12 Iunie, 2023

Polizaharide
de Tendeleu Ricardo-
Ianis
 Introducere
Polizaharidele sunt hidrocarbonate compuse din mai multe molecule de monozaharide ca
de exemplu glucoză, fructoză care sunt legate între ele în lanțuri cu lungimi diferite
formând polizaridele ca glicogen, amidon, chitină și celuloză. Formula generală a unui
polizaharid este:
-[Cx(H2O)y]n- unde x are frecvent valoarea 5 și 6 iar y valoarea x-1.
De grupa polizaharidelor aparțin și pectinele, produsele mucilaginoase din cereale formate
din galactoză, gluten și manoză, amilopectina.
 Polizaharidele au structură
macromoleculară. Prin hidroliză,
polizaharidele se transformă în
monozaharide. Cele mai însemnate
sunt cele două polizaharide ce derivă
de la D-glucoză: amidonul şi celuloza.
Amidonul este o polizaharidă de
rezervă, iar celuloza o polizaharidă de
schelet ce conferă soliditate mecanică.
 Amidonul
Amidonul are răspândire universală în regnul vegetal în seminţele sau în tuberculii
plantelor. El nu este o substanţă unitară, ci un amestec de două polizaharide: amiloza (10-
20%) şi amilopectina (80-90%), ambele fiind formate din resturi de D-glucopiranoză unite
prin legături α-glicozidice.
Dacă la dizolvarea la temperatură ridicată a amidonului în apă se adaugă n-butanol, n-
pentanol sau ciclohexanol, se precipită amiloza. Aceasta dă coloraţie albastră cu iodul
(hârtia iod-amidonată). Numai amilopectina formează cocă. Ea dă coloraţie slab purpurie
cu iodul. Fermentaţia amidonului stă la baza proceselor biochimice de fabricarea a
alcoolului etilic. Se poate obţine astfel bere sau, prin distilare, băuturi spirtoase având un
conţinut mai ridicat de alcool sau chiar „alcool rafinat”.
Prin studii de structură asupra amilozei s-a ajuns la concluzia că aceasta
este o polizaharidă constituită din resturi de maltoză:

Amilopectina are o structură ramificată cu legături 1-6-α-glicozidice:

 Glicogenul
Este o polizaharidă cu răspândire universală în regnul animal (se numeşte
„polizaharidă de rezervă”, constituind rezerva de energie a organismului). El
este sintetizat de organism în ficat, din glucoză, cu ajutorul acidului ATP
(adenozin trifosforic). Prin hidroliză enzimatică se transformă în D-glucoză,
care mai apoi este transportată sangvin în muşchi şi ţesuturi.
Structura glicogenului este asemănătoare cu a amilopectinei, fiind format
din resturi de D-glucopiranoză unite prin legături 1,4α-glicozidice, cu
ramificări 1,6α-glicozidice, gradul de ramificare fiind însă mai mare decât al
amilopectinei şi catenele mai scurte. Greutatea moleculară este de ordinul
106 u.a.m.
 Celuloza
În plante, celuloza se găseşte în pereţii celulelor vegetale şi sub formă de fibre (bumbac, in). Ea este amestecată cu
cantităţi variabile de lignină, grăsimi, răşini, alte polizaharide şi cu substanţe minerale. Cea mai pură celuloză este cea
extrasă din bumbac (99.8%).
Stabilirea structurii celulozei s-a făcut prin hidroliză cu acid clorhidric. În celuloză, resturile de D-glucoză sunt
conţinute în forma piranozică şi sunt unite prin legături β-glicozidice 1,4 (prin atomi de oxigen) si rotite unul faţă de
altul cu 1800 (Haworth).
Cu toate acestea, termenul de celuloză nu desemnează un compus unitar ci o categorie de compuşi cu macromolecule
constituite după acelaşi principiu, dar variind prin mărimea lor. De exemplu, gradul de polimerizare al celuluozei
naturale (fibrele de in, iută şi ramie) este de aproximativ 3000. Varietatea gradelor de polimerizare este explicată prin
uşurinţa cu care se rup macromoleculele componente ale celulozei la hidroliza acidă, prin oxidare, sau chiar cu
ultrasunete.
 Deşi prezintă aspect amorf, celuloza se comportă faţă de razele X ca o
substanţă cristalină în care macromoleculele sunt aşezate aproximativ
paralel (Sponsler şi Dore, 1926; Meyer, 1937). S-a constatat că
celulozele din diferite plante au spectre de raze X identice.

Celuloza are multiple aplicaţii industriale:

- celuloza brută este albită cu hipoclorit de calciu sau cu clor. Din ea se fabrică hârtia.
- mătasea artificială se obţine din celuloză prin procedeul vîscozei, care constă în
sodarea celulozei şi transformarea ei cu CS2 în xantogenat de celuloză. Materia
vîscoasă se filează apoi într-o baie acidă.
- nitratul de celuloză (numit impropriu nitroceluloză) se foloseşte ca exploziv.
 Mulțumesc
pentru atenție!
 Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Polizaharid%C4%83
• https://chimie-bl.eu/soib/glucide/pz.html