Porecla lui Salvador Dali era Avida Dollars care, tradus mot-a-mot, inseamna “avid de

bani/dolari”?
-De-a lungul vietii sale, Salvador Dali a creat aproximativ 1500 de tablouri, litografii si
ilustratii pentru carti?(garbo.ro\)

Chipul unui geniu: Salvador Dali (garbo)

Publicat pe 23 Ianuarie 2009

Salvador Dali este artistul care prin tot ce a creat, prin atitudinile
sale de razvratire, prin aparitiile excentrice, prin afirmatiile sale, se
poate numi unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai curentului suprarealist. Mai
mult decat atat, Dali a reusit sa devina o vedeta mondiala, folosind in avantajul sau forta
mass-mediei.

Salvador Dali (1904-1989) este artistul care prin tot ce a creat, prin atitudinile sale de
razvratire, prin aparitiile excentrice, prin afirmatiile sale, se poate numi unul dintre cei
mai importanti reprezentanti ai curentului suprarealist. Mai mult decat atat, Dali a reusit
sa devina o vedeta mondiala, folosind in avantajul sau forta mass-mediei. 

Artist fecund si plurivalent, Dali nu s-a manifestat doar in zona artelor plastice ci si in cea
a filmului, regizand doua filme impreuna cu Luis Bunuel, a ilustrat “Cantecele lui
Maldoror” de Lautreamont si a scris cateva volume celebre, precum “Jurnalul unui
geniu” sau “Chipuri ascunse”. Pentru a putea intelege cat mai bine creatia lui Salvador
Dali, se impune precizarea catorva caracteristici ale curentului din care face parte.

Suprarealismul a fost o miscare artistica initiata la Paris in anul 1922, desprinsa din
miscarea Dada, perpetuand scandalul si revolta ce o animau. Suprarealistii se disting prin
increderea pe care o au in vis, hazard, halucinatii si mai ales in psihanaliza freudiana. 
 Suprarealismul presupune “automatism psihic pur”, necenzurat
de ratiune si infatisarea unei lumi fantastice in care toate se
comporta absurd, sfidand legile naturii. Printre reprezentantii cei
mai de seama ai acestui curent se numara Hans Arp, Max Ernst,
Yves Tanguy, Victor Brauner, Juan Miro si nu in ultimul rand,
cel ce constituie subiectul articolului de fata. 

Pictura lui Salvador Dali poate fi numita suprarealism in stare

pura, deoarece prin toate componentele sale, raspunde in cel mai
inalt grad comandamentelor programatice ale curentului. Ca
supapa de defulare a trairilor din straturile subconstientului, a
obsesiilor, a erotismului secret, a actelor ratate, a dorintelor
neimplinite si a celorlalte fenomene la care face referiri psihanaliza, suprarealismul
practicat de Dali este pe deplin edificator.

Mai mult decat alti suprarealisti, Dali a ridicat absurditatea si nebunia simulata la rang de
principiu. Dezgustatorul si obscenul, satanicul si monstruosul, au fost toate prezentate
intr-o maniera teatrala. Tehnica daliniana a fost cu totul exceptionala, fiind inspirata de
cea a a vechilor maestrii, pictand cu migala unui miniaturist si servindu-se de
exceptionalul sau talent de desenator. Totusi, Dali a folosit detaliul redat intr-un mod
naturalist cu scopul de a reprezenta continutul unei naturi monstruoase si ireale.

In ceea ce priveste deformarile, hipertrofiile, distorsiunile, incongruentele, noua realitate

halucinanta si absurda, monstruoasa si atroce, deliranta si grotesca pe care o creeaza,
imaginatia si interventia sa se dovedesc cu adevarat prodigioase. 

Ceasurile care curg precum o materie lipsita de consistenta in Persistenta memoriei,

armasarii apocaliptici din Ispitirea lui Anton, fiintele spectrale din Girafa in flacari,
formele baroce din Jocul lugubru sau monstrii dezgustatori din Premonitia razboiului
civil, constituie doar cateva viziuni de cosmar din universul inchipuit de Dali. Un univers
terifiant, cu ecouri din bestiarul medieval si din viziunile lui Hieronymus Bosch. 

Esenta artei sale, metoda “paranoia-critica”, a constituit o exagerare halucinanta a unor

idei sexuale, sadice, masochiste si compulsive. Componentele cheie ale picturii sale,
precum sangele, descompunerea, putrefactia si excrementele, au venit in continuarea
principiilor anti-estetice ale Dadaismului. 

Cu toate acestea, arta lui Salvador Dali abunda intr-o serie de referiri si aluzii istorice,
mai ales fata de pictura manierista, pentru ca in final sa-i fie imposibil sa scape de
transformarea inevitabila a anti-artei intr-o forma “pozitiva” de arta.