică ochii spre el,
pentru a-l privi în față și râde dulce, amuzată de gafa domnului Spirit și îl invită,
împreună cu mine, să se așeze în dreapta doamnei Suflet, pe al doilea scaun.
Domnul Spirit se așează și trage un pic de sacou, pentru a-l aranja. Este un pic
încordat domnul Spirit, un pic împiedicat; stă drept pe scaun, fără să pună picior
peste picior, însă doamna Suflet stă picior peste picior. Are piciorul drept peste cel
stâng, stă într-o poziție grațioasă, fiind stăpâna scenei, și se leagănă în scaun,
pentru a se întoarce spre partea unde este publicul sau spre celelalte părți ale
studioului (camera video din dreapta surprinde acest comportament).
Eu mă aflu în mijlocul studioului și urmează să-l las să intre pe domnul
Minte.
"Doamnelor și domnilor, (camera video din mijloc mă prinde într-un cadru
american) ultimul nostru oaspete: domnul Minte." Aplauze; din public se aud niște
urlete și intră un băiat de 20 de nai, cu niște haine foarte ciudate, de un galben
închis, plin de semne de întrebare, de diferite mărimi, pe jachetă și pe pantaloni, cu
un cilindru în cap, și acesta plin de semne interogative. Semnele de întrebare sunt
roșii și verzi, pantofii negri, un tricou alb din bumbac pe sub jachetă, fără cravată.
În timp ce intră își ridică pălăria și se înclină un pic: este dezinvolt. Părul
este castaniu, cu niște reflexe blond-roșiatice și este dat cu gel de păr, ca și când ar
avea părul umed (tot camera video din stânga filmează această scenă). Este un
băiat drăguț, solar și dezinvolt, publicul râde din cauza hainelor sale extravagante,
dar lui îi place și nu este un râs care să semene a bătaie de joc.
 Publicul este iarăși filmat cu camera din centru, încadrând o doamnă care își
duce mâna stângă la gură pentru a încerca să-și acopere fața; are în mână o batistă
albă, pe care o folosește pentru a-și șterge lacrimile provocate de râs.
Acum camera din centru se mută pe mine, în timp ce eu îl invit pe băiat la
locul său, strângându-i mâna. El se așează și își pune pălăria pe masă; ține
picioarele depărtate când stă așezat (acum filmează camera din dreapta).
Acum, tot camera din dreapta mă încadrează pe mine, în timp ce eu spun:
"Bine, acum, că au ajuns toți oaspeții noștri, să luăm o mică pauză
publicitară. Ne revedem imediat! (camera din mijloc îmi face un primplan)."
În timpul publicității persoanele din public încep să vorbească între ele; se
aud niște murmure și eu mă apropii de oaspeți și întreb:
"Doriți să serviți ceva în timpul pauzei?"
Doamna Suflet cere un pahar cu apă, domnul Spirit o cafea și domnul Minte
o țigară. Doamna Suflet îmi zâmbește în timp ce îmi spune că ar vrea apă. Domnul
Spirit privește în jos în timp ce spune "O cafea, mulțumesc!" și domnul Minte, în
timp ce spune "O țigară" (acum stă așezat diferit - are bustul înclinat pe spate, stă
aproape întins pe scaun, și are un piciorul stâng ridicat peste cel drept , așa cum fac
bărbații pentru a forma un 4). Este relaxat; privește în față, direct în ochii mei și
ține ambele mâinile prinse la ceafă. Dezinvolt, îmi surâde și încuviințează din cap.
Am două imagini cu această scenă: perspectiva mea, care este în fața
oaspeților și camera video din centru, care filmează din spate, din depărtare.
În timp ce un operator de scenă aduce lucrurile cerute de oaspeți pe o măsuță
(este un bărbat de 40 de ani, cu păr scurt, cu chelie, dar nu chiar atât de vizibilă,
îmbrăcat în blugi și o cămașă albastră, cu căștile pe urechi - camera din stânga îl
filmează pe bărbat când intră din partea stângă a studioului, dar nu prin locul pe
unde au intrat oaspeții , el vine din spatele studioului), eu mă sprijin de masă, pe
jumătate așezată, lângă doamna Suflet, în stânga ei (deci, filmată din centru eu sunt
cu spatele la cameră.
Le ofer invitaților lucrurile pe care le-au cerut cu mâna stângă; însă, țigara o
ofer cu dreapta (domnul Minte are bricheta în buzunar, un Zippo lucitor).
Îi întreb pe cei doi oaspeți, care zâmbesc, și pe celălalt, care cu un gest sigur
și rapid deschide bricheta Zippo și aprinde țigara, dacă se cunosc unul pe altul.
Doamna Suflet răspunde prima (aș vrea să adaug, dacă are vreun sens, că
mi-a venit în mod natural ideea că doamna Suflet răspunde prima, independent de
"ordinul" pe care dumneavoastră [se referă la cel care scrie - n.a.] mi l-ați sugerat;
poate pentru că eu sunt așezată lângă doamna Suflet... - și tot camera din centru
filmează această scenă).
Doamna Suflet se grăbește să răspundă imediat la întrebarea mea,
întrerupându-se brusc din a bea apă. În timp ce răspunde, pune paharul pe masă cu
mâna dreaptă și spune:
 "Oh, da, eu și domnul Spirit ne cunoaștem în mod personal (doamna Suflet
mă privește pe mine); însă pe domnul Minte îl vedem apărând adesea la televizor."
Ea îl privește pe domnul Minte, și, îl privesc puțin și eu, urmând-o, în timp
ce acesta fumează și scoate fumul într-un hohot de râs, apoi ia cuvântul și spune:
"Da, sunt oarecum faimos..." spune el cu o mimică mulțumită.
Domnul Spirit privește tot în jos și este tăcut. Stă nemișcat, imobil. Îl observ
și îl întreb:
"Domnule Spirit, cum de sunteți așa de rigid? Nu vă simțiți confortabil?"
Iar el spune, privind tot în jos:
"Oh, nu, mă simt foarte bine aici." Ridică ochii înspre mine, în timp ce
spune asta. Ochii săi sunt larg deschiși și se văd venele: albul ochilor este galben.
M-am speriat: un gest prea neașteptat. Are o privire cu adevărat profundă. Mă
întreb în interiorul meu dacă nu cumva l-a supărat ceea ce am spus și el îmi
răspunde:
"Oh, nu, nu." privind iar în jos. Eu rămân un pic tăcută și intervine doamna
Suflet, care observă că mă aflu în dificultate, și, îl bate pe domnul Spirit pe umărul
stâng cu mâna dreaptă, spunând:
"Nu-ți face probleme. Domnul Spirit este un pic cam brusc, dar, în fond, este
bun." și îl trage pe domnul Spirit spre ea (camera din centru).
Domnul Spirit schițează un surâs pe sub mustăți; eu îl privesc (apare o altă
cameră, care filmează surâsul meu și privirea mea care încearcă să o prindă pe cea
a domnului Spirit, dar fără niciun rezultat).
Mă bat cu mâna pe genunchiul stâng și spun:
"Bine! Domnule Minte, dumneavoastră îi cunoașteți pe domnul Spirit și pe
doamna Suflet?"
Când răspunde, el ia o poziție dreaptă (pălăria, pe care o pusese înainte pe
masă, acum nu mai este; nu știu unde este) și spune, așezându-se mai bine în
scaun:
"Da, îi cunosc, chiar dacă nu sunt atât de faimoși în mediul televizat; oricum
sunt niște personaje destul de importante (își sprijină coatele de masă și apoi își
întinde mâinile, unind mâinile și încrucișându-și degetele). Domnul Spirit este un
medic foarte bun (tot camera din centru)."
"Doamna Suflet" - continuă domnul Minte - "este un medium foarte bun și o
senzitivă."
Eu îl întreb pe domnul Minte:
"Și dumneavoastră ce sunteți?"
El: "Eu? He, he!" - domnul Minte râde - "Eu sunt un gânditor foarte bun."
Eu: "Cum de sunteți îmbrăcat atât de extravagant? Nu vi se pare că puteți da
impresia că sunteți lipsit de seriozitate?"
El respiră profund, se lasă pe spate și spune:
 "Ce vreți să vă spun ?...eu sunt și extravagant; îmi place să fiu așa, mă mișc
bine în aceste haine."
Mimează niște mișcări și râde. Râd și eu.
Mi se face semn: reîncepem. Îmi mai trag o altă palmă peste piciorul stâng și
mă ridic de la masă, mă îndrept spre mijlocul studioului și, adresându-mă
spectatorilor (atât celor de acasă, cât și celor din studio), reiau tema (tot camera din
centru mă prinde într-un primplan de tip american, dar uneori mă filmează și
camera din dreapta):
"Bine! Dragi prieteni, ne despărțisem pentru o pauză publicitară. Acum am
revenit și suntem pregătiți să începem. Să vă reamintesc tema emisiunii!" privesc
în jos, fac o mică pauză și spun "Eu însămi și extratereștri". Spun asta repede,
pentru a compensa pauza. Mă întorc spre oaspeți și încep. Doamna Suflet îmi
zâmbește, pentru că știe că voi începe cu ea. Privirea sa e pregătită.
Încep cu prima întrebare:
"Doamnă Suflet, dumneavoastră cunoașteți situația corpului care vă
conține?"
Ea suspină profund, privind în fața sa, și spune:
"Da, o cunosc: este un corp chinuit, rătăcit. Ochii corpului care mă conține
sunt în întuneric, fetița este pierdută, încearcă să iasă din tenebre. O văd: ești chiar
tu (mi se adresează mie), mică, te văd în oglindă, văd ochii tăi mari care sunt
rătăciți. Încerci să scapi, nu știi unde să mergi și ești confuză. Te văd ghemuită în
pământ, printre frunzele uscate dintr-o pădure, cu mâinile pe pământ, privind în
sus. Părul îți cade pe spate, lung, fluturând. Privirea ta este foarte pătrunzătoare;
lumina lunii îți luminează chipul și haina lungă și albă."
Eu continui și întreb:
"Cunoașteți niște ființe interesate de acest corp?"
Și ea:
"Această fetiță este atât de strălucitoare; nu văd pe nimeni în jurul ei."
"Răspundeți-mi clar! Știți dacă vreo ființă este interesată de acest corp?"
"Nu, nu știu. Nu văd pe nimeni în jurul ei."
Doamna Suflet încetează să mai privească drept în față, cu ochii ficși, ca și
când ar fi în transă și ar încerca să se intre în contact cu vreo entitate, apoi mă
privește cu tristețe și spune:
"Îmi pare rău, eu nu reușesc să văd mai mult."
"Ce anume vă împiedică să știți?"
"Sunt forțe care nu pot fi penetrate în acest fel; dumneavoastră îmi cereți
ceva ce nu pot face atât de rapid."
"Atunci cum ar trebui să procedați?"
"Trebuie să intru în contact cu entitățile, să mă unesc cu ele."
"Ați mai intrat vreodată în contact cu aceste entități?"
 "Da, am mai intrat; eu am intrat în contact cu multe entități."
"Vă plăcea să intrați în contact cu aceste entități?"
"Nu pot să spun asta - fiecare entitate este diferită, de fiecare dată am
senzații diferite."
"În ce corp vă place să stați cel mai mult? În cel care vă conține sau în cele
în care mergeți?"
"Casa mea este fetița mea, și doar cu ea eu eman lumină."
"Domnule Spirit, dumneavoastră?"
"Eu o cred pe doamna Suflet și ceea ce spune dânsa."
"Percepeți ceva ciudat?"
"Eu și doamna Suflet am fost uniți cândva, dar apoi ne-am despărțit și eu
m-am dedicat studiului. Este o femeie foarte sensibilă. Nu am intrat niciodată în
contact cu entități: cred că există, dar eu nu le-am simțit niciodată."
"Domnule Minte, dumneavoastră?"
"Nu știu să răspund dacă există sau nu alte entități: uneori cred că există,
alteori nu. Adesea, dacă se vorbește despre entități, extratereștri, crește mult
audiența în televiziune."
"Dar le-ați văzut vreodată? Nu ați văzut nimic ciudat pe cer?"
"Ba da, i-am văzut în plină zi, dar, înainte să strig "Extratereștrii!" mă mai
gândesc dacă să fac sau nu asta."
"Dumneavoastră sunteți guvernat de raționalitate?"
"Da, tind să fiu..."
Eu nu mai știu ce să întreb, publicul este împietrit, în studio este liniște.
Adaug:
"Vrea cineva să adauge ceva?...Nu?"
Doamna Suflet se ridică și vine la mine, mă ia de mână și spune:
"Scumpa mea, eu sunt cu tine..." și îmi surâde. Totul se stinge. Ceilalți doi
rămân așezați la masă, publicul se ridică și pleacă. Invitații ies exact pe unde au
intrat și eu merg să fumez o țigară în culise.

Este evident că autoarea povestirii se recunoaște în sufletul său, dar și în

spiritul și mintea sa. Se pare că mintea reprezintă mijlocul pe care autoarea îl are
pentru a gestiona rapoartele sale cu ceilalți: comunicarea, mai ales cea vizuală.
Ea tinde să se prezinte altora așa cum se arată mintea sa, care, de altfel, are
multe semne de întrebare pe ea, pentru că ea însăși, uneori, nu știe să relaționeze cu
propriile sale gânduri, pe care, tot uneori, nu reușește să le înțeleagă în profunzime.
Ideea persoanei extravagante o fascinează pe autoare și mintea sa imită acest ideal.
Culorile semnelor de întrebare de pe haina minții, roșul și verdele, indică
faptul că autoarea își pune întrebări cu privire la sfera de acțiune a vieții (verdele)
și cea a simțurilor (roșul).
 Dar autoarea povestirii nu este doar mintea sa - este și suflet. Are hainele de
aceeași culoare ca sufletul, dar sufletul său este mai bătrân și "hrănește", în sens
metafizic și restul. Spiritul pare a fi mai puțin familiar, dar să le luăm pe rând.
Sufletul preferă să stea cu propriul corp și în legătură cu asta nu aveam
niciun dubiu. Spune și că nu trebuie să-i fie frică, pentru că ea protejează corpul. Și
nici în legătură cu asta nu aveam niciun dubiu. Ba, mai mult, în acest context
sufletul este foarte atent la toate (nu mereu se întâmplă acest lucru).
Sufletul își ia o postură deschisă față de ceilalți doi interlocutori, la fel ca
domnul Minte, care stă așezat ținând picioarele deschise, și Spiritul, care pune
piciorul stâng peste cel drept (lăsând, în mod arhetipic, ca organele sale genitale să
fie atacate de persoana care stă în dreapta sa).
În timpul pauzei publicitare se observă că Spiritul se așează într-o poziție pe
spate, poziție clasică a celui care nu vrea să relaționeze cu reporterița, privește în
jos și nu reușește să-i susțină acesteia privirea. Nici măcar nu i-ar fi strâns mâna
când a intrat, dacă reporterița nu ar fi insistat.
Sufletul vrea să bea apă, indicând că între ea și minte este un raport bun (a se
vedea semnificația celor patru elemente relaționate cu arhetipurile fundamentale,
din lucrarea Alien Cicatrix - n.a.).
Mintea fumează, indicând un bun raport cu sufletul (simbolismul aerului
legat de termenul anemos - n.a.), dar spiritul nu știe ce să facă și își manifestă
nervozitatea printr-o cafea.
Situația care apare în legătură cu extratereștrii se înțelege în felul următor: în
aceste condiții, autoarea povestirii s-ar fi eliberat de interferențele extraterestre, dar
sufletul nu vede bine ceva ce pare a avea legătură cu faptul că spiritul este cu totul
deconectat, nu ca odată, când sufletul și spiritul erau mai strâns legați între ei.
Spiritul are o atitudine prea puțin clară. Ține mereu privirea în jos, de parcă ar avea
ceva de ascuns. Spune că acum studiază. Aceasta este o atitudine tipică pentru
lobul stâng al creierului, o atitudine tipic extraterestră (Lux -n.a.).
Dar lucrul cel mai ciudat este numărul camerelor video. Este una în plus. În
timp ce subiectul și invitații săi sunt încadrați de cele trei camere video, cea de-a
patra încadrează o singură dată spiritul, când aceasta încearcă cumva să se exprime
- un alt punct de vedere care încearcă să verifice dacă există contact vizual între
reporteriță și propriul Spirit...iar acest lucru nu se întâmplă.
Cine se află în spatele celei de-a patra camere, mă întreb eu? Cei trei oaspeți
stau alezați într-o anumită ordine, dar, încă o dată, spiritul tinde să greșească
locul... nu vrea să se așeze lângă suflet, dar apoi încetează și se preface că nu este
nicio problemă.
Mintea apare adesea la televizor, pentru că este partea care ține cel mai mult
de lumea exterioară, a relațiilor cu ceilalți.
Sufletul este rezervat, dar are puteri foarte mari.
 Cei trei invitați se așează astfel încât să favorizeze o discuție între ei. La
nivel de PNL aceștia vor să-și vorbească. Cel puțin mintea și sufletul
interacționează între ei, chiar dacă sufletul nu vrea să-și dezvăluie esența intimă.
Punctul slab este spiritul, care, ar putea fi puternic infectat de Lux. Luxul nu vrea
ca autoarea/reporterița să vorbească cu spiritul și ca acesta să se apropie de ea și
controlează, printr-o încadrare, dacă spiritul ar tupeul să ridice privirea, dar nu vrea
nici ca ea să vorbească cu sufletul său. De fapt, când sufletul merge la ea și o ia de
mână...(nu întâmplător) lumina din studio se stinge și totul rămâne în întuneric.
Spiritul e nervos: ceva nu este așa cum ar trebui... Studioul de televiziune
este reprezentarea simbolică a răpitei și conține corpul, mintea, sufletul și spiritul
său, dar și extratereștrii paraziți. Cele două postamente cu spectatori probabil că
reprezintă o imagine arhetipică a celor doi lobi ai răpitei - cel stâng și cel drept.
În această situație, am sfătuit-o pe răpită să reia experimentul și să meargă și
mai departe cu vizualizarea în studioul de televiziune virtual, să meargă prin studio
în timp ce angajații lucrează, când sunt în pauză și să privească cine se află în
spatele celor patru camere, întrebându-i pe cameramani cum au fost angajați acolo,
sau ceva asemănător. Și iată ce se întâmplă (mai jos este reprodus dialogul virtual,
cu roșu fiind redate niște fraze deosebit de importante iar cu albastru sunt scrise
comentariile mele):

Sunt în culise, unde am intrat pentru prima oară; îmi fumez țigara și privesc
în sus. Sunt un pic gânditoare. Aud în spatele meu zgomotele pe care le fac
cameramanii, care strâng cablurile de la camerele video. Îl văd pe cel de la
camera din dreapta (care controlează și filmează sufletul) care strânge primul
cablurile. Merg la ei. Luminile din studio s-au reaprins, dar sunt difuze, în
penumbră. Mă îndrept spre acest cameraman și îi spun:
"După părerea ta, cum a ieșit emisiunea?"
Iar el:
"Bine, bine, acum strâng cablurile..."
Mă întorc și încerc să-i văd pe ceilalți cameramani, cel din mijloc și cel din
stânga. Nu-i văd în spatele camerelor și îl întreb pe cel din dreapta:
"Dar unde sunt ceilalți? "
"Cred că au ieșit afară, să își bea cafeaua."
"Și lasă totul așa?"
"Strâng eu toate cablurile. Camerele video rămân aici, pentru următoarele
emisiuni."
Acest băiat este simpatic și amabil.
"Cine te-a angajat aici, în acest studio?"
"M-au angajat din întâmplare, printr-un cunoscut, și m-au adus aici."
 "Și ceilalți cameramani, cel care era în mijloc și cel din stânga?"(adică cei
care controlează spiritul și mintea)
"Nu știu. Ar trebui să-i întrebăm pe ei."
"OK! Merg să-i caut."
Mă îndepărtez de bărbat, fac câțiva pași și apar imediat și ceilalți doi
bărbați, din fundul studioului, din stânga. Ambii au ceva în mână: unul o cafea și
celălalt o țigară (pot fi recunoscuți după ceea ce țin în mână: țigara îl dă de gol pe
cameramanul minții, iar cel cu cafeaua este cel al spiritului). Primul care îmi iese
în cale (pentru că celălalt este în spatele lui) este un pic grăsuț, cu părul lung și
negru. Vine în față și spune:
"Deci, a ieșit bine emisiunea?"
"Frumos! Da, a ieșit foarte frumos."
Celălalt bărbat, acum îl văd, este slab și înalt, mai timid. Se sprijină de
camera din stânga în timp ce ascultă conversația dintre mine și cel grăsuț. Este
atent la ceea ce spun, dar, din când în când, privește prin studio și în jos, pentru
a-și privi vârful pantofului, pe care l-a sprijinit pe suportul camerei, pe care îl
folosește pentru a-și muta corpul, ca și când ar vrea să-și ridice corpul mai sus
decât suportul camerei. Își atinge uneori nasul și chicotește, lăsând privirea în jos.
(acest cameraman execută o serie de mișcări care îl prezintă ca fiind nervos: nu
vrea să fie unde se află acum și spune minciuni, chiar dacă se crede superior.
Acest cameraman seamănă cu personajul pe care trebuie să-l filmeze: este slab, la
fel ca spiritul.. .- n.a.)
"Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă pun niște întrebări. Cum ați fost
angajați aici?"
Cel grăsuț răspunde:
"Eu lucrez de ani de zile în acest sector."
"La ce cameră erai?"
"La cea din centru."
"Și tu (către cel slab)?"
"Și eu! Lucrez în acest studio de ani de zile."
"Ești prietenul lui (a celui grăsuț)?"
"Da, ne cunoaștem de când lucrez și eu aici. Sunt aici de mai puțini timp."
"Atunci el (primul cameraman pe care l-am văzut, adică cel de la camera
din dreapta) este cel care lucrează de cel mai puțin timp aici?"
"Da" - răspunde tipul - "de fapt, pe ei nu-i cunosc foarte bine"
"Câte camere sunt în acest studio?Voi sunteți trei, dar mai este una în
cealaltă parte a studioului. Cine stă în spatele acelei camere?"
Ne întoarcem cu toții în direcția camerei video din cealaltă parte a
studioului. Nu răspunde nimeni. Grăsuțul:
"Aceea funcționează singură."
 "Dar un bărbat o poate manevra? "
"Da, dar e făcută special pentru a merge în mod automat."
"În timpul emisiunii mele era cineva în spatele ei ca să o manevreze?"
"Nu știu, nu am văzut. Eu nu am văzut pe nimeni care să meargă în spatele
acelei camere."
Îi privesc pe ceilalți doi, dar aceștia îmi spun că nu au văzut pe nimeni.
"De fapt, nu am văzut nici eu pe nimeni care să se deplaseze pentru a merge
în spatele acelei camere. Nu-mi amintesc nici măcar să o fi văzut când am intrat,
dar la un moment dat a apărut acolo."
Grăsuțul răspunde:
"De ce acea cameră este așezată după acel paravan (îmi arată)? Este o
cămăruță acolo, în spate, și acolo intră camera. În unele emisiuni este nevoie de o
cameră care să filmeze din acea poziție."
"Deci, îmi spui că camera a fost mereu acolo, în spatele paravanului?"
"Da, este mereu acolo. Este activată doar când este nevoie." (Bărbatul mă
privește în față, iar atitudinea sa este calmă).
"Cine activează acea cameră video? Cum funcționează?"
"După cum vezi, toate camerele (tot cel grăsuț vorbește) au roți, astfel încât
noi să le putem muta cu ușurință. Aceea e electronică. Se mișcă singură.
Bineînțeles, poate fi manevrată și de un bărbat, este la fel ca celelalte, doar că ale
noastre nu au activarea automată. Trebuie să le mișcăm noi."
"De ce nu a fost activată la începutul emisiunii?"
"Pentru că intră în funcțiune doar în anumite situații; este o cameră în plus,
nu este foarte necesară. Regia a decis că, dată fiind poziția ta și a oaspeților,
trebuie activată în acel fel."
(Cu cât interviul se dezvoltă, devine tot mai clară ideea că camerele video
sunt un fel de control vizual asupra spiritului, sufletului, minții și a corpului. Ceva
controlează sufletul, ceva mintea și altceva spiritul. Apoi, din când în când, regia,
adică controlorii/supervizorii, au nevoie de un control ulterior, care poate fi
efectuat de un bărbat, dar și în mod automat.)
"De ce nu a fost repoziționată de către regie în spatele paravanului, ci a fost
lăsată acolo, de unde a filmat?"
"Nu se poate întoarce înapoi în mod electronic singură, pentru că roțile se
împiedică în fire. Trebuie să mergem noi să o așezăm și să tragem de cablu. Să
mergem mai aproape și îți arăt cum se procedează și cum este fixată."
Mergem acolo și văd că este un fir care intră în perete.
"OK, mulțumesc!"
"Este suficient să o rotești un pic și să treci cablurile pe deasupra. Un
bărbat, pentru a merge să o ia, ar fi trebuit să treacă prin studio și ar fi fost filmat.
Dar nu era nimeni, deci, cred că regia a fost cea care a pornit-o în mod automat.
În spatele acestui paravan este peretele... și cutia care conține circuitele
mașinăriei. Nu se poate trece prin spate."
"Da, am văzut. Însă nu văzusem niciodată o cameră video care să
funcționeze astfel. Este una nouă, suplimentară. Auzi, dar tu ai văzut vreodată un
operator care să o manevreze?"
"Nu, a funcționat mereu singură. Nu trebuie să facă cine știe ce."
"Nici pentru verificare? Nu au fost niciodată probleme cu această
cameră?... Nu s-au încurcat cablurile, nu s-a blocat? "
Iar cel grăsuț:
"Nu s-a încurcat niciodată; trebuie să facă trei pași și apoi corpul superior
se rotește în toate direcțiile..."
"Tot regia decide asta?"
"Da, bineînțeles."
"Cunoști pe cineva din regie?"
"Nu am fost niciodată acolo sus." (regia este sus, la înălțime în toate
sensurile)
"OK!"
Ne întoarcem la ceilalți, care vorbesc între ei, și spun:
"Bine! Băieți, eu acum plec. Vă doresc muncă ușoară! La revedere! Încă
ceva! Tu (către grăsuț) ai pus cablurile pe un pivot și ai pus la loc camera... atunci
cum se va mișca aceasta, dacă firele sunt așezate pe pivot? Dacă se mișcă când
este activată, nu poate să meargă prea departe..."
"Da, este adevărat, nu ar trebui ca firele să fie încolăcite în jurul pivotului."
"De ce le-ai încolăcit în jurul pivotului?"
"Mi-a venit asta în mod natural. De ani de zile le încolăcesc în jurul
pivotului în cazul camerelor normale..."
"Atunci a fost un gest automat, da? Dacă nu ți-aș fi spus, ar fi fost un
dezastru, nu crezi?"
"S-ar fi împiedicat de propriul fir. Eh, eh, mă duc să desfac cablul."
"Nu, las-o legată așa; poate că regia va veni să-ți spună când să o
dezlegi..."
"Nu pot, eu nu vorbesc cu ei, nu știu când vor decide să o activeze; lasă-mă
să merg să dezleg cablurile."
Aleargă spre paravan și desface cablurile (nu îl văd, dar cred că asta
face...)
(Se poate observa cum grăsuțul ar încerca să provoace căderea camerei în
mod intenționat, dacă i-ar fi reușit trucul. El nu vorbește cu șefii din regie și nu
poare vorbi: face doar ce i se spune. Râde de fiecare dată când lasă impresia că
spune o minciună.)
 "Mie mi se pare că tu nu te-ai mai ocupat niciodată de acea cameră... să o
așezi la locul ei... așa mi se pare."
"În realitate nu am mers niciodată să o așez la locul său."
"Și cine merge să așeze la loc?"
"Nu știu; când îmi termin treaba, eu și colegii mei plecăm. Nu stau să
privesc unde este camera aceea, dacă o activează sau nu... dar voi? "
"Nici noi nu știm cine merge să o așeze la locul ei..."
"Este clar că este așezată la locul ei de cineva" - spun eu - "și de ce nu o
lăsăm mereu în mijloc, pregătită pentru a filma, în loc să o scoatem de acolo, din
spate?"
"Pentru că (vorbește grăsuțul) eu, stând la camera din centru, o prind în
cadru și se vede în timp ce filmez; nu este frumos să se vadă în cadru o altă
cameră, deranjează fundalul. Poate că pentru asta este electronică. Vezi cum
suntem noi îmbrăcați? Suntem operatori. Nu este frumos să ne arătăm la televizor,
unde toți sunt îmbrăcați frumos."
(camera și operatorul său trebuie să se auto-mascheze, pentru că altfel sunt
dați de gol).
"Dar, scuză-mă...camera, chiar dacă este electronică, stă tot în fața camerei
tale, din centru, deci discursul de a prinde în cadrul și operatorul este același: și
cea electronică te prinde în cadru, dacă intră în acțiune, și poate că și celelalte
două..."
"Da, dar (vorbește cel grăsuț) doar pentru o clipă: aceea intervine pentru
puțin timp, pe când noi filmăm mereu totul."
"Se poate să o așeze la loc cineva de la curățenie?"
"Se poate: noi nu o așezăm la loc. Ne vedem de ale noastre."
"OK. Acum plec. Voi face o altă emisiune în curând, tot în acest studio. Din
acest motiv vroiam să știu anumite lucruri. Mulțumesc! Pa!"
"O seară frumoasă, domnișoară!"
Ies pe unde au intrat cei doi bărbați. Văd un bar, dar văd și ieșirea.
Recitind, mi-am dar seama că cel grăsuț m-a luat peste picior: întâi îmi
spune că ei așează la loc camera electronică și apoi îmi spune că ei nu se ocupă cu
asta. Se contrazice când strânge sul cablurile camerei electronice, pe care în
realitate nu ar trebui să le strângă, pentru că, dacă le strânge aceasta se
împiedică... Spuneți-mi dumneavoastră ce să fac... după părerea mea, înainte de a
reuni încă o dată invitații, ar trebui să înțeleg cine merge să așeze acea cameră la
locul său.

Într-o vizualizare ulterioară...:

 Mă întorc în studio. Este încă semiîntuneric. Nu este nimeni, dar apoi văd
un pitic care manevrează camera din spatele paravanului. A scos-o de după
paravan și vorbește. (Cu cine vorbește dacă este singur? - n.a.). El nu și-a dat
seama că eu sunt acolo. Mă apropii. Este îmbrăcat în blugi, pantofi negri, clasici,
bărbătești, o cămașă, la fel ca ceilalți cameramani. Nu știu ce face. Atinge camera,
o privește... o scrutează. Este chel. Mă apropii și îi spun:
"Mă scuzați, ce faceți aici? Cine sunteți dumneavoastră?"
"Eu sunt cameramanul acestei camere."
"Sunteți furios. Ce spuneați mai devreme?"
"Au atins-o. Nu au pus-o la locul ei."
Ochii sunt de un maro-roșiatic, fața rotundă. Are un lanț de aur la gât și
pieptul păros, o curea neagră din piele, cu catarama pătrată, din inox, pantofi
negri.
"Cum vă numiți?"
"Ben-jamin (face o pauză între ben și jamin)"

(Responsabilul celei de-a patra cameră pare a fi mic, chel, iar ochii săi
chiar amintesc de figura Luxului, cel care se bagă între minte și spirit, cel care
controlează spiritul. Și simbolismul lanțului din aur de la gât ar putea fi un semnal
interesant, la fel ca și catarama de la pantaloni, care, dintr-un punct de vedere
arhetipic, evidențiază la bărbat organele genitale. O cataramă este o închidere, și,
noi știm din hipnozele regresive că Luxul nu procreează. Dar acest cameraman
misterios are și un nume, nume care, din punct de vedere arhetipic, are o
semnificație exactă: "Ben Jamin" sau "Fiul dreptei", în ebraică "preferat".
În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze
de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu
vii la mine?" Şi răspunzând, Iisus a zis către el: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă
să împlinim toată dreptatea." Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea
din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se
ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul
Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Matei 3:13-17)
Din punct de vedere arhetipic, am văzut deja că și în alte scrieri simbolul
porumbelului este legat de extraterestrul luminos Lux. Se pare că la acest răspuns,
răpita se lasă oarecum influențată de cultura, care devine și mai coerentă, având
în vedere că, în mod inconștient, ea știe care este adevărata semnificație a numelui
Beniamino și consideră, tot în mod inconștient, că trebuie să atribuie acest nume
celui de-al patrulea cameraman.)
"Cine v-a angajat aici?"
"M-au angajat aici din milă, pentru că altfel nu aș fi avut bani să trăiesc.
Vin aici și mă ocup de această cameră. O țin curată și o aranjez cum trebuie."
 "Dar vă cunoaște cineva în acest studio? Ieri am vorbit cu alți cameramani
și mi-au spus că nu știu cine se ocupă de această cameră."
"Eu sunt mic. Nu mă observă prea multă lume. Vin aici când nu este nimeni:
lucrez la negru."
Mă așez pe podea, lângă bărbat.
"Dumneavoastră nu aveți din ce să trăiți?"
"Nu este ușor să lucrezi când ești atât de mic, și atunci găsesc locuri de
muncă ca acestea, care nu necesită mult timp și prea multe abilități. Trebuie să fac
lucruri simple, să țin această cameră curată și să verific dacă funcționează, dacă
este bine. Vin aici când nu este nimeni și fug de aici imediat ce am terminat. Nu mă
vede nimeni."
"Dar cei care v-au angajat știu că dumneavoastră veniți aici?"
"Bineînțeles, chiar dacă ei nu știu când vin. Dar văd că eu îmi fac treaba."
"Și vă dau bani pentru asta?"
"Da."
"Dumneavoastră unde trăiți?"
"Trăiesc într-o clădire abandonată, la ultimul etaj."
(Arhetipic vorbind, o clădire abandonată reprezintă decadența corpului și
ultimul etaj reprezintă a fi sus... dar și regia, să ne amintim, era tot sus. Însă este
vorba despre altă clădire, nu despre cea în care se află regia. Cameramanul
depinde de această muncă și nu ar avea cum să trăiască dacă nu ar presta-o.)
"Cine v-a angajat aici? Regia?"
"Nu. M-a ajutat un amic de-al meu."
"Dar nu vă temeți că prezența dumneavoastră aici poate fi descoperită și că
regia se va înfuria? Nu i-a fost frică de acest lucru nici bărbatului care v-a
însărcinat să faceți asta?"
"Nu pot să fac nimic. Și apoi eu mă arăt ca fiind simpatic dacă cineva mă
vede. Nu deranjez pe nimeni. De ce ar trebui să mă gonească? Și până la urmă
prietenul meu de ce ar trebui să își piardă locul de muncă? Face o faptă bună..."
"Dar ce bani vă dă prietenul dumneavoastră dacă nu ați fost angajat de cei
din regie... de nimeni?"
"Nu știu de unde ia banii. Poate se împrumută."
"La cât timp vă plătește?"
"Din când în când, când trebuie să mănânc."
"Dumneavoastră ați manevrat vreodată această cameră video?"
"Da, uneori am și filmat. M-am așezat pe scaun și am filmat."
"Ați filmat într-o emisiune?"
"Nu. Aici, singur."
"Ați vrea să fiți cameraman?"
 "Îmi place mult să privesc prin ochiul camerei. Să văd ceea ce vede
aparatul."
"Nu aveți resentimente că NU FACEȚI cu adevărat munca de cameraman?"
"Nu. Eu privesc foarte bine și de aici, chiar dacă nu filmez și ceea ce văd nu
este transmis. Îmi este suficient. Camera asta este a mea, lucrez de mult timp la ea.
Îmi place să o ating, sunt gelos. Cine a atins camera? Au atins-o ca să o mute în
spatele paravanului, dar au greșit și au așezat-o rău, văd asta. Uite ce au făcut cu
cablurile! Le-au așezat rău, cu riscul de a se încurca. Trebuie să fie așezate
întinse."
"Mă scuzați, dar mie mi se pare ciudat că regia are aici o cameră
electronică, care trebuie pusă la loc de fiecare dată când este scoasă afară de o
persoană despre care nimeni nu știe că există. Cum este posibil așa ceva? Dacă
dumneavoastră ați așeza-o rău, dacă cineva ar așeza-o rău, aceasta s-ar strica,
s-ar înțepeni..."
"Pentru asta sunt eu aici."
"Am înțeles, dar nimeni nu se interesează dacă camera funcționează bine
sau nu?"
"Regia trebuie să vadă că funcționează; pe ei nu îi interesează cine o așează
la loc. Doar ei nu pot să se gândească la toate. Atâta timp cât funcționează, totul
este bine."
"Când se strică, este ceva. Și ce se întâmplă dacă se strică? Pe cine vor da
vina? "
"Nu se strică. Am grijă de ea."
"De ce dumneavoastră țineți atât de mult la camera aceasta? Este o
mașinărie... ce faceți cu ea?"
"Mașinăria asta îmi dă o pâine. Dacă nu m-aș ocupa de această mașinărie
nu aș putea mânca. Din acest motiv trebuie să-mi fac bine munca și să am grijă să
nu se strice."
"Ce alte locuri de muncă ați mai avut?"
"Niciunul. Doar acesta. Lucrez la această cameră de ani de zile"
"Aici? De ce?"
"Pentru că numai asta știu să fac. Nu am un creier foarte mare, dar știu să
fac una sau două lucruri, dar pe acelea le fac bine, cum ar fi să am grijă de
această cameră."
(aceasta este descrierea perfectă a mentalității Luxului)
"Vă place să intrați în studio pe ascuns?"
"Eu nu intru pe ascuns. Ceilalți nu mă văd."
(Luxul știe că nu poate fi văzut prin sistemele normale, dar poate fi găsit
dacă este căutat bine. Luxul a spus că nu a cerut permisiunea de a parazita
răpitul, pentru că oricum nu deranjează pe nimeni și nu-i trebuie permisiune - un
comportament asemănător cu cel al operatorului de la a patra cameră video.)
"Eu acum v-am văzut... și atunci?"
"Da, iată-ne aici!"
"Nu vă temeți că poate intra și altcineva, care vă poate goni?"
"Păi de ce să mă gonească? Nu înțeleg. Nu fac nimic rău."
"Păi atunci de ce nu spuneți tuturor că lucrați aici? Poate că astfel vă pot
ajuta și alții să aveți o viață mai bună."
"Eu mă simt foarte bine așa! Am camera și asta ajunge. Trebuie doar să
trag de un cablu și cu asta basta!"
"Nu vă temeți că eu pot să merg să spun cuiva că v-am văzut? De exemplu,
celor din regie?"
"Nu, pentru că știu că nu vei face asta."
(observați că acum vorbește la pertu, dar înainte i se adresa cu
dumneavoastră - n.a.)
"Și de unde știți asta? (râd) Sunteți sigur?"
"Am cunoscut multă lume, iar femeile ca dumneavoastră înțeleg faptul că nu
este necesar să spună ceva."
"De fapt, pe mine nu mă interesează prea mult să spun cuiva că v-am văzut,
însă eu știu că dumneavoastră existați; vă deranjează prezența mea aici?"
"Nu. Dar pe dumneavoastră vă deranjează prezența mea (întreabă
bărbatul)?"
"Nu pe mine, dar dacă totul ar putea fi legalizat..."
"Care legalizat? Dacă află mă vor goni. Atâta timp cât nu mă văd, dar știu
că sunt, ei nu vor face nimic, dar dacă mă văd pentru că cineva m-a văzut, atunci
este o problemă. Situația este ok așa cum este acum. Eu primesc bani, am grijă de
cameră și cu asta basta. Nu ar intra în standarde, nu? Da. Mă simt bine așa.Care-i
problema? Creez probleme? Ba mai mult, am și grijă de cameră. Deci, în acest
studio fiecare își vede de treburile lui, până în momentul în care nu se întâmplă
ceva urât...Dar nu...dacă se strică camera electronică, atunci apar probleme. Cu
celelalte camere nu sunt probleme."
"Dar care-i treaba cu această cameră video electronică de este atât de
deosebită?"
"Este frumoasă, este nouă, este mai tehnologică. Eu vorbesc cu ea și parcă
ea m-ar înțelege. A devenit iubita mea."
"Dar este un obiect!"
"Și ce dacă este un obiect?Mulțumită acestuia văd altfel lucrurile, și văd și
mai sus. Sunt liber, nu am obligații când mă așez pe acel scaun și o manevrez."
"Arătați-mi!"
 Omulețul se ridică în scaunul camerei ca o maimuță care se cațără într-un
copac. Se împinge în scaun cu un braț, dintr-o singură mișcare. Se așează și
începe să filmeze în toate direcțiile. Este prins, aproape agitat. "He, he..." râde
omulețul. Mă ridic. Este foarte atașat de cameră. Se vede asta.
"Acum ce veți face?"
Omulețul răspunde:
"Păi, termin cu lustruitul și apoi plec."
"Mă scuzați, dar dumneavoastră intrați doar când nu este nimeni sau veniți
și în timpul emisiunilor?"
"Uneori vin și în timpul emisiunilor."
"Dar manevrați și camera?"
"Nu, o văd în acțiune și îmi place mult treaba pe care o face."
"Și cei din culise nu vă văd?"
"Mă văd, dar nu-mi dau atenție."
"Dacă eu aș întreba pe cineva despre dumneavoastră, de Ben-jamin, lumea
ce mi-ar spune? "
"Ar spune că nu-l cunosc. Nu-mi știu numele, știu doar că eu sunt piticul."
"Văd că dumneavoastră oricum ați tras niște foloase din poziția
dumneavoastră de pitic; sunteți mic, vă băgați peste tot și lumea nu observă."
"Doar nu este vina mea că nu mă observă. Eu sunt aici. Ei sunt cei care nu
mă văd."
"Și de ce nu vă văd, după părerea dumneavoastră?"
"Pentru că sunt ocupați să facă altceva."
"Oricum dumneavoastră nu interacționați cu ei."
"Păi dacă ei nu văd, ce pot eu să fac? Dacă ei îmi vorbesc, atunci le vorbesc
și eu."
"Nu credeți că dumneavoastră vă faceți invizibil?"
"Nu."
"De ce mie mi-ați spus numele dumneavoastră? Și celălalt prieten al
dumneavoastră vă cunoaște numele?"
"Da, îl știe și el. Eu mă prezint dacă lumea vorbește cu mine, sunt amabil."
"Dar de ce nu deschideți dumneavoastră o conversație, să încercați să
comunicați?"
"Dar ce mă interesează pe mine să comunic cu persoane care nu mă bagă în
seamă?"
"Înțeleg, dumneavoastră nu căutați să aveți prieteni...Vă este bine așa, nu?"
"Da, am camera."
"Dacă eu aș spune acum cuiva că dumneavoastră sunteți aici ce s-ar
întâmpla? Ați fugi?"
"Da. Ți-am spus mai devreme de ce aș face asta."
 "Și pe unde ați ieși?"
"Prin culise. Eu alerg cu viteză și lumea nu mă vede."
"Dar dacă eu aș da alarma și le-aș spune tuturor?"
"Pe ei nu-i interesează. Și oricum nu m-ar găsi."
"Dar s-a întâmplat vreodată ca cineva să dea alarma?"
"Nu, ți-am spus: totul este foarte bine așa cum este. Unele persoane știu că
sunt aici, altele nu, dar nimeni nu schimbă nimic. În definitiv, pentru ceea ce fac eu
nu trebuie să-și facă prea multe probleme."
"Manevrezi o cameră video inovativă..."
"Da, dar fac foarte bine acest lucru."
"Cine știe că tu ești aici?"
"Amicul meu și tu. Poate și ceilalți m-au văzut, dar este ca și când nu aș
exista."
"Bine. Te las. Acum plec. La revedere! Crezi că ne vom revedea?"
"Da. Dacă tu mă vezi da. La revedere!"
"Și dacă ești și tu..."
"Oh, dar eu sunt mereu."
(Luxul este mereu și cu această ultimă frază se dă singur de gol în mod
definitiv! În această psihodramă virtuală există patru camere video, care sunt
interfețele prin care patru ființe controlează mintea, sufletul, corpul și spiritul.
Aceste patru camere video sunt gestionate de Șase degete, de Memoria
Extraterestră Activă (MEA), de Lux și de militari.)
În studio nu sunt extratereștrii, pentru că aceștia sunt în spatele camerelor,
verificând ce se întâmplă, pe când în regie sunt ierarhiile extraterestre superioare.
Atunci haideți să examinăm caracteristicile celorlalți trei cameramani. Aceștia nu
au venit împreună, chiar dacă doi dintre ei s-au angajat la studio cam în același
timp. Luxul spune că s-a angajat datorită unui prieten, dar știm că prietenul
Luxului este Șarpele, și, se pare că această răpită are o MEA de Sauroid.
Cel din centru a venit înaintea tuturor și este legat de minte. Este poziționat
între lobul drept și cel stâng, arhetipic simbolizați de cele două postamente unde
stau așezați spectatorii emisiunii. Ar putea fi cameramanul lui Șase degete.
Cel din dreapta, care le filmează mai ales pe reporteriță și pe suflet, ar putea
fi cameramanul militar.
Primul cameraman, cel mai tânăr, ar putea fi cel al MEA.
Trebuie să observăm că în prima vizualizare sufletul nu a știut să răspundă
clar la întrebarea cea mai importantă: dacă sunt interferențe în corpul său. Sufletul
spune că nu reușește să vadă prin această metodă, indicând, în mod arhetipic, că
încearcă să vadă. Sufletul nu vede pentru că nu recunoaște, în cele patru camere
video și în cei patru cameramani, obiectele căutării sale.
 Cu alte cuvinte, în acest corp cei patru paraziți se ascund bine în spatele
tehnologiei microcipurilor, păcălind astfel sufletul.

CONCLUZII

Este clar că discursul nu poate fi încheiat atât de ușor.

Poate că ne aflăm la o cotitură de drum în ceea ce privește studiul
fenomenelor de răpiri extraterestre, poate că am făcut cea mai mare greșeală din
viața mea, dar rezultatele obținute se află sub privirile tuturor răpiților și a tuturor
celor care urmăresc experimentele mele cu interes.
Aș vrea să închei șirul de aplicații ale metodei SIMBAD cu un ultim
exemplu: povestea unui tip care a venit la mine într-o seară pentru că avea niște
amintiri ciudate pe care dorea să le aprofundeze.
După aplicarea tehnicii camerelor video (ancore fixe și mobile - a se vedea
Alien Cicatrix pentru aplicațiile cu ancore), subiectul și-a amintit niște experiențe
de răpire, care se petrecuseră când el era copil.
El nu știa nimic despre cercetările mele, așa că i-am explicat, în câteva
cuvinte, unele aspecte ale rezultatelor mele, fără să intru în prea multe detalii, și
l-am sfătuit să facă exercițiul cu masa rotundă.
După 24 de ore mi-a scris următoarele:

Dragă domnule profesor,

"Exercițiul" meu s-a desfășurat linear.
Eu (corpul) am creat camera pentru întâlnire (un mediu metalic sferoidal-
alungit, de culoare bleu deschis ), în interiorul căruia am așezat o masă eliptică cu
diferite scaune de birou.
Am stabilit că există doar o singură ușă (stil aeroplan) și nicio fereastră.
În interior am pus o lumină difuză.
Au intrat în următoarea ordine:
1. Sufletul (cu aspectul unui gentleman din 1500).
2. Mintea (vizualizată ca un creier suspendat).
3. Corpul (vizualizat arătând la fel ca mine).
4. Militarul (vizualizat ca un fel de sperietoare de ciori în uniformă).
5. Cap în formă de inimă (așa cum mi-l aminteam).
6. Șarpele (așa cum mi-l aminteam).
7. Ringhio (un fel de pastă albastră și oribilă).
8. Luxul (un copil palid).
Acum, cu toți înăuntru, am închis ușa și i-am cerut sufletului să se exprime.
 Acesta, fără a pierde timpul, s-a ridicat și a făcut să apară un mic cuptor
sub militar, arzându-l. Apoi, foarte rapid, a făcut același lucru cu Șarpele, pe care
l-a străpuns în mod repetat cu o spadă, în timp ce îl privea în ochi. Același
tratament a primit și Ringhio. Cu Luxul a avut niște piedici de ordin tehnic, ca și
când ar fi considerat că flacăra și lumina nu l-ar fi omorât pe Lux. În ciuda acestei
probleme, sufletul a deschis cuptorul sub Lux, care a început și el să ardă (spre
profunda satisfacție a sufletului).
Apoi sufletul s-a așezat în fața lui Cap în formă de inimă și i-a dat un
ultimatum:
"Dacă ai tăi nu vin să te ia într-o oră, vei avea același sfârșit; pentru
moment vei rămâne închis în cameră, fără nicio posibilitate de a ieși."
Sufletul s-a unit cu mintea și corpul, luând astfel forma unui copac viu, apoi
au ieșit cu toții din cameră închizând (sigilând) ușa după ei.
Nu a fost o discuție, ci un atac rapid și decis, fără nicio ezitare.
Sufletul știa foarte bine ce vroia și dorea să facă, nu avea niciun dubiu sau
reținere: dorea să-i termine pe toți și asta a și făcut.
Ahaaaaaaaa…
Acum îmi puteți spune ce pot/trebuie să fac ?
Mulțumesc!

În textul Rigpa (Cunoaștere) de Padmasambhava, cel "Născut din Lotus"

legendarul guru budist original din Uddiyana, un regat antic situat în regiunea
actualului Swat (Pakistanul de Nord), despre care se crede că fost primul care a
introdus învățăturile ezoterice Tantra în Tibet, contribuind și la ridicarea templului
din Samye, care datează din 755, putem citi următoarele:

Toți (toate ființele) se pot elibera, dacă experimentează (cunoașterea pură).

De fapt, în ceea ce privește capacitatea (de înțelegere) nu există nicio diferență
dacă aceasta este acută sau obtuză. Dacă susanul și laptele sunt cauza uleiului și
untului, dacă primul nu este măcinat, iar al doilea bătut, nu ar exista nici ulei și
nici unt.
Toate ființele sunt niște potențiali Buddha, dar dacă nu experimentează
(cunoașterea adevăratei lor naturi) nu se iluminează, pe când, chiar și un
mandarin se eliberează dacă o experimentează.
Chiar dacă nu știm cum să o explicăm, putem să experimentăm: e ca și când
am gusta zahărul în mod personal, astfel încât nu mai este nevoie ca o altă
persoană să ne explice gustul său.
Chiar și un mare învățat devine subiectul păcălelii, dacă nu are această
înțelegere.
 Sincere mulțumiri tuturor celor care,
în mod inconștient,
au contribuit la această cercetare pe care am efectuat-o.

BIBLIOGRAFIE DESPRE REALITATEA VIRTUALĂ

Titlu: Imagery
Block N. (1981), The MIT Press, Cambridge (MA).
Titlu: Le imagini nella mente
Kosslyn S. M. (1983), Giunti Barbera, Firenze.
Titlu: Image and Brain. The resolution of the Imagery Debate
Id. (1994), The MIT Press, Cambridge; (MA).
Titlu: Le immagini mentali. Teorie e processi
Marucci F. S. (1995), Carocci Editore.
Titlu: in Visual Cognition, Vol. II di An invitation to Cognitive Science
Osherson D. N. & Kosslyn S. M. (1995), The MIT Press, Cambridge, (MA).

BIBLIOGRAFIE DESPRE MEDITAȚIA TRANSCENDENTALĂ (MT EFFECT)

Titlu: Lower oxidative stress
Rezumat: significantly lower plasma levels of oxidized LDLs in elderly long term TM
practitioners compared to controls. Study controlled for group dietary differences. Schneider, R.,
Nidich, S., Salerno, J., Sharma, H., Robinson, C., Nidich, R. and Alexander, C.; Lower lipid
peroxide levels in practitioners of the Transcendental Meditation program. Psychosomatic
Medicine, 1998. 60: p. 38-41

Titlu: Effects of the Transcendental Meditation program on lipid peroxide levels in

community-dwelling older adults.
Rezumat: Prevention of disease: lower levels of free-radicals in the elderly. SCHNEIDER, R.
H.; NIDICH, S.; SHARMA, H.; ROBINSON, C.; FOSTER, G.; NIDICH, R.; GOODMAN, R.;
and ALEXANDER, C. Effects of the Transcendental Meditation program on lipid peroxide
levels in community-dwelling older adults. Presented at the Third International Congress of
Behavioral Medicine, Amsterdam, The Netherlands, 6-9 July 1994. Recent Research 460.

Titlu: The effect of Transcendental Meditation on ambulatory blood pressure and

cardiovascular reactivity.
Rezumat: More ideal levels of blood pressure in normotensive subjects: decreased mean
diastolic ambulatory blood pressure.
Wenneberg, S., Schneider, R., Walton, K., MacLean, C., Levitsky, D., Salerno, J. and Wallace,
R.; A controlled study of the effects of the Transcendental Meditation Program on
Cardiovascular Reactivity and Ambulatory Blood Pressure. International J. Neuroscience, 1997.
89: p. 15-28

Titlu: The Impact of Transcendental Meditation practice on medical expenditures.

Rezumat: Decreased medical care expenditures. Greatest savings for elderly and high
cost people.
Herron, R. and Hillis, S.; The impact of the Transcendental Meditation program on
government payments to physicians in Quebec: An update.American Journal of Health
Promotion, 2000. 14(5): p. 284-293

Titlu: Effects of Transcendental Meditation (TM) on the health behavior of industrial

workers.
Rezumat: Improved sleep and decreased smoking in industrial workers: decreased time to fall
asleep, reduced waking during the night, decreased smoking, fewer cigarettes smoked per day.
HARATANI, T., and HENMI, T. Effects of Transcendental Meditation (TM) on the health
behavior of industrial workers. Japanese Journal of Public Health 37 (10): 729, 1990. Recent
Research 457.

Titlu: Effects of Transcendental Meditation (TM) on the mental health of industrial

workers.
Rezumat: Improvements in general physical and mental well-being in industrial workers:
decreased physical complaints, decreased impulsive tendency, reduced emotional instability, and
decreased neurotic tendency.
HARATANI, T., and HENMI, T. Effects of Transcendental Meditation (TM) on the mental
health of industrial workers. Japanese Journal of Industrial Health 32(7): 346, 1990. Recent
Research 456.

Titlu: Acute immunoreactivity, Transcendental Meditation, and Type A/B behavior.

Rezumat: Improved immune response to stress.
BLASDELL, K. S. Acute immunoreactivity, Transcendental Meditation, and Type A/B
behavior. Abstract of Doctoral Dissertation, Department of Physiological and Biological
Sciences, Maharishi University of Management, U.S.A. Dissertation Abstracts International
50(10): 4806B, 1990. Recent Research 455.

Titlu: In search of an optimal behavioral treatment for hypertension: A review and focus
on Transcendental Meditation.
Rezumat: Reduction of High Blood Pressure.
SCHNEIDER, R. H.; ALEXANDER, C. N.; and WALLACE, R. K. In search of an optimal
behavioral treatment for hypertension: A review and focus on Transcendental Meditation. In
Personality, Elevated Blood Pressure, and Essential Hypertension., eds. E. H. Johnson, W. D.
Gentry, and S. Julius, pp. 291-316. Washington, D. C. : Hemisphere Publishing Corp., 1992.
Recent Research 454.

Titlu: Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with

the elderly.
Rezumat: Benefits for the elderly demonstrating reversal of aging: increased longevity (higher
survival rate). Reduction of systolic blood pressure to more ideal levels. Improved mental health
(improvements on nurses' mental health ratings). Increased cognitive flexibility (less premature
cognitive commitment, increased learning ability on associate learning and greater perceptual
flexibility). Increased word fluency. Improvements in selfreported measures of behavioral
flexibility and aging (greater ability to cope with inconvenience, reduced feelings of being old,
less impatience with others). Greater sense of well-being (feeling better during the TM program,
high interest in the TM program and high ratings of the value of the TM program. Feeling better
and more relaxed after the TM program).
ALEXANDER, C. N.; LANGER, E. J.; NEWMAN, R. I. . CHANDLER, H. M.; and DAVIES,
J. L. Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the
elderly. Journal of Personality and Social Psychology 57(6): 950-964, 1989. Recent Research
453.

Titlu: Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with

the elderly.
Rezumat: Benefits for the elderly demonstrating reversal of aging: increased longevity.
Increased cognitive flexibility (including increased learning ability and greater perceptual
flexibility). Increased word fluency. Improvements in self-reported measures of behavioral
flexibility and aging. Greater sense of well-being. Improved mental health. Reduction of blood
pressure to more ideal levels.
ALEXANDER, C. N.; LANGER, E. J.; NEWMAN, R. I.; CHANDLER, H. M.; and DAVIES, J.
L. Transcendental Meditation, mindfulness, and longevity: an experimental study with the
elderly. Summary of paper in the Journal of Personality and Social Psychology 57(6): 950-
964, 1989. Collected Papers v5.380.

Titlu: Medical care utilization at Maharishi International University, Fairfield, Iowa.

Rezumat: Lower health insurance utilization rates among MIU faculty and staff. ORME-
JOHNSON, D. W., and VEGORS, S. Medical care utilization at Maharishi International
University, Fairfield, Iowa. Abstract of paper presented at the 100th Session, Iowa Academy of
Science, Ames, Iowa, April 1988. Abstract insert in the Journal of the Iowa Academy of Science
95(1): A56. Collected Papers v5.379.

Titlu: Medical care utilization and the Transcendental Meditation program.

Rezumat: Lower health insurance utilization rates: significantly fewer hospital inpatient days,
outpatient visits. Fewer inpatient admissions for all major categories of disease. ORME-
JOHNSON, D. W. Medical care utilization and the Transcendental Meditation program.
Psychosomatic Medicine 49(1): 493-507, 1987. Collected Papers v5.378.

Titlu: Erythrocyte sedimentation rate (ESR) and the Transcendental Meditation (TM)
program.
Rezumat: Lower erythrocyte sedimentation rate levels indicating less serious illness and slower
aging.
SMITH, D. E.; GLASER, J. L.; SCHNEIDER, R. H.; and DILLBECK, M. C. Erythrocyte
sedimentation rate (ESR) and the Transcendental Meditation (TM) program. Psychosomatic
Medicine 51: 259, 1989. (Also, refer to AGE 10(4): 160, 1987). Collected Papers v5.377.

Titlu: Elevated serum dehydroepiandrosterone sulfate levels in older practitioners of the

Transcendental Meditation and TMSidhi programs.
Rezumat: Hormone levels indicating younger biological age.
GLASER, J. L.; BRIND, J. L.; EISNER, M. J.; DILLBECK, M. C.; VOGELMAN, J. H.; and
WALLACE, R. K. Elevated serum dehydroepiandrosterone sulfate levels in older practitioners
of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi programs. Paper presented at the Annual
Meeting of the Society for Neuroscience, Washington, D.C., November 1986. (An abstract of
these results also appeared in AGE 10(4): 160, 1987). Collected Papers v5.376.

Titlu: The effects of Transcendental Meditation on cognitive and behavioral flexibility,

health, and longevity in the elderly: An experimental comparison of the Transcendental
Meditation program, mindfulness training, and relaxation.
Rezumat: Benefits for the elderly: increased longevity. Increased cognitive and perceptual
flexibility. Increased behavioral flexibility. Increased learning ability. Improved mental health
and sense of well-being. More ideal levels of blood pressure.
ALEXANDER, C. N.; DAVIES, J. L.; NEWMAN, R. I.; and CHANDLER, H. M. The effects
of Transcendental Meditation on cognitive and behavioral flexibility, health, and longevity in the
elderly: An experimental comparison of the Transcendental Meditation program, mindfulness
training, and relaxation. Department of Psychology and Social Relations and Graduate School of
Education, Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., and Macquarie University,
North Ryde, New South Wales, Australia, 1983. Collected Papers v4.300.

Titlu: Effetti indotti dal programma di Meditazione Trascendentale sulla tolleranza

glicidica.
Rezumat: Improved blood sugar homeostasis as measured by oral glucose tolerance
test.
TABOGI, S. Effetti indotti dal programma di Meditazione Trascendentale sulla tolleranza
glicidica. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Faculty of Medicine and Surgery, University
of Trieste, Trieste, Italy, 1983. Collected Papers v4.299.

Titlu: Effects of Transcendental Meditation, electromyographic (EMG) biofeedback

relaxation, and conventional relaxation on vasoconstriction, muscle tension, and stuttering:
A quantitative comparison.
Rezumat: Decreased stuttering.
ALLEN, C. P. Effects of Transcendental Meditation, electromyographic (EMG) biofeedback
relaxation, and conventional relaxation on vasoconstriction, muscle tension, and stuttering:
A quantitative comparison. Doctoral dissertation (abstract), University of Michigan, Ann Arbor,
Michigan, U.S.A., 1979. Dissertation Abstracts International 40: 689B. Collected Papers
v4.298.

Titlu: Improved mental and physical health and decreased use of prescribed and non-
prescribed drugs through the Transcendental Meditation program.
Rezumat: Improvements in physical and mental health correlated with duration and regularity of
practice of the Transcendental Meditation technique. Decreased use of alcohol. Decreased use of
cigarettes. Decreased drug abuse. Decreased need for antihypertensives, drugs for heart disease,
sleep medications, tranquilizers, anti-depressants, anti-asthmatics, anti-histamines, analgesics,
and drugs for hypertension, asthma, and heart disease.
BROWNE, G. E.; FOUGÉE, D.; ROXBURGH, A.; BIRD, J.; and LOVELL-SMITH, H. D.
Improved mental and physical health and decreased use of prescribed and non-prescribed drugs
through the Transcendental Meditation program. Age of Enlightenment Medical Council,
Christchurch, New Zealand; Heylen Research Centre, Auckland, New Zealand; and Dunedin
Hospital, Dunedin, New Zealand, 1983. Collected Papers v3.247.

Titlu: The Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and reversal of the ageing
process: A longitudinal study.
Rezumat: Reversal of biological aging: longitudinal reduction in biological age. Younger
biological age compared with norms. Length of time practicing the Transcendental Meditation
and TM-Sidhi program correlated with younger biological age and younger functional age.
Decreased systolic blood pressure and improved auditory threshold.
TOOMEY, M.; CHALMERS, R.; and CLEMENTS, G. The Transcendental Meditation and TM-
Sidhi program and reversal of the ageing process: A longitudinal study. MERU Research
Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v3.246.

Titlu: The practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program reverses the
physiological ageing process.
Rezumat: Reversal of biological aging: younger biological age compared with norms. Length of
time practicing the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program correlated with younger
biological age and younger functional age, and predictive of lower systolic blood pressure and
auditory threshold.
TOOMEY, M.; PENNINGTON, B.; CHALMERS, R.; and CLEMENTS, G. The practice of the
Transcendental Meditation and TM-Sidhi program reverses the physiological ageing process.
MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, and Department of Biology,
University of York, Yorkshire, England, 1982. Collected Papers v3.245.

Titlu: Systolic blood pressure and long-term practice of the Transcendental Meditation and
TM-Sidhi program: Effects of TM on systolic blood pressure.
Rezumat: Improved cardiovascular health: lower systolic blood pressure compared to norms for
age. Effect more pronounced in long-term meditators.
WALLACE, R. K.; SILVER, J.; MILLS, P. J.; DILLBECK, M. C.; and WAGONER, D. E.
Systolic blood pressure and long-term practice of the Transcendental Meditation and TMSidhi
program: Effects of TM on systolic blood pressure. Psychosomatic Medicine 45(1):
41-46, 1983. Collected Papers v3.244.

Titlu: Transcendental Meditation - treating the patient as well as the disease.

Rezumat: Case history illustrating holistic improvements in physical and mental health
including relief from insomnia. Decreased anxiety. Decreased need for tranquillizers. Fewer
headaches. Increased enjoyment of life, and increased efficiency.
LOVELL-SMlTH, H. D. Transcendental Meditation—treating the patient as well as the disease.
The New Zealand Family Physician 9: 62-65, April 1982. Collected Papers v3.243.

Titlu: The effects of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program on the aging
process.
Rezumat: Reversal of biological aging: younger biological age compared with control subjects
and population norms. Length of time practicing the Transcendental Meditation technique
associated with reduction in biological age.
WALLACE, R. K.; DILLBECK, M.; JACOBE, E.; and HARRINGTON, B. The effects of the
Transcendental Meditation and TM-Sidhi program on the aging process. International Journal of
Neuroscience 16: 53-58, 1982. Collected Papers v3.242.

Titlu: Auswirkungen der Technik der Transzendentalen Meditation (TM) auf die
psychische und psychosomatische Befindlichkeit.
Rezumat: Decreased psychosomatic complaints. Decreased musculo-skeletal complaints.
Decreased limitations caused by physical and general ailments. Increased efficiency. Increased
emotional stability. Decreased use of medicines and non-prescribed drugs. Decreased
oversensitivity.
OVERBECK, K.-D. Auswirkungen der Technik der Transzendentalen Meditation (TM) auf die
psychische und psychosomatische Befindlichkeit. Psychotherapie-Psychosomatik Medizinische
Psychologie 32(6): 188-192, 1982. Collected Papers v3.241.

Titlu: Glucose tolerance and the Transcendental Meditation program (a pilot study).
Rezumat: Improved blood sugar homeostasis as measured by oral glucose tolerance test.
YEE, A. C., and DISSANAYAKE, A. S. Glucose tolerance and the Transcendental Meditation
program (a pilot study). MERU Research Institute, Singapore, and Department of Physiology,
University of Singapore, Singapore. Paper presented at the International Congress on Research
on Higher States of Consciousness at the Faculty of Science, Mahidol University, Bangkok,
Thailand, 4-6 December 1980. Collected Papers v3.240.

Titlu: Possibilitàdi applicazioni della tecnologia della coscienza in aspetti di medicina

preventiva: Una ricerca pilota.
Rezumat: Multiple improvements in physical and mental health: fewer infectious diseases.
Better health of the respiratory and digestive systems. Less eczema and fewer allergic reactions.
Less depression. Greater self-actualization. Greater self-esteem. Better social relationships. Less
nervousness. Less insomnia. Lower use of tranquilizers, sleep medication, and analgesics. Fewer
accidents. Lower usage of cigarettes, alcohol, nonprescribed drugs, and coffee.
FARINELLI, L. Possibilità di applicazioni della tecnologia della coscienza in aspetti di medicina
preventiva: Una ricerca pilota. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Faculty of Medicine
and Surgery, University of Padova at Verona, Verona, Italy, 1981. Collected Papers v3.239.

Titlu: Transcendental Meditation: A multipurpose tool in clinical practice.

Rezumat: Benefits in general medical practice: improvements in general health and in a wide
variety of physical and mental disorders including hypertension, angina pectoris, bronchial
asthma, chronic bronchitis, diabetes mellitus, menorrhagia, periodontal inflammation, recurrent
upper respiratory infections, allergic rhinitis, chronic back pain, rheumatoid arthritis, dyspepsia,
chronic colitis, Insomnia, chronic headaches, anxiety, depression, fatigue, obesity. Decreased
need for tranquilizers, sleep medications, antiasthmatics, anti-hypertensives, and drugs for
hypertension, asthma, and heart disease. Increased cooperation with medical advice. Faster
recovery from major illness, chronic musculoskeletal complaints.
KIRTANE, L. Transcendental Meditation: A multipurpose tool in clinical practice. General
medical practice, Poona, Maharashtra, India, 1980. Collected Papers v3.238.

Titlu: The effects of Transcendental Meditation on periodontal tissue.

Rezumat: Better periodontal health.
SEILER, G., and SEILER, V. The effects of Transcendental Meditation on periodontal tissue.
Journal of the American Society of Psychosomatic Dentistry and Medicine 26(1): 8- 12, 1979.
Collected Papers v3.237.

Titlu: Transcendental Meditation in the management of hypercholesterolemia.

Rezumat: Improved cardiovascular health: long-term reductions in serum cholesterol in
hypercholesterolaemic patients.
COOPER, M. J., and AYGEN, M. M. Transcendental Meditation in the management of
hypercholesterolemia. Journal of Human Stress 5(4): 24-27, 1979. Collected Papers v3.236.

Titlu: Effect of Transcendental Meditation on mild and moderate hypertension.

Rezumat: Improved cardiovascular health: decreased blood pressure in patients with mild and
moderate hypertension.
AGARWAL, B. L., and KHARBANDA, A. Effect of Transcendental Meditation on mild and
moderate hypertension. Postgraduate Department of Medicine, M.L.N. Medical College,
Allahabad, Uttar Pradesh, India. Paper presented at the VIIth Asian-Pacific Congress on
Cardiology, Bangkok, Thailand, November 1979. Collected Papers v3.235.

Titlu: Transzendentale Meditation in der geburtshilflichen Psychoprophylaxe.

Rezumat: Better health for mother and child during pregnancy and childbirth: fewer medical
complaints during pregnancy. Less pain and anxiety during pregnancy and childbirth. Shorter
duration of labour. Lower frequency of vacuum or forceps delivery and other operative
interventions during labour. Greater frequency and longer duration of
breast-feeding.
HEIDELBERG, R. Transzendentale Meditation in der geburtshilflichen Psychoprophylaxe.
Doctoral dissertation (abbr.), Medical Faculty, Free University of Berlin, West Berlin, W.
Germany, 1979. Collected Papers v3.234.

Titlu: Effect of Transcendental Meditation on serum cholesterol and blood

pressure.
Rezumat: Improved cardiovascular health: decreased serum cholesterol levels in normal and
hypercholesterolaemic patients. Reduction of blood pressure to more ideal levels in
normotensive subjects.
COOPER, M. J., and AYGEN, M. M. Effect of Transcendental Meditation on serum cholesterol
and blood pressure. Rezumat previously published in Harefuah, the Journal of the Israel
Medical Association, 95(1): 1-2, 1978. Collected Papers v3.233.

Titlu: Der Nutzen der Technik der Transzendentalen Meditation fü die äztliche
Praxis.
Rezumat: Case history of benefits for patient recovering from severe illness, including severe
bronchial asthma and heart disease.
GRÄF, D., and PFISTERER, G. Der Nutzen der Technik der Transzendentalen Meditation
fü die äztliche Praxis. Erfahrungsheilkunde 9: 594-596, 1978. Collected Papers v3.232.

Titlu: The Transcendental Meditation technique and the prevention of psychiatric illness.
Rezumat: Epidemiological evidence for prevention of psychiatric illness.
SUURKÜA, J. The Transcendental Meditation technique and the prevention of psychiatric
illness. Vasa Hospital University of Gothenburg, Gothenburg, Sweden, 1977. Collected Papers
v2.127.

Titlu: The effect of the Transcendental Meditation program on sleeping and dreaming
patterns.
Rezumat: Improvements in sleeping and dreaming patterns: improved quality of sleep.
Decreased time to fall asleep. More rested on awakening. Decreased awakenings per night.
Decreased time to awaken fully. Decreased drowsiness. Decreased lethargy. Decreased daytime
napping. Decreased number of dreams remembered. Decrease in complexity of dreams. Decrease
in unpleasant emotional content of dreams. Decrease in recurring dreams. Decreased need for
sleep medications. Decreased use of alcohol. Improved reported state of mental health. Reduced
need for medical attention.
FUSON, J. W. The effect of the Transcendental Meditation program on sleeping and dreaming
patterns. Unpublished doctoral dissertation (abbr.), Yale Medical School, New Haven,
Connecticut, U.S.A., 1976. Collected Papers v2.126.

Titlu: The Transcendental Meditation technique - a "self-care" program for the

dialysis/transplant patient.
Rezumat: Improved mental and physical health in patients on a kidney transplant/dialysis
program: decreased blood pressure. Decreased anxiety. Increased independence. Enhanced self-
image. Improved sense of well-being.
DONER, D. W. JR. The Transcendental Meditation technique - a "self-care" program for the
dialysis/transplant patient. Rezumat previously published in Journal of the American Association
of Nephrology Nurses and Technicians 3(3): 119-125, 1976. Collected Papers v2.125.

Titlu: Blood pressure and plasma cholesterol levels before and after learning
Transcendental Meditation.
Rezumat: Reduction of blood pressure to more ideal levels in both hypertensive and
normotensive subjects.
LOVELL-SMITH, H. D.; DICKIE, A.; and ROBINSON, J. Blood pressure and plasma
cholesterol levels before and after learning Transcendental Meditation. University of Otago
Medical School, Dunedin, New Zealand, 1975. Collected Papers v2.124.

Titlu: The Transcendental Meditation program and normalization of weight.

Rezumat: Normalization of weight.
WELDON, J. T., and ARON, A. The Transcendental Meditation program and normalization
of weight. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa,
U.S.A., 1974. Collected Papers v1.44.

Titlu: Transcendental Meditation and stuttering: A preliminary report.

Rezumat: Decreased stuttering.
MCINTYRE, M. E.; SILVERMAN, F. H.; and TROTTER, W. D. Transcendental Meditation
and stuttering: A preliminary report. Perceptual and Motor Skills 39: 294 (Abstract), 1974.
Collected Papers v1.43.
Titlu: Long-term effects of the Transcendental Meditation program in the treatment of
insomnia.
Rezumat: Relief from insomnia: decreased time taken to fall asleep (benefits sustained over
time).
MISKIMAN, D. E. Long-term effects of the Transcendental Meditation program in the treatment
of insomnia. Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton, Alberta,
Canada, 1975. Collected Papers v1.42.

Titlu: The treatment of insomnia by the Transcendental Meditation program.

Rezumat: Relief from insomnia: decreased time taken to fall asleep.
MISKIMAN, D. E. The treatment of insomnia by the Transcendental Meditation program.
Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton, Alberta, Canada, 1972.
Collected Papers v1.41.

Titlu: The effect of the Transcendental Meditation program on compensatory paradoxical

sleep.
Rezumat: Faster recovery from sleep deprivation.
MISKIMAN, D. E. The effect of the Transcendental Meditation program on compensatory
paradoxical sleep. Graduate Department of Psychology, University of Alberta, Edmonton,
Alberta, Canada, 1972. Collected Papers v1.40.

Titlu: Changes in inflammation in persons practicing the Transcendental Meditation

technique.
Rezumat: Improved periodontal health: decreased gingival inflammation.
KLEMONS, I. M. Changes in inflammation in persons practicing the Transcendental Meditation
technique. Department of Health Education, Pennsylvania State University, University Park,
Pennsylvania, U.S.A., 1972. Collected Papers v1.39.

Titlu: Transcendental Meditation and asthma.

Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms
reported by patients and physicians. Reduced airway resistance.
WILSON, A. F.; HONSBERGER, R. W.; CHIU, J. T.; and NOVEY, H. S. Transcendental
Meditation and asthma. Respiration 32: 74-80, 1975. Collected Papers v1.38.

Titlu: Transcendental Meditation in treating asthma.

Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms.
Reduced airway resistance.
HONSBERGER, R. W., and WILSON, A. F. Transcendental Meditation in treating asthma.
Respiratory Therapy: The Journal of Inhalation Technology 3: 79-80, 1973. Collected Papers
v1.37.

Titlu: The effect of Transcendental Meditation upon bronchial asthma.

Rezumat: Improvements in patients with bronchial asthma: decreased severity of symptoms
reported by patients and physicians. Reduced airway resistance.
HONSBERGER, R. W., and WILSON, A. F. The effect of Transcendental Meditation upon
bronchial asthma. Clinical Research 21: 278 (Abstract), 1973. Collected Papers v1.36.

Titlu: The effects of the Transcendental Meditation program on the exercise performance
of patients with angina pectoris/myocardial ischemia
Rezumat: Improvements in patients with angina pectoris, a major symptom of myocardial
ischemia Improved exercise tolerance. Increased maximum workload. Delayed appearance of
electrocardiographic abnormalities during exercise (delayed onset of st segment depression).
Decreased double product. Clinical observations of decreased anxiety. Decreased need for
tranquillizers and anti-anginal drugs. Improved sleeping patterns. Improved personal
relationships.
Zamarra, J.W., Schneider, R.H., Besseghini, I., Robinson, D., Salerno, J. “Usefulness of the
Transcendental Meditation program in the treatment of patients with coronary artery disease.”
American Journal of Cardiology 77,867-870, 1996.

Titlu: The Transcendental Meditation program and essential hypertension.

Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure.
Improvements in patients with angina pectoris: improved exercise tolerance. Increased maximum
workload. Delayed appearance of electrocardiographic abnormalities during exercise (delayed
onset of st segment depression). Decreased double product. Clinical observations of decreased
anxiety. Decreased need for tranquillizers and antianginal drugs. Improved sleeping patterns.
Improved personal relationships.
SIMON, D. B.; OPARIL, S.; and KIMBALL, C. P. The Transcendental Meditation program and
essential hypertension. Hypertension Clinic and Department of Psychiatry, Pritzker School of
Medicine, University of Chicago, Chicago, Illinois, U.S.A., 1974. Collected Papers v1.34.

Titlu: Effects of Transcendental Meditation on blood pressure: A controlled pilot

experiment.
Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure. Decreased anxiety.
BLACKWELL, B.; HANENSON, I. B.; BLOOMFIELD, S. S.; MAGENHEIM, H. G.; NIDICH,
S. I.; and GARTSIDE, P. Effects of Transcendental Meditation on blood pressure: A controlled
pilot experiment. Psychosomatic Medicine 37(1): 86 (Abstract), 1976. Collected Papers v1.33.

Titlu: Decreased blood pressure in hypertensive subjects who practiced meditation.

Rezumat: Improvements in hypertensive subjects: decreased blood pressure.
WALLACE, R. K., et al. Decreased blood pressure in hypertensive subjects who practiced
meditation. Supplement II to Circulation 45 and 46: 516 (Abstract), 1972. Collected Papers
v1.32.

BIBLIOGRAFIE DESPRE PSIHODRAMĂ

http://www.psicodramma.it/sito/informazione/bibliografia/Bibliografia.pdf

MORENO J.L. (1946, IV ed.1977), Psychodrama First Volume, Beacon House, New York,
(trad. it. Manuale di psicodramma. Il teatro come terapia, Astrolabio, Roma, 1985).
MORENO J.L. (1947), The Theatre of Spontaneity, Beacon House, New York, (trad. it. Il teatro
della spontaneità, Nuova Guaraldi, Firenze, III ed.1980).

MORENO J.L. (1953, III ed. 1978), Who Shall Survive?, Beacon House, New York, (trad. it.
Principi di sociometria, psicoterapia di gruppo e sociodramma, Gruppo Editoriale Fabbri,
Bompiani, Sonzogno, Etas S.p.A., Milano 1964, II ed. Etas Libri, Milano 1980).

MORENO J.L. (1959; II ed.1975a), in collab. con Z.T. Moreno, Psychodrama Second
Volume. Foundations of Psychotherapy, Beacon House, New York, (trad. it. Gli spazi dello
psicodramma, Di Renzo Editore, Roma, 1995).

MORENO J.L. (1969, II ed.1975), in collab. con Z.T. Moreno, Psychodrama Third Volume.
Action Therapy and Principles of Practice, Beacon House, New York, (trad. it. Manuale di
psicodramma. Tecniche di regìa psicodrammatica, Astrolabio, Roma, 1987).
Sociatry, Journal of Group and Intergroup Therapy (1947-48)
Journal of Group psychotherapy and Psychodrama (dal 1950)

BLATNER A. (1973), Acting-in. Practical applications of psychodramatic methods, Springer

Publishing Co., New York.

BLATNER A. (1988), Foundation of Psychodrama. History, theory and practice, Springer

Publishing Co., New York.

BORIA G. (1983), Tele. Manuale di psicodramma classico, Franco Angeli, Milano.

BORIA G. (1985), Realtà e semirealtà nello psicodramma, in: Psicodramma, AIPsiM,

Milano.

BORIA G. (1986), Gli altri nello psicodramma, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1987), Il controllo dell’acting out attraverso la tecnica della sospensione della
risposta, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1988), La prima regola nel gioco psicodrammatico, in: Psicodramma, AIPsiM,
Milano.

BORIA G. (1989), Essere moreniano nel centenario di Moreno, in Psicodramma, AIPsiM,

Milano.

BORIA G (1990), Schegge di psicodramma, in Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1991), Spontaneità e incontro nella vita e negli scritti di J.L. Moreno, UPSEL,
Padova.
BORIA G. (1991a), Un anno in un gruppo, in Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1993), Il “qui ed ora” scenico, in Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1995), Il ruolo nel modello moreniano, in Psicodramma, AIPsiM, Milano.

BORIA G. (1995), Psichiatria all’est e all’ovest: contenimento o liberazione?, in: Gasseau

M., AngeliniG. (a cura di), East-to-West: Psychiatry and Psychotherapy between
Conservation and Change, UPSEL, Torino.

BORIA G. (1997), Lo psicodramma classico, Franco Angeli, Milano.

BUSTOS D. (1981), Significacion del encuentro en psicoterapia psicodramatica, Ed.

Instituto Psicodrama Bs. Aires-La Plata, Mar del Plata.

BUSTOS D. (1985), Nuevos Rumbos en Psicoterapia Psicodramatica, Editorial Momento,

La Plata.

BUSTOS D. (1992), El Psicodrama. Aplicaciones de la técnica psicodramàtica, Editorial

plus ultra, Buenos Aires.

BUSTOS D. (1994), Wings and roots, in: Holmes, Karp, Watson, Psychodrama since
Moreno, Innovations in theory and practice, pagg. 39-76, Routledge, London and New
York

CARRIROLO P. (1999), La costituzione di un gruppo di psicodramma classico per pazienti

anoressico-bulimiche, in: Psicodramma Classico, Anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano.

CONSOLATI L.(1986), “...Specchio, specchio delle mie brame...”, in: Psicodramma,

AIPsim, MIlano.

CONSOLATI L. (1988), La teoria del ruolo, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano.

CONSOLATI L. (1991), Il gruppo di psicodramma come matrice di identità, in:

Psicodramma, AIPsiM, Milano.

CORSINI R.J. (1965), Historic Background of Group Psychotherapy - A Critique, in: Group
Psychotherapy, Vol.VIII, n°3, Beacon House, New York.

DE LEONARDIS P. (1994), Lo scarto del cavallo. Lo psicodramma come intervento sui

piccoli gruppi, Angeli, Milano.

DE LEONARDIS P. (1995), Dipendenza e interdipendenza, in: Psicodramma, AIPsiM,

Milano.

DE LEONARDIS P. (1999), Azione e fame d’azione in psicodramma, in: Psicodramma

Classico, anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano

DOTTI L. (1989), Psicodramma con i gruppi “reali”, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano.

DOTTI L. (1991), Io ausiliari professionisti nello psicodramma, problematiche nella

formazione e nella terapia, in: Psicodramma, AIPsiM, Milano.

DOTTI L. (1992), Il Playback Theatre come strumento formativo per grandi gruppi, in:
Psicodramma, AIPsiM, Milano.

DOTTI L. (1998), Forma e Azione – Metodi e tecniche psicodrammatiche nella formazione

e nell’intervento sociale, Franco Angeli, Milano.

DOTTI L. (1999), Psicodramma pedagogico, in: Psicodramma Classico, anno1, n° 1,

AIPsiM, Milano

FOX J. (1994), Acts of Service, Tusitala pub., New York.

GOLDMAN E.E. & MORRISON D.S. (1984), Psychodrama. Experience and process,
Eldemar, Phoenix (AZ).

GREENBERG I.A., (1974), Psychodrama. Theory and therapy, Behavioural Publications,

New York.

HOLMES P. e KARP M. (1991), Psychodrama: inspiration and technique,

Tavistock/Routledge, London and New York.

HOLMES P. (1992), The inner World Outside, Routledge, London/New York.

HOLMES P. KARP M., WATSON M. (1994), Psicodrama since Moreno, Routledge,

London/New York.

KALDOR K. (1987), Applicazione sperimentale di tecniche psicodrammatiche per lo

sviluppo delle attitudini relazionali nelle allieve infermiere, in: Psicodramma, AIPsiM,
MIlano.

KELLERMANN P. F. (1992), Focus on Psychodrama - The Therapeutic Aspects of

Psychodrama, Jessica Kingsley Publishers, London and Philadelphia.

KELLY G.R. (1978), Behaviourism and psychodrama: worlds not so far apart, in: Group
Psychotherapy, Psychodrama and Sociometry, Vol. XXXI.

KIPPER D.A. (1986), Psychotherapy through clinical role playing, Brunner & Mazel, New
York.

LEUTZ G.A. (1985), Mettre sa vie en scène. Le psychodrame, Hommes et Groupes, Paris,
(trad. it. Rappresentare la vita, Borla, Roma, 1987).

MAGRINI F. (1999), Psicodramma classico: una mente collettiva in scena, in:

Psicodramma Classico, Anno 1 n° 1, AIPsiM, Milano

MARINEAU R.F. (1989), Jacob Levy Moreno 1889-1974, Tavistock & Routledge,
London/New York.

MENEGAZZO C.M. (1976), El desarollo dramatico del proceso de identitad. El modelo

evolutivo dramatico de Moreno, Ed. Instituto Arturo A. Meneghino, Buenos Aires.

MENEGAZZO C.M. (1991), Umbrales de plenitud, Ed. Fundacion Vinculo, Buenos Aires.

MENEGAZZO C.M., TOMASINI M, ZURETTI M.(1995), Dicionario de Psicodrama e

Sociodrama, Agora, San Paulo.

MONTESARCHIO G. e SARDI P. (1987), Dal teatro della spontaneità allo psicodramma

classico, Angeli, Milano.

MORENO J.L. (1940), Sociometry, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1954), Interpersonal Therapy, Group Therapy and the Function of the
Unconscious, in: Group Psychotherapy, Vol. VII, n°3-4, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1961), Interpersonal Therapy and Co-unconscious States - A Progress

Report in Psychodramatic Theory, in: Group Psychotherapy, Vol. XIV, n°3-4, Beacon
House, New York.

MORENO J.L. (1961a), The Role Concept: a Bridge Between Psychiatry and Psychology,
in: American Journal of Psychiatry.

MORENO J.L. (1963), The Actual Trends in Group Psychotherapy, in: Group
Psychotherapy, Vol. XVI, n°3, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1964), The Third Psychiatric Revolution and the Scope of Psychodrama,
in: Group Psychotherapy, Vol. XVII, n°2-3, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1965), Comments, in: Group Psychotherapy, Vol. XVIII, n°4, Beacon
House, New York.

MORENO J.L. (1969), The Viennese Origins of the Encounter Movement, Paving the Way
for Existentialism, Group Psychotherapy and Psychodrama, in: Group Psychotherapy, Vol.
XXII, n°1-2, Beacon House, New York.

MORENO J.L. (1971), The Words of the father, Beacon House, New York.
MORENO J.L. (1989), The Autobiography of J.L. Moreno MD (Abridged), Jonathan
Moreno Guest Editor, in: Journal of Group Psychotherapy Psychodrama & Sociometry,
Vol. XLII, n°1-2, Heldref Publications, Washington.

MORENO Z.T. (1966) Psychodrama Monographs N. 41, Beacon House, New York, (trad.
it. In Psicodramma dei bambini, O.S. Firenze).

MORENO Z.T. (1978), Psychodrama, in Mullan H. & Rosenbaum M., Group Psychotherapy.
Theory and practice, Free Press, New York

PALERMO M. (1989), Dell'amicizia tra esperienza psicodrammatica ed esperienza estetica, in:

Psicodramma, AIPsiM, Milano.

ROJAS BERMUDEZ J. (1976), Introduccion al Nucleo del Yo, Ed. Cuadernos de Psicoterapia,
Vol. XI, n° 1 e 2, Buenos Aires.

ROJAS-BERMUDEZ J.G. (1984), Que es el sicodrama? (IV ed.), Editorial Celsius, Buenos
Aires.

ROJAS-BERMUDEZ J.G. (1997), Teoria y tecnica psicodramaticas, Paidòs, Barcelona.

SACKS J.M. (1974), The psychodramatic approach, in: S. Milman Donald & George D.
Goldman (Eds.), Group process today - Evaluation and perspectives, C.C. Thomas, Springfield
(IL).

SALAS J. (1993), Improvising Real Life, Kendall/Hunt, Dubuque, USA.

SAURI J.J. (1979), El psicodrama. Aportes a una teoria de los roles, Ed. Docencia, Buenos
Aires.

SCHUTZENBERGER A.A. (1970), Précis de psychodrame, Ed. Universitaires, Paris, (trad.

it. Lo psicodramma, Martinelli, Firenze, 1972).

SCHUTZENBERGER A.A. (1978), Introduction au jeu de rôle, Privat, Toulouse, (trad. it.
Introduzione allo psicodramma e al gioco di ruolo, Astrolabio, Roma, 1978).

SCHUTZENBERGER A.A. (1975), Le corp et le group, Privat, Toulouse, (trad. it. Il corpo e
il gruppo, Astrolabio, Roma, 1978).

SCHUTZENBERGER A.A. (1981), Le jeu de rôle, Edition Sociales Françaises, Paris.

SCHUTZENBERGER A.A. (1993), Aïe, mes aïeux!, La Meridienne, Paris.

YABLONSKY L. (1974), Psychodrama theorie and practice. Behavioral Publications, New

York, (trad. it. Psicodramma. Principi e tecniche, Astrolabio, Roma, 1978).
ZURETTI M. (1983), Proceso psicodramatico, Ed. Instituto de Psicodrama, Buenos Aires.

ZURETTI M.(1995), El Hombre en los grupos, sociopsicodrama, Lumen Argentina, Buenos

Aires.

ANZIEU D. (1956), Le psychodrame psychoanalique chez l’enfant, PUF, Paris. (Trad. it. Lo
psicodramma analitico del bambino e dell’adolescente, Astrolabio, Roma, 1979).

ANZIEU D. et al. (1972), Le travail psychoanalique dans les groups, Dunod, Paris. (Trad.
it. Il lavoro psicoanalitico nei gruppi, Armando, Roma, 1975).

CROCE E.B. (1985), Acting out e gioco in psicodramma analitico, Borla, Roma.

GASSEAU M. e GASCA G. (1991), Lo psicodramma junghiano, Bollati Boringhieri, Torino.

GERBAUDO R. (1988), Lo psicodramma analitico di bambini, Armando Editore, Roma.

LEBOVICI S. (1956), Comments, in: Group Psychotherapy, vol. IX, n°1, Beacon House, New
York.

LEBOVICI S. (1980), Terapia psicoanalitica di gruppo, Feltrinelli, Milano.

LEMOINE P. e G. (1972), Le Psychodrame, Laffont, Paris, (trad. it. Lo psicodramma,

Feltrinelli, Milano, 1973, II ed. 1977).

SCATEGNI W. (1996), Psicodramma e Terapia di Gruppo, Red ed., Como.

http://www.lemaniparlanti.it/
http://www.psibo.unibo.it/soft.htm

Site-uri Corrado Malanga:

http://corradomalanga.com/ (site oficial)
https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română)
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks
http://piatracubica.blogspot.ro/
http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

 Răpirile extraterestre și lumea onirică

de Corrado Malanga
19 ianuarie 2004

Dintre analizele care li se fac răpiților o mare importanță se acordă analizei

viselor. Este important să se înțeleagă că visele, în general, nu trebuie să fie
considerate ca făcând parte din activitatea fantastică a inconștientului, ci ca fiind
semnale adevărate, mesaje din profunzime, care, dacă sunt corect interpretate, se
observă că nu au nimic fantastic în ele. Visele se nasc de obicei din lucruri care
sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, aproape mereu în ultimele 24 de
ore.
Natura inconștientului este ceea ce este, adică inconștientul nici măcar nu
cunoaște ideea de minciună și pornind de la această constatare este destul de
prostesc să credem că acesta ar avea chef să inventeze ceva, având în vedere că
invenția îi este absolut necunoscută.
Dar atunci, v-ați putea întreba voi, de ce este atât de greu să se interpreteze
visele, care, în marea majoritate a cazurilor par total rupte de realitate, părând de
cele mai multe ori fantastice, artificiale și magice? Inconștientul este un motor care
nu se stinge niciodată pe parcursul vieții, care nu doarme niciodată și care
înregistrează, prin intermediul informațiilor oferite de conștient și de filtrele
subconștientului, diferitele aspecte ale lumii externe, pe care noi o numim în mod
greșit realitate.
Când dorim să ne amintim în stare de veghe un eveniment înregistrat
precedent, inconștientul trimite semnalele sale subconștientului, iar acesta le
interpretează pentru a le face comprehensibile pentru conștient. Cu alte cuvinte,
inconștientul vorbește un fel de limbaj codat, care este foarte îndepărtat de
posibilitatea de a fi înțeles cu ușurință de conștient, dacă acesta nu cunoaște cheia
interpretativă a mesajului arhetipic care stă la baza comunicării inconștient-
subconștient.
 Când un subiect doarme, subconștientul doarme și el, neavând posibilitate să
interpreteze mesajele inconștiente; aceste mesaje trec direct în conștient, fără
traducere, sau cu o traducere sumară, probabil efectuată "în grabă" de acea parte a
subconștientului care a rămas cât de cât conștientă. Rezultatul final este reprezentat
de o serie de imagini care reprezintă scene complexe și adesea lipsite de o cheie de
lectură.
În realitate, cheia de lectură există, dar nu este cea pe care o utilizăm de
obicei.
Limbajul, compus din imagini și foneme sau din senzații tactile și culori,
pare vag, pe când ceea ce produce culorile, imaginile și senzațiile cenestezice
lucrează.
Pe scurt, inconștientul vorbește singurul limbaj pe care îl cunoaște - cel
al arhetipurilor.
Este important să se pornească de la această observație, pentru că, dacă toate
acestea sunt adevărate, atunci avem posibilitatea să înțelegem semnificația vieții
onirice și a imaginarului său, știind că nu este absolut nimic imaginar și că în
spatele imaginii se ascunde arhetipul care a produs-o.
Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a fost primul care a introdus o
metodă interpretativă în care nu este importantă scena amintită, ci senzația legată
de o astfel de scenă.
Carl Gustav Jung a lărgit studiul viselor prin niște tratate despre semnificația
arhetipurilor din vise; după părerea mea aceasta este cheia de lectură corectă, utilă
pentru înțelegerea lumii onirice a răpiților.
Deci, dacă două persoane diferite visează o minge de fotbal, un astfel de vis
va fi cu siguranță interpretat cu aceeași cheie de lectură arhetipică, dar va oferi
două rezultate diferite, pentru că în mințile lui Tizio și Caio mingea de fotbal ar
putea fi rezultatul traducerii unor arhetipuri diferite din partea subconștientului.
Deci, pentru a înțelege ce înseamnă pentru cei doi mingea de fotbal trebuie
să se înțeleagă care sunt arhetipurile care au produs acea viziune. Cum am mai
afirmat, imaginea reprezintă aproape ultimul pasaj (ultimul este fonemul) și se
distanțează foarte mult de semnificația de pornire. Pentru asta e necesar ca cel care
a visat să fie întrebat ce a simțit când a visat o minge de fotbal. Senzația, adică
ansamblul de emoții pe care le produce mingea de fotbal în vis este cea mai
apropiată de arhetipurile care au generat-o, pentru că senzația este produsă înainte
de simbol.
S-ar putea spune că senzația este arhetipul nostru, sau mai bine, modul în
care arhetipul se manifestă.
Arhetipul nu poate fi desenat și nu poate fi vizualizat în niciun fel: nu este o
culoare, dar poate fi asociat cu o culoare (în testul lui Lusher), nu este o imagine,
dar poate fi asociat cu o parte din imagine (în testul lui Roshack), nu este un sunet
dar poate fi asociat cu un sunet (ca în muzicoterapia lui Pfister). Arhetipul nu este
nimic din toate acestea, ci este toate acestea în același timp.
În consecință, analiza nu trebuie făcută pe baza imaginii mingii de fotbal, ci
este necesar să se ajungă la senzațiile simțite în timp ce se observa mingea.
Când subiectul își reamintește visul i se va cere să retrăiască senzațiile
ambientale în general, producându-se astfel repetarea unei ancore (PNL), pe care
deja a simțit-o în timpul visului, în speranța ca un astfel de efect să se agațe de
cauza care l-a provocat.
În realitate, subconștientul nostru, în timp ce retrăiește senzația, este în acel
moment capabil să o reinterpreteze arhetipic și să transmită semnificația
subconștientului, care, acum că este treaz, este capabil să o interpreteze corect,
oferind adevărata semnificație a visului celui care l-a visat.
Acest mecanism reprezintă baza interpretării visului pe care eu o folosesc,
chiar dacă, sincer să fiu, nu am scris-o foarte explicit nicăieri.
Astăzi PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) ne permite să credem în
existența acestui mecanism de producere a visului și, după părerea mea, ar fi bine
dacă experții acestui sector ar ține cont de el. Până la urmă tot subiectul care a visat
visul va fi cel care va furniza interpretarea visului și nu psihoterapeutul, care va fi
doar un ecran reflectant tranzițional, adică ceva de unde emoțiile visate de
pacient și exprimate fonetic vor ricoșa pentru a reintra, prin intermediul urechilor
sale, în subconștient.
Așa cum voi încerca să explic acum, în cercetarea răpirilor extraterestre am
observat că răpiții au în general vise de tip recurent, dar doar în aparență, nu și în
realitate, așa cum s-ar putea crede. Chiar și în testul (TAV) pe care-l propun unui
răpit probabil pentru a identifica cu certitudine realitatea experienței, întreb:
Ai visat vreodată acest detaliu sau acest alt detaliu?
Aceste vise particulare au legătură cu experiențele de matrice extraterestră,
dar un eventual răspuns pozitiv nu trebuie interpretat în sensul că subiectul a visat
cu adevărat ceea ce spune, ci mai degrabă în sensul că trebuie asociat cu un grup de
persoane cu risc de răpire.
Semnificația profundă a întrebărilor din test este total diferită de ceea ce
poate apărea la o primă lectură neatentă. În test subiectul este încurajat să
"ancoreze" anumite scene pe care și le amintește la o serie de emoții interioare
(inconștiente), al căror singur scop este acela de a alarma inconștientul său că
acelea ar putea fi experiențe de răpire într-adevăr trăite și nu doar simple vise.
Ideea de a întreba subiectul dacă a visat acea experiență este doar o tentativă
în a-l face să retrăiască o amintire, și nu aceea de a verifica dacă acea amintire se
datorează unei experiențe reale sau onirice. La începutul testului subiectul va fi
convins că ceea ce-și amintește probabil de datorează unui vis, dar în marea
majoritate a cazurilor nu este așa. Subiectul va descoperi ulterior, prin
aprofundarea investigării introspective asupra lui însuși, că evenimentele
considerate de el vise sunt cu totul altceva.
Deci, nu este corect să credem că răpiții au cu toții aceleași vise recurente,
dar este corect să spunem că răpiții au cu toții aceleași experiențe, pe care în inima
lor le atribuie în mod greșit lumii onirice și nu celei reale.
Dacă nu ar fi așa, studiind visele lumii, am putea descoperi, după ce am
divizat-o în categorii în funcție de munca desfășurată, că bibliotecarii au toți
aceleași vise, la fel ca piloții de avion și gardienii comunitari. Experimental asta nu
este adevărat, pentru că fiecare își elaborează propria viață în mod cu totul
personal, în funcție de experiențele trăite, de contextul cultural și familial.
Nu pentru toți o minge de fotbal reprezintă o minge de fotbal!
Aș vrea să pornesc de la această afirmație pentru a demitiza ideea că toți
răpiții au aceleași vise, cum ar fi visul undei, care este foarte la modă în cercurile
new age americane. Visul undei este un vis în care, cu diferite variații, subiectul
observă o undă mare care, încetul cu încetul, va distruge tot, înghițindu-l și pe el.
Ceea ce el simte din punct de vedere emoțional în timpul visului poate varia de la
persoană la persoană, dar pare să se bazeze pe ideea că nu ai ce să faci pentru că
evenimentul este inevitabil, va înghiți tot și toți vor pieri.
În vis există frica de a suferi, dacă nu cumva teroarea de a părăsi viața. Mulți
dintre cei care au avut acest vis, care de altfel are caracteristicile proprii ale viselor-
bază comună pentru mulți indivizi, cum este acela al înecului, al zborului sau acela
în care ești urmărit dar nu poți fugi pentru că te simți lipit de pământ, oferă o
interpretare doar parțial corectă. Aceștia zic că visul are de-a face cu un cataclism
prevăzut de psihicul nostru, care, în timpul visului, ar avea capacitatea de a face
premoniții. Conform acestei interpretări, răpiții, aleșii extratereștrilor, ar fi
capabili, contrar majorității, să simtă și să vadă lucruri pe care alții nu ar fi capabili
să le perceapă. Răpiții aleși de extratereștri să aibă un rol de super-populație, ar ști
că Terra se apropie de un cataclism și că, dacă unii se pot salva, aceștia ar fi ei,
pentru că sunt considerați mai buni de către extratereștri și deci sunt pregătiți
pentru o nouă viață, cea care va urma catastrofei.
În realitate, după cum se poate observa, mecanismul din spatele acestei
interpretări, care poziționează extraterestrul în rolul celui care-i salvează pe aleși
și-i pedepsește pe ceilalți, tinde să reducă visul la o icoană inspirată de o
religiozitate de tipul catolicismului occidental.
Adevăratul răpit, în realitate știe foarte bine la nivel inconștient că lucrurile
nu stau așa și că nu există extratereștrii salvatori, ci doar extratereștrii exploatatori.
Un răpit poate crede, prin intermediul unui proces de disonanță cognitivă, că
lucrurile stau foarte bine, dar exact el va fi cel care va refuza categoric să se supună
unei ședințe de hipnoză sau doar să efectueze o cercetare în inconștientul său
profund, pentru că știe că astfel ar descoperi că tot ce crede el este o minciună.
Adevărul, pe lângă faptul de a fi adevăr, trebui și acceptat; nu toți sunt capabili să
facă în interiorul lor un pas atât de angajant.
Adoptând viziunea new age și interpretarea sa, protagonistul visului
manifestă toată incapacitatea sa de a trăi esența autentică a experienței onirice.
Atunci să încercăm să analizăm adevărata semnificație a viselor apelând pe
cât posibil la simboluri legate de arhetipurile de bază.
Marea undă este percepută ca un zid foarte înalt, gigantic, de netrecut, un
obstacol în mișcare, care avansează necruțător spre observator. Este vorba de ceva
ce copleșește umanitatea și a visa în ziua de astăzi așa ceva înseamnă a atrage
simțul de inadecvare pe care îl simt persoanele în ceea ce privește propriul lor stil
de viață. În interiorul lor, tot mai des, percep că ceva nu merge cum trebuie și acel
ceva poate fi corelat cu valorile pe care ei însuși le atribuie vieții și acțiunilor lor
zilnice. Toate acestea sunt văzute în mod negativ și iată că inconștientul tinde să
interpreteze unda ca pe ceva care reprezintă păcatele comune, care se revarsă
peste toți. S-a mers prea departe și nu mai există cale de întoarcere. Unda ia
aspectul unui zid pentru că este vorba de un obstacol (zidul e reprezentarea
arhetipică a barierei dintre aici și acolo).
Pe lângă asta, semnificația morții reprezintă, arhetipic vorbind, renașterea.
Nu te poți renaște dacă înainte nu ai murit.
Marea undă reprezintă lucrul care va aduce moartea, dar într-o accepțiune
total simbolică, și în realitate va pregăti renașterea într-o lumea ulterioară (nu
neapărat mai bună, dar cu siguranță diferită).
Arhetipul apei confirmă corectitudinea acestei interpretări. Apa este
elementul care produce viață, dar din punct de vedere istoric este și un instrument
de pedeapsă divină (botezul și potopul universal). Dumnezeu îi omoară pe cei răi
prin potopul universal, iar acest lucru este povestit sub formă de poveste,
considerată astăzi a fi o poveste adevărată care are în sine toate atributele unui
simbol pur și simplu.
Apa este arhetipic legată de fântâna vieții eterne: cine bea din acea fântână
va trăi etern, adică va învia în etern. În mitul lui Ahile, eroul devine invulnerabil
pentru că la nașterea sa corpul i-a fost scăldat în apa magică a vieții; doar călcâiul
i-a rămas afară din apă și chiar acela va fi punctul care, lovit de o săgeată inamică,
îi va aduce moartea în luptă.
Pe de altă parte, la miturile ca acesta s-ar putea adăuga faptul că picioarele,
din care face parte și călcâiul, reprezentau pentru poporul ebraic organele genitale,
iar cultura homerică se poate să se fi inspirat din tradițiile egiptene și ebraice (În
Vechiul Testament se vorbește adesea de "spălarea picioarelor", cu o semnificație
sexuală).
Culoarea apei, verde și/sau bleu, după Max Lusher amintește pe de o parte
de meditație, calm (componenta albastră) și pe de altă parte gândul creativ
(componenta verde). Deci, este văzută (trăită, simțită și percepută) ca o reînnoire,
proiectată spre o eră a vărsătorului, în care gândirea ecologică, constanța, reflecția
și altruismul vor fi elementele guvernante.
Din această ultimă speranță s-a inspirat în mod inconștient mișcarea new age
pentru a interpreta visul undei, ca și când acesta ar fi premonitor, dar nu în sensul
că această undă solidă și distrugătoare va veni în realitate; ascunsă în spatele undei,
cea care va veni va fi revoluția culturală, așteptată de mai bine de două mii de ani,
din simplul motiv că oamenii o evocau prin acel vis, demonstrând că în interiorul
lor această revoluție este tot mai dorită și așteptată.
Deci, visul nu reprezintă sosirea extratereștrilor eliberatori, ci prezintă o
profundă stare de neadecvare a omului modern față de globalizarea dorită de
guvernanții noștri, care sunt considerați de inconștientul nostru colectiv mincinoși
și incapabili. Visul undei face parte și dintr-o anumită categorie de vise, numite
catastrofice, din care fac parte și anumite variante prezente în lumea onirică a
răpiților, dar care în mod direct nu au nimic de-a face cu experiențele de răpire
extraterestră.
Cea mai frecventă variantă este așa-numitul vis al meteoriților.
În acest vis este aceeași poveste ca în visul cu unda. Cine visează asta știe că
după câteva minute va începe o ploaie de meteoriți și Terra va fi distrusă,
meteoriții încep să apară iar lumea începe să-și spună adio știind că urmează să
moară.
Totul se întâmplă într-o atmosferă ireală de resemnare și aduce un sentiment
de mortificare profundă pentru sfârșitul tuturor lucrurilor.
În acest caz, arhetipul Apă este substituit de arhetipul Pământ, care cade în
cap ca o suferință cauzată de probleme, cele ale umanității, care cad literalmente în
cap, și care strivesc, încă o dată literalmente.
Foarte prezente și visate, în special de așa-numiții clarvăzători, cei care cred
că poartă discuții cu figuri angelice, cu Iisus sau cu Fecioara Maria, sunt de această
dată visele cu focul distrugător. Alt arhetip important, Focul, din punct de vedere
istoric este legat de purificarea păcatului și este evident că cel care îl visează are o
cultură cu un aspect de religiozitate fanatică, simțind probabil nevoia de o
purificare mistică din partea focului.
Dintre cele trei elemente simbolice enumerate mai sus, apa este legată de
nașterea vieții și este arhetipic legată de viața eternă prin intermediul simbolului
fântânii. Focul este legat din punct de vedere arhetipic de moartea eternă, trăită
prin intermediul culturii noastre prin simbolismul focului etern și infern. În schimb,
pământul pare legat de simbolismul înmormântării (ploaia de meteoriți), deci de
moartea corpului. Semnificațiile citate acum fac interesantă interpretarea sub formă
arhetipică a viselor prezentate mai sus, dar stârnesc și curiozitatea de a ști de ce nu
există un tablou-vis în care la sfârșit să apară o catastrofă prin intermediul aerului.
 Interpretarea mea pornește de la presupunerea că în interiorul nostru sunt
patru părți diferite, legate de patru arhetipuri fundamentale care au creat cele patru
simboluri importante din lumea alchimiei antice: pământul, focul, apa și aerul (așa-
numitele patru elemente). Acestea nu ar fi altceva decât reprezentarea onirică a
corpului, a spiritului, a minții și a sufletului uman.
Deci, când există frica că moare corpul, atunci un corp va fi cel care va
produce moartea, dar dacă spiritul este cel căruia îi este frică de moarte, ce altceva
dacă nu de arhetipul spiritului va produce acțiunea fatală?
Trebuie amintit și că spiritul "Sfânt" este reprezentat în Evanghelie ca o
flacără care intră în capul celor doisprezece apostoli, iar asta reprezintă cu
siguranță o confirmare că viziunea arhetipică a acestei esențe umane ia aspectul
unei flăcări. Astfel, pentru a muri, minții nu-i rămâne decât să fie spălată (englzii
nu utilizează întâmplător expresia brain washing - spălarea creierului - din punctul
meu de vedere)
Al patrulea element, cel care nu este legat de un vis catastrofic, este aerul.
Sufletul, care este reprezentat de aer, este imortal și nu există niciun suflet care să
poată muri. Aerul este legat de viața adevărată - fără aer nu se poate trăi, trebuie să
fim înconjurați și penetrați de acesta și nu există mai multe tipuri de aer, aerul este
unul singur, simbol al acelei unicități care reprezintă aspectul fundamental al
sufletului.
Meteoriții sunt mulți, flăcările sunt multe și mintea umană este reprezentată
de mare, care nu este una singură, cu toate că marea este apă și ape sunt multe -
ploile, lacurile, râurile și mările.
În realitate, reprezentarea apei este intim legată de relația care există între
minte și spațio-timp.
Pe când Einstein vede spațio-timpul ca o mare în mișcare (viziune
ondulatorie a teoriei relativității), Teoria SuperSpinului (Malanga, Pederzoli)
scoate în evidență corelația dintre magnetism, timp, electricitate și spațiu,
permițând descrierea minții umane ca un loc în care se creează informațiile
(descriptibile ca niște grupuri de unde) care se mișcă în planul spațio-temporal.
Prin urmare, este ușor să se găsească multe alte corelații între părțile care
constituie ființa umană, simbolurile elementare și arhetipurile care le-au format.

ELEMENT CULOARE PARTE A VIS/SIMBOL AXELE SST

FIINȚEI
Pământ Maro Corp Meteoriți ↓ Spațiu, Timp,
Energie
Apă Albastru Minte Undă ↔ Spațiu, Timp,
Conștiință
Aer Transparent Suflet ---------- • Spațiu, Timp,
Conștiință
 Foc Galben-Roșu Spirit Incendiu ↑ Timp, Energie,
Conștiință

Iată cum probabil că percepe inconștientul neplăcerea de a fi: cine este

preocupat de moartea minții va visa cu precădere o undă gigantică, cel căruia îi
este frică de moartea corpului va visa meteoriți, pe când cel care se teme pentru
moartea spiritului va vedea în vis focul distrugător.
Meteoriții și focul împreună vor da viață și moarte, pe când aerul dă doar
viață, fiindcă pentru el nu există înviere, pentru că există dintotdeauna și nu va
putea muri niciodată.
Visul unui răpit.
Un răpit visează de obicei lucruri foarte diferite de aceste catastrofe, cu
toate că uneori i se întâmplă și lui, și este chiar experiența sa cu extratereștri cea
care adaugă detalii interesante care derivă din matricele ufologice, fiind poate
sugerate de adevăratele experiențe de răpire.
Astfel, visul căderii meteoriților se îmbogățește cu un cer înstelat plin de
aeronave, marea undă trece pe sub un disc zburător care zboară nederanjat
deasupra mării mișcătoare, a undelor și a celorlalți martori ai înnoirii umanității. În
aceste vise extraterestrul de obicei nu face nimic: stă acolo, arătând că este
perceput doar ca martor pasiv, din cauza ideii că există o lege cosmică care nu-i
permite să intervină, care, din păcate, în cazul nostru nu a fost respectată.
Răpitul visează în mod arhetipic ceva, care este distorsionat în imagini de
inconștient, dar care ar putea avea afinități foarte strânse cu experiența de răpire
extraterestră.
Un răpit a visat că se află într-un coridor circular; era dezbrăcat și alerga,
alerga fără oprire. Pe pereți erau lămpi asemănătoare cu cele de neon, albastre și
roșii, iar el fugea ca să scape de cineva care alerga după el: din acest motiv nu se
putea opri.
Însă coridorul era circular și el avea impresia că trece mereu prin același loc.
Odată ce și-a dat seama de asta, nu mai putea nici să alerge cu viteză mare, pentru
că astfel l-ar fi ajuns din urmă pe cel care îl urmărea, iar asta nu trebuia să se
întâmple.
Visul indică o mare teamă și o senzație de stres profund. Analizând visul
dintr-un punct de vedere arhetipic, se observă că subiectul fuge de cineva care fizic
nu-l poate ajunge niciodată, chiar dacă aleargă repede în cerc. Carl Gustav Jung
subliniază că acest tip de vise este legat de aspectul mandalelor tibetane circulare,
care, la rândul lor au legătură cu simbolismul Copacului Vieții Eterne, așa cum am
avut ocazia să evidențiez într-o lucrare precedentă (Semnificația simbolică a
cercurilor din lanuri - C. Malanga).
 În această cursă infinită și obositoare, ființa umană vede simbolurile vieții
arhetipic colorate în roșu și albastru (cele două culori care indică cele două axe).
Aceste simboluri sunt luminoase pentru că viața în sine este așa.
Cine este urmăritorul fugarului? Unicul care nu ar trebui să-l ajungă, pentru
a nu-i cauza celui care visează pierderea de identitate : fugarul și urmăritorul sunt
aceeași persoană, sau mai bine spus unul este copia celuilalt. Pe de o parte fuge de
propria copie, pentru că aceasta fugind în jurul copacului vieții vrea să înțeleagă
viața însăși la originea sa și pe de altă parte nu trebuie să alerge foarte tare, pentru
a nu ajunge din urmă copia, transformându-se astfel în ea, aceasta alergând la
rândul său pentru a ajunge din urmă viața. Ideea de dublă identitate care apare în
acest vis este legată de simbolismul copacului vieții, dar într-un context foarte
diferit comparativ cu visele catastrofice.
Aici nu se așteaptă morți inerente, pentru că după aceea va fi o nouă viață și
o nouă renaștere - aici se fuge de pierderea de identitate provocată de un sine care
încă nu are identitate și care, pentru a o câștiga, poate doar să i-o fure originalului
care o deține.
Când discuți cu răpitul care a avut acest vis, el însuși își dăduse seama de
adevărata semnificație simbolică a evenimentelor onirice, înainte de a se discuta cu
el problema copiilor pe care le fac extratereștrii în încercarea de a-și atinge scopul
de a avea viață eternă, scop care mie mi se pare de-a dreptul pueril.

Note bibliografice:

Visele și semnificația lor le puteți găsi la:

http://www.cepei.it/sogni.html

Interpretare arhetipică pentru crop circle:

http://semiasse.altervista.org/sentistoria/INTERPRETAZIONE%20ARCHETIPICA%20DEI
%20CROP-CIRCLE.PDF

Operele lui C. G. Jung :

http://www.psicoanalisibookshop.it/autorielenco.asp

M. Lusher, “Il test dei colori”, Ed. Astrolabio, 1976, Roma.

Musicoterapia (un Roshack sonoro)
Luca Gubert Finsterle, “ Recording and play-back two-channel system for providing a
holophonic reproduction of sounds”, vol. 113 (3), p. 1196

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

(Supliment al articolului SUFLETUL TRANSCENDE ȘI EXTRATERESTRUL TRESARE)

29 iulie 2005

Introducere

În cercetările mele cu privire la existența extratereștrilor și a interferențelor

acestora asupra ființelor umane, m-am avântat de multe ori în discursuri despre
Suflet: Sufletul ar fi acel ceva pe care extratereștrii și-ar dori să-l aibă și pe care ar
vrea să îl fure de la noi, dar pe care nu toate ființele umane îl posedă.
Cele mai importante familii de pe Terra, ai căror membri sunt lipsiți de
Suflet, pentru a face și ei rost de niște Suflete de la extratereștrii, susțin proiectul
acestora, proiect în care extratereștrii ar sustrage Sufletele ființelor umane,
furnizând câteva și guvernatorilor lumii, pentru a trăi împreună, cu toții, o viață
imortală.
Acest lucru, pe cât este de fantastic și incredibil, este exact ceea ce am scris
în lucrările mele precedente, dar... îmi dau seama perfect de faptul că cele câteva
rânduri pe care doar ce le-am scris mai sus mă fac să par ca fiind nebun de legat.
Îmi este la fel de clar că aceste declarații pot fi folosite împotriva mea, pentru a
putea să fiu interzis în întreaga galaxie.
Prima senzație este aceea de panică.
Aș vrea să comunic informații pe care le consider ca fiind importante, dar nu
sunt sigur că această comunicare va reuși să ajungă la un bun final: aș putea fi
interzis mâine dimineață pe motivul că aș fi un nebun furios.
Am o formare bazată pe studii galileene (de la Galileo - n.t.) și nu credeam
că Platon este un personaj căruia ar trebui să i se acorde prea mare atenție: nimeni
nu-mi vorbise foarte clar despre el pe durata studiilor mele, astfel că, l-am
descoperit abia după mai bine de cinzeci de ani de viață. L-am descoperit din
greșeală, pentru că hipnozele regresive efectuate pe răpiți conduc mereu într-o
singură direcție: la existența a ceva, pe care îl vom numi, în mod convențional,
Suflet.
Eu, fiind ateu, mă poziționam într-un mod foarte rațional în fața
componentei sufletești a ființei umane și credeam că o pot interpreta ca fiind un
răspuns la un stimul de tip hipnotic, pe care poate chiar eu însumi, în mod
inconștient, îl produceam în răpiți. Cu toate acestea, informațiile se acumulau în
timpul cercetărilor, tot mai multe cu fiecare zi ce trecea, cu fiecare săptămână, iar
într-un final nu am mai putut să mă prefac, deoarece era evident că Sufletul, sau
oricum am vrea să-l numim, există și se manifestă ca cel mai real lucru din univers.
Am început să scriu ceva despre acest subiect, iar ufologii italieni s-au aruncat
împotriva ideii de Suflet ca și când acesta ar fi cel mai mare dușman al lor.
Ideea cum că Sufletul ar fi ceva ce caracterizează o natură tipic umană, este
clasică în anumite culturi, dar cultura științifică spune că Sufletul nu există: acesta
nu se poate măsura, deci nu există, pe când Biserica spune că toți au Suflet și că
aceștia trebuie să se afle în grația domnului (cu "d" mic - n.a.), care va avea grijă să
clasifice și să-i ordoneze în buni și răi, conform criteriilor sale personale.
Eu nu înțelegeam prea multe din teologie, nu știam prea multe despre
paranormal și nu înțelegeam prea multe din toate, poate și în legătură cu hipnoza
regresivă, pe care o practicam de cel puțin 15 ani, dar, cu siguranță, știam foarte
multe despre chimia organică. Lucram în cercetare de mai bine de 15 ani și
fusesem respins la un concurs de profesor asociat: acest lucru îmi oferea garanția
că sunt o persoană respectabilă și inteligentă. În plus, efectuasem toate testele
psihologice importante, pentru a-mi verifica capacitatea de a relaționa cu
exteriorul, iar rezultatul era că sunt o persoană extrem de abilă în sinteză și
gândire. Deci, nu eram nici nebun, nici dezechilibrat, nici nu încercam să obțin
atenție și mă aflam în fața unei realități pe care trebuia să o descriu și să o raportez
altora, dar pentru a face asta trebuia să fiu și credibil, pentru că altfel nu aș fi făcut
altceva decât să irosesc timpul cititorilor mei.
Între timp, grupurile ufologice italiene, și nu doar ele, spuneau că sunt un
nebun incompetent.
CUN-ul, din care am ieșit după 30 și ceva de ani, lansase sentința că eram
nebun.
CISU (Centrul Italian de Studii Ufologice), sprijinindu-se pe CICAP,
confirmase sentința CUN-ului.
PARSEC-ul, grupul de studii despre fenomenele de răpire (fost grup CUN,
acum independent? - n.a.), continua să susțină că un chimist nu poate înțelege
nimic din răpirile extraterestre, deci, asta însemna că tot ce afirmam eu nu avea
nicio valoare.
Între timp, alte grupuri ufologice încercau să fie neutre, afirmând fraze de
genul "nu știm", "vom vedea", "viitorul ne va lămuri", "englezii au spus că
hipnozele nu folosesc la nimic", "Malanga face sex cu răpitele", "Malanga este
comunist", "Malnga este gurul ufologiei italiene"...
Cititorul ar trebui să se pună pentru o clipă în locul meu.
Mă trezesc într-o dimineață și descopăr că pe internet se afirmă că sunt
responsabil pentru diferite crize familiale, că am băgat lumea în spital, că i-am pus
să ia Prozac... iar eu mă întreb cine poate spune toate aceste tâmpenii despre mine,
ca apoi să descopăr că este vorba de aceiași ufologi italieni.
Bineînțeles, pe americani nu-i interesează ce se întâmplă în Italia, la fel cum
fac și englezii și francezii, iar ufologii italieni, în mod ciudat și contrar intereselor
lor, spun că eu sunt vinovat pentru problemele lor.
Eu am denunțat existența interferențelor extraterestre pe planeta noastră mai
mult decât oricine altcineva în Italia și am examinat în mod științific probele
acestei realități de decenii, am fost unicul care a efectuat analize pe filmarea
Santilli (autopsia unui extraterestru, vă amintiți?), unicul care a efectuat analize
asupra răpiților utilizând tehnici grafologice, primul care a studiat cu ajutorul
graficii computerizate filmele cu OZN-uri, unicul care a mers la televiziune să se
umilească pentru a-i apăra pe ufologii italieni, primul care a efectuat analize și
studii supra testelor antice care vorbesc despre OZN-urile din India Antică, unicul
din Europa, care, împreună cu Eltio Aselof, a studiat în mod științific cercurile din
lanurile de grâu (crop circle) și unul dintre puținii care au rezistat presiunilor
politico-militare.
Din toate aceste motive am ajuns până aici, dar trebuie încă să înțeleg pasul
final, cel după care totul va fi fost spus și nu-mi va mai rămâne decât să mă
pensionez, pentru că altceva nu mai pot face: trebuie să încerc să ilustrez cât mai
bine conceptul de Suflet, așa cum l-am simțit, ascultat, perceput eu în timpul
hipnozelor regresive.
Era de datoria mea să fac asta, ca cititorii, fie ei răpiți sau nu, cu sau fără
Suflet, să se poată confrunta cu afirmațiile mele și să încerce să privească în
interiorul lor, într-un mod compatibil cu noile informații obținute.
Venise momentul să încetăm să mai vorbim despre alții (extratereștrii) și să
începem să vorbim despre noi, despre Suflete.

SUFLETUL GEOMETRIC

Eu, având o bază de formare galileană, așa cum am mai spus deja, cel puțin
în ceea ce privește studiile și modul de gândire inițial, îmi dau seama că este
extrem de dificil să-i povestești unui om de știință ceva în legătură cu Sufletul,
deoarece pentru el Sufletul nu există, deoarece nu poate fi măsurat.
 Iată un prim concept important: știința prevede că mai întâi trebuie să vezi
lucrurile pentru a le putea măsura. Unde nu există măsură, nu există nici fenomen
fizic. Dintr-un punct de vedere strict psihologic, omul de știință modern, prin
această atitudine demonstrează că îi este frică să-și admită propriile limite. De fapt,
un mod de a nu-ți recunoaște niciodată propriile limite este acela de a afirma că
limitele nu există: prin urmare, metoda științifică nu are limite, și, dacă ceva nu se
vede, asta se întâmplă nu pentru că noi am avea o vedere limitată, ci pentru că nu
este nimic de văzut. Este fundamental să se observe că această atitudinea a științei,
bazată pe încrederea exclusivă în ea însăși, impune omului și gândirii sale o limită
insurmontabilă, prin intermediul dogmei: limita dictată de propria orbire mentală.
E ca și cum am spune:
"Eu nu știu dacă sunt sau nu limitat. Poate că sunt, dar, dacă nu sunt, am
mereu dreptate, iar dacă sunt limitat, nu-mi cunosc limitele. Deci, datorită faptului
că ceea ce nu se cunoaște nu există, eu nu sunt limitat. Dar, dacă aș fi cu adevărat
limitat, necunoscându-mi limitele, nu aș putea să-mi dau seama de limitările mele;
și atunci, de ce să dau importanță limitărilor? Ar însemna să pierd timp cu ceva ce
nu văd niciodată. Prin urmare, îmi voi concentra observațiile pe ceea ce văd și nu
pierd timp cu ceea ce pentru mine oricum nu va exista niciodată."
Astfel, omul acceptă prezența propriilor limitări ca pe ceva imponderabil și
insurmontabil, dar, deoarece această acceptare este un aspect negativ a percepției
umane, iată că în psihicul omului de știință modern intervine disonanța cognitivă,
care tinde să transforme negativitatea în pozitivitate. Iată că pentru credincios
limitarea devine ceva prețios, acesta afirmând:
"Din fericire, Dumnezeu, în imensa sa înțelepciune, ne-a limitat, astfel încât
noi să nu ne putem face rău singuri, făcând lucruri pe care apoi le-am putea
regreta, cum ar fi să mâncăm fructul din copacul vieții."
Însă ecologul va spune că este bine că nu se cunosc toate legile fizicii, pentru
că omul tinde să se distrugă pe sine însuși, neștiind să profite de forțele naturii, așa
cum i-au fost acestea oferite: omul tehnologic este adesea un om imatur, și, în timp
ce studiază, ajunge să-și explodeze singur o bombă atomică în mâini.
Tânărului inițiat, care se află pe punctul de a o lua în altă direcție, i se va
spune: "Ce știi tu despre știință? Când vei fi de vârsta noastră vei înțelege că nu
toți pot face carieră, doar cei mai merituoși reușesc..." unde "merituos" înseamnă
"asemenea nouă" (similia similibus concreantur).
Astfel, pentru a continua un principiu important, de psihologie simplă,
conform căruia, dacă vrem să fim înțeleși de altă persoană, trebuie să vorbim în
limba sa, unii oameni de știință care studiază fenomenele paranormale, în tentativa
de a demonstra existența Sufletului și lumii științifice, încearcă să-l fotografieze
sau să-l cântărească, sau chiar să vorbească cu acesta prin intermediul unor tehnici
de spiritism, făcând înregistrări cu aparatele foarte performante din punct de vedere
tehnologic.
Însă nu își dau seama că pică în capcana caracterului științific. În realitate,
omul de știință nu-și admite propriile limite, și, dacă a afirmat că Sufletul nu există,
nu poate nega ceea ce a afirmat deja.
La fel cum face brațul secular al Bisericii Catolice prin dogma infailibilității
papale. Papa nu-i poate asculta pe cei care furnizează informații în legătură cu ceva
ce el afirmă că nu există. În plus, cel care utilizează metoda științifică, neștiind că
aceasta este limitată, nu înțelege nici măcar unde greșește și adesea se
încăpățânează să facă experimente care nu vor conduce nicăieri, niciodată. Deci,
înainte de a face observații trebuie restructurată metoda științifică, dacă se mai
poate numi astfel.
Unul dintre lucrurile pe care omul le înțelege mai ușor este desenul,
imaginea, icoana, la care agață apoi semnificația simbolului, care devine arhetip,
unde arhetipul este conceptul primordial, care este de sine stătător și care nu are
nevoie să mai fie susținut de altceva.
Arhetipul, despre care voi vorbi adesea, nu poate fi exprimat de ființa umană
decât în mod indirect și vom vedea imediat și de ce, dar, contrar imaginii, care este
susținută de tridimensionalitate, de culoare și de senzația simbolică pe care o
furnizează, arhetipul este el însuși producătorul senzațiilor caracteristice
menționate mai sus și înainte de acesta există doar ceea ce îl produce: voința.
Arhetipul depinde doar de actul de voință care îl creează, și, din acest
motiv, arhetipul nu are dimensiuni, pentru că se află în afara lor. Arhetipul nu este
nici Energie, nici Timp și nici Spațiu, pentru că acesta este cel care creează aceste
trei componente unice ale universului. Deci, a vorbi despre arhetip devine
impropriu și limitativ, pentru că acesta se află dincolo de limitele descriptivului,
vizibilului și ponderabilității.
A vorbi despre arhetipuri este ca și cum am vorbi despre Suflet, și, cu toate
acestea, contrar a ceea ce se întâmplă cu Sufletul, omul de știință modern înțelege
semnificația arhetipului. Îl înțelege chiar dacă nu-l înțelege, pentru că îl simte în
interiorul său când face o descoperire științifică, când observă că acel fenomen
fizic este poate descriptibil într-un anumit fel, dar chiar și mai înainte, când își dă
seama de existența fenomenului fizic: în acea clipă, în afara timpului și a spațiului,
percepe că impulsul de a înțelege nu a venit din afară. Omul de știință redescoperă
această senzație de fiecare dată când înțelege, și uită de aceasta de fiecare dată
când o simte, imediat după ce a simțit-o, pentru că nu este capabil să o clasifice
conform canoanelor științei sale. În practică va nega și mai mult ceea ce-l
înconjoară. Va nega prezența unei senzații pentru că senzațiile nu se pot măsura, și,
dacă nu se pot măsura, atunci nu există: deci, creierul său va șterge în mod automat
ideea de senzație.
 Ideea că senzația simțită trebuie ignorată, tocmai pentru că aceasta este vagă,
determină apariția contradicției în comportamentului uman, în fiecare clipă a
existenței sale.
Omul suferă, iubește, plânge, se ceartă, se enervează și simte o miriadă de
senzații. Și atunci cum ar putea să le ascundă? Știința răspunde asociind senzația
de rolul a ceva care poate fi menționat, deci, definibil, denaturându-i adevărata
esență: dacă senzația nu posedă nici Spațiu, nici Timp și nici Energie, atunci noi îi
conferim Spațiu, Timp și Energie. Se va spune că omul este subiectul îndrăgostirii
datorită unor structuri cerebrale, care în anumite momente, fiind supuse unor
anumiți stimuli, secretă anumite endorfine, care, ca răspuns biochimic, vor produce
niște senzații ciudate, care sunt cunoscute sub numele de îndrăgostire. A te
îndrăgosti, pentru știința oficială, este ca și când ți-ar fi foame! Iubirea devine o
nevoie a Corpului, pe când, în realitate, este o nevoie a Sufletului, dar care nu
poate fi recunoscută ca atare, pentru că nici Sufletul nu există.
Mi-a venit apoi ideea de a crea, ținând cont de regulile de comunicare
descoperite de Erickson, un model comprehensibil, dar extins față de cel actual,
capabil să descrie ceva ce se numea Suflet și care mai înainte se numea arhetip.
De aici a pornit ideea de a exprima existența universului nostru, nu doar ca
pe o expresie a Spațiului, Timpului și Energiei, ci să se adauge și un alt element:
Conștiința.
De ce nimeni nu văzuse în laborator Conștiința?
Foarte simplu! Pentru că axa care corespunde acesteia se află în afara
sistemului nostru fizic, Conștiința nefiind de natură fizică, deci neputând fi
măsurabilă.
În acest context, prin Conștiință se înțelege o axă de coordonate pe care este
poziționat arhetipul: așa cum Timpul este compus din crononi, Conștiința este
formată din arhetipuri, cu toate că a afirma că se poate măsura Conștiința este total
greșit. Timpul, Spațiul sau Energia se măsoară, dar Conștiința nu.
În realitate, Timpul, Spațiul și Energia sunt mutabile și reprezintă ceea ce am
definit cu termenul de "componentă virtuală a realității". "Virtual" nu înseamnă
"inexistent" și nici "fantastic", "oniric" sau "imaginar": înseamnă doar "mutabil",
"care nu este fix".
Însă partea reală a universului nostru este reprezentată exact de axa
Conștiinței.
Conștiința este reală pentru că este imuabilă.
Fiind imuabilă nu trebuie măsurată: nu are sens să măsori ceea ce nu se
schimbă niciodată. Aceasta a fost, este și va fi: atunci ce sens are să măsurăm un
lucru imuabil? Timpul are o semnificație pentru lucrurile care își schimbă poziția
în Spațiu și/sau Energie și nu este definibil pentru ceea ce rămâne imobil și imuabil
(încerc să folosesc limbajul caracteristic omului de știință, în speranța că m-ați
urmărit până aici), prin urmare, formulele fizicii nu ar fi greșite, dar ar fi doar
parțiale, pentru că acestea descriu foarte bine doar partea virtuală a universului, dar
ar fi incapabile să descrie realitatea Conștiinței.
Omul, din interiorul părții virtuale a universului, până acum considerată, în
mod greșit, ca fiind unica parte care există, ar avea o viziune minimă asupra axei
Conștiinței, care se află în afara virtualității, și ,din acest motiv, nu i-ar înțelege în
profunzime adevărata esență.
Dar axa Conștiinței oricum s-ar face simțită prin intermediul senzațiilor.
Senzațiile ar fi un fel de subprodus pe care l-ar genera arhetipurile în virtualitatea
ființei umane.
La rândul lor, arhetipurile ar fi produse de acte de voință, care ar fi generate
de către Conștiință.
Un model pseudo-geometric de acest tip putea ajuta la înțelegerea structurii
Sufletului. De ce îl definesc ca fiind "un model pseudo-geometric"? Pentru că, de
fapt, geometria este virtuală și încerc să descriu și Conștiința ca pe ceva geometric
(o axă), adică ca pe ceva virtual. Neputând să descriu în niciun fel realitatea în
virtualitate, pentru că aceasta nu poate fi descrisă, ci doar percepută, se poate spune
că încerc să descriu și realitatea ca și când aceasta ar fi virtuală, însă nu am cum să
procedez altfel.
Realitatea o simțim în "interiorul" nostru, și nu "în afară", așa cum se
întâmplă cu virtualitatea, ar putea spune filozoful care citește această lucrare;
expresia "a simți în interior" echivalează cu expresia "se manifestă, se percepe" în
lumea fizică, dar cu limitarea de a nu putea fi măsurată.
Fizica deja a utilizat niște artificii pentru a demonstra existența unui
electron, având în vedere că acesta nu se vede, din cauza structurării deosebite a
universului nostru. În realitate, existența electronului este acceptată în baza unor
probe circumstanțiale și indirecte.
Eu voi utiliza aceeași strategie pentru a susține ideea de axă a Conștiinței.
Modelul propus așează universul pe patru axe: trei virtuale, adică
modificabile, și una reală, adică imuabilă.
Din comoditate, cele patru axe se vor naște dintr-o origine comună,
orientându-le spre cele patru vârfuri ale unui tetraedru regulat și, în această zonă
pseudo-geometrică, vor fi descriși omul și universul care îl conține.
 SUFLET, SPIRIT, MINTE ȘI CORP

Ființa umană ar putea fi descrisă ca sumă de patru componente - Corp,

Spirit, Minte și Suflet - fiecare, la rândul său, putând fi descrisă doar prin trei axe
de coordonate.
Corpul ar fi format din Spațiu, Timp și Energie, dar nu ar avea Conștiință -
deci, ar fi vorba despre o carapace goală.
Mintea ar fi formată din Spațiu, Timp și Conștiință - deci, ar fi informație
coerentă și conștientă de sine.
Spiritul ar fi format din Timp, Energie și Conștiință și ar reprezenta ceva
care este peste tot (absența conceptului de spațiu), având rolul de "adeziv" între
Minte și Corp.
Sufletul ar fi format din Spațiu, Energie și Conștiință, dar ar fi lipsit de timp
- din acest motiv ar fi caracterizat de imortalitate. Dar se poate spune și mai mult:
din cele patru componente propuse (Suflet, Spirit, Minte și Corp) este suficient să
ai doar două pentru a putea intra în acest univers, deoarece prezența a doar două
componente garantează prezența tuturor celor patru axe coordonate. În mod
ipotetic, ne putem imagina o ființă care să aibă doar Minte și Corp, doar Spirit și
Corp sau doar Corp și Suflet, dar și unul care să aibă trei componente, adică Corp,
Minte și Spirit sau Corp, Minte și Suflet; și nimic nu ne împiedică să ne imaginăm
un om care are toate cele patru componente. Pentru om, așa cum îl cunoaștem noi,
prezența Corpului este obligatorie, dar, bineînțeles, nu se poate exclude faptul că în
aceste universuri există Spirite și Minți fără Suflet și fără Corp (de exemplu, ființa
pe care am numit-o Lux în lucrările precedente - n.a.).
Dar informațiile de care dispunem ne permit să ne apropiem și mai mult de o
descriere concretă a sistemului tetragonal de coordonate. Conform Teoriei Super
Spinului, descrisă în altă lucrare (Malanga & Pederzoli: work in progress), dar și
conform celor mai noi descoperiri din fizică, axa Energiei s-ar fi născut înaintea
celei a Spațiului și a celei a Timpului. Ce ar fi putut crea Energia dacă nu voința de
a o crea, care este proprie Conștiinței? Conștiința exista înainte de construirea
virtualității, deci, putem așeza în ordinea apariției Conștiința, Energia, Spațiul și
Timpul.
Componentele omului, formate doar din trei axe, nu ar prezenta aceleași
caracteristici: pe scurt, fie Sufletul, fie Spiritul, fie Mintea, ar avea toate Conștiință,
dar nu în cantități egale.
Această caracteristică se poate sintetiza prin următoarea matrice, atribuind
fiecărei axe o cotă internă, dar variabilă între zero și trei (0, 1, 2, 3):
 Conform acestei matrice, Sufletul este cel care are cea mai mare cantitate de
Conștiință, apoi Spiritul și după aceea Mintea. Corpul nu are deloc Conștiință. Pe
de altă parte, Sufletul nu are o parte temporală și este cel mai longeviv, urmat de
Spirit, Minte și Corp, care resimte cel mai mult trecerea timpului. Se observă foarte
ușor că matricea are cele două diagonale cu valori de 3 și 0. Cu alte cuvinte,
examinăm o matrice care descrie un tetraedru, în care laturile trei și zero sunt
ortogonale între ele, dar dispuse pe două planuri paralele față de observatorul care
privește tetraedrul din exterior.

Aceasta ar fi reprezentarea omului complet, în care fiecare dintre cele patru

componente este legată de celelalte trei. Fiecare față a tetraedrului reprezintă una
dintre cele patru componente ce caracterizează omul complet.

SUFLET SPIRIT MINTE CORP

SUFLET Conștiință/Energie Conștiință/Spațiu Energie/ Spațiu

SPIRIT Conștiință/Energie Conștiință/Timp Energie/Timp

MINTE Conștiință/Spațiu Conștiință/Timp Spațiu/Timp

CORP Energie/ Spațiu Energie/Timp Spațiu/Timp

 Din acest tabel se poate deduce că fiecare componentă are în comun cu o
alta doar o singură muchie, de-a lungul căreia două valori se convertesc una în
acealaltă: de exemplu, Mintea și Sufletul ar trebui să împartă o muchie care merge
de la valori înalte de Conștiință la valori înalte de Spațiu.
A nu avea Suflet ar însemna a nu înțelege interconexiunile prezente între
Conștiință și Energie, Conștiință și Spațiu, Energie și Spațiu.
Cu alte cuvinte, dacă un om de știință încearcă să înțeleagă relația dintre
gravitație și spațio-timp, va descoperi că nu este suficient să ai un Corp și o Minte
pentru a înțelege acea relație: ar trebui să ai un Spirit, dar nici asta nu este
suficient, deoarece, în timp ce conceptul de Energie în conexiune cu Timpul a fost
descoperit și tratat și în mecanica cuantică, conceptul de Energie în conexiune cu
Spațiul nu reușește să fie clarificat așa cum trebuie. Dacă nu ar fi așa, teoria
unificării forțelor ar fi fost deja definită.
Asta ce înseamnă? Că oamenii de știință nu au Suflet?
Nu, asta înseamnă că doar puțini oameni de știință au Suflet.
Să dăm un exemplu: să admitem că doar 20% din populația mondială are un
Suflet, aceasta fiind capabilă să înțeleagă anumite concepte abstracte și să admitem
și că ar exista un miliard de persoane (valoare mai mare decât valoarea reală) care
se află în condițiile sociale minime pentru a putea deveni fizicieni. Și să mai
admitem și că din acestea doar o persoană dintr-o sută de mii devine fizician
teoretician. Deci, în total ar exista maximum zece mii de fizicieni teoreticieni, din
care doar 2000 au Suflet, aceștia fiind capabili să înțeleagă în profunzime
conceptele, dar, aceste 2000 de persoane ce probabilitate ar avea de a fi ascultate
sau să facă carieră în universitate doar prin propriile mijloace, când ceilalți 8000,
care din punct de vedere statistic sunt mai mulți, nu sunt capabili să înțeleagă?
Răspunsul este clar: există o anumită probabilitate ca cineva să aibă
posibilitatea și mijloacele pentru a descoperi teoria unificării, dar, această
probabilitate, după cum se poate constata, este foarte scăzută.
În mod normal, postul "corect" nu ar fi ocupat de un om cu toate
componentele la locul lor, ci de o ființă dotată, în cel mai bun caz, cu toate
"bucățile", dar cu grave probleme de relaționare între ele: un "om" incapabil să-și
cunoască toate componentele, pentru că acestea nu sunt perfect integrate între ele.
Diferența dintre un om cu Suflet și unul fără Suflet ar consta doar într-o
posibilitate diferită de a fi conștient de sine însuși. Într-adevăr, Sufletul are o
contribuție cu valoarea 3 pe axa Conștiinței, pe când Spiritul are doar valoarea 2.
Aceste valori sunt cu totul arbitrare și nu știu dacă scala lineară propusă de
mine este cea corectă.
Toate ființele compuse din cel puțin două părți ar dispune oricum de o parte
eternă (adică exact de Conștiința), dar cel care are Suflet ar avea o componentă
capabilă să existe până la sfârșitul universului. Sufletul, conform acestor definiții,
este imortal, dar nu etern: eternitatea depinde doar de prezența Conștiinței, adică a
ceva merge dincolo de realitatea virtuală și mutabilă. Conștiința a fost, este și va fi
pentru totdeauna. Cine are o parte de Conștiință dispune și de o parte din eternitate.
Cu alte cuvinte, este o parte din Creator.
În acest context geometric, se poate observa că cel care are Suflet ar putea să
nu fie conștient că îl are. Prin urmare ar fi ca și când nu l-ar avea.
Ar putea fi mai conștient de sine cineva care ar avea un Spirit mai evoluat,
dar nu ar avea Suflet, decât unul care ar avea atât Sufletul cât și Spiritul, dar
acestea să fie prea puțin evoluate.
Bineînțeles, prin "evoluție" se înțelege capacitatea noastră de a fi conștienți
se noi înșine. În orice caz, cine are Suflet ar avea in nuce (expresie din latină, care
face referire la ceva care se află în stadiu inițial de dezvoltare - n.t.) capacitatea de
a înțelege concepte pe care o persoană fără Suflet nu le-ar putea înțelege niciodată.
Cel care are Suflet are și capacitatea de a înțelege, dispune de mijloacele și
instrumentele necesare pentru a înțelege, dar nu este musai ca această persoană să
înțeleagă sau să-și dorească să înțeleagă. Oricum, cel care nu are Suflet nu va putea
niciodată să înțeleagă tot, până la capăt.

OMUL CHIRAL

Sistemul geometric descriptiv al ființei umane, așa cum este el alcătuit, are o
caracteristică interesantă, care, cu siguranță, le-a scăpat multora.
 Omul construit astfel este activ din punct de vedere optic. Ce înseamnă acest
lucru? Conceptul de activitate este strâns legat de modul în care este construit
universul. De exemplu, aminoacizii și zaharurile sunt compuși biologici foarte
importanți și activi din punct de vedere optic. Totul se bazează pe un concept
geometric. La prima vedere ar putea părea ciudat, dar există două forme ale
tetraedrului reprezentat mai sus, forme care sunt identice (am putea să comitem o
mică greșeală lexicală exprimându-ne astfel), dar care nu se pot suprapune. În
realitate există o imagine speculară (în oglindă - n.t.) a tetraedrului prezentat mai
sus, care nu se suprapune cu acesta, și, dacă două figuri nu se pot suprapune, este
vorba de lucruri diferite din punct de vedere matematic, ca imaginile care sunt
așezate una peste alta.

Aceste fenomen, care este foarte cunoscut în chimia organică, se numește

"fenomen al activității optice". Într-adevăr, dacă lumina lovește o moleculă cu
structură lipsită de planuri de simetrie, ca un tetraedru (dar și cum ar fi o moleculă
de clor, brom, fluormetan - n.a.), aceasta este deviată. Fenomenul devine vizibil
dacă se utilizează lumină polarizată electric: una dintre cele două molecule
specualre rotește planul luminii polarizate la dreapta și pe cealaltă o rotește la
stânga, ambele în același unghi.
Dacă există două molecule de clor, brom, fluormetan, este corect să
considerăm că există și două tipuri de om, umnul fiind imaginea în oglindă a
celuilalt: asta pentru că omul este format din patru componete, nu din trei sau două.
Patru componente, care nu coincid și nu se află pe același plan, produc, în mod
inevitabil, absența unui plan de simetrie (sau, mai corect, a unui centru de
inversiune).
În realitate, omul este activ din punct de vedere optic în toate manifestările
sale, pentru că este format din molecule active din punct de vedere optic.
Activitatea optică este caracteristică moleculelor, dar și nucleului atomilor, Spațilui
și Timpului. Pe scurt, conceptul de disimetrie (și nu e asimetrie, care înseamnă
"lipsa oricărui element de simetrie"), adică absența unui plan de simetrie, cuprinde
întregul univers.
Deci, s-ar putea afirma că, în partea noastră de univers, neștiind dacă este
vorba de partea dreaptă sau de partea stângă a oglinzii, omul etse disimetric.
Conceptul de imagine speculară apare de mai multe ori în unele texte sacre,
cum ar fi Vechiul Testament sau Sefer Yetzirah, în primul dintre acestea
afirmându-se foarte clar că Dumnezeu a făcut omul după chipul și imaginea sa, pe
când, în al doilea se afirmă că Dumnezeu, tipograful, a creat omul cu niște
ștampile, iar ceea ce este tipărit este imaginea speculară a ștampilei (numită în
ebraică autiut).
Dar oare ce valaore să dăm, în acest context, unor texte antice, care încep să
nu mai aibă nimic sacru în ele și a căror lectură devine interesantă dacă este
efectuată într-o cheie ezoterică?
Este evident că acest concept de imagine speculară este simbolic, și, deci,
este produs de un arhetip. De ce să-i credem pe cei care, acum o mie de ani, au
scris ceva, care în zilele noastre pare a fi plauzibil din punct de vedere științific?
De ce cel care a scris cartea a fost mișcat de o cunoaștere interioară: o cunoaștere
arhetipică. Cu alte cuvinte, nu știa bine ce anume scria, dar știa că ceea ce sria este
corect, dacă era interpretat în mod oportun.
Analiza interpretării arhetipurilor ne spune că oricare ar fi produsul final al
comunicării, fie aceasta vizuală, auditivă sau cenestezică, dacă este interpretată
corect, dincolo de variațiile formei estetice, va produce aceeași senzație, același
arhetip original, adică același mesaj de pornire.
Și de ce o ființă umană de acum o mie de ani ar fi trebuit să scrie, chiar dacă
într-o formă foarte naif (naivă - n.t.), despre activitatea optică? De unde i-au venit
acestuia anumite intuiții? De la singurul lucru care deja știe totul: componenta sa
sufletească, sau, mai bine spus, de la Conștiința Sufletului, adică acea parte din
Dumnezeu care este în noi.
Într-un om, care nu este în conexiune cu toate părțile sale, comunicarea pe
care Sufletul ar putea încerca să o stabilească cu Conștiința generală se bazează pe
un singur canal comunicativ: cel al arhetipurilor, care se vor transforma în
simboluri, care la rândul lor vor produce culori, din care, apoi, se vor naște
imaginile, care, în final, vor crea fonemele.
Deci, un om primitiv, cu conștiință dezvoltată, ar fi practic asemenea unui
om de știință din ziua de astăzi, dar cu o singură diferență: omul de știință de astăzi
nu citește și nici nu interpretează pulsațiile sale, sentimentele sale, bazându-se doar
pe lobul stâng al creierului său. Omul primitiv, cunoscând prea puțin matematica,
se bazează pe senzațiile sale, pe acel "a simți în interior", și, are o viziune asupra
universului care nu diferă cu nimic de cea a unui astrofizician din zilele noastre.
 Într-o lucrare precedentă (Interpretarea arhetipică a cercurilor din lanuri)
am încercat să demonstrez că Leonardo, în ultima Cină, fără să știe, pictează cu
totul altceva: simbolul copacului vieții eterne.
Computerele noastre, când desenează ADN-ul, nu fac altceva decât să
redeseneze copacul vieții, exact cum a făcut și Leonardo. El nu știe să deseneze
ADN-ul, pe care nu-l cunoaște, dar, în mod arhetipic, Sufletul său, prin intermediul
traducătorului, adică prin intermediul Minții, transformă în imagine "senzația sa
interioară".
În același fel, zeul egiptean Toth produce desenul caduceului, ca simbol al
omului etern.
În același fel, Kundalini indiană reprezintă tot copacul vieții.
Sufletul, prin propria prezență, îl atenționează permanent pe om și,
monotematic, de milenii, ar vrea să atragă atenția asupra ADN-ului, făcându-l pe
om să înțeleagă adevărata esență, nu doar ca moleculă organică, ci ca ceva în plus:
ceva ce conține și realitatea reală, invizibilă pentru omul de știință care utilizează
doar lobul stâng, și mult mai vizibilă unui șaman, care utilizează doar lobul drept al
creierului.
Dar să abandonăm conceptul de om geometric și de Suflet geometric, pentru
a căuta urma Sufletului în psihicul uman.

SUFLETUL CA PSYCHE

Pentru filozofii antici greci Psyche și Soma sunt corespondenții pentru Suflet
și Corp. Acestor două aspecte ale ființei umane le sunt atribuite mii și mii de
accepțiuni, și, de la Platon la Plotin, de la Jung la Hillman, acestea tind să ajungă la
descrierea perfectă a acestor două aspecte, încercând să se înțeleagă interacțiunile
care le are mai ales Sufletul cu restul componentelor sinelui.
Un tratat interesant a lui James Hillman, cu numele Anima (Ed. Adelphi,
1985, Milano), descrie adevărata semnificație a Sufletului în viziunea lui Jung și
propune un concept mai logic și mai larg.
Jung afirmă că:
Sufletul zădărnicește încontinuu bunele intenții ale conștiinței, creând o
viață privată în trist contrast cu Persona orbitoare... Dacă pornesc de la premisa
că acestea "nu sunt decât fantezii", nu voi reuși niciodată să consider manifestările
Sufletului meu ca pe ceva mai mult decât niște slăbiciuni prostești. Dar dacă
pornesc de la principiul că lumea este în afară, dar și în interior... în mod logic,
trebuie să accept problemele și inconvenientele care vin din interiorul meu ca pe
niște simptome ale unei adaptări defectuoase la condițiile acelei lumi interioare...
 Cu alte cuvinte, Sufletul, care este reprezentat ca o chintesență a culorii
aerului (Hillman), și al cărui efect final este coexistența realității lui Psyche cu
Soma și descoperirea faptului că această fantezie se întâmplă cu adevărat, nu este
mai puțin real față de felul în care oricare dintre noi se simte cu adevărat el
însuși.
Deci, visul, care este produs de Suflet, devine real, este real, pentru că
exteriorul și interiorul sunt unul și același lucru.
Dacă meditez un pic asupra ideilor lui Hillman și ale lui Jung, îmi dau seama
imediat că cercetarea lor conduce la aceeași viziune asupra Sufletului pe care am
obținut-o și eu prin intermediul experimentării hipnotice din ultimii zece ani. De
fapt, în cuvintele lor există deja deosebirea dintre realitatea reală și realitatea
virtuală, chiar dacă este prezentată într-un mod confuz. Dar Jung își dă seama că
fantezia reprezentată de Suflet nu este cu nimic mai puțin reală decât ceea ce există
în exteriorul nostru.
Să nu uităm că fizica lui Bohom (J. Krishnamurti, D. Bohom, în “Dove il
tempo finisce”, Ubaldini Editore, 1986, Roma) a apărut cu mult timp după nașterea
ideii de univers holografic și virtual, nefiind încă digerată de știință oficială în
ultimii zece ani.

Astfel am creat metoda SIMBAD, care așează Sufletul în centrul unei

vizualizări, în care virtualitatea interioară devine identică și se suprapune cu
virtualitatea exterioară, interacționând cu aceasta în interior, dar și în exteriorul
nostru. În interior creează camera de conferințe și în exterior interacționează cu
virtualitatea militarului și a extraterestrului, modificând raporturile cu Sufletul.
Sufletul creează imagini și componenta sa de Conștiință, unica care aparține
de realitatea reală și imuabilă, creează și modifică virtualitatea domeniului Spațiu -
Timp - Energie.
Sufletul creează un domeniu virtual de Spațiu - Timp - Energie, îi dă formă
și viață, suflă deasupra sa și face real tot ceea ce se întâmplă. În acest fel se
accesează cu ușurință informațiile furnizate de virtualitatea exterioară nouă, aceste
informații amestecându-se și transformându-se în virtualitatea noastră interioară, ca
apoi să fie reproiectate în exterior modificate.

Dar să continuăm cu Jung:

Instinctul reflectiv... refexio înseamnă a te interioriza... faptul că reflexul,
care transportă stimulul până la rolul său instinctual, suferă interferența
psihizării... reflexio este o îndreptare spre interior, a cărui final constă în...
formarea unei serii de conținuturi și stări derivate, care s-ar putea numi gândire
sau decizie. Prin intermediul instinctului meditativ stimulul este complet
transformat în conținut psihic, adică devine o experiență.
A te interioriza și a privi în interiorul tău, întorcând spatele lumii și
stimulilor săi, pentru a fi atent la imaginile interioare.
Este bine să ne amintim că arhetipul "oglindă" este arhetipul imaginii
Sufletului. Sufletul se vede pe el însuși în oglindă. Sufletul este ca aerul, invizibil
altora, dar se oglindește în el însuși.
Arhetipul aerului este (și am subliniat acest lucru de multe ori) legat de
simbolismul Sufletului și a lui Dumnezeu, și pentru a da viață unui lucru neanimat
suflă deasupra acelui lucru. În greaca antică Anemos este aerul (anemometrul este
instrumentul cu care se măsoară intensitatea vântului). Când cineva moare, ultima
respirație simbolizează ieșirea Sufletului din Corp. Sufletul nu se vede, dar există
un mod pentru a-l reprezenta din punct de vedere arhetipic: oglinda.
Se spune că diavolul nu are Suflet, și, dacă acesta trece prin fața oglinzii, nu
are o imagine care să se reflecte în oglindă, la fel cum se întâmplă, tradițional, și cu
vampirul, care este un mort viu.
Cel care nu are Suflet, nu are nicio imagine speculară.
Această afirmație veche explică perfect, la nivel arhetipic, natura omului
tetraedric, conform căreia, doar cel care are a patra componentă are și o imagine
speculară. Dacă o ființă ar fi formată doar din Spirit, Minte și Corp, ar avea un plan
de simetrie, deci, imaginea sa speculară ar fi identică cu imaginea de dincolo de
oglindă. Adică, nu ar exista o imagine speculară diferită de propriul sine.
Jung știe acest lucru și acest lucru este știut și de cei care construiesc
poveștile și legendele pentru copii, pentru că poveștile sunt o amestecătură de
arhetipuri și simboluri pe care le creează Sufletul. Sufletul găsește modul prin care
să povestească propria descrie a universului, prin intermediul mitului, a legendei, a
poveștii, prin intermediul singurului limbaj care poate fi înțeles de toate ființele vii
din acest univers: cel al arhetipurilor. După aceea, Mintea transformă arhetipurile
în simboluri, care sunt și ele transformate în imagini sau foneme, dar, pentru toate
culturile din univers, cel care are Suflet are și o dublură de-a sa, o imagine
speculară (dar care nu are nimic de-a face cu dublura identificată de Steiner în
domeniul antropozofic).
Simbolismul basmului continuă cu povestea lui Narcis, care se privește în
lac. Lacul are rolul de oglindă. Narcis încearcă să se privească și caută ceva în
propria imagine, dar nu reușește să găsească acela ceva; se apropie de apă ca să
vadă mai bine, dar nu vede ceea ce caută și se îneacă. Semnificația simbolică a
povestirii este evidentă: Narcis nu are Suflet și este în căutarea acestuia. Neavând
Suflet, vede doar Soma, adică Corpul, dar nu și pe Psyche. El moare pentru că nu
poate să împiedice asta, având în vedere că doar cel ce are Suflet este imortal;
moare în apă (un simbol) pentru că nu știe să înoate, adică nu știe să gândească.
Simbolul apei se referă la arhetipul Minții. Este vorba despre o persoană care,
neavând Suflet, este lipsită de creativitate.
De multe ori se spune: "Ar face orice pentru a rămâne pe linia de plutire în
viață..."
În mod arhetipic, pentru a rămâne pe linia de plutire în viață trebuie să
trăiești, și, pentru a trăi trebuie să creezi: a sta fără să faci nimic nu înseamnă a trăi,
ci a supraviețui.
Conceptul de Suflet creativ este descris și în lucrările lui Hillman (Il codice
dell’Anima, Ed. Adelphi), în care, ideea de suflet se suprapune cu cea de Daimon,
un Daimon creativ, pe care fiecare îl are în interiorul său și care produce, sau
încearcă să producă, acte care sunt scopul vieții, scop decis de însuși Daimonul
respectiv, înainte de a se încarna într-o ființă umană. Dacă ne gândim bine, acest
concept, greu de digerat, este exprimat de unul dintre cei mai importanți
psihanaliști din lume, dar este vorba despre același descrieri ale Sufletului, care
mi-au apărut și mie în cercetările pe care le-am efectuat cu ajutorul hipnozei
regresive.
Se adaugă experiențele unor psihologi care utilizează oglinda ca obiect
aproape tranzițional, stimulând pacientul să vorbească și să se descarce în fața unei
oglinzi (Edera nell’Anima, di Stefano Salvatici, Ed. Le Pleiadi, 2004).
Inconștientul, într-un astfel de caz, este adus la suprafață complet, dar
inconștientul este locul în care domiciliază Sufletul (James Hillman, in “L’Anima
del mondo e il pensiero del cuore”, Ed. Adelphi, Milano, 2002).
Hillman spune:
Conștiința care ia naștere din Suflet derivă din imagini și ar putea fi definită
ca fiind imaginară. După Jung, condiția sine qua non a oricărei forme de
conștiință este "imaginea psihică". Orice proces psihic este o imagine și ceva
imaginat, fără de care n-ar putea exista nicio formă de conștiință... Datorită
faptului că imaginile fantastice furnizează fundamentul conștiinței, tot la ele
apelăm pentru a înțelege lucrurile în profunzime.
A deveni conștienți ar însemna să devenim conștienți de fantezii și să le
recunoaștem oriunde, nu doar într-o lume fantastică, diferită și separată de
realitate. Mai presus de toate, ar fi important să le putem recunoaște în jocul lor,
în acea oglindă în care inconștientul devine conștient de propriul chip...imaginile
fantastice devin acum modalitatea instrumentală a modului de a percepe și a
vedea în interiorul lucrurilor...
În metoda SIMBAD, prin intermediul simbolismului fantastic, se
reconstruiește realitatea lucrurilor: a recunoaște fanteziile înseamnă a accepta
faptul că acestea nu sunt fantezii, ci realitate în toată puterea cuvântului.
Sufletul nu poate fi prins. Nu este musai ca un om să aibă neapărat Suflet.
 Sufletul este la fel ca Spiritul: "Să sperăm că se coboară peste voi și rămâne
pentru totdeauna", spun catolicii, referindu-se la faptul că nu toți au Suflet.
Însă, conceptul de Spirit nu trebuie confundat cu cel de Suflet.
Religiile fac această confuzie între Suflet și Spirit, dar poate că astăzi putem
clarifica aceste două concepte.
Pentru catolici Spiritul este cel care este imortal și nu Sufletul, dar aceștia,
când vorbesc de Spirit, în realitate, se referă la Suflet. Religia catolică derivă din
tradițiile ebraice, care, la rândul lor, au preluat bagajul lor cultural de la egipteni,
pe care acum îl revendică ca fiind al lor.
În lumea egipteană era o mare diferență între Ba și Ka: Ba era Sufletul
imortal, pe când Ka era Spiritul. După părerea egiptenilor, exista un număr finit
de Suflete, nu toți având unul.
Dar Jung ce spune cu privire la acest aspect?
Pierderea permanentă a Sufletului implică... resemnare, oboseală,
insensibilitate, iresponsabilitate... (The Collected Works, Princeton University
Press, Opere, IX,1, p.74).
Chiar și răpiții studiați de mine descriu, folosind exact cuvintele lui Jung,
pierderea temporală a Sufletului lor, în timp ce aceasta este utilizat pentru a
reîncărca extraterestrul.
Starea de oboseală care-l lovește pe subiect după răpire este o caracteristică
clasică, pe când, o legătură bună cu Sufletul, obținută prin meditația
transcendentală sau hipnoză, produce, în aceleași persoane, o creștere a
capacităților mentale, constructive, raționale, fizice, subiectul părând a fi aproape
nelimitat. Lipsa Sufletului produce depresie, sau, mai bine spus, frica inconștientă
de a-l pierde definitiv produce depresie în subiecții examinați de mine, în acord cu
ceea ce afirmă Hillman.
Dar trebuie observat și altceva: depersonalizarea. Pentru Hillman,
depersonalizarea se naște din faptul că ființei umane lipsite de propriul Suflet îi
lipsește motivația de a trăi. Asta înseamnă că adevărata personalitate se află mai
întâi în Suflet, înainte de a se afla în oricare alt loc.
Hillman spune:
Mă refer la acele stări de apatie, de monotonie, de ariditate și de resemnare
obositoare, în sensul de a nu mai crede în propria valoare și de a nu-i mai păsa de
nimic, sentimentul că nimic nu mai contează și că totul, atât în interior, cât și în
exterior, ar fi fost golit ...
Jung atribuie toate acestea arhetipului Sufletului și, într-adevăr, el descrie
Sufletul ca pe un făuritor (creator - n.t.) în sensul propriu al termenului.
Nu poate fi făcut de om - adaugă Jung - dar este mereu elementul apriori
care stă la baza stărilor sale de spirit, a reacțiilor, a impulsurilor și a tot ceea ce
este spontan în viața psihică. Este ceva ce are viață proprie și care dă viață: este o
viață care se află în spatele conștiinței și care nu poate fi integrată niciodată cu
acesta, dar din care apare conștiința.
A pierde Sufletul înseamnă a pierde contactul cu Dumnezeu.

Acesta este o altă frază pe care Jung o scrie vorbind despre inconștient. Este
o frază ca dă de înțeles că Sufletul ar avea o exigență, aceea de a fi așezat undeva
în interiorul omului. La fel cum Mintea este relaționată de creier, tot așa și Sufletul
este relaționat de inima omului. Pentru popoarele primitive, indiferent de numele
pe care îl foloseau pentru a identifica Sufletul, acesta domicilia în inima omului, și,
a smulge inima dușmanului însemna a-l priva pe acesta de Suflet. Este clar că acest
lucru ascunde al nu știu câtelea simbolism: omul a știut mereu că inima este acel
organ din Corpul uman (Soma) ale cărei bătăi sunt influențate de emoții.
Emoțiile sunt o prerogativă a Sufletului. Pentru Jung Sufletul este
personificarea emoției și trebuie să spun că pentru mine este același lucru. În
hipnoză, Sufletul se prezintă ca având niște emoții împinse la extrem, în mod total
incontrolabil.
A avea Suflet înseamnă a simți universul, dincolo de simțurile care provin de
la lobul stâng al creierului, adică cele raționale. A simți cu lobul drept, cel al
Sufletului, este diferit: este vorba despre a simți, nu de a percepe, așa cum ar
proceda unul dintre cele cinci simțuri comune ale noastre, a simți în interior și nu a
percepe în afară. A percepe în afară este produsul simțurilor noastre, care măsoară
ce se întâmplă dincolo de Corpul (Soma) nostru. A simți în interior echivalează cu
a asculta mesajul Sufletului lumii (Anima mundi), format din toate acele Suflete
care constituie unicitatea Sufletului. Cu alte cuvinte, a simți cu lobul drept
înseamnă a asculta vocea universului, în totalitatea sa vie.
Prin urmare, componenta sufletească nu este situată cu adevărat în inimă și
nici în creier, care este domiciliul Minții, ci în inconștient. Inconștientul este locul
unde Sufletul, înțeles ca Super-Eu, acționează și locuiește; inconștientul este
domiciliul arhetipurilor și Sufletul este arhetipul lui Dumnezeu, așa cum spune
Jung, după părerea căruia Sufletul este acea parte din noi care se apropie cel mai
mult de Dumnezeu, chiar dacă nu este Dumnezeu.
Această afirmație mă uimește din nou, pentru că se suprapune perfect cu
ideile pe care mi le-am format hipnotizând Sufletul. Sufletul, când vorbește în
hipnoză, o face în mod arhetipic și se descrie ca fiind o parte din lumina
primordială, ceva ce este foarte greu de imaginat, pentru că este arhetipul de
pornire, a douăzeci și doua carte din tarotul egiptean a lui Toth: Nebunul, creația,
absența regulilor de dinaintea creației, deci nu poate fi imaginat, decât prin gânduri
și forme aproximative. Știm însă că Sufletul omului tetraedric este compus din
Conștiință, Spațiu și Energie, ultimele două fiind componente cu totul virtuale:
doar puternica sa componentă de Conștiință este reală și eternă. Doar Conștiința
este Dumnezeu.
Dar Sufletul are o personalitate proprie sau personalitatea sa vine din altă
parte?
...Nu există argumente definitive împotriva ipotezei că aceste figuri
arhetipice au chiar de la începuturi caracterul și personalitatea lor proprie și nu
sunt simple personalizări secundare. De fapt, arhetipurile, în măsura în care nu
reprezintă raporturi pur funcționale, se manifestă ca daimones, ca agenți
personali; în această formă sunt percepute ca experiențe reale, nu sunt "invenții
ale imaginației", așa cum ar vrea să ne facă să credem raționalismul (Jung, Opere,
V, par. 388, pag 254) ... Decât credem că aceste figuri derivă din condițiile noastre
psihice, mai bine am observa cum condițiile noastre psihice derivă din aceste
figuri (Jung, Opere, XIII, pag. 273) ...
Atunci ce să mai spunem despre rapoartele hipnozelor efectuate de mine, în
care Sufletul, Mintea și Spiritul nu joacă o scenetă fantastică, ci rolul lor adevărat,
cu caracteristicele lor reale?
Atunci ce determină caracterul și de ce Sufletul, Mintea și Spiritul ar avea
personalități diferite, așa cum se poate observa și din metoda SIMBAD? Pentru că
Sufletul, Mintea și Spiritul au trei conștiințe caracterizate de valori diferite (vezi
tabelul cu valori prezentat mai sus).
Hillman, Jung și Platon nu dispuneau de experimentarea hipnotică, care a
devenit un instrument de dobândire a unor informații doar după munca depusă de
Milton Erickson (Opere, VolI,II,II, Astrolabio, 1982, Roma). Astăzi, integrând
viziunea neoplatonică a acestor cercetători, putem oferi un tablou mai amplu a
situației umane, tablou care nu se mai bazează doar pe Psyche și Soma, ci și pe
ideea de om tetraedric, care era deja in itinere pe timpul lui Jung.
A merge în căutarea Sufletului implică riscul de a depersonaliza omul în
sine?
Mulți psihologi și psihiatri susțin că hipnoza regresivă are niște aspecte
negative, niște contraindicații. Una dintre acestea ar fi schizofrenizarea subiectului,
care și-ar asuma, tot mai spontan, două personalități: una care aparține așa-zisei
lumi reale, și, cealaltă, fantastică, aparținând lumii hipnotice.
E ca și când am spune, cu privire la studiile mele, că, dacă o persoană începe
să se convingă că trăiește o viață paralelă, în care extratereștrii o răpesc, se
proiectează în această a doua realitate, care va deveni tot mai importantă, astfel
încât să nu-i mai permită să se iasă din ea. Asta înseamnă că eu, în acest caz, aș fi
creat niște schizofrenici.
Este important să discutăm această problemă, pentru că interpretarea
incorectă a unor informații ar putea conduce la o cale greșită.
 Trebuie să spun imediat că unul dintre cele mai bune tratamente pentru
personalitatea multiplă este chiar hipnoza profundă: diferitele personalități ale
subiectului se confruntă între ele și încep să se destrame în fața unei personalități
mai puternice, adevărata și unica personalitate a subiectului, acesta rămânând în
final unicul său administrator. (L. Chertok, în “L’ipnosi: teoria, pratica e tecnica”,
Edizioni Mediterranee, Roma, 1971; H. Karle, J Boys în “Guarire con l’ipnosi”,
Edizioni Mediterranee Roma, 1991).
În acest sens este foarte interesant articolul lui Herickson, care se intitulează
"Investigație experimentală cu privire la posibilitatea utilizării hipnozei într-un
mod antisocial" (“Indagine sperimentale sulla possibilità di uso antisociale
dell’ipnosi”), publicat în Psychiatry, august 1939, pag. 391-414, și articolul
"Posibile efecte nocive ale hipnozei experimentale" (“Possibili Effetti nocivi
dell’ipnosi sperimentale”) de același autor, (Journal of Abnormal and Social
Psicology, 1932, 37, 321-327), unde el declară foarte explicit că:
Rezultatele clinice sunt susținute ulterior de cunoscutele dificultăți care se
întâmpină în tentativele terapeutice care au intenția de a provoca anumite
schimbări de personalitate. Prin urmare, posibilitatea de a obține schimbări
puternice cu ajutorul hipnozei experimentale este discutabilă...
Dar nu numai asta. În timpul ședințelor de hipnoză experimentală pe care
le-am efectuat, subiectul, care este indus să discute cu propriul Suflet, propriul
Spirit și propria Minte, atunci când iese din hipnoză este mult mai întărit în ceea ce
privește cunoașterea propriei ființe. El știe mult mai bine cine este, știe că are un
Suflet și învață să-i recunoască semnalele. Începe să trăiască mai bine, este
conștient de faptul că este mai puternic, vede Universul în mod diferit, îl vede mai
mult în termeni de a fi decât de a avea. Cu alte cuvinte, se apropie de realizarea a
ceea ce daimonul lui Hillman vrea să realizeze: propriul Sine. Ceea ce se face în
hipnoză este exact ceea ce psihiatrii nu vor, adică schizofrenizarea subiectului
pentru o clipă și separarea celor patru părți diferite, dintre care trei - Sufletul,
având Mintea și Spiritul - sunt ființe conștiente, fiecare având propria conștiință
(Corpul nu are așa ceva). Aceste trei ființe se privesc, se ascultă, așa cum nu s-au
mai ascultat niciodată înainte, se acceptă și încep să colaboreze între ele, creând
ceva ce se aproprie mult de conceptul de om tetraedric. La sfârșitul ședinței
hipnotice subiectului i se spune să se reunească în toate părțile sale, iar acest lucru
nu se întâmplă foarte rapid, dar are loc într-un mod foarte conștient.
Deci, prin intermediul separației a fost creată o conștiință mai mare în
fiecare dintre părți, dar și per ansamblu: în realitate a fost creată unitatea.
Nu există alt mod prin care Sufletul să poată fi cunoscut de Corp și
viceversa, decât dacă cele două părți sunt separate, astfel încât fiecare dintre ele să
o poată vedea pe cealaltă; acest lucru este imposibil dacă cele două părți sunt unite.
Când acestea sunt separate, devin conștiente de existența și caracteristicile
celeilalte, și, odată reunite, știu să se recunoască în interiorul propriului Sine.
Psihiatrul, comite o greșeală macroscopică, încercând să vindece proasta
funcționare a creierului, și nu a Minții, creierul fiind doar interfața dintre
Conștiință și Soma (Corp). Psihiatrul, asemenea fizicianului, nu recunoaște
Sufletul în alții, și, cu atât mai puțin în interiorul său, din simplul motiv că acesta
nu este conștient de existența Sufletului.
A nu avea Conștiință echivalează cu a nu fi Suflet și asta se poate întâmpla
deoarece ai un nivel scăzut de cunoaștere sau pentru că nu ești Suflet, pentru că
Sufletul nu este ceva ce ai, ci este ceva ce ești. (E. Fromm, în “Avere o Essere?”,
Ed. Saggi, Mondadori , Milano, 1977).

SUFLETUL ȘI IUBIREA

În tratatele de psihanaliză se vorbește despre Suflet și despre Psyche ca și

când acestea ar fi singurele componente ale omului. Jung simte o necesitate acută
să plaseze cu forța lucrurile care țin de Suflet sau în acesta, sau în Corp, pe când,
așa cum am mai supus, componentele sunt patru: pe lângă Psyche și Soma mai sunt
și Spiritul și Mintea. De fapt, este suficient să citiți lucrările care îl plasează pe
Eros în Suflet pentru a descoperi ceva discordant. Hillman își dă seama că ceva nu
se potrivește și atunci când susține că, de exemplu, iubirea nu este o manifestate a
Sufletului.
Este bine să clarificăm această problemă, eliminând interpretările lingvistice
și semantice eronate. Din punctul meu de vedere, Sufletul nu poate iubi!

Iubirea Agape

Înainte de a vedea de ce Sufletul nu poate iubi ar trebui să definim iubirea.

Iubirea Sufletului este încarnată de Agape și nu de Eros. Conform mitologiei
grecești este vorba de iubirea pe care Dumnezeu o are pentru propriile creaturi,
deci, aceasta este o iubire care nu cere nimic în schimb, ci este oferită doar prin
actul de iubire, fără nevoia de a obține ceva în schimbul ei: iubire pură, am putea
spune noi, nefinalizată în nimic, manifestată doar cu scopul de a o manifesta.
Trebuie să ne întrebăm de unde ia naștere ideea a ceva ce se exprimă și ne
îndreaptă spre alții, chiar dacă noi nu dorim să interacționăm cu ei. De ce Sufletul
ar trebui să iubească altceva, stabilind o interacțiune monodirecțională, fără a fi
interesat în bidirecționalitatea relației în sine?
 Pentru a răspunde la această întrebare trebuie dezvoltat conceptul de Suflet
și trebuie să menționăm o altă caracteristică de-a sa: unicitatea. Nu există mai
multe Suflete, ci doar un singur Suflet, cu multe ramificații, mai mult sau mai puțin
conștiente de sine. Din acest motiv, dacă Sufletul ar face schimb de iubire, ar
face-o cu sine însuși.
Justificarea arhetipică a lui Agape, iubirea divină, se datorează faptului că
Dumnezeu și noi suntem același lucru și Agape reprezintă doar o accepțiune a
iubirii, descriind satisfacția fiecăruia de a se recunoaște în Suflet.
De exemplu, asta se întâmplă și în hipnozele profunde, când Sufletul se
deosebește de restul și admite că nu are nume. Nu are niciun sens să dăm un nume
la ceva dacă acest lucru este unic. Sensul unui nume există atunci când trebuie să
se facă o deosebire între cel puțin două lucruri, dar Sufletul este unic, divizat în
foarte multe părți, dar care în definitiv este un singur lucru, și, deci, nu are nume.
Sufletul, dacă recunoaște în altul o altă parte de-a sa, se bucură și se
emoționează, pentru că își amintește de propria solitudine și manifestă milă pentru
sine însuși.
Văzut din exterior acest lucru ia forma unei iubiri univoce și
monodirecționale, dar Sufletul se iubește pe sine însuși, pentru că iubire înseamnă
recunoașterea propriului sine.
Deci, în realitate, când Sufletele a două persoane se iubesc, se recunosc unul
pe altul, dar doar la nivel inconștient profund, și de aici iau naștere o serie de
emoții, care sunt niște subproduse ale arhetipurilor, create de Conștiința Sufletului.
Sufletul interpretează arhetipul de iubire universală, pentru că el însuși este
universal: Agape există pentru că Sufletul este unul singur.
După părerea mea, unicitatea Sufletului este cauza tutor efectelor
"paranormale" de metacomunicare mentală dintre răpiți. Odată trezit, Sufletul este
capabil să se recunoască în altul, care are și el Suflet. După primele hipnoze
profunde au început să se evidențieze fenomene de transfer de informații prin
telepatie între răpiții pe care îi examinam, care puteau să interacționeze între ei
imediat și la distanțe foarte mari. Chiar dacă nu am avut timp să aprofundez studiul
acestui aspect al problemei, trebuie totuși să spun în această lucrare că astfel de
fenomene sunt absolut reale.
Cred că acest lucru se întâmplă pentru că diferitele subunități ale Sufletului,
care locuiesc în răpiți, dispun de un canal comunicativ, acestea fiind toate în
contact unele cu altele, chiar dacă într-un mod mai mult sau mai puțin conștient.
Însă, vom vedea imediat că Jung și Hillman se afundă în confuzie când
încearcă să înfrunte problema unicității Sufletului și se pierd în identificarea a două
părți sufletești, una masculină și alta feminină, despre care vom vorbi imediat.
 Iubirea Eros

Atunci Eros unde poate fi plasat?

Lui Jung îi rămâne la dispoziție doar soma și el îl plasează pe Eros acolo:
dacă atracția dintre două Suflete este Agape, atunci atracția dintre două corpuri este
Eros.
Dacă luăm în considerație modelul tetraedric al omului, reiese că Corpul nu
are Conștiință, este o carapace goală, ceva de sine stătător, dar lipsit de conștiință.
Caracteristica de a fi privat de Conștiință implică faptul că Corpul nu se recunoaște
pe sine însuși, nu-i recunoaște pe alții, dar nu recunoaște nici actele pe care le face,
pentru că, fiind inconștient, nu învață nimic din execuția actului în sine. Acesta ar
putea repeta la infinit aceleași acte, neștiind de ce le efectuează, dar neputându-se
opune ritualității gestului, pentru că este privat de voință.
Actul de voință are domiciliul în axa Conștiinței și de acolo Creatorul a decis
să creeze virtualitatea universului, în același fel în care noi am dedice să bem un
pahar de apă. Cine nu are Conștiință nu poate să vrea sau să înțeleagă, deci, nu
poate nici să-și dorească ceva: dorința se exprimă printr-un act conștient de voință.
Cel care nu este conștient nu are și nu este voință.
Eros este dorință și nu poate fi plasat în Corp. Eros este plasat în Spirit.
Caracteristica ce-l deosebește pe Eros de Agape este spațialitatea sa: Agape
este iubire dincolo de barierele Timpului și Sufletul nu are Timp, pe când Eros nu
are bariere de Spațiu, dar este afectat de Timp. Eros nu este pentru totdeauna, dar
poate fi considerat ca fiind prezent peste tot. Așa cum Agape utilizează sentimentul
Sufletului, la fel și Eros se folosește de simțurile Corpului și acționează asupra
Corpului. După părerea mea, acest aspect i-a condus pe un drum greșit pe
observatorii lui Eros, care au văzut o manifestare în Corp, în mod eronat, și nu-și
puteau imagina că această manifestare își are domiciliul în cu totul altă parte.
Eros se manifestă în Corp, dar, nefiind în Corp, se manifestă și în Spirit.
Adesea, stimularea erotică nu ia naștere doar dintr-un anumit aspect fizic al
Corpului, ci și din simpla gesticulație, demonstrând astfel cum Corpul este doar un
loc unde Eros tinde să se manifeste. Gesticulația este fiica simbolismului arhetipic,
fiind produsă de Conștiința Spiritului. Un raport slab cu propriul Corp nu ar fi
"erotic", ci "grafic", imaginea posturii fiind cea care-i alimentează conținutul.

Animus-Anima

Se poate crea o mare confuzie dacă luăm în considerație definițiile lui Jung
și cele ale lui Neumann (E. Neumann, La Grande Madre, Fenomenologia delle
configurazioni femminili dell'inconscio, Astrolabio, Roma, 1981), aceștia
atribuindu-i Sufletului atât trăsături feminine, cât și masculine.
Pentru o precizie și mai mare, se vorbește despre prezența în interiorului
Sufletului a două părți: una feminină și una masculină. Se spune că bărbatul ar
avea anima și femeia animus, pentru a se compensa reciproc. Se mai afirmă că
anima ar fi doar una, dar animus ar fi o multitudine: incubusul femeii constă într-o
armată întreagă de demoni masculini; succubusul bărbatului este o femeie vampir
(Jung, Opere, VII, pag 221)...
În legătură cu această temă, Hillman, în acord cu Binswanger, crede că poate
descrie aceste proprietăți diferite, de animus și de anima, comparându-le cu
sexualitatea masculină și cea feminină, pentru că, el spune: "...ovulul este unul
singur, pe când spermatozoizii sunt mai mulți".(H. Binswanger, în “Positive aspect
of the animus”, Spring, 1963, 82-101).
Femeia este mult mai monogamă decât bărbatul în raporturile relaționale,
dar aceste comportamente ar fi compensate în inconștient, de poziții contrasexuale.
Cu alte cuvinte, Jung declară că în fiecare bărbat și în fiecare femeie există o parte
a celuilalt sex: cele două părți au fost identificate cu numele de anima și animus,
dar aceste două entități nu au nimic de-a face cu Sufletul.
Și în acest caz Jung este constrâns să poziționeze animus și anima în
inconștientul uman (acolo unde domiciliază Sufletul), dar, dacă citim printre
rânduri, descoperim că animus și anima au caracteristicile unui Psyche masculin și
a unui Psyche feminin, pe când, până acum, am spus că Psyche, adică Sufletul, este
unul singur și este total asexuat.
Animus și anima, după părerea mea, trebuie poziționate în Mintea persoanei,
unde resimt efectele lui Eros pe de o parte, și pe cele ale lui Agape de pe alta, adică
pe cele ale Spiritului și pe cele ale Sufletului.
Animus și anima determină Corpul să se prezinte în mod masculin sau
feminin, dincolo de natura obiectivă externă a Corpului în sine. Un Corp poate fi
masculin, dar se poate ca acesta să nu se simtă astfel. A te simți mascul este ceva
ce nu poate depinde de un Corp care nu are voință și care nu este conștient de el
însuși: Mintea este să se cea care decide cum trebuie comporte Corpul.
Mintea poate decide ca un Corp masculin uneori să se comporte ca și când ar
fi femeie și viceversa, deoarece conținuturile de animus și anima au stabilit acest
lucru: natura decide sexul, dar sexualitatea ține de Minte. Prin termenul de
sexualitate am în vedere acea serie de comportamente și de moduri de gândire
proprii moștenirii masculine și feminine: ar fi vorba de două viziuni posibile
asupra universului, pe care Mintea le-ar avea la dispoziție și pe care ar încerca să le
aplice pentru a gestiona și a înțelege universul în care este scufundată.
Din acest punct de vedere, cineva poate avea sex chiar și fără să aibă un
Corp, dispunând doar de Suflet, Spirit și Minte sau dispunând doar de Spirit și
Minte. Și această observație ar fi în acord cu unele porțiuni de hipnoză regresivă,
în care se raportează că așa-numitul Lux, sau Ființa de lumină (care are doar Minte
și Spirit), are dificultăți în a se reproduce, dar cu toate acestea ar putea să facă acest
lucru. Deci, sexul nu se diferențiază în Corp, ci în Minte.
În această privință Jung este de părere că ființa perfectă este androgină, adică
ființa pe care noi o considerăm, în mod eronat, asexuată, dar care în realitate este
bisexuată, pentru că în interiorul său cele două puncte de vedere ale Minții
conviețuiesc și se integrează perfect.
Astfel, în simbolismul alchimic al lui Kundalini, șarpele masculin și șarpele
feminin se încolăcesc pe un singur baston, acesta fiind reprezentarea copacului
vieții eterne.
Androginul este simbolul perfecțiunii pentru alchimist, acesta dorind să
transforme plumbul în aur, adică omul mortal în om imortal.
A uni toate părțile sinelui pare a fi rețeta pentru a crea imortalitatea, și, într-
adevăr, dacă Sufletul ar sta foarte bine lipit de Corp, de Minte și de Spirit, acesta,
prin lipsa sa de Timp, ar face omul imortal, deci, și androgin. (C. Malanga în
“Semnificația arhetipică a cercurilor din lanurile de grâu”).
Dar cine îi produce pe animus și anima? De unde provin? De cine sunt
creați?
Ei bine, aceștia locuiesc în Mintea omului, dar Mintea este un traducător al
limbajului arhetipic în foneme, este un bibliotecar al informației, este un
conservator activ al acesteia, care dispune de voință proprie.
Pe de altă parte, Sufletul și Spiritul vorbesc între ei și cu Corpul prin
intermediul Minții, care este un mediator, astfel că anima oglindește conceptul
feminin de unicitate, pe când animus oglindește conceptul masculin de totalitate;
trebuie să clarificăm neapărat aceste concepte, pentru că altfel se creează o mare
confuzie.
Asta înseamnă că Sufletul este unul sau mai multe și Spiritul este singur sau
acompaniat.
După părerea mea, animus și anima nu sunt altceva decât proiecțiile (sau
mai bine spus manifestările) Sufletului și ale Spiritului în Mintea ființei umane.
Mintea pune în legătură Sufletul și Spiritul, iar acestea vorbesc cu Mintea, care
extrage o imagine, fie a Sufletului, sub formă de anima, fie a Spiritului, sub formă
de animus, imagine pe care o comunică apoi Corpului.
Iată cum se explică, în opinia mea, dihotomia animus-anima: Sufletul
vorbește Minții și îi apare acesteia ca anima, pe când Spiritul vorbește și el cu
Mintea și îi apare acesteia ca animus. Sufletul este feminin și își vede propria
existență în unicitate, iar Spiritul își vede propria existență în totalitatea
prezențelor. Așadar, așa cum am mai spus, animus și anima nu ar fi altceva decât
proiecțiile Spiritului și ale Sufletului în Minte.
 Într-adevăr, deviza Sufletului este "Unu în mai mulți"; cea a Spiritului este
"Mai mulți în Unu".
Dintr-un punct de vedere geometric, Sufletul nu are Timp și Spiritul nu are
Spațiu: Spiritul este "peste tot" și Sufletul este "dintotdeauna și pentru totdeauna".
Nu ar trebui să se utilizeze termenii de anima și animus, care nu sunt tocmai
corecți, ci pe cei de animus și spiritus, care să indice proiecțiile Sufletului și ale
Spiritului în Minte, în care partea masculină ar fi Spiritul și cea feminină Sufletul.
Toți cei care au utilizat până acum metoda SIMBAD și-au imaginat Spiritul
ca bărbat și Sufletul ca femeie.

Modul în care relaționăm

Când două ființe umane relaționează, nu fac acest lucru doar la nivel
corporal, ci și la nivelele mental, spiritual și sufletesc. O relație perfectă între două
ființe umane ar trebui să se manifeste în toate cele patru domenii de definire a
omului tetraedric, dar, așa cum am subliniat și mai devreme, practic, acest om nu
există.
Omul din ziua de astăzi a pierdut o mulțime dintre conexiunile care ar trebui
să existe între diferitele sale componente interioare și pare a fi încă compus din
patru componente, activ din punct de vedere optic (chiral), având încă aparența
unui om tetraedric, pe care îl găsim descris, în mod arhetipic și simbolic, chiar și în
KaBaLa sau în MerKaBa. Dar, în timp ce în omul tetraedric fiecare vârf ar fi unit
cu celelalte trei, în omul actual doar vârful Minții ar fi unit cu Corpul, Spiritul și
Sufletul. Legăturile directe dintre Spirit, Suflet și Corp nu ar mai exista, iar acestea,
pentru a-și vorbi, nu ar avea altă soluție decât să apeleze la un interpret, care ar fi
reprezentat de Minte.
În Minte arhetipurile se transformă în simboluri, și, apoi, la final, în mișcări
ale Corpului.

Suflet Spirit Minte Corp

Suflet Conștiință/Spațiu
Spirit Conștiință/Timp
Minte Conștiință/Spațiu Conștiință/Timp Spațiu/Timp
Corp Spațiu/Timp

Omului actual i-ar lipsi multe dintre legăturile necesare pentru a se înțelege
mai bine pe el însuși, și, exact această lipsă de conștiință ar fi cea care i-ar permite
extraterestrului să paraziteze răpitul.
 Deci, relațiile în interiorul fiecărei ființe umane dotate cu aceste patru
componente nu ar fi ușoare, dimpotrivă, așa cum stau lucrurile, ar fi imposibile, și,
în plus, nu ar putea fi atât de simplu să relaționeze cu ceilalți. Să admitem că două
ființe umane ar putea stabili o relație adevărată între ei: cele patru componente ale
unuia ar recunoaște componentele corespondente ale celuilalt. În relațiile pe care
noi le considerăm ca fiind "normale", adică incomplete, neadevărate, pot relaționa
doar Corpul și Mintea, sau doar Mintea și Spiritul, sau doar Mintea și Sufletul. Se
naște o relație cu precădere corporală, spirituală sau sufletească. Dar, dacă toate
relațiile ar fi active în același timp, atunci s-ar putea obține o bună fuziune de
intenții. În termenii Teoriei Super Spinului (Malanga, Pederzoli: work in progress)
Spațiul, Timpul, Energia și Conștiința unui partener s-ar roti toate cu aceeași viteză
unghiulară a partenerului: asta ar produce o fuziune totală a rotațiilor, până când nu
ar mai exista o pereche formată din două persoane, ci ar exista o unitate totală.
Variația de cunoaștere care poate apărea la una dintre cele două persoane, ar
putea-o conduce pe aceasta, pe parcursul vieții sale, să nu mai relaționeze cu
cealaltă persoană ca înainte, pentru că doar unul dintre parteneri ar fi evoluat,
modificând rotația vreunei componente (Timp, Spațiu, Energie, Conștiință), ieșind
din rezonanța care îl unea cu partenerul său. Asta se întâmplă adesea când un răpit
înfruntă drumul hipnozei regresive, la început fiind total inconștient de Sinele său,
dar după ședințele de hipnoză devenind cu totul alt om.
Partenerul său nu mai recunoaște în răpit persoana de dinainte de hipnoză, la
fel cum se întâmplă și cu răpitul, care, devenind conștient de sine însuși mult mai
rapid decât celălalt, nu mai recunoaște în partenerul său persoana cu care instaurase
o relație: în cupluri apare tendința de separare. Această despărțire de celălalt este
necesară și este și o regăsire a sinelui: se descoperă că partenerul iubea cealaltă
persoană, adică pe cea care nu era conștientă cine este în realitate, nu pe cea nouă,
eliberată de abuzurile extraterestre; iubea o ființă care era de cele mai multe ori
supusă, nu pe cea care a înțeles cine este în realitate.
Acceptarea dificilă a schimbării produce o creștere atât în răpit, cât și în
partener, iar creșterea se manifestă prin durerea abandonului și prin conștientizarea
că sunt mai buni decât înainte. În concluzie, partenerul trebuie să se adapteze, dacă
acceptă adevăratul caracter al răpitului/răpitei, redescoperindu-l/ redescoperind-o
într-o relație nouă, mai puternică, mai reală și mai durabilă decât cea precedentă.

CONCLUZII

Am simțit nevoia să scriu această lucrare de psihosomatică pentru că în

ultimele luni tot mai multe persoane mi-au pus întrebări despre Suflet. Am
observat că lucrul cel mai dificil de digerat cu privire la extratereștri și la
interferențele lor (abduction) nu consta în faptul că extratereștrii exploatau ființele
umane (acest aspect al problemei fusese acceptat de toți cititorii). Lucrul pe care
nu-l suportau era faptul că nu toate ființele umane au Suflet, bineînțeles, pentru că
acest lucru punea sub semnul întrebării egalitatea dintre oameni: cel care se credea
mai inteligent și superior celorlalți putea oare să-și imagineze că nu ar avea Suflet?
De aici a rezultat o ruptură între răpiți (care cu siguranță aveau cu toții
Suflet) și ceilalți. Dar cine sunt ceilalți? Este important să ai Suflet?
Ființele umane care se bazează pe a avea consideră ca fiind o virtute să ai
ceva în plus; aceștia nu înțeleg că nu există "a avea" Suflet, ci doar "a fi" Suflet, și
nu poți fi Suflet dacă ești altceva.
Mulți, la nivel inconștient, au refuzat ideea de a fi fără Suflet, pentru că a fi
convinși că nu sunt Suflet ar însemna nu doar că aceștia ar fi diferiți, dar și că s-ar
afla în partea greșită a baricadei.
Înainte, răpitul era identificat ca fiind un nefericit diferit și toți erau gată să-i
arate compasiune și solidaritate pentru situația în care se afla, care de altfel era
foarte greu de suportat.
Astăzi lucrurile s-au schimbat și răpitul este considerat un norocos, pentru că
are Suflet, născându-se astfel un curent de gândire care invidia răpitul.
Disonanța cognitivă a produs imediat în unele persoane dorința de a-i vedea
pe răpiți ca inexistenți, pentru că, doar dacă aceștia nu ar exista, ar mai exista
speranța ca acest castel de cărți, construit de autorul acestei lucrări, să se dărâme,
speranța de a avea Suflet rămânând în picioare. Astfel, mulți au început să fie de
părere că tot ce spuneam eu era fructul unei nebunii și s-a încercat banalizarea
situației răpiților, aceștia fiind considerați niște simpli schizofrenici.
Impresia mea este aceea că disonanța cognitivă a celui care știe, la nivel
inconștient, că nu are Suflet, îl determină pe acesta să se revolte față de această
situație și să o conteste. Nu este important dacă ești sau nu Suflet, dar acest lucru îl
poate înțelege doar cel care este Suflet. Celorlalți le lipsesc instrumentele prin care
să poată înțelege, le lipsește o puternică componentă din conștiință, care, în marea
majoritate a cazurilor, face, sau cel puțin se pare că face diferența. În realitate toți
sunt eterni, pentru că toți au Conștiință.
Cine are Suflet are mai multă Conștiință și este imortal. Asta e totul.
Diferența dintre imortalitate și eternitate este importantă și această problemă
trebuie clarificată. Conștiința este partea din Dumnezeu pe care o avem în
interiorul nostru și reprezintă realitatea reală și imuabilă din eternitatea sa. Sufletul
este imortal, dar când universul se va sfârși, se va sfârși și acesta: doar Conștiința
sa, cum ar fi cea a Spiritului și a Minții, se va salva și va continua să EXISTE. Și o
componentă a extratereștrilor este eternă, dar în prezent aceștia, neavând Suflet,
sunt ca acele ființe umane care vor să aibă și nu știu că important este să fii sau să
devii. Cu alte cuvinte, sunt total inconștienți. Prin părțile acestea ar fi considerați
ca fiind pur și simplu proști. Așa cum am mai afirmat, proști sunt cei care fac rău
altora fără să obțină din asta și ceva pentru ei.
Chiar și foarte mulți ufologi italieni par să se încadreze într-o astfel de
categorie; trebuia să spun și asta!

... singurul lucru corect pe care poate să-l facă subiectul este acela de a
trata Sufletul ca pe o persoană autonomă și să-i pună acestuia întrebări
personale. Și vreau să spun că aceasta este o tehnică în toată puterea
cuvântului... Arta constă doar în a-l lăsă să vorbească pe interlocutorul nostru
invizibil... trebuie să cultivăm arta de a conversa cu noi înșine în situația creată
de o stare afectivă... (Jung, Opere, VII, pag. 199-200; Hillman, în “Anima”, Ed.
Adelphi, 1989, Milano, pag. 198)

Oare Jung inventase deja metoda SIMBAD?

Site-uri Corrado Malanga:

http://corradomalanga.com/ (site oficial)
https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română)
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks
http://piatracubica.blogspot.ro/
http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

 Test de Autoevaluare (TAV)
versiunea 4.3
(vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email:
Sex:
Vârstă:
Oraș:
Acest test a mai fost evaluat de către cineva înainte?
Dacă a mai fost evaluat, de către cine?

(datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o
recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care?
2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată
sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi?
3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut?
4. Ai suferit crize depresive?
5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?
6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă?
7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele
de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești?
8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în
ureche, un ochi sau în organele genitale?
9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?

Dacă da:
a)Cât de înaltă era?
b) Cum era îmbrăcată?
c) Ce miros avea?
d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea?
e) Cum era craniul său?
f) Cum era părul?
g) Ce culoare avea pielea sa?
h) Cum comunica cu tine?
i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă?

10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

 11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu
te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere
fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate?
12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume?
13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică?
14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale?
15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

Dacă da:
a)Cât erau de înalte?
b)Cum erau îmbrăcate?
c)Ce miros aveau?
d)Câte degete aveau și cum arătau acestea?
e)Cum era craniul?
f)Cum era părul?
g)Ce culoare avea pielea?
h)Cum comunicau cu tine?
i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative?

16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?

17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo
altă creatură similară?
18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină?
19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi
s-a dovedit că nu este așa?
20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?

Dacă ești de sex masculin:

a)Puteai interacționa cu ea?
b)Te puteai mișca?
c)Puteai mișca ochii?
d)Cât de înaltă era creatura?
e)Câte degete avea la mâini?
f) Cum arăta chipul său?
g)Cum avea părul?
h) Ai avut erecție?
i)Ți-au luat sânge?
 Dacă ești de sex feminin:
a)Cât era de înalt?
b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător?
c) A acționat împotriva voinței tale?
d)Câte ființe erau prezente?
e)Li se putea distinge chipul?
f)Ți-au luat sânge?
g) Era o situație stresantă?
h) Era o situație normală?
i) Era o situație plăcută?

21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale?

22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat?
23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos
sau invers?
24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?
25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar
bulbii oculari?
26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul
gurii?
27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți
identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie?
28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time),
chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate?
29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște
creaturi ciudate?
30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete
la mâini sau la picioare)?
31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în
interiorul ochiului)?
32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?
33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei
o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la
care picior?
34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona
lombară, ca un fel de coadă mică)?
35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină
ciudată și lipicioasă?
36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală?
37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?
 38. Ai visat vreodată militari?
39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele
urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ?
Dacă da, în spatele cărei urechi?
40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai
copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau?
41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau
la medic?
42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați?
43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții?
44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să
bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea?
45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?
46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da,
poți să le povestești?
47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai
văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru?
48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic
nu o cunoști?
49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta,
la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)?
50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru?
51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum
ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit?
52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul
dormitorului tău?
53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era?
54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea
și unde se aflau?
55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video?
56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau
pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp?
57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind
paranormale?
 58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna
stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte
intensă?
60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau
povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?
61. Ți se întâmplă să:
a) să nu poți deosebi dreapta de stânga?
b) să faci erori de ortografie când scrii?
c) să îți amintești sau să visezi lucrurile invers, ca și cum le-ai vedea în
oglindă?
d) să nu poți face adunări în minte, trebuind să scrii sau să îți folosești
degetele?
e)confunzi numerele, scriind "59" ca "95" sau "69" ca "96"?
f)confunzi literele citind sau scriind "b" în loc de "d", "m" în loc"n", "p" în
loc de "q" și invers?
 (despre interpretarea Testului de Autoevaluare - TAV)

Introducere

A trecut un an de la construcția site-ului "Ufomachine Reloaded" și hainele

noastre se schimbă iarăși.
Într-un an de activitate au fost atinse multe obiective, atât la nivel de
comunicare, cât și în ceea ce privește cercetarea.
Unul dintre obiective pe care ni le fixasem la începutul anului 2009 era
construcția unei baze de date, care la finalul anului, adică după 365 de zile, ne-ar fi
putut furniza informații mai clare în legătură cu fenomenul de abductions (răpiri
extraterestre). Din acest motiv, ne-am gândit împreună cu webmasterul nostru să
construim o bază de date, care în decursul unui an de zile ar fi putu să ne ofere
răspunsuri statistice în legătură cu fenomenul răpirilor extraterestre.
Astfel, am decis să transformăm Testul de autoevaluare (TAV) într-un
modul electronic care sa poată fi completat în timp real, on line. Datele care au
reieșit din toate modulele primite ar fi putut constitui o bază de date de o anumită
valoare.
În plus, ne-am fi putut folosi de o bază de date cu totul "statistică" pentru a
încerca să obținem unele informații despre poporul răpiților, dar și despre cei care
completau sau ar fi completat testul electronic.
Câți ne-ar fi scris într-un solar? Și câți dintre aceștia ar fi răpiți, conform
testului nostru și a criteriilor noastre de apreciere? Construisem deja un astfel de
test cu mai mulți ani în urmă, utilizând suporturi complet diferite. Pe atunci eram
legați de un ziar specializat, care a publicat prima tentativă de a testa poporul
italian, prin intermediul a doar 13 întrebări. În prezent aveam la dispoziție
Internetul.
O statistică efectuată pe Internet are o anumită valoare, pentru că ajunge la
mai multe persoane, dar trebuie subliniat și că poporul de pe Internet nu reprezintă
totalitatea eșantionului statistic.
 Copiii sub 10 ani și bătrânii de peste 70 de ani, de obicei, nu stau pe web. În
plus, eșantionul analizat de noi nu este unul statistic, ci este un eșantion preselectat.
Cu alte cuvinte, cel care alege să completeze testul TAV (Test de
Autoevaluare) este o persoană care este atrasă, în mod inconștient, de tematicile
noastre. Ceea ce vrem să spunem este că rezultatul statisticilor pe care vi le
propunem acum nu reprezintă un test fotografic al populației italiene, ci doar o
parte din aceasta, sensibilizată deja de problema interferențelor extraterestre. O
populație care caută pe Internet niște răspunsuri, pentru că este interesată de
această problemă și nu pentru că ar fi un subiect luat la întâmplare. Cu alte cuvinte,
pentru a da un exemplu, care să fie clar pentru toată lumea, este ca și când am
întreba un câine fără stăpân, închis într-un centru de protecție a animalelor, ce
părere are de stăpânul său. Pentru a avea o imagine corectă a hărții teritoriului care
ne înconjoară, ar trebui să întrebăm toți câinii, sau cel puțin un eșantion statistic, și
nu un eșantion care s-a autoselectat singur sau pe care l-am selectat noi. Ar fi ca și
când i-am întreba doar pe comuniști ce părerea au despre cei de dreapta sau
viceversa...
Acest tip de statistică nu ar avea nicio valoare științifică.
Aici apare problema selecției informațiilor și a evaluării acestora.
Problema selecției am subliniat-o deja, oprindu-ne asupra faptului că acest
eșantion nu este unul consistent din punct de vedere statistic, dacă se ține cont de
populația italiană, dar este consistent din punct de vedere statistic dacă se ține cont
de toți cei care au probleme legate de o stare generală de rău, stare ce ar putea
semăna cu problemele exogene planetei noastre. Din acest grup de persoane, doar
cei care pot naviga pe Internet pot intra în contact cu testul nostru și pot răspunde
la întrebări. Ceilalți, chiar dacă fac parte din clasa de persoane cu probleme ce pot
fi relaționate cu interferențele extraterestre, pot fi luate în calculul statistic, dar
ținând cont de anumiți parametri, care ne indică câte persoane au acces în Italia la
Internet.
Deci, problema nu este aceea de a publica niște informații, ci aceea de a
oferi o interpretare corectă din punct de vedere statistic, în baza informațiilor
colectate.
Cunoaștem cu toții vrăjelile de la Exit Poll-urile politice și știm că unele
dintre firmele care efectuează aceste statistici sunt aliate cu puterea politică, și,
deci, în timpul alegerilor, înainte ca urnele să se închidă, tind să îndrepte
rezultatele spre un anumit candidat, furnizând informații oportune modificate și
Usum Delfini (Usum Delfini este o expresie ce derivă din faptul că unele știri din
Francia antică erau modificate în mod politic pentru a-i servi Delfinului, adică
viitorului rege al Franciei).
Deci, în această lucrare, vom prezenta datele nude ce derivă din ancheta
noastră, dar vom ține cont și de o raționalizare în baza cunoștințelor noastre și nu
în baza tentativelor de a modifica rezultatul final al anchetei noastre, așa cum fac
unele grupuri ufologice de pe teritoriul țării noastre.
Publicarea datelor vor fi de folos și celor care vor dori să le folosească
pentru a contesta concluziile noastre, propunând alte alternative.
Trebuie să subliniem faptul că multe grupuri ufologice italiene nu și-au
exprimat niciodată păreri tehnice despre modul nostru de a opera, ci s-au limitat la
a denigra persoanele care lucrează la acest proiect, fără a furniza explicații valide,
ci unele legate de un rasism care probabil are legătură cu niște interese ce nu pot fi
dezvăluite.

Cum au fost colectate informațiile

Datele utilizate de noi în această lucrare derivă exclusiv din baza de date de
pe site-ul celui care scrie.
Trebuie subliniat faptul că aceste date au fost monitorizate din data de 6
ianuarie 2009 și până în data de 23 decembrie 2009. Testele de autoevaluare care
au intrat în baza noastră de date, nu sunt singurele teste de autoevaluare pe care
le-am elaborat. De fapt, altele sunt resursele care ne-au permis pe parcursul acestui
an să evaluăm testul de autoevaluare. Un canal alternativ a fost adresa mea de
email, prin care foarte multe persoane mi-au trimis testul completat. M-au
contactat în privat, pentru ca eu să le analizez testul. Un alt număr de teste derivă
din site-ul "Sentistoria", teste care au fost analizate de alți operatori. Alte teste
provin de pe contul de Facebook. Însă, informațiile analizate în această lucrare
provin exclusiv de pe site-ul www.ufomachine.org.
Sistemul de colectare a informațiilor de pe www.ufomachine.org este
complet criptat. Subiectul care completează TAV-ul (Testul de autoevaluare)
rămâne anonim și este caracterizat de o serie de numere și litere. Sistemul automat
îmi trimite prin email un cod cu enumerarea răspunsurilor. La finalul analizei
testului, analistul, adică autorul acestei lucrări, intră pe site și cere decriptarea
numelui celui care a completat testul. Doar în acest moment apare un email de
referință, la care putem expedia răspunsuri sau cereri cu clarificări. Cu alte cuvinte,
eu încep să conversez cu subiectul care a completat testul doar după ce l-am
analizat.
Testul are 94 de câmpuri, pe care subiectul trebuie să le completeze. Primele
trei câmpuri sunt datele de identificare ale celui care a completat testul, care în
ceastă lucrare vor fi șterse, din motive de confidențialitate.

Informațiile analizate cu ajutorul criteriilor stabilite de noi

 Este important de remarcat faptul că criteriile de pozitivitate sau
negativitatea ale unui TAV au fost foarte bine conturate, dar doar în baza
răspunsurilor obținute, ci și în baza confruntării unui eșantion important de teste cu
autorii testul.

Test de Autoevaluare (TAV)

versiunea 4.3
(vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email:
Sex:
Vârstă:
Oraș:
Acest test a mai fost evaluat de cineva înainte?
Dacă a mai fost evaluat, de către cine?

(datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care?
2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate?
Dacă da, cu care dintre cele două urechi?
3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut?
4. Ai suferit crize depresive?
5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?
6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă?
7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp
(inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești?
8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche,într-un
ochi sau în organele genitale?
9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?

Dacă da:
a)Cât de înaltă era?
b) Cum era îmbrăcată?
c) Ce miros avea?
d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea?
e) Cum era craniul său?
f) Cum era părul?
g) Ce culoare avea pielea sa?
h) Cum comunica cu tine?
i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă?

10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

 11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe
tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o
scurtă criză de identitate?
12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume?
13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică?
14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale?
15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

Dacă da:
a)Cât erau de înalte?
b)Cum erau îmbrăcate?
c)Ce miros aveau?
d)Câte degete aveau și cum arătau acestea?
e)Cum era craniul?
f)Cum era părul?
g)Ce culoare avea pielea?
h)Cum comunicau cu tine?
i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative?

16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?

17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură
similară?
18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină?
19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit
că nu este așa?
20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?

Dacă ești de sex masculin:

a)Puteai interacționa cu ea?
b)Te puteai mișca?
c)Puteai mișca ochii?
d)Cât de înaltă era creatura?
e)Câte degete avea la mâini?
f) Cum arăta chipul său?
g)Cum avea părul?
h) Ai avut erecție?
i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin:

a)Cât era de înalt?
b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător?
c) A acționat împotriva voinței tale?
d)Câte ființe erau prezente?
e)Li se putea distinge chipul?
 f)Ți-au luat sânge?
g) Era o situație stresantă?
h) Era o situație normală?
i) Era o situație plăcută?

21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale?

22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat?
23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers?
24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?
25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari?
26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii?
27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde
provin?Dacă da, cu ce ocazie?
28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru
câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate?
29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi
ciudate?
30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau
la picioare)?
31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul
ochiului)?
32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?
33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice
care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior?
34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un
fel de coadă mică)?
35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și
lipicioasă?
36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală?
37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?
38. Ai visat vreodată militari?
39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în
zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei
urechi?
40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da,
cum arătau și unde se aflau?
41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic?
42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați?
43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții?
44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă,
atât în timpul zilei, cât și noaptea?
45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?
46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le
povestești?
47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții
aflându-se într-un container/ cilindru?
 48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o
cunoști?
49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum
făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)?
50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru?
51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate,
atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit?
52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului
tău?
53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era?
54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și unde se
aflau?
55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video?
56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli
psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp?
57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de
la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă?
60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești,
desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?

Interpretarea testului de autoevaluare

 Observațiile pentru interpretarea unui test ca acesta sunt furnizate pentru a-i
ajuta pe toți să fie capabili să ofere o interpretare corectă persoanelor care vor să
fie evaluate prin intermediul acestui test. TAV-ul este primul instrument cu
adevărat eficient, prin care putem înțelege dacă un subiect a fost obiectul unei
interferențe extraterestre. Cum ar putea oare un test, prin intermediul unor simple
întrebări, să furnizeze un răspuns corect?
Testul, ca oricare alt test existent pe fața acestei planete, încearcă să
înțeleagă dacă subiectul examinat intră într-o categorie de subiecți care au în
comun o serie de răspunsuri la un anumit stimul. În acest caz stimulul este
întrebarea și răspunsul ne va spune de ce categorie sau grup aparține subiectul.
Un grup de persoane este acel număr de persoane sau de indivizi
caracterizați de ceva ce au în comun. Aici acel ceva ce au în comun sunt
răspunsurile. Deci, este vorba de a găsi întrebările potrivite pentru a face astfel
încât persoanele răpite să se recunoască în întrebările formulate și să răspundă în
mod corect, prin stimulii lor interni inconștienți.
Pentru a fi sigur că prinde toți peștii, pescarul construiește o plasă mare, care
să ocupe mult spațiu, capabilă să captureze toți peștii care trec pe acolo. Dar dacă
eu vreau să capturez doar peștii mici, trebuie să fac o plasă cu ochi mici. Însă,
procedând astfel, vom prindenpeștii mari. Este evident că această plasă nu
funcționează doar ținând cont de mărimea ochilor. O plasă sigură și eficientă este o
plasă care așteaptă ca peștele să treacă, ca apoi să convingă peștele dorit să intre
singur în ea. În acest mod peștele se autoselectează și cel prins este cu siguranță cel
pe care îl dorim noi.
În mod normal nu există niciun pește care să vrea să fie capturat. Există însă
un tip de pește care vrea, în mod inconștient, să fie salvat de rechin și preferă să
intre în plasă decât să fie mâncat. Deci, testul se numește "de autoevaluare" pentru
că subiectul care se apucă să facă testul, îl face pentru că are în interiorul său o
pulsație inconștientă care îi spune să îl facă.
Să ne punem pentru o clipă în pielea unui răpit de extratereștri. El, la nivel
conștient, nu știe că este răpit, dar la nivel inconștient știe totul. Vede un test, așa
cum este al nostru, și, inconștientul său îi dă automat ordinul să facă testul, pentru
a aduce la nivel conștient situația sa, de care el vrea, în mod inconștient, să scape.
Aici trebuie remarcat faptul că, dacă subiectul s-ar fi simțit bine cu
extratereștrii, chiar și fără să cunoască realitatea la nivel inconștient, nu ar fi avut
nicio atracție să facă testul. Însă, inconștientul, în mod inconștient, se răzvrătește
față de această situație, denunțând foarte clar acest aspect opresiv.
Subiectul face testul și apoi îmi scrie, spunându-mi:
Am făcut testul de autoevaluare, dar unde sunt răspunsurile pentru a mă
evalua?
 Iar eu îi răspund că el, făcând testul, deja s-a evaluat.
Subiectul își manifestă uimirea și eu îi explic că, dacă a simțit nevoia să facă
testul, ceva l-a împins să-l facă și asta nu este ceva întâmplător, ci are o cauză.
Păi atunci toți cei care fac testul trebuie să fie considerați răpiți?
Sigur că nu.
Doar cei care fac testul și sunt sănătoși la cap trebui să fie considerați răpiți.
Un schizofrenic adevărat, care se știe că nu are nicio mijlocire cu
subconștientul, nefiind capabil să medieze semnalele pe care i le comunică
exteriorul, va crede, și uneori chiar va spera, să fie răpit de extratereștri, pentru a
compensa astfel carența de afecțiune.

Nimeni nu mă crede, dar eu am fost ales de extratereștrii... îl vom auzi pe

schizofrenic spunându-ne.

Trebuie spus că testul nu este suficient pentru a stabili cu exactitate

apartenența la categoria răpiților. Ar fi ca și cum am spune că printr-un punct trece
doar o singură linie, ceea ce nu este adevărat. Mai trebuie subliniat și că multe
dintre persoanele care ne-au trimis testul completat au rezultat ca fiind într-adevăr
răpite, primind astfel un rezultat pozitiv la test.
Acest lucru arată că procesul de autoevaluare inconștientă, provocat de
însăși existența testului, funcționează foarte bine.

Cantitatea și calitatea întrebărilor

Testul este fructul examinării atente a mai multor răpiți. Astfel de subiecți au
suferit aceleași experiențe negative, din care se nasc aceleași vise, aceleași frici,
descrieri ale acelorași medii, aceleași fapte și circumstanțe, aceleași senzații de rău.
După ce am examinat destul de profund o sută dintre aceste cazuri și după ce
am ascultat istorisirile lor, s-a născut primul test, care, în versiunea originală, avea
doar treisprezece întrebări. Pe parcurs, cu cât întâlneam tot mai mulți răpiți,
modificam și testul, în funcție de noile informații pe care le obțineam.
În forma sa actuală, testul conține în jur de 60 de întrebări, dar cu siguranță
va fi îmbunătățit pe viitor, eliminându-se unele dintre întrebările care nu par a fi
interesante, înlocuindu-le cu altele, care să aibă un impact emotiv mult mai mare.
De exemplu: ne dădusem seama că subiecții răpiți pierdeau mereu o mare
cantitate de sânge din nas, aproape mereu din nara dreaptă. Dacă acest fapt s-ar fi
dator unui simplu epistaxis, subiectul nu ar fi dat prea mare importanță întrebării în
sine, dar, dacă pierderea de sânge din nas ar fi fost corelată, în mod inconștient, cu
un episod de răpire, acest aspect ar fi provocat un anumit stres inconștient în cel
care răspundea la întrebare... ai pierdut vreodată sânge din nas?...
 De ce mă întreabă asta? Ce legătură are să pierzi sânge din nas?
La nivel conștient, tulburarea pe care cineva o simte când răspunde la
această întrebare este fructul unei acțiuni inconștiente. Inconștientul recunoaște în
acea întrebare o caracteristică a fenomenului de răpire, și, doar simpla citire a
întrebării produce stres.
Inconștientul, în fața unor solicitări de acest tip, înțelege că cel care a propus
testul înțelege că subiectul este implicat în răpirile extraterestre. Totul se petrece la
nivel inconștient. În acest punct, subiectul mă contactează și îmi spune... cu
inocență...

Am făcut testul propus de dumneavoastră... nu ați vrea să aruncați și

dumneavoastră o privire asupra lui?

Iată că, în acel moment, subiectul s-a autoevaluat singur! Inconștientul său
s-a recunoscut în interiorul fenomenului, dar nu numai: l-a recunoscut și pe cel
care propune testul ca fiind, poate, cineva care înțelege fenomenul, datorită
faptului că îi cunoaște parametrii.
Câte întrebări trebuie să aibă un test pentru a fi exact?
Testele care tind să clasifice persoanele, de obicei, sunt lungi și neclare.
Trebuie să se răspundă la sute de întrebări, așa cum este testul numit Minnesota,
pentru a verifica tulburările psihice ce ar putea exista în mintea unui pacient
ipotetic.
În realitate, întrebările sunt foarte multe pentru că nu se știe ce plasă ar
trebui utilizată pentru a prinde peștii. Astfel că se aruncă toate plasele pe care
cineva le are la dispoziție, în speranța că aceștia vor rămâne prinși cel puțin în una
dintre ele.
Noi credem că cel mai bun test de clasificare care poate exista este cel
alcătuit dintr-o singură întrebare. O întrebare la care dacă răspunzi cu da faci parte
din grupul respectiv de persoane, iar dacă răspunzi cu nu înseamnă că te afli în
afara grupului. Un astfel de test nu există încă, pentru că noi vrem să subliniem și
faptul că fenomenul răpirilor extraterestre ne este cu totul cunoscut, în cele mai
mici detalii. Cei care propun teste lungi, cu foarte multe întrebări, sunt departe de a
fi înțeles, față de cei care propun teste cu puține întrebări. Un test scurt este capabil
să-și atingă ținta din mai puține lovituri. Deci, cei care lucrează cu teste mai scurte,
cunosc mai bine problema respectivă.
TAV-ul are puține întrebări, construite în baza multor ani de experiență și de
discuții cu răpiți.

Cum am pus întrebările

 Într-un test de acest tip, care este un test clasic de tip proiectiv, nu trebuie să
se facă aluzii în legătură cu obiectul testului.
Dacă un test ca acesta ar vrea să stabilească dacă subiectul care se supune
acestuia a mai avut de-a face cu un extraterestru pe această planetă, asta înseamnă
că acest cuvânt ("extraterestru") nu trebuie fie menționat. Această problemă este
rezolvată formulând întrebările mereu într-un mod indirect.

Exemplu:
Ai văzut vreodată un extraterestru? - aceasta este o întrebare greșită!
Ai visat vreodată ființe care nu sunt la fel ca noi? - întrebare corectă!

Calitatea și cantitatea răspunsurilor afirmative

Nu trebuie să credem că răspunsurile afirmative la întrebări ar putea fi

relaționate cu o posibilă răpire.
Numărul răspunsurilor afirmative e doar unul dintre criteriile care sunt
utilizate, dar nu este singurul criteriu. Trebuie să se țină cont dacă subiectul are în
memoria sa anumite amintiri vagi, în legătură cu ceva ce nu reușește să plaseze în
sfera raționalului. Aceste amintiri sunt diferite de la răpit la răpit. Unii răpiți, la
nivel conștient, ar putea să nu-și amintească nimic. Deci, trebuie să evaluăm atât
componenta conștientă, prin numărul de răspunsuri pozitive, cât și pe cea
inconștientă, prin calitatea unor răspunsuri, lăsând de-o parte răspunsul pozitiv.

Exemplu:
Subiectul care răspunde pozitiv la toate întrebările este aproape cu siguranță
răpit, dar un subiect care răspunde negativ la toate întrebările, dar care la întrebarea
Ai pierdut vreodată sânge din nas? răspunde: Nu. Dar odată am visat niște
creaturi ciudate, înalte de un metru și douăzeci de centimetri, cu patru degete la
mâini și cu degetul mare opozabil, care îmi băgau un bisturiu în nara dreaptă,
provocându-mi o mare durere, vorbindu-mi în minte și spunându-mi că făceau
asta pentru binele meu... trebuie și acesta să fie considerat, la primul nivel al
investigației, ca fiind și el răpit. De fapt, subconștientul răpitul ar putea să nu-și
amintească nimic la nivel conștient despre experiențele cu extratereștrii, dar
inconștientul ar putea lua drept pretext orice întrebare care nu intră în contextul
testului, pentru a-l determina pe subiect, în mod inconștient, să povestească
experiențe care vor să fie, trebuie să fie, se dorește ca ele să fie povestite. În mod
inconștient, subiectul vrea să fie descoperit. E ca și când i-ar spune
interlocutorului:
 Îți dau toate elementele pe care le dețin. Descoperă tu faptul că eu sunt răpit
și spune-mi și mie... spune-i subconștientului meu, care încă nu știe acest lucru.
În aceste cazuri-limită, experiența noastră a putut evidenția că TAV-ul
greșește doar într-un sens, adică încearcă să recunoască toți răpiții, dar pe unii nu
reușește să-i recunoască (un procent de aproximativ 2%). TAV-ul nu greșește
niciodată în sens opus, adică nu ia niciodată drept răpit adevărat un fals răpit.
În plus, răpitul care a fost judecat în mod greșit ca fiind în afara problemei,
insistă mereu pentru o altă investigație, ca și când inconștientul său ar insista ca el
să-și rezolve situația. Subiectul de acest tip, după ce a primit răspuns negativ la
testul TAV, adică i s-a spus că nu este răpit, apare iarăși, spunând că la unele
întrebări a răspuns greșit și răspunde încă o dată la ele, dar acum în mod corect.
Subiectul încerca să se păcălească pe el însuși.
Exemplu:
Ai o cicatrice pe tibia stângă care arată așa și așa?
Primul răspuns: Nu.
După câteva zile: Da, într-adevăr, am verificat și... ehm... nu-mi dădusem
niciodată seama. Da, am o cicatrice care pare a fie exact ca cea descrisă în test...
Din acest motiv este indispensabil să utilizăm mai multe metode de intrare a
informațiilor, care să găsească și să corectează ceea ce a fost deja trimis prima data
din TAV.

Răspunsurile de falsă negație

Aș vrea să aprofundez în această situație semnificația pe care o are un

răspuns negativ și când acesta trebuie să fie considerat ca atare.
În test, un răspuns este considerat negativ dacă subiectul răspunde cu NU.
Ai visat sau ai văzut vreodată ființe diferite de noi? NU!
Dar ce valoare să dăm celorlalte tipuri de negație?

Să examinăm următoarele răspunsuri:

Nu-mi amintesc.
Nu știu.

Din punctul de vedere al gramaticii transformaționale, când un subiect se

exprimă prin aceste cuvinte, el descrie harta teritoriului său. Dacă cuvintele nu sunt
clare, sau dacă subiectul exagerează, generalizează sau distorsionează prin anumite
expresii, neurolingvistul știe că în acel punct există o eroare de vizualizare a
teritoriului.
 Din această observație se poate recupera o mai bună imagine a teritoriului,
făcându-l pe subiect să reflecteze asupra a ceea ce a spus, astfel încât, utilizând
expresii diferite, să construiască, în sens invers, o hartă mai bună a teritoriului.
Astfel, în timp ce expresia "nu îmi aduc aminte" trebuie să fie interpretată
după cum urmează: ... știu că am o amintire, dar nu știu unde am pus-o în memorie
... expresia "nu știu" nu are niciun sens. Să dăm un exemplu: Câți ani ai? Nu
știu...Cum adică nu știi? Trebuie să știi, pentru că altfel ai grave probleme
neuronale. Sau: Câți ani ai? Nu îmi aduc aminte...Este foarte clar că în acest caz
informația există, dar subiectul nu mai știe unde a pus-o în mintea sa. Când apar în
test aceste două negații, trebuie neapărat să se facă niște aprofundări.

Întrebările care trebuie puse pentru aprofundare sună cam așa:

Ce altceva nu-ți mai amintești?
Nu îți amintești toate lucrurile în același mod sau sunt lucruri pe care nu ți le
amintești mai bine?
Care sunt celelalte lucruri pe care nu le știi?
Lucrurile pe care nu le știi sunt bune sau rele?

Ne-am putea aștepta ca subiectul să răspundă că nu știe de ce nu poate ști,

având în vedere că nu-și amintește, dar, prin această frază se agață adesea
"neamintirea" cu alte "neamitiri", care sunt cu totul diferite de "nu îmi amintesc" și
pe care vrem să le scoatem la suprafață, dar care oricum ancorează prin intermediul
canalelor VAK (vizual, auditiv, cenestezic) și episodul pe care vrem să îl
dezgropăm.
Nu vrem să ne apucăm să prezentăm tehnici de PNL (Programare
Neurolingvistică) în această lucrare, ci vrem doar să semnalăm că negațiile adesea
ascund niște afirmații ascunse. În timp ce în spatele unui "nu îmi amintesc" se
poate ascunde o negație adevărată, în spatele lui "nu știu" se ascunde mereu un
răspuns neașteptat.

Analiza aprofundată a răspunsurilor

Ai pierdut vreodată sânge dintr-o singură nară (din care?)

Răspuns afirmativ - Posibil Răpit (PA). Răspunsul prin care afirmă că a
pierdut sânge din ambele nări este considerat un răspuns negativ. Trebuie
considerat pozitiv și răspunsul de pierdere de sânge din nara stângă dacă subiectul
este stângaci. În acest caz, trebuie să se verifice răspunsul de la întrebarea 2. La
stângaci, problemele de la urechi tind să fie mai mereu pe partea stângă, pe când la
dreptaci pe partea dreaptă.
 Ai avut vreodată probleme cu auzul (la o singură ureche? la care dintre cele
două?), sub formă de sunete ciudate?
Răspuns afirmativ - PA. Urechea dreaptă pentru dreptaci și urechea stângă
pentru stângaci.
Să se verifice și întrebările 39 și 58. Subiectul dreptaci trebuie să aibă un
eventual microcip în spatele urechii drepte, dar dacă este stângaci în spatele urechii
stângi.
Întrebarea 58 vrea să verifice modul în care funcționează creierul, scoțând în
evidență lobul predominant.

Ai pe corp cicatrice pe care nu-ți amintești cum ți le-ai făcut?

Răspunsul negativ nu anulează rezultatul pozitiv (PA) al testului, pentru că
la nivel inconștient, subiectul, chiar dacă are cicatricele respective, nu este mereu
capabil să răspundă pozitiv. I se va spune să controleze încă o dată.

Ai avut vreodată crize depresive?

Răspunsul negativ nu anulează rezultatul testului, dar un răspuns pozitiv îl
întărește. Cea mai mare parte a depresivilor ar răspunde afirmativ, dar trebuie să
reamintim că răpitul este depresiv (ciclotimic), dar depresivul cronic este un fals
răpit.

Ai avut vreodată impresia că ai văzut, sau ai visat, o copie de-a ta?

Răspunsul negativ nu anulează rezultatul pozitiv al testului, dar o un răspuns
pozitiv poate întări rezultatul final pozitiv.

Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă?

Un răspuns pozitiv întărește rezultatul pozitiv al testului. Un răspuns negativ
nu influențează rezultatul final.

Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de
pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești?
Un răspuns pozitiv confirmă prezența interferenței extraterestre. Un răspuns
negativ nu influențează posibilitatea unui rezultat final pozitiv al testului.

Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în

ureche,într-un ochi sau în organele genitale?
Un răspuns pozitiv confirmă prezența interferenței extraterestre. Un răspuns
negativ nu influențează posibilitatea unui rezultat final pozitiv al testului.

Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?

 Dacă da:
a)Cât de înaltă era?
b) Cum era îmbrăcată?
c) Ce miros avea?
d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea?
e) Cum era craniul său?
f) Cum era părul?
g) Ce culoare avea pielea sa?
h) Cum comunica cu tine?
i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă?
Lipsa unui răspuns pozitiv la această întrebare anulează puternic
posibilitatea ca subiectul să fie cu adevărat răpit, dar nu exclude diferite forme de
parazitare, dincolo de răpirea fizică reală.

Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

Un răspuns negativ poate să exprime doar faptul că subiectul nu a avut acel
tip de experiență, putând fi totuși răpit, pe când un răspuns pozitiv clar reprezintă
un puternică indicație a răpirii.

Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te

recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere
fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate?
Orice tip de răspuns este întărit de natura celorlalte răspunsuri. Cu alte
cuvinte, dacă răspunsurile sunt pozitive, subiectul s-ar putea să fi suferit de missing
time, dar dacă celelalte răspunsuri sunt negative, subiectul ar putea să fie doar
paranoic.

Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume?

Răspunsul pozitiv este un semn de răpire, mai ales în cazul femeilor. La
bărbați răspunsul nu este determinant.

Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică?

Răspunsul pozitiv are valoare doar în a întări tendința testului, în funcție de
celelalte întrebări.

Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale?

Răspunsul pozitiv are valoare doar în a întări tendința testului, în funcție de
celelalte întrebări.

Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

 Dacă da:
a)Cât erau de înalte?
b)Cum erau îmbrăcate?
c)Ce miros aveau?
d)Câte degete aveau și cum arătau acestea?
e)Cum era craniul?
f)Cum era părul?
g)Ce culoare avea pielea?
h)Cum comunicau cu tine?
i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative?
Răspunsurile negative întăresc tendința spre un puternic rezultat negativ al
testului.

Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?

Subiecții răpiți au cu toții acest tip de vise. Dacă răspunsul este pozitiv,
acesta are un impact puternic asupra unui rezultat final pozitiv. Un răspuns negativ
nu influențează natura rezultatului final.

Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă
creatură similară?
Un răspuns pozitiv indică cu tărie prezența răpirilor. Un rezultat negativ nu
este fundamental pentru un rezultat final pozitiv sau negativ al testului.

Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină?

Un răspuns pozitiv întărește puternic răspunsul final pozitiv al testului, chiar
dacă în unele cazuri există subiecți care sunt doar parazitați, dar care nu sunt răpiți
și în mod fizic. Noi nu ne ocupăm de aceștia din urmă.

Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a
dovedit că nu este așa?
Răspunsul pozitiv în cazul femeilor mărește probabilitatea de răpire. Acest
răspuns va fi evaluat, unde este posibil, și cu prezența unor analize medicale, care
să demonstreze că în acea perioadă femeia avea un procent ridicat de prolactină în
sânge. Trebuie verificat și modul de alimentare din acele perioade, care tind să se
modifice substanțial (subiecții vegetarieni pot să prezinte puternice tendințe
carnivore).

Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?

Dacă ești de sex masculin:
a)Puteai interacționa cu ea?
 b)Te puteai mișca?
c)Puteai mișca ochii?
d)Cât de înaltă era creatura?
e)Câte degete avea la mâini?
f) Cum arăta chipul său?
g)Cum avea părul?
h) Ai avut erecție?
i)Ți-au luat sânge?
Dacă ești de sex feminin:
a)Cât era de înalt?
b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător?
c) A acționat împotriva voinței tale?
d)Câte ființe erau prezente?
e)Li se putea distinge chipul?
f)Ți-au luat sânge?
g) Era o situație stresantă?
h) Era o situație normală?
i) Era o situație plăcută?
Acest tip de întrebare folosește doar la a verifica starea emotivă a subiectului
față de sexualitatea sa, dar, atunci când descrierea subiectului violator este cea a
unui extraterestru, indică un test pozitiv. În rest, răspunsul nu are o semnificație
prea mare.

Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale?

Răspunsul pozitiv apare doar la răpiți. Răspunsul de tipul "nu știu" este
considerat negativ, pe când "nu-mi amintesc" este un posibil pozitiv.

Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat?

Răspunsul pozitiv apare doar la răpiți. Răspunsul de tipul "nu știu" este
considerat negativ, pe când "nu-mi amintesc" este un posibil pozitiv.

Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau
invers?
Răspunsul pozitiv este legat de prezența unor erori de procedură, apar adesea
în cazul micuților EBE, atunci când aceștia îmbracă pe subiectul răpit, pentru a-l
readuce acasă. Răspunsul la această întrebare întărește tabloul general al testului,
fie spre un rezultat pozitiv, fie spre unul negativ.

Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?

 Marea majoritate a răpiților au RH negativ, grupa 0. Un răspuns pozitiv,
împreună cu alte răspunsuri pozitive, confirmă prezența unor fenomene de răpiri
extraterestre.

Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii
oculari?
Ochii se pot mișca în timpul paraliziei care este provocată în timpul unei
răpiri, contrar paraliziilor nocturne comune.

Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul
gurii?
Se pare că unii răpiți prezintă această caracteristică, care derivă din alterările
ADN-ului pe care le efectuează extratereștrii înainte de concepție, în tentativa de a
îmbunătăți sau de a adapta ADN-ul subiectului pentru scopurile lor.

Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica

de unde provin? Dacă da, cu ce ocazie?
Întrebarea este pentru cenestezici, care poate că nu au o amintire vizuală, ci
una care poate fi definibilă prin sigla GOT (gustativ - olfactiv - tactil).

Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și

pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate?
Subiecții răpiți se poate să fi pierdut și doar o secundă de timp în
virtualitatea actuală, dar să-și amintească o răpire mai lungă, ca într-o bulă spațio-
temporală. Răspunsul afirmativ este un răspuns care confirmă răpirea.

Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște
creaturi ciudate?
Dacă un subiect este răpit, mai este răpit și cel puțin unul dintre părinții săi,
bunicii săi, frații, surorile, unchii și mătușile.

Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la

mâini sau la picioare)?
Vezi explicațiile de la întrebarea 26.

Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în

interiorul ochiului)?
Vezi explicațiile de la întrebarea 26.

Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?

 Vezi explicațiile de la întrebarea 26.

Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o

cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la
care picior?
Prezența acestui semn corespunde prelevării de țesut osos din tibia și este
confirmarea unei răpiri. Absența unui astfel de semn nu este semnificativă pentru
prezența sau absența unei răpiri.

Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona

lombară, ca un fel de coadă mică)?
Vezi explicațiile de la întrebarea 26.

Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină

ciudată și lipicioasă?
Un răspuns afirmativ indică prezența răpirilor, pe când un răspuns negativ
nu influențează rezultatul într-o direcție sau alta.

Te-ai trezit vreodată mort de oboseală?

Un răspuns negativ la această întrebare echivalează cu certitudinea lipsei
răpirilor. Un răspuns pozitiv este luat în considerație în funcție de celelalte
răspunsuri.

Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?

Un răspuns pozitiv, chiar dacă nu oferă certitudinea unor răpiri, nici nu
compromite prea mult rezultatul negativ.

Ai visat vreodată militari?

Un răspuns negativ întărește rezultatul negativ și un răspuns pozitiv întărește
rezultatul pozitiv. Această întrebare are valoare de întărire a unuia dintre cele două
răspunsuri finale.

Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele

urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ?
Dacă da, în spatele cărei urechi?
Prezența acestui obiect implică prezența răpirilor, mai puțin în cazul în care
biluța este un mic chist (probabilitate foarte redusă conform statisticilor noastre).
Absența acestui mic obiect anulează puternic prezența răpirilor. Rugați-l pe răpit să
verifice bine.
 Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil?
Dacă da, cum arătau și unde se aflau?
Răpiții sunt răpiți și în copilărie și au vise sau amintiri cu figuri
antropomorfe, pe care mintea copilului le asociază cu figurile bune sau rele din
cultura basmelor. Răspunsul întărește doar valoarea celorlalte răspunsuri.

Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la

medic?
Marea majoritate a răpiților au crize de panică la dentist. Doar răspunsul
negativ nu are o semnificație exactă, pe când cel pozitiv doar întărește semnificația
celorlalte răspunsuri pozitive.

Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați?

Răpitul tinde să răspundă mereu pozitiv la această întrebare. Cei care nu sunt
răpiți răspund negativ, doar dacă nu cumva există patologii mentale deosebite
(cazuri foarte rare).

Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții?

Răpiții au coșmaruri de acest tip. Întrebarea vrea doar să agite inconștientul
și să scoată la suprafață o eventuală amintire-emoție.

Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei
multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea?
Când răpitului i se face o spălare a sângelui sau când i se ia sânge, acesta
simte nevoia să introducă alte lichide în corp și este capabil să bea și două, trei
sticle de apă, una după alta. Răspunsul pozitiv indică prezența puternică a răpirilor.

Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?

Răpiții au cu toții experiențe OBE. Un răspuns negativ dărâmă posibilitatea
ca subiectul să fie cu adevărat răpit.

Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da,
poți să le povestești?
Toți răpiții au amintiri din vieți trecute. Un răspuns negativ dărâmă
posibilitatea ca subiectul să fie cu adevărat răpit.

Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut

pe alții aflându-se într-un container/ cilindru?
Un răspuns pozitiv indică prezența răpirilor extraterestre. Un răspuns negativ
nu influențează rezultatul final al testului.
 Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu
o cunoști?
Acest răspuns are legătură cu întrebarea 46 sau cu amintirile unor răpiri care
au fost sub controlul propriei MEA (Memorie Extraterestră Activă).

Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la

fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)?
Prezența unui răspuns pozitiv la această întrebare indică posibilitatea de
răpire. Un răspuns negativ este prea puțin semnificativ.

Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru?

Întrebarea are rolul doar de a verifica poziția eventualelor microcipuri
extraterestre față de pozițiile celor două emisfere ale creierului.

Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în
realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit?
Un răspuns pozitiv poate fi determinat de prezența unei MEA. Subiectul
trebuie să specifice foarte bine contextul visului său sau a senzației sale.

Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul
dormitorului tău?
Răspunsul pozitiv indică prezența răpirilor. Un răspuns negativ întărește
doar celelalte răspunsuri negative, dar în realitate nu are o valoare prea mare.

Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era?
Marea majoritate a răpiților crede că a văzut sau a visat OZN-uri pentru
câteva secunde. Apoi tehnica ancorelor descoperă că visul corespunde unor
experiențe care s-au întâmplat în realitate și unor perioade de missing time. Dacă
cei care nu sunt răpiți visează OZN-uri, aceștia le visează având niște forme
neobișnuite, care nu au nicio legătură cu statistica, ci sunt modele arhetipico-
simbolice. (doar răpiții visează OZN-uri triunghiulare sau dreptunghiulare, iar
aceste două modele nu fac parte din prototipul imaginativ colectiv).

Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari?

Întrebarea încearcă să-i evoce subiectului amintirea insectei călugăriță. Dacă
subiectul răspunde pozitiv, acesta întărește prezența răpirilor. Cei care nu sunt
răpiți visează de obicei insecte foarte mici și aproape niciodată călugărițe (cel puțin
așa reiese din statisticile noastre).
 Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video?
Răspunsul pozitiv întărește doar răspunsurile pozitive. Un răspuns negativ
nu are nicio semnificație, dar întărește răspunsurile negative.

Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau

pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp?
Unele molecule sunt compatibile cu răpirea, pe când altele se pare că nu sunt
pe placul MEA, pentru că ar destabiliza creierul răpiților care le găzduiește (cum se
întâmplă în cazul cocainei). În general, răpiții nu utilizează droguri sau
medicamente psihotrope de tipul opiaceelor, cocainei, ci, numai în cazuri foarte
rare, acesta folosește alcaloizi, cu nucleu indolic. Celelalte medicamente sunt prea
puțin suportate de MEA, care locuiește într-o zonă din creierul subiectului care nu
funcționează bine dacă acesta este drogat. Deci, o utilizare masivă de medicamente
și droguri blochează răpirea. În cazurile unde există consum de droguri trebuie să
se țină cont de faptul că amintirile subiectului, chiar și la celelalte răspunsuri, sunt
șterse, confuze și sufocate, din cauza unor leziuni neuronale ireparabile. Un
eventual răpit, care se droghează foarte mult, nu poate fi recuperat cu ajutorul
tehnicilor noastre.

Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind

paranormale?
Toți răpiții au capacități paranormale puternice. Poate că nu și-au dat seama
de acest lucru niciodată, dar uneori influențează aparatele electrice, mută obiecte,
au fenomene de autocombustie, interacționează cu telefoanele și televizoarele.

Când încrucișezi mâinile, care deget este deasupra, cel de la mâna stângă
sau cel de la dreapta?
Această întrebare tinde să verifice dacă subiectul este cumva stângaci și să
confirme poziția implanturilor în corpul său, dar și pentru a verifica care este
emisfera predominantă, pentru a înțelege și natura comportamentului subiectului
(bazat pe a fi sau pe a avea).

Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte

intensă?
Toți răpiții au experiențe OBE și vibrația este legată de experiența spontană
sau indusă de aparatele extraterestre în timpul unei răpiri. Un răspuns negativ poate
confirma lipsa răpirilor extraterestre.

Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau
povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva?
 Un răspuns pozitiv certifică prezența sufletului. Cel care răspunde negativ nu
are cum să fi fost vreodată răpit.

Analiza datelor colectate

Pe durata unui an de zile am primit 1185 de teste. Adică aproximativ 100 de

teste la fiecare 30 de zile (pe lună). Din acestea doar 10% au fost pozitive la fiecare
30 de zile, adică un total de 120 de răpiți noi descoperiți doar din testele de pe
Ufomachine, pe durata unui an de zile.
Au participat 367 de femei, din care 84 nu au răspuns la toate întrebările și
805 de masculi, din care 229 nu au răspuns la toate întrebările și 13 subiecți care
nu au precizat de ce sex sunt. Deci, cei pe care ne vom baza statisticile sunt în
număr de 872. În realitate, ar putea fi examinate mai multe teste, dar, pentru că unii
subiecți nu au răspuns corect la întrebări sau pentru că nu au terminat testul, aceste
teste vor fi eliminate din statistică.
O primă observație se referă exact la persoanele care au abandonat testul de
autoevaluare în timp ce-l efectuau. Asupra acestor persoane nu putem efectua nicio
investigație ulterioară, deoarece cauzele abandonului ar putea fi multe. Teama de a
cunoaște adevărul? Au descoperit că testul îi interesează? Sau altceva? Ceea ce
vrem să subliniem este faptul că un anumit procent de răpiți probabili este
reprezentat de cei care abandonează investigația cu privire la ei însuși. Acest lucru
ne permite să afirmăm că, indiferent de rezultatul pe care-l vom obține din această
investigație, numărul răpiților ar trebui să fie mai mare, din cauza testelor
abandonate, pe care nu le putem analiza în această lucrare, dar, care, doar prin
faptul că există, reprezintă un eșantion valid din punct de vedere numeric.

Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 54 6.19%
Da (Y) 553 63.42%
Nu (N) 265 30.39%

Subiecții răpiți răspund mereu că au pierdut sânge din nas. Deci, sângele din
nas nu verifică faptul că ești răpit, dar dacă nu ai pierdut sânge din nas înseamnă că
există o probabilitate mare ca tu să nu fii răpit. Din această analiză îi putem elimina
imediat pe cei 30% care se pare că nu ar fi răpiți.
 Dacă da, din care?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 185 21.22%
Dreapta 242 27.75%
Stânga 133 15.25%

Se va putea observa că testul evidențiază subiecți care pierd sânge din nas
mai mult din nara dreaptă decât din cea stângă. Dacă pierderea sângelui din nas ar
fi fost statistică ar fi trebuit ca datele să fie echivalente. Din această informație se
poate observa că eșantionul pe care noi îl analizăm are caracteristica de a pierde
sânge mai mult din nara dreaptă și această informație trebuie corelată cu
procentajul mai mare al dreptacilor decât al stângacilor pe care îi avem în Italia.
Noi știm că răpitul tinde să piardă sânge din nas din nara dreaptă dacă este dreptaci
și din nara stângă dacă este stângaci.

Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 48 5.50%
Da (Y) 603 69.15%
Nu (N) 221 25.34%

Și în acest caz se poate observa că cei care răspund la test au probleme cu

auzul. Ciudat, nu vi se pare? Ar fi normal doar dacă în spatele acestor răspunsuri
s-ar ascunde un anumit număr de răpiți, care, fiind în majoritatea cazurilor
dreptaci, vor avea probleme cu auzul mai ales la urechea dreaptă, iar un stângaci va
avea probleme cu auzul la urechea stângă.

Dacă da, cu care dintre cele două urechi?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 142 16.28%
Dreaptă (04_1) 258 29.59%
Stângă (04_2) 212 24.31%

Amintim în această lucrare că problemele de auz la răpiți se datorează unui

microcip care este introdus în urechea dreaptă sau stângă (în realitate în partea
externă a urechii, în spatele pavilionului auricular). Pentru că semnalul auditiv al
microcipului este orientat, în opinia noastră, către lobul stâng al subiectului, acesta
trebuie să pornească de la urechea opusă, pentru a fi în acord cu împărțirea
semnalelor cerebrale. Astfel, și în acest caz, stângaciul va avea probleme de auz la
urechea stângă, iar dreptaciul la cea dreaptă, în acord cu locul unde găsim
microcipul, utilizând tehnici TAC, RMN sau Raze X.
 Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 73 8.37%
Da 341 39.11%
Nu 458 52.52%

Răpiții nu știu că au cicatrice pe care să nu le poată justifica și ceilalți nu au

cicatrice. Însă 39% își găsesc pe corp cicatrice, a căror prezență nu o pot justifica.
Asta nu înseamnă că 39 % dintre cei care răspund pozitiv la test sunt răpiți. În
realitate doar 10% din acest eșantion a rezultat ca fiind pozitiv la testul cu privire la
răpirile extraterestre. Asta înseamnă că 20% dintre persoanele care au făcut testul,
dar care nu sunt toate răpite, nu și-au inspectat niciodată propriul corp, dând
dovadă de prea puțină conștiință.

Ai suferit crize depresive?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 39 4.47%
Da 572 65.60%
Nu 261 29.93%

99.9% dintre persoanele care au primit un răspuns pozitiv la testul de

autoevaluare au răspuns pozitiv la această întrebare. Asta înseamnă că cel care
răspunde negativ la această întrebare are o probabilitate ridicată de a nu fi răpit: În
acest caz , 30% dintre aceste persoane pot fi considerate ca nefiind răpite doar din
răspunsul de la această întrebare. Asta mai înseamnă că cel puțin 51% dintre aceste
persoane, chiar dacă nu sunt răpite, au avut crize depresive. Acest rezultat ne
determină să ne gândim la două lucruri fundamentale. Ori poporul italian este unul
depresiv, ori cel care este depresiv tinde să simuleze un sindrom de falsă răpire sau
ambele lucruri în același timp.

Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 100 11.47%
Da 274 31.42%
Nu 498 57.11%

Acest răspuns nu a demonstrat niciodată că ar avea o relație strânsă cu

fenomenul de răpire.
 Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 62 7.11%
Da 313 35.89%
Nu 386 44.27%
Am visat 111 12.73%

Aproximativ 49% din eșantionul nostru a visat sau crede că provine de pe

altă planetă. 51% sunt răspunsuri negative, deci, nici această întrebare nu este
importantă pentru strângerea unor informații cu privire la o eventuală răpire a celui
care completează testul. Dar trebuie să ținem cont de faptul că 99.9% dintre răpiți
răspund pozitiv la această întrebare.

Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele,
lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 88 10.09%
Da 373 42.78%
Nu 411 47.13%

Și în cazul acestei întrebări, procentul răspunsurilor negative este egal cu cel

al răspunsurilor pozitive. În general, nici răpiții nu dau mare importanță acestor
detalii.

Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche, un ochi sau în
organele genitale?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 93 10.67%
Da 166 19.04%
Nu 613 70.30%

Această întrebare prevede că există un procent de 19% de răspunsuri

pozitive. Răpiții testați de noi răspund în general pozitiv la această întrebare. Asta
înseamnă două lucruri. 19% reprezintă suprapunerea a două situații, visate sau
trăite. Una în legătură cu răpirile și cealaltă la întâmplare. Cu alte cuvinte, cam 9%
dintre persoane au amintiri sau vise de acest tip, în afară de cele răpite.
 Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 66 7.57%
Da 507 58.14%
Nu 299 34.29%

Marea majoritate a răpiților, care au rezultat pozitivi la test, visează sau cred
că visează, dar în realitate ei își amintesc chipuri de acest fel. Cu alte cuvinte,
printre cei care au răspuns pozitiv la această întrebare, adică printre cei 58% , se
află multe persoane care nu sunt răpite, dar printre cei 34% care au răspuns
negativ, există un număr mare de răpiți. Dacă ai visat sau nu așa ceva, nu este
important din punctul de vedere al răpirii, decât dacă poți specifica anumite
caracteristici exacte (vezi întrebarea următoare).

Cât de înaltă era?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 481 55.16%
Niciun răspuns 391 44.84%

55% își amintesc foarte clar (circa 30% dintre cei care răspund afirmativ).

Cum era îmbrăcată?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 465 53.33%
Niciun răspuns 407 46.67%

Ce miros avea?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 459 52.64%
Niciun răspuns 413 47.36%

Și în aceste cazuri aproximativ 30% din eșantion își amintesc aceste date.

Câte degete avea la mână și cum erau acestea?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 455 52.18%
Niciun răspuns 417 47.82%
 Comunica cu tine?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 58 6.65%
Da 252 28.90%
Nu 201 23.05%

30% din eșantion tinde să-și amintească degetele creaturii. Doar 15% din
eșantion își amintește prezența unei discuții.

Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 52 5.96%
Da 82 9.40%
Nu 738 84.63%

Este interesant de observat că, chiar dacă datele sunt uneori corupte datorită
prezenței altor fenomene, când întrebările devin amănunțite, iată că doar 10%
răspund pozitiv la această întrebare.

Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine
însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o
scurtă criză de identitate?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 50 5.73%
Da 412 47.25%
Nu 410 47.02%

Acest răspuns evidențiază că jumătate din eșantionul examinat de noi are

probleme cu propria personalitate și cu modul în care relaționează cu sfera
exterioară propriului sine. Această informație ne permite să înțelegem că sindromul
de răpire ne-a fost ascuns din cauza unor patologii de tip schizoid multipersonal,
care au permis fenomenului de răpire extraterestră să se ascundă eficient între
tendințele paranoide ale rasei umane.

Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 70 8.03%
Da 99 11.35%
Nu 703 80.62%
 Încă odată, atunci când răspunsul pozitiv se apropie de 10%, devine
interesant. În plus, trebuie să se observe că la această întrebare răspund pozitiv
femeile răpite, pe când la masculi răspunsurile pozitive lipsesc. Această informație
trebuie evidențiată și corelată cu procentul de femei pozitive față de bărbații care
au efectuat testul de autoevaluare. Dacă această informație ar trebui evidențiată și
corelată mai ales cu procentul de femei pozitive, decât bărbații care au efectuat
testul de autoevalaure. Dacă am interpreta că această informație se aplică doar
răpiților de sex feminin, având în vedere că numărul de femei și bărbați este unul
aproximativ egal, ar trebui să admitem că numărul răpiților care au efectuat testul
și au primit un răspuns final pozitiv ar ajunge la 20%. Deci, TAV-ul ar fi pierdut
jumătate din eșantionul analizat.

Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 106 12.16%
Da 415 47.59%
Nu 351 40.25%

Și în acest caz, răspunsul dat de 48% dintre cei care au susținut testul, s-a
datorat suprapunerii mai multor factori. Răpitul tinde să-și amintească mereu vise
de acest fel, dar și cei s-au jucat mult pe computer sau la play station jocuri de
război tind să aibă astfel de vise. Apoi, se pare că există un anumit număr de
subiecți care tind să își verse supărarea față de societate noaptea, prin vise.
Societatea de astăzi poate fi exprimată din ce în ce mai mult prin intermediul
violenței, care reproduce modele violente și în vise.

Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 29 3.33%
Da 441 50.57%
Nu 402 46.10%

Prin urmare, cel puțin 50% din populația testată tinde să-și exorcizeze
violența prin atitudini meditative și pacifiste. Cu alte cuvinte, aceste ultime două
date ar putea fi interpretate ca și când 50% din populație ar avea o natură violentă,
și, tot această parte din eșantionul analizat, s-ar relaxa prin activități recreative sau
meditative, pentru a-și exorciza acea parte din ei care îi determină să fie violenți,
fie în exterior, fie în mod inconștient. Răpitul intră în această categorie, deoarece,
din cauza prezenței unei Memorii Extraterestre Active (MEA) din creierul său,
care adesea este plină de violență și tinde să aibă comportamente schizoide,
subiectul tinde și el să exteriorizeze comportamente care nu sunt ale sale.
Subiectul, după ce s-a exteriorizat cu violență prin atitudinile sale, adesea nu-și
amintește ce s-a întâmplat, tocmai pentru că Memoria sa Extraterestră Activă a fost
iarăși reprimată.
O persoană violentă, în mod normal, nu are astfel de momente de încețoșare
mentală, spre deosebire de un paranoic sau de unul care suferă de atacuri de
epilepsie, acesta tinzând să uite acțiunile pe care doar ce le-a efectuat. Însă
epilepticul nu prezintă fenomene de agresivitate, pe când paranoicii pot fi
identificați foarte ușor.

Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 100 11.47%
Da 161 18.46%
Nu 611 70.07%

Mulți răpiți visează ființe cu pupile verticale. Aceste vise, din punct de
vedere statistic, nu par să fie comune și altor categorii de subiecți, cum ar fi cei
care visează figuri religioase sau diabolice.

Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 14 1.61%
Pozitive 16 1.83%
Negative 94 10.78%
Indiferente 50 5.73%

Câte degete aveau și cum arătau acestea?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 145 16.63%
Niciun răspuns 727 83.37%

În timp ce visul cu pupilele verticale indică o puternică accepțiune negativă

a ființei visate (observați procentul de doar 10%), și în cazul descrierii numărului
de degete ale ființei visate, aproape 17% dintre subiecți au observat acest detaliu.
Observați că într-un vis sau într-un "pseudo-vis", acest detaliu tinde să ne facă să
suspectăm că nu este vorba despre vis, ci despre o realitate mascată sub forma unui
vis. Cum toate tipologiile extraterestre sunt diferite, chiar dacă nu sunt infinite,
răpitul tinde să-și amintească mereu niște detalii în legătură cu degetele
extraterestrului, care sunt legate (ancorate) de episoade cu puternice caracteristici
de stres emoțional.
 Când emoția sau frica se măresc, subiectul va uita mai greu episoadele în
care a fost implicat, deci, acesta și le va aminti, poate că sub forma unui vis fals,
care maschează un eveniment care s-a întâmplat în realitate.

Cât erau de înalte?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 144 16.51%
Niciun răspuns 728 83.49%

Cine își amintește bine mâinile extraterestrului tinde să-și amintească și alte
lucruri, cum ar fi statura.

Cum era craniul?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 145 16.63%
Niciun răspuns 727 83.37%

Ce culoare avea pielea?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 149 17.09%
Niciun răspuns 723 82.91%

Cum erau îmbrăcate?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 138 15.83%
Niciun răspuns 734 84.17%

Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 122 13.99%
Da 423 48.51%
Nu 327 37.50%

Această ultimă întrebare nu identifică fenomenele de răpire, care se ascund

în spatele celor 48% de "Da". Visul cu locul subteran se pare că este puternic legat
de arhetipuri inconștiente comune pentru marea majoritate a ființelor umane,
manifestând angoasele lor. Însă, pentru răpit, visul cu un loc subteran este de
obicei o acoperire, în care el își amintește unde a fost dus atât de extratereștrii, cât
și de militari. Pentru a corela în mod corect această întrebare este nevoie de
aprofundări descriptive ulterioare.
 Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 110 12.61%
Da 189 21.67%
Nu 573 65.71%

22% din eșantionul nostru visează sauroizi. Procentul de răspunsuri

afirmative s-ar părea că este mai mare decât numărul confirmat de răpiții, care
reiese din analiza totală a testului, probabil din cauza influenței filmelor de tipul
Jurassic Park și altele, sau, este posibil, încă o dată, ca TAV-ul să piardă 50%
dintre răpiți.

Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 94 10.78%
Da 199 22.82%
Nu 579 66.40%

Acest răspuns trebuie relaționat cu fenomenul răpirilor și cu fenomenul

simplei parazitări, fenomen colateral fenomenului de răpire, dar care se pare că este
prezent și în afara unui adevărat sindrom de răpire. Asta ar justifica, dincolo de
valoarea statistică de 23%, o valoare atât de ridicată comparativ cu procentul de
10% răpiți, care au confirmați de test.

Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este
așa?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 533 61.12%
Da 143 16.40%
Nu 196 22.48%

Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 0 0
Da, și sunt femeie 84 9.63%
Da, și sunt bărbat 152 17.43%
Nu 636 72.94%
 Întrebarea Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a
dovedit că nu este așa? trebuie relaționată cu eșantionul de femei care au efectuat
testul. 27% dintre cei care obțin un rezultat final pozitiv răspund cu Da la
întrebarea Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură?. Din acest 27%, o
treime sunt femei și două treimi (dublul) sunt bărbați. Analizând informațiile
despre răpiții pozitivi și răspunsurile lor, am observat că fenomenul de răpire este
mult mai invaziv în cazul femeilor decât în cazul bărbaților, producând o amintire
mai bună, tocmai pentru că în cazul femeilor este relaționat de factori de stres mai
puternice. Cu alte cuvinte, din test rezultă că prezența unui număr mare de
răspunsuri pozitive era legată la bărbați de aspecte de libido, iar în cazurile
femeilor era legat de fenomene de răpire, ascunse de false amintiri onirice. Cu alte
cuvinte, un răspuns pozitiv la această întrebare din partea unei femei are un indice
de răpire superior față de cazul în care ar fi vorba despre un bărbat (valorează
dublu și este mai credibil).

Puteai interacționa cu ea?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 38 4.36%
Da 89 10.21%
Nu 43 4.93%

Iată că atunci când se încearcă să se înțeleagă mai bine dinamica visului

erotic, subiectul este rugat, prin această întrebare specifică, să-și amintească.
Procentajul de "Da" ajunge la valoarea de 10%, în acord cu răspunsurile care țin de
răpire.

Te puteai mișca?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 34 3.90%
Da 93 10.67%
Nu 36 4.13%
Și aici 10% dintre cei care au răspuns cu "Da" puteau cumva să efectueze
niște mișcări.

Puteai mișca ochii?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 48 5.50%
Da 103 11.81%
Nu 11 1.26%
 Cât de înaltă era creatura?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 139 15.94%
Niciun răspuns 733 84.06%

Astfel, circa 12% dintre subiecți pot mișca bulbii oculari și 16% observă
înălțimea.

Câte degete avea la mâini?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 130 14.91%
Niciun răspuns 742 85.09%

Cum arăta chipul său?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 135 15.48%
Niciun răspuns 737 84.52%

15% observă chipul și poate preciza câte degete are la mâini creatura pe care
o "visează".

Cum avea părul?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 132 15.14%
Niciun răspuns 740 84.86%

15% observă părul și susține că este în măsură să identifice multe dintre

acele detalii care fac puțin probabilă ideea că subiectul s-ar afla în fața unui simplu
vis.

Ai avut erecție?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 26 2.98%
Da 118 13.53%
Nu 9 1.03%

13.35% dintre bărbații care au răspuns pozitiv la întrebarea Ai visat că întreții

raporturi sexuale cu o altă creatură? răspund pozitiv și la întrebarea Ai avut erecție?
 Ți-au luat sânge?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 43 4.93%
Da 21 2.41%
Nu 89 10.21%

Acest răspuns este dificil de interpretat și atinge în răpiți o zonă de amintiri

în care amintirea diferitelor răpiri se suprapun, unde subiectul este utilizat de un
extraterestru pentru a dona sânge, sau este utilizat pentru prelevarea de spermă, sau
implantare de ovule extraterestre în cazul femeilor, dar și alte tipuri de operațiuni,
cum ar fi inserarea în corp a unor microcipuri sau altele.

Cât era de înalt?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 72 8.26%
Niciun răspuns 800 91.74%

Amintirea devine clară când subiecții sunt chestionați cu privire la înălțimea

extratereștrilor care erau prezenți în "vis", ajungându-se iarăși la fatidicul 10%.

Îl puteai deosebi de mediul înconjurător?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 25 2.87%
Da 51 5.85%
Nu 15 1.72%
Prin această întrebare încercăm să verificăm dacă, pe lângă a avea o ideea
despre extraterestru și caracteristicile sale, subiectul l-ar putea relaționa pe acesta
cu locația. Se descoperă că, chiar dacă subiectul își amintește ce culoare are pielea
extraterestrului, ce înălțime are acesta sau cu ce haine este îmbrăcat, subiectul nu
reușește să-l poziționeze la fel de ușor într-o locație anume, acest lucru reieșind din
răspunsurile de mai sus.

A acționat împotriva voinței tale?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 29 3.33%
Da 29 3.33%
Nu 31 3.56%
Subiectul nu știe ce se întâmplă, nu știe nici unde se întâmplă și nici ce
legătură are el cu ceea ce se întâmplă în acea locație.
 Câte ființe erau prezente?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 70 8.03%
Niciun răspuns 802 91.97%

Din nou, răspunsurile sunt clare (circa 8%) când vorbim despre grupul de
ființe ca un întreg. Dar subiecții nu reușesc să le focalizeze în mod singular sau să
le numere.

Li se putea distinge chipul?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 17 1.95%
Da 35 4.01%
Nu 33 3.78%

Ți-au luat sânge?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 31 3.56%
Da 14 1.61%
Nu 40 4.59%

Se pare că focalizarea chipului este imposibilă pentru acel procent de 10%

din eșantion care dau răspunsuri afirmative. Întrebarea despre prelevarea de sânge
demonstrează încă o dată că acel 10% care răspunde afirmativ nu are niște amintiri
foarte clare.

Ce tip ce situație era?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 21 2.41%
Stresantă 31 3.56%
Normală 19 2.18%
Plăcută 14 1.61%

Se pare că subiectul nu este capabil să se coreleze cu mediul. În aceste

ultime răspunsuri, subiectul, adică 10% din eșantion, demonstrează că își amintește
o situație în care o ființă îi face ceva la organele genitale. Subiectul are o ideea
foarte vagă în legătură cu identitatea acestui personaj, neputând spune clar dacă
mai sunt și alte personaje. Se pare că subiectul nu se asociază cu mediul și la
întrebarea despre stres răspunde în mod ineficace. 3.56% din eșantion se teme
(stres) și este acela care își amintește cele mai multe detalii, pe când ceilalți 9.80%
par a fi decerebrați în ceea ce privește emoțiile și aceștia sunt cei care, adesea, își
amintesc scenele în alb și negru (nu în culori).

Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 112 12.84%
Da 267 30.62%
Nu 493 56.54%

Răpiții, în mare lor majoritate, răspund pozitiv la această întrebare și, după
cum putem observa, răspunsurile pozitive sunt peste 10% , fiind prezente aici și
răspunsuri pozitive care aparțin altor grupuri de eșantioane.

Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 117 13.42%
Da 264 30.28%
Nu 491 56.31%

Este evident că răspunsul la această întrebare este comparabil cu cel de la

întrebarea precedentă, deoarece întrebările sunt corelate.

Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 75 8.60%
Da 350 40.14%
Nu 447 51.26%

În interiorul acelui 40.14% se ascunde și eșantionul pe care îl analizăm.

Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 248 28.44%
Da 261 29.93%
Nu 363 41.63%
 Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 46 5.28%
Da 508 58.26%
Nu 318 36.47%

Mulți nu-și cunosc grupa sanguină, dar marea majoritate dintre răpiți se pare
că are RH negativ. Prin întrebarea Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat,
putând mișca doar bulbii oculari? se descoperă că fenomenul paraliziei nocturne este
mult mai răspândit decât am fi crezut.
Totuși, din analiza datelor, rezultă că eșantionul nu este foarte conștient de
acest fenomen și confundă paralizia în care poate mișca bulbii oculari cu o stare de
somn sau visare, care nu au nimic de-a face cu interferențele extraterestre. Acest
aspect al problemei se pare că complică autenticitatea răspunsurilor care aveau ca
scop verificarea stării de răpire prin efectuarea acestui test.

Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 55 6.31%
Da 572 65.60%
Nu 245 28.10%

Și acest răspuns pare a fi un "răspuns bun", dar se descoperă că cel ce

răspunde este prea puțin conștient de corpul său, dând adesea răspunsuri greșite,
crezând că pot îndoi limba în acest mod. În realitate interpretează că ar putea face
ceea ce nu știe să facă. Cea mai mare parte a subiecților răspunde pozitiv la această
întrebare, dar neputând să verificăm dacă aceștia chiar pot îndoi limba în acest
mod, face ca întrebarea să devină inutilă.

Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 49 5.62%
Da 677 77.64%
Nu 146 16.74%

Și în acest caz putem verifica starea de conștiință a martorului, ca crede că

aude, vede sau interpretează harta teritoriului, dar care în realitate nu este capabil
să perceapă lucrurile corect datorită faptului că este prea puțin conștient de el
însuși.
 Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva
secunde?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 50 5.73%
Da 675 77.41%
Nu 147 16.86%

În mod incredibil, și în cazul acestei întrebări, ne dăm seama că cei care

răspund nu realizează ce înseamnă cu adevărat: "să nu mai fii conștient de tine
însuți" sau "de timp"? Acest lucru se întâmplă pentru că lumea nu are conștiință, și,
din acest motiv, este dificil să înțeleagă când anume pierde un lucru pe care nu-l
are.

Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 99 11.35%
Da 364 41.74%
Nu 409 46.90%

Răspunsul încearcă să verifice prezența altor răpiți în mediul familial,

cunoscându-se faptul că fenomenul răpirilor extraterestre cuprinde și alți membri
din familie. Și în acest caz sunt mulți factori care corup răspunsul, fie el pozitiv sau
negativ. În familiile răpiților comunicarea în interiorul familiei este aproape
inexistentă, deci aceste povestiri nu ies la iveală. Pe de altă parte, în familiile
numeroase, unii bătrâni ar putea fi răpiți și se poate ca aceștia să fi povestit unor
rude care nu sunt răpite povestiri despre fantasme și elfi, făcându-ne să cădem în
eroarea interpretativă de a merge spre un răspuns pozitiv.

Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la
picioare)?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 26 2.98%
Da 21 2.41%
Nu 825 94.61%

Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 56 6.42%
Da 15 1.72%
Nu 801 91.86%
 Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 47 5.39%
Da 45 5.16%
Nu 780 89.45%

Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar
putea semăna cu o arsură de țigară?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 75 8.60%
Da 265 30.39%
Nu 532 61.01%

Primele trei întrebări de mai sus vor să identifice posibilitatea de a corela

prezența anumitor mutații genetice în răpiți, însă nu am reușit acest lucru. Probabil
că acest lucru se datorează faptului că mutațiile genetice descoperite la un anumit
număr de răpiți nu sunt mereu comune tuturor răpiților. Dar este interesant să
observăm că cei care sunt răpiți au cu toții o cicatrice pe tibia, mai mult sau mai
puțin vizibilă. Rezultatul de 30.39%, care este un procent mai mare decât cel de
10% la care ne așteptam noi, demonstrează încă o dată că persoanele care au
răspuns la test nu își cunosc foarte bine corpul. O altă explicație, care cu siguranță
ar fi greșită, ar fi aceea că răpiții care au efectuat acest test ar reprezenta circa 30%
din populația italiană, lucru care nu poate fi confirmat de alți indicatori.

Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de
coadă mică)?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 74 8.49%
Da 49 5.62%
Nu 749 85.89%

Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 39 4.47%
Da 67 7.68%
Nu 766 87.84%
 Prima întrebare vrea să verifice prezența unor posibile mutații genetice. Și în
acest caz, răspunsurile nu sunt valide ca identificatori ai situației de răpire, pentru
că nu toți răpiții prezintă mutații genetice evidente. S-ar putea deduce că prezența
mutațiilor genetice la răpiți, în realitate, este doar o eroare pe care extraterestrul o
face în ADN-ul răpitului său și aceste caracteristici apar doar la un număr foarte
redus de răpiți.
Însă a doua întrebare poate avea o semnificație fizică foarte exactă. Mulți
răpiți se confruntă cu această situație când se trezesc din somn. Mulți nu-și dau
seama de această caracteristică și mulți probabil că nu au această problemă, dar se
pare că se datorează posibilității răpitului de a fi contaminat, atingând unul dintre
extratereștrii sau atingând unele materiale din locația unde se desfășoară răpirea.

Te-ai trezit vreodată mort de oboseală?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 12 1.38%
Da 769 88.19%
Nu 91 10.44%

Această întrebare folosește la identificarea celor care nu sunt răpiți, prin

răspunsurile negative. În cazul celor care au răspuns negativ este inutil să se
continue testul, pentru că aceștia nu sunt răpiți.

Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 37 4.24%
Da 557 63.88%
Nu 278 31.88%

Această întrebare vrea să verifice dacă în amintirile subiectului există un

eveniment traumatizant, legat de un anumit eveniment de răpire. Din păcate,
dificultatea de a înghiți poate fi legată și de diferite probleme fizice, cum ar fi
mărirea glandei tiroide sau cum ar fi problemele psihice în ceea ce privește raportul
cu mâncarea, fără a lua în considerație și aspectele psihologice legate de psihopatii
ale alimentației, cum ar fi anorexia.

Ai visat vreodată militari?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 92 10.55%
Da 478 54.82%
Nu 302 34.63%
 Răpiții își amintesc "vise false" cu operațiuni militare, dar în societatea
contemporană, visele cu militari devin tot mai răspândite din cauza măririi
conținutului de informații cu conținut agresiv (emisiuni tv, filme și jocuri video).
Pentru a înțelege dacă visul unui răpit în mediul militar este cu adevărat un "vis
fals", adică o amintire reală mascată de un mediu oniric fals, trebuie să
interacționăm cu răpitul mai profund, folosind tehnicile ancorelor.

Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde
urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 71 8.14%
Da, în spatele urechii drepte 112 12.84%
Da, în spatele urechii stângi 81 9.29%
Nu 608 69.72%

Valoarea numerică statistică de răspunsuri pozitive (circa 13%) se

încadrează perfect în informația la care ne-am așteptat pentru o populație de răpiți
care se învârte în jurul valorii de 10% și care nu este murdărită de răspunsuri
pozitive determinate de alte sisteme numerice de subiecți care nu sunt răpiți.

Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 96 11.01%
Da 537 61.58%
Nu 239 27.41%

Dacă da, cum arătau și unde se aflau?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 493 56.54%
Niciun răspuns 379 43.46%

Eșantionul analizat de noi prezintă coșmaruri cu figuri angelice și/sau

demonice și, prin intermediul întrebării Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau
demonice, mai ales când erai copil? nu se pot extrapola informații pure pentru grupul
atribuit răpiților. Este interesant să observăm că în momentul în care li se cere să
descrie figurile visate, doar 6% dintre aceștia sunt capabili să facă acest lucru.
Acest 6% s-ar putea datora răspunsurilor răpiților, care, așa cum am văzut și
înainte, nu sunt capabili să descrie cu claritate mediul sau figurile visate.
 Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 39 4.47%
Da 303 34.75%
Nu 530 60.78%

Totalitatea răpiților manifestă crize de panică la dentist. Dar este evident și

faptul că dentistul provoacă teamă și altor subiecți care au răspuns la test, acest
procent aflându-se în jurul valorii de 25%.

Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 36 4.13%
Da 442 50.69%
Nu 394 45.18%

Toți răpiții cred că părinții lor nu sunt adevărații lor părinți, dar este evident
că și 51% din eșantionul nostru crede același lucru. Mai este evident și că acest
indicator este eficient pentru a-i identifica pe cei care nu sunt răpiți.

Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 69 7.91%
Da 62 7.11%
Nu 741 84.98%

Această întrebare, care încerca să înfrunte amintirea unei ființe care se pare
că are un ochi în centrul frunții, descris de mulți răpiți în hipnoză profundă, se pare
că oferă un rezultat interesant. În realitate, rezultatul de 7.11% este complet fals.
Cu alte cuvinte, răpiții nu răspund aproape niciodată pozitiv la această întrebare,
pentru că nu sunt deloc conștienți de existența acestei ființe. Ei devin conștienți
doar după aceea, urmând un drum exact, alcătuit din hipnoze regresive, exerciții de
simulare mentală și aduceri aminte, utilizând tehnica ancorelor, folosind
instrumente de programare neurolingvistică.
 Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în
timpul zilei, cât și noaptea?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 51 5.85%
Da 621 71.22%
Nu 200 22.94%

Această întrebare vrea să verifice dacă s-ar putea identifica prezența

răpirilor, având în vedere faptul că în unele cazuri, răpitul este obiectul unor
transfuzii de sânge, iar după ce subiectul era adus iar acasă, acesta trebuia să
reîntregească lichidele din corp. Aceasta bea între trei și cinci litri în doar câteva
ore. Și în acest caz toți răpiții răspund pozitiv la această întrebare, dar subiecții care
nu prea sunt conștienți poluează puternic răspunsurile la această întrebare, acestea
neputând fi utilizate pentru statistică.

Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 78 8.94%
Da 401 45.99%
Nu 393 45.07%

Experiențele OBE au legătură cu prezența părții sufletești. Această întrebare

dorea să verifice prezența sufletului și, deci, probabilitatea unei eventuale răpiri. În
realitate, acest răspuns ne indică că cel puțin 46% dintre persoanele care au
efectuat testul ar avea suflet.

Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 104 11.93%
Da 440 50.46%
Nu 328 37.61%
Și această informație este în armonie cu răspunsurile de la întrebarea precedentă.

Ai visat vreodată sau că ești introdus într-un container/ cilindru că ai văzut pe alții aflându-se
într-un container/ cilindru?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 81 9.29%
Da 137 15.71%
Nu 654 75.00%
 Acest răspuns pare consistent cu fenomenul de răpire. Dacă pe de o parte
unii răpiți nu-și amintesc imediat această experiență, amintindu-și-o doar dacă sunt
solicitați într-un anumit fel, sunt subiecți care nu sunt răpiți și care își imaginează
că își amintesc experiențe onirice de acest tip, dar care nu au nicio legătură cu
răpirile. Însă statistica însumează cele două date, care se egalează reciproc. Se pare
că această întrebare poate fi utilizată pentru identificarea prezenței răpirii în
societatea italiană (pe teritoriul nostru).

Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 61 7.00%
Da 266 30.50%
Nu 545 62.50%

În spatele acestei întrebări există exigența de a recunoaște răpiții prin

parametri care pot fi identificabili dacă există o MEA (Memorie Extraterestră
Activă) sau dacă există amintiri ale unor vieți în alte corpuri (acestea sunt numite
vieți trecute în mod eronat de psihiatrul american Brian Weiss). Din păcate, în
afară de răpiți, și alți subiecți care au parte sufletească pot da astfel de răspunsuri,
și acest lucru produce un răspuns pozitiv la mai mult de 10% dintre subiecții la
care ne-am fi așteptat noi să răspundă pozitiv.

Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta, la fel cum făcea
Leonardo da Vinci (bustrofedon)?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 38 4.36%
Da 182 20.87%
Nu 652 74.77%

Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 48 5.50%
Stângaci 93 10.67%
Dreptaci 731 83.83%

Răpiții prezintă o stângăcie sau o ambidextrie latentă foarte evidentă. Scrisul

bustrofedon este legat de prezența memoriilor extraterestre active (MEA), dar alți
parametri poluează acest răspuns. În plus, răpiții prezintă o puternică tendință spre
ambidextrie. Procentul de 10.67% este foarte interesant.
 Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca
aspect fizic cât și ca stare de spirit?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 77 8.83%
Da 479 54.93%
Nu 316 36.24%

Această întrebare, care are scopul de a verifica prezența MEA, nu poate fi

utilizată din cauza unor puternice influențe datorate unor subgrupuri de subiecți
care au probleme de identitate. Astfel de probleme par a fi prezente într-un grup
important de subiecți prezenți în societatea modernă și în cei care se simt teoretic
răpiți, dar care în realitate sunt doar niște persoane depresive.

Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 60 6.88%
Da 227 26.03%
Nu 585 67.09%

Și această întrebare oferă informații importante, pentru că se adresează

acelor subiecți care nu doar că sunt răpiți, dar au și fenomene de OBE spontane,
care nu sunt induse de fenomenul extraterestru.

Ai văzut sau ai visat un OZN?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 0 0
Da, am visat 292 33.49%
Da, am văzut 262 30.05%
Nu 318 36.47%

Această întrebare tinde să verifice dacă subiectul răpit a văzut vreodată sau
"a visat (în mod fals)" un OZN. Răpiții răspund mereu pozitiv, dar este evident că
fenomenul OZN este atât de prezent în societatea noastră, încât întrebarea noastră
este puternic poluată. Interesant este faptul că 64% dintre italienii care au participat
la test au văzut sau au visat un OZN.
 Dacă da, descrie-l!
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 500 57.34%
Niciun răspuns 372 42.66%

Cel care a visat sau a văzut un OZN, aparținea unui grup de 552 de subiecți.
Dintre aceștia, 500 de persoane descriu fenomenul, indicând faptul că mai mulți
dintre cei care au văzut un OZN nu sunt capabili să-l descrie, față de cei care l-au
visat. Trebuie să subliniem faptul că mulți dintre răpiții care cred că au visat OZN-
ul, adesea l-au văzut în realitate, dar nu își dau seama de acest lucru la nivel
conștient. Amintirea conștientă iese la iveală prin tehnicile de hipnoză regresivă.

Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari?

Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 89 10.21%
Da 224 25.69%
Nu 559 64.11%

Insecta din vis este o temă deja dezbătută de psihanaliști, dar în acest caz
folosește la a identifica dacă vreun răpit ar putea fi recunoscut prin intermediul
verificării unui anumit vis, sau, mai bine spus, un vis fals cu un extraterestru-
insectă. Cel puțin 30% dintre răpiții identificați de testul TAV își amintesc că au
visat lăcuste imense sau prezintă "în mod spontan" raporturi tensionate cu
călugărițe (Mantis religiosa). În acest caz răspunsurile răpiților nu sunt stimulate
de anumite întrebări. Dar la întrebarea Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari?
subiectul răspunde "Nu, dar mă tem de lăcuste!" Acest tip de răspuns a fost
considerat ca fiind pozitiv în testul nostru.

Ce tip de insecte?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Răspuns 224 25.69%
Niciun răspuns 648 74.31%

Răpiții răspund: călugărițe, lăcuste sau păianjeni imenși, în unele cazuri.

Trebuie să se țină cont de faptul că visul cu păianjenul pentru Freud este un simbol
legat de organul genital feminin și pentru Hillman (Animalele din vis) este legat de
curățenie și hărnicie. Niciun psihanalist nu vorbește despre vise cu lăcuste imense.
Procentul de 26% este legat de prezența unor răspunsuri pozitive din partea
răpiților, dar și a altor subiecți, care însă nu sunt răpiți.
 Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 62 7.11%
Da 485 55.62%
Nu 325 37.27%

Întrebarea avea scopul de a identifica răpiții prin intermediul viselor legate

de prezența memoriilor copiilor, adesea legate de amintiri ale unor operațiuni
militare de tipul "supersoldatului". Din păcate, aceste răspunsuri sunt poluate
puternic de prezența în civilizația actuală a unor filme și jocuri video în care
predomină mediul militar.

Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice?
Dacă da, pentru ce perioadă de timp?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 36 4.13%
Da 352 40.37%
Nu 484 55.50%

În general, unele tipuri de droguri sunt incompatibile cu unele tipologii

extraterestre care utilizează anumite părți ale creierului, cum ar fi MEA. În acest
caz se pare că cocaina sau drogurile artificiale nu sunt compatibile cu prezența
MEA și, deci, cu prezența răpirilor. Cu toate că am găsit și cazuri rare, când
subiecți se eliberaseră în acest fel singuri de aceste tipuri de extratereștri. Dar nu se
eliberaseră de paraziții extratereștri cum ar fi Lux, Ringhio sau Horus - subiecți
fără corp, care utilizează corpul subiecților pentru a le fura energia sufletească. În
acest caz consumul cocainei pare a fi irelevant pentru prezența extraterestră.

Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 80 9.17%
Da 509 58.37%
Nu 283 32.45%

Toți cei care au suflet, deci și răpiții, au avut parte de fenomene de natură
paranormală. Această informație pare a fi în acord cu rezultatul obținut la
întrebarea Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)?.
 Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la
dreapta?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 31 3.56%
Dreapta 368 42.20%
Stânga 473 54.24%

Întrebarea stabilește care dintre cele două emisfere este dominantă și poate fi
corelată cu poziția unor eventuale microcipuri laterale din craniul subiectului care
răspunde la întrebare. Informațiile nu par să evidențieze în populația analizată
niciun tip de preponderență.

Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 51 5.85%
Da 565 64.79%
Nu 256 29.36%

Întrebarea încearcă să verifice prezența părții sufletești și trebuie relaționată

cu prezența fenomenelor OBE. Și în acest caz se pare că subiecții care au decis să
efectueze testul au suflet, față de cei care nu au suflet, demonstrând fie că printre
aceștia există cu siguranță și răpiții, fie că o parte dintre eșantion a decis să
efectueze testul, fiind sensibilizat de tematicile noastre. Cine răspunde negativ la
această întrebare are o probabilitate ridicată să nu se afle în interiorul fenomenului
de răpiri extraterestre.

Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi,
pictezi, reciți, dansezi sau altceva?
Răspuns Număr răspunsuri Procentaj
Niciun răspuns 46 5.28%
Da 653 74.89%
Nu 173 19.84%

Și în acest caz răspunsurile pozitive îi indică doar pe cei care au suflet. Din
analiza diferitelor răspunsuri din test se pare că aproximativ 50% dintre subiecții
care au efectuat testul au suflet. La această întrebare finală, valoarea de 75%
provine dintr-o valoare medie, pentru că subiectul care răspunde tinde să-și
supraevalueze propriile capacități creative. Urmează să mai analizăm aceste
informații.
Aceasta este doar o traducere parțială a articolului I Numeri di E.T., de Corrado Malanga. A rămas
netradusă o porțiune de 20 de pagini, porțiune ce conține informații statistice, care nu au nicio relevanță în
interpretarea testului TAV. Interpretările întrebărilor au fost traduse mai sus.

Site-uri Corrado Malanga:

http://corradomalanga.com/ (site oficial)
https://www.facebook.com/groups/341448835984877/ (grup Facebook în limba română)
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba romana/136461486555744?ref=bookmarks
http://piatracubica.blogspot.ro/
http://humano-x.blogspot.ro/

Traducere în limba română de A.B.

 Acest articol descrie procedura standard finală care îi permite celui care o
practică să dobândească capacitatea potențială de a accesa cunoașterea propriului
sine.
În acest test, care este o procedură experimentală, am inclus toate
experiențele teoretico-practice ale cercetărilor noastre din domeniul percepției
umane, aplicată studiului fenomenelor exogene planetei Terra. Procedura
precedentă, din care s-a născut aceasta, avea ca scop tentativa de a rezolva
fenomenul răpirilor extraterestre. Chiar identificasem o procedură, denumită
Triade Color Test Dinamico (TCTD), care dăduse rezultate optime.
Procedura TCT-ului simplu prevedea o simulare mentală foarte complexă,
care era ghidată de un operator extern, care îl ajuta pe răpit să simuleze o cameră
mentală complet întunecată, în care erau prezente niște sfere ce imitau niște lămpi
stinse. Aceste lămpi erau aprinse (evocate) mental de subiectul răpit, într-o ordine
exactă, simulând, în mod ideatic, cele trei componente ale propriului sine: mintea,
spiritul și sufletul. Printr-un mecanism arhetipic simplu, analizând culorile celor
trei sfere, se putea obține un tablou psihologic precis al subiectului examinat și al
problemelor sale, fie că acestea se datorau prezenței interferenței extraterestre, fie
că depindeau de psihisme proprii subiectului, legate de experiențele din viața sa.
În cazul subiecților răpiți, culorile celor trei sfere luminoase erau corectate
de operator, care atingea obiectivul de a obține colorile arhetipice corecte,
identificate pe o bază ideatico-statitică astfel: verde pentru minte, roșu pentru spirit
și albastru sau galben pentru suflet. Pentru un studiu aprofundat al mecanismului
ideatico-cerebral, vă invit să citiți lucrările precedente, în special pe cele care se
referă la TCT (Toate culorile sufletului, de același autor).
Apoi i se cerea subiectului să identifice prezența altor sfere luminoase în
interiorul camerei sale mentale, care corespundeau intrușilor de natură
extraterestră. Mintea subiectului vede intrușii în mod arhetipic ca pe niște sfere
luminoase în culori corespunzătoare, și, în acel context, era posibil să se identifice
memoriile extraterestre active, luxul, paraziții fără corp și toate microcipurile
prezente în corpul subiectului.
Sfera sufletului era încurajată să elimine mental toate obiectele și intrușii din
camera mentală, prin propriul act de voință. Apoi se eliminau conexiunile pe care
sufletul le avea cu făuritorii acestui univers virtual dual, cu Primul Om, cu
subiectul care-i corespundea în antiunivers și cu partea din această structură, de și
mai de sus din punct de vedere ierarhic, identificabilă în mitul indian în figurile
celor doi creatori, Shiva și Vishnu (a se citi Geneza III, de același autor). Odată ce
subiectul s-a diferențiat de creatorii săi manipulatori, i se cerea sufletului să
vizualizeze corpul, printr-un scanner imaginar, verificând astfel prezența
microimplanturilor extraterestre și militare, distrugându-le pe unul câte unul prin
propriul act de voință.
Apoi i se cerea sufletului să caute în spațiu și timp toate corpurile-copie ale
răpitului, care erau identificate și eliminate prin actul de voință. Sufletul,
examinând axa timpului (time line), verifica dacă în viitor și în trecut nu mai
existau scene de răpire. Astfel, subiectul era eliberat complet de problema răpirilor.
În unele cazuri se urma, cu ajutorul cunoașterii propriului suflet, un drum pe care-l
numeam "albumul cu fotografii", unde se identificau toate tipologiile de
extratereștri care veniseră să deranjeze existența răpitului, pentru a ajuta sufletul să
devină conștient de situația trăită - extratereștrii erau astfel recunoscuți și
identificați la nivel conștient, pentru a evita răpiri inconștiente ulteriore.
La final, cele trei sfere erau unite într-o singură sferă, de culoare albă sau
galbenă, care în mod ideatic reprezintă suma roșului, verdelui și a albastrului sau a
galbenului. Fuziunea celor trei conștiințe ale triadei era percepută ideatic ca sumă
algebrică a celor trei frecvențe în spectrul vizual de culori și mintea producea
automat culoarea-sumă.
Rezultatele acestei proceduri, care dura în medie aproximativ două ore și
patruzeci de minute, prevedeau ca triada să fie ajutată să devină conștientă, astfel
încât să nu se mai supună acțiunilor de răpire, fie din partea extratereștrilor, fie din
partea militarilor, fie din partea influențelor creatorilor cosmici de diferite feluri.
Rezultatele, chiar dacă erau bune, nu erau încă optime.
După tratament mulți subiecți dobândeau capacitatea de a se apăra de
extraterestru, dar apoi, din cauza unor grave deficiențe psihice anterioare, nu erau
capabili să mențină această poziție pe toată durata existenței lor pe această planetă.
Din acest motiv erau necesare aplicări ulterioare ale acestei metodologii, care, de
altfel, dacă era efectuată cu suficientă experiență, conducea oricum la eliberarea
răpitului, care, pe durata întregii vieți, putea să mai aibă o recădere, determinată de
faptul că în agenda extraterestră nu sunt prevăzute strategii alternative la răpirea
clasică.
Utilizarea acestei proceduri foarte lungi prezenta și o serie de insuccese, care
se datorau doar lipsei voinței acelorași răpiți, de a se elibera din matricea
extraterestră. În interiorul răpitului apăreau reacții psihice care aveau diferite
origini și care îl determinau pe răpit să ajungă la concluzia că viața cu
extraterestrul era mai bună decât cea fără el. Vechea procedură prevedea și
construcția unui clopot protector ideatic, care ar fi înfășurat camera mentală a
răpitului, astfel încât imaginea ideatică a extraterestrului să rămână în afara
acesteia, nemaiputând invada corpul răpitului. Această barieră era garantată de
energia părții sufletești, care era pusă să păzească triada din interiorul aceluiași
corp uman, acesta devenind impenetrabil.
 Dar, procedând astfel, observam că de fiecare dată când Super-Eul
subiectului, adică respectul de sine a Super-Eului, lipsea, bariera mentală devenea
fragilă și, mai devreme sau mai târziu, cădea sub manevrele insistente ale
extratereștrilor.

Noua procedură

În ultimul an am putut efectua observații ulterioare, care ne-au ajutat să

descoperim erori procedurale conținute în vechiul TCTD. Astfel de observații au
ieșit la iveală dintr-un studiu al universului la nivel cuantic. În special înțelegerea
faptului că universul nu este dual ne așeza în fața ideii că nu există separație.
Dualitatea, așa cum am descris-o în a treia parte din trilogia Geneza, pe care
am publicat-o cu ceva timp în urmă, este o păcăleală perceptivă a minții umane.
Universul este văzut, în mod eronat, ca un fel de dublă ipoteză duală, unde
extremele țin de două categorii diferite. Buni și răi, deschis și închis, stăpâni și
sclavi, bogați și săraci, dar și operatori hermitici lineari de semn opus, cum ar fi +
și - sau versori de spațiu, timp și energie potențială, erau doar iluzii perceptive. În
acest context, dualismul undă-particulă era restructurat, într-o optică nouă, non-
duală, depinzând de cunoașterea conștiinței și nu de parametri ascunși, atât de
căutați și negăsiți vreodată de fizica modernă.
Ipoteza că universul virtual nu este dual ne făcea să înțelegem că ceva
încercase să ne facă să credem că universul este dual. Se descoperea că dualitatea
este un sistem pentru a categoriza omul, pentru a-l face responsabil pentru un front
care se contrapune altuia. Dualismul era sistemul prin care extratereștrii și alienații
încercau să-l constrângă pe om să ducă lupte care nu erau ale sale. Idea dualismului
prevedea ca fronturile să se înfrunte la infinit, și, formula lui divide et impera ar fi
funcționat, până în momentul în care cineva și-ar fi dat seama de înșelăciune.
Unele observații din domeniul fizicii cuantice ne-au permis să înțelegem că
dualitatea nu există, decât ca o formă falsă de percepție. Înțelegeam că al doilea
principiu al termodinamicii trebuia revizuit, unde entropia universului trebuia
relaționată, nu cu energia sistemului, ci cu nivelul de cunoașterea al sistemului,
care oricum este legat și de energia sa. Dar concluzia tuturor acestor observații
mergea într-o singură direcție. Dacă dualitatea nu există, universul nu este divizat
în două subuniversuri, ci este o cutie unică, în care există multe ființe vii, cu nivele
diferite de cunoaștere, într-o gamă vastă de nuanțe. Această percepție diferită a
universului fusese înlocuită de viziunea dualistă a aceluiași univers.
Universul în sine nu este dual, dar devine dual pentru că astfel este perceput
de conștiințele neintegrate. Deci, dacă nu existau bariere categorizatoare, în TCTD
nu puteam să ridicăm o barieră care să țină răpitul închis într-o cușcă, construită
chiar de el însuși. Nu aveam cum să sperăm ca această cușcă să fie cu adevărat
protectivă, având în vedere că existența cuștii în sine, în mod ideatic, era și
reprezentarea posibilității de a-i doborî granițele. Dacă nu există limite, nu ai cum
să le depășești. Răpitul nu trebuia să se apere de extraterestru prin intermediul unei
bariere; nu puteam ține separate în felul acesta mintea, spiritul și sufletul, chiar
dacă acestea erau unite într-o sumă de trei sfere, care puteau mereu să fie readuse
la o poziție originară, restabilind separația dintre acestea.
Nu exista separație între componentele triadei, pentru că acestea fuseseră
separate, la începuturi, de aceiași constructori ai dualității. Conștiința omului, adică
creația, nu poate fi manipulată de nimeni, dar, pentru a obține manipularea,
conștiința trebuie separată în trei subconștiințe, categorizându-le. Se descoperea că,
în realitate, sufletul, mintea și spiritul, există doar în percepția noastră duală, dar
acestea sunt trei părți dintr-o singură parte originară - conștiința. Aceasta este de
toate culorile, pentru că sufletul, mintea și spiritul, sunt de toate culorile. Fiecare
culoare reprezintă ideatic o posibilitate de a se manifesta și deoarece conștiința
poate fi totul, iată că cele trei componente ale sale nu mai există când devin
conștiente că au fost divizate la origini.
Suma dintre suflet, minte și spirit nu putea fi o sferă albă, pentru că albul
este suma algebrică a celor trei frecvențe proprii manifestării triadei, dar aceasta nu
era o integrare completă a acestora. Albul poate fi reseparat în culorile originare,
făcând posibilă si resepararea, prin reseparare făcând din nou posibile și răpirile
extraterestre.
Suma totală a culorilor prevede ca sfera finală a conștiinței integrate în
universul virtual să fie de toate culorile, nu suprapuse, ci integrate într-o culoare-
sumă totală. Această culoare este nonculoarea.
În mod ideatic, nonculoarea este percepută de mintea umană ca totul și
nimic, care, conform fizicii Zero Point Energy, are aceeași semnificație.
Într-adevăr, dacă considerăm că un punct din spațiu este gol, ar trebui să ne
întrebăm dacă este gol pentru că nu este nimic acolo sau este gol pentru că în acel
punct este totul și contrariul a tot, acestea anihilându-se reciproc. Și iată cum totul
și nimic devin unul și același lucru.
Sfera transparentă este nimicul, care, în mod ideatic, este și totul. Dar pentru
că sfera transparentă nu are niciun fel de consistență, de aceasta nu se poate agăța
nimic. Sfera transparentă evocă reprezentarea ideatică a undei cuantice. Conceptul
de undă și particulă este legat de conceptul de conștient și inconștient.
Atunci când conștiința este undă, aceasta se prezintă ca
inconștiență/ignoranță/lipsă de cunoaștere. Se știe că aceasta există, dar nu se știe
unde este localizată în spațiu și timp. Cu alte cuvinte, este imposibil de localizat,
pentru că este peste tot în același timp. Dimpotrivă, particula este reprezentarea
ideatică a cunoașterii totale. Conștiința integrată știe că poate fi atât undă, cât și
particulă, ea însăși fiind cea care decide acest lucru. A se prezenta în fața
extraterestrului ca undă înseamnă a fi complet transparent și invizibil în fața
extraterestrului, dar, dintr-un punct de vedere cuantic, ia semnificația de refuz a
experienței extraterestre, aceasta fiind urmată de absența interacțiunii. Fenomenul
fizic devine astfel perceptibil doar ca undă, nu și ca particulă. A fi particulă
înseamnă să accepți experiența interferenței.
Acest concept poate fi predat conștiinței integrate în mod ideatic și o astfel
de conștiință devine conștientă de faptul că știe să facă un singur lucru: acela de a
decide, de milioane de ori pe zi, în fața întregului univers, dacă să participe la o
experiență, dacă să fie particulă în fața acesteia, sau dacă să refuze experiența și să
"nu se lase găsită de aceasta", asumându-și aspectul de undă. A fi undă înseamnă
"știu că ești, dar nu știu nici unde și nici când".
În termeni mai simpli, conștiința integrată acum știa cum să devină invizibilă
în fața experienței extraterestre.
Noua parte experimentală a TCTDF-ului, care nu durează mai mult de
cincisprezece minute, printr-o singură aplicare, face ireversibilă fuziunea triadei, o
învață conștiința integrată despre conceptele virtuale ale fizicii cuantice într-un
mod comprehensibil și face pe oricine efectuează corect acest exercițiu să fie
integrat cu sine însuși.
Procedura nu este construită pentru a salva omul de extraterestru, ci pentru a
face astfel încât omul să devină conștient de propriul sine. În acel moment, dacă
subiectul care practică tehnica ar fi răpit, se va elibera imediat și pentru totdeauna
de problema sa. Dacă subiectul nu a fost niciodată răpit, oricum se eliberează de
legătura pe care o are cu creația falșilor dumnezei sau demoni, care asupra lui nu
vor mai avea nicio putere.

Universul non-local și experiența de răpire extraterestră

TCTDF-ul nu prevede distrugerea microcipurilor, nu prevede distrugerea și

căutarea copiilor, nu evocă nicio imagine a extratereștrilor, nu evocă niciun tip de
amintire virtuală, nu corectează culorile triadei, și, prin urmare, nu este un test
traumatizant. Prevede stări foarte ușoare de autohipnoză, ușor modificabile, în
funcție de exigențe. Trebuie subliniat faptului că, universul fiind non-local, trecutul
și viitorul neexistând, existând doar prezentul, testul produce un efect imediat pe
linia timpului (Time Line) din vechea programare neurolingvistică (PNL).
În realitate, în același moment în care cele trei sfere ale triadei, indiferent de
culoarea pe care o au, se unesc și ajung la o transparență perfectă, acestea nu doar
că s-au integrat într-o conștiință unică și ireversibilă, dar acestea apar ca și când nu
au fost niciodată separate pe axa timpului.
Funcțiile de undă cuantică ale trecutului și ale viitorului se unesc în prezent,
făcându-l real doar pe acesta. În acest context, dacă conștiința totală este
reconstituită, aceasta apare ca și când nu fost divizată și manipulată niciodată de
cineva.
Acest lucru provoacă următorul efect: în momentul fuziunii, dispar toate
memoriile răpirilor trecute, dispar toate microcipurile pe care un răpit le are asupra
sa și se elimină dintr-o dată toate copiile răpitului. Experiența răpirilor, rămâne ca
fiind "trăită", dar nu mai există amintirea acesteia care să fie văzută de minte,
amintirea unei trăiri care, în acel moment, e ca și când nu ar fi existat niciodată
pentru că ar aparține unui trecut modificat, deci care nu a existat.
În plus, noua procedură garantează un liber arbitru total al conștiinței
integrate. Sfera transparentă a conștiinței integrate poate decide, în orice moment,
dacă să fie undă (sfera transparentă) sau particulă, să fie vizibilă sau invizibilă, să
dorească să interacționeze sau să refuze experiența.
Noua procedură nu prevede eliminarea fizică a extraterestrului, ci doar
transformarea evenimentului de răpire în undă. În acest context, conștiința
integrată devine invizibilă extraterestrului, care, din punct de vedere tehnic, nu mai
are posibilitatea de a interacționa cu evenimentul. Într-o altă accepțiune, conștiința
integrată face ca extraterestrul să fie o undă. Extraterestrul nu este distrus, dar
probabilitatea de a ne trezi cu el în față este minimalizată la o valoare pozitivă, dar
foarte, foarte mică.
Probabilitatea de a ne trezi cu extraterestrul în fața noastră a devenit atât de
mică, încât extraterestrul nu mai poate fi identificabil. Acesta este rezultatul care,
în termeni virtuali, se transformă în refuzul conștiinței de a trăi experiența; dar în
termeni de fizică cuantică se citește ca un rezultat probabilistico-statistic care
pornește de la presupunerea că noi suntem cei care construiesc virtualitatea și tot
noi suntem cei care interacționăm cu aceasta, dar asta doar dacă vrem. Nu
instrumentele sunt cele care măsoară, ci noi suntem cei care le produc, așa cum s-a
demonstrat recent prin intermediul unor experimente de termodinamică cuantică (a
se citi Geneza III, de același autor).
Mai trebuie subliniat și că tratarea cuantică a evenimentelor poate fi
efectuată doar în contexte microscopice (lumea particulelor fizice elementare). De
fapt, atât componentele triadei, cât și conștiința integrată, sunt cu totul asimilabile
componentelor microscopice ale fizicii cuantice a lui Bohm.

Această tehnică nu are niciun defect

Trebuie să subliniez faptul că fiecare tehnică are unele puncte slabe sau cel
puțin trebuie să i se recunoască limitele. TCTDF-ul nu are nicio meteahnă, dar asta
nu înseamnă că subiectul nu va mai fi luat dacă este un răpit. Subiectul va fi luat
iarăși dacă conștiința sa integrată va dori asta. Există multe tendințe care pot
influența în această direcție. Un subiect răpit și eliberat din această problemă de
mai bine de un an de zile, într-o anumită noapte este luat iar, sau mai bine spus
intră iarăși în contact cu speciile extraterestre. A doua zi, niște echimoze de pe
corpul său demonstrează acest lucru. Reconstituirea episodului, prin intermediul
tehnicii ancorelor (PNL), evidențiază doi factori importanți. În timpul nopții
extratereștrii intraseră în casa subiectului, dar acesta povestește că extratereștrii nu
l-au văzut. Extratereștrii merg înainte, și, din camera răpitului ajung în camera
fratelui său, și acesta fiind răpit. Fostul răpit eliberat se gândește în interiorul său
că trebuie să-și apere fratele: dar în acel moment decide, în mod inconștient, și să
accepte iarăși interferența extraterestră, redevenind vizibil în fața extraterestrului.
De aici ia naștere o adevărată luptă cu extratereștrii, a cărei urme vor fi vizibile a
doua zi, când se va trezi.
Al doilea efect a fost observarea faptului că în acest caz fostul răpit oricum
nu este luat din nou, deoarece conștiința integrată nu mai poate fi reseparată și
asupra ei nu se mai poate acționa în vreun fel. n
În alt caz, în care corpul era luat din nou, acest lucru părea că se datorează
faptului că ex-răpitul decisese să se răzbune pe răpitorii săi, care erau considerați
ca fiind cei care i-au distrus existența. În acel moment, în mod inconștient,
subiectul se predispune să se răzbune și, deci, reacceptă confruntarea cu
extraterestrul, care se va întoarce să-l deranjeze pe răpit, acesta fiind incapabil să
se elibereze de problema sa, care nu a fost rezolvată la nivel psihic.
Această tehnică poate fi efectuată și de persoane care nu știu nimic despre
extratereștri, care nu sunt conștienți de situația lor, care nu au amintiri despre așa
ceva la nivel conștient. Dar în aceste cazuri specifice, după tratament, conștiința
integrată poate decide să-și amintească experiențele pe care le cunoaște, dar despre
care nu mai are o amintire vie. Se pare că în aceste cazuri conștiința integrată se
așează în fața extraterestrului pentru a fi prinsă iarăși și pentru a se juca un joc,
care poate fi și periculos, dar care oricum nu va mai conduce la subjugarea sferei
transparente de către extraterestru. Sfera transparentă nu mai poate fi luată și
manipulată niciodată.
În această fază este important să se integreze sfera transparentă cu propriul
corp, pentru că altfel corpul va fi luat, chiar dacă sfera transparentă nu mai poate fi
manipulată niciodată. În cazul femeilor acest lucru va conduce la utilizarea
corpului pentru gestația embrionilor extratereștri. Singura cale de ieșire din această
situație neplăcută este aceea de a învăța conștiința integrată să se integreze cu
propriul corp.

Ce este Conștiința Integrată

 Prin conștiință integrată se înțelege acea parte din conștiința primordială care
a creat universul virtual, dar care însă este integrată în virtualitate, fiind conștientă
de spațiu, timp și energie. Este vorba despre o conștiință care, fiind suma celor trei
componente ale sale, deci și cu caracteristici virtuale, știe că universul este o
creație, știe ce înseamnă spațiu, timp și energie, vorbește la genul neutru și nu la
feminin, așa cum vorbea vechea parte sufletească, domină spațiul, timpul și
energia, este potențial capabilă să se exprime în mod paranormal și utilizează
corpul pentru a trăi diferite experiențe.
Deci, fiindcă conștiința integrată trebuie să facă experiență, aceasta nu are o
cunoaștere deplină, pentru că, dacă ar avea o astfel de cunoaștere, nu ar avea
nevoie să se integreze în universul virtual, pe care tot ea l-a creat.
A trăi experiența TCTDF-ului are ca rezultat integrarea omului, care nu mai
este divizat în cele trei componente ale sale, readucându-l la condiția ORIGINARĂ
- dar acest lucru nu prevede experiența prefixată care trebuie încă să fie efectuată.
Când experiența TCTDF-ului a fost efectuată, harta descriptivă a teritoriului
oricărei persoane se schimbă și subiectului îi apar în față adevăratele probleme ale
virtualității, pe care el a decis să le înfrunte, și, adesea, toate acestea creează și
momente de rătăcire, care, în cel mai rău caz, ar putea să se reverse, în mod
ipotetic, și în actul decizional al conștiinței integrate de a se întoarce înapoi, la
situația în care se afla. Sunt mai buni extratereștrii sau dificultățile vieții cotidiene?
Conștiința integrată, care trebuie să facă experiență, are liber arbitru și poate alege
mereu, dar aceasta alege foarte rar să se întoarcă înapoi și asta nu se datorează
nereușitei tehnicii, ci este chiar o dovadă a reușitei acesteia, remarcând că în acest
univers liberul arbitru rămâne absolut.
În cazurile studiate de noi, pe parcursul unui an de zile, nicio conștiință
integrată nu s-a mai lăsat prinsă, unele corpuri au mai avut niște mici probleme, dar
cu tendința de a se rezolva total în timp, doar un singur caz a manifestat ideea de a
reintra în fenomenul răpirilor din proprie voință, dar, cu toate acestea, nici până în
ziua de astăzi nu a făcut acest lucru.
Conștiința, dintr-un punct de vedere cuantic, are cei trei vectori de spațiu,
timp și energie, care îi permit să se exprime în realitatea virtuală pe care a creat-o,
pe când vectorii de cunoaștere, care, așa cum am afirmat și în Geneza III,
reprezintă unicul mod de a măsura indirect conștiința, s-au suprapus perfect,
devenind unicul vector de cunoaștere (acționând în toate direcțiile, ca un
multiversor n.a.). Trebuie amintit că cei trei vectori ai cunoașterii sufletului, minții
și spiritului, care sunt produsul vectorial al celor două componente care
caracterizează fiecare din cele trei elemente, sunt "necomutabili" între ei. Adică
sunt poziționați la nouăzeci de grade unul față de altul și nu se suprapun în acea
sferă care era albă, pe care o obțineam la finalul TCTD-ului clasic. Sfera
transparentă, odată ce devine redusă la un punct, în procedura pe care o vom vedea
în continuare, produce suprapunerea finală a celor trei vectori de cunoaștere,
distrugând și mai în profunzime separația schizoidă dintre spirit, suflet și minte,
care dădea naștere unei ființe imperfecte și mai ales vulnerabile datorită lipsei de
coerență interioară.
Caracteristicile cele mai evidente ale conștiinței integrate, dacă aceasta este
hipnotizată, sunt următoarele:
● Subiectul vorbește la masculin (neutru).
● Subiectul știe că a construit universul, dar nu știe de ce l-a făcut astfel.
● Subiectul susține că ființa există pentru că se manifestă prin a face.
● Subiectul susține că dualismul nu există și exiști pentru că faci, și, pentru a
fi tot, trebuie să faci tot.
● Subiectul vede și percepe universul într-un mod total virtual, ca o structură
finită, fără o soliditate aparentă.
● Conștiința integrată vede universul și în mod real. Real și/sau virtual
împreună. Învață să fie propriul său observator, privind din niște puncte infinite
spre centrul său și din centru privind spre un număr infinit de puncte.
Prin intermediul realizării conștiinței integrate se poate călători în virtualitate
cu ajutorul viziunilor în orice spațiu și timp, încet, încet, începând să apară
caracteristici de natură paranormală, tot mai evidente în viața de toate zilele.

Tehnica de operare pe noi înșine

TCT-ul clasic prevedea, prin durata și complexitatea sa, necesitatea unui

ajutor din exterior. Operatorul îl ghida pe subiect în simularea mentală, făcându-l
să parcurgă toate etapele necesare, până la final, adică până se ajungea la sfera albă
a conștiinței.
În timpul testării noii tehnici ne-am dat seama că existau unele eșecuri
parțiale, și, când am încercat să găsim cauzele acestora ne-am lovit de teoria
efectului de oglindă.
Conform concepției noastre, universul are o natură holistică, adică nimic nu
este separat de tot, după cum se poate verifica și analizând ecuațiile fizicii lui
Bohm. În acest sens, relațiile pe care le va avea o altă persoană cu mine depind
exclusiv de mine. Dacă cineva se ceartă cu mine, asta se întâmplă pentru că în
interior eu nu am ajuns la o armonie. De exemplu, dacă eu intru într-o cameră unde
este o persoană pe care eu o consider antipatică, chiar dacă eu nu spun nimic, ea va
percepe în interiorul său ostilitatea mea și va fi suficient un singur gest de-al meu
pentru a produce o reacție violentă împotriva mea. În acel moment eu voi fi
autorizat să răspund, pentru că, tehnic vorbind, nu eu am început primul
confruntarea, dar, în realitate, eu am avut primul o reacție negativă împotriva
altuia. În acest context celălalt va sări pe mine, pentru că eu, prin intermediul unui
câmp morfogenetic local i-am comunicat neplăcerea pe care o simt față de el.
Apoi am mai observat că pentru unii subiecți unele părți ale metodei erau
dificil de înțeles, și, dacă acestea nu erau bine înțelese, produceau probleme după
tratament. Unii răpiți nu înțelegeau efectele cuantice de undă și particulă.
Extraterestrul nu îi mai lua, dar acești răpiți nu reușeau să se facă invizibili în fața
acestuia, extraterestrul rămânând prezent în experiențele cotidiene ale răpitului,
chiar dacă într-un mod pasiv. Altor răpiți le venea greu să se separe de figura
extraterestrului, deoarece aceștia nu înțelegeau ideea că trecutul nu există,
rămânând astfel legați de acesta.
Dintr-o analiză aprofundată, pe care am efectuat-o supra mea, dar și pe unii
colegi care practicau TCTDF-ul în faza experimentală, am putut observa că în
timpul aplicării testului cuvântul avea o importanță profundă, dar în spatele
cuvântului exista un alt fel de mijloc de comunicare, mai profund și mai eficient. În
timpul testului, operatorul produce un fel de situație în care el transmite un pachet
de informații, care migrează din propria conștiință spre conștiința răpitului. Asta
doar dacă răpitul vrea să primească pachetul informativ, el obține toate informațiile
pe care i le transferă operatorul. Cu alte cuvinte, TCTDF-ul ar putea fi efectuat și
în liniște deplină, pentru că rezultatul ar fi același. Dar pentru că ființele umane
utilizează cuvântul în această virtualitate (nu știu până când - n.a.) pentru a
simplifica lucrurile, am utilizat verbul pentru a preda conștiinței integrate fizica
cuantică. Dar în acel context, dacă pachetul meu informativ de cunoștințe are vreo
disonanță, eu o voi transmite și pe aceasta celuilalt.
Să dăm un exemplu simplu: dacă eu am vreo problemă nerezolvată în ceea
ce privește trecutul meu și conduc un TCTDF pe un subiect răpit, acesta se va
elibera total de extraterestru, dar probabil că va continua să vadă imaginea acestuia
lângă pat, noaptea, în timp ce încearcă să doarmă. Incapacitatea mea de a mă
elibera de propriul trecut a fost transmisă și răpitului, care, dacă nu deține
informații opuse în această privință, nu știe să gestioneze această partea a
virtualității și va suferi de aceeași problemă pe care o am și eu. Cu alte cuvinte,
dacă eu merg la medic pentru că sunt răcit și vreau să fiu vindecat, nu trebuie să
merg la un medic care este răcit, pentru că el nu va putea să mă vindece niciodată,
deoarece el însuși nereușind să-și rezolve problema, nu va fi capabil să o rezolve
pe a mea.
Este clar că acest tip de metainformare nu acționa doar în timpul efectuării
TCTDF-ului, ci acționa, în mod constant, în toate relațiile zilnice dintre ființele vii.
Acum ne era clar unde greșisem în trecut și unde vechea metodă eșuase.
Dacă nu ești pur asemenea unui cristal, ajungi să-ți murdărești pacientul,iar acesta
putea fi unul dintre motivele pentru care unii răpiți nu se eliberau complet de
această problemă, excluzând cazurile în care voința subiectului vâslea în direcția
opusă.
Deci, într-o linie teoretică de principiu, nimeni nu poate să aplice TCTDF-ul
pe alții, decât în cazul în care este perfect în interior. Mai trebuie spus că nu există,
din câte știu eu, persoane care să fie perfecte în interior și mai trebuie subliniat și
că TCTDF-urile pe care le-a efectuat grupul nostru până acum, în experimentarea
generală, au ajuns toate la un bun final, chiar dacă uneori cu mici imperfecțiuni.
Cel mai bun lucru era să construim o parte experimentală simplă, care să
poată fi efectuată de către fiecare persoană în parte, aceasta având grijă să
manifeste un puternic act de voință în a dori să-și rezolve propriile probleme.
Trebuie subliniat aici că procentul de succes al TCTDF-ului este strâns legat de
înțelegerea lucrurilor care se efectuează. Nu poți face testul doar citind partea
experimentală, pe care o găsiți mai jos, ca și când aceasta ar fi un ritual bisericesc
sau o rețetă primită de la doctor, ci trebuie să se înțeleagă exact ce înseamnă fiecare
pasaj. Din acest motiv, cine vrea să efectueze testul pe el însuși, trebuie să citească
și să studieze multe dintre articolele pe care eu le-am scris anterior. Trebuie să
înțeleagă clar semnificația celor trei articole intitulate Geneza (I,II,III), de la primul
la al treilea, din care subiectul poate înțelege cum funcționează simulările mentale
și să studieze teoria TCT-ului clasic (Triade Color Test). Pe de o parte erorile
interpretative ar putea invalida întreaga procedură, dar pe de altă parte știm că
informațiile importante sunt deja la dispoziția tuturor, la nivel de grilă holografică,
care, prin intermediul câmpului morfogenetic, sunt deja disponibile pentru fiecare
persoană în parte. Subiecții cu care am practicat TCTDF-ul în faza experimentală,
trebuie să înțeleagă că, dacă, după aplicarea testului, ar avea încă dubii și
incertitudini cu privire la anumite situații din viața lor, acest lucru se întâmplă
pentru că testul te integrează, abolind dualitatea, permițându-i conștiinței să-și facă
nederanjată munca în corpul său; dar testul nu ajută la rezolvarea propriului
"destin" (drumul existențial), care trebuie rezolvat de fiecare persoană în parte.
Persoanele care au efectuat testul nu mai trebuie să mi se mai adreseze mie
sau altora pentru problemele lor nerezolvate, ci trebuie să-și întrebe propria
conștiință integrată, aceasta fiind perfect capabilă să clarifice orice aspect al
realității, acesta fiind și reprezentând acea conștiință care trebuie să rezolve
lucrurile nerezolvate.
Rezultatul final care trebuie obținut este armonia, nu doar simpla izgonire a
unui extraterestru, care, în această etapă, dacă până astăzi ne-a distrus viața, acum
nu mai reprezintă pentru noi niciun pericol real.
Prin urmare, întreabă-te pe tine însuți, pe acea parte divină din tine, și
această parte își va răspunde întotdeauna. Boala este doar o stare generată de lipsa
de înțelegere datorată separației, pe când vindecarea înseamnă conștientizare. În
acest context, este evident că TCTDF-ul va fi de folos tutor ființelor umane, pentru
că ajută omul să se integreze cu sinele său profund și-l eliberează din sclavia
falșilor zei (care în realitate sunt adevărații demoni), care, la fel cum povestește și
mitul, au încercat să trăiască etern fără să-și murdărească mâinile, prin intermediul
experienței durerii trăite de alții.
Universul dual prevede că iubirea și ura, în realitate, sunt o manifestare
unică a unei singure medalii, cu două fețe. Stăpânii noștri, zeii, au decis să trucheze
jocul, astfel încât să iasă mereu cap și cruce niciodată, trăind astfel doar jumătate
din experiență, prin urmare fiind doar jumătate din sine înșiși. Însă noi am decis să
fim tot, și, din acest motiv, am fost exploatați în tentativa de a ni se fura partea de
experiență care altora le lipsea.
Acest fapt este doar fructul unei cunoașteri sărace, determinată de lipsa de
înțelegere că toți suntem unu. Astfel, când se înțelege acest lucru, se înțelege și
cum funcționează oglinda. Ființele umane vedeau în extratereștrii dezgustători
partea dezgustătoare din ei înșiși și extratereștrii vedeau în fragilitatea umană
propria lor fragilitate.
În momentul în care dualul moare, fiecare dintre noi devine conștient de el
însuși. Și din acel moment se oglindește doar în el însuși, pentru că în interiorul său
există întregul univers, cu răspunsuri la toate întrebările.

TCTDF: partea experimentală

Asigurați-vă că nu veți fi deranjați, relaxați-vă și închideți ochii.

Afundați-vă în întunericul din camera voastră mentală. O cameră circulară în
care voi vă aflați în centru și unde este beznă - camera voastră mentală. Știți că în
această cameră vor fi niște lămpi, pe care probabil acum nu le vedeți, pentru că de
obicei sunt stinse, dar ar putea și să fie deja aprinse. Dacă nu sunt aprinse, le
aprindeți, câte una pe rând. Lămpile voastre sunt: mintea, pe care o veți aprinde
prima, spiritul, pe care îl veți aprinde al doilea și sufletul, care se aprinde ultimul.
Observați aceste trei lămpi care se află în camera voastră mentală, eul
vostru, esența voastră. Observați poziția, culoarea, mărimea, distanța față de voi și
înălțimea față de podeaua camerei. Singurele surse de lumină din camera voastră
mentală sunt cele trei lămpi. Ați putea vedea doar o singură lampă, ca sumă a celor
trei lămpi, dar, dacă vedeți trei, găsiți lampa sufletului și introduceți mâna în
interior. Ascultați și percepeți ce senzație tactilă aveți. Ce se simte în interiorul
lămpii sufletului? Se simte vreun miros deosebit sau vreun anumit sunet?
În timp ce vă percepeți sufletul, care vi se prezintă ca o sferă luminoasă,
întrebați-l dacă își amintește că, la începutul timpurilor, este unit cu celelalte două
sfere, cea a minții și cea a spiritului, care, în acea clipă, încă nu există, adică înainte
de separația actuală.
 Rugați sufletul să vă întoarceți împreună în acel punct, când sufletul, mintea
și spiritul sunt un singur lucru, când nu există încă trei conștiințe, ci ca una singură.
Încet, încet vor apărea senzații și imagini din acel moment. Acum întrebați-vă
sufletul dacă vrea să se întoarcă la acea stare primordială. Observați și arătați-i
sufletului ce se întâmplă și de ce sfera conștiinței s-a împărțit în trei subsfere. Este
bine să devenim conștienți de tot. Când sufletul decide, dacă decide, să revină la
felul cum era în acel moment, să fie un singur lucru, nemaifiind divizat față de
minte și spirit, spuneți-i să se unească cu celelalte două sfere, precizându-i că nu
există o singură culoare pentru suflet, minte și spirit, ci, pentru că acestea sunt părți
dintr-un lucru unic, acestea pot să-și asume orice culoare doresc. Dacă sufletul vrea
să încerce să-și schimbe culoarea, la fel ca mintea și spiritul, acestea vor observa că
pot să aibă orice culoare doresc - pentru că acestea reprezintă totul și fiecare
culoare reprezintă un lucru ce acestea pot fi. Acum să continuăm cu fuziunea celor
trei lămpi (sfere luminoase - n.t.) într-o singură lampă, care la început va avea toate
culorile. O lampă în care în fiecare punctuleț luminos va avea altă culoare, astfel
încât, dacă se observă lampa de la distanță, aceasta va apărea de un albă; dar de
aproape ar putea să conțină toate culorile universului.
În această etapă spuneți-i sferei luminoase, care este suma celor trei sfere
originare, că, pentru a efectua fuziunea nu este suficient să se unească în acest
mod, ci trebuie să se contopească în mod ireversibil, în ceva unic, adică într-o sferă
care să aibă o singură culoare, culoarea care reprezintă toate culorile - culoarea
transparentă.
Când sfera se va transforma într-o sferă total invizibilă (fără să i se mai
poată observa marginile), în acea clipă, conștiința integrată va reîncepe să existe.
Va trebui să i se spună conștiinței integrate că totul și nimic sunt unul și același
lucru, dar că de nimic nu se poate agăța nimic. Dacă în acea clipă sfera devine
transparentă, nu mai există extratereștri sau alte lucruri care să o poată deranja,
pentru că, dacă ar fi, într-o structură transparentă aceștia s-ar vedea și ar cădea pe
jos.
În acea clipă i se va explica conștiinței integrate că nu mai există bariere
între suflet, minte și spirit, bariere care nu mai există și care nu au existat niciodată,
pentru că acum cele trei sfere s-au unit. Acum, în camera mentală, intrați cu corpul
vostru în sfera transparentă. Voi și aceasta sunteți un unul și același lucru.
Conștiința ia forma voastră și intră în corp, transformând corpul în imaginea sa. Tu
devii sfera transparentă.
Nu mai există bariere; pereții, podeaua și tavanul camerei nu mai au niciun
motiv pentru care să existe. Conștiința integrată doboară toate barierele, care au
fost create tot de ea, iar acum camera mentală se întinde în tot universul.
Așteaptă câteva clipe și observă tot infinitul, așa cum ți se prezintă.
Contemplă locul unde exiști.
 După câteva momente, cere-i sferei tale transparente să asculte universul,
devenind tu însuți universul. Pentru a face asta, cere-i sferei să se extindă încet. Te
extinzi încet, până la marginile universului, fără grabă, încet, încet. Și în timp ce te
extinzi atingi universul, pe care tu însuți l-ai creat, până la capăt, până la limitele
sale. Sfera ta transparentă a respirat într-o inspirație mare și unică, înglobând în ea
tot universul, absorbindu-l în interiorul său. Ca într-o mare respirație. Ascultă
universul tău pentru o clipă, care durează o eternitate, și unde tu ești tot. Devino
conștient de corpul tău, pentru că e ca și când ai deveni conștient de întregul
univers. Apoi expiră și contractă-te, devenind tot mai mic. Fă astfel încât sfera ta
transparentă, care acum este și corpul tău, să devină tot mai mică, dar, procedând
astfel, ia în interiorul tău și tot universul pe care l-ai înglobat, făcându-l și pe acesta
să devină foarte mic, încet, încet, tot mai mic, fără grabă, până când ajunge un
punct infinit de mic, cu tot universul în interior.
Savurează pentru câteva clipe această senzație foarte deosebită și întoarce-te
apoi în dimensiunea ta originară.
Acum conștiința ta integrată știe că poate respira, devenind o undă mare, o
sferă imensă, sau o biluță foarte mitică.
Când este o undă gigantică aceasta este peste tot și nicăieri în mod deosebit.
În acea stare aceasta este complet invizibilă. Când este o particulă mică aceasta
devine vizibilă și este gata să interacționeze cu tot. Vorbește cu tine însuți, care
acum ești acea sferă integrată, și explică-i sferei tale integrate că poate să existe
mereu în aceste două stări, prezentându-se ca undă sau ca particulă, fiind invizibilă
sau vizibilă în fața oricărei experiențe a realității virtuale.
La final amintește-i conștiinței integrate că își folosește propriul corp pentru
a trăi experiența pe care a venit să o trăiască în acest context virtual și că nu este
bine ca propriul corp să fie luat de alții și că trebuie să-și protejeze corpul, care este
prelungirea și haina conștiinței integrate.
Pentru câteva momente ascultați-vă pe voi înșivă, așa cum nu ați mai făcut-o
niciodată înainte, și observați universul din jurul vostru.

Concluzii

Exercițiul, dacă este efectuat corect, fără să se sară peste vreun parametru
dintre cele descrise mai sus, nu trebuie refăcut, pentru că fuziunea sferelor într-o
sferă unică este ireversibilă.
Experiențele ulterioare de acest tip pe care subiectul va dori să le efectueze îl
vor conduce pe acesta să călătorească în univers, fără a mai fi nevoie să-și
vizualizeze sfera transparentă ca fiind ceva ce se află în exteriorul său, pentru că
acum el este sfera sa transparentă. Dacă sfera este văzută din exterior și dacă este
văzută ca fiind opacă, asta înseamnă că, într-o eventuală răpire, corpul a fost luat
din nou.
Toate aceste lucruri au putut fi deduse în baza experimentelor pe care le-am
făcut până acum.
Trebuie să se sublinieze faptul că, la început, în camera mentală pot fi mai
puțin de trei sfere, ori deoarece acestea deja au fuzionat într-o singură sferă
transparentă, ori pentru că unele sfere pot avea culoarea neagră, și, deoarece
camera mentală este întunecată, acestea ar putea să nu fie vizibile. Dacă se prezintă
această situație, uniți sferele fără nicio problemă, chiar dacă acestea nu sunt
vizibile și procedați așa cum s-a precizat mai sus. În camera mentală ar putea fi
mai mult de trei sfere, dar, în acest caz, identificați sferele sufletului, minții și
spiritului și lucrați cu acestea, ignorându-le pe celelalte, care vor dispărea după
fuziunea conștiinței integrate.
Cei care doresc pot efectua pe ei înșiși simularea mentală, după ce au studiat
foarte atent toată teoria care există în spatele acestei aplicații. Unii subiecți vor
putea fi ajutați de alții să parcurgă această simulare mentală, dar sfătuiesc călduros
pe fiecare să parcurgă SINGUR tot drumul. Țin să subliniez faptul că acei subiecți
care susțin că nu sunt capabili să efectueze această simulare singuri, în marea
majoritate a cazurilor, doresc doar să arunce în brațele altora responsabilitatea
pentru propria lor existență.
Ar fi inutil să-i ajutăm.
Celor care nu înțeleg tipul de abordare pe care l-am întreprins, le sugerez ca
înainte de a-și exprima orice fel de opinie în acest sens, să efectueze această
experiență simplă, înțelegând-o în profunzime, pentru că nu poți vorbi despre ceva
ce nu cunoști și a cărei experiență nu ai trăit-o.
Nu trebuie să vă temeți niciodată, pentru că în univers nu există nimic de
care să vă fie frică, în afară de propria ignoranță!
Drum bun!

Traducere în limba română de A.B.

 TCT
- INTERPRETARE APROFUNDATĂ -

de Corrado Malanga

Acest document cuprinde mai multe articole scrise de prof.Corrado Malanga

cu privire la metodologia aplicativă și interpretativă a Triade Color Testului
(TCT).

Cuprins:

- Sufletul în culorile lui Lüscher

- Triade Color Test (TCT)- metodologie interpretativă -
- Universul în culori
- TCT Dinamic (TCTD)
- Reflecții asupra TCT-ului Dinamic

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

 Sufletul în culorile lui
Lüscher
(Triade Color Test)

de Corrado Malanga
Diagnosticarea Lüscher prevede achiziționare de-acum binecunoscutului
Test al Culorilor, în versiunea sa completă (Marele Lüscher). Diagnosticarea
Lüscher, inventată în 1947 îi datorează faima sa unei serii de caracteristici care o
fac să fie un instrument agreabil, comod, fiabil, complet și foarte folositor în
individualizarea strategiilor terapeutice.
http://supervert.com/shockwave/colortest/
http://www.sewanee.edu/chem/chem&art/Detail_Pages/ColorProjects_2003/Nennstiel/

Se accesează diverse nivele interpretative: psihosomatic,

comportamental, dinamic, fotografiind preferințele față de
anumite culori comparativ cu altele, pe o scară care merge de la
stânga(culoarea preferată) la dreapta (culoarea cea mai puțin
preferată). În test, Lüscher nu menționează nimic despre o relație
care poate exista între poziția culorii preferate și culoarea în sine.
Cu alte cuvinte, omite un parametru spațial care teoretic este
foarte important.
De exemplu, în divinația în Tarot, dar și cea I Ching, nu
sunt importante pentru prezicător doar cărțile care sunt trase, dar și poziționarea lor
pe masă, în spațiul real pe care acestea le vor ocupa, la fel ca în cazul poziției
scoicilor aruncate pe jos de un șaman, a petelor de ulei din apă sau a zațului de
cafea din ceșcuță. Teoretic, semnificația în legătură cu forma lucrurilor pe baza
cărora se fac previziuni este strâns legată de poziția pe care o vor ocupa acestea în
spațiul crucii lui Pulver.
Lüsher poziționează cărțile de la stânga spre dreapta și asta înseamnă că
culorile alese vor descrie situația arhetipică a începutului, a temei natale ar spune
astrologii, a punctului de început al timpului. Spus în termeni diferiți, testul este
aplicabil pentru că este aproape atemporal și descrie situația ta actuală în afara
spațiului și a timpului.
Testul nu prevede viitorul și nici nu vorbește despre trecutul tău, dar
fotografiază starea actuală a subiectului.
http://www.luscher-color.com/italiano/biographie_italiano.htm

Cele două axiome lüscheriene definesc culoarea (acea culoare Lüscher,

determinată, cu o lungime de undă exactă, cu un grad de luminozitate și de
saturație foarte bine determinate) ca fiind un stimul obiectiv, independent de
cultură, de sex, de vârstă. Adică, culoarea roșu-Lüscher i se prezintă orișicui ca un
stimul excitant. A doua axiomă este oferită de răspunsul subiectiv datorat
stării psico-vegetative personale față de culoare. Deci, la un stimul obiectiv
răspundem cu o atitudine subiectivă.
Cu alte cuvinte, culoarea este considerată răspuns la un stimul sau un stimul
care creează un răspuns o pe bază ideico-simbolică, care este identică pentru toți.
Dar în ambele cazuri, o astfel de culoare este interpretată de minte, care îi poate
altera interpretarea - fie de la arhetip la culoare, cât și de la culoare la arhetip.
Atunci se dă de-o parte mintea, care tinde să modifice interpretările și traducerile
interne ale stimulilor sufletului sau spiritului spre corp și viceversa, în funcție de
bagajul cultural al subiectului, cu toate că mecanismul arhetipic care leagă culoarea
de emoție este mereu același, atât în cazul bărbaților, cât și cazul femeilor, a
animalelor și a extratereștrilor.
Atunci trebuie să ne așteptăm ca, de exemplu, bărbații și femeile să dea
răspunsuri diferite din punct de vedere statistic la aceiași stimuli externi, stimul
care sunt diferențiați în interiorul bărbatului și al femeii astfel încât să producă
alegerea unor culori diferite, fie pe baza culturii mentale (capacitatea de a
transforma arhetipul în imagine și viceversa) cât și datorită stimulilor emotivi
legați de activitatea lobului drept al creierului.
Masculii, refuzând violetul, au favorizat roșul și verdele, mutând baricentrul
spre activitate, competiție, confirmarea propriei persoane și a identității lor. În
acest context deja se vede cum este penalizată notabil lumea creativă și sensibilă a
masculilor în favoarea exactității, concreteții, acțiunii, materialității, succesului,
evidențiind deja diferența dintre sexe, direcțiile psihismului masculin și feminin, al
lui Anima și Animus (concept jungian n.t.). Astfel se exprimă Nevio Del Longo,
directorul Institutului Italian "Max Lüscher" într-un articol cu titlul
"Diagnosticarea Lüscher și Testul copacului (K. Kock). Exemplu de corelație și
complementaritate între test, hârtie și creion și Testul Culorilor lui Lüscher la
vârsta evoluată", publicat în revista "Psihologia" din 6 aprilie 2008.

Ne-am putea întreba de ce axele carteziene ale lumii lui Lüscher definesc o
lume formată din patru culori și nu din trei, ca tricromia universală din fizică. De
fapt, culorile fundamentale sunt trei și lungimile lor de undă sunt fundamental
echidistante între ele. Aceste culori sunt albastrul, galbenul și roșul, dar ochiul
nostru are un aparat tristimulus care este însă legat de albastru, verde și roșu.
Astfel, scara cromatică a percepțiilor noastre conține o alterație față de realitatea
fizicii. Lüscher nu își dă seama de acest factor, dar inconștient trebuie să țină cont
de acest aspect. Cu alte cuvinte, între galben și verde există o diferență care
reprezintă ceea ce este comparat cu o distorsiune a hărții teritoriului, datorată
tocmai simțurilor noastre înșelătoare, mai ales a minții reprezentată de culoarea
verde.
Dintr-un punct de vedere neurolingvistic am putea spune că noi tindem să
avem o viziune distorsionată a triadei noastre, unde mintea este cea păcălită și unde
galbenul este interpretat ca verde (Mintea minte n.a.). Deci, după părerea lui
Lüscher, la vederea unor culori și a unor combinații cromatice se generează un
răspuns comportamental exact, emotiv, fizic, astfel încât predilecția sau refuzul
pentru o culoare determinată pot dezvălui trăsături de caracter și tendințe emotive
în ceea ce privește viața afectivă și relațională, ținând cont că preferința arătată
pentru fiecare culoare și reacțiile pe care le provoacă în subiect se schimbă în
funcție de individ și de diferitele momente ale aceluiași individ - pe scurt, culorile
vorbesc despre noi, oferind informații exacte despre nevoi, dorințe, refuzuri, frici,
fiind suficient să descifrezi mesajul.
Deci este evident că testul culorilor nu este influențat prea mult de parametri
vârstă sau sex, ci de prezența sau absența sufletului, de viziunea mai mult sau mai
puțin integrată pe care sufletul o are față de lumea în care s-a scufundat și de
raporturile pe care acesta le are cu spiritul și mintea.
 Nu am găsit date statistice despre interpretarea testului lui Max Lüscher cu
privire la stângaci, unde poziția cartonașelor colorate urmează aceeași spațialitate
descrisă de noi, de la stânga spre dreapta, din trecut spre viitor. Suntem de părere
că trebuie efectuată rapid o investigație în această direcție, pentru a evidenția că în
acest caz scala preferințelor cromatice poate suferi alterări puternice și
semnificative.
De fapt, ochiul stâng este cel care alege și poziționează culorile, iar acest
ochi este conectat cu precădere la percepția emisferei drepte.
În acest context, testul Lüscher pare a fi un test care este în general oglinda
inconștientului sufletului și nu a subconștientului spiritului, cel puțin conform
canoanelor grafologice moderne.

Reprezentarea spațială a culorii

Dacă Pulver are dreptate, trebuie să verificăm cum este descrisă arhetipic și
inconștient scara cromatică de către oameni.
Acest mod de a descrie spațialitatea culorii va fi inconștient și arhetipic, deci
va răspunde unor canoane reale.
Ne-am dat seama că scara cromatică este mereu descrisă așezând culoarea
albastră în stânga și culoarea roșie în dreapta.

Din punctul nostru de vedere acest lucru se întâmplă inconștient pentru că

emisfera dreaptă, adică locul unde sufletul își manifestă prezența sufletească, este
legată puternic de culoarea albastră, iar când această culoare îi este prezentată
subiectului, este mereu percepută de ochiul stâng dacă această culoare se află în
fața noastră.
De exemplu, în exercițiul de simulare mentală denumit SIMBAD, când
cerem să se vizualizeze sufletul, spiritul și mintea, acestea iau în fața noastră
aceeași poziție pe care o vedeți reprodusă în scara colorimetrică propusă de noi, cu
albastru în stânga (sufletul), roșu în dreapta (spiritul) și mintea în centru (verde) -
stângacii tind să producă o situație spațială speculară (invers, ca în oglindă n.t).
Însă când în SIMBAD sufletul se așează lângă noi, pe aceeași linie, atunci
trece în dreapta noastră.
Astfel, spiritul tinde să ocupe o poziție în stânga și mintea rămâne în centru.
Cu alte cuvinte, culorile și părțile corespondente din noi ocupă, când sunt în fața
noastră, locurile în relație cu organele prin care sunt percepute, dar lângă noi se
poziționează nu ca organele care le percep, ci unde acestea sunt așezate în
realitatea virtuală (Sufletul la dreapta și Spiritul la stânga, exact ca emisferele care
le corespund).

În mod analog, pe o scală spațială verticală, care de altfel reprezintă în mod

arhetipic axa energiei, iată că culoarea albastră se află jos iar galbenul sus,
respectând diverse concepte arhetipice amestecate unele cu altele.
De exemplu, culoarea percepută ca deschisă este mereu sus pentru că din
punct de vedere cultural și popular se crede că energia este legată de parametrul
"înălțime".
În schimb, în convențiile fizico-chimico-matematice , energia potențială este
văzută ca o îndoire în jos a spațiului și a timpului și are în mod convențional un
semn negativ (culoarea albastră este cea care corespunde în mod real unei lungimi
de undă mai mici, deci și unei energii mai mari). Este evident că în acest context
parametrul pozițional (lungimea "de undă") este cel important din punct de vedere
arhetipic.
Când lumea desenează culorile, le așează într-un spațiu exact fără să-și dea
seama că face acest lucru arhetipic, crezând că face acest lucru spontan, urmând
regulile pe care le-a învățat la școală.
 În realitate, regula este manipulată și influențată foarte puternic de
convingerea arhetipică înnăscută din interiorul inconștientului nostru.

Stângacii tind să răstoarne aceste poziții pe axa X, dar tind să le păstreze

neschimbate pe cele de pe axa Y.
Pe baza acestor observații ne puteam gândi să construim un test care să ne
ofere informații despre starea sufletului, a minții și a spiritului, în funcție de poziția
și culoarea pe care acestea o au în simularea SIMBAD, dar și atunci când sufletul
apare în timpul tehnicii numită Flash Mental Simulation.
În funcție de culoarea reprezentativă a sufletului se putea deduce care era
cantitatea de albastru, analizând nu doar culoarea, ci și încercând să obținem de la
subiectul care își descrie partea sufletească o măsurare a intensității radiației
apărute în simularea sa. Dar poate se putea face și mai mult.
Se putea crea un test, pe lângă testul SIMBAD, care să ne permită să
obținem o măsurătoare arhetipică a stării triadei (Suflet, Minte și Spirit) pe o bază
cromatică legată de percepția propriului sine.
Deci, i se cere subiectului, după ce i s-a explicat foarte bine ce sunt
sufletul, mintea și spiritul, să-și imagineze o cameră întunecată, unde sunt
vizualizate doar lucrurile colorate, și să-și imagineze trei sfere luminoase, fiecare
dintre ele conținând o parte din propriul sine.
 Cele trei sfere vor avea o culoare, o poziționare, o intensitate a culorii și o
dimensiune proprie fiecăreia.
I se cere subiectului să observe camera și cele trei sfere ca și cum le-ar vedea
de sus, reținând dimensiunea, intensitatea culorii și culoarea în sine.
Apoi i se cere subiectului să pună litera A pe secțiunea care corespunde
culorii Sufletului, M pe secțiunea care amintește de culoarea Minții și S pe cea a
Spiritului utilizând matricea de culori prezentată mai jos.

Apoi i se va cere subiectului să deseneze aceste trei sfere pe o suprafață

colorată adecvată.
 Subiectul va trebui să deseneze sferele ca pe niște cercuri, acestea având
dimensiunile pe care le-a vizualizat în simularea mentală, poziționându-le în
punctul de pe suprafață care amintește de aceeași culoare pe care a perceput-o
pentru suflet, minte și spirit.
În timp ce în prima etapă se va cunoaște culoarea celor trei componente, dar
în care subiectul nu este influențat de parametrul spațial, în a doua etapă
subiectului i se cer lămuriri cu privire la mărimea celor trei componente ale triadei
și despre poziția spațială a triadei într-un context colorimetric.
Se observă că poziția pe care cele trei componente o vor lua pe cartonașul
colorimetric radial nu are nimic de-a face cu poziția pe care acestea o iau în camera
simulării mentale, când sunt percepute de sus, chiar dacă ne așteptăm la o puternică
confirmare pozițională în majoritatea cazurilor analizate. În acest context, nu sunt
utilizate culorile propuse de Lüscher, ci folosim toată scara cromatică accesibilă
ochiului uman, având astfel la dispoziție mii de variații potențiale.
Apoi i se va cere subiectului să unească mental cele trei sfere într-o singură
sferă și să observe culoarea pe care aceasta o are. În această etapă se pot afla
informații despre tipul de triadă pe care o poate obține subiectul supus testului.
În timpul efectuării testului va fi necesar să-i spuneți subiectului doar că
trebuie să-și imagineze o cameră total întunecată în care există trei lămpi în formă
de sferă, care la ordinul nostru trebuie să se aprindă, ca apoi să putem observa ce
culoare au. Prima lampă care se va aprinde va fi cea a minții, apoi cea a spiritului și
ultima va fi cea a sufletului. I se va spune subiectului că lămpile pot să fie de orice
culoare dorește, chiar și negre - este important ca acest concept să fie repetat cu
insistență, pentru că vizualizarea unei părți sufletești ipotetice negre ar putea
însemna absența acesteia sau dacă intensitatea culorii nu este puternică poate
indica o stare de sănătate mai puțin bună sau de integrare în triadă.

Recapitulând

Dacă doriți să faceți Triade Color Testul (TCT) unui candidat ipotetic,
trebuie urmați anumiți pași, care sunt prezentați în continuare:
I se cere subiectului să vizualizeze o cameră total întunecată, unde i se va
spune că se aprind trei lămpi colorate care au formă sferică, corespunzând minții
sale, spiritului său și sufletului său, acestea fiind poziționate în jurul
observatorului.
I se va spune că lămpile pot avea orice culoare, chiar și negru, dar în acest
caz lămpile nu vor fi vizibile pe fundalul întunecat al camerei.
I se va spune să aprindă prima lampă, care corespunde minții, apoi a doua,
care corespunde spiritului și în sfârșit pe a treia, care corespunde sufletului.
I se va spune subiectului să memoreze culoarea, poziția, mărimea (indicate
de un număr pe o scară de la 1 la 10) și intensitatea luminii (indicată tot de un
număr de la 1 la 10) celor trei lămpi sferice.
I se va cere și să observe camera de sus, având grijă să rețină dispoziția
radială a celor trei lămpi luminoase.
I se va cere să unească cele trei lămpi și să observe culoarea lămpii finale.
Apoi i se va cere să completeze cartonașul cu matricea culorilor și cartonașul
cu poziția radială a culorilor.
Să prezentăm în continuare un exemplu ipotetic al unui rezultat posibil
reprezentativ a celor trei componente ale triadei din camera neagră, identificate în
desen cu trei stele colorate.
 Analiza formei, a culorii și a intensității, pe lângă poziționările respective ale
celor trei surse de culoare, vor fi foarte ușor de interpretat din punct de vedere
arhetipic.
Vom reveni asupra acestui aspect al testului cu altă ocazie, când vom oferi și
regulile pentru interpretarea specifică și aprofundată a testului.
Testul ar trebui să fie capabil să determine stângăcia latentă care poate exista
în subiect, prezența sau absența sufletului, raportul dintre suflet, minte și spirit,
diferitele nivele de conștiință ale fiecărui element și proveniența părții sufletești (de
la primul sau de la al doilea Creator), unde sufletul a fost prezent, așa cum am
descris deja în studiile precedente, care poartă numele de Geneza I și Geneza II.
http://www.corradomalanga.vacau.com/
http://humano-x.blogspot.ro/
http://piatracubica.blogspot.ro/
extraterestriiprintrenoi.wordpress.com
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744

Biografia despre testul culorilor și aplicațiile sale:

1.Max Lüscher: ―The Lüscher Colour Test”, Remarkable Test That Reveals Your Personality Through
Color, Pan Books, 1972.
2.Max Lüscher: ―Color - the mother tongue of the unconscious”, Capsugel N.V. (1973)
3.Max Lüscher: ―The 4-Color Person”, Pocketbooks, Simon Schuster, 1979.
4.Max Lüscher, ―Colors of Love” : Getting in Touch with Your Romantic Self , St. Martin's Press, New
York, 1996.
5.Max Lüscher: ―The Luscher Profile”, Mindscape (1986), ASIN B000WY2OU8
6.Max Lüscher: ―Personality Signs”, Warner Books, 1981.
7.Max Lüscher: “Der Lüscher-Test. Persönlichkeitsbeurteilung durch Farbwahl”, Rowohlt, Reinbek,
1985.
8.Max Lüscher: “Das Harmoniegesetz in uns”, Ullstein, 2003.
9.Max Lüscher: “Der Vier-Farben-Mensch”, Ullstein, 2005.
 Triade Color Test (TCT)
- metodologie interpretativă -
În baza celor expuse în capitolul precedent, nu ne rămâne decât să expunem
parametri care guvernează interpretarea corectă a testului triade color test.
Pentru a face asta vom folosi anumite exemple care vor facilita înțelegerea
testului, lucrând cu răspunsurile ipotetice ale unor subiecți.

Testul și stângăcia latentă

Pe baza celor expuse precedent trebuie să prezentăm răspunsurile pe care

tind să le dea subiecții supuși testului din punct de vedere statistic.
În urma analizei multor teste de autoevaluare (TAV) am putut constata că
fenomenul de ambidextrie este relaționat cu fenomenul răpirilor extraterestre. Toți
răpiții sunt ambidextri. Motivul pentru această ambidextrie puternică și latentă,
chiar dacă uneori nu este recunoscută de subiectul care se supune testului, se
datorează problemei existenței unor copii de-ale corpului răpitului. Să reamintim
aici că fiecare răpit posedă niște copii de-ale sale lipsite de suflet, de minte și de
spirit, care, ca niște Golem, sunt utilizate pentru diferite acțiuni, fie ele de ordin
extraterestru sau militar. Copia este construită ca o oglindire a subiectului. Cu alte
cuvinte, este construită ca o imagine speculară a subiectului. Acest fapt produce o
problemă la nivel de identificare a lobului stâng și a lobului drept ale creierului,
care sunt opuse față de cele ale originalului. Vom reveni cu aprofundări despre
această problemă și despre implicațiile chimico-fizice cât mai curând posibil.
Când partea sufletească ajunge în copia care este folosită în activitățile
militare ca super-soldat, se descoperă că o astfel de copie este stângace față de
original și împușcă de exemplu cu mâna stângă.
Sufletul, când se întoarce în corpul său original, după ce a dat viață copiei și
eventual a regenerat-o, va purta cu sine cunoașterea că anumite lucruri făcute în
"mediul copie" sunt efectuate invers față de cum le efectuează de obicei subiectul
original.
 Astfel, dacă unui răpit dreptaci i se cere să tragă cu arma, chiar dacă nu a
mai folosit niciodată o armă, acesta va lua arma cu mâna stângă și va trage tot cu
aceasta. Și invers dacă răpitul este stângaci, adică ar trage cu dreapta.
Subiectul nu își să seama de această discordanță decât dacă i se întâmplă în
viață să efectueze, chiar și din greșeală, o operațiune pe care de obicei o efectua
copia. În acel caz răpitul descoperă, spre uimirea sa, că tinde să utilizeze mâna pe
care nu o folosește în mod normal, adică pe cealaltă.
Despre tehnologia care conduce la construcția unei copii speculare (în
oglindă) față de corpul original vom reveni cu un articol care să dezbată exact
această problemă.
Mai trebuie precizat că există subiecți stângaci care nu știu că sunt stângaci.
Sunt subiecți care, deși au lobul stâng situat în partea dreaptă a cutii craniene, au
fost îndemnați să folosească artele așa cum ar face un dreptaci și în timp au pierdut
familiaritatea cu stângăcia lor. Dacă un stângaci este constrâns să devină dreptaci,
în el se produce un fel de ambidextrie latentă, dar este posibil și să faci un dreptaci
stângaci. Acestor oameni nu li se poate muta lobul drept în partea stângă a cutii
craniene. Adică, un stângaci va rămâne stângaci pentru tot restul vieții, chiar dacă
nu știe că este stângaci.
Pe când testul culorilor aplicat triadei, fiind un test arhetipic, ne oferă
informații concrete despre poziția spiritului, a sufletului și a minții, într-un mod
absolut personal și real.
În acest context, în timp, dreptaciul trebuie să perceapă sufletul, dacă acesta
este poziționat în spatele său în camera întunecată, la dreapta, spiritul la stânga și
mintea în fața sa, pe când un stângaci le va percepe în mod reflectant (ca și cum le-
ar vedea în oglindă n.t.)

Testul unui dreptaci Testul unui stângaci

 Să ne amintim că dacă cele trei sfere ar fi fost în vizualizare toate trei
vizibile și în fața noastră, atunci pozițiile sufletului și spiritului, cu lămpile
corespondente aprinse, ar fi inversate, la fel ca în exemplul următor:

Cele două răspunsuri sunt identice, luând ca punct de observație centrul camerei și
privind către minte (în acest caz mintea având culoarea verde).

Starea de sănătate a sufletului, a minții și a spiritului

Starea de sănătate a sufletului, a minții și a spiritului este proporțională cu

îndepărtarea de situația arhetipică standard, în care sufletul este albastru, spiritul
roșu și mintea verde, toate poziționate echidistant față de centrul camerei
întunecate.
Cu alte cuvinte, culoarea va fi cea care va arăta pe scara cromatică distanța
față de situația ideală. În acest context, ceea ce va conta va fi tipul de intensitate al
culorii asumate în locul celei standard. De exemplu, un suflet bolnav în prezența
unui spirit foarte activ față de un standard normal vor apărea ca în ilustrația
următoare, unde în stânga avem o situație ideală și în dreapta sfera sufletului apare
întunecată, în locul celei a spiritului, care este extrem de luminoasă (ori pentru că
refractă, ori pentru că reflectă mai mult lumina).
Din punct de vedere arhetipic, a interacționa cu lumina are o semnificație
profundă. A absorbi toată lumina și a nu arunca în afară decât foarte puțină radiație
înseamnă - a fi sclavii voinței altcuiva, a se lăsa subjugat, dar și a-i utiliza pe alții
pentru a lua totul de la ei fără a da nimic în schimb. Pe când a fi strălucitori și
colorați înseamnă a fi dătători și posesori de viață.
 Gradul de preponderență în triadă

Într-o situație normală, sufletul, mintea și spiritul trebuie să aibă sferele de

aceeași mărime, dar unde comandă sufletul sfera sa va fi mai mare decât cea a
spiritului și a minții. Tot așa se întâmplă și cu celelalte componente ale triadei.
În următorul exemplu avem situația unui subiect stângaci care și-a dezvoltat
mai mult partea masculină, în defavoarea celei feminine, un subiect rațional, dar
lipsit de creativitate.

Gradul de conștiință a celor trei elemente

 Un alt parametru care are o oarecare semnificație în test este distanța față de
centru, adică apropierea celor trei sfere de centrul camerei, centrul reprezentând
conștiința totală de sine.
În următorul exemplu este răspunsul unui dreptaci care este conștient că este
suflet, dar este mai puțin conștient de partea sa masculină (spiritul) și cu puțină
parte mentală. O persoană care face lucrurile fără să se gândească, care nu are idee
de timp, care mereu întârzie, care este mai feminină decât masculină, dar fără a
avea vreo legătură cu realitatea de toate zilele. Din anumite puncte de vedere ar
părea a fi o persoană pe care nu te poți baza, pentru că trăiește senzațiile vieții fără
a ști să și le explice.
Și în acest caz, ca și în altele, subiectul este dezechilibrat datorită
distanțărilor foarte diferite pe care le au sferele față de centru, adică față de
conștientizarea propriei ființe.

A te simți mai apropiat de suflet înseamnă a fi, până la un punct, mai

predispus la un comportament sufletesc, unul mai puțin rațional, dar asta nu
înseamnă că sufletul este cel care comandă (mărimea sferei sufletului) ci că
subiectul se simte mai asemănător sufletului, chiar dacă cel care comandă este
spiritul sau mintea (sferele corespondente acestora sunt mai mari). Însă strălucirea
sferelor, cum am mai subliniat înainte, ne ajută să ne dăm seama de nivelul de
conștiință de sine pe care le au cele trei componente, deci nu ne arată cât de
conștienți suntem noi de ele - acest parametru fiind legat de apropierea sferelor față
de centru. Suntem conștienți de suflet, de spirit sau de minte cu cât acestea sunt
mai apropiate de noi, adică de centru.

Contaminarea triadei
 Am subliniat deja că devierea de la simbolismul arhetipic a celor trei culori
are de-a face cu descrierea unei situații de echilibru și fiecare variație de culoare,
de formă, de distanță, de strălucire reprezintă o problemă pentru subiectul care
descrie o asemenea situație. Astfel, sufletul, spiritul și mintea pot apărea ca având
culori diferite de cele standard (RGB - adică roșu, verde și albastru). O astfel de
variație este înțeleasă ca o perturbare a sistemului, sau ca pe o îndepărtare spectrală
fie spre dreapta, fie spre stânga față de baricentrul culorii prestabilite. Sufletul se
mută din punct de vedere colorimetric spre minte sau spre spirit?
Ideea de bază este următoarea: atunci când o culoare nu corespunde cu
componenta pe care o examinăm, aceasta încearcă să se comporte mai mult ca altă
componentă. Să dăm un exemplu. Mintea este albastră în loc să fie verde?
Înseamnă că mintea încearcă să se comporte ca sufletul.
Spiritul este galben în loc să fie roșu? Este vorba de un spirit care este atras
de raționalitatea minții. Un spirit roșu este un luptător, dar un spirit galben este un
calculator.
O parte sufletească care este mai mult albă decât albastră? Este vorba despre
o parte sufletească puternică din punct de vedere energetic, care se apropie de
fuziunea triadei, de care este destul de conștientă.
În exemplul următor ne aflăm în fața unui dreptaci care este foarte conștient
că este suflet, se simte suflet, iar sufletul său este conștient de sine. Spiritul se
învârte în jurul minții și dimensiunea sa ne oferă un tablou de dependență totală.
Aspectul masculin este cu supus minții iar partea feminină devine puternică și este
cea care comandă.
Aceasta este situația pe care o trăiesc adesea răpiții, unde sufletul încearcă să
rezolve problema, dar LUX-ul, adică parazitul extraterestru, practic a devastat
partea sufletească suprimând-o și făcând-o să fie incapabilă de autonomie în ceea
ce privește conștiința de sine. În acest caz spiritul este galben pentru că este
subjugat conștiinței minții.
 Contaminări externe

Când sufletul, mintea sau spiritul sunt contaminate de factori externi, care în
cazul minții și a spiritului ar putea fi din cauza prezenței unor paraziți extratereștri
în interiorul corpului pe care-l examinăm, ne așteptăm ca cele trei sfere să aibă o
luminozitate scăzută (puțină conștiință de sine), prezentând striații de diferite culori
(murdăriri, contaminări și deviații de la standardul arhetipic) și fiind depărtate de
centru, ca în exemplul prezentat mai jos.

Starea de sănătate a triadei

Din punct de vedere arhetipic suma celor trei culori este albul, care este
culoarea energiei înalte, a clarității, a manifestării, a dăruirii și a nu a luării
(culoarea neagră). Când triada, adică cele trei culori, cele trei sfere, cele trei lămpi,
se unesc într-o singură lampă, aceasta devine albă și este mai mare decât cele trei
sfere de la început. Distanța față de centru trebuie să se anuleze, însemnând că
subiectul are conștiință de sine și că sufletul, mintea și spiritul știu că tu ești ele.
Îndepărtarea de acest model teoretic, care de altfel se verifică simbolic, în
testul nostru, în cazurile de răpire extraterestră rezolvată, se oferă informații despre
tendința pe care o are triada de a fi mai mult spirituală, mai mult mentală sau mai
mult sufletească.
 A Doua Creație - În căutarea sufletului negru

Acesta este tipul de răspuns la test pe care îl așteptăm de la persoanele care

au suflet, dar care derivă din Primul Creator (C1) (vezi articolele Geneza I și
Geneza II).
Am observat că anumite teste de acest fel ofereau informații aparent
inaccesibile din punct de vedere interpretativ, unde culorile atribuibile sufletului,
minții și spiritului sufereau puternice variații față de culorile la care ne așteptam,
unii văzând triada ca fiind neagră.
De obicei, asta se întâmplă unde cele trei componente ale triadei aveau
culori care nu erau culorile obișnuite ale sistemului RGB.
Teoretic, a doua creație, care ar corespunde unui creator care apoi își pierde
sufletul, se desfășoară într-o altă parte a Universului, dar arhetipic, această cealaltă
parte a Universului reprezintă cealaltă alegere a creației duale, antiteza acesteia,
opusul și complementarul împreună.
Din punct de vedere al spectrului culorii, în realitate există un mod simbolic
de a reprezenta aceste concepte. Unde există sistemul RGB există și opusul său și
complementarul său, care este sistemul azuriu, purpuriu și galben (CMYK).
 Putea să fie galbenă o sferă-lampă care descrie sufletul? Iar când acestei
părți sufletești i se cerea să verifice unde va sfârși după viața în aceste corpuri, de
ce de exemplu aceasta spunea în hipnoză sau într-o simulare mentală (Flash
Mental Simulation), că vede un loc complet negru? Oare descria o lume ipotetică,
alternativă lumii noastre, unde sistemul ideico-simbolic era colorat în mod diferit?
Astfel am reconstruit în mediu 3D CAD (Micrografx Simply 3D 3.0 ©)
situația RGB care ar trebui să concureze teoretic cu realitatea simbolică a părții
noastre de Univers, unde sufletul este albastru, spiritul roșu și mintea verde, pentru
un stângaci pur și am substituit sufletul albastru cu unul galben, opozantul și
complementarul său. Astfel am obținut situația din dreapta, unde pentru observator
culoarea galbenă va fi atribuită fie sufletului, dar și triadei, datorită diferenței
exclusive datorate unei intensități mai mari de galben în această ultimă situație.

Spiritul continuă să îi apară roșu presupusului nostru stângaci, asta doar dacă
nu are obișnuitele deviații descrise precedent, mintea verde, dar sufletul are deveni
preponderent galben când acesta ar deriva de la Al Doilea Creator (C2) și nu de la
primul.
 Deci, acest test ar putea identifica, arhetipic și teoretic, și tipul de suflet pe
care l-ar putea avea o ființă umană (dacă are suflet) în acest Univers.
O astfel de observație ar fi absolut utilă înainte de a face FMS (Flash Mental
Simulation), mai ales pentru gestionarea modulului de eliminare a contactului cu
Primul Om (PO).

Parametrul vertical

Trebuie să menționăm în această lucrare un alt parametru care apare adesea

în soluționarea testului și care este scos în evidență chiar de cel care face testul.
Este vorba despre poziția verticală a celor trei lămpi sau sfere ale triadei.
Subiectul povestește că cele trei sfere nu sunt toate la aceeași înălțime în
jurul lui, ci unele sunt mai sus și unele mai jos față de un ipotetic punct zero, care
este podeaua camerei.
Am identificat deja parametrul vertical ca fiind starea arhetipică a energiei.
Deci, a vedea sferele luminoase mai sus sau mai jos față centrul de observare, ne
va oferi o interpretare cu privire la conținutul energetic al celor trei sfere care
compun triada față de triadă însăși.
De fapt, triada este mai stabilă din punct de vedere energetic față de
componentele sale, deci ea ar trebui să se afle mai jos decât acestea.
Mai jos din punct de vedere energetic înseamnă arhetipic "mai stabil".
Mai stabil înseamnă și mai mare, chiar dacă ocupă un spațiu mai mic, cu un
conținut mai mare de energie, deci și mai clar, dacă este privit din exterior (față de
situația în care componentele triadei erau unite, așa cum am văzut precedent).

În acest context sufletul are energie mai multă, mintea mai puțină și spiritul și mai puțină.
 Tabelul comparativ al valorilor TCT-ului

Trăsătura observată Semnificația atribuită Valoarea atribuită pe scara

fictivă a minții

Culoare Stare de sănătate Distanța evaluată pe scala

culorilor

Distanța față de centru Cât de conștientă este triada De la 0 la 10 măsurată radial

de cele trei componente ale
sale

Dimensiunea sferei Preponderența componentelor De la 0 la 10 măsurată

singulare proporțional între componente

Luminozitatea sferei Conștiința de sine pe care o au De la 0 la 10 măsurată

părțile proporțional între componente

Înălțimea de la podea Starea energetică față de triadă De la 0 la 10 măsurată vertical

Publicăm testul în această formă simplă pentru ca acesta să poată fi un ajutor

suplimentar în cercetarea problemei răpirilor extraterestre, dar poate fi utilizat și ca
instrument de investigație psihologică în psihopatologiile de zi cu zi, utilizabil
chiar și în domeniul psihologiei transpersonale.

Note despre psihologia transpersonală:

1.http://www.aipt.it/Italiano/Pubblicazioni/Principi.htm .
2.Ornstein R. - La psicologia della coscienza, ed. Franco Angeli, Milano 1978.
3.Zen and the Lady: Memoirs-Personal and Transpersonal in a world in Transition. ed. Baraka Books, New York
1979.
4.The Varieties of Meditative Experiences, Dutton, New York 1977; The Meditative Mind, ed. J.P.Tarcher, Los
Angeles1988.
5.Principi e metodi della psicosintesi terapeutica, ed. Astrolabio, 1973.
 Anexe

Grafice pentru TCT:

Să se deseneze cele trei sfere și mărimile lor relative în jurul punctului

galben, care corespunde observatorului, indicând cu o săgeată în ce parte a
observatorului se află acestea și care este direcția din care sunt observate.

Să se noteze cu o literă (A, M, S - unde A= Suflet, M=Minte, S= Spirit) în căsuțele

corespondente ce culori au componentele triadei.
 Exemplu de situație ipotetică a triadei față de un observator ipotetic (Maro)
în interiorul camerei întunecate. A se observa și a se desena baricentrul (centrul de
greutate, care se obține prin intersecția medianelor celor trei laturi) triunghiului
triadei față de observator. Cu cât poziția sa este mai îndepărtată de centrul de
greutate al triunghiului triadei, cu atât mai mult subiectul va fi mai dezechilibrat
față de triada reunită (centrul de greutate).
 Exemplu de reprezentare grafică a situației celor trei sfere pe planul vertical
și față de unghiul de vizualizare. În acest caz ipotetic subiectul este centrat pe axa
verticală, cu câteva grade în partea stângă a sufletului. Aceea este direcția în care
subiectul își canalizează în principal atenția, aproape în spatele sufletului
(albastru); acest lucru este interpretat prin faptul că sfera albastră este principala
referință a subiectului. Însă din punct de vedere statistic sfera verde este principala
referință.

Grafic radial pentru alegerea poziției celor trei componente

 UNIVERSUL ÎN CULORI
În articolele precedente am vorbit despre Triade Color Test (TCT) și despre
cum se poate utiliza această simplă simulare mentală pentru a obține o hartă a
sănătății subiectului examinat, nu doar mentală, ci și sufletească și spirituală. Am
trasat în special liniile ajutătoare pentru utilizarea spațiilor mentale ale lui Pulver
pentru a obține răspunsuri inconștiente, dar spontane, de la subiectul examinat,
care vor arăta raportul pe care el însuși îl avea cu cele trei componente ale sale
(suflet, minte și spirit) în interiorul corpului său.
Poziția, culoarea, mărimea, ca și alte caracteristici ale celor trei sfere care se
iluminau în spațiul mental constituiau radiografia internă a propriei stări de
sănătate. Interpretarea pe care am oferit-o până acum era o interpretare arhetipică
bazată pe studiile lui Pulver și Luscher, dar și pe Programarea Neurolingvistică
(PNL).
În această ordine de idei, o astfel de interpretare, așa cum se întâmplă
adesea, este lăsată și în baza capacității inconștiente a celui care citește testul, de a
interpreta pozițiile și culorile sferelor într-un mod absolut simbolic și arhetipic.
În acest context, încă apăreau nedumeriri cu privire la anumite tipologii de
constelații arhetipice (modul de așezare și culorile sferelor) care nu puteau fi
identificabile ușor de cei care, pe motivul lipsei de sensibilitate, nu erau capabili să
identifice semnificațiile inconștiente pe care subiectul supus exercițiului încerca să
le transmită subliminal prin efectuarea testului în sine.
Din acest motiv am simțit nevoia să elaborăm un criteriu vizual, ușor de
aplicat tuturor cazurilor, fiind la îndemâna oricui și putând reprezenta o cheie de
lectură a testului utilă, generală și clară.
Un astfel de criteriu, așa cum vom vedea imediat, a furnizat și posibilitatea
de a înțelege și mai bine prezența sistemelor care parazitează sufletul, mintea și
spiritul, fie ele legate de extratereștri sau de paraziții fără corp care adesea se agață
de mintea și spiritul subiecților care au suflet, transformându-le caracterul și
controlându-le comportamentul în interiorul unor modele de tip paranoic sau
schizofrenic.
Trebuie subliniat faptul că în toți acești ani am putut observa cum unii dintre
subiecții care făceau cercetări asupra lor înșiși, crezând că se află în fața unei
adevărate interferențe extraterestre, erau în realitate victimele unor interferențe
venite din partea unor ființe care nu aveau nimic de-a face cu adevărata răpire
extraterestră. Era vorba de paraziți fără corp, care, fiind împinși de dorința de a se
alimenta din energia sufletească, se agățau de sistemul triadic, utilizându-i
resursele interne.
Existența acestor paraziți a fost semnalată de multe culturi șamanice, de la
Castaneda la Blavatsky, iar cercetările noastre nu au făcut altceva decât să le
evidențieze existența, care, în fața observării noastre inițiale și neîncrezătoare s-a
manifestat în toată realitatea sa.
Prezența acestor paraziți, care de altfel nu aveau prea multă conștiință de
sine, producea în subiecții examinați patologii prin care încercau să le altereze
comportamentul social, de obicei provocând depresii puternice, comportamente
anxioase, sentimente auto-vătămătoare, lipsă de respect față de propria persoană.
TCT-ul răspundea acelor cazuri, unde TAV-ul (Testul de Autoevlaurare
pentru analiza prezenței interferenței extraterestre) oferea un răspuns negativ,
arătând o puternică interferență în analiza culorilor celor trei sfere corespondente
sufletului, minții și spiritului, în care i se cerea subiectului să creeze mental într-o
spațiu intern, într-o anumită simulare mentală, care avea exact numele de TCT.
Dacă pe de-o parte identificarea semnificației arhetipice a poziției și
dimensiunilor sferelor era de fapt stabilită de regulile PNL-ului și de cele ale lui
Pulver, stabilirea semnificației teoretice a culorilor sferelor în sine cu o precizie
absolută pentru identificarea patologiei care ar putea caracteriza eventual subiectul
examinat, devenea mai complexă, fie acesta era supus răpirilor extraterestre, fie era
supus unei simple parazitări sau fie că avea probleme de ordin mental.
Pentru a putea înțelege semnificația profundă a TCT-ului și pentru a-i
demonstra potențialul, înainte de toate trebuie să înțelegem mecanismul profund cu
care subiectul examinat stabilește inconștient culorile celor trei identități ale sale.

Fizica culorilor și ideile lui Kosslyn

 Neurofiziologul Kosslyn a stabilit foarte clar, prin intermediul numeroaselor
experimente, că creierul uman lucrează la fel ca un banal computer. Când i se dau
prea multe lucruri de făcut, încetinește.
Apoi trebuie subliniat faptul că Kosslyn a reușit să demonstreze că creierul
și simulările mentale pe care acesta le produce urmează legile virtualității lumii
externe.
De exemplu, dacă i se cere unui subiect vizual să-și imagineze o mingiuță de
gumă care sare pe podeaua rigidă, subiectul va vedea în capul său cum mingiuța
cade pe podea și apoi sare. Și dacă ținem cont și de sărituri, se va observa că
mingiuța, de fiecare dată când va sări, va ajunge exact la jumătatea drumului în
înălțime față de punctul din care a pornit.
Trebuie să observăm în această simulare mentală că dacă aceasta ar fi fructul
unei simple iluzii, mingiuța nu ar sări pe podeaua imaginată de creierul nostru. Însă
aceasta sare și imită perfect ceea ce se întâmplă în realitatea virtuală (adică în
exteriorul minții subiectului chiar ar trebui să se arunce cu adevărat o mingiuță de
gumă pe jos).
Însă în ceea ce privește fizica culorilor, acestea erau mimate perfect de
subiectul care se supunea TCT-ului. De exemplu, dacă un subiect vedea cele trei
sfere colorate în verde, albastru și roșu, când acestea se reuneau, sfera sumă a celor
trei era albă. Chiar este adevărat că prin adunarea celor trei lungimi de undă ale
celor trei culori fundamentale RGB (Roșu, Galben, Albastru), fizica ne spune că
reprezentarea amestecului celor trei culori este chiar culoarea alb.
Oricine s-ar fi suspus acestui test și ar fi avut cele trei sfere de pornire de
culoarea roșu, albastru și verde, ar fi obținut ca răspuns final o sferă-sumă de
culoare albă, indiferent dacă acesta ar fi fost un profesor de fizică la o prestigioasă
universitate străină sau dacă ar fi fost un țăran amazonian.
Pe baza acestei observații ne-am gândit că dacă într-un anumit caz culoarea
uneia dintre cele trei sfere, sau a tuturor, ar fi fost diferită de culoarea desemnată și
identificată în normă, asta se întâmpla dintr-un singur motiv fundamental. Ceva
altera "fizic" vibrația pe care acea componentă trebuia să o aibă.
De exemplu, stabilisem deja în articolele precedente că norma pentru un
subiect care nu ar fi avut niciun tip de parazitare externă și nici să fi fost suspus
unor probleme de răpire extraterestră, era reprezentată de adevăratul și propriul
sistem triadic RGB.
De exemplu, Mintea trebuie să fie verde. Mintea are o vibrație proprie pe
care sistemul nostru operativ intern o definește prin culoarea verde, care de altfel
corespunde unei adevărate și proprii vibrații, care este legată de o expresie
matematică de tipul:
M = sen(Ώt + Φ)
 Dacă culoarea este percepută altfel decât verde, există ceva care-i alterează
frecvența de bază. O astfel de frecvență poate fi alterată, pentru că din punct de
vedere biologic acel tip de Minte nu este suficient de conștientă de componenta sa
spațială sau temporală. Vreau să vă reamintesc cu această ocazie că Mintea are o
axă a spațiului și una a timpului, dar habar nu are de axa energiei potențiale.
Deci, frecvența Minții este alterată de simpli parametri interiori.
Componentele sale, cărora le corespund două culori diferite, albastru pentru axa
timpului și roșu pentru axa spațiului, nu vor fi la maxim și vor da o vibrație finală
care va altera culoarea, care din verde se va transforma în altă culoare.
Se observă că în convenția noastră culoarea minții corespunde culorii axei
care lipsește. Culoarea axei energiei este vedere și deci, pentru că în Minte axa
energiei nu există, iată că Mintea trebuie să fie verde. În termeni mai fizici, Mintea
absoarbe albastrul și roșul și reflectă verdele, deci apare ca fiind verde.
În mod analog, de exemplu Spiritul este Roșu pentru că nu are axa spațiului
care este roșu. Deci Spiritul absoarbe albastrul și verdele, dar reflectă rosul, deci în
condiții normale este roșu.
Bineînțeles că Sufletul va fi din aceleași motive albastru.
Arhetipic, Sufletul, Mintea și Spiritul, în spațiul lui Pulver, ocupă spațiul pe
care îl ocupă culorile corespondente. Albastru, verde și roșu pornesc de la stânga la
dreapta în totalitatea sistemelor de reprezentare pe care oamenii de știință au ales
să le adopte în mod arhetipic și inconștient.
În marea parte a cazurilor, adică în cazul dreptacilor, albastrul Sufletului,
dacă se află în fața celui care îl observă, este perceput de ochiul stâng pentru că
corespunde emisferei drepte. Astfel Sufletul este albastru și se află în stânga celui
care observă, cum Spiritul se află în dreapta celui care observă pentru că este
perceput de ochiul drept, care trimite semnalele emisferei stângi, exact unde există
și operează Spiritul.
Corpul calos s-ar putea identifica cu Mintea, care este verde și se care se află
în centrul spectrului frecvențelor. Astfel, albastru, verde și roșu reprezintă pentru
toate populațiile și diferitele culturi din lume ideea de Suflet, Minte și Spirit.
Examinarea culorilor TCT-ului într-un subiect care nu este răpit, dar
care are carențe spațio-energetico-temporale.
Deci să admitem că ar exista o axă a Minții care să aibă un colorit care se
distanțează de vedere pentru că este dezechilibrată din punct de vedere vibrațional.
 După cum se poate observa în acest exemplu practic, verdele Minții poate
deveni galben dacă axa roșului, care corespunde absorbirii acelei culori și spațiului,
este redus la zero (absorbție maximă = 0, reflectare totală = 255).
Asta înseamnă că dacă mintea devine galbenă nu are nicio idee despre spațiu
și trăiește doar în timp. În mod analog, dacă axa timpului, care corespunde culorii
albastre este redus la zero în absorbție (Albastru=255), iată că mintea devine azurie
(a nu se confunda cu bleu).
Dar cum trebuie interpretate toate acestea?
O minte fără spațiu sau o minte fără timp este o minte care nu este capabilă
să-și facă bine treaba, așezându-se rău între suflet și spirit.
O minte fără timp este o minte care aparține unei persoane care întârzie
mereu, care nu este conștientă de realitatea temporală, la fel cum o minte fără
spațiu nu este capabilă să ordoneze obiectele în spațiu și aparține subiecților care
invadează spațiile altora și care nu sunt conștienți de spațiile proprii.
O minte total albă nu are idee nici de spațiu și nici de timp și este o minte
care deja a decis să fie în afara realității virtuale, o minte care refuză informațiile,
care nu sunt absorbite, ci rearuncate în lumea fizică virtuală, o minte care tinde
spre cea mai stupidă parte a new age-ului american, o persoană care nu este cu
picioarele pe pământ, care nu știe cât costă un chil de pâine și pe care nici măcar
nu o interesează să știe.
În mod analog, și un Suflet albastru ar putea fi purpuriu sau azuriu, în
funcție de axa despre care habar nu are - cea a energiei sau cea a spațiului.

Și Spiritul poate trece de la culoarea sa roșie la galben sau la purpuriu dacă

este privat de energie sau dacă nu este capabil să relaționeze cu ideea de timp.

O culoare neagră a minții, a sufletului sau a spiritului descrie o lipsă de

interferență a acestor componente din cauza lipsei de emisie de semnal. Lipsa
sufletului este indicată de absența lămpii aprinse, care ar trebui să fie de culoare
albastră sau de o altă culoare, dar oricum ar trebui să aibă o culoare. Cu alte
cuvinte, putem să vedem lămpi negre sau lămpi lipsă (cum ar fi în cazul absenței
sufletului).
O minte neagră este un semn evident că există probleme legate de procese
schizofrenice, unde lipsește capacitatea de a pune în legătură emisfera dreaptă cu
cea stângă, nu din cauză că lipsește mintea (în cazul în care lampa nu ar fi) unde
nici axa spațiului nici axa timpului nu au o componentă activă, pentru că tot
semnalul este absorbit. Deci, ne aflăm în fața unei minți care absoarbe din exterior,
dar nu emite niciun semnal, o minte care nu funcționează și care dă impresia că nu
există, pentru că înregistrează tot, dar nu emite niciun semnal de răspuns.

După cum se poate observa din această interpretare a TCT-ului, cu totul

riguroasă și bazată pe componente de culoare în legătură cu fizica culorilor, o
minte nu poate lua culoarea sufletului sau spiritului sau viceversa. Culorile minții,
ale spiritului și ale sufletului se pot modifica, devenind oarecum culori
complementare ale spectrului, adică azuriu, galben sau purpuriu.
Dacă un spirit în loc să fie roșu este albastru, trebuie să căutăm explicația în
altă parte.
Deja am arătat cum de exemplu spiritul poate fi roșu, galben sau purpuriu,
cu toate nuanțele intermediare, dar nu poate fi verde sau albastru din cauza lipsei
vreunei componente proprii ale spiritului (energie sau timp).
Însă am observat că persoanele homosexuale (gay), fie ele femei sau bărbați,
au tendința să prezinte un spirit albastru și un suflet roșu (adesea bleu și roz).
Această descoperire interesantă ne conduce la concluzia clară că sexul se
naște în interiorul nostru, din spirit și suflet, care în acest caz și-au schimbat
rolurile între ele în interiorul TCT-ului. Trebuie să reamintim cu această ocazie că
sufletul este reprezentarea ideatică a femininului și spiritul a masculinului.
 Deci, persoanele gay ar avea un suflet masculin și un spirit feminin? Puțin
probabil. Mai degrabă sufletul ar fi legat de emisfera stângă în loc să fie de cea
dreaptă, cel puțin conform interpretării TCT-ului.
În culorile triadei, sufletul, mintea și spiritul ar reflecta psihosomatic
comportamentele exterioare umane și anumite disfuncții comportamentale ar fi
ușor de diagnosticat cu un simplu TCT, în loc să obligăm anumiți subiecți să se
îndoape cu medicamente absolut inutile.
Mai bine să vedem în continuare cum se poate proiecta o terapie decisivă,
eficace și rapidă cu TCT-ul dinamic pe care-l vom prezenta în continuare.

TCT-ul celor răpiți de extratereștri

Răpiții prezintă un TCT deosebit, a cărui interpretare, dacă nu este făcută

corect și în cunoștință de cauză, poate face și mai mult rău. Pentru a evita acest
lucru am elaborat un sistem de evaluare legat de studiul alterațiilor culorilor
sufletului, ale minții și ale spiritului prezente în testele răpiților.
Atenția ne-a fost captată de un grup mare de răpiți care prezentau un TCT
obișnuit, dar caracterizat de culori complementare alterate. În acest TCT mintea era
albastră, spiritul verde și sufletul roșu.
Cum am mai spus deja, sufletul, mintea și spiritul nu pot să schimbe culorile
între ele, ci pot doar să fie de culori complementare ca azuriu, purpuriu și galben.
Însă mai exista o altă posibilitate pentru a explica aceste variații deosebite de
culoare cu totul neprevăzute.
Sufletul, Mintea și Spiritul sunt obiecte exacte cu vibrații exacte.
Dar dacă Sufletul, Mintea sau Spiritul ar fi fost agățate de paraziți, memorii
extraterestre active, lux sau microcipuri, care prin vibrația lor ar altera-o pe cea
acelor trei componente ale noastre, ar trebui să ne așteptăm la o variație a
frecvenței totale.
Cunoscând frecvența vibrațională a culorilor de pornire ar fi posibil să
calculăm vibrația parazitului agățat de una dintre aceste componente?
Ei bine, răspunsul este pozitiv, dar pentru a demonstra asta trebuie să creăm
matematica noastră a culorilor, cu operatori geometrico-matematici potriviți, bazați
pe culori și vectori-culoare.

Spațiul culorilor și octantele Universului

 Universul culorilor se împarte pe el însuși în opt octante care sunt legate de
șase culori fundamentale - Roșu, Verde, Albastru, Azuriu, Purpuriu, Galben.
Aceste culori sunt reprezentate de axe carteziene de tot atâtea culori care
divid spațiul, timpul și energia în opt octante carteziene cu axe pozitive sau
negative de energie, de spațiu și de timp.

După cum se poate observa în acest spațiu, culoarea verde reprezintă axa
energiei, cel albastru este a timpului și cea roșie este a spațiului, unde purpuriul
este axa antienergiei, azuriul este al antispațiului și galbenul este al antitimpului.
În acest context, partea noastră de Univers este reprezentată doar de un grup
opt octante, cel caracterizat de o energie negativă, cu spațiul și timpul pozitive (-++).

De exemplu, antiuniversul (+--), caracterizat de creația celui de-al doilea

Creator, este, cum am mai precizat anterior, caracterizat de culorile complementare
sistemului RGB. Sistemul unde există creația celui de-al doilea Creator este
caracterizat de sistemul CMYK (Azuriu, Purpuriu, Galben). Cele două octante sunt
opuse și caracterizate de un punct comun, numit centru de inversiune al universului
cromatic. Acest centru de inversiune este punctul de început al tuturor lucrurilor;
acolo locuiește Conștiința.

Acum vom defini culorile ca operatori-culoare ce pot fi obținuți prin

amestecul anumitor componente.

În acest prim tabel se poate observa cum diversele culori reprezintă absența
culorii la care se referă, care este reprezentată de o axă de culoare transparentă. Se
va observa cum culorile complementare sunt reprezentate de imaginea speculară a
culorilor de bază.
Astfel, galbenul este culoarea speculară a albastrului, azuriul a roșului și
purpuriul a verdelui.
Operațiile cu culori sunt aditive sau substractive, în funcție de cum se adună
și se scad lungimile de undă a culorilor unice. De exemplu, Galben plus Albastru
egal cu nimic, la fel ca materia și antimateria. Pe lângă asta, o culoare poate fi
transformată într-o anticuloare doar mutând axa-culoare și substituind-o cu
imaginea sa speculară față de centrul de inversiune.

După cum se poate observa în acest exemplu, suma algebrică a galbenului și

a roșului dă același rezultat care se obține însumând albastrul cu azuriul (numele
culorii îl dă mereu axa transparentă și octantul de apartenență este exprimat prin
semnele + și - ).
 Un antipurpuriu este un purpuriu cu o componentă negativă pentru că unul
dintre cele două axe-culoare este în direcția opusă celei care avea în original
purpuriu - deci acea axă are semn negativ. În acest sens, cele două antipurpuriu
sunt în realitate aceeași culoare, dar există în octante diferite ale Universului.

Tabelele culorilor interferențelor asupra subiecților răpiți

Acum, că am arătat cum funcționează operațiile asupra culorilor și cum

culorile devin operatori-culoare, putem elabora un tabel simplu, în care se
demonstrează cum Sufletul, Mintea și Spiritul pot varia ca frecvență și pot lua
culori diferite, se verifică ce culori sunt posibile și care nu, și în care se
demonstrează ce tip de interferență acționează asupra Sufletului,Minții și Spiritului
la nivel de geometrii spațio-temporale și energetice, mereu în perfect acord cu
matematica culorilor și cu teoria lui Kosslyn, care susține că creierul nostru, atunci
când simulează, în realitate operează cu matematica adevărată - matematică
adevărata care, cum am văzut anterior, ia semnificații arhetipice exacte, capabile să
ofere explicații dincolo de rațiune, dar mai aproape de simbolism.

Tabelul culorilor sufletului

 După cum se poate observa în acest tabel, Sufletul albastru poate fi parazitat
de o componentă antiazurie sau antipurpurie și să devină astfel roșu sau verde. Se
mai poate observa cum o parte sufletească provenită de la prima creație nu se va
putea uni niciodată cu o parte sufletească provenită de la a doua creație, pentru că
aceste părți sufletești se vor distruge, exact ca în cazul unui proton și a unui
antiproton. Pentru a evita neînțelegeri de fond despre matematica acestor operatori-
culoare, unde semnele +/- identifică cadranul. Trebuie să ținem cont de faptul că,
din motive geometrice, nu este posibil să se însumeze două culori care au în comun
o componentă-culoare identică. Din suma a două triade putem avea două produse
sumă (unul cu axa transparentă, care definește o culoare și unul care definește
culoarea opusă. Însă cele două produse nu vor putea exista în aceeași octant și noi
vom lua în considerație doar produsele compatibile, adică pe cele existente în
octantul nostru.)
 Pornind de la aceste observații putem construi tabelele culorilor pentru
triadă.

Tabelul culorilor spiritului

 Tabelul culorilor minții

Deci, din aceste tabele se poate observa cum parazitările extraterestre produc
o schimbare a culorilor, unde albastrul poate deveni roșu sau verde și viceversa,
dar niciodată azuriu sau galben, cu unica excepție când sufletul provine de la al
doilea creator (C2), situație în care este galben.

Interpretarea culorilor alterate în subiecții răpiți

Pe baza acestor date putem acum să explicăm ce se află în spatele acelui test
al răpiților care prezintă o minte albastră, spirit verde și suflet roșu.
 În acest caz, culorile celor trei componente sunt alterate de paraziți, care,
având o vibrație diferită, alterează vibrația, adică culoarea arhetipică a triadei și a
componentelor sale. Totuși, analiza vectorială ale celor trei componente care
alterează frecvențele triadei, ne oferă informații despre octantul care conține și
caracterizează însăși interferențele. Din hipnozele regresive chiar știm că de Minte
se agățată paraziți fără corp reprezentați de culoarea (---)azuriu. În schimb, de
Spirit se agață parazitul fără corp Albastru (care nu este identificat întâmplător prin
culoarea (++-)galben.). Și în sfârșit, de Suflet se poate agăța doar Primul Om (PO),
care are o culoare corespondentă (+-+)purpurie.

Anumite note explicative despre asta - parazitologie

 Acest prim exemplu de tabel, care cuprinde corelațiile dintre culorile triadei
și tipologia interferențelor, ne permite să obținem informații ulterioare, care de-
acum parcă vin de la sine, adică reies din geometria spațiilor colorate pe care le-am
descris până acum.
Se înțelege de la sine că Universul este divizat în opt octane și fiecare este
locuit de un anumit tip de existență. Analiza și individualizarea octantelor sunt
legate de orientarea axelor culorilor care descriu una dintre componentele colorate
ale parazitului (ori componenta mentală, ori componenta spirituală, ori cea
sufletească, aceasta fiind parazitată exclusiv de Primul Om, cel care derivă din
Primul Creator [PO1]). Deci este ușor de prezis dacă Sufletul este albastru, dacă
acesta poate fi parazitat de ceva ce se află în octantul care nu este adiacent cu al
nostru, dar este mereu în partea noastră de creație. În această ordine de idei, dacă
încercăm să descriem cele opt octante și dacă îi așezăm pe oameni și pe
extratereștrii cu corp în al cincilea octant (vezi mai jos), imediat putem să atribuim
cel de-al treilea octant, locul unde locuiesc Primii Oameni PO1 și în constrast cu
aceștia, Primul Om al celui de-Al Doilea Creator (PO2) va putea fi așezat doar în
al șaselea octant. Creatorul subuniversului nostru va locui în cel de-al patrulea
octant și creaturile de tipul Luxului, prin excludere, vor locui în al optulea octant.
Dacă lucrurile stau așa, celelalte octante vor fi atribuite automat pe baza
considerentului că PO2 este reprezentarea imaginii speculare a lui PO1 și C1 este
imaginea speculară a lui C2. În această reprezentare își găsește locul și un parazit
apărut destul de recent, pe care noi l-am numit "Albastru" datorită emisiilor sale
imateriale de culoare albastră. Albastru ar fi un fel de Lux, dar creat de Al Doilea
Creator. Nu întâmplător acesta are culoarea albastră, pe când Luxul este galben
(galbenul este culoarea opusă albastrului din punct de vedere spectral prin
intermediul operațiunii geometrice de "centru de inversiune").

Tabelul cu octantele universale locuite

 O verificare ulterioară a acestor lucruri este în analiza interferențelor, unde
culorile interferențiale au direcția vectorială corectă, în perfect acord cu acest tabel
și cu cubul culorilor prezentat în continuare. În această reprezentare octantul nostru
corespunde culorii albe, în fața căruia (în spate, jos în cubul culorilor ) bineînțeles
că se află culoarea neagră.

Apoi trebuie subliniat faptul că parazitul Lux nu poate să se conecteze direct

nici la Sufletul, cu atât mai puțin la Spirit, și nici la Minte, pentru că nu pot exista
conexiuni cu specii care ocupă octante care locuiesc într-un plan în comun, din
motive pur geometrice. În mod analog, Memoriile Extraterestre Active (MEA) nu
pot să se agațe nici de Suflet, nici de Spirit și nici de Minte, pentru că aparțin
aceluiași octant. În realitate, atât Luxul cât și MEA se agață direct de corpul
subiectului parazitat, așa cum a reieșit din diverse ședințe de hipnoză profundă
efectuate pe diverși răpiți.
 Corpul are o frecvență caracterizată arhetipic de culoarea pământului, adică
maro. Trebuie subliniat că acest al patrulea element, după aer, apă și foc, are o
frecvență de emisie care nu are componente albastre, adică poate exista și fără
partea sufletească. De fapt, conform cheii noastre de lectură, se demonstrează că
există ființe umane cu și fără parte sufletească. Deci, corpul are o expresie-culoare
care se asociază cu maro.

Variații pe o ipotetică sferă maro, introdusă în TCT-ul static să reprezinte

corpul și analiza succesivă a unei ipotetice variații de culoare, care se îndepărtează
de maro, pentru a reprezenta prezența Lux-ului sau MEA nu are nicio utilitate,
având în vedere că toți răpiții au MEA și Lux. Modelul mental s-ar complica inutil,
pe când, așa cum vom vedea imediat, în testul TCT Dinamic s-a găsit sistemul prin
care să se evidențieze bine și răspicat atât Luxul cât și MEA.
Agățarea parțială a MEA sau a Lux-ului de corp este posibilă datorită lipsei
axei timpului și a lipsei parțiale a axei spațiului și a axei energiei. Această analiză
ne determină să credem că din punct de vedere arhetipic Luxul, cum el însuși
susține în hipnoză, se agață între Minte și Spirit, adică se agață de Minte și de
Spirit, dar prin componente diferite (mai mult de Minte și mai puțin de Spirit - a se
observa că în culoarea maro există culoarea verde și roșie). În mod analog, și MEA
pare că se agață fie de Mintea, fie de Spiritul răpitului (mai mult de Spirit decât de
Minte) și în primele tentative, prin intermediul hipnozei regresive profunde, de a
înlătura MEA, uneori se distrugea doar unul dintre cele două agățări (cea legată de
Spirit).
Rămânea o puternică prindere de Minte, care se explica ulterior, după
hipnoză, prin manifestări în care subiectul răpit își amintea scene din memoria
extraterestră, care se descărcau pe timpul zilei în interiorul minții sale, provocând
fenomene de pseudo-dedublare și confuzie în legătură cu personalitatea.
 Dacă această cheie de interpretare este corectă trebuie să se admită că Lux și
MEA împart un spațiu identic în interiorul corpului răpitului.
Această cheie de lectură ne permite și să o așezăm pe această nouă ființă
Albastră, care în realitate a fost observată și anterior, și în anii trecuți, dar care a
fost interpretată greșit, ca o percepție alterată a Blondului cu Cinci Degete, din
cauza îmbrăcămintei, adesea reprezentată de un costum albastru mulat.
În sfârșit, din analiza celor opt octante se poate observa cum aceștia se
reprezintă bine cu operatorul rotație, aplicat Universului din spate (unde suntem
noi - regatul lui Vishnu) și Universului din față (unde sunt cei fără corp - regatul
lui Shiva).
De fapt, dacă urmărim roata rotației creației pornind de la C1, trecând pe la
PO1, apoi pe la Luxi și în final la om, am efectuat un parcurs dextrogir (rotație în
sensul arcelor de ceas). Însă de la C2 la PO2, la Albastru și în final la ființele fără
corp (Ra, Mârâit, etc.), am efectuat un parcurs levogir (contrar sensului arcelor de
ceas), exact cum ar trebui să fie din punct de vedere teoretic, dat fiind că cele două
rotații reprezintă, încă o dată, o operație cu caracter spectral (mai corect ar fi un
centru de inversiune).
Asta ne determină să susținem că corpul nu are în realitate nicio vibrație,
deci nu are nicio culoare. Culoarea, adică viața, adică vibrația, în emisie și
absorbție, îi sunt oferite de prezența componentelor spirituale, mentale și sufletești
(ultimele nefiind neapărat prezente).

Sufletul Celui de-Al Doilea Creator

O altă tipologie (constelație), la care asistăm frecvent, este oferită de un

Suflet galben, un Spirit roșu și o Minte albastră.
Sufletul galben ține de Al doilea Creator și Mintea poate deveni albastră
doar dacă este parazitată de ceva ce locuiește în cadranul celui de-Al Doilea
Creator (C2).
 Și în acest context variațiile culorilor așteptate ar fi în acord cu previziunile
despre natura compatibilității dintre componentele noastre și diferiții paraziți (să-l
considerăm și pe C2 un parazit).
După cum se poate observa, de fapt, când Sufletul derivă din Primul (C1)
sau din Al Doilea Creator (C2), ne trezim în fața unor sisteme diferite de
parazitare.
În analiza culorilor mai trebuie să se țină cont că trebuie să se analizeze
triada în contextul său și nu câte un element pe rând, pentru că doar în acest fel se
poate asigura o interpretare exactă a testului.

Bibliografie:

1. http://isites.harvard.edu/icb/icb.do?keyword=kosslynlab&pageid=icb.page250946
2. Kosslyn, S. M. and Moulton, S. T. (2009). Mental imagery and implicit memory. In: K. D. Markman, W. M. P
Klein, & J. A. Suhr (Eds.), Handbook of Imagination and Mental Simulation, pp. 135-151. New York: Hove
3. Ganis, G., Morris, R.R., and Kosslyn, S.M. (in press). Neural processes underlying self- and other-related lies: An
individual difference approach using fMRI. Social Neuroscience,
4. Morgan, C. J., LeSage, J. B., and Kosslyn, S. M. (in press). Types of deception revealed by individual differences
in cognitive abilities. Social Neuroscience,
5. Moulton, S. T. & Kosslyn, S. M. (2009). Imagining predictions: mental imagery as mental emulation.
Philosophical Transactions of the Royal Society B, 364, 1273-1280.
6. Pulver, Max Albert Eugene (1944). Die charakterologische Bedeutung der Schriftfärbung (1st ed.). Berne:
Huber
7. Pulver, Max Albert Eugen (1931). Symbolik der Handschrift (1st ed.). Zurich & Leipzig: Orell Füssli
8. Pulver, Max Albert Eugen (1940). Symbolik der Handschrift. (3rd ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
9. Pulver, Max Albert Eugen (1945). Symbolik der Handschrift. (4th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
10. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Symbolik der Handschrift. (5th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
11. Pulver, Max Albert Eugen (1955). Symbolik der Handschrift. (6th ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
12. Pulver, Max Albert Eugen (1964). Symbolik der Handschrift. (7th ed.). Munich: Kindler
13. Pulver, Max Albert Eugen (1972). Symbolik der Handschrift. (New ed.). Munich: Kindler.
14. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer
Persönlichkeit. (1st ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
15. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer
Persönlichkeit. (2nd ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
16. Pulver, Max Albert Eugen (1948). Trieb und Verbrechen in der Handschrift. Ausdrucksbilder asozialer
Persönlichkeit. (5th Revised German ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
17. Pulver, Max Albert Eugen (1934). Verbrechen in der Schrift. Zurich/Leipzig: Orell Füssli
18. Pulver, Max Albert Eugen (1942). Auf Spuren des Menschen. (1st ed.). Zurich/Leipzig: Orell Füssli
19. Pulver, Max Albert Eugen (1944). Person, Charakter, Schicksal (1st ed.). Zurich: Orell Füssli
20. Pulver, Max Albert Eugen (1948 (? 1949)). Person, Charakter, Schicksal (2nd ed.). Zurich: Orell Füssli
21. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Intelligenz im Schriftausdruck: eine Studie (1st ed.). Zurich: Orell Füssli
22. Pulver, Max Albert Eugen (1949). Der Intelligenzausdruck in der Handschrift (1st ed.). Zurich: Orell Füssli
23. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: ? (1952). El impulso y el crimen en la escritura: retratos
caracteristicos de personalidades asociales. (1st Spanish Edition (5th German Edition) ed.). Madrid: Victoriano
Suarez.
24. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1953). Le symbolisme de
l'écriture. (1st French ed.). Paris: Stock.
25. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1971). Le symbolisme de
l'écriture.. Paris: Stock.
26. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1975). Le symbolisme de
l'écriture.. Paris: Stock.
27. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Margurite Schmid, Maurice Delamain (1991). Le symbolisme de
l'écriture. (New ed.). Paris: Stock.
28. Pulver, Max Albert Eugen; Translator:Unknown (1953). El simbolismo de la escritura (1st Spanish ed.).
Madrid: Victoriano Suarez.
29. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Unknown (1961). La inteligencia en la expresion de la escritura. (1st
Spanish Edition (1st German Edition) ed.). Madrid: Victoriano Suarez.
30. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: SAGITTARIO Bianca (1983). La simbologia della scrittura. (1st
Italian ed.). Turin: Boringhieri.
31. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Ian Sterling,Monique Stirling (1994). The Symbolism of Handwriting
(1st English ed.). London: Scriptor Books (BAoG).
32. Pulver, Max Albert Eugen; Translator: Felix Klein (1994). Max Pulver's Symbolism in Handwriting.
(Condensed ed.). New York: Scriptor.
33. Pulver, P; Translator:Unknown (1931). L'écriture et le subconscient: psychanalyse et graphologie.. Paris.
 TCT Dinamic
Introducere

Ideea utilizării culorilor în terapiile psihologice este veche de când lumea.

Conform cromoterapiei culoarea vindecă, dar schimbă și caracterul, așa cum
au demonstrat observațiile efectuate recent în domeniul psihologiei.
(http://www.barbazzagarden.it/spip.php?article51)
Privitul unei culori îți alterează starea de spirit, deci te poate îmbolnăvi sau
te poate vindeca, conform ideii că psihicul și corpul sunt strâns legate între ele, așa
cum se susține în anumite articole de pe internet.
(http://www.assobenessere.it/details.asp?id=21)
Culoarea reprezintă personalitatea inconștientă, Eul profund, Sinele,
Conștiința (http://www.videomed.it/il_colore_della_personalita.html). Aceste studii nu au doar un
caracter new age, ci provin și din mediile academice. (A Quantitative Study on
Chromotherapy.Tazzayyan Yousaf, Samina (2007) A Quantitative Study on
Chromotherapy. PhD thesis, University of Balochistan, Quetta) (A Critical
Analysis of Chromotherapy and Its Scientific Evolution: Samina T. Yousuf
Azeemi and Mohsin Raza Department of Physics, University of Balochistan,
Quetta, Pakistan).
După părerea acestor ultimi autori, cromoterapia este o metodă de tratament
care utilizează spectrul vizibil (culorile) al radiației electromagnetice pentru a
vindeca bolile. Acesta este un concept secular, utilizat cu succes de-a lungul anilor
pentru a vindeca diferite boli. Cercetătorii pakistanezi au făcut o analiză critică a
cromoterapiei și au documentat evoluția sa științifică până în ziua de astăzi. Până
astăzi, puțini cercetători au încercat să descopere principiile științifice de bază, dar
fără să întreprindă un studiu cantitativ. Sunt multe materiale publicate pe această
temă, cromoterapia fiind un sistem complet de tratamente bazat pe metodologii de
tratament prin intermediul proprietăților curative ale culorilor. O serie de studii au
elaborat un raport între corpul uman și culori. "În lucrarea noastră" susțin
cercetătorii "demonstrăm și posibilitatea de a efectua diverse cercetări în
cromoterapie, care pare a fi capabilă să descifreze prin intermediul mecanicii
cuantice momentul de dipol al moleculelor de apă. Momentul de dipol, după
absorbția anumitor culori, ar produce fenomene de cuantificare de sarcină. Acest
mod de a privi lucrurile demonstrează că dezvoltarea științei în câmpul radiației
electromagnetice poate fi foarte utilă în a descoperi alte fațade ale acestei teorii
vechi. " http://downloads.hindawi.com/journals/ecam/2005/254639.pdf, (vezi bibliografia 1-23)
Observația interesantă care se poate trage de aici este aceea că culoarea
poate vindeca sau îmbolnăvi, este capabilă să schimbe starea psihosomatică a
subiectului care este supus radiației vizibile.
Dar cum este posibil așa ceva?
Dacă acest lucru ar fi posibil înseamnă că am putea proiecta un TCT dinamic
prin care să vindecăm persoanele, învățându-le cum sa schimbe mental culorile
care sunt nepotrivite sau care nu corespund celor trei sfere ale sufletului, minții și
spiritului?

Arhetipurile sistemului RGB

Faptul că cele trei culori alese să reprezinte normalitatea psihică sunt

reprezentate de sistemul RGB provine dintr-o aplicare masivă a unui alt test de-al
nostru, Simbad-ul, în care atunci când Sufletul, Mintea și Spiritul intrau în scenă
erau mereu îmbrăcate în anumite culori preferențiale. Din analiza sutelor de
Simbad s-a putut observa că subiecții examinați aveau o predilecție puternică
pentru sistemul Suflet, Minte, Spirit, de genul Albastru, Verde, Roșu. Nu ne-a
scăpat faptul că aceste culori reprezentau arhetipic semnele de Aer, Apă și Foc,
care corespundeau, ca să vezi, elementelor triadei, chiar din cele mai vechi timpuri.
Se descoperea astfel că aceste culori aveau un efect arhetipic comunicativ eficient.
Adică erau încarnarea simbolului triadei.
O reverificare rapidă a acestui concept poate fi efectuată în jurul nostru,
plecând de la povești și terminând cu știința modernă. De exemplu, povestea este
reprezentarea unui mit. Mitul este imaginea istoriei dincolo de timp și spațiu.
Astfel, de exemplu, nu i-a scăpat nimănui faptul că în filmul "Frumoasa din
pădurea adormită" făcut de Disney cele trei zâne care o protejează pe prințesă sunt
îmbrăcate în culorile RGB.

Și sunt mereu așezate într-o ordine foarte exactă, care merge de la albastru la roșu,
de la stânga la dreapta, urmând aceeași ordine a spectrului de emisii în vizibil. În
film, cele trei zâne de fapt reprezintă triada prințesei decât Vrăjitoarea (de culoare
neagră), care îl reprezintă pe demon, extraterestrul din a doua creație, care vrea s-o
țină adormită. În realitate prințesa nu poate muri, pentru că s-ar pierde astfel corpul
triadei și mai ales că Vrăjitoarea vrea să-și țină partea sufletească a fetei pentru ea.
Prințesa se înțeapă în deget în vârtelnița otrăvită. Și în acest caz arhetipul
"înțepării" după studiile lui Mario Pincherle, este reprezentativ pentru creația
"crăpăturii". O crăpătură care divide triada și o face incapabilă să se elibereze de
Vrăjitoarea - Extraterestru. http://www.altrogiornale.org/comment.php?comment.news.942 –
Va putea în acest caz Prințul, care este încarnarea Spiritului, partea
masculină a Sinelui, s-o elibereze pe Prințesă, care reprezintă Sufletul? Eliberarea
este efectuată prin simbolismul sărutului, unde respirația unuia (anemos) intră în
celălalt, acestuia fiindu-i restituită respirația.
Astfel, cele trei drumuri pentru excelență în electronică sunt definite de trei
conectoare - albastru, verde și roșu, mereu în aceeași ordine.

Se pare că omul cunoaște cele trei aspecte ale naturii și, inconștient,
construiește tot pe baza acestui arhetip fundamental.
Materia e făcută din quarcuri și aceștia sunt de trei tipuri, adică au trei culori.
De exemplu, un proton este făcut din trei quarcuri, doi numiți up și unul numit
down, care însă sunt reprezentați grafic cu trei culori diferite, care sunt, încă o dată,
unul albastru, unul verde și unul roșu.

Lumea credea cu adevărat că ar exista trei tipuri de ființe vii - cei cu sângele
albastru - nobilii, cei cu sângele roșu - ceilalți, și cei cu sângele verde - marțienii.
Încă o dată deosebirea culorilor arată inconștient cine are suflet și cine nu
are, sau cine ar dori să fie suflet prin culoarea nobilimii, adică culoarea celor
puțini, a celor aleși, oamenii comuni având doar spiritul, care este roșu, iar alții
sunt verzi.

Utilizarea culorilor RGB în psihologie

 Renato Cocchi, neurolog și medic psiholog, are o teorie interesantă, conform
căreia "un anumit număr de comportamente cognitive inadecvate, normale sau
patologice, se pot datora unei dominări emisferice imperfecte, temporară, stabilă
sau stabilizată. Pentru susținere sunt prezentate date cu evidență obișnuită, cum ar
fi cititul în oglindă, scrisul și vorbitul, etapa lui NU în dezvoltarea din prima etapă
a copilăriei, opunerea și prezența majoritară a stângăciei la subiecții cu
insuficiență mentală, sau cerebropatie infantilă, opoziția în timpul desfășurării
adolescenței, gândirea janusiană, caracterul "Gică-contra", negativismul în
anumite psihoze, prescripția paradox, comportamentul "disociat" al toxico-
dependentului, anumite date experimentale despre concordanța testului digit span
verbal și vizual motor la subiecții demenți sau alcoolici, răspunsurile de opoziție la
Matricile Progresive ale lui Raven la demenți, alcoolici și subiecți normali, mirror
focus-ul în epilepsie." Cu alte cuvinte, Cocchi susține că dintre cele două emisfere
una este dominantă, de obicei cea stângă. Se știe sigur că emisfera dominantă
răspunde la solicitări cu câteva milisecunde înaintea celeilalte. Pornind de la
această observație s-ar putea presupune că cele două emisfere ar face concurență
între ele, iar răspunsurile pe care le dau tind să fie speculare. Dacă emisfera dreaptă
tinde să spună da, cea stângă dominantă ar tinde să spună nu. Răspunsul corect este
mereu încredințat dominantei, pentru că altfel ar sufoca impulsurile celeilalte
emisfere, care nu ar reuși să se exprime la timp. Dar în anumiți subiecți s-ar putea
crea o alternanță a dominației celor două emisfere. Asta ar face în așa fel încât
subiectul ar furniza răspunsul specular la cel corect, adică răspunsul greșit, doar
pentru că emisfera care nu este dominantă ar domina-o uneori pe cealaltă.
Dar cum să stabilim care dintre cele două emisfere domină? Pentru o lectură
aprofundată a lucrărilor lui Cocchi facem trimitere la articolele sale
(http://www.reversebrain.net/Domin1-it.htm), dar ceea ce a atras la articolele
acestui psiholog este testul pe care l-a inventat pentru a stabili dacă un subiect este
normal sau schizoid.
Dar să-l lăsăm pe același autor să își descrie experimentul:"Prin coprezența
opusului, în relație cu fiecare stimul perceptiv, există un faimos experiment
neuropsihologic care nu a fost niciodată explicat într-o manieră satisfăcătoare.
Dacă se fixează pentru câteva minute o suprafață roșie, apoi se mută privirea pe o
suprafață albă, pentru o fracțiune de secundă se vede culoarea verde (verdele este
complementar, adică opus lui roșu). Dacă consideră adevărat punctul de vedere
cu privire la coprezența opusului, se poate suprapune că emisfera dominantă vede
corect roșul. Emisfera care nu este dominantă ar percepe stimulul roșu ca verde,
dar acest fenomen este de obicei suprimat. Dacă se mută ochiul pe alb (care
corespunde absenței culorii), emisfera dominantă se adaptează imediat. Cea care
nu este dominantă, care este mai lentă în elaborarea stimulilor, pentru o fracțiune
de secundă percepe imaginea sa reziduală (verdele). Aceasta este prezentată ca
aparținând celei de-a doua suprafețe, cea albă, pe când în realitate este încă
produsul opusului stimulului datorat culorii suprafeței roșii. Emisfera care nu este
dominantă este și emisfera în care sunt elaborate cu precădere stimulii emotivi
(Gainotti, 1983; Wittling și Roschmann, 1993). Este posibil ca subiecții
hiperemotivi (ceea ce adesea coincide cu indivizii "nevrotici") să aibă o
hiperfuncțiune a ariilor sau a structurilor sau funcțiilor emisferei care nu este
dominantă? În acest sens propun un test pe care eu îl folosesc în mod curent. Dacă
li se cere subiecților hiperemotivi să răspundă imediat, fără să se gândească la
asta, la întrebarea "Care este opusul lui roșu?" nu puțini dintre aceștia vor
răspunde: verde. Întrebați de ce au răspuns așa, nu știu să răspundă. Depresivii
însă răspund de obicei : negru (care însă este opusul albului)."
Dacă pe de o parte această lucrare are baze teoretice complet eronate, pentru
că roșu nu are nimic de-a face cu contrariul verde, pe când negrul este efectiv
opusul albului, pe de altă parte testul produce niște diferențieri în ceea ce privește
răspunsurile. Astfel de diferențe, care după părerea noastră nu se datorează
cauzelor exprimate în articolele sale, ci datorită total altor factori, ne demonstrează
că este posibil să se folosească culorile pentru a identifica stări de alterare mentală.
Apoi cele două emisfere nu sunt în antiteză una cu cealaltă, ci percep două părți
diferite ale aceleiași realități, crezând că astfel o percepe pe toată.
Dacă întrebarea "Care este culoarea opusă lui roșu?" este pusă unui subiect
fără parte sufletească, iată că răspunsul este "verde", adică culoarea celeilalte unice
părți pe care o are. Dar dacă întrebarea îi este pusă unui subiect care are și suflet,
acesta va răspunde "albastru", arătând că opus spiritului din punct de vedere
arhetipic este sufletul. În această ordine de idei, dacă subiectul este schizofrenic și
nu are suflet, va răspunde că opusul lui roșu este negru, pentru că aceasta este
culoarea minții sale, așa cum rezultă din TCT static. Dacă se analizează tabelele
prezentate de acest autor se observă imediat contextul în care interpretarea greșită a
lui Cocchi devine foarte ușor de interpretat prin prisma noastră.
În realitate nici măcar nu este adevărat că cele două emisfere corespund unor
timpi diferiți de reacție, pentru că una ar domina-o pe cealaltă. Ele răspund cu
timpi diferiți doar când nu sunt de acord cu privire la răspuns să dea.
Pe această bază pe poate stabili prin intermediul unei pseudo-mașini a
adevărului când subiectul spune o minciună. Lobul stâng spune minciuna și cel
drept o contestă din pricina structurii sale, fiind astfel incapabil să spună lucruri pe
care nu le crede ca fiind adevărate.
Universitatea din Padova, Departamentul de Psihologie Generală, efectuează
împreună cu Universitatea din Seattle o cercetare despre caracteristicile amintirilor
subiecților care susțin că au avut experiențe cu extratereștrii.
 Profesorul Giuseppe Sartori este obligat să administreze un test de memorie
autobiografică a cărui descriere tehnică poate vi văzută pe următorul site:
http://aiat.psy.unipd.it/ .
Testul prevede măsurarea întârzierii răspunsurilor date cu mâna dreaptă sau
cu cea stângă, care sunt legate la emisferele opuse.
Prin această tehnică se dorește și studierea răpiților italieni pentru a compara
eventuale anomalii în sistemul adevărat - fals.
Trebuie subliniat că vechiul sistem a lui chunk din PNL funcționează foarte
bine și fără utilizarea computerului, unde i se cere subiectului, care are brațele
întinse, să reziste examinatorului, care, în timp ce îi pune subiectului o întrebare la
care acesta trebuie să răspundă afirmativ sau negativ, încearcă să-i încrucișeze
brațele. După câteva întrebări de control de tipul ...Te numești Giuseppe? Ai
patruzeci de ani? ...acesta este întrebat...Ai fost luat de extratereștrii?
În acest context, în timp ce în cazul unor răspunsuri exacte subiectul reușește
să-i țină piept examinatorului, care nu reușește să-i încrucișeze brațele, la ultima
întrebare lobul stâng va răspunde nu, dar cel drept nu va fi de acord. Se va crea o
întârziere a răspunsurilor musculare ale subiectului și brațul legat de emisfera care
nu este dominantă nu va răspunde la efortul muscular cedând într-un mod jalnic.
În plus, trebuie să semnalăm aici că cel care vede culorile nu este ochiul, ci
creierul.
S-a demonstrat că există neuroni care recunosc albastrul, verdele și roșul în
interiorul scoarței cerebrale.
Cei doi psihologi de la Cornell Romi
Nijhawan și Beena Khurana testează aparatul optic
pentru a investiga descompunerea culorilor "motion
extrapolation". Experimentele demonstrează că de
fapt culoarea se formează în scoarța cerebrală și nu
pe retină.
http://www.news.cornell.edu/chronicle/97/4.10.97/colors.html.
Ochiul uman ar fi singurul capabil să preia
infirmații din exterior, dar cei care discern și arată culorile în semnificația lor, ar fi
niște anumiți neuroni. Toate acestea ne determină să credem că de fapt culoarea
este percepută ca un șablon (template) de către creierul uman și apoi este
interpretat în mod arhetipic. Asta ar demonstra prezența unei conexiuni între
culoarea percepută și simbol, dar și între simbol și culoarea produsă în interiorul
unei simulări mentale.
Deci, ar fi corect să gândim că, dacă o culoare produce o alterație a
încărcăturii și a percepțiilor, atunci ar fi corect să presupunem că o culoare la care
doar ne-am gândit și pe care am produs-o în interiorul unei simulări mentale ar
putea produce alterații nu doar ale percepțiilor, ci și alterații ale stării de sănătate a
subiectului supus experimentului.

Triade Color Testul Dinamic (TCTD)

Pe baza acestor date și pe baza informațiilor obținute cu ajutorul TCT-ului,

ne-am gândit că putem lucra la un TCT dinamic, adică un test al culorilor simulat
în minte, creat pentru a modifica situația culorilor percepute, deci și situația reală a
hărții teritoriului percepută de subiectul care efectua testul.
Cu alte cuvinte, dacă un subiect are o Minte neagră, dacă reușește cumva să
o facă verde, subiectul s-ar vindeca de schizofrenie?
Până la urmă, noi susținem împreună cu Jung că ceea ce se întâmplă în cap
nu este cu nimic mai puțin real decât ceea ce se petrece în afară. Am început să
aplicăm un model dinamic al testului culorilor celor trei sfere pe câțiva subiecți cu
probleme psihice, unele chiar grave, și am observat puternice îmbunătățiri a
condiției lor psihice.
Apoi am evaluat posibilitatea de a efectua un test dinamic pe răpiți, pentru a
verifica dacă în mod arhetipic aceștia puteau să elimine paraziții, extratereștrii și
microcipurile, modificând dinamic sferele colorate în interiorul minții lor și
convingând sferele să-și modifice culoarea, adică emisia lor, frecvența lor
vibrațională.
Rezultatele obținute au fost foarte încurajatoare și ne-au permis să eliberăm
subiecți care nu puteau fi hipnotizați decât cu mare greutate și foarte greu de
condus printr-un flash simulation, până la rezultatul de eliberare totală.
Procedura pe care o expunem oferă rezultate optime dacă este aplicat pe
răpiți, pe cei care sunt doar parazitați și pe persoanele cu probleme paranoide de
diverse feluri, inclusiv schizofrenia. Procedura durează mai puțin de 15 minute și
poate fi modulată în așa fel încât să fie posibil ca în timpul simulării mentale, dacă
se dorește, subiectul să fie introdus într-o stare hipnotică, sau să-l determinăm pe
acesta pur și simplu să vorbească cu partea sufletească, spirituală sau mentală.
În această procedură nici măcar nu este esențial ca subiectul răpit să-și
amintească originile traumei sale sau să retrăiască experiențele traumatizante,
despre care poate să nu devină niciodată conștient.
În realitate, sistemul lucrează doar în mod arhetipic pe ideogramele culorii și
poziției spațiale, fără să identifice la nivel conștient, decât dacă se vrea, evitând
astfel pe de o parte trauma amintirii experienței și pe de alta operând în "limbaj
mașinal", fără ca subiectul măcar să-și dea seama foarte bine de ceea ce se petrece
în realitate cu componentele triadei sale.
La sfârșitul procedurii subiectul apare ca fiind vindecat de psihoza sa sau
eliberat de paraziți sau extratereștri.
Această procedură este complet independentă de tehnicile de hipnoză sau
PNL și poate fi efectuată de oricine are o minimă conștiință de sine.

Partea experimentală

În prima parte a testului se reface TCT-ul static:

I se cere subiectului să-și imagineze în minte o cameră rotundă și complet
întunecată, unde el se află în centrul camerei. Nu se vede nimic, dar se știe că acolo
sunt trei lămpi sferice care se vor aprinde la comanda noastră. I se va cere
subiectului să memoreze parametrii celor trei lămpi, care sunt culoarea, mărimea,
înălțimea față de podea, poziționarea în jurul subiectului, gradul de reflexie a
sferelor, materialul din care sunt construite, etc. Se subliniază înainte de începerea
experimentului că cele trei sfere când se aprind pot avea orice culoare, chiar și
culoarea neagră. În acest ultim caz, când sferele vor fi aprinse și cor avea eventual
această culoare, nu vor fi vizibile pentru că negrul într-o cameră complet
întunecată nu este vizibil.
Lampa neagră are diferite semnificații dacă este prezentă în TCT. Lampa
poate fi neagră și pentru că absoarbe toate radiațiile, dar poate și să nu existe, ca în
cazul în care sufletul lipsește, deci lampa sufletului în cest caz nu se va aprinde,
pentru că nu este prezentă în camera întunecată.
I se cere subiectului să aprindă prima lampă, cea a minții, apoi cea a
spiritului și apoi cea a sufletului. Nu schimbați ordinea aprinderii. Lampa sufletului
trebuie să fie mereu ultima care se aprinde, pentru că în cazul în care aceasta
lipsește subiectului îi va fi greu să continue exercițiul. Însă dacă subiectul fără
suflet aprinde o lampă care nu există la sfârșitul exercițiului, se poate gândi mereu
că aceasta poate fi de culoare neagră și va tinde să nu dramatizeze prea mult lipsa
unei componente a triadei.
Acum i se cere subiectului să memoreze mental informațiile cerute. I se va
cere subiectului să unească cele trei lămpi și să observe rezultatul final în termeni
de mărime, poziție și culoare.
I se cere subiectului să separe iar lămpile, făcându-le să ia poziția care o
aveau înainte.

În acest stadiu se scoate subiectul din simularea TCT și se analizează

informațiile. I se cere subiectului să vorbească despre ce dorește, timp în care noi
stabilim rapid, pe baza informațiilor pe care subiectul ni le-a oferit, starea de
sănătate a triadei și eventuala prezență sau absență a parazitărilor care alterează
culoarea sferelor.
Odată efectuat acest prin control, care reprezintă fotografia statică a
subiectului, se începe adevăratul și propriul TCT dinamic.

TCT Dinamic:
I se cere subiectului să reintre mental în camera sferelor.
I se spune că se va număra până la trei și când numărul trei va fi pronunțat,
dacă sunt alte lămpi care nu au fost rugate să se aprindă prima dată, alte lămpi în
afară de cele ale triadei, acestea se vor aprinde acum.
După ce ați numărat până la trei se aprind lămpile care corespund ideatic
prezenței în camera întunecată a: memoriei extraterestre active (MEA), Luxului,
extratereștrilor fără corp și alte lămpi mai mici care corespund diverselor
microcipuri pe care subiectul le are în corp.
Trebuie subliniat că extraterestrul fără corp ar putea să nu fie vizibil la acest
nivel pentru că apare mereu ca o lampă neagră. Uneori însă această lampă neagră
poate fi detectată de subiectul care se supune testului dinamic.
I se spune subiectului că aceste lămpi nu sunt ale sale și că trebuie eliminate.
I se cere să inițieze procedura de eliminare, introducând o mână în lampa
sufletului. Subiectul i se va cere să descrie eventualele senzații cenestezice pe care
le provoacă în el acest tip de experiență.
Agățarea de ancorele cenestezice este importantă pentru că atunci când mâna
subiectului este introdusă în interiorul sferei sufletului contactul arhetipic cu
emisfera corespondentă este mai puternic.
Alegerea mâinii care este introdusă, dacă este dreapta sau stânga, nu este
întâmplătoare. Aceasta depinde de poziția pe care o are lampa care reprezintă
sufletul în interiorul camerei întunecate. Dacă lampa este la stânga se va introduce
brațul stâng, dar dacă lampa este în centru sau la dreapta se va introduce mâna
dreaptă.
 Apoi i se va spune subiectului că sufletul este incompatibil din punct de
vedere energetic cu celelalte lămpi și că este suficient ca celelalte sfere să fie atinse
de sfera sufletului, iar acestea vor exploda sau vor dispărea. I se va spune că lampa
sufletului se va comporta ca o mare radieră și va șterge celelalte lămpi și i se va
cere subiectului să aibă mâna în lampa sufletului când o mută, astfel încât aceasta
să atingă celelalte lămpi nedorite. Se va începe cu lămpile mai voluminoase și mai
luminoase, care de obicei sunt MEA sau Luxul. Prin sugestii vizuale și cenestezice
potrivite, subiectul va fi încurajat să șteargă diferitele sfere, una câte una. În
această fază, sfera Luxului se va muta prin cameră, care este reprezentarea
corpului. Astfel și atunci când se șterge sfera MEA este posibil ca subiectul să aibă
senzații auditive sau vizuale de la MEA, dar este bine să nu se zăbovească prea
mult asupra acestor aspecte ale simulării, decât dacă se dorește să se examineze
conținuturile MEA sau se dorește să se discute cu Lux-ul. Credem totuși că la acest
nivel nu trebuie să se piardă timpul cu aceste chestiuni. După ce s-au eliminat
lămpile paraziților, se continuă cu eliminarea lămpilor mai mici care se
poziționează, față de triadă, în locuri foarte exacte. I se va cere subiectului să
perceapă de fiecare dată când sufletul se agață de o lampă care reprezintă un
microcip, o zonă a corpului, care va furniza o anumită senzație. Subiectul nu știe că
aceste lămpi corespund microcipurilor care se află în corp, dar va simți senzații
corporale cenestezice care corespund locului unde se află diversele microcipuri. Cu
acest sistem se va putea controla nu numai poziția acestor obiecte, ci se și poate ști
exact care și câte sunt eliminate prin acest sistem.
Când în camera întunecată rămân aprinse doar cele trei lămpi ale triadei,
atunci și doar atunci și se va cere subiectului, la semnul nostru, să aprindă lumina
în cameră. Lumina albă va scoate în evidență eventualele lămpi negre, care până în
acest moment nu se puteau vedea.
De obicei se numără până la trei și i se spune subiectului să aprindă lumina
albă când se ajunge la trei.
Arhetipic, această operație face vizibil tot ce aparține celei de-a doua creație,
pornind de la diferiții paraziți și până la Primul Om. În acest context de obicei
devin vizibili parazitul Șase degete sau Horus în cazul în care sunt prezenți, însoțiți
de alte lămpi mici și negre, ale căror poziții indică că sunt microcipuri de natură
eterică și sunt controlate ce acești ultimi paraziți. Trebui subliniat faptul că diverșii
paraziți din a doua creație nu au corp și construiesc microcipuri care nu sunt solide.
Se poate folosi termenul eterice, dar am putea spune și că sunt caracterizate de
frecvențe vibraționale care nu pot fi percepute de noi. I se va cere sufletului să
șteargă și diferitele pete negre prezente în camera albă, începând cu cele mai mari
și mai invazive și terminând cu cele mai mici.
 Uneori, pata sau lampa neagră care corespunde parazitului celei de-a doua
Creații, apare ca o gaură în peretele camerei. În acest caz i se cere sufletului să
repare zidul camerei.
Când nu mai sunt lămpi străine de eliminat i se cere subiectului să observe
culorile celor trei lămpi ale triadei și va observa că acestea și-au schimbat culoarea
vizibil.
I se va cere triadei să se unească într-o singură lampă, subliniind că cele trei
conștiințe devin una singură, corespunzând unei singure culori, fără alte
amestecuri. De obicei subiectul reușește să obțină acest rezultat din prima
încercare. În acest caz i se va cere subiectului să-și întrebe sufletul dacă își
amintește cum se simte unit cu celelalte două componente ale triadei. I se va cere
triadei să separe cele trei componente care își vor relua poziția originală. Se va
observa că de fiecare dată când sufletul, mintea și spiritul se unesc și apoi se
resepară, culorile celor trei lămpi tind să se modifice până ajung la stabilitatea
culorilor pure (albastru, verde și roșu sau galben, verde și roșu).
Uneori nu se ajunge imediat la o separare corectă a culorilor, în acest caz e
de preferat să se aștepte câteva zile, pentru că triada trebuie să se obișnuiască să
vibreze la noua sa frecvență.
În final, i se va cere subiectului să unească încă o dată sferele în triada finală,
care poate fi albă sau galbenă, în funcție de prezența sufletului Primului sau celui
de-Al Doilea Creator. Și la sfârșit i se va cere triadei să verifice dacă este prezentă
și altă conexiune. Mai ales o conexiune care să lege sufletul de altceva.
În acest moment triada simte legătura cu PO1 sau PO2, care se poate să fi
rămas activă. I se cere triadei să elimine și această ultimă conexiune, trăgând înspre
ea acest elastic care leagă cele două extremități. Triada efectuează această
operațiune în câtva clipe, fără un efect de natură emotivă.
I se cere triadei să transforme camera într-o cameră care vibrează, astfel
încât să poată distruge orice lucru care încearcă să intre în ea.
În această etapă se separă iar lămpile sufletului, minții și spiritului și i se
cere lămpii sufletului să se uite unde sunt în spațiu și timp copiile sale, fără a ieși
din cameră. Sufletul nu trebuie să iasă niciodată din cameră în timpul acestor
operațiuni. Sufletul vede și găsește imediat copiile care sunt vizualizate fără prea
multă dificultate, în cilindre verticale și i se cere sufletului să emită o rază
luminoasă de culoarea sa, atingând copiile, dincolo de timp și spațiu, copii care
prin acest sistem sunt eliminate rapid.
Dacă nu se pierde timp cu detaliile, adică dacă nu i se cere sufletului să vadă,
in remote, ce se întâmplă în camera copiilor, întregul proces poate să dureze circa
15 minute și garantează o eliberare totală a răpitului.
La sfârșit este bine să rugăm partea sufletească să nu mai permită nimănui să
intre în cameră și i se cere să rămână în cameră pentru a-și apăra propriul corp.
 Post-procedură

După efectuarea acestei proceduri subiectul a ieșit imediat din această

problemă. Aceasta va fi în continuare subiect de interes din partea militarilor și
extratereștrilor, dar ar trebui să fie capabil să nu se mai lase prins. Cazurile în care
subiectul este luat iar depind exclusiv de cât de mult a decis sufletul să nu-și mai
abandoneze corpul.
Această procedură, după cum s-a putut constata, nu se referă la extratereștri
de niciun fel, ci doar arhetipic la sfere colorate.
Dar puterea culorilor arhetipice este mare și rezultatul confirmă eficiența
metodologiei noastre.
Subiectul va putea apoi să-și verifice camera sferelor sale. Culoarea sferelor
îi va spune imediat dacă există probleme de parazitare de orice fel, fără a mai fi
nevoie să-și construiască o simulare mentală complexă, care ar putea să creeze
anumite dificultăți subiecților cenestezici.

O considerație finală

Pare interesant ca în această lucrare să scoatem în evidență faptul că teoria

Universului colorat are multe aspecte în comun cu teoria simetriei celor 3 quarcuri
culoare up și down care ni se pare că reprezintă bine particule subatomice
ipotetice, capabile să definească prin prezența lor șase posibile culori care definesc
cele opt octante despre care am discutat până acum. În acest context, quarcurile nu
ar fi particule subatomice de altfel cu adevărat virtuale și nu reale, ci șase aspecte
ale virtualității în care suntem scufundați, cărora noi înșine le vom da proprietăți
virtuale, în realitate inexistente, dar total holografice.
Pentru a explica anumite aspecte ale materiei cunoscute este necesar să
presupunem că quarcurile se deosebesc printr-o caracteristică - un nou tip de
încărcătură, numită culoare, asupra căreia acționează o forță puternică. Fiecare
"savoare" a quarcului poate purta una dintre cele trei tipuri de culoare - roșu, verde
sau albastru. Unui quarc roșu îi corespunde un antiquarc care are o încărcătură de
culoare antiroșu (care este identic cu azuriul); celelalte quarcuri vor avea
încărcături antiverde (purpuriu) și antialbastru (galben).
 Analogia între această nouă încărcătură și culoare face
posibilă enunțarea regulilor conform cărora se combină
quarcurile. De exemplu hadronii nu prezintă o încărcătură de
culoare; așadar, suma culorilor quarcurilor componenți trebuie
să fie albă sau să nu aibă nicio culoare. Astfel, singurele
combinații consimțite sunt cele ale unui quarc și ale
antiquarcului său, care dau naștere mezonilor, și cele ale unui
quarc roșu, unul verde și unul albastru, care dau naștere
barionilor (albi).

Barionii, la fel ca protonii și neutronii, sunt făcuți din trei quarcuri, fiecare de o culoare diferită.
Mezonii sunt făcuți dintr-un quarc de o culoare și dintr-un antiquarc de "anticuloarea" sa.

Exemplu de reacții colorate

 Stările de culoare nu apar niciodată izolate. Această descoperire este în
acord cu faptul că quarcurile libere, care au o singură încărcătură colorată, nu au
fost observate niciodată. Acțiunea marii forțe dintre quarcurile colorate trebuie să
fie extraordinar de puternică, poate destul de puternică încât să poată confirma în
permanență quarcurile în interiorul hadronilor incolori.
Deci, Sufletul, Mintea și Spiritul nu ar fi altceva decât expresii ale
quarcurilor.
În acest context s-ar putea afirma, încă o dată, dacă mai era nevoie, că este
inutil să mergem la școală, pentru că oricum, în mod arhetipic, lucrurile ies la
mereu la suprafață, chiar și într-un mod extraordinar de simplu, așa cum tinde să le
reprezinte uneori emisfera stângă. Trebuie însă subliniat faptul că mersul la școală
ne permite să înțelegem și să descriem mai bine sau cel puțin să avem premisele
pentru a ne da seama într-un mod mai complet și mai corespunzător de senzațiile
sufletești, structurându-le într-un context virtual strict geometric,
http://www.infn.it/multimedia/particle/paitaliano/color.html așa cum susține și Fritjof Capra (Fritjof
Capra, Il Tao della fisica, collana Gli Adelphi, traduzione di G. Salio, Adelphi,
1989. pp. 381).

Referințe:
1. Klotsche C., Colour Medicine. Arizona: Light Technology Publishing,1993.
2. Azeemi, Khawaja Shamsuddin, Colour Therapy. Karachi: Al-Kitab Publications, 1999.
3. Hassan M., Chromopathy. Peshawar: Institute of Chromopathy, 2000.
4. Coclivo A., Coloured light therapy: overview of its history, theory, recent developments and clinical applications combined
with acupuncture. Am. J. Acupunct., 1999; 27:71–83.
5. Anonymous, Colour history. Accessed at http://www.colourtherapyhealing.com/colour/colour_history.php.
6. Graham H., Discover Colour therapy. (2004) Ca USA: Ulysses Press 1998.
7. Anonymous, Light therapy. Accessed at http://www.holistic-online.com/ Light_Therapy/light_intro.htm (1998).
8. Pleasanton A., Blue and Sun Light. Philadelphia: Claxton, Reuser &Haffelfinger, 1876.
9. Babbitt E., Principles of Light and Colour. MT, USA: Kessinger Publishing, 1942.
10. Ott J., Health and Light: The Effects of Natural and Artificial Light on Man and Other Living Things. Connecticut, USA:
Devin-Adair Pub, 1972.
11. Ghadiali D., Spectrochrome Metery Encyclopedia. NJ, USA: Dinshah Health Society, 1997.
12. Perry R., Scientific documentation on colour therapy. Accessed at http://www.rachelperry.net/SCIENTIFIC.html.
13. Shah J., Divine healing, Accessed at http://www.jmshah.com.
14. Moss T., Body Electric, New York, P. Tarcher, 1980.
15. Amber R., Colour Therapy. Sarta Fe, N.M., Aurora Press, 1964.
16. Birren F., Light, Colour and Environment. PA, USA: Schiffer Pub Ltd, 1988.
17. Kortkov K., Accessed at http://www.kirlianresearch.com.
18. Qalander B., LOH-O-QALAM, Maktaba Tajuddin Baba Auliya, Karachi, 1979.
19. Ebbesen F, Agati G, Pratesi R., Phototherapy with turquoise verses blue light. Archiv Des Childhood Fetal Neonatal Edn
2003;88:F430.
20. Schauss A. G., Tranquilizing effect of colour reduces aggressive behavior and potential violence. J Orthomol. Psych., 1979;
4:218–21.
21. Gaham H., Then and now—Part 2. Accessed at http://www.innerself.com/Health/Colour_Therapy_part_2.htm.
22. Peterson A., Our relationships with light and colour. Accessed at http://www.inlightimes.com/2001/02/colour-light.htm
(2001).
23. Walker M., Power of Colours. NY, USA: Avery Publishing Group, 1990.
24.per una discussione didattica sulla teoria dell‘Universo si può scaricare l‘interessante lezione della prof.
REFLECTII ASUPRA TCT-ULUI DINAMIC
Și în cazul Triade Color Testului Dinamic (TCTD), cum de altfel am
procedat și cu Flash Mental Simulation (FMS), înainte de a realiza un document
oficial care prezenta tehnica utilizată, notele care susțin motivațiile științifice și
potențiala validitate a metodei propuse, am considerat să este bine să efectuăm o
experimentare aprofundată.
În momentul publicării acestui document mai mult de o sută de subiecți s-au
supus procedurii, fapt care a condus la rezultate interesante.
Astfel, dacă pe de-o parte am obținut rezultate mai mult decât încurajatoare,
fie pentru tratarea paranoiei de diferite tipuri cât și a comportamentelor schizoide
în subiecții care nu sunt răpiți, am testat procedura pe simpli parazitați, apoi pe
răpiți declarați.
Analizele efectuate până în acest moment ne permit să face anumite
observații de principiu, care vor fi utile fie răpiților, fie viitorilor utilizatori ale unor
astfel de tehnici legate de simbologia simulărilor mentale.

Procent de succes după utilizarea TCT-ului

Chiar dacă este încă devreme pentru a vorbi de rezultate sigure, trebuie
oricum subliniat că avem deja la dispoziție multe date pentru a observa un trend de
principiul, care parcă demonstrează că TCT-ul este extrem de rapid și puternic.
Oricum am fost nevoiți să constatăm, în anumite cazuri, prezența unei
recăderi în problemă, fie aceasta de natură psihică cât și legată de răpiri, după un
oarecare timp, de la cincisprezece zile până la patru luni de la prima aplicare a
metodologiei prezentate. În această perioadă de timp, subiectul tratat cu TCT
dinamic, se întoarce la noi cu semne clare de recrudescenţă a problemei sale.
Bineînțeles că ne-am întrebat care ar putea fi cauza acestei probleme și am
găsit un răspuns oarecum probabil.
Trebuie să subliniem faptul că o astfel de problemă apăruse deja în perioada
când lucram cu subiecți răpiți prin intermediul tehnicilor de hipnoză clasică, prin
intermediul hipnozei rapide sau utilizând FMS-ul și TCT-ul.
Aceste tehnici se bazează pe principii mai degrabă diferite și sunt
caracterizate de o procedură aplicativă tot mai rapidă. Cu ajutorul hipnozei clasice
subiectul este tratat pe durata a doi ani, până aproape de ieșirea totală din această
problemă. Hipnoza rapidă producea în aproximativ două ore același rezultat, dar
mai complet. În simularea flash, într-o singură aplicare, fără a coborî neapărat la
nivele hipnotice profunde, se obținea un rezultat mai bun, iar cu TCT, într-un timp
care dura de la 15 la 20 de minute, fără aplicarea stărilor hipnotice, se obținea un
rezultat și mai bun. În hipnozele clasice, nu am reușit niciodată să-l eliberăm pe
subiect de interferențele Primilor Oameni (PO) sau să-i desprindem de cei doi
Creatori, lucru care însă putea fi obținut cu TCT-ul dinamic într-un timp foarte
scurt. În ciuda timpului redus de aplicare a TCT-ului și diferenței substanțiale care
exista între tehnici, existau la anumiți subiecți recăderi în problemă sau reveniri ale
problemei, pe care, prin aceste tehnici și în cazul TCT-ului dinamic, nu am fost
capabili să o rezolvăm doar printr-o singură aplicare.
Trebuie subliniat că, tehnicile utilizate fiind complet diferite între ele, nu
puteam imputa insuccesele obținute tipului de tehnologie utilizată și pentru că
tehnicile erau aplicate de diferiți colaboratori de-ai noștri, pe diferiți subiecți. În
realitate s-a descoperit că subiecți la care apărea această recădere aveau o
caracteristică fundamentală. La nivel inconștient nu doreau să se elibereze de
fenomen.
Cu alte cuvinte, metodologiile noastre, mai ales FMS-ul și TCT-ul,
funcționau mereu, indiferent care era subiectul pe care erau aplicate. Subiectul iese
din TCT cu problema mereu rezolvată! Adevărata problemă apare după, când
starea de "vindecare" nu poate fi menținută în timp.
De exemplu, răpitul, care nu este conștient de situația în care se află, după
efectuarea TCT-ului se trezește fără interferențele extraterestre, fără microcipuri,
fără interferențe de orice fel și începe să trăiască într-o situație în care harta
teritoriului e total schimbată.
Pe de altă parte, extraterestrul, oricare ar fi acela, nu are nicio intenție să
piardă așa ușor, fără să facă nimic, prada sa și încearcă să preia iar controlul asupra
triadei (suflet, minte și spirit) și asupra corpului subiectului.
În această bătălie pentru libertate, răpitul poate fi subiectul unor puternice
presiuni de natură psihologică. Extraterestrul încearcă să-l convingă pe subiect că
fără prezența sa nu va reuși în viață. Sau subiectul simte în interiorul său o
incapacitate de a trăi fără prezența extraterestrului, care, dacă pe de-o parte este
reprezentarea temnicerului, pe de alta își asumă responsabilitatea pentru toate
nereușitele din viața răpitului.
Și cum e mult mai ușor să trăiești rău dând vina pe extraterestru decât să
trăiești rău și să dai vina pe tine însuți, mulți dintre răpiții noștri decid inconștient
să le lase iar parazitați și să recadă în mediul unei înrobiri totale și perene.
În plus, extraterestrul alungat, pentru a putea reintra să dirijeze în interiorul
corpului răpitului eliberat, are nevoie neapărată de permisiunea acestuia. În acest
context tratează cu răpitul sau cel puțin încearcă să-l convingă pe acesta că fără o
colaborare răpit-extraterestru viața ar fi ceva mediocru. Subiectul răpit care are
nevoie să recupereze o identitate pe care n-a avut-o niciodată în realitate, din cauza
unui respect de sine scăzut acceptă să fie reparazitat, utilizând un proces de
disonanță cognitivă care îl face să creadă că poate să se elibereze de parazit sau de
extraterestru când are chef, având în vedere că a mai făcut asta o dată. Dar în
realitate, în interiorul său nu mai este capabil să o facă din pricina unei pseudo-
crize de abstinență.
Subiecții care tind să recadă în capcana extraterestră prezintă deci un punct
slab în caracterul lor. Vrei o recunoaștere din partea societății? Extraterestrul din
tine îți promite succes și televiziune. Vrei să ai o relație bună cu partenerul?
Extraterestrul îți găsește unul, și acesta răpit, în compania căruia îți poți trăi viața,
dar o companie infernală, doar pentru că extraterestrul îți alimentează frica de
abandon.
Răpitului îi este frică ca nu cumva să fie abandonat. A fost abandonat din
diferite motive, de părinții care nu-l susțin, de fii săi din același motiv și a fost
abandonat de partenerii săi, care se tem de el. Prietenii se izolează de el, deci e mai
bine să ai un extraterestru în interior, care te face să te simți diferit, decât să stai
singur și să te simți viu.
Cu alte cuvinte, reiau în această lucrare un concept fundamental, pe care l-
am mai exprimat și în altă parte - răpitul nu are o identitate puternică și când nu
mai este răpit, a pierdut-o și pe cea din situația sa precedentă. Dacă răpitul eliberat
nu este supus unei terapii de susținere care să-i întărească propria identitate, va
exista riscul concret ca extraterestrul să poată să-l reparaziteze, pentru că în mintea
răpitului începe să capete formă imaginea unui sine vindecat și deci care nu mai
este interesant pentru societate. Un sine vindecat dar singur! Atunci era mai bine
când erau ei, pentru că măcar nu eram singur?
Extraterestrul, mai ales Luxul, lucrează asupra psihicului și asupra punctelor
slabe ale răpitului, prin intermediul cărora l-a condamnat de la naștere. Alți paraziți
care derivă din zone diferite ale Universului, identificați cu numele de Mârâit
(Ringhio) sau Ra sau ființa Albastră, care la fel ca Luxul sunt caracterizați de
absența unui corp solid, transformă răpitul într-un om mai degrabă agresiv,
modificându-i total aspectul comportamental. O astfel de agresivitate este apoi
mascată de un comportament care imită pe cel al unui comandant, dar care se
prezintă ca întemeietorul regulilor unei noi mișcări pseudo-religioase.
Mai trebuie precizat și că recrudescența răpirii se face simțită, chiar dacă în
cazuri destul de rare, mai mult prin aplicarea TCT-ului decât prin tehnica hipnozei
clasice. Chiar trebuie subliniat aici că prin hipnoza clasică subiectul urma, pas cu
pas, un drum lent, dar sigur, de conștientizare a problemei, care însă nu este posibil
în douăzeci de minute, atât cât durează TCT-ul. Cu alte cuvinte, există riscul ca
prin aplicarea TCT-ului subiectul să fie eliberat total de problema sa, dar nereușind
să înțeleagă nimic din problema sa, adică nereușit să devină conștient de aceasta,
aplicarea acestor tehnici fără a se ține cont de acest fapt pot conduce la un eșec
total.

Sufletul călător

Am mai putut observa că după prima aplicare a TCT-ului, în acele cazuri

speciale în care sufletul iese din corpul său din voință proprie și lasă corpul
oarecum nepăzit, vor cădea toate apărările pe care le-am programat cu module
specifice fie în FMS, fie în TCT.
Cu toate că se încearcă o reprogramare a Sufletului, prin care el este rugat să
rămână de pază în corp, în unele cazuri acesta tinde să se elibereze de corp pe
motivul lipsei de cunoaștere și a lipsei unui nivel de conștiință ridicat. În aceste
cazuri subiectul este parazitat din nou imediat și procesul de eliberare trebuie
repetat de la început. Dificultatea de a ține partea sufletească în interiorul corpului
său este o dificultate obiectivă, care încă o dată pare să depindă de nivelul de
conștiință a sufletului.
Cu alte cuvinte, pentru a ține la distanță extratereștrii trebuie, încă o dată,
să-l facem pe subiect să devină conștient de situația în care se află.

Psihoza și TCT-ul

O cazuistică mai modestă aflată la dispoziția noastră demonstrează că

subiecții cu probleme psihice, care cred că sunt răpiți de extratereștri, dar care în
realitate nu au fost răpiți niciodată și care sunt tratați prin TCT, reacționează
imediat și în mod pozitiv la situația lor psihologică. În zilele care urmează
tratamentului, subiectul dă impresia că și-a rezolvat total problema. Dacă ia
medicamente nu le mai ia și nu face crize de abstinență, dacă subiectul este
schizofrenic, schizofrenia sa dispare imediat, dacă e paranoic, paranoia sa poate fi
controlată.
Dar starea de bine pare să dureze, încă o dată, doar câteva luni, după care
subiectul revine la problema sa inițială.
Sistemul TCT are două momente fundamentale - primul este caracterizat de
vizualizarea mentală a celor trei sfere colorate. În acel moment se înțelege imediat
dacă subiectul care se supune testului este răpit, parazitat sau e doar psihotic, într-o
stare mai mult sau mai puțin gravă.
 Din analiza culorilor, dacă subiectul prezintă psihoze, acestea se prezintă ca
o variație a culorilor standard, prin substituirea cu niște culorilor complementare
(azuriu, purpuriu, galben). În acel context, în partea a doua a testului (partea
dinamică) i se cere subiectului, urmând un protocol potrivit, să schimbe culoarea
sferelor, făcându-le pe acestea să ocupe poziția corectă în camera mentală și
culoarea corectă.
În acel moment cele trei componente sunt reechilibrate în mod automat și
subiectul se vindecă.
În acest context, boala psihică, care devine somatică, este legată de o
funcționare proastă a componentelor triadei, care manifestă o proastă deschidere a
canalelor lor spre părțile virtuale ale Universului. Canalele sunt deschise în mod
inconștient și automat printr-un act de voință care produce schimbarea culorilor. A
schimba culorile nu înseamnă numai a schimba vibrația triadei sau a
componentelor sale, ci înseamnă și a deschide acele canale care sunt vizualizate ca
vectori culoare. De exemplu, unde un spirit roșu este galben, acesta emite o astfel
de culoare pentru că nu numai că nu absoarbe în axa spațiului (ceea ce este normal
pentru natura componentei spirituale), dar nu absoarbe nici din axa energiei
(verde).
Subiectul cu spirit galben va fi deci o persoană cu puțină energie, pentru că
spiritul său, partea sa masculină, partea sa rațională, emisfera sa stângă, cititorul de
holograme stâng nu are forță să lucreze bine.
Acesta este doar un exemplu banal a ceea ce dorim să subliniem.
Când este efectuată o aplicație al TCT-ului, subiectul are chakrele deschise
(s-ar spune în limbajul new age, cu care noi nu suntem de acord, dar pe care îl
suportăm), dar nu a înțeles de ce aceste canale sunt închise și odată deschise vor
tinde să se reînchidă în timp din cauza lipsei de cunoaștere (conștientizare n.t.) pe
care subiectul nu a acumulat-o prin intermediul mecanicii testului, doar dacă
procedura nu este acompaniată și de un proces de înțelegere, pe care doar cine
cunoaște bine metodologia poate să o garanteze.

Cine poate conduce un TCT și cum să se procedeze. Cod deontologic

Cu toate că TCT-ul este extrem de simplu, grupul nostru de lucru vă

sfătuiește călduros să nu vă improvizați operatori ai TCT-ului.
Ceea ce trebuie făcut, conform studiilor noastre, este legat de o procedură
exactă, pe care doar unul dintre colaboratorii noștri recunoscuți o poate efectua,
doar pe motivul că au experiență, după ce au condus zeci de ședințe.
 Doar după ce un subiect a fost supus TCT-ului dinamic va putea apoi să îl
aplice pe el însuși, pentru că a învățat tehnica din interiorul camerei mentale a
simulării sale.
Asta îl va obliga pe subiectul răpit ca prima dată să-și facă TCT-ul cu
ajutorul unui operator extern și abia apoi va putea să efectueze, fără operator, o
simplă procedură care va consta în principiu doar în a verifica culoarea celor trei
sfere, iar unde există tendința de reîntoarcere la culorile greșite, va încerca să le
aducă la emisia corectă, producând astfel o stabilizare continuă a canalelor spațio-
tempo-energetice, care nu ar trebui să mai aibă nevoie de operatorul extern, printr-
un proces de menținere continuă.
Însă operatorul extern va fi necesar doar pentru a face, unde este necesar, o
terapie de susținere, îndreptată spre întărirea Super Eului subiectului, ținându-l
departe de probabile sau ipotetice recăderi.
Este fundamental ca subiectul eliberat de problema sa prin intermediul TCT-
ului Dinamic, să continue să fie urmărit și verificat, pentru o perioadă de timp care
variază de la o lună până la trei, până la obținerea noii stabilități mentale și a
înțelegerii noului nivel de conștientizare de sine.
Dincolo de faptul că această tehnică a fost inventată de cel care scrie acest
articol, aceasta a trecut, pentru un studiu aprofundat, la un grup care cercetează
fenomenele extraterestre și ar fi bine dacă ar fi luată în considerație și se
psihoterapeuți - psihologi și psihanaliști, dar care nu sunt psihiatri - ca aceștia să
aibă acea cultură elementară necesară mai ales pentru a urmări subiectul după
prima aplicație.
De fapt este important ca fiecare să aibă o cultură elementară și o
sensibilitate operativă pe care cu siguranță primul ufolog care trece pe stradă
probabil nu o va avea niciodată.
În articolele care explică cum funcționează această nouă tehnică am vrut să
prezentăm doar regulile GENERALE de interpretare a testului, dar o analiză
corectă a testului este posibilă doar printr-un operator care a practicat zeci și zeci
de TCT-uri.
Deci nu este suficient doar să se fi citit aceste articole pentru a putea stăpâni
tehnica cu ușurință. Și în sfârșit, putem sublinia în această lucrare că o combinare
oportună dintre tehnicile TCT și FMS, de la caz la caz, aplicată pe diverși răpiți,
rezultă la fi cea mai bună și mai stabilă metodă pentru a ajunge la rezultatul final,
minimizând recăderile.
În acest studiu se trasează doar liniile generale de ghidare a întregului
sistem, neajungând la elementele particulare care trebuie cunoscute pentru
aplicarea tehnicii.
 Deontologia utilizării SMF-ului și a TCT-ului

Deontologia, sau etica deontologică, poate fi înțeleasă ca suma teoriilor etice

care se contrapune consecvenționismului. Pe când consecvenționismul determină
cât de bune sunt acțiunile în funcție de scopul lor, deontologia afirmă ce rezultate
și mijloace sunt strâns dependente unele de altele, ceea ce înseamnă că un rezultat
corect va fi rezultatul utilizării mijloacelor corecte. Cel mai faimos deontolog a fost
Immanuel Kant (1724 - 1804).Imperativul său categoric formează un ansamblu de
principii universale prin intermediul cărora poare fi evaluată corectitudinea
acțiunilor. Numele de "deontologie" derivă din grecescul "deon" care înseamnă
"obligație". Obiectivul lui Kant în formularea deontologiei era să stabilească un
sistem etic care să nu depindă de experiența subiectivă, ci de o logică
inconfundabilă. Deci, corectitudinea etică a unui comportament ar fi o obligație
absolută și incontestabilă, la fel cum nimeni nu ar putea nega că doi plus doi egal
cu patru. http://it.wikipedia.org/wiki/Deontologia
Alt deontolog renumit a fost Arthur Schopenhauer, un critic feroce a lui
Immanuel Kant. Schopenhauer îl acuză pe Kant că repropune morala teologică.
Pentru Schopenhauer imperativul categoric a lui Kant nu era altceva decât o
adevărată contradictio in adiecto, pentru că conceptul de obligație are sens doar în
relație cu o promisiunea obținerii unui premiu sau cu amenințarea cu pedeapsa.
Astfel, un imperativ poate fi, ca să o spunem în maniera lui Kant, doar ipotetic
(condiționat de un premiu sau o amenințare) și niciodată categoric (necondiționat).
Codul de deontologie profesională pentru toate categoriile poate fi găsit aici:
http://www.lions-pomigliano.it/Bioetica/Significato.htm

Art.15 Profesionistul trebuie să respecte în aplicarea propriei activități principiile inderogabile ale
Bioeticii: apărarea dreptului la viață, la sănătate, a dreptului copilului, a rolului femeii în timpul
maternității și în familie.
Art.16 Profesionistul care atrage raporturi cu problemele relative în legătură cu dezechilibrul mediului,
fie el extern sau intern, cu riscurile și daunele pe care acestea le pot provoca...sistemelor vii (animale sau
vegetale), răsfrângându-se prin urmare și asupra omului însuși, trebuie să desfășoare aceste raporturi în
acord cu mediul și cu viața; așadar profesionistul va urma directivele deontologice cu privire la
ecosisteme.

Este deontologic să te ocupi de răpiți? Este deontologic să se ocupe de

această problemă grupul cu care eu lucrez? Este deontologic să ne ocupăm așa cum
facem noi? Deontologia lui Kant nu ne interesează pentru că noi nu am primit
niciodată un premiu, ci numai multe amenințări din partea mai multor sectoare,
printre care: serviciile secrete, masoneria, anumiți cetățeni fundamentaliști catolici,
anumite grupuri ufologice, etc. Codul deontologic de orice fel este legat de
prezența unei categorii recunoscute de societatea contemporană. Există codul
medicilor, cel al operatorilor ecologici și chiar și cel al prostituatelor. Toate acesta
fiind roluri recunoscute de societate. Unde rolul nu este recunoscut, codul
deontologic și-l scrie fiecare în parte, sau cel puțin încearcă.
http://forum.cosenascoste.com/ufo-alieni/41305-ode-allufologo-c-u-n-gratia-et-privilegio.html
Din păcate pentru Centrul Ufologic Național (CUN), care a încercat acum
câțiva ani să publice un cod deontologic al ufologului, care decreta de facto că
unicul grup care ar putea face o cercetare în domeniul ufologic era, ca să vezi,
exact CUN-ul, nu a avut sorți de izbândă. În realitate nu există categoria "ufolog"
și oficial nu există nici categoria de "răpit". De altfel nu este decretat nicăieri că
ufologul trebuie să fie cel care se ocupă de persoanele care susțin că sunt răpite de
extratereștri. Același CUN a susținut de mai multe ori că fenomenul răpirilor
extraterestre nu există, ca apoi să înlocuiască acest declarații cu altele substitutive,
care apoi erau și acestea șterse și înlocuite cu altele, care erau în total dezacord cu
ultimele.
Stabilit faptul că nu există ufolog care să se ocupe de răpiți, fie pentru că nu
există categoria de ufologi, fie pentru că ufologii susțin că răpirile nu există, atunci
cine trebuie să se ocupe de răpiți?
De răpiți nimeni, dar dacă răpitul este considerat un bolnav mintal atunci
intervin medicii. A declara că medicii și psihiatrii sunt cei care trebuie să se ocupe
de răpiți, așa cum susține CUN în Italia, înseamnă încă o dată că răpiții nu există și
că există numai niște bolnavi mintal.
Un alt exemplu de etică deontologică este oferit de CISU (Centrul Italian de
Studii Ufologice) prin manualul său - http://www.ufo.it/aderire/
 Și în acest caz, dacă pe de-o parte surâdem la ideea că există o elită a
ufologică, ne trece un fior pe șira spinării când ne gândim că aceste persoane au
inventat o categorie ca și când aceasta ar fi un fel de nou creștinism, care poate fi
apărat și poate fi recognoscibil de restul rasei umane prin intermediul unui zid
format din reguli și coduri.
Grupul Sentinel nu se lasă mai prejos și publică și el un cod deontologic al
său, care este împărțit în trei părți. http://www.automiribelli.org/?page_id=334

°Responsabilitatea față de martor

°Responsabilitatea față de public
°Responsabilitatea față de ufologie

Dar deontologia nu înseamnă doar responsabilitate, cel puțin nu din punctul

nostru de vedere, și este cu totul altceva după Kant - de exemplu este un ansamblu
de obligații, dar după Schopenhauer nici măcar asta.
Deci, persoanele care își umplu gura cu termenul "cod deontologic" nici
măcar nu știu să definească conceptul și nu cunosc nimic despre problema răpirilor
- aceștia sunt subiecții care ar vrea să facă regulile în Italia!
Dar înainte să vorbim despre deontologie trebuie să se vorbească încă o dată
despre conștiința de sine.
Și se înțelege imediat că toate aceste coduri și reguli care trebuie aplicate
unei categorii inexistente sunt doar fructul unei tentative demagogice de a face din
ufologi ceva ce este recunoscut de regulile societății. E ca și cum și-ar spune: "Eu
am reguli asemănătoare cu cele ale științei, deci sunt ca voi, oamenii de știință, și
dacă voi existați, prin urmare exist și eu."

Să clarificăm lucrurile!

Deci, deontologia este un ansamblu de teorii etice care susțin că rezultatul nu

justifică mijloacele. Trebuie să ne punem acum întrebarea dacă sistemele noastre,
cum ar fi TCT-ul, FMS-ul, însăși hipnoza sau PNL-ul, sunt sisteme etice. Pentru
CUN nu sunt, pentru că se bazează pe aserțiuni care nu sunt științifice și deci
conduse de subiecți nerecomandabili. În realitate, ceea ce CUN-ul și CISU-ul au
susținut mereu este fundamental eronat. Tehnicile de hipnoză, de simulare mentală
și PNL sunt susținute de mii și mii de pagini de literatură științifică și de cazuistică,
cum se întâmplă și în cazul lucrărilor noastre. Atunci ar rămâne posibilitatea să se
susțină că persoanele care utilizează aceste tehnici nu sunt etice, dar dacă pe de o
parte lipsa regulilor nu ne permite să exprimăm o astfel de teză, pe de altă parte
trebuie să afirmăm că până acum nimeni nu a înfruntat această problemă, ținând
cont că comunitatea științifică a refuzat mereu să le analizeze din punct de vedere
metodologic și științific. Uneori s-a prefăcut că o face, nerespectând nici cea mai
banală dintre regulile deontologice, falsificând date, interpretând greșit
circumstanțele și încurajând martorii să declare lucruri false.

Regula

În acest context, nu avem nevoie de coduri și alte paiete, ci de o singură

regulă, dacă se poate numi așa, care mai mult este un principiu decât o regulă, fiind
astfel inconfundabilă și de nedovedit.
Să vorbim despre principiul eticii, prin aplicarea căruia orice acțiune de-a
ta care va produce o daună unui ecosistem va fi considerată ca fiind o acțiune
neetică.
Ne întrebăm acum dacă comportamentul grupurilor ufologice italiene este
lipsit de etică când acestea ascund mărturii despre evenimente de răpiri
extraterestre sau când amenință martorii evenimentelor ufologice, sau când îi
obligă pe aceștia să scrie și să semneze declarații prin care aceștia sunt obligați să
nu divulge terților ceea ce au văzut sau când îi lasă în voia sorții pe răpiți, după o
pseudo-cercetare din partea lor, fără a oferi vreo explicație plauzibilă despre
fenomenele pe care le-au raportat.
Martorii care au fost victimele acestor grupuri ufologice și care ne-au
raportat comportamentul acestor grupuri, oare ce părere au despre deontologia unor
astfel de personaje?
Ne întrebăm ce etică există în spatele știrilor false în care se precizează că
tehnicile noastre conduc la sinuciderea persoanelor? Ce etică o fi în a colabora cu
serviciile secrete și nici măcar să nu faci asta în secret? Ce etică o fi existând în a
raporta serviciilor secrete numele răpiților italieni, nume care ar trebui secretizate,
din motive de confidențialitate, într-un anumit registru? Datorită acestei etici
anumiți responsabili de la CUN încearcă să obțină prin mijloace ilicite registrele și
listele cu răpiții noștri?
Publicăm metodologiile noastre tocmai pentru că știința, dacă ar avea chef,
ar putea ea însăși să le experimenteze. După părerea noastră aceasta este
deontologia și deontologic este și faptul că noi, ca de obicei, ne asumăm
responsabilitatea acțiunilor noastre, care nu sunt caracterizate de secretismul clasic
al centrelor ufologice de stat.
Modul nostru de a lucra cu răpiții este unic pe teritoriul italian și în lume nu
a mai fost aplicat de alții. Cu siguranță va fi obiectul unor erori metodologice pe
care însă niciun ufolog nu a fost în stare să ni le lămurească științific până astăzi;
dar este mai bună această atitudine decât cea a celor care critică în mod steril, dând
dovadă de o lipsă totală de cultură despre ceea ce noi discutăm. Italia nu are nevoie
de ufologi, ci de persoane serioase.

Bibliografie deontologică:
1. http://www.piccoligiornalisti.it/comitato.htm
2. http://www.scuolasuperioreavvocatura.it/bibliografia.php?idcat=9
3. http://cim.unipv.it/web/didattica/programmi/programma-etica-e-deontologia-della-comunicazione-2010-2011
4. http://www.libreriauniversitaria.it/etica-deontologia-psicologi-carocci/libro/9788843040865
5.
http://www.scform.unibo.it/Scienze+della+Formazione/Didattica/Insegnamenti/dettaglio.htm?AnnoAccademico=20
06&IdComponenteAF=203424&CodDocente=015151&CodMateria=59233
6. http://biologia.campusnet.unito.it/do/corsi.pl/Show?_id=6e74
ARHETIPURI 1

de Corrado Malanga

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

 Prefață

De obicei nu îmi încep scrierile cu prefețe inutile, dar în acest caz trebuie
să-l lămuresc pe cititor cu privire la anumite chestiuni.
Am scris această lucrare ca urmare a unei solicitări exprese din partea mai
multor persoane care cereau lămuriri în legătură cu termenul "ARHETIP": ce
este, cum ar trebui interpretat, la ce folosește etc.
Am scris lucrarea cu intenția de a-i lămuri pe cititori, cu toate că a vorbi
despre arhetipuri nu este posibil decât în mod arhetipic, adică incomprehensibil
pentru interpretarea lobului stâng al creierului nostru.
Am fost nevoit să mă folosesc de niște trucuri pentru a mă face înțeles.
Nu știu dacă am reușit, mai ales că în anumite pasaje a trebuit să folosesc
un limbaj poate prea simbolic, și deci dificil de interpretat.
Îmi cer scuze anticipat, dar mai bine de atât nu am reușit să fac.
În contrast cu alte lucrări de-ale mele, aceasta este destul de dificil de citit
și de înțeles, dar dacă cititorul se va strădui să ajungă până la capăt, poate că nu
a pierdut timpul aiurea.

Corrado Malanga
20 februarie 2006
Note biografice online:
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Jungian_archetypes
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Cultural_archetypes_analysis
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#Enneagram_character_archetypes
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#External_links
http://en.wikipedia.org/wiki/Archetype#See_also
http://sauron.mat.unimi.it/~alzati/Geometria_Computazionale_98-
99/apps/geocomp/index.htm

Arhetipuri

0 · A sta nemișcat (a fi invizibil) 11 >< A se strânge (a se închide în sine)

1 ← A merge în spate (în timp) 12 • A se retrage (a se imobiliza)
2 → A merge înainte (în timp) 13 Δ A se dilata (a ocupa spațiile)
3 ↑ A merge în sus (spre pozitiv) 14 ▲ A-și da seama (a diminua spațiile)
4 ↓ A merge în jos (spre negativ) 15 Λ A se muta într-o parte în față (a evita)
5 • A face un pas înapoi (a se ascunde) 16 ⁄ A se muta într-o parte în spate (a se retrage)
6 ° A face un pas înainte (a se arăta) 17 │ A oscila (între înalte și joase)
7 ↨ A se alungi (a prevala) 18 ─ A oscila (între înainte și după)
8↔ A se lăți (a invada) 19 ~ A oscila (între adevărat și fals)
9 A se întinde (în față și în spate) 20 ‫٭‬ A imploda (a muri)
10↓↑ A se micșora (a se reduce) 21 ☼ A exploda (a se naște)

Acesta este un tabel interpretativ realizat pe baza semnificației arhetipurilor

- exprimată astfel, această frază se va dovedi a fi total incomprehensibilă pentru
majoritatea cititorilor. Vreau să comunic prin intermediul unui lucru
incomprehensibil, pe de o parte pentru a vă face să înțelegeți că definiția
"arhetipului" nu este imediată, iar pe de alta, că o astfel de definiție vă poate fi
foarte utilă în a înțelege Universul, odată ce mecanismul care stă la bază a fost
înțeles.
Trebuie să vorbesc despre arhetipuri pentru că am folosit destul de mult
acest termen în ultimele mele lucrări și multe persoane m-au rugat să fiu mai
explicit în legătură cu semnificația acestui termen, care pentru cei mai mulți se
dovedește a fi dificil de înțeles.
 Arhetipurile intră în viața de toate zilele nu numai pentru a descrie realitatea
pe care suntem obișnuiți să o percepem, ci intră și în descrierea holistică a
Universului, arhetipurile fiind capabile să interacționeze atât cu lobul stâng al
creierului, care manipulează spațiul, timpul și energia, dar pot fi interpretate mai
ales de lobul drept, care poate gestiona emoțiile, după cum vom vedea imediat.
Deci, a avea la dispoziție niște instrumente nu numai pentru a distinge
realitatea virtuală de cea reală, ci și pentru a decodifica aceste două aspecte ale
existenței noastre, înseamnă a putea înțelege ce avem în jurul nostru și a
interacționa mai bine și într-un mod mult mai complet cu restul "Creației".
Arhetipul ar însemna: Primul exemplar absolut și autonom, un model
primitiv al lucrurilor, prin care manifestările sensibile ale realității nu sunt decât
derivări sau imitații. Arhetipul este înțeles și cu semnificația de idee. Pentru Carl
Gustav Jung arhetipul este conținutul inconștientului colectiv, adică ideile
înnăscute sau tendința de a organiza cunoașterea după modele predeterminate
înnăscute. În limba greacă antică "arhetip" înseamnă "prim exemplar".
Când se spune că un arhetip este o idee, se subînțelege că idea este originală,
adică că nu a este generată de nimic, dar produce ceea ce derivă din ea.
Este clar că acest conceptul este extrem de important pentru toate sectoarele
vieții noastre.
De exemplu, dacă dorim să înțelegem cum funcționează gândirea umană sau
orice altă formă de gândire - fie ea animală sau necunoscută pentru sistemul nostru
cognitiv - și dacă știm cum se produce un arhetip, cine sau ce îl creează și prin
intermediul cărui mecanism acesta este creat, la rândul său arhetipul creează restul,
astfel înțelegându-se complet metodele prin care se poate comunica și cu celelalte
forme de viață, nu doar cu semenii noștri.
Asta pentru că în întregul Universul arhetipurile sunt mereu aceleași, iar o
furnică are în ea aceleași arhetipuri ca omul.
Deci, arhetipurile sunt cărămizile limbajului vorbit universal, dar această
definiție nu face dreptate realității lor.
Adevărata definiție a arhetipurilor ar putea fi următoarea:

Arhetipurile sunt cărămizile cu care este construit și cu care se

construiește Universul.

Această definiție se dovedește a fi mult mai amplă și mai generală decât cele
din alte lucrări și include și acea informație precedentă, față de care nu este în
contrast. De fapt, tot ce facem creează o interacțiune și în acest cuvânt se află
sintetizată semnificației "limbajului", care de fapt este exact o interacțiune. Dacă
un electron lovește un proton, se naște o reacție nucleară, dar fizicienii moderni
tind să spună că electronul a adus cu sine niște informații pe care le-a "descărcat"
în proton: adică cele două particule subatomice, ciocnindu-se, schimbă între ele
niște informații.
Deci, tot ceea ce reglementează limbajul între lucruri, în realitate
reglementează interacțiunile dintre acestea, deci arhetipurile reglementează
interacțiunile dintre lucruri. Adică Universul este constituit dintr-un anumit număr
de cărămizi, adică exact arhetipurile, dar aceste arhetipuri sunt cele care
reglementează tot: de la limbaj la reacții subatomice.
Se deduce că, dacă se înțeleg arhetipurile, este posibil să se vorbească cu
lucrurile Universului. Sfântul Francisc (Francisc de Assisi) era un mistic înainte de
a fi un sfânt pentru Biserica Catolică, dar figura misticului este cea care ne
interesează în acest moment. Buddha era tot mistic. Primul ieșea în evidență prin
faptul că vorbea cu animalele și al doilea pentru că Universul vorbea cu el. Dar
cum era posibil așa ceva? Dacă existența arhetipurilor este adevărată, așa cum a
fost ea propusă, cele două personaje amintite mai sus ar fi avut o tendință
inconștientă de a folosi arhetipurile pentru a înțelege Totul.
Dar cine i-a învățat pe ei acest limbaj universal?
Nimeni, bineînțeles, pentru că regulile necesare pentru a vorbi acest limbaj
ar fi deja scrise în interiorul fiecăruia dintre noi. Vom vedea imediat că acest lucru
este perfect adevărat.

STRUCTURA LIMBAJULUI

Cum este structurat limbajul uman?

Bineînțeles că cineva se poate gândi că limbajul uman are o structură
evolutivă în sens istoric și că oamenii epocii de piatră ar fi emis sunete guturale și
ar fi cunoscut doar câteva expresii,la fel ca animalele. Însă în ziua de astăzi
limbajul ar fi trebuit să fie evoluat, noi am fi putut vorbi și ne-am fi putut face
înțeleși și de un delfin.
Trebuie spus și că limbajul original, cel de bază, sau ideea de limbaj, nu
suferă variații în timp, pentru că este în afara timpului. Dacă acest lucru este
adevărat, este greșit să se presupună că ideea de limbaj poate să evolueze în oricare
direcție. Pe de altă parte este incontestabil faptul că limbajul pe care-l folosim
astăzi este mult mai complex față de cel pe care-l foloseau oamenii epocii de
piatră.
Bine! Să clarificăm lucrurile: "mai complex" nu înseamnă "mai evoluat", ci
"mai specializat". Despre un instrument se spune că este "mai specializat" când
este folosit foarte bine pentru un singur lucru. În practică, a fi specializat înseamnă
a nu ști să faci aproape nimic, dacă de exemplu se exclude scărpinarea perfectă a
unei urechi.
În acest sens, săgeata timpului nu este orientată în funcție de evoluție, ci în
funcție de specializarea ființelor care se află în Univers.
Nici măcar nu este adevărat că există diferite tipuri de limbaj, mai mult sau
mai puțin evoluate, dar există diferite forme, mai mult sau mai puțin specializate,
ale unui singur limbaj. Chiar observăm că limbajul fonemic pe care îl folosim în
fiecare zi este o reelaborare a altor tipuri de expresii mai vechi: de fapt, fonemul
derivă din limbajul iconografic.
Înainte să vorbească, omul desena - această observație ar fi suficientă pentru
a se înțelege ce vreau să spun, dar mai sunt și altele. În realitate, de exemplu, când
scriem litera "O", am putea să ne întrebăm de ce în cultura noastră fonemului
"ooooooo" i s-a atribuit forma unui cerc. Răspunsul este simplu: pentru că atunci
când rostim fonemul "ooooo" ținem gura în formă de cerc, exact forma atribuită
literei "O".
În mod inconștient, diversele culturi de pe Pământ au atribuit unui desen
inițial un fonem. Desenul era ceva mai primitiv, în sensul că exista înaintea
fonemului, dar mai primitiv nu înseamnă mai puțin evoluat, înseamnă doar mai
puțin specializat.
Ceea ce este mai specializat este și mai puțin comprehensibil, sau este
comprehensibil doar pentru cei care au aceeași specializare. Dacă cunosc doar
japoneza, pot să vorbesc bine doar cu japonezii, restul lumii fiind privată de
posibilitatea de a comunica cu mine.
Dacă acest lucru este adevărat, fonemul reprezintă cea mai joasă treaptă a
posibilității de a te face înțeles de o mulțime, chiar dacă oferă posibilitatea de a te
face înțeles fără erori de un grup restrâns de persoane, de un neam.
Că desenul este o formă de comunicare mai amplă este evident. În fața
anumitor tipuri de desene mulți sunt capabili să înțeleagă conținutul lor
informațional, chiar dacă apar anumite dificultăți interpretative când același desen
este prezentat unor culturi încă foarte depărtate între ele.
Deci nu putem nega faptul că cel care vorbește prin imagini, sau mai bine să
spunem prin icoane, va fi înțeles, poate într-un mod inexact, dar de un număr mai
mare de persoane față de cel care folosește un limbaj fonemic.
Chiar și în societatea actuală, în care de-acum foarte puțini citesc cărți și
mulți tind să se exprime cu o serie de sunete guturale elementare, aproape lipsite de
o structură gramaticală, când trebuie să ne facem înțeleși folosim imaginile.
Dispozitivul care produce imagini este, prin antonomază, televiziunea. În
contextul în care puterea politică folosește limbajul fonemic și tinde să prezinte
oameni dotați cu o cultură tot mai săracă, numărul de expresii verbale utilizat tinde
să se diminueze drastic.
 Puterea și-a atins scopul, dar pe de altă parte, când însăși puterea are
necesitatea de a comunica supușilor săi ce să facă, cum să voteze, trebuie să
utilizeze un limbaj de masă simplu și chiar în acea ocazie utilizează televiziunea:
câteva imagini au și un impact emotiv mai puternic decât orice discurs.
Astfel, limba engleză are un avantaj față de celelalte limbi datorită
caracterului său imediat, dar în detrimentul expresiilor utilizabile cu scopul unei
înțelegeri mai bogate din punct de vedere cultural. Pentru optzeci de mii de cuvinte
dintr-un vocabular englezesc sunt folosite cel puțin o sută douăzeci de mii de
cuvinte echivalente din limba italiană.
Aici mai trebuie precizat ceva: termenul "cultură" nu are nimic de-a face cu
evoluția unui limbaj, dar indică cât de cunoscut este limbajul care se utilizează.
Deci nu trebuie să se creadă că "specializare" și "cultură" sunt doi temeni care
merg mână-n mână.
Un țăran din Amazonia care cunoaște doar trei sute de cuvinte poate fi mai
specializat decât un african care cunoaște toată limba swahili, dar cu siguranță
ultimul va fi mai cult.

LA ORIGINILE LIMBAJULUI

Dacă prin desene este posibil să se comunice cu un număr mai mare

persoane, chiar dacă într-un mod imperfect, să încercăm să ne întoarcem în timp și
să vedem ce anume a generat desenul, icoana, în căutarea Ideii Originale, care
poate ne va permite să ne exprimăm într-un mod mai universal.
Desenul se naște printr-un proces pe care l-a dezvoltat creierul nostru, sub
controlul minții, în timpuri destul de recente (milioane de ani). Înainte să existe
desenul există simbolul.
Simbolul este o structură și mai primordială - putem să-l definim ca pe un
desen primordial, dar care conține doar anumite elemente grafice, elemente care
aparent nu au un sens imediat, dar se dovedesc a fi comprehensibile, în mod
ciudat, pentru o parte profundă a conștiinței noastre.
Simbolul este ceva ce merge dincolo de un simplu desen, dar este format
dintr-o expresie comunicativă care are de-a face cu spațiul care ne înconjoară.
Spațiul care ne înconjoară este mecanismul prin intermediul căruia este citit
simbolul.
Simbolul este ceva mult mai primitiv, deci este și mult mai interpretabil.
Poate fi vorba despre o poziție pe care o adoptă corpul nostru "în mod simbolic"
când vorbim în foneme. Poziția corpului nu vrea să fie un sistem comunicativ în
plus, care să accentueze lucrurile pe care le spunem, ci pare să facă exact
contrariul. Adevăratul limbaj primordial este comportamentul, nu utilizarea
fonemelor. De exemplu, în toate culturile de pe glob zeii sunt așezați în cer, iar
monștrii cei răi în infernuri, în subteran.
Tot așa ridicăm capul spre cer când spunem: "Ce zi frumoasă este astăzi!"
Facem exact contrariul, lăsând capul în jos când spunem: "Azi îmi merg
toate rău!"
Am putea spune, într-un anumit sens, că asta reprezintă o reelaborare
spațială a conceptului original, pentru că în ADN-ul nostru avem informația
simbolică conform căreia lucrurile bune sunt în sus și lucrurile rele sunt în jos.
În grafomecanică se știe perfect că sfera sensurilor este reprezentată de
partea joasă a scrisului și sfera idealurilor de cea de sus.
În mod analog, gândul este identificat ca fiind nobil, pe când cea mai mare
parte dintre culturi tinde să dea corpului o accepțiune mai puțin evoluată (unde
"evoluție" și "bine" aparțin aceleiași sfere simbolice).
Din acest motiv există tendința de a cupla simboluri care însă au structuri
generatoare de bază diferite.
Frumosul este și bun și viceversa; răul este urât. Dar asta nu este deloc
adevărat!
Atunci ce înseamnă asta, că limbajul simbolic greșește? Sigur că nu!
Înseamnă că, atunci când suntem în contact cu o persoană frumoasă ni se pare că
aceasta este și bună, dar asta se întâmplă pentru că i se atribuie din start atât
semnificația de "frumos" cât și cea de "bun" prin simpla accepțiune a pozitivului
(sau contrariul pentru accepțiunea negativului).
Deci, simbolismul reprezintă cheia de lectură pentru a citi poziția
lucrurilor în spațiu!
Sunt multe exemplele care se pot da pentru a demonstra ceea ce în realitate
se demonstrează de la sine - șamanii aruncă pe jos pietricele sau alte obiecte, cum
ar fi oasele de la animale mici, și, în funcție de poziția pe care acestea o iau,
ghicesc, adică încearcă să reinterpreteze natura care îi înconjoară într-un sens
foarte amplu, în prezent, în trecut și în viitor.
Sunt persoane care ghicesc în petele de cafea, în picăturile de ulei sau în
cărți, distribuindu-le într-un spațiu simbolic exact.
Poziția luată de obiectele din jurul nostru este identificată cu ceva ce natura
vrea să ne comunice. Acest proces de citire este cu totul inconștient, adică se
întâmplă la un nivel care nu mai are nicio legătură cu subconștientul, ci cu o sferă
mai profundă a ființei noastre.
La acest nivel se amestecă semnale care vin din subconștient cu semnele
care derivă din inconștient, și, dacă pe de o parte subconștientul, prin lobul stâng,
tinde să raționalizeze tot, inconștientul face exact opusul, netrecând prin rațiune, ci
prin "a simți" universul fără intermedierile fizice sau matematice caracteristice
științei.
Acum depinde doar de capacitatea de a ști să înțelegi ceea ce este perceput,
pentru că, dacă semnalele care vin de la lobul drept și de la cel stâng nu sunt
coerente, rezultatul interpretării finale va fi viciat de eroarea perceptivă.
Incapacitatea șamanului de a utiliza complet acest sistem s-ar datora unei puternice
intervenții din partea rațiunii sale, fie ea câtuși de redusă, care ar polua puternic
iraționalitatea sa și l-ar încurca în ceea ce privește adevărata semnificație a
simbolului pe care îl citește și îl interpretează.

SCHIZOFRENICUL ȘI MINGIUȚA ROȘIE

Lipsa totală a subconștientului produce o interpretare eronată a poziției

obiectelor în spațiu, urmată de incapacitatea de a se corela la lumea externă.
Schizofrenia este un exemplu evident, în care principiul cunoscut ca "relație
dintre cauză și efect" este total inversat - schizofrenicul poate spune că, pentru că a
găsit pe jos o mingiuță roșie atunci când mergea pe stradă, asta înseamnă că a
merge pe stradă este periculos.
Dacă analizăm pentru un moment procesul mental al schizofrenicului, ne
dăm seama că pentru el culoare roșie, din punct de vedere arhetipic, înseamnă cu
adevărat pericol sau cel puțin trezește în el sentimentul că se află în pericol. Lipsa
de intervenție din partea lobului stâng, sau cel puțin o proastă utilizare a
subconștientului, îl împinge să caute o explicație rațională pentru un simbol.
Rațiunea neintervenind, el nu face legătura corect între ceea ce a văzut cu ceea ce
s-a întâmplat. De obicei, creierul nostru percepe lucrurile mai întâi cu lobul stâng și
apoi cu cel drept, adică, o ființă umană normală întâi se gândește că există o cauză
și apoi, ca urmare, există și un efect. Cauza este citirea realității virtuale de către
lobul stâng, cel care a văzut o mingiuță roșie, care este un semn (realitatea virtuală
- spațiu, timp și energie). Efectul apare după și în acest caz este ceva ce se așteaptă
să se întâmple. Este în viitor și este perceput ca senzație neplăcută (pericol iminent,
senzație legată de perceperea lucrurilor cu lobul drept, precogniție, realitate reală).
Cel care este schizofrenic inversează sistemul de percepție și pornește imediat
inconștientul lobului drept al creierului iar rezultatul este: "Cum mie îmi este frică,
iată că natura mi-o confirmă printr-un semn, făcându-mă să găsesc o mingiuță
roșie în drumul meu."
Cum să se interpreteze acest fapt dintr-un punct de vedere generic? Foarte
simplu - deoarece a simți lucrurile este un mod de a comunica cu Universul și
pentru că această metodă este foarte apropiată de arhetipul care a produs această
senzație, trebuie precizat că acesta este un mesaj real, mult mai real decât vederea
unei mingiuțe roșii (realitate virtuală).
Însă schizofrenicului îi lipsește total capacitatea de a face legătura dintre
"a simți" (inconștient) și "a înțelege" (subconștient). De aici apare o singură soluție
- schizofrenicul trăiește un moment de frică, pe care îl percepe foarte bine, dar
căruia nu știe să-i dea o explicație conștientă, și, pentru a evita acest inconvenient
structural al creierului său, atribuie vina (cauza) mingiuței roșii pe care a găsit-o
(care din efect principal devine cază inițială). În acest exemplu se observă că
limbajul simbolic al culorilor a rezistat probei. Senzația de frică este legitimă și
subiectul nu greșește nicio interpretare pentru ceea ce simte. Eroarea se datorează
incapacității sale de a citi realitatea virtuală în același mod în care citește realitatea
reală. Pentru el este foarte ușor să simtă universul cu mare sensibilitate, dar nu
înțelege nimic din ceea ce simte, pentru că nu poate să se coreleze la spațiul și
timpul care îl înconjoară - el trăiește "aruncat în inconștient" și este extrem de
emotiv.
Acest concept era exprimat de grecii antici cu o expresie arhetipică:
"Nebunii sunt cei care vorbesc cu zeii." și azi am spune că sunt persoanele cele mai
apropiate de sufletul lor.
Asta înseamnă că limbajul arhetipurilor poate fi înțeles foarte bine dacă
ființa umană are capacitatea de a face să funcționeze corect atât lobul stâng cât și
pe cel drept ale creierului său, adică să aibă două instrumente perfecte pentru a citi
atât realitatea reală(Conștiința - imuabilă) cât și realitatea virtuală (spațiu, timp și
energie - modificabile).

INTERACȚIUNI ARHETIPICE

Raportul care există între fonem și scris este asemănător cu cel dintre
limbajul vorbit și cel simbolic. În clasele primare copilul vede figura frunzei iar
alături este litera "EFFF". Copilul întâi învață că acel desen corespunde unei frunze
și o redesenează, apoi, într-o secundă înțelege relația ce leagă desenul frunzei cu
simbolismul semnului grafic "efff". În cultura noastră litera "efff" are o expresie
fonemică care din punct de vedere onomatopeic amintește de zgomotul aerului, a
vântului. Frunză, fonem, "flight" din engleză, zborul frunzei în vânt (efff și vvvî -
două foneme asemănătoare n.a.), sunt asociate simbolic cu sunetul literei efff și
această legătură este creată în mod spontan de culturile noastre.
Deci, prin intermediul poziției obiectelor în spațiu putem să le vorbim
celorlalți. Acesta este principiul pe care îl aplică programarea neurolingvistică când
examinează modul în care ne mișcăm, pentru a deduce ceea ce gândim în realitate.
Astfel, a desena în dreapta sus sau în stânga jos pe foaie este interpretat ca un semn
al raportului pe care noi îl avem cu viitorul sau cu trecutul, cu sfera gândului sau cu
sfera simțurilor. Deci, simbolul ar crea imaginea și aceasta ar crea fonemul.
În realitate mai există un pasaj intermediar important pentru a stabili ce este
un arhetip. Înainte de a crea imaginea simbolismul creează culoarea. Abia apoi se
creează imaginea colorată. Crearea culorii este importantă, pentru că ne sugerează
că se poate vorbi prin intermediul culorilor. Nativii americani, care nu știau să
scrie, aveau un limbaj bazat pe culori, un fel de cod extrem de funcțional în
interpretarea sa. Spielberg, în filmul său "Întâlnire de gradul trei" arată o aeronavă
care, pentru a comunica cu oamenii, mișcă forme colorate într-o succesiune rapidă.
Pare imposibil, dar limbajul culorilor este cu siguranță mai general decât cel
al imaginilor. Testul culorilor creat de Max Lusher, psihanalist elvețian, spune
foarte clar că o persoană se poate defini în baza primelor șase culori pe care le
alege după preferință.
Culoarea produce stimuli interni care pot comunica cu inconștientul nostru
mai bine decât o simplă imagine și culoarea este înțeleasă de toți, dincolo de
propria cultură.
Într-adevăr, cu cât mergem înapoi, spre sursa din care a apărut comunicarea,
ne dăm seama că nicio cultură nu este influențată de sistemul comunicativ
simbolic.
Culorile au mereu o semnificație exactă, dincolo de timp și spațiu.
Roșu este identic cu focul, agresiunea, căldura, oxigenul.
Alb înseamnă "plin", proaspăt, lumină, impalpabil.
Albastru înseamnă cer, meditație, odihnă, așteptare.
Maro înseamnă casă, pământ, tradiție și tot așa.
Dar la acest nivel încă există o oarecare interferență culturală care începe să
modifice semnalul. Cu alte cuvinte, cultura leagă aceleași culori într-un mod
aparent diferit.
Pentru noi, occidentalii, albul este viața iar negrul este moartea. Pentru
africani este contrariul. Dar este ușor de înțeles că acest contrast aparent în
interpretarea lucrurilor depinde doar de semnificația care i se dă vieții - din punct
de vedere simbolic viața are culoarea pielii, iar moartea are culoarea opusă vieții.
La fel cum este introdusă culoarea între simbol și imagine, sunetul este
introdus între imagine și fonem. În loc să vorbească, mulți tineri aparținând new
age-ului, care au mari probleme de comunicare, folosesc un limbaj comun mai vast
și mai ușor de utilizat - muzica. Dar desigur că nu trebuia să așteptăm cultura new
age ca să se întâmple asta, ci era suficient să verificăm ce semnificație avea muzica
pentru triburile mai primitive, în care este mai ușor să vorbești prin intermediu a
ceva ce este cu siguranță mai puțin evoluat și deci mai bogat în expresivitate.
Sunetul deschide o cale de acces pentru comunicare, fiind mai profund decât
cuvântul.
O demonstrație a acestui fapt este aplicarea muzicoterapiei în psihanaliză, ca
de altfel și color-terapia.

Cu cât ne îndepărtam de expresia fonetică, cu atât mai mult ne apropiem de

cea simbolică, și cu atât mai mult de limbajul utilizat,care, devenind general, poate
fi înțeles de toată lumea în mod inconștient. Psihologul tinde să utilizeze aceste
metode pentru că astfel este mai ușor de vorbit cu inconștientul și folosește un
limbaj cu totul diferit de cel normal, mult mai arhetipic, așa cum vom vedea
imediat.
Deci, simbolul creează culoarea; acesta creează imaginea, care creează
sunetul, care apoi creează fonemul.
În fiecare transformare subiectul emite contribuția propriei culturi, și astfel,
pornind de la o sursă unică, se ajunge la o serie de limbaje diferite, se ajunge la un
Turn Babel cosmic incredibil. Chinezul nu vorbește cu jamaicanul doar pentru că
este obișnuit să vorbească cu foneme. Deci, limbajul lor este atât de specializat
încât doar exponenții aceluiași grup vorbesc acel limbaj și se înțeleg unul pe altul,
dar procedând astfel omul pierde capacitatea de a comunica cu restul umanității din
afara clanului său.

DAR CE CREAZĂ SIMBOLUL?

 Simbolul este creat de arhetip și iată-ne în sfârșit ajunși la începutul
limbajului, la arhetipuri, care sunt cărămizile existenței.
Însă arhetipul ridică o problemă: fiind o cărămidă fundamentală a
Universului, conține în interiorul său esența realității reale și nu pe cea a realității
virtuale (adică modificabilă), despre care s-a mai vorbit de multe ori.
Asta înseamnă că arhetipul nu poate fi în niciun mod desenat, văzut, descris,
pentru că fiecare dintre aceste acțiuni depinde de axele spațiului, timpului și
energiei, adică de tot ceea ce este realitatea virtuală și de tot ceea ce realitatea reală
nu este.
Trebuie subliniat faptul că arhetipul nu reprezintă limbajul, ci ideea de
limbaj, adică acel "ceva", care, prin intermediul unei operațiuni formele
acționează asupra realității virtuale, modificând-o, interacționând cu ea.
Este adevărat că arhetipul este invizibil pentru noi, dar e la fel de adevărat
că, la fel cum între simbol și imagine este culoarea care folosește la crearea
imaginii, cum între imagine și fonem este sunetul care folosește la crearea
fonemului însuși, și între arhetip și simbol este senzația. Senzația este un concept
foarte abstract și din acest motiv îl voi numi, din motive de conveniență, "emoție".
În acest caz nu se mai lucrează cu limbajul care caracterizează metoda de lectură a
Universului tipic lobului stâng al creierului, care se bazează pe spațiu, timp și
energie - nu se comunică în câmpul realității virtuale, ci se folosește lobul drept al
creierului, adică se comunică în câmpul realității reale. Realitatea reală nu admite
traduceri proaste, pentru că este originea. Interpretările greșite sunt posibile doar în
limbajul fonemelor, dar simbolismul permite deja foarte puține erori.
Lobul drept al creierului, care este utilizat de suflet pentru a vorbi minții
umane și a cărui funcție devine exaltată la nivel de hipnoză profundă și chiar nu
permite interpretări eronate. Inconștientul nu spune minciuni, pentru că în lumea
arhetipurilor există doar realitatea, nu imaginea distorsionată a realității sau
minciuna.
Ca prim rezultat al unei operațiuni pe care un arhetip a efectuat-o asupra
noastră, putem simți prezența emoției; arhetipurile construiesc simbolul prin
intermediul emoției pe care arhetipurile sunt capabile să le producă în lumea
virtuală. Cu alte cuvinte, arhetipul acționează asupra virtualității producând
emotivitate, care este citită mai ales de suflet și de inconștient.
Celelalte nivele ale limbajului sunt folosite de ființele vii pentru a-și
comunica între ele propriile virtualități. Însă arhetipul este folosit pentru a facilita
dialogul între părțile componente ale unei singure unități, adică facilitează dialogul
dintre suflet și celelalte părți ale sinelui, care sunt mintea, spiritul și corpul.

AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE ALE UTILIZĂRII ARHETIPURILOR

 Limbajul arhetipic are deci un avantaj: descrie mereu realitatea, nu înșeală
niciodată, este comprehensibil pentru toate ființele din cosmos și nu este nevoie să
înveți nu știu ce limbaj complicat pentru a vorbi cu o furnică sau cu un
extraterestru, pentru că toți sunt construiți cu aceleași cărămizi și folosesc aceleași
arhetipuri.
Arhetipurile sunt singurul mijloc pe care-l avem pentru a conversa cu
inconștientul nostru, deoarece acestea sunt limbajul primar, care s-a născut înaintea
subconștientului și conștientului.
Dar atunci de ce să nu utilizăm mereu doar acest tip de limbaj?
Deoarece "evoluția speciei umane" ne-a condus într-o altă direcție, cea a
specializării, în defavoarea înțelegerii. A cunoaște bine doar un lucru a fost
considerat mai bun decât a cunoaște bine totul, iar politica "divide și cucerește" a
guvernanților a făcut restul - mai bine să ai operatori eficienți capabili să facă un
singur lucru decât să ai persoane capabile să facă tot. Aceste ultime persoane ar fi
capabile să se gestioneze singure și nu ar mai fi nevoie de niciun guvernant și de
niciun guvern.
Nimeni nu le învață pe ființele umane să comunice cu mintea și toți spun că
asta este imposibil, astfel omul pierde capacitatea de a dialoga cu Universul și nu-i
rămâne decât să se încreadă într-un algoritm, care, deși este expresia unui limbaj
extrem de sofisticat, nu îi va permite niciodată să aibă o viziune holistică.
Dar unii oameni, într-un anumit moment al existenței lor, redescoperă,
aproape din greșeală, posibilitatea de a vorbi cu Universul prin intermediul
arhetipurilor. Astfel, când subconștientul doarme, de exemplu pe durata visului,
sau când e în hipnoză profundă, se poate vedea Universul așa cum este în realitate,
dincolo de ceea ce teozofii numesc Maya, magie am spune noi, adică iluzie.
Culturile vechi, cum este cea a indienilor din India sau cea a vechilor
chinezi, sau cea a mayașilor, credeau că ceea ce percepem este rodul unei viziuni
distorsionate a realității. Chiar de pe timpul lui Socrate se discuta despre diferența
dintre somn și stare de veghe, întrebându-se care dintre cele două stări descria
realitatea. Azi, dacă nu ar fi fizica lui Bohm, care vorbește despre Universul
holografic, nimeni nu și-ar mai aminti de asta.
Oamenii antichității aveau mai puține algoritme în cap, dar o capacitate mai
mare de a asculta Universul, iar asta le permitea să aibă o viziunea mai detașată
asupra realității virtuale și o percepție mai exactă în ceea ce privește limita dintre
știință și magie, dintre virtualitate și realitate.
În acest fel, oamenii de știință cum ar fi Kekulè au inventat formula
benzenului noaptea, visând, dând startul chimiei organice cu compuși aromatici.
Einstein a văzut în mintea sa curbura spațiu-timp și a creat teoria relativității, dar
adevărata poveste a descoperirilor științifice este plină de exemple din care devine
evident că nu rațiunea a fost cea care a produs acele invenții, ci intuiția, care
izvorăște dintr-un contact cu inconștientul, adică prin intermediul acelei porți care
conduce spre Univers.
În acest context, a se ajunge la descoperirea științifică înseamnă să fi avut un
moment de iluminare, un moment de buddhism, pe care doar limbajul arhetipic îl
poate dezvolta.
Nu mai suntem capabili să utilizăm pe deplin acest instrument util, dar pe
durata vieții noastre utilizăm doar o parte foarte mică, la nivel inconștient, și nici
măcar nu ne dăm seama, astfel petrecându-ne existența încercând să înțelegem ce
sunt fenomenele paranormale sau cum de am avut vise premonitorii și de ce uneori
premonițiile nu se adeveresc - încercăm să raționăm, adică să folosim lobul stâng
într-un domeniu în care se cere doar utilizarea lobului drept.

FUNCȚIONREA VIRTUALĂ A ARHETIPULUI

Arhetipul fiind prima idee, trebuie să verificăm cum s-a format această idee
și cum de poate să producă variații asupra realității noastre virtuale. În această
lucrare nu este posibil să vorbim despre arhetipuri în mod arhetipic, pentru că nu ar
trebui să utilizez niciun limbaj dintre cele pe care le utilizez, deci voi oferi un
tablou al mecanismului prin intermediul căruia funcționează arhetipul pe baza unor
similitudini cu totul virtuale.
Arhetipul este ceva ce seamănă cu un operator matematic care operează pe o
anumită mărime, care descrie o parte din Univers. Un operator matematic nu este
altceva decât, de exemplu, semnul plus sau semnul minus, cel de împărțire sau
înmulțire. Dar nu există doar acești operatori comuni, ci există operatori pe care
noi înșine îi definim după bunul plac pentru a rezolva anumite probleme
matematice. Operatorul este construit de noi pentru a altera anumite mărimi
numerice care descriu o mărime fizică oarecare. Există operatori care acționează
direct pe mărimile fizice. De exemplu aceștia sunt așa-numiții operatori
geometrici.
Operația de rotație a unui cub este de tip geometric - se aplică cubului
operatorul rotație iar cubul se rotește.
Asta se poate face și la computer, dar și într-un mod mai puțin intuitiv, pe o
tablă, utilizând simboluri matematice.
Arhetipurile amintesc de operatorii matematici care operează asupra
realității virtuale, adică supra spațiului, timpului și energiei și care pot modifica,
prin intermediul unor reguli exacte, aparențele de spațiu, timp și energie, sau, ca să
o spunem cu alte cuvinte, câmpul electric, magnetic și gravitațional.
Operatorii matematici trebuie să opereze pe ceva, pentru că altfel, dacă sunt
luați separat, nu au nicio semnificație. Semnul matematic de adunare (+) dacă este
așezat între două numere le transformă pe acestea într-un nou număr rezultat
(sumă). În mod analog, operatorul arhetipic operează pe locuri de puncte din
Univers și alterează componentele spațiu, timp și energie după niște reguli fixe. De
exemplu, o regulă fixă este cea care împiedică ca ceva să fie creat din nimic, dar
care permite ca ceva să fie transformat în altceva, sau, ca să ne exprimăm mai bine,
nu se transformă nimic, dar se poate altera modul în care lucrurile se manifestă.
Astfel, ceva care se prezintă ca masă poate fi transformată de arhetipuri în energie,
schimbând modul în care se prezintă observatorului.
Acest tip de abordare este foarte bine cunoscut în interiorul Teoriei Super
Rotației, unde singurul operator existent este operatorul de rotație și prin
intermediul acestuia se poate descrie tot ceea ce compune Universul. Schimbând
direcția rotației unui punct din Univers care este poziționat într-un domeniu de
spațiu - timp - energie, ca și consecință se schimbă și modul în care acesta se
prezintă (se "manifestă") observatorului.
Unicul act pe care operatorul arhetipic nu-l poate îndeplini este acela al
creației. În realitate, creația seamănă mai mult cu " a arăta" sau "a nu arăta" ceva.
Când nu se vede se spune că nu există, dar când acel ceva apare se spune că a fost
creat din nimic.
În mecanica arhetipurilor un lucru oarecare este vizibil dacă interacționează
cu altceva, dar dacă nu interacționează cu nimic, nu este vizibil (lipsa de
interacțiune este echivalentă cu lipsa informației transportate, cu lipsa limbajului și
cu lipsa arhetipului). Deci, arhetipul, operând în domeniul Universului, nu creează
nimic, dar face vizibile lucrurile care fără el nu se manifestau.
Arhetipul este un operator care face posibilă manifestarea Universului
în toate posibilitățile sale.
Această definiție, un pic mai matematică, ar putea fi mai apreciată de lumea
științifică.

CÂTE ARHETIPURI EXISTĂ?

Această întrebare echivalează cu a întreba câte sunt operațiunile de

transformare a realității virtuale pe care le putem face. Sunt persoane care deja
și-au pus această întrebare: filozofi, exoterici, teosofi și persoane din diferite
culturi, printre care și matematicieni și fizicieni.
 Cred că pot să afirm că arhetipurile sunt doar douăzeci și două, douăzeci și
unu plus unu, iar acest număr pare să împace multe culturi și multe moduri de
gândire.
Ezotericii cred că simbolurile arcanelor majore nu sunt 22 din întâmplare
(cărțile de tarot ale zeului Thoth, literele alfabetului ebraic, cele șaizeci și patru
[21x3+1] de posibilități de a defini un I-Ching, cei 22 Autiut cu care Dumnezeu
creează lumea în Sepher Jézirah), ci sunt corelate cu acest număr, dar, evitând o
numerologie inutilă, ce ar putea fi lipsită de orice sens, trebuie să observat un lucru
important. De fapt, acest număr se regăsește în foarte multe culturi și în
nenumărate texte, fie ele sacre sau ezoterice. Dintr-un punct de vedere rațional,
raționat cu lobul stâng al creierului, asta nu ar însemna nimic. Dar gândit intuitiv,
adică prin senzația oferită de lobul drept, trebuie să ne întrebăm: oare de ce foarte
mulți s-au orientat exact la acel număr?
Arhetipurile există cu adevărat, fiecare dintre noi are în interiorul său această
informație și fiecare poate, pe parcursul existenței sale, să o extragă în mod
inconștient și să o simtă adevărată prin limbajul arhetipurilor. Această primă
observație m-a făcut să cred că ar trebui să se dea mai multă atenție acestui număr.

SĂ NUMĂRĂM CĂRĂMIZILE!

Cu siguranță cititorul începe să se plictisească, dar, înainte să trecem la

partea cea mai distractivă, cea experimentală, trebuie să mai oferim o altă
clarificare importantă.
Douăzeci sunt și aminoacizii legați de funcțiile ADN-ului. În realitate,
anumite articole susțin că ar fi vorba de douăzeci și unu de aminoacizi secvențiali
ai ADN-ului.
Într-o lucrare precedentă de-a mea arătam că sunt douăzeci și unu de
aminoacizii, dar acest lucru oricum are de-a face cu munca pe care o face ADN-ul
în a-i secvențializa.
Atunci care ar fi cea de-a douăzeci și doua cărămidă?
A douăzeci și doua pare să conțină toate informațiile primelor douăzeci și
unu: un arhetip din care sunt generate toate celelalte, un arhetip al arhetipurilor.
Practic, acesta ar fi concluzia care ar reieși din textele antice sacre, ezoterice sau de
alte feluri. Lucrarea la care mă refeream mai înainte, care lua în considerare
aminoacizii secvențiali ai ADN-ului uman, demonstra că cel de-al douăzeci și
doilea arhetip era chiar ADN-ul însuși, adică cel care conținea informațiile ce
permiteau ca cei douăzeci și unu de aminoacizi să aibă un sens.
 Pentru mine, scrierea acelei lucrări a fost doar un moment distractiv și nimic
mai mult, m-am distrat băgând în criză gândirea științifică modernă, în încercarea
de a clătina un pic tronul lui Galileo în favoarea celui care era mag și nu om de
știință. Însă puneam în relație cele douăzeci și două de litere din alfabetul ebraic cu
douăzeci și două de simboluri chimice cu totul străine alfabetului. Și dacă alfabetul
ar fi fost și el compus din douăzeci și două de instrucțiuni? Și în limbajul de
programare numit Basic instrucțiunile fundamentale care îi permiteau unui
computer să execute un program erau douăzeci și două.
Dacă axele virtualității sunt cu adevărat trei (spațiu, timp și energie) și dacă
sunt șapte modelele formative ale Universului (așa-zisele universuri paralele),
trebuie să precizăm că șapte ori trei este egal cu douăzeci și unu, iar cel de-al
douăzeci și unulea punct ar fi cel pe care unii fizicieni îl numesc punctul omega
(centrul de unde se naște tot - arhetipul arhetipurilor).
Dar dacă acest sistem nu se suprapune unei critici, ajungem ca Peter
Kolosimo, care a măsurat vârful pantofilor săi și a spus că rezultatul era un
multiplu al lui 3,14 (pi grecesc), trăgând concluzia că cizmarul său avea de-a face
cu extratereștri. Ideea este că Kolosimo avea dreptate în ceea ce privește pi-ul
grecesc - pentru că toate au legătură cu 3,14 - dar se înșela în ceea ce-l privea pe
cizmar, care nu avea nimic de-a face cu extratereștrii. Universul se bazează pe pi-ul
grecesc și von găsi acest număr în toate manifestările universale.
Oh, atunci ar putea fi adevărat că, dacă noi găsim numărul douăzeci și doi
peste tot, sunt exact douăzeci și două arhetipurile care descriu tot.
Tabelul publicat la începutul acestei lucrări pare să fie o demonstrație. Există
douăzeci și două de moduri de a te mișca în Universul nostru virtual (cum vom
vedea mai bine peste câteva momente), sau mai bine, douăzeci și unu de moduri
plus unu, ultimul fiind cel al modului de " a sta nemișcat", un operator care conține
toate celelalte mișcări, și, cum el le conține pe toate, nu dă naștere niciunei mișcări.
Aceste douăzeci și două de moduri de a acționa sunt compatibile cu
douăzeci și două de tipologii de comportament inconștient. Se demonstrează foarte
ușor că nu există altele, pentru că celelalte sunt în realitate suma operațiilor care se
pot obține din cele douăzeci și două originale.
În această etapă a cercetării nu este vital să afirmăm fără echivoc că
arhetipurile sunt 22, dar în acest punct al lecturii este important să-l fi determinat
pe cititor măcar să reflecte la faptul că arhetipurile au un anumit număr, foarte bine
definit. Poate chiar sunt 22!
În continuare sunt redate câteva exemple de semnificație arhetipică a
manifestării, exemple care dacă sunt interpretate greșit dau naștere unor tâmpenii
numerologice foarte ușor de identificat în viața cotidiană.
 Numerele și culoarea

Câte sunt culorile?

Culorile fundamentale sunt trei. Celelalte culori se formează prin
amestecarea diverselor cantități din primele trei culori. De exemplu, dacă alegem
ca și culori de bază albastrul, verdele și roșul (Sistemul RGB), putem construi trei
axe carteziene în care diferitele procente de R, G, B (Red, Green, Blue) identifică
un punct de o culoare exactă.
Din ce motiv misterios și ancestral culturile noastre antice vorbeau despre
șapte culori fundamentale, faimoasele culori ale curcubeului? A varia trei
parametri ca R, G și B pe șapte planuri de bază conduce la a avea douăzeci și unu
de combinații, plus încă una care le conține pe toate - în cazul culorii această
combinație este albul.
Culoarea este legată într-un mod intim de psihologie, iar Max Lusher,
psiholog elvețian, susține că există ființe umane cu o personalitate comparabilă din
punct de vedere tehnic cu o culoare.
Deci este posibil să avem douăzeci și două de personalități de bază?

Numerele și sunetul

Cine știe din ce motiv, arhetipic, principalele note din cultura noastră
muzicală sunt șapte? Și cine știe de ce acordurile recunoscute, adică amestecul
sunetelor de bază, care de exemplu se pot regăsi pe tastele unei Korg sunt, ia
ghiciți câte, douăzeci și două?
Dar sunetul este legat de comportament și nu m-ar mira dacă la ființele
umane ar exista douăzeci și două de tipuri de comportament-bază, stimulate de
tonalitățile muzicale potrivite.
Muzicoterapia funcționează pe parametrii conform cărora este posibil să se
influențeze comportamentul uman prin ascultarea anumitor tipuri de sunete.

Matematica ca descriere a Universului

David Hilbert (1862-1943), matematician german din Konigsberg, Prusia, a

studiat și a lucrat în Germania, mai ales în Gottingen, chiar dacă a călătorit mult
prin lume. Pe lângă contribuțiile din domeniul teoriei numerelor algebrice, a
analizei funcționale, a diverselor argumente de fizică matematică și calcul a
variațiilor, el este cunoscut pentru o operă fundamentală de geometrie:
'Grundlagen der Geometrie'. În această operă el reface riguros toată geometria,
bazându-se pe metoda axiomatică. O astfel de lucrare a fost prețioasă, deoarece,
chiar dacă metoda deductivă a fost aplicată de pe vremea lui Euclid, aranjările
logice ale geometriei până acum erau incomplete, conținând multe asumări tacite,
multe definiții lipsite de sens sau tautologice și diverse defecte din punct de vedere
logic și formal. Mai ales că aranjamentul lui Hilbert prevede trei concepte
primitive, șase relații indefinite și douăzeci și una de axiome din care să se
deducă toate proprietățile figurilor geometrice. El a fost una dintre cele mai
influente figuri din timpul său și în onoarea sa astăzi sunt numite "spațiile lui
Hilbert" spațiile cu dimensiuni infinite. Faimoase au rămas cele douăzeci și trei de
"întrebări", adică problemele nerezolvate, pe care le-a lăsat moștenire
matematicienilor moderni și care au stimulat anumite dezvoltări ale gândirii
matematice a sec. XX.

Gusturile și mirosurile

Deci ar fi posibil să codificăm simțul, văzul, percepția în general, prin

intermediul a douăzeci și două de tipuri de parametri fundamentali.
Câte tipuri de arome și gusturi există, sau mai bine spus, câte gusturi putem
defini cu aproximație? Pe când primul fel de clasificare se bazează pe
caracteristicile chimice și fizice ale diferitelor materii aromate, naturale și sintetice,
al doilea fel prevede o repartizare după tipul de miros, indiferent de volatilitate, de
persistență și de efectul pe care fiecare materie primă o conferă unui parfum. Prima
clasificare utilă de acest fel este publicată în 1865, de marele cosmetician Eugene
Rimmel și prevede o subdiviziune de 18 grupuri de mirosuri de bază. Însă în anii
'20, un alt cosmetician, R. Cerbelaud, a elaborat o schemă cu 45 de grupuri,
ghicind și legăturile dintre un grup și altul.
Este destul de probabil ca mirosurile fundamentale, pe baza cărora se
construiesc celelalte, să fie efectiv 22, iar cel de-al douăzeci și doilea să fie "niciun
miros", reprezentând arhetipul care le conține pe celelalte douăzeci și una.

Miresmele și culorile
 Ce parfumuri se potrivesc unei anumite stări sufletești? Culorile nu sunt
altceva decât vizualizarea sentimentelor. Așa cum se întâmplă cu simțul mirosului,
și percepția culorii este strâns legată de sistemul limbic. Deci, când ne concentrăm
pe o anumită culoare, de exemplu pe roșu aprins, se poate percepe energia
extraordinară care emană dintr-o astfel de culoare. Pe de altă parte, un albastru
închis și profund are un puternic efect de calmare. Preferința pentru anumite culori
scoate în evidență starea sferei emotive, ca de exemplu, sentimentele și starea
sufletească. Faptul că parfumurile și culorile sunt procesate de același centru
cerebral (sistemul limbic) evidențiază că trebuie să existe un raport între culoare și
miros.

Limbajul

Cunoscutul rabin Eliphas Levi, în scrisorile pe care i le-a trimis baronului

Spedalieri, în legătură cu studiul Cabalei ebraice, încearcă să dea o semnificație
celor 22 de litere ale alfabetului ebraic, limba pe care Domnul și Dumnezeul lui
Avraam a dat-o poporului său. Învățatul atribuie inconștient senzații arhetipice
fiecărei litere, într-o primă tentativă de explica în mod rațional simbolurile-bază
care se adăpostesc în inconștientul său:

1. Aleph – Tată
2. Beth – Mamă
3. Ghimel – Natură
4. Daleth – Autoritate
5. He – Religie
6. Vau – Libertate
7. Dzain – Proprietate
8. Cheth – Repartiție
9. Theth – Prudență
10. Iod – Ordine
11. Caph – Forță
12. Lamed – Sacrificiu
13. Mem – Moarte
14. Nun – Reversibilitate
15. Samech - Ființă Universală
16. Gnain – Echilibru
17. Phé – Imortalitate
18. Tsade - Umbră și reflex
19. Koph – Lumină
20. Resch – Recunoaștere
21. Shin – Putere totală
22. Thau – Sinteză

În cele zece lecții ale sale despre Cabală, Levi continuă astfel:

"Ideile exprimate prin intermediul numerelor și a literelor sunt realități

incontestabile. Aceste idei se interconectează și se pun de acord la fel ca numerele
identice. Se mută logic de la unul la altul.
Bărbatul este fiul femeii, dar femeia iese din bărbat, la fel ca numărul
unității.
Femeia exprimă natura, dar natura dezvăluie autoritatea, creează religia,
care este utilizată ca bază pentru libertatea ce-l face pe om propriul maestru și
maestru al universului, etc.
Faceți rost de un set de cărți de tarot (dar cred că deja aveți unul) și
etalați-l în două serii de câte zece cărți, alegoric numerotate de la unu la douăzeci
și doi.
Veți vedea toate figurile care explică literele.
Cât despre numerele de la unu la zece, veți găsi explicația repetată de patru
ori, prin simbolul bastonului, sau sceptrul părintelui, cupa deliciilor a mamei,
spada, conflictele iubirii, banii sau fecunditatea.
Cărțile de tarot sunt în cartea hieroglifică a celor douăzeci și două de căi
iar explicația lor sumară se găsește în cartea atribuită patriarhului Avraam, care
se numește Sepher Jézirah.
Înțeleptul Court de Gebelin a intuit primul importanța cărților de tarot, care
sunt marea cheie a hieroglifelor hieratice. Simbolurile și numerele se regăsesc în
profețiile lui Ezechiel și ale Sfântului Ioan.
Biblia este o carte inspirată, dar cărțile de tarot sunt cartea inspiratoare. Se
și numea 'învârte roata', iar de 'tarot' vine de la 'Tora'. Anticii Roza-Cruce le
cunoșteau, iar marchizul de Suchet vorbește în cartea sa despre iluminați... Court
de Gobelin a văzut în cele douăzeci și două de chei ale tarotului reprezentarea
misterelor egiptene și invenția lor i-o atribuie lui Hermes Trismegistul, care a mai
fost numit Thaut sau Thoth.
Este adevărat că hieroglifele tarotului se regăsesc pe monumentele antice
din Egipt; este adevărat că semnele acestei cărți, trasate pe stele (element
arhitectural n.t.) sinoptice complexe sau pe plăci de metal asemănătoare cu tableta
isiacă a lui Bembo, erau reproduse separat, pe pietre gravate sau pe medalii, care
mai târziu au devenit amulete sau talismane.
 Astfel se separau paginile cărții infinite în diversele sale combinații, pentru
a le reuni, a le transporta și a le aranja într-un fel mereu nou, pentru a obține
oracolele inepuizabile ale adevărului. "

A interpreta adevărata semnificație a arhetipurilor poate fi anevoios și a oferi

o interpretare univocă, neinfluențată de propriile credințe, poate fi la fel de
complicat. În acest fel s-au cimentat mulți în interpretarea simbolică a
arhetipurilor, în care pot fi smulse multe similitudini, dar este evident că în realitate
un arhetip nu poate fi reprezentat cu un simbol.
Unde se comite această imprudență, de acolo apar și diferențele.
Pentru a ne da seama de acest lucru este suficient să comparăm această
tabletă a celor 22 de drumuri cu interpretarea rabinului Levi.
(http://www.taote.it/menu.htm).

Această interpretare greșită se verifică pentru că arhetipul construiește o

senzație, senzația dă naștere unui simbol, iar acesta se reprezintă cu un desen.
Acum senzația poate conduce iar la arhetipul de pornire fără să ne fie teamă
că pot apărea erori, dar se înțelege imediat că, dacă analizăm ultimul tabel și
analizăm corespondența dintre literele ebraice și semnificația lor, ne aflăm în fața
unor cuvinte care nu corespund unor senzații.
De exemplu, litera Koph corespunde luminii. Dar lumina nu este o senzație.
În realitate, arhetipul oferă o senzație, care apoi formează imaginea luminii în
creierul nostru.
 Deci o imagine și nu o senzație.
Nu este ușor să te întorci de la lumină la arhetip, pentru că, în funcție de
cultura pe care o ai, a vedea lumina poate avea total alt înțeles.
Senzația corespunde literei Kophda și nu "luminii", adică "a percepe senzația
de lumină" și a reflecta la ceea ce se simte.
De fapt, confuzia se naște atunci când cultura noastră încearcă să
interpreteze arhetipurile - arhetipurile nu trebuie interpretate, ci trebuie percepute.

Un exemplu de acest tip de confuzie îl avem în cele două tabele prezentate

în această pagină și în următoarea, unde zeci de culturi încearcă să se intersecteze
pentru a găsi un fir comun care să conducă la interpretarea arhetipurilor
(http://www.raphaelproject.com/home.htm).
Repet: arhetipurilor nu li se dă o interpretare, pentru că acestea sunt cele
care oferă interpretarea.
 Prin intermediul lor se interpretează Universul și nu invers.

În realitate noi lucrăm încontinuu cu arhetipurile, dar este inconștientul

nostru cel care face asta, fără să ne spună ceva, în background, dacă putem spune
așa.

OPERATORII GEOMETRICI ȘI VIZIUNEA GEOMETRICĂ A

UNIVERSULUI LUI PLATON
 Matematica este un limbaj științific foarte bun, foarte specializat, capabil să
descrie destul de bine variabilele realității virtuale universale, adică lucrurile care
se schimbă, dar nu este capabilă să descrie realitatea reală, adică ceea ce rămâne
mereu una și aceeași, iar realitatea reală este doar una. Dacă ar fi fost două realități
reale, între cele două realități ar fi fost non-realitatea, dar cum non-realitatea nu
există, realitatea reală trebuie să fie una singură. În afară de spațiile lui Hilbert
există doar patru operatori geometrici fundamentali care permit simularea
variațiilor (mișcărilor) pe care le poate suferi un obiect în Universul nostru. Este
bine să amintim că deplasarea unui obiect corespunde deplasării unei informații,
deci cei patru operatori care descriu mutarea unui obiect, sau mai bine spus variația
sa fundamentală, reprezintă un limbaj. Dacă exprimăm acest limbaj prin geometrie
am spune că există:
• Rotația unui loc de puncte în jurul unei axe.
• Translația unui loc de puncte de-a lungul unei axe
• Contracția unui loc de puncte în jurul unei axe.
• Inversiunea unui loc de puncte pe o axă.

Acești operatori geometrici funcționează pe trei axe - energie, timp și spațiu

- astfel, în Universul nostru există în total 12 posibilități primare de a modifica o
informație virtuală.
Pe lângă acestea mai există și alte operațiuni - primele trei de deasupra, dar
cu semnul schimbat:
• Antirotația (rotația în sens opus) unui loc de puncte în jurul unei axe.
• Antitranslația (translația în sens opus) unui loc de puncte de-a lungul unei
axe.
• Expansiunea unui loc de puncte în jurul unei axe.

http://sauron.mat.unimi.it/~alzati/Geometria_Computazionale_98 99/apps/geocomp/index.htm

Acești operatori (care în total sunt 7), dacă ținem cont de axele energie,
spațiu și timp, formează împreună un total de 21 de operatori arhetipici. De fapt,
există doar o singură posibilitate de inversiune a unui loc de puncte pe o axă,
pentru că nu este posibil să se aibă decât o singură imagine speculară, nu două.
Prin urmare, nu există anti-operatorul inversiunii unui loc de puncte, atâta timp cât
există anti-operatorii celorlalți trei operatori.
Bineînțeles că rămâne exclus din acești 21 de operatori operatorul cu
numărul douăzeci și doi - imobilitatea (lipsa de variație) - care este compus și din
suma algebrică a celorlalți 21.
Acest ultim operator ar putea fi reprezentat simbolic ca arhetip al tuturor
arhetipurilor.
 Din acest studiu geometric reiese foarte clar că în realitate arhetipurile
principale și adevărate sunt douăzeci și unu plus unu, adică primele patru aplicate
celor trei axe fundamentale; celelalte sunt doar variații de semn, dacă putem spune
așa, ale unui arhetip original, provocate de existența dualismului în Universul
Virtual în care ne aflăm. Una dintre caracteristicile fundamentale ale virtualității
este prezența dualismului, care nu este altceva decât o reprezentare a aparenței și
nu a unei realități fizice. Pe această situație se bazează greșeala pe care o fac unii în
a crede că arhetipurile sunt doisprezece în loc de douăzeci și unu (sau viceversa),
așa cum vom vedea imediat.
Adevărata semnificație a numerelor doisprezece și douăzeci și unu depinde
de dualismul universal, care este singurul responsabil pentru această ambiguitate
aparentă, care, mai ales în lumea ezoterică, a produs confuzie în mintea celui care
încerca să raționalizeze această materie.
Dacă semnificația profundă a arhetipului este prezentă în interiorul nostru,
nu trebui să o căutăm în cărți, pentru că aceasta va apărea când o vom căuta. Se
pare că, dacă ne apucăm să reflectăm, putem obține mereu, independent de cultura
fiecăruia, același concept al arhetipului. De exemplu, Platon geometrizează
arhetipic spațiul prin intermediul utilizării formelor pure din geometria euclidiană
iar rezultatele sunt oarecum deconcertante chiar și pentru matematicienii de azi.

SOLIDELE PLATONICE

Platon susține că Universul poate fi descris prin intermediul formelor

geometrice simple, din care derivă toate celelalte - noi le vom numi șabloane. Mai
ales că patru solide geometrice ar reprezenta cele patru elemente alchimice
fundamentale.
Primul solid care este luat în considerare de Platon este tetraedrul, care
reprezintă focul.
 Al doilea solid pe care Platon îl ia în considerare este octaedrul:

A doua figură se formează din aceleași triunghiuri, unite în opt triunghiuri

echilaterale, astfel încât să se obțină un unghi solid din patru unghiuri alungite.
Această figură este forma aerului și a octaedrului.
Al treilea solid este format dintr-o sută douăzeci de triunghiuri unite între ele
și din doisprezece unghiuri solide, fiecare unghi solid fiind cuprins de cinci
triunghiuri echilaterale și douăzeci de triunghiuri ca bază. Această figură, a apei,
este icosaedrul regulat, pentru că fiecare față este un triunghi echilateral compus
din șase triunghiuri dreptunghice scalene, rezultând astfel că icosaedrul este
compus din 120 de elemente. În mod similar, octaedrul este compus din 48 și
tetraedrul din 24. După cum puteți observa, triunghiul dreptunghic scalen
constituie baza celor trei figuri descrise, ceea ce explică de ce focul, aerul și apa se
pot genera unul din celălalt, dar pentru al patrulea element acest lucru nu este
posibil. Al patrulea element este pământul, iar lui îi va fi atribuit ca bază triunghiul
dreptunghic isoscel. Dar triunghiul dreptunghic isoscel a general natura celei de-a
patra figuri ( a patra figură este cubul și reprezintă pământul), care este compusă
din patru triunghiuri isoscele cu unghiuri drepte unite în centru, astfel încât să
formeze un pătrat; șase dintre aceste pătrate, unite împreună, formează opt unghiuri
solide, fiecare dintre ele derivând din combinarea a trei fețe mărginitoare. Iar figura
corpului care rezultă de aici devine cubică, cu o bază de șase patrulatere
echilaterale. Este foarte important pasul făcut în Timeo [XXI-XXII], în care sunt
descrise motivele care implică asocierile dintre forme și elemente și modul în care
acestea se pot transforma din unele în altele, pentru că aceasta este una dintre cele
mai semnificative paradigme ale imaginilor figurilor în știință:
"Iar pământului să-i atribuim figura cubică, pentru că, dintre cele patru
elemente este cel mai imobil și dintre corpuri cel mai maleabil. Și este necesar ca
acel corp să fie astfel, pentru că are cele mai solide baze. Baza este mai solidă
când este compusă din triunghiuri cu laturi identice decât atunci când este
compusă din triunghiuri care nu au laturile la fel, iar dintre figurile plane care
compun fiecare tip de triunghi, tetragonul echilateral, atât în parte cât și per total,
este mai bine fixat corpul care este compus din triunghiuri echilaterale; iar apa
are figura cea mai puțin mobilă față de celelalte, a focului este cea mai mobilă, iar
a aerului este intermediară: deci cel mai mic corp este al focului, cel mai mare
este al apei iar între acestea este cel al aerului. Cel mai ascuțit este corpul focului,
al doilea din punct de vedere al ascuțimii este al aerului, iar al treilea este al
apei...Din toate aceste forme, cea care are cel mai mic număr de baze este cea mai
mobilă prin natura sa, pentru că este cea mai tăioasă și în fiecare parte a sa este
cea mai ascuțită dintre toate, dar și cea mai ușoară, fiind construită din cel mai
mic număr de părți identice. Astfel, a doua are
gradul doi al tuturor acestor calități, iar a treia
gradul trei. Deci este corect ca figura piramidei
să aparțină elementului și germenelui focului, să
zicem că a doua prin generalizare este cea a
aerului și a treia este cea a apei. Iar aceste
elemente trebuie să le concepem a fi atât de mici încât niciuna nu poate fi văzută
de noi, decât dacă sunt unite mai multe de același tip se poate observa masa lor.
După raporturile de numere, mișcări și alte proprietăți, Demiurgul, după ce a
îndeplinit aceste lucruri cu exactitate, atât cât permitea natura necesității spontane
și convingerea, a așezat peste tot proporția și armonia.
Pământul, întâlnindu-se cu focul, este dezmembrat de ascuțimea acestuia,
umblând dintr-o parte în alta, până când părțile sale, întâlnindu-se, se reunesc din
nou, pentru că acestea nu ar putea niciodată să se transforme în altă figură. Dar
apa, dezagregată de foc sau chiar de aer, este posibil, recompunându-se, să devină
un corp de foc sau două de aer. Și dacă aerul se dezintegrează, din fragmentele
uneia dintre cele două părți ale sale se pot naște două corpuri de foc... Și
viceversa este posibilă - două corpuri de foc se pot recompune într-un singur corp
de aer. Iar dacă aerul este distrus, din două părți și jumătate de aer se poate
forma o parte întreagă de apă."
Toate acestea devin comprehensibile având în vedere că, cu numărul de fețe
ale icosaedrului, forma apei, este posibil să formăm două octaedre, forma aerului,
și un tetraedru, forma focului, și în plus, cu fețele octaedrului
se pot forma două tetraedre.
"Mai era o a cincea combinație, iar Demiurgul a
folosit-o pentru a decora Universul."
Despre această a cincea figură, dodecaedrul, care are
ca fețe 12 pentagoane regulate, nu mai există nicio informație
în Timeo. Dodecaedrul este asociat deci cu imaginea
interiorului Universului, originea chintesenței și imaginea perfecțiunii,
pentru că, față de celelalte poliedre regulate, conform teoriei
pitagoreice, se apropie cel mai mult de sferă. Ideea că aceasta
se apropie cel mai mult de perfecțiune, pentru că seamănă cel
mai mult cu sfera - care este simbolul perfecțiunii și a
adevărului pentru că este identică cu ea însăși din toate
punctele de vedere și observare - este utilizată de Platon în
dialogul Phaidon [110b-110c].
(http://www2.polito.it/didattica/polymath/htmlS/argoment/Ma
tematicae/Giugno_03/Cap4.ht ml#23up). Deci și Platon crede "în mod arhetipic"
că Universul poate fi reprezentat utilizând numărul 12.

CUM SĂ SE EVITAȚI ERORILE

Un arhetip, prin intermediul emoției, produce diferite simboluri, care, având

toate aceeași origine, vor avea aceeași semnificație. Astfel, fiecare simbol va oferi
prin intermediul culorii, diverse imagini, care, la rândul lor, vor produce diferite
foneme.
Și astfel, este ușor de demonstrat că oricare ar fi rezultatul fonemic final,
acesta, dacă ne întoarcem, va oferi un singur simbol, care, la rândul său, va oferi un
singur arhetip de pornire. Pentru a da un exemplu clasic din zilele noastre, există
sute de crop circle trasate în câmpurile englezești de grâu, cărora nimeni nu știe să
le dea o explicație.
 Ei bine, cercurile autentice din lanuri ar trebui să aibă toate o singură
semnificație - să fie simboluri care sunt reprezentate de diferite desene, dar toate să
aibă un singur arhetip inspirator.
Sute de hieroglife care vor să însemne un singur lucru. (Vezi și semnificația
arhetipică a cercurilor din lanurile de grâu http://www.ufomachine.org)

Deci, în principiu, același fonem poate crea milioane de expresii verbale, dar
toate au aceeași semnificație inconștientă, adică sunt citite de inconștient ca și cum
ar avea aceeași semnificație. Același arhetip este transformat în interiorul fiecărei
persoane, în funcție de cultura personală, în diferite simboluri. Atunci când,
pornind de la verbalizare, se încearcă parcurgerea drumului invers, spre
arhetipului-sursă, intră în acțiune încă o dată cultura proprie, făcând-se din nou o
greșeală.
Pentru o înțelegere mai bună să dăm un exemplu practic.
Să pornim de la un arhetip care trebuie să ofere ideea de energie și să
presupunem că acesta dezvoltă în subiectul "A" formarea unei culori - galbenul
(culoarea soarelui și a flăcării). Dacă ne întoarcem de la vizualizarea flăcării
(icoană) la simbolism, putem spune că flacăra amintește de "căldură". În acest
moment intervine experiența subiectului, care, în funcție de amintirile pe care le
are va asocia flacăra cu familia, cu căminul domestic, cu momentul când a suferit o
arsură, cu momentul când a avut febră, cu momentul când l-a văzut pe Sfântul Duh
și tot așa. În acest mod se pierde adevărata urmă a drumului care trebuie parcurs
înapoi spre arhetipul generator.
Este evident că eroarea este produsă de amintirea propriilor experiențe, care
sunt strâns asociate cu imaginile amintite.
ATENȚIE! Nu imaginea pe care ne-o amintim este cea care ne determină să
parcurgem înapoi drumul spre arhetipuri, ci senzația pe care am simțit-o prima dată
când am văzut sau am vizualizat flacăra.
Trebuie ca subiectul să retrăiască condițiile în care arhetipul i-a furnizat
imaginea flăcării și trebuie să retrăiască senzațiile pe care le-a simțit când a văzut
flacăra. Iconografia flăcării percepute sau reamintite nu este importantă, ci senzația
pe care o retrezește icoana și simbolul care a creat-o.
Imaginea este un subprodus al arhetipului, dar emoția este mult mai
apropiată de arhetip, este primul subprodus al arhetipului și este mult mai
asemănătoare cu acesta.
Reevocarea senzației produce în interiorul nostru un efect imediat, care
reproduce aceeași stare sufletească care a fost provocată în mod arhetipic prima
dată când flacăra a apărut în mintea noastră, readucându-ne în starea de atunci și
determinându-ne astfel să retrăim senzația, făcându-ne să ne
reamintim ceea ce se întâmplă și de ce. În termeni practici,
oricine privește un desen din crop circle, nu trebuie să privească
desenul în sine, care nu-i va spune nimic dacă nu ceva ce este
legat de experiența sa de viață - trebuie să fie atent la senzația pe
care o simte când privește acea hieroglifă. Ce gândește, ce
trăiește în interiorul său, ce senzație are! Acea senzație va
conduce persoana la adevărata sursă, la adevăratul răspuns și la adevărata
semnificație a crop circle-ului pe care-l privește. Croiset, cunoscutul personaj
elvețian dotat cu puternice capacități paranormale, atunci când colabora cu poliția
pentru a găsi cadavrele persoanelor dispărute, ținând în mână doar un obiect care a
aparținut celui dispărut, simțea oare acea "senzație"?
 "Senzația" îl punea în contact direct cu lumea arhetipurilor, deci cu
adevăratul mod de a vedea lucrurile, de care depinde cel virtual.
http://www.skepsis.nl/croiset.html
Fără nicio intenție de a-i deranja pe comparatiști, ar trebui să spun că marea
majoritate a oamenilor noștri de știință sunt comparatiști, pentru că aceștia simt
această "senzație" când mai au puțin și descoperă ceva nou. Apoi spun că cele care
au condus la această descoperire, fie ea mare sau mică, au fost studiul și munca
experimentală. Nu este adevărat! Este vorba de cu totul altceva, ceva ce poate pune
în contat propriul eu cu Universul și este vorba de a trăi senzația pe care "ceva" o
produce în noi. Dacă acest proces este efectuat corect, se înțelege ce a provocat
"senzația de", adică au pus mâna pe o bucățică de Univers.
Utilizarea arhetipurilor și cunoașterea simbolurilor care izvorăsc din acestea
sunt baza înțelegerii totale.
Ce vreau să spun cu asta?
Vreau să spun că, dacă se cunosc arhetipurile, se cunoaște și tipul de simbol
care izvorăște din acestea, astfel încât să se interpreteze corect matricea inițială.
Dacă în analiza comportamentală cineva mă agresează verbal, eu trebuie să înțeleg
ce anume a declanșat agresiunea verbală, pentru că astfel voi putea înțelege ce l-a
deranjat pe interlocutorul meu la nivel inconștient, fără a mă implica într-o
agresiune verbală banală, care de cele mai multe ori pare lipsită de motiv și
deplasată.
Pentru asta, la nivel de Programare Neurolingvistică (PNL), trebuie să
verific cum s-a mișcat interlocutorul care stă în fața mea, încercând să văd ce
mișcări a făcut corpul său. Mișcările sale sunt imagini și el este ca o marionetă în
mâna unui păpușar care mișcă firele. Firele sunt mișcate de inconștient și parțial
controlate de subconștient.
Trebuie să reușesc să transform mișcările sale (desene în spațiu) în simboluri
și să înțeleg ce arhetipuri au dat viață unor astfel de simboluri.
Doar astfel voi ști ce dorea în realitate interlocutorul să-mi comunice,
independent de ceea ce a spus și astfel voi ști ceea ce nici măcar el nu reușește să
înțeleagă la el însuși.
Simbolul grafic, mișcarea, sunetul sau culoarea care ne sunt comunicate
trebuie să fie citite arhetipic, dar cum se face asta?
Multe culturi tind să simbolizeze inconștient arhetipurile prin intermediul
formelor. Acest proces, dacă pe de o parte este o banalizare a conceptului de
arhetip, pe de altă parte demonstrează că există cu adevărat o relație între simbol și
formă și că relația dintre arhetip și simbol este atât de inconștientă încât depășește
orice barieră culturală.
 Pentru a da un exemplu banal - cultura Reiki consideră că arhetipurile
personalității sunt 12 și le definește prin forme exacte
(http://www.reiki.it/Intensivo.php).

1.INOCENT 2. ORFAN 3.RĂZBOINIC 4. ÎNGER PĂZITOR

5.IUBIT 6.CĂUTĂTOR 7. DISTRUGĂTOR 8. CREATOR
9.SUVERAN 10. MAG 11.ÎNȚELEPT 12. NEBUN

dintre care mai jos sunt prezentate niște elaborări grafice:

 În cartea intitulată "SĂ TREZIM RĂZBOINICUL DIN NOI - Doisprezece
arhetipuri pentru a ne găsi pe noi înșine", scrisă de Carol S. Pearson, editată de
Astrolabio, se spune că în interiorul nostru sunt doisprezece imagini, care sunt
activate în diferite momente ale drumului nostru psihologic și cărora le corespunde
moduri de a gândi, a de vedea lumea, comportamente.
A înțelege asta înseamnă a pricepe limitele și posibilitățile propriilor modele
pe care le avem despre lume și despre propria identitate, înțelegând mai bine, în
raporturile interpersonale, în fața cui ne aflăm.
Prin intermediul acestor imagini grafologia poate analiza personalitățile
umane fundamentale. Care sunt aceste imagini?
Sunt aceleași: Inocentul, Orfanul, Războinicul, Îngerul păzitor, Căutătorul,
Distrugătorul, Iubitul, Creatorul, Suveranul, Magul, Înțeleptul și Nebunul.
Pentru o altă cultură (Școala de Ascensiune Globală), lucrurile sunt diferite
(http://digilander.libero.it/sdag.info/home.htm).
Există 18 Holograme/Arhetipuri care caracterizează umanitatea în
complexitatea sa. Fiecare persoană încorporează în sine, începând cu nivelul
3000, acea holograma care caracterizează în special propria persoană. Fiecare
hologramă este caracterizată de o anumită caracteristică umană. În realitate,
fiecare persoană are o anumită hologramă principală, iar celelalte sunt
holograme secundare într-o ordine exactă. În timpul ascensiunii se încarnează din
prima o hologramă, iar apoi, odată completată încarnarea propriei holograme
principale, se încorporează încet, încet și celelalte holograme, astfel încât să
devenim oameni din ce în ce mai perfecți și compleți. Astfel de holograme permit
încorporarea adevărată și pură a caracteristicilor conexe acestora, caracteristici
care într-un fel fiecare le are deja în interiorul său, dar care nu sunt exprimate în
mod complet și pur. Iată cele 18 Holograme/Arhetipuri și caracteristica principală
a fiecăreia. Nimeni în afară de Dumnezeu și noi înșine nu poate cunoaște cu
certitudine holograma noastră, cu toate că o astfel de hologramă este ușor de
recunoscut de către persoanele care ne cunosc bine. Numerele date diverselor
holograme au fost puse doar din comoditate. Hologramele liliachii sunt în relație
cu energia feminină, însă cele în albastru sunt în relație cu energia masculină.

Tipologie

1. INTELECTUAL - Îi place să studieze și să învețe foarte multe lucruri

2. SOCIABIL - Îi place să cunoască multe persoane
3. FILOZOF - Îi place să-și pună întrebări despre realitate pentru a o înțelege
4. NATURALIST - Îi place să fie în contact cu natura
5. PACIFIST - Îi place să aibă o viață liniștită
6. UMANIST - Îi place să aibă raporturi umane profunde
7. SINCER - Îi place să spună adevărul cu fiecare ocazie
8. SPONTAN - Îi place să fie el însuși în orice circumstanță
9. SPIRITUAL - Îi place să glumească despre orice
10. SPORTIV - Îi place să își antreneze corpul
11. PRUDENT - Îi place să aibă încredere doar în cei pe care îi cunoaște bine
12. INOFENSIV - Îi palce să nu facă rău nimănui
13. CORECT - Îi place ca fiecare să aibă ceea ce merită
14. SĂNĂTOS - Îi place să aibă grijă de propria sănătate
15. COMUNICATIV - Îi place să vorbească cu lumea
16. RECEPTIV - Îi place să-i asculte pe ceilalți
17. REZERVAT - Îi place să aibă o sferă privată
18. GENEROS - Îi place să împartă cu ceilalți ceea ce are în plus

Aceste tentative de a raționaliza lumea arhetipurilor demonstrează oricum că

în profunzime există ceva adevărat, dar că raționalizarea care este făcută este mult
mai lungă decât cea formulată în această lucrare.

SEMNIFICAȚIA ARHETIPICĂ A POVEȘTILOR ȘI MITURILOR

• Poveștile sunt basme pentru copii. Greșit.

• Poveștile sunt înțelese de copii. Adevărat.
• Poveștile au un mare succes. Greșit - poveștile care spun ceva tuturor,
indiferent de cultura pe care o au, au mare succes. Adevărat, și pentru că de
celelalte povești nu se știe absolut nimic.
Este deci corect să ne întrebăm de ce anumite povești au un succes mondial,
dincolo de timp și de spațiu, iar altele nu. Trebuie să ne întrebăm de ce anumite
filme și cărți au un succes răsunător, iar altele nu.
Cred că în general povestirile destinate să aibă succes sunt cele care sunt
recunoscute inconștient ca pline de arhetipuri, arhetipuri care sunt capabile să ofere
anumite senzații sufletelor persoanelor. Celelalte nu spun nimic nimănui și nu sunt
percepute, adică recunoscute inconștient.
Iată niște exemple clasice:

Pinocchio
 Pinocchio - poveste minunată și cunoscută în toată lumea. Ce îi determină
succesul? Sigur nu povestea în sine, care cu siguranță nu este atât de deosebită. O
păpușă de lemn care devine om - doar un joc prin care copiii să învețe să nu mai
spună minciuni?
Sigur că nu!
Pinocchio, povestea scrisă de Collodi, între paranteze mare mason și
ezoterist, se referă la mitologia glandei pineale, faimosul Al treilea ochi...și de aici
Pin-Occhio ("occhio" în italiană înseamnă ochi n.t.).
Dar în poveste metafora trece și de cel care o scrie, și iată că apar
adevăratele personaje.
O marionetă inanimată care prin intermediul magiei zânei Fantina devine
ființă umană.
Personajele sunt foarte clare. Tatăl Geppetto și Fatina nu sunt, așa cum spun
psihologii moderni, tatăl și mama copilului care crește, ci cu totul altceva. De fapt,
aceștia joacă rolurile Spiritului și Sufletului, iar bucății de lemn, Pinocchio, îi
rămâne rolul corpului. Povestea spune că ființa umană devine ea însăși când
Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul se reunesc împreună - în exact acel moment o
creatură construită de Geppetto (Spiritul), întâlnește Sufletul (Fatina) și face pace
cu Mintea (greierul vorbitor) și Pinocchio devine uman; în acel moment omul
devine divin. Divinitatea omului personificat de Pinocchio se naște din fiul
Spiritului și al Sufletului, reprezentați prin aspectele de bărbat și femeie, cele două
arhetipuri pentru antonomaza masculinului și femininului.
Mintea îmbracă veșmântul unui animal și nu ar putea fi altul decât un greier.
Aceeași figură a greierului este foarte importantă și reprezintă o minte strivită de
necesitățile corpului, de supraviețuirea cotidiană, de cedarea în fața tentațiilor
corpului, de viața frumoasă și de odihnă.
În existența sa, marioneta este manevrată de alții, dar o ființă umană
adevărată nu se lasă manevrată de nimeni.
Pinocchio, dintr-un om normal, se ridică în mod alchimic la nivel de om
etern când își dă seama de tot ceea ce există și de adevăratele valori ale
Universului.
Autorul, tot în mod inconștient, nu își dă seama că îl determină pe Pinocchio
să recite rolul umanității și chiar îl caracterizează pe personajul său prin cel căruia
îi crește nasul atunci când spune minciuni. Acest lucru, pentru Programarea
Neurolingvistică reprezintă o invitație la nuntă, și chiar gestul de a-și atinge nasul
într-un anumit fel echivalează, la nivel inconștient, cu rostirea unei minciuni.
Collodi nu știe nimic despre Programarea Neurolingvistică, dar în interiorul său
citește semnalele pe care sufletul său le trimite și pe care inconștientul său le
împinge în sus, spre subconștient și spre simțurile externe. Astfel se naște o
povestire pe care cel care a scris-o nu o cunoaște la nivel conștient, dar pe care o
recunoaște la nivel inconștient; de altfel la fel vor face și cititorii, care, în povestea
lui Pinocchio vor citi inconștient limbajul arhetipurilor.

Frankenstein și King Kong

Sunt două istorii identice, chiar dacă din punct de vedere iconografic foarte
diverse. Ca și cercurile din lanuri, după părerea mea au aceeași semnificație, chiar
dacă din punct de vedere iconografic sunt diferite, King Kong și Frankenstein
reprezintă același lucru. Monstrul?...Sigur că nu. Este vorba despre ceva ce este
ascuns metaforic între coperțile povestirii. Ceva de care nici măcar autorii nu și-au
dat seama în timp ce scriau.
Adevăratul Frankenstein nu este un monstru, ci un fel de Golem construit de
un om de știință nebun. Frankenstein este cel bun, dar este violent pentru că nu are
subconștient și este schizofrenic. Monstrul se împrietenește cu o fetiță, care
reprezintă încă o dată partea feminină din tot, adică sufletul. Monstrul nu are suflet,
dar e atras de fetiță, care este singura în măsură să-l ajute să supraviețuiască în
rătăcirea sa.
Omul de știință nebun îl reprezintă pe omul fără suflet, care creează pentru a
putea el însuși să-și garanteze gloria științei mondiale și creează fără să se întrebe
măcar o dată dacă creația sa va putea fi fericită sau nu. Creatura sa nu poate avea
viitor, pentru că este chiar societatea cea care o refuză pentru că este diferită. Doar
fetița îl plânge pe Frankestein după moarte, pentru că sufletul vede în toată această
poveste un eșec al umanității.
Însă King Kong reprezintă ceva ascuns planetei noastre, un fel de conștiință
rea care încă nu apăruse. Dar la un moment dat iese din pădure și se manifestă ca
forță brută. Și aici maimuța este reprezentarea umanității primitive.
Este bună, puternică și naivă, dar este atrasă de fata frumoasă, și aici simbol
al părții sufletești feminine.
Bestia nu vede în "Suflet" o fată pe care să o "măture"...și cum ar fi posibil
așa ceva? Ea vedea în fată aspectul sufletesc și este atrasă de ea, dar este mai ales
curios. Acest aspect reprezintă arhetipic curiozitatea pe care primitivul o are pentru
evoluție, unde evoluția este ținută în mod simbolic în palma mâinii stângi, cea care
depinde de lobul drept al creierului.
Fetei nu îi este frică de bestie. Păi cum ar putea să-i fie frică Sufletului de
ceva?
În ultimele versiuni ale acestui film Sufletul are mereu părul în vânt (aerul
este arhetipul sufletului). Sufletul este interesat de King Kong, la fel cum era și de
Frankestein - un corp în care să intre, prin intermediul căruia să se îmbunătățească
și pe ea, dacă asta ar fi fost posibil.
Dar omul fără suflet nu înțelege, tinde să distrugă ceea ce este diferit și vrea
să cheme sufletul la el, sufletul părând că nu are grijă de sine însuși și pierde
timpul în ghearele acelui monstru, care de fapt nu este deloc un monstru.
Puterea armatelor și a ignoranței contra dorinței Sufletului și a uimirii
Bestiei.

Beep-beep și Will-Coiotul

Desenele animate, mai ales cele de succes, nu scapă influenței arhetipurilor,

ci din contră, așa cum în lumea fantastică totul este posibil, pentru că acea lume
aparține în mod normal lobului drept, care mai este considerată și magia
Universului, iese în evidentă în inconștient și este posibil să se observe acele
accente ale manifestărilor sufletului, care în această lume virtuală de obicei sunt
barate de către ipocriți și oamenii de știință.
Coiotul urmărește o pasăre care dă impresia că își bate joc de el, dar el vrea
să o prindă cu orice preț. Dar de ce? Pentru a o mânca? Sigur, că nu! Nu s-a mai
auzit niciodată de un coiot care să mănânce acea pasăre ciudată, care poate nici nu
este comestibilă.
Semnificația simbolică a acestei situații este cu totul diferită - coiotul vrea să
prindă pasărea pentru că aceasta reprezintă ceva ce poate fi cucerit, ceva ce se
poate AVEA. În aceste condiții, dacă cumva reușește să o prindă vreodată, ar fi
deziluzionat, pentru că nu ar ști ce să facă cu ea sau, și mai bine, nu și-ar mai
aminti de ce a alergat după ea atâția ani.
Coiotul reprezintă umanitatea care se bazează pe posesiune și nu pe a fi.
Pasărea reprezintă partea sufletească a umanității. Simbolismul este foarte
clar. Atâta timp cât coiotul își va dori să prindă ceva, nu va reuși. Va reuși doar
dacă va dori să fie lucrul acela. Pasărea este reprezentată astfel pentru că Sufletul
zboară prin aer (aerul fiind simbolul arhetipic al Sufletului) pe când coiotul este
ancorat de pământ și sforțările sale de a-și lua zborul sunt inutile, mai ales cele care
implică tehnologia, demonstrând că tehnologia reprezintă moartea umanității.
În rarele ocazii în care coiotul uită de legile fizicii, adică uită că se află într-o
realitate virtuală, reușește să imite Sufletul. Cu alte cuvinte, poate merge prin aer,
dar va cădea imediat ce își va aminti - simbolismul conținut în această imagine este
foarte clar. Telespectatorul trebuie să se întrebe de ce atunci când privește desenele
animate menționate mai sus sau filmul “King Kong” sau prima versiune a filmului
“Frankenstein”, ține în interiorul său cu cel mai slab, adică cu monstrul sau coiotul.
Pentru a răspunde trebuie să ne întrebăm ce se simte telespectatorul când coiotul,
pentru a nu știu câta oară, nu reușește să-și atingă obiectivul - se simte dezamăgire
în interior.
Cum? Se simte dezamăgire privind un desen animat? Asta e o prostie!
Nu este deloc o prostie. Cine are suflet, înțelege inconștient semnificația
simbolică a scenelor pe care le privește și sufletul său reacționează, emițând
arhetipuri. Arhetipul se manifestă prin "senzația de", care se revarsă mereu în a
simți lucrurile într-un mod emoțional. După câteva clipe de privit desenul animat
telespectatorul se întreabă ce se întâmplă și decide imediat că este vorba despre o
prostie, apoi trece mai departe - lobul stâng a pus iar stăpânire pe marioneta
Pinocchio!

E.T se întoarce acasă

Filme științifico-fantastice am văzut multe, însă unele lovesc imaginația mai

mult decât altele și par să deschidă în interiorul nostru un pasaj prin care în sfârșit
subconștientul tace și-i permite inconștientului să vorbească. E.T este unul dintre
acești E.T. și încă o dată are o relație preferențială cu un copil și nu cu un adult,
oricum, niciodată nu are relații cu un adult de sex masculin, care și în acest film îl
persecută și vrea să îl captureze. În film mama copilului face pe intermediarul
între el și extraterestru. Extraterestrul nu este reprezentarea unui extraterestru, așa
cum și-ar putea imagina lumea, ci este ceva mai mult. E.T. suntem noi! Noi cei
care vrem să ne întoarcem acasă!
E.T. este reprezentarea adevăratei noastre esențe, sufletul nostru, dar și
celelalte părți din noi. Filmul spune că există speranță și trezește în noi sentimentul
de nostalgie. Aceasta este senzația pe care sufletul o recunoaște ca adevărată -
"Gata, m-am săturat de locul ăsta! Acum plec în altă parte!". E.T. îl reprezintă pe
cel fără nume (la fel ca Sufletul) care face parte dintr-un grup de extratereștrii nu
foarte bine identificabili (la fel ca Sufletul), care a venit aici pentru a descoperi și a
experimenta (la fel ca Sufletul) și la fel ca Sufletul este căutat de militari, adică de
cei care vor să posede și nu să fie. Bicicletele copiilor zboară ca într-o poveste,
pentru este forța lobului drept al creierului cea care depășește legile fizicii, cea a
Sufletului. Și aici, toate tehnologiile din lume nu pot să egaleze Sufletul.
E.T. salută copilul, dar îi spune în mod arhetipic:
"Ne vom regăsi." Sau: "Când vei fi mai mare și vei înțelege, vom fi mereu
împreună; acum, această uniune permanentă nu este posibilă, omul trebuie să se
maturizeze, dar poate într-o zi..."
 E.T. arată cu degetul în sus, reprezentare simbolică a celui bun, așa cum a
mai fost precizat precedent. E.T. nu este abandonat de grupul său. Cum ar putea o
parte din Suflet să fie abandonată de restul din sine însuși?
E.T. se pare că este neîndemânatic, înțelept, dar incapabil să vrea răul altora.
E.T. se exprimă prin corpul său neîndemânatic, dar mai ales prin intermediul
ochilor, care nu degeaba sunt albaștri.
De fapt, Sufletul nu este interesat de corp, ci de privire, care, arhetipic
vorbind, este oglinda sa.
Povestea prezintă simbolic nevoile sufletului și reușește să facă asta foarte
bine, pentru că ele sunt recunoscute chiar de Suflet.
În acest sens toate legendele noastre sunt mari alegorii ale miturilor, în
spatele cărora se află poveștile Sufletului și în acest mod sunt citite și interpretate.
Deci acestea sunt povestiri, nu povești de adormit copiii, adevărate mesaje
pentru Sufletul-copil care se află în noi.

Oglinda din poveste

Din punct de vedere arhetipic, imaginea în oglindă conține un simbolism

foarte puternic. Anumite populații nu vor să se lase fotografiate, motivând că
sufletul lor rămâne prizonier în imaginea fotografiei abia făcute. Ce să mai spunem
despre povestea în care diavolul vrea să fure sufletul, tocmai pentru că el nu are
suflet și este privat de imaginea sa în oglindă? Încă o dată, în poveștile populare și
în legende iese în evidență arhetipul, care produce un simbolism ușor de
interpretat.
În vechiul și binecunoscutul film "Portretul lui Dorian Gray ", personajul
principal face un pact cu diavolul, care, la sfârșitul jocului, va dori, ca întotdeauna,
sufletul lui Dorian în schimbul imortalității sale fizice. Dar povestea îl pedepsește
pe Dorian, demonstrându-i apoi că sufletul și corpul trebuie să stea împreună, într-
un proces ce cunoaștere reciprocă, pentru că sunt absolut necesari unul altuia.
Miticul Narcis, vrând să se privească în apele unui lac, cade și îneacă. A te
privi în oglindă înseamnă a-ți privi în minte (al cărui simbol arhetipic este apa). A
încerca să te afunzi în propria minte pentru a căuta corpul îi aduce lui Narcis
moartea, pentru că sufletul trebuie căutat ca reședință a imortalității și nu ca
altceva. A căuta altceva înseamnă a nu găsi Sufletul și deci a pieri pentru
totdeauna.
Un alt personaj care cade în oglindă este Alice din "Alice în țara minunilor".
A cădea în oglindă înseamnă a se arunca în propriul inconștient, a deveni
schizofrenici, pentru a vedea realitatea reală. Alice, dincolo de oglindă, nu vede
lumea într-un mod distorsionat așa cum s-ar vedea stând aici.
Adevăratul univers se vede bine doar din cealaltă parte a oglinzii, adică doar
sufletul știe să vadă bine, pe când aici imaginea este legată de modelele mentale
construite de subconștient.
Aici se vede realitatea virtuală, dar dincolo de oglindă, unde s-a aruncat
Alice, legile fizicii nu mai funcționează - nu sunt legi pentru că Realitatea Reală nu
are nevoie de legi și nu poate fi descrisă. Acolo, în regatul conștiinței pure, se
construiesc legile pentru "aici".
Apoi ce să mai spunem despre Vrăjitoarea cea rea care se privește în oglindă
ca să afle cine este cea mai frumoasă? Dincolo de oglindă este o voce care
echivalează cu greierul vorbitor din Pinocchio și care reprezintă Mintea, care
intermediar între lobul stâng și cel drept ale creierului, între subconștient și
inconștient și între real și virtual. Această voce îi spune Vrăjitoarei că cea mai
frumoasă nu este ea, ci Albă ca zăpada.
Dar cine sunt Vrăjitoarea cea rea și Albă ca zăpada?
Anumiți psihologi văd în Vrăjitoarea cea rea pe mama unei fete adolescente
care vrea să o împiedice pe fată(Albă ca zăpada) să crească.
Chiar admițând și această interpretare, în realitate lucrurile sunt mult mai
simple. Albă ca zăpada și Regina sunt același personaj, cum sunt mama și fiica -
ultimele sunt transpuse în timp, pe când primele sunt transpuse în realitate. Partea
rea e ființa care privește corporalitatea, exteriorul, în realitatea virtuală constituită
din Spațiu, Timp și Energie.
Dar Albă ca zăpada este încarnarea Sufletului, exact așa cum este prezentată
de obicei - naivă, pură, fără capacități aparente de a interacționa cu Universul care
o înconjoară.
În paradisul terestru mărul cules din copacul binelui și al răului, pe care se
bazează înșelăciunea biblică, nu este altceva decât un fruct simbolic, așa cum tind
să demonstreze psihologii moderni. Acel fruct, de fapt, a fost mâncat de rasa
umană, și, odată ingerat, oferă celui care s-a hrănit cu el conștiința realității virtuale
(binele și răul) și îl face pe om virtual, adică mortal, deci este un venin.
Și Albă ca zăpada se hrănește cu această înșelăciune, nu cu cea a șarpelui ci
cu cea a vrăjitoarei, iar ideea înșelăciunii apare pentru a pune în mișcare toată
povestea. Omul este înșelat într-un anumit moment din dezvoltarea sa.
Cine este autorul înșelăciunii? El însuși - să nu uităm că și Vrăjitoarea cea
rea nu este altceva decât partea virtuală a Albei ca zăpada, partea virtuală din ea.
Albă ca zăpada nu moare, ci rămâne suspendată într-un fel de letargie. Putem să ne
întrebăm de ce ea nu moare și de ce Vrăjitoarea nu o elimină definitiv? Pentru că
Albă ca zăpada este Sufletul și Sufletul este imortal! El poate fi doar închis, blocat
undeva pe când Universul își vede de treabă, dar nu poate fi eliminat.
 Cine o salvează pe Albă ca zăpada? Prințul, care nu este întâmplător
albastru. Culoarea albastră simbolizează meditația, gândul, înălțimea, pozitivul.
Partea masculină a umanității este deci Spiritul, care, în hainele Prințului Albastru,
sărută Sufletul și îi redă "suflul vital" (arhetipul suflului vital, al vântului, este
simbolul sufletului, așa cum apa este simbolul minții, focul reprezintă spiritul și
pământul este corpul).
Cei șapte ani reprezintă umanitatea (număr simbolic care indică totalitatea,
totul - șapte note, șapte păcate capitale, cele șapte culori ale curcubeului, cele șapte
nivele energetice ale electronilor, etc.). Sunt pitici nu pentru că sunt cu adevărat
pitici din punct de vedere fizic, ci pentru că în fața Sufletului chiar par a fi pitici, cu
toate păcatele, defectele și imperfecțiunile lor.

De la Babilonia la SUA, urmând firul acelorași arhetipuri

Am ales aceste exemple pentru că vorbesc despre Suflet și când se vorbește

despre Suflet, succesul simbolismului este garantat. Multe alte desene animate,
povești și povestiri cu succes comercial ascund o structură arhetipică.
De exemplu, povestea zeului egiptean Ra este atât de intrigantă, încât este
preluată, chiar și modificată, adaptată altor culturi. Ra este Dumnezeul Soare, care
este adorat de cele doisprezece constelații (caracterizat ca aparținând unei a doua
generații divine - probabil este generat de Atum, zeul auto-creator). Grecii au
extras din această istorisire povestea muntelui Olimp, cu Zeus (fiul lui Cronos) și
zeii săi minori.
 Creștinismul îl are pe Iisus (fiul lui Iehova) și pe cei doisprezece apostoli,
dar în realitate povestea sa se naște poate în Mesopotamia, pe timpul Babiloniei.
Povestirea a fost adaptată la exigențele politice și religioase ale celor care dețineau
puterea în acea perioadă, dar în spatele acestei relatări pure și simple există
anumite aspecte interesante ale unei istorii care nu are în ea nimic adevărat în
planul virtualității (realitatea modificabilă), dar are să ne spună multe în planul
simbolismului arhetipic.
Adaptarea este o caracteristică a societăților actuale, care preiau miturile
altora pentru a le face proprietatea lor. De exemplu, cultura americană a preluat
mitul zeului Ra, rolul acestuia, sau mai bine zis rolul lui Iisus tehnologic, fiind
jucat de Nembo Kid, un vechi erou din benzi desenate, mult mai bine cunoscut sub
numele de Superman (superom). Superman, ca și Iisus, are un tată care stă în
ceruri, ca și Iisus este primit în casa unui tată bătrân terestru și de o mamă și ea
bătrână, care nu mai poate avea copii (la fel ca Sf. Ana, bunica lui Iisus). Este
însoțit pe Terra de "steaua căzătoare". La fel ca Iisus face lucruri incredibile. Ca
Iisus, are o ascunzătoare, un loc retras unde se izolează de lume. La fel ca Iisus este
tentat de rău, ca Iisus moare și învie, ca Iisus la final se ridică la cer și poate într-o
zi se va întoarce. Ca Iisus trăiește o relație, poate "platonică", cu o Maria
Magdalena care în benzile desenate este colega sa de muncă. Ca Iisus încearcă să
salveze umanitatea de rău. La fel ca Iisus, în locul simbolismului Sfântului Graal,
are litera "S", simbol arhetipic al șarpelui Kundalini, prezent în caduceul zeului
Toth, copacul vieții eterne, adică ADN-ul am spune noi azi.
Citind benzile desenate, cititorul naiv, de obicei un școlar, învață subliminal
un singur lucru - că Iisus este american și mai ales că Jor-El (Ra pentru egipteni),
tatăl lui Superman, figura reprezentativă a Dumnezeului creștinilor, a decis să
permită nașterea, sau mai bine-zis renașterea, fiului său în Statele Unite ale
Americii. Mesajul subliminal este deci următorul: americanii sunt adevăratul popor
ales! Cu siguranță, cine a cunoscut personajul lui Superman nu și-a dat seama de
asta, dar inconștientul său nu a făcut altceva decât să scoată la iveală o istorioară de
acum multe milenii; propaganda politică a făcut restul. Acum nu mai rămâne decât
să recuperăm adevărata semnificație simbolică a acestui personaj și să dăm de-o
parte toate vechiturile inutile.
Dacă ceea ce am spus până acum este adevărat, cercetarea aspectelor
comune ale diverselor versiuni ne determină să tragem concluzia că toate sunt la
fel, în realitatea povestea este mereu aceeași.
Să ne întoarcem la povestea lui Iisus. El este un zeu de a doua generație, care
are un tată mai puternic decât el, adică Dumnezeu atotputernic. Acest aspect
simbolic poate să-l reprezinte, dintr-un punct de vedere junghian, pe tânărul care ia
puterea celui bătrân, ideea nouă care o învinge pe cea veche, dar are și o altă
semnificație, pe care cu siguranță nu o putem trece cu vederea - diferența care
există între Dumnezeul auto-creator și cel creator, cel creator fiind creat de către
cel auto-creator.
Apoi Creatorul se înconjoară de alți creatori, și aceștia creați de Dumnezeu
auto-creator. Aici este vorba de două nivele total diferite, pe care doar un anumit
sincretism, mai mult politic decât istoric, a încercat să le reunească. Astfel, Jahvè și
Cristos se unesc în aceeași ființă în misterul (?) Sfintei Trinități, astfel Ra devine
identificarea lui Atum, cu numele de Atum-Ra, dar este vorba de două simboluri
diferite.
Aceleași două simboluri se regăsesc și în hipnozele regresive efectuate pe
răpiți, când, în acea stare modificată de conștiință, sufletul povestește despre
Dumnezeu și despre Creator, identificând două roluri total diferite - creatorii ar fi
extratereștri și Dumnezeu ar fi Conștiința noastră. Povestea este mereu aceeași -
miturile antice vorbesc despre visele și viziunile noastre actuale pentru că
materialul arhetipic de pornire este același. Nu prea contează dacă povestea derivă
dintr-o legendă veche sau dacă a fost visată noaptea trecută. În ambele cazuri a fost
sugerată de inconștient, care prin intermediul lobului drept al creierului este
capabil să "miroasă" Realitatea Reală și imutabilă care se manifestă prin
intermediul Realității Virtuale, care este modificată de prima încontinuu prin
intermediul arhetipurilor.
 Numărul 12

Găsim acest număr peste tot, ca și cum inconștientul nostru l-ar căuta mereu,
sau mai bine - ar fi în căutarea unei semnificații pierdute de-a sa. În termeni
arhetipici și inconștienți aș spune că ființa umană știe că numărul doisprezece este
legat de ceva important, care reprezintă arhetipic Universul și în interiorul său
caută această semnificație.

a. Cele 12 Constelații ale Zodiacului (Cei 12 Mahadeva sau Arhangheli)

b. Cele 12 Planete Sacre
c. Cele 12 Luni ale Planetei Jupiter
d. Cele 12 Triburi ale lui Israel
e. Cele 12 Porți ale Orașului Celest (Shamballa)
f. Cele 12 Munci ale lui Hercule (personificare a Inițiatului)
g. Cei 12 Apostoli (Cei 12 Îngeri Planetari)
h. Cele 12 Petale Sacre ale Inimii (Chakra)
i. Cele 12 Luni ale anului

sau puteți consulta pe internet : http://www.vajra.it/gocce/12.htm#indice

12 inele ale lanțului de originare dependentă

12 lucruri indispensabile
12 căderi relative în etica de a-i ajuta pe alții
12 surse
12 acțiuni ale lui Buddha
12 categorii ale scripturilor
12 apelative ale nirvanei
12 calități ale unui Bodhisattva la primul nivel
12 legături

Dar nu este suficient! Numărul doisprezece guvernează Universul fizic prin

doisprezece particule fundamentale ale fizicii - cei șase Quarc și cei șase Leptoni,
plus un liant compus din patru "transportatori" care duc informațiile relative către
forțe.
 Și ce să mai spunem despre legile care privesc lumea dualismului Yin și
Yang?

1. Infinitul Unu îi cuprinde în sine pe Yin și Yang.

2. Yin și Yang exprimă în mod antagonist și complementar forța infinită a lui Unu.
3. Yin manifestă forța centrifugă; Yang manifestă forța centripetă. Yin și Yang
combinate în proporții infinit variabile, produc energia și toate fenomenele.
4. Yin îl atrage pe Yang și Yang îl atrage pe Yin.
5. Yin îl respinge pe Yin și Yang îl respinge pe Yang.
6. Forța de atracție este proporțională cu diferența dintre componentele Yin și
Yang. Forța de respingere este invers proporțională cu diferența dintre
componentele Yin și Yang.
7. Toate fenomenele sunt efemere, pentru că forțele Yin sau Yang care le compun
se schimbă constant; Yin și Yang sunt de fapt în continuă devenire și oricum tind
să se transforme în opusul lor.
8. Nimic este doar Yin sau doar Yang. Fiecare lucru este compus din împreunarea
acestor forțe, al cărui echilibru dinamic este în continuă schimbare.
9. Nu există nimic care să fie neutru. În oricare realitate există mereu o
predominare a lui Yin sau a lui Yang.
10. Marele Yin îl atrage pe micul Yin. Marele Yang îl atrage pe micul Yang.
11. Yin-ul extrem îl produce pe Yang. Yang-ul extrem îl produce pe Yin.
12. Toate obiectele și formele fizice sunt doar Yang în centru și Yin la suprafață.

SENZAȚIE, EMOȚIE SAU SENTIMENT?

 Ceea ce noi vedem și simțim în interiorul nostru sunt simbolurile, pe care
încercăm să le recunoaștem prin intermediul inconștientului nostru și nivelul său de
conștiință. Cine are un nivel mai ridicat de conștiință poate să citească toate
direcțiile virtuale ale Universului, dar cine are un nivel mai scăzut de conștiință nu
reușește să citească decât mici fragmente din Realitatea Virtuală și trebuie să se
mulțumească cu o viziune parțială a Universului.
Acum, după ce am dat câteva exemple de reinterpretare simbolică a
virtualității, care ne permit să mergem înapoi până la a descoperi realitatea ascunsă
de aparențe, trebuie să facem încă un pas înapoi. Știm cum să recunoaștem un
simbol, dar cum facem să ajungem la arhetipul care se află în spatele acestuia?
Arhetipul este ceva invizibil în acest Univers - nu se manifestă, dar într-un
anumit fel determină Universul să se manifeste. Nu putem vedea arhetipul, dar
putem să-i percepem manifestările, și, cu cât ne apropiem mai mult de el, cu atât
mai mult putem să-i întrezărim existența.
Într-adevăr, înaintea simbolului, este ceva care îl formează și este același
lucru care ne permite să-l interpretăm. Dacă mergem în față pe scara ierarhică
vedem că înaintea imaginii este culoarea. Culoarea este instrumentul care ne
permite să identificăm o imagine, este primul lucru pe care îl percepem, apoi
încercăm să înțelegem "forma" desenului. Astfel și sunetul creează fonemul.
Primul lucru pe care îl face creierul nostru este acela de a încerca să înțeleagă
sunetul și apoi încearcă să dea o semnificație fonemică sunetului perceput. Astfel,
înainte de simbol există "formatorul" său și prin intermediul acestui "formator"
putem să interpretăm simbolul în sine. Acest "formator" este așa-numita "senzație
de...".
Senzația de nu se percepe cu cele cinci simțuri obișnuite, ci cu ceva care nu
prea poate fi identificat, care oricum este în noi și care este capabil să o perceapă.
Pentru a simplifica, voi înlocui "senzația de..." cu un termen mai puțin vag -
emoție.
Ce este emoția? Este acel lucru care îți dă exact o senzație ciudată - "senzația
de..." În fața unui apus? Când te-au abandonat? Când te-au găsit? Când te-au
recunoscut? Când te-au refuzat? Când te-au ales? Când te-au uitat? Acestea sunt
doar câteva exemple. Cel care citește tinde să personalizeze situația sa până aici?
Ei bine, asta înseamnă că un arhetip s-a mișcat în interiorul său.
"Senzația de..." nu se poate povesti, ci se simte, se trăiește și este
recunoscută ca atare. Aceasta este emoția și emoția este legată de prezența
conștiinței; cine este suflet este și emoție, dar cine nu are suflet este imun la
emotivitate.
Să ne ocupăm imediat și de problema diferenței dintre emoție și sentiment -
este vorba de două lucruri total diferite.
 Sentimentul este o stare a Spiritului, pe când emoția este o stare a Sufletului.
Dacă suntem supărați, speriați, mulțumiți, enervați, trăim o reacție a unei condiții a
Spiritului, care, prin intermediul Minții, o manifestă ca sentiment. Pe când Sufletul
transmite starea sa Minții, iar efectul este emoția.
Emoția apare dintr-o dată și pare să nu aibă nicio legătură cu restul, având
într-adevăr o matrice inconștientă - este ceea ce te face să plângi fără niciun motiv.
Raționalitatea noastră este cea care caută un motiv, care nu poate să nu considere
plânsul ca pe o reacție a corpului la o anumită solicitare.
Astăzi știința spune că nu se cunoaște motivul pentru care plângem. Într-
adevăr, animalele nu plâng.
De ce plângem? Nimeni nu știe. În schimb, dacă se crede că plânsul este o
reacție corporală la o manifestare a sufletului prin intermediul arhetipurilor, se
înțelege de ce știința este total impotentă în a oferi o explicație acestui fenomen. În
realitate, explicația se află la nivel de Conștiință și la nivel sufletesc, pentru ambele
neexistând nicio explicație rațională. Realitatea Reală a conștiinței sufletului nu are
nevoie de explicații și algoritme care să o descrie. Încă o dată știința se
împotmolește în fața sufletului și nu știe ce să spună. Ar fi suficient să recunoască
că, pe lângă axele Spațiului, Timpului și Energiei, există și axa Conștiinței și
fiecare și-ar găsi propriul loc. Dar a avea Conștiință ar însemna și a recunoaște că
avem niște responsabilități. Știința transferă responsabilitățile legilor fizicii, la fel
cum religia le încredințează dogmelor bisericii.
Doar cine are Suflet știe că nu poate avea încredere în știință și credință.
Confuzia în a distinge emoția de sentiment este provocată de faptul că
adesea ambele se manifestă contemporan. Plâng și bat cu pumnul în masă pentru
că m-au concediat de la serviciu? Pumnul în masă reprezintă un sentiment de ură și
de autoafirmare împotriva celui care mi-a luat ceva ce-mi aparținea. În schimb,
sufletul plânge pentru că este indignat de suferința pe care o implică viața.
Sunt convins că plânsul, reacție corporală absolut necunoscută diverșilor
Piero Angela ai situației, este provocat de o reacție a sufletului, pe când pumnul în
masă se datorează unei reacții a Spiritului, prin urmare, Spiritul s-ar manifesta prin
intermediul Mintii asupra reacțiilor prin sentimente, pe când Sufletul s-ar manifesta
prin intermediul emoțiilor. A învăța să discerni aceste două manifestări înseamnă a
învăța să înțelegi ce spune Sufletul și ce spune Spiritul, dar și să îți dai seama cine
are suflet și cine nu are.
Cu alte cuvinte, dacă ceea ce spun este adevărat, este clar că ne vom trezi în
fața a două tipuri de umanități, dintre care una are suflet și capabilă de un
discernământ superior, pe când cealaltă nu are suflet.(sau nu este suflet, cum ar fi
mai corect să spunem n.a.)
Deci, în realitate, cine are suflet, sau mai bine zis, cine este suflet, dacă vrea
poate înțelege - ceilalți, chiar dacă vor, nu vor putea înțelege niciodată. Rezultă că
cel care înțelege este cu adevărat izolat de ceilalți, pentru că aparține unui grup în
primul rând cu suflet și în plus sufletul său este și evoluat.
E ca și cum am spune, arhetipic, sau mai bine zis simbolic, că în toți există
Dumnezeu (Conștiința), dar în mulți nu știe că este.

EXERCIȚII CU TABELUL

Atunci să ne întoarcem la tabelul inițial al arhetipurilor:

0 · A sta nemișcat (a fi invizibil) 11 >< A se strânge (a se închide în sine)

1 ← A merge în spate (în timp) 12 • A se retrage (a se imobiliza)
2 → A merge înainte (în timp) 13 Δ A se dilata (a ocupa spațiile)
3 ↑ A merge în sus (spre pozitiv) 14 ▲ A-și da seama (a diminua spațiile)
4 ↓ A merge în jos (spre negativ) 15 Λ A se muta într-o parte în față (a evita)
5 • A face un pas înapoi (a se ascunde) 16 ⁄ A se muta într-o parte în spate (a se retrage)
6 ° A face un pas înainte (a se arăta) 17 │ A oscila (între înalte și joase)
7 ↨ A se alungi (a prevala) 18 ─ A oscila (între înainte și după)
8↔ A se lăți (a invada) 19 ~ A oscila (între adevărat și fals)
9 A se întinde (în față și în spate) 20 ‫٭‬ A imploda (a muri)
10↓↑ A se micșora (a se reduce) 21 ☼ A exploda (a se naște)

În realitate, acest tabel, cum de altfel am văzut deja, este unul dintre multele
tabele de acest tip, în care unui semn (sau desen), care este în primul rând un
simbol, îi este atribuită o mișcare. Acea mișcare este asociată foarte ușor cu un
mod de "a simți în interior".
Să dăm un exemplu. Dacă a merge într-o direcție este exprimabil și cu o
săgeată, a merge înainte ar putea semnifica și a progresa din situația actuală spre
viitor, cum a merge înapoi ar semnifica revenirea la o situație, și nu la un loc.
Astfel, mișcării i s-ar putea alătura simbologii mult mai arhetipice, cum ar fi cele
de "senzații" trăite în mod intim.
Trebuie să subliniem imediat că acest tabel nu este cel al arhetipurilor
absolute, adică cel în relație cu acțiunile de rotație, translație, inversiune și
contracție despre care am vorbit mai sus, care ar implica și acțiuni în domeniul
Spațiu-Timp-Energie, pe care creierul nostru și le-ar putea imagina foarte greu.
Acest tabel se limitează să facă palpabile acțiunile care au loc doar în cele trei
dimensiuni ale Spațiului - înălțime, lărgime, și lungime. Din acest motiv unele
referiri la timp nu sunt reale și reprezintă manifestarea senzațiilor legate de Timp
în timpul mișcării în Spațiu. Asta se întâmplă pentru că în timp ce ne mișcăm în
Spațiu de obicei nu ne dăm seama că ne mișcăm și în Timp. De fapt, dintr-un punct
de vedere simbolic, când privim spre stânga (doar dacă nu suntem stângaci) avem
senzația că privim înapoi în timp, și, când privim spre dreapta, vrem în mod
simbolic să aruncăm o privire în viitor.
Astfel, a ne mișca înainte ar avea, în sens metaforic, și semnificația de a ne
depărta sau de a ne apleca pentru a atinge un obiectiv. În ideea de a atinge un
obiectiv sunt cuprinse fie componenta spațială, fie cea temporală, căreia oricum
nu-i putem scăpa. Cu alte cuvinte, o reprezentare arhetipică doar a acțiunilor
spațiale este practic imposibilă, dar din această cauză se întâmplă că prin
intermediul mișcării în Spațiu putem să percepem senzații legate de Timp.
Primul simbol reprezintă starea de liniște, starea de a sta nemișcați; șase
simboluri reprezintă translația, atât într-un sens cât și în altul, într-o singură
direcție pe fiecare dintre cele trei axe spațiale. Trei simboluri reprezintă dilatația și
trei contracția în funcție de cele trei axe. Un simbol reprezintă expansiunea pe două
axe și contracția concomitentă în funcție de a treia axă și un alt simbol contracția în
funcție de cele două axe și expansiunea concomitentă în funcție de a treia axă. Trei
simboluri reprezintă mișcarea concomitentă de-a lungul a două axe ortogonale, dar
cu mișcări desfășurate în timp - este vorba despre operatorul "rotație pe un plan".
Ultimele simboluri reprezintă operatorul "urcarea în trei dimensiuni".
Nu există alte posibilități și orice altă acțiune este reprezentată de suma mai
multor simboluri. De exemplu, rotația în trei dimensiuni este doar suma a trei
oscilații de-a lungul celor trei axe perpendiculare care definesc Spațiul cartezian.
Se observă imediat că, și în acest subansamblu reprezentat doar de Spațiu,
există douăzeci și două de acțiuni-bază, din care prima, starea de liniște, reprezintă
arhetipul arhetipurilor, cum se întâmplă mereu. Starea de liniște semnifică, pe de o
parte "a fi, dar a nu apărea", iar pe de altă parte reprezintă suma algebrică ale
tuturor celorlalte acțiuni posibile. Am reprezentat acest arhetip sens al acțiunii (cu
acțiunea în interiorul său) cu un punct.
Expansiunea în toate cele trei direcții ale spațiului reprezintă manifestarea în
toate corpurile Universului, acțiunea de a deveni vizibili, chiar și nașterea (ultimul
desen arhetipic din tabel).
Celelalte simboluri reprezintă toate posibilitățile de acțiune, fie în una, două
sau trei dimensiuni, dar doar spațiale.

OPERAȚIUNI CU SIMBOLURI (OPERAȚIUNI SIMBOLICE)

Simbolul poate fi utilizat ca limbaj și, ca atare, furnizează pe de o parte

rezultatul geometric al operațiunii, dar pe de altă parte este capabil să redea
rezultatul emotiv al operației însăși. Cu alte cuvinte, prin intermediul simbolului se
operează asupra emotivității interlocutorului și deci îl determină să ajungă la
arhetipul original al simbolului, printr-un fel de proces invers.
Să vedem un exemplu:
Arhetipurile au doar un mod de interacțiune - se adună, deci se adună și
simbolurile care le reprezintă. Să examinăm această expresie:

→+│=}

a merge înapoi în timp și a oscila între înalți și joși echivalează cu a oscila în

Spațiu - Timp. Se poate observa că simbolul utilizat pentru a descrie operațiunea
îndeplinește cerințele grafice care amintesc oarecum de ambele simboluri
precedente.
În plus, expresia "a oscila în Spațiu-Timp" produce, în interlocutor, o
senzație care ar trebui să fie foarte apropiată de senzația arhetipică de "a naviga pe
unde", sau mai bine, a se lăsa purtat de evenimente.
Dar ce se întâmplă? Se construiește un nou limbaj cu care putem studia
regulile intrinseci, așa cum s-a întâmplat cu celelalte limbaje. Însă acest limbaj are
o caracteristică deosebită - este matematic, adică cu certitudine simbolic, dar este și
oarecum exprimabil prin intermediul senzațiilor.
Senzațiile sunt legate de simbol și sunt interpretabile prin intermediul său
mult mai bine decât printr-un fonem. Când ascultăm o vibrație muzicală, aceasta
generează în minte un simbol care la nivel inconștient alterează starea noastră
sufletească (dacă putem spune așa n.a.)
Dar dacă acest proces se bazează pe culoare, sau mai bine spus pe simbol în
sine, atunci "senzația de ..." este și mai puternică și recognoscibilă. Pe scurt, dacă
arhetipul produce o senzație și ca și consecință un simbol, acesta din urmă poate fi
recunoscut ca senzație și poate evoca arhetipul corespondent.
Toți vor înțelege în același fel emoția și prin urmare acest limbaj arhetipic va
fi pe de o parte perfect și pe de altă parte absolut neevoluat. Asta nu este deloc un
nonsens, ci o consecință a Realității Reale. Arhetipurile fiind manifestări ale
Conștiinței, aceștia reprezintă ceva ce a fost și va fi mereu la fel, fără să sufere
modificări vreodată. Deci, limbajul primordial pare a fi cel mai bun, pe când
limbajele care suferă schimbări (specializările) sunt fructul variabilității Realității
Virtuale, fiind deci amăgitoare.

NUMĂRUL 7
 Dar să examinăm și mai bine structura internă a arhetipului. Acesta este
creat la originea Conștiinței, adică de ceea ce este identificat cu termenul de
"Demiurg" sau, mai simplu, Dumnezeu. Conștiința emite actul de voință și creează
arhetipul. Acum întrebarea este următoarea:
"Arhetipul este fructul pasiv al unei voințe active sau conține chiar el voința
activă, devenind deci o extensie activă a Demiurgului? "
Dacă ar fi fost așa, ar fi fost și mai bine justificabil pentru omul primitiv să
creadă că Universul a fost creat de un Dumnezeu de prima generație, Conștiința,
care creează doisprezece Dumnezei de a doua generație, sau mai puțin puternici,
care sunt exact arhetipurile.
Până la urmă, viziunea sugerată în această lucrare, de interpretare a
arhetipurilor pe baza operatorilor geometrici, ar justifica și o interpretare foarte
ezoterică a numărului șapte. Șapte sunt notele fundamentale din muzică, șapte sunt
culorile fundamentale ale spectrului, șapte sunt chakrele, șapte sunt nivelele
energetice ale electronilor din atomi și șapte, după cum am văzut, sunt și operațiile
geometrice fundamentale, în accepțiunea cea mai general posibilă - translația într-o
direcție și alta (antitranslație), rotația într-o direcție și alta (antirotație), variația de
mărime în expansiune și în contracție, și inversiunea (oglindirea).
Iată, poate, de ce numărul 7 este atât de important pentru înțelegerea
structurii universale așa cum este văzută de lobul drept al creierului, adică de
neoplatonici, de ezoteriști și aparent în mod irațional și de fizica modernă.
 ARHETIPURI 11
În lucrarea precedentă am vorbit despre arhetipuri, am definit și am descris
ceea ce sunt așa-numitele arhetipuri, cum funcționează și de ce sunt legate de
anumite numere și simboluri care aparțin teosofiei, ezoterismului și chiar
matematicii pure.
Pentru a mări și a completa conceptele exprimate în acea lucrare trebuie
totuși să facem lumină și în cazul mecanismelor care le guvernează, după ce am
ajuns la concluzia că arhetipurile nu ar fi altceva decât niște operatori matematici ai
unui limbaj perfect, capabil să descrie Universul. Să lăsăm de-o parte ezoterismul,
din care, prin intermediul magiei, derivă știința modernă, și să ne abandonăm
geometriei pure, extrăgând din aceasta informațiile care sunt necesare pentru a
identifica arhetipurile. Surprizele nu vor lipsi.
Geometria este folositoare, pentru că, noi fiind capabili să comunicăm într-
un mod mai exact prin intermediul imaginilor simbolice decât prin intermediul
fonemelor, vom încerca să reprezentăm Universul nostru prin intermediul unor
reconstrucții tridimensionale ale operatorilor geometrici care sunt necesari pentru a
înfrunta călătoria spre originea arhetipurilor.

ARHETIPURI ȘI NUMERE

Am mai spus deja că în acest Univers, caracterizat de trei axe virtuale

(Spațiu, Timp și Energie) și de o axă reală (cea a Conștiinței), numărul
arhetipurilor existente este cel mult douăzeci și doi (douăzeci și unu plus unu).
Acest număr derivă din faptul că operatorii geometrici care operează în
domeniul spațiu-timp-energie sunt patru, dintre care trei, dacă sunt luați în
considerare în mod extins, pot fi caracterizați de un antioperator, caracterizabil
convențional cu semnul "minus". Un al patrulea operator ar putea fi definit ca
"absolut", acesta permițând transformarea locurilor de puncte ale Universului
nostru doar într-un singur sens.
Astfel, cei trei operatori plus unul devin șase plus unu, adică șapte.
Calculând că cele trei dimensiuni principale (Spațiu, Timp și Energie) au trei
dimensiuni secundare, cei șapte operatori, înmulțiți cu trei, devin 21 de arhetipuri.
Cel de-al douăzeci și doilea este suma celorlalte 21 de arhetipuri și reprezintă
imobilitatea, adică executarea tuturor mișcărilor și antimișcărilor posibile, astfel
încât totul să rămână nemișcat.
Pentru a simplifica lucrurile am spus să era suficient să luăm în considerare
doisprezece arhetipuri, adică cei patru operatori fundamentali despre care se crede
că operează pe trei axe (4 X 3 = 12). Vrând apoi să simplific și mai mult lucrurile
și vrând să ajung în miezul problemei, s-ar fi mai putut spune că arhetipurile
fundamentale sunt doar șapte, numărând operatorii-bază și antioperatorii, când
aceștia există. Cu o viziune și mai generală, se poate afirma că operatorii, lăsând
de-o parte semnul (+ sau -) și domeniul de operativitate (Spațiu, Timp și Energie),
sunt doar patru:

•Translația
•Rotația
•Redimensionarea
•Reflexia

De fapt, acești patru operatori sunt singurii care au un sens "pur", care nu pot
fi deduși de ceilalți operatori, și din ei derivă ceilalți - nu există alți operatori
geometrici posibili în Universul nostru.

SĂ OBSERVĂM OPERATORII ÎN ACȚIUNE

Acum vom analiza rezultatele aplicării celor patru operatori unui obiect solid
așezat în Univers, care este caracterizat de patru axe coordonate (Spațiu, Timp,
Energie și Conștiință). Pentru a simplifica, primele trei axe sunt reciproc
ortogonale iar ultima trece prin punctul lor de origine și este echidistantă față de
fiecare dintre acestea.
Această schematizare nu este corectă în sine, dar simplifică foarte mult
vizualizarea spațială a mișcărilor care, dacă nu ar fi fost ortogonale ar fi putut
cauza oarece probleme celor care nu sunt obișnuiți să lucreze cu imagini virtuale.
Să luăm un cilindru și să-l așezăm pe axa Spațiului.
 În această primă imagine axa Conștiinței are culoarea galben-auriu, cea a
Energiei este roșie, cea a Spațiului este albastră și cea a Timpului este verde. Se
observă că cilindrul așezat pe axa Spațiului reflectă o lumină de culoare roșie.
Totul este arhetipic suspendat în Nimic.
Acesta este sistemul de referință principal. Iată și o imagine mărită:

Acum, i se aplică cilindrului operatorul numit Translație și se verifică

efectele: cilindrul se deplasează de-a lungul axei Spațiului, alunecând pe aceasta.
 Aceasta este o operațiune pură, pe care noi putem doar să o schematizăm în
acest desen, pentru că în practica cotidiană nu suntem încă capabili să mutăm un
obiect doar în Spațiu, mutând obiectul și în Timp. Rezultatul unei simple mutări în
Spațiu este pentru noi de neconceput - o asimilăm în mod greșit cu o mutare atât în
Spațiu cât și în Timp, dar, pentru a ne face o idee exactă ar trebui mai întâi să
oprim Timpul, să mutăm obiectul și abia apoi să repornim Timpul. Totuși, ideea
mutării, așa cum este translația obiectelor, este absolut adecvată și nu creează
probleme de imaginație, cel puțin nu în domeniul tetra-axial.
Acum, cilindrul se mișcă doar în Timp.

Această operațiune echivalează cu a muta teoretic și axa Spațiului,

împiedicând orice mișcare a cilindrului pe această axă. Ca și în cazul precedent,
pentru noi e foarte dificil să ne imaginăm ceea ce s-ar vedea dacă un obiect s-ar
mișca doar în Timp, fără să se miște și în Spațiu, și, pentru a încerca să înțelegem
ce se întâmplă cu el, ar trebui să-l urmărim în Timp; însă procedând astfel, vom
rămâne în acord cu acesta, mișcându-ne în același fel ca el, fără să putem a percepe
vreo mișcare relativă. Dacă ne imaginăm că vedem lucrurile din exterior și utilizăm
modelul cu patru axe pe care l-am prezentat, vom observa că cilindrul se mișcă
paralel pe axa Timpului în planul spațio-temporal descris de axele albastră și verde
și comportându-se ca o roată, "rotindu-se" pe un astfel de plan.
Cu alte cuvinte, pentru că ne chinuim să ne imaginăm un cilindru care să
stea nemișcat în Spațiu și care să se miște doar în Timp, suntem constrânși să-l
urmărim și cu axa Spațiului, astfel încât mișcarea noastră de observatori (în Spațiu)
să fie asemenea celei a cilindrului și astfel încât acesta să ne apară ca fiind
nemișcat. Se pare că ar trebui să vedem cilindrul cum se rotește pe propria axă, pe
când e nemișcat în fața noastră și se mișcă în Timp, însă noi nu-l vedem rotindu-se
pentru că suntem uniți cu acesta atât în Spațiu cât și în Timp.

Însă redimensionarea este legată de axa Energiei.

 Dacă mișcăm cilindrul de-a lungul axei roșii, cea a Energiei (E), îi vom
schimba energia, sau masa (m), și acesta ar apărea ca având dimensiuni diferite, de
exemplu mai mare, pentru că și-ar mări volumul (V) și și-ar reduce densitatea(D):

1. E = mc2
2. D = m/V , de unde
3. E = c2DV

Având în vedere că viteza luminii și densitatea cilindrului sunt constante, din

cea de-a treia ecuație se deduce că această creștere a Energiei implică și o creștere
a volumului cilindrului.

Deci, primii trei operatori, cei care admit și semnul "minus", au capacitatea
de a se exprima în funcție de două moduri de schimbare, geometric opuse:
 1. întindere/restrângere, care echivalează cu a merge într-un sens sau în
altul de-a lungul axei roșii, ce a Energiei.
2. rotație/antirotație, care echivalează cu a merge într-un sens sau în altul
de-a lungul axei verzi, cea a Timpului.
3. translație/antitranslație, care echivalează cu a merge într-un sens sau în
altul de-a lungul axei albastre, cea a Spațiului.
Acești operatori sunt caracterizați de un raport strâns cu virtualitatea
Universului nostru și se adaptează la mișcarea sa în funcție de trei axe carteziene.

AL PATRULEA OPERATOR

Înainte de a introduce cel de-al patrulea operator, care se diferențiază de

ceilalți trei pentru că nu admite semnul "minus", generând astfel un singur tip de
efect, trebuie să facem diferența între doi operatori de Reflexie, care sunt foarte
asemănători unul cu celălalt.
Primul dintre aceștia acționează în funcție de un plan de Reflexie și
determină o simetrie speculară între obiectul originar și cel transformat.
Celălalt operator de Reflexie acționează în funcție de un punct, care poartă
numele de "centru de inversiune" și care este mai general decât primul; în cazul
cilindrului examinat, rezultatul transformării pare identic cu situația precedentă,
dar operatorul a acționat în mod diferit.
Nu este foarte greu să observăm că doar reflexia față de un "centru de
inversiune" reprezintă o operație simplă, pe când, pentru a obține același rezultat
este necesar să aplicăm de două ori operația de reflexie față de un plan.
Se poate înțelege mai bine imediat ce se face expunerea utilizând o figură
tridimensională:
 În această figură, poziția inferioară a cubului și a sferei a fost obținută prin
intermediul unei operații de reflexie prin "centrul de inversiune" atribuit în punctul
de contact al celor două semiconuri, astfel încât să se aducă sus în dreapta ceea ce
era jos în stânga și sus în stânga ceea ce era jos în dreapta.
Proiecția are loc utilizând un punct și nu un "plan de simetrie"; așa se
întâmplă în următoarea figură, în care a fost adăugat un astfel de plan:

În acest caz sfera și cubul, care sunt sub plan, au locurile schimbate pentru a
putea reprezenta imaginea speculară corectă a obiectelor care se află deasupra.
Ei bine, se descoperă că a patra operațiune arhetipică este legată exact de
poziția pe care o ocupă axa galbenă a Conștiinței în modelul Spațiu-Timp-Energie-
Conștiință.
 În această ilustrație au fost adăugate două linii, una neagră și una bleu, care
reprezintă sarcina limită a unui con compus din două semiconuri, a cărui axă
coincide cu cea a Conștiinței și cu vârfurile în comun, aceste vârfuri în comun cu
originea (centrul de inversiune) axelor Spațiului, Timpului, Energiei și Conștiinței,
un centru față de care se va aplica operația de Reflexie asupra cilindrului (de
culoare roșie, așa cum am văzut deja). Axa galbenă a Conștiinței a fost prelungită
dincolo de originea axelor Spațiului, Timpului și Energiei, unde aceasta devine axa
Conștiinței, înțeleasă ca imagine speculară a Conștiinței.
Inițial cilindrul este poziționat în domeniul axelor Spațiului, Timpului și
Energiei, centrat exact pe axa galbenă a Conștiinței, apoi este mutat spre originea
axelor, care este "centrul de inversiune", și este trecut mai departe, urmând
mișcarea pe axa Conștiinței, până ocupă o poziție finală, fiind distanțat de punctul
de origine tot atât cât este și la cea de placare.
Extremitatea cilindrului, care inițial era pe linia neagră, la sfârșit se va afla în
partea opusă celei de plecare și la fel va proceda și extremitatea care inițial se afla
pe linia de culoare bleu, într-adevăr, liniile neagră și bleu își schimbă propria
poziție prin intermediul originii axelor, care, exact din acest motiv este numită
"centru de inversiune".
Ajungem la concluzia că pentru a trece din poziția inițială la cea finală,
cilindrul trebuie să facă o rotație de 180 de grade în interiorul celor două
semiconuri care conduc operațiunea de reflexie și ne gândim imediat că rotația se
întâmplă gradual, încet, încet, în timp ce cilindrul trece de la prima la ultima
poziție.
Translația și rotația sunt exemplificate în imaginile de mai jos, în care
cilindrul, căzut din patru unghiuri diferite, este prezentat în cinci poziții, inclusiv
cea inițială și cea finală. Pentru a rămâne cu propriile extremități pe suprafața
externă a celor două semiconuri - ghid (atras doar puțin de liniile neagră și bleu),
cilindrul, în timp ce se face Translația, se Redimensionează (prima dată se
contractă până devine un punct, apoi se extinde până ajunge la mărimea finală) și
se Rotește.
Reducând teoretic la minim rotația, când ajunge la "centrul de inversiune",
cilindrul ar trebui să fie la 90 de grade față de poziția de pornire și să fie infinit de
mic, chiar dacă, în imaginile de jos este prezentat, pentru a-l face vizibil, cu
dimensiuni mici, dar nu reduse la zero așa cum ar trebui să fie; se spunea la 90 de
grade, doar dacă rotația nu avea loc toată, dintr-o dată, în pasajul pentru "centrul de
inversiune".
 Cu alte cuvinte, operația de Reflexie față de un centru de inversiune
conține toate celelalte trei operațiuni de bază, adică echivalează cu a efectua în
același timp Translație, Rotație și Redimensionare.

Din schematizare se pare că putem deduce că entitatea rotației depinde de

distanța la care se află cilindrul față de centrul de inversiune. În plus, nu se știe
dacă rotația este în sensul arcelor de ceas sau invers, dar în cadrul acestei lucrări
acest lucru nu are nicio semnificație reală, ci doar una virtuală.
Asta înseamnă că:
NU EXISTĂ PATRU OPERAȚIUNI ARHETIPICE DE BAZĂ, CI UNA SINGURĂ -
REFLEXIA FAȚĂ DE UN CENTRU DE INVERSIUNE - PRIN INTERMEDIUL CĂREIA
CELELALTE TREI SE MANIFESTĂ, DÂND NAȘTERE LA TOATE ȘAPTE, SAU
DOISPREZECE SAU CHIAR DOUĂZECI ȘI DOUĂ DE OPERAȚIUNI ARHETIPICE
DE BAZĂ ALE UNIVERSULUI.
Deci, Universul derivă dintr-un singur operator, cu care totul a fost creat .

CONCLUZII FINALE ALE ANALIZEI GEOMETRICE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE

OPERAȚIUNILE ARHETIPICE
 • Reflexia pe axa Conștiință-Cunoaștere față de un "centru de inversiune"
provoacă crearea simultană a trei operatori-bază care dau naștere la restul
Universului (Translație, Rotație și Redimensionare)
• Cele trei axe ale Realității Virtuale (Spațiu, Timp și Energie), sunt legate
de tot atâția operatori dotați cu dualitate, dar nu există dualitate pentru axa Reală a
Conștiinței.
• Faptul că există patru operatori geometrici de bază arată foarte clar că
există patru axe coordonate principale și nu doar trei. Este posibil să se
demonstreze prezența celei de-a patra axă, cea a Conștiinței, pentru că există un
operator geometric dedicat acesteia, ale cărui efecte le putem evidenția doar în
interiorul părții virtuale a Conștiinței, adică în imaginea sa speculară, pe care noi o
numim Cunoaștere.
• Mai devine evident și faptul că Realitatea Reală imutabilă creează, după
imaginea și asemănarea sa, Realitatea Virtuală modificabilă.
• Conștiința, pentru a crea Totul, nu a emis o miriadă de ordine, ci a făcut un
singur lucru: PRIN INTERMEDIUL UNUI ACT DE VOINȚĂ PRIMORDIAL ȘI
FUNDAMENTAL A CREAT CENTRUL DE INVERSIUNE. Și cu asta s-a terminat
Creația!
În concluzie, dacă totul este corect, Universul nostru este oglinda Conștiinței
lui Dumnezeu.

Note finale:

Iată câteva informații în formă matricială despre operațiile geometrice

tratate:

• t, translația vectorului a:

• vz, rotația unui unghi z în jurul originii:

• r, reflexia față de axa x1:

Textul de față este prima parte a cărții "GENEZA" ,scrisă de prof. Corrado Malanga și care
va apărea în librăriile italiene abia în data de 22 aprilie 2013.
Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și revizuită de Gabriela Dobrescu.
Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza
I
de Corrado Malanga
 Prefață

În acest articol o să construim o legătură puternică între realitatea

experiențelor de răpire extraterestră și lumea mitului. Și mai ales, o să
reinterpretăm Cabala ebraică utilizând fenomenul răpirilor extraterestre, acest
fenomen fiind o cheie de lectură modernă, capabilă să ridice toate vălurile ce nu au
fost încă ridicate de studiile lui Luouria.
Înainte de a parcurge acest articol vă recomand să citiți cartea "Extratereștri
sau Demoni" și articolele: "Fizica răpirilor", "Timpul și percepția sa" și "Simulări
mentale", aceasta pentru a înțelege mai bine conceptele care aici nu mai sunt
reluate.

Introducere

A venit momentul să clarificăm geneza întregului Universului.

În articolele precedente, care descriau rezultatele cercetărilor noastre în
legătură cu fenomenul de răpiri extraterestre si de interferente aliene de pe această
planetă, în cadrul tehnicilor folosite de noi pentru a clarifica anumite probleme,
formulasem o idee despre cosmos, despre extratereștri, despre poziția creatorilor,
etc. Astăzi suntem în măsură să oferim o imagine mai detaliată a hărții teritoriului.
Datele obținute au fost descoperite utilizând fie tehnica hipnozei, prin care
se pune în legătura partea sufleteasca a răpiților noștri cu conștientul, fie prin
intermediul sistemelor de simulare mentală (simbad sau flash simulation,
despre care vom vorbi în următorul articol).
Sistemele de simulare mentală adoptate de noi nu prevăd prezența unui
simulator extern, ci pot fi și autoinduse. Dar aceasta va fi tema următoarei noastre
lucrări.
În această sesiune este suficient să se știe că am încercat să utilizăm răpiți
ieșiți din fenomenul de răpire, ca remote viewer, adică aducere aminte târzie, dacă
putem spune așa.
Capacitățile lor din acest punct de vedere s-au dovedit a fi extrem de
interesante și ne-au furnizat puncte de plecare foarte bune pentru a încerca să
formulăm o organigramă a întregii creații umane. Dar surpriza finală va fi
incredibilă până și pentru noi.
Dar să le luam pe rând.
Pe scurt, i se cerea părții sufletești, care era separată din contextul triadei
(suflet, minte și spirit), să descrie anumite evenimente despre situația trecută,
despre evoluție, despre situația de pe planeta noastră. Astfel de declarații nu au fost
cerute mereu, dar uneori au apărut spontan, fie în prezența noastră, fie în
absența noastră. Subiecții luați în considerație în prima fază a experimentului nu
au fost puși în contat unul cu altul, ci doar după aceea s-a permis ca declarațiile
lor să fie puse într-o confruntare directă.
Deci, organigrama în 3d pe care v-o propunem este reprezentarea creării
Universului, așa cum ne-a fost descrisă de părțile sufletești.
În această organigramă am făcut o corecție în ceea ce privește ipotezele
precedente legate de poziția figurii Primului Om (PO).
În această sesiune, prin Primul Om (PO) se înțelege expresia creației
primului om din partea primului Creator, unul dintre cei doi creatori produși
de Conștiința Inițială.
Ne-au cerut mulți în ultimul timp să clarificăm poziția acestui personaj,
care nouă ne apărea la începutul cercetării noastre ca bunul nostru părinte
creator și care s-a dovedit a fi un personaj cu adevărat nerecomandabil.
Dar haideți să le luăm pe rând și să analizăm ceea ce se întâmplă la început,
din momentul când creația se trezește.

Tabloul general

Pentru a descrie interiorul universului am pregătit un tablou general, pe

care îl prezentăm în continuare. Îl vom folosi pe post de îndrumător și-l vom
consulta de-a lungul descrierii evenimentelor.
 Acest tablou ar reprezenta întreaga descriere a universului, așa cum îl
cunoaștem azi prin intermediul descrierilor făcute de părțile sufletești interogate
de noi.

Conștiința și liberul arbitru

Să pornim de la început și să analizăm esența Conștiinței, pe care noi am

descris-o în organigrama noastră ca fiind o sursă luminoasă. Conștiința există
dintotdeauna pentru că este eternă.
Dar într-o zi (simbolism temporar care nu are sens: ar trebui să spunem "o
miime de secunda perceputa de noi) aceasta se trezește și se aprinde.
În acel moment ia conștiință de sine (conștientizează că este, că există) dar nu
știe cum e făcută (nu e conștientă de ea). Singurul mod pentru a ști cum este
făcută ar fi să se oglindească într-o oglindă , dar, o astfel de oglindă nu există
încă. Atunci conștiința își creează o oglindă pentru a se privi, oglinda
reprezentând universul virtual, așa cum am mai spus și în lucrările precedente,
pentru a se privi. În acest punct conștiința decide că trebuie să facă experiența de
sine: trebuie să știe, nu doar să se privească în oglindă, trebuie să se cunoască,
trebuie să se atingă, dacă s-ar putea spune așa.
În acest moment conștiința emană printr-un simplu act de voință dorința de
a face experiență și decide s-o facă fără limitări. Gândul sau produce în acel
moment apariția dualismului.
Dualismul este reprezentarea fundamentală a ideii de alegere. Cu alte
cuvinte, dacă decid să fac experiență, decid și că pot să aleg experiența mea, și, în
acest context, învăț să înțeleg ce semnificație are ideea alegerii legată de
responsabilitatea alegerii însăși.
Astfel, oferindu-i-se conștiinței posibilitatea de a câștiga cunoașterea, i se
oferă și posibilitatea de a nu dori să o câștige.
Pe scurt, conștiința nu creează un binar unde ești aruncat și ți se zice să
mergi înainte, ci creează un binar unde ești așezat în mijlocul drumului și ți se
spune ..."Du-te înainte sau înapoi, după cum alegi!"
Acest aspect al creației produce un efect singular. În oricare punct din
univers te-ai afla, poți să mergi deasupra sau dedesubt, la dreapta sau la stânga, în
sus sau în jos, etc.. Fiecare lucru pe care-l poți face va avea un semn plus(+) sau un
semn minus(-) și tu alegi ce să faci.
În acel moment se naște liberul arbitru.

Cei doi creatori

Conștiința e unică, nonduală și eternă. Acesta este, a fost și va fi. Ceea ce se

schimbă in conștiința, nu este schimbarea ei însăși ci schimbarea cunoașterii
de a fi, care este câștigată în timpul experienței sale de viață.
O astfel de experiență trebuie să fie efectuată de ceva, care în definitiv este
imaginea sa virtuală. Aceasta imagine este creată chiar de conștiință însăși, si este
bineînțeles duală.
În acest fel se creează obligatoriu doi creatori care pot să aleagă ce vor face.
Cei doi creatori nu pot fi nici trei nici unul, ci doar doi pentru ca universul a fost
construit pe baze duale.
Cei doi creatori pot să aleagă străzi diferite ale evoluției, care, datorită lor și
datorită a ceea ce fac, conștiința va înțelege cine este cu adevărat și cum este făcută
pentru : că ea este, că ea există, a înțeles deja prin faptul că s-a trezit, s-a luminat
(actul inițial al creației, actul inițial al începerii cunoașterii de sine).

Primul creator și neamul său

Am vrut să indicăm primul creator cu simbolul C1 și l-am așezat (în mod

inconștient, idealist si arhetipal în dreapta observatorului. Astfel, primul creator
alege să creeze la rândul său o ființă perfectă, prin care el însuși să poată face
experiențe. Această ființă am indicat-o prin sigla PO (Primul Om), prescurtare pe
care o vom folosi de acum înainte.
Acest Prim Om are caracteristici primordiale foarte precise. În primul rând
este dotat cu o parte sufletească legată foarte bine de propriul eu, este aproape o
emanație a creatorului său, cu care uneori se confundă (se amestecă).
Deci, PO a fost creat de primul creator imediat, ca o ființă aproape perfectă,
are suflet, deci e s t e imortal în corp, și este reprezentarea lui Adam din
Geneza biblică.
Se poate observa că în reconstrucția noastră fiecare figură are un
corespondent în cărțile antice, care spun povestea Zeilor, ca de altfel si în
literatura ebraică, dar de ce nu si in cea babiloniană și cea sanscrită.
Aici trebuie să deschidem o paranteză importantă pentru a explica cum de
era scrisă realitatea lucrurilor în aceste cărți. De fapt, aceste texte nu trebuie
interpretate ad litteram, ca texte exclusiv istorice, ci ca texte în care povestirile
narate sunt mai curând mituri: nu legende, nu istorii cronologice a unor evenimente
care s-au întâmplat în anumite perioade, ci ca mituri, adică simboluri arhetipice a
ceea ce e, există și va exista.

http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm http://it.wikipedia.org/wiki/Mito

PO creează extratereștrii!

PO, fiind imortal, și din acest motiv incapabil să facă experiența morții pe el
însuși, are nevoie să creeze alte ființe care să facă pentru el experiența morții.( PO
îl reprezintă pe Adam, care pentru a fi asemenea creatorului său, creează la
rândul său, săvârșind un păcat foarte mare - cel al orgoliului.).
În tradiția ebraică acest Adam va deveni muritor fiindcă mănâncă din
copacul vieții și al morții, și va fi alungat din paradisul terestru. Acest Adam
suntem noi și izgonirea sa se întâmplă arhetipic acum. Trebuie să reținem că
textele antice sacre trebuie interpretate ca arhetipuri și simboluri, adică în afara
timpului și a spațiului, pentru că povestesc despre tot, și nu despre înainte și după,
așa cum se crede astăzi.
Deci, iată că au apărut extratereștrii: toți aceia cunoscuți de noi și cine știe
câți alții pe care noi nu-i cunoaștem. Aceștia nu au suflet, deci mor.
În organigrama noastră am reprezentat extratereștrii cu figuri geometrice
închise într-un paralelipiped de cristal care determină limitele totalului existenței
lor.
Extratereștrii văd cum creatorul lor (PO: a nu fi confundat cu primul creator
C1) este imortal, pentru că este suflet, și își propun să devină ca el. În acel
moment, extratereștrii creați de PO sunt creați după imaginea sa, deci fac aceeași
greșeală pe care a făcut-o PO față de primul și adevăratul său creator, C1. “
Similia similibus concreantur”, adică "Spune-mi cine sunt prietenii tăi și îți spun
cine ești!"
În acest moment extratereștrii, sub controlul lui PO, creatorul lor, încearcă
oricum să răstoarne ordinea lucrurilor și să ia locul creatorului lor. Pentru a
obține acest rezultat însa, extratereștrii trebuie să devină imortali și să se poată
pună la același nivel cu PO. Extratereștrii plănuiesc să fure partea sufleteasca a lui
PO. În acest moment PO înțelege că, creaturile sale s-au revoltat împotriva sa și se
refugiază într-o zonă din univers în care extratereștrii nu pot intra.

Strategia extraterestră

Extratereștrii au fost abandonați de creatorul lor, PO, dar nu renunță și

ticluiesc o nouă strategie de supraviețuire. Construiesc omul (adică pe noi).
Nu un om oarecare, ci un om cu un ADN capabil să devină capcană pentru
suflete (să ne aducem aminte că sufletul intră doar în anumite corpuri, dotate cu o
secvență de baze puricice și pirimidinice specială, determinată de ADN, probabil
mitocondrial, de la părintele de sex feminin).
Un ADN care îl imită pe cel al lui PO.
Extratereștrii modifică structura omului de Neandrethal până creează omul
de Cro-Magnon. Și așteaptă ca sufletul să ajungă înăuntru. Odată ce sufletele ajung
în aceste capcane, extratereștrii îi vor răpi pe acești oameni și-i vor folosi
pentru toate lucrurile pe care le-am descris în lucrările anterioare, așteptând să-si
modifice ADN-ul lor, pentru a-l face biocompatibil cu partea sufleteasca a
omului. În acel moment, omul va fi distrus, iar partea sufletească, “ob collo torto”
chiar dacă nu va dori, va intra cu forța în corpurile extraterestre biocompatibile cu
prezența sa. În acel moment, strategia extraterestră prevede să blocheze fluxul de
suflete în corpurile lor, ne mai permițându-i sufletului să iasă. La final am fi
obținut un extraterestru imortal, asemenea lui PO.
Dar unde să găsească extratereștrii suflete care să între în aceste corpuri?
Extratereștrii știu că PO are nevoie să își introducă sufletele în corpuri care
să moară, ca apoi să și le ia înapoi, sufletul care între timp a căpătat conștiență de
fenomenul morții, de a ști ce înseamnă să ai sfârșit.
Extratereștrii așteaptă răbdători, iar PO începe să folosească corpurile create
de extratereștri.
Între timp, extratereștrii încep să răpească oamenii cu suflet în încercarea de
a fura, mai devreme sau mai târziu, partea sufleteasca a propriului lor creator, PO.
Încă o dată se naște și se propagă o luptă pentru viață și nemurire între PO și
creaturile sale, dar această luptă se face prin intermediul altor creaturi, care habar
nu au de nimic: oamenii!
Dar diavolul face oalele fără capac.

Al doilea creator

Al doilea creator a decis să parcurgă un drum evolutiv diferit, dar făcând

asta și-a pierdut partea sufletească, care nu a vrut să-l urmeze.
Acum, noi nu știm cum și de ce s-a întâmplat asta, dar știm din povestirile
răpiților de unde putem deduce că al doilea creator s-a trezit într-o zonă
compromisă din universul dimensional, unde sufletul său a refuzat să-l urmeze. Al
doilea creator este într-un univers bidimensional, cel puțin pentru ochii noștri. Un
univers care se închide, așa cum îl descriu memoriile extraterestre active (MAA)
ale acelorași răpiți, unde nu există culoare sau corpuri.
Pe de-o parte avem un creator care de-acum nu mai are suflet, deci și fără
corp, iar pe de altă parte avem o parte sufleteasca care se plimba prin univers, care
nu are corpuri pe care să le folosească.
Dar când sufletul celui de-al doilea creator vede creația extratereștrilor
(oamenii), iată că încearcă să intre în acele corpuri care fuseseră pregătite să
găzduiască sufletul derivat din PO. Pentru extratereștri este un noroc neașteptat.
Ce a făcut al doilea creator nu este foarte clar, dar tentativele sale de a s e
întoarce în partea noastră de univers au eșuat, pentru că aici te poți întoarce doar
dacă ești suflet, altfel ești obligat să rămâi acolo. Un "acolo" care în sfintele
scripturi este reprezentat de infern, unde diavolul și creaturile sale (demonii) au
fost marginalizați. Și încă o dată descriem ceva ce era descris arhetipic în textele
sacre ale unei anumite culturi, cum ar fi de exemplu cea ebraică, dar nu numai.
Al doilea creator, reprezentat în schemă cu C2, face și el o creație mai
modestă și creează extratereștrii fără corp, cei pe care i-am descris de mai multe
ori, dar mai ales pe cei limitați să aibă un corp fals pentru a putea să interacționeze
cu realitatea noastră, utilizând o marionetă, care este reprezentarea extraterestrului
nordic, înalt, cu părul alb, cu șase degete la mâini, îmbrăcat în alb, cu un medalion
la gât, caracterizat de simbologia dublului triunghi răsturnat.
Alt extraterestru de acest tip e cel identificat cu monograma Ra (în
amintirea zeilor egipteni, de figura cărora este legat), care utilizează ca și corp
corpul unui extraterestru care pare o pasăre foarte înaltă, având în loc de nas un
cioc și un fel de excrescență sub bărbie (ca al faraonilor egipteni), plus un ipotetic
al treilea ochi în centrul frunții. În realitate nu știm nici până în ziua de azi ce este
acest al treilea ochi, dar așa ne este descris de răpiți, care își amintesc această
pasăre antropomorfă, înaltă de aproximativ patru metri (identificat de noi cu
numele de Horus).
Și al doilea creator își folosește creaturile ca mână de lucru pentru a-și
recupera partea sufleteasca pe care și-a pierdut-o. Acești extratereștri fără corp
încearcă să rămână în viață utilizând partea sufleteasca a răpiților noștri, așa cum
am descris în alte articole precedente acestuia.
Obiectivul lor era să construiască un corp sau să utilizeze altul pentru a trece
în această parte a universului (lucru care aparent poate fi făcut doar dacă au o a
treia dimensiune). În acest fel, extraterestrul fă ră c o rp care a găsit un corp îi
utilizează partea sufleteasca și încearcă să o integreze în sine însuși. Scopul său
final e să treacă aici, așa cum am mai spus, iar apoi să se întoarcă la conștiință, de
unde provine primul creator.
Deci și el vrea în primul rând să se salveze și apoi să trăiască și să nu moară
fizic.

Poziția omului

Ființa umană se află într-o situație destul de complicată.

Pe de o parte, extratereștrii creați de cel de-al doilea creator, adică
extratereștrii fără corp, vin să-i ia partea sufletească, în tentativa de o utiliza,
susținând că odată aceasta era a lor și că acum o vor înapoi. Apoi sunt
extratereștrii creați de PO, creat la rândul său de primul creator, care vor să
păcălească omul pentru a-i lua sufletul, ca să poată trăi etern, iar apoi să elimine
umanitatea pentru totdeauna.
Această situație a fost susținută de părțile sufletești ale răpiților, care în
timpul hipnozei regresive descriau acest tip de univers. La declarațiile sufletului s-
au adăugat declarațiile forțate ale extratereștrilor fără corp care îi parazitau pe
răpiții noștri și pe care reușeam să-i determinăm să interacționeze.
Acești pseudo-demoni se manifestau adesea zgomotos, transformând
ședințele noastre de hipnoză în adevărate ședințe de exorcism pur.
Apoi mai erau și declarațiile diferiților Luxi, paraziții luminoși fără corp,
care susțineau același cadru operativ si apoi erau declarațiile memoriilor
extraterestre active (MEA), care ofereau părțile lipsă din acest scenariu.

Erorile făcute

Era evident că în descrierile pe care le făcusem înainte asupra acestui

fenomen s-au strecurat doua greșeli importante pe care trebuia să le
corectăm. Prima greșeală a fost acela de a crede că primul creator (C1) crease
mai întâi extratereștrii și apoi pe PO, ca un produs mai bun, pentru că, față de
extratereștrii, pe el l-a creat cu parte sufleteasca. Dar lucrurile nu se petrecuseră
așa. De fapt, PO a fost creat imediat (de altfel Biblia susține, destul de curios, că
prima creație a fost făcută fără să se treacă prin nici o evoluție, lucru care
privește doar în parte și doar pe “omul al doilea”, adică pe noi.
Acest lucru trebuia verificat în vreun fel.
Verificarea nu a întârziat să fie realizată, făcându-i pe subiecți să-și
amintească în hipnoză profundă structura fizică al primului corp în care se
încarnaseră. Doar câțiva declarau că intraseră în interiorul unui fel de
maimuță primara, pe când alții vedeau o ființă foarte înaltă, foarte mare, in fine, un
gigant am spune noi dacă l-am vedea in mod direct.
Confirmări ulterioare ale acestui lucru au fost obținute lucrând cu răpiții
care se eliberaseră deja de problema răpirii extraterestre. Aceștia, lucrând cu
tehnicile de simulare mentală, cum ar fi SIMBAD sau simularea flash (despre
care vom vorbi cu altă ocazie), obțineau de la partea lor sufleteasca,
întrebând-o direct, exact aceleași descrieri.
PO crease extratereștrii și extratereștrii creaseră al doilea om, adică pe noi.
A doua greșeală pe care o făcusem era să ne gândim că în interiorul
corpurilor răpiților era doar partea sufleteasca fugită de la al doilea creator (C2),
dar în schimb am găsit și părți sufletești care proveneau de la PO, creat de primul
creator, adică de către C1.
O altă ipoteză de lucru se baza pe o serie de hipnoze pe care le făcusem cu
ani în urmă, unde se întrevedea ipoteza că PO pusese în corpul unor oameni câteva
suflete pe care le monitoriza chiar el, pentru a verifica, ca un "cal troian", ceea ce
creaturile sale, adică extratereștrii, făceau pe la spatele sau pentru a-i fura sufletul.
Noi chiar ne gândeam că dacă extratereștrii ar fi reușit în vreun fel să ia în
mod stabil partea sufletească a oamenilor, mai devreme sau mai târziu ei ar fi
ajuns să-l urmărească pe PO prin tot universul, în încercarea de a-i lua și lui
partea sufletească de la primul creator, reușind astfel să trăiască etern.
Deci, ne gândeam că PO îi spionează pe extratereștrii cu ajutorul
răpirilor și, în vreun fel, ar dori să ajute omul să nu cadă în capcana întinsă de
aceștia.
În acest context susțineam că nimeni nu te ajută pentru că vrea cu adevărat
să o facă. Adevărul este că cel care vrea să te ajute știe că procesul de câștigare a
conștiinței, fiind un proces personal, nu trebuie să fie perturbat. Cu alte cuvinte,
extratereștrii buni nu există, sau dacă există nu pot face nimic pentru a te salva,
pentru că tu ești cel care trebuie să se salveze singur și să facă experiență pentru a
avea cunoștințe și conștiință.
Din acest punct de vedere era clar că în a susține că cercurile din lanurile de
grâu (crop circle) fuseseră construite de PO, ne ajutau să înțelegem pe de o parte
că PO ne făcea să înțelegem că trebuia să privim în ADN-ul nostru, în copacul
vieții eterne, pentru a înțelege ceva din toate cele care ni se întâmplau cu
extratereștrii, iar pe de altă parte o făcea pentru că salvând omul se salva și pe el
însuși.
Dar ceva nu se potrivea. Dacă totul a fost cu adevărat așa, ar fi trebuit să
găsim în răpiți suflete provenite majoritar de la al doilea creator și doar foarte
puține părți sufletești derivate din primul creator, deci de la PO. Dar lucrurile nu
stăteau așa, pentru că numărul de părți sufletești care derivau de la PO, adică cele
care își aminteau că au avut corpul lui la începutul timpului, erau cel puțin 50%.
Erau prea multe ca să fie considerate niște "cai troieni".
Și mai era încă ceva. Lucrând cu sute de cazuri, ne-am dat seama că subiecții
eliberați de răpirile extraterestre, care ieșeau din această problemă utilizând
tehnicile noastre, fie prin hipnoză, fie prin simulările mentale, se comportau în
două feluri și constituiau două grupuri bine definite. Analizând cu multă
circumspecție aceste două grupuri am observat următorul fapt: răpiții care aveau
suflet de la al doilea creator scăpau de problemă și nu mai aveau niciun fel de
recrudescențe.
În schimb, ceilalți răpiți, cu suflet de la primul creator, erau atacați iar. Chiar
dacă aceștia se puteau apăra de atacuri, extratereștrii încercau în continuare să le
răpească corpul pentru a lua partea sufletească. Am mai observat că în
exercițiile Simbad pe care le făceau răpiții, camera mentală rămânea goală,
însemnând că extratereștrii fuseseră eliminați, dar în interiorul acelui spațiu virtual
apărea un om înalt, mare, impozant, uneori având barbă și semănând cu un om
gigant, făcut parcă din piatră.
Această ființă ori tăcea, ori se exprima față de partea sufleteasca cu
afecțiune.
 La început partea sufletească considera această figură virtuală ca fiind un
fel de tată sau chiar un patron, un creator. Cu vremea însă, părțile sufletești mai
istețe observau că această figură exercita un rol de control puternic și
constrângere. Această figură, pe care răpiții o recunoșteau ca fiind figura lui
PO, dorea să-i convingă să se lase luați de extratereștri și mai dorea să
convingă părțile sufletești să se întoarcă la el(PO), (să se întoarcă acasă) la
sfârșitul experienței lor pe această lume.
Deci, în baza noilor evenimente trebuia să revedem și să corectăm totul.
Astfel am inițiat un fel de "detașament anti PO", reprezentat de un grup
de răpiți eliberați in parte, în legătură unii cu alții, dar neștiind că fac parte dintr-
un grup care avea obiectivul de a înțelege care este adevăratul rol al Primului Om
(PO) în toată această poveste.
Astfel am reușit să avem niște conversații cu acest subiect utilizând ca
intermediari câțiva răpiți.
La un anumit punct din cercetarea noastră, PO a fost cel care a cerut să
discute cu noi, iar asta s-a întâmplat contemporan,într-un interval de 24 de ore, în
cazurile a doi răpiți care nu se cunoșteau și nu se cunosc nici până în ziua de azi
intre ei.

Hipnoza cu PO

În timpul acestor hipnoze PO spune că este obligat să elimine ființele

umane pentru că acestea conțin părțile sufletești și se teme, pentru ca in cazul in
care extratereștrii vor reuși să ia definitiv părțile sufletești, acestea vor ajunge la
ei.
PO susține că acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori (ref. la distrugerea
omenirii). PO zice că a fost necesar să elimine umanitatea pentru că extratereștrii
se apropiaseră prea mult de soluția la problema lor, iar PO nu putea permite așa
ceva.
Însă discursul lui PO avea puncte slabe. De ce să elimine umanitatea? De ce
să nu elimine extratereștrii? PO spune că se teme de extratereștri și că nu știe să
se lupte cu ei. PO ne comunică că nu se poate face nimic. Admite că distrugerea
omenirii nu este o soluție, pentru că de fiecare dată când provoacă un cataclism,
umanitatea iese din el aproape distrusă, dar extratereștrii oricum se apropie tot mai
mult de PO, iar mai devreme sau mai târziu acest sistem nu va mai funcționa; dar
PO zice că nu are alte soluții disponibile acum.
Auzind discursul lui PO, părțile sufletești se revoltă și încep să aibă
un comportament ostil față de el.
 În acest fel PO încetează să mai joace rolul părintelui bun și începe să se
comporte ca stăpânul ce a decis să elimine umanitatea.
În zilele care au urmat acestor sesiuni de hipnoză, PO încearcă în mod
invaziv să îi răpească pe subiecții noștri eliberați, luându-i la el, amenințându-i
și folosind o anumită tehnologie le introduce un microcip foarte complex în
formă de ciorchine, care se aplică în interiorul crierului pe emisfera dreaptă, apoi
pe stânga, legându-le pe acestea două cu un al treilea element.
PO nu era figura care să-și dorească să ajute umanitatea. PO vroia altceva.
În tehnica Simbad această figură nu putea fi eliminată cu tehnicile folosite
în mod normal împotriva extratereștrilor. Visele răpiților arătau arhetipic o figură
a unui PO bun, care iubește partea sufletească și pe care vrea să o protejeze, iar ea
trebuie să se întoarcă la tatăl său, adică la el.
Legătura cu PO la nivel hipnotic era posibilă pentru că PO era în interiorul
răpitului, ca și cum ar fi fost al nu știu câtelea parazit pe care trebuia să-
l înfrângem.
Nu părea să fie doar o comunicare directă cu el, ci ceva mai mult.
Înainte să găsim o soluție trebuia să înțelegem de ce se întâmpla asta și ce
dorea cu adevărat acest PO.
Apoi soluția a venit singură. Trebuia doar să ne gândim foarte bine,
pentru că aveam totul în fața ochilor. Aveam toate elementele pentru a înțelege,
trebuia doar să facem legăturile.

Primul Om și greșeala sa

Când primul creator (C1) l-a creat pe PO, a făcut-o pentru a face experiență
prin el. Ca să nu moară, construiește un prim om cu suflet, dorind ca acesta să
moară. De fapt, moartea este singura experiență pe care trebuie să o facă sufletul
prin intermediul corpului fizic. Sufletul nu știe ce înseamnă moartea și misiunea
sa este să trăiască și apoi să moară într-un corp fizic. Sufletul fiind imortal,
va înțelege astfel ce înseamnă a începe și a termina, a se naște și a muri, două
concepte care ei îi sunt total necunoscute.
Asta îl va ajuta pe creator să înțeleagă ce înseamnă să nu fim eterni. Cum
conștiința i-a creat pe cei doi creatori pentru a face experiența morții, aceștia îi
deleagă pe alții să o facă, și, în acest sens, primul creator îl deleagă pe PO să facă
experiența pentru el. Dar PO decide să devină imortal și refuză să facă această
experiență. PO face același păcat pe care-l face și creatorul său. Un păcat de
trufie, dorind să devină precum creatorul său. PO este imortal. Chiar el ne spune
că are un singur corp care există în trecut, în prezent și în viitor. PO decide să
folosească creaturile construite de extratereștri pentru a face experiența
morții. Acea experiență pe care nu a reușit să o obțină utilizându-i direct
pe extratereștri, creaturile sale, vrea să o facă pe oameni.
Cu alte cuvinte, PO își constrânge părțile sufletești să intre și să trăiască
în om, să facă experiența morții, ca apoi să ia cu forța partea lor sufletească
și să o închidă în el pentru totdeauna.
Noi vom fi constrânși să murim pentru că PO vrea să trăiască pentru
totdeauna.
PO folosește mâna de muncă extraterestră pentru a obține acest rezultat; pe
de o parte le-a promis extratereștrilor - creaturile sale - o recompensă sufleteasca
(sufletul celui de-al doilea creator), dar în realitate îi va înșela în stil mare la
sfârșitul jocului, pentru că extraterestrul nu și-a dat seama că lucrează pentru un
șef mincinos, care se gândește doar la interesele sale. Prostul de extraterestru
face munca murdară a lui PO.
Acum înțelegeam cum stau lucrurile în realitate. PO nu se teme de
extratereștri, ci îi folosește pentru proiectul său final. Extraterestrul cunoaște doar
o parte din proiect. I-am spus acelui parazit luminos aparținând grupului Luxilor,
mai mult în glumă și pentru a-l provoca, că ierarhiile superioare pentru care
lucrează îl păcălesc. Luxul a tăcut și apoi a recunoscut că nu s-a gândit la această
posibilitate.
Acum înțelesesem cine erau ierarhiile superioare la care se refereau
extratereștrii.

Ierarhiile superioare sunt de fapt Primii Oameni (PO) !

Primii Oameni nu vor să-l ajute pe om să se salveze de extratereștrii. Asta

pentru că ei știu prea bine că în cazul în care oamenii îi vor învinge pe
extratereștri, oamenii vor deveni viitorul universului. De fapt, omul își respectă
sufletul, care este și a lui PO. El a acceptat de mult timp să moară și nu vrea
să-și încătușeze propriul suflet. Omul știe că nu există moartea, ci numai corpul
fizic moare, care de altfel e artificial, virtual, mort, atunci când nu are
conștiință. A constrânge sufletul să stea blocat în propriul corp înseamnă să
blochezi conștiința, să îngheți universul. Omul este viitorul universului, nu PO.
Pe de altă parte, PO nu vrea ca extratereștrii să învingă și să ia sufletul,
pentru că ei ar deveni ca și creatorul lor și mai ales pentru că ar lua și sufletul
"lui", căci în interiorul nostru este și sufletul lui PO, în afară de cel a celui de-al
doilea creator. Atunci nu trebuie să învingă nici omul, dar nici extraterestrul, și
între cei doi certăreți PO se bucură. Omul construit așa era folosit ca și capcană
pentru suflete. Sufletele lui PO ajungeau în interiorul omului, asta fără ca
extratereștrii să știe ceva, aceștia crezând într-o primă fază că în interiorul
oamenilor sunt doar suflete provenite de la al doilea creator (C2).
Apoi PO ar fi luat tot, i-ar fi distrus atât pe oameni cât și pe extratereștri,
devenind asemenea creatorului său. Bineînțeles că PO îi vorbește de rău pe
extratereștrii în fața oamenilor și pe oameni îi vorbește rău în fața extratereștrilor.
Acum totul se potrivea cu declarațiile obținute de la părțile sufletești, care
își aminteau ce le făcuse PO, înșelându-le, făcându-le să creadă că PO era
creatorul, dar abandonându-le în această parte de univers, în corpuri unde
sufletele nu vroiau deloc să stea.
Când sufletul înțelege asta, furia sa devine nemărginită și în acest moment
începe ultima luptă. Lupta în care sufletul încearcă să scape de legăturile
puternice pe care le are cu PO. Dar vom reveni mai târziu asupra acestei lupte.
În acest punct creația părea un eșec total. Cel de-al doilea creator își
pierduse imediat sufletul și poate că și el s-a gândit să-și ia partea sufletească
înapoi, pentru că aceasta fugise, evitând în acest mod să se lase înlănțuită. În
schimb, primului creator i-a mers mai bine, reușind să-l facă pe PO, iar acesta a
făcut restul. Un dezastru.
 Reconstituirea protoistorică a realității

Acum puteam să reobservăm reconstituirea noastră și să înțelegem mai

bine toate pasajele descrie în ea. Se schimbase harta teritoriului și schema pe care
o propusesem înainte ni se părea că este altceva.

Ei bine, întrucât noi susținem că nu în istorie, ci în mit este scris tot - tot ceea
ce s-a întâmplat și se va întâmpla, din simplul motiv că în mit omul descrie
inconștient, citind în grila holografică, ceea ce există în prezentul etern al realității
holografice, pe care am descris-o într-o altă lucrare - am căutat chiar în mit urme
ale acestei liste de evenimente.
Astfel am început să cercetăm mitul creației. În esență, miturile creației sunt
toate la fel, dar ne interesau în special miturile marilor civilizații, începând cu
grecii, trecând prin lumea ebraică, ajungând la egipteni, oprindu-ne în
Mesopotamia și Babilonia, și terminând cu valea Indusului.
 În acest punct trebuie să oferim o informație pe care am primit-o de la mai
mulți răpiți eliberați sau nu. În multe dintre aceste cazuri partea sufleteasca a
acestor subiecți vorbea o anumită limbă, prin intermediul fenomenului de
xenoglosie. Această limbă era ebraica. Noi nu înțelegeam de ce, dar trebuia să
încercăm să dăm o explicație acestui fenomen.
Aveam răpiți care scriau inconștient în ebraică, necunoscând această limbă
și pe care nu o studiaseră niciodată. Erau persoane care scriau cu caractere
asemănătoare sau la fel cu limbile proto canaanite, dintre care cea mai importantă
este aramaica. Aceste lucruri ne-au determinat să ne mutăm atenția pe cărțile
religiei evreiești și atunci l-am recunoscut pe PO în figura lui Adam Kadmon,
personajul despre care vorbește Tora.
Dar cine era această figură a primului om creat de dumnezeul evreilor -
JHWH?

Adam Kadmon, omul primordial

Adam Kadmon este o figură a înțelepciunii mistice ebraice, asociată cu

prima Creație, cu evoluția sa și cu al semnificației originii sale, închisă
între elementele dezvoltării sale. După exegeza ebraică, omul, ultimă
creatură creată, e cea mai completă din toată Creația, și ca atare conținând
astfel din punct de vedere ontologic toate elementele spirituale și materiale a
celor precedente; pentru propria completare este creatura cea mai devotată
totalității cunoașterii înțelepciunii divine.
După această teorie, omul este esența totalității, este expresia Lumii
Superioare și a Lumii Inferioare, fiind astfel posibil să se cunoască fiecare
aspect al realității doar acordând atenție creaturii om.
Deci, Adam Kadmon este arhetipul totalității creative, precedentă terminării
creației. Din acest motiv i se asociază primordialitatea și se vorbește despre
Adam Kadmon, expresie ebraică care înseamnă om primordial sau om suprem
- asemănător și legat de acest principiu e cel al Sephiroților.
Adam Kadmon este primul dintre partzufimi (personificări sau ipostaze ale
divinului) care s-a manifestat în golul chalal (rezultatul contracției - tzimtzum -
"luminii infinite a lui Dumnezeu" - sau Ain Soph).
Este importantă asemănarea dintre omul suprem și Kohen Gadol: în
învățăturile Cabalei ambele figuri au o conotație de natură spirituală speculară,
de reflecție, una corespunzând celeilalte. Cabala descrie multe dintre detaliile
conform cărora înainte ca Domnul să-i sufle omului spiritul în nări, sufletul
lui Adam era unit cu al Evei înainte de naștere sau formare: de fapt, ni se arată că
fiecare copie este uniunea celor două suflete pentru care Domnul a prestabilit deja
întâlnirea în cursul vieții de după naștere.
Conform textelor religiei ebraice, după moarte sufletul oricărui om se
întâlnește cu Adam; acesta pare să-l certe pe Adam pentru primul său păcat, păcat
care a adus moartea în lume; si pe care primul om îi reamintește singur: adică
fiecare moare pentru propriile păcate: trimiterea textuală este și în cartea lui
Ezechiel 18,4.
Cu alte cuvinte, sufletul se reunește cu figura lui PO, adică cu Adam
Kadmon, și îi amintește de păcatul său original. Exact cum se întâmplă în
reconstituirea noastră.
Deci există doi Adam, iar ei sunt foarte diferiți unul de altul. În Zohar este
raportat că Adam, adică al doilea om, este creat cu praful din Templul din
Ierusalim: apoi Dumnezeu (adică extratereștri n.a.) a amestecat cele patru vânturi
cu cele patru elemente și a dat viță unei opere minunate, exact Adam; Adam are
și un element spiritual celest, sufletul, extras chiar din Templul Celest din
Ierusalim al Lumii Superioare: astfel, în structura sa omul posedă atât
elemente ale Lumii de Sus cât și elemente ale Lumii de Jos.
Biserica ebraică mereu zice că Adam putea vedea cu vedere divină toate
generațiile de Tzadikim din istorie, adică pe cei drepți.
Este adevărat că răpiții noștri, după ce au devenit conștienți de ei, au putut
să-ți acceseze toate viețile din toate corpurile lor, chiar și fără ajutorul hipnozei.
Înălțimea lui Adam Kadmon ajunge de la pământ și până la cer, el putând
străbate lumea dintr-o parte în alta mulțumită luminii celeste create de Dumnezeu.
Adam Kadmon, Marele Prototip de Om, conține nouă suflete care sunt total
integrate. După căderea în dizgrație, când vălul eteric al Pământului a început să-
și micșoreze cortina vibrațională ca și consecință, originalul Adam Kadmon și-a
împrăștiat cele nouă suflete-matrice în regiunile acestui univers (numărul nouă e
arhetipic n.a.).

Adam Kadmon și conceptele paralele:

Pleroma: Mintea lui Dumnezeu: Superminte: SriAurobindo
Gnosticism Proclus. http://www.kheper.net/topics/Neop http://www.kheper.net/topics/Aurobindo/Superm
latonism/Proclus-henads.htm ind.htm

Realitate sugerată: Manifestul Absolut

 Zoharul subliniază că Ain Soph-ul animă toată lumea sephirotică, pentru că
nu este posibil să ne gândim că sephiroții sunt deconectați unul de altul. În ceea ce
privește organismul lui Dumnezeu, sephiroții sunt un tot inseparabil. Nu sunt
"locuri" ale divinului, ci "lumi" în care divinul se manifestă oamenilor.
După unii cabaliști (cei ce susțin Cabala Luriană) această viziune pare mai
bine structurată și se prezintă ca și concepție despre Adam Kadmon, omul
primordial, foarte diferit de Adam Rishon - cel de-al doilea om. Adam Kadmon
este prima manifestare a lui Ain Sophului, spiritul său vital (Nefesh) și e constituit
din așezarea concentrică a sephiroților, pe când sufletul său (Ruah) este constituit
din așezarea lor verticală.
În Sefer Yetsirah este dezvăluită creația Lumii. Se spune, într-un
stil incomparabil și netraductibil, că Dumnezeu cel Viu (PO) creează Universul
său prin Sefar și Sefer, iar Sippur, adică prin intermediul Verbului și a Numărului.
Louria precizează că lumea se naște datorită unui gest de pliere, sau contracție a
sa însuși - tsimtsoum - din partea lui Dumnezeu (Conștiința): spațiul gol reușind
astfel să se contureze și aici apărând Creația.
Rabinul Berekhya spune că înainte de Creație Gândul Suprem a emis o
puternică lumină radiantă. Pentru Zohar, însa, totul se naște când Bătrânul Zilelor,
Cel Ascuns, Cel Necunoscut, Cel fără de început și sfârșit, a decis să dea o
limitare propriei nemărginiri. "La un moment dat a întins în fața sa un văl, prin
intermediul căruia a început să deseneze Regatul său.".
Sefer Yetsirah (Cartea Formării) este considerat cel mai vechi tratat
cabalistic de cosmogonie și cosmologie. Scrierea sa este atribuită patriarhului
Avraam sau tatălui său. Ajungem să aflăm și că, pornind de la Punctul
Suprem și mergând prin toate nivelele Creației, totul nu este altceva decât un
reacoperământ a ceva superior care se suprapune. Creierul, învelit într-un
acoperământ ca într-o carcasă, este chiar el însuși carcasa, învelișul unui alt
creier superior. Din acest motiv el este doar un acoperământ pentru creierul
superior.
Cabala vorbește de existența a trei suflete. Corpul fizic al omului
acționează ca suport al unui alt suport care este sufletul vegetativ. Se numește
Nefesh și este treapta inferioară sau principiul vital (este vorba despre acea
entitate din noi pe care noi am identificat-o ca fiind Spiritul n.a.). Este sufletul
inactiv. Nefesh este suportul pentru corpul fizic, pe care-l alimentează. Dar la
rândul său, Nefesh funcționează ca substrat pentru altă structură, numită Roua'h.
Iar acesta este un stadiu intermediar. Este principiul spiritual, sufletul în stare
veghe (acea parte pe care noi o identificăm ca fiind Sufletul n.a.).
Însă e bine să precizăm că Nefesh și Roua'h nu sunt esențe de calități
diferite sau neomogene, mai degrabă complementare, având în vedere că una nu
poate exista decât însoțită de cealaltă. Roua'h e suportul nivelului superior numit
Nestamah, care e sufletul în sensul propriu al cuvântului.
Acesta este conceptul care a fost foarte intens discutat și care a stârnit multe
polemici, și care încă mai stârnește, pentru că în Cabală se afirmă foarte clar că
anumiți oameni nu îl poseda, nu au suflet, (acesta este sufletul multiplu a lui PO
n.a.).
"Meditează la diversele planuri ale spiritului uman, predică Rabinul Simeon
bar Yo'hai, și vei descoperi misterul Eternei Înțelepciuni. Pentru că aceste grade ale
spiritului uman au fost modelate chiar de ea, după imaginea Misterului Suprem."
Conform Cabalei, tot ce este pe Pământ oglindește fidel ce este Sus. "Nu
există nimic în lumea asta inferioară - afirmă Rabbi Yits'haq - care să nu aibă
propriul omolog care îl guvernează în cea superioară. ". În acest fel se pun în
mișcare lucrurile aici, pe Pământ, astfel, în mod automat sunt atrase în acțiune și
forțele superioare corespondente, care administrează tot. De aceea Rabbi Elé'azar
vorbește despre existența a două lumi: una ascunsă și una manifestată, dar care în
realitate contribuie la constituirea unei singure lumi. (din A. D. Grad, "Iniziazione
alla Kabbalah ebraica" Ed. MEB)
Deci există un suflet și un spirit. Există un Prim Om numit Adam Kadmon,
acesta conținând mai multe suflete pe care le gestionează într-un anumit fel și pe
care la sfârșitul timpului și le ia înapoi. Sunt două universuri, dintre care unul ne
este ascuns nouă (cel al celui de-al doilea creator). Adam Kadmon are un suflet al
sufletelor, care se numește Nestamah. Toate acestea noi le confirmam din
hipnozele noastre regresive.
Ne revenea în minte o întrebare de pornire. Dar de ce sufletele (Roua’h) ale
răpiților noștri care proveneau de la PO prefereau să vorbească ebraica? Dar înainte
să răspundem la această întrebare am descoperit ceva extrem de fascinant.
Desenând la calculator organigrama Genezei nu ne-am dat seama că desenasem
ceva foarte familiar. Observând desenul nostru de departe am realizat că nu
făcusem altceva decât să desenăm Cabala ebraică.
 Baza gândirii cabaliste este Biblia ebraică sau Tanakh (acronim pentru
"Torah, Profeți, Scrieri"). Seculara exegeză a Tanakh-ului era deja inclusă
în halakháh (prezentata in cazurile judiciare), în haggadáh (sub formă narativă),
în cele două Talmudím, în babilonia, în Ierusalimși în multele midrashím, și care
pusese deja, de secole, în centrul vieții israeliene interpretarea textului sacru.
Nașterea viziunii cabaliste este datată în vremea publicării cărții Zohar
(splendoare), publicată în jurul sec. XIII, sau la precedentul Sépher Yetziràh
(Cartea Formării), care însă, după unii, este o operă mai mult exegezică decât
filozofică, atribuită lui Avraam sau tatălui său, în jurul anului 1200 î.e.n..
Cabala înseamnă multe lucruri și niciunul din ele. Unul dintre lucrurile
pentru care Cabala este, este reprezentat de descrierea copacului vieții, dar și mai
bine, copacul existenței Universului creat, care conține în interiorul său și
Creatorul.
Există trei tipuri de Cabală, sau mai bine, trei moduri de a descrie acest
cuvânt.
Există Cabala ebraică de care ne ocupăm noi, Cabala grupurilor
ezoterice (cum ar fi ermeticul Ordin Golden Down ) și masonii Cabalei
napolitane, care caută prin intermediul unei numerologii de derivație populară
numerele la loto.

http://www.kheper.net/topics/Kabbalah/Kabbalah.htm

Copacul vieții
 În diagrama centrului se află coloana echilibrului pe care-l dă Keter, prin
Tiferet și Yesod, și ajunge la Malkhut. La stânga și la dreapta lui Keter pornesc
alte două coloane: cea a Grației , prin Hochmah, Hesed și Netzah; cea a
severității ieșind prin Hod, Ghevurah și Binah.

Cele XXII căi

Cei 10 sephiroți sunt legați între ei de 22 de drumuri, asociate cu literele

alfabetului ebraic. La diferiți autori sunt prezentate moduri diferite de asociere.
Cea mai răspândită susține că alef pornește de la Kether în direcția lui Chochmah
și se termină cu tav , care este între Yesod și Malkhuth. Cele 22 de drumuri și
cei 10 Sephiroți formează împreună cele 32 de căi despre care vorbește Sépher
Yetziráh.

Alte reprezentări ale Sephiroților

În anumite manuscrise renascentiste din sec. XVI, diagrama Sephiroților,

ca emanație divină, se multiplică la rândul său la nesfârșit. Această reprezentare
se găsește în textul "Otzrot chayyim (Comorile vieții)" de Chayyim Vital.
*Vezi și Giulio Busi, Mantova e la Qabbalah (Skira, 2001).

Cele patru lumi

La începutul sec. XIV în creație începuseră să se distingă patru lumi:

'Atzilúth (lumea emanației), Beri'à (lumea creației), Yetzirà (lumea formelor) și
'Asiyá (lumea producției sau a fabricației). Cu aceste nume se indică variația
tipului de influență a sephiroților. Lumea lui 'Atzilut, care este cea mai apropiată
de Dumnezeu, este guvernată numai de forțe imateriale. Componenta materială se
intensifică cu cât ne îndepărtăm de Emanator. Până la urmă, Emanatorul nu este
altceva decât ceea ce noi am numit iluminator în articolele noastre precedente.
Deci, dincolo de comparații și confuzii, vom încerca să demonstrăm că
viziunea descrierii evenimentelor, obținute de noi prin intermediul conversațiilor
cu sufletul, fie în hipnoză, fie utilizând simulările mentale, nu este altceva decât
descrierea Universului prin intermediul descrierii culturii ebraice

Versiune Arhetipuri
Versiune Cabalistică Semnificații Corespondențe Corespondență Imagine După
tradițională Golden pe corp astrologică magică Jung
Dawn
Prima mișcare, Bătrân Capul lui
Keter 1. Kether Coroană Coroană (Dumnezeu), venerabil, Dumnezeu,
[Neptun] văzut din Dumnezeu,
profil II Sinele
Yang,
Hokhmah 2.Chokmah Înțelepciunea Partea stângă a Stele fixe Înțeleptul om polaritate
feței [Uranus] bătrân masculină,
spiritul
Yin,
Binah 3. Binah Incognoscibilul Partea dreaptă a Saturn Marea Mamă polaritate
feței feminină,
sufletul

Daat Daath Cunoașterea Al treilea ochi Pluto Sufletul,

Aerul

II Rege așezat
Hesed 4. Chesed Generozitatea Brațul stâng Jupiter pe tron

Gevurah 5. Gevurah Forța, Puterea Brațul drept Marte II Luptător

Il Copilul, Il
Tiferet 6. Tiphereth Viziunea Inima, pieptul Soare Rege, Il
celuilalt sine Dumnezeu Spiritul,
sacrificat Focul
(ex
Christos)

Netzah 7. Netzach Emoții și Gamba stângă Venus

spontaneitatea

Hod 8. Hod Intelect Gamba dreaptă Mercur

Yesod 9. Yesod Planul astral, Organele genitale Luna Hermafroditul Mintea, Apa
Inconștientul

10.Primul
Malkut om devine Realitatea Picioarele, anus Pământul Copilul Corpul,
Malkuth fizică virtuală Pământul
 Doar observând acest tabel comparativ, cu diverse simboluri legate de
Sephiroții Cabalei putem observa cum arhetipic, imaginile sugerate de simboluri
reprezintă foarte bine multe dintre personajele teatrului nostru universal. Conștiința
devine astfel Coroana, cei doi creatori sunt imaginea femininului și masculinului,
adică imaginea dualismul primordial.
Primul Om devine Regele așezat pe tron, pe când în partea opusă Gevurah -
Luptătorul Întunecat - reprezintă prima creație al celui de-al doilea creator, ființa
fără corp care va crea extratereștrii fără corp, reprezentați de Hod.
În acest context Daat reprezintă Sephirorul invizibil, adică a unsprezecea
reprezentare, care se poate scrie și reprezenta doar dacă ai Conștiință. Este vorba
de partea sufleteasca a celui de-al doilea creator C2. O poți vedea și poți fi
conștient de ea doar dacă știi că există. Ea nu ar trebui să existe în această parte a
universului creat, ci ar trebui să fie pe partea cealaltă, cu cel de-al doilea creator.
Hod și Netzah sunt extratereștrii cu corp și fără corp.
Tiferet este reprezentarea omului cu suflet, unde Yesod e omul cu spirit dar
fără suflet, iar Malkut este doar găoacea goală, miticul Golem, care de unul singur
nici măcar nu știe că există, copia pe care extraterestrul i-o face răpitului.
 Acum putem să reconstituim cu aceste elemente Cabala noastră.

După cum se poate observa din reconstituirea noastră, aceasta se suprapune

exact cu reprezentarea Cabalei ebraice, dar trebuie făcute niște deosebiri
importante. În desenele Copacului Vieții făcute de tradiția ebraică, pe care noi îl
numim în mod mai corect Copacul Existenței, se va putea observa că există
nenumărate variante derivate din tema originală. Mai ales că sunt anumite desene
care îl conțin pe Daat, pe când altele îl exclud din reprezentarea finală.
Semnificația acestei excluderi este justificată de discursuri mai degrabă vagi
și incomprehensibile pentru majoritatea experților lumii rabinice. Trebuie luat în
considerație faptul că interpretarea cabalei nu este clară nici celor care au propus-o
pe baza textelor originale deosebit de ermetice. Noi însă știm ce înseamnă "ascuns"
pentru că interpretarea noastră nu permite niciun dubiu.
 Sufletul celui de-al doilea creator nu ar trebui să fie aici, dar pe de altă parte
nimeni nu știe că acesta există. Știe doar dacă persoana respectivă are Conștiință.
Un alt aspect care stârnește confuzie este legat de numărul legăturilor dintre
Sephiroți. Uneori acestea par să treacă ba prin spatele altor legături, ba par să fie
poziționate toate pe același plan, iar asta se întâmplă pentru că structura Sefirah-
ului este tridimensională, așa cum noi am reconstituit-o, dar nu numai asta. Aceste
legături după tradiție trebuie să fie un număr exact care să corespundă lui 22. În
legătură cu asta Torah e foarte clară. Pentru că sunt 22 arhetipurile originale, 22
sunt cărțile de Tarot pe care Dumnezeu Toth le-a dat umanității și care corespund
cheii de lectură a unei ipotetice cărți de-a lui Toth care s-a pierdut, care altceva nu
este decât reprezentarea egipteană a aceleiași Cabale de Luria.
Și sunt 22 arhetipurile (Autiuth), matrițele descrise în Sépher Yetziráh, cu
care tipograful (Dumnezeu) a creat Universul.
Deci, aceste matrițe sau, mai bine spus, aceste 22 de operații de bază cu care
este creat universul, reprezintă și toate interacțiunile posibile între componentele
Cabalei. În acest context anumite interacțiuni par să nu existe, pe când altele sunt
reale. Cunoașterea existenței lui Daat ne permite să înțelegem ceea ce până acum
pentru cabaliști nu era clar: interacțiunea pe care Daat o are cu Al Doilea Creator,
din care provine, și interacțiunea pe care o are cu omul cu suflet (Tiferet), unicul
corp care o poate lua cu sine.
Reconstituirea copacului existenței făcută de noi este singura care poate
explica profund toate aceste interacțiuni pe baza scenariului extraterestru,
reconstruit și propus de noi în toți acești ani de cercetare. Dar astfel ne dăm seama
că interacțiunile evidențiate de noi sunt 23. Deci mai există o interacțiune în plus.
Unica interacțiune în plus, care există efectiv în contextul nostru, este cea dintre
omul Golem și extraterestrul fără corp. Omul Golem a fost cu adevărat creat și
manipulat de către extraterestrul cu corp, care apoi a dezvoltat omul cu spirit, și, în
final, pe cel cu suflet și cu spirit.
În acest context, extraterestru fără corp nu avea nicio posibilitate și niciun
interes, nici să creeze un corp și nici să interacționeze cu acesta. Vă amintim că,
după reconstruirea noastră, unul dintre motivele pentru care Al Doilea Creator își
pierde sufletul și a treia dimensiune este acela că a plecat în altă parte a
Universului Creat. Pierde astfel posibilitatea de a fi corp, și deci să se lege de
suflet prin intermediul ADN-ului său (o altă viziune arhetipică a copacului vieții
nu al existenței).
 În unele versiuni ale copacului Sephiroților, fie această legătură, fie cea
dintre extraterestrul cu corp și Golem nu sunt reprezentate. În realitate nu
extraterestrul a creat Golemul, ci doar l-ar fi modificat utilizând genetica și
transformând un Neanderthal în Cro-Magnon.

Rolul Golemului

Golemul e reprezentarea unui corp viu dar cu conștiință puțină, pentru că e

lipsit de suflet și spirit. Acesta este construit ca ființă vegetală la începutul creației,
când toate lucrurile sunt create. Deci este o legumă. Din acest motiv, în viziunea
noastră tridimensională nu este așezat sub coloana centrală, cea a oamenilor vii
cu conștiință, pentru ca aceștia erau spirituali sau cu suflet. Atunci acesta nu poate
fi așezat sub coloana centrală, ci ar trebui să fie proiectat în față.
În viziunea frontală a reconstituirii cabalistice a copacului Existenței nu ne
dăm seama de asta, dar devine evidentă dacă analizăm de jos, în 3D, copacul
nostru al Existenței.
Dacă nu am face așa, am pierde o altă informație importantă.
Noi știm că informațiile incluse în viziunea cabalistică sunt cuprinse și în
texte mult mai vechi, cum ar fi de exemplu Merkaba, care are origini pre-egiptene.
Contrar Cabalei, ale cărei studii sunt constituite îndeosebi din analizele
rabinului Luria, în cazul Merkabei ajungem să avem un tablou mult mai detaliat în
legătură cu acest subiect, deși a rămas foarte puțin din această tradiție care a căzut
în mâinile unor personaje ignorante, gen new age, care inventează tot și contrarul
la tot, doar pentru a face bani vânzând o filozofie de viață, care în realitate, la
origine, nu avea nimic de-a face cu ideea de a fi "vândută".
 Unul dintre puținele aspecte care se refac după Merkaba este descrierea
omului care seamănă cu trei tetraede, dintre care, cel central este nemișcat, iar
celelalte două se află în rotație sincronică, unul în sensul acelor de ceas și celălalt
în sens contrar.
Dincolo de considerentul că popoare atât de vechi ar fi putut avea o viziune
extrem de geometrică și sincronică față de ființa umană, nu putem să nu
observăm că tetraedele pot fi asimilate cu reprezentarea suflet - minte - spirit.
Deci trebuia să găsim această informație și în copacul Existenței și asta se
întâmplă doar dacă punem Golemul pe același plan geometric al celor doi creatori,
dar nu pe axa Conștiinței.
În revizuirea noastră grafică, scoțând în evidentă cele trei
tetraede descoperim că este posibil să construim astfel de tetraede doar dacă
Sephirotul care corespunde Golemului este postat nu sub coloana conștiinței, ci în
fața ei. Cele trei teraede sunt reprezentarea sufletului, a minții și a spiritului, dar
două sunt legate prin Sephirotul care îi corespunde lui Daat, Cunoașterea, și
sunt de fapt teraedele care ar reprezenta spiritul și sufletul, pe când cel fix ar fi
teraedrul cel mai jos, cel care ar reprezenta prezența minții.
Deci, Golemul ar avea corp și minte, dar nu ar avea suflet și spirit.
Acesta îl reprezintă fie pe primul hominid viu, pentru că are un soi de minte,
deci cu conștiința minții, dar asemănător cu o legumă care dacă abia dacă își dă
seama că poate ar exista. Pe de altă parte, Golemul este adevărata reprezentare a
corpului copiei răpitului. Copia nu are emoții, nu are amintiri, dacă o întrebi în
hipnoză cine este va deveni confuză și îți va răspunde cu cel mult o siglă numerică.
În hipnoză copia nu poate să-și amintească nimic din existența sa și nu deține
conceptul de sine.
 Dar ce este Golemul pentru cultura ebraică?
Să citim niște pagini din Wikipedia:

"După părerea multora, Golemul (ebr. ‫ ) גםלו‬e o figură imaginară a

mitologiei ebraice și a folclorului medieval. Termenul probabil că provine din
cuvântul ebraic gelem care înseamnă "materie brută", sau "embrion", termen
prezent în Biblie (Vechiul Testament, Psalmul 139:16) pentru a indica "masa care
încă nu are formă", pe care evreii i-o atribuie lui Adam înainte să-i fie insuflat
sufletul.
În ebraica modernă golem înseamnă și robot. Conform legendei, cine
ajunge să cunoască anumite arte magice poate fabrica un golem, un gigant de
argilă, puternic și ascultător, care poate fi folosit ca servitor angajat să rezolve
munci grele și mai poate fi folosit ca apărător al poporului ebraic față de
persecutorii săi. Poate fi evocat prin pronunțarea unei combinații de litere
alfabetice.
Se spune că Golemul a fost format prin textul Sefer Yetzirah: asta reiese din
cunoașterea lui Avraam și se distinge din explicația secretelor alfabetului ebraic,
a Sephiroților ce au legătură cu anatomia corpului uman, cu planetele, cu lunile,
zilele și semnele zodiacale: aceste trei figuri - omul, lumea și anul -
reprezintă trei mărturii complete. Maestrul care ar fi vrut să facă un Golem, așa se
povestește, se folosea de litere, mișcându-se în jurul formei de argilă de un anumit
număr de ori, în corespondență cu toate figurile citate în Sefer Yetzirah.
Golemul era dotat cu forță și rezistență extraordinare, executând perfect
ordinele creatorului său, față de care devenea un fel de sclav, dar era incapabil să
gândească, să vorbească și să simtă vreo emoție de orice natură, pentru că nu
avea suflet și nicio magie făcută de om nu ar fi fost capabilă să-i ofere unul.
În cronica sa, Ahimaaz ben Paltiel, cronicarul medieval al sec. XII,
povestește că în sex IX, un rabin, Ahron din Bagdad, descoperă un golem la
Benevento, un băiat căruia îi fusese oferită viața eternă prin intermediul unui
pergament. Tot la sfârșitul sec. IX, după cronica lui Ahimaaz, în orașul Oria erau
niște înțelepți evrei capabili să creeze un golem, dar care au încetat să mai
practice această activitate după o avertizare divină.
Se povestește că în sec. XVI un mag european, rabinul Jehuda Löw ben
Bezalel din Praga, a început să creeze golemi pentru a-i folosi ca servitori,
plăsmuindu-i din argilă și trezindu-i scriind pe fruntea lor cuvântul "adevăr"(în
ebraică ‫[ אתמ‬emet]). Însă exista un inconvenient: golemii creați așa deveneau din
ce în ce mai mari, până când îi era imposibil să se mai folosească de ei: magul
decidea din când în când să se descotorosească de ei, transformând cuvântul de pe
fruntea lor în "moarte"(în ebraică ‫[ מת‬met]);dar într-o zi a pierdut controlul unui
gigant, care a început să distrugă tot ce ăi ieșea în cale.
Golemul, nu ca zeitate, ci ca un fel de înger, a cărui natură este secretă în
Cabala, însă creat de maestrul care era capabil să unească puterea spirituală la
Voința lui Dumnezeu, se spune că acționa și ca apărător a unor comunități
ebraice din Europa Orientală. Recăpătat controlul asupra situației, magul a decis
să înceteze să se mai servească de golemi și i-a ascuns în mansarda Sinagogii
Staronova, în inima vechiului cartier ebraic , unde, conform legendei, s-ar afla și
în ziua de azi."

Deci, un adevărat supersoldat, în acord perfect cu ipotezele noastre.

 Înseamnă că Golemul nu e reprezentat simbolic doar de copia răpitului, care
probabil este utilizată ca supersoldat de către militari sau ca și corp pentru diverse
ființe extraterestre. Golem e și micuțul Gri, numit EBE (entitate biologică
extraterestră), fidelul și stupidul servitor al forțelor extraterestre.
Straniu animal care primește ordine de la superiorii săi, nu înțelege ce se
întâmplă când un răpit, în timpul unei răpiri, face ceva care nu e prevăzut în
canoanele normalității comportamentale ale oamenilor. Sărmana creatură este în
mâinile unui patron care l-a creat genetic și care îl folosește pentru a face pe răpiții
noștri munca murdară, în locul său.
Oamenii ar vrea să creeze acești roboți în viitor, de la care să ia organe
pentru necesitățile lor, pentru a le face curat în casă, să-i trimită la război, să-i
folosească pentru raporturi sexuale: să-i trimită în locul lor la muncă, adică să
creeze o lume de roboți, perpetuând astfel eroarea lui PO (Primul Om, Adam
Kadmon), care creează extratereștri amorali, care creează un om la fel de
anormal, care încearcă să învie o imaginea de-a sa fără conștiință, căreia să-i
transfere toate responsabilitățile dorințelor sale psihotice nerezolvate...

Cele patru lumi

Cum am mai spus și înainte, Cabala descrie patru nivele de conștiință sau
patru lumi:
· Atzilúth (Lumea emanației)
· Beri'à (Lumea creației)
· Yetzirà (Lumea formelor)
· Asiyá (Lumea producției sau a fabricației)

Lumea Atziluth, care e cea mai apropiată de Dumnezeu (Conștiința),

este dominată doar de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât
ne îndepărtăm mai mult de Iluminator.
Conștiința și cei doi Creatori fac parte din prima lume, numită și emanație.
Adevărata creație a fost lăsată pe seama lui Adam Kadmon și a unui eventual
corespondent derivat din cel de-al doilea creator. O ființă pe care noi nu o
cunoaștem și pe care am identificat-o în interpretarea lucrurilor din copacul nostru
în 3D cu un semn de întrebare. În Yetzirà există creaturile create, deci
extratereștrii cu corp, fără corp și oamenii cu suflet. Apoi există lumea fabricației,
de care aparțin Golemul și omul cu spirit, dar fără suflet.
Deci, Cabala, pe lângă a fi reprezentarea situației omului versus extratereștri
și creații, reprezintă o fotografie fără timp, un tablou al realității care ne spune nu
numai ce s-a întâmplat, dar și ce se va întâmpla.
Pe când fenomenul Creației coboară de sus și e descris de cele două coloane
laterale ale arborelui sephirotic, omul, care se află în mijlocul Creației, urcă iar pe
coloana din mijlocul arborelui sephirotic. Din acest punct de vedere, ce s-a
întâmplat și ce se va întâmpla se rezumă la următoarea paradigmă. Creația i-a
construit pe cei doi creatori, care au dat naștere la niște subcreații, mai mult sau
mai puțin norocoase, motivate să devină imortale și să-i imită pe Zeii și pe
Creatorii lor. Omul, care este în primul rând un mijloc de a obține acest rezultat, se
dovedește a fi produsul finit al unei viitoare evoluții universale și se înalță din
lumea formării în cea a creației, unind în interiorul său sufletul provenit fie de la
primul creator cat si pe cel de la al doilea creator, reunificând tot ce înseamnă
experiență vitală pentru a se reuni cu Creatorul Dumnezeu.
Problema limbii ebraice
Pe drumul modelului cabalistic al problemei extraterestre ne-au pus anumite
"revelații", cu totul spontane și neașteptate, adică neprovocate, ale unor răpiți, care
în hipnoză sau în timpul exercițiilor simbad pe care le faceau singuri, sau în
timpul viselor și a momentelor de percepție amplificată clasica a rapitilor
eliberati, pronunțau anumite cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva cercetări,
am fost în stare să spunem că această limbă era ebraica.
De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție marita, i se
adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick
names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se
referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care
ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică.
 Problema limbii ebraice

Pe drumul modelului cabalistic al problemei extraterestre ne-au pus anumite

"revelații", cu totul spontane și neașteptate, adică neprovocate, ale unor răpiți care
în hipnoză sau în timpul exercițiilor simbad, pe care le făceau singuri, sau în
timpul viselor și a momentelor de percepție amplificată, caracteristice răpiților
eliberați, aceștia pronunțau anumite cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva
cercetări, am fost în stare să spunem că această limbă era ebraica.
De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție mărită, i se
adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick
names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se
referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care
ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică.
 Shamir pare să fie partea masculină din eul interior, adică acel lucru pe care
noi îl identificăm ca spirit și care, alegoric vorbind, se prezintă adesea în practicile
simbad ale răpiților ca un luptător cu tonalitate roșie sau galbenă, ca a flăcării etc..
În ebraică Shamir este și o unealtă specială care este folosită pentru a tăia cu mare
ușurință chiar și piatra.
Mai știm că (Zoar 74 a, b) Shamir-ul putea să spargă și să taie orice; iată de
ce a fost numit "vierme metalic divizator " și "vierme tăietor" în Pesachim, care
face parte și el din Talmud.
În capitolul nr.5 din tratatul Abot, tot din Talmudul babilonian, se face o
referire clară la originea instrumentului, care, după părerea Dr. Matest M. Agrest,
nu ar fi de natură terestră.
Apoi se spune că Moise a luat Shamir-ul în deșert pentru a face Efodul,
frumosul veșmânt sacru al anticului cult ebraic destinat lui Aaron, cum a stabilit
în pactul cu Dumnezeu, la care face referire și Biblia (Exodul 28,9): "...Vei lua
apoi două pietre de onix și vei ciopli pe ele numele fiilor lui Israel: șase nume pe
o piatră și șase nume pe alta, în ordinea nașterii. Vei grava cele două pietre cu
numele fiilor lui Israel cu un gravor în piatră, cum se gravează sigiliile, și le vei
fixa în cadre de aur. Vei pune cele două piere pe epoleții Efodului..."
În Talmudul Babilonian (Sotah 48,8) evenimentul este descris cu mai
multe detalii: "Într-un prim templu numele fuseseră scrise cu cerneală, atunci le-a
fost arătat lor Shamir-ul și au fost gravate în piatră în locul celor scrise cu
cerneală."

http://www.edicolaweb.net/nonsoloufo/tu_s ami.htm

În realitate, Shamir este un nume care este dat în amintirea caracteristicilor

acelui obiect. Azi l-am descrie ca pe o bandă ce taie sau o rază de foc. Deci Shamir
este un nume care înseamnă foc care taie și, după părerea noastră, este o
reprezentare arhetipică a Spiritului.
Într-un alt caz subiectul definește anumite suflete cu o serie de foneme, care
sună ca și cuvântul “aurim”. În ebraică există termenul ha-urim.
Un astfel de termen derivă din unirea a doi termeni: ha și urim. Urim e ceva
care se folosește cu thummim-ul.
Urim și thummim sunt două lucruri care se pun în cap: una pe emisfera
dreaptă și cealaltă pe emisfera stângă, și sunt legate între ele cu un fel de "băț".
Se regăsesc în recenta biblie a mormonilor, în revelația pe care îngerul Moroni i-o
face lui J. Smith, profetul acelei religii.
Ar fi două lucruri care, dacă sunt bine poziționate pe creier, ar face astfel
încât să se poată auzi vocea Domnului, care astfel ar putea da instrucțiuni prin
acestea, de exemplu muritorilor de rând, pentru a ghida tribul lui Israel în deșert
după izgonirea din Egipt.
Este incredibil să ne gândim că un Dumnezeu ar avea nevoie de o
invenție electronică - o cască stereofonică - pentru a da ordine creaturilor sale, dar
așa este.

http://net.bible.org/dictionary.php?word=URIM%20AND%20THUMMIM

În realitate, urim și thummim sunt două chestii care interacționează una cu

lobul drept, iar cealaltă cu lobul stâng al omului care vorbește cu Dumnezeu și
sunt definite cu termenele lumină și perfecțiune. Termenul ha-urim înseamnă
lumină conștientă și este un termen care se referă la partea sufleteasca din interior.
Thummim se referă la partea spirituală și este legată de lobul stâng al creierului.
Se poate postula că aceste două invenții ar fi fost două terminale care
interacționează cu lobii creierului subiectului în cauză, exact ca microcipurile
militare moderne pentru alterarea conștiinței umane și pentru a fi subjugați celui
pe care evreii de odată îl considerau divinitatea lor.(www.studirosacrociani.com ,
Corinne Heline).

"Vei uni în pieptarul rațiunii Urimii și Thummimii. Astfel vor fi deasupra

inimii lui Aaron când va intra în prezența Domnului: Aaron va purta pentru
totdeauna rațiunea pe inima sa în prezența Domnului " (Exodul 28:30) .
Urimii și Thummimii au fost subiectul multor speculații din partea
interpretărilor teologice; pe lângă faptul că acestea erau un mijloc prin care
înaltul preot lua la cunoștință voința divină, în general toată lumea este de acord
că nu se știe ce erau efectiv aceste obiecte.
Cuvintele sunt traduse din ebraică cu "claritate și dreptate", însemnând
lumini și perfecțiuni. Pentru că, conștiința umană nu strălucește din punct de
vedere spiritual, acestea au fost identificate cu dreptatea divină, pierzând astfel
total înțelegerea adevăratei naturi a celor două giuvaere magice din buzunarul
Pieptarului, sau nu e în stare să dea o explicație pentru forțele focalizate
de acestea, prin intermediul cărora înaltul preot putea primi și transmite
poporului directivele Legii Divine.
Ca toate giuvaerele Pieptarului, Urimii și Thummimii erau capabili să
depoziteze forțe magnetice determinate, în relație cu Ierarhiile celeste din cosmos
și cu centri corespondenți corpul uman. Erau receptori negativi ai unor forțe
pozitive și puteau fi consultate - de cine avea înțelepciunea să o facă - pentru
utilizarea proceselor alchimice, care acompaniau anumite exerciții spirituale
determinate. Ghizii iluminați ai acelor zile aveau această capacitate; era o
cunoaștere care aparținea Inițiaților.
Dar când, cu mult timp în urmă, Inițiatul a încetat să mai fie recunoscut de
responsabilii Creștinismului popular , fapt care se întâmplă și azi, nu putem
aștepta de la aceștia informații autentice cu privire la natura magică a
Urimilor și Thummimilor.
Pentru a afla aceste informații trebuie să ne adresăm învățăturilor oferite
de Școlile de Mistere, care le dețin și le distribuie în ziua de azi cum o făceau
și în epocile trecute. Cele două giuvaere din buzunarul Pieptarului au o
semnificație asemănătoare cu cea a celor două pietre de pe epoleții Efodului.
Acestea focalizează forțele pozitive și negative ale spiritului; pun în
legătură principiile Focului și principiile Apei; sunt armonizate cu centrul
capului și al inimii din corpul uman. Toți ceilalți sacerdoți aveau trezite aceste
centre, astfel încât acestea să devină lumina (Urim) și perfecțiunea (Thummim)
corpului său. În modul acesta ei puteau să folosească giuvaerele ca un ajutor
pentru a dirija viziunea lor interioară spre lumile spirituale și spre învățăturile
Ființelor Celeste care le transmiteau voința lor față de poporul său.
Pe lângă acestea, putea descoperi în Memoria Naturii ce destin era atribuit
unui individ sau unei rase, în orice circumstanță și în orice moment. Urimii și
Thummimii nu erau privați de virtute: aceștia erau activați cu ceva pe care
Boehme o numește "tinctura" (culoarea) spiritului. Dar dacă cine le purta nu își
dezvoltase centri spirituali ai capului și ai inimii astfel încât să-i poată activa cu
aceeași "tinctură" spirituală, giuvaerele ar fi avut valoarea a două pietre
găsite pe stradă.
De fapt, toate pietrele ar fi prețioase dacă omul ar ști să le extragă
virtuțile; cu toate că în regnul mineral, ca în celelalte regnuri, nu toate
varietățile prezente au aceeași valoare. Urimii și Thummimii nu au mai fost
utilizați după Exil; lumina și perfecțiunea ghizilor primului Israel, cum au fost
acelea a lui Moise si Aaron, plecaseră. Sacerdoții asirieni foloseau pietre
corespondente Urimilor și Thummimilor: aceștia le numeau Tabletele Destinului.
În Egipt, giuvaere asemănătoare, purtătoare ale imaginilor lui Osiris și Isis,
erau numite Tăblițele Sacre. Oricum semnificația lor era aceeași. Vroiau să
arate uniunea puterii masculine cu cea feminină, forțele unite ale Soarelui și ale
Lunii."
 Cu altă ocazie, ne-am trezit în fața unei anumite descrieri, pe care răpitul o
făcea în timp ce vedea, într-o viziune aparținând unei vieți trecute, un mic
templu, unde cineva îi arăta intrarea. Acest templu era caracterizat de două
coloane, nu foarte mari, care reprezentau intrarea. Una dintre aceste coloane, cea
pe care răpitul își focalizase atenția, era definită ca “Boaz”de o altă figură care-l
acompania pe subiect în interiorul viziunii sale.
Trebuie să subliniem faptul că răpitul nostru nu cunoaște ebraica și nici
limbile asemănătoare acesteia, și nu are nici cea mai mică idee ce putea fi acea
coloană, care în viziunea sa părea atât de importantă. În tradiția ebraică, când a
fost construit Templul lui Solomon, acesta avea două coloane la intrare, una
poziționată în stânga, care se numea Boaz, și una în dreapta, care se numea Jachin

http://www.freemasons-freemasonry.com/larsonwilliam.html

Aceste două coloane, nu sunt altceva decât versiunea egipteană a celor

două obeliscuri ale Templului din Luxor, dintre care unul se află și în Franța, la
Paris, în Place de la Concorde.
 Aceste două coloane, ca să vezi, se găsesc și la intrarea lojelor masonice de
rit egipto-israelian.
Dar ce legătură are această coloană cu problema extraterestră?
În realitate, aceste două coloane sunt reprezentarea a ceva mult mai
străvechi, apar în lumea mesopotamică și sunt transfigurarea mitului coloanelor
lui Hercule, unde, într-un fel, în acel punct se termină lumea cunoscută și
începe misterul necunoscut al universului extern. Se descoperă astfel că în
viziunea celor trei coloane verticale ale Cabalei, cele două anterioare sunt
reprezentarea coloanelor Templului lui Solomon.
Jachin înseamnă "ceea ce e stabilit" și Boaz "forța". De aceste două
coloane se leagă semnificațiile de feminin și masculin și simbolurile a două
triunghiuri care se vor uni pentru a da ideea stelei lui David, care probabil este o
reelaborare a desenului Nodul lui Solomon. În realitate, aceste semne
reprezintă arhetipic uniunea părții spirituale cu cea sufletească a alchimiștilor
europeni.
Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația
lui Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana
intunecata a tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz
ridicate în vestibulul Templului lui Solomon.
 http://www.templesecrets.info/pillars.html

Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația
lui Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana
întunecată a tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz
ridicate în vestibulul Templului lui Solomon.
Trebuie observată imediat analogia cu situația extratereștrilor unde
există lumina și tenebrele, extratereștrii cu corp și cei fără corp, care în mit
reprezintă infernul și diavolul catolicilor.
Pe partea de sus a fiecărei coloane era un mare bazin - acum numite eronat
sfere sau globuri. Globul celest (original bazinul focului), așezat deasupra
coloanei drepte (Jachin), simboliza omul divin. Globul terestru (bazinul cu apă),
așezat pe coloana din stânga (Boaz), simboliza omul terestru (cel fără suflet,
terestru în sensul că este neevoluat). Aceste două coloane sugerează și
expresia activă și pasivă a Energiei Divine: Soarele și Luna, sulful și sarea,
binele și răul, lumina și obscuritatea.
Printre acestea este Sanctuarul. Sunt o trimitere la Jehovah, fie ca
androgenie, fie ca divinitate antropomorfă.
Ca și coloane paralele sunt reprezentate de semnele zodiacale ale Racului
și Capricornului,care la începuturi erau poziționate în camera inițierii, pentru a
reprezenta nașterea și moartea - extremele vieții fizice.
Prin urmare mai simbolizează solstițiul de vară și solstițiul de iarnă, azi
cunoscute de francmasoni sub apelativul modern ai celor "doi Sfinți Ioan".
În misteriosul Copac Sephirotic ebraic aceste două coloane
simbolizează Mizericordia sau Mila (Jachin) și Severitatea (Boaz).
Stând înaintea intrării Templului lui Solomon, aceste coloane au aceeași
valență ca și obeliscurile din fața sanctuarelor egiptene. Dar când sunt
interpretate din punct de vedere cabalistic, numele coloanelor înseamnă "Casa
mea va fi fixată prin forță". ("Insegnamenti segreti di tutti i Tempi" di Manly P.
Hall, p. 307-8). Anumite variante ale cărților de Tarot au pe cartea cu
Împărăteasa (Luna) coloanele Boaz și Jachin.

Avem încă o dată o evocare in limba ebraică a Cabalei și a conexiunilor

sale sigure față de cultura egipteană, din care evreii s-au inspirat cu vârf și îndesat.
Cu câțiva ani în urmă am întâlnit o răpită cu o cultură destul de
elementară, care nu știa de ce simțise nevoia să scrie anumite lucruri pe niște foi ,
ca apoi să le facă sul după ce le așezase una sub alta. Mi-a arătat foile și am
observat că scrisese în mod bustrofelic (de la stânga la dreapta) atât cuvinte în
italiană, cât și pe cele în ebraică. Desenase Cabala, dar habar nu avea ce scrisese.
Făcuse sul aceste înscrisuri exact cum o făceau sacerdoții evrei care conservau
scripturile ca și cum ar fi fost niște rulouri sacre.

PO vorbește ebraica

Am întâlnit persoane care scriau în aramaică, dar maximum l-am obținut

când am cunoscut un răpit care după eliberare a dobândit capacitatea de a intra
într-o stare de conștiință alterată. Procesul încă nu poate fi controlat de răpit,
pornind fără niciun avertisment. Într-una dintre aceste situații subiectul a început
să scrie la calculator în ebraică, în greacă și în italiană, alternând limbile. Lucrul
cel mai interesant era faptul că aceste caractere se schimbau la calculator
"spontan", din greacă în ebraică, ca apoi să se întoarcă la italiană. Totul se
întâmpla de față cu alți martori, pe când subiectul nu avea conștiință de ceea ce
scrisese.
Analiza scrierilor, efectuată cu anumite motoare de traducere, ne-au permis
să stabilim că subiectul scria aceleași fraze în italiană, ebraică și greacă.
Voi reda mai jos ce a scris cu acea ocazie, trecând de la o limbă la alta,
fără măcar să știe cum se schimbă caracterele la calculator:

... Subiectul, în prezența părinților săi, discuta scriind la calculator cu un

prieten de-al său, când începe ciudata conversație. Subiectul nu vorbește cu
amicul său, ci dă niște comunicări. Cumva, interacționează cu cineva din altă
dimensiune...

Tu nu trebuie să te temi, amintește-ți că vei fi acolo când timpul

oamenilor se va apropia de sfârșit, nu vei avea un acces ușor, dar vei găsi oameni
care îți vor recunoaște parcursul întunericului iluminat cu lumina pietrei.
Masa va fi la sfârșitul drumului tău, tu dumnezeu absolut, nu te afunda în
dubiile din tine însuți. Regele care așteaptă nu va realiza salvarea poporului.
Masa va fi așezată la porțile marii camere. Pentru a ajunge va trebui să te
întâlnești cu ceea ce cunoști deja. Va fi ușor să sfidezi labirintul spinilor încinși.
La sfârșit îți vei așeza mâinile pe piatra de culoare roșie, aceasta va curge din
mâinile tale și cu ele îți vei umezi buzele.
Vei vorbi vocea poporului tău. Dar nu va fi suficientă o singură limbă,
ușile se vor deschide și vei reintra în camera de foc, vei coborî în
turbinele timpului:totul va anula totul, și când focurile se vor deschide în fața ta,
vei regăsi poporul zeilor.
O luptă mare, în care energiile atomice vor învălui lumea. Marele
Dumnezeu va dispărea. Și regele marii piramide va urca pe tonul noii Mame,
reîntorcându-se la oamenii săi. Dar regele a fost mândru, inutile cuvinte pentru
a justifica pe cine nu a lăsat în urmă. Khufu, Osiris a lăsat regelui o mare
cantitate de informații. Locul tau lângă Zed, punctul de legătură dintre cer
și pământ, unde și Enoch a mers să vadă marile schimbări, cei care conviețuiesc
cu timpurile aparțin regatului cerurilor. Tu nu vei piei Khufu. Riash e salvarea,
urmează salvarea. Riash a clipocit din apele Maska. Oamenii vor fi de
tinichea, nu veți mai putea respira aerul. Oameni îmbrăcați în argint, cărnuri
deja distruse purtând în interior marea divinitate...

În acest moment subiectul începe să scrie în ebraică - noi

reproducem traducerea pe care am încercat să o efectuăm...

Vizitează viața noastră pentru a-l vedea dintr-un unghi al salonului nostru
pacea și calmul, serenitate, pasul; mare om tu știi cum să procedezi, de
ce ai frică?Copilul crescut în ramuri verzi să bea din apa curiozității.... A
venit momentul să urmezi ceea ce nu ai terminat. Privește în interiorul tău și
lasă gândurile mele "să te prindă dincolo de real" (în realitate traducerea ad
litteram era: "să le prinzi fara ceva reală" și am încercat o interpretare fără să
cunoaștem ebraica n.a.).

Cel mai mare cadou dintre toate este dezvoltarea noastră spirituală
(aceeași frază este repetată perfect în italiană).

Creșterea spirituală e darul care iti daruieste pe sine insusi.

Acopera-ți diamantul pentru a ști strălucitorul viitor a unui om, tu știi, tu
poți, nu te-ai născut întâmplător din acea regiune. Poporul nostru aclamă
salvarea, pacea, dinastia lui David. Nu te lăsa prins în marginile timpului. Tu ai
ales.
În acest punct al conversației răpitul pare că interacționează cu
interlocutorul său, care nu reușește să înțeleagă cu cine vorbește în realitate și
îi spune ceva despre spațiu și timp, scriind:

timp...spațiu X, Y, Z.

Răpitul răspunde , interacționând cu el pentru un moment, dar scrie:

P(x,y,z,t).
c = ∆c = ∆l / ∆t
∆s2 = c2(1-3)2-(10-4)2-(3-1)2-(2-5)2 =

Apoi își reia discursul...

Aparțin fiilor lui David, Noe Mesia educat să urmeze vocea lui Dumnezeu e
aproape.
Atunci interlocutorul adaugă:

hmmmm...sunt un pic confuz...chiar îmi faci o glumă de proporții biblice,

intr-adevar.

iar răpitul nostru spune:

 Nu face confuzii, tu vei urma poporul nostru când vei fi pregătit să activezi
mașinăria.
Mesia privește și așteaptă.
Toate popoarele evoluate energetic mă vor asculta, aceste mesaje sunt din
ce în ce mai frecvente.

Interlocutorul, care nu mai știe ce să facă încearcă să facă conversație și

răspunde:

vorbești despre cercurile din lanurile de grâu?

Răpitul răspunde:

aceea a fost prima noastră încercare de apropiere,dar această metodă este

imediată

Aici subiectul scrie un cuvânt în ebraică, care este intraductibil, apoi scrie:

Yehoshua (cu accent circumflex pe "e"și pe "s", iar pe "u" o sedilă

[chevilla în intaliană] . Computerul pe care scriu eu nu este prevăzut cu aceste
accente pe litere.)

Salvarea va reveni, fiul lui David (aceste ultime trei cuvinte sunt scrise în
greacă).
Fiul lui David ascultă, să nu începi cu avânt, Rege al iudeilor (în ebraică)
am văzut o explozie nucleară...și eram îmbrăcat în aur: nu te gândi la trecut,
trecutul este, niciodată acum, este pentru totdeauna.
Dumnezeu e în tine. (în greacă)
Sufletul e o parte din Dumnezeu. (în greacă)

Un nume care nu poate fi pronunțat, în ebraică.. .este fiul a lui Dumnezeu

(în greacă. Dumnezeu tradus în greacă este Zeus N.A.)

Tu ești un fiu, fiul omului și a lui Dumnezeu.

 Dumnezeu (în greacă) este în interiorul tău, deschide-ți mintea. (adresându-
i-se interlocutorului său de la celălalt capăt al internetului).

E timpul să lași această lume.

Ad Alnitak guvernează matematica, nimic nu mai este viață acum, cu
locuitorii săi totul e viziune virtuală, noi nu putem să intrăm în război, noi,
poporul divin, ajutați-ne, vom reveni.

Și comunicarea continuă cu întrebări și răspunsuri pe care nu e cazul să le

subliniem în acest articol. Singurul lucru interesant este că răpitul spune
următoarea expresie...

Fiica noastră îți comunică...etc.

Această discuție, demnă de X-files foarte complicate, are niște caracteristici

particulare și ne furnizează anumite date importante. În primul rând o utilizare
preferențială a limbii ebraice, o serie de schimbări de accente și caractere, chiar
și matematice, care nu pot fi efectuate fără a pierde ceva timp, însă aici apăreau
instantaneu interlocutorului, care are la dispoziția sa lista cu întrebări și
răspunsuri, la fiecare apărând timpul de interacțiune.
Cel care vorbește dă niște informații despre identitatea sa. El vorbește
limba părinți, care, după cum vom vedea, este ebraica. Spune clar că poporul lui
Alnitak (principala stea din constelația Orion), adică locul de unde vine, conform
reconstituirilor noastre, extraterestrul numit Horus, care deja este un loc în care
totul se întâmplă virtual și unde extratereștri pot fi considerați niște mumii vii
fără nicio speranță. Subiectul vorbea prin intermediul răpitului nostru, care era o
femeie pe care o numea "fiica noastră".
Cu această expresie se manifestă în simbad singur si întotdeauna, doar
figura Primului Om (PO), a lui Adam Kadmon, creatorul extratereștrilor și cel
care-i exploatează pe răpiții noștri.
În abordarea matematicii ajung la noi concepte care ne sunt cunoscute,
cum ar fi "c" adică viteza luminii, apoi adaugă timpul la secvența variabilelor
spațiale. Trebuie să subliniem că răpitul prin care se manifestă PO și care face
toate acestea inconștient, nu are cunoștințele matematice necesare ca să știe ce
scrie.
Apoi PO se lansează într-o secvență matematică, întâi scriind o simplă
ecuație diferențială și apoi notează o serie matematică pe care sincer nu știu să o
interpretez.
Spune că universul nu e local nici în spațiu și nici în timp, și că sunt două
lucruri de făcut: primul, să se găsească un fel de tăbliță, sau poate o carte, pe
care să-o "activeze", altfel ei nu se pot întoarce. PO susține că crop circle- urile
adevărate le fac ei, dar și acest aspect nouă ne era deja cunoscut de la sfârșitul lui
2002.
În hipnozele efectuate cu acest subiect, chiar și în prezența unor medici de
la Spitalul Santa Chiara din Pisa, subiectul deja vorbise în limbi semitice și
era capabil să interacționeze cu virtualitatea într-un mod paranormal remarcabil.
PO a încercat în trecut de mai multe ori să-l blocheze, să-l copieze, să-i
introducă în craniu niște ciudate microcipuri (poate era vorba de miticii urim și
thummim), dar se pare sufletul i-a tras o palmă și lui PO, iar din acel moment,
omul pare să nu mai fie nici răpit și nici deranjat de acest Adam Kadmon,
care vrea să se reîntoarcă învingător în lumea noastră (pe spatele nostru și al
extratereștrilor).
PO spune că nu poate se lupte cu propriile sale creaturi. Acest detaliu care
apare în conversație este identic cu cel obținut de la alți răpiți eliberați. PO
nu ucide creaturile sale, dar nu pentru că este de-o moralitate extraordinară, ci
pentru că îi utilizează pentru a face munca murdară asupra umanității.
Un alt aspect care este comun acestei conversații se referă la existența
unei mașinării sau a ceva asemănător, care trebuie manipulată pentru a-i permite
lui PO să-și termine munca.

Ebraica este o limbă modernă?

Dar PO nu poate vorbi în ebraică, chiar dacă sufletul spune asta în hipnoză.
Sufletul spune că ebraica e limba părinților. A fost necesar să facem o cercetare
lingvistică asupra ebraicii pentru a înțelege de unde venea această amestecătură
de foneme, care din punct de vedere tehnic nu ar fi trebuit să fie mai vechi de
1700 de ani î.e.n.. Deci nu putea fi aceasta limba lui PO...o ființă care, tehnic
vorbind, este la fel de batran cam la fel cu Universul.
Ebraica are o trăsătură interesantă. Este o limbă, dar și un ansamblu de
numere și formule, ceea ce ne face să credem că limba pe care Dumnezeu i-a dat-
o lui Avraam este și ceva ce are legătură cu ADN-ul său, un fel de instrucțiuni,
arhetipuri cu care a fost construit Universul, deci pe lângă a fi limbă este și un set
de formule care descriu totul. Cei mai convinși cabaliști traduc Biblia în numere,
reușind cu ajutorul unui program special să creadă că pot face previziuni,
utilizând acel text ca pe un de codex secret, unde, pentru fiecare cuvânt și pentru
fiecare eroare în legătură cu el, există o rațiune care identifică o
semnificație spațio-temporală.

http://emol.org/kabbalah/qbl/index.html
http://kabbalah-software.software.informer.com/
http://free-kabbalah.smartcode.com/
http://www.kabbala.info/
http://software.ivertech.com/_ivertechSearch1_kabbalah%20software.htm
http://kabbalah-tarot.softplatz.net/

Însă știm un lucru.

Poporul ebraic ca atare nu a existat niciodată.
Dar să pornim de la cuvintele Lorenei Bianchi și să punem punctul pe i.

http://www.satorws.com/bahir.htm

"Realitatea istorică ne povestește că egiptenii nu aveau sclavi, nefiind

un stat imperialist și cuceritor;în perioada în care, teoretic vorbind, evreii
locuiau pe malurile Nilului, asistăm la invazia hiksoșilor. Nume derivat din
hieroglifa Heqa Kasut, care înseamnă "suveranii ținuturilor străine", acest popor
invadator, de stirpe semitico-cananita , provenit din Anatolia, a știut să se
strecoare în Egipt, profitând de lipsa puterii politice.
Cucerește Menfi în jurul anului 1700 î.e.n. cu regele Salitis, Hiksoșii nu au
distrus sistemul politic și administrativ egiptean, ci doar s-au amestecat în
societate, adoptând ca și capitală orașul Avaris și ca divinitate principală pe Zeul
răului, Seth, fratele și asasinul beneficului Osiris.
Pe lângă el au adoptat și două divinități cananite, Anat și Ishtar, însă
lăsând poporului egiptean libertatea cultului. Această trinitate a durat timp de
două dinastii, a XV-a și a XVI-a, în timpul cărora suveranii hiksoși (printre care
iese în evidență numele Khyan, un adevărat Iulius Cezar al epocii) își extinseseră
influența în Palestina, Creta, Anatolia și Nubia.
În mod paradoxal, exact datorită intervenției regilor nubieni Egiptul se
eliberează din jugul străin și redevine independent, chiar dacă poporul hyksos
nu a părăsit ținutul și a continuat să trăiască amestecându-se cu societatea
faraonică multietnică, cel puțin până la venirea lui Akhenaton, suveranul
"eretic" care a impus cultul dumnezeului Aton- discul solar.
Acest eveniment a făcut să curgă râuri de cerneală: la câțiva ani după
destituirea lui Akhenaton , sau cel puțin după dispariția sa, Biblia
introduce faimosul episod cu Exodul poporului evreu din Egipt și a sclaviei.
O coincidență care nu este credibilă din punct de vedere istoric, și care a
dus la identificarea lui Akhenaton monoteistul in Moise, șeful și ghidul Israelului
monoteist.
Evreii duc cu ei un obiect care are aceleași dimensiuni cu sarcofagul aflat
în Camera Regelui, în Marea Piramidă a lui Cheops (Khufu) : Arca Alianței
poate nu a fost făcută de același Moise, ci a reprezentat furtul unui obiect
incredibil de puternic, în care se materializa chiar Shekinah, prezența lui
Dumnezeu.
Nu este dificil să credem că evreii care au fugit din Egipt erau
descendenții p o p o r u l u i hiksos, care adorau o divinitatea masculină,
puternică și răzbunătoare, cum era Seth al egiptenilor, însă însoțit de o
"conștiință" feminină și maternă, dar la fel de teribilă și puternică, capabilă
atât să hrănească (mana deșertului) cât și să ucidă.
Shekinah , prezentată ca o entitate conștientă, care suferă și plânge pentru
materialitatea culpabilă a fiilor săi, a fost cu siguranță modelată după
imaginea zeiței Isis, omniprezentă în articolele noastre ca arhetip primar al
Mamei Pământ. Isis, după moartea soțului Osiris, omorât de frate lui, Seth, este
încătușată de același Seth și este făcută sclavă. Fără puteri, plânge și disperă,
pentru situația dramatica în care se află. Shekinah care plânge și suferă pentru
destinul Israelului, de a trăi în exil, reprezintă de fapt Omului care este constrâns
să se materializeze, să trăiască într-o dimensiune care nu este a sa, nepotrivită
pentru divinul din interiorul său. Deci, pentru Cabală fiecare om e un
Dumnezeu, în sensul Stelei lui David, "precum în cer așa și pe Pământ" -
această frază asumă toată semnificația sa. Divinul se face om, iar fiecare acțiune
a noastră, chiar și cea mai banală, poate condiționa stelele, galaxiile, lumile
spirituale. Isis plânge pentru că este prizonieră, pentru că universul este la mila
Dumnezeului haosului și al sterilității: dorința sa este să-l genereze pe Horus,
salvatorul, cel care va lua locul lui Osiris, înfrângându-l pe uzurpatorul Seth.
Shekinah plânge exilul Omului din Ain Soph, si uniunea cu divinitatea (orientalii
ar spune cu Nirvana), dar dorește să genereze salvatorul, pe Mesia. Cabaliștii,
începând din Bahir și urmând o linie narativă care se va manifesta în Zohar, ne
povestesc că noi, ființele umane, suntem Mesia. Noi suntem cei care, prin
acțiunile noastre infinit de mici, condiționăm infinit de mult. Haosul, Răul, e
generat de noi: Adam a ieșit din divinitate, a vrut să experimenteze
materialitatea și iată-ne acum prizonierii unei dimensiuni de vibrație joasă, în
contact cu energii obscure și confuze, care nu ne permit să întrezărim lumina
primordială de unde am venit. Semnificația exilului este izgonirea lui Adam din
Paradisul Terestru, dar și fuga evreilor din Egipt - captivitatea sa babiloniană -
Diaspora după distrugerea Templului din Ierusalim, toate pogromurile și
persecuțiile pe care le-au suferit evreii de-a lungul istoriei lor, aproape
impasibili. Până s-a ajuns la momentul anihilării finale prin intermediul
Holocaustului nazist, din cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi Israelul e un
stat imperialist, c a r e în cincizeci de ani a luptat în cinci războaie,
caracteristic spiritului războinic al hiksoșilor: dar a pierdut-o pe Shekinah, a
pierdut spiritul cabalist. Cabalistul este un inițiat care caută prezența lui
Dumnezeu în lume."
 În realitate, figura mitologică Iisus din Nazaret nici măcar nu se gândea să
vorbească ebraică, ci vorbea o limbă care era străbunica limbii ebraice, și care se
numea aramaică. Aramaica e o limbă foarte veche, purtătoare a unor mari tradiții.
Asemănarea sa cu ebraica modernă este sub ochii tuturor, cele două limbi
semănând atât de mult încât pot deveni o singură limbă, aramaica fiind
înțeleasă perfect de evrei. Să mergem și mai în spate pentru a căuta originea
acestui limbaj. Ne dăm seama că ajungem cu aramaica cel puțin pe la 1200 î.e.n..
Aramaica și semitica sunt strâns înrudite cu ebraica. La origini, limba
aramaicilor, un popor antic din Orientul Mijlociu, a fost utilizată cu diferite
dialecte în Mesopotamia și Siria din anul 1000 î.e.n., apoi devine lingua franca în
Orientul Mijlociu, înlocuind limba akkadiană. A supraviețuit căderii orașului
Ninive (612 î.e.n.) și Babiloniei (539 î.e.n.) și rămâne limba oficială a dinastiei
persane a ahemenizilor (559-330 î.e.n.) până când este substituită de greacă
în urma cuceririlor lui Alexandru Macedon. Inscripții antice în aramaică au fost
găsite într-o întinsă arie care se extinde din Egipt până în China; cele mai vechi
fiind texte sunt scrise în sec. IX î.e.n. Înainte de era creștină devine limba evreilor
din Palestina.
Iisus predica în aramaică și în aramaică sunt scrise o parte din cărțile
biblice a lui Ezdra, Daniel și multă literatură rabinică. Se subdivizează în
aramaică veche, aramaică imperială, aramaică occidentală (incluzând palestiniana
și cea galileică), aramaica orientală (cuprinde și limba siriacă).
În siriacă a înflorit o abundentă literatură creștină, mai ales din sec. III
până în sec. VII. Influența și răspândirea aramaicii a fost mai mică după
cucerirea arabă din sec.VII e.n., araba câștigând mai mult teren. Aramaica
supraviețuiește azi ca limbă vorbită doar în câteva sate iordaniene, pe când
siriaca e încă utilizată ca limbă liturgică în anumite comunități creștine din Siria,
Liban, Turcia, Irak și Iran. Arameii erau un popor nomad semitic, menționat
de șase ori în Biblia ebraică, care locuia în Mesopotamia (Bayn Naharaim, "Între
cele două râuri", sau Aram-Naharaim, "Aramul celor două râuri") și în
regiunile vecine, care făceau parte din statele moderne de azi cum ar fi Turcia,
Siria, Iran, Irak, Iordania și Liban.
Cercetătorii susțin că "cele două râuri" sunt Tigru și Eufrat. Autorii
Enciclopediei Evreiești (Jewish Encyclopedia [1]), între 1901 și 1908, nu găsesc
numele Aram în înscrisurile babiloniene sau asiriene, dar, bazându-se pe
conținutul a trei tăblițe intitulate Scrisorile din Amarna, au identificat Naharaim-
ul ca Nahrima.
Termenul "aramei" era utilizat de evrei în antichitate pentru a-și numi
"verișorii" mai îndepărtați, care locuiau mai la est (Aram), Arpachshadiții
(Arpachshadite în engleza, ziși și "tribul fiilor lui Eber" ). Totuși arameii nu au
fost niciodată un stat unit, ci au fost uniți de faptul că utilizau limba aramaică,
care la origine se scria utilizând alfabetul fenician. În epoca imperiilor
babilonian și persan aramaica devine limba oficială în tot Orientul Apropiat.

http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/altro/mesopotamia.html
 Deci babilonienii vorbeau ceva asemănător cu aramaica.
Atunci decorul cercetării noastre se mută din Egipt în Mesopotamia.

Pasul următor
Ideea noastră e legată de ipoteza că, în realitate, cultura babiloniană (și
suntem cu 12.000 de ani înainte de Cristos) derivă dintr-o cultură mult mai veche,
aceea de pe valea Indusului.
Dacă am da timpul cu mult înapoi, cultura s-ar fi mutat din ce în ce mai
mult către apus, ajungând în Egipt și trecând prin Mesopotamia, provenind din
Pakistan și din civilizația din Harappa și Moenjio Daharo.
Acest drum este cel mai dificil de demonstrat pentru că în mijlocul său a
fost potopul universal, care a distrus toate legăturile dintre înainte și după, dintre
civilizația vimanelor, anticele mașini zburătoare ale oamenilor care locuiau în
valea Indusului și care, după anticele texte Puranas, erau folosite în războiul
cu poporul Ashvin, dotat și el cu alte mașini de zbor, locuind într-un ținut numit
Aztlan.
Dar putem presupune ceva.
 Știm că legendele și miturile evreilor au fost prima dată miturile și
legendele egiptenilor, și înainte de aceștia au fost ale babilonienilor, și mai în
spate au fost ale arienilor de pe valea Indului, iar asta nu poate să aibă
decât o singură explicație.
Totul provine din valea Indusului. Să dăm un singur exemplu care ne va
permite să reconectăm Babilonia, legendele sale și limba sa, la cele din valea
Indusului.
Un anonim scrie pe Internet ceea ce urmează, iar noi reproducem cuvintele
sale, pe care le puteți găsi la următoarele adrese:

http://www.menphis75.com/diluvio_universale.htm
http://www.unknown.it/ipotesi/il_diluvio_universale/

Având în vedere că Arca lui Noe a ajuns pe munții Ararat (munții care au
ieșit de sub ape la sfârșitul potopului), nu este ciudat că descendenții lui Noe au
migrat din munți în jos, spre valea fluviului Tigru, pentru a fonda primele
civilizații post-potop, cum ar fi Sumer, Akkad, Uruk și Nimrud (care apoi devine
Babilonia ), Haran, Gerico, și Sidon (Fenicia), și mai încolo Egiptul și Valea
Indusului în nord-vestul Indiei. (Fluviile Tigru și Eufrat au fost numite așa în
baza a două dintre cele patru fluvii de dinainte de potop, menționate în Biblie ca
curgând din Grădina Edenului).
Niște vechi legende babiloniene vorbesc de o serie de zece regi de
dinaintede potop, anticii Hindu (India nord-occidentală) vorbesc de o serie de
zece Pitris care domneau înainte de potop, iar anticii egipteni descriu zece
înțelepți care domneau în același timp înainte de potop. Cum afirmă și Biblia,
acești patriarhi de dinainte de potop trăiau mai mult decât trăim noi astăzi, iar
asta a fost confirmat de anticii istorici Berosso, Nicolaus din Damasc, Hesiod,
Platon, Hecateu din Milet, John Moschus, Hieronymus din Rhodos și Manetho.
Ultimul dintre acești regi menționați mai sus a fost eroul care i-a condus
pe alții șapte la bordul vasului cu care au supraviețuit potopului universal.
În Babilonia antică numele eroului era Zisudra, care a permis
supraviețuirea altor șapte oameni, cei Șapte Apkallu. În Egiptul antic eroul
potopului era Toth, supraviețuitorul potopului împreună cu cei Șapte Înțelepți. În
India antică nord-occidentală eroul era Manu, care supraviețuiește
potopului global, “pralaya”, împreună cu cei Șapte Rishis.
Coincidențele sunt rușinos de multe p e n t r u ca aceste civilizații, aparent
distincte, să aibă toate aceeași legendă a potopului universal (cu opt persoane
care au supraviețuit, acestea provenind din populația de dinainte de potop,
guvernată de un grup de zece regi),pentru noi este o istorie adevărată care
întărește povestirea din geneza biblică.
Pe lângă acestea, mai trebuie precizat că, cabala ebraică are multe puncte în
comun cu filozofia indiană a pitrisurilor(Pitris).

http://www.sacred-texts.com/eso/osi/osi26.htm
Nu ar trebui să uităm că India, acel imens și luminos centru cultural din
cele mai vechi perioade, pe lângă a răspândi ideile respective spre est, datorită
puternicilor valuri migratoare, pornind din timpurile cele mai îndepărtate păstra
constant legătura cu toată lumea din Asia. Toți filozofii și studioșii antichității au
plecat în India pentru a studia știința și misterele vieții. Deci nu este surprinzător
ca în timpul șederii lor în India înțelepții evrei să fi fost inițiați de Magii Persani
în vechile concepții Brahmanice.
Anumite extrase din Sepher Jeszireh și din Zohar, cele mai importante două
texte ale Cabalei, în ceea ce privește natura lui Dumnezeu, a creației și a
sufletului uman, arată fără niciun dubiu că ideea unui influx puternic, ne
face să concluzionăm că, Cabala ebraică este în realitate un subprodus al tradiției
vedice, si este din punct de vedere istoric corectă.

http://www.newkabbalah.com/Indian.html

Istoria pitrisilor (Pitris) se pierde în negurile timpului, în cele mai antice

tratate ezoterice ale lumii, cum ar fi "Camerele lui Dzyan". După cartea lui
Dzyan, primii oameni de pe Terra erau descendenții Celeștilor sau Pitrisilor,
veniți de pe Lună.
Textul descrie evoluția omului de la prima rasă până la a cincea - a noastră
- care se oprește la moartea lui Krishna, adică acum cinci mii de ani. Scrisă într-o
limbă absolut necunoscută , Senzar se spune că le-ar fi dictat Atlanților ca ființe
divine. Cartea lui Dzyan vorbește despre dinastiile atlante divine și amintește
despre "regii soarelui", care ocupau "tronuri celeste".
Deci, evrei structuraseră Cabala, dar cu siguranță nu erau primii care
inventaseră conținutul acestei cosmogonii.
Trebuie să precizăm în acest moment că mulți dintre răpiții noștri, atunci
când scriu în alfabete pe care nu le cunosc, folosesc în special trei tipuri
de alfabete: ebraic, aramaic și sanscrit.
Alfabetul aramaic și cel sanscrit, chiar dacă aparent se scriu diferit, par
să aibă (http://www.bifrost.it/Lingue/Sanscrito.html#1) un limbaj format din
foneme identice. Este atât de adevărat încât cineva a crezut că poate suprapune
cele două limbi într-o frază pe care Iisus din Nazaret a rostit-o pe cruce.
"Eloì, Eloì, lemà sabactàni?", care în aramaică ar însemna "Dumnezeule,
Dumnezeule, de ce m-ai abandonat?", pronunțată diferit, după cum urmează,
"Eli, Eli, lamma zabaktani" în sanscrită ar însemna "Doamne, Doamne, primește-
mă în lumina ta.".
Universitatea din Bombey (acest oraș azi se numește Mumbai) traduce
84.000 de pagini de pergament în limba pali, care par să descrie meticulos zilele
petrecute de Iisus la școala vedică din Ladhak, unde ar fi trăit de la vârsta de 12
ani până la 30 de ani.

http://www.marcovasta.net/libreria/Ladakh/LadakhLibreriaNews.asp?id=1533

Probabil că răspunsul ar putea fi evident, cel care și ne-ar face să ne

gândim că Iisus din Nazaret nu este Cristos sau Krishna, si care cu siguranță nu s-
a mișcat din țara sa natală pentru a studia cu triburile Sufi.

http://www.fainotizia.it/2007/04/27/krishna-influssi-sulle-origini-del-
cristianesimo

Krishna mereu a fost în India și probabil că este un personaj de dinainte de

potop, a cărui legendă a trecut zidul potopului, pentru a ajunge la începuturile
civilizației din valea Indusului, ca apoi să treacă în Mesopotamia, în Egipt și
deci în lumea ebraică. Iar când legenda eseniană despre acest om a fost
preluată de evrei, aceștia probabil că au modificat-o pentru a o face credibilă și
folositoare în scopurile lor politice.
Pentru a nu exista dubii în legătură cu cele susținute mai sus, prezentăm
câteva puncte din viața lui Krishna, care par a fi copia vieții a celui care mai tarziu
va deveni Iisus din Nazaret:

• Krishna se naște din virgina Devaki ("Divina") în data de 25 decembrie.

• Tatăl său terestru era tâmplar și era plecat din oraș pentru a plăti taxa când s-
a născut Krishna.
• Nașterea sa a fost semnalată de o stea din est și de prezența îngerilor și
a păstorilor, care i-au oferit darul compus din condimente.
• Armatele celeste au dansat și au cântat la nașterea sa.
• A fost persecutat de un tiran care a pornit masacrul a mii de copii mici.
• Krishna a fost uns pe cap cu ulei de către o femeie pe care a vindecat-o.
• El este reprezentat cu piciorul pe capul unui șarpe.
• A făcut miracole și minuni, a resuscitat morții și i-a vindecat pe leproși, surzi
și orbi.
• Krishna a folosit parabolele pentru a-și învăța poporul despre caritate și iubire
și "a trăit în sărăcie, iubind săracii".
• A criticat aspru clericii, acuzându-i de ambiție și ipocrizie...Tradiția spune
că, cade victimă răzbunării lor.
• Discipolul cel mai iubit de Krishna a fost Arjuna sau Ar-jouan (Ioan).
• S-a transformat în fața discipolilor săi.
• A oferit discipolilor săi capacitatea de a face miracole.
• Drumul său a fost "presărat cu ramuri".
• În unele tradiții el moare pe o planta sau crucificat între doi hoți.
• Krishna a fost ucis în jurul vârstei de 30 de ani, iar soarele s-a întunecat
în momentul morții sale.
• El s-a ridicat din morți și s-a înălțat la cer "în fața tuturor oamenilor".
• A fost reprezentat pe o cruce, pe picioare purtând găurile de la două cuie, iar
pe haine având o emblemă cu o inimă.
• Krishna e " leul tribului Saki ".
• A fost numit "Păstorul lui Dumnezeu" și a fost considerat "Mântuitorul",
"Primul Născut", "Purtătorul de Păcat", "Eliberatorul", "Cuvântul (Verbul)
Universal".
• Era considerat "Fiul lui Dumnezeu" și "Domnul nostru Salvator", care vine
pe Terra să moară pentru a salva omul.
• El era a doua persoană a Trinității.
• Se spune că discipolii săi i-au atribuit titulatura de "Jezeus", sau "Jeseus",
care înseamnă "esență pură".
• Krishna trebuie să se întoarcă pentru a judeca vii și morții, încălecând un cal
alb, și pentru a conduce lupta împotriva "Prințului Răului", care va produce multă
suferință pe pământ.

Povestea lui Krishna, așa cum este înregistrată în vechile legende indiene, a
penetrat occidentul în multe ocazii. O teorie susține că adorarea lui Krishna a
ajuns până în Europa, chiar în acele vremuri îndepărtate, în 800 î.e.n., adusă
probabil de fenicieni.
Tradițiile poporului evreu sunt deci tradițiile culturii vedice, iar limba
ebraică e asemănătoare din punct de vedere fonetic cu sanscrita.
Iată deci că ideea cum că ebraica de azi este limba lui Adam Kadmon
începe să pară probabilă.

Giuseppe Cosco spune următoarele cuvinte:

(http://cosco giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm)
"La origini, înainte de confuzia babelică , exista o singură limbă, care a
transmis înțelepciunea lui Adam până la Noe."

Gershom Scholem scrie:

"Generația care a vrut să ridice Turnul Babel a abuzat, în sens magic, de
această limbă sacră pentru a imita ...acțiunea creatoarea a lui Dumnezeu...iar
de atunci limba sacră devine amestecată cu elemente profane..." (G.
Scholem, Il nome di Dio e la teoria kabbalistica del linguaggio, Milano 1998).

Datorită acestui limbaj divin se putea comunica cu lumea spiritului și tot

datorită lui exista "o conexiune directă cu esența lucrurilor pe care dorea să le
exprime. " Erau limba și scrisul lui Dumnezeu. Această scriere era numită
"celestă" de evrei, pentru că, așa cum spune și Cornelio Agrippa: "este descrisă
în constelații" (Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim, De occulta
philosophia, 1510).
Stătea la originea tuturor limbilor și alfabetelor, inclusiv al celui ebraic și al
hieroglifelor egiptene, iar asta îi sugerează lui Kircher că "alfabetele tuturor
limbilor conțin în ele urme din literele antice" (A. Kircher, Turris Babel,
Amsterdam, 1679).
La fel de multă importanță are și o culegere hispanico-arabă, redactata in
latina, care circula începând cu sfârșitul sec. XIII și care cuprindea noțiuni de
astrologie, formule magice și teste de alchimie; e cunoscută sub numele de
Picatrix. Să citim în Picatrix despre operațiunile de trasare a sigiliilor și relația lor
cu planetele:"aceasta metoda este capabila să producă efecte corespunzătoare
naturii lor", iar din acest motiv "desenele celui care face talismanele
trebuie realizate când planetele se află deasupra sa, asta pentru a obține
efecte sigure, și, prin intermediul combinării atente a unor lucruri secrete știute
de el, poate obține ceea de dorește"(Picatrix, London, 1962).
Totul este număr-cuvânt-sunet, iar prin grafică se materializa forța. Din
acest motiv "tot realul se bazează pe aceste combinații originale cu care
Dumnezeu a provocat mișcarea limbajului. Alfabetul este totodată atât originea
limbajului cât și originea ființei"(G. Scholem).
Kremmerz scrie:" Magia, ca inteligență a legilor oculte ce reglează
fenomenologia sensibilă, nu e ușor să-ți formezi o idee aproximativă fără să
intri în rațiunea intimă a manifestărilor grafice a forțelor...cititorul trebuie să
se întoarcă la cauza semnelor grafice, a căror structură este ideologică ca
determinare a spațiului și timpului "(Giuliano Kremmerz, La scienza dei magi,
Roma, 1974).
Sigiliul este o conexiune energetică subtila evocată de particulare semne
care fixează voința în timpul unor ritualuri specifice.

Concluzii

Așadar, în analiza fenomenului de răpiri extraterestre descoperim anumite

lucruri:
1. Zeii nu există, ci sunt manipulatorii noștri.
 2. Nu există extratereștri buni și extratereștri răi, există doar extratereștrii.
3. Totul e scris deja în mit și nu în istorie.
4. Să devii conștient înseamnă să înțelegi că omul este viitorul evoluției
universale.
Atunci trebuie să spunem că după ce ne eliberăm de extratereștrii va
trebui să evităm să mai avem contacte și cu Primul Om (PO), el fiind cel care a
pus în scenă tot acest teatru.
Este posibil să facem orice, trebuie doar să vrem.

Note și referințe

O notă interesantă despre limba lui Dumnezeu:

http://cosco-giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm

Pentru a căuta rapid textele sacre ebraice:

1. http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|
it&u=http://www.religionfacts.com/judaism/texts.htm&rurl=translate.google.it&
us g=ALkJrhgWqQ9W2Qt hVzIIdF348Awavb-J6g
2.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|it&
u=http://www.sacredtexts.com/jud/index.htm&rurl=translate.google.it&usg=AL
kJrh h1W_4eG4jwRgUejJBvMC7sSU9ERA
3. http://lila.sns.it/mnamon/index.php?page=Risorse&id=8
4. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Religioni/testi-ebraismo.html

Pentru a căuta rapid textele sacre egiptene:

1. http://www.egypt.splinder.com/tag/testi+sacr i
2. http://www.libercogitatio.org/storia/i-geroglifici-egiziani.htm l
3. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Egiziani/religione.htm l

Pentru a căuta rapid textele sacre babiloniene:

1. http://www.riflessioni.it/dizionario_religioni/religione-babilonese.htm
2. http://apocalisselaica.net/varie/miti-misteri-e-poteri-occulti/enuma-
elish- il-mito-babilonese-dellacreazione
3. http://www.terralab.it/zeEsoter.htm
Textul de față este a doua parte a cărții "GENEZA" scrisă de prof. Corrado Malanga, care
a apărut în librăriile italiene în data de 22 aprilie 2013.
Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și revizuită de Gabriela Dobrescu.
Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza
II
- Zeii din Valea Indusului -

de Corrado Malanga
 Introducere

În articolul precedent, cu titlul “Geneza I”, observam că panteonul

extratereștrilor, bestiarul descris în sute de ședințe de hipnoză regresivă făcute cu
răpiții noștri, practic se putea suprapune cu descrierile zeilor, fie cu panteonul
ebraic, fie cu cel egiptean. Cabala ebraică era reprezentarea universului, așa cum îl
descriau și răpiții noștri, și nu ne-a scăpat faptul că acest panteon derivase dintr-o
cultură pre-israeliană, adică cea egipteană și babiloniană.
Înainte de a continua acest ex-discurs dinaintea timpului, trebuie să ne oprim
încă o dată asupra unor chestiuni. Prima este legată de falsul monoteism ebraico-
israelian. În realitate, evreii nu sunt monoteiști, ci monolatrici (monolatrie
înseamnă adorarea unei singure divinități, dar fără a exclude existența altora n.t.).
Adică, din toți zeii pe care îi au, îl recunosc doar pe unul, care este superior
celorlalți și care, conform tradițiilor lor, este și fondatorul poporului lor (Israel) -
un adevărat exemplu de stat-biserică, cum sunt Vaticanul și Tibetul, unde prin stat-
biserică se înțelege acel stat în care șeful guvernării este divinitatea fondatoare.
Într-un fel și Egiptul antic era reprezentarea unui stat-biserică, unde casta
sacerdoților era cea care deținea în realitate puterea, iar faraonul era manifestarea
lui Dumnezeu pe Pământ: cum ar fi azi Papa sau Dalai Lama.
De exemplu, când figura lui Moise, despre care am spus că în realitate e
legată de faraonul monoteist Tuthmoses al III-lea, se întâlnește cu Dumnezeu în
deșert, el se prezintă așa:
"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam...vrei să fiu și Dumnezeul tău?"
Tuthmoses, adică Toth (Moise), acceptă: iar din acel moment, Dumnezeul
JHWH va fi cel ales dintre toți ceilalți.
Am precizat deja că evreii au furat panteonul de zei de la egipteni, unde "se
pare" că JHWH a uzurpat rolul zeului de primă generație, cel care nu s-a născut
niciodată, adică Ammon, pe când figura lui Iisus este legată de Ra, Zeul Soare.
Dar și egiptenii, la rândul lor, furaseră zeii din cultura babiloniană. Trebuie
subliniat faptul că, mergând înapoi în timp, amintirile și legendele devin din ce în
ce mai încețoșate. Dar, ca în jocul "telefonul fără fir", încet, încet, se ajunge la
sursa mitului, care este mai pertinentă față de realitatea pe care o descrie. Deci,
dacă ne întoarcem înapoi în timp, trebuie neapărat să-l înlocuim pe Iisus cu Cristos,
adică cu Krishna. Dar cine este în realitate Krishna și unde este locul său în
panteonul de zei-diavoli-extratereștri pe care l-am construit în lucrarea precedentă,
intitulată Geneza?
 Întoarcerea la Rădăcini

În lucrarea precedentă am făcut legătura între simbolurile creației pe care ni

le descriseseră răpiții, adică pornind de la Conștiința care crease doi creatori
ș.a.m.d..
Am demonstrat cu ușurință că toate acestea erau descrise foarte bine în
Cabala ebraică.
 Acum suntem gata să facem încă un pas înapoi, în căutarea zeilor din Valea
Indusului, adică extratereștrii descriși de locuitorii acestei planete cu 12.000 de ani
în urmă.
În mit este scris tot, deci să urmăm mitul și legendele legate de acesta. Vom
descoperi o suprapunere incredibilă de concepții, care merge dincolo de orice
spațiu și orice timp pentru a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, că mitul
este în interiorul omului, pentru că nu există trecut, prezent și viitor, ci totul se
întâmplă acum, iar din acest motiv mitul reprezintă descrierea realității atemporale,
cu toți zeii săi și legendele sale, care au fost, sunt și vor fi. Unicul lucru care se
schimbă este interpretarea pe care mintea noastră încearcă să ne-o dea, asta din
cauza unor preconcepții diferite conținute în fiecare dintre noi.

Mitul lui Oannes, omul pește

Cea care ne-a pus pe drumul către origini a fost o divinitate antropomorfă,
în formă de pește, aparținând civilizațiilor africană și babiloniană, și al cărui mit
bineînțeles că a fost reciclat până în timpurile noastre. Ne-a atras atenția o astfel de
divinitate pentru că în bestiarul extratereștrilor descriși de răpiții noștri existau
descrieri a tot felul de șerpi, insecte, mamifere, zburătoare, amfibieni, dar lipsea, în
mod ciudat, un personaj pe care ar fi trebuit să-l întâlnim: peștele. Lipsea
extraterestrul pește. Atunci lipsea Dumnezeul pește?
 Până și în reconstruirea extratereștrilor din Star Trek, cunoscutul serial de
televiziune care vorbește despre cucerirea spațiului de către americani, existau
entitățile pește, Galamiții.
În mod ciudat, aceste entități nu apăreau în sesiunile noastre de hipnoză
regresivă.
Se spune că se numea Oannes. Conform mitologiei orientale a apărut din
Marea Eritree (Oceanul Indian de azi), fiind un animal dotat cu rațiune; corpul său
era cel al unui pește; sub capul de pește avea un alt cap, iar picioarele sale (erau)
umane, erau adăugate la coada de pește. Vocea și limbajul său erau și ele umane si
articulate. Oannes a rămas printre oameni fără să mănânce și i-a învățat, pentru că
erau foarte primitivi, literele, științele, artele și tehnicile, inclusiv agricultura.
În fiecare seară reintra în mare și rămânea în apă, pentru că era amfibiu; a scris și
o carte despre originea lucrurilor și despre comportamentul civic. După el au
apărut și alte ființe asemenea lui, numiți APKALLUS. Despre numele Oannes s-au
făcut multe ipoteze: a fost asemuit cu dumnezeul marin Ea (Ea-khan = Ea peștele),
sau chiar cu Joannes, Ioan Botezătorul, Iona , Ioan. Cine sau ce era în realitate
misterioasa ființă?

O creatură fantastică și legendară căreia să i se atribuie evoluția societății

umane, sau, cum afirmă mulți ufologi, un vizitator spațial în misiune pe Pământ?
De această părere este și cercetătorul german Ulrich Dopatka, dar care nu se
obosește să vadă în "corpul de pește" amintirea deformată a unui costum spațial
amfibiu. "Oannes", povestește Dopatka, "e un nume care în siriana veche înseamnă
străinul." Primul care vorbește despre Oannes este patriarhul biblic Enoch, "răpit
în cer de un vânt puternic și dus într-o casă mare de cristal, în prezența fiilor
sfinților", Osanesii sau Osaninii. Iată cum este descrisă acea întâlnire extraordinară
de dinainte de potop în versiunea etiopiană a "Cărții lui Enoch" (sec. II-I î.e.n.)
"Hainele lor erau albe, iar chipurile lor transparente, ca de cristal" scrie
Enoch."Aceștia mi-au spus că Universul e locuit și e plin de planete,
supravegheate de îngeri, numiți Păzitori sau Vigilenți ;și mi-au arătat Căpitanii și
Șefii Ordinelor Stelare. Mi-au arătat două sute de îngeri care au autoritatea
asupra stelelor și asupra serviciilor cerului; aceștia zboară cu aripile lor în jurul
planetelor." De la misterioșii "Fii ai Sfinților" Enoch învață că spațiul este
controlat de două specii de îngeri. Primul tip sunt creaturi tipic biblice, ființe de
lumină superioare omului prin natură și înțelepciune, în contact direct cu
Atotputernicul; sunt numiți Heruvimi, Serafimi și Osanini, și de obicei transmit
mesaje, răpind în cer persoanele sau, cum precizează o versiune slavă a cărții,
"intrând în dormitor". Al doilea tip, din care fac parte cei numiți Veghetori sau
Vigilenți, sunt o rasă decăzută, pe care "Cartea lui Enoch" o definește așa: "cândva
sfinți, spirite pure, trăind o viața eternă, s-au contaminat cu sângele femeilor",
părinții unei stirpe de "giganți, ființe perverse considerate spirite răutăcioase",care
au fost exterminați de potop.

http://www.tanogabo.it/mitologia/Index.htm

Și în America mayașii adorau o ființă amfibie pe care-o numeau "Uaana",

care înseamnă "cel care trăiește în apă". Filistinienii adorau o creatură amfibie
numită Dagon (sau Odakon), care era reprezentată împreună cu prietena sa
Atargatis, cu coadă de pește și corp de om.
"Dagon" aparține aceleiași rădăcini lingvistice din care provine și cuvântul
"Dogon", numele unui trib din Mali care îl adoră pe Nommo, o ființă superioară cu
corp de pește, centrul culturii lor, care s-a întors printre nori într-un "ou în flăcări".
În Rodos găsim Telchinii, zeități amfibii dotate cu puteri magice, pe care Zeus i-a
izgonit de pe insulă pentru că au îndrăznit să "schimbe" clima.

http://www.colapisci.it/
 Dogonii aveau cunoștințe deosebite de astronomie, cunoscând foarte bine
steaua Sirius, dar și pe dublura sa, Sirius B, care nu este vizibilă cu ochiul liber.
Astfel de informații le-au fost oferite Dogonilor de către aceste creaturi ciudate,
care îi învățau pe oameni cum să trăiască și cum să cultive câmpurile în mod mai
eficient.

Iată cum arată Sirius A și B

Pe lângă toate acestea, în lucrarea "Enigma Dogonilor" Colin Wilson susține

că un alt cronicar al antichității, Abydenus, discipolul lui Aristotel, vorbește despre
regii sumerienilor și menționează "un alt semidemon, foarte asemănător cu
Oannes, care venise pentru a doua oară din mare". El mai menționează încă "patru
personaje care aveau umbră dublă", prin asta înțelegându-se probabil că erau
jumătate oameni, jumătate pești și "care veniseră din mare".
Apollodor din Atena scrie că în epoca regelui Amennon Chaldeul "apare
Musarus Oannes, Annedotus, ieșind din apele Golfului Piersic", iar în continuare
"un al patrulea Annedotus a ieșit din apele mării și era jumătate om, jumătate
pește". Iar pe vremea domniei regelui Euedoresco apare un alt om-pește cu numele
de Odacon.
Apollodor îl definește pe Oannes, Annedotul (după Wilson înseamnă
respingător).

Mistificări postume

Cu trecerea timpului se pierde idea originară a Dumnezeului Pește, dar

oricum se transmit niște aspecte simbolice. Astfel, imaginea lui Iisus este
reprezentată cu simbolul peștelui, dar nu pentru a aminti de Dumnezeul Oannes, cu
care Krishna are doar relații indirecte, după cum vom vedeam mai departe. Pe
timpul romanilor creștinii erau considerați o sectă secretă și când se întâlneau se
recunoșteau prin simboluri secrete. Dacă un creștin făcea cu bastonul un semn, iar
al doilea completa cu bastonul său desenul unui pește: iată un sistem mai bun
pentru identificare și un semn mai puțin cunoscut al crucii.

Creștinii făceau deja din primul secol un acrostih al cuvântului pește, în

grecește "ichthys" : Iesous Christos Theou Yios Soter, (ICTYS) care tradus
înseamnă Iisus Cristos Fiul Dumnezeului Salvator. Cuvântul grecesc Ichthus (Iota
Chi Theta Upsilon Sigma), pronunțat ichthoos, este cuvântul folosit în Noul
Testament pentru "pește".
Apoi găsim analogii între mitul lui Oannes și modul în care este folosită tiara
pentru înalții prelați ai Vaticanului, unde acest acoperământ ciudat derivă chiar din
mitul lui Oannes, Dumnezeul Pește. Dar cine s-ar fi gândit la asta, nu?

http://www.jubeljahr2000.de/it/tiara_mitra.html#oben

Să așezăm lucrurile la locul lor

Mitul omului pește exista, și există încă și în ziua de azi. Il găsim astăzi în
mod arhetipic în cărțile și în romanele fantastice, deci trebuia să aibă o explicație și
în panteonul Dumnezeilor antici, dincolo de Babilonia, dar dincolo de Babilonia
este civilizația din valea Indusului.
Ei bine, peștele apare și într-o iconografie a avatarelor lui Vishnu, unde divinitatea
este reprezentată ca ieșind din gura unui pește. Fiind chiar el însuși pește, legenda
îl consideră ca fiind "salvatorul" lumii într-un "potop" care urmează să se întâmple.
Am plecat de la această idee pentru a încerca să găsim locul lui Vishnu în
mozaicul nostru si bestiarul extraterestru.
Și a fost ușor http://www.esonet.org/simbolismo/. Într-un articol despre
simbolismul peștelui (mai mult al caracatiței și al delfinului) în tradițiile vedică și
greacă, și relațiile simbolice ale acestora cu creștinismul, scris de Rene Guenon în
2003 și tradus din spaniolă de Anna Polin, se spune:

"În primul rând, în ceea ce privește originea preistorică a acestui simbol,

suntem dispuși să-i recunoaștem o origine nordică, poate chiar hiperboreană.
Charbonneau semnalează prezența sa în Germania de Nord și în Scandinavia, și,
să reținem că în aceste regiuni se găsește mult mai verosimil punctul de pornire,
față de Asia Centrală, unde cu siguranță a fost adus de acel mare curent ieșit
direct din tradiția primordială, care, prin urmare, trebuia să dea naștere
doctrinelor din India și Persia. De fapt, în Vede și Avesta există diverse texte care
afirmă foarte explicit originea hiperboreeană a tradiției, indicând chiar etapele
coborârii sale înspre sud; se pare că amintiri similare din partea occidentală au
fost conservate în tradițiile celtice, care, cu siguranță sunt greu de reconstituit
doar din fragmentele care au ajuns la noi. Pe de altă parte, trebuie să subliniem că
anumite animale acvatice au un rol important mai ales în simbolismul popoarelor
din nord: vom da ca exemplu caracatița, răspândită mai ales la scandinavi si celți,
prezentă și în Grecia arhaică ca unul dintre principalele motive din ornamentația
miceneană.
Altă circumstanță, care confirmă părerile noastre, este aceea că, în India
manifestarea în formă de pește (Matsyaavatara) este considerată prima
manifestare a lui Vishnu, aceasta aflându-se chiar în principiul ciclului actual,
deci în relație imediată cu punctul de plecare al tradiției primordiale. Să nu uităm
că Vishnu reprezintă principiul divin privit mai ales sub aspectul său de custode al
lumii; acest rol este apropiat de cel de "Salvator", sau, mai bine, acest ultim aspect
este un caz special al celuilalt. În realitate, Vishnu apare ca "Salvator" în unele
dintre manifestările sale, acestea corespunzând unor momente critice din istoria
lumii noastre, astfel încât ele se pot interpreta ca "prefigurări" ale Cristosului,
fără să mai ținem cont că ultima manifestare, Kalkin-Avatara ,"Cel care stă pe un
cal alb" și care se va verifica la sfârșitul acestui ciclu, este descrisă în Purana în
termeni identici ca în Apocalipsa. Dar nu trebuie să ne oprim la această
similitudine destul de extraordinară prin exactitatea sa; dar, întorcându-ne la
pește, semnalăm că ideea "Salvatorului" este legată identic de simbolul său
creștin, pentru că ultima literă din ikhthys-ul grecesc se interpretează ca inițiala
lui Soter (care în greacă înseamnă salvator). Adică, fără niciun dubiu, nu este
surprinzător când este vorba de Cristos, dar, cu toate acestea, sunt și embleme
care atribuie mult mai direct calitățile sale altor zei, aceștia neexprimând oficial
acest rol de "Salvator".
La sfârșitul mahavantarei trecute, Vishnu, în formă de pește, îi apare lui
Satyavrata, care, cu numele de Vaivaswata, va fi Manu sau Legislatorul ciclului
actual. El anunță că lumea va fi distrusă de ape, si i-i porunceste să construiască
o arcă în care trebuia să-și găsească refugiu semenii din lumea viitoare. Apoi, cu
aceeași înfățișare, el însuși călăuzeste arca pe ape în timpul cataclismului[…] În
Matsya-Avatara mai este un aspect care ar trebui să ne atragă atenția: după
cataclism, sau mai bine spus la începutul mahavantarei prezente, el le aduce
oamenilor Vedele, prin care se înțelege, conform semnificației etimologice a
cuvântului (care derivă din rădăcina vid-, "a cunoaște") , ca Știință prin excelență
sau Cunoașterea Sacră în integritatea sa deplină. Aici există una dintre cele mai
clare aluzii la Revelația primitivă: se spune că Vedele există perpetuu, fiind în sine
însăși anterioare tuturor lumilor; dar sunt oarecum ascunse sau închise în timpul
cataclismelor cosmice care separă diversele cicluri, deci la fiecare ciclu trebuie să
se manifeste din nou. Afirmația cu privire la perpetuitatea Vedelor este pe de altă
parte în relație directă cu teoria cosmologică a primordialității sunetului (ca și
calitate proprie a Eterului, Akasa, care este primul dintre elemente); în definitiv,
această teorie nu este altceva decât descrierea creației prin Verb: sunetul
primordial este acel Cuvânt Divin, prin care, conform primului capitol al Genezei
ebraice, au fost create toate lucrurile. din acest motiv se spune că Înțelepții
primelor epoci au "auzit " Vedele: Revelația, fiind opera Verbului, ca și creația,
este chiar o "audiție" pentru cel care o primește; termenul prin care este indicată
este Shruti, care literalmente înseamnă "ceea ce e auzit".
În timpul cataclismului care separă mahavantara aceasta de cea
precedentă, Vedele erau reînchise, repliate în carapace (shankha), care este unul
dintre principalele atribute ale lui Vishnu. Deci, carapacea este considerată ca
fiind ceva ce conține sunetul primordial și etern (akshara), adică pe monosilabicul
OM, care este prin excelență numele Verbului și, în același timp, pentru cele trei
elemente ale sale (AUM), esența triplei Veda. Pe de lată parte, aceste trei elemente
(matras), dispuse grafic într-un anumit fel, formează chiar schema carapacei; și,
printr-o concordanță destul de singulară, se întâmplă ca această schemă să
reprezinte chiar schema urechii umane, organul auzului, care, dacă chiar trebuie
să fie adaptat preciziei sunetului, trebuie să aibă o structură conformă cu cea a
sunetului însuși.
Toate acestea ating vizibili unele dintre cele mai profunde mistere ale cosmologiei.
Dar cine, în starea de spirit care constituie mentalitatea modernă, poate să
înțeleagă adevărul acestei științe tradiționale?"

Trimurti

Era obligatoriu să ne băgăm mâinile în religia, sau mai bine zis în tradiția
religioasă vedică, asta din două motive fundamentale. Primul, pentru că era cea
mai veche tradiție religioasă pe care o aveam la dispoziție, și apoi, pentru că, cu cât
suntem mai aproape de sursă, cu atât mai mult găsim informații mai puțin
manipulate de istorie și de istorici.
Astfel aflăm că în India se știe despre creația lumii care este în mâinile lui
Trimurti, corespondentul sanscrit pentru Trinitatea din creștinism.
( aceasta din urmă fiind preluată din religia hindusă.) În religia indiană, Trimurti
(din sanscritul त_म_र__ trimūrti, "având trei forme"), adesea definită ca "trinitate
hindu", indică cele trei aspecte divine principale, manifestate în forma a trei
importanți Deva-arhetip:

· Brahma este Creatorul.

· Vishnu este Conservatorul
· Shiva este Distrugătorul

Aceeași Trimurti e concepută adesea ca o divinitate unică, reprezentată

artistic cu trei capuri într-un singur corp (sanscrită: trishiras, "cap triplu").
Conform credinței în Trimurti, aceste figuri divine sunt doar diferite aspecte,
conducând la același Dumnezeu Unic (numit și Īśvara sau Saguna Brahman),
aspect asemănător cu Trinitatea religiei creștine sau cu triadele multor divinități
indo-europene (Odin, Thor și Freyr; Jupiter, Neptun și Pluto, etc.).
Astfel, dacă investigăm și mai adânc cele trei aspecte ale lui trimurti, iată că ne
aflăm în fața posibilității de a face o eroare interpretativă. Este adevărat că Trimurti
este compusă din trei lucruri, dar e adevărat și că acestea nu au nicio legătură cu
cele trei figuri din catolicismul de azi, și anume: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, care
sunt cele trei aspecte în conexiune cu sufletul, mintea și spiritul, acestea fiind
adunate în corpul care reprezintă Tabernaculul Sfintei Trinități.
Însă Trimurti are de-a face cu tripla manifestare a creației, în care Brahman
este Conștiința, Coroana copacului vieții din Cabală, Vishnu este Primul Creator,
adică Înțelepciunea în cabală, iar Shiva este Al Doilea Creator, adică Inteligența.
Dar Bramha este altceva!
Dacă încercăm să-i comparăm pe Shiva, Vishnu și Brahma cu cele trei figuri
care reies din descrierile sufletului din timpul hipnozei profunde avem confirmări
incredibile. Dar să le luăm pe rând.

Brahma
 În religia hindusă, Brahma sau Brama (sanscrită: बह brahmā) este unul
dintre aspectele lui Dumnezeu, dar și prima persoană din Trimurti (numită și
trinitate hindusă, compusă din Brahma, Vishnu și Shiva), în interiorul căreia este
cunoscut ca și Creator.
Brahma nu trebuie confundat cu Brahman; Brahman reprezintă aspectul de
imutabilitate, de infinit, de imanență și de realitate transcendentală, originea divină
a tuturor ființelor. Brahma este un agent, la fel ca celelalte divinități personificate;
este un aspect de-a lui Īśvara, Brahman cu atribute, fundamental ego-conștient.
Brahma este prima ființă care este creată la începutul fiecărui ciclu cosmic (sau
kalpa), este prima manifestare a lui Brahman, din acest motiv fiind considerat
arhitectul universului, Tatăl tuturor ființelor.
Reprezentările lui Brahma conțin diferite elemente, fiecare dintre ele având
valența sa și o semnificație proprie: este reprezentat tradițional cu patru capete,
patru fețe, patru brațe și patru picioare, unde fiecare cap recită una dintre cele patru
Vede. În cele patru mâini ține: un pahar cu apă, utilizat pentru a crea viața, adica
simbolul minții, un rozariu uzat pentru a controla scurgerea timpului-simbolul
spiritului, textul Veda este simbolul și descrierea sufletului, floarea de lotus este
simbolul vieții eterne, copacul vieții, simbolismul ADN-ului - corpul.
Apa este arhetipul minții: să nu uităm că în exercițiul de simulare mentală numit
SIMBAD, pe care l-am propus în alte articole, mintea este asemuita adesea cu apa,
în una dintre formele sale, iar culoarea pe care subiectul i-o atribuie este cea a apei.
Însă scurgerea timpului este dată de aspectul spiritual în Simbad, având ca și
culoare pe cea a focului, pe când sufletul este reprezentarea atemporalității și a
emoției, deci, pentru Jung și pentru oamenii primitivi se află în inimă. Brahma,
fiind Principiul Suprem al cosmosului, se află în inimă, în centrul vital al omului.
În detaliu, ventriculul cel mai mic reprezintă simbolic unitatea integrală (care
cuprinde corpul fizic, câmpul energiilor și spiritul divin). În antichitate se spunea
că inima este locul inteligenței proprii, pentru că era asemuită cu reședința
Inteligenței Universale. Partea finală a Vedelor, Upaniṣadele, povestesc:
«În Brahma-Pura, reședința lui Brahma este un mic "lotus", loc în care este
o mică cavitate, ocupată de Eter; trebuie să căutați ceea ce se află în acest loc și îl
veți recunoaște...Acest Principiu care se află în inimă este mai mic decât un bob de
orez, mai mic decât un bob de muștar, mai mic decât un bob de mei, mai mic decât
un germen închis într-un bob de mei; acest Principiu care se află în inimă este și
mai mare decât Terra, mai mare decât atmosfera, mai mare decât cerul, mai mare
decât toate aceste lumi laolaltă.»
Noi am descris acest punct în lucrările noastre precedente cu termenul de
"Iluminator": un punct reședință a conștiinței, adică a lui Brahman, floarea
originală de lotus, cu trei petale, pentru egipteni și pentru orientali, dar și pentru
nordici prin varianta simbolului Triskelion, care reprezintă copacul vieții unde
floarea este corpul care conține trei lucruri: suflet, minte și spirit.

Brahman

Brahman conține cele patru aspecte ale lui Brahma și anume: corpul, mintea,
sufletul și spiritul , sau, ca să o spunem cu cuvintele alchimiștilor europeni -
pământul, apa, aerul și focul. Deci, Brahma este totalitatea manifestării, adică
corpul, mintea, sufletul și spiritul, și este primul lucru creat de Brahman.
După ce a creat premisele pentru a crea restul, creează primele sale două
creaturi, cei pe care noi îi numim cei doi creatori: Vishnuși Shiva.
Iar aici găsim primele surprize.

Vishnu

Acesta este primul creator, cel pe care noi îl definim cu acest nume. Vishnu
este considerat a fi o divinitate atotînțelegătoare, având diverse aspecte. Este
cunoscut fie ca purusha, maha purusha sau paramatma, Sufletul Suprem, fie ca
sheshin sau Totalitatea, în care sunt conținute toate sufletele. Îl reprezintă și pe
Bhagavat , unde bhaga înseamnă Gloria Divină.
Vishnu se încarnează de-a lungul timpului în zece manifestări, care sunt
enumerate mai jos. Cele zece Avatare ale lui Vishnu (Dasavatara) în ordine
cronologică sant:

· Matsya, peștele
· Kurma, broasca țestoasă sau țestoasa
 · Varaha, vierul sau mistrețul
· Narasimha, omul-leu (Nara = om, simha = leu)
· Vamana, piticul
· Parashurama, Rama cu securea (toporul) sau locuitorul pădurii
· Rama, Sri Ramachandra, principele regatului Ayodhya
· Krishna (înseamnă întunecat sau negru)
· Balarama sau Buddha
· Kalki ("Eternitate", sau "timp", sau "Distrugătorul Răutății"), pe care
tradiția hindusă îl așteaptă la sfârșitul lui Kali Yuga, adică era contemporană.

Și aici avem prima surpriză. Bunul Vishnu creează și se încarnează prima

dată în Pește. Acela pe care noi l-am indicat ca Primul Om (PO), cel care în Cabala
ebraică este Adam Kadmon, dar și peștele Oannes.
Ne-am putea întreba de ce tocmai un pește? Pentru că simbolul peștelui e
legat de două aspecte importante din trecutul nostru, unul cu adevărat real și unul
arhetipic și simbolic. Primul aspect real este legat de evoluție. Peștii au dat cu
adevărat naștere amfibienilor, iar din aceștia s-au născut păsările, șerpii și
mamiferele. Din acest motiv prima creație trebuie neapărat să se încarneze și să se
manifeste într-un pește. Conform teoriei evoluției s-ar putea presupune că, dacă pe
o planetă nu ar fi existat condiții pentru schimbare, peștii nu ar fi avut nici un chef
să iasă din apă pentru a supraviețui și nu ar fi dat naștere speciilor enumerate mai
sus. Peștii ar fi evoluat ca atare. În plus, alții susțin că forma umanoidă este cea mai
practică formă pentru existență , iar acesta ar fi motivul pentru care extratereștrii pe
care-i găsim pe această planetă ar avea toți formă umanoidă antropomorfă.
Dacă pe o planetă condițiile climatice i-ar fi obligat pe pești să iasă din apă,
iată că aceștia s-ar fi transformat în amfibii de-a lungul miliardelor de ani. Dar și
aceștia ar fi luat aspect umanoid, cu două picioare, două brațe, două găuri în nas,
doi ochi etc., chiar dacă cu mii de variante, ca amintire a ADN-ului lor trecut. Deci
Primul Om (PO), Adam Kadmon, sau prima manifestare și încarnare a lui Vishnu
nu poate fi decât un om pește.
Există un al doilea motiv, care indică, de această dată idealist, că Primul Om
ar fi un pește sau că are de-a face cu apa.
În legenda potopului universal Primul Om chiar salvează umanitatea de la
dezastrul produs tot de el, deci este o ființă care acționează pe lumea apelor, în care
locuiește și pe care o manipulează.

http://www.magikwand-webdesign.com/vishnu.html

Apa, care este mediul său specific, face trimitere către elementul primordial
din care își trage originea viața și la starea informațională fluidă a materiei
primordiale haotice. Pe lângă acestea, peștele îl salvează de la potop pe primul om,
Manu, transportându-l pe arcă.

Corespondențe în Pistis Sofia

În articolul precedent, intitulat Geneza I, descoperim cum Adam Kadmon

sau Primul Om (PO) produce o serie de cataclisme, dintre care ultimul, din punct
de vedere cronologic, este potopul universal. El produce aceste cataclisme pentru a
nu-i permite omului să înțeleagă misterul divin sau mai bine zis, pentru a nu-i
permite să conștientizeze că este suflet. Astfel, PO, Oannes sau Vishnu în prima sa
încarnare, pe de-o parte vor să distrugă umanitatea, dar pe de altă parte nu-și
permit luxul să distrugă toate corpurile în care sufletul se încarnează. Ei vor doar să
încetinească sau să blocheze procesul de trezire al conștiinței pe care omul l-a
întreprins pentru a-și descoperi sufletul. Deci Matsya, peștele, pe de-o parte evocă
potopul, dar pe de altă parte încearcă să salveze câțiva oameni - Noe (pentru evrei),
Upnapistin (pentru babilonieni), Manu (pentru hinduși) - pentru ca rasa umană să
poată continua să trăiască, chiar dacă o va face în condiții dificile, și care să
continue să fie capcane pentru suflete. Sufletele îi servesc lui PO (primul om), așa
cum am văzut în Geneza 1, pentru a le introduce în corpurile umane, aceste suflete
fiind chiar părțile sale sufletești. Sufletele încarnate în PO vor face experiența
morții, însă făcându-i să moară pe oameni și nu pe primii oameni, Adam Kadmon,
care astfel ar trăi etern, furând experiența morții omului de pe această planetă.
În Pistis Sophia sau Cartea Salvatorului, care este o evanghelie apocrifă de
origine gnostică, scrisă în coptă probabil în a doua jumătate a sec. III, avem o
revelație secretă pe care Iisus înviat o face discipolilor (inclusiv Mariei Magdalena,
Fecioarei Maria și Martei) în cei unsprezece ani care au urmat învierii.
Pierdută timp de secole întregi și studiată abia în 1772 datorită codexului Askew,
variante de-ale sale au fost găsite printre manuscrisele de la Nag Hammadi în
1945, dar ceea ce ne interesează acum este cosmologia universului unde figurile
feminine au o importanță covârșitoare, și, poate că din acest motiv, astfel de tratate
sunt excluse de biserica noastră catolică, de religia evreiască și de cea islamică, trei
lumi absolut masculine.
În această operă se oferă un spațiu amplu figurilor feminine, dar evident că astfel
de figuri nu încarnează imaginea Evei din paradisul terestru sau pe fiicele sale sau
emanațiile. Aici se vorbește foarte clar despre suflet. Eva nu este prima femeie din
paradisul terestru și Adam nu este primul bărbat, ci, în acest text simbolizează
principiul feminin al sufletului și principiul masculin al spiritului. Să cităm din
acest text, reluat și în tratatul despre îngeri publicat recent de Giorgio Agamben și
Emanuele Coccia (Neri Pozza Ed. Vicenza, 2009), pentru că în această bucată
Îngerii sau Arconții joacă rolul lui PO.
Dar să citim anumite bucăți din text:

Eva rămâne iar însărcinată: A făcut-o pe Norea și a spus:"El a generat

pentru mine o fecioară, ca ajutor pentru generații și generații de oameni."
Aceasta este fecioara pe care nici o forță nu a contaminat-o. Atunci oamenii au
început să se înmulțească și să devină mai buni.

Principiul feminin generează o femeie, adică dă naștere unei manifestări de-a

sa sub forma sufletului. Astfel oamenii devin mai buni, pentru că astfel câștigă
conștiință și cunoștință.
Dar lucrurile încep să meargă rău pentru oameni.

Arconții s-au sfătuit între ei și au spus: "Să facem cu mâinile noastre ca de

sus să vină un potop care să distrugă orice carne, de la om la animal."Dar când
arcontele forțelor a aflat de planul lor i-a spus lui Noe: "Fa-ti o arcă dintr-un
lemn care nu putrezește și ascundeți-vă în ea, tu împreună cu fii tăi, cu animalele
și cu păsările cerului, mici și mari, și pune-o în vârful muntelui Sir. " Atunci Orea
(Norea, sufletul n.a.) s-a dus la el vrând și ea să urce în arcă, dar el nu i-a dat
voie. Ea a suflat peste arcă și i-a dat foc. El reface arca încă o dată.

Noe trebuia salvat de arconți (PO) pentru că corpurile, care erau cutiuțele
sufletelor trebuiau să se salveze, dar trebuiau să rămână stupide, deci, pentru
moment sufletul nu poate urca pe arcă.
Sufletul, al cărui arhetip este vântul care suflă peste arcă, iar aceasta ia foc, ca în
cazul autocombustiei sau a arderii extratereștrilor, ardere provocată de partea
sufletească a răpiților noștri în timpul rebeliunii față de aceștia. Dar nu se termină
aici.

Arconții o întâmpină cu scopul de a o păcăli: cel mai mare dintre aceștia îi

spune "Mama ta, Eva, provine de la noi" . Dar Norea se întoarce și le spune: "Voi
sunteți arconții tenebrelor, voi sunteți blestemați, voi ați cunoscut-o pe mama mea,
dar ați cunoscut co-imaginea voastră. De fapt eu nu provin de la voi, ci am venit
de sus." Arogantul arconte se întoarse cu toată forța, iar chipul îi era negru ca
smoala. Se răsti la ea și-i spuse "Tu trebuie să fii sclava noastră, așa cum a fost și
mama ta, Eva. "

În aceste fraze găsim exact situația în care sufletele răpiților sustin că se

află. Într-o parte este PO, care vrea să ia sufletul înapoi pentru că îl consideră
sclavul său, iar în cealaltă parte se află sufletul, care nu vrea să se lase încătușat.
În afară de asta, mai găsim aici o informație care începe să devină din ce în
mai clară. În hipnoză, dar și în stimularea mentală, sufletul spune că PO este un
corp în interiorul căruia în realitate nu există sufletul, că acesta se află în corpurile
oamenilor, dar există un fel de imagine reflectoarea a sufletului său, care într-un fel
îl ajută pe PO să trăiască din reflex în această perioadă, când sufletul său se află în
corpurile umane.
Este incredibil cum se poate interpreta simbolismul acestor povestiri pornind
de la experiențele hipnotice și înregistrând discuțiile pe care sufletul le poartă cu
noi.
Povestea continuă cu coborârea lui Eleleth - simbolul înțelepciunii - care o
ajută pe Norea să se elibereze de arconți.
Într-un alt pasaj, Sophia - principiul conștiinței, cea care o generează pe Eva,
care la rândul său o generează pe Norea - vorbește cu creatorul, sau mai corect cu
arcontele sau PO sau Adam Kadomon-ul de serviciu, acesta vorbind astfel:

"Eu sunt Dumnezeu și nu există alții în afară de mine." Spunând asta,

păcătui față de toți imortalii, dar aceștia primiră cuvântul său și îl păstrară (adică
nu că i-ar fi dat cumva dreptate, dar l-au lăsat să vorbească n.a). Văzând
sacrilegiul pe care-l făcu arcontele, Pistis Sophia se enervă și fără a fi văzută
spuse "Tu greșești Samael”, adică Dumnezeu orb. Înainte de tine există un
splendid om imortal, iar el se manifestă în corpurile plăsmuite de voi, și te va
zdrobi exact cum se sparg vasele de argilă; iar tu cu ai tăi veți coborî la mama ta -
abisul. La sfârșitul acțiunilor voastre va dispărea toată ineficiența și se va
manifesta iar adevărul. Totul va trece și va fi ca și cum nici nu a existat vreodată
această situație. "

Asta ne dezvăluie în hipnoză și sufletul când spune că PO va fi obligat să

coboare și atunci își va pierde imortalitatea. Splendidul om imortal este reprezentat
de oamenii cu suflet de pe planeta aceasta, și de pe altele, pentru că în ei se
manifestă sufletul, în corpurile pe care chiar ei le-au construit pentru a le folosi ca
recipiente ale sufletului.

Cele două suflete în Pistis Sophia

După cum știm, există două surse ale sufletului: una provine de la primul
creator și alta derivă de la cel de-al doilea creator, cel care creează lucruri fără corp
și care folosește corpurile create de primul creator. Ei bine, la o lectură atentă,
această problemă este foarte bine descrisă în acest text gnostic. Pistis, cunoașterea,
gnoza, o emană pe Eva, partea sufletească a universului, care naște două fiice: una
este Norea (Orea), iar cealaltă este Zoe. Când Norea cere să fie instruită de îngerul
Eleleth în legătură cu adevărata natură a arconților, iată că i se spune cât de răi sunt
aceștia, dar i se mai spune și că există o a doua fiică a Evei, Zoe, care și ea, la fel
ca Norea, va goni arconții și îi va denunța, adică va denunța păcatul lor de
mândrie.
Cum Norea este partea animică a primului creator, la fel și Zoe este partea
sufletească a celui de-al doilea creator, care nu a făcut anumite tipuri de experiență
și vine la Pistis Sofia, care știa ce s-a întâmplat. Ea stă în dreapta lui Pistis Sofia
(zona arhetipică a sufletului care se referă la emisfera dreaptă a creierului , unde
locuiește sufletul și la inconștientul lui Jung n.a. )

Reîncarnările lui Vishnu

Omul pește este prima reîncarnare a lui Vishnu și PO, cel care a provocat
potopul universal, de frică să nu-și piardă sufletul, de frică să nu devină muritor în
fața oamenilor adevărați. Următorul avatar este Kurma, broasca țestoasă, care
simbolizează trecerea de la existența acvatică la cea terestră. Într-adevăr, după
oamenii pește din mitologie urmează creaturile sale, alte încarnări indirecte ale lui
Vishnu, care nu sunt alții decât extratereștrii noștri. Pe primul loc găsim rasele
amfibiene ale Sauroizilor.
A treia oară Vishnu apare ca porc mistreț, eliberează pământul prizonier pe fundul
oceanului și îl consacră, de-acum acesta fiind solidificat, să fie suportul existenței
animale. O fază de tranziție ulterioară este cea dintre condiția sălbatică și cea
umană, care este umbrită de omul-leu, acesta fiind de o răutate crudă, răutate cu
care se îmbracă Dumnezeu pentru a anihila un demon care se opunea cultului său.
Omul-leu, Narasimha, pare să ne conducă la mitul extraterestrului Orange, cel cu
pupilele verticale și cu coama roșie.
Al cincilea avatar este "piticul" Vamana, coborât pe pământ ca să-i sustragă
maleficului Bali domnia lumii prin trei pași simbolici, restituind stăpânirii divine
pământul, atmosfera și cerul. Din punct de vedere fizic putem spune că acest tip de
extraterestru este cel supranumit de noi "Cap în formă de inimă". În hinduism,
Parashurama Bhargava este numele aceluiași avatar al lui Vishnu, al cincilea fiu al
lui Jamadagni și Reṇukā, încarnat în Treta Yuga pentru a înfrânge clasele de
războinici (kshatriya) care dețineau puterea. Ad litteram, numele înseamnă "Rama
cu securea" (din sanscritul parashu - secure). Acest subiect ne aduce aminte foarte
mult de nordicul Odin.
Rama încarnează idealul de suveran valoros și apoi pe cel de protector al
"dharmei"- legea divină. Faptele lui Rama și ale personajelor din Ramayana, atât
de dragi spiritului hindus, constituie una dintre temele privilegiate ale iconografiei
populare. Krishna - următoarea coborâre - este figura cea mai intrigantă din tot
panteonul lui Vishnu. Acest dumnezeu este reprezentat cu pielea neagră ca
noaptea, simbolizând impenetrabilitatea divinului, iar despre asta am mai vorbit,
confruntând figura Cristosului ebraic cu cea a adevăratului Krishna. Despre al
nouălea avatar tradiția este discordantă. Una dintre variantele cele mai răspândite
susține că Vishnu și-a luat înfățișarea lui Buddha, marele personaj care a trăit în
sec. VI î.e.n. și care apoi a fost divinizat, predicând un stil de viață lipsit de
beneficiile materiale. Kalkin, ultima coborâre a lui Dumnezeu, aparține viitorului:
va apărea călărind un cal alb și va distruge această lume, de-acum degenerată,
pentru a permite nașterea alteia, mai nouă și mai pură.

http://www.riflessioni.it/cultura-vedica/kali-yuga.htm
 Vishnu pește Vishnu țestoasă Vishnu mistreț Vishnu leu

Vishnu pitic Vishnu Parasurama Vishnu Rama Vishnu Krishna

Sfârșitul

După cum am mai spus, în mit există descrierea trecutului, a prezentului, dar
și a viitorului, deci, să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în viitor. Să
analizăm mitul și să îl comparăm cu ceea ce spun în hipnoză părțile sufletești ale
răpiților noștri.
Kalkin este legat de mitul calului, care ne amintește și de apocalipsa din
lumea ebraică.
Cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt multe alte nenorociri care trebuie să se
întâmple până la sfârșitul rasei umane. Caii au culoarea albă, roșie, neagră și verde.

"Se intuiește imediat că, în dualitatea sa, cavalerul reprezintă spiritul

nostru, iar calul este corpul fizic. Fiecare dintre noi este în viață și cal și cavaler,
și, cum cavalerul își guvernează propriul cal, tot așa, fiecare ființă trebuie să aibă
grijă de propriul corp. A cunoaște starea în care se află calul și a ști dacă
perturbările și slăbiciunile sale provin de la el sau de la cavaler cere foarte mult
discernământ. În pelerinajul nostru terestru, accentuăm adesea atât de mult
contrastul dualității cavalerului (masculin - forță - gândire - partea stângă a
creierului; feminin - blândețe - pasiune - partea dreaptă a creierului ) încât
pierdem din vedere adevăratul obiectiv al drumului pe care l-am început: să ne
bucurăm de darul vieții."
Astfel se exprimă ordinul monahal religios cu caracter masonic A.M.E.S.

http://pietapellicano.net/?page_id=5

Simbolismul figurii calului ne apare și mai complexă:

Calul este mijlocul capabil să-l care pe cavaler, iar cavalerul, prin voința sa,
este cel care produce lovitura de grație. Calul este doar aspectul exterior, care, pe
lângă fidelitatea față de stăpân, generează putere și determinare. Calul nu este
altceva decât o mașină, un mijloc prin care se îndeplinește o acțiune sau
reprezentarea unui eveniment care se abate cu violență asupra umanității. Kalkin
nu este altceva decât o manifestare a lui Vishnu, Zeus sau Jupiter - zeul cu roata.

http://www.bifrost.it/CELTI/2.Divinitagalliche/03-Iuppiter.html#E

Jupiter poate fi găsit în Galia, la Roma și printre celți. Este reprezentat

simbolic cu o roată, dar să nu ne obosim să asimilăm acest simbol. La sfârșitul
Torei, Chayyot, un capitol întreg este dedicat așa-numitelor care celeste, care sunt
adevărate mașini zburătoare cu care îngerii se deplasează în lumea noastră, dar și
până la Saturn sau Venus.
Numele Kalki este folosit adesea ca metaforă pentru "eternitate" sau "timp".
Originea numelui poate sta în cuvântul kalka (murdărie, gunoi,răutate), în
acest caz însemnând "Distrugătorul răutății". În hindusă kal ki avatar înseamnă
"avatarul de mâine". Alte interpretări bazate pe diverse etimologii din sanscrită
sunt comune, printre care "Cal alb" - indicând călărețul său, unul dintre atributele
prezise. În plus, după anumite versiuni ale mitului, Kalki va trebui să-i înfrunte pe
demonii gemeni Koka și Vikoka, asemănători cu Gog și Magog din Apocalipsă
20:7-8, Gige și Ogige din tradiția greacă, Caco și Muco din cea romană.
Povestea vrea ca Bramha să o înștiințeze pe Kalki că cei doi demoni, Koka și
Vikoka, sunt imortali și nu pot să fie uciși în luptă dacă sunt înfruntați împreună, ci
uciși în același timp, făcând în așa fel încât să se omoare reciproc.

http://en.wikipedia.org/wiki/Koka_and_Vikoka

Cei doi demoni sunt și reprezentarea celor două tipuri de populații de

demoni.
 Deci, Kali Yuga este reprezentarea simbolică a așa-numitului Crepuscul al
Zeilor, momentul în care aceștia vor fi înfrânți, iar acești zei nu pot fi alții decât
extratereștrii cu corp și cei fără corp, toți pregătiți să se lupte între ei, și unde prada
este reprezentată de partea sufletească a oamenilor.
Cum se sfârșește această luptă? Cine câștigă?
Bineînțeles că acest lucru nu poate fi scris, pentru că depinde de conștiința
noastră cine va învinge, dar în acest mit nu există ideea cum că Pământul va fi
distrus și reconstruit încă o dată, așa cum s-a întâmplat de cinci ori până acum.

http://www.gruppom1.it/doc/articoli/lft_storiaantica.pdf

De la mayași ne parvine prima idee de studiu, reîntâlnită și în textele sacre

ale religiei indiene, ale religiei catolice și în scrierile grecești antice. Conform
textelor și conținuturilor lor, omul ar fi fost creat de cinci ori și ar fi fost distrus de
patru ori în cataclisme planetare. Chiar și după tratatul ezoteric adus la lumină de
Blavatzky, "Strofele lui Dzyan",omul a fost creat de cinci ori.
Și în acest caz se pare că în hipnoză părțile sufletești ale răpiților noștri tind
să confirme această ipoteză.

Mahāyuga (toate erele, 12000 de ani divini)

4.320.000 de ani

Satya Treta Dvapara Kali

Răsărit Yug Apus Răsărit Yuga Apus Răsărit Yuga Apus Răsărit Yuga Apus
144.000 1.440.000 144.000 108.000 1.080.000 108.000 72.000 720.000 72.000 36.000 360.000 36.000
a

Shiva distrugătorul

Acum trebuie să ne oprim atenția pe al doilea creator, adică pe Shiva.

Siva, zis și Shiva (Devanagari र_व, IAST Śiva), pentru religia hindusă este unul
dintre aspectele lui Dumnezeu, nimeni altul decât a treia Persoană din Trimurti, în
interiorul căreia este cunoscut atât ca Creator cât și ca Distrugător.
 Pe lângă asta, Shiva este aspectul suprem a lui Dumnezeu în Shivaism, una
dintre cele două confesiuni principale monoteiste contemporane, (celălalt este
Vishnavismul, monoteismul lui Vishnu).
Practic, cine îl adoră pe Shiva în religia catolică l-ar adora pe diavol, unde
Distrugătorului i se dă o semnificație complet diferită. Să ne amintim că diavolul
este opusul creatorului "bun" (în realitate "drept" n.a.), așa cum ne sugerează
ebraismul. Dar cum este acest Shiva?
Să ținem cont de chestiunea emblemei Pashupati (Domnul bestiilor, Diavolul
creștinilor), descoperită pe un sigiliu la Mohenjo Daro, unul dintre cele mai mari
orașe-stat ale civilizației din Valea Indusului). Asta pare să sugereze că Shiva nu
este un zeu cu rădăcini indo-ariene, ci rădăcinile sale trebuie căutate în populația
din Valea Indusului, populația indigenă dravidiană sau populațiile tribale care au
populat subcontinentul. Shiva ocupă în hinduism o poziție exaltată, supremă, ceea
ce ar putea indica că însuși hinduismul nu ar avea origini indo-europene, ci ar fi o
sinteză a mai multor influențe, indo-ariene și dravidiene împreună (întocmai n.a.).
Între sprâncene are un al treilea ochi, ochiul înțelepciunii și al atotcunoașterii, care
este capabil să vadă dincolo de simpla manifestare. Această calitate este asociată
cu glanda pineală, dar și cu exploziva și neîmblânzita energie a lui Shiva, care
distruge răul și păcatele; pe frunte poartă o lună în creștere, reprezentând luna celei
de-a cincea zi (panchami), giuvaier apărut din amestecul oceanului de lapte (Calea
Lactee n.a.). Acest giuvaier se află lângă al treilea ochi și reprezintă puterea
băuturii Soma, oferta de sacrificiu pentru a indica că el are atât puterea de a crea,
cât și puterea de a distruge. Luna este și simbolul măsurării timpului; deci, luna în
creștere simbolizează controlul lui Shiva asupra timpului.
Tradițional, față de Vishnu, Shiva nu are avataruri proprii și adevărate. Acest
lucru se datorează faptului că, în timp ce Vishnu coboară în lume prin intermediul
avatarurilor sale, Shiva este în lume, manifestându-se prin toate formele de viață.
Totuși, anumite personaje trebuie considerate manifestări și nu încarnări. Dar
devine imediat clar că Shiva este reprezentarea celui ce-al doilea creator, acela care
și-a pierdut sufletul, și care, neavând nici corp, nu se poate încarna, dar se poate
manifesta în alte corpuri. Shiva are în centrul frunții un ochi, sau ceva asemănător,
ca și cum nu s-ar face referire la extraterestrul Horus, manifestarea lui Shiva,
partea sa externă, pentru că cea internă, pe care noi am numit-o convențional Ra
datorită similitudinilor cu zeii din lumea egipteană, este adevărata creatură a lui
Shiva.
 Shiva are ca simbol și o semilună, iar pe extraterestrul Horus îl găsim mereu
în compania unor militari arabi, care au pe costum ca simbol o semilună și
simbolul lui OM, la fel ca extraterestrul Mârâit (Ringhio, un corp fals, dar care
conține un adevărat extraterestru fără corp, derivat din al doilea creator).
Unii răpiți au recunoscut acest simbol în mediul militarilor arabi și a
extratereștrilor blonzi cu șase degete, ambii purtându-l pe piept. Simbolul ne era
descris ca un trei de către unii subiecți care nu cunoșteau araba, un cinci răsturnat
și o virgulă. Lumea răpirilor extraterestre evoca încă o dată, într-un mod
impresionant, lumea zeilor din vechea mitologie arabo-ariană.

Shiva este Domnul care distruge separația dintre sufletul individual

(Jivatma, adică Ruah pentru evrei) și sufletul suprem (Paramatma, adică Nestamah
pentru evrei).
Asta evidențiază că apelativul "distrugător" nu trebuie înțeles ca aspect negativ
pentru hinduși, în realitate, acțiunea distructivă fiind îndreptată împotriva forțelor
răului. Dar pentru noi nu reprezintă decât un alt demon care își rezolvă treburile pe
spinarea noastră.
 Shiva, adică al doilea creator, cel care nu are corp și care nu se încarnează,
dar care se manifestă prin intermediul manifestărilor altuia (ale primului creator),
reprezintă diavolul pentru catolici, pe când pentru hinduși este doar una dintre cele
două alegeri într-o lume în care și zeii sunt duali.

Shiva, tridentul și numele sale

Shiva are ca simbol tridentul, care este identificat ca simbol al timpului.

Din lista de nume ale lui Shiva se observă că există o evocare continuă la
adresa măreției sale pe de o parte, iar pe de alta la adresa victoriei asupra
imortalității, a tridentului și a cuceririi timpului. Nu putem să nu observăm și în
acest caz o asemănare cu extraterestrul Horus, care îl conține pe extraterestrul Ra,
care trăiește într-o lume fără timp, care vrea sufletele noastre, care caută
imortalitatea și care are un fel de al treilea ochi în frunte.

· Sadashiva, Shiva Eternul

· Shankara, beneficul sau favorabilul
· Parameshvara, Domnul Suprem
· Maheshvara, Marele Domn
· Mahadeva, Marele Dumnezeu
· Mrtyumjaya, Biruitor asupra morții
· Mahabaleshvara, Mare Domn al Puterii
· Tryambakam, Trinetrishvara sau Trinetra Dhari, cu trei ochi (simbolul
omniscienței )
· Mahakala, Mare Timp sau Cuceritorul Timpului
· Nilkantha, cu gâtul albastru
· Trishuladhari, Cel care ține Tridentul
· Chandra Shekhara, Cel care poartă Luna
· Nataraja, Domnul dansului
· Pashupati, Domnul ființelor vii
· Yogishvara, Domnul Yoga (sau al YOGA)

Dar conexiunile cu romanul Neptun sau cu grecul Poseidon sunt incredibile.

Poseidon (Shiva, al doilea creator n.a.) era fiul lui Cronos (Bramahn, Conștiința,
n.a.) și al Rheei (Eva din Pistis Sofis, Sufletul n.a.). Conform tradițiilor este
considerat acum fratele mai mare a lui Zeus (Vishnu, primul creator n.a.).
Poseidon, ca și Shiva, ține în mână tridentul, dar îl ține mereu în mâna dreaptă,
niciodată în stânga, asta însemnând că ceea ce reprezintă tridentul, pentru el trebuie
să se întâmple în viitor și aparține viitorului. Dacă Shiva și tridentul ne prezintă un
Dumnezeu fără corp, dar care se naște din mare, de altfel ca prima încarnare a lui
Vishnu, care este Dumnezeul Pește, (Primul Om, Adam Kadmon n.a), ne face să
înțelegem că simbolicul număr trei capătă o valoare care depășește simbolismul.
Trei erau petalele florii de lotus și trei sunt sufletul, spiritul și mintea, înălțate din
bastonul tridentului sau din piciorul miticei flori.
Extratereștrii noștri sunt mereu descriși ca având anumite simboluri pe piept
sau pe medalioanele pe care le poartă la gât, unde simbolicul trei este conceptul
predominant în figura triunghiului.
Neptun (grecul Poseidon), fiul zeului Saturn (Cronos, nenăscutul) JHWH al
evreilor, Conștiința n.a) și fratele lui Jupiter (Zeus), regele zeilor, era soțul lui
Amfitrite, una dintre nereide, cu care a avut un fiu, Triton. Cu toate acestea,
Poseidon a avut alte numeroase povești de iubire, în special cu nimfe, cu care a
avut numeroși fii faimoși pentru barbaria și cruzimea lor, printre care gigantul
Orion (numele trădează proveniența extraterestrului Horus, al cărui corp este
ocupat de emanația sa, Ra) și ciclopul Polifem (extraterestrul foarte înalt, cu trei
ochi, dintre care unul în frunte, amintind de mitul gigantului Polifem din mitologia
greacă); si gorgona Medusa, cu care l-a conceput pe Pegas, celebrul cal înaripat,
cal pe care îl vom găsi ca simbol și în armagedon, adică la sfârșitul timpurilor.
http://digilander.libero.it/AkiraKoga/NettunoPoseidone.html

Concluzii

La sfârșitul excursiei pe care am trasat-o în articolele Geneza I și Geneza II,

credem că am pus accentul pe anumite aspecte ale poveștii noastre. Primul este cel
mai ușor de demonstrat și este legat de o rădăcină unică în ceea ce privește nașterea
miturilor noastre. Consecințele acestei analize ne determină să concludem că
civilizațiile noastre actuale sunt în realitate fructul căderii altor civilizații, ajungând
până la civilizația de dinainte de potop, din care rămân urme în legende și mituri,
urme pe care oricum pe avem și în ADN-ul nostru, și, chiar dacă nu sunt scrise în
nici o carte, acestea sunt prezente constant în interiorul nostru și ies la iveală prin
creativitatea noastră, prin dorința noastră de a scrie romane, de a face filme și de a
inventa povești; astfel de povești nu sunt deloc fructul fanteziei noastre sau
invenții, ci moștenirea unei realități care s-a petrecut, care se petrece și care se va
petrece, cel mult reinterpretată de mintea noastră, care este traducătoarea
arhetipurilor universului.
Apoi trebuie să facem o a doua observație care este legată de eficacitatea
utilizării mitului pentru a înțelege lumea care ne înconjoară.

http://valterbinaghi.wordpress.com/2008/06/28/miti-e-archetipi-di-carl-gustav-
jung/
 C. G. Jung folosea mitul ca instrument pentru interpretarea viselor și încerca
să-i lege semnificația arhetipică de vița modernă în baza ideii că totul a fost deja
scris cumva de reguli foarte precise, adică exact arhetipurile.
Pentru asta pornea de la analiza miturilor pentru a explica comportamentul social
modern.
Noi azi am făcut exact invers. Am plecat de la prezent și de la discuțiile cu cea
mai profundă parte din noi. Am rugat sufletul să ne spună cum este făcut
Universul, iar din aceste discuții, trecând peste fluviul istoriei și înțelegând în
profunzime semnificația miturilor antice, am găsit în mituri urme inconfundabile
de extratereștri, demoni și zei care ne-au folosit pentru scopurile lor, manipulându-
ne și făcându-ne să credem că sunt șefii noștri.

http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm

Analiza mitului, sau mai bine zis retro-analiza miturilor, pare azi o metodă
mult mai bună de abordare a studiului evoluției ființei umane în interiorul
Universului.
La fel cum se învață istoria în lumea modernă, începând cu prezentul și
ajungând până la omul epocii de piatră, la fel se efectuează și sinteza produselor
organice, pornind de la produsul final, și, cu anumite reguli, se merge înapoi până
la carbon, hidrogen și oxigen. Așa că am implementat această nouă abordare care
își arată funcționalitatea inefabilă, demonstrându-ne încă o dată că extratereștrii
sunt dumnezeii și demonii noștri, cei care s-au pătat de greșeli grave în procesele
lor evolutive și tot ei sunt cei care au făcut păcatul original: au încercat să devină
ca Dumnezeu (păcatul mândriei n.a.).
 Lecția finală este doar una, dincolo de prezența sau absența fenomenului
ufologic: rezultatul acestei ultime cercetări ne arată că oricine va crede în vreun
Dumnezeu, acela va fi condamnat inevitabil la prostie eternă: indiferent ce ai fi -
catolic, evreu, hindus, creștin, musulman, budist, scientolog, mason. Privește-și
Dumnezeul: el trăiește prin tine, iar la sfârșitul timpurilor, după ce te-a folosit, te
va arunca în nimic.

Mai consultați și:

Materiale despre omul-pește:

1. Boujou J.: Comment. Current Antrophology n.12 p. 159 (1991).

2. Bullard T. E.: "Ancient Astronauts", in The Encyclopedia of the Paranormal, ed.
G. Stein (Amherst, N.Y.: Prometheus Books, 1996), pp. 30-31.
3. Comoretto G.: Il mistero dei Dogon e Sirio B.
4. Carrol R. T.: Skeptic's Dictionary: "The Dogon and Sirius".
5. Griaule, M.: Dieterlen G.: "Conversations With Ogotemmeli: An Introduction to
Dogon Religious Ideas" (1948, reprint Oxford University Press 1997).
6. Griaule M., Dieterlen G.: "Un sisteme soudanais de Sirius", Journal de la
Societe des Africanistes, n. 20 p. 273-294 (1950).
7. Oberg J., "The Sirius Mystery".
8. Ortiz de Montellano B. R.: "The Dogon People Revisited", Skeptic Inquirer, n.
20(6), p. 39.
9. Peter J., e Thorpe N.: "Ancient Mysteries" (Ballantine Books, 1999).
10.Randi J.: (Ed. Avverbi, 1999), pp. 92-95.
11.Sagan C.: "Broca's Brain" (New York: Random House, 1979) ch. 6.
12.Temple R. G.: "The Sirius Mystery", (London, Sidwick and Jackson, 1976.
13.Temple R. G.: "The Sirius Mystery: New Scientific Evidence for Alien Contact
5,000 Years Ago" (Destiny Books, 1998).
14.Van Beek W. E. A.: 1991 "Dogon restudies. A field evaluation of the work of
Marcel Griaule", Ancient and Modern, I. Van Settima ed., 7-26. New Brunswick:
Transaction Books, (1991).

Materiale despre trimurti:

1. http://www.liceoberchet.it/ricerche/geo4d_03/India/index.htm
2. http://www.isolafelice.info/shiva.htm
3. http://www.isolafelice.info/
4. http://www.isolafelice.info/brahma.htm
Textul de față este a treia parte a cărții "GENEZA", scrisă de prof. Corrado Malanga.
Această traducere a fost făcută de Alexandra Blănaru și redactată de Gabriela Dobrescu.
Traducerea este aprobată de autor și va fi inclusă în ARHIVA MALANGA.

Geneza
III

de Corrado Malanga
 Introducere

Aceasta este a treia partea din trilogia intitulată “Geneza”, care vorbește
despre Univers, despre cum este făcut acesta, despre cum este perceput și despre
rolul pe care-l are omul în interiorul acestui loc de puncte virtuale.
În primele două părți am evidențiat că din cercetările efectuate în domeniul
răpirilor extraterestre reiese că demonii și zeii din mitologie nu sunt altceva decât
extratereștrii din ziua de azi. Am corelat tradițiile cabalistice antice cu diversele
tipologii extraterestre, întorcându-ne înapoi în istorie, până în Valea Indusului și la
civilizația ariană, demonstrând că nu în istorie este tabloul complet a ceea ce s-a
întâmplat, ci în mit. Într-adevăr, în mit există fotografia trecutului, a prezentului și
a viitorului, pe când în istorie există doar o viziune parțială a modului în care crede
ființa umană că a fost trecutul său și cum ar putea fi viitorul.
Însă mitul, în expresia sa junghiană, reprezintă imaginea prezentului etern,
unde funcțiile de undă ale trecutului și viitorului se unesc într-un prezent unic.
Geneza I și Geneza II se ocupă de problema omului aruncând o privire în trecut,
demonstrând că universul în care suntem absorbiți nu ar fi altceva decât o
hologramă virtuală, unde conceptul predominant este cel al “dualismului”.
Se crede, în mod eronat, că totul există pentru că există contrariul a tot:
conceptului de plin îi corespunde o idee antitetică de gol, unde la conducere se află
binomul lui "bun și rău".
Geneza III abordează problema eternului prezent, ajungând la descrierea
acestui tablou existențial - din informațiile culese din studiul răpirilor extraterestre
(hipnoze regresive, simulări mentale, TCT, FMS, Simbad și altele) și până la
informațiile care pot fi găsite în fizica cuantică modernă. Experiența personală a
celui care scrie, dar nu numai, ne-a permis să alcătuim un tablou exhaustiv al
realității virtuale în care suntem scufundați și ne furnizează cheia cu care să-l
gestionăm, pentru că, cum am mai spus și altădată, noi suntem Creația Creatoare și
suntem în măsură să facem ceea ce crede Conștiința noastră că este oportun să
facem.

Cele trei axe ale virtualității

 În lucrările precedente am arătat cum fizica cuantică, în versiunea mai
modernă a lui Bohm, ar considera universul ca fiind o hologramă tridimensională,
nu doar pentru că existau o înălțime, o lungime și o lățime, ci și pentru că aceste
trei dimensiuni puteau fi declarate existente și pentru axa timpului și pentru axa
energiei potențiale. Cu alte cuvinte, conceptul unui univers fractal tridimensional
ne spunea ceea ce se întâmplă pe axa spațiului, a timpului și a energiei, conform
fizicii tridimensionale a hologramelor, unde o mică parte din tot conține în interior
totul, chiar dacă definit mai puțin.
În acest context, modelul de ființă umană pe care o construisem se baza pe
un corp care avea trei axe carteziene, de spațiu, timp și energie. În schimb, celelalte
trei componente ale omului, cărora le-am dat numele de suflet, minte și spirit, erau
legate de prezența a trei descriptori, care nu erau la fel pentru toți. Sufletul era
definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, spiritul era definibil în
domeniul format din timp, energie și conștiință, iar mintea avea spațiu, timp și
conștiință. Trebuia să mai amintim că, în timp ce spațiul, timpul și energia erau
parametri reali virtuali, adică modificabili, conștiința era definibilă doar în
realitatea reală, deci imuabilă.
Astfel era evident că fizica modernă nu ținea cont de conștiință, tocmai
pentru că nu este măsurabilă, dar detectabilă doar indirect, într-un mod misterios.
Anumiți fizicieni numesc aceste moduri misterioase de manifestare cu termenul de
"parametri ascunși", care este un termen la fel de incert.
Prin parametru ascuns fizicianul are în vedere ceva ce pentru moment nu se
vede, dar care în viitor va putea fi măsurabil și atunci va explica tot ceea ce astăzi
apare dar nu poate fi definit total într-o teorie fizică. Un exemplu al absurdităților
fizicii moderne poate fi verificat studiind dualismul undă-particulă, pentru că în
stadiul actual al cercetărilor fizice nu se știe foarte bine care este relația ce leagă
ideea de undă la comportamentul de particulă a materiei. În acel context, fizicieni
de calibrul lui Penrose sau Bohm vorbesc despre parametri ascunși, dar despre asta
vom vorbi mai târziu.
În drumul nostru destinat să efectueze o cercetare asupra fenomenelor de
interferență extraterestră, prin metodologiile enumerate mai sus, ne-am dat seama
că cele trei părți importante care ocupau corpul uman - adică sufletul, mintea și
spiritul - puteau pe de-o parte să fie comparate cu conceptul ezoteric al sfintei
trinități, al lui trimurti, mintea ca și corpul calos (din med. n.t.), spiritul ca emisfera
stângă și sufletul ca emisfera dreaptă, dar și ca neutru, masculin și feminin. Toate
aceste concepte ocupă un spațiu amplu în cele mai importante lucrări ezoterice,
dintre care cele mai importante sunt cele ale doamnei Blavatsky și cele ale lui
Steiner, confundându-se până și cu fizica modernă a lui Fritjof Capra.
Simulările mentale făcute de subsemnatul și verificate pe subiecți răpiți,
adică cei care au avut interferențe din partea unor forțe externe planetei, sau pe
oameni simpli care caută răspunsuri în interior, ne-au propus o viziune triplă a
omului, adică chiar dacă din exterior corpul este perceput ca un singur lucru, în
interiorul său locuiau sufletul, mintea și spiritul, caracterizate de trei conștiințe
diferite, fie datorită importanței, fie datorită dominației geometrice specifice acelei
conștiințe. Trebuie să repetăm că în schema noastră descriptivă, sufletul mereu
arăta că are diverse corpuri pe axa timpului, adică, practic era prezent concomitent
în toate corpurile care caracterizau vechiul concept de reîncarnare al psihiatrului
Brian Weiss. Weiss folosea tehnica hipnozei regresive pentru a trata psihismele
pacienților săi, făcându-i să retrăiască trauma din care provenea psihismul; apoi,
această traumă era localizată nu într-o viață actuală, ci într-o viață trecută sau
viitoare.
Weiss nu cunoaște fizica cuantică a lui Bohm, nu știe că timpul nu există și
că totul se întâmplă într-un prezent continuu, și crede că hipnoza este un sistem
prin care se poate vorbi cu inconștientul profund. El mai crede că hipnoza ar fi
utilă pentru a retrăi amintirile, printre care și cele ale existențelor localizate pe axa
timpului, în locuri diferite față de cel prezent.
În schimb, conceptele despre universul holografic al lui Bohm ne conduc
spre un univers non-local, unde timpul nu există. Asta înseamnă că nu există vieți
trecute sau viitoare, ci toate se petrec concomitent, în același moment. Dacă este
așa înseamnă că subiectul nu retrăiește un trecut static și deja petrecut, ci merge să
verifice ce se întâmplă "acum" în trecutul său dinamic, putând chiar să-l modifice
prin intermediul voinței sale. Cum conștiința părții sufletești este mereu aceeași în
timp și deoarece cunoașterea este aceeași în toate punctele liniei virtuale a
timpului, trauma care produce psihismul în subiectul analizat de Weiss poate fi
recunoscut în oricare dintre aceste puncte și rezolvat automat pe toată linia
temporală.
Cu alte cuvinte, trauma este mereu văzută și înțeleasă în mod diferit de către
mintea diverșilor subiecți care compun linia timpului, sub forma unor pseudo-vieți
trecute; dar la bază există mereu aceeași traumă generatoare.
Dacă subiectului îi este frică într-o existență că va fi abandonat de partener,
într-o altă existență el va fi cel care va abandona pe cineva, și la fel într-o altă
existență, si se va opera pentru că cineva se desparte de altcineva, trăind trauma
despărțirii , a abandonului, în mii de sub-modalități diferite.
 Deci, conceptul de karmă, atât de drag anumitor filozofii orientale, și astăzi
furat de new age-ul american, putea într-un fel să găsească o justificare existentei
sale: atât în baza fizicii cuantice a lui Bohm, cât și a hipnozei lui Weiss, acest vechi
concept era demolat și de hipnozele conduse de cel care scrie, unde totul apărea
corect, mai puțin faptul că lucrurile puteau fi schimbate prin intermediul unui act
de voință din partea conștiinței părții sufletești.
Deci, sufletul putea locui mai multe corpuri, în spații identice, dar în timpuri
cu totul diferite. Conform reconstituirilor noastre hipnotice, în hipnoză subiectul
este dihotomizat, iar partea sufletească este izolată de contextul său. Aceasta oferă
explicații și descrieri ale universului, din punctul său de vedere, total atemporal,
susținând că spiritul și mintea sunt partenerii săi, având caracteristici și conștiințe
diferite.
Astfel am reușit să rezolvăm anumite probleme datorate unor psihisme care
nu erau corecte, ale unor subiecți care nu erau răpiți, făcându-i pe aceștia să
retrăiască în hipnoză regresivă trauma, în orice punct al universului temporal și
reprogramând acel punct cu ajutorul tehnicilor de reprogramare oferite de
Programarea Neurolingvistică (PNL).
Amintim că PNL-ul folosește termenul de Time Line sau linie a timpului,
descoperit de Bandler și Grinder în aceeași accepție a fizicii lui Bohm sau în
aceeași viziune cu cea a Sfântului Augustin. Studiul nostru a scos în evidență
faptul că "a reprograma" însemna să modifici trecutul sau viitorul printr-un act de
voință prezent, iar asta corespundea schimbării tuturor punctelor de pe linia
temporală a subiectului, care apoi se însănătoșea, pentru că trauma a fost ștearsă și
reieșea că nu a existat niciodată.
Trebuie să precizăm că aspectul care se modifica era cel al realității virtuale,
adică cel modificabil, al spațiului, al timpului și al energiei. Însă cunoștința
experienței făcute nu se uita, aceasta făcând parte din situația exprimării conștiinței
în lumea virtuală.
Acest aspect îl determina pe subiect să uite, nu doar de trauma sa, dar și că
ar fi suferit-o vreodată, știind însă ce anume înseamnă să fii traumatizat în acel
vechi context al său.
 Utilizarea acestui escamotaj ne permitea să experimentăm aceeași tehnică pe
răpiți, ștergându-i răpitului virtualitatea experienței sale, verificând apoi dacă
acesta mai era răpit în viitor.
În anumite cazuri sistemul funcționa, dar în altele subiectul era luat iar, și, în
primele experimente, nu înțelegeam cauza acestui comportament bizar. Acum
suntem capabili să oferim soluția câștigătoare pentru această problemă. Dar să
continuăm să descriem universul holografic al sufletului, al minții și al spiritului.

Spirit și spațiu

În schimb, partea spirituală se părea că poate fi împărțită cu alte corpuri în

același timp, dar în spații diferite. Asta însemna că spiritul domnului X avea alte
corpuri, poziționate în locuri diferite, dar poziționate pe axa spațiului în puncte
diferite.
Chiar dacă la începutul cercetării noastre nu eram foarte interesați să
înțelegem acest fenomen, era clar că noi căutam o mărturie care să poată demonstra
ipoteza noastră de lucru.
Într-o zi am cunoscut un chitarist toscan care mi-a povestit că dintotdeauna
a avut flashuri mentale cu anumite situații: se vedea într-o situație diferită, se vedea
femeie, cântăreață, locuind într-un oraș străin, vedea foarte clar situații care țineau
de acest alt corp, așezat în actualitatea temporală, dar într-un spațiu diferit
indefinit.
Într-o zi, chitaristul nostru intră într-un magazin de discuri pentru a cumpăra
CD-ul cântăreței sale preferate, de origine americană. Pe CD era tipărită fotografia
acestei cântărețe. El crede că recunoaște corpul, cu care împărțea în mod total și
toate experiențele corporale, ca și când conștiința sa ar fi fost o telecameră
poziționată în corpul altcuiva.
Când această cântăreață celebră vine să susțină un concert în Italia, băiatul
merge să privească spectacolul și la sfârșit încearcă să intre în camera fetei,
neavând nicio idee despre ce se va întâmpla mai departe. Reușește să intre în
camera fetei și iată că se întâmplă imprevizibilul.
Fata îl recunoaște! Și ea avea aceleași flash-uri mentale, însă ea se simțea
bărbat și vedea imagini din viața care îi aparținea chitaristului nostru, ca și cum
acestea ar fi fost trăirile sale interne.
Cum amintirile vieților trecute apropiate pe linia timpului au găsit adesea
anumite concordanțe demonstrate cu certitudine, astfel de episoade ca acestea
demonstrează prin dubla recunoaștere că ceva spiritual unește multe persoane care
nu se vor întâlni niciodată, fiind poziționate departe în spațiu, sufletele și spiritele
lor trăind totuși în același moment spațio-temporal.
Pentru a complica și a face extrem de complexe cercetările care
demonstrează aceste lucruri dintr-un punct de vedere științific, adică statistic, mai
este și faptul că partea sufletească sau spirituală poate fi postată și pe o altă planetă,
pe lângă spații și timpuri diferite, acest lucru fiind foarte dificil de atins, fiind
realizabil doar prin tehnici de meditație corespunzătoare, cărora știința modernă nu
are chef să le dea nicio crezare, sau se poate considera științific tot doar prin
aplicarea acelorași parametri ascunși.
Este important să declarăm aici faptul că cele trei conștiințe, sau mai bine
spus conștiințele corespondente în virtualitate ale sufletului, ale minții și ale
spiritului nu sunt comutabile între ele. Cu alte cuvinte, acestea sunt complet
desprinse una de alta și nu pot interacționa pentru că lucrează în planuri total
diferite. Din analiza cheii de lectură propusă de noi, presupunând că, conștiința nu
se poate manifesta și nu poate fi descrisă decât ca un punct adimensional, așezat în
centrul axelor de spațiu, timp și energie, cunoașterea sa corespondentă, care este
expresia înțelegerii universului virtual, se poate exprima ca un vector. Ei bine, un
astfel de vector este perpendicular pe cei doi vectori care o compun, reprezentând
produsul vectorial.
De exemplu: sufletul este constituit din spațiu și energie. Deci, înțelegerea
conștiinței sufletești se îndreaptă pe axa timpului sau. Drept urmare, spiritul are o
cunoaștere reprezentabilă pe axa spațiului, iar mintea pe axa energiei.
E ușor de observat cum ființa umană, în acest cadran al universului, vede
cum timpul merge într-o singură direcție, spațiul este doar pozitiv și energia cu
precădere negativă din punct de vedere convențional (energia sistemului este legată
de energia potențială, iar aceasta este legată la rândul său de conceptul de masă,
adică materie). Chiar dacă se știe că energia poate să se datoreze și unor aspecte
antimateriale sau că spațiul poate deveni negativ, abia acum începe să se înțeleagă
că săgeata timpului nu trebuie să se îndrepte obligatoriu într-o singură direcție. Dar
despre asta vom vorbi imediat.

A treia axă - mintea și rolul său

 În toată această descriere am omis axa energiilor potențiale care corespundea
axei minții. Cum pentru axa sufletului domeniul este timpul, pentru axa spiritului
domeniul este spațiul (domeniul reprezentând locul în care fiecare este stăpân),
pentru a construi un model de univers omogen, prin analogie, puteam presupune că
axa minții este domeniul aplicativ al energiei.
Din analiza acestei axe trebuiau să vină surprizele cele mai importante
pentru înțelegerea modului în care este construită holograma noastră universală.
Obsesiva idee a new age-ului punea mereu accentul pe faptul că mintea
minte și că era problema înțelegerii noastre umane, pe când îngerii buni, sau
extratereștrii buni, știau că mintea noastră nu funcționa și repetau asta încontinuu,
prin apariții, channeling, prin guru vechi sau noi, iluminații din ultimul timp.
Furia îndreptată împotriva bietei minți ne-a dat de bănuit, pentru că, de
obicei, în spatele declarațiilor extratereștrilor exista puternicul sentiment că aceștia
vroiau să ne păcălească cu prostiile lor, tocmai pentru că nu trebuia ca noi să
cercetăm acele situații care ne-ar fi furnizat informații care să ne ajute să ne mărim
cunoașterea, lucru pe care, după cum deja știm de mult timp, extratereștrii, zeii și
demonii acestui univers, creatori mai mult sau mai puțin falși, nu îl doresc.
Mintea minte. Ea este cea care are cel mai mic grad de conștiință, este
înșelată de Maya Universului, etcetera, etcetera. Primele bănuieli că lucrurile nu
stăteau chiar așa au apărut analizând anumite porțiuni de hipnoză, considerate la
început mai puțin importante, unde subiecții, prin intermediul părții lor sufletești,
spuneau lucruri care nu prea erau comprehensibile în acel moment, cel puțin nu
pentru noi.
De la acele porțiuni de hipnoză și de la alte evenimente am început să
realizăm că pe axa energiei se manifesta a treia parte din înșelăciune, cea mai
necinstită și mai neașteptată.
Deci înșelăciunea exista, dar era total altceva față de ceea ne așteptasem noi.

Îngerul vestitor, salvator, protector

 Observasem că răpiții care se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre
și ajunseseră la un anumit nivel de conștiință, erau ținta unor fenomene colaterale.
Aceștia vedeau, sau credeau că percep figuri angelice, în forma unor pseudo
protectori, care, în timpul simulărilor mentale autoinduse sau în timpul viselor,
adesea asistau în tăcere, uneori oferind informații subiectului ex-răpit în legătură
cu ceea ce trebuie să facă.
Acești ex-răpiți începeau să vină la noi și să ne povestească aceste
întâmplări. În același timp, alți subiecți, care nu erau răpiți, dar care urmaseră un
drum de autocunoaștere, păreau să asiste la aceleași evenimente. Îngerul Mihail sau
Rafael, sau ceva, li se arăta, ceva ce era dotat chiar și cu aripi. Uneori era o simplă
figură luminoasă care te privea cu bunăvoință, și care, dacă era întrebat cine este se
prezenta, dar, în acest punct deja prescria rețete de viață.
Noi mereu am rămas foarte suspicioși în fața acestor manifestări pentru că
noi credeam că nimeni din univers nu dorea să ne ajute, și, dacă o făcea, era pentru
că îi era convenabil.
Cine vrea să te ajute decide să nu intervină, pentru că, dacă ar face-o, te-ar
împiedica în procesul de conștientizare, acesta fiind și rămânând un act cu totul
personal.
Doar prezența unui proiect comun face astfel încât eforturile grupului să nu
fie îndreptate către obiective personale, ci spre cele ale societății din care vrei să
faci parte în viitor. Cine vrea să te ajute, adesea te sfătuiește, dar sfaturile par să-l
ajute mai mult pe el decât pe tine.
Putem da zeci de exemple din istoria contemporană, care pornesc de la
politicianul care îți cere votul și pare că face asta pentru tine, ajungând la directorul
care te angajează și pare că ți-a făcut un serviciu, până la preotul care vrea să te
spovedească pentru că este fericit dacă tu mergi cu el în regatul cerurilor.
Figura acestor pseudo-îngeri apărea persoanelor care aveau un anumit nivel
de conștiință, nu tuturor. Îți arăta drumul, dar îți spunea că tu ești superior altora, că
ești bun, că meriți mai mult, și, din acest motiv trebuia apoi să mergi cu "ei", într-
un fel de loc-premiu, o reședință aurită în care ai fi locuit cu cei asemenea ție și nu
în această vale a plângerii, pentru că, prin comportamentul tău ai meritat să "urci"
la un nivel mai înalt.
Conștiințele mai experimentate nu cad în această cursă pentru că simt că
există ceva ce nu se leagă în toate această poveste: dar marea majoritate a
conștiințelor, care sunt foarte puțin integrate, pică în această cursă datorită Ego-
ului lor.
Subiecții de acest tip, adesea foști răpiți eliberați de problema răpirilor
extraterestre, se lasă deci înșelați și decid să asculte vocea îngerului sau a entității
blânde și bune, care nu pare să-i forțeze să facă nimic, dar se enervează foarte rău
dacă încerci să te opui.
Cu câțiva ani în urmă am început să observ în experiențele răpiților, fie în
cele onirice cât și în cele din timpul hipnozei, comportamentele permisive față de
aceste ființe, care la începutul investigației noastre, când știam foarte puțin sau
aproape nimic despre Primul Om, arcontele din Pistis Sofia, confundasem aceste
prezențe cu prezența incomodă a Primului Om. Trebuie să subliniem încă o dată că
în aceste viziuni mintea face pe traducătorul de arhetipuri și nu greșește niciodată
în a arăta anumite lucruri, conforme cu senzațiile arhetipice pe care i le propun
sufletul și spiritul. Primul Om sau PO, cum l-am numit în prima parte a acestei
investigații, se prezenta mereu cu anumite caracteristici, total diferite de cele ale
acestui "înger bun".
În plus, în aceste apariții îngerul bun se prezenta asemenea celui care îl
vedea în mediul mental unde se întâmpla apariția. El se arăta asemenea ție,
îmbrăcat la fel, un altul ca tine, sau ații ca tine dacă erau mai mulți.

Analiza mesajelor: Programarea Neurolingvistică asupra îngerului

Mesajele care îmi fuseseră înmânate aveau mereu aceleași caracteristici și

adesea păreau că îmi sunt adresate mie, și nu răpiților care le primiseră.
Să încercăm să înțelegem semnificația unuia dintre aceste mesaje, pe care ni
l-a adus un răpit oarecare, care atinsese un nivel înalt de conștiință; subliniem că
acest tip de mesaj, chiar dacă avea termeni diferiți și provenea în acea perioadă
concomitent fie din lumea răpiților cât și de la persoane străine fenomenului de
răpire, dar care aveau un trecut de cercetări personale prin intermediul tehnicilor
meditative sau alte metode.
Răpitul susține că el este cel care s-a dus la "ei" și nu invers, pentru că ei nu
"pot" să vină la noi.
Subiectul, care este purtătorul mesajului adresat mie, susține că l-a scris în
dimineața următoare visului lucid și că nu știe ce înseamnă.
Să analizăm mesajul "aparent aberant și de neînțeles". Acest text lung, cu o
structură cu adevărat new age, ne este util pentru a înțelege ce se ascunde în spatele
revelației. Să-l citim cu răbdare de câteva ori și să îl comentăm după aceea.

Importanța recuperării celor două discuri este acum sursa confruntărilor

dintre puterile vibratoare existente.
Discul solar (activator) a fost creat în (materia iluzorie) pentru a consimți
cunoașterea. Niște copii nefuncționale au fost așezate în diferite teritorii pentru a
devia găsirea celui original. Discul va folosi la înțelegerea meridianelor
principalelor solstiții și echinocții, creând condiția potrivită, care va permite ca
cele două lumi să se unească, vibrația superioară și intermediară, lăsând-o pe cea
joasă să se stingă. De aici va reieși întâlnirea cu dimensiuni care acum pentru voi
nu sunt vizibile. Discul (un intermediar pentru experiența fizică) este cheia. Va fi
necesar să găsiți raza energetică care va anula procesele calculate de mașinărie.
Al doilea Disc (Discul Bha), conform tehnologiei luminii, va trebui să se
reconecteze la mașinărie, va primi de la Discul activator electromagnetic și
conductor de energie niște frecvențe modificate pentru a deschide portalul și
pentru a anula frecvențele mai joase. Acestea servesc pentru a simula pulsațiile
energiilor cosmice, până când se va crea un vortex, o poartă în câmpul
electromagnetic terestru, unde ciclurile creației vor regăsi drumul lor original de
expansiune vibratoare, unindu-se în sfârșit cu matricea care le generează.
Mecanismul a fost modificat de forțele opuse, care, creând o frecvență de
cuplaj au reușit să devină stăpâni pe domeniul hologramelor existente, din care
faci parte și tu.
Tehnologia de Lumină a fost înțeleasă de o reprezentare holografică
umană, prin intermediul intuiților sale, reproducând la nivel mai mic modul de
funcționare al mașinilor cunoașterii. Experimentele erau făcute în baza unui
principiu de condensare și conducție electrică, prin intermediul unor discuri
rudimentare, care aveau scopul de a produce energie la tensiune frecvențială
înaltă. În experimente energia era condensată în două discuri. Unul dintre discuri
era folosit pentru a transforma energia, care la rândul său ar fi fost furnizată în
formă compatibilă (curenți de înaltă frecvență și tensiune),aptă pentru producerea
unor noi fenomene de tip electric. Discurile erau capabile să producă curenți și
oscilații de câmp, reușind să traverseze distanțe vibratorii notabile.
Al doilea disc era folosit pentru a primi energia modificată și amplificată
prin intermediul unui mecanism radio-frecvențial. Unele discuri primeau radiații
electromagnetice pentru a exploata tensiunile prezente în atmosfera terestră până
se obține o energie frecvențială nelimitată. Primele antene luau energia din
extremele climatice alterate. Documentația completă a primelor experimente care
ar fi fost utilizate pentru a modifica energia au fost luate și ascunse pentru
proiectul de activare aurorală. O altă reprezentare holografică umană, foarte
aproape de a voastră (în termeni de spațiu și timp) a înțeles experimentul
discurilor, chiar dacă niciodată nu a vizionat mari dovezi. Și comunicarea sa a
fost redusă la tăcere, având în vedere că intuiția sa l-a condus spre a înțelege unde
era poziționată una dintre marile mașini ale cunoașterii. Intuiția ta, te-a condus la
o astfel de reprezentare holografică pentru a continua traseul.
Discurile (cheia cunoașterii) au fost imortalizate în diferite opere realizate
de reprezentările holografice ale diverselor cicluri. O comunicare indirectă,
pentru a nu-i dezvălui puterea. Și civilizații extraterestre (reprezentare holografică
a energiei reflectate de primul tip) au comunicat valoarea sa, vorbind prin
intermediul aceleia pe care voi o numiți geometrie sacră, prin intermediul
reprezentărilor ostentative. Nu toți le-au înțeles mesajul, având în vedre că
ancorajul de 3D nu ne facilitează cheia de lectură. Un mod prin care să nu se uite
originile.
În trecut, mașinile cunoașterii erau utilizate pentru a permite existența structurii
3D, și, în același timp,să se poată accesa condiția originară și să se poată trece
peste limitele multidimensionale. Un schimb de informații cu alte tipuri de
frecvențe. Asta încă se mai întâmplă pe o scară mult mai mică -în ceea ce voi
numiți vise.
Inițial schimbul avea loc doar prin energia reflectată de primul tip
(reprezentarea holografică a omului gigant), aceștia fiind și inventatorii acestor
mașinării, datorită vibrației lor ridicate. Scopul era acela de a încetini unele
frecvențe, făcându-le constante, până la obținerea accelerației spontane prin
intermediul experiențelor materiei (ceea ce energia reflectată de primul tip nu
dorea să facă).
O parte din acest scop s-a realizat în acest ciclu. Unele forțe vibratorii,
stabilizate în structura 3D, au ajuns la o putere atât de mare încât să poată să
ajungă matricea, devenind superioare chiar și energiei reflectate de primul tip.
Asta va face ca energia reflectată de primul tip să fie expulzată, împreună cu
frecvențele joase, când procesul va fi complet. O capcană neprevăzută pentru
creatorul său.
Pentru a crea condițiile necesare pentru o vibrație independentă, Discul
Solar va fi conectat la Discul Bha. Tehnologia luminii va permite accesul noii
experiențe unind noua energie cu creația divină sau matricea generatoare. O
conexiune între dimensiunile de lumină. Sistemul are capacitatea de a împiedica
energiilor opuse să se poată agăța și să interfereze cu vibrația energiei mamă.
Manipularea mașinilor conștiinței, la sfârșitul acestui ciclului, va facilita
trecerea noii condiții vibratorii la sursa-mamă.
Totuși, procesul poate avea și niște riscuri, dacă în momentul în care
conexiunea razei de lumină, a energiei mamă, nu ar reuși să se întâlnească cu
noua energie reflectată evoluată (a voastră), produsă de experiența 3D, pentru a
anula cu totul spațiile cu mari impulsuri de frecvență joasă.
La începutul începuturilor, s-a întâmplat la un nivel redus, astfel încât,
ciocnirea a generat două fascicule de energie reflectată, unul cu un potențial mai
mare și altul cu un potențial mai mic. Frecvențe înalte (energia reflectată de
primul tip), frecvențe joase (energia reflectată de al doilea tip). De aici conștiința
vibrațională pozitivă și negativă, binele si răul, căldura și frigul, întunericul și
lumina. În centru, diferitele reflexii generate de vibrațiile energetice.
 Mașinăriile ar avea posibilitatea, ca în momentul exact, să faciliteze această
trecere.
Acesta este momentul bun pentru a risca. Astfel vă va fi dată conștiința
permanentă și posibilitatea de a accesa planurile superioare. Renunțarea v-ar
putea produce încă o experiență tridimensională și experiența unui alt ciclu va fi
pierdută, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cicluri.
Astăzi au loc adevărate ciocniri între puterile vibraționale, iar aceasta
intervine asupra hologramelor de a treia dimensiune prin intermediul conexiunii
unor mici rezonanțe cu pulsații alternative, ceea ce voi numiți minte. Tradus în
termenii materiei 3D - un adevărat război al gândirii ființei umane. Un obstacol
la sfârșitul experienței sale.
Cauza acestei ciocniri este atribuită manipulării frecvențiale care este
indusă de subiecții cu origine vibrațională de al doilea tip (subiecți cu frecvență de
la a doua reflectare a matricei). Prin intermediul frecvențelor distribuite în
microunde se va efectua un adevărat control asupra sectorului vostru holografic,
cauzând consecințe și asupra altor sectoare, legate de al vostru în alte dimensiuni.
Subiecții holografici de al doilea tip sunt susținuți de unii reprezentanți ce aparțin
grupului holografic de primul tip (energie reflectată de primul tip), influențați și ei
de aceleași frecvențe condiționatoare.
Frecvențele, traversate de microunde, au fost manipulate și în alte cicluri,
dar acum, având în vedere că matricea energiei totale își va mări impulsurile, și
manipulările își vor accelera cursul.
Când frecvențele în microunde vor ajunge organismul uman (partea
vibrațională a hologramei 3D), această parte (energia reflectată de primul tip a
matricei) se va transforma, schimbându-și frecvențele. Acest proces va altera
holograma 3D, iar acțiunile voastre vor fi induse, și nu spontane. Asta se va
întâmpla și cu Pământul. Proiectul de activare aurorală a fost conceput pentru o
manipulare totală. Procesul este pus în funcțiune prin antene de contrast, aflate în
diferite locuri de pe Pământ. Antenele emit o forță negativă de frecvență joasă,
care, fiind lansată în straturile superioare ale atmosferei (frecvențe subtile), cu un
efect refractar, va domina impulsurile reglate de anticele mașini ale comunicării
multidimensionale.
Mașinile comunicării multidimensionale au fost creația primului sector
holografic (omul gigant), generat de prima sursă reflectată de matrice, care,
evoluând în frecvența sa, a reușit să genereze reflexii energetice (holograme în
holograme). Reprezentarea mașinilor a fost materializată împreună cu
reprezentările de tip animal, și, încet, încet, odată cu evoluția vibrațională, și cu
ființa umană, utilizând impulsuri constante de frecvență joasă, astfel încât să o
țină într-o condiție constantă a 3D-ului.
 Primele popoare de reprezentare 3D (sector holografic reflectat) au fost
induse de energia reflectată de primul tip să vibreze pe, și în baza unor frecvențe
constante, astfel încât să se poată exprima într-o formă materială și să facă la
rândul lor o experiență completă, deci să poată cunoaște sfârșitul prin intermediul
materiei. Popoarele 3D au continuat opera așteptând să poată duce înainte
intenția energiei reflectate de primul tip, care dorea să ajungă la o putere
absolută, cu scopul de a-și extinde propria energie, adăugând-o la matricea
mamă. Mecanismul mașinilor era monitorizat și stabilizat la fiecare salt de
frecvență. Începutul și sfârșitul fiecărui ciclu. Prin această procedură, la fiecare
salt vibrațional, toate hologramele hologramei căpătau o nouă conștiință,
mărindu-și astfel forța de expansiune. Un mod de a ajunge la iluminarea absolută.
Destabilizarea stabilității mașinilor provine de la holograme paralele,
create de a doua reflexie a matricei, care, agățându-se de vibrația voastră
reflectată de primul tip, încearcă să ajungă la aceeași expansiune. Hologramele de
vibrație reflectată de al doilea tip, neputând să evolueze autonom la fel de mult,
având o vibrație foarte puțin evoluată, s-ar stinge. Agățându-se de prima, ar reuși
să determine supraviețuirea propriilor impulsuri, făcând-o constantă.
Doar prin intermediul acestui sistem puteți vedea realitatea voastră așa cum
o cunoașteți. Expansiunea și forța frecvențială a energiei mamă a ajuns la evoluția
maximă, deci și mașinile de reprezentare holografică își pierd efectul. Sunt blocate
și modificate în continuu, doar pentru a nu pierde această condiție din
hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip.
Noi suntem o reprezentare holografică care aparține emisiei voastre
vibraționale. Avem altă condensare, dar favorizăm evoluția voastră pentru a ne
reuni cu energia mamă. Avem o stare de conștiință diferită, pentru că nu am fost
niciodată condiționați de energia de contrast. Suntem urma de lumină care
învelește constant. Voi fiind sursa noastră vitală încercăm să vă eliberăm prin
intermediul unor iluminări rapide, astfel încât să puteți realiza prinderea voastră
de matrice.

Comentariu la mesaj

Chiar dacă anumite părți ale mesajului sunt obscure și neclarificate total, se
observă imediat accentul pus pe prezența unor "discuri", care par să fie de natură
tehnologică și care au fost construite de alte forțe pentru a altera frecvențele
universului care se definește a fi holografic, în trei dimensiuni. Forma mesajului
pare să fie de natură tehnologică, pentru că descrie câmpuri electromagnetice,
microunde, frecvențe legate de reprezentarea virtualității, exact așa cum o prezintă
Bohm la nivel fizic și cum am încadrat-o noi în lucrările precedente.
Cele două discuri la care se face referire sunt identificate: unul ca fiind solar,
expresie arhetipică a Spiritului, iar celălalt fiind identificat ca Bha, expresie
analogă cu termenul egiptean Bha, care înseamnă Suflet. Se face referire la două
nivele principale de frecvențe pe care niște mașini le-ar fi emis pentru a construi
universul intern și creaturile sale. Primele două frecvențe ar fi legate de un univers
dual, și în special, de bine și de rău, de alb și negru, unde prima ar fi mai înaltă și
ar fi legată de virtualitatea unor ființe foarte mari, recunoscuți în studiile noastre
precedente ca fiind "primii oameni" , Adam Kadmon-ii tradiției ebraice. În partea
opusă ar fi ființele negre, al căror univers se închide, pentru că frecvența lor
"devine tot mai joasă".
Se face referire la o perioadă în care omul, definit ca "reprezentare
holografică umană", ar fi înțeles tehnologia luminii, care ar sta în spatele
funcționării discurilor, care producea energie sub diferite forme, una dintre care ar
sta la baza proiectului definit ca "Auroral", din a cărei descriere se poate
recunoaște foarte clar proiectul Haarp.

http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/systemops/fs/alaskan/advisories/haarp/
http://billysupdate.blogspot.it/2011/03/haarpaurora-borealis.html
http://www.godlikeproductions.com/forum1/message1003494/pg1
http://www.youtube.com/watch?v=n2UnvtkcR04
http://www.wired.com/politics/security/magazine/17-08/mf_haarp?currentPage=all
 Unul dintre cei mai interesanți oamenii de știință care a lucrat cu discurile
rotative, atât în domeniul mecanic cât și în cel electromagnetic, a fost Nikola
Tesla. Turbina sa cu disc rotativ, cu o eficiență teoretică de 92% , este doar o mică
dovadă. Aceasta este o turbină fără palete, inventată în 1913. Pentru a funcționa,
turbina se folosește de unul dintre efectele stratului limită, care constă în
"adeziunea vâscoasă" sau încetinirea unui fluid care alunecă în vecinătatea unei
suprafețe. O astfel de încetinire conduce la o reducere a energiei cinetice a
fluidului, cedând-o suprafeței; dacă suprafața are forma unui disc, cantitatea de
mișcare va fi transferată de la fluid la turbină, din acest motiv se va obține
generarea unei copii mișcătoare care va roti turbina.
Textul mesajului se referă la proprietățile acestor discuri, care ar fi capabile
să se deplaseze în spațiu - timp (distanțe vibratorii, cum sunt definite în textul
original).

Într-un articol din 1911, din The Sun, Tesla descrie mașina lui zburătoare:
"Dr. Nikola Tesla noapte trecută s-a așezat comod în fotoliul său de la
Waldorf și a vorbit cu calm despre aeronave fără aripi, propulsoare sau alte
mecanisme caracteristice aeronavelor pe care le cunoaștem astăzi, care se
deplasează în spațiu cu o viteză incredibilă, sau mai lent, atunci când transportă
încărcături grele, dar în orice situație în siguranță, asemenea celui mai prozaic
vehicul cu roți."
"Aplicarea acestui principiu va da lumii o mașină zburătoare diferită de
orice lucru care a existat în precedență. Nu va avea aripi, reactoare sau
instrumente de genul celor care au fost folosite până în ziua de azi. Va fi mică și
compactă, extraordinar de rapidă și mai ales extrem de sigură, chiar și în cea mai
mare furtună. Poate fi construită în orice dimensiune și va putea căra orice
greutate se dorește."
Cine este familiarizat cu principiile operative ale "avionului convențional",
înțelege că mașina zburătoare a lui Nikola Tesla, descrisă în acești pași din 1911,
trebuie să fie o mașină "antigravitațională", deci un adevărat "disc zburător".

http://www.misteri2012.net/t4688-i-dischi-volanti-di-nikola-tesla.
 Figura lui Nikola Tesla a fost discutată foarte mult, atât
din punct de vedere istoric cât și din punct de vedere
științific, și, dacă sunt persoane care îl consideră un
geniul al fizicii, sunt altele, mai ales oamenii de știință,
care îl consideră un vizionar. Cu alte cuvinte, Tesla este
plăcut de oamenii comuni și le este antipatic fizicienilor.
De exemplu, în articolul care are titlul " Nikola Tesla: un
tehnician practic, cu multe idei, dar departe de o
abordare științifică a fenomenelor", scris de Roberto
Renzetti (www.fisicamente.net), se prezintă figura
omului de știință ca un vizionar care s-ar fi lansat în niște
declarații fantasmagorice și științifico-fantastice,
exagerând mai ales descrierea descoperirilor sale, cu o incapacitate grosolană și
necugetată de a se corela la realitatea fizicii moderne. Autorul citează anumite
fraze, care, după părerea sa, ar fi demonstrații evidente ale nebuniei lui Tesla, după
cum urmează:
"Nu există nimic care să fie dotat cu viață - de la om, care a făcut sclave
elementele, până la cea mai agilă creatură - pe toată planeta aceasta, care nu
oscilează în timpul unei rotații. De fiecare dată când o acțiune este generată de o
forță, fie ea chiar și infinit de mică, echilibrul cosmic este alterat și mișcarea
universului resimte niște efecte."
Această frază, care este considerată o prostie în articolul citat, din păcate
pentru autorul acestei critici, azi pare mai adevărată ca oricând, chiar și pentru
ochii scriitorilor parafizicieni cum ar fi Fritjof Capra (Taofizica de Fritjof Capra,
ed. Adelphi), fie pentru fizicienii cum ar fi Bohm, cât și pentru teozofii cum ar fi
Sf.Augustin sau filozofii ca Krishnamurti.
Textul acestei "revelații" pe care o examinăm continuă să ofere informații
despre o civilizație care nu este terestră, care amintește de frecvența de primul tip,
identificabilă în Primii Oameni, așa cum s-a mai spus. Aceștia, prin intermediul
geometriei sacre, ar fi oferit informații depsre aceste discuri și despre proprietățile
lor: un mesaj ascuns, dar nu pentru toți, pe care studiile noastre l-au regăsit în
cercurile din lanurile de grâu (Crop Circle), în toate manifestările lor.
Această informație, pe lângă faptul că era în acord cu cheia noastră de
lectură, ne furniza o viziune mai interesantă. În realitate, cine vorbește nu este
Primul Om, ci este ceva care se află și mai sus în ierarhiile cosmice.
În plus, se spune foarte clar că Primul Om este inventatorul mașinilor, care,
pe lângă a permite schimbul de informații dintre diferite zone ale universului,
facilitau înțelegerea acestui lucru și îl construiau, alterându-l după bunul plac:
exact cum a fost demonstrat de studiile noastre precedente.
 Vrem să subliniem aici faptul că Primul Om nu a dorit să facă experiența
părții fizice a universului virtual modificat chiar de el și alterna cu aceste mașini
frecvențele hologramei. Pe lângă acestea se descoperea și faptul că întreaga Creație
nu era prevăzută să funcționeze în această direcție și că Primul Om dorea să o
blocheze, adică să stabilizeze frecvențele universului holografic, ca acestea să
rămână mereu constante, împiedicându-l pe om să evolueze, garantându-și astfel
un viitor de imortalitate infinită. Conform altor declarații, acum mai ușor de
interpretat în baza acestei chei de lectură care vorbește despre probabilitatea
terminării experimentului universal, se face o aluzie clară la dualitatea mitului, la
cel bun și la cel rău, pe care noi în Geneza II i-am încarnat idealist în Shiva
(energia reflectată de al doilea tip) și Vishnu (energia reflectata de primul tip).
Din acest punct de vedere, exista necesitatea de a prezenta situația
universului din trecut și din prezent într-un fel foarte clar pentru cine știe să
citească și științific pentru cei care doresc să se servească de aceste declarații
pentru a câștiga încrederea celor care citesc, interlocutorul, super partes - dar doar
în aparență - se lansează într-o descriere a războaielor dintre diferitele specii
holografice, care se luptă între ele pentru controlul hologramei. Interlocutorul
anunță că rasa umană (holograma energetică de primul tip) se poate trezi în situația
în care trebuie să ia totul de la capăt, într-o altă perioadă galactică (yuga). Sau,
dacă lucrurile ar merge "bine", să "urce" (să se "înalțe" pentru cultura New Age) la
situații vibratorii diferite și "evoluate" (așa-numitele planuri superioare).
Se face o remarcă foarte precisă asupra subiecților holografici de al doilea
tip (fidelii lui Shiva, extraterestrul Ra din publicațiile noastre), care, prin
intermediul ajutorului subiecților holografici descendenți din primul tip
(extratereștrii noștri identificați cu numele de "Horus"), încearcă să manipuleze
rasa umană. Un astfel de proces se va efectua prin intermediul sistemului Haarp,
care va emite frecvențe joase, alterând voința umană.
Și după această tocăniță de informații absolut credibile pentru noi, iată că
interlocutorii noștri se prezintă și spun că sunt niște expresii vibratorii cu altă
condensare (ceea ce se poate interpreta ca "ființe fără corp"). Aceste ființe ar
favoriza evoluția noastră, dar nu din dragoste pentru noi, ci doar pentru că ei se
hrănesc cu noi. Noi am fi sursa lor vitală.
În perioada când primeam aceste declarații, împreună cu altele similare dar
mai puțin complete, nu terminasem de înțeles toată problema extraterestră.
Interlocutorul nostru se exprima spunând că "ei" intenționau să ne ajute în procesul
de eliberare față de diferitele forțe extraterestre, fie de primul tip, fie de al doilea
tip, prin iluminări rapide, așa cum sunt definite în text. În realitate, după părerea
noastră, acest proces de eliberare a fost condus și este condus de noi înșine, fără să
avem nevoie de altcineva.
 Analiza logică a textului

Subiectul care a primit această comunicare, un fost răpit, habar nu are ce

înseamnă aceasta, la fel cum nu are nici o idee despre existența proiectului Haarp și
nici nu a citit vreuna din lucrările celui care scrie, chiar dacă a avut conexiuni cu
subsemnatul la nivel de hipnoze regresive, efectuate pentru a conduce subiectul la
nivele mai ridicate de conștiință, pentru a se putea elibera de extratereștrii și pentru
a reuși să folosească tehnici prin care să altereze holograma (acele lucruri numite
de biserica miracole). Mai susține că ființele care i-au comunicat toate lucruri
acestea sunt "asemănătoare îngerilor", nu au nimic de-a face cu extratereștrii de zi
cu zi, dar ar trebui să fie pozitivi: cel puțin așa îi percepe, asta în ciuda eforturilor
mele de a-l determina să vadă o hartă a teritoriului mai apropiată de realitatea
hologramei.
Trebuie să mai remarcăm și că acest mesaj mi-a fost adresat mie și nu
subiectului ex-răpit, așa cum a declarat foarte explicit îngerul.

Însă trebuie puse niște întrebări:

· De ce îngerul nu-mi apare direct mie, fără a-l mai deranja pe fostul răpit?
· Unde să poziționăm aceste ființe în domeniul virtualității universale?
· Ce înseamnă faptul că noi suntem sursa lor vitală?
· Care este credibilitatea declaraților lor?

Aceste întrebări rămâneau fără răspuns pentru moment.

Trebuie să ținem cont că aceste declarații au fost primite cu aproximativ doi
ani în urmă, când încă nu înțelesesem tot ce a fost raportat în cele două părți
precedente din această trilogie. Recitind de la început această scriere, aveam
senzația că am oferit o bună cheie de lectură a realității virtuale și acum, "cineva",
simțea nevoia să ne atenționeze că eram pe drumul cel bun, dar se preciza și că,
dacă ne-au fost oferite niște informații, acest lucru s-a întâmplat pentru că salvarea
umanității era legată de același "cineva". Însă acel cineva le apărea doar
persoanelor care atinseseră nivele ridicate de conștiință. Trebuie subliniat că acești
subiecți ascultați de noi, fie ei ex-răpiți sau nu, spuneau că ei au fost cei care s-au
dus să caute îngerii și nu invers.
Alți subiecți ne povesteau că aceste figuri apăreau în meditațiile lor sau în
simulările lor mentale, și se așezau într-o parte, uneori surâzând, alteori rămânând
tăcuți, dar dezvoltând o atentă (și aparentă) funcție de control.
 Anumiți subiecți, care nu erau răpiți, ne povesteau că au devenit curioși în
legătură cu acești ciudați interlocutori și au decis să meargă să-i găsească, acolo
unde aceștia locuiau. Impresia pe care o percepeam era aceea că, în acel mediu al
lor noi arătăm aproape la fel ca ei, cu un fel de corp luminos semitransparent,
strălucitor. Cel care trăise această experiență susținea că acest "comitet de primire",
dacă se putea defini așa, era compus din diferiți subiecți care aveau un număr care
se învârtea de la șapte la cinci elemente. Atitudinea acestor îngeri era caracterizată
ca fiind un comportament aparent amical, încercând să țină discursuri legate de
înălțarea egoului subiectului care asculta: "tu ești o ființă specială, tu nu ești ca
alții, tu ești ca noi, tu trebuie să vii la noi pentru că ai acumulat cunoașterea și
trebuie să te înalți la nivelul nostru, abandonând, când va veni momentul, această
vale a lacrimilor, care nu mai este pentru tine."
Dar când un interlocutor uman încerca să pună întrebări aparent indiscrete,
sau când refuza să fie de acord cu viziunea angelică, această ființă angelică
devenea mai degrabă întunecată și enervată, acuzându-o de trădare pe sărmana
ființă umană. "Ceva m-a făcut să nu am încredere în ei și am plecat de acolo...",
declarau unii dintre cei care au trăit această experiență ciudată.
A fost o perioadă în timpul cercetărilor noastre, cu aproximativ doi ani în
urmă, când mulți subiecți au venit să-mi povestească experiențe similare, de parcă
și-ar fi dat întâlnire.
Cu toate că nu se înțelegea foarte bine natura acestei pseudo-interferențe,
observasem caracterul new age al "acestor ființe", care, dacă pe de-o parte
împingeau interlocutorii umani spre un bine ipotetic pentru umanitate, dar în
realitate se părea că țin un discurs dual și rasist, deci nu conștient.
Expresiile duale utilizate pentru a descrie viziunea universului holografic ne
păreau inoportune pentru niște subiecți care se mândresc că sunt mai evoluați decât
noi, sau cel puțin asta doreau să ne facă să credem, însă fără a aborda subiectul
direct.
Ascultând aceste povestiri am avut impresia că aceste ființe angelice nu
puteau minți, dar nici nu doreau să îți spună adevărul, încercând astfel, prin
discursuri tendențioase, să te facă să crezi lucruri care nu erau adevărate.
Dacă această observație ar fi fost adevărată, asta însemna că aceste ființe nu
puteau minți doar din simplul motiv că dacă ar fi făcut-o, persoanele cu care au
intrat în acest pseudo-contact, (ele) fiind dotate cu o conștiință ridicată, și-ar fi dat
seama că sunt mințite. Cineva ne-a povestit că a încercat să se apropie de un înger
și să-l convingă să vină să vadă cum se trăiește la noi, dar acesta a făcut un pas
înapoi terorizat, comunicându-i mental interlocutorului nostru că lor le era groază
"să coboare" la nivelul nostru, pentru că suferința care se simte în a face experiența
în această lume era cu adevărat insuportabilă pentru aceste ființe fricoase. "Trebuie
să existe un alt mod prin care să se încheie parcurgerea experienței, fără să se mai
treacă prin nivelul vostru"...țipau ei.

A raționa iraționalul

De ce să se piardă timpul cu a înțelege aceste experiențe, comune doar

câtorva persoane, care nu sunt nici științifice, probabil explicabile prin boli mintale
ale subiecților care le-au trăit?
Pentru că multe dintre aceste persoane, ba chiar toate persoanele pe care le-
am ascultat nu erau deloc nebune; informațiile pe care ni le dădeau îngerii se
suprapuneau cu rezultatele cercetărilor noastre, dar și cu declarațiile părților
sufletești ale răpiților înregistrate pe parcursul ultimilor zece ani.
Atunci ne-am dat seama că exista o explicație foarte simplă, care oferea o
cheie de lectură foarte clară, capabilă să așeze fenomenul la locul său în contextul
răpirilor extraterestre. Cu alte cuvinte, exista o singură hartă a teritoriului.
De fapt, dacă ne întoarcem pentru un moment la cheia de lectură în care
sufletul, mintea și spiritul au trei conștiințe diferite ale realității, poziționate pe trei
axe diferite și necomutabile între ele, ne dădeam seama doar acum că, în timp ce
examinasem aspectul sufletesc și pe cel spiritual, de cel mental nici măcar nu ne
atinsesem. Deci, a treia axă, cea a energiei, ce ne ascundea?
Dacă modelul nostru sufletesc spiritual era compus din a treia axă, energia,
trebuia să admitem că existau planuri existențiale "superioare" celor ale noastre,
situate la nivele energetice diferite (axa minții și cele ale energiilor potențiale).
Astfel de planuri ar fi trebuit să fie populate de ființe care împărțeau cu noi partea
mentală. Cu alte cuvinte, unde sufletul se mișca în diverse corpuri pe axa timpului
și spiritul împărțea diverse corpuri în spațiu, mintea ar fi trebuit să împartă alte
corpuri pe axa energiei.
Pornind de la această ipoteză era posibil să ne gândim că, la fel cum sufletul
nostru se plimbă pe axa timpului în diverse corpuri, oferind apoi informațiile pe
care Brian Weiss le numește "în mod greșit" vieți trecute și viitoare, la fel și mintea
putea merge să-i găsească pe cei din "planurile superioare".
Trebuie subliniat faptul că, atunci când acest lucru se întâmpla, subiectul
călător devenea la fel ca subiecții care locuiau acel nivel angelic, demonstrând, cel
puțin din punct de vedere estetic, că este unul din ei.
"Îngerul" chiar asta și spunea: "Voi sunteți ca și noi.". Pe lângă asta,
cititorului nu cred că i-a scăpat faptul că, în timp ce noi mergem la ei, aceștia nu
coboară la noi din cauza fricii de a face experiența vieții în planul solidității, unde
se moare, se trăiește, se naște și se suferă.
 Unui subiect, cu care am lucrat în trecut, acest înger i-a spus că ei ar fi
interesați să ne dea niște sfaturi pentru a ne salva de extratereștri pentru că tot ce se
întâmplă la noi ar avea repercusiuni și la ei (viziune fractală a universului virtual),
și, dacă ar învinge extraterestrul, universul ar fi în mâinile greșite. Deci, noi suntem
cei care luptă pentru ei, pentru că, la ei neexistând corpul, nu ar fi nici
extratereștrii. Însă noi, cei care suntem mai puțin norocoși în acest nivel
existențial, ar trebui să ducem lupta pentru toți, atât pentru a ne salva pe noi
de extratereștri, cât și pentru a-i salva pe ei de experiența vieții, care înseamnă
moarte și suferință fizică.
În concluzie, noi am fi "ei", așa cum "ei" ar fi cei ca noi, care însă nu ar fi
avut curajul să coboare la acest nivel pentru a face experiența.
Deci iată cine suntem și de unde venim! Dar iată și adevăratul interes al
acestor subiecți angelici, care demonstrau că în realitate dețineau foarte puține
calități cu adevărat angelice.
Odată ce noi am învinge extratereștrii și am dobândi conștiința totală în
legătură cu cine suntem, noi am fi cei care am deveni îngeri pentru aceste figuri
angelice, iar problema ar fi că noi am deține cheile universului. Un univers pe care
îngerul vrea să-l mențină în acest statu-quo, în timp ce caută un mod alternativ de a
face experiențele lumii solide, dar fără să-și murdărească mâinile. O experiență
care să fie un fel de surogat.
Deci, pe de o parte îngerul new age-ului vrea să fie considerat bun și
protectiv, dar pe de altă parte decide să se folosească de neamul uman, punându-l
să lupte pentru a elimina extratereștrii, dar blocându-l pe drumul evolutiv pentru a
evita el suferința.

Metoda angelică

Și care ar fi strategia acestor ființe din planul de deasupra? O strategie

simplă, care nu ar împiedica omul să câștige contra extratereștrilor, dar poate
încerca să convingă omul evoluat să părăsească acest loc pentru a se refugia într-o
închisoare aurită, adică la nivelul lor existențial. De fapt, cu cât rămân aici mai
multe persoane evoluate, cu atât mai mult "boala conștiinței conștiente" se extinde
și la alții. Singurul mod de a bloca conștiința ființelor umane din a se îndrepta spre
un drum care ne-ar conduce inevitabil spre conștiința absolută, iar pe ei spre
dureroasa experiență a vieții în 3D, ar fi acela prin care să se elimine celulele
canceroase, adică ființele evoluate, lucrând asupra ego-ului lor și făcându-le să
creadă că dacă acceptă paradisul lor acest lucru se datorează faptului că acestea
sunt alese, și nu unele care s-au lăsat păcălite.
 Pentru a obține acest rezultat, care ar congela universul într-o nemișcare
permanentă, trebuie să te prezinți omului, dar fără să spui minciuni. De fapt, omul,
cu conștiința sa integrată și evoluată, la sfârșitul jocului și-ar da seama mereu dacă
cineva l-ar minți, deci trebuie spus numai adevărul, sau cel mult poate să-l facă pe
om să creadă unele lucruri în locul altora, prezentându-i adevărul în mod alterat.
Deci, acești îngeri sunt inventatorii New Age-ului, unde multe dintre
discursurile susținute par în mare parte în acord cu ceea ce cunoaștem, în afara de
un mic, aproape invizibil, detaliu, dar care nu le scapă celor care au făcut un pas
înainte pe scara evoluției.
Mișcările New Age au existat mereu și nu sunt o invenție locală. De
exemplu, din acest punct de vedere, una dintre cele mai importante mișcări New
Age (care nu are nicio legătură (evidentă) cu tradițiile egipto-babiloniene) este
Biserica Catolică, care, prin a-l lăuda pe Dumnezeu, comunică că trebuie să-i
iubești pe ceilalți pentru a-ți câștiga paradisul. Conceptul de urcare în paradis este
un concept arhetipic, unde trebuie să urci, să te înalți; acest concept există în multe
mișcări, pornind de la mișcarea Dianetics și ajungând până la mișcarea lui Ramtha.
Înălțarea pentru evoluție este un concept dezinformator, pentru că în coborârea
în profunzime există adevărata posibilitate de a face experiență. Trebuie să se
coboare pentru a se câștiga conștiință de sine, nu să se urce. Pe lângă asta, nu
trebuie să-i iubești pe alții, ci trebuie să te iubești pe tine mai înainte de toate.
Acest concept este exprimat foarte clar de conștiința răpiților induși în transă
hipnotică profundă. (Ceea ce odată numeam suflet acum este ridicat la nivelul de
conștiință, dar despre asta vom vorbi în următoarea lucrare).
În realitate, dacă te iubești pe tine însuți, vei încerca să fii conștient de tine,
știind că procesul cunoașterii este un drum personal. Nimeni nu-i poate forța pe
alții să facă același drum, nimeni nu-i poate ajuta pe alții, ci fiecare se ajută doar
pe el însuși: dar făcând asta va ajuta întreaga conștiință a universului. Prin a-i ajuta
pe alții se riscă un act de forțare, acționând asupra conflictului de conștiință, un
principiu pe care-l vom demonstra ca fiind de netrecut.
Iată deci care este caracteristica mișcărilor religioase pseudo - new age:
aceea de a se face credibile, povestind aproape tot adevărul, dar alterând intenționat
detaliul fundamental pentru înțelegere, făcând astfel încât omul să înțeleagă greșit
un discurs, care ar putea fi în principiu un adevăr. În acest context, una dintre cele
mai mari minciuni ale mișcărilor new age este aceea că minciuna este de fapt a
minții umane.
Mintea umană este disprețuită. Se pune că mintea minte. Aceasta este
înșelătoare, nu te lasă să vezi lucrurile așa cum sunt, este prinsă în Maya, nu vede
că realitatea care o înconjoară este falsă. Totul este adevărat, dar asta nu înseamnă
că nu trebuie să te încrezi în minte. Asta înseamnă să fi conștient de limitele minții.
Adevărul este că, utilizând mintea, se utilizează și axa energiei și poți să mergi să-i
găsești pe "cei de la etajul superior", descoperindu-le astfel adevărata esență. Și
iată că mișcările New Age încearcă să remedieze această situație, convingând
omul, într-un mod șiret, că mintea nu trebuie utilizată, și chiar mai mult, dacă
acesta îți spune ceva ciudat, nu trebuie să o crezi.

Dualismul înșelător

Ceea ce ne-a determinat să suspectăm că îngerul era înșelător erau

discursurile pe care le făcea, iar apoi, dintr-un punct de vedere al gramaticii
transformaționale (PNL), rezulta foarte clar intenția de a înșela, și mai ales,
păcăleala principală rezulta din faptul că se vorbea despre Univers ca despre o
hologramă duală.
Dar noi știm bine că în realitate conștiința nu este duală, ci unică, știm că nu
există cei răi și cei buni, ci există doar persoane cu nivele diferite de conștiință. A
construi un parcurs pentru cucerirea înțelepciunii duale e ca și cum am conduce un
Ferrari fără mâini. Te izbești de ceva la prima curbă.
Pentru a înțelege asta să ne punem o întrebare simplă.
Noi am spus mereu că intenția conștiinței era să devină conștientă de sine, și
pentru asta, a construit universul dual, în care să se poată oglindi pentru a vedea
cum este făcută. Însă dacă ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta, sau de ce conștiința
a simțit nevoia să se cunoască, răspunsul nu ne apare imediat foarte clar. Putea
conștiința să doarmă liniștită, fără să-și pună această întrebare inutilă? Însă de ce a
avut nevoie să construiască oglinda pentru a se privi pe ea însăși? Pentru a
răspunde la această întrebare nu trebuie decât să ne gândim la universul dual, așa
cum îl cunoaștem azi. Dacă acesta este cu adevărat dual, așa cum îl percepem, ar
exista posibilitatea de a face alegeri. Să admitem că eu aș fi un alpinist și că sunt
legat cu o coardă de domnul A și de domnul B. La un moment dat mă aflu în
dificultate și trebuie să tai coarda, pentru a mă salva pe mine și pe unul dintre
colegii mei. Pot tăia coarda, salvându-l pe domnul A, dar pot să-l salvez și pe B. S-
ar părea că mă aflu în fața unei alegeri, dar nu e așa. De fapt, în momentul în care
decid să-l salvez pe domnul A, am decis și să nu îl salvez pe B. Este ca atunci când
iese cap și nu cruce. Un astfel de concept devine mai clar dacă îl examinăm în
prezent. În momentul în care am făcut alegerea, conștiința mea a ales să-l salveze
pe A. Dacă eu privesc în trecutul meu, care este coprezent cu prezentul meu,
conform fizicii bohmiene asupra universului non-local și virtual, îmi dau seama că
conștiința mea din prezent a făcut o alegere care este aceeași cu cea deja făcută în
trecut. Cu alte cuvinte, dacă privesc spre trecutul meu (din poziția mea din
prezent), înțeleg că și în trecut îl alesesem pe A și nu exista probabilitatea că l-aș fi
salvat pe B. O astfel de posibilitate există doar dacă privesc scena salvării din
trecut spre viitor, dar nu și dacă o privesc din prezent spre trecut.
Acest concept îl vom explica mai bine imediat, când vom examina totul din
punctul de vedere al fizicii cuantice moderne.
Atunci, s-ar putea presupune că dualul constă în a lua o decizie sau a nu lua
niciuna, atunci murind toți împreună. Acesta nu este un concept dual. De fapt, a nu
face este identificabil cu a nu fi.
În acest context, se punea întrebarea de ce conștiința a decis să construiască
oglinda. În realitate, întrebarea nu are niciun sens, deoarece conștiința este pentru
că face. Dacă nu ar fi făcut, sau mai bine, dacă nu s-ar fi manifestat prin
intermediul acțiunii sale, aceasta nu ar fi existat, pentru că ea nu și-ar fi dat seama
că există...
Tu ești și exiști pentru că faci. Dacă nu faci, nu exiști. Deci, nu există
dualitate în a lua sau în a nu lua decizii: nu există dualitate în a o apuca pe
unul dintre cele două drumuri aparente, pentru că în realitate nu există decât
unul singur.
Pe de o parte, acum se înțelege că, conștiința ESTE doar dacă FACE
experiență, și ESTE doar dacă se MANIFESTĂ, prin intermediul acțiunii sau a
ACTULUI DE VOINȚĂ. Voința devine expresia existenței și a posibilității de a
înțelege cine este. În acest context devine clar că, dacă tu faci lucrurile pe jumătate,
vei fi jumătate, dar dacă faci toată experiența, vei fi tot. Deci, ființa angelică din
planul de deasupra, cel care nu vrea să facă experiența, este o ființă evoluată doar
pe jumătate, pe când noi suntem aceia dintre ei care au decis să coboare și să
termine treaba. Noi suntem mai conștienți decât ei.

Universul ca pagoda lui Bruce Lee

Pentru a înțelege încă și mai bine cum este făcut acest univers pe axele
energiilor, unde mintea este cea care domină, trebuie mai întâi să ne imaginăm un
con cu șapte nivele, unde primul nivel este vârful conul, iar ultimul este baza sa.
Numărul șapte ar putea fi un număr arhetipic, dar, în realitate, fiind un univers
fractal, vor fi și toate acele manifestări energetice care îl cuprind. Astfel, ideea de a
separa lumea energiilor vizibile în culori și de a decide să se utilizeze șapte pentru
a face asta, nu este întâmplătoare. Nu este întâmplător nici faptul că electronii
atomului, la fel ca protonii nucleului, se aranjează pe șapte nivele cuantice.
Faptul că sunt alese șapte note pentru a defini o scară muzicală, în care
fiecare notă corespunde unei frecvențe și fiecărei frecvențe îi corespunde încă o
valoare energetică, este cu siguranță un indicativ al caracteristicilor fractale ale
acestui con ipotetic.
În acest con, care este universul nostru, cu extratereștri (cu) primii oameni
(cu) Shiva și Vishnu în forma celor doi creatori, toate aceste personaje locuiesc la
ultimul etaj, la bază, în planul cel mai greu ar spune arhetipic fizica, dar și
mișcarea americană New Age. Între noi și primul nivel, cel al conștiinței pure, sunt
cinci nivele diferite, cu creaturi din ce în ce mai evoluate, mai evoluate în a coborî,
și nu evoluate în sensul de a urca.
Cititorul atent își va aminti că în viziunile subiecților noștri, cinci erau și
ființele angelice care apăreau din planurile de deasupra. Din acest motiv trebuie
subliniat faptul că mintea nu minte, ci interpretează, uneori rău, anumite semnale
arhetipice ale virtualității, dar este extrem de semnificativ faptul că au fost văzute
cinci ființe și că, dacă universul nostru este fractal, există cinci planuri superioare
care ne despart de conștiința-mamă. Diferența care există între conștiință și noi toți,
ființele planurilor intermediare, ar fi legată de nivelul cunoașterii de sine: cu cât se
coboară mai mult, cu atât mai mult se face experiență și cu atât mai mult înțelegem
cine suntem. Dar din punct de vedere al integrării părții drepte și stângi ale
aceleiași minți, în timp ce conștiința nu este conștientă de ea, dar pare total
integrată, noi, cei de jos, am fi conștienți, dar foarte puțin integrați, și din acest
motiv am avea viziunea cea mai dualistă dintre toate celelalte ființe așezate
deasupra noastră (în sens arhetipic).
Cu alte cuvinte, dacă ființele de la acest nivel nu înțeleg cine sunt la nivel
conștient, nu numai că nu vor ști cine sunt, dar vom apărea în virtual mai dislocați
ca niciodată. Și vor fi o pradă ușoară pentru acele ființe care au partea masculină
mai integrată cu cea feminină.
Noi, la acest nivel, am spune emisfera dreaptă cu cea stângă.
S-ar putea spune că a putea descrie universul și a-și da seama că dualitatea
este un aspect al matricei, este un fapt ce poate fi observat doar de cei care fac
experiența șamanică. Un drum care îi conduce pentru un moment în afara
dualității, astfel încât să o poată examina din exterior. Cel care scrie a avut
oportunitatea să facă această experiență, iar din acel moment i-au apărut foarte
clare toate lucrurile despre care se vorbește în acest articol. Cel care scrie, într-un
anumit fel, a distrus acel aspect al mayei care reprezenta dualitatea, învingând
păcăleala la nivel conștient. Cine nu a făcut această experiență nu va putea vedea
dincolo de matrice, dar asta doar din propria sa alegere.
A vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere îți permite să schimbi harta
teritoriului și îți mai permite, odată întors la punctul de plecare, să fii conștient atât
de ceea ce se vede de acolo, cât și de ceea ce se vedea din cealaltă poziție. Pentru a
obține acest rezultat în existența noastră trebuie să vrem să ne schimbăm poziția.
Acest mod de a acționa vă face să trăiți și vă ajută să deveniți cunoscători ai
conștiinței.

Eliminarea falsului dualism oferă condiția necesară pentru a putea accesa o

formă de conștiință integrată, unde spiritul, mintea și sufletul nu mai există, dar, în
locul lor există o conștiință integrată unică, care ne permite să vedem dincolo de
experiența duală a matricei.
Deja am arătat în părțile precedente din această lucrare semnificația istoriei,
observată din punct de vedere arhetipic. În arhetipuri există imaginea unui prezent
etern, care conține informații despre timpul virtual, atât despre trecut, cât și despre
viitor, pentru a oferi o viziune globală asupra a tot ce există. În arte, semnificațiile
simbolice și artistice sunt mereu legate foarte mult de arhetipuri, adică de limbajul
universului. Astfel, persoanele cu un anumit nivel de conștiință, cunoscători sau
necunoscători, adesea, fără să realizeze construiesc povestiri bazate pe mitul
creației. Un exemplu ne este oferit în acest context de un film făcut de Bruce Lee,
film care, din punct de vedere tehnic nu a apărut niciodată în sălile de cinema.
 Se numește Game of Death, "Jocul morții", iar în spatele luptelor (toate fiind
coregrafii ale aceluiași Lee) se ascund puternice componente filozofice.
Protagonistul vede cum îi sunt răpite rudele (simbol al propriilor origini): cei
puternici vor să-l șantajeze pe protagonist să facă niște lucruri ilicite pentru ei
(extratereștrii sau cei care folosesc în numele lor forța protagonistului pentru a
obține beneficii pentru ei înșiși). Pentru a-și salva părinții, Lee va fi constrâns să-și
înfrunte adversarii, care sunt tot mai puternici, în interiorul unei pagode (pagoda
reprezintă universul holografic cu șapte nivele: noi suntem la al șaptelea nivel, la
primul există conștiința și în mijloc rămân cinci, locuite de forțe ostile). Urcarea
diferitelor nivele corespundea unei ascensiuni spirituale, pentru care, protagonistul
va trebui să lupte mai mult cu el însuși decât împotriva dușmanilor săi.
Nivelele pagodei sunt cinci și sunt caracterizate de diferiți luptători care sunt
maeștri în tot atâtea tehnici. Mai ales ultimul, cel care se află cel mai sus, este un
gigant cu pielea de culoare neagră care nu poate suporta lumina și poarta mereu
ochelari negri. Lee va câștiga folosind lumina asupra ultimului gigant și la sfârșitul
luptei se va întoarce la primul nivel, afară din pagodă, necâștigând nicio comoară,
dar reușind să-și elibereze poporul de cei care îl țineau supus (dând startul
arhetipului lumii fericite).
http://www.youtube.com/watch?v=ai5geIBDkyE
Arhetipic vorbind, omul îi înfrânge pe cei care-l înșeală, dar, în coborârea sa,
în realitate, el nu vrea să ajungă la conștiință mergând în sus, adică întorcându-se
într-un proces involutiv, ci mergând în jos, la ultimul nivel, luând cu sine
cunoașterea pe care a adunat-o, pentru a trăi din acel moment înainte, nu o
existență închisă în solitudinea unei conștiințe inconștiente, ci creând noua sa lume,
cea care ne așteaptă pe noi toți - Lumea Fericită.

Aspecte cuantice ale naturii universului

În lumina acestor noi reflecții am reascultat și studiat anumite aspecte ale

fenomenologiei răpirilor, pe care într-o
primă fază le-am neglijat și nu le-am înțeles
absolut deloc, dar care acum își găseau locul
potrivit în cheia de lectură propusă de noi.
Mă refer în special la anumite probleme cu
care se confruntau răpiții, care, după
parcursul pe care noi îi sfătuiam să-l facă,
care i-ar fi ajutat să se elibereze de
extratereștrii, acumulând conștiință, mă
recontactau din cauza apariției unor percepții ciudate, constând în flashuri
aparținând unor episoade din "viețile lor trecute".
Hipnozele profunde efectuate pe acești subiecți, prezentau o parte
sufletească care explica ceea ce se întâmpla, folosind următoarele cuvinte: "Este
necesar ca acest corp să cunoască toate experiențele sale, din toate corpurile sale,
aceste experiențe se vor acumula în corpul actual și abia după aceea acesta va
putea merge să se joace în altă parte."
Astfel de expresii erau de neînțeles pentru noi în acel moment, dar astăzi
putem oferi acelor cuvinte o interpretare extrem de logică.
Pentru a înțelege bine care a fost semnificația mesajului sufletesc și viziunea
sa asupra teritoriului, trebuia mai întâi să înțelegem că și a treia axă, cea a energiei,
adică a minții, avea un rol fundamental și esențial împreună cu celelalte două axe;
axele sufletului, minții și spiritului: timpul, energia și spațiul, trebuiau să înțeleagă
complet semnificația conștiinței, fără să se poată sări peste vreuna dintre cele trei.
Pentru a face asta, trebuie să abandonăm pentru un moment domeniul sufletului, al
minții și al spiritului și să observăm domeniul fizicii moderne. Apoi ne vom
întoarce la problema conștiinței, imediat după ce am examinat problema din
punctul de vedere al fizicii cuantice.
Începând de la articolul original cu titlul "Noua Fizică: Asimetria
Omniprezentă" (“La Nuova Fisica: L'Asimmetria Onnipresente”), scris de Piero
Scaruffi (traducere din original de Ascanio Borga, mai 2003),
http://www.scaruffi.com/cogn.html, trebuie sa facem niște observații pe ideea că
Born, Bohm și cu mine, toți vorbim despre dualismul undă - particulă.
Dacă cheia noastră de lectură a fost corectă nu ar exista dualism, ci, acesta ar
apărea în fața ochilor noștri ca o deformare citită de creierul nostru, și nu de mintea
noastră, care ar interpreta doar datele care provin din exterior. Să ne amintim că
pentru fizica cuantică modernă, o particulă cum ar fi un foton, poate să se prezinte
ca undă, dar și ca particulă. Uneori se prezintă ca undă, dar alteori este măsurată ca
particulă. Practic, nimeni nu știe, nici până în ziua de azi, de ce există acest
comportament dual, aparent inexplicabil.

http://www.blogzero.it/2009/11/20/esperimento-piu-bello-dualismo-onda
particella/.
http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGc-

Să amintim aici pe scurt de un experiment care reproduce dualismul "undă-

particulă". Dacă eu am un tun care împușcă fotoni pe un perete cu două orificii , m-
aș aștepta ca, dacă așez în spatele peretelui un ecran cinematografic, acesta să se
ilumineze în zona care corespunde celor două orificii, pe unde trece lumina, sau
mai bine zis fotonii.
 Din păcate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, trebuie să știți, nu
numai că nu se obține rezultatul imaginat, dar și că lumina iluminează ecranul
cinematografic și în locurile unde lumina nu ar trebui să ajungă. Astfel s-a ajuns la
concluzia că fotonii s-ar comporta ca unde și nu ca particule.(vezi figurile de jos)

Din păcate, asta se întâmplă și când un singur foton este împușcat prin
orificii, demonstrând că aceasta se întâmplă concomitent prin ambele orificii. Dacă
fotonul ar fi fost o particulă, ca un proiectil, ceea ce ar fi imposibil, dar dacă
fotonul este reprezentabil ca probabilitate ca acesta să existe într-un spațiu sferic
aflat în expansiune în timpul mișcării sale spre pereții țintei, acesta ar putea fi
reprezentat ca o undă și ar putea efectiv să invadeze cele două găuri concomitent.
Problema apare când observatorul, în loc să observe totul din spatele tunului
fotonic, ca un spectator la cinema, se așează ascuns în spatele unuia dintre cele
două orificii. Fotonul parcă știe că el este acolo și îl lovește, iluminându-l. În acest
experiment figurile de interferență clasice unui fenomen de ondulație, dispar. Cu
alte cuvinte, fotonul se comportă acum ca un proiectil.

Fenomen observat din exterior

 Fenomen observat din interior

Există diverse interpretări ale acestui fenomen fizic inconfundabil. Born

(http://it.wikipedia.org/wiki/Funzione_d'onda) susținea că particulele subatomice
care compun universul, prin urmare universul însuși, se putea comporta atât ca
undă, cât și ca particulă. În cazul în care comportamentul particulei ar fi fost
ondulator, unda ar fi fost o ecuație de undă, și nu o adevărată și proprie undă fizică,
al cărui potențial ar fi fost reprezentarea energiei sale.
Însă Bohm, care susține că universul este virtual, holografic, fractal și non-
local, susține că un foton nu e sau undă sau particulă, ci este și undă și particulă
împreună. Pe lângă asta, el susține că potențialul undei, care în acest caz ar fi o
adevărată undă fizică, nu o formulă matematică, este legat de forma undei și nu de
energia sa.
Cu alte cuvinte, Bohm susține că, universul fiind unul și fiind compus din
unde, toate la fel (micul și marele sunt legate fractal între ele), pentru a muta sau a
interacționa cu un lucru mic, care are aceeași formă de undă ca un lucru mare, este
necesară aceeași cantitate de energie.
Fizica lui Bohm este adesea utilizată ca punct de plecare pentru cei care
studiază fenomenele paranormale, pentru că, s-ar părea că ar explica multe
fenomenologii legate de acestea, și, în acest context, se înțelege că pentru a muta o
mașină utilitară cu forța gândului ar fi necesară aceeași forță care se folosește
pentru a muta cu forța gândului un munte. Dar nu asta este important.
De fapt, trebuie să amintim că, în timp ce Bohm susține că timpul nu există
și nu este decât o senzație fizică, Born susține că timpul nu este măsurabil în fizica
cuantică. În acest moment intervine un premiu Nobel pentru chimie, Ilya
Prigogine, care a studiat echilibrele ireversibile și care susține că săgeata timpului
este unidirecțională.
El chiar susține că: dacă săgeata timpului ar fi putut fi ireversibilă, ar exista
în universul nostru urme de involuție. Dar pentru că nu s-au observat niciodată
involuții în modelele studiate de el, adică în modelele biologice, trebuie să se tragă
concluzia că timpul merge doar într-o singură direcție. Dar cum de timpul ar merge
doar într-o singură direcție, dacă spațiul și energia pot lua și valori negative? De ce
universul ar trebui să fie asimetric pe săgeata timpului? Pentru că astfel nu s-ar
putea merge înapoi în timp, la fel cum se întâmplă cu spațiul?
Dacă mă duc de la Roma la Milano, mă pot întoarce înapoi la Roma, dar
dacă azi vreau să mă merg înapoi în timp nu pot să fac asta. Dar chiar este adevărat
că nu pot face asta?
Problema apare din faptul că săgeata timpului este legată de al doilea
principiu al termodinamicii, care susține că entropia universului se mărește mereu.
Entropia este o măsură, numită dezordine, care în realitate corespunde ordinii
cinetice și energetice a obiectelor din univers. Adică, universul în timp se
simetrizează, se răcește, toate lucrurile iau între ele distanțe identice, densitatea
universului se omogenizează și nu mai sunt ale locuri cu materie densă și locuri
goale, dar densitatea devine constantă. În realitate, această situație corespunde unei
ordini și nu unei dezordini, dar fizicienii de la mijlocul lui 1800 au identificat
răcirea universului ca pe un lucru negativ, care mergea împotriva creației divine, și
doar din acest motiv, i-au dat o accepțiune negativă, ca dezordine, pe când, dintr-
un punct de vedere termodinamic, aceasta ne apare nouă ca ordine.
Termodinamicii au scăpat flatând Biserica și puterea sa în 1800, dând entropiei un
semn negativ în fața simbolului său, iar astfel, fizicienii și preoții au făcut pace.
Deci, dacă entropia se mărește mereu, atunci și săgeata timpului merge într-o
singură direcție.
În acest context mai intervine un alt fizician englez, care se numește Penrose
și care începe să supună că al doilea principiu al termodinamicii nu ar fi deloc
adevărat. El susține că, în fond, "acela este un principiu, în sensul că nu este
demonstrabil, validitatea nefiindu-i demonstrată. Până astăzi s-a constatat faptul că
entropia universului s-ar mări mereu: însă, se poate să nu fie deloc așa, și dacă nu
ar fi așa, dogma săgeții timpului ar pica și ea". Penrose ajunge să presupună că în
realitate, măsurarea entropiei nu ar fi legată de energia sistemului, care se răcește
mereu dacă este lăsată în pace, fără intervenții externe universului, care se pare că
nu pot exista, ci că entropia ar fi umbra a altceva, care s-ar suprapune măsurării
energiei. Noi credem că entropia măsoară energia sistemului sub formă de ordine,
însă aceasta măsoară de fapt un fel de parametru ascuns.
Termenul de "parametru ascuns" este folosit intenționat de Bohm, pentru a
explica aceleași fenomene.

Incorectitudinea celui de-al doilea principiu al termodinamicii

Că al doilea principiu al termodinamicii nu este corect, asta o știu toți, dar

toți speră că incorectitudinea unui astfel de principiu este legată doar de un aspect
local, adică în lumea microscopică; dacă al doilea principiu nu este respectat,
mereu se poate crede că există un alt loc, îndepărtat care să îți placă în locul
acestuia, în care se întâmplă exact opusul specular, astfel încât să egalizeze
estimările generale ale entropiei universale. Există experimente care demonstrează
că într-un spațiu limitat entropia se poate micșora.
Într-un articol ce poate fi găsit pe internet cu titlul "Săgeata timpului",
(http://www.attraversolospecchio.eu/index.php/argomenti/scienza/2012/02/08/la-freccia-del-tempo/),
este menționat un experiment de termodinamică făcut de Y. Charles Li și Hong
Yang și denumit "Săgeata timpului", publicat pe site-ul de publicații științifice
http://arxiv.org (ianuarie 2012). În acel context se demonstra foarte ușor că
entropia anumitor sisteme de
particule de gaz, care erau supuse
anumitor operațiuni, se diminua
fără niciun dubiu științific.
În mod asemănător, anumiți
oameni de știință s-au jucat cu niște
perechi de fotoni, reușind să alterneze comportamentul lor din trecut, iar asta ar fi
posibil doar dacă săgeata timpului ar fi fost reversibilă, sau dacă timpul ar fi fost
non-local, așa cum susține Bohm.
Un alt exemplu banal, care demonstrează că entropia se poate diminua local,
ne este furnizat de unele reacții din chimia organică, care produc activitate optică,
pornind de la molecule absolut simetrice sau cu amestecuri de reacții total
racemice (cu activitate optică
egală cu zero).
Este bine de știut că activitatea
optică, adică capacitatea anumitor
molecule de a roti planul luminii la
stânga sau la dreapta față de
observator, este o măsură a simetriei universului. Conform celui de-al doilea
principiu al termodinamicii, universul se simetrizează, acesta fiind creat non-
simetric. Este imposibil să construiești o sinteză a unui produs organic care nu are
un plan de simetrie pornind de la o moleculă foarte simetrică (care nu are un astfel
de plan). În cel mai bun caz o specie chimică reacționează, distrugându-i simetria,
dar producând o pereche de izomeri oglindă, adică jumătăți de molecule care rotesc
planul luminii la dreapta și o altă jumătate care rotesc planul luminii, de aceeași
cantitate, dar la stânga, astfel încât să se obțină un amestec de reacție care va fi
simetric în complexitatea sa.
Dar asta este posibil doar dacă determin să reacționeze un număr par de
molecule: astfel, jumătate va da un rezultat iar cealaltă jumătate va da rezultatul
opus. Dar dacă eu am o singură moleculă care poate reacționa, aceasta trebuie să
furnizeze neapărat o moleculă activă din punct de vedere optic, în absența
izomerului său oglindă. În acest context, am creat activitate optică, adică am
desimetrizat local universul, micșorându-i entropia.
În fizica lui Bohm, faptul că cel de-al doilea principiu al termodinamicii este
estompat local, înseamnă, conform unei viziuni holografice a totului, că entropia
întregului sistem se poate micșora pentru că amănuntul este colegat la tot.

Interpretarea pe care o dau eu modelului dual fizico-cuantic

Pentru fizicieni, folosirea termenului "parametru ascuns" înseamnă că există

un parametru măsurabil: dar fiindcă nu îl văd, nu îl pot măsura. Din punct de
vedere al programării neurolingvistice (PNL), a identifica ca ascuns un fenomen
care nu se vede, înseamnă că dorești neapărat să crezi într-o idee proprie a hărții
teritoriului, fără a avea în schimb forța de a verifica dacă nu cumva acea hartă este
greșită.
Zilele astea fizicienii caută bozonul lui Higgs, iar presa, care este prea puțin
informată, crede în ceea ce i se administrează, și anume: că bozonul lui Higgs a
fost găsit cu adevărat.
Mari conferințe de presă, un mare ecou în ziare și în media, dar adevărul este
altul. Purtătorul de cuvânt a CERN-ului de la Geneva, în videoclipul conferinței de
presă, nu susține că s-a găsit bozonul lui Higgs, ci spune exact că ... There are
strong evidences of the existence of the Higgs boson…Cu asta vrând să spună că
se crede puternic că acesta există, dar nu că s-a găsit. În locul lui s-au găsit alte
lucruri ciudate, care se comportă diferit de bozonul lui Higgs, dar despre care
oamenii de știință ai CERN-ului spun că sunt, aproape cu siguranță, bozonul pe
care îl caută. E ca și cum ai spune: cum mulți copii l-au întrezărit pe Moș Crăciun,
acesta există cu adevărat, chiar dacă este mai degrabă indefinit.
E ușor să înțelegem că în spatele declarațiilor CERN-ului sunt exigențe
politico-economice, și, pentru că nu mai sunt bani, există necesitatea de a explica
europenilor și sponsorilor că mai trebuie aruncați alți bani, pentru a căuta un lucru
care nu există (27 de milioane de euro pentru fiecare experiment efectuat), doar
pentru a-i hrăni pe fizicienii noștri. Bineînțeles că ceilalți fizicieni europeni și
mondiali, care nu sunt de acord cu acest poziție guvernamentală, nu din motive
științifice, ci doar pentru că ei ciugulesc mai puțini bani pentru cercetările lor, s-au
supărat un pic și duc o luptă împotriva cercetătorilor bozonilor fantomă.

http://video.repubblica.it/dossier/bosone-di-higgs/hack-il-bosone-e-dio/99942/98321
http://www.centrometeoitaliano.it/particella-di-dio-trovato-bosone-higgs/
http://www.giornalettismo.com/archives/407323/e-se-il-bosone-di-higgs-fosse-un-impostore/
http://silvanodonofrio.wordpress.com/2012/07/06/il-bosone-di-higgs-ce-o-non-ce/

În concluzie, a folosi termenul "parametru ascuns" este un semn inconștient

de calm, cum că lucrurile, chiar dacă nu se văd și nu se măsoară, sunt cum au fost
descrise mereu.
Prigogine spune un lucru foarte adevărat, și anume că evoluția se mărește
mereu și nu merge înapoi niciodată. Dar evoluția sistemului este evident legată de
eliminarea dezordinii, înțeleasă ca mișcare browniană a particulelor. Evoluția este
legată de diminuarea haosului. Și dacă Penrose avea dreptate și entropia nu este o
măsură directă a haosului, ci o măsură indirectă? Ipoteza mea de lucru este că
entropia nu ar fi o măsură a haosului, ci o măsură a Conștiinței universale. Aceasta
chiar nu este măsurabilă, pentru că aparține acelei părți din realitate care este
definită ca "reală", adică constantă și neschimbătoare, dar a cărei expresie, în
interiorul universului, se definește ca și conștiință de sine.
În cheia noastră de lectură, conștiința chiar nu este făcută din energie, spațiu
și timp, dar acești trei vectori sunt reprezentarea cunoașterii de sine. Cunoașterea
de sine a conștiinței ar fi măsurabilă și mereu în creștere, în acord cu cele susținute
de Prigogine. Și ar fi logic să fie identificată de fizicieni ca parametru ascuns,
pentru că ea este reflectarea conștiinței în virtualitate. Fiindcă fizicienii nu cred în
existența unei conștiințe, nu vor putea niciodată să măsoare conștiința, pentru că nu
sunt conștienți că acesta există. De fapt, fiecare vede harta teritoriului în funcție de
cunoașterea pe care o are despre harta teritoriului. Dacă eu cred că elefanții nu
există, nu aș reuși să văd nici măcar unul, așa cum vom vedea imediat printr-un
experiment de fizică cuantică.
Dar entropia, adică dezordinea care se mărește, adică conștiința, care, prin
măsurarea cunoștinței de sine, care se mărește mereu, ne oferă cheia de lectură
pentru a interpreta și dualismul undă-particulă.
În baza studiilor făcute de mine prin intermediul hipnozei regresive și a
observațiilor efectuate de fizica modernă, se poate demonstra, pornind de la
modelul fizicii lui Bohm, unde timpul nu există, dar trecutul și viitorul sunt două
ecuații de undă care se unesc într-un prezent etern, putem susține că un fenomen
ne apare ca particulă când privim înspre trecut și ne apare ca undă când
privim înspre viitor.
În realitate, în spatele acestui concept există o viziune mai profundă a
aparentului dualism particulă-undă. Noi percepem un fenomen ca undă când nu
avem conștiință despre acel fenomen și știm doar că observăm ceva ce există. Însă
când știm perfect ce am observat, pentru că am acceptat să interacționăm cu acesta,
acesta ne apare ca particulă.
 Când eu interacționez cu un fenomen în sens fizic, fie acesta o particulă
subatomică sau oricare alt eveniment, acesta îmi apare cum este construit în
virtualitate, cu masa sa, cu energia sa, cu timpul său, cu spațiul său, cu câmpul său
magnetic și cu câmpul său electric. Fenomenul va apărea localizat perfect, pentru
că eu am interacționat cu acesta în propriul său spațiu și timp. Dar dacă eu văd că
se întâmplă un fenomen fizic, însă fără să interacționez DIRECT cu el, știu că
există fenomenul, dar nu voi fi conștient de el. Din punct de vedere fizic acesta îmi
va apărea sub formă de undă, adică din punct de vedere matematic și geometric va
apărea ca o zonă spațio-temporală, unde este posibil să localizez fenomenul (pentru
că știu că există), dar nu știu nici cum este făcut și nici unde este cu exactitate
(pentru că nu sunt conștient de el).
Deci, dacă fotonul mă lovește și mă iluminează, acesta se comportă ca
particulă, dar dacă îl văd cum se lovește de un perete, eu nu interacționez cu el
direct, ci doar văd imaginea interacțiunii sale cu un alt obiect, iar fotonul se va
comporta ca o undă în fața ochilor mei.
În realitate, aspectul dual al virtualității nu ar exista și s-ar reduce, încă o
dată, la definiția conștiinței, ca ceva ce face și interacționează pentru că dacă nu
face și nu se manifestă, nu există.
Este inutil să subliniem că fizica modernă este total de acord cu acest tip de
viziune a lucrurilor, care îi pune în acord pe Born cu Bohm, cu Prigogine și cu
Penrose, dar și cu Capra, cu Krishnamurti și alți gânditori, de la Kant la Platon.

Dualismul undă-particulă în viața cotidiană

Să luăm câteva exemple din viața cotidiană și să înțelegem cum acest

dualism fals, în realitate, depinde exclusiv de percepția pe care o avem noi asupra
unui fenomen și nu de fenomenul intrinsec.
Eu am în fața mea, în viitorul meu, două alegeri: ori să tai coarda și să-l
salvez pe A, ori să tai altă coardă și să-l salvez pe B. Când mă gândesc la asta
creierul meu va fi invadat de imagini de interferență ale celor două viitoare
posibile, legate de cele două acțiuni posibile ale mele. Cu cât încerc mai mult să
aleg, cu atât mai mult nu voi fi capabil să văd bine ce anume să aleg. Între timp
săgeata timpului avansează iar eu intru în momentul prezent, în care văd nu ceea ce
voi face, ci ceea ce fac.
În prezentul meu aleg să-l salvez pe A. În acel moment, problema mea de
natură ondulatorie și probabilistică dobândește controlul certitudinii și devine
asimilabilă comportamentului particulei noastre subatomice. Aceasta s-a prezentat
ca certitudine, dar când priveam evenimentul dinspre trecut înspre viitor aceasta se
prezenta ca incertitudine, deci, când își luase aspectul probabilistic și matematic de
undă.
Acum, că l-am salvat pe A, să privim spre trecut și să vedem ce ne amintim.
Ne amintim că în interiorul nostru nu aveam dubii și că deja decisesem să-l salvăm
pe A și nu pe B.
Asta se întâmplă pentru că atunci când am devenit conștienți de un fenomen,
timpul neexistând, o astfel de conștientizare modifică trecut virtual, unde acum
avem același nivel de conștiință ca în prezent. Adică, când privesc spre viitor, văd
evenimentele ca undă, dar când privesc spre trecut le văd ca particule. Dar asta
înseamnă că, trecutul fiind coprezent cu prezentul, în realitate eu nu am ales
niciodată, dar am știut mereu că îl voi salva pe A.
Deci, si când privești trecutul din prezent, dispare cu totul ideea existenței
posibilității duale a alegerii. Dar asta nu înseamnă că nu există liber arbitru. Acest
principiu susține că, dacă o alegere a fost făcută, aceasta a fost făcută, când
diversele părți ale conștiinței au decis împreună să recite rolul pe care îl recită
acum. Neexistând timpul, asta se întâmplă continuu, iar acest aspect
garantează un fel de liber arbitru, care nu este individual, ci în acord cu
totalitatea conștiinței (în spațiu, în timp și în energie). Conștiințele au decis să
facă o experiență despre care știu exact cum se va termina, dar sunt obligate să facă
experiența, coborând în planul material, în dimensiunea noastră, pentru că
necesitatea conștiinței este aceea de a exista, iar pentru a exista trebuie să te
manifești, iar pentru a te manifesta trebuie să faci.
Încă o dată există un acord perfect între cheia noastră de lectură și ideea că
anumite filozofii au un Dumnezeu creator. Acesta știe ce se va întâmpla, dar e
constrâns să trăiască experiența, pentru că nu este suficient să citești cartea, ci
trebuie să interpretezi și rolurile personajelor, trecând de la stadiul de cititor al
cărții la cel de scriitor al cărții. Acesta este pivotul realității virtuale, în care nu
există timp, spațiu și energie. Înainte și după se confundă cu eternul prezent. După
ce termini de citit cartea îți vei da seama că acea carte ai scris-o chiar tu,
pentru că este povestea ta, dar îți vei da seama de asta abia la sfârșit.
Încă o dată, din mit (care este redat prin intermediul poveștilor antice și
moderne) reiese acest concept, fără ca noi să ne dăm seama măcar.
În filmul "Poveste fără de sfârșit" acest mit este celebrat de personajul unui
băiat care descoperă în pod o carte, și care, începând să citească își dă seama că nu
citește doar povestea sa, ci și pe cea a planului nostru universal.
În acea poveste, Atreiu, un băiat care încarnează ideea de Spirit, vrea să o
salveze pe regina lumii poveștilor, care încarnează ideea de Suflet, prin a se
apropia de lumea Nimicului, care, ca o pată neagră, va distruge lumea realității
virtuale. Personajele poveștii fără de sfârșit nu sunt altcineva decât noi înșine, care,
inconștient, luptăm împotriva păcălelii în care ne aflăm și împotriva părții obscure
care vrea să ne strivească, unde un animal ciudat, dragonul Noroc, este
reprezentarea fidelității Minții și a faptului că aceasta va fi o armă învingătoare.

Omul își salvează virtualitatea și distruge lumea Nimicului, pentru că iubirea

dintre Atreiu și regina copilă a lumii Poveștilor (care încarnează adevărata lume,
cea a creației sufletești) este mai puternică decât orice.
Iubirea care leagă sufletul de spirit și conștiința de celelalte conștiințe, o
iubire care nu are nicio legătură cu iubirea pentru zeii religiilor, ci care are de-a
face cu noi înșine, care redescoperim în a iubi natura noastră originală.

http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_%28film%29

Aspecte ale aparentului conflict undă-particulă

Pentru a aprofunda conceptul de falsă dualitate între undă și particulă, să

examinăm următorul exemplu: Eu am decis să-l omor pe Caio. Mă prezint în fața
lui cu un cuțit și-l omor. Dacă examinăm acest eveniment trebuie să subliniem
imediat că cea care a decis să recite un rol pentru a înțelege în profunzime
aspectele virtualității a fost conștiința mea, dar trebuie să menționăm că și cel care
se lasă înjunghiat a avut această atitudine. Cu alte cuvinte, eu reușesc să-l omor pe
Caio doar dacă conștiința sa s-a înțeles cu a mea pentru a recita cele două roluri
care erau stabilite încă de la început. Însă, în timpul parcurgerii drumului de
acumulare a cunoașterii există posibilitatea să-ți schimbi propriul rol, rescriind
partea care se trăiește (recită). Asta se întâmplă încontinuu, chiar dacă noi nu
suntem conștienți ce acest eveniment. Eu pot să aleg să nu-l mai ucid pe Caio, dar
doar dacă si el este de acord cu mine să modificăm și condiția lui cuantică (așa s-ar
spune în fizica cuantică). Discursul este vechi și noi l-am tot susținut în contexte de
răpire extraterestră, în care se spunea că dacă un răpit nu vrea să iasă din această
problemă, este absolut inutil să încerci să-l scoți, pentru că el reintră apoi cu și mai
multă vehemență dacă conștiința sa a decis să efectueze acea experiență și să recite
acel rol, iar tu nu ai reușit să-l convingi să-și schimbe rolul pe care îl recită chiar el
însuși. Vom vedea imediat cum aceste considerente, noi și profunde, vor schimba,
încă o dată harta teritoriului, punându-ne în fața problemei răpirilor, cu
posibilitatea de a o rezolva definitiv.

Viziunea cuantică și câmpul morfogenetic

Am elaborat un experiment de fizică care demonstrează tot ce am subliniat

până acum. Experimentul se poate verifica ușor într-un laborator de fizică a
particulelor, dar poate nici să nu mai fie efectuat, pentru că un astfel de experiment
este format din trei parți, din trei experimente diferite, care au fost deja verificate
din abundență, deducând astfel că previziunile noastre actuale sunt niște
certitudini. Dar cum fizica nu are încrede nici măcar în ea însăși, cine va dori, va
putea să le verifice foarte ușor.
Să admitem că avem un tun care împușcă electroni și facem astfel încât să se
nască doi electroni în același moment, împușcând unul la dreapta și altul la stânga.
Cei doi electroni gemeni, născuți astfel, au o anumită caracteristică. Aceștia trebuie
să aibă o deplasare opusă, adică, dacă ar fi fost comparabili cu niște titirezi, ar fi
trebuit să se rotească în sens contrarotativ unul față de celălalt.
Dacă unul se învârte la dreapta, celălalt s-ar învârti spre stânga, față de orice
observator (al doilea principiu al termodinamicii). Fizica cuantică susține că astfel
de electroni trebuie să aibă rotire opusă și non-întreagă, ca fermionii (particulele lui
Fermi). Cu alte cuvinte, când doi electroni se nasc împreună, sunt ca doi gemeni
forțați de regulile virtualității să fie un bărbat și o femeie.
Primul electron l-am îndreptat spre mine și pe al doilea l-am îndreptat spre
un perete cu aceleași două orificii, despre care am vorbit deja, în spatele cărora
există ecranul cinematografic, care va exalta comportamentul de undă sau de
particulă. În plus, voi mai pune un al doilea observator, un amic de-al meu, să
observe comportamentul celuilalt electron, cel îndreptat spre cele două orificii.
Dacă este un singur observator, de exemplu eu, care ar observa electronul
care se îndreaptă spre mine, acesta m-ar lovi omorând pachetul de undă, care i se
opune, și eu aș vedea electronul ca particulă, dar nu aș ști ce se întâmplă cu al
doilea electron, pentru că nimeni nu-l monitorizează. Dacă ar exista doar amicul
meu, acesta ar vedea, așa cum am subliniat, electronul comportându-se ca undă și
producând pe ecranul cinematografic efectul aspectului de interferență. Dar dacă ar
exista ambii observatori, eu aș vedea electronul ca particulă și i-aș comunica
celuilalt electron să se comporte ca particulă, în analogie cu experimentul lui Alan
Aspect, unde interacțiunea cu un electron produce schimbarea condiției
electronului geamăn. În acest context, amicul meu nu l-ar mai vedea pe cel de-al
doilea electron comportându-se ca o undă, ci l-ar vedea ca un proiectil, adică ca o
particulă, fără prezența figurilor de interferență.

Ceea ce se întâmplă este foarte ușor de explicat. Eu am devenit conștient de

existența primului electron și nu-l mai văd ca undă (condiție de conștientizare
scăzută), ci ca particulă (condiție de conștientizare ridicată). În acest context, cum
cei doi electroni s-au născut împreună și sunt legați ca un eveniment unic, chiar și
cel de-al doilea electron, dacă l-aș vedea, mi-ar apărea ca particulă. Eu nu-l văd pe
cel de-al doilea electron, dar am doar conștientizarea că acesta este o particulă. Însă
cum conștientizarea este o măsură a conștiinței, conștiința însăși este anunțată că al
doilea electron este o particulă. Amicul meu are conștiință, dar cum conștiința sa și
a mea este aceeași conștiință, pentru că în esență conștiința este doar una, el va
avea certitudinea că electronul său, cel pe care el îl observă, este o particulă, pentru
că partea mea de conștiința i-a comunicat aceasta instantaneu. Deci, el va vedea al
doilea electron ca și cum ar fi interacționat cu el. În realitate eu sunt cel care a
interacționat cu el și a văzut particula, dar am comunicat părții sale de conștiință
informația mea.
Se va demonstra astfel că cele două conștiințe ale noastre sunt legate în
realitate de faimoșii "parametri ascunși ai lui Penrose", dar se va demonstra și că
este suficient ca eu să fac o experiență (adică să fi conștientizat), pentru că
informațiile relative a acesteia vor fi la dispoziția tuturor, într-o akasha generală,
într-o grilă holografică, într-o imensă și virtuală bibliotecă din Alexandria, în care
nimic nu se poate ascunde.
 Adică, acest experiment, construit prin suprapunerea a trei experimente de
fizică cuantică, reprezintă explicația științifică a teoriei ultimei maimuțe, susținută
de ideea existenței unui câmp morfogenetic a lui Rupert Sheldrake.
În acest context, dacă eu aș descoperi ceva, acest ceva ar fi la fi la dispoziția
tuturor în lume, chiar și a celor care nu știu nimic despre acest lucru. O maimuță
din regiunea amazoniană descoperă cum să spargă coaja unui fruct cu o piatră. La
o distanță de milioane de kilometri, o altă maimuță înțelege instantaneu același
lucru.

· http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/campi-mo rfici-o-morfogeneticirisonanza.php
· http://www.animazen.it/campi_morfogenetici.htm l
· http://www.reiki.it/autopoiesi-e-campo-morfogenetico
· http://it.wikipedia.org/wiki/Rupert_Sheldrake
· http://www.sheldrake.org/About/biography/

Toate acestea înseamnă că, în momentul în care am făcut o experiență,

aceasta este la dispoziția tuturor. Însă asta nu înseamnă că vor ști toți imediat
despre ce este vorba, dar vor putea ști dacă își doresc asta. Cu alte cuvinte, dacă
vor dori să citească în marea carte a câmpului morfogenetic, aceasta le va oferi
toate informațiile deja prezente, a tuturor evenimentelor care înainte erau undă,
adică necunoscute, iar apoi au devenit particulă, adică au fost înțelese.
Aș vrea să subliniez aici că înțelegerea are în realitate două nivele, unul real
și altul virtual. Când cineva face o experiență, furnizează câmpului morfogenetic
această experiență, care devine imediat disponibilă tuturor. Dar asta nu înseamnă
că este imediat clară în virtualitate pentru toți, pentru că virtualitatea este construită
pe spațiu și timp. Din această cauză, ceea ce se întâmplă imediat în lumea reală, se
întâmplă și se descoperă în timp pentru virtualitate. Eu descopăr un lucru, și,
imediat, la nivel de conștiință, toți vor ști că este așa. În virtualitate este nevoie de
timp pentru ca un astfel de adevăr să ajungă la nivel conștient. Îți dai seama de
aceasta când o persoană căreia ai încercat să-i explici un lucru, îți răspunde..."dar
știi că în interiorul meu am știut mereu asta? doar că nu eram conștient de el". În
momentul în care comunicarea verbală din virtualitate amintește de concepte care
există deja în interiorul tău, la nivel de realitate reală, iată că tu știi că acele lucruri
cărora nu le-ai dat niciodată atenție, în realitate se află în interiorul tău de milenii.
În orice caz, acest proces prevede ca mai întâi să existe o dorință de a
înțelege, separată de interesele personale, de interferențele extraterestre sau de
orice alt lucru neprevăzut, care nu îți va permite să înțelegi în profunzime. În acest
caz, va trebui să aștepți cu răbdare ca persoana căruia vrei să-i explici niște lucruri,
să fi atins nivelul de autoconștiență necesar pentru a decide dacă ar fi bine ca să
stea să te asculte.
 Nimeni nu poate fi obligat să meargă la școală, și dacă la început conștiința
sa a decis să interpreteze partea cretinului, trebuie lăsată în pace cu sine însăși,
pentru că și rezultatul acesta va fi indispensabil pentru rezultatul final.

Problema răpirilor din punctul de vedere al dualismului undă-particulă

Tot ce am expus aici până acum ne permite să îmbunătățim sistemul de

eliberare din problema răpirilor extraterestre, dar, în realitate, ne face să ne
îndreptăm atenția nu numai spre răpiți, ci spre toate ființele din univers. Adevăratul
scop al cercetării noastre ni se va arăta la sfârșit, acesta nefiind dorința de a ne
elibera de extratereștri, ci doar dorința de a înțelege cine suntem. Restul se va
întâmpla de la sine: prin urmare, fără a folosi proceduri mecanice făcute să
gonească extratereștrii, să-i ardă sau să-i convertească. Este vorba doar de a
înțelege că suntem ca unda sau ca particula, în funcție de dorința de a interacționa,
sau de a nu interacționa, cu fenomenele care ne înconjoară.
Din această cauză ne sunt foarte utile declarațiile răpiților eliberați, care, în hipnoză
dădeau declarații clare, dar pentru noi încă obscure, în legătură cu modul în care
erau lucrurile.
Primul lucru pe care l-am observat la răpiții eliberați au fost amintirile vieților
trecute, locuri viitoare și peisaje aparținând unor existențe ciudate. Partea
sufletească a acestor subiecți, în hipnoză profundă, susținea că trebuia să
acumuleze experiențele tuturor corpurilor într-un punct unic, corpul actual, cel real
în prezent, pentru că apoi se putea face un salt în ceea ce privește experiența. Era
evident că această conștiință unică se dividea în trei subconștiințe, corelate cu
suflet, minte și spirit. Aceste trei subconștiințe nu erau comutabile între ele, adică
erau separate și independente. Acestea se răspândeau într-o sferă de acțiune
comparabilă cu unda cuantică probabilistică, în care tu ești în timp, în spațiu și în
energie, și, încet, încet, conștientizarea ta se mărește, iar cele trei conștiințe, care
formează o undă reală și sferică, se vor aduna într-un singur punct: corpul tău
actual, pentru că în acesta ele vor deveni punctiforme. În acel moment unda
ignoranței tale va deveni conștientă de ea și se va manifesta ca o particulă. În acel
moment vor dispărea toate amintirile vieților trecute, viitoare sau din "alte părți".
Va rămâne doar experiența reală. Iar tu, cu acest corpul unic, vei fi conștient.
 Asta li se întâmpla persoanelor, fie ele răpite sau nu, care făceau cu ajutorul
nostru sau singuri "experiența conștientizării".
Imediat ne-au venit în minte acele cazuri în care, cu toate că sistemul creat
de noi funcționa, subiecții răpiți reintrau în problema răpirilor.
În ultimele experimente efectuate, ținând cont și de povestirile răpiților, în
hipnoză apărea clar că, conceptul cheie era eliminarea problemei liniei timpului.
Cu alte cuvinte, partea sufletească a subiecților răpiți, încă neintegrată în conștiința
virtuală, era sfătuită să șteargă fenomenele de răpire din propria existență. Sau se
intra într-un trecut trăit, iar în momentul în care răpitul avea în fața sa extraterestrul
i se cerea să modifice evenimentele, fiind încurajați de faptul că nu se trăia un vis
sau o amintire, ci se trăia o scenă din trecut, care corespundea prezentului nostru. Îi
ceream sufletului să nu mai aibă de-a face cu extraterestrul, iar sufletul producea
un fel de undă, un flash luminos, după care lucrurile se schimbau, extratereștrii nu
mai erau prezenți și subiectul era readus urgent acasă de aceleași ființe gri -
servitorii ascultători.
Într-un al treilea exemplu, am folosit tehnicile Triade Color Test , o simulare
mentală idealo-simbolică, în care subiectul, arhetipic, ia legătura cu realitatea sa de
răpit și o modifică, mișcând doar forțe arhetipice, fără să mai fie nevoie să vadă sau
să retrăiască orice fel de amintiri. În această tehnică i se cerea subiectului să
unească cele trei sfere simbolice, a sufletului, a minții și a spiritului, făcându-le să
fuzioneze într-o singură sferă unică și transparentă, care există în realitate, dincolo
de mecanismul dualității: o sferă transparentă, capabilă să reprezinte Conștiința
Integrată.
În toate aceste cazuri, nu ne-am dat seama că folosisem simbolismul undă-
particulă. Cu alte cuvinte, noi nu ceream sufletului să ucidă extraterestrul, sau să-l
pulverizeze, pentru că, așa cum ne atenționau multe suflete, acest lucru era contrar
unui principiu fundamental. Sufletul nu e aici pentru a distruge pe cineva. În
realitate noi îi ceream sufletului, sau mai bine spus conștiinței sale, să decidă dacă
mai vrea sau nu să interacționeze cu extratereștrii. Aceasta, luând decizia de a nu
mai avea de-a face cu ei, decidea și de a dori să nu fi mai avut de-a face cu ei
vreodată. Cu alte cuvinte, voința sa decidea că în această virtualitate, ea ar fi apărut
în fața problemei extraterestre ca undă, adică din punct de vedere fizic ca acea
expresie a non-interacțiunii matematice. Devenind sferă transparentă, ea se făcea
invizibilă extraterestrului, pentru că extraterestrul nu ar fi mai putut să o găsească
și să o localizeze ca particulă în universul virtual. Prin arderea extraterestrului ea
nu ucidea extraterestrul, dar refuza, prin actul său de voință, interacțiunea cu
acesta, transformând extraterestrul din particulă, adică realitatea fizică din fața ei în
undă, unde probabilitatea ca extraterestrul să fie în fața ei exista, dar probabilitatea
de a fi în acel punct era infinită. Este vorba de o undă de care tu ești conștient, dar
nu vrei să interacționezi cu ea.
Reanalizând cazurile în care sistemul nostru nu funcționase, înțelegeam
perfect de ce eșecul era de așteptat. Subiectul răpit, care fuzionează sufletul, mintea
și spiritul, în noul sistem Triade Color Test Dinamico Flash (TCTDF), pe care îl
vom publica imediat după această lucrare, forma o esență nouă, care, în realitate
era adevărata și originala esență a conștiinței: o sferă fără culori, complet
transparentă, pentru că era făcută din toate culorile. Conștiința integrată se
manifestă în hipnoză mereu la genul masculin, și nu la feminin cum se întâmpla
înainte, evidențiindu-și natura androgină. Aceasta, fiind integrată, este conștientă
de spațiu, timp și energie, și nu știe încă nu știe de ce se află în acel corp (corpul
subiectului, și nu cunoaște pe deplin experiența sa), dar știe că ceva sau cineva, la
începutul universului, a divizat-o în trei părți, necomutabile între ele, folosind
tehnologia unor mașinării. Ea, odată ce și-a unit cele trei părți, nu mai poate fi
luată. Nu mai poate fi niciodată manevrată și nici nu mai este vizibilă pentru
extraterestru sau pentru cei cu care ea decide să nu interacționeze.
În anumite cazuri, când conștiința integrată decide să interacționeze iar cu
acest fenomen, voința sa o va transforma din undă în particulă, făcându-se vizibilă
în fața extraterestrului.
În cazurile unor răpiți eliberați, care au conștiința integrată (sfera
transparentă), aceștia vedeau cum extraterestrul intră în casă și încearcă să le
răpească fratele, iar aceștia se opuneau instinctiv acestei situații. În acel moment,
conștiința integrată decide să intre în jocul părților și să interacționeze cu acest
fenomen, redevenind vizibil, trecând la condiția de particulă și abandonând
aspectul cuantic ondulatoriu. În acel moment, actul tău de voință decide că tu vrei
să interacționezi iar cu problema răpirilor. Tu redevii astfel vizibil extraterestrului,
pentru că ai decis să interacționezi cu acesta. Asta înseamnă că extraterestrul va
putea să reinteracționeze iar cu tine.
 Oricum ei nu te vor mai putea lua, dar a doua zi dimineață se poate să
descoperi pe corp semnele unei ipotetice încăierări fizico-mentală.
Toate aceste observații ne-au permis să modificăm partea originală
experimentală a TCT-ului dinamic, făcându-l utilizabil pentru toți, fără să mai fie
nevoie de o interfață care să gestioneze pentru tine această problemă. Această
interfață era cândva identificabilă în grupul de colaboratori care lucrau cu cel care
scrie. Fiecare trebuie să fie capabil să lucreze asupra sa, după ce a înțeles foarte
bine care sunt condițiile din jurul problemei pe care trebuie să o înfrunte.
Într-un context mai amplu, noi putem decide, în fața oricărui eveniment,
dacă dorim să-l trăim și să interacționăm cu acesta, fiind particulă în fața lui, sau,
să nu vrem să interacționăm cu acesta, rămânând în condiția cuantică de undă.
Aspectul ondulator corespunde unei voințe de a nu fi conștientă sau de a refuza, pe
când aspectul de particulă își asumă semnificația lui "a face" și a lui "a
interacționa".

Analogii între fizica atomului și structura universului

Universul bohmian nu numai că nu este local, dar e și virtual și fractal. Asta

înseamnă că cel ce este în
mic este identic cu cel ce
este în mare. Holograma,
dacă este fărâmițată în
bucățele mici, va conține în
părțile mici informații
despre toată holograma, dar
cu o definire mai mică. De
fapt, dacă examinăm
structura atomică, ne dăm
seama că aceasta este
structurată pe șapte nivele
energetice, identificabile de
cele șapte numere cuantice
primare "n". Fiecare număr
cuantic, de la unu la șapte,
identifică un fel de pliere, de
loc, sau mai bine spus o
zonă de spațiu-timp unde
există probabilitatea de a
găsi electroni. Astfel de electroni trăiesc în
spații cu forme specifice și sunt identificați ca
orbitali. Complexitatea acestor spații se
amplifică, începând de la nivelul cel mai
apropiat de nucleu și ajungând până la cel de-al
șaptelea nivel, unde există orbitali de tipul s, p,
d, f, g, cu forme tot mai complicate, conform
aproximărilor lui Schrodinger.
Orbitalii apar ca niște locuri existențiale,
unde electronul este și undă și particulă.
Electronul nu poate să ajungă nucleul, pentru că, dacă ar intra în nucleu, din cauza
efectului Casimir, ar depăși viteza luminii. Nucleul este pentru el o zonă unde nu
are voie să intre. În nucleu, pe de altă parte, se presupune că există exact alte șapte
nivele energetice, unde neutronii și protonii se distrează. Cele șapte nivele
energetice mimează cele șapte nivele ale conștiinței universului descris în această
lucrare?
În culturile orientale ființa umană este făcut din șapte corpuri, identificabile
prin șapte chakre, poziționate arhetipic pe o axă verticală, aproape identificând
diferitele corpuri pe care noi le-am avea aici și la nivelele energetice superioare (în
termeni de înălțime, nu în ceea ce privește nivelul conștiinței). În conformitate cu
ce am afirmat mai înainte, cu cât o persoană este mai evoluată, cu atât mai mult
conștiința sa staționează într-un spațiu-timp energetic mai mic, focalizat într-un
plan tot mai jos (și nu mai înalt, așa cum vrea să ne facă să credem cultura new age
și forțele care o guvernează). În lumea electronilor doar cei de pe orbita externă fac
experiența reacțiilor chimice, pentru că ceilalți, nu coparticipă niciodată la
existență, chiar dacă le influențează indirect. Tot așa, ființele din planurile
superioare decid să gestioneze acțiunile noastre, pentru folosul și consumul lor: dar
în realitate noi suntem cei care conduc jocul.

http://isoladellagnosi.wordpress.com/category/esp/.

Încă o dată constatăm că în spatele poveștilor culturii new age se ascund

adevăruri arhetipice, din păcate manipulate în semnificația esențială a lucrurilor.
Este un mod de a spune minciuni, prezentând realitatea virtuală într-o lumină falsă
și tendențioasă, însă unde, este salvată idea numărului șapte, și unde semnificația
simbolică a acestui număr ascunde adevăruri mult mai profunde decât tâmpeniile
numerologice.
 Concluzii

Am ajuns la finalul călătoriei.

În cele trei articole "Geneza" am înfruntat mitul creației, în legătură cu
prezența unor specii extraterestre pe planeta noastră. Am identificat originea,
forma, proveniența, legăturile cu lumea istoriei acestei planete și cu mitul junghian.
Am folosit lumea arhetipurilor pentru a identifica exact viitorul nostru, am
construit structura universului fie el arhetipic sau fizic, folosindu-ne de cea mai
modernă mecanica cuantică. Am întărit conceptul de suflet, minte și spirit, nu doar
ezoteric, dar și fizic, ca un grup de vectori, am identificat adevăratul raport dintre
entropie și conștiință, am construit un model care dărâmă ideea dualismului și care
răspunde cerințelor fizice a unui sistem undă - particulă, conform cunoașterii pe
care o avem despre fenomenul pe care îl studiem. Apoi mai știm că putem să
integrăm cele trei componente ale triadei într-o nouă, dar în realitate veche și
originală, componentă numită Conștiință Integrată (CI), care poate decide dacă să
interacționeze sau nu cu virtualitatea universală, am răspuns la întrebarea finală: de
ce suntem aici și de ce universul se comportă așa, manifestându-se într-un prezent
etern, unde funcția de undă cuantică a viitorului și a trecutului se răsfrânge.
Nu putem decât să subliniem că, cheia noastră de lectură este universală,
adică poate să satisfacă toate cerințele experimentale ale fizicii moderne și pe cele
istorice ale filozofiei antropozofice.
Acum va fi clar pentru toți că omul nu poate să se lipsească de cele trei
componente ale sale - sufletești, mentale și spirituale - pentru că lipsindu-se chiar
și doar de una dintre ele periclitează drumul către obținerea conștiinței integrate,
nepermițându-i undei conștiinței să se răsfrângă într-o singură particulă, particula
lui Dumnezeu, esența noastră, fără a deranja bozonii improbabili a lui Higgs,
probabil foarte ușor de produs prin intermediul voinței acelei o mie de
experimentatori, care, în acea zi vroiau neapărat să o vadă și deci să o și auto-
creeze.

· http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo.php?id=20901
· http://www.psico.univ.trieste.it/labs/mislab/Validit%C3%A0.pdf
· http://utenti.multimania.it/liceo_dallaglio/Imetodi.htm
· http://www.oocities.org/tcantalupi/libro.html

Dincolo de concluzii

De la acest ultim tablou al situației, permiteți-mi să mai fac și alte comentarii

asupra problemei răpirilor extraterestre, în care m-am trezit direct implicat, în
această cercetare strânsă, de-acum ajunsă la final după câteva decenii de studiu. În
ultima perioadă, percepția mea față de fenomenul răpirilor s-a modificat categoric,
iar asta se poate înțelege foarte ușor prin compararea primelor mele scrieri cu cele
mai recente.
La început credeam că fenomenul răpirilor era un fenomen cu precădere
fizic și tehnologic, unde omul era victima inocentă, iar extraterestrul personajul
rău. Încetul cu încetul, răpirii tehnologice i s-a alăturat și una extracorporală, cu
puternice conținuturi și evocări ezoterice, unde extraterestrul fără corp fura energia
răpitului, la fel ca demonii antichității. În căutarea celor care provocau această
situație, i-am găsit imediat pe extratereștrii din dimensiunea solidă a universului pe
de-o parte și pe cei din dimensiunea imaterială pe de altă parte. În spatele lor
existau adevărații instigatori din acest nivel al universului, identificabili în doi
pseudo-zei (cel alb și cel negru, cel bun și cel rău, fiecare fiind sinergetic
contrapartea celuilalt, simboluri ale unui univers fals și dual). Acum știm că
adevărații patroni ai acestei piese de teatru se află încă și mai sus, uneori luând
forma figurilor angelice, iar alteori arătând exact ca noi.
Acești falși alter ego erau niște înșelători și mai perfizi, pentru că, pe de o
parte nu se puteau prezenta sub o altă formă decât a lor , iar pe de alta nu puteau
spune lucruri neadevărate, dar încercau din răsputeri să facă astfel încât să se
recepționeze un mesaj fals. Sunt niște subiecți care îți atrag atenția prin faptul că
sunt dispuși să te considere unul dintre ei, asta ca premiu dacă te ridici spre lumea
lor: pe când, adevărul este că ei sunt cei care ar trebui să coboare în a noastră,
pentru a deveni mai conștienți, la fel ca noi.
Aceste ființe se folosesc de Ego-ul tău puternic pentru a te face să crezi că
ești un ales și că te afli pe același nivel cu ei, pe când tu ești doar o persoană,
parțial conștientă, pe care ei vor să o scoată din acest nivel virtual. Sunt subiecți
care te consideră un trădător în cazul în care nu faci ce vor ei. Aceștia te văd ca pe
unul dintre ei, dar care a avut curajul (ei ar spune prostie, naivitatea) să facă
experiență. Dacă te revolți față de modul lor de a gândi, ești considerat un trădător
al intereselor lor, care la început erau și ale tale, pe când în realitate reprezinți
evoluția spre cunoașterea totală a Sinelui. Servitorii lor din acest plan existențial,
care nu sunt conștienți de faptul că sunt servitori, întunecați de orgoliul lor, ne-ar
numi trădători, și ar spune că Sufletul este doar un alt parazit uman inutil, de care
trebui să ne debarasăm cât mai curând. Nimeni nu este vinovat pentru această
situație, pentru că, în realitate nu există nicio vină - acestea sunt doar acțiuni
motivate de lipsa de cunoaștere.
Astfel am ajuns să înțelegem că problema răpirilor extraterestre conținea în
interiorul său cu totul alte probleme, printre care: structura universului dual, fizica
cuantică, conceptul "noi ca și Dumnezeu", descoperirea sufletului, a minții și a
spiritului ca părți integrate ale unei conștiințe, mai întâi integrată și la sfârșit
cosmică, gata să se recunoască ca și Conștiință Eternă.
Și iată că apare o altă nuanță a întregii povești, care cu siguranță nu poate fi
trecută cu vederea. Problema răpirilor nu constă în cum să eliminăm extratereștrii.
Acesta a fost doar punctul nostru de plecare. Adevărata problemă constă în cum să-
i determinăm de indivizi să devină conștienți de ei înșiși. În momentul în care mi-
am dat seama de asta, în capul meu toată paradigma s-a schimbat. Nu mai trebui să
salvăm umanitatea de extratereștrii, ci să o salvăm de ea însăși, de acea parte încă
neevoluată din ea însăși. Problema de a avea sau nu suflet era mutată în a fi unde
sau particule în fața conceptului de experiență. Cu alte cuvinte, această problemă
nu aparținea doar răpiților, ci caracteriza întreaga umanitate, fie ea de aici sau din
celelalte locuri locuite din univers.
Răpitul trăiește problema într-un fel, dar cel care nu este răpit, fie ca are sau
nu suflet, trebuie să se considere o marionetă în mâinile celor care conduc cu
adevărat jocul: ființa din "planurile superioare", cel care se diferențiază de tine
doar pentru că nu vrea să-și murdărească mâinile făcând experiență, cel care în
fiecare zi te împiedică să devii conștient, în fiecare Yugă, ca tu să nu înțelegi
niciodată adevăratul joc și natura jucătorilor.

Deci, adevărata salvare a omului stă în trezirea conștiinței

Pentru a obține cunoașterea trebuie să ți-o dorești printr-un puternic act de

voință. În acest context, răpitul care nu vrea să trăiască experiența eliberării sale,
nu se va elibera niciodată, nici de răpitorii săi fizici și nici de cei fără corp, nici de
cei care i-a creat, și nici măcar de cei din planurile superioare - adevărații arhitecți
ai păcălelii.
Trebuie precizat că tot ce am exprimat până acum nu este fructul unei
viziuni fantasmagorice de-a mea, ci este fructul a două abordări mentale diferite:
cea a rațiunii emisferei stângi și cea a percepției sensibile (pe care foarte mult timp
am neglijat-o) a emisferei mele drepte. Dar la toate acestea mai trebuie adăugat că
nu sunt eu unicul care susține aceste ipoteze de lucru, de vreme ce zilnic descopăr
alte persoane de pe această planetă care au perceput exact ce am perceput și eu de-
a lungul studiilor mele; toți pot verifica personal drumul pe care l-am parcurs eu și
(pe) cel parcurs de alții. Toți pot să experimenteze asta și să meargă să vadă și să
înțeleagă că ceea ce am perceput eu este cu totul adevărat.
Acest articol se încheie cu un îndemn la a Face Experiența. Nu vă încredeți
în cel care vă vorbește, ci mergeți chiar voi să verificați. Cereți-i Conștiinței
voastre să vă ducă unde este realitatea și observați-o direct. În acel moment veți
înțelege lucruri pe care le-ați știut mereu, vă veți aminti cine sunteți și veți reîncepe
să existați.
Până la urmă, când toți au înțeles asta, în acel moment, toate conștiințele, ca
într-o imensă ședință a proprietarilor, își vor decide viitorul. Dar nu vor exista
discursuri interminabile despre ce să facă și despre ce să nu facă: să construiască
un alt univers, să-l distrugă pe acesta, să se întoarcă la Sursă...De fapt, toate
conștiințele vor fi trăit deja aceleași experiențe și vor gândi la fel. Vor decide să-și
construiască lumea lor fericită, un univers chiar și virtual, dar măcar făcut cum vrei
tu și nu cum vrea vreo ființă inconștientă, pentru că: pentru el nu va mai exista nici
un loc pentru a exista.
Atunci de ce să nu începem să lucrăm chiar acum cu conștiințele și
cunoștințele noastre, pentru realizarea viitoarei noastre lumi fericite? Până la urmă
ce am tot afirmat până acum? Dacă faci, te manifești și exiști, dacă nu faci, nu
exiști.

"Obiectivul cercetării științifice este acela de a găsi o funcție matematică care să predice
viitorul, pornind din prezent. Asta înseamnă că noi căutăm ceva de tipul ψ (t).Din moment ce
timpul nu există, nici o astfel de funcție nu poate exista. Asta înseamnă că știința nu va reuși în
scopul său, de a prevedea viitorul din prezent. Orice funcție ψ (t) poate fi doar o funcție a unor
înregistrări care există. Universul este ceva mai mult decât niște înregistrări care există, și este
ceea ce încercăm să spunem când afirmăm că timpul nu există. Din acest motiv, funcția ψ (t)
poate fi doar o descriere parțială. În cel mai bun caz, știința poate descrie lumea doar parțial. "

Citat extras din:

Aranoff, S. (2010) "Time Does Not Exist and the Incompleteness of Knowledge"
PHILICA.COM , Article number 188
LECTURI RECOMANDATE :

· Ashtekar Abbay: CONCEPTUAL PROBLEMS OF QUANTUM GRAVITY (Birkhauser,

1991)
· Barbour Julian: THE END OF TIME (Oxford Univ Press, 2000)
· Bohm David: THE UNDIVIDED UNIVERSE (Routledge, 1993)
· Bohm David: QUANTUM THEORY (Constable, 1951)
· Bohm David: WHOLENESS AND THE IMPLICATE ORDER (Ark Paperbacks, 1988)
· Bohr Nils: ATOMIC THEORY AND THE DESCRIPTION OF NATURE (Cambridge
University Press, 1934)
· Bunge Mario: QUANTUM THEORY AND REALITY (Springer, 1967)
· Davies Paul: ABOUT TIME (Touchstone, 1995)
· Deutsch David: THE FABRIC OF REALITY (Penguin, 1997)
· Ferris Timothy: THE WHOLE SHEBANG (Simon And Schuster, 1997)
· Flood Raymond & Lockwood Michael: NATURE OF TIME (Basil Blackwell, 1986)
· Gell-Mann Murray: THE QUARK AND THE JAGUAR (W.H.Freeman, 1994)
· Greene Brian: THE ELEGANT UNIVERSE (WW Norton, 1999)
· Guth Alan: THE INFLATIONARY UNIVERSE (Helix, 199#)
· Hawking Stephen: A BRIEF HISTORY OF TIME (Bantam, 1988)
· Heisenberg Werner: THE REPRESENTATION OF NATURE IN CONTEMPORARY
PHYSICS (Deadalus, 1958)
· Hoyle Fred, Burbidge Geoffrey, and Narlikar Jayant: A DIFFERENT APPROACH TO
COSMOLOGY (Cambridge Univ Press,
2000)
· Kaku Michio: HYPERSPACE (Oxford University Press, 1994)
· Linde Andrei: PARTICLE PHYSICS AND INFLATIONARY COSMOLOGY (Harwood,
1990)
· Linde Andrei: INFLATION AND QUANTUM COSMOLOGY (Academic Press, 1990)
· Penrose Roger: THE EMPEROR'S NEW MIND (Oxford Univ Press, 1989)
· Price Huw: TIME'S ARROW AND ARCHIMEDE'S POINT (Oxford University Press, 1996)
· Prigogine Ilya: FROM BEING TO BECOMING (W. H. Freeman, 1980)
· Rees Martin: BEFORE THE BEGINNING (Simon And Schuster, 1996)
· Scott Alwyn: STAIRWAY TO THE MIND (Copernicus, 1995)
· Smolin, Lee: THREE ROADS TO QUANTUM GRAVITY (Weidenfeld and Nicolson, 2000)
· Von Neumann John: DIE MATHEMATISCHE GRUNDLAGEN DER
QUANTENMECHANIK/ MATHEMATICAL
FOUNDATIONS OF QUANTUM MECHANICS (Princeton University Press, 1932)
· Weinberg Steven: DREAMS OF A FINAL THEORY (Pantheon, 1993)
· Wigner Eugene: SYMMETRIES AND REFLECTIONS (Indiana Univ Press, 1967.
· Storiella zen http://www.youtube.com/watch?v=7E9Oc1o9CyM&feature=related
 Formalism matematic

Generalizând expresia ecuației lui Schrodinger pentru un sistem cu mai

multe particule, se obține următoarea formă:

Densitatea probabilității este o funcție reală definită de

Faza complexă depinde de variabila reală , deci se poate scrie

Ecuația lui Schrodinger poate fi subdivizată în două ecuații pereche care iau
în considerație termenii reali și imaginari:

unde prima relație este o ecuație de continuitate, care exprimă probabilitatea, pe

când ultima este o relație care exprimă energia totală ca sumă a energiei potențiale,
a potențialului cuantic și a energiilor cinetice. Q este potențialul cuantic și poate fi
extras din relație.
 Entanglementul cuantic sau corelarea cuantică este un fenomen cuantic,
lipsit de analog clasic, în care fiecare stare cuantică a unui ansamblu de două sau
mai multe sisteme fizice depinde de starea fiecărui sistem, chiar dacă acestea sunt
spațial separate. Uneori în italiană este definit cu termenul "non-separație" ("non-
separabilità").Asta implică prezența unor corelații la distanță între cantitățile fizice
observabile ale sistemelor implicate, determinând caracterul non-local al teoriei.
Această ipoteză este emisă pentru prima dată în 1926 de către Erwin Schrodinger,
acesta fiind și primul care a introdus în 1935 termenul de "entanglement" (care
înseamnă "încurcătură", "amestec"), într-o recenzie a faimosului articol despre
paradoxul EPR.
Conform mecanicii cuantice este posibil să se realizeze un ansamblu format
din două particule, astfel încât oricare ar fi valoarea unei anumite proprietăți
observabile asumată de una dintre cele două particule, aceasta ar influența
instantaneu valoarea corespondentă a celeilalte, care va rezulta a fi invariabil egală
și opusă primei, cu toate că teoria postulează imposibilitatea de a prezice cu
siguranță rezultatul unei măsurători. Asta rămâne adevărat și în cazul în care cele
două particule ar fi distanțate, fără nicio limitare spațială. În practică se pot obține
două particule care ar trebui, conform teoriei, să o astfel de caracteristică, făcându-
le să interacționeze oportun sau introducându-le într-un proces natural care să le
genereze în același moment (de exemplu o scădere radioactivă), astfel încât să fie
descrise de aceeași stare cuantică globală, care ar menține caracteristicile indefinite
până la executarea unei măsurători pe una dintre copiile de particule.
Entanglementul este una dintre proprietățile mecanicii cuantice care i-a determinat
pe Einstein și pe alții să pună sub semnul întrebării principiile acesteia. În 1935,
același Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen, au formulat celebrul paradox
EPR (din inițiativa celor trei oameni de știință), care evidenția, exact ca paradoxal,
fenomenul de entanglement. Acesta s-a născut prin asumarea a trei ipoteze:
principiul de realitate, principiul de locație și completitudinea mecanicii cuantice.
Pentru ca paradoxul să fie rezolvat era necesar ca una dintre ipoteze să cadă, dar
considerându-le pe primele două cu siguranță adevărate și destul de evidente,
autorii au ajuns la concluzia că mecanica cuantică e incompletă (adică conține
variabile ascunse).În realitate era vorba despre o eroare de fond, evidențiată în
1964 de Bell printr-o demonstrație, aspirând la o teorie a variabilelor ascunse care
să reproducă previziunile mecanicii cuantice, a incompatibilității dintre principiile
de locație și cele de realitate. Interpretarea cea mai comună a mecanicii cuantice
(interpretarea lui Copenaghen) contemplă simultan aspecte locale (teoria cuantică a
câmpurilor) și non-locale, refuzând principiul de realitate, pe când, de exemplu,
interpretarea lui Bohm, care este o teorie tipică a variabilelor ascunse, afirmă
principiul de realitate, excluzându-l pe cel de locație. În orice caz, mecanica
cuantică a demonstrat că este capabilă să producă previziuni experimentale corecte,
până la o precizie nemaiatinsă înainte și corelațiile asociate fenomenului de
entanglement cuantic au fost efectiv observate. La începutul anilor '80, Alain
Aspect și alții au făcut o serie de experimente extrem de precise, care au
demonstrat atunci când corelațiile au fost măsurate, că acestea urmează
previziunile mecanicii cuantice. Mai recent (1998) Zeilinger și alții au îmbunătățit
experimentele de acest fel, confirmând rezultate în acord cu previziunile teoretice.
Entanglementul cuantic este baza tehnologiilor emergente, cum ar fi computerele
cuantice și criptografia cuantică, și a permis experimente relative în ceea ce
privește teletransportul cuantic, pe care se sprijină toate speranțele pentru noi
tehnologii.
Cu toate că nu se poate transmite informații prin intermediul doar prin
entanglement, utilizarea unui canal clasic de comunicare în conjuncție cu o stare
entangled permite teletransportul unei stări cuantice, care altfel ar fi imposibil,
pentru că ar fi necesară o cantitate infinită de informații pentru a putea fi
determinat.
În actul practic, ca și consecință a teoremei de no-cloning cuantic, această
informație bogată oricum nu poate fi citită integral, dar poate totuși să fie
introdusă în calcule. Să luăm acum două sisteme care nu interacționează A și B, la
care sunt asociate spațiile lui Hilbert HA și HB. Spațiul lui Hilbert al sistemului
compus, conform postulatelor mecanicii cuantice, este produsul tensorial.

Dacă primul sistem este în starea iar al doilea este în starea ,

starea sistemului compus este
Astfel de stări sunt denumite stări separabile. Fiind date două baze și
asociate cu observabilii și , este posibil să scriem stările pure de
deasupra ca

,
pentru o alegere certă a coeficienților complecși și și . Acesta nu este starea
cea mai generală a lui , care are forma

Dacă această stare nu este separabilă e denumită stare entangled .

 Entropia

Cuantificarea entanglementului este un pas înainte important pentru o mai

bună înțelegere a fenomenului. Metoda matricelor de densitate ne furnizează o
măsurătoare formală a entanglementului. Dacă |Ψ> este sistemul compus,
operatorul de proiecție pentru această stare este

Să definim matricea de densitate a sistemului A, un operator linear în spațiul

lui Hilbert al sistemului A, ca urmă a lui ρT în baza sistemului B:

De exemplu, matricea de densitate a lui A pentru starea entangled discutată

mai sus este

iar matricea de densitate a lui A pentru starea pură discutată deasupra rezultă

Acesta este doar operatorul de proiecție a lui |ψ〉A. Se observă că matricea

de densitate a sistemului compus, ρT,ia și această formă. Asta nu ne uimește, dacă
am presupus că starea sistemului compus ar fi pură. În general, fiind dată o matrice
de densitate ρ, putem calcula cantitatea.

unde k este constanta lui Boltzmann, iar urma e luată pe spațiul H în care e definită
ρ. Rezultă că S este exact entropia sistemului corespondent lui H. Entropia oricărei
stări e zero, dacă nu aveți incertitudini față de starea sistemului. Entropia fiecăruia
dintre subsisteme a stării entangled examinat precedent este kln 2, care se poate
demonstra că este entropia maximă pentru un sistem cu un singur nivel. Dacă
sistemul este pur în ansamblul său, entropia subsistemelor sale poate fi folosită
pentru a măsura gradul lor de corelație cu celelalte subsisteme. Se mai poate
demonstra și că operatorii unitari care acționează asupra unei stări, cum ar fi
evoluția temporală extrasă din ecuația lui Schrodinger, lăsând entropia
neschimbată. Deci, reversibilitatea unui proces este legată de variația entropiei
sale, acesta fiind un rezultat profund, care leagă mecanica cuantică de informatică
și termodinamică.
În plus, dacă este adevărat că cei trei vectori ai conștiinței sufletului, a minții
și a spiritului sunt perpendiculari între ei și nu se pot suprapune dacă sunt
exprimabili ca stări cuantice, suma celor trei produse vectoriale, al energiei și al
timpului, al energiei și al spațiului și al spațiului și timpului, derivate în timp, în
spațiu și în energie, produce un rezultat nul.
Deci, conștiința, exprimată ca sumă a variațiilor celor trei vectori ale
conștientizărilor, a căror părți măsurabile în virtualitatea conștiinței însăși (care nu
poate fi măsurabilă, pentru că realitatea reală este imuabilă), se pot considera
punctiforme la începutul și la sfârșitul virtualității. În momentul în care cele trei
conștiințe devin reale, acestea devin comutabile pentru că devin punctiforme și se
pot suprapune cu adevărat într-un punct adimensional.
 Geneza
I
de Corrado Malanga
 Prefață

În această lucrare construim o puternică legătură între realitatea

experiențelor de răpire extraterestră și lumea mitului. Și mai ales, vom reinterpreta
Cabala ebraică utilizând fenomenul răpirilor extraterestre, acesta fiind o cheie de
lectură modernă, capabilă să ridice toate vălurile ce nu au fost încă ridicate de
studiile lui Luouria. Înainte de a parcurge această lucrare vă recomand să citiți
cartea "Extratereștri sau Demoni" și articolele: "Fizica răpirilor", "Timpul și
percepția sa" și "Simulări mentale", asta pentru a înțelege mai bine conceptele care
aici nu mai sunt reluate.

Introducere

A venit momentul să clarificăm geneza din interiorul Universului.

În articolele precedente, care descriau rezultatul cercetărilor noastre privind
răpirile și interferențele extraterestre de pe această planetă, în cadrul tehnicilor
folosite de noi pentru a clarifica anumite probleme, formulasem o idee despre
cosmos, despre extratereștri, despre poziția creatorilor, etc. Astăzi suntem în
măsură să oferim o imagine mai complexă a hărții teritoriului.
Informațiile obținute au fost descoperite fie utilizând tehnica hipnozei, prin
care se creează o legătură între conștientul și partea sufletească (sufletul) a răpiților
noștri, fie prin intermediul sistemelor de simulare mentală (simbad sau flash
simulation, despre care vom vorbi în următorul articol).
Sistemele de simulare mentală adoptate de noi nu prevăd prezența unui
simulator extern, putând fi și autoinduse. Dar aceasta va constitui subiectul
următoarei noastre lucrări.
În această lucrare este suficient să se știe că am încercat să utilizăm răpiții
care au ieșit din fenomenul răpirilor extraterestre pe post de remote viewer, dacă
putem spune așa. Din acest punct de vedere, capacitățile lor s-au dovedit a fi
extrem de interesante și ne-au furnizat puncte de plecare foarte bune pentru a
încerca să formulăm o organigramă a întregii creații umane. Însă, surpriza finală va
fi incredibilă până și pentru noi.
Dar să le luam pe rând.
Pe scurt, i se cerea părții sufletești, care era extrudată din contextul triadei
(suflet, minte și spirit), să descrie anumite evenimente despre situația trecută,
despre evoluție, despre situația de pe planeta noastră. Astfel de declarații nu au fost
mereu solicitate, uneori apărând spontan, fie în prezența noastră, fie în absența
noastră. Subiecții luați în considerație în prima fază a experimentului nu au fost
puși în contat unul cu altul, ci doar după aceea s-a permis ca declarațiile lor să fie
confruntate direct.

Deci, organigrama în 3d pe care v-o propunem este reprezentarea creării

Universului, așa cum ne-a fost descrisă de părțile sufletești. În această organigramă
am făcut o corecție importantă în ceea ce privește ipotezele precedente legate de
poziția figurii Primului Om (PO). În această lucrare, prin Primul Om (PO), se
înțelege expresia creației primului om din perspectiva primului Creator, unul
dintre cei doi creatori produși de Conștiința Inițială. În ultimul timp mai multe
persoane ne-au cerut să clarificăm poziția acestui personaj, care nouă ne apărea la
începutul cercetării ca bunul nostru părinte creator, dar care până la urmă s-a
dovedit a fi un personaj cu adevărat nerecomandabil.
Dar haideți să le luăm pe rând și să analizăm ceea ce se întâmplă la început,
din momentul când creația se trezește.
 Tabloul general

Pentru a descrie interiorul universului am pregătit un tablou general, pe care

îl prezentăm în continuare. Îl vom folosi pe post de ghid și-l vom consulta de-a
lungul descrierii evenimentelor.
Acest tablou ar reprezenta descrierea interioară a universului, așa cum îl
cunoaștem astăzi prin intermediul descrierilor făcute de părțile sufletești interogate
de noi.

Conștiința și liberul arbitru

Să începem cu partea de sus și să analizăm esența Conștiinței, pe care noi am

descris-o în organigrama noastră ca fiind o sursă luminoasă. Conștiința există
dintotdeauna pentru că este eternă.
Dar într-o zi (simbolism temporar care nu are sens: ar trebui să spunem "un
moment perceptiv" N.A.) aceasta se trezește și se aprinde.
În acel moment devine conștientă de sine (conștientizează că este, că există)
dar nu știe cum este făcută (nu se cunoaște pe sine). Singurul mod prin care poate
afla cum este făcută ar fi acela de a se privi într-o oglindă, dar care încă nu există.
Atunci conștiința își creează o oglindă pentru a se privi, oglinda fiind și
reprezentarea universului virtual, așa cum am mai spus și în lucrările precedente.
În acest punct conștiința decide că trebuie să trăiască experiența de sine: trebuie să
știe, nu doar să se privească în oglindă, trebuie să se cunoască, trebuie să se atingă,
dacă s-ar putea spune așa.
În acest moment conștiința emană printr-un act de voință dorința de a trăi
experiența aceasta și decide s-o trăiască fără niciun fel de limitări. În acel clipă,
doar gândindu-se la asta, produce apariția dualismului.
Dualismul este expresia fundamentală a ideii de alegere. Cu alte cuvinte,
dacă decid să fac experiență, decid și că pot să-mi aleg eu experiența, și, în acest
context, învăț și să înțeleg ce semnificație are ideea alegerii în corelație cu
responsabilitatea alegerii însăși.
Astfel, oferindu-i-se conștiinței posibilitatea de a se cunoaște pe sine,
totodată i se oferă și posibilitatea de a nu dori să se cunoască.
 Cu alte cuvinte, conștiința nu creează un binar în care ești aruncat și unde ți
se zice să mergi înainte, ci creează un binar unde ești așezat la jumătatea drumului
spunându-ți-se..."Mergi înainte sau înapoi, după cum alegi!"
Acest aspect al creației produce un efect singular. În orice punct din univers
te-ai afla, poți să mergi deasupra sau dedesubt, la dreapta sau la stânga, în sus sau
în jos, etc.. Fiecare lucru pe care poți să-l faci va avea fie semnul plus(+), fie
semnul minus(-), tu fiind cel care alege ce să facă. În acel moment se naște liberul
arbitru.

Cei doi creatori

Conștiința e unică, nonduală și eternă. Aceasta este, a fost și va fi. Ceea ce se

schimbă nu este conștiința în sine, ci cunoașterea de sine, care este câștigată în
timpul experienței sale de viață.
O astfel de experiență trebuie trăită de imaginea sa virtuală. Această
imagine, creată chiar de către conștiință, bineînțeles că este duală. În mod
inevitabil, sunt creați cei doi creatori, fiecare putând să aleagă ce anume să facă.
Cei doi creatori nu pot fi nici unul, nici trei, ci doar doi, pentru că universul a fost
creat pe o bază duală.
Doi creatori pot alege drumuri diferite de evoluție, și, prin intermediul lor și
a emanațiilor lor, conștiința va înțelege cine este cu adevărat și cum este făcută,
pentru că ceea ce este și că există a înțeles deja iluminându-se (actul inițial al
creației, actul inițial al cunoașterii de sine).

Primul creator și neamul său

Am vrut să-l reprezentăm pe primul creator prin simbolul C1 și l-am așezat

în mod inconștient, ideatic și arhetipic în dreapta observatorului. Acest prim
creator alege să creeze la rândul său o ființă perfectă, prin intermediul căruia el
însuși să poată face experiențe. Această ființă am reprezentat-o prin sigla PO
(Primul Om).
Acest Prim Om are caracteristici primordiale foarte precise. În primul rând
este dotat cu o parte sufletească legată foarte bine de sinele propriul, este aproape o
emanație a creatorului său, cu care uneori se confundă (se amestecă).
 Deci, PO a fost creat de primul creator imediat, ca ființă aproape perfectă,
are suflet, fiind deci imortal și în corp, și este reprezentarea lui Adam din Geneza
biblică.
Se va putea observa că în reconstituirea noastră fiecare figură are un
corespondent în cărțile antice, cărți care spun povestea Zeilor, în literatura ebraică,
dar și cea babiloniană și, de ce nu, cea sanscrită.
Aici trebuie să deschidem o paranteză importantă pentru a explica cum de
este posibil ca realitatea lucrurilor să fie scrisă în aceste cărți. De fapt, aceste texte
nu trebuie interpretate ad litteram, ca texte exclusiv istorice, ci ca texte în care
povestirile narate sunt mai curând mituri: nu legende, nu istorii cronologice a unor
evenimente care s-au întâmplat în anumite perioade, ci ca mituri, adică simboluri
arhetipice a ceea ce este, există și va exista.
http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm
http://it.wikipedia.org/wiki/Mito

PO creează extratereștrii!

PO, fiind imortal și din acest motiv incapabil să facă experiența morții pe el
însuși, trebuie să creeze alte ființe, care să facă pentru el experiența morții. PO îl
reprezintă pe Adam, care, pentru a fi asemenea creatorului său, creează și el la
rândul său, săvârșind un păcat foarte grav, cel al orgoliului. În tradiția ebraică acest
Adam va deveni muritor fiindcă mănâncă din copacul vieții și al morții, și va fi
alungat din paradisul terestru. Acest Adam nu suntem noi și izgonirea sa, din punct
de vedere ideatic, se întâmplă acum. Trebuie să ținem cont că textele antice sacre
trebuie interpretate ca fiind ideatice și simbolice, adică în afara timpului și a
spațiului, pentru că povestesc despre tot, și nu despre înainte și după, așa cum se
crede astăzi.
Iată că apar extratereștrii - toți cei pe care am reușit să-i identificăm noi și
cine știe câți alții pe care noi nu-i cunoaștem. Aceștia nu au suflet, deci mor.
În organigrama noastră am reprezentat extratereștrii cu figuri geometrice,
închise într-un paralelipiped de cristal care determină limitele totalului existenței
lor.
Extratereștrii văd cum creatorul lor (PO a nu fi confundat cu primul creator
C1) este imortal, pentru că este suflet, și își propun să devină ca el. Extratereștrii
creați de PO sunt creați după imaginea sa, deci fac aceeași greșeală pe care a
făcut-o PO față de primul și adevăratul său creator, C1. "Spune-mi cine sunt
prietenii tăi și îți spun cine ești!" În acest moment extratereștrii, sub controlul lui
PO, creatorul lor, încearcă oricum să răstoarne ordinea lucrurilor și să ia locul
creatorului lor. Însă, pentru a obține acest rezultat, extratereștrii trebuie să devină
imortali și să se poată pună la același nivel cu PO. Extratereștrii plănuiesc să fure
partea sufletească a lui PO. În acest moment PO înțelege că creaturile sale s-au
revoltat împotriva sa și se refugiază într-o zonă din univers în care extratereștrii nu
pot intra.

Experiența morții

Acum trebuie să lămurim conceptul de experiență și să înțelegem de ce

creația a simțit necesitatea să creeze doi creatori, care, la rândul lor, după cum vom
vedea, au simțit necesitatea să creeze alte ființe.
Trebuie să înțelegem că Conștiința este eternă. Deci, Conștiința are la
dispoziție totul, mai puțin un lucru - moartea. Deci, Conștiința să trăiască pe
propria piele experiența morții. Conștiința nu înțelege ce înseamnă a începe și a
termina pentru că este eternă. Atunci cere celor două emanații ale sale - cei doi
creatori - să facă pentru ea o astfel de experiență. Cei doi creatori, odată ce au
devenit conștienți că există, refuză să trăiască această experiență pe ei înșiși, pentru
că asta ar însemna și sfârșitul existenței lor, și își deleagă creaturile să facă această
experiență în locul lor.
În acest sens primul creator (C1) creează Primul Om (PO) cu suflet, care,
având suflet, înțelege că sufletul nu are axa timpului și înțelege că secretul
imortalității stă în suflet. Și PO refuză să trăiască experiența sfârșitului de sine și
decide astfel că nu dorește să se despartă de partea sa sufletească. Poate obține
acest lucru într-un singur fel - creând la rândul său alte ființe, extratereștrii, care
vor găzdui partea sa sufletească.. Extratereștrii vor muri și PO își va lua înapoi
partea sufletească, dar astfel încât aceasta să-și fi trăit experiența, dar pe spatele
altora. PO nu moare, iar extratereștrii sunt mijlocul prin care acesta poate să
trăiască această experiență a morții.
Însă planul nu va funcționa conform planificării.
Extratereștrii, care sunt creaturile lui PO, se răzvrătesc pentru că sunt tratați
astfel, iar PO face astfel încât aceștia să-și piardă partea sufletească, pentru că este
prea periculos ca ei să o aibă în interiorul lor, ca nu cumva apoi să nu mai dorească
să o înapoieze proprietarului legitim la sfârșitul experienței.
Unii extratereștri sunt privați chiar și de corpul de care se agață sufletul (cum
este cazul Luxului), iar alții suferă distrugeri și războaie. PO, care orchestrează
totul de sus, își readuce astfel sufletele acasă - mitul Turnului Babel.
În acest stadiu, sufletele, care au trăit diferite experiențe, înțeleg că a se
întoarce la PO înseamnă a se întoarce într-o închisoare virtuală, unde PO comandă
și unde nu îi este permis să moară, adică să facă acea experiență necesară
sufletului, pentru care a și fost creat. Dacă corpul său nu moare (corpul lui PO),
sufletul nu poate să se desprindă și să facă o nouă experiență.

Strategia extraterestră

Extratereștrii au fost abandonați de creatorul lor, PO, dar nu renunță și

ticluiesc o nouă strategie de supraviețuire. Construiesc omul (adică pe noi).
Nu un om oarecare, ci un om cu un ADN capabil să devină capcană pentru
suflete (să ne amintim că sufletul intră doar în anumite corpuri, dotate cu o
secvență specială de baze purinice și pirimidinice, determinată de ADN, probabil
mitocondrial, de la părintele de sex feminin).
Un ADN care să-l imite pe cel al lui PO.
Extratereștrii modifică structura omului de Neandrethal până creează omul
de Cro-Magnon. Și așteaptă ca sufletul să ajungă înăuntru. Odată ce sufletele ajung
în aceste capcane, extratereștrii vor îi vor răpi pe acești oameni cu suflet și-i vor
folosi pentru toate lucrurile pe care le-am descris în lucrările anterioare, așteptând
să-și modifice și ei ADN-ul, pentru a-l face biocompatibil cu partea sufletească a
omului. Când asta se va întâmpla omul va fi distrus, iar partea sufletească, chiar
dacă nu va dori, va fi forțată să intre în corpurile extraterestre biocompatibile cu
prezența sa. În acel moment, strategia extraterestră prevede blocarea fluxul de
suflete în corpurile lor, ne mai permițându-i sufletului să iasă. La final am fi
obținut un extraterestru imortal, asemenea lui PO.
Dar unde să găsească extratereștrii suflete care să între în aceste corpuri
umane?
Extratereștrii știu că PO trebuie să-și introducă sufletele în corpuri care să
moară, ca apoi să și le ia înapoi, între timp sufletul devenind conștient de
fenomenul morții.
Extratereștrii așteaptă răbdători, iar PO începe să utilizeze corpurile create
de extratereștri.
Între timp, extratereștrii încep să răpească oamenii cu suflet în încercarea de
a fura mai devreme sau mai târziu partea sufletească a propriului lor creator, PO.
Încă o dată se naște și se propagă o luptă pentru viață și imortalitate între PO
și creaturile sale, dar această luptă se face prin intermediul altor creaturi (oamenii),
care habar nu au de toate acestea.
Dar e mai ușor să faci rău decât să accepți o posibilă înfrângere, după care ai
fi nevoit să plătești prețul relelor pe care le-ai înfăptuit.
 Al doilea creator

Al doilea creator a decis să parcurgă un drum evolutiv diferit, dar făcând

asta și-a pierdut partea sufletească, care nu a vrut să-l urmeze.
Acum noi nu știm cum și de ce s-a întâmplat asta, dar știm din memoriile
extraterestre ale răpiților că al doilea creator s-a trezit că a ajuns într-o zonă
compromisă din universul dimensional, unde sufletul său a refuzat să-l urmeze. Al
doilea creator este într-un univers bidimensional, cel puțin pentru ochii noștri. Un
univers care se închide, așa cum îl descriu memoriile extraterestre active ale
răpiților noștri, unde nu există culoare sau corpuri.
Pe de-o parte avem un al doilea creator, care de-acum nu mai are suflet și
corp, iar pe de altă parte avem o parte sufletească care se plimbă prin acest univers,
dar neavând corpuri pe care să le utilizeze. Dar când sufletul celui de-al doilea
creator vede creația extratereștrilor (oamenii), iată că încearcă să intre în acele
corpuri care fuseseră pregătite să găzduiască sufletul derivat din PO. Pentru
extratereștri este un noroc neașteptat.
Nu este foarte clar ce a făcut al doilea creator, dar tentativele sale de a se
întoarce în partea noastră de univers au eșuat, pentru că aici te poți întoarce doar
dacă ești suflet, altfel ești obligat să rămâi dincolo. Un "dincolo" care în sfintele
scripturi este reprezentat de infern, unde diavolul și creaturile sale (demonii) au
fost marginalizați. Și încă o dată ne trezim redând ceva ce era deja descris în mod
arhetipic în textele sacre ale unei anumite culturi, cum ar fi de exemplu cea ebraică,
dar nu numai.
Al doilea creator, reprezentat în schemă cu C2, face și el o creație mai
modestă, creând extratereștrii fără corp, pe care i-am descris de multe ori, dar mai
ales pe cei limitați să aibă un corp fals pentru a putea interacționa cu realitatea
noastră, utilizând o păpușă, asemenea unor păpușari, care este reprezentarea
extraterestrului nordic, înalt, cu părul alb, cu șase degete la mâini, îmbrăcat în alb,
purtând la gât un medalion caracterizat de dublul triunghi răsturnat.
Alt extraterestru de acest tip e cel identificat cu monograma Ra (să ne
amintim de Zeii Egipteni, de figura cărora este legat), care utilizează ca și corp
corpul unui extraterestru, care pare a fi o pasăre foarte înaltă, având în loc de nas
un cioc și un fel de excrescență sub bărbie (ca la curcan sau cocoș), plus un ipotetic
al treilea ochi în centrul frunții. În realitate nu știm nici până în ziua de azi ce este
acest al treilea ochi, dar așa ne este descris de răpiți, care își amintesc această
pasăre antropomorfă, înaltă de aproximativ patru metri (identificat de noi cu
numele de Horus).
Și al doilea creator își folosește creaturile ca mână de lucru pentru a-și
recupera partea sufletească pe care și-a pierdut-o. Acești extratereștri fără corp
încearcă să rămână în viață utilizând partea sufletească a răpiților noștri, așa cum
am descris în alte articole precedente.
Obiectivul lor era să construiască un corp sau să utilizeze altul pentru a trece
în această parte a universului (lucru care este posibil doar dacă ai un corp în a treia
dimensiune). În acest context, extraterestrul care a găsit un corp îi utilizează partea
sufletească și încearcă să o integreze în sine însuși. Scopul său final este să treacă
aici, ca apoi să se întoarcă la conștiință, de unde derivă primul creator.
În concluzie, el vrea mai întâi să se salveze și apoi să nu moară niciodată din
punct de vedere fizic.

Poziția omului

Ființa umană se află într-o situație destul de complicată.

Pe de o parte, extratereștrii fără corp creați de cel de-al doilea creator vin să-i
ia partea sufletească, încercând să o utilizeze, susținând că aceasta era odată a lor și
că acum o vor înapoi. Apoi sunt extratereștrii creați de PO - creat la rândul său de
primul creator - care vin să răpească omul pentru a-i lua sufletul, în ideea ca ei să
poată trăi etern, ca după aceea să elimine umanitatea pentru totdeauna.
Această situație a fost descrisă de părțile sufletești ale răpiților, care în
timpul hipnozei regresive descriau acest tip de univers. La declarațiile sufletului s-
au adăugat declarațiile forțate ale extratereștrilor fără corp care îi parazitau pe
răpiții noștri și pe care reușeam să-i determinăm să interacționeze.
Acești pseudo-demoni se manifestau adesea zgomotos, transformând
ședințele noastre de hipnoză în adevărate ședințe de exorcism.
Apoi mai erau și declarațiile diferiților Lux - paraziții luminoși fără corp -
care susțineau același cadru operativ, la care se adăugau declarațiile memoriilor
extraterestre active (MEA), care ofereau in formații despre părțile care lipseau din
acest scenariu.

Ce greșeli s-au făcut

 Era evident că în descrierile pe care le oferisem acestui fenomen în
precedență făcusem mai multe greșeli importante, pe care trebuia să le corectăm.
Prima greșeală a fost cea de a crede că primul creator (C1) a creat mai întâi
extratereștrii și apoi l-a creat pe PO, ca un produs mai bun, pentru că, față de
extratereștrii, pe el l-a creat cu parte sufletească. Dar lucrurile nu s-au petrecut așa.
De fapt, PO a fost creat imediat (de altfel, Biblia susține, în mod destul de curios,
că prima creație a fost făcută fără a se avea în vedere vreun evoluționism,
evoluționismul privindu-l doar pe "al doilea om", adică pe noi, dar numai parțial).
Acest lucru trebuia verificat în vreun fel.
Verificarea nu a întârziat să apară: li s-a cerut subiecților în hipnoză
profundă să-și amintească structura fizică al primului corp în care se încarnaseră.
Doar câțiva au declarat că intraseră în interiorul unui fel de gorilă primitivă, pe
când alții vedeau o ființă foarte înaltă - un gigant am fi spus noi dacă l-am fi văzut
în fața noastră. Alte confirmări ale acestui lucru au fost obținute lucrând cu răpiții
care deja se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre. Aceștia, utilizând
tehnicile de simulare mentală, cum ar fi SIMBAD sau simularea flash (despre care
vom vorbi cu altă ocazie), obțineau de la partea lor sufletească, întrebând-o direct,
exact aceleași descrieri.
PO crease extratereștrii și extratereștrii creaseră al doilea om, adică pe noi.
A doua greșeală pe care o făcusem consta în a crede că în interiorul
corpurilor răpiților se afla doar partea sufletească fugită de la al doilea creator (C2).
Dar am găsit și părți sufletești care proveneau de la PO, acesta fiind creat de primul
creator, adică de C1.
O altă ipoteză de lucru se baza pe o serie de hipnoze pe care le făcusem cu
ani în urmă, unde se întrevedea ipoteza că PO pusese în corpul unor oameni câteva
suflete, pe care le monitoriza personal. Acestea aveau rolul de "cal troian", putând
astfel să verifice ce complotează pe la spatele său creaturile sale, extratereștrii, în
intenția lor de a-i fura partea sufletească.
Noi chiar ne gândeam că dacă extratereștrii ar reuși până la urmă să ia în
mod stabil partea sufletească a oamenilor, mai devreme sau mai târziu ar fi ajuns
să-l urmărească pe PO prin tot universul, în încercarea de a-i lua partea sufletească
provenită de la primul creator, reușind astfel să trăiască etern.
Deci, noi credeam că PO îi spionează pe extratereștrii prin intermediul
răpirilor pentru că ar fi vrut să-i atenționeze pe oameni, ajutându-i să nu cadă în
capcana întinsă de aceștia. În acest context, susțineam că nimeni nu te ajută pentru
că îți vrea binele. Oricine vrea să te ajute știe că procesul de cunoaștere, fiind un
proces personal, nu trebuie să fie perturbat. Cu alte cuvinte, extratereștrii buni nu
există sau dacă există nu pot face nimic pentru a te salva, pentru că tu ești cel care
trebuie să se salveze și să facă experiență singur.
 În acest context se poate susține cu certitudine că cercurile din lanuri (crop
circles) au fost făcute de PO. Însă acest fapt ne ajuta să înțelegem că, dacă pe de o
parte PO ne îndeamnă să privim în ADN-ul nostru - copacul vieții eterne - pentru a
înțelege ce modificări nefaste ale acestuia pot fi provocate de extratereștri, pe de
altă parte, salvând omul extratereștrii se salvau pe ei înșiși.
Dar ceva nu se potrivea. Dacă totul a fost cu adevărat așa, ar fi trebuit să
găsim în răpiți suflete provenite majoritar de la al doilea creator și doar foarte
puține părți sufletești derivate din primul creator, adică de la PO. Dar lucrurile nu
stăteau așa, pentru că numărul de părți sufletești care derivau de la PO, adică cele
care își aminteau că au avut corpul lui la începutul timpului, erau cel puțin 50%.
Erau prea multe ca să fie considerate niște "cai troieni".
Și mai era încă ceva. Lucrând cu sute de cazuri, ne-am dat seama că subiecții
eliberați de răpirile extraterestre, care ieșeau din această problemă utilizând
tehnicile noastre, fie prin hipnoză, fie prin simulările mentale, se comportau în
două feluri și constituiau două grupuri bine definite. Analizând cu multă
circumspecție aceste două grupuri am observat următorul fapt: răpiții care aveau
suflet de la al doilea creator scăpau de problemă și nu mai aveau niciun fel de
recrudescențe. În schimb, ceilalți răpiți, cu suflet de la primul creator, erau atacați
iar. Chiar dacă aceștia se puteau apăra de atacuri, extratereștrii încercau în
continuare să le ia corpul și partea sufletească. Am mai observat că în exercițiile
Simbad pe care le făceau răpiții, camera mentală rămânea goală, însemnând că
extratereștrii fuseseră eliminați, dar în interiorul acelui spațiu virtual apărea un om
înalt, mare, impozant, uneori având barbă și semănând cu un om gigant, făcut
parcă din piatră.
Această ființă ori tăcea, ori se exprima față de partea sufletească cu
afecțiune. La început partea sufletească considera această figură virtuală ca fiind un
fel de tată sau chiar un creator. Cu vremea, părțile sufletești mai istețe observau că
această figură exercita un rol de control și constrângere. Această figură, pe care
răpiții o recunoșteau ca fiind PO, dorea să-i convingă să se lase luați de
extratereștri și mai dorea să convingă părțile sufletești să se întoarcă la el (PO), să
se întoarcă acasă la sfârșitul experienței lor pe această lume.
Deci, această situație trebuia revăzută și corectată în baza noilor evenimente.
Astfel, am inițiat un fel de "detașament anti PO", reprezentat de un grup de
răpiți eliberați care contactau între ei, dar fiecare în parte neștiind că face parte
dintr-un detașament care avea obiectivul de a înțelege care este adevăratul rol al
Primului Om (PO) în toată această poveste.
Astfel am reușit să avem niște conversații cu acest PO, utilizând ca
intermediari câțiva răpiți.
 La un anumit stadiu al cercetării noastre PO a fost cel care a cerut să discute
cu noi, iar asta s-a întâmplat într-un interval de 24 de ore, în cazul a doi răpiți care
nu se cunoșteau și nu se cunosc nici până în ziua de astăzi.

Hipnozele cu PO

În timpul acestor hipnoze PO spune că este obligat să elimine ființele umane

pentru că acestea conțin părți sufletești de-ale sale și se teme. Dacă extratereștrii
vor reuși să ia definitiv părțile sufletești, acestea vor ajunge toate la ei. PO susține
că acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori (ref. la distrugerea omenirii). PO
afirmă că a fost nevoit să elimine umanitatea pentru că extratereștrii se apropiaseră
prea mult de soluția la problema lor, iar PO nu putea permite așa ceva. Însă
discursul lui PO avea multe puncte slabe. De ce să elimine umanitatea? De ce să nu
elimine extratereștrii? PO spune că se teme de extratereștri și că nu știe să se lupte
cu ei. PO ne comunică că nu se poate face nimic. Admite că distrugerea omenirii
nu este o soluție, pentru că de fiecare dată când provoacă una, umanitatea iese din
ea aproape distrusă, dar extratereștrii oricum se apropie tot mai mult de PO, iar mai
devreme sau mai târziu acest sistem nu va mai funcționa; dar PO zice că nu are alte
soluții disponibile acum.
Auzind discursul lui PO, părțile sufletești se revoltă și încep să aibă un
comportament ostil față de el.
PO încetează să mai joace rolul părintelui binevoitor și începe să se
comporte ca stăpânul ce a decis deja să elimine umanitatea.
În zilele care au urmat acestor sesiuni de hipnoză PO îi răpește pe subiecții
noștri eliberați, îi duce la el, încearcă să-i amenințe și folosește o anumită
tehnologie pentru a le introduce în crier un microcip complex, format din trei
elemente, aplicând mai întâi un element pe emisfera dreaptă, apoi unul pe cea
stângă și apoi conectându-le pe acestea două cu un al treilea element.
PO nu era persoana care să-și dorească să ajute umanitatea. PO vroia
altceva.
În tehnica Simbad această figură nu putea fi eliminată cu tehnicile folosite în
mod obișnuit împotriva extratereștrilor. Visele răpiților arătau arhetipic o figură a
unui PO bun, care iubește partea sufletească și pe care vrea să o protejeze, iar ea
trebuie să se întoarcă la tatăl său, adică la el.
 Legătura cu PO era posibilă la nivel hipnotic pentru că PO se afla în
interiorul răpitului, ca și cum ar fi fost al nu știu câtelea parazit pe care trebuia să-l
înfrângem.
Nu părea să fie doar o comunicare directă cu el, ci ceva mai mult.
Înainte să găsim o soluție trebuia să înțelegem de ce se întâmpla asta și ce
dorea cu adevărat acest PO.
Apoi soluția a venit singură. Trebuia doar să ne gândim foarte bine, pentru
că aveam totul în fața ochilor. Aveam toate elementele pentru a înțelege, trebuia
doar să facem conexiun

Primul Om și greșeala sa

Când primul creator (C1) l-a creat pe PO, a făcut-o pentru a face experiență
prin intermediul lui. Ca să nu moară, C1 construiește un prim om cu suflet, care să
moară în locul său. De fapt, moartea este singura experiență pe care trebuie să o
facă sufletul prin intermediul corpului fizic. Sufletul nu știe ce înseamnă moartea și
misiunea sa este să trăiască și apoi să moară într-un corp fizic. Sufletul, fiind
imortal, înțelege astfel ce înseamnă a începe și a termina, două concepte care lui îi
sunt total necunoscute. Asta îl va ajuta pe creator să înțeleagă ce înseamnă să nu fii
etern. La fel cum conștiința i-a creat pe cei doi creatori pentru a trăi experiența
morții, aceștia, la rândul lor, îi deleagă pe alții să o facă, și, în acest sens, primul
creator îl deleagă pe PO să facă experiența pentru el. Dar PO decide să devină
imortal și refuză să facă această experiență. PO săvârșește același păcat pe care l-a
săvârșit și creatorul său. Un păcat de trufie, dorind să devină ca Dumnezeul său.
PO este imortal. Chiar el ne spune că are un singur corp care există în trecut, în
prezent și în viitor. PO decide să folosească creaturile construite de extratereștri
pentru a face experiența morții. Acea experiență pe care nu a reușit să o obțină
utilizându-i direct pe extratereștri, creaturile sale, vrea să o facă pe oameni.
Cu alte cuvinte, PO își constrânge părțile sufletești să intre și să trăiască în
om, să facă experiența morții, ca apoi să ia cu forța partea lor sufletească și să o
închidă în el pentru totdeauna.
Noi vom fi constrânși să murim pentru că PO vrea să trăiască etern.
PO folosește mâna de muncă extraterestră pentru a obține acest rezultat; pe
de o parte le-a promis extratereștrilor - care sunt creaturile sale - o recompensă
sufletească (sufletul celui de-al doilea creator), dar în realitate îi va înșela la
sfârșitul jocului, pentru că extraterestrul nu și-a dat seama că lucrează pentru un șef
mincinos, care se gândește doar la interesele sale. Prostul de extraterestru face
munca murdară a lui PO.
 Acum înțelegeam cum stau lucrurile în realitate. PO nu se teme de
extratereștri, ci îi folosește pentru proiectul său final. Extraterestrul cunoaște doar o
parte din proiect. I-am spus acelui parazit luminos aparținând grupului Lux (mai
mult în glumă și pentru a-l provoca) că ierarhiile superioare pentru care lucrează îl
păcălesc. Luxul a tăcut și apoi a recunoscut că nu s-a gândit niciodată la această
posibilitate.
Acum înțelesesem cine erau ierarhiile superioare la care se refereau
extratereștrii.

Ierarhiile superioare sunt de fapt Primii Oameni !

Primii Oameni nu vor să-l ajute pe om să se salveze de extratereștrii. Asta

pentru că ei știu prea bine că în cazul în care oamenii îi vor învinge pe extratereștri,
oamenii vor deveni viitorul universului. De fapt, omul își respectă sufletul (care
este și a lui PO) a acceptat de mult timp să moară și nu vrea să-și încătușeze
propriul suflet. Omul știe că nu există moartea, ci numai corpul fizic moare, care
de altfel e finit, virtual, mort, atunci când nu are conștiință. A constrânge sufletul
să stea blocat în propriul corp înseamnă să blochezi conștiința, să îngheți universul.
Omul este viitorul universului, nu PO.
Pe de altă parte, PO nu vrea ca extratereștrii să învingă și să ne ia sufletul,
pentru că ei ar deveni ca și creatorul lor (adică ca el) și mai ales pentru că ar lua și
sufletul "lui", căci în interiorul nostru, în afară de cel a celui de-al doilea creator,
este și sufletul lui PO. Atunci nu trebuie să învingă nici omul, dar nici
extraterestrul, și între cei doi certăreți PO se simte foarte bine. Omul creat astfel
era folosit pe post de capcană de suflete. Sufletele lui PO ajungeau în interiorul
omului, asta fără ca extratereștrii să știe ceva, aceștia crezând într-o primă fază că
în interiorul oamenilor sunt doar suflete provenite de la al doilea creator (C2).
Apoi PO ar fi pus mâna pe toate părțile sufletești, i-ar fi distrus atât pe
oameni cât și pe extratereștri, devenind asemenea creatorului său. Bineînțeles că
PO îi vorbește de rău pe extratereștrii în fața oamenilor și pe oameni îi vorbește rău
în fața extratereștrilor.
Acum totul se potrivea, concordând chiar și cu declarațiile obținute de la
părțile sufletești, care își aminteau ce le făcuse PO, înșelându-le, făcându-le să
creadă că PO era creatorul, dar abandonându-le în această parte de univers, în
corpuri unde sufletele nu vroiau deloc să stea.
Când sufletul înțelege asta, furia sa devine nemărginită și în acest moment
începe ultima luptă. Lupta în care sufletul încearcă să scape de legăturile puternice
pe care le are cu PO. Dar vom reveni mai târziu asupra acestei lupte.
 În această etapă creația părea un eșec total. Cel de-al doilea creator își
pierduse imediat sufletul și poate că și el s-a gândit să-și ia partea sufletească
înapoi, pentru că aceasta fugise, evitând în acest mod să se lase înlănțuită. În
schimb, primului creator i-a mers mai bine, reușind să-l facă pe PO, iar acesta a
făcut restul - Un dezastru!!!

Reconstituirea protoistorică a realității

Acum putem să observăm reconstituirea noastră și să înțelegem mai bine

toate pasajele descrise în ea. Se schimbase harta teritoriului și schema pe care o
propusesem înainte ni se părea că arată altfel.
 Ei bine, întrucât noi susținem că nu în istorie, ci în mit este scris tot adevărul
- tot ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla, din simplul motiv că în mit omul
descrie totul inconștient, citind în grila holografică, ceea ce există în prezentul
etern al realității holografice, pe care am descris-o într-o altă lucrare - am căutat
chiar în mit urme ale acestei liste de evenimente.
Am început astfel să cercetăm mitul creației. În esență, miturile creației sunt
toate la fel, dar ne interesau în special miturile marilor civilizații, începând cu
grecii, trecând prin lumea ebraică, ajungând la egipteni, oprindu-ne în
Mesopotamia și Babilonia, și terminând cu valea Indusului.
Acum trebuie să oferim o informație pe care am primit-o de la mai mulți
răpiți. În multe dintre aceste cazuri, partea sufletească a acestor subiecți vorbea,
prin intermediul fenomenului de xenoglosie, o anumită limbă. Această limbă era
ebraica. Noi nu înțelegeam de ce se întâmpla acest lucru, dar trebuia să încercăm să
dăm o explicație acestui fenomen.
Aveam răpiți care scriau în mod inconștient în ebraică, nestudiind această
limbă niciodată. Erau persoane care scriau caractere asemănătoare, dacă nu chiar
identice, cu limbile proto canaanite, dintre care cea mai importantă este aramaica.
Aceste lucruri ne-au determinat să ne mutăm atenția pe cărțile sfinte ale religiei
ebraice. Și atunci l-am recunoscut pe PO în figura lui Adam Kadmon, personajul
despre care vorbește Tora.
Dar cine era această figură a primului om creat de dumnezeul evreilor -
JHWH?

Adam Kadmon, omul primordial

Adam Kadmon este o figură a înțelepciunii mistice ebraice, asociată apariției

și derulării Primei Creații, dar și semnificației originii acesteia conținută în
elementele dezvoltării sale. Conform exegezei ebraice, omul, fiind ultima creatură
creată, este și cea mai completă din toată creația, conținând din punct de vedere
ontologic toate elementele spirituale și materiale ale creațiilor precedente; prin
propria desăvârșire este creatura cea mai devotată totalității cunoașterii divine.
Conform acestei teorii, omul este esența totalității, expresia Lumii Superioare și a
Lumii Inferioare, fiind astfel posibil să se cunoască fiecare aspect al realității doar
acordând atenție creaturii om. Deci, Adam Kadmon este arhetipul totalității
creației, dar înainte de finalizarea acesteia, din acest motiv asociindu-i-se
primordialitatea. Adam Kadmon este o expresie ebraică care înseamnă om
primordial sau om suprem - tot pe acest principiu se interpretează și termenul de
Sephiroți (Sefiroth). Adam Kadmon este primul dintre partzufim (personificări
sau ipostaze ale divinului) care s-a manifestat în golul chalal (rezultatul contracției
(tzimtzum) luminii infinite a lui Dumnezeu" - sau Ein Sof). Este importantă
asemănarea dintre omul suprem și Kohen Gadol - în învățăturile Cabalei, ambele
implică o natură spirituală reflectantă, una fiind corespondenta celeilalte. Cabala
descrie multe detalii, conform cărora, înainte ca Domnul să-i sufle bărbatului
spiritul în nări, sufletul lui Adam era unit cu cel al Evei - asta chiar de dinainte de
naștere sau facere. De fapt, ni se explică că fiecare pereche este uniunea celor două
suflete, pentru care Domnul a prestabilit deja întâlnirea pe parcursul vieții de după
naștere.
Conform textelor religiei ebraice, după moarte sufletul oricărui om se
întâlnește cu Adam; sufletul se pare că-l ceartă pe Adam pentru primul său păcat,
păcat care a adus moartea în lume; dar PO îi reamintește că fiecare moare pentru
propriile păcate: trimiterea textuală este și în cartea lui Ezechiel 18,4.
Cu alte cuvinte, sufletul se reunește cu PO, adică cu Adam Kadmon, și îi
amintește acestuia de păcatul său original. Exact cum se întâmplă în reconstituirea
noastră.
Deci, există doi de Adam, iar ei sunt foarte diferiți unul de altul. În Zohar se
spune că Adam, adică al doilea om, este creat cu praful din Templul din
Ierusalim: apoi Dumnezeu (adică extratereștri n.a.) a amestecat cele patru vânturi
cu cele patru elemente și a dat viță unei opere minunate, adică lui Adam; Adam
are și un element spiritual celest, sufletul extras chiar din Templul Celest din
Ierusalim, al Lumii Superioare - astfel, în structura sa omul posedă atât elemente
ale Lumii de Sus cât și elemente ale Lumii de Jos.
Tot biserica ebraică afirmă că Adam putea vedea cu o vedere divină toate
generațiile de Tzadikim din istorie, adică pe cei drepți.
Este adevărat că și răpiții noștri, după ce au devenit conștienți de ei înșiși, au
putut să-și acceseze toate viețile pe care le trăiesc în toate corpurile lor, chiar și fără
ajutorul hipnozei.
Adam Kadmon este foarte înalt, ajungând de la pământ până la cer, el putând
observa toată lumea mulțumită luminii celeste create de Dumnezeu.
Adam Kadmon, Marele Prototip Uman, conține nouă suflete total integrate.
După căderea în disgrație, ca și consecință vălul eteric al Pământului a început să-
și micșoreze cortina vibrațională, iar originalul Adam Kadmon și-a împrăștiat cele
nouă suflete-matrice în regiunile acestui univers (numărul nouă e arhetipic n.a.).

Adam Kadmon - concepte paralele

Pleroma: Mintea lui Dumnezeu: Superminte: SriAurobindo

Gnosticism Proclus. http://www.kheper.net/topics/Neop http://www.kheper.net/topics/Aurobindo/Superm
latonism/Proclus-henads.htm ind.htm
 Realitate sugerată: Manifestul Absolut

Zoharul subliniază că Ain Soph (En Sof) animă toată lumea sephirotică,
pentru că nu este posibil să credem că sephiroții sunt deconectați unul de altul. În
ceea ce privește organismul lui Dumnezeu, sephiroții sunt un tot inseparabil - nu
sunt "locuri" ale divinului, ci "lumi" în care divinul se manifestă oamenilor. După
unii cabaliști (cei din Cabala Luriană) această viziune este mai bine structurată și
se prezintă ca și concepție despre Adam Kadmon, omul primordial, foarte diferit
de Adam Rishon - care este cel de-al doilea om. Adam Kadmon este prima
manifestare a Ain Soph-ului. Spiritul său vital (Nefesh) este constituit din
dispunerea concentrică a sephiroților, pe când Sufletul său (Ruah) este constituit
din așezarea lor pe verticală.
În Sefer Yetsirah este revelată crearea Lumii. Se spune, într-un stil
incomparabil și intraductibil, că Dumnezeu Viu (PO) a creat Universul său prin
Sefar(număr), Sefer(verb) și prin Sippur(a povesti), adică prin intermediul
Verbului și a Numărului. Louria precizează că lumea se naște datorită unui gest de
pliere sau contracție - tsimtsoum - pe care Dumnezeu (Conștiința) o face asupra sa,
spațiul gol reușind astfel să se contureze, apărând astfel Creația.
Rabinul Berekhya spune că înainte de Creație Gândul Suprem a emis o
lumină puternică și radiantă. Însă în Zohar totul se naște când Bătrânul Zilelor, Cel
Ascuns, Cel Incognoscibil, Cel fără de început și sfârșit, a decis să dea o limitare
propriei nemărginiri. "La un moment dat a întins în fața sa un văl, prin intermediul
căruia a început să-și deseneze Regatul.".
Sefer Yetsirah-ul (Cartea Formării) este considerat cel mai vechi tratat
cabalistic de cosmogonie și cosmologie. Scrierea sa este atribuită patriarhului
Avraam sau tatălui său. Ajungem să înțelegem că, pornind de la misteriosul Punct
Suprem și mergând prin toate nivelele Creației, totul nu este altceva decât o
reîmbrăcare a ceva care îi este superior. Creierul, care este învelit într-un
acoperământ, este el însuși acoperământ pentru alt creier superior. Din acest motiv
el este doar un acoperământ pentru cel care îi este superior.
Cabala vorbește despre existența a trei suflete. Corpul fizic al omului
acționează ca suport pentru un alt suport, care este sufletul vegetativ. Se numește
Nefesh și este treapta inferioară sau principiul vital (este vorba despre acea entitate
din interiorul nostru pe care noi am identificat-o ca fiind Spiritul n.a.). Este
sufletul adormit. Nefesh este suport pentru corpul fizic, pe care-l alimentează. Dar
la rândul său, Nefesh acționează ca substrat pentru altă structură, numită Roua'h.
Iar acesta este un stadiu intermediar. Este principiul spiritual, sufletul în stare
veghe (acea parte pe care noi o identificăm ca fiind Sufletul n.a.). Însă este bine să
precizăm că Nefesh și Roua'h nu sunt esențe sau calități diferite, neomogene. Sunt
mai degrabă complementare, ținând cont că una nu poate exista decât însoțită de
cealaltă. Roua'h este suportul nivelului superior, numit Nestamah, care e Sufletul
în sensul propriu al cuvântului. Acest concept a fost foarte intens discutat și a
stârnit numeroase polemici, încă mai stârnește și va mai stârni și pe viitor, pentru
că în Cabală se afirmă foarte clar că anumiți oameni nu îl posed (acesta este
sufletul multiplu a lui PO n.a.). "Meditează la diversele planuri ale spiritului uman,
ne îndeamnă Rabinul Simeon bar Yo'hai, și vei descoperi misterul Eternei
Înțelepciuni. Pentru că exact aceasta este cea care a modelat aceste grade ale
spiritului uman, după imaginea Misterului Suprem."
Conform Cabalei, tot ce este pe Pământ oglindește fidel ce este Sus. "Nu
există nimic în lumea asta inferioară - afirmă Rabbi Yits'haq - care să nu aibă
propriul omolog care să-l guvernează în cea superioară.". Și astfel, punând
lucrurile în mișcare aici, pe Pământ, automat sunt puse în acțiune și forțele
superioare corespondente, care supraveghează tot. De aceea Rabbi Elé'azar
vorbește despre existența a două lumi: una ascunsă și una manifestată, dar care în
realitate contribuie la formarea unei singure lumi (din A. D. Grad, "Iniziazione alla
Kabbalah ebraica" Ed. MEB). Deci, există un suflet și un spirit. Există un Prim
Om (PO) numit Adam Kadmon, acesta conținând mai multe suflete, pe care le
gestionează într-un anumit fel și pe care la sfârșitul timpului și le ia înapoi. Există
două universuri, dintre care unul ne este ascuns nouă (cel al celui de-al doilea
creator). Adam Kadmon are un fel de suflet al sufletelor, care se numește
Nestamah. Toate aceste lucruri noi ne-au fost confirmate cu ajutorul hipnozelor
regresive.
Dar ne revenea în minte întrebarea de la început: De ce sufletele (Roua’h)
răpiților noștri, care proveneau de la PO, prefereau să vorbească ebraica? Dar
înainte să putem răspunde la această întrebare descopeream ceva extrem de
fascinant. Desenând pe computer organigrama Genezei, nu ne dădusem seama că
în realitate desenasem ceva foarte familiar. Observând de la depărtare desenul
nostru, am realizat că nu făcusem altceva decât să desenăm Cabala ebraică.
 Baza gândirii cabaliste este Biblia ebraică sau Tanakh (acronim pentru
"Torah, Profeți, Scrieri"). Interpretarea seculară a Tanakh-ului, conținută deja în
halakháh (prezentarea cazuisticii judiciare), în haggadáh (sub formă narativă), în
cele două Talmuduri (atât cel babilonian cât și în cel ierusalimian) și în
numeroasele texte midrashím (Midraș), poziționase, deja de secole, interpretarea
textului sacru în centrul vieții israelianului. Viziunea cabalistă apare odată cu
publicarea cărții Zohar (splendoare), publicată în jurul sec.XIII, sau odată cu
apariția precedentei cărți - Sépher Yetziràh (Cartea Formării), care însă, după
unii, este o operă mai mult exegetică decât filozofică, fiind atribuită lui Avraam
sau chiar tatălui său, în jurul anului 1200 î.e.n..
Cabala înseamnă multe lucruri și niciunul dintre ele. Printre altele, Cabala
reprezintă descrierea copacului vieții sau, mai bine spus, a copacul existenței
Universului creat, care-l conține în interiorul său și pe Creator.
Există trei tipuri de Cabală sau, mai bine zis, trei moduri de a scrie acest
cuvânt.
Există Cabala ebraică (cea de care ne ocupăm și noi), Cabala grupurilor
ezoterice (cum ar fi Ordinul Ermetic Golden Down ), a grupurilor masonice. Mai
există Cabala napolitană, care caută prin intermediul unei numerologii de derivație
populară numerele la loto.
http://www.kheper.net/topics/Kabbalah/Kabbalah.ht
 Copacul vieții

În diagrama, în centru se află coloana echilibrului, care, pornind de la

Kether, trecând prin Tiferet și Yesod, ajunge la Malkhut. Din stânga și dreapta
lui Kether pornesc alte două coloane - cea a Grației prin Hochmah, Hesed și
Netzah și cea a Severității prin Hod, Ghevurah și Binah.

Cele XXII de drumuri

Cei 10 sephiroți sunt legați între ei de 22 de drumuri, asociate literelor

alfabetului ebraic. La diferiți autori sunt prezentate moduri diferite de asociere. Cea
mai răspândită susține că alef pornește de la Kether în direcția lui Chochmah și se
termină cu tav, care este între Yesod și Malkhuth. Cele 22 de drumuri și cei 10
Sephiroți formează împreună cele 32 de căi despre care vorbește Sépher Yetziráh.

Alte reprezentări ale Sephiroților

În anumite manuscrise renascentiste din sec. XVI, diagrama Sephiroților, în

ceea ce privește emanația divină, se multiplică la rândul său la nesfârșit. Această
reprezentare se găsește în textul "Otzrot chayyim (Comorile vieții)" de Chayyim
Vital.
*Vezi și Giulio Busi, Mantova e la Qabbalah (Skira, 2001).

Cele patru lumi

La începutul sec. XIV începuseră să se distingă în Creație patru lumi:

'Atzilúth (lumea emanației), Beri'à (lumea creației), Yetzirà (lumea formelor) și
'Asiyá (lumea producției sau a fabricației). Cu aceste nume se indică variația
tipului de influx al sephiroților. Lumea lui 'Atzilúth, care este cea mai apropiată
de Dumnezeu, este guvernată numai de forțe imateriale. Componenta materială se
intensifică cu cât ne îndepărtăm de Emanator. Până la urmă, Emanatorul nu este
altceva decât ceea ce noi am numit Iluminator în articolele noastre precedente.
Deci, dincolo de comparații și confuzii, vom încerca să demonstrăm că
viziunea descrierii evenimentelor, obținute de noi prin intermediul conversațiilor
cu sufletul, fie în hipnoză, fie utilizând simulările mentale, nu este altceva decât
descrierea Universului prin intermediul descrierii culturii ebraice.

Observând acest tabel comparativ cu diverse simboluri în relație cu

Sephiroții Cabalei putem observa că, în mod ideatic, imaginile sugerate de
simboluri reprezintă foarte bine multe dintre personajele teatrului nostru universal.
Conștiința devine astfel Coroana, cei doi creatori sunt imaginea femininului și
masculinului, adică imaginea dualismul primordial.
Primul Om (PO) devine Regele așezat pe tron, pe când, în partea opusă,
Gevurah - Un Luptător Întunecat - reprezintă prima creație al celui de-al doilea
creator, ființa fără corp care va crea extratereștrii fără corp, aceștia fiind
reprezentați de Hod.
 În acest context Daat reprezintă Sephirorul invizibil, adică a unsprezecea
reprezentare, care se poate scrie și se poate reprezenta doar dacă ai Cunoaștere.
Este vorba de partea sufletească a celui de-al doilea creator C2. O poți vedea și poți
fi conștient de aceasta doar dacă știi și ești conștient că există. De fapt, ea nu ar
trebui să existe în această parte a universului creat, ci ar trebui să fie pe cealaltă
parte, cu cel de-al doilea creator C2. Hod și Netzah sunt extratereștrii cu corp și
fără corp.
Tiferet este reprezentarea omului cu suflet, unde Yesod e omul cu spirit, dar
fără suflet, iar Malkut este doar găoacea goală, miticul Golem, care de unul singur
nici măcar nu este conștient că există (copia pe care extraterestrul i-o face
răpitului).
Acum putem să reconstituim cu aceste elemente Cabala noastră.

După cum se poate observa din reconstituirea noastră, aceasta se suprapune

exact cu reprezentarea Cabalei ebraice, dar trebuie făcute niște deosebiri
importante. În desenele Copacului Vieții făcute de tradiția ebraică, însă pe care
noi îl numim, în mod mai corect, Copacul Existenței, se va putea observa că
există nenumărate variante derivate din tema originală. Mai ales că anumite desene
îl conțin pe Daat, pe când altele îl exclud din reprezentarea finală.
Semnificația acestei excluderi este justificată prin discursuri mai degrabă
vagi și incomprehensibile pentru majoritatea experților lumii rabinice. Trebuie luat
în considerație faptul că interpretarea cabalei nu este clară nici celor care au
propus-o pe baza textelor originale, care erau deosebit de ermetice. Noi însă știm
ce înseamnă "ascuns", pentru că interpretarea noastră nu admite niciun dubiu.
Sufletul celui de-al doilea creator nu ar trebui să fie aici, ci în altă parte, deci
nimeni nu are de unde să știe că acesta există. Acest lucru îl știu doar cei care
cunosc acest fapt.
Un alt aspect care stârnește confuzie are de-a face cu numărul legăturilor
dintre Sephiroți. Uneori acestea par să treacă fie prin spatele altor legături, fie par
că sunt poziționate toate pe același plan, iar asta se întâmplă pentru că structura
Sefirah-ului este tridimensională (așa cum am reconstituit-o noi) dar nu numai.
Tradițional, aceste legături trebuie să fie un număr exact care să corespundă lui 22.
Torah este foarte clară în legătură cu acest lucru. Pentru că arhetipurile originale
sunt 22, 22 sunt și cărțile de Tarot pe care Dumnezeul Toth le-a dat umanității și
care corespund cu cheia de lectură a unei cărți ipotetice de-a lui Toth, care s-a
pierdut și care nu este altceva decât reprezentarea egipteană a aceleiași Cabale de
Luria.
Sunt 22 de Autiuth - matrițele descrise în Sépher Yetziráh, cu care
tipograful (Dumnezeu) a creat Universul.
Deci, aceste matrițe sau, mai bine spus, aceste 22 de operații de bază cu care
este creat universul reprezintă și toate interacțiunile posibile între componentele
Cabalei. În acest context, anumite interacțiuni par să nu existe, pe când altele sunt
reale. Faptul că noi știm despre existența lui Daat, ne permite să înțelegem ceea ce
până acum pentru cabaliști nu era clar - interacțiunea pe care o are Daat cu Al
Doilea Creator, din care se și trage, și interacțiunea pe care o are cu omul cu suflet
(Tiferet), unicul corp care o poate lua cu sine.
Reconstituirea copacului existenței realizată de noi este singura care poate
explica în mod profund toate aceste interacțiuni pe baza scenariului extraterestru,
reconstruit și propus de noi în toți acești ani de cercetare. Dar exact acest mod de a
privi lucrurile ne ajută să ne dăm seama că interacțiunile evidențiate de noi sunt 23.
Deci mai există o interacțiune în plus. Unica interacțiune în plus care există în
contextul nostru este cea dintre omul Golem și extraterestrul fără corp. În realitate,
omul Golem a fost creat și manipulat de către extraterestrul cu corp, care apoi a
dezvoltat omul cu spirit și în final pe cel cu suflet și cu spirit. În acest context,
extraterestrul fără corp nu avea nicio posibilitate și niciun interes, nici să creeze un
corp și nici să interacționeze cu acesta. Vă reamintim că, conform reconstituirii
noastre, unul dintre motivele pentru care Al Doilea Creator își pierde sufletul și a
treia dimensiune se datorează faptului că a plecat în altă parte a Universului Creat.
Pierde astfel atât posibilitatea de a fi corp cât și pe cea de a se lega de suflet prin
intermediul ADN-ului său (o altă viziune a copacului vieții și nu a existenței).
În unele versiuni ale copacului Sephiroților, fie această legătură, fie cea
dintre extraterestrul cu corp și Golem nu sunt reprezentate. În realitatea nu
extraterestrul a creat Golemul, ci doar l-ar fi modificat, utilizând genetica și
transformând un Neanderthal în Cro-Magnon.

Rolul Golemului

Golemul e reprezentarea unui corp viu, dar cu conștiință puțină, pentru că

este lipsit de suflet și spirit. Acesta este construit ca ființă vegetală la începutul
creației, în momentul când toate lucrurile sunt create. Deci este o legumă. Din
acest motiv în viziunea noastră tridimensională este așezat sub coloana centrală,
cea a oamenilor vii cu conștiință, fie ei doar spirituali sau și cu suflet. Atunci acesta
nu poate fi așezat sub coloana centrală, ci ar trebui să fie proiectat în față.
În viziunea frontală a reconstituirii cabalistice a Copacului Existenței nu ne
dăm seama de asta, dar devine evidentă dacă analizăm de jos, în 3D, Copacul
nostru al Existenței.
Dacă nu am proceda astfel, am pierde o altă informație importantă. Noi știm
că informațiile incluse în viziunea cabalistică sunt cuprinse și în texte mult mai
vechi, cum ar fi de exemplu Merkaba, care are origini pre-egiptene.
Contrar Cabalei, ale cărei studii, constituite cu precădere din analizele
rabinului Luria, ne ajută să avem un tablou mult mai detaliat în legătură cu acest
subiect, în cazul Merkabei a rămas foarte puțin din această tradiție, care a căzut în
mâinile unor personaje nepregătite, de tip new age, care inventează tot și contrarul
a tot, doar pentru a face bani vânzând o filozofie de viață, care în realitate, la
origine, nu avea nimic de-a face cu ideea de a fi "vândută".
 Unul dintre puținele aspecte care se refac după Merkaba este descrierea
omului care seamănă cu trei tetraedre, dintre care cel central este fix, iar celelalte
două se află în rotație sincronică, unul în sensul acelor de ceas și celălalt în sens
contrar.
Dincolo de gândul că popoare atât de vechi ar fi putut avea o viziune extrem
de geometrică și sincronică cu privire la ființa umană, nu putem să nu observăm că
tetraedrele pot fi asimilate cu reprezentarea suflet - minte - spirit.
Deci trebuia să găsim această informație și în copacul Existenței și asta se
întâmplă doar dacă punem Golemul pe același plan geometric al celor doi creatori,
dar nu pe axa Conștiinței.
În revizuirea noastră grafică, scoțând în evidentă cele trei tetraedre
descoperim că este posibil să construim astfel de tetraedre doar dacă Sephirotul
care corespunde Golemului este postat nu sub coloana conștiinței, ci în fața ei. Cele
trei tetraedre sunt reprezentarea sufletului, a minții și a spiritului, dar două sunt
legate prin Sephirotul care îi corespunde lui Daat, Conștiința, și sunt de fapt
tetraedrele care ar reprezenta spiritul și sufletul, pe când cel fix ar fi tetraedrul cel
mai de jos, cel care ar reprezenta prezența minții.
 Deci, Golemul ar avea corp și minte, dar nu ar avea suflet și spirit.
Acesta este reprezentarea primul hominid viu, pentru că are un soi de minte,
având deci conștiința minții, dar asemănător cu o legumă, care dacă abia dacă își
dă seama că ar exista. Pe de altă parte, Golemul este adevărata reprezentare a
corpului copiei răpitului. Copia nu are emoții, nu are amintiri, dacă o întrebi în
hipnoză cine este va deveni confuză și îți va răspunde cu cel mult o siglă numerică.
În hipnoză copia nu poate să-și amintească nimic din existența sa și nu deține
conceptul de sine.

Dar ce este Golemul pentru cultura ebraică?

 Să citim niște pagini din Wikipedia:

"După părerea multora, Golemul (ebr. ‫ ) גולם‬este o figură imaginară a

mitologiei ebraice și a folclorului medieval. Termenul probabil că provine din
cuvântul ebraic gelem care înseamnă "materie brută", sau "embrion", termen prin
care în Biblie (Vechiul Testament, Psalmul 139:16) este indicată "masa care încă
nu are formă", pe care evreii i-o atribuie lui Adam înainte să-i fie insuflat sufletul.
În ebraica modernă golem înseamnă și robot.
Conform legendei, cine ajunge să cunoască anumite arte magice poate
fabrica un golem, un gigant de argilă, puternic și ascultător, care poate fi folosit
ca servitor, angajat să rezolve munci grele și mai poate fi folosit ca apărător al
poporului ebraic față de persecutorii acestuia. Poate fi evocat prin pronunțarea
unei combinații de litere alfabetice.
Se spune că Golemul a fost creat prin intermediul
textului Sefer Yetzir - asta se datorează înțelepciunii lui
Avraam și reiese din exegeza asupra secretelor
alfabetului ebraic și a Sephiroților, ce au legătură cu
anatomia corpului uman, cu planetele, cu lunile, zilele și
semnele zodiacale. Aceste trei figuri - omul, lumea și anul
- reprezintă trei martori absoluți. Se povestește că
maestrul care ar fi vrut să facă un Golem se folosea de
litere, rotindu-se în jurul formei de argilă de un anumit
număr de ori, în corespondență cu toate figurile citate în
Sefer Yetzirah.
Golemul era dotat cu o forță și o rezistență
extraordinară, executând perfect ordinele creatorului său, față de care devenise
un fel de sclav. Cu toate acestea era incapabil să gândească, să vorbească și să
simtă vreo emoție de orice natură, pentru că era lipsit de suflet și nicio magie
făcută de om nu ar fi fost capabilă să-i ofere unul.
În cronica sa, Ahimaaz ben Paltiel, cronicarul medieval al sec. XII,
povestește că în sex IX, un rabin, Ahron din Bagdad, descoperă un golem la
Benevento, un băiat căruia îi fusese oferită viața eternă prin intermediul unui
pergament. Tot la sfârșitul sec. IX, conform cronicii lui Ahimaaz, în orașul Oria
erau niște înțelepți evrei capabili să creeze un golem, dar care au încetat să mai
practice această activitate după o avertizare divină.
Se povestește că în sec. XVI un mag european, rabinul Jehuda Löw ben
Bezalel din Praga, a început să creeze golemi pentru a-i folosi ca servitori,
plăsmuindu-i din argilă și trezindu-i la viață scriind pe fruntea lor cuvântul
"adevăr"(în ebraică ‫[ אמת‬emet]). Însă exista un inconvenient: golemii creați astfel
deveneau din ce în ce mai mari, până când îi era imposibil să se mai folosească de
ei: magul decidea din când în când să se descotorosească de ei, transformând
cuvântul de pe fruntea lor în "moarte"(în ebraică ‫[ מת‬met]);dar într-o zi a pierdut
controlul unui gigant, care a început să distrugă tot ce îi ieșea în cale. Golemul, nu
în calitate de zeitate, ci ca un fel de înger, a cărui natură este secretă în Cabala,
însă creat de maestrul care era capabil să unească puterea spirituală la Voința lui
Dumnezeu, se spune că acționa și ca apărător a unor comunități ebraice din
Europa Orientală. Recăpătând controlul asupra situației, magul a decis să
înceteze să se mai servească de golemi și i-a ascuns în mansarda Sinagogii
Staronova, în inima vechiului cartier ebraic, unde, conform legendei, s-ar afla și în
ziua de azi."
Deci, Golemul este un adevărat super-soldat, în acord perfect cu ipotezele
noastre.
Dar asta înseamnă că Golemul nu este reprezentat simbolic doar de copia
răpitului, care probabil este utilizată pe
post de super-soldat de către militari
sau pe post de recipient pentru diverse
lucruri în cazul extratereștrilor noștri.
Golem e și micuțul Gri, numit EBE
(entitate biologică extraterestră),
fidelul și stupidul servitor al forțelor
extraterestre. Acest animal ciudat, care
primește ordine de la superiorii săi, nu
înțelege ce se întâmplă când un răpit,
în timpul unei răpiri, face ceva care nu
e prevăzut în canoanele normalității
comportamentale ale oamenilor.
Sărmana creatură se află în mâinile unui patron care l-a creat genetic și care îl
folosește pentru a efectua el pe răpiții noștri munca murdară în locul său.
Oamenii ar vrea să creeze pe viitor acești roboți, de la care să preleveze
organe pentru necesitățile lor, pentru a le face curat în casă, pentru a-i trimite la
război, pentru a-i folosi în raporturi sexuale, să-i trimită în locul lor la muncă, adică
să creeze o lume robotizată, perpetuând astfel eroarea lui PO (Primul Om, Adam
Kadmon), care creează extratereștri amorali, care creează un om la fel de amoral,
care încearcă să învie o imaginea de-a sa fără conștiință, căreia să-i transfere toate
responsabilitățile dorințelor sale psihotice nerezolvate...
 Cele patru lumi

Cum am mai spus și înainte, Cabala descrie patru nivele de conștiință sau
patru lumi:

· Atzilúth (Lumea emanației)

· Beri'à (Lumea creației)
· Yetzirà (Lumea formelor)
· Asiyá (Lumea producției sau a fabricației)

Lumea Atziluth, care e cea mai apropiată de Dumnezeu (Conștiință), este

condusă doar de forțe imateriale. Componenta materială se intensifică cu cât ne
îndepărtăm mai mult de Iluminator.
Conștiința și cei doi Creatori fac parte din prima lume, numită și emanație.
Adevărata creație a fost lăsată pe seama lui Adam Kadmon și a unui eventual
corespondent derivat din cel de-al doilea creator - o ființă pe care noi nu o
cunoaștem și pe care am identificat-o în interpretarea lucrurilor din copacul nostru
în 3D cu un semn de întrebare. În Yetzirà există creaturile create, deci extratereștri
cu corp și oamenii cu suflet. Apoi există lumea fabricației, de care aparțin
Golemul și omul cu spirit, dar fără suflet.
Deci, Cabala, pe lângă a fi reprezentarea situației omului versus extratereștri
și creații, reprezintă o fotografie atemporală, un tablou al realității care ne relatează
nu numai ce s-a întâmplat, dar și ce se va întâmpla.
În timp ce fenomenul Creației coboară de sus și este descris de cele două
coloane laterale ale arborelui sephirotic, omul, care se află în mijlocul Creației,
urcă din nou pe coloana din mijlocul arborelui sephirotic. Din acest punct de
vedere, ce s-a întâmplat și ceea ce se va întâmpla se rezumă la următoarea
paradigmă. Creația i-a construit pe cei doi creatori, care la rândul lor au dat naștere
unor subcreații mai mult sau mai puțin norocoase, motivate și ele să devină
imortale, imitându-i astfel pe Zeii și Creatorii lor. Omul, care în primul rând este
un mijloc prin intermediul căruia se dorește obținerea acest rezultat, se dovedește a
fi produsul finit al unei viitoare evoluții universale și se înalță din lumea formării
în cea a creației, unind în interiorul său sufletul provenit fie de la primul creator, fie
de la cel de-al doilea creator, reunificând tot ce înseamnă experiență vitală, pentru
a se reuni apoi cu Creatorul Dumnezeu.
 Problema limbii ebraice

În a ne îndrepta pe drumul unui model cabalistic al problemei extraterestre

ne-au ajutat și anumite "revelații", cu totul spontane și neașteptate (adică
neprovocate) ale unor răpiți, care în hipnoză, în timpul exercițiilor simbad, în
timpul viselor sau a momentelor de percepție amplificată, pronunțau anumite
cuvinte într-un limbaj ciudat. După câteva cercetări, am fost capabili să susținem
că această limbă era ebraica.
De exemplu, o răpită, în hipnoză sau în stare de percepție alterată, i se
adresează sufletului său cu termenul de Asiya. Anumiți răpiți au nick-uri (nick
names) pe internet care seamănă cu aceste tipuri de foneme. Această entitate se
referă la sine însăși ca fiind un suflet feminin și susține că partea masculină cu care
ea interacționează se numește Shamir, alt nume de origine ebraică.
Shamir pare să fie o definiție pentru partea masculină a eului interior, adică
acel lucru pe care noi îl identificăm ca spirit și care, alegoric vorbind, se prezintă
adesea în practicile simbad ale răpiților ca un luptător cu tonalitate roșie, galbenă
sau în culoarea flăcării etc.
În realitate, în limba ebraică Shamir-ul este o unealtă specială. Există mai
multe tipuri de Shamir, dar în general sunt obiecte cu care se poate tăia cu mare
ușurință chiar și piatra.
Mai știm că (Zoar 74 a, b) Shamir-ul putea să spargă și să taie orice; iată de
ce a fost numit "car metalic divizator " sau "vierme tăietor" în Pesachim, care face
parte și el din Talmud.
În capitolul nr.5 din tratatul Abot, tot din Talmudul babilonian, se face o
referire clară la originea instrumentului, care, după părerea Dr. Matest M. Agrest,
nu ar fi de natură terestră. Apoi se spune că Moise a luat Shamir-ul în deșert
pentru a construi Efodul, frumosul veșmânt sacru al anticului cult ebraic destinat
lui Aaron, așa cum a fost stabilit în pactul cu Dumnezeu, la care face referire și
Biblia (Exodul 28,9): "...Apoi vei lua două pietre de onix și vei ciopli pe ele
numele fiilor lui Israel - șase nume pe o piatră și șase nume pe alta, în ordinea
nașterii. Vei grava cele două pietre cu numele fiilor lui Israel cu un gravor în
piatră, cum se gravează sigiliile, și le vei fixa în cadre de aur. Vei pune cele două
piere pe epoleții Efodului..." În Talmudul Babilonian (Sotah 48,8) evenimentul este
descris cu mai multe detalii: "Mai întâi numele fuseseră scrise cu cerneală, dar apoi
le-a fost arătat lor Shamir-ul și atunci au fost gravate în piatră în locul celor scrise
cu cerneală. "
http://www.edicolaweb.net/nonsoloufo/tu_shami.htm
În realitate, Shamir este un nume care este folosit în amintirea
caracteristicilor acelui obiect. Azi l-am descrie ca pe o panglică ce taie sau o rază
de foc. Deci, Shamir este un nume care înseamnă foc care taie și, după părerea
noastră, este o reprezentare arhetipică a Spiritului.
Într-un alt caz subiectul definește anumite suflete cu o serie de foneme, care
sună asemănător cuvântului “aurim”. În ebraică există termenul ha-urim.
Acest termen derivă din unirea a doi termeni: ha și urim. Urim este ceva
care se folosește cu thummim-ul.
Urim și thummim sunt două lucruri care se pun pe cap: una pe emisfera
dreaptă și cealaltă pe emisfera stângă, și sunt legate între ele cu un fel de "băț".
Se regăsesc și în recenta biblie a mormonilor, în revelația pe care îngerul
Moroni i-o face lui J. Smith, profetul acelei religii.
Acestea ar fi două lucruri care, dacă sunt bine poziționate pe creier, ar
permite să se poată auzi vocea Domnului, care astfel ar putea oferi instrucțiuni prin
acestea muritorilor de rând, pentru a ghida tribul lui Israel în deșert după izgonirea
din Egipt.
Este incredibil să ne gândim că un Dumnezeu ar avea nevoie de o invenție
electronică - o cască stereofonică - pentru a da ordine creaturilor sale, dar așa este.
 http://net.bible.org/dictionary.php?word=URIM%20AND%20THUMMIM
În realitate, urim și thummim sunt două chestii care interacționează una cu
lobul drept, iar cealaltă cu lobul stâng al omului care comunică cu Dumnezeu și
sunt definite cu termenele lumină și perfecțiune. Termenul ha-urim înseamnă
lumină conștientă și este un termen care se referă la partea sufletească (suflet)
din interior. Thummim se referă la partea spirituală (spirit) și este legată de
lobul stâng al creierului. Se poate postula că aceste două invenții ar fi fost două
terminale care interacționează cu lobii creierului subiectului în cauză, exact ca
microcipurile militare moderne pentru alterarea conștiinței umane și pentru a fi
subjugați celui pe care evreii de odată îl considerau divinitatea lor.
(www.studirosacrociani.com , Corinne Heline).

"Vei uni în pieptarul rațiunii Urimii și Thummimii. Astfel vor fi deasupra

inimii lui Aaron când va intra în prezența Domnului: Aaron va purta pentru
totdeauna rațiunea pe inima sa în prezența Domnului " (Exodul 28:30) . Urimii și
Thummimii au fost subiectul multor speculații din partea interpretărilor teologice;
pe lângă faptul că aceștia erau un mijloc prin care înaltul preot lua la cunoștință
voința divină, în general toată lumea este de acord că nu se știe ce erau efectiv
aceste obiecte. Cuvintele sunt traduse din ebraică cu "claritate și dreptate",
însemnând lumini și perfecțiuni. Pentru că, conștiința umană nu strălucește din
punct de vedere spiritual, acestea au fost identificate cu dreptatea divină, pierzând
astfel total înțelegerea adevăratei naturi a celor două giuvaere magice din
buzunarul Pieptarului, sau nu e în stare să dea o explicație pentru forțele
focalizate de acestea, prin intermediul cărora înaltul preot putea primi și transmite
poporului indicațiile Legii Divine. Ca toate giuvaerele Pieptarului, Urimii și
Thummimii erau capabili să depoziteze forțe magnetice determinate, în relație cu
Ierarhiile celeste din cosmos și cu centri corespondenți corpul uman. Erau
receptori negativi ai unor forțe pozitive și puteau fi consultate - de cine avea
înțelepciunea să o facă - pentru utilizarea proceselor alchimice, care acompaniau
anumite exerciții spirituale determinate. Ghizii iluminați ai acelor zile aveau
această capacitate; era o cunoaștere care aparținea Inițiaților. Dar de când,
Inițiatul a încetat să mai fie recunoscut de responsabilii Creștinismului popular,
fapt care se întâmplă și astăzi, nu putem aștepta de la aceștia informații autentice
cu privire la natura magică a Urimilor și Thummimilor. Pentru a afla aceste
informații trebuie să ne adresăm învățăturilor oferite de Școlile de Mistere, care le
dețin și le distribuie și în ziua de astăzi, așa cum o făceau și în epocile trecute.
Cele două giuvaere din buzunarul Pieptarului au o semnificație asemănătoare cu
cea a celor două pietre de pe epoleții Efodului. Acestea focalizează forțele pozitive
și negative ale spiritului; pun în legătură principiile Focului și principiile Apei;
sunt armonizate cu centrul capului și al inimii din corpul uman. Toți ceilalți
sacerdoți aveau trezite aceste centre, astfel încât acestea să devină lumina (Urim)
și perfecțiunea (Thummim) corpului lor. În acest fel ei puteau să folosească
giuvaerele ca un ajutor pentru a dirija viziunea lor interioară spre lumile
spirituale și spre învățăturile Ființelor Celeste care le transmiteau voința lor față
de popor. Pe lângă acestea, putea descoperi în Memoria Naturii ce destin era
atribuit unui individ sau unei rase, în orice circumstanță și în orice moment.
Urimii și Thummimii nu erau privați de virtute: aceștia erau activați cu ceva pe
care Boehme o numește "tinctura" (culoarea) spiritului. Dar dacă cel care le purta
nu își dezvoltase centri spirituali ai capului și ai inimii astfel încât să-i poată
activa cu aceeași "tinctură" spirituală, giuvaerele ar fi avut valoarea a două pietre
găsite pe stradă. De fapt, toate pietrele ar fi prețioase dacă omul ar ști să le
extragă virtuțile; cu toate că în regnul mineral, ca și în celelalte regnuri, nu toate
varietățile prezente au aceeași valoare. Urimii și Thummimii nu au mai fost
utilizați după Exil; lumina și perfecțiunea ghizilor primului Israel, cum au fost cele
a lui Moise li Aaron, plecaseră. Sacerdoții asirieni foloseau și ei pietre
corespondente Urimilor și Thummimilor: aceștia le numeau Tabletele Destinului.
În Egipt, giuvaere asemănătoare, purtătoare ale imaginilor lui Osiris și Isis, erau
denumite Tăblițele Sacre. Oricum, semnificația lor era aceeași. Vroiau să arate
uniunea puterii masculine cu cea feminină, forțele unite ale Soarelui și ale Lunii."

Cu altă ocazie, ne-am trezit în fața unei anumite descrieri, pe care răpitul o
făcea în timp ce vedea, într-o viziune aparținând unei vieți trecute, un mic templu,
unde cineva îi arăta intrarea. Acest templu era caracterizat de două coloane, nu
foarte mari, care reprezentau intrarea. Una dintre aceste coloane, cea pe care răpitul
își focalizase atenția, era definită ca “Boaz”de o altă figură care-l acompania pe
subiect în interiorul viziunii sale.
Trebuie să subliniem faptul că răpitul nostru nu cunoaște ebraica și nici
limbile asemănătoare acesteia, și nu are nici cea mai mică idee ce putea fi acea
coloană care în viziunea sa părea atât de importantă. În tradiția ebraică, când a fost
construit Templul lui Solomon, acesta avea două coloane la intrare, una poziționată
în stânga, care se numea Boaz, și una în dreapta, care se numea Jachin.
 http://www.freemasons-freemasonry.com/larsonwilliam.html

Aceste două coloane nu sunt altceva decât versiunea egipteană a celor două
obeliscuri ale Templului Luxor, dintre care unul se află și în Franța, la Paris, în
Place de la Concorde.

Aceste două coloane, ca să vezi, se găsesc și la intrarea lojelor masonice de

rit egipto-israelian.
Dar ce legătură are această coloană cu problema extraterestră?
 În realitate, aceste două coloane sunt reprezentarea a ceva mult mai
străvechi, apar în lumea mesopotamică și sunt transfigurația mitului coloanelor lui
Hercule, unde, într-un fel, în acel punct se termină lumea cunoscută și începe
misterul incognoscibil al universului extern. Se descoperă astfel că în viziunea
celor trei coloane verticale ale Cabalei, cele două anterioare sunt reprezentarea
coloanelor Templului lui Solomon.
Jachin înseamnă "ceea ce e stabilit" și Boaz "forța". De aceste două coloane
se leagă semnificațiile de feminin și masculin și simbolurile a două triunghiuri care
se vor uni pentru a da ideea stelei lui David, care probabil este o reelaborare a
desenului Nodul lui Solomon. În realitate, aceste semne reprezintă arhetipic
uniunea părții spirituale cu cea sufletească a alchimiștilor europeni.

http://www.templesecrets.info/pillars.html

Tableta dreaptă a Legii (din Decalogul lui Moise) mai este și semnificația lui
Jachin - coloana albă a luminii. Tăblița stângă, Boaz - coloana obscură a
tenebrelor. Acestea erau numele celor două coloane de bronz ridicate în vestibulul
Templului lui Solomon.
Trebuie observată imediat analogia cu situația extratereștrilor, unde există
lumina și tenebrele, extratereștrii cu corp și cei fără corp, care în mit reprezintă
infernul și diavolul catolicilor.
În partea de sus a fiecărei coloane se afla un mare bazin - acum numite în
mod eronat sfere sau globuri. Globul celest (original bazinul focului), așezat
deasupra coloanei drepte (Jachin), simboliza omul divin. Globul terestru (bazinul
cu apă), așezat pe coloana din stânga (Boaz), simboliza omul terestru (cel fără
suflet, terestru în sensul că este neevoluat). Aceste două coloane sugerează și
expresia activă și pasivă a Energiei Divine: Soarele și Luna, sulful și sarea, binele
și răul, lumina și obscuritatea.
Printre acestea vă este Sanctuarul. Sunt o trimitere la Jehovah, fie ca
androgenie, fie ca divinitate antropomorfă.
Ca și coloane paralele sunt reprezentate de semnele zodiacale ale Racului și
Capricornului, care la începuturi erau poziționate în camera inițierii, pentru a
reprezenta nașterea și moartea - extremele vieții fizice.
Prin urmare mai simbolizează solstițiul de vară și solstițiul de iarnă, azi
cunoscute de francmasoni sub apelativul modern ai celor "doi Sfinți Ioan".
În misteriosul Copac Sephirotic ebraic aceste două coloane simbolizează
Mizericordia sau Mila (Jachin) și Severitatea (Boaz).
Stând înaintea intrării Templului lui Solomon, aceste coloane au aceeași
valență ca și obeliscurile din fața sanctuarelor egiptene. Dar când sunt interpretate
din punct de vedere cabalistic, numele coloanelor înseamnă "Casa mea va fi fixată
prin forță". ("Insegnamenti segreti di tutti i Tempi" di Manly P. Hall, p. 307-8).
Anumite variante ale cărților de Tarot au pe cartea cu Împărăteasa (Luna)
coloanele Boaz și Jachin.

Încă o dată avem o revocare a limbii ebraice a Cabalei și a conexiunilor sale

sigure față de cultura egipteană, din care evreii s-au inspirat cu vârf și îndesat.
Cu câțiva ani în urmă am întâlnit o răpită cu o cultură destul de elementară,
care nu știa de ce simțise nevoia să scrie anumite lucruri pe niște foi, ca apoi să le
facă sul după ce le așezase una peste alta. Mi-a arătat foile și am observat că
scrisese în mod bustrofedonic atât cuvinte în italiană cât și pe cele în limba ebraică.
Desenase Cabala, dar habar nu avea ce scrisese. Făcuse sul aceste înscrisuri exact
cum o făceau sacerdoții evrei care conservau scripturile ca și cum ar fi fost niște
rulouri sacre
 PO vorbește ebraica

Am întâlnit persoane care scriau în aramaică, dar maximum l-am obținut

când am cunoscut un răpit care după eliberare a dobândit capacitatea de a intra într-
o stare de conștiință alterată. Procesul încă nu poate fi controlat de răpit, pornind
fără niciun avertisment. Într-una dintre aceste situații subiectul a început să scrie la
calculator în ebraică, în greacă și în italiană, alternând limbile. Lucrul cel mai
interesant era că faptul că aceste caractere se schimbau la calculator "spontan", din
greacă în ebraică, ca apoi să se întoarcă la italiană. Totul se întâmpla de față cu alți
martori, pe când subiectul nu avea conștiință de ceea ce scrisese.
Analiza scrierilor, efectuată cu anumite motoare de traducere, ne-au permis
să stabilim că subiectul scria aceleași fraze în italiană, ebraică și greacă.
Voi reda mai jos ce a scris cu acea ocazie, trecând de la o limbă la alta, fără
măcar să știe cum se schimbă caracterele la calculator:

... Subiectul, în prezența părinților săi, chat-uiește la calculator cu un prieten

de-al său, când începe ciudata conversație. Subiectul nu vorbește cu amicul său, ci
dă niște comunicări. Cumva, interacționează cu cineva din altă dimensiune...

Tu nu trebuie să te temi, amintește-ți că vei fi acolo când timpul oamenilor

se va apropia de sfârșit, nu vei avea un acces ușor, dar vei găsi oameni care îți vor
recunoaște parcursul întunecat iluminat al luminii pietrei. Masa va fi la sfârșitul
drumului tău dumnezeul tău absolut, nu te afunda în întunericul din tine însuți.
Regele care așteaptă nu va realiza salvarea poporului. Masa va fi așezată la
porțile marii camere. Pentru a ajunge va trebui să te întâlnești cu ceea ce cunoști
deja. Va fi ușor să sfidezi labirintul spinilor încinși. La sfârșit îți vei așeza mâinile
pe piatra de culoare roșie, aceasta va fugi din mâinile tale și cu ele îți vei umezi
buzele.
Vei vorbi vocea poporului tău. Dar nu va fi suficientă o singură limbă, ușile
se vor deschide și vei reintra în camera de foc, vei coborî în turbinele
timpului:totul va anula totul, și când focurile se vor deschide în fața ta, vei regăsi
poporul zeilor. O luptă mare, în care energiile atomice vor învălui lumea. Marele
Dumnezeu va dispărea. Și regele marii piramide va urca pe tonul noului Pământ,
reîntorcându-se la oamenii săi. Dar regele a fost mândru, inutile cuvinte pentru a
justifica pe cine nu a lăsat în urmă. Khufu, Osiris a lăsat regelui o mare cantitate
de informații. Totul este așezat lângă Zed, punctul de legătură dintre cer și
pământ, unde și Enoch a mers să vadă marile schimbări, cei care conviețuiesc cu
timpurile aparțin regatului cerurilor. Tu nu vei piei Khufu. Riash e salvarea,
urmează salvarea. Riash a vărsat niște ape de Maska. Oamenii vor fi de tinichea,
nu veți mai putea respira aerul. Oameni îmbrăcați în argint, cărnuri deja distruse
purtând în interior marea divinitate...

În acest moment subiectul începe să scrie în ebraică - noi reproducem

traducerea pe care am încercat să o efectuăm...
Vizitează viața noastră pentru a-l vedea dintr-un unghi al salutului nostru
pacea și calmul, serenitate, pasul; mare om tu știi cum să procedezi, de ce
frică?Copilul crescut în ramuri verzi să bea din apa curiozității....A venit
momentul să urmezi ceea ce nu ai terminat. Privește în interiorul tău și lasă
gândurile mele "să te prindă dincolo de real" (în realitate traducerea ad litteram
era: "să le prinzi fără o/una reală" și am încercat o interpretare fără să cunoaștem
ebraica n.a.).
Cel mai mare cadou dintre toate este Creșterea spirituală (aceeași frază este
repetată perfect în italiană).
Creșterea spirituală este cadoul prin care te poți dărui ție pe tine însuți.
Întunecă-ți (acoperă-ți n.t.) diamantul pentru a ști strălucitorul viitor al unui
om, tu știi, tu poți, nu te-ai născut întâmplător din acea regiune. Poporul nostru
aclamă salvarea, pacea, dinastia lui David. Nu te lăsa prins în marginile timpului.
Tu ai ales.
În acest punct al conversației răpitul dă impresia că interacționează cu
interlocutorul său, care nu reușește să înțeleagă cu cine vorbește în realitate și îi
spune ceva despre spațiu și timp, scriind:

timp...spațiu X, Y, Z.

Răpitul răspunde , interacționând cu el pentru un moment, dar scrie:

P(x,y,z,t).
c = ∆c = ∆l / ∆t
∆s2 = c2(1-3)2-(10-4)2-(3-1)2-(2-5)2 =

Apoi își reia discursul...

Aparțin fiilor lui David, Noe, Mesia educat să urmeze vocea lui Dumnezeu e
aproape.

Atunci interlocutorul adaugă:

hmmmm...sunt un pic confuz...chiar îmi faci o glumă de proporții biblice.

 iar răpitul nostru spune:

Nu face confuzii, tu vei urma poporul nostru când vei fi pregătit să activezi
mașinăria. Mesia privește și așteaptă. Toate popoarele evoluate energetic mă vor
asculta, aceste mesaje sunt din ce în ce mai frecvente.

Interlocutorul, care nu mai știe ce să facă încearcă să facă conversație și

răspunde:

vorbești despre cercurile din lanurile de grâu(crop circles n.t.)?

Răpitul răspunde:

aceea a fost prima noastră încercare de apropiere, dar această metodă este
imediată

Aici subiectul scrie un cuvânt în ebraică, care este intraductibil, apoi scrie:

Yehoshua (cu accent circumflex pe "e"și pe "s", iar pe "u" o sedilă [chevilla
în intaliană] . Computerul pe care scriu eu nu este prevăzut cu aceste accente pe
litere.)
Salvarea va reveni, fiul lui David (aceste ultime trei cuvinte sunt scrise în
greacă).
Fiul lui David ascultă, să nu începi cu avânt, Rege al iudeilor (în ebraică)
am văzut o explozie nucleară...și eram îmbrăcat în aur: nu te gândi la trecut,
trecutul nu este niciodată și acum este pentru totdeauna. Dumnezeu este în tine. (în
greacă)
Sufletul este o parte din Dumnezeu. (în greacă)
Un nume care nu poate fi pronunțat, în ebraică...și fiu a lui Dumnezeu (în
greacă. Dumnezeu tradus în greacă rezultă Zeus N.A.)
Tu ești un fiu, fiul omului și a lui Dumnezeu.

Dumnezeu (în greacă) este în interiorul tău, deschide-ți mintea. (adresându-

i-se interlocutorului său de la celălalt capăt al internetului).

E timpul să lași această lume. Ad Alnitak guvernează matematica, nimic nu

mai este viață acum, cu locuitorii săi totul e viziune virtuală, noi nu putem să
intrăm în război, noi, poporul divin, ajutați-ne, vom reveni.
 Și comunicarea continuă cu întrebări și răspunsuri pe care nu e cazul să le
subliniem în acest articol. Singurul lucru interesant este că răpitul spune
următoarea expresie...

Fiica noastră îți comunică...etc.

Această discuție, demnă de X-files mai complicate, are niște caracteristici

particulare și ne furnizează anumite date importante. În primul rând o utilizare
preferențială a limbii ebraice, o serie de schimbări de accente și caractere, chiar și
matematice, care nu pot fi efectuate fără a pierde ceva timp, însă aici apăreau
instantaneu interlocutorului, care are la dispoziția sa lista cu întrebări și răspunsuri,
la fiecare apărând și timpul de interacțiune.
Cel care vorbește dă niște informații despre identitatea sa. El vorbește limba
sfinților părinți, care, după cum vom vedea, este ebraica. Spune clar că poporul lui
Alnitak (principala stea din constelația Orion), adică locul de unde vine
extraterestrul denumit de noi Horus (conform reconstituirilor noastre), care deja
este un loc în care totul se întâmplă virtual și unde extratereștrii pot fi considerați
niște mumii vii, lipsiți de orice speranță. Subiectul vorbea prin intermediul
răpitului nostru, care era o femeie pe care o numea "fiica noastră".
Cu această expresie se manifestă în simbad doar figura Primului Om (PO), a
lui Adam Kadmon, creatorul extratereștrilor și cel care-i exploatează pe răpiții
noștri.
În abordarea matematicii ajung la noi concepte care ne sunt cunoscute, cum
ar fi "c" adică viteza luminii, apoi adaugă timpul la secvența variabilelor spațiale.
Trebuie să subliniem că răpitul prin care se manifestă PO și care face toate acestea
inconștient, nu are cunoștințele matematice necesare pentru a înțelege ce scrie.
Apoi PO se lansează într-o secvență matematică, întâi scriind o simplă ecuație
diferențială și apoi notează o serie matematică pe care sincer nu știu să o
interpretez.
Spune că universul nu e localizat nici în spațiu și nici în timp, și că sunt două
lucruri de făcut, dar în primul rând să se găsească un fel de tăbliță, sau poate o
carte, pe care să o "activeze", altfel ei nu se pot întoarce. PO susține că crop circle-
urile adevărate le fac ei, dar și acest aspect nouă ne era deja cunoscut de la sfârșitul
lui 2002.
În hipnozele efectuate cu acest subiect, chiar și în prezența unor medici de la
Spitalul Santa Chiara din Pisa, subiectul deja vorbise în limbi semitice și era
capabil să interacționeze cu virtualitatea într-un mod paranormal remarcabil.
PO a încercat în trecut de mai multe ori să-l blocheze, să-l copieze, să-i
introducă în craniu niște microcipuri ciudate (poate era vorba de miticii urim și
thummim), dar se pare sufletul răpitului i-a tras o palmă și lui PO, iar din acel
moment pare să nu mai fie nici răpit și nici deranjat de acest Adam Kadmon, care
vrea să se reîntoarcă învingător în lumea noastră (pe spatele nostru și al
extratereștrilor).
PO spune că nu poate se lupte cu propriile sale creaturi. Acest detaliu care
apare în conversație este identic cu cel obținut de la alți răpiți eliberați. PO nu
ucide creaturile sale, dar nu pentru că este de-o moralitate extraordinară, ci pentru
că îi utilizează pentru a face munca murdară asupra umanității.
Un alt aspect care este comun acestei conversații se referă la existența unei
mașinării sau a ceva asemănător, care trebuie manipulată pentru a-i permite lui PO
să-și termine munca.

Ebraica este o limbă modernă?

Dar PO nu poate vorbi în ebraică, chiar dacă sufletul spune asta în hipnoză.
Sufletul spune că ebraica e limba părinților. A fost necesar să facem o cercetare
lingvistică asupra ebraicii pentru a înțelege de unde venea această amestecătură de
foneme, care din punct de vedere tehnic nu ar fi trebuit să fie mai vechi de 1700
î.e.n.. Deci nu putea fi aceasta limba lui PO...o ființă care este la fel de veche ca
Universul.
Ebraica are o trăsătură interesantă. Este o limbă, dar și un ansamblu de
numere și formule, ceea ce ne face să credem că limba pe care Dumnezeu i-a dat-o
lui Avraam este și ceva ce are legătură cu ADN-ul său, un fel de instrucțiuni,
arhetipuri cu care a fost construit Universul, deci pe lângă a fi limbă este și un set
de formule care descriu totul. Cei mai convinși cabaliști traduc Biblia și în numere,
reușind cu ajutorul unui program special să creadă că pot face previziuni, utilizând
acel text sacru ca pe un de codex secret, unde, pentru fiecare cuvânt și pentru
fiecare eroare în legătură cu el, există o rațiune care identifică o semnificație
spațio-temporală.
http://emol.org/kabbalah/qbl/index.html
http://kabbalah-software.software.informer.com/
http://free-kabbalah.smartcode.com/
http://www.kabbala.info/
http://software.ivertech.com/_ivertechSearch1_kabbalah%20software.htm
http://kabbalah-tarot.softplatz.net/

Însă știm un lucru.

Poporul ebraic în sine nu a existat niciodată.
Dar să pornim de la cuvintele Lorenei Bianchi și să punem punctul pe i.
http://www.satorws.com/bahir.htm
 "Realitatea istorică ne povestește că egiptenii nu aveau sclavi, nefiind un
stat imperialist și cuceritor;în perioada în care, teoretic vorbind, evreii locuiau pe
malurile Nilului, asistăm la invazia hiksoșilor. Nume derivat din hieroglifa Heqa
Kasut, care înseamnă "suveranii ținuturilor străine", acest popor invadator, de
stirpe semitico-canaaniană , provenit din Anatolia, a știut să se strecoare în Egipt,
profitând de lipsa puterii politice. Cucerește Menfi în jurul anului 1700 î.e.n. cu
regele Salitis. Hiksoșii nu au distrus sistemul politic și administrativ egiptean, ci
doar s-au amestecat în societate, adoptând ca și capitală orașul Avaris și ca
divinitate principală pe Zeul răului, Seth, fratele și asasinul beneficului Osiris.
Pe lângă el au adoptat și două divinități canaaniene, Anat și Ishtar, însă
lăsând poporului egiptean libertatea cultului. Această trinitate a durat timp de
două dinastii, a XV-a și a XVI-a, în timpul cărora suveranii hiksoși (printre care
iese în evidență numele Khyan, un adevărat Iulius Cezar al epocii) își extinseseră
influența în Palestina, Creta, Anatolia și Nubia. În mod paradoxal, exact datorită
intervenției regilor nubieni Egiptul se eliberează din jugul străin și redevine
independent, chiar dacă poporul hyksos nu a părăsit ținutul și a continuat să
trăiască amestecându-se cu societatea faraonică multietnică, cel puțin până la
venirea lui Akhenaton, suveranul "eretic" care a impus cultul dumnezeului Aton-
discul solar.
Acest eveniment a făcut să curgă râuri de cerneală: la câțiva ani după
destituirea lui Akhenaton, sau cel puțin după dispariția sa, Biblia introduce
faimosul episod cu Exodul poporului evreu din Egipt și din sclavie. O coincidență
care nu este credibilă din punct de vedere istoric, și care a dus la identificarea lui
Akhenaton în monoteistul Moise, șeful și ghidul Israelului monoteist. Evreii duc cu
ei un obiect care are aceleași dimensiuni cu sarcofagul aflat în Camera Regelui, în
Marea Piramidă a lui Cheops (Khufu) : Arca Alianței poate nu a fost făcută de
același Moise, ci a reprezentat furtul unui obiect incredibil de puternic, în care se
materializa chiar Shekinah, prezența lui Dumnezeu. Nu este dificil să credem că
evreii care au fugit din Egipt erau aceeași hiksoși care adorau o divinitatea
masculină, puternică și răzbunătoare, cum e Seth-ul egiptenilor, însă însoțit de o
"conștiință" feminină și maternă, dar la fel de teribilă și puternică, capabilă atât
să hrănească (mana deșertului) cât și să ucidă. Shekinah , prezentată ca o entitate
conștientă, care suferă și plânge pentru materialitatea culpabilă a fiilor săi, a fost
cu siguranță modelată după imaginea zeiței Isis, omniprezentă în articolele
noastre ca arhetip primar al Mamei Pământ. Isis, după moartea soțului Osiris,
omorât de frate lui, Seth, este încătușată de același Seth și este făcută sclavă. Fără
puteri, în cât privește magia și elementele, plânge, este disperată și distrusă de
situația dramatică în care se află. Shekinah care plânge și suferă pentru destinul
Israelului de a trăi în exil, reprezintă sentimentul Omului care este constrâns să se
materializeze, să trăiască într-o dimensiune care nu este a sa, nepotrivită pentru
divinul din interiorul său. Deci, pentru Cabală fiecare om e un Dumnezeu, în
sensul Stelei lui David, "precum în cer așa și pe Pământ" - această frază asumă
toată semnificația sa. Divinul se face om, iar fiecare acțiune a noastră, chiar și cea
mai banală, poate condiționa stelele, galaxiile, lumile spirituale. Isis plânge pentru
că este prizonieră, pentru că universul este doica Dumnezeului haosului și al
sterilității: dorința sa este să-l genereze pe Horus, salvatorul, cel care va lua locul
lui Osiris, înfrângându-l pe uzurpatorul Seth. Shekinah plânge exilul Omului din
Ain Soph, din uniunea cu divinitatea (orientalii ar spune cu Nirvana), dar dorește
să genereze salvatorul, pe Mesia. Cabaliștii, începând din Bahir și urmând o linie
narativă care se va manifesta în Zohar, ne povestesc că noi, ființele umane, suntem
Mesia. Noi suntem cei care, prin acțiunile noastre infinit de mici, condiționăm
infinit de mult. Haosul, Răul, e generat de noi: Adam a ieșit din divinitate, a vrut
să experimenteze materialitatea și iată-ne acum prizonierii unei dimensiuni de
vibrație joasă, în contact cu energii obscure și confuze, care nu ne permit să
întrezărim lumina primordială de unde am venit. Semnificația exilului este
izgonirea lui Adam din Paradisul Terestru, dar și fuga evreilor din Egipt -
captivitatea sa babiloniană - Diaspora după distrugerea Templului din Ierusalim,
toate pogromurile și persecuțiile pe care le-au suferit evreii de-a lungul istoriei
lor, aproape impasibili. Până s-a ajuns la momentul anihilării finale prin
intermediul Holocaustului nazist, din cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi
Israelul e un stat imperialist, în cincizeci de ani a luptat în cinci războaie, așa cum
este caracteristic spiritului războinic al hiksoșilor: dar a pierdut-o pe Shekinah, a
pierdut spiritul cabalist. Cabalistul este un inițiat care caută prezența lui
Dumnezeu în lume."
 În realitate, figura mitologică Iisus din Nazaret nici măcar nu se gândea să
vorbească ebraică, ci vorbea o limbă care era străbunica limbii ebraice, și care se
numea aramaică. Aramaica e o limbă foarte veche, purtătoare a unor mari tradiții.
Asemănarea sa cu ebraica modernă este sub ochii tuturor, cele două limbi
semănând atât de mult încât pot deveni o singură limbă, aramaica fiind înțeleasă
perfect de evrei. Să mergem și mai în spate pentru a căuta originea acestei limbi.
Ne dăm seama că ajungem cu aramaica cel puțin pe la 1200 î.e.n.. Aramaica și
semitica sunt strâns înrudite cu ebraica. La origini, limba aramaicilor, un popor
antic din Orientul Mijlociu, a fost utilizată cu diferite dialecte în Mesopotamia și
Siria din anul 1000 î.e.n., apoi devine lingua franca în Orientul Mijlociu, înlocuind
limba akkadiană. A supraviețuit căderii orașului Ninive (612 î.e.n.) și Babiloniei
(539 î.e.n.) și rămâne limba oficială a dinastiei persane a ahemenizilor (559-330
î.e.n.) până când este substituită de greacă în urma cuceririlor lui Alexandru
Macedon. Inscripții antice în aramaică au fost găsite într-o întinsă arie care se
extinde din Egipt și până în China; cele mai vechi texte sunt scrise în sec. IX î.e.n.
Înainte de era creștină devine limba evreilor din Palestina.
Iisus predica în aramaică și în aramaică sunt scrise o parte din cărțile biblice
ale lui Ezdra, Daniel și multă literatură rabinică. Se subdivizează în aramaică
veche, aramaică imperială, aramaică occidentală (incluzând palestiniana și
galileica), aramaica orientală
(cuprinde și limba siriacă).
În siriacă a înflorit o
abundentă literatură creștină,
mai ales din sec. III până în
sec. VII. Influența și
răspândirea aramaicii a fost
mai mică după cucerirea
arabă din sec.VII e.n., araba
câștigând mai mult teren.
Aramaica supraviețuiește azi
ca limbă vorbită doar în
câteva sate iordaniene, pe
când siriaca este încă
utilizată ca limbă liturgică în
anumite comunități creștine
din Siria, Liban, Turcia, Irak
și Iran. Arameii erau un
popor nomad semitic,
menționat de șase ori în
Biblia ebraică, care locuia în Mesopotamia (Bayn Naharaim, "Între cele două
râuri", sau Aram-Naharaim, "Aramul celor două râuri") și în regiunile vecine, care
făceau parte din satele moderne de astăzi cum ar fi Turcia, Siria, Iran, Irak,
Iordania și Liban. Cercetătorii susțin că "cele două râuri" sunt Tigru și Eufrat.
Autorii Enciclopediei Evreiești (Jewish Encyclopedia [1]), între 1901 și 1908, nu
găsesc numele Aram în înscrisurile babiloniene sau asiriene, dar, bazându-se pe
conținutul a trei tăblițe intitulate Scrisorile din Amarna, au indetificat Naharaim-ul
ca Nahrima.
Termenul "aramei" era utilizat în antichitate de evrei pentru a-și numi
"verișorii" mai îndepărtați, care locuiau mai la est (Aram), Arpachshadiții
(Arpachshadite în engleza, ziși și "tribul fiilor lui Eber" ). Totuși arameii nu au fost
niciodată un stat unitar, ci au fost uniți de faptul că vorbeau limba aramaică, care la
origine se scria utilizând alfabetul fenician. În epoca imperiilor babilonian și
persan aramaica devine limba oficială în tot Orientul Apropiat.
http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/altro/mesopotamia.html

Deci, babilonienii vorbeau o limbă asemănătoare cu aramaica.

Atunci decorul cercetării noastre se mută din Egipt în Mesopotamia.

Pasul următor

Ideea noastră este legată de ipoteza că, în realitate, cultura babiloniană (și
suntem cu 12.000 de ani înainte de Cristos) derivă dintr-o cultură mult mai veche,
aceea de pe valea Indusului.
Dacă am da cultura înapoi în timp, ea s-ar fi mutat mai la apus, ajungând în
Egipt și trecând prin Mesopotamia provenită din Pakistan și din civilizația din
Harappa și Moenjio Daharo.
Acest drum este cel mai dificil de demonstrat pentru că în mijlocul său a fost
potopul, care a distrus toate legăturile dintre "înainte" și "după" potop, dintre
civilizația vimanelor, anticele mașini zburătoare ale oamenilor care locuiau în
valea Indusului și care, conform textelor antice sacre Puranas, erau folosite în
războiul cu poporul Ashvin, dotat și el cu alte mașini de zbor, locuind într-un ținut
numit Aztlan.
Dar putem presupune ceva.
Știm că legendele și miturile evreilor au fost mai întâi miturile și legendele
egiptenilor, iar mai înainte de aceștia au fost ale babilonienilor, și încă mai în spate
au fost ale arienilor de pe valea Indusului, fapt care nu poate să aibă decât o
singură explicație.
Totul provine din valea Indusului. Să dăm un singur exemplu care ne va
permite să reconectăm Babilonia, legendele sale și limba sa, la cele din valea
Indusului.
 Un anonim scrie pe Internet ceea ce urmează, iar noi reproducem cuvintele
sale, pe care le puteți găsi la următoarele adrese:
http://www.menphis75.com/diluvio_universale.htm
http://www.unknown.it/ipotesi/il_diluvio_universale/

Având în vedere că Arca lui Noe a ajuns pe munții Ararat (munții care au
ieșit de sub ape la sfârșitul potopului), nu este ciudat că descendenții lui Noe au
migrat din munți în jos, spre valea fluviului Tigru, pentru a fonda primele
civilizații post-potop, cum ar fi Sumer, Akkad, Uruk și Nimrud (care apoi devine
Babilonia ), Haran, Gerico, și Sidon (Fenicia), și mai încolo Egiptul și Valea
Indusului în nord-vestul Indiei. (Fluviile Tigru și Eufrat au fost numite așa în baza
a două dintre cele patru fluvii de dinainte de potop, menționate în Biblie ca
curgând din Grădina Edenului).
Niște vechi legende babiloniene povestesc despre o serie de zece regi de
dinainte de potop, anticii Hindu (India nord-occidentală) vorbesc de o serie de
zece Pitris care domneau înainte de potop, iar anticii egipteni descriu zece
înțelepți care domneau în același timp înainte de potop. Cum afirmă și Biblia,
acești patriarhi de dinainte de potop trăiau mai mult decât trăim noi astăzi, iar
asta a fost confirmat de anticii istorici Berosso, Nicolaus din Damasc, Hesiod,
Platon, Hecateu din Milet, John Moschus, Hieronymus din Rhodos și Manetho.
Ultimul dintre acești regi menționați mai sus a fost eroul care i-a condus pe
alții șapte la bordul vasului cu care au supraviețuit potopului.
În Babilonia antică numele eroului era Zisudra, care a permis
supraviețuirea altor șapte oameni, cei Șapte Akkadieni. În Egiptul antic eroul
potopului era Toth, supraviețuitorul potopului împreună cu cei Șapte Înțelepți. În
India antică nord-occidentală eroul era Manu, care supraviețuiește potopului
global, “pralaya”, împreună cu cei Șapte Rishis.
Coincidențele sunt rușinos de multe ca aceste civilizații, aparent distincte,
să aibă toate aceeași legendă a potopului (cu opt persoane care au supraviețuit,
acestea provenind din populația de dinainte de potop, guvernată de un grup de
zece regi), decât dacă este o istorie adevărată care confirmă relatarea din geneza
biblică.
Pe lângă acestea, mai trebuie precizat faptul că, cabala ebraică are multe
puncte în comun cu filozofia indiană a pritișilor (Pritis).
http://www.sacred-texts.com/eso/osi/osi26.htm

Nu ar trebui să uităm că India, acel imens și luminos centru cultural din cele
mai vechi perioade, pe lângă a răspândi ideile respective spre est, datorită
puternicilor valuri migratoare, pornind de la templele cele mai îndepărtate păstra
constant legătura cu toată lumea din Asia. Toți filozofii și studioșii antichității au
plecat în India pentru a studia știința și misterele vieții. Deci nu este surprinzător ca
în timpul șederii lor în India înțelepții evrei să fi fost inițiați de magii persani în
vechile concepții brahmanice.
Anumite extrase din Sepher Jeszireh și din Zohar, cele mai importante două
texte ale Cabalei, în ceea ce privește natura lui Dumnezeu, a creației și a sufletului
uman, arată fără niciun dubiu că ideea unui influx puternic, care ne face să
concluzionăm că Cabala ebraică este în realitate un subprodus al tradiției vedice,
este din punct de vedere istoric corectă.
http://www.newkabbalah.com/Indian.html

Istoria pritișilor (Pritis) se pierde în negurile timpului, în cele mai antice

tratate ezoterice ale lumii, cum ar fi "Camerele lui Dzyan". După cartea lui Dzyan,
primii oameni de pe Terra erau descendenții celeștilor sau pritișilor veniți din
Lună.
Textul descrie evoluția omului de la prima rasă până la a cincea - a noastră -
care se oprește la moartea lui Krishna, adică acum cinci mii de ani. Scrisă într-o
limbă absolut necunoscută , senzara (senzar în it), se spune că le-ar fi fost înmânată
atlanților de ființe divine. Cartea lui Dzyan vorbește despre dinastiile atlante divine
și amintește despre "regii soarelui", care ocupau "tronuri celeste".
Deci, evreii structuraseră Cabala dar cu siguranță nu erau primii care
inventaseră conținutul acestei cosmogonii.
Trebuie să precizăm în acest moment că mulți dintre răpiții noștri, atunci
când scriu în alfabete pe care nu le cunosc, folosesc în special trei tipuri de
alfabete: ebraic, aramaic și sanscrit.
Alfabetul aramaic și cel sanscrit, chiar dacă aparent se scriu diferit, par să
aibă (http://www.bifrost.it/Lingue/Sanscrito.html#1) un limbaj format din foneme identice.
Este atât de adevărat încât cineva a crezut că poate suprapune cele două limbi într-
o frază pe care Iisus din Nazaret a rostit-o pe cruce.
"Eloì, Eloì, lemà sabactàni?", care în aramaică ar însemna "Dumnezeule,
Dumnezeule, de ce m-ai abandonat? " , pronunțată diferit, după cum urmează, "Eli,
Eli, lamma zabaktani" în sanscrită ar însemna "Doamne, Doamne, primește-mă în
lumina ta.". Universitatea din Bombey (acel oraș azi se numește Mumbai) traduce
84.000 de pagini de pergament în limba pali, care par să descrie meticulos zilele
petrecute de Iisus la școala vedică din Ladhak, unde ar fi trăit de la vârsta de 12 ani
până la 30 de ani.
http://www.marcovasta.net/libreria/Ladakh/LadakhLibreriaNews.asp?id=1533
Probabil că răspunsul ar putea fi evident și ne-ar determina să ne gândim că
Iisus din Nazaret este nu este Cristosul sau Krishna, și cu siguranță nu s-a mișcat
din țara sa natală pentru a studia cu triburile Sufi.
http://www.fainotizia.it/2007/04/27/krishna-influssi-sulle-origini-del-cristianesimo
 Krishna mereu s-a aflat în India și probabil că este un personaj de dinainte
de potop, a cărui legendă a trecut zidul potopului, pentru a ajunge la începuturile
civilizației din valea Indusului, ca apoi să treacă în Mesopotamia, în Egipt și deci
în lumea ebraică. Iar când legenda eseniană despre acest om a fost preluată de
evrei, aceștia probabil că au modificat-o pentru a o face credibilă și folositoare în
scopurile lor politice.
Pentru a nu exista dubii în legătură cu cele susținute mai sus, prezentăm
câteva puncte din viața lui Krishna, care par a fi copia vieții lui Iisus din Nazaret:

• Krishna se naște din virgina Devaki ("Divina") în data de 25 decembrie.

• Tatăl său terestru era tâmplar și era plecat din oraș pentru a plăti taxa când s-a
născut Krishna.
• Nașterea sa a fost semnalată de o stea din est și de prezența îngerilor și a
păstorilor, care i-au oferit darul compus din condimente.
• Armatele celeste au dansat și au cântat nașterea sa.
• A fost persecutat de un tiran care a pornit masacrul a mii de copii mici.
• Krishna a fost uns pe cap cu ulei de către o femeie pe care a vindecat-o.
• El este reprezentat cu piciorul pe capul unui șarpe.
• A făcut miracole și minuni, a înviat morții și i-a vindecat pe leproși, surzi și orbi.
• Krishna a folosit parabolele pentru a-și învăța poporul despre caritate și iubire și
"a trăit în sărăcie, iubind săracii".
• A criticat aspru clericii, acuzându-i de ambiție și ipocrizie...Tradiția spune că
Krishna cade victimă răzbunării lor.
• Discipolul cel mai iubit de Krishna a fost Arjuna sau Ar-jouan (Ioan).
• S-a transformat în fața discipolilor săi.
• A oferit discipolilor săi capacitatea de a face miracole.
• Drumul său a fost "presărat cu ramuri".
• În unele tradiții el moare pe o pantă sau crucificat între doi hoți.
• Krishna a fost ucis în jurul vârstei de 30 de ani, iar soarele s-a întunecat în
momentul morții sale.
• El s-a ridicat din morți și s-a înălțat la cer "în fața tuturor oamenilor".
• A fost reprezentat pe o cruce, pe picioare purtând găurile de la două cuie, iar pe
haine având o emblemă cu o inimă.
• Krishna e " leul tribului Saki ".
• A fost numit "Păstorul lui Dumnezeu" și a fost considerat "Mântuitorul", "Primul
Născut", "Purtătorul de Păcat", "Eliberatorul", "Cuvântul (Verbul) Universal".
• Era considerat "Fiul lui Dumnezeu" și "Domnul nostru Salvator", care vine pe
Terra să moară pentru a salva omul.
• El era a doua persoană a Trinității.
• Se spune că discipolii săi i-au atribuit titulatura de "Jezeus", sau "Jeseus", care
înseamnă "esență pură".
• Krishna trebuie să se întoarcă pentru a judeca vii și morții, încălecând pe un cal
alb, și pentru a conduce lupta împotriva "Prințului Răului", care va produce multă
suferință pe Pământ.
Povestea lui Krishna, așa cum este înregistrată în vechile legende indiene, a
penetrat occidentul în multe ocazii. O teorie susține că adorarea lui Krishna a ajuns
până în Europa, chiar în acele vremuri îndepărtate, în 800 î.e.n., adusă probabil de
fenicieni.
Tradițiile poporului evreu sunt deci tradițiile culturii vedice, iar limba
ebraică e asemănătoare din punct de vedere fonetic cu sanscrita.
Iată deci că ideea cum că ebraica de azi este limba lui Adam Kadmon începe
să pară probabilă.

Giuseppe Cosco spune următoarele cuvinte:

(http://cosco giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm)
"La origini, înainte de confuzia babelică, exista o singură limbă, care a
transmis înțelepciunea lui Adam până la Noe."

Gershom Scholem scrie:

"Generația care a vrut să ridice Turnul Babel a abuzat, în sens magic, de
această limbă sacră pentru a imita ...acțiunea creatoarea a lui Dumnezeu...iar de
atunci limba sacră devine amestecată cu elemente profane..." (G. Scholem, Il
nome di Dio e la teoria kabbalistica del linguaggio, Milano 1998).

Datorită acestui limbaj divin se putea comunica cu lumea spiritului și tot

datorită lui exista "o conexiune directă cu esența lucrurilor pe care dorea să le
exprime. " Erau limba și scrisul lui Dumnezeu. Această scriere era numită "celestă"
de evrei, pentru că, așa cum spune și Cornelio Agrippa: "este descrisă în
constelații" (Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim, De occulta philosophia,
1510). Stătea la originea tuturor limbilor și alfabetelor, inclusiv al celui ebraic și al
hieroglifelor egiptene, iar asta îi sugerează lui Kircher că "alfabetele tuturor
limbilor conțin în ele urme din literele antice" A. Kircher, Turris Babel,
Amsterdam, 1679). La fel de multă importanță are și o culegere hispanico-arabă,
care circula începând cu sfârșitul sec. XIII și care cuprindea noțiuni de astrologie,
formule magice și teste de alchimie; e cunoscută sub numele de Picatrix. Să citim
în Picatrix despre operațiunile de trasare a sigiliilor și relația lor cu planetele:"le fac
capabile să producă efecte corespunzătoare naturii lor", iar din acest motiv
"desenele celui care face talismanele trebuie realizate când planetele se află
deasupra sa, asta pentru a obține efecte sigure, și, prin intermediul combinării
atente a unor lucruri secrete știute de el, poate obține ceea de dorește"(Picatrix,
London, 1962). Totul este număr-cuvânt-sunet, iar prin grafică se materializa forța.
Din acest motiv "tot realul se bazează pe aceste combinații originale cu care
Dumnezeu a provocat mișcarea limbajului. Alfabetul este totodată atât originea
limbajului cât și originea ființei"(G. Scholem).
Kremmerz scrie:" Magia, ca inteligență a legilor oculte, reglează
fenomenologia sensibilă, astfel că nu e ușor să-ți formezi o idee aproximativă
fără să intri în rațiunea intimă a manifestărilor grafice a forțelor... cititorul
trebuie să se întoarcă la cauza semnelor grafice, a căror structură este
ideologică ca determinare a spațiului și a timpului "(Giuliano Kremmerz, La
scienza dei magi, Roma, 1974). Sigiliul este o legătură pentru energia subtilă
evocată de anumite semne care fixează voința în timpul anumitor ritualuri.

Concluzii

Așadar, în analiza fenomenului de răpiri extraterestre descoperim anumite

lucruri:
1. Zeii nu există dar sunt manipulatorii noștri.
 2. Nu există extratereștri buni și extratereștri răi, există doar extratereștrii.
3. Totul e scris deja în mit și nu în istorie.
4. Să devii conștient înseamnă să înțelegi că omul este viitorul evoluției
universale.
Atunci trebuie să spunem că după ce ne eliberăm de extratereștrii va trebui
să evităm să mai avem contacte și cu Primul Om (PO), el fiind cel care a pus în
scenă tot acest teatru.
Este posibil să facem ceva, trebuie doar să vrem.

Note și referințe

O notă interesantă despre limba lui Dumnezeu:

http://cosco-giuseppe.tripod.com/esoterismo/scrittura.htm

Pentru a căuta rapid textele sacre ebraice:

1.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|
it&u=http://www.religionfacts.com/judaism/texts.htm&rurl=translate.google.it&usg=ALkJrhgWqQ9W2
Qt hVzIIdF348Awavb-J6g
2.http://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=it&langpair=en|it&u=http://www.sacredte
xts.com/jud/index.htm&rurl=translate.google.it&usg=ALkJrhh1W_4eG4jwRgUejJBvMC7sSU9ERA
3. http://lila.sns.it/mnamon/index.php?page=Risorse&id=8
4. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Religioni/testi-ebraismo.html

Pentru a căuta rapid textele sacre egiptene:

1. http://www.egypt.splinder.com/tag/testi+sacr i
2. http://www.libercogitatio.org/storia/i-geroglifici-egiziani.htm l
3. http://spazioinwind.libero.it/popoli_antichi/Egiziani/religione.htm l

Pentru a căuta rapid textele sacre babiloniene:

1. http://www.riflessioni.it/dizionario_religioni/religione-babilonese.htm
2.http://apocalisselaica.net/varie/miti-misteri-e-poteri-occulti/enuma-elish-il-mito-babilonese-
dellacreazione
3. http://www.terralab.it/zeEsoter.htm

Pentru alte materiale scrise de dr.Corrado Malanga (în limba română):

https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744
https://www.facebook.com/groups/341448835984877/
http://humano-x.blogspot.ro/
http://anahiti.blogspot.ro/
 II
- Zeii din Valea Indusului -

Introducere

În articolul precedent, cu titlul “Geneza I”, observăm că panteonul

extratereștrilor, bestiarul descris în sute de ședințe de hipnoză regresivă efectuate
cu răpiții noștri, se putea suprapune cu descrierile făcute zeilor, fie cu panteonul
ebraic, fie cu cel egiptean. Cabala ebraică era reprezentarea universului, așa cum îl
descriu și răpiții noștri, și nu ne-a scăpat faptul că acest panteon derivase dintr-o
cultură pre-israeliană, deci egipteană și babiloniană.
Înainte de a continua acest escursus în interiorul timpului, trebuie să ne
oprim încă o dată asupra unor chestiuni. Prima este legată de falsul monoteism
ebraico-israelian. În realitate, evreii nu sunt monoteiști, ci monolatrici (monolatrie
înseamnă adorarea unei singure divinități, dar fără a exclude existența altora n.t.).
Adică, dintre toți zeii pe care îi au, îl recunosc doar pe unul, care este
superior celorlalți și care, conform tradițiilor lor, este și fondatorul poporului lor
(Israel) - un adevărat exemplu de stat-biserică, cum sunt Vaticanul și Tibetul, unde
prin stat-biserică se înțelege acel stat în care șeful guvernării este divinitatea
fondatoare.
Într-un fel și Egiptul antic era reprezentarea unui stat-biserică, unde casta
sacerdoților era cea care deținea în realitate puterea, iar faraonul era manifestarea
lui Dumnezeu pe Pământ: cum ar fi azi Papa sau Dalai Lama.
De exemplu, când figura Moise, despre care am spus că în realitate are
legătură cu faraonul monoteist Tuthmoses al III-lea, se întâlnește cu Dumnezeu în
deșert, acesta i prezintă astfel:
 "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam...vrei să fiu și Dumnezeul tău?"
Tuthmoses, adică fiul lui Tuth, acceptă, iar din acel moment Dumnezeul
JHWH va fi cel ales dintre toți ceilalți.
Am precizat deja că evreii au furat panteonul de zei de la egipteni, unde "se
pare" că JHWH recita (uzurpa n.a.) rolul zeului de primă generație, adică "cel care
nu s-a născut niciodată" (Ammon), pe când figura lui Iisus poate fi alăturată lui Ra,
Zeul Soare.
Dar și egiptenii furaseră la rândul lor astfel de zei din cultura babiloniană.
Trebuie subliniat faptul că, chiar dacă pe de o parte este adevărat că cu cât se
merge mai mult înapoi în timp amintirile și legendele devin tot mai încețoșate,
trebuie precizat și că, la fel ca în jocul "telefonul fără fir", cu cât se ajunge mai
aproape de sursa mitului, cu atât acesta corespunde mai mult cu realitatea pe care
o descrie.
Deci, dacă ne întoarcem înapoi în timp, trebuie neapărat să-l înlocuim pe
Iisus cu Cristos, adică cu Krishna. Dar cine este în realitate Krishna și care este
locul său în panteonul de zei-diavoli-extratereștri pe care l-am construit în lucrarea
precedentă, intitulată Geneza I ?

Revenirea la origini

În lucrarea precedentă am stabilit conexiunea între simbolurile creației, așa

cum ne-o descriseseră răpiții, adică pornind de la Conștiința care crease doi
creatori ș.a.m.d..
Am demonstrat cu ușurință că toate acestea erau deja descrise foarte bine în
Cabala ebraică.
 Eram pregătiți să facem încă un pas înapoi, în căutarea zeilor din Valea
Indusului, adică extratereștrii descriși de locuitorii acestei planete cu 12.000 de ani
în urmă.
În mit este scris tot, deci, să urmărim mitul și legendele în conexiune cu
acesta și vom descoperi o suprapunere incredibilă de concepții, care merge dincolo
de orice spațiu și orice timp, pentru a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie,
că mitul este în interiorul omului, pentru că nu există trecut, prezent și viitor, ci
totul se întâmplă acum, iar din acest motiv mitul reprezintă descrierea realității
atemporale, cu toți zeii și legendele sale, care au fost, sunt și vor fi. Unicul lucru
care se schimbă este interpretarea pe care mintea noastră încearcă să ne-o dea, asta
din cauza unor premise diferite conținute în fiecare dintre noi.

Mitul lui Oannes, omul pește

Cea care ne-a impulsionat să pornim pe drumul către origini a fost o

divinitate antropomorfă, în formă de pește, aparținând civilizațiilor africană și
babiloniană, al cărui mit bineînțeles că a fost reciclat, ajungând până în zilele
noastre. Această divinitate ne-a atras atenția pentru că în bestiarul extratereștrilor
descriși de răpiții noștri aveam tot felul de șerpi, insecte, mamifere, zburătoare,
amfibieni, dar lipsea, în mod ciudat, un personaj pe care ar fi trebuit să-l întâlnim:
peștele. Lipsea extraterestrul pește. Oare lipsea Dumnezeul-pește?
 Până și în reconstituirea ideatică a extratereștrilor din Star Trek, cunoscutul
serial de televiziune care vorbește despre cucerirea spațiului de către americani,
existau entitățile pește, Galamiții.
În mod ciudat, aceste entități nu apăreau în sesiunile noastre de hipnoză
regresivă.
I se spunea Oannes. Conform mitologiei orientale a apărut din Marea
Eritreo (Oceanul Indian de azi), fiind un animal dotat cu rațiune; corpul său era ca
cel al unui pește; sub capul de pește avea un alt cap, iar picioarele sale erau umane,
adăugate la coada de pește. Vocea și limbajul său erau umane și articulate. Oannes
a rămas printre oameni fără să mănânce cu ei, pentru că aceștia erau foarte
primitivi i-a învățat literele, științele, artele și tehnicile, inclusiv agricultura. În
fiecare seară reintra în mare și rămânea acolo, pentru că era amfibian; a scris și o
carte despre originea lucrurilor și despre cum se trăiește civilizat. După el au apărut
și alte ființe asemenea lui, numiți APKALLUS. Despre numele Oannes s-au făcut
multe ipoteze - a fost asemuit cu dumnezeul marin Ea (Ea-khan = Ea peștele), sau
chiar cu Ioannes, Ioan Botezătorul, Iona, Ioan. Cine sau ce era în realitate această
ființă misterioasă?
 O creatură fantastică și legendară căreia să i se atribuie evoluția societății
umane, sau, cum susțin mulți ufologi, un vizitator spațial în misiune pe Pământ?
De această părere este și cercetătorul german Ulrich Dopatka, care în "corpul de
pește" vede amintirea deformată a unui costum spațial amfibian. "Oannes",
povestește Dopatka, "este un nume care în siriana veche înseamnă străinul."
Primul care vorbește despre Oannes este patriarhul biblic Enoch, "răpit în cer de un
vânt puternic și condus într-o casă mare de cristal, în prezența fiilor sfinților", care
sunt Osanesii sau Osaninii. Iată cum este descrisă acea întâlnire extraordinară de
dinainte de potop în versiunea etiopiană a "Cărții lui Enoch" (sec. II-I î.e.n.)
"Hainele lor erau albe, iar chipurile lor transparente, ca de cristal" scrie
Enoch."Aceștia mi-au spus că Universul este locuit și este plin de planete,
supravegheate de îngeri, numiți Păzitori sau Vigilenți; și mi-au arătat Căpitanii și
Șefii Ordinelor Stelare. Mi-au arătat două sute de îngeri care au autoritatea
asupra stelelor și asupra serviciilor cerului; aceștia zboară cu aripile lor în jurul
planetelor." De la misterioșii "Fii ai Sfinților" Enoch află că spațiul este controlat
de două specii de îngeri. Primii sunt creaturi tipic biblice, ființe de lumină
superioare omului prin natura lor și înțelepciune, fiind în contact direct cu
Atotputernicul; sunt numiți Heruvimi, Serafimi și Osanini, și de obicei transmit
mesaje, răpind în cer persoanele sau, cum se precizează într-o versiune slavă a
cărții, "intrând în dormitor". Cel de-al doilea tip, din care fac parte Observatorii,
este o rasă decăzută, pe care "Cartea lui Enoch" o definește așa: "cândva sfinți,
spirite pure, trăind o viața eternă, s-au contaminat prin sângele femeilor", fiind
părinții unei stirpe de "giganți, ființe perverse considerate spirite răutăcioase", care
au fost exterminați de potop.
http://www.tanogabo.it/mitologia/Index.htm

Și în America mayașii adorau o ființă amfibiană, pe care-o numeau "Uaana",

care înseamnă "cel care trăiește în apă". Filistinienii adorau o creatură amfibiană
numită Dagon (sau Odakon), care era reprezentată împreună partenera sa,
Atargatis, având o coadă de pește și corp de om. "Dagon" aparține aceleiași
rădăcini lingvistice din care provine și cuvântul "Dogon", numele unui trib din
Mali care îl adoră pe Nommo, o ființă superioară cu corp de pește, reprezentând
centrul culturii lor, care s-a întors printre nori într-un "ou în flăcări". În Rodos
găsim Telchinii, zeități amfibiene dotate cu puteri magice, pe care Zeus i-a izgonit
de pe insulă pentru că au îndrăznit să "schimbe" clima.
http://www.colapisci.it/
Dogonii știau astronomie, cunoscând foarte bine steaua Sirius, dar și pe
Sirius B, care nu este vizibilă cu ochiul liber. Astfel de informații le-au fost oferite
Dogonilor de către aceste creaturi ciudate, care îi învățau pe oameni cum să
trăiască și cum să cultive câmpurile în mod mai eficient.

Iată cum arată Sirius A și B

 Pe lângă toate acestea, în lucrarea "Enigma Dogonilor" Colin Wilson susține
că un alt cronicar al antichității, Abydenus, discipolul lui Aristotel, vorbește despre
regii sumerienilor și menționează "un alt semi-demon, foarte asemănător cu
Oannes, care venise pentru a doua oară din mare". El mai menționează încă "patru
personaje care aveau umbră dublă", prin asta înțelegându-se că erau jumătate
oameni, jumătate pești și "care veniseră din mare".
Apollodor din Atena scrie că în epoca regelui Amennon Chaldeul "apare
Musarus Oannes, Annedotus, ieșind din apele Golfului Piersic", iar în continuare
"un al patrulea Annedotus a ieșit din apele mării și era jumătate om, jumătate
pește". Iar pe vremea domniei regelui Euedoresco apare un alt om-pește cu numele
de Odacon.

Mistificări postume

Cu trecerea timpului se pierde idea originară a Dumnezeului Pește, dar

oricum se transmit niște aspecte simbolice. Astfel, imaginea lui Iisus este
reprezentată cu simbolul peștelui, dar nu pentru a aminti de Dumnezeul Oannes, cu
care Krishna are doar relații indirecte, după cum vom vedeam mai departe. Pe
timpul romanilor, creștinii erau considerați o sectă secretă și când se întâlneau se
recunoșteau prin simboluri secrete. Dacă un creștin făcea cu bastonul său un semn,
al doilea completa cu bastonul desenul, desenând un pește - iată un sistem mai bun
de identificare și mult mai puțin cunoscut decât crucea.

Deja din sec. I creștinii făceau un acrostih pentru cuvântul grecesc "ichthys",
care înseamnă pește - Iesous Christos Theou Yios Soter (ICTYS), care tradus
înseamnă Iisus Cristos Fiul Dumnezeului Salvator. Cuvântul grecesc Ichthus (Iota
Chi Theta Upsilon Sigma), pronunțat ichthoos, este cuvântul folosit în Noul
Testament pentru "pește". Apoi găsim analogii între mitul lui Oannes și modul în
care este folosită tiara pentru înalții prelați ai Vaticanului, unde acest acoperământ
ciudat derivă chiar din mitul lui Oannes, Dumnezeul Pește. Dar cine s-ar fi gândit
la asta, nu?
 http://www.jubeljahr2000.de/it/tiara_mitra.html#oben

Să așezăm lucrurile la locul lor

Mitul omului pește exista și mai există și în ziua de astăzi ideatic în

romanele fantastice, deci trebuia să aibă o explicație și în panteonul zeilor antici,
dincolo de Babilonia, dar dincolo de Babilonia este civilizația din valea Indusului.
Ei bine, peștele apare și într-o iconografie sacră a avatarelor lui Vishnu, unde
divinitatea este reprezentată ca ieșind din gura unui pește, el însuși fiind un pește.
Legenda îl reprezintă ca fiind "salvatorul" lumii într-un "potop" care urmează să se
întâmple.
Am pornit de la această idee pentru a încerca să găsim locul lui Vishnu în
mozaicul nostru și bestiarul extraterestru.
A fost ușor: http://www.esonet.org/simbolismo/. Într-un articol despre simbolismul
peștelui (mai mult al delfinului) în tradițiile vedică și greacă, și relațiile simbolice
ale acestora cu creștinismul, scris de Rene Guenon în 2003 și tradus din spaniolă
de Anna Polin, se spune:

"În primul rând, în legătură cu originea preistorică a acestui simbol suntem

dispuși să-i recunoaștem originea nordică, poate chiar hiperboreană.
Charbonneau semnalează prezența sa în Germania de Nord și în Scandinavia, și
considerăm că poziționarea în aceste regiuni este mult mai verosimilă față de Asia
Centrală dacă ținem cont de punctul de pornire, în Asia Centrală fiind cu
siguranță adus de acel mare curent născut direct din tradiția primordială, care
prin urmare, trebuia să dea naștere doctrinelor din India și Persia. De fapt, în
Vede și Avesta există diverse texte care susțin foarte explicit originea
hiperboreeană a tradiției, indicând chiar și etapele coborârii sale înspre sud; se
pare că în partea occidentală au fost conservate amintiri similare în tradițiile
celtice, care cu siguranță sunt greu de reconstituit doar din fragmentele care au
ajuns la noi. Pe de altă parte trebuie să subliniem faptul că anumite animale
acvatice au un rol important mai ales în simbologia popoarelor din nord - vom da
ca exemplu caracatița, răspândită mai ales la scandinavi și celți, dar prezentă și în
Grecia arhaică ca unul dintre principalele motive din ornamentația miceneană.
Altă circumstanță care confirmă opiniile noastre este aceea că în India
manifestarea sub formă de pește (Matsyaavatara) este considerată prima
manifestare a lui Vishnu, aceasta aflându-se chiar și la baza ciclului actual, deci
în relație imediată cu punctul de plecare al tradiției primordiale. Să nu uităm că
Vishnu reprezintă principiul divin privit mai ales sub aspectul său de custode al
lumii; acest rol este apropiat de cel de "Salvator", sau, mai bine, acest ultim aspect
este derivat din celălalt. În realitate Vishnu apare ca "Salvator" în unele dintre
manifestările sale, acestea corespunzând unor momente critice din istoria lumii
noastre, astfel încât ele se pot interpreta ca "prefigurări" ale Cristosului, fără să
mai amintim că ultima sa manifestare, Kalkin-Avatara ,"Cel care stă pe un cal
alb" și care se va verifica la sfârșitul acestui ciclu, este descrisă în Purana în
termeni identici ca în Apocalipsă. Dar nu trebuie să ne oprim la această
similitudine destul de extraordinară prin exactitatea sa; dar întorcându-ne la
pește, semnalăm faptul că ideea "Salvatorului" este prezentată identic și ca simbol
creștin, pentru că ultima literă din ikhthys-ul grecesc se interpretează ca inițiala
lui Soter (care în greacă înseamnă salvator). Adică, fără niciun dubiu, nu este
nimic surprinzător când este vorba de Cristos, dar cu toate acestea sunt și
simboluri care fac aluzie la alte calități ale sale, acestea neindicând în mod expres
rolul de "Salvator".
La sfârșitul mahavantarei trecute, Vishnu îi apare sub formă de pește lui
Satyavrata, care, cu numele de Vaivaswata, va fi Manu sau Legislatorul ciclului
actual, și îl anunță că lumea va fi distrusă de ape, poruncindu-i să construiască
Arca în care trebuiau să-și găsească refugiu semințele lumii viitoare. Apoi, cu
aceeași înfățișare, el însuși călăuzește Arca pe ape în timpul cataclismului[…] În
Matsya-Avatara mai este un aspect care ar trebui să ne atragă atenția: după
cataclism, sau mai bine spus chiar la începutul mahavantarei prezente, el le aduce
oamenilor Vedele, prin care se înțelege, conform semnificației etimologice a
cuvântului (care derivă din rădăcina vid-, "a cunoaște") Știință prin excelență sau
Cunoașterea Sacră în integritatea sa. Aici există una dintre cele mai clare aluzii la
Revelația originală: se spune că Vedele există perpetuu, fiind în sine însăși
anterioare tuturor lumilor; dar sunt oarecum ascunse sau închise în timpul
cataclismelor cosmice care separă diversele cicluri, deci la fiecare ciclu trebuie să
se manifeste din nou. Afirmația cu privire la perpetuitatea Vedelor este pe de altă
parte în relație directă cu teoria cosmologică a primordialității sunetului față de
celelalte însușiri sensibile (ca și trăsătură proprie a Eterului, Akaca, care este
primul dintre elemente); în definitiv, această teorie nu este altceva decât
descrierea creației prin intermediul Verbului: sunetul primordial este acel Cuvânt
Divin din care, conform primului capitol al Genezei ebraice, au fost create toate
lucrurile. Din acest motiv se spune că Înțelepții primelor epoci au "auzit " Vedele -
Revelația, fiind opera Verbului, ca și creația, este chiar o "audiție" pentru cel care
o primește; termenul prin care este indicată este Shruti, care literalmente
înseamnă "ceea ce se aude".
În timpul cataclismului care separă această mahavantara de cea
precedentă, Vedele erau reînchise, repliate în carapace (shankha), aceasta fiind
unul dintre principalele atribute ale lui Vishnu. Deci, carapacea este considerată
ca fiind ceva ce conține sunetul primordial și etern (akshara), adică pe
monosilabicul OM, care este prin excelență numele Verbului și, în același timp,
pentru cele trei elemente ale sale (AUM), esența triplei Veda. Pe de lată parte,
aceste trei elemente (matras), dispuse grafic într-un anumit fel, formează chiar
schema găoacei; și, printr-o concordanță destul de singulară, se întâmplă ca
această schemă să reprezinte chiar schema urechii umane, organul auzului, care,
dacă chiar trebuie să fie adaptat preciziei sunetului, trebuie să aibă o structură
conformă cu cea a sunetului însuși. Toate aceste lucruri ating vizibili unele dintre
cele mai profunde mistere ale cosmologiei. Dar cine poate să înțeleagă adevărul
acestei științe tradiționale în starea de spirit care constituie mentalitatea
modernă?"

Trimurti

Trebuia neapărat să ne băgăm nasul în religia, sau mai bine zis în tradiția
religioasă vedică, și acest lucru din două motive fundamentale. Primul, pentru că
era cea mai veche tradiție religioasă pe care o aveam la dispoziție și apoi pentru că
cu cât suntem mai aproape de sursă, cu atât găsim informații mai puțin manipulate
de istorie și istorici.
Astfel aflăm că în India se știe despre creația lumii care este în mâinile lui
Trimurti, corespondentul sanscrit pentru Trinitatea din creștinism, aceasta din urmă
fiind preluată din religia hindusă. Trimurti (din sanscritul त_म_र__ trimūrti,
"având trei forme"), adesea definită și cu termenul de "trinitate hindu", indică cele
trei aspecte divine principale, manifestate sub forma a trei importanți Deva-arhetip:

· Brahma este Creatorul.

· Vishnu este Conservatorul
· Shiva este Distrugătorul
 Aceeași Trimurti e percepută adesea ca o divinitate unică, reprezentată
artistic cu trei capuri într-un singur corp (sanscrită: trishiras, "cap triplu").
Conform credinței în Trimurti, aceste figuri divine sunt doar aspecte diferite dar
care conduc la același Dumnezeu Unic (numit și Īśvara sau Saguna Brahman),
aspect asemănător cu Trinitatea religiei creștine sau cu triadele multor divinități
indo-europene (Odin, Thor și Freyr; Jupiter, Neptun și Pluto, etc.). Astfel, dacă
mergem mai departe, cercetând și mai adânc cele trei aspecte ale lui Trimurti, ne
trezim în fața posibilității de a face o eroare interpretativă. Este adevărat că
Trimurti este compusă din trei lucruri, dar e adevărat și că acestea nu au nicio
legătură cu cele trei figuri din catolicismul de azi, și anume: Tatăl, Fiul și Spiritul
Sfânt, care sunt cele trei aspecte în conexiune cu sufletul, mintea și spiritul, acestea
fiind adunate în corp, acesta fiind reprezentat prin Tabernaculul Sfintei Trinități.
Însă Trimurti are de-a face cu tripla manifestare a creației, în care Brahman
este Conștiința, Coroana copacului vieții din cabală, Vishnu este Primul Creator,
adică Înțelepciunea în cabală, iar Shiva este Al Doilea Creator, adică Inteligența.
Dar Bramha este altceva!
Dacă încercăm să-i comparăm pe Shiva, Vishnu și Brahma cu cele trei figuri
care reies din descrierile sufletului din timpul hipnozei profunde avem confirmări
incredibile. Dar să le luăm pe rând.

Brahma

În religia hindusă, Brahma sau Brama (sanscrită: बह brahmā) este unul

dintre aspectele lui Dumnezeu, dar și prima persoană din Trimurti (numită și
trinitate hindusă, compusă din Brahma, Vishnu și Shiva), în interiorul căreia este
cunoscut ca și Creator. Brahma nu trebuie confundat cu Brahman; Brahman
reprezintă aspectul de imutabilitate, de infinit, de imanență și de realitate
transcendentală, originea divină a tuturor ființelor. Brahma este un agent, la fel ca
celelalte divinități personificate; este un aspect de-a lui Īśvara, Brahman cu
atribute, fundamental ego-conștient. Brahma este prima ființă care este creată la
începutul fiecărui ciclu cosmic (sau kalpa), este prima manifestare a lui Brahman,
din acest motiv fiind considerat arhitectul universului, Tatăl tuturor ființelor.
Reprezentările lui Brahma conțin diferite elemente, fiecare dintre ele având
o valența și o semnificație proprie - tradițional este reprezentat cu patru capete,
patru fețe, patru brațe și patru picioare, unde fiecare cap recită una dintre cele patru
Vede. În cele patru mâini ține un pahar cu apă, apa fiind utilizată pentru a crea
viața, adică este simbolul minții, un rozariu uzat pentru a controla scurgerea
timpului-simbolul spiritului, textul Veda este simbolul și descrierea sufletului,
floarea de lotus este simbolul vieții eterne, copacul vieții, simbolismul ADN-ului -
corpul.
Apa este arhetipul minții. Să nu uităm că în exercițiul de simulare mentală
numit SIMBAD, pe care l-am propus în alte articole, mintea este asimilată adesea
cu apa, în una dintre formele sale, iar culoarea pe care subiectul i-o atribuie este
cea a apei.
Însă scurgerea timpului este atribuită aspectului spiritual în Simbad, având
ca și culoare pe cea a focului, pe când sufletul este reprezentarea atemporalității
și a emoției, deci, pentru Jung și pentru oamenii antichității se află în inimă.
Brahma, fiind Principiul Suprem al cosmosului, își are reședința în inimă, în
centrul vital al omului. În special ventriculul cel mai mic reprezintă simbolic
unitatea totală (care cuprinde corpul fizic, câmpul energiilor și spiritul divin). În
antichitate se spunea că inima este domiciliul inteligenței tocmai pentru că acesta
era considerată ca fiind reședința Inteligenței Universale. În partea finală a Vedelor
- Upaniṣadele - se povestește:
«În Brahma-Pura, reședința lui Brahma, este un mic "lotus", loc în care este
o mică cavitate, ocupată de Eter; trebuie să căutați ceea ce se află în acest loc și îl
veți recunoaște...Acest Principiu care se află în inimă este mai mic decât un bob de
orez, mai mic decât un bob de muștar, mai mic decât un bob de mei, mai mic decât
un germen închis într-un bob de mei; acest Principiu care se află în inimă este și
mai mare decât Terra, mai mare decât atmosfera, mai mare decât cerul, mai mare
decât toate aceste lumi laolaltă.»
Noi am descris acest punct în lucrările noastre precedente cu termenul de
"Iluminator" - un domicilii al conștiinței, adică a lui Brahman, floarea originală de
lotus, cu trei petale, asta pentru egipteni și pentru orientali, dar și pentru nordici
prin varianta simbolului Triskelion, care reprezintă copacul vieții unde floarea este
corpul care conține trei lucruri: suflet, minte și spirit.
 Bramhan

Brahman conține cele patru aspecte ale lui

Brahma și anume - corpul, mintea, sufletul și spiritul -
sau, ca să o spunem prin cuvintele alchimiștilor europeni
- pământul, apa, aerul și focul. Deci, Brahma este
totalitatea manifestării, adică corpul, mintea, sufletul și
spiritul, și este primul lucru creat de Brahman.
După ce a creat premisele pentru a crea restul,
creează primele sale două creaturi, cei pe care noi îi
recunoaștem ca fiind cei doi creatori - Vishnu și Shiva.
Și aici apar primele surprize.

Vishnu

Acesta este primul creator, cel pe care noi îl definim cu acest nume. Vishnu
este considerat ca fiind o divinitate atotcuprinzătoare și având diverse aspecte. Este
cunoscut fie ca purusha, maha purusha sau paramatma, Sufletul Suprem, fie ca
sheshin sau Totalitatea, în care sunt conținute toate sufletele. Îl reprezintă și pe
Bhagavat , unde bhaga înseamnă Gloria Divină. Vishnu se încarnează de-a lungul
timpului în zece manifestări, care sunt enumerate mai jos. Cele zece Avatare ale lui
Vishnu (Dasavatara) în ordine cronologică:

· Matsya, peștele
· Kurma, broasca țestoasă sau țestoasa
· Varaha, vierul sau mistrețul
· Narasimha, omul-leu (Nara = om, simha = leu)
· Vamana, piticul
· Parashurama, Rama cu securea (toporul) sau locuitorul pădurii
· Rama, Sri Ramachandra, principele regatului Ayodhya
· Krishna (înseamnă întunecat sau negru)
· Balarama sau Buddha
· Kalki ("Eternitate", sau "timp", sau "Distrugătorul Răutății"), pe care
tradiția hindusă îl așteaptă la sfârșitul lui Kali Yuga, adică în era contemporană.
 Și aici avem prima surpriză. Bunul Vishnu creează și se încarnează prima
oară într-un Pește. Acela pe care noi l-am indicat ca fiind Primul Om (PO), cel care
în Cabala ebraică este Adam Kadmon, dar și peștele Oannes.
Ne-am putea întreba de ce tocmai un pește? Pentru că simbolul peștelui este
legat de două aspecte importante din trecutul nostru, unul cu adevărat real și unul
ideatic și simbolic. Primul aspect real este legat de evoluție. Peștii au dat cu
adevărat naștere amfibienilor, iar din aceștia s-au născut păsările, șerpii și
mamiferele. Din acest motiv prima creație trebuie neapărat să se încarneze și să se
manifeste într-un pește. Conform teoriei evoluției s-ar putea presupune că dacă pe
o planetă nu ar fi existat condiții pentru schimbare, peștii nu ar fi avut nici un chef
să iasă din apă pentru a supraviețui și nu ar fi dat naștere speciilor enumerate mai
sus. Peștii ar fi evoluat astfel. În plus, alții susțin că forma umanoidă este cea mai
practică formă pentru existență , iar acesta ar fi motivul pentru care extratereștrii pe
care-i găsim pe această planetă ar avea toți formă umanoidă antropomorfă.
Dacă pe o planetă condițiile climatice i-ar fi obligat pe pești să iasă din apă,
iată că aceștia s-ar fi transformat în amfibieni de-a lungul miliardelor de ani. Dar și
aceștia ar fi luat aspect umanoid, cu două picioare, două brațe, două găuri în nas,
doi ochi etc., chiar dacă cu mii de variante, ca amintire a ADN-ului lor trecut. Deci
Primul Om (PO), Adam Kadmon, sau prima manifestare și încarnare a lui Vishnu
nu poate fi decât un om-pește.
Există un al doilea motiv, care de această dată arată arhetipic că Primul Om
ar fi un pește sau că ar avea legătură cu apa.
În legenda potopului universal Primul Om chiar salvează umanitatea de la
dezastrul produs tot de el, deci este o ființă care acționează asupra lumii apelor, în
care locuiește și pe care o manipulează.
http://www.magikwand-webdesign.com/vishnu.html

Apa, care este mediul său specific, face trimitere către elementul primordial
din care își trage originea viața și la starea informațională fluidă a materiei
primordiale haotice. Pe lângă acestea, peștele îl salvează de la potop pe primul om,
Manu, transportându-l pe arcă.
 Corespondențe în Pistis Sofia

În articolul precedent, intitulat Geneza I, descoperim cum Adam Kadmon

sau Primul Om (PO) produce o serie de cataclisme, dintre care din punct de vedere
cronologic ultimul este potopul universal. El produce aceste cataclisme pentru a
nu-i permite omului să înțeleagă misterul divin sau pentru a nu-i permite să
conștientizeze că este suflet. Astfel, Primii Oameni, Oannes sau Vishnu în prima sa
încarnare, pe de-o parte vor să distrugă umanitatea, dar pe de altă parte nu-și
permit luxul să distrugă toate corpurile cu suflet. Ei vor doar să încetinească sau să
blocheze procesul de trezire al conștiinței pe care omul l-a întreprins pentru a-și
descoperi sufletul. Deci, Matsya peștele, pe de-o parte evocă potopul, dar pe de altă
parte încearcă să salveze câțiva oameni - Noe (pentru evrei), Upnapistin (pentru
babilonieni), Manu (pentru hinduși) - pentru ca rasa umană să poată continua să
trăiască, chiar dacă o va face în condiții dificile, putând astfel să constituie în
continuare capcane pentru suflete, suflete (părțile sufletești chiar ale lui PO) care îi
sunt necesare lui PO pentru a le introduce în corpurile umane, după cum am văzut
precedent. Sufletele încarnate în PO vor face experiența morții, însă obligându-i pe
oameni să moară, nu pe Adam Kadmon, care astfel ar trăi etern, furându-i
experiența morții omului de pe această planetă.
Astfel, în Pistis Sophia sau Cartea Salvatorului, care este o evanghelie
apocrifă de origine gnostică, scrisă în coptă probabil în a doua jumătate a sec. III,
avem o revelație secretă pe care Iisus înviat o face discipolilor (inclusiv Mariei
Magdalena, Fecioarei Maria și Martei) în cei unsprezece ani care au urmat învierii.
Pierdută timp de secole întregi și studiată în anul 1772 datorită codexului Askew,
variante de-ale sale au fost găsite printre manuscrisele de la Nag Hammadi în
1945. Dar ceea ce ne interesează acum este cosmologia universului unde figurile
feminine au o importanță covârșitoare și, poate că din acest motiv, astfel de tratate
sunt excluse de biserica noastră catolică, de religia evreiască și de cea islamică -
acestea fiind trei lumi absolut masculine. În această operă se oferă un spațiu amplu
figurilor feminine, dar evident că astfel de figuri nu încarnează imaginea Evei din
paradisul terestru sau pe fiicele sale - emanațiile. Aceste figuri reprezintă sufletul.
Eva nu este prima femeie din paradisul terestru și Adam nu este primul bărbat, ci
în acest text simbolizează principiul feminin al sufletului și principiul masculin al
spiritului. Atunci să cităm din acest text reluat și în tratatul despre îngeri publicat
recent de Giorgio Agamben și Emanuele Coccia (Neri Pozza Ed. Vicenza, 2009),
pentru că în această bucată îngerii sau arhonții joacă rolul lui PO.
Dar să citim anumite bucăți din text:
 Eva rămâne iar însărcinată. A făcut-o pe Norea și a spus:"El a făcut pentru
mine o fecioară ca ajutor pentru generații și generații de oameni."Aceasta este
fecioara pe care nicio forță nu a contaminat-o. Atunci oamenii au început să se
înmulțească și să devină mai buni.

Principiul feminin generează o femeie, adică dă naștere unei manifestări de-

ale sale sub forma sufletului. Astfel, oamenii devin mai buni, deoarece câștigă
astfel conștiință și cunoaștere.
Dar lucrurile încep să meargă rău pentru oameni.

Arhonții s-au sfătuit între ei și au spus: "Să facem cu mâinile noastre ca de

sus să vină un potop care să distrugă orice carne, de la om la animal."Dar când
arhontele forțelor a aflat de planul lor i-a spus lui Noe: "Faceți o arcă dintr-un
lemn care nu putrezește și ascundeți-vă în ea, tu împreună cu fii tăi, cu animalele
și cu păsările cerului, mici și mari, și pune-o în vârful muntelui Sir. " Atunci Orea
(Norea, sufletul n.a.) s-a dus la el vrând și ea să urce în arcă, dar el nu i-a dat
voie. Ea a suflat peste arcă și i-a dat foc. El reface arca încă o dată.

Noe trebuie savat de arhonți (PO) deoarece corpurile sufletelor trebuie să se

salveze, dar trebuie să rămână stupide, deci, pentru moment sufletul nu poate urca
pe arcă. Sufletul, al cărui arhetip este vântul, suflă peste arcă, iar aceasta ia foc, ca
în cazul autocombustiei sau a arderii extratereștrilor, ardere provocată de partea
sufletească a răpiților noștri în timpul rebeliunii față de aceștia. Dar nu se termină
aici.

Arhonții o întâmpină cu scopul de a o păcăli. Cel mai mare dintre aceștia îi

spune "Mama ta, Eva, provine de la noi" . Dar Norea se întoarce și le spune: "Voi
sunteți arhonții tenebrelor, voi sunteți blestemați, voi ați cunoscut-o pe mama mea,
dar ați cunoscut co-imaginea voastră. De fapt eu nu provin de la voi, ci am venit
de sus." Arogantul arhonte se întoarse cu toată forța, iar chipul îi era negru ca
smoala. Se răsti la ea și-i spuse "Tu trebuie să fii sclava noastră, așa cum a fost și
mama ta, Eva. "

În aceste fraze găsim exact situația în care susțin sufletele răpiților că se află.
Într-o parte este PO, care vrea să ia sufletul înapoi pentru că îl consideră sclavul
său, iar în cealaltă parte se află sufletul, care nu vrea să se lase încătușat.
În afară de asta mai găsim aici o informație care începe să devină din ce în
mai clară. În hipnoză, dar și în stimularea mentală, sufletul spune că PO este un
corp în interiorul căruia în realitate nu există sufletul, căci acesta se află în
corpurile oamenilor, dar există un fel de imagine reflectoarea a sufletului său, care
într-un fel îl ajută pe PO să trăiască din reflex în această perioadă, când sufletul său
se află în corpurile umane.
Este incredibil cum se poate interpreta simbolismul acestor povestiri pornind
de la experiențele hipnotice și înregistrând discuțiile pe care sufletul le poartă cu
noi.
Povestea continuă cu coborârea lui Eleleth - simbolul înțelepciunii - care o
ajută pe Norea să se elibereze de arhonți.
Într-un alt pasaj, Sophia - principiul conștiinței, cea care o generează pe Eva,
care la rândul său o generează pe Norea - vorbește cu creatorul (arhontele, PO sau
Adam Kadomon) de serviciu, acesta vorbindu-i astfel:

"Eu sunt Dumnezeu și nu există alții în afară de mine." Spunând asta el

păcătui față de toți imortalii, dar aceștia primiră cuvântul său și îl păstrară (adică
nu că i-ar fi dat dreptate, dar l-au lăsat să vorbească n.a). Văzând sacrilegiul pe
care-l făcu arhontele, Pistis Sophia se enervă și fără a fi văzută spuse "Tu greșești
Samael, adică Dumnezeu orb. Înainte de tine există un splendid om imortal, iar el
se manifestă în corpurile plăsmuite de voi, și te va zdrobi exact cum se sparg
vasele de argilă; iar tu cu ai tăi veți coborî la mama ta - abisul. La sfârșitul
acțiunilor voastre va dispărea toată ineficiența și se va manifesta iar adevărul.
Totul va trece și va fi ca și cum nici nu a existat vreodată această situație. "

Asta ne dezvăluie în hipnoză și sufletul când spune că PO va fi obligat să

coboare și atunci își va pierde imortalitatea. Splendidul om imortal este reprezentat
de oamenii cu suflet de pe planeta aceasta, și de pe altele, pentru că în ei se
manifestă sufletul, în corpurile pe care chiar ei le-au construit pentru a le folosi ca
recipiente ale sufletului.

Cele două suflete în Pistis Sophia

După cum știm, există două surse pentru suflet: una provine de la primul
creator și alta derivă de la cel de-al doilea creator, cel care creează lucruri fără corp
și care folosește corpurile create de primul creator. Ei bine, la o lectură atentă,
această problemă este foarte bine descrisă în acest text gnostic. Pistis, cunoașterea,
gnoza, o emană pe Eva, partea sufletească a universului, care naște la rândul său
două fiice: una este Norea (Orea), iar cealaltă este Zoe. Când Norea cere să fie
instruită de îngerul Eleleth în legătură cu adevărata natură a arhonților, i se explică
cât de răi sunt aceștia, dar i se mai spune și că există o a doua fiică a Evei, Zoe,
care și ea, la fel ca Norea, va goni arhonții și îi va denunța, adică va denunța
păcatul lor - mândria.
Cum Norea este partea sufletească a primului creator, Zoe este partea
sufletească a celui de-al doilea creator, care nu a făcut anumite tipuri de experiență
și vine la Pistis Sofia, Pistis Sofia știind ce s-a întâmplat. Ea stă în dreapta lui Pistis
Sofia (zona arhetipică a sufletului, se referă la emisfera dreaptă a creierului - unde
locuiește sufletul - și la inconștientul lui Jung n.a. )

Reîncarnările lui Vishnu

Deci, omul-pește, prima reîncarnare a lui Vishnu, este PO, cel care a
provocat potopul universal, de frică să nu-și piardă sufletul, de frică să nu devină
muritor în fața oamenilor adevărați. Următorul avatar este Kurma, broasca țestoasă,
care simbolizează trecerea de la existența acvatică la cea terestră. Într-adevăr, după
oamenii pește din mitologie urmează tot creaturile sale, alte încarnări indirecte ale
lui Vishnu, care nu sunt alții decât extratereștrii noștri. Pe primul loc găsim rasele
amfibiene ale Sauroizilor. A treia oară Vishnu apare ca porc mistreț, eliberează
pământul de pe fundul oceanului și îl consacră, de-acum acesta fiind solidificat, ca
el să fie suportul existenței animale. O fază de tranziție ulterioară este cea dintre
condiția sălbatică și cea umană. Aceasta este ascunsă în umanoid - o piele feroce
purtată de Dumnezeu pentru a anihila un demon care se opunea cultului său. Omul-
leu, Narasimha, pare că ne conduce spre mitul extraterestrului Orange, cel cu
pupilele verticale și cu coama roșie. Al cincilea avatar este "piticul" Vamana,
coborât pe pământ ca să-i sustragă maleficului Bali domnia lumii prin trei pași
simbolici, restituind stăpânirii divine pământul, atmosfera și cerul. Din punct de
vedere fizic putem spune că acest tip de extraterestru este cel supranumit de noi
"Cap în formă de inimă". În hinduism, Parashurama Bhargava este numele
aceluiași avatar al lui Vishnu, al cincilea fiu al lui Jamadagni și Reṇukā, încarnat în
Treta Yuga pentru a înfrânge clasele de războinici (kshatriya) care dețineau
puterea. Ad litteram numele înseamnă "Rama cu securea" (din sanscritul parashu -
secure). Acest subiect ne amintește foarte mult de nordicul Odin.
Rama încarnează idealul de suveran valoros și apoi pe cel de protector al
"dharmei"- legea divină. Faptele lui Rama și ale personajelor din Ramayana, atât
de dragi spiritului hindus, constituie una dintre temele privilegiate ale iconografiei
populare. Krishna - următoarea coborâre - este figura cea mai intrigantă din tot
panteonul lui Vishnu. Acest dumnezeu este reprezentat cu pielea neagră ca
noaptea, simbolizând impenetrabilitatea divinului, iar despre asta am mai vorbit,
comparând figura Cristosului ebraic cu cea a lui Krishna. Despre al nouălea avatar
tradiția este discordantă. Una dintre variantele cele mai răspândite susține că
Vishnu și-a luat înfățișarea lui Buddha, marele personaj care a trăit în sec. VI î.e.n.
și care apoi a fost divinizat, predicând un stil de viață lipsit de beneficiile
materiale. Kalkin, ultima coborâre a lui Dumnezeu, aparține viitorului - va apărea
călărind un cal alb și va distruge această lume, de-acum degenerată, pentru a
permite nașterea alteia, mai nouă și mai pură.
http://www.riflessioni.it/cultura-vedica/kali-yuga.htm

Vishnu pește Vishnu țestoasă Vishnu mistreț Vishnu leu

Vishnu pitic Vishnu Parasurama Vishnu Rama Vishnu Krishna

Sfârșitul

Am mai spus că în mit există descrierea trecutului, a prezentului, dar și a

viitorului, deci, să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în viitor. Să analizăm
mitul și să îl comparăm cu ceea ce spun în hipnoză părțile sufletești ale răpiților
noștri.
Kalkin este legat de mitul calului, care ne amintește și de apocalipsa din
lumea ebraică.
 Cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt reprezentarea tot atâtor nenorociri care
trebuie să se întâmple până la sfârșitul rasei umane. Caii sunt de culoare albă, roșie,
neagră și verde.
"Se intuiește imediat că în dualitatea sa cavalerul reprezintă spiritul nostru,
iar calul este corpul fizic. Fiecare dintre noi este în viață și cal și cavaler, și, cum
cavalerul își guvernează propriul cal, tot așa, fiecare ființă trebuie să aibă grijă de
propriul corp. A cunoaște starea în care se află calul și a ști dacă perturbările și
slăbiciunile sale provin de la el sau de la cavaler cere foarte mult discernământ. În
pelerinajul nostru terestru, accentuăm adesea atât de mult contrastul dualității
cavalerului (masculin - forță - gândire - partea stângă a creierului; feminin -
blândețe - pasiune - partea dreaptă a creierului ) încât pierdem din vedere
adevăratul obiectiv al drumului pe care l-am început - acela de a ne bucura de
darul vieții."
Astfel se exprimă ordinul monahal religios cu caracter masonic A.M.E.S.
http://pietapellicano.net/?page_id=5

Simbolismul figurii calului devine și mai

complexă:
Calul este mijlocul puternic, capabil să-l susțină
pe cavaler, iar cavalerul, prin voința sa, este cel care
produce lovitura de grație. Calul este doar aspectul
exterior, care, pe lângă fidelitatea față de stăpân,
generează putere și determinare. Calul nu este altceva
decât o mașină, un mijloc prin care se îndeplinește o acțiune sau reprezentarea
unui eveniment care se abate cu violență asupra umanității. Kalkin nu este altceva
decât o manifestare a lui Vishnu, Zeus sau Jupiter - zeul cu roata.
http://www.bifrost.it/CELTI/2.Divinitagalliche/03-Iuppiter.html#E

Jupiter poate fi regăsit în Galia, la Roma și printre celți. Este reprezentat

simbolic cu o roată, dar să nu ne obosim să asimilăm și acest simbol. La sfârșitul
Torei, în Chayyot, un capitol întreg este dedicat așa-numitelor care celeste, care
sunt adevărate mașini zburătoare, cu care îngerii se deplasează în lumea noastră,
dar și până la Saturn sau Venus.
Numele Kalki este folosit adesea ca metaforă pentru "eternitate" sau "timp".
Originea numelui poate sta în cuvântul kalka (murdărie, gunoi,răutate), în
acest caz însemnând "Distrugătorul răutății". În hindusă kal ki avatar înseamnă
"avatarul de mâine". Alte interpretări bazate pe diverse etimologii din sanscrită
sunt comune, printre care "Cal alb" - indicând călărețul său, unul dintre atributele
prezise. În plus, după anumite versiuni ale mitului, Kalki va trebui să-i înfrunte pe
demonii gemeni Koka și Vikoka, asemănători cu Gog și Magog din Apocalipsă
20:7-8, Gige și Ogige din tradiția greacă, Caco și Muco din cea romană.
Povestea vrea ca Bramha să o înștiințeze pe Kalki că cei doi demoni Koka și
Vikoka sunt imortali și nu pot să fie uciși în luptă decât dacă sunt împreună,
procedând astfel încât ei să omoare reciăroc. http://en.wikipedia.org/wiki/Koka_and_Vikoka

Cei doi demoni sunt și reprezentarea a două tipuri de populații de demoni.

Deci, Kali Yuga este reprezentarea simbolică a așa-numitului Crepuscul al
Zeilor, momentul în care aceștia vor fi învinși. Acești zei nu pot fi alții decât
extratereștrii cu corp și cei fără corp, toți pregătiți să se lupte între ei, în timp ce
lovitura finală o vor primi de la partea sufletească a oamenilor.
Cum se sfârșește această luptă? Cine câștigă?
Bineînțeles că acest lucru nu poate fi scris, pentru că depinde de conștiința
noastră cine va învinge, dar în acest mit nu mai există ideea cum că Pământul va fi
distrus și reconstruit încă o dată, așa cum s-a întâmplat de cinci ori până acum.
http://www.gruppom1.it/doc/articoli/lft_storiaantica.pdf

De la mayași ne parvine prima idee de studiu îngrijorătoare, recognoscibilă

și în textele sacre ale religiei indiene, ale religiei catolice și în scrierile grecești
antice. Conform textelor și conținuturilor lor, omul ar fi fost creat de cinci ori și ar
fi fost distrus de patru ori în cataclisme planetare. Chiar și conform tratatul ezoteric
adus la lumină de Blavatzky, "Strofele lui Dzyan", omul a fost creat de cinci ori.
Și în acest caz se pare că părțile sufletești ale răpiților noștri tind să confirme
această ipoteză.
 Shiva distrugătorul

Acum trebuie să ne punem atenția și pe al doilea creator, adică pe Shiva.

Siva, zis și Shiva (Devanagari र_व, IAST Śiva), pentru religia hindusă este unul
dintre aspectele lui Dumnezeu, nimeni altul decât a
treia Persoană din Trimurti, în interiorul căreia este
cunoscut atât ca și Creator cât și ca Distrugător.
Pe lângă asta, Shiva este aspectul suprem a
lui Dumnezeu în Shivaism (celălalt este
Vishnavismul, monoteismul lui Vishnu).
În religia catolică cine l-ar adora pe Shiva în
realitate l-ar adora pe diavol, unde Distrugătorului i
se dă o semnificație complet diferită. Să ne amintim
că diavolul este opusul creatorului "bun" (în
realitate "drept" n.a.) din ebraism. Dar cum este de
fapt acest Shiva? Trebuie să luăm în considerație
emblema Pashupati (Domnul bestiilor, Diavolul
creștinilor), descoperită pe un sigiliu la Mohenjo
Daro, unul dintre cele mai mari orașe-stat ale
civilizației din Valea Indusului. Această emblemă pare să sugereze că Shiva nu
este un zeu cu rădăcini indo-ariene, ci rădăcinile sale trebuie căutate în populația
din Valea Indusului, populația indigenă dravidiană sau populațiile tribale care au
populat subcontinentul. Shiva ocupă în hinduism o poziție exaltată, supremă, ceea
ce ar putea indica că însuși hinduismul nu ar avea origini indo-europene, ci ar fi o
sinteză a mai multor influențe, indo-ariene și dravidiene împreună (întocmai n.a.).
Între sprâncene are un al treilea ochi, ochiul înțelepciunii și al omniscienței, care
este capabil să vadă dincolo de simpla manifestare. Această calitate este asociată
cu glanda pineală, dar și cu exploziva și neîmblânzita energie a lui Shiva, care
distruge răul și păcatele; pe frunte poartă o lună în creștere, reprezentând luna celei
de-a cincea zi (panchami), giuvaier apărut din amestecul oceanului de lapte (Calea
Lactee n.a.). Acest giuvaier se află lângă al treilea ochi și reprezintă puterea
băuturii Soma, oferta de sacrificiu, indicând astfel că el are atât puterea de a crea,
cât și puterea de a distruge. Luna este și simbolul măsurării timpului; deci, luna în
creștere simbolizează controlul lui Shiva asupra timpului.
Tradițional, în comparație cu Vishnu, Shiva nu are avataruri proprii și
adevărate. Acest lucru se datorează faptului că în timp ce Vishnu coboară în lume
prin intermediul avatarurilor sale, Shiva este în lume, manifestându-se prin toate
formele de viață. Totuși, anumite personaje trebuie considerate manifestări și nu
încarnări. Dar devine imediat clar că Shiva este reprezentarea celui ce-al doilea
creator, acela care și-a pierdut sufletul și care, neavând corp, nu se poate încarna,
dar se poate manifesta prin intermediul corpurilor altora. Shiva are în centrul
frunții un ochi, sau ceva ce seamănă cu un ochi, făcând astfel referire la
extraterestrul Horus, care este manifestarea lui Shiva, dar este partea sa externă,
pentru că cea interioară, pe care noi am numit-o convențional Ra (datorită
similitudinilor cu zeii din lumea egipteană) este adevărata făptură a lui Shiva.

Shiva are ca simbol și o semilună, iar pe extraterestrul Horus îl găsim mereu

în compania unor militari arabi, care au ca simbol pe costum lor o semilună și
simbolul lui OM, la fel ca extraterestrul Mârâit (un corp fals, dar care conține un
adevărat extraterestru fără corp, derivat din al doilea creator). Unii răpiți au
recunoscut acest simbol în mediul militarilor arabi și a extratereștrilor blonzi cu
șase degete, ambii purtându-l pe piept. Simbolul ne era descris ca un trei de către
unii subiecți care nu cunoșteau araba, un cinci răsturnat și o virgulă. Lumea
răpirilor extraterestre evoca încă o dată, într-un mod impresionant, lumea zeilor din
vechea mitologie arabo-ariană.
 Shiva este Domnul care distruge separația dintre
sufletul individual (Jivatma, adică Ruah pentru evrei) și
sufletul suprem (Paramatma, adică Nestamah pentru evrei).
Asta arată că apelativul "distrugător" nu este perceput de către
hinduși ca aspect negativ, acțiunea distructivă fiind îndreptată
în realitate împotriva forțelor răului. Dar pentru noi nu
reprezintă decât un alt demon care își rezolvă treburile pe
spinarea noastră.
Shiva, adică al doilea creator, cel care nu are corp și care nu se încarnează,
dar care se manifestă prin intermediul manifestărilor altuia (ale primului creator),
reprezintă diavolul pentru catolici, pe când pentru hinduși este doar una dintre cele
două alegeri posibile într-o lume în care chiar și zeii sunt duali.

Shiva, tridentul și numele sale

Shiva are ca simbol tridentul, care este identificat ca simbol al timpului.

Din lista cu nume ale lui Shiva se observă că există o evocare continuă la
adresa măreției sale pe de o parte, iar pe de alta la adresa victoriei asupra
imortalității, a tridentului și a cuceririi timpului. Nu putem să nu observăm și în
acest caz o asemănare cu extraterestrul Horus, care îl conține pe extraterestrul Ra,
care trăiește într-o lume fără timp, care vrea sufletele noastre, care caută
imortalitatea și care are un fel de al treilea ochi în frunte.

· Sadashiva, Shiva Eternul

· Shankara, beneficul sau favorabilul
· Parameshvara, Domnul Suprem
· Maheshvara, Marele Domn
· Mahadeva, Marele Dumnezeu
· Mrtyumjaya, Biruitor asupra morții
· Mahabaleshvara, Mare Domn al Puterii
· Tryambakam, Trinetrishvara sau Trinetra Dhari, cu trei ochi (simbolul
omniscienței )
· Mahakala, Mare Timp sau Cuceritorul Timpului
· Nilkantha, cu gura albastră
· Trishuladhari, Cel care ține Tridentul
· Chandra Shekhara, Cel care poartă Luna
· Nataraja, Domnul dansului
· Pashupati, Domnul ființelor vii
· Yogishvara, Domnul Yoga

Dar conexiunile cu romanul Neptun sau cu grecul Poseidon sunt

incredibile. Poseidon (Shiva, al doilea creator n.a.) era fiul lui Cronos (Brahman,
Conștiința, n.a.) și al Rheei (Eva din Pistis Sofis, Sufletul n.a.). Conform tradițiilor
este considerat acum fratele mai mare a lui Zeus (Vishnu, primul creator n.a.).
Poseidon, la fel ca Shiva, ține în mână tridentul, dar îl ține mereu în mâna dreaptă,
niciodată în stânga, asta însemnând că ceea ce reprezintă tridentul trebuie să se
întâmple pentru el în viitor și aparține viitorului. Dacă Shiva și tridentul ne
prezintă un Dumnezeu fără corp, dar care se naște din mare, la fel ca prima
încarnare a lui Vishnu, care este Dumnezeul Pește (Primul Om, Adam Kadmon
n.a), ne ajută să înțelegem că simbolicul număr trei capătă o valoare care depășește
simbolismul. Trei erau petalele florii de lotus și trei sunt sufletul, spiritul și mintea,
înălțate din bastonul tridentului sau din piciorul miticei flori.
Extratereștrii noștri sunt mereu descriși ca având anumite simboluri pe piept
sau pe medalioanele pe care le poartă la gât, unde simbolicul trei este conceptul
predominant în figura triunghiului.
Neptun (grecul Poseidon), fiul
zeului Saturn (Cronos, cel care nu s-a
născut nicioadată, JHWH al evreilor,
Conștiința n.a) și fratele lui Jupiter
(Zeus), regele zeilor, era soțul lui
Amfitrite, una dintre nereide, cu care a
avut un fiu, Triton. Cu toate acestea,
Poseidon a avut alte numeroase povești
de iubire, în special cu nimfe, cu care a
avut numeroși fii faimoși pentru
barbaria și cruzimea lor, printre care
gigantul Orion (numele trădează proveniența extraterestrului Horus, al cărui corp
este ocupat de emanația sa, Ra) și ciclopul Polifem (extraterestrul foarte înalt, cu
trei ochi, dintre care unul în frunte, amintind de mitul gigantului Polifem din
mitologia greacă); cu gorgona Medusa l-a conceput pe Pegas, celebrul cal înaripat,
cal pe care îl vom găsi ca simbol și în armagedon, adică la sfârșitul timpurilor.
http://digilander.libero.it/AkiraKoga/NettunoPoseidone.html

Concluzii

La sfârșitul excursiei pe care am trasat-o în articolele Geneza I și Geneza II,

credem că am pus accentul pe anumite aspecte ale poveștii noastre. Primul accent
este cel mai ușor de demonstrat și este legat de o rădăcină unică în ceea ce privește
nașterea miturilor noastre. Consecințele acestei analize ne determină să concludem
că civilizațiile noastre actuale sunt în realitate fructul căderii altor civilizații,
ajungând până la civilizația de dinainte de potop, din care rămân urme în legende și
mituri, urme pe care oricum pe avem și în ADN-ul nostru, și, chiar dacă nu sunt
scrise în nicio carte, acestea sunt prezente constant în interiorul nostru și ies la
iveală prin intermediul creativității noastre, prin dorința noastră de a scrie romane,
de a face filme și de a inventa povești; astfel de povești nu sunt deloc fructul
fanteziei noastre sau invenții, ci moștenirea unei realități care s-a petrecut, care se
petrece și care se va petrece, cel mult reinterpretată de mintea noastră, care este
traducătoarea arhetipurilor universului.
Apoi trebuie să facem o a doua observație care este legată de eficacitatea
utilizării mitului pentru a înțelege lumea ce ne înconjoară.
http://valterbinaghi.wordpress.com/2008/06/28/miti-e-archetipi-di-carl-gustav-jung/

C. G. Jung folosea mitul ca instrument pentru interpretarea viselor și încerca

să-i lege semnificația arhetipică de viața modernă în baza
ideii că totul a fost deja scris cumva de reguli foarte
precise, adică exact arhetipurile. Pentru asta pornea de la
analiza miturilor pentru a explica comportamentul social
modern. Noi azi am făcut exact invers. Am plecat de la
prezent și de la discuțiile cu cea mai profundă parte din
noi. Am rugat sufletul să ne spună cum este făcut
Universul, iar din aceste discuții, trecând peste fluviul
istoriei și înțelegând în profunzime semnificația miturilor
antice, am găsit în mituri urme inconfundabile de
extratereștri, demoni și zei care ne-au folosit pentru scopurile lor, manipulându-ne
și făcându-ne să credem că sunt șefii noștri.
http://www.riflessioni.it/enciclopedia/mito.htm

Analiza mitului, sau mai bine zis retro-analiza miturilor, pare astăzi o
metodă mult mai bună de abordare a studiului evoluției ființei umane în interiorul
Universului.
La fel cum se învață istoria în lumea modernă, începând cu prezentul și
ajungând până la omul epocii de piatră, la fel se efectuează și sinteza produselor
organice, pornind de la produsul final și respectând anumite reguli se merge înapoi
până la carbon, hidrogen și oxigen. Așa că am implementat această nouă abordare
care își arată funcționalitatea inefabilă, demonstrându-ne încă o dată că
extratereștrii sunt dumnezeii și demonii noștri, cei care s-au pătat în proceselor lor
evolutive cu erori forte grave și tot ei sunt cei care au făcut păcatul original - au
încercat să devină ca Dumnezeu (păcatul mândriei n.a.).
Lecția finală este doar una, dincolo de prezența sau absența fenomenului
ufologic: rezultatul acestei ultime cercetări ne arată că oricine va crede în vreun
Dumnezeu, acela va fi condamnat inevitabil la prostie eternă, indiferent ce ai fi -
catolic, evreu, hindus, creștin, musulman, budist, scientolog, mason. Privește-și
Dumnezeul! El trăiește prin tine iar la sfârșitul timpurilor, după ce te-a folosit, te
va arunca în nimic.

Mai consultați și:

Materiale despre omul-pește:

1. Boujou J.: Comment. Current Antrophology n.12 p. 159 (1991).

2. Bullard T. E.: "Ancient Astronauts", in The Encyclopedia of the Paranormal, ed.
G. Stein (Amherst, N.Y.: Prometheus Books, 1996), pp. 30-31.
3. Comoretto G.: Il mistero dei Dogon e Sirio B.
4. Carrol R. T.: Skeptic's Dictionary: "The Dogon and Sirius".
5. Griaule, M.: Dieterlen G.: "Conversations With Ogotemmeli: An Introduction to
Dogon Religious Ideas" (1948, reprint Oxford University Press 1997).
6. Griaule M., Dieterlen G.: "Un sisteme soudanais de Sirius", Journal de la
Societe des Africanistes, n. 20 p. 273-294 (1950).
7. Oberg J., "The Sirius Mystery".
8. Ortiz de Montellano B. R.: "The Dogon People Revisited", Skeptic Inquirer, n.
20(6), p. 39.
9. Peter J., e Thorpe N.: "Ancient Mysteries" (Ballantine Books, 1999).
10.Randi J.: (Ed. Avverbi, 1999), pp. 92-95.
11.Sagan C.: "Broca's Brain" (New York: Random House, 1979) ch. 6.
12.Temple R. G.: "The Sirius Mystery", (London, Sidwick and Jackson, 1976.
13.Temple R. G.: "The Sirius Mystery: New Scientific Evidence for Alien Contact
5,000 Years Ago" (Destiny Books, 1998).
14.Van Beek W. E. A.: 1991 "Dogon restudies. A field evaluation of the work of
Marcel Griaule", Ancient and Modern, I. Van Settima ed., 7-26. New Brunswick:
Transaction Books, (1991).

Materiale despre Trimurti:

1. http://www.liceoberchet.it/ricerche/geo4d_03/India/index.htm
2. http://www.isolafelice.info/shiva.htm
3. http://www.isolafelice.info/
4. http://www.isolafelice.info/brahma.htm
 III
Introducere

Aceasta este a treia parte din trilogia intitulată “Geneza”, care vorbește
despre Univers, despre cum este făcut acesta, despre cum este perceput și despre
rolul pe care-l are omul în interiorul acestui loc virtual de puncte.
În primele două părți am evidențiat că din cercetările efectuate în domeniul
răpirilor extraterestre reiese că demonii și zeii din mitologie nu sunt altceva decât
extratereștri de astăzi. Am corelat tradițiile cabalistice antice cu diversele tipologii
extraterestre, întorcându-ne pe firul istoriei, până în Valea Indusului și la civilizația
ariană, demonstrând că nu în istorie se află tabloul complet a ceea ce s-a întâmplat,
ci în mit. Într-adevăr, în mit există fotografia trecutului, a prezentului și a
viitorului, pe când în istorie există doar o viziune parțială a modului în care crede
ființa umană că a fost trecutul său și cum ar putea fi viitorul.
Însă mitul, în expresia sa junghiană, reprezintă imaginea prezentului etern,
unde funcțiile de undă ale trecutului și viitorului se unesc într-un prezent unic.
Geneza I și Geneza II abordează problema omului, aruncând o privire în trecut,
demonstrând că universul în care suntem absorbiți nu ar fi altceva decât o
hologramă virtuală, unde conceptul predominant este cel al “dualismului”.
Se crede, în mod greșit, că totul există pentru că există contrariul a tot:
conceptului de plin îi corespunde o idee arhetipică de gol, unde la conducere se
află binomul lui "bun și rău".
Geneza III abordează problema eternului prezent, ajungând la descrierea
acestui tablou existențial datorită informațiilor culese din studiul răpirilor
extraterestre (hipnoze regresive, simulări mentale, TCT, FMS, Simbad și altele) și
din informațiile care pot fi găsite în fizica cuantică. Experiența personală a celui
care scrie, dar nu numai, ne-a permis să alcătuim un tablou exhaustiv al realității
virtuale în care suntem scufundați și care ne furnizează cheia cu care să-l
gestionăm, pentru că, cum am mai spus și altădată, noi suntem Creația Creatoare și
suntem în măsură să facem ceea ce crede Conștiința noastră că este oportun să
facem.

Cele trei axe ale virtualității

 În lucrările precedente am arătat că fizica cuantică, în versiunea mai
modernă a lui Bohm, ar considera universul ca fiind o hologramă tridimensională,
nu doar pentru că existau o înălțime, o lungime și o lățime, ci și pentru că aceste
trei dimensiuni puteau fi declarate existente și pentru axa timpului și axa energiei
potențiale. Cu alte cuvinte, conceptul unui univers fractal tridimensional ne spunea
ceea ce se întâmplă pe axa spațiului, a timpului și a energiei, conform fizicii
tridimensionale a hologramelor, unde o mică parte din tot conține în interior totul,
chiar dacă definit mai puțin.
În acest context, modelul de ființă umană pe care o construisem se baza pe
un corp care avea trei axe carteziene, de spațiu, timp și energie. În schimb, celelalte
trei componente ale omului, pe care le-am numit suflet, minte și spirit erau legate
de prezența a trei descriptori, care nu erau la fel pentru toți.
Sufletul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință,
spiritul era definibil în domeniul format din timp, energie și conștiință, iar
mintea avea spațiu, timp și conștiință. Trebuia să mai amintim că, în timp ce
spațiul, timpul și energia erau parametri reali virtuali, adică modificabili, conștiința
era definibilă doar în realitatea reală, deci imuabilă.
În acest context era evident că fizica modernă nu ținea cont de conștiință,
tocmai pentru că aceasta nu este măsurabilă, ci detectabilă doar indirect, într-un
mod misterios. Anumiți fizicieni definesc aceste moduri misterioase de manifestare
cu termenul de "parametri ascunși", care este un termen la fel de incert.
Prin parametru ascuns fizicianul are în vedere ceva ce pentru moment nu se
vede, dar care în viitor va putea fi măsurabil și atunci va explica tot ceea ce apare
astăzi dar nu poate fi definit total într-o teorie fizică. Un exemplu al absurdităților
fizicii moderne poate fi verificat studiind dualismul undă-particulă, pentru că în
stadiul actual al cercetărilor fizice nu se știe foarte bine care este relația ce leagă
ideea de undă la comportamentul de particulă a materiei. În acel context, fizicieni
de calibrul lui Penrose sau Bohm vorbesc despre parametri ascunși, dar despre asta
vom vorbi mai târziu.
În cercetarea noastră asupra fenomenelor de interferență extraterestră, prin
metodologiile enumerate mai sus, ne-am dat seama că cele trei părți importante
care ocupau corpul uman , adică sufletul, mintea și spiritul puteau pe de-o parte să
fie comparate cu conceptul ezoteric al sfintei trinități, al lui trimurti, mintea ca și
corpul calos (din med. n.t.), spiritul ca emisfera stângă și sufletul ca emisfera
dreaptă, dar și ca neutru, masculin și feminin. Aceste concepte ocupă un spațiu
amplu în cele mai importante lucrări ezoterice, dintre care cele mai importante sunt
cele ale doamnei Blavatsky și cele ale lui Steiner, confundându-se până și cu fizica
modernă a lui Fritjof Capra.
 Simulările mentale făcute de subsemnatul și verificate pe subiecți răpiți,
adică cei care au avut parte de interferențe din partea unor forțe externe planetei,
sau pe oameni simpli care caută răspunsuri în interior, ne-au propus o viziune triplă
a omului, adică chiar dacă din exterior corpul este perceput ca un singur lucru, în
interiorul său locuiau sufletul, mintea și spiritul, caracterizate de trei conștiințe
diferite, fie datorită importanței, fie datorită dominației geometrice specifice acelei
conștiințe. Trebuie să repetăm că în schema noastră descriptivă sufletul mereu ne
indică că are diverse corpuri pe axa timpului, adică era practic prezent concomitent
în toate corpurile care caracterizau vechiul concept de reîncarnare al psihiatrului
Brian Weiss. Weiss folosea tehnica hipnozei regresive pentru a trata psihismele
pacienților săi, făcându-i să retrăiască trauma din care provenea psihismul; apoi,
această traumă era localizată nu într-o viață actuală, ci într-o viață trecută sau
viitoare.
Weiss nu cunoaște fizica cuantică a lui Bohm, nu știe că timpul nu există și
că totul se întâmplă într-un prezent continuu, și crede că hipnoza este un sistem
prin care se poate vorbi cu inconștientul profund. El mai crede că hipnoza ar fi
utilă pentru retrăirea amintirilor, printre care și cele ale existențelor localizate pe
axa timpului, în locuri diferite față de cel prezent.
În schimb, conceptele despre universul holografic al lui Bohm ne conduc
spre un univers non-local, unde timpul nu există. Asta înseamnă că nu există vieți
trecute sau viitoare, ci toate se petrec concomitent, în același moment. Dacă acest
lucru este adevărat înseamnă că subiectul nu retrăiește un trecut static și deja
petrecut, ci merge să verifice ce se întâmplă "acum" în trecutul său dinamic, putând
chiar să-l modifice prin intermediul voinței sale. Cum conștiința părții sufletești
este mereu aceeași în timp și deoarece cunoașterea este aceeași în toate punctele
liniei virtuale a timpului, trauma care produce psihismul în subiectul analizat de
Weiss poate fi recunoscut în oricare dintre aceste puncte și rezolvat automat pe
toată linia temporală.
Cu alte cuvinte, trauma este mereu văzută și înțeleasă în mod diferit de către
mintea diverșilor subiecți care compun linia timpului, sub forma unor pseudo-vieți
trecute; dar la bază acestui lucru există mereu aceeași traumă generatoare.
Dacă subiectului îi este frică într-o existență că va fi abandonat de partener,
într-o altă existență el va fi cel care va abandona pe cineva, și, în altă existență se
va opera pentru că cineva se desparte de altcineva, trăind trauma despărțirii , a
abandonului, în mii de sub-modalități diferite.
 Conceptul de karmă, atât de drag anumitor filozofii orientale și preluat astăzi
de new age-ul american, putea într-un fel să găsească o justificare existentei sale -
atât în baza fizicii cuantice a lui Bohm, cât și în baza hipnozei lui Weiss, acest
concept vechi era demolat de hipnozele conduse de cel care scrie, unde totul apărea
corect, mai puțin faptul că lucrurile puteau fi schimbate prin intermediul unui act
de voință din partea conștiinței părții sufletești.
Deci, sufletul putea locui în mai multe corpuri, în spații identice, dar în
timpuri cu totul diferite. Conform reconstituirilor noastre hipnotice, în hipnoză
subiectul este dihotomizat, iar partea sufletească este izolată de contextul său.
Aceasta oferă explicații și descrieri ale universului, din punctul său de vedere, total
atemporal, susținând că spiritul și mintea sunt partenerii săi, având caracteristici și
conștiințe diferite.
Astfel am reușit să rezolvăm anumite probleme datorate unor psihisme care
nu erau corecte, ale unor subiecți care nu erau răpiți, făcându-i pe aceștia să
retrăiască în hipnoză regresivă trauma, în orice punct al universului temporal și
reprogramând acel punct cu ajutorul tehnicilor de reprogramare oferite de
Programarea Neurolingvistică (PNL).
Amintim că PNL-ul folosește termenul de Time Line sau linie a timpului,
descoperit de Bandler și Grinder în aceeași accepție a fizicii lui Bohm sau în
aceeași viziune cu cea a Sfântului Augustin. Studiul nostru a scos în evidență
faptul că "a reprograma" însemna să modifici trecutul sau viitorul printr-un act de
voință prezent, iar asta corespundea schimbării tuturor punctelor de pe linia
temporală a subiectului, care apoi se însănătoșea, pentru că trauma a fost ștearsă și
reieșea apoi că și cum ea nu a existat niciodată.
Trebuie să precizăm că aspectul realității virtuale era cel care se modifica,
adică cel care era modificabil, al spațiului, al timpului și al energiei. Însă
experiența făcută nu se conștientiza, aceasta făcând parte din situația expresiei
conștiinței în lumea virtuală.
 Acest aspect îl determina pe subiect să uite, nu doar de trauma sa, dar și că
ar fi suferit-o vreodată, știind însă ce anume înseamnă să fii traumatizat în acel
vechi context al său.
Utilizarea acestui expedient ne permitea să experimentăm aceeași tehnică pe
răpiți, ștergându-i răpitului virtualitatea experienței sale, verificând apoi dacă
acesta mai era răpit în viitor.
În anumite cazuri sistemul funcționa, dar în altele subiectul era luat iar, și, în
primele experimente, nu înțelegeam cauza acestui comportament bizar. Acum
suntem capabili să oferim soluția câștigătoare pentru această problemă. Dar să
continuăm să descriem universul holografic al sufletului, al minții și al spiritului.

Spirit și spațiu

În schimb, partea spirituală părea că poate fi împărțită cu alte corpuri în

aceeași perioadă de timp, dar în spații diferite. Asta însemna că spiritul domnului X
avea alte corpuri, dar poziționate în locuri diferite, așezate pe axa spațiului în
puncte diferite.
Chiar dacă la începutul cercetării noastre nu eram foarte interesați să
înțelegem acest fenomen, era clar că noi căutam o mărturie care să poată demonstra
ipoteza noastră de lucru.
Într-o zi am cunoscut un chitarist toscan care mi-a povestit că dintotdeauna
a avut flashuri mentale cu anumite situații: se vedea într-o situație diferită, se vedea
femeie, cântăreață, locuind într-un oraș străin, vedea foarte clar situații care țineau
de acest alt corp, așezat în actualitatea temporală, dar într-un spațiu diferit
indefinit.
Într-o zi, chitaristul nostru intră într-un magazin de discuri pentru a cumpăra
CD-ul cântăreței sale preferate, de origine americană. Pe CD era tipărită fotografia
acestei cântărețe. El crede că recunoaște corpul cu care împărțea în mod absolut
toate experiențele corporale, ca și când conștiința sa ar fi fost o telecameră
poziționată în corpul altcuiva.
Când această cântăreață celebră vine să susțină un concert în Italia, băiatul
merge să privească spectacolul și la sfârșit încearcă să intre în camera fetei,
neavând nicio idee despre ce se va întâmpla mai departe. Reușește să intre în
camera fetei și iată că se întâmplă imprevizibilul.
Fata îl recunoaște! Și ea avea aceleași flash-uri mentale, însă ea se simțea
bărbat și vedea imagini din viața care îi aparținea chitaristului nostru, ca și cum
acestea ar fi fost trăirile sale interioare.
 Cum amintirile vieților trecute apropiate pe linia timpului au găsit adesea
anumite concordanțe demonstrate cu certitudine, astfel de episoade ca acestea
demonstrează prin dubla recunoaștere că ceva spiritual unește multe persoane care
nu se vor întâlni niciodată, fiind poziționate departe în spațiu, sufletele și spiritele
lor trăind totuși în același moment spațio-temporal.
Pentru a complica și a face extrem de complexe cercetările care
demonstrează aceste lucruri dintr-un punct de vedere științific, adică statistic, mai
este și faptul că partea sufletească sau spirituală poate fi postată și pe o altă planetă,
în afară de spații și timpuri diferite, acest lucru fiind foarte dificil de atins, fiind
realizabil doar prin tehnici de meditație corespunzătoare, cărora știința modernă nu
are chef să le dea nicio crezare, sau se poate scientiza tot doar prin aplicarea
acelorași parametri ascunși.
Este important să declarăm aici faptul că cele trei conștiințe, sau mai bine
spus, conștiințele corespondente în virtualitate ale sufletului, ale minții și ale
spiritului nu sunt comutabile între ele. Cu alte cuvinte, acestea sunt complet
desprinse una de alta și nu pot interacționa pentru că lucrează în planuri total
diferite. Din analiza cheii de lectură propusă de noi, presupunând că conștiința nu
se poate manifesta și nu poate fi descrisă decât ca un punct adimensional, așezat în
centrul axelor de spațiu, timp și energie, cunoașterea sa corespondentă, care este
expresia înțelegerii universului virtual, se poate exprima ca un vector. Ei bine, un
astfel de vector este perpendicular pe cei doi vectori care o compun, reprezentând
produsul vectorial.
De exemplu, sufletul este constituit din spațiu și energie. Deci, înțelegerea
conștiinței sufletești se îndreaptă pe axa timpului. Drept urmare, spiritul are o
cunoaștere reprezentabilă pe axa spațiului, iar mintea pe axa energiei.
Este ușor de observat cum ființa umană, în acest cadran al universului, vede
că timpul merge într-o singură direcție, spațiul este doar pozitiv și energia cu
precădere negativă din punct de vedere convențional (energia sistemului este legată
de energia potențială, iar aceasta este legată la rândul său de conceptul de masă,
adică materie). Chiar dacă se știe că energia poate să se datoreze și unor aspecte
antimateriale sau că spațiul poate deveni negativ, abia acum începe să se înțeleagă
că săgeata timpului nu trebuie să se îndrepte obligatoriu într-o singură direcție. Dar
despre asta vom vorbi imediat.
 A treia axă - mintea și rolul său

În toată această descriere am omis axa energiilor potențiale care corespundea

axei minții. Cum pentru axa sufletului domeniul este timpul, pentru axa spiritului
domeniul este spațiul (domeniul reprezentând locul în care fiecare este stăpân),
pentru a construi un model de univers omogen, prin analogie, puteam presupune că
axa minții este domeniul aplicativ al energiei.
Din analiza acestei axe trebuiau să apară surprizele cele mai importante
pentru înțelegerea modului în care este construită holograma noastră universală.
New age-ul punea mereu accentul pe faptul că mintea minte și că aceasta
este problema înțelegerii noastre umane, pe când îngerii sau extratereștrii buni,
știau că mintea noastră nu funcționa și repetau acest lucru încontinuu, prin apariții,
channeling, prin guru vechi sau noi, iluminații din ultimul timp.
Această furie îndreptată împotriva bietei minți ne-a dat de bănuit, pentru că,
de obicei, în spatele declarațiilor extratereștrilor exista puternicul sentiment că
aceștia vroiau să ne păcălească cu prostiile lor, tocmai pentru că nu trebuia ca noi
să cercetăm acele situații ce ne-ar fi furnizat informații care să ne ajute să ne mărim
cunoașterea, lucru pe care, după cum deja știm de mult timp, extratereștrii, zeii și
demonii acestui univers, creatori mai mult sau mai puțin falși, nu îl doresc.
Mintea minte. Ea este cea care are cel mai mic grad de conștiință, este
înșelată de Maya Universului, etcetera, etcetera. Primele bănuieli că lucrurile nu
stăteau chiar așa au apărut când am analizat anumite porțiuni de hipnoză,
considerate la început mai puțin importante, unde subiecții, prin intermediul părții
lor sufletești, spuneau lucruri care nu prea erau comprehensibile în acel moment,
cel puțin nu pentru noi.
Pornind de la acele porțiuni de hipnoză și de la alte evenimente am început
să realizăm că pe axa energiei se manifesta a treia parte din înșelăciune, cea mai
necinstită și mai neașteptată.
Deci înșelăciunea exista, dar era total altceva față de ceea ne așteptasem noi.
 Îngerul vestitor, salvator, protector

Observasem că răpiții care se eliberaseră de problema răpirilor extraterestre

și ajunseseră la un anumit nivel de conștiință, erau ținta unor fenomene colaterale.
Aceștia vedeau, sau credeau că percep figuri angelice, în forma unor pseudo
protectori, care, în timpul simulărilor mentale autoinduse sau în timpul viselor,
adesea asistau în tăcere, uneori oferind informații subiectului ex-răpit în legătură
cu ceea ce trebuie să facă.
Acești ex-răpiți începeau să vină la noi și să ne povestească aceste
întâmplări. În același timp, alți subiecți, care nu erau răpiți, dar care urmaseră un
drum de autocunoaștere, păreau să asiste la aceleași evenimente. Îngerul Mihail sau
Rafael, sau ceva ce li se arăta, ceva dotat chiar și cu aripi. Uneori era o simplă
figură luminoasă care te privea cu bunăvoință, și care, dacă era întrebat cine este se
prezenta, dar, în acest punct deja prescria rețete de viață.
Noi mereu am rămas foarte suspicioși în fața acestor manifestări pentru că
noi credeam că nimeni din univers nu dorea să ne ajute, și, dacă o făcea, era pentru
că îi era convenabil.
Cine vrea să te ajute decide să nu intervină, pentru că, dacă ar face-o, te-ar
împiedica în procesul de conștientizare, acesta fiind și rămânând un act cu totul
personal.
Doar prezența unui proiect comun face astfel încât eforturile grupului să nu
fie îndreptate către obiective personale, ci spre cele ale societății din care vrei să
faci parte în viitor. Cine vrea să te ajute, adesea te sfătuiește, dar sfaturile par să-l
ajute mai mult pe el decât pe tine.
Putem da zeci de exemple din istoria contemporană, care pornesc de la sfera
politică care îți cere votul și îți dă impresia că face asta pentru tine, ajungând la
directorul care te angajează și îți dă impresia că ți-a făcut un serviciu și până la
preotul care vrea să te spovedească pentru că este fericit dacă tu mergi cu el în
regatul cerurilor.
Figura acestor pseudo-îngeri apărea persoanelor care aveau un anumit nivel
de conștiință, nu tuturor. Îți arăta drumul, dar îți spunea că tu ești superior altora, că
ești bun, că meriți mai mult, și, din acest motiv trebuia apoi să mergi cu "ei", într-
un fel de loc-premiu, o reședință aurită în care ai fi locuit cu cei asemenea ție și nu
în această vale a plângerii, pentru că, prin comportamentul tău ai meritat să "urci"
la un nivel mai înalt.
Conștiințele mai experimentate nu cad în această cursă pentru că simt că
există ceva ce nu se leagă în toată această poveste, dar marea majoritate a
conștiințelor, care sunt foarte puțin integrate, pică în această cursă datorită
orgoliului lor.
Subiecții de acest tip, adesea foști răpiți eliberați de problema răpirilor
extraterestre, se lasă deci înșelați și decid să asculte vocea îngerului sau a entității
blânde și bune, care nu pare să-i forțeze să facă nimic, dar se enervează foarte rău
dacă încerci să te opui.
Cu câțiva ani în urmă am început să observ în experiențele răpiților, fie în
cele onirice cât și în cele din timpul hipnozei, comportamentele permisive ale
acestor ființe, care la începutul investigației noastre, când știam foarte puțin sau
aproape nimic despre Primul Om, arhontele din Pistis Sofia, confundasem aceste
prezențe cu prezența incomodă a Primului Om. Trebuie să subliniem încă o dată că
în aceste viziuni mintea face pe traducătorul de arhetipuri și nu greșește niciodată
în a arăta anumite lucruri, conforme cu senzațiile arhetipice pe care i le propun
sufletul și spiritul. Primul Om sau PO, cum l-am numit în prima parte a acestei
investigații, se prezenta mereu cu anumite caracteristici, total diferite de cele ale
acestui "înger bun".
În plus, în aceste apariții îngerul bun se prezenta asemenea celui care îl
vedea în mediul mental unde se întâmpla apariția. El se arăta asemenea ție,
îmbrăcat la fel, un altul ca tine, sau ații ca tine dacă erau mai mulți.

Analiza mesajelor - Programarea Neurolingvistică asupra îngerului

Mesajele care îmi fuseseră înmânate aveau mereu aceleași caracteristici și

adesea păreau că îmi sunt adresate mie și nu răpiților care le primiseră.
Să încercăm să înțelegem semnificația unuia dintre aceste mesaje, pe care ni
l-a adus un răpit oarecare, care atinsese un nivel înalt de conștiință; subliniem că
acest tip de mesaj, chiar dacă provenea din diverse surse, ajungea la noi
concomitent în acea perioadă de timp, fie din lumea răpiților, cât și de la persoane
străine fenomenului de răpire, dar care aveau un trecut de cercetări personale prin
intermediul tehnicilor meditative sau alte metode.
Răpitul susține că el este cel care s-a dus la "ei" și nu invers, pentru că ei nu
"pot" să vină la noi.
Subiectul, care este purtătorul mesajului adresat mie, susține că l-a scris în
dimineața următoare visului lucid și că nu știe ce înseamnă.
Să analizăm mesajul "aparent aberant și de neînțeles". Acest text lung, cu o
structură de tipul new age, ne este util pentru a înțelege ce se ascunde în spatele
revelației. Să-l citim cu răbdare de câteva ori și să îl comentăm după aceea.
 Importanța recuperării celor două discuri este acum sursa confruntărilor
dintre puterile vibratoare existente.
Discul solar (activator) a fost creat în (materia iluzorie) pentru a consimți
cunoașterea. Niște copii nefuncționale au fost așezate în diferite teritorii pentru a
devia găsirea celui original. Discul va folosi la înțelegerea meridianelor
principalelor solstiții și echinocții, creând condiția potrivită, care va permite ca
cele două lumi să se unească. Vibrația superioară și intermediară, lăsând-o pe cea
joasă să se stingă. De aici va reieși întâlnirea cu dimensiuni care acum pentru voi
nu sunt vizibile. Discul (un intermediar pentru experiența fizică) este cheia. Va fi
necesar pentru a găsi raza energetică care va anula procesele calculate de
mașinărie.
Al doilea Disc (Discul Bha), conform tehnologiei luminii, va trebui să se
reconecteze la mașinărie, va primi de la Discul activator electromagnetic și
conductor de energie niște frecvențe modificate pentru a deschide portalul și
pentru a anula frecvențele mai joase. Va fi folosit pentru a simula pulsațiile
energiilor cosmice, până când se va crea un vortex, o poartă în câmpul
electromagnetic terestru, unde ciclurile creației vor regăsi drumul lor original de
expansiune vibratoare, unindu-se în sfârșit cu ea, cu matricea care le generează.
Mecanismul a fost modificat de forțele opuse, care, creând o frecvență de
cuplaj, vor reuși să pună mâna pe domeniul hologramelor existente, din care faci
parte și tu.
Tehnologia de Lumină a fost înțeleasă de o reprezentare holografică
umană, prin intermediul intuiților sale, aceasta reproducând la un nivel mai mic
modul de funcționare a mașinilor cunoașterii. Experimentele erau făcute în baza
unui principiu de condensare și conducție electrică, prin intermediul unor discuri
rudimentare, care aveau scopul de a produce energie la tensiune frecvențială
înaltă. În experimente energia era condensată în două discuri. Unul dintre discuri
era folosit pentru a transforma energia, care la rândul său ar fi fost furnizată în
formă compatibilă (curenți de înaltă frecvență și tensiune),aptă pentru producerea
unor noi fenomene de tip electric. Discurile erau capabile să producă curenți și
oscilații de câmp, reușind să traverseze distanțe vibratorii notabile.
Al doilea disc era folosit pentru a primi energia modificată și amplificată
prin intermediul unui mecanism radio-frecvențial. Unele discuri primeau radiații
electromagnetice pentru a exploata tensiunile prezente în atmosfera terestră până
se obține o energie frecvențială nelimitată. Primele antene luau energia din
manifestările climatice alterate. Documentația completă a primelor experimente
care ar fi fost utilizate pentru a modifica energia au fost luate și ascunse pentru
proiectul de activare aurorală. O altă reprezentare holografică umană, foarte
aproape de a voastră (în termeni de spațiu și timp) a înțeles experimentul
discurilor, chiar dacă niciodată nu a vizionat mari dovezi. Și comunicarea sa a
fost redusă la tăcere, având în vedere că intuiția sa l-a condus spre a înțelege unde
era poziționată una dintre marile mașini ale cunoașterii. Intuiția ta te-a condus la
o astfel de reprezentare holografică pentru a continua traseul.
Discurile (cheia cunoașterii) au fost imortalizate în diferite opere realizate
de reprezentările holografice ale diverselor cicluri. O comunicare indirectă,
pentru a nu-i dezvălui puterea. Și civilizații extraterestre (reprezentare holografică
a energiei reflectate de primul tip) au comunicat valoarea sa, vorbind prin
intermediul aceleia pe care voi o numiți geometrie sacră, prin intermediul
reprezentărilor teatrale. Nu toți le-au înțeles mesajul, având în vedre că ancorajul
de 3D nu ne facilitează cheia de lectură. Un mod prin care să nu se uite originile.
În trecut mașinile cunoașterii erau utilizate pentru a permite existența
structurii 3D, și, în același timp, să se poată accesa condiția originară și să se
poată trece peste limitele multidimensionale. Un schimb de informații cu alte tipuri
de frecvențe. Asta încă se mai întâmplă pe o scară mult mai mică - în ceea ce voi
numiți vise.
Inițial schimbul avea loc doar prin energia reflectată de primul tip
(reprezentarea holografică a omului gigant), aceștia fiind și inventatorii acestor
mașinării, datorită vibrației lor ridicate. Scopul era acela de a încetini unele
frecvențe, făcându-le constante, până la obținerea accelerației spontane prin
intermediul experiențelor materiei (ceea ce energia reflectată de primul tip nu
dorea să facă).
O parte din acest scop s-a realizat în acest ciclu. Unele forțe vibratorii,
stabilizate în structura 3D, au ajuns la o putere atât de mare încât să poată să
activeze matricea, devenind superioare chiar și energiei reflectate de primul tip.
Asta va face ca energia reflectată de primul tip să fie expulzată, împreună cu
frecvențele joase când procesul va fi complet. O capcană neprevăzută pentru
creatorul său.
Pentru a crea condițiile necesare pentru o vibrație independentă, Discul
Solar va fi conectat la Discul Bha. Tehnologia luminii va permite accesul noii
experiențe unind noua energie cu creația divină sau matricea generatoare. O
conexiune între dimensiunile de lumină. Sistemul are capacitatea de a împiedica
energiilor opuse să se poată agăța și să interfereze cu vibrația energiei mamă.
Manipularea mașinilor conștiinței, la sfârșitul acestui ciclului, va facilita
trecerea noii condiții vibratorii la sursa-mamă.
Totuși, procesul poate avea și niște riscuri, dacă în momentul în care
conexiunea razei de lumină, a energiei mamă, nu ar reuși să se întâlnească cu
noua energie reflectată evoluată (a voastră), produsă de experiența 3D, pentru a
anula cu totul spațiile cu mari impulsuri de frecvență joasă.
La început s-a întâmplat la un nivel redus, astfel încât, ciocnirea a generat
două fascicule de energie reflectată, unul cu un potențial mai mare și altul cu un
potențial mai mic. Frecvențe înalte (energia reflectată de primul tip), frecvențe
joase (energia reflectată de al doilea tip). De aici conștiința vibrațională pozitivă
și negativă. Binele, răul, căldura și frigul, întunericul și lumina. În centru,
diferitele reflexii generate de vibrațiile energetice.
Mașinăriile ar avea posibilitatea, ca în momentul exact, să faciliteze această
trecere.
Acesta este momentul bun pentru a risca. Astfel vă va fi dată conștiința
permanentă și posibilitatea de a accesa planurile superioare. Renunțarea v-ar
putea produce încă o experiență tridimensională și experiența unui alt ciclu va fi
pierdută, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cicluri.
Astăzi au loc adevărate ciocniri între puterile vibraționale, iar asta intervine
asupra hologramelor de a treia dimensiune prin intermediul conexiunii unor mici
rezonanțe cu pulsații alternative, ceea ce voi numiți minte. Tradus în termenii
materiei 3D - un adevărat război al gândirii ființei umane. Un obstacol la sfârșitul
experienței sale.
Cauza acestei ciocniri este atribuită manipulării frecvențiale care este
indusă de subiecții cu origine vibrațională de al doilea tip (subiecți cu frecvență de
la a doua reflectare a matricei). Prin intermediul frecvențelor distribuite în
microunde se va efectua un adevărat control asupra sectorului vostru holografic,
cauzând consecințe și asupra altor sectoare, legate de al vostru în alte dimensiuni.
Subiecții holografici de al doilea tip sunt susținuți de unii reprezentanți ce aparțin
grupului holografic de primul tip (energie reflectată de primul tip), influențați și ei
de aceleași frecvențe condiționatoare.
Frecvențele, traversate de microunde, au fost manipulate și în alte cicluri,
dar acum, având în vedere că matricea energiei totale își va mări impulsurile, și
manipulările își vor accelera cursul.
Când frecvențele în microunde vor ajunge organismul uman (partea
vibrațională a hologramei 3D), această parte (energia reflectată de primul tip a
matricei) se va transforma, schimbându-și frecvențele. Acest proces va altera
holograma 3D, iar acțiunile voastre vor fi induse, și nu spontane. Asta se va
întâmpla și cu Pământul. Proiectul de activare aurorală a fost conceput pentru o
manipulare totală. Procesul este pus în funcțiune prin antene de contrast, aflate în
diferite locuri de pe Pământ. Antenele emit o forță negativă de frecvență joasă,
care, fiind lansată în straturile superioare ale atmosferei (frecvențe subtile), cu un
efect refractiv, va domina impulsurile reglate de anticele mașini ale comunicării
multidimensionale.
Mașinile comunicării multidimensionale au fost creația primului sector
holografic (omul gigant), generat de prima sursă reflectată de matrice, care,
evoluând în frecvența sa, a reușit să genereze reflexii energetice (holograme în
holograme). Reprezentarea mașinilor a fost materializată împreună cu
reprezentările de tip animal, și, încet, încet, odată cu evoluția vibrațională, aceste
impulsuri constante de frecvență joasă au fost utilizate pe om, astfel încât să îl țină
într-o condiție constantă a 3D-ului.

Primele popoare de reprezentare 3D (sector holografic reflectat) au fost

induse de energia reflectată de primul tip să vibreze pe/ și în baza unor frecvențe
constante, astfel încât să se poată exprima într-o formă materială și să facă la
rândul lor o experiență completă, deci să poată cunoaște sfârșitul prin intermediul
materiei. Popoarele 3D au continuat opera așteptând să poată duce înainte
intenția energiei reflectate de primul tip, care dorea să ajungă la o putere
absolută, cu scopul de a-și extinde propria energie, adăugând-o la matricea
mamă. Mecanismul mașinilor era monitorizat și stabilizat la fiecare salt de
frecvență, la începutul și sfârșitul fiecărui ciclu. Prin această procedură, la fiecare
salt vibrațional, toate hologramele hologramei căpătau o nouă conștiință,
mărindu-și astfel forța de expansiune. Un mod de a ajunge la iluminarea absolută.
Destabilizarea stabilității mașinilor provine de la holograme paralele,
create de a doua reflexie a matricei, care, agățându-se de vibrația voastră
reflectată de primul tip, încearcă să ajungă la aceeași expansiune. Hologramele de
vibrație reflectată de al doilea tip, neputând să evolueze autonom la fel de mult,
având o vibrație foarte puțin evoluată, s-ar stinge. Agățându-se de prima, ar reuși
să determine supraviețuirea propriilor impulsuri, făcând-o constantă.
Doar prin intermediul acestui sistem puteți vedea realitatea voastră așa cum
o cunoașteți. Expansiunea și forța frecvențială a energiei mamă a ajuns la evoluția
maximă, deci și mașinile de reprezentare holografică își pierd efectul. Sunt blocate
și modificate în continuu, doar pentru a nu pierde această condiție din
hologramele de vibrație reflectată de al doilea tip.
Noi suntem o reprezentare holografică care aparține emisiei voastre
vibraționale. Avem altă condensare, dar favorizăm evoluția voastră pentru a ne
reuni cu energia mamă. Avem o stare de conștiință diferită, pentru că nu am fost
niciodată condiționați de energia de contrast. Suntem urma de lumină care
învelește constant. Voi fiind sursa noastră vitală încercăm să vă eliberăm prin
intermediul unor iluminări rapide, astfel încât să puteți realiza prinderea voastră
de matrice.

Comentariu la mesaj

Chiar dacă anumite părți ale mesajului sunt obscure și neclarificate total, se
observă imediat accentul pus pe prezența unor "discuri", care par să fie de natură
tehnologică și care au fost construite de alte forțe pentru a altera frecvențele
universului care se definește a fi holografic, în trei dimensiuni. Forma mesajului
pare să fie de natură tehnologică, pentru că descrie câmpuri electromagnetice,
microunde, frecvențe legate de reprezentarea virtualității, exact așa cum o prezintă
Bohm la nivel fizic și cum am încadrat-o și noi în lucrările precedente. Cele două
discuri la care se face referire sunt identificate: unul ca fiind solar, expresie
arhetipică a Spiritului, iar celălalt fiind identificat ca Bha, expresie analoagă cu
termenul egiptean Bha, care înseamnă Suflet. Se face referire la două nivele
principale de frecvențe pe care niște mașini le-ar fi emis pentru a construi universul
intern și creaturile sale. Primele două frecvențe ar fi legate de un univers dual, și în
special, de bine și de rău, de alb și negru, unde prima ar fi mai înaltă și ar fi legată
de virtualitatea unor ființe foarte mari, recunoscuți în studiile noastre precedente ca
fiind "primii oameni" , Adam Kadmon-ii tradiției ebraice. În partea opusă ar fi
ființele negre, al căror univers se închide, pentru că frecvența lor "devine tot mai
joasă".
Se face referire la o perioadă în care omul, definit ca "reprezentare
holografică umană", ar fi înțeles tehnologia luminii, care ar sta în spatele
funcționării discurilor, care producea energie sub diferite forme, una dintre care ar
sta la baza proiectului definit ca "Auroral", din a cărei descriere se poate
recunoaște foarte clar proiectul Haarp.
http://www.faa.gov/about/office_org/headquarters_offices/ato/service_units/systemops/fs/alaskan/advisor
ies/haarp/
http://billysupdate.blogspot.it/2011/03/haarpaurora-borealis.html
http://www.godlikeproductions.com/forum1/message1003494/pg1
http://www.youtube.com/watch?v=n2UnvtkcR04
http://www.wired.com/politics/security/magazine/17-08/mf_haarp?currentPage=all
 Unul dintre cei mai interesanți oamenii de știință
care a lucrat cu discurile rotative, atât în domeniul
mecanic cât și în cel electromagnetic a fost Nikola Tesla.
Turbina sa cu disc rotativ, cu o eficiență teoretică de 92%
, este doar o mică dovadă. Aceasta este o turbină fără
palete, inventată în 1913. Pentru a funcționa, turbina se
folosește de unul dintre efectele stratului limită, care
constă în "adeziunea vâscoasă" sau încetinirea unui fluid
care alunecă în vecinătatea unei suprafețe. O astfel de
încetinire conduce la o reducere a energiei cinetice a
fluidului, pe care o cedează suprafeței; dacă suprafața are
forma unui disc, cantitatea de mișcare va fi transferată de la fluid la turbină; din
acest motiv se va obține generarea unei copii de motor care va roti turbina.
Textul mesajului se referă la proprietățile acestor discuri, care ar fi capabile
să se deplaseze în spațiu și timp (distanțe vibratorii, cum sunt definite în textul
original).

Într-un articol din 1911, din The Sun, Tesla descrie mașina lui zburătoare:
"Dr. Nikola Tesla noapte trecută s-a așezat comod în fotoliul său de la
Waldorf și a vorbit cu calm despre aeronave fără aripi, propulsoare sau alte
mecanisme caracteristice aeronavelor pe care le cunoaștem astăzi, care se
deplasează în spațiu cu o viteză incredibilă, sau mai lent, atunci când transportă
încărcături grele, dar în orice situație în siguranță, asemenea celui mai prozaic
vehicul cu roți."
"Aplicarea acestui principiu va da lumii o mașină zburătoare diferită de
orice lucru care a existat în precedență. Nu va avea aripi, reactoare sau
instrumente de genul celor care au fost folosite până în ziua de azi. Va fi mică și
compactă, extraordinar de rapidă și mai ales extrem de sigură, chiar și în cea mai
mare furtună. Poate fi construită în orice dimensiune și va putea căra orice
greutate se dorește."
Cine este familiarizat cu principiile operative ale "avionului convențional",
înțelege că mașina zburătoare a lui Nikola Tesla, descrisă în acești pași din 1911,
trebuie să fie o mașină "antigravitațională", deci un adevărat "disc zburător".
http://www.misteri2012.net/t4688-i-dischi-volanti-di-nikola-tesla.

Figura lui Nikola Tesla a fost discutată foarte mult, atât din punct de vedere
istoric cât și din punct de vedere științific, și, dacă sunt persoane care îl consideră
un geniul al fizicii, sunt altele, mai ales oamenii de știință, care îl consideră un
vizionar. Cu alte cuvinte, Tesla este plăcut de oamenii comuni și le este antipatic
fizicienilor. De exemplu, în articolul care cu titlul " Nikola Tesla: un tehnician
practic, cu multe idei, dar departe de o abordare științifică a fenomenelor", scris
de Roberto Renzetti (www.fisicamente.net), figura omului de știință este prezentată sub
forma unui vizionar care s-ar fi lansat în niște declarații fantasmagorice și
științifico-fantastice, exagerând mai ales descrierea descoperirilor sale, cu o
incapacitate grosolană și necugetată de a se corela la realitatea fizicii moderne.
Autorul citează anumite fraze, care, după părerea sa, ar fi demonstrații evidente ale
nebuniei lui Tesla, după cum urmează:
"Nu există nimic care să fie dotat cu viață - de la om, care a făcut sclave
elementele, până la cea mai agilă creatură - în toată planeta aceasta, care să nu
oscileze în timpul unei rotații. De fiecare dată când o acțiune este generată de o
forță, fie ea chiar și infinit de mică, echilibrul cosmic este alterat și motorul
universal resimte niște efecte."
Această frază, care în articolul citat este considerată o prostie, din păcate
pentru autorul acestei critici, azi pare mai adevărată ca oricând, chiar și pentru
ochii scriitorilor parafizicieni cum ar fi Fritjof Capra (Taofizica de Fritjof Capra,
ed. Adelphi), fie pentru fizicienii cum ar fi Bohm, cât și pentru teozofii cum ar fi
Sf.Augustin sau filozofii ca Krishnamurti.
Textul acestei "revelații" pe care o examinăm continuă, oferind informații
despre o civilizație care nu este terestră, care amintește de frecvența de primul tip,
identificabilă în Primii Oameni, așa cum s-a mai spus. Aceștia, prin intermediul
geometriei sacre, ar fi oferit informații depsre aceste discuri și despre proprietățile
lor - un mesaj ascuns, care nu este pentru toți, pe care studiile noastre l-au regăsit
în Cercurile din lanuri (Crop Circle), în toate manifestările lor.
Această informație, pe lângă faptul că era în acord cu cheia noastră de
lectură, ne furniza o viziune mai interesantă. În realitate, cel care vorbește nu este
Primul Om, ci este ceva care se află și mai sus în ierarhiile cosmice.
În plus, se spune foarte clar că Primul Om este inventatorul mașinilor, care,
pe lângă a permite schimbul de informații dintre diferite zone ale universului,
facilitau înțelegerea acestui lucru și îl construiau alterându-l după bunul plac -
exact cum a fost demonstrat de studiile noastre precedente.
Vrem să subliniem aici următorul fapt: cum Primul Om nu a dorită facă
experiența părții fizice a universului virtual modificat chiar de el, alterna cu aceste
mașini frecvențele hologramei. Pe lângă acestea se descoperea și faptul că întreaga
Creație nu era prevăzută să funcționeze în această direcție și că Primul Om dorea
să o blocheze, adică să stabilizeze frecvențele universului holografic, ca acestea să
rămână mereu constante, împiedicându-l pe om să evolueze, garantându-și astfel
un viitor de imortalitate infinită. Conform altor declarații, acum mai ușor de
interpretat în baza acestei chei de lectură care vorbește despre probabilitatea
terminării experimentului universal, se face o aluzie clară la dualitatea mitului, la
cel bun și la cel rău, pe care noi i-am încarnat arhetipic în Shiva (energia reflectată
de al doilea tip) și Vishnu (energia reflectata de primul tip).
După ce necesitatea de a prezenta situația universului din trecut și din
prezent într-un fel foarte clar și științific a fost satisfăcută, asta pentru a câștiga
încrederea celui care citește, interlocutorul, care pretinde a fi neutru - asta doar în
aparență - se lansează într-o descriere a războaielor dintre diferitele specii
holografice, care se luptă între ele pentru controlul hologramei. Interlocutorul
anunță că rasa umană (holograma energetică de primul tip) se poate trezi în situația
în care trebuie să ia totul de la capăt, într-o altă perioadă galactică (yuga). Sau,
dacă lucrurile ar merge "bine", să "urce" (să se "înalțe" pentru cultura New Age) la
situații vibratorii diferite și "evoluate" (așa-numitele planuri superioare).
Se face o remarcă foarte exactă asupra subiecților holografici de al doilea tip
(fidelii lui Shiva, extraterestrul Ra din publicațiile noastre), care, prin intermediul
ajutorului subiecților holografici descendenți din primul tip (extratereștrii noștri
identificați cu numele de "Horus"), încearcă să manipuleze rasa umană. Un astfel
de proces se va efectua prin intermediul sistemului Haarp, care va emite frecvențe
joase, alterând voința umană.
Și după această tocăniță de informații absolut credibile pentru noi, iată că
interlocutorii noștri se prezintă și spun că sunt niște expresii vibratorii cu altă
condensare (ceea ce se poate interpreta ca "ființe fără corp"). Aceste ființe ar
favoriza evoluția noastră, dar nu din dragoste pentru noi, ci doar pentru că ei
hrănesc cu noi. Noi am fi sursa lor vitală.
În perioada când primeam aceste declarații, împreună cu altele similare, dar
mai puțin complete, nu terminasem de înțeles toată problema extraterestră.
Interlocutorul nostru se exprima spunând că "ei" intenționau să ne ajute în procesul
de eliberare față de diferitele forțe extraterestre, fie de primul tip, fie de al doilea
tip, prin iluminări rapide, așa cum sunt definite în text. În realitate, după părerea
noastră, acest proces de eliberare a fost condus și este condus de noi înșine, fără să
avem nevoie de altcineva.

Analiza logică a textului

Subiectul care a primit această comunicare (un fost răpit) habar nu are ce
înseamnă asta, la fel cum nu are nicio idee despre existența proiectului Haarp și
nici nu a citit vreuna din lucrările celui care scrie, chiar dacă a avut conexiuni cu
subsemnatul la nivel de hipnoze regresive, efectuate pentru a conduce subiectul la
nivele mai ridicate de conștiință, pentru a se putea elibera de extratereștrii și pentru
a reuși să folosească tehnici prin care să altereze holograma (acele lucruri numite
de biserică miracole). Mai susține că ființele care i-au comunicat toate aceste
lucruri sunt "asemănătoare îngerilor", nu au nimic de-a face cu extratereștrii de zi
cu zi, dar ar trebui să fie pozitivi - cel puțin așa îi percepe el, asta în ciuda
eforturilor mele de a-l determina să vadă o hartă a teritoriului mai apropiată de
realitatea hologramei.
Trebuie să mai remarcăm și că acest mesaj mi-a fost adresat mie și nu
subiectului ex-răpit, așa cum a declarat foarte explicit îngerul.

Însă trebuie să ne punem niște întrebări:

· De ce îngerul nu-mi apare direct mie, fără a-l mai deranja pe fostul răpit?
· Unde să poziționăm aceste ființe în domeniul virtualității universale?
· Ce înseamnă faptul că noi suntem sursa lor vitală?
· Care este fiabilitatea declaraților lor?

Aceste întrebări rămâneau fără răspuns pentru moment.

Trebuie să ținem cont că aceste declarații au fost primite cu aproximativ doi
ani în urmă, când încă nu înțelesesem tot ce a fost raportat în cele două părți
precedente din această trilogie. Recitind de la început această scriere, aveam
senzația că am oferit o bună cheie de lectură a realității virtuale și acum, "cineva",
simțea nevoia să ne atenționeze că eram pe drumul cel bun, dar se preciza și că,
dacă ne-au fost oferite niște informații, acest lucru s-a întâmplat pentru că salvarea
umanității era legată de același "cineva". Însă acel cineva le apărea doar
persoanelor care atinseseră nivele ridicate de conștiință. Trebuie subliniat că acești
subiecți ascultați de noi, fie ei ex-răpiți sau nu, spuneau că ei au fost cei care s-au
dus să caute îngerii și nu invers.
Alți subiecți ne povesteau că aceste figuri apăreau în meditațiile lor sau în
simulările lor mentale, și se așezau într-o parte, uneori surâzând, alteori rămânând
tăcuți, dar dezvoltând o atentă și aparentă funcție de control.
Anumiți subiecți, care nu erau răpiți, ne povesteau că au devenit curioși în
legătură cu acești ciudați interlocutori și au decis să meargă să-i găsească, acolo
unde aceștia locuiau. Impresia pe care o percepeam era aceea că, în acel mediu al
lor noi arătăm aproape la fel ca ei, cu un fel de corp luminos semitransparent,
strălucitor. Cel care trăise această experiență susținea că acest "comitet de primire",
dacă se putea defini așa, era compus din diferiți subiecți care aveau un număr de la
șapte la cinci elemente care se învârteau în jurul lor. Atitudinea acestor îngeri era
caracterizată ca fiind un comportament aparent amical, încercând să țină discursuri
legate de mângâierea egoului subiectului care asculta: "tu ești o ființă specială, tu
nu ești ca alții, tu ești ca noi, tu trebuie să vii la noi pentru că ai acumulat
cunoașterea și trebuie să te înalți la nivelul nostru, abandonând, când va veni
momentul, această vale a lacrimilor, care nu mai este pentru tine."
Dar când un interlocutor uman încerca să pună întrebări aparent indiscrete,
sau când refuza să fie de acord cu viziunea angelică, această ființă angelică
devenea mai degrabă posomorâtă și supărată, acuzându-o de trădare pe sărmana
ființă umană. "Ceva m-a făcut să nu am încredere în ei și am plecat de acolo...",
declarau unii dintre cei care au trăit această experiență ciudată.
A fost o perioadă în timpul cercetărilor noastre, cu aproximativ doi ani în
urmă, când mulți subiecți au venit să-mi povestească experiențe similare, de parcă
și-ar fi dat întâlnire.
Cu toate că nu se înțelegea foarte bine natura acestei pseudo-interferențe,
observasem caracterul new age al "acestor ființe", care, dacă pe de-o parte
împingeau interlocutorii umani spre un bine ipotetic pentru umanitate, pe de alta se
părea că țin un discurs dual și rasist, deci nu conștient.
Expresiile duale utilizate pentru a descrie viziunea universului holografic ne
păreau inoportune pentru niște subiecți care se mândresc că sunt mai evoluați decât
noi, sau cel puțin asta doreau să ne facă să credem, însă fără a aborda subiectul
direct.
Ascultând aceste povestiri am avut impresia că aceste ființe angelice nu
puteau minți, dar nici nu doreau să îți spună adevărul, încercând astfel, prin
discursuri tendențioase, să te facă să crezi lucruri care nu erau adevărate.
Dacă această observație ar fi fost adevărată, asta însemna că aceste ființe nu
puteau minți doar din simplul motiv că dacă ar fi făcut-o, persoanele cu care au
intrat în acest pseudo-contact, ele fiind dotate cu o conștiință ridicată, și-ar fi dat
seama imediat că sunt mințite. Cineva ne-a povestit că a încercat să se apropie de
un înger și să-l convingă să vină să vadă cum se trăiește la noi, dar acesta a făcut
un pas înapoi terorizat, comunicându-i mental interlocutorului nostru că lor le era
groază "să coboare" la nivelul nostru, pentru că suferința care se simte în a face
experiența în această lume era cu adevărat insuportabilă pentru aceste ființe
fricoase. "Trebuie să existe un alt mod prin care să se încheie parcurgerea
experienței, fără să se mai treacă prin nivelul vostru"...țipau ei.

A raționa iraționalul

De ce să se piardă timpul cu a înțelege aceste experiențe, comune doar

câtorva persoane, care nu sunt nici științifice, probabil explicabile doar prin boli
mintale ale subiecților care le-au trăit?
 Pentru că multe dintre aceste persoane, ba chiar toate persoanele pe care le-
am ascultat nu erau deloc nebune; informațiile pe care ni le ofereau îngerii se
suprapuneau cu rezultatele cercetărilor noastre, dar și cu declarațiile părților
sufletești ale răpiților, înregistrate pe parcursul ultimilor zece ani.
Atunci ne-am dat seama că exista o explicație foarte simplă, care oferea o
cheie de lectură foarte clară, capabilă să așeze fenomenul la locul său în contextul
răpirilor extraterestre. Cu alte cuvinte, exista o singură hartă a teritoriului.
De fapt, dacă ne întoarcem pentru un moment la cheia de lectură în care
sufletul, mintea și spiritul au trei conștiințe diferite ale realității, poziționate pe trei
axe diferite și necomutabile între ele, ne dădeam seama doar acum că, în timp ce
examinasem aspectul sufletesc și pe cel spiritual, de cel mental nici măcar nu ne
atinsesem. Deci, a treia axă, cea a energiei, ce ne ascundea?
Dacă modelul nostru sufletesc spiritual era compus din a treia axă - energia -
trebuia să admitem că există planuri existențiale "superioare" celor ale noastre,
situate la nivele energetice diferite (axa minții este cea a energiilor potențiale).
Astfel de planuri ar fi trebuit să fie populate de ființe care împărțeau cu noi partea
mentală. Cu alte cuvinte, unde sufletul se mișca în diverse corpuri pe axa timpului
și spiritul împărțea diverse corpuri în spațiu, mintea ar fi trebuit să împartă alte
corpuri pe axa energiei.
Pornind de la această ipoteză era posibil să ne gândim că, la fel cum sufletul
nostru se plimbă pe axa timpului în diverse corpuri, oferind apoi informațiile pe
care Brian Weiss le numește "în mod greșit" vieți trecute și viitoare, la fel și mintea
putea merge să-i găsească pe cei din "planurile superioare".
Trebuie subliniat faptul că, atunci când acest lucru se întâmpla, subiectul
călător devenea la fel ca subiecții care locuiau acel nivel angelic, demonstrând, cel
puțin din punct de vedere estetic, că este unul dintre ei.
"Îngerul" chiar asta și spunea: "Voi sunteți la fel ca noi.". Pe lângă asta, nu
cred că cititorului i-a scăpat faptul că, în timp ce noi mergem la ei, aceștia nu
coboară la noi din cauza fricii de a face experiența vieții în planul solidității, unde
se moare, se trăiește, se naște și se suferă.
Unui subiect, cu care am lucrat în trecut, acest înger i-a spus că ei ar fi
interesați să ne dea niște sfaturi pentru a ne salva de extratereștri pentru că tot ce se
întâmplă la noi ar avea repercusiuni și la ei (viziune fractală a universului virtual),
și, dacă ar învinge extraterestrul, universul s-ar afla în mâinile greșite. Deci, noi
suntem cei care luptă pentru ei, pentru că, la ei neexistând corpul, nu ar fi nici
extratereștrii. Însă noi, cei care suntem mai puțin norocoși în acest nivel
existențial, ar trebui să ducem lupta pentru toți, atât pentru a ne salva pe noi
de extratereștri, cât și pentru a-i salva pe ei de experiența vieții, care înseamnă
moarte și suferință fizică.
 În concluzie, noi suntem la fel ca ei, însă ei nu au avut curajul să coboare la
acest nivel pentru a face experiența.
Deci iată cine suntem și de unde venim! Dar iată și adevăratul interes al
acestor subiecți angelici, care demonstrau că în realitate dețineau foarte puține
calități cu adevărat angelice.
Odată ce noi am învinge extratereștrii și am dobândi conștiința totală în
legătură cu cine suntem, noi am fi cei care am deveni îngeri pentru aceste figuri
angelice, iar problema ar fi că noi am deține cheile universului. Un univers pe care
îngerul vrea să-l mențină în acest statu-quo, în timp ce caută un mod alternativ de a
face experiențele lumii solide, dar fără să-și murdărească mâinile. O experiență
care să fie un fel de surogat.
Deci, pe de o parte îngerul new age-ului vrea să fie considerat bun și
protectiv, dar pe de altă parte decide să se folosească de neamul uman, punându-l
să lupte pentru a elimina extratereștrii, dar blocându-l pe drumul evolutiv pentru a
evita el suferința.

Metoda angelică

Și care ar fi atunci strategia acestor ființe din planul de deasupra? O strategie

simplă, care nu ar împiedica omul să câștige contra extratereștrilor, dar poate
încerca să convingă omul evoluat să părăsească acest loc pentru a se refugia într-o
închisoare aurită, adică la nivelul lor existențial. De fapt, cu cât rămân aici mai
multe persoane evoluate, cu atât mai mult "boala conștiinței conștiente" se extinde
și la alții. Singurul mod de a bloca conștiința ființelor umane din a se îndrepta spre
un drum care ne-ar conduce inevitabil spre conștiința absolută, iar pe ei spre
dureroasa experiență a vieții în 3D, ar fi acela prin care să se elimine celulele
canceroase, adică ființele evoluate, lucrând asupra ego-ului lor și făcându-le să
creadă că dacă acceptă paradisul lor acest lucru se datorează faptului că acestea
sunt alese, și nu unele care s-au lăsat păcălite.
Pentru a obține acest rezultat, care ar congela universul într-o nemișcare
permanentă, trebuie să te prezinți omului, dar fără să spui minciuni. De fapt, omul,
cu conștiința sa integrată și evoluată, la sfârșitul jocului și-ar da seama mereu dacă
cineva l-ar minți, deci trebuie spus numai adevărul, sau cel mult poate să-l facă pe
om să creadă unele lucruri în locul altora, prezentându-i adevărul în mod alterat.
Deci, acești îngeri sunt inventatorii New Age-ului, unde multe dintre
discursurile susținute par în mare parte în acord cu ceea ce cunoaștem, în afară de
un mic și aproape invizibil detaliu, dar care nu le scapă celor care au făcut un pas
înainte pe scara evoluției.
 Mișcările New Age au existat mereu și nu sunt o invenție locală. De
exemplu, din acest punct de vedere, una dintre cele mai importante mișcări New
Age (care nu are nicio legătură evidentă cu tradițiile egipto-babiloniene) este
Biserica Catolică, care, prin a-l lăuda pe Dumnezeu, comunică că trebuie să-i
iubești pe ceilalți pentru a-ți câștiga paradisul. Conceptul de urcare în paradis este
un concept arhetipic, unde trebuie să urci, să te înalți; acest concept există în multe
mișcări, pornind de la mișcarea Dianetics și ajungând până la mișcarea lui Ramtha.
Înălțarea pentru evoluție este un concept dezinformator, pentru că în coborârea
în profunzime există adevărata posibilitate de a face experiență. Trebuie să se
coboare pentru a se câștiga conștiință de sine, nu să se urce. Pe lângă asta, nu
trebuie să-i iubești pe alții, ci trebuie să te iubești pe tine mai înainte de toate.
Acest concept este exprimat foarte clar de conștiința răpiților induși în transă
hipnotică profundă. (Ceea ce odată numeam suflet acum este ridicat la nivelul de
conștiință, dar despre asta vom vorbi în următoarea lucrare).
Dacă te iubești pe tine însuți, vei încerca să te cunoști pe tine însuți, știind că
procesul cunoașterii este un drum personal. Nimeni nu-i poate forța pe alții să facă
același drum, nimeni nu-i poate ajuta pe alții, ci fiecare se ajută doar pe el însuși.
Dar parcurgând acest drum va ajuta întreaga conștiință a universului. Prin a-i ajuta
pe alții se riscă un act de forțare, acționând asupra conflictului de conștiință - un
principiu care este de netrecut, după cum vom demonstra peste puțin timp.
Iată deci care este caracteristica mișcărilor religioase pseudo - new age:
aceea de a se face credibile, povestind aproape tot adevărul, dar alterând intenționat
detaliul fundamental pentru înțelegere, făcând astfel încât omul să înțeleagă greșit
un discurs, care ar putea fi în principiu și adevărat. În acest context, una dintre cele
mai mari minciuni ale mișcărilor new age este de fapt afirmația că minciuna este
de fapt a minții umane.
Mintea umană este disprețuită. Se pune că mintea minte. Aceasta este
înșelătoare, nu te lasă să vezi lucrurile așa cum sunt, este prinsă în Maya, nu vede
că realitatea care o înconjoară este falsă. Totul este adevărat, dar asta nu înseamnă
că nu trebuie să te încrezi în minte. Asta înseamnă să fi conștient de limitele minții.
Adevărul este că, utilizând mintea, se utilizează și axa energiei și poți merge să-i
întâlnești pe "cei de la etajul superior", descoperindu-le astfel adevărata esență. Și
iată că mișcările New Age încearcă să remedieze această situație, convingând
omul, într-un mod șiret, că mintea nu trebuie utilizată, și chiar mai mult, dacă
acesta îți spune ceva ciudat, nu trebuie să o crezi.
 Dualismul înșelător

Ceea ce ne-a determinat să suspectăm că îngerul era înșelător erau

discursurile pe care le făcea, iar apoi, dintr-un punct de vedere al gramaticii
transformaționale (PNL), rezulta foarte clar intenția de a înșela, și mai ales,
păcăleala principală rezulta din faptul că se vorbea despre Univers ca despre o
hologramă duală.
Dar noi știm bine că în realitate conștiința nu este duală, ci unică, știm că nu
există cei răi și cei buni, ci există doar persoane cu nivele diferite de conștiință. A
construi un parcurs pentru cucerirea înțelepciunii duale e ca și cum am conduce un
Ferrari fără mâini. Te izbești de ceva la prima curbă.
Pentru a înțelege asta să ne punem o întrebare simplă.
Noi am spus mereu că intenția conștiinței era aceea de a se cunoaște pe sine,
și pentru asta, a construit universul dual, în care să se poată oglindi pentru a vedea
cum este făcută. Însă dacă ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta, sau de ce conștiința
a simțit nevoia să se cunoască, răspunsul nu ne apare imediat foarte clar. Putea
conștiința să doarmă liniștită, fără să-și pună această întrebare inutilă? Însă de ce a
avut nevoie să construiască oglinda pentru a se privi pe ea însăși? Pentru a
răspunde la această întrebare nu trebuie decât să ne gândim la universul dual, așa
cum îl cunoaștem azi. Dacă acesta este cu adevărat dual, așa cum îl percepem, ar
exista posibilitatea de a face alegeri. Să admitem că eu aș fi un alpinist și că sunt
legat cu o coardă de domnul A și de domnul B. La un moment dat mă aflu în
dificultate și trebuie să tai coarda, pentru a mă salva pe mine și pe unul dintre
colegii mei. Pot tăia coarda, salvându-l pe domnul A, dar pot să-l salvez și pe B. S-
ar părea că mă aflu în fața unei alegeri, dar nu este așa. De fapt, în momentul în
care decid să-l salvez pe domnul A, am decis și să nu îl salvez pe B. Este ca atunci
când iese cap și nu cruce. Un astfel de concept devine mai clar dacă îl examinăm în
prezent. În momentul în care am făcut alegerea, conștiința mea a ales să-l salveze
pe A. Dacă eu privesc în trecutul meu, care este coprezent cu prezentul meu,
conform fizicii bohmiene asupra universului non-local și virtual, îmi dau seama că
conștiința mea din prezent a făcut o alegere care este aceeași cu cea deja făcută în
trecut. Cu alte cuvinte, dacă privesc spre trecutul meu (din poziția mea din
prezent), înțeleg că și în trecut îl alesesem pe A și nu exista probabilitatea că l-aș fi
salvat pe B. O astfel de posibilitate există doar dacă privesc scena salvării din
trecut spre viitor, dar nu și dacă o privesc din prezent spre trecut.
Acest concept îl vom explica mai bine imediat, când vom examina totul din
punctul de vedere al fizicii cuantice moderne.
 Atunci, s-ar putea presupune că dualul constă în a lua o decizie sau a nu a
lua niciuna, atunci murind toți împreună. Acesta nu este un concept dual. De fapt,
a nu face este identificabil cu a nu fi.
În acest context, se punea întrebarea de ce conștiința a decis să construiască
oglinda. În realitate, întrebarea nu are niciun sens, deoarece conștiința este pentru
că face. Dacă nu ar fi făcut, sau mai bine, dacă nu s-ar fi manifestat prin
intermediul acțiunii sale, aceasta nu ar fi existat, pentru că ea nu și-ar fi dat seama
că există...
Tu ești și exiști pentru că faci. Dacă nu faci, nu exiști. Deci, nu există
dualitate în a lua sau în a nu lua decizii: nu există dualitate în a o apuca pe
unul dintre cele două drumuri aparente, pentru că în realitate nu există decât
unul singur.
Pe de o parte, acum se înțelege că, conștiința ESTE doar dacă FACE
experiență, și ESTE doar dacă se MANIFESTĂ, prin intermediul acțiunii sau a
ACTULUI DE VOINȚĂ. Voința devine expresia existenței și a posibilității de a
înțelege cine este. În acest context devine clar că, dacă tu faci lucrurile pe jumătate,
vei fi jumătate, dar dacă faci toată experiența, vei fi tot. Deci, ființa angelică din
planul de deasupra, cel care nu vrea să facă experiența, este o ființă evoluată doar
pe jumătate, pe când noi suntem aceia dintre ei care au decis să coboare și să
termine treaba. Noi suntem mai conștienți decât ei.

Universul ca pagoda lui Bruce Lee

Pentru a înțelege încă și mai bine cum este făcut acest univers pe axele
energiilor, unde mintea este cea care domină, trebuie mai întâi să ne imaginăm un
con cu șapte nivele, unde primul nivel este vârful conul, iar ultimul este baza sa.
Numărul șapte ar putea fi un număr arhetipic, dar, în realitate, fiind un univers
fractal, vor fi și toate acele manifestări energetice care îl cuprind. Astfel, ideea de a
separa lumea energiilor vizibile în culori și de a decide să se utilizeze șapte pentru
a face asta, nu este întâmplătoare. Nu este întâmplător nici faptul că electronii
atomului, la fel ca protonii nucleului, se aranjează pe șapte nivele cuantice.
Faptul că sunt alese șapte note pentru a defini o scară muzicală, în care
fiecare notă corespunde unei frecvențe și fiecărei frecvențe îi corespunde încă o
valoare energetică, este cu siguranță un indicativ al caracteristicilor fractale ale
acestui con ipotetic.
În acest con, care este universul nostru, cu extratereștri, cu primii oameni, cu
Shiva și Vishnu în forma celor doi creatori, toate aceste personaje locuiesc la
ultimul etaj, la bază, în planul cel mai greu ar spune arhetipic fizica, dar și
mișcarea americană New Age. Între noi și primul nivel, cel al conștiinței pure, sunt
cinci nivele diferite, cu creaturi din ce în ce mai evoluate, mai evoluate în a coborî,
și nu evoluate în sensul de a urca.
Cititorul atent își va aminti că în viziunile subiecților noștri, cinci erau și
ființele angelice care apăreau din planurile de deasupra. Din acest motiv trebuie
subliniat faptul că mintea nu minte, ci interpretează, uneori rău, anumite semnale
arhetipice ale virtualității, dar este extrem de semnificativ faptul că au fost văzute
cinci ființe și că, dacă universul nostru este fractal, există cinci planuri superioare
care își împart conștiința-mamă. Diferența care există între noi toți, ființele
planurilor intermediare, ar avea legătură cu conștiința de sine - cu cât se coboară
mai mult, cu atât mai mult se face experiență și cu atât mai mult înțelegem cine
suntem. Dar din punct de vedere al integrării dintre partea dreaptă și cea stângă a
aceleiași minți, în timp ce conștiința nu este conștientă de ea, dar pare total
integrată, noi, cei de jos, am fi conștienți, dar foarte puțin integrați, și din acest
motiv am avea viziunea cea mai dualistă dintre toate celelalte ființe așezate
deasupra noastră (în sens arhetipic).
Cu alte cuvinte, dacă ființele de la acest nivel nu înțeleg cine sunt la nivel
conștient, nu numai că nu vor ști cine sunt, dar vom apărea în virtual mai dislocați
ca niciodată. Și vom fi o pradă ușoară pentru acele ființe care au partea masculină
mai integrată cu cea feminină.
Noi, la acest nivel, am spune emisfera dreaptă cu cea stângă.
S-ar putea spune că a putea descrie universul și a-și da seama că dualitatea
este un aspect al matricei, este un fapt ce poate fi observat doar de cei care fac
experiența șamanică. Un drum care îi conduce pentru o clipă în afara dualității,
astfel încât să o poată examina din exterior. Cel care scrie a avut oportunitatea să
facă această experiență, iar din acel moment i-au apărut foarte clare toate lucrurile
despre se vorbește în acest articol. Cel care scrie, într-un anumit fel, a distrus acel
aspect al matricei care reprezenta dualitatea, învingând păcăleala la nivel conștient.
Cine nu a făcut această experiență nu va putea vedea dincolo de matrice, dar asta
doar din propria sa alegere.
A vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere îți permite să schimbi harta
teritoriului și îți mai permite, odată întors la punctul de plecare, să fii conștient atât
de ceea ce se vede de acolo, cât și de ceea ce se vedea din cealaltă poziție. Pentru a
obține acest rezultat în existența noastră trebuie să vrem să ne schimbăm poziția.
Acest mod de a acționa vă învie și vă ajută să deveniți conștienți de conștiință.
 Eliminarea falsului dualism oferă condiția necesară pentru a putea accesa o
formă de conștiință integrată, unde spiritul, mintea și sufletul nu mai există, dar, în
locul lor există o conștiință integrată unică, care ne permite să vedem dincolo de
experiența duală a matricei.
Deja am arătat în părțile precedente din această lucrare semnificația istoriei,
observată din punct de vedere arhetipic. În arhetipuri există imaginea unui prezent
etern, care conține informații despre timpul virtual, atât despre trecut, cât și despre
viitor, pentru a oferi o viziune globală asupra a tot ce există. În arte semnificațiile
simbolice și artistice sunt mereu legate foarte mult de arhetipuri, adică de limbajul
universului. Astfel, persoanele cu un anumit nivel de conștiință, adesea și fără să
realizeze, construiesc povestiri bazate pe mitul creației. Un exemplu ne este oferit
în acest context de un film făcut de Bruce Lee, film care, din punct de vedere
tehnic nu a apărut niciodată în sălile de cinema.
Se numește Game of Death, "Jocul
morții", iar în spatele luptelor (toate fiind
coregrafii ale aceluiași Lee) se ascund
puternice componente filozofice.
Protagonistul vede cum îi sunt răpite rudele
(simbol al propriilor origini) - cei puternici
vor să-l șantajeze pe protagonist să facă niște
lucruri ilicite pentru ei (extratereștrii sau cei
care folosesc în numele lor forța
protagonistului pentru a obține beneficii pentru ei înșiși). Pentru a-și salva părinții
Lee va fi constrâns să-și înfrunte adversarii, care sunt tot mai puternici, în
interiorul unei pagode (pagoda reprezintă universul holografic cu șapte nivele: noi
suntem la al șaptelea nivel, la primul există conștiința și în mijloc rămân cinci,
locuite de forțe ostile). Urcarea diferitelor nivele corespundea unei ascensiuni
spirituale, pentru care, protagonistul va trebui să lupte mai mult cu el însuși decât
împotriva dușmanilor săi.
Nivelele pagodei sunt cinci și sunt caracterizate de diferiți luptători care sunt
maeștri în tot atâtea tehnici. Mai ales ultimul, cel care se află cel mai sus, este un
gigant cu pielea de culoare neagră care nu poate suporta lumina și poartă mereu
ochelari negri. Lee va câștiga folosind lumina asupra ultimului gigant și la sfârșitul
luptei se va întoarce la primul nivel, afară din pagodă, necâștigând nicio comoară,
dar reușind să-și elibereze poporul de cei care îl țineau supus (dând startul
arhetipului lumii fericite).
http://www.youtube.com/watch?v=ai5geIBDkyE
Arhetipic vorbind, omul îi înfrânge pe cei care-l înșeală, dar, în coborârea sa,
în realitate, el nu vrea să ajungă la conștiință mergând în sus, adică întorcându-se
într-un proces involutiv, ci mergând în jos, la ultimul nivel, luând cu sine
cunoașterea pe care a acumulat-o, pentru a trăi din acel moment înainte, nu o
existență închisă în solitudinea unei conștiințe inconștiente, ci creând noua sa lume,
cea care ne așteaptă pe toți - Lumea Fericită.

Aspecte cuantice ale naturii universului

În lumina acestor noi reflecții am reascultat și studiat anumite aspecte ale

fenomenologiei răpirilor, pe care într-o primă fază le-am neglijat și nu le-am
înțeles absolut deloc, dar care acum își găseau locul potrivit în cheia de lectură
propusă de noi. Mă refer în special la anumite probleme cu care se confruntau
răpiții, care, după parcursul pe care noi îi sfătuiam să-l facă, care i-ar fi ajutat să se
elibereze de extratereștrii, acumulând conștiință, mă recontactau din cauza apariției
unor percepții ciudate, constând în flashuri aparținând unor episoade din "viețile
lor trecute".
Hipnozele profunde efectuate pe acești subiecți, prezentau o parte
sufletească care explica ceea ce se întâmpla, folosind următoarele cuvinte: "Este
necesar ca acest corp să cunoască toate experiențele sale, din toate corpurile sale,
aceste experiențe se vor acumula în corpul actual și abia după aceea acesta va
putea merge să se joace acolo."
 Astfel de expresii erau de neînțeles pentru noi în acel moment, dar astăzi
putem oferi acelor cuvinte o interpretare extrem de logică.
Pentru a înțelege bine care a fost semnificația mesajului sufletesc și viziunea
sa asupra teritoriului, trebuia mai întâi să înțelegem că și a treia axă, cea a energiei,
adică a minții, avea un rol fundamental și esențial împreună cu celelalte două axe;
axele sufletului,a minții și a spiritului - timpul, energia și spațiul trebuiau să
înțeleagă complet semnificația conștiinței, fără să se poată sări peste vreuna dintre
cele trei. Pentru a face asta, trebuie să abandonăm pentru un moment domeniul
sufletului, al minții și al spiritului și să observăm domeniul fizicii moderne. Apoi
ne vom întoarce la problema conștiinței, imediat după ce am examinat problema
din punctul de vedere al fizicii cuantice.
Începând de la articolul original cu titlul "Noua Fizică: Asimetria
Omniprezentă" (“La Nuova Fisica: L'Asimmetria Onnipresente”), scris de Piero
Scaruffi (traducere din original de Ascanio Borga, mai 2003),
http://www.scaruffi.com/cogn.html, trebuie sa facem niște observații pe ideea că Born,
Bohm și cu mine, toți vorbim despre dualismul undă - particulă.
Dacă cheia noastră de lectură a fost corectă nu ar exista dualism, ci acesta ar
apărea în fața ochilor noștri ca o deformare citită de creierul nostru, și nu de mintea
noastră, care ar interpreta doar datele care provin din exterior. Să ne amintim că
pentru fizica cuantică modernă, o particulă cum ar fi un foton, poate să se prezinte
ca undă, dar și ca particulă. Uneori se prezintă ca undă, dar alteori este măsurată ca
particulă. Practic, nimeni nu știe, nici până în ziua de azi, de ce există acest
comportament dual, aparent inexplicabil.
http://www.blogzero.it/2009/11/20/esperimento-piu-bello-dualismo-onda particella/.
http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGc-

Să amintim aici despre un experiment care reproduce dualismul "undă-

particulă". Dacă am un tun care împușcă fotoni pe un perete cu două găuri, m-aș
aștepta, dacă aș așeza în spatele peretelui un ecran cinematografic, ca acesta să se
lumineze în zona care corespunde celor două găuri, pe unde trece lumina, sau mai
bine zis fotonii.
Din păcate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, trebuie să știți, nu
numai că nu se obține rezultatul așteptat, dar și că lumina luminează ecranul
cinematografic și în locurile unde lumina nu ar trebui să ajungă. Astfel s-a ajuns la
concluzia că fotonii s-ar comporta ca unde și nu ca particule.(vezi figurile de jos)
Din păcate, asta se întâmplă și când un singur foton este împușcat prin găuri,
demonstrând că acest lucru se întâmplă concomitent prin ambele găuri. Dacă
fotonul ar fi fost o particulă, ca un proiectil, acest lucru fiind imposibil. Dar dacă
fotonul este reprezentabil ca probabilitatea ca el să existe într-un spațiu sferic aflat
în expansiune în timpul mișcării sale spre pereții țintei, fotonul ar putea fi
reprezentat ca undă și ar putea invada cele două găuri concomitent.
Problema apare când observatorul, în loc să observe totul din spatele tunului
fotonic, ca un spectator la cinema, se ascunde în spatele uneia dintre cele două
găuri. Fotonul parcă știe că el este acolo și îl lovește, luminându-l. În acest
experiment figurile de interferență, clasice unui fenomen de ondulație, dispar. Cu
alte cuvinte, fotonul se comportă acum ca un proiectil.

Fenomen observat din exterior

 Fenomen observat din interior

Există diverse interpretări ale acestui fenomen fizic inconfundabil. Born

(http://it.wikipedia.org/wiki/Funzione_d'onda) susținea că particulele subatomice care
compun universul, deci universul în sine, se putea comporta atât ca undă, cât și ca
particulă. În cazul în care comportamentul particulei ar fi fost ondulator, unda ar fi
fost o ecuație de undă și nu o adevărată și proprie undă fizică, al cărui potențial ar
fi fost reprezentat de energia sa.
Însă Bohm, care susține că universul este virtual și holografic, fractal și non-
local, susține că un foton nu e sau undă sau particulă, ci este și undă și particulă
împreună. Pe lângă asta, el susține că potențialul undei, care în acest caz ar fi o
adevărată undă fizică, nu o formulă matematică, are legătură cu forma undei și nu
cu energia sa.
Cu alte cuvinte, Bohm susține că universul, fiind unul și fiind compus din
unde, toate la fel (micul și marele sunt legate fractal între ele), pentru a muta sau a
interacționa cu un lucru mic, care are aceeași formă de undă ca un lucru mare, este
necesară aceeași cantitate de energie.
Fizica lui Bohm este adesea utilizată ca punct de plecare pentru cei care
studiază fenomenele paranormale, pentru că s-ar părea că ar explica multe
fenomenologii legate de acestea. În acest context se înțelege că pentru a muta o
mașină utilitară cu forța gândului ar fi necesară aceeași forță care se folosește
pentru a muta cu forța gândului un munte. Dar nu acet fapt este important.
De fapt, trebuie să amintim că în timp ce Bohm susține că timpul nu există și
nu este decât o senzație fizică, Born susține că timpul nu este măsurabil în fizica
cuantică. În acest moment intervine un premiu Nobel pentru chimie, Ilya
Prigogine, care a studiat echilibrele ireversibile și care susține că săgeata timpului
este unidirecțională.
El chiar susține că dacă săgeata timpului ar fi putut fi ireversibilă, ar exista
în universul nostru urme de involuție. Dar pentru că nu s-au observat niciodată
involuții în modelele studiate de el, adică în modelele biologice, trebuie să se tragă
concluzia că timpul merge doar într-o singură direcție. Dar cum de timpul ar merge
doar într-o singură direcție, dacă spațiul și energia pot lua și valori negative? De ce
universul ar trebui să fie asimetric pe săgeata timpului? Pentru că astfel nu s-ar
putea merge înapoi în timp, la fel cum se întâmplă cu spațiul?
Dacă merg de la Roma la Milano,mă pot întoarce la Roma, dar dacă azi
vreau să mă merg înapoi în timp nu pot să fac asta. Dar chiar este adevărat că nu
pot face acest lucru?
Problema apare datorită faptului că săgeata timpului este legată de al doilea
principiu al termodinamicii, care susține că entropia universului se mărește mereu.
Entropia este o măsură, numită dezordine, care în realitate corespunde ordinii
cinetice și energetice a obiectelor din univers. Adică, universul în timp se
simetrizează, se răcește, toate lucrurile iau între ele distanțe identice, densitatea
universului se omogenizează și nu mai sunt ale locuri cu materie densă și locuri
goale, dar densitatea devine constantă. În realitate, această situație corespunde unei
ordini și nu unei dezordini, dar fizicienii de la mijlocul lui 1800 au identificat
răcirea universului ca pe un lucru negativ, care acționează împotriva creației
divine, și doar din acest motiv, i-au dat o accepțiune negativă, ca dezordine, pe
când, dintr-un punct de vedere termodinamic, aceasta nouă ne apare ca și ordine.
Termodinamicii au scăpat flatând Biserica și puterea sa în 1800, dând entropiei un
semn negativ în fața simbolului său și astfel fizicienii și preoții au făcut pace.
Deci, dacă entropia în principiu se mărește mereu, atunci și săgeata timpului
merge într-o singură direcție.
În acest context intervine un alt fizician englez, care se numește Penrose și
care începe să supună că al doilea principiu al termodinamicii nu ar fi deloc
adevărat. El susține că în fond “acela este un principiu, în sensul că nu este
demonstrabil, validitatea neputându-i fi demonstrabilă.” Până astăzi doar s-a
constatat faptul că entropia universului s-ar mări mereu, însă, se poate să nu fie
deloc așa, și dacă nu ar fi așa, dogma săgeții timpului ar pica și ea. Penrose ajunge
să presupună că în realitate, măsurarea entropiei nu ar fi legată de energia
sistemului, care se răcește mereu dacă este lăsată în pace, adică fără intervenții
externe universului, care se pare că nu pot exista, ci că entropia ar fi umbra a
altceva, care s-ar suprapune măsurării energiei. Noi credem că entropia măsoară
energia sistemului sub formă de ordine, însă aceasta măsoară de fapt un fel de
parametru ascuns.
Termenul de "parametru ascuns" este folosit intenționat de Bohm, pentru a
explica aceleași fenomene.
 Incorectitudinea celui de-al doilea principiu al termodinamicii

Toți știu că doilea principiu al termodinamicii nu este corect, dar toți speră
că incorectitudinea unui astfel de principiu este legată doar de un aspect local,
adică unul care se află în lumea microscopică; dacă al doilea principiu nu este
respectat, mereu se poate crede că există un alt loc îndepărtat, în care se întâmplă
exact opusul specular, astfel încât să egalizeze estimările generale ale entropiei
universale. Există experimente ce demonstrează că într-un spațiu limitat entropia se
poate micșora.
Într-un articol ce poate fi găsit pe internet cu titlul "Săgeata timpului",
(http://www.attraversolospecchio.eu/index.php/argomenti/scienza/2012/02/08/la-freccia-del-tempo/),
este menționat un experiment de termodinamică făcut de Y. Charles Li și Hong
Yang și denumit "Săgeata timpului", publicat pe site-ul de publicații științifice
http://arxiv.org (ianuarie 2012). În acel context se demonstra foarte ușor că entropia
anumitor sisteme de particule de gaz, care erau supuse anumitor operațiuni, se
diminua fără niciun dubiu științific.
În mod asemănător, anumiți oameni de știință s-au jucat cu niște perechi de
fotoni, reușind să alterneze comportamentul lor din trecut, iar asta ar fi posibil doar
dacă săgeata timpului ar fi fost reversibilă, sau dacă timpul ar fi fost non-local, așa
cum susține Bohm.
Un alt exemplu banal, care demonstrează că entropia se poate diminua local,
ne este furnizat de unele reacții din chimia organică, care produc activitate optică,
pornind de la molecule absolut simetrice sau cu amestecuri de reacții total
racemice (cu activitate optică egală cu zero).
Este bine de știut că activitatea optică, adică capacitatea anumitor molecule de a
roti planul luminii la stânga sau la dreapta față de observator, este o măsură a
simetriei universului. Conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii,
universul se simetrizează, acesta fiind creat non-simetric. Este imposibil să
construiești o sinteză a unui produs organic care nu are un plan de simetrie pornind
de la o moleculă mai simetrică (care nu are un astfel de plan). În cel mai bun caz o
specie chimică reacționează, distrugându-i simetria, dar producând o pereche de
izomeri oglindă, adică jumătăți de molecule care rotesc planul luminii la dreapta și
o altă jumătate care rotesc planul
luminii, de aceeași cantitate, dar la
stânga, astfel încât să se obțină un
amestec de reacție care va fi
simetric în complexitatea sa.
 Dar asta este posibil doar dacă determin să reacționeze un număr par de
molecule: astfel, jumătate va da un rezultat iar cealaltă jumătate va da rezultatul
opus. Dar dacă eu am o singură moleculă care poate reacționa, aceasta trebuie să
furnizeze neapărat o moleculă activă din punct de vedere optic, în absența
izomerului său oglindă. În acest context, am creat activitate optică, adică am
desimetrizat local universul, micșorându-i entropia.
În fizica lui Bohm, faptul că cel de-al doilea principiu al termodinamicii este
estompat local, înseamnă, conform unei viziuni holografice a totului, că entropia
întregului sistem se poate micșora pentru că amănuntul este colegat la tot.

Interpretarea pe care eu o dau modelului dual fizico-cuantic

Pentru fizicieni, utilizarea termenului "parametru ascuns" vrea să spună că

pentru ei există un parametru măsurabil, dar fiindcă nu îl văd, nu îl pot măsura. Din
punct de vedere al programării neurolingvistice (PNL), a identifica ca ascuns un
fenomen care nu se vede, înseamnă că dorești neapărat să crezi într-o idee proprie a
hărții teritoriului, fără a avea în schimb forța de a verifica dacă nu cumva acea
hartă este greșită.
Zilele astea fizicienii caută bozonul lui Higgs, iar presa, care este prea puțin
informată, crede în ceea ce i se administrează, și anume: că bozonul lui Higgs a
fost găsit cu adevărat.
Mari conferințe de presă, un
mare ecou în ziare și în media, dar
adevărul este altul. Purtătorul de
cuvânt a CERN-ului de la Geneva,
în videoclipul conferinței de presă,
nu susține că s-a găsit bozonul lui Higgs, ci spune exact că ... There are strong
evidences of the existence of the Higgs boson…Cu asta vrând să spună că se crede
puternic că acesta există, dar nu că s-a găsit. În locul lui s-au găsit alte lucruri
ciudate, care se comportă diferit de bozonul lui Higgs, dar despre care oamenii de
știință ai CERN-ului spun că sunt, aproape cu siguranță, bozonul pe care îl caută. E
ca și cum ai spune: pentru că mulți copii l-au întrezărit pe Moș Crăciun, acesta
există cu adevărat, chiar dacă este mai degrabă indefinit.
E ușor să înțelegem că în spatele declarațiilor CERN-ului sunt exigențe
politico-economice, și, pentru că nu mai sunt bani, există necesitatea de a explica
europenilor și sponsorilor că mai trebuie aruncați alți bani, pentru a căuta un lucru
care nu există (27 de milioane de euro pentru fiecare experiment efectuat), asta
doar pentru a-i hrăni pe fizicienii noștri. Bineînțeles că ceilalți fizicieni europeni și
mondiali, care nu sunt de acord cu această poziție guvernamentală, nu din motive
științifice, ci doar pentru că ei ciugulesc mai puțini bani pentru cercetările lor, s-au
supărat un pic și duc o luptă împotriva cercetătorilor bozonilor fantomă.
http://video.repubblica.it/dossier/bosone-di-higgs/hack-il-bosone-e-dio/99942/98321
http://www.centrometeoitaliano.it/particella-di-dio-trovato-bosone-higgs/
http://www.giornalettismo.com/archives/407323/e-se-il-bosone-di-higgs-fosse-un-impostore/
http://silvanodonofrio.wordpress.com/2012/07/06/il-bosone-di-higgs-ce-o-non-ce/

În concluzie, a folosi termenul "parametru ascuns" este un semn inconștient

de calm, cum că lucrurile, chiar dacă nu se văd și nu se măsoară, sunt cum au fost
descrise mereu.
Prigogine spune un lucru foarte adevărat, și anume că evoluția se mărește
mereu și nu merge înapoi niciodată. Dar evoluția sistemului este evident legată de
eliminarea dezordinii, înțeleasă ca mișcare browniană a particulelor. Evoluția este
legată de diminuarea haosului. Și dacă Penrose avea dreptate și entropia nu este o
măsură directă a haosului, ci o măsură indirectă? Ipoteza mea de lucru este că
entropia nu ar fi o măsură a haosului, ci o măsură a Conștiinței universale. Aceasta
chiar nu este măsurabilă, pentru că aparține acelei părți din realitate care este
definită ca "reală", adică constantă și neschimbătoare, dar a cărei expresie în
interiorul universului se definește ca și conștiință (cunoaștere) de sine.
În cheia noastră de lectură, conștiința chiar nu este făcută din energie, spațiu
și timp, dar acești trei vectori sunt reprezentarea conștiinței de sine. Conștiința de
sine a conștiinței ar fi măsurabilă și mereu în creștere, în acord cu cele susținute de
Prigogine. Și ar fi logic să fie identificată de fizicieni ca parametru ascuns, dacă
aceasta ar fi reflectarea conștiinței în virtualitate. Fiindcă fizicienii nu cred în
existența unei conștiințe, nu vor putea niciodată să măsoare conștiința, pentru că nu
sunt conștienți că acesta există. De fapt, fiecare vede harta teritoriului în funcție de
cunoașterea pe care o are despre harta teritoriului. Dacă eu cred că elefanții nu
există, nu aș reuși să văd nici măcar unul, așa cum vom vedea imediat printr-un
experiment de fizică cuantică.
Dar entropia, adică dezordinea care se mărește, adică conștiința, care, prin
măsurarea conștiinței de sine, care se mărește mereu, ne oferă cheia de lectură
pentru a interpreta și dualismul undă-particulă.
În baza studiilor făcute de mine prin intermediul hipnozei regresive și a
observațiilor efectuate de fizica modernă, se poate demonstra, pornind de la
modelul fizicii lui Bohm, unde timpul nu există, dar trecutul și viitorul sunt două
ecuații de undă care se unesc într-un prezent etern, putem susține că un fenomen
ne apare ca particulă când privim înspre trecut și ne apare ca undă când
privim înspre viitor.
În realitate, în spatele acestui concept există o viziune mai profundă a
aparentului dualism particulă-undă. Noi percepem un fenomen ca undă atunci când
nu avem cunștiință despre acel fenomen și știm doar că observăm ceva ce există.
Însă când știm perfect ce am observat, pentru că am acceptat să interacționăm cu
acesta, acesta ne apare ca particulă.
Când eu interacționez cu un fenomen în sens fizic, fie acesta o particulă
subatomică sau oricare alt eveniment, acesta îmi apare exact așa cum este construit
în virtualitate, cu masa sa, cu energia sa, cu timpul său, cu spațiul său, cu câmpul
său magnetic și cu câmpul său electric. Fenomenul va apărea localizat perfect,
pentru că eu am interacționat cu acesta în propriul său spațiu și timp. Dar dacă eu
văd că se întâmplă un fenomen fizic, însă nu interacționez DIRECT cu el, știu că
fenomenul există, dar nu voi fi conștient de el. Din punct de vedere fizic acesta îmi
va apărea sub formă de undă, adică din punct de vedere matematic și geometric va
apărea ca o zonă spațio-temporală, unde este posibil să localizez fenomenul (pentru
că știu că există), dar nu știu nici cum este făcut și nici unde este cu exactitate
(pentru că nu sunt conștient de el).
Deci, dacă fotonul mă lovește și mă iluminează, acesta se comportă ca
particulă, dar dacă îl văd cum se lovește de un perete, eu nu interacționez cu el
direct, ci doar văd imaginea interacțiunii sale cu un alt obiect, iar fotonul se va
comporta ca o undă în fața ochilor mei.
În realitate, aspectul dual al virtualității nu ar exista și totul s-ar reduce la
definiția conștiinței, care ar fi ceva ce face și interacționează, pentru că dacă nu
face și nu se manifestă nu există.
Este inutil să subliniem că fizica modernă este total de acord cu acest tip de
viziune a lucrurilor, care îi pune în acord pe Born cu Bohm, cu Prigogine și cu
Penrose, dar și cu Capra, cu Krishnamurti și alți gânditori, de la Kant la Platon.

Dualismul undă-particulă în viața cotidiană

Să luăm câteva exemple din viața cotidiană și să înțelegem cum acest

dualism finit, în realitate, depinde exclusiv de percepția pe care o avem noi asupra
unui fenomen și nu de fenomenul intrinsec.
Eu am în fața mea, în viitorul meu, două alegeri: ori să tai coarda și să-l
salvez pe A, ori să tai altă coardă și să-l salvez pe B. Când mă gândesc la asta
creierul meu va fi invadat de imaginile de interferență ale celor două posibilități de
viitor, legate de cele două posibile acțiuni ale mele. Cu cât încerc mai mult să aleg,
cu atât mai mult nu voi fi capabil să văd bine ce anume să aleg. Între timp, săgeata
timpului avansează iar eu intru în momentul prezent, în care văd nu ceea ce voi
face, ci ceea ce fac.
 În prezentul meu aleg să-l salvez pe A. În acel moment, problema mea de
natură ondulatorie și probabilistică dobândește controlul certitudinii și devine
asimilabilă comportamentului particulei noastre subatomice. Aceasta s-a prezentat
ca certitudine când priveam evenimentul dinspre trecut înspre viitor și când aceasta
se prezenta ca incertitudine, deci când își luase aspectul probabilistic și matematic
de undă.
Acum, că l-am salvat pe A, să privim spre trecut și să vedem ce ne amintim.
Ne amintim că în interiorul nostru nu aveam dubii, dar că deja decisesem să-l
salvăm pe A și nu pe B.
Asta se întâmplă pentru că atunci când am devenit conștienți de un fenomen,
timpul neexistând, o astfel de conștientizare modifică trecut virtual, unde acum
avem același nivel de conștiință ca în prezent. Adică, când privesc spre viitor, văd
evenimentele ca undă, dar când privesc spre trecut le văd ca particule. Dar asta
înseamnă și că, fiindcă trecutul este coprezent cu prezentul, în realitate eu nu am
ales niciodată, dar am știut mereu că îl voi salva pe A.
Deci, când privești trecutul din prezent, dispare cu totul ideea existenței
posibilității duale a alegerii. Dar asta nu înseamnă că nu există liber arbitru. Acest
principiu susține că, dacă o alegere a fost făcută, aceasta a fost făcută, când
diversele părți ale conștiinței au decis împreună să recite rolul pe care îl recită.
Neexistând timpul, asta se întâmplă continuu, iar acest aspect garantează un
fel de liber arbitru, care nu este individual, ci în acord cu totalitatea
conștiinței (în spațiu, în timp și în energie). Conștiințele au decis să facă o
experiență despre care știu exact cum se va termina, dar sunt obligate să facă
experiența, coborând în planul material, în dimensiunea noastră, pentru că
necesitatea conștiinței este aceea de a exista, iar pentru a exista trebuie să te
manifești, iar pentru a te manifesta trebuie să faci.
Încă o dată există un acord perfect între cheia noastră de lectură și ideea că
anumite filozofii au un Dumnezeu creator. Acesta știe ce se va întâmpla, dar e
constrâns să trăiască experiența, pentru că nu este suficient să citești cartea, ci
trebuie să interpretezi și rolurile personajelor, trecând de la stadiul de cititor al
cărții la cel de scriitor al cărții. Acesta este pivotul realității virtuale, în care nu
există timp, spațiu și energie. Înainte și după se confundă cu eternul prezent. După
ce termini de citit cartea îți vei da seama că acea carte ai scris-o chiar tu,
pentru că este povestea ta, dar îți vei da seama de asta abia la sfârșit.
Încă o dată, din mit (care este redat prin intermediul poveștilor antice și
moderne) reiese acest concept, fără ca noi să ne dăm seama măcar.
În filmul "Poveste fără de sfârșit" acest mit este celebrat de personajul unui
băiat care descoperă în pod o carte, și care, începând să citească își dă seama că nu
citește doar povestea sa, ci și pe cea a planului nostru universal.
 În acea poveste, Atreiu, un băiat care încarnează ideea de Spirit, vrea să o
salveze pe regina lumii poveștilor, care încarnează ideea de Suflet, prin a se
apropia de lumea nimicului, care, ca o pată neagră, va distruge lumea realității
virtuale. Personajele poveștii fără de sfârșit nu sunt altcineva decât noi înșine, care,
inconștient, luptăm împotriva păcălelii în care ne aflăm și împotriva părții obscure
care vrea să ne strivească, unde un animal ciudat, dragonul Noroc, este
reprezentarea fidelității Minții și a faptului că aceasta va fi o armă învingătoare.

Omul își salvează virtualitatea și distruge lumea nimicului, pentru că iubirea

dintre Atreiu și regina copilă a lumii poveștilor (care încarnează adevărata lume,
cea a creației sufletești) este mai puternică decât orice.
Iubirea care leagă sufletul de spirit și conștiința de celelalte conștiințe, o
iubire care nu are nicio legătură cu iubirea pentru zeii religiilor, ci care are de-a
face cu noi înșine și pe care o redescoperim când ne iubim natura noastră originală.
http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_%28film%29

Aspecte ale aparentului conflict undă-particulă

Pentru a aprofunda conceptul de falsă dualitate între undă și particulă, să

examinăm următorul exemplu: Eu am decis să-l omor pe Caio. Mă prezint în fața
lui cu un cuțit și-l omor. Dacă examinăm acest eveniment trebuie să subliniem
imediat că cea care a decis să recite un rol pentru a înțelege în profunzime
aspectele virtualității a fost conștiința mea, dar trebuie să menționăm că și cel care
se lasă înjunghiat a avut această atitudine. Cu alte cuvinte, eu reușesc să-l omor pe
Caio doar dacă conștiința sa s-a înțeles cu a mea pentru a recita cele două roluri
care erau stabilite încă de la început. Însă, în timpul parcurgerii drumului de
acumulare a cunoașterii există posibilitatea să-ți schimbi propriul rol, rescriind
partea care se trăiește (recită). Asta se întâmplă încontinuu, chiar dacă noi nu
suntem conștienți ce acest eveniment. Eu pot să aleg să nu-l mai ucid pe Caio, dar
doar dacă el este de acord cu mine să modificăm și condiția lui cuantică (așa s-ar
spune în fizica cuantică). Discursul este vechi și noi l-am tot susținut în contexte de
răpire extraterestră, în care se spunea că dacă un răpit nu vrea să iasă din această
problemă, este absolut inutil să încerci să-l scoți, pentru că el apoi reintră cu și mai
multă vehemență dacă conștiința sa a decis să efectueze acea experiență și să recite
acel rol, iar tu nu ai reușit să-l convingi să-și schimbe rolul pe care îl recită chiar el
însuși. Vom vedea imediat cum aceste considerente noi și profunde vor schimba
încă o dată harta teritoriului punându-ne în fața problemei răpirilor, cu posibilitatea
de a o rezolva definitiv.

Viziunea cuantică și domeniul morfogenetic

Am elaborat un experiment de fizică care demonstrează tot ce am subliniat

până acum. Experimentul se poate verifica ușor într-un laborator de fizică a
particulelor, dar poate nici să nu mai fie efectuat, pentru că un astfel de experiment
este format din trei parți, din trei experimente diferite, care au fost deja verificate
din abundență, deducând astfel că previziunile noastre actuale sunt niște
certitudini. Dar cum fizica nu are încrede nici măcar în ea însăși, cine va dori, va
putea să-l verifice foarte ușor.
Să admitem că avem un tun care împușcă electroni și facem astfel încât să se
nască doi electroni în același moment, împușcând unul la dreapta și altul la stânga.
Cei doi electroni gemeni, născuți astfel, au o anumită caracteristică. Aceștia trebuie
să aibă o deplasare opusă, adică, dacă ar fi fost comparabili cu niște titirezi, ar fi
trebuit să se rotească în sens contrarotativ unul față de celălalt.
Dacă unul se învârte la dreapta, celălalt s-ar învârti spre stânga, față de orice
observator (al doilea principiu al termodinamicii). Fizica cuantică susține că astfel
de electroni trebuie să aibă rotire opusă și non-întreagă, ca fermionii (particulele lui
Fermi). Cu alte cuvinte, când doi electroni se nasc împreună, sunt ca doi gemeni
forțați de regulile virtualității să fie un bărbat și o femeie.
Primul electron l-am îndreptat spre mine și pe al doilea l-am îndreptat spre
un perete cu aceleași două găuri, despre care am vorbit deja, în spatele cărora
există ecranul cinematografic, care va exalta comportamentul de undă sau de
particulă. În plus, voi mai pune un al doilea observator, un amic de-al meu, să
observe comportamentul celuilalt electron, cel îndreptat spre cele două găuri.
Dacă este un singur observator, de exemplu eu, care ar observa electronul
care se îndreaptă spre mine, acesta m-ar lovi omorând pachetul de undă, care i se
opune, și eu aș vedea electronul ca particulă, dar nu aș ști ce se întâmplă cu al
doilea electron, pentru că nimeni nu-l monitorizează. Dacă ar exista doar amicul
meu, acesta ar vedea, așa cum am mai subliniat, electronul comportându-se ca
undă și producând pe ecranul cinematografic efectul aspectului de interferență. Dar
dacă există ambii observatori, eu aș vedea electronul ca particulă și i-aș comunica
celuilalt electron să se comporte ca particulă, în analogie cu experimentul lui Alan
Aspect, unde interacțiunea cu un electron produce schimbarea condiției
electronului geamăn. În acest context, amicul meu nu l-ar mai vedea pe cel de-al
doilea electron comportându-se ca o undă, ci l-ar vedea ca pe un proiectil, adică ca
o particulă, fără prezența figurilor de interferență.

Ceea ce se întâmplă este foarte ușor de explicat. Eu am devenit conștient de

primul electron și nu-l mai văd sub formă de undă (condiție de conștientizare
scăzută), ci ca particulă (condiție de conștientizare ridicată). În acest context, cum
cei doi electroni s-au născut împreună și sunt legați ca un eveniment unic, și cel de-
al doilea electron, dacă l-aș vedea, mi-ar apărea ca particulă. Eu nu-l văd pe cel de-
al doilea electron, dar sunt conștient că acesta este o particulă. Însă cum
conștientizarea este o măsură a conștiinței, însăși conștiința este anunțată că al
doilea electron este o particulă. Amicul meu are conștiință, dar cum conștiința sa și
a mea este aceeași conștiință, pentru că în esență conștiința este doar una, el va
avea certitudinea că electronul său, cel pe care el îl observă, este o particulă, pentru
că partea mea de conștiința i-a comunicat asta instantaneu. Deci, el va vedea al
doilea electron ca și cum ar fi interacționat cu el. În realitate eu sunt cel care a
interacționat cu el și a văzut particula, dar am comunicat și părții sale de conștiință
informația mea.
 Se va demonstra astfel că cele două conștiințe ale noastre sunt legate în
realitate de faimoșii "parametri ascunși ai lui Penrose", dar se va demonstra și că
este suficient ca eu să fac o experiență (adică să fi conștientizat), pentru că
informațiile relative a acesteia vor fi la dispoziția tuturor, într-o akasha generală,
într-o grilă holografică, într-o imensă și virtuală bibliotecă din Alexandria, în care
nimic nu se poate ascunde.
Adică, acest experiment, construit prin suprapunerea a trei experimente de
fizică cuantică, reprezintă explicația științifică a teoriei ultimei maimuțe, susținută
de ideea existenței unui câmp morfogenetic a lui Rupert Sheldrake.
În acest context, dacă eu aș descoperi ceva, acest ceva ar fi la fi la dispoziția
tuturor în lume, chiar și a celor care nu știu nimic despre acest lucru. O maimuță
din regiunea amazoniană descoperă cum să rupă carapacea unui fruct cu o piatră.
La o distanță de milioane de kilometri, o altă maimuță înțelege instantaneu același
lucru.
· http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/campi-mo rfici-o-morfogeneticirisonanza.php
· http://www.animazen.it/campi_morfogenetici.htm l
· http://www.reiki.it/autopoiesi-e-campo-morfogenetico
· http://it.wikipedia.org/wiki/Rupert_Sheldrake
· http://www.sheldrake.org/About/biography/

Toate acestea înseamnă că, în momentul în care am făcut o experiență,

aceasta este la dispoziția tuturor. Însă asta nu înseamnă că vor ști toți imediat
despre ce este vorba, dar vor putea ști dacă își doresc asta. Cu alte cuvinte, dacă
vor dori să citească în marea carte a câmpului morfogenetic, aceasta le va oferi
toate informațiile deja prezente, ale tuturor evenimentelor care înainte erau undă,
adică necunoscute, iar apoi au devenit particulă, adică au fost înțelese.
Aș vrea să subliniez aici că înțelegerea are în realitate două nivele, unul real
și altul virtual. Când cineva face experiență, furnizează câmpului morfogenetic
această experiență, care devine imediat disponibilă tuturor. Dar asta nu înseamnă
că este imediat clară în virtualitate pentru toți, pentru că virtualitatea este construită
pe spațiu și timp. Din această cauză, ceea ce se întâmplă imediat în realitate, se
întâmplă și se descoperă în timp în virtualitate. Eu descopăr un lucru și imediat toți
vor ști că este așa la nivel de conștiință. În virtualitate este nevoie de timp pentru ca
un astfel de adevăr să ajungă la nivel conștient. Îți dai seama de asta când o
persoană căreia ai încercat să-i explici un lucru, îți răspunde..."dar știi că în
interiorul meu am știut mereu asta? doar că nu eram conștient de el". În momentul
în care comunicarea verbală din virtualitate amintește de concepte care există deja
în interiorul tău, la nivel de realitate reală, iată că tu știi că acele lucruri cărora nu
le-ai dat niciodată atenție, în realitate se află în tine de milenii.
În orice caz, acest proces prevede ca mai întâi să existe o dorință de a
înțelege, separată de interesele personale, de interferențele extraterestre sau de
orice alt lucru neprevăzut, care nu îți va permite să înțelegi în profunzime. În acest
caz, va trebui să aștepți cu răbdare ca subiectul căruia vrei să-i explici niște lucruri,
să fi atins nivelul de autoconștiență necesar pentru ca tu să decizi că ar fi bine ca el
să stea să te asculte.
Nimeni nu poate fi obligat să meargă la școală, și dacă la început conștiința
sa a decis să interpreteze partea cretinului. Această persoană trebuie lăsată în pace
cu sine însăși, pentru că și rezultatul acesta va fi indispensabil pentru rezultatul
final.

Problema răpirilor din punctul de vedere al dualismului undă-particulă

Tot ce am expus aici până acum ne permite să îmbunătățim sistemul de

eliberare din problema răpirilor extraterestre, dar, în realitate, ne face să ne
îndreptăm atenția nu numai spre răpiți, ci spre toate ființele din univers. Adevăratul
scop al cercetării noastre ni se va arăta la sfârșit, acesta nefiind dorința de a ne
elibera de extratereștri, ci doar dorința de a înțelege cine suntem. Restul se va
întâmpla de la sine; prin urmare, fără a folosi proceduri mecanice făcute să
gonească extratereștrii, să-i ardă sau să-i convertească. Va fi vorba doar de a
înțelege ce suntem, fie ca undă, fie ca particulă, în funcție de dorința de
interacționa, sau de a nu interacționa, cu fenomenele care ne înconjoară. Din
această cauză ne sunt foarte utile declarațiile răpiților eliberați, care, în hipnoză
ofereau declarații clare, dar pentru noi încă obscure, în legătură cu modul în care
erau lucrurile. Primul lucru pe care l-am observat la răpiții eliberați au fost
amintirile vieților trecute, locuri viitoare și peisaje aparținând unor existențe
ciudate. Partea sufletească a acestor subiecți, în hipnoză profundă, susținea că
trebuia să acumuleze experiențele tuturor corpurilor într-un punct unic, corpul
actual, cel real în prezent, pentru că apoi se putea face un salt în ceea ce privește
experiența. Era evident că această conștiință unică se dividea în trei subconștiințe,
corelate cu suflet, minte și spirit. Aceste trei subconștiințe nu erau comutabile între
ele, adică erau separate și independente. Acestea se răspândeau într-o sferă de
acțiune comparabilă cu unda cuantică probabilistică, în care tu ești în timp, în
spațiu și în energie și conștientizarea ta se mărește, cele trei conștiințe, care
formează o undă reală și sferică, se vor aduna într-un singur punct: corpul tău
actual, pentru că în acesta ele vor deveni punctiforme. În acel moment unda
ignoranței tale va deveni conștientă de ea și se va manifesta ca o particulă. În acel
moment vor dispărea toate amintirile vieților trecute, viitoare sau din "alte părți".
Va rămâne doar experiența reală. Iar tu, cu acest corpul unic, vei fi conștient.
 Asta li se întâmpla subiecților, fie ei răpiți sau nu, care făceau cu ajutorul
nostru (sau singuri) "experiența conștientizării". Imediat ne veneau în minte acele
cazuri în care, cu toate că sistemul creat de noi funcționa, subiecții răpiți reintrau în
problema răpirilor.
În ultimele experimente efectuate, ținând cont și de povestirile răpiților, în
hipnoză apărea clar că, conceptul-cheie era eliminarea problemei liniei timpului.
Cu alte cuvinte, partea sufletească a subiecților răpiți, încă neintegrată în conștiința
virtuală, era sfătuită să șteargă fenomenele de răpire din propria existență. Sau se
intra într-un trecut trăit, iar în momentul în care răpitul avea în fața sa extraterestrul
i se cerea să modifice evenimentele, noi fiind încurajați de faptul că nu se trăia un
vis sau o amintire, ci se trăia o scenă din trecut, care corespundea prezentului
nostru. Îi ceream sufletului să nu mai aibă de-a face cu extraterestrul, iar sufletul
producea un fel de undă, un flash luminos, după care lucrurile se schimbau,
extratereștrii nu mai erau prezenți și subiectul era readus urgent acasă de aceleași
ființe gri - servitorii ascultători.
Într-un al treilea exemplu, am folosit tehnicile Triade Color Testului, o
simulare mentală idealo-simbolică, în care subiectul, arhetipic, ia legătura cu
realitatea sa de răpit și o modifică, mișcând doar forțe arhetipice, fără să mai fie
nevoie să vadă sau să retrăiască orice fel de amintiri. În această tehnică i se cerea
subiectului să unească cele trei sfere simbolice, a sufletului, a minții și a spiritului,
făcându-le să fuzioneze într-o singură sferă unică și transparentă, care există în
realitate, dincolo de mecanismul dualității - o sferă transparentă (invizibilă),
capabilă să reprezinte Conștiința Integrată. În toate aceste cazuri, nu ne-am dat
seama că folosisem simbolismul undă-particulă. Cu alte cuvinte, noi nu mai
ceream sufletului să ucidă extraterestrul, sau să-l pulverizeze, pentru că, așa cum
ne atenționau multe suflete, acest lucru era contrar unui principiu fundamental.
Sufletul nu este aici pentru a distruge pe cineva. În realitate noi îi ceream
sufletului, sau mai bine spus conștiinței sale, să decidă dacă mai vrea sau nu să
interacționeze cu extratereștrii. Acesta, luând decizia de a nu mai avea de-a face cu
ei, decidea și de a dori să nu fi mai avut de-a face cu ei vreodată. Cu alte cuvinte,
prin voința sa decidea că în această virtualitate, ea ar fi apărut în fața problemei
extraterestre ca undă, adică din punct de vedere al fizicii s-ar asemănă cu acea
expresie a non-interacțiunii matematice. Devenind sferă transparentă ea se făcea
invizibilă extraterestrului, pentru că extraterestrul nu ar fi mai putut să o găsească
și să o localizeze ca particulă în universul virtual. Prin arderea extraterestrului ea
nu ucidea extraterestrul, dar refuza, prin actul său de voință, interacțiunea cu
acesta, transformând extraterestrul din particulă, adică realitatea fizică din fața ei,
în undă, unde probabilitatea ca extraterestrul să fie în fața ei exista, dar
probabilitatea ca acesta să fie în fața sa în acel punct era infinită. Este vorba de o
undă, de care tu ești conștient că există, dar cu care nu vrei să interacționezi.
Reanalizând cazurile unde sistemul nostru nu funcționase, înțelegeam
perfect că eșecul era de așteptat. Subiectul răpit, care unește sufletul, mintea și
spiritul într-o sferă transparentă în noul sistem Triade Color Test Dinamico Flash
(TCTDF), pe care îl vom publica imediat după această lucrare, forma o esență
nouă, care, în realitate era adevărata și originala esență a conștiinței - o sferă fără
culori, complet transparentă, asta pentru că era compusă din toate culorile.
Conștiința integrată se manifestă mereu în hipnoză la genul masculin, și nu la
feminin cum se întâmpla înainte, evidențiindu-și natura androgină. Aceasta, fiind
integrată, este conștientă de spațiu, timp și energie, dar nu știe încă de ce se află în
acel corp (corpul subiectului) și nu cunoaște pe deplin experiența sa, dar știe că
ceva sau cineva, la începutul universului, a divizat-o în trei părți, necomutabile
între ele, folosind tehnologia unor mașinării. Ea, odată ce și-a unit cele trei părți,
nu mai poate fi luată de alții. Nu mai poate fi niciodată manevrată și nici nu mai
este vizibilă pentru extraterestru sau pentru cei cu care ea decide să nu
interacționeze.
În anumite cazuri, când conștiința integrată decide să interacționeze iar cu
acest fenomen, voința sa o va transforma din undă în particulă, făcându-se vizibilă
în fața extraterestrului.
În cazurile unor răpiți eliberați care au conștiința integrată (sfera
transparentă), aceștia vedeau cum extraterestrul intră în casă și încearcă să-l
răpească pe frate, aceștia opunându-se instinctiv acestei situații. În acel moment
conștiința integrată decide să intre în jocul părților și să interacționeze cu acest
fenomen, răpitul devenind iar vizibil, trecând la condiția de particulă și
abandonând aspectul cuantic ondulatoriu. În acel moment, actul tău de voință
decide că tu vrei să interacționezi iar cu problema răpirilor. Tu redevii astfel vizibil
extraterestrului, pentru că ai decis să interacționezi cu acesta. Asta înseamnă că
extraterestrul va putea să interacționeze iar cu tine.
Oricum ei nu te vor mai putea lua, dar a doua zi dimineață se poate să
descoperi pe corp semnele unei ipotetice încăierări fizico-mentală.
Toate aceste observații ne-au permis să modificăm partea originală
experimentală a TCT-ului dinamic, făcându-l utilizabil pentru toți, fără să mai fie
nevoie de o interfață care să gestioneze pentru tine această problemă. Această
interfață era cândva identificabilă în grupul de colaboratori care lucrau cu cel care
scrie. Fiecare trebuie să fie capabil să lucreze asupra sa, după ce a înțeles foarte
bine care sunt condițiile din jurul problemei pe care trebuie să o înfrunte.
Într-un context mai amplu, noi putem decide în fața oricărui eveniment, dacă
dorim să-l trăim și să interacționăm cu acesta, devenind astfel particulă în fața
acestuia, sau, dacă nu vrem să interacționăm cu acesta, rămânând în condiția
cuantică de undă. Aspectul ondulator corespunde dorinței de a nu deveni conștient
de un eveniment sau de a refuza interacțiunea cu acesta, pe când aspectul de
particulă își asumă semnificația lui "a face" și a lui "a interacționa".

Analogii între fizica atomului și structura universului

Universul bohmian nu
numai că nu este local, dar e
și virtual și fractal. Asta
înseamnă că ceea ce este în
mic este identic cu ceea ce
este în mare. Holograma,
dacă este fărâmițată în
bucățele mici, va conține în
părțile mici informații despre
toată holograma, dar cu o
definire mai mică. De fapt,
dacă examinăm structura
atomică, ne dăm seama că
aceasta este structurată pe
șapte nivele energetice,
identificabile de cele șapte
numere cuantice primare
"n". Fiecare număr cuantic,
de la una la șapte, identifică
un fel de carapace, sau mai bine spus o zonă de
spațiu-timp unde există probabilitatea de a găsi
electroni. Astfel de electroni trăiesc în spații cu
forme specifice și sunt identificați ca orbitali.
Complexitatea acestor spații se amplifică,
începând de la nivelul cel mai apropiat de
nucleu și ajungând până la cel de-al șaptelea
nivel, unde există orbitali de tipul s, p, d, f, g, cu
forme tot mai complicate, conform
aproximărilor lui Schrodinger.
Orbitalii apar ca niște locuri existențiale, unde electronul este și undă și
particulă. Electronul nu poate să ajungă nucleul, pentru că, dacă ar intra în nucleu,
din cauza efectului Casimir, ar depăși viteza luminii. Nucleul este pentru el o zonă
unde nu are voie să intre. În nucleu, pe de altă parte, se presupune că există exact
alte șapte nivele energetice, unde se distrează neutronii și protonii. Cele șapte
nivele energetice mimează cele șapte nivele ale conștiinței universului descris în
această lucrare?
În culturile orientale ființa umană este alcătuită din șapte corpuri,
identificabile prin șapte chakre, poziționate arhetipic pe o axă verticală, aproape
identificând diferitele corpuri pe care noi le-am avea aici și la nivelele energetice
superioare (în termeni de înălțime, nu în ceea ce privește nivelul conștiinței). În
conformitate cu ce am afirmat mai înainte, cu cât o persoană este mai evoluată, cu
atât mai mult conștiința sa staționează într-un spațiu-timp energetic mai mic,
focalizat într-un plan tot mai jos (și nu mai înalt, așa cum vrea să ne facă să credem
cultura new age și forțele care o guvernează). În lumea electronilor doar cei de pe
orbita externă fac experiența reacțiilor chimice, pentru că ceilalți, nu coparticipă
niciodată la existență, nici măcar prin a le influența indirect. Tot așa, ființele din
planurile superioare decid să gestioneze acțiunile noastre, pentru folosul și
consumul lor, dar în realitate noi suntem cei care conduc jocul.
http://isoladellagnosi.wordpress.com/category/esp/.

Încă o dată constatăm că în spatele poveștilor culturii new age se ascund

adevăruri arhetipice, din păcate manipulate în semnificația esențială a lucrurilor.
Este un mod de a spune minciuni, prezentând realitatea virtuală într-o lumină falsă
și tendențioasă, însă unde, este salvată idea numărului șapte, și unde semnificația
simbolică a acestui număr ascunde adevăruri mult mai profunde decât tâmpeniile
numerologice.
 Concluzii

Am ajuns la finalul călătoriei.

În cele trei articole "Geneza" am înfruntat mitul creației în conexiune cu
prezența unor specii extraterestre pe planeta noastră. Am identificat originea,
forma, proveniența, legăturile cu lumea istoriei acestei planete și cu mitul junghian.
Am folosit lumea arhetipurilor pentru a identifica exact viitorul nostru, am
construit structura universului, fie el arhetipic sau fizic, folosindu-ne de cea mai
modernă mecanică cuantică. Am consolidat conceptele de suflet, minte și spirit, nu
doar din punct de vedere ezoteric, dar și fizic, definindu-i ca pe un grup de vectori,
am identificat adevăratul raport dintre entropie și conștiință, am construit un model
care dizolvă ideea dualismului și care răspunde cerințelor fizice a unui sistem undă
- particulă, conform cunoașterii pe care o avem despre fenomenul pe care îl
studiem. Apoi mai știm că putem să integrăm cele trei componente ale triadei
într-o nouă (dar în realitate veche și primordială) componentă, numită Conștiință
Integrată (CI), care poate decide dacă să interacționeze sau nu cu virtualitatea
universală, am răspuns la întrebarea finală: de ce suntem aici și de ce universul se
comportă așa, manifestându-se într-un prezent etern, unde funcția de unde cuantice
ale viitorului și ale trecutului se întâlnesc.
 Nu putem decât să subliniem că această cheia de lectură este universală,
adică poate să satisfacă toate cerințele experimentale ale fizicii moderne și pe cele
istorice ale filozofiei antropozofice.
Acum va fi clar pentru toți că omul nu poate să se lipsească de cele trei
componente ale sale - suflet, minte și spirit - pentru că lipsindu-se chiar și doar de
una dintre ele periclitează drumul către obținerea conștiinței integrate,
nepermițându-i undei conștiinței să se răsfrângă într-o singură particulă, particula
lui Dumnezeu, esența noastră, fără a deranja bozonii improbabili a lui Higgs,
probabil foarte ușor de produs prin intermediul voinței acelei o mie de
experimentatori, care, în acea zi vroiau neapărat să o vadă și deci să o și auto-
creeze.
· http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo.php?id=20901
· http://www.psico.univ.trieste.it/labs/mislab/Validit%C3%A0.pdf
· http://utenti.multimania.it/liceo_dallaglio/Imetodi.htm
· http://www.oocities.org/tcantalupi/libro.html

Dincolo de concluzii

Pornind de la acest ultim tablou al situației, mi s-a permis să mai fac și alte
comentarii asupra problemei răpirilor extraterestre, în care m-am trezit direct
implicat, în această cercetare strânsă, de-acum ajunsă la final după câteva decenii
de studiu. În ultima perioadă, percepția mea față de fenomenul răpirilor s-a
modificat categoric, iar asta se poate înțelege foarte ușor prin parcurgerea scrierilor
mele, pornind de la primele și ajungând până la ultimele.
La început credeam că fenomenul răpirilor era un fenomen cu precădere
fizic și tehnologic, unde omul era victima inocentă, iar extraterestrul personajul
rău. Încetul cu încetul, răpirii tehnologice i s-a alăturat și una extracorporală, cu
puternice conținuturi și evocări ezoterice, unde extraterestrul fără corp fura energia
răpitului, la fel ca demonii antichității. În căutarea celor care provocau această
situație, i-am găsit imediat pe extratereștrii din dimensiunea solidă a universului pe
de-o parte și pe cei din dimensiunea imaterială pe de altă parte. În spatele lor
existau adevărații instigatori din acest nivel al universului, identificabili în doi
pseudo-zei (cel alb și cel negru, cel bun și cel rău, fiecare fiind sinergetic
contrapartea celuilalt, simboluri ale unui univers fals și dual). Acum știm că
adevărații patroni ai acestei piese de teatru se află încă și mai sus, uneori luând
forma figurilor angelice, iar alteori arătând la fel ca noi.
Acești falși alter ego erau niște înșelători și mai perfizi, pentru că, pe de o
parte nu se puteau prezenta sub o altă formă decât a lor, iar pe de alta nu puteau
spune lucruri neadevărate, dar încercau din răsputeri să facă astfel încât să se
recepționeze un mesaj fals. Sunt niște subiecți care îți atrag atenția prin faptul că
sunt dispuși să te considere unul dintre ei, asta ca premiu dacă te ridici spre lumea
lor, pe când, adevărul este că ei sunt cei care ar trebui să coboare în a noastră,
pentru a deveni mai conștienți, la fel ca noi.
Aceste ființe, folosindu-se de orgoliul tău puternic, îți spun că ești un ales și
că te afli pe același nivel cu ei, când în realitate tu ești doar o persoană, parțial
conștientă, pe care ei vor să o scoată din acest nivel virtual. Sunt subiecți care te
consideră un trădător în cazul în care nu faci ce vor ei. Aceștia te văd ca pe unul
dintre ei, dar care a avut curajul (ei ar spune naivitatea) să facă experiență. Dacă te
revolți față de modul lor de a gândi ești considerat un trădător al intereselor lor,
care la început erau și ale tale, pe când în realitate tu reprezinți evoluția spre
cunoașterea totală a Sinelui. Servitorii lor din acest plan existențial, care nu sunt
conștienți de faptul că sunt servitori, întunecați de orgoliul lor, ne-ar numi trădători
și ar spune că Sufletul este doar un alt parazit uman inutil, de care trebui să ne
debarasăm cât mai curând. Nimeni nu este vinovat pentru această situație, pentru
că în realitate nu există nicio vină - acestea sunt doar acțiuni motivate de lipsa de
cunoaștere.
Astfel am ajuns să înțelegem că problema răpirilor extraterestre conținea în
interiorul său cu totul alte probleme, printre care: structura universului dual, fizica
cuantică, conceptul "noi ca Dumnezeu", descoperirea sufletului, a minții și a
spiritului ca părți integrate ale unei conștiințe, mai întâi integrată și la sfârșit
cosmică, gata să se recunoască ca și Conștiință Eternă.
Și iată că apare o altă nuanță a întregii povești, care cu siguranță nu poate fi
trecută cu vederea. Problema răpirilor nu constă în cum putem să eliminăm
extratereștrii. Acesta a fost doar punctul nostru de plecare. Adevărata problemă
constă în cum să-i determinăm de oameni să devină conștienți de ei înșiși. În
momentul în care mi-am dat seama de asta, în capul meu toată paradigma s-a
schimbat. Nu mai trebuie să salvăm umanitatea de extratereștrii, ci să o salvăm de
ea însăși, de acea parte încă neevoluată din ea însăși. Problema de a avea sau nu
suflet era mutată în a fi unde sau particule în fața conceptului de experiență. Cu
alte cuvinte, această problemă nu aparținea doar răpiților, ci caracteriza întreaga
umanitate, fie ea de aici sau din celelalte locuri locuite din univers.
Răpitul trăiește problema într-un fel, dar cel care nu este răpit, fie că are sau
nu suflet, trebuie să se considere o marionetă în mâinile celor care conduc cu
adevărat jocul - ființa din "planurile superioare", cel care se diferențiază de tine
doar pentru că nu vrea să-și murdărească mâinile făcând experiență, cel care în
fiecare zi (în fiecare Yugă) te împiedică să devii conștient, pentru ca tu să nu
înțelegi niciodată adevăratul joc și natura jucătorilor.
 Deci, adevărata salvare a omului stă în trezirea conștiinței

Pentru a obține cunoașterea trebuie să ți-o dorești printr-un puternic act de

voință. În acest context, răpitul care nu vrea să trăiască experiența eliberării sale,
nu se va elibera niciodată, nici de răpitorii săi fizici și nici de cei fără corp, nici de
cei care i-a creat, și nici măcar de cei din planurile superioare - adevărații arhitecți
ai păcălelii.
Trebuie precizat că tot ce am exprimat până acum nu este fructul unei
viziuni fantasmagorice de-a mea, ci este fructul a două abordări mentale diferite:
cea a rațiunii emisferei stângi și cea a percepției sensibile (pe care foarte mult timp
am neglijat-o) a emisferei mele drepte. Dar la toate acestea mai trebuie adăugat că
nu sunt eu unicul care susține aceste ipoteze de lucru, de vreme ce zilnic descopăr
alte persoane de pe această planetă care au perceput exact ce am perceput și eu de-
a lungul studiilor mele; toți pot verifica personal drumul pe care l-am parcurs eu și
pe cel parcurs de alții. Toți pot să experimenteze asta și să meargă să vadă și să
înțeleagă că ceea ce am perceput eu este cu totul adevărat.
Acest articol se încheie cu un îndemn la a Trăi Experiența. Nu vă încredeți
în cel care vă vorbește, ci mergeți chiar voi să verificați. Cereți-i Conștiinței
voastre să vă ducă unde este realitatea și observați-o direct. În acel moment veți
înțelege lucruri pe care le-ați știut mereu, vă veți aminti cine sunteți și veți reîncepe
să existați.
Până la urmă, când toți au înțeles asta, în acel moment, toate conștiințele, ca
într-o imensă ședință a proprietarilor, își vor decide viitorul. Dar nu vor exista
discursuri interminabile despre ce să facă și despre ce să nu facă - să construiască
un alt univers, să-l distrugă pe acesta, să se întoarcă la Sursă...De fapt, toate
conștiințele vor fi trăit deja aceleași experiențe și vor gândi la fel. Vor decide să-și
construiască lumea lor fericită, un univers oarecum virtual, dar măcar făcut cum
vrei tu și nu cum vrea vreo ființă inconștientă, pentru care nu va mai exista nici un
loc pentru a exista.
Atunci de ce să nu începem să lucrăm chiar acum cu conștiințele și
cunoștințele noastre, pentru realizarea viitoarei noastre lumi fericite? Până la urmă
ce am tot afirmat până acum? Dacă faci, te manifești și exiști, dacă nu faci, nu
exiști.
"Obiectivul cercetării științifice este acela de a găsi o funcție matematică care să predice
viitorul, pornind din prezent. Asta înseamnă că noi căutăm ceva de tipul ψ (t).Din moment ce
timpul nu există, o astfel de funcție nu poate exista. Asta înseamnă că știința nu va reuși în
scopul său de a prevedea viitorul din prezent. Orice funcție ψ (t) poate fi doar funcția unor
înregistrări care există. Universul este ceva mai mult decât niște înregistrări care există, și este
ceea ce încercăm să spunem când afirmăm că timpul nu există. Din acest motiv, funcția ψ (t)
poate fi doar o descriere parțială. În cel mai bun caz, știința poate descrie doar parțial lumea. "
Citat extras din:
Aranoff, S. (2010) "Time Does Not Exist and the Incompleteness of Knowledge"
PHILICA.COM , Article number 188

LECTURI RECOMANDATE :

· Ashtekar Abbay: CONCEPTUAL PROBLEMS OF QUANTUM GRAVITY (Birkhauser,

1991)
· Barbour Julian: THE END OF TIME (Oxford Univ Press, 2000)
· Bohm David: THE UNDIVIDED UNIVERSE (Routledge, 1993)
· Bohm David: QUANTUM THEORY (Constable, 1951)
· Bohm David: WHOLENESS AND THE IMPLICATE ORDER (Ark Paperbacks, 1988)
· Bohr Nils: ATOMIC THEORY AND THE DESCRIPTION OF NATURE (Cambridge
University Press, 1934)
· Bunge Mario: QUANTUM THEORY AND REALITY (Springer, 1967)
· Davies Paul: ABOUT TIME (Touchstone, 1995)
· Deutsch David: THE FABRIC OF REALITY (Penguin, 1997)
· Ferris Timothy: THE WHOLE SHEBANG (Simon And Schuster, 1997)
· Flood Raymond & Lockwood Michael: NATURE OF TIME (Basil Blackwell, 1986)
· Gell-Mann Murray: THE QUARK AND THE JAGUAR (W.H.Freeman, 1994)
· Greene Brian: THE ELEGANT UNIVERSE (WW Norton, 1999)
· Guth Alan: THE INFLATIONARY UNIVERSE (Helix, 199#)
· Hawking Stephen: A BRIEF HISTORY OF TIME (Bantam, 1988)
· Heisenberg Werner: THE REPRESENTATION OF NATURE IN CONTEMPORARY
PHYSICS (Deadalus, 1958)
· Hoyle Fred, Burbidge Geoffrey, and Narlikar Jayant: A DIFFERENT APPROACH TO
COSMOLOGY (Cambridge Univ Press,
2000)
· Kaku Michio: HYPERSPACE (Oxford University Press, 1994)
· Linde Andrei: PARTICLE PHYSICS AND INFLATIONARY COSMOLOGY (Harwood,
1990)
· Linde Andrei: INFLATION AND QUANTUM COSMOLOGY (Academic Press, 1990)
· Penrose Roger: THE EMPEROR'S NEW MIND (Oxford Univ Press, 1989)
· Price Huw: TIME'S ARROW AND ARCHIMEDE'S POINT (Oxford University Press, 1996)
· Prigogine Ilya: FROM BEING TO BECOMING (W. H. Freeman, 1980)
· Rees Martin: BEFORE THE BEGINNING (Simon And Schuster, 1996)
· Scott Alwyn: STAIRWAY TO THE MIND (Copernicus, 1995)
· Smolin, Lee: THREE ROADS TO QUANTUM GRAVITY (Weidenfeld and Nicolson, 2000)
· Von Neumann John: DIE MATHEMATISCHE GRUNDLAGEN DER
QUANTENMECHANIK/ MATHEMATICAL
FOUNDATIONS OF QUANTUM MECHANICS (Princeton University Press, 1932)
· Weinberg Steven: DREAMS OF A FINAL THEORY (Pantheon, 1993)
· Wigner Eugene: SYMMETRIES AND REFLECTIONS (Indiana Univ Press, 1967.
· Storiella zen http://www.youtube.com/watch?v=7E9Oc1o9CyM&feature=related

Formalism matematic

Generalizând expresia ecuației lui Schrodinger pentru un sistem cu mai

multe particule, se obține următoarea formă:

Densitatea probabilității este o funcție reală definită de

Faza complexă depinde de variabila reală , deci se poate scrie

Ecuația lui Schrodinger poate fi subdivizată în două ecuații pereche care iau
în considerație termenii reali și imaginari:

unde prima relație este o ecuație de continuitate, care exprimă probabilitatea, pe

când ultima este o relație care exprimă energia totală ca sumă a energiei potențiale,
a potențialului cuantic și a energiilor cinetice. Q este potențialul cuantic și poate fi
extras din relație.
 Entanglementul cuantic sau corelarea cuantică este un fenomen cuantic,
lipsit de analog clasic, în care fiecare stare cuantică a unui ansamblu de două sau
mai multe sisteme fizice depinde de starea fiecărui sistem, chiar dacă acestea sunt
spațial separate. Uneori în italiană este definit cu termenul "non-separație" ("non-
separabilità"). Asta implică prezența unor corelații la distanță între cantitățile
fizice observabile ale sistemelor implicate, determinând caracterul non-local al
teoriei. Această ipoteză este emisă pentru prima dată în 1926 de către Erwin
Schrodinger, acesta fiind și primul care a introdus în 1935 termenul de
"entanglement" (care înseamnă "încurcătură", "amestec"), într-o recenzie a
faimosului articol despre paradoxul EPR.
Conform mecanicii cuantice este posibil să se realizeze un ansamblu format
din două particule, astfel încât oricare ar fi valoarea unei anumite proprietăți
observabile asumată de una dintre cele două particule, aceasta ar influența
instantaneu valoarea corespondentă a celeilalte, care va rezulta a fi invariabil egală
și opusă primei, cu toate că teoria postulează imposibilitatea de a prezice cu
siguranță rezultatul unei măsurători. Asta rămâne adevărat și în cazul în care cele
două particule ar fi distanțate, fără nicio limitare spațială. În practică se pot obține
două particule care ar trebui să aibă, conform teoriei, o astfel de caracteristică,
făcându-le să interacționeze oportun sau introducându-le într-un proces natural
care să le genereze în același moment (de exemplu o scădere radioactivă), astfel
încât să fie descrise de aceeași stare cuantică globală, care ar menține
caracteristicile indefinite până la executarea unei măsurători pe una dintre copiile
de particule. Entanglementul este una dintre proprietățile mecanicii cuantice care
i-a determinat pe Einstein și pe alții să pună sub semnul întrebării principiile
acesteia. În 1935, același Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen, au formulat
celebrul paradox EPR (din inițiativa celor trei oameni de știință), care evidenția,
exact ca paradoxal, fenomenul de entanglement. Acesta s-a născut prin asumarea a
trei ipoteze: principiul de realitate, principiul de locație și completitudinea
mecanicii cuantice. Pentru ca paradoxul să fie rezolvat era necesar ca una dintre
ipoteze să cadă, dar considerându-le pe primele două cu siguranță adevărate și
destul de evidente, autorii au ajuns la concluzia că mecanica cuantică este
incompletă (adică conține variabile ascunse). În realitate era vorba despre o eroare
de fond, evidențiată în 1964 de Bell printr-o demonstrație, aspirând la o teorie a
variabilelor ascunse care să reproducă previziunile mecanicii cuantice, a
incompatibilității dintre principiile de locație și cele de realitate. Interpretarea cea
mai comună a mecanicii cuantice (interpretarea lui Copenaghen) contemplă
simultan aspecte locale (teoria cuantică a câmpurilor) și non-locale, refuzând
principiul de realitate, pe când, de exemplu, interpretarea lui Bohm, care este o
teorie tipică a variabilelor ascunse, afirmă principiul de realitate, excluzându-l pe
cel de locație. În orice caz, mecanica cuantică a demonstrat că este capabilă să
producă previziuni experimentale corecte, până la o precizie nemaiatinsă înainte și
corelațiile asociate fenomenului de entanglement cuantic au fost efectiv observate.
La începutul anilor '80, Alain Aspect și alții au făcut o serie de experimente
extrem de exacte, care au demonstrat, atunci când corelațiile au fost măsurate, că
acestea urmează previziunile mecanicii cuantice. Mai recent (1998) Zeilinger și
alții au îmbunătățit experimentele de acest fel, confirmând rezultate în acord cu
previziunile teoretice. Entanglementul cuantic este baza tehnologiilor emergente,
cum ar fi computerele cuantice și criptografia cuantică, și a permis experimente
relative în ceea ce privește teletransportul cuantic, pe care se sprijină toate
speranțele pentru noi tehnologii.
Cu toate că nu se pot transmite informații doar prin intermediul
entanglement, utilizarea unui canal clasic de comunicare în conjuncție cu o stare
entangled permite teletransportul unei stări cuantice, care altfel ar fi imposibil,
pentru că ar fi necesară o cantitate infinită de informații pentru a putea fi
determinat.
În actul practic, ca și consecință a teoremei de no-cloning cuantic, această
informație bogată, oricum nu poate fi citită integral, dar poate totuși să fie
introdusă în calcule. Să luăm acum două sisteme care nu interacționează A și B, la
care sunt asociate spațiile lui Hilbert HA și HB. Spațiul lui Hilbert al sistemului
compus, conform postulatelor mecanicii cuantice, este produsul tensorial.

Dacă primul sistem este în starea iar al doilea este în starea ,

starea sistemului compus este
Astfel de stări sunt denumite stări separabile. Fiind date două baze și
asociate cu observabilii și , este posibil să scriem stările pure de
deasupra ca

,
pentru o alegere certă a coeficienților complecși și și . Acesta nu este starea
cea mai generală a lui , care are forma
 Dacă această stare nu este separabilă e denumită stare entangled .

Entropia

Cuantificarea entanglementului este un pas înainte important pentru o mai

bună înțelegere a fenomenului. Metoda matricelor de densitate ne furnizează o
măsurătoare formală a entanglementului. Dacă |Ψ> este sistemul compus,
operatorul de proiecție pentru această stare este

Să definim matricea de densitate a sistemului A, un operator linear în spațiul

lui Hilbert al sistemului A, ca urmă a lui ρT în baza sistemului B:

De exemplu, matricea de densitate a lui A pentru starea entangled discutată

mai sus este

iar matricea de densitate a lui A pentru starea pură discutată deasupra rezultă

Acesta este doar operatorul de proiecție a lui |ψ〉A. Se observă că matricea

de densitate a sistemului compus, ρT,ia și această formă. Asta nu ne uimește, dacă
am presupus că starea sistemului compus ar fi pură. În general, fiind dată o matrice
de densitate ρ, putem calcula cantitatea.

unde k este constanta lui Boltzmann, iar urma este luată pe spațiul H în care e
definită ρ. Rezultă că S este exact entropia sistemului corespondent lui H. Entropia
oricărei stări e zero, dacă nu aveți incertitudini față de starea sistemului. Entropia
fiecăruia dintre subsisteme a stării entangled examinat precedent este kln 2, care se
poate demonstra că este entropia maximă pentru un sistem cu un singur nivel. Dacă
sistemul este pur în ansamblul său, entropia subsistemelor sale poate fi folosită
pentru a măsura gradul lor de corelație cu celelalte subsisteme. Se mai poate
demonstra și că operatorii unitari care acționează asupra unei stări, cum ar fi
evoluția temporală extrasă din ecuația lui Schrodinger, lăsând entropia
neschimbată. Deci, reversibilitatea unui proces este legată de variația entropiei
sale, acesta fiind un rezultat profund, care leagă mecanica cuantică de informatică
și termodinamică.
În plus, dacă este adevărat că cei trei vectori ai conștiinței sufletului, minții
și spiritului sunt perpendiculari între ei și nu se pot suprapune dacă sunt
exprimabili ca și stări cuantice, suma celor trei produse vectoriale, a energiei și
timpului, a energiei și spațiului și a spațiului și timpului, derivate în timp, în spațiu
și în energie, produce un rezultat nul.
Deci, conștiința, exprimată ca sumă a variațiilor celor trei vectori ale
conștientizărilor, a căror părți măsurabile în virtualitatea conștiinței însăși (care nu
poate fi măsurabilă, pentru că realitatea reală este imuabilă), se pot considera
punctiforme la începutul și la sfârșitul virtualității. În momentul în care cele trei
conștiințe devin reale, acestea devin comutabile pentru că devin punctiforme și se
pot suprapune cu adevărat într-un punct adimensional.

Traducere în limba română de A.B.

Linkuri utile:
https://www.facebook.com/groups/341448835984877/
https://www.facebook.com/groups/malcorfc/
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-aforisme-limba-romana/389609021158663
https://www.facebook.com/pages/Corrado-Malanga-in-limba-romana/136461486555744
http://piatracubica.blogspot.ro/2013/05/geneza-ii-de-corrado-malanga.html
http://humano-x.blogspot.ro/2013/05/geneza-2-corrado-malanga.html
http://www.youtube.com/user/ArchivioMalanga
http://www.corradomalanga.com/coma/
http://coma.opide.net/
http://stopalienabductions.wordpress.com/
 Introducere

În studiile anterioare, ce vizau obținerea unor sisteme pentru eliberarea

răpiților de problema extraterestră, construisem TCT-ul (Triade Color Test). Acest
test, în versiunea sa statică și dinamică, se dovedea a fi un ajutor valid pentru
obținerea unei hărți a teritoriului intern al răpitului și pentru modificarea acesteia,
prin intermediul unor artificii ideatico-simbolice, care se petreceau în interiorul
unei camere mentale ipotetice, pe care răpitul trebuia să și-o imagineze.
Rezultatele care se obțineau prin această abordare erau foarte interesante și
promițătoare. Dacă pe de o parte sistemul, reprezentat de o simulare mentală, ajuta
răpiții să devină conștienți de problema extraterestră, acesta era util și în cazul
oricărui alt subiect care nu era în armonie cu el însuși, deoarece furniza
instrumentele necesare pentru obținerea acestei armonii psihice. Această armonie
psihică era punctul de plecare pentru a trăi o viață mai bună în interiorul realității
virtuale (adică ce poate fi modificată) care ne înconjoară.
Succesele și eșecurile, unele chiar răsunătoare, se alternau în timpul aplicării
TCT-ului, și, chiar dacă partea leului era jucată de partea sufletească a subiecților
analizați, nu reușeam să înțelegem adevărata natură a unor eșecuri de-ale noastre.
Dar trebuia subliniat faptul că TCT-ul părea să fie eficient, într-o oarecare
măsură, în tratarea pacienților care erau psihotici sau care erau doar schizofrenici și
paranoizi, dar care nu erau neapărat și răpiți.
Testul se baza pe ideea că mintea umană ar vedea și ar interpreta culorile în
mod arhetipic, la fel cum se întâmpla și în cazul poziționării obiectelor din jurul
său. Din punct de vedere statistic, după analizarea câtorva mii de cazuri, se
descoperea că sufletul, mintea și spiritul, dar și extratereștrii, erau recunoscuți de
inconștient sub formă de diferite culori.
Prin manipularea culorilor în interiorul simulării mentale spontane, se
obținea nu doar vindecarea unui pacient psihotic, ci și eliminarea problemei
extraterestre. În cele din urmă găsisem o modalitate prin care să introducem
subiectul într-o stare hipnotică ușoară, dar eficientă, care-i permitea acestuia să ia
legătura cu partea sa sufletească, căreia îi ofeream instrucțiuni despre cum să
elimine extratereștrii, dar doar dacă conștiința sa era de acord cu modul nostru de a
acționa.
TCT-ul se bazează pe construcția ideatico-simbolică a unui spațiu, și acesta
simbolic, numit "al culorilor". În acest spațiu universul este divizat în opt octante,
de cele trei axe - de spațiu, de timp și de energie potențială. Creierul nostru
identifica octantul în care locuim noi, dar și celelalte șapte octante ca pe șapte
realități extraterestre, acestea putându-se împărți în două subgrupuri.
Patru octante erau caracterizate de prezența unor entități dotate cu corp, iar
în celelalte patru octante erau entități fără corp. Creierul, condus de mintea umană,
împărțea aceste spații identificându-le ca variații de culori vizibile, a căror
percepție corespundea tipului de ființă care locuia în aceste secțiuni ale octantului.
Culorile pe care creierul nostru le lua în considerație erau: magenta, albastru,
azuriu, verde, galben și roșu.
În acest spațiu mental, roșul era atribuit, în mod simbolic, axei spațiului,
verdele axei energiei potențiale și albastrul celei a timpului. Cu alte cuvinte, dacă
întrebi un subiect oarecare să-ți indice o culoare pentru timp, acesta îți va spune
albastru, dacă este echilibrat din punct de vedere psihic, conform canoanelor unei
psihologii statistice.
Acest lucru se întâmpla deoarece inconștientul uman, în testul culorilor lui
Max Lusher, identifica în mod automat și cu totul inconștient faptul că cele trei
părți ale sinelui său (sufletul, mintea și spiritul) corespund culorilor albastru, verde
și roșu. Albastrul este culoarea aerului, verdele este culoarea apei și roșul este cea a
focului.
Cultura simbolică și mitul legau aceste trei culori de ideea de suflet, minte și
spirit, dar și de simbolurile alchimice ale aerului, ale apei și ale focului. Când un
subiect era rugat să reprezinte culorile sufletului, ale minții și ale spiritului în
interiorul unei simulări mentale, denumit chiar din acest motiv "TCT", subiecții
echilibrați obțineau culorile "corecte", dar când subiectul avea dezechilibre de
natură psihotică, atât ușoare cât și grave, sau când acesta era afectat de
interferențele extraterestre, răspundea la test variind culorile corecte pentru suflet,
minte și spirit, cu mecanisme foarte ușor de identificat, pentru că sunt inconștiente
și spontane.
Astfel, TCT-ul putea identifica imediat dacă subiectul este echilibrat, răpit
sau psihotic, putând să identifice instantaneu și problemele mentale ce trebuiau
remediate. Vindecarea pacientului se obținea în două faze: prima fază consta în
corectarea mentală a culorilor celor tei identități (sufletească, mentală și spirituală)
asociindu-le acestora culorile corecte, iar apoi operându-se o "psihologie
transpersonală" asupra părții care avea culorile alterate, încercându-se astfel să se
înțeleagă și să se elimine cauzele care-l determinau pe subiect "să simtă în
interiorul său" o culoare greșită pentru una dintre părțile sale. Perceperea părților
sale în culorile corecte era un simptom de vindecare imediată.
 Unii dintre subiecții care erau supuși acestui test erau auditivi sau cenestezici
puri și nu reușeau să simuleze sferele colorate în interiorul minții lor.
Din acest motiv ne-a venit ideea să creăm un test care să utilizeze
frecvențele sonore în locul culorilor. Acest lucru ne-a împins să verificăm dacă s-ar
fi putut utiliza un sunet în locul unei imagini pentru a obține aceleași rezultate ca în
TCT. Încercam să creăm un TST sau un Tirade Sound Test.

Primii pași

Neștiind cu ce să începem, am apelat tot la mit, ca de fiecare dată, în

interiorul căruia, după părerea noastră, sunt cuprinse secretele eternului prezent.
Mitul chiar vorbește despre un sunet care a creat universul: un sunet format
din trei sunete, acestea fiind reprezentarea a ceva ce ar putea fi interpretat ca fiind
sunetul sufletului, sunetul minții și sunetul spiritului.
Era vorba despre sunetul OM sau, mai corect, AUM, sunetul care pentru
orientalii antici era cam ceea ce reprezintă astăzi pentru fizicienii moderni radiația
de fond a universului (Radiația cosmică de fond - n.t.). În plus, puteam urma și un
alt indiciu. Dacă culorile pot fi interpretate de mintea umană în mod arhetipic, în
funcție de frecvența lor, poate că și în cazul sunetului puteam identifica
posibilitatea ca acestea, în mod arhetipic, să poată fi recunoscute în același mod de
psihicul uman.
Culoarea sufletului avea o frecvență înaltă, ce corespundea culorii albastre,
pe când spiritul avea o frecvență joasă, corespunzând culorii roșii, iar mintea avea
o frecvență intermediară, corespunzând verdelui. Dar dacă sunetele, care puteau
construi o lume arhetipico-simbolică pentru a reprezenta aceleași identități,
urmaseră aceeași regulă? Nu exista niciun motiv pentru care acest lucru să nu fie
așa.
 Subiecții auditivi cărora le propusesem să substituie imaginea în culori cu
niște sunete, au răspuns afirmând că își imaginau cum că sufletul avea un sunet
acut, spiritul un sunet jos, pe când mintea avea o frecvență intermediară. Poate că
ne aflam pe drumul cel bun.

Analiza istorică a problemei: AUM

În literatura de specialitate chiar existau unii autori care încercau să înțeleagă

care erau sunetele corespondente pentru AUM, pentru a le putea reproduce și
pentru a verifica ce efectele aveau acestea asupra psihicului uman.
Existau zeci de curente de gândire care încercau să relaționeze între ele
culorile și sunetele, fără prea mult succes, doar cu scopul de a face bani, inventând
tot felul de sisteme de vindecare a oamenilor prin intermediul culturii New Age.
În spatele termenului AUM se ascunde semnificația simbolică de trinitate,
unde, de această dată, aceasta nu este reprezentată de trei zei care se unesc într-un
singur zeu, ci de trei sunete care reprezintă Universul.

Diferitele simbologii, de la cea arabă la cea indiană și la cea tibetană, sunt

mereu legate de reprezentarea a trei lucruri: "cei trei munți" sau "lumi" în
viziunea tibetană sau cele trei semne specifice pentru lumea arabă.
http://www.hindubooks.org/sudheer_birodkar/hindu_history/omkar.html
În tradiția creștină, Sunetul Creator, Verbul, este mijlocul indispensabil
pentru crearea lumii. Shabda brahma, cuvântul creator, se manifestă ca
swayambhu, care înseamnă "cel ce se creează pe sine însuși" , și care apoi se
divide în trei entități: brahma maha sarasvati, vishnu maha lakshmi, shiva
maha shakti. (cu polarități masculină și feminină).
 Pentru manifestarea vieții în cosmos sunt necesare aceste trei forme de
energie: de creație, menținere și descompunere, toate derivând din
SWAYAMBHU. Viața se naște din interacțiunea acestor trei forțe, care la rândul
lor sunt împărțite în polaritate masculină și feminină, într-o armonie reciprocă.
http://www.adalbertozappala.it/
Cam asta se poate deduce din studiul Vedelor. Însă din studiul răpirilor
extraterestre și din analiza scrierilor antice, reiese foarte clar, așa cum am
evidențiat deja în Geneza, că lucrurile nu stau chiar așa. Se pare că în textele
antice, pe lângă adevărul exact, există și tentativa de a mistifica lucrurile, dând
întregului discurs accepțiuni manipulatoare, pentru a-i face pe oameni să creadă că
zeii există.
De fapt, dacă se citesc cu atenție anumite texte, se descoperă că universul
fractalic, descris de fizica lui Bohm, indică că întregul fractal a fost construit în
baza conceptului de dualitate, iar în mijlocul acesteia există bariera separatoare.
Deci, trebuie să ne așteptăm ca și conceptul de Suflet, Minte și Spirit, susținut de
noi cu entuziasm în lucrările precedente, în realitate, să fie reprezentarea unei
viziuni virtuale, care este cu totul înșelătoare.
Așadar, trei sunt sunetele ce caracterizează sunetul AUM, care este sunetul
întregului Univers, unde A reprezintă creația, U menținerea și M descompunerea.
"Attack-Decay-Sustain-Release" (ADSR) ar spune experții de la Yamaha ©
atunci când creează un sunet electronic; acest concept, care cu siguranță are o
semnificație în lumea virtuală, în lumea realității reale nu are nicio corespondență,
pentru că acolo timpul și spațiul nu există.
Și iată că ideea de a interpreta aceste concepte în interiorul virtualității, prin
alți descriptori, se făcea simțită în interiorul conștiinței noastre.
De fapt, Brahma creează dualitatea, Vishnu menține universul static, fără o
posibilitate de creștere, și Shiva vrea să-l distrugă, dar aceste trei frecvențe sonore
pot "exista", sau mai bine spus "se pot manifesta", în universul virtual doar după ce
a fost creat totul, pentru că altfel, neexistând nici timp, nici energie și nici spațiu,
nu ar putea fi emisă nicio notă. Și iată că se ivește astfel ideea că A este o frecvență
legată de aspectul sufletesc, U de aspectul spiritual și M de aspectul mental.
Cu alte cuvinte, A ar reprezenta frecvența timpului (creația), U cea a
spațiului (menținerea) și M cea a energiei (descompunerea).
Dacă ar fi așa din punct de vedere arhetipic, lui A i s-ar putea da culoarea
albastră, lui U culoarea roșie și lui M cea verde, pentru că răspunsurile creierului
nostru sunt arhetipice, în mod pur și inconștient.
Cu alte cuvinte, noi știm să descriem în mod arhetipic realitatea care ne
înconjoară, chiar dacă nu știm să interpretăm semnificația arhetipică a
simbolurilor. Nu putem să interpretăm semnificația arhetipică din cauza puternicei
sciziuni care există între componentele triadei (Suflet, Minte, Spirit).
În articolul BIG-BANG-UL ȘI MUZICA CREATOARRE, scris de Marco
Stefanelli (Extras din teza dezvoltată pe lângă Centrul de Studii Bhaktivedanta),
autorul spune:
"Brahman este Întregul, este Dumnezeu, sufletul universal. Este inutil să mai
spunem că la baza Genezei hinduse stă sunetul. Și tradițiile Hopi și Navajo susțin
că în timpurile îndepărtate șamanii rosteau niște cuvinte deasupra nisipului și
creau modele (în sensul de forme și modele), un concept care nu diferă de
Mandala și Yantra hindusă, despre care se spune că sunt expresia vibrației divine.
Știința modernă demonstrează astăzi că aceste ritmuri geometrice se regăsesc în
centrul structurilor atomice. Acum cuvântul este sunet și sunetul este vibrație;
gândirea generează energie și energia este vibrație; lumina este vibrație.
Conform unor narațiuni indiene antice, prin sunete este posibil să se
materializeze niște obiecte și ar exista chiar și niște orașe invizibile (Dumnezeu a
spus...și s-au făcut...toate lucrurile vizibile și invizibile...). O povestire vedică
antică relatează că înțeleptul Narada s-a dus la Dumnezeu pentru a se plânge de
dezordinea și de lipsa de armonie care domneau în acele timpuri pe Terra și a
primit de la El, ca și remediu, notele muzicale și legile de interacțiune dintre
sunete. Principiul de "Sunet Cosmic" stă la baza culturii vedice. Sunetul pătrunde
profund în culturile orientale, astfel încât cercetătorul Guy Beck le descrie ca fiind
"Teologii sonice". În acestea, geneza lumii și a materiei are loc prin intermediul
unui "sunet primordial", ce conferă formă gândului lui Dumnezeu și îl proiectează
în univers, concept care nu se îndepărtează chiar atât de mult de viziunea
simbolică iudaico-creștină. Porunca "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău
în deșert. se pare că derivă din faptul că pentru evrei unele nume nu pot fi
pronunțate, din cauza puterii lor și deoarece acestea aparțin unor ființe
superioare, apropiate de Dumnezeu.
Tot în India, apropo de Vimana (ad litteram "păsări artificiale locuite"), se
povestește că în unul dintre acestea a fost gravat silaba sacră OM și prin
intermediul anumitor cântece și rugăciuni sacerdoții știau să le comande. "
 Andrew Gladzewski a efectuat o cercetare asupra modelelor atomice, a
plantelor, a cristalelor și a armiilor din muzică, și a ajuns la concluzia că atomii
sunt rezonatori armonici, în timp ce a simțit că realitatea fizică este guvernată în
realitate de ordine geometrice, bazate pe frecvențe de sunet."

Relațiile arhetipice dintre culori și sunete

Mulți au încercat să relaționeze sunetele și culorile, ba chiar și literele

alfabetului, mai ales pe cele ebraice, dar există multe discordanțe între diferitele
ipoteze, chiar dacă marea majoritate a celor care studiau ezoterismul a fost de
acord să asocieze culoarea albastră literei A. http://www.colorofsound.com/

În acest tabel notele muzicale sunt asociate frecvențelor lor, literelor

alfabetului ebraic și culorilor, dar și părților corpului uman.
http://www.stumbleupon.com/su/9HwM3a/:$TaIsj4k:1SXU@eFs7/www.colorofsound.com/Hermetics/BodyColors/
 Literă Notă Frecvență Culoare Parte a corpului
A Sol 392 Hz albastru deschis plămâni
Ä - A dieresi Do 523 Hz maro lutos anus
B La 432 Hz violet deschis ochiul drept
C Re 587 Hz purpuriu stomac
D Do 523 Hz albastru închis urechea dreaptă
E Re 587 Hz violet închis coloana vertebrală
F Fa verde/galben mâna/brațul stâng
G Fa# verde aprins ochiul stâng
H La violet argintiu mâna/brațul drept
CH Re violet mediu piciorul stâng
I Sol lăptos deschis rinichiul stâng
J Sol lăptos închis diafragma
K Sol# albastru argintiu urechea stângă
L Fa verde închis splină
M Re verde-albăstrui abdomen
N La roșu închis ficat
O Do bleumarin gât
Ö - O dieresi Re# portocaliu închis testicule
P Si gri nara dreaptă
S Sol# roșu-purpuriu vezica biliară
R Do auriu nara stângă
SH Do roșu aprins creier/cerebel
T Fa negru-maroniu rinichiul drept
U Si violet spre negru pancreas
W Sol liliachiu intestine
Y/UE Do# roz inimă
Z Sol galben deschis piciorul drept

După cum se poate observa, în acest tabel literei "a" îi este asociată culoarea
albastră, literei "m" culoarea verde și literei "u" culoarea violet sau negru.
În realitate, chiar dacă în violet există ideea de roșu, se pare că nu există o
legătură ideatică exactă între culori, sunete și semnificația arhetipică a sufletului, a
minții și a spiritului.
Cu toate acestea, se pare că există o anumită asemănare în ceea ce privește
relaționările, ceea ce ar putea conduce la presupunerea că (cu ezitările de rigoare)
culorile adoptate de noi pentru suflet, minte și spirit în Triade Color Test (TCT) pot
fi absolut corecte.
Trebuie subliniat faptul că, dacă nu se cunosc canoanele de funcționare ale
sistemului ideatic, interpretările arhetipice pe care ființa umană le execută în
creierul său produc erori, aceste erori datorându-se culturii și experiențelor
subiectului în cauză. În continuare trebuie luate în considerație informațiile
publicate despre conexiunile pe care le căutăm, dar ținându-se cont de izvoare și
indicele de credibilitate care trebuie să fie prezent, de fiecare dată cernând tot mai
mult datele și alegându-le doar pe cele care sunt susținute și de alte informații.
Însă informațiile despre frecvențele notelor, care ar corespunde anumitor
litere din alfabet, reprezentau doar niște numere pentru cel care scrie, fără
caracteristici deosebite, deci, acestea nu pot fi luate în considerație.
Alți autori propun alte tipuri de considerații:

În acest ultim tabel culorile și frecvențele sunt unite între ele prin utilizarea
unei anumite scări muzicale, care ne trezise interesul, dar despre care vom vorbi
mai târziu.
Într-o lucrare recentă, (http://www.pnas.org/lookup/suppl/doi:10.1073/pnas.1113347109/-
/DCSupplemental), On the origin of the hierarchy of color names, de Vittorio Loreto,
Animesh Mukherjee și Francesca Tria (Dipartimento di Fisica, Sapienza Universita
di Roma, Piazzale Aldo Moro 5, 00185 Rome, Italy; Institute for Scientific
Interchange, Viale Settimio Severo 65, 10133 Turin, Italy și Department of
Computer Science and Engineering, Indian Institute of Technology, Kharagpur
721302, India), este evidențiat faptul că creierul uman așează culorile în ordine
ierarhică, iar acesta se pare că este doar un aspect al faptului că în TCT-ul nostru
culorile erau așezate într-o ordine exactă, care la nivel ierarhic este aceeași care
apare și în studiile prezentate aici.
Astfel de rezultate par a fi în acord cu viziunea arhetipică a expresiei culorii,
și, dacă această ierarhie poate fi evidențiată pentru culori, aceasta cu siguranță va fi
prezentă și în cazul sunetelor.
Deci, din punct de vedere științific este plauzibil să susținem că există o
relație arhetipico-ideatică între sunete și culori.
Deci, pornind de la acest punct de vedere, devenea probabil că, în afară de
posibilitatea de a construi un spațiu al culorilor, așa cum făcusem cu TCT, putea
exista și un corespondent spațio-arhetipic al sunetelor, numit TST (Triade Sound
Test).

Analogiile dintre frecvențe și lungimile de undă

Dacă exista o corelație între sunet și culoare, aceasta trebuia să poată fi

exprimabilă din punct de vedere fizic și prin anumite valori de frecvențe.

În ceea ce privește sunetele se putea observa un fapt aparent curios. Culorile

care erau relaționate în mod arhetipic cu sunete, chiar dacă într-un mod
aproximativ, aveau frecvențe care se părea că aminteau de lungimile de undă ale
sunetelor corespondente. Acest fapt probabil că avea o motivație specifică foarte
importantă. Creierul uman tratează culorile în funcție de frecvențe, adică în funcție
de măsuri temporale, pe când sunetele sunt tratate ca niște măsuri spațiale (lungimi
de undă sau invers). Cu alte cuvinte, se părea că frecvențele culorilor ar fi trebuit să
fie corelate (direct proporțional) arhetipic cu lungimile de undă ale sunetelor.
 O recentă cercetare neurofiziologică demonstrează faptul că culorile sunt
interpretate și rezolvate de creier și nu de ochi. Experimentul, efectuat de oamenii
de știință de la Cornell University (Cornell psychologists Romi Nijhawan, left, and
Beena Khurana test the optical apparatus used to investigate the decomposition of
color through "motion extrapolation." Experiments performed here show that
color composition occurs in the human cortex, not in the retinas. Charles
Harrington/University Photography) evidențiază, încă o dată, faptul că culorile,
deci probabil și sunetele, sunt interpretate de creierul nostru și nu de ochi (în mod
arhetipic - n.a.).

Să o luăm iarăși de la început!

Din analiza informațiilor existente, pentru a găsi o relație între culori și

sunete, utilizând mitul, înțelesesem că exista ceva real, dar, ca de obicei, cultura
New Age încercase să transforme o intuiție antică într-o mașină de făcut bani.
Așadar, trebuia să luăm totul de la capăt. În acest context, am utilizat
declarațiile unor răpiți, care, într-o stare de percepție mărită, furnizau unele
observații interesante. În legătură cu acest lucru, i-am cerut unei răpite, cu care
lucram și care avea un talent excelent de remote viewer, unele informații despre
frecvențele pe care le căutam.
Subiectul pe care îl eliberasem deja de toți paraziții, inclusiv de cel pe care
noi îl identificăm cu sigla Horus, manifesta încă puternice influențe din partea unor
forțe extraterestre nedeterminate. Am pierdut legătura directă cu acest subiect, dar
nu înainte ca acesta, în una din ședințele de hipnoză, să ne spună că noi căutam
niște frecvențe, pe care ea le cunoștea. Eu nu am făcut altceva decât să rog
subiectul să-mi transcrie aceste numere, care la vremea aceea păreau a fi doar o
serie de numere, aparent fără niciun sens.
Numerele erau (în ordine crescătoare): 396, 417, 528, 639, 714, 852, 963.
Această persoană, în alte momente ale cercetării noastre, s-a demonstrat a fi
de încredere în ceea ce privește percepțiile sale, oferind declarații extrem de
detaliate despre locuri și fapte care aveau de-a face cu fenomenologia extraterestră,
pe care le-am putut verifica cu ușurință.
Mai trebuie spus și că acest subiect încă manifesta puternice interferențe
extraterestre din partea unor militari ciudați, care continuau să o controleze.
În realitate, noi căutam doar trei numere, care să corespundă cu trei
frecvențe, la care operau sufletul, mintea și spiritul, dar subiectul, care bineînțeles
că citea în mintea mea, a răspuns cu o secvență exactă de numere.
Primul lucru pe care trebuia să-l facem era acela de a căuta aceste numere,
pentru a verifica dacă le mai menționase și altcineva.
 Am descoperit foarte rapid că aceste numere erau cunoscute, dar am
descoperit și că subiectul nostru oferise greșit unul dintre aceste numere,
comparativ cu secvența acelorași numere cunoscută de experții în ezoterism
muzical.
În realitate, secvență numerică cunoscută și adevărata arăta că numărul 741
ne era raportat ca și 714.
http://www.redicecreations.com/specialreports/2006/01jan/solfeggio.html
Cu alte cuvinte, răpitul nostru greșise una dintre datele prezentate în
literatura muzicală ezoterică. Nu știm dacă a făcut-o intenționat sau de ce ar fi
blufat sau dacă în realitate a preluat informațiile, într-o manieră grosolană, de pe
Internet.
Descopeream astfel că un alt domn, american, în timpul unui vis pe care l-a
avut cu mulți ani în urmă, a visat aceste numere, pe care le-a interpretat ca
frecvențe ale notelor muzicale, care în viziunea sa mistică reprezentau sunetul
vieții. Cultura New Age americană, ca întotdeauna, prelua aceste informații,
încerca să le explice într-un mod aproximativ și începea să susțină că aceste
frecvențe reprezentau frecvențele muzicii divine și ascultarea acestor frecvențe
oferea: pace, armonie și toate acele idioțenii pe care le folosește New Age-ul
american pentru a te face să crezi că te poți vindeca de orice plătind prețul unui CD
cu muzică.
Poate că datorită faptului că unul dintre numerele secvenței ce ne-a fost
propusă a fost prezentat greșit, poate pentru că noi credem (așa cum am afirmat și
în Geneza 3) că New Age-ul afirmă lucruri adevărate dar le alterează semnificația,
am decis să cercetăm mai în profunzime această pistă.

Scara solfegiului muzical

Notele muzicale, utilizate în mod corect, sunt sunete care au frecvențe

exacte, dar care de-a lungul timpului au fost modificate, până s-a ajuns la ultimele
modificări.
Adică este vorba de frecvențe alese în mod convențional, nu neapărat în
funcție de modul în care se calculează frecvențele, ci în ceea ce privește însăși
punctul de pornire.
Toți muzicienii, înainte de a începe să cânte, își acordă instrumentele
cerându-i pianistului să le "dea nota La".
Însă pianele și alte instrumente cu tastatură sunt acordate de un acordor
profesionist, dar tot pornind de la faimosul "La" la 440Hz.
Nu prea este cunoscut faptul că această frecvență este fructul unei alegeri
arbitrare, făcută la Londra în 1953, când s-a decis ca toate execuțiile muzicale
să se uniformizeze în funcție de această notă (acestei alegeri i-a urmat rezoluția
europeană nr.71 din 30 iunie 1971). Dar nota "La" la 440 Hz fusese deja impusă în
1939, chiar de către ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels, ignorând un
referendum contrar, promovat de 25.000 de muzicieni în Franța.
Nota "La" a fost acordată la diferite frecvențe de-a lungul secolelor (după
cum se poate observa în tabelul de mai jos) și mulți ezoteriști conspiraționiști cred
că ultima modificare a fost produsă de exigențe precise. Se pare că "La"-ul
originalul, cel la 432 Hz, cel care a fost utilizat înainte de cel la 440Hz, trezea
conștiințele umane. Pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple și pentru ca
guvernanții noștri să poată continua cu nelegiuirile lor fără ca lumea să-și dea
seama, iată ce șmecherie au pus în aplicare.
Nu există niciun dubiu că muzica, la fel ca și culoarea, este atât percepție,
cât și terapie, la fel cum nu există niciun dubiu că guvernanții noștri vor de toate,
numai ca populația să se trezească dintr-o letargie (comă) pluriseculară nu vor.
Poate că aceste explicații ni se par simpliste, chiar dacă trebuie să precizăm faptul
că naziștii, în timpul ultimului conflict mondial, s-au apucat să studieze serios
metode ezoterice prin care să poată subjuga populațiile lumii.

Loc An Frecvență
Berlin (concerte) 1721 421,9
Viena (operă) 1823 433,9
Londra (concerte) 1826 423,3
Firenze (operă) 1845 444,9
Milano 1849 446,6
Londra (operă) 1857 456,1
Milano (Teatro alla Scala) 1857 451,7
Napoli (Teatro San Carlo) 1857 444,9
Madrid (operă) 1858 444,5
Berlin (concerte) 1859 451,8
Bruxelles (teatru liric) 1859 442,5
Liegi (concerte) 1859 448,0
Viena (operă) 1862 466,0
Bologna (concerte) 1869 443,1
Londra (concerte) 1877 455,1
Londra (operă) 1880 435,4
sursă: Alexander Ellis, ‘The History of musical pitch’, London 1880
http://lnx.classicaviva.com/blog/2009/03/20/la-rivoluzione-omega-il-la-a-432hz/

În orice caz, în această lucrare nu ne interesează să discutăm despre

problema notei La, dar ne interesează să subliniem faptul că toate scările muzicale
sunt convenționale, adică sunt stabilite de reguli, acestea nefiind sisteme de
referință univoce și absolute.
 În acest context era clar că șirul de numere pe care New Age-ului american
îl prezenta ca fiind scara muzicală a vieții și a universului era doar o mașinație
grosolană.

Și iată că regăsim numerele noastre asociate cu niște frecvențe muzicale,

exprimate în Hertzi, care ar reprezenta vibrații, care, dacă sunt ascultate de urechea
umană, ar provoca senzații pozitive, sau, mai bine spus, stări alterate de conștiință.

· 396 HZ - Eliberarea de senzația de vină și anxietate

· 417 HZ - Schimbare, renunțarea la trecut
· 528 HZ - Repararea și armonizarea ADN-ului.
· 639 HZ - Deschidere și conexiune în raporturile umane
· 741 HZ - Stimularea trezirii interioare
· 852 HZ - Revenirea la ordinea spirituală

După cum se poate deduce, acestor numere le-au fost atribuite niște valori de
frecvență muzicală care corespund unor note într-un mod cu totul arbitrar, utilizând
o scară muzicală veche, denumită "a solfegiului", care datează de la primele
tentative de a instrumenta muzica eclezială.
Este adevărat și că, dacă așezăm niște cristale de gheață pe aceste vibrații în
timpul formării lor, vom observa că gheața va tinde să se cristalizeze în forme
diferite, dar acest lucru nu are nicio legătură cu arhicunoscutul aspect "să ne iubim
cu toții" predicat de New Age.
 În realitate, astfel de fenomene au cu totul altă origine și explicație, dar în
această lucrare nu ne vom lungi cu a le explica.
Ni se părea mai interesant să înțelegem de ce numerele pe care pe aveam în
mâinile noastre derivau exact dintr-o scală muzicală primitivă, folosită pentru
solfegiu.
Suntem în Evul Mediu, mai precis în prima jumătatea a sec. XI, și Guido
d’Arezzo, fondatorul unei celebre școli de canto din acel oraș, a inventat acest
artificiu pentru a-i ajuta pe elevii săi să învețe cântecele noi. Guido și-a dat seama
că într-un imn foarte binecunoscut lor, Imnul Sf. Ioan, sunetele primelor șase
versuri formau o scală ascendentă. Și atunci, a denumit aceste sunete exact cu
silaba cu care acestea erau cântate.
Cumva, cineva s-a gândit că poate lega frecvențele descrise de New Age de
notele sărmanului frate-cântăreț, care observase singur (și chiar este cazul să
spunem asta) faptul că în cântecul dedicat Sf. Ioan la fiecare frază a textului
sunetul "se înălța în ton".
Deci, dacă Ut, numit apoi Do, era prima notă, iată că aceasta ar fi fost
urmată din punct de vedere frecvențial de restul scalei (scală în care nota Si nu este
încă prevăzută).
 Ut queant laxis

Resonare fibris
Mira gestorum
Solve polluti
Labii reatum
Sancte Joannes.

(Traducere: pentru ca fidelii să poată cânta cu tot avântul faptele tale minunate,
eliberează-i de păcatul ce le-a contaminat buza, o Sfinte Ioane).

Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La, sunt deci numele pe care Guido le-a folosit, formând
astfel prima scală muzicală de șase note, numită esaccordo. Mai târziu, spre 1600,
numele Ut a fost transformat în Do, probabil pentru facilitarea pronunției
cântecului. Astăzi doar în Franța nota Do păstrează încă numele original de Ut.
Deci, toate relațiile pe care le puteam găsi, fie din punct de vedere istoric, cât
și din punct de vedere ezoteric între această secvență de numere, note și valori de
frecvențe se dovedea a fi total arbitrară.
Nimeni nu poate ști cu adevărat ce valoare în hertzi îi corespunde notei Ut
cântată de călugărul nostru, care, bineînțeles că nu avea nicio ideea despre ce este
un hertz.

Noua interpretare ipotetică

De ce răpitul nostru pronunțase acele numere, citind în mintea mea dorința

de a cunoaște valorile de frecvență? De ce un alt american visase, cu câțiva ani
înainte aceleași numere?
Am observat că aceste numere aveau o caracteristică. În realitate, acestea
reprezentau o secvență numerică care urma o regulă exactă. Numărul care urma
celui precedent era mărit cu o uitate pentru fiecare cifră, dar dacă cifra obținută ar
fi avut valoarea zero, atunci în loc de zero aceasta lua valoarea "unu".
De exemplu, după 396 este numărul 417, dar după 417 este 528 și tot așa.
De ce nu era prevăzută valoarea zero?
Ideea de bază a fost aceea de a crede că aceste numere nu ar fi indicat niște
valori sau, mai bine, nu ar fi indicat doar valori, ci că ar fi fost niște chestii, care,
dacă ar fi fost exprimate de o minte arhetipică, ar fi fost un sistem de referință cu
totul independent de unitățile de măsură, chiar dacă ar fi reprezentat și niște
măsuri.
În acest context, valoarea zero ar fi existat doar pentru că zero are
semnificația arhetipică a "nimicului". Dacă lucrurile stăteau așa, atunci numerele
nu erau doar niște numere, ci reprezentau singurul lucru pe care creierul arhetipic îl
înțelege: geometria.
În această optică, numărul trei nu este un număr, ci este numele a ceva ce
reprezintă fie valoarea, fie poziția spațială.
O axă carteziană cu numele "trei", care are valoarea trei. Trei pere sau trei
hertzi - nu are importanță - pentru că rezultatul final oricum va fi univoc.
Iată de ce lipsea zero. Valoarea zero rămâne o valoare, dar nu are un
corespondent în geometrie, decât ca nimic.
În plus, mai observasem și că valorile scalei numerice pe care o dețineam
erau 6, la fel ca axele carteziene ale spațiului arhetipico-universal al culorilor, și,
prin urmare, și al sunetelor. Și în plus, observasem că aceste numere mimau, dar în
mod imperfect, niște valori ale unor frecvențe muzicale și probabil că acesta era
motivul care îi determinase pe unii să presupună, înaintea noastră, că se aflau în
fața unor note muzicale.
Dacă am fi așezat aceste valori într-o scală, la limita spațiului nostru al
sunetelor, așa cum am făcut în cazul culorilor, ne-am fi dat imediat seama de ceva
foarte interesant. Numărul 396 se afla în partea opusă a lui 693, la fel cum 417 era
poziționat de cealaltă parte a valorii 714 și așa mai departe.
De ce pe fiecare axă a spațiului sunetelor, ce corespunde spațiului culorilor,
găseam poziționate numere formate din aceleași cifre?
Un astfel de fenomen avea doar o singură explicație. Dacă numerele
reprezintă niște axe carteziene, acestea sunt poziționate în extremele axei spațiului,
a timpului și a energiei, astfel încât să-i reprezinte geometric imaginea speculară.
Cu alte cuvinte, de exemplu, numărul 417 nu era un număr, ci reprezenta o
triadă de axe carteziene cu valorile 4,1 și respectiv 7. Aceste trei numere,
asociabile cu trei valori geometrice, ar fi putut reprezenta un vector-sumă, cu o
valoare precisă. Această valoare-sumă era exact imaginea speculară a vectorului-
sumă pe care l-ar fi format de cealaltă parte a axei numerele 7,1 și 4.
 Deci, fiecare axă de spațiu, timp și energie era caracterizată de două numere,
care reprezentau triplete de vectori, care în pereche erau imagini speculare.

Astfel, pe de o parte se putea observa foarte ușor că cele trei axe care împart
universul în octante erau caracterizate de numere, care la cele două extreme
virtuale ale domeniului geometric erau caracterizate de aceleași trei cifre, dar
așezate în ordine diferită.
Se mai putea observa că fiecărei triplete numerice îi corespundea o poziție
exactă, indicată de la 1 la 6, a cărei poziții corespundea și unei culori carteziene a
spațiului culorilor (TCT). Aceste triplete numerice creșteau, pornind de la violet și
ajungând până la roșu (de la poziția 1 la poziția 6) și, deci, cumva puteau fi
relaționate nu cu frecvența, ci cu lungimea de undă a culorilor corespondente din
spectrul vizibilului.
Cu toate aceste, corelația nu era chiar perfectă, după cum se poate observa
din valorile prezentate în acest tabel.

Lungimi de undă Frecvențe THz Culoare /secvența noastră

numerică
625-740 410-530 Roșu 852
565-590 510-530 Galben 741
500-565 530-600 Verde 639
485-500 600-620 Azuriu 639
440-485 600-620 Albastru 417
380-440 680-790 Magenta 396
 Dacă aruncăm o privire la tabel putem observa că, dacă pe de o parte trendul
lungimi de undă - culori - sunete este proporțional, pe de altă parte o astfel de
proporționalitate se pierde în cazul lungimilor de undă mai înalte.
Dacă pe de o parte această corespondență aparentă inițială dintre lungimile
de undă ale culorilor și eventualele sunete relaționabile acestora i-a indus puțin în
eroare pe prea puținii precauți din cultura New Age în a stabili o legătură pripită
între cele două percepții (cea auditivă și cea vizuală), trebuia subliniat faptul că o
astfel de direcție, în realitate, nu este respectată în totalitate, deoarece ochiul uman
nu are o scală perceptivă identică atât pentru ochi și cât și pentru ureche. În timp ce
ochiul utilizează o scală a lungimilor de undă aproape lineară, chiar dacă aceasta
este deformată, așezând percepția vederii în locul galbenului, rezultă că scala de
percepție a sunetului este legată de structura urechii umane și de timpan, care, fiind
un arc elastic, produce o scală logaritmică în percepția și interpretarea sunetului.
Deci, era logic că cele două percepții, cea a culorilor și cea a sunetelor, își dădeau
mâna doar la început, dar, cu cât ne-am fi îndepărtat de origine (valorile numerice
joase, din punct de vedere proporțional, sunt relaționabile cu valorile logaritmice
joase) cu atât mai mult diferențele ar fi fost mai însemnate.
Percepția, atât cea a culorilor, cât și cea a sunetelor, este esențială în cazul
nostru, deoarece mintea noastră se folosește de percepțiile noastre pentru a îmbrăca
arhetipurile în semnificații și, deci, un spațiu al culorilor ținea cont de percepția
culorilor, la fel cum spațiul sunetelor ar fi ținut cont, inevitabil, de o scală
logaritmică interpretativă. Subliniem toate aceste lucruri în această lucrare, pentru
a afirma că trendul de pornire putea fi identificat ca fiind corect, dar dacă nu se
corectează percepția mentală în contextul său perceptiv, nu se vor cunoaște
niciodată adevăratele semnificații ale arhetipurilor ce pot fi interpretate de minte.
Deci, ne aflam încă o dată în fața unei interpretări mistice de tipul New Age,
care la bază avea ceva real, dar care era deformată cu istețime, pentru a evita ca
omul să poată înțelege adevărata semnificație a realității.
Dar oare ce semnificație reală aveau tripletele numerice? Acestea reprezintă
numele, pozițiile și valorile a trei axe carteziene. Valorile acestor trei axe, în
universul holografic tridimensional sunt reprezentarea a trei arhetipuri. Cu alte
cuvinte, numărul 396 este format din trei axe: axa cu numărul 3, care are valoarea
3, axa numărul 9, care are valoarea 9 și 6, care are valoarea 6.
Valorile sunt total adimensionale și nu depind de nimic, decât de faptul că
există și opușii lor, dar care au valori modificate în spațiul tridimensional. De la
396 se trece la 639. Cu alte cuvinte, aceste trei axe, care sunt trei vectori, a căror
valoare este exprimată prin numele lor, vor produce un vector-sumă. Cei doi
vectori-sumă, derivați din 396 și din 693, au același modul, dar versorul este opus.
Așa cum se afirma în cazul culorilor, că albastrul este complementarul culorii
galben (cele două contrarii), și în cazul sunetelor, la extremitățile aceleiași axe erau
reprezentate și relaționate între ele două lucruri, printr-o operație geometrică care
semnala că primul sunet se afla în partea opusă a celuilalt, fiind în contrafază cu
acesta.

Dacă privim dintr-o parte cei trei vectori, numiți 3, 6, 9, nu putem să nu

observăm că, dacă enumerăm în sens orar aceste numere, acestea ni se prezintă în
secvență diferită față de situația în care observăm un astfel de fenomen din partea
opusă a viziunii noastre inițiale.
Cu alte cuvinte, dacă două numere își schimbă poziția între ele, acest lucru
produce trecerea sistemului inițial de axe în imaginea speculară. Asta pentru că
acest sistem de "semiaxe" nu are un plan de simetrie.

De la arhetipuri la frecvențe

Așadar, secvența de numere asupra căreia am lucrat, care

ne fusese furnizată de un răpit aflat într-o stare de percepție
mărită, era reprezentarea unui univers arhetipic, unde numerele
nu ar fi altceva decât numele unor axe carteziene, numele lor
fiind reprezentate de valoarea lor. Dar exact asta ni se povestea
și din punct de vedere ezoteric, când ni se spunea despre
sunetul creator. Dumnezeu numește lucrurile și, în timp ce face
asta, acestea devin ceea ce sunt.
Dar asta înseamnă că universul cu opt octante este
relaționat între cele opt părți ale sale prin intermediul unor
numere care reprezintă totul. Deci, în acest tot sunt și
frecvențele. Aceste axe aveau ca valori arhetipice de pornire
numere pure, dar puteau reprezenta tot, pentru că universul este
fractalic.
Am calculat vectorii-sumă pentru fiecare tripletă.
 396 417 528 639 741 852
Unghi vertical 57,68 30,50 33,94 36,70 82,93 78,02
Unghi orizontal 71,56 14,04 21,80 26,56 29,74 33,00
Lungime 11,225 8,124 9,644 11,225 8,126 9,644

Informațiile importante pentru noi sunt cele colorate cu gri. De fapt,

lungimea vectorului îi identifică acestuia valoarea. Cu alte cuvinte, dacă din punct
de vedere arhetipic universul nostru are o frecvență ce caracterizează axa spațiului,
a timpului și a energiei, atunci, aceste valori sunt și ele frecvențe. Bineînțeles,
astfel de frecvențe vor rezulta ca fiind identice în ceea ce privește valoarea lor,
indiferent dacă se va analiza octantul nostru sau alte octante. Adică frecvența axei
timpului va fi mereu aceeași, dar își va putea schimba semnul și direcția
(principiile kybalion; principiul vibrației și principiul contrariilor: "de exemplu,
iubirea și ura sunt același lucru, dar cu mărimi și direcții diferite")

http://www.amazon.it/Il-Kybalion ebook/dp/B008CPGVB2/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1346074136&sr=8-2

Dacă punctele noastre de pornire sunt corecte și dacă interpretarea noastră

arhetipică ne susține, vom putea sublinia că: având în vedere faptul că universul
bohmian prevedere o structură fractală, aceste trei numere reprezintă nu doar
frecvențele, adică comportamentul creierului nostru în a interpreta spațiul, timpul
și energia, dar și orice altceva cu care acestea au de-a face.
Deci, sunetul AUM ar putea fi dat de suma acestor trei valori, care, probabil
că ar trebui să fie calculată ca și sumă vectorială. Vectorul-sumă a celor trei vectori
se înfige direct în centrul octantului nostru existențial și ar trebui să fie "zgomotul"
pe care inconștientul nostru îl recunoaște ca fiind sunetul universului. Această
valoare rezultă a fi 16,88 Hz.
 Arhetipurile și fizica urechii

Până aici totul este foarte interesant, dar, jucându-ne cu numerele, putem
obține totul și opusul la tot.
În alți termeni, cineva ne-ar putea acuza că, până aici, am utilizat o serie de
numere, care, doar din întâmplare, par a se coordona între ele, din cine știe ce
motiv ciudat.
Valorile ipotetice ale celor trei frecvențe identificate de noi sunt între 8 și 12
Htz și se află într-o zonă frecvențială foarte deosebită pentru creierul uman, dar
acest lucru este încă prea puțin pentru a afirma că am pus mâna pe valorile corecte
pe care le căutam: valorile la care rezonează creierul nostru când se vorbește de
spațiu, de timp și de energie potențială.
Să amintim în această lucrare că valorile pe care le căutăm sunt cele trei
frecvențe-bază ale universului pe care creierul nostru le primește din realitatea
virtuală externă și care, transformate în sunete, culori și energie, ar furniza
imaginile lumii exterioare, adică cea virtuală, adică cea care este modificabilă;
această lume nu ar fi reală, așa cum o percepem noi, ci ar fi formată dintr-o serie de
solicitări arhetipice sub formă de unde cerebrale, pe care creierul nostru le-ar
interpreta în mod arhetipic.
Este clar că manipularea sau interacțiunea cu aceste frecvențe ipotetice de
bază, ar altera percepția realității, ajungând chiar să o modifice.
Așa construisem spațiul culorilor (TCT), și cu aceleași reguli ar fi trebuit să
încercăm să construim și spațiul sunetelor.
Acesta ne-ar fi permis să construim un Triade Sound Test arhetipic, care ar
fi fost capabil, în mod potențial, să funcționeze la fel ca vechiul TCT. Cu alte
cuvinte, ar fi fost posibil să-l punem pe subiectul răpit să asculte anumite sunete,
pentru a-l face să devină conștient de situația sa de răpit, astfel încât acesta să se
poată elibera imediat și în mod automat de intrușii care îi invadau viața.
Spațiul culorilor a fost construit în baza crezului cum că culorile ar fi fost
răspunsuri la niște solicitări arhetipice, care sunt traduse de minte în baza
capacităților sale perceptive. În acest context, construisem spațiul culorilor, ținând
cont nu doar de spectrul vizual, așa cum ne demonstrează și fizica, dar reglându-l
în baza percepțiilor umane, unde, pentru noi, culoarea verde se află în locul
galbenului. În realitate, ochiul uman nu este aliniat perfect la capacitatea de a
înțelege spectrul vizualului, așa cum demonstrează și fizica, ci oferă o imagine
distorsionată a acestuia. Întrucât mintea transformă arhetipurile în funcție de
percepțiile noastre, iată că în imaginarul nostru verdele ia locul galbenului.
Utilizând același principiu, descopeream imediat că nu putea să existe o
corelație lineară între auz și văz, deoarece văzul prezintă o panoramă distorsionată
a percepției frecvențiale a culorilor și urechea funcționează ca un arc.
 Da, un arc! Timpanul nu este altceva decât o membrană care răspunde unor
solicitări sonore, acestea fiind undele acustice, în mod elastic și logaritmic, nu
linear, între 20 și 20.000 Htz.
Pe această bază trebuia construită camera noastră mentală și sunetele
corespondente celor trei sfere - a sufletului, a minții și a spiritului.
Așadar, la fel ca în cazul culorilor, unde totul se întinde de la magenta la
roșu, și în domeniul sunetelor totul se extindea de la 20Htz la 20 THz, și trebuia să
împărțim aceste două valori extreme în șase zone, lucrând pe o scală logaritmică,
să luăm baricentrele, să calculăm antilogaritmul și să analizăm datele.

Corespondența Poziții în
Intervale în Htz cu spațiul Logaritmi Baricentrul Antilogaritmi spațiul
culorilor logaritmilor sunetelor
20 Roșu 2.9957 3.5712 35.57 6
3350 4.1470
3350 Galben 4.1470 4.7227 112.47 5
6680 5.2983
6680 Verde 5.2983 5.3740 355.68 4
10010 6.4497
10010 Azuriu 6.4497 7.0253 1124.73 3
13340 7.6810
13340 Albastru 7.6810 8.1788 3556.74 2
16670 8.7523
16670 Magenta 8.7523 9.3279 11247.28 1
20000 9.9036

Numerele din penultima coloană reprezintă frecvențele pe care noi trebuie să

le atribuim diferitelor poziții ale axelor carteziene (ultima coloană) pentru a
construi spațiul sunetelor.
 Ne-am dat seama, nu foarte ușor, că aceste numere par să conțină aceleași
informații care derivă din secvența de numere a scalei solfegiului.
Trebuie să ținem cont de anumiți factori înainte să comparăm cele două
abordări ale spațiului sunetelor. Scala logaritmică pe care am folosit-o trebuie
neapărat să conțină niște erori la cifra finală din numerele calculate, pentru că noi
am utilizat o fereastră fonică care merge de la 20 la 20000 Htz, dar, în realitate,
această alegere este doar o aproximare, nu foarte grosolană, dar totuși este o
aproximare. În realitate, aceste limite folosite de noi sunt aproximative și nimic nu
împiedică ca, chiar dacă și pe măsura de 20 Htz eventuala eroare ar fi neglijabilă
din punct de vedere numeric, la 20.000 Htz aceasta nu ar putea fi neglijabilă.
Ținând cont de ceea ce am afirmat până acum, trebuie să observăm că
numerele calculate în baza scalei logaritmice a sunetelor conțin aceleași secvențe
numerice obținute și din scala solfegiului.
În timp ce pe scala solfegiului avem, în mod practic, trei numere, care sunt
1-1-2-3 pentru axa timpului, 8-1-2 pentru axa energiei și 9-6-4 pentru axa spațiului,
aici aveam 1-1-2-4, pe care puteam să-l comparăm cu 1-1-2-3, dar surpriza cea mai
mare era aceea de a constata că suma celorlalte două numere 8,12+9,64 era 17,76,
care multiplicat cu 2 dădea 35,52, adică o secvență numerică de 3-5-5-2 contra 3-5-
5-6 - secvența numerică obținută din scala logaritmică.

Observații generale cu privire la analiza celor două modele

Diferențele substanțiale dintre cele două modele sunt următoarele: modelul

scalei solfegiului este pur arhetipic, și, deci, conține informațiile-bază ca secvențe
de numere pure și adimensionale, cu care se construiește întregul univers, lipind
secvențelor niște triplete, nu atât valori, ci raporturi dintre valori (numere pure).
Astfel, se poate susține, de exemplu, că raporturile dintre frecvențele legate de cele
trei axe, sunt între ele ca și raporturile dintre numerele 11,23, 8,12 și 9,64. Probabil
că, dacă ne-am juca abil cu aceste numere, am putea obține valorile principalelor
constante universale, de la Phi, la Pi grecesc și la constanta structurii fine a
universului, etc. Însă, în modelul logaritmic, pentru fiecare axă spațială iată că apar
aceleași numere, toate trei împreună, dar legate geometric între ele, astfel încât să
indice că frecvențele importante din octantul nostru (marcat de numerele 1, 4, 6) au
de-a face doar cu energia potențială și cu spațiul, dar nu par să depindă în mod
direct de timp.
Nu trebuie să ne uimească faptul că modelul logaritmic îl conține pe cel
arhetipic, pentru că acesta se află în orice și faptul că l-am regăsit în scala noastră
de valori este o indicație puternică că ipotezele noastre sunt corecte. Se pare că cele
două modele de calcul, care aparent nu au nicio legătură unul cu celălalt, în
realitate sunt foarte strâns legate.
 Este interesant de observat că cele două secvențe numerice de bază, obținute
din modelul logaritmic, împărțite între ele, furnizează mereu aceeași secvență
numerică: Es 1124,74/35,57= 31,62 dar și 3556,74/112,47= 31,62.
În timp ce modelul logaritmic furnizează o viziune a universului sunetelor,
cu universul nostru în contrapoziție cu opusul său, unde în al nostru frecvența-bază
se bazează pe secvența numerică 355674, iar în partea opusă pe secvența 112474.
Modelul arhetipal, bazat pe scala solfegiului (probabil cel mai apropiat de
realitatea virtuală) are o serie de proprietăți geometrice interesante. Continuând să
enumerăm secvența tripletelor se descoperă că acestea își inversează poziția,
construind o versiune răsturnată a universului sunetelor.

396 963 639

417 174 741
528 285 852
639 396 963
714 417 174
852 528 285

Un univers tridimensional în care pe fiecare axă există un schimb de

coordonate la fiecare ciclu. Totul se repetă, oscilând mereu la aceeași frecvență,
însă unde vectorul rezultant se rotește în jurul unei axe. De exemplu, în cazul axei
timpului, de la 396 la 639 și la 963. Vectorul rezultant se rotește practic în jurul
axei timpului, descriind un con. Pe semiaxa corespondentă vom avea imaginea
speculară a aceluiași con.
Dar există și o a doua posibilitate, exprimată de următorul tabel de valori.

396 936 693

471 147 714
582 258 825
693 369 936
714 471 147
825 582 258

Un univers cu aceleași proprietăți ca primul, dar absolut specular și suprapus

acestuia.
 Acest concept amintește de schimbarea frecvenței a doi orbitali atomici, din
care se nasc doi orbitali moleculari, unul conținând perechea de electroni care va
construi conexiunea moleculară iar celălalt fiind gol și având o energie mai înaltă.
La fel ca doi electroni ce formează o conexiune, adică care împărtășesc
probabilitatea de a se găsi într-un spațio-timp comun, la fel și cele două entități
primordiale, Shiva și Vishnu, locuiesc în acest univers și nu în celălalt (cel care
corespunde uniunii a doi orbitali atomici de anticonexiune).
Cu alte cuvinte, utilizând fizica cuantică, Shiva și Vishnu reprezintă două
stări de a fi și acestora li se poate asocia o funcție de undă. Suma celor două funcții
de undă prevede două soluții, una constructivă și cealaltă distructivă. În situația
constructivă, cele două funcții de undă se adună, luând astfel naștere universul
locuit, dar dacă cele două funcții se scad, se resping, ia naștere un alt univers, cu
aceleași caracteristici simetrice, dar total lipsit de lucruri vii, adică fără prezența
conștiinței.
Este posibil să se intre în acest univers utilizând anumite reguli de simetrie,
dar a intra în acest univers (un univers de anticonexiune, un antiunivers), ar slăbi
starea conexiunii, (universul în care locuim noi acum).
Implicațiile filozofice din spatele acestei observații sunt multe, dar nu le
vom prezenta în această lucrare.
http://www.bbc.co.uk/science/space/universe/questions_and_ideas/quantum_mechanics/.
 Software pentru stabilirea frecvențelor sonore

Când am început să studiem fenomenul spațiului sunetelor, nu scrisesem

încă Geneza 3, care, după părerea noastră, sare peste problema de a găsi un spațiu
al sunetelor.
Deci, acest articol, în opinia noastră, acum își pierde din semnificație, dar
prezintă oarece interes pentru a vedea modul în care lumea arhetipurilor,
depășindu-o pe cea a științei, o înțelege și permite tuturor, chiar și celor care nu au
studiat, să înțeleagă întregul univers, fără nevoia de a trece prin sita acelor omeni
de știință care astăzi sunt convinși că știința este religia lor.
Bineînțeles, în spatele acestei afirmații se vor ascunde cei care se cred mari
genii, dar care în realitate nu înțeleg aproape nimic. Cel care scrie, de-a lungul
vieții sale, a fost mereu abordat de subiecți care se credeau șireți și manipulatori.
Acestor subiecți le este comod să creadă că nu este important să studiezi, pentru că,
în definitiv, se bazează pe percepția lor.
Și șamanul nu a studiat, dar cunoaște și percepe cu emisfera sa dreaptă unele
forțe ale naturii și, uneori, știe și să se folosească de ele.
Din păcate, marea majoritate a persoanelor pe care le-am întâlnit nu se
ridicau la înălțimea șamanului, ci doar își dădeau aere de șamani.
Este adevărat că a studia nu folosește la nimic, sau aproape la nimic, dar
pentru a înțelege acest lucru, trebuie să fi studiat. Cu alte cuvinte: dacă nu ai
studiat, mereu îți vor lipsi acele premise de bază care îi permit lobului tău stâng,
adică părții masculine a Sinelui, să interpreteze datele de intrare, poate furnizate
chiar de emisfera ta dreaptă, care este emisfera intuiției.
Nu ar fi rău ca acești subiecți să pună la treabă atât sufletul, cât și spiritul,
deoarece, acolo unde unul ar eșua, imediat ar apărea al doilea, care i-ar arăta
drumul. Dar când cineva ar refuza să-și folosească lobul drept, iar lobul stâng i-ar
funcționa greșit, această persoană ar fi lipsită de orice posibilitate de a înțelege.
Pentru a ajuta anumite componente din societatea noastră să verifice pe ele
însele concluziile noastre parțiale, ca apoi să le putem aduce în condiția de a putea
afirma că ele, dacă sistemul funcționează, deja afirmaseră aceste lucruri înaintea
mea, dar, dacă sistemul nu funcționează, aceasta ar putea fi o dovadă ulterioară de
prostie din partea celui care scrie, în continuare prezentăm indicațiile pentru un
software gratuit, completat de un hardware oportun, ce le permite tuturor să
experimenteze.
Software-ul în cauză se numește SLAB, nume ce vine de la Sound
Laboratory. Programul a fost elaborat și dezvoltat de NASA, agenția spațială
americană, ca modul de simulare de zbor pentru astronauți. Programul trebuia să
antreneze piloții avioanelor americane să înțeleagă imediat dacă un zgomot (a unui
avion inamic) venea din dreapta sau din stânga, de sus sau de jos.
 Programul recreează o cameră mentală a sunetelor, unde niște sfere colorate
reprezintă sunetele. În această cameră sferele se mișcă și ocupă diferite poziții, dar,
dacă pilotul este conectat la o instalație Hi Fi sau la o cască stereo, având ochii
închiși, va putea stabili cu exactitate din ce direcție este transmis sunetul.
Interesant este faptul că, încă o dată, ne aflăm în fața unui software arhetipic,
al cărui simbol este format din trei sfere, una roșie, una albastră și una verde.
Sferele, care sunt colorate în aceleași culori pe care le-am ales și noi pentru a
identifica spațiul culorilor, pot să se deplaseze într-un spațiu tridimensional, și,
fiecărei sfere îi poate fi asociat un sunet exact.
Programul este dotat cu opțiuni adecvate, existând posibilitatea de a
conecta un computer sau o instalație Hi Fi, pentru obținerea unor rezultate
tehnice mai bune.

Copyright (C) 2001-2006 United States Government as represented by the

Administrator of the National Aeronautics and Space Administration (NASA). All
Rights Reserved.
http://human-factors.arc.nasa.gov/SLAB/.

Experimentatorului îi lăsăm onoarea de a găsi mixările corecte de frecvențe,

fie punctele lor de aplicare spațială, pentru a recrea o cameră a sunetelor, cu
frecvențele sufletului, ale minții și ale spiritului, lucru pe care îl vor găsi cu
ușurință dacă au citi și au înțeles lucrările noastre precedente despre arhetipuri.
Pentru a converti frecvențele în note puteți utiliza acest site:
http://www.pianopianoforte.com/piano_music/piano_music_italiano/calcolatore_musicale.html
 Arhetipurile și geometria spațială

În această lucrare este luată în considerație o ultimă notă, pentru a-i arăta
cititorului faptul că știința și-a parcurs drumul până astăzi, iar mitul a mers mereu
în spatele său. Cu alte cuvinte, fizica modernă descoperă niște lucruri și F. Capra
(Il Tao della Fisica, Adelphi Editore) încearcă să demonstreze că ceea ce știința
oficială demonstrează acum este deja cuprins în mit. Cu alte cuvinte, anticii știau
cum funcționează universul, dar descriau asta doar cu emisfera dreaptă, fiind
incapabili să-și folosească lobul stâng, din cauza lipsei premiselor de școlarizare.
Astăzi eu m-aș întoarce să subliniez faptul că mitul devine punctul de pornire
pentru a îndrepta știința în anumite direcții. Mitul, interpretat în mod corect, are
deja în el toate răspunsurile științei. Prin urmare, s-a inversat paradigma care-i
permite șamanului să fie mai abil în a înțelege universul, devenind mai conștient,
și, mai ales, acest lucru se poate obține în mod gratuit.
Viziunea mea arhetipică asupra universului pornește de la considerația că
arhetipurile, exprimate ca și operatori hamiltonieni lineari
(http://it.wikipedia.org/wiki/Operatore_hamiltoniano), sunt identici pentru toate ființele vii. Acești
operatori permit ființei ce trăiește în această virtualitate să poată interpreta
virtualitatea doar în baza unor observații legate de lumea din afara sa, de mișcarea
și poziția obiectelor în jurul său.
Nu există altă regulă de relaționare cu universul extern.
De la acest punct de pornire se naște Programarea Neurolingvistică (PNL),
care este capabilă să explice fizica cuantică (și nu invers - n.a.).
În acest context, în care înfruntăm, de exemplu, discursul frecvențelor
sonore și al interpretărilor lor arhetipice, trebuie să ne întrebăm de ce în pian și în
toate celelalte instrumente muzicale cunoscute, notele joase află în stânga și notele
înalte în dreapta.
Cineva ar putea zâmbi, susținând că această întrebare este o întrebare
cretină.
Nu există întrebări cretine, ci doar cretini care nu-și pun întrebări.
Cel care se așează în fața unui instrument muzical poate susține că așa a fost
pianului construit de cel care l-a inventat, iar ceilalți doar l-au imitat. Așadar,
faptul că pianul are notele joase în stânga ar fi o întâmplare. În realitate, trebuie să
subliniem faptul că toate instrumentele muzicale existente în lume, născute în
culturi diferite și, mai ales, în timpuri și spații diferite, au fost construite cu aceleași
caracteristici spațiale. Dacă pianul ar fi un instrument de suflat, gura s-ar așeza
într-un tub care are în apropiere notele joase și în depărtare notele acute. Cu alte
cuvinte, oricine ar fi construit un instrument muzical, ar fi făcut-o urmând o regulă
spațială arhetipică. Regula este următoarea: când avem în fața noastră un pian, ne
așezăm în centrul tastaturii, adică în centrul acelei axe, pe care creierul nostru o
consideră ca fiind axa timpului.
Creierul nostru crede, în mod greșit, că se îndepărtează de trecut și se
îndreaptă spre viitor. Trecutul, în mod arhetipic, se află în stânga pianistului nostru,
și, prin urmare, viitorul se află în dreapta. Dar știm și că linia timpului (PNL) în
realitate este nemișcată, pentru că timpul nu există și trecutul, prezentul și viitorul
coexistă. Știm și că creierul nostru așează trecutul în stânga și viitorul în dreapta,
pe când prezentul este în centru (în cazul dreptacilor, la stângaci este invers).
Prin urmare, universul are un singur sunet în trecut, în prezent și în viitor,
sunetul AUM, dar creierul nostru, în fața liniei timpului, crede că aceasta merge
într-o singură direcție, cea a viitorului (Geneza 3,vezi al doilea principiu al
termodinamicii), sau, pentru a înțelege mai bine, dacă linia timpului este
nemișcată, noi ar trebui să o străbatem de la stânga la dreapta. În acest context,
sunetul trecutului, al prezentului și al viitorului, care este același, se schimbă
datorită efectului Doppler (http://it.wikipedia.org/wiki/Effetto_Doppler). Sunetele care provin
din trecut ne apar ca fiind mai joase, iar cele ce provin din viitor, cele care în mod
ideatic vin spre noi, ne apar ca fiind relativ acute, în același mod în care ni se pare
că sirena unei ambulanțe își schimbă sunetul atunci când se apropie sau se
îndepărtează de noi.
Ce vrem să demonstrăm prin acest exemplu banal? Că viziunea arhetipică a
creierului nostru conține toate informațiile care, mai târziu și cu calm, știința le va
descoperi în timp ce va citi axa timpului în realitatea virtuală.
Efectul Doppler a fost analizat pentru prima dată de Christian Andreas
Doppler, în 1845, dar șamanul din Africa neagră știe dintotdeauna de existența
relativității și, în mod inconștient, construiește instrumentele sale muzicale în baza
acestei cunoștințe.
În mod asemănător, viziunea arhetipică a culorilor sufletului, minții și
spiritului, unul albastrul, unul verde și altul roșu, ne indică faptul că sufletul este
legat de lobul drept, iar spiritul de cel stâng. Așa le vede creierul nostru, utilizând
structura arhetipică a universului. În acest context, toate gesturile ființelor vii pot fi
explicate: atât ale noastre (grafologie docet - n.a.), cât și cele ale zborului albinelor
sau dansul anumitor insecte.
În acest context, secvența notelor muzicale aparținând unui compozitor nu ar
fi altceva decât o expresie descriptivă a spațio-timpului, în care notele joase ar
reprezenta evocarea potențialelor din trecut, iar cele acute o viziune a viitorului.
http://www.edscuola.it/archivio/lre/suono_tempo.html
 Lecturi recomandate:
· http://www.philos.unifi.it/upload/sub/FiloMusScie/Bracco.pdf
· http://www.airett.it/suono-psiche-messaggi-della-musica
· http://it.wikipedia.org/wiki/Psicoacustica
· http://www.csbstore.com/it/index.php?main_page=product_info&products_id=34
· http://www.krishnadas.it/Swara%20Yoga.htm
· http://ilsuonorazionale.com/tag/effetto-baldwin/

Note despre numerologia ezoterică

Ezoteriștii, chiar dacă au înțeles că în spatele numărului există ceva mai

mult, până în ziua de astăzi nu mi se pare că au reușit să înțeleagă ce este acest
"mai mult". "Mai mult" este semnificația arhetipică a numărului.
Fizica susține că numărul măsoară, însă eu susțin că numărul "este" o
manifestare a sinelui.
Numărul 3, de exemplu, este și reprezentarea a orice este "3". Cu alte
cuvinte, în timp ce fizica susține că 3 este un număr care măsoară ceva, eu consider
că 3 este ceva se măsoară singur.
Aceasta este semnificația arhetipică a numărului. A spune că o sticlă are o
lungime de 3 cm nu înseamnă că măsoară 3cm, ci că există, adică că "este" 3cm.
În viața cotidiană, numărul este ceva ce măsoară virtualitatea, dar în
realitatea reală trei este însăși esența a tot ce există ca și trei; nu este măsura a ceva,
ci este însăși acel lucru, în manifestarea sa virtuală.
Alchimiștii, ezoteriștii și cabaliștii, au diferite viziuni în legătură cu
matematica de tip numerologic, adică aceștia caută conexiuni acolo unde acestea
nu există, sau poată că există, dar doar pentru că totul relaționează cu tot.
Însă, după părerea noastră, numărul este esența manifestării arhetipului în
universul virtual.
Dacă nu se intuiesc regulile pe care le utilizează arhetipurile, se ajunge, încă
o dată, să se facă din numerologie o idioțenie populară.
În acest context s-au spus tot felul de lucruri despre numărul 666, numărul
bestiei. http://it.wikipedia.org/wiki/Numero_della_bestia
Numărul Satanei ar fi 666. Bineînțeles, acest număr este sugerat de tradiția
cabalistă ebraică, care a făcut din numerologie o fixație. Un psihiatru modern ar
spune despre cabaliști că sunt schizofrenici. Se știe că, chiar dacă s-ar demonstra că
Dumnezeu există și că este exact cum vor ei, aceștia cu siguranță vor transforma
matematica într-o știință de Donald Duck.
Dar dacă se ține cont de zei, pe care eu îi consider ca fiind locuitorii din
planul de deasupra (vezi Geneza, de același autor), m-aș gândi că nu iese foc fără
fum.
 Ne-am dat seama că în spațiul sunetelor, atribuind culorilor lungimile de
undă ale unor pseudo-baricentre energetice aparținând diferitelor culori de bază,
construisem un spațiu al culorilor, care este reprezentat de graficul expus aici.
Pornind de la niște puncte ferme, fie din fizică, cât și din New Age, și
considerând că verdele este de 528 nanometri și albastrul este de 436 nanometri,
am divizat spațiul culorilor și al frecvențelor corespunzătoare în părți egale, de câte
46 de nanometri. Se observă că, făcând un tur al lungimilor de undă, la al doilea
nivel de energie, care începe ce numărul ce corespunde culorii magenta, apare
numărul 666.
Acest număr este reprezentarea arhetipică o culorii magenta și a unui nivel
superior (în sensul că este mai înalt din punct de vedere energetic, dar mai puțin
stabil). Chiar am observat că mulți subiecți răpiți au avut impresia că percep în
culoarea magenta, în timpul efectuării testului TCT, expresia unui intrus care
trebuie eliminat. Culoarea magenta reprezintă ideatic culoarea celui din planul de
deasupra? (vezi Geneza, de același autor). În definitiv, culoarea magenta este
utilizată de Biserica Catolică pentru a reprezenta moartea.

Este doar o coincidență sau

interpretarea arhetipică și reală
a realității?

Traducere în limba română de A.B.

 27.07.2014
Ce este Eneagrama?

Eneagrama este un simbol destinat evoluției conștiinței umane. Un

instrument care contribuie la dobândirea cunoașterii de sine, la cunoașterea
celorlalți și la dezvoltarea gradului de conștientizare.
În mod oficial este reprezentată de un cerc care include un triunghi
echilateral ce intersectează o figură cu șase laturi. Punctele care ating cercul sunt
numerotate de la unu la nouă în sensul acelor de ceas și sunt legate între ele de linii
și săgeți.
 http://www.liberamentebenessere.com/search/label/ENNEAGRAMMA

Deci, este vorba despre un simbol caracterizat de noi poziționări, în care

primează tipologiile "caracterelor umane". Există niște săgeți, care se pare că ar fi
niște trasee de interconexiune, care se pare că arată modul în care se poate migra
între o personalitate și alta. Există și niște numere, care indică cele nouă
personalități existente, acestea caracterizând ființele umane într-un mod cu totul
general și generic.
Programatorul neurolingvistic îi pune subiectului niște întrebări, și, în baza
răspunsurilor clientului, se stabilește cărei categorii îi aparține subiectul. Există și
unele site-uri pe internet care permit efectuarea eneagramei în mod gratuit.
Diferitelor tipuri de personalitate, pe lângă numere, le sunt atribuite și niște
culori.
 Unii susțin că în realitate Eneagrama este un simbol tridimensional legat de
vechea lume a ezoterismului.

Acest simbol, "Eneagrama", este utilizat în domeniul psihologiei, în lumea

ezoterică și cea religioasă. http://www.enneagrammaintegrale.it/it/101__Enneagramma
Dintr-un punct de vedere psihologic, Eneagrama descrie într-un mod cu totul
exact, diferite aspecte ale experienței umane și nouă tipuri diferite de caracter,
fiecare având anumite modele mentale, emoționale și senzoriale.
Putem defini caracterul ca fiind acea schemă de credințe, atitudini emotive,
comportamente și obișnuințe pe care le definim cu termenul "eu însumi".

Tipului Unu îi place să facă lucrurile în mod "corect", este un muncitor

energic, onest și devine frustrat foarte ușor.
Tipului Doi îi place să-i ajute pe ceilalți, este pasional, devotat, invadator
capabil de sacrificii pentru cei pe care îi iubește.
Tipului Trei îi place să câștige, este strălucitor, activ, practic și obsedat de
imagine.
Tipului Patru îi place să se exprime în mod liber și original, este creativ,
rafinat, egocentric și iubește arta.
Tipului Cinci îi place autonomia și solitudinea, este atent, reflexiv, intens și
prea puțin demonstrativ.
Tipului Șase îi place prietenia și să fie gregar (are spirit de turmă - n.t.),
fidel, serios, riguros și sceptic.
Tipului Șapte îi place divertismentul și varietatea, este voios, optimist și
superficial.
 Tipului Opt îi place să decidă pentru propria viață, este combativ,
întreprinzător, determinat și autoritar.
Tipului Nouă îi place pacea, este calm, răbdător, conciliant și prins în
propria lume.

Numerele prezentate aici sunt atribuite fără parametri de referință; în mediul

psihanalitic eneagrama este utilizată ca un instrument util pentru a clasifica
eneatipuri.
Psihologii și psihanaliștii se folosesc de eneagramă, afirmând că aceasta
definește diferitele tipuri de ființe umane.
 Religia preia imediat simbolul stelei cu nouă colțuri pentru a identifica noi
metode pentru mântuirea umană.

Credința Bahá'í[1] (în persană: ‫ ) هب @ يئا‬este o religie monoteistă, care a

luat naștere în Iran, la jumătatea sec. XIX, ai cărei membri urmează învățăturile lui
Bahá'u'lláh (1817-1892), care este fondatorul acestei religii.
 Această religie subliniază unitatea spirituală a întregii umanități. Trei
principii fundamentale constituie baza învățăturilor lui Bahá'í: unitatea lui
Dumnezeu (un singur Dumnezeu care este sursa întregii creații), unitatea religiilor
(toate marile religii au aceeași origine spirituală și provin de la același Dumnezeu)
și unitatea umanității (toți oamenii au fost creați la fel și diferențele de rasă și
cultură sunt demne de laudă, apreciere și acceptare).
Credința bahá'í explică raportul omului în conexiunea sa istorică și dinamică
cu Dumnezeu prin intermediul conceptului de relativitate și progres al religiei,
aducând astfel pacea între orice fel de monoteism și istorie, dar și cu erele
precedente. În acest context, steaua cu nouă colțuri reprezintă cele nouă religii
monoteiste, unite într-un singur simbol.
http://it.wikipedia.org/wiki/Bah%C3%A1'%C3%AD
În studiile precedente, pe care le-am desfășurat în ultimii ani (Notele 26-27),
bazate pe conceptul dezvoltării modelului evideonic, am acordat o atenție
deosebită Programării Neurolingvistice (PNL), pe care o considerăm, chiar și în
prezent, ca fiind un sistem optim pentru a rezolva probleme, doar pentru că ajută
omul să se cunoască pe sine și să devină conștient de sine însuși.
Orice problemă din realitatea virtuală își are originea în lipsa de
conștientizare și cunoaștere de sine. Noi suntem creatorii existenței noastre, și,
deci, orice s-ar întâmpla, noi am vrut să o trăim acea experiență. Acest lucru se
întâmplă pentru că noi am decis să trăim o anumită experiență, care ne folosește
pentru a învăța. Dar se poate învăța doar prin experiență, și, la fel cum am sugerat
în lucrările anterioare, experiența este unicul mod prin care putem înțelege, și, prin
urmare, singurul mod prin care ne putem vindeca.
Programarea Neurolingvistică este o știință nouă și este singura abordare,
care, mulțumită lui Grinder, transformă comportamentul uman în formule.
Formulele nu sunt cu siguranță rețeta prin care Omul să poată fi înțeles în
contextul său. Acest lucru îl pot crede fizicienii mecanicii cuantice, dar aceștia vor
fi contraziși implacabil de drumul conștientizării.
În orice caz, Programarea Neurolingvistică, dacă pe de o parte ne-a ajutat să
înțelegem anumite mecanisme ale comportamentului uman, fiind astfel capabilă și
să elimine unele aspecte patologice, pe de altă parte se baza doar pe experimentul
observării. După observarea comportamentului uman urmează ipoteza explicației,
cu elaborarea firească a unor abordări speculative. De multe ori am fost obligați să
contestăm aceste explicații, furnizând abordări alternative, care sunt mult mai
documentabile și mai controlabile în laborator. Astfel că sistemul VAK (vizual,
auditiv, cenestezic) a fost complet refăcut, corectat, explicat și relaționat de noi în
baza modelului Evideon. Evideon este un model care, după părerea noastră, are
importanța unei chei de lectură universală. În acel context, Evideon controlează
parametrii comportamentului uman, printre care mișcarea corpului, grafia,
mișcarea bulbilor oculari, alegerea limbajului, etc.
Programarea Neurolingvistică, care este unul dintre cele mai moderne
instrumente de cunoaștere ale ființei umane, utilizează ca instrument eneagrama.
Diferite școli de PNL care susțin cursuri de studiu, o utilizează fie pentru
dobândirea cunoașterii de sine, fie pentru a vindeca, fie pentru a "ajusta"
comportamentul uman, dar și pentru a redirecționa obiectivele pacienților - așadar,
ne aflăm în fața unui remediu universal incredibil, caracterizat de faptul că de cele
mai multe ori funcționează, dar care este utilizat de un operator penelist, care cere
o recompensă pentru a aplica modelul pacientului ce trebuie "vindecat".
Programarea Neurolingvistică se naște ca o descoperire importantă privind
comportamentul uman, și, imediat după aceea, mai ales în SUA, devine o mașină
de făcut bani, care este mediatizată, nu ca un instrument de cunoaștere de sine, ci
pentru a găsi un loc de muncă, pentru a avea mai multe partenere, pentru a gestiona
muncitorii dintr-o firmă a cărui patron ești, pentru a-i subjuga pe ceilalți, adică
pentru cele mai ciudate scopuri. Bandler, cel care împreună cu Grinder a fondat
Programarea Neurolingvistică, de-acum decedat de ceva timp, și-a petrecut viața
ținând cursuri care explică foarte puțin, dar care sunt plătite cu sume foarte mari,
cu o prestație à la Vanna Marchi. Este suficient să priviți clipurile video de pe
internet cu Grinder, care este prezentat ca fiind un fel de iluminat sfânt, împreună
cu "frumoasa" sa soție. Înțelegem că soția lui era frumoasă, dar cum vine asta?
Dacă soția lui Bandler ar fi fost urâtă, el nu ar mai fi fost credibil? Cursurile de
acest fel sunt frecventate de persoane care nu sunt interesate să devină mai
conștiente, ci vor, plătind, să găsească o scurtătură pentru a ajunge la fericire.
Ne-am interesat de eneagramă, instrumentul pe care Programarea
Neurolingvistică se laudă că l-ar fi creat, pentru a-i verifica veridicitatea, în baza
exigenței de a demonstra că Evideon poate explica orice aspect al realității virtuale.
Așadar, putea fi folosit modelul Evideon pentru a verifica validitatea eneagramei?

Să demitizăm mitul științific!

Programarea Neurolingvistică modernă susține că eneagrama este un sistem

pentru a înțelege cărui tip de personalitate, aleasă din cele nouă existente, îi
aparține subiectul și susține că-l poare redirecționa în a-și modifica propria
personalitate, spre o constelație mai profitabilă, pentru a trăi fericit.
Înainte de toate, a trăi fericit nu înseamnă și a trăi în mod conștient, iar
aceste două chestiuni ale PNL-ului modern sunt confundate între ele, unde nivelul
de conștiință al clientului este confundat cu remunerația plătită operatorului.
În realitate, Bandler și Grinder s-au ferit să folosească sistemul eneagramei
în scopuri comerciale, dar, odată cu dispariția lui Grinder, dorința de a utiliza acest
sistem în mod impropriu a pus stăpânire pe primii peneliști. Se nasc astfel
Programarea Neurolingvistică unu, doi, trei, patru, Programarea Neurolingvistică
Cuantică (PNQ). http://www.macrolibrarsi.it/servizi/__programmazione-neuro-quantistica-
corso base.php, Programarea Neurolingvistică Subliminală Cuantică (PSQ)
http://www.personechepossono.com/programmazionesubliminale-quantica/, și cine mai
cunoaște și altele să le adauge la această listă. Este adevărat că această știință este
nouă și descoperirile sunt la ordinea zilei, dar este adevărat și faptul că pe Internet
toți devin experți în tot în mod foarte rapid și nu se ține cont cum, unde și când a
fost dobândită experiența. Într-o lume plină de persoane nefericite, ideea de a
deveni fericit, fără a deveni și conștient, este foarte atractivă, și, dacă este suficient
să plătim pentru a fi fericiți, atunci să ne înscriem la un curs de PNL - vom deveni
fericiți și banii noștri vor fi fost bine cheltuiți.

Înapoi în istorie

http://alvintrip.blogspot.it/2009/05/lenneagramma.html
Eneagrama apare în mod oficial între jumătatea lui 1800 și prima jumătate a
lui 1900, fiind opera lui George Ivanovitch Gurdjieff, care, ca un bun și faimos
ezoterist, o descoperă, o studiază și o raportează discipolilor săi, după ce a petrecut
o perioadă de timp la o mânăstire sufistă.
Discipolii săi vor fi cei care o vor publica după moartea sa. Însă nu există
nicio documentație care să demonstreze că eneagrama are origine sufiste sau, cu
atât mai puțin, că Gurdjieff a luat-o de la acel tip de cultură arabo-armeană. De
fapt, reconstituirile de pe internet sunt total lipsite de orice fundament,
presupunându-se că originile sistemului de divinație analizat de noi aici sunt
babiloniene. Cu toate acestea, de-a lungul șirului de publicări ale eneagramei, unii
studioși au transformat-o în instrument de analiză psihanalitică.
Așadar, mai întâi J. Bennet, discipol de-al lui Gurdjieff, apoi psihiatrii Oscar
Ichazo (de origine boliviană) și Claudio Naranio (de origine chiliană) vor fonda
curentele de gândire și dezvoltarea sistemului eneagramei ca instrument de
dezvoltare, studiu și clasificare a personalității.
După cunoștințele noastre actuale, se pare că Programarea Neurolingvistică
folosește un instrument pe care l-a preluat de la cineva care l-a inventat din nimic.
Însă se știe că sistemul oferă niște indicații esențiale pentru studiul personalităților,
dar în același mod în care funcționează sistemul divinației cu cărțile de tarot sau cu
zațul de cafea, adică ar funcționa arhetipurile care se află în spatele oricărui sistem
de divinație.
 Formularea unei noi ipoteze

Odată ce am înțeles că în spatele eneagramei nu există nimic solid, ne-am

întrebat dacă nu cumva Gurdjieff, în realitate, nu ar fi avut cum să elaboreze un
sistem izvorât din inconștientul său sau să modifice ceva ce a studiat cu adevărat,
adică un sistem preluat de la sufiști. În acest caz, având în vedere că în istoria
sufistă eneagrama nu există, puteam să căutăm analogii simbolice în culturile
anterioare. Ținând cont că noi suntem creatorii realității noastre, dacă în interiorul
nostru domiciliază un simbol eneagrafic, asta înseamnă că acesta există pe undeva
în spațio-timp.
Un exemplu de simbolism arhetipic al eneagramei găsim în concepția
ebraică a modelului universului, adesea descris ca o stea cu nouă colturi
("enneafala" în italiană - n.t.), obținută realizând o variantă grafică aproape
imperceptibilă a eneagramei originale a lui Gurdjieff.
Este suficient să unim punctul 7 cu 4 și punctul 2 cu 5 pentru a obține o stea
cu nouă colțuri.

Mergând mai în spate în timp, găsim un model vechi de eneagramă în

mitologia nordică a lui Odin, unde Creatorul creează universul divizat în nouă
lumi.
Observăm că această mitologie nordică complexă prezintă un model foarte
asemănător, sau care aproape se suprapune cu modelul universului evideonic, așa
cum a fost el descris în lucrările anterioare.
Se mai poate observa și că unele reprezentări ale celor nouă lumi ale lui
Odin sunt o reprezentare a Cabalei ebraice, dar doar cu nouă sephiroți. În plus,
reprezentarea celor nouă lumi în formă de copac ne duce cu gândul la vechiul
simbolism al copacului vieții, care este prezent în toate mitologiile planetare.
 Un copac al vieții care în reprezentările clasice și arhetipice este reprezentat
mereu prin simbologii caracterizate de imaginea centrală care reprezintă universul,
viața, copacul, Cristosul, înțeles ca fiind cel care moare și învie. În partea de jos
există un peisaj care amintește de paradisul terestru, iar în dreapta și în stânga două
personaje care în mod obișnuit au rolul de a reprezenta dualitatea - de obicei un
bărbat și o femeie. (Pentru o discuție exhaustivă cu privire la acest aspect al
reprezentării arhetipice a copacului vieții citiți "Interpretarea arhetipică a cercurilor
din lanurile de grâu" [L'interpretazione archetipica dei crop circle], de același
autor).

http://it.scribd.com/doc/2596188/Crop-Circles-Interpretazione-Achetipica Corrado-Malanga
 În această viziune este evident că steaua cu nouă colțuri este simbolul
universului, unde o anumită geometrie, și, prin urmare, și o anumită simetrie
numerologică, seamănă mult cu reprezentarea grafică a universului Evideon, pe
care l-am prezentat în două lucrări anterioare. În mitul nordic găsim lumile,
(http://it.wikipedia.org/wiki/Cosmologia_della_mitologia_norrena) împreună cu lumile
opuse corespondente; în unele lumi există creaturi complet diferite față de noi.
Lumile sunt legate unele de altele prin anumite pasaje, unele lumi fiind mai
"apropiate" de a noastră, pe când în alte lumi putem ajunge mai greu.

Există trei lumi terestre, trei celeste și trei subterane, prezentând o geometrie
trigonală (triunghiulară - n.t.) asemănătoare cu cea a universul evideonic, așa cum
se poate constata comparând cele două geometrii.
 Dacă originea mitului lui Odin se pierde în yuga anterioară, trebuie să ținem
cont că în Tibet natura Universului creat se bazează pe numărul nouă. În acest
context, această numerologie, ce se pare că stă la baza aceleași Creații, este
utilizată și astăzi pentru a efectua divinații și horoscoape. Tibetanii, la rândul lor,
au preluat conceptele numerologice cu care au construit măsura lor de timp de la
chinezi, care, la rândul lor, le-au preluat din perioadele de dinainte de potop.
Tibetanii, care urmează cosmologia budistă, susțin că cele cinci elemente au
creat opt universuri, numite Parkhas, care sunt legate de nouă numere, numite
Mevas. Și în acest caz, cele opt octante ale sistemului evideonic par să corespundă
numelor Parkhas-urilor și nu putem să nu observăm că, și în acest context, cele
nouă numere ce caracterizează întregul univers sunt tot cele de la unu la nouă, la
fel ca în Evideon, poziționate în formă triunghiulară, în matrice de 3X3, unde 3, 6
și 9 au rânduri și coloane diferite, la fel cum se întâmplă cu 1,4 și 7, și cu 2, 5 și 8.
(http://www.jayavidya.org/Articoli/astrologiaTibetanaBuddhista.html )

O dispunere tipică a acestor numere care se rotesc, modificând prin rotirea

lor descrierea lumilor, prevedere că deplasarea numerelor furnizează mereu pentru
tripletele de numere atribuite coloane și rânduri diferite. Din punct de vedere
geometric aceasta este o dispunere triunghiulară, pe care o găsim și în evideon.
În concluzie, vechile cosmologii se pare că aveau în interiorul lor ideea
universului construit după modelul Evideon. Dar, deoarece cosmologia a fost
mereu considerată ca fiind o imagine fractalică a planetei, dacă ne putem exprima
astfel, omul mereu a încercat să folosească imaginile cosmosului exterior pentru a
se descrie pe el însuși în interior. În acest context, cosmologiile păreau a fi punctul
de pornire pentru construirea simbolului eneagramei.
În această simbologie nu numai că se evidenția numerologia bază pe 9
numere, dar și simetria pozițiilor în care numerele erau așezate.
Dar să ne întoarcem la steaua cu nouă colțuri și să presupunem că aceasta a
fost adevăratul simbol de pornire, care a dat naștere Eneagramei istorice. Această
stea se obține suprapunând trei triunghiuri echilaterale așezate la același unghi,
unul deasupra altuia, așa cum au presupus unii cercetători ai mitului nordic.
(http://www.gangleri.nl/articles/70/thenine-worlds-in-nordic-mythology)
 Odată construit acest simbol și odată ce vârfurilor le-au fost atribuite
numerele (culorile din această reprezentare sunt arbitrare), observăm imediat un
detaliu important. Cele trei triunghiuri sunt caracterizate de faptul că la vârfuri
numerele corespund, încă o dată, tripletelor pe care le regăsim în mitul chinezesc
sau în Evideonul actual. Un triunghi este caracterizat de numerele 5,2,8, altul de
3,6,9, și al treilea de numerele 1,7,4.
Cu alte cuvinte, numerele celor trei triunghiuri imită numerele celor trei axe
de spațiu, timp și energie din Evideon, și, în același timp, și numerele cărora
eneagrama clasică le atribuie tot atâtea tipuri de constelații personale
(personalități).
Cele trei triunghiuri ale eneagramei nu ar fi altceva decât cele trei axe ale
modelului evideonic, unde fiecare axă este caracterizată de trei poziții (sus, jos,
centru), (în față, în spate, centru), (stânga, dreapta, centru).

Identificarea corectă a eneagramei

Așadar, cele nouă personalități ale eneagramei lui Gurdjieff nu ar fi altceva

decât cele nouă poziții din interiorul cărămizii fractalice cu care este construit
universul.
În lucrarea precedentă evidențiasem deja că cele trei axe din Evideon sunt
relaționabile cu caracteristicile auditive, vizuale și cenestezice ale ființei umane, și,
în mod particular, axa energiei era axa unde se exprimau mai ales cenestezicii.
În mod analog, axa temporală era axa preferată de către auditivi, pe când
vizualilor le rămânea axa spațiului.
 Așadar, diferitele personalități altceva nu erau decât combinații între
aspectele vizual, auditiv și cenestezic (VAK), legate geometric de cele șase direcții
ale modelului în trei dimensiuni (3D).
Atribuirea personalității în funcție de aceste caracteristici era imediată.
Astfel se putea descoperi rapid ce personalitate a eneagramei clasice
corespundea sistemului evideonic, dar, în plus, exista și o explicație tehnică în
legătură cu motivul pentru care lucrurile mergeau în acea direcție. Deci, sistemul
evideonic nu lăsa loc interpretărilor personalizate ad hoc, care trebuiau neapărat să
fie strâns legate de realitatea evideonică.
În sfârșit, aveam în mână, pe de o parte posibilitatea de a spune că
eneagrama identificată astfel era un instrument corect și științific din punct de
vedere arhitectural, pe când, pe de altă parte demonstram, încă o dată, dacă mai era
necesar, că Evideon este un model descriptiv total al universului fractalic, virtual și
non-local al lui Bohm.
Atunci să construim noul tabel al personalităților eneagramei evideonice.

Tabelul ne arată cum putem stabili cu ușurință cărei tipologii aparține

subiectul, înțelegând mai întâi dacă este auditiv, vizual sau cenestezic și apoi în
care parte a axei sale este poziționat.
Este clar și că o eventuală tentativă de a-l face pe subiect să-și schimbe
caracterul pornește mereu din centru, adică dintr-o poziție intermediară,
identificabilă prin culorile alb, negru sau gri.
Restul este doar simplă teorie, care pentru noi în acest moment nu prezintă
niciun interes.
Trebuie subliniat și faptul că nu mai este necesar să se răspundă la o serie de
întrebări legate de niște punctaje pentru a stabili apartenența noastră la o anumită
tipologie psihică. Și mai trebuie subliniat că diferite școli de PNL adesea indică
subiectiv tipologiile psihice, cu nume și caracteristici diferite. Prin utilizarea
sistemului interpretativ evideonic, aceste subiectivități ale testului sunt reduse la
zero dintr-o lovitură.

Testul final de apartenență

Așadar, nu mai este nevoie să efectuați teste alcătuite din observări, analize,
întrebări și răspunsuri, pentru a ști cărei tipologii psihice aparțineți. Vechiul sistem
ar fi putut fi utilizat doar de cei care au studiat ani de zile Programarea
Neurolingvistică și psihanaliza, pe când noul sistem are doar câteva reguli simple,
pe care le toată lumea le poate urma.
Acesta este un sistem bun pentru autoanaliză și autovindecare, fără să cheltui
bani cu experți, care nu vor să te ajute decât dacă plătești.
Profesioniștii din acest sector nu trebuie să se teamă! Lor oricum le vor
rămâne toți aceia care nu au niciun chef să lucreze cu ei înșiși. Aceștia îi vor pune
pe alții să lucreze în locul lor, justificându-și astfel remunerarea bănească. Și, din
moment ce ne-am dat seama că persoanele care nu au niciun chef să lucreze asupra
lor constituie majoritatea, considerăm că avem dreptate atunci când credem că
piața Programării Neurolingvistice nu va fi deloc afectată de acest articol.

Reguli pentru aplicarea testului

Sunt suficiente doar două întrebări pentru a identifica eneatipul:

1. Întrebați subiectul ce tripletă de culori preferă dintre următoarele trei

perechi de culori:

Albastru - Alb - Galben

Verde - Gri - Mgenta

Roșu - Negru - Azuriu

2. După ce subiectul a ales tripleta de culori pe care o preferă, întrebați-l care

dintre cele trei culori din interiorul tripletei îi seamănă cel mai mult (îl reprezintă, îi
place cel mai mult).
Alegerea finală indică tipologia psihică de care aparține subiectul (vezi
tabelul de mai sus!).Viteza cu care a fost făcută alegerea va indica prezența altor
componente cu un procentaj identic sau asemănător; persoanele pot fi: auditive,
vizuale sau cenestezice, cu procentaje variabile și trebuie să ne așteptăm ca un
vizual 100% să nu aibă dubii în legătură cu alegerea culorilor, pe când un auditiv -
vizual - cenestezic, cu un procentaj de 33% pe fiecare canal, să fie foarte indecis.
În administrarea testului trebuie să utilizăm niște culori foarte exacte (fără
alb, negru și gri pur, care nu au nuanțe pentru a putea fi luate în considerație în
mod alternativ), care vor provoca răspunsul inconștient echivalent cu exigențele
testului. Și mai trebuie să se țină cont de faptul că culorile trebuie prezentate toate
împreună, exact ca în graficul prezentat în continuare, astfel încât subiectul să
poată alege tripletele de culori văzându-le, adică percepându-le semnificația
arhetipică când sunt toate împreună.

Într-un exemplu tipic, dacă un subiect alege prima dată tripleta roșu - negru -
azuriu, iar doua alegere este negrul, asta înseamnă că acest subiect este clasificat ca
fiind vizual din punct de vedre al canalului principal de percepție a hărții
teritoriului. Dintre roșu, azuriu și negru subiectul va alege negrul, indicând tendința
de a sta în centrul axei spațiului. Eneatipul corespondent la un vizual static, care va
fi identificat, conform Programării Neurolingvistice clasice, ca fiind observatorul.
 Repetând operațiile de la punctele 1 și 2 pentru celelalte două triplete de
culori, se va stabili care sunt al doilea și al treilea canal de intrare și tendința pe
care o are subiectul de a sta în centrul axelor sale sau de a se proiecta în trecut, în
viitor, în sus sau în jos în modelul evideonic, care nu este altceva decât o cruce în
3D a spațiilor lui Pulver (vezi nota 27).
Acum testul este capabil să lege sistemul penelist al mișcării bulbilor
oculari, numit VAK, cu eneatipurile doar câteva secunde, demonstrând că este
capabil să găsească cu încredere absolută, nu doar primul, ci și al doilea și al treilea
canal de percepție a informațiilor, indicând imediat tendințele secundare, fără să
mai fie nevoie să se efectueze alte teste indirecte în legătură cu mișcarea corpului,
nici studii grafometrice, și cu atât mai puțin să răspundă la chestionare lungi și
adesea imperfecte, unde termenii utilizați se schimbă de la o școală la alta, astfel
încât valoarea testului să nu poată fi absolută.
Testul nostru identifică imediat cum se poziționează subiectul în mod
arhetipic, în dreapta sau în stânga, sus sau jos, în față sau în spate față de un centru
de referință. Este evident că un subiect care este definit, de exemplu, ca
"judecător", nu poate fi decât legat de trecut, pentru că în trecut există regulile pe
care le folosește, pe care le-a "auzit" (i-au fost spuse) sau le-a citit (ascultate în
interiorul său).
În mod asemănător, un sceptic nu va putea fi reprezentat decât de un subiect
care este nemișcat pe axa energiilor, fiind total cenestezic (incapabil să observe
natura și incapabil să asculte alte clopote). Acest subiect, nefiind capabil să facă
nimic și nici să-și elaboreze gândirea, care l-ar smulge din condiția sa statică,
devine sceptic, plantat în clipa în care este centrul sinelui său la nivel energetic.
Acestui subiect hiperstatic îi este blocată de la sine orice mișcare în lumea
evideonică.
Culoarea este legată de simetria arhetipică a universului și informația sa
oricum se află în interiorul nostru. În acest context, răspunsurile la acest test vor fi
modelate pentru cei care au axele interioare rotite din motive de stângăcie, autism,
etc. Dar să lăsăm această parte să fie studiată de terapeuții care se ocupă cu testări
în domeniul acestei noi abordări a Eneagramei clasice. Susținerea lor ca fi utilă
pentru a valida noua metodă de a gestiona adevărata programare neurolingvistică.
Nu există o tipologie psihică mai bună decât alta, iar pentru noi nu are niciun
sens să căutăm să o schimbăm. Dar are sens să învățăm să conviețuim cu propria
ființă, înțelegându-i potențialul. Toate acestea fac parte dintr-un proces de
conștientizare și cunoaștere a propriului sine, unde scopul final poate că este
deschiderea tuturor canalelor - vizual, auditiv, cenestezic - pentru a ne garanta nouă
înșine o înțelegere completă a universului, despre care nu știm că tot noi l-am creat
în mod inconștient.
 Revenirea la mit

În mit totul este deja contemplat, deoarece mitul este fotografia atemporală a
universului.
Și atunci, rezultatele obținute pornind de la mit trebuie să se întoarcă la
acesta. Concluziile elaborate din mit ne determină să verificăm natura Evideonului,
iar natura Evideonului explică mitul.
În acest context, este posibil, din punct de vedere geometric, să existe doar 9
x 6 x 2 = 108 (nota 29) de tipologii de personalități descrise de Evideon. Dar în mit
numărul 108 are o serie de semnificații care ne fac să înțelegem că astfel de
personalități, descrise cu nume diferite, au fost deja contemplate.

• Divinitățile hinduse au 108 nume. Recitarea acestor nume, adesea

numărate prin cele 108 boabe de grâu din Mala, este considerată sacră și
adesea este repetată în timpul ceremoniilor religioase.
• În Śrīmad Bhāgavatam , Krishna este descris în timp ce dansează cu 108
Gopi (păstorițe) în orașul Vrindavana, ca apoi să se căsătorească cu 16.108
de soții în orașul Dvaraka.
• În Șivaism, Shiva Nataraja este reprezentat în timp ce execută dansul său
cosmic în 108 karane (poziții).
• Este numărul păcatelor din Budismul tibetan.
• Este numărul stelelor sacre din astrologia chinezească.
• În Japonia, la sfârșitul anului, un clopot este bătut de 108 ori pentru a
saluta noul an. Fiecare bătaie reprezintă una dintre cele 108 de tentații
materiale la care trebuie să reziste o persoană pentru a ajunge la Nirvana.
• Este numărul al-Kawthar-ului, cel mai scurt sura (capitol) din Coran.
• Este numărul pretendenților Penelopei, soția lui Ulise din Odiseea lui
Homer.
• Este numărul de bobi de grâu din Mala (rozariu indian) și din Akṣamālā-ul
budist. Mala este un fel de rozariu budist (mătănii), confecționat din 108
bobi de grâu, care ajută la meditație.
(http://www.buddhism.it/insegnamenti/articoli/significato-simbolico-mala/)

"Există diferite explicații despre de ce mala are 108 de bobi de grâu.

Conform budiștilor există 8 tipuri diferite de conștiințe. Există cinci tipuri de
conștiințe legate de simțuri: gust, miros, văz, simțul tactil și auz. Al șaselea simț
este un nivel de conștiință care are funcția de a fi atent la ceea ce se întâmplă, ca
și când ar fi un controlor. Al șaptelea simț este conștiința care elaborează
limbajul, simbolurile și percepția, iar al optulea este "conștiința-depozit". După ce
s-a atins iluminarea completă, aceste opt tipuri de conștiință vor fi transformate
într-o conștientizare intuitivă perfectă, capabilă să cunoască tot. În această stare,
lucrurile nu mai sunt experimentate doar prin intermediul simțurilor, ci și direct
prin vibrațiile fiecărui atom din corpul nostru. Această stare este posibilă pentru
că, prin natura sa, spațiul este conștient. Spațiul nu este o gaură neagră sau ceva
care separă lucrurile, ci este o legătură cu informația pe care o conține. Când cele
opt tipuri ordinare de conștientizare se transformă în "conștientizarea care
cunoaște și realizează totul", cele o sută de aspecte ale lui Buddha, patruzeci și doi
de buddha pacifiști și cincizeci și opt mânioși, se vor trezi în interiorul nostru.
Așadar, numărul bobilor de grâu, o sută opt, reprezintă cele opt tipuri de
conștiință cu care mintea noastră funcționează în mod normal și cei o sută de
Buddha care se manifestă când mintea va ajunge la natura sa iluminată."

Este clar că cele opt tipuri de conștiință se referă la cele opt octante din
Evideon și restul este reprezentarea diferitelor tipologii exprimate în mod mai
concret de modelul VAK.
Deci, nivelul de conștientizare totală s-ar dobândi devenind toate cele 108 de
personalități în același timp, adică fiind totul în același timp. Noi decidem să fim în
același timp auditivi, vizuali și cenestezici, situați în prezent, trecut și viitor, în
fiecare loc și la orice valoare energetică.
Bibliografie generală:
1. Beesing Maria, Nogosek Robert, O' Leary Patrick, L'Enneagramma, un itineraio alla scoperta
di se. Edizioni San Paolo Cinisello Balsamo (MI) 1993
2. Chabreuil Fabien e Patricia, Enneagramma. RED, Como 1997
3. Cusani Maurizio, L'enneagramma per Tutti. Un Metodo per capire finalmente se stessi e gli
altri, Red, Como 2011
4. Cusani Maurizio, Conosco mio Figlio con l'Enneagramma, Red, Como 2010
5. D'Agostini Marco, Fabbro Franco, Enneagramma e personalita, Casa editrice Astrolabio-
Ubaldini, Roma, 2012
6. Erba Marco, L'Enneagramma. Alla scoperta della propria personalita, Xenia, Milano 2008
7. Fanelli Vincenzo, Enneagramma e PNL, IDM, Torino 2003
8. Fumagalli Tiziana, Enneagramma in pratica, Demetra, Cognola ai Colli (VR) 1998
9. Gurdjieff George, Del tutto e di tutto, opera divisa in tre libri: Racconti di Belzebu a suo
nipote. Critica oggettivamente imparziale della vita degli uomini, L'Ottava, Milano 1988-1990,
Incontri con uomini straordinari, Adelphi, Milano 1977,La vita e reale solo quando ≪Io sono≫,
Neri Pozza, Vicenza 2002.
10. Hey David, I nove colori dell’anima, Urra Apogeo, Milano 2006
11. Lapid-Bogda Ginger, Che leader sei?, Guerini & Associati, Milano 2011
12. Messina Sergio, Tonin Enzo, Conoscersi con l'Enneagramma, Effata Editrice, Cantalupa
(TO) 2009
13. Naranjo Claudio, Carattere e nevrosi. L'enneagramma dei tipi psicologici, Casa editrice
Astrolabio-Ubaldini, Roma, 1996.
14. Naranjo Claudio,Gli enneatipi in psicoterapia. I tipi dell'enneagramma nella vita, nella
letteratura e nella pratica clinica, Casa editrice Astrolabio-Ubaldini, Roma, 2003.
15. Ouspensky Petr, Frammenti di un insegnamento sconosciuto, Casa editrice Astrolabio-
Ubaldini, Roma, 1976
16. Palmer Helen, L’Enneagramma. La geometria dell’anima che vi rivela il vostro carattere,
Casa editrice Astrolabio-Ubaldini, Roma, 1996
17. Pangrazzi Arnaldo, Sentieri verso la liberta - L'enneagramma come teoria della personalita,
Paoline, Cinisello Balsamo 1997
18. Riso Richard, Le 9 personalita, Ecumenica, Milano 1992
19. Riso Richard, Conoscersi con l'enneagramma. Un antico metodo per scoprire i segreti della
personalita e vivere in armonia con gli altri, Ed. PIEMME, Casale Monferrato 1994
20. Rohr Richard, Ebert Andreas, Scoprire l'Enneagramma. Alla ricerca dei nove volti
dell'anima, Paoline, Cinisello Balsamo 1993
21. Tallon Robert, Sikora Mario, Conoscersi per cambiare, Urra Apogeo, Milano 2011
22. Tennenbaum Sylvia, Laugero Dominique, Cave Francoise, L'Enneagramma. Conoscenza di
se e sviluppo personale, Edizioni Magi, Roma 2006
23. Van de Wetering Willem Jan, Scopri te stesso, Sperling & Kupfer, Milano 2010
24. Vollmar Klausbernd, Il segreto dell'Enneagramma, Macro, Diegaro di Cesena (FC) 1999
25. Webb Karin, Enneagramma, Armenia, Milano 1998
26. (Evideon: despre ideea cuantică a manifestării)
http://coma.opide.net/articoli/scienza/Evideon %20-%20L'Universo%20Creato.pdf
27. (Evideon 2: modelul Evideon aplicabil la Tot)
http://coma.opide.net/articoli/scienza/Geometria%20Sacra%20in%20Evideon.pdf
28. (sul pantheon di divinita giapponesi e sul mito della creazione nipponico)
http://www.scribd.com/doc/234560632/PARADISO-DIMENTICATO
29. Există doar 108 posibilități de a alege trei culori una după alta. În realitate, după ce s-a
efectuat prima alegere (una dintre culorile RGB/CGM de exemplu) rămân alte 9-3 =6
posibilități pentru cea de-a doua alegere, prima alegere în mod automat neputând fi aleasă ca a
doua culoare și în același timp exclude și celelalte două poziții care sunt pe aceeași axă.
Așadar, există doar 6 x 9 = 54 de posibilități de a alege primele două culori. Primele două
culori nu pot fi realese ca și a treia posibilitate și nu pot alege nici celelalte 4 culori care se află
pe cele două axe de unde au fost alese primele două culori. Pentru a treia culoare rămân doar
trei posibilități, dar, din aceste trei culori pot fi luate în considerație doar cele care
caracterizează extremele celei de-a treia axă. Culoarea centrală (alb, negru sau gri) nu poate fi
aleasă pentru că a fost definită în mod automat de alegerile precedente. Asta se întâmplă pentru
că albul, negrul și griul sunt strâns legate între ele din punct de vedere vectorial. Cu alte
cuvinte, utilizând această schemă se poate alege dintre prima și a doua alegere de culoare doar
o dată alb, negru sau gri. La a treia culoare nu mai este posibil să se aleagă una dintre culorile
centrale (ANG). De exemplu, dacă am ales albastru și roșu prima dată, alegerea finală poate fi
doar verde sau magenta, dar nu și gri, pentru că acesta este suma vectorială a albului și a
negrului, și, fiindcă acestea nu au fost alese înainte, au componenta vectorială zero și deci griul
nu poate exista. Trebuie subliniat faptul că în acest context, din tripleta alb - negru - gri se poate
alege doar o singură dată, la prima sau la a doua alegere. Nu pot exista personalități A - N - G
pentru că ar fi total invizibile dintr-un punct de vedere colorimetric. Cubul culorilor prezentat
mai jos evidențiază că în centru există doar griul, pe când albul și negrul ocupă poziții axiale
reprezentative între culorile RGB și CGM.

În realitate, albul, negrul și griul nu sunt culori, pentru că albul este prezența tuturor culorilor și
negrul este absența tuturor culorilor. Deci, primele două alegeri de culoare indică în mod
intrinsec cantitatea de gri (saturația).
 EVIDEON
UNIVERSUL CREAT
de Corrado Malanga

16.07.2013

Traducere în limba română de Alexandra Blănaru

 Introducere

La finalul cercetării noastre, care începe cu observarea comportamentului

extraterestru față de rasa umană și se sfârșește cu tentativa de a obține o
metodologie care să-l ajute pe om să devină conștient de sine, am parcurs diverse
etape și am atins diferite obiective. La începutul cercetării credeam că
extraterestrul este celălalt, inamicul, cel care vine din exterior, cel diferit. Apoi am
trecut printr-o fază în care extraterestrul nu ni se părea nici bun, nici rău, ci doar cel
care își urma propriile interese într-o lume duală, în care ideea de dualitate încă
exista, dar devenise relativă față de propria poziționare. Cu alte cuvinte, pentru noi
extraterestrul era rău, dar pentru extraterestru noi eram cei răi.
O a treia etapă a drumului nostru a fost caracterizată de ideea că nu există
nicio separație, dar că aceasta se manifestă doar în funcție de cunoașterea pe care
noi înșine o avem față de ideea de barieră. Cu alte cuvinte, dacă eu cred că sistemul
în care trăiesc este dual, acesta mi se va prezenta exact așa, dar dacă eu înțeleg că
nu există barierele și separările, atunci acestea vor dispărea.
Sistemul fizic în care am coborât în realitate ni se manifestă în funcție de cât
de conștienți suntem noi de sistemul în sine și cât de bine îl cunoaștem. În
realitatea virtuală nelocală, exprimată de fizica cuantică a lui Bohm, noi suntem
introduși într-un context absolut virtual, pe care noi înșine îl creăm; dar dacă noi
înșine suntem creatorii acestui univers virtual, este evident că acesta ne va apărea
exact așa cum credem că l-am făcut.
În această etapă a cercetării noastre eram siguri că de-acum nu mai existau
bariere și în interiorul virtualității barierele dispăreau în fața ochilor noștri. Deci
extraterestrul nu era altceva decât oglindirea noastră.

Ideea de oglindă

Dacă noi suntem creatorii acestui univers virtual și modificabil în funcție de

exigențele noastre, noi înșine am creat situațiile în care extratereștri veneau și
interacționau cu noi. Alegerea de a accepta această interacțiune era deci a noastră,
chiar dacă aparent noi nu eram conștienți de acest lucru.
Cu alte cuvinte, noi creasem oportunitatea de a interacționa cu extraterestrul,
pentru că această oportunitate îi oferea conștiinței noastre posibilitatea de a face o
experiență prin care să devină conștientă de ea însăși.
De fapt, extraterestrul este util ca oglindă pentru noi înșine și problema
noastră. Extraterestrul ne ajută să devenim conștienți de realitatea noastră ca
suflet, minte și spirit, ne ajută să înțelegem că noi suntem creația, ne reamintește
cine suntem și de ce suntem aici. În mod analog și noi suntem pentru extraterestru
o oglindă în care să se vadă pe el însuși. Noi îi reamintim în fiecare zi
extraterestrului că el greșește în drumul său spre evoluție, dorind să ne fure nouă
experiența și nedorind să o înfrunte pe a sa. Extraterestrul vrea să crească și să
devină complet utilizând experiența altora, datorită faptului că îi este frică să nu
sufere în a-și pune propria persoană în față, în fața experienței însăși, care i se pare
insuportabilă și dureroasă.
Extraterestrul nu înțelege și luptă de milioane de ani împotriva rezistenței
noastre de a ne lăsa folosiți de el, iar la sfârșit este nevoit să își recunoască
înfrângerea.
În momentul în care noi înțelegem la ce ne-a folosit extraterestrul, iată că și
el înțelege că a greșit drumul. Cele două evenimente se întâmplă într-un moment
unic, pentru că în virtualitatea lui Bhom universul nelocal prevede că timpul nu
există.
Într-un univers în care timpul nu există, nu există separație între cauză și
efect, care devin același lucru, pentru că se suprapun.
Fenomenul fizic nu mai este măsurat de mașini, ci de operatorul care este în
spatele mașinilor, și este măsurat mai ales de conștiință, care devine conștientă de
fenomenul pe care ea însăși îl creează. Experimentele de termodinamică cuantică
arată cum se modifică substanțial rezultatele aparatelor de măsură dacă
experimentul este făcut în prezența sau absența unui observator. Dualitatea dintre
undă și particulă este distrusă în momentul în care se demonstrează că o particulă
subatomică, cum ar fi un foton, poate să-mi apară ca undă sau particulă, doar
pentru că în primul caz nu eram conștient de existența sa, cu toate că știam că
acesta există. Însă în al doilea caz particula este identificată perfect, adică eu sunt
total conștient de ea.
Experimentele fizicii, ale căror rezultate sunt dificil de criticat, sunt astfel
reinterpretate în baza observatorului, care utilizează pe post de instrument mai mult
sau mai puțin rafinat propria sa cunoaștere.
Astfel, dacă eu nu sunt conștient de existența fenomenului, indiferent care ar
fi acesta, acesta se va prezenta ca un fenomen ondulatoriu, a cărei formă va fi
corelată cu probabilitatea ca eu să pot înțelege cum este făcut acesta. Când unda
sferică, care reprezintă probabilitatea de identificare, devine tot mai mică, până
când ajunge să fie un punct, probabilitatea de a identifica fenomenul cu claritate se
mărește. Cu alte cuvinte, eu pot să cred că un foton este măsurabil în spațiu, timp și
energie doar dacă mă va lovi, adică dacă va interacționa cu conștiința mea. Astfel,
conștiința mea va ști de existența fotonului, dar nu va ști să-l localizeze în
virtualitate și acesta îmi va apărea ca o undă împrăștiată în tot spațiu-timp.
 Triade Color Test-ul și modelul virtual

În studiile noastre creasem o simulare mentală în care persoanele supuse

testului își imaginau un spațiu, în care construiau prezența a trei sfere colorate, care
reprezentau ideatic partea sufletească, pe cea mentală și pe cea spirituală.
Efectuând cam vreo mie de probe cu diferiți subiecți, ne-am dat seama că toți
atribuiau culorile acestor trei sfere în baza unor simple operațiuni de simetrie
mentală și am realizat că aceste culori atribuite entităților constitutive ale triadei
urmau niște reguli exacte, care puteau fi raționalizate pe baza multiplelor observații
efectuate.
Un subiect echilibrat cu sine însuși utiliza culori cum ar fi albastru, verde și
roșu pentru a indica sufletul, mintea și respectiv spiritul.
Cele trei sfere ale triadei se comportau ca niște obiecte colorate în emisie.
Dacă mintea era verde, atunci absorbea în albastru și roșu, dar nu în verde. Studiul
programării neurolingvistice ne permisese să înțelegem cum trăiește ființa umană
într-un spațiu tridimensional, propriu realității virtuale holografice a universului
cuantic al lui Bhom, care avea caracteristica de a utiliza trei axe, care divizau
spațiul în opt octante. Exista axa înainte-în spate, legată arhetipic de spațiu, axa
dreapta-stânga, legată arhetipic de timp și axa în sus-în jos, legată arhetipic de
energie.
În termeni mai simpli, ființa umană vedea și se raporta la lumea "exterioară"
prin intermediul analizei inconștiente a poziției și a mișcării (studiul traiectoriilor)
obiectelor din jurul său.
Deci, cum toți subiecții supuși TCT-ului static aveau o percepție internă a
universului identică, era evident că o astfel de reprezentare se baza pe ideea
arhetipică a universului. În acel context, ceea ce conta părea să fie geometria;
operațiile geometrice care erau efectuate în interiorul simulării mentale erau legate
foarte rigid de regulile simetriei, conform cărora, toate operațiile efectuate păreau
să aibă un sens dacă erau legate de trei operatori de simetrie, care se identificau în
translație, rotație și schimbarea dimensiunii. Acești trei operatori geometrici,
împreună, erau creatorii de centre de inversiune (ceva ce seamănă cu planurile de
simetrie) și totul era acompaniat de simetria culorii. Simetria culorii era acea
simetrie specială care consideră că universul este legat de șase culori
fundamentale: albastru, roșu și verde, împreună cu anticulorile corespondente:
galben, azuriu și purpuriu.
Simetria culorii (SC) considera culoarea ca fiind imaginea speculară a
anticulorii.
 Din aceste observații experimentale, pe bază statistică se demonstra că
creierul uman vedea inconștient spațiul existenței sale ca pe un loc făcut din opt
octante, care defineau spațiul, timpul și energia, acestea fiind ca niște cărămizi
unice ale întregii virtualității. Octantul existenței noastre era caracterizat de
semiaxe colorate în albastru, roșu și verde. În plus, subiecții indicau în simulările
lor mentale, că axa albastră trebuia asociată timpului, cea verde energiei și cea
roșie spațiului.
Diviziunea geometrică și colorată era deci un criteriu general în care omul
regăsea o reprezentare a spațiului, a timpului și a energiei, adică a realității virtuale
în care era afundat în mod inconștient. Însă în momentul în care i se spunea
subiectului să-și imagineze spațiul mental, el reproducea, cu toate regulile de
simetrie descrise mai sus, o cameră mentală cu aceleași caracteristici, reprezentată
de cele opt octante.
Creierul nostru, cumva, producea o viziune a universului virtual, construită
din numere simbolice (8 și 7) pe care de altfel le găseam și în alte reprezentări
simbolico-ideatice, pe care însăși omul le atribuia virtualității.
De fapt, virtualitatea fiind creată în mod artificial de noi înșine, sub formă
fractală, nelocală, era clar că aspectul repetitiv trebuia să fie foarte vizibil de la
construcțiile cele mai mari până la cele mai mici. Capacitatea noastră vizuală în
simularea universului în 8 octante și 7 nivele energetice (vezi Geneza, de același
autor, Ed. Spazio Interiore, Roma 2013) trebuia să aibă legătură cu faptul că notele
muzicale sunt 7, dar sunt divizate în 8 octave sau că electronii în atomi sunt
divizați în 7 nivele energetice și 8 grupuri fundamentale. Cu alte cuvinte, omul
categorisește inconștient virtualitatea cu aceleași reguli, pe care chiar el le stabilise
ca și creator inconștient. Necunoscând aceste proces spontan și inconștient, știința
ar fi putut susține că aceste numere derivă doar din observarea externă a naturii și
nu dintr-un impuls intern.
Cu alte cuvinte, dacă viziunea noastră asupra lucrurilor ar fi fost corectă,
adică dacă noi am fi fost creatorii universului și ai legilor virtualității, bazate
exclusiv pe geometrie și simetria sa, ar fi trebuit să susținem că metoda științifică a
lui Galileo, care prevede ca prim punct observarea fizică a unui fenomen extern
nouă, era greșită. Abordarea corectă ar fi fost exact opusul - Galileo nu ar fi
observat un fenomen extern lui, ci l-ar fi reconstruit în capul său, ca apoi să-l
studieze repetitiv în laborator, dar în mod inconștient ar fi avut mereu în interiorul
său tot fenomenul fizic, pentru că el însuși este creatorul a tot. Într-un anumit
moment, Galileo, care există în fiecare dintre noi, ar fi recunoscut spontan în
fenomenul extern, sau considerat extern, ceva ce avea în interior dintotdeauna. O
astfel de recunoaștere inconștientă ar fi creat interesul pentru observarea
fenomenului în sine, în încercarea de a aduce fenomenul la nivel de conștientizare.
Apoi s-ar fi construit legea matematică care să descrie acea parte a virtualității.
 Fenomenul pe care știința îl observă nu se naște din observarea din exterior,
ci s-ar naște din recunoașterea faptului că ceea ce vedem în interiorul nostru l-am
creat în exterior, unde exteriorul și interiorul sunt doi termeni învechiți, care
reprezintă o barieră care în realitate nu există, pentru că dualitatea nu există, decât
dacă credem noi că aceasta există.
Înainte să pătrundem în demonstrația a ceea ce am propus este bine să
subliniez că acest tip de abordare ar reprezenta o revoluție a modelului științific, o
evoluție a gândirii platoniene, aristoteliene și galileeane. Pe de altă parte ar
reprezenta revoluția viziunii sau a percepției conceptului de univers, de ființă
umană, de creație și de absență a dualității, a principiului de acțiune-reacțiune, de
absență a diviziunii între ură și iubire, bogați și săraci, unde religiile ar fi măturate
într-o clipită, la fel ca partidele politice, formele de guvernare, etc.

Universul din interiorul nostru

Lumea particulelor subatomice este mai degrabă complexă dacă ne luăm

după felul în care au știut să o descrie până astăzi fizicienii atomici. Provocarea
noastră era să demonstrăm că toată această lume este deja implementată în mintea
noastră și că nu mai este nevoie să facem calcule pentru a-i verifica existența. Cu
alte cuvinte, dacă universul este virtual, nu este nicio măsurătoare de efectuat,
pentru că nu există nimic de măsurat, pentru că totul este holografic și modificabil,
în funcție de voința conștiinței. Însă o astfel de modificabilitate este vizibilă sau
evidențiabilă de un model mental comun tuturor ființelor acestui univers. Modelul
mental descriptiv al universului poate fi extrapolat din simularea mentală numită
TCT sau Triade Color Test, care, pe baza legilor simetriei spațiului arhetipic al
culorilor lui Pulver și Lusher, transcrie regulile de comportament.
Cu alte cuvinte, în interiorul TCT-ului trebuie să se evidențieze regulile care
descriu totul, dar în tot este și lumea fizicii subatomice.
Acum să vedem rapid din ce este format parcul particulelor subatomice
cunoscute până astăzi și ce reguli de viață au.
Oamenii de știință susțin astăzi că practic există două tipuri de particule
subatomice - cele de bază se numesc Leptoni iar cele mai complexe sunt denumite
Hadroni.
 Leptonii, fiind particule elementare, nu sunt divizibile ulterior în alte părți,
sau cel puțin pentru moment fizica nu este capabilă să vadă alte substructuri mai
mici, care să compună leptonii. Leptonii sunt Fermioni, adică sunt caracterizați de
spin care nu este intern. Spinul este o caracteristică a tuturor particulelor
subatomice și poate fi reprezentat ca un grad de libertate evidențiabilă de o rotație
în jurul unei axe cu o inclinare oportună. În plus, spinul are un semn pozitiv sau
negativ, în funcție de rotația care poate fi în sensul arcelor de ceas sau invers. În
acest context spinul este identificabil ca o operație geometrică (rotație) cu simetrie
oportună. Ideea că particulele subatomice s-ar roti în jurul unei axe este considerată
de alți fizicieni (Dirac: http://it.wikipedia.org/wiki/Paul_Dirac) doar o iluzie, pentru că
particulele subatomice sunt punctiforme și nu se justifică ușor o masă
corespondentă. Conform modelului lui Higgs, acceptat de comun acord, se mai
înțelege, cu dificultate, că un obiect punctiform poate avea rotație. În acel context,
diversele valori de spin sunt identificate ca stări degenerate de energie. Este un
lucru cu adevărat complicat, care în lumea ideatică și simbolică a geometriei nu are
niciun sens (N. A.). O altă particulă fundamentală este fotonul, care de altfel este
considerat un Bozon, adică o particulă subatomică fundamentală, cu valori de spin
cuprinse între -1, 0, 1. În realitate, valoarea de spin egală cu 0 nu este luată în
considerație de fizică pentru că semnificația sa ar fi validă doar dacă fotonul ar sta
nemișcat, și așa cum se crede, fotonul merge doar cu viteza luminii; un foton
nemișcat nu există (sau nimeni nu l-a văzut niciodată
(http://www.lescienze.it/news/2003/03/28/news/rallentare_la_luce-588333/.). Corect ar fi să se
spună că fotonul nemișcat nu se manifestă ca atare.
Altă clasă de particule subatomice este cea a Hadronilor. Hadronii sunt
particule care nu sunt elementare, dar constituie Quarcul. Hadronii se împart în
subclase: Barioni, care sunt formați din trei Quarcuri și Mezonii care sunt formați
doar din două Quarcuri. În timp ce Barionii sunt Fermioni, Mezonii sunt Bozoni.
 Quarcurile sunt 6, cu altele 6 care sunt Antiquarcurile corespondente, după
cum vom vedea mai bine în continuare. Mezonii sunt o multitudine. Și în sfârșit,
sunt și Gluonii, care ar fi opt, chiar dacă din motive de simetrie ar trebui să fie
nouă.
Teoria (sunt și altele) pe care am luat-o ca punct de referință este
cromodinamica cuantică (QCD). În această teorie particulele subatomice sunt
caracterizate de Quarc și Antiquarc. Quarcul este un obiect care ar fi, încă o dată,
invizibil și ar fi identificabil de caracteristici geometrice de simetrie foarte exacte.

Numele Quarcurilor sunt convenționale, dar pot fi identificate ca atribute

potrivite, îndeosebi de natură simetrico-geometrice.
De exemplu, un proton este făcut din trei Quarcuri: două Quarcuri up și un
Quarc down (vezi tabelul). Acum trebuie să știți că nu pot exista trei fermioni în
aceeași stare energetică, deci, nu ar putea exista trei Quarcuri la același nivel
energetic (principiul de excluziune Pauli). Deci era necesar pentru fizicieni să
diferențieze cele trei Quarcuri și cineva s-a gândit să inventeze, dintr-o dată, ideea
că Quarcurile puteau fi caracterizate de o culoare ipotetică sau o anticuloare.
Elaborarea QCD, începută în anii '50, a fost completată în forma sa actuală
la începutul anilor '70 de Frank Wilczek și David Gross. Culorile Quarcurilor nu au
nimic de-a face cu niște culori reale, dar sunt ca niște etichete care însă au în
interiorul lor, încă o dată, instrucțiuni geometrico-simetrice. De fapt, culorilor de
bază - albastru, roșu și verde - li se opun trei anticulori - galben, azuriu și
purpuriu...Deci, în Proton, cele trei Quarcuri au trei culori diferite și sunt unul
albastru, unul roșu și unul verde, pe când în Antiprotonul corespondent aceștia ar fi
de culoare azurie, galbenă și purpurie. Mai trebuie subliniat că Protonul nu apare în
QCD colorat, pentru că suma vectorială a celor trei culori nu este o culoare.
 În reprezentarea bidimensională a hărții culorilor, suma vectorilor culoare în
trei dimensiuni se pare însă că corespunde produsului vectorial al acelorași vectori
culoare.

Amintindu-ne că culorile Quarcurilor nu au nimic de-a face cu ce culori

percepe ochiul uman din scala cromatică, fiind expresii ale proprietății geometrice,
trebuie subliniat că în acest caz suma celor trei stimuli percepuți de ochiul uman,
cum ar fi albastrul, roșul și verdele, va oferi ca răspuns cromatic albul, dar dacă cei
trei stimuli sunt însumați într-o unică frecvență-culoare, aceasta va fi percepută de
ochiul uman ca nicio culoare, adică culoarea transparentă.
Apoi există Gluonii, care sunt considerați obiecte și care mai departe nu sunt
divizibili, dar care conțin informațiile a două culori, adică a unei culori și a unei
anticulori, astfel încât să rezulte a fi colorați, dar capabili să interacționeze între
Quarcurile unui Barion, mutând culorile celor trei Quarcuri care îl compun, prin
rotație continuă. Cu alte cuvinte, Gluonii sunt obiecte care interacționând cu
Quarcurile stabilesc interacțiunile dintre ei, legate de sarcina culoare.
 Gluonii au două componente de sarcină culoare - o culoare și o anticuloare.
Notând cu r, g, b componentele roșii, verzi și albastre, Gluonii-bază posibili sunt:

O bază posibilă de Gluoni este următoarea (octet de culori):

O altă alegere posibilă a bazei de Gluoni este:

Deci, în realitate sunt doar 8 Gluoni independenți și nu 9 cum ar trebui să fie

având în vedere faptul că culorile și anticulorile în total sunt 6 (3x3=9). Din motive
de simetrie destul de neclare, există doar 8 posibilități(http://it.wikipedia.org/wiki/Gluone).
Și în sfârșit, există Mezonii, care sunt formați din 2 Quarcuri inseparabile.
Mezonii sunt Bozoni (adică au spin întreg) și împreună cu Barionii (care însă sunt
compuși din 3 Quarcuri și sunt Fermioni), constituie grupul Hadronilor. Mezonii
au caracteristici destul de ample, atât ca stabilitate în timp cât și de masă și de
sarcină, etc.
În acest tumult de particule subatomice ies în evidență Gluonii, pentru că,
chiar dacă au în interior informațiile a două culori, par a fi formați dintr-o singură
bucată invizibilă (iar asta este de-a dreptul absurd N.A.). În plus, Gluonii țin
strânse între ele Quarcurile, care, după cum am văzut, nu pot exista izolate.
Sarcina de culoare se conservă întotdeauna. Din acest motiv, când un
Quarc emite sau absoarbe un Gluon, culoarea Quarcului trebuie să se schimbe,
pentru a conserva sarcina. De exemplu, să luăm un Quarc roșu care devine albastru
și emite un Gluon roșu/antialbastru - culoarea "netă" este mereu cea roșie.
Quarcurile din interiorul unui Hadron emit și absorb Gluoni încontinuu,
astfel nefiind posibil să se observe culoarea unui anumit Quarc.

Oricum în interiorul unui Hadron culoarea Quarcurilor care fac schimb de

Gluoni se schimbă, dar numai astfel încât sistemul să rămână de culoare neutră,
adică să fie stabil, deci și să fie observabil.
Quarcurile unui Hadron fac schimb de Gluoni frenetic.
La asta se referă fizicienii când vorbesc despre câmp de forță de culoare.
Dacă unul dintre Quarcurile unui Hadron este îndepărtat de partenerii săi,
câmpul de forță de culoare se alungește pentru a menține conexiunea.
În acest fel crește energia câmpului de forță de culoare, și crește cu atât mai
mult cu cât Quarcurile se îndepărtează între ele. La un moment dat este mai
economic din punct de vedere energetic, spune fizica (? N.A.) ca câmpul de forță
de culoare să se rupă și să elibereze energie, care să se convertească în masa celor
două Quarcuri noi. Atunci, în loc de Hadronul inițial cu câmpul "alungit"se pot
forma doi hadroni noi iar câmpul de forță de poate "relaxa".
 Un Quarc nu poate exista izolat pentru că trebuie să mențină un câmp de
forță de culoare cu alte Quarcuri.
Se subliniază cum energia se transformă în masă. Dar mecanismul prin care
acest proces se întâmplă nu este deloc înțeles (și dacă nu există masa, o astfel de
aberație fizică nu s-ar putea contempla).
Vom vedea acum cum este posibil să clarificăm acest proces, prin
intermediul modelului mental al fizicii, construit prin intermediul observațiilor
extrase din Triade Color Test, prin care se demonstrează că realitatea este în
interiorul nostru și că nu este nicio nevoie de modele fizice neclare pentru a explica
ce este universul, din moment ce, încă o dată, se demonstrează că noi suntem
creația și știm foarte bine cum funcționează ceea ce am creat, doar că în
majoritatea cazurilor nu suntem conștienți de toate acestea.
Motivele delimitării sunt oarecum complicate; nu există nicio demonstrație
analitică prin care cromodinamica cuantică trebuie să fie mărginită, dar intuitiv,
limitarea se datorează faptului că Gluonii, intermediarii interacțiunii, au sarcină de
culoare.
În plus, două Quarcuri sunt separate la un moment, cum se întâmplă în
ciocnirile din acceleratoarele de particule, dar este mai avantajoasă producerea unei
copii de Quarc/Antiquarc din vidul care permite Quarcurilor să se separe ulterior.
Prin urmare, când Quarcurile sunt produse în acceleratoarele de particule, în
loc să se vadă Quarcurile unice în revelatoare, oamenii de știință văd "jeturi" de
diverse particule neutre din punct de vedere al sarcinii de culoare (Mezoni și
Barioni) grupate împreună. Acest proces este numit hadronizare, fragmentare sau
ruptură de secvență, și este unul dintre cele mai puțin complexe procese ale fizicii
particulelor.
 Transpunerea modelului QCD în modelul MSA

Mintea noastră vede universul ca pe un obiect cu

caracteristici ideico-simbolice, unde unica posibilitate
descriptivă este reprezentată de geometrie și de regulile
de simetrie.
Nu de matematică, nici de fizică, nici de valori
numerice, ci de numere identificate ca obiecte
simbolice. Un univers compus din simetrie și
antisimetrie, fără unitate de măsură. Deci, modelul
propus este legat de modelul simulării mentale pentru că este reprezentat ideatic de
o imagine care se formează în creierul uman, unde spațiile și culorile, sunetele și
axele carteziene sunt cele care guvernează. Modelul pe care creierul nostru îl
idealizează în abordarea mentală (MSA sau Mental Simulation Approach) este
caracterizat de 8 octante care delimitează și caracterizează cele 3 proprietăți unice a
tot ce există: spațiu, timp și energie potențială. Prin simularea acestor 3 aspecte se
obține întregul univers.
 Octantul caracterizat de semiaxele verde, roșu și albastru este cel unde
conștiința noastră locuiește pentru moment, pe când celelalte 7 octante sunt legate
de prezența altor creaturi, așa cum a arătat precedent Triade Color Testul static
(TCT).
Dacă este adevărat că universul nu este decât o hologramă, nelocală și de
natură fractală, acesta este format din obiecte care repetă simetria universului
însuși. Nașterea acestuia este interpretată de mintea noastră ca ceva ce se naște din
nimic, unde nimicul conține totul, totul fiind făcut din "lucruri" și "antilucruri",
care la nivel de simetrie și antisimetrie se anihilează reciproc.
Încă o dată ne vom afla în fața unei geneze care demonstrează că la început
nu există nimic pentru că totul există (lipsa dualității). Apoi, din nimic se nasc
succesiv un "ceva" și un "anticeva", care încă o dată nu sunt vizibile prin
compensație internă a propriilor caracteristici cromatice simetrice. Dar din
reunirile unui "ceva" cu un "anticeva", efectuate în mod geometric diferit,
implicând unicii operatori geometrici existenți (rotație, translație, schimbarea
dimensiunii, aceștia fiind creați și incluși în centrul de inversiune), restul devine
"evident" și va constitui baza realității virtuale.
În termeni grafico-simbolici iată cele două faze ale creației inițiale:

Evideonul

După cum se va putea observa din această reconstituire grafică, nimicul în

realitate este format din două obiecte care au ca și trăsătură absența unui plan de
simetrie, astfel încât acestea sunt unul imaginea speculară (în oglindă) a celuilalt și
că astfel de obiecte sau imagini speculare nu se pot suprapune între ele. Faptul că
nu se pot suprapune face astfel încât suprapunerea culorilor și anticulorilor să
garanteze o transparență totală, adică
invizibilitatea obiectului inițial.
Acestui obiect inițial, care corespunde
conceptului de gol/plin, am decis să-i
dăm numele simbolic de Evideon,
din grecescul Evideon - care
înseamnă ideea care se manifestă în
real, devenind evidentă, adică
vizibilă.
În articolul scris de Nicoletta Marini,
cu titlul " sau evidentia în
tradiția retorică grecească și latină"
(www.loescher.it/mediaclassica), se susține că...

"În domeniul retoricii, cât și în textele grecești și latine, se afirmă, mai ales
în epoca imperială, conceptul de definit și ca ,(Quint.
Inst. 9.2.40-41) sau (Plut. De gloria Athen. 347c). În lumea latină se numește
evidentia, dar și demonstratio, illustratio, repraesentatio (Rhet.Her. 4.68; Quint.
Inst. 6.2.32; 8.3.61ss. [Lausberg 1960, § 810, pp. 399 ss.]). Prin
testele retorice au în vedere expunerea detaliată și redarea vizuală a unui obiect
sau a unei persoane, a unei acțiuni sau a unui eveniment. Termenul derivă din
prefixul + adjectivul care însemnă "clar", "alb", "sclipitor", dar
căruia i se asociază și ideea de mișcare. Această dublă referire la albeață și
rapiditate este semnificativă pentru a intui nuanțele lui , care deci
înseamnă illustratio, evidentia, dar nu și o calitate de animație și evidență vizuală,
aproape de imagine în mișcare, care o deosebește de simpla (Manieri
1998, pp. 98-99). Termenul lipsește de la Aristotel, care nu utilizează adjectivul în
sens tehnic; totuși, metafora aristotelică, în care este folosită un fel de vizualizare,
asemănătoare cu cea a lui a creat de mai multe ori confuzie.
Nu se știe cui i se datorează prima codificare tehnică a acestui concept.
Oamenii de știință cred că o contribuție decisivă cu privire la sistematizarea sa a
venit din partea filozofilor din epoca grecească, cum ar fi stoici, epicureieni sau
sceptici, pentru care era garanția autenticității percepției (Zanker
1981, pp. 308-309). Din sec. II-I î.e.n. termenul s-ar fi extins în retorică și în
critica literară, până a devenit la Dionis din Halicarnas prima dintre virtuțile
accesoriale ale stilului, iar din sec. I e.n. devenind una dintre virtuțile
în ceea ce privește capacitatea de a descrie atât evenimente, cât și opere de artă.
În diferitele mărturii antice, este înțeleasă ca un fel de capacitate
(Dionigi o definește , după cum vom vedea) care îi permite autorului să
așeze în fața auditoriului un eveniment sau un personaj, prin intermediul
prezentării unor amănunte detaliate și a unei reprezentări oarecum mimetică a
ceea ce se întâmplă."

Deci, din filozofia greacă, care este lansatoarea mitului elen, iată că este
descris cu abilitate un lucru care este caracterizat ca având următoarele atribute:
1. este o creație
2. devine evidentă, adică vizibilă
3. derivă din semnificația de idee
4. și la sfârșit se manifestă cu claritate în mișcare.
 În această definiție există deja aspectul simbolic a tot ceea ce a creat mintea
noastră.

Filozofia MSA (Mental Simulation Approach)

Pe parcursul analizării datelor va fi și mai ușor să ne dăm seama că cele două

entități, numite "ceva" și "anticeva", nu sunt altceva decât "ideea"de foton și de
antifoton. Cu alte cuvinte, fizica numește foton un obiect punctiform fără masă,
care are trăsătura de a se deplasa cu viteza luminii - un obiect bozonic cu spin par,
care ia valori de spin egale cu 1 și 0. În realitate, fotonii iau doar valori de spin
egale cu 1, pentru că valoarea 0 este legată de faptul că fotonul ar trebui să stea
nemișcat. Trebuie însă să reținem că în MSA timpul și spațiul nu există, deci viteza
ca raport dintre spațiu și timp nu există, ci ideea, de altfel greșită, că lucrurile se
mișcă. În acel context fotonul care nu se mișcă, trebuie să aibă spin egal cu zero.
Mai trebuie adăugat că antifotonul, pentru fizica contemporană (reguli de simetrie
CPT, vezi anexa la http://it.wikipedia.org/wiki/Simmetria_CPT), se poate suprapune din
punct de vedere simetric cu fotonul, nefiind imaginea speculară a acestuia. Aici
este vorba de o absurditate atât fizică, cât și metafizică, pentru că simetriile
universului trebuie respectate, iar dacă ideea de bază, conform căreia evideonul
este nimicul care se manifestă, este corectă, iată că acesta ar fi format din punct de
vedere simetric din două entități - fiecare fiind imaginea speculară a celeilalte,
pentru că energia sistemului trebuie să rămână constantă; aceasta este legată de
vibrațiile de simetrie totală, care pentru un
sistem închis, așa cum este universul, nu
sunt permise.
Pentru anumiți fizicieni nu există nici
măcar fotonul, aceștia fiind de părere că a
considera fotonul o particulă este o mare
greșeală și după părerea lor fotonul ar
trebui să fie considerat o "radiație" (W.E.
Lamb, Jr., Anti-photon, Appl.Phys. B 60,
77-84 (1995).
Mai trebuie subliniat faptul că antifotonul este postulat de mulți fizicieni, iar
lucrările care tratează acest subiect sunt numeroase, așa cum se va putea observa
din lista parțială pe care o vom prezenta mai jos. Trebuie să mai precizăm că
pentru fizică există doar antiparticulele care au sarcină.
Dacă particulele nu au sarcină electrică acestea nu au antiparticule, astfel
fortonul sau Gluonii nu ar trebui să aibă antiparticule, chiar și dată au sarcină
culoare. Existența antifotonului produce consecința că există și Antigluonii,
deoarece au o structură internă care nu poate fi exclusă a priori.
Antigluonii practic nu ar putea fi deosebiți de Gluoni,
(http://aaronsreality.blogspot.it/2009/03/why-we-see-anti-gluons-and-anti-quarks.html) pentru că sunt
purtătorii acelorași informații de culoare, dar ar interacționa cu Quarcurile pe baza
acelorași reguli de simetrie, însă pentru a crea produse cu trăsături asimetrice față
de aceleași interacțiuni, dar dintre Quarcuri și Gluoni.
(http://arxiv.org/abs/hep-ph/9810455, în acest articol este prezentată o dovadă a existenței
Antigluonului?).
(Antigluonii sunt postulați și aici: http://th-www.if.uj.edu.pl/acta/vol6/pdf/v6p0253.pdf)

O listă scurtă cu lucrări despre antifoton:

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0030401812001678
http://iopscience.iop.org/1402-4896/2012/T147/014014/
http://iopscience.iop.org/0305-4470/32/11/003/
http://jmp.aip.org/resource/1/jmapaq/v49/i3/p032303_s1?bypassSSO=1
http://phys.org/news204866995.html
http://van.physics.illinois.edu/qa/listing.php?id=1153
http://www.techno-science.net/forum/viewtopic.php?t=17544

Cu alte cuvinte, antifotonul ar putea fi reprezentabil de un foton, care pentru

fizica cuantică clasică s-ar deplasa înapoi în timp cu viteza luminii, iar din acest
motiv, chiar dacă s-ar obține într-un accelerator de particule, acesta ar dispărea
imediat, devenind invizibil pentru orice tip de detector cunoscut în ziua de azi.
Trebuie evidențiat faptul că există multe teorii fizice care încearcă să
explice ceva din realitatea virtuală, dar niciuna dintre acestea nu reușește să explice
totul, din cauza complexității, nu neapărat a universului, ci a teoriei de pornire,
care în timp a suferit multe lovituri în tentativa de a o adapta multiplelor
incongruențe, încercându-se astfel să se evite luarea în considerație a ipotezei
conform căreia universul virtual ar fi lipsit de masă. În acest context și cu aceste
preconcepții de bază, fizicienii au încercat să cârpească o teorie care pornește de la
niște concepte aparent greșite. Una dintre condițiile de pornire care ar putea să fie
greșite ca teorie pare a fi cea care insistă pe existența unui ipotetic bozon Higgs
(particula care ar transporta informația masei).
Teoria de bază a lumii particulelor subatomice a fost construită de Higgs,
acesta fiind primul care susține că în ipoteza sa de lucru nu se reușește prevederea
masei particulelor care lui îi apar punctiforme. Pe baza acestor premise se
construiește restul, uitându-se că dacă restul trebuie să rămână în picioare, o masă
tot trebuie să existe, având în vedere că aceasta se poate măsura. În acest context
acționează tentativele fizicienilor moderni de a descoperi "neapărat" că există o
particulă subatomică, numită exact "bozonul lui Higgs", care, într-un fel sau altul,
să conțină informațiile masei. A admite absența masei e ca și cum am recunoaște
inexistența rezultatului măsurătorii. Fizicienii, care se bazează pe ideea că lucrurile
există doar pentru că pot fi măsurate, ar considera acest fapt nu neapărat un eșec al
științei, ci prăpastia care aruncă omul în inconsistența universului însuși. Noi am
trăi în nimic, am fi rodul visului pe care îl are un gigant care doarme și nu am avea
identitate proprie. Fizicianului i-ar fi frică pentru că astfel și-ar pierde identitatea.
În ciuda tentativelor de a susține vechea abordare, dar lucrând la o variantă
menită să lungească agonia, fizicienii se îndreaptă tot mai mult spre o viziune a
universului bazată doar pe o abordare geometrică, legată doar de reguli de simetrie,
care bineînțeles că este abordarea ideatică și simbolică a creierului ancestral uman,
pe care noi de altfel am tot evidențiat-o.
Luciano Boi, de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Centre de
Mathématiques (Paris), într-un articol interesant publicat în © Isonomia, o revistă
de filozofie, ISSN 2037-4348, februarie 2012 | pag. 1-37, declară:

"În fizica contemporană apar trei mari probleme conceptuale (s-ar putea
spune și metafizice). (i) O problemă fundamentală este caracterul nelocal al
entităților fizice care caracterizează teoriile câmpurilor cuantice, dar și natura
globală a structurilor matematice care modelează proprietățile acestor entități. (ii)
Apoi este problema originii universului și cum să se explice singularitatea (fizică
și topologică) inițială. Astăzi nu există doar unul, ci mai multe modele
cosmologice care au fost propuse pentru a descrie originea universului nostru și
legile expansiunii sale spațiale și de evoluție temporală. (iii) Și mai există o
problemă foarte importantă, care se referă la natura și structura spațiului și a
timpului; trebuie să se înțeleagă dacă aceasta este o realitate care a apărut a
priori sau reiese din dinamica fenomenelor fizice, și să se înțeleagă și ce influență
pot avea fluctuațiile cuantice asupra geometriei și asupra topologiei spațio-
temporală. Anumite reformulări recente ale teoriilor cuantice de câmp, în mod
particular a teoriei gravitației cuantice, ne determină să luăm în considerație două
scenarii noi ale fizicii: (a) caracterul emergent al spațiului și al timpului dinamicii
inerente are o teorie cuantică de câmp specifică, (b) și coprezența mai multor
structuri matematice în aceeași teorie fizică care descrie fenomenele la scară
atomică și subatomică...În ultimele trei decenii concepția noastră despre spațiu și
despre spațiu-timp s-a îmbogățit din nou și a cunoscut schimbări profunde datorită
introducerii unui ansamblu de noi structuri matematice care nu sunt exacte,
lineare sau comunicative, care formează ceea ce astăzi se numește geometria
cuantică. Aceste structuri sunt pe placul teoriilor lui Gauge, care a reușit în
încercarea de a unifica particulele cu câmpurile și geometria spațio-temporală cu
dinamica fenomenelor fizice prin intermediul descrierii și modelării interacțiunilor
fundamentale cu ajutorul unor grupuri de transformări (grupurile compacte Lie) și
reprezentările lor. Construcția mărită a modelului standard al fizicii care
înglobează de fapt se bazează în totalitate pe ideea de grup de simetrie și de spațiu
în conexiune cu cel pe care acesta acționează. Însă, dacă pe de-o parte un astfel de
model descrie profund și în mod corect interacțiunile fizice datorate celor trei forțe
fundamentale existente în natură, pe de altă parte, acesta este incapabil să explice
forța de gravitație, și, prin urmare, să înglobeze relativitatea generală într-o
imagine unitară a lumii fizice."

Deci, abordarea noastră bazată pe argumente ideatico-simbolice (unde masa

nu apare), adică geometrică, ar fi plauzibilă.

Cum fotonul și antifotonul creează tot

Dacă obiectul pe care l-am desenat înainte în trei dimensiuni este o

reprezentare ideatică a fotonului, trebuie să înțelegem că acesta este absolut
invizibil pentru că simetria culorilor dă răspuns nul, adică e ca și cum am spune că
imaginea speculară a albastrului este galbenul, la fel cum imaginile speculare ale
culorilor sunt reprezentate de anticulori, care, să mai amintim încă o dată - nu au
nimic de-a face cu culorile percepute de ochiul uman, dar sunt un mod prin care
mintea traduce un concept pur simbolic.
Deci, fotonul devine vizibil dacă interacționează cu un alt foton sau cu un alt
antifoton, conform regulilor de simetrie culoare și poziție. Ideea că lumina este
colorată ar depinde de direcția cu care fotonul lovește un obiect în spațiu-timp.
Dintr-un punct de vedere filozofic, faptul că un foton nu se vede dacă nu
interacționează, sau mai bine am spune că nu acționează asupra a ceva, este legat
de conceptul că ființa se manifestă doar dacă se manifestă prin intermediul acțiunii,
concept deja exprimat abundent în lucrările noastre precedente.
Există doar trei moduri în care aceste obiecte (fotonii și antifotonii) pot să
interacționeze între ele. Prin intermediul unei interacțiuni triple, adică trei culori
ale unui foton sau ale unui antifoton se suprapun cu anticulorile celuilalt obiect,
realizând o interacțiune foarte puternică, care prevede că obiectul format nu poate
fi divizat în cele două obiecte care îl compun, o interacțiune în doi, în care două
culori ale unui foton sau ale unui antifoton se suprapun anticulorilor unui alt
obiect, și în sfârșit, o interacțiune simplă în care o singură culoare se suprapune
unei singure anticulori a unui alt obiect.
Această ultimă interacțiune este cea mai slabă și va furniza obiecte cu vieți
medii, adică mai scurte. Este interesant să observăm că această ultimă interacțiune
(de exemplu a unui foton cu el însuși) prevede ca pentru orice culoare a primului
obiect se pot cupla teoretic, cu stabilitate diferită, alte șase culori sau anticulori ale
altui foton, dar pentru fiecare interacțiune de acest tip există patru rotameri în jurul
interacțiunii simple, care de fapt indică 4 combinații posibile, adică 4 obiecte
finale, toate diferite din punct de vedere geometric. Cu alte cuvinte, există
6x6x4=144 de situații diferite, care, după cum vom vedea imediat, produc toate
posibilitățile de a descrie un obiect virtual.
Și mai este interesant să observăm că new age-ul clasic, care extrage foarte
multe noțiuni din mit, adesea în mod necontrolat și incorect, susține că universul
este o hologramă creată din 144 de holograme-bază.

Există 144 de holograme/fenotipuri care caracterizează toate speciile vii ale

spațio-timpului. Fiecare formă spațio-temporală, de la quarc la ființa umană,
încorporează în ea, pornind de la nivelul 60 la miliarde acea hologramă specifică
care caracterizează în special propria formă. Astfel de holograme sunt încorporate
de Spiritul încarnat într-o anumită formă spțio-temporală, față de cele 18
holograme/arhetipuri (numărul combinațiilor barionice N.A) care sunt
încorporate de către forma umană, tocmai pentru a permite unui Spirit
individualizat (Suflet) să coboare în formă. Pe când acestea din urmă au legătură
doar cu forme-gând, deci cu Mintea și Iubirea, hologramele/fenotipuri au legătură
cu caracteristicile fiziologice ale formei spațio-temporale așa cum este ea.
(http://www.ascensione.com/)

Interacțiunile în trei, doi plus o culoare, au aceleași caracteristici geometrice

cu legăturile moleculare triple, duble și simple, cu aceeași geometrie spațială și
nu-i de mirare că și cu aceeași simetrie.
Cu alte cuvinte, încă o dată, exact cum se leagă atomii întrei ei, tot așa s-ar
lega și fotonii și antifotonii, pentru că conceptul de univers fractal trebuie să fie
respectat. (Stereoelectronic effects, tau bonds, and Cram's rule Claude E. Wintner
J. Chem. Educ., 1987, 64 (7), p 587 DOI: 10.1021/ed064p587 : July 1987).

Leptonii

Leptonii, așa cum am mai afirmat mai sus, după modelul clasic sunt 6. În
sistemul MSA leptonii sunt formați dintr-un foton și un antifoton, există doar 6
posibilități de interacțiune dublă între aceste două entități și pot fi reprezentate
după cum urmează.
 Pentru a reprezenta grafic foarte ușor particulele subatomice în abordarea
noastră (MSA), am creat câteva simboluri ușoare, care amintesc de structura
tridimensională în spațiu-timp-energie, fără a mai fi necesar să se construiască
structuri tridimensionale complexe.
În acest context, de exemplu, fotonul și antiparticula sa pot fi reprezentați după
cum urmează. Modelul examinat este cel care derivă din ideea că mintea umană
și-a construit în interiorul propriului Sine simulări mentale ale universului, care
este divizat în 8 octante-culoare.
Deci, dacă universul este făcut ca un foton, acesta produce cărămizi identice
și totul este făcut numai cu această cărămidă.

Foton Antifoton

Leptonul are următoarele trăsături: are o interacțiune-culoare dublă, rezultă a

fi o particulă fundamentală și indivizibilă, pentru că dacă s-ar divide, ar forma un
foton și un antifoton, care dacă în momentul formării lor nu interacționează cu
nimic ar fi cu totul invizibili.
În plus, leptonul este format dintr-o informație-culoare și o informație de
anticuloare, și fiind colorate simetric au o sarcină de culoare egală cu zero. În
exemplul nostru, a avea axa "verticală" caracterizată de respingeri M-M și V-V (M
este pentru purpuriu și V este pentru Verde n.t) nu le permite celor două
componente să formeze o a treia interacțiune puternică, implicând aceste culori
ulterioare (dar vom vedea că acest lucru se întâmplă
la gluoni).
Natura leptonului, formată dintr-un foton și
un antifoton, din motive de simetrie se prevede că
celor 6 lptoni-bază le corespund 6 antileptoni. Chiar
trebuie subliniat faptul că copia antifoton-foton are
o imagine speculară a sa, care reprezintă copia
corespondentă antifoton-foton. Proprietatea leptonilor se pare că se datorează
tipului de axă "verticală" (axa energiilor potențiale Purpuriu-Verde, spațiului
Albastru-Galben, timpului Roșu-Azuriu). Vă reamintim că ideatic mintea umană
consideră că modelul MSA este legat de trei interacțiuni de bază, care sunt
caracterizate de culorile vedere-purpuriu pentru energie, roșu-azuriu pentru spațiu
și albastru-galben pentru timp.

Quarcul

În modelul MSA quarcurile sunt văzute ca interacțiuni între 3 obiecte și nu

cu 2 ca în cazul altor particule subatomice.

Interacțiunea este formată dintr-un foton, un antifoton și un alt foton, toți

legați de o interacțiune dublă de culoare, legați între ei în mod linear, așa cum se
poate vedea în reconstituirea tridimensională.
O astfel de interacțiune garantează că leptonii care pe axa "verticală" au
respingeri puternice între cele două culori (sus-jos: în exemplul nostru Purpuriu și
Verde) care nu permit interacțiuni puternice în trei culori (ca în cazul gluonilor,
după cum vom vedea mai târziu). Reprezentarea grafică a Quarcurilor este posibilă
în următorul mod, unde este ușor de înțeles că literele alfabetului pe care le vom
folosi în continuare se referă culori și la anticulori, așa cum apar în următorul tabel:
 B = albastru V = verde
R = roșu M = purpuriu
G = galben C = azuriu

După cum se poate observa există exact 6 combinații pentru a crea un Quarc,
datorate faptului că celor 12 combinații ale primei cuplări dintre un foton și un
antifoton (pentru crearea unui Lepton), adăugarea unui nou foton poate avea doar o
singură posibilitate ulterioară. Cu alte
cuvinte, unei unități leptonice i se
poate cupla o unitate fotonică într-un
singur fel, asta din motive de simetrie-
culoare, la fel cum unei unități
antileptonice i se poate cupla o
singură unitate antifotonică pentru a
forma 6 Quarcuri și 6 Antiquarcuri în
total. Quarcurile au sarcină-culoare
fiind formate dintr-un Lepton cu
sarcină-culoare neutră plus un foton
care devine colorat dacă se cuplează
la o structură mai complexă, datorită rupturii simetriei-culoare a sistemului.

După cum se poate observa, culorile QCD nu sunt aceleași cu cele MSA. În
primul caz reprezintă o complicație ulterioară necesară pentru a explica anumite
caracteristici de simetrie ale Quarcurilor. În cazul nostru culoarea reprezintă
singurul parametru care descrie toate cele 6 Quarcuri și pe cele 6 Antiquarcuri, se
identifică doar cu o secvență de fotoni și antifotoni legați între ei în mod oportun,
care furnizează un obiect prevăzut cu o culoare.
Cele 6 Quarcuri pot deci să fie caracterizate prin denumirea lor cu literele
inițiale ale culorilor corespondente axelor verticale care descriu unitățile fotonice
prezente în acestea.
 Gluonii

Gluonii, conform abordării MSA, sunt formați din doi fotoni sau doi
antifotoni (pentru construcția antigluonului).
Interacțiunea dintre doi fotoni produce o cuplare între aceste două structuri
cu trei interacțiuni-culoare și nu doar două, făcând practic gluonul invizibil, iar
acesta ar trebui să fie motivul pentru care gluonul pare format dintr-o informație-
culoare dublă, dar fiind considerat și ceva indivizibil.

Toate componentele indivizibile ale lumii subatomice apar în MSA astfel

sau pentru că cele două componente sunt legate foarte puternic (cazul Gluonilor) și
chiar și în marele acceleratoare de particule nu pot să fie descompuse, din cauza
energiilor foarte înalte care sunt puse în joc, sau cum se întâmplă în cazul
Leptonilor, pentru că sciziunea lor produce fotoni și antifotoni care, dacă nu
interacționează cu alte obiecte, oricum devin invizibili.
Vă reamintim că "a interacționa" înseamnă a se manifesta și "a nu
interacționa" înseamnă a nu exista.
Reconstituirile în 3 dimensiuni ale unui Gluon clarifică conceptul de triplă
interacțiune.
Gluonii sunt 8 și nu pot fi sub nicio formă 9, pentru că interacțiunile
posibile sunt între octantele în care un foton divide spațio-tempo-energia. Fiind
doar 8 octante, din motive banale de geometrie nu se pot obține decât 8 combinații,
fără să mai deranjăm cu probleme matematice foarte complicate, așa cum se pare
că este obligată să acționeze fizica astăzi.
Trebuie subliniat că Gluonii au consumat, sau utilizat, și a treia axă pentru a
interacționa, deci, nu pot interacționa și cu alți gluoni. Însă Leptonii pot
interacționa 2 câte 2 între ei, la fel cum Quarcurile, fiind compuși din 3 unități
fotonice, se cuplează între ei 3 cu 3, formând lumea Hadronilor.
Putem afirma că la energii înalte un Gluon poate să se transforme prin
ruperea unei interacțiuni într-un obiect instabil care poate să se convertească într-
un alt Gluon.
Acest proces ar putea apărea ca invizibil pentru că Gluonul roșu-antialbastru
s-ar transforma în Gluonul antialbastru-roșu, în fizica clasică neputând fi deosebiți
între ei, dar în MSA, din motive de simetrie-culoare, ar fi putea fi deosebiți unul de
celălalt.

Schema de interconversiune gluonică

Holograme

Hologramele sunt structuri în care un foton este legat de un alt foton sau de
un antifoton cu o singură interacțiune-culoare.
Această situație produce o gamă vastă de produse care de altfel au vieți
medii, cu mult mai scurte față de obiectele descrise până acum.
Abordarea MSA prevede existența a 144 de holograme cu stabilitate redusă, dar
diferite între ele, foarte instabile, datorită faptului că sunt izolate între ele (moduri
indefinite).
 Fizica modernă nu a putut să
identifice până acum aceste obiecte
necunoscute pentru că acestea au o
durată de viață medie prea scurtă pentru
a putea fi măsurate.
De fapt, aceste obiecte ar tinde să
se transforme în Gluoni sau în Leptoni
pentru că sunt formate din doi fotoni sau
dintr-un foton și un antifoton.

Spin, sarcină electrică și masă conform abordării MSA

Viziunea MSA aspra structurii materiei ia în calcul doar parametrii ideatico-

geometrici și se bazează doar pe simetrii și numere pure. În acest context se poate
observa că fizica susține că spinul ar fi comparabil cu un grad de libertate a
particulei subatomice, care ar putea fi caracterizat de un fel de rotație în jurul axei
sale, care, în funcție de înclinarea unghiulară, ar manifesta un semn pozitiv sau
negativ și valori întregi (0,+1, -1,…) sau semiîntregi (+1/2, -1/2, +3/2, -3/2,…) .
În realitate, ideea divizării în două are doar o semnificație simbolică și arată
cum ceva ce trebuie divizat, poate fi divizat. În domeniul geometric entitatea
numerică ½ este reprezentarea ideatică a planului de simetrie și arată că un obiect
poate fi secționat în două părți care se oglindesc una în cealaltă.
În cazul nostru putem observa foarte ușor cum structurile propuse de noi
pentru entitățile subatomice examinate au trăsătura de a răspunde la un algoritm
care ar fi expresia valorii spinului atribuit de fizica cuantică.

Valoare Spin = ½ (Numărul de componente fotonice/numărul de oscilații

posibile)

Ceea ce înseamnă pentru Leptoni S = ½(2/2), unde Leptonii sunt formați din
două unități fotonice și ținând-o nemișcată pe una descoperim că cealaltă poate să
se rotească în sens vertical, în sens orar sau antiorar față de unitatea fixă, dând
naștere unei oscilații care apropie semiaxele verticale superioare și inferioare în
mod alternativ.
 Pentru Quarcuri formula devine S = ½(3/3), unde există 3 componente
fotonice care au practic 3 grade de libertate oscilatorie, analoagă cu cea a
Leptonilor, unde, dacă considerăm că prima unitate fotonică este fixă, celelalte
două se pot mișca ambele în sens orar sau în sens orar prima, iar a doua în sens
antiorar (care echivalează cu sensul antiorar pentru prima și orar pentru a doua). Și
mai pot să se miște ambele în sens antiorar. În esență ar exista trei posibilități.
Gluonii au o structură blocată și nu admit grade interioare ulterioare de
libertate și pentru ei formula ar fi S = ½(2/1), înțelegând că cele 2 componente
fotonice au doar o singură poziție posibilă și nicio variație nu este permisă, în afară
de cazul când se dorește distrugerea Gluonului sau transformarea sa în alt Gluon.
Fotonii fiind formați dintr-un singur element fotonic, au un spin egal cu: S =
½(1/∞) = 0, care ar fi ca și când am spune că unicul element care există poate lua
poziții infinite față de sine însuși.
Valoarea nulă a spinului pentru foton caracterizează poziția sa la naștere,
adică corespunde unui foton ipotetic fix (O particulă care nu este relativă, cu spin 1
este dotată cu trei proiecții posibile, cu spinul −1, 0 și +1). Totuși, particulele cu
masă nulă, cum este fotonul, au doar două proiecții de spin, pentru că proiecția 0
cere ca fotonul să fie fix, iar această situație nu ar exista după teoria relativității.
Astfel de proiecții corespund polarizărilor circulare dreapta și stânga ale undelor
electromagnetice clasice (http://it.wikipedia.org/wiki/Foton).
În fizica clasică fotonul se deplasează cu viteza luminii și spinul său este |1|,
dar în fizica virtualității lui Bohm, care de altfel este cea propusă de MSA,
neexistând nici spațiul și nici timpul, nu are sens să vorbim despre obiecte în
mișcare, pentru că acestea sunt cu totul virtuale.
Din această analiză se poate deduce că spinul rezultă a fi doar o
caracteristică simetrico-geometrică legată oricum de un grad de libertate a
obiectului subatomic pe care îl luăm în considerație. Chiar nu are niciun sens să
susținem că spinul ar fi capacitatea de rotație în jurul unei axe, dacă se ține cont că
particulele subatomice, dintr-un punct de vedere pur geometric, sunt punctiforme.

Sarcina electrică

Observând sarcina electrică în leptoni și realizând că din 6 Leptoni 3 au

sarcină electrică unitară (semnul minus este o convenție) și alți 3 au sarcină
electrică, am înțeles că sarcina ar trebui să depindă de tipul de interacțiune dublă
culoare-anticuloare, care caracterizează chiar Leptonii. În realitate există 3
posibilități ca fotonul și antifotonul să interacționeze dublu, cu două interacțiuni
culoare-anticuloare și anticuloare-culoare.
 În primul caz unitățile fotonice pun la
dispoziție culorile și unitățile antifotonice,
anticulorile; în al doilea caz unitățile fotonice pun
la dispoziție o culoare și o anticuloare, la fel ca
antifotonul.
3 Leptoni au la stânga două anticulori și la
dreapta două culori, pe când ceilalți 3 au la
stânga și la dreapta o culoare și o anticuloare.
Într-un caz (primul) se pare că există mai
multă simetrie-culoare, unde toate culorile sunt în
aceeași parte a planului vertical (structura 1, care mimează fotonul - poate este
vorba de neutrino electric cu masă zero sau foarte mică?) și anticulorile în partea
stângă cum priviți figura. Însă în structura 2 culorile și anticulorile sunt
alternate...(nu vom pierde timp acum cu a explica de ce structura 1 are mai multă
simetrie decât structura 2). Prezența simetriei este legată de absența proprietății
fizice, deci, doar 3 leptoni ar avea sarcină electrică. Semnul sarcinii electrice este
dat din convenție pentru că totul se referă la sarcina electronului luată ca unitară și
negativă. Valoarea sarcinilor, exprimată în funcție de sarcina electronului luată ca
standard unitar, s-ar calcula și în acest caz numai în funcție de proprietățile
geometrice și de variațiile acestora.
Algoritmul care dă valoarea sarcinii electrice poate fi formulat așa:

S.E. = Nr. de interacțiuni de stretching/(Nr. de obiecte totale x Nr. de obiecte

mutate)

Variațiile de stretching (de alungire a interacțiunilor-culoare) trebuie să

producă o variație culoare. Cu alte cuvinte, dacă un galben și un albastru se
îndepărtează sau se apropie între ele în aceeași măsură, fără a altera poziția
baricentrului-culoare, nu se produce variația-culoare responsabilă de sarcina
electrică.
Variația baricentrului sarcinii-culoare produce o variație a sarcinii electrice.
Pentru cei 3 Leptoni de tip 1 îndepărtarea între ele a celor două componente
fotonice sau reapropierea nu modifică poziția baricentrului-culoare, pe când în
cazul structurilor leptonice cu simetrie de tip 2 se produc variații în BC
(baricentru). Deci, doar 3 dintre cei 6 Leptoni au sarcină cu valoare diferită de
zero.
S.E.= 2/(2 x 1) = 1 (convențional cu semnul minus)
Cele două interacțiuni de luat în considerație sunt două alungiri (stretching)
de tip simetric (cele două distanțe se alungesc sau se scurtează împreună) și
asimetric (când o distanță se alungește, cealaltă se micșorează și viceversa)...
 În cazul Quarcurilor putem avea doar mutarea ultimului foton care va lăsa
nealterate pozițiile primilor doi, iar în acel caz am avea S.E. = 2/(3 x 1) = 1/3.
Însă în cazul în care cei doi fotoni terminali se mișcă (față de antifotonul
central care rămâne nemișcat) se va observa că din motive de simetrie stretching-
urile simetrice nu produc nicio alterare al baricentrului-culoare, dar două
stretching-uri asimetrice între ele vor produce variații în baricentrul-culoare și
atunci S.E. = 4/(3 x 2) = 2/3.
Fotonii nu au sarcină pentru că au zero interacțiuni.
Gluonii au 3 interacțiuni a căror operațiuni de stretching nu par să producă
variații ale baricentrului energetic.
Deci și în acest context se poate observa cum unicele operațiuni geometrice
admise sunt cele fundamentale, adică rotație, translație și schimbarea dimensiunii,
care produc apoi, dacă sunt efectuate toate trei împreună un centru de inversiune.
Abordarea MSA nu prevede ca obiectele necesare pentru a construi
universul să trebuiască să aibă masă sau să fie formate din materie. Ideea de masă
se pare că se datorează, în realitatea virtuală, forței necesare pentru a muta unicele
obiecte fotonice care există, alterând forțele existente dintre acestea. Deci nu ar fi
nevoie să postulăm niciun bozon a lui Higgs, ci doar lumină și antilumină, care le-
ar crea pe toate celelalte, după cum vom vedea dintr-o analiză a ciocnirilor de
particule subatomice, așa cum sunt ele văzute de fizica cuantică clasică și cum sunt
explicate foarte clar, în același mod, de abordarea MSA.

Ciocnirile subnucleare

Dacă viziunea MSA este corectă, trebuie să respecte regulile fizicii actuale,
unde doar interpretarea datelor experimentale au o altă semnificație, dar informația
în sine rămâne aceeași. Pentru a pune la încercare ipoteza noastră, vom analiza
anumite ciocniri între particule subatomice conform teoriei cuantice clasice și
conform interpretării MSA și vom analiza rezultatele, scoțând în evidență
similitudinile și diversitatea.
Procesul de anihilare electron-pozitron este o reacție care are loc când un
electron întâlnește un pozitron (antiparticula electronului sau o particulă de
antimaterie). Următorul proces de ciocnire dă naștere la 2 fotoni de anihilare, și
mai rar la 3 fotoni sau alte particule.

Acest proces trebuie să urmeze anumite legi de conservare, printre care:

 - Conservarea sarcinii electrice - sarcina
totală finală și inițială este egală cu zero.
- Conservarea cantității de mișcare și de
energie totală - asta interzice creația unui singur
foton de anihilare.
- Conservarea momentului unghiular.

Conform MSA Leptonul și Antileptonul se

anihilează între ei, furnizând doi fotoni și doi
antifotoni (retrograzi în timp și invizibili, care se
unesc împreună pentru a face un Antigluon - vezi schema alăturată).
Dar procesul de anihilare poate da în realitate multe alte produse dependente
de diverși factori, printre care este energia pusă în joc în interacțiunea particulă-
antiparticulă.

Anihilare în funcție de energie

În funcție de energie, rezultatele anihilării nu oferă o varietate prea mare de

cazuri; cel mai comun prevede crearea a 2 sau mai mulți fotoni de anihilare;
conservarea energiei și a cantității de mișcare interzice crearea unui singur foton.
În cel mai comun caz sunt creați 2 fotoni, având fiecare energia egală cu energia în
repaus a electronului sau a pozitronului (511 keV). Dar cum sistemul are inițial o
cantitate de mișcare totală egală cu zero, razele gama sunt emise în direcții opuse.
E comună și crearea a 3 fotoni, cu condiția să conserve simetria S. Este posibilă
crearea oricărui număr de fotoni, dar probabilitatea ca fiecare foton suplimentar să
fie generat de anihilare este foarte scăzută din cauza complexității foarte mari (deci
o probabilitate mică de a se întâmpla) a proceselor implicate.
Și una sau mai multe copii neutrino-antineutrino pot fi produse de anihilare,
chiar dacă cu probabilitate foarte redusă. În acest ultim caz, ciocnirea pentru a
produce 2 fotoni nu se întâmplă făcându-le pe cele două părți antifotonice să se
ciocnească, ci producând ciocnirea părții fotonice a electronului cu partea
antifotonică a pozitronului. Rezultatul produce o rearanjare a componentelor
pentru a furniza alți 2 Leptoni, adică o copie neutrino-antineutrino. Ca să fim
sinceri, în teorie ar putea fi produsă aproape orice copie particulă-antiparticulă,
numai să împartă cel puțin o interacțiune fundamentală cu electronul, iar acest
lucru să nu fie interzis de vreo lege de conservare. Din analiza structurii Leptonilor
și Antileptonilor este ușor de observat cum aceste obiecte, ciocnindu-se, pot
produce exact aceleași efecte prezentate de fizica cuantică clasică.
 Dacă electronul și/sau pozitronul au
energie cinetică ridicată, pot produce diverși
Hadroni (de exemplu Mezonii), numai dacă
energia celor două particule este suficientă
pentru a se transforma în energia corespondentă
în repaus a particulelor produse. Mai este
posibilă producerea unor fotoni și în cazul în
care aceștia se nasc din anihilare și au energii
foarte ridicate.
Nu numai că se poate trece de la materie la lumină, dar se poate și invers,
așa cum am afirmat deja. Acest lucru îl declară și ziarul Corriere della Sera într-un
articol din 21 septembrie 1997, pag.26, semnat de Lanfranco Belloni, care descrie
un experiment foarte interesant:
Materia s-a născut din lumină, așa cum a prezis Einstein. La Stanford au
sărbătorit nașterea în laborator a primei materii generate din întâlniri apropiate a
unor fascicule de lumină. Ciocnind între ele multe impulsuri ale fotonilor s-a
asistat la crearea unor particule de materie și antimaterie, mai exact a unor copii
de electroni și de antielectroni...La Stanford au împușcat impulsuri laser
ultraelectrice într-un fascicul de electroni accelerați în sens opus. Ricoșând ca
mingiile aruncate într-un Ferrari care rulează, energia fotonilor loviți a suferit o
mărire, și prin urmare, aceștia au trecut de la lumina laser incidentă, aflată la o
frecvență a vizibilului, la raze gama cu ricoșeu foarte energic. Fotonii gama,
reflectați în spate, la rândul lor se ciocnesc cu fotonii fasciculului laser inițial,
dacă acesta este suficient de intens. În condiții oportune, este concentrată o
cantitate de energie într-un singur punct, care este suficient pentru a crea copii de
electroni și antielectroni, pe baza faimoasei relații a lui Einstein, care reglează
transformările reciproce dintre materie și energie. "Așa s-a petrecut prima creație
a materiei din lumină" a comentat unul dintre purtătorii de cuvânt ai
experimentului efectuat la Stanford de un grup format din douăzeci de fizicieni.
Prin aceștia se află și fizicianul de la Princeton, unul dintre discipolii lui
Archibald Wheeler, care împreună cu Gregory Breit, prin anii '30, a fost primul
care a crezut, în mod teoretic, în posibilitatea de a produce copii de electroni și
pozitroni prin coliziunea dintre doi fotoni reali...Creația copiilor de electroni și
pozitroni de obicei se verifică prin experimentele de fizică ale altor energii, când
particule accelerate sunt forțate să se ciocnească între ele. Foarte diferită este
situația recreată în California, unde producerea copiilor s-a întâmplat doar
datorită fotonilor, care sunt particulele ce formează lumina, unde cel puțin unul
dintre fotoni trebuie să fie virtual, așa cum se spune în jargon, adică trebuie să
existe pentru o perioadă foarte mică de timp, ca apoi să dispară imediat. În
realitate, la Stanford s-au folosit doar fotoni reali sau obișnuiți, oferind astfel
demonstrația practică a unui fenomen prevăzut de mult timp. Din concentrația
enormă de energie electromagnetică au reușit să obțină materie, oferind o
demonstrație ca la carte faimoasei formule a lui Einstein.

Acest experiment subliniază importanța de a înțelege că dacă nu există o

masă pentru lucruri, pentru că bozonul lui Higgs se pare că nu există, în ce se
transformă lumina dacă nu într-o formă a sa, care se manifestă în mod diferit? Cu
alte cuvinte, lumina și materia sunt același lucru.
În MSA, doi fotoni care au energie ridicată produc în punctul de întâlnire un
Evidion, care se separă într-un foton și un antifoton; fotonii și antifotonii se
reasamblează prin regulile de simetrie rigidă pentru a forma un electron și un
antielectron (adică un pozitron). Fasciculele de lumină fotonică excitată nu ar servi
la altceva decât la a deschide spațio-timpul pentru a naște din Evideoni fotoni și
antifotoni copie, care la rândul lor ar forma Leptonii.
Când un electron și un pozitron se ciocnesc la o energie ridicată, se pot
anihila pentru a produce mezoni D+ și D- (care conțin Quarc charm și anticharm).
Abordarea MSA vede cele două unități leptonice, formate dintr-un foton și
un antifoton fiecare, cum se ciocnesc de un Evideon, care astfel este separat în cele
două componente ale sale - fotonică și antifotonică. Se obțin în acest fel 2 obiecte,
dintre care unul este format în secvență dintr-un foton, un antifoton și un foton, pe
când celălalt este format dintr-un antifoton, un foton și un alt antifoton. Cele două
structuri sunt recognoscibile ca un Quarc și un Antiquarc de către MSA.

Protonul, electronul și fotonul sunt toate particule stabile, ceea ce înseamnă

că acestea trăiesc pentru totdeauna, dar doar dacă nu sunt implicate într-un proces
de coliziune, în care pot fi anihilați. Neutronul se poate dezintegra spontan.
Această dezintegrare se numește dezintegrare beta și este procesul fundamental al
unui tip de radioactivitate care implică transformarea neutronului în proton, însoțită
de crearea unui electron și a unui neutrino, particulă care se poate să nu aibă masă.
Și neutrino este stabil, la fel ca protonul și electronul. În mod obișnuit este
notat cu litera grecească v, iar procesul de dezintegrare beta este notat simbolic cu:

, un neutron este Din punctul de vedere al MSA un Barion format din 3

Quarcuri. Ei bine, 3 Quarcuri sunt exact 6 unități fotonice și 3 unități antifotonice.
Presupunând că dintr-un Barion se obține un alt Barion și 2 Leptoni, lipsesc exact 2
Evideoni, care se formează în procesul de dezintegrare beta.
Transformarea neutronilor în protoni, în atomii unei substanțe radioactive,
conduce la transformarea acestor atomi în alții total diferiți.
Electronii creați în timpul procesului sunt emiși sub forma unei radiații
puternice, care este utilizată foarte mult în biologie, în medicină și în industrie. Pe
de altă parte, neutrinii, deși sunt emiși în același număr ca electronii, sunt extrem
de dificil de revelat pentru că nu au nici masă (aparentă), nici sarcină electrică. În
realitate, particula lipsită de masă, produsă în dezintegrarea beta, nu este neutrino,
ci antineutrino (notat cu v barat). Deci, modul corect de a prezenta procesul este
următorul:

Observația care se deduce din formarea unui antineutrino indică că procesul

este sub un control geometric strict, cu implicarea antifotonilor, după cum se
explică foarte bine utilizând implicarea Evideonilor.
În mod analog, dacă se bombardează un proton cu un electron care are o
energie oportună, se formează un neutron și un neutrino. Adesea, procesul are loc
și când un proton liber se lovește de un electron superficial al unui atom.

p + e- → n + ν

Și în acest caz există 7 componente fotonice și 4 antifotonice, fie în stânga

sau în dreapta ecuației noastre, unde un Barion și un Lepton formează un Barion și
un alt Lepton (Barionul este format din 3 Quarcuri, adică din 9 unități și Leptonul
din 2 unități fotonice și antifotonice).
Conservarea unităților fotonice și antifotonice în reacțiile nucleare descrise
de MSA pare să fie o garanție validă a eficienței acestei chei de lectură, care
conține toate elementele de simetrie necesare pentru a garanta conservări de
sarcină de simetrie-culoare și de simetrie geometrică.
 Spațiul culorilor integrat cu spațiul sunetelor

Am subliniat deja că mintea noastră vede nu doar culorile, ci lipește de

aceste culori și de pozițiile pe care acestea le ocupă în interiorul simulării mentale,
numere, care sunt considerate obiecte ideatice. Numere care sunt obiecte în sensul
următor: de exemplu, numărul 3 este un obiect care se numește trei , care este egal
cu 3 și care din punct de vedere geometric poate fi identificat ca un vector. Astfel,
spațiul sunetelor și al culorilor putea fi identificat (vezi Triade Sound Test - TST,
de același autor).

Bioritmuri și spațiul sunetelor

Demonstrasem deja că aceste numere - obiectele reprezentau valorile a 3

frecvențe caracteristice valorilor spațiului, timpului și energiei, la fel cum le
percepea arhetipic mintea noastră. Aceste 3 frecvențe erau în legătură cu
frecvențele la care vibrează spațiul, timpul și energia universului nostru, dar și
capacitatea de a te mișca în lumea
sunetelor creierului uman. Cele 3
frecvențe în realitate erau conectabile la
tot ceea ce este frecvență în univers. Se
întâmpla așa pentru că în interiorul nostru,
noi, care suntem creatorii, am făcut
virtualitatea și știm foarte bine cum am
construit-o. Deci, a ruga mintea să
identifice o imagine sau un sunet care să
descrie acea parte a universului
(temporală, spațială sau energetică)
devine un proces spontan, intern creierului uman, dar care corespunde
măsurătorilor fizicii fenomenului pe care-l izolăm în mintea noastră, efectuat "în
exteriorul" acesteia.
De fapt, spațiul sunetelor poate fi conectat la tot ceea ce este număr. De
exemplu, cu bioritmul uman. Bioritmul uman este reprezentarea unei serii de 3
frecvențe descoperite pe bază statistică, deci adevărată și virtuală, unde ființa
umană poate fi reprezentată.
 Cronobiologia, care își trage numele din grecescul " kronos" (timp) și
"biologie" (studiul vieții), este o ramură a biologiei care studiază fenomenele
periodice (ciclice) în organismele vii și adaptarea lor la ritmurile relative solare și
lunare. Aceste cicluri sunt cunoscute ca ritmuri biologice. Termenii corelați
cronomică și cronomă au fost utilizați în anumite cazuri pentru a descrie fie
mecanismele moleculare implicate în fenomenele cronobiologice sau aspectele mai
cantitative ale cronobiologiei, mai ales când este necesar să se confrunte ciclurile
diverselor organisme.
Studiile cronobiologice găsesc ajutor în diverse discipline cum ar fi
anatomia comparată, fiziologia, genetica, biologia moleculară și etologia
indivizilor (http://it.wikipedia.org/wiki/Cronobiologia).
Bioritmul fizic evidențiază capacitatea de rezistență a propriului organism,
reflexele și funcțiile principalelor organe. Fiecare ciclu durează 23 de zile.
Bioritmul emotiv influențează sentimentele, starea de spirit, creativitatea și
sistemul nervos. Fiecare ciclu are 28 de zile.

Bioritmul intelectual arată capacitatea de concentrare, memoria, ambiția,

funcțiile logice și analitice a ființei umane. Fiecare ciclu durează 33 de zile.
Aceste regularități ale organismului nostru l-au determinat pe Wilhelm
Fliess, un prieten de-a lui Freud, de profesie otorinolaringolog (orelist), să
elaboreze teoria bioritmurilor. Această teorie afirma că viața umană este
caracterizată de două cicluri care încep în momentul nașterii și care apoi se repetă
sistematic până în momentul morții. Primul, de 23 de zile, este cel fizic, iar al
doilea, de 28 de zile, est cel emotiv. Mai târziu, în anii '20, un inginer pe nume
Teltscher a ipotizat și existența unui al treilea ciclu, cel intelectual, care durează 33
de zile. Toate acestea normal că înseamnă că viața omului este previzibilă, ciclică
și reglată de numere ușor de calculat! De fapt, bioritmurile sunt de obicei
reprezentate într-un grafic ca cel reprodus aici, unde niște curbe sinusoidale urcă și
coboară de-a lungul unei linii (pe care sunt notate zilele).
Împărțind 270 (grade unghiulare care arată când Luna reproduce spre
Pământ aceeași situație) la 3 frecvențe de 11.22, 9,64 și 8,12, (frecvențele
sufletului, ale spiritului și ale minții, calculate în lucrările precedente) se obțin
numerele 24,00, 28,00 și 33,18, care sunt frecvențele prevăzute pentru cele 3 unde
ale bioritmului, reprezentate în mod general în grafice, încă o dată în mod ideatic,
în culorile albastru, roșu și verde.
Nu trebui să vă mire că există o corelație de acest tip, pentru că în
conformitate cu lucrările noastre, arhetipul culoare-sunet-poziție din MSA conține
toate numerele universului. Nu-i va scăpa atentului cititor observația că unda
bioritmică a sufletului, legată de viziunea temporală a universului holografic a lui
Bohm, nu este chiar identică cu cea alocată pe bază statistică (baza pe care au
lucrat inventatorii bioritmului). Acest lucru se datorează în principal faptului că
inventatorii bioritmului nu cunoșteau existența sufletului, a minții și a spiritului,
dar mai ales nu cunoșteau existența sufletului galben și a celui albastru (cele două
culori ideatice în care creierul nostru împarte felurile de suflete). Acest lucru
înseamnă că în timp ce bioritmul sufletesc albastru are o semifază inițială pozitivă,
cel sufletesc galben (culoarea speculară a albastrului) are o semifază inițială
negativă.
Regruparea datelor sufletului albastru și a celui galben în relație cu numărul
de subiecți galbeni și albaștri analizați, cu siguranță a produs o eroare în calculul
final. Deci, anumite bioritmuri, din punctul nostru de vedere, nu ar fi corecte
pentru că ar trebui să se țină cont de culoarea sufletească, în cazul în care sufletul
este prezent. Bioritmul cu siguranță nu ar mai fi corect dacă un subiect ar avea deja
Conștiința Integrată (sufletul, mintea și spiritul deja s-au unit într-o unică sferă
transparentă, care reproduce în format arhetipic Evideonul inițial).

Spațiul sunetelor conține geometria universului

Dacă analizăm spațiul sunetelor și luăm în considerație valorile indicate pe

semiaxele relaționate cu culorile și anticulorile, ne dăm seama că valorile numerice
ideatice, care reprezintă obiecte, sunt și informații despre numere pure importante
în univers. Aceste numere de fapt sunt legate între ele prin operatori matematico-
geometrici, care arată principalele operațiuni. Cu alte cuvinte oferă instrucțiunile
pentru a opera asupra universului. Valorile axelor sunt luate două câte două,
verificând relațiile dintre două numere ale aceleiași axe și corelând aceste numere
cu alte două numere, ale celeilalte axe. Fiecare instrucțiune prevede luarea în
considerație a 2 axe de fiecare dată. Luând în considerație cele 2 axe orizontale, a
spațiului și a timpului, se poate observa că aceste axe și valorile corespondente
conțin instrucțiunile pentru operația matematică + și - , operație duală (care din
punct de vedere geometric corespunde operatorului translație). Scăzând cele două
extreme (741-417 și 852-528) se obține același număr, 324.
Adunând numărul oportun al unei axe cu cel al celei de-a doua axă
(852+741 și 417+528) se obține mereu același număr, 1269. Scăzând aceleași
numere din numerele opuse implicate în operația precedentă (852-741 și 528-417)
se obține mereu 111.
Aceste numere arătă că axele spațiului și timpului sunt legate între ele prin
operatori duali, substractiv-aditiv, care determină "ideea" unei singure dimensiuni,
caracterizată de operatorul geometric translație.
Însă dacă luăm în considerație axele de energie și spațiu, putem observa că
acestea sunt legate între ele de doi operatori, x (multiplicare), : (diviziune). De fapt,
divizând valorile celor două extreme între ele (639/396 sau 852/528) se obține
1.61(36), dar făcând invers (528/852 sau 396/639) se va obține 0,6197183099.
Aceste numere reprezintă, după cum vom vedea în continuare, secțiunea de
aur. Multiplicând în cruce valorile axelor (639x528 sau 852x396) se obține încă o
dată același număr, 337392. În acest caz cele două axe conțin informațiile pentru
realizarea în a doua dimensiune (pentru că descriu ideatic o arie și operatorul
rotație, care este cel care o creează geometric).
A treia copie pereche de axe, adică cea a energiei și cea a timpului, are
caracteristica de a verifica și crea existența în a treia dimensiune. De fapt, ținând
cont că distanța între valorile axei timpului este (741-417) egală cu 324, pe când
aceeași diferență obținută pe axa energiei dă valoarea (639-396) de 243,
observasem că aceste două valori, formate din punct de vedere geometric din
aceleași numere-arhetip, ofereau ideea operației de rotație (numărul 243 reprezintă
de fapt rotația lui 324).
Operatorul rotație cumva putea fi utilizat în formarea celei de-a treia
dimensiuni. De fapt, împărțindu-l pe 324 la 243 obținem numărul irațional 1.3(3),
pe care dacă-l multiplicăm cu cele 2 valori care caracterizează axa energiilor, dă
rezultatul, până la cifra finală de după virgulă, a celor două valori ale axei
spațiului.

1.3(3)x396 = 527.(9) =528

1.3(3)x639 = 851.(9) =852

Din acești parametri se naște cea de-a treia dimensiune spațială.

Raportul dintre secțiunea aurie și Pi grecesc

 În această etapă trebuia să încrucișăm între ele valorile celor două axe, cum
am făcut și în cazurile precedente. Această operațiune a fost îndeplinită făcând
suma rapoartelor între cele două extremități ale celor două axe, după cum urmează:

639/396 + 639/417 = 3,146010464….

Ceea ce reprezintă o aproximație optimă a valorii Pi-ului grecesc.

Analizând valoarea lui Pi-ului grecesc obținut astfel și comparându-l cu
secțiunea aurie, de care este evident că depinde (639/396), descoperim că aceste
două valori sunt într-o legătură foarte strânsă pentru că "practic" sunt greșite cu
aceeași cantitate de 0,0044…de scăzut din valoarea noastră a Pi-ului grecesc și de
adunat la valoarea noastră a secțiunii aurii pentru a obține valorile exacte până la
ultima cifră după virgulă.
Observațiile importante care trebuie făcute sunt următoarele:
● valorile Pi-ului grecesc și ale secțiunii aurii sunt legate între ele de MSA
● eroarea calculată pentru Pi-ul grecesc este identică în valoare absolută cu
cea calculată pentru secțiunea aurie.

Dacă această ultimă observație demonstrează incontestabil că corelația Pi

grecesc-secțiune aurie nu este întâmplătoare, toate acestea conduc la următoarea
întrebare. Cărui fapt i se datorează eroarea de la a treia cifră după virgulă de la
aceste numere pure, adică adimensionale, arhetipice, a geometriei spațiu-timp?
Dacă pe de-o parte putem fi satisfăcuți că am găsit corelații deja atât de exacte,
izvorâte doar din ideea că mintea noastră a făcut universul, nu ne scapă în această
lucrare faptul că secțiunea aurie a fost calculată în mii de moduri diferite, care, în
cazul nostru ia valoarea cea mai apropiată de cea calculată pe baza proporțiilor
Marii Piramide din Giza, de exemplu față de cea calculată cu pătratul magic.
http://it.wikipedia.org/wiki/Quadrato_magico.
http://appunti.studentville.it/appunti/tesine 6/tesina_dalla_sezione_aurea_alle_piramidi_di_giza-3390.htm
Ținând cont că ideea de bază este aceea că numerele arhetipice și culorile
obținute de sistemul MSA nu admit erori, pentru că sunt ideatice, s-ar putea
presupune că ceva a alterat local parametri geometrici universali, care, cel puțin
local, ar putea fi schimbați. În rest, în mod foarte ciudat, și frecvența bioritmului
sufletesc, chiar pe axa timpului, a demonstrat o mică eroare. Ceva determină
sufletul să vibreze la o frecvență ușor diferită față de cea corectă?
Există o altă explicație mai abordabilă și mai convențională?
În orice caz, din observațiile noastre reiese un lucru foarte interesant.
Universul este arhetipic și simbolurile sale sunt în interiorul creierului nostru,
produse de minte. Paradigma lui Galileo pică definitiv, pentru că prin toate acestea
se demonstrează că noi suntem Dumnezeu și știm foarte bine cum am construit
universul. Acest lucru, din punct de vedere științific, are o singură semnificație.
Primul lucru care se întâmplă când se descoperă ceva nu mai este observarea
fenomenului din exteriorul nostru, ci începutul conștientizării recunoașterii acelui
fenomen, ca pe ceva cunoscut în mod ancestral. Subiectul observă obiectul și îl
recunoaște în interiorul său și în interiorul său aplică regulile pe care apoi le
verifică cu măsurile care reprezintă doar o confirmare ulterioară a percepțiilor sale.
Omul de știință descoperă astfel că este șaman, descoperă că nu este important să
studieze pentru a înțelege, dar este important să studieze doar pentru a verifica,
dacă mai este încă nevoie, că noi suntem Dumnezeu. În acest context, măsura
folosește doar la a evidenția ceea ce noi înșine am creat în virtualitate. Toate
acestea ne oferă garanția că în timp vom fi capabili să acționăm asupra acestei
virtualități, modificând-o după bunul plac, având în vedere că acum mecanismele
cu care am creat sunt evidente, adică au ieșit în lumina cunoașterii.

Valoarea vitezei luminii c

Valoarea vitezei luminii "c" este de altfel conținută în spațiul sunetelor. De

fapt, dacă ne amintim că viteza ni se pare că este raportul dintre spațiu și timp,
împărțind lungimea axei spațiului la cea a timpului, făcând diferențele între
valorile desemnate extremelor acestor axe, sub formă de vectori-culoare, obținem
(852-528)/(741-417) = 324/324 = 1, care fiind un număr pur în unitate naturală,
este valoarea vitezei luminii.
(http://en.wikipedia.org/wiki/Mass%E2%80%93energy_equivalence)
(despre unitățile de măsură naturale vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Natural_units)
Modelul MSA nu face altceva decât să sublinieze că viteza luminii depinde
exclusiv de cum este construit un foton.

MSA în mitul creației

MSA se naște dintr-o viziune arhetipică a universului, deci, trebuie să aibă

confirmări în mit, și acesta născut din viziunea arhetipică a tot ce există.
În tradiția chineză chiar se demonstrează că...

"La început era Haosul, întregul univers fiind cuprins de tenebre. Din Haos s-au
separat cele două principii, unul activ, Yang, principiul masculin, și celălalt
pozitiv, Ying, principiul feminin. Aceasta a fost originea tuturor lucrurilor animate
și inanimate. În natură totul se poate recunoscut în Ying și Yang; legile moralei
fizica și metafizica sunt expresia acestor două principii. Legile mecanicii,
astronomia, medicina, urmează aceste două principii-pivot ale legilor universale.
Ying este față de Yang cum este Soarele față de Lună, noaptea față de zi,
întunericul față de lumină, înnorat față de senin; în fizică Yang este mișcarea iar
Ying este nemișcarea. În sens cosmogonic sunt expresia potenței Cerului și a
Pământului. Tai Qi-ul în sensul de "mare extrem sau și de polaritate supremă" este
format dintr-o substanță eternă numită Qi, energie și materie. Tai Qi este una
dintre acele expresii dificil de tradus; Cerul și Pământul erau înainte de separație
Tai Qi. Tai Qi -ul este originea Cerului și a Pământului."
(http://www.demetra.org/index.php?option=com_content&view=article&id=146:phan-ku-e-il-mito-della-
creazione-delluniverso&catid=46:mitologia-cinese&Itemid=27)

Conceptul de dualism se naște deci din foton și antifoton, cu numele de Qi și

Tai. În Haos, în interiorul marelui ou cosmic, Phan Ku se plictisea. Atunci rupe oul
cu un topor. Astfel se creează separarea, dualitatea. Prin prezența primordială a
luminii albe și a celei negre se dă startul creației, diviziunii și transformării
universului. Bernardo Kordon vede în mitul acestei lumi simetrice un om care se
naște și crește în armonie, identificându-se cu natura, care a lăsat urme de neșters
în profunzimea gândirii chinezești și în toată literatura sa. Se dezvoltă credința că
omul este superior oricărei divinități și asta explică absența misticismului și
fanatismului religios în toată istoria chinezească.
În Eliopoli, în Egiptul antic, se credea că la început ar fi fost un curent de
apă cu totul atemporal (practic exista doar ideea de apă) numită Nun, Totul. Deci,
din nimic, Ra, Dumnezeul Soare, s-a născut în tumultul primordial care izvorăște
din apă. Acolo a generat o copie, Shu, mascul antropomorf , împodobit cu o pană
de struț și pe Tefnout, Dumnezeul Aerului, femeia zoomorfă. Și în acest caz viața
apare din nimic, luând naștere astfel dualitatea.
Versiunea ebraică a creației este cea mai științifică dintre toate și este
povestită în Sefer Yetzira, unde lumina infinită (Ohr Ein Sof), care nu are
dimensiune, creează dimensiunile universului. Acestea sunt 6 și sunt caracterizate
de înainte-înapoi, dreapta-stânga, sus-jos. Odată create dimensiunile, lumina se
divide în două și creează din nimic dualitatea (bli-mah). În acest context
suprapunerea cu MSA este foarte clară și încă o dată găsim în interiorul
numerologiei cabaliste o copie a structurii universului, exact cum am experimentat-
o noi prin cercetările noastre.
(http://www.kabbalaonline.org/kabbalah/article_cdo/aid/380376/jewish/Worlds-and-Emanations.htm)
 Viziunea psihanalitică MSA

Abordarea simulativ-mentală a universului este legată de noi înșine în mod

direct. Altfel spus, cum noi suntem creatorul, avem o viziune a realității exact cum
ne-o creăm în eternul prezent. Practic, acesta este mecanismul care modifică
realitatea interioară mental-simulativă, de exemplu în funcție de starea noastră de
sănătate. Pentru că noi înșine ne creăm starea de sănătate. Modelul MSA suferă
modificări în formele și în culorile care caracterizează virtualitatea noastră.
Modificarea, care normal că urmează regulile virtualității, ne permite să verificăm
rapid cum ne raportăm noi față de existența noastră și ne permite să găsim acei
parametri care trebuie sau pot să fie modificați, pentru a trăi virtualitatea în
armonie cu experiența pe care trebuie să o facem.
A modifica culorile, sunetele, pozițiile sau formele sferelor sufletului, ale
minții sau ale spiritului în Triade Color Test (TCT), înseamnă a altera realitatea
care are o corespondență la nivel de virtualitate.
Încă o dată devine important conceptul că lucrurile ne apar pentru că
prezența lor este legată de cum creăm noi acel lucru în acel moment, și prin
urmare, de gradul de conștiință pe care îl avem despre lucrul pe care îl creăm.
Dacă eu sunt bolnav, eu îmi creez boala și aceasta se manifestă cum vreau eu
ca ea să fie și prin urmare cum cred eu că este aceasta.
Vechiul concept al Programării Neurolingvistice (PNL), care susține că harta
teritoriului și teritoriul sunt două aspecte ale realității, face loc unei noi abordări,
unde harta este virtualitatea și teritoriul este realitatea.
Diferența conceptuală, prin care harta teritoriului poate fi modificată, însă
realitatea nu, rămâne neschimbată. Însă se separă clar realitatea de virtualitate,
ținând cont de faptul că atâta timp cât realitatea reală și cea virtuală vor exista
separat, încă va mai exista încă o barieră de trecut.
De fapt, și în interiorul conceptului fundamental al PNL-ului, omul este în
echilibru cu sine însuși când harta și teritoriul sunt identice, adică există doar
realitatea teritoriului. Deci, a deveni conștient de sine înseamnă a uni virtualul cu
realul, anulând separația ancestrală care a dat naștere acestui context.
Deci nu trebuie să te unești cu Dumnezeu, ci trebuie să unești aspectul
divin al realului cu cel care este făcut după imaginea sa în virtual.
Distanța dintre dual și virtual este o măsură a nivelului de conștientizare care
rămâne încă să fie dobândită și reprezintă în matematică sau în fizică expresia
erorii dobândite în măsurătoare. Într-un univers virtual nelocal, unde nu există nici
spațiu și nici timp, conceptul de eroare mare și eroare mică nu mai are nicio
semnificație, pentru că eroarea este mereu aceeași, fie că se face o măsurătoare
mare, cât și una mică. Însă se conștientizează faptul că se face o eroare (care
ideatic va apărea ca fiind mare) dacă se examinează o măsurătoare mică, doar
pentru că se încearcă înțelegerea fenomenului în detaliu, pe când dacă aceeași
eroare numerică se efectuează pe o măsurătoare mare (care va fi mereu aceeași) va
părea mai mică, doar pentru că a observa în ceva mare înseamnă a fi mai puțin
conștient de fenomen. Deci, eroarea devine o reprezentare simbolică a nivelului de
cunoaștere (conștientizare) pe care cineva îl are despre virtualitate, adică despre
propria noastră creație, o măsură a distanței dintre hartă și teritoriu.
În acest sens, conștiința face experiența propriei creații, devenind astfel
conștientă de ea.

Arhetipul separării în mitul creației

În analiza ființelor umane utilizând tehnicile de simulare mentală, acestea

constituind evoluția hipnozei ericksoniene, săpând în psihicul subiecților
examinați, se descoperă mereu că există un nod-bază, primordial, arhetipic, deci
foarte profund, de dezlegat.
Se pare că acolo, în acel nod, se află toată intensitatea emotivă a sufletului și
a spiritului, toată frustrarea lor în a exista, toată motivația în a exista, frica
ancestrală față de ceva, toată emoția primordială.
Frica de singurătate, de abandon, de a fi abandonați sau de a produce
solitudine prin abandon. De exemplu, mulți răpiți, odată ieșiți din problemă, decid
să intre în ea datorită fricii de a rămâne singuri și abandonați cu ei înșiși. În acel
context, extraterestrul le spune răpiților că fără ei aceștia vor fi singuri. Însă este
bine să se înțeleagă că atunci când conștiința îți amintește că este Conștiința Totală
a universului, aceasta nu se va mai simți deloc singură. Și se înțelege în acel
moment că ideea de solitudine se naște din faptul că însuși extraterestrul a produs
această separație în conștiință, împărțind-o în suflet, minte și spirit, adică creând
încă o barieră. Același extraterestru care produce separația vorbește apoi cu sufletul
și-i spune că el îl va proteja și nu îl va face să se simtă singur, răsturnând
paradigma inițială.
Astfel, Zeii, printre care și Dumnezeul din Vechiul Testament, îl determină
pe om să creadă că acesta a fost izgonit, adică a fost separat de El, pentru că a fost
neascultător. Drept urmare, omului care se simte singur și fără de Dumnezeu, acest
Dumnezeu i se manifestă iar, jucând rolul celui care îl iartă pe om pentru a încheia
o "nouă alianță". Realitatea însă este foarte diferită și este povestită foarte bine în
mit, fără ocolișuri. Eva și Adam nu sunt altcineva decât reprezentările sufletului și
ale spiritului, sau a femininului și a masculinului universal, pe care Dumnezeu le-a
separat (îndepărtându-i lui Adam o coastă). Coasta este doar o reprezentare a unei
părți a sinelui adamic.
Sfântul Toma de Aquino explică că femeia a fost creată convenabil din
coasta lui Adam. Din punct de vedere simbolic, creația de fapt reprezintă o uniune
socială în care femeia nu are autoritate asupra bărbatului, și de aceea nu a fost
creată din capul său. În același timp femeia nu trebuie să fie sluga bărbatului,
pentru că ea nu a fost creată din picioarele sale.
Însă în mitul ebraic Adam este creat perfect. Inițial Adam și Eva erau o
singură ființă (Talmud Ketubot 18, Rashi). Conform unor păreri Adam și Eva se
aflau spate în spate, în timp ce pentru alții Eva se afla într-o parte a lui Adam; apoi
Dumnezeu, după ce i-a creat așa, i-a separat ca primul bărbat și prima femeie.
Dacă procesul de separare este citit cu o cheie de lectură arhetipică, acesta
ne spune că există o ruptură între partea masculină și cea feminină a sinelui, nu că
Eva ar fi fost creată din Adam. Și în acest caz arhetipul este mereu același: Adam
se simte singur și Dumnezeu îl mulțumește, nu creând femeia, ci separându-l de
partea sa feminină.
Pierderea cunoașterii despre ființa originală și androgină face astfel încât
cele două părți, cea feminină și cea masculină, trebuie să-i fie recunoscătoare lui
Dumnezeu, care trece drept cel care umple golul solitudinii primordiale. Pe când
Dumnezeu este reprezentarea celui care separă pentru a guverna mai bine asupra
conștiinței sufletului și a spiritului. Dumnezeu produce separația, ca apoi să susțină
că dacă vei rămâne cu el nu vei fi singur.
Destul că șarpele biblic încearcă să-i spună sufletului că se poate hrăni cu
informații (mărul copacului binelui și al răului) pentru a înțelege esența exactă.
Șarpele este simbolul creaturii extraterestre care conține gnoza. Șarpele, adică
extraterestrul creat de Dumnezeu (Adam Kadmon sau Primul Om) vrea să utilizeze
sufletul pentru scopurile sale; pentru asta îl întoarce pe om împotriva creatorului
său, care la rândul său va utiliza forța sufletului pentru a distruge șarpele, strivindu-
i capul. Extraterestrul și Primul Om se luptă între ei prin intermediul exploatării
omului.
Femeia, adică sufletul, poate strivi capul șarpelui și în acest context Adam
Kadmon folosește forța sufletească pentru că el acum nu mai are suflet, făcând-o
pe Eva să creadă că a comis păcatul și spunându-i că va fi izgonită de lângă
Dumnezeu (izgonită din Paradis). În această fază a mitului, Adam (a doilea om),
are doar un rol pasiv și este informat de gnoză (mărul) de către Eva, care este
centrul de greutate al poveștii. Dumnezeu pune în scenă ideea separării, a durerii și
a pedepsei, ca apoi să o poată ierta pe Eva. Dar în realitate Eva este cea care a vrut
să înțeleagă și să se desprindă de paradisul terestru, luând cu ea spiritul.
Adică este omul care decide să facă experiența realității virtuale, separându-
se de Dumnezeul asupritor, care îi interzice omului evoluția.
 Mitul nu minte, și prin urmare, puterea este constrânsă să îl reinterpreteze,
răsturnând paradigma și făcându-o să pară reală.

Sursa separației

Dacă întreaga omenire manifestă problema separației, care apoi se va

manifesta în realitatea cotidiană, mama tuturor problemelor nerezolvate, ar fi bine
să mergem la sursa problemei însăși, pentru a înțelege, dincolo de evoluția sa în
virtualitate și momentul declanșator.
Iar momentul declanșator este chiar crearea Evideonului.
În momentul în care conștiința decide să creeze virtualitatea pentru a face
experiență, creează, adică face, și în a face se manifestă, adică devine evidentă
chiar prin crearea din nimic a unui foton și a unui antifoton, repetând la infinit
acest act. Cele două obiecte se vor reuni împreună în multe feluri, creând totul din
nimic.
Dar în momentul în care are loc prima separație, în clipa în care se creează
dualitatea necesară pentru a se experimenta pe sine, conștiința se întrebă dacă a
făcut ce trebuia să facă. La acest nivel de înțelegere, conștiința care se divide în
două părți, nu deține încă elementele pentru a înțelege pentru că nu a făcut încă
nicio experiență, deci nu știe ce este dualitatea, pe care ea însăși o creează. Deci, a
spune că își dă seama că a făcut bine sau rău nu are niciun sens. În acea clipă
conștiința își dă seama că a făcut un lucru al cărui utilitate nu o cunoaște încă, dar
în acel context încă nu există un răspuns.
Creația continuă cu Shiva și Vishnu, care sunt simbolurile primei dualități
virtuale (Geneza, de același autor, Ed. Spazio Interiore, Roma, 2013). Conștiința
vede că cei doi creatori creați sunt nedumeriți, pentru că știu că drumul lor are și o
scadență și o astfel de situație, în interiorul virtualității unde sunt coborâți, îi
întristează. Shiva și Vishnu se pot simți triști pentru că tristețea este una dintre cele
două fețe ale dualității (cealaltă față ar fi personificată de bucurie). Conștiința nu
poate fi tristă pentru că este în afara dualității, dar poate contempla
comportamentul celor doi creatori creați.
Aceștia nu sunt eterni, dar sunt imortali, și terminând drumul lor, după ce au
adunat cunoașterea, devenind conștienți, se vor stinge pentru a se întoarce în UNU.
Tristețea derivă din separarea de Unu, pentru că dacă dualitatea nu ar fi fost
creată, iată că tristețea nu ar fi putut ieși în evidență.
Conștiința asistă neînțelegând, dar știe că singurul mod prin care poate
înțelege este acela de a experimenta.
 Și atunci face ceva ce poate nu s-ar fi decis să facă dacă ar fi înțeles
dualitatea pe care ea încă nu o experimentase. Aceasta se pune la dispoziția lui
Shiva și a lui Vishnu, ca aceștia să opereze pe ea separația, astfel încât, prin
intermediul separației Sale, aceasta să poată înțelege comportamentul celor doi
creatori creați.
Cu alte cuvinte, Conștiința face același lucru pe care îl face și acum, când
intră în corpurile noastre pentru a înțelege ce se întâmplă în dimensiunea materială
a lucrurilor. Acela este primul act adevărat care o face pe Conștiință activă, deci
capabilă să devină ea însăși separația, pentru că mai întâi a construit-o și a apoi a
vrut să o experimenteze.
Se povestește și în mit că Dumnezeu se face om și "coboară" în lumea
noastră pentru a face chiar el experiența omului. Apoi mitul va fi schilodit în
interpretarea sa originală și va deveni, nu un act de conștientizare din partea
noastră, cei care am decis să trăim experiența vieții în 3 dimensiuni, ci se va
transforma într-un act de eroism divin infinit, efectuat aparent pentru a salva un om
care nu ceruse niciodată să fie salvat, în tentativa de a-l readuce cu forța în cer.
Falșii zei încă o dată îl for face pe omul izgonit din paradisul terestru pentru
greșelile sale de neascultare să creadă că poate fi iertat și se poate întoarce să
servească zeii între zei, prin intermediul tentativei de a recrea acele condiții care le
permit falșilor zei creatori să formalizeze un al doilea pact (noua alianță) care va
obliga omul să-l urmeze pe Dumnezeu.
Noua alianță este necesară pentru că prima alianță, uniunea om-Dumnezeu,
deja nu mai funcționează. În momentul în care Eva și Adam, adică sufletul și
spiritul, decid să-i abandoneze pe zei, aceștia nu pot să-i mai utilizeze și este
absolut necesar să se creeze condițiile pentru că cine a decis să coboare în lumea
virtuală pentru a face toată experiența, ca apoi să-și amintească de adevărata sa
natură divină, trebuie readus la un nivel "superior" într-un fel de nou paradis
terestru, unde să nu termine drumul său de conștientizare, unde nu va avea
posibilitatea de a-și aminti că el este Creatorul, rămânând blocat în a crede ce i se
spune, când de fapt el este doar un servitor.
Ultima bătaie de joc este reprezentată de mitul lui Krishna (Cristos);
penultima este redată de povestea paradisului terestru; și iată că putem, mergând
înapoi pe firul poveștii, să ajungem la prima înșelăciune.
Cei doi creatori, Shiva și Vishnu, în momentul în care Conștiința, pentru a
face experiența separației, adică pentru a o trăi, se pune la dispoziția lor, aceștia au
ei înșiși posibilitatea de a manipula Creația. Divizând astfel Conștiința în trei părți,
creând triada formată din suflet, minte și spirit.
În acel moment, cele trei părți divizate simt ideea de separație față de sine și
conștientizează senzația unei experiențe dureroase. În acest moment sufletul, care a
devenit dual, înțelege că a separa creează bariere, vede celelalte părți ale sale cum
se îndepărtează de Sine, îi este frică și se simte pierdută.
În această clipă în mit este descrisă ideea că există două tipologii divine: un
Dumnezeu adevărat, care nu s-a născut niciodată, care a creat totul din nimic, al
cărui rol în povestea noastră este jucat de Conștiință și de zeii de a doua generație,
creați tot de Conștiință, care însă pentru a crea ulterior se folosesc de ceea ce deja
este creat, doar modificând. Acești Dumnezei sunt Shiva și Vishnu și restul care au
mai efectuat diviziuni marcante în virtualitatea originală.
Tot parcursul simbolic al drumului triadei va avea ca scop regăsirea părților
separate ale Sinelui original și a înțelege ce înseamnă a birui dualitatea în virtual.
Separarea dă naștere barierei care este reprezentarea înșelăciunii, în spatele
căreia se ascunde. Deci nu este adevărat că Dumnezeu îl pedepsește pe om pentru
păcatele sale ca apoi să-l ierte, dar este adevărat că omul care decide să se
desprindă El, nu pentru că a comis vreo greșeală, pentru că greșeli nu există, acesta
fiind reprezentarea unui concept dual, dar, în consecință nici nu are nevoie să fie
iertat pentru ceva ce nu a făcut niciodată. Pactele care s-au încheiat nu sunt valide,
pentru că au fost obținute prin înșelăciune, ținând în necunoștință de cauză părțile
conștiinței umane, departe de adevărata lor identitate, și în al doilea rând pentru că
pactul, prin definiția sa, este un fel de contract, iar în contract trebuie să existe
două semnături în acord între ele. Pactul pe care zeii îl fac cu omul este dorit doar
de zei, fiind unilateral, iar în mit nu există nicio urmă a un acord bilateral. Vechea
și noua alianță apar și în mit, care este fotografia reală a virtualității atemporale, ca
fiind un act impus unilateral.
Deci, Conștiința, prin intermediul experienței cu extraterestrul înțelege cine
este, își dă seama că actul inițial de creație a separației produce suferință în
dualitate, pe când uniunea produce bucurie în virtual. Înțelege că separarea și
uniunea sunt unicele lucruri care se întâmplă încontinuu în univers, acestea dând
formă virtualității.
Înțelege că creația trebuie să fie urmată de aplicarea sa pe sine însăși, pentru
că experiența trebuie trăită pentru a deveni reală. Înțelege că trebuie să facă pentru
a fi.
Actul final al înțelegerii echivalează cu actul inițial, dar trăit invers. La
început a fost separația și la sfârșit este uniunea. Însă de această dată Conștiința a
făcut experiența dualului și acest lucru reprezintă unificarea părților - reprezintă
finalul drumului, atingerea unui obiectiv, trezindu-se și regăsindu-se schimbată în
cunoașterea propriului Sine.
Descoperă că suferința singurătății este a părții care a fost separată de Tot,
pe când Totul nu simte separația.
 Asta se înțelege în momentul uniunii, dar nu se poate înțelege uniunea dacă
înainte nu a fost înțeleasă separația, și deci nu există greșeala inițială a separației,
pentru că în realitate nu există nicio eroare:
Deci esența non-erorii umple universul.
Acum triada se poate reuni într-o Conștiință Conștientă, dărâmând barierele
interne ale ființei umane, partea feminină a Sinelui se poate uni cu cea masculină,
transformând raportul dintre bărbat și femeie în izvor de iubire transcendentală,
izvor de energie necesară pentru a obține procesul de fuziune și a deveni UNU.
Pentru a evita interpretările greșite ale cuvântului "iubire" trebuie să ne
oprim asupra faptului că acest cuvânt nu are nimic de-a face cu iubirea dintre doi
parteneri sau cu afecțiunea pentru o plantă, un animal sau orice altă formă de ființă
vie.
Și nu are nimic de-a face cu sexualitatea, nimic care să amintească de Eros și
Agape din miturile grecești, adică de iubirea erotică dintre un bărbat și o femeie
sau despre iubirea pe care zeii ar simți-o pentru om. Cele două tipuri de iubire sunt
de fapt legate de o idealizare inexistentă a unei necesități. Eros este nevoia pe care
o simte un bărbat de a fi iubit de o altă ființă, fiind schimbat de aceasta. Agape este
iubirea pe care Dumnezeu o are pentru creaturile sale, fără a cere nimic în schimb.
În primul caz se descoperă că Eros este ceva ce să dă doar pentru a se ajuta pe sine
însuși pentru a trăi, pentru că dacă nu este reciprocitate nu există motiv pentru a
exista, iar acest lucru nu este gratuit. Aceasta este o necesitate pe care omul o va
masca, prezentându-i partenerului interesul pe care îl are pentru el, dar
ascunzându-i câștigurile sale. E ca și cum am spune "te iubesc ca tu să mă poți
iubi".
În universul virtual și dual celălalt ești tu, deci, iubindu-l pe celălalt, până la
urmă te iubești pe tine însuți, dar sub o altă formă.
Al doilea tip de iubire este o păcăleală colosală din partea zeilor care se
prefac că te iubesc, făcându-te să crezi că îți satisfac nevoia de a nu fi singur, dar
acea solitudine au creat-o chiar ei când au smuls din conștiință sufletul, mintea și
spiritul. Deci, au creat o nevoie inexistentă pe care apoi s-au prefăcut că o satisfac,
creând și în acest caz un raport de dependență și supunere.
Iubirea transcendentală la care ne referim noi în această lucrare este o iubire
care nu este bazată pe supunere, ci pe echilibrul părților. Acestea se recunosc ca
părți ale unui singure ființe. În actul de iubire care se poate îndeplini fără niciun
ritual, pentru că poate fi încarnat în orice acțiune, de la a culege o floare la a atinge
un copac sau o altă ființă vie, de la a-l privi pe celălalt când acesta nu vede, de la a
fi cuprins de extaz când îl contempli pe celălalt, indiferent ce ar reprezenta acesta,
până la a te simți încet, încet, cum pătrunzi dincolo de spațiu și timp, bucurându-te
de unitate și amintindu-ți unicitatea. Și pierzând în acel moment noțiunea de timp,
spațiu și energie. Pierderea noțiunii celor 3 parametri ai virtualului, conduc la
înțelegerea faptului că toată virtualitatea este finită, construită de noi, dorită de noi,
trăită de noi. Actul de iubire transcendentală ne ajută să înțelegem că noi suntem
Tot și că Totul este Unul.
În momentul în care partea feminină a universului se unește cu cea
masculină, nu doar că se înlătură penultima barieră a dualismului primordial, ci
realitatea virtuală și cea reală devin Unu, reducând la zero distanța dintre hartă și
teritoriu, ajungându-se la obținerea înțelegerii totale a Sinelui Cosmic.
Dincolo de spațiu și timp, care nu mai există, Conștiința Conștientă se
renaște din ea însăși pentru o nouă viață - căsătoria alchimică dintre creator și
creație, dintre realitatea reală și cea virtuală, îl ajută pe Sinele universal să
înțeleagă că El este ceea ce se obține când se simte iubirea transcendentală.
Pe această bază El poate să decidă să continue să fie cine este, putând acum
să se joace cu el însuși, cu creația sa. Rezultatul acestui pas, care poate fi
reprezentat printr-un act de morfogeneză, de o crisalidă din care iese un fluture,
creează Lumea Fericită la care toți aspiră și care în lectura arhetipică a poveștii
universului nu apare, pentru că o scriem și o creăm acum.
●Noi, aici, acum...
●Moartea nu există
●Nimeni nu este singur
●Noi suntem Dumnezeu
●Virtualitatea o creăm noi
●Nu există dualitatea
●Nu există barierele
●Noi suntem iubire transcendentală

Anexă despre simetria CPT

În text am citat despre problema simetriei CPT și considerăm că ar fi util să

dezvoltăm acest aspect într-o anexă, fără să îngreunăm textul lucrării încă și mai
mult, pentru a ușura înțelegerea. În fizică se observă că universul este legat de
operațiuni geometrice care se pare că trebuie să respecte regulile simetriei. Simetria
e ceva ce este legat de energia sistemului și de operațiile geometrice. Cu alte
cuvinte, pentru că universul pare să fie închis, pentru fizica modernă nu pot exista
variații de energie, deci, și de simetrie a sistemului. În fizică simetria este reglată
de trei parametri direcționali (am spune noi în viziunea MSA). Sarcina Electrică,
Paritatea și Timpul. Cu alte cuvinte, dacă ceva este dotat cu sarcină pozitivă,
antiparticula sa va avea aceeași sarcină, dar cu semn opus. Dacă particula se va
mișca în fața unei oglinzi la dreapta, antiparticula sa se va mișca specular, iar dacă
o particulă va merge înainte în timp, antiparticula sa va trebui să meargă înapoi în
timp. Acest concept se numește CPT și se pare, că până acum, nu a fost niciodată
confundat. În schimb, o simetrie mai simplă, cum ar fi CP, care nu vede lucrurile în
timp, se pare că uneori nu este respectată. Problema pe care ne-am pus-o era
următoarea: ce părere are MSA despre această problemă? În fizică există diverse
exemple de ruptură a simetriei CP, care se pare că nu este respectată doar în
cazurile de forțe electrice slabe, pe când în cazul interacțiunilor puternice, ar părea
că nu creează probleme. Violarea simetriei CP este de o importanță fundamentală,
pentru că demonstrează că în legile naturii există asimetrie între materie și
antimaterie, chiar dacă această asimetrie este mică. Această asimetrie a determinat
preponderența primei asupra celei de-a doua, făcând loc asimetriei barionice și din
acest motiv, astăzi, tot universul observat este format din particule și nu din
antiparticule. Dacă simetria ar fi fost perfectă pentru fiecare particulă născută în
ipoteticul Big Bang am fi avut o antiparticulă care ar fi anihilat-o pe prima,
transformându-se ambele în energie pură, fără a mai putea da naștere universului
pe care îl cunoaștem (chiar dacă asimetria materie-antimaterie, care se poate naște
în urma unei violări a simetriei CP, combinată apoi cu alte fenomene necesare,
violarea numărului barionic și condiția ca procesul să aibă loc într-un dezechilibru
termodinamic ar putea să nu fie suficiente pentru a explica asimetria reală
observată astăzi). Există în particular doi Mezoni, adică Barioni formați dintr-un
Quarc și dintr-un Antiquarc, numiți K1 și K2. O amestecare a lor pare să se
prezinte ca un Mezon K0...Aceștia se transformă sau decad în doi Mezoni pi P1 și
P2, la rândul lor formați dintr-un Quarc de prima generație. Un Quarc up și un
Quarc antidown formează un π+, un down și un antiup formează un π-,
antiparticula sa. Combinațiile de up și antiup sau de down și antidown sunt ambele
neutre, dar pentru că au același numere cuantice se găsesc doar într-o combinație
de stări. Combinația cu energie mai mică este π0, care este antiparticulă pentru sine
însăși. Acum trebuie să observăm cum cei doi Pioni, care sunt unul antiparticula
celuilalt, decad apoi într-un Mezon șu un Neutrino și respectiv într-un Antimezon
și un Antineutrino. Problema apare din faptul că aceste decăderi au timpuri diferite
și nu sunt deci speculare în paritate. E ca și cum am spune că în timp ce eu plec,
imaginea mea speculară rămâne în oglindă pentru câteva minute și abia apoi
urmează specular ceea ce am fac eu. Dintr-un punct de vedere fizic este o tragedie!
Asta poate însemna că trebuie să existe o altă parte a universului unde se întâmplă
opusul a ceea ce se întâmplă în această parte, menținând întreg principiul prin care
simetria totală a sistemului trebuie să se conserve. Acest lucru poate fi explicat prin
prezența unui antifoton. Cum simetria este baza abordării MSA, am vrut să
verificăm cum va explica această particularitate. Dacă definim convențional un
foton și un antifoton cu semnele + și – , și modul de a se lega între ei cu literele
alfabetului a și b, iată că un Quarc și un Antiquarc care formează cei doi Pioni P1
și P2 pot fi descriși în următorul mod:

Dacă reprezentăm grafic cei doi Mezoni P1 și P2, derivați din cei doi
Mezoni K1 și K2, așezând în jurul unui cerc componentele fotonice și antifotonice
pe care pe prevede MSA, vom obține următoarea diagramă:

În stânga sus și jos sunt reprezentați cei doi Mezoni K și în dreapta Pioni
corespondenți P. După cum se poate observa Mezonii sunt formați din două
Quarcuri separate de o linie orizontală. Pe primul rând linia orizontală se rotește în
orar, formând alți doi Mezoni P. Fiind obligați să respectăm simetria CP, pe al
doilea rând, Mezonul K2, invers față de K1, decade în Pionul corespondent P,
rotând axa de separație între cele două Quarcuri în sens antiorar. Cu late cuvinte,
cei doi Pioni se formează din contactul dintre Quarcurile corespondente Mezonilor
K, dar specular făcând schimb de unități fotonice și antifotonice. Pionii
corespondenți P1 și P2 au stabilitate diferită și decad în 2 Leptoni, formați din două
unități fotonice și antifotonice, creând în primul caz un Neutrino și un Mezon, iar
în al doilea caz un Antineutrino și un Antimezon. Cele două unități fotonice și
antifotonice rămase se unesc într-un Evideon care dispare, reabsorbit de țesătura
spațiu-timp.
Trebuie însă notat că reabsorbirea celor doi Evideoni are un caracter
diastereoizomeric, care necesită o cantitate diferită de energie și prin urmare și un
timp diferit de aplicare.
În acest context unul dintre cei doi Evideoni se reabsoarbe înaintea celuilalt.
 Cu alte cuvinte, cele două situații sunt izomerice optic, dar una nu reprezintă
imaginea speculară a celeilalte (rezultând în raport diastereoizomeric N. d. A.).
De fapt, dintr-un punct de vedere spațial, cele două unități fotonice și
antifotonice, într-un caz, pentru a se suprapune astfel încât să formeze Evideonul,
procedând astfel încât toate culorile unei unități să coincidă cu a celeilalte și
trebuie să se rotească la un unghi Phi în sens orar într-un caz și 360-Phi în sen
antiorar în celălalt caz.
Deci și abordarea MSA este nu doar în acord cu cea pe care fizica o impune
pentru simetria CP, dar și evidențiază, în mod simplu, ce se întâmplă cu fiecare
unitate fotonică pusă în joc.
Dacă dintr-un punct de vedere modelist MSA pare mult mai utilă pentru a
înțelege universul, aceasta oferă și ideea pentru a reflecta asupra unor particularități
ale abordării noastre. Evideonii formează materia, dar este evident că o și fac să
dispară. În acest context, atât reprezentarea cât și formarea întregului univers sunt
reversibile, unde starea finală și inițială se pot suprapune și nu au conținut
energetic. Ruptura aparentă a CP este posibilă doar astfel, doar dacă există un
antifoton care implică existența unui alt octant universal, opus în mod specular cu
al nostru, unde are loc un proces de decădere pionic, specular cu al nostru, unde
Pionul P1, invers față de cum procedează în acest octant, este mai lent decât P2 în
decădere. Deci, universul devine simetric și pentru simetria CP, pe lângă cea CPT.

Nemesis

Dintr-un punct de vedere filozofic, există o relație între simetrie și conștiință.

Antonella Di Martino abordează această problemă, amintind de teoriile și
ideile a numeroși filozofi, printre care Ignacio Matteo Blanco și Claude Levi-
Strauss, într-un articol (http://statidellamente.blogspot.it/2009/11/omaggio-claude-levi-strauss-
di.html), unde se declară că: "simetria este limbajul specific al inconștientului și
asimetria este limbajul propriu al conștiinței, (noi am numi-o cunoaștere N.A.) dar
pentru a realiza o structură stabilă trebui să fie prezente ambele. Simetria nu este
direct proporțională cu ordinea, dar lipsa totală de ordine, o dezordine la fel de
totală nu poate fi concepută corect de gândire, ci poate fi doar intuită...am văzut
cum conștiința se naște dintr-o sciziune între Sine și Nonsine (noi am spune între
foton și antifoton N.A.), când sugarul învață, prin frustrație, că nu este unul și
același lucru cu mama. Înainte de nașterea conștiinței nu există gândire - există
emoție, instinct, inconștient, ceea ce poate fi numit teritoriul principiului de
simetrie. Și sistemele culturale se nasc ideal dintr-o copie de opoziții, și cresc prin
intermediul unei serii lungi de diferențieri. Deci, gândirea se naște din diferență,
crește în diferență și se bazează pe diferență."
Deci, gândire duală este legată de prima ruptură a simetriei care se întâmplă
la început, când Conștiința se divide în 2 părți - una fiind antipartea celeilalte.
Viziunea holistică de acest fel are un nume care se identifică cu "teoria lui
Cyber", unde anumite concepte exprimate în această lucrare sunt confundate
impropriu cu aspecte matematico-new age-iene, care pot fi foarte ușor demascate
în acele puncte unde este prezentă ideea "dualului" ca realitate reală și nevirtuală.
(http://www.enciclopediaolistica.com/enciclopedia/sci2/sci07.htm).
La sfârșitul acestui drum, concluziile se pare că sunt următoarele: Conștiința
este profund legată de sfera inconștientă a omului și gândirea sa este total
simetrică. Această gândire corespunde realității reale, unde nu există spațiu și timp,
și din acest motiv este nelocală și complet simetrică. Însă asimetria se naște din
necesitatea de a crea o lume duală, în care să confrunte o lume a conștientului
virtual. Deci, tot ce ne apare ca nesimetric este virtual și ne face să înțelegem că nu
am înțeles în profunzime. Astfel asimetria devine instrumentul prin care putem
înțelege cât de departe suntem de cunoaștere.
Cine nu este conștient crede că asimetria este o realitate a universului, iar cel
care este conștient știe că aceasta se manifestă pentru a-ți demonstra cât de departe
ești de a ști cine ești cu adevărat.
În timp ce scriam acest articol îmi dădeam seama că istoriseam povestea
mea.
Verificam dacă ceea ce am scris în Genză, mai ales în al treilea capitol, se
verifica. Eu scriam o poveste a cărui personaj principal eram chiar eu și cititorul,
dar bineînțeles că eram și scriitorul, simulând conținutul filmului "Poveste fără de
sfârșit"(http://it.wikipedia.org/wiki/La_storia_infinita_(film)).
În timp ce vorbeam despre fotoni, antifotoni și despre interacțiunile lor,
înțelegeam că și eu mă simțeam ca o unitate fotonică care trebuia să interacționeze
cu două unități antifotonice și trebuia să aleg de care dintre acestea să mă agăț.
În realitate, și în acest caz, nu exista alegere, pentru că toți ceilalți fotoni sunt
la fel, dar se deosebesc între ei doar după ce a avut loc interacțiunea. Era ca și cum
ar fi trebuit să aleg între doi parteneri care în realitate sunt același partener, dar care
îți apar diferiți pentru că cu ei ai două interacțiuni diferite. Nu există dualism și nici
măcar alegere pentru că celălalt este mereu imagine ta. Era ca și cum cei doi
antifotoni îmi trimiteau înapoi o imagine diferită de-a mea, subliniind fiecare dintre
cei doi o serie din diferitele mele trăsături. A mă uni cu o imagine de-a mea și
abandonând-o pe cealaltă imagine a mea, provoacă în același moment suferință din
pricina separării și a alegerii.
E ca și în cazul comportamentului Pionilor și Antipionilor. Observam cum
asimetria acestei situații era caracterizată de două dezvoltări temporale diferite.
Uniunea în virtual era imediată, iar uniunea în real era aparent mai lentă. Eu mă
puteam uni și puteam să aleg cu care parte din mine să trăiesc în real și cu care
parte din mine să trăiesc în virtual. Eu nu trebuia să aleg între două imagini
speculare ale mele, pentru că există doar o singură imagine speculară a oricărui
lucru și nu două. Dar ce să fac "mai întâi" și ce să fac "mai apoi"? Era evident că
nu mă puteam uni decât cu o parte pe rând - una în real și cealaltă în virtual, pentru
că așa apare în virtual. Și astfel am decis să aleg, în non-alegere, pe cea mai
importantă parte din mine, pe care să o păstrez pentru eternitate. Asta însemna să
mă unesc cu partea virtuală imediat, care era mai fragilă, și apoi cu cea reală, mai
lent, în timp. A lăsa partea cea mai bună din mine, favorizând-o pe cea mai fragilă,
implica alegerea de "a face", dintre cele două drumuri posibile alegându-l cel care
acum mi se pare cel mai dificil, dar care apoi devine singurul posibil. Când scriam
această lucrare mai reflectam și asupra ideii că substanțial universul este dual, dar
în manifestările simbolice apare ca fiind fractal ternar. Un Shiva, un Brahma și un
Vishnu, dar și un suflet, o minte și un spirit, sau o structură hadronică compusă
oricum din trei interacțiuni cu trei unități fotonice, o numerologie legată de 1 și 2,
care apoi devin 3 în uniune.
Înțelegeam că nealegerea mea era în realitate unica alegere, adică unicul
drum care putea fi parcurs. Și regăseam în viața mea interioară comportamentul
acelor unități fotonice și antifotonice, pe care le descrisesem în această lucrare.
Înțelegeam ce este separația în momentul în care mă uneam. Trăiam contemporan
disperarea absolută pe lângă ideea de uniune decisivă în virtual.
Înțelegeam că ceea ce scrisesem, ceea ce citeam era corespondența a ceea ce
trăiam. Dar știam și că această înțelegere se obține doar când citești ultimele
cuvinte din cartea pe care tu însuți ai scris-o. Virtualitatea se termină, dar realitatea
continuă, iar eu o alesesem inconștient pe aceea, dar trecând prin experiență,
nerefuzând-o, trăind-o și făcând-o a mea.
Ultimul gând care ne vine în minte, pentru a încheia acest articol lung, este
legat de observația care se obține când cineva vine spre tine cu o anumită viteză
pentru a se uni cu tine și tu mergi spre el; apoi cele două viteze nu sunt aceleași și
nici traiectoriile. Și chiar dacă la sfârșitul timpului, în realitatea reală, se va fi
realizat acea uniune, aceasta va fi trăită în această virtualitate, de cei doi parteneri
astfel încât nu se va respecta paritatea CP, ca o separare.
Conștiința se pune în mâinile creaturilor sale pentru a fi divizată
(asimetrizare), acceptă și decide să accepte în acel moment separația de propriul
sine, pentru că trebuie să facă experiența, dar și dintr-un act de iubire
transcendentală față de partea sa creată, și din acest motiv mai slabă. Decid să mă
privez de cunoașterea mea în favoarea creaturilor mele, pentru că oricum acestea
sunt tot eu. Decid să parcurg drumul cel mai complet, dar nu trecând prin diferite
scurtături. Prin urmarea acestui drum, creaturile adesea nu-și dau seama de
miracolul care le-a fost îngăduit, dar acest mod de a acționa nu lasă spații goale în
ceea ce privește cunoașterea.
Conștiința, la finalul începutului, se descoperă pe sine unită, așa cum n-a mai
fost niciodată înainte.

SFÂRȘITUL ÎNCEPUTULUI

Bibliografie esențială:
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1969/index.html
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1976/richter-lecture.html
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1976/ting-lecture.html
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/2008/kobayashi-lecture.html
http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/2008/maskawa-lecture.html
http://books.nap.edu/openbook.php?isbn=0-309-04893-1&page=236 - A description of CERN's
experiment to count the families of quarks.
-Bowley, Roger; Copeland, Ed. "Quarks". Sixty Symbols. Brady Haran for the University of Nottingham.
-Grozin, A., " Heavy quark effective theory" Berlin etc. Springer, 2004, ISBN 3-540-20692-2
 iulie 2014

În lucrările anterioare am demonstrat că întregul Univers poate fi descris de

un sistem de axe carteziene, ortogonale între ele, care reprezentau spațiul, timpul și
energia potențială, caracterizate de reguli de simetrie descriptibile în baza culorilor
fundamentale și a celor complementare.
(http://www.coma.opide.net/articoli/scienza/Evideon%20 %20L%27Universo%20Creato.pdf)
Această caracterizare făcea ca Universul să fie descris ca un singur obiect,
numit Evideon, super-simetric și descriptor al totalității și al nimicului (Conștiința
Primordială), care, prin intermediul operatorilor geometrici, cum ar fi translația,
rotația și schimbarea dimensiunii, crea toate obiectele din Universul virtual (adică
din Universul modificabil).
Corelațiile stabilite în acea lucrare evidențiau faptul că în modelul Evideon
erau cuprinse structurile de bază ale particulelor subatomice, informațiile despre
operatorii de bază din matematică (adunare, scădere, înmulțire și împărțire). Dar în
model erau cuprinse și principalele valori ale unor constante geometrice universale,
cum ar fi viteza luminii în unitatea de masă atomică, valoarea lui Pi grecesc și
valoarea secțiunii de aur, care efectiv sunt corelate între ele. Valorile atribuite
acestor constante erau calculate în baza a 9 numere, care reprezentau 9 obiecte de
bază, care, la rândul lor, reprezentau tot atâția vectori, cărora le fuseseră atribuite
valorile primelor 9 numere (de la 1 la 9, excluzându-l pe 0). Utilizând astfel de
valori am reușit să obținem frecvențele potențiale care aveau de-a face cu expresia
sufletească, cea spirituală și cea mentală. De asemenea, am observat și că ar exista
puternice dovezi în găsirea unor analogii în legătură cu frecvențele utilizate în
studiile despre bioritm.
Așadar, se părea că sistemul de axe care descria Evideonul era unul cu totul
general și putea fi utilizat pentru a explica aproape orice aspect din viața cotidiană
virtuală.
Astfel că, ne-am gândit să extindem această paradigmă a noastră și să
demonstrăm că sistemul geometric al Evideonlui explică bine aproape orice aspect
din realitatea virtuală, mit, fizică modernă și psihic.
 Geometria sacră

Prin geometrie sacră se înțelege, într-un mod cu totul greșit și restrictiv, acea
geometrie cu care sunt construite templele de cult din toate timpurile și locurile din
lume.
Se pare că există cu adevărat anumite canoane, valori și simetrii, care sunt
utilizate în mod repetat în construirea lăcașurilor de cult, indiferent de tipul de
religie pe care vrea să o reprezinte (http://it.wikipedia.org/wiki/Geometria_sacra).
În realitate, geometria sacră reprezintă o serie de forme și, prin urmare, și o
serie de numere reprezentative, care descriu în mod arhetipic Universul virtual.
Deci, această geometrie ar fi un ansamblu de forme, ce ar deriva din simboluri de
natură arhetipică, adică primordială, pe care oricare dintre noi le-ar avea, în mod
inconștient, în interiorul său.
Astfel de cunoștințe inconștiente ar fi produs de-a lungul istoriei planetei
noastre o serie de opere de artă întotdeauna caracterizate de aceleași conținuturi
ideatico-simbolice. Din acest motiv, aceleași mărimi, aceleași forme, aceleași
mișcări și aceleași foneme, s-ar regăsi, având aceeași semnificație arhetipică, în
toate culturile de pe planetă. Deci, dacă arhetipurile sunt generatoarele acestor
geometrii și arhitecturi, atât în domeniul fizicii, cât și al metafizicii, asta ar
însemna, încă o dată, că aceste simboluri sunt în interiorul nostru și nu în afară.
Noi am fi nu doar custozii unor astfel de structuri, ci și creatorii Universului
virtual, care s-ar manifesta tot prin aceleași forme, construind un Univers fractal,
arhetipic, simbolic, ideatic și total virtual.
Dacă originea arhetipului fundamental se află în Evideon, acesta trebuie să
conțină toate arhetipurile și toate semnificațiile simbolice pe care noi putem să le
găsim în Univers. Deci, în Evideon ar exista rădăcina totalității și Evideon ar
deveni un model general, care ar explica orice aspect din Univers. Vom vedea că
acest lucru poate fi adevărat.

Chakre și Triade Color Test (TCT)

Chakra (adaptare a substantivului sanscrit neutru "cakra", în scrierea

devanāgarī चक, care poate fi tradus ca "roată","disc","cerc") este un concept
specific tradițiilor religioase din India, care țin de yoga și medicina ayurvedică,
avându-și originea în tradițiile tantrice, fie din hinduism, fie din budism. În
accepțiunea cea mai comună mai apare și termenul de "centru", pentru a indica
acele elemente ale corpului subtil, în care se crede că există în formă latentă
energia divină. În Haṭha YogaYoga chakrele sunt interpretate ca niște etape ale
drumului "ascendent" (care în realitate pentru noi este descendent - n.a.) pe care
Kuṇḍalinī le-a parcurs în corpul omului, odată trezită cu ajutorul unor practici și
ritualuri oportune. În ziua de astăzi este numit Kuṇḍalinī Yoga acel aspect din
Haṭha Yoga care se referă în principal la
practici cu privire la Kuṇḍalinī, și, deci, la
rolul și semnificația chakrelor. Textele
clasice sunt Gheraṇḍa Saṃhitā,
Haṭhayogapradīpkā și Śiva Saṃhitā;
acestea fac referire la numeroase Tantra din
epoci mai îndepărtate. În timp ce Kuṇḍalinī
"se ridică", chakrele ar fi activate, dacă
putem să ne exprimăm așa, permițându-i
adeptului să trăiască stări psiho-fizice tot
mai diferite.
(http://it.wikipedia.org/wiki/Chakra).
Potrivit lui Gavin Flood, care este un istoric
al religiilor britanic, cel mai antic text în
care este descris sistemul celor 6 chakre, cel care acum este și cel mai răspândit,
este Kubjikāmata Tantra. Textele anterioare menționează un număr diferit de
chakre, așezate diferit în corpul subtil. Trebuie să subliniem faptul că diferite
culturi au identificat în chakre numere, simboluri
și culori diferite. De exemplu, pentru Rudolph
Stainer, din vechea tradiție ar fi identificate doar 4
chakre principale, la care, doar după aceea au fost
adăugate alte chakre minore. De exemplu, primele
3 chakre au culorea azuriu, albastru și magenta,
care, având la bază albastrul, sunt schimbate între
ele. Prima chakră, care este poziționată sus și care
corespunde glandei pineale, este identificată ca
având culoarea magenta, uneori fiind albă și
alteori fără nicio culoare. De asemenea, nu ne scapă faptul că există o chakră căreia
îi este atribuită culoarea portocalie, singura culoare care nu este o culoare
principală, nu este pură, ci este suma a două culori - galben și roșu.
Pornind de la observația că, în principal, din punct de vedere istoric, nu se
știe cine a fost inventatorul ideii de chakre, vom încerca să verificăm dacă, în
sistemul Triade Color Testului, există, întâmplător, informații care să poată fi
corelate acestui aspect din yoga antică. Nu se scapă faptul că în mit chakre sunt
relaționate cu corpul uman și sunt poziționate de-a lungul axei verticale, care, din
punct de vedere arhetipic, în TCT simbolizează energia. Nu ne scăpă nici faptul că
în total sunt 7 chakre principale. Numărul 7 reprezintă planurile existențiale de-a
lungul axei energiei, fie conform vechiului mit indian, cât și conform opiniei fizicii
cuantice, care este de părere că universul este împărțit, din punct de vedere
energetic, în nivele cu energie cuantificată. Dacă universul are o natură fractală și
holografică, este de așteptat ca nivelele energetice să fie exact 7 - ce este în mic
este și în mare. De fapt, aspectul fractal al universului ne-ar face să înțelegem că
acesta se bazează, în principal, pe 3 numere, care se repetă încontinuu și care sunt
3, 7 și 8, tocmai pentru că există 3 axe, care sunt: spațiu, timp și energie potențială.
Astfel, vom avea 7 note, dar 8 octave, 7 nivele energetice cuantificate pentru
atomul lui Bohr, dar 8 grupuri de elemente în Tabelul periodic al lui Mendeleev.
Vom avea 7 nivele energetice sau 7 planuri existențiale cu energii cuantificate, iar
fiecare nivel ar fi caracterizat de 8 octante definite în interiorul modelului
evideonic propus anterior. Așadar, dacă cele 7 chakre ar putea fi descrise de
modelul evideonic, s-ar înțelege că acestea se referă, cumva, la corpurile locuite de
mintea noastră, dar în planuri diferite. În modelul evideonic, cum Sufletul se
extinde de-a lungul axei timpului și spiritul pe cel al spațiului, la fel și mintea ar
locui pe axa energiei. Fiindcă sunt 7 nivele existențiale, iată că, din punct de vedere
teoretic, mintea ar avea alte 7 "corpuri" sau locuri în care să se manifeste. În acest
context, culorile chakrelor ar trebui să fie, și chiar sunt, culorile arhetipice din
Triade Color Test (TCT). În plus, căutând prin semnificațiile simbolice ale
diferitelor chakre, ar trebui să regăsim fragmente din teoria care amintește de
structura Evideonului. Analizând secvența propusă de yoga pentru chakre,
descoperim că doar cea de mai de jos, cea care corespunde planului nostru
existențial, care are culoarea roșie, ar fi caracterizată de desenul unui pătrat, care
simbolizează pământul, lumea fizică, solidul, cu un triunghi care are vârful
îndreptat în jos, care, la rândul său, simbolizează sufletul. Acest simbol ne
amintește că sufletul se încarnează doar în ultimul nivel energetic, adică al nostru,
pentru a termina de trăit experiența vieții și a morții. Această chakră este o flore de
lotus cu 4 petale, indicând cele 4 elemente alchimice, care sunt prezente doar în
acest plan existențial și care sunt: pământul, aerul, apa și focul. Această chakră, nu
întâmplător are de-a face cu sexualitatea, având în vedere că actul sexual mimează
fuziunea celor două părți ale dualismului: femininul și masculinul care, unindu-se
într-o ființă androgină, vor transforma dualismul în Unu, terminând astfel drumul
conștientizării. Amintim aici că, conform Evideon, al șaptelea nivel este singurul în
care există dualism total, pe când nivelele superioare sunt tot mai polarizate, de sus
în jos, dar unde sufletul și spiritul nu s-au divizat complet. Cu cât se sciziunea
devine mai puternică, cu atât mai mult se completează experiența separației pe care
Conștiința inițială a pus-o în scenă pentru a înțelege Totul. Conștiința inițială are
doar o singură posibilitate de a fi, determinată de posibilitatea de a se divide în 2
părți. Prin crearea dualității, Conștiința primordială va studia și va verifica, prin
intermediul actului, însăși experiența, devenind parte din aceasta. La final,
Conștiința inițială va ști totul despre diviziune, ea însăși supunându-se tuturor
experiențelor separative posibile. Deci, Aceasta va ști la perfecțiune ce este
diviziunea și va putea spune: "EU SUNT CONTRARUL DIVIZIUNII. EU SUNT
UNIUNEA.". Însă, dacă analizăm prima chakră, pornind de sus, iată că acesta ne
va apărea ca fiind primul nivel universal, unde aproape că nu există diviziune, unde
totul este aproape unu. Nu întâmplător această chakră este cea cu o mie de culori,
adică cu toate culorile, fiind uneori desenată cu alb, dar considerată, în mod greșit,
ca fiind chakra fără nicio culoare. Această transparență ne amintește de conceptul
de Conștiință Integrată, pe care îl avem în Triade Color Test, atunci când
componenta sufletească, spirituală și mentală, echivalente cu timp, spațiu și energie
potențială, sunt doar uniune, nu și separație. Cele o mie de culori sunt cele o mie de
petale ale acestei chakre, care se identifică cu numărul 1000, acesta fiind simbolul
întregului. Deci, această primă chakră, pronind de sus, are culoarea albă și nu este
transparentă, pentru că, dacă pe de o parte reprezintă lucrul cel mai apropiat de
Conștiință, adică pe Bramhan, pe de alta acesta se află în virtual, fiind deci vizibil
și descriptibil (reprezentând un nivel energetic aproape non-dual, dar deja parțial
separat, corespunzând ideatic sau simbolic planului lui Brahma). Imediat după
această chakră există una care este simbolul începutului dualității, dar care tot mai
conține în interiorul său ideea de Brahma. Nu întâmplător această chakră are doar 2
petale.
Deci, acum, după ce am stabilit faptul că chakrele inițiale și terminale sunt
perfect relaționabile cu viziunea evideonică a universului, putem descrie tabelul
chakrelor, subliniind cum acestea reprezintă omul așa cum îl cunoaștem noi,
relaționat cu esențele sale corespondente din alte planuri existențiale, în acord cu
traducerile vedice.
În acest context, era posibil să ajustăm, prin conștientizare, culorile și
diferitele semnificații ale chakrelor, care au fost reinterpretate în interiorul
diferitelor școli de gândire, unificându-le într-o viziune evideonică a Întregului.

plexul roșu PĂMÂNT 4 LAM

coccigian

plexul galben FOC 6 VAM

sacral
 plexul verde APĂ 10 RAM
epigastric

plexul azuriu AER 12 YAM

cardiac

plexul albastru ---- 16 HAM

laringian

plexul magenta ---- 2 OM

cavernos

creștetul alb ---- 1000 AUM

capului

Trebuie să observăm faptul că chakrelor li s-au asociat niște mantre, adică

niște sunete arhetipice, capabile să evoce senzațiile care corespund naturii
chakrelor.
În tradiția vedică se face adesea confuzie între sunetele OM și AUM, acestea
fiind vizibil confundate unul cu celălalt. Așa cum am subliniat deja în lucrările
anterioare, sunetul AUM este compus din 3 sunete exacte, care corespund
frecvențelor sufletului, spiritului și minții. Un astfel de sunet, reprodus în simularea
mentală pentru auditivi, numită Triade Sound Test (TST), producea percepția a 3
sfere, fiecare având sunetul său, acestea caracterizând triada divizată. Înainte să fie
unite, cele 3 sfere produceau 3 sunete, care semănau cu un acord în mintea
subiectului ce se supunea TST-ului, ca apoi să nu mai producă niciun sunet, în
analogie cu ceea ce se întâmpla în TCT în cazul culorilor. Conștiința este
nemanifestarea și domiciliază în realitatea reală. Sunetul OM este însă un sunet
dublu, propriu lui Brahma, care dă naștere dualismului în virtualitate. În această
construcție corectă a lumii chakrelor culoarea portocalie, care nu este o culoare
fundamentală, a fost eliminată, permițând albului să-și ocupe locul corect în tabel.
Era fundamental să observăm că într-un desen exact al chakrelor în spațiul vertical
acestea erau poziționate, prin aproximare și în mod simbolic, de-a lungul coloanei
verticale a omului, dar erau dispuse și în două coloane, unde conexiunea cu
Sephiroții din Sephira ebraică era impresionantă.

Dacă pe de o parte se demonstrează încă o dată că diferitele simboluri ale

copacului vieții ebraic și vedic din mit aveau aceeași origine, aceasta fiind mitul,
acum trebuia să demonstrăm că însuși mitul, fiind fructul creației noastre, trebuia
să se regăsească în modelul evideonic al universului. Cu alte cuvinte, în interiorul
construcției modelului fotonului și antifotonului, descriși în EVIDEON, trebuia să
redescoperim cele 7 nivele energetice evidențiate de cele 7 chakre.
Triade Sound Testul (TST), împreună cu
informațiile-culoare din Triade Color Test (TCT)
ne făceau să credem că universul ar fi, cel puțin
pentru planul nostru existențial, descris ca un
obiect în care întregul era divizat în 8 octante,
caracterizate de simetrii-culoare foarte bine
determinate. Dacă privim modelul propus, cu o
înclinare adecvată, așezând în partea de sus
culoarea roșie, iar azuriul jos, vom avea în acest
plan proiecția modelului fotonic, pe care l-am
putea descrie în două dimensiuni spațiale (2D). În
 acest plan sistemul tridimensional arată după cum
urmează: rotind de la dreapta în jos, pornind de la
culoarea magenta, iată că sunt repropuse, în aceeași
ordine, culorile chakrelor, așa cum le-am desenat și
cum sunt prevăzute de tradiția vedică (cu varianta
în care portocaliul este exclus, aceasta nefiind o
culoare de bază). Dar nu numai: simetria-culoare
prevăzută de universul fotonic este cea pe care o
descriu și chakrele. De fapt, dacă pornim de la
ideea că ne-au fost de folos în EVIDEON pentru a
construi spațiul sunetelor, trebuie să amintim că valorile frecvențelor sonore legate
de culorile corespondente sunt prezentate în figura următoare.
Ne dăm seama că pornind de la
valoarea 396 ajungem la valoarea 963, care
aparține unui alt grup de 8 octante, rațional
conectate la valorile prevăzute pentru un
nivel cuantic existențial superior. Dacă se
fac calculele, se deduce că există 3
posibilități de a descrie 3 nivele superioare
și alte 3 posibilități simetrice cu primele 3,
care sunt isoenergetice 2 câte 2. În acel
context, înseamnă că există nu 7 nivele
energetice poziționate unul deasupra
altuia, ci un nivel energetic numit Original, unde aproape că nu există diviziunea,
corespunzând Sephirotului numit Keter (Coroana) în Kabbala ebraică,
corespunzând Esenței lui Brahma din lumea chakrelor. "În jurul" acestuia există 2
grupuri de câte 3 nivele energetice, isoenergetice 2 câte 2, pentru că axa lor de
energie potențială are aceeași lungime.

În tabelul de mai jos enumerăm valorile frecvențelor descriptive a diferitelor

nivele ale Universului, atribuite prin intermediul modelului evideonic.

ENERGIE TIMP SPAȚIU ENERGIE TIMP SPAȚIU

nivel magenta albastru azuriu verde galben roșu
7 396 417 528 639 741 852
6 963 174 285 396 417 528
5 639 741 852 963 174 285
4 693 714 825 936 147 258
3 369 471 582 693 714 825
2 936 147 258 369 471 582
1 0 0 0 0 0 0
 Nivelele 7-4, 6-3 și 5-2 sunt simetric-speculare între ele (de exemplu, grupul
de vectori 3-9-6 are imaginea speculară în 6-9-3) și, în plus, planurile 7, 6, 5 au
caracteristici spațiao-temporale diferite.
În tabel sunt prezentate valorile determinate de diferențele numerelor care
caracterizează culorile de pe aceeași axă, pentru a identifica întinderea celor 3
domenii din interiorul aceluiași nivel energetic, ceea ce ne permite să facem
comparații cu alte nivele.

ENERGIE SPAȚIU TIMP

7 -243 324 -324
6 567 243 -243
5 -324 -567 567
4 -243 -567 567
3 -324 243 -243
2 567 324 -324

Bineînțeles că pentru antifoton există o situație analoagă, unde cele 7 nivele

au valorile axei energiilor cu semn opus, deoarece culoarea magenta s-a schimbat
cu culoarea verde - acest lucru permite construirea unui antifoton, care este
imagine speculară a fotonului. Semnele pozitiv și negativ sunt convenționale și
reprezintă un parametru de simetrie de diferențiere a antifotonului. După cum se
poate observa, în interiorul sistemului, energia totală rămâne mereu zero, pentru că
567-324-243 = 0, iar acest lucru nu este întâmplător, la fel cum suma spațiilor și
suma timpurilor rămân mereu egale cu zero, permițându-ne să construim un
univers care nu-și schimbă simetria în timp, pentru că nu-și schimbă niciodată
valoarea intrinsecă de energie, fapt care îi va determina pe fizicieni să spună că
acest tip de univers este închis. În realitate, termenul "închis" nu pare a fi potrivit
din punct de vedere geometric pentru universul Evideon, unde un termen mai
apropiat putea fi "Univers unic", adică care nu este în contact cu niciun exterior,
având în vedere că exteriorul nu este definit și nici definibil. Conștiința primordială
creatoare, care poate fi reprezentată ca un punct în nimic, ar fi creat 7 nivele, dintre
care 6 sunt 2 câte 2 isoelectronice: iar dintre acestea 6, 2 sunt așezate convențional
unul "jos" (valori de energie negativă) și altul "sus" (valori de energie pozitivă) în
universul virtual. Existența noastră ar trebui așezată pe unul dintre nivelele
energetice cele mai joase. Astfel de nivele sunt reprezentate grafic ca segmente în
următoarea reprezentare geometrică.
 După cum se poate observa, aceste nivele energetice sunt plasate într-un
spațiu identic cu cel care se obține din structura chakrelor indiene sau din sephiroții
ebraici, astfel încât modelul Evideon devine ideatic corelat atât cu mitul cât și cu
regulile de simetrie ale geometriei prevăzute pentru model. În interiorul Merkabei
babiloniene, din care derivă Kabbala ebraică, există unele abordări simbolice
cărora le sunt asociate simboluri vechi ale universului. Aceste simboluri, din care
prezentăm 2 exemple impresionante, sunt asemănătoare cu graficul tridimensional
pe care-l obținem așezând una peste alta, în spațiu, timp și energie potențială,
figurile tridimensionale ale formelor celor 7 nivele energetice.

În realitate, modelul propus de Merkaba sugerează două tetraedre care se

încrucișează între ele. În adevărata tradiție Merkaba tetraedrele ar fi fost 3: dintre
care 1 fix, în centru, și altele 2 suprapuse peste primul, acestea rotindu-se unul în
sensul acelor de ceas și celălalt în sens invers.
Deci, acest model nu se referă la modelul simbolic al Universului, așa cum
ar putea crede unii, ci la modelul ființei umane, dotată cu suflet, minte și spirit.
Însă, modelul care se obține reprezentând grafic numerele din tabelele
anterioare seamănă cu cel care poate fi văzut într-un anumit crop circle, găsit cu
câțiva ani în urmă în lanurile de grâu englezești (în dreapta se află modelul grafic
cu informațiile noastre, luate din tabelul TST).

În textul "Camerele lui Dzyan", scos la lumină în mod misterios de

Blavatsky, se menționează faptul că universul virtual a fost construit pornind de la
un univers real, format doar din Unul Primordial care doarme, adică care nu face,
și, deci, care nu există.
Unele fraze amintesc foarte clar de modelul propus de noi, unde unica
cărămidă necesară pentru a construi universul pare a fi fotonul, adică lumina, și
unica regulă care există pare a fi geometria euclidiană, împreună cu regulile sale de
simetrie.
"Dzyu (acel lucru pe care noi îl numim EVIDEON, n.a.) devine Fohat (acel
lucru pe care noi îl numim FOTON, n.a.) - fiul rapid al fiilor lui Dumnezeu, fii
care sunt cei denumiți Lipika (acele lucruri pe care noi le numim HADRONI n.a.) -
Fohat făcând curse circulare. Fohat este alergătorul, gândul și cavalerul. El trece
ca un fulger prin norii de foc; el face trei, cinci și șapte pași prin cele șapte regiuni
de Deasupra și cele șapte de Dedesubt. El își ridică vocea și cheamă nenumăratele
scântei, unindu-le. El este spiritul care le ghidează și le dirijează. Când începe să
lucreze, separă scânteile din regatul inferior, care se unduiesc și freamătă de
bucurie în domiciliile lor radiante, formând germenii roților. Le plasează în cele
șase direcții ale spațiului și una în mijloc, care este roata centrală.(aluzie clasică
la universul lui EVIDEON - n.a.). Fohat trasează linii spiralate pentru a o uni pe a
șasea cu a șaptea - coroana. În fiecare colț există o armată de fii ai luminii, adică
Lipika (la plural, aceștia fiind mai mulți - n.t.) din rota din mijloc. Aceștia afirmă:
"Acest lucru este bun.". Prima lume divină este gata; prima, a doua. Și atunci,
"divinul Arupa " se reflectă în Chhaya Loka (Primul Om - n.a.), primul înveliș al
lui Anupadaka (Primul Creator - n.a.)."
Textul continuă, făcând referire la natura geometrică a virtualității:
Scânteile celor șapte sunt supuse și îl servesc pe primul, pe al doilea, al
treilea, al patrulea, al cincilea, al șaselea și al șaptelea dintre cei șapte. Acestea se
numesc sfere, triunghiuri, cuburi, linii și modelatori; pentru că așa stă eternul
Nidana, Oi-Ha-Hou.
Oi-Ha-Hou este întunericul, nelimitatul sau non-numărul(Un mod aulic și
simbolic pentru a identifica numărul zero - n.a.), Adi-Nidana, Svabhavat, cercul:
a) Adi-Sanat, numărul, pentru că el este unu.
b) Vocea cuvântului, Svabhavat, numerele, pentru că el este unu și nouă (La
fel ca în lumile lui EVIDEON, nu există zero, care nu este un număr - n.a.)
c) Pătratul fără formă.
Și toate acestea trei închise în cerc sunt cei patru sfinți și cei zece sunt
Universul Arupa.
Iar apoi vin fii, cei șapte luptători, primul, al optulea lăsat de dinafară și
aliatul său, care este făuritorul luminii.
Textul așează într-o ordine exactă niște numere, care reprezintă nașterea
diferitelor nivele energetice: 1, 3, 5, 7 reprezentând ordinea corectă a nivelelor
energetice, pornind de sus în jos.
O astfel de ordine este în acord geometric perfect cu poziționarea nivelelor
energetice ale universului, care, după primul nivel, sunt 2 câte 2 degenerate, deci,
nefiind unul deasupra altuia, așa cum sunt reprezentate în viziunea clasică din
mediul new age.
Și se mai poate observa că semiuniversul construit din material fotonic, pe
care l-am reprezentat grafic anterior, este caracterizat de faptul că are valoarea
totală a energiilor egală cu o valoare nulă (de exemplu: -243,+567 -324 = 0).
Dorind să prezentăm și cele 7 nivele create din antifotoni, graficul se
complică, dar mai furnizează și alte indicații.
Încă o dată, suma tuturor energiilor este egală cu zero, dar se poate observa
că nivelele fotonice și antifotonice se împletesc între ele, astfel încât să poziționeze
unul dintre nivelele antifotonice dedesubtul nivelului ce poate fi identificat ca fiind
nivelul nostru energetic. În acest context, extratereștrii din antiunivers (de exemplu
cei pe care noi îi numim în mod convențianal "Ra") ar fi poziționați în vecinătatea
nivelului nostru energetic, iar aceștia nu ar fi obligați să facă prea multe salturi
cuantice pentru a ajunge la noi, ci doar unul singur.
La nivel arhetipic, în timpul desfășurării testului TCTD (Triade Color Test
Dinamico), se observă că subiecții răpiți indică mereu pe podeaua camerei mentale,
adică chiar sub nivelul nostru (în mod simbolic), pata neagră care îi suge energia,
demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, forța arhetipică a simulării mentale,
care este capabilă să respecte geometria "sacră" a Universului, creat chiar de noi
înșine.
Vă prezentăm în continuare graficul tuturor celor 14 nivele energetice ale
Universului virtual, pentru a arăta împletirile dintre diferitele nivele ale acestuia.
 Nivelele deschise la culoare aparțin de universul fotonic, iar cele închise la
culoare de cel antifotonic. Și, dorind să introducem în această schemă
raționalizarea geometrică a informațiilor cu privire la celelalte axe, de spațiu și
timp, exprimate sub forma unor sfere, ținând cont de valorile obținute din datele
exprimate în tabelele anterioare, vom observa că diferitele nivele energetice ar fi
caracterizate de împletiri interesante.

În acest desen în 3 dimensiuni (3D) se observă că sferele negre și cele

deschise la culoare, care reprezintă nivelele energetice antifotonice și fotonice, au
volume diferite, dar se poate vedea că există un plan de simetrie dreapta-stânga,
unde spațiile și timpurile se anulează reciproc.
Sferele au 3 valori de volum.
Indicând prin numerele 1, 2 și 3 volumele sferelor, se descoperă că suma
volumelor din dreapta este specular egală cu volumele din stânga, la fel cum pe axa
verticală volumul sferelor negre se anulează cu volumul sferelor deschise la
culoare.
 Încă o dată spațiile și timpurile se anulează între ele, codificând regula
geometrică că, dacă universul s-a născut din nimic, în totalitatea sa este tot nimic.
Încă o observație trebuie exprimată pentru a analiza nivelele energetice zero
(sferele din centrul graficelor).
Aceste două manifestări par a fi foarte apropiate între ele sau par a fi
aproape aceeași manifestare, dar care încă nu este separată de imaginea sa
speculară.
Acestea reprezintă începutul a tot, fotonul și antifotonul care se manifestă.
Dar asupra definiției fotonului și antifotonului vom reveni un pic mai târziu.

Sistemul simbolic Evideon și spațiul acțiunilor:

Lumea Programării Neurolingvistice (PNL)

Lumea descrisă de Evideon fiind reprezentarea cărămizii primordiale,

constituie unitate constructivă a universului fractal. Universul este o imensă
hologramă non-locală a unui fractal. Dar dincolo de această definiție complexă am
putut constata că în mit există o urmă clară de Evideon, la fel cum există și în toate
aspectele realității virtuale. Aceasta este o hologramă în care unicul lucru ce
contează este geometria și simetria evideonică. Deci, dacă lucrurile stau așa, putem
aplica regulile de simetrie evideonică și macrocosmosului comportamentului
nostru și, mai ales, regulilor care dictează principiile comunicării non-verbale, care
are legătură cu mișcarea geometrică a corpului nostru.
Cu alte cuvinte, ne întrebăm dacă, în interiorul lumii metacomunicării
studiate de PNL (Programarea Neurolingvistică), s-au instalat aceleași reguli, care
stabilesc și geometria întregului Univers.

TCT și VAK - comparație

Una dintre descoperirile

Programării Neurolingvistice este
legată de mișcarea bulbilor oculari,
care sunt folosiți ca și sondă a
gândirii. Chiar se afirmă că sunt 3
canalele de intrare a informațiilor din
exterior spre creier: cel vizual, cel
auditiv și cel cenestezic (care, după
cum exprimă și cuvântul,
interpretează tot ceea ce este senzație
tactilă, calorică, miros, gust etc.)
 În cazul în care avem de-a face cu un subiect cu precădere vizual, acesta,
atunci când comunică cu alții, dacă este văzut din fața interlocutorului, va mișca
ochii privind adesea în sus. Dacă subiectul este auditiv, acesta va ține ochii în
centru, iar dacă este cu precădere cenestezic, va lăsa de multe ori privirea în jos. În
plus, va privi înspre partea stângă a celui care îl observă dacă va vedea în mintea sa
imagini din viitor (false) și înspre dreapta celui care îl privește dacă va evoca
imagini din trecut (adevărate).
Prin analogie, când subiectul evocă sunete pe care le-a ascultat cu adevărat
(și le amintește) va ține ochii în centru, spre dreapta celui care îl observă, pe când
sunetele construite vor naște o mișcare a bulbilor oculari pe linie verticală în centru
și lateral spre stânga.
Cenestezicul care își amintește senzații reale, va privi în jos în dreapta sa, pe
când, dacă acesta privește în jos, spre stânga, evocă cuvinte în interiorul său (își
vorbește în interior). Deci, am putea sintetiza comportamentul uman în baza
mișcării oculare printr-un desen.

Această metodă ne permite să verificăm, de exemplu, dacă subiectul minte,

visează sau spune adevărul (este de bună credință). Explicația acestui
comportament nu este deloc clară, pentru că experții în PNL susțin că mișcarea
bulbilor oculari este activată de anumiți mușchi, care, la rândul lor, ar activa niște
zone specifice din creier, interacționând cu amintirile sau ar activa alte sectoare ale
creierului, dedicate minciunii.
 Din păcate, această serie de ipoteze se bate cap în cap cu ideea universului
holografic non-local al lui Bohm, care este de părere că timpul nu există, acesta
susținând că nu există decât prezentul. În al doilea rând, Programarea
Neurolingvistică nu pare a fi atrasă de observația că, în cazul în care ochii sunt
poziționați în centru în sus, subiectul își amintește evenimente legate de sfera
gândirii pozitive, negative în jos și gândirea prezentă în centru.
Nu ne putem da seama de ce, de exemplu, pozitivității îi este atribuită partea
din stânga jos, care în realitate aparține senzațiilor dialogului interior. Ce legătură
are evocarea unui sunet, dacă ochiul nu este poziționat în zona de mijloc, adică
zona auditivilor?
O explicație corectă reiese din analiza mușchilor care orientează bulbii
oculari, deoarece putem afirma că mușchii care mișcă ochii în dreapta sunt
manevrați de emisfera stângă și viceversa. În acest context, am putea afirma că
partea masculină interioară al propriului sine, care domiciliază în lobul stâng
(partea spirituală) are o ideea despre timp care are legătură cu viitorul (privește în
viitor), unde, în corespondență cu această observație, partea feminină a sinelui este
orientată mai ales spre trecut.
Acum se putea afirma că bărbații ar fi mai mincinoși decât femeile, deoarece
aceștia tind să-și construiască realități fantastice în viitor, pe când femeile, rămân
de obicei legate de propriul trecut.
Cu toate acestea, această preconcepție nu se verifică din observarea
statistică, deci, trebuie respinsă. Nu se înțelegea nici cum pot fi deosebite senzațiile
cenestezice adevărate de cele false. Sistemul TCT/ TST (Triade Color Test/Triade
Sound Test), care este conținut în viziunea evideonică a universului, rezolvă toate
aceste probleme.

Legătura dintre spațiu, timp, energie și canalele vizual, auditiv și

cenestezic

Creierul uman urmează regulile evideonice și, deci, relaționează cu trecutul

și prezentul, prin intermediul unei time line, o line a timpului, care, în mod
arhetipic, este construită în interiorul creierului nostru, poziționând trecutul în
stânga și viitorul în dreapta. Pentru stângaci trebuie să observăm că această
orientare este inversată. În realitate, simetria cerebrală este cea care interpretează
universul exterior, la care creierul se raportează constant. Un alt lucru care trebuie
subliniat se referă la de ce axa timpului, în mod intuitiv și în mod caracteristic, este
poziționată în direcția dreapta-stânga (sau stânga-dreapta pentru stângaci)?
Răspunsul este simplu. Senzorii sunetului, urechile, sunt poziționate la om exact în
direcția axei dreapta-stânga (la ființa umană urechile sunt poziționate de-o parte și
de alta a craniului, ceea face ca axa auzului să străpungă craniul, în mod arhetipic,
de la dreapta la stânga).
Așadar, axa timpului corespunde și axei percepției auditive.
Este și ușor să demonstrăm că axa verticală, cea a energiei potențiale, este
văzută de subiect ca și când aceasta ar fi axa cenestezică, și, prin excludere, axa
vizuală ar corespunde axei spațiului.
După ce am admis, pentru prima dată, aceste relații, putem să mergem să
testăm sistemul Triade Color Testului, comparându-l cu răspunsurile de tip VAK
pe care le dau ființele umane în diferite situații.
Cu alte cuvinte, se lărgește vechiul model interpretativ VAK, trecând de la
planul de observație bidimensional la un spațiu cranian tridimensional, mai
complex, dar capabil să ofere răspunsuri cu totul exhaustive.

Dacă poziționăm centrul axelor carteziene în mijlocul craniului și le

orientăm în mod corect, observăm că axa energiei devine verticală față de craniu,
pe când axa timpului, adică cea a auzului, este orizontală, mergând de-o parte și de
alta a craniului. Axa vizuală, a spațiului, ia direcția înainte - în spate față de frunte.
În acest tip de viziune a lucrurilor, adică mișcarea capului spre dreapta sau
spre stânga, în sus sau în jos, va produce o realiniere a axelor de timp, spațiu și
energie, adică vizual, auditiv și cenestezic, furnizând un sistem dinamico -
perceptiv - variabil - tridimensional.
A avea un sistem perceptiv cu sediul în centrul craniului prevede a avea și o
percepție diferită a propriului teritoriu, în funcție de poziția pe care o ia capul
atunci când observă harta teritoriului. Mai trebuie subliniată și o altă caracteristică
foarte importantă a acestui sistem de axe carteziene. Aceasta este în acord cu ideea
că fiecare dintre noi își construiește o hartă a teritoriului diferită față de a altuia,
unde diferența dintre harta virtuală observată și teritoriul real ar reprezenta o
măsură a nivelului de conștientizare pe care îl posedă subiectul.
 Amintim că pentru Programarea
Neurolingvistică clasică harta este realitatea
virtuală adevărată, pe când teritoriul
reprezintă realitatea reală, așa cum poate fi ea
percepută teoretic de către subiectul -
observator.
Dar acum știm că teritoriul, pentru a fi
nemodificabil, conform fizicii cuantice a lui
Bohm, trebuie să reprezinte realitatea reală și
nu pe cea virtuală, pe când harta teritoriului
reprezintă virtualitatea modificabilă.
În acest context, fiecare ființă umană, ar căra peste tot cu sine universul său
interior, caracterizat de grupul său de axe carteziene, care ar da naștere la o
percepție a teritoriului total personalizată și diferită de a altuia. Cu alte cuvinte,
dacă domnul A privește un copac, acesta ar putea fi convins că acel copac este
același copac pe care îl privește domnul B. În realitate, fiecare dintre cei doi
subiecți, fiecare în parte fiind creatorul universului său, ar crea un copac diferit.
Cei doi domni putea crede că observă același obiect, nedându-și seama că
universul primului nu este identic cu cel al celui de-al doilea. La nivel macroscopic
cele două universuri ar putea, cel mult, să fie asemănătoare, dar la nivel cuantic
subatomic, diferențele sunt foarte mari.
Acest model, pe de o parte prevede că realitatea reală este unică, la fel
pentru toți (Conștiința), dar realitatea virtuală (modificabilă) ar fi cu totul
subiectivă, iar pe de altă parte, acest model reprezentativ ar fi adevărata
reprezentare a universului redus la niște bule, așa cum a postulat o ramură a
astrofizicii moderne. [http://it.wikipedia.org/wiki/Inflazione_(cosmologia)].
Fiecare ființă umană ar fi o bulă inconștientă, iar atunci când două bule s-ar
ciocni între ele (raporturile interpersonale), fiecare ar manifesta o idee personală cu
privire la univers, fără să-și dea seama că fiecare creează universul în baza
cunoașterii pe care o deține despre univers. Asta înseamnă că fiecare ar vedea
universul așa cum crede el că ar trebui să fie, pentru că l-ar crea, clipă de clipă,
exact ca pe o idee cu totul personală. Merită efortul să subliniem faptul că
neexistând timpul și spațiul, în fiecare clipă universul fiecăruia se schimbă, odată
cu schimbarea propriilor credințe. Neexistând trecutul, nimeni nu și-ar putea aminti
că într-un trecut anterior avea o viziune diferită asupra virtualității, în timp ce doar
conștientizarea acestui fapt ar conduce la înțelegerea adevăratei naturi a
universului, ai cărui creatori suntem chiar noi.
 Aplicările noului model problemelor de tipul PNL

Așadar, în sistemul reprezentativ VAK, direcția privirii urmează un versor

tridimensional, dar subiectul vede doar proiecția sa pe un plan vertical terestru (fața
subiectului). Atunci, reexaminarea răspunsurilor de tipul VAK ne permite, de
exemplu, să înțelegem că în momentul în care ochii se mișcă în jos, în dreapta celui
care ne observă, versorul care indică direcția va avea o componentă cenestezică
spre partea de jos, o componentă temporală îndreptată spre dreapta și o
componentă vizuală indeterminabilă. Componentele cenestezică și auditivă ar fi și
reprezentarea unei situații energetică și spațială, unde componenta auditivă privește
în jos și cea cenestezică de tip negativ (versorul îndreptat în jos) ar furniza
răspunsului auditiv trăsătura de interiorizare. Deducem de aici că subiectul care
mișcă ochii în acea direcție își vorbește în interior. Trebuie subliniat faptul că, în
acest context, componenta vizuală nu este perceptibilă observând modelul VAK
bidimensional clasic.
Deci, se poate afirma că subiectul atașează sunetului auzit în interiorul său o
imagine din trecut, care corespunde sunetelor pe care le reascultă: dar pentru că
componenta auditivă este mai intensă, cea vizuală tinde să nu conteze la fel de mult
în răspunsul general.
Pornind de la această observație putem constata că subiectul, atunci când
ține ochii deschiși în timpul hipnozei și elaborează imagini din trecut (termenul
"retrăiește" ni se pare învechit având în vedere faptul că universul este non-local),
el are privirea fixată în centrul axei vizuale (componenta spațială), deoarece acesta
vede în fața sa, în prezentul său subiectiv (trecutul pe care îl reevocă), imaginile
unei scene trăite într-un trecut care este coprezent cu prezentul. În mod analog,
când, de exemplu, subiectul mută privirea în sus, spre stânga, acesta trăiește o
situație pe care el o așează în trecutul său. În acel moment el vede și aude ceva care
se întâmplă în afara sa, pentru că valorile componentei vectoriale care au de-a face
cu axa energiei (cenestezică) sunt pozitive. Cu alte cuvinte, când subiectul privește
în sus își amintește senzații auditive și vizuale în afara sa, dar, atunci când acesta
privește în jos, își face o introspecție, reelaborând și trăiri interiore, proprii sinelui
său.
În acord cu această lectură a sistemului VAK, putem adăuga că ar fi dificil
să obținem confirmări în legătură cu importanța reală pe care să o oferim
componentei vizuale (axa spațiului), având în vedere că acesta este proiectat
înainte-înapoi și neavând elemente corespunzătoare vizibile în mișcarea bulbilor
oculari, dar, deoarece sistemul legat de modelul reprezentativ al mișcărilor
corpului, dictat de regulile Evideon, se poate aplica oricărei părți a corpului, putem
observa că golul de informații care derivă din bulbii oculari este compensat foarte
bine de mișcarea mâinilor. Probabil că din acest motiv, atunci când un subiect
 preponderent vizual își manifestă
trăirea vizuală simte nevoia să miște
mâinile înainte și înapoi, folosind axa
spațiului (cea vizuală). În PNL s-a
observat că mișcarea mâinilor, mai
ales în zona înaltă a corpului, este
exact cea a unui subiect care se
exprimă vizual. Auditivii gesticulează
mai puțin, iar cenestezicii și mai puțin,
neutilizând canalul vizual, decât ca și
canal secundar de exprimare, nu au manifestări impresionante pe axa spațiului și
nu simt nevoia să miște mâinile, care ar lua poziții tot mai joase față de centrul
axelor (care este în creier). Acesta ar fi adevăratul motiv pentru care cenestezicii nu
mișcă mâinile când vorbesc și auditivii le mișcă puțin, tinzând să țină mișcările în
zona de jos a bustului.
Gramatica transformațională, o ramură a PNL-ului, permite, prin observarea
cuvintelor utilizate pentru a descrie harta teritoriului, verificarea inadecvării
aceleiași hărți și, sugerând modificări lexicale subiectului examinat, acesta,
schimbând expresivitatea formală, și-ar modifica automat și harta teritoriului. Cu
alte cuvinte, în funcție de expresiile care sunt utilizate pentru a descrie o imagine
amintită, văzută sau elaborată, se înțelege nivelul de cunoaștere pe care îl deține
subiectul cu privire la teritoriu. În acest context, fără să intrăm în detalii profunde,
pentru care facem trimitere la testele de gramatică transformațională, în această
lucrare ne oprim atenția pe anumite fraze, pe care subiectul le spune de obicei când
își mișcă brațele. Expresiile clasice la care facem referire sunt următoarele:
"Să mergem mai departe" care la modul figurat înseamnă "să nu ne oprim
asupra acestor detalii, să ne continuăm analiza fără să ne pierdem în detalii inutile".
Când subiectul utilizează această expresie își mută corpul în față, utilizând axa
spațială. În mod analog, expresiile la figurat de tipul "nu mai putem merge înapoi",
sunt însoțite de o mișcare a bustului în spate și subiectul se referă la un "înapoi"
spațial.
Dar când face referiri la deplasări de-a lungul axei timpului, se deplasează
într-o parte, în stânga pentru trecut și la dreapta pentru viitor. Sunt aceleași
deplasări ale corpului care indică, relaționate cu mișcarea ochilor, exactitatea
modelului VAK tridimensional, adică a modelului Triade Color Testului (TCT).

De la mișcările bulbilor oculari la cele ale corpului

Modelul tridimensional VAK/TCT nu numai că este în acord cu modelul

mai simplu, bidimensional, al Programării Neurolingvistice clasice, ci explică în
mod concret tot ceea ce în versiunea clasică rămâne un mister. În plus, oferă
indicații ulterioare, care înainte nu puteau ieși la iveală. De exemplu, dacă o
persoană se mișcă pe loc, oscilându-și corpul într-o parte, ca o pendulă, și ridicând
ritmic picioarele de pe sol, acest lucru va fi interpretat de Programarea
Neurolingvistică clasică, ca un gest de neliniște cauzat de faptul că subiectul nu se
simte bine în acel loc. Întâlnim adesea un astfel de comportament la studenții care
sunt interogați la tablă. În realitate, subiectul vrea să scape din acea situație, dar
doar pe axa timpului, nu și pe cea a spațiului. Cu alte cuvinte, ar vrea să susțină
examenul în alt moment sau să-l fi susținut deja. Dar dacă subiectul oscilează
înainte și înapoi, el nu dorește să stea în acel loc, ci dorește ca în acel moment să se
afle în alt loc: adică ar fugi în spațiu, dar rămânând în timpul său. Cu alte cuvinte,
în loc să se afle acolo pentru a susține examenul, poate că ar dori să fie la mare.
Dacă subiectul se mișcă în față și în spate, rotindu-și și corpul pe axa sa, pentru a
schimba direcția încontinuu, iată că s-ar putea presupune că el nu ar vrea să se afle
în acel loc, nici în timp, nici în spațiu - ar vrea să evite cu totul acea situație.
Dacă subiectul se ridică pe vârfurile degetelor de la picioare, acest gest
înseamnă că el ar vrea să fie într-un alt loc, la un nivel energetic mai înalt: cu alte
cuvinte, se gândește la momentul când, peste ceva timp, se va afla într-o situație
mai potrivită, adică momentul în care va fi fericit că se află acolo, într-o poziție de
comandă (adesea, Mussolini avea acest comportament, care era explicată, în mod
greșit, prin faptul că acesta ar fi vrut să se simtă mai înalt; da, mai înalt dar nu din
punctul de vedere al înălțimii, ci al energiei).
Programarea Neurolingvistică clasică ar fi dat acestor 3 mișcări aceeași
semnificație și anume: "nu vreau să mă aflu aici", pe când, utilizarea abordării
metodei evideonice ne permite să coborâm în profunzime în ceea ce privește
motivațiile legate de expresia mișcărilor.

Mișcarea și relațiile

În mod asemănător, dacă avem patru persoane care discută, sau mai degrabă
comunică între ele, va trebui să înțelegem în ce fel poziționarea acestora
influențează comunicare dintre ele. În alți termeni, subiectul din centru ar avea
dificultăți în a comunica cu persoana din dreapta, dar și cu cele din stânga, pentru
că, în timp ce acesta privește persoana din dreapta, întorcându-și craniul spre
interlocutorul privilegiat și potrivindu-și propriile axe cu cele ale subiectului cu
care comunicarea va fi mai bună, îi lasă pe ceilalți subiecți de-o parte, pentru că nu
și-ar suprapune eficient axele sale de referință cu cele ale celorlalți doi
interlocutori. Într-o conferință ar fi greșit ca participanții la conferință să fie așezați
în cerc, iar care susține conferința în mijloc. Cel care ascultă trebuie să fie mereu
așezat în aceeași parte cu locul unde își îndreaptă privirea cel care susține
conferința.
Regula fundamentală pentru o bună comunicare ar fi următoarea: să faci
astfel încât axele tale să se suprapună perfect cu cele ale interlocutorului.
În aceste două imagini putem observa poziția greșită în stânga, iar cea
corectă în dreapta. Poziționarea interlocutorilor în fotografia din stânga va
conduce, în mod inevitabil, la situația în care participanții vor lua cuvântul pentru a
atrage atenția referentului, toți începând să vorbească în același timp, astfel creând
un haos comunicativ.

Inversiunea axelor

În acest context, se înțelege perfect că

întâlnirea unui dreptaci cu un stângaci poate
crea probleme, dar doar pe axa care are de-a
face cu timpul, adică pe axa auditivă, pentru că
aceasta ar fi inversată față de poziția axei unui
dreptaci.
Acest tip de inversiune a polarității axei
temporale se datorează poziționării diferite a
celor două emisfere cerebrale, care sunt
inversate la stângaci, față de poziția pe care o
ocupă în creierul unui dreptaci. Acest lucru conduce la o percepție inversată a
universului pe axa timpului, unde viitorul va fi în stânga și trecutul va fi
reprezentat în dreapta subiectului.
Când un stângaci întâlnește un dreptaci, ambii se vor mișca spre aceeași
parte a străzii, și nu vor reuși să treacă unul de altul, pentru că ambii interpretează
microsemnalele celuilalt în mod opus. În timp ce un subiect va comunica din cap
că se mută în trecut pentru a-l lăsa pe celălalt să treacă, acesta din urmă se va gândi
că subiectul vrea să se deplaseze în viitor. Cu alte cuvinte, în timp ce unul va spune
"Scuză-mă, mă dau într-o parte și te las pe tine să treci ÎNAINTE", celălalt va
crede că trebuie să treacă DUPĂ ACEEA - astfel se va crea un haos comunicativ.

Rotarea axelor și comportamentul anormal

Există și cazuri rare, în care subiecții își imaginează că au viitorul în fața lor
iar spațiul parcurs se află în stânga. În acel caz este clar că, dintr-un motiv
oarecare, pe care nu vom sta să-l investigam în această lucrare, subiectul are în
interiorul său, un sistem evideonic orientat în mod diferit față de cel normal, unde
axa timpului a luat locul axei spațiului. Acești subiecți sunt caracterizați de o
puternică dificultate în a relaționa cu lumea exterioară, folosind o geometrie destul
de diferită pentru a identifica harta teritoriului. De multe ori acești subiecți tind să
se închidă în ei înșiși, pentru că limbajele lor corporale nu sunt percepute în mod
corect de ceilalți. În baza puținei
experimentări pe care am efectuat-o, s-ar
părea că este posibil ca în cazul acestor
subiecți să se obțină revenirea la
normalitate simulând în minte mișcarea de
rotație pe axa corpului, rotația sistemului
evideonic impunând la nivel mental
simulativ că timpul se află de-o parte și de
alta, iar spațiul înainte și înapoi. Fixând
astfel noua orientare a subiectului, acesta s-
ar vindeca imediat și ar fi capabil să-și
rezolve toate problemele comunicative.
În etapa actuală a cercetărilor noastre nu avem informații suficiente pentru a
putea susține că anumite boli sau neplăceri psihologice au ca și cauză alinierea
incorectă a axelor interioare. Pentru a da un singur exemplu, avem impresia că
autistul poate avea axa cenestezică poziționată în locul axei vizuale. Dacă ar fi fost
așa, autistul ar fi tins să nu-l perceapă pe interlocutorul din fața sa prin văz, ci prin
energia pe care acesta o emană și l-ar poziționa automat la un nivel energetic
superior, refuzând contactul cu el. Dar dacă autistul are posibilitatea de a relaționa
cu al subiect, o face prin atingerea corpului; și iată că apare întrebarea: autistul
trebuie atins pornind din spate (de exemplu pe spate) și nu din față? Autistul ar
percepe în spațiul vizual lucrurile în partea de jos sau cea de sus, dar, rotindu-și
capul în jos sau în sus, s-ar deplasa axele vederii, și, cu alte cuvinte, autistul ar
urmări mereu lumea imaginii, dar fără să o apuce cu adevărat vreodată (head
bending). El va ajunge să nu se mai miște, înțelegând că tentativa sa oricum va
tinde să eșueze. http://www.nonsolofitness.it/scienza-e-movimento/rieducazione-posturale-in-
etaevolutiva/ autismo-la-postura-come-espressione-dell-essere.html

Aspectul grafo-mecanic al scrisului

În grafoanaliză se folosește un instrument asemănător cu sistemul VAK din

PNL, care se numește Crucea Spațiilor lui Pulver. Și acest instrument derivă din
observarea atentă a subiecților care scriu și care tind să utilizeze spațiile în funcție
de modul în care lucrează sfera lor emotivă interioară, în diferite direcții.
Pe scurt, comportamentul grafic care merge spre dreapta se îndreaptă spre
viitor, pe când cel legat de partea stângă reprezintă trecutul. În sus sunt ideile, în
jos simțurile, și, ca să terminăm, presiunea pe foaia de hârtie indică raportul cu
adevărul sau falsitatea.
În principiu, fără să intrăm în detalii mai complexe, se poate observa că
modelul propus de Pulver este utilizat de Moretti pentru analiza grafologică și este
reprezentarea perfectă a ceea am afirmat noi până acum.
 Cu alte cuvinte, când subiectul se apucă să scrie, apleacă capul spre foaie și
în acel caz va lua cu sine rotația axelor, care își vor schimba orientarea universului
virtual care îl înconjoară. Rezultatul va consta în faptul că, în timp ce axa timpului
rămâne neschimbată (stânga - trecut, dreapta - viitor; pentru stângaci este invers),
axa spațiului devine verticală față de foaia pe care scrie. În acest context, această
axă, care reprezintă spațiul și văzul, îmi va spune cât de sus merg eu în timp ce
scriu, adică cât de înclinat sunt să-i invadez zona sau cât mă arăt în fața lui.
Grafologul interpretează această tendință, sau constelație grafologică, susținând că
subiectul care scrie, apăsând mult pe foaie este un subiect care adesea tinde să
spună adevărul, chiar și când nu trebuie, pentru că, spunem noi, este prea invaziv și
exuberant cu spațiul altora.
Dar axa energiilor, adică axa cenestezică, devine verticală, de-a lungul axei
sus - jos a foii de scris. În acel context Pulver recunoaște în cel care scrie tendința
de a sta în parte înaltă a scrisului, care este constelația celui ce gândește mult, este
idealist, etc. . În schimb, cel care stă în partea
de jos este o persoană care se gândește la
pământ, la material, la bani, la tot ceea ce este
definit ca fiind jos din punct de vedere
energetic.
Potrivirea cu modelul tridimensional al
TCT-ului este evidentă și inconfundabilă și
demonstrează că orientarea axelor spațială,
temporală și energetică, urmează deplasarea
craniului subiectului, în care se află centrul
universului său virtual, creat chiar de el însuși, moment de moment.
În această lucrare trebuie subliniată o observație importantă; grafologul
susține că deplasarea la dreapta a scrisului înseamnă că subiectul este extravertit,
invadează zona altuia, etc., făcând aluzie la tot ceea ce ține de domeniul spațiului.
În realitate, cel care scrie vrea să împartă cu interlocutorul său timpii, nu spațiile.
Ar vrea să fie apropiat de el în timp și nu în spațiu (sau poate și că în spațiu, dar ca
și consecință a timpului). Și în acest caz variațiile pe axa spațiului, la fel ca în
sistemul VAK, suferă din cauza bidimensionalității sistemului utilizat. În cazul
analizei mișcărilor bulbilor oculari, aceasta este susținută de mișcarea mâinilor,
care compensează lipsa de informații spațiale, pe când în cazul probei grafice
singura posibilitate expresivă directă ar fi oferită de măsura variațiilor presiunii
asupra foii pe care le face subiectul în timp ce se deplasează de la stânga spre
dreapta. (http://it.wikipedia.org/wiki/Grafologia.) Noi am ajuns la concluzia că nimeni
nu a efectuat până acum măsurători de acest tip.
 Evideon și constanta structurii fine a universului

Formulasem deja anterior ipoteza că universul evideonic ar fi o cheie de

lectură pentru toată fizica subatomică și postulasem un nou model de structură a
materiei, construit doar din fotoni și antifotoni, care, de altfel, se părea că se
potrivea și cu rezultatele fizicii cuantice moderne.
O teorie bună, pentru a fi bună, trebuie să conțină toate rezultatele care pot fi
obținute prin experimente și limbajele construite în interiorul teoriei în sine. Se
părea că lumea evideonică este capabilă să compenseze și multiplele lipsuri di
fizica contemporană, dintre care cea mai evidentă era incapacitatea modelului
clasic de a explica ce anume este constanta structurii fine a universului. Acestă
constantă este un număr pur adimensional, care are valoarea 1/137 și este
comparată cu semnificația fizică a vitezei luminii. Adică aceasta este rezultatul
raportului dintre sarcina electrică a electronului, la pătrat, împărțit la constanta lui
Planck, multiplicată prin viteza luminii. Deci, este o constantă care modifică
valoarea altor trei constante, care au o importanță capitală pentru toată fizica
modernă.
Merită efortul de a sublinia că, dacă constanta universală ar avea o valoare
diferită de cea care reiese din calculele și măsurarea experimentală, universul nu ar
exista, sau, în orice caz, nu ar exista așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

Însăși existența acestei constante este interpretată de unii oameni de știință

ca pe un indiciu al incompetenței sistemului nostru teoretic actual. Constantele
non-adimensionale sunt într-adevăr asociate cu convenții în unitatea de măsură și
depind de alegerea acestora. O constantă adimensională, dimpotrivă, este
independentă de unitatea de măsură și apare într-o teorie ca factor arbitrar.
(http://it.wikipedia.org/wiki/Costante_di_struttura_fine)
În istoria științei constantele adimensionale au fost eliminate la un moment
dat, mulțumită lărgirii teoriei în care apăreau. Constanta de structură fină are o
mare importanță în teoria filosofico-științifică a principiului antropic
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_antropic); într-adevăr, acest parametru
adimensional are o influență fundamentală asupra universului. Dacă valoarea sa ar
fi diferită, chiar și cu puțin (circa cu 10-20%) față de valoarea cunoscută, universul
ar fi diferit față de cum îl vedem acum și legile fizice nu ar fi așa cum le cunoaștem
noi. De exemplu, raporturile dintre forțele atractive și repulsive dintre particulele
elementare (http://ro.wikipedia.org/wiki/Particul%C4%83_elementar%C4%83) ar fi diferite,
cu urmări asupra constituției materiei și a activității stelelor. Într-un univers cu α
diferit, nici noi nu am putea exista. Utilizând observările efectuate cu telescoapele
Keck (http://en.wikipedia.org/wiki/W._M._Keck_Observatory), cu 128 quasari în redshift
de 0,5<z<3, Webb și echipa sa au găsit că spectrele erau în acord cu o ușoară
mărire a constantei din ultimii 10-12 miliarde de ani, care poate fi exprimată de:

Au fost propuse diferite metode pentru a măsura dacă în trecutul istoriei

cosmice α a avut valori diferite: având în vedere dependența acestei valori de
principalele constante fizice, un indiciu ar fi faptul că legile fizice variază în
timp. Până acum nu au fost găsite deplasări semnificative care să nu fie imputabile
unor erori de măsurare.
(http://www.lescienze.it/news/2013/07/09/news/costante_struttura_fine_nana_bianca-1733505/ ).
Dar asta nu înseamnă că au fost făcute erori. Dintr-un studiu de 153 de
măsurători efectuate de Very Large Telescope Project / ESO, constanta se pare că
are o valoare diferită față de cea din trecut, deschizând astfel ipoteza despre
nevaliditatea universală a legilor fizicii. Variația valorii acestei constante ar
provoca variația vitezei electronilor orbitalilor cu 1s în tabelul periodic, pentru că o
astfel de viteză este calculabilă prin raportul dintre numărul atomic Z al
elementelor și constanta 137, după Max Planck. Perfecționarea modelului lui Bohr,
propus de Sommerfeld și Wilson, conține totuși un aspect fundamental, adică
evaluarea efectelor relativiste. În mod particular, Sommerfeld, evaluând raportul
dintre viteza electronului pe prima orbită a atomului lui Bohr și viteza luminii în
vid, a introdus "constanta structurii fine", definită ca:

Considerentele dimensionale arată că aceasta este un număr pur, singura

cantitate adimensională care poate fi formată cu cele 3 constante e, h și c
(respectiv: sarcina electronului, constanta lui Planck și viteza luminii în vid).
Ca fim sinceri, pornind de la argumente de estetică și numerologie,
Eddington a susținut că această constantă de structură fină (care pe atunci fusese
estimată ca având o valoare de 1/136) ar valora exact 1/136. Când, în 1938,
măsurătorile au demonstrat că valoarea acestei constante se apropia de 1/137,
Eddington a încercat să explice acest fapt relaționând 137 cu așa-numitul număr al
lui Eddington, care este o estimare de-a sa a numărului exact de electroni din
Univers.
Walter Cassani (http://it.scienza.narkive.com/sF69Rer2/sfida-a-smargiassi-la-costante-
distruttura-fine-puo-ora-essere-137-intero) ar demonstra că: "...Modelul rezonanței, făcut
pentru lungimile de undă Doppler, ne informează că pentru turul complet al unui
electron, suprafețele de undă care îl preced călătoresc cu viteza c1 de-a lungul
orbitei, efectuează 136 de tururi. De aceea viteza undelor pe prima orbită a
atomului de hidrogen este c1 < c pentru c1 = 299.713.701, 57484780619 m /s.
Prin asta am demonstrat, după logica discontinuității lui Schild, teza pe care ne-
am propus-o, și anume, că adevărata valoare a lui 1/alfa este un număr întreg egal
cu (138 +136 ) / 2 = 137. "
În concluzie, dezbaterea în legătură cu această constantă, la fel cum se
întâmplă și în cazul altora cu privire la semnificația lor intrinsecă față de modelul
universal al fizicii, dar mai ales dezbaterea cu privire la faptul că aceste valori
trebuie să fie considerate constante, este încă deschisă.
(http://www.coscienza.org/scienza/incostanza_delle_costanti.htm.)
Valoarea constantei structurii fine este atât de importantă încât până și lumea
ezoterismului și a geometriei sacre s-a ocupat de ea.
http://users.libero.it/claudioronco/137.html, http://cabala.org/oltreilfiume/137.shtml
Calculele efectuate utilizând Geometria, știința cabalistă ebraică, conform
căreia ar exista o corespondență între literele alfabetului ebraic și numere, i-ar
determina pe experții acestui domeniu să susțină că numerele 136 și 138 nu s-ar
referi decât la undă și particulă, unde al treilea număr, 137, ar avea semnificația de
lumină, adică de foton.
Dacă pe de o parte acest tip de abordare ar putea fi extrem de slab, nu trebuie
să uităm că adesea realitatea se ascunde în mit, pentru că omul construiește mitul
ca pe o imagine a universului pe care chiar el l-a creat în mod inconștient.

136 este cuvântul "voce", kol (Quf - Vav - Lamed). După cum deja se știe,
vocea se propagă prin intermediul undelor. Însă 138 este cuvântul "particulă",
chelek (Cheit - Lamed - Quf), care înseamnă exact "bucățică de materie". Este
vorba despre același nume care în ebraica modernă este utilizat pentru a denumi
particulele nucleare! De o parte avem unda și pe de alta particula: cele 2 aspecte
ale realității pe care fizica le-a evidențiat. Așadar, dacă, pe de o parte știința
oficială nu găsește răspunsuri concrete și cabala ebraică (Kabbala) introduce totul
în viziunea creației divine, unele dintre ipotezele noi au intrat în reflectoarele
gândirii științifice. Teoria care prevede Universul Evideon este o teorie clasică,
supranumită și "a tot ce există". Această teorie prevede că toate aspectele
gravitației se pot uni prin electromagnetism.
http://it.wikipedia.org/wiki/Teoria_del_tutto.
"Constanta "structură fină" măsoară forța câmpului electromagnetic, care
controlează modul în care interacționează electronul și fotonul. Este
adimensională pentru că este relaționată cu alte 2 constante fundamentale: h și c.
Oamenii de știință cred că trebuie să existe o semnificație care să lege constanta
"structură fină" de valoarea lui π, care reprezintă raportul dintre circumferința
unui cerc și diametrul său, sau ale unei sfere."
http://www.teoriadelcampounico.it/public/FileDoc_5_FileDoc_11_La%20costan
%20struttura%20fine%20per%20WEB.pdf.

Soluția propusă în interiorul lumii Evideon

Teoria a tot ce există prevede că această constantă de structură fină poate fi

reprezentarea unei sfere sau a unui cerc. În realitate, teoria lui Bohm despre
universul holografic susține că timpul nu există și că există doar prezentul. Dacă ar
fi așa, am putea reprezenta timpul ca pe o circumferință ale cărei puncte sunt
isocrone, adică au aceeași valoare a timpului. Din punct de vedere istoric, ideea că
timpul nu ar fi liniar, ci circular, datează din timpul Sfântului Augustin.
Conceptul de timp liniar este introdus și susținut de Biserica Catolică, pentru
că doar un timp liniar ar putea garanta mântuirea păcatului uman. Tipul ciclic îi
permite omului să mai poată păcătui după mântuire și asta ar fi în dezacord cu
ideea salvării umane, care are loc o singură dată în istoria universului. Înainte ca
Biserica Catolică să pună mâna pe conceptul de timp și să distrugă acea puțină
rațiune care leagă conceptul de timp cu cel de entropie, lumea credea că timpul este
circular.
Din diviziunea antropomorfă a mitologiei clasice derivă continuitatea
evenimentelor dintre istoria zeilor și cea a oamenilor.
(http://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Greek_religion). O astfel de continuitate este
garantată de figura eroului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Erou) produsă de uniunea dintre
perfecțiune și imortalitatea divină și imperfecțiunea și mortalitatea umană.
"Istoria zeilor oglindește, anticipă și explică istoria oamenilor, dar este
construită pornind de la cea din urmă. Din viziunea naturalistă a religiozității
orfeiste (http://ro.wikipedia.org/wiki/Orfism_%28religie%29) se demonstrează că ideea
ciclului este ca o reîntoarcere eternă în sens naturalist, unde se stabilește o
alternanță între viață și moarte, progres și decadență, noroc și nenorocire. Deci,
timpul se repetă mereu și mereu este supus sorții, care este elementul esențial al
acestei concepții temporale. Timpul nu poate fi altceva
decât o roată, în care toate ființele se nasc veșnic, mor
și revin la starea originală, exact așa cum descriu
mitologiile orientale. Timpul ciclic este un concept
cardinal al filozofiei buddhiste, cu conceptele sale de
samsara, pe care doar nirvana o poate rupe, cea a celor
numiți kalachakra sau a celor numiți kalpa sau eoni,
perioade de miliarde și miliarde de ani, divizate în
yugas, echivalând cumva cu cele patru epoci (epoca de
aur, de argint, de bronz și de fier) din mitologia grecească."
http://it.wikipedia.org/wiki/Concezione_del_tempo
Dacă timpul merge într-o singură direcție nu există involuție umană, și, dacă
aceasta nu există, atunci se poate spune că entropia universului se mărește mereu.
Totul ar fost bine dacă entropia nu ar fi măsurat energia sistemului, ci ar fi fost o
mărime legată intim de entropie, care este cunoașterea universului însuși. În acel
context, ar fi adevărat că aceasta este mereu în creștere, dar nu ar mai fi necesar să
se susțină că timpul merge într-o singură direcție, chiar dacă ar rămâne validă ideea
că Evoluția universului merge într-o singură direcție.
http://www.freemasonsfreemasonry.com/tempo.html
În mod asemănător, vechile mituri ale lumii orientale susțin o ciclicitate a
timpului, cel puțin sub anumite aspecte ale unei astfel de concepții.
http://lcalighieri.racine.ra.it/pescetti/ricerca_infinito_200
4_05/somm_oriente/religioni_orientali.h tm
În concepția universului holografic, dacă
timpul este circular, atunci și spațiul ar fi la fel.
Deci, ne-am putea imagina 2 circumferințe cu 90
de grade între ele și cu rază identică, care s-ar
suprapune doar în 2 puncte, acestea având
aceleași origini carteziene. Circumferința
orizontală ar fi caracterizată de faptul că toate
punctele sale au aceeași valoare a timpului.
Circumferința pe verticală ar avea toate valorile
de spațiu identice (nu ar exista spațiul, ci doar un
singur punct). Circumferința poziționată la 45 de
grade într-un sistem sexagesimal ar reprezenta viteza, ca raport dintre spațiu și
timp, iar aceasta ar fi și ea reprezentabilă ca un cerc cu raza identică cu
circumferința spațiului și timpului. În lumea evideonică amintim că spațiul și
timpul au aceeași întindere, contrar axei energiei, care variază, după cum am văzut
anterior. În acest context, axa energiei ar fi reprezentabilă de raza circumferințelor.
Această reprezentare de spațiu, timp și energie în lumea evideonică ar prevedea că,
în realitate, ar exista 7 situații asemănătoare cu aceasta și concentrice cu aceasta,
dar tot mai mici (în realitate ar fi vizibile doar 3, pentru că ar fi ar fi 2 câte 2 situații
isoenergetice, plus o situație centrală, reprezentabilă printr-o mingiuță mică, unde
dualitatea nu s-a polarizat încă, dar deja există). Dacă viteza, care este expresia
unui raport dintre spațiu și timp, este o circumferință, aceasta chiar poate fi
relaționată cu măsura lui Pi grecesc, așa cum se afirmă în teoria întregului. În acel
context s-ar fi putut scrie 2ΠR = 136. Ne întrebam ce ar putea reprezenta valoarea
lui R din această expresie în interiorul sistemului lui Evideon. După numeroase
tentative, am observat că lungimea axei energiei nivelului nostru existențial (693-
396), adică numărul pur 243, dacă este împărțit la lungimea vectorului-sumă a
celor 3 vectori 3, 9, 6, caracteristici acestei axe (rădăcină pătrată din 9, 81, 36,
adică 126) furniza exact valoarea raportului 136/2Π.
Găsisem valoarea limitei inferioare a constantei structurii fine, dar care era
semnificația geometrică a acestui lucru și cum se putea calcula valoarea-limită
maximă? După multiple tentative de a corela numărul 136 cu o circumferință care
să aibă vreo semnificație în interiorul axelor TST (Triade Sound Test), am
constatat că raza circumferinței 136, având valoarea 136/2Π = 21.6450, era
ipotenuza unui triunghi dreptunghiular, al cărui înălțime (catetă) avea valoarea de
11.2250. Însă cealaltă catetă avea valoarea de 18.5069. Valoarea de 11.2250 era
caracteristică lungimii vectorului sumă-vectorială a celor trei vectori 3, 6, 9.
Poziția acestui triunghi în interiorul TST are caracteristica de a avea unghiul drept
poziționat pe originea axelor și cateta cu valoarea 11,2250 înclinată cu un unghi
care este blocat la valoarea de 13.43 de grade sexagemale. Această valoare ar face
astfel încât triunghiul nostru să capete o înclinație care ar produce o proiecție a
catetei 18.5064 pe axa timpului (sau a spațiului), egală cu o lungime care nu este
mai mare de 18.00. La rândul său, o astfel de valoare nu ar putea niciodată să fie
mai mare de atât, pentru că lungimile catetelor triunghiului în cauză reprezintă și
niște vectori. Din acest motiv, suma vectorului proiecție a vectorului 18.5064 pe
axa spațiului (sau a timpului) cu valoarea 18.00, adunată cu lungimea semiaxei
spațiului (sau a timpului) cu lungimea 162, produce valoarea maximă de 180, care
nu poate fi depășită.
O semiaxă a TST nu poate avea o lungime mai mare de 180, adică toată axa
nu poate fi mai lungă de 360.
 Aceste numere, care în realitate sunt pure și adimensionale, reprezintă
matematica TST, care pornește de la numărul 1 la 359, adică există 360 de valori
numerice care reprezintă doar unghiuri. Reprezentarea acestor unghiuri a fost
formulată în TST sub forma unor valori versoriale. Vectorii s-au transformat în
unghiuri. În acest model este evident că nu există niciun număr mai mare decât
360, pentru că nu există un unghi mai mare de 361 de grade. Deci, dacă pe de o
parte cateta 18.5064 are o anumită înclinație, vectorul său corespondent nu poate
avea o proiecție pe axa spațiului mai mare de valoarea 18.00, pentru că depășirea
acestei valori ar produce construcția unei axe a spațiului, care, în universul nostru,
nu ar putea exista, pentru că nu ar putea exista mai mult spațiu de atât. (repetăm
faptul că orice semiaxă trebuie să ajungă la valoarea de maxim 180 de unități
unghiulare). Pe de altă parte înclinarea triunghiului cu ipotenuza având valoarea de
136/2Π = 18.5064, trebuie să fie înclinată la un anumit unghi, care rezultă a fi egal
cu înclinarea vectorului-sumă a celor trei vectori, 3, 6, 9. Acești vectori sunt
orientați în spațiul Triade Sound Testului astfel încât să aibă originea în vârful
axelor energiei, fiind ortogonali între ei și înclinați cu un unghi de 45 de grade față
de axa verticală a energiei. Calculul unghiurilor vectorului final furnizează pentru
acel vector o valoare teoretică de (57.688 – 45 ) 12.7 grade sexagesimale, în acord
cu aproximările utilizate pentru valoarea de 13.4 grade, calculată în baza valorii-
limită a lungimii semiaxei spațiului.

Legătura dintre constantele universale

Calculele efectuate oferă un rezultat foarte interesant.

Chiar există posibilitatea de a lega constanta structurii fine a universului de
Pi grecesc (ΠΦ) de constanta numită secțiune de aur (Φ) într-o expresie unică și
incredibilă.

Raportul dintre întinderea axei energiei potențiale și întinderea valorii

rădăcinii pătrate a întinderii spațiu/timp exprimă raportul dintre constanta structurii
fine a universului (α = 137) împărțit la produsul dublului lui Π multiplicat cu
valoarea secțiunii de aur.

Natura filozofico-geometrică a modelului și semnificația sa intrinsecă

În acest model, pe care încercăm să-l clarificăm pentru cititorul care nu

cunoaște geometria trigonometrică (care este o geometrie banală, veche și total
arhetipică), se observă cum Creația a fost făcută din nimic. Toate numerele
simbolice care reprezintă Creația sunt numere pure, dar nu numai; acestea
reprezintă doar unghiuri, direcții și nimic altceva. Cu alte cuvinte, Creația, creând,
a emis produsele sale, și, pentru că le-a aruncat cu unghiuri diferite dintr-un centru
ipotetic și virtual, acestea s-au manifestat ca spații, timpuri și energii. Nu există
câmp electric, magnetic și gravitațional, ci doar unghiuri de proiectări într-un
proiector holografic, într-un spațiu ideatic și virtual.
Acestea fiind spuse, trebuie să ne îndreptăm atenția spre formele geometrice
ale ipotezelor noastre. Numărul 136 ar fi o circumferință care reprezintă baza unui
con, înclinat pe axa energiei cu un anumit unghi, care se rotește pe axa energiei.
Acest tip de rotație produce o structură solidă pe care am putea-o descrie printr-o
imagine precisă.
Triunghiul despre care am amintit înainte se rotește pe axa energiei,
producând un con dublu.
Sensul de rotație este furnizat de faptul că cele 3 axe, unde se situează cei
trei vectori, 3, 6 și 9, nu au o direcție
preferențială, dar putem să-i verificăm ca
rotindu-se pe axa energiei. În mod analog, în
partea de jos, conul este inversat, pentru a
menține caracteristicile de geometrie. Baza
conului este aproape planară cu planul
axelor de spațiu și timp, dar oscilează
rotindu-se în jurul axei energiei și dacă am
vrea să urmărim un punct fix poziționat pe
circumferința cu valoarea 136, acesta ar
descrie o traiectorie care seamănă cu
imaginea geometrică a benzii lui Moebius.

Acest simbol reprezintă infinitu nu doar în matematică, ci și în culturile cele

mai vechi. În definitiv reprezintă universul, care nu are nici început și nici sfârșit.
Este o reprezentare a timpului circular, cu 3 dimensiuni, dar reprezintă și spațiul,
ca un loc unic și recurent. Spațiul și timpul se ridică și se coboară de-a lungul
coordonatei energiei, fluctuând în respirația universală.
 Limita de sus a constantei structurii fine

Pentru a înțelege foarte bine valoarea și

semnificația constantei structurii fine a
universului, trebuie să vedem și de unde
poate apărea numărul 138, care
reprezintă limita maximă. Dacă i se
impune unei circumferințe valoarea 138,
vom avea situația că 138/2Π = R, unde
R ia valoarea de 21.960. Cele două
catete ale triunghiului drept
corespondent iau valorile de 11.06 și
18.974. Unghiul de înclinare a
triunghiului, care corespunde și
unghiului de înclinare a vectorului 11.06
este de 18.44 de grade sexagesimale.
Acest unghi are valoarea limită la 18.44, pentru că, în mod obligatoriu,
proiecția catetei 18.974 nu poate da pe axa spațiului și a timpului o componentă cu
o valoare mai mare de 18.00. Dacă se efectuează un calcul diferit pornind de la
observația că unghiul care dă naștere înclinării triunghiului pe care-l calculăm
trebuie să fie la fel cu înclinarea
vectorului obținut din suma vectorială a
celor 3 vectori care constituie numărul
axei energiei (în cazul anterior cei 3
vectori erau 3, 6 și 9) și ținând cont că
pentru conservarea energiei cei 3 vectori,
indiferent de valoarea pe care o au,
trebuie să aibă ca sumă aceeași sumă
care corespunde valorii 18.00, avem o
singură posibilitate de calcul. În această
posibilitate vectorii 3, 9, 6 trebuie să
aibă valorile 4, 5, 9 (a căror sumă este
tot 18). Astfel de vectori produc un
vector sumă care are modulul egal cu 11.045, care în triunghiul în care ipotenuza
are mereu valoarea 21.960 furnizează calculul pentru a doua catetă, care ia
valoarea 18.98, în perfect acord cu valoarea 18.97, calculată mai înainte. În plus,
unghiul de înclinare a triunghiului calculat ia valori egale cu (63.084 – 45) 18.084
grade sexagesimale calculate anterior. Asta înseamnă că 2 calcule independente
conduc la același rezultat în mediul erorii experimentale și acest lucru reprezintă o
dovadă concretă a faptului că valorile 136 și 138 sunt valorile-limită ale vitezei
exprimată în unități naturale. Media celor 2 valori furnizează valoarea 137,
calculată teoretic de fizica modernă.
Cu alte cuvinte, constanta structurii fine nu poate avea valori mai mici de
136 și mai mari de 138, pentru că, pe de o parte, una dintre catetele triunghiului a
cărui ipotenuză este raza circumferinței care reprezintă constanta, nu poate avea o
componentă de-a lungul axei spațiului sau a timpului mai mare decât 18 și pe de
altă parte, pentru că cealaltă catetă a acelui triunghi trebuie neapărat să aibă o
înclinare egală cu aceeași înclinare pe care ar avea-o vectorul-sumă a celor 3
vectori care reprezintă axa energiei. Acești 3 vectori sunt obligați, pentru
conservarea energiilor, să ia o valoare-sumă de 18, trebuie să fie numere întregi și
trebuie să dea ca sumă vectorială un număr care să semene pe cât de mult posibil
cu valoarea 11.04.
Constanta structurii fine a universului în interiorul lumii lui Evideon ia
semnificația de a fi circumferința bazei unui con care se rotește pe axa sa cu o
mișcare de precizie care poate fi în sens orar sau antiorar.

Teoria despre natura fotonului în lumea Evideon

Este ușor de demonstrat că, dacă mișcarea este în sensul acelor de ceas, din
convenție, avem prezența unui obiect pe care noi îl numim foton, dar dacă
mișcarea de precesie a dublului con este antiorară, iată că avem un antifoton (cu
axele carteziene care au culoarea magenta în loc de verde). Dar ce raport există
între viteza luminii în unitatea de masă atomică c = 1, și valoarea medie 137 în
unitate naturală? Acum putem vedea că este vorba despre 2 lucruri diferite.
Valoarea 1 reprezintă maximul vitezei la care un obiect se poate deplasa în univers
(reprezintă întinderea maximă a planului spațio-temporal), pe când valoarea 137
reprezintă viteza la care fotonul se transformă în antifoton și viceversa.
În realitate, dacă un foton s-ar
transforma în antifoton, ar trebui ca
dublul con al reprezentării grafice să
înceteze să se mai rotească într-un
anumit sens, începând să se rotească în
celălalt. Pentru a face asta ar trebui să-
și modifice înclinarea, de exemplu, de
la stânga spre dreapta sau de la dreapta
spre stânga. Acest lucru s-ar întâmpla
dacă dublul con al reprezentării grafice
ar trece într-o poziție intermediară
caracterizată de o înclinare pe axa
energiei egală cu zero grade. Deci, ar
trebui să ia o poziție perfect verticală cu baza dublului con, care este paralelă cu
planul spațio-temporal. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă cei 3 vectori care
la început aveau valorile inițiale de 3, 9, 6 ar lua valorile 6, 6, 6.
În acest context, vectorul-sumă (rădăcină pătrată din 36 + 36 + 36) egal cu
10.39 ar avea o înclinare de zero grade pe axa energiei (ar fi perfect suprapus peste
acesta). Dar în acel context axa energiei s-ar anula (666 - 666=0). Ne-am afla în
fața unui obiect fără axa energiei potențiale, adică fără masă aparentă. Un obiect
simetric, pentru că în prezența unui plan de simetrie vom avea un obiect care ar
merge cu viteza luminii, pe care știința l-a confundat cu fotonul și care în realitate
este un hibrid de rezonanță între foton și antifoton, într-un schimb foarte rapid între
ei. Deci, fotonul și antifotonul ar fi un singur obiect, cu particularități interesante.
Viteza de schimb dintre unul și celălalt ar fi viteza luminii. Produsul intermediar
nu ar avea masă aparentă, fotonul și antifotonul ar fi același lucru, în sensul că
antiparticula acestui hibrid de rezonanță ar fi același hibrid de rezonanță. Valoarea
spinului fotonului și a antifotonului ar fi o valoare care este cuprinsă între -1, 0 și
+1..
Când hibridul de rezonanță interacționează cu materia s-ar polariza ca
fotonul, dar când acționează asupra antimateriei s-ar polariza invers, ca antifoton.
Când hibridul de rezonanță se agață de un element fotonic(vezi Evideon, de același
autor(https://dl.dropboxusercontent.com/u/47412608/articoli%20di%20malanga/scienza/EVIDEON%20%209.pdf
) nu ar putea să se mai schimbe în antiparticula sa, pentru că rotația dublului con,
evidențiat în figurile anterioare, ar fi blocată din motive sterice de simetrie. Așadar,
hibridul de rezonanță odată legat cu alte structuri subatomice, ar lua trăsăturile
fotonului sau ale antifotonului, dând naștere la tot ceea ce conține universul.
• http://www-3.unipv.it/fis/tamq/Anti-photon.pdf
• http://cosmoquest.org/forum/showthread.php?107059-Why-no-antiphotons
• http://arxiv.org/abs/1009.5119
• http://inspirehep.net/record/275501/files/fermilab-thesis-1988-05.pdf?subformat=pdfa
•http://www.planckmomentum.com/Bohr_model-quantum-graviton_gravitational-
wave_orbiton.html
• http://www.oocities.org/area51/shadowlands/9654/bearden/ansatz.html
Ni se pare corect să considerăm, la fel cum procedează și alți oameni de
știință, că fotonul clasic nu este o particulă, ci o radiație, deoarece comportamentul
hibridului fotonic are exact acele caracteristici. Prezența unei supe de fotoni și
antifotoni, care conviețuiesc împreună, reprezintă stratul fundamental al structurii
universului, această teorie fiind deja prezentată de unii oameni de știință.
 Exact despre masa fotonului -
Einstein propune pentru energie următoarea ecuație de bază:

unde însă De Broglie susține că

Se deduce că masa fotonului, calculată astfel, poate fi exprimată după cum

urmează:

Dar ; de aici
În sistemul Evideon este exprimat astfel:
, adică

Se deduce de aici că
; din care
De aici se deduce că
, unde este constanta lui von Klitzing și când al
doilea termen, între paranteze pătrate, ia o valoare egală cu 1, această formulă
devine identică cu expresia oferită de Planck, care acum ia semnificația fizică în
realitatea virtuală, pentru că, dacă pe de o parte fizica susține că fotonul nu are
masă, pe de altă parte îi atribuie o masă egală cu primul termen din ecuația noastră.
În realitate este suficient să se înțeleagă că atunci când termenul L1 devine
egal cu (666-666), adică cu zero, iată că fotonul (și antifotonul care îi corespunde)
își vor însuși masa zero (infinită și antiinfinită).
(vezi și efectul Hall semicuantic despre fotoni și valoarea constantei lui von
Klitzing http://it.wikipedia.org/wiki/Effetto_Hall_quantistico#cite_note-1).
La viteza luminii și fotonii ar avea masă infinită, ca toate celelalte corpuri.
Dar pentru că fotonul, așa cum îl vede știința modernă, ar fi un hibrid de rezonanță
cu un antifoton care are o antimasă egală, iată că nu apărea niciodată ca având
greutate. În acest context, inversul termenului ecuației dintre parantezele pătrate, ia
semnificația unei viteze aparente și virtuale într-un Univers în care, în realitate, nu
se mișcă nimic, ci există doar impresia holografică că s-ar mișca ceva. La baza
acestor considerații există noi interpretări ale legilor fizice cunoscute.
 Polarizarea fotonului

În cazul în care lumina este trecută printr-un polarizator, aceasta poate

dobândi un comportament interesant, deoarece poate fi divizată în 2 fascicule de
lumină, despre care se spune că este polarizată.
Caracteristica unui polarizator trebuie să constea în faptul că desimetrizează
interacțiunea optică cu fotonul. Cu alte cuvinte, un polarizator poate fi orice
substanță care nu are un plan de simetrie și care, deci, poate fi reprezentată de 2
forme opuse. Unele cristale de calcite, cum ar fi spatul de Islanda, dacă sunt tratate
corespunzător, pot polariza lumina.
Un astfel de dispozitiv acționează asupra unui fascicul de fotoni polarizați la
45 de grade divizându-i în niște fascicule, care, la ieșirea din cristalul transparent
vor avea 2 direcții diferite. Este ca și când jumătate din fotoni au decis să meargă la
dreapta și cealaltă jumătate la
stânga.
Fizica susține că
fasciculul de fotoni este
format, din punct de vedere
probabilistic, din suprapunerea
statistică a 2 stări cuantice de
fotoni polarizați vertical și
orizontal, care, atunci când trec
printr-un polarizor își
concretizează polarizarea lor,
lăsându-se diferențiați de
polarizator.
 La baza acestui fenomen se observă că în toate experimentele de polarizare
fotonii prezintă mereu două comportamente diferite, determinate de ipotetica
suprapunere a 2 stări cuantice. Dar pentru ca fenomenul polarizării să se întâmple
este necesar să presupună o interacțiune desimetrizantă cu caracteristici
diastereotopice de-o parte a fotonului și de cealaltă parte a filtrului polarizator. Cu
alte cuvinte, atât polarizatorul cât și raza de lumină trebuie să aibă anumite
caracteristici de disimetrie. Fotonul clasic este simetric, dar trebuie să se deducă că
cele 2 stări cuantice ale fotonului polarizat vertical și orizontal sunt disimetrice,
adică nu posed un plan de simetrie. Acest lucru ar fi în acord total cu observația
făcută de noi, care consideră că fotonul din fizică este coprezența unui foton și a
unui antifoton, polarizați și nu simetrici, unul fiind imaginea speculară a celuilalt.
În acel context, la fel cum un amestec racemic de compuși organici (un amestec de
enantiomeri), care trece printr-o coloană cromatografică activă din punct de vedere
optic, produce separarea enantiomerilor, la fel și un fascicul format din fotoni și
antifotoni (un amestec racemic de fotoni) este separat de un polarizator.
Acest fenomen prevede că, în actul interacțiunii, cei 2 fotoni s-ar dizolva,
s-ar separa și imediat după aceea s-ar reechilibra ca hibrid de rezonanță compus din
ambele enantioforme.

Geometria sacră și aspectele ezoterice ale fotonului.

Sunt sigur că atentului cititor nu i-a scăpat detaliul ce caracterizează hibridul

de rezonanță fotonică.
Acesta nu prezintă masă, pentru că cele 2 numere simbolice care îl
reprezintă pe axa energiei (extremele numerice ale axei energiei potențiale) iau
valoarea 666. Acest număr, cunoscut în lumea ezoterică ca "numărul Bestiei", are
multe semnificații ezoterice, însă, acestea suferă de subiectivitatea unei interpretări
care adesea se bazează pe imaginație, în loc să se bazeze pe cercetări istorice
adevărate ale simbologiei atribuibile acestui număr.
"Dacă 6-6-6, așa cum spune Apocalipsa, este un număr și numele unui om,
știm că, conform culturilor epocii, acesta ar indica fie omul, cât și misiunea sa
exactă. Deci, numărul omului ar putea fi simbolul unui dualism 3-3-3 x 2, legat de
oscilația dintre bine și rău, și de misiunea simbolică exactă a unui fel de
"Antitrinitate" (reluată și în Apocalipsă, la capitolul 16). În practică, Bestia-
Anticrist-fals profet, se contrapune Tatălui-Fiului-Spiritului Sfânt, așa cum reiese
din prima doctrină teologică despre Trinitatea creștină (de Teofilo de Antiochia și
de Tertulliano, sec I d.Hr.). De atunci, interpretarea lui 666 a fost atribuit în
general simbolului răului." http://it.wikipedia.org/wiki/Numero_della_bestia
 Dincolo de multiplele interpretări, pornind de la presupunerea mereu
verificată că mitul conține realitatea despre imaginea Universului, în cazul nostru,
numărul 666 reprezintă punctul de intersecție dintre Universului lui Shiva și
Universul lui Vishnu, dintre alb și negru, dintre bine și rău, dintre extraterestrul
fără corp și extraterestrul cu corp, dintre diavol și antidiavol. Când antilumina
trebuie să treacă prin hibridul de rezonanță fotonică, atunci axa energiei trebuie să
se reducă la zero, permițându-i antimateriei să se transforme în materie și să treacă
în partea noastră de lume virtuală. Acest concept este extrem de potrivit pentru
semnificația pe care o putem extrage din simplele calcule pe care le-am efectuat în
această lucrare. Înțelegerea faptului că fotonul pe care îl vede fizica în realitate nu
este adevăratul foton, ci hibridul său de rezonanță, ne ajută să pricepem că acesta
reprezintă adevăratul dualism, pentru că într-un singur obiect există 2 fețe a
universului virtual, mereu coprezente. Universul este format dintr-o sigură
cărămidă fotonică, care, dacă este prezentă în antiuniversul lui Shiva se manifestă
(se polarizează) sun formă de antifoton și dă naștere antimateriei, dar dacă există în
universul nostru (cel al lui Vishnu), atunci se polarizează ca lumină și va da naștere
materiei. Cu alte cuvinte, materia din care este construit atât universul, cât și
imaginea sa speculară, numită antiunivers, este aceeași. Adevărata lumină
penetrează atât zona de aici, cât și pe cea de dincolo. În acest context, unul dintre
semnele Bestiei este reprezentat de antitriskelion, adică de un triskelion care are
sensul rotativ inversat față de triskelionul care reprezintă, după cum vom vedea
imediat, partea noastră de Univers.
Încă o dată, reiese foarte clar că numerologia simbolică, care este o expresie
a așa-zisei geometrii sacre, se regăsește în orice pas, în interiorul înțelegerii
modelului evideonic, care este descriptorul universului nostru virtual.
http://www.oocities.org/zwaik/logos/logos.htm.

Entanglementul și Evideon

Entanglementul cuantic sau corelația cuantică este un fenomen cuantic, lipsit

de unghiul clasic, în care orice stare cuantică a
unui ansamblu de 2 sau mai multe sisteme fizice
depinde de starea fiecărui sistem, chiar dacă
acestea sunt separate din punct de vedere spațial
și temporal. În italiană este adesea indicat prin
termenul "inseparabilitate" ("non-separabilita" în
italiană - n.t.)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Entanglement_cuantic
În fizica cuantică se poate observa că unele
particule subatomice sunt împletite între ele, adică
 sunt legate într-un mod misterios,
chiar dacă se găsesc la distanțe
spațio-temporale infinite. De
exemplu, dacă 2 electroni se nasc
împreună, din motive de simetrie
ale universului, aceștia vor avea
un spin antiparalel. Dacă trimit
unul dintre cei 2 electroni spre
dreapta și pe celălalt spre stânga,
aceștia se vor distanța unul față de
altul. Dar dacă acum îl iau pe unul dintre cei 2 electroni și, cumva, reușesc să-i
schimb spinul (rotirea în jurul axei sale x), atunci și celălalt își va schimba imediat
spinul, pentru că cei doi electroni trebuie să fie mereu antiparaleli, din motive de
păstrare a simetriei Universului.
Acest lucru nu ar fi problematic dacă această întrepătrundere dintre cei 2
electroni nu s-ar petrece în mod transiluminant.(adică imediat, nu la viteza
luminii). Astfel că, dacă cei 2 electroni s-ar afla la 2 capete opuse din Unviers, nu
ar trebui să aștepte ca un ipotetic semnal, lansat de un electron, să ajungă la celălalt
electron, anunțându-l că trebuie să-și schimbe starea. Acest lucru se întâmplă
instantaneu. Acest experiment promovează ideea că Universul, în realitate, nu este
local, nici în spațiu și nici în timp. Adică nu există nici spațiul și nici timpul, decât
un moment unic, al unui acum și aici. Funcțiile de undă de trecut și viitor s-ar
prăbuși într-o unică soluție existentă: prezentul. Cele 2 evenimente, adică
schimbarea stării de spin a celor 2 electroni, nu ar fi 2 evenimente, ci un eveniment
unic, care s-ar întâmpla într-un moment unic: în unicul momentul care există -
acum și aici. Însă natura cestui fenomen nu pare a fi legată doar de lumea
particulelor subatomice, ci pare a fi validă în multe aspecte ale macrocosmosului.
De ce acest fenomen se întâmplă și de ce 2 părți ale realității virtuale ar trebui să
fie legate între ele? Este normal să spunem pentru că simetria Universului trebuie
păstrată, dar ce forță misterioasă continuă să lege cele 2 evenimente, care în
realitate par a fi un eveniment unic? Răspunsul, după părerea noastră, se află în
interiorul axelor de referință din Evideon. Universul este manifestarea virtuală a
unei realități reale, fiind o reprezentare descriptibilă a acesteia. Realitatea reală,
atunci când se concretizează, o face prin intermediul unei operațiuni geometrice
care divide Conștiința în 2 părți.
Toate acestea nu se întâmplă datorită unui act de voință al Conștiinței, care,
fiind inconștientă, nu ar putea decide să efectueze vreun act, dar nu se întâmplă
nici din întâmplare, pentru că întâmplarea nu există, și, deci, nu se întâmplă nici
din motivele prezentate de Biserică și nici din cele pe care le prezintă știința, ci se
întâmplă doar pentru că ar putea să nu se întâmple: dar, dacă s-ar întâmpla, aceea
ar fi singura unica posibilitate de a face ceva. În realitate, Conștiința, dacă
acționează, are posibilitatea de a face, împărțindu-se în 2 părți speculare și identice.
La fel ca în crearea Euvideonului, care apoi va furniza un foton și un antifoton,
care vor rămâne, din motive de simetrie, mereu legați unul de altul. Pentru că nu
există timpul, spațiul și energia, totul se întâmplă într-o singură clipă. Deci, dacă pe
de o parte tot ce se întâmplă este legat doar de actul de separație, toate separările se
întâmplă în acel moment, astfel încât să-i
permită Conștiinței necunoscătoare să
înțeleagă ce este separația. În acel punct
Conștiința știe că Ea este non-separația și se
definește prin comparație.
Având în vedere că universul virtual
obținut astfel este un fractal, tot ceea ce se
întâmplă în mare se repetă la infinit și în
mic. Deci, orice particulă subatomică va fi
entangled (în legătură) cu alta, dar nu numai. Massimo Pregnolato, în
Quantumbionet Accounts 1, 1, 13-24 (2009) 16, susține că "noi 'rezonăm' cu o idee
sau cu altă persoană când împărțim o serie de percepții neobișnuit de bogate, care
pentru noi înseamnă că suntem pe aceeași lungime de undă - un alt fel de legătură
metaforică cu modelele fizice. Este vorba despre o experiență comună, care adesea
lovește prin forța și complexitatea înțelegerii împărțite, și este asociată cu
interacțiuni reușite în cuplu și în grupurile de persoane, care au avut experiențe în
comun, universal recunoscute. Productivitatea și creativitatea sunt evident
consolidate, iar răspunsurile de cooperare în cazul stărilor de urgență și al
catastrofelor se pare că sunt facilitate."
Carlo Mantovani, de la Universitatea din Urbino, relaționează semnificația
de Conștiință și de Entanglement Cuantic într-un articol de-al său care este foarte
interesant:
http://www.uniurb.it/Filosofia/isonomia/2003mantovani. pdf.
"În concluzie, conștiința nu poate fi redusă la legile mecanicii cuantice din
două motive. Primul - acesta nu poate acționa doar conform axiomei de reducție
fără ca prin acest lucru să genereze paradoxuri la nivel macroscopic; al doilea -
nimeni nu cunoaște încă adevărata natură a conștiinței, dar este probabil ca, dacă
aceasta depinde de structura creierului, și aceasta este compus, printre altele, și
din electroni, protoni, neutroni, etc. Tocmai din acest motiv ar trebui să schimbăm
ceva în interpretarea standard a mecanicii cuantice. Doar dacă nu va trebui să
acceptăm cu adevărat puterile excepționale ale minții noastre asupra materiei, în
cazul în care am conserva principiul de suprapunere și axioma de reducție, există
motive întemeiate pentru a crede că luna este acolo, chiar dacă nimeni nu o poate
privi."
 Noi nu suntem în acord total cu aceste concluzii, pentru că noi suntem de
părere că, pe de o parte, Conștiința ar fi în afara comensurabilității, fiind realitate
reală, și, deci, imuabilă, dar în mod contrar, considerăm că, în momentul în care se
divide în 2 părți, Conștiința construiește o realitate virtuală cuantică, în care cele 2
unități de Conștiință sunt legate în mod intim între ele și, de fiecare dată când dau
naștere unei diviziuni, formează părți legate între ele.
Însă se poate observa faptul că entanglement-ul nu se limitează doar la
lumea microcosmosului subatomic, ci ajunge și la nivel social. Conform modelului
Evideon, de exemplu, ființa umană este legată de 3 părți de conștiință, care sunt:
sufletul, mintea și spiritul, care se prezintă ca și grupuri de vectori cuantificați. Și
dacă aceste 3 elemente sunt responsabile pentru acțiunile ființelor umane, vor
induce și un comportament la fel de cuantic.
Dar mergând spre ceva concret, ce anume leagă 2 electroni cu spin
antiparalel, făcându-i să fie nu două evenimente, ci unul singur, o singură
particulă?
În acest Univers dualitatea este doar oglinda unei realități care se divide și
înțelege diviziunea, pentru a se putea vedea pe ea însăși în oglindă. Geometria
Universului reglează toată lumea virtuală, dar virtualitatea pe care noi o vedem este
exact așa cum credem noi că ar trebui ea să fie. Noi vedem doar partea virtuală, nu
și pe cea reală a Întregului. Realul nu se poate vedea, pentru că, dacă ar fi vizibil,
ar fi și descriptibil.
Deci, între 2 fotoni sau electroni care se divid, noi vedem doar partea
virtuală a fenomenului, dar nu vedem și partea reală: în plus, vedem partea virtuală
așa cum credem noi că este aceasta, adică așa cum o creăm noi în acel moment.
Cei 2 electroni legați între ei (entangled), în realitate, reprezintă doar vârful
icebergului vizibil și perceptibil, dar în mijlocul care leagă acești 2 electroni este
un elastic subtil invizibil ochiului virtual, dar nu și pentru Conștiință, pentru că
elasticul invizibil este însăși Conștiința. Conștiința se manifestă în virtual ca ceva
cu totul impalpabil și invizibil, care leagă cele 2 părți din ceea ce nouă ni se pare a
fi ceva dual, dar care în realitate nu este. Dar legătura dintre cele 2 părți este total
ascunsă simțurilor noastre. Orice lucru din Univers este legat de altceva, de
altundeva; orice diviziune se prezintă astfel, dar în realitate este "non-reală" pentru
că este împletită cu altceva. Fotonul și antifotonul sunt ca două părți ale
Conștiinței, ca cei doi electroni din Principul de excluziune a lui Pauli:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_de_excluziune
Dar dacă noi în esență suntem Conștiință, care la rândul său este formată din
3 elemente, care sunt: suflet, minte și spirit, care se comportă ca particule
subatomice, ca bozoni și fermioni în spațiu și în timp, este evident că noi înșine
suntem supuși legilor cuanticii, care nu sunt valabile doar pentru microcosmul
subatomic, ci și pentru macrocosmos.
 Deci, având în vedere că totul se naște din diviziunea primordială a
Conștiinței în două conștiințe entangled (legate) între ele, pentru că prima este
oglinda celei de-a doua (ca spinurile antiparalele ale electronilor gemeni), putem
spune că la început Întregul s-a divizat în 2, prin
aceeași lege de simetrie.
Conștiința mea este legată (entangled) de o
altă conștiință.
Ar exista perechi de conștiințe legate între ele
la nivel cuantic, cu caracteristici diferite de simetrie
între ele, adică cu o caracteristică speculară față de
un plan de simetrie ipotetic. Toate acestea au condus
la apariția mitului dublului.

Dublul: Conștiința geamănă

Mitul dublului se naște în tradiția din Grecia Antică, unde, prin mitul lui
Hermaphroditus, fiul lui Hermes și al Afroditei, se realizează uniunea contrariilor.
Trebuie subliniat faptul că Hermes era fiul lui Zeus, Jeowha ebraic, care, conform
mitului oriental îl reprezintă și pe Adam Kadmon israelian, adică pe descendentul
lui Vishnu, așa cum am subliniat în lucrările precedente.
≪Într-un târziu, lui Zeus i-a venit o idee și a spus: "Cred că am găsit modul
prin care oamenii pot continua să existe, însă renunțând, odată ce au devenit mai
slabi, la aroganța lor. Acum îi voi tăia în două, unul câte unul, și astfel vor deveni
mai slabi, iar, între timp, își vor dubla numărul, devenind mai utili pentru noi." ≫
(Platone, Simposio, 190c-d, trad. it. Franco Ferrari)
Însă Afrodita, care derivă din ἀφρός (spumă - aphros), se naște din spuma
mării, fructul seminței membrului lui Uranus (care a fost castrat de către Kronos)
amestecat cu apa mării. Se poate observa că Uranus, castrat de unul dintre fii săi,
Kronos, fratele lui Zeus, are de-a face cu mitul panteonului egiptean, unde Osiris
este castrat și tăiat în bucăți de fratele său, Seth, pentru a preveni ca Isis, sora sa, să
dea naștere, cu membrul lui Osiris, unei serii de moștenitori. După Platon, la
început lumea era locuită doar de hermafrodiți nedivizați, care la un moment dat au
fost separați în 2 jumătăți de către Zeus, pentru a limita puterile și insolența
ființelor umane. Conform acestui mit, la originea timpului, ființele umane nu erau
subîmpărțite în funcție de sex și fiecare dintre aceștia avea câte patru brațe, patru
picioare și două capete. Din gelozie pentru perfecțiunea umană Zeii îi separă în 2
părți printr-un fulger, creând din fiecare ființă umană primordială un bărbat și o
femeie. Ca urmare, fiecare ființă umană caută să găsească propria completitudine
inițială, căutându-și propria jumătate pierdută.
 Însă, conform mitului, ființele umane la origine erau în pereche, care putea fi
formată din 2 femei, 2 bărbați sau un bărbat și o femeie, deci nu era prezentă nicio
formă de homofobie. (Platone, Simposio, 190c-d, trad. it. Franco Ferrari). Și astfel
se va naște mitul sufletului geamăn (pereche). http://www.ufdc.eu/?p=545.
Deci, Afrodita este Venus, Astarte din mitologia feniciană și mama zeilor în
sens larg, dar și Eva din paradisul terestru, iar Eros este Adam din paradisul
terestru, partea spirituală a omului, partea masculină, unde, în cealaltă parte a
polarității există și se află Afrodita.
Dumnezeu separă în paradisul terestru masculinul de feminin, pentru că îi
este frică de o ființă perfectă, care la început avea patru brațe și patru picioare. Dar
în mit Eros se va cupla cu Afrodita și din această uniune se va naște
Hermaphroditus, o ființă nici masculină, nici feminină, adică având ambele părți.
Ferdinando Testa, într-un articol cu titlul Mitul Afroditei și enigmele lui
Eros, http://www.testaferdinando.it/il-mito-di-afrodite-e-gli-enigmi-di-eros/, susține că:
"Afrodita, sufletul tuturor lucrurilor, se apropie de prezența existentului cu
daimonul Eros, iar fenomenul și vizibilul devin chipul care trebuie privit, în fața
căruia estetica profunzimii ne unește cu vechile mișcări ale unui corp în care să ne
ținem respirația și să ne amintim de natura instinctuală, de care ne îndepărtăm
adesea pentru a ne întoarce doar spre trecut sau pentru a căuta semnificații. Dacă
cunoașterea psihică, care derivă din nekyia (ritual pentru chemarea morților -
n.a.), în lumea lui Hades este o etapă indispensabilă pentru diferențierea opușilor,
dimensiunea teologică furnizând profunzime neliniștii umane, răspunsul estetic, cu
lumea interioară și cu cea care se află în afară, nu poate fi reprimat și limitat
într-o abstractizare apolinică goală... răspunsul estetic trezește imaginile inimii,
care extind conștiința. Atunci, lumii care se află în afară, cu Afrodita, îi este
restituit Sufletul Cosmosului și imaginea frumuseții nu devine un decor pentru
înfrumusețare sau o formă geometrică rece, ci rana prin care corpul se poate
reuni cu Sufletul. Iar rănile fac și mai adâncă tăietura în prezența unui corp atins;
imaginile care se nasc sunt impregnate cu substanță și sunt animate de întâlnirea
cu materia și urma durerii ce a rămas pictată în inima fiecăruia dintre noi. Și aici,
în templul conștiinței imaginabile inima se trezește din literalizările de organ
fiziologic și devine experiență psihică prin intermediul întâlnirii cu uimirea și
mirarea, și la acestea sunt lucrurile la care trebuie să apelăm pentru a observa
frumusețea imaginilor care își afundă rădăcinile în ritmul emoțiilor care pulsează
asemenea respirației și care sunt impregnate cu metafore ce devin carne. Aici este
locul în care logosul, ca într-o operă alchimică răbdătoare, se colorează prin
întâlnirea cu Eros, iar cuvântul nu este transformat în ceva comun de către
nominalism, ci evocă, prin intermediul dimensiunii simbolice, tristețea, deoarece,
așa cum spunea și Jung:
'(…..) În acest cadru, imaginile Afroditei devin sursa vitală la care trebuie să
apelăm pentru a intra în contact cu propria dimensiune, formată din umbră și
numinozitate; și dacă Shakespeare susține că omul este făcut din aceeași
substanță din care sunt făcute visele, imaginația nu mai devine un proces steril
al gândirii, ci devine activitatea sufletului, care își adâncește rădăcinile în sânge,
ca energie libidică, și în corp, ca prezență sincronică și analogică a relației
dintre microcosmos și macrocosmos. Și atunci, apropierea de imaginile apărute
din profunzime poate fi drumul ce trebuie parcurs în timpul muncii interioare:
mai întâi să privim în interiorul nostru, ca apoi să ne putem îndrepta privirea
spre Anima Mundi.' "

Rațiunile mitului Conștiinței Gemene

De ce să vorbim despre mit în acești temeni?

Pentru că în mit există realitatea reală descrisă ca un unic trecut, prezent și
viitor, și, deci în interiorul mitului dublului, există o realitate cosmică care este
foarte vizibilă în lumea Evideon. O realitate atât de vizibilă și tangibilă, încât
trebuie să fie mistificată cu violență de către New Age, ca o expresie ambiguă și
înșelătoare a figurii angelice a celor care locuiesc în planul de deasupra.
Așa cum am subliniat deja în lucrările anterioare, cultura New Age este acea
pseudo-religie creată pentru cei care, chiar dacă pe de o parte sunt în căutarea
cunoașterii, pe de altă parte nu sunt conștienți de
înșelăciunea care se află în spatele oricărui adevăr
angelic, propus de lumea îngerilor, a consilierilor
astrali, a zeilor și zeițelor care li se arată, a gardienilor
stelari care le dau sfaturi și îi protejează.
În acel context, cultura New Age are rolul de
ultim bastion, pentru a încerca să evite ca ireparabilul
să se producă, adică trebuie să-l împiedice pe om să
urce ultima treaptă a cunoașterii.
În acel moment zeii sunt deposedați de masca
lor și își arată adevărata și incompleta lor natură.
Și iată că mitul dublului, simbol alchimic al
unei diviziuni forțate a Conștiinței umane efectuată de
un fals Dumnezeu, protejată și ascunsă de către îngerul păzitor ca un adevăr ce nu
poate fi dezvăluit, este alterată, devenind mitul Sufletului Geamăn.
http://it.wikipedia.org/wiki/Anima_gemella
În realitate nu există niciun suflet geamăn, decât în accepțiunea literală din
ziua de astăzi, care se referă la armonia care există între două persoane, unde
sufletul, mintea și spiritul, care cu siguranță s-au unit într-o Conștiință Integrată,
trăiesc senzații asemănătoare. Conștiința Geamănă este cu totul altceva. Reluând
conceptul de timp și spațiu circulare, ne dăm seama că, la nivelul nostru energetic
universal, aveam construcția a 2 circumferințe, poziționate la 90 de grade una față
de alta. O circumferință este locul sufletului și cealaltă a spiritului. În circumferința
sufletească, sufetul se află în toate punctele acelei circumferințe, pe când spiritul se
află în toate punctele din cealaltă circumferință; dar, după cum se poate observa,
cele 2 circumferințe se suprapun în 2 puncte care sunt caracterizate de faptul că au
în comun același suflet, același spirit și aceeași minte (așezată pe axa energiilor,
adică la extremele diametrului celor două cercuri cu rază identică).
În Universul Evideon, cele 2 puncte reprezintă 2 corpuri care conțin aceeași
triadă. Aceeași triadă, dar care are cele 2 părți mentale diferențiate de 2 experiențe
de viață diferite.
Aceste 2 ființe, dacă au triada integrată, iată că pot deveni conștiente una de
existența celeilalte. Analiza geometrică a celor
două conștiințe face ca una să fie feminină și
cealaltă masculină, adică sunt conținute de 2
corpuri de sex diferit. (dincolo de expresia
estetică a propriului corp).
Aceste două ființe nu au suflete
gemene, ci sunt aceeași conștiință, dar o
conștiință divizată în două prin actul
diviziunii primordiale.
Cele două părți ale unei conștiințe unice
se divid la începutul timpului și sunt exemplul
unui entanglement profund, identic cu cel pe
care îl formează cei doi electroni cu spinuri
antiparalele și care s-au născut împreună.
Cultura New Age, pentru a crea confuzie, vorbește despre Twin Flame, sau despre
flacăra dublă (http://en.wikipedia.org/wiki/Twin_flame). Unificarea teoretică dintre cele
două părți ale flăcării, adică fuziunea dinte cele 2 părți ale aceleiași Conștiințe
într-o singură Conștiință, produce și reproduce
mitul lui Eros și Afrodita. Adam și Eva, spiritul
și sufletul, se reunesc, redevenind Conștiința
neseparată. În acel moment, se încheie drumul
alchimic, prin care cele 2 părți ale sinelui,
masculinul și femininul, își încheie experiența
de conștientizare. Acela este momentul în care
Universul conștient poate să-și unească cele 2
părți ale sinelui. În acel moment, Lumea lui
Evideon, adică virtualitatea, se modifică,
păcăleala extraterestrului și a alienatului ia sfârșit, iar îngerul cade la nivelul nostru
energetic, fiind constrâns să-și termine experiența, pentru că păcăleala diviziunii
s-a sfârșit pentru totdeauna.
În acel moment se încheie ciclul Conștiinței, care la început s-a divizat
pentru a se înțelege pe sine, dar care acum se unește, după ce a dobândit
certitudinea.
Este suficient ca o singură pereche de Conștiințe gemene să se reunească, ca
tot universul să fie impregnat de experiența lor concluzivă, furnizând întregului
Cosmos datele și forța pentru a repeta experiența.
După aceea este doar o problemă de timp virtual, dar zarurile au fost
aruncate pentru totdeauna.
În acel context, cei care au desprins sufletul de spirit sau cine a manipulat
universul, făcându-l să pară diferit, "pierde partida".
Entanglementul dintre 2 corpuri care se află în această situație, prevede
fenomene de citire a gândurilor din ambele părți, viziuni remote comune,
suprapuneri ale obiectivelor și manifestarea acelorași idei de bază. Uniunea fizică
dintre acești doi subiecți ar putea produce o energie de coeziune foarte puternică,
asemenea acelei energii pe care, la începuturile timpului, Conștiința a trebuit să o
pună în joc, pentru a crea din nimic un foton și un antifoton.

Legile atracției

Cineva ar putea strâmba din nas văzând că se vorbește despre

Conștiință Geamănă și despre constanta structurii fine a
universului, despre chakre și despre Programare Neurolingvistică
într-un singur articol, trecând de la o temă la alta, fără o tactică
organizată. În realitate există un fir logic foarte precis. Firul este
reprezentat de ideea că nu există o știință de-un fel și o alta de alt
fel. Nu există bariere între temele diferite. Ar fi ca și când am spune
că un pictor trebuie să picteze, dar nu poate scrie poezie sau nu
poate să calculeze valoarea constantei lui Planck. Considerăm că
ceea ce s-a crezut până acum este înșelător. Nu există bariere între diferitele
tematici ale cunoașterii. Barierele au fost create pentru a evita ca știința să devine
prea puternică.
Deci, descoperim că 2 ființe umane se atrag prin mecanisme identice cu cele
care determină atracția electronilor. Din acest motiv este necesară o dezbatere cu
privire la atracția universală.
Această lege poate fi descrisă astfel:
 Cine se aseamănă se adună!

Această lege nescrisă pare a fi cunoscută dintotdeauna, și de această dată, în

rădăcinile profunde ale mitului. Dar o lege, pentru a fi identificată ca atare, ar
trebui să fie cel puțin demonstrabilă, chiar dacă nu poate fi demonstrată. Pe internet
găsim cele mai diferite definiții pentru această lege, care sunt cu totul nejustificate
și prea puțin gândite. Legea atracției poate fi un punct de pornire pentru a înțelege
că universul virtual există cu adevărat și, deci, această lege trebuie să fie mistificată
de cei care au ca scop să împiedice omul să dobândească cunoaștere.
Formularea acestei legi, care nu este o lege, ci mai degrabă un principiu,
trebuie să fie înțeleasă foarte bine. Un astfel de principiu, din punct de vedere
tehnic, se poate aplica întregului Cosmos. Protonii atrag electronii, conștiințele
gemene se atrag, merele cad pe pământ, dar în spatele acestui principiu se află cu
totul altceva. De exemplu, fizica ar căuta tipul de forță care trebuie să atragă 2
corpuri între ele și trebuie să caute algoritmul prin care să descrie fenomenul. În
realitate, în fizica lui Bohm, unde universul nu este local, nimeni nu atrage nimic.
Niciun lucru nu este mutat din locul în care
se află. Dar ideea mutării lucrurilor în spațiu
și în timp pare a fi o himeră (animal
mitologic, care poate că nu a existat cu
adevărat niciodată, care face aluzie la un
lucru care nu există).
Trebuie să subliniem faptul că, în
realitate, fiecare dintre noi face Universul.
Deci cunoașterea este cea care acționează,
construind legile fizicii. De exemplu, în ziua
de astăzi se crede că legile fizicii s-au
schimbat pentru că dobândirile noastre
științifice s-au mărit în timp. În realitate, nu
cunoașterea ar fi cea care s-ar mări, ci
conștientizarea fenomenului pe care îl
analizăm, care, în timp, se schimbă.
Fenomenul se schimbă pentru că noi, fiind conștienți că acesta este diferit de cea ce
cream că este ieri, creăm altfel universul.
Deci, când Newton credea că ar exista forța de gravitație, aceasta exista cu
adevărat. Apoi, când Einstein a crezut, rafinându-și nivelul de conștientizare, că
spațio-timpul s-ar curba, legea gravității lui Newton nu a mai fost validă doar
pentru că din acel moment nu a mai fost validă; cu alte cuvinte, fizica modernă și-a
dar seama, mai ales în ultimii ani, de faptul că aceste constante ale universului se
schimbă. Dar, oare constantele sunt cele care se schimbă sau legile fizice pe care
noi le-am creat în timpuri diferite și care sunt construite de nivelul nostru de
conștientizare? Creația ar fi continuă și în reformulare permanentă, dar acest
fenomen ar fi fost identificat incorect, ca evoluție a gândirii științifice și nu ca
mărire a nivelului de conștientizare. Diferența este extrem de subtilă, dar, în timp
ce în primul caz, o lege ar fi validă pentru toată lumea, pentru că este universală, în
al doilea caz ar fi validă doar pentru persoanele ce au un nivel de conștientizare
egal, pentru că persoanele cu nivele diferite de conștientizare ar avea o
viziune/creație a lumii diferită. Acest fenomen ar sta la baza disputei științifice din
prezent.
Acolo unde avem legi fizice care sunt recreate în timp, constantele
universale sunt și ele recalculate din când în când, pentru că și ele, la rândul
lor, sunt modificate. Așadar, trebuie să începem să gândim că legile fizicii sunt
practic fructul ideii pe care noi o avem despre univers și se modifică în timp și
în spațiu.
În acest context, legea atracției ia o semnificație precisă și excepțională. Și,
ca toate celelalte legi, depinde de nivelul de conștientizare a fiecăruia. Așadar, dacă
fiecare crede că lumea este duală și separată, va percepe lucrurile separate și
îndepărtate între ele, dar când va începe să creadă că universul este non-local și că
totul se întâmplă într-un singur punct și că dualitatea este doar o aparență și că totul
e unu, atunci va crea universul ca pe un lucru unic.
Cu alte cuvinte, când fizicienii și-au dat seama că 2 electroni cu spinuri
antiparalele erau același eveniment, iată că cineva a început să creadă că 2
conștiințe gemene ar fi un lucru unic. În acea clipă ne dăm seama că cele 2
evenimente sunt unul singur și din acel moment acestea sunt percepute în realitatea
virtuală ca și când s-ar apropia, până când ajung să se prăbușească într-un singur
punct stațio-temporal.
Când lumea înțelege că trecutul și viitorul nu există, iată că începe să
formuleze teorii pentru care există doar prezentul, care este suprapunerea
dintre funcțiile de undă ale trecutului și ale viitorului, care se identifică doar
în prezent.
Teoria acizilor și bazelor din chimie este un astfel de exemplu. Arrenius
identifică acizi și baze în baza ideii că ceste substanțe variază concentrația ionilor
de în soluție diluată. Bronsted spune că trebuie să vedem în ce solvent
ne aflăm. Lewis spune că acizii sunt substanțe care au orbitalii goi și bazele sunt
substanțe care au orbitalii plini cu electroni. Pearson susține că acizii și bazele nici
măcar nu se privesc între ele, decât dacă au orbitalii "plini și goi" cu aceeași
energie comparabilă.
http://it.wikipedia.org/wiki/Base_(chimica), http://it.wikipedia.org/wiki/Acido,
http://en.wikipedia.org/wiki/HSAB_theory.
Și iată că Pearson își dă seama că cele 2 lucruri, cei 2 compuși, acidul și
baza, se vor întâlni pentru a forma o sare, doar dacă atributele lor vor acea aceeași
energie comparabilă. Pearson creează legea prin care se întâmplă acest lucru și nu
este real să ne gândim că, chiar și înainte de Pearson acizii și bazele se comportau
la fel cum afirmă el că se comportă astăzi. Cu alte cuvinte, pe vremea lui Arrenius,
acizii și bazele făceau ceea ce credea Arrenius că ar fi făcut acestea. Deci, lumea
nu este mereu la fel. Percepția noastră este cea care se schimbă, pentru că nivelul
nostru de conștientizare schimbă universul, chiar dacă pentru perioade scurte de
timp. Dar se pare că noi nu ne dăm seama de toate acestea. Toate acestea implică o
reeditare a legii atracțiilor, care capătă o semnificație exactă.
Când nu există conștientizarea faptului că unele fenomene sunt
interconectate între ele, acestea ne apar diferite și îndepărtate (depărtate în
virtualitate), dar când suntem conștienți că unele fenomene sunt entangled
(interconectate) între ele, iată că acestea ne vor apărea în realitatea virtuală ca
și când "s-ar atrage", tinzând către o "apropiere".
Un fenomen fizic ne apare în mod eronat, nu când percepția noastră îl
percepe altfel, ci atunci când percepția noastră îl construiește, creându-l altfel.
Se mai poate observa și că, și în acest caz, dualitatea principiului de cauză și
efect nu există, pentru că, dacă o lege fizică se schimba pentru că conștientizarea
mea nu o înțelegea sau dacă conștientizarea mea se schimbă și legea fizică îmi
apare diferită, rezultatul final, în mod dual este același. Acesta este punctul care
face greu de înțeles faptul că omul nu se află de-o parte sau de alta a unei bariere,
ci este de-o parte și de alta în același timp:
Adevărata lege universală este aceea că nu există nicio lege care să fie
universal valabilă, ci o serie de creații locale, toate adevărate și toate false în
același timp, în acord perfect cu teoremele lui Gödel.
 Teoremele lui Gödel

În logica matematică, teoremele incompletitudinii lui Gödel sunt 2 teoreme

faimoase, demonstrate de Kurt Gödel în 1931. Acestea fac parte din teoremele
limitative, care precizează ce proprietăți nu pot avea sistemelor formale. Prin
simplificare, prima teoremă afirmă că: În orice formalizare
coerentă din matematică, care să fie suficient de puternică
pentru a axiomatiza teoria elementară a numerelor naturale,
adică să fie suficient de puternică pentru a defini structura
numerelor naturale dotate cu operații de sumă și produs,
este posibil să se construiască o propoziție corectă din
punct de vedere sintactic, care nu poate fi nici demonstrată
și nici respinsă în interiorul aceluiași sistem.
O construcție axiomatică nu poate satisface în
același timp proprietățile de coerență și completitudine.
Dacă întreaga aritmetică este dedusă din axiome, acestea
vor conduce la o contradicție; dacă teoremele derivate din ele nu sunt
contradictorii, există cel puțin o teoremă care nu poate fi demonstrată pornind doar
de la acele axiome, un caz indecidabil, despre care nu se poate spune dacă este
adevărată sau falsă. Insistând să postulăm printr-o nouă axiomă veridicitatea unei
teoreme indecidabile, nu face decât să mute problema dintr-o parte în alta, iar
construcția repropune un al doilea caz de indecizie.
Toate acestea vor să spună că, dacă o teorie se bazează, de exemplu, pe o
anumită construcție axiomatică din axe de referință care vor construi domeniul
acelei matematici, legile deduse din acel sistem de referință, ar putea să nu fie
exacte, pentru că acestea nu pot demonstra că sistemul de referință este universal
valid, adică exact. Pentru ca sistemul de referință să poată fi declarat valid, adică să
fie valide toate legile conținute în acesta, ci este nevoie e un alt sistem de referință,
extern, care să îl valideze pe primul, dar, la rândul său, al doilea sistem de referință
ar trebui să aibă nevoie de un al treilea și tot așa...
http://it.wikipedia.org/wiki/Teoremi_di_incompletezza_di_G%C3%B6del
Cu alte cuvinte, formulele din fizică și matematică poate că nu sunt greșite,
dar nu putem ști asta cu certitudine. Toate aceste conduc la formularea celei de-a
doua teoremă a lui Gödel, care spune că, în esență, niciun sistem coerent nu poate
fi utilizat pentru a-și demonstra propria coerență.
Deci, noi ne confruntăm cu problema de a demonstra că sistemul Evideon
este dincolo de restricțiile teoremelor lui Gödel. Altfel, s-ar putea crede că putem
face din toate ierburile fluier, ca atunci când, în timpul unei conferințe la o
universitate americană, lui Einstein i-au răspuns că, fiind totul relativ, și teoria sa a
relativității era relativă; în mod asemănător, cineva ar putea spune că sistemul
Evideon nu ar fi decât un mod de a vedea lucrurile cu calități și defecte, ca toate
teoriile. Massimo Pregnolato și Paola Zissi în Quantumbionet Accounts1,1,1-12
(2009),(http://www.quantumbionet.org/admin/files/Logica%20inconscio%20e%20schizofrenia.
pdf), într-un articol cu titlul "Logica Inconștientului și Schizofrenia", afirmă: "Când
demonstrăm o teoremă, nu facem altceva decât să traducem în termeni de logică
clasică ceea ce am calculat cu adevărat în timpul stării inconștiente, în care
acționam ca niște computere cuantice. Teorema lui Gödel a demonstrat că în
mediul teoriei numerelor și a ansamblurilor, dar și în analiza matematică, nu este
niciodată posibil să se ajungă să se definească lista completă a axiomelor care să
permită demonstrarea tuturor adevărurilor unei teorii destul de complexe. Din
aceste motive se numește și teorema incompletitudinii. Revăzând această teoremă
într-o cheie de lectură cuantică se deduce că noi "știm" că acest lucru este
"adevărat", pentru că este demonstrabil în faza inconștientă. Cu toate acestea, noi
nu suntem capabili să reparcurgem toți pașii cuantici de calcul, adică nu suntem
capabili să "traducem" calculul cuantic într-un calcul clasic. Deci, teorema lui
Gödel ne apare ca adevărată, dar non-demonstrabilă. Dar pentru inconștientul
nostru teorema este adevărată și falsă în același timp (suprapunere cuantică) și
este demonstrată. La finalul calculului, valoarea va rezulta a fi adevărată, cu o
anumită probabilitate. Deci, în timpul calculului cuantic, sistemul formal și (în
mod clasic) inconștient (se poate să-l numim "paraconștient") este complet. La
finalul calculului cuantic, sistemul formal ne apare consistent și incomplet. Dar
este doar o problemă ce ține de conștiința noastră, nu o adevărată “no-go
theorem”."
Conceptul exprimat în acest articol ne face să susținem că o concluzie este
adevărată și falsă în același timp, și dacă acest lucru este adevărat, asta
demonstrează fără echivoc că universul nu este dual. Universul nu oferă răspunsuri
adevărate sau false, ci oferă doar răspunsuri. Nimeni nu are dreptate și nimeni nu
greșește, ci fiecare este conștient de Universul pe care și l-a creat în jurul său.
Gödel se va sinucide, nedorind să se mai alimenteze, de frică să nu ingereze
mâncăruri otrăvite; practic, îi era teamă să ingereze în universul său interior ceva
indecidabil, care, așa cum a fost demonstrat prin teoremele sale, ar fi distrus
sistemul original: Gödel moare datorită fricii de a muri.

Realitatea Universului Evideon

Însă Universul descris de Evideon se află dincolo de regulile lui Gödel. De

fapt, dacă este adevărat că un sistem de axe care descrie un sistem de reguli, o
lume de reguli, nu se poate autodefini singur în Evideon, atunci avem nimicul care
produce totul și antitotul. Fotonul și antifotonul.
 Cele 2 semiuniversuri sunt entangled (legate) între ele și orice se întâmplă
într-o parte, este reprodus, în mod specular, și în acealaltă parte. În acest sistem,
partea dreaptă nu poate fi definibilă de una singură, ci doar dacă este ajutată de un
alt sistem de referință, care este partea stângă. Partea stângă suferă, în mod
automat, același tratament.
Cele două părți, care sunt enantiomorfe, adică cărora le lipsește un plan de
simetrie, pentru că sunt 2 imagini speculare care nu se pot suprapune, se
autodefinesc simultan.
Aspectul filozofic al acestei chestiuni ne determină să concluzionăm, încă o
dată, că unicul sistem autoreferențial este Evideon, unde Realul se oglindește în
Virtual, unde entanglementul ține unite 2 sisteme deodată, iar unul este referința
celuilalt, pentru că cele 2 universuri sunt expresia unui univers generator unic.
Nu există posibilitatea să spunem că un sistem este decidabil, dar dacă 2
sisteme se autodecid singure și reciproc, aceasta este unica soluție posibilă.
Conștiința ne apare încă o dată ca singurul lucru care există și care, pentru a se
autodefini, trebuie să creeze o dublură de-a sa, care să o autoconfirme dintr-un
punct virtual, ipotetic și extern față de ea însăși (dar care, în același timp, să
aparțină și de ea însăși). Mitul se exprimă cu privire la ideea lui Gödel prin
simbolismul dublului, unde cele 2 părți ale dublului, care se autodefinesc una pe
alta, dar care singure nu au niciun sens.
Masculinul și femininul, Yin și Yang, par să demonstreze că dualitatea face
parte mereu, și în mod unic, dintr-un univers unic, care este generatorul celor 2
universuri speculare din punct de vedere geometric.
Mitul modern, care adesea se exprimă prin cinematografie, îl celebrează pe
Gödel în diferite filme.
În mod ciudat, și Wikipedia, o enciclopedie a cărei versiune italiană nu
strălucește prin fantezie și creativitate, citează filmul Matrix ca fiind un film ce îl
celebrează pe Gödel, unde o lume creată de o mașinărie, creează și în interiorul ei
însăși o parte di matricea sa, cu scopul de a distruge Matrixul când acesta devine
prea periculos pentru mașinăria creatoare, dar, în interiorul acestei creații, mașina
creată este reprezentată de personalul Neo, care nu este controlat de Creație și
finalul nu este așa cum s-a gândit mașinăria că ar putea să fie.
http://it.wikipedia.org/wiki/Teoremi_di_incompletezza_di_G%C3%B6del
În realitate, adevăratul film care reprezintă indecidabilitatea lui Gödel este
War Games, unde un computer înțelege că nu se poate juca nicio partidă, pentru că
orice partidă s-ar juca ar putea doar să piardă sau să câștige, iar unicul mod pentru
a nu pierde este cel de a nu juca, dar acesta este și unicul mod pentru a nu câștiga.
În acel context, dualitatea nici nu câștigă și nici nu pierde și este complet
distrusă.
 Mașina înțelege ceea ce constructorul său nu înțelesese, contrar filmului
Matrix, unde mașina nu înțelege și moare.
Până la urmă, jocul reprezintă dualitatea care se autodistruge, pentru că, dacă
celălalt jucător ești tot tu, când unul dintre cei doi pierde și celălalt câștigă, au
pierdut și au câștigat amândoi, adică tot tu ai câștigat, dar tot tu ai și pierdut.

Așadar, jocul nu are sens decât pentru a trăi experiența înțelegerii că tu ești
și celălalt și viceversa. Experiența nu folosește la nimic, dar dacă nu o trăiești nu ai
de unde să știi acest lucru. A trăi experiența schimbă experiența, pentru că înainte
și după rămân neschimbate în prezent, dar, indiferent din ce parte s-ar privi jocul,
acesta demonstrează un singur lucru: că dualitatea nu există. Evideon este un
sistem autodecidabil.
Pe aceste baze am dori să reenunțăm teorema lui Gödel, sub următoarea
formă: Pentru fiecare pereche de sisteme de referință enantiomorfe,
autodecidabile din punct de vedere referențial, există un sistem generator
simetric și indecidabil, unde orice deductibilitate este existență/inexistentă în
același timp.
Acest enunț are în vedere entanglementul și susține că orice sistem de
referință, în realitate este fiul unui alt sistem
de referință, care a dat naștere sistemului de
referință pe care îl luăm în considerație, și a
unei imagini speculare de-a sa, cu care este
entangled. Deci, suntem aici pentru a
înțelege singura regulă a jocului, pe care noi
înșine am creat-o în mod inconștient, și care
ne reprezintă. Regula susține că nu există
cei 2 jucători ci doar jocul, pentru că cei 2
jucători sunt reprezentarea virtualității, dar
sunt legați unul de altul, conectați între ei de
partea reală, care îi ține legați în mod simetric, astfel încât, dacă unul pierde,
celălalt câștigă, și în același timp, dacă unul pierde, în același moment și câștigă.
La finalul partidelor, care este o expresie cu adevărat metaforică în această lucrare,
trebuie să reevaluăm fraza lui Shakespeare: "...to be or not to be, this is the
question ...", care a fost tradusă incorect în italiană prin expresia "...a fi sau a nu fi,
aceasta este problema...", unde în realitate nu există nicio problemă, nicio
întrebare, ci o chestiune de fond. Chestiunea de fond este legată de a exista sau a
nu exista, adică de a face sau a nu face. Dacă accepți jocul ești și înțelegi că tu
însuți ești jocul, pentru că nu ai nicio oportunitate. Deci, Conștiința, pentru a se
manifesta, are nevoie să recite rolul celor doi jucători, pentru a descoperi la final,
că cei 2 jucători sunt 2 manifestări virtuale: dar adevărata esență este însăși jocul.
În acest context, înțelegem că Conștiința este "a face" și nu rezultatul acțiunii
îndeplinite, este mișcarea, nu lucrul mișcat, este jocul, nu jucătorii, este
entanglementul (legătura), nu cele două obiecte legate unul de altul, este
parametrul ascuns din fizica lui Penrose. Dacă cumva Conștiința se manifestă în
cele 2 obiecte legate între ele, acestea sunt doar manifestarea virtuală a Conștiinței
și nu adevărata sa esență.

Adevărata semnificație a Conștiinței transparente

Toate ideile exprimate până în prezent ne conduc la concluzia că experiența

ființei umane are scopul de a ajuta Conștiința să-și amintească cine este ea în
realitate. După recunoașterea acestei identități originare, urmează tentativa de a
reasambla piesele originale: sufletul, mintea și spiritul. În TCTDF (Triade Color
Test Dinamico Flash) - simularea mentală care permite obținerea integrării
Conștiinței - reușim să obținem acest rezultat, construind o suprapunere ipotetică
între sferele triadei, care vor furniza o sferă total invizibilă, adică transparentă.
Semnificația transparenței este cea a inconsistenței materiale totale, deoarece
Conștiința nu este virtuală, ci reală. Această sferă trebuie să învețe și să asimileze,
prin intermediul dilatației și contracției, conceptul de undă și particulă cuantică.
Aceasta înțelege că nu există dualitate între aceste 2 expresii ale sale. Dar acum
trebuie să integrăm toate discursurile care au fost ținute până aici, cu o treaptă
ulterioară, care conduce TCTDF-ul spre obținerea unei adevărate Conștiințe
Integrate (CI), invizibilă pentru totdeauna. Trebuie remarcat faptul că anumiți
subiecți, chiar dacă obțin acest rezultat în simularea lor mentală, încă rămân parțial
implicați în problema răpirilor extraterestre, care nu se rezolvă în totalitate. Uneori,
sferele triadei, adică sufletul, mintea și spiritul, se resepară, chiar dacă nu-și
schimbă culoarea, dar subiectul se prezintă ca nefiind complet integrat, încă
manifestând comportamente duale.
Trebuie să subliniem că, recent, s-a descoperit, mulțumită analizei TCT-ului,
efectuată în niște cazuri recente de răpiri extraterestre, că se poate obține o sferă
total transparentă în 3 feluri diferite, din care doar unul este cel corect. Primul mod
prin care se poate obține ceva transparent (incolor) este acela de a uni axele-
vectori-activi de orice fel (suflet, minte, spirit), care își vor împărți extremele în 2
puncte unice. De exemplu, mintea pune la dispoziție axele de spațiu și timp, ale
căror extreme se vor agăța de extremele axelor de timp și energie ale spiritului. În
cele 2 puncte de joncțiune se vor agăța și cele 2 axe ale sufletului, cu spațiul și
energia. Cele 3 axe pasive (care nu sunt vizibile) vor rămâne neconectate între ele.
Sistemul furnizează o simetrie incoloră pentru că are un plan de simetrie verticală,
unde 2 puncte ale uniunii sunt caracterizate fiecare de prezența și suprapunerea a 3
culori fundamentale (alabastru, verde și roșu), care dau culoarea nicio-culoare. Pe
de altă parte, cele 3 origini ale celor 3 grupuri de axe, reprezintă conștiința
sufletului, a minții și a spiritului, care sunt, prin definiție, punctiforme și
transparente. Rezultatul obținut este prezentat mai jos:

Imaginea în 3 dimensiuni (3D) care rezultă, reprezintă, încă o dată,

schematizarea unui vechi simbol arhetipic, clasic pentru Europa de nord, care se
numește Triskelion (Triskel în enegleză). Este interesant de observat faptul că
acela care vede în simularea mentală cum se formează triskelionul, vede cele 3
grupuri de vectori care se unesc în acest mod. O astfel de unificare este reversibilă,
pentru că s-au unit doar extremele celor 3 grupuri de vectori, dar nu și conștiințele
sufletului, minții și spiritului, adică cele trei puncte verticale ale triskelionului, din
care pornesc cele trei axe externe pasive (adică transparente). Cele 3 conștiințe,
nefiind suprapuse, încă îi oferă subiectului o viziune duală și neintegrată a
realității. Pentru a obține adevărata suprapunere ireversibilă, trebuie ca cele 3 brațe
externe să se suprapună prin intermediul unei rotații a triadelor de axe
corespondente, în jurul axei care unește cele 2 puncte transparente, care sunt
centrele de uniune a diferitelor axe...Doar atunci cele 3 conștiințe unite vor forma o
singură triadă de axe.
 Încă o dată se observă că simularea mentală efectuată pe un subiect răpit, în
tentativa de a se elibera, produce simboluri arhetipice care aparțin de geometria
sacră, pe care acum putem să o definim ca fiind geometria cu care au fost
concepute lumea fotonului și cea a antifotonului.
Merită efortul să ne amintim că triskelionul are origini celtice foarte vechi și
că, în principal, reprezintă o viziune a Universului-Om bazată pe 3. Cele 3 brațe ale
triskelionului reprezintă pentru Celți triada umană: sufletul, mintea și spiritul, dar
și spațiul, timpul și energia, dar și trecutul, prezentul și viitorul.
Este ușor să regăsim în formele rotunjite ale triskelionului original structura
triadei celtice, care reprezintă omul, așa cum era percepută arhetipic de o veche
civilizație druidică. Cele 3 brațe laterale în realitate sunt axele transparente ale
triadei și este suficient să le îndepărtăm, dacă le considerăm invizibile, iar
triskelionul se transformă în simbolul florii de lotus cu 3 petale, care pentru
egiptenii și pentru orientali reprezintă floarea vieții.

Se poate observa că triskelionul este desenat ca și când s-ar roti în sens orar
sau antiorar, construind o svastică cu 3
brațe, care este asociată cu simbolul puterii
lui Dumnezeu sau a Diavolului. În realitate
este ușor de demonstrat din reconstituirile în
3D de mai sus, că doar punctul de observație
a triskelionului este cel care ne duce cu
gândul la ideea de rotație orară sau antiorară.
Cu alte cuvinte, în triskelion și în
geometria sa există deja informația că
dualismul nu există și că în realitate acesta
nu este altceva decât o viziune simetrică a
dualismului, conținută într-un singur obiect.
http://it.wikipedia.org/wiki/Triscele
 Deci, chiar dacă ați obținut ceva transparent, se poate să nu fi ajuns la
integrarea celor 3 componente ale Conștiinței și este necesar să mai faceți un pas
succesiv de integrare adevărată, impunându-le celor 3 conștiințe să se suprapună
total: lucru care în mod normal se obține cerându-le celor 3 conștiințe să realizeze
tipul de suprapunere pe care o aveau la începutul timpului, iar ele vor face restul.
Există un al doilea mod incomplet, dar ireversibil (în sensul că nu mai poate
furniza sferele triadei separate), care se obține suprapunând spațial cele 3 conștiințe
ale celor 3 componente ale triadei. În acest caz cele 3 puncte geometrice de unde
pornesc cele 3 grupuri de axe carteziene se vor suprapune, pe când restul axelor
carteziene vor fi dispuse în spațiu în formă de aureolă tridimensională. Se va putea
observa că această așezare este o sumă vectorială a vectorilor culoare, sumă care
este egală cu zero. Sistemul este integrat parțial, dar doar în lumea Reală, dar
integrarea nu a fost efectuată și în Virtual. Și în acest caz va fi necesar să se
rotească axele, pentru a obține suprapunerea axelor (3 cu 3), integrându-se și
componenta virtuală.

În această reconstrucție în 3D sunt evidențiate axele pasive (transparente) și

planurile de existență ale celor 3 componente ale triadei unde, fiecare plan este
delimitat de 2 axe (cele două margini ale triunghiului, care sunt așezate la 90 de
grade una față de alta).
 Concluzii

În baza observațiilor făcute în această lucrare, putem concluziona

următoarele lucruri:
• Sistemul de referință descris de Evideon descrie perfect atât universul
particulelor subatomice, cât și pe cel social.
• Formele din geometria sacră, care este definită într-un mod atât de vulgar,
își au originea în geometria Evideonului.
• Programarea Neurolingvistică (PNL) este restructurată într-un context
geometric tridimensional, permițând extensii explicative mai solide și mai
coerente.
• O nouă viziune a fenomenului de entanglement este furnizată ca probă
inconfundabilă a absenței modelului dual, dar numai în accepțiunea total virtuală a
termenului.
• Indecidabilitatea lui Gödel este identificată ca probă pentru absența
dualității, în acord cu semnificația de entanglement și în acord cu adevărata
semnificație a incertitudinii lui Heisenberg.
• Legea atracției universale este explicată și clarificată în termeni de
entanglement conștient.
• Legile fizicii care descriu Universul virtual sunt identificate ca nefiind
absolute și fiind variabile, în funcție de conștiința creației umane.
• Omul este creatorul.
• Constanta structurii fine a Universului își găsește locul în interiorul
modelului evideonic.
• Mitul conține descrierea Evideonului, care se manifestă și prin intermediul
analizei semnificației geometrice a chakrelor din cultura vedică.
• TCT-ul sau Triade Color Testul este un model reprezentațional mental
corect, autodecidabil după Gödel.
 Note bibliografice pentru aprofundări pe internet:

Pentru cei care ar dori să aprofundeze temele abordate în acest articol, iată aici o listă cu
referințe on line, care abordează problema chakrelor, a universului virtual, a variației legilor fizicii, a
noii Programări Neurolingvistice cuantice și a virtualității în legătură cu definiția de Conștiință, a
relației dintre suflet și fizica cuantică și orice altceva care îl poate face pe cititor să înțeleagă că suntem
deja mulți cei care gândim diferit.

• http://silvanodonofrio.wordpress.com/
• http://www.ufdc.eu/
• http://www.scienzaeconoscenza.it/categorie/scienza_e_fisica_quantistica.php
• http://www.fisicaquantistica.it/il-tempo-non-esiste/nella-fisica-il-tempo-non-esiste
• http://www.fisicaquantistica.it/il-tempo-non-esiste/la-funzione-donda-dell-universo
• http://www.vincenzofanelli.com/
• http://www.iep.utm.edu/time/
• http://www.freemasons-freemasonry.com/
• http://www.fredalanwolf.com/myarticles/Soul%20and%20death%20Q&A.pdf
• http://www.enciclopediaolistica.com/enciclopedia/sci2/sci07.htm#03
• http://statidellamente.blogspot.it/2009/11/omaggio-claude-levi-strauss-di.html
• http://www.altrogiornale.org/news.php?extend.7082.10
• http://ecosomatica.wordpress.com/tag/nassim-haramein/
• http://holofractal.net/the-holofractographic-universe/?cb=022323620365932584
• http://www.c-s-b.org/en/modules.php?name=News&file=article&sid=185
• Invhttp://www.studiobumbaca.it/2011/07/05/sincronicita-una-legge-che-unisce-cose-simili/
• http://www.liberamente.co/cms/articles/2013/03/16/la-legge-di-attrazione-spiegata-dalla-fisicaquantistica
• http://astronomicamens.wordpress.com/2012/06/26/le-leggi-fisiche-potrebbero-variare-nelluniverso/
• http://news.harvard.edu/gazette/story/2014/05/astronomers-create-first-realistic-virtual-universe/
• http://www.sciencechannel.com/tv-shows/through-the-wormhole/videos/through-the-wormholevirtual-
universe.htm
• http://news.sciencemag.org/physics/2014/05/astrophysicists-build-virtual-universe
• http://nardelli.xoom.it/virgiliowizard/sites/default/files/sp_wizard/docs/La%20serie%20di
%20Fibonacci%20nel%20microcosmo.pdf
 Corrado Malanga - Interviu Evideon 2

aprilie 2015

AL: Bună ziua, domnule profesor! Prima întrebare pe care am vrut să vi-o
pun cu privire la articolul Evideon 2, care este mai cunoscut sub numele de
Geometria Sacră în Evideon, ultimul dvs. articol, era: Cum putem lega
Evideonul, TCT-ul și altele la acest subiect: Geometria Sacră, chakre, etc.?

CM: Da. Cum totul este geometrie și nu există altceva decât geometria,
geometria este și izvorul tuturor acelor manifestări care construiesc mitul. Una
dintre aceste manifestări este cu siguranță ideea de chakre. Este un mod de a gândi
și a vedea chakrele ca pe niște puncte în care corpul uman prezintă niște
caracteristici determinate, ca un fel de semafor cu 6-7 culori, motiv pentru care, în
funcție de intensitatea acestor culori, cel care reușește să perceapă culorile acestor
chakre, înțelege care este starea ta de sănătate. Iar aici amintim că starea de
sănătatea înseamnă să fii în armonie cu universul, care înseamnă a fi conștient de
tine. Trebuie să spunem încă o dată că cel care este bolnav nu este conștient, cine
este sănătos este conștient de sine. Pentru că boala este reprezentarea unei stări pe
care noi înșine ne-am ales-o, un drum de înțelegere pe care trebuie să-l parcurgem.
Deci, dacă suntem bolnavi, nu avem acea parte de înțelegere. Având în vedere că
Geometria Sacră intră în toate manifestările mitului, așa cum am putut vedea până
de curând, este suficient să citim pe internet, unde vedem că toți vorbesc despre
Geometria Sacră într-un mod new age, fără o construcție proprie și adevărată. Este
suficient să vedem același chakre conform celei care este antica filozofie orientală
și prin intermediul diferitor studioși și vedem că acești studioși vorbesc între ei în
mod diferit despre chkare, dar nu numai, nici măcar nu s-au înțeles unii cu alții în
legătură cu ce culori au chakrele, iar pentru asta există niște motivații precise. Până
la urmă, aceste chakre câte sunt? Cine a spus că erau 6 sau 7? Trebuie să mergem
în antichitate și să-i găsim pe primii care au oferit un soi de explicație. Ca de
obicei, sunt misterioșii călugări, mai mult sau mai puțin tibetani, mai mult sau mai
puțin ascunși prin vreo mânăstire chinezească, care vorbesc despre primul tratat în
legătură cu aceste chestii. Se pare că chakrele la început nu au fost 7, ci au fost 4.
Au devenit 7 într-o perioadă istorică succesivă. Așa se pare!!! Cei care au
evidențiat schimbarea numărului de chakre au fost niște ezoteriști foarte
importanți.
Culorile chakrelor ne-au ajutat imediat să înțelegem că ele sunt identice sau
seamănă mult cu culorile din Evideon, adică culorile acelor 6 sfere, care reprezintă
culorile și anticulorile, albastrul, roșul și vedrele, galbenul, azuriul și magenta, care
ne-au ajutat în Evideon 1 să înțelegem cum era făcută structura materiei. Ce ciudat!
Aceleași culori? Sigur că da, pentru că culorile din Evideon sunt culori arhetipice.
Nu doar că reprezintă dintr-un punct de vedere geometric fizica universului, dar,
bineînțeles, având în vedere că fizica universului a fost făcută de noi, pentru că noi
suntem creatorii, intră și în structura chakrelor.
Astfel ne-am dus să verificăm dacă existau corelații între culorile chakrelor
și culorile din Evideon. Am găsit niște corelații inițiale interesante, dar și niște
discordanțe ciudate. De exemplu, pornind de sus și mergând în jos, în principiu,
aceste chakre amintesc de culorile Evideon în natura sa bidimensională. Amintesc
că Evideon este un centru în care sunt 3 axe. Una a energiei - cea verticală, cea
care merge înainte - înapoi este cea a spațiului, și cea de la stânga la dreapta, care
este cea a timpului, cu niște culori exacte. În creierul nostru este Evideonul.
Fiecare are un sistem orientativ al universului spațio-temporal și prin intermediul
acestui sistem orientativ percepe universul exterior.
Dacă noi transformăm acest Evideon tridimensional într-un Evideon
bidimensional, adică un cerc în care sunt 2 triunghiuri, unul cu vârful în sus și unul
cu vârful în jos, și dacă la cele 6 vârfuri așezăm cele 6 culori ale Evideonului,
obținem Evideonul bidimensional. Iată!
Mergând în sens orar, iată că avem reconstituirea tuturor chakrelor, pornind
de sus în jos, cu o singură excepție. Ba chiar două, care sunt mai importante: 1 -
Avem prima chakra de sus, care este legată de existența sinelui, de Conștiința
profundă, pe când ultimul de jos, care este legat de organele genitale, ar fi legat de
aspectul sexual al omului. Prima chakră, în funcție de curentul de gândire, o găsim
violet, albă sau complet transparentă. Adică aici trebuie să ne putem de acord.
Albul nu este o culoare, ci o sumă de culori. Complet transparent nu este o culoare,
dar este o sumă de culori, dar făcută altfel. În Evideon violetul (să-l numim
magenta, chiar dacă sunt niște diferențe, dar îi spunem așa pentru a ne înțelege),
magenta este culoarea care se află sus pe verticală, pe axa energiei și este
reprezentarea îngerului din planul de deasupra, adică a unei "Conștiințe" diferite de
cea pe care o avem noi. Îngerul din New Age este cel care, cumva, vrea să-ți spună
că el te controlează, că el este cel controlează planul nostru de dedesubt, dar este și
cel care îți spune că noi am avut curajul să coborâm, că suntem mai tari, pe când el,
sărmanul, nu a avut acest curaj, dar te controlează. Deci, este un controlor, nu un
Dumnezeu. Este un fals Dumnezeu. În acel context, adevărata culoare, dacă
mergem să studiem un pic chakrele, este culoarea total transparentă.
Culoarea total transparentă este culoarea Conștiinței. Deci, în principiu, nu
ar fi prima culoare dintre cele 6, ci ar fi a 7-a culoare, care se află în centrul
construcției Evideon. Adică mingiuța centrală, care în principiu nu are nicio
culoare, Conștiința, din care se creează toate celelalte trei culori. Conștiința, așa
cum știm și din TCTDF, nu are nicio culoare, pentru că fiecare culoare este ceva ce
ești. Iar cum Conștiința este tot, ești tot, iar totul este nicio culoare. Asta atât dintr-
un punct de vedere ezoteric, dar și dintr-un punct de vedere de vectori-culoare din
fizica cromodimanică cuantică. Deci, această chakră este a 7-a, cea care se află "cel
mai sus", pentru că atunci când noi construim un grafic, în care spunem că există 7
nivele energetice, aceste 7 nivele energetice au 7 culori. Culoarea în care noi ne
aflăm este culoarea roșie. Culoarea inițială, adică a Conștiinței, este nicio culoare.
Imediat după aceea Conștiința se manifestă în interiorul realității virtuale cu
culoarea albă. Adică a avut loc diviziunea între suflet, minte și spirit, între albastru,
verde și roșu, cele trei culori sunt intim legate între ele, dar furnizează culoarea alb.
Deci, imediat după aceea sunt celelalte culori, care, coborând, dau aceleași culori
care sunt în Evideon, dar cu o diferență fundamentală: în penultima culoare a
chakrelor apare portocaliul. De ce oare? Portocaliul doar nu este o culoare
fundamentală. De ce să fie aici acest portocaliu exact deasupra culorii sexualității,
adică culoare roșie? Eu am avut impresia că este vorba despre o diversiune, pentru
că în toate mitologiile găsim mereu îngerii din planul de sus, care îți arată cum este
făcut universul, dar care cumva îți alterează un detaliu important care te-ar putea
face să deschizi ca și cheie de lectură toate ușile cunoașterii. Ai o cheie de lectură
aproape bună, dar nu atât de bună încât să poți deschide toate ușile, pentru că celor
din planul de deasupra nu le convine ca tu, omul de la al 7-lea nivel, să deschizi
toate ușile. Scoțând culoarea portocalie și aranjând lucrurile, așa cum scrie în
Evideon 2, avem aceeași scală la chakre, reinterpretată în acest fel, care ne permite
să afirmăm că această scală nu este altceva decât Evideon.
Și atunci am mers să verificăm dacă în mitul oriental existau alte indicii,
care ne puteau indica că noi făceam un drum de corectare, oferind chakrelor
culorile corecte.
Numărul petalelor...

AL: Un moment! Putem face o mică evaluare? Dacă noi găsim desenul cu
culoarea greșită la al 7-lea nivel, adică cu portocaliu în loc de galben-magenta,
putem să tragem concluzia că aceștia nu sunt niște studii corecte sau nu sunt niște
învățători buni.

CM: Acolo este ceva ce nu funcționează, ceva suspect, însă confirmarea

acestui ceva care nu funcționează, pe care noi l-am corectat cumva prin parametrii
noștri, care sunt cei geometrici, care ies la lumină din mit și din geometrie, ni-l dă
în mit nr. de petale pe care îl are fiecare chakră și care corespund unor caracteristici
ale acestor chakre. Iar noi ce găsim? Găsim exact asta: prima chakră, cea
transparentă de sus, are 1000 de petale. 1000 de petale este un număr simbolic, este
o reprezentare care practic reprezintă totalitatea. Însă a doua chakră, este
reprezentarea dualității, pentru că Brahman, îl crează pe Brahma, care este mintea
în virtualitate, care apoi se va divide în Shiva și Vishnu și iată că se naște
dualitatea. A doua chakră are două petale, reprezentând exact acest aspect al
dualității și tot așa...Deci, numărul de petale ar fi legat și de mit, pe de o parte, la
fizica cuantică cromodinamică pe de alta, și la corectarea culorilor pe care am
făcut-o. Ia să o vedem pe ultima! Ultima chakră, de exemplu, are o reprezentare
exactă. Este evident că simbologia orientală prezintă în ultima chakră un pătrat cu
un triunghi în interior. Pătratul este reprezentarea lumii, pentru că are 4 laturi.
laturi pentru că paradisul terestru are 4 laturi, care sunt reprezentarea ideatică și
simbolică de spațiu, timp, energie, sub forma de suflet, minte, spirit și corp, însă
cele 4 laturi sunt într-un triunghi. Triunghiul cu vârful în jos este reprezentarea
alchimică și simbolică a părții sufletești. Adică ultimul plan, culoarea roșie, nivelul
nostru energetic, al 7-lea, este reprezentarea sufletului în lume, acesta fiind același
discurs care iese apare în toate hipnozele pe care noi le-am făcut de-a lungul
timpului, adică acesta este singurul loc unde există dualitatea, singurul loc unde
partea sufletească dezlipită a avut curajul să coboare, în această realitate
tridimensională. Deci, există reprezentarea în desenul făcut acum câteva mii de ani
de chinezi, care reprezintă situația simbolică a nivelului nostru. Nu doar asta
apărea foarte clar. Există niște corelații pe care acum le putem reciti cu o cheie de
lectură mult mai clară. Putem ști ce naiba sunt aceste chakre, ce reprezintă. În
termeni fizici sunt reprezentările nivelurilor în care mintea, pentru că din punct de
vedere geometric chkrele sunt dispuse pe verticală și să ne amintim că geometria
fizică sacră sau non-sacră este fundamentală, fiind aceeași pentru toate lucrurile,
nivelele energetice, pornind de la primul, care reprezintă Conștiința, la al doilea,
care este planul dualității, unde sunt Shiva și Vishnu, la al treilea, al patrulea, al
cincilea, al șaselea, unde sunt îngerii din planul de sus, la al șaptelea, unde suntem
noi. Diferitele culori reprezintă situația noastră diferită. O spun mai simplu.
Așa cum am văzut deja în Geneza, partea sufletească are caracteristica de a
se putea deplasa pe axa timpului, care este virtual, locuind în mai mule corpuri în
același timp, oferind ideea că are vieți trecute, prezente și viitoare. Spiritul făcea
același lucru de-a lungul axei spațiului. De-a lungul axei minții, mintea ocupă
diferite nivele. Asta ce înseamnă? Că noi, în principiu, avem 7 posibilități - număr
simbolic și arhetipic și aici. Dintr-un punct de vedere energetic stăm în acest plan,
dar suntem și în planul superior, într-o formă diferită, într-un corp diferit, care nu
este 3D, care nu are soliditatea care este aici și cu cât mergem mai sus, suntem tot
mai uniți, unde partea spirituală și cea sufletească nu sunt separate, ci sunt tot mai
unite, până se ajunge sus, la acest triunghi cu vârful în sus, unde sufletul, mintea și
spiritul se întorc să fie total integrate în Conștiință. Asta ce înseamnă? Înseamnă că
noi, având în vedere că timpul nu există, trăim în același timp în Conștiință, în
toate nivelele de dedesubt și în ultimul nivel. Deci, acest lucru conduce la o
problemă. Problema este că atunci când noi începem să devenim să ne cunoaștem
și să devenim conștienți de noi înșine, sfera de probabilitate, care reprezintă unda
Conștiinței noastre, o undă sferică cu 3 axe, care sunt axa energie, axa spațiului și
axa timpului, această undă devine tot mai mică, tot mai mică, devenind un
punctuleț, pentru ca acest punctuleț să se încarneze în ultimul corp, care este cel
mai conștient dintre toate pe care le avem. Asta înseamnă că în timp ce eu fac un
drum de conștientizare pierd toate conștientizările vieților trecute. Pierd amintirea
dar dobândesc conștientizarea pe care am dobândit-o în ele într-un singur corp. Nu
doar că obțin toate conștientizările mele în spațiu, pentru că în momentul în care
acestea nu mai sunt, sunt doar eu, ultimul corp conștient. Însă elimin toate
corpurile mele care se află în planurile superioare. Nu mai sunt Conștiința Integrată
care nu știe cine este, dar nu mai sunt nici îngerul din planul de sus. Deci, nu voi
mai avea nimic de-a face cu acești domni. Amintesc că îngerii din planul de sus
sunt penultima treaptă pentru a ajunge la conștientizarea totală, care se obține doar
în acest nivel. Ce se întâmplă? Înseamnă că eu nu voi mai avea nicio conexiune cu
planul de deasupra când am devenit total conștient, unde uneori eu, tu, ceilalți care
urmează acest proces de conștientizare merg. A merge în planul de deasupra se
întâmplă mai ales în planul temporal nocturn, când tu vezi cum îți apare acest înger
care îți surâde, care te face să înțelegi că tu ești unul dintre ei. Este adevărat, ești
unul dintre ei care a coborât în planul de jos, nu unul dintre ei care a rămas în
planul de deasupra pentru că se temea să coboare, dar îți dau de înțeles că tu
trebuie să te întorci în planul de deasupra, pentru că altfel ei ar fi obligați să
coboare în planul de jos, însă ei nu vor. Dar ție nu-ți spun acest lucru. Tu ești cel
care merge în planul de deasupra. Ei nu coboară în planul de jos în aceste viziuni
nocturne, în aceste viziuni meditative, în aceste viziuni transcendentale. Când
nivelul tău de conștientizare a ajuns în punctul în care poate să-i recunoască, tu,
care ești cel din planul de deasupra care a coborât și nu are niciun chef să se
întoarcă înapoi, pentru că în procesul de conștientizare trebuie să se meargă mereu
înainte, iată că nu mai ai nevoie de acel corp un pic transparent, care îți apare ca un
înger din planul de deasupra, dar care nu mai are nicio treabă cu tine. Tu nu mai
simți nevoia să-ți creezi, ca un brav creator ce ești, ideea de a te confrunta cu o altă
parte din tine, cea din planul de deasupra, care încă nu a devenit conștientă. Pentru
că aceea îți folosește pentru conștientizare. Când ai dobândit-o, nu mai ai nevoie de
confruntare. În acel moment, cei din planul de deasupra au pierdut posibilitatea de
a te captura. Aceste lucruri sunt scrise în chakre, iar în revizuirea pozițiilor
chakrelor se înțelege perfect că mitul și chakrele sunt fotocopia perfectă a lui
Evideon.

AL: Bine. Scuză-mă că te întrerup, dar dacă tot ai deschis subiectul...Acum

vorbești despre numere.
 CM: Da.

AL: Îmi sare în ochi faptul că într-o parte a articolului descrii numerele 7,8
și 3 ca fiind cele trei numere fundamentale. Cele 7 note, cele 8 octave, etc. Mi-ar
plăcea să discutăm acest subiect.

CM: Da. Așadar, ce se vede în contextul geometriei universului? Se vede că

aceste numere sunt recurente și par a fi numerele fundamentale ale lui Evideon.
Evideonul tridimensional are 3 axe - o axă a energiei, o axă spațiului și o axă a
timpului. Aceste trei numere par a fi legate la câte una dintre aceste 3 axe. În acest
context se vede că, de exemplu, că Evideon împarte planul în care suntem în 8
octante. Dar știm că din aceste 8 octante în principiu sunt 7 nivele, dar știm că
fiecare nivel are 3 dimensiuni. Iată! Un exemplu în care numerele 7,8 și 3 sunt
aduse în modelul evideonic. Dar aceste numere apar și în fizica cuantică, în
Tabelul periodic al lui Mendeleev, care descrie configurațiile electronice ale
tuturor elementelor, note ipotetice care nu au fost încă descoperite și așa mai
departe. Noi găsim 7 nivele energetice care corespund celor 7 numere cuantice
principale - 1,2,3,4,5,6,7, însă sunt 8 grupuri de elemente și sunt 3 dimensiuni -
spațiu, timp și energie în care aceste numere se mișcă, aceste elemente se mișcă.
Așa se întâmplă și în notele muzicale. Notele muzicale pe care noi le-am creat,
pentru că noi le-am creat, pentru că noi suntem creatorii și creăm universul așa
pentru că credem că așa trebuie să-l creăm. Deci, punem aceste numere peste tot -
de la cum să gătim spaghetti până la cum să construim un quarc. Notele muzicale
sunt 7, dar avem și 8 octave. Și avem și o tipologie de acorduri principale, care
merg din 3 în 3 note, practic sărind o notă de fiecare dată când facem un acord. De
exemplu, DO-MI-SOL. Găsim aceste numere în chakre - cele 7 chakre sunt
reprezentarea la 7 nivele energetice, dar care de această dată nu sunt în electroni, ci
în univers. Dar de ce ar trebui ca universul să aibă 7 nivele energetice? Pentru că,
dacă fizica cuantică este adevărată, sunt 7 nivele energetice și în nucleul
elementelor, nu doar la nivel de electroni exteriori. Deci, și la nivel de o cutie
mare, care în loc să fie un orbital molecular este întreg universul. Această cutie va
avea 7 nivele energetice ș.a.m.d. Deci, în Evideon se evidențiază că lucrurile sunt
mereu aceleași, atât în lumea a tot ce este mic, cât și în lumea a tot ce este mare,
pentru că sunt construite tot pe aceleași numere, pe care noi le-am simplificat în
8,7 și 3, dar care au o origine mai profundă în Pi-ul grecesc și în secțiunea de aur.
Pi grecesc și secțiunea de aur sunt acele numere care combinate construiesc
întregul univers.
Acum trebuie să înțelegem un lucru fundamental: Pi grecesc și secțiunea de
aur sunt două numere complicate, pentru că 3,14 plus o grămadă de numere, despre
care nici măcar nu se știe dacă se termină vreodată. În secțiunea de aur există
diferite aproximări, dar cu siguranță doar una este cea corectă. Dumnezeu, adică
noi, când am făcut universul nu ne-am apucat să spunem "Numerele sunt
1,2,3,4,5,6,7,8,9,10.". Așa a ieșit. Deci, ne-au ieșit în principal pe aceste două
numere importante. Din acele numere noi am creat universul fractalic în care,
tocmai pentru că universul este tridimensional, bazat pe numărul 3, holografic. Nu
numai că este tridimensional, bazat pe înălțime, lungime și lățime, ci este
tridimensional în spațiu, timp și energie, așa cum este energie de-a lungul axei x,
de-a lungul axei y, de-a lungul axei z. Este un timp de-a lungul axei x, de-a lungul
axei y și de-a lungul axei z. Deci, numărul 3 se repetă încontinuu. La fel ca 8 și 7.
Deci, universul nostru este un fractal tridimensional, unde fiecare dintre aceste axe
construiește fractalul pe același număr - doar pe 3, doar pe 8, doar pe 7 și în funcție
de cum se amestecă spațiul, timpul și energia, așa apare universul nostru. Găsim
același numere în toate lucrurile. Dintr-un punct de vedere fractalic asta reprezintă
ideea că universul este un fractal. Se repetă în mare ceea ce este în mic cu aceleași
reguli, pentru că universul este o hologramă, pentru că hologramele sunt fractali,
ceea ce se va descoperi după aceea în astrofizica modernă, că universul este un
model bidimensional, plan, spațio-temporal, extrudat pe axa energiei, adică a treia
axă este cea care construiește, energetic vorbind, toate lucrurile, dându-le
dimensiune. În mit scrie același lucru, în Geneza scrie același lucru, în fizica
cuantică scrie același lucru. Noi ne-am ales aceste numere. Am decis să construim
universul așa și trăim în el. Asta ne permite să înțelegem că dacă avem un pahar în
fața noastră, dacă eu sunt conștient, pot să iau din pahar toate informațiile pentru a
ști cum este făcut universul, pentru că paharul este o bucată de univers, dar pentru
că universul este virtual, holografic și fractal, în acel pahar sunt instrucțiunile
întregului univers.

AL:Scuză-mă! Am mai vorbit mai demult, iar atunci îmi spuneai despre
pierdere de informații în ceea ce privește hologramele - cu cât stai în ceva mai
mare, cu atât se pierde din claritate.

CM: Este adevărat! Iar acest lucru este foarte interesant. Foarte interesant!
Holograma este făcută așa: există holograma Fecioarei Maria. Eu văd o Fecioară
Maria tridimensională, bag mâna în ea, dar în ea nu există materie, însă dacă eu
privesc cum este construită holograma tridimensională, observ că fiecare pixel este
construit dintr-o Fecioară Maria mică, mică, doar că, la fel ca pixelii care apar pe
ecranul unui computer, care sunt ca niște pătrățele, iar pierderea de informații și
imaginea Fecioarei Maria devine mai puțin pătrată. Cu cât văd lucrurile mai de
departe, cu atât văd holograma în totalitatea sa. Când merg să văd în detaliu, văd
tot o figură la fel, care conține toate instrucțiunile, dar am pierdut capacitatea de a
avea toate informațiile în mod corect, adică fac o eroare, eroarea care se face când
se privește în mic. Trebuie amintit un lucru fundamental, că eroare depinde doar de
faptul că eu nu sunt conștient de ceea ce privesc. Adică conștientizarea mea, cu
privire la a privi un fenomen, a-l privi de departe în complexitatea sa, o am și este
asemănătoare cu a ta, dar când merg să privesc în mic, adică când chiar vreau să
văd cum este făcut acel fenomen, se prezintă ceastă eroare, această eroare care îmi
face imaginea defocusată, până ajunge de neînțeles, pentru că eu nu sunt conștient
de cum este făcut universul în profunzime, pentru că dacă aș fi conștient de asta
mi-aș aminti și că eu sunt creatorul. Această lipsă de conștientizare, măsura lipsei
de conștientizare, este reprezentarea a ceea ce matematicienii numesc "eroare" și
trebuie subliniat un lucru important. Nu este adevărat că atunci când eu privesc
ceva de departe, ceva mare, un lucru reprezentabil de un număr mare fac o eroare
mică și când privesc ceva mic fac o eroare mare. Asta se vede în termeni absoluți.
De exemplu, dacă eu cântăresc ceva ce are greutatea de 100 de Kg, dacă fac
eroarea de un gram, cui îi pasă? 100 de Kg, cu sau fără 1 g, tot 100 de Kg sunt. Dar
dacă eu fac eroarea de 1mg la 1 g, începe să fie o eroare care ar putea fi mai
complicată, adică mai mare, deranjează mai mult. În realitate eroare este aceeași
din punct de vedere proporțional. Eroarea nu se poate schimba, pentru că
conștientizarea de a privi un lucru mare sau un lucru mic este aceeași, pentru că
prin conștientizarea ta privești universul. În principiu, când privești ceva mare nu-ți
dai seama că faci eroarea x, dar îți dai seama că faci eroarea x dacă privești un
lucru mic, doar pentru că conștientizarea ta în a privi ceva mare este aproape totală,
dar în realitate nu este, dar când privești lucrul mic îți dai seama că ești destul de
inconștient. Acolo apare lipsa ta de conștientizare. Din acest punct de vedere
universul fractalic are această caracteristică și figura în trei dimensiuni a Fecioarei
Maria, prin care eu pot trece cu mâna, pentru că am construit-o în mod cu totul
virtual și este o dovadă, eu, din acest punct de vedere...Aici este un concept
fundamental, care va fi explicat, sper eu că bine, în Evideon 3, care este conceptul
incertitudinii lui Heisenberg, care nu mai are niciun sens. Dacă noi suntem
creatorii universului, nu ar trebui să facem nicio eroare, pentru că ar trebui să fim
conștienți de cum am făcut universul, având în vedere că eroarea este reprezentarea
lipsei noastre de conștientizare. Cu cât devin mai conștient, cu atât fac mai puține
erori. Când voi fi total conștient, nu va mai fi nicio eroare. Așadar, principiul de
incertitudine, care îmi spune că eu nu reușesc să văd bine un lucru, nu ar trebui să
existe. De ce există principiul incertitudinii? Eu leg incertitudinea lui Heisenberg
în Evideon 3 de neînțelegerea faptului că fotonii și antifotonii se schimbă între ei,
iar energia necesară este exact ... adică 1/2 multiplicat cu constanta lui Planck
pentru frecvența fotonului. Se va putea demonstra destul de simplu acest lucru.
Însă în momentul în care înțeleg că incertitudinea lui Heisenberg este legată doar
de faptul că eu am înțeles că există antifotonul, lucru pe care știința oficială încă nu
l-a înțeles, eu nu ar trebui să mai văd universul cu principiul incertitudinii lui
Heisenberg, care mă blochează "Tu nu poți vedea dincolo de acesta." În momentul
în care eu înțeleg asta, am înțeles cu toții, pentru că Conștiința mea și a voastră
sunt una și aceeași Conștiință. În mod inconștient, prin intermediul câmpului
morfogenetic eu înțeleg ceva, dar și tu o înțelegi, numai că tu nu-ți dai seama că ai
înțeles-o, pentru că poate nu ai avut timp să studiezi acel lucru, dar în interiorul tău
o ai, pentru că Conștiința ta și a mea sunt unul și același lucru. Atunci eu m-am
întrebat: dacă e așa, în momentul în care eu descopăr că principiul incertitudinii
pentru mine nu mai există, îmi arăți dacă a descoperit asta și altcineva în univers?
Și descopăr că în 2013 (Acest lucru este foarte interesant!) revista Optical Phisycs
produce un articol în care un grup de fizicieni olandezi fac niște măsuri sub
principiul incertitudinii lui Heisenberg, demonstrând foarte clar că nu există niciun
principiu de incertitudine, însă articolul se încheie afirmând "În mod ciudat, erorile
care se făceau și despre care se credea că se datorează principiului incertitudinii lui
Heisenberg, se pare că nu se datorau unei probleme tehnice, aparatelor pe care le
avem, care nu sunt chiar așa de precise, matematicii, care nu ne permite să fim
foarte exacți, ci se datorează unui lucru mult mai subtil, unui principiu pe care nu l-
am descoperit încă." dar despre care eu vă spun că este doar măsura conștientizării.

AL: Adică ceva ce fizicienii nu vor reuși niciodată să descopere?

CM: Nu. Îl vor măsura în același moment în care vor înțelege că fotonul și
antifotonul sunt două obiecte care fac schimburi rapide între ei (formule limită de
rezonanță s-ar spune în chimia organică) a căror viteză de trecere dintr-o parte în
alta este sub sau în raza timpului lui Planck, care are 10 la puterea -44 secunde,
deci este total invizibilă. Dar în momentul în care tu îți dai seama că există această
invizibilitate, Conștiința ta ți-o arată. În același moment în care tu scrii formula
care descrie asta, chiar dacă în mod fizic cu ochii nu o poți vedea, însă o vezi cu
ochii minții, deci, cumva ai identificat-o. Momentul în care se înțelege că există
antifotnul ți se deschide o ușă în față, care explică tot ceea ce fizica modernă nu a
descris în mod simplu, în mod clar, astfel încât simbolurile din mitul antic să apară
toate în același fel. Psihologia devine, la fel ca fizica, o știință structurată și
repetabilă și avem o cheie de lectură. În momentul în care se înțelege că noi
suntem creatorii Evidoenului, iar Evideon este suma dintre un foton și un antifoton,
suntem ok. Noi, până la urmă, până în acest moment, ne-am dat seama că există un
univers din care noi vedem doar o parte, pe cea despre care credem că există. Pe
cea despre care credem că nu există, nu o vedem, dar doar pentru că credem că nu
există. Încă o dată, aspectul fundamental, este acela că eu văd lucrurile, nu pentru
că lucrurile sunt așa, deoarece eu le-am creat așa crezând că așa trebuie create. Se
poate vedea ce nivel de conștiință ar putea avea un fizician de la CICAP când
spune că fantasmele nu există. Foarte bine. El nici nu greșește, dar nici nu are
dreptate, pentru că dintr-un punct de vedere cuantic, cele două soluții - a avea
dreptate și a nu avea dreptate - se suprapun, construind o singură soluție -
nondualitatea. Tu ești cel care alege care dintre cele 2 soluții din nondualitate îți
place, pentru că tu crezi că te afli într-o lume duală și crezi că trebuie să alegi între
cei buni și cei răi, între existența și nonexistența fenomenului. Deci, un tehnician
de la CICAP, în timp ce-i trece prin față o fantasmă, va spune că fantasma nu
există, pentru că el nu o vede, pentru că nu crede, datorită faptului că, gândind că
fantasmele nu există, și-a creat o realitatea de-a sa în care fantasmele nu există. În
momentul în care el își schimbă părerea, devenind mai conștient de sine, ar putea fi
capabil să vadă ceea ce știința neoficială numește fantasme, asta independent de
existența sau nonexistența fantasmelor, pentru că nu mai este important să se spună
că un lucru există sau nu există. Lucrul există dacă-l creezi și nu există dacă nu-l
creezi, pentru că tu ești creatorul universului. Deci, a spune că fantasmele nu există
este corect pentru cineva care a creat un univers fără fantasme și nu este corect
pentru cineva care a creat un univers unde fantasmele există. El le-a creat și lui îi
apar.

AL: Sigur că da. Vorbeai despre foton și antifoton, deci materie-antimaterie

și, ca să vezi, îmi vine în minte conceptul de simetrie, iar puțin mai devreme
vorbeam despre conceptul de chakre, despre reprezentarea celor 7 nivele, iar în
Evideon 2 este un nou tip de reprezentare, cel cu nivelele împărțite 3 la stânga și 3
la dreapta și în centru Conștiința.

CM: Da. În mare așa este.

AL: Și aș dori să vorbim despre asta, pentru că este un subiect pe care nu am

reușit niciodată să-l abordăm în interviurile precedente.

CM: Da. Trebuie să numerologizăm Evideonul. În Evideon sunt culorile.

Culorile reprezintă niște date de geometrie și de simetrie. Nu sunt altceva. Creierul
nostru le vede ca niște culori și le dă în mod inconștient niște proprietăți.
Albastrului, în mod inconștient, creierul nostru îi atribuie trecutul. Galbenului îi
atribuie viitorul, de exemplu. Nu întâmplător diferența dintre sufletul albastru și
sufletul galben este aceasta. Sufletul albastru este un suflet care a fost mereu aici,
în această parte a universului, universul lui Vishnu, Primul Om și a rămas mereu
legată de figura paternă a acestui fals Dumnezeu, care se dă drept creatorul
sufletului albastru, care deci rămâne legat de trecutul său. Însă sufletul galben nu
are această experiență, este sufletul care a venit din altă parte a universului nostru,
care deci este înclinat să se proiecteze spre ceea ce este un ipotetic viitor, unde se
fac lucrurile, unde te dezlegi de toți și unde nu este niciun părinte care să ne creeze
probleme. Ca să vezi! Albastru și galben! Deci, noi trebuie să agățăm de aceste
culori niște numere. Numerele sunt numere arhetipice, care merg de la 1 la 9,
pentru că în arhetipuri, zero, care este nimicul, nu există. Zero, în cel mai bun caz,
poate reprezenta realitatea reală, dar nici asta. În realitatea virtuală, unde lucrurile
există, sunt doar 9 posibilități. Noi am ales asta. Așa s-a făcut. De ce? Pentru că am
creat un univers tridimensional. Deci, dacă universul este tridimensional, toate
numerele trebuie cum va să aibă legătură cu 9 și se poate merge dincolo de asta.
Sunt 3 numere pe o axă, 3 numere pe o axă și 3 numere pe alta. Dacă cineva
verifică la nivel ezoteric aceste numere, descoperă aceleași numere care reies din
vectorii lui Evideon. Sunt identice. Descoperă aceleași numere și cei care au
studiat frecvențele sonore, care au anumite semnificații evocative pentru ființa
umană. Descoperă aceleași numere care au de-a face cu frecvențele culorilor și
lungimile de undă ale acestor culori. Deci, totul este mereu legat de numere.
Numere care sunt obiecte care reprezintă vectori care se numesc așa cum sunt.
Vectorul 3 este o săgetă lungă de 3, care se îndreaptă într-o anumită direcție și a
cărui nume este 3. Eu sunt 3. Sunt lung de 3 și fac 3. Iată! Sunt un operator 3. Deci
nu există, mere, pere, hertz, banane. Sunt toate numere pure. În acest context
putem scrie exact 6 tipuri evideonice, cu niște reguli de simetrie care conduc aceste
numere să identifice axa energiei sub forma valorii energiei. O valoare care va fi
exprimată în numere pure, adică în numere naturale ar spune Plack, în toate
numerele fără dimensiune. Procedând astfel reiese un univers care este făcut din 7
nivele. Un nivel, care este nivelul Conștiinței care abia ce s-a separat, adică care
practic este 0 energie, pentru că încă nu este nimic sau pentru că energia nu este
detectabilă, foarte asemănătoarea cu mingiuța complet transparentă, care deci nu
este măsurabilă, însă este o mingiuță albă, unde sufletul, mintea și spiritul, adică
cele 3 componente vectoriale s-au separat, dar sunt încă unite. Deci, ochiul meu, în
mod simbolic, ar vedea culoarea albă. Și apoi avem 6 nivele energetice. Aceste
nivele energetice au caracteristica de a fi identice 2 câte 2, deci, ar trebui să scriem
3 la stânga și 3 la dreapta. Acest lucru amintește de sistemul, care de altfel este
fractalic, nivelelor energetice ale orbitalilor, de exemplu al naftalinei. Un chimist
organic are clare aceste lucruri în cap. Dar pentru cei care nu știu nimic despre
orbitali moleculari și de Pi grecesc acest lucru devine foarte complicat. Dar
subliniez acest fapt, dincolo de a înțelege ceea ce înseamnă. Cum în orbitalii
naftalinei, ai benzenului sunt aceleași simetrii ale universului, iată că universul
apare cu același sisteme energetice. Și mai există o altă conformațiune a acestor
nivele, la fel, dar opusă în mod specular, care este reprezentarea celorlalte 6 tipuri
de Evideon, care sunt numeric imaginea speculară. De exemplu, dacă numărul care
corespunde axei energie de sus este 396, imaginea sa speculară va fi 693. Ei bine,
se observă cum în a construi fotonul și antifotonul, 396 și 693 construiesc grupuri
de planuri energetice opuse din punct de vedere simetric în jurul unui centru
energetic. Sunt unii care stau în partea se sus și sunt unii care stau în partea de jos,
unii la dreapta și unii la stânga, în față și în spate. În principiu și acela este un
fractal, la fel ca Evideon. De acolo se vede un lucru interesant. De acolo se vede că
construcția acestor nivele energetice prevede că nivelele energetice ale
antiuniversului, cel din mitul lui Shiva, nu sunt chiar atât de îndepărtate, așa cum
am putea crede, din partea opusă nivelului nostru, cel de-al 7-lea, în care locuim
noi. Dar sunt foarte apropiate. Acest lucru ne permite să postulăm, că dacă
lucrurile stau cu adevărat așa, extraterestrul fără corp așa-numitul Ra, așa-numitul
Ringhio, care vine de aici, este mult mai aproape din punct de vedere energetic de
noi și poate interfera cumva mai ușor, decât îngerul din planul de deasupra, care
aparține de un nivel care din punct de vedere energetic este mai îndepărtat. Acest
lucru explică un anumit număr de lucruri. Ca Ra să vină din acea parte în aceasta,
structura sa, care în principal este o structură de antimaterie, trebuie să devină
materie. Adică toate unitățile sale fotonice și antifotonice trebuie să se transforme
în unități fotonice și antifotonice. Adică el trebuie să devină imaginea speculară a
lui însuși, pentru că altfel aici nu poate veni. Imitând modelul fotonului și al
antifotonului care se transformă unul în altul.
Aceasta este o temă pe care eu o voi relua și în Evideon 3, pentru că noi
trebuie să ne întrebăm un lucru fundamental. Să ne punem cea mai tâmpită
întrebare din momentul prezent! Lumina este făcută din fotoni. Fotonii, de
exemplu, pot avea o culoare, de exemplu, de la albastru la roșu. Și se spune că
energia fotonului roșu este mai joasă decât energia fotonului albastru. Dar de ce
oare acești fotoni au energii diferite, culori diferite, dar merg cu toții cu aceeași
viteză - viteza luminii? Ceva nu se potrivește. Fotonul roșu ar trebui să fie mai lent
decât fotonul albastru, însă fotonul albastru și fotonul roșu merg ambele cu viteza
luminii. Sunt fotoni! Aici ceva nu este cum trebuie. Nu-i așa? Această întrebare
este banală și nimeni nu și-o pune. Este la fel ca în cazul când ne întrebăm de ce
cerul este albastru. Este la fel. În modelul evideonic se explică perfect de ce se
întâmplă acest lucru. Țineți cont că Evideon este acest model și să vedem că axa
energiei care, atunci când are culoarea magenta, sus, culoarea verde în jos,
reprezintă fotonul. Când această axă se scurtează, magenta se apropie de centru,
verdele se apropie de centru, la un moment dat se suprapun la centrul axelor, se
schimbă cele două culori, verdele merge în sus, iar magenta merge în jos. Creăm
antifotonul. Fotonul și antifotonul sunt unul imaginea speculară a celuilalt, deci
sunt niște enantiomeri s-ar spune în chimia organică. Acești enantiomeri oscilează
cu mare viteză, transformându-se unul în altul. Asta înseamnă că axa energiei se
scurtează și se alungește, scurtează și se alungește cu o frecvență exactă. Culorile
fotonilor, care mereu merg cu viteza luminii, pentru că nimeni nu a atins axa
spațiului și axa timpului în această cheie de lectură, ci doar axa energiei, acești
fotoni, în timp ce axa se scurtează, fotonul și antifontonul sunt pe punctul de a se
transforma într-un foton virtual, adică într-un foton care nu are masă. În acel
context, fotonul care nu are masă merge cu viteza luminii, dar și fotonul roșu, care,
deci, va avea o axă un pic mai lungă, merge cu viteza luminii, însă și fotonul
albastru, care are o axă și mai lungă merge cu viteza luminii. Dar și antialbastrul și
antiroșul vor merge cu viteza luminii, doar că lungimea aceste axe determină o
culoare diferită în energie, dar viteza nu se schimbă. De fapt, ce spune sărmanul
Einstein, dar și alte persoane? E=m ori v la pătrat.

AL: Dar era c la pătrat.

CM: Da, dar eu spun v de la viteză în general, pentru că se numește c când

este viteza luminii. E = m ori c la pătrat. Energia fotonului...c este mereu același.
Fotonii merg cu toții la aceeași viteză. Deci, energia este mereu aceeași. Dar ce
este celălalt termen, cel care în realitate poate schimba energia fotonului? Acea
chestie, m, pe care scrie "masă". Dar cum noi știm că în realitate masa nu există,
care este o măsură a lungimii fotonului, a lungimii axei energiei fotonului, iată că
masa reprezintă cumva posibilitatea de a bloca fotonul și antifotonul, doar ca foton
sau antifoton. Atunci iată că fotonul ar avea o masă și vom descoperi că masa
fotonului albastru și masa fotonului roșu sunt tehnic, chiar dacă nu există, pentru că
masa nu există, dar apărea această masă ca numere diferite. Deci, un foton virtual
roșu nu are masă, un foton virtual albastru nu are masă, dar un foton nonvirtual
roșu are o masă de 10 (este un număr simbolic) iar un foton nonvirtual albastru ar
avea o masă diferită. Numerele cu semnul - ar fi antimasele, adică antialbastru și
antiroșu. Deci, masa, care nu există, este doar reprezentarea simbolică și
geometrică a lungimii axei energiei. De fiecare dată când într-o formulă fizică
apare masa, masa poate fi relaționată cu numerele noastre din Evideon cu lungimea
acestei axe a energiei. Deci, este corect că Einstein, din punctul său de vedere, vede
masa potențială ca și curbarea spațio-timpului, pentru că în modelul nostru se poate
mima curbarea spațio-timpului, curbând axele spațiului și timpului ori în sus, ori în
jos, ca și când ar fi bețele unei umbrele. În modelul Evideon se poate calcula și cât
este curbarea maximă, peste care modelul se rupe, pe când în formula lui Einstein
nu-ți spune cât este curbarea maximă în spațio-timp.
Țineți cont că fizica modernă consideră că nu există nicio curbare spațio-
temporală, dar în modelul lui Einstein ideea de a vizualiza curbarea spațio-timpului
supusă unei mase puternice este doar un mod simbolic și ideatic de a a-și face o
părere despre cum este făcut universul pentru acei oameni de știință care au acel tip
de conștientizare. Pentru că un om de știință care are alt tip de conștientizare, adică
fizicianul cuantic, nu vede lucrurile așa, ci le vede altfel. Evideon, în funcție de
conștientizarea ta, îți explică mereu totul, pentru că Evideon este un model
atemporal, aenergetic, aspațial și care îți explică totul, chiar și dacă tu ai
conștientizarea minimă cu privire la univers. Deci, este complet independent de
conștientizarea pe care o ai și este un model extrem de pur.

AL: Deci, Evideon ar fi fotonul și antifotonul care se schimbă unul cu altul

și mi-a venit în minte momentul când vorbeai despre faimosul număr 666, care este
frecvența cu care se trece dintr-un univers în altul.

CM: Da.

AL: Putem presupune că fotonul și antifotonul trec de miliarde de ori prin

această frecvență?

CM: Da. Problema este următoarea: Când fotonul și antifotoul se schimbă

unul în altul, cumva, numerele, care sunt 396 și 693, care sunt numerele relative
culorilor magenta și verde, 396 sus și 693 jos, sunt vectori. Sunt vectorul 3 ,
vectorul, 9 și vectorul 6, care au poziții spațiale diferite, adică sunt vectori puși în
condiții să creeze un vector sumă din vectorul 3, vectorul 9 și vectorul 6,
poziționați la 90 de grade între ele, care este opusul vectorului 693. Deci, sunt un
fel de imagine speculară unul față de altul. Dacă 396 dă un vector care merge în
sus, la dreapta, 693 dă un vector care merge în jos, la dreapta - o săgeată. Bine. Iar
aceștia sunt vectori care dau ca sumă 18. 3+9+6. Suma acestor vectori trebuie să
rămână constantă. Deci, când ceva schimbă unul dintre acești vectori, de exemplu
3 devine 6, celălalt vector devine 6 și celălalt 6, pentru că 6+6+6=18. Deci, acești
vectori s-ar putea modifica în 666, cum se poate întâmpla și în alte valori precise,
numai să dea 18. Și atunci, când vectorul de sus devine 666, din motive evidente
de simetrie, vectorul de jos, care este imaginea speculară a vectorului de sus,
devine 666. Având în vedere că în formula care explică lungimea acestei axe există
diferența vectorială dintre numărul de sus și numărul de jos, 666-666 ne dă zero. În
acel moment, adică atunci cânt toți vectorii au valoarea 6, axa energiei nu există.
Adică nu mai există un foton și un antifoton, care ar avea o masă dacă eu aș reuși
să-i congelez, să-i blochez, să-i fotografiez pe o clipă. Dar nu este axa energiei,
deci tot ceea ce le apare fizicienilor ca masă nu există. Deci, 666 este ceea ce fizica
modernă numește fotonul virtual, un foton care nu are masă. Și nu are masă pentru
că, în principiu, nu este un foton care se transformă cu viteză în antifoton, adică
+10 Kg, -10Kg, +10Kg, -10Kg, dau zero, ci este un singur intermediu hibird de
rezonanță care chiar nu are axa energiei - adevăratul foton fără masă, cel din știința
oficială. Dar pentru a trece de la foton la antifoton, trebuie ca acea axă să devină
666. Și iată că 666 în mit este numărul bestiei. Și ce înseamnă asta ținând cont de
aceste observații? Că diavolul, pentru a veni la noi, trebuie să facă în așa fel încât
toată structura sa de fotoni și antifotoni din care este construit să fie pentru o clipă
în mijloc, între acest univers și celălalt și să devină 666. Deci, numărul 666 este
reprezentarea mitului ușii, a cheii prin care diavolul vine aici. Numărul bestiei.

AL: Nu s-ar pierde simetria dacă s-ar întâmpla asta?

CM: Se dobândește simetrie, pentru că antifotonul, care nu are un plan de

simetrie, devenind foton virtual dobândește un plan de simetrie, pentru a-l pierde
iarăși imediat, devenind foton. Dar acest lucru este posibil printr-un truc incredibil.
Noi știm că există cel de-al doilea principiu al termodinamicii. Al doilea principiu
al termodinamicii, printre multele lucruri pe care le spune, spune și asta: Toate
operațiile pe care noi le facem în universul nostru au caracteristica de a dobândi
simetrie. Adică, dintr-un lucru complet asimetric, universul devine tot mai
simetric. Nu se poate invers, pentru că al doilea principiu al termodinamicii este
legat de conceptul pe care Ilya Prigogine, care a luat premiul Nobel pentru chimie
l-a dat: săgeata timpului merge într-o singură direcție, adică nu poți să mergi
înapoi. Deci, un sistem x, care e simetric, nu poate să devină asimetric singur.
Acest concept, care a luat și premiul Nobel, Ilya Prigogine, pune în acțiune un
proces foarte ciudat, pe care vi-l spun acum. Este un domn, Schrödinger, care a
făcut ecuația lui Schrödinger. Foarte bine! Ecuația lui Schrödinger prevede că
energiile, formele orbitalilor atomici și moleculari au pentru fiecare număr cuantic
o soluție exactă. Adevărații studioși ai ecuației lui Schrödinger nu au pierdut din
vedere că la un moment dat există o rădăcină pătrată. Această rădăcină pătrată
prevede că soluțiile sunt două, nu una, așa cum a fost evidențiat de un alt fizician
care a venit imediat după Schrödinger. Bine. Iar eu voi evidenția acest lucru în
Evideon 3. Dar știți ce înseamnă asta? Așa cum există un foton care merge spre
viitor, există un antifoton care vine din viitor spre trecut, adică o ecuație de undă
caracterizată de o energie negativă. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că în acel
context, în timp ce la noi entropia crește, în celălalt univers entropia scade. Și asta
ce înseamnă? Înseamnă că săgeata timpului este o mare tâmpenie, pentru că noi
putem merge înainte și înapoi în timp. În față merg fotonii, iar în spate merg
antifotonii. Dar de ce fizicienii și matematicienii nu au luat în considerație celălalt
rezultat? Știți că rădăcina pătrată care dă 4 este 2. 2 x2 =4. Dar și -2 x -2 = 4. Deci,
numărul 4 are 2 soluții ca rădăcină pătrată, pe +2 și pe -2. Știți care este motiv
pentru care fizicienii și matematicienii nu au luat în considerație această soluție?
Doar pentru că au spus "Da, dar nu se știe ce înseamnă asta, deci nu o folosim."
Adică și-au făcut singuri rău, privind doar jumătate din univers. Cealaltă jumătate a
universului, adică existența antifotonului, care de altfel în matematică există, nu au
luat-o în considerație din punct de vedere fizic pentru că era incomodă. Ți se pare
că acesta este un mod științific de a gândi?
 AL: Ei pornesc în fizica de la ideea a ceea ce poate fi observat. Deci, dacă
tu îmi spui că antifotonul merge înapoi în timp, ei nu-l vor putea observa niciodată.
Deci, pentru ei nu există.

CM: În realitate problema nu este așa. Așa cum spuneam și mai devreme, tu
observi un lucru dacă ești conștient de existența sa. Există experimente, foarte
importante, de fizică cuantică, care arată și explică exact prin existența
antifotonului. Ce a făcut fizicianul? Cum fizicianul crede că antifotonul nu există, a
trebuit să găsească o altă explicație pentru a înțelege acele fenomene, însă este o
explicație care merge împotriva tuturor principiilor de geometrie și de simetrie a
universului, motiv pentru care, la un moment dat, fizicianul nu știe de ce uneori un
foton se comportă ca și undă sau se comportă ca și particulă. Nu știe. De ce?
Pentru că nu este conștient că fotonul există și ca antifoton. Pentru că aici este
discursul dualității. Dacă fizicianul crede că acest univers este dual, va tinde să dea
o explicație, în baza conștientizării sale, tuturor fenomenelor care-l înconjoară, care
va fi a sa, adică o viziune duală a universului. În momentul în care tu vezi că
dualitatea nu există, dar îți apare pentru că nu ai înțeles natura universului, iată că
toate datele sunt explicate într-un mod complet diferit. Deci, nu este adevărat că
fizicianul nu-și va da seama niciodată de asta. Fizicianul deja își dă seama de asta.
Așa cum îți spune fizicianul că universul este virtual, ești terminat, pentru că, dacă
universul este virtual înseamnă că nu există, ceea ce înseamnă că este suma a două
lucruri. Prezența antifotonului prevede, de exemplu, că există niște antifotoni care
pot merge înapoi în timp, iar pe aceștia nu doar că-i poți măsura, dar îi poți și
vedea, doar dacă te pui în condiția de a-i vedea. Zicala "Fiecare găsește doar ceea
ce caută." este foarte adevărată.

AL: Bine. Acum însă trebuie să facem un viraj de 180 de grade, pentru că
vorbim despre Evideon2, articolul dvs., deci, trebuie să reintrăm pe drum.
Subiectul pe care nu l-am dezbătut încă este : Cum se poate adapta modelul
evideonic la PNL?

CM: Da. Modelul evideonic explică tot. De exemplu, explică cum pictează
un pictor, cum un sculptează sculptor, cum merge unul pe stradă, cum matematica
este făcută într-un anumit fel și nu este nicio problemă. Hilbert, care a fost
inventorul spațiilor lui Hilbert, a fost premiat ca mare matematician pentru că a
descoperit că există 21 de operatori matematici importanți, adică arhetipurile, care
sunt 21 +1 =22, care este arhetipul arhetipurilor, adică operatorul matematic care
nu face nimic, pentru că face toate operațiile și contraoperațiile împreună -
culoarea transparentă a sferei conștiinței. Deci, și în matematică găsim același
lucru pe care le putem găsi fractalic vorbind, în pictură.
 Deci, fiecare dintre noi este un Evideon. Fiecare dintre noi are în cap acest
centru de axe carteziene, care văd energia în verticală, spațiul în față - în spate și
timpul în stânga-în dreapta. Toate acțiunile și mișcările pe care noi le facem în
Programarea Neurolingvistică, care se numește metacomunicarea mișcării sunt
explicate, pentru că noi avem o cheie de lectură care extrage simplu. Observația pe
care am făcut-o este în a descoperi un lucru cu adevărat interesant, pe care auditivi,
vizualii și cenestezicii, sunt legați în principiu la determinate axe. Auditivul este
mereu legat de axa timpului, cenestezicul la axa energiei și vizualul la axa
spațiului. Deci, toate mișcările și percepțiile unui auditiv, vizual și cenestezic, se
văd mai ales pe unul dintre cele trei axe. Când un vizual se întâlnește cu un
cenestezic, putem prevedea posturile pe care aceștia doi le voi lua unul față de
celălalt, înțelegând perfect din punct de vedere geometric ce tip de situație au, ca
orientare a nucleului evideonic în spațiul, așa cum în același fel un stângaci se
diferențiază de dreptaci, pentru că are inversată axa timpului față de dreptaci, care
are timpul trecut în stânga și viitorul în dreapta. La stângaci este invers. Bine. Am
postulat ideea că anumite boli psihice mentale sunt legate de suferirea unei traume
care a alterat poziția axelor din poziția în care sunt ele prezentate în modelul
Evideon și deci, tu ești un Evideon distorsionat. Posibilitatea de a distorsiona
aceste axe depinde de tipul de boală psihică pe care o ai, pentru că această boală
nu-ți va permite să relaționezi cu lumea exterioară, așa cum faci tu. Cu alte cuvinte,
ai putea încerca să vezi cu urechile și să auzi cu ochii. Este un exemplu stupid, dar
ne ajută să înțelegem. În acest context, ceea ce ni se pare că am înțeles, și încercăm
să analizăm în practică ceea ce am înțeles. De exemplu, autistul este un subiect
care are în locul axei văzului axa energiei, iar în locul axei energiei este axa
văzului. Practic este o rotație de 90 de grade a modelului evideonic. Astfel, în acest
context, acest subiect, care nu reușește să vorbească cu celălalt, pentru că nu
reușește să comunice din interior în exterior, dar reușește să perceapă comunicarea
care vine din exterior în interior. Când privește un subiect din față, în realitate, nu
îl vede ca imagine, ci îl percepe ca energie. În tentativa de a descoperi cum este
făcut, el trebuie să caute imaginea, și lasă în jos ochii, pentru a căuta axa vizuală,
pe care el o are pe verticală. Dar când mișcă capul așa, mișcă tot evideonul său,
care încă o dată se deplasează, iar el nu reușește să ajungă la axa vizuală, care i se
deplasează odată cu capul. Deci, revine în sus cu ochii, dar va vedea iarăși energia
ta. O caută încă o dată în jos, dar axa vizuală se deplasează iar.

AL: Iată de ce fac acel gest...

CM: Da. Este o mișcare de dute-vino a capului, capul mergând în față și în

spate. Singurul mod de a vorbi cu acest tip de subiecți, este acela de a-l atinge. Dar
dacă modelul nostru este adevărat, noi știm că a-l atinge din spate sau din față ar
avea o semnificație diferită, pentru că noi i-am da semnale de energie înaltă sau
joasă, în funcție de unde îl atingem - din față sau din spate. Dar oricum, autistul
atins încetează să mai dea din cap, pentru că cumva, ai reușit să ai un contact cu el,
dar ai folosit axa energiei, care nu este verticală, ci e în fața și în spatele tău. Am
experimentat cu unii dintre colaboratorii noștri, pe care nu vreau să-i prezint,
pentru că altfel s-ar trezi invadați de cereri de ajutor, lucru care în acest moment nu
este bine să se întâmple, pentru că încă ne aflăm la nivel experimental. Deci,
împreună cu acești colaboratori am observat că sunt subiecți care au boli psihice,
care până ieri erau incurabile, dar pe care noi, cu puțin noroc, am reușit să le
vindecăm, dându-ne seama că în modelul evideonic erau niște axe deplasate. Le-
am așezat într-o simulare mentală la locul corect și subiectul tinde să se vindece, cu
o viteză care merge de la 3 secunde la 3 luni. Depinde de subiectul pe care-l ai în
față. Însă acesta este un mare rezultat, care demonstrează încă o dată că modelul
evideonic este adevărat, este o cheie de lectură generală, psihologia și matematica
fiind în acest punct două științe total exacte.

AL: Deci, în principiu, PNL-ul este un pic revizuit într-o optică evideonică.

CM: Da. PNL-ul are o problemă. PNL-ul este ceva ce apare în anii '50,
adică din lucrările lui Erickson. După aceea, Bandler, Grinder, Rossi și alții au
structurat-o ca să devină un lucru practic, ușor și științific, dar ne aflăm încă în faza
în care anumite caracteristici ale PNL-ului nu au fost încă evidențiate bine. În acest
moment de vacanță de înțelegere, s-au născut niște ipoteze de muncă complet
imbecile din partea pieneliștilor moderni care încearcă să facă bani pe baza unei
ipoteze sau teorii, pe care au întrevăzut-o, dar care nu are nimic științific și
demonstrat în spate. Astfel se naște PNQ - Programarea Neurocuantică. Pentru a
face așa ceva, trebuie să se cunoască exact modelul evideonic și să știi exact ce este
fizica cuantică. Marea majoritate a persoanelor care fac aceste lucruri nu a înțeles
nimic și amestecă concepte de New Age cu concepte de fizică cuantică, care nu au
nimic de-a face una cu alta. În acest context, eu am încercat să dau niște reguli
exacte, adică să geometrizez Programarea Neurolingvistică. PNL-ul spune că harta
nu este teritoriul, ceea ce înseamnă că teritoriul este realitatea așa cum este ea, iar
harta este realitatea așa cum crezi tu că este aceasta, cum o percepi. Deci, între
hartă și teritoriu se află la mijloc conștientizarea. Care este harta? Harta este
spațiul, timpul și energia. Teritoriul ce este? Este realitatea reală este singurul lucru
care nu poate fi modificat. Este mereu aceeași, adică Conștiința, pe când realitatea
virtuală este harta. Acesta este diferența substanțială. Cu aceste concepte, dacă eu
vreau să reprogramez în mod pienelist într-o stare de hipnoză o parte sufletească,
trebuie să-mi dau seama că partea sufletească în acest model evideonic are o axă a
energiei și o axă a spațiului, dar nu are o axă a timpului, care este total real. Are
doar virtual energia și spațiul. Așadar, pentru mine va fi imposibil să reprogramez
partea sufletească în timp și voi reprograma partea sufletească doar în spațiu și în
energie. Acestea sunt concepte fundamentale care trebuie luate în considerație,
pentru că altfel pienelistul nu poate face PNL. Pienelistul a avut mari intuiții, a
ajuns până la un punct important, dar după aceea, chiar dacă eu revăd lucrările lui
Bandler și Ginder, dar Grinder, care, sărmanul, era un matematician a murit de
tânăr, însă a lăsat un semn, iar Bandler este unul care își dă multe aere, începe să
spună pe la reuniunile sale că există îngerii din planul de sus care-l ghidează,
pentru că asta spune, în principiu face o afacere, nu programare neurolingvistică,
așa cum făcea la început. Este suficient să vezi cum este prezentat Bandler în
filmele de pe Youtube. Bandler care ajunge la conferință și este plătit cu 5000 de
euro pe zi de persoană. Ce tâmpenie! Ca să devii conștient trebuie să plătești bani?
Este ciudat acest lucru. Bandler și frumoasa sa soție. Păi dacă Bandler nu ar avea o
soție frumoasă ce ar fi? Un ratat? Adică se măsoară ideea esteticii aici, a ceea ce tu
ai vrea să fii și pe care ai vrea să o ai. Ideea este că în loc să fie o persoană care își
face treaba, acum Bandler este o persoană care face bani și își bagă picioarele în
restul, dar vorbește despre îngerii din planul de deasupra.

AL: Adică i-au hipertrofiat egoul. Putem spune așa?

CM: Bine, Bandler cu siguranță este o persoană cu un nivel mare de

conștientizare, dar ca toți cei care urmează un drum de conștientizare, ori reușește
să depășească ultima barieră - păcăleala îngerilor de deasupra - ori ești unul dintre
ei. De la Bandler la Sai Baba - este la fel.

AL: Deci este vorba despre o capcană.

CM: Este foarte fină această capcană. Capcana finală este cea mai dificil e
trecut, pentru că treci prin figuri mitologice care ar putea fi și cea a lui Iisus
Cristos. Să te împotrivești lui Iisus Cristos nu a fost niciodată la modă, deci nu se
poate.

AL: În unul dintre articolele tale, care este unul dintre cele mai
controversate, în sensul că treci de la un subiect la altul...

CM: Fac asta intenționat.

AL: Da. Spunem doar așa, pentru a spune. În acest articol vorbești despre
Conștiința Geamănă, care ar fi ceea ce este numit "suflet pereche" în New Age.
Vorbești aici atât despre Conștiința Geamănă cât și despre legea atracției. Putem
pune punctul pe i?

CM: Da. În realitate cultura New Age vorbește despre "twin flame", adică
despre flacăra dublă. După cum știm, cultura New Age încearcă, fiind manipulată
de îngerii din planul de deasupra, să spună toate lucrurile reale, adevărate, pentru
că altfel tu îți dai seama că este vorba de minciuni. Ai și tu o conștiință a ta și nu te
lași prostit. Îngerul din planul de deasupra ți se adresează ție pentru că tu ești
conștient și el se teme ca tu să nu cumva să devii total conștient, deci nu poate
minți prea mult. În acest context, New Age-ul, manipulat de îngerii din planul de
deasupra, spune lucrurile aproape perfect, dar aceștia încep niște discursuri de
genul "Cristos a murit în somn." s-ar spune aici, în Toscana. Bine.
Dacă legile de simetrie din Evideon sunt valide pentru tot, trebuie să
înțelegem că există 2 Conștiințe care s-au născut din separația unei singure
Conștiințe, pentru că toată diviziunea este în 2, în 2... Așa cum se divid celulele în
filmulețele lui Piero Angela. În acest context, la ultima separație, care este a
noastră, eu trebuie să am o Conștiință care aparține altcuiva. Aceste două
Conștiințe aveau același tip de simetrie. Deci, practic erau identice. Sunt doi
gemeni monozigoți. Din acest punct de vedere, în universul nostru, aceste două
Conștiințe gemene trebuie să fie, prin forța lucrurilor, una masculină și una
feminină. Dar din ce motiv? Pentru că sexul este legat de un parametru pe care
acum îl studiem și care este legat de axele din Evideon. Rotația axelor în jurul
propriei axe, adică în jurul lui însuși. Am observat că femeile și bărbații, având
același Evideon, au rotațiile axelor de timp, spațiu și energie adesea opuse. Asta în
mod arhetipic și simbolic văzut în simulările mentale pe care le-am făcut.
Verificăm în bază statistică toate acestea. Pentru asta folosește testul ET, pe care v-
am cerut să-l publicați și să ni-l trimiteți completat de cei care au chef să-l
completeze, pentru a vedea în bază statistică dacă am înțeles bine acest lucru. În
acest context, cum acesta este un grad de libertate, care are de-a face cu geometria,
partea sufletească masculină și feminină trebuie să aibă rotații diferite, deci, în
principiu, trebuie să avem o Conștiință geamănă, care are altă sexualitate, dar poate
și alți parametri, dar sigur are o sexualitate opusă.

AL: Se vorbește de sexualitate, nu neapărat sexul corpului.

CM: Absolut! Problema corpului...Aici intrăm într-o zonă care este foarte
interesantă, unde nimeni nu a vrut să se bage. Dar cum poți ști dacă vei avea o fată
sau un băiat? Ce anume stabilește sexul? Sexul corpului îl stabilește sufletul,
mintea și spiritul, ei decizând ce corp vor să aibă. În acest context este clar că
depinde de geometria din axe și de rotația lor. Așadar, conceptul de Conștiință
Geamănă prevede, având în vedere că noi trăim într-un moment de separație, însă
în care conștientizarea noastră crește, trebuie să ne oprim o secundă, înțelegând că
trebuie să ne reunim într-un proces de reunificare, într-un proces de reunificare.
Este clar că procesul de reunificare a universului și Conștiințele care vor tinde să
devină un singur lucru, din nou, nu să redevină ceea ce erau înainte, să devină un
singur lucru, iar cuvintele trebuie să fie exact aici, este evident că ultimul act pe
care eu va trebui, cumva, să-l exercit în acest univers va fi unificarea totală, atât în
real, cât și în virtual, cu cea care este Conștiința mea geamănă. Poate îmi va reuși
în această perioadă, în altă viață, în alt yuga, peste un miliard de ani, dar pe acolo
trebuie să trecem. În unele cazuri se observă că (sunt cazuri rare) aceste Conștiințe
Gemene probabil că se găsesc în univers și au caracteristici fundamentale, adică au
o viziune a Evideonului complet identică. Sunt fenomene de natură paranormală
foarte interesante: imediat cum eu spun ceva, Conștiința mea geamănă o spune și
ea imediat la 12.000 distanță, etc. Deci, aceste lucruri s-ar putea studia și dintr-un
punct de vedere tehnic, pentru că aici este problema entanglementului, adică fizica
cuantică numește problema Conștiințelor Gemene entanglement. Adică 2 fotoni
care s-au născut împreună sunt identici cu Conștiințele Gemene pentru că, dacă
unul se rotește la dreapta ca un titirez, celălalt se va roti la stânga ca un titirez.
Dacă eu îl blochez pe primul, îl blochez și pe al doilea. Dacă îl fac pe primul să se
rotească în celălalt sens, celălalt, la miliarde de km distanță, va simți asta, pentru că
acești doi fotoni, aceste două Conștiințe Gemene, în realitate nu sunt două
evenimente fizice, ci un singur eveniment, legați de un plan de simetrie. Iar acest
concept, pe lângă faptul că este legat de entanglement, deci de fizica cuantică, a;a
cum întregul Evideon este legat de asta, adică de simetrie și de geometrie,
problema legii atracției revine, pentru că New Age-ul a făcut praf legea atracției.
"Da. Noi ne iubim foarte mult. Da! Să ne iubim! Suntem atrași unul de altul." Dar
lucrurile nu sunt așa. Asta este o poveste pentru copii. Este frumoasă, drăguță,
simpatică, minunată, însă ce se vede la doi care se iubesc? Doi care se iubesc...(Și
aici, în legătură cu definiția iubirii trebuie să fim atenți.) tind să stea împreună. Dau
impresia că se unesc. Două persoane care se urăsc tind să stea cât mai departe una
de alta. Atunci, legea atracției, despre care vreau să amintesc că este un
comportament nu numai al maselor, ci și al părticelelor subatomice, este legată de
conștientizare. Dacă eu sunt conștient că lumea este duală, voi vedea lumea
dilatată, adică voi vedea universul care se extinde, unde toate lucrurile se
îndepărtează una de alta, pentru a evidenția diviziunea. În momentul în care eu
înțeleg că suntem parte dintr-un singur lucru, voi înțelege asta, iar universul nu-mi
va mai apărea dual și voi începe să văd că toate lucrurile - persoanele, fenomenele
fizice, măsurătorile pe care eu le fac - vor deveni...se vor apropia cumva în spațiu,
în timp și în energie. În acel context, legea atracției este o măsură aplicată
diferitelor aspecte ale universului (spațiu, timp și energie) în funcție de înțelegerea
pe care o ai, adică că suntem sau nu ceva dual. Deci, când eu văd că cei di fotoni
care sunt legați între ei fac lucruri diferite, când văd un proton și un antiproton că
se unesc pentru a face nimic, adică este doar energie, un electron și un pozitron fac
același lucru, iată că îmi dau seama că legea atracției. Când văd că universul se
extinde, îl văd ca ceva ce încă nu a devenit conștient de sine și se extinde. Dar eu
ce știu? Știu din cosmogoniile vechi că la un punct universul se va opri, pentru a
reîncepe să se recondenseze. Acela este momentul în care cei doi electroni, cei doi
fotoni, cele două suflete gemene, odată terminat drumul "Nu am înțeles nimic.
Lumea era duală. Ia stai un pic! Nu este adevărat că lumea e duală. Lumea este un
lucru unic. Dualitatea nu există." , apare recompactarea întregului univers, care nu
este altceva decât o imagine speculară vizuală a exteriorului nostru. Pentru că noi
suntem universul. Dacă eu înțeleg că am pe undeva o Conștiință Geamănă, cu care
trebuie să mă unific, să mă unesc, să mă suprapun, ei bine, universul, care este
imaginea mea speculară, va face la fel.

AL: Putem oferi o certitudine? Îmi vine următoarea întrebare: Dar această
Conștiință Geamănă este aici în acest moment, dar ar putea fi departe în spațiu și în
timp și poate și că în energie. Cum procedez?

CM: Cum faci să știi asta? Înainte de toate primul lucru pe care trebuie să-l
fac este TCTDF-ul, pentru a-mi uni partea mea sufletească, partea mea mentală și
partea mea spirituală, pentru că altfel nu voi avea Conștiința care privește în toate
direcțiile, ci voi avea 3 vectori de conștiință care nu se suprapun, cel de timp,
spațiu și energie, care sunt la 90 de grade între ele, deci care nu sunt comutabile
dintr-un punct de vedere de fizică cuantică și deci nu știu unde să privesc, unde să
caut. În momentul în care am devenit conștient, din motive de simetrie și
geometrie, și celălalt a devenit conștient cumva și atunci cei doi subiecți care au
această parte de Conștiință se pot căuta.

AL: Este posibil?

CM: Da. Este.

AL: Deci, când eu fac TCTDF-ul și integrez cele trei sfere, în mod automat
și Conștiința mea geamănă se integrează?

CM: Din motive de geometrie și simetrie chiar cred că da. Pentru că este
evident că cei doi electroni entangled, cele două spirite, cele două suflete și cele
două minți trebuie să fie separate de un plan de simetrie. Nu există niciun dubiu.
Dacă nu e așa înseamnă că am greșit tot.
 AL: O să verificăm asta. Timpul ne va spune. Oricum, eu, făcând TCTDF-ul
meu, am unit teoretic și cealaltă sferă, sfera unei persoane care are un corp pe care
eu nu-l cunosc.

CM: Sigur că da. Așa ar trebui să fie.

AL: Cred că unul dintre ultimele subiecte despre care ar trebui să vorbim
este exact acesta - adevărata semnificație a Conștiinței transparente, care, chiar
dacă este ultimul paragraf, este unul dintre cele mai complicate.

CM: Da. Transparența are o semnificație simbolică, matematică, dar și fizic.

Dacă mie îmi împușcă în ochi 3 raze - una verde, una roșie și una albastră - ochiul
meu vede o singură lumină albă. Însă dacă-mi împușcă interacțiunea dintre o
lumină albastră, o lumină verde și o lumină roșie, care dau o singură lungime de
undă, eu nu văd nicio culoare. Deci, a avea o sferă albă înseamnă că da, eu am
integrat, am pus laolaltă sufletul, mintea și spiritul, care s-au suprapus într-un
singur spațiu, într-un singur timp și într-o singură energie, dar sunt desprinse una
de alta. Doar în momentul în care a avut loc întreaga fuziune eu am o sferă care nu
are nicio culoare, pe care eu nu o văd. O pot simți, o pot percepe cu conștientizarea
mea, dar ea nu este acolo, pentru că totul și nimic, în această lumea duală, sunt
același lucru, pentru că dualitatea nu există. Din punct de vedere geometric există 3
moduri de a uni sferele pentru a obține ceva transparent, dar numai unul este modul
corect. În acest context, în TCTDF eu am subliniat de mai multe ori o frază, pentru
că fiecare cuvânt este o sentință: Să ceri părți sufletești să se unească cu celelalte
părți ca la început. Ca la început, pentru că ea știe cum era la început, deci ea o
face, simetrizându-se în același fel cum a făcut înainte. Noi putem explica asta cu
vectori, cu desene, cu tot felul de lucruri complicate, dar haideți să nu ne facem
viața dificilă! Cere-i părții sufletești "Redevino așa cum erai la început!" Dacă acel
"ca la început" nu este spus se poate ca partea sufletească să nu o facă și ia o
poziție care din punct de vedere geometric dă transparentul, dar nu este
transparența corectă.

AL: Este cea a triskelionului.

CM: Exact! Triskelionul este un vechi simbol din Europa de Nord, care face
parte din mit și care ne arată foarte clar că sufletul, mintea și spiritul, care sunt
aceste 3 brațe ale triskelionului, sunt recunoscute încă din timpul druizilor ca fiind
cele 3 părți ale sinelui, adică Sfânta Treime a catolicilor - Tatăl, Fiul și Spiritul
Sfânt. Iar eu ce spun? Suflet, Spirit și Minte. Și asta se vede cum în toate miturile,
inclusiv mitul din Europa de Nord, de la Odin în jos, sunt același caracteristici,
aceleași valori geometrice, pentru că lumea lui Odin este reprezentarea
Evideonului, cum se poate observa și celălalt articol pe care l-am scris imediat
după Evideon 2, care prezintă ființele care locuiesc în lumi, care sunt paletele din
Evideon, iar în aceste lumi sunt descrierile ființelor care sunt în ele. De exemplu,
este o ființă foarte înaltă, îmbrăcată în alb, care poate fi Blondul cu 6 degete. Este o
altă ființă mică, luminoasă, care este un fel de pitic luminos, care poate fi
reprezentarea Luxului. Este chiar și gnomul mic și negru, care ar putea fi EBE.
Deci, dacă căutați în mitologia din Europa de Nord, veți găsi tot bestiarul.

AL: Și la final aș vrea să te rog să vorbești despre conceptul de undă-

particulă aplicat în TCTDF. Poate că ar fi bine să explici tu că în momentul în care
faci TCTDF-ul și nu vreau să interacționez cu un fenomen devin undă. Acest
concept nu este încă foarte clar.

CM: Da. Pentru că acest concept este un concept care este legat de fizica
cuantică și mai ales de mister. Misterul este legat de faptul că fizicienii, nefiind
conștienți de aceste fenomen nu știu de ce o undă și o particulă se schimbă una în
alta așa, fără un motiv clar. În realitate nu pot ști, pentru că nu văd ceea ce au în
fața ochilor, adică chiar conștientizarea în sine. În fizică, un lucru se vede foarte
clar ca particulă când tu ai definit-o bine, adică ești conștient de ea. Același
fenomen, dar pe care tu îl vezi sub formă de undă, este același fenomen, dar de
care tu nu ești conștient. Deci, un fenomen nu se comportă ca o undă sau ca o
particulă. Tu percepi un fenomen în funcție de conștientizarea pe care o ai. Așadar,
când facem TCTDF-ul, la final, Conștiința ta integrată, dacă s-a integrat cu
adevărat, face un exercițiu de expansiune și de contracție, pentru că eu aș vrea în
acel moment ca Conștiința să-și amintească tot universul. Și mai ales, cum în
dualitate există cele două aspecte, conștientizarea zero și conștientizarea infinită,
vreau să o fac să-și amintească cine este prin intermediul expansiunii - sunt peste
tot, deci nicăieri, deci nu sunt conștient de loc. Sunt într-un singur punct și deci
numai în acela, deci sunt conștient de locul în care mă aflu. Devin deci un punct
foarte mic sau mă extind devenind ceva mare cât tot universul. A fi în toate
locurile înseamnă a nu ști unde ești, deci a nu fi conștient unde ești. A fi într-un
singur loc înseamnă să fii perfect conștient cine ești, unde ești, cât cântărești, etc.
Și în dualitate Conștiința poate încerca să fie atât undă cât și particulă, pentru că ea
este atât undă, cât și particulă. Și în funcție de cât de conștientă este de sine, se
poate arăta celuilalt ca undă sau ca particulă. În momentul în care realitatea virtuală
se suprapune cu realitatea reală, adică devii Super - Buddha, în acel moment vei fi
undă și particulă în același timp. În acel moment vei fi Conștiința care este un
punct, dar care vede că este suma tuturor punctelor, o sferă. Haideți să o vedem
așa, printr-un punct de vedere pur ideatic, pentru că Conștiința nu se poate vedea.
Să ne prefacem să se apropie de o sferă, în care totul e unu. Noi toți suntem unu,
iar din acest unu noi lansăm multe camere, milioane de pixleli, fiecare pixel este o
cameră video care este punctul nostru de observare, pentru a observa totul din toate
punctele de vedere. Apoi noi devenim una dintre acele camere video și devenim
virtuali, știind că suntem și toate camerele video, dar în acel moment privim printr-
o cameră video și vedem și celelalte camere video, celelalte puncte, celelalte
conștiințe, cât și sfera Conștiinței totale, de unde am venit. Adică avem 2 puncte de
vedere. Harta teritoriului: 1 - Suntem tot, dar suntem divizați în multe bucăți. 2 -
Suntem toate aceste bucățele, dar doar unul care privește totul. În principiu, aceste
două puncte de vedere sunt punctele de vedere ale masculinului și femininului, ale
ovulului și ale spermatozoidului spunea Jung. Totul văzut de femeie este ovulul.
Totul văzut de bărbați este totalitatea spermatozoizilor. Când noi am devenit
conștienți, iar acest lucru în TCTDF este pasul final, cel mai dificil dintre toate, cel
de a ajunge la finalul Conștiinței, a fi undă și particulă în același timp, așa cum
spune și fizicianul Bohm, adică constructorul realității virtuale, dar cum spune și
Krishnamurti, care a făcut un interviu cu Bohm, cu care a scris și o carte, unde este
un interviu în care ei vorbesc despre ce este timpul. Bine, Atât Krishnamurti, care
ar putea fi comparat cu tot lobul drept, cât și Bohm, care poate fi comparat cu tot
lobul stâng, sunt împreună și afirmă că unda și particula în esență sunt un singur
lucru. Bohm așa spune. Krishnamurti spune că realitatea reală și realitatea virtuală,
adică cea de toate zilele, trebuie să devină un singur lucru. Încă o dată apare faptul
că unificarea totală este pasul final.

AL: Foarte bine! O ultimă notă practică, pentru că tot vorbeam despre
TCTDF. Deci, pentru oricine nu vrea să interacționeze cu un anumit fenomen,
trebuie să se concentreze asupra acelui fenomen și extinde sfera până la infinit, iar
astfel nimeni nu-l va putea găsi vreodată.

CM: Pentru că tu ești peste tot și nu ești nicăieri. Iar dintr-un punct de
vedere statistic, simbolic, cuantic, extraterestrul pe care îl ai în față nu este
conștient de prezența ta, pentru că tu nu îi permiți să fie conștient, pentru că tu ești
Creatorul. Tu decizi ce să faci.

AL: Deci, creatura ta, pentru că ei asta sunt, nu va mai putea interacționa cu
noi.

CM: Tehnic vorbind asta se întâmplă. Tehnic și cuantic.

 AL: Da. Asta era pentru a da o mână de ajutor celor are încă trec prin faza
TCTDF-ului
CM: Bineînțeles! Va mai dura câteva luni până voi scrie Evideon 3, pentru
că eu sunt ceea ce fac și scriu exact atunci când înțeleg ceva, dar încă mai am de
clarificat niște aspecte, iar după Evideon 3 nu vă voi mai deranja.

AL: Nu e niciun deranj, ba din contră, este o plăcere!

Interviu acordat de către Corrado Malanga pentru Fan Clubul Corrado Malanga

iulie 2013

- Traducere în limba română de Corrado Malanga - forum in limba romana -

https://www.facebook.com/groups/341448835984877/
https://www.facebook.com/groups/malcorfc/

*Abrevieri: A = Admin fan club italian, CM = Corrado Malanga

A: Bună ziua, domnule profesor!

CM: Bună ziua!

A: Vă contactăm în numele fan clubului de pe Facebook, care să spunem că încearcă să facă

cunoscute studiile dumneavoastră. Am pregătit pentru dumneavoastră niște întrebări pentru
aprofundare, la care dumneavoastră să răspundeți pentru a ajuta astfel lumea să înțeleagă mai
bine noțiunile pe care poate că nu au reușit să le înțeleagă doar citind lucrările dumneavoastră.

C.M: Mă aflu la dispoziția voastră.

A: Foarte bine! Eu aș începe cu prima întrebare, care este întrebarea lui Paolo:
Cei 80% dintre oameni, cei care nu au suflet, în ce mod se diferențiază de extratereștri?
Adică mor și, cu asta, basta? Ce tip cunoaștere se poate obține având doar spirit și
minte?

CM: De-a lungul timpului, în cercetările noastre, acest aspect al problemei o suferit niște
schimbări. Mai demult, credeam că partea sufletească putea intra doar în cele 20% din ființele
umane datorită unei incompatibilități a părții sufletești cu ADN-ul restului de 80%. În realitate,
studiile mai recente ne îndeamnă să credem că lucrurile nu stau chiar așa. Adică, noi (cei 20%
care au suflet) suntem cei care au avut curajul să coboare aici, la acest nivel, care este nivelul
celor 3 dimensiuni, a solidului, a suferinței, a loviturii de ciocan peste picior, a vieții și a morții.
Doar 20% dintre suflete ar fi avut curajul să coboare și să ocupe locul prevăzut pentru ele,
fiecare loc putând fi comparat cu un loc dintr-o parcare. Sunt 100 de locuri de parcare, dar doar
20 și-au ocupat locul. Celelalte 80 nu și-au ocupat locurile de parcare din pricina unor probleme
tehnice, adică nu au vrut să coboare și să facă ultima parte a experienței pe care trebuiau să o
facă. În acest context, partea sufletească este cea care modifică ADN-ul pentru a-l face
compatibil. Nu există ADN care să facă partea sufletească incompatibilă, pentru că partea
sufletească poate face tot ce vrea la nivel de Conștiință. Conștiința este Creatorul, deci intră
într-un corp, îi modifică ADN-ul și apoi stă acolo. Din acest punct de vedere, cealaltă parte, de
80% dintre subiecți, este cea care în interiorul lor nu au partea sufletească. Se consideră că
aceste părți sufletești există, dar nu au coborât la al șaptelea nivel, ci au rămas sus, la al
șaselea nivel, nivelul pe care noi îl considerăm a fi nivelul pseudo-îngerilor, acel lucru care are
legătură cu new age-ul - ultima interferență extraterestră din punct de vedere a calității, dincolo
de Primul Om (PO), dincolo de Shiva, dincolo de Vishna etc. În acest context, ceea ce se vede
și ceea ce devine clar, este faptul că, dacă noi facem un Triade Color Test (TCT) unui subiect
care nu prezintă decât sfera spiritului și sfera minții și apoi îl întrebăm unde este sfera sufletului,
el îți răspunde "Nu este. Eu nu o văd în cameră.". Atunci îi cerem să privească în sus, în afara
camerei, iar el vede o sferă, care este sfera sufletului său. De multe ori aceasta nu are niciun
chef să intre în cameră, adică în corp. Practic, aceasta este partea sufletească care a rămas în
planul de deasupra, dar care oricum are conexiuni cu locul de parcare gol. Deci este posibil să
se ia partea sufletească de acolo, trăgând-o în jos forțat, adică în propriul corp, arătându-i astfel
cum este să se afle în acest corp. În acest sens am făcut puține experimente, dar oricum se
vede că există o parte sufletească predispusă să ajungă în corpurile care încă nu au fost
ocupate. Acesta era un lucru important. Diferența substanțială dintre om și extraterestru era
faptul că sufletul făcea o diferență între ființe umane și oameni. Sufletul crede că oameni sunt
doar cei care suflet, iar că ceilalți nu sunt omanei. Cu alte cuvinte, dacă am un broscoi și acela
are suflet, atunci broscoiul este identificat de suflet ca fiind om. Pe când dacă am un om care nu
are suflet, acesta este identificat de suflet ca fiind o ființă umană. Sufletul nu face diferență între
extraterestru și terestru, ci doar între a fi sau nu cu sine. Aceasta este o schimbare față de
lucrurile pe care le spuneam la început, cu 20 de ani în urmă, în perioada când știam mai puține
lucruri. În acest context, trebuie precizat faptul că partea sufletească nu este doar pe planeta
Terra, ci este și în alte locuri ale universului. Iar când sufletul spunea în hipnoză că doar omul
are suflet, nu se referea doar la omul terestru, ci la omul din tot universul. Deci, cei care au
suflet sunt oameni iar cei care nu au suflet sunt ființe umane.

A: Având în vedere că i-ați menționat pe îngeri, după părerea mea ar trebui să clarificăm
faptul că anumite persoane îi consideră pe îngeri ca fiind suflet, dar apoi apare următorul
dubiu: dacă sufletul se află doar în corpuri, nu se înțelege foarte bine dacă acești îngeri
sunt cu adevărat suflet.

CM: Înțeleg foarte bine. Îngerul nu are niciun corp. "Îngerul" care ni se prezintă nouă adesea ca
formă angelică nu are niciun corp. Pentru că la nivelul său energetic nu sunt corpuri, nu există
solidul, iar partea sufletească care corespunde acestor îngeri nu poate face experiența
fundamentală a celor trei dimensiuni, adică în solid, adică nu poate suferi, adică nu poate să
trăiască, să moară, așa cum facem noi. Asta pentru că nivelul său energetic nu îi permite acest
lucru. Ceea ce se întâmplă este faptul că anumite suflete au coborât voluntar aici pentru a face
experiență, altele nu. De ce nu au coborât? Există două posibilități. O dată, pentru că îngerul
nu-i permite sufletului să facă experiența, ar face-o dar este o experiență dureroasă, pe care
îngerul nu are niciun chef să o facă. Atunci îngerul este cel care împiedică sufletul să facă
experiența. În al doilea rând, partea sufletească este cea care nu are niciun chef să facă
experiența. A doua posibilitate mi se pare mai puțin probabilă, pentru că partea sufletească are
trăsătura fundamentală de a dori să încerce tot. Deci, unele părți sufletești au coborât pentru că
au decis să facă toate experiențele. Și să ne amintim că a face experiența înseamnă "a fi",
pentru că între manifestare și creație nu este nicio diferență. Creația nu se manifestă pentru că
există un motiv. Întrebarea nu are sens. Întrebarea nu are sens pentru că manifestarea, adică
"a face" prin intermediul lui "a fi" înseamnă "a fi". Eu exist doar dacă fac. Dacă nu fac nimeni nu-
și va da seama că exist, adică e ca și cum nu aș exista. Îngerul a făcut experiența de 80%?
Foarte bine. El este 80%. Noi am făcut experiența 100%. Deci noi suntem ceva mai mult, avem
cunoaștere de 100%. Deci, noi ar trebui să-i dăm lecții îngerului, nu el nouă. Chiar dacă, atunci
când apare, îngerul tinde să ne țină un discurs dual, mincinos, păcălindu-ne prin a afirma "Noi
suntem din planul de deasupra, deci suntem gardienii voștri ". Așa se întâmplă uneori. Însă nu
este așa. Dacă tu ești mai puțin conștient decât mine, atunci eu sunt gardianul tău. Dacă ar fi să
împart lumea în gardieni și păziți, care oricum ar fi un discurs dual, pentru noi, cei care
cunoaștem acest lucru, și anume că dualitatea nu există, nu are sens. Orice subiect care vine
să-ți țină un discurs dual înseamnă că vrea să te păcălească. Și în legătură cu acest lucru nu
există niciun dubiu. Deci, în planul de deasupra există lipsă de cunoaștere. Noi suntem cei care
parcurgem drumul final, nu ei.

A: Bun! Să sperăm că s-a lămurit această problemă. Dacă tot am ajuns la subiectul "suflet" și
"îngeri", mă întreba Emanuele dacă se poate clarifica conceptul de suflet în real și virtual.
Adică se referă la faptul că sufletul face parte din realitatea reală, dar se manifestă și în
cea virtuală.

CM: Bineînțeles! Partea sufletească, la fel ca cea spirituală și mentală, au toate o caracteristică
dublă. Fiecare este caracterizată de doi dintre cei trei parametri fundamentali, care sunt spațiu,
timp și energie, dar caracterizate și de prezența Conștiinței. Deci sunt atât reale, pentru că
Conștiința este total reală și indescriptibilă, cât și virtuale, pentru că au fiecare doi dintre cei trei
parametri - timp-spațiu sau timp-energie sau spațiu-energie - adică minte, spirit și suflet. Deci,
aceste trei entități au posibilitatea ca în aceleași timp să trăiască fie în real, fie în virtual. Când
se activează partea lor reală (poate "a activa" nu este termenul exact, dar acum nu îmi vine altul
în minte) ei văd universul ca și când l-ar vedea din real. Dacă se activează partea virtuală, văd
universul ca virtual. Să dăm un exemplu. Când sufletul, mintea și spiritul s-au reunit în TCTDF
într-o singură sferă complet transparentă, eu vorbesc cu Conștiința mea, iar aceasta îmi
răspunde. Cineva mă întreabă "Dar cum de sunt doi interlocutori - unul care întreabă și unul
care răspunde?" Nu, nu este așa. Sunt tot eu, dar e ca și cum eu m-aș așeza pe două scaune -
mă așez pe scaunul din lumea reală și răspund celui care este așezat în lumea virtuală. Eu
virtual îmi pun o întrebare tot mie, cel care sunt în lumea reală. Creația îl întreabă pe cel pe care
l-a creat și Creatorul răspunde creației sale. În acest context, trebuie clarificat un concept
fundamental. În univers nu există dualitatea. O percepem doar pentru că nu suntem conștienți
că ea nu există. În acest context, nu există nicio întrebare și nu există niciun răspuns, decât în
cazul în care se percepe Universul ca fiind dual. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că
dualitatea reprezintă și distanța care există între Creator și creație, între realitatea reală și cea
virtuală. Dar când realitatea reală și cea virtuală s-au unit, când s-au suprapus în sfârșit,
înseamnă că s-a atins cunoașterea totală a Conștiinței. Este clar că Conștiința nu-și va pune
nicio întrebare pentru că va ști totul și nu va exista niciun răspuns. În acest moment
demonstrăm că întrebarea și răspunsul nu au sens, decât în virtual, unde există dualul. În
momentul în care am înțeles tot, în momentul în care pun o întrebare, am și răspunsul. Distanța
dintre real și virtual - care este o unitate de măsură a cunoașterii pe care o dețin, distanță care
cu cât este mai mică, cu atât înseamnă că am mai multă cunoaștere. Când distanța dintre
întrebare și răspuns este zero, eu am cunoașterea totală - poate fi măsurată prin intermediul
timpului de răspuns. Eu îmi pun o întrebare și îmi răspund peste trei ani. Deci, distanța dintre
întrebare și răspuns este foarte mare din punct de vedere temporal. Dar dacă eu îmi pun o
întrebare și îmi răspund imediat, cunoașterea și Conștiința mea sunt foarte apropiate. Și asta se
întâmplă când timpul se scurtează, adică când partea virtuală din noi , adică sufletul, mintea și
spiritul din virtual s-au unit, rămânând doar suprapunerea cu sfera totală a Conștiinței. Drept
urmare, răspunsul este imediat. În acel context, când noi vom fi total uniți, prin dărâmarea
ultimei bariere, care este separația dintre real și virtual, niciunul dintre noi nu va mai gândi că
trebuie să se mai pună vreo întrebare. Și nu va mai exista niciun răspuns, pentru că noi vom ști
tot.

A: Bine! Pentru că am început direct cu Geneza, am pregătită o întrebare pe care a pus-o

Marco, care sună cam așa: În toată Geneza se vorbește despre Primul Om, care are un suflet,
pentru că trebuie să facă experiența morții, experiență pe care el nu o putea face pentru că este
imortal. Apoi sufletul coboară în nivele energetice tot mai joase, ajungând până la noi. Asta
pentru că nimeni nu dorește să-și murdărească mâinile cu experiențe care sunt dureroase.
Întrebarea este următoarea: Cum se poate ceda ceva ce ești? Sufletul nu este un accesoriu
pe care să-l împrumuți. Știm că noi suntem suflet. Nu ar fi mai corect să spunem că noi
eram Primul Om și că am coborât apoi în omul normal?

CM: Eu nu văd lucrurile chiar așa. Bine, se poate spune că este o problemă de definiții și
descrieri. Trebuie să ne amintim un pas fundamental. Cum se naște exigența de a avea un
suflet? Acest tip de exigență este o exigență a Primului Om, este o exigență a Creatorului Shiva
sau a lui Vishnu, cei doi Creatori care sunt reprezentarea dualității. În realitate, Conștiința nu are
nevoie de separație decât în momentul în care are nevoie să înțeleagă cine este. În momentul
în care Conștiința are nevoie să înțeleagă cine este poate să facă singurul lucru pe care știe să-
l facă, singurul care există - separația. Aceasta este ca un foton și un antifoton, ca un sine și un
antisine. E ca și cum te-ai privi în oglindă pentru a vedea cum ești făcut. În clipa în care ai făcut
acest tip de separație, primul lucru care se întâmplă este acela că partea conștientă nu a înțeles
încă, pentru că nu a trăit încă experiența separației. Iar când separația va da naștere lui Shiva și
Vishnu, care sunt cei doi creatori fundamentali ai universului, care au o experiență
fundamentală de făcut, dar știu că după ce vor trăi experiența prin intermediul conștiinței lor, ei
nu vor mai avea niciun motiv să existe și vor fi reabsorbiți de Conștiința inițială. Iar acest lucru îi
întristează. Noi așa am vedea lucrurile dintr-un punct de vedere dual. Iar Conștiința, când îi
vede perplecși pe acești doi Creatori, face singurul lucru pe care știe să-l facă și pe care
continuă să-l facă în fiecare zi în interiorul nostru. Odată ce Conștiința creează un cuțit,
conștiința în realitate nu știe ce a creat. Și atunci trebuie să se supună cuțitului pentru a vedea
cum funcționează acesta, lăsându-se tăiată. În acest Context, Conștiința se supune lui Shiva și
Vishnu și le cere acestora să o separe, să separe Conștiința, pentru a simți separația pe care
ea însăși a creat-o. Shiva și Vishnu nu așteaptă să fie rugați de două ori. Au în mână
posibilitatea de a deveni ei Dumnezeu și separă Conștiința în trei părți, pentru că universul
holografic se împarte în trei (x,y,z) și divid Conștiința în suflet, minte și spirit. În acel context,
Shiva și Vishnu separă, divid și creează sufletul, care înainte nu era, pentru că era doar
Conștiința. În acea clipă sufletul se trezește separat și are posibilitatea de a trăi experiența
separației, care dintr-un anumit punct de vedere este o experiență dureroasă, în care sufletul
vede cum partea spirituală se îndepărtează și se întreabă "Unde se duce acesta? Ce se va
întâmpla cu mine? Cine sunt eu? Nici măcar nu știu cine sunt.". Astfel se creează o separație
încă și mai mare, la un nivel mai jos, adică un zid, care va separa sufletul de spirit, partea
feminină și cea masculină a sinelui, situație care de altfel este descrisă și mit. În acel moment
se înțelege că a separa înseamnă a crea suferință. Dar asta ne ajută să înțelegem că după,
când spiritul, mintea și sufletul se vor uni, se va simți contrariul, adică bucuria uniunii, care nu ar
putea fi înțeleasă dacă înainte nu am înțeles separația. Până la urmă zeii și Primul Om sunt cei
care separă Conștiința în suflet, minte și spirit, pe care apoi încearcă să le utilizeze una
separată de cealaltă în tentativa de a bloca universul într-o fotogramă unică, în care să poată
gestiona ei sufletul, mintea și spiritul, evitând ca acestea să se reunească într-o singură sferă,
care este Conștiința Integrată și care imediat ce își termină experiența aici închide tot și se duce
acasă. În acest context, Primul Om nu a fost niciodată conștient de sine, pentru că atunci când
a avut-o, a separat-o, iar când te separi îți pierzi memoria și nu mai știi cine ești.

A: Andrea întrebă: După ce sufletul termină toate experiențele și înțelege ce se întâmplă,

unde ajunge mai departe esența sa? Decide să închidă tot sau decide să facă altceva?

CM: Și în acest caz, dintr-un punct de vedere tehnic, întrebarea nu are sens. Și nici răspunsul
nu are sens. De ce? Pentru că la sfârșit nu va fi sufletul, ci va fi Conștiința Integrată. Pentru că
la sfârșit va fi ce a fost la început, dar invers. Unificarea sufletului, a minții și a spiritului se va
întâmpla în tot universul (niciun punct nu va fi exclus), noua creație a Conștiinței care era așa și
la început, dar care acum a făcut experiența de sine cu cele trei părți ale sale despărțite, care
acum sunt unificate. Și în acel context toate Conștiințele care se află în interiorul ființelor vii din
acest univers, făcând toate aceeași experiență globală, vor avea aceeași hartă a teritoriului și
vor avea aceleași idei. Deci, reunind toate Conștiințele Integrate într-o mare reuniune de
condominiu, vor decide ce să facă. Dar aceasta nu va fi o decizie bazată pe o majoritate, pentru
că toți, trecând prin aceeași experiență a sinelui, vor decide să facă același lucru, în
unanimitate. Și ce ar putea fi acest lucru? Ar putea fi crearea lumii fericite. Ca să ne exprimăm
în termeni mai simpli, Conștiința a creat universul, adică a creat un carusel cu care să se joace,
iar prin joc să înțeleagă. Dar caruselul i-a fost luat printr-o pseudo-eroare, adică în momentul în
care Conștiința se încrede să se lase pe mâna creației sale pentru a o diviza ca să poată trăi
separația. Caruselul trece la Creatori, la Shiva și la Vishnu, iar după aceea ei sunt cei care vor
învârti caruselul, pentru că noi suntem divizați și nu mai putem face ce făceam înainte. Dar în
momentul când noi ne amintim toate acestea, sufletul, mintea și spiritul se vor uni într-o singură
Conștiință Integrată și ne luăm caruselul înapoi. Ideea finală ar fi următoarea: Acum, că am
înțeles totul și că am redevenit patronii creației noastre, putem să ne jucăm și noi un pic cu
caruselul, având în vedere că acum nu ne mai divide nimeni. Acesta ar putea fi viitorul.
A: Am putea spune că scăpăm în sfârșit de extratereștri și de zei?

CM: Nu scăpăm de ei, ci îi integrăm. Pentru că "a scăpa" este un concept care prevede
dualitatea, unde eu scot ceva din mine - separație - un concept care nu este corect. Trebuie să
înțelegeți un lucru fundamental. În momentul în care eu scap de extraterestru îl vindec și pe el.
Și cum se întâmplă acest lucru? Se întâmplă în termenii de extratereștri buni și extratereștri răi.
Aici trebuie precizat un lucru. Și trebuie precizat neapărat, deoarece văd că eu spun un lucru,
dar lumea nu înțelege. Și există un motiv fundamental pentru care se întâmplă asta. Eu am un
anumit tip de cunoaștere când scriu, dar cel care citește se poate să aibă alt tip de cunoaștere,
care nu este ca a mea și interpretează ceea ce eu scriu într-un mod diferit. Să dăm un exemplu
simplu. Dacă un catolic convins citește Evanghelia întră în extaz. Însă dacă o citesc eu, mie îmi
vine să râd. Iată! Evanghelia este aceeași, dar avem nivele de cunoaștere diferite. Eu nu spun
că sunt mai bun sau mai rău, zic doar că suntem diferiți, acesta nefiind un concept dual. Suntem
toți în aceeași oală, doar că avem nivele de cunoaștere diferite. Atunci nu există Karl Marx și
marxiștii. Nu există Cristos și creștinii. Cum nu există Malanga și malanghienii. Cine spune o
asemenea tâmpenie nu a înțeles nimic din conceptul de dualitate. Dualitatea nu există. A spune
că unii sunt malanghieni ar înseamna că unii nu sunt. Nu există malanghienii. Există doar
persoane care interpretează cuvintele mele într-un alt mod, pentru că au o cunoaștere diferită.
Fiindcă cunoașterea mea s-a schimbat în timp, la început aveam ală părere despre problema
extraterestrului. Prima dată, în faza numărul unu, spuneam că extratereștri sunt răi, deci aceștia
trebuiau luați la șuturi în fund. În a doua fază, credeam că extratereștri nu sunt nici buni, nici răi,
ci sunt doar extratereștri care își urmează interesele, dar rămânea faptul că interesele lor nu
erau și ale noastre, deci trebuiau goniți și îndepărtați, dacă se poate spune astfel. "A îndepărta"
era un proces de diviziune, care iar nu era corect. În a treia fază extratereștrii continuă să nu fie
nici buni, nici răi, dar cum nu există diviziune, reprezintă acea parte din noi care nu a înțeles.
Extraterestrul se oglindește în noi. Noi suntem oglinda extraterestrului. Extraterestrul este o
reprezentare a unei situații comice. Conștiința ne-a făcut așa, ne-a pus ne noi în fața noastră ca
noi apoi să trecem prin oglindă. Noi suntem cei care am decis să fim răpiți de extratereștri. Am
făcut acest lucru inconștient. Pentru că trebuia să trăim experiența. Care? Extraterestrul este
reprezentarea unei experiențe exacte. Prin intermediul extraterestrului noi ne-am amintit că
suntem suflet, minte, spirit, că suntem Conștiință, că noi suntem Creatorii. Fără extraterestru
această experiență am fi făcut-o în miliarde și miliarde de ani. Cu extraterestrul o putem face în
câteva sute de ani. Deci, extraterestrul ne este util pentru ca noi să înțelegem cine suntem. În
acest context, în momentul în care noi înțelegem cine este extraterestrul, și anume o parte din
noi care nu a devenit conștientă, așa cum se întâmplă și cu noi, și de care noi ne folosim pentru
a dobândi acea cunoaștere. Exact în acel moment extraterestrul se oglindește în noi, iar noi
pentru extraterestru reprezentăm fotografia, imaginea a ceea ce el ar vrea să fie dar nu este și îl
determinăm să înțeleagă în fiecare moment că a greșit cu noi drumul de dobândire a
cunoașterii. În același moment în care noi înțelegem cine suntem, adică că suntem Dumnezeu,
extraterestrul înțelege că noi nu mai suntem o pradă și deci el trebuie să aleagă alt drum pentru
dobândirea cunoașterii. Partea din noi care încă nu a înțeles - extraterestrul - trebuie să
înțeleagă într-un alt fel, nu furând experiența noastră, ci făcându-și-o pe a sa. Dar oare de ce
momentul este identic? Pentru că în fizica lui Bhom, unde nu există trecutul, prezentul și viitorul,
totul se întâmplă într-un moment unic. Cu cât eu înțeleg cine sunt, cu atât mai mult
extraterestrul înțelege că nu mai are ce să facă cu mine. În poveste, finalul este același. Odată
ce eu am înțeles, extraterestrul pleacă în altă parte, dar nu îl gonesc eu cu șuturi în fund.
Extraterestrul nu mai are nicio posibilitate de a interacționa cu mine. Rezultatul final este acela
că fiecare își vede de treburile sale. Drumul de dobândire a cunoașterii este un drum personal.
Din punctul nostru de vedere la final extraterestrul oricum trebuie să plece, în niciun caz nu
trebuie să ni-l ținem pentru că am fi noi miloși. A goni extraterestrul, în acest context înseamnă
a-l învăța cu forța că el trebuie să facă altceva. Într-un fel îi facem o favoare dându-i un șut în
fund prin faptul de a nu-i mai permite să interacționeze cu noi.

A: Domnule profesor, acum avem o întrebare inspirată de o veche hipnoză pe care ați făcut-o
dumneavoastră. Este o fată, Desireè, care vorbește despre imortalitatea corpului. este vorba
de proiectul inițiat de suflet și apoi deviat de extratereștri. Se poate aprofunda acest discurs
pentru că în acea hipnoză, pe care mi-o amintesc și eu, se pare că sufletul spune că va rămâne
tot în acel corp, pentru că el deja a înțeles. Putem să aprofundăm această temă?

CM: Lucrurile stau un pic altfel. Conceptul fundamental al acestui univers este următorul: în
acest univers nu există moarte. Din fericire sau din nefericire nu moare nimeni niciodată. Al
doilea aspect al problemei - corpul nu a fost niciodată viu. A fost mereu mort. Și cum a fost
mereu mort, nu are cum să moară. Corpul este ca o haină. Haina se mișcă pentru că ești tu în
interior. Haina cel mult se uzează. Când se uzează o arunci și iei alta. Îl poți schimba dacă vrei.
În acest context corpul este viu doar pentru că în interior este Conștiința cea care îl face viu. În
momentul în care tu îți trăiești viața, corpul este recipientul în care stai, dar în care tu te
integrezi și ești și corpul tău, dar acesta este doar o haină, care se consumă și moare. În acest
context, dacă tu (Conștiința ta) vrei să ai un corp pentru totdeauna, pentru eternitate, înseamnă
că corpul tău poate să nu îmbătrânească niciodată, pentru că așa ai ales tu. Asta fiindcă
Conștiința este Dumnezeu și poate să facă orice. Faptul că o Conștiința spune că a înțeles tot
și prin urmare corpul nu moare, după părerea mea aste este o mare tâmpenie. De ce? Pentru
că Conștiința trebuie să înțeleagă un lucru fundamental, și anume - ce se întâmplă când corpul
moare. Pentru că îl abandonezi. Trebuie să înțelegi ce înseamnă și suferința abandonului
corpului tău. Și pentru a face acest lucru trebuie să-ți abandonezi corpul. Deci nu are sens să
spunem că Conștiința a înțeles tot și deci rămâne în corpul său. Pentru că în spatele acestui
lucru există o interpretare greșită. E asemenea conceptului în care, de exemplu, dacă mie îmi
este frică să mor atunci nu mor. În cazul nostru este la fel "Eu am înțeles tot, deci nu trebuie să
mai mor.". Acest tip de discurs mă face să râd. În termeni psihanalitici se numește disonanță
cognitivă, unde tu îți aranjezi lucrurile așa cum îți convine, pentru că ție îți convine ca lucrurile
să fie așa.

A: Perfect! Chiar trebuia clarificată această problemă pentru că există multe persoane care își
doresc să fie imortale.

CM: Imortalitatea nu are sens pentru că noi suntem eterni. Cui îi pasă dacă suntem imortali?
Acesta este un concept pe care lumea nu îl înțelege. Și nu îl înțelege în mod justificat, pentru că
nivelul de cunoaștere nu îi permite acest lucru. Deci, nu înseamnă că cineva a înțeles greșit.
Conștiința sa îi dă un răspuns despre universul care îl înconjoară în funcție de nivelul de
cunoaștere pe care îl are, ca în oglindă. Eu văd un lucru și cred că acel lucru este așa cum îl
văd. În realitate, este cum îl văd pentru că eu cred că acel lucru este așa. Dacă mâine
dimineață îl văd altfel, nu înseamnă că acel lucru s-a schimbat, ci s-a schimbat cunoașterea
mea. Acesta este un exemplu clasic al hărții și al teritoriului, unde harta este ceea ce crezi tu că
vezi, iar teritoriul este ceea ce este în realitate, acesta fiind un concept al Programării
Neurolingvistice.

A: Ar fi bine să încetinim un pic ritmul, în sensul că deja am pornit cu o viteză amețitoare, cu

concepte de geneză și altele. Aș vrea să trecem la niște întrebări mai ușoare, mai ușor de
înțeles. Benedetto ne întreabă apropo de hartă. Dedesubt sunt extratereștri, deasupra sunt
îngerii, în spate sunt cei fără corp iar în lateral sunt ********* sau mai este și altceva?

CM: Nu. Mai este și altceva. Asta se vede în cheia noastră de lectură, doar dacă aceasta este
corectă. Se vede clar că în acest univers există 8 octante, care ideatic sunt reprezentate de 3
semiaxe, cu trei tipuri de culori fundamentale. Noi trăim în octantul care este caracterizat de
albastru (timpul), roșu (spațiul) și verde (energia potențială). Există celălalt univers, cel care se
află dincolo, unde sunt ceilalți, care au azuriu, galben și purpuriu. Apoi mai sunt toate
combinațiile culorilor și anticulorilor. Creierul nostru vede în mod simetric că universul este
divizat astfel. În unul dintre primele articole - Triade Color Test (TCT) - demonstram cum este
posibil să înțelegem ce tip de interferență poate avea un subiect pe baza acestor culori. De
exemplu, dacă eu trebuie să am sufletul albastru, însă sufletul meu este verde, culoarea
simbolică, care trebuia să fie albastru, se obținea prin adunarea unui anumit număr de vectori
până se obținea culoarea verde. Ceea ce se aduna erau tot trei vectori, dar care caracterizau
unul dintre celelalte octante. Asta însemna că această creatură care se agățase de partea
sufletească, pe care o făcea să vibreze în culoarea verde, alterându-i culoarea, aparținea acelui
octant anume. De exemplu, ființele Albastre (Blu), care sunt precum Luxul nostru, se află într-un
anumit octant. Ringhio se află într-un octant opus cu al nostru. Primul Om se află în alt octant.
Iar această poziționare se putea calcula cu un grup de vectori. În realitate, toate aceste creații
care veneau să interfereze cu noi, iar prin interferență se înțelegea variația culorii pe baza
vectorilor culoare. Este adevărat că îngerul se exprimă exact așa. Nu că as vorbi eu cu îngerii,
așa cum făcea *******, dar ajung să discut cu subiecți în a căror hipnoze nu se mai manifestă
Șarpele, Ringhio sau Luxul, ci apar îngerii. Cum este cazul unui subiect aflat într-o stare
hipnotică (de conștiință alterată). Apare acest înger care spune "Nu puteți să ne cereți să
renunțăm la proiectul nostru." Și care este proiectul vostru? "Proiectul nostru sunteți voi." Iar eu
îi spuneam îngerului că nu le cer să renunțe la proiect. Eu după ce termin aici știu unde să
merg. În acest context, îngerul se exprima în termeni tehnici de genul "noi", "voi", "ei". "Noi"
înseamnă ei, "voi" înseamnă noi, cei care suntem la nivelul șapte, iar "ei" sunt cei din partea
neagră a universului. Deci, acest concept este și în interiorul ființei din planul de deasupra, care
descrie tot universul exact cum l-am descris noi în lucrările noastre. Deci, totul se potrivește
foarte bine.

A: Perfect! Domnule profesor, avem o întrebare a cărui autor dorește să rămână anonim, din
motive personale. E ca și cum întrebarea conține și răspunsul. Întrebarea este următoarea: În
ziua de astăzi există și militari care au înțeles această problemă și încearcă să ne ajute
sau nu?

CM: În realitate aici sunt două întrebări. Dacă sunt militari care au înțeles ce se întâmplă?
Răspunsul este da. Sunt militari care vor cu adevărat să ne ajute? Chiar nu cred asta.

A: În acest caz nu cred că au înțeles foarte bine ce se întâmplă.

CM: Sigur că da. Nivelul de înțelegere a militarului este un nivel de înțelegere milităresc. Dacă
eu aș vi fost conștient de mine nu m-aș fi făcut nici preot, nici militar, nici avocat și nici
judecător.

A: Cum eu îmi aduc aminte foarte bine faimoasa hipnoză în care dumneavoastră vorbiți cu
militarul, vreau să vă întreb dacă ei sunt conștienți că în cazul în care proiectul lor nu se
realizează ei sunt primii care sunt eliminați?

CM: Da. Sunt absolut convinși de acest lucru. Au înțeles acest lucru și sunt conștienți că nu au
un plan B, nu au perspective. Și atunci speră până în ultimul moment să se întâmple ceva
neprevăzut, care să îi ajute cumva să se salveze. Ei sunt convinși că indiferent de cum s-ar
proceda, ei oricum sunt deja morți. Și cred că procedând astfel în continuare, vor reuși cumva
să găsească o soluție și să scape din situația în care s-au băgat singuri. În momentul în care au
acceptat să colaboreze cu extraterestrul și-au dat singuri foc la valiză. Eu îmi amintesc de un
ofițer de rang înalt, care mi-a scris după ce s-a întors dintr-o zonă de luptă din străinătate,
povestindu-mi experiența lui și a grupului din care făcea parte, grup format din 9 persoane, care
au fost toate ridicate de forțele extraterestre. După ce s-au întors acasă, unele dintre aceste
persoane au murit în accidente ciudate iar altele au ajuns închise prin ospicii. Aceștia sunt
singurii din grup care și-au informat superiorii despre ceea ce se întâmplase. Nu știu ce s-a
întâmplat mai departe cu acest bărbat. Mi-a scris o singură dată, spunându-mi că aceasta va fi
prima și ultima scrisoare pe care o scrie, precizând că în ziua următoare va merge la psiholog,
dar crede că acesta nu va fi capabil să-l ajute să înțeleagă ce se întâmplă. Și îmi spune: "Noi,
militarii, suntem folosiți datorită nivelului nostru scăzut de cunoaștere, pentru a face ceva
împreună cu aceia, cu extratereștrii." Și apoi îmi descrie câteva lucruri care i s-au întâmplat,
care sunt exact răspunsurile de la testul TAV (Test de Autoevaluare). Vorbește despre soție,
despre confuzia mentală în care se află. Vorbește despre diplomele sale, încercând să-mi
demonstreze că el tehnic este pregătit să înțeleagă ce se întâmplă. Apoi încheie scrisoarea
spunându-mi "Când m-am întors în țară am încercat să găsesc niște răspunsuri și am găsit
studiile dumneavoastră. Dumneavoastră aveți dreptate. Există ceva ce colaborează cu militarii
noștri într-un proiect cu privire la un fel de cucerire a lumii. Nu o să vă mai scriu. Aceasta este
singura dată când vă scriu.".

A: Putem să trecem la o altă întrebare, care poate să pară banală, dar care probabil va
introduce și alte tematici. S-a întâmplat să cunoașteți cazuri în care extratereștrii să fie
interesați de indivizi care nu au suflet?
CM: Aceasta este o întrebare la care eu nu pot răspunde. Îmi vine în minte o singură fază, când
într-o hipnoză iese la iveală Luxul și îmi spune "Dar cum se face că tu îți permiți să îmi răspunzi
și să îmi pui întrebări? Eu când vorbesc militarii mei, aceștia tac." "Militarii tăi sunt proști." i-am
spus eu ca să-l provoc. El îmi surâde și îmi răspunde "I-am golit pe toți pe dinăuntru." Ce
înseamnă asta? Că a fost extrasă partea sufletească, spiritul, voința, mintea? Eu la această
întrebare nu pot să răspund, dar cu siguranță militarii sunt utilizați, și mulți dintre ei au suflet, dar
nu știu cât de mult au înțeles acest lucru. Pentru că unei părți sufletești care este disociată de
spirit și minte nu-i este ușor să înțeleagă că este utilizată într-un mod care nu este tocmai
corect.

A: Sunt multe întrebări, dar încerc să le aleg într-o anumită ordine, pentru a nu vă încărca nici
pe dumneavoastră și nici pe cei care ascultă înregistrarea. Giuseppe spune: Aș vrea să-l
întreb pe domnul profesor dacă karma poate fi modificată, sau este ceva ce sufletul va
face încontinuu pentru eternitate?

CM: Să o numim karmă. Să o numim destin. Să o numim alegerea de viață pe care o fac eu. Eu
sunt Dumnezeu. Eu fac regulile și le schimb când am chef. În acest context, totul e modificabil
în orice moment, în singurul moment care există, adică acesta - prezentul. Interpretarea greșită
a problemei este legată de interpretarea karmică a new age- ului, care spune că este datoria ta
să înveți nu știu ce lucru, iar tu nu poți scăpa de acest lucru pe care trebuie neapărat să-l înveți.
Acest lucru este adevărat aproape în totalitate. De ce? Pentru că noi am observat că subiecții
tind de-a lungul vieții lor să prezinte o problemă predominantă pe care o au de rezolvat, dar pe
care o trăiesc concomitent (pentru că timpul nu există și totul este doar o clipă prezentă) în
toate corpurile lor, cu mici variații, ca și cum toate aspectele problemei ar trebui să fie trăite, ca
apoi, la sfârșit, tu să cunoști absolut toate aspectele acelei probleme. Deci, nu știu... Problema
loviturii de ciocan peste picior este trăită într-o viață dând un ciocan altuia peste picior, în alta
construind ciocanul care îți va oferi acea lovitură peste picior, în alta nu vei avea piciorul și deci
nu-ți vei putea da acea lovitură peste picior. Trăim absolut toate posibilitățile. În acest context,
ai senzația, în mod eronat, că nu poți ieși din binarul în care te-ai băgat. Iar Zeilor nu le convine
ca tu să ajungi să cunoști faptul că niciodată nu ai încheiat un pact cu ei. Pentru că tu ai făcut
regulile, nu zeii. Deci, când ai terminat de trăit toate experiențele loviturii de ciocan peste picior,
te oprești. Nu are rost să le trăiești la infinit dacă ai înțeles ce înseamnă asta. Iată deci unde se
poate schimba drumul.

A: Asta înseamnă că noi putem să ne schimbăm drumul. Întrebarea Fabianei este exact
aceasta: Unde se opresc limitele creației și ale realității din parte Conștiinței mele? Adică,
cât pot să-mi schimb viața, având în vedere că trebuie să mă aliniez la conștiințele altora.

CM: Foarte ușor. Universul nu este dual. Deci, nu există un interior și un exterior, ceea ce
înseamnă că nu există limite. Acesta este primul aspect fundamental. Atunci, dacă eu întâlnesc
pe unul care mă înjunghie, înseamnă că noi suntem două persoane care au două drumuri de
conștientizare diferite, care se luptă între ele? Nu. Nu este așa. Substanțial Conștiința este una
singură și nu există conflict de Conștiință, iar din acest motiv, dacă există un tip care mă
înjunghie, acest lucru se întâmplă doar pentru că eu și el, împreună, am decis să jucăm două
roluri foarte exacte. El este cel care înjunghie, iar eu sunt cel care este înjunghiat. Dacă eu mă
las înjunghiat înseamnă că eu vreau să mă las înjunghiat. Pentru că eu și el suntem același
lucru. Suntem mâinile aceluiași corp, dar care recită două roluri diferite. Dar suntem același
corp. Suntem toți în acord. Vreau să dau un alt exemplu. De exemplu, dacă eu intru într-o
cameră și unul vine și îmi trage una în față, vina este a mea. Vina între ghilimele , pentru că
vină nu există. Acțiunea și reacțiunea nu există într-o lume duală. Deci eu sunt și acțiunea și
reacțiunea. În acest caz, eu am intrat în cameră deja nervos, iar celălalt percepe în câmpul
morfogenetic această nervozitate a mea, o interpretează ca și cum eu aș fi sărit primul pe el și
prin urmare vine peste mine. Deci, reacția sa este de fapt evoluția unei acțiuni, pe care din
punct de vedere extern eu nu am comis-o niciodată. Ce se întâmplă în cazul meu? De exemplu,
colegii mei deja m-au scos la pensie în creierul lor. Încercam să-mi găsesc un loc de muncă,
unde să lucrez cum făceam și înainte. De exemplu, acum există posibilitatea de a mă transfera
la un alt departament sau de a merge acasă, unde nu deranjez pe nimeni și unde ei nu trebuie
să mai împartă cu mine banii, salariile, fondurile și alte lucruri de acest gen. Dacă la început m-a
enervat foarte tare acest lucru, apoi am înțeles că aceasta era o reacție corectă la atitudinea pe
care eu am avut-o mereu față de ei. Eu mereu mi-am disprețuit colegii, un lucru care nu este
deloc corect. Este corect ca și ei să mă disprețuiască pe mine.

A: Bine! "Bine" este un mod de-a spune. Vreau acum să vă pun o întrebare mai tehnică, care
să ne ajute pe noi, cei care încercăm să îndrumăm persoanele prin intermediul fan clubului, în
ceea ce privește TCT- ul (Triade Color Test). Ambra ne întreba dacă putem să ne bucurăm
de experiența viselor lucide prin TCT.

CM: Da! Cu siguranță! Visele lucide, dar și visul normal, sunt o etapă importantă pentru că sunt
foarte asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în Triade Color Test. Adică sunt reprezentarea
formală a unei simulări mentale. Din punctul nostru de vedere, simularea mentală este mai reală
decât realitatea care ne înconjoară și care în realitate este virtuală. Simularea mentală este
construcția unei virtualități în mintea ta. Cum tu ești Dumnezeu, ceea ce construiești în cap este
exact ceea ce se întâmplă. De exemplu, când adormi în timp ce faci simularea mentală,
simularea mentală continuă pe perioada cât tu dormi. Uneori îți dai seama de acest lucru, alteori
nu, dar ea continuă, merge înainte. Deci, simularea mentală se transformă în vis lucid sau vis
normal. Creierul va utiliza imaginile simbolice, iar dacă subiectul care face simularea are nivelul
de cunoaștere necesar, atunci reușește foarte ușor să interpreteze aceste simboluri. Dacă
cunoști limbajul arhetipurilor poți înțelege arhetipurile din vis. Dacă nu, nu le înțelegi. Știi doar că
ai visat că ai căzut în mare cu mașina ta personală. Dacă ai fi cunoscut semnificația
arhetipurilor ai fi înțeles că corpul tău, care în vis este mașina, coboară dintr-o zonă mai înaltă
în una mai joasă și se aruncă în mare, adică în apă, apa fiind mintea. Deci, într-un anumit fel,
corpul omologhează ceea ce a tras în jos, adică ceea ce mintea vrea ca el să facă. Relatat așa,
visul nu are nimic de-a face cu ce ai văzut tu. Prin arhetipuri ești capabil să-ți interpretezi visul.
Deci, visele lucide sunt de o importanță foarte mare și trebuie luate în considerație.

A: Practic ați răspuns deja la întrebare, dar Giovanni întreba ce părere aveți de vise și cum
trebuie interpretate acestea. Dar mie mi se pare că deja ați răspuns.
CM: Da. Dacă o să am dispoziție, ceea ce acum nu am, s-ar putea să scriu un articol pe
această temă. Pentru că mi-a fost cerut acest lucru, va trebui să fac cândva. Visul, după cum
afirma și Jung, este mai real decât realitatea virtuală, pentru că visul ține mai mult de lobul drept
decât de cel stâng, deci, este în conexiune mai mult cu partea sufletească. Și să ne amintim că
partea sufletească este mai reală decât celelalte părți, mintea și spiritul, care sunt un pic mai
virtuale. Cum realitatea virtuală este cea creată de noi, în vis apare mai mult realitatea reală.
Filozofii greci își puneau întrebarea "Este mai adevărat visul sau realitatea de toate zilele?". Iată
că acum putem afirma că visul este mai adevărat.

A: Acest lucru este foarte important, pentru că multe persoane își postează visele datorită
faptului că nu reușesc să înțeleagă ce semnificație au acestea. Următoarea întrebare nu are
legătură cu visele, ci ne întoarcem la extratereștri și la militari. Tomaso întreabă de ce oare
simbolurile care ar trebui să aibă o semnificație spirituală (al treilea ochi, pentagrama,
steaua lui David) apar adesea pe uniformele extratereștrilor, dar au fost preluate și de
către militari și grupurile masonice.

CM: Acest lucru este interesant și își are originea în următorul fapt: Simbolismul este unul dintre
cele mai puternice sisteme de comunicare din univers, tocmai pentru că simbolul este legat
direct de arhetip. Cuvântul, adică fonemul, circulă mult mai lent decât semnificația simbolului.
Din acest motiv extratereștri folosesc adesea simbolurile pentru a se recunoaște între ei. În
acest context, dacă doi subiecți răpiți se întâlnesc, și ambii au inserată o memorie extraterestră
activă, ei trebuie să recunoască fiecare ce tip de memorie activă are celălalt. Deci, marii alienați
ai acestei planete, cum ar fi de exemplu marii industriași, aleg pentru industria lor un logo care
să amintească de tipul de extraterestru, adică tipul de putere care se află în spatele lor. Și iată
că astfel ne trezim cu o parte dintre automobile care amintesc de Orion, cu dolarul american,
care amintește de ochi și de piramidă sau steaua lui Solomon, nodul lui Solomon, care este
reprezentarea stelei cu șase colțuri și pe care o regăsim la masoneria de rit ebraic. Apoi
mergem spre masoneria de rit egiptean, unde găsim pentagrama, steaua întoarsă, care îl
reprezintă de diavol. Diavolul este Șarpele din credința europeană din anul 1200. Însă mai
trebuie precizat că aceste tipuri de simboluri au fost alterate în timp, uneori în mod intenționat,
alteori fără nicio intenție, datorită faptului că fiind niște simboluri de natură secretă și ezoterică,
unii care nu le cunoșteau semnificația le-au utilizat total aiurea. De exemplu, masoneria italiană
de rit egiptean utilizează steaua cu cinci colțuri pe uniformele militarilor noștri pentru că la
Torino, în regatul torinez, când Torino era capitala Italiei și când regatele se unesc și se
înființează regatul Italiei, șeful armatei, care era un ilustru mason, spune "Am pus semnul
masoneriei noastre pe toate uniformele italienilor ca să se știe că Italia este o zonă care este
sub controlul masoneriei.". Dar ce se întâmplă mai departe în timp? Mai departe vine masonul
Garibaldi care își duce masoneria în America, aceasta fiind preluată de cei care apoi vor fi
"tupamaros", care vor întoarce steaua cu cinci colțuri pentru a face logo-ul lor. Cei din Brigada
Roșie, după atâția ani, vor lua steaua tupamaroșilor, readucând-o în Italia și folosind-o ca
simbol al Brigadelor Roșii. Dintr-un punct de vedere istoric, acest simbol a făcut un tur pe la
toate forțele politice. Dacă o persoană nu cunoaște foarte bine istoria nu poate oferi o origine
exactă acestui simbol.
A: Acum aș dori să continuăm cu o întrebare pe care personal o consider interesantă. Această
întrebare ne-o pune Cristiana și are legătură cu TCTDF-ul: În faza în care se expiră și în care
Conștiința devine o particulă mică care înglobează în sine tot universul, se aduce toată
Conștiința Integrată într-un punct local din corpul fizic sau în această fază este corpul
fizic cel care este punctul local prin corespondența cu sfera integrată? Adică...

CM: Am înțeles. Am înțeles foarte bine.

A: Așteptați. Nu am terminat întrebarea.

CM: OK.

A: Dacă în faza de inspirație Conștiința Integrată se extinde, devenind întregul univers,

fiind deci nelocalizabilă, în faza de expirație sfera nu ar trebui să se concentreze pentru a
se localiza într-un punct exact?

CM: Și în acest caz, la fel ca în cazul unor întrebări precedente, întrebarea nu are sens. Ne
punem această întrebare și așteptăm un răspuns pentru că nivelul nostru cunoaștere nu ne
permite să vedem acest fenomen ca un fenomen unic. Cum universul lui Bhom este un univers
nelocal, nu există mic și mare. Nu există punctul unde eu sunt corpul și punctul în care sunt tot
universul, pentru că este același punct. Deci, dintr-un punct de vedere tehnic, nu are sens.
Dintr-un punct de vedere al lobului stâng trebuie să răspundem cu lobul drept, care vede
lucrurile într-un mod oarecum diferit, chiar dacă este același lucru, descrierea este un pic
diferită. Acel tip de experiență trebuie să o facă pe Conștiință să înțeleagă că aceasta poate fi
vizibilă în universul virtual fiind atât punct cât și sferă. Când ești punct ești localizat în univers și
știi cine ești. Când ești o sferă imensă, ești tot universul, deci, tehnic vorbind, nu știi unde ești.
Este vorba de reprezentarea simbolică a undei și a particulei. Este o metodă simbolică pe care
noi am găsit-o pentru a-i explica Conștiinței ce este unda și ce este particula. Când dorești ca
celălalt să interacționeze cu tine, tu ești particulă, adică ești acolo, în acel punct. Când dorești
ca celălalt să nu te vadă vei fi undă. Vei fi în fața celuilalt, dar vei fi în toate punctele din univers.
Probabilitatea ca celălalt să te vadă va fi de 0,0000001%. Adică el nu te vede. Nu s-a schimbat
nimic. Ai schimbat doar ideea de percepție. Când tu vei fi Conștiință Integrată absolută, adică
când te vei simți atât undă cât și particulă, vei fi ambele lucruri în același timp. În primul rând
pentru că universul nu este dual. Noi îl vedem dual pentru că această este o exemplificare a
celor două stări limită - exist și știu cine sunt, exist dar nu știu cine sunt. În acel context,
unificarea acestor două lucruri are aceeași semnificație cu a uni realitatea reală cu cea virtuală.
Totul are aceeași semnificație văzută în miliarde de moduri diferite. În momentul în care există
uniunea lucrurilor tu faci miracolele. Fac o paranteză care poate fi utilă. Poate acest subiect
poate fi interpretat greșit, iar persoanele se vor apuca să exerseze acasă cum să facă miracole,
dar asta înseamnă că nu au înțeles ce spun eu aici. În cazurile miracolelor pe care le-am văzut
fiind făcute de răpiții noștri, miracolul era mereu legat de o unificare cu tot. Fata cu care am
vorbit săptămâna trecută îmi povestește că are în mână o pasăre moartă în mână, pe care a
luat-o de pe jos. "Am simțit că eu sunt pasărea, iar pasărea a înviat." La fel ca în filmul în care o
femeie merge să-și viziteze la spital mătușa care este bolnavă de cancer. În timpul nopții
conștiința femeii atinge conștiința mătușii, iar în acel moment ea îi spune "Am simțit că sunt
pentru un moment într-un punct unic. Iar în acel punct mititel eram tot." Iar în acel moment
mătușa se vindecă. În acel moment se înțelege că dacă tu vrei să vindeci o parte din tine, tu
trebuie să devii acea parte. De ce? Nu e ca și cum trebuie să gândești "Acum te vindec, Acum
te vindec. Acum te vindec." Se pare că lucrurile funcționează altfel. Eu, care sunt Conștiința, nu
sunt bolnav. Dacă eu mă unesc cu tine, tu devii eu, deci nici tu nu ești bolnav.

A: Domnule profesor, noi știm că Conștiința nu este duală, ci unică. Știm că nu există cei răi și
cei buni, ci doar persoane cu nivele diferite de cunoaștere, deci, se pare că obiectivitatea nu
există. Deci, Conștiința este singura realitatea obiectivă a universului?

CM: Da. Conștiința este singura realitate a universului. Realitatea este. Să spunem că este
obiectivă nu are sens. Cum ea este totul, nu poate fi nici obiectivă, nici subiectivă. Realitatea
doar este. În univers suntem doar noi. Universul suntem noi. Noi am creat universul acesta. Nu
există altceva. Suntem doar noi.

A: Fabio ne întreba: Atunci cine a creat Conștiința?

CM: Întrebarea nu are sens. Și deci nu are sens nici răspunsul. A crea Conștiința ar înseamna
că Conștiința nu exista înainte. Și cum "înainte" și "după" nu există, nu există timpul, nu există
dualitatea. Conștiința a existat mereu.

A: Da. Era absolut clar, dar trebuia să vă pun această întrebare. Tomaso este curios să știe
dacă dumneavoastră ați întrebat vreodată de pe ce planete vin toți acești extratereștri. Eu
aș vrea să integrez întrebarea, pentru că planetele sunt doar la acest nivel fizic. Adică, se știe
de unde vin atât cei cu corp, cât și cei fără corp - care sunt un pic mai curioși ca personaje.

CM: Se știe câte ceva, dar adevărul este că pe noi nu ne interesa să cunoaștem acest aspect.
De exemplu, dacă vine angajatul de la fisc și îți cere să plătești taxele, dar tu nu ai bani cu care
să plătești, pe tine nu te interesează dacă aceste taxe sunt pentru primărie, pentru județ sau
pentru bugetul național. Pentru că tu nu ai cu ce să plătești. Deci, a întreba de unde vin aceștia
chiar nu ne interesa. Vine extraterestrul să-ți facă rău. Atunci pe cine mai interesează de unde
vine? Lucrul important este că vine să-ți facă rău. Uneori au ieșit la iveală niște informații. De
exemplu, Horus provine din Constelația Orion, de pe această stea care se numește Alnitak.
Lăcusta vine de pe de pe o planetă din sistemul ACO-117. Există un tip de Șarpe, un reptiloid,
care vine din ultima stea din coada Constelației Scorpionului. Blonzii cu cinci degete se pare că
sunt legați de steaua Sirius. Oricum, sunt destul de aproape de noi 150 - 170 de ani lumină.

A: Deci noi nu puteam ajunge acolo cu un mijloc de transport.

CM: Nu. Dar nici cu viteza luminii. Putem ajunge acolo doar știind că spațiul și timpul nu există.
A schimba locul în care te afli e ca și cum ai schimba frecvența la radio. Rămâi pe loc, mișcând
doar mâna.
A: Iar ei au reușit să stăpânească această tehnologie.

CM: Da. Dar noi în ziua de astăzi cred că îndeplinim toate condițiile necesare pentru a face
acest lucru. Poate că fizica caută bozonul lui Higgs, dar eu cred că ar fi lucruri mult mai
interesante de descoperit.

A: Eu cred că acel proiect se concentrează mai mult pe cheltuirea banilor, decât pe speranța că
s-ar descoperi ceva care oricum nu există. Adică este un lucru care nu folosește la nimic, dar
cheltuim o grămadă de bani, dintre care o mare parte cine știe pe unde ajunge. Mai avem o
întrebare, care poate părea banală. Dualitatea este o păcăleală. Atunci de ce suntem
împărțiți în omeni cu suflet și oameni fără suflet?

CM: În realitate nu suntem împărțiți în oameni cu suflet și oameni fără suflet. Diviziunea nu
există. Partea sufletească este cea care a decis dacă să coboare sau nu, așa cum spuneam
înainte. Există doar o diviziune care constă într-o diferențiere în funcție de nivelul de
cunoaștere. Se întâmplă ca partea sufletească să nu se afle în locul său de parcare, dar asta nu
înseamnă că nu există. Nu este pentru că a decis să nu fie acolo.

A: Antonelo întreabă de ce, dacă în TCT s-au anunțat până acum tot felul de victorii
asupra extratereștrilor, până în ziua de astăzi se pare că nu prea s-a schimbat nimic?

CM: Aici ar trebui să ofer un prerăspuns. În primul rând ar trebui verificat cum sunt efectuate
aceste TCT-uri, cine le conduce și ce rezultate au fost obținute. Cum eu nu pot fi prezent peste
tot, eu nu pot garanta că toate rezultatele obținute de alții sunt credibile. În al doilea rând, cum
universul se modifică, adică viitorul poate fi modificat în funcție de nivelul de cunoaștere pe care
îl dețin, atunci când se înțelege că anumite experiențe nu mai sunt folositoare la nivel mondial și
galactic, aceste experiențe nu se mai întâmplă. Apoi mai există al treilea aspect, care este
aspectul tehnic. Conștiința vorbește în arhetipuri iar mintea traduce aceste arhetipuri în funcție
cunoașterea pe care eu o am. De exemplu, cuvântul "destabilizare" înseamnă o grămadă de
lucruri. Căderea bursei din Tokyo, tata care devine gay, extratereștri care vin pe Pământ, dar "
destabilizare" ar putea însemna și revoluționarea virtualului. În acea clipă lumea înțelege că
conștientizarea este lucrul cel mai important, că nu banii sunt importanți, că nu este important a
părea, ci a fi. Aceasta este o revoluție culturală. Poate că este revoluția care este în desfășurare
acum.

A: Da. Aveți dreptate, dar lumea mereu vede revoluția ca pe ceva catastrofic.

CM: Pentru că ar fi catastrofic. Dar catastrofa nu este revoluția. Este consecința revoluției.

A: Deci, cel care are cinci palate vede că acestea nu-i mai folosesc la nimic. Pentru el acest
lucru este catastrofic să abandoneze acel sistem

CM: Cine nu vrea să abandoneze acest mod de viață iscă un război civil, pentru a nu fi nevoit
să abandoneze aceste cinci palate.
A: Ciprian, nu știu dacă vă amintiți de el...

CM: Sigur că îmi amintesc.

A: Ciprian ne întreabă în spaniolă: Cine a fost Cristos?

CM: Aici este foarte multă confuzie. Această temă nu a fost niciodată clarificată în totalitate,
pentru că în realitatea figura Cristosului este o figură dublă. Nu trebuie să-l confundăm pe
Joshua cu Krishna, adică pe Iisus cu Cristos. Și apoi, sincretismul de origine egipteană a
alăturat figura lui Iisus celei a Cristosului. Sunt două lucruri complet diferite. Cristosul este
reprezentarea lui Krishna, adică este reprezentarea încarnării lui Vishnu. Iar mitul care îi
urmează are o caracteristică fundamentală. Cristos nu este cel despre care povestesc bisericile,
pentru că mitul, care este sub ochii tuturor și care este reprezentarea realității, nu ar trebui
interpretat de lume, pentru că ar fi periculos. Așa că bisericile iau mitul, îl reinterpretează în
funcție de interesele lor și îți spun că interpretarea lor este cea corectă. Ceea ce se întâmplă
este faptul că omul este cel care a decis să coboare de la al șaselea la al șaptelea nivel pentru
a trăi experiența, a decis să coboare. Mitul lui Krishna conține exact acest lucru. Dumnezeu se
face om pentru a trăi experiența. Aceasta este realitatea miturilor. Ce spune biserica? Vishnu,
care este o variație a lui Jehova (Dumnezeul evreilor), Vishnu pentru hinduși, este o punte care
este folosită pentru o nouă alianța dintre om și Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a decis să ierte
omul pentru săvârșirea păcatului original. Și face o nouă alianță. În realitate nu i-a cerut nimeni
această alianță. În mit nu scrie că omul ar fi dorit să se unească cu Dumnezeu. Ba din contră,
este scris că bărbatul și femeia, adică partea masculină (spiritul) și partea feminină (sufletul) se
desprind de Dumnezeu. Ei sunt cei care pleacă din paradisul terestru, deci nu Dumnezeu îi
gonește. Este clar că mitul trebuie reinterpretat de biserică, astfel încât omul să fie gonit, ca
apoi să i se poată ierta un păcat care nu există și care nu a fost niciodată înfăptuit, dar această
iertare este folosită pentru întemeierea unei noi alianțe, care în realitate este un pact semnat
doar de o persoană - Dumnezeu. Noi nu am acceptat să ne reunim cu Dumnezeu. Deci, mitul a
fost distorsionat complet. Joshua a fost doar un biet nenorocit care se afla prin acele locuri și
care a fost utilizat ca răpit istoric al momentului pentru a reconstrui în timpul virtual o serie de
reguli religioase care ar fi folosit la a unifica (noi astăzi am spune a globaliza) sub o singură
religie întreaga planetă. Extraterestrul pune în scenă o serie de situații comice, ca acestui
personaj, care chiar a existat în realitate, Joshua, să i se aplice mitul lui Krishna, făcându-l astfel
să devină fiul lui Dumnezeu. Asta s-a întâmplat.

A: Da. Seamănă cu o telenovelă. Aș vrea să închei cu o întrebare care poate părea șocantă.
Ricardo întreabă ce este după părerea dumneavoastră iubirea?

CM: Acesta este un lucru pe care eu am mai încercat să-l descriu. Iubirea se împarte în două
categorii conform mitului. Una este iubirea erotică ,Eros, și iubirea Agape. Eros este iubirea
care prin definiție este cea pe care o persoană o simte față de alta de sex opus și care trebuie
să fie reciprocă, altfel nu este iubirea eros. În ziua se azi se folosește iubirea eros în
pornografie, dar în realitate nu are nicio legătură cu asta. Iubirea eros este iubirea în care eu te
iubesc pentru ca și tu să mă iubești. Iubirea agape este iubirea pe care zeii o au pentru
creaturile lor, fără ca acestea să fie obligate să îi iubească și ei pe zei. În realitate, în aceste
două situații, iubirea agape nu există, pentru că Dumnezeu a creat oamenii doar pentru a-i
folosi, deci și aceasta este o iubire eros, pentru că în iubirea eros spui "Te iubesc doar pentru
ca și tu să mă poți iubi.". Deci, prin definiție, eu sunt celălalt. Asta înseamnă că a iubi pe altul,
până la urmă, înseamnă a mă iubi pe mine. Lucrul fundamental prin care se deosebește iubirea
din fiecare zi de iubirea reală, adevărată, care este transcendentală, este iubirea dintre două
persoane care își dau seama că sunt unul și același lucru. Devenind unul și același lucru,
împreună ei simt că sunt întregul univers. După părerea mea aceasta este iubirea adevărată.

A: Vă mulțumesc! Ați reușit să clarificați acest lucru foarte bine. Eu am terminat întrebările din
partea fan clubului, dar mai doresc și ceilalți doi administratori ai fan clubului să vă mai întrebe
câte ceva, dacă nu vă deranjează.

CM: Da. Da.

A1: Acum câțiva ani, când începusem drumul interior de conștientizare, am rugat
Conștiința să-mi arate corpurile pe care le mai am în viitor. Dar recent, Conștiința mi-a
arătat că acele corpuri nu mai există și atunci am întrebat-o "Ce s-a întâmplat cu celelalte
două-trei corpuri pe care urma să le am?", iar Conștiința mi-a răspuns "Le-am stins. Am
înțeles că nu mai ai nevoie de ele. Dacă aș fi lăsat acele corpuri aprinse, ele ar fi fost
goale." Acum aș dori să aflu și punctul dumneavoastră de vedere cu privire la această
afirmație.

CM: Da. Treaba stă cam așa. Să ne întoarcem un pic la problema legată de unde și particule.
Unda, care este sfera ce conține realitatea virtuală în interior, este lucrul care se întâmplă la
început. La început, Conștiința mea este împrăștiată în toate corpurile mele, în spațiul, timpul și
energia pe care eu le am. Apoi, cu cât se acumulează mai multă cunoaștere, sfera se reduce pe
cele trei axe tot mai mult, ajungând să ocupe doar un punctuleț, care este localizat în ultimul
corp, cel care va avea în interiorul său cunoașterea care a fost acumulată prin toate corpurile, în
timp cu sufletul, în spațiu cu spiritul și în energie cu mintea. În acel context, sfera Conștiinței,
care nu este conștientă, devine atunci foarte conștientă de sine, fiind un punctuleț. Știi că ești
acolo, că ai această energie, că ai această culoare, că ești în spațiu-timp într-un singur punct,
care este și centrul universului, care ești tu. Conștiința devine acest punct când cunoașterea
este totală. În acest context, ceea ce am văzut în hipnozele regresive reprezintă următorul
lucru: cu cât subiectul acumulează mai multă cunoaștere de sine, începe să aibă viziuni cu
viețile trecute, care se acumulează toate în ultimul corp. În acest context, tu acumulând tot mai
multă cunoaștere de sine în acest corp, nu mai nevoie de celelalte două, de care ai fi avut
nevoie dacă nu treceai prin acest proces de conștientizare. Deci, ai scurtat timpul necesar
pentru acumularea cunoașterii de sine, nemaiavând nevoie și de celelalte două corpuri.

A1: Acum aș dori să leg acest răspuns de încă o întrebare. Având în vedere că viitorul nu
este deja scris, dar este modificabil, am putea spune, de exemplu, că dacă astăzi aceste
două corpuri nu sunt, mâine ar putea fi, ca apoi poimâine iar să nu fie?
CM: Nu. Nu se poate. Pentru că al doilea principiu al termodinamicii susține faptul că
cunoașterea nu poate să se diminueze. Se merge într-o singură direcție. Cunoașterea este
mereu în creștere.

A1: Ok! Este foarte clar. Perfect!

A: Ok! Dacă nu mai sunt alte întrebări, eu spun să-l lăsăm pe domnul profesor să plece. Sunt
două ore de când discutăm. A avut deja mare răbdare cu noi. Eu aș trece la saluturi.

CM: Fan clubul folosește și la asta - la a ne împărtăși cunoașterea în mod reciproc și reprezintă
o ușă deschisă pentru lucrările mele prezente și pe internet. Eu nu știu ce se întâmplă pe
internet.

A: Da! Vom încerca și în continuare să vă ascultăm de fiecare dată când sunteți disponibil. Vom
vedea cum merg lucrurile în continuare. Având în vedere că viitorul nu este încă scris, vom
vedea cum evoluează lucrurile. Domnule profesor, în numele fan clubului, vă mulțumesc pentru
tot și vă doresc mult succes în munca pe care o desfășurați.

CM: Mulțumesc!

A: Ne reauzim curând!

CM: Pe curând atunci!

A: La revedere!

CM: La revedere!
 ianuarie 2015

Zilele acestea, știința încă este ocupată cu deschiderea sticlelor de șampanie

pentru descoperirea bozonului lui Higgs, exaltată de câștigarea unui Premiu Nobel,
a cărui acordare a fost decisă într-o singură săptămână.
În general, oamenii de rând nu știu ce se ascunde în spatele bozonului lui
Higgs și ce interese ascunde știința oficială în spatele acestei descoperiri ipotetice.
Dacă bozonul lui Higgs nu ar exista, atunci nu ar exista nici fizica lui Newton, nici
cea a lui Einstein cu relativitatea sa, și nici unele supoziții ale fizicii cuantice. În
concluzie totul ar trebui refăcut, în sensul că nu ar fi de revăzut doar unele
concepte și de rescris vreun capitol din cărțile de fizică, ci toată cunoașterea
umanității așa cum este ea astăzi, ar trebui aruncată la gunoi. Așadar, pentru
fizicieni ar fi destul de complicat să explice lumii că ne-am înșelat. Ar fi ca și cum
am spune că fizicienii, dacă au greșit mereu, au greșit în legătură cu tot.
Fizicienii spun că OZN-urile nu există? Cine ar mai crede o astfel de
declarație?
Fizicienii susțin că nu se poate depăși viteza luminii ? O fi oare adevărat?
Fizicienii susțin că Dumnezeu nu există? Dar Vaticanul a susținut mereu că
fizicienii greșeau...etc., etc....
Fondurile pentru cercetări pe care le suge Marele Accelerator de Hadroni
(Large Hadron Collider) din Geneva ar fi blocate imediat și trei-patru mii de
persoane ar rămâne fără slujbe, fără să mai punem la socoteală inductorul. Europa
Științifică Unită, cu pseudo-programele sale de cercetare Erasmus, ar face cea mai
proastă figură din Univers. Prin urmare, bozonul lui Higgs trebuie să existe.
Sărmanul Higgs construise o minunată teorie a particulelor, pe care o
folosim până și în ziua de astăzi, doar că...lui Higgs nu-i reieșea din calcule că
lucrurile ar avea masă. Ciudat, având în vedere că lucrurile au greutate ! Atunci s-a
spus că se va găsi cu siguranță o particulă subatomică care să fie capabilă să facă
pe mediatorul în ceea ce privește informațiile cu privire la masa. Dar această
particulă nu apărea, iar banii destinați cercetării se terminau. Acceleratorul de
particule corespondent, cel din SUA, se închidea și condamnarea acceleratorului
european (LHC) ar fi fost aceeași.
Pentru efectuarea unui experiment cu LHC se cheltuiesc 27 de milioane de
euro. În loc să se caute bozonul lui Higgs nu s-ar putea în momentul de față, să se
construiască vreo școală în plus? Mulți își puneau această întrebare. În timp ce la
LHC se emitea tâmpenia că se găsiseră niște particule care aveau viteze
transluminare, prestigiul Europei științifice se clătina. Iată deci, că, după diverse
lovituri de 27 de milioane de euro, un purtător de cuvânt de la LHC declară:

"There are strong evidences for the existence of the Higgs' Boson."
(Există dovezi puternice că bozonul lui Higgs există.)

Ceea ce nu înseamnă că au găsit bozonul lui Higgs, dar este suficient ca

alimentarea fondurilor pentru cercetare să continue.
În acest timp presa mondială anunță că bozonul lui Higgs a fost găsit cu
adevărat. O situație incredibilă, am putea exclama noi !
Între timp, toți ceilalți fizicieni din lume cărora le-au fost luați banii pentru
cercetări, pentru a se finanța LHC-ul, protestează cu toate mijloacele pe care le au
la dispoziție, ajungând și să susțină că experimentul pentru găsirea bozonului este
periculos și s-ar putea crea o gaură neagră care ar crăpa spațio-timpul. Ce ciudați
sunt acești oameni de știință ! Într-o parte sunt cei care sunt legați cu fermitate de
ceea ce scrie în carte și de cealaltă sunt cei care aleargă după niște fantasme.
Unde a dispărut gândirea științifică?
Fizica modernă a măsurat foarte multe lucruri și, în ultimii o sută de ani, a
greșit toate teoriile care prevedeau formule în care intra și masa. Nimeni nu s-a
gândit că este posibil ca masa să nu existe?
Un exemplu răsunător este fotonul. Un obiect ca acela nu are masă, nici nu
stă nemișcat, nici nu se deplasează cu viteza luminii. Fotonul nu are nici măcar
antiparticulă. Despre foton se cunoaște totul, doar că nu se știe cum poate fi
desenat.
Fotonul ocupă spațiu? Nu se știe. Este sferic? Nu se știe.
Trece prin pereți? Uneori da, alteori nu: nu se știe.
Cum este oare atras fotonul de gravitație, el neavând masă? Nu are masă dar
spațio-timpul se curbează și el cade înăuntru. Teoria lui Einstein prevede câmpul
spațio-temporal. Păcat că Einstein nu credea în teoria câmpurilor. Relativitatea sa
este cu adevărat foarte relativă.
Măsurătorile efectuate de fizica modernă par să afirme că nu există nicio
curbură a spațio-timpului. Fizica cuantică susține lucruri și mai interesante.
Nu există nici spațiul și nici timpul - spune Bohm, care susține că universul
este o hologramă. Teoria universului holografic începe să devină tot mai
importantă în mediile științifice moderne. În ultimul timp se descoperă că
Universul este bidimensional, fiind extrudat în a treia dimensiune, care este cea a
energiei. Penrose susține că al doilea principiu al termodinamicii probabil că nu
este corect. Al doilea principiu al termodinamicii susține că entropia universului se
mărește mereu. În mod local s-a demonstrat deja din abundență că acest lucru nu
este adevărat, dar toți continuă să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Entropia este o măsurătoare a dezordinii, care însă este definită ca "ordine"
de către fizicieni (cu semnul "minus" în față). Dezordine era pentru Biserică și care
nu voia să admită că Universul, creația lui Dumnezeu, s-ar fi stins, dar ordine era
pentru fizicieni, care vedeau în răcirea Universului moartea temporală a acestuia.
Știința și-a luat obligația să poarte pe umerii săi pentru toată eternitatea,
semnul "minus" în fața formulei entropiei, neavând curajul să se opună preoților de
la 1800. De altfel și Sf. Augustin impusese științei conceptul de timp liniar. În
realitate, nu se poate utiliza conceptul de timp circular, atât de drag tuturor
civilizațiilor precatolice și precreștine. Dacă timpul ar fi fost circular, Dumnezeu,
după ce a iertat oamenii pentru păcatele lor, i-ar vedea pe aceștia păcătuind din
nou, iar acest lucru este inacceptabil. Astfel, entropia are semnul "minus" și timpul
nu poate să meargă înapoi.
Mulțumită Bisericii Catolice, fizica pe care o avem, pierde apă din toate
părțile, ajungând până la căutarea Bozonului lui Higgs, pe care suntem constrânși
să îl numim "Particula lui Dumnezeu", pentru a-i face pe plac Papei.
Din păcate nu există niciun Dumnezeu și nicio particulă de-a sa și acest
lucru îl spunem atât pentru fizicieni cât și pentru preoții care nu-și mai amintesc că
au ieșit cu toții din același trunchi, care odată se numea magie. Puterea politică a
decis după aceea că magia ar fi devenit prea puternică și, din acest motiv a
împărțit-o în două subramuri, numindu-le religie și știință.
Penrose presupune că al doilea principiu al termodinamicii nu măsoară
dezordinea Universului ci cu totul alt lucru, care este strâns legat de dezordine.
Această măsură ar putea fi o măsură a Conștientizării, adică o măsură indirectă a
Conștiinței. Când Conștientizarea se mărește, energia sistemului scade. Atunci
entropia s-ar mări, ca demonstrație a faptului că Omul devine tot mai conștient de
sine. Dar asta ar însemna că omul este parte integrală a aceluiași Univers, el fiind
doar o expresie a cestuia. Deci, Universul ar fi o creatură de-a sa, o creatură a
Conștiinței, care s-ar manifesta prin intermediul Omului. Conștiința, prin mărirea
expresiei sale, a Conștientizării sale, ar înțelege tot mai mult cine este.
Omul ar fi Creatorul unui Univers în care el este participant: actor și
spectator. În timp ce măsurile constantelor universale par să se schimbe în timp, în
ciuda rezistenței pe care o opun fizicienii în a admite această banalitate, iată că
Universul s-ar prezenta ca o mare hologramă, fără spațiu și timp, unde nu există
nicio incertitudine, decât cea a incapacității noastre de a înțelege și a ne aminti că
noi înșine suntem creatorii săi.
Heisenberg descoperă că există un principiu al incertitudinii, motiv pentru
care nu se poate merge mai departe de înțelegerea fizico-matematică. Pentru
fizicieni, nu poate fi dezvăluită în mod complet, pentru că structura sa este făcută
așa. În cazul Bisericii, Dumnezeu nu vrea să se știe ce este în spatele creației sale,
care este o închisoare pentru om. În realitate, pentru Conștiință nu există nicio
limitare decât cea stabilită de noi înșine de-a lungul drumului nostru de înțelegere,
noi fiind creatorii sistemului fizic holografic. Cu un an în urmă, școala olandeză de
fizică optică publică într-o revistă științifică importantă că principiul incertitudinii
nu are niciun motiv pentru a exista și demonstrează acest lucru în mod științific.
Nicio altă revistă științifică nu preia știrea.
Poate că cei care comandă prin intermediul falsei științei și a falsei religii nu
au chef să-i cedeze omului puterea: dacă omul și-ar aminti că el însuși este
Creatorul, acesta s-ar juca mult mai bucuros cu jucaria pe care el însuși a creat-o.
În curând Omul își va aminti, iar omul de știință-preot va dispărea din
univers într-o singură clipă, clipa în care totul se întâmplă.

Aprofundări științifice:

• http://www.repubblica.it/scienze/2014/08/27/news/fisica_noi_umani_ologrammi_in_2d-94532843/
• http://it.wikipedia.org/wiki/Spostamento_della_realt%C3%A0
• http://www.ilnavigatorecurioso.it/2013/12/14/il-nostro-universo-e-un-ologramma-e-la-proiezione-di-un-
cosmo-piu-semplice/
• http://www.enciclopediaolistica.com/enciclopedia/sci2/sci05.htm
• http://www.lescienze.it/news/2014/05/02/news/nuova_formulazione_principio_indeterminazione_heisenbe
rg-2121751/
• http://www.filosofico.net/Antologia_file/AntologiaP/POPPER_%20CONTRO%20IL%20DETERMINISM
O.htm
• http://www.lescienze.it/news/2012/09/14/news/indeterminazione_heisenberg_spiegazione_quantistica-
1254681/
• https://books.google.it/books?id=_fSxnU-
2VWEC&pg=PA44&lpg=PA44&dq=penrose+secondo+principio+della+termodinamica&source=bl&ots=
_0vXpFnJsS&sig=1GtFFaB6KIOTZuxqowGA0kgQy3Q&hl=it&sa=X&ei=BtSIVI7IFMnuUo6phNgK&ve
d=0CEQQ6AEwBQ#v=onepage&q=penrose%20secondo%20principio%20della%20termodinamica&f=fal
se
• http://rassegnastampa.unipi.it/rassegna/archivio/2011/12/24SID6077.PDFhttp://www.xmx.it/universoillusio
ne.htm
 Introducere

Ceea ce urmează să citiți este rezumatul unui proces de eliberare a unei

răpite. Aceasta a reușit să se elibereze de prezențele extraterestre, doar vorbind cu
mine despre asta, fără hipnoză și fără ancore, utilizând doar tehnica Simbad,
aplicată zi de zi. În emailurile pe care mi le-a trimis această persoană veți descoperi
toate etapele de eliberare. De la primul email, la momentele de disconfort, la cele
de exaltare și apoi iar la cele de disconfort - etapă după etapă, în procesul său de
eliberare.
Am decis să publicăm această corespondență pentru a demonstra lumii ce
simte un răpit în timpul procesului său de eliberare, dar și pentru a demonstra cum
trebuie parcurs acest drum, cum trebuie urmat mereu, zi de zi, clipă de clipă și cum
trebuie să răspundem tuturor întrebărilor acestor oameni, pentru că astăzi noi
suntem singura lor speranță.
Corespondența vrea să demonstreze că este posibil să vă eliberați singuri,
dar vrea și să demonstreze celor care vor să urmeze o carieră de "salvator de
răpiți", că nu poți intra în acest rol de pe o zi pe alta.
În cele 105 de emailuri, istorisirea nu este doar reconstituirea unor amintiri și
descrierea modului în care subiectul se eliberează de extratereștri și de militari, ci
este și povestea familiei persoanei care a fost abandonată de toți, dar care regăsește
dorința de a trăi și Conștiința pentru a face asta.
Această poveste ne arată că ne putem regăsi oricând pe noi înșine, chiar și
atunci când simțim că ne-am pierdut cu totul.
Corespondența, în mod ipotetic, ar fi recomandată și scepticilor și celor care
sunt aliați cu masoneria de stat și cu grupurile ufologice de stat, cărora ar trebui să
le fie rușine și pentru simplul fapt că există. După ce vor citi aceasta
corespondență, ar trebuie să ia în calcul posibilitatea că au greșit totul în viața lor.
Pe aceștia îi rugăm pentru ultima dată, să se retragă într-o viață privată, să dea
drumul ciolanului, să ne lase în pace și să îi permită omului să-și aleagă singur
destinul, pentru că deja ne-am săturat de papi, servicii secrete, politicieni
manipulatori, militari inutili și ufologi corupți.
Pentru cel care citește este important să verifice datele și orele la care ne-au
fost trimise mesajele. Din corespondență am eliminat intenționat răspunsurile
noastre, deoarece răspunsurile importante sunt cele ale răpitei noastre, răspunsuri
care reprezintă o speranță pentru toți.
Iar acum să citim în liniște!

28/04/2009 11.31
Acum câteva zile am completat testul de autoevaluare 4.01 (tav). Mi-ar
plăcea să primesc un rezultat. Vă rog să-mi spuneți cui trebuie să mă adresez
pentru clarificări ulterioare. Am nevoie de răspunsuri pentru că îmi apar anumite
imagini , iar eu nu știu de unde și vreau să știu adevărul, pentru că este posibil ca
eu să fiu o persoană foarte impresionabilă și să mă las influențată. Poate că am
văzut prea multe desene animate când eram mică. Nu vreau să irosesc timpul
nimănui, dar nu mai pot să dorm. Vă rog să mă ajutați! Experții sunteți voi. Vreau
doar un răspuns.
Aștept cu nerăbdare! Nu uitați!

14/05/2009 20.48
Stimate Domnule Malanga, chiar dacă nu am primit rezultatele pentru TAV
4.01, în sufletul meu cred că mi-am dat deja un răspuns. Chiar mi-am dat un
răspuns pentru multe evenimente din viața mea și familia mea distrusă - bunica,
mama, sora, fratele - numai relații distruse. Scriu din Sardinia. Am două fete și mi-
ar plăcea ca pe viitor să am o viață normală cu ele și aș vrea ca ele să nu aibă
anumite amintiri inumane. Cred că au interferat destul cu mine și am ajuns la
capătul puterilor și nu mai am forțe de o viață întreagă.
După ce terminați de examinat testele mi-ar face mare plăcere dacă v-ați
aminti de această scrisoare a mea. Credeam că aceasta era viața mea, însă am
înțeles că ființa umană se poate uni în toate părțile sale și este unica senzație pe
care mi-ar plăcea să o trăiesc în viața mea. Mi-ar mai plăcea și să vorbesc cu
cineva care se află în aceeași situație cu mine.
Vă mulțumesc încă o dată pentru atenție și țineam să vă spun că, dacă tot
mai am un pic de forță în corp și în cap, mi-ar plăcea să-i fac să înceteze și aș vrea
ca dvs. să mă ajutați.
P.S.: Mama mea era din Toscana.

23/05/2009 10.35
Știu că sunteți foarte obosit și că primiți foarte multe scrisori, așa că nu vă
faceți griji. Dacă nu răspundeți nu este nicio problemă, dar mi-ar plăcea să știu că
îmi citiți emailurile. Dvs. îmi spuneți mereu că timpul este de partea noastră, dar în
ce sens? În sensul că ei au o scadență? După ce îmi veți examina TAV-ul ce voi
face? Dacă ar rezulta pozitiv mă veți lua în considerare sau va trebui să mă descurc
singură pentru că suntem prea mulți? Cui să mă adresez? O fi cineva în afară de
dvs. care se ocupă în mod oficial de această problemă?!
Într-o conferință, dvs. ați spus că nu știți dacă persoanele în vârstă continuă
să sufere interferențe. Îmi amintesc că atunci când eram mică, când bunica mea
avea vreo 70 de ani, într-o zi ne-am spus: "Ce vis ciudat am avut azi noapte! Îmi
băgau un fier în cap. Doamne, fetelor, ce o fi însemnând asta?" În anii '90, max.
'94, am visat că sunt într-un coridor abia iluminat iar cu mine erau alte persoane.
Unora le era rău, dar eu vorbeam cu un bărbat aflat pe o targă și ne spuneam că
acesta nu are cum să fie un vis, pentru că altfel ne-am fi trezit. Erau multe ființe
umane acolo și...în mod nebunesc, nu pot să vă povestesc via email ceea ce deja
știți.
Acum îmi amintesc soldații care mă țineau de subraț în timp ce mă
readuceau acasă. Aș putea să-l identific pe unul dintre cei doi. Mă întorceam din
infern. Și gândeam "Acum mă vor omorî." și am întrebat "Unde mă duceți?" "Te
întorci acasă." mi-au răspuns ei rece. Îi spuneam surorii mele că nu este un vis, dar
mă aflam în pat !
În ultimii ani am încercat să nu uit și din când în când mă gândesc la acel
bărbat si la oamenii împreună cu care încercam să ne încurajăm unul pe altul. Ne-
am promis că o să ne căutăm unul pe altul, să ne ajutăm și să povestim lumii
despre asta. Astăzi vreau să plâng, dar nu reușesc. Mi se pune un nod în gât și atât.
Mulțumesc!

25/05/2009 20.18
Da. vreau să fac tot ce trebuie făcut. Vă rog, nu mă abandonați! Acum pot să
plâng un pic. Anunțați-mă, vă implor! Soțul meu nu ar înțelege. Vă am doar pe
dumneavoastră. Nu mă abandonați, vă implor! Eu știam! Simțeam asta!
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

26/05/2009 12.21
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Îmi dați speranțe! Atunci eu stau
liniștită și aștept vești de la dvs. Pe curând!

29/05/2009 16.45
Camera este pătrată sau dreptunghiulară. La intrare este o nișă către o
cameră mai spațioasă. În partea din față, la intrare, este un rând de ferestre unite pe
toată lungimea peretelui. Prin ferestre se vede un oraș mare și iluminat de luminile
nopții. Eu sunt în fața ferestrelor îmbrăcată în pijama. Lângă mine este un paravan
și poate că și un scaun. În partea unde este intrarea sunt niște lespezi, dar și în nișă.
Mai este un scaun pentru nașteri, niște cărucioare medicale cu aparatură medicală
și cu picioarele de inox și prosoape din tifon; poate că și un dulăpior cu un sertar.
De peretele de la intrare este sprijinit ceva, dar nu văd. Prin ferestre intră niște
lumini, dar restul camerei este în penumbră (la început). Nu-mi amintesc ce miros
era în cameră și nici dacă îmi era frig. De sus scena este identică.
Sunt acolo cu tatăl meu, știu că trebuie să nasc și îi spun să verifice ce fac
medicii (el era ginecolog), dar nu realizez că el este decedat de mult timp. Îmi
spune să stau liniștită și să mă pregătesc. Mi se pare că mă dezbrac în spatele unui
paravan și întreb unde sunt medicii, iar el îmi spune "Vor veni." Mă așez în pătuț și
el îmi pune un cearșaf deasupra, de la șolduri în sus și îmi pune o perfuzie, apoi
privește spre intrare. Am impresia că ei au stat la intrare tot timpul, așteptând un
semn pentru a intra.
Intră cu toții și ajung foarte rapid la picioarele pătuțului meu. Pentru o clipă
mă simt prinsă în capcană, dar doar pentru o clipă. Sunt îmbrăcați în niște cămăși și
eu încerc să-mi dau seama cum arată. Sunt enervați. Am impresia că vor să stea cu
mine cât mai puțin posibil. Îmi provoacă durere la ovare, care este o durere pe care
o pot suporta, pentru că nu este foarte puternică. Sunt 4 sau 5. Tatăl meu se află în
dreapta mea. Nu îl văd bine. Privesc ce fac și medicul care se află în fața mea are
degetele lungi. Tatăl meu, la ordinul unuia dintre medici merge să arunce niște
cârpe sau niște bumbac plin cu sânge într-o pubelă care se află lângă ferestre.
Poate că luminile au fost aprinse înainte de naștere, la cererea mea, dar nu
mai sunt atât de sigură de asta. Oricum, știu că scot ceva din mine, iar când privesc
de sus văd că este un făt. Se află în mâna lui și este plin de sânge. Mi s-a făcut un
pic greață când l-am văzut. Nu îmi dau seama cum arată pentru că este acoperit de
sânge. Nu este foarte bine format și îl iau de acolo sau poate că vine acea moașă cu
un cărucior și îl pune undeva. Eu nu știu ce fac. Îmi amintesc că moașa, sau
îngrijitoarea de copii, imediat cum mă vede se retrage iar eu o privesc și îmi dau
seama că ochii ei se termină la tâmple. Lumina se reflectă în ochii ei iar eu mă
gândesc "Iată de ce este așa de nepoliticoasă - are ochii defecți." Văd că mă
privește de parcă mi-ar fi auzit gândurile.
Când apare moașa, mi se pare că văd cum toate lespezile de pe perete sunt
pătate de sânge, iar din acest motiv am senzația că mă aflu într-o măcelărie. Și am
în minte și această imagine cu medicii, care se privesc îngrijorați și se întreabă
dacă eu mi-am dat seama cine sunt ei, pentru că eu nu-mi iau privirea de la ei și îi
întreb dacă copilul meu este băiat, pentru că eu știu că este băiat. Însă ei îmi fac
semn să tac din gură și atunci le spun că am două fete acasă. Amintindu-mi de ele
le spun "Trebuie să mă întorc acasă pentru că fata mea mică este prea mică și
trebuie să merg la ea.". Ei îmi spun "Nu-ți face griji, știm asta...".
 Am perceput faptul că de mai multe ori se priveau de parcă și-ar fi spus
"Oare ne-a văzut?" Apoi îmi amintesc că tatăl meu îmi dădea hainele și eu mă
îmbrăcam. În timp ce îmi dădea pijamaua, o privea ciudat, ca și când ar fi încercat
să înțeleagă cum trebuia îmbrăcată...Astăzi știu asta pentru că am văzut
videoclipurile în care dvs. povesteați că ei nu știu cum să ne îmbrace, dar în
momentul amintirii m-am enervat și m-am gândit "Nu-i place pijamaua mea? Ce
vrea? De ce nu-mi cumpără el o pijama, așa cum îi place lui?"
Îmi dau seama că nu am făcut o treabă bună, cu siguranță am greșit ceva...
Nu este ușor să vizualizezi și să ții nemișcată fotograma, iar gradul meu de
conștientizare nu este foarte mare...Imediat după ce am avut acest vis mi se părea
că medicii ar fi avut capetele pătrate, gen Romano Prodi. În orice caz, vă doresc
spor la treabă! Pe curând!

29/05/2009 17.08
Acum îmi amintesc! Cea cu asistenta era altă amintire. Nu știu dacă în ea
este și o moașă sau o îngrijitoare de copii, dar cu siguranță este o asistentă. Îmi
amintesc asta: mă aflu în această cameră, într-un pătuț de spital, dar nu sunt numai
eu aici. Sunt și alte ființe umane și sunt cu toții întinși în paturi, cu perfuzii, și sunt
toți într-o stare de inconștiență. Încep să mă trezesc și dau foc perfuziei și o văd pe
această asistentă care trece printre paturi și îi privește pe toți, unul câte unul, apoi
mă privește și pe mine sau vede că mă vait. Poate că nu mă simt bine. Îi cer ceva.
Poate că îmi este sete în acel moment. O privesc și îi văd ochii...
Ea îmi pune o mână peste ochi...sau îmi trage cearșaful peste față și cred că
îi cheamă pe medici. Ei se supără foarte tare pe ea și poate că și pe altcineva. Eu
încerc să-mi mișc fața pentru a-mi elibera vederea pentru a privi, având în vedere
că restul corpului nu răspunde. Ei se întreabă cum s-a putut întâmpla așa ceva și
sunt îngrijorați. O întreabă pe asistentă dacă am văzut ceva și mai ales dacă am
văzut-o pe ea. Ea tace și acest lucru nu-i place cuiva, care se enervează foarte tare...

29/05/2009 17.17
Am recitit ceea ce am scris. Am unele momente de certitudine absolută, iar
imediat după aceea mă întreb dacă nu cumva este doar imaginația mea. Sper că nu.
Poate că acesta este modul în care inconștientul trimite răspunsurile? Vă rog să-mi
spuneți! Dacă primiți și de la alții emailuri așa cum sunt ale mele, nu vă invidiez.
Parcă ați avea de-a face cu lume atinsă de delir, dar pe de altă parte nu era în
programul meu să mă eliberez de extratereștrii. A trebuit să-mi reorganizez
prioritățile. Pe curând!

01/06/2009 14.48
Am 35 de ani și vă sun din Sardinia. Pe curând!
 01/06/2009 19.12
Când ești copil totul este mai simplu, știi că monștrii există și nu dormi
noaptea. Exact asta mi se întâmplă mie din nou...Când eram mică mă înfășuram în
cearșafuri ca într-un cocoloș, astfel încât abia mai puteam respira... Teroarea mă
paraliza și când vedeam pe fereastră o lumină mai intensă, începeam să respir greu.
Apoi, cu trecerea anilor te obișnuiești cu faptul că monștrii nu există și nu îți mai
permiți să te gândești la asta. Acum că știu, lucrurile s-au schimbat. Acea spaimă
care te sufocă a revenit și cu aceasta și amintirile din copilărie...
Mi-am amintit de toate dățile în care eu și sora mea urlam, amândouă în
același moment...Mi-am amintit de momentele în care dimineața mă ridicam din
pat și aveam cearșaful de sub mine rupt. Cine îl rupsese? Eram înfășurată în el prea
bine. Mi-am amintit când în 2006 nu mai suportam și nu știu de ce am strigat "Ce
vreți de la mine? Ajunge! Lăsați-mă în pace!", adăugând "Faceți ceea ce vreți, dar
faceți astfel încât să nu-mi dau seama. Nu mă speriați!" Apoi am avut o viață plină
cu evenimente de acest tip. Am o viață blocată și credeam că sunt eu anormală, dar
acum știu că nu era vina mea. Așa că vă rog să mă ajutați! Îmi vreau viața înapoi!
Vreau să trăiesc!

04/06/2009 19.47
Ultima dată când am vorbit pe Skype, mi-ați spus că ar fi bine ca și soțul
meu să-și dea seama, pentru că este important acest lucru. Credeți că este posibil ca
și el să fie răpit? Să știți că și eu tind să cred asta...Fratele soțului meu practică arte
marțiale. Nu știu ce să cred. Poate că nu înseamnă nimic...

06/06/2009 18.31
Ieri mi-am amintit de șarpe. Eram într-o cameră verde, același verde care era
și pe site-ul ufomachine, pe home page. Mergeam prin această cameră unde
vedeam totul printr-un filtru verde și îmi amintesc că mă gândeam "acesta nu este
un vis. Sunt trează. Ce fac eu aici? Unde sunt?". Îmi era frică și mă simțeam
urmărită. M-am întors și cu coada ochiului l-am văzut pe șarpe. Era un pic mai
departe de mine, dar nu am avut curajul să mă întorc cu totul pentru a-l privi. Am
reînceput să merg privind doar în față. Speram că nu am văzut eu bine. Respiram
greu. "Ajutor! Dumnezeule, ajutor!". Dacă ar fi fost un coșmar m-aș fi trezit. Acel
monstru mă urmărea. Am ajuns în fața unor cilindre și în unul dintre acestea eram
eu. Am privit și îmi amintesc că în timp ce deschideam larg ochii pentru a vedea
mai bine, pentru că vedeam un pic neclar, eram scufundată într-un lichid cu multe
puncte luminoase în el (ca atunci când cineva se lovește la cap și vede stele care se
aprind și sting). M-am gândit "Aceea sunt tot eu. Dar care sunt eu cu adevărat,
aceea sau aceasta?".
 Îmi amintesc că am simțit o confuzie devastantă, dar nu-mi amintesc
altceva...Încerc să-l conving pe fratele meu. Este frustrant să nu fii luată în serios,
însă astăzi mi-a pus niște întrebări. Poate că începe să aibă niște dubii. Pe curând !

09/06/2009 5.27
Bună ziua, domnule Malanga! Vă trimit acest email, așa cum am stabilit, și
apoi să-mi spuneți cum intenționați să procedați mai departe. Eu nu pot decât să vă
scriu lucrurile pe care oricum mi le-am amintit mereu, dar pe care acum le văd
mult mai clar. Când fiica mea (cea mare) avea 7 ani, a făcut o amigdalită acută și
antibioticul nu avea niciun efect, așa că medicul a internat-o în spital, pentru că i se
închideau căile respiratorii. Am stat 8 zile la spital. Cu o noapte înainte de a se face
bine, am visat că la picioarele patului meu era "Iisus", înalt, blond și Padre Pio, mai
scund, ajungând doar până la umărul lui Iisus (Padre Pio arăta un pic ciudat).
Aceștia o priveau pe fiica mea, care dormea în pat cu mine, și eu am înțeles
că se simte rău și m-am trezit imediat. Dar mai am o amintire din acea noapte.
Vedeam cămașa lui Iisus legănându-se în dreapta și în stânga în timp ce dispărea
prin perete, dar din patul meu nu aveam cum să văd tivul cămășii lui Iisus, deci,
asta înseamnă că eu mergeam în spatele lui ! Tot în acea perioadă, într-o zi, în timp
ce mă aranjam, m-am simțit privită și m-am întors instinctiv și l-am văzut pe Iisus
dispărând. Îmi lipsește bluza de la o pijama de-a fetei mele cele mici, dar eu nu
sunt dezordonată, chiar țin să am toate lucrurile așezate la locul lor. Fiica mea (cea
mare) într-o noapte, poate cu o lună în urmă m-a trezit din somn. Voia să doarmă
cu mine pentru că simțise niște mâini calde peste ochii săi... Uneori mă simt atât de
neputincioasă...
Cea mare știe ceva despre aceste fenomene, dar nu totul, pentru că are doar
14 ani și eu nu vreau ca ea să trăiască în teroare, motiv pentru care nu i-am spus
toate detaliile, pentru că altfel știu că ea și-ar da seama. Îmi dau seama că am fost
manipulată. Mereu au existat niște voci în interiorul meu. Pe de o parte încercam să
găsesc un răspuns pentru lucrurile care mi se întâmplaseră când eram mică, iar pe
de altă parte motivele pentru care mi-a fost luată mama, de ce îmi spuneau că eu
trebuie să rămân cu ei, pentru că mama mea nu mă mai dorea, închizându-mă într-
o cameră pe întuneric pentru că eu nu voiam... Apoi a venit cel cu mantia iar eu nu
reușeam și nu voiam să-l privesc în față pentru că știam că în glugă este o ființă
oribilă, dar a trebuit să-l privesc în ochi pentru că el s-a apropiat foarte mult de
mine și am văzut că avea ochii cu pupilă verticală. Și-a lipit fruntea de a mea...și
apoi mi-au arătat un ecran unde erau mama, fratele meu și sora mea, care plecau
fără mine pentru că ei nu dădeau doi bani pe mine. Acestea sunt mesajele pe care le
port în interiorul meu de o viață…
Apoi ei au plecat și era foarte multă lume într-un bar din parc. Stăteau cu
toții așezați la mese, consumându-și băuturile, iar la un moment dat nu mai era
nimeni, doar mesele...Nu știu ce mi s-a întâmplat. Mi-au rămas doar fiicele mele.
Nu mai am pe altcineva. Ele sunt unica familie care mi-a rămas și nu vreau să o
pierd. A fost suficient să o pierd pe mama de 30 de ani și a fost suficientă
îndepărtarea de fratele meu și sora mea.
Nu vreau să-mi pierd și fiicele și știu că așa se va întâmpla dacă nu fac
nimic. Ba chiar se întâmplă deja cu fiica mea mai mare. Simt asta și știu că ei nu
vor înceta niciodată. Nu am putut să iau nicio decizie în mod liber, pentru că în
interiorul meu mereu a fost o voce insistentă care spunea întotdeauna nu. Sunt
sigură că v-am mai văzut pe undeva până astăzi (vorbesc despre dvs., doctore),
poate prin anii '90 în vreo revistă care prezenta acest subiect, dar de fiecare dată
când doream să aflu mai multe era o voce care spunea "ai deja destule probleme,
nu ai timp pentru aceste lucruri. Las-o baltă!"
Acea voce nu se mai oprea. Continuă și în prezent; ea vrea să decidă mereu
pentru mine, chiar și acum, chiar și zilele astea, spunându-mi "Las-o baltă! Chiar
vrei să ai încredere în ființele umane? Știi doar cum sunt făcute...știi că vei fi iarăși
dezamăgită. De ce ar trebui ca un profesor universitar să-ți rezolve dezastrele din
minte, unul care scrie articole în Chemical Society? Ești doar o amărâtă care are
carențe afective și căreia nu i-a rămas altceva de făcut decât să se ia de
extratereștrii...Tu așa te-ai născut...cu probleme la cap. Învață să trăiești cu ele. Nu
va fi nimeni care să scoată bagheta magică pentru a-ți face ție ordine în cap. Fă și
tu cum fac frații tăi: privește în altă parte. Până la urmă sunt foarte multe lucruri de
făcut.".
Vă rog să opriți această voce! Vă implor! Am dat deja destul! Vă rog să
încercați să trăiți cât mai mult! Eu voi încerca să nu vă deranjez. Îmi voi face
temele și nu vă voi stresa. Îmi voi face treaba și vă voi lăsa în pace. Voi fi
invizibilă, dar vă rog să mă scoateți din acest infern! Vă implor! Spuneți-mi ce
trebuie să fac. Nu știu ce să spun despre ceea ce vă scriu, dar îmi fac curaj și apăs
"trimite"....Mulțumesc pentru tot!

09/06/2009 6.05
Cu câteva zile în urmă am vorbit cu fratele meu, povestindu-i tot (trebuia să
vorbesc cu cineva despre asta)... Mă gândeam la ce e mai rău, însă el mi-a spus că
sunt schizofrenică. Dar m-a ascultat, pentru că el știe că eu îmi amintesc tot de
când eram copii. Am vorbit și ieri, mi-a spus că așa ceva nu putea fi posibil, însă
mi-a spus că a făcut TAV-ul... El spune că a răspuns negativ la toate întrebările (el
nu-și amintește nimic). Sper că va vorbi el cu sora mea.
Când eram mici și când ne era frică noaptea vorbeam despre monștrii pe
care-i vedeam..."Vezi șarpele? Da. Dar pe cel fosforescent cu ochii negri îl vezi?
Dar insectele? Da." Parcă era publicitatea de la "pocket coffee". Iar când o
întrebam "Vin să dorm în patul tău?" ea îmi răspundea "Nu! Îmi provoci greață!"
 Îmi mai amintesc ceva: mă aflu în această cameră mare și aici sunt foarte
multe ființe umane la fel ca mine, întinși în pat, cu perfuzii în mână, care sunt
inconștiente. Eu nu mă pot mișca, dar am ochii deschiși. În fața mea, la o distanță
de vreo 20 de metri este un tip îmbrăcat în uniformă militară, dar nu este un
militar, pentru că l-am recunoscut în imaginile din SIMBAD. Este cel care are ochi
de broască. Este robust... Vorbește cu alții doi, cu ceva sau cu cineva... din locul
unde sunt nu reușesc să-i văd bine, dar broscoiul mă privește, vede că am ochii
deschiși. El ține mâinile împreunate la spate. Poate crede că, chiar dacă am ochii
deschiși, nu pot să văd. Îmi face cu ochiul.
Oare o iau razna cu totul de-mi amintesc aceste lucruri ? Cum este posibil
așa ceva? Apoi am discutat cu soțul meu. Mi-a spus că nu vrea să știe nimic despre
asta, chiar dacă este adevărat. M-a rugat să nu-i mai vorbesc despre asta! Sper să-
mi dați de veste. Eu sunt aici și aștept....

09/06/2009 20.29
Am sunat-o pe mama mea, pe care nu am văzut-o de 30 de ani...I-am
povestit totul. Mi-a spus că știe că există niște monștrii care interferează cu viața
oamenilor, dar monștrii săi sunt mama sa și fratele, care, în opinia sa, i-au
manipulat mereu viața. Mi-a spus că știe că aceștia intră în case pentru că l-a văzut
pe unul care alerga prin casă, iar după părea sa era tatăl meu, pentru că "era un
demon"...Am întrebat-o ce vede când se privește în oglindă. Mi-a răspuns că ea nu
se privește în oglindă de mulți ani, pentru că în oglindă este demonul și ea nu vrea
să privească unde este demonul.
Am rugat-o să privească videoclipurile dvs. de pe Youtube. Mi-a spus că o
să le privească, însă mi-a mai spus și că ea nu se temea de nimic pentru că ea îl
avea pe Dumnezeu, care se ocupă de toate... A adăugat că îi era foarte milă de
mine, pentru că, din păcate pentru mine, am crescut în mijlocul demonilor și mi-a
spus că paraziții îi aveam în interior... După ea, "ei", cei care interferează sunt
mama sa și fratele...și nu își schimbă părerea. Mi s-a făcut milă de ea, pentru că
aceștia i-au distrus viața și nimeni nu a înțeles ce avea, dar știu că acum este deja
prea târziu pentru ea, iar ea nu va mai privi niciodată în direcția corectă. Creierul
său nu mai raționează...

09/06/2009 20.39
Bunica mea mi-a povestit că odată, pe vremea când era mică, mama mea a
plecat la Piombino, să-i ajute pe niște unchi să se mute. Lângă casa lor locuia o
vecină care era medium. Când aceasta a văzut-o pe mama, care pe atunci avea doar
18 ani, a spus "Această fată este diferită."
Tare aș vrea să o îmbrățișez pe bunica mea și să-i spun "Nu este vina ta că
lucrurile s-au petrecut așa. Tu ai fost o mamă bună și, chiar dacă mama a plecat, a
făcut-o pentru că nu mai reușea să trăiască...Monștrii sunt alții și mereu au jucat
murdar..." Eu nu am o mamă tâmpită sau care să nu mă fi iubit...Acum știu!
Mulțumesc!

10/06/2009 9.45
În această noapte am băut o cafea înainte de a mă culca. Din păcate, în unele
nopți îmi este foarte frică și nu știu dacă este bine, pentru că în acest fel sunt mai
atentă, sau nu folosește la nimic, pentru că oricum aceștia mă iau? Fiica mea cea
mare în ultimul timp vrea să doarmă cu mine... Îi este frică. Și eu aveam lumina
aprinsă de la ora 2 noaptea... Nu se poate face ceva cu acest stres al fricii?
La 4:30 am auzit ceasul soțului meu și m-am întors în pat și am spus "Bine.
Acum el este treaz, se pregătește un pic, deci stă în casă cu lumina aprinsă. Oricum
la 5:30 se face deja ziuă, deci pot dormi o oră." La 5:30 m-a sunat soțul meu ca să-
mi spună că adormise la loc și acum că întârzia la serviciu... Oare s-a întâmplat
ceva?

10/06/2009 10.08
Când am vorbit ieri cu dvs. pe Skype, mi-ați spus că atunci când începeți să
lucrați cu oamenii și "ei" încep să acționeze mai activ asupra răpiților, pentru că
încearcă să preia iarăși controlul asupra situației, deci cred că ar fi cazul să vă
povestesc ce am visat în ultima perioadă. Poate că sunt doar vise care se datorează
stresului de moment.
Am visat că eu și fiica mea eram în mijlocul unei străzi aflată în șantier
undeva la țară. Pe această stradă era o canapea iar fiica mea cea mare era întinsă pe
ea. Nu reușea să se miște și abia vorbea. Eu stăteam în picioare lângă ea și în fața
noastră era un televizor deschis și în ecran se vedea un coridor lung, în care se
mișca, venind spre noi, un șarpe. Fiica mea urla "Mamă, șarpele! Fă ceva!"
Eu m-am dus să sting televizorul, dar acesta nu se închidea și șarpele era tot
mai aproape de noi. În acel moment a venit o mașină, care m-a dus într-o cameră
dintr-o casă de țară. Era multă lume acolo, iar pe mese erau cratițe cu friptură. Era
și soțul meu, care arăta un pic diferit, dar credeam că este el. M-a chemat lângă o
fereastră și mi-a spus "Privește afară pe fereastră!".
Eu am întors capul spre fereastră și el și-a sprijinit fruntea de a mea. În
același moment am avut senzația că îmi făceau ceva la organele genitale, pentru că
am avut senzația că mai am puțin și ajung la orgasm, iar într-o conferință de-a dvs.
de pe Youtube dvs. ați spus că atunci când femeia se simte așa, extraterestrul face
ceva pe acolo... Vă rog să mă credeți, îmi este foarte rușine să vă spun aceste
lucruri, dar de-acum ce pot să fac ?
 A doua zi dimineață trebuia să merg să fac analizele pe care mi le dăduse de
făcut ginecologul meu. Poate că ei trebuiau să ascundă ceva? Vă rog să-mi spuneți
dacă sunt doar vise...

10/06/2009 10.24
Acum să vă povestesc unul dintre visele pe care le-am avut de curând. Mă
aflam într-o cameră cu fiica mea cea mică, cea de 5 ani, și acolo era o pasăre, un
vultur negru, iar fiica mea urla pentru că acest uliu era în spatele capului său, în
zona cefei și dădea din aripi, ca și când ar fi încercat să intre în capul ei…
Eu m-am dus să o ajut pe fiica mea. Am gonit vulturul cu mâna de lângă
capul ei și îi acopeream ceafa cu mâinile mele, astfel încât acesta să nu poată intra.
Atunci vulturul încerca să intre în capul meu și dădea din aripi la ceafa mea, eu
urlam, iar zbaterea aripilor era foarte deranjantă, dar nu îl puteam goni pentru că
aveam mâinile ocupate să acopăr ceafa fiicei mele. Urlam amândouă și acest vis
parcă nu se mai termina.
Când m-am trezit mi-am dus mâinile la ceafă și continuam să-mi acopăr
capul pentru că simțeam și trează senzația de fâlfâit sau furnicături în ceafă. A fost
mult mai stresant. Sfârșit.

12/06/2009 21.13
Bună ziua! Încă lucrez la exercițiul pe care mi l-ați dat, deci nu scriu în
legătură cu asta. Fiica mea de 14 ani mi-a povestit ieri dimineață că a visat că
năștea...Nu știe ce a născut, dar spune că "eu" m-am dus și am trezit-o și că am
spus că trebuia să nască și ea mă întreba "Cine? Eu???????????" Și au pus-o să se
întindă pe un covoraș din camera sa și spun că în afară de mine mai erau și doi
medici, care parcă erau gemeni…
I-am spus totul, i-am spus că aceea nu eram eu și i-am spus că nu toate
ființele umane sunt la fel și am încercat să-i spun că trebuie să-și ajute sufletul să
crească. Nu puteam să-i spun că suntem două terminate! În orice caz, s-a ținut toată
ziua după mine ca să-mi pună întrebări și i-am spus despre trucul cu ochiul drept și
cel stâng. Înainte de culcare i-am spus "Nu-ți face griji, am să vă veghez eu!". Am
stat trează, cu lumina aprinsă, până la ora 4:00. În această dimineață mi-a povestit
că doi profesori de-ai ei se aflau lângă patul nostru. Ea mi-a spus că erau foarte
mici de statură, pentru că stăteau așezați și unul dintre ei i-a spus "Nu te simți
dezamăgită? A spus că te va veghea, însă ea acum doarme."
Ea a privit întâi cu un ochi și apoi cu celălalt și a văzut două lucruri diferite -
un fel de lumină cu un ochi și cu celălalt niște figuri ciudate violet și galbene. Ei au
întrebat-o de ce face așa și ea le-a spus "Trebuie să fac asta. Plecați! Mama e
obosită.". Apoi s-a întors spre mine și a adormit. Este un semn bun sau nu?
 12/06/2009 21.31
Mi-am amintit de șarpele care intra în camera mea și a surorii mele atunci
când noi eram mici. Sora mea urla "Ia-o pe Cecilia!". Iar acesta m-a luat pe mine și
m-a pus pe umăr și m-a cărat pe un sac iar eu o priveam pe sora mea și în timp ce
mă ducea de acolo mă gândeam "Acum se duce să-l cheme pe tata. Măcar asta să
facă!", însă ea s-a întors pe cealaltă parte și a adormit la loc...Mi-am dat seama că
eu nu sunt protagonista vieții mele, ci sunt doar proiectul cuiva. Ieri am avut o zi
proastă gândindu-mă la visul fiicei mele. Puteam să îmi dau seama mai devreme de
ceea ce se întâmpla, însă eu am așteptat 35 de ani…
Când a murit tata, am intrat în morga din Cagliari și l-am rugat pe soțul meu
să verifice că nu mă vede nimeni și i-am deschis tatălui meu un ochi, m-am uitat în
el și am spus "Nu mai este.". Soțul meu mă întreba "De faci asta? Nu este normal.
Este mort. Ce verifici?".
Mi-am amintit că tatăl meu dormea mereu la prânz și într-o zi am trecut prin
cameră și el s-a trezit dintr-o dată urlând. Mișca mâinile speriat și spunea că "O
șopârlă de 3 metri...O șopârlă...". S-a liniștit foarte greu....Nici el nu mai dorea să
trăiască.

13/06/2009 9.07
Ieri fiica mea de 14 ani mi-a spus că vrea să facă TAV-ul, deci, dacă primiți
un test de la adresa de email […] acela este de la fiica mea. M-a rugat să-i arăt
niște fotografii cu extratereștrii pe internet…
L-a recunoscut imediat pe cel gri, pe blond și călugărița. Aceasta din urmă a
impresionat-o, pentru că și-o amintea perfect. I-am explicat tehnica ancorelor
pentru a putea agăța amintirile din vise și imediat a încercat să aplice tehnica la
niște vise mai ciudate. Mi-a povestit un "vis" de-al său. Mi-a spus că eu eram
întinsă pe o canapea și nu reacționam. Ea era legată de un scaun și nu putea să se
miște și fiica mea cea mică era în camera alăturată și era băgată într-un cuptor de
către o femeie care avea o pălărie de jolly…
După aceea, când am mers să vedem fotografiile pe internet a recunoscut că
acea femeie cu pălărie de jolly era extraterestrul pasăre, care are acele protuberanțe
în cap...Mi-a spus că atunci când a auzit-o pe sora ei urlând s-a enervat foarte tare
și funiile s-au topit și ea s-a dus să o elibereze pe sora sa, iar extraterestrul a spus
"Nu!". L-a privit cu ferocitate pe extraterestru și asta a fost suficient pentru a-l
dărâma la pământ, lovindu-l tare cu capul de podea. Nu știu cum s-a terminat totul
pentru că îmi povestea asta în timp ce o duceam la școală.
Astăzi trebuie să dea un examen, motiv pentru care au apărut colegele sale și
ea a plecat cu ele...Se vede că ea este mai supărată decât mine; în ultima perioadă,
când se trezea dimineața era mereu supărată foc...
 13/06/2009 10.18
V-am spus ceva greșit în legătură cu visul cu Padre Pio și Iisus. V-am spus
că am ezitat în fața peretelui și că apoi am mers cu ei. Nu este adevărat. Mi-am
amintit fotograma succesivă. De acea dată nu am mers cu ei. Cu o clipă înainte să
plec am privit-o pe fiica mea care se afla în pat și m-am gândit "Se simte rău. Are
nevoie de mine.". Și atunci am alergat spre patul meu. Iisus s-a dat la o parte și
avea o expresie contrariată.
Îmi amintesc că din patul meu, în timp ce o îmbrățișam pe fiica mea, l-am
văzut pe Iisus dispărând prin peretele de lumină, iar apoi lumina dispărea și ea. În
legătură cu visul nașterii mi-am amintit alte lucruri în legătură cu începutul visului.
După ce m-am ridicat din pat, pentru că trebuia să nasc, vorbeam cu "ei" lângă
bucătărie. Le ceream explicații și când m-au convins am spus "Dar trebuie să iau
bagajul pentru spital, cu pijamale și lucrurile care îmi trebuie.". În acel moment l-
am auzit pe soțul meu care mă striga și am spus "Îmi aduce mâine soțul meu
bagajul. O să-i telefonez...”
Când m-am urcat în elicopterul lor ,"tatăl meu" a spus că merge să-l anunțe
pe soțul meu, ca să-mi aducă lucrurile a doua zi; chiar s-a dus, s-a întors și apoi am
plecat. Este posibil ca soțul meu să fi văzut ceva? Dina ceastă cauză îmi cerea
explicații când m-am întors de la baie? Pentru că mă întreba cu cine am vorbit în
bucătărie și unde plecasem. Eu m-am enervat, i-am spus că am fost în baie, dar el
mi-a spus că sunt o mincinoasă. L-am înjurat, dar în acel moment mi-am amintit că
avusesem un vis ciudat, în care nășteam. Din acest motiv el a visat acel gnom
malefic, înalt de 1,20 m, care îi punea un cuțit la gât? Știu că nu asupra acestei
părți a visului trebuie să lucrez... Acum încerc, dar nu reușesc să văd nici dacă mă
forțez. Mă simt un pic rău când încerc, mi se face greață. Dar acestea sunt invenții
de-ale mele sau este totul adevărat? Nu vă supărați pe mine! Vă rog să mă scuzați!

13/06/2009 22.45
Nu reușesc să fac acest exercițiu...Trăiesc un coșmar...Astăzi am anunțat-o și
pe sora mea, care se află în Londra. Mi-a spus că nu a auzit în viața ei de așa ceva
și oricum nu crede. Am întrebat-o dacă a visat vreodată că naște. Mi-a răspuns "Da,
dar sunt vise normale.". Însă eu i-am spus "Da, dar medicii aveau ochii mari!". Ea
mi-a răspuns "Da, dar acelea erau coșmaruri.". Apoi mi-a spus că o să mă sune ea,
pentru că în acel moment avea treabă și nu putea vorbi, spunându-mi "Eu am o
fetiță de care trebuie să am grijă!". Fratele meu a rezolvat problema. Nu-mi mai
răspunde la telefon. Soțul meu nici măcar nu vrea să audă despre acest subiect, nici
măcar din greșeală, dar de el nu mă interesează. Singura care știe și crede este fiica
mea. Încă nu știu dacă am făcut bine sau nu spunându-i, pentru că acum îi este
frică să stea singură și nu mai trăiește normal....EXITĂ OARE CEVA CARE
POATE ÎNDEPĂRTA ACEASTĂ FRICĂ? Trebuie să continuăm să trăim…
 Vă rog să-mi spuneți ce este în vis, pentru că eu nu-mi dau seama. Sunt
patetică și proastă și aș vrea să mă pot întoarce în timp și să nu le mai aduc pe
lume pe fiicele mele. Viața mea este un dezastru și dvs. ați înțeles deja asta, chiar
dacă eu nu am vrut să vă spun asta. Este prea târziu. Mă consum tot mai mult cu
fiecare zi care trece și sunt sigură că nici n-aș fi în stare să gestionez o viață
decentă. Știu doar să mănânc, nu vreau să ies din casă.
Cu câțiva ani în urmă, în 2005, nu am ieșit din casă timp de 6 luni. Când mă
aflu în mașină aș vrea să apăs accelerația și să ies de pe drum. Când eram mică
încercam să-mi tai venele pentru a verifica dacă sunt om. CÂND SUFLĂ
VÂNTUL SPER SĂ SUFLE DESTUL DE TARE ÎNCÂT SĂ MĂ MĂTURE CU
TOTUL... Oare unde vreau să ajung? Oricum știu că se va întâmpla ceva și dvs. nu
mă veți mai ajuta...deja v-ați plictisit de mine... Soțul meu este un extraterestru.
Dacă vreți puteți să-l adăugați la bestiarul pe care l-ați întocmit. Asta sunt eu...la
fel ca mama mea... o mizerie....

17/06/2009 17.52
Voiam să vă întreb ceva....Mi-ați spus că de-acum eu știu că ei fac tot ceea
ce fac, motiv pentru care, data viitoare când vor veni, sufletul meu mă va trezi cu
câteva momente înainte ca ei să vină și voi fi destul de conștientă ca să-i văd. Dar
într-o conferință spuneați că până să se întâmple acest lucru dvs. trebuia să dați
răpitului un ordin posthipnotic în care îi spuneați că el s-ar fi trezit și ar fi fost
conștient.
Odată ce s-a auzit acel semnal în urechi, însemna că aceștia urmează să vină.
Dar eu nu am făcut nicio hipnoză. Cum o să reușesc să mă trezesc la momentul
corect? Eu de ce nu am făcut nicio hipnoză? Îmi este frică. De ce nu mă
hipnotizați? Astfel m-aș simți mai în siguranță. Ați citit emailurile mele cu visele?
Acele vise înseamnă ceva sau nu? Eu de ce îmi amintesc unele lucruri și fără
hipnoză? Li se asta întâmplă tuturor?

18/06/2009 9.40
Dacă îmi spuneți că mă hipnotizați, eu pornesc imediat spre dvs. și aș aduce-
o și pe fiica mea cea mare...Știu că vă dau bătăi de cap, dar nu eram pregătită
pentru așa ceva. Văd cum viața mea se face praf pe zi ce trece. Înainte să adorm,
mă gândesc "Fiica mea va rămâne în patul său toată noaptea? Dar celei mari, care
acum este mare, oare ce-i fac? Ce-i fac la organele genitale? Ce traume îi vor
provoca? Dar dacă intervine ceva și ei nu se mai întorc? Dar dacă sunt o copie?
Dacă suntem cu toții copii?".
Am realizat că nu sunt stăpână pe nimic, nici măcar pe părțile mele intime.
Suntem doar carne de tun pentru ei. Ei nu dau doi bani pe viața noastră. Eu nu
vroiam să trăiesc așa ceva. Încerc să mă țin tare pentru fiica mea. Trebuie să o
încurajez, dar simt cum mă prăbușesc...Eu nu am vrut să fiu așa...Vă rog să mă
scuzați!

19/06/2009 20.18
Nu mă pricep foarte bine să vizualizez. Prima dată când am încercat să fac
exercițiul a intrat șarpele în studioul de televiziune, fără să fie invitat și a spart
totul. Am fost obligată să întrerup exercițiul pentru că nu mă asculta. De această
dată a mers mai bine. A intrat sufletul, care era o fetiță cu părul nergu-albastrui.
Purta o rochie albă cu reflexe azurii, împodobită cu dantele din alte vremuri. Apoi
a intrat mintea, care era un robot cu creierul descoperit și apoi spiritul. Spiritul era
o femeie. A intrat călare pe un cal maro, dar am rugat-o să lase calul afară, având
în vedere că ne aflam într-un studio de televiziune. M-a ascultat și a lăsat calul
afară. Era blondă și purta o cască de jocheu, purta pantaloni albi și jachetă
portocalie. I-am întrebat dacă se cunosc unii pe alții și mi-au spus că nu se cunosc,
iar când i-am rugat să se prezinte s-au îmbrățișat.
Despre extratereștrii nu știau prea multe. Sufletul a spus că se gândea că ar
avea la dispoziție mai mult timp pentru a se ocupa de această problemă. Mintea era
confuză și spiritul a zis că se putea face mai mult. Apoi au intrat extratereștrii.
Când l-am chemat pe cel gri a intrat tatăl meu, dar în oglindă am văzut că era cel
gri, apoi a intrat lăcusta, care nu reușea să treacă prin ușă, șarpele, blondul, luxul și
alte chestii, pe care nu le vedeam bine, dar care zburau. A mai intrat și unul cu o
robă, mic de înălțime și cu coadă. Sufletul, mintea și spiritul erau în dreapta, iar
ceilalți în stânga.
Mâine reiau vizualizarea. Grupa sanguină a mamei mele, a unchiului meu, a
surorilor și a verișoarelor bunicului meu este 0 RH-. Nu mă mai vreți printre răpiții
dvs.?

20/06/2009 18.05
Am citit emailul dvs., am reflectat un pic la asta și am înțeles și eu care este
MEA (Memorie Extraterestră Activă) pe care o am în mine. Este cel care mi-a
distrus studioul de televiziune! În timpul zilei, în timp ce făceam treabă prin casă
mi-a venit în minte un flash: fiica mea cea mică, îmbrăcată în zâna albastră încerca
să ardă cu degetul, din care ieșeau niște flăcări albastre de genul flăcărilor de la
aragaz, un monstru care se afla în studio. Este bun sau rău acest lucru?
După-amiază am încercat să refac exercițiul și a intrat sufletul, fetița pe care
am văzut-o ieri, dar ținea degetul imitând un pistol... În studio nu era nimeni, motiv
pentru care i-am spus sufletului că trebuiau să mai intre mintea și spiritul, pentru că
doream să risc să li se întâmple ceva. Și de această dată s-au îmbrățișat, dar ieri
aproape că s-au emoționat, ca niște rude care nu s-au văzut de mult timp...Astăzi
s-au îmbrățișat ca și când ar fi spus "Toți pentru unul și unul pentru toți!".
 Azi am văzut mai bine extratereștrii, dar sufletul s-a luptat imediat cu
șarpele, nu a așteptat și nu reușea să-l elimine...Atunci am coborât ecranul cu ceea
ce s-a întâmplat în mod real și a apărut o scenă de când eu eram mică și
extratereștrii gri m-au închis într-un sarcofag, după ce m-au blocat cu niște curele,
iar degetele lor mă atingeau peste tot iar eu nu mai respiram...m-a apucat panica,
dar m-am liniștit.
Mi se învârtea capul. Nu reușesc să gestionez situația. Totul se
învârte...Mulțumesc pentru încurajare...Nu, nu las garda jos. Doar ce am ridicat-o!
Să-mi spuneți dacă greșesc ceva.

20/06/2009 20.47
De Crăciun, în 2005, m-am dus la Londra, eu și fiicele mele, acasă la sora
mea... Cred că s-a întâmplat ceva atunci. Îmi amintesc o figură întunecată în
întunericul nopții, îmbrăcată cu o mantie lungă. Îmi amintesc că sora mea mi-a
spus că s-a ridicat din pat, crezând că eu m-am dus la bucătărie pe întuneric...
Îmi amintesc când eu și sora mea dormeam împreună...Ea s-a trezit tristă și
mi-a povestit că simțea nevoia să plângă...Visase că născuse și că acele hiene cu
ochii mari erau peste ea...Eu i-am spus că nu are rost să plângă din cauza unui
coșmar, pentru că nu s-a întâmplat în realitate. "Te afli în pat." i-am spus eu, dar ea
mi-a zis "Nu, nu era un vis...". Mă tem că a fost un vis foarte real, ca cel pe care
l-am avut eu cu soldații, dar m-am trezit în pat, deci…
Când i-am dat vestea pe Skype, am văzut că ochii săi s-au mișcat pentru a
privi ceva ce s-a întâmplat în realitate, asta s-a întâmplat cu puțin timp înainte să
înceapă să plângă, apoi a căutat o cale de ieșire...nu-și putea permite să
pice...Acolo, la Londra, s-a aflat în grija unui psiholog timp îndelungat, după care a
făcut multă reflexoterapie pentru durerea de spate. A fost atât de depresivă, iar
acum parcă este anesteziată împotriva emoțiilor…
Îmi lipsește foarte mult sora mea! Odată eram ceva unic, dar știu că nu va
mai fi niciodată așa...Acești idioți mi-au luat toate persoanele la care țineam,
pentru care aș fi făcut orice, iar când nu eram încă informată (din punct de vedere
al conștientizării), priveam lumea din jurul meu, în timp ce depresia galopa, și mă
întrebam, fără să știu, de ce aceștia vor să ne ia tot.
Dar eu mă am pe mine, sufletul nu mi-l vor lua...Acum știu că trebuie să
lupt, pentru că nu mai este atât de sigur. Este clar că sufletul meu stătea liniștit
pentru că era sigur că nu vor reuși, în ciuda a tot ce încercau să facă...Nu vreau să
mă mai las luată din nou. Vă rog să-mi spuneți ce mi-au făcut, pentru că nu mi-a
mai venit cilul în ianuarie și în ebruarie. Iar o să mă pună să nasc?

20/06/2009 21.15
 Uitam să vă spun un lucru, care nu știu dacă este important, însă este așa
cum ați spus dumneavoastră. Inconștientul îmi trimite toate amintirile, care atunci
când s-au petrecut păreau neimportante, însă care, în realitate, sunt foarte
importante, pentru că sunt înregistrate.
În 2003, cu câteva zile înainte să se nască fiica mea, am mers la ginecolog,
pentru controlul de rutină și medicul m-a întrebat "Data trecută ați născut prin
cezariană?". Eu i-am răspuns "Nu, am născut normal." El s-a întors cu scaunul
către asistentă, a chemat-o și i-a spus "Ia uită-te și tu! Aceasta pare a fi tăietura de
la o naștere prin cezariană". Asistenta a rămas fără replică, dar el a adăugat "Poate
este o pată de graviditate, dar eu nu am mai văzut o pată care să arate așa.". Dar nu
era convins de asta, deoarece continua să privească această cicatrice.
Astăzi eu nu mai văd nimic, dar atunci mai aveam un pic și nășteam și
aveam pielea foarte întinsă...Înseamnă ceva? Dvs. îmi spuneți mereu că timpul este
de partea noastră, dar ce înseamnă că Pământul se apropie de sfârșit? Poate că nu
credeți, dar lucrul care mă doare cel mai mult este faptul că nu mi-au lăsat amintiri
clare, ca să pot plânge și să mă descarc odată pentru totdeauna. Și nu mi-au lăsat
nici măcar un umăr pe care să pot plânge...totul este un deșert. Ei speră să mă ia
din nou... Aceasta nu a fost viață pentru mine.
Urmez un curs de Cabala pe internet, pentru că vreau să evoluez, ca să nu
mai revin pe această planetă ca să învăț. Cel mai comic este faptul că am mai adus
cu mine alte două persoane ca să sufere și ele pe Pământ. Am recitit emailul. Plâng
de sare cămașa de pe mine. Măcar dvs. citiți...

20/06/2009 21.32
Acest vis este din 23 decembrie 2008. Îmi amintesc data pentru că în acea
noapte a murit o mătușă de-a soțului meu. Mă aflam într-o piață și am intrat în
această casă, coborând câteva trepte, ca și când aș fi în intrat într-un demisol. Era o
cameră în care se aflau două chestii urâte, pe care eu le-am confundat cu două
vecine de-ale mele (pentru că ele chiar sunt urâte), dar în realitate erau ei... în fața
mea erau extratereștrii gri, iar la o masă stătea un băiat pe care eu l-am confundat
cu un înger, pentru că era blond-arămiu și purta niște blugi.
A deschis o valiză și mi-a spus "Vino să vezi!". În valiză erau tacâmuri de
argint, printre care și o lingură mai mare decât celelalte și știu că mi-a făcut
ceva...Apoi a scos niște fotografii cu sora mea, cu tatăl meu și cu fratele meu, când
frații mei erau mici și eu l-am întrebat dacă poate să-mi dea mie acele fotografii,
pentru că eu nu le aveam. El mi-a zâmbit și mi-a spus că nu sunt ale noastre și
atunci l-am întrebat dacă pot avea niște copii iar el mi-a spus că va face niște copii
la aceste poze. Apoi a plecat pe o alee care se pierdea în lumina albă…
Înseamnă ceva? Este bine să vă povestesc aceste vise? Când am avut acest
vis nu știam încă nimic despre interferențele extraterestre...
 21/06/2009 22.07
Vă spun acest lucru prin intermediul emailului pentru că altfel nu aș avea
curaj. De mai mult timp nu-mi dă pace această chestie. Poate că sunt eu paranoică,
dar dacă e așa e și mai bine. În perioada în care priveam conferințele dvs., când nu
făcusem încă nici măcar TAV-ul, dar când deja îmi dădusem seama că sunt în
mijlocul acestei probleme..., îmi amintesc că înainte să dorm mă gândeam "Te rog,
suflet al meu, rămâi cu mine! Sunt obosită. Ajută-mă te rog! Nu te mai lăsa prins!".
În una din acele nopți l-am visat pe șarpe. Era foarte furios, mă lua de umeri
și mă scutura, iar eu stăteam de parcă nu aș fi avut mușchi, pentru că nu
reacționam. Vedeam totul printr-un filtru roșu. Apoi m-a violat. Iar eu am
spus...Gata! Ajunge! Și mă simțeam distrusă. Mă durea. Iar când m-am trezit tot
mă durea exact acolo și urlam... Ajunge! Ajunge!
Ce s-a întâmplat? Ceva ce eu nu știam ce este, dar pe care creierul meu a
interpretat-o ca fiind o violență carnală? Sau nu s-a întâmplat nimic și era doar un
coșmar datorat stresului de moment? Vai, îmi este atât de rușine să vorbesc despre
lucrurile astea...Nu are niciun sens...Voi putea avea după aceea o viață normală?
Depresia va dispărea?

25/06/2009 11.32
Am făcut SIMBAD-ul conform indicațiilor dvs. Am invitat înăuntru sufletul,
mintea și spiritul, am coborât ecranul și ne-am uitat la creierul meu. Era acolo un
punctuleț luminos care mergea în toate direcțiile și un șarpe care se afla la baza
creierului și care se învârtea în spirală. I-am eliminat greu, pentru că încercau să
fugă...În timp ce făceam asta simțeam o undă care se propaga din ceafa mea. Am
procedat corect?
Am încercat încă o dată să eliminăm extratereștrii... A fost obositor și nu știu
dacă am reușit. Ieșeau de peste tot. Oricum, în timp ce făceam asta simțeam cum
această undă se propagă din capul meu...Nu știu dacă am procedat corect. Totul era
foarte complicat și confuz. Era o luptă care nu are de motiv să fie invidioasă pe
luptele lui Harry Potter... Spuneți-mi, trebuie să repet totul? Când ne vedem pe
Skype pentru ancore? Pe curând!

25/06/2009 17.58
Am citit emailul de la dvs. și mesajul de pe Skype. Ok! Rămâne pentru
mâine după-amiază! Sigur că îmi este un pic frică dacă mi-ați spus că trebuie să se
întoarcă. Aș fi preferat să fiți și dvs. ca să mă țineți de mână și să-mi spuneți ce să
fac, dar trebuie să-mi fac curaj...Îmi voi vinde scump pielea!

25/06/2009 23.09
 Îmi este un pic frică, dar de-acum este un sentiment pe care îl simt în fiecare
noapte. Stau și aștept să vină acea zi. Să sperăm că va ieși bine. Numai mie îmi
este atât de frică sau li se întâmplă tuturor? Mai devreme fiica mea cea mică m-a
întrebat de ce Dumnezeu a creat visele urâte... I-am spus că Dumnezeu a creat doar
visele și când "visele" sunt foarte urâte, atunci nu mai sunt vise, pentru că ceea ce
vede se întâmplă cu adevărat iar ea trebuie să urle foarte tare și să se apere, pentru
că astfel se întoarce acasă...
Mi-a spus "Trebuie să urlu chiar dacă tu sau Francesca vreți să mă băgați
într-o cutie?" I-am spus că acelea nu suntem noi, mama sa și sora sa, pentru că noi
nu i-am face niciodată vreun rău..."Chiar dacă ți se pare că suntem noi, urlă dacă
ceea ce îți fac te sperie...astfel te întorci la mine.". Mi-a spus "Eu știu că atunci
când visele sunt urâte nu sunt vise, ci se întâmplă cu adevărat.". Am întrebat-o
"Cum îți dai seama?". Mi-a răspuns "Pentru că eu pot gândi (în acele vise).".
În septembrie 2008 am plecat 5 zile la Prato, la o firmă care vindea produse
pentru coafori. Ea dormea cu soacra mea, iar într-o zi mi-a telefonat ca să-mi
povestească un vis în care eu eram rea. Din păcate, în acea perioadă credeam că
este vorba doar despre un vis și am încercat să minimalizeze toată povestea...Când
m-am întors acasă mi-am dat seama că lipsea o bluză pe care doar ce i-o
cumpărasem, pe care nu am mai găsit-o niciodată.
Am vorbit iarăși la telefon cu mama mea (pe care nu am văzut-o de 30 de
ani). Iarăși i-am spus să privească videoclipurile dvs. de pe Youtube. Mi-a povestit
că a avut un vis în care mătușa sa moartă îi spunea să nu mă asculte, pentru că mă
trimitea bunica să o spionez. A încheiat spunându-mi că sunt cel mai scârbos lucru
pe care l-a purtat în interiorul său, că sunt un monstru, că trebuie să o las în pace,
pentru că ea este cea mai bună dintre toți..."Sper să ajungi să scuipi sânge pentru
ceea ce mi-ați făcut cu toții. Diavolilor!"...(sic!)...

26/06/2009 10.56
În noaptea asta s-a întâmplat ceva. Încercam să stau trează, cu toate acestea
mi-am dat seama la un moment dat că eram trează, dar într-o stare alterată de
conștiință. O parte din mine mi-a spus că a venit momentul...M-am așezat în pat și
am privit spre hol, pentru că știu că de acolo vin (bineînțeles, acela este traseul lor
preferat).
Nu știu sigur dacă l-am văzut pe șarpe, poate că da, poate că avea o mantie.
Am vorbit mental și am spus "Nu! Eu nu merg cu voi. Plecați! Eu nu voi mai
merge niciodată cu voi. Nu voi obosi niciodată! Vă pierdeți timpul cu mine.
Plecați!" Eu dorm pe întuneric, dar în cameră era o lumină și ei nu s-au apropiat.
Cred că au rămas în hol. Apoi îmi amintesc că mi-am învelit și nu știu dacă s-a
întâmplat altceva.
 Știu că în această dimineață mi se părea că este amintirea unui vis, dar știu
că am trăit asta cu adevărat... Eu nu eram singură. Toată viața ne-au făcut să
credem că suntem doar niște ființe fără nicio importantă, că viața noastră nu are
sens, că suntem doar niște puncte în univers.
Noi suntem altceva. Nu este adevărat că suntem singuri. Suntem cu toții
interconectați, chiar dacă lumea suferă datorită faptului că ignoră acest adevăr.
Rasa umană a fost boicotată. Ei nu vor ca rasa umană să evolueze, dar nu pot opri
fluxul de conștiință...Sufletele sunt toate conectate...Frica și impotența cu care ne-
au hrănit mereu se va sfârși. Nu mai vreau să mă simt ca un rahat, așa cum dorea
Luxul. Niciodată! Viața mea are importanță și acest joc pe care-l jucau cu mine s-a
terminat! Voi lupta mereu! Mulțumesc!...Eu vă mulțumesc!

29/06/2009 11.05
Vineri seară am rugat-o pe partea sufletească să mă ierte. I-am cerut iertare
pentru că nu am ascultat-o atâția ani și i-am promis că am să o fac mereu să se
simtă bine cu mine...Am rugat-o să-mi mai dea o șansă... Ea mă ascultă, însă eu, în
toți acești ani, nu am făcut nimic pentru a o ajuta. Ea a fost cea care m-a condus
până aici, pentru că a insistat să-și pretindă locul care i se cuvine... Ea mereu își
face simțită prezența, emite o vibrație și atunci înțeleg că mă ascultă. Am rugat-o
să nu mă abandoneze, să facă miracolul…
I-am vorbit despre șarpe. I-am spus "Nu vrei să te mai întorci în el, nu-i așa?
Știi doar ce crede el. În el nu este armonie. vrea doar să se războiască, să distrugă,
că cucerească...El, mărețul, maiestosul, cuceritorul...Nici măcar nu suportă ideea că
s-ar putea să nu câștige...El, cu solzii lui verde-maronii..."Ea a început să vibreze și
un fior mi-a străbătut tot spatele. Din când în când o simțeam noaptea cum
vibrează, ca dinamul unei biciclete care începe să funcționeze.
Uneori mi se părea că văd niște chestii luminoase prin cameră și mă
gândeam "Fă miracolul!" iar ea vibra, se punea în funcțiune. Trebuie să-i explic
totul cu emoție...Ieri noapte am mers la culcare plină de durere si arzând, pentru că
am fost la plajă...Nu știu dacă s-a întâmplat ceva, pentru că eram distrusă…
Mi-am amintit că odată, când eram la plajă, pe când aveam 26 de ani, am
început să urlu noaptea și cumnata mea mi-a spus că în somn spuneam "Îmi
găuresc capul!". M-a durut capul foarte tare, multe zile de la acel vis și un blocaj în
partea de sus a spatelui...Ultima dată când m-ați pus să-mi amintesc cilindrele, am
înțeles ce doreați să verificați. Voiați să știți dacă sunt o copie. Din acest motiv
eram reticentă în a răspunde... Îmi era frică, dar vreau să știu adevărul... Sunt o
copie? Ați reușit să înțelegeți asta în această după-amiază. Trebuie să-mi spuneți!
Sunt o copie?

29/06/2009 17.58
 Mă scuzați dacă am sunat de prea multe ori. Poate că am greșit și
orarul...Aveți și dvs. o viață de trăit! Pe curând!

30/06/2009 22.57
Îmi pare foarte rău când nu reușesc să vorbesc cu dvs. Am fost afară toată
ziua și când am revenit în casă eram terminată. Ieri noapte vorbeam cu o prietenă
de-a mea, care are 3 fete și mi-a spus că cea mijlocie, de 10 ani are vise ciudate, cu
lume în jurul patului său, ea o strigă pe mama, dar mama nu răspunde, însă mi-a
spus că ea nu are ceea ce am eu. Visează că naște și chiar o doare și burta. Mi-a
spus că-i făcea plăcere să mă asculte și poate că se va informa și ea, dar îi este frică
să știe. Eu încă nu spusesem nimic nimănui, dar ea mi-a zis "De ce mi-ai spus
mie?"
Azi m-am dus la Oristano pentru a vorbi cu colega mea de serviciu și a
apărut acest subiect. Mi-a spus că visează că zboară și vede totul de sus, că visează
că naște, că visează o vrăjitoare blondă și înaltă, că sunt persoane lângă patul ei și
imaginea unei seringi. Mi-a spus că mereu a vrut să vorbească despre asta cu
cineva, dar nu știa cu cine și ce să spună. Mi-au spus că ea și copiii săi au 0 Rh - ...
I-am spus să facă TAV-ul, pe care știu că îl va face. Mi-a mulțumit pentru că i-am
spus aceste lucruri și a zis că acum a înțeles multe dintre lucrurile care i s-au
întâmplat.
Mi-a spus că ea și-a cumpărat o carte despre OZN-uri, de Pinotti, în care
acesta spunea că extratereștrii sunt buni cu noi, pentru că explodează bombele
atomice. I-am spus "Aruncă cartea aceea! Este un rahat! Mergi pe Youtube și
privește ce spune Corrado Malanga..." Mi-a pus foarte multe întrebări. Parcă era
fiica mea de 14 ani...
Când mă aflam în autobuz reflectam și am înțeles că eu nu mă iubesc pe
mine, nu așa cum ar trebui să o fac. Nu știu dacă dau importanță vieții mele și nu
înțeleg de ce. Mă simt singură și uneori am impresia că sunt un personaj secundar
în viața mea, nu protagonista principală. Nu este bine așa. Unde greșesc?

30/06/2009 23.08
Și dacă m-au luat din nou și eu nu mi-am dat seama? Ne auzim mâine?

30/06/2009 23.53
Noaptea sunt atât de speriată pentru fetele mele, încât le pun să doarmă cu
mine. Una în pătuțul său și cealaltă cu mine și cu soțul meu în pat. Aștept mereu ca
el să adoarmă și apoi o chem pe fata mea cea mare lângă noi. Pentru că altfel el
spune că o distrug... Trebuie să vorbim și pe ascuns despre anumite subiecte,
pentru că el a decis că nu este adevărat, deci pe lângă ceea ce trăiesc, trebuie să
suport și batjocura sa... Sigur că mi-aș dori să mă ia în serios, dar noi discutăm
numai despre organizarea și administrarea casei "Ai plătit factura? Du-te și fă
cumpărături! Dă-mi sarea!".
În 2005 nu mai puteam suporta atâta indiferență și am cerut să ne separăm,
chiar dacă trăim împreună. Pe fata cea mare am născut-o la 21 de ani...Nu știu cum
am reușit să stau singură în toți acești ani, m-am trezit fără prieteni și prietene, fără
să mai pot să ies, fără să mai pot să merg la facultate, pentru că el nu dorea ca eu să
mă duc. Eu nu știu de ce am lăsat cheile vieții mele în mâinile altora. Cum am
putut să permit așa ceva? Am fost atât de supărată pe mine, deoarece credeam cu
adevărat că merit să fiu tratată așa. De ce nu am avut niciodată un pic de respect de
sine? Bineînțeles, ar fi fost mai bine dacă aș fi avut niște părinți care să fie
prezenți...cu un îndrumar care să-ți sugereze să faci lucrurile în mod corect? Cum
este posibil să stăm singuri ?
Din fericire, în curând voi reîncepe să muncesc, pentru că este urât să stai în
casă și să te simți "defect". Îmi pare rău! Știu că nu ar trebui să spun aceste lucruri,
care nu au legătură cu ceea ce facem noi împreună. Am înțeles care sunt regulile,
dar dvs. mă ascultați și îmi dați atenție, iar acest lucru este nou pentru mine. Poate
că eu sunt prea fericită de acest lucru și nu știu să gestionez acest lucru. Finalul
transmisiei! Noapte buna! ...Încercați să trăiți cât mai mult!

01/07/2009 23.19
De fiecare dată când vorbesc cu dvs. îmi dau seama că după aceea umblu
prin casă zâmbind...Este nevoie de atât de puțin pentru a face fericită o ființă
umană... Am refăcut SIMBD-ul. Ați avut dreptate! De această dată m-am
concentrat foarte ușor. Eu credeam că este nevoie de exercițiu pentru a ajunge la
acest gen de concentrare... Am invitat sufletul, mintea și spiritul. Erau 3 sfere:
albastră, albă și portocalie, dar nu s-au așezat, ci s-au pus în jurul capului meu,
toate trei unite. În ecranul extratereștrilor eliminați erau șarpele și luxul sau cel gri?
Doar doi.
După aceea am întrebat sufletul cum se simte și mi-a spus că este liniștit.
I-am spus să privească de sus în capul meu și coloana mea vertebrală și să elimine
de acolo toate microcipurile pe care le găsește și tot ce nu trebuie să fie acolo. Nu
m-am mai simțit atât de bine niciodată. Niște unde violet se propagau în capul meu
și în coloana mea vertebrală, niște unde regenerante și purificatoare. Am rămas
acolo mai mult decât era necesar, fără să mă grăbesc, fără întreruperi, doar în pace
și armonie. Niciun zgomot, numai eu, numai noi, doar totul... Nu voi putea
niciodată să vă mulțumesc îndeajuns!

02/07/2009 1.06
Tot ce se află în afara noastră este fals, sunt doar produse inutile ale timpului
nostru, ale societății noastre. Singura realitate existentă este în interiorul nostru.
Restul este doar o minciună pentru a te împiedica să înțelegi cine ești...Suntem atât
de preocupați să facem pe sclavii, să ne facem griji pentru creditele de la bancă, de
statutul social la care vrem să ajungem și de alte multe rahaturi...fiecare detaliu
este studiat minuțios pentru a te împiedica să te gândești la ceea ce este cel mai
important, totul pentru a te împiedica să te gândești la adevăr, care îți urlă "Nu ești
liber!". Iată de ce lumea este nedreaptă, iată de ce toate marile probleme ale
umanității nu au fost încă rezolvate. "Marele proiect" poate funcționa doar dacă
ființele umane trăiesc într-o condiție de supunere și precaritate, neputând astfel să-
și descopere potențialul. Dacă lucrurile ar fi stat așa, ființele umane ar fi rezolvat
totul, nu ar mai fi obligate să-și facă griji pentru ziua de mâine, bunăstarea ar fi
generală, toți ar avea de toate…
În această situație, singura preocupare ar fi să te cunoști pe tine însuți, adică
să evoluezi, și acest lucru ar avansa cu viteza luminii. Din acest motiv și la școală
te fac să-ți pierzi timpul cu lucruri care nu-ți folosesc la nimic, care îți îngroapă
starea de spirit și unde nimeni nu-ți explică cum ești făcut, ce ești și de ce te afli
aici...Totul face parte din marele proiect "Toți trebuie să fie proști și mulțumiți".

02/07/2009 1.31
Mi-am dat seama că partea sufletească este ca o fetiță, nu cunoaște lumea,
dar ca toți copiii, absoarbe totul ca un burete și este suficient să-i explici lucrurile
și ea înțelege imediat...Mi-am amintit de mine când eram mică. Atunci când mama
pleca pe undeva cu treburi, mă ducea să stau pe la mătuși, la unchi sau la
bunici...Însă mereu îmi luam cu mine aceeași pernă, pe care o căram cu mine peste
tot. Cel puțin, perna era un lucru constant în viața mea.
Odată o mătușă a ascuns-o, pentru că, după părerea ei, "trebuia să mă
obișnuiesc cu toate situațiile". Noaptea nu dormeam, dar apoi a venit tata și mi-a
spus "Dormi, pentru că este târziu." iar eu i-am răspuns "Stau nemișcată în pat. Așa
se doarme?" "Nu! trebuie să închizi ochii." "Îi închid așa cum face păpușa?" "Da. Îi
închizi așa cum face păpușa." și atunci am înțeles ce înseamnă să dormi... Să am
grijă de ea (se referă la suflet - n.t.) e ca și când i-aș explica acelei fetițe de atunci
cum stau lucrurile și mă înduioșează mult când ea îmi explică cum stau lucrurile.
Am impresia că și ea se îngrijește de acea fetiță de atunci și nimeni nu m-a făcut
vreodată să mă simt atât de bine, atât de protejată...Mulțumesc!

02/07/2009 1.46
Când eram mică și mergeam la grădiniță cu sora mea, pe când mama noastră
deja plecase, voiam să mă duc să alerg și să mă joc cu ceilalți copii, dar nu puteam
pentru că nu puteam să dau drumul la mâna surorii mele. Cum mă îndepărtam un
pic, ea plângea și urla pentru că "îi era teama că voi pleca și eu pentru totdeauna, la
fel cum a făcut mama noastră". Până la urmă eu am rămas și am încercat să exist
cumva...dar ea a plecat.

02/07/2009 11.26
Mi-am amintit ce vroiam să vă spun ieri după-amiază, când ne-am auzit pe
Skype...În seara în care am făcut SIMBAD-ul, prima dată când am încercat să
elimin microcipurile, în acea noapte am simțit în acele puncte din cap și de pe
coloană o presiune ușoară. M-am gândit "Ăștia încearcă să mă localizeze și să vadă
dacă am provocat pagube".
Îmi amintesc că le-am spus "Nu mai puteți. Eu sunt mai puternică." Îmi
amintesc că am perceput în capul meu "Te vom găsi!"...și le-am răspuns "Vă
aștept!". Nu am mai auzit nimic. Nu le voi mai permite să mă amenințe, să mă
sperie sau să mă șantajeze...Voi face ce am de făcut și nu mă voi răzgândi, nici în
cazul meu, nici când vine vorba de fiicele mele. Am trăit în frică toată viața, dar
asta nu e viață. M-am săturat să-mi fie frică! Prefer mai bine să mor decât să revin
în mâinile lor. Vom folosi acel lucru care se numește liber arbitru cu orice preț.
Totul pentru tot iar ei se vor duce la naiba, fie că vor sau nu.

02/07/2009 19.53
Mi-ați spus că dacă am făcut bine SIMBAD-ul militarii nu mă mai pot
localiza pentru că mă aflu într-un alt spațio-timp și ei nu mai au coordonatele
pentru a mă localiza, pentru că am topit microcipurile. Dar dacă și fiica mea are
microcipuri ? Este suficient să o localizeze pe ea, că mă localizează și pe mine,
nu-i așa ? Trebuie să fac iarăși SIMBAD-ul și să elimin toți extratereștrii, nu-i așa?

03/07/2009 9.57
În această noapte iarăși au venit...Înainte să mă culc am făcut SIMBAD-ul și
am încercat să elimin toți extratereștrii. Bineînțeles, față de primele SIMBAD-uri,
în care partea sufletească reușea să emită raze luminoase foarte greu, acum
lucrurile s-au schimbat. Partea sufletească emite fără efort unda, pe care o simt
cum trece și prin mine, eliminându-i imediat.
În orice caz, când m-am culcat eram liniștită, luasem decizia să îmi permit să
adorm, pentru că eram prea obosită și știam că ea (partea sufletească - n.t.) oricum
veghea. Când m-am trezit în miez de noapte știam că ei sunt acolo, era și lumina cu
mine și eu mă simțeam foarte bine. Pe ea (partea sufletească - n.t.) am simțit-o
lipită de mine ca o mănușă și am simțit că vibrează la o anumită frecvență și i-am
spus "Ce frumos este să te simt!".
Apoi am privit lângă patul meu și mi s-a părut că-l văd pe unul mic,
îmbrăcat într-o rasă. Avea fața neagră și se vedeau doar niște punctulețe în locul
ochilor. Lângă acesta era altul mai înalt și mai robust, poate un militar, dar avea
ochii închiși. Se vedea doar o fisură, ca și când pleoapele i-ar fi fost prea grele ca
să stea deschise. Nu m-am ridicat și nu m-am deranjat. Mă simțeam prea bine.
Eram "noi". Știam că le sunt superioară, iar superioritatea mea față ei era atât de
evidentă încât o puteai tăia felii. Am perceput în capul meu vocea nazală a
micuțului. M-a amenințat! Sinceră să fiu nu-mi amintesc conținutul amenințării.
Poate că a spus că trebuie să încetez, pentru că altfel...Eu nici măcar nu-l ascultam.
Am înțeles că nu aveau ce să-mi facă...Mi s-au părut atât de neînsemnați...Era ca și
când un șoarece încerca să-i dea ordine unei ființe umane. Erau ridicoli…
Atunci a privit-o pe fiica mea de 14 ani și a spus "Atunci o iau pe ea." ca și
când eu mă aflam acolo ca să negociez cu ei. Am spus "Nu!" și am emis o undă
luminoasă, sau un fulger, sau alt tip de lumină și ei s-au dezintegrat. După aceea
am dormit un pic și m-am trezit iarăși după o oră. Aveam pe față un zâmbet mare,
ca atunci când sunt fericită, și mi-am spus "Eu mă iubesc pe mine!". Și eram
fericită...Concertul este o idee foarte bună! Distracție plăcută!

04/07/2009 2.18
Iar am una dintre acele nopți...În acest moment chiar nu reușesc să adorm.
Poate că este un moment de descurajare, chiar dacă ieri eram fericită. Bineînțeles,
nu ar fi rău dacă o rudă din casă m-ar asculta și m-ar crede... Până la urmă nu este
atât de absurd. Poate că aș putea să vă povestesc despre atunci când eram în
leagănul meu, în camera părinților mei, când peretele s-a făcut alb. Eu, fiind mică,
am strigat după mama, dar ea nu venea. Plângeam și m-am tras într-un colț al
leagănului, în locul cel mai îndepărtat față de cel îmbrăcat în rasă, care se apropia
și care m-a luat de acolo...Am crescut cu ei, care nu au nimic uman.
Sunt singură în casă. Nu este nimeni acasă. "Soțul" meu a ieșit în oraș ca de
obicei iar eu trebuie să mă descurc singură cu ei. O să iau fete cu mine în pat. Așa
voi face...Cum am reușit să rămân atât de singură? De ce nu mai este nimeni?
Unde au dispărut cu toții? Sunt o ființă umană. De ce nu este nimeni cu mine?
Nu fac față în seara asta. Nu pot! Am încercat să fiu puternică, dar acum mor
de frică și sunt singură...cu ei, care poate vor veni...Ajutați-mă!

04/07/2009 15.28
Mă iertați pentru emailul din această noapte? Îmi rămâneți oricum un prieten
adevărat? Am fost invazivă la acea oră târzie... O fi vreun efect colateral al
răpirilor? Bineînțeles că devin și răpiții lipicioși și invazivi ca ei...Când se face
noapte obscuritatea mă atacă și mă sufocă…
Încerc să fiu puternică, dar nu mă simt mereu foarte bine. De multe ori sunt
ca un copil și aș vrea să vină mama sau tata...Dar într-o zi voi fi liberă, într-o zi voi
fi eu, într-o zi lacrimile îmi vor fi șters toată durerea și toată suferința, într-o zi voi
avea viața mea...Voi reuși într-o zi, nu-i așa?
 05/07/2009 10.57
În această noapte, înainte să adorm am făcut SIMBAD-ul și am verificat care
este situația în creier și pe coloana vertebrală. Punctul luminos era în afara mea,
dar tot lângă capul meu, așa cum ați spus dvs.. Poate că aștepta momentul potrivit
pentru a reintra? Am încercat să-l elimin, chiar dacă era în afară...Acesta este cel
mai viclean dintre toți, nu-i așa?
În ultimele scrisori pe care le-am trimis eram un pic plângăcioasă. Trebuie să
încetez! Eu sunt cea mai puternică. Punct! Uneori, în timpul zilei, mă tot gândesc
cât de frumos este să fiu așa cum sunt acum. Pentru prima dată în viața mea nu am
dubii, ci doar certitudinea că nu mă voi mai întoarce niciodată înapoi, că vreau cu
toată ființa mea ca această schimbare să aibă loc. Simt determinarea pe care o am și
simt că fac ceea ce este corect.
Mai simt că este frumos să te lași dus și legănat în acest proces de
schimbare...În definitiv lucrurile merg și de la sine, trebuie doar să le lași să se
întâmple. Pentru prima dată nu trebuie să opun nicio rezistență. Cu toate că uneori
îmi este frică, mă trezesc spunându-mi "Eu mă simt bine, eu devin eu, eu voi fi
doar a mea.". Noaptea, când merg la culcare și când răsfoiesc albumul cu figurile
tuturor extratereștrilor care ar putea veni în vizită, astfel încât să le reamintesc
minții și sufletului, astfel încât să nu se mai lase păcălite. După aceea, rog sufletul
să le ajute pe fiicele mele, îi spun "Ele sunt încă tinere. Trebuie să le ajutăm și să le
oferim un pic de timp, dar pentru moment trebuie să ne gândim la noi. Protejează-
le!”
A doua oară când acei nesimțiți au venit, sufletul mi-a protejat fiica, deci
funcționează... Iar când s-a sfârșit tot (asta am uitat să vă spun în celălalt email),
înainte să adorm din nou, sufletul mi-a vorbit în legătură cu fiicele mele și mi-a
spus "vor învăța"... Noi ce facem? Când ne vedem sau ne auzim?

05/07/2009 11.48
În 2005 am rămas în casă timp de 6 luni...Viața mea era blocată, nu mai
curgea, nu reușeam să mai fac nici lucrurile simple de zi cu zi. Totul mi se părea un
efort prea mare, lucrurile îmi cădeau din mâini și când se întâmpla asta plângeam,
nu reușeam să pun ibricul pe foc, trebuia să fac un efort extraordinar pentru a face
un lucru atât de simplu. Stăteam în camera mea, plângând, și mă trezeam spunând
"Terminați-o!"
Vedeam că fiicele mele mă văd cum plâng și nu am energie...Mă gândeam
că le fac rău, pentru că mă vedeau în acea stare...Voiam să plec, să fug departe, să
le las. Nu reușeam să nu mă simt vinovată pentru modul în care le afectam. Îmi
petreceam zile întregi gândindu-mă unde m-aș fi putut ascunde și unde aș fi putut
să plec...Cu puțin înainte să adorm îi simțeam cum vin, chiar dacă nu știam încă
nimic. Ultimele mele gânduri erau "Ce vreți? Vă rog, lăsați-mă în pace! Scutiți-mă!
Nu vedeți cât sunt de terminată? Plecați!"
În timpul zilei ceream ajutor. Gândeam "Te rog, ajută-mă! Ce nu este ok la
mine? De ce nu funcționez ? Nu mă faceți să-mi abandonez fiicele! Nu vreau ca ele
să trăiască ce am trăit eu! Vă rog, ajutați-mă! De ce mi se întâmplă mie asta? Ce
am făcut rău?”
Încet, încet, am încercat să mă pun pe picioare și să mă arunc din nou în
vâltoarea vieții. Am încercat să reîncep să ies la cumpărături și să mai scot fetele
pe afară... Când soțul meu îmi spunea să ies afară cu fetele, ca să le las să se joace
în aer liber, mă închideam în cameră și începeam să plâng. Nu voiam să fac asta.
Am luptat cu toată forța mea, cea care îmi mai rămăsese, pentru a nu mă scufunda
și îmi amintesc că atunci mi-am jurat mie însămi că nu voi mai permite niciodată
să ajung atât de rău, că mai devreme sau mai târziu voi descoperi ce anume nu este
în regulă, că voi elimina acel blocaj, chiar dacă mi-ar lua un pic de timp, dar până
la urmă voi reuși…
Îmi amintesc că mă gândeam "veți dispărea mai devreme sau mai târziu, dar
veți dispărea"... Astăzi mi-au venit aceste chestii în minte, însa la momentul
respectiv nu înțelegeam de ce îmi vin în minte și mă trezeam întrebându-mă "Dar
oare cu cine vorbesc?". Într-un fel sunt optimistă, pentru că am vrut dintotdeauna
să ies din această problemă și acum sunt sigură că voi reuși să ies.

05/07/2009 13.04
Pe Youtube este un clip video cu Biagio Antonacci "Quanto tempo e ancora"
și de fiecare dată când îl privesc mă apucă tremuratul, pentru că expresia lui Biagio
Antonacci care apare în primele cadre ale videoclipurilor este identică cu cea
folosită de extraterestrul șarpe, "identică"... Sărmanul Biagio...

05/07/2009 19.22
Astăzi este una dintre acele zile în care nu mă simt deloc o mamă bună...
Uneori mai le cert pe fiicele mele pentru tot felul de tâmpenii... Este atât de dificil
să rămâi calm... Știu că fiica mea cea mare se simte rău, chiar dacă încearcă să nu
arate asta, dar ea suferă foarte mult din această cauză, pentru că trebuie să țină totul
pentru ea și are doar 14 ani și cu siguranță nu era pregătită să înfrunte toate acestea.
În plus și eu sunt în rahat și nu știu cum s-o ajut și uneori agravez lucrurile și
poate că ea așteaptă ca eu să o cert pentru ceva, ca să aibă o scuză pentru a putea
plânge... Și acum este deprimată. Nu vrea să iasă afară, nu vrea să vorbească cu
nimeni, nu vrea să i se întâmple asta și suferă...

06/07/2009 8.55
 În această noapte s-a întâmplat ceva... Dormeam la margine când am simțit
că cineva m-a apucat de umeri și a sărit pe mine... Într-o secundă eram conștientă
și m-am gândit "Sunt ei!", dar lumina nu era cu mine, iar eu am luptat cu corpul și
cu mintea. Nu reușeam să mă mișc. Simțeam doar cum această chestie vrea să intre
în mine prin stern iar eu încercam să mă eliberez.
Spuneam mental "Nu, nu, nu! Nu vreau! Am spus că nu vreau!" și spuneam
asta tot mai tare. Probabil eram blocată de altceva. Parcă percepeam militarul de
seara trecută, dar nu sunt sigură, pentru că era întuneric. Într-un final am reușit să
deschid ochii și am văzut lumina celularului pe care-l țin deschis și am avut
impresia că nu i-am permis acelei chestii să intre în mine, dar nu sunt sigură...Ce
era? Luxul, care încerca să reintre ? Știu că am luptat și acum mă dor încheieturile,
mai ales una dintre ele.

07/07/2009 11.00
Au venit militarii și în această noapte...Știu că încercau să-mi facă ceva. Nu
știu ce anume, dar știu că nu au reușit...

08/07/2009 9.48
Noaptea trecută....nu știu. Nu poate fi adevărat! Parcă aș fi în filme! Când m-
am trezit în toiul nopții eram sigură că era adevărat, dar acum nu mai știu dacă a
fost sau nu. Au venit tot militarii și poate că m-au drogat. Îmi spuneau niște chestii,
printre care "Ne întâlnim din nou. Unde dispăruseși?"
M-au insultat, apoi mă loveau în frunte cu un fel de ventuză. Mă țineau de
glezne. Simt un pic de durere la glezne. Îmi amintesc că mă gândeam" În curând
totul se va termina! În curând se va termina totul !" Încercam să rezist și știu și că
au încercat să-mi facă ceva, dar nu au reușit. Cel puțin aceasta era senzația pe care
am avut-o când m-am trezit, dar acum mi se pare totul atât de absurd. Poate că a
fost doar un vis. Îmi spuneau "curvă"...Mă scuzați, nu vreau să vă răpesc din timp.
Poate că a fost doar un vis...Verificați dumneavoastră ! Pe curând !

09/07/2009 6.11
Ieri am reușit să fac SIMBAD-ul, dar foarte greu, pentru că fiica mea cea
mică nu-mi dădea deloc pace. I-am cerut sufletului să-mi arate ce s-a
întâmplat...Eram cu doi militari, întinsă pe o masă. Cel care se afla în dreapta mea
mi-a spus "În sfârșit ne revedem! Unde dispăruseși, curvo?". După aceea am văzut
că avea o seringă...obișnuita seringă...Un alt militar era la picioarele patului, dar
acolo era mai întuneric. Nu am văzut foarte bine.
Mi-a prins gleznele și mi-au desfăcut picioarele. Poate că m-a legat de
glezne sau poate că cine știe ce îmi făcea...Poate că nici nu vreau să mă gândesc la
asta...Sper că este vorba doar despre o teamă de-a mea, dar că în realitate nu s-a
întâmplat așa...Și era o lumină îndreptată spre fața mea. O folosea pentru a verifica
starea microcipurilor și pentru a le repara. Așa mi-a spus sufletul. Și, într-adevăr,
m-au întors, pentru a le aranja și pe cele de pe spate... Am rugat sufletul să le
elimine din nou și cred că am reușit, pentru că în această noapte nu s-au mai
întors…
Seara trecută am avut impresia că aud o voce în ureche, ca și când m-ar fi
controlat...Acea voce spunea "Ceva nu funcționează..."... Sunt supărată pe mine
pentru că în seara anterioară sosirii militarilor am refăcut SIMBAD-ul și în timp ce
îmi verificam creierul am văzut o lumină lângă urechea mea dreaptă.
Am vrut să o elimin, dar eram obosită și m-am gândit că pot să o fac mai
târziu, însa am adormit... Militarul mi-a spus "Te vom găsi mereu! Este inutil!"
Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine!

10/07/2009 0.35
Eu am fost cea care și-a trădat sufletul. El a venit aici pentru a face
experiență cu mine, însă eu am trăit doar experiența nefericirii...Din acest motiv s-a
lăsat luată de militari. Nu se simte bine cu mine...Poate că nu vrea să fie salvată.
Mi-am trădat toate visele pe care le aveam când eram mică. Cel puțin avem visele
mele, credeam că am iubire…
Atâtea așteptări...însă eu nici măcar un viitor nu am. Am renunțat la tot,
trăiesc în inima Sardiniei, departe de toți. Trece diligența o dată pe lună și eu sunt
singură...Cine este mai frustrat acum? Eu sau extraterestrul șarpe? Nu îmi mai este
frică de ei, de-asta m-au luat...Nu mai stau de veghe, nu știu dacă eu sau partea
sufletească. Ar trebui ca eu să mă iubesc pe mine și nu ar trebui să conteze faptul
că pentru soțul meu eu nu exist...
Dumneavoastră sunteți singurul care știe ce se întâmplă în viața mea. Sunt
făcută praf...El m-a renegat în toate modurile posibile în care poate fi renegată o
persoană. Toată această lipsă de iubire a condus doar la creșterea dorinței de a muri
în interiorul meu. Nu știu dacă merit să fiu salvată... Poate că și eu vreau să stau
departe de mine, să plec pentru totdeauna și să-i trimit pe toți la dracu…
Lupt împotriva dorinței de a muri, pentru că am două fiice și știu că mama
este importantă, dar până la urmă nu știu ce este aceea o mamă, nu știu dacă este
ceva de mâncare sau altceva. Fie eu nu-mi amintesc, dar încerc să joc rolul mamei
și o fac greșit... Pentru că vreau să fiu iubită, știu că din acest motiv sunt aici, dar
nu există niciun impuls de viață în mine.

10/07/2009 7.06
Ieri, după ce am expediat acel email am făcut SIMBAD-ul și am urmat toate
instrucțiunile noi... Mă simțeam foarte bine după aceea, am făcut pace cu mine
însămi... Era nevoie de atât de puțin... Dumneavoastră știți că încă vreau să mă
salvez pe mine? Sper că nu mă veți scoate din acest program datorită emailurilor
pe care vi le trimit. Mai devreme sau mai târziu mă voi ierta definitiv, mă voi
organiza cu locul de muncă...Mai devreme sau mai târziu îi voi spune colocatarului
meu că îmi schimb casa…
Dvs. trebuie să-mi spuneți mereu adevărul despre tot...exact așa cum stau
lucrurile...Uneori avem nevoie ca cineva să ne oblige să privim unde nu vrem să
privim, dar după aceea te simți mult mai bine...Extraterestrul lăcustă lipsește din
peisajul final sau nu? Mi-am amintit cu ce era îmbrăcat atunci când eu mă aflam pe
o masă și îmi găurea capul...Avea o vizieră verticală și purta un șorț care avea pe el
simbolul crucii roșii…
Când m-a readus în patul meu, în casa de la mare, eu aveam cea mai urâtă
cameră din apartament pentru că era un demisol fără fereastră și i-a luat ceva timp
ca să găsească ieșirea...îmi amintesc că a făcut un pic dezordine...Știți să-mi
spuneți ce mi-a făcut la cap? Nu mai vreau să nasc feții lor! Mi-a venit ciclul și nu
vreau ca peste vreo zece zile, când voi fi la ovulație, să vină să mă ia pentru a mă
fecunda...Nu vreau să se întâmple iarăși.
Ce trebuie să fac? Ajutați-mă să nu mai mă las iar luată...Sper că dvs. sunteți
bine! Am înțeles că zilele astea ați fost foarte ocupat. Oricum, doar pentru a
compensa un pic, având în vedere că dvs. știți multe lucruri despre mine, știu și eu
două lucruri despre viața dvs. privată... Sunteți însurat și vă plac pisicile...

10/07/2009 7.14
Uitam să vă spun că în această noapte nu m-a vizitat nimeni. Poate că
sufletul și-a făcut bine treaba, arzând tot ce e era de la militari...Am visat zăpadă,
foarte mulți fulgi albi de zăpadă care coborau ușor din cer și acopereau tot
peisajul...Spuneți-mi care sunt următoarele lucruri pe care trebuie să le fac. Pe
curând!

10/07/2009 11.17
Nu-mi răspundeți pentru că aveți prea multe pe cap sau pentru că eu, cumva,
folosesc tonuri prea cordiale și vă enervez? Vreți să-mi dați o lecție? Poate că sunt
un pic mai toantă și încă nu am înțeles cum trebuie să mă comport, dar gândul că
aș putea în vreun fel să vă deranjez mă întristează…
Trebuie să vă scriu doar când este vorba despre extratereștrii? Nu vă faceți
griji, nu mă supăr, dar spuneți-mi dacă sunt niște reguli care trebuie să le urmez.
Eu uneori vorbesc liber și nu realizez că poate există niște reguli exacte după care
se gestionează totul. Poate că era mai bine așa cum făceam săptămâna trecută, când
scriam doar când veneau după mine în timpul nopții...Mă simt rușinată și
inadecvată...Poate că dvs. sunteți doar obosit și dezamăgit de mine?
 10/07/2009 19.50
Am făcut SIMBAD-ul, am rugat sufletul să-mi arate în ecran ce s-a
întâmplat atunci când ne-a luat extraterestrul lăcustă. Mi-a arătat scena pe ecran.
Eu încercam să mă opun, dar mă durea capul și mă văitam. Atunci lăcusta a cedat
și s-a desprins. Am văzut cum ieșeau scântei din capul meu (iată de ce mi se părea
o scenă dintr-o fierărie!). Sufletul s-a pus între mine și lăcustă…
Îmi imaginez eu chestiile astea sau așa se întâmplă în realitate? Mi-a spus că
nu vrea să repete acea experiență și a eliminat extraterestrul lăcustă...Apoi am
rugat-o să meargă în viitorul nostru pentru a vedea când se vor mai întoarce
ceilalți. Mi-a arătat niște chipuri umanoide neclare. Am întrebat-o dacă vrea să
trăiască acea experiență și a spus că nu vrea…
Am văzut cum acele chipuri dispar, împinse de o undă produsă de partea
sufletească...Altceva nu trebuia să fac, nu-i așa? Sper să nu fi uitat nimic! Îmi cer
scuze încă o dată pentru ieri. Vă promit că nu vă voi mai da bătăi de cap...Vă jur!

13/07/2009 8.36
Sâmbătă noapte am avut un vis. "Am visat" că în camera mea de zi era
soacra mea și eu o întrebam ce face. Dar după puțin timp mi-am dat seama că era
foarte înaltă și avea craniul alungit în spate și am spus "Tu nu ești soacra mea. Eu
te văd incorect pentru că nu sunt conștientă de existența ta.".
M-am trezit imediat. Poate că nu este nimic? Duminică noapte nu s-a
întâmplat nimic, decât că am simțit partea sufletească că intră în funcțiune în
timpul nopții, ca și când ar fi fost un pericol...Sfârșit!

14/07/2009 16.02
Să facem rezumatul!
Ieri noapte s-au întors la mine acasă. Mă aflam în sufragerie. Erau 2 chipuri.
Unul credeam că este sora mea. Încercau să-mi facă o spălare de creier. Îmi
vorbeau despre necesitatea de a scoate definitiv Luxul din viața mea, dar și tot
răul..."Nu poți continua așa. Ai văzut ce ți s-a întâmplat astăzi?", iar eu le-am
răspuns "Da, astăzi chiar a fost greu...”
"Noi suntem o tehnică diferită (diferită de a dumneavoastră vroiau să zică),
dar rezolvăm lucrurile în mod definitiv. Și putem să o luăm pe fiica ta. Eu simt că
eu și ea suntem la fel" spunea sora mea. M-am enervat și am spus "Ce naiba spui?"
și pentru o secundă am văzut-o pe fiica mea întinsă pe o masă, dar și eu eram
întinsă pe una din apropiere.
Cel din fața mea îmi spunea "Te va durea un pic burta pentru că trebuie să te
lovesc un pic, dar apoi eliminăm răul pentru totdeauna." și am văzut degetele sale
lungi cu degetul mare opozabil și am spus "Opriți-vă! Trebuie să fac pipi!" (nu știu
de ce, poate ca să trag de timp) și m-am ridicat. Lângă masă era un scaun și am
reușit să îl împing într-o parte, dar nu cu mâinile sau cu picioarele, și am început să
țip "Sunteți voi! Sunteți iar voi!!!". Dintr-odată, m-am trezit în patul meu cu fiica
mea lângă mine. Eram speriată, dar conștientă că am fugit...Gata, nu prea mai pot
să-mi răstoarne viața cu fundul în sus. Eu am numai de câștigat. Pot doar să mă
ridic, nu să mă mai scufund…Pe curând!

15/07/2009 9.42
Și în această noapte a fost ca celelalte...Vin, încearcă să mă zăpăcească, eu
reușesc să-i recunosc și mă trezesc imediat...Însă în această noapte eram foarte
obosită și am readormit la loc imediat. Nu mai știu ce s-a întâmplat. Știu doar că nu
mi-au făcut nimic.

15/07/2009 14.27
Vreau să mă recuperez. Știu că o grămadă de persoane sunt pierdute...Vreau
să-mi salvez fetele...Nu vreau ca vântul să fie cel care gândește în locul nostru.

15/07/2009 15.04
Nu mi s-a întâmplat niciodată să înving ceva sau pe cineva...Acum uneori
îmi este frică, pentru că nu s-a întâmplat niciodată și mă gândesc că poate aștept
ceva care în cazul meu nu poate exista...Și mă gândesc și că poate am ajuns prea
târziu...în locul corect, dar în momentul greșit...
"Poate că e prea târziu pentru mine și poate că au fost prea multe persoane
înaintea mea...Dar dacă se vor sătura de mine și s-ar întâmpla ca pentru mine să nu
existe nicio posibilitate de eliberare, atunci ar trebui să mă pregătesc pentru ce este
mai rău...Ar trebui să asist la spectacolul vieții mele în care aceasta explodează...Ar
trebui să le văd pe fiicele mele îndepărtându-se tot mai mult de mine pe zi ce
trece.". Eu nu aș reuși să suport din nou vechea și obișnuita poveste...Dar trebuie să
trăiesc și trebuie să fiu cu picioarele pe pământ și să țin cont că există și această
posibilitate...Cred că sunt dezamăgită. Atâta timp am căutat apă în deșert, dar toată
lumea știe că dacă îți este sete nu te duci să îți potolești setea în deșert…
Dacă ar fi să nu reușesc...Nu, eu nu-mi pot permite această opțiune! Nu pot
să mă prăbușesc! Nu aș putea să mai trăiesc nici măcar o zi cu această neplăcere și
nici nu vreau.

16/07/2009 11.59
Și dacă greșesc? Poate că mie mi se pare că ei nu-mi mi fac nimic...Dacă nu
este așa? Adevărul este de ce ceva vreme am reînceput să dorm, dar nu numai
noaptea...Termin ce am de făcut și apoi dorm și ziua și noaptea, dorm tot timpul,
pentru că simt nevoia să fac asta, pentru că sunt distrusă.
 Odată am visat că vorbeam cu dvs. și spuneam "Dar dacă se întorc și mă
iau?", dar nu erați chiar dvs. și atunci m-am speriat și m-am trezit…
Într-o seară m-am trezit nervoasă. Eram așa de nervoasă încât aș fi aruncat
casa în aer dacă aș fi putut. Credeți că îmi fac griji degeaba? Poate că nu ar trebui
să dau o importanță prea mare anumitor senzații?

16/07/2009 21.28
Am încercat iarăși să elimin Luxul în mod definitiv...În vizualizare era acea
chestie luminoasă de lângă capul meu...Am vorbit cu sufletul și i-am spus "O fac
acum pentru totdeauna!
Este atât de bine când Luxul nu este...Totul este atât de simplu și a trăi este
atât de natural..." Am aruncat asupra lui multe fulgere, dar nu știu ce-mi poate oferi
certitudinea că l-am eliminat complet...Am rugat sufletul să nu-l mai lase să
intre...Dar mă simt foarte bine când fac SIMBAD-ul și mi-am dat seama că uneori
fac SIMBAD-ul în mod inconștient...Și mă simt bine și când îmi scrieți vreun
email de încurajare, cum a fost cel de astăzi. Este suficientă o vorbă bună și
dizarmonia dispare... și tot universul iarăși este de acord cu mine. Ciao!

18/07/2009 20.31
Eu chiar mă simt bine, însă fiica mea este depresivă...A umblat în celularul
tatălui său și a descoperit că acesta are o amantă...Și ca să fie totul complet, el mi-a
spus "Ce vrei? Tu îi ai pe extratereștrii tăi, dar din câte se pare nici măcar ei nu te
suportă, având în vedere că te aduc mereu înapoi!"
Eu mă simt bine, fac progrese...Să trăiesc și să-mi fac planuri pentru mine
este o senzație nouă...Mă simt bine, în ciuda a tot ce se întâmplă. Dorm toată ziua
și toată noaptea...În această după-amiază Luxul a încercat să reintre de cel puțin 5
sau 6 ori. De-acum recunosc acea senzație de tăiere a respirației din stern, dar
sufletul i-a tras de fiecare dată un șut în fund. Într-o zi o să-l gonesc definitiv...Jur!
Este ciudat, dar eu sunt fericită, pentru că nu-mi este frică de nimic, pentru
că știu că pot înfrunta totul, pentru că totul se va termina și într-o zi se va termina
și acest joc de tipul Big Brother. Între timp eu chiar mă simt foarte bine...

19/07/2009 9.24
Când aveam 28 de ani am decis că vreau o altă fetiță și când am descoperit
că aștept o fată, noaptea nu reușeam să dorm de fericită ce eram și mă trezeam că
zâmbesc de una singură. Deja eram pregătită și matură pentru a înfrunta o
sarcină…
Însă într-o noapte, pe când aveam 4 sau 5 luni de sarcină, m-au luat și mi-au
făcut ceva. I-au făcut ceva fiicei mele...Mi-au arătat ochii săi și mi-au spus "aceasta
va fi culoarea ochilor săi". A doua zi dimineață îmi amintesc că plângeam și nu
voiam să mai nasc...Vorbeam cu sora mea, care venise în vizită la mine, și îi
spuneam "nu voi putea să o protejez de tot. Nu vreau ca ea să se mai nască."
Forma și culoarea ochilor fiice mele, în mod surprinzător, sunt identice cu
ceea ce mi-au arătat ei...Dvs. știți ce i-au făcut fetei mele? Da, dvs. cu siguranță
știți ce i-au făcut...

19/07/2009 10.01
Mi-am amintit un alt episod...Eram în camera mea, aveam ochii deschiși, dar
nu eram încă trează... În cameră era unul înalt, îmbrăcat într-o tunică, care stătea
aplecat deasupra pătuțului fetei mele, când ea avea doar câteva luni...Apoi s-a
îndreptat, s-a depărtat de pătuț, m-a privit și a ieșit printr-o gaură din tavan...Poate
că se afla acolo atât pentru ea, cât și pentru mine.
Știu că este una dintre acele dăți când m-au luat și s-a întâmplat ceva...Nu
știu de ce vă scriu asta. Nu-mi amintesc să am vreo amintire conștientă care să
susțină această convingere de-a mea, dar știu că am încercat să mă eliberez și știu
că ei au fost constrânși să ia măsuri suplimentare...Nu-mi amintesc ce am încercat
să fac…
Când eram la mare, atunci m-a luat lăcusta. Îmi amintesc că după cină am
mers în spatele casei pentru a întinde costumele de baie pe sârmă. Fiica mea a venit
după mine. Aproape se înnoptase și pentru o fracțiune de secundă am văzut lăcusta
în balcon și i-am spus fiicei mele "Mi s-a părut că am văzut o lăcustă gigantică."
iar fiica mea mi-a răspuns "Și mie mi s-a părut, mamă. Să intrăm în casă!" Am
închis ușa bine. Simțurile noastre ne avertizau…
Este păcat însă, că am fost privați de programul prin care să putem citi astfel
de semnale...Atunci când Lăcusta m-a readus acasă eram amețită, dar aveam ochii
deschiși și am văzut cum o aranja pe fiica mea...Dar au făcut și altceva. Mai era un
pat în acea cameră și în el era nepoțica mea...Am văzut că o aranja și pe ea. Dacă ar
fi să povestesc așa ceva mamei sale, știu deja că m-ar denunța la poliție...Acum
nepoțica are 12 ani.

19/07/2009 10.09
Eu acum ce trebuie să mai fac? Trebuie să mai aștept puțin ca să văd cum să
merg mai departe? Ieri noapte am refăcut SIMBAD-ul și am fript Luxul...A
dispărut...Oricum, de acum înainte voi face în fiecare seară SIMBAD-ul, în felul
acesta fac un pic de curățenie dacă este nevoie...

19/07/2009 22.43
În 1997 am avut un vis care mi-a rămas imprimat în minte, pentru că era
îngrozitor...Era un val foarte înalt, care ne trăgea pe mine și pe fiica mea (pe atunci
o aveam doar pe cea mare) și am început să urlu în noapte, chiar și după ce m-am
trezit și stăteam așezată pe pat. Încă simțeam apa acoperindu-mi fața...Are legătură
cu răpirile?
Și fiica mea cea mare, cu ceva vreme în urmă, înainte ca eu să-i fi spus, mi-a
povestit un vis de-al ei..."Mamă, am visat că se întâmpla ceva Pământului.
Pământul nu mai era un loc sigur și veneau discurile zburătoare să salveze lumea,
dar nu pe toți, doar pe unii dintre ei... Pe mine și pe tine nu ne mai vroiau. Bunicul
era deja mort, o vroiau doar pe fiica mea, doar o persoană...Ce înseamnă asta? Are
legătură cu răpirile?
Poate că în după-amiaza asta au încercat să-mi facă ceva. Am visat că vroiau
să mă arunce într-o cadă iar eu nu făceam ce îmi spuneau ei. Bulbii mei oculari se
mișcau foarte repede la dreapta și la stânga, ca și când ar fi resetat ceva și apoi m-
am trezit imediat, sărind din pat...Are vreo legătură?
Mă scuzați! Dumneavoastră poate că sunteți obosit, iar noi nu ne gândim
decât la noi...Pe curând!

21/07/2009 6.20
În această noapte am avut un vis cu război...Aveam părul scurt și eram slabă.
Eram cu alții doi și trebuia să ieșim din această clădire. Am tras cu arma spre unul.
Apoi cei care erau împotriva noastră s-au înmulțit și m-am gândit "poate nu vom
reuși" și apoi, înainte să mă trezesc, ei mi-au spus mental "Te recuperăm mereu
într-un fel sau altul...Ți-am dat o funie în dotare și la momentul potrivit tu tragi de
ea și noi te tragem în sus...". Eram îmbrăcată în soldat.

21/07/2009 19.43
În această după-amiază, când m-am întors de la muncă, vroiam să fac
SIMBAD-ul și să elimin copia, dar eram atât de obosită încât am adormit...Am
visat ceva ciudat...am impresia că m-au supt bine și în această noapte, dar și
noaptea trecută...Trebuie să fac un SIMBAD cât mai curând…
Este doar impresia mea sau chiar așa s-au petrecut lucrurile?

21/07/2009 22.34
Mulțumesc! Nu-i nimic! Nu contează!

22/07/2009 17.34
Toate bune și frumoase. Ieri noapte am eliminat copia prin SIMBAD. Ciao!

24/07/2009 11.38
Cred că zilele astea nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ...Acum două
nopți m-am trezit brusc pentru că aveam impresia că îmi mișcau patul…
 Ieri noapte, după ce am stat toată ziua cu fiicele mele la un parc acvatic,
eram foarte obosită și poate că nu-mi amintesc bine...Îmi amintesc că cu puțin
înainte să mă trezesc era ca și când aș fi comunicat cu cineva și am spus "Da.
Sufletul s-a dus la sufletele lor (mă refeream la fiicele mele) și le-a spus ce trebuie
să facă. Fie că vă place sau nu!" Dar poate că era doar șirul gândurilor mele?
Pe curând!

25/07/2009 8.20
Ieri seară am făcut SIMBAD-ul și am rugat sufletul să-mi arate pe ecran ce
viitor ne așteaptă...Poate că nu trebuia să fac asta? Oricum nu am reușit să văd
nimic.
Noaptea, înainte de a adormi, am pus aceeași întrebare și apoi nu știu dacă
eram trează sau pe jumătate adormită, dar am văzut-o pe fiica mea cea mare
îmbrăcată în uniformă militară, antrenându-se pentru a deveni super-soldat...Și era
și fericită să facă asta! Asta au pregătit pentru noi?
Ieri noapte s-au întors. A fost stresant...Încercau să mă ia, să mă tragă, poate
cu raza care vine de la nava lor, dar eu urcam până la anumit punct și apoi
încercam să-i trag eu pe ei în jos...Apoi ei iar încercau să mă prindă, dar eu intram
prin casele oamenilor, apoi ei iar încercau...La un moment dat eram în patul meu și
era ceva în camera mea. Vedeam o formă mare și neagră care încerca să mă prindă
iar eu spuneam nu și ea mă scutura, dar eu luptam.
Pana la urmă au plecat, dar după aceea s-a întors de vreo 4 sau 5 ori și de
fiecare dată eu luptam și forma aceea mă scutura. Ultima dată m-a zdrobit. Era ca
și când aș avea această chestie deasupra mea, sau poate că m-a băgat într-un corp
care mă zdrobea, abia puteam respira…
Era un militar care m-a dus în acest loc unde erau și alții și îmi spunea că
trebuie să stau acolo, dar eu fugeam și ei mă prindeau și acest militar mi-a spus
"Stai nemișcată aici. Nu ți se întâmplă nimic ție." și îmi arăta niște grafice cu niște
beculețe și îmi spunea "când se aprinde acel bec, tu îl arunci aer."...Dar eu i-am
spus că nu arunc nimic în aer și el mă ținea și încerca să mă forțeze și să mă oblige
iar eu am spus "Nu!".
Atunci și-a scos pistolul și mi l-a pus la gât, dar eu spuneam "Nu, nu, nu, nu
vreau!" și apoi s-a aprins beculețul și sufletul l-a aruncat în aer. Un alt militar m-a
readus acasă, dar nu și-a ridicat privirea spre mine nici măcar o singură dată.

27/07/2009 14.06
Cred că totul merge bine...Sunt un pic palidă, dar poate că asta se datorează
luptei...și poate că am avut un vis ciudat, dar mă simt bine. Mă scuzați dacă din
când în când dispar și nu vă dau de veste !
Anunțați-mă când vreți să discutați cu mine. Ciao!
 28/07/2009 6.32
Ok, mă pregătesc, pentru că trebuie să ies afară. Voi fi plecată până mai pe
seară…
Un vis ciudat. Sunt în casa unde locuiește bunica mea, dar nu pe palierul său
de la primul etaj, ci la al doilea nivel...Sunt întinsă într-un pat pliant și ușa de la
apartamentul din spatele meu nu mai este…
Vad 3 camere goale...Una este verde și are în ea niște lucruri din metal aurit.
Despre celelalte camere nu-mi amintesc, pentru că sunt întunecate și toate au ușă.
Mă așez în patul pliant și mă gândesc "Dacă vreau, pot merge să arunc o privire,
pentru că este totul deschis și nu este nimeni acolo.". Însă nu m-am dus.
Înțeleg că este mai bine să nu mă duc și mă întind în pat. Aud niște pași în
spatele meu, mă întorc și mi se pare că văd cum prin camere aleargă o chestie mică
de statură. Decid să adorm, chiar dacă din când în când mă întorc să privesc. Când
m-am trezit aveam aceeași poziție pe care o avea în patul pliant.
Trebuie să spun adevărul! Vă scriu că sunt bine, dar cred că mai corect ar fi
să zic că am suișuri și coborâșuri. Mă simt bine când merg noaptea la culcare și îmi
îmbrățișez fata cea mică, iar ea este pe punctul de a adormi, când îi mângâi părul și
mă gândesc că nu există nimic pe lume mai perfect decât căpșorul ei rotund…
Iar ea, pe jumătate adormita, îmi arată semnul ok cu mânuța, ca și când ar
vrea să spună "Bravo, mamă! Continuă să mă alinți!" Dar când am căderi nu
reușesc să înțeleg nici eu cum de reușesc să duc mai departe această viață,
prefăcându-mă că totul este sub control și normal, pe când în realitate nimic nu este
normal, iar eu vreau doar să mor.

29/07/2009 20.50
Alaltăieri am primit un telefon de la mama. "Auzi, C...? De ce m-ați căutat?
Au trecut deja 30 de ani. De ce nu m-ați lăsat să mor în pace? Eu nici nu-mi mai
aminteam cine erau Gi…, Ce… e Ch… De ce ați retrezit acele sentimente? Din
acest motiv te-am denunțat anul trecut. Eu nu vroiam să fiu găsită. Pentru mine
faceți parte din familia de șerpi pe care am abandonat-o cu mulți ani în urmă.
Eu am suferit pentru că mi-am pierdut copiii...și voi, care ați crescut cu o
mamă vitregă ce v-a lăsat în chiloți, sunteți mai buni? Nu mi-au mai permis să mă
apropii de voi. Nu puteam să vă văd nici de Crăciun, pentru că oamenii legii au dat
sentința că eu trăiesc o viață lipsită de orice moralitate...Eu eram o libertină,
protagonista poveștilor cu aventuri...Ce vieți plictisitoare aveau cu toții! Au salvat
morala tatăl tău, bunica ta și compania, luându-vă mama? În opinia lor eu eram o
prostituată...În această lume toate femeile sunt prostituate și soțiile sunt doar niște
prostituate legalizate de societate, dar ele nici măcar nu și-au dat seama…
 Să nu crezi că există ceva pur în lumea asta, pentru că nu este adevărat. Eu,
pentru a continua să trăiesc a trebuit să vă urăsc pe voi și pe toată lumea. Da, am
înșelat, am furat, am păcălit. Am schimbat bărbații ca pe șosete și unde erau bani,
treceam eu pe acolo și făceam curat...Dar să nu crezi că banii sunt importanți...Nu
folosesc la nimic, dar eu eram creativă și știam ce să fac ca să pun mâna pe ei. Da,
eram căutată de oamenii legii, de polițiști și de toți, dar când ei ajungeau eu deja
eram în altă parte…
Nu sunt rea. Dumnezeu știe că nu sunt...Am furat doar de la bogați și mereu
am dat săracilor...Dar m-am și distrat! Prin hoteluri credeau că aș fi vreo contesă,
pentru că mereu eram bine îmbrăcată și coafată, cu o față de Albă ca Zăpada...Iar
după o lună contesa dispărea, lăsând bagajele și nota de plată neachitată…
Da, știu că aș fi putut să-mi refac viața cu acel fabricant de încălțăminte din
Roma...Știu că ținea la mine cu adevărat și că s-a prezentat la bunica ta, la Massa,
în limuzină cu toate lucrurile mele, dar eu am preferat să dispar în toiul nopții,
părăsindu-l pe el și toate lucrurile frumoase pe care mi le cumpărase...Eu îmi
pierdusem copiii pentru totdeauna...Ce importanță avea să ai viața, lumea, pe mine,
societatea și toate regulile ei? Credeau că sunt atât de denaturată încât să nu sufăr?
Mie îmi rămăsese doar libertatea și am făcut orice pentru a o apăra... Într-o
perioadă fugeam... de mine și de demonii mei...Am fost atât de mult timp plecată
departe, în jurul lumii, și departe de mine...Tu să nu fugi niciodată fiica mea! Nu
există nimic în lume... Visul american nu există. Există doar foarte multă mizerie și
multă lume nenorocită...Singura comoară ești tu...Când am înțeles asta am încetat
să mai fug de mine, de lume și de demonii mei...Astăzi demonul este cel care fuge
de mine dacă ar fi să mă întâlnească…
Am văzut pozele pe care mi le-ai trimis...Ai ochii unei fetițe triste și asta
nu-mi place. Eu am încetat să nu mai sufăr pentru voi când s-au născut Ale...,
băiatul de 21 de ani și And..., fata de 20...Păcat că Ale...este băiat, dar reușesc să-l
suport, pentru că este homosexual...Trecutul e trecut, viitorul nu există pentru
nimeni, pentru toți este moartea...Deci, încetează să mai suferi și înfruntă-ți
demonii…
Iartă-mă, fiica mea! Te voi iubi mereu, micuța mea ! Eu sunt mama
ta...mama ta...Nu este adevărat că vreau să mă uiți...Într-o zi poate că vă veți
întoarce în port.. Ați fost plecați foarte mult timp. Încearcă să fii fericită!
Recucerește-ți viața! Pare a fi un roman, dar realitatea depășește fantezia..." Am
plâns foarte mult în timp ce ea vorbea...

30/07/2009 14.09
Wow! Dvs. mereu spuneți lucrurile corecte!...Eu am mereu încredere în dvs.

30/07/2009 21.11
 ...O femeie care este cu un bărbat...Din când în când mă gândesc la aceste
cuvinte pe care mi le-ați spus. Atunci dvs. credeți că în lumea noastră, în această
lume este posibil să existe o minune de acest fel? Eu credeam că este doar o utopie
din capul meu...Dar dacă dvs. îmi spuneți asta, poate fi adevărat, mai ales că și dvs.
credeți...Atunci pot crede și eu…
Într-o perioadă mă gândeam "visează, visează, că visatul e gratis!" Dar dacă
dvs. mă asigurați că este adevărat, adevărat, adevărat, atunci acest adevăr schimbă
multe lucruri și mă face să mă gândesc că până la urmă nu sunt atât de varză dacă
cred acest lucru...E frumos să crezi!

31/07/2009 20.00
Mi-am amintit de senzația pe care am simțit-o în visul cu nașterea. După ce
m-au tăiat, am simțit o furie sufocată de disperare...Nu vreau să mai am aceste
jumătăți de reacții...Vreau să fiu liberă să mă înfurii și să scap de tot. Mi-am
amintit de multe alte dăți când m-au folosit pentru fii lor…
Mi-am amintit de atunci când aveam 14 ani și vorbeam cu sora mea
dimineața..."Am visat că am născut. Mă durea și burta. Însă să nu spui nimănui.
Îmi este rușine!". "Dar era doar un vis!" "Da, dar îmi este rușine!". De multe ori,
cel care mă tăia intra un pic…
Mi-am amintit de acea dată când mi-au spart sfenoidul și mi-am amintit
durerea. Mi-am amintit și alte lucruri, despre care îmi este rușine să vorbesc. De
când m-am măritat, mi-a fost mereu teamă că soțul meu îmi va lua fiica dacă aș fi
decis cândva să-l las. Am rămas cu el atâta timp datorită acestei frici. Astăzi nu
mai am astfel de frici. Doar că sunt un pic incapabilă să relaționez cu lumea și
meritul este al "lor". Însă normala - doar eu știu ce e în sufletul meu și nimeni nu-și
dă seama.
Din când în când fug de pe fața pământului și când mă revăd cu prietenele
mele acestea mă întreabă "Câte luni ai rămas închisă în casă de această dată? Sau
erai în meditație în Tibet?". Nici eu nu știu de ce vă povestesc aceste lucruri inutile.
Îmi provoc greață de una singură. M-am lipit de dvs. ca o caracatiță! Sunt un
purice! He!...Ciao!

02/08/2009 13.42
În această noapte l-am visat pe Iisus și pe Maica Domnului. Erau în două
corpuri de sticlă ca niște nișe și mai era și unul scund (1,20m) care îmi prescria
niște medicamente și eu mă gândeam că este un farmacist...Apoi, o voce din capul
meu îmi spunea că Iisus și Maica Domnului sunt simbolurile societății
moderne...Aveam o senzație de supărare.
Cu câteva nopți înainte am "visat" că mă controlează un medic...Mă controla
la cap și în gură și l-am întrebat mental ce face iar el mi-a răspuns "Controlez
corzile vocale!". Am adormit în timp ce mă controla și până să adorm l-am auzit
spunând "E obosită...". În legătură cu femeile este adevărat, ar trebui să fie
independente din punct de vedere economic și mental de orice figură masculină,
dar pentru a face asta ar trebui să aibă măcar un pic de energie pentru ele...și nu să
se târască prin lume ca niște zombi.
I-am spus soțului meu că vreau să am o moarte rapidă, violentă și imediată.
Ce planuri frumoase!

02/08/2009 16.14
I-am spus soțului meu că sunt o mamă rea și că dacă el crede că se descurcă
mai bine decât mine poate oricând să-mi ia custodia fetelor. I-am sugerat că mă
poate oricând declara instabilă din punct de vedere mental...I-am spus că pentru
mine poate și să explodeze planeta Terra, pentru că pentru mine nu ar fi contat.
I-am spus că aș fi vrut să-i transform inima în noroi.
Nu mă port frumos nici cu fiicele mele...este nevoie de răbdare, dar eu nu
reușesc. Pe cea mare îmi vine uneori să o izbesc de perete, ca pe un țânțar, iar cea
mică nu-mi dă deloc pace. Seara ajung să am capul ca un stup de albine. Aș vrea ca
o rachetă să mă trimită pe lună, unde aș putea avea liniște, departe de toți și toate,
unde să mă pot gândi la câte un lucru pe rând.
Am mai făcut o dată SIMBAD-ul și am rugat sufletul să-mi arate pe ecran
viitorul care mă așteaptă. Făceam bagajele, ca și alte persoane care se pregăteau să
plece, și am văzut planeta Pământ și un flux de conștiințe (ca o rază) care se
îndepărtau de planeta Pământ cu viteză foarte mare...Îmi convine această imagine.
I-am spus fiicei mele de 14 ani că este o ingrată și că o urăsc...O mișcare foarte
proastă, la fel ca acest email pe care vi-l scriu. Dvs. credeați că vă aflați în fața unui
caz în care eliberarea putea fi mai ușoară decât în alte cazuri. Din acest motiv
spuneați că mă descurc mai bine decât alții. Nu, nu este deloc ușor. Eu nu-mi
permit să sper...Eu am murit cu mulți ani în urmă și e prea frumos ca să fie
adevărat. Nu vă voi mai scrie. Nu-mi pot permite luxul acesta. Îndreptați viața
celor mai șmecheri decât mine, poate că pentru unii chiar există speranță. Mie nu-
mi place să irosesc timpul nimănui. Vă rog să mă scoateți din lista de contacte.
Eu nu știu să gestionez nimic. Când mă simt bine trăiesc într-o stare
letargică, cu emoțiile anesteziate. Eliberați-vă de mine! Mai bine să mă pierdeți
decât să mă găsiți. Dvs. sunteți o persoană extraordinară, care ajută lumea. Nu
meritați toate acestea, dar eu nu pot continua să trăiesc gândindu-mă că dvs. sunteți
ultima carte care mi-a rămas de jucat pentru a avea o viață decentă...Nu-mi place
ideea de a depinde de ceva sau cineva...Nu-mi place să aștept cu nerăbdare
cuvintele dvs. pentru că nu sunt singurele lucruri din lume care reușesc să îmi dea
pace...Nu-mi place să recunosc că sunt slabă...Ocupați-vă de cei care speră, eu nu
pot să sper, după cum puteți vedea eu sunt o dezamăgire...Sunt o
dezechilibrată...Vă mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ați dedicat și pentru felul
în care v-ați purtat cu mine (v-ați purtat foarte bine, foarte uman; nu sunt obișnuită
cu asta și nici nu vreau să fac din asta o obișnuință). În 35 de ani nu m-a ascultat
niciodată nimeni așa cum a-ți făcut-o dvs., este mai mult decât au făcut vreodată
părinții mei...Însă acum este momentul să tai cordonul ombilical și să încep să
merg de una singură. Poți supraviețui. Este suficient să nu-ți faci speranțe sau să ai
așteptări. Nu trebuie să exiști...Uneori nu se trăiește în formă, uneori forma nu
există...Uneori mergi înainte din inerție...Vă eliberez de mine! Până la urmă aveți o
grămadă de nebuni de care să vă ocupați...Nu veți mai auzi nimic de la mine și vă
rog să nu încercați să mă contactați. Deja îmi pare destul de rău pentru ceea ce vă
scriu acum. Am decis ce aveam de decis și sper că am fost convingătoare...Când
mori, mori singur și cu asta basta...Adio!

03/08/2009 10.31
Bineînțeles că s-au întors! Bineînțeles că se întorc mereu! Am făcut
SIMBAD-ul și sufletul mi-a arătat cine a interferat. A fost cel cu aripi, despre care
nu se înțelege dacă are sau nu nas. Nu știu dacă am făcut ce trebuia. Luxul nu, nu
am reușit să-l elimin. Știu că este dificil și să respiri când este el în interior. Nu pot
nici măcar să-mi extind cavitatea toracică până la capăt. Văd și cu ochii deschiși că
e lipit de mine. Uneori este lipit lângă ochi, altădată de frunte și am mereu o durere
fixă în stern de fiecare dată când încerc să-l elimin. Sternul mă doare tot mai mult
și îmi apare senzația de greață. Lui îi este teamă.
Lupt din răsputeri ca să scriu acest email, pentru că sunt foarte supărată pe
dvs....S-au întors și în această noapte...Sunt foarte fericiți că am eliminat
extraterestrul șarpe, pentru că acum nu trebuie să mă împartă cu mai mulți
participanți. Nu reușesc să le văd fețele. Văd fețele altor persoane, dar mereu
recunosc înălțimea. Era cel cu femeia, mulți gri, multe tăvi. A venit și șarpele. Cel
cu femeia a spus "Nu te duce cu el, de-acum știi cum este acela!" Vroia să mă duc
cu el, dar eu îi spuneam că nu merg cu el. Se ținea după mine și plângea, dar eu am
plecat cu unul foarte scund, de 1,20 m...Nu știu ce mi-au făcut.
Dacă vreți să mă ajutați, bine ajutați-mă! Dacă nu vreți să răspundeți la acest
email pentru că mă aflu în această stare...bine, faceți cum vreți...Eu nu am o
personalitate atât de bine structurată ca a dvs.. Eu nu știu ce să vă spun.

03/08/2009 17.05
Ok! Toată lumea afară! Puțin mai înainte am vorbit cu sufletul, i-am spus că
eu nu reușesc și că trebuia să o facă ea. Vedeam Luxul aproape de fața mea și i-am
spus "Acum sufletul te va elimina!" și el m-a mușcat."Eu să fiu eliminat?"...Însă
sufletul m-a protejat imediat. Am auzit o descărcare electrică și Luxul a dispărut.
Oricum, este adevărat că Luxul mi-a spus de toate despre dvs. Mi-a spus și că
doreați să eliberați cât mai mulți răpiți cu putință, pentru a intra în cartea
recordurilor...Îmi pare rău! Să știți că aici nu este sufletul unei proaste, ci sufletul
unei răpite! Da, faceți-mi legătura cu o persoană care s-a eliberat deja, astfel încât
să o stresez și pe ea...Ciao!

10/08/2009 12.11
Ciao! Îmi pare rău că un am mai vorbit cu tine, chiar dacă am vrut să fac asta
de multe ori...Timp de câteva zile nici măcar nu am mai scris nimic, dar forțele
care acționau în mine mă împiedicau să fac asta. Mi-au perforat mintea cu aceste
gânduri "Nu o face! Nu-i scrie! Îl plictisești! El deja și-a făcut cercetările cu primii
săi răpiți. Nu mai are nimic de descoperit. Voi sunteți doar niște vechituri în viața
și cercetările sale. V-a dat SIMBAD-ul! Ajunge! Descurcați-vă singuri! Vreți
puncte de referință? Tu îl ai pe "Beautiful". Îl transmit ăștia de când erai fetiță, dar
nu-ți ajunge... Pentru el ești doar o femeiușcă frivolă și languroasă. Ba mai mult,
nici măcar nu se apucă să vă judece, pentru că pentru el nu sunteți niște persoane,
ci niște formule..."…
După aceste gânduri de damnată am făcut SIMBAD-ul și am cerut sufletului
să te îndepărteze cât mai mult de mine....departe, departe...Te-am îndepărtat cu
adevărat? Apoi am făcut SIMBAD-ul corect și acum am făcut pace cu mine
însămi...Trebuie să lucrez cu mine. Știu că înainte să-i gonesc pe ei trebuie să mă
schimb eu..."Viața este o chestiune de atitudine."...Pe undeva, în interiorul meu, o
mai existând încă ceva din mine...Ce să mai zic?! Îmi pare rău și este ok tot ce
gândești despre mine...Poate că într-o zi ne vom auzi din nou...CIAO!
P.S.: Alessia a fost foarte drăguță! (n.a.- Alessia este o altă răpită care s-a eliberat,
cu care răpita noastră a fost pusă în contact)

10/08/2009 16.18
Sigur că da! Știu că ar trebui să-i fulger, așa cum l-am făcut pe militar să
explodeze și de atunci militarii nu s-au mai întors...Dar pe toți ceilalți eu nu reușesc
să-i văd, îmi apar cu fețele unor persoane normale și doar când mă trezesc îmi dau
seama că este vorba de ei...și se întorc aproape în fiecare noapte...Cu fiicele
mele...cu cea mare e tot mai rău...O iau. Știu asta. Cea mică încearcă să-mi
povestească din când în când vreun vis, dar este reticentă...începe și apoi nu mai
vrea să vorbească..."Erau pe balcon și au venit să mă ia noaptea." Și când o întreb
cine a venit spune că nu-și amintește și că nu vrea să mai vorbească despre
asta...Doar dimineața trecută când s-a trezit m-a îmbrățișat și mi-a spus "Ce frumos
este să mă întorc la această mamă! Cealaltă familie mă sperie!". Fata cea mare,
fiind prinsă între adolescență și extratereștri, trăiește într-un haos total...Cel puțin
nu mă considerați o persoană rea. M-am liniștit! Ciao!
 14/08/2009 12.31
Cine știe dacă găsesc pe cineva până pe 15 august. Oricum, încerc să fac un
mic rezumat a ceea ce îmi amintesc că s-a întâmplat în această perioadă. Practic, nu
s-a întâmplat nimic, nimic...Cum mă trezesc știu că s-au întors, dar acum nu-mi
amintesc, mai ales nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în noaptea trecută. De două zile
nu am putut să fac SIMBAD-ul și nu-mi amintesc.
În ultimele mele SIMBAD-uri apare ceva în cameră ce nu înțeleg ce este și
nu reușesc să-l gonesc...Însă când rog sufletul să controleze situația mea văd un
ochi care se deschide în centrul frunții mele din care pornește un fel de rază care
mă verifică pe interior și pe exterior. Acum două zile mă dureau picioarele...Am un
pic de probleme și când făceam SIMBAD-ul am întrebat sufletul dacă putea face
ceva. A pornit o vibrație puternică și durerile au dispărut imediat…
Ieri fiica mea cea mare mi-a spus "În noaptea asta au venit. A urcat în pat.
Vroia să mă ia. I-am spus că-l ard, dar mi-a răspuns că nu voi reuși. Atunci am
urlat și m-am trezit."...Eu știu că se întorc. Nu știu dacă pentru mine sau pentru ele,
dar uneori fac SIMBAD-ul noaptea și îi percep că vin și sunt în casa mea, după
care dispar...Nu știu...Nu știu ce se întâmplă în realitate, ce fac și ce în stadiu sunt
sau dacă fac corect ceea ce fac...În afară de militari nu am mai fulgerat pe nimeni
din câte știu eu...Atunci când l-am fulgerat pe militar știu că am reușit pentru că în
acea situație era și fiica mea cea mică, pe lângă cea mare și am reușit să o iau în
brațe și să fug cu ea…
Eu cred că ei sunt mereu prezenți și doar fiicele mele mă salvează și mă țin
ancorată cu forța în această viață, pentru că dacă ar fi vorba numai de mine nu aș
mai face nimic...Acum sunt mai liniștită, dar în acele zile, când intervenise
extraterestrul pasăre (Horus-Ra - n.t.) îmi era rău fizic, parcă aș fi fost o drogată în
timpul unei crize de abstinență. Îmi trăgeam și pumni în stern. Sper să-mi pot ajuta
fiicele...Fac corect ceea ce fac? Vacanță plăcută! Plecați în vacanță! Eu nu plec!
Ciao!

16/08/2009 22.45
Ok! Atunci vă sun pe Skype mâine după-amiază. Este bine? Să sperăm că
funcționează bine conexiunea mea pentru că în această seară am avut probleme de
conexiune. În această după-amiază am dormit 2 ore și sufletul a făcut un lucru
incredibil! De unul singur! Am simțit că mă cuprinde o energie foarte puternică și
a plecat singură să caute extratereștrii...Pare a fi o glumă. Dacă ne auzim îți
povestesc, dacă nu îți voi trimite un email...Oricum știu că a făcut o treabă bună și
din proprie inițiativă...Eu vroiam să mă odihnesc. Ciao! Pe mâine!

19/08/2009 20.30
 Am mers la cumpărături și m-am gândit la conversația noastră... Știți, m-ați
luat prin surprindere...Înainte de toate vreau să vă mulțumesc din inimă pentru că
nici măcar mulțumesc nu v-am spus, ca o țărancă ce sunt! Și știam că vi s-a
întâmplat ceva. Simțeam asta, dar îmi spuneam "Poate că e terminat din cauza
căldurii, ca toată lumea.". În al treilea rând am văzut că sunteți foarte demoralizat
și am avut impresia că sunteți sătul de toate și de toți...Știu că e așa...În al patrulea
rând, dvs. aveați alte planuri pentru mine de la început. Știu asta pentru că întâi mi-
ați explicat care sunt acestea, dar dintr-odată mă lăsați baltă…
Eu știu că nu este momentul bun pentru a discuta aceste lucruri, pentru că
dvs. sunteți distrus și aveți inima făcută bucățele, însă vă rog să nu mă abandonați.
Ajutați-mă să-mi reprogramez viața...Am văzut și în propaganda despre conferința
care va avea loc la Roma ceea ce se poate face cu PNL-ul...Partea sufletească vrea
ca eu să îmi amintesc, dar nu numai eu. Ea vrea să-mi amintească. Ea a spus asta.
Deja din anii '90 v-am văzut în diverse ocazii, dar Luxul nu m-a lăsat să
gândesc corect...Vă rog, nu mă abandonați! Faceți-mi o hipnoză! Mă voi băga în
orice gaură de timp liber pe care îl aveți...Voi încerca să vin la conferința de la
Roma și la cea din Torino, chiar dacă nu știu unde să mă informez despre aceste
evenimente. Poate că pe ufomachine? Dacă veți avea nevoie de mine, pentru orice
lucru, voi fi disponibilă, chiar dacă eu sunt cea care are nevoie de dvs.. Vă rog! Vă
rog! Vă rog! Vă rog! Nu mă lăsați baltă! Vă rog!

19/08/2009 22.38
Știți ceva? Când am scris mai devreme celălalt email, plângeam, dar și când
am expediat mesajul de pe celular. Acum râd. Nu știu ce m-a apucat. Am deschis
Skype-ul și am citit comentariul pe care l-ați făcut în legătură cu faptul că mi-am
schimbat fotografia...Nu-l văzusem înainte. Mi-am amintit că eu sunt puternică
pentru că așa vreau să fiu...Totul a trecut, totul s-a terminat.
Vă sunt recunoscătoare pentru timpul pe care mi l-ați acordat. Mi-am amintit
că oamenii sunt norocoși când petrec un pic de timp cu cei care îi fac să se simtă
bine...Mi-am amintit că oamenii nu sunt ai mei, fiecare este al său și eu nu pot
decât să vă mulțumesc pentru tot. Am devenit disperată pentru că în această seară
mi s-a părut că ne spunem adio. Și cu toate acestea la telefon nu par a fi atât de
emotivă, nu-i așa? Nu știu încă să gestionez cererile de prietenie…
Mi-am amintit că aveam mesaje de la mama în mesageria celularului, pe
care nu le ascultasem încă, de frică. Le-am ascultat! În unul îmi recita o poezie
foarte frumoasă iar în altul spunea că simțea doar indiferență pentru mine și că ar fi
bine să dispar...Ce pot să fac? Nimic. Nu există tratament pentru toate...Așa vă
simțiți și dvs.? Vă rog să vă ridicați moralul, pentru că dvs. trebuie să trageți mai
departe carul. Dacă nu o faceți dvs. cine o face? Doar știți că persoanele curajoase
se nasc una la o mie de ani…
 Iertați-mi intruziunea de dinainte și de acum. Știu că nu vreți să se vorbească
despre dvs. sau ca lumea să se plângă prea mult...Dar asta e! Oamenii își cer scuze
și apoi greșesc iarăși. Emotivitatea ne prostește! Asta gândeam înainte, dar acum
știu că emotivitatea este cea care ne salvează!

20/08/2009 16.26
Ieri mă smiorcăiam ca o fetiță...Acum a trecut totul. Mă simt revigorată. Am
văzut în această dimineață emailul. Ok! Voi face cât mai curând SIMBAD-ul
fiicelor mele și apoi am să vă comunic rezultatele...MULȚUMESC!

21/08/2009 12.24
Ieri noapte, ca de obicei, m-am culcat cu fiicele mele și am așteptat ca ele să
adoarmă, după care am decis să fac SIMBAD-ul. Ca să fiu sinceră nu prea puteam
să-l fac bine, poate că din cauza căldurii sau a durerii de cap. Oricum, în studioul
meu era o jucărie în forma unui extraterestru șarpe mic, care făcea o gălăgie foarte
mare și mi-a fost foarte greu să-l fărâm și să-l arunc afară…
Oricum, am vizualizat sufletul așa cum am văzut-o reflectată în ochii
extraterestrei, așa cum am văzut-o reflectată în corpul fătului extraterestru, ca o
scânteie din puncte de lumină care ieșeau din ea și apoi am invitat să intre părțile
sufletești ale fiicelor mele. Și acestea arătau la fel. Le-am explicat despre
răpiri..."Știți, în lume, dintotdeauna, oamenii sunt păcăliți într-un mod crud." Le-
am explicat în ce consista această păcăleală, cum funcționa și le-am spus care este
scopul final al răpirilor. "Dacă ei reușesc, părțile sufletești nu vor mai putea face
nicio experiență. Vor reuși să ne captureze și să ne bage într-o cușcă unde ei vor
introduce o priză când vor avea nevoie de energie pentru a se regenera sau pentru
altceva...Sunteți libere să trăiți sau să nu această experiență, dar știți că spun
adevărul. Nu este nimic pozitiv în asta...Rezultatul acestei experiențe este o viață
de proastă calitate, distrusă, un corp făcut praf, un spirit distrus și o minte
înșelată...Căutați o viață mai bună...Participați la crearea unui univers mai bun,
faceți-o pentru voi, pentru mine și pentru toată lumea. Faceți astfel încât să se
poată trăi în această lume...Voi sunteți suflete! Nu aveți nevoie să vă lăsați atinse
de ei...Voi sunteți...Noi suntem...Noi nu trebuie să permitem să se mai întâmple
această obscenitate!"
Mamă, atunci este adevărat? Ei chiar există...". "Da, dar dacă tu nu vrei, ei
nu pot să-ți facă nimic. Tu ești a ta. Tu ești suflet, ok?". Ne-am îmbrățișat, iar în
timpul nopții, pe la ora 4, cea mică m-a chemat și mi-a spus "Voi erați acelea aurii?
Dar chestia aia argintie ce era?”
Sunt un pic perplexă în ceea ce privește chestia gri și în această dimineață,
când am întrebat-o ce a visat mi-a spus "Nu era un vis, dar tu nu poți
înțelege!"...Sper că am făcut bine, dacă nu încerc din nou...Ciao!
 23/08/2009 11.36
Vineri noapte s-au întors...Aproape adormisem când am auzit un sunet în
urechea dreaptă, același sunet pe care l-am auzit mereu când veneau...Am perceput
o prezență la picioarele mele, în dreapta și am sărit în sus imediat în sus, fiind
conștientă că veniseră după fiicele mele...O priveam pe fiica mea cea mare, care
doarme în stânga mea și eram să adorm la loc, când am văzut că din hol se apropie
de fiica mea o figură înaltă de 1,80 m sau 2 m. Iar am sărit în sus. O priveam pe
fiica mea și gândeam "Nu te lăsa luată iarăși!”
După câteva secunde s-a trezit și ea brusc și mi-a povestit că veniseră să o
ia..."În partea ta de pat era ceva înalt de 1,80 m. Mi s-a părut că ești tu, pentru că
avea fața ta. Încerca să mă zăpăcească. Îmi spunea «Iată cum fug eu! » Și îmi arăta
în minte imagini cu tine, tu fiind urmărită de extraterestrul șarpe și de lăcustă...Am
înțeles că nu erai tu și m-am întors pe stânga, spre ușă, dar el era acolo și îmi
spunea "Hide! Fugi!", dar eu eram paralizată și reușeam să mă mișc...Poate că tu
m-ai avertizat, mamă! Te iubesc, mamă! Și am văzut o lumină în jurul meu, apoi
am văzut o lampă și acum sunt trează. Oare m-au luat?". I-am spus să nu-i fie frică,
pentru că ea era cea puternică. I-am spus că ei vor încerca mereu să o ia, dar să nu
se descurajeze pentru că partea sufletească era atentă și de-acum nu se mai lăsa
păcălită.
Plângea pentru îi era teamă, dar eu i-am spus că încet, încet frica va dispărea
și ea va deveni tot mai puternică. I-am explicat că și mie îmi era foarte frică la
început, pe când acum eu eram stăpâna și protectoarea...I-am spus că și partea sa
sufletească o iubea foarte mult și o va proteja și i-am spus că era o senzație
incredibilă să simți că partea sufletească nu permite nimănui să-ți facă rău și am
terminat adăugând "Și vei vedea că aceasta va face miracolul și nu le va permite
niciodată să se apropie, dacă nu a făcut-o deja.".
După puțin timp a venit rândul celei mici. Și ea doarme în camera mea, dar
în pătuțul ei. Am auzit același sunet în ureche. Era ca și când ai intra în altă
realitate, dar cu aceeași formă...Știam că o vroiau pe fata cea mică și m-am trezit.
Cu mine era și fiica mea cea mare, care mi-a spus "Mama, ia-o pe sora mea." După
câteva secunde ea plângea și spunea că nu vrea să meargă cu ei, dar apoi a adormit
la loc…
Cu cea mică am încercat să pun în practică sugestiile dvs,. să-i spun că eu
pot înțelege visele pentru că sunt la fel ca ale mele și ea era foarte fericită din
această cauză, poate că s-a simțit mai puțin singură, însă este imposibil să o faci
să-ți povestească ceva. Am încercat să insist asupra acelui lucru argintat, dar
răspunsul său sec a fost "Nu, nu vreau să vorbesc despre asta." Și în cazul "visului"
de vineri același lucru..."Era urât. Nu vreau să-mi amintesc. Fiecare trebuie să se
gândească la el însuși."...Însă am observat ceva: ea îmi răspunde doar dacă o întreb
imediat după ce are visele urâte, în acele momente este încă pe jumătate adormită
și răspunde, deci voi încerca noaptea.
Sâmbătă seară m-am dus la mare cu fiicele mele. Apa era minunată,
cristalină și soarele cald și delicat...Fiicele mele se jucau în apă care era destul de
puțin adâncă pe o distanță mai lungă și era caldă ca o supă...M-am gândit să fac
SIMBAD-ul și să o întreb pe partea sufletească cine venise după fiicele mele. Mi
l-a arătat pe cel gri și după aceea diferite chipuri, poate că sufletul nu a reușit să-i
recunoască, dar erau: o siluetă de 2 m cu părul lung și o tunică lungă, apoi mi-a
arătat lăcusta și o broască...Nu era foarte clară în legătură cu aceste chipuri...Dar
totuși eram într-o stare de meditație foarte profundă și cel gri era foarte lucios. Este
clar că pe acesta îl recunoaște foarte ușor…
Apoi am întrebat-o alte lucruri pe partea sufletească, pentru că ea mă ascultă
și îmi răspunde imediat, când mă simt rău simt energia care mă cuprinde și mă simt
imediat mai bine...Am întrebat-o pe partea sufletească dacă poate face ceva pentru
tumoarea de la sânul pisicii dvs. și am vizualizat pisica și apoi s-a deschis ochiul
din centrul frunții mele. Era atât de expresiv și profund! Prima dată avea culoarea
alunei aurite, apoi verde, apoi violet și apoi albastru și simțeam că de la el porneau
niște raze spre pisicuța pe care încercam s-o vindec, dar și eu mă simțeam bine în
mijlocul acelor raze de energie care plecau de la mine...Mă simțeam ca și când aș fi
fost antena universului care emitea și primea doar frecvențele corecte de pace și
armonie…
M-am gândit că nu fac nimic rău...M-am gândit că în cel mai rău caz nu se
va întâmpla nimic...Nu știu cât timp am stat în acea stare, dar m-am trezit brusc
atunci când fiica mea m-a atins cu mâna udă...Însă și după aceea, în timp ce mă
vorbeam și mă jucam cu ele simțeam undele care continuau să emită, care porneau
de la mine spre univers, spre pisică, spre toate lucrurile frumoase care există...Și-o
fi dat seama universul că eu exist? Poate că am vorbit prea mult? Eram fericită
pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis în data de 20...Numai gândul în sine
contează! Ciao!

24/08/2009 20.20
Sper că a fost totul bine...Ciao!

27/08/2009 5.29
Astăzi, la fel ca ieri, m-am trezit devreme, mă așteptam ca ei să se fi întors,
astfel că ieri am rugat partea sufletească să mă anunțe și ea, la 3 dimineața, pentru
a mă anunța că ei vin a pus un ceas să sune în capul meu și m-a trezit subit...După
câteva minute, când eram pe punctul să adorm din nou, s-a trezit și fiica mea,
spunându-mi "Mamă, închide celularul!”
 Ieri, când am adormit-o pe fiica mea cea mică am vorbit un pic în pat și i-am
povestit visele mele, utilizând terminologia ei. I-am povestit de acea dată când mă
băgaseră într-o cutie și ea mi-a răspuns "Și pe tine?"...După puțin timp mi-a
povestit despre o pisică pe care o visează uneori și de care ea se teme foarte tare.
Mi-a spus că ea se trezește mereu prima, dar noi dormim cu toții și nu ne dăm
seama. A mai spus că vede niște filme în fața ochilor și face niște lucruri..."Decid
ce trebuie salvat și ce trebuie să dispară"...Când a adormit i-am șoptit la ureche
totul despre răpiri, încercând să fiu clară și concisă…
Când s-a trezit dimineața mi-a spus "Am decis că ajunge cu filmele. Nu mai
am chef să mă trezesc pentru a face filme." Eu mă simt bine din punct de vedere
mental.. Sunt mereu foarte obosită, poate și din cauza căldurii, dar nu mă mai tem
când mă privesc în ochi în oglindă. Nu mai vine să mă dau în spate sau să-i privesc
doar fugitiv. Chiar și când îi țin larg deschiși nu îmi provoacă niciun efect...Acum
este muzică în gândurile mele, mă simt optimistă, până la urmă lumea asta nu a dat
pe nimeni afară din ea... Dar într-o zi îmi veți face o hipnoză? Ciao!

29/08/2009 18.55
Ciao! M-am întors! În ultima perioadă scriu un pic mai puțin, dar mă
gândesc că acest este un semn bun. Tensiunea din prima perioadă acum este doar o
amintire...Însă doream să-ți povestesc ce am visat cu 2 nopți în urmă. Am visat un
medic cu halat alb...Nu-mi amintesc bine fața sa, doar ridurile și îmi amintesc că
îmi vorbea, dar și eu îi povesteam de răpiri și despre faptul că eu și fiicele mele
suntem băgate în această problemă.
Mi-am amintit de acest vis pe la mijlocul dimineții...Dar era un vis? Dacă nu
ar fi fost un simplu vis partea sufletească mar fi anunțat, nu-i așa? În această
noapte fiica mea a început să urle și mi-a spus că a visat o albină și că eu nu o
ajutam...Să știi că inconștientul meu continuă să-mi restituie imagini și amintiri din
trecutul meu care au tangență cu răpirile, pe când amintirile pe care le am acum
sunt mai bogate în detalii, poate că am aplicat în mod inconștient ancorele...Pot să
vă povestesc?
Este ceva ce-mi amintesc din anul 1995. Doar ce se născuse fiica mea, dar
eu nu am fost niciodată somnambulă, dar în acea perioadă am fost...Soțul meu
dormea în altă cameră pentru că fiica mea plângea mereu și el vroia să
doarmă...Într-o noapte am luat fata, care avea 3 luni, și m-am dus în camera lui, l-
am trezit, i-am spus să ia fata pentru că eu aveam alt fiu și trebuia să am grijă și de
el, pentru că nu puteam să-l abandonez...Apoi m-am dus singură să dorm, dar după
puțin timp m-am trezit, dar eu nu-l recunoșteam. El îmi spunea că este soțul meu,
dar eu mă temeam, pentru că pentru mine era un străin. Nu o recunoșteam nici pe
fiica mea, iar el îmi spunea că nu sunt normală la cap.
 Atunci i-am spus "Ok! Ești soțul meu, dar pleacă!" Nu-mi mai amintesc
nimic de atunci, iar el nu mi-a spus niciodată nimic, decât partea cu celălalt fiu, dar
nimic în legătură cu faptul că pentru mine el era un necunoscut. Îmi amintesc acea
parte ca pe un vis...Ciao!

31/08/2009 19.46
Și eu asociasem visul cu albina al fiicei mele cu extraterestrul
lăcustă...Trebuie să o ajut! Să o văd este un chin și pentru mine, cu toate că știu
mai multe decât ea…
Când merge la culcare noaptea este terorizată, la fel cum eram eu terorizată
în prima perioadă...Dormim mereu cu o lumină aprinsă, dar ea nu-mi dă drumul
nici măcar o secundă și stă mereu lipită de mine și mă roagă să nu-i du drumul...În
această dimineață eram în bucătărie și ea a început să plângă și mi-a spus "Mamă,
eu nu mai pot continua așa. Eu nu mai pot merge la culcare știind că ei vor încerca
mereu să mă ia cu ei.". I-am promis că nu voi avea pace până când ele nu vor ieși
din această problemă, dar îmi dau seama că este vorba de o problemă prea grea
pentru o fetiță de 14 ani…
Îmi amintește de mine când eram de vârsta ei. Este foarte izolată, nu prea își
petrece timpul cu fetele de vârsta ei, pe care consideră proaste, este mereu adâncită
în cărțile ei, dar eu știu că suferă foarte mult decât lasă să se vadă și trebuie să o
ajut...Continui să fac eu SIMBAD-ul pentru ele sau cel puțin pe cea mare o pot
învăța să-l facă ea? Cum este mai bine?

31/08/2009 22.11
Sigur că vreau! Mâine fac o recapitulare cu fiica mea și apoi îmi spuneți dvs.
când aveți posibilitate să-i explicați direct cum trebuie să se comporte...Ea fără
mine, din proprie inițiativă opune un pic de rezistență în legătură cu acest subiect,
dar eu cred că Luxul își face partea în tot ceea ce ea refuză sau acceptă...Nici eu nu
mă puteam hotărî prima dată dacă să fac sau nu SIMBAD-ul, dar acum știu că mă
bloca Luxul…
Îți mulțumesc încă o dată și anunță-mă când ești disponibil, astfel încât să
mă organizez și eu, ca să vorbim când nu este tatăl acasă (deci, nu ar trebui să fie
probleme...). Dvs. deja sunteți obișnuit cu faptul că ființele umane cred doar în
ceea ce văd...Eu trebuie să o ajut pe fiica mea pentru că și e vrea să se salveze. Ea a
înțeles!...Ea are 14 ani și are dreptul la o viață care să poată fi trăită! Ciao!

P.S.: Din când în când încerc să te tutuiesc, dar este mai puternic decât mine, mă
simt invadatoare și revin să mă adresez cu dumneavoastră, dar poate că ar fi bine
să învăț să te tutuiesc, pentru că este mai ușor și până la urmă tu ne scoți pe toți din
rahat...Ești conștient de acest lucru? Cine știe dacă oamenii își vor da vreodată
seama... Poate că nu își vor da seama dacă vor continua să privească la
tv...Mulțumesc!

Concluzie
Însă povestea acestei martore nu se termină aici. "Ei" nu mai vin să o ia, dar
dacă încearcă sunt imediat făcuți praf și pulbere de voința părții sufletești. Acum
problema s-a mutat la fiice, pe care, cu sprijinul mamei, vom încerca să le
eliberăm. Această poveste demonstrează un singur lucru: că puteți să vă eliberați!
Cu riscul de a ne repeta, contrar celor care vă spun că "...toate aceste lucruri
sunt niște tâmpenii...", contrar celor care vă înșeală, oferindu-vă informații greșite,
contrat prostiei lumii și a religiilor și contrar acțiunilor josnice ale masoneriei care
guvernează lumea împreună cu extratereștrii, nu le permiteți acestor figuri
dubioase să vă stăpânească viața. Puteți să vă eliberați! Scrieți-vă voi viața și nu
permiteți nimănui să o scrie în locul vostru, chiar dacă acesta ar fi Iisus Cristos în
persoană!

Traducere în limba română: A.B.

 A venit momentul să privim mai de aproape semnificația unui exercițiu pe
care l-am propus cu ceva timp în urmă și pe care l-am numit SIMBAD. SIMBAD
este un acronim englezesc care înseamnă "Self Induced Method for Blocking
Abductions Definitively", adică sistem pentru a bloca definitiv răpirile
extraterestre. Metoda era, așa cum promitea și numele, un sistem pentru a ieși din
problema răpirilor. Dar oare cum era posibil ca un simplu exercițiu mental să fi atât
de eficient?
Putea să pară un fel de rugăciune pentru unii sau poate efetul placebo pentru
alții, dar sistemul funcționa. Nu foarte bine la început și cu recăderi rare, dar
funcționa.
Era vorba despre, așa cum am mai scris și în altă parte, de un exercițiu de
simulare mentală (SM), unde subiectul își imagina un loc fizic în care își chema
sufletul, mintea și spiritul, pentru a le vorbi despre situația sa și mai ales despre
posibilitatea de a fi obiectul intereselor extraterestre. Sufletul, mintea și spiritul se
prezentau cu forme fizice exacte, culori și forme exacte și chiar discutau despre
situația personală. În scurt timp subiecții care făceau acest exercițiu își dădeau
seama imediat că cele trei personaje începeau să comporte și să gestioneze situația
independent de voința subiectului, făcând uneori acțiuni imediate și incredibile.
După aceea, în același mediu erau invitați să intre eventualii extratereștri, care și
aceștia comunicau și se mișcau în acest teatru ce părea să fie cu totul imaginar.
Dacă exercițiul era efectuat corect, răpiții, adică cei care au fost efectiv
prelevați în mod fizic de forțe extraterestre, îi recunoșteau pe aceștia la nivel
conștient după forme și după interacțiuni și îi eliminau în mod mental. Subiectul
începea să se "vindece" și în curând nu mai avea probleme exogene planetei.
La prima vedere s-ar fi putut crede că problema extraterestră nu a exist
niciodată și că, printr-un truc mental a fost ușor de șters, tocmai pentru că nu a
existat niciodată.
În realitate, exercițiul, care se bazează pe mixajul a trei tehnici precise și
anume: meditația transcendentală a lui Maharishi Maesh, teoria lui Kosslyn cu
privire la imaginile virtuale și psihodrama lui Moreno, reprezintă cu totul alteceva
decât un banal exercițiu mental.
Exercițiul se efectuează după cum urmează:

Așezați-vă comod și relaxați-vă, ținând ochii închiși. Asigurați-vă că nimeni

nu vă poate deranja și imaginați-vă că sunteți moderatorul unei mese rotunde
televizate. Imaginați-vă studioul de televiziune și masa în jurul căreia se vor așeza
diferiții invitați, pe care chiar voi înșivă i-ați invitat. Tema mesei rotunde va fi Eu
și extratereștrii! Vă veți invita sufletul, mintea și spiritul. Apoi veți invita
extratereștrii, câți și pe care doriți, să se așeze în jurul mesei și să discute cu voi
despre această problemă. Vor fi disponibile și legăturile externe, fie prin
videoconferință, cât și prin telefon, pentru cine nu vrea sau nu poate să fie prezent.
Invitații vor intra pe ușă după cum îi chemați, strigându-i pe nume sau printr-o
siglă, dacă nu le cunoașteți numele, și îi veți lăsa să se așeze unde doresc.
Imaginați-vă sala, cu microfoane, cu scaune. Veți pierde timp privind tipul
luminilor din studioul de televiziune și modul în care acestea sunt aranjate.
După ce toți s-au așezat, aruncați imediat o privire la modul în care îi
vizualizați: cum arată, cum sunt îmbrăcați, relația care există între ei și cum vi se
par vouă când îi observați. Puteți pierde timp în această fază inițială, pe când
așteptați să vi se dea linia pentru transmisia pe care urmează să o efectuați.
Observați comportamentul fiecărui individ în parte. Se poate ca niște scaune să
rămână goale sau se poate să fie necesar să adăugați și altele. Observați modul în
care acestea sunt aranjate în jurul mesei și rețineți poziția fiecărui invitat, pentru că
după aceea trebuie să faceți un desen schematic care să reproducă poziționarea lor,
împreună cu o descriere a fiecărui participant.
După ce au venit toți participanții și după ce vi s-a oferit linia, va începe
show-ul: adresați-vă participanților, cerându-le să se prezinte rapid. Începeți mereu
cu sufletul vostru, apoi faceți cum doriți, dar sufletul trebuie să înceapă fiecare tur
de intervenții. Amintiți-vă că sunteți moderatorul și că toți trebuie să vă asculte.
Dacă închideți o discuție, trebuie să vă respecte decizia. După faza de prezentare
începeți cu întrebările. Puteți pune orice întrebare doriți, dar sufletul trebuie să
înceapă primul turul răspunsurilor.
Prima întrebare pe care trebuie să o puneți, și care este obligatorie, este
următoarea:
Cunoști oaspeții care se află la această masă rotundă? Știi cine sunt și ce
vor?
De la această întrebare obligatorie pornește discuția, care se va putea întinde
și de-a lungul mai multor emisiuni (pentru a nu vă obosi prea tare).
După prima întrebare întrebați diferitele personaje ce părere au despre -i
problema extratereștrilor și întrebați-i pe extratereștri, dacă sunt prezenți, ce caută
acolo și care sunt interesele lor reale. Întrebați-i dacă îi ajută cineva, dacă sunt
prieteni sau dușmani între ei, când își vor termina munca, etc. Dezbaterea are
misiunea de a stabili de ce extratereștrii sunt aici și în ce relație sunt cu sufletul
vostru, cu mintea și cu spiritul.
Vă puteți folosi și de niște filmări virtuale. Faceți astfel încât de sus să
coboare un ecran mare și proiectați pe acesta filmările de care aveți nevoie. De
exemplu, dacă sufletul vostru nu este de acord cu unele dintre personajele pe care
le-ați invitat, prezentați filmarea cu "ceea ce s-a întâmplat în realitate" și apoi
comentați-le în fața tuturor oaspeților, lăsându-i și pe ei să comenteze. Filmările au
fost înregistrate de creierul vostru și informațiile vizuale vor fi furnizate de acesta;
acestea reprezintă experiențele voastre, care acum pot apărea pe marele ecran,
filmate de o cameră video, așezată în cea mai bună poziție, pentru a se putea vedea
tot. Să nu vă fie teamă că inventați niște evenimente. Mintea voastră a înregistrat
toată trăirea voastră și știe foarte bine ce imagini să prezinte oaspeților de la masa
rotundă.
La închiderea transmisiei, pentru a ajunge la o concluzie, întrebați-vă
sufletul dacă este de acord cu ceea ce se întâmplă. Dacă sufletul vostru nu este de
acord, invitați-l să remedieze problema, eliminând-o. Dacă acceptă să facă asta,
cereți-i să o facă imediat, în direct. Vizualizați fără grabă scena în care sufletul
vostru întră în acțiune, fără grabă, sau faceți astfel încât acesta să accepte să
elimine problema când consideră el că este mai bine.
Dacă sufletul decide să elimine problema extraterestră imediat, vizualizați
bine această scenă și priviți cu atenție cum arată sufletul când pune în acțiune
"voința de a face asta".
Apoi descrieți scena într-o scurtă povestire.
Țineți cont de emoțiile pe care le simțiți în timpul mesei rotunde și lăsați-le
să se manifeste liber.
Priviți bine toate personajele, ca și când ați dori să le faceți un profil cu
camera video în timp ce acestea interacționează cu voi.
La final este important ca oaspeții să fie salutați, așa cum se întâmplă la toate
mesele rotunde, apoi, masa rotundă va fi reluată într-o ediție următoare, în care vor
interveni aceleași personaje, sau altele, care vor clarifica totul.
La final faceți un desen și notați-vă un rezumat al experienței.
Vreau să amintesc că acest exercițiu a fost studiat exclusiv pentru adevărații
răpiți. Falșii răpiți îl pot efectua și ei, pentru a-și confirma faptul că nu au nicio
legătură cu acest fenomen.

Acesta era exercițiul propus de noi. Prin intermediul acestui exercițiu

subiectul era capabil să recunoască extratereștrii, să instaureze o discuție cu
sufletul său, să gonească extratereștrii și să iasă din fenomenul răpirilor, poate că
efectuându-l de mai multe ori, dar oricum reușea singur, de-a lungul câtorva luni
cel mult.
În unele cazuri trucul funcționa, în altele era nevoie de mult timp și în altele
nu se reușea efectuarea exercițiului din cauza dificultăților pe care subiectul le avea
în a-și imagina scena în propria minte.

De ce funcționează când funcționează

Să începem să analizăm caracteristicile acestui exercițiu și să încercăm să

înțelegem care sunt parametri cu care trebuie să ne jucăm pentru a-l îmbunătăți și
pentru a face astfel încât să funcționeze la maxim pe toți răpiții noștri, dar mai ales
să oferim regulile pentru care un exercițiu mental ca acesta are un potențial pe care
nici nu ni-l puteam imagina înainte.
Putem identifica acest exercițiu ca fiind un exercițiu de Simulare Mentală.
Ce se știe despre simulările mentale și ce oferă acestea din punct de vedere
terapeutic sau mai bine spus științific?
Cercetătoarea Barbara Colombo, într-o lucrare pe care o intitulează
PRODUCEREA SPONTANĂ DE IMAGINI MENTALE ÎN PROCESELE DE
GÂNDIRE, raportează următoarele:
Imaginile mentale sunt utilizate adesea în procesele de gândire indirectă,
cum ar fi de exemplu fanteziile (Pope și Singer, 1978; Singer și Antrobus, 1972).
S-a presupus că această activitate mentală are o funcție de anticipare și
planificare care să ne ajute să nu uităm activitățile pe care încă nu le-am terminat,
pe care am încerca să le ștergem și să menținem concentrația când suntem ocupați
cu activități foarte plictisitoare (Singer, 1975). În plus, vizualizarea mentală joacă
roluri specifice în procesele de gândire directă cum ar fi memorarea, învățarea,
rezolvarea problemelor, activități decizionale și de control motor (Denis, 1991).
Oricum, aceste funcții au fost studiate îndeosebi în laborator și asta ar putea
conduce la apariția dubiului că descoperirile cu privire la rolul imaginilor mentale
în activitățile cognitive nu pot fi generalizate din cauza unei lipse de validitate
ecologică (Yuille, 1986). Această lipsă a fost și mai apăsătoare datorită faptului că
persoanele, când au fost rugate să folosească strategii imaginative în procesele
cognitive, nu folosesc imagini mentale în viața cotidiană (Katz, 1987). Așadar,
putem afirma că, în general, proprietățile pozitive ale vizualizării mentale,
susținute de rezultate experimentale, nu sunt folosite.
Ba chiar se știe foarte puțin despre rolul jucat de imaginile mentale în viața
cognitivă de toate zilele. În acest sens, Kosslyn, Seger, Pani și Hillger (1990) - așa
cum am văzut - le-au cerut subiecților să țină o situație cu ocaziile în care s-au
trezit că utilizează imagini mentale în timpul zilei. Mulțumită acestor jurnale,
autorii au descoperit că în marea majoritate a cazurilor imaginile mentale erau
utilizate pentru născociri sau în asocierile mentale.

Tipologia imaginii mentale

În diferite contexte a psihologiei și psihiatriei, spune Alessandro Tonietti

(Erickson Portale Internet Area Creatività, immaginazione e problem solving www.erickson.it
http://www.erickson.it/cgi-bin/images/upload/doc_cre_7.1.1.pdf ) se vorbește despre "imagini
mentale" pentru a desena anumite fenomene psihice. Adică este posibil să
distingem următoarele tipuri de imagini mentale:
a) imagini detaliate: este vorba despre imagini, în general vizuale, dotate cu
o deosebită claritate și însuflețire, bogate în detalii, astfel încât sunt asemănătoare
cu percepțiile, chiar dacă subiectul recunoaște că nu corespund unor obiecte reale.
Acest tip de imagini apare frecvent la copii și la adolescenți, devenind mai rare la
adulți;
b) imagini postume sau imagini consecutive sau after-imagis: sunt
imagini produse de persistența senzației după ce stimulul generator a încetat să mai
acționeze. Acestea nu pot fi produse în mod voluntar. În plus, se observă că
imaginile postume de tip vizual urmează mișcarea ochilor;
c) icoane: Sunt imagini provocate de fenomene de persistență vizuală, care
par să depindă, comparativ cu imaginile consecutive, de mecanismele periferice ale
viziunii (Neisser, 1967). Icoanele au fost studiate amănunțit prin experimente în
care este prezentat în mod tahistoscopic un input vizual, în care se descoperă că
imaginea unui astfel de stimul durează pentru o perioadă scurtă de timp
(aproximativ 1 secundă) în mintea subiectului, atât cât acesta să poată continua să-l
"citească"; adică imaginea ar prezenta o reprezentare privată de evenimente și
valori, reprezentare care nu este neapărat de natură figurativă. Sub termenul de
"imagine" Miller, Galanter și Pribram (1960) au enumerat chiar și conceptele,
formele și relațiile.
d) imagini halucinante: sunt imagini cu caracter corporal ale unui subiect
extern, care apar în absența unor stimulări senzoriale. Se vorbește despre
"halucinație paranormală" când imaginea se referă la fantome, apariții, viziuni
mistice (Holt, 1964). Însă se vorbește despre "pseudo-halucinație" când imaginea
nu are caracter de spațialitate, adică nu este proiectată în spațiu extern, dar este
trăită de subiect ca o stare interioară de-a sa. Și se vorbește de "halucinație" când
individul recunoaște natura patologică a experienței halucinogene și nu o acceptă
ca și experiență reală;
e) imagini iluzorii: sunt imagini provocate de un stimul extern care însă este
distorsionat de cel care-l percepe;
f) imagini onirice: sunt imaginile din care sunt compuse visele;
 g) imagini hipnagogice: sunt imagini care pot apărea în starea
semiconștientă ce caracterizează trecerea de la starea de veghe la somn;
h) imagini hipnopompice: este vorba de imagini care pot apărea în
momentul trezirii;
i) fosfene: sunt imagini provocate de variații mai mult sau mai puțin
elaborate (becuri, puncte luminoase, reticule) de la lumină, care pot fi obținute, de
exemplu, apăsând ochiul sau stimulând electric retina;
l) imagini corporale (body images): sunt imagini constituite de
reprezentările propriului corp (Holt, 1964);
m) imagini cenestezice: sunt imagini în care sunt asociate calități senzoriale
de diferite tipuri, de exemplu auditive și vizuale;
n) imagini de gândire (“thought images”): sunt "reprezentări subiective a
unei senzații sau a unei percepții în absența unui input senzorial adecvat, prezente
în starea de veghe conștientă ca parte dintr-un act de gândire" (Holt, 1964). În
această clasă vor intra imaginile mnestice (“memory images”), imaginile verbale,
imaginile produse de fantezie (“imagination images”). Sunt cuprinse în această
categorie și imaginile de tipul figurativ pe care subiectul le poate forma și controla
în mod deliberat.
Acestei ultime categorii aparține și SIMBAD-ul.
Principalele modele care descriu imaginile mentale
sunt două:

Modelul Teoretic "Pictoral"

Legile care reglează procesele perceptive sunt
analoage cu legile care reglează producerea unor
imagini mentale.
Imaginile mentale sunt o realitate mentală
analoagă cu cea a proceselor perceptive.

Modelul Teoretic cognitivo-computerizat

1. Depozitarea pe termen lung a experiențelor trecute.
2. Transformarea amintirilor în experiențe conștiente
(imagini mentale).
3. Menținerea unor experiențe conștiente: (imagini mentale) pentru fracțiunea
temporală necesară îndeplinirii unor operațiuni mentale ulterioare, cum ar fi
explorarea, descrierea sau altele.
O serie de analogii existente între fenomenele vizuale și cele imaginative a
condus uneori la concluzia că între percepții și imagini nu există o diversitate
substanțială (Finke, 1980; Kitamura, 1985; Sheehan, 1966).
De exemplu, a fost demonstrat că:
 - principiile de semnificație care conduc la segregarea câmpului vizual pot
acționa și asupra imaginilor.
- anumite iluzii perceptive se verifică fie cu materialul prezentat în mod
perceptiv, fie imaginat (Wallace, 1984);
- timpurile de explorare (scanning) a stimulilor vizuali și a imaginilor sunt
ambele funcția distanțelor fizice de parcurs cu cohiul (Kosslyn, 1973; Kosslyn,
1975; Kosslyn, 1985; v. Hebb, 1968).
La aceste constatări de ordin empiric se alătură și alte opinii de ordin
teoretic, care contestă în mod și mai radical alterarea de perceptum și imaginatum
(v. Masini, 1979). De exemplu, deja în 1957 Mac Kellar încercând să revendice
natura autonomă a proceselor imaginative, a ajuns să susțină teza continuității
dintre imagini și percepții.
Cu alte cuvinte, se susține că imaginile mentale sunt supuse acelorași reguli
sau legi din fizica externă minții, care face parte din lumea virtuală. Dacă i se cere
unui subiect să-și imagineze că un măr cade pe jos, când își va imagina asta va
produce o viziune care nu este în contrast cu legile fizicii. Asta poate demonstra că
regulile lumii imaginare și regulile lumii externe sunt același.
Decât dacă eu nu forțez, prin voința mea, mintea să vadă că merele cad în
aer, acestea vor cădea în mintea mea pe jos, cu legile de gravitație pe care toți le
cunoaștem. Deci, creierul, în a-și imagina ceva utilizează fizica pe care o
cunoaștem. De altfel, fizica pe care o cunoaștem și pe care o percepem cu același
aparat cerebral care creează imagini interne și, având în vedere că partea de creier
care își imaginează o lume interioară este aceeași parte din creier care examinează
lumea externă, este destul de logic să ne așteptăm la aceste rezultate.
De exemplu, Kosslyn a putut experimenta că dacă eu îi cer unui subiect să-și
imagineze un cub și să-și imagineze că-l rotește pe axa sa sau pe două axe în
același timp, procesul imaginativ ca timpi devine proporțional cu tema de analizat.
Cu alte cuvinte, cu cât figura de analizat mental este mai complexă, cu atât mai
mult timp îi ia creierului nostru să o rotească. Cu cât sunt necesare mai multe
răspunsuri, cu atât mai mult creierul nostru încetinește răspunsurile. Însă acest tip
de rezultat indică un lucru foarte evident și anume faptul că creierul nostru face
același număr de operații pe care le face un computer a cărui viteză operativă
depinde de numărul de puncte de calculat într-o unitate de timp mașină (Clock).

Imagini mentale și problem solving

Dacă imaginile mentale par să urmeze aceleași reguli ale fizicii și ale
cinematicii, atunci este posibil să le utilizăm ca pe un fel de simulator? Un CAD
(Computer Assisted Design) gratis, pe care fiecare l-ar avea în propriul cap și care
ne-ar permite să ne examinăm problema mai rapid și fără să pierdem resurse! Să
admitem că trebuie să construim un obiect, dar să admitem și că trebuie să facem
niște alegeri în legătură cu tăierea materialului. De unde începem, de sus sau de
jos? Având la dispoziție doar o tentativă de a face asta, ne imaginăm în capul
nostru ce s-ar întâmpla dacă am face cele două operații. Rezolvăm o problemă cu
imaginile mentale. Așa ar face un computer. Dar trebuie subliniat faptul că
operațiunea de image solving ar putea fi utilizată în toate domeniile vieții.
Laurance Sparks, un psiholog californian, în 1963,
(http://www.libreriailbulino.it/template.php?pag=6396&id_cat=10832&id_sotto_cat=9851&id_prod=394
687) prezenta în cartea sa, "Autohipnoza", că a avut o pacientă care a apelat la el
pentru rezolvarea unei probleme de anxietate. Subiectul, care era o tânără femeie
ce studia pianul, trebuia să dea un examen de muzică și acest lucru o făcea să intre
într-o stare de anxietate. Profesorul Sparks povestește în cartea sa că a hipnotizat
femeia și a pus-o să simuleze un antrenament intens la pian. Fata, care nu provenea
dintr-o familie bogată, nu avea propriul său instrument și putea să repete foarte
puțin, iar acest lucru îi provoca un stres suplimentar. Femeia a învățat să simuleze
mișcarea exercițiilor fără să atingă pianul și efectua simulările sale mentale în
fiecare seară înainte să adoarmă. Își imagina că se așează la un pian și că
efectuează exerciții complicate. Rezultatul a constat în faptul că pacienta
profesorului Sparks a luat locul I la concursul de pian. Gândirea imaginativă se
pare că poate favoriza strategiile euristice de soluționare a problemelor nu doar
pentru că permite simularea lor mentală, într-un mod mai plastic comparativ cu alte
coduri, manipulările lumii fizice, dar și pentru că ne permite să ne imaginăm unele
transformări imposibil de efectuat în realitate. Totodată, în realitate, este posibil să
vizualizăm starea dorită (sau soluția problemei) și apoi să o confruntăm pe aceasta
din urmă cu reprezentarea problemei în starea prezentă. Prin intermediul acestei
confruntări ar trebui să se ajungă la abandonarea viziunii vechi și neadecvate
situației, înlocuind-o cu una mai productivă. În acest caz, deci, imaginea mentală ar
avea un important rol euristic mai ales în faza anticipare a procesului de
soluționare.
În acest sens, Alessandro Tonietti susține că "Este de bun simț să credem că
marea majoritate a ideilor noi și îndepărtarea de modurile tradiționale de a gândi
sunt împiedicate de sistemul verbal de comunicare, care este vehiculul primar
pentru a menține și a perpetua ideile consolidate și tradițiile înrădăcinate.
Transformările acestui sistem vin atunci doar din exterior"(Shepard, 1978, p. 156).
Una dintre aceste surse externe ale schimbării poate fi exact imaginația de tip
iconic. În al doilea rând, gândirea imaginativă ar putea fi, în anumite situații, mai
productivă decât cea logico-verbală, pentru că imaginile, fiind, așa cum susține și
Shepard, reprezentări izomorfe și analogice ale obiectelor reale, din acestea din
urmă se pot extrage detalii și relații care nu pot fi obținute din codificarea verbală
și, din acest motiv, pot lăsa loc unor descoperiri și deducții, pe care discursul
porpozițional nu ar reuși să-l conducă. În al treilea rând, gândirea imaginativă
pare a fi deosebit de adecvată pentru a satisface acele exigențe de regularitate și
simetrie, în baza cărora s-au fondat unele dintre cele mai revelatoare descoperiri
din câmpul matematicii și al fizicii (v. Boardman, O’Connor și Young, 1973;
Shubnikov și Koptsik, 1974; Weyl, 1952). Și, în final, se poate observa faptul că
multe teorii științifice au un evident caracter geometrico-spațial, componentele lor
structurale fiind diagramele și modelele."

Francesco Burrai prezintă niște note interesante în legătură cu imaginile

mentale și, mai ales, sugerează existența a două modele principale la care ne
refeream, care să încerce să explice funcționalitatea imaginilor mentale.
Neuropsihologia studiază relațiile dintre facultatea cognitivă și structurile
cerebrale conexe.
Și, în baza datelor experimentale, susține existența unor procese cognitive
specifice facultății imaginative legate la substraturi cerebrale specifice.
Dar este adevărat că problemele legate de capacitatea imaginativă sunt
adesea colegate la leziunile unor mecanisme cerebrale specifice: ariile posterioare
ale emisferei stângi, zona parieto-temporală dreaptă.
Tehnica Simulărilor Mentale, numită SM în acest context, dar identificată și
cu sigla englezească Guided Imagery (GI), are nenumărate confirmări științifice
care demonstrează nu doar că există o corelație între imaginație și modificarea
morfologică a corpului, ci și că există posibilitatea de a modifica neurofiziologia
corpului aplicând imagini ideatice, ceea ce în cuvinte mai simple înseamnă să
vindeci cu mintea.
Rezolvarea problemei (Problem Solvyng) acum nu mai constă doar în a rota
un cub cu mintea, ci și în a modifica propria stare biologică. Iar acest lucru este
încă un pas înainte, o altă treaptă urcată spre identificarea a ce și cum o imagine
produsă de creierul nostru, adică din actul nostru de voință, adică a Conștiinței
noastre, poate influența parametri externi ai virtualității care ne înconjoară.
Prezentăm în continuare unele surse bibliografice în legătură cu acest subiect
pentru cei care nu cred în ceea ce afirmăm aici.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La risposta neurovegetativa
Studio:Jones G.E. e Johnson H.J. 1978,Physiological responding during self generated imagery of contextualy
complete stimuli,Psychophysiology,15,439,46.
Jones G.E. e Johnson H.J 1980,Hearth rate and somatic concomitants of mental imagery,Psychophysiology,17,339-
47.
Correlazione tra livello cenestesico dell’immagine mentale
e ampiezza dell’accelerazione cardiaca.
Correlazione tra livello della temperatura di un oggetto dell’immagine mentale e ampiezza dell’accelerazione
cardiaca.
Correlazione tra immagini mentali eidetiche a valenza emozionale negativa e alterazioni della FC,FR e risposta
psicogalvanica (GSR).
Correlazione tra intensità soggettiva della vividezza dell’immagine e grandezza delle modificazioni fisiologiche.
Correlazione tra immagini inducenti livelli diversi di rabbia e alterazione della pressione sistolica e della frequenza cardiaca.
Correlazione tra la direzione del focus attentivo
e risposta elettromiografica
Guided Imagery e Psicologia
L’utilizzo della G.I.in fase di ipnosi può essere usata per creare nuovi schemi cognitivi nei soggetti con immagini a
carattere intrusivo.
(Appel PR. A hypnotically mediated guided imagery intervention for intrusive imagery: creating ground for figure. Am
J Clin Hypn. 1999 Apr;41(4):327-35. )
La G.I.riduce nei soggetti affetti da bulimia nervosa gli episodi di confusione,degli atti giustificativi a carattere
assolutivo, degli episodi di vomito, un miglioramento nell’alimentazione,nelle scelte dietetiche, nel controllo del peso
corporeo,nella gestione autonoma del comfort personale.
(Esplen MJ, Garfinkel PE, Olmsted M, Gallop RM, Kennedy S A randomized controlled trial of guided imagery in
bulimia nervosa.Psychol Med. 1998 Nov;28(6):1347-57. )
La G.I. può neutralizzare la distorsione della memoria nelle donne che hanno subito in età infantile abusi sessuali.
(Clancy SA, McNally RJ, Schacter DL. Effects of guided imagery on memory distortion in women reporting recovered
memories of childhood sexual abuse.J Trauma Stress. 1999 Oct;12(4):
559-69.)
Guided Imagery e gestione del dolore
La G.I. in soggetti affetti da dolore oncologico,può ridurre l’intensità media di percezione del dolore,lo stato di
distress,il grado di afflizione,e migliorare il controllo del dolore.
(Kwekkeboom KL, Kneip J, Pearson LA pilot study to predict success with guided imagery for cancer pain. Pain
Manag Nurs. 2003 Sep;4(3):112-23)
La G.I.in soggetti affetti da AIDS ha effetti positivi nella prevenzione degli stati di angoscia e dolore a carattere
anticipatorio.
(Turkoski B, Lance B. The use of guided imagery with anticipatory grief.Home Healthc Nurse. 1996 Nov;14(11):878-
88.)
Guided Imagery e medicina interna
La G.I. in soggetti affetti da stroke acuto è un’intervento clinico complementare e sinergico alla terapia riabilitativa
convenzionale, che migliora diversi outcomes riabilitativi.
(Page SJ, Levine P, Sisto S, Johnston MV.A randomized efficacy and feasibility study of imagery in acute stroke.Clin
Rehabil. 2001 Jun;15(3):233-40. )
La G.I, in soggetti affetti da bronchite cronica ed enfisema ha migliorato lo stato dispnoico,la
depressione,l’affaticamento,la qualità di vita,lo stato di salute percepito,la forza muscolare inspiratoria.
(Moody LE, Fraser M, Yarandi H.Effects of guided imagery in patients with chronic bronchitis and emphysema.Clin
Nurs Res. 1993 Nov;2(4):478-86.)
Guided Imagery e maternita’
La G.I. mirata alla produzione di uno stato di rilassamento nelle donne nel periodo delle prime quattro settimane post
partum,ha prodotto una riduzione dell'ansia,della depressione e un aumento della stima personale.
(Rees BL. An exploratory study of the effectiveness of a relaxation with guided imagery protocol.J Holist Nurs. 1993
Sep;11(3):271-6. )
La G.I. tramite protocollo di rilassamento ha ridotto in donne primipare nelle prime quattro settimane post partum il
livello di ansia,lo stato depressivo ed incrementato l’autostima.
(Rees BL. Effect of relaxation with guided imagery on anxiety, depression, and self-esteem in primiparas.J Holist
Nurs. 1995 Sep;13(3):255-67.)
Guided Imagery e chirurgia
La G.I. in soggetti in fase perioperatoria ha prodotto una riduzione degli stati d’ansia e dei livelli di dolore sia nella
fase pre-operatoria che post-operatoria,nonché una riduzione nella somministrazione di farmaci analgesici pari al
50% nella fase post operatoria
(Tusek DL, Church JM, Strong SA, Grass JA, Fazio VW. Guided imagery: a significant advance in the care of
patients undergoing elective colorectal surgery.Dis Colon Rectum. 1997 Feb;40(2):172-8. )
L’utilizzo della G.I.in fase perioperativa è uno strumento infermieristico che incrementa il potere di auto-cura e di
auto-guarigione,incrementando il feed-back infermiere paziente,la qualità di vita,il grado di soddisfazione sia del
paziente sia dei sanitari.
(Miller T.The value of imagery in perioperative nursing.Semin Perioper Nurs. 1998 Apr;7(2):108-13)
La G.I. è un intervento infermieristico indipendente è in soggetti anziani post operati riduce il loro stato depressivo.
(Leja AMJ, Using guided imagery to combat postsurgical depression.Gerontol Nurs.
1989 Apr;15(4):7-11.)
Effetti della sinergia visualizzazione e tecniche meditative
1.Aumento dell’ampiezza e della regolarità delle onde alfa cerebrali.
2Diminuzione significativa del consumo di ossigeno.
3.Diminuzione della frequenza cardiaca e della frequenza respiratoria.
4.Regolazione della produzione del cortisolo (stress).
5.Aumento notturno della melatonina (sonno,sincronizzazione ritmi biologici
 Pentru a evita posibilitatea să se susțină că acest practici sunt practici
vrăjitorești, vom spune că în Italia și în lume sunt multe unități medicale în care se
folosesc imaginile mentale și vi le prezentăm pe următoarele: zienda Sanitaria di
Brunico (Bz), Azienda Ospedaliera San Carlo Borromeo, Milano Azienda
Ospedaliera Universitaria Meyer, Firenze, Istituto Tumori di Genova Ospedale
pediatrico Giovanni XXIII,Bari, Ospedali Civili di Brescia, Ospedale "Infermi" di
Rimini.
Centre care utilizează vizualizarea: Istituto europeo di oncologia, Milano,
Associazione italiana di oncologia medica, Società italiana di psiconcologia,
Società italiana di psicologia dei servizi ospedalieri e territoriali, Associazione
malati di cancro (AIMAC).

Bibliografie:
1. AHSEN A., 1982, Imagery in perceptual learning and clinical application, «Journal of Mental Imagery», 6, pp.
157-186.
2. ANDERSON J.R., 1976, Language, memory and thought, Erlabaum, Hillsdale.
3. ANDERSON J.R., 1976, Arguments concerning representations for mental imagery, «Psychological Review»,
85, pp. 249-277.
4. ANDERSON J.R., Bower G.H., 1973, Human associative memory, Hemisphere Press, Washington.
5. ARIETI S., 1967, The intrapsychic self, Basic Books, New York (tr. it. Il sé intrapsichico, Boringhieri, Torino,
1969).
6. ATTNEAVE F., 1972, Representation of physical space, in A.W. Melton e E.J. Martin (a cura di), Coding
process in human memory, Winston, Washington, pp. 283- 306.
7. BAROLO E., 1981, Organizzazioni alternative nello sviluppo cognitivo. La sfida della costruzione di immagini al
pensiero logico-proposizionale, Unicopli, Milano.
8. BARTLETTA F.C., 1958, Thinking. An experimental and social study, Allen and Unwin, London (tr. it. Il
pensiero, F. Angeli, Milano, 1975).
9. BEJAT M., 1972, The role of the image in problem solving, «Revue Roumaine des Sciences Sociales», 16, pp.
169-180.
10. BERLYNE D.E., 1960, Conflict, arousal, and curiosity, Mac Graw Hill, New’ York (tr. it. Conflitto, attivazione
e creatività. Psicofisiologia del comportamento esplorativo, F. Angeli, Milano, 1971).
11. BERLYNE D.E., 1965, Structure and direction in thinking, Wiley, New York (tr. it. Struttura e orientamento
del pensiero, Giunti, Firenze, 1978).
12. BINET A., 1884, Psychologie des grandes calculateurs et joeurs d’echecs, Hachette, Paris (tr. it. parziale in P.
Legrenzi e A. Mazzocco (a cura di), 1973, pp. 44-48).
13. Blanc-Garin J., 1974, Recherches recentes sur les images mentales: lêur rôle dans les processus de traitement
perceptif et cognitif, «Année Psychologique», 74, pp. 533-564.
14. BOARDMAN A.D., O’CONNOR D.E., YOUNG P.A., 1973, Symmetry and its applications in science, John
Wiley, New York.
15. BOCCHI G., CERUTI M. (a cura di), 1985, La sfida della complessità, Feltrinelli, Milano.
16. BOWER G.H., GLASS A.L., 1976, Structural units and the reintegrative power of picture fragments, «Journal
of Experimental Psychology: Human Learning and Memory », 2, pp. 456-466.
17. BOWERS P., 1979, Hypnosis and creativity: the search of missing link, «Journal of Abnormal Psychology», 85,
pp. 564-572.
18. BRAINERD C.D., 1971, Imagery as a dependent variable, «American Psychologist », 26, pp. 599-600.
19. BRONOWSKI J., 1978, The origins of knowledge and imagination, Yale University, Yale (tr. it. Le origini della
conoscenza e dell’immaginazione, New Compton, Roma, 1980).
20. BRUNER J.S., 1961, The process of education, Harvard University Press, Harvard
(tr. it. Dopo Dewey. Il processo di apprendimento nelle due culture, Armando, Roma,
1964).
21. BRUNER J.S., 1968, Processes of cognitive growth, Infancy Clark University with Barre Pubblishers (tr. it. Le
prime fasi dello sviluppo cognitivo, Armando, Roma, 1971).
22. Bruner J.S. et al., 1966, Studies in cognitive growth, Wiley, New York (tr. it. Lo sviluppo cognitivo, Armando,
Roma, 1968). CHASE W.G., SIMON H.A., 1973, The mind’s eye in chess’, in W.G. CHASE (a cura di), Visual
information processing, Academic, New York.
23. COOPER L.A., 1975, Mental transformation of random two - dimensional shapes, «Cognitive Psycology», 7,
pp. 20-43.
24. COOPER L.A., PODGORNY P., 1976, Mental transformations and visual comparison processes: effects of
complexity and similarity, «Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance», 2, pp. 503-
514.
25. COOPER L.A., SHEPARD R.N., 1975, Mental transformations in the identification of left and right hand,
«Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance», 3, pp. 48-56.
26. COOPER L.A., SHEPARD R.N., 1978, Transformations on representations of objects in space, in Carterette e
Friedman (a cura di), Handbook of Perception, 1978, pp. 105-146.
27. DANSKY E., 1973, Effects of play on associative fluency in preschool aged children, «Developmental
Psychology», 9, pp. 38-43.
28. DREISTADT R., 1968, An analysis of the use of analogies and metaphors in science, «The Journal of
Psychology», 68, pp. 87-116.
29. DROPPOVA Z., 1980, On role of memory in creation and transformation of mental rapresentation, «Studia
Psychologia», 22, pp. 145-152.
30. DUNCKER K., 1935, Zur Psychologie des produtkiven Denkens, Springer, Berlin - Goettingen - Heidelberg (tr.
inglese: On problem-solving, «Psychological Monograph»,
58, 5, 1945) (tr. it. La psicologia del pensiero produttivo, Giunti Barbera, Firenze, 1969).
31. DURAND G., 1964, L’immagination symbolique, PUF, Paris (tr. it. L’immaginazione simbolica, Il Pensiero
Scientifico, Roma, 1977).
32. ELIOT J., 1979, Large-scale representation: some characterization and educational implications. Educational
Leadership, 36, pp. 278-282.
33. FINKE R.A., 1980, Levels of equivalence in imagery and perception, «Psychological Review», 87, pp. 113-132
34. FLORES D’ARCAIS G.B., 1985, Il paradigma Human Information Processing in 25 anni di cognitivismo,
«Giornale Italiano di Psicologia», 12, pp. 395-420.
35. GALANTER E., GERSTENHABER M., 1956, On thought: the extrinsic theory, «Psychological Review», 63,
pp. 218-227
36. GALPERIN P.I., TALYZINA N.F., 1957, Formirovanie nacal’nyh geometriceskin ponjatij ma osnove
organizovannogo dejstvija unicascihsja, «Voprosy Psichologii», 1, pp. 28-44 (tr. it. La formazione di concetti
geometrici elementari attivata in base alla organizzazione dell’azione degli scolari, in M. Veggetti (a cura di), La
formazione dei concetti. Sviluppo mentale e apprendimento, Giunti, Firenze, 1977, pp. 65-94).
37. GIUSBERTI F., 1984, Il modello proposizionale e il modello analogico nel recente dibattito sull’immagine
mentale, «Ricerche di Psicologia», 8 (3), pp. 37-59.
38. GLUSHKO RJ., COOPER L.A., 1978, Spatial comprehension and comparison processes in verification tasks,
«Cognitive Psychology», 10, pp. 391-421.
39. GREGORY R.L., 1966, Eye and brain. The psychology of seeing, Weidenfeld and Nicolson, London (tr. it.
Occhio e cervello, la psicologia del vedere, Il Saggiatore, Milano, 1966).
40. GREGORY R.L., 1970, The intelligent eye, Weidenfeld and Nicolson, London.
41. GREGORY R.L., 1971, The grammar of vision, The Listener, 83, p. 242.
42. GREGORY R.L., 1973, Visual perception, Oxford University Press, London.
43. GREGORY R.L., 1974, Concepts and mechanisms of perception, Ducksworth, London.
44. GREGORY R.L., 1981, Mind in science. A history of explanations in psychology and physic, Cambridge
University Press, New York (tr. it. La mente nella scienza, Mondadori, Milano, 1985).
45. GREGORY R.L., 1984, Ipotesi di percezione e concezione, in Piattelli Palmarini (a cura di), 1984, pp. 131-152.
46. GREGORY R.L., EDELSON E., CULLINGTON BJ., 1973, Understanding perception, American Association
for the Advancement of Science, Washington.
47. GREGORY R.L., GOMBRICH E.H. (a cura di), Illusion in nature and art, Duckworth, London.
48. GUR R., REYHER J., 1976, The enhancement of creativity via free imagery and hypnosis, «American Journal of
Clinical Hypnosis», 18, pp. 237-249.
49. GUROVA L.L., 1969; The function of concrete and imagery components in problem- solving, «Voprosy
Psichologii», 15, pp. 76-89.
50. HADAMARD J., 1945, An essay on the psychology of invention in mathematical field, Princeton University
Press, Princeton (poi: Dover, New York, 1954).
51. HAMPSON P.J., MORRIS P.E., 1978, Unfilled expectations: a criticism of Neisser’s theory of imagery,
«Cognition», 6, pp. 79-85.
52. HAMPSON P.J., MORRIS P.E., 1979, Cyclical processing: a framework for imagery research, «Journal of
Mental Imagery», 3, pp. 11 -22.
53. HANLEY G.L., LEVINE M.., 1983, Spatial problem solving: the integration of independently learned cognitive
maps, «Memory and Cognition», 11, pp. 415-422.
54. HARROWER M.R., 1932, Organization in higher mental processes, Psycologische Forschung, 17, pp. 56-120
55. HAWTON H., 1952, The feast of unreason, Watts, s.1 HEBB D.O., 1968, Concernig imagery, «Psychological
Review», 75, pp. 466-477.
56. HEWES G.W., 1878, Visual learning, thinking, and communication in human biosociale evolution, in B.S.
Randhawa e W.F. Coffman (a cura di), 1978, pp. 1- 19
57. HINTON G., 1979, Some demonstrations of the effects of structural descriptions in mental imagery, «Cognitive
Science», 3, pp. 231-250.
58. HOLT R.R., 1964, Imagery: the return of ostracized’!, «American Psychologist», 12, pp. 254-264.
59. HOLT R.R., 1972, On the nature and generality of mental imagery, in P.W. Sheehan (a cura di), 1978, pp. 6-33.
60. Le immagini mentali. Natura e funzioni © Alessandro Antonietti Erickson portale Internet www.erickson.it 47
61. HORTIN J.A., 1982, Introspection and visual thinking for the instructional technologist, «Educational
Tecnology», 22, pp. 30-32.
62. IVANOVA L.G., 1980, Acquisition of generalized images, and their utilization by students in solving school
problems, «Voprosy Psichologii», 2, pp. 118-121.
63. JOB R., RUMIATI R., 1984, Linguaggio e pensiero, Il Mulino, Bologna.
64. KABANOVA-MELLER E.N., 1971, The role of the image in problem solving, «Soviet Psychology», 9, pp. 346-
360
65. KANIZSa G., 1973, Il problem-solving nella psicologia della Gestalt, in G Mosconi e V. D’Urso (a cura di),
1973, pp. 35-87.
66. KAUFMANN G., 1979, Visual imagery and its relation to problem solving, Universistetsforlaget, Bergen.
67. KAUFMANN G., 1980, Imagery, language and cognition, Universitetsforlaget, Bergen.
68. KITAMURA S., 1985, Similarities and differences between perception and mental imagery, «Journal of Mental
Imagery», 9, pp. 83-92.
69. KLATZKY R.L., THOMPSON A., 1975, Integration of features in comparing multifeature stimuli, «Perception
and Psychophysics», 18, pp. 428-432.
70. KOEHLER W., 1969, The task of Gestalt psychology, Princeton University Press, Princeton (tr. it. Evoluzione e
compiti della psicologia della forma, Armando, Roma, 197 1).
71. KOSSLYN S.M., 1973, Scanning visual images: some structural implications, «Perception and Psychophysics»,
14, pp 90-94.
72. KOSSLYN S.M., 1975, Information representation in visual images, «Cognitive Psychology», 7, pp. 341-370.
73. KOSSLYN S.M., 1976, Can imagery be distinguished from other forms of internal representation? Evidence
from studies of information retrieval times, «Memory and Cognition», 4, pp. 291-297.
74. KOSSLYN S.M., 1980, Image and mind, Harvard University Press, Cambridge.
75. KOSSLYN S.M., 1981, Research on mental imagery: some goals and directions, «Cognition», 10, pp. 173-179.
76. KOSSLYN S.M., 1985, A caccia dell’immagine mentale, «Psicologia Contemporanea », 12, 72, pp. 11-17.
77. KOSSLYN S.M., POMERANTZ, 1977, Imagery, propositions, and the form of internal representations,
«Cognitive Psychology», 9, pp. 52-76.
78. KOSSLYN S.M., SCHWARTZ S.P., 1977, A simulation of visual imagery, «Cognitive Science», 1, pp. 265-
295.
79. LABORIT H., 1983, La colombe assassinée, Grasset et Fasquelle, Paris (tr. it. La colomba assassinata,
Mondadori, Milano, 1985).
80. LEGRENZI P., MAZZOCCO A. (a cura di), 1973, Psicologia del pensiero, Martello, Milano.
81. LEVINE M., JANKOVIC I.N., PALIJ M., 1982, Principles of spatial problemsolving, «Journal of Experimental
Psychology: General», 1 1 1, pp. 157-175.
82. LORENZ K., 1959, Die Gestaltwahmehmung als Quelle wissenschaftlicher Erkenntnis, «Zeitschrifts
Angewendete und Experimentale Psychologie», 6, pp. 118-165 (rist. in K. Lorenz., Ueber tieriches und
menschiliches Verhalten, Piper, Muenchen, vol. 2, pp. 255-300).
83. LORENZ K., 1973, Die Rueckeseite des Spiegels. Versuch einer Naturgeschichte menschlichen Erkennens,
Piper, Muenchen (tr. it. L’altra faccia dello specchio. Per una storia naturale della conoscenza, Bompiani, Milano,
1983; I tr. it. Adelphi, Milano, 1974).
84. LORENZ K., 1978, Das Wirkungsgeguege det Natur und das Schicksal des Menschen, Piper, Muenchen (tr. it.
Natura e destino, Mondadori, Milano, 1985).
85. LORENZ K., 1983, Der Abbau des Menschlichen, Piper, Muenchen (tr. it. Il declino dell’uomo, Mondadori,
Milano, 1984).
86. LUDWIG T.E., 1982, Age differences in mental synthesis, «Journal of Gerontology », 37, pp. 182-189.
87. MAC CLOSKY P., 1979, The facilitation of spatial ability and problem-solving in adolescent pupils through
learning in design, «Educational Review», 3 1, pp. 259-167.
88. MAC KELLAR P., 1957, Imagination and thinking. A psychological analysis, Basic Books, New York e Cohen
and West, London.
89. MASINI R., 1979, Immagini e parole. Contributi sperimentali, Unicopli, Milano. MEDEWAR P.B., 1974,
Hypothesis and imagination, in P. Schilpp (a cura di), The philosophy of K.R. Popper, Open Court, Lasalle, vol. 1,
pp. 274-291.
90. MEDEWAR P.B., 1984, The limits of science, Harper and Row, New York (tr. it. I limiti della scienza,
Boringheri, Torino, 1985).
91. MILLER G.E., GALANTER E., PRIBRAM K.H., 1960, Plans and structure of behavior, Holt, Reinhart and
Winston, New York (tr. it. Piani e struttura del comportamento, Franco Angeli, Milano, 1973).
92. MORIN E., 1982, Science avec coscience, Fayard, Paris (tr. it. parziale Scienza con coscienza, Franco Angeli,
Milano, 1984).
93. MORRIS C.R., 1946, Signs, language and behavior, Prentice Hall, New York (tr. it. Segni, linguaggio e
comportamento, Longanesi, Milano, 1949).
94. MOSCONI G., D’URSO V. (a cura di), 1973, La soluzione di problemi. Problemsolving, Giunti Barbera,
Firenze.
95. MOSCONI G., D’URSO V., 1974, Il farsi e il disfarsi del problema, Giunti Barbera, Firenze.
96. NEISSER U., 1963, The multiplicity of thought, «British Journal of Psychology», 54, pp. 1-14 (tr. it. parziale I
processi multipli del pensiero, in P. Legrenzi e A. Mazzocco (a cura di), 1973, pp. 130-150).
97. NEISSER U., 1967, Cognitive Psychology, Prentice Hall, Englewood Cliffs (tr. it. Psicologia cognitivista,
Martello Giunti, Firenze, 1976).
98. NEISSER U., 1976, Cognition and reality. Principles and implications of cognitive psychology, Freeman, S.
Francisco Or. (it. Conoscenza e realtà. Un esame critico del cognitivismo, Il Mulino, Bologna, 1981).
99. NEISSER U., 1978, Anticipations, images, and introspection, «Cognition», 6, pp. 169-174.
100. NEISSER U., KERR N., 1973, Spatial and mnemonic properties of visual images, «Cognitive Psychology»,
5pp. 138-150.
101. OCHANINE D.A., 1971, L’homme dans les systemes automatisés, Dunod, Paris.
102. OPPENHEIMER R., 1956, Analogy in science, «American Psychologist», 11, pp. 127-135.
103. PAGNIN A., 1983, Lo sviluppo intellettivo nell’adolescenza, in G. Lanzi (a cura di), L’adolescenza.
Psicologia, psichiatria e sociologia, Il Pensiero Scientifico, Roma, pp. 13-24.
104. PALMER S.E., 1977, Hierarchical structure in perceptual representation, «Cognitive Psychology», 9, pp.
441-474.
105. PALMER S.E., 1978, Foundamental aspects of cognitive representation, in E. Rosch e B.B. Lloyd (a cura di),
Cognition and categorization, Erlbaum, Hillsdale.
106. PERKY C.W., 1910, An experimental study of imagination, «American Journal of Psychology», 21, pp. 422-
452.,
107. PESSA E., 1976, Introduzione allo studio dei processi di pensiero produttivo, «Comunicazioni Scientifiche
della Cattedra di Psicologia Generale IV», Università di Roma, Facoltà di Magistero, 1, pp. 19-70.
108. PETTER G., 1973, Procedimenti euristici nel campo del pensiero produttivo, in G. Mosconi e V. D’Urso (a
cura di), 1973, pp. 239-256 (già in «Rivista di Psicologia», 1, 1961, pp. 80-95).
109. PIAGET J., 1945, La formation du symbole chez l’enfant, Dalachaux et Niestle, Neuchatel (tr. it. La formazione
del simbolo nel bambino, La Nuova Italia, Firenze, 1972).
110. PIAGET J., INHELDER B., 1962, Le developpement des images mentales chez l’enfant, «Journal de
Psychologie Normale et Pathologique», 59, pp. 75-108.
111. PIAGET J., INHELDER B., 1966, L’image mentale chez 1’enfant, Puf, Paris (tr. it. L’immagine mentale nel
bambino, La Nuova Italia, Firenze, 1974).
112. PINKER S., 1980, Mental imagery and the third dimension, «Journal of Experimental Psychology: General»,
109, pp. 354-371.
113. POINCARÈ H., 1952, Mathematical creation, in Ghiselin (a cura di), The creative process, New American
Library, New York, pp. 33-42.
114. PYLYSHYN Z.W., 1973, What the mind’s eye tells the mind’s brain: a critique of mentale imagery,
«Psychological Bulletin», 80, pp. 1-24.
115. RANDHAWA B.S., COFFMAN W.E. (a cura di), 1978, Visual learning, thinking and communication,
Academic, S. Francisco - London - New York.
116. REED S.K., 1974, Structural descriptions and the limitations of visual images, «Memory and Cognition», 2,
pp. 329-336.
117. REY A., 1948, L’évolution du comportement interne dans la representation du mouvement, «Archives de
Psychologie», 32, pp. 209-234.
118. REYHER J., 1963, Free imagery: an uncovering procedure, «Journal of Clinical Psychology», 19, pp. 454-
459.
119. REYHER J., SMELTZER W., 1968, Uncovering properties of visual imagery and verbal association: a
comparative study, «Journal of Abnormal Psychology», 75, pp. 218-222.
120. RICHARDSON G.E., 1981, Educational imagery: a missing link in decision making, «Journal of School
Health», 51, pp. 560-564.
121. ROBERTSON L.C., PALMER S.E., 1983, Holistic processes in the perception and transformation of
disoriented figures, «Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance», 9, pp. 203 -214.
122. RUMIATI R., RONCATO S., 1979, La rappresentazione in memoria, in P. Legrenzi (a cura di), Realtà e
rappresentazione, Giunti, Firenze, pp. 121-154.
123. SANDERS S., 1982, Hypnotic dream utilization in hypnotherapy, «American Journal of Clinical Hypnosis»,
25, pp. 62-67.
124. SARBIN T.R., 1972, Imaging as muted role - taking: a historical - linguistic analysis, in P.W. Sheehan (a cura
di) 1972.
125. SARNOFF D., REMER P., 1982, The effect of guided imergery on the generation of career alternatives,
«Journal of Vocational Behavior», 21, pp. -299-308.
126. SCHIFFERLI P., 1953, Ètude par enregistrement photographique de la motricité oculaire dans l’éxploration,
dans la reconnaissance et dans la réprésentation visuelles,«Monatschrifte fur Psychiatrie und Neurologie», 126, pp.
65-118.
127. SEGAL S.J., 1972, Assimilation of a stimulus in the construction of an image: the Perky effect revisited, in
P.W. Sheehan, 1972, pp. 203-230.
128. SHEEHAN P.W., 1966, Functional similarity of imaging to perceiving: individual differences in vividness of
imagery, «Perceptual and Motor Skill»s, 23, pp. 10 11- 103 3.
129. SHEEHAN P.W. (a cura di), 1972, The function and nature of imagery, Academic, New York.
130. SHEPARD R.N., 1975, Form, formation and transformation of internal representations, in R. Solso (a cura
di), Information processing and cognition: the Loyola Symposium, Erlbaum, Hillsdale.
131. SHEPARD R.N., 1978, Externalization of mental images and the act of creation, in B.S. Randhawa e W.F.
Coffman (a cura di), 1978 pp. 133-189.
132. SHEPARD R.N., 1981, Psychophysical complementarity, in M. Kubovy e J.R. Pomerants (a cura di),
Perceptual organization, Erlbaum, Hillsdale.
133. SHEPARD R.N., COOPER, L.A., 1982, Mental images and their transformations, Mit Press, Cambridge
London.
134. SHEPARD R.N., FENG C., 1972, A chronometric study of mental paper folding, «Cognitive Psycology», 3,
pp. 228-243.
135. SHEPARD R.N-, METZLER J., 1971, Mental rotation of three - dimensional objects, «Science», 171, pp. 701
703.
136. SHUBNIKOV A.V., KOPSTIK V.A., 1974, Symmetry in science and art, Plenum, New York.
137. SHWARTZ S.P., KOSSLYN S.M., 1982, A computer simulation approach to studying mental imagery, in. J.
Mehler, E.C.T. WALKER e M. GARRET (a cura di), Perspectives on mental representations, Erlbaum, Hillsdale.
138. SINGER J.L., 1966, Daydreaming. An introduction to the experimental study of inner experience, Random
House, New York.
139. SINGER J.L., 1976, Daydreaming and fantasy, Oxford University Press, Oxford.
140. SINGER J.L., ANTROBUS J.S., 1972, Daydreaming, imaginal processes, and personality: a normative study,
in P.W. Sheehan (a cura di), 1972.
141. Le immagini mentali. Natura e funzioni © Alessandro Antonietti Erickson portale Internet www.erickson.it, 51.
142. SLOMAN A., 1971, Interactions between philosophy and artifical intelligence: the role of intuition and
nonlogical reasoning in intelligence, «Artificial Intelligence», 2, pp. 209-225.
143. SOMENZI V., 1985, Epistemiologia, evoluzionismo e scoperta scientifica, in C. Mangione (a cura di), Scienza
e filosofia. Saggi in onore di Ludovico Geymonat, Garzanti, Milano, pp. 312-330.
144. SPERANDIO J.C., 1980, La psychologie en ergonomie, Puf, Paris (tr. it. La psicologia in ergonomia, Il
Mulino, Bologna, 1983).
145. THOMPSON A.L., KLATZKY R.L, 1978, Studies of visual synthesis: integration of fragments into forms,
«Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance», 4, pp. 244-263.
146. VYGOTSKIJ L.S., 1979, Mind in society, versione curata da M. Cole, V. John-Steiner, S. Scribner e E.
Sonberman, Harvard University Press, Cambridge.
147. WALLACE B., 1984, Apparent equivalence between perception and imagery in the production of various
visual illusion, «Memory and Cognition», 12, pp. 156-162.
148. WESCOTT R.W., 1978, Visualizing vision, in B.S. Ranahawa e W.E. Coffman (a cura di), 1978, pp. 21-37.
149. WEYL H., 1952, Symmetry, Princeton University Press, Princeton.
150. WHEWELL W., 1840, The philosophy of the inductive sciences, J.W. Parker, London, 2 voll..
151. WILTON, R.N., 1978, Explaining imaginal inference by operations in a propositional format, «Perception», 7,
pp. 563-574.
152. ZOPOROZHETS A.V., RUZSKASYA A. 1969, Some of the psychological problems of sensor training in
early chilhood and the preschool period, in M. Cole, I. Maltzman (a cura di), A handbook of contemporary Soviet
psychology, Basic Books, New York.
153. ZARIT S.H. et al, 1982, Memory training for severe memory loss: effects on senile dementia patients and their
families, «Gerontologist», 22, pp. 373-377.
 Simulări Mentale și teoria Memoriei

Simularea mentală oferă accesul nu numai imaginilor ideatice, ci și

senzațiilor cenestezice de tipul tactil, olfactiv, senzoriale, în cea mai largă
accepțiune a termenului, dar și auditive.
Trebuie să ne întrebăm de unde ia creierul nostru materialul pentru a
construi imaginile de acest tip.
Întrebarea trebuie să aibă un răspuns pentru că în funcție de unde vor fi luate
aceste informații, se va putea presupune că aceste imagini vor fi reale și nu
imaginate. E ca și când am spune că îmi imaginez în minte un pahar plin cu apă,
acesta nu există și este doar în mintea mea sau există pe undeva în spațio-timp și
creierul meu, cumva, a ajuns la acea informație.
Cu alte cuvinte, dacă imaginea paharului derivă dintr-o amintire de-a mea,
mintea mea a apelat la amintirea acelui pahar și l-a reprodus ca imagine inexistentă
în acel moment în spațio-timp, dar doar ca fotografia unei trăiri precedente. Însă
dacă imaginea paharului există cu adevărat pe undeva în spațio-timp, creierul meu
a extras informația dintr-un lucru care există cu adevărat, nu într-un trecu
progresat, ci într-o realitate coexistentă cu momentul în care este făcută
vizualizarea. În primul caz creierul nostru produce un film cu ceva ce nu mai este,
o fotografie a unui eveniment trecut, care nu mai există și în prezent, pe când în al
doilea caz memoria noastră s-ar comporta ca o cameră video care ar observa
paharul care există în spațio-timp pe undeva. În primul caz nu aș putea interfera cu
vechea întâmplare doar pentru că a trecut deja, dar în al doilea caz aș interacționa
cu o zonă a spațio-timpului prezentă, sub formă de informații, din care aș putea
extrage o viziune a realității.
Diferența dintre aceste stări începem să o înțelegem când imaginea mentală a
paharului este pusă în mișcare de mintea noastră. Dacă creierul ia imaginea din
trecut este evident că mișcarea obiectului ar fi provocată de o operație de problem
solving de tipul CAD (Computer Assisted Design). Cu alte cuvinte, creierul celui
care își imaginează nu numai că ar fi capabil să-și amintească informațiile
paharului, ci și să-l miște, simulând în baza altui lucru pe l-a văzut mișcându-se în
precedență. În acest caz aș avea pe de o parte informațiile geometrico-vizuale ale
paharului și pe de altă parte un model care se mișcă cu o lege geometrică exactă.
Creierul ar suprapune cele două programe de informații, obținând simularea
paharului care se mișcă. Însă dacă creierul nu ar lua imaginile din trecut, ci le-ar
lua dintr-un punct oarecare din spațio-timp, asta ar însemna că ar interacționa cu
acea realitate spațio-temporală în direct. În al doilea caz mișcarea paharului în
mintea subiectului ar corespunde unei mișcări a obiectului care este cu adevărat
prezent pe undeva în universul nostru?
Însă dacă acest lucru ar fi adevărat asta ar însemna că gândirea mea ar putea
interacționa cu realitatea care ne înconjoară?
Însă noi chiar am văzut deja că acest lucru pare a fi deja demonstrat de
experimentele de neurofiziologie cerebrală.
Această problemă nu este deloc ușor de rezolvat, dar vedem ce ne spune
știința în momentul de față despre memorie și relația sa cu spațiul și timpul.
Din punct de vedere temporal, memoria se divide în 3 subcategorii:
(http://www.molwick.com/it/libri/index.html Mª Jose T. Molina Libri online gratis Nuovi paradigmi della
scienza © 1990-2008Tradotto da Daniela Facchinetti).

1. Memoria pe termen scurt

În această memorie se găsește toată informația tratată de ultima revizie sau

curățare a sistemului, sau de ultima dată când am dormit suficient de mult pentru a
desfășura această acțiune. Gradul de conservare sau starea informației va depinde
de acest timp și, bineînțeles, de capacitatea fiziologică sau genetică a fiecărui
individ. Această memorie va fi alimentată în principal de informația filtrată de
memoria auxiliară de serviciu, care provine fie din memoria pe termen mediu și
lung, fie din experiența și din raționalizarea timpului despre care am vorbit. Din
experiență, timpul în care această memorie este mai eficientă corespunde cu circa
16 ore, pe când 8 ore pe zi sunt rezervate pentru întreținere. Probabil că nu se
utilizează tot timpul de pe durata somnului pentru curățirea memoriei pe termen
scurt, dar îi va fi dedicată o parte importantă pentru mutarea informației din
memoria pe termen mediu în memoria pe termen lung, dar și pentru alte funcții de
întreținere de diferite tipuri.

2 Memoria pe termen mediu

Un mod de a optimiza informația conținută în memoria pe termen scurt va fi

menținerea informației cât mai ordonată cu putință, ceea ce va implica probabil
primirea multor date care nu pot fi procesate imediat, dar care se vor înmagazina
pentru a fi procesate și aranjate într-un moment succesiv, eliminându-le pe cele
dublate și înregistrându-le definitiv în funcție de date și concepte asemănătoare; în
acest fel va fi economistă o mare cantitate din capacitatea memoriei sau a arhivei
cu date.
Este foarte probabil ca într-o zi computerele să poată funcționa mereu,
urmând programele cerute sau reorganizându-se. De-acum se pot cita numeroase
exemple reale de programe care funcționează automat: defragmentarea și
menținerea hard-diskului, curățarea registrului din Windows, căutarea și
downlodarea informațiilor și oricăror tipuri de programe, înțelegerea informației,
antivirus, etc. Expresia memoriei pe termen mediu este utilă, dar nu reflectă cu
exactitate natura conținutului său. În această memorie se va găsi informația
menținută într-o anumită perioadă. Cu toate acestea, acest timp va fi mai mare în
măsura în care informația va fi mai relațională și va conține mai puține date
concrete. Trebuie să menționăm că informația se poate obține nu doar direct, ci și
prin intermediul raportului său cu o altă informație înregistrată în memorie.
În acest sens, independent de faptul că anumite date sunt înregistrate în
memorie în starea lor originală, cum ar fi data de naștere a unei persoane apropiate,
memoria pe termen mediu tinde să fie mai fixă dacă datele se transformă în
concepte și dacă acestea din urmă sunt definite în baza unui sistem de referințe
multidimensionale.
Cu trecerea timpului vor rămâne doar conceptele în forma indicată, pentru că
datele în mod normal își pierd utilitatea sau vor forma o parte din memoria
instantanee și rapoartele memorate vor tinde să se încorporeze în așa-zisul sistem
multidimensional; în caz de nevoie s-ar căuta o dimensiune ulterioară a sistemului.

3. Memoria pe termen lung

Este o expresie mai exactă comparativ cu precedentele, pentru că implică în

mod clar termenul lung, însă trebuie făcute unele precizări în legătura cu natura sa.
Dacă memoria pe termen mediu se configurează cu timpul ca un sistem
multidimensional, memoria pe termen lung este formată, independent de faimoasă
dată a nașterii, de un sistem exclusiv multidimensional, în care există mai puține
dimensiuni decât în precedentul, care sunt baza caracterului esențial al unei
persoane și nu a cunoștințelor sale. Mă refer la așa-zisele principii personalizate în
general, cum ar fi justiția, asemănarea, libertatea, respectul, educația, beneficiul
dubiului, etc. Cunoștințele sau conceptele se vor găsi în staturile cele mai profunde
ale memoriei pe termen mediu, care echivalează cu straturile cele mai superficiale
ale memoriei pe termen lung.
Acest tip de definiție cu totul instrumentală nu pare să-l convingă decât
parțial pe Kosslyn, care susține mult mai mult unele aspecte din memoria pe
termen lung și mediu.
Acest neurofiziolog susține că memoria pe termen lung este ca un rezervor
în care se conservă toate stimulările externe de tip vizual, auditiv sau cenestezic. O
magazie mare în care există datele neprelucrate ale lucrurilor văzute, auzite sau
percepute într-un fel sau altul. După care există memoria pe termen scurt, care nu
ar fi o memorie adevărată, ci doar o zonă din creier unde se află programul CAD,
programul care mișcă și alterează percepțiile.
 Cu alte cuvinte, dacă eu îmi imaginez figura unui pahar, iau în acel moment
toate datele paharului dintr-o zonă de memorie pe termen lung unde stau toate
datele paharului vizionate până în acel moment în baza experimentală. Toate
paharele pe care le-am văzut în viața mea.
Memoria pe termen scurt nu face altceva decât să folosească aceste date în
mod dinamic, adică mișcă coordonatele și mimează o mișcare a obiectului,
mimează și o variație a caracteristicilor pe care obiectul le-a înmagazinat în
memoria noastră pe termen lung. Astfel pot vedea sau auzi sau percepe în mintea
mea un pahar care se mișcă având apă în el și care-mi udă mâna în timp ce câteva
picături cad din pahar și simt și temperatura diferită a apei care îmi cade pe mână.
Iar dacă în apă este și niște lămâie, îi simt în gură gustul și în nas mirosul.
Memoria pe termen lung pentru Kosslyn este practic o memorie statică de
date pe când cea pe termen scurt ar fi o memorie dinamică de elaborare.
Informațiile obținute din aceste elaborări ar fi introduse într-o zonă de buffer care
este identificată ca fiind memoria pe termen mediu. Țin informațiile acolo până
când voi avea nevoie de ele, după care le descarc și analizez altă problemă am
putea spune.

Dilema comisului voiajor

Prin acest nume psihologii au în vedere problema de a-și imagina un drum

cu automobilul pe care comisul voiajor ar trebui să-l efectueze pentru a livra marfa
diferiților clienți mâine dimineață. Comisul nostru voiajor merge la culcare seara și
își imaginează drumul pe care trebuie să-l parcurgă, cum ar face orice ar trebui să
ajungă într-o localitate în care nu a mai fost niciodată.
"Trec întâi pe aici, iar după aceea de acolo ajung dincolo."
Comisul nostru voiajor își imaginează în baza unei fotografii văzute în ziua
de dinaintea drumului său și deci folosește memoria pe termen lung pentru a monta
datele pe care le cunoaște, le elaborează cu viziunea CAD (imagine
tridimensională a drumului care poate fi obținută prin intermediul memoriei pe
termen scurt), pune totul în buffer (memoria pe termen mediu) pentru a putea
utiliza GPS-ul său personal și interior mâine.
http://www.elombu.com/aip/sperimen/sperimenp11.htm#T1
Poate părea incredibil, dar acest tip de problemă a fost studiată pentru a
stabili cum reușește subiectul să elaboreze drumuri de un anumit tip, rezolvând
probleme logice de trafic și temporale, utilizând imagini mentale și virutal problem
solving-ul.
 Pribram și necesitatea construirii unui nou model atemporal și aspațial

Cum am spus și în celălalt articol, neurofiziologul Pribram susține, cu

experimente în mână, că memoria nu se află în creierul uman. Neștiind unde să o
așeze, el susține că poate este peste tot, în fiecare bucățică de ADN a celulei.
Dar, în realitate, dacă corelăm cercetările lui Pribram cu cele ale fizicianului
Bohm și revizităm neurofiziologia funcțională, am putea găsi un mod de a împăca
pe toată lumea.
Bohm susține că spațiul și timpul nu există, ci sunt proiecții holografice ale
unui univers fals. Dacă lucrurile stau așa și dacă Pribram pare a fi de acord prin
scrierile sale, trebuie să concluzionăm că memoria, sau mai bine spus definiția de
memorie, nu trebuie să fie legată neapărat de conceptul de trecut. În realitate,
trecutul ar exista doar dacă ar exista timpul. Memoria, eliberată de ideea de spațiu
și timp, ar avea o nouă semnificație, mult mai potrivită și în acord cu
experimentele efectuate fie în mediul nerofiziologic, cât și în mediul hipnotic și cel
paranormal.
Așadar, propunem un nou model de memorie pe termen lung, mediu și scurt,
luând în considerație ideile lui Pribram și Bohm.
Memoria nu se află în interiorul ființei umane sau în creierul său, ci este doar
elaborată de acesta.
Creierul, așa cum am afirmat în alte contexte, nu ar fi altceva decât un cititor
dublu de holograme, în care lobul drept ar citi realitatea în mod radial, pe când
lobul stâng în mod unghiular. Acest lucru i-ar permite lobului drept să fie
atemporal, dar incapabil să citească în același timp două coordonate spațiale fără să
facă confuzie, iar lobului stâng să fie aspațial, dar să aibă limitări de timp temporal.
Lobul drept ar putea citi două evenimente deodată, dar rezultatul ar fi suprapunerea
stărilor cuantice corespondente celor două evenimente și, deci, o viziune care nu ar
fi altceva decât suma celor două percepții. În mod analog, lobul stâng ar putea citi
un eveniment pe rând, dar între cele două evenimente ar exista limita vitezei
luminii (vezi articolele noastre precedente, dar mai ales "Fizica răpirilor" și
"Timpul și percepția sa")
Deci, dacă memoria nu este ca un album foto unde fotografiile vechi
reprezintă trecutul, cum pot să-mi imaginez ceva, luând acel lucru dintr-o imagine
din trecut din mintea mea?
Atunci ce este fenomenul memoriei dacă nu putem să-l mai clasificăm ca
revederea unui vechi album cu fotografii?
Modelul elaborat de noi este următorul:
Creierul, așa cum am spus, este un cititor de holograme. Când facem pe
cineva să-și amintească ceva și monitorizăm activitățile cerebrale, se iluminează o
parte din creier la RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară Funcțională), dar acest
lucru nu s-ar datora, așa cum susțin neurofiziologii, identificării unor zone din
creier care sunt mai irigate de sânge și deci la cele care conțin memoria, care sunt
activate în timpul experimentului, ci zonelor din creier care sunt utilizate pentru a
citi holograma exterioară.
Asta pentru memoria ar fi exterioară creierului nostru, în timp ce creierul
nostru ar fi cititorul.
Când eu îmi amintesc ceva, în realitate merg să citesc în holograma
exterioară și citesc în același timp atât cu lobul drept, cât și cu cel stâng, ca și când
acestea ar fi capetele unui CD care citesc în același timp aceeași melodie. Unul
dintre cei doi lobi citește unele informații, pe când celălalt citește alte aspecte ale
acelorași informații.
Cei doi cititori nu interferează unul cu altul pentru că nu depind de legile
care guvernează spațiul și timpul. În realitate, lobul drept habar nu are ce-i timpul,
iar cel stâng habar nu are ce-i spațiul. Cu alte cuvinte, creierul nostru nu dă doi
bani pe principiul incertitudinii lui Heisemberg și ne oferă două descrieri diferite
ale aceluiași eveniment, caracterizate de detalii observate diferite. Cele două mase
de date nu interferează între ele și sunt trimise minții, care, ca și organ central,
însumează cele două imagini ale realității virtuale, trimițând datele finale
creierului, care are percepția realității rezultante.

Locurile memoriei și Conștiința acesteia

Memoria nu ar fi deci în interiorul nostru, ci se află în afara noastră și nici

măcar nu am putea defini memoria decât ca o altă realitate coerentă cu a noastră. O
corealitate legată de coordonate spațio-temporale diferite de ale noastre, dar și
coprezente cu prezentul. Cu alte cuvinte, dat fiind că trecutul, prezentul și viitorul
nu ar exista, acestea ar fi în realitate coprezente într-o realitate paralelă cu a
noastră. Când eu activez amintirea de atunci când eram mai mic, în realitate nu-mi
amintesc ceva, ci mintea mea citește în realitatea virtuală externă nouă ceea ce se
întâmplă acum în trecutul meu.
Trecutul ar fi prezent cu prezentul meu și mintea mea ar merge ca o cameră
video externă mie să caute acele imagini unde acum există și mi le-ar prezenta în
direct.
Cu alte cuvinte, eu nu mi-aș aminti un trecut care nu mai există, ci trecutul
corespondent cu prezentul, pe care în realitate nu mi l-aș aminti, ci l-aș trăi pentru
prima oară.
Conceptul fundamental care apare imediat este următorul:
Eu pot revedea ceea ce este trecutul în mintea mea. Acel trecut este cel
actual, adică cel care corespunde prezentului meu. Eu îmi pot modifica trecutul
acționând mental și construind o imagine a acelui trecut, alterând evenimentele
doar forțându-le în mintea mea la nivel de imagini mentale.
Acest lucru ar fi adevărat și pentru imaginile mentale din viitor.
O astfel de afirmație, chiar dacă poate părea total absurdă, în realitate ar
explica fenomenele de autovindecare. Subiectul bolnav de o tumoară malignă își
imaginează în fiecare seară că își distruge tumora. Până la urmă se vindecă. Asta e
ceea ce se întâmplă când imaginea bolii este corect evidențiată în propria minte și
când nu intervin alți factori psihologici interni care să împiedice subiectul să facă
experimentul. Dar asta se întâmplă și în meditația transcedentală a lui Maharishi
Maesh, din care este inspirat și exercițiul nostru Simbad. Maharishi susține și
demonstrează asta, publicând lucrări științifice în cele mai importante reviste
științifice din lume, demonstrând că meditația transcedentală are caracteristica de a
modifica viitorul. Este suficient să te gândești la evenimentul pe care vrei să-l
modifici și s-ar descoperi că probabilitatea de a-l modifica depinde de pătratul
numprului persoanelor implicate în experiment.
Nu trebuie să credem că aceste ipoteze au ieșit din mintea unui nebun. Se
poate spune că există deja diferite curente de gândire științifică care urmează acest
tip de idei. De exemplu, un grup de matematicieni, fizicieni și statisticieni lucrează
la un proiect care se identifica ca target final în mărirea Conștiinței planetei.
Cititorul atent va spune ...Dar ce legătură are conștiința ființelor vii de pe această
planetă cu problema memoriei? În realitate acest lucru este strâns legat de un
parametru important. Capacitatea de a discerne și de a altera evenimentele ar fi
legată de un parametru important care este chiar Conștiința. Dacă ești conștient de
ceea ce ești și se poate modifica realitatea pentru că Conștiința nu ar fi altceva
decât creatorul, iar creatorul suntem noi și noi avem, unii mai mult, alții mai puțin,
Conștiință în interiorul nostru.
Conștiința s-ar putea măsura în multe feluri sau în niciun fel exact, dar cu cât
se crede într-un Dumnezeu exterior, cu atât ai mai puțină Conștiință. Cu cât se
crede că este nevoie de un Dumnezeu extern nouă, cu atât suntem mai puțin
conștienți de noi. Da, pentru că conștiința nu este ceva ce ai, ci este ceva ce devii.
În baza unora dintre aceste observații se bazează experimentul unui grup
mare de matematicieni ( http://noosphere.princeton.edu/access_bottom.html).
Prestigioasa Princeton University sponsorizează un proiect de
"conștientizare" și are chiar și un monitor în timp real, conform căruia ar fi posibil
să se vizualizeze gradul de conștientizare în unele zone ale planetei.
 După cum se poate observa din declarațiile pe care grupul de savanți le
propune, în opinia lor se poate altera viitorul lumii și evenimentele viitoare
utilizând Conștiința, iar pe site-ul proiectului GCP (Global Consciousness Project)
se fac măsurători online bazate mai ales pe observații de tip statistic, care pornesc
de la predicțiile meciurilor de baschet la prezicerea cutremurelor.

Fizica cuantică și conștiința umană

Bernard Haisch susține într-o conferință de-a sa că fizica cuantică ar putea fi

capabilă să descrie realitate în mod complet, dincolo de faimosul paradox Einstein
Podolsky și Rosen (1935) despre care am vorbit într-un articol precedent.
(http://www.scientificexploration.org/talks/27th_annual/27th_annual_haisch_quantum_mechanics_consci
ousness.html).
Atât Bell în 1964, cât și Aspect în 1982 demonstrează că Einstein se
înșeală în a considera fizica cuantică ineficientă în ceea ce privește descrierea
universul fizic, dar demonstrează prin observațiile lor că universul este cu totul
virtual. În 2003, Anthony Leggett, premiat cu premiul Nobel, publică o versiune
mai riguroasă a experimentului lui Bell, iar acest experiment a fost realizat în 2007
la Quantum Optics and Quantum Information la Universitatea din Viena și este
publicat în revista "Nature". Aceste experimente, care cândva erau doar niște
ipoteze pe hârtie, acum sunt efectiv realizate și demonstrează că "…that there is
nothing inherently real about the properties of an object that we measure. In other
words, measuring those properties is what brings them into existence."
(NewScientist, 23 June 2007) Or as quantum researcher Vlatko Vedral of the
University of Leeds puts it: "Rather than passively observing it, we in fact create
reality." Quantum mechanics is now telling us unambiguously that consciousness
creates reality. And since quantum physics is at the root of everything, this has
profound consequences for the interpretation of our own nature, the universe, and,
yes, even why it may make more sense to trace everything back to a conscious
intelligence rather than inanimate fields and forces.
Pentru cine nu știe, Bernard Haisch este Ph.D la Calphysics Institute și este
un astrofizician, autorul a circa 130 de publicații. A fost scientific editor la
Astrophysical Journal și Principal Investigator în legătură cu diferite proiecte
NASA, Director la Center for Extreme Ultraviolet Astrophysics la University of
California, Berkeley; și Visiting Scientist pe lângă Max-Planck-Institut fuer
Extraterrestrische Physik în Garching, Germania.
Cu alte cuvinte, acest om de știință susține, printre altele, că nu există nimic
real în universul nostru din ceea ce măsurăm, decât Conștiința care ne permitere să
interacționăm cu virtualitatea care ne înconjoară în viața de zi cu zi și pe care noi
înșine o construim.

Revizuirea conceptului de memorie pe termen lung, mediu și scurt

Pentru a ști cum funcționează SIMBAD-ul trebuie să înțelegem cum

funcționează accesul la datele ideatice pe care noi le avem în SIMBAD sub formă
de imagini, sunete și senzații.
Memoria pe termen lung, în realitate, nu ar fi altceva decât "datele" care sunt
în afara creierului uman și care reprezintă toată realitatea virtuală. Când noi
indicăm realitatea virtuală cu adjectivul "toată" ne referim la toată realitatea, atât
cea pe care noi am văzut-o de-a lungul existenței noastre, cât și cea la care nu am
avut niciodată acces. Creierul nostru este capabil să acceseze toată informația, nu
doar pe cea pseudo-văzută.
Atunci cum de mulți dintre cititorii noștri nu cunosc cealaltă parte a realității
virtuale?
Din simplul motiv că nu sunt conștienți de ea. Dar este suficient să facem un
mic experiment pentru a ne da seama că lucrurile nu stau așa cum cred ei.
Imaginați-vă că vă aflați într-o lume complet diferită de a voastră, cu doi sau
trei sori de culori diferite
În vechiul mod de a vedea lucrurile aceste imagini mentale ar fi fost
considerate ca fiind fructul unor construcții mentale fantastice. Cu noul mod de a
vedea lucrurile aceste imagini se datorează creierului vostru, care este un cititor de
holograme și care a citit pe undeva o realitate existentă. În realitate nu ar fi posibil
să-ți poți imagina, sau mai bine spus să-ți construiești în minte o imagine a ceva ce
nu există. Tocmai pentru că neexistând nicăieri, creierul nostru nu ar avea nicio
posibilitate să meargă să o citească, și pentru că dacă imaginea produsă nu ar fi
existat niciodată, aceasta ar fi fost CREATĂ de mintea noastră, în actul simulării
sale.
Acest tip de imagini s-ar crea folosindu-ne de informațiile brute ale
universului nostru. Informațiile ar fi mișcate prin intermediul unui program mental
de simulare, parțial construit prin intermediul experienței noastre de viață cu
"module" create în timpul vieții noastre.
Astfel ar fi posibil pentru noi să ne imaginăm că știm să cântăm la pian doar
dacă știm să cântăm la acest instrument sau dacă știm muzică. Altfel pentru noi ar
fi imposibil. Acest lucru este în acord cu substanțiala observație experimentală că
creierul urmează în aceste reconstituiri mentale legile realității virtuale pe care noi
o cunoaștem și nu altele. Dacă nu cunoaștem anumite legi nu am fi capabili să
mișcăm în creierul nostru niciun obiect. Nevăzătorii nu sunt capabili să
construiască culorile dacă sunt nevăzători din naștere.
Operația de simulare utilizează, deci, date într-o secvență rapidă, derivate
din memoria pe termen lung, adică acelea pescuite din afara noastră, din akasha
generală.
Funcția acestor date este foarte rapidă și este adesea confundată cu o
memorie rapidă în care datele vin, intră și ies din creier. În realitate, acesta date
sunt aceleași date recuperate din memoria pe termen lung, doar că sunt elaborate și
ne furnizează noi date cu mare viteză.
Aceste noi date nu intră de nicăieri, ci sunt date vechi, reelaborate și
modificate de memoria pe termen scurt.
După care există o memorie pe termen mediu care nu este altceva decât un
buffer de memorie, unde rezultatele datelor extrase din memoria pe termen lung și
elaborate cu memoria pe termen scurt sunt înmagazinate și amintite pentru a ne
folosi de ele când avem nevoie. După aceea, când problema a fost rezolvată, o
parte din memoria RAM este descărcată și curățată, așteptând noi cărți, noi șiruri
de imagini de înmagazinat pentru ceva timp.
Capacitatea de a avea o memorie mare este legată de capacitatea memoriei
pe termen mediu de avea sau a acorda spațiu datelor. Deci, singura și adevărata
memorie este cea pe termen mediu.
Memoria pe termen mediu este deci locul delegat să lucreze cu SIMBAD-ul,
care după terminare poate fi amintit, din simplul motiv că este înmagazinat pentru
ceva timp (zile, ani), până în momentul în care considerăm că ne este de folos,
după care îl descărcăm și dacă am vrea să-l ni-l reamintim, nu am mai putea face
asta.
 Conceptul memoriei ca lucru posedat și personal

Este evident că în această optică amintirile noastre nu aparțin trecutului

pentru că trecutul nu există ca fotogramă nemișcată și imobilă a ceva ce s-a
întâmplat, ci există ca un film care rulează mereu, care se schimbă la fel cum se
schimbă prezentul și viitorul. Deci, noi nu avem niciun trecut, pentru că trecutul
nostru se schimbă odată cu prezentul.
Acest concept, pe care l-am dezvoltat deja în capitolul cu titlul "Timplul și
percepția sa", ni s-ar putea părea neplăcut și uneori, pentru unele persoane prea
puțin dezirabil. Persoanele care se identifică cu trecutul lot nu suportă să li se
spună că nu există niciun trecut pentru nimeni. Dar ne putem întreba cum de
nimeni, decât vreun guru iluminat, nu și-a dat seama de inexistența și mutabilitatea
propriilor amintiri?
Ideea este că atunci când ne amintim și credem că ne amintim un eveniment,
în realitate ne conectăm la acea parte a grilei holografice care conține acea scenă și
acea realitate. Lobul nostru drept și lobul nostru stâng, sau mai bine spus cele două
emisfere citesc hologramele din acel loc de puncte virtuale și furnizează datele care
constituie memoria pe termen lung. Aceste date sunt reelaborate de memoria pe
termen scurt și sunt reatribuite în memoria pe termen mediu, partea RAM (Random
Access Memory, nel computer).
Acum se pot întâmpla două lucruri. Dacă nu aveam în memorie pe termen
mediu o amintire precedentă a unui eveniment, nu pot să-l compar cu acesta și nu
voi reuși nici să stabilesc că între cele două amintiri sunt diferențe. Deci, în acest
caz, chiar dacă îmi amintesc de două ori în mod diferit aceeași amintire, nu am
nicio posibilitate să-mi dau seama, dar dacă am lăsat în memoria pe termen mediu
o urmă a evenimentului pe care mi-l reamintesc, pot compara aceste două
evenimente și să-mi dau seama că ceva nu se potrivește. În marea majoritate a
cazurilor nu există mari diferențe pentru că între amintiri se presupune că nu a
existat nicio intervenție formală a Conștiinței, care să-l modifice pe unul dintre cele
două (ultimul față de primul pe care mi l-am amintit).
Însă uneori trecutul " care nu mai există " s-a modificat într-un nou trecut,
care acum este amintit în mod diferit față de prima dată.
Dacă suntem atenți, asta se întâmplă în fiecare zi, dar noi nu-i dăm prea
multă atenție.
De exemplu, nu vi s-a întâmplat niciodată să vă amintiți o persoană, de care
erați și foarte legați, pe care nu o mai vedeți de ani de zile și în timp ce vă amintiți
hainele, locul, lumina din mediu, nu reușiți să vă amintiți trăsăturile feței? Acest
lucru se întâmplă pentru că în acel caz persoana despre care este amintirea voastră
(imagine mentală) nu va mai intra în viitorul vostru și deci, probabil că nu a intrat
nici în trecutul vostru. Cu alte cuvinte, poate că nu o veți mai revedea niciodată și
deci, neexistând în trecutul vostru, nu a a fost niciodată în prezentul vostru și nici
în viitor, decât foarte slab.
Astfel, fenomenele dejà vue ar fi două momente care se încrucișează, în care
prezentul se suprapune cu lectura unui moment înainte ca prezentul să apară. Dar
în același moment în care prezentul este citit și trăit se șterge imaginea sa virtuală
din mintea noastră, pentru că nu există două prezente, ci unul singur în același
timp.

Camera din SIMBAD

Exercițiul din SIMBAD are unele caracteristici fixe. Una dintre aceste
caracteristici este constituită din camera din SIMBAD. Subiectul care produce
imaginea mentală din SIMBAD trebuie să-și creeze o cameră pe care de obicei, în
linii mari, i-o sugerez eu. În prima parte a SIMBAD-ului această cameră era
reprezentată de un studio tv cu camere video, cabina de regie, telefoane și ecranul
pe care să se proiecteze imaginile. Uneori era și publicul și cameramanul.
Unii oameni de știință și-au îndreptat atenția asupra raportului care există
între locul imaginat și prezența propriului sine în interiorul locului imaginat. (Rosa
M. Baños, Cristina Botella, Belén Guerrero, Victor Liaño, Mariano Alcañiz,
Beatriz Rey, The Third Pole of the Sense of Presence: Comparing Virtual and
Imagery Spaces. PsychNology Journal, 2005, Volume 3, Number 1, 90 – 100).
În această lucrare și în bibliografia citată se face diferența între spațiile virtuale și
spațiile imaginare. În acea lucrare, prin spații virtuale se înțelege acele spații
produse artificial de un computer, pe când celelalte ar fi produse de o minte umană
(la fel ca în Simbad). Din analiza a 100 de persoane puse să-și imagineze un spațiu
virtual, adică creat la computer sau imaginat de mintea ta, s-a putut observa cum în
al doilea caz ideea de prezență în interiorul acelui spațiu tinde să dispară în timp.
Cu alte cuvinte, în timp ce se efectuează un exercițiu Simbad se poate observa că
ideea de prezență în interiorul exercițiului tinde să se micșoreze cu trecerea
timpului, contrar a ceea ce se întâmplă când subiectul își imaginează un spațiu
preconstruit de computer.
În realitate, noi definim ca virtuale ambele tipuri de spații, dar dincolo de
diferențele de definiții, în Simbad subiectul tinde să piardă conștiința de sinele
corporal, pentru că preia controlul celălalt sine: cel format din suflet, minte și
spirit, pe când corpul subiectului devine camera în sine.
David Smith, technology correspondent la prestigiosului The Observer, în
data de 22 mai 2005 publică un articol în care susține că pentru vreo 40 de ani,
omul, cu ajutorul tehnologiei, nu doar că va fi imortal, dar își va petrece timpul
într-o structură tridimensională virtuală, unde va face dragoste, se va juca și va
munci în acest mediu. Un Facebook 3D.
http://www.guardian.co.uk/science/2005/may/22/theobserver.technology .
Într-un alt articol din Repubblica din 2005 apare ideea că în curând vom
opera calculatoarele cu puterea minții.
În această virtualitate cu siguranță nu este cea din SIMBAD, ci este o
virtualitate prefabricată și construită de computer. Deci, se încearcă evitarea de a
învăța ființele umane să-și folosească propriul creier, care este capabil și singur să-
și construiască toate virtualitățile pe care le vrea și nu are nevoie de niciun
computer pentru a-l ajuta la această operațiune. În plus, așa cum vom vedea
imediat, virtualitatea prefabricată nu permite variații de soartă, pe când cea mentală
a Simbad-ului este creativă și poate face multe lucruri, pe care guvernanții noștri
nu vor ca noi să învățăm să le utilizăm.

Realitatea virtuală a Simbad-ului și alterarea spațio-timpului

În experiența noastră, lucrând cu zeci și zeci de subiecți hipnotizați, am putut

constata și verifica că în timpul ședințelor că realitatea putea fi alterată. Alterarea
realității virtuale poate că este rezultatul cel mai important din toată cercetarea
noastră, pentru că pe de o parte ne oferă informații utile despre teoria spațio-
timpului versus teoria lui Bohm a universului holografic și pe de altă parte ne
permite să obținem un rezultat concret în ceea ce privește eliminarea problemei
extraterestre.
Acest rezultat este extrem de important pentru că termină și sigilează
definitiv cercetările noastre, pentru că este găsită o soluție finală la problema
interferențelor extraterestre pe această planetă.
Dacă spațio-timpul nu există cu adevărat, ceea ce se vede în Simbad sau în
hipnoză nu este o imagine care nu există. Știm faptul că creierul nostru, fiind un
cititor de holograme, merge să citească realitatea actuală undeva și dacă eu în
simulare modific în capul meu această realitate, reușesc să o modific și în exterior.
Această observație în realitate aparține și altor discipline care se pare că nu
și-au dat seama de această particularitate.
Una dintre aceste discipline, care este capabilă să manipuleze spațio-timpul
este PNL-ul. Programarea Neurolingvistică utilizează unele exerciții mentale de
simulare vizuală pentru a obține o reevaluare a hărții teritoriului. Cu alte cuvinte,
dacă eu am o viziune asupra vieții (harta) negativă, o pot modifica făcând-o
pozitivă doar imaginând-o și recunoscând-o în mediul mental.
PNL-ul clasic susține că, dacă subiecții sunt corect ghidați, harta teritoriului
se schimbă, unde teritoriul nu poate fi modificat. Este vorba de a modifica ideea
despre viață și nu viața în sine. În realitate, PNL-ul face mult mai mult, pentru că
modifică conștiința hărții. A modifica Conștiința înseamnă că înainte se vedea într-
un fel după altfel; dar asta e posibil pentru că lucrul în sine s-a modificat pentru că
Conștiința este cea care creează virtualitatea.
Am subliniat deja faptul că Conștiința este acel lucru pe care
credincioșii îl numesc Dumnezeu.
Am subliniat deja că un electron nu este nici undă, nici proiectil, nici un
fluture, ci este ceea ce crezi tu că vezi.
Să dăm un exeplu. Vrei cu adevărat să nu mai bei? Iată că trainerul PNL îți
spune să-ți imaginezi că nu deschizi barul și că în timp ce nu deschizi barul cu
băutură te simți bine, sătul, fericit. Tu ești mai mare, mult mai mare decât barul,
care în situația ta devine mic, mic, pe când tu ești un gigant care ia barul și-l
sigilează. Apoi te vezi în viitor, bătrâm, cu același bar, care a rămas sigilat, pentru
că tu nu ai mai băut.
În timpul acestui exercițiu, ceea ce se întâmplă în simularea meantală este
faptul că tu construiești o nouă simulare care este proiectată în viitor. În acest caz,
nu s-a modificat doar o imagine, o fotografie a realității, ci s-a proiectat în viitor
schimbarea ta. Fiindcă viitorul nu există, decât cel care corespunde stării tale
actuale, din acel moment mai departe viitorul tău a fost modificat și când vei
ajunge să-l trăiești, îl vei trăi așa cum l-ai modificat.
Incredibil? Nu! Este absolut real!
Deci, cu tehnicile de vizualizare din PNL se obțin aceleași reultate pe care
Brian Weiss, psihitrul america care utilizează hipnoza regresivă, le obține
regresându-și pacienții în vieți trecute sau viitoare, unde descoperă cauza răului, o
modifică, o "exorcizează" cumva și la final, pentru că Conștiința subiectului în
trecut, în prezent și în viitor este aceeași, aceasta, vindecându-se într-un alt timp,
s-a vindecat în toate timpurile.

Datele obținute cu hipnoza și cu Simbad

În hipnoză ceea ce se vede în minte "este" și nu "ar fi" revivificarea sau

revizitarea trecutului, având în vedere că acesta este inexistentă. Însă ar fi o viziune
a realității așa cum este ea în acest context, adică în acest moment. Cu alte cuvinte,
s-ar vedea experiența care reprezintă trecutul corespondent prezentului nostru în
acest moment. Dealtfel, probele efectuate în multiple experiențe de hipnoză ar
demonstra că subiectul are capacitatea de a modifica, la cererea mea, dar printr-un
act de voință al său, trecutul. Am vorbit deja de unele cazuri în care comunic
sufletului subiectului posibilitatea de a-și modifica trecutul și, prin urmare,
prezentul și viitorul. Îi spun sufletului că nu mai este necesar să continue
experiența cu extratereștrii, pentru că în realitate sufletul ar fi făcut deja această
experiență. Sufletul decide să elimine această experiență și aceasta dispare din
viața sa și din amintirile subiectului care, ieșind din hipnoză, nu știe de ce nu-și
mai amintește, decât în mod foarte confuz, trecutul său cu extratereștrii. Subiectul
este conștient de experiență, dar nu-și mai amintește ce s-a întâmplat.
Ce se întâmplă în realitate în aceste cazuri?
Partea sufletească, utilizând marea sa Conștiință, a modificat spațio-timpul.
A șters extratereștrii din experiența sa, modificând spațiul, timpul și energia acelui
eveniment, care corespunde unei funcții de undă foarte exactă (ar spune fizicienii
cuantici).
Răpitul știe că a fost răpit în trecutul său, dar timpurile și spațiile îi sunt de-
acum necunoscute. Răpitul care a scris un jurnal despre aceste experiențe, când îl
recitește, își recunoaște scrisul, dar spune că acele experiențe nu-i mai aparțin,
adică nu i-au aparținut niciodată.
Dar toate acestea nu se întâmplă doar spre trecut, ci și spre viitor. În hipnoză
profundă, când sufletul cu actul său de voință a eliminat extratereștrii din
experiența sa, și-a modificat și viitorul. Eu cer sufletului să privească în viitorul său
și să-mi spună dacă extratereștrii se întorc.
Aici răspunsurile sunt foarte diferite, dar conceptul pe care-l reprezintă este
același:
* Nu mai vin...
* Da, mai vin, dar nu mai reușesc să mă ia...
* Pe mine nu mă mai pot lua, dar o vor lua pe fiica mea când se va naște...
* Eu nu mai pot fi luată, dar prietenul meu (care încă în realitate nu există -
n.a.) va merge cu ei...
* Vor încerca, dar nu vor reuși...

Toate acestea, ieșind din hipnoză, corespund în mod real cu ceea ce se va

întâmpla. Subiectul nu mai este luat, pentru că partea sa sufletească știe despre ce
este vorba și a fost programată să reacționeze mereu în mod adecvat și nu se mai
lasă prinsă.
Din acest punct de vedere s-ar părea că sistemul nu doar că funcționează, dar
ar demonstra și că teoria lui Bohm în legătură cu spațio-timpul virtual ar fi exactă.
Dar în definitiv acest tip de abordare nu ar fi altceva decât același cu cel din
PNL, care îți cere să vizualizezi un viitor sau trecut diferit, unde problema ta este
eliminată, ștearsă, distrusă și pentru a face asta iată că se folosește realitatea
virtuală modificată de actul tău de voință. Cum voința se află în Conștiință, iată că
în aceste cazuri Conștiința subiectului ar fi ce care alterează stările cuantice ale
vieții tale și ale evenimentelor vitale. Cu alte cuvinte, ai putea să-ți alegi ce viață
vrei. Tu ai fi făuritorul a tot ceea ce vrei să trăiești, în măsura în care Conștiința ta
să nu fie împotriva Conștiinței altcuiva.
 În realitate, dacă urmați un curs de PNL, care prezintă aceste tehnici de
reprogramare a hărții teritoriului vi se spune imediat că acest sistem funcționează
doar prin vizualizări, în care evenimentele sunt modificate, nemodificând acțiunile
altora.
Să dăm un exemplu: vreau să nu mai beau. - se poate; vreau ca tu să nu mai
bei - nu se poate. În acest caz nu ar fi voința ta cea care acționează, pentru că ar fi
nevoie de consensul voinței altuia. Oricum, ar fi o luptă între Conștiințe.
În exercițiile de PNL i se spune subiectului să se imagineze că într-o viață
viitoare se simte bine și că face ceva ce-i place. Ei bine, în acel moment, ceea ce
produce imaginea virtuală este o alterare a viitorului actual cu un viitor diferit și
mai plăcut. Asta se obține doar dacă Conștiința este capabilă să înțeleagă că nu este
cazul să sufere datorită unei experiențe care nu mai este interesantă, pentru că a
fost deja făcută, învățată, înțeleasă.
Fiecare dintre noi este stăpânul viitorului și trecutului său, dacă este
conștient de prezentul său.
Fenomenul de vindecare nu ar putea să se întâmple doar la nivelul unei
simple programări neurolingvistice dacă aceasta dar fi fost o simplă programare. În
realitate, cum în viitor sau în trecut partea ta sufletească, sau mai bine spus,
Conștiința ta, este mereu aceeași în orice punct de pe linia temporală, unde tu faci
experiență, o transporți în toate punctele liniei temporale. În acest caz, imaginându-
ți că te vindeci în viitorul tău, te vindeci și în prezent. Prin vindecare, în mod
impropriu, se înțelege variația unei stări cuantice care te caracterizează: pieneliștii
spun că schimbi harta teritoriului, pentru că acum ai o Conștiință mai bună și vezi
teritoriul ca și cum ar fi fotografiat de un aparat foto mai bun, care alterează
fotografia teritoriului care reprezintă realitatea.
Însă noua Programare Neurolingvistică spune un lucru total diferit. Tu, prin
Conștiința ta ai modificat harta teritoriului, pentru că ai modificat parametri hărții.
Nu ai modificat modul tău de a vedea harta, ci hai modificat fotografia acesteia în
mod fizic.
Același eveniment nu ți se mai pare urât, așa cum era înainte, ci frumos și
suportabil, pentru că ai învățat să-l gestionezi. L-ai modificat cu adevărat și prin
urmare îl percepi în mod diferit. Încă o dată interacțiunea dintre observabil și
observator este descrisă în aceste rânduri. Evenimentul se modifică pentru că ai o
Conștiință diferită sau pentru că Conștiința ta efectiv l-a modificat.

Albumul fotografiilor și noua Programare Neurolingvistică

Putem experimenta tot ce am expus aici, mergând să privim albumul cu

vechile fotografii.
Observați o fotografie și observați următoarele lucruri:
 Observați cum personajele sau locurile vi se par diferite față de ultima dată
când ați observat asta.
Observați că în unele cazuri vă aminteați într-un anumit mod unele persoane,
pe când acum nu le mai recunoașteți.
Cu alte cuvinte, imaginea fotografiei se schimbă în interiorul vostru, fie
dintr-un punct de vedere al aspectului fizic al fotografie, cât și în interiorul
senzațiilor pe care vi le provoacă la nivel emoțional.
Fotografia nu este altceva decât o fotografie a unui trecut care nu mai există
și pe care voi vi l-ați adus în prezentul vostru, dar care nu mai corespunde
trecutului care în acest moment corespunde prezentului vostru. Acum, dacă ar
trebui să faceți o fotografie cu trecutul vostru din acest moment și apoi să o
comparați cu cea pe care ați făcut-o mai demult, v-ați da seama de diferențe.
PNL-ul clasic susține că imaginea voastră a teritoriului (fotografia) etse
schimbată, pe când noul PNL susține că imaginea este o fotografie a unui trecut
care nu mai există și care a fost substituit cu un alt trecut, corespondent prezentului
vostru și din acest motiv nu-l mai simțiți ca fiind al vostru, la fel cum se simte cel
care și-a scris amintirile cu extratereștrii, dar, eliminându-și extratereștrii din viața
sa, simte că el a scris acea poveste, chiar dacă în interiorul său percepe că acea
poveste nu-i mai aparține.
Povestea nu-i mai aparține, dar experiența legată de acea poveste da.
Deci, ceea ce putem noi să schimbăm în interiorul simulării mentale este
doar virtualitatea universului și nu realitatea, adică putem modifica după plăcere,
spațiul, timpul și energia, dar nu și Conștiința?
Conștiința, pentru vechiul PNL, nu este altceva decât conștientizarea
simțurilor, pe când pentru noua PNL, Conștiința, cu "C" mare este partea divină
care se află în noi.
În primul caz Conștiința nu este decât expresia percepției mecanică a hărții
teritoriului (D.C. Dennett, “Coscienza: che cos’è”, Ed. Larerza, Milano, 2009), dar
în al doilea caz Conștiința este expresia conceptului de viață eternă și de sine. (L.
B. Gilot, “Forma e sviluppa della coscienza”, Ed. Asram Vidya, Roma, 1994).
Trebuie subliniat că pentru PNL-ul clasic există doar spațiul, timpul și
energia și în interiorul acestor 3 variabile locuiește Conștiința, care, pentru PNL-ul
actual nu ar exista. Cu alte cuvinte, PNL-ul clasic nu face distincții între virtualitate
și realitate, pentru că pentru el există doar virtualitatea. Când se spune că se poate
schimba harta, dar nu și teritoriul, se are în vedere exact asta: să-ți schimbi părerea
despre un teritoriu care este la fel. Cu alte cuvinte, pentru PNL-ul modern teritoriul
ar fi Conștiința și harta ar fi o imagine a Conștiinței, o fotografie a acesteia, adică
virtualitatea de spațiu, timp și energie, care ar crea o imagine speculară cu
teritoriul. În realitate, fotografia teritoriului corespunde cu imaginea sa speculară
(dacă nu ar fi niște lentile la mijloc care modifică după nevoie imaginea în sine). În
acest context, când, de exemplu, în hipnoză profundă se discută cu partea
sufletească, care este formată din Conștiință, spațiu și energie potențială, se poate
reprograma sufletul, lucrând asupra energiei și spațiului (nu asupra timpului,
pentru că sufletul nu are timp). Dar pentru a face asta, avem nevoie de actul de
voință care se află în Conștiință. Conștiința își modifică imaginea speculară, dar
făcând asta se trezește modificată și ea! A învățat!
Realitatea virtuală s-a schimbat, dar în Conștiință rămâne "amintirea"
experienței pe care a trăit-o sau mai bine spus rămâne expriența trecută.

Miracolele Programării Neurolingvistice (PNL) sunt miracolele din

Virtual Imagery

Cititorul atent, care a urmărit până în acest moment ipoteza noastră de lucru,
probabil că a descoperit că, dacă lucrurile ar sta așa, s-ar putea face miracole. De
fapt, a modifica spațiul, timpul și energia înseamnă a modifica universul.
Răspunsul nostru s-ar părea că ne conduce în această direcție. Știința oficială își dă
seama de unele aplicații ale realității virtuale în diferite sectoare ale vieții de zi cu
zi. De la simularea problemelor matematice la utilizarea imaginilor virtuale în
reabilitarea unor persoane traumatizate grav sau chiar la a-i învăța pe mișcarea
corporală celor care nu pot merge. (The Virtual Reality Mirror: Mental Practice
with Augmented Reality for Post-Stroke Rehabilitation, A. Gaggioli1 ; F. Morganti
; A. Meneghini; M. Alcaniz; J. A. Lozano3; J. Montesa; J. M. Martínez Sáez; R.
Walker; I. Lorusso; G. Riva).
Însă există miracole mai interesante, cum ar fi vindecarea prin voință a unor
boli dificil de vindecat. Se povestește despre diferite episoade în care un bolnav în
fază terminală decide să-și imagineze boala în minte și în fiecare seară, înainte de
culcare, petrece un sfert de oră din timpul său imaginându-și cum boala dispare. Se
povestește că cu acest sistem s-ar fi vindecat foarte mulți. Explicația acestui lucru,
dacă acesta este adevărat, ar fi exact în imaginea virtuală pe care noi am creat-o și
despre cum acesta a influențat realitatea virtuală, modificând-o.
Salvatore Murgia, medic și hipnolog se exprimă astfel într-o publicație de-a
sa: http://www.medicinaannozero.org/content/view/36/39/1/5/ CURE EMPIRICHE - LE CENTO
BRANCHE DELL'ALTRA MEDICINA — Există multe similitudini între hipnoterapie - în
metode, în scopurile care se propun (vindecarea omului în integritatea sa
psihofizică și în rezultatele satisfăcătoare - și multe alte tratamente, numite
"eretice" sau "empirice" ale medicinii oficiale, căreia îi place să se autodefinească
"ortodoxă" și "rațională": "adevărata " știință medicală. Însă în lumina unor
concepte psihosomatice și alte studii mai recente, care afirmă că toate bolile se
datorează unor factori psihici, mai ales cele cronico - degenerative, astfel de
terapii (reunite sub numele de "terapii alternative") trebuie luate în considerație,
pentru că sunt mai raționale decât medicina ortodoxă, pentru că atacă bolile,
eliminând în mod rațional, prin metode psihologice, cauzele acestora și nu numai
simptomele (așa cum face medicina oficială, deci, într-o manieră neștiințifică și
prea puțin eficientă). "Medicina alternativă", a cărei metode se bazează pe
încrederea și pe potențarea Eului, prin autosugestie (cum ar fi trainingul autogen,
sofrologie, psihodrama, metode yoga și zen, etc.) sau prin alte mijloace
(acupunctură, homeopatie, chiropractică, cura cu ierburi, terapia bioradiantă și
multe altele) își datorează, în opinia mea, eficiența unor motive pur psihologice, în
principal fiind vorba de autosugestie. În "cealaltă medicină" se consideră că
trebuie să se folosească și metoda Dr. Vieri, care folosește doze infinit de mici de
colchicină (în locul celor din terapia chimică, care adesea sunt letale) și cea a
româncei Dr. Ana Aslan, care utilizează novocaina pentru a trezi în bolnav
"credința", care adesea vindecă bolnavul sau îi îmbunătățește notabil starea.
Frecventa eficiență a tuturor acestor "tratamente alternative", care trebuie să fie
considerate ca fiind adevărate "psihoterapii", constituie un alt indiciu valid în
favoarea ipotezei cauzei psihice a tuturor bolilor. MIRACOLELE CREDINȚEI
RELIGIOASE ȘI A VINDECĂTORILOR - În urma vindecărilor miraculoase care
aveau loc în templurile grecești ale lui Esculap și cele povestite în Biblie, s-au
verificat în toate timpurile vindecări excepționale atribuite de mulți intervenției
divine, pentru că păreau și par și în ziua de astăzi în afara posibilităților normale
ale fiziologiei și medicinii. Cu toate acestea, marea parte a savanților, inclusiv cei
din religia catolică, sunt mai înclinați să le considere ca fiind operate chiar de
"spiritul" nostru, de la imensele puteri care se află în noi și mobilizate în mod
masiv de autosugestie și de imensa credință în vindecare. Multe dintre bolile care
astăzi sunt încă grave, vindecate mai rapid sau mai puțin rapid în acest fel, sunt
dintre cele considerate în mod normal ca fiind organice, adesea considerate ca
fiind incurabile cu terapiile uzuale. De aici apare utilitatea și oportunitatea de a
lua în considerație vindecările care s-au întâmplat astfel, vindecările unor boli
numite "organice" sau provocate de cauze externe (germeni infecțioși sau alți
factori exteriori omului), pe când acestea ar trebui să fie considerate
"psihosomatice", pentru că au fost vindecate cu mijloace exclusiv psihice. Nu
insinuez că aș vrea să introduc în practica medicală concepte mistice sau magice,
dar psihicul chiar este un obiect de studiu, ceva real, măsurabil în toate efectele
sale, ca orice alt element al omului. Ipoteza psihică a dezvoltării bolilor (dar și a
vindecărilor) contribuie mai curând la eliberarea de orice umbră de magia sau de
misticism, atât a fenomenului vindecătorilor, cât și de "miracolele" credinței
religioase.
 Acest autor prezintă unele cazuri de vindecări pseudo-miraculoase obținute
în hipnoză făcând referire la vindecări de scleroză multiplă în plăci. În unele cazuri
vindecarea a fost evidentă iar în alte cazuri s-au obținut rezultate slabe. Ceea ce
contează nu este modelul în sine ci voința pe care persoana hipnotizată o folosește
pentru a se vindeca. În experiența noastră limitată, care are puține cazuri, pentru că
nu acesta este domeniul în care noi utilizăm hipnoza, am obținut rezultate optime,
atât în scleroza multiplă, cu ajutorul unui coleg de-al nostru, în vindecarea unui caz
de anorexie într-o singură ședință de hipnoză.
Și în aceste cazuri partea sufletească, sau Conștiința sa, ar fi cea care a trecut
peste pragul de spațiu, timp și energie pentru a modifica în mod științific propria
situație virtuală. Imediat se înțelege că aici nu este vorba despre o simplă fotografie
revăzută, dar o adevărată revoluție științifică care ne spune cum să ne modificăm
condiția vitală. Dar pentru a obține asta este nevoie de Conștiință și la pacienții la
care nu se reușește activarea Conștiinței nu se va întâmpla niciodată nimic.
În unele cazuri Conștiința refuză să efectueze schimbări de drum și să
modifice virtualitatea, insistând că trebuie să se facă o anumită experiență și nu
alta. DECI, ESTE ALEGEREA BOLNAVULUI, O ALEGERE INCONȘTIENTĂ,
DE A RĂMÂNE ÎNTR-O ASTFEL DE SITUAȚIE VIRTUALĂ PENTRU A
ÎNȚELEGE ȘI A ÎNVĂȚA CE ESTE EXPERIENȚA BOLII.

Hipnoza regresivă ca coridor temporar

Cităm rapid unele exemple de utilizare a hipnozei pentru a clarifica cum

mergând înainte în timp și înapoi se poate elabora o strategie de vindecare, unde
prin vindecare se înțelege pentru PNL să modifici harta teritoriului, pe când pentru
noul PNL se înțelege, în mod mai corect, să modifici Conștiința subiectului, care
alterează parametri virtualității care-l caracterizează. Cu alte cuvinte, să modifice
aspectul trecutului său pentru a trăi mai bine prezentul și viitorul.
O doamnă vine la mine cu ceva timp în urmă și mă întreabă dacă pot prin
intermediul unei ședințe de hipnoză să-i rezolv problema. I-am spus că ar fi o
excepție, pentru că eu nu folosesc hipnoza în domeniul medical sau terapeutic, ci
pentru cu totul altceva. Dar, oricum, am făcut o excepție. Nici măcar ea nu știa care
era problema sau nu o metabolizase la nivel conștient și, deci, nu era capabilă să o
descrie. Există diferite tehnici pentru a scoate la suprafață aceste aspecte ale
pacientului, dar eu am ales o cale rapidă. O introduc pe femeie într-o transă
profundă, iau legătura cu acea parte inconștientă pe care noi o identificăm ca fiind
partea sufletească și o întreb care este problema. În acel context regresez persoana
în spate, și localizez problema într-o viață "pseudo-trecută." (după cum am mai
afirmat, viețile trecute nu există, nu pentru că nu există viețile, ci pentru că nu sunt
trecute, ci coexistă cu prezentul). Femeia, în prima parte din hipnoza sa a declarat
că se simte singură și abandonată, abandonată de mamă, care murise cu ani
înainte, părăsind-o în timp ce între mamă și fiică exista un conflict existențial între
ele. Femeia, sau mai bine spus sufletul său, îi reproșa mamei că a murit fără a
încheia discuția, care a rămas neterminată, deci, că a abandonat-o în mijlocul
problemei.
În a doua parte a hipnozei, când femeia își amintește "pseudo-viața sa
trecută", ea își amintește și trăiește viața unei fetițe care a rămas singură, acoperită
de cârpe, care trăiește într-un fel de grotă, într-o degradare totală. Uneori este
însoțită de o altă fată mai mare decât ea și trăiesc amândouă așteptând pomană de
la niște persoane care vin să le aducă de mâncare într-un car tras de animale. Fetița,
sau mai bine spus partea sa sufletească, mărturisește că așteaptă să moară, având în
vedere că nu are niciun viitor. În acel moment aplic tehnicile de reprogramare a
părții sufletești și îi arăt sufletului că nu poate fi singur, pentru că sufletul este un
lucru singular și el este în legătură cu sufletele celorlalți, a tuturor, pentru că noi
suntem un singur lucru. Chipul femeii hipnotizate s-a luminat de un frumos surâs.
Sufletul a înțeles. Apoi duc partea sufletească să retrăiască contextul contemporan:
femeia înțelege că nu a fost abandonată de mamă, care în realitate este cumva
mereu în interiorul ei și lângă ea.
Odată terminată ședința, femeia a concluzionat că nu mai are niciun fel de
problemă, de niciun fel. Ceea ce se întâmplă, după cum se poate observa din acest
exemplu este faptul că partea sufletească este mereu aceeași atât în această viață,
cât și în celelalte vieți. Trăiește neplăcerea existențială de abandon în mod diferit,
dar în toate viețile pe care le are, în care este mereu abandonată. În moduri diferite,
dar este mereu abandonată. Sufletul are aceeași Conștiință, dar aceasta este filtrată
diferit de experiența minții, care în funcție de rolul vieții pe care o examinăm
retrăiește aceeași experiență în mod diferit. Însă miezul problemei este mereu
același. Când sufletul înțelege că nu ai cum să fii abandonat de nimeni pentru că
facem cu toții parte dintr-o chestie mare care este anima mundi, se va vindeca de
frica sa de singurătate în același timp în toate existențele sale, indiferent de forma
de abandon care este percepută și trăită mental.
Cu altă ocazie sunt contactat de un domn care mă roagă să vorbesc în
hipnoză cu sufletul său, pentru că fiind afectat de scleroză multiplă în plăci vrea să
se vindece și să-i spună sufletului să schimbe drumul.
Îi explic domnului în cauză că nu fac astfel de lucruri, pentru că nu sunt Iisus
Cristos, dar subiectul insistă și astfel stabilesc cu el o întâlnire. Îl hipnotizez și îl
fac să vorbească cu sufletul. Eu știu ce vreau să obțin în realitate de la el și
lucrurile se desfășoară așa cum am prezis eu. Miracolul se întâmplă. Subiectul
vorbește cu sufletul său și din această confruntare reiese că sufletul său trăiește
acea experiență și nu poate să se vindece pentru că asta ar fi ca și când și-ar
schimba proiectul de viață.
 Subiectul iese din hipnoză și miracolul s-a întâmplat. El și-a acceptat boala
și de atunci va trăi în simbioză cu ea. Adevăratul miracol era acceptarea situației.
Am întâlnit subiectul câțiva ani după aceea. Nu mai avea bastonul și mergea bine și
mi se părea că era complet vindecat!
Dar înainte de a se vindeca era necesar să înțeleagă.
Nu poți modifica spațio-timpul dacă nu ești conștient și asta înseamnă că cel
care este prea puțin conștient de sine este terminat de la început.
Un coleg de-al meu, aplicând același reguli asupra unei paciente anorexice
de mai mult de 10 ani, a vindecat-o printr-o singură intervenție. În hipnoză femeia
își amintea o pseudo-viață trecută în care moare de foame. Experiența sa este
metabolizată într-un context de reprogramare a părții sufletești la nivel
neurolingvistic. Subiectul readus în prezent înțelege ce se ascundea în spatele
refuzului mâncării și își rezolvă imediat boala.
Cu problema extraterestră lucrurile stau exact la fel.
Subiectul este hipnotizat, se vorbește cu partea sa sufletească, căreia i se
arată că sunt niște extratereștrii care vin să o ia pe ea și corpul său. I se explică de
ce și cum este posibil ca acest lucru să se întâmple. I se arată că în viitor lucrurile
se vor înrăutăți și partea sufletească, care este atemporală, este invitată să verifice
ea însăși în viitorul său actual ceea ce se va întâmpla dacă ea nu face ceva pentru a
schimba cursul evenimentelor. Sufletul înțelege și decide să se schimbe. În acest
punct i se spune că și-a înțeles experiența sa cu extratereștrii și nu mai există un
motiv pentru care să persiste cu această experiență și i se recomandă să se dedice
altor experiențe. În această optică i se cere părții sufletești să șteargă prezența
extratereștrilor din viața sa. Uneori sufletul nu știe cum să procedeze și este invitat
să facă un simplu act de voință. Sufletul are multă Conștiință și deci aceasta poate
modifica spațio-timpul după bunul plac. Sufletul decide să șteargă extratereștrii din
propria existență. Iar acest lucru se întâmplă cu modalitățile pe care le-am descris
mai devreme.
Dar asta este exact ceea ce se întâmplă cu cele mai banale exerciții de PNL,
unde subiectului problematic i se cere să-și imagineze în viitorul său că nu mai are
probleme. În acel moment procesul de simulare mentală reprogramează singur
viitorul său, pe care îl trăiește, adică îl citește prin intermediul celor două emisfere
ale creierului, cititoare de holograme, iar viitorul său se modifică, dar bineînțeles
că și prezentul și trecutul. Conștiința sa, sau sufletul său, este în prezent, în trecut și
în viitor aceeași și, deci, dacă se schimbă ceva în trecut sau în viitor, se va schimba
la nivel de Conștiință și în prezent. Subiectul iese din acest experiment, nici măcar
nu mai are o amintire foarte clară a problemei sale din trecut, ca și când în realitate
nu ar fi avut-o niciodată. Asta indică că trecutul său a fost modificat și el, când va
merge să-l recitească prin intermediul funcțiilor cititorului d holograme, care are
cele două emisfere cerebrale, găsește o fotogramă a trecutului care nu mai este cea
de înainte.
Mai trebuie subliniat faptul că dacă subiectul nu ar fi devenit conștient,
subiectul nu s-ar fi vindecat. O banală schimbare a hărții teritoriului nu poate
garanta acest efect care s-ar reproduce în decursul a câtorva zile. Este adevărat că
harta teritoriului s-a modificat, dar fiindcă aceasta este imaginea speculară a
realității reale și nu virtuale, adică a Conștiinței, și Conștiința s-a adaptat la noua
hartă a teritoriului.
Dumnezeu a înțeles cum este făcută lumea!
Dar acum ar fi bine să spunem că nu este nevoie să intri într-o stare
hipnotică profundă pentru a obține aceste rezultate. Este suficient să știi cum
funcționează sistemul și să fii destul de conștient că este posibil.
Iar aici intră în funcțiune Simbadul. Acest exercițiu pune subiectul într-o
situație de prehipnoză, care poate deveni și foarte profundă în unele cazuri.
Activezi mecanismul vizualizării și decizi să-ți schimbi situația, trecutul tău și
viitorul tău.
În munca pe care o desfășurăm noi se decide gonirea extratereștrilor, dar s-ar
putea decide rezolvarea oricărei probleme din propria viață, care a fost identificată
printr-o discuție în prealabil cu sufletul, mintea și spiritul.
 Fizica procesului de modificare a realității

În această schemă există toată ideea funcționării celor trei tipuri de memorie
și cum funcționează acestea în Simbad, dar și în hipnoză sau pe parcursul vieții.
Să-l analizăm pe scurt, pornind din contextul realității virtuale și adică din
acel ansamblu format din toate experiențele sau stările cuantice ar spune un
fizician cuantic, care reprezentă virtualitatea de spațiu, timp și energie potențială.
Decid că vreau să-mi amintesc ceva?
Memoria pe termen lung se umple cu datele necesare citite de emisferele
dreaptă și stângă în același timp. Cu același sistem le pot cere celor două emisfere
să privească în viitor sau în trecut sau într-un alt spațio-timp după cum doriți.
Datele sunt înmagazinate mereu în memoria pe termen lung. În realitate, memoria
pe termen lung este o mică parte dintr-o akasha mai importantă care este
reprezentată de însăși grila holografică. Apoi datele ajung în memoria pe termen
scurt, care nu este altceva decât un sistem pentru a mișca obiecte, recrea situații
cenestezico-dinamice sau auditivo-dinamice.
Elaborarea mea în mișcare ajunge în memoria pe termen mediu. Unica și
adevărata memorie care conține elaborările care îmi folosesc pentru a mă mișca în
acest univers. Aici are loc adevărata simulare mentală, adică Simbad-ul nostru.
 În această etapă, dacă există voința de schimbare, noile date elaborate sunt
retrimise în grila holografică și le înlocuiesc pe cele vechi. În acel moment, voința
ta, prin intermediul forței Conștiinței tale, a schimbat universul.
Și când datele vor fi căutate și citite "a doua oară" acestea vor apărea diferite
față de prima lectură, pe care dealtfel nu avem cum să ne-o mai amintim, pentru că
vechile date nu au fost șterse, ci au fost substituite, ca și când nu ar fi existat
niciodată într-o linie temporală unde timpul nu există.

Paradoxul fotografiei trecutului

Când se spune că trecutul este trecut s-ar face o greșeală. Ar trebui să se

spună că trecutul există mereu și este ca și când ar fi poziționat într-o cameră,
dincolo de perete. Am putea vedea mereu ce este în trecut prin intermediul unei
camere video poziționate dincolo de perete, iar noi vizualizăm pe un monitor în
camera unde ne aflăm. Acest lucru ar fi valabil și pentru viitorul nostru, căruia i-ar
corespunde imagini pe un monitor car se află în fața noastră. Doar prezentul nu ar
avea monitor, pentru că poate fi perceput direct, în fața ochilor noștri.
Deci, să admitem că am făcut o fotografie cu perioada în care noi aveam 10
ani, unde apar și părinții și prietenii. Trece timpul (în mod virtual) și ne trezim în
prezent. Eu am în fața ochilor monitorul care privește în trecutul meu, pe când
aveam 10 ani, ziua în care am făcut acea fotografie și lângă monitor am aceeași
fotografie pe care am făcut-o acum zece ani.
1. Cele două imagini sunt diferite. Aceasta este prima observație. Trecutul
de acum ceva timp nu mai este trecutul actual și există doar un trecut, care
corespunde unui singur prezent.
2. Fotografia cu primul meu trecut există încă, nu s-a șters și nici nu are
variații.
Aceasta este a doua observație care trebuie făcută. Eu am adus cu mine în
prezentul meu (care reprezintă viitorul față de trecutul meu) toate datele din acel
trecut, ducând iarăși cu mine în prezentul meu continuu fotografia de atunci. Așa și
doar așa reușesc să înțeleg că timpul nu există, că trecutul, ca și viitorul este
dinamic și că există doar prezentul.

Paradoxul EPR

În paradoxul EPR, despre care am vorbit mai devreme, (Timpul și percepția

sa) se trasau liniile ghid pentru a interpreta experimentul propus de Bohm pentru a
constata teza lui Einstein. Amintim că experimentul consista în a naște doi
electroni dintr-un singur eveniment. Aceștia ar fi avut spin + ½ și respectiv -½.
Unul dintre cei doi electroni ar fi călătorit spre Roma și celălalt spre Milano. Se
susține că dacă în mijlocul experimentului aș lua una dintre cele două particule și i-
aș inversa rotația în jurul axelor sale (Spin) și cealaltă particulă, născută din același
eveniment, și-ar fi schimbat în același timp rotația. În realitate, pentru probleme de
fizică cuantică, cele două particule trebuie neapărat să fie antiparalele între ele
mereu.
Dar asta înseamnă că cele două particule își trimit semnale între ele cu o
viteză infinită și asta s-ar lovi de limita relativității lui Einstein, unde limita vitezii
este chiar lumina.
Pentru a domoli acest tip de interpretare, un grup de fizicieni relativiști, într-
un articol științific faimos dădeau de înțeles că ideea cuanticii putea fi mai puțin
exactă (greșită) decât relativitatea. Astăzi știm că relativitatea este cea greșită, chiar
dacă fizica cuantică nu a rezolvat încă multe probleme și incongruențe, cel puțin
aparente, în legătură cu comportamentul materiei.
Dar dacă lucrurile stau așa cum le-am descris, problema este rezolvată.
Problema este că este dificil de înțeles cum este posibil pentru doi electroni să-și
vorbească între ei, schimbându-și informații peste viteza luminii.
Să recapitulăm problema!
● Cei doi electroni trebuie să fie antiparaleli mereu pentru că s-au născut din
același eveniment cuantic.
● Dacă unul dintre cei doi își schimbă valoarea de spin, trecând de la pozitiv
la negativ, celălalt este obligat să facă în același timp exact ce a făcut și colegul
său.
Problema este legată de faptul că cei doi electroni nu pot comunica
instantaneu din cauza limitei vitezei luminii. Efectiv, toate acestea, în practică pot
fi explicate cu absența realității de timp și de spațiu.
 În această imagine am reconstituit experimentul în care un singur tun
împușcă doi electroni reprezentați de două conuri mici de culori diferite, unul cu
vârful în sus și celălalt cu vârful în jos, acestea semnificând două rotații opuse.
Întreaga secvență de evenimente are un plan de simetrie paralel cu observatorul și
care trece prin mijlocul desenului nostru (simetria CPT: încărcătură, paritate și
temporalitate a evenimentelor).
În prezent vedem cum electronii se despart prin două camere video ipotetice,
unul îndreptându-se spre Milano și celălalt spre Roma, unde vor ajunge și unde
spinul lor va fi măsurat.
Dar dacă eu iau unui dintre cei doi electroni conectați și îl răstorn, și celălalt
se va răsturna imediat. Ambii vor ajunge la destinație, având încă o dată spin
antiparalel.
În acest moment problema este de a ne întreba cum a reușit al doilea să știe
că primul era întors?
Simplu: Nu știa deloc!
Ceea ce se întâmplă este faptul că atunci când îl răstorn pe primul, alterez
prezentul prin actul meu de voință. Făcând asta alterez în același timp viitorul,
acest lucru fiind evident, dar trecutul?

Trecutul a fost modificat în același moment în care am modificat prezentul și

acesta este motivul fundamental care-i permite celuilalt electron să modifice
instantaneu sensul său de orientare. Cu alte cuvinte, odată modificat prezentul
(prezentul 2), trecutul care corespunde vechiului prezent (prezentul 1) nu mai
există (sau mai bine spus nu a existat niciodată). Cu alte cuvinte, al doilea electron
nu și-a schimbat niciodată rotația, ci a fost mereu cu rotație antiparalelă față de
primul electron, pentru că în noul trecut (trecutul 2), care corespunde noului
prezent (prezentul 2), pur și simplu s-a născut în acel fel.
Dacă eu m-aș întoarce înapoi în timp ca să fotografiez nașterea celor doi
electroni, i-aș găsi nu cum erau în trecutul corespondent primului prezent (trecutul
1), ci cum erau în trecutului corespondent celui de-al doilea prezent (trecutul 2).

Cu alte cuvinte, în experimentul lui Bohm sau cel al lui Aspect sau al lui
Bell, ceea ce se schimbă instantaneu este prezentul, viitorul, și ca și consecință și
trecutul, lăsând nealterat conceptul de paritate CPT pentru că lucrurile se schimbă
instantaneu atât de-o parte cât și de cealaltă parte a oglinzii virtuale care descrie
simetria întregului proces. În a spune că spațiul, timpul și energia se schimbă de-o
parte și de alta a oglinzii, care reprezintă planurile de simetrie ale universului, nu
spunem tot adevărul. Nu se schimbă nimic, ci doar percepția prezentului care are
legătură cu schimbarea Conștiinței pe care noi o avem despre prezent, care, deci,
reprezintă chiar schimbarea Conștiinței.

Legile fizicii nu se schimbă

Este interesant de observat cum această viziune a lucrurilor legile fizicii care
sunt în vigoare nu suferă nicio schimbare majoră, ci doar o revizuire în ceea ce
privește interpretarea lor.
Sunt multe experimente recente care demonstrează că viteza luminii ar fi
fost deja depășită.
 http://archiviostorico.corriere.it/2000/maggio/31/Abbiamo_superato_velocita_della_luce_co_0_0
005314972.shtml
http://www.brunomendola.net/blog/superata-la-velocit-della-luce
http://www.terninrete.it/headlines/articolo_view.asp?ARTICOLO_ID=84313
http://lists.peacelink.it/buone/msg00067.html

În realitate viteza luminii nu ar fost deloc depășită, dar particulele, fotonii,

puși în joc și prinși ostateci de aceste experimente, doar au pornit mai devreme:
într-un trecut modificat de Conștiința celui care face experimentul, care a acționat
asupra vreunui parametru fizic în prezent, astfel încât să modifice parametrul fizic
al altui eveniment corelat cu trecutul.
Dacă se studiză aceste exprimente, se poate accesa o explicație plauzibilă de
acest tip. O astfel de viziune nouă a fizicii ne permite să ne gândim că în exercițiul
Simbad se întâmplă același lucru și anume că în prezent se modifică, cu utilizarea
Conștiinței subiectului, fie viitorul, dar și trecutul unui eveniment fizic virtual.
Deci, noi am fi, încă o dată, spectatori, dar și regizorii inconștienți ai
existenței noastre, în acord cu ipotezele fizice, dar și cu ideile multor înțelepți și
mistici de pe această planetă.

Simbadul și interacțiunile cu grila holografică

"Un nou adevăr științific nu triumfă pentru că opozanții săi se conving și văd
lumina, ci mai degrabă pentru că până la urmă aceștia mor și se naște o nouă
generație unde noile concepte devin familiare!" Așa se exprima Max Planck, care a
luat premiul nobel în Fizică, care, pe lângă faptul că își cunoștea materia, își
cunoștea și colegii.
Simbadul, ca toate simulările mentale ar fi deci capabil să recodifice, să
altereze, să genereze noi linii spațio-temporale energetice ale realității virtuale.
Dar să analizăm bine această funcție a Simbadului, pentru că uneori dă
impresia că este funcțional, dar altori pare a fi ineficient.
Observația care trebuie făcută este următoarea: Orice simulare mentală
pentru a fi eficientă trebuie să aibă un anumit număr de caracteristici:
 ● Să fie făcută de un subiect cu un grad ridicat de Conștiință.
● Să fie caracterizată de un act de voință de un nivel ridicat.
● Modificarea spațio-timpului trebuie să fie îndreptată mai ales asupra
lucrurilor și nu a persoanelor, asupra evenimentelor personale și nu ale altora.
● Trebuie să fie redirecționată spre holograma externă și nu să rămână în
zona de buffer a memoriei pe termen mediu.
Să analizăm rapid aceste puncte în ordine:
Este evident că fără Conștiința care creează și modifică virtualitatea nimic
nu este posibil. Este la fel de evident că cu cât ai mai multă Conștiință, cu atât mai
bine va produce efectele dorite Simbad-ul.
Să fii conștient înseamnă și să ai voință. Aceasta chiar este arhetipul
principal al Conștiinței, dacă nu cumva este singurul arhetip, dar nu este spus că
cineva este conștient chiar dacă este Conștiință, chiar dacă știe cum funcționează
aceasta. Acest lucru nu se petrece în mod automat, așa cum ar putea să pară la
prima vedere. Eu fac un lucru pentru că știu cum funcționează mașina care trebuie
să producă efetul, ceea ce echivalează cu a spune "sunt conștient de mine însumi".
Dacă doi subiecți ar efectua o simulare mentală unde fiecare dintre cei doi ar
vizualiza un efect fizic identic și contrar, ar învinge persoana mai conștientă, spre
dezamăgirea celui mai slab. PNL-ul, care utilizează simulările mentale pentru a
modifica viitorul, declară în mod inconștient că efectuează simulări mentale asupra
proiectelor personale care nu implică alte persoane pentru a putea avea rezultate
bune. PNL-ul nu a înțeles încă de ce există această situație, dar care este foarte bine
explicată în studiile noastre, care fac legătura între Virtual Imageing și fizica lui
Bohm.
Mai trebuie subliniat și că acest tip de Vitual Imageing ar fi foarte cunoscută
de bunicii noștri, care la nivel inconștient ar fi utilizat-o sub formă de vrăjitorie,
deochi și magie.
Ne dăm seama că în acest articol că noile teorii ale fizicii moderne sunt
capabile să furnizeze explicații și pentru comportamentul de natură umană,
demonstrând în acest sens o adevărată tentativă de a unifica diferitele aspecte ale
virtualității. Înainte doar C. G. Jung, cu teoriile sale despre sincronicitate se
avântase atât de mult, chiar dacă nu a găsit explicații adecvate pentru multe
fenomene fizice, definibile ca fiind paranormale, care li se întâmplau pacienților
săi.
Și în final, pentru ca vizualizarea să aibă un anumit efect, odată ce a fost
programată sau în timpul programării, adică în timpul exercițiului trebuie să fie
redirecționată din locul unde este creată, adică din memoria pe termen pe termen
mediu, spre exteriorul hologramei. Dacă nu se procedează așa, nu s-ar obține
reprogramarea virtualității, ci doar o simulare de virtualitate care ar rămâne în
bufferul de memorie, care este reprezentat de memoria pe termen mediu.
 Acesta este un punct important, care trebuie subliniat în acest articol.
Dacă eu îmi imaginez că un măr, care se află pe masa mea, se ridică și
levitează, zburând pe fereastră, va trebui să fiu capabil să redirecționez informațiile
în exteriorul memoriei mele pe termen mediu spre grila holografică, pentru că
altfel această simulare va rămâne în memoria pe termen mediu până când va fi
eliminată, descărcată, aruncată în coșul de gunoi pentru a face loc altor date care
intră din memoria pe termen scurt.
Aceste observații par a fi confirmate de studiile noastre despre fenomenele
de răpiri extraterestre. În aceste cazuri, una dintre funcțiile Simbad-ului este
reprezentată de actul de voință de a elimina extratereștrii și militarii și altele care
nu ne plac în prezent și în trecut, dar și în viitorul răpitului nostru.
Operația funcționează bine doar când subiectul a devenit conștient de sine și
de extratereștrii, și nu mai devreme. Deci, înainte este necesar să vizualizăm bine
extraterestrul și doar după ce s-a vizualizat bine, adică după ce acesta a devenit
conștient de el, poate să-l elimine comunicând prin intermediul conștiinței
sufletești această intenție hologramei exterioară.
Simbadul ar avea în acest caz mai multe efecte. Primul este recunoașterea
situației tale și al doilea este eliminarea problemei prin intermediul actului de
voință.
Am mai observat că cu cât subiectului îi este mai greu să-și imagineze fizic
extraterestrul cu atât mai mult nu este capabil să elimine problema. Cu alte cuvinte,
dacă Conștiința nu este conștientă de un eveniment, nu-l poate restructura prin
intermediul voinței sale, pentru că nefiind capabilă să-l descrie, nu ar fi capabilă
să-l localizeze și să-l decodifice în interiorul grilei holografice.
În plus, mai trebuie subliniat că în timpul ședințelor de hipnoză regresivă
marea majoritate a răpiților noștri descrie o simulare mentală în mediu extraterestru
militar în care este utilizat ca remote viewer în acțiuni de război neconvenționale
sau ca pranoterapeut petru extratereștrii bolnavi, evidențiind propriile capacități la
nivel de Conștiință, de care el însuși în viața cotidiană nu ar fi conștient din cauză
că nu-și amintește experiențele extraterestre.
Odată ce subiectul s-a eliberat de problema extraterestră utilizându-și
puternicul act de voință ca unică armă care poate acționa în interiorul propriei
Conștiințe, iată că viața răpitului se modifică în comportamente și percepții. El
devine conștient de capacitățile sale și poate, dacă vrea, să-și gestioneze micile
miracole în propria existență. De exemplu, mulți se folosesc foarte bine de
capacitățile lor de vindecare cu mare succes, dar în funcție și de voința celuilalt de
a fi vindecat.
Răpiții sunt așa tocmai pentru că sunt suflet și deci sunt caracterizați de
prezența sufletului și prin urmare și a Conștiinței. Cei care nu sunt răpiți sunt cu
siguranță dezavantajați în tentativa de a efectua simulări mentale capabile să
altereze grila holografică. Pentru marea majoritate dintre ei aceste simulări mentale
rămân în bufferul memoriei lor pe termen mediu, ca simulări ale unor realități, dar
vor avea puține speranțe de a modifica virtualitatea din cauza lipsei instrumentelor
necesare.

Perfecționarea tehnicilor Simbad

80% dintre persoanele de pe această planetă au un creier care funcționează

cu precădere în mod vizual. O anumită minoritate are însă prea puține capacități de
a vizualiza și din acest motiv are dificultăți în a-și imagina scena în mintea sa. Însă
problema nu se pune în acești termeni, pentru că Image Vieweing (IV) este doar o
mică parte din ceea ce identificăm în mod corect cu termenul de Simulare Mentală
(SM).
În SM nu este doar viziunea cea care contează, ci și partea auditivă și
cenestezică, care sunt elemente importante pentru reconstituirea noastră virtuală.
Din acest motiv am construit un Simbad pentru auditivi și cenestezici, a cărui parte
experimentală o descriu în continuare:

Simbad pentru auditivi și cenestezici

Imaginați-vă că vă aflați într-o cameră în penumbră, așezați pe un scaun

sau mai bine pe un fotoliu foarte comod. Imaginați-vă fotoliul, cât este de moale,
forma sa care vă cuprinde și fiți atenți la comoditatea sa și la capacitatea sa de a
se mișca, dacă are role sau dacă spătarul este reglabil, etc. Percepeți mirosul
stofei sau a materialului cu care a fost fabricat fotoliul și temperatura caldă sau
rece a acestui material. Analizați-vă hainele și alegeți-vă o haină care vă place pe
care să o folosiți pentru Simbad.
Camera la început este goală și este în penumbră. Doar niște lumini slabe
luminează pereții camerei și vedeți cu greu mobilierul din cameră. În fața acestui
fotoliu pe care vi l-ați construit este un birou mare cu videotelefoane așezate pe
acest birou. Analizați tipul de birou, și chiar dacă nu vedeți bine materialul din
care este compus, puteți să-l atingeți și să fiți atenți la textura sa, la temperatura
pe care o are, la senzația care vi-o transmite. Videotelefoanele sunt unul în
dreapta voastră, unul în față și unul în stânga voastră. Aceste videotelefoane sunt
făcute din materiale diferite și chiar dacă nu le vedeți bine, puteți să le atingeți și
să vă dați seama pe care dintre cele trei receptoare ale telefoanelor o țineți în
mână și o duceți la ureche. Puteți folosi și handsfree-ul pentru cele trei telefoane
sau să folosiți receptorul cum doriți. Puteți activa micul ecran video al fiecăruia și
doar să ascultați vocea.
 Când sunteți pregătiți puteți ridica cele trei receptoare sau să dați pe
handsfree telefonul video. Cele 3 telefoane sunt legate fiecare la sufletul vostru, la
mintea voastră și la spiritul vostru. Pentru a vorbi cu ei este suficient să activați
legătura. Puteți face o videoconferință sau ceea ce doriți, puteți proiecta imaginile
și sunetele celor trei telefoane pe un ecran poziționat în spatele biroului, în fața
voastră.
Când sunteți gata activați cele trei comunicări, începând mereu cu sufletul,
apoi mintea și la urmă spiritul. Rugați-i pe acești subiecți să se prezinte și
întrebați-i dacă îi recunosc pe ceilalți doi participanți la conferință.
Apoi întrebați sufletul ce știe despre extratereștrii săi, dacă sunt prezenți,
dacă nu au venit niciodată, etc. Faceți astfel încât mintea și spiritul să participe la
discuție. Țineți cont ce mână folosiți pentru a ridica un anumit receptor.
Dacă cei trei oaspeți cunosc extratereștrii, rugați-i să vă spună cine sunt și
ce vă fac. Faceți să apară alte telefoane pe birou, câte unul pentru fiecare tip de
extraterestru și vorbiți și cu ei în videoconferință, proiectând dacă doriți imagini
pe marele ecran, astfel încât toți să se perceapă unii pe alții.
În acest punct, dacă sufletul vrea, poate elimina conversațiile cu
extratereștrii pentru totdeauna, nu doar tăind pentru totdeauna comunicările, ci
efectuând pe liniile telefonice respective o acțiune de ardere care l-ar face pe
celălalt să renunțe la comunicare dacă nu vrea să fie ars pentru totdeauna.

La finalul acestei conversații vizualizați cele trei telefoane ale sufletului,

minții și spiritului cum se unesc unele cu altele, devenind un singur telefon pe
care-l veți utiliza de acum înainte pentru a vorbi cu triada voastră.

Trucuri pentru a evita interferențele extraterestre în interiorul camerei

Simbad

Când extraterestrul intern di creierul vostru (Lux, MEA, parazit extern) își
dă seama că încercați să faceți un Simbad, uneori, dar nu mereu, încearcă să nu vă
lase să terminați simularea prin diferite trucuri.
Trucurile pe care le-am observat sunt următoarele:
● Se întrerup contactele telefonice.
● Se închide lumina în camera Simbad-ului.
● Sună telefonul extern sau cad obiecte în locul unde vă aflați.
● Cineva vă strigă și vă distrage.
● Simțiți o puternică durere în corp localizată de obicei î unul dintre
membre.
● Presiune puternică pe mușchiul cardiac.
●Sufletul nu vine.
 ●Cel care vine nu este cine spune că este.

În realitate toate acestea sunt doar o tentativă inutilă de a bruia simularea

voastră. Extraterestrul știe că dacă ajungeți până la capăt cu simularea el este
terminat și nu are chef să vă lase să faceți asta. Durerile fizice care se simt cu acea
ocazie sunt false și este suficient să înțelegeți asta și durerile dispar imediat.
Amintiți-vă că voi gestionați Simbad-ul și dacă vi se stinge lumina în cameră,
reaprindeți-o. Parazitul o stinge sau cel puțin va încerca și aprindeți-o cu forța
voastră a voinței, care, după cum bine știți este cu mult mai ridicată decât a
extraterestrului care, neavând suflet, are o voință mult mai mică.
Sau treceți pe vederea nocturnă cu raza infraroșii: inventați ceva și nu vă
temeți să mergeți mai departe, pentru că în timp ce extraterestrul își termină
energia, voi aveți să dați și de vânzare.
Uneori Sufletul nu este cine spune că este, în spatele acelei imagini
ascunzându-se extraterestrul. Din acest motiv am decis să adoptăm tehnica
oglinzii.
În Simbad-ul pentru vizuali, sufletul, mintea, spiritul și eventualii
extratereștrii sunt trecuți prin fața oglinzii. Semnificația simbolică a oglinzii este
foarte puternică ca și arhetip și dacă cel care spune că este cineva, nu este în
realitate cine spune că este, imaginea sa speculară va lipsi sau va fi distorsionată
sau diferită de ceea ce se vede direct în camera Simbad-ului.
Astfel subiectul care efectuează Simbad-ul își dă seama imediat de păcăleală
și păcălitorul trebuie să folosească alte tehnici.
Oglinda mai are și un alt scop, foarte util când există dificultăți în a vorbi cu
partea sufletească, pentru că aceasta nu se prezintă.
Partea sufletească poate să nu se prezinte din diferite motive:
● Nu există.
● Se teme de extratereștrii din camera Simbad-ului.
● Este blocată de extratereștrii care nu vor ca ea să se prezinte.

Dacă sufletul nu există, nu se va prezenta, dar atunci ne aflăm în fața unei

persoane care nu este răpită. Dacă sufletul se teme de extratereștrii este foarte util
să trecem prin oglindă și să mergem în cealaltă parte a oglinzii. Astfel se descoperă
că sufletul este de cealaltă parte a oglinzii și nu vrea să intre în camera Simbad-ului
pentru că extratereștrii îi vor face ceva rău. Aici poți instaura un raport cu Sufletul
dincolo de oglindă, pentru că dincolo de oglindă extraterestrul nu poate ajunge. În
acel context sufletul trebuie convins în legătură cu potențialul său și trebuie
convins să modifice spațio-timpul, așa cum am spus mai sus.
Însă dacă sufletul este blocat de extratereștrii trebuie să mergem să-l căutăm
în celelalte camere. Simbad-ul are o cameră principală, dar dacă sufletul nu vine
noi trebuie să mergem să-l căutăm în mod virtual în simularea noastră, trebuie să-l
găsim și să-l eliberăm în mod fizic.
În alte situații care pot apărea este important ca subiectul care face
Simularea Mentală a Simbad-ului să aibă spirit de inițiativă și dorință să treacă
peste dificultățile care pot apărea și să le rezolve cu inteligență și spirit de
inițiativă. Extratereștrii nu sunt nici inteligenți și nici spirit de inițiativă nu au.

Teste necesare pentru a interpreta exercițiul Simbad

Pentru a ști să interpretați bine exercițiul Simbad trebuie să știți două lucruri
importante. Primul este acela de a cunoaște propria poziție în interiorul testului
VAK, care vă spune cam cât la sută sunteți vizual, auditiv sau cenestezic. Asta îi
va permite să aleagă de la început testul Simbad pentru vizuali sau pentru auditivi
și cenestezici. Din această cauză vă prezentăm un test rapid pe care trebuie să-l
faceți înainte de a intra în camerele din Simbad.

RAPID VAK TEST

Pentru fiecare întrebare alegeți:
0 nu sunt de acord
1 Sunt destul de acord
2 Sunt de acord
3 Sunt foarte de acord

1. Prefer să stau în picioare când lucrez.

2. Îmi place să fluier sau să fredonez când lucrez.
3. Am un simt de orientare foarte bun.
4. Când vorbesc, adesea mă joc cu ceva (cu cheile din buzunar, cu un pix...)
5. Mă pricep să repar sau să construiesc lucruri cu mâinile mele.
6. Uneori vorbesc singur.
7. Mă pricep să citesc hărțile stradale.
8. Prefer să ascult radioul decât să citesc ziarele.
9. Îmi amintesc bine chipurile persoanelor pe care le întâlnesc, chiar dacă le-
am văzut o singură dată.
10. La serviciu prefer să urmez instrucțiuni scrise.
11. La serviciu prefer să urmez instrucțiuni orale.
12. La muncă prefer să nu urmez instrucțiuni, ci să încerc singur.
13. Mă pricep să fac puzzle-uri.
14. Încerc adesea să am un contact fizic cu prietenii mei.
15. Îmi place să povestesc istorioare sau glume.
 16. Petrec mult timp la telefon, vorbind cu prietenii mei sau cu părinții
17. Îmi place să vorbesc cu persoanele față în față.
18. Mă mișc mult și sunt o persoană foarte activă.

Rezultate:
Punctaje ridicate la întrebările 1, 4, 5, 12, 14 și 18 indică că subiectul este un
cenestezic.
Punctaje ridicate la întrebările 2, 6, 8, 11, 15 și 16 indică că subiectul este
un auditiv.
Punctaje ridicate la întrebările 3, 7, 9, 10, 13 și 17 indică că subiectul este un
vizual.
http://venus.unive.it/italslab/modules.php?op=modload&name=ezcms&file=index&menu=79&p
age_id=344

Există teste mult mai exacte decât acest Test VAK Rapid , care însă în cazul
nostru s-a dovedit a fi foarte eficient. Vă prezentăm în continuare unele linkuri
utile de pe Internet:
http://www.businessballs.com/vaklearningstylestest.htm
http://vak.solida.net/
http://www.asianlp.com/interaction_vaktest.shtm
http://solida.net/stars/vak/VAK-tests.html

În afară de asta trebuie știți dacă sunteți dreptaci sau ambidextri și în ce

măsură. Printre altele, am observat că răpiții au poziționat microcipul extraterestru
militar în unele părți ale corpului, în funcție de gradul lor de stângăcie, pe dreapta
sau pe stânga. În plus, poziționările personajelor în interiorul Simbad-ului depind
de această caracteristică. Mulți răpiți tind spre o dezechilibrare sau lateralizare și
asta se pare că se datorează nu fenomenelor ereditare ci chiar, cel puțin parțial,
naturii interferențelor extraterestre, care folosesc cu precădere lobul stâng (la
dreptaci) și viceversa la stângaci. A înțelege exact gradul de stângăcie a devenit
pentru noi un lucru foarte important și din acest motiv propunem un test complet și
exhaustiv în acest sens.
Puteți fi stângaci la picioare și dreptaci la bazin, stângaci la ureche și deci
auditivi cu lobul drept, dar vizuali cu lobul stâng.
Studiile despre stângăcie ne fac să credem că unele funcții în stângaciul pur
sunt încredințate la nivel de emisfere cerebrale la o emisferă diferită cea normală.
De exemplu, studiile asupra persoanelor gay a condus la concluzia că aceștia au o
lateralizare mai mică față de cei care nu sunt gay. O lateralizare mai puțin marcantă
apare și la copii și la bătrâni, după cum reiese din studiile efectuate prin RMN.
 În termeni tehnici, o lateralizare redusă corespunde unei măriri a situației de
ambidextru, dar conform ipotezelor noastre la o diferență mai mică între partea
masculină și cea feminină ale sinelui.
Asta ar conduce la o minimizare a lateralizării și la o diferență mai mică
între suflet și spirit. (Cerebral Laterality in Homosexual Males: Preliminary
Communication Using Magnetoencephalography Journal, Martin Reite, Jeanelle
Sheeder, Douglas Richardson, Peter Teale; Archives of Sexual Behavior, Vol. 24,
1995).
Kris McManus (http://www.righthandlefthand.com/tests/TestsHomeNew.asp) a studiat
bine problema stângăciei și testul său a fost adoptat de noi, modificat în unele părți
și integrat cu alte observații de-le noastre. Pentru o lectură exhaustivă despre
stângăcie puteți vedea linkul: http://www.righthandlefthand.com/reviews/default.asp
Pentru a efectua testul puneți o cruce în căsuță.
 Multe dintre aceste poziții indică la nivel de comunicare nonverbală niște
atitudini de-ale voastre față de alții și reprezintă o oglindă a modului vostru de a fi
și de a gândi și de a impune respect altora.
După cum se poate observa din test este ușor să conștientizezi cum, în
funcție de tipul răspundurilor se poate descopaeri dacă sunteți stângaci la vedere,
dar dreptaci la auz. Țineți cont că poziția mâinii dominante sau a piziorului
dominant stă mereu peste celălalt și corespunde activității emisferei opuse.
Gestul are o traducere a sa în limbajul nonverbal cu semnificație intențional
și este ușor de înțeles ce parte a creierului este legat sau domină acel impuls.
În exercițiul Simbad, așa cum spuneam, obiectele și personajele care se
mișcă urmează niște linii simbolice exacte. Descrierea unor astfel de parametri ne
permite să verificăm fără efort, dacă în timp exercițiului de simulare ceva nu merge
conform canoanelor arhetipice. Putem astfel să ne dăm seama dacă unele personaje
din simulare sunt oneste sau spun minciuni, pentru că apar din dreapta în loc să
vină din stânga. Trebuie să ne amintim că simularea mentală este susținută și
controlată de regulile de lateralizare mentală, dincolo de cele ale fizicii vitualității,
adică de niște parametri adesea inconștiente, dar pregnante.

Concluzii

În acești ani am studiat fenomenul ufologic legat de așa-zisele răpiri

extraterestre și drumul nostru s-a împărțit în mai multe faze. Prima era aceea de a
studia fenomenul pe un singur răpit și să înțelegem dacă fenomenul era real. Al
doilea pas a fost caracterizat de extinderea studiului nostru asupra a sute de
persoane. A treia treaptă a fost cea de a construi o ipoteză de lucru care să justifice
modul de a acționa a extratereștrilor. A patra treaptă a fost caracterizată de a studia
cum putem elimina interferențele extraterestre în baza noilor ipoteze de muncă care
priveau natura ființei umane în relație cu conceptul de realitate virtuală exprimat de
fizica modernă.
Ultima treaptă a fost aceea de a depista niște tehnici pentru ca fiecare să se
poată autovindeca de infestanta prezentă extraterestră de pe această planetă.
Bineînțeles, metodologiile pot să se îmbunătățească și să devină eficiente în
viitor, dar tot ceea ce puteam să spunem în acest moment a fost spus. Restul va fi
doar istorie, iar cei care o vor scrie vor fi ființele umane.
Dincolo de îmbunătățirea tehnicilor și de o imagine mai bună a problemei
extraterestre, datoria mea principală se termină aici.
Vă urez spor în munca cu voi înșivă, pentru că lumea are nevoie.
 de Corrado Malanga

Prefață
Această lucrare trebuie să fie considerată ca fiind ultima din seria cu titlul
Evideon, lucrări pe care le-am publicat în ultimii ani. Asta înseamnă că, după
această lucrare, se închide o perioadă istorică de înțelegere și apare alta. Tocmai
pentru că este ultima lucrare concluzivă, care abordează problema structurii
Universului în relație cu definiția de conștientizare și cu parcursul de recunoaștere
a conștiinței de sine, am dat textului o configurare care i se poate părea dificilă
cititorului. Dificultatea de a înțelege are legătură cu diferiți factori, unul dintre ei
fiind prezența sau lipsa instrumentelor, dar și antrenamentul de a vedea în minte
universul tridimensional, capacitatea de a corela aspecte din fizica modernă, care la
prima vedere dau impresia că nu au nimic în comun. Tentativa mea a constat în a
încerca să unesc principiile de fizică subatomică modernă cu viziunea universului
holografic, în relație cu aspectul conștient al omului.
Încă o dată, după ce am terminat de scris această lucrare, mi-am dat seama
că am scris ceea ce făceam, adică ceea ce deveneam. Pe de altă parte, am încercat
să furnizez cititorului elementele care i-ar putea permite să-și facă rapid o idee,
independent de a mea, în legătură cu realitatea virtuală cuantică, exprimată de
fizica modernă, construind un parcurs deja echipat cu literatură în acest sens, fără
ca el să depună efortul imens de a căuta sursele. Literatura a fost construită pe două
nivele: primul nivel este legat de utilizarea internetului și a fost introdusă direct în
text, exact lângă lucrurile descrise. Un al doilea nivel, mai aprofundat, a fost trasat
cu literatura de aprofundare, care este amintită la sfârșitul lucrării. Cititorul care are
dificultăți în a înțelege conceptele fizico-chimice, mai ales cele prezentate la
începutul lucrării, nu trebuie să se descurajeze și să citească lucrarea până la sfârșit,
pentru că multe lucruri vor deveni clare.
În orice caz, chiar dacă această lucrare nu ar folosi la dobândirea
conștientizării, va fi cu siguranță de folos celor care sunt dotați cu dorința de a
înțelege ce este realitatea virtuală în care ne găsim, fără a mai fi necesar ca ei să se
încreadă în documentarele de la televiziunile de stat, care încearcă să convingă
telespectatorii că noi suntem conduși de legile Universului, indiferent dacă acestea
sunt de natură științifică sau religioasă. Concluzia acestei lucrări demonstrează că
noi suntem Creatorii a Tot. Nu ar fi deloc rău dacă lumea ar începe să-și dea seama
de asta.
 EVIDEON 3
Înțelegere și vindecare

Natura unicului obiect care există

În primele noastre două articole cu titlul Evideon, am subliniat faptul că
existența antifotonului ne permite să explicăm multe dintre lucrurile pe care
fizicienii și ezoteriștii nu și le pot încă explica. Am văzut mai ales de ce fizica
modernă nu vedea antifotonul. Nu-l vedea din două motive esențiale. Primul motiv
este legat de conștientizarea omului de știință, care, în mov evident, așa cum am
subliniat în altă lucrare, vede doar ceea ce conștientizarea sa îi permite să vadă. În
acest context, având în vedere faptul că fiecare dintre noi este creatorul universului
său, iată că fizicianul crede că antifotonul nu există, pentru că așa i-au spus alții și
pentru că așa scrie în cărțile de fizică care l-au format, și atunci el își creează un
univers în care nu vede antifotonul. Va vedea deci un univers așa cum și l-a creat și
acest lucru îi va constrânge mintea să creadă că lucrurile pot fi diferite. Un al
doilea motiv, care este și cel mai virtual și care nu-i permite fizicianului să vadă
antifotonul, este legat de faptul obiectiv că, dacă fotonul există și dacă există
antipodul său optic, pe care noi îl numim antifoton, aceștia sunt în interconexiune
rapidă unul cu celălalt la viteza luminii, cu o frecvență care este corelată la timpul
lui Planck (amintindu-vă că acesta este de 10 la puterea -44 secunde). În acest
context fizicianul vede un foton virtual care, conform abordării evideonice, nu are
masă.
În realitate, fotonul virtual ar fi format dintr-un film cu două fotograme, care
se alternează pe ecran la viteza luminii, acestea reprezentând structura fotonică și
antifotonică, unde singura diferență între cele două obiecte este legată de culorile
care reprezintă axa verticală a energiei (magenta și verde), care se schimbă între
ele.
Interschimbul dintre aceste obiecte, ce permite ca acestea să se transforme
unul în celălalt, se produce pentru că axa energiilor se scurtează până devine nulă,
ca apoi să se lungească în direcția opusă, până ajunge la valoare sa maximă,
exprimată de vectori (3, 9 și 6).
 Se poate observa că suma celor trei vectori (18) trebuie să rămână constantă
pentru conservarea energiei și, deci, nu toate valorile pot fi exprimate de tripleta de
vectori care astfel vor apărea cuantizați (Vezi anexa 1).
Inversiunea axei energiei produce un efect în simetria fotonului și a
antifotonului care, neavând un plan de simetrie, apar ca fiind unul imaginea
speculară a celuilalt, aceștia neputându-se suprapune. Un astfel de foton virtual,
având axa energiilor cu valoare nulă (inexistentă), se prezintă ca neavând acel
atribut care este asociat cu masa aparentă a fotonului. Cu alte cuvinte, fotonul,
fiind construit din două lucruri care sunt într-o interconversie între ele, unul având
masă și altul antimasă, ni se prezintă mereu fără masă, fie că stă nemișcat, fie că
merge la viteză maximă, care este viteza luminii. Fotonul de acest tip, pe care
fizica îl numește "virtual" este singurul obiect din univers care nu prezintă masă
măsurabilă, fie că stă nemișcat sau este în mișcare, evitând "în mod ciudat" ecuația
lui Einstein, care afirmă că
În această ordine de idei, modelul evideonic propus în "Evideon" și
"Evideon 2", prevede că lungimea axelor de spațiu și timp nu se intersectează
niciodată, chiar dacă pot să-și schimbe poziția în spațiul evideonic. Acest aspect ne
face să deducem că viteza luminii, adică viteza cu care noi asociem prezența și
existența fotonului virtual, nu poate să se modifice niciodată și este mereu egală cu
1 în unitățile naturale ale lui Planck.
 Odată afirmat acest lucru, să verificăm dacă există dovezi experimentale
deja efectuate și observații teoretice care pot justifica viziunea noastră asupra
lucrurilor.

Antifotonul în cotiturile fizicii cuantice

În "Evideon 2" am explicat deja cum un cristal de Feldspat din Islanda în
formă de prismă, orientat în mod oportun față de o rază incidentă de fotoni virtuali,
îl divide în două părți, care corespund, în opinia noastră, celor două posibilități de
polarizare ale fotonului virtual, exprimate de valorile – 1, 0, + 1, care sunt valorile
de spin.
Diviziunea în două raze s-ar obține pentru că fotonul virtual ar putea lovi
electronii superficiali ai cristalului atât în faza, cât și în contrafază, adică sub formă
de spin cu semnul minus sau cu semnul plus. Cu alte cuvinte, am putea avea o
coliziune cu un foton sau cu un antifoton și asta ar provoca o interacțiune de tip
diastereometric. Cele două stări de tranziție care ar produce o ciocnire cu un
antifoton și asta ar provoca o interacțiune de tip diastereometric. Adică cele două
stări de tranziție care precedă ciocnirea ar avea energie diferită, deoarece nu ar
avea un plan de simetrie. Experții în stereochimie știu că acest lucru conduce la a
avea două stări de tranziție ce au două energii diferite și două comportamente
diastereometrice diferite între ele în tot și pentru tot. Una dintre particularități ar fi
indicele de refracție al fotonului și al antifotonului, care ar fi deviați în interiorul
cristalului în două direcții diferite în tentativa de a menține neschimbată în
momentul ciocnirii simetria întregului sistem. Imediat după interacțiune și
schimbul de direcție, atât fotonii, cât și antifotonii, ar reveni să se interconvertească
unii în alții, dând însă naștere la două grupuri de fotoni virtuali entangled; toate
acestea ar face astfel încât, în timp ce fasciculul de fotoni virtuali, care apare ca
fiind niște fotoni ce merg într-o direcție, celălalt fascicul de fotoni virtuali apare ca
fiind în contra-fază și are o altă direcție spațială. Observatorul vede doar două
fascicule de fotoni virtuali, dar nu observă entanglement-ul dintre cele două tipuri
de fotoni virtuali care constituie două părți ale unui fenomen, care continuă să
mențină un plan global de simetrie.

Reinterpretarea datelor experimentale

Lumina este definită ca fiind un câmp electromagnetic în care vectorul câmp
electric oscilează perpendicular pe vectorul câmp magnetic. Oscilarea globală
merge în toate direcțiile. Când trec lumina printr-un filtru polarizator, voi polariza
lumina care este aruncată înapoi toată, în afară de cea care oscilează de-a lungul
unei axe.
 Lumina polarizată în acest fel este trecută printr-un cristal de calcit
(nelinear). Fotonii polarizați +1 iau o direcție diferită de cei polarizați -1, dar
fiindcă aceștia nu pot fi diferențiați în mod virtual, când sunt reuniți, după o trecere
printr-un alt cristal de calcit în contra-fază, redau o singură rază, ai cărei fotoni
sunt încă polarizați în același mod cum erau la pornire. Vezi ilustrata următoare:
Să luăm N fotoni cu proprietate Δ, care pică pe două cristale de calcit
(ideali) aliniați și dispuși unul invers față de celălalt. Toți cei N fotoni transmiși ies
din al doilea cristal cu proprietate Δ sau sunt transmiși de un polaroid analizator
orientat vertical. Un astfel de comportament este diferit de cel al unui ansamblu de
N fotoni, dintre care jumătate cu proprietate □ și jumătate cu proprietate ◊. Doar
jumătate dintre aceștia (în medie) ar fi transmisă de polaroidul analizator.
http://www.fisica.uniud.it/URDF/interreg/quanto/schede/sch19i.htm
Dată fiind corespondența dintre drum și polarizator, comportamentul diferit
al celor două ansambluri de fotoni comportă imposibilitatea de a-i atribui fotonului
o traiectorie.
 Cu alte cuvinte, fotonii virtuali polarizați constituiți de fotoni și antifotoni se
divid în două raze care imediat după aceea reîncep să oscileze, prezentând doar
particularitățile virtuale ale unui foton fără masă. Cele două raze de fotoni sunt însă
entangled între ele și, deci, chiar și continuând să vibreze pe același plan, sunt în
contra-fază între ele. Asta înseamnă că, ieșind din cele două cristale, acestea vor fi
exact așa cum au intrat. Eventuala diferență care există între cele două tipuri de
fotoni virtuali este aceea că aceștia, chiar dacă par a fi identici, sub timpul lui
Plack, prezintă o polarizare de-a lungul axei energiei evideonului opusă cu 180 de
grade, dar vibrează în același plan și nu pot fi diferențiați de o lentilă polarizantă.
Cristalul de calcit interacționează cu fotonii doar împărțindu-i în două subgrupuri
care, imediat după aceea, redevin imposibil de recunoscut dacă nu ar fi entangled
din acel moment până în momentul în care rămân divizați. Polarizatorul nu va
putea niciodată să-i deosebească, chiar dacă sunt diferiți.
Rezultatele acestei fizici ar fi în acord cu existența unui foton virtual făcut în
realitate din două forme-limită de rezonanță - altfel nu s-ar vedea de ce cristalul de
calcit ar trebui să separe două stări cuantice de polarizare a fotonului, acestea fiind
legate de o particulă simetrică, care nu ar avea antiparticula sa. Separarea celor
două raze demonstrează însă cum se poate obține separația enantiomorfă a
amestecului racemic de fotoni, utilizând un cristal de calcit care s-ar comporta ca o
coloană cromatografică chirală; amestecul de fotoni și antifotoni s-ar comporta ca
un amestec de enantiomeri în timpul unei separații pe coloană chirală.
http://www.chimicamo.org/chimica-organica/risoluzione-di-una-miscela-
racemica.html

Aprofundare
În acest punct este necesară o aprofundare pentru cititorul care nu înțelege
unii dintre termenii tehnici pe care i-am folosit până acum. Două obiecte definite
ca fiind unul imaginea speculară a celuilalt sunt enantiomorfi și pot fi deosebiți
doar pentru că, neavând un plan de simetrie, nu au imaginile speculare care se pot
suprapune. Toate celelalte proprietăți sunt identice. Deci, nu sunt separabile și nu
se pot deosebi în niciun fel. Singurul mod prin care le putem face să se comporte
diferit este acela de a-i face să interacționeze cu ceva care nu este simetric. În acel
context, lucrul care nu este simetric care interacționează cu o enantio-formă sau cu
cealaltă, creează o pereche care se definește ca fiind diastereoisometrică.
Diastereoizometrii sunt diferiți în toate aspectele, fiind deci separabili, dar mai ales
au energii de interacțiune diferite și asta conduce la niște urmări importante și
interesante, ca și când o interacțiune ar fi favorizată în termeni energetici (cinetici)
față de cealaltă.
 Cu cât diastereometri se diferențiază în simetrie, cu atât este mai diferită
energia necesară pentru a-i face să interacționeze. Să dăm un exemplu mai simplu!
Știm că fotonii interacționează cu electronii superficiali ai materialului cu care
intră în contact. Știm că, pentru configurația evideonică, un electron, adică un
lepton, este format dintr-un foton legat de un antifoton (Vezi Evideon). Deci,
leptonul nu este simetric și când interacționează cu un foton virtual, o astfel de
interacțiune va avea două parcursuri posibile.

Cele două procese sunt enantiomorfe și au aceeași probabilitate de a se

întâmpla; dar dacă unul dintre cele două procese se întâmplă, trebuie neapărat să se
desfășoare în mod paralel și al doilea, pentru că altfel, local, simetria este distrusă.
Asta înseamnă că în realitatea virtuală a lui Evideon sunt unele procese care nu se
pot întâmpla decât în pereche, cu antiprocesele ei, și asta se întâmplă când
încercăm să facem particulele subatomice compuse să interacționeze între ele în
totalitatea lor, de la un număr impar de unități fotonice și/sau antifotonice, ca în
acest caz. (Vezi Anexa 2)
Acesta este motivul fundamental pentru care nu pot exista singuri, fiind
formați din trei unități, două fotonice și una antifotonică. Quarcii sunt mereu în
compania antiquarcilor lor (în mezoni). Entanglementul cuantic este o consecință a
acestui aspect din fizica universului virtual pentru că primul lucru care se întâmplă
este separația în două părți a Conștiinței.
În acest context, interacțiunea unui singur foton cu un electron este posibilă
doar dacă se admite că fotonul care reacționează cu electronul îi cedează toată
energia sa fotonului. Cu alte cuvinte, fotonul se agață de electron și își anulează
axa energiei, alungind cele două axe ale energiilor ale părții fotonice și antifotonice
ale electronului. Cu alte cuvinte, fotonul nu se agață nici ca foton, nici ca antifoton,
ci ca foton virtual, adică ca o specie fără asimetrie, dar cu un plan specular,
furnizând un electron care ne apare cu o energie mai mare.
 Acest obiect prezintă aproape aceleași caracteristici ca și electronul de
pornire, are aceeași simetrie, dar are energie diferită, deoarece contribuția
energetică a fotonului de pornire sub formă de lungime a axei sale a energiilor s-a
redistribuit pe axa componentei fotonice a electronului însuși, (alungind însăși axa)
și când revine la starea energetică de bază poate efectua procesul invers, adică să
elimine un foton cu energie oportună (să reformeze fotonul cu axa energiilor
nenul). Fotonul virtual care s-a agățat de electron, așa cum vom vedea în
continuare, are libertate de mișcare rotativă deasupra și sub planul său orizontal și
acest bending provoacă capacitatea de a desprinde cu ușurință, față de o structură
rigidă cum este quarcul (vezi mai departe).
Fotonul virtual, dacă se agață de electron din partea fotonică sau din partea
antifotonică, poate produce o specie intermediară identică (vezi anexa 3) care se
interconvertea într-un electron cu o energie mai înaltă.
În realitate noi vedem doar efectul final al acestor procese; fizica cuantică
teoretică demonstrează că, dacă antifotonul există, nu doar că are elicitate diferită
de cea a fotonului, ci și că elicitatea (spin) sa îi interzice, datorită regulilor de
simetrie, să acționeze asupra materiei, așa cum face forma sa fotonică, cu aceeași
probabilitate (vezi anexa 3).
Deci, noi vedem în semi-realitatea noastră doar un foton care, dacă lovește
un electron al orbitalului 1s al atomului de hidrogen, îl face să sară de la un nivel
cuantificat cu un număr cuantic principal egal cu 1 la un nivel cuantificat superior,
cu n=2.
Exact cum a fost prevăzut de viziunea evideonică. Însă aceasta din urmă este
capabilă să formuleze ipoteza în legătură cu unde ajunge fotonul care în acest
proces dă impresia că dispare și care în realitate rămâne lipit în forma sa planară de
electron, gata să apară iarăși când procesul contrar se întâmplă. Contrariul se va
întâmpla în antiatomul de hidrogen, așa cum se presupune în literatura științifică
(W. Perkins, "The Antiparticles of Neutral Bosons," Journal of Modern Physics,
Vol. 4 No. 12A, 2013, pp. 12-19. doi: 10.4236/jmp.2013.412A1003).

Interacțiuni între fotoni și electroni

Dar fotonii interacționează între ei?
Din punct de vedere tehnic, dacă fotonii nu ar avea masă, aceștia ar trebui să
treacă unul prin celălalt fără să se ciocnească și fără să aibă vreo interacțiune între
ei și asta este ceea ce s-ar putea întâmpla efectiv dacă fotonii care interacționează
sunt virtuali în momentul în care axa energiei (în Evideon axa verticală,
caracterizată de culorile verde și magenta) este nulă.
În realitate, în momentul acela fotonul și atifotonul sunt unul și același lucru,
pentru că au un plan se simetrie (planul spațio-temporal) care permite suprapunerea
totală dintre cele două formule limite de rezonanță (foton și antifoton). În mod
experimental chiar se pare că, dacă eu iau două raze laser și le încrucișez între ele,
cele două raze par să nu aibă interacțiune între ele, susținând ideea că fotonul nu
are masă.
Din păcate, chiar dacă fizica spune asta, există numeroase experimente și
lucrări teoretice care demonstrează contrariul.
Cum este posibil ca un foton să fie atras de gravitație dacă acesta, neavând
masă, nu este subiectul forței de gravitație?
Einstein, pentru a depăși această problemă, susține că spațio-timpul se
curbează sub interferența unei mase
mari. Deoarece câmpul de existență
a fotonului este legat de planul
spațio-temporal, fotonul alunecă pe
acesta și auzind despre curbarea
acestuia din urmă, dă impresia că
pică în gaura provocată de masa
unui corp.
Însă ceva nu se potrivește.
Paul Dirak susține că nu este
necesară o masă mare pentru a îndoi
sau a oferi impresia că câmpul
spațio-temporal se curbează.
Conform calculelor, în realitate,
este suficient un atom greu, cum ar fi cel al mercurului, pentru a face astfel încât
electronul orbital 1s al acestui element să meargă la o viteză egală cu circa o
pătrime din viteza luminii. (viteza unui astfel de electron ar fi dată în realitate de
numărul atomic al mercurului înmulțit cu constanta de structură fină a universului
care este egală cu Z x Alfa = 80/137). O astfel de viteză ridicată ar produce o
contracție spațio-temporală a orbitalelor atomici cu formă sferică de tipul "s", care
ar ecraniza nucleul atomului, producând o reumflare a orbitalilor cu geometrie
diferită, cum ar fi orbitalii "2p" și "d".
Toate acestea, documentate din plin de lucrările științifice ar produce
lichiditatea mercurului. (F Calvo et al, Angew. Chem., Int. Ed.. 2013, DOI:
10.1002/anie.201302742).
Dar asta înseamnă că nu efectul masei ar produce o alterare puternică a
țesutului spațio-temporal.

Dar teoria relativității ce validitate are?

Albert Einstein este un nume foarte cunoscut pentru că a luat Premiul Nobel
pentru Fizică, dar nu pentru teoria relativității, așa cum cred unii, ci pentru efectul
fotoelectric, care este cu totul altă poveste.
Așa cum a înțeles Einstein, reluând teoria lui Planck, efectul fotoelectric
evidențiază natura cuantică a luminii. În radiația electromagnetică energia nu este
distribuită în mod uniform pe întregul foton a undei, ci este concentrată în cuante
singulare (pachete discrete) de energie, fotonii, și fiecare foton interacționează
singular cu un electron, căruia îi cedează energia. Până când acest lucru se verifică
este necesar ca fotonul să aibă energia suficientă să rupă legătura electrică care ține
legat electronul de atom.
Acest "prag minim" de energie al fotonului se determină în baza relației lui
Einstein: E = h・(c/λ) (unde "h" este constanta lui Planck, "λ" este lungimea de
undă și "c" viteza luminii). Cu siguranță teoria relativității este ceva cu un impact
mult mai mare, pentru că reprezintă sau vrea să reprezinte un descriptor al
întregului Univers, pe când efectul fotoelectric reprezintă doar un comportament
care descrie interacțiunea dintre fotoni și electronii superficiali.
Cum de distincția maximă oferită lui Einstein nu vorbește despre
relativitate? Cu alte cuvinte, recunoașterea științifică oferită lui Einstein este oferită
pentru o descoperire care-i va permite lui Compton să descopere efectul omonim.
Experimentul lui Compton consta în trimiterea unui fascicul corespondent de
fotoni (raze X cu λ = 0,0709 nm) pe o țintă de grafit, și în observarea spectrului de
fotoni difuzi și, deci, a lungimii lor de undă (λ).
Ceea ce a văzut fizicianul american a fost faptul că, pe lângă emisia de
fotoni cu aceeași λ, erau și raze X cu o lungime de undă mai mare (în medie de
0,0731 nm) și, deci, cu frecvență mai mică (mai puțin energetici). În plus, mărirea
absolută a lungimii de undă a radiației difuze, pentru oricare unghi de răspândire,
era independentă de lungimea de undă a radiației incidente.
http://www.lucevirtuale.net/percorsi/b3/effetto_compton.html
 În 1923 Arthur Holly Compton a realizat următorul experiment. El a
îndreptat un fascicol monocromatic de raze X pe o țintă de grafit și a analizat
proprietățile radiației la ieșire. Datele experimentale demonstrează că lungimea de
undă a radiației difuze finale este mai mare decât lungimea de undă a radiației
incidente; în plus, diferența depinde de unghiul , de-a lungul căruia
direcția radiației este împrăștiată. La fel cum pentru efectul fotoelectric și pentru
corpul negru, acest rezultat este incomprehensibil în baza legilor teoriei ondulatorie
clasice a luminii, conform căreia razele X incidente ar trebui să fie împrăștiate în
toate direcțiile, cu o lungime de undă medie, contrar rezultatelor experimentale.
Așa cum pentru efectul fotoelectric și pentru corpul negru acest rezultat este
incomprehensibil în baza legilor teoriei ondulatorii clasice a luminii, în funcție de
care razele X incidente ar trebui să fie difuzate în toate direcțiile, cu lungimea de
undă medie, contrar rezultatelor experimentale. Însuși Compton a reușit să explice
acest comportament al razelor X. El apelează la teoria relativității restrânse și, mai
ales, a presupus că razele X, în ciocnirea cu atomii grafitului s-ar comporta ca
niște adevărate particule dotate cu energie și cu impuls (adică cu masă). Dacă
teoria lui Einstein în legătură cu relativitatea ar fi greșită, atunci efectul Compton
ar trebui să caute în altă parte explicațiile sale, dar fiindcă atât efectul fotoelectric,
cât și datele descoperite de Compton, au legătură cu o puternică interacțiune dintre
un foton lipsit de masă și un electron considerat ca fiind o particulă invizibilă, ar
putea exista o explicație diferită prin viziunea evideonică a universului.
Că teoria relativității este greșită se gândesc mulți în ziua de astăzi, chiar
dacă în general, nimeni nu are curajul să spună ceea ce gândește, pentru că a merge
contrar ideii că am dat un Nobel cuiva care greșise aproape tot nu este astăzi la
modă.
Ecuația relativității lui Einstein nu ar fi în realitate a lui Albert Einstein, ci a
unui matematician autodidact italian, Olinto De Pretto.
 Deconcertanta descoperire vine din partea serioasei reviste englezești
"Guardian", care deja cu opt ani în urmă prezentase geneza celebrei formule a
relativității (timpul și mișcarea sunt relative față de poziția observatorului, dacă
viteza luminii este constantă), altfel cunoscută ca și E=mc² (energia este egală cu
produsul dintre masă și pătratul vitezei luminii) și care a repropus controversata
problemă cu privire la primogenitura probabil a celei mai faimoase ecuații din
lume. În realitate, faimoasa formulă E=mc² nici măcar nu a fost descoperită de
Einstein, așa cum prezintă, într-un articol de ziar, Simona Marchetti, în data de 13
aprilie 2007, în "Corriere della Sera": „Din câte se povestește, în data de 23
noiembrie 1903, italianul De Pretto, un industriaș din Vicenza pasionat de
matematică, ar fi publicat în revista științifică "Atte", un articol cu titlul "Ipoteze
ale eterului în viața Universului", în care susținea că "materia unui corp conține o
cantitate de energie reprezentată de întreaga masă a corpului, care s-ar mișca cu
viteza medie a particulelor unice." ”
În concluzie, celebra E=mc², explicată cuvânt cu cuvânt, chiar dacă De
Pretto nu a pus și formula relaționată conceptului de relativitate, ci a relaționat-o cu
viața universului.

Conform reconstituirii efectuate de profesorul Umberto Bartocci, docent în

Istoria Matematicii la Universitatea din Perugia, acest defect în formularea lui De
Pretto ar fi fost motivul pentru care inițial semnificația ecuației nu este înțeleasă.
Abia după aceea, în 1905, omul de știință elvețian Michele Besso l-ar fi anunțat pe
Albert Einstein în legătură cu lucrarea desfășurată cu doi ani înainte de De Pretto
și concluziile la care ajunsese, pe care genialul fizician și matematician le-ar fi
făcut apoi ale sale, fără totuși să-i atribuie
vreun merit italianului. Aceasta bineînțeles
că este teza lui Bartocci, căreia profesorul
i-a dedicat chiar și o carte, publicată în
1999 de Andromeda - Albert Einstein și
Olindo De Pretto - Adevărta poveste a
celei mai faimoase formule din lume, unde
este explicată teoria "contaminării
einsteiniene" de către De Pretto, decedat
în 1921. «De Pretto nu a descoperit
relativitatea - a recunoscut Bartocci - însă
nu există dubii în legătură cu faptul că a
fost primul care utilizat ecuația, iar acest lucru este foarte semnificativ. Sunt
convins și că Einstein a folosit cercetările lui Pretto, chiar dacă acest lucru este
imposibil de demonstrat. » De-a lungul anilor au existat și alte polemici în
legătură cu contribuțiile științifice care i-ar fi permis lui Einstein să descopere și
facă publică formula revoluționară în 1905 și printre acestea se spune că deosebit
de importante au fost cercetările germanului David Hilbert. Se pare însă că este
imposibil să se pună punct controversei și nici măcar Edmund Robertson, profesor
de matematică la Universitatea din St.Andrew, nu a reușit să facă asta: « O mare
parte din matematica modernă a fost creată de lumea căreia nimănui nu i-a
acordat vreodată vreun credit, cum ar fi de exemplu arabii - a povestit Robertson
pentru Guardian - Einstein se poate să fi luat ideea de la cineva, dar ideile în sine
vin de peste tot. De Pretto merită cu siguranță un credit pentru studiile pe care
le-a desfășurat și contribuția pe care a avut-o dacă aceste lucruri se pot dovedi.
Dar, oricum, genialitatea lui Einstein rămâne incontestabilă. .≫ Dubiul persistă,
polemicile persistă și ele, singura certitudine este tocmai acea ecuație E=mc²,
despre care toți au auzit vorbindu-se cel puțin o dată!
"Discover" din martie 2012 publică cercetările unor savanți care revizuiesc
total ideile lui Einstein. Studii recente efectuate asupra notițelor lui Einstein
demonstrează că în ele au fost făcute erori grave. Așa se pare și așa este declarat cu
o frază care nu lasă niciun dubiu interpretativ: "Teoria lui Einstein este fără niciun
dubiu cea mai mare idee a secolului XX, dar nu tot ce a făcut el este corect. O
parte din munca descoperită recent, pe care fizicianul a efectuat-o, a fost greșită.
Foarte, foarte greșită. " Asta declară Jeoff Brumeiel în data de 14 martie 2014.
http://www.npr.org/2014/03/20/291408248/einsteins-lost-theorydiscovered-and-
its-wrong

În plus, măsurători mai exacte, efectuate cu aparate mai sofisticate,

demonstrează foarte clar că teoria lui Einstein trebuie revizuită. De exemplu,
rapoartele dintre masele particulelor subatomice nu par să fie constante, ci
fluctuează în spațio-timpul lui Einstein, contrar celor prevăzute de teoria sa.
http://www.npr.org/2013/08/22/214186448/the-worlds-most-precise-clock-could-
proveeinstein-wrong
 În orice caz, multe sunt dubiile care zi de zi își fac apariția pe scena lumii
fizice și care încep să facă praf ideea existenței reale a unei relativități legată de
curbarea unui câmp, cel spațio-temporal propus de Einstein, care se pare că nu ar fi
crezut în teoria câmpurilor.
http://www.npr.org/blogs/13.7/2011/09/28/140839445/iseinstein-wrong
Marco De Paoli scrie în cartea sa: "În legătură cu fundamentele teoriei
relativității care domină scena fizicii contemporane, rămâne necesitatea unei
reflecții mai epistemologice. Reflecția se mărește într-o analiză aprofundată a
cosmologiei care conduce de decenii și care, pliindu-se pe cosmologia einsteiniană,
a impus progresiv teoria neverosimilă a unui univers în expansiune, pornind de la o
misterioasă "singularitate" creatoare care a explodat odată cu așa-numitul Big
Bang. O astfel de teorie s-a putut impune doar prin intermediul unei lecturi
unilaterale și reductive a deplasării spre roșul luminii lactice și a radiației de fond
împrăștiată în univers, în timp ce aceleași date par să deschidă alte interpretări
alternative mai plauzibile." Dar și alți fizicieni încep să revizuiască ideea curbării
spațio-timpului, furnizând noi ipoteze de lectură a fenomenelor fizice legate de
gravitație: Cunoscutul matematician și fizician Fock se exprimă astfel în legătură
cu gravitația: "Este...incorect să numim teoria gravitației lui Einstein "Teoria
generală a relativității" cu atât mai mult cu cât 'Principiul general al relativității
este imposibil sub orice condiții fizice.' " În plus, într-un articol, care are titlul
"Ce nu este în regulă cu relativitatea?" - Bulletin of the Institute of Physics and
Physical Society, Vol. 18 (March, 1967) pp.71—77, G., Burniston Brown
demolează aproape toate aspectele teoriei relativiste.
http://homepage.ntlworld.com/academ/whatswrongwithrelativity.html
 Cu alte cuvinte, ceva nu funcționează în
relativitate și ceea ce nu funcționează are mereu
legătură cu previziunile legate de masă corpurilor.
Materia obscură și previziunile cu privire la cantitatea
sa, interacțiunile dintre foton și masa sa aparentă,
raporturile dintre masa de neutroni și protoni,
formularea unui ipotetic Big Bang relaționat cu
calitatea și cantitatea radiației de fond, Red Shift-ul
galaxiilor, relația lipsă dintre relativitate și cuantică ce
nu poate fi trecută cu vederea, unde nodul fundamental
este o gravitație cuantică care nu reușește să vadă
lumina și mai ales natura fotonului clasic, care se
comportă de parcă ar fi în realitate un obiect cu masă
variabilă, face ca relativitatea să fie mai degrabă
incompletă. Când fotonul cu energie înaltă
interacționează cu materia și când are energie mică,
trece prin mijlocul ei. Aceeași structură a spațio-
timpului se curbează sub masă - ori curbarea sa este
cea care produce efectul de masă, amintește mult
despre absența dualității în universul evideonic, unde
cauza și efectul sunt exact același lucru, același
eveniment, văzut în mod dual doar datorită postulatei
prezențe a unui timp, care se pare că pentru fizicianul
Bohm nu există.
În principiu, nodul constă în a ne închipui o
energie care se comportă ca și masă sau viceversa,
astfel încât fotonul să poată fi considerat un proiectil
sau o undă. Dar dacă fotonul este doar un câmp
electromagnetic, cum va reuși să interacționeze cu un
câmp gravitațional într-o teorie care prevede că o
curbură spațio-temporală poate exista doar dacă există o masă? Și cu toate acestea,
fotonii, în efectul fotoelectric, "se lovesc" de electroni atât de tare, încât îi împing,
conform teoriei lui Compton, și îi fac pe aceștia să țâșnească cu un anumit unghi și
o anumită traiectorie. Dar dacă teoria relativității este greșită, atunci și explicația
efectului Compton este greșită și, mai ales, cum se explică în efectul Compton
faptul că fotonul deviat la ieșire se comportă ca un proiectil care are o energie mai
mică față de fotonul de intrare? Ce se întâmplă cu restul de energie?
Bineînțeles, dacă electronul ar avea structura propusă în Evideon și dacă
fotonul ar fi un foton virtual în oscilație cu antifotonul său, multe lucruri s-ar putea
explica cu ușurință. Electronul nu ar fi punctiform, coliziunea ar putea fi lipsită de
elasticitate și în funcție de cum lovește fotonul virtual electronul, iată că apar
unghiuri diferite de ieșire ale noului foton (care nu ar fi cel care a ciocnit
electronul, ci ar fi cel care înainte era legat de antifotonul care constituia însăși
electronul). Cu alte cuvinte, un foton virtual, în configurația sa fotonică (nu
antifotonică), lovește electronul (foton și antifoton legați unul de altul). Fotonul-
proiectil se agață de electron, cedând energia sa, care la rândul său, eliberează un
foton cu energie egală sau mai mică față de cea pe care a avut-o fotonul incident.
Dar pentru că axa energiei fotonului incident oscilează între două valori
cuantificate -L și +L (cu L= lungimea axei energiilor), fotonul rezultant va avea
unghiuri și energii diferite - egale sau mai mici față de energia maximă permisă
pentru un foton sau un antifoton în valoare absolută. (pentru o soluționare banală a
problemei vedeți aici:
http://www.ilmondodelletelecomunicazioni.it/argomento.php?id_lezione=56&id_c
apitolo=445

Fotoni care interacționează între ei. Unul este absorbit iar celălalt face
cale întoarsă și merge înapoi în spațiu.
Nu doar fizica prevede că fotonii pot interacționa cu materia dar și între ei,
în mod chiar foarte puternic. Unii cercetători de la Universitatea din Viena, în
noiembrie 2014, au reușit să facă să interacționeze doi fotoni, care trec împreună
printr-un rezonator care poate accepta intrarea doar a unui foton. Absorbția unui
foton în rezonator este inversiunea traseului celuilalt, care se întoarce înapoi în
spațiu, creând un entanglement între cei doi fotoni, pare a fi ceea ce se întâmplă.
Conform modelului evideonic, asta înseamnă că un foton își rotește spinul în
contrafază față de celălalt (pereche de fotoni virtuali entangled).

http://io9.com/in-this-image-two-photons-interact-heres-why-its-grou-1654502848
 Dar și înainte de aceste experimente și alți cercetători reușiseră în 2007, la
nivel teoretic, să verifice că fotonii pot interacționa între ei dacă au energiile înalte
potrivite. http://arxiv.org/pdf/quant-ph/0301146.pdf.
În 2013 niște cercetători "izbesc unul de altul" (ar trebui să se spună că "fac
să interacționeze") doi fotoni și obțin un altul caracterizat de suma energiilor
primilor doi. (Nonlinear Interaction between Single Photons T. Guerreiro, A.
Martin, B. Sanguinetti, J. S. Pelc, C. Langrock, M. M. Fejer, N. Gisin, H. Zbinden,
N. Sangouard, and R. T. Thew, Phys. Rev. Lett. 113, 173601 – Published 22
October 2014).

http://journals.aps.org/prl/abstract/10.1103/PhysRevLett.113.173601
Însă în acest articol se demonstrează cum cei doi fotoni pot să se însumeze
unul cu altul pentru a crea un superfoton. Dar cum să explice că suma fotonilor dă
din punct de vedere fizic un singur foton cu energie diferită? Asta înseamnă că
fotonii se pot însuma doar pe componenta lor energetică. O explicație a acestei
ipoteze este legată de observația că cei doi fotoni împușcați în aceeași direcție
mergând cu viteza luminii ajung amândoi în același timp pe revelator, pentru că
altfel ar apărea ca doi fotoni diferiți. În acel
context revelatorul măsoară media valorilor
celor două energii, efectuând două măsurători
concomitent (fără localizare în spațio-timp).
În acel context, un foton care are o lungime de
undă de 1551 nanometri și unul cu lungimea
de undă de 1560 de nanometri furnizează o
lungime de undă medie de 1555.5 nanometri,
care echivalează cu energia unui singur foton
aparent. Cei doi fotoni sunt același eveniment
unic și pot fi identificați ca fiind un singur
foton. Asta înseamnă că putem aduna și
scădea fotonii între ei, extrăgând doar valorile axelor verticale (ale energiilor)
ale fotonului evideonic.
Energia totală pusă în jos pare a fi suma energiilor celor doi fotoni, care
corespunde unei lungimi de undă egală cu 777,75 nanometri, aproximată la 778
nanometri, această dată fiind obținută în mod obiectiv. În acest context, se poate și
să se prevadă mecanismul de adăugare a unui electron la un foton, așa cum s-a
putut vedea anterior, unde rezultatul final este un electron care a "alungit" axele
componentelor fotonică și antifotonică cu aceeași cantitate derivată din contribuția
energetică a fotonului care se leagă de structura electronică, reducându-și la zero
valoarea axei sale a energiilor. Aceste concluzii ne determină să concluzionăm că
într-o structură electronică, lungimile diferitelor axe ale unității fotonice pot suferi
variații interne, păstrând nevătămate legile simetriei și conservării energiei. Aceste
date explică cum este posibil ca un foton virtual să se agațe de un electron (Vezi
Anexa 3). În plus, trebuie notat faptul că din toate experimentele amintite în
literatură se demonstrează că: atunci când fotonul are energie joasă nu
interacționează și se comportă ca o undă, dar când are energie înaltă se comportă
ca o particulă, cu coliziuni elastice.
Un punct de vedere interesant în legătură cu masa fotonului este exprimat în
Optiks (Evaluating the gravitational interaction between two photons M.A. Grado-
Caffaro*, M. Grado-Caffaro Scientific Consultants, C/Julio Palacios 11, 9-B,
28029 Madrid, Spain.). În această lucrare, utilizând ecuația lui Klein Gordon se
calculează energia gravitațională pe care ar exercita-o un foton asupra altui foton
cu energie diferită, susținând că masa aparentă a fotonului în repaus nu este nulă.
Dincolo de formalismul matematic complex autorii susțin că:

On the other hand, we define the gravitational energy of interaction relative to

rest-mass between the two photons as

Moreover, given that the photon rest-mass is wavelength dependent, one has for a
given wavelength :

În articol se consideră că m și m' sunt masele celor doi fotoni care

interacționează între ei și se declară că:
, unde h este constanta lui Planck, λ
este lungimea de undă a fotonului cu masa m și ε este diferența dintre lungimile de
undă dintre cei doi fotoni și c bineînțeles că este viteza luminii.
http://www.sciencedirect.com/science/article/pi/S0030402612001775
 Cu alte cuvinte se consideră că un foton este ca o particulă care are o masă
aparentă dependentă de frecvența sa. În acord cu viziunea evidoenică a fotonului se
poate demonstra că: nu doar doi fotoni pot interacționa între ei în mod
gravitațional, ci o vor face doar dacă au energii ridicate, pentru că doar în acel caz
vor avea mase aparent înalte. Dar celor mai mulți le-a scăpat o particularitate
interesantă.
Autorii, pentru a efectua aceste munci intense, folosesc formula lui Klein
Gordon. Pentru cine nu știe, Klein și Gordon încearcă să aplice formula lui
Schrodinger, modificată în mod corespunzător (care calculează funcția de undă a
fermionilor, dar mai ales pe cea a electronilor) pentru bozoni (printre care se află și
fotonii), și să creeze un punct de uniune între relativitatea lui Einstein și cuantica
lui Planck.
Însă, așa cum ne amintește Dr. Antonella Vannini în teza sa de doctorat de
pe lângă Facultatea de Psihologie a Universității din Roma "La Sapienza", cu o
teză de doctorat având titlul "Un model sintropic al Conștiinței", "Aceeași ecuație
probabilistică, în principiu dezvoltată de Max Born în îndepărtatul 1926, conține o
aluzie explicită în legătură cu natura timpului și cu cele două tipuri de ecuații
posibile ale lui Schrodinger, una care descrie undele anticipate și alta care descrie
undele întârziate. Există un fapt important: începând cu 1926, de fiecare dată când
fizicienii au luat ecuația lui Schrodinger pentru a-i calcula probabilitățile
cuantice, în realitate au luat în considerație soluția undelor anticipate, deci
influxul undelor care merg înapoi în timp, fără ca măcar să-și dea seama. În
interpretarea lui Cramer matematica, pornind de la ecuația lui Schrodinger este
exact aceeași din interpretarea lui Copenhagen. Diferența constă exclusiv în
interpretare. Interpretarea lui Cramer reușește "miracolul" de a rezolva toate
misterele și enigmele fizicii cuantice, făcând-o și compatibilă cu supozițiile
relativității restrânse. Tranzacția între unde întârziate, care provin din trecut, și
unde anticipate, care provin din viitor, lasă loc unei entități cuantice cu
proprietăți duale, de undă/particulă. Proprietatea undelor este consecința
interferenței undelor întârziate și anticipate și proprietatea particulei se datorează
localizării tranzacției. Însă acest miracol se obține cu prețul de a accepta că unda
cuantică poate călători în mod real înapoi în timp. La prima vedere acest lucru
este în contrast deschis cu logica comună, care ne spune că, cauzele trebuie să
preceadă mereu evenimentul cauzat, dar modul în care interpretarea tranzițională
consideră că timpul diferă de logica comună, fiindcă interpretarea tranzițională
include în mod explicit efectele teoriei relativității. Însă interpretarea lui
Copenhagen tratează timpul în mod clasic, "newtonian" am putea spune, și asta
stă la baza incongruențelor care se manifestă astăzi, așa cum este evidențiat de
lucrările în care se încearcă să se explice rezultatele experimentelor cum ar fi cel
al lui Aspect și a dublei despicături. Cramer, în practică, a descoperit o conexiune
foarte profundă între relativitate și mecanica cuantică și asta reprezintă miezul
interpretării sale."
Acum, Klein și Gordon, în formula lor, evidențiază faptul că există două
soluții pentru funcția de undă a fotonului, una pozitivă și alta negativă, așa cum
este evidențiat de lucrările lui Caffaro, pe care l-am citat mai înainte. În expresia
relativistă, energia totală (care ține cont de operatorul energie cinetică și de masa în
repaus) poate fi descrisă astfel:

Atunci s-ar putea căuta o soluție, așa cum s-a procedat cu ecuația lui
Schrodinger:

Soluția pentru a remedia acest inconvenient este, deci, aceea de a propune un

fel de pătrat al acestei ultime ecuații:

Dar procedând astfel, se pierd toate soluțiile negative, în mod total

arbitrar. Cu alte cuvinte, pentru foton, există două funcții de undă: una care este
negativă și merge în trecut și în direcție spațială opusă celei care are energie
pozitivă care merge în viitor. Toate acestea, spuse în termeni evideonici, înseamnă
că fizica modernă a calculat deja existența antifotonului, dar a respins a priori
existența sa, cu toate că matematica și afirmă spun contrariul.
https://en.wikipedia.org/wiki/Klein%E2%80%93Gordon_equation
Antifotonul ar avea caracteristica de a se mișca într-o dimensiune unde
entropia se micșorează (negentropie sau entropie negativă, propusă de Erwin
Schrodinger în 1943 și reluată de Luigi Fantappie în aceeași perioadă).
https://it.wikipedia.org/wiki/Luigi_Fantappi%C3%A9

Aspecte relative în realitatea evideonică

Așadar, fizica modernă nu-și dă seama de existența antifotonului pentru că
acesta se transformă la viteza luminii în imaginea sa speculară prin intermediul
unui rapid efect de tunel. Soluțiile matematice care conduc la verificarea teoretică a
acestui eveniment sunt omise pentru că sunt incomprehensibile, doar deoarece
conștientizarea fizicianului modern nu reușește încă să înțeleagă că fotonul este la
fel ca o medalie, dar unde se insistă cu încăpățânare ca acesteia să i se vadă doar o
față.
Deci, fizica modernă vede fotonul ca fiind o particulă lipsită de antiparticulă,
dar nu este capabilă să-i înțeleagă comportamentul până la capăt, încercând soluții
alternative și uneori cu adevărat pitorești. Dacă revedem experimentele de coliziuni
efectuate între fotoni și fotoni sau între fotoni și electroni, ne dăm seama că
modelul evideonic este capabil compenseze tuturor lipsurile de înțelegere.
Un anumit experiment ne ajută să înțelegem că vechile interpretări pitorești,
furnizate chiar și de școli eminente de fizică, cad în fața unor banale obiecții. Într-
un articol care a apărut cu câțiva ani în urmă, Raymond Y.Chiao, Paul G. Kwiat și
Aephraim M. Steinberg au produs un experiment interesant, pe care l-au publicat
în 1993 în revista Nature. Aceștia au împușcat dintr-un tun fotonic doi fotoni,
născuți în același moment, unul la dreapta și altul la stânga, spre două revelatoare
de fotoni. Cei doi fotoni, deplasându-se cu viteza luminii, au ajuns amândoi la
respectivele ținte, luându-le aceeași perioadă de timp, pentru că cele două ținte erau
echidistante față de sursa fotonică. Într-un al doilea experiment unul dintre cele
două drumuri optice a fost modificat, adăugându-i-se o oglindă. Se împușcă o sută
de fotoni la dreapta, pe drumul liber, și o sută de fotoni la stânga, pe drumul unde
se află oglinda ca și obstacol. Primii o sută de fotoni ajung la timp la țintă la viteza
luminii. Cealaltă sută de fotoni vor ricoșa pe oglindă și vor fi reflectați înapoi. Însă
oglinda nu era perfectă și din o sută de fotoni unul trecea prin oglindă și urma
traiectoria spre a doua țintă. Oglinda avea o reflectare de 99%. Ei bine, fotonul care
reușea să treacă prin oglindă prezenta o viteză de circa 1,7 c; adică, în mod aparent
călătorea aproape cu viteza luminii. În cursul experimentelor și-au dat seama că în
unele zile, mai mult de un milion de fotoni reușeau să treacă prin oglindă și să
ajungă la țintă înainte de bariera prevăzută de viteza luminii; fotonul este ca o undă
care reprezintă probabilitatea de existență a însuși fotonului. Deci nu este adevărat
că oglinda permitea doar trecerea unui singur foton din o sută, reflectându-i pe
ceilalți nouăzeci și nouă, ci permitea trecerea unui procent de 99% probabilitate ca
fotonul să treacă, reflectând sau respingând 99% de probabilitate statistică ca un
foton să treacă. Dacă se reprezintă grafic cele două gaussiene de probabilitate, se
descoperă că probabilitatea egală cu 99% e ca o broască țestoasă cu carcasa foarte
mare comparativ cu broască țestoasă, care este de o sută de ori mai mică și care
reprezintă gaussiana, care corespunde cu 1% probabilitate.
Cele două gaussiene-broaște țestoase merg cu viteza luminii, dar se pare că
cea mică ajunge prima, pentru că clopoțelul care indică sosirea la țintă sună când a
trecut întreaga broască țestoasă.
În acel context se pare că prima broască țestoasă, adică 1% dintre fotoni, sau
un foton dintr-o sută, care reușește să treacă prin oglindă, a depășit viteza luminii.
http://astrolab.altervista.org/articoli/luce.html

Adevărata explicație a evenimentului

Atât fizicienii care au scris articolul științific, cât și cei de la revista Nature
nu-și amintesc de o proprietate importantă a fotonilor, care, dacă este luată în
considerație, invalidează imediat explicația oficială oferită de autorii articolului. În
publicație se declară că fotonul se comportă ca undă în proporție de 99%, pe când
1% trece prin oglindă și se va comporta apoi ca particulă. Din păcate, atât Born cât
și Bohm susțin, chiar dacă o fac în mod diferit, că fotonii sunt unde și/sau
particule, dar când se decide că un foton este o undă sau o particulă, restul de
fotoni se va comporta în același fel. Cu alte cuvinte, nu este posibil să faci un
singur foton parțial undă și parțial particulă. În afară de faptul că nu s-ar potrivi
nici măcar explicația despre gaussiană, deoarece viteza fotonului ar depinde de
grafismele cercetătorului, și în acest caz modelul evideonic este capabil să
furnizeze o explicație exhaustivă.
Deoarece fotonul virtual este în rezonanță cu cele două forme eneantiomorfe
ale sale (foton și antifoton), care se convertesc reciproc între ei cu viteza luminii,
avem două probabilități diferite ca fotonul virtual, apropiindu-se de electronii
oglinzii, să se polarizeze ca foton și antifoton. Există o probabilitate mai mică ca
fotonul virtual să se blocheze ca antifoton. Dar, în acel rar moment, care nu este
nul ca și probabilitate, antifotonul se manifestă ca atare și își va exprima
proprietățile, care sunt opuse față de cele ale fotonului care este reflectat.
Antifotonul va merge în partea opusă a fotonului, dar înainte de a se transforma din
nou în foton virtual și de a-și ascunde față de experimentatorul fizician adevărata
sa natură duplicitară, va rămâne pentru scurt timp ca antifoton, mergând pentru o
clipă înapoi în timp. Cu alte cuvinte este ca și când ar fi pornit mai înainte în timp
și din acest motiv ajunge înainte de timpul prevăzut, dând falsa impresie că a
depășit viteza luminii.
Prin urmare, fotonul ar fi ca un pendul, un metronom care scanează timpul.
Fotonul și antifotonul s-ar conecta între ei, furnizând, nu locația timpului, pentru că
universul ar merge înainte în timp și imediat după aceea s-ar întoarce înapoi,
oscilând în jurul unui prezent etern. Dar de fiecare dată când s-ar reuși blocarea
unui antifoton în configurația sa, iată că acesta ne-ar arăta cum este posibil, în
interiorul virtualității evideonice, fractalice și holografice, să avem impresia că
mergem înapoi de-a lungul axei temporale (viziune duală a virtualității).

Fotonul virtual ar fi hibridul de

rezonanță dintre un foton care merge
înainte în timp și unul care merge
înapoi în timp. Toate acestea prevăd că
fotonul virtual are un moment în care
are energie pozitivă și un moment
următor, cu energie negativă, unde al
doilea principiu al termodinamicii, care
obligă entropia să crească mereu, nu ar
mai fi respectat, decât dacă luăm în
considerație și cealaltă jumătate de
univers, unde entropia scade mereu.
Astfel suma entropică totală ar rămâne
mereu nulă.
 Axa verticală a șeii reprezintă energia fotonului virtual care oscilează între
valori pozitive și negative în jurul spațio-timpului reprezentat de planul orizontal
de existență a fotonului virtual. Se înțeleg astfel, dintr-un foc, toate experimentele
de coliziune și interacțiune dintre fotoni. Dacă fotonii au energie joasă, aceștia au o
axă a energiei scurtă și oscilează în jurul unor valori mici. Astfel de valori se
manifestă în planul spațio-temporal ca valori de masă aparentă sau masă restantă a
ipoteticului foton care se află în repaus. Masele apropiate de valori nule le permit
fotonilor să nu interacționeze între ei și, în principiu, să treacă unul prin celălalt
fără să se altereze excesiv. Însă când utilizăm pentru coliziunile noastre fotoni cu
energie ridicată, cu mase aparente ridicate și aceștia au oportunitatea de a se
manifesta ca particule, dând în acel caz naștere tuturor acelor date experimentale
citate mai sus și interpretate greșit de știința actuală.

Fotonul virtual și timpul

Deci, întregul univers ar fi un fractal construit în baza geometriei evideonice

și constituit din mulți evideoni mici, adică din imagini de fotoni și antifotoni
suprapuși între ei. Realitatea virtuală s-ar manifesta când un evideon se împarte
într-un foton și un antifoton, care încep să oscileze cu frecvențe opuse și în fază
între forma fotonică și cea antifotonică. Acest eveniment ar produce fenomenul de
entanglement, adică de împletire între cei doi fotoni, pentru că cei doi fotoni,
născuți dintr-un evideon, ar fi entangled în baza faptului că din motive geometrice,
unul se naște în foton care este pe punctul de a se schimba în antifoton și celălalt se
naște ca foton care începe să se convertească în imaginea sa speculară, adică în cea
fotonică. Toate acestea ne fac să concluzionăm că fotonul ar fi entangled cu
antifotonul corespondent, deoarece când acesta este foton, celălalt este mereu
antiparticula sa. Când unul are energie pozitivă, celălalt ar avea energie negativă,
iar când unul merge într-o direcție, celălalt ar merge în direcția opusă. Supa de
fotoni și antifotoni virtuali, chiar dacă au valori opuse de entropie, ar avea mereu o
valoare nulă. Se pare că tot ce există ar fi făcut din nimic.
Dintr-un punct de vedere temporal, dacă universul nostru poate fi asemuit cu
o hologramă, acesta ar avea o frecvență de clock egală cu inversul timpului lui
Planck . Acesta ar fi numărul de operații pe care computerul-univers le-
ar face într-o singură clipă. Că timpul este o simplă iluzie se poate înțelege acum
(http://www.theepochtimes.com/n2/science/is-time-an-illusion-30858.html), pentru
că, dacă universul merge înainte și înapoi, oscilând în spațio-timp și în energia cu
valorile mărimilor lui Planck, este clar că noi nu ne putem da seama de asta, însă
fizica ne vine în ajutor, făcându-ne să înțelegem că, în interiorul sistemului fizic
universal, noi avem ideea și senzația de timp, tocmai din cauza prezenței
entanglement-ului dintre doi fotoni, adică dintre un foton și un antifoton, care sunt
legați în mod simetric de valorile frecvențelor lor de interconversie.
Să citim un articol din Scienza e Conoscenza, semnat de Alessandro Silva în
data de 3/5/2013, care printre altele afirmă:
http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/natura-del-tempo-nell-universo.php
Timpul nu există. Ipoteza lui Fiscaletti și a lui Sorli despre natura timpului în
univers.
"Cercetările recente asupra timpului, conduse de fizicianul italian Davide
Fiscaletti și de omul de știință sloven Amrit Sorli, sugerează că universul nu se
petrece într-un timp înțeles ca și dimensiune fizică care are o existență primară, ci,
din contră, timpul există doar ca o secvență, o ordine numerică de evenimente, de
schimbări materiale. Adică în univers timpul este doar o mărime matematică.
Universul lui Gödel fără timp: în 1949 Kurt Gödel a construit primele modele
matematice ale universului în care se teoretiza posibilitatea de a face călătorii în
trecut. În fiecare model de univers, într-o structură spațio-temporală, fiecare
fenomen este descris de patru coordonate, dintre care trei reprezintă un punct din
spațiu, iar a patra reprezintă un moment temporal exact: în mod intuitiv, fiecare
punct din spațio-timp reprezintă deci un eveniment, un fapt care s-a întâmplat într-
un loc exact și într-un moment exact. Mișcarea unui obiect punctiform este deci
descris de o curbă, cu coordonata temporală crescătoare. Kurt Gödel este
cunoscut pentru teoremele sale, dar mai ales pentru cele de incompletitudine și de
indecidabilitate. Nicio teorie matematică nu ar fi completă. Cu alte cuvinte, ar
avea în interiorul său elementele pentru a decide dacă formalizarea sa ar fi mereu
adevărată. Gödel a analizat ecuația formulei universului în expansiune, bazată pe
cea pe care același Albert Einstein a numit-o linie temporală, dându-și seama că,
călătorind de-a lungul liniei timpului în viitor, într-un anumit punct al călătoriei,
ne trezim în trecut - adică punctul de pornire precede sau coincide cu cel de
sosire. Gödel și-a dat seama că ecuația liniei temporale cu care este construită
teoria universului permite călătoria în timp și nu doar a merge înainte și înapoi,
dar și, continuând să mergem înainte, ajungem înapoi, adică săgeata timpului
spre infinit nu este doar o curbă, ci este circulară."
Se găsește astfel definiția timpului de dinaintea celei enunțate de Sf.
Augustin, care a impus științei ideea de timp liniar.
Dar dincolo de aceste considerații interesante de tip geometric, iată că apare
experimentul cuantic care demonstrează că timpul se naște din entanglement-ul a
doi fotoni.
https://medium.com/the-physics-arxiv-blog/quantum-experiment-shows-how-
timeemerges-from-entanglement-d5d3dc850933
Katerina Moreva și alții,(Phys. Rev. A 89, 521-22, (2014)), de la Istituto
Nazionale di Ricerca Metrologica di Torino (INRIM) au arătat că timpul se naște
exact din entanglement-ul fotonic. Într-un experiment oportun chiar a construit un
univers-jucărie în care doi fotoni entangled sunt formați. Schimbarea de stare a
celor doi fotoni dintr-unul în altul creează în interiorul acestui univers-jucărie,
ideea de timp care trece, în timp ce un Dumnezeu ipotetic, care este exterior
universului-jucărie, măsurând timpul cu un ceas total independent, nu măsoară
nicio variație a timpului. Lucrarea științifică conclude că și gravitația devine astfel
o proprietate care emerge din entanglement-ul celor doi fotoni, exact cum prevede
teoria evideonică, unde gravitația nu este altceva decât o măsură a lungimii axei
energiei fotonului. În foton această axă este în continuă vibrație între două valori
care reprezintă energia și antienergia, anulând în medie efectul de masă, doar dacă
nu punem doi fotoni să interacționeze puternic la o energie înaltă.

Fotonul și principiul incertitudinii

Așadar, fotonul virtual este singurul lucru care există din punct de vedere
virtual, singura cărămidă a hologramei, singura realitate virtuală a fractalului
universal. Deci, în interiorul naturii fotonice, trebuie să găsim și legătură cu acel
lucru pe care noi îl numim conștientizarea Conștiinței. Conștiința creează fotonul
și, deci, în natura fotonică ar trebui să găsim și Conștiința. În realitate ne-am
întrebat acest lucru pentru că mulți oameni de știință și filozofi s-au întrebat unde
locuiește Conștiința și ce raport există între fizica cuantică și Conștiință.
Claudio Mantovani de la Universitatea din Urbino "Carlo Bo" scrie într-o
lucrare intitulată "CONȘTIINȚĂ ȘI ENTANGLEMENT CUANTIC":
"Mai mult decât să găsim conexiuni ipotetice între teoria măsurii cuantice și
teoria conștiinței, putem și să mutăm cu ușurință termenii problemei spre
problema legilor naturale. Se pare că realitatea este ceva mutabil, care se schimbă
în funcție de modul nostru de a privi. Este adevărat că modul de a privi al unui
fizician cuantic pare a fi mult mai radical, astfel încât am putea fi tentați să
credem că legile fizicii cuantice trebuie să guverneze și fenomenele psihice
mentale. Acest lucru probabil că se bazează pe o prejudecată reducționistă
răspândită în mediul științific. Concluzia este că Conștiința nu poate fi redusă la
legile mecanicii cuantice din două motive. În primul rând, nu se poate acționa în
conformitate cu postulatul de reducție fără ca astfel să se genereze paradoxuri la
nivel macroscopic; în al doilea rând, nimeni nu cunoaște încă adevărata natură a
conștiinței, dar este probabil ca în cazul în care aceasta să depindă de structura
creierului, iar dacă acesta, printre altele, este compus din electroni, protoni,
neutroni și așa mai departe, tocmai din acest motiv ar trebui să schimbăm ceva în
interpretarea standard a mecanicii cuantice. Decât dacă nu cumva trebuie să
acceptăm puterea excepțională pe care o are mintea noastră asupra materiei,
dacă am păstra principiul de suprapunere și postulatul de reducție, există motive
întemeiate pentru a considera că luna este acolo, chiar dacă nimeni nu o privește."
Așadar, dacă pe de o parte oamenii de știință și gânditorii nu știu ce este
Conștiința, adesea refuză să afirme că știința se suprapune cu conștiința, dar refuză
și să facă contrariul. Din acest loop nu am mai ieși niciodată, decât prin natura
descriptivă a Evideon-ului, care îi împacă pe toți. Așa cum am afirmat mereu, noi
suntem creatorii universului care se manifestă în unica clipă care există, adică în
prezent, atunci nu trebuie să existe niciun principiu al incertitudinii al lui
Heisenberg, pentru că noi, în calitate de creatori, știm perfect, chiar dacă doar la
nivel inconștient, cum am creat acest univers. Heisenberg, pe care-l amintim pe
scurt, susține că nu reușim să observăm un observabil fără a perturba observația în
sine, care va fi distorsionată iremediabil. Însă noi știm că lucrurile ne apar așa cum
credem noi că sunt acestea. Acestea ne apar astfel pentru că noi înșine, crezând că
ele trebuie să fie create în acel mod, le-am făcut așa. Deci, noi observăm o realitate
creată de noi înșine, în baza conștientizării pe care o avem cu privire la acea
creație. Iar dacă lucrurile stau astfel, nu ar trebui să existe nicio limită pentru acele
persoane care devin total conștiente de sine. Din acest punct de vedere,
incertitudinea lui Heisenberg ar reprezenta, nu o limită fizică, datorată
imposibilității materiale de a face măsurători prea precise, ci unei limite de
conștiință care ne-ar împiedica să vedem lucrurile așa cum sunt, de a înțelege
adevărata natură, atât în observare, cât și în creație în sine. Observarea și crearea
într-un univers care nu este dual, unde nu există diferență între cauză și efect, sunt
același eveniment.
În acest context se putea observa cum incertitudinea lui Heisenberg este
egală exact cu energia de trecere dintre foton și antifoton. Trecerea de transformare
dintre un foton virtual și un foton prevede că axa energiilor fotonului se alungesc
cu o energie cuantificată minimă, care este energia cea mai mică, pe care Planck o
calculează pentru un obiect oarecare din acest univers. Ei bine, această energie este
egală cu 1/2hf. Diferența dintre energia fotonului și cea a antifotonului este deci
1/2hf -(-1/2hf) = hf. Cu alte cuvinte, conștientizarea fizicienilor moderni nu a ajuns
încă să înțeleagă că există antifotonul. Existența antifotonului produce în
conștientizarea umană dobândirea informației că universul este virtual și că noi
înșine îl creăm. Lipsa de conștientizare a acestor lucruri face ca principiul de
incertitudine să fie prezent, în mod absolut și virtual, însă acest principiu va trebui
să se topească ca zăpada la soare imediat ce va înțelege cineva cum stau lucrurile.
În acest punct ne-am întrebat de ce, dacă noi ne-a dat seama că nu există
nicio incertitudine, principiul de incertitudine încă exista? Ei bine, am descoperit
că în 2013 lucrurile s-au schimbat.
http://www.lescienze.it/news/2012/09/14/news/indeterminazione_heisenberg_spie
gazione_quantistica-1254681/
 "Principiul incertitudinii: Heisenberg a greșit explicația? Explicația curentă
a principiului de incertitudine al lui Heisenberg, în baza căruia există o limită
fundamentală preciziei cu care se poate cunoaște un sistem cuantic, nu este exactă.
Această bănuială plutea printre fizicieni de câțiva ani, dar confirmarea a venit
acum, printr-un experiment condus de un grup de fizicieni de la Universitatea din
Toronto, condus de Aephraim M. Steinberg, care a
publicat un articol semnat de Lee A. Rozema în "Physical
Review Letters". Heisenberg explica principiul
incertitudinii - conform căruia, cu cât este mai mică
aproximarea cu care cunoaștem poziția unei particule
elementare, cu atât mai mare este incertitudinea cu
privire la cantitatea sa de mișcare și viceversa -
reducându-l la o problemă de măsurare: pentru a
determina poziția particulei, de exemplu, trebuie să o
"iluminăm" cu niște fotoni, care-i alterează viteza. În
același fel, când se procedează pentru determinarea cu
precizie a cantității de mișcare, i se alterează poziția. Dar
situația ar fi mai complexă, așa cum demonstrează o serie de experimente,
aranjate în urma unei analize teoretice condusă în 2003 de fizicianul Masanao
Ozawa, care susținea că principiul lui Heisenberg nu s-ar putea aplica
măsurătorii. Sau, mai degrabă, sursele de incertitudine ale unui sistem cuantic ar
fi două: una este cea legată de măsurătoare și cealaltă este o incertitudine
intrinsecă."
În mod evident, confirmarea acestei ipoteze nu poate recurge la măsurători
directe. Din acest motiv cercetătorii au inventat tehnica "măsurătorilor slabe" sau a
măsurătorilor care interferează cu ceea ce se dorește să fie măsurat, într-un mod
atât de limitat încât să nu-l altereze, dar suficient încât să dea o indicație (fie ea
chiar și foarte aproximativă), de exemplu, în legătură cu direcția sa. Apelând la
această tehnică au fost obținute deja diferite rezultate care par să susțină ipoteza lui
Ozawa, care este ulterior confirmată de această ultimă serie de experimente.
Rozema și colegii său au folosit măsurători slabe ale altor două cantități care se
supun principiului incertitudinii, cele relative stărilor de polarizare ale unui foton
de-a lungul a două axe diferite. În timpul experimentelor, repetate pe un număr
mare de fotoni, cercetătorii au efectuat măsurători slabe și, deci, au efectuat o
măsurătoare slabă a stării de polarizare pentru a vedea dacă a fost afectată de a
doua măsurătoare. Din confruntarea rezultatelor a reieșit că afectarea indusă de a
măsurătoare este minoră față de cât ar impune relația precizie - alterare exprimată
de principiul lui Heisenberg. Autorii concluzionează că există ceva mai subtil
care cauzează incertitudinea, care nu are nimic de-a face cu imposibilitatea de
a măsura experimental variabilele puse în joc. Începem să înțelegem că nu
există nicio incertitudine, decât cea creată de propria noastră conștientizare. Și
trebuie să mai observăm că de curând unii fizicieni au găsit energii negative,
reușind să aducă la temperaturi sub zero absolut o sută de atomi de potasiu. A avea
energie negativă, conform teoriei Zero Point Energy, echivalează cu distrugerea
incertitudinii lui Heisenberg, pentru că în trecerea dintre pozitiv și negativ iată că
ar apărea variații energetice între fotoni și antifotoni.
http://www.fisica.uniud.it/~ercolessi/MQ/mq/node14.html.
Cel mai mic nivel energetic (starea fundamentală) are o energie finită

numită energia punctului zero, tipică sistemelor cuantice. Să presupunem că

energia totală este de ordinul a

sunt măsurile dispersiei tipice a cantității de mișcare și a poziției particulei.

Principiul incertitudinii ne spune că

din care putem extrage

și să minimizăm energia față de .

Rezultă că

din care

Dacă energia minimă e nulă, am determinat exact atât poziția cât și

cantitatea de mișcare, în contradicție cu principiul incertitudinii. Studierea
comportamentului ciudat al sistemelor la temperaturi negative, observă Schneider
și colegii săi, ar putea fi de folos la crearea unor noi modele cosmologice, și pentru
a înțelege mai bine comportamentul energiei obscure, sau mai bine spus a
misterioasei forțe care se presupune că contracarează forța gravitației, acționând
astfel ca și motor al expansiunii.
http://www.lescienze.it/news/2013/01/08/news/temperature_negative_zero_assolut
o_quantistico_entropia-1447748/

Efectul Casimir

Efectul Casimir este un efect cuantic macroscopic postulat de cel care l-a
descoperit, fiind verificat prin experimente. Efectul se bazează pe a închide într-o
cutie foarte strânsă niște particule subatomice. Când pereții cutiei sunt apropiați,
particulele își măresc energia și viteza, oscilând cu frecvențe tot mai înalte. Asta
face ca particulele care rămân în cutie să fie constrânse să-și asume viteze mai mari
decât cele ale luminii. Rezultatul final este acela că particulele dispar din cutie și
reapar în afara acesteia. Sub un micron lungime cutia nu reușește că conțină nici
măcar fotonii, care pentru a nu depăși viteza luminii prin intermediul unui efect
teoretic de tunel, trec prin pereții semipermeabili cuantic ai cutiei și trecerea se face
la viteză transluminară. Din această experiență se învață o grămadă de lucruri,
printre care și faptul că barierele cuantice sunt semipermeabile sau
semitransparente și se poate trece prin ele în anumite condiții. Însă a trece prin este
un termen învechit pentru fizica lui Bohm, care consideră că universul nu este
local, unde diferența dintre afară și înăuntru este foarte subtilă. Însă chiar și dacă ar
fi fost așa, ne-am întreba pe unde trece fotonul? Și cum face să depășească viteza
luminii, care din punct de vedere tehnic nu s-ar putea depăși? Bineînțeles că fizica
cuantică chiar nu știe să răspundă la această întrebare. De acest mecanism este
legat și fenomenul mutării electronilor unui orbital atomic la altul, când geometria
orbitalilor permite o astfel de trecere. Pe acest efect se bazează toată relativitatea
compușilor chimici când creează o legătură moleculară. Pe unde trece electronul
unui orbital "p", care este desenat cu cei doi lobi ai săi despărțiți? Cu siguranță nu
prin nucleul elementului chimic, pentru că spațiul nucleului este atât de mic încât
dacă un electron s-ar afla în nucleu ar depăși viteza luminii, rupând spațio-timpul.
 Să dăm acest exemplu, nu pentru a ne
complica viața cu probleme care par îndepărtate de
obiectivul nostru final, ci pentru a explica cum noi utilizăm în fiecare zi
instrumente și teorii care sunt total imperfecte, incomplete, greșite, aproximative,
la fel ca funcția de undă care descrie orbitalii atomici ai lui Shrȍdinger. Forța lui
Casimir pe unitatea de suprafață (Fc/A), în cazul ideal al plăcilor metalice perfect
conductoare între care a fost creat vidul, este calculată ca:

unde:

este constanta redusă a lui Planck.

c este viteza luminii

a este distanța dintre cele două plăci
A este suprafața plăcilor.

Valoarea forței este negativă și indică că natura sa este atractivă: densitatea

energiei crește, apropiind plăcile. Explicația acestui fenomen ar fi oferită de faptul
că, fiind mai multe particule virtuale în afara cutiei, pe când în cutie rămân doar
fotoni (care de altfel sunt pe punctul de a dispărea din interiorul său), presiunea
externă este mai mare decât cea interioară și cele două plăci, care reprezintă pereții
recipientului fotonic, efectiv se "lipesc" între ei. Bineînțeles că pereții cutiei nu se
atrag datorită efectului gravitației newtoniene (http://arxiv.org/abs/quant-
ph/0702061 ), ci datorită efectului energiei în punctul zero, conform căreia spațio-
timpul ar fi pătruns de particule virtuale infinite, care se apar și sunt reabsorbite de
țesutul spațio-temporal datorită prezenței antiparticulelor lor. Deci, în cutia lui
Casimir particulele ar dispărea pentru că sunt absorbite de țesutul spațio-temporal,
fiind prezente ca virtuale. În acel context, particulele virtuale la care ne referim noi
ar fi fotonii. Ca de obicei, există acea mică problemă care face astfel încât energia
punctului zero să nu poată deveni nulă, pentru că asta ar fi contrar principiului
incertitudinii lui Heisenberg (este intuitiv să ne imaginăm că atunci când distanța
dintre pereții cutiei este zero, forța exercitată este infinită cu semnul minus și deci
energia corespondentă ar fi zero). Există și problematici cosmologice legate de
energia punctului zero. În ultima perioadă a anului 1998 s-a observat, studiind mai
mult de 40 de supernove, că viteza de expansiune a universului se mărește ușor în
loc să scadă. Până atunci s-a crezut că universul, din cauza forței gravitaționale,
încet ar încetini după Big Bang, ca apoi să se oprească și să regreseze spre un Big
Crunch. Din contră, studiind lumina acestor supernove se poate defini că distanța
lor rezulta a fi cu 10-15% mai mare decât cea așteptată. Deci, acum universul s-ar
accelera, iar explicația ipotetică a unui astfel de fenomen ar fi energia vidului, care
ar reprezenta o "energie obscură", care ar desfășura rolul de constantă
cosmologică.
http://it.wikipedia.org/wiki/Energia_del_vuoto.

Efectul Casimir și antifotonul

Este interesant să observăm că în mod arhetipic, de fiecare dată când nu se
dorește punerea în joc a antifotonilor, adjectivele care se folosesc amintesc în mod
inconștient de acel concept. Chiar se vorbește de forță obscură, de dark matter, de
materie neagră, în sensul că nu este obscură din punct de vedere vizual, ci doar că
nu i se cunoaște aspectul. Dintr-un punct de vedere neurolingvistic s-ar putea
deduce că inconștientul uman, fiind în mod clar la curent cu ceea ce se află în
spatele acestui lucru, adică cu existența antifotoului, răspunde în mod verbal clar și
net, însă conștientizarea omului pare să nu țină cont de incapacitatea sa de a-și citi
din interior și de a privi în exteriorul său și să constate că interiorul și exteriorul
sunt același lucru.
Bineînțeles, din punct de vedere al conștientizării, dacă omul și creatorul
Universului știe exact cum stau lucrurile, însă această conștientizare neajungând la
propria minte, iată că apar în limbajul curent actele lipsă, gramatici
transformaționale improbabile care, dacă sunt analizate dintr-un punct de vedere
concret, ne fac să înțelegem în mod psihanalitic că totul ne vorbește de antifotoni,
chiar dacă noi chiar nu vrem să ne dăm seama de asta.
Dar de ce să mai pierdem spațiu și timp pentru a mai vorbi încă o dată de
efectul Casimir?
Deoarece acesta, ca și restul fizicii care este neînțeleasă, devine imediat
comprehensibilă dacă se ia în considerație prezența antifotonului. Dacă cutia lui
Casimir este plină de fotoni virtuali, aceștia nu ne apar doar pentru că sunt
rezonanța dintre un efect și un contraefect. Însă când începem să strângem pereții
cutiei, fotonii virtuali vor tinde să-și mărească energia datorită efectului cuantic. În
acel context fotonii virtuali vor vibra la o frecvență mai înaltă, provocând lungirea
axelor energiei, care în loc să oscileze între o valoare numerică mică cu semn
pozitiv și negativ, vor oscila între o valoare pozitivă și negativă tot mai înaltă
(energia fotonului și a antifotonului). Când peretele se apropie de fotonul virtual cu
energie înaltă, iată că se obține același efect care se obținea când un foton virtual
lovește peretele unui metal (efectul Compton), interacționând cu materia.
Însă în acest context fotonii virtuali sunt blocați în configurațiile lor, care
sunt ori fotonice, ori antifotonice, și, în timp ce antifotonii se blochează ca atare,
aceștia merg înapoi în spațio-timp și ies din cutie.
În cutie se restabilește echilibrul dintre fotoni și antifotoni și acest echilibru
este mutat spre formarea tuturor antifotonilor care ies din cutie. Odată ce
antifotonii au fost puși iarăși în libertate, aceștia reîncep să oscileze și se întorc să
fie fotoni virtuali imperceptibili (s-a produs o desimetrizare a spațio-timpului, cu
scăderea valorii entropice a energiei - vezi pag. 45. )
Energia necesară pentru acest proces o introduce operatorul în încercarea de
a strânge într-un spațiu prea îngust fotonii virtuali. În mod clar, energia punctului
zero ar deveni zero de mai multe ori, de fiecare dată când un foton s-ar transforma
în antifotonul său și viceversa, pentru că fotonul virtual ar avea ca valoare
energetică, exact pe cea din punctul zero, adică ar avea energie ZERO, cu
inevitabila demolare a incertitudinii lui Heisenberg și cu mărirea conștientizării la
nivel cosmic. O confirmare ulterioară a faptului că plăcile din efectul Casimir
interacționează cu fotonii virtuali este cea din efectul dinamic Casimir, în care
pereții cutiei sunt cei care se mișcă cu o viteză foarte mare una spre cealaltă,
lovindu-se de fotonii virtuali, care se transformă în fotoni reali, iluminând cutia din
interior.
În Le Scienze, din februarie 2013, în articolul "Lumina care se naște din
nimic", fizicianul Pasi Lahteenmaki de la Universitatea din Aalto, din Finlanda, și
colegii săi, au demonstrat că variind viteza cu care merge lumina este posibil să o
faci să apară din nimic. Oamenii de știință pot influența viteza fotonilor într-un
centru variindu-i acestuia indicele de refracție, indiferent dacă sunt fotoni reali sau
virtuali. Lahteenmaki susține că acest sistem poate fi gândit ca o oglindă. Dacă
grosimea acestei oglinzi se schimbă destul de rapid, fotonii virtuali care sunt
reflectați pot primi suficientă energie încât să se transforme în fotoni reali în timpul
ricoșeului. "Să ne imaginăm că ne aflăm într-o cameră foarte întunecată și că
dintr-o dată indicele de refracție a camerei se schimbă", explică
Lahteenmaki."Camera ar începe să strălucească.". La începutul experimentului,
Lahteenmaki și colegii au băgat în frigider un număr de 250 de dispozitive cuantice
supraconductoare de interferență (SQUID), niște circuite extrem de sensibile la
câmpurile magnetice. Aplicând niște câmpuri magnetice, cercetătorii au variat cu
câteva puncte procentuale viteza fotonilor prin frecvență în microundele care
traversează dispozitivele. După aceea au adus temperatura sistemului la 50 de
miimi de grade deasupra lui zero absolut. În aceste condiții de "superfrig" sistemul
nu ar trebui să emită nicio radiație, practic comportându-se ca vidul. "Dorim doar
să studiem aceste circuite pentru a dezvolta un amplificator", povestește Sorin
Paraoanu, fizician teoretic la Universitatea din Aalto. Însă ne-am întrebat: ce s-ar
întâmpla dacă nu ar exista nimic de amplificat? Ce se
întâmplă dacă semnalul este vidul? Așa cum este
prezentat în "Proceedings of the National Academy of
Sciences", oamenii de știință au revelat fotonii, în
acord cu previziunile efectului Casimir dinamic.
De exemplu, acești fotoni ar trebui să prezinte
ciudata proprietate de entanglement: măsurând
proprietățile unui foton, oamenii de știință ar putea
cunoaște cu precizie și proprietatea contrapărții,
oriunde ar fi aceasta în univers, un fenomen pe care
Einstein îl indica ca "acțiune perturbatoare la distanță".
Acesta și alte studii recente demonstrează că vidul nu este cu adevărat gol, ci
plin de fotoni virtuali, a explicat Steven Girvin, fizician teoretic la Yale University.
Aceste sisteme ar putea fi utilizate pentru a stimula niște scenarii interesante. De
exemplu, unele teorii prevăd că în timpul fazelor de inflație cosmică, frontierele
universului primordial s-ar extinde cu o viteză apropiată de cea a luminii sau chiar
mai mare decât aceasta.
Am putea prevedea existența unei anumite radiații de produsă Casimir
dinamic la acel moment și am putea încerca să o simulăm în laborator,
verificând astfel că nu a existat nicio inflație și că Universul este doar o
hologramă. (Charles Q. Quoi scientificamerican.com, 12 februarie 2013). Deci, și
în acest caz, din nimic, s-ar naște un anumit număr de Evideoni, care s-ar împărți
în perechi entangled de fotoni și antifotoni, care ar deveni fotonii virtuali entangled
între ei.
 Încă o dată este evident că universul explicat în cheie de lectură evideonică
nu creează dubii în legătură cu propria natură.

Ipoteza evideonică conține alte ipoteze

Când o teorie le conține pe cele care au precedat-o, aceasta cu siguranță este

mai validă decât celelalte, pentru că are un caracter mai general și explică tot ceea
ce celelalte explică și în plus explică clarifică și toți acei parametri obscuri care,
până la acel moment, nu găsiseră răspunsuri.
Astfel, de exemplu, teoria gravitației lui Newton a fost absorbită de
relativitatea generală a lui Einstein, pe când aceasta ar fi trebuit să fie absorbită de
fizica cuantică. Însă aici se întâmplă un lucru neprevăzut. Însă absorbirea cuantică
s-a blocat de fiecare dată când se vorbea despre masă. Unei teorii cuantice până și
astăzi îi vine greu să-și ia zborul. Cu toate că fizica cuantică acceptă că fotonul are
un conținut energetic care ar putea corespunde cu cel al unei mase transformate în
energie, habar nu are cum poate avea loc această transformare.
Ipoteza evideonică, luând în considerație prezența antifotonului ca și formă
enantiomorfă a fotonului, a rezolvat problema. În structura evideonică sunt toate
acele lucruri care aranjează rapid structura materiei subatomice, susținând că există
doar fotonii virtuali, din care e făcut totul.
Așa cum s-a văzut în "Evideon" și "Evideon 2", structura materiei construită
din fotoni și antifotoni, blocați în configurația lor geometrică, evidențiază
adevărata natură a leptonilor și a quarcilor. Însă și relativitatea generală a lui
Einstein poate să intre lejer în interiorul structurii Evideonului, la fel cum se
întâmplă și cu teoria universului holografic.
 Universul holografic

http://www.theepochtimes.com/n2/science/reality-illusion-1-26416.html
Universul este o mare iluzie unde obiecte, umbre, culori, sunete, spații și
timpuri nu ar fi decât o proiecție a unei imense holograme. Un grup de oameni de
știință din Hannover, Germania, au efectuat niște măsurători, lucrând cu GEO 600,
un instrument care măsoară udele gravitaționale, pe care Universul nostru le-ar
avea, adică ar avea o structură holografică la nivel de spațio-timp.
Deja din 1990 doi oameni de știință, Leonard Susskind și Gerald Hoft, susțin
că universul este o hologramă plată extrudat pe a treia axă, axa energiei. Ar fi ca și
când am spune că universul este desenat pe o pânză cinematografică, unde o rază
de energie extrudează toate figurile, făcându-le să devină tridimensionale. Trebuie
subliniat faptul că toate acestea merg mână-n mână cu ideea evideonică a tot.
Amintim în această lucrare că Evideonul este reprezentarea unui plan spațio-
temporal fix, unde doar axa energiei oscilează, dând ideea că lucrurile au masă și
creează gravitație. Creierul nostru ar fi capabil să discearnă natura holografică a
universului.
În baza cercetătorului neurofiziolog Karl Pribram, fondatorul Centrului de
cercetări Cerebrale din Universitatea Radford din Virginia, creierul nostru ar fi
doar un cititor de holograme, afirmație care este în acord cu fizica cuantică
modernă a lui Bohm.
http://www.dionidream.com/separazione-illusione-viviamo-in-universo-olografico/
 În Evideon, are și sens să vezi curbura spațio-timpului ca în teoria
relativității. Paradigma evideonică i-ar împăca și pe cei care susțin că nu există
curbura spațio-temporală și că teoria lui Einstein ar fi greșită.
Pentru Evideon, în realitate, spațio-timpul nu se cubează niciodată, dar s-ar
putea admite o deformare unghiulară, și nu una lineară, pentru că lungimea axelor
de spațiu și timp este obligatorie pentru constanta vitezei luminii. Axele de spațiu
și timp ar putea să se încline, producând un fenomen gravitațional legat de
alterarea axei energiilor.
Cu alte cuvinte, dacă axa energiilor ar coborî în jos, de exemplu într-un
foton, pentru a compensa această coborâre și pentru a menține un fel de baricentru
energetic, axele spațiului, timpului, antispațiului și antitimpului, s-ar înclina în sus.

Interesant și plauzibil este faptul că, în natura evideonică, a atribui plierea

maximă a axelor este posibil utilizând numerele ce reprezintă vectorii culori
utilizați în "Evideon 2", pentru a atribui, printre altele, constanta de structură fină a
Universului.
Într-adevăr, dacă axa energiilor ar coborî cu maximum din semilungimea sa
(121.5 unități naturale), extremele celor patru vârfuri ale spațio-timpului ar trebui
să se ridice cu o pătrime din această valoare (121.5/4 = 30.375); asta ar produce o
contracție a spațio-timpului pe planul rigid al spațio-timpului, care poate fi
calculat, pentru că este cateta unui triunghi drept, a cărui înălțime este egală cu
30375 și ipotenuza este egală cu jumătatea lungimii planului spațio-temporal
(324/2 = 162), egală cu 159.1268, egală cu o distorsiune
maximă posibilă de 1,8% din spațio-timp, după care structura spațio-temporală s-ar
rupe, pentru că Evideonul și-ar pierde axa energiilor potențiale.
Este interesant de observat că cercul cu rază de 159.1268 are o circumferință
egală cu 999,8, care pare să demonstreze că numerele din Evideon sunt toate cu
totul simbolice, dar sunt și multipli sau submultipli ai lui Pi grecesc.
Scenariul care este acum la modă prevede că Universul este plat, așa cum
cere teoria inflaționară, dar că există doar 25% din materie pentru a atinge
densitatea critică, restul de 75% derivând din vidul exprimat de constanta
cosmologică.
Evideonul nu pliază spațiul, dar prevede că unghiurile axelor planului spațio-
temporal pot să se plieze.
În fizica clasică nu există niciun parametru care să ne indice o deflexiune
maximă, dincolo de care spațio-timpul ar trebui să se rupă. Cu Evideon cel puțin
s-ar putea face niște previziuni.

Gaura neagră și antifotonii

După cum știm, găurile negre sunt anumite obiecte cosmice (dar nu numai),
care au caracteristica de a distorsiona spațio-timpul relativității, făcând astfel încât
ca nici măcar lumina să nu poată ieși din sfera lor atractivă. Găurile negre sunt
observabile indirect, pentru că lumina, adică informația, nu ajunge la noi decât în
mod indirect. În plus, nimic nu iese din gaura neagră (black hole) și, deci, nimeni
nu știe cum este construită structura internă a acestui obiect. Găurile negre se
împart în trei categorii: fixe, rotative și cu sarcină. Dincolo de posibila prezența a
sarcinii, diferența dintre o gaură neagră fixă și o gaură neagră rotativă constă în
forma orizontului evenimentelor. Orientarea evenimentelor este o zonă din jurul
găurii negre, unde fotonii blocați acolo orbitează, neputând nici să se rupă de
atracția găurii negre, dar nici să cadă în ea. Teoria clasică este făcută în bază
studiilor lui Swartzshild și mai târziu ale lui Hawkin și Penrose. În opinia lui
Hawkin, găurile negre ar trebui să dispară în timp, din cauza puternicei tensiuni
gravitaționale care le este atribuită, s-ar produce o formațiune continuă de materie
și antimaterie, care apărea la orizontul evenimentelor. Antimateria și energia
negativă ar cădea în gaura neagră anihilând-o în timp, și materia rămasă, venind
spre observator, ar fi expulzată din orizontul evenimentelor, dând impresia că
gaura neagră evaporă.
http://it.wikipedia.org/wiki/Radiazione_di_Hawking
Momentan nimeni nu a reușit să verifice această ipoteză, ba din contră, s-ar
părea că o gaură neagră nu evaporă nimic.
http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/i-buchi-neri-nonevaporano.php
Așadar, toate ipotezele lui Hawkin ar fi greșite. În realitate este ceva concret
în ceea ce afirmă astrofizicienii. Însă singura particulă virtuală care se naște din
supa virtualității este Evideonul. În acel context, Evideonii care se nasc la orizontul
evenimentelor s-ar diviza în fotoni și antifotoni entangled între ei. Însă în acel
punct simetria Universului ar fi aparent distrusă. În realitate, gaura neagră este un
obiect care, așa cum am spus anterior, denaturează spațio-timpul și Evideonul care
îl reprezintă își înclină axa energiilor astfel încât cele patru semiaxe de spațiu și
timp suferă o variație unghiulară în sus. Această variație de simetrie produce o
alterare a entropiei locale, care tinde să scadă și trebuie să fie compensată de o
variație egală și opusă. Astfel, fotonii virtuali care se nasc din supa de particule
virtuale (Evideonii) își pierd simetria și, atât fotonii cât și antifotonii se
denaturează, luând o conformație în care cele patru semiaxe de spațiu și timp se
apleacă în jos și axa energiilor se duce cu totul spre partea de sus.

Cu alte cuvinte, un mare Evideon distorsionat se compensează cu miliarde

de fotoni și antifotoni, cu toții distorsionați în sens contrar. Acești fotoni
distorsionați reprezintă o carapace de antifotoni cu masă ridicată, care orbitează în
jurul găurii negre și care constituie orizontul evenimentelor ca o carapace sferică
(dacă gaura neagră nu se rotește). Practic, am avea o calotă de fotoni solizi, care s-
au cristalizat în formă antifotonică
pentru a compensa distorsiune masei
găurii negre cu multe particule de
antimase. Masa găurii negre ar fi
egală cu masa negativă a carapacei
găurii negre. Entropia sistemului ar fi
nulă și simetria universului ar rămâne
nevătămată. Acest tip de gaură
neagră nu emite și este posibil să
avem informații din partea sa
interioară. Aceasta apare ca fiind
neagră pentru că ceea ce se vede este
o carapace nemișcată de antifotoni
care acoperă adevăratul miez al stelei de neutroni. Lumina, adică fotonii virtuali,
când trec pe lângă orizontul evenimentelor (shell solida), sunt interferați de ceea ce
apare ca fiind o curbură a spațio-timpului. Modelul de gaură neagră rotativă
prevede, așa cum spune și teoria, că orizontul evenimentelor nu este sferic, ci
devine nul la polii corpului rotativ
(http://www.slideshare.net/StefaniaPaoluzi/buchi-neri-34988606 ), construind un
toroid.
Deci, ceea am “vedea” noi (în realitate nu vedem) din gaura neagră este o
barieră de antifotoni cu masă ridicată blocați în configurația lor antifotonică care
sunt un ecran pentru steaua din neotroni. Acest model de gaură neagră, care nu
evaporă, este în acord cu ipoteza evideonică a universului virtual. Coerența faptului
că nu există posibilitatea de a prelua informații din gaura neagră are o motivație și
mai potrivită. Când omul de știință se află în fața unui antifoton, înțelegerea sa se
sfârșește și conștiința sa oricum l-ar împiedica să înțeleagă ce se află în ceva ce el
însuși crede că nu există. Acest fapt îl determină să creeze în jurul său un univers
fără antifotoni, unde incertitudinea lui Heisenberg nu-i permite conștientizării să
meargă mai departe de aceasta.

Fotonii și conștientizarea

În acest punct sunt necesare niște observații cu privire la adevărata natură a

unicului lucru care există în acest univers, care este Evideonul, ca producător al
realității virtuale duale sub formă de hologramă construită din fotoni și antifotoni
care oscilează rapid între ei.
Conform viziunii lui Bohm cu privire la virtualitatea cuantică, timpul nu
există și interpretarea evideonică a acestui concept adaugă că în realitate timpul nu
există pentru că trecutul este oscilație rapidă cu viitorul, în jurul unei poziții de
mijloc, care reprezintă prezentul. O astfel de oscilație are frecvența de și,
fiind sub timpul lui Planck, nu ne este dat să ne dăm seama de ea, deoarece creierul
nostru are un timp de relaxare sau de decădere în a percepe fotogramele realității
cuantice, mai sus de acest prag. Este ca și când atunci când am merge la cinema,
am reuși să vedem ce se află între fotogramele peliculei. În acest caz ochiul nostru
nu reușește să perceapă separarea dintre fotogramele care îi apar, în mod eronat, ca
un continuum spațio-temporal. Însă când înțelegem că putem merge sub acel prag,
pentru că principiul incertitudinii lui Heisenberg este înfrânt de noua noastră
conștientizare, iată că putem avea fenomene de clarviziune foarte interesante. Însă
să vedem cum putem considera la nivel macroscopic prezența antifotonilor în
universul nostru virtual.
La nivel cosmologic chiar putem extinde toate aprecierile pe care le-am
făcut până acum asupra modelelor microscopo-cuantice. Obiectele mari au aceleași
reguli ca cele mici și ar fi o mare greșeală de evaluare să credem contrariul după
toate câte s-au spus până acum.
 Conștientizarea este uneori chiar sub nasul nostru, însă trebuie să o strivim
cu niște întrebări care par neobișnuite, ne fac să înțelegem că în realitate noi
suntem obișnuiți să ne punem prea puține întrebări despre realitatea înconjurătoare,
luând totul de bun și având încredere în ceea ce scrie în cărți, fără ca apoi să ne mai
întrebăm dacă este sau nu așa.
Întrebarea este următoare: De unde vin fotonii care ne luminează?
La o primă vedere am putea spune că fotonii care ne luminează vin din
trecut. În realitate suntem loviți de lumina care a pornit cu milioane de ani dintr-o
stea îndepărtată sau din fotonii care au pornit dintr-un felinar de pe stradă cu câteva
microsecunde în urmă, însă este evident că noi suntem luminați de fotoni, adică de
informații, care vin din trecut. În acest context, nu suntem iluminați de fotoni care
vin din trecut și nici măcar de cei care vin din prezent. Cu alte cuvinte, am trăi în
mod constant în trecut.
Dar aceasta este doar o aparență pentru că fizica modernă ne spune că
ecuațiile de undă ale trecutului și ale viitorului se întâlnesc doar în prezent, care
este singura soluție cuantică posibilă, unde cele două soluții cuantice de trecut și
viitor se suprapun ca probabilitate.
În acel context, având în vedere că noi alegem soluția, am putea alege să
trăim viitorul sau trecutul și am vedea doar unul dintre cele două fronturi de undă;
însă noi creăm prezentul, iar pentru a face asta, trebuie să unim cele două funcții de
undă într-un singur eveniment. Cu alte cuvinte, nu ne dăm seama că decidem să
vedem universul în mod nondual și că percepem spațio-timpul în mod nondual.
Când decidem asta, lucrurile ne apar în mod diferit și trebuie să înțelegem că nu
este adevărat că suntem iluminați de fotonii din trecut, ci suntem iluminați de
fotonii din prezent.
Cum putem verifica această abordare?
Mai întâi de toate cineva ar putea să conteste existența antifotonilor, pentru
că aceștia ar fi cei care, conform calculelor și previziunilor asupra simetriei
antifotonilor, ar trebui să se întoarcă în timp din viitor și să ilumineze prezentul
nostru. În realitate noi nu suntem iluminați de fotonii pe care soarele îi va naște
mâine.
Cineva ar putea să spună că antifotonii nu există, pentru că aceștia nu se
manifestă, dar problema este legată, ca de obicei, de conștientizarea fenomenelor
pe care le percepem și, dacă noi nu suntem conștienți, nu vedem ceea ce avem în
jurul nostru.
Primim un răspuns interesant de la așa-zisul paradox al lui Olbers. Își ia
numele de la astronomul german Heinrich Wilhelm Olbers, care l-a propus în
1826. În realitate fusese deja descris de Keplero în 1610, de Richard Bentley într-
o corespondență cu Newton și de către astronomii Halley și Cheseaux în secolul
XVI.
 Olbers se întreabă de ce oare noaptea nu mai este lumina care este ziua?
Întrebarea ar putea părea amuzantă, însă paradoxul are o logică a sa, care a rămas
nerezolvată până în ziua de astăzi. Olbers afirmă că, datorită faptului că stelele sunt
infinite, chiar dacă fiecare ar trimite cel puțin un foton spre planeta noastră,
noaptea ar trebui să fie foarte multă lumină, astfel încât nu am putea privi afară.
Însă noaptea nu este lumină. Noaptea avem întunericul, cu unele aporturi modeste
de la vreo stea îndepărtată.
Știința nu știe să ofere răspunsuri univoce care să satisfacă pe deplin toate
regulile fizicii teoretice în vigoare.
Două ipoteze pot încerca să explice paradoxul:
• universul există de un timp finit
• universul este în continuă expansiune.
În prima ipoteză lumina stelelor îndepărtate nu a ajuns încă la noi. Este
posibil ca în viitor să se poată verifica condiția exprimată în paradox. Cu toate
acestea sunt diferite elemente care indică faptul că universul nu este tânăr: vârsta sa
oscilează între 13 și 16 miliarde de ani, conform valorii date constantei lui Hubble.
În a doua ipoteză stelele se îndepărtează tot mai mult de Terra, așa cum s-a
demonstrat de efectul Doppler, și deci condiția paradoxului nu se va verifica
niciodată. În 1929 astronomul american Edwin Hubble a demonstrat că universul
actual este în expansiune și că, deci, trebuie să fi avut o origine în trecut. Din
punctul nostru de vedere, galaxiile par să se îndepărteze cu o viteză proporțională
cu distanța, până la o limită dincolo de care ar da impresia că se îndepărtează cu
viteza luminii și, deci, noi nu le putem vedea. Cu alte cuvinte, pentru că lumina are
viteza limitată, a privi în depărtare ar însemna și a privi înapoi în timp, până la
punctul în care se observă clipa în care s-a născut cosmosul, Big Bang-ul. În
practică, universul vizibil ni se prezintă ca având dimensiuni limitate în spațiu și în
timp, motiv pentru care lumina ne apare ca având dimensiuni limitate în spațiu și în
timp, pentru că lumina ajunge la noi de la un număr limitat de stele, iar din acest
motiv cerul ne apare ca fiind negru. Paradoxul nu mai există, pentru că
presupunerea cu privire la eternitatea cosmosului este falsă.
Și în cazul în care ar fi finit în spațiu, dar nu și în timp, conform cosmologiei
comun acceptate, pentru a elimina paradoxul lui Olbers este suficientă deplasarea
spre roșu: când obiectele sunt suficient de departe, așa cum am spus anterior, dacă
depășesc distanța pe care lumina este posibil să o fi parcurs de la Big Bang, lumina
lor nu va mai ajunge la noi, însă dacă sunt mai apropiate dar viteza de recesiune
este mai mare decât viteza luminii, nici în acest caz la noi nu va ajunge nimic.
Deci, chiar dacă universul ar fi infinit în spațiu, nu am avea paradoxul. Cosmologul
american Edward Robert Harrison susține că soluția paradoxului nu se găsește în
expansiunea universului, chiar dacă universul static ar avea un cer nocturn
întunecat. Soluția, în opinia lui Harrison este aceea că stelele strălucesc de prea
puțin timp pentru a umple Universul cu radiația lor.
(http://it.wikipedia.org/wiki/Paradosso_di_Olbers).
În concluzie, există multe incertitudini și toate aceste teorii nu ar mai avea
nicio susținere dacă s-ar introduce ideea universului nelocal, unde spațiul și timpul
există doar aici și acum.
În acest context, universul nu se extinde, ci conștientizarea noastră ar fi cea
care este dinamică și, variind încontinuu într-o anumită direcție (vezi al doilea
principiu al termodinamicii) ar produce o variație aleatorie, într-o singură direcție,
a percepției care ar produce virtualitatea (nu universul ar fi cel care se extinde, ci
conștientizarea noastră).
Însă dacă luăm în considerație structura Evideonică a Universului nostru
virtual, care este fractalic, holografic și nelocal, înțelegem cum noi suntem
informați, adică iluminați, doar de fotonii care vin din prezentul nostru. Să
admitem că există fotoni și antifotoni și să admitem că timpul, așa cum este
perceput în interiorul virtualității noastre (amintesc că în afara universului este
imposibil să percepeți timpul, așa cum demonstrează experimentele de fizică
cuantică optică efectuate de INRIM), noi locuim în prezent și spre noi vin fotonii
din trecut și cei din viitor. Aceștia se întâlnesc în prezent și se anulează între ei în
mod total. Singurii fotoni și antifotoni care nu se anulează sunt cei care
interacționează cu un obiect. Obiectele sunt locuri de puncte în care fotonii și
antifotonii iluminează materia pe care noi o vedem. În această viziune temporală și
virtuală parțială, antifotonii nu ar fi deloc percepuți de către noi din cauza
dificultății pe care aceștia o întâlnesc în a interacționa cu materia (cu antimateria se
întâmplă exact invers, unde interacțiunea cu fotonul devine din punct de vedere
energetic improbabilă). Însă aceasta este încă o viziune simplistă, pentru că în
realitate timpul nu există și, deci, fotonii nu vin din trecut și antifotonii nu vin din
viitor, ci Evideonii se nasc din nimicul spațiului virtual. În acel context,
interacționează cu obiectul pe care-l întâlnesc, luminându-l.
Însă asta echivalează cu a spune un lucru destul de interesant și ar trebui să
ne punem altă întrebare:
Lumina este cea care luminează un obiect făcându-l să devină aparent, adică
fotonul este cel care, interacționând cu un obiect, îl face să apară? Sau obiectul
devine existent pentru că este luminat/creat? Adică apare pentru că a fost creat în
acel moment de fotoni? Cu alte cuvinte, un lucru este vizibil pentru că este real
sau pentru că este real devine vizibil?
Răspunsul este extrem de ușor, deoarece noi știm că în universul virtual
dualitatea nu există și cauza și efectul sunt același eveniment. Însă în acest punct
nu rămâne decât o singură soluție.
 Lucrurile sunt create din lumină și nu lumina este cea care, lovindu-le le face
vizibile. Dar asta înseamnă, încă o dată, că noi și doar noi suntem creatorii
lucrurilor. Noi suntem cei care, din marea de particule virtuale (Evideonii) creăm
încontinuu, într-un prezent etern, tot ceea ce vedem și percepem cu toate simțurile
noaste. Nu mai există vechiul mod de a percepe trecutul și viitorul ca două direcții
care se îndepărtează de noi, dacă noi suntem cei care creăm trecutul, prezentul și
viitorul nostru.

Conștiința fotonilor sau fotonii conștiinței?

Noi creăm virtualitatea prin intermediul fotonilor, care sunt oglinda

conștientizării noastre.

Se înțelege astfel că paradoxul lui Olbers este rezolvat foarte ușor punând în
acord dintr-o lovitură toate ipotezele științifice.
De curând fizicienii au demonstrat că antifotonul nu este la fel ca fotonul și
că leptonii au o structură interioară. Dar au demonstrat și că elicitatea antifotonului
calculată în baza existenței antiatomului de hidrogen, nu-i permite antiatomului să
interacționeze cu materia, la fel cum fotonul nu poate interacționa cu antimateria,
exact cum am postulat și noi în mecanica cuantică a Evideonului.
(W. Perkins, "The Antiparticles of Neutral Bosons," Journal of Modern Physics,
Vol. 4 No. 12A, 2013, pp. 12- 19. doi: 10.4236/jmp.2013.412A1003.)

Materia neagră (dark) sau cea obscură (unknown)?

În realitate, în limba engleză negru și obscur se traduc prin același termen,

dar în traducerea în italiană există o pierdere de informații. Termenul “obscur” nu
înseamnă “negru”, ci înseamnă necunoscut, care nu este clar, dar nu în sensul
gradului de colorare, ci ca și sinonim al incertitudinii, lucru despre care se cunosc
foarte puține. Termenul a fost reinterpretat pentru că fizicienii italieni cred că
termenul dark matter are legătură cu ideea că există o materie în spațiu, care este
determinată de faptul că nu este vizibilă, adică este transparentă în fața percepției
noastre. Fizicianul anglosaxon oferă termenului “dark” o accepțiune diferită.
“Dark” înseamnă “unknown”, adică “necunoscut” și nu “negru”. Limba engleză o
fi fiind minunată pentru a scrie o lucrare științifică, dar când se vorbește de a o
traduce în italiană, iată că semnificațiile se pierd în cantitatea diferită de cuvinte pe
care o are limba noastră comparativ cu limba anglosaxonă, care este mult mai
săracă. Cei care limitează semnificațiile sunt oamenii de știință italieni, care sunt
prea puțin familiarizați cu limba italiană și cu atât mai puțin cu limbajul
matematicii. Asistăm astfel la utilizarea unor traduceri științifice improbabile. De
exemplu, în toate cărțile de chimie putem citi că există o analiză elementară care
stabilește procentul elementelor într-un compus chimic. Ei bine, analiza elementară
nu a existat niciodată. Dacă există o analiză, există analiza elementelor, din engleză
“elemental analisys” și nu de la “elemetar analisys”. În două sute de ani de chimie
italiană nici un chimist nu și-a dat seama de această traducere greșită.
Deci, nu trebuie să ne mire că și în cazul fizicii moderne în legătură cu
termenul “dark matter” la nivel lexical există multă confuzie.
Deci, pentru gramatica transformațională, care este o ramură a Programării
Neurolingvistice, dacă există o conștientizare scăzută la nivel terminologic asupra
unui lucru, nu există claritate în harta teritoriului, care o deosebește. Cu alte
cuvinte, nimeni nu a înțeles nimic în legătură cu materia obscură.
Este vorba, ca de obicei, de a verifica observarea unui fenomen și de a o
filtra prin intermediul conștientizării noastre.
Se susține din mai multe părți că materia obscură ar fi făcută din fotoni
obscuri. Dar ce anume sunt fotonii obscuri este un lucru cu adevărat obscur, doar
dacă nu luăm în calcul ideea de antifoton. Miles Mathis
(http://milesmathis.com/updates.html) și Tim Tate de la UC din Irvine, doi fizicieni
americani, susțin că existența fotonilor dark, dar au păreri diferite în legătură cu
natura acestora. Pentru Tate materia obscură este constituită din fotoni fără masă
care se rotesc în jurul axei lor. Pentru Mathis, având în vedere că materia obscură
reprezintă 95% din toată materialitatea, nu este posibil să se susțină că nu are
gravitație, pentru că acest lucru nu s-ar potrivi cu calculele cuanto-mecanice a
QED (electrodinamica cuantică). Fotonii nu s-ar roti în jurul axei lor, ci s-ar învârti
în mod gravitațional în jurul electronilor, pentru că au sarcină. Sarcina fotonului ar
fi astfel acceptată și cedată, astfel încât apărând ca neputând fi măsurată, dar fiind
capabilă să producă efecte gravitaționale asupra materiei.

Citind aceste lucrări nu putem să nu observăm cum se încearcă să se

construiască un foton cu elemente de asimetrie pe care fotonul virtual nu o are, dar
care sunt necesare pentru a obține datele experimentale pe care le observăm.
Rotația unui foton devine astfel importantă și reprezentabilă în fotonul evideonic,
din conul care identifică constata de structură fină a universului, despre care am
vorbit în Evideon 2.
Conul azuriu, a cărui bază are o circumferință egală cu 137 (invers față de
constanta de structură fină a Universului, corelată cu Pi grecesc și cu secțiunea de
aur și cu dimensiunile Evideonului) este în precesie rapidă în jurul axei sale
principale.
În antifoton această rotație este inversată.
 În tentativa de a captura experimental fotonii dark, Matt Graham de la SLAC
National Accelerator Laboratory, în tentativa de a clarifica poziția științei actuale,
evidențiază că sunt multe moduri în care poți fi numiți fotonii dark, care sunt
numiți particule A', bozoni U, fotoni grei, dar care sunt același lucru. Misterul în
legătură cu aceste particule este înfruntat de multe abordări teoretice.
În principiu, cercetătorii ar fi de acord în a susține că acel ceva pe care-l
definesc ca fiind bozonul U sau particula A' decad în două perechi formate din
electron și pozitron, care poate fi produs de un tun electronic (electron Beam), care
împușcă raze gamma, adică fotoni cu energie înaltă și, așa cum am văzut
precedent, sunt capabili să interacționeze cu materia și mai ales cu un electron,
după o schemă cum este următoarea:

Urmând această schemă se înțelege că fotonul dark este ceva misterios, care
s-ar forma bombardând electroni cu raze gamma, așa cum se întâmplă în efectul
Compton și, verificând cum produsele de decădere din acel ceva misterios care se
formează este format dintr-o pereche dublă de electron-pozitron.
Unii cercetători
(http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0370269314001336) au
evidențiat cum înaintea decăderii perechii de electroni-antielectroni ar exista un
mezon care i-ar produce. Prin analogie și Douglas Bryman (New Light Shed on
Dark Photons University of British Columbia, Vancouver, British Columbia
V6T2A3, Canada Published November 10, 2014 ), prevede că înainte de emisia
perechilor electron-antielectron, există un mezon, a cărui formare (și aici este
punctul interesant) nu se cunoaște, dar se presupune că are loc în diferite forme.
Bineînțeles că și în acest caz, dacă se admite existența antifotonului, toată
lumea înțelege ce anume îi scapă fizicii moderne, unde în acest proces unicul lucru
dark care există este formarea de antifotoni cu energie joasă, care se manifestă cu o
masă mică, dar astfel încât să-i putem numi fotoni grei.
Să urmăm parcursul de transformare al perechii electron-pozitron invers,
postulând că un electron (un lepton) este format dintr-un foton legat în mod
oportun de un antifoton, unde imaginea speculară este reprezentată de pozitron sau
antielectron.

În realitate, acest proces care este descris de Bryman, din motive de

conservare a simetriei SPT (Sarcină, Paritate și Timp) trebuie să fie doar
jumătate din ceea ce se întâmplă, adică trebuie să fie două perechi electron-
pozitron care dau doi electron și doi pozitroni, cu formarea intermediară a unui
antifoton evaziv. Dacă ne întrebăm de ce se întâmplă asta, putem observa că, dacă
procesul nu se dublează, lucrurile se potrivesc. Într-adevăr, dacă un electron și un
pozitron se întâlnesc și elimină un foton, rămân trei unități fotonice care pot da
doar un electron și un foton sau un pozitron și un antifoton (conform viziunii
evideonice). (Vezi Anexa 2)
Deci, dacă rescriem procesul dintr-un punct de vedere evideonic, avem două
perechi electron-pozitron care se ciocnesc în mod invers una cu alta. Cu alte
cuvinte, în primul caz, un electron se ciocnește cu un pozitron, pe când în al doilea
caz se întâmplă invers (ceea ce pentru regulile de simetrie a Evideonului nu este
același lucru). Sau putem spune că dintr-un punct de vedere statistic, această
coliziune are o posibilitate de 50% de a furniza un quarc și un antifoton sau un
antiquarc și un foton (vezi schema următoare).
Quarcul și antiquarcul se agață între ei imediat pentru a furniza un mezon
(quarcii nu se pot genera singuri tocmai datorită geometriei lor evideonice, așa cum
confirmă și fizica prin modelul standard). Următorul colaps dintre foton și partea
antiquarc a mezonului furnizează o pereche de electroni în timp ce coliziunea
concomitentă dintre antifoton și quarcul rămas furnizează o pereche de antifotoni.
Deci, nu s-ar furniza o pereche de electroni-pozitroni, ci o pereche de
electroni și o pereche de pozitroni care de altfel oferă același rezultat final
nedeslușit, dar se justifică astfel de ce procesul de formare al produselor finale este
dublat pentru a conserva structura și geometria parților puse în joc. Trecerile sunt
prezentate pe scurt în schema următoare.
Cum se vede din schema prezentată dedesubt, simetria întregului proces se
pare că este respectată și singurul lucru dark care le apare invizibil
experimentatorilor, doar pentru că nu a fost luat în considerație, este producerea
unui antifoton (care este partea dark din tot procesul). Cele două procese rezultă a
fi enantiomorfe, adică unul este imaginea speculară a celuilalt, și au deci aceeași
energie. Procesul este foarte rapid, sub timpul de conversie al fotonului și al
antifotonului în fotoni virtuali. Pentru ca asta să se întâmple fotonii și antifotonii
care se formează trebuie să aibă energie, adică masă foarte mică, adică axa
modelului evideonic foarte scurtă.
Din acest motiv se spune uneori că fotonii au o masă care nu este nulă. Vom
vedea în continuare că în funcție de masa pe care unitățile fotonice o au, timpul de
interconversie în antifotonul corespondent poate varia, făcând în unele cazuri
antifotonii destul de solizi, astfel încât să poată fi utilizați înainte de a se
transforma în fotonul virtual.

Lumina dark este considerată sursa unui univers invizibil, care are de-a face
cu materia obscură (http://www.symmetrymagazine.org/article/december-
2014/searching-for-adark-light). Legătura cu antifotonii este extrem de potrivită.
Se pare că fizicienii nu pot utiliza termenul “antifoton” deoarece în cărțile scrie că
antifotonii și fotonii sunt același lucru și din frica reverențială de a irita
irascibilitatea fanaticilor REGULII, se încearcă să se treacă peste termenul
antifoton, camuflându-l prin termnenul “dark photon”. De-acum noua fizică este
pe punctul de a descoperi antuquarcii, antifotonii și antigluonii (postulate deja de
noi în Evideon, Ed. Spazio Interiore).
http://www.journaloftheoretics.com/Articles/6-6/str.aqA.pdf
Studiile celor de la Fermilab propun pentru formarea materiei negre (dark
matter), o schemă foarte asemănătoare cu a noastră, unde quacul și antiquarcul ar fi
precursorii bozonului W, care după aceea ar produce particule exotice (numite
Susy), care ar furniza după aceea fotonii dark, după cum reiese din schema lor.

De la fotoni dark la biofotoni. Vindecarea prin conștientizare

Biofizicianul german Prof. Fritz Albert Popp a descoperit că corpul uman

emite fotoni cu energie joasă, iar aceste emisii de lumină au legătură cu procesele
biologice ale corpului uman. Conform studiilor efectuate de profesorul Mitsuo
Hiramatsu, om de știință de la Central Research Laboratory de la Hamamatsu
Photonics, nu numai mâinile omului emit bioluminiscență, ci și fruntea și anumite
zone de la picioare.
http://cristiancontini.blogspot.com/2006/09/gli-umani-emettono-luce.html
Teoria BIOFOTONILOR, pentru că așa erau numiți fotonii care apăreau din
țesuturile biologice, predată de fizicianul Popp, pe urmele unei intuiții îndrăznețe a
rusului Gurwitsch de acum 70 de ani, oferă o interpretare credibilă, susținută în
prezent de multe experimente, a faptului că evenimentul biologic primar care stă la
baza vieții, dar și la baza alterațiilor care conduc la boală, este un eveniment fizic
de natură informațională, adică electromagnetică (frecvențe modulare). Teoria lui
Popp deschide drumul spre soluționarea multor probleme, la care până acum
biochimia medicală nu a știut să ofere un răspuns, și spre perspectiva unui nou mod
de a utiliza terapii diferite de cele de a vindeca doar simptomele bolii, așa cum se
practică în medicina oficială, numită alopată. În opinia lui Popp, energia
electromagnetică joacă un rol fundamental în sfera biologică a celor vii. Toate
sistemele vii prezintă o emisie de “cuante energetice”, numite și “biofotoni”, care
se propagă cu viteza luminii. Existența lor (emisia), care de-acum a fost
demonstrată (mai ales din unghiile de la mâini și de la picioare) ne permite să
înțelegem cantitatea mare de informații care trec în interiorul celulei și între celule
și celule, informații care sunt indispensabile pentru coordonarea metabolismului, a
creșterii și a diferențierilor celulare.
http://www.mednat.org/bioelettr/biofotoni.htm.
În opinia lui Popp biofotonii se nasc în nucleul celular, care ar funcționa ca o
stație radio care ghidează procesele celulare prin intermediul emisiei unui câmp
electromagnetic. Această “stație radio” ar fi capabilă să primească și să elaboreze
diferitele semnale electromagnetice care vin din exterior. Astfel devine important
să trimitem celulelor “mesaje de sănătate”, “să le amintim” celulelor limbajul lor,
pentru a putea reactiva metabolismul lor și emisiile pe care acestea sunt capabile să
le producă într-o stare de sănătate și de echilibru. Deci, aceste informații-ghid pot
fi trimise organismului sub formă de cuante.
http://www.greenmedinfo.com/blog/biophotons-human-bodyemits-communicates-
and-made-light)
Biofotonii par a fi un punct-cheie de procese de vindecare și autovindecare
spontană și din acest motiv trebuie să ne întrebăm cu ce mecanism acești biofotoni
s-ar forma și ce caracteristici fizice ar avea aceștia. Biofotonii sunt determinabili
din punct de vedere experimental, sunt legați de emisiile de țesuturi bolnave și
sănătoase, însă nu se înțelege foarte bine cum se formează aceștia. Însă trebuie
spus că descoperirile recente din acest domeniu tind să ia în considerație ideea că
biofotonii sunt produși de decăderea fotonilor dark și din acest motiv vorbim
despre ei aici.
În Journal of Nonlocality, Vol I, Nr 1, iunie , 2013 ISSN: 2167-6283, M.
Pita¨Aden, într-un articol cu titlul “Are Dark Photons Behind Biophotons?” se
încearcă să se explice cum această eventualitate este posibilă, chiar dacă adevărata
natură a fotonilor dark nu se cunoaște în profunzime, decât dacă se ia în
considerație eventualitatea că fotonii dark nu sunt altceva decât antifotoni.
(http://tgdtheory.com/public_html/)
În acest articol interesant se evidențiază cum universul este o hologramă și
creierul este un cititor de holograme (Grass F, Klima H, Kasper S. Med
Hypotheses.2004;62(2):169-72.Biophotons, microtubules and CNS, is our brain a
"holographic computer"?). Microtuburile din creier de dimensiuni cuantice ar fi
locurile în care s-ar forma fotonii dark și apoi s-ar transforma în biofotoni. Se mai
adaugă și că în unele experimente în care se amintește în literatura științifică s-ar
prezenta că lobul stâng al creierului sau mai bine zis emisfera stângă, ar fi capabilă
să emită fotoni cu energie joasă vizibili în infraroșu. (Biophotons - The Light in
Our Cells Marco Bischof Biophotons - The Light in Our Cells Marco Bischof 522
pp., more than 160 illustrations, 5 color plates, extensive bibliography and index.
German publisher: Zweitausendeins, Frankfurt. http://www.zweita usendeins.de/
Publication date: March 1995 Actual edition (May 1998): 9th printing otal number
of copies sold in German-language market: 27'000 ISBN 3-86150-095-7).Se
adaugă că în unele cazuri raportate în reviste științifice emisfera cerebrală dreaptă
ar emite mai mulți biofotoni decât cea stângă. În acest caz autorii pun anumiți
subiecți să stea pe întuneric și le cer acestora să-și imagineze în minte o simulare
mentală a luminii. În acel moment fotomultiplicatorii aparatelor de revelare a
biofotonilor văd biofotoni care se formează în zona lobului drept al creierului.
(Dotta BT,Saroka KS, Persinger MA.Neurosci Lett. 2012 Apr 4;513(2):151-4. doi:
10.1016/j.neulet.2012.02.021. Epub 2012 Feb 17. Increased photon emission from
the head while imagining light in the dark is correlated with changes in
electroencephalographic power: support for Bókkon's biophoton hypothesis.).
În opinia noastră nu putem da această interpretare rezultatelor acestor
neurofizifiziologi, pentru că aceștia își pun subiecții să-și imagineze o lumină fixă
în mințile lor și deci în mișcarea timpului virtual, dar nemișcată în spațiu. Nu știm
cum s-ar fi desfășurat lucrurile dacă testul ar fi fost făcut cerându-le subiecților să-
și imagineze o lumină în mișcare în spațiu. Atunci probabil că s-ar fi iluminat mai
mult lobul stâng, dar din păcate nu putem afirma cu certitudine pentru că
experimentul nu s-a efectuat. Lobul drept și stâng al creierului sunt cititori de
holograme și în timp ce lobul stâng citește și creează în spațiu, dreptul citește și
creează în timp, unde spațiul și tipul apar ca fiind creații virtuale.
Acest ultim experiment, dacă pe de o parte arată cum ceea ce-și imaginează
creierul, adică ceea ce creează în simulările mentale, produce cu adevărat
virtualitatea, adică noi suntem creatorii universului holografic, pe de altă parte
propune o interpretare greșită a datelor experimentale, făcându-l pe cititor să
creadă că lobul drept este diferențiat în ceea ce înseamnă producerea de biofotoni.
Sunt interesante studiile efectuate asupra biofotonilor care ies din mâini, care
ar putea fi relaționați cu ușurință cu vindecările și autovindecările cu așezarea
mâinilor pe părțile bolnave. (S. Cohen , F.A. Popp , Journal of
PhotochemistryPhotochemistry and Phomhiology B: Biology 41) ( It~)7, 187-189
News and Vi ews Biophoto body ).
Alți autori evidențiază că țesuturile biologice bolnave emit spontan mai
mulți fotoni cât cele sănătoase. Acum trebuie să înțelegem de unde vin biofotonii și
ce raport real au așa-numiții fotoni dark. Înainte de toate așa-numiții fotoni dark, în
opinia noastră, sunt doar antifotoni caracterizați de faptul că au o energie joasă și
sunt confundați cu acei fotoni grei (heavy photons), despre care practic nimeni nu
știe nimic.
 Fotoni colorați

Fotonii nu sunt toți la fel. În realitate au energii diferite și în câmpul vizibil

aceștia sunt colorați diferit. Se merge de la roșu la violet și dincolo de aceste limite
sunt fotonii invizibili, dar care sunt foarte energetici, cum ar fi razele x sau cele cu
energie scăzută, sub roșu (scăzut infraroșu), care încă pot fi văzuți prin
fotomultiplicatoare oportune. Fotonii biologici aparțin de această categorie. Corpul
uman, când emite acești fotoni, îi produce caracterizându-i cu valori energetice
joase. Conform binecunoscutei ecuații care relaționează energia cu masa, în temeni
cantitativi, E=mc², dacă am avea un foton albastru și unul roșu, ar trebui să spunem
că aceștia merg ambii cu viteza luminii, dar având energii diferite, ar trebui să
susținem și că au o masă aparentă diferită. Cu alte cuvinte, fotonul albastru
cântărește mai mult decât cel roșu, sau și mai bine, dacă am putea măsura masa sa
“aparentă”, aceasta ar fi mai grea decât a fotonului roșu. În modelul evideonic
trebuie amintit că masa este legată de energie prin axa verticală, care este
caracterizată de culorile magenta în sus și verde în jos. Apoi toți fotonii trec din
forma fotonică în cea antifotonică foarte rapid, încât cele două formule de
rezonanță nu se pot vedea, însă acestea s-ar prezenta ca un aspect unic, care este
cel al fotonului virtual.
În timp ce fotonii cu energie înaltă au posibilitatea de a se comporta ca
particule virtuale cu masă specifică, capabile să dea interacțiuni cu alți fotoni sau
cu materia sub formă de coliziuni propriu-zise, fotonii cu energie joasă, neavând
caracteristica masei decât în cantitate neglijabilă și trec unul prin altul, aproape fără
să interacționeze. Singurul lucru care este comună pentru fotonii roșii și albaștri
este lungimea axelor de spațiu și timp, care configurează aceste două obiecte ca
fotoni și care le obligă să aibă aceeași viteză
“aparentă” , adică cea a luminii. Axa centrală
oscilează ca un arc între valorile fotonice și
antifotonie. Energia fotonului, care se exprimă
prin intermediul masei sale aparente și, pentru
ochii noștri, cu culoarea sa, este deci
proporțional cu lungimea axei energiei. Cu cât
axa este mai lungă, cu atât apare mai multă
masă și percepția culorii alunecă spre albastru. Într-un “moment” identic, atât
fotonul albastru, cât și cel roșu, devin antifotoni albastru și roșu, dar având în
vedere că cele două axe ale energiei au lungimi diferite, “frecvența” (|E|/hc) de
trecere din forma fotonică și antifotonică este mai mare pentru cel albastru decât
pentru cel roșu. Cu alte cuvinte, dacă într-un timp al lui Planck ( secunde)
fotonul albastru trece de la a avea masa m la o masă -m, un foton roșu, în același
timp, va trece de la masa m/n la o masă -m/n, n fiind un număr pozitiv. Ceea ce
înseamnă că derivata înainte de ecuația care descrie a doua trecere va fi un număr
mai mic decât derivata primei treceri. Acest lucru echivalează cu căderea a două
mingiunțe într-o gaură (plan înclinat) de la două înălțimi diferite și înclinări
diferite, făcându-le să se întâlnească doar în punctul cel mai de jos al găurii
potențialului. (desenul de mai sus). Este evident că vitezele mingiuțelor sunt
diferite și cea care pornește de mai jos are o viteză mai mică, chiar dacă cele două
mingiuțe efectuează o oscilație în aceeași perioadă de timp. E ca și când am avea
două găuri de aceeași formă, dar una mai jos decât cealaltă, chiar dacă ambele
găuri au aceeași circumferință inițială. Două mingiuțe sunt puse pe cele două
suprafețe interioare în poziție inițială. Apoi cele două mingiuțe sunt lăsate să cadă
în gaură, ajungând împreună în punctul cel mai de jos. Mingiuța din gaura roșie are
aceeași frecvență (1/λ) de oscilație ca cea albastră, dar se deplasează mai încet de-a
lungul axei energiei (|E||). Asta i se întâmplă fotonului roșu, care trebuie să
parcurgă mai puțin în a oscila între forma fotonică și cea antifotonică, comparativ
cu cel albastru. Fotonul roșu ni se prezintă ca fiind (dar nu este) mai lent în a se
interconecta cu antiparticula sa.
 Mecanismul autovindecării

Antifotonii produși de corpul uman, care decad prin intermediul

improbabilului foton dark în fotoni haevy, adică grei, cu energie joasă și cu masă
aparentă joasă, lovesc țesuturile bolnave și pe cele sănătoase, dar întorc înapoi în
timp toate lucrurile cu care interacționează. În acest context, celulele sănătoase
rămân sănătoase, dar cele bolnave redevin sănătoase. La fel ca în unele
experimente de fizică cuantică, când se postulează formarea unui antifoton roșu cu
energie joasă, acesta se întoarce în timp înainte să se transforme din nou în foton
virtual și, pentru o clipă, efectul temporal devine percutant. În cazul țesuturilor
biologice se observă că creierul este cel care produce, prin controlul Conștiinței,
prin intermediul unei simulări mentale induse și în mod inconștient, fotoni virtuali
cu energie joasă, care înainte de a se face văzuți ca atare în fața
fotomultiplicatorului, acționează ca antifotoni asupra țesuturilor bolnave,
întorcându-le înapoi în timp. Dacă pe de o parte există aspectul cuantic al
interacțiunii dintre un foton cu energie înaltă și unii electroni, pentru a forma un
foton virtual haevy, care va da naștere la un antifoton care, la final, se va prezenta
ca biofoton virtual, pe de altă parte, avem conștientizarea noastră, care produce,
fără să știe, biofotoni pentru a repera țesuturile organice bolnave.
Durerea fizică și stresul bolii, ar face loc, în mod spontan și inconștient,
formării de antifotoni cu energie joasă, care ar fi responsabili de vindecare doar
pentru că aceștia interacționează cu prezentul, ducându-l înapoi în timp.
Pentru a înțelege cum poate interacționa biofotonul virtual, atât în forma
fotonică cât și în cea biofotonică, cu țesutul bolnav, trebuie să amintim de lucrarea
științifică de care am amintit mai sus (W. Perkins, "The Antiparticles of Neutral
Bosons," Journal of Modern Physics, Vol. 4 No. 12A, 2013, pp. 12-19. doi:
10.4236/jmp.2013.412A1003), unde se demonstra că antifototnul, având elicitate
diferită de cea a materiei, nu poate interacționa cu aceasta. În realitate,
probabilitatea ca interacțiunea să aibă loc este foarte scăzută, dar, din punct de
vedere statistic, crește când fotonul virtual care generează antifotonul are axa
energiei scurtă, adică are energie joasă. În realitate, dacă axa energiei ar fi nulă
(foton virtual) am aveam interacțiune atât cu materia, cât și cu antimateria. Acest
fapt prevede că, cu cât fotonul virtual (suma dinte foton și antifoton) își
micșorează energia, probabilitatea ca acesta să poată interacționa sub formă
de antifoton cu materia, dacă pe de o parte s-ar mări, pe de altă parte ar
scădea, deoarece fotonii care pierd masă nu acționează asupra materiei.
Rezultatul final ar face ca, atunci când antifotonul are energie ridicată, nu
interacționează cu materia, pentru că elicitatea sa îl împiedică să facă asta și când
are energie joasă nu interacționează pentru că este sub formă de undă și nu de
particulă. Există o valoare intermediară de energie, de intensitate joasă, unde
posibilitatea ca un antifoton să interacționeze cu materia nu este nulă. În timp ce
fotonul virtual cu energie înaltă oscilează rapid în jurul poziției intermediare
(energie potențială zero), fotonul bio, având energie joasă, zăbovește mai mult în
zona spațio-temporală cu energie joasă sau nulă. Cu alte cuvinte, biofotnul virtual
are o probabilitate mai mare de a fi capturat de țesuturile bolnave ca antifoton,
ducând înapoi în timp lucrurile pe care le luminează.
S-ar putea obiecta că fotonul virtual bio (cu energie joasă) are probabilități
mai mici de a interacționa ca antifoton decât ca foton (din motive de elicitate
opusă) cu țesutul bolnav, care este făcut din materie și nu din antimaterie, dar asta
nu este mereu adevărat. Fotonul, în forma sa antifotonică, are o entropie negativă,
adică mai mică decât fortonul. Entropia la antifotoni tinde să scadă (principiul
antientropic al lui Fantappiè) și deci aceștia interacționează mai bine cu un țesut
bolnav unde entropia este scăzută față de un țesut unde entropia este ridicată, unde
celulele sunt sănătoase și ordonate.
Entropia unui sistem pur este nulă. Cu ale cuvinte, dacă se ia în considerație
întregul univers, atât partea cu materie, cât și cea cu antimaterie, entropia totală a
sistemului va fi mereu nulă. Asta înseamnă că cele două sisteme sunt entangled
între ele și sistemul total este definit ca fiind pur. Fotonul virtual este un sistem
pur, pentru că oscilează între entropie pozitivă și negativă sub timpul lui Planck.
( http://it.wikipedia.org/wiki/Entanglement_quantistico )
De altfel, este ușor de demonstrat că două sisteme interacționează din punct
de vedere cinetic și nu termodinamic cu o risipă mai mică de efort termodinamică
dacă au același grad de dezordine față de două sisteme foarte diferit ordonate. (de
la schimbul de căldură în corpuri la teoria Hard și Soft a orbitalilor de frontieră și
la legea atracției universale – Vezi Evideon 2) .
 Această viziune asupra lucrurilor nu este foarte corectă, chiar dacă este utilă
în virtualitatea temporală pentru a înțelege ce se întâmplă. În realitate nu există
spațiul și timpul, pentru că universul nu este local; și atunci conștientizarea noastră
ar face să se nască din marea de Evideoni fotoni și antifotoni care ar crea prezentul,
modificându-l pe cel care a fost deja creat precedent, remodelându-l.
S-ar putea spune că noi suntem capabili să creăm fotoni și antifotoni,
impunându-le acestor două forme de rezonanță ale lor să rezoneze între ele cu
viteze diferite, capabile să creeze cu vibrația totul și contrariul a tot.
Încă o dată trebuie să subliniem că nu ar fi lumina cea care modifică
virtualitatea, ci lumina o creează, urmând indicațiile Conștiinței.
Multe procese de acest tip par a fi automate și spontane.
Se observă că țesuturile care au suferit o sfâșiere sau o alterare în urma unui
boli, iradiază mult mai mulți biofotoni comparativ cu altele. Se mai observă și că
țesuturile bolnave sunt din punct de vedere termodinamic mai dezordonate la nivel
celular decât cele sănătoase. În acest context, entropia acestor țesuturi bolnave, ar
scădea în acord cu prezența antifotonilor, care având energie negativă ar fi
antientropici.
(http://www.deltard.com/modello1.htm )
(http://www.bioexplorer.it/Forums/Thread.aspx?pageid=6&t=79~-1 )
De câte ori unul dintre noi a pus mâna pe o parte a corpului care îl durea și
durerea a dispărut?
Probabil că în acel context începe producția de biofotoni care conțin
antibiofotoni grei, care au o probabilitate mai mare de a interacționa cu țesuturile
bolnave cu entropie joasă. Cu alte cuvinte, se pare că toți avem capacitatea de a ne
autovindeca, dar puțini și-au dat seama de asta. Însă există și alte aspecte ale
acestei realități care ne pot ajuta să înțelegem că procesele de vindecare sunt legate
de aspectele cuantice ale fotonilor.
Trebuie făcute niște considerații cu caracter general în legătură cu
fenomenele de autovindecare. Primul lucru care trebuie observat este faptul că
omul, în general, este aproape inconștient de faptul că el se poate vindeca singur și
că procesul de autovindecare depinde de faptul de a considera boala o stare de
conștientizare scăzută și entropie scăzută. A te vindeca înseamnă să înțelegi pe de
o parte, dar și să scazi energia sistemului pe de altă parte, pentru că energia și
conștientizarea sunt strâns legate una de alta. Deci, a te îmbolnăvi înseamnă să
scazi local entropia sistemului, adică să creezi o dezordine celulară care
corespunde cu micșorare a entropiei? Deci, procesul de îmbolnăvire nu ar fi un
proces spontan și nici preferat, decât dacă se demonstrează că dacă nu ne-am
îmbolnăvi entropia ar scădea mai mult. Cu alte cuvinte, dintr-un punct de vedere
termodinamic, entropia ar scădea mai mult. Cu alte cuvinte, dintr-un punct de
vedere termodinamic, boala reprezintă un parcurs care, prin intermediul
manifestării sale, ne permite să urmăm un parcurs entropic care conduce la starea
de conștientizare scăzută a unei persoane sănătoase, la starea de conștientizare mai
ridicată a persoanei bolnave, după care, la final, ne conduce la o stare de
conștientizare și mai ridicată de persoană vindecată.
Nașterea unei ființe vii reprezintă un moment în care, în mod aparent, se
creează dezordine, pe când moarte fizică este un moment în care se creează ordine,
prin emiterea de energie. Procesul morții ființelor vii reprezintă deci un moment de
învățare. Refuzul morții sau refuzul bolii produc senzații de blocaj în creșterea
conștientizării și a entropiei sistemului care oricum tinde să crească. Deci,
dificultatea în procesul de autovindecare depinde de refuzul bolii ca perioadă de
învățare, dar și de refuzul pe motivul că un corp sănătos, dar mai prost, este mai
rău decât un corp bolnav dar mai conștient. În realitate, corpul sănătos, dar
inconștient, dintr-un punct de vedere termodinamic rezultă ca are un grad de
entropie mai mic decât ar avea un corp bolnav, dar conștient.
Acceptarea bolii ca moment de învățare echivalează cu acceptarea
procesului de înțelegere, pe care adesea lumea refuză să-l parcurgă.
Nu poți să te vindeci dacă nu accepți să înțelegi și nu dacă nu accepți că
există ceva de înțeles.
Din acest punct de vedere boala nu este un dar, așa cum spun unii catolici
naivi, pe care ne-o trimite Domnul pentru a ne testa, ci este un moment de învățare
pe care noi înșiși ni l-am îngăduit. Dacă religiosul îl roagă pe Dumnezeul său să-l
vindece, noi acționăm asupra Conștiinței noastre pentru ca aceasta să ne ajute să
înțelegem și, încă o dată, noi devenim proprii noștri creatori.
Încă o dată, new age -ul religiilor, spune lucrurile evidențiind acele mici
diferențe ale realității care tind să-l conducă pe Om în afara drumului, departe de
înțelegere, pentru că altfel zeii nu ar putea să mai gestioneze Conștiința noastră,
care are lua din nou în mâna sa frâiele întregului Univers.

Blocați de minte

Dintr-un punct de vedere virtual, dificultatea de a înțelege că noi suntem

proprii noștri creatori vine de la partea mentală. (Vezi anexa 4)
Mintea este acea parte din conștiință care unifică munca părți sufletești și a
celei spirituale ale individului, dar este și acea entitate care acționează asupra
planului energiei.
Cu alte cuvinte, mintea dă forma tridimensională creației noastre. Dacă nu ar
fi fost mintea, ar fi existat doar o hologramă spațio-temporală plată, nu una
extrudată în a treia dimensiune. Nu ne-ar apărea solidă în a treia dimensiune,
lucrurile nu ar avea masă, așa cum afirmă și fizicianul Massimo Corbucci
(https://www.facebok.com/pages/MASSIMOCORBUCCI-E-IL-VUOTO-
QUANTOMECCANICO/292095747483472 )
Mintea este cea care modelează universul bidimensional spațio-temporal,
modelând din supa particulelor virtuale (Evideonii) lumea așa cum o percepem în
jurul nostru.
Mintea a dat formă creației, dar a făcut-o în mod total inconștient. În această
creație, mintea, observând creația sa, devine conștientă de conștiința care îi revine.
Deci, printr-un ciudat joc al părților, Mintea a construit primul obiect. Îi observă,
nu știe că l-a construit și constatarea existenței
obiectului blochează Mintea în a crede că acel obiect
este ceea ce este, pe când , în realitate, este doar ceea
ce vrem noi să fie.
Cu alte cuvinte, Mintea rămâne uimită de
prima sa creație și nu își dă seama că o poate
schimba în orice moment.
Am în fața mea o sticlă. Nu știu că eu creez
sticla și nu-mi trece prin minte că pot transforma
sticla (care este o creație inconștientă de-a mea) într-
un pahar (creație conștientă).
Când această paradigmă este depășită, iată că omul își manifestă capacitățile
creativă fără ascunzișuri. Adesea acest proces de schimbare a realității virtuale este
cu totul spontan și inconștient. Conștientul nostru (Mintea) vede schimbarea
virtualității, și, neștiind că noi suntem cei care au produs-o, crede că schimbarea
s-a produs din întâmplare sau pentru că un Dumnezeu a făcut miracolul sau pentru
că legile fizicii permit asta.
Ei bine, acel Dumnezeu suntem noi înșine.
 “Tot ceea ce există este energie și asta este tot ceea ce există. Sintonizează-
te la frecvența realității pe care o dorești și vei obține acea realitate. Nu există altă
cale. Asta nu este filozofie. Asta este fizică. - Albert Einstein”

Conștientizarea acestui aspect al realității virtuale îl conduce pe om spre

înțelegerea de sine și, prin intermediul miracolului, el își produce vindecarea, unde
cel vindecat a devenit conștient.
Apoi, și doar după ce am înțeles asta, putem revedea unele părți ale
virtualității într-o lumină nouă. În acest context, am reexaminat unele fenomene de
vindecare neconvențională pentru a descoperi că sub incomprehensibil se
manifestă prezența a ceea acum apare în mod virtual mai clar: antifotonul.

Mintea nu este creierul! Unde se află Conștiința?

Mintea nu este creierul și conștientizarea de sine nu este dată de a crede că

ceea ce ne înconjoară este o lume exterioară în care noi suntem scufundați. Din
acest punct de vedere neurofiziologia, așa cum este ea structurată, este o știință
care se află pe punctul sinuciderii. Neurofiziologii, când vorbesc de conștiința de
sine, au în vedere facultatea pe care o are un subiect echilibrat de a ști să se
definească și de a ști să definească lumea externă, adică conștiința ar fi capacitatea
de a te corela la o realitate cu totul falsă și inconsistentă, fără a înțelege că acea
virtualitate suntem noi și că tot noi observăm elaborarea mentală a reacției noastre.
Psihiatrul crede că tu ești normal dacă ai aceeași părere ca și el. În acel
context psihiatrul refuză să vadă în pacientul său o oglindă de-a sa și refuză să ia
din exterior informațiile produse tot de el, care îi sunt necesare pentru a se vindeca.
Psihiatrul va avea succes și clienți până în momentul în care va înțelege că vede în
pacienții săi oglindirea neplăcerii sale sociale. În acel moment psihiatrul se vindecă
și nu mai are nevoie de clienți care să-i amintească cine era. Însă va avea nevoie să
relaționeze cu oameni noi, care îi vor arăta adevărata sa identitate.
Neurofiziologul vede creierul și mintea ca fiind același lucru și tinde să
interpreteze toate informațiile pe care măsurătorile sale le efectuează ca pe un
fenomen al conștiinței, pe când acestea, în realitate sunt un fenomen de interpretare
pe care creierul îl efectuează în legătură cu virtualitatea, care a fost creată chiar de
el însuși în mod inconștient. Creierul are funcțiile unei plăci de bază din computer.
Este un elaborator. Adevărata conștientizare stă în minte și nu în creier, așa cum se
poate deduce din unele exemple impresionante cu persoane decerebrate, care au o
conștientizare de sine care conform neurofiziologiei nu ar trebui să existe.
Sergio della Sala prezintă un caz foarte interesant, cel al unei femei care,
dincolo de unele probleme legate de lipsa anumitor părți di creier, se pare că a
compensat aceste lipsuri cu alte părți cerebrale:
 Cazul ciudat al lui Michelle, femeia fără jumătate din creier.
“Multe ziare au vorbit recent despre cazul lui Michelle, o femeie de 30 de
ani din Virginia, care are o existență aproape normală, chiar dacă s-a născut fără
jumătate din creier, fără partea stângă. Povestea ei, care cu siguranță este foarte
intrigantă, a fost propusă ca demonstrație a existenței “plasticității creierului”.
Să vedem despre ce este vorba! Jordan Grafman, directorul Uniunii
Neuroștiințelor Cognitive din Bethesda, care a urmărit cazul, îmi este prieten bun.
Ne-am întâlnit într-o după-amiază ploioasă de sfârșit de octombrie la Londra, la
un simpozion, și am profitat pentru a afla mai multe despre Michelle, despre cum a
cunoscut-o și cum a reușit să formuleze diagnosticul.
Mama lui Michelle a citi un articol în Washington Post care prezenta niște
cercetări ale lui Grafman în legătură cu caracteristicile extraordinare ale
creierului omenesc și l-a contactat pentru a cere un sfat, fiind îngrijorată de unele
probleme pe care le prezenta fiica sa de la naștere și care rămăseseră nerezolvate.
De exemplu, nu vede ce se află pe partea dreaptă (pentru că nu are centri nervoși
care se ocupă cu analizarea câmpul vizual drept, care se află exact n emisfera
stângă) și pulsul său drept este spastic. În plus, se pierde cu ușurință, nu înțelege
raționamentele abstracte și are tendința de a avea un comportament infantil. Însă
Michelle vorbește fără probleme, citește, merge la cinema, privește la televizor.”

La pagina 13 din Corriere della Sera din 25 ianuarie 1998, Daniela Monti și
Alfio Sciacca vorbesc despre niște copii italieni care s-au născut și au trăit fără
creier, pe când corpul nu ar fi putut trăi în aceste condiții conform teoriilor
științifice. (https://www.youtube.com/watch?v=WMlVNFpzKNI)
O femeie descoperă la 24 de ani că nu are cerebel, cerebelul fiind un organ
care conține jumătate din neuronii totali din tot complexul cerebral. Nimeni nu și-a
dat seama de asta până în acel moment.
(http://www.wired.com/2014/09/24-woman-discovers-bornwithout-key-brain-
region-cerebellum/).
Dar ce să spunem despre un bărbat din Franța care își dă seama din
întâmplare că nu are aproape tot creierul?
 https://www.youtube.com/watch?v=NVVA8RpJlO8

Și încă un caz: o femeie de origine chineză trăiește fără două părți

importante ale creierului, care reglează mișcarea corpului.
(http://timesofindia.indiatimes.com/home/science/Chinese-womanlives-normal-
life-without-crucial-part-of-brain/articleshow/42394438.cms)
Noha este un copil care s-a născut fără creier și dincolo de faptul că trebuie
să meargă la spital pentru a i se drena lichidul din cutia craniană, se pare că nu a
suferit de pe urma acestei invalidități aparente.

http://oddstuffmagazine.com/baby-born-without-a-brain-struggling-with-his-
destiny.html/attachment/100943

Franțuzoaica fără creier.

(https://www.youtube.com/watch?v=WtT7PGOp3xk).
Într-o emisiune televizată se prezintă rezultatul tomografiilor care
evidențiază foarte clar că această femeie nu are aproape deloc creier. Femeia
trăiește liniștită o viață absolut normală. În procesele de autovindecare miraculoasă
subiecții vindecați nu înțeleg că s-au vindecat chiar cu mâinile lor, nefiind
conștienți de sine și de propria parte sufletească, mentală și spirituală. În acel
context ar căuta un Dumnezeu căruia să-i încredințeze responsabilitatea propriei
vindecări corporale. Deci, ar fi suficient ca o singură parte a triadei să fie știe să
instaureze procesul de modificare a virtualității, unde celelalte părți ar rămâne total
inconștiente. Cronicile religioase sunt pline de vindecări miraculoase, unde se
merge de la dispariția bolii în câteva secunde la creșterea parțială sau totală a
organelor.
http://www.mednat.org/cure_natur/DNA_costruisci-la-tuarealta.pdf.
https://www.youtube.com/watch?v=FvRNTUIxcDI
O antropologă italiancă cunoscută mi-a povestit că într-o călătorie în India,
la Bangalore, în timp ce-și însoțea prietena englezoaică la faimosul Sai Baba, a
întâlnit o fată de origine spaniolă care era oarbă din naștere și care trăia de câțiva
ani în acel loc, pentru că Sai Baba îi promisese că într-o zi o va vindeca. Fata era
oarbă din naștere pentru că s-a născut fără nervi optici. Într-o a doua călătorie în
India, prietena mea mi-a povestit că a întâlnit-o pe fata spaniolă trecând fără nicio
problemă strada în Bangalore, nepăsătoare față de traficul haotic din acel loc. Fata
vedea foarte bine și i-a povestit cum s-a vindecat. Pe scurt: într-o zi a primit o
scrisoare de la soțul ei din Spania care îi povestea că era pe moarte din cauza unei
boli incurabile. Atunci fata a decis să ia avionul, să se întoarcă în țara ei pentru a-și
lua rămas bun de la soț. Cum a coborât din avion, femeia a început să vadă.
Bineînțeles, sunt trei aspecte importante în această întâmplare incredibilă.
Primul lucru este faptul că fata continuă să nu aibă nervi optici, dar vede foarte
bine. Al doilea lucru este faptul că fata crede că Sai Baba a vindecat-o și nu și-a dat
seama că propria sa conștiință este cea care la finalul parcursului său inițiatic a
decis că ce trebuia învățat a fost învățat și nu mai era nicio necesitate ca experiența
orbirii să continue. Al treilea lucru important de observat era legat de tipul de
conștientizare. Fata amânase interesul vindecării sale pentru dorința de a se reuni
cu cealaltă parte din sine, decisese să țină cont și de celălalt, care este o altă parte
din sine. A decis să amâne vindecarea din iubire pentru unu. Încetase să se mai
privească din punct de vedere egocentric. Nu avem motiv să ne gândim că această
poveste nu este adevărată, dar, încă o dată, avem impresia că poate neurofiziologia
trebuie să revadă câteva lucruri.
 Fizica cuantica și nonlocalizarea vindecării

În principiu, procesul de vindecare s-ar datora faptului că unii antifotoni ar

interacționa, luminând prezentul, ducând la regresia situației în trecut. S-ar putea
presupune deci că un subiect bolnav ar putea regresa la starea de vindecare. Un
astfel de fenomen nu s-ar limita doar la regresia celulelor bolnav, ci, într-o
accepțiune mai vastă, un subiect psihotic ar putea regresa la o situația în care
“boala mentală” nu s-a manifestat încă. Mecanismele cuantice examinate pentru a
obține acest rezultat ar evoca interacțiunea fotonilor virtuali, sub formă de
antifotoni. Din analiza a ceea ce s-a afirmat mai sus, se afirmă că fotonii virtuali, în
mod normal acționează asupra realității virtuale sub formă de fotoni și nu pot
interacționa sub formă de antifotoni datorită unor probleme de elicitate (simetrie
incorectă și proces de interacțiune interzis din punct de vedere geometric). Asta
este foarte adevărat, însă trebuie să ținem cont de un aspect important din această
poveste. Dacă pe de o parte este adevărat că fotonii virtuali nu pot interacționa cu
materia în formă antifotonică, este adevărat și că fotonul virtual, în forma sa fără
masă, adică cu axa energiei nulă, poate acționa și interacționa cu materia și cu
antimateria, tocmai pentru că nu are elicitate (spin zero, lipsa asimetriei). În acest
context, este corect, în termeni de probabilitate, să susținem că, cu cât axa energiei
se scurtează, ceea ce corespunde cu a afirma că fotonul prezintă masă aparentă tot
mai mică, crește probabilitatea de interacțiune a fotonului cu antiuniversul său și
viceversa, trecând de la o probabilitate nulă pentru fotonul cu energie maximă, la o
probabilitate de 50% pentru un foton virtual (fără masă).
Însă în procesele de vindecare, fotonul care este luat în considerație este un
biofoton, adică un foton cu energie joasă, care adesea este identificat ca fiind un
foton infraroșu.
Antifotonul infraroșu ar avea deci caracteristica de a apărea pentru o
perioadă de timp mai lungă ca antifoton pentru că oscilația sa (foton-antifoton) le-
ar apărea unor observatori ipotetici ca fiind mai lentă. S-ar putea obiecta că fotonul
infraroșu oricum ar avea 50% probabilitate de a interacționa cu țesutul bolnav,
făcându-l să oscileze foarte rapid înainte și înapoi în timp și, deci, nu s-ar aștepta
nicio variației a stării celulelor bolnave, care ar rămâne deci legate de prezent în
starea lor de dezordine actuală. În realitate, al doilea principiu al termodinamicii
demonstrează că două obiecte interacționează între ele mai ușor dacă au o entropie
asemănătoare. Deci, este logic să presupunem că țesutul bolnav cu entropie joasă
reacționează foarte ușor cu antifotonul, care are o entropie negativă față de foton,
care are entropie pozitivă. În acel context, partea antifotonică a biofotonului ar
produce o întoarcere în timp, readucând țesuturile bolnave la starea de dinainte de
îmbolnăvire.
 Biofotonii ar fi produși de corp, deoarece conștiința
noastră vrea să-i producă și acest fenomen ar fi produs, în
mod inconștient și spontan, de boală, deoarece corpul tinde
să se vindece singur, dar ar fi și voit, atunci când conștiința
bolnavului decide să-și vindece corpul.

Misterioasa plăcuță a doctorului Orrico

Doctorul Orrico, un comerciant pasionat de medicină,

nu se știe cum, a dezvoltat o tehnică pentru a vindeca aproape tot ce există,
utilizând o plăcuță din material plastic care este electrizată preventiv cu o piele de
oaie. Plăcuța, încărcată negativ, este poziționată pe zona bolnavă, vindecând zona.
De exemplu, tumori foarte agresive dispar după câteva aplicații, dar lucrul cel mai
interesant este că dispar și cicatricile prezente în unele țesuturi, ca și când acestea
nu au fost făcute niciodată.
http://rennaagostino.blogspot.it/2008/03/lamina-bior-dottorrico.html
Doctorul Orrico dă niște explicații foarte pitorești în legătură cu modul de
funcționare al plăcuței, dar este adevărat că medicina oficială susține și ea faptul că
plăcuța funcționează.
https://www.youtube.com/watch?v=2vvwqKLmoAw
Plăcuța lui Orrico ne amintește de mitul cu lampa lui Aladin. Frecând-o cu
mâinile, din ea ieșea un geniu care asculta de ordinele tale. În această poveste,
unde geniul este reprezentarea minții, cineva va încerca să o fure și să o folosească
în avantajul său. Este vorba despre un mag african, care nu va reuși în tentativa sa.
Tânărul Aladin, închis într-o grotă cu lampa sa, înfruntă în drumul său inițiatic sub
pământ (în interiorul său), puterea propriei sale minți și decide că aceasta nu va fi
manipulată de niciun mag malefic. Adevărata bijuterie a comorii este ascunsă sub
pământ, nu constă în aur sau pietre prețioase, cu care de altfel nu poate face nimic,
însă, pentru propria salvare, doar geniul este cel care poate acționa. Poveste se
sfârșește, ca de obicei, cu fiica nobilului bogat al ținutului, care este reprezentarea
Sufletului, care cu Aladin-Spiritul și cu geniul-Minte, care este închis în lampă, dar
care după aceea este eliberat de celelalte două componente ale triadei, vor construi
lumea fericită.
În mit este deja scris totul. Este suficient să fii conștient pentru a-l descifra.
Bineînțeles, așa cum se întâmplă în aceste cazuri, medicina oficială și marile
circuite informative evită să menționeze despre plăcuța lui Orrico, care de altfel
funcționează. Însă trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă și care este mecanismul
rațional prin care subiectul pare că se vindecă ca prin minune când intră în contact
cu o simplă plăcuță electrizată.
 În realitate se întâmplă următorul lucru: prin frecarea plăcuței din plastic cu
o cârpă, sau mai generic, când se pun în contat două materiale în mod energetic,
unul dintre cele două materiale eliberează niște electroni superficiali și celălalt și-i
însușește. Cele două materiale se încarcă pozitiv și negativ în funcție de natura lor.
Acest efect se numește triboelectric și este cunoscut de pe timpul egiptenilor
antici, care îl foloseau cu chihlimbarul care era frecat cu o anumită țesătură.
Chihlimbarul, tot conform egiptenilor antici, dezvolta astfel capacități curative.
Există un tabel care descrie efectul triboelectric în funcție de materialele utilizate
pentru obținerea celui mai bun rezultat de electrificare, permițând alegerea celui
mai bun material donator de electroni comparativ cu cel mai bun primitor de
electroni. Din analiza tabelului se evidențiază că plăcuța de plastic se încarcă cu
electroni care după aceea sunt eliberați în piele când se așează plăcuța pe piele.
Acești electroni sunt caracterizați de o energie joasă, pentru că altfel nu am fi putut
printr-o simplă acțiune de frecare să-i descărcăm din nucleele elementelor
respective, pentru că energiile de ionizare sunt înalte. Asta înseamnă că electronii
cu energie joasă, care, conform viziunii evideonice a electronilor sunt compuși
dintr-un foton și un antifoton, sunt constituiți din unități fotonice cu energie joasă,
adică care au axele energiilor scurte. Trebuie să se observe că electronii cu energie
ridicată nu par să producă efecte de vindecare (cel puțin nimeni nu vorbește despre
asta, ba din contră, bombardarea cu raze x distruge țesuturile animale). Însă
electronii cu energie joasă se pare că au calități terapeutice. Acest lucru se
datorează faptului că electronii cu energie joasă au grade de libertate mai mari
pentru că cele două unități fotonice pot, la temperatura din mediul natural, să
oscileze mai mult în jurul unei poziții medii, caracterizată de coplanaritatea axelor
spațio-temporale ale celor două unități fotonice.
 Această oscilație mai mare este permisă din cauza faptului că cele două
culori, magenta și verde, ale axelor energiilor, sunt menținute mai distanțate între
ele și se resping mai puțin.

În figura de sus, în stânga observatorului, sunt două poziții în oscilație ale

unității fotonice cu energie înaltă. În dreapta reportăm trei poziții de oscilație cu
trei grade de înclinare ale unei unități fotonice față de alta. Se observă foarte clar că
în cazul în care unitățile fotonice au axa energiei mai scurtă, acest lucru poate
permite o distorsiune a coplanarității (cfr. interacțiune dintre un foton și un electron
când un electron își schimbă nivelul energetic – Anexa 3). Însă o distorsiune mai
mare produce o dezordine mai mare între vectorii culoare și anticuloare ai planului
spațio-temporal care, din poziții opuse iau poziții inversate, provocând separarea
unităților fotonice. În acest context, la finalul discursului nostru, este mai ușor ca
un biofoton să se separe la temperatura mediului ambiental în două unități, una
fotonică și una antifotonică, entangled între ele. Un electron cu energie înaltă
rezultă mai rigid, mai puțin polarizabil și deci vor avea mai puține posibilități ca
vectorii culoare să intre în contrast cu versorii lor, făcând mai dificilă separarea
unui electron în două unități fotonice. Această separație poate avea loc doar printr-
o coliziune cu un alt obiect (foton, electron, etc. – vezi efectul fotoelectric) la o
energie înaltă. Cei doi fotoni entangled, care au energie joasă, sunt biofotonii care,
în forma lor antifotonică ar interacționa mai ales cu țesuturile cu un conținut
entropic scăzut.
La baza fenomenelor de vindecare și autovindecare are sta mereu producerea
de antibiofotoni, fie că aceștia sunt produși de vreo mașinărie sau de o acțiune
fizică exactă, fie că sunt produși de Conștiință prin intermediul unui simple
simulări mentale.
Încă o dată trebuie să clarificăm că acest mecanism explicativ folosește de
linia temporală, care distinge trecutul de prezent și de viitor. În realitate, această
linie nu există, pentru că există doar prezentul, dar ne este utilă pentru a-i ajuta să
înțeleagă pe cei care nu sunt obișnuiți să vadă timpul ca pe un prezent etern.
În realitate, din marea de particule virtuale în eternul prezent s-ar dezvolta
mai mulți antifotoni decât fotoni, creând o asimetrie locală care ar fi compensată
cu regresie virtuală a prezentului în trecut, care pur și simplu ar corespunde unei
variații a eternului prezent.
Încă o dată apare clar, în această ultimă viziune, că nu fotonul sau
antifotonul sunt cei care modifică virtualitatea, ci lumina creează situația prezentă,
unde antifotol nucreează antispațiu și antitimp, fotonul creează spațiu și timp –
amestecarea acestor două aspecte ale aceleiași cărămizi creează tot universul
printr-o singură regulă - cea de respectare a simetriei - SPT (Sarcină, Paritate și
Timp). În acest caz, a menține simetria înseamnă a afirma că universul, în
globalitatea sa, nu-și schimbă niciodată măsura entropiei sale totale, care a fost,
este și va fi mereu nulă. Faptul că entropia totală este mereu nulă derivă din faptul
că entropia este o măsură a Conștiinței care, fiind realitate reală, este imuabilă;
deci, dintr-un punct de vedere termodinamic, aceasta are doar o sigură microstare
(și cum entropia depinde de logaritmul numărul stărilor posibile, logaritmul
decimal din 1 e zero). Conștientizarea este măsura Conștiinței din interiorul
realității virtuale la nivel local, care în partea noastră de semiunivers ia valori de la
minus infinit la zero, unde în celălalt semiunivers, care este făcut din antimaterie,
valorile conștientizării merg de la plus infinit la zero și la finalul spațiului și
timpului cele două semiuniversuri se vor reuni când iau aceeași valoare entropică
nulă.
Bineînțeles, dacă lucrurile stau așa nu este nevoie de un aparat manual
primitiv pentru a freca o cârpă de lână pe o suprafață de polimer plastic, dar putem
apela la noile tehnologii pentru a obține rezultate mult mai bune.
http://www.fieldsforlife.org/JoSho.pdf .
(http://www.nature.com/ncomms/2014/140304/ncomms4426/full/ncomms4426.ht
m)
 Problemele vindecării prin intermediul antifotonilor
Vindecarea este un fenomen legat de conștientizare și nu de mecanica
operațiilor efectuate pentru a o obține. Asta înseamnă că, dacă un subiect devine
conștient de propria boală și de ceea ce reprezintă pentru el, iată că acesta poate
emite biofotoni și se poate vindeca în mod spontan. Însă dacă un subiect nu-și
poate înțelege boala și folosește sistemul plăcuțelor din plastic care produc
biofotoni cu energie joasă, ar trebui să ne așteptăm la o vindecare urmată de o nouă
boală, pentru că procesul mecanic de vindecare nu a fost însoțit de un proces
adevărat de conștientizare. Deci, problemele de boală se vor prezenta sub altă
formă. Pentru a te vindeca trebuie să vrei asta, dar a te vindeca nu înseamnă să îți
vindeci propriile țesuturi bolnave, ci să înțelegi de ce acestea s-au îmbolnăvit. Din
acest punct de vedere, persoanele prea puțin conștiente de acest aspect pretind că
un medic face o vindecare, unde medicul poate cel mult să-i indice pacientului cum
să facă astfel încât el să se vindece.

Efectul placebo
Un alt aspect al vindecării, care demonstrează foarte clar că autovindecarea
este adesea un act de autoconștientizare determinat de propria voință care vrea să-l
realizeze și care nu este realizat de un medicament sau de un medic, are legătură cu
efectul placebo.
Știința medicală oficială clasică tinde să considere că efectul placebo există
cu adevărat, dar îl confirmă într-o accepțiune psihologică, unde psihicul
pacientului, convins că a luat un medicament care-l va vindeca, se va simți mai
bine, dar doar pentru că el crede în mod psihologic că se simte mai bine. În
realitate, boala continuă să meargă pe drumul său.
http://www.treccani.it/enciclopedia/effetto-placebo-enocebo_(XXI_Secolo
http://www.rivistadipsichiatria.it/allegati/00175_2002_06/fulltext/290-300.pdf
Din fericire, lucrurile nu stau așa cum declară această parte a medicinii și
acest lucru este ușor de demonstrat fie analizând cazurile de vindecare care se
datorează efectului placebo, fie analizând datele statistice în ansamblul lor. Știm că
statisticile pe un număr mare de persoane reprezintă descrierea matematică corectă
a unui model de ansamblu care tinde spre exactitate când cazurile examinate tind
spre infinit, dar care furnizează date extrem demne de luat în seamă când
componentele ansamblului examinat sunt mai mari de un anumit număr, acest
număr trebuind să fie destul de mare.

(Placebo Effect: A Cure in the Mind Belief is powerful medicine, even if the
treatment itself is a sham. New research shows placebos can also benefit patients
who do not have faith in them By Maj-Britt Niemi, in Scientific American del
Febbraio/Marzo 2009).
Joe Dispenza, într-un studiu de-al său recent despre efectul placebo (Placebo
effects, Libera il potere della tua mente, My Life Ed., 2015), declară că la fel cum
medicina folosește așa-zisele medicamente “placebo”, care exercită un efect
psihologic de autosugestie asupra pacientului, și noi putem să ne convingem
mintea și corpul să ne transforme gândurile în realitate.
“Rezultatele incredibile pe care le-am observat la seminarele mele avansate
și datele științifice care au ieșit la suprafață m-au determinat să mă opresc asupra
conceptului de placebo - acel fenomen care se verifică când o persoană ia o pilulă
de zahăr sau îi este administrată o injecție cu substanță salină și ea se simte
imediat mai bine datorită încrederii puse în remediul extern.
Am început să mă întreb: “Ce s-ar întâmpla dacă persoanele ar începe să
aibă încredere în ele însele în loc să aibă încredere în ceva din exterior? Și dacă
ar crede că pot schimba ceva în interiorul lor, accesând aceeași stare mentală a
celor care iau placebo? Nu cumva asta fac cei care participă la seminariile
noastre pentru a se vindeca? Chiar este nevoie de o pilulă sau de o injecție pentru
a schimba starea mentală? Putem să-i învățăm pe ceilalți cu să ajungă la același
rezultat, arătând cum funcționează în realitate efectul placebo?”
Până la urmă, predicatorul care manevrează șerpii și bea stricnină fără să
pățească ceva, și-a modificat stare mentală, nu-i așa? Deci, dacă începem să
arătăm ceea ce se întâmplă în creier și să examinăm toate aceste informații, putem
să-i învățăm pe oameni cum să facă asta singuri, fără să depindă de un element
exterior, fără un placebo? Putem explica că acestea în sine sunt efectul placebo?
Cu alte cuvinte, putem să-i convingem că în loc să-și pună încrederea în ceva
cunoscut, cum ar fi o pilulă de zahăr sau o injecție salină, pot să o repună în
necunoscut, transformându-l pe acesta în ceva cunoscut?
Exact acesta este scopul cărții: acela de a-ți permite să înțelegi că ai toate
mecanismele biologice și neurologice pentru a ajunge exact la acest rezultat.
Obiectivul meu este acela de a demistifica aceste concepte prin intermediul unor
explicații științifice noi, până când tot mai multe persoane își pot schimba starea
interioară și pot crea schimbări pozitive în ceea ce privește sănătatea lor și în
lumea exterioară. Dacă ți se pare prea frumos pentru a fi adevărat, trebuie să știi
că, așa cum am mai spus deja, în ultima parte a cărții vei găsi unele cercetări
elaborate în seminariile noastre, care îți vor demonstra că toate acestea sunt
posibile.”

O cercetare amănunțită în legătură cu efectul placebo,

(http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Placebo%20Effect%22%5BMes
h%5D%20AND%20%22Complementary%20Therapies%22%5BMajr%5D%20A
ND%20%28English%5Blang%5D%20AND%20%222010/04/21%22%5BPDat%5
D%20%3A%20%222015/04/21%22%5BPDat%5D%29&cmd=DetailsSearch) ci
ne face să concluzionăm, în mod inevitabil, că convingerea ta că te vei vindeca este
cea care te însănătoșește și nu medicamentul sau oricare altă intervenție exterioară.
Existența efectului placebo demonstrează cum mintea ta este cea care,
acționând asupra prezentului, modifică de facto prezentul, producând fenomenul de
vindecare. Efectul placebo poate funcționa pentru că Mintea este păcălită și este
sărită din schemă. Am spus deja că Mintea este cea care creează a treia dimensiune
în holograma universală și o face fără să știe, adică o face în mod absolut
inconștient, astfel încât atunci când se trezește în fața primei sale creații nu știe că
aceasta a fost produsă de ea însăși și crede că aceasta a fost făcută de altcineva și
nu poate să fie modificată. A trece peste ideea că universul nu poate fi modificat
este o tehnică pentru a obține modificarea. Mintea, neștiind că ea însăși a modificat
virtualitatea, nu se va opune unei astfel de modificări, ci o va face. O caracteristică
a efectului placebo este dată de faptul că pacientul nu știe că ia un medicament fals
sau că urmează un tratament cu totul inexistent, dar știe că acel tratament îl va
vindeca. De fapt se creează vindecarea și se alterează acea realitate virtuală pe care
în mod conștient am refuza să o schimbăm, deoarece credem că este imposibil.
Procesul eșuează dacă cineva din exterior va pune în dubiu rezultatul
tratamentului. Atunci mintea se va gândi că tratamentul nu poate funcționa și va
produce nefuncționarea în acea realitate virtuală, care este produsă încontinuu tot
de ea însăși. Încă o dată noi suntem creatorii universului nostru și, încă o dată, te
vindeci dacă devii conștient de asta. Pe de altă parte, boala, sub diferitele sale
forme, vrea doar să ne amintească că trebuie să învățăm tocmai acest aspect al
virtualității.
În acest fel, homeopatia, hipnoza, acupunctura, care chiar vindecă, sunt
considerate în occident rezultatul unui efect placebo. Școala italiană de medicină
propune din punct de vedere istoric, o atitudine științifică în care medicul este pus
în fața bolii, nu a pacientului. Medicul italian vorbește ținând în față fișa medicală,
aceasta fiind expresia bolii, și nici măcar nu-și privește în față ființa umană, a cărui
expresie vie este boala. Dacă analizăm din punct de vedere pienelistic frazele pe
care medicul i le adresează pacientului, la nivel de gramatică transformațională, ne
dăm seama că medicul crede că obiectivul său este boala și eliminarea bolii este
scopul său. Deci, auzim că ne spune “Dragă domnule Rossi, simptomele bolii
dumneavoastră nu mai există, deci v-ați vindecat.”. La fel se întâmplă și în cazul
unei persoane care și-a pierdut vederea din cauza diabetului. I se spune că s-a
vindecat, chiar dacă ochii săi nu mai funcționează. Se pare că boala este ceva ce
pacientul are, nu ceva ce pacientul este. Dacă în acest context pacientul,
devenind conștient de el însuși, se vindecă sigur, iată că medicul nu mai este de
folos, dar a admite asta înseamnă să admitem că medicina, așa cum este în ziua de
astăzi, nu folosește la nimic în funcția sa globală de vindecătoare de corpuri ale
conștiințelor. Negarea efectului placebo nu este doar negarea dovezii prezenței
conștiinței creatoare, ci reprezintă și tentativa de a menține în ignoranță
umanitatea, pentru a o putea manevra în continuare.
Mag. Michael Strausz, într-un interesant articol de-al său despre efectul
placebo, (http://www.mednat.org/cure_natur/placebo ), declară că un astfel de efect
joacă un rol important și în medicina alopată.
"Nu este așa cum susțin mulți, un fenomen psihologic." explică Kar Zubieta,
docent în psihiatrie și radiologie la University of Michigan. "Este un fenomen fizic
demonstrat științific și documentat de tehnicile de diagnosticare prin imagine, cum
ar fi PET (tomografie cu emisie de pozitroni) și RMN (rezonanță magnetică)"
Fiecare sugestie care induce plăcere sau speranță, deci și speranța recuperării
sănătății, induce imediat producerea de endorfine, care stimulează procesele de
vindecare și blochează receptorii durerii și, deci, a durerii în sine.
Efectul Placebo este un fenomen foarte cunoscut în Medicina Naturistă și
asta din cele mai vechi timpuri. Chiar Platon a spus în vechea Grecie: "minciuna nu
le este utilă zeilor, dar le este utilă oamenilor pe post de medicament".
Influxul Spirit-Suflet era deja utilizat în medicina populară naturală asupra
creierului și asupra corpului.
Religiile de pe Pământ s-au folosit foarte mult de această putere a minții
asupra corpului.
Psihologia modernă tinde, chiar și fără să reușească, să vindece prin
intermediul puterilor minții, pentru că aceasta nu reușește să furnizeze informațiile
de care are nevoie pacientul pentru a-i induce încrederea în vindecare, lucru care în
Medicina Naturală sunt foarte bine cunoscute.
30% dintre cei care au cancer se vindecă fără să urmeze un tratament, tocmai
din motivul descris mai sus.
Efectul placebo constă tocmai în inducerea unor reacții în creier din partea
triadei (minte-spirit-suflet), reacții care, dacă sunt observate prin intermediul unui
PET (Tomografia cu emisie de pozitroni), se vede că participă la producerea de
endorfine.
Deci nu este nicio autosugestie, dar este un mecanism chimic, produs de
conștiință, pentru a vindeca bolnavii!
Producerea unui efect placebo se obține prin administrarea unuia sau mai
multor pacienți a unor pilule de zahăr sau apă proaspătă, spunându-i că i s-a dat un
anumit medicament, tratament, etc.; acest efect de inducție mentală poate oferi
niște beneficii importante, ba chiar și vindecarea completă.
Fenomenul a fost descris deja din 1955 și a apărut în Saturnale American
Medical Association, într-un articol cu titlul “Puternicul Placebo” de Henry
Beecher, Boston SUA. Autorul, prin inducția psihică și un pahar cu apă proaspătă a
reușit să obțină efecte benefice pe 35% dintre subiecții supuși substituirii
medicamentelor pe care erau obișnuiți să le utilizeze.
Oricum, trebuie să amintim că răspunsurile la efectul Placebo nu sunt mereu
la fel la fiecare subiect, pentru că unele sunt prea puțin reactive, iar altele sunt mult
mai reactive. Componenta sufletească, dacă este prezentă, joacă un rol fundamental
din cauza contribuției sale la conștiința totală a subiectului bolnav.
Există și un efect "nocebo", influx ce determină posibilitatea de a "simți"
efectele colaterale ale unui medicament pe care subiectul nu l-a luat niciodată.
Există și efectul "dolorebo" (de la durere și nocebo) care conduce la crearea
unor substanțe toxice care îmbolnăvesc, care sunt mereu prezente în stresul cronic,
frică, atacuri grave de panică, boli inventate de propria minte.
În anul 2005, la universitatea din Michigan, dr. Jon-Kar Zubieta și asistenții
săi au publicat experimentul la care au răspuns 14 tineri voluntari sănătoși, care au
fost supuși precedent unui stimul de durere prin intermediul injectării în maxilar a
unei substanțe saline, care provoca o mare durere. Apoi i-au păcălit, spunându-le să
le-au administrat un medicament împotriva durerii; însă creierul a reacționat ca și
când medicamentul chiar a fost administrat cu adevărat. Toate acestea au fost
verificate printr-un aparat PET, care înregistra pas cu pas toate reacțiile creierului.
În momentul în care medicii le comunicau pacienților că le-au administrat un
medicament împotriva durerii, creierul reacționa și începea să producă endorfine,
care sunt niște substanțe opiacee care au și funcția de a inhiba receptorii durerii și
deci percepția durerii.
Aceasta este demonstrația că efectul placebo nu este un fenomen
psihicospiritual, ci este unul mai ales fizico-conștient. Asta au afirmat după aceea
și acei cercetători.
În cercetare s-a evidențiat și că efectul placebo reducea activitatea unei zone
din creier, numită "talamus ", insula și cortexul cingular anterior; este pentru prima
dată în lume când astfel de fenomene sunt observat în direct.
Conexiunea spirit-suflet-minte cu creier-organe-corp este deci evidentă și
demonstrată în mod definitiv.

Mecanismul creator pervers și Lumea Fericită

Există și un efect nocebo, adică un efect care în loc să producă plăcere
produce și creează boală și neplăcere. În același mod în care funcționează placebo,
efectul nocebo se bazează pe ideea că lucrurile vor merge rău. Și atunci acestea
merg rău. În literatura medicală este cunoscut cazul acelui pacient care, având o
tumoare în stadiu terminal, este vindecat cu un medicament fals (placebo). El s-a
simțit imediat mai bine, însă la un moment dat pe parcursul tratamentului, se
întâmplă că pacientul află că medicamentul era fals și nu ar fi trebuit să
funcționeze (i se spune că nu ar fi folosit la nimic). Pacientul a început imediat să
se simtă mai rău și a murit după câteva zile.
Literatura medicală este plină de cazuri despre astfel de efecte și la finalul
acestui drum nu ne rămâne decât să susținem mintea este cea care creează axa
energiei, care este cu totul virtuală, dar care dă formă virtualității. În acest punct,
dacă mintea crede ceva, aceasta creează acel ceva. Astfel, revenim să susținem că
noi înșine suntem creatorii vindecării noastre și nu se poate vorbi de vindecare doar
pentru că simptomele bolii au dispărut. Putem fi bolnavi chiar dacă simptomele au
dispărut, pentru că adevărata vindecare stă în conștientizarea faptului că ne-am
vindecat; asta se întâmplă când devenim conștienți de semnificația reprezentativă
pe care o are boala.
Trebuie să repetăm că mintea nu știe că ea a creat a treia dimensiune, nu știe
că poate modifica virtualitatea, dar, în fața primei sale creații inconștiente, mintea
se supune acesteia până în momentul în care înțelege că aceasta este o manifestare
de-a sa. Atunci mintea devine conștientă de această schimbare, devenind ea însăși
schimbarea, trecând prin aceasta și trăind experiența.
Iată că acum am demonstrat de ce simulările mentale cum ar fi triade color
testul, pe care le-am creat și le-am descris în alte lucrări, creează o realitate virtuală
mentală interioară care corespunde, fără niciun fel de erori, virtualității exterioare.
Deci, toate practicile populare care sunt cunoscute cu numele de deochi,
vrăji, ritualuri de împăcare (legarea și dezlegarea cununiilor) produc efecte asupra
virtualității, în tentativa, adesea prin intermediul ritualului, de a crea situații
negative sau pozitive, cu scopul prea puțin conștient, de a modifica virtualitatea în
avantajul personal și în dezavantajul altuia.
Însă conștiința este una singură și nu există conflicte în conștiință. Asta
înseamnă că eu nu pot trece peste partea de conștiință a unui altui subiect,
subjugând-o voinței mele, pentru că există o singură voință, doar dacă celălalt nu
este cumva înclinat să creadă mental că destinul său este acela de a se supune și de
a fi doborât de voința altuia.
În această ordine de idei, ritualul de orice fel ar avea doar scopul de a crea o
situație în interiorul căreia, victima sacrificată știe că asta este și crede, întărind-și
astfel destinul de sacrificat, care este dorit și de alți subiecți dominanți.
Cu alte cuvinte, dacă eu conving societate că eu voi fi președintele galaxiei,
societatea se va gândi la mine ca fiind președinte al galaxiei și va crea evenimentul.
Eu voi fi utilizat capacitatea creativă a masei după bunul meu plac, în timp ce masa
nu va înțelege nici măcar că a fost ea însăși cea care m-a ales.
Acest mecanism funcționează în mod perfid la trei nivele sociale și
funcționează doar pentru că mintea inconștientă nu știe că ea a fost cea ca care a
fost manipulată și ajunge să creeze evenimentele care le sunt pe plac altora.
Această societate este antiteza a ceea ce ar trebui să fie Lumea Fericită, adică
lumea în care fiecare este doar guvernat pentru el însuși.

Cele trei nivele la care acționează mecanismul creației inconștiente sunt:

• nivelul dintre două persoane
• nivelul dintre tine și grup
• nivelul dintre tine și societatea de care aparții

De primul nivel aparțin toate acele relații de cuplu formate din două
persoane, în care cel supus este convins cumva, în mod mai mult sau mi puțin
conștient, să se supună voinței celuilalt, ajutându-l cumva să realizeze realitatea
virtuală a celuilalt. Acesta este chiar Sindromul Stockholm la nivel inconștient.
De al doilea nivel aparțin toate ritualurile, mai mult sau mai puțin religioase
și satanice, în care victima sacrificată se autoconvinge că este autosacrificată.
Trebuie să subliniem că în cercetările noastre în legătură cu fenomenul de răpiri
extraterestre adesea a trebuit să constatăm că fenomenele de răpire aveau loc într-
un context satanic, masonic, extraterestru. În reconstituirile hipnotice mulți subiecți
își aminteau violențe sexuale suferite în timpul unor ceremonii satanice, la care
participa și un anumit extraterestru. Ceremoniile erau gestionate de o figură
pseudosacerdotală umană, care făcea pe intermediarul între cel sacrificat și
extraterestru, care avea rolul de Demon sau Dumnezeu. Trebuie subliniat că
extraterestrul nu are nevoie de aceste manifestări costumate, dar știe că
operațiunile pe care trebuie să le efectueze pe răpiți și pe discipolii săi (pe care aici
îi vom numi alienați) au nevoie de consimțământ. Extraterestrul își construiește un
astfel de consimțământ prin punerea în scenă a unei scenete cu scopul de a-i face
pe răpiți și pe alienați să creadă că lucrurile așa trebuie să se desfășoare. Cu alte
cuvinte, extraterestrul acționează asupra minților spectatorilor făcându-i să creadă
că aceea este realitatea și că lucrurile trebuie să meargă în acea direcție. Mințile
care nu sunt conștiente că pot crea o virtualitate diferită, creează virtualitatea pe
care o dorește extraterestrul, devenind astfel ele însele sclavele extraterestrului, dar
mai ales ale propriei creații inconștiente.
Al treilea nivel are de-a face cu marele evenimente cosmice și mondiale.
Extratereștrii și alienații știu foarte bin că aceștia sunt incapabili să modifice
concret virtualitatea din cauza lipsei de conștiință, determinată de lipsa părții
sufletești (Geneza, de același autor). Deci, dacă grupul de putere format din puține
ființe decide că pentru scopurile sale este necesar un război între occident și orient,
acesta va crea o serie de informații utilizând mass-media, care vor tinde să producă
în spectatorul neștiutor ideea că acel conflict, mai devreme sau mai târziu va exista.
Printr-un fel de efect Maharishi inversat
(http://www.scienzaeconoscenza.it/articolo/effetto-maharishi.php), extraterestrul
va folosi mintea ta creatoare inconștientă, care, crezând că ceea ce i se spune se va
întâmpla cu adevărat, va crea evenimentul în mod inconștient. Cine te comandă
prin acest sistem reușește să-ți folosească mintea pentru a obține din realitatea
virtuală schimbările care-i sunt necesare lui, prin dorința ta cu totul inconștientă.
Dar în momentul în care umanitatea înțelege toate acestea, în acel moment,
se deschid porțile lumii fericite și prăbușirea societății contemporane creată de
extratereștri și alienați se prăbușește și ea într-o clipită. Maharishi Mahesh susține
că "Energia se condensează în ființa umană prin intermediul conștiinței sau prin
intermediul capacității de ne a experimenta pe noi înșine și lumea
înconjurătoare în straturi unificate de cunoaștere și conștientizare. "
"În mod subiectiv, aceste stări apar când mintea experimentează în mod
sistematic stadii mai abstracte și fundamentale în dezvoltarea gândirii. Așadar,
așa cum mintea devine tot mai puțin localizată de limitele specifice ale unei
gândiri, conștientizarea devine și ea mai extinsă. Când impulsul mai slab al unui
gând sau a unei senzații este "transcendat" în acest fel, conștiința este lăsată
singură, să se experimenteze pe ea însăși." Asta este exact ceea ce se întâmplă în
timpul activității meditative.

TCTDF-ul (Triade Color Test Dinamico Flash) pe care noi l-am creat (Vezi
Geneza de același autor, Ed. Spazio Interiore) este un sistem practic pentru a utiliza
o simulare mentală care produce stări de conștientizare ireversibile și care îi
permite celui care dorește să iasă din capcana care face ca umanitatea să fie o serie
de marionete inconștiente care construiesc o lume pe care nimeni nu o dorește,
decât cei care conduc această planetă. În filmologia științifico-fantastică este
descrisă o situație asemănătoare în filmul Planeta interzisă. În film o aeronavă
terestră aterizează pe o planetă îndepărtată, unde locuiește profesorul Morbius și
fiica sa; un monstru misterios i-a eliminat pe toți ceilalți componenți ai expediției
precedente, dar a eliminat și rasa extraterestră care locuia înainte pe planeta
respectivă. Monstrul misterios nu este periculos pentru profesor și pentru fiica sa,
dar devine periculos pentru componenții echipajului, care nu reușesc să-i dea o
formă ciudatei creaturi care oricum reușește să treacă prin toate barierele defensive.
În curând se va înțelege că monstrul a fost creat chiar de mintea profesorului.
Creația sa îl constrânge pe Morbius să rămâne legat de creatura sa și de mașina
care produce monstrul și care alimentează creierul profesorului, care se supune
tratamentelor mașinării extraterestre pentru a-și alimenta și mai mult mintea.
Mintea lui Morbius creează monstrul și monstrul, o realitate virtuală care-l
blochează pe Morbius să trăiască într-un alt context. Filmul se termină cu moartea
lui Morbius și cu unificarea sufletului și a spiritului, care sunt personificate de fiica
profesorului și de căpitanul expediției de salvare. Încă o dată, în acest film mitic,
iată că apare societatea modernă. Morbius (morbidul) este mintea, care este propria
sa sclavă, pentru că este prea puțin conștientă și este mai ales alimentată de
impulsuri egotice de supraviețuire.
http://it.wikipedia.org/wiki/Il_pianeta_proibito .
Învățătura care se extrage din film este reprezentarea
intrigii sale în cheie de lectură arhetipică, demonstrând
cum mintea, dacă pe de o parte este punctul slab al triadei
suflet-minte-spirit, este și cea care creează aspectul
virtualității și controlează tridimensionalitatea sa. Deci,
prin intermediul controlului acesteia iată că extraterestrul
sau alienatul pot încerca să controleze omul. Dar dacă
mintea devine conștientă, iată că proiectul extraterestru
eșuează și se deschid porțile Lumii Fericite. Acest proces
apare ca fiind inexorabil tocmai pentru că termodinamica
demonstrează că conștientizarea tinde să crească mereu și singura speranță de a
bloca acest proces nu poate fi cea de a-l inversa, ci cel mult de a-l bloca pe termen
nedefinit, așa cum se întâmplă în filmul Marbidus. Dar în poveste, Sufletul și
Spiritul se răzvrătesc față de acel tip de minte și își redobândesc libertatea, unde
arma câștigătoare este iubirea dintre Suflet și Spirit. Sufletul și Spiritul zboară în
altă parte pentru a construi noua lor lume, abandonându-o pe cea veche, care
rămâne deșert, adică, în mod alegoric, fără viață.
 Ilya Prigogine și săgeata timpului

Prigogine, care a luat premiul Nobel pentru Chimie, dar fiind biolog cuantic,
ajunge la concluzia că timpul are o direcție preferențială (săgeata timpului). Cu
toate că el înțelege că ceva nu se potrivește în acest Univers, lucrurile nu stau așa.
Săgeata timpului merge din prezent în viitor, dar nu se potrivește. Entropia se
mărește mereu, dar ceva continuă să nu se potrivească. Atunci de ce procesul
spontan ar fi acela de a construi un sistem biologic complex cu entropie joasă față
de ceva mai ordonat în aparență, cum ar fi celulele libere care să nu interacționeze
între ele? Cu alte cuvinte, Prigogine se întreabă cum de există forma de viață
complexă, având în vedere că formarea sa este contratermodinamică?
Într-o conferință susținută de același Prigogine, omul de știință se exprima
după cum urmează:
Matematica timpului
"Există o matematică a timpului. Situația este oarecum asemănătoare cu cea
a gravitației care are nevoie de geometriile neeuclidiene pentru a fi exprimată în
formă matematică. În afară de spațiul lui Hilbert se obține o distribuție de
probabilitate care nu mai poate să fie exprimată în termini de traiectorii și în acest
proces de trecere la limită (termodinamică) avem ruptura de simetrie temporală.
Se obțin două semigrupuri, unul are de-a face cu evoluția din trecut spre viitor și
celălalt cu cea a viitorului spre trecut. În mod normal trebuie să se aleagă unul
dintre cele două semigrupuri. Într-un anumit fel această situație semănă cu
problema materiei și antimateriei. Există o simetrie între materie și antimaterie,
dar universul nostru este făcut în principal din materie, pe când antimateria există
doar în mod temporal în timpul experimentelor din fizica energiilor înalte, cel
puțin din ceea ce cunoaștem în ziua de astăzi. Iar aici noi încă vedem că universul
este mult mai puțin simetric decât ne puteam imagina noi. Punctul de vedere
clasic era că direcția timpului nu ar exista, că viitorul și trecutul ar juca un rol
simetric. Acum vedem că acest lucru nu este adevărat, că în sistemele mari
simetria temporală este ruptă. Asta înseamnă că ecuațiile lui Newton sau lui
Schrödinger nu sunt valide în limita termodinamică. Asta nu înseamnă că
mecanica clasică sau mecanica cuantică sunt greșite, ci implică doar faptul că
formarea lor trebuie să fie modificată pentru această clasă de sisteme dinamice. "
Dar Prigogine mai adaugă:
"Care este conceptul de natură la care ajungem? Modelul newtonian era în
realitate cel al unui automat. Nouă încă ne este dificil să credem că suntem niște
automate. Conceptul de natură în mecanica cuantică corespunde într-o oarecare
măsură viziunii opuse, a unei "realități" care trebuie asociată cu tranziția de
"puteri" la "acte" drept urmare a proceselor noastre de măsurare. Asta înseamnă
că observatorul ar trebui să fie el însuși responsabil de realitate, lucru care este
la fel de greu de imaginat. Deci, noi am juca un rol central în crearea realității. În
teoria noastră măsura și-a pierdut orice aspect subiectiv. Pentru sistemele
termodinamice nu există nici funcție de undă și nici prăbușirea acesteia. În mod
analog, cu privire la cosmologia abordării noastre, nu putem vorbi de funcția de
undă a universului, pentru că acesta este, încă o dată, un sistem mare, și, deci, nu
se pate vorbi doar de matrice de densitate și probabilitate. Deci, avem o viziune
diferită a conceptului de natură, care conține probabilitățile și deci posibilitățile
de noutate, iar noutățile sunt condițiile pentru a putea vorbi de o istorie a naturii.
Cred că secolul XXI va fi probabil secolul explorării mecanismului de a "deveni".
S-a afirmat deja de mai multe ori că, chiar și imaginându-ne că cosmologia sau
chiar originea vieții sunt asociate cu o succesiune de bifurcări, noi cunoaștem
foarte puține despre mecanismul bifurcațiilor. Putem să presupunem liniștiți că
orice lucru din universul nostru evoluează în aceeași direcție a timpului: rocile
evoluează în aceeași direcție, stelele, galaxiile, aglomerările și superaglomerările
de galaxii, orice lucru evoluează în aceeași direcție. Noi îmbătrânim cu toții
împreună. Putem doar să concluzionăm că universul nostru pare a fi rezultatul
unui semigrup cu simetrie temporală ruptă. Acesta este un câmp deschis, în care
direcția timpului joacă un rol central. "
http://www.icra.it/publications/Boks/Prigogine/Discorso.htm
Cu alte cuvinte, Prigogine vede că săgeata timpului merge într-o singură
direcție, dar este primul care nu este convins de asta, este primul care afirmă că
universul este un semisistem care trebuie să aibă o contraparte de antimaterie, este
primul care susține că totul este făcut din fotoni, dar nu poate vorbi de antifotoni de
teamă să nu fie luat drept eretic. Este primul care citează ecuația Klein-Gordon și
care susține că universul ar fi făcut doar din numere pure adimensionale, dar
concluzionează că, având în vedere că apar lucrurile altfel, asta înseamnă că ceva
nu se potrivește. Dar astăzi știm că dubiile sale erau mai mult decât fondate. Viața
există pentru că în materie este și antimaterie ascunsă într-o "haină" de antifotoni.
Azi știm că noi suntem creatorii, la fel cum știa și el, dar nu putea demonstra.
Astăzi știm că simetria SPT (Sarcină, Paritate, Timp) este respectată la perfecție.
Până la urmă era suficient să se accepte și rezultatele negative ale ecuației Klein-
Gordon. Nu era dificil, dar era suficient să-și dea seama că lucrurile apar în
realitatea noastră doar când suntem conștienți de ceea ce observăm. Doar atunci
incertitudinile de tip conștient dispar ca zăpada la soare.

Aplicații ale modelului evideonic pentru reprogramarea Minții

Dacă lucrurile stau așa, de ce lumea nu reușește să devină conștientă și să se
vindece? Pentru acest proces, care până la urmă reprezintă doar drumul
autorealizării unui proces care nu are nimic mistic în el, ci care are multă rațiune,
putem urma două direcții principale. Cele două direcții principale sunt
reprezentarea celor două hărți ale teritoriului pe care le au partea spirituală și partea
sufletească a fiecăruia dintre noi. Până la urmă să vorbim despre fizica cuantică ne
folosește doar pentru a mulțumi rațiunea noastră, făcând-o participantă la realitate
dintr-un punct de vedere virtual. Legile fizicii există și le putem folosi. Emisfera
dreaptă nu dă doi bani pe legile fizicii și cel mult susține că noi înșine facem legile
fizice, deci nu există nicio lege. Schimbarea nu se întâmplă pentru că știu să
manipulez legile fizicii, ci deoarece schimb legile fizicii pentru propriile mele
necesități. Prin urmare, cele două abordări sunt diferite, dar convergente în
singurul rezultat posibil. Noi suntem creatorii. Dacă vrei să ții un discurs mai
rațional vei folosi lobul stâng, dar dacă ești mai sensibil vei folosi mai mult partea
feminină. Cel mai bun lucru ar fi acela de a unifica mai întâi conștiința sufletului, a
minții și a spiritului și să punem la treabă conștiința integrată, care obține lucrând
cu Triade Color Testul Dinamico Flash, pe care l-am creat cu ceva timp în urmă și
care a oferit rezultate cu adevărat incredibile. Dar înțeleg că urmarea unui parcurs
logic, nu doar a te abandona creațiilor mentale, pentru mulți dintre noi este mai
ușor, pentru că este mai acceptabil, în baza programărilor mentale precedente pe
care le-am suferit cu toții de când ne-am născut. Un subiect extrem de rațional,
pentru a deveni conștient și pentru a privi acea parte din sine, pe cea feminină, pe
care adesea nicio nu o ia în considerație, trebuie să treacă printr-un proces cognitiv
rațional. Un astfel de subiect poate accesa conștiința dacă acceptă metodologia și
dacă schemele sale mentale raționale sunt satisfăcute de limbajul utilizat. În acest
context abordarea pe care o vom utiliza este în principiu instrumentală și mecanică,
dar nu trebuie să se comită eroarea de a crede, nici măcar pentru o secundă, că
sistemul poate funcționa dacă acesta nu are o componentă de conștiință pusă în joc.
Nu este suficient să să-i spui subiectului bolnav "fă așa și te vei vindeca", ci trebuie
să i să spună "în timp ce faci asta, înțelegi că conștiința ta modifică realitatea ta
virtuală, pentru că tu vrei să o faci, și atunci o faci.". În mod mai clar – subiectul
care își schimbă prezentul, va putea face asta dacă el însuși este prezentul său, este
ceea ce face și nu este doar o persoană care aplică o serie de reguli care să-l
conducă pe un drum trasat de alții. El este parcursul pe care el însuși îl creează.

Modelul metal
Am luat deja în considerație faptul că creierul nostru este doar o bucată de
carne, la fel ca placa de bază a unui computer, care face ceea ce-i spunem noi să
facă și mai ales Mintea, cu conștiința și conștientizarea sa, îi spune ce să facă. Tot
ceea ce Mintea îl pune să facă pe creier este creat de ea. În această fază simularea
mentală este un act creativ și nu o simplă simulare mentală. Metodele moderne de
studiu în neurofiziologie demonstrează foarte clar că omenii de știință au ajuns la
aceleași rezultate experimentale, pe care noi le-a descris de mult timp prin
utilizarea TCTDF-ului.
 În acest punct din cercetarea noastră am creat un model mental al
universului holografic, în baza tendinței subiecților examinați de a descrie în mod
arhetipic tot ceea ce-i înconjoară. În modelul final practic am conectat șase modele
spațiale cu șase culori arhetipice și cu 6 senzații arhetipice și am încercat să
corelăm acest model cu personalitatea pe care trebuie să o examinăm. Pornind de
la ideea că fiecare este creatorul propriului său univers, fiecare va putea verifica
dacă universul săi este identic cu cel creat de altă de un altul. Pornind de la un
model de bază, care ar fi trebuit să reprezinte universul virtual așa cum îl percepe
în realitate persoana care se află în armonie cu propria sa creație, am verificat mai
întâi validitatea acestui model în bază statistică. Apoi am analizat dacă și cum acest
model reprezentațional, mental, universal, arhetipic, ar fi putut să indice distorsiuni
în percepția virtualității. După aceea s-ar fi putut încerca utilizarea simulării
mentale pentru îndreptarea și corectarea eventualelor modele distorsionate, unde
acestea ar fi reprezentarea unor stări de rău în interiorul subiecților care le
produceau. Această abordare ar fi putut reprezenta un util model mecanic de
vindecare, unde prin vindecare se înțelegea a-l învăța pe subiectul care nu este în
armonie care era reprezentarea corectă a universului, invitându-l, ca din acel
moment să-l construiască corect în interiorul său. Cu alte cuvinte, dacă o persoană
bolnavă de orice boală credea că boala era o stare normală a vieții sale în această
virtualitate. Corectarea acestei idei i-ar fi permis subiectului să examineze o nouă
viziune a hărții teritoriului, furnizându-i subiectului instrumentele cu care ar fi
putut să o modifice în favoarea sa, armonizându-l în contextul său.

Modelul evideonic standard

Modelul mental de percepție a virtualității propus, care reprezintă o
percepție senzorială corectă, pe care noi o propunem în baza observațiilor efectuate
precedent de-a lungul anilor de aplicare a tehnicilor de simulări mentale și de
hipnoză, este prezentat în cele două desene prezentate mai jos:
 În opinia noastră, modelul perceptiv al universului holografic este perceput
de o ființă umană ca un ansamblu de trei axe care se încrucișează la 90° între ele.
Centrul axelor, care corespunde Conștiinței Integrate, este poziționat în centrul
creierului.
Axa spațiului merge în față și în spate, axa timpului merge de la dreapta la
stânga și axa energiei merge de sus în jos. În plus, energiile înalte sunt identificate
prin culoarea magenta iar energiile joase sunt așezate în jos și sunt reprezentate de
culoarea verde.
Spațiul de a merge spre (apropiere) este poziționat în fața observatorului, pe
când senzația de îndepărtare de cineva sau ceva este poziționată în spatele
cerebelului.
Timpul (pentru dreptaci) este văzut ca fiind poziționat în stânga (trecutul) și
în dreapta (viitorul). În plus, celor trei axe fusese ancorat sistemul VAK din
Programarea Neurolingvistică și mai ales, axei timpului îi fusese conectat aspectul
senzorial auditiv, axei spațiului aspectul senzorial vizual și axei energiilor care era
aspectul cenestezic al subiectului.
Dar prinsesem la acest sistem de axe carteziene senzația femininului (axa
timpului), masculinul (axa spațiului) și Androginul (axa energiilor).
Aceste cuplări nu fuseseră efectuate arbitrar, ci în funcție de anumite
considerente. Primul considerent era legat de cum se percepeau subiecții pe ei
înșiși în timpul meditației; un al doilea aspect era legat de analiza pe care ne-o
furniza programarea neurolingvistică în anii în care am făcut experimente (analiză
posturală, time line, gramatică transformațională, grafologie). O indicație ulterioară
ne era dată de analiza informațiilor provenite din mitul care, fiind un sistem
descriptiv al universului, era în mod evident o oglindă a modului în care simte
universul cel care a făcut mitul prin cei trei parametri geometrici ai săi, care sunt:
spațiu, timp și energie. Și, în final, corelația acestui model reprezentațional mental
era asemănat și cuplat cu rezultatele Triade Color Test-ului static. Pentru a termina,
am luat în calcul regulile de simetrie culoare din fizica cuantică cromodinamică
pentru a atribui senzațiilor culori și poziții. Cu siguranță s-a observat că fiecare
culoare corespunde unei anticulori, fiecare aflându-se la capătul aceleiași axe. În
fizică culorile sunt expresii de valori de simetrie și pot fi comparate cu vectori
poziționați în spațio-timp astfel încât suma tuturor vectorilor sistemului evideonic
să fie zero. Centrul axelor ar corespunde cu zero point energy din fizica cuantică.
În literatura științifică descopeream că modelul nostru, care reprezintă o descriere
arhetipică foarte detaliată a reprezentării virtualității, era susținută, cel puțin parțial,
de alte lucrări mai puțin aprofundate, chiar dacă sunt extrem de încurajatoare.
Rezulta că îmbinarea masculin - vizual și feminin - auditiv este corectă, așa
cum ne subliniază Massimo Melani într-un articol din revista Totalità
(http://www.totalita.it/articolo.asp?articolo=427&categoria=&sezione=&rubrica),
care este o revistă online de cultură, politică și societate. Melani chiar scrie:
"Vizualul și Auditiva. Știți de ce femeile își schimbă des coafura, de ce se machiază
mereu și de ce merg senzual? Pentru că bărbatul este vizual. Pe de altă parte
femeia este auditivă și când începe să asculte o melodie romantică nu este ea
prima care suspină și care face inimioare în aer?"
În realitate autorul textului descrie într-un mod pitoresc o tendință esențială a
părții feminine care, fiind legată cu precădere de aspectul sufletesc, consideră că
axa timpului este axa sa principală. Axa timpului este poziționat de la dreapta la
stânga a craniului doar pentru că percepția noastră este legată de poziția organelor
senzoriale destinate auzului, care sunt urechile și care sunt poziționate lateral pe
pereții craniului, dirijându-și senzorii la stânga și la dreapta.
Însă bărbatul este legat în principal de partea masculină a propriului sine,
care în mod arhetipic este cea spirituală. Spiritul are axa energiei și a timpului, dar
nu are axa spațiului și deci are o percepție totală nelocală, la fel cum este percepția
timpului la femeie. Axa spațiului este poziționat în față și în spate la ființa umană
doar pentru că acesta se mișcă mergând cu precădere și în principal, în acele
direcții, în funcție de dorința bărbatului de a se apropia sau de a se îndepărta (a uni
și a despărți în termeni propriul sine de celălalt, asta în termeni de conștiință).
Ochii fiind poziționați în fața craniului sunt legați de axa spațiului, dar și de
aspectul vizual.
O altă confirmare a intențiilor noastre derivă din studiile publicate recent (9
ianuarie 2008) cu titlul: Punctul Zero: o investigație fenomenologică a locului unde
se află conștiința (Francesca Ferri, Franco Bertossa, Marco Besa, Roberto Ferrari
Centro Studi ASIA – via Riva Reno n.124, 40121 Bologna, Italia, Perceptual and
Motor Skills, 2008, 107, 323-335.)
(http://www.asia.it/adon.pl?act=doc&doc=787).
Are Conștiința un "loc" spațial care poate fi investigat în mod științific? se
întreabă autorii. Mulțumită unei noi metode fenomenologice persoanele, când sunt
încurajate să exploreze această întrebare în mod introspectiv, nu doar că oferă un
sens ideii că conștiința lor este "localizată", ci și indică cu precizie poziția sa exactă
în interiorul capului.
Metoda, bazată pe lucrarea lui Francisco Varela și pe abordarea
neurofenomenologie, utilizează interviul structurat condus de un expert mediator,
în care unor voluntari care nu sunt obișnuiți cu introspecția, le sunt puse întrebări
preliminare în legătură cu poziționarea obiectelor și a părților corpului și apoi sunt
interogați cu locul din care trăiesc experiența acestor obiecte. 83% dintre voluntari
localizează cu siguranță o poziție exactă pentru Eul perceptiv în zona temporală a
capului, la jumătatea distanței din spatele ochilor, care a fost indicat de autori cu
termenul de Punct Zero. Aceleași rezulte sunt obținute cu subiecți orbi (congenitali
sau nu) care nu sunt de origine occidentală. Importanța locului de recunoaștere a
acestei surse subiective a experienței este discutată relaționând-o cu corelațiile
neuronale ale activităților conscio-auto-raportate și ale conștientizării conștiente în
memorie. În mod particular, în lucrare majoritatea subiecților își poziționează
propria Conștiință unde așezăm noi centrul axelor Evideonului.

În mod analog, axa orizontală (în față - în spate) era percepută ca axă a
spațialității.
Susținuți de aceste rezultate independente, am testat modelul întâi pe
persoane fără probleme psihice aparente, pentru a verifica dacă acesta reprezenta
modul de a percepe universul virtual din partea persoanelor fără probleme psihice
deosebite.
Apoi am fi studiat eventualele alterări ale modelului din partea minților cu
anumite probleme psihice și am fi încercat să găsim conexiuni între modelul
evideonic standard și devierile acestuia.
 Testul, așa cum a fost el propus

Evideon Test (ET)

1) Imaginați-vă mental că vă aflați în mijlocul unui grup de axe carteziene, așa

cum este ilustrat în imaginea de mai jos:

Imaginați-vă că aveți numărul 1 în fața dvs., pe 2 în stânga și pe 3 privind în jos.

(când închideți ochii vă aflați în centrul axelor carteziene). Unde ați așeza
următoarele senzații la extremitățile axelor?

• cald :
• trecut :
• rece :
• a merge spre:
• a te îndepărta de:
• viitor :
 Scrieți datele în tabelul de mai jos, în coloana "senzații".

2) Cele trei axe 1-4, 2-5 și 3-6 au un sens de rotație (de-a lungul axei lor).
Privind spre direcțiile 1, 2, 3 (voi aflându-vă în centrul axelor) stabiliți dacă aceste
rotații vă apar, în mod mental, că ar fi în sens orar (O) (în sensul arcelor de ceas)
sau antiorar (A) și notați datele în tabel.

3) Aveți la dispoziție 3 triplete de culori, care sunt:

• verde - gri - magenta (notată cu litera K) :

• galben - albastru - alb (notată cu litera A) :
• roșu - negru - azuriu (notată cu litera V) :

Așezați tripletele în ordinea preferințelor (1, 2 sau 3) în tabelul de mai jos și

indicați pentru fiecare tripletă, printr-o cruciuliță în tabel, care dintre cele trei culori
din tripleta aleasă vă place cel mai mult. Notați datele în tabel.

4) Mai notați în tabel și :

• sexul (M/F): M =mascul, F = femeie
• orientarea sexuală (Ho/He): Ho =homosexual , He= heterosexual
• dacă sunteți dreptaci sau stângaci ( D/S): D = dreptaci, S = stângaci A =
ambidextru

5) Facultativ:
Ultima alegere ce trebuie efectuată: atribuiți fiecărei dintre cele 6 poziții
(extremele semiaxelor carteziene) una dintre următoarele 6 culori:
• Roșu = R
• Verde = V
• Albastru = B
• Azuriu = C
• Galben = G
• Magenta = M

în funcție de cum vi le imaginați în interiorul minții voastre, ca și când ar trebui

să așezați la capetele axelor o biluță colorată în acea culoare.
Poziție și Senzații Rotații axe Triplete Preferință Culoarea Caracteristici
culori preferată personale
din tripletă
1 1|4 K V Gri M Sex
2 2|5 A B Alb G Orientare
sexuală
3 3|6 V R Neg C Dreptaci/
ru Stângaci
4 Notă:| răpit | non-răpit | nu știu| (indicați printr-o cruciuliță sau X)
5 Culorile sferelor din Triade Color Minte Spirit Suflet
6 Test (TCT)

Tabelul constitutiv a tuturor datelor face referire, în partea joasă din dreapta
celui care-l privește, la TCT sau TCTDF, care reprezintă o simulare mentală foarte
puternică, atât pentru simplicitatea sa, cât și pentru capacitatea sa de diagnostic
experimentată pe mii de subiecți.
În practică este vorba de a simula în mintea subiecților care fac acest test o
cameră întunecată în minte. În această cameră mentală sunt trei lămpi sferice
stinse. La o comandă mentală oportună cele trei lămpi sunt aprinse câte una pe
rând și apoi, pornind de la prima, care reprezintă arhetipic mintea, urmată de lampa
care întrupează spiritul și la final lampa care reprezintă în mod arhetipic sufletul.
 Subiectul care nu știe ce sunt sufletul, mintea și spiritul, vede cele trei sfere
de o anumită mărime, așezate în trei poziții adesea foarte diferite în jurul propriului
sine, fiecare având anumite culori. Analiza poziției, a mărimii și a culorilor celor
trei sfere imaginate reprezintă un test care este suprapunerea a două teste deja
cunoscute ca testul culorilor lui Max Lusher și testul crucii spațiilor lui Pulver, dar
construite în 3D și nu în 2 dimensiuni, așa cum erau în lucrările originale ale
acestor cercetători.
Testul era capabil să arate dacă subiectul era în armonie cu sine însuși sau
dacă prezenta probleme de tip psihotic datorate unor traume naturale sau unor
intervenții exogene propriei conștiințe (ca în fenomenele de răpire extraterestră).
Testul prezentase o capacitate 100% exactă de a fotografia situația
subiectului care se supunea acestei simulări mentale, unde nu au fost evidențiate
niciodată erori interpretative.
A relaționa culoarea celor trei sfere sau esențe ale propriului sine cu
viziunea arhetipică a universului, conform modalităților evideonice, era un
parametru ulterior pentru a verifica validitatea modelului nostru cu trei axe, pe care
vi-l propunem aici.
Subiecții supuși ET-ului, adesea, chiar dacă puneau centrul axelor în cutia
craniană, când li se cerea să vizualizeze axa spațiului și să verifice o eventuală
rotație, își mutau punctul interior de observare, astfel încât coborau centrul
Evideon-ului în plexul solar. Acest lucru se datora doar necesității de a vedea de
sus extremitatea axei din fața propriului sine, pentru că altfel nu era capabil o
eventuală rotire a acestuia.
Odată rezolvată această problemă, trebuia să înțelegem și dacă subiectul era
conștient de situația sa și din acest motiv subiectul care completa tabelul era
întrebat dacă crede că este sau nu răpit.

Rezultatele obținute
Analiza testelor completate via internet de mai mult de 300 de persoane ne-a
ajutat să putem face un tablou descriptiv exact în ceea ce privește anumite aspecte
ale situației. In primis trebuie subliniat faptul că multe persoane nu au fost capabile
să urmeze instrucțiunile simple pentru completarea testului, dând dovadă de o
atitudine săracă în ceea ce privește lectura și înțelegerea unor teste simple. Un al
doilea aspect al problemei este legat de ansamblul de persoane care a fost utilizat
ca sursă de descărcare a testelor.
Sursa principală a fost Internetul și anume acele sectoare de Internet care
urmăresc cercetările noastre și care sunt caracterizate de faptul că adesea sunt
populate cu persoane care au un nivel scăzut de conștientizare de sine. Subiecți
care adesea sunt răpiți, un număr mare de persoane care suferă de depresie cronică,
persoane care se caută pe ele însele, și în acel context, persoanele care au o idee de
conștientizarea lor sunt puține. Așadar, subiecții analizați nu aparțin de un
ansamblu care poate fi luat în considerație ca medie a situației generale, ci ca un
ansamblu unde persoanele echilibrate, asta din punct de vedere evideonic, sunt sub
50% din numărul de persoane care formează ansamblul.
Am început să examinăm testele verificând dacă subiecții care se
autodefineau ca nefiind răpiți, fără probleme deosebite, ar fi construit în mintea lor
un spațiu mental așa cum am prevăzut noi.
• Subiecții selectați în acest mod prezentau o orientare axială în perfect acord
cu orientarea senzațiilor pe care noi o prevăzusem. Axa cald-rece era identificată
ca fiind cea verticală, axa temporală trecut-prezent era cea orizontală și axa în față
- în spate era axa spațiului, unde în față era "a merge spre" iar în spate se poziționa
direcția "a te îndepărta de".
• În mod surprinzător și contrar previziunilor noaste, sensurile de rotație a
celor trei axe, privind din pozițiile 1, 2 și 3, rezultau la toți ca fiind orare. (Noi
prevăzusem în baza simetriei universale o constelație orară, antiorară și antiorară
pentru spațiu, timp și energie)
• Bărbații și femeile ofereau același tip de răspuns în legătură cu rotațiile
(contrar a ceea ce am presupus noi într-un plan pur teoretic.)
• Deci, nu este posibil să stabilim o relație între aspectul sexual masculin și
cel feminin în baza rotațiilor axelor.
• Dintre toți acești subiecți, doar o mică parte atribuie în mod corect toate
cele 6 culori construite arhetipic pentru Evideon. Unii subiecți, chiar dacă mențin o
configurație evideonică corectă în ceea ce privește senzațiile și culorile, roteau la
90 sau la 180 de grade tot sistemul evideonic de referință, astfel încât să aibă o
structură mentală ordonată și bine definită din punct de vedere simetric, dar care nu
este orientată corect față de majoritate, care vede axa spațiului în fața sa, energia pe
verticală și pe cealaltă axă timpul.
• Așa cum ne puteam aștepta din analiza stângacilor și din ceea ce spunea
Programarea Neurolingvistică, stângacii mută trecutul în locul viitorului, dar, dacă
nu există și alte patologii (răpiri sau probleme psihice) au încă o axă răsturnată.
• Cu ale cuvinte, stângaciul, pentru că are o viziune speculară a timpului,
pentru a menține o orientare corectă a Evideonului (amintim că Evideonul este
reprezentarea fotonului și nu a antifotonului pentru această zonă din univers), are
necesitatea de a oglindi și o a doua axă, care nu este mereu axa spațiului, dar poate
fi și axa energiei. Acest lucru ne face să ne gândim că există două tipuri de
stângaci: cel care vede rece în sus și cel care vede "a merge spre" în spate.
Deplasarea celor două axe îl ajută pe subiect să rămână în această parte din univers
și orientările rotațiilor axelor în general nu se schimbă.
 • Nu exista nicio corelație între tipul de canal preferat utilizat (VAK) și
poziția axelor.
Dacă acestea erau punctele clare pe care le puteam considera rezultate sigure
ale testului nostru, pe de altă parte, am putut observa că odată stabilită o formă
arhetipică corectă pentru reprezentarea Universului, toate celelalte forme trebuiau
să reprezinte sisteme reprezentaționale care nu sunt corecte și armonice. Pentru că
sistemul evideonic este legat de viziunea arhetipică a universului, puteam evidenția
că mai mult de 50% dintre subiecții care au răspuns la chestionar prezentau grave
probleme de înțelegere a realității virtuale față de care se poziționau în mod
distonic. Cele mai importante puncte care reieșeau din analiza testelor erau
următoarele:
• Toți subiecții care aveau o viziune nearhetipică a universului erau
considerați ca nefiind armonici.
• Toți răpiții construiau un model evideonic în principal dezaxat, caracterizat
de poziționarea greșită a senzațiilor cenestezice-spațio-temporale.
• Aproape mereu, această poziție greșită era însoțită de o ruptură a simetriei
evideonice nu doar asupra culorilor, dar și asupra senzațiilor. Subiectul care este
traumatizat pune de exemplu senzația de cald și rece pe două axe complet diferite.
Sau prezentul și trecutul nu se află pe aceeași axă sau "a merge spre" și "a te
îndepărta de" sunt poziționate pe axe
diferite.
• Aproape toate persoanele
examinate nu relaționau corect
culorile cu pozițiile spațiale. Culorile
erau relaționate și cu senzațiile
corporale conform testului lui Lusher,
dar în acest caz corelațiile lui Lusher
sunt total inexistente. Asta se
întâmplă pentru că subiecților nu li s-
a cerut să coreleze senzațiile cu
culorile, ci pozițiile cu culorile, iar cel care completa testul nu și-a dat seama că
pozițiile erau corelabile și cu senzațiile. În acest context, se pare că creierul uman
analizează două canale o dată și nu este capabil să analizeze toate cele trei canale
VAK simultan. Creierul face corelații binare între două ansamble, dar nu reușește
să facă corelații spontan între trei ansambluri simultan. Acest parametru este legat
de capacitatea de a efectua operații binare în timp rapid, dar dualitatea Universului
virtual construiește un creier în principiu dual. Trebuie să evidențiem că mărirea
conștientizării produce un creier care, fiind coordonat de o minte care nu este
duală, va fi capabil să coreleze mai mulți parametri simultan într-o singură clipă.
 • Unii subiecți, definiți ca fiind dezaxați, aveau mai multe axe sau semiaxe
suprapuse, cum se întâmplă în cazul celor nerealizați.
• Cei nerealizați prezentau o conformație evideonică cu "axe rupte" unde
adesea spațiul se suprapunea cu alte axe. Cu alte cuvinte, aceștia prezentau, de
exemplu, timpul trecut pe o axă și viitorul într-o altă poziție, pe o altă axă, care
poate că se suprapunea cu o axă a energiilor sau a spațiului și unde unele dintre
cele 6 poziții ale Evideonului nu erau utilizate.
• Dezaxările și ruptura simetriei arhetipice se părea că se datorează mereu,
cel puțin în cazurile examinate, unor traume psihologice suferite, de-a lungul
anumitor evenimente traumatizante de pe parcursul propriei vieți.

Tratamentul
S-a putut constata dintr-o primă analiză condusă pe subiecți nerealizați, că
dezaxările, prin simpla rotire a acelor semiaxe poziționate în direcții incorecte,
produc mereu grave probleme de relaționare, nu doar cu ceilalți componenți ai
societății, dar și asupra conceptelor de spațiu, timp și energie. Imposibilitatea de a
se corela va fi corelată cu utilizarea canalelor VAK. În acest caz, dacă un subiect
cu o dispoziție evideonică corectă se corelează cu un subiect care are o situație
evideonică diferită, va avea mari probleme de comunicare pentru că în timp ce, de
exemplu, primul se va mișca în spațiu, celălalt va crede că subiectul oferă
informații pe axa energiilor.
Printr-o simulare mentală corectă este posibil să se reașeze axele în direcțiile
corecte. După această manevră mentală urmează mereu o vindecare a subiectului.
O astfel de vindecare poate fi definitivă sau poate dura doar câteva ore. În aceste
ultime cazuri modelul evideonic care a fost "corectat", tinde automat să revină în
mintea subiectului, la fel cum era înainte de tratament. Cauza acestei probleme este
mereu legată de înțelegerea care trebuie să însoțească mereu subiectul în procesul
său de vindecare. Recuperarea traumei care a produs ruptura simetriei în Evideonul
mental trebuie să fie amintită, înțeleasă și sublimată printr-un proces
psihoterapeutic. Doar atunci Evideonul corect va rămâne stabil. Subiecții care
reușesc să obțină acest rezultat se pot considera vindecați. În acel context
vindecarea este imediată sau este legată de timpul necesar pentru conștientizare.
Aceste date pot fi considerate ca fiind preliminare în acest moment, dar deja este
posibil să se constate că modelul evideonic reconstituit mental este capabil să
identifice persoanele cu probleme psihice de diferite feluri.
Subiectul răpit are mereu un Evideon distorsionat și din acest motiv o astfel
de abordare poate fi considerat dac fiind un supliment al TCT-ului, din care și este
inspirat.
Aceste prime date au fost obținute cu colaborarea lui Caruso Colzi și Mira
Veltroni.
 În plus, analiza deviațiilor de la modelul evideonic standard ne permite să
înțelegem rapid cum vede și simte Universul subiectul analizat, putând astfel să
justificăm anumite tipologii comportamentale care sunt dificil de încadrat dintr-un
punct de vedere psihanalitic.
Chiar dacă nu ar trebui să discutăm mai multe despre acest aspect al
discursului în această lucrare, vrem să dăm un simplu exemplu explicativ. Am
întâlnit un anumit număr de subiecți la care axa timpului era suprapusă peste cea a
spațiului. Poziția "a merge spre" era și poziția trecutului. Subiecții care au această
suprapunere aveau o caracteristică comună. Trauma care probabil că distorsionase
Evideonul original se cristalizase în prezent. Acest tip de subiect nu reușește să-și
analizeze trauma cu trecerea timpului, ci o trăiește într-un prezent etern
traumatizant. Nu reușește să vadă adevărata natură a traumei în trecut decât ca pe
un eveniment distructiv și îl retrăiește încontinuu în prezent. Dacă i se spune să-și
imagineze viitorul, iată că vede aceeași problemă nerezolvată. O frază
semnificativă rostită de unul dintre acești subiecți a fost: "aceasta este situația mea
axială, mie îmi place așa și nu vreau să o schimb.". Se demonstra astfel că, dacă pe
de o parte ruptura simetriei evideonice produce o imposibilitate de a te schimba,
pentru că parcursul conștientizării aceasta este dificil de atins, pe de altă parte
demonstrează că dorința de a te vindeca este cea care te determină să faci pasul
spre conștientizare. Acești subiecți sunt adesea destinați să rămână ancorați într-un
prezent etern și imuabil, fără posibilitate de evoluție.

Entropia și vindecarea: Conștiința și liberul arbitru

Pentru a încheia această analiză asupra bolii, care pornește de la fizica
antifotonilor și trece prin conștiință, ajungând să propună și parcursuri mentale
destinate să verifice posibilitatea de a modifica propria realitate virtuală, trebuie să
ne dăm seama că până la urmă totul este legat de anumite concepte fundamentale
pe care adesea le-am omis.
Primul punct ne este oferit de așa-numitul liber arbitru. Dintr-un punct de
vedere al conștiinței, nimeni, nici măcar cea mai retrogradă religie monoteistă, nu
are curajul să susțină ideea că liberul arbitru nu există și că în realitate zeii decid
totul. În cel mai vechi mit chiar scrie cu litere mari că Omul este Creatorul și din
acest motiv, dacă există cineva care decide, aceste este chiar el și Conștiința sa.
Din punctul de vedere al fizicii se înțelege tot mai mult că există o puternică
interacțiune între observator și obiectul observat pentru că aceștia sunt parte
integrantă dintr-un ansamblu unic, observatul și obiectul observat fiind doar
aspectul dual al acestuia. Deci, fiindcă eu sunt și lucrul pe care-l observ, eu decid
cum poate să se transforme în fața conștientizării mele obiectul observat. Cu alte
cuvinte, iată că eu văd virtualitatea așa cum o construiesc.
 Dintr-un punct de vedere fizic, al doilea principiul al termodinamicii,
introducând conceptul de entropie ca măsură a dezordinii Universului, relaționează
entropia cu energia sistemului și energia cu conștientizarea pe care o are fiecare
dintre noi în legătură cu sistemul. Deci, al doilea principiu al termodinamicii
susține că entropia crește mereu, adică Universul devine tot mai conștient de sine.
Antonella Vannini, într-un articol de-al său (Syntropy 2006, 1, pag. 1-15 ) cu
titlul "Super cazualitatea și liberul arbitru" susține că atât în formula extinsă a
energiei lui Einstein cât și în ecuația energiei lui Schrödinger,
care în varianta lui Klein Gordon rădăcina pătrată a energiei prevede două soluții și
faptul că soluția negativă a fost eliminată în mod arbitrar, a produs imposibilitatea
de a înțelege că există aceste fenomene antientropice cu energie negativă. Dacă se
ia în considerație, din acest punct de vedere, vechea idee a liniei timpului și
principiul de cauză-efect, ca pe o manifestare a dualității în care suntem scufundați,
ne dăm seama că în timp ce soluțiile de energie pozitivă sunt indicatori ai faptului
că în prezent suferim efectele unei cauze poziționate în trecut, iată că valorile de
energie negativă ne spun că noi suntem în același timp și supuși efectelor în
prezent, a căror cauză se află în viitor. Soluția dublă a energiei, susține Vannini, a
creat multe probleme fizicienilor din anii ’30. Iată ce scrie Heisenberg în legătură
cu asta:
"Capitolul cel mai trist din fizica modernă este teoria lui Dirac"(Heisenberg
1928). "Electronul negativ al lui Dirac l-a făcut pe Jordan să devină melancolic.
Cred că teoria lui Dirac este un gunoi și nu cred că poate fi luată în considerație."
Energia cu semn negativ era considerată ca fiind pur și simplu inacceptabilă
și absurdă. Însă acceptând soluția negativă pentru energie avem în fața noastră nu
doar o retrocazualitate, adică o cauză care prezintă efectele sale în prezent, ci este
relaționată și în viitor, așa cum demonstrează diferite experimente (Interacțiunea
mașină-operator – răspunsurile neurofiziologice apar înaintea stimulul care le
cauzează, etc.). Însă ne aflăm și în fața unei supercazualități (Khris King, Chaos,
Quantum-transactions and Consciousness 1989).
Vannini continuă, spunând:
"Se naște astfel descrierea unui univers simetric relativ față de direcția
timpului și propagarea undelor: pe de o parte unde care se propagă din trecut
spre viitor, de cealaltă unde care se propagă din viitor spre trecut. Acestui model
i-a fost dată o formă în faimoasele diagrame ale lui Feynman și Stueckelberg, în
care se vede că starea prezentă este cauzată de întâlnirea undelor și particulelor
care provin din trecut și din viitor.
 King utilizează modelul super cauzalității pentru a descrie structurile
cerebrale. În opinia lui King aceste structuri se află mereu în fața unor bifurcații
generate de întâlnirea dintre informațiile care provin din trecut (unde divergente,
cauze) și informații care provin din viitor (unde convergente, atracții). În orice
moment structurile cerebrale trebuie să decidă drumul, adică ce bifurcație să
urmeze. În opinia lui King, din această activitate constantă de alegere, din acest
indeterminism de bază se naște învățarea,
liberul arbitru și conștientizarea. De-acum
acest lucru implica o interacțiune constantă
între trecut și viitor, iar acesta crea un
paradox insolubil în termeni de determinism
temporal. Așa cum a arătat și Penrose,
descrierea spațiotemporală care iese la
suprafață din aceste date este incompatibilă
cu conceptul uzual de cauzalitate și
determinism. De exemplu, faptul că există o cauzalitate inversată face ca viitorul
să nu fie determinat, pentru că viitorul poate fi influențat sau modelat de alegerile
subiective actuale. Dacă realitatea urmează doar cauzalitatea clasică, în care
există doar cauzele poziționate în trecut, universul ar coincide cu un mecanism
complex și mare, total determinat de stările sale trecute. Întâlnirea dintre cauzele
trecute (push) și cele viitoare (drive) se rezolvă în necesitatea de procese
subiective de alegere și într-un viitor care trebuie să fie creat. King subliniază că
conștiință subiectivă este o consecință necesară a super cazualității care apare din
ecuația energie/moment/masă. Interacțiunea dintre cauzele trecute și cauzele
viitoare ne permite să înțelegem diferența dintre conștiință subiectivă și
capacitatea de calcul. În timp ce conștiința subiectivă este înțeleasă ca
interacțiune dintre cauze poziționate în trecut și cauze poziționate în viitor,
calculul se bazează exclusiv pe procese "mecanice" de elaborare de informații
care provin din trecut. În opinia lui King, motivul pentru care în filogeneză
conștiința subiectivă a fost selectată în locul calculării simple este acela că, fiind
bazată pe "informație anticipată", rezultă că este vitală în sisteme vii pentru
anticiparea unor situații cruciale și deci pentru însăși supraviețuirea sistemului.
Pentru confirmarea simetriei timpului, din care se trage super cazualitatea, și
Giuseppe și Salvatore Arcidiacono, subliniază că dubla soluție a energiei adaugă,
pe lângă cazualitatea mecanică, un alt tip de cazualitate, pe care Giuseppe și
Salvatore Arcidiacono o numesc cazualitate finală. În acest mod se ajunge ca viața
să nu mai fie descrisă ca un fenomen liniar, ci ca unul circular, fapt care implică
atât cazualitate cât și finalitate.
Asta înseamnă că viața este un sistem aflat în interacțiune constantă între
cauze poziționate în trecut (unde convergente) și cauze poziționate în viitor (unde
divergente) și ambele cauze influențează organismele vii: în fazele de dezvoltare,
întrebarea dacă celulele sunt cele care determină țesuturile sau viceversa se
rezolvă doar admițând ambele alternative. Asta ne permite să considerăm că
individul nu seamănă doar cu o mașinărie (expresia cauzelor poziționate în
trecut), ci și că este dotat cu gândire inventivă (principiul finalității sau cauze
poziționate în viitor). Pe scurt, Giuseppe și Salvatore Arcidiacono subliniază că
sistemele vii se află într-o stare constantă de alegere boolean, în care sunt
prezente doar două tipuri de alternative (de exemplu da/nu, adevărat/fals,
prezent/absent), din care sistemul trebuie mereu să aleagă doar una dintre
informațiile provenite din trecut și informațiile provenite di viitor. "

Este clar că ceastă autoare evidențiază structura duală a Universului Virtual.

În acest context se poate înțelege că natura antifotonului este de o importanță
extremă, neputându-ne descurca fără el. În plus se evidențiază că conceptul de liber
arbitru depinde de însăși existența antifotonului, care nu este doar promotorul
existenței timpului simetric față de prezent, dar este și pivotul bifurcat al viziunii
duale a Universului. Însă faptul că viitorul poate avea în interiorul său informații
care creează prezentul este și un indiciu că în procesele de vindecare noi am ales
deja (cauza în viitor) să ne vindecăm (efect în prezent). Dar dacă analizăm toată
această treabă, înțelegând că Universul nu este dual și din acest motiv nu poate fi
local, atunci nu există nici spațiul și nici timpul, decât aici și acum.
În acest context, suntem noi înșine, în acest moment, manipulatorii
prezentului nostru care se formează prin suprapunerea celor două funcții de undă a
trecutului și a viitorului, oferind mereu o pereche de soluții de tipul adevărat/fals,
da/nu, etc., care ne permit să o alegem (liberul arbitru) pe cea pe care vrem să o
evidențiem (reală în mod virtual).
În acest context noi suntem cei care spun dacă Evideonul pe care-l creăm se
va crea și noi suntem cei care vom decide dacă cei doi fotoni entangled, care
constituie produsul de sciziune a Evideonului trebuie să se manifeste sau nu.
Stările noastre cuantice a ceea ce noi interpretăm în mod eronat ca fiind
viitorul nostru, ne vor spune cum vrem noi să fie prezentul nostru. În acest scop
trebuie spus că New Age-ul spune exact contrariul, susținând că: trebuie să ne
gândim la prezent imaginându-ne că creăm un viitor plăcut și gândirea noastră
creativă va crea viitorul. În realitate trebuie să modificăm viitorul nostru, care este
suprapus cu trecutul în prezentul nostru pentru a alege dintre cele două posibilități
pe cea pe care o vrem. Deci, creăm viitorul pentru a da viață prezentului și nu
invers. Procesul de vindecare prevede ca tu să te vezi sănătos în viitor, pentru ca
acel viitor, în care tu ești sănătos și nu bolnav, să poată influența prezentul,
creându-l imediat. Încă o dată New Age-ul îți oferă un adevăr foarte distorsionat,
tocmai pentru ca tu să nu înțelegi mecanismul vindecării și să nu devii conștient de
tine însuți.
Însă New Age-ul are legătură cu îngerii din planul de sus (Geneza, de același
autor, Ed. Spazio Interiore) care nu pot spune minciuni, deoarece conștientizarea
noastră și-ar da seama de asta.
Ce înseamnă toate aceste în termeni de alegere și entropie?
Să construim un model simplu de alegere termodinamică!
Să admitem că avem un acid care poate interacționa cu una dintre două baze
prezente în soluție. Acidul va alege să reacționeze cu cea care este mai
asemănătoare cu el din punct de vedere energetic, indiferent de câștigul energetic
final.
Deci, la nivel de conținuturi entropice se poate deduce din acest exemplu
simplu, că ce se-asemănă se adună (în chimie se spune că acidul hard preferă să
interacționeze cu baza hard și nu cea soft, conform legile atracției universale).

Desimetrizarea spațio-timpului
Dacă admitem că avem un deal simetric cu un vârf perfect rotunjit și dacă
aruncăm o sferă dintr-un elicopter, sferă care va ateriza exact pe vârful dealului,
iată că am putea avea situația în care sfera ar putea să pice pe dreapta sau pe stânga
dealului, parcurgând cele două coaste ale
dealului cu o probabilitate identică.
Dacă dealul ar avea jumătatea stângă
făcută din antimaterie și partea dreapta din
materie și dacă am arunca din vârf un foton
virtual în formă de biluță, acesta, dacă
aterizează pe culmea dealului ca antifoton,
nu ar putea decât să cadă în stânga, pe când
dacă cădea ca foton, iată-l coborând doar pe
dreapta. Asta se întâmplă mereu deoarece
colina este simetrică. În acel context, din punct de vedere statistic, entropia totală a
sistemului rămâne mereu zero, pentru că zero este suma tuturor entropiilor pozitive
și negative. Însă dacă dealul are aceeași simetrie perfectă ambele părți, dar dacă de
pe o parte biluța ar cădea mai în jos față de cealaltă parte, atunci lucrurile se
schimbă pentru că, având în vedere faptul că simetria trebuie respectată, ar cădea
mai multe biluțe pe o parte și mai puține în cealaltă parte; fotonul virtual s-ar
comporta mai mult ca un antifoton și mai puțin ca foton (sau viceversa în funcție
de unde se află gaura mai adâncă). În practică fotonul nostru reprezintă complexul
activat care ar putea să cadă spre reactivi (trecut) sau spre produse (viitor).
 În condiții normale, jumătate dintre fotonii virtuali se comportă ca fotoni și
jumătate ca antifotoni, iar din acest motiv nu avem o deplasare formală a
prezentului, care oscilează cu frecvențe egale cu timpul lui Planck în jurul unei
poziții prezente (a merge înainte și înapoi în timp cu vitează nu produce nicio
deplasare temporală asimetrică). Dar dacă un antifoton, căzând în gaura stângă
(partea de antimaterie care corespunde unui foton care vine din viitor spre
prezentul nostru), întâlnește un țesut biologic bolnav, adică care are un conținut
entropic scăzut, în timp ce cealaltă formulă de rezonanță fotonică, căzând în partea
opusă, întâlnește un țesut sănătos (adică cu un conținut entropic ridicat), pentru a
menține în final entropia finală egală cu zero, va trebui să facă astfel încât să
permită căderea mai multor antifotoni în stânga și mai puțini în dreapta. Cu alte
cuvinte, fotonul virtual nu va mai fi constituit din punct de vedere probabilistic din
două formule de rezonanță cu aceeași greutate, ci va fi mai mult sub formă
antifotnică, mutând baricentrul prezentului spre trecut.
În realitate, prezentul este suma a două situații care sunt bolnav și sănătos și
noi alegem care dintre cele două situații vrem să devină virtuală.
Acest efect va produce mutarea baricentrului timpului în trecutul virtual.
Asimetria care se creează în acest fel va fi compensată automat de entropia care va
desimetriza și numărul de căderi la dreapta și la stânga a fotonului nostru virtual.

Alegerea
Există două aspecte ale fizicii fotonului virtual care ne ajută să înțelegem ce
se întâmplă când unul dintre aceste obiecte interacționează la nivel de spațiu
temporal cu alte obiecte. Înainte de toate, prezentul pe care noi ni-l creăm este într-
un echilibru constant între trecut și viitor. Curba care descrie acest echilibru ne
face să înțelegem cum fotonul virtual oscilează între trecut și viitor, ca biluță într-o
gaură. Dacă trăim o situație corectă din punct de vedere termodinamic, pereții
găurii vor fi speculari, atât la dreapta (viitorul) cât și la stânga (trecut). Fotonul
virtual va oscila astfel în mod armonic între trecut și viitor și entropia sa totală
medie va fi mereu nulă. Dându-i entropiei valoarea zero înseamnă a o minimaliza,
atât din partea energiilor pozitive, cât și din partea celor negative, pentru că, dacă
luăm în considerație fotonul și antifotonul, al doilea principiu al termodinamicii
vede că universul merge spre prezentul etern și nu spre viitor. Deci, entropia
generală nu se mărește doar pentru că universul se răcește, ci crește și pentru că
entropia celuilalt semiunivers, adunându-se la entropia cu semn opus acestuia, va
produce mereu ca valoare finală o valoare nulă. În semiuniversul nostru entropia
tinde să crească, dar în celălalt univers entropia negativă va tinde să scadă. Adică
cele două entropii, fiind legate una de alta, vor tinde mereu să fie negative.
Valoarea nulă este invariabilă în timp, pentru că entropia este legată de Conștiință
și aceasta este imuabilă și nu admite variații.
 Așadar, în timp ce variația de entropie este o măsură a conștientizării,
entropia absolută este însăși Conștiința și nu întâmplător în acest univers nu poate
fi măsurată.
Prima alegere este legată de prezența liberului arbitru, care la rândul său
există, pentru că există antiuniversul, este aceea de a determina fotonului virtual să
se comporte ca undă sau particulă.

Dat fiind că știința susține că, dintr-un punct de vedere entropic, când
reducția pachetului de undă are loc și unda se transformă în particulă, entropia
crește, asta înseamnă și că, așa cum am mai afirmat și în lucrările precedente,
fotonul-undă reprezintă puțină conștientizare a creației, pe când fotonul-particulă
reprezintă o conștientizare ridicată. Dat fiind că noi suntem ceea ce credem că
suntem, suntem și fotonul undă și/sau particulă.
(http://www.altrogiornale.org/entropia-quantistica-teoria-dibohm/
(Potențialul cuantic al lui Bohm și entropia cuantică).
În acest context, dacă avem în acest semiunivers sau în celălalt semiunivers,
două ansambluri caracterizate de entropie diferită, iată că vom vedea că fotonul-
undă va ilumina una dintre aceste stări (cel cu entropie mai joasă), pe când fotonul-
particulă va face contrariul. În opinia lui Bohm entropia stabilește curbarea formală
a spațio-timpului, adică stabilește dacă un foton se va comporta ca undă sau
particulă. Fotonul virtual-undă preferă să ilumineze mereu evenimentul poziționat
mai aproape de el din punct de vedere spațio-temporal pe time line, care va fi
mereu evenimentul cu entropie mai joasă. Cu alte cuvinte, fotonul virtual undă
preferă mereu să ilumineze un țesut bolnav față de unul sănătos.
 Iluminarea țesutului reprezintă crearea stării de boală. Deci, lipsa de
conștientizare creează starea de boală. Însă fotonul virtual-particulă va alege să
cadă în gaura cu o profunzime potențială mai mare din cauza faptului că derivata
funcției energie, care conduce la valori mai mici de energie, este mai mare.

Ceea ce înseamnă că, dacă o biluță poate cădea la dreapta sau la stânga,
preferă să cadă unde gaura este mai mare, pentru că în acea parte înclinarea curbei
este mai accentuată.
După cum se poate observa din desen, centrul axelor spațio-temporale nu
este poziționat în centrul sistemului. A spune că țesutul cu entropie joasă este mai
aproape în termeni spațiali, a spune că spațio-timpul nu este armonic și că noi nu
ne aflăm în centru, unde entropia și entropia negativă ar trebui să se anuleze. Două
obiecte cu entropie diferită nu sunt echidistante față de observator în linie
temporală pentru că entropia este legată de săgeata timpului și obiectul cu entropie
mai joasă se așează un pic mai în spate în timp față de cel cu entropie ridicată.
Oscilația rapidă a fotonului virtual ne impune să vedem obiecte cu diferite valori
de entropie coexistente într-un prezent etern, care oscilează în jurul măsurilor lui
Planck.
Al doilea tip de alegere este legată de aspectul foton sau antifoton. Se
demonstrează că un observator în acest univers își vede entropia crescând, dar se
poate demonstra că un observator din antiunivers ar avea aceeași senzație cu
privire la entropia sa. Exemplele prezentate deasupra demonstrează un foton virtual
se află în fața unui eveniment dublu cu entropie înaltă sau joasă, dar aflate ambele
în semiuniversul său. Însă ce se întâmplă când un sistem de antimaterie
interacționează cu unul sau mai multe sisteme de materie caracterizate de entropii
pozitive diferite? Ne spun asta unele lucrări științifice publicate recent:
(http://www.mdpi.com/1099-4300/16/3/1191/pdf ), (One Antimatter: Two Possible
Thermodynamics, Alexander Y. Klimenko and Ulrich Maas , Entropy 2014, 16,
1191-1210; doi:10.3390/e16031191). În acest articol interesant se arată că
antifotonii care lovesc un sistem oarecare din semiuniversul nostru, readuc înapoi
în timp sistemul. Se demonstrează și că un sistem de antimaterie (cum ar fi
antifotonii) într-o cantitate mică și la o energie potrivită lovesc un sistem cu multă
materie, se obține un efect de scădere de entropie generală destul de impresionant.
Pentru cei care nu înțeleg lucrările de termodinamică, asta înseamnă că
antifotonii care interacționează cu țesuturile bolnave cu entropie joasă măresc
valoarea acesteia (adică vindecă țesuturile bolnave).

“A different situation appears when each particle and each antiparticle represent
an autonomous thermodynamic subsystem (i.e., having a large number of
comparable internal degrees of freedom, substantial ergodic mixing and
Kolmogorov–Sinai entropy, dramatically amplifying the effect of time priming).
In this case, the thermodynamic time runs in opposite directions within particles
and antiparticles (and in the normal direction for the whole mixture). While the
thermodynamic subsystems can, in principle, be placed in thermal equilibrium
when the intrinsic temperature of the antiparticles is negative (this is possible
when internal energy levels of antiparticles are bounded;), but this equilibrium is
typically unstable”

Deci, este logic să susținem că fenomenele de vindecare se datorează în

principal antifotonilor cu energie joasă, furnizați de biofotonii virtuali, obținuți in
situ sau în mod mecanic prin diferite aparate sau produși conștient de mintea
umană.

Eternitate și imortalitate
A extrapola posibilitatea de a utiliza aspectul virtual al antifotonilor pentru a
te vindeca, întorcându-te înapoi în timp sau mai bine spus urmând un parcurs în
prezentul etern, respectând legile simetriei termodinamicii, l-ar putea face pe cititor
să creadă că putem deveni imortali. Într-un anumit fel, a te întoarce înapoi în timp
și a întineri, atunci când ne simțim bătrâni și incapabili să mai trăim într-o societate
în continuă evoluție entropică, ar putea reprezenta dorința inconștientă a multora.
Conceptul de a face astfel încât timpul să ajungă la un anumit punct și apoi să
efectueze un reload pentru a întineri, ar putea părea a fi idealul pentru a nu muri. În
termeni cinematici acest proces ar fi ca asemănător cu a avea o gaură cu o biluță în
ea. A lua biluța și a o arunca pe suprafața găurii, așteptând ca aceasta să recadă pe
fundul găurii, apoi a o lua din nou și a o face să urce pentru a aștepta să cadă din
nou, la infinit. Procesul spontan ar fi contrastat de o energie antientropică (cea care
se dezvoltă când un antifoton acționează în semiuniversul nostru făcut din
materie). Energia necesară pentru a te întoarce înapoi în timp ar fi obținută din
actul de voință conștient care ar acționa asupra mării de particule virtuale, creând,
după bunul plac, dar în mod local, o desimetrizare a simetriei SPT.
Dintr-un punct de vedere bohmian, dat fiind că universul nelocal ar trebui să
se refacă imediat pe un alt parametru care la rândul său ar trebui să se
desimetrizeze în sens contrar pentru a menține entropia totală a sistemului egală cu
zero.
Eroarea care se face în mod fundamental este aceea de a crede că procesul
de îmbătrânire este un fel de boală care avansează.
Tânărul este mai sănătos decât cel bătrân. Este total greșit să credem că
înaintarea în vârstă este o boală, însă confuzia se naște din faptul că de obicei
bătrânii sunt mai bolnavi din punct de vedere statistic decât tinerii și apoi mor
deoarece corpul încetează să mai funcționeze.
Dar lucrurile nu stau așa. Starea de boală și etatea nu au nimic de-a face una
cu cealaltă, ba din contră. Îmbătrânirea produce adesea și măriri de entropie, adică
mărirea conștientizării. Din acest punct de vedere îmbătrânirea înseamnă a
înțelege, adică a te vindeca. În definitiv viața este o experiență care se trăiește
tocmai pentru a-și mări entropia. Întoarcerea înapoi în timp ar însemna deci a fi
mai bolnavi, adică mai puțin conștienți de sine. Cu alte cuvinte, a întineri ne-ar
face mai cretini, oscilând în mod etern între stări de conștientizare mai înaltă și mai
joasă. Nu mori, dar rămâi prost pentru toată existența ta. În medie procesul ar fi
posibil pentru că entropia nu s-ar mări în semiuniversul nostru, dar nici din punct
de vedere statistic nu ar scădea. Ceea ce nu poate face entropia la sfârșitul timpului
este să scadă total, ci s-ar mări și s-ar diminua la infinit - doar asta ar putea face.
Acesta este parcursul pe care l-a ales extraterestrul sau alienatul care nu vrea
să moară, neînțelegând că în moarte există actul de conștientizare a vieții eterne. A
renunța la imortalitate înseamnă a accepta conștientizarea că suntem eterni.
 Deci, ideea cristică de a învia morții reprezintă cel mai rău ajutor pe care nu
l-ar putea oferi un Dumnezeu, pentru că astfel ne împiedică să terminăm drumul de
conștientizare, adică să intrăm direct în procesul de înțelegere.
Chiar dacă se pare că este posibil să ne întoarcem în timp, modificând
nonlocalitatea în mod mecanic, este adevărat și că toate acestea îl vor determina pe
subiectul bolnav să se îmbolnăvească din nou, la fel cum se întâmplă cu persoana
întinerită, care va îmbătrâni din nou, urmând drumul obligatoriu care dorește ca
entropia din acest univers să ajungă la zero.

Un exemplu al acestui lucru în biologia noastră:

În lumea noastră există o ființă care este imortală. Acesta se naște și se
întoarce înapoi în timp, reîntinerind la infinit. Este vorba despre o meduză foarte
mică, care se numește Turritopsis Nutricula

(http://www.findingdulcinea.com/news/science/2009/feb/Immortal-Jellyfish-
Invading-World-s-Water.html )

Singura ființă imortală de pe planetă pe care o cunoaștem este o meduză

mică care, ca toate meduzele, are capacitatea de a emite fenomene de
chemiluminiscență, adică biofotoni. Nimeni nu a efectuat studii asupra acestei
meduze care ar putea emite biofotoni când ajunge la maturitatea sexuală, și, în acel
moment, prin intermediul unor reacții chimice care produc biofotoni, să poată să se
întoarcă înapoi în timp. Această ființă are caracteristica de a nu evolua, ci de a
rămâne pentru totdeauna așa. În plus, fiind imortală, compensează faptul de a se
reproduce cu problema prădătorilor care o consumă în cantități mari. În realitate,
dacă nu ar exista prădătorii săi, această ființă nu ar putea să fie imortală (energia
trebuie să fie mereu zero la finalul tuturor drumurilor evolutive posibile). Această
ființă bineînțeles că invadează planeta, adică lumea sa, și este destinată să se
extindă nu doar pe toată planeta, ci și dincolo de ea, doar dacă ar putea face asta.
Sfârșitul său va coincide cu sfârșitul lumii sale. Existența sa (pe care am putea să o
definim din punct de vedere entropic ca fiind o stare staționară) ne folosește nouă,
cei care o observăm, pentru a ne ajuta să înțelegem că ar fi inutil să ne vindecăm
întorcându-ne înapoi în timp. Adevărata vindecare constă în a merge înainte,
înțelegând că boala nu este necesară decât pentru a înțelege ce nu am înțeles. În
acel moment boala nu va da înapoi, ci va avansa la un stadiu succesiv de vindecare.
Mecanismul pus în aplicare în virtualitate pentru a obține vindecarea va fi mereu
același (bioantifotonul), dar utilizarea conștientă a acestuia nu conduce la regresia
bolii, ci la depășirea acesteia. Niciun subiect conștient nu va pune în acțiune un
proces antifotonic pentru a nu muri, pentru că moartea nu este o boală și nu trebuie
să fie împiedicată.
(http://www.coscienza.org/scienza/immortalit%C3%A0.htm)

Bioluminiscența
Meduzele sunt unele dintre ființele vii care adesea se manifestă cu puternice
emisii de lumină. Bioluminiscența este acel fenomen care face parte din
chimioluminiscență, un fenomen care, din anumite reacții chimice, produce fotoni
cu energie joasă (biofotoni) care ar putea fi (și în opinia noastră chiar sunt) cheia
de lectură a fenomenelor care, creând fotoni virtuali, produc procesele de
vindecare.
Chimioluminiscența în contextul biologic este legată de unele reacții chimice
în care are loc o oxidoreducere cu formarea unor noi legături chimice, unde
electronii care formează această legătură se află în condiții de antilegătură într-un
orbital cu energie ridicată. Cei doi electroni coboară în orbitalul de legătură cu
energie mai joasă, lăsând loc "emisiei formale" a doi fotoni.
Faimosul luminol este un exemplu răsunător.
(http://it.wikipedia.org/wiki/Luminol)
 În acest context trebuie semnalat faptul că bioluminiscența umană are
diferite cauze, dar se consideră că marele responsabil pentru un astfel de efect este
ADN-ul.
http://www.omeopatiapossibile.it/ricerca-scientifica/dna-come-sorgente-di-
radiazione/)
"Pentru că ADN-ul funcționează ca un acumulator foto, derularea acestuia
determină o emisie mai mare de biofotoni. Datele experimentale au confirmat
această ipoteză. Ne așteptăm ca odată cu mărirea gradului evolutiv să crească și
conținutul ADN-ului. Cantitatea de ADN este exprimată în picograme (1pg=10-
12g) și este definită cu coeficientul C. Analizând mai mult de o mie de specii vii, nu
s-au evidențiat diferențe semnificative; acest rezultat neașteptat se definește cu
termenul de "paradoxul coeficientului C".
ADN-ul este format dintr-o parte foarte activă din punct de vedere biologic
(eucromatină) utilizată ca matrice în sinteza proteică și dintr-o parte considerată
ca fiind inactivă din punct de vedere genetic (eterocromatină). Partea activă din
punct de vedere genetic a ADN-ului în organismele superioare ajunge la
aproximativ 2% din total; din acest motiv, diferențele dintre partea activă și cea
inactivă trebuie atribuite în principal eterocromatinei (ADN-ul inactiv). Faptul că
98% din ADN este constituit dintr-un material care nu folosește la nimic este cu
atât mai ciudat. Prin urmare, trebuie căutată altă soluție. Rezultatele
experimentale ale lui Popp indică că ADN-ul este molecula centrală din care
pornesc controlul biologic și emisia fotonică. Bazele nucleotidice sunt niște
acumulatoare foto eficiente, adaptate ca un material laser optim. În realitate chiar
au un ancoraj stabil și o periodicitate reticulară a perechilor de baze ridicată.
Când una dintre baze absoarbe lumină, starea de activare care urmează în mod
normal decade imediat la starea normală emițând un foton. Și la temperatura
ambientală se poate întâmpla ca în loc să decadă la starea normală molecula
normală să se împerecheze cu o moleculă învecinată (de obicei activată și aceasta)
pentru a forma o nouă unitate: excimerul (din engleză "excimer"). Imediat după ce
excimerul, emițând un foton, revine la starea sa primitivă, cei doi parteneri, care
înainte erau legați prin intermediul fotonului se resping și decad în propriile stări
normale (monomeri), la o stare energetică mai joasă. În sistemele deschise
inevitabila dispersie fotonică este compensată încontinuu prin intermediul
activării reînnoite a excimerilor decăzuți. Acest aport de energie (pompare),
trebuie să compenseze în agregatul celular energia dispersată a radiației celulare
ultra-slabă. Starea de excitare a monomerilor este atinsă prin intermediul
pompării, de exemplu de energie chimică care provine din alimente.
Transformarea în excimeri satisface condițiile laser. "
 ADN-ul ar absorbi pe de o parte lumina din fotoni externi și s-ar micșora,
constituind o magazie de energie fotonică, apoi s-ar lungi furnizând din nou fotoni
coerenți (laser). ADN-ul are o structură astfel încât, privit de sus, ar semăna cu o
roată simetrică cu o gaură în mijloc. Ei bine, acea gaură în realitate este plină cu
protoni, care prin intermediul legăturilor de hidrogen oscilează (vibrând între cele
două baze purinice și/sau pirimidinice - Adenină, Timină, Guanină, Citosină,
Uracil :A, T, G, C, U)
 Scurtarea sau lungirea catenei
ADN-ului depinde de oscilațiile
legăturii – punte de hidrogen dintre
cele două baze azotate care se apropie

sau se depărtează în vibrație. Privind

de sus ADN-ul în acest mod putem
descoperi că "gaura" care se observă în
realitate este plină de orbitalii
moleculari ai protonilor, fiecare cu un electron disponibil. Un tur complet de ADN
constă în 10 scărițe.
Lungimea acestui sector este de circa 34 Angstrom (1 Angstrom =
metri). Asta înseamnă că fiecare scăriță este depărtat de celălalt cu 3,4 Angstrom.
Din calculele teoretice în legătură cu funcția lui Shrödinger se stabilește că un
electron care stă la primul nivel energetic (orbitalul atomic numit 1s) are la
dispoziție o rază atomică egală cu 1,4 Angostrom.

http://chemwiki.ucdavis.edu/Physical_Chemistry/Quantum_Mechanics/09._The_H
ydrogen_Atom/Virtual%3A_Atomic_Orbitals/Sizes_of_Atomic_Orbitals

Cum electronul 1s se excită și trece la nivelul energetic cu n=2, iată că se

poate constata că orbitali protonului scăriței de dedesubt se suprapun cu scărița
superioară. În practică există un fir electric în interiorul ADN-ului electronilor
mobili de frontieră la temperatură ambientală. Aceștia sunt orbitalii care sunt puși
în mișcare când electronii saltă de pe o scăriță pe alta, absorbind fotoni și emițând
lumină coerentă.
 În mod clar acest mecanism va conduce la dispersie de energie în intrare.
Fotonul extern al ADN-ului intră în orbitalul molecular al protonului, mărind
energia electronului care sare la un nivel energetic numărul doi. Fotonul este
reemis ca biofoton și energia suplimentară folosește și la lungirea sau scurtarea
catenei care este pusă să vibreze.
(http://www.animacosmica.org/david-wilcock-scoperte-sul-dna-dalla-russia/) .
(http://www.sciencedirect.com/science/article/pi/S0959440X02003275).
Toate acestea echivalează cu a afirma că ADN-ul nostru, în interiorul
celulelor bolnave, poate fi sursă de fotoni virtuali care, sub formă de biofotoni, pot
produce local procesul de vindecare a țesuturilor bolnave. Dar pentru ca acest lucru
să funcționeze este necesar ca biofotonii să fie conștienți, să fie particule și nu
unde, pentru a garanta posibilitatea de alegere.

Concluzii: Cei trei pași spre conștientizare

Dacă pe de o parte acum putem să postulăm o serie de mecanisme virtuale
care ne ajută să înțelegem că, conștiința noastră acționează asupra virtualității,
acum putem să ne imaginăm în simularea mentală de toate zilele, cum să procedăm
în mod conștient pentru a schimba virtualitatea și pentru a crea lumea fericită.
Descoperim că nouă nu ne folosește la nimic să fim imortali, pentru că suntem deja
eterni, dar descoperim că a înțelege ne ajută să ne amintim acest lucru. Descoperim
că a ne vindeca fără conștientizare este imposibil și nu pierdem timp cu a ne
vindeca prin evenimente exterioare - doctori, medicamente, mașinării – pentru că
dacă nu înțelegem ceea ce vrea boala să ne învețe, ne
vom îmbolnăvi în curând din nou. Să lăsăm
imortalitatea existențială meduzelor și să înțelegem că
în spatele bozonului lui Higgs se află antifotonul, așa
cum ne fac să credem produsele de decădere a
bozonului în sine, conform afirmațiilor fizicii în vigoare
și cum afirmă Wikipedia englezească:"Candidate Higgs
boson events from collisions between protons in the
LHC. The top event in the CMSexperiment shows a
decay into two photons (dashed yellow lines and green
towers). The lower event in theATLAS experiment shows
a decay into 4 muons (red tracks). " Da, ați înțeles bine!
Bozonul lui Higgs decade în două unități fotonice, poate datorate interacțiunii
Evideonilor, care eliberează fotoni și antifotoni care nu se văd pentru că merg
înapoi în timp? (http://en.wikipedia.org/wiki/Higgs_boson) Bozonul decade și în 4
muoni care, fiind leptoni, conform viziunii evideonice a fizicii particulelor, fiecare
este compus dintr-un foton și un antifoton. Toate acestea ne face să considerăm că
faimosul bozon al lui Higgs este doar produsul ciocnirii unor gluoni (4 unități
fotonice Evideon) abia născuți, adică ieșiți din marea de particule virtuale (Vezi
Anexa 2).
Însă analizând produsele de coliziune a celor doi protoni care ar fi produs
bozonul lui Higgs ne dăm seama imediat că lucrurile sunt mult mai complexe și că
interpretarea care conduce la bozonul lui Higgs este cu adevărat aleatorie.
(http://profmattstrassler.com/articles-and-posts/relativity-space-astronomy-
andcosmology/dark-matter/searching-for-dark-matter-at-the-lhc/ )
În diferitele drumuri inițiatice, despre care ne-au rămas mărturii, prin
intermediul scrierilor moderne și antice, gurul sau sfântul de serviciu, își prezenta
rețetele despre cum să parcurgi drumul inițiatic care l-ar fi condus pe cititor, adept,
fidel sau simplul curios, la rezultatul final, reprezentat de iluminarea sa. Ei bine, la
finalul acestui drum lung pe care l-am efectuat pornind de la Geneza și ajungând
până la Evideon, cred că am înțeles care sunt etapele acestui drum. Drumul
inițiatic, așa cum îl numesc unii, unde termenul "inițiatic" este interpretat ca fiind
acel moment de inițiere, adică de pornire pentru o altă etapă a cunoașterii și cu
siguranță nu un punct de sosire, este constituit din cele trei faze entropice ale
Universului. Există o primă fază în care sistemul pe care-l examinăm are o entropie
a sa. Urmează o fază în care entropia se pare că scade și o a treia fază, în care
ajunge la zero, dar nu e așa. De exemplu, un subiect ignorant nu-și pune întrebări
pentru că nici măcar nu știe că poți să-ți pui întrebări. Într-un al doilea moment,
subiectul începe să-și pună întrebări. În a etapă am putea crede că entropia a scăzut,
pentru că, în timp ce înainte nu exista dualitate, pentru că nu era nicio diferență
între întrebare și răspuns (pentru că acestea nu existau), după aceea s-a creat o stare
entropică diferită, urmată de crearea de dualitate și, bineînțeles, de mărirea energiei
ca măsură a separației celor două stări entropice (întrebare și răspuns). În realitate
al doilea pas are o entropie mai mare decât primul. Entropia se definește ca
logaritm al microstărilor existente:

S = Log(W)

Deci, la început, când nu există nici întrebări, nici răspunsuri, nu există

microstări și entropia este egală cu minus infinit. În momentul în care se
formulează o întrebare se naște ipoteza de dualitate și microstările W apar ca o
sumă măsurată a două microstări care corespund celor două soluții ale problemei
duale (de exemplu da/nu). Deci, W va fi legat de suma microstărilor posibile, care
vor fi două: unul care identifică starea de întrebare și altul care-l identifică pe cel
de răspuns. În acest al doilea caz, entropia ia mereu valori între zero și minus
infinit, mai exact -log2, adică -0,30. La final, în al treilea pas, când răspunsul a
fost dat, există doar una dintre cele două stări entropice posibile și logaritmul din 1
este zero. Așadar, entropia se mărește mereu, chiar dacă în al doilea pas, la prima
vedere, se putea presupune că a scăzut. În mod analog, fotonul prima dată este
undă, apoi trece printr-un stadiu intermediar în care este fie undă, fie particulă, de
exemplu cu probabilitate de 50%, iar la final, când conștientizarea a atins punctul
maxim, fotonul este doar particulă. În primul step fotonul undă este reprezentarea
de microstări infinite, fiecare având o probabilitate de a exista zero. Zero ori infinit
tinde spre zero și încă o dată entropia de pornire este egală cu logaritm din zero,
adică minus infinit. În pasul intermediar fotonul este pe jumătate unsă și pe
jumătate particulă la nivel probabilistic. În acest caz (Infinit x 0)/2 + ½ este egal cu
0,5, al cărui logaritm este un număr negativ, mai mic decât zero. La final fotonul-
particulă este doar o stare și logaritm din 1 este zero. În cazul pacientului sănătos
care se îmbolnăvește, pentru a deveni sănătos în mod conștient, cei trei pași sunt
identici. În primul pas pacientul sănătos, dar încă inconștient, are o entropie mai
joasă decât pacientul bolnav dar conștient că trebuie să rezolve problema sa găsind
răspuns la întrebarea "De ce sunt bolnav?" În al treilea pas pacientul redevine
sănătos mărindu-și entropia sistemului.
Acest tip de parcurs este același în toate procesele universale. De exemplu,
când afirm că un psihiatru inconștient, la începutul carierei nu are clienți, am în
vedere că el nu știe încă că a ales să se facă psihiatru pentru a-și înțelege
problemele, prin intermediul problemelor celorlalți. Al doilea pas este atunci când
psihiatrul se întreabă de ce se confruntă mereu cu un anumit tip de pacienți,
mărindu-și conștientizarea existenței problemei sale. Al treilea pas este atunci când
și-a rezolvat problema și nu mai are clienți care vin la el pentru a se oglindi.
După cum se poate observa din toate aceste exemple, pasul inițial și cel final
sunt identice, dar diferite din punct de vedere entropic. Dacă nu ar fi fost așa, nu ar
exista necesitatea de a continua această creație. Poarta labirintului la intrare și la
ieșire este aceeași, dar cine iese din parcursul inițiatic a înțeles. Dina cest punct de
vedere, analiza entropiei celor trei pași ne face să concluzionăm că parcursul
inițiatic ne conduce în mod implacabil la crearea lumii fericite, în care entropia va
fi zero și nu minus infinit, cum era atunci când conștiința, cu o clipă înainte de a se
divide în două, a pus în acțiune procesul de autodiviziune. Nu se revine la unu
decât în acest fel.
Unul de la început nu este Unul de la final. Lumea fericită este acea lume
unde fiecare este conștient în mod responsabil de sine însuși și este conștient că
este parte dintr-un Tot. Suma tuturor conștiințelor, adică a microstărilor, va fi suma
formată din mulți de Unu mici care, adunați, formează un Unu mare cu entropie
zero și conștientizare maximă. Conștientizarea va fi fractalică și tot ansamblul va
avea aceeași conștientizare pe care o are fiecare bucățică în parte.
 Mulțumiri
Scrierea acestui text a fost posibilă cu ajutorul lui Caruso Colzi și Mira
Veltroni pentru partea testului ET și cu contribuția Adrianei Gabriela Balbarrey
pentru discuțiile și aprofundările care au durat mai mult de 7 ani, timp de 356 de
zile pe an. De-a lungul acestei perioade am putut aprofunda cu ea toate temele
dezbătute și pregătite pentru construcția lumii noastre fericite.

Anexa 1 (Natura și originea cuantificării)

Originea cuantificării
În universul evideonic se observă că fotonul virtual este sigurul obiect care
există. În realitatea virtuală măsurată de fizică se observă că toată lumea
particulelor subatomice prezintă un fenomen numit cuantificare, unde energia nu
este legată de o manifestare continuă, ci se merge în salturi, în cuante, adică
pachete mici bine determinate și determinabile de măsurători fizice. Originea
cuantificării nu este cunoscută, dar se știe că Universul este făcut în acest fel. Însă
în universul evideonic se poate verifica natura cuantificării și se poate verifica dacă
aceasta dă aceleași rezultate obținute de fizicieni. Natura cuantificării nu poate
decât să derive din natura unicului obiect care există, adică din fotonul virtual.
Singurul aspect modificabil al acestui obiect este axa energiilor, care se poate
scurta sau se poate lungi, dând naștere la diferite aspecte ale energiei și ale "masei
aparente", pe care noi o percepem adesea sub formă de gravitație.
Evideonul este un obiect caracterizat de vectori și, în mod particular, fiecare
dintre cele 6 culori fundamentale corespunde unei triplete de vectori. Acești vectori
sunt obiecte geometrice fiind caracterizate doar de "formă și simetrie". "Forma"
este reprezentarea mentală a virtualității care altfel nu ar putea în niciun fel să fie
descrisă, pe când "simetria" este singura regulă care există sub forma legii de
conservare.
În ceea ce privește axa energiilor și vectorii pe care i-am luat în considerație
până acum sunt vectorii 3,6 și 9. Amintesc că aceste obiecte sunt arhetipuri
simbolice ale sinelui, ceea ce înseamnă că vectorul 3 se numește 3, trăiește pe axa
3, este lung de 3 unități adimensionale. Asta nu înseamnă altceva decât că este
jumătatea vectorului 6 sau o treime din vectorul 9. Diferența dintre valorile de la
cap și de la coadă, care corespund culorilor magenta și verde din Evideon,
furnizează un număr care la rândul său este constituit din vectori, care reprezintă în
unitate absolută energia fotonului pe care-l luăm în considerație.
În lucrările precedente (Evideon 2 ) am arătat cum, pentru conservarea
simetriei, care de altfel reprezintă și conservarea energiei clasice, cei trei vectori își
pot modifica aspectul prin singura regulă care există, care spune că suma lor
trebuie mereu să rămână neschimbată (18). În acest context cei trei vectori pot lua
alte valori în afară de 3, 9 și 6, dar suma celor trei vectori trebuie să fie mereu 18.
În plus, cei trei vectori trebuie să fie numere diferite, pentru că fiecare vector este
caracterizat de numele său, care este și valoarea sa și, având în vedere că vectorii
trebuie să fie mereu trei, pentru că universul holografic este prin definiție
tridimensional, toți cei trei vectori trebuie să fie zero și diferiți între ei. Așadar,
există diferite combinații pentru acești vectori. Din analiza tabelului de mai jos se
poate observa să există șapte nivele energetice posibile pentru fotonul virtual, adică
șapte posibilități de a da valori diferiților vectori. De exemplu, pentru tripleta de
vectori 3,9 și 6, care reprezintă un nivel cuantic primar (indiferent de ordinea cu
care sunt propuși cei trei vectori) avem 3 subposibilități pentru foton, care sunt
caracterizate de faptul că cei trei vectori negativi și cele trei valori pozitive se
anulează. Însă nu doar asta, ci și două valori pozitive se anulează cu o valoare
negativă oportună și viceversa pentru fiecare nivel energetic. Simetria, exprimată
de semne pozitiv și negativ, este conservată. Dar analiza acestei situații ne
amintește de comportamentul orbitalilor atomici. În realitate, pentru fiecare vinel
energetic calculat pentru ecuația lui Schrödinger există un prim orbital atomic
sferic (numit "s"), urmat de trei orbitali atomici numiți "p", cu caracteristici
particulare de simetrie. Lobii acestor orbitali au în realitate caracteristica de a avea
un semn "-" și un semn "+", ca o simplă caracteristică de simetrie. În timp ce
orbitalul "s" este sferic, cei trei orbitali "2p" se subdivid în și au doi
lobi (unul pozitiv și celălalt negativ). Semnul extras din ecuația lui Schrödinger
folosește doar la a indica că acești orbitali nu au un plan de simetrie, cu toate că par
a avea aceeași formă.
Tabelul stărilor cuantice ale fotonului
 Semnele celor doi lobi ai orbitalilor "p" sunt evidențiate cu două culori
diferite în graficul care prezintă forma orbitalilor. Așadar, pentru fiecare orbital
sferic "s" există trei orbitali "p", caracterizați de o parte pozitivă și una negativă.
Dar combinația în triunghi a trei valori pentru cei trei vectori care corespund unui
nivel energetic principal (de exemplu 3, 6 și 9), dau naștere posibilității de a
construi pe plan a patru triunghiuri, caracterizate de faptul că fiecare triunghi are
trei laturi caracterizate de trei vectori diferiți.

Dintre aceste patru triunghiuri, cele trei exterioare seamănă din punct de
vedere geometric, după care este triunghiul din interiorul primilor trei și la final
triunghiul mare, care conține toate celelalte triunghiuri. Nu există alt mod de a
așeza cei trei vectori pe plan. Această dispoziție este identică cu cea pe care o
găsim în cei cinci orbitali "d", unde trei dintre aceștia au lobii lor (caracterizați de
semne pozitive și negative, care sunt descriptori de simetrie, care în grafic sunt
indicați prin culori diferite), poziționați pe planul x-y, x-z și y-z .
Triunghiul exterior este reprezentarea orbitalului , pe când cel interior este
reprezentarea orbitalului . A lega trei vectori împreună sub formă de triunghiuri
în care fiecare triunghi are laturi diferite, într-un spațiu tridimensional, are o
singură posibilitate.

Există exact șapte triunghiuri care corespund orbitalilor "f", care sunt în
realitate șapte. Triunghiurile de deasupra planului orizontal corespund orbitalilor
numiți f1, f2, f3, triunghiul din mijloc lui f0, pe când cele trei triunghiuri de
dedesubtul planului orizontal corespund lui f-1, f-2, f-3, în perfect acord cu
simetria propusă de Schrödinger. După cum se poate observa, pentru orbitalii de
tip "d", diferiții vectori au mereu aceeași direcție între ei. Și pentru orbitalii "f" toți
cei trei vectori au între ei un unghi de 90 de grade în spațiu, așa cum au și ceilalți
vectori. Toate axele 3 au o înclinație de 60 de grade atât față de cei cu 9, cât și față
de cei cu 6. Se poate observa că diferiții orbitali s, p, d și f, au valori energetice
diferite și vectori diferiți în funcție de nivelul energetic de care aparțin și acest
aspect este în acord cu funcțiile lui Schrödinger, așa cum se poate constata din
analiza formelor diferiților orbitali, care par a fi dependenți de valorile numărului
cuantic primar "n" (care merge de la zero la șapte).
 Deci, adevărata natură a cuantificării este intrinsecă în Evideon și fiindcă
acesta descrie cuantificarea fotonului, aceasta se inversează cu aceleași reguli de
simetrie asupra electronului care este constituit dintr-o unitate fotonică și una
antifotonică. Corespondența dintre modelul evideonic și cel al lui Schrödinger se
datorează faptului că cuantificarea clasică este văzută doar ca o cuantificare pe axa
energiilor pentru că în Evideon spațiul și timpul (care sunt cuantificate) sunt
oricum fixe și raportul lor este mereu unitar. Acest fapt a determinat fizica să
definească un model standard în care doar energia rezulta ca fiind cuantificată. Însă
cuantificarea pe spațiu și pe timp se prezintă trecând de la un nivel universal la
altul (așa cum este prezentat în Evideon 2, de același autor). Adevăratele numere
cuantice nu ar fi deci cele din ecuația lui Schrödinger, ci numerele de la 1 la 9, care
exprimă vectorii din Evideon. Modelul evideonic este un model mai general, care
conține modelul standard, care este un caz particular. Evideon dă o formă energiei,
în afară de spațiu și timp, dar această formă rezultă a fi prea puțin comprehensibilă
în modelul standard, unde în timp ce un orbital are o formă exactă pentru spațiu și
pentru energie, aceasta se manifestă doar prin intermediul unui număr. În prima
redactare a modelului lui Schrödinger, timpul nu e contemplat, dar modelul oricum
ține la proba măsurătorilor în câmp virtual. Asta se întâmplă pentru că axa spațiului
nu este doar fix, adică invariabil, dar și axa timpului este fixă și invariabilă,
identică cu cea a spațiului. Cu alte cuvinte, datele spațiale sunt comprehensibile cu
cele temporale. Acesta este un mod de a spune că forma orbitalilor este separată de
timp. (Dar ceva ar trebui să varieze în spațiu, timpul ar urma această variație,
anulând-o.)
Și mai trebuie semnalat că toate valorile care reprezintă lungimile axelor
energiilor sunt strâns legate atât de conceptul de cuantificare, cât și de valoarea
evideonică a cuantificării. Dacă, de exemplu, se iau toate valorile mai ridicate din
fiecare serie (rând) din tabelul de valori, se va putea observa că acestea sunt toate
divizibile perfect cu valoarea 13.5. Această valoare a fost calculată în Evideon 2 și
este egală cu 137 (2πσ), unde 137 reprezintă inversul constantei de structură fină a
Universului, Pi grecesc și valoarea secțiunii de aur sunt și acestea constante
universale.
Merită să subliniem faptul că recent fizica modernă a reușit să coreleze între
ele aceste constante universale (inclusiv numărul doi, care reprezintă dualitatea
Universului virtual), prin ecuația lui Shrödinger.
(http://www.goldenmean.info/goldenproof/Phi_Noetic1.pdf),
(INCORPORATION OF THE GOLDEN RATIO PHI INTO THE
SCHRÖDINGER WAVE FUNCTION USING THE PHI RECURSIVE
HETERODYNING SET Salvatore Giandinoto* , Ph.D. * Advanced Laser
Quantum Dynamics Research Institute (ALQDRI) 10321 Briar Hollow Drive, St.
Louis, MO 63146 USA ).
În plus, așa cum se poate observa din tabelul de mai jos, reducând valorile
lungimilor axelor energiilor cu valorile cuantificării evideonice (13.5) se obțin
șapte numere întregi, care reprezintă distribuirea electronică a elementelor chimice
în tabelul periodic al elementelor.

După cum se poate observa din comparația numerelor de electroni, care

reprezintă o identificare în energia sistemului, în Evideon există aceeași simetrie de
distribuire electronică, pe care o putem verifica din analiza tabelului electronic al
lui Mendeleev. În final, trebuie notat faptul că suma tuturor electronilor pentru cele
șapte nivele energetice calculate după Evideon este 128. Până astăzi au fost
descoperite 126 de elemente, pe când dintr-un punct de vedere teoretic, maximul
posibil s-ar părea că este 137 după Dirak, dar o astfel de valoare este doar teoretică
și de neatins, pe când în jurul "insulei de stabilitate teoretică" se pare că mai este
loc pentru încă câteva elemente.
 Anexa 2 (Structuri de Quarci, gluoni și Bozonul lui Higgs)

O altă dovadă experimentală care ne spune că leptonii au o structură

interioară pornește de la observația că quarcii nu pot trăi singuri. Însă aceștia pot
trăi în pereche cu un antiquarc de-al lor în mezoni. Întrebarea pe care ne-am pus-o
a fost "De ce quarcii nu pot sta singuri, dar leptonii pot?". Uneori trebuie să
schimbăm harta teritoriului. Motivul aparent formal este legat de faptul că un quarc
sigur nu poate fi generat. Asta se observă di analiza comportamentului particulelor
subatomice. În plus, în ciocnirile dintre particulele subatomice trebuie să fie
respectată simetria SPT și, deci, în formarea quarcilor, aceștia se formează mereu
din numere pare. Motivația pentru toate acestea cu siguranță se află în conservarea
simetriei, dar neștiind cum este făcut un quarc, toate acestea nu se pot înțelege,
decât în mod matematic și într-un mod incomplet. Fizicienii au avut probleme
când, analizând structura unor hadroni, cum sunt protonul și neutronul, au formulat
ipoteza că aceștia ar fi formați din trei quarci. Dar trei quarci este un număr impar
și cum poți proceda astfel încât să-i faci să stea împreună? Iată că fizica a inventat
crearea unei noi entități indefinite, numită gluon (din englezescul glue = lipici).
Gluonii au o sarcină culoare, pentru că sunt formați din doi sarcini culoare opuse
care pot să se schimbe în continuu în alte două perechi de culoare și anticuloare,
pentru un total de opt posibilități (vezi Evideon). Acești gluoni, ieșind din marea de
particule virtuale ca prin magie, ar reacționa cu quarcii, schimbând între ei
informații despre sarcina culoare și această acțiune continuă de schimb între trei
quarci ai unui hadron i-ar obliga pe cei trei quarci să stea mereu agățați unul de
altul pentru a le permite un schimb continuu de informații-culoare.
 Gluonii nu doar că ar schimba informații între cei trei quarci ai unui hadron,
dar și între hadroni. Despre aceștia se știu foarte puține lucruri, pentru că este
nevoie de milioane de electron-volt de energie pentru a vedea dacă se pot sparge și
pentru a observa ceva în legătură cu structura lor internă. Însă aceștia au două
lucruri în interior, adică două informații culoare și anticuloare - măcar asta
lăsați-ne să spunem. Însă se știe un lucru foarte interesant. Din coliziunea dintre
doi gluoni rezultă un bozon al lui Higgs.
(https://cds.cern.ch/record/1748396/files/plots_fd_Hgg.png)

Dar aceasta este doar una dintre interpretările probabile (Vezi literatura de
aprofundare).
Din diagramele lui Feynman se demonstrează că, prin intermediul
interacțiunii a doi gluoni care cumva furnizează un quarc top (t) și un antiquarc
top, care se schimbă unul în altul în mod misterios, iată că apare bozonul lui Higgs,
care, în mod contrar, se rupe pentru a da doi fotoni. Acest fapt este cu adevărat
obscur, pentru că despre antigluonii, care sunt actorii acestor transformări, nu se
știe cum sunt făcuți și la final rezultă ceva despre care nu se știe cum este făcută.
 În două experimente diferite niște protoni sunt puși să se ciocnească. În
cazul din stânga din coliziune apar fascicule de electroni și antielectroni, pe când în
cazul din dreapta se văd doar electronii. Acest fapt poate fi justificat prin formarea
de antineutrini. În orice caz, s-ar obține leptoni și antileptoni, plus o anumită
cantitate de particule necunoscute.

Deci, în afară de prezența unor particule necunoscute și particule invizibile

și necunoscute, așa cum se deduce din analiza acestor experimente, oricum se
observă din formarea ipoteticului bozon al lui Higgs, care s-ar afla în centrul
coliziunii dintre două raze protonice, deci care sunt total invizibile și indetectabile
în mod direct, ne aflăm în fața producerii de leptoni și antileptoni. Toate aceste
date se pare însă că sunt în acord cu viziunea evideonică. Structura universului
evideonic nu are nicio problemă cu a înțelege aceste transformări. În realitate un
gluon este format din doi fotoni în unul dintre cele opt moduri ale lor de a se
colega între ei, folosindu-se de trei culori și trei anticulori în conexiunea lor triplă.
Acel "ceva" care constituie bozonul lui Higgs ar fi atunci "ceva" ce se formează
din coliziunea unui gluon și a unui antigluon, care s-ar ciocni cu un Evideon care
este format din doi quarci top și anti top, cu formarea unui mezon care ar decădea,
furnizând un electron și un foton, un pozitron și un antifoton. Cei doi leptoni ar
decădea în doi fotoni (care se verifică) și doi antifotoni care ar fi invizibili (doar
pentru că nu sunt căutați bine). Fotonul și antifotonul care au supraviețuit se
reunesc într-un Evideon de pornire și dispar, așa cum se prezintă în desenul
explicativ de mai jos, unde biluțele galbene sunt unități fotonice și cele negre
antifotonice. (Pentru clarificări ulterioare citiți toate detaliile aici:
http://profmattstrassler.com/articles-and-posts/relativity-space-astronomy-and-
cosmology/darkmatter/searching-for-dark-matter-at-the-lhc/ ) .

În principiu nu se știe dacă un lepton și un antilpton pot forma o structură

evideonică care ar reprezenta Bozonul lui Higgs, dar în mod formal se pare că nu
este nevoie să se creeze o nouă specie bozonică constituită din leptoni (electroni) și
antileptoni (pozitroni sau antineutrini). Dar să ne întoarcem la problema de a ține
legați împreună trei quarci, conform legilor de simetrie evideonică.
Gluonii se comportă ca niște "fotoni alungiți". Analizând structura lor
interioară se observă că orientarea finală a celor trei semiaxe la dreapta și la stânga
într-un gluon sunt asemănătoare cu cele ale unui foton.
 Personajele din această poveste sunt fotonul, sus în stânga, în centru gluonul
și la dreapta un prototip de quarc, conform viziunii Evideon. (pentru mai multe
detalii trimitem cititorul la Evideon și Evideon 2, de același autor). După cum se
poate observa cu mare ușurință, gluonul nu este altceva decât un "foton lung", unde
în locul centrului desenat cu o sferă gri în foton, avem o structură mai complexă în
gluon.
Ei bine, trei quarci pot sta legați între ei dacă trei gluoi interacționează cu
unitățile fotonice ale fiecărui quarc și în mai ales, desenând fotonii ca și cuburi
galbene și antifotonii ca niște cuburi negre, iată că avem o structură hadronică
interioară interesantă, așa cum este prezentat în figura prezentată dedesubt.
(http://arxiv.org/ftp/physics/papers/0607/0607069.pdf )
În această reprezentare, dreptunghiurile sunt constituite din trei gluoni. Se
observă cu ușurință că, în timp ce există trei quarci poziționați vertical, există și
prezența formală a trei quarci, ca laturi ale unui triunghi ipotetic orizontal, care
apar și dispar rapid, construind în unitatea de timp al lui Planck cel puțin o unitate
antifotonică de fiecare dată sau ceva care seamănă foarte mult cu aceasta din punct
de vedere structural. A mima prezența unei unități de tip antiquarc face ca simetria
locală, sub timpul lui Planck, să fie respectată, deoarece unitățile fotonice și
antifotonice devin un număr par. În chimia organică sunt cunoscute niște structuri
asemănătoare pentru că oferă stabilitate moleculelor și sunt identificate ca legături
multicentrice cu carență de electroni.

Încă o dată cheia de lectură evideonică a virtualității se pare că este în acord

cu evidențele experimentale ale științei moderne.
 Anexa 3 (Mecanismul de interacțiune dintre fotoni și electroni)
Din dovezile experimentale s-ar demonstra că fotonii interacționează între ei
când au valori importante relative cu lungimea axei evideonice a energiei. În
condiții oportune, doi fotoni care interacționează între ei ca fotoni și nu ca
antifotoni sau fotoni virtuali, formează un foton care are caracteristica de a avea
axa verticală a propriului Evideon ca sumă a celor două axe a celor doi fotoni de
pornire. Acest mecanism de interacțiune prevede posibilitatea ca fotonii cu energie
înaltă să se adune în același fel, dacă simetria SPT o permite, la oricare altă
particulă subatomică. Dacă fotonul are energie joasă, interacțiunea ar fi neglijabilă
și fotonii ar trece prin structurile evideonice mai complexe, dar dacă energia este
mai ridicată, iată că fotonul poate să se agațe, de exemplu, de un electron pentru a-l
energiza, făcându-l să treacă de la o stare cuantică inferioară la una superioară. În
cazul electronului, fotonul virtual reacționează ca atare față de structura evideonică
a electronului, dintr-un punct de vedere a simetriei, dar cedează contribuția
energetică unității fotonice și antifotonice care îl constituie, făcându-i, de facto, să-
și alungească cu aceeași cantitate axele verticale (caracterizate de culorile magenta
și verde). În acel context, conservarea energiilor ar fi respectată. Dar în ceea e
privește parcursul conservării simetriei trebuie să subliniem încă o dată că, având
în vedere faptul că electronul este constituit dintr-o unitate fotonică și una
antifotonică, este posibil ca fotonul virtual să se agațe atât de partea fotonică, cât și
de antiparticula sa, dând origine la două structuri diferite din punct de vedere
potențial diastereo-fizic.

Cele două procese ar avea energii diferite și, dacă pe de o parte doar unul
dintre aceștia ar fi favorizat, pe de altă parte, dacă nu ar fi acompaniat de procesul
său specular, ar permite ruptura simetriei.
În plus, posibilitățile ca acest lucru să se întâmple erau foarte reduse datorită
faptului că, dacă un foton ar interacționa cu partea antifotonică sau dacă antifotonul
s-ar agăța de partea fotonică a electronului, s-ar obține quarci sau antiquarci, care
la rândul lor, fiindcă sunt structuri enantiomorfe (imagini speculare, a căror
formare prevede aceeași energie), drumurile izoenergetice ar produce ruptura de
simetrie pentru că s-ar forma un quarc de fiecare dată. Procesul, pentru a fi
plauzibil, ar trebui să implice doi quarci (însă un proces plauzibil ar fi cel în care
un electron și un pozitron interacționează între ei, unde în acel punct energia
ciocnirii ar da naștere la un Evideon care s-ar divide într-un foton și un antifoton,
furnizând la final un quarc și un antiquark, adesea sub forma unui mezon).
Însă se poate întâmpla ca un foton să se agațe de structura electronică sub
formă de foton virtual (vezi figura de mai sus) atât din dreapta, cât și din stânga,
fără alterarea simetriei electronului (simetria, elicitatea și termodinamica sunt toate
respectate). Migrarea succesivă spre exteriorul unei axe a energiei a unei
componente fotonice sau antifotonice ar conduce la obținerea aceleiași specii în
două procese paralele. Dacă pe de o parte, înainte de această ultimă transformare,
s-ar forma două structuri diastereoizomere (nu imagini speculare), acestea s-ar
transforma din nou în două structuri identice (imagini speculare care se suprapun),
făcând ca cele două drumuri să fie de facto convergente.

În figura din stânga se observă cum fotonul virtual s-a agățat de partea
fotonică și apoi axa energetică interioară s-a întors și s-a deplasat în unitatea
fotonică abia intrată. În mod analog și specular, fotonul virtual care se agață de
unitatea antifotonică va produce o specie, a cărei axă a energiei, a unității
antifotonice centrale, se deplasează spre exterior. Deplasarea axei energiei se
datorează faptului că, cele două axe energetice ale celor două unități fotonice au
devenit prea "lungi" în urma contribuției energiei fotonului abia intrat să facă parte
din noua structură (poziție de culori identice, una în fața celeilalte). Acest lucru
face ca aceste axe să se respingă. Se va observa cum, pentru a respecta conservarea
simetriei de pornire, când o axă a energiei se deplasează de la o unitate la alta,
lângă, se inversează. În acest caz, o unitate fotonică și una antifotonică rămân
prezente în electronul energizat care însă și-a schimbat structura și care acum se
vede ca fiind format dintr-un foton legat de un antifoton prin intermediul prezenței
unui foton virtual.
 În acest proces, simetria rămâne neatinsă, la fel ca valoarea de spin, de masă
și de sarcină electrică (amintim că spinul, conform viziunii evideonice, este legat
de cantitatea de unități fotonice sau antifotonice împărțit la numărul de unități
fotonice care nevirtuale, prezente în structură, unde semnul este, în mod
convențional pozitiv dacă se iau în calcul unitățile fotonice și negativ dacă se iau în
calcul unitățile antifotonice).
Evideon furnizează o structură detaliată a materiei, deoarece postulează o
structură a fotonului. Fizica actuală nu prevede că s-ar putea desena un foton și
acest lucru conduce la a nu ști, în termeni geometrici, ce anume este materia în
sine.

Anexa 4 (Mintea creatoare)

În această lucrare s-a susținut de mai multe ori că Mintea este cea care
creează realitatea virtuală, așa cum reiese atât din informațiile care derivă din fizica
cuantică, cât și din analiza mitului, dar și din datele care ies la suprafață din
Simulările Mentale și ședințele de hipnoză. Este necesar să aprofundăm
mecanismul virtual al acestei creații, pentru a nu lăsa niciun aspect obscur sau
nerezolvat.
Punctele ferme din care se poate porni și pe care le-am prezentat în textul
acestei lucrări sunt următoarele:
• Mitea produce biofotoni în mod spontan și voluntar.
• Fotonii sunt singura cărămidă din care se construiește tot universul virtual.
• Fotonii virtuali sunt hibridul de rezonanță dintre fotoni și antifotoni.
• Mitul descrie creația ca lumină care se divide în două tipuri de lumină.
• Fizica cuantică susține că dualitatea se naște din entanglement.
• Fotonii și antifotonii sunt entangled între ei.
• Nu se poate crea doar un foton pe rând, ci doi fotoni entangled, care se
nasc dintr-un Evideon.
• Planul spațio-temporal este fix, pe când axa energiei poate varia, devenind
și nul în fotonul virtual.

Literatura științifică modernă (vezi bibliografia de aprofundare) tinde să

prezinte experimente în care Mintea interacționează cu virtualitatea, creând-o. În
mod particular, observația recentă, făcută cu scopul de a demonstra că evenimentul
fizic este creat în clipa înn care se decide observarea și măsurarea sa, adică când se
decide conștientizarea sa, ne face să credem că, în acea clipă, observatorul nu își să
seama că evenimentul există, ci îl creează.
Încă o dată în Universul nedual cauza și efectul se prăbușesc într-un
eveniment unic.
 Nu mai are niciun sens să întreb dacă eu observ un lucru și devin conștient
de el sau dacă conștientizarea mea este cea care creează evenimentul. Fizica
modernă tinde să creadă că nu există nicio diferență între cauzalitate și cauzalitate.
Într-un experiment foarte recent, un atom de heliu pus la zero absolut (-273
grade Celsius) este lovit de două raze laser independente. Apoi cele două raze laser
sunt refractate astfel încât să formeze o rețea pătrată cu numeroase noduri, în care
cele două raze să se încrucișeze. În acest fel bozonul călătorește în interiorul
acestui canal de lumină, dar dacă ne întrebăm unde este acesta, ca un naufragiat pe
valurile fotonice rapide, ne dăm seama că nu este nicăieri (sau mai bine spus este
peste tot - comportament ondulatoriu) dacă noi nu efectuăm nicio măsurătoare, dar
imediat cum încercăm bozonul în oricare dintre nodurile țesăturilor fotonice, acesta
apare acolo (comportament corpuscular).
Fotonul este unde decidem noi că este, asta dacă vrem ca el să fie undeva.

http://actualidad.rt.com/ciencias/176533-experimento-demostrar-realidad-existe-
mirar-medir
Articolul original publicat în revista Nature din 25 mai 2015 poate fi
consultat la acest link online.
(http://www.readcube.com/articles/10.1038/nphys3343?utm_campaign=readcube_
access&utm_source=nature.com&utm_medium=purchase_option&utm_content=t
humb_version&show_checkout=1&tracking_action=preview_click).
În acest punct nu poate trece neobservat faptul că fotonul virtual, în viziunea
evideonică, are același caracteristici geometrice ale Minții.
Mintea, care este construită în simulările mentale, apare ca o sferă verde. O
astfel de viziune arhetipică, dacă este retradusă în termeni vectoriali într-un univers
tridimensional holografic, apare ca încrucișarea a trei axe, dar dintre care axa
spațiului și axa timpului sunt prezente, dar axa energiei lipsește. Asta înseamnă că
Mintea acționează în câmpul energiilor. Așadar, Mintea creează fotonii virtuali
după chipul și asemănarea sa.
Adică creează imagini virtuale cu ea însăși. Astfel de imagini virtuale nu
sunt altceva decât fotoni, caracterizați ca fiind virtuali, adică sunt un hibrid de
rezonanță între cele două forme, una cu axa energetică pozitivă și cealaltă cu axa în
mod specular negativă. Datorită problemelor de simetrie, Mintea nu poate crea
doar un foton virtual pe rând, fiind constrânsă să creeze mereu doi fotoni virtuali
de fiecare dată, care imediat ce se manifestă în virtualitate cu energia lor, prezintă o
valoare care nu este nulă pe axa energiei.
Cu alte cuvinte, Mintea creează un Evideon făcându-l să iasă din marea
particulelor virtuale.
Un Evideon este format dintr-un foton și un antifoton, care imediat după
crearea lor devin doi fotoni virtuali entangled. Dualitatea acestei creații corespunde
dualității Universului Virtual.

Suflet Albastru Minte Verde Spirit Roșu

Așadar, Mintea creează obiecte identice cu sine, dar cu diferența că fotonii

virtuali nu sunt conștienți.
Mintea se comportă în mod fractalic, ca și restul Universului și unde fiecare
lucru care are capacitatea de a crea, va crea o replică de-a sa, neavând alte tipuri de
posibilități.
 Fiecare ființă vie știe în realitate cum este construită și când îi este oferită
posibilitatea de a crea, aceasta va crea o replică de-a sa.
Zeii fac omul după chipul și asemănarea lor, unde omul construiește un
robot după imaginea și asemănarea sa, unde robotul va tinde să se reconstituie pe el
însuși.
Celulele se multiplică transmițând bagajul lor genetic identic într-un Univers
dual, în care fiecare sciziune este un nod termodinamic.
În acest context se va putea constata că doar Mintea este dinamică și poate
varia creația, făcând-o virtuală (realitatea reală e statică). Spiritul și Sufletul nu pot
crea pentru că acești sunt legați în virtualitatea fizicii planului spațio-temporal,
unde axa spațiului este legată de axa timpului. Dacă Spiritul ar crea, de exemplu, ar
crea de-a lungul axei spațiului, dar acest lucru ar trebui să fie acompaniat de o
creație analoagă și simetrică din partea Sufletului pe axa timpului. Dacă lucrurile
nu ar sta așa s-ar crea o disimetrie spațio-temporală interzisă de simetrie, care ar fi
distrusă (al doilea principiu al termodinamicii eludat). Sufletul și Spiritul în
realitate conving Mintea să varieze lungimea axelor energiei fotonilor virtuali pe
care aceasta îi creează încontinuu. Acest act este posibil datorită faptului că
Sufletul și Spiritul au o Conștiință mai conștientă decât cea a Minții și aceasta este
influențată în mod iremediabil.
Așadar, Sufletul nu creează, dar îi spune Minții să varieze virtualitatea și
Mintea pune în scenă acel proiect, în mod inconștient.
Când partea sufletească, cea mentală și cea spirituală s-au reunit într-o
Conștiință cu adevărat integrată, atunci nu se mai creează inconvenientul unei
creații dicotomizate. Conștiința este un lucru
unic și, deci, acesta construiește Universul
Virtual fără limitarea Minții inconștiente și
fără limitarea care ține separați unul față de
altul Spiritul și Sufletul.
Creația Minții incoerente cu triada
conduce, în mod inevitabil, la a avea creații
doar de tip fotonic, însă unde, spre deosebire
de creatorul său, nu poate crea, pentru că este
fără Conștiință. Fotonul este o imagine
speculară a Minții. Fotonul este doar o
informație de tip entropic. Unii fizicieni au
început să investigheze structura fotonului și
acest lucru se întâmplă deoarece, dacă aceștia
reușesc să deseneze un foton, vor reuși să-i
determine și comportamentul geometric. Dacă
pe de o parte modelul evideonic a depășit de
mult timp acest tip de problemă, fizicienii încă sunt torturați de lipsa lor de
conștientizare în a formula ipoteze susținute de experimente care uneori sunt foarte
complexe, așa cum este prezentat în următoarea lucrare: “Structure of the Photon
Jonatan M. Butterworth Department of Physics and Astronomy University College
London London, WC1E 6BT, United Kingdom”
(http://www.slac.stanford.edu/econf/C990809/docs/butterworth.pdf ).
Prin urmare, înțelegerea creației ne ajută să înțelegem cum este făcut
creatorul. Faptul că fotonul nu are Conștiință se pare că este verificat de
observațiile experimentale publicate tot de școli importante de fizică atomică.

Cum și ce creează Mintea

Prin urmare, creația Minții se limitează la un singur act, care se repetă de un
număr infinit de ori, într-o clipă unică și care constă în emisia din partea
microtuburilor cerebrale de Evideoni, care se nasc din marea de particule virtuale.
Acești Evideoni se divid într-un foton și un antifoton, creând tot ceea ce creierul
nostru va crede că vede, aude, simte, percepe într-un mod sau altul.
Trebuie subliniat faptul că entanglement-ul dintre doi footni/antifotoni nu
are loc deci între ei în mod direct, cel puțin conform acestei viziuni a lucrurilor, ci
trece prin Mintea creatoare. Cu alte cuvinte, Mintea creatoare poate fi comparată
cu foton virtual mare, care atunci când creează Evideonul, îl creează entangled cu
ea însăși. Deci, Mintea care leagă între ei fotonul și antifotonul, care nu sunt
entangled între ei, așa cum reiese din experimentele din fizică, ci entanglement-ul
trece prin stare mentală. Cu alte cuvinte, având în vedere că Mintea creatoare este
entangled cu cele două părți ale Evidoenului abia creat, imediat ce aceasta își
schimbă starea, și-o vor schimba și cele două unități fotonice create de ea. Toate
acestea reprezintă doar un mod diferit de a privi teoria oglinzii, care ne învață că
noi ne oglindim în propria noastră creație, care ne arată ce suntem în acel moment.
Diferența care există între Creatorul-Minte și Creația sa este aceea că
Creatorul este original și cu Conștiință, adică este viu, pe când Creația sa este
imaginea speculară (entangled) fără conștiință. Prin urmare, Mintea modifică
creația sa în fiecare moment, deoarece creația sa este entangled cu ea însăși și
fiecare schimbare mentală va produce o schimbare în realitatea virtuală
înconjurătoare.
În realitate, creația mentală, este o replăsmuire continuă a mării de particule
virtuale, având grijă să producem ruptura simetriei SPT. Mintea creează în același
timp Totul și contrariul a Tot, alegând dintre aceste două aspecte ale unui
eveniment singular, pe cel pe care dorește să-l manifeste (teoria Zero Point
Energy).
Creația se petrece într-un nonloc (Teoria nonlocalității Universului). Această
creație este proiectată pe a treia axă a energiei potențiale și să formă formelor
(Teoria Universului holografic). Holograma formată în acest mod ia aspectul
material sub timpul lui Planck, adică înainte ca creierul nostru să înțeleagă că noi
înșine plăsmuim Totul (Teoria bidimensională extrudat pe axa energiilor). Recent
doi fotoni entangled au fost făcuți să interacționeze (să se ciocnească).
http://www.physics.nist.gov/Divisions/Div844/publications/migdall/psm96_twoph
oton_interference.pdf
(T. B. Pittman, D. V. Strekalov, A. Migdall, M. H. Rubin, A. V. Sergienko, and Y.
H. Shih , Physical Rev. Lett.,, N 2, Vol 77, 1996).
Rezultatele experimentale obținute sunt în acord cu ideea că doi fotoni
entangled sunt în realitate un foton și un antifoton cu elicitate opusă. Cele două
obiecte interacționează între ele doar dacă există între ele o anumită diferență
energetică, pentru că dacă ar avea aceeași energie s-ar ciocni ca fotoni virtuali și,
fiind identici și simetrici, nu ar da naștere la vreo interferență. În plus, cei doi
fotoni trebuie să fie decalați în timp, adică să ajungă pe țintă în mod decalat din
punct de vedere temporal. Asta înseamnă că trebuie să aibă axele energiei inegale
în valoare absolută. Până în ziua de astăzi lipsește încă experimentul final, la care
bineînțeles că nimeni nu s-a gândit: cel de a ciocni doi fotoni entangled cu energie
înaltă. Astfel s-ar vedea că se formează perechi de leptoni și antileptoni, la fel cum
se întâmplă când pune să interacționeze fotoni necontrolați la energie înaltă.
 Bibliografie suplimentară pentru aprofundare:

Efectul Compton:
• S. Tolansky: Introduzione alla fisica atomica, Edizioni Einaudi, Torino, 1950
• D. Halliday, R. Resnick: Fisica, Casa Editrice Ambrosiana, Milano, 1968
• R. M. Eiseberg: Foundamentals of modern physics, John Wiley & Son
Interazioni fra due fotoni
• Doctoral dissertation presented by Nicolas Schul for the degree of Doctor in Sciences ,
visibile al link https://cp3.irmp.ucl.ac.be/upload/theses/phd/schul.pdf ,cu titlul: “Measurements
of two-photon interactions at the LHC “.

Efectul Casimir:
• Bertrand Duplantier, Introduction à l'effet Casimir, séminaire Poincaré (Paris, 9 mars
2002), publié dans : Bertrand Duplantier et Vincent Rivasseau (Eds.) ; Poincaré Seminar 2002,
Progress in Mathematical Physics 30, Birkhäuser (2003), ISBN 3-7643-0579-7.
• Roger Balian, Effet Casimir et géométrie, séminaire Poincaré (Paris, 9 mars 2002),
pubblicato in : Bertrand Duplantier et Vincent Rivasseau (Eds.) ; Poincaré Seminar 2002,
Progress in Mathematical Physics 30, Birkhäuser (2003), ISBN 3-7643-0579- 7.
• Astrid Lambrecht & Serge Reynaud, Recent experiments on the Casimir effect:
description and analysis, séminaire Poincaré (Paris, 9 mars 2002), pubblicato in: Bertrand
Duplantier et Vincent Rivasseau (Eds.) ; Poincaré Seminar 2002, Progress in Mathematical
Physics 30, Birkhäuser (2003), ISBN 3-7643-0579-7.

Universul holografic:
• http://www.repubblica.it/scienze/2014/08/27/news/fisica_noi_umani_ologrammi_in_2d-
94532843/
• http://it.wikipedia.org/wiki/Spostamento_della_realt%C3%A0
• http://www.ilnavigatorecurioso.it/2013/12/14/il-nostro-universo-e-un-ologramma-ela-
proiezione-di-un-cosmo-piu-semplice/
•http://www.wired.it/scienza/2014/08/28/lesperimento-che-ci-rivelera-se-viviamo-
unologramma/
•http://ac.els-cdn.com/S0550321314003447/1-s2.0-S0550321314003447-
main.pdf?_tid=fcb18e76de8c11e49c5a00000aacb362&acdnat=1428565964_83df3a154e1045fb
307fc7e6a6efc808
• http://archive.org/stream/HolographicModelOfTheUniverse/holouni_djvu.txt

Curbarea spațio-timpului:
• http://www.vialattea.net/curvatura
• http://www.onlyspacetime.com

Fotoni Dark:
• http://arxiv.org/abs/1412.0018
• http://arxiv.org/pdf/1502.07763.pdf
•http://ac.els-cdn.com/S0550321314003447/1-s2.0-S0550321314003447-
main.pdf?_tid=fcb18e76-de8c-11e4-
9c5a00000aacb362&acdnat=1428565964_83df3a154e1045fb307fc7e6a6efc808
 Biofotoni:
• F.A.Popp, Neue Horizonte in der Medizin, Haug, Heidelberg 1983; F.A.Popp,
"Coherent photon storage in biological systems", Electromagnetic Bioinformation, Ed. by
F.A.Popp, München-Wien-Baltimore 1989 (pp.144-167).
• C. Bortolato, "Cure naturali con il computer", supplemento Salute, La Repubblica
18 marzo 1999.
• L.Rosa, E.Rosa, L.Sarner and S.Barrett, "A Close Lok at Therapeutic Touch", Journal
of the American Medical Association 279, 1998 (pp.1005-1010).
• Herbert Schwabl, Herbert Klima. Spontaneous ultraweak photon emission from
biological systems and the endogenous light field. Forsch Komplementarmed Klass Naturheilkd.
2005 Apr;12(2):84-9. PMID: 15947466
• Hugo J Niggli, Salvatore Tudisco, Giuseppe Privitera, Lee Ann Applegate, Agata
Scordino, Franco Musumeci. Laser-ultraviolet-A-induced ultraweak photon emission in
mammalian cells. J Biomed Opt. 2005 Mar-Apr;10(2):024006. PMID: 15910080
• Chao Wang, István Bókkon, Jiapei Dai, István Antal. Spontaneous and visible
lightinduced ultraweak photon emission from rat eyes. Brain Res. 2011 Jan 19 ;1369:1-9.
Epub 2010 Oct 26. PMID: 21034725
• I Bókkon, R L P Vimal, C Wang, J Dai, V Salari, F Grass, I Antal. Visible light induced
ocular delayed bioluminescence as a possible origin of negative afterimage. J Photochem
Photobiol B. 2011 May 3 ;103(2):192-9. Epub 2011 Mar 23. PMID: 21463953
• M Kobayashi, M Takeda, T Sato, Y Yamazaki, K Kaneko, K Ito, H Kato, H Inaba. In
vivo imaging of spontaneous ultraweak photon emission from a rat's brain correlated with
cerebral energy metabolism and oxidative stress. Neurosci Res. 1999 Jul;34(2):103-13. PMID:
1049833
• Y Kataoka, Y Cui, A Yamagata, M Nigaki, T Hirohata, N Oishi, Y Watanabe. Activity-
dependent neural tissue oxidation emits intrinsic ultraweak photons. Biochem Biophys Res
Commun. 2001 Jul 27;285(4):1007-11. PMID: 11467852
• B T Dotta, K S Saroka, M A Persinger. Increased photon emission from the head while
imagining light in the dark is correlated with changes in electroencephalographic power:
support for Bókkon's biophoton hypothesis. Neurosci Lett. 2012 Apr 4 ;513(2):151-4. Epub 2012
Feb 17. PMID: 22343311
• I Bókkon, V Salari, J A Tuszynski, I Antal. Estimation of the number of biophotons
involved in the visual perception of a single-object image: biophoton intensity can be
considerably higher inside cells than outside. J Photochem Photobiol B. 2010 Sep 2
;100(3):160-6. Epub 2010 Jun 10. PMID: 20584615
• Yan Sun, Chao Wang, Jiapei Dai. Biophotons as neural communication signals
demonstrated by in situ biophoton autography. Photochem Photobiol Sci. 2010 Mar ;
9(3):315-22. Epub 2010 Jan 21. PMID: 20221457
• F A Popp, W Nagl, K H Li, W Scholz, O Weingärtner, R Wolf. Biophoton emission. New
evidence for coherence and DNA as source. Cell Biophys. 1984 Mar;6(1):33-52. PMID:
6204761
 • Masaki Kobayashi, Daisuke Kikuchi, Hitoshi Okamura. Imaging of ultraweak
spontaneous photon emission from human body displaying diurnal rhythm. PLoS One.
2009;4(7):e6256. Epub 2009 Jul 16. PMID: 19606225
• Masaki Kobayashi, Daisuke Kikuchi, Hitoshi Okamura. Imaging of ultraweak
spontaneous photon emission from human body displaying diurnal rhythm. PLoS One.
2009;4(7):e6256. Epub 2009 Jul 16. PMID: 19606225
• Eduard P A Van Wijk, Heike Koch, Saskia Bosman, Roeland Van Wijk. Anatomic
characterization of human ultra-weak photon emission in practitioners of transcendental
meditation(TM) and control subjects. J Altern Complement Med. 2006 Jan-Feb;12(1):31-8.
PMID: 16494566
• F W G Schutgens, P Neogi, E P A van Wijk, R van Wijk, G Wikman, F A C Wiegant.
The influence of adaptogens on ultraweak biophoton emission: a pilotexperiment. Phytother Res.
2009 Aug;23(8):1103-8. PMID: 19170145
• H J Niggli. Artificial sunlight irradiation induces ultraweak photon emission in human
skin fibroblasts. J Photochem Photobiol B. 1993 May;18(2-3):281-5. PMID: 8350193
• Hugo J Niggli, Salvatore Tudisco, Giuseppe Privitera, Lee Ann Applegate, Agata
Scordino, Franco Musumeci. Laser-ultraviolet-A-induced ultraweak photon emission in
mammalian cells. J Biomed Opt. 2005 Mar-Apr;10(2):024006. PMID: 15910080
• Janusz Slawinski. Photon emission from perturbed and dying organisms: biomedical
perspectives. Forsch Komplementarmed Klass Naturheilkd. 2005 Apr;12(2):90-5.
PMID:15947467
• Cristiano M Gallep, Thiago A Moraes, Samuel R Dos Santos, Peter W Barlow.
Coincidence of biophoton emission by wheat seedlings during simultaneous, transcontinental
germination tests.Protoplasma. 2013 Jun ;250(3):793-6. Epub 2012 Sep 26. PMID: 23011402
• Peter W Barlow, Joachim Fisahn. Lunisolar tidal force and the growth of plant rots,
and some other of its effects on plant movements. Ann Bot. 2012 Jul ;110(2):301-18. Epub 2012
Mar 20. PMID: 2243766 .6.

Efectul placebo (publicații științifice):

• http://www.sciencedirect.com/science/article/pi/S0895435697002035
• http://www.scientificexploration.org/journal/jse_12_1_sheldrake.pdf
• http://annals.org/article.aspx?articleid=713868
• http://www.jneurosci.org/content/25/45/10390.short
• http://journals.sfu.ca/seemj/index.php/seemj/article/view/112
• http://www.sciencedirect.com/science/article/pi/S0895435697002035

Efectul Maharishi (publicații științifice):

• https://www.mum.edu/pdf_msvs/v06/orme-johnson.pdf

Entropie:
• http://www.imbs.uci.edu/files/docs/technical/2004/mbs04_06.pdf
• http://www.sintropia.it/italiano/2008-it-1-2.pdf
• http://www.sintropia.it/italiano/2006-it-1-1.pdf
 Bioluminescență:
•http://www.askamathematician.com/2010/10/q-does-the-2nd-law-ofthermodynamics-
imply-that-everything-must-eventually-die-regardless-of-theultimate-fate-of-the-universe/
• http://en.wikipedia.org/wiki/Immortality
•http://soleeluna.altervista.org/plasticismo-evolutivo-il-nuovo-saggio-di-pellegrino-
derosa-da-leggere/
• http://www.biolbull.org/content/182/3/391.full.pdf
• http://www.omeopatiapossibile.it/ricerca-scientifica/dna-come-sorgente-diradiazione/

DNA superconductor:
• http://www.disinformazione.it/parolaedna.htm

• http://www.mednat.org/cure_natur/DNA_antenna.htm

• http://www.tankerenemy.com/2006/07/scie-chimiche-e-dna.html#.VUJ3TiHtmko

• http://guide.supereva.it/psicoterapia_ericksoniana/interventi/2005/03/203190.shtml

Black Holes (Găurile negre) structură interioară:

• http://arxiv.org/abs/1010.2585
• http://journals.aps.org/prd/abstract/10.1103/PhysRevD.41.1796
• http://www.astro.cornell.edu/academics/courses/astro201/bh_structure.htm
• http://www.interactions.org/cms/?pid=1025772

Antifotoni și antigluoni:
• http://arxiv.org/abs/physics/0607069
• http://en.wikipedia.org/wiki/Talk:Gluon
• http://physicstheories.webs.com/gravitons.htm
• http://www.journaloftheoretics.com/Articles/6-6/str.aqA.pdf
• http://www.journaloftheoretics.com/Articles/6-6/str.aqA.pdf
• http://ionamiller.weebly.com/plumbing-the-plenum.html

Coliziunea dintre doi protoni și formarea bozonului lui Higgs:

•http://profmattstrassler.com/articles-and-posts/relativity-space-astronomy-
andcosmology/dark-matter/searching-for-dark-matter-at-the-lhc/
• http://www-conf.slac.stanford.edu/ssi/2006/lec_notes/stirling_all.pdf
• http://atlas.physicsmasterclasses.org/en/zpath_protoncollisions.htm
• http://www.chegg.com/homework-help/questions-and-answers/example-protonproton-
collision-elastic-glancing-collision-two-particles-proton-collides-e-q5991411

Mintea creează virtualitatea:

• http://www.technologyreview.com/view/422069/the-puzzling-role-of-biophotons-inthe-
brain/
• http://www.sacred-texts.com/eso/kyb/kyb07.htm
 •http://discovermagazine.com/2009/may/01-the-biocentric-universe-life-creates-
timespace-cosmos
• http://www.redorbit.com/news/science/1113004811/is-the-universe-a-creation-ofthe-
human-mind-111513/
• http://ryuc.info/creativityphysics/mind/illusion_of_mind.htm
• http://ryuc.info/common/creation_process/how_we_create_experiences.htm
• http://actualidad.rt.com/ciencias/176533-experimento-demostrar-realidad-existemirar-
medir
• https://www.youtube.com/watch?v=fYy2p9N5eqQ
• http://arxiv.org/abs/1012.3371
 Matricea din puncte de lumină
de Corrado Malanga
septembrie 2015

Introducere
Cu mulți ani în urmă, când utilizam tehnicile de hipnoză regresivă, în una
dintre aceste ședințe de hipnoză, o răpită s-a exprimat, vorbind cu vocea sufletului
său, în felul următor: Noi am întrebat-o "Atunci tu cine ești?", iar partea sa
sufletească a răspuns: "Sunt o matrice din puncte de lumină." La vremea aceea nu
am înțeles bine această expresie, neștiind ce însemna. Partea sufletească a acelei
răpite se exprima într-un mod destul de neobișnuit, ciudat, de neînțeles. La ce se
referea când vorbea despre o matrice din puncte de lumină? Partea sa sufletească a
continuat să spună "Sunt lumină în lumină, dar tu nu o poți vedea.". Au trecut
mulți ani de atunci, noi nu ne mai ocupăm în mod direct de problemele răpiților,
însă la mulți ani distanță de la acea ședință de hipnoză, poate că astăzi, avem
posibilitatea de a înțelege ce voia să spună partea sufletească a acestei femei. Acest
articol evidențiază ultimele rezultate pe care le-am obținut verificând unele date
din fizica și astrofizica modernă în legătură cu ceea ce am expus în cele trei
articole cu numele Evideon, pe care le-am publicat anterior. În articolele
precedente am descris natura universului utilizând o cheie de lectură care se baza
pe existența antifotonului. Cu acea ocazie am demonstrat că în univers nu există
materie decât sub forma unor stări diferite de agregare a fotonilor și a antifotonilor.
Atât materia, cât și antimateria, în diferite stări de agregare, furnizau toate
particulele subatomice pe care noi le cunoaștem astăzi.
Am mai evidențiat și că lumina este cea care creează materia, dar susținusem
în mod special faptul că materia ne apare nu pentru că este atinsă, lovită de fotoni
care, ca particule de lumină, o iluminează, ci pentru că sunt particule de lumină,
care agregate în mod oportun între ele creau materia. În plus, evidențiasem că tot
ceea ce este înregistrat de simțurile noastre, în realitate nu există decât ca și ipoteză
interpretativă a creierului nostru, care, așa cum susține Karl Pribram, nu ar fi
altceva decât un cititor de holograme. Deci, noi am vedea și am percepe realitatea
care ne înconjoară așa cum credem noi că este aceasta. În acest context, susțineam
și că noi înșine eram creatorii acestei realități virtuale care, deci, ne apărea așa cum
o cream. Cu alte cuvinte, noi credem că un obiect trebuie să fie făcut într-un
anumit fel și îl creăm în acel fel și, deci, iată de ce acesta ne apare așa, iar
conștientizarea faptului că noi înșine suntem creatorii universului ar fi unicul
parametru important care pe de o parte ne permite modelarea, iar pe de altă parte,
ne permite înțelegerea universului care ne înconjoară.
Prin urmare, nu ar exista niciun principiu fizic de incertitudine, decât în
măsura în care noi înșine credem că trebuie să existe o incertitudine. Dacă noi, ca
și creatori ai realității virtuale, nu suntem conștienți de ceea ce creăm, iată că atunci
lucrurile create ne apar așa cum am crezut noi că trebuie să apară acestea. A crede
de exemplu că există un Dumnezeu exterior care a creat acest univers, ne-ar pune
în situația în care am putea presupune că avem niște limitări în a privi universul și
am crede că aceste limitări ar provoca în mod inconștient crearea unui univers
nedeterminat; însă dacă am fi conștienți că noi înșine suntem creatorii universului,
iată că atunci acesta ne-ar apărea incert, dar total clar și măsurabil în fiecare
context al său.
Pornind de la aceste observații am vrut să cercetăm în ceea ce privește
capacitățile noastre potențiale că tot ceea ce ne apare în exteriorul nostru în
realitate este o creație de-a noastră. Cea care creează realitatea virtuală în a treia
dimensiune a sa este mintea, nu spiritul sau sufletul, așa cum am subliniat deja în
lucrările precedente.
Din acest motiv vom analiza capacitățile noastre de a observa lumea noastră
exterioară, pentru a verifica dacă observațiile pe care le-am făcut anterior pot intra
în canoanele unei chei de lectură evideonice, prin intermediul studiului
fenomenelor perceptive, prin intermediul fizicii cuantice, a cosmologiei și prin
intermediul studiului mitului.

Iluzii optice
Dacă fiecare dintre noi este creatorul universului său virtual conștient, cum
am putea crede că obiectul pe care-l am în față în acest moment și pe care eu
însumi îl creez, este același obiect pe care o altă ființă vie îl privește împreună cu
mine?
Eu observ un copac împreună cu un prieten de-al meu. Amândoi observăm
același copac și credem că îl percepem la fel. În realitate acest lucru nu este deloc
adevărat. Eu cred că percep acel copac în același fel în care îl percepe prietenul
meu, însă la o examinare mai profundă a copacului, ne dăm seama că vedem două
lucruri complet diferite. Diferențele nu s-ar datora capacității diferite de a examina
obiectul pe care îl avem în față, dar nu s-ar datora nici măcar capacităților noastre
expresive subiective, ci faptului că fiecare dintre noi doi ar crea copacul său, în
universul său personal. Cei doi copaci ar semăna mult, dar nu ar fi același copac.
Cum să ne dăm seama de acest lucru?
Înainte de toate trebuie să verificăm capacitatea perceptivă a celor doi
observatori, cerându-le să deseneze copacul pe care-l au în față. Și iată că, dincolo
de capacitățile expresive ale fiecăruia, ne-ar apărea două desene complet diferite.
În plus, dacă am face niște măsurători fizice aprofundate, ne-am da seama că
electronii, fotonii, structura subatomică a celor doi copaci ar fi total diferite.
În lumea macroscopică diferențele ar fi mici, deoarece mici sunt diferențele
observabile la acea scală de conștientizare a celor doi observatori care observă cei
doi copaci, însă iată că în macrocosmosurile micile diferențe ar fi evidențiate foarte
mult, prezentând două creații total diferite.
Am subliniat deja în lucrările precedente că de-acum fizica cuantică
modernă a înțeles că nu instrumentul este cel care face măsurători, ci operatorul
este cel care se află în instrument.
Nu o să ne apucăm să repetăm aici bibliografiile pe care le-am prezentat deja
în lucrările precedente și la care fac referire, dar este absolut evident că până în
ziua de astăzi nu ne-am dat seama suficient de mult că realitatea pe care o percepe
un observator este doar a sa.
În acest context, ochiul uman își joacă partea sa. Până în acest moment am
crezut că ochiul uman are o percepție greșită și că această eroare depinde de o
proastă funcționare fiziologică a organului vederii. De exemplu, un daltonist vede
culorile defazate față de culorile pe care le vede o persoană care nu este daltonistă.
Până astăzi s-a crezut că s-ar putea justifica aceste diferențe în legătură cu o proastă
funcționare a componentelor ochiului daltonistului. Din păcate, neurofiziologia
modernă tinde să susțină că culorile nu sunt înțelese și captate de ochiul uman, ci
sunt construite de creier. Dacă ar fi așa, ar fi greu de susținut că ochiul daltonistului
funcționează rău comparativ cu ochiul unei persoane care nu este daltonistă.
https://it.m.wikipedia.org/wiki/Colore
http://server1.fisica.unige.it/~tuccio/SSIS/visione.html
http://www.lescienze.it/news/2014/03/0
4/news/categorizzare_colori_sfumature
_cromatiche-2035217/
Analizând datele culese, am
observat că unii autori au concluzionat
că clasificările culorilor este asociată cu
o activare a circuitului frontal median și
într-o mai mică măsură a cerebelului. În
aceste regiuni chiar se înregistra o
activare mai mare în ceea ce privește
răspunsul la percepția culorilor de
diferite categorii decât în cazul culorilor
din aceeași categorie. Aceste regiuni sunt implicate în clasificarea și altor tipuri de
informații, de exemplu a sunetelor. Asta indică că clasificarea nu depinde de
reprezentările lingvistice și nici de cele vizuale, ci de procese cognitive, și mai
ales de tipul de tipul de atenție selectivă numită top-down, care are legătură cu
toate input-urile senzoriale selecționate în mod voluntar de minte.
Deci, creierul ar fi cel care decide dacă o anumită culoare trebuie să fie
interpretată ca atare.
http://www.oliverio.it/ao/didattica/Cervello.htm/Visione/visione.htm
Ceea ce vede ochiul nostru este diferit de ceea ce percepe mintea noastră -
figura de dedesubt este o figură absurdă, chiar dacă ne dăm seama de truc, ne este
greu să corelăm percepțiile noastre externe cu raționalitatea unui proces mental
care se bazează pe ideea că totul trebuie să aranjeze logic poziția obiectelor în
spațiu prin intermediul informațiilor pe care creierul nostru le are.

Cu alte cuvinte, creierul nostru se așteaptă, în mod convențional, să aibă o

anumită proiecție spațială a unor obiecte, însă la prima vedere nu găsește
confirmarea acestei serii de percepții așteptate în mod convențional. Această
disonanță perceptivă între ceea ce se așteaptă creierul să înțeleagă și ceea ce
înțelege în realitate, este reprezentarea diferenței care există între aplicarea unui
model mental, construit prin intermediul experimentării vieții și un model
perceptiv care nu urmează nicio regulă decât obișnuința de a accepta reguli impuse
de experiența în sine. Deci, creierul nostru ar vedea obiectele așa cum ar crede că
trebuie să fie acestea și nu cum sunt în realitate.
Când această disonanță cognitivă și perceptivă este evidențiată, iată că
creierul nostru nu mai știe pe cine să asculte: regulile percepției, care au fost
învățate prin intermediul experiențelor trăite până azi, sau, abandonând convențiile
mentale sub formă de modele preplanificate, având încredere într-o percepție
personală, care te face să gândești că concluzia finală este: eu sunt creatorul
universului și îl percep cum cred eu că acesta trebuie să fie perceput?

Înșelarea minții
În lucrările precedente am evidențiat cum mintea, acea parte din noi, cu
conștientizarea sa, este cea care creează universul extern.
Deci, dacă mintea este cea care creează forma tridimensională a realității
virtuale aparente, tot ea este cea care creează păcăleala, prin intermediul unei
conștientizări de sine care nu este perfectă. Să examinăm următoarele imagini:

Prin observarea acestor două imagini putem să observăm cu ușurință că

putem să percepem desenul unei cupe în formă de potir sau imaginea a două
profiluri aflate față-n față.
Se va mai putea observa că creierul nostru nu ia ca punct principal de
referință culoarea albă sau neagră. Percepția noastră nu alege care dintre cele două
ipoteze perceptive va fi cea corectă privind albul sau negrul. Alegerea finală derivă
dintr-un alt aspect și anume din însăși ideea de percepție. Dacă noi credem că
trebuie să percepem două chipuri, iată că creierul nostru va percepe două chipuri,
însă dacă credem că trebuie să percepem un potir, iată că ne va apărea cupa.
Așadar, creierul nostru nu alege în funcție de o ierarhie a culorilor sau o ipoteză
bazată pe formă, ci alege în funcție de ce anume crede că trebuie perceput.
Când un subiect a perceput imediat una dintre cele două ipoteze, pe exemplu
profilul cu cele două chipuri, și dacă i se spune că percepția sa poate avea o altă
soluție vizuală, iată că creierul său se va forța să-și imagineze cealaltă ipoteză
perceptivă, până când o va putea percepe.
În realitate nu există nici o pereche de chipuri și nici forma unui potir, ci
există doar ceea ce vrem noi să ne apară.
 Cu alte cuvinte și într-un sens mai amplu, noi suntem cei care aprindem în
creierul nostru acei pixeli care creează sensul realității virtuale pe care o observăm.
Expresia “a aprinde pixelii” reprezintă în realitatea virtuală adevărata esență a
percepției. Cu alte cuvinte, am putea susține, la nivel perceptiv, că universul care
ne înconjoară este constituit doar din fotoni, care reprezintă informația realității
virtuale. Noi, ca și creatori ai acesteia, aprindem sau stingem, adică dăm viață
percepției pe care noi înșine, în mod inconștient, o creăm. În acest model perceptiv
creierul nostru încă este subordonat acelor modele mentale pe care le-am construit
în interiorul nostru, prin intermediul instrumentului experienței.
A stabili dacă un lucru este mai departe sau mai aproape de noi, mai lung
sau mai scurt, mai profundă sau mai înaltă, depinde doar și exclusiv de unii
parametri care ne fac să credem că observăm exact ceea ce ne așteptăm să
observăm.

Din observarea acestor două figuri ne dăm seama că percepția noastră ne

face să credem că unele săgeți sunt mai lungi decât altele, pe când, în realitate, au
toate aceeași lungime.
După cum se poate observa, percepția noastră, nu doar că nu este influențată
de poziția verticală sau orizontală a săgeților, dar nici de culoarea alb sau negru.
Dacă pe de o parte ochii noștri furnizează creierului un stimul electric, acesta
este total independent de interpretarea pe care o va face creierul.
Dacă un subiect este convins că vede bine, o va face, dar dacă un subiect
este convins că este miop, va deveni miop. În acel context mintea va altera partea
virtuală a universului care se ocupă de vedere, adaptând-o la stimulul nostru.
Cu alte cuvinte, am putea spune că devii orb dacă tu crezi că trebuie să fii
orb, la fel cum te vindeci de orbirea ta dacă crezi că trebuie să vezi foarte bine.
 Așadar, nu fenomenul perceptiv în sine este cel care păcălește simțurile
noastre, ci simțurile noastre sunt cele care cred că trebuie să vadă ceva care nu
există și să fie păcălite în mod inconștient de propria lor credință. Păcăleala are loc
pe cele trei dimensiuni spațiale, pe timp și pe energie, care sunt cele trei aspecte
fundamentale ale universului virtual, așa cum putem observa din exemplele
prezentate dedesubt:

Acest exemplu ne demonstrează cum încearcă creierul nostru să vadă ceva,

dându-i o formă rezonabilă, care să intre în canoanele percepției, dar care în
realitate nu corespund deloc cu obiectivitatea acesteia.

Așadar în ce trebuie să credem? În ceea ce percepem sau în ceea ce credem

că trebuie să percepem?
 La fel cum ideea din dreapta sau din stânga, din față sau din spate, de sus sau
de jos, poate fi interpretată în mod subiectiv, la fel și percepțiile auditive și
cenestezice pot furniza răspunsuri personalizate, care să fie acceptate de
conștientizarea noastră.

Ce ne face să credem că ideea de mic sau de mare este reală?

 Ce ne face să credem că imaginea prezentată mai sus reprezintă un cub?

Care o fi adevărata definiție a noțiunilor de sus și jos?

În realitate ne dăm seama că creierul nostru decide să vadă dintre două

posibilități pe cea care îi este mai comodă. Dar când creierul nu reușește să aleagă
una cele două posibilități, atunci se instaurează un proces mental de control
ulterior, care produce în creierul nostru tentativa de a rezolva dilema.
 Când sistemul perceptiv, care trece prin convențiile cerebrale, nu este
acceptat de conștientizarea noastră, iată că creierul încearcă o nouă cale
interpretativă. În acel moment el înțelege că se păcălește sigur, dar încă nu înțelege
că originea păcălelii provine de la propria sa conștientizare. În acel moment
conștientizarea noastră înțelege că noi înșine suntem creatorii a ceea ce observăm
și deci putem manipula percepția noastră pentru a putea observa ceea ce dorim să
vedem. Însă în acel context nu ne dăm seama că creăm în acel moment ceea ce
urmează să observăm. Cu alte cuvinte, percepția noastră nu este dominată de o
schimbare a parametrilor cerebrali interiori care modifică ideea realității, ci care
modifică realitatea virtuală, care ne va apărea așa cum credem noi că este aceasta,
adică cum vrem ca aceasta să fie. Actul perceptiv, în transformarea sa se reduce la
a fi un act de creație inconștientă și adesea contrară dorințelor noastre, dar în acord
cu ceea ce ne așteptăm noi că trebuie să existe. Dacă, de exemplu, eu cred că sunt
bolnav, dar vreau să mă vindec, voi fi bolnav în mod inconștient. Însă dacă sunt
conștient că eu sunt creatorul virtualității, iată că mă voi simți sănătos, devenind
astfel sănătos.

Ideea de în față și în spate

Ideea profundității este exprimată de ochiul nostru utilizând diferite sisteme.
Profunzimea este legată înainte de toate de o viziune stroboscopică determinată de
prezența a două instrumente, care sunt bulbii oculari. A avea doi ochi și nu doar
unul singur ne permite să elaborăm în creier unele procese automate, care dau
ideea de profunzime. În plus, creierul nostru înțelege ideea profunzimii utilizând
tonurile de gri. Când un obiect tridimensional se rotește în jurul propriei axe
verticale, unele dintre părțile sale iau poziții apropriate sau îndepărtate față de
observator în timpul rotației. Dacă lipsesc informațiile în legătură cu tonurile de
gri, cum se întâmplă în exemplul balerinei care se rotește, sau în cazul măștii
rotative, tonurile de gri pot fi interpretate prin intermediul unui mecanism dual; iată
că creierul nostru pierde posibilitatea de a înțelege, prin intermediul percepției
mișcării obiectelor, ce anume observă.
http://www.recreoviral.com/wp-content/uploads/2015/07/Gifs-de-ilusiones-
opticas-1.gif

În exemplul balerinei care se rotește, observând imaginea în mișcare, și mai

ales pe cea centrală, unde lipsesc cu totul tonurile de gri care ar oferi ideea de
profunzime în corpul balerinei, iată că percepția noastră ne poate face să credem că
acesta se rotește în sens orar sau antiorar. Doar după ce observatorul a fost
atenționat că se poate să fi greșit, iată că creierul său se va forța să verifice dacă
poate percepe balerina cum se mișcă în sens opus față de prima interpretare a
fenomenului. Cu sforțări variabile, de la subiect la subiect, iată că balerina va
apărea că se rotește în sens orar și antiorar, în funcție de alegerea noastră cerebrală.
Mintea subiectului care observă un astfel de fenomen va alege modelul său
perceptiv și îl va modifica după bunul plac, printr-un mecanism care nu trece prin
percepția directă, ci prin conștientizarea că se poate percepe fenomenul în mod
dual. Alegerea tipului de percepție echivalează cu a crea realitatea virtuală, pentru
că dualitatea, în acest univers este construită doar și exclusiv de mintea noastră.
Însă dacă punem mai multe elemente perceptive la dispoziția creierului, ca în
exemplul cu balerina care se rotește la stânga sau la dreapta, unde cu unele cu niște
linii albe am subliniat conturul obiectului care se mișcă, iată că creierul nostru va
avea elementele lipsă pentru a interpreta fenomenul rotației fără erori sau
incertitudini. Dar noi nu alegem mereu pentru el și în cazurile în care asta nu se
întâmplă, propriul creier este cel care decide care este cea mai bună interpretare a
realității în baza conștientizării că însuși subiectul este proprietarul realității sale
virtuale. Astfel, în cazul măștii care se rotește, creierul nostru nu înțelege deloc
dacă aceasta se mișcă de la dreapta spre stânga sau de la stânga spre dreapta:
http://www.recreoviral.com/wp-content/uploads/2015/07/Gifs-de-ilusionesopticas-
51.gif

Pentru alte exemple interesante vedeți și:

http://www.taringa.net/post/info/18855786/15-Ilusiones-opticas-Explicadas.html
http://www.taringa.net/buscar/?q=ilusiones+opticas

Culoarea în mișcare
Dacă un corp este în mișcare acesta ne va apărea total diferit de cum s-ar
prezenta dacă ar sta nemișcat. Acest concept banal, care e legat de fiica relativității,
ne ajută să înțelegem că forma, culoarea și dimensiunile unui corp suferă niște
variații interpretative în funcție de mișcarea pe care o prezintă corpul. O galaxie
care se îndepărtează de noi va avea culoarea roșie, pe când o galaxie care se
apropie de noi va avea culoarea albastră, dar nu va fi nici roșie și nici albastră. În
acest context, ideea că un obiect este legat în mod cerebral cu ideea mișcării sale,
prin intermediul unei imagini colorate este absolut relativ.
Conform fizicii cuantice a universului nelocal, nu există mișcarea în acest
univers, pentru că nu există nici spațiu, nici timp. Deci, dacă creierul nostru crede
că un corp se îndepărtează de noi, emițând lumină, aceasta ne va apărea că variază
spre roșu, la fel ca ambulanța care vine spre noi ni se va părea că emite un sunet
foarte acut, diferit de cel pe care-l percepem când ambulanța se îndepărtează.
Ideea sunetului modificat sau a luminii modificate se pare că are legătură cu
modificarea lungimii de undă caracteristică acestor fenomene. Dar pentru că nimic
nu se deplasează în acest univers holografic și virtual, iată că explicația devine mai
complexă. Când creierul nostru crede că un obiect se îndepărtează de sine, iată că
acesta va fi perceput ca având o anumită culoare și acestuia îi va fi asociat un
anumit sunet. În plus, în creierul nostru, ideea că acest obiect modifică distanța
care ne separă, ne va face să-l percepem cu dimensiuni variabile. În realitate, în
Matrixul în care suntem scufundați, nimic nu se mută din locul său, dar creierul
nostru creează ideea mutării, creând sisteme interpretative ale realității virtuale,
care, prin intermediul modelelor mentale experimentate de la naștere, ne vor da
ideea de mișcare, care în realitate este total absentă. Cu alte cuvinte, putem susține
că suntem noi creatorii filmului pe care-l privim, pe care-l percepem. Așadar,
suntem subiecții unei realități, dar suntem creatorii realității la care credem că
suntem supuși, datorită lipsei conștientizării acesteia.
Când două culori, cum ar fi galben și albastru, alterează în față noastră cu
rapiditate, iată că noi percepem culoarea verde, neștiind că nu există acolo o astfel
de culoare.
http://www.teachingtreasures.com.au/teaching-tools/art/art4-5/colour-mixdiscs.htm

Ar fi suficient că ne dotăm cu o pereche de căști legată la un computer care

simulează mișcarea unei surse sonore care se învârte în jurul capului nostru în sens
orar. Dacă lăsăm capul în jos, vom descoperi că vom avea impresia că sunetul se
mișcă în sens antiorar în jurul capului nostru. În realitate sunetul dă impresia că se
mișcă pentru că avem noi impresia că se mișcă sursa sonoră, care în realitate este
absolut nemișcată.

Confirmarea fizicii cuantice și a cosmologiei moderne

Fizica cuantică și cosmologia modernă furnizează unele puncte de pornire
pentru a putea verifica cu o oarecare facilitate, modelul de gândire evideonic. În
modelul cu 3 axe, pe care l-am propus în lucrările precedente, bazat pe axa
verticală a energiei, a spațiului, care merge în față și în spate și a timpului, care
merge de la stânga la dreapta, putem așeza fotonii conținuți în univers, ținând cont
că aceștia ar putea avea dimensiunile pe care Max Planck le relaționează pentru cel
mai mic obiect care există. Dacă fotonul chiar are acele dimensiuni, și anume este
lung de centimetri, având o “întindere temporală” egală cu secunde, și
admițând că toți fotonii din univers se pot poziționa unul lângă altul pe axa
spațiului, dar bineînțeles că și pe axa timpului, s-ar putea calcula câți fotoni sunt pe
planul spațio-temporal, adică în întregul univers.
Cosmologia modernă furnizează o informație de pornire importantă. Datele
furnizate din analiza radiației de fond a universului ar indica că acesta are o viață
de de ani. Însă un an echivalează cu 31536999 de secunde înmulțite cu
vârsta universului, furnizând o valoare egală cu secunde.
Acest număr, care reprezintă vârsta universului în secunde, dacă este
împărțit la măsura timpului lui Planck, ne-ar furniza un număr exact de fotoni care
există de-a lungul axei timpului. Deci, am avea , care
furnizează fotoni. Acest număr de fotoni echivalează cu aceiași fotoni care
trăiesc atât pe axa spațiului, cât și pe axa timpului. Acum putem calcula cât de lung
este universul, știind că fiecare foton are lungimea lui Planck cu acest rezultat și să
obținem o valoare de metri. Acum nu ne rămâne
decât să facem niște observații, prima fiind legată de viteza ipotetică de expansiune
a întregului univers. Știința oficială nu are deloc ideile clare în legătură cu acest
subiect, pentru că nu a decis încă dacă universul accelerează sau dacă încetinește și
în ce mod face asta și cu ce lege o face. În acest context unele teorii presupun că
universul se extinde la viteza luminii sau, mai bine, limitele universului s-ar
extinde la acea viteză, însă în interior universul ar avea viteza de expansiune
diferențiată local. Ultimele observații au evidențiat faptul experimental că
universul, sau mai bine spus unele părți din acesta, accelerează. Din punctul nostru
de vedere, dacă noi împărțim lungimea universului la timpul total al universului,
obținem un rezultat interesant.
În realitate furnizează o valoare egală cu 2995370 km
pe secundă. Această valoare reprezintă o aproximare a vitezei luminii, care este
egală cu 299.762 m/s, multiplicată cu un factor 10. Petru a obține o valoare egală
cu 10c, trebuie să pornim de la 13.92 bilioane de ani, ca valoare a timpului în ceea
ce privește durata universului nostru.
Toate acestea înseamnă două lucruri: primul este acela că valoarea duratei
universului apare, din calculele care sunt tot mai corecte, ca fiind mereu în creștere
și valoarea de 13.92 bilioane de ani, calculată în mod teoretic de noi pentru a
obține o valoare corectă a vitezei luminii, este cuprinsă în eroarea actuală
experimentală calculată de astronomi. Pe de altă parte, utilizarea lungimi și a
timpului lui Planck ca măsuri efective ale fotonului, pare să furnizeze o măsură
corectă a dimensiunilor universului, relaționând astrofizica cu fizica cuantică.
 În plus, raportul dintre lungimea universului actual împărțită la măsura
duratei sale furnizează o valoare care reprezintă o viteză de circa 10 ori mai mare
decât viteza luminii. Asta ar putea avea o semnificație fizică exactă. Această
valoare ar putea reprezenta viteza medie cu care universul s-a extins de la
începuturile sale până în acest moment - o viteză medie egală cu 10 x viteza
luminii.
Însă ce spune știința oficială în legătură cu această ultimă informație?
Analizând lucrările științifice publicate în acest sector de către astrofizicieni,
descoperim că există diferite tipuri de abordări, care conduc la valori de viteză de
expansiune a universului finale diferite. Unii autori declară că au efectuat cele mai
exacte măsurători ale vitezei de expansiune a universului și că aceasta este de
aproximativ 68 de km pe secundă, cu o eroare maximă de circa 1 km pe secundă.
http://gaianews.it/scienza-e-tecnologia/spazio/ecco-la-piu-accurata-misuradella-
velocita-di-espansione-delluniverso-di-sempre-28156.html#.Vd2aM8RoarV
Acești autori par să susțină că astfel de valori reprezintă o viteză constantă a
universului și că aceasta era și cea pe care am fi putut să o observăm cu vreun
milion de ani în urmă. În realitate, teoria Big Bang-ul prevede că la început
universul se extinde la o viteză extrem de ridicată, pe care în ziua de astăzi nimeni
nu o cunoaște.
Așadar, a susține că viteza totală medie a universului s-ar putea reprezenta
cu o valoare egală cu 10c, nu pare a fi un discurs nefondat. Continuând să
presupunem pentru o clipă că există un spațio-timp local, adică că există scurgerea
timpului, am putea multiplica valoarea vitezei de expansiune a universului, de 74,3
km pe secundă, cu durata universului, exprimate în secunde, adică ,
obținând o valoare în kilometri pentru lungimea universului egală cu
km, adică cm - o valoare care nu este atât de îndepărtată
de cea calculată de noi mai sus, care este egală cu .
În acest asortiment ciudat de numere, trebuie subliniat că datele obținute
pornind de la structura ipotetică a unui spațiu evideonic, față de datele
experimentale obținute prin intermediul măsurătorilor parametrilor cosmici,
excluzând data măsurată la pornire, care este reprezentată de valoarea timpului
universului, ar fi mai exacte pentru că ar fi mai puțin supuse erorilor experimentale
de măsurare. Mai trebuie subliniat că universul în realitate nu este local, ci absolut
nemișcat, unde nu există spațiul și timpul decât în măsurile lui Planck și a vorbi
despre un univers în expansiune sau despre viteza de expansiune a universului nu
ar avea niciun sens pentru fizica cuantică.
Așadar, toate aceste numere iau un sens doar în accepțiunea mentală că
universul este dual și că există un timp trecut, prezent și viitor. Mai corect s-ar
putea spune că universul nu se extinde cu 74,3 km/secundă, ci că noi avem o
percepție greșită și simbolică a faptului că, dacă universul ar trebui să se extindă,
acesta ne-ar apărea că se extinde la acea viteză. Din acest punct de vedere, aceste
numere sunt cuprinse în modelul evideonic, cu totul static și pot fi utilizate pentru a
măsura, prin intermediul modelului propus, cum ne-ar apărea în mod virtual
universul dacă acesta ar fi neholografic. Numerele pe care le obținem pentru
mărimile fizice de lungime și timp, fie ale particulelor subatomice pe care le
cunoaștem, cât și a măsurilor cosmice, plasate prin intermediul modelului
evideonic, reprezintă deci imaginea realității virtuale care în principiu este cea pe
care noi putem să o măsurăm, dar nu reprezintă realitatea virtuală care în realitate
este o simplă hologramă tridimensională. În această cheie de lectură trebuie să se
spună că universul are o anumită vârstă, pentru că vârsta sa este suma vârstelor
fotonilor săi; deci, un univers cu 10 fotoni va avea vârsta dată de timpul lui Planck
ori 10, astfel încât, în acest context, lungimea pe care ar prezenta-o ar fi egală cu
lungimea lui Planck multiplicată cu 10.
O observație ulterioară ne este dată de faptul că, utilizând valoarea timpului
lui Planck în interiorul măsurii duratei universului, am calculat cu precizie
dimensiunile universului, ale cărui măsuri par a fi în acord cu valoarea vitezei
luminii. Toate acestea reprezintă, încă o dată, o confirmare că, în interiorul cheii de
lectură evideonică, fotonul ar avea efectiv dimensiunile calculate de Planck pentru
cel mai mic obiect care există în acest univers. Bineînțeles, trebuie să subliniem că
în spațiu și în timp, între un foton și altul, nu ar exista nimic, pentru că nimicul nu
ar fi definibil din punct de vedere matematic și deci ar fi inexistent. Dar vom vedea
imediat că și acest mod de a vedea lucrurile reprezintă o aproximare a universului
virtual despre care trebuie să amintim încă o dată că nu este local. Din acest punct
de vedere nu are sens să vorbim despre fotoni împrăștiați pe o linie spațio-
temporală, lucru care ar fi un concept dual, unde există clipa de dinainte și cea de
după, există un spațiu aici și unul acolo.

Universul nelocal
Dar există o altă informație interesantă pe care am preluat-o din calculele
fizicienilor cuantici. Fizicienii s-au întrebat ce tip de viață medie ar fi avut un
foton. Fiecare particulă subatomică are o viață medie calculată cu precizie, însă a
calcula viața medie a unui foton ar prevedea că fotonul ar avea o masă restantă care
nu este nulă. Dacă pe de o parte fizica modernă prevede că fotonul nu are masă,
unii oameni de știință au calculat că masa fotonului ar trebui să aibă valoarea
aproximativă de circa Kg. Această valoare pentru masa restantă a fotonului
nenulă ne permite să calculăm pentru fotonul în sine un timp de viață medie egală
cu ani, care, dacă este comparată cu vârsta actuală a universului, ne-ar face să
înțelegem că acesta din urmă are încă mult timp în fața sa înainte să se stingă.
http://physicsworld.com/cws/article/news/2013/jul/24/what-is-the-lifetime-of-a-
photon
 Pe de altă parte, oamenii de știință au plasat numărul total aproximativ de
fotoni pe care-l conține universul nostru și l-au estimat în jurul unei valori de
O valoare aproximativă eronată, pentru că nu ține cont de fotonii care constituie
acea puțină materie care se află în interiorul universului în sine.
Estimarea numărului de fotoni pe care am făcut-o noi prevede că pe planul
spațio-temporal există fotoni. Asta înseamnă că ar exista fotoni de
dispus pe axa spațiului și tot atât de mulți de dispus pe axa timpului, neluând în
calcul axa energiei (vezi nota 1). Asta ne-ar face să credem și că pe axa energiilor
potențiale numărul de fotoni ar fi același. În acest context, în octantul spațio-
temporal de existență din partea noastră de univers, imaginată ca un cub sau un
paralelipiped cu bază pătrată (planul spațio-temporal), numărul total de fotoni ar fi
dat de , în acord cu estimările științei clasice, chiar dacă acestea sunt
aproximative.
Trebuie subliniat că valoarea noastră pentru numărul de fotoni este în acord
atât cu măsura lungimii, cât și cu măsura timpului lui Planck, cât și cu
dimensiunile reale ale universului, pe când valoarea analoagă, calculată de către
oamenii de știință nu are nicio confirmare din observările experimentale efectuate,
care se bazează pe teoria Big Bang-ului și pe afirmația că radiația de fond a
universului are o vârstă exactă, probabil estimată în mod eronat. În realitate,
neexistând niciun Big Bang, ipotezele relative în legătură cu numărul de fotoni
probabil că este și ea la fel de greșită.
http://www.quora.com/How-many-photons-are-there-in-the-universe
http://www.cnet.com/news/universes-missing-photons-baffle-scientists/
În plus, fiindcă viteza de expansiune a universului virtual este egală cu o
valoare de 74,3 km/secundă, multiplicând această valoare cu timpul universului
exprimat în secunde egală cu , obținem o valoare egală cu cm,
care rezonează cu valoarea pe care am obținut-o precedent de cm. Prima
dintre cele două valori trebuie să fie considerată greșită, pentru că universul nu s-a
extins, în viziunea cosmologică a Big Bang-ului, cu aceeași viteză de expansiune,
ci primele clipe ar fi fost caracterizate de o viteză de expansiune mai ridicată. Cu
toate acestea, în ziua de astăzi, unii cosmologi declară că universul ar accelera. Nu
este posibil să se confirme acest tip de informație pentru că observațiile efectuate
de acești oameni de știință se limitează la a observa o anumită zonă din univers și
datele relative ale vitezei de îndepărtare a galaxiilor unele de altele nu pot fi
atribuite tuturor galaxiilor din univers. Modelul propus de noi ajunge la concluzii
absolute, unde măsurile conduc la numere exacte, constante universale, și pot fi
relaționate doar foarte puțin unor erori experimentale.
A susține că universul este o hologramă fractalică, tridimensională, nelocală,
exprimabilă dintr-un punct de vedere simbolic cu structurile arhetipice, prevede să
concepem universul în care ideea de mișcare, de timp și de spațiu, nu au niciun
sens, decât acela de a reprezenta o măsură a percepției noastre.

Adevărata natură a fractalului

Dacă ar trebui să avem o imagine a universului fractalic cu cheia noastră de
lectură, l-am vedea cum evoluează în spațiu și în timp cu caracteristicile numerice
exprimate de ecuația 13,5n= 137/(2·θπ), unde numărul 137 reprezintă inversul
constantei de structură fină a universului, numărul 13,5 reprezintă natura
cuantificării universului, conform modelului evideonic, “n” este un număr cuantic
întreg, care merge de la zero la infinit, numărul 2 reprezintă constanta de dualitate
a universului, secțiunea de aur și Pi grecesc, în final, reprezintă cele două numere
pe care se bazează toată geometria cheii noastre de lectură. Vrând să atribuim o
imagine evoluției universului în spațiu și în timp, iată că valoarea secției de aur
reprezintă expansiunea de-a lungul axei spațiului, pe când Pi grecesc reprezintă
expansiunea de-a lungul axei timpului, care în universul evideonic este circular.

Acum se înțelege cum această formă deosebită intră perfect în ideea

fractalică a universului holografic, așa cum noi o percepem la nivel de formă și
substanță. Regăsim această spirală, care depinde în realitate de secțiunea de aur, în
toate manifestările universale de formă. De la galaxii la cochilii, de la structura
moleculară la poziționarea elementelor chimice în tabelul periodic al elementelor.
În plus, ideea formei în spirală este reprezentată, în mod inconștient, dar simbolic,
ca și un drum de conștientizare pe care ființa umană îl parcurge.
 Nu trebuie să ne mire faptul că conștiința umană poate fi reprezentată prin
intermediul măsurii conștientizării, la fel cum este reprezentat universul în mod
matematic. Nu trebuie să ne mire, pentru că, fiindcă universul nu este local și
neexistând spațiul și timpul, acesta este reprezentarea unui obiect ale cărui părți
sunt identice cu obiectul în sine, din cauza naturii sale fractalice. Noi am fi deci
însăși universul, am reprezenta o unitate fractalică, unde parcursul nostru de
conștientizare nu ar fi altceva decât însăși expresia expansiunii universului virtual.

Geometria evideonică și fractalul

Universul evideonic este reprezentabil de o cruce compusă din 6 semiaxe
care împart virtualitatea în 8 octante, dintre care doar unul ar fi locuit de noi - cel
caracterizat de semiaxele verde pentru energie, roșu pentru spațiu, albastru pentru
timp.
 O astfel de structură repetată la infinit în fiecare octant, furnizând o structură
foarte complexă în formă de reticul, cum este cea de mai jos:
 Universul, în această cheie de lectură, ar fi reprezentat de un foton imens,
constituit de miliarde de alți fotoni.
Această structură fotonică virtuală s-ar manifesta încontinuu, fie sub formă
de fotoni, cât și sub formă de antifotoni, dând naștere virtualității pe care noi
credem că o observăm.
În mod particular, cele care ar modela această virtualitate ar fi variațiile
infinite ale axei energiei a tuturor fotonilor virtuali, care ar da imaginii finale
aspectul lumii actuale.

O astfel de matrice virtuală, care s-ar construi prin intermediul variațiilor

lungimii axei verticale a energiilor potențiale, ale unităților fractalice singulare
(fotonii virtuali singulari), ar da naștere universului pe care noi îl percepem. În
acest univers noi am fi manipulatorii inconștienți ai axei energiei, adică am fi
creatorii a ceea ce percepem.
Trebuie să ținem cont că fiecare foton virtual ar fi strâns legat cu toți ceilalți
fotoni, atât în planul existențial, cât și în planurile superioare. Cu alte cuvinte,
întregul univers, care este expresia unui singur foton, ar fi în contact permanent cu
toți ceilalți fotoni, care sunt parte din holograma sa. Dintr-un punct de vedere
entropic, fotonii sunt reprezentarea unei informații și, deci, este corect să
presupunem că fiecare foton are în interiorul său informațiile întregului univers.
Toate acestea, în principiu, ar fii posibile dacă un foton s-ar comporta ca și
100.000 de fotoni adunați laolaltă, care, la rândul lor, s-ar comporta ca toți fotonii
din univers, adică la fel ca unicul foton generator al întregului sistem fractalic. Ei
bine, se pare că exact asta se întâmplă.
Un experiment recent de fizică cuantică a putut constata că un singur foton
se comportă exact ca grupul de 100.000 de fotoni de care aparține. Deci, nu ar
exista niciun tip de separație comportamentală și fizică între un foton care face
parte dintr-un ansamblu de fotoni și tot ansamblul, care ar deveni un obiect unic.
https://www.newscientist.com/article/mg20827884-000-sea-of-photons-made-to
actas-one-super-photon/
http://cosmometry.net/3d-hologram,-photon-field,-you-are-everywhere
Deci, universul nu ar fi altceva decât un bloc unic de fotoni legați în
mod intim între ei, într-o matrice de puncte de lumină care apar în fața
simțurilor noastre când vrem ca aceștia să facă asta.
Încă o dată este foarte clar că noi suntem creatorii virtualității aparente.
Fiecare dintre noi modelează aceeași porțiune de virtualitate, care, deci, este
subiectivă. Dacă două persoane observă un foton, acesta poate apărea ca fiind
albastru pentru primul observator și roșu pentru cel de-al doilea, pentru că fiecare
dintre ei acționează diferit pe axa energiilor fotonului în cauză.

Mișcarea și matricea
Dar dacă există posibilitatea de a te mișca într-un univers nelocal, cum este
posibil ca noi să percepem, de exemplu, mișcarea corpului nostru?
În realitate, în această viziune holografică a universului, toată matricea de
fotoni, ar fi nemișcată într-un bloc unic de fotoni făcut în formă de foton și fiecare
foton din acest bloc ar fi o informație, un pixel care se poate ilumina sau poate
rămâne stins pe un ecran tridimensional care ar construi imaginile tridimensionale
ale corpului nostru.
Așadar, noi nu ne-am mișca deloc în această matrice de puncte de lumină,
însă informația noastră ar fi cea care s-ar mișca, stingând fotonii care se află în
spatele nostru și aprinzând fotonii care sunt poziționați în fața noastră, dând astfel
naștere ideii de mișcare, la fel cum am observa un panou cu leduri luminoase, care
se aprind și se sting într-o succesiune rapidă, oferind falsa idee că scrisul se
deplasează.

Întregul univers ar fi nemișcat. Poate că ideea mișcării ar fi informație, ca un

sprite din computer care se deplasează în interiorul CPU-ului computerului.
Deci, mișcarea ar fi produsă doar de Conștiința noastră, care aprinde și
stinge părți din creația sa, unde fiecare foton este conștient că are aceleași
caracteristici, și, deci, că este la fel ca întregul univers fotonic.
http://www.amazon.it/Why-Single-Photon-Theory-The/dp/148362532X
 Acum multe întrebări au un răspuns.

În realitate, de curând unii autori încep să le propună cititorilor lor ideea unei
lumi care este făcută dintr-un singur foton. Un astfel de foton nu ar fi “conștient”,
pentru că acesta ar fi doar creația conștiinței, care ar fi adevăratul motor al
întregului univers. În plus, acest foton, numit foton virtual, ar fi, încă o dată, suma
a două aspecte ale universului, care ar reprezenta noțiunea de “a fi” și noțiunea de
“anti-a fi”, materia și antimateria, energia și antienergia.
Și, în final, putem concluziona că întregul univers, întreaga creație a
Conștiinței, e doar un singur foton virtual.

Semnificația simbolică a fractalului total

Matricea cubică de fotoni este o reprezentare tridimensională a octantului
nostru universal, însă cum ne putem imagina acest fractal extinzându-ne analiza la
celelalte octante, atât de la acest nivel, cât și la celelalte nivele cuantificate care
compun universul evideonic?
Fractalul este ca o matrioșkă și, ținând cont de faptul că nivelele care se află
înaintea noastră sunt situate în interiorul unei structuri conice a cărei vârf este
aproape - nonseparația (Brahma, mintea guvernatoare și generatoare a dualității,
care în lumea evideonică este reprezentată de un suflet și un spirit); atunci trebuie
să ne imaginăm că putem poziționa, într-un grafic extins pe axa energiei celorlalte
grupuri de octante, câte nivele energetice există. Astfel de grupuri de octante, care
în realitate locuiesc unul în altul, ca și carapacea cuantificării electronice a
orbitalilor atomici, pot fi desenați după cum urmează:

Fiecare cub reprezintă un foton în al cărui interior există miliarde de

structuri cubice, care reprezintă alte octante mai mici, fiecare dintre ele fiind
reprezentabil ca un singur foton (făcut la rândul său din alți fotoni virtuali).
Evideonul poate fi reprezentat în spațiu și ca 2 tetraedre și este ușor de observat că
și în această reprezentare geometrică, ajungem să obținem tot o structură fractalică
cubică (Vezi Nota 3).
Într-o reprezentare simbolico-geometrică ulterioară putem descrie diferitele
nivele energetice ca și când acestea ar fi poziționate la diferite înălțimi ale unei
structuri conice, în al cărui vârf se află aproape-nonseparația dintre suflet, minte și
spirit.
O astfel de separație se accentuează tot mai mult când se coboară la nivelele
de mai jos, până se ajunge la o separație la baza conului (nivelul nostru existențial).
 În această simulare în 3D am prezentat secțiunea conului cu sferele albastră,
roșie și verde, care indică poziția și deci separația dintre acestea. Se observă cum
partea mentală, care este responsabilă de variațiile de-a lungul axei energiilor,
rămâne mereu în centru, poziționată deasupra axei energiilor, pe când sufletul și
spiritul se îndepărtează în mod reciproc unul de altul, fiind poziționate pe o
circumferință care se dilată tot mai mult. La jumătatea drumului (starea actuală a
umanității), iată că separația dintre suflet și suflet ar fi maximă.
 De aici înainte începe procesul de reapropiere, pentru a ajunge la o nouă
fuziune conștientă, care, de această dată, ar trece prin experiență.
Prin urmare, nu revenim la Sursă, în sus, ci se reobține fuziunea
conștiințelor triadei prin intermediul unui proces invers, dar și specular.
Procesul de coborâre este reprezentarea procesului de conștientizare, așa
cum este procesul de apropiere dintre sfera albastră și cea roșie, de-a lungul spațio-
timpului.
Cititorului atent nu-i poate scăpa analogia care există între acest model și
concepția cosmologiei moderne, care tinde să identifice mărimile de spațiu și de
timp într-o singură fuziune spațio-temporală (câmpul relativității lui Einstein), pe
când energia rămâne o mărime separată (până ziua de astăzi nu există o teorie
capabilă să așeze energia și spațio-timpul într-o viziune matematică unică și
coerentă, decât dacă se utilizează viziunea evideonică sugerată de către noi în
lucrările precedente).
În acest sens, amintim că viteza poate fi descrisă din punct de vedere
geometric, în lumea evideonică, ca o circumferință, pe care sufletul și spiritul ar
parcurge-o în spațio-timp pentru a se reunifica.

Viziunea alchimică
La fel și ideea platonică de androgin (Adama), reprezentat de o ființă pe
jumătate masculină și pe jumătate feminină, uniți în spate, cu patru brațe și patru
picioare, care este separat de Creatorul manipulator indivizat, are în acest context o
interpretare mai modernă.
Sufletul și Spiritul sunt legați împreună la început și vor fi și la finalul
drumului inițiatic (labirintul alchimic), unde ușa de intrare și de ieșire este aceeași
ușă. Însă cele două stări - cea inițială și cea finală nu sunt identice, pentru că la
început Conștiința nu este conștientă de sine, pe când la sfârșit devine conștientă de
sine, pentru că propriile sale componente devin conștiente.
 La început, sufletul și spiritul, masculinul și femininul, dualul în sensul cel
mai general, sunt uniți unul de altul în spate (sunt lipiți unul de spatele celuilalt -
n.t.), ceea ce înseamnă că unul nu este conștient de celălalt, însă la finalul drumului
circular, care conduce spre ieșirea din labirintul alchimic, iată că aceștia se
întâlnesc față în față. Această nouă uniune este, deci, conștientă. În acest grafic
simplu, mintea rămâne constantă în centrul cercului Existenței.
Conceptul exprimat în lucrările precedente, în care se sublinia cum că, dintr-
un punct e vedere entropic, Începutul și Finalul par a avea aceeași entropie în
contul total al energiei universului. În realitate, în acest semiunivers, aceasta crește
mereu, până ajunge la valoarea maximă de zero, pornind de la valoarea de minus
infinit. (Vezi mai ales Evideon 3).
Aceste imagini și aceste grafice propuse până cum, în afară de faptul că au o
valoare geometrică și fizică, readuc în minte imagini mai vechi, construite în mod
arhetipic de către cei care, pe linia virtuală a timpului, au trăit înaintea noastră.
 În această reprezentare, de exemplu, cele două triunghiuri reprezintă sufletul
(cu vârful în jos) și spiritul (cu vârful în sus) și care în mod arhetipic sunt unul
albastru și unul roșu, simulând și cele două secțiuni conice pe care le-am prezentat
în imaginile precedente.
Femeia e în dreapta (lobul drept) și masculul e în stânga (lobul stâng),
șarpele este reprezentarea minții (verde, în centru).
Copacul este parcursul vieții și numărul de stele și planete reprezintă cele 7
nivele energetice cuantificate ale universului, poziționate la înălțimile potrivite, așa
cum este prezentat în lucrarea noastră precedentă, intitulată Evideon 2.
Aceste corelații sunt posibile pentru că noi suntem creatorii universului și,
când am creat aceste desene inconștiente care-l reprezintă, am desenat fizica
modernă, dar fără să știm asta.
Cultura New Age ne face să credem că singurul drum posibil de
conștientizare este oferit de a te întoarce de unde ai plecat, adică odată ajunși la
punctul cel mai extins de separație, care corespunde celei mai largi circumferințe a
conului dublu, trebuie să urcăm din nou la Unu. În acel context, nu ar mai exista
posibilitatea speculară de a coborî și mai jos pentru a reuni sferele triadei.
Trebuie subliniat că, în realitate, o astfel de a doua parte a drumului este o
parte pe care noi o efectuăm aici, în acest plan existențial și asta prevede că nu
este nevoie să descriem drumul de reunificare a sferei roșii cu cea albastră
printr-o coborâre ulterioară din planul existențial pe care-l ocupăm în prezent.
Ținând cont că am putea reprezenta grafic pentru asta și partea antifotonică
cu energia care are semn opus față de a noastră, pe axa verticală iată că universul
nostru ar lua forma unui con dublu, de această dată în formă de clepsidră, unde
partea inferioară ar fi ocupată de lumea materiei și cea de sus de antimaterie.
În această reprezentare arhetipico-simbolică, mai simplă și mai directă, dar
și logică din punct de vedere geometric, ne-am afla în fața acestui con dublu:
 În centrul conului dublu ar fi poziționat Brahma, sub acesta entropia
crescătoare și dedesubt entropia descrescătoare.
Nu ne poate scăpa analogia simbolico-arhetipică care există cu construcția
din interiorul Divinei Comedii a lui Dante, cu poziționarea paradisului (punctul
central din clepsidra noastră), a infernului și a purgatoriului - cele două conuri
opuse în mod simetric).
Și este cunoscut foarte bine de către ezoteriști faptul că opera cunoscutului
poet poate fi interpretată în cheie gnostică.
În realitate, Dante, conform cheii noastre interpretative, ar fi avut doar
viziuni interioare, în care conștiința sa i-ar fi furnizat imagini arhetipice cu un
univers evideonic, care interpretate într-o cheie a secolului treisprezece ar fi dat
naștere viziunilor pe care desenatorii alchimiști ai timpurilor următoare s-ar fi
distrat să le reinterpreteze.
Prin urmare, gnoza (cunoașterea) s-ar afla în interiorul nostru și nu ar fi
nevoie nici de preoți și nici de channeler și cu atât mai puțin de zei, demoni sau
extratereștri de la care să extragem, în calitatea lor de maeștri ai adevărului,
informațiile pentru a obține cheile adevărului.
http://www.anticorpi.info/2011/04/la-divina-commedia-e-la-grande-opera.html
http://lamisticadellanima.blogspot.it/2014/01/il-segreto-di-dante-e-le-
quattrochiavi.html
 Divina comedie, după cum se poate observa și din cele mai variate forme de
expresie ale acestui univers fractalic, se află în toate lucrurile pe care le observăm,
așa cum este într-o fotografie a faimoasei galaxii în formă de fluture, unde două
jeturi de energie, poziționate la 180 de grade între ele, mimează perfect dublul con
al universului evideonic.
http://www.eldia.com/informacion-general/captan-imagen-de-mariposainterestelar-
79668

Lumea arhetipică a tradiției ebraice

Dacă universul este un obiect fractalic și dacă noi suntem creatorii
inconștienți ai acestuia, trebuie să găsim urme ale acestui lucru în descrierile pe
care înaintașii noștri ni le-au lăsat în culturile lor. Astfel că, dacă pe de o parte în
tradiția masonico-egipteană (Cartea morților a lui Toth), în tradiția din Europa de
Nord (Mitul lui Odin), în tradiția indiană (civilizația din valea Indusului) și în
legenda tibetană a creației (prin studiul Camerelor lui Dzyan, scrisă de Blavatsky),
există descrieri interesante ale unei astfel de lumi holografice, așa și cultura ebraică
nu se lasă mai prejos, exprimând prin intermediul unor texte vechi tot ce are ea mai
bun.
 În primele și cele mai vechi texte ebraice, anterioare Cabalei, Gematriei și
Talmudului, avem Sefer Yetzirah-ul, un vechi text care datează de pe timpul tatălui
lui Avraam sau pentru unii cercetători datează dintr-o perioadă neprecizată, între al
treilea și al șaselea secol înainte de Cristos. Acest text vechi descrie în mod
științific universul și caracteristicile sale. În principiu există trei versiuni care se
diferențiază între ele în ceea ce privește lungimea textului, însă, în principiu,
conținutul rămâne neschimbat. Unul dintre oamenii de știință care au studiat cel
mai mult acest text este Mario Pincherle, căruia îi datorăm traducerea din ebraică
în italiană. Mai de curând textul a fost studiat de Carlo Suarès
(http://www.psyche.com/psyche/biblio.html). Studiul aprofundat al acestui autor a
condus la înțelegerea naturii științifice a textului antic care descrie universul după
cum urmează: “Thus everybody lives inside an enclosed and bounded cube locking
inner space in a package. - Suares, SY, p.87 “ (Astfel, toată lumea trăiește în
interiorul unui cub închis și mărginit, blocând spațiul interior într-o cutie - Suares,
SY, p.87)
Fiecare om trăiește într-un cub care constituie un spațiu interior în care el
însuși este blocat. Analiza care se face în textul antic cu privire la acest cub este
explicată într-o serie de grafice pe care acest autor îl propune cu înțelepciune în
studiile sale.

În aceste două grafice se pot observa puternice analogi cu structura

Evideonului. Mai ales axa experienței, care se așează în fața și în spatele ființei
umane, reprezintă “a face”, mișcarea în spațiu, a merge spre ceva sau a te retrage în
tine însuți. Axa existenței, poziționată pe verticală reprezintă axa energiei în
Evideon, pentru că fără energie holograma tridimensională nu ar exista și nu ar
exista manifestarea virtualității.
Se va observa că aspectul inferior al acestui ax este definit ca fiind Sinele,
care în sistemul evideonic corespunde unei personalități introvertite, asta vorbind
în mod cenestezic, și bineînțeles că inversul este legat de extrovertire (valoare
ridicată a energiei).
Cum se poate observa din graficul poziționat în dreapta, axa timpului care
sensul reprezentat de o săgeată, reprezintă viața, adică, în virtualitate, deplasarea
acesteia în timp.
Însă se va putea observa că o astfel de deplasare pune trecutul în dreapta
subiectului și viitorul la stânga acestuia, invers față de cum este poziționat în
Evideon. Faptul că săgeata timpului pentru Sefer Yetzirah este poziționată invers
față de cea din Evideon nu trebuie să ne surprindă. Trebuie subliniat faptul că
cultura ebraică așează omul prezentului ca și când acesta ar trebui să se întoarcă la
gloriosul său trecut (la reconstituirea Ierusalimului Celest, care se află în trecut).
Nu întâmplător, din punct de vedere grafologic, cultura ebraică utilizează un
scris care, la fel ca cel arab, se deplasează de la dreapta la stânga, invers față de
scrisul indo-european, care vede omul proiectat în viitor.
În mit, poporul ebraic este legat în principal de imaginea unui dumnezeu
care consideră că poporul său este cel ales dintre toate popoarele.
Poporul ebraic este emanația dumnezeului care, așa cum am descris în alte
lucrări (Genesi, Ed. Spazio Interiore, Roma, 2013), este cu precădere masculină,
bazată pe exaltarea părții spirituale a Sinelui, incapabilă să evolueze - un dumnezeu
și un popor care refuză viitorul, experiența vieții, de care se tem îngrozitor,
incapabili să accepte partea lor feminină, față de care se tem să nu rămână
subjugați.
O copie perfectă a caracterului extraterestrului, care dă origine mitului lui
Jeowah sau a Îngerului din New Age - primul se manifestă deghizat în fals
Dumnezeu, dar fiind un adevărat extraterestru, iar al doilea se prezintă ca un fals
Dumnezeu bun, manipulator, apărător al umanității, dar care în realitate este un
adevărat mincinos, un adevărat manipulator perfid.

Conștiința în interiorul Evideonului

Că spațio-timpul este descris de planul orizontal și evident din descrierea
acestui text antic, care poziționează cele patru puncte cardinale la extremele axelor.
 Suarès încearcă să relaționeze literele alfabetului ebraic cu poziția planetelor
în interiorul orientării axelor cubului.
(http://www.psyche.com/psyche/cube/cube_planets.html ), la fel cum, în baza
traducerii textului original, încearcă să coreleze “tuburile” care leagă sephiroții
Cabalei cu axele și laturile cubului. Dar trebuie subliniat că, dacă pe de o parte
această idee are cu siguranță un sens, intraductibilitatea textului, așa cum susține
același studios, și mania de a se complica cu lucruri simple (Gematria) pe de altă
parte, fac ca această abordare să fie prea puțin credibilă.
În realitate există multe tentative efectuate de alți studioși care încearcă să
aranjeze cosmologia solară în interiorul structurii geometrice a cubului din Sefer
Yetzirah, așa cum se poate observa din tabelul prezentat în continuare și, dacă pe
de o parte tentativa apare ca fiind cu totul licită, bazându-se pe faptul că cubul este
un obiect geometric care descrie realitatea virtuală în mod cu totul simbolic,
arhetipic, ideatic și fractal, pe de altă parte, modelul exprimat de Evideon este
simplu și vede în acest tip de abordare aproximări grosolane și forțări
incongruente.

În multe ocazii ni s-a cerut să ne exprimăm o părere despre validitatea

științifică a horoscopului. Așa cum am subliniat și în alte lucrări, în mit este scris și
descris tot și, deci, și natura Evideonică a Cosmosului. Trebuie subliniat că, fiindcă
universul este un fractal constituit doar din matrice de fotoni, iată că putem susține,
fără pericolul de a fi dezmințiți de cineva, că orice obiect că în fiecare obiect pe
care-l observăm există tot cosmosul. Deci, când observăm un aspect al
manifestării, în realitate, prin intermediul acesteia, ne observăm pe noi înșine. În
orice manifestare există instrumentele pentru înțelegerea totalității.
Prin urmare, există persoane care privesc universul prin manipularea fizicii
moderne, alții prin divinația cu cărțile de tarot și alții care utilizează poziția
astrelor. Nu există nicio diferență între diferitele abordări, pentru că în orice lucru
este totul. Trebuie subliniat că totul este în interiorul nostru și nu în exterior. Cu
alte cuvinte, noi nu studiem în exteriorul prin intermediul unei observări a naturii,
ci încercăm să ne amintim cum am creat-o. Așadar, natura este în interiorul nostru
înainte să fie în afară și exteriorul este oglinda a ceea ce avem în interior.
În acest context, fizicianul cuantic care utilizează formulele sale crede că
face un experiment care îi va demonstra ceva în legătură cu structura materiei, pe
când el va crea, prin intermediul experimentului, ceea ce creează în mod
inconștient. Natura creației va depinde doar de conștientizarea subiectului care
creează în mod inconștient. Astfel, dacă doresc să văd cum este făcută lumea
privind în zațul de cafea, voi putea face asta și voi avea posibilitatea de a obține
aceleași rezultate ca fizicianul cuantic, care vede lumea manipulând formulele sale.
Cel care este atras de unele fenomene cum ar fi mișcarea planetelor, le va studia pe
acelea și în acestea va vedea aceleași lucruri pe care un șaman oriental le-ar putea
înțelege aruncând un pumn de scoici pe plajă.
Așadar, trebuie subliniate diferitele aspecte ale acestei virtualități:
1. Fizicienii sunt mai puțin exacți decât șamanii
2. Astrologia nu este mai puțin utilă decât astronomia pentru a înțelege
universul și nici mai puțin validă
3. Astrologia, la fel ca astronomia, depind de structura Evideonului și
nu invers, pentru că în Evideon există descrierea a tot ce există.

Studierea stelelor pentru a spune ce se va întâmpla mâine este deci o mare

tâmpenie, pe când atitudinea corectă ar fi să se observe mișcare astrelor, să se
înțeleagă în mod arhetipic ce poziție ocupă acestea în contextul cubului evideonic
și să se transforme pozițiile și mișcările în semnificații simbolice ideatice, deoarece
arhetipurile sunt operatori geometrici.
La fel cum grafologia are o semnificație potrivită în interiorul Evideonului,
sau metacomunicarea din Programarea Neurolingvistică, în același fel,
interpretarea mișcării astrelor poare fi un instrument ce poate fi utilizat în mod
fractal.
În realitate, în a observa orice lucru, cum ar fi mișcarea astrelor, noi
observăm în mod inconștient propria noastră creație și pentru că noi suntem ceea
ce facem, în realitate ne observăm pe noi înșine.
 Deci, este clar că, dacă observarea noastră este efectuată cu conștientizare,
aceasta ne va oferi informațiile pe care le căutăm despre noi înșine, unde divinația
nu ar fi altceva decât a ne privi în oglindă.

Natura evideonică a temei natale

Pentru a înțelege cum este posibil să elaborăm o structură validă, generică și
reală a temei natale, vom aplica spațiile din Evideon construcției horoscopului, cu
aceeași strategie pe care am utilizat-o într-o lucrare precedentă de-a noastră, când
am reanalizat Eneagrama, care a fost deformată de slaba conștientizare de care dau
dovadă utilizatorii acestui sistem în utilizarea sa în diferite câmpuri, de la
Programarea Neurolingvistică la psihologia simplă.
În utilizarea acestei abordări, mai înainte de toate, trebuie să examinăm cum
este făcut universul virtual în jurul planetei noastre sau cum ne-ar apărea dacă am
crede că există spațiul și timpul.
Pământul se rotește în jurul Soarelui și în jurul Soarelui se rotește Luna.
Planetele se învârt în jurul Soarelui. Tot sistemul solar se mișcă în interiorul
Galaxiei (spațiul apropiat de noi, cel care ar putea cumva să pseudoinfluențeze
tema noastră natală). Poziția constelațiilor față de poziția noastră variază în timp.
În plus, unul dintre posibilele puncte de referință a întregului sistem poate fi dat de
direcția pe care o ipotetică axă Pământ-Soare o are față de constelații. În realitate, o
persoană se naște sub un determinat semn zodiacal dacă, convențional, în acel
moment prelungirea axei Pământ-Soare, mergând dincolo de Soare, va lovi o
anumită constelație.
Trebuie să prezentăm cum forța arhetipului evideonic acționează asupra
construcției horoscopului. Constelațiile sunt 12, sistemul utilizat este sexagesimal
și toate numerele abordării sunt unghiuri - la fel ca în Evideon.
 Putem așeza tot sistemul Soare - Pământ - Lună în contextul galaxiei,
observând unde se află constelațiile:

Este evident că toate constelațiile ocupă un plan, care este cel spațio-
temporal în interiorul cubului Evideon. Deci, nu este corect să poziționăm
planetele și astrele în afara acestui plan, așa cum făcea Suarès în interpretarea Sefer
Yetzirah-ului. Acum trebuie să orientăm axele evideonului pe acest plan și asta se
poate efectua corect utilizând unele observații conținute în arhetipul sistemului
solar. În acest context, poziția Lunii și a Soarelui reprezintă cele două extreme
duale ale energiei feminine și masculine, alb și negru, femeia și bărbatul, pozitivul
și negativul (inversate în funcție de cultura din care provine această informație).
În mod analog cu ceea ce susținea parțial și Suarès, iată că putem așeza
Soarele în sus, pe axa energiei și Luna în jos pe aceeași axă. În acest context am
efectuat și o a doua operațiune geometrică - am atribuit culoarea albă Soarelui și
culoarea neagră Lunii. (semnificație arhetipică a zilei și a nopții, a lui Shiva și
Vishnu, etc.)
Acest lucru este important, pentru că în mod arhetipic, diferitelor semne
zodiacale, ce corespund celor 12 constelații, le-au fost atribuite culorile. În harta
tridimensională a culorilor, dacă punem albul sus și negrul jos, obținem o versiune
a spațiului culorilor atât în versiunea cubică, cât și în cea sferică, care este extrem
de utilă pentru relaționarea și orientarea evideonului ca poziție în interiorul galaxiei
noastre.
 În versiunea cubică albul și negrul sunt poziționate în două muchii opuse, iar
în versiunea cilindrică sau sferică acestea sunt poziționate la polurile opuse. Odată
orientată axa energiilor trebuie să atribuim culorile diferitelor semne zodiacale,
care vor ocupa planul spațio-temporal al cubului evideonic, care corespunde cu
planul panglicii zodiacale (vezi imaginile precedente).
Diferiți “experți” ai zodiacului s-au cimentat în a încerca o abordare
relațională între culorile constelațiilor zodiacului. Ceea ce se poate observa în
literatură este că există multiple versiuni diferite, adesea care nu seamănă deloc
unele cu altele.
În această etapă a observațiilor noastre este extrem de important să apelăm la
mit pentru a orienta în mod definitiv crucea evideonului în spațiul galactic.
Așadar, luând 4 semne zodiacale poziționate în formă de cruce, cum ar fi
Vărsătorul (semn de aer) și Leu (semn de foc), opuse între ele este posibil să
atribuim două culori fundamentale, care sunt albastrul (Vărsător) și galbenul (Leu).
Majoritatea astrologilor utilizează această simbologie cu totul arhetipică, care ni se
pare că se potrivește fie utilizând ideea că Vărsătorul este un semn de aer, fie că
unul dintre punctele de referință ale Leului este Soarele. Albastrul și galbenul sunt
reprezentarea axei timpului.
Pe axa poziționată la 90 de grade, cad astfel Taurul și de partea opusă
Scorpionul. Taurului, în baza spectroscopiei în vizibil îi va reveni culoarea roșie,
pe când Scorpionului azuriul.
În acest context trebuie să observăm că în mod arhetipic Taurul este mereu
asociat cu culoarea roșie, față de care încearcă mereu să “fugă”. Vom vedea mai
bine semnificația cuvântului “a fugi de” în acest context.
Toate celelalte semne zodiacale vor fi așezate pe planul spațiului temporal și
fiecare va avea culoarea pe care, urcând pe scala cromatică și în funcție propriile
lungimi de undă, acestea trebuie să o aibă.
 Cea din stânga este harta culorilor semnelor zodiacale care se apropie cel
mai mult de corelația noastră, chiar dacă unele tonuri nu sunt tocmai corecte, așa
cum se vede din imaginea din dreapta, unde Scorpionul este asociat cu azuriu pur,
fără tonalități de vere, așa cum apare în mod eronat în harta din stânga. Acum
putem orienta în mod definitiv evideonul în lumea astrologiei.
 Interpretarea simbolică a temelor natale

Mitul și astrologia au în comun arhetipul, care le generează pe amândouă.

Din acest motiv putem să corelăm un aspect al realității virtuale cu celălalt, nu
pentru că unul depinde de celălalt, ci pentru că acestea sunt două aspecte ale
aceleiași realități virtuale (Roberto Sicuteri, Astrologia e Mito Simboli e miti dello
zodiaco nella psicologia del profondo, Ed Astrolabio ,1978, Roma).
Descoperim astfel că în mit crucea evideon reprezintă “crucea fixă”
Vărsător-Leu-Scorpion-Taur (http://www.scienze-astratte.it/acquario.html ).

Așa este și în mit dar și în evideon, pentru că mitul este cuprins în evideon și
acesta din urmă nu ar putea niciodată să ofere interpretări diferite. Deci, dacă
încercăm acum să schițăm o interpretare, de exemplu, a caracterului Vărsătorului,
iată că acesta ni se prezintă legat de axa timpului, neavând componente vectoriale
de-a lungul axei spațiului. Acest lucru îl face pe Vărsător, care este un semn ce nu
trăiește în spațiul prezent, să nu prea fie în lume, ci mai mult în timp. În plus,
acesta, ca toate semnele care se află în jurul centrului de gravitație ce reprezintă pe
de o parte centrul crucii, dar pe de alta conștientizarea (Conștiința se află în centrul
Evideonului), acesta va tinde să fugă din trecut, pentru a se proiecta în viitor, în
căutarea lumii sale fericite, adesea imaginată. El va tinde să-și construiască lumea
fericită imaginând și creând cu gândul, motiv pentru care tinde să fie un teoretician
prea puțin practic în realitatea de zi cu zi.
 Dacă cu această cheie de lectură interpretăm, de exemplu, Leul, și acesta ne
va apărea legat de axa timpului, dar proiectat spre trecut, spre tradiție, spre regulile
societății antice. Contrar Vărsătorului, care este un revoluționar (se îndepărtează de
trecut), Leul vrea să rămână legat de familia tradițională. Leul, la fel ca Vărsătorul
sunt sedentari, în sensul că nu se îndepărtează de lângă axa timpului, pentru că nu
au componente spațiale.
Taurul trăiește în spațul viitor și din acest motiv respinge ideea “unde voi fi
mâine”, pentru a se întoarce la “unde eram ieri”. Poate fi destul de dificil să-l
convingi pe un Taur să-și schimbe locul de muncă. Taurul e lent, pentru că nu are
nicio posibilitate de a se mișca de-a lungul axei timpului, care pentru el este fixă și
dacă aceasta nu s-ar schimba niciodată, pentru el ar fi mai bine.
Scorpionul fuge din trecut și el este cel care face, care aleargă spre celălalt,
dar nu prea învață din greșelile din trecut sau nu se gândește la ce se va întâmpla în
viitor, pentru că nu are axa timpului.
Uniunile zodiacale de cuplu găsesc în această schemă o confirmare amplă.
Vărsătorul, dacă leagă o relație, de exemplu, cu un Leu, va avea lângă el o
persoană opusă, care va avea tendințe opuse pe axa timpului, dar cu care se va
înțelege în ceea ce privește operațiunile spațiale. Dacă Vărsătorul intră într-o relație
cu un Scorpion, iată că cele două caractere vor tinde să compenseze fiecare
lipsurile pe care celălalt le are pe axă. Scorpionul se mișcă în a face, în viața de zi
cu zi, unde Vărsătorul va proiecta viitorul cu multă meticulozitate. În plus, axa
Vărăstor-Leu este o axă perfect feminină (auditivă), pe când axa Taur-Scorpion
este cu precădere masculină.
O uniune Vărsător-Scorpion, vede Scorpionul recitând rolul masculin
(vizual), lăsând Vărsătorului rolul feminin, indiferent de sexul pe care îl au
persoanele în cauză.
Este evident că nu este posibil să obții din tema natală zodiacală informații
de tip energetic, ci doar informații spațio-temporale, în legătură cu caracterul
subiectului, care va vedea în poziționarea aștrilor doar propria imagine proiectată
în exteriorul său.
Nu horoscopul face omul, ci omul este cel care creează poziția astrală când
decide să se nască.
Contrariul ar prevedea anihilarea liberului arbitru în fața oricărei previziuni,
fie ea chiar și de tipul fizico-cuantico-modernă.
Informațiile energetice pot fi obținute din doi factori importanți, primul
dintre care este poziționarea înțeleasă ca fiind apropierea planetei noastre de Soare
sau de Lună în momentul nașterii (pentru tema natală) și poziția planetei Pluto,
care nu se află pe același plan orbital ca celelalte planete și care, deci, se ridică și
se coboară, ocupând mereu planul spațio-temporal, dar într-o poziție mereu diferită
de cea a tuturor celorlalte planete, așa cum rezultă din această imagine clară:
 Si Mercur nu se comportă “bine” și poate influența aspectul energetic, ieșind
din planul spațio-temporal, chiar dacă într-un mod cu mult mai irelevant.

http://www.astrogeo.va.it/astronom/pianeti/mercurio/transit.htm.
 Pozițiile planetelor în jurul celor patru cadrane spațio-temporale (lucru care
în realitate este luat în considerație, dar într-un mod cu totul eronat) sunt cele care
complică totul și mai mult.
Însă nu este sarcina acestui articol cea de a determina toți parametri din tema
natală, ci trebuie doar să demonstrăm cum arhetipul zodiacului este în realitate
cuprins în Evideon. Concluziile în legătură cu această temă ne conduc la a susține
că dacă tema natală are o oarecare validitate simbolico-arhetipică, ca și oglindă a
esenței noastre proiectată în exterior, aceasta este aproape mereu interpretată
eronat, deoarece cel care practică astrologia nu este conștient de propria natură
interioară, fiind clar că în aceste condiții nu are cum să o determine pe cea a
celorlalte părți din sine care vin să îl consulte.

Concluzii
În lucrările noastre precedente, și mai ales în Evideon 1 și 2, Eneagrama și în
acest articol, am reconstruit adevărata semnificație arhetipică a eneagramei,
horoscopului, bioritmului, grafologiei, metacomunicării, interpretarea viselor,
concluzionând pe de o parte că toate acestea au o validitate mult mai importantă
decât cea pe care știința nu a vrut niciodată să o admită, aceasta fiind o validitate
arhetipică universală. Pe de altă parte am evidențiat și că cei care folosesc aceste
tehnici, neutilizând o abordare evideonică, pot ajunge la niște concluzii mai
degrabă îndepărtate de descrierea virtualității.
Matricea din puncte de lumină, exprimată ca fiind cubul virtualității,
constituie o cheie interpretativă universală a oricărui fenomen pe care vrem să-l
cercetăm și probabil că reprezintă cea mi modernă cheie interpretativă a Întregului,
acesta fiind înțeles ca fiind propria noastră creație.
Și, pentru a încheia această serie de articole, pe care aveți bunătatea să le
citiți de ani de zile, aș dori să închei cu o exortație: nu aveți nevoie să-i întrebați
pe ceilalți cine sunteți, fie ei magi, demoni, zei, maeștri autorealizați sau
căzuți, medici sau fizicieni cuantici. În interiorul vostru știți foarte bine cine
sunteți. Întrebați-vă pe voi înșivă și nu-i investiți pe ceilalți cu o
responsabilitate pe care nu o pot avea.

Mențiuni și note
1. C. Malanga, Evideon, Ed Spazio Interiore, Roma 2014
2. C. Malanga, Evideon 2, Ed. Spazio Interiore, Roma 2015
3. C. Malanga, Evideon 3, di prossima pubblicazione
4. https://alienabductionsblog.files.wordpress.com/2014/03/evideon-3-ita.pdf
5. Malanga, Enneagramma alla sbarra,
6. https://alienabductionsblog.files.wordpress.com/2014/07/enneagramma-alla-
sbarra.pdf
7. Nota (1): Numărul calculat de noi pentru a exprima totalitatea fotonilor, care
este egal cu trebuie înțeles ca fiind numărul total de fotoni care există în
planul spațio-temporal într-un univers în care spațiul și timpul există. În acest
context, acești fotoni, sunt cu toții fotonii cubului care reprezintă octantul nostru
universal, indiferent de energia pe care o au. Deci, într-un context evideonic, acești
fotoni trebuie așezați la rând pe axa spațiului și pe axa timpului, existând doar
axele de spațiu și timp, legate între ele de limitarea vitezei luminii. Într-un context
tridimensional, unde axele Evideonului simulează cele trei dimensiuni ale
fractalului, se înțelege cum un astfel de număr de fotoni stabilește că circa
fotoni sunt legați pe orice axă de spațiu, timp și energie. Cu alte cuvinte, acești
fotoni se așează de-a lungul unei figuri tridimensionale cubice doar dacă există a
treia axă, cea a energiei, care să aibă o valoare nulă. Dacă o astfel de valoare e
nulă, toți fotonii există doar în planul spațio-temporal.
Deci, diferența în cele două abordări, care conduce la două măsuri diferite
ale cantității totale de fotoni din univers, depinde de a considera fie că toți fotonii
nu au axa verticală, adică nu au masă aparentă, fie de a-i considera ca fiind
nevirtuali, adică fiind dotați cu masă sau antimasă. În acest caz aceștia se
manifestă și pe axa evideonică a energiei potențiale.
8. Nota (2) Fractalul fotonic făcut din fotoni are o caracteristică numerică
interesantă. Dacă aplicăm formulei universului numerele exprimate de vectorii
oportuni din Evideon, iată că putem să facem imediat două precizări. În primul
rând, suma celor trei vectori ai axei energiei multiplicat sau împărțit la orice număr
va oferi mereu un număr a cărui sumă a cifrelor care-l compun va da mereu ca
rezultat final numărul 9. (de exemplu, 396 x 15 = 5940, unde 5 + 9 + 4 + 0 = 18,
unde 1 + 8 = 9 ).
Amintim că aceste numere sunt reprezentări de vectori, acestea nu pot depăși
niciodată valoarea 9 pe motivul conservării energiilor potențiale, dar mai ales nu se
poate obține un număr mai mare decât 9, deoarece în geometria evideonică
numerele sunt numai 9.
Așadar, reducând sau mărind măsurile fotonului, acest va da mereu un foton care
are mereu aceeași energie a fotonului inițial. Asta înseamnă că acest fractal este
constituit din cărămizi identice, atât din punct de vedere al formei, cât și în ceea ce
privește valorile numerice care, amintim încă o dată, sunt expresia unor vectori
geometrici. Dacă fotonul în fizica cuantică poate fi exprimat ca o undă, potențialul
acestei unde este oferit de forma undei și nu de mărimea ei, conform calculelor
efectuate de Bohm. Asta înseamnă că un singur foton sau toți fotonii din univers au
aceeași energie, pentru că în esență sunt un singur lucru.
O a doua observație este legată de faptul că această particularitate care este
exclusivă doar pentru numărul 9, dintre toate numerele di univers, este legată și de
numerele evideonice care caracterizează axa spațiului și axa timpului, dacă sunt
luate împreună. Amintim că axa timpului are valori numerice a căror sumă a
cifrelor este mereu egală cu 3, pe când, pentru axa spațiului această valoare este
mereu 6. 3 de la timp și 6 de la spațiu trebuie să opereze împreună, pentru ca în
fractal aceștia să aibă aceeași geometrie a axei energiilor.
Asta înseamnă că nu există spațiul și timpul, ci spațio-timpul, care este în echilibru
matematic cu axa energiilor și totul ne apare în acord cu constatarea că, chiar dacă
oamenii de știință încearcă de mult timp să relaționeze spațiul, timpul și energia cu
o versiune unică a lucrurilor, până acum nicio teorie nu este capabilă să unifice
acești vectori, decât dacă considerăm că energia este eliberată de un câmp spațio-
temporal unde două mărimi, de spațiu și de timp, sunt intim legate între ele, lucru
care-i determină pe fizicieni să afirme că acestea sunt un “câmp”.
http://youtu.be/Stw316T0nQg Din acest motiv, dacă se adună valorile cifrelor
numerelor corespondente axei energiei (de exemplu 3, 6 și 9) obținem aceeași
valoare pe care o obținem adunând celelalte valori pentru timp și spațiu (de
exemplu 5, 2 și 8 sau 1, 7 și 4), sumele cărora vor da mereu 9. Asta înseamnă și că
energia și spațio-timpul se dezvoltă în fractalul universal cu aceleași proprietăți
geometrice, unde spațiul nu poate fi dezvoltat de timp, ci este unul și același lucru
cu acesta.
9. Nota (3). Mulți astronomi serioși demonstrează că “cerul” - spațiul “gol” - nu
satisface deloc acest principiu, ci acesta ar avea o structură celulară care s-ar repeta
cu forme asemănătoare la toate scalele, de la cele mici la cele mari. Așa cum s-a
prezentat în Baby Sun Revelation (studii efectuate asupra datelor sondelor
WMAP), “vidul” are o geometrie dodecaedrică, definită de H. Poincaré (vârfurile
Evideonului sunt 12). Școala franceză este cea care a încercat în diferite ocazii să
demonstreze diversitatea substanțială dintre Relativitatea Generală a lui Einstein și
cea a lui H. Poincaré, care recunoștea rolul crucial al eterului. O structură
asemănătoare face spațiul “gol” o sală de oglinzi care reflectă imagini infinite ale
aceluiași corp celest. Dacă este așa, magnetosfera solară sau heliosfera, este o
cavernă reală și nu platonică în sensul uzual al termenului. Este o bulă magnetică
cu o structură celulară sau fractală, adică cu “pereți” propagați în spațio-timpul
gol, pe care se proiectează “umbrele”, așa cum spuneau Palton și Giordano Bruno,
numeroasele imagini ale aceluiași corp celest. Sistemul solar real poate să nu fie
cel prezentat de astronomia lui Copernic, ci ar putea fi un video proiectat pe
“pereții” cavernei, care multiplică și amplifică un corp unic pe multe oglinzi
care umplu spațiul “gol”.
http://fuoridimatrix.blogspot.it/2013/07/caverna-platonica-ritrovata.html
Însă aceasta ar fi descrierea unui fractal holografic!
 Cum se completeaza Testul Evideon (ET) - exemplu -

1) Scrieti numărul de la capatul axei unde simtiti ca ar fi pozitionate senzatiile

• cald : 1
• trecut : 3
• rece : 2
• a merge spre: 6
• a te îndepărta de: 3
• viitor : 4

2) Aici scrieti O (rotatie in sens orar ) sau A (rotatie in sens antiorar)

1/4 : A
2/5 : O
3/6 : O

3) Aici treceti ordinea in care preferati tripletele (cu 1 cel care va place cel mai mult, dupa
care 2 si apoi 3)
• verde - gri - magenta (notată cu litera K) : 1
• galben - albastru - alb (notată cu litera A) : 3
• roșu - negru - azuriu (notată cu litera V) : 2

3a) Scrie mai jos ce culoare preferați din FIECARE tripletă:

 tripleta K: verde
 tripleta A: albastru
 tripleta V: azuriu

4) Utilizând simbolurile sugerate mai jos, vă rugăm să indicați dacă sunteți:

• sexul M = bărbat, F = femeie : M
• orientarea sexuală Ho =homosexual , He = heterosexual: He
• dacă sunteți dreptaci sau stângaci D = dreptaci, S = stângaci: D

5) Scrieți numărul pozitiei unde asezati culoarea respectiva:

• Roșu = R : 2
• Verde = V : 5
• Albastru = B : 3
• Azuriu = C : 4
• Galben = G : 6
• Magenta = M : 1

Cu rosu sunt notate raspunsurile.

 Un mic ajutor pentru cercetare.
de Corrado Malanga

Lucrăm la partea concluzivă a cercetărilor noastre, în legătură cu natura Universului și a

Conștiinței și am avea nevoie de ajutorul oricui dorește să citească această pagină.
În ultimii ani, cei care au urmărit lucrările noastre, ne-au întrebat adesea dacă există un mod prin
care ne pot ajuta. Acum există posibilitatea de a ne oferi un ajutor consistent, completând un
tabel /chestionar, în mod anonim (orice informație personală pe care ne-o veți oferi, va fi strict
confidențială), care ne va ajuta să verificăm în mod definitiv și rapid ipotezele noastre.
Cercetarea prevede verificarea, din punct de vedere statistic, modelului geometric al
Evideon-ului, descris de noi în unele lucrări publicate pe site-urile noastre. Verificare statistică a
modelului ar putea fi utilă în multe domenii, cum ar fi cel psihologic, cel social, cel medical și
cel fizic. Evideon pare a fi o cheie de lectură a virtualită ții, cu totul generală și func țională în
descrierea tuturor aspectelor realității virtuale. Așadar, pentru a ne cunoaște pe noi înșine, este
fundamental să înțelegem și cele mai ascunse aspecte. Completând testul ne veți da o mână de
ajutor pentru a verifica corectitudinea acestuia, dar la finalul studiilor noastre veți avea și
posibilitatea de a verifica cu exactitate parametri situației voastre actuale, atât la nivel de
personalitate, cât și la nivel de sănătate fizică și mentală, conform cheii de lectură a modelului
evideonic. Deci, ajutându-ne să punem la punct testul, la finalul studiilor noastre veți avea la
dispoziție și posibilitatea de a verifica, personal, validitatea sa instrumentală.
Deci, dacă doriți să participați la cercetare, completați tabelul pe care îl găsiți dedesubt,
dar numai după ce ați citit cu atenție instrucțiunile. Apoi trimiteți fișieul în orice format ( Word,
Office, Pdf, Jpeg) la următoarea adresă de email:

mr.123.nobody@gmail.com

Un grup de colaboratori specializați se ocupa cu a așeza într-o formă lizibilă rezultatele

științifice obținute, care vor fi publicate imediat ce vom ajunge la o interpretare clară a modelului
evideonic propus. Chestionarele trimise la alte adrese de email nu vor fi luate în considera ție.
Testul, pe care l-am numit Evideon Test (ET) ar putea fi capabil să înțeleagă "la nivel geometric",
adică sub formă de parametri evideonici, și natura bolilor de natură psihică, în legătură cu care
psihologia modernă și neurofiziologia nici până în ziua de astăzi nu poate da un răspuns coerent
din cauza lipsei unor modele cognitive care să poată fi folosite în procesele de vindecare.
Din acest motiv, nu trebuie să subestimăm posibilitatea ca testul să poate fi utilizat în
mod eficient ca instrument terapeutic de vindecare, acolo unde tratamentele clasice, până în ziua
de astăzi, nu au găsit o rezolvare.

Evideon Test (ET)

 1) Imaginați-vă mental că vă aflați în mijlocul unui grup de axe carteziene, așa cum este
ilustrat în imaginea de mai sus. Imaginați-vă că aveți numărul 1 în fața dvs., pe 2 în stânga și pe
3 privind în jos. (când închideți ochii vă aflați în centrul axelor carteziene). Unde ați așeza
următoarele senzații la extremitățile axelor? Scrieți lângă fiecare dintre senza țiile enumerate mai
jos numărul corespondent de la capătul uneia dintre axe, așa cum este ilustrat în imaginea de mai
sus.
• cald :
• trecut :
• rece :
• a merge spre:
• a te îndepărta de:
• viitor :

2) Cele trei axe 1-4, 2-5 și 3-6 au un sens se rotație (de-a lungul axei lor). Privind spre
direcțiile 1, 2, 3 (voi aflându-vă în centrul axelor) stabiliți dacă aceste rotații vă apar, în mod
mental, că ar fi în sens orar (O) (în sensul arcelor de ceas) sau antiorar (A) și notați datele în
tabel. Scrie lângă fiecare axă de mai jos "A" pentru antirorar și "O" pentru orar.

1/4 :
2/5 :
3/6 :

3) Aveți la dispoziție 3 triplete de culori, care sunt:

• verde - gri - magenta (notată cu litera K) :

• galben - albastru - alb (notată cu litera A) :
• roșu - negru - azuriu (notată cu litera V) :

Ce tripletă preferați? Aranjați-le în ordinea preferinței, scriind lângă literele K-A-V

numerele de la 1 ( pentru tripleta preferată) la 3 (cea care vă place cel mai puțin).

3a) Scrie mai jos ce culoare preferați din FIECARE tripletă:

  tripleta K:
 tripleta A:
 tripleta V:

4) Utilizând simbolurile sugerate mai jos, vă rugăm să indicați dacă sunteți:

• sexul M = bărbat, F = femeie :
• orientarea sexuală Ho =homosexual , He = heterosexual:
• dacă sunteți dreptaci sau stângaci D = dreptaci, S = stângaci:

5) (Facultativ) Așezați la capetele axelor o biluță colorată, în funcție de cum vi le

imaginați poziționate în mintea dvs.

• Roșu = R :
• Verde = V :
• Albastru = B :
• Azuriu = C :
• Galben = G :
• Magenta = M :
 FIZICA RAPIRILOR de CORRADO MALANGA

CUM NE RAPESC ALIENII

In lumina intamplarilor pe care rapitii le-au trait se pote in sfarsit dezvolta o teorie foarte complexa
a fisici actuale. Rapitii sant de fapt simpli observatori care ne povestesc senzatiile fizice pe care le
simt in momentul in care alienii ii rapesc.

Am sa utilizez aceste senzatii si observatii vazute, auzite, cinestetice ca sa verific daca teoria
propusa pana acum (universul holografic al lui BHOM) permite pe de o parte sa intelegem cum au
loc rapirile iar pe de alta parte sa descriem corect Universul, atat in partea sa holografica cat si in
cea reala.

Este evident ca trebuie sa ai incredere in marturiile rapitilor si sa nu interpretezi gresit evenimentele

diferite asa cum face de fapt stiinta actuala si ufologia de stat. Interpretarea gresita este posibila
dupa ei datorita unei falsificari voluntare sau involuntare determinata de mania in care se vrea a fii
protagonist sau de absenza de cunostinte a rapitilor, care i-ar face sa intelega gresit ceea ce de fapt
se intampla in realitate: s-a inteles de mult ca in realitate adevaratii maniaci ai protagonismului sant
de fapt ufologii si ca fenomenul de rapire (abdaction) este o realitate, este un fenomen real.

Stiinta oficiala manevrata de guverne care dintotdeauna au santajat cautatorii cu promisiunea de a

face rost de fonduri pentru cercetari pentru cei care (politically correct) se comporta bine in
conformitate cu parametrii lor si sufocati de obtuzitate intelectuala au facut cariera in universitati
cu aceleasi concursuri aranjate. In acest caz o sa ne fie de ajutor dandu-ne formule matematice si
teorii in gradul de a ne explica ce anume se intampla in timpul fenomenului de rapire. Chiar asa: nu
avem nevoie de inventare nimic nou si nemaiauzit, o sa fie suficient sa utilizam ceea ce stiinta a
inventat dar nu vrea sa utilizeze.

MARTURII NUDE SI CRUDE

E interesant sa intelegem ce se intampla in timpul unei rapiri, sau mai bine zis in momentul inceperi
si a sfarsitului ei, si sa vedem daca din marturiile rapitilor putem sa adunam lucruri particolare care
sa ne ajute in vreun mod sa mergem pe strada corecta ca sa intelegem cum functioneaza realitatea
virtuala, adica intregul denumit Spatiu, Timp si Energie: in cuvinte simple daca se poate verifica
capacitatea de descriere corecta a ralitati virtuale cu ajutorul formulelor puse la indemana de catre
cercetatori. Pentru aceasta iata cateva marturii de pe inregistrarile facute in timpul hipnozei
regresive.

MARTURIA 1

Doi prieteni sant in discoteca unul asteapta la usa pe care se intra in baie iar celalat intra in baie.
Iese dupa 25 de minute foarte dezorientat, turmentat. Hainele lui sant pline de o pulbere alba care se
demonstreaza a fi parfumata. Prietenul ii cere sa justifice timpul in care a stata in baie, dar foarte
repede cei doi intra in sala de dans unde sant multi tineri care se agita in ritmul muzicii.Cand ies de
la discoteca cel care ramasese in baie se duce sa isi ia haina de la garderoba si descopera ca si
pardesiul este murdar de acea pulbere alba.O sedinta PNL neasteptata pe care am facut-o celui in
cauza ne-a dezvaluit o realitate incredibila. Prietenul care era in baie se intoarce si nu gaseste deloc
usa, dar vede o specie de drum intunecat, in care la inaltimea de un metru de la pamant prinde
forma silueta unei perechi de fiinte mititele cu pielea inchisa si fara vesminte: asa cum stim sant
asa numitii grigi care apar intotdeauna in fenomenale de rapiri.El este total paralizzat, este in pozitie
orizontala si vine impins catre sala de dans in care acei putini oameni care erau acolo apar
transparenti si statici (nemiscati). Trec prin pereti, mese si persoane care par inconstintenti ca si
cum nici nu ar fi fost. Cei doi grigi transporta corpul sau pana in fata usii de la discoteca pe o targa
invizibila fara roti, apoi se opresc in fata garderobei de unde ii iau pardesiul, il arunca peste corpul
celui rapit si toti ies pe usa din fata a discotecii. Sus, in inaltime este aceeasi lumina care de acolo
preia pe cei trei si ii ridica in inaltime. Inauntrul masinii zburatoare rapitul este pus in pozitie
verticala, dar inainte sa faca aceasta cele doua fiinte aliene ii dau jos pantofii in care el pusese o
cantitate de talc ca sa poata sa ii incalte mai bine. Acel talc se varsa pe hainele sale si pe pardesiu.La
intoarcere rapitul catre era tot in pozitie orizontala impreuna cu cei doi grigi coboara din masina
zburatoare transportati fiind de aceeasi lumina care i-a si sustras. Trec pe langa garderoba si aici el
isi aduce amimte ca pardesiul ii cade de pe el, traverseaza discoteca unde persoanele nu se misca
sant transparente, practic aproape invizibile dar se gaseau in alte pozitii in comparatie cu cele pe
care le aveau la iesirea din discoteca. Rapitul vine dus in baie si de aici….totul incepe sa se miste
din nou si sa se auda sunetul muzicii. El deschide usa si gaseste hainele sale inexplicabil murdare de
talc, isi priveste prietenul si nu e in stare sa dea nici o explicatie plauzibila. Trecusera 25 de minute
din timpul nostru iar el era naucit.

MARTURIA 2

Rapitul povesteste ca era in tren ca sa mearga la Padova sa-si gaseasca un prieten. Plecase de la
Roma dar nu ajunsese nici macar la Firenze. Dintro data compiuterul la care lucra in
compartimentul lui gol se blochiaza. Se blochiaza totul. Totul sta pe loc, nici trenul nu mai merge
cu toate ca nu a franat ca sa se opreasca. O parte din vagon devine transparent si lui vede doi grigi
care, aproape zburand, intra in compartimentul unde nimic nu se misca. El vine luat si purtat in
afara trenului. In inaltime se vedea aceeasi masina zburatoare in care trebuia sa intre dar are timp sa
priveasca in jos trenul sau care se oprise tocmai cand trebuia sa intr intr-un tunel. Cand el este
transportat inapoi trenul este oprit numai ca este intr-o pozitie diferita fata de aceea pe care o avea
cand a fost luat. Totul este oprit dar scena se vede cu incetinitorul. Rapitul vine pus in locul de unde
a fost luat iar cei doi grigi ies prin aceeasi parte transparenta trenului printre lamiere. El noteaza ca
compiuterul era cazut pe jos si ca in stanga in fata lui este asezata o persoana care inainte nu era si
care in acel moment dormea. Dintr-o data totul se repune in miscare, se aud zgomotul si vibratile,
trece controlorul iar el naucit il intreaba: “cat timp mai dureaza pana sa ajunga la Firenze?”
controlorul il priveste perplex si ii spune ca au trecut deja de Bologna si peste putin timp vor ajunge
la Padova. In statia unde trebuia sa ajunga, prietenul sau noteaza ca el era foarte nedumerit, si
imi lasa si el in scris marturia sa in ceea ce priveste aceasta situatie. Compiuterul in schimb nu a
mai functionat niciodata.

MARTURIA 3

Cu metoda ancorelor activata prin posta electronica, nu a fost nici macar nevoie de prezenta mea
acolo, o doamna isi aduce aminte de o experienta traumatica din vremea adolescentei, cand era la
mare impreuna cu mama si tatal. Era pe punctul de a se ineca, dar avea costumul de baie uscat iar
tatal sau s-a aruncat de pe plaje catre ea ca sa o salveze, apoi s-a certat cu baiasul si cu trecatorii ca
nu au facut nimic ca sa salveze saraca copila. In fine s-au intors toti acasa fara alte discutii. Chiar si
mama avea amintiri contradictorii cu putinul de care fiica ei isi aducea aminte.”Ancorele” le fac sa
isi aduca aminte lucruri foarte diferite de ceea ce ele isi aminteau. Fata era in apa si la un moment
dat se blochiaza tot. Nu respira apa si aceasta nu intra in plamani, dar vede marea fierband si ceva
foarte luminos venea de dedesubt. Are impresia ca este intr-un balon transparent care nu ii permitea
contactul cu apa. Retraeste situatia de sus, si chiar daca era nelarumurita vede ca ceva de sus o trage
inuntru. Cand coboara totul este oprit: trecatorii, tatal care alerga catre fiica sant blocati ca intro
fotografie tridimensionala. Nu se aude nici un zigomo. Tatal sau o prinde de mana si totul se ia de la
capat. Rapirea a durat destul de mult dar pentru cei de pe plaja timpul a ramas in mod straniu oprit.

MARTURIA 4

O doamna care a iesit sa se plimbe in gradina seara, intalneste pe cineva care din spatele unui copac
indreapta un pistol catre ea si trage un proiectil in ea. Ea crede ca impotriva ei a fost un atentat,
intra in casa dar sotul, in mod diferit de fiica sa nu aude nimic si rade de ea. In hipnoza regresiva
femeia vede ca in spatele copacului este un alien destul de inalt care parea un sarpe in picioare cu
maini, piciore si coada insotit de un mic grigio. Unul dintre cei doi indreapta ceva catre femeie si
din ceea ce ar fi trebuit sa fie teava unei pusti iese un con semitransparent care mergea catre femeie.
Conul se mareste tot mai mult. Scena se petrece cu incetinitorul si cand conul intra in zona in care
femeia statea si se uita la acest fenomen timpul se opreste. Se opreste tot. Chiar si cainele pe care
doaman il avea cu ea era blocat in mijlocul aerului, probabil in tentativa de a ataca
agresorii. Femeia se ridica in aer si o vede coborand pe fata sa pe fereastra, zburand in aer in
pozitie orizontala. Cele doua femei sant purtate intr-o masina zburatoare aliena. Cand rapirea este
aproape pe sfarsit cele doua femei sant readuse una in gradina iar celalta in camera ei trecand in
interior tot pe fereastra. In acel moment timpul incepe sa curga se aude galagia de afara, femeia nu-
si aminteste nimic si fuge catre sotul sau. Trecusera in schimb 40 de minute de cand femeia a urlat
prima data. Sotul a uitat de acel urlet pentru ca oricum nimic nu se intamplase intre timp, si oricum
fiind foarte atent la ceea ce face pe compiuter nu a dat atentie la aceste particularitati. Fiica insa isi
aminteste zgomotul impuscaturii. Toti cei trei partecipanti la aceasta intamplare erau nesiguri de
propriile lor capacitati de intelegere.

MARTURIA 5

Era seara si un om se intorcea acasa la volanul propriiei sale masini pe care isi instalase un
navigator satelitar, si isi da seama ca il prinde somnul. Se opreste: nu e nimeni sau parea ca nu e
nimeni. Se culca dar cand se scoala isi da seama ca s-a intamplat ceva iesit din comun: in tot acest
timp masina sa a mers facand o ruta care a ramas inregistrata pe navigatorul satelitar. Masina a
mers pe acea strada a virat la stanga pe o straduta laterala de tara, apoi s-a intors inapoi a facut un
inel, s-a intors pe strada normala iar apoi a mers inainte cativa km. In acest loc urmele se intrerup
brusc. Problema e ca masina nu se gasea la sfarsitul strazii memorizzate de navigator ci la inceputul
ei ca si cand dar fi fost purtata inapoi pana in momentul in care omul a adormit. Cu toate acestea
reintoarcerea nu a fost in registrata. Intr-o sedinta de hipnoza omul isi aduce aminte ca de fapt el nu
adormise ci in momentul in care a virat pe straduta laterala o masina zburatore plina de alieni
dinozauri si militari itelieni l-au rapit cu violenta.

MARTURIA 6

O fata povesteste un vis straniu in care niste fiinte care pareau militari intra in casa ei foarte comozi
pe usa din fata. Ea se lupta cu unul dintre ei, iar acesta o arunca pe umeri in timp ce ea recalcitranta
se opune si se agita. Militarul se intoarce si porneste catre scarile casei si o izbeste cu un picior de
tocul usii. In dimineata urmatoare fata isi aminteste acest vis foarte clar ca si cand totul era real, dar
nu isi da seama cum s-a intamplat ca atunci cand s-a sculat avea o zgarietura exact la genunchiul cu
care se lovise de usa. Se duce sa controleze chiar si tocul usii din camera sa de dormit si gaseste o
pata de sange (probabil al sau) in punctul in care in somn s-a lovit.Analiza acestui eveniment in
stadiul de hipnoza releva si in acest caz o realitate diferita. Intr-un anumit punct fata se trezeste
pentru ca isi da seama ca cineva este in camera sa. O chiama pe mama sa dar isi da seama ca in casa
nu “exista” nimeni. Isi da seama ca nici in acvariul pe care il avea in camera de dormit nu erau
pestii. Singura creatura vie era ea. Sosesc aceste fiinte care nu erau militari ci fiinte anfibii
(confrontare cu Corrado Malanga- Alieni e Demonii-Chiaraluna Edizioni, PG 2007) urmeaza o
lupta exact ca in somnul ei dar cu ulteriore particularitati pe care pentru a mai scurta, nu sant
relevante in aceasta descriere. Fata care fusese supusa si in alte cazuri la sedinte hipnotice si care
capatase particulare capacitati de autoaparare reuseste sa puna pe fuga alieni de doua ori consecutiv,
apoi isi da seama ca pestii erau intorsi in acvariu si intr-un stadiu de semiconstiinta se reintoarce in
pat fericita ca metodele de aparare au functionat cu adevarat.

MARTURIA 7

Un rapit abia a terminat sa-si asiste tanara sotie in timpul nasterii. Nasterea era asistata de medici iar
pe tot percursul sarcini a fost urmarit de mine de departe explicandu-i pas cu pas sotului abia
eliberat de problema rapirlor ce se intampla. El este constient de acesta problema si oricum eliberat
de problema interferentelor, ea este forte credinciosa si inconstienta de acesta realitate. Inutil sa
zicem ca intreaga sarcina a fost o adevarata aventura miraculoasa. Inainte o malformatie in
vecinatatea glandei pineale ne-a facut sa ne gandim la ce e mai rau( dar in fine malformatia dispare).
Apoi a fost aceasi tentativa in jurul a sapte luni si jumatate de a naste prematur cum se intampla de
obicei fiilor celor rapiti (lucru care a fost restabilit cu medicamente) si ultima intamplare a fost
cordonul ombelical inodat. Nasterea a fost un adevarat miracol, si pentru asta este suficient sa
spunem ca copilul s-a nascut cu cordonul ombelical in jurul gatului, si, care dupa doctori trebuia sa
fie deja mort de doua saptamani. Dar cum se stie alieni sant bravi ginecologi si urmaresc viata
viitoruli rapit inca din primele secunde de la nastere asa cum am aflat din foarte multe marturisiri
care erau facute in stare de hipnoza. Nici in acest caz lucrurile nu sant diferite. Infirmiera ii da
tatalui copilul care trebuia sa-l duca cu ascensorul in repartul de nou-nascuti. Cand iese din lift tatal
acuza dureri la bratul stang unde avea o rana care parea o arsura, dupa cate am vazut cand el ne-a
aratat-o. Tehnica ancorelor in care el era deja expert ne-a demonstrat adevarul. In lift se opreste
timpul se face o gaura in tavan de unde coboara acelasi grigio care incearca sa traga din bratele
tatalui copilul abia nascut. Tatal se opune sau vrea sa se opuna, dar grigio cu bagheta sa care facea
arcul electric face acea arsura pe bratul tatalui care lasa copilul. Liftul e oprit…totul e oprit dupa
care soseste grigio cu copilul pe care il repune in bratele tatalui in liftul blocat pe care il scoate
dintr-un spacie de sac transparent care ne-a fost descris si de alti rapiti si care parea un cos special
pentru nou nascuti. Imediat dupa, liftul incepe sa mearga si apare durerea la brat. Trecuse doar putin
timp.

MARTURIA 8

O rapita coboara din masina ca sa mearga sa faca cumparaturi; vrea sa deschida usa magzinului dar
nu reuseste sa invarta manerul cand….se trezeste intre doua vanzatoare care stateau de vorba.
Vinzatoarele sant foarte mirate dar… ce puteau sa zica? Povestea ei este aceasta numani ca adevarul
este ca in momentul in care femeia deschide usa magazinului timpul se opreste, apare acelasi grigio
si incepe aceeasi excursie nedorita in compania aceleasi fiinte.

MARTURIA 9

Pe nava care merge la Cagliari acest martor are acelasi vis urat. In timp ce doarme in sacul sau de
dormit se trezeste? si vede ca pe nava nu este nimeni, apoi viseaza o mare galagie si se gandeste ca
nava lui zboara pentru ca (tot in somn) o vede de adevaratelea zburand. Apoi intra in aceeasi camera
cu coridor circular unde un grup de maicute foarte mici? merg in sir indian iar o alta doamna mai
mare ca inaltime le spune ceva.Analizand testul sau TAV (testul de autoevaluare) imi dau seama ca
de aici putem sa gasim o alta realitate drept pentru care il invat sa aplice tehnica ancorelor.Ceea ce
ne povesteste face parte integranta din somn dar cu mici lacune el ne confirma o alta realitate a
faptelor petrecute. Femeia se trezeste din cauza unu mare zgomot pe care il face nava, dar pe nava
nu era nimeni. O parte a sa devine transparenta si femeia vine ridicata in sus. In timp ce era sus vede
ca jos era nava sa oprita iar deasupra ei era o alta nava metalica din care curgeau picaturi de apa pe
care in vis femeia a vazut-o ca pe nava sa care era plina de apa.(nava aliena iesise din mare). Totul
este oprit in timp ce femeia se afla in masina zburatoare; nu e greu acum de imaginat cine erau
maicutele cele mici si negre care mergeu in sir indian sub comanda femeii inalte, foarte inalte care ii
cere rapitei sa colaboreze cu toate ca ea refuza. I se fac aceleeasi lucrui care se fac de obicei celor
rapiti. Cand se reintoarce totul este inca oprit dar totul se pune apoi in miscare ca intr-un descantec
in momentul in care se termina rapirea. In acel moment chiar si ceilalti pasageri apar confundand
tehnica de interpretare a femeii despre cele intamplate. Totul devine pentru totdeauna un vis pana in
momentul in care “ancorele” vor incepe se munceasca.

TIMPUL NU SE OPRESTE PENTRU CA TIMPUL NU EXISTA

La prima vedere s-ar putea sa ai impresia ca in timpul rapirilor timpul se opreste, dar asta nu poate
fi adevarat pentru ca daca s-ar opri intr-adevar totul s-ar opri. Cu alte cuvinte nu s-ar putea misca
nici rapitul nici alianul.Ar fi la fel daca s-ar bloca spatiul pentru ca el depinde de timp, si din ceea ce
stim variatia spatiului produce “valori nule” de timp.Asa cum am subliniat si in alte dati, timpul
pare nu numai ca s-ar opri dar chiar ca se intoarce inapoi. Un rapit se scoala dintr-un somn agitat in
care mici fiinte il rapesc luindu-l din camera sa. Evident nu era un somn pentru ca trezindu-se
buimacit si mirat descopera privind ceasul care era pe comoda din camera de dormit ca s-a sculat
inainte de a merge sa se culce: se culcase la 23,30 iar dupa un somn lung s-a trezit la 22,30.O alta
persoana adoarme in avion si cand se trezeste constata ca in avion nu este nimeni. Se agita sa
gaseasca pe cineva in timp ce avionul mergea iar apoi readoarme instantaneu fara sa-si pota
reaminti cea ce s-a intamplat. Cand se trezeste dupa mereu aceleasi 40 de minute obisnuite totul
reintra in normal. Totul ramane in mintea sa ca un adevarat somn, dar sa fie oare asa?

Continuare….

Tradus de GABRIELA DOBRESCU din “LA FISICA DELLE ABDUCTION”- CORRADO

MALANGA /26 ottobre 2007