Polizaharide

Polizaharidele sunt substanțe cu structură macromoleculară, formate din sute sau mii de resturi
de monozaharide unite prin legături glicozidice(eterice).

n Monozaharide Polizaharide
−n H2O

Cele mai răspândite polizaharide provin de la glucoză.

Amidonul - polizaharida de rezervă din plante(cereale, legume, ș.a.)

Glicogenul - polizaharida de rezervă din organismul animal

Celuloza - polizaharida de susținere(schelet) din materialele lemnoase

1. Amidonul
Proprietăți. Structură. Importanța amidonului
Amidonul este polizaharida de rezervă a plantelor, formată din resturi de ɑ-glucoză; se prezintă
sub formă de granule microscopice în rădăcinile, tuberculii și semințele unor plante. Porumbul,
cartofii, grâul, orezul sunt surse importante de amidon.
Amidonul se prezintă sub forma unor granule caracteristice având între 0,02 și 0,1 mm.
Amidonul este o pulbere amorfă de culoare albă , insolubilă în apă rece; în apă caldă(50-60oC)
se produce o umflare a granulelor, urmată de spargerea acestora, cu formarea unei suspensii vâscoase,
lipicioase, numită cocă. Într-o cantitate mare de apă are loc o dizolvare parțială a amidonului. În
prezența iodului, la rece, soluția de amidon se colorează în albastru intens; această reacție este utilizată
atât pentru recunoașterea amidonului, cât și a iodului.
Prin hidroliză totală în mediu acid se obține numai ɑ-glucoza, ceea ce demonstrează că amidonul
este o polizaharidă ce provine din ɑ-glucoză.

H+
(C6H10O5)n + nH2O nC6H12O6
amidon ɑ-glucoză

Amidonul este alcătuit din două polizaharide:

Amiloza(C6H10O5)n , n = 200-1200
Amilopectina(C6H10O5)n , n = 6000-36000

1
2. Glicogenul
Glicogenul este polizaharida de rezervă din regnul animal, depozitată în ficat, mușchi și alte
țesuturi . Ca și amidonul, glicogenul este format din resturi de ɑ-glucoză, având structură asemănătoare
amilopectinei, dar mult mai ramificată, fapt ce a făcut ca acesta să fie numit amidon animal.

3. Celuloza
Celuloza formează componenta fibroasă a pereților celulelor vegetale, alături de lignină și alte
componente, asigurând plantelor rezistență mecanică și elasticitate.
Celuloza se obține, în special, prin prelucrarea bumbacului, lemnului, stufului și paielor.
Obținerea celulozei se poate realiza prin mai multe procedee care fac posibilă separarea celulozei de
lignină și de ceilalți componenți necelulozici, separarea se realizează prin trecerea acestora în soluție
și îndepărtarea lor.
Celuloza este o substanță solidă de culoare albă, amorfă, fără gust și miros, insolubilă în apă
și în solvenți organici, cu o rezistență mecanică ridicată.
Hidroliza acidă sau enzimatică transformă celuloza în β-glucoză. Enzima care hidrolizează
celuloza(celulaza) se află în tubul digestiv al animalelor erbivore; prin hidroliză, rezultă celobioză,
care, în prezența altei enzime(celobiaza), se transformă în β-glucoză.

Hidroliză Hidroliză
(C6H10O5)n (Celulază)
C12H22O11 (Celobiază) C12H12O6
celuloză celobioză β-glucoză