Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Occident Express
Occident Express
OCCIDENT EXPRESS
ORBUL – Vasile!
VASILE – Da, dom' Colonel, am venit.
ORBUL – De ce întîrzie Orient Express-ul, Vasile?
VASILE – Nu întîrzie, dom' Colonel. Vine peste trei minute. A fost anunţat.
ORBUL – Şi iar îl vedem de departe?
VASILE – Păi ce să fac, dom' Colonel? Aşa trece el, pe linia directă.
ORBUL – De luni de zile te rog să mă împingi mai în faţă.
VASILE – Nu pot, dom' Colonel. E interzis. Aşa zice regulamentul. Pietonii
privesc trenul de pe peron.
ORBUL (panicat) – Cît e ceasul? De ce nu trece? Ce se întîmplă? Poate l-au
anulat…
FATA – Hai că tocmai îl anunţă…
FATA îşi scoate telefonul mobil pe care este este înregistrat sunetul
trecerii unui tren printr-o gară. VASILE dă drumul unui ventilator care
provoacă un curent de aer. In acelaşi timp VASILE imită croncănitul
unor corbi care îşi iau zborul.
ORBUL – Cîte vagoane are? Zinuţo, numără vagoanele… cîte vagoane are?
Zinuţo, ce faci, numeri?
FATA – Unu… doi… trei… patru…
ORBUL – Toate sunt vagoane de dormit? Toate?
FATA – Da, tată, toate... cinci... şase... şapte…
ORBUL – Care-i vagonul restaurant? Să-mi spui cînd trece vagonul
restaurant…
FATA – Vine, vine… opt… nouă… zece…
ORBUL (în stare de extaz) – Oh… oh… Mirosul ăsta mă înnebuneşte… Cum
poate să miroase aşa bine trenul ăsta? A ce miroase Orient Expressul,
Zinuţo?
FATA – A mimoze, tată… a mimoze…
PROXENETUL
FATA 1
FATA 2
FATA 3
SOLDATUL AMERICAN
ORBUL BĂTRÎN
FATA 1 aşteapă lîngă una din ieşiri. Este îmbrăcată în aşa fel încît
spectatorul să nu aibă nici un dubiu în privinţa meseriei ei. În aşteptare,
FATA 1 repetă cuvinte în engleză pe care le citeşte dintr-un ghid de
conversaţie.
FATA 1 – Da… Da, spune... Hai, că nu sunt aşa ocupată, spune... Ce?… Păi ce
i-ai dat ?… Păi nu ţi-am spus să nu-i mai dai lapte ? Nu-i mai da
lapte... Nu-i da lapte, dă-i apă… Sau dă-i suc de mere… I-ai
temperatura… I-ai acum temperatura… Lipeşte-i termometrul de
ureche… În interior… Mamă, ăsta-i termometru electronic… I-l lipeşti
de ureche şi apeşi pe ON… Scrie acolo ON… Vezi unde scrie ON?
Apasă pe ON… Ai apăsat? Păi înseamnă că nu i-ai luat-o bine… Mai
apasă o dată pe ON… Scrie undeva ON… OFF e cînd îl stingi, mamă…
OFF e cînd îl stingi şi ON e cînd îl aprinzi… Mamă, ţi-am explicat de o
mie de ori… ON şi jos şi OFF e sus… Aşa… Cît?… Bine, e normal...
De cîte ori a vomitat? Poţi să-i dau acum un bicarbonat… Hai că o să-i
treacă… Nu-i da nimic de mîncare, doar puţin orez, dacă vrea… Orez
fiert în apă, atît, fără sare fără zahăr… Hai că am treabă… Vorbim mai
încolo...
FATA 1 îşi închide telefonul, caută în poşetă, scoate un ruj şi o oglindă
mică, se rujează, îşi aprinde o ţigară. Reîncepe apoi să repete cu voce
tare fraze în limba engleză.
FATA 1 (citind) – Do you need a girl? (Repetă pe de rost.) Do you need a girl?
Do you want fuck? Two hundred… Three hundred… (Citeşte din carnet
numerele.) One, two, three, four, five, six, seven, eigth, nine, ten…
(Repetă pe de rost.) One, two… three… Do you want fuck? Two
hundred dollars… (Citeşte din carnet.) You are a nice man…
Americain solders are nice men…
SOLDATUL priveşte în jurul său, face semn că nu, mai avansează puţin
cu pubelele.
FATA 1 (consultîndu-şi carnetul) – Where are you from? New York ? From
New York? (SOLDATUL face semn că nu.) Los Angeles? (SOLDATUL
face semn că nu.) Dallas? Dallas? You are from Dallas? (Amuzat,
soldatul face semn că nu.) You are from… California? Texas?
Colorado? Pensylvania?
SOLDATUL – North Carolina…
FATA 1 (îşi scoate repede telefonul şi formează un număr) – A ieşit unu… Da,
da... Hai, că nu ştiu cît pot să-l ţin…
FATA 1 – Ai un foc? Un foc, ai? Un foc... (Se uită în carnet.) A light… Do you
have a light? Do you want a girl? Romanian girl? (Soldatul face semn că
nu.) Romanian girl beautiful. Very beautiful. Romanian girl. Cheap and
beautiful. Only one hundred… For you… Only one hundred… For
American solder… Cheap…
SOLDATUL – By-by…
SOLDATUL – By-by…
FATA – Hei, bă by-by, stai, mă… Mă… What is your name? Fifty dollars! Stai,
mă…
FATA 1 – Cheap...
SOLDATUL – What?
FATA 1 (caută în carnet şi apoi pune întrebarea) – How many you are? One
thousand? Two thousand? Three thousand?
Apare ORBUL BĂTRÎN în uniformă militară din anii celui de-al doilea
război mondial. Pe piept are mai multe decoraţii. ORBUL avansează cu
precauţie, ajutîndu-se de un baston alb pe care-l ţine în mîna dreaptă,
în timp ce în mîna stîngă duce un buchet de flori.
ORBUL BĂTRÎN – Hei… Unde sunteţi ? Where are you? Are you here?
ORBUL BĂTRÎN – Are you here? Have you come finally? Long live to
American Army! Jos comunismul! Wellcome America… (Se apropie de
poarta de sîrmă ghimpată.) But is too late…
ORBUL BĂTRÎN – Too late… Jos comunismul! … But is too late… Do you
here, me? Is too late… E cam tîrziu… De ce-aţi venit, mă, aşa de tîrziu?
De ce-aţi întîrziat mă, aşa de tare ? Why?… Why? You are very late…
Fifty years late… Why? Why? (Către FATA 1.) N-ai nişte apă ?
ORBUL BĂTRÎN – It's for you… Hello, boys! (Începe să fredoneze imnul
american.) God bless America…
FATA 1 – I like… You like… He likes… I like America… I go… You go…
He, she, it goes… I want to go to America… I like America… America
is big… I want to go to America… America is beautiful… America is
strong… I want to go to America… I want to go with you to America…
Take me with you to America… Yes, I want to go with you to
America… Are you married?
FATA 1 – Păi cum să mă bazez pe tine dacă… Un spun şi alta faci… Dă-mi-l să
vorbesc puţin cu el… Ce faci, iepuraşu' lui mama?… Cum? … Stai cu
mami acolo că vin şi eu… vin, scumpete, vin, dar acum stai cu mami…
auzi… hai că-ţi aduce mama ceva bun, da' acu' ascultă de bunica…
Da… da, iepuraşu', da…
SAXOFONISTUL – Hi !
ACORDEONISTUL bea.
ACORDEONISTUL – Pardon?
SAXOFONISTUL – Hi!
ACORDEONISTUL – Hi! Haide hai !
SAXOFONISTUL – Artist?
ACORDEONISTUL – Artist, artist…
SAXOFONISTUL – French?
ACORDEONISTUL – French, ce?
SAXOFONISTUL – Are you French?
ACORDEONISTUL – French?
SAXOFONISTUL – Français?
ACORDEONISTUL – Nu… No…
SAXOFONISTUL – Do you speak french?
ACORDEONISTUL – Yes… Merde !
SAXOFONISTUL – Well… very good…
ACORDEONISTUL – Mon cul.
SAXOFONISTUL – Great!
ACORDEONISTUL – Liberté, égalité, fraternité !
SAXOFONISTUL – Vive la France ! Putain…
SAXOFONISTUL – Jazz?
ACORDEONISTUL – Nu… Non… Not jazz, manele… Europa de est…
SAXOFONISTUL – What?
ACORDEONISTUL – Europe de l'Est… Comunism… Comunism kaputt, acum
manele… Tu piges? Understand?
SAXOFONISTUL – Yes… You are the king of manele!
ACORDEONISTUL – Firica… Unde eşti, mă? Auzi, adu ceva de haleală şi vino
la Sorbona… Mă găseşti la Sorbona… ia ceva bun… (Către
SAXOFONIST.) Apporter manger… Manger… Tu veux quoi?
SAXOFONISTUL – To eat?
ACORDEONISTUL – Yes. Moi… te invit… Je… invite you…
SAXOFONISTUL – Great.
ACORDEONISTUL – You… want quoi? Manger?
SAXOFONISTUL – I am vegetarian…
ACORDEONISTUL – Firica, vezi să fie vegetarian… să fie totul vegetarian…
Iţi explic eu… Un prieten… (Către SAXOFONIST.) Şi de băut? Une
bière?
SAXOFONISTUL – Beer, yes… yes, yes, beer, OK…
ACORDEONISTUL (la telefon) – Bere bea… Ia un pachet de opt… Aşa… Iţi
povestesc, e un tip mişto…
SAXOFONISTUL – Mişto?
ACORDEONISTUL – Mişto… Nice…
SAXOFONISTUL – Mişto...
ACORDEONISTUL – You… mişto…
SAXOFONISTUL – Me, mişto… and you, mişto…
ACORDEONISTUL – Big artists mişto…
REGIZORUL – Pocniţi din degete! … Mai tare cǎ n-aud nimic… Mǎ, parcǎ
aveţi degete de cearǎ… Aşa… Hai, mai din inimǎ… Mǎ, nu ştiu ce
aveţi astǎzi dar sînteţi de o tristeţe… Mergeţi înapoi, mai facem o datǎ!
REGIZORUL – Ce-i?
REGIZORUL – Da, numai cǎ… nu trebuie sǎ fim vulgari… Hai, Mircea, bagǎ
text!
REGIZORUL – Nu... Nu ştiu ce aveţi dar nici unul din voi n-are vlagǎ astǎzi...
Şi nu pricep de ce... Cǎ doar v-am explicat... Nu facem artǎ aici, facem
comerţ... Ce vor ei este o scenǎ folcloricǎ, chiar kitch, dar ca în
Kusturiţa... şi sǎ fie visceralǎ... Nu suntem la teatru, suntem într-un tren
de lux, sunteţi plǎtiţi ca sǎ faceţi animaţie în Orient Express, aşa cǎ n-am
nevoie de expresii prea inteligente pe feţe voastre... Chiar dacǎ vi se
pare cǎ vǎ cer sǎ faceţi un lucru imbecil, pentru asta sunteţi plǎtiţi, ca sǎ
facem un lucru imbecil în Orient Express... Şi dacǎ n-aţi înţeles acest
lucru înseamnǎ cǎ nu putem lucra împreunǎ şi reziliem contractul... Cei
care vor cǎlǎtori în trenul ǎsta vor sǎ vadǎ ţigani de tip Kusturiţa la
intrarea în Balcani. Asta-i tot. Ori jucaţi jocul, ori ne separǎm.
ACORDEONISTUL – Da’ nu-i adevǎrat, tot ce vreau este sǎ fim cît mai
autentici cu putinţǎ.
MIRELE – Nu, dar nu înţeleg de ce, cînd ajunge în Balcani, cǎlǎtorul din Orient
Express trebuie sǎ fie în mod obligatoriu salutat de un grup de ţigani…
ORBUL şi GRĂNICERUL.
ORBUL – Nu vă supăraţi…
GRANICERUL – Da, taică?
ORBUL – Aş vrea să ştiu şi eu… pe unde a fost exact frontiera…
GRANICERUL – Păi aici e… te afli la frontieră…
ORBUL – Nu te supăra… Uite, am venit cu nepoata mea cu maşina tocmai de la
Arad… dar ea nu mă înţelege… Sunt bătrîn, am făcut războiul, m-au
trimis ruşii în Siberia, m-am întors acasă abia în 1956… În 63 am vrut
să fug la sîrbi, m-au prins, am făcut doi ani de puşcărie… În 68 m-au
lăsat să plec într-o excursie în Ungaria, din Ungaria am vrut să fug apoi
în Austria şi m-au prin din nou… Mi-e ciudă pe frontiere... Vreau să văd
unde a fost exact frontiera...
GRANICERUL – Păi… de fapt nici nu mai există… Acum, gata, suntem toţi în
Uniunea Europeană… Ungurii trec la noi, noi trecem la unguri… Nu
mai e nici o problemă...
ORBUL – Da' arată-mi te rog unde a fost... Arată-mi o bucăţică de pămînt să
pun piciorul pe ea şi să ştiue că acolo fost sîrma ghimpată sau gardul sau
mai ştiu eu ce...
GRANICERUL – Vino, taică... Dumneata eşti chiar nevăzător?
ORBUL – Am orbit din cauza unui diabet… Trag un diabet după mine încă din
Siberia…
GRANICERUL – Uite, taică... Pune piciorul aici… Aici a fost o bornă… pune
mîna pe ea… aici era graniţa dintre Ungaria şi România… aici au fost
miradoare, aici era totul arat… Acum nu mai e nimic…
ORBUL – Bine... Mulţumesc, băiatule… Lasă-mă puţin aici cu gîdurile mele…
Mă întorc eu singur la maşină… De altfel nepoata mă vede…
TATĂL şi FIUL.
FIUL – Tată, unde pleci? Zău aşa, ar fi păcat să te superi… Faptul că ai turnat e
acum singurul tău capital… Iar acum că a venit capitalismul ar fi o
prostie să nu-l folosim… tată…
SCENA 8
EA bea apă.
EA – Nu mă atinge!
EL – Vezi să nu adormi… Nu sta lipită aşa de pămînt că eşti asudată... Atîta ne
trebuie, să răceşti...
EA – Ah, ce bine e... Vreau să trăiesc afară... De acum nu mai vreau să trăiesc
decît afară... A fost ca într-o cuşcă... Puteam să murim...
EL – Nu murim noi aşa uşor...
EA – Of, ţi-am spus că nu-mi plac camioanele astea...
EL – Gata, hai, că acum s-a terminat…
EA – Uite ce frumos e cerul... Uite şi tu ce bine se văd stelele...
EL – Ascultă, stelele sunt ultima mea grijă…
EA se ridică în capul oaselor şi priveşte în jur.
EA – Da, numai că ăsta ne e nume italian. Numai nemţii pun două puncte pe
litere...
EL – Nu numai nemţii, şi danezii pun aşa.
EA – Crezi că suntem în Danemarca?
EL – Nu ştiu. Vedem noi cînd răsare soarele.
EA – Eu vreau să ştiu unde sunt acum.
EL – Păi ce vrei să fac?
EA – Dacă suntem în Danemarca e bine. Şi dacă suntem în Germania e bine. E
chiar foarte bine.
EL – Ai reţea?
EA – Nu...
EL – Ţi-e rău?
EA – Nu, mi-e bine... Ce facem acum'? Unde dracu' e oraşu' ăsta că nu se vede
nimic?
EL – Păi nu se vede că e la şapte kilometri. Mergem şapte kilometri şi vedem
unde suntem.
EL scoate o hartă.
EA – Hei! Hei!
Muncitorul se opreşte.
Personaje:
PRIMUL
AL DOILEA
AL DOILEA – Nu…
AL DOILEA – Da…
AL DOILEA – Da.
AL DOILEA – Nu.
PRIMUL – Nu e sigur.
AL DOILEA – Ba da.
AL DOILEA – Nu, da' mi-au povestit alţii cum se întîmplă. Îţi rad cîteva palme,
poate cîţiva pumni, şi te lasă să pleci. Nu te pot ţine prea mult aici. Nici
n-au loc, totul e plin.
PRIMUL – Pe mine nu m-a bătut nimeni niciodată. Nici măcar taică-meu n-a
ridicat niciodată mîna asupra mea.
AL DOILEA – Ba da, va trebui s-o faci că altfel rişti să ieşi de aici mutilat pe
viaţă. Bagă-ţi asta în cap, motive să ne tortureze n-au, tot ce vor e să ne
dea o lecţie.
LE DEUXIME – Cu cît urli mai mult cu atît îi enervezi mai mult. Urlă şi tu
puţin, cît să le faci plăcere, da' nu prea mult. Mai ales nu trebuie să le dai
impresia că opui rezistenţă. Arată că te doare, dar dozează, e important
să ştii să dozezi.
PRIMUL – Sincer să-ţi spun, aş vrea să înceapă să ne bată cît mai repede ca să
scăpăm o dată.
AL DOILEA – A, nu, nu trebuie să-ţi faci iluzii… N-or să ne bată imediat, întîi
or să ne mai ţină aici, ei ştiu bine că noi ştim ce ne aşteaptă şi că asta ne
angoasează… S-ar putea să ne scoată de aici ca să ne bată pe la patru
dimineaţa, sau poate chiar mîine la prînz. Depinde, cum au chef.
AL DOILEA – Ce?
AL DOILEA – Ce?!
PRIMUL – Vreau să-mi dai o palmă. Ca să fiu pregătit… Vreau să-mi dau
seama dacă pot să fac faţă.
AL DOILEA – Tu ai înnebunit?
PRIMUL – Nu, dar vreau să-mi dai o palmă… Hai, că-mi faci un bine, dă-mi
una că altfel simt că mă sufoc… Dă-mi te rog o palmă că altfel încep să
vomit…
PRIMUL – Nu ştiu… unde vrei, dar hai o dată… hai, că prefer să fiu pregătit…
Dar loveşte tare… Loveşte tare de la început.
PRIMUL – Hai, că e cel mai mare bine pe care mi-l poţi face...
AL DOILEA – Te doare?
PRIMUL – Da…
PRIMUL – Normal… În orice caz, îţi mulţumesc… Şi acum mai vreau una…
VASILE – Da?
FATA – Poţi tu să opreşti Orient-Express-ul? Pentru o secundă?
VASILE – Pentru o secundă pot.
ORBUL – Ai văzut că poate?
FATA – Bine, bunicule, dar nu rămîi agăţat de el. Îl atingi o secundă şi după
aceea ne laşi în pace. Că ne-ai înnebunit cu Orient-Express-ul ăsta.
Promiţi că ne laşi în pace după aceea?
ORBUL – Promit.
FATA – Că şi aşa ne pui în pericol. Îi pui lui Vasile cariera în pericol.
ORBUL – Spune-i că l-am rugat eu...
VASILE – Gata, tată... Am să-i pun foc verde ca să oprească... Şi cînd opreşte,
te împinge nepoata cu căruciorul şi-l atingi...
Vasile aduce o veche uşă de tren, ruginită, cu geamul lipsă. De uşă este
încă fixată o clanţă şi o bară de metal de care se apucau călătorii ca să
poată urca mai uşor în tren.
Fata scoate telefonul mobil şi dă drumul la înregistrarea sonoră.
Senzaţia că trenul se apropie.
Fata îl impinge pe orb spre ceea ce ar trebui să fie calea ferată. Vasile
se apropie cu uşa de vagon de tren. Amîndoi scot sunete de natură să
sugereze oprirea trenului în gară.
ORBUL – Cincisprezece?
FATA (prin megafon, ca şi cum ar fi ghid) – Chiar în faţa noastră, Turnul Eiffel,
325 de metri înălţime împreună cu antena... Construit pentru expoziţia
universală din 1889... Timp de 50 de ani a fost clădirea cea mai înaltă
din lume...
FATA – Ponte dei Sospiri chiar deasupra noastră... Construită între Palatul
Dogilor şi închisoarea unde a stat şi Casanova... Iar acum coborîm din
tren şi spunem la revedere... La revedere Orient Express...
ORBUL (agitînd clanţa) – Drum bun! Drum bun, mă!!! (Agitînd clanţa.) L-am
atins! L-am atins... Am fost cu trenul... Salutări Vienei! Salutări
Parisului!