Povestea puisorului motat

Era spre sfarşitul primaverii. Mama cloşca statuse trei saptamani pe

cuib şi încalzise noua oua mari şi roşcate. Era sleita de puteri, dar
cu toate acestea, abia aştepta sa-şi vada odraslele.
Şi iata ca primul piuit se auzi. Un puişor galben şi cu puful umed
rupse coaja oului şi ieşi la lumina zilei strigand cat putea. Mama-
cloşca îl baga sub aripi, îl încalzi şi îl linişti. Apoi, unul şi înca unul,
ieşira toţi din întunericul în care statusera pana acum, abia ţinandu-
se pe picioare.

Dar cloşca nu statu mult pe ganduri. A

doua zi îşi scoase odrasele la plimbare, mandra, nevoie mare, dar
şi cu ochii în patru, ca nu cumva vreun duşman nevazut sa le faca
rau. Un colţ de iarba, o rama, o firimitura, erau tot atatea prilejuri ca
mama sa cheme puii la ea şi sa-i numere.
Am uitat sa va spun ca, unul dintre puişori avea un moţ dragalaş,
care-l deosebea de fraţiorii lui. Cloşca observase de la început
acest amanunt, dar pentru ea toţi puişorii erau la fel de frumoşi şi
deştepţi, grija de a-i apara era mult mai importanta decat moţul
puişorului.
Cu toate acestea ceilalţi puişori nu conteneau în a admira moţul
fraţiorului lor, ba chiar se mai şi certau uneori din aceasta cauza.
– Încetaţi, le spunea mama-cloşca, moţul nu îl va hrani şi nu îl va
feri de primejdii! Învaţaţi mai bine ce trebuie sa faceţi daca vulpea
sau uliul va da tarcoale.
Puişorul moţat îi dadea dreptate mamei lui, dar pe undeva, în
adancul sufletului lui, simţea un fel de mandrie şi bucurie pentru ca
era puişorul cu moţ.
Într-o zi, puişorul se apropie mai mult de malul raului. Privea cu jind

la boboceii de raţa care înotau voiniceşte, se scufundau cu capul în

apa, facand tot felul de giumbuşlucuri. Şi nici macar nu aveau moţ!
Ştia ca nu avea voie sa intre în rau, dar tare s-ar mai fi jucat şi el!
Deodata observa pe malul raului o barcuţa facuta din hartie. Ce-ar fi
sa o încerce? Nu cumva chiar pentru el fusese pusa acolo? Doar
era puişorul moţat! Se apropie de barcuţa, o împinse şi încerca sa
se urce în ea. Atunci, o broscuţa care se afla în apropiere îi striga:
– Hei, este doar o barcuţa de hartie! Se va uda şi se va rupe! Nu
este bine ce faci!
– Ce animal urat! zise puişorul. Cum şi-o fi închipuind ca eu,
puişorul moţat, am sa ascult vorbele ei? Şi pleca mai departe.
Trecu pe langa un peştisor jucauş. Acesta se lua dupa barcuţa şi
striga:
– Opreşte-te, e doar o barcuţa de hartie! Se va uda şi se va rupe!
– Ce-ţi pasa ţie? Daca se va rupe, îmi voi întinde aripile şi voi
zbura…
Barcuţa se udase deja şi începuse sa se laţeasca. O libelula trecu
prin apropierea puişorului, se învarti puţin în jurul lui, dupa care
zumzai:
– Ce puişor prostuţ! În curand va fi vai şi amar de puful lui.
Dar puişorul nu putu sa-i mai raspunda. Barcuţa începuse sa se
scufunde. Încerca sa zboare, dar aripile nu i-au fost de niciun folos.
Se uita spre mal şi îl cuprise spaima. Ce departe era malul de el! Şi
apa era aşa de rece!
Dragi copii, daca v-aţi fi uitat în acel moment spre rau, aţi fi vazut o
broscuţa, un peştişor şi o libelula care se trudeau sa scoata un
puişor din apa. Nu a fost uşor, dar cei trei şi-au unit forţele şi au
reuşit sa înfranga puterea raului.
Ajuns pe mal, puişorul nu ştia cui sa mulţumeasca mai întai. Era
tare ruşinat de felul cum se purtase! Şi-a zvantat puful galbui la
soare, apoi a pornit-o printre ierburi catre fraţiorii lui care ciuguleau
liniştiţi pe langa mama lor. Oare le va povesti ce i s-a întamplat? Voi
ce credeţi?

Cuvinte necunoscute:
Sleita de puteri – secat de puteri (fara putere)
Odrasle – urmasi ( pui )
Conteneau – nu se opreau
Giumbuslucuri – glume, prostioare
Se trudeau – faceau efort, incercau
Spaima - frica
S-a zvantat – s a uscat
Jind - dorinta