Sunteți pe pagina 1din 7

Poliglucide de rezerva

Introducere
Poliglucidele sunt compusi macromoleculari, extrem de raspanditi, ca rezultat al activitatii
organismelor.In functie de gradul de omogenitate al glucidelor componenta catenei
policarbohidrice, acesti compusi macromoleculari, pot fi sistematizati in homo- si heteroglicani.Spre deosebire de proteine, a caror structura primara, implicit lungime, este codificata in
genom, poliglucidele sunt create aparent, fara existent unui model, prin atasarea de mono- sau
oligoglucide la o catena preformata.De aceea, lungimea si compozitia poliglucidelor, adesea
prezinta o mare diversitate si sunt aparent aleatorii.In realitate, s-au pus in evidenta structuri
repetitive, conservate interindividual si schiar interspecii.Comparand posibilitatile de legare intro secventa data a doi aminoacizi cu posibilitatile de legare a doua hexoze, se constata ca in
primul caz se poate realiza o singura legatura peptidica spre deosebire de al doilea caz, cand
putem realiza cinci tipuri de legaturi glicozidice (1-1,1-2,1-3,1-4,1-6).
Majoritatea poliglucidelor, pot fi sistematizate dupa functia biologica in poliglucide de
rezerva (amidon, glicogen si dextrani) si poliglucide de structura (chitina si celuloza).
Polizaharide de rezerva
Polizaharidele de rezerva, dintre care amidonul este cel mai raspandit in plante, iar
glicogenul in animale, sunt deobicei depozitate sub forma unor granule mari in citoplasma
celulara.Glicogenul sau granulele de amidon pot fi izolate din extractele celulare prin
centrifugare diferentiala.In cazul unui surplus de glucoza, unitatile de glucoza sunt depozitate
prin legare enzimatica la capetele lantului de glicogen sau amidon; pentru necesitatile
metabolice, ele sunt eliberate enzimatic pentru a fi folosite ca sursa de energie.
Amidonul
Amidonul este constituit din -amiloza si amilopectina. -amiloza este un lant lung
neramificat, in care toate unitatile de D-glucoza sunt legate (1-4).Lantul este polidispers si
variaza in ceea ce priveste masa moleculara de la cateva mii la 500.000. Amiloza nu este cu
adevarat solubila in apa dar formeaza micelii hidratate, care dau o coloratie albastra cu iodul.In

astfel de micelii, lantul polizaharidic este rasucit intr-o elice(fig.1). Amilopectina este foarte
ramificata, continand 24-30 resturi de
glucoza, functie de specie.Legatura de
baza este (1-4), dar punctele de
ramificatie sunt date de legatura (1-6)
(fig.2). Amilopectina da solutii coloidale
sau micelare care cu iodul au o coloratie
rosu-violet.Masa moleculara poate ajunge
si la 100 milioane.
Componentii majori ai amidonului
pot fi hidrolizati enzimatic in doua
figura 1

moduri.Amiloza poate fi hidrolizata de -amilaza (


(1-4)-glucan 4-glucohidrolaza), prezenta in saliva si
sucul pancreatic si avand rol in digestia amidonului
in tractul gastrointestinal.Ea hidrolizeaza legaturile
(1-4) la intamplare, producand un amestec de
glucoza si maltoza libere; ultima nu este atacata de
enzima.Amiloza poate fi hidrolizata si de
-amilaza ( (1-4)-glucan maltohidrolaza).Aceasta

figura 2

enzima, care se gaseste in malt, taie succesiv unitati


de maltoza incepand de la capatul nereducator,cu producere de maltoza cantitativ, - si Amilazele, actioneaza si asupra amilopectinei.Polizaharidele obtinute prin actiunea amilazelor
asupra componentelor amidonului se numesc dextrine. - si -Amilazele nu hidrolizeaza
legaturile (1-6) ale amilopectinei.Produsul final al actiunii exhaustive a -amilazei asupra
amilopectinei este un miez mare, foarte ramificat, dextrina limita, numita asa pentru ca
reprezinta limita atacului -amilazei.O enzima de de ramificare ( (1-6)-glucan 6-hidrolaza sau
(1-6)-glucozidaza) poate hidroliza legaturile (1-6) de la punctele de ramificatie.Actiunea
combinata a -amilazei si (1-6) glucozidazei poate degrada complet amilopectina la maltoza
si glucoza.

Structura amilopectinei
Structura ramificata
este dovedita prin fatul
ca printer produsii de
hidroliza ai amidonului
complet metilat se
gaseste, in afara de
2,3,6-trimetilglucoza si de 2,3,4,6-tetrametilglucoza, si o dimetilglucoza, in cantitati de acelasi
ordin de marime cu cele de tetrametilglucoza.S-a stabilit ca acesta este 2,3-dimetilglucoza. Cum
hidroxilul de la C5 este implicat in ciclul piranozic, iar cel de la C4 in legatura 1,4 dintre resturile
de glucoza, urmeaza ca legatura dintre catene se face prin hidroxilul de la glicozidic de la
marginea reducatoare a unei catene si hidroxilul de alcool primar de la C6 al alteia. Existenta
acestor legaturi 1-6, a fost confirmata prin gasirea, in cantitate mica a printrea produsii de
hidroliza acida sau enzimatica ai amidonului, a unei dizaharide, care s-a dovedit ca este glucozido-6-glucoza (izomaltoza).
Structura amilozei
Macromoleculele amilozei au foarte probabil forma unei elice, asemanatoare unui arc obtinut
prin rasucirea unei sarme de otel pe o verghea.O asemenea conformatie este posibila, gratie
faptului ca resturile de glucoza sunt unite prin legaturi -glicozidice.Admitand pentru resturile de
glucoza, conformatia scaun, fiecare spira a elicei de amiloza, ar fi compusa din circa sase resturi
de glucoza.In interiorul alicei ramane un canal gol de circa 5 .
Glicogenul

Glicogenul este principalul


polizaharid de rezerva din celulele
animale, corespondentul amidonului din
plante.Glicogenul se gaseste in mare
cantitate in ficat, unde poate atinge pana la
10% din grutatea umeda a acestuia.Este
present in muschii scheletici in proportie
de 1-2%.In celulele hepatice, glicogenul se
afla sub forma de granule mari, care sunt
formate din granule mai mici compuse din
molecule foarte ramificate avand o masa
moleculara de cateva milioane(fig.3).

Figura 3

Ca si amilopectina, glicogenul este un polizaharid format din glucoza legata (1-4).Este


insa o molecula mult mai ramificata si mult mai compacta decat amilopectina; ramificatiile se
produc aproape dupa fiecare 8-12 resturi de glucoza.Punctele de ramificatie sunt legate (16).Glicogenul poate fi izolat din tesuturile animale prin tratare cu solutie de KOH fata de care
legaturile nereducatoare (1-4) si (1-6) sunt stabile.Glicogenul este hidrolizat de - si amilaze cu producere de glucoza si maltoza; actiunea -amilazei cu produce dextrine limita.Cu
iodul, glicogenul da o coloratie rosu-violeta.
Dextrinele apar ca produsi intermediari ai hidrolizei amidonului.Sunt amestecuri de
poliglucide de tip polimaltozic, cu masa moleculara variabila, din ce in ce mai mici.Se clasifica
dupa coloratia pe care o dau cu iodul in: amilodextrine (culoare albastra-violancee),
eritrodextrina (rosie-bruna), acromodextrine si maltodextrine (incolore).
Degradarea poliglucidelor
Polizaharidazele sunt enzime ce produc scindarea hidrolitica a oligoglucidelor.Aceste
enzime actioneaza strict specific in raport cu natura legaturii dintre monozaharidele
constituente.Polizaharidazele se subdivid in homopolizaharidaze si heteropolizaharidaze.
Homopolizaharidazele catalizeaza scindarea hidrolitica a homopoliglucidelor; cuprind
amilazele, celulazele si chitinazele.

Amilazele scindeaza legatura -1,4 glicozidica a amidonului si glicogenului, eliberand


unitati diglucidice de maltoza.Se cunosc 3 tipuri de amilaze: -amilaza, -amilaza, -amilaza.
-Amilaza (-1,4-glucan-4-glucanhidrolaza), numita si endoamilaza, scindeaza
macromolecula de amilopectina si glicogen, hidrolizand legaturile glicozidice -1,4 din interiorul
molecule.Este raspandita la animale, plante si microorganisme.Cele mai cunoscute sunt: amilaza
salivara, amilaza pancreatica. Nu scindeaza legaturile glicozidice -1,6.Ca produs de degradare
initial apar oligozaharide cu 6-7 unitati de glucoza, corespund unei circuvolutiuni a spirei de
amiloza.Prin actiune indelungata, se pot scinda fragmente pana la unitati de diglucide de
maltoza.Hidroliza se opreste in stadiul de diglucid.
-Amilaza (-1,4-glucan-maltohidrolaza), numita si exoamilaza, este raspandita in lumea
vegetala.Scindeaza macromolecula de amidon plecand de la capatul terminal, separand unitati
diglucidice de maltoza.La locul de ramificare, actiunea hidrolitica inceteaza ramanand o
molecula mare numita dextrina limita. Spre deosebire de -amilaza isi pastreaza activitatea in
mediu acid (pH 4.5-5).
-Amilaza, izolata din ficat, scindeaza glicogenul complet pana la monomerii de glucoza,
hidrolizand atat legatura glicozidica -1,4 cat si -1,6.

Alte poliglucide de rezerva


Hexozani
Dextranul este si el un polizaharid format din D-gluzoza, dar spre deosebire de glicogen si
amidon are alta legatura de baza decat (1-4).Dextranii se gasesc ca polizaharide de rezerva in
drojdii si bacterii si au puncte de ramificatie 1-2, 1-3, 1-3 sau 1-6, in functie de specie.Formeaza
solute vagi, foarte vascoase.
Dextranul, este produs de o tulpina de Leuconostoc mesenteroides si se utilizeaza ca inlocuitor de
plasma sangvina.
Laminarina, este o polizaharida izolata din alga marina Laminaria claustoni, contine
macromolecule compuse din resturi de -D-glucopiranoza, legate prin legaturi 1,3-glicozidice.

Glucanul insolubil, izolat din peretii celulelor de drojdie, are aceeasi structura, cu legaturi
1,3-glicozidice.
Fructanii (sau levanii) sunt homopolizaharide formate din unitati de D-fructoza; se gasesc
in multe plante.Inulina, din anghinare, este formata din resturi de D-fructoza legate (2-1).
Inulina se gaseste in radacini de dalia si se izoleaza prin extractive cu apa in care se
dizolva relative usor.Metodele fizice si chimice, confirma o structura in care resturile de Dfructofuranoza sunt legate -glicozidic prin legaturi 1,2.
Mananii sunt homopolizaharide de manoza ce se gasesc in bacterii, drojdii, ciuperci si
plante superioare.Acestia se compun din macromolecule cu resturi de D-manopiranoza legate
prin legaturi -1,4 in cazul mananilor din plantele superioare sau resturi de manoza legate 1-2, 13, 1-6 in cazul mananilor din microorganisme.
Galactogenul este produs de melcul obisnuit si serveste acestui animal ca hidrat de carbon
de rezerva, alaturi de glicogen, deasemenea prezent; rezerva de galactogen este insa atacata
numai dupa consmarea glicogenului.Galactogenul cu structura mult ramificata, contine resturi de
D-galactopiranoza (alaturi de putina L-galactoza) unite prin legaturi 1,6 si 1,3.

Pentozani
Xilanul este un insotitor permanent al celulozei din lemn si din paie, in care se gaseste in
proportie de 11-30%, se extrage usor cu o solutie de NaOH.Macromoleculele xilanului sunt
compuse din resturi de D-xilopiranoza, unite prin legaturi 1,4--glicozidice, deci la fel ca in
celuloza.Prin metoda determinarii grupelor marginale s-a ajuns insa la concluzia unei structure
ramificate, in care asemenea catene de circa 40 de resturi de xiloza sunt unite intre ele prin
legaturi 1,3-glicozidice.Xilanul este o component a hemicelulozelor din lemn.
Arabanul, are o structura complexa cu multe ramificatii, in care resturile de L-arabinoza
sunt continute intotdeauna in forma furanozica si sunt legate prin diferite tipuri de legaturi
glicozidice.

Bibliografie

Florin-Dan Irimie, Elemente de Biochimie I


A.L Lehninger, Biochimie; Editura Tehnica
C.D. Nenitescu, Chimie organica vol 2; Editura didactica si pedagogica 1980
Ioan Petrescu, Biochimie-Constituentii chimici ai celulei vol 2

Imagini
http://hu.wikipedia.org/wiki/Amilopektin
http://www1.lsbu.ac.uk/water/hysta.html
http://www.biologie.uni-hamburg.de/bonline/library/newton/Chy251_253/Lectures/BiopolymersII/BiopolymersIIFS.html
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Glycogen_structure.svg