Sunteți pe pagina 1din 2

8-9 mai 1945.

Prin actele de capitulare semnate de cel de-al III-lea Reich cu forţele anglo-americane, la
Reims, şi cu cele sovietice, la Berlin, luau sfârşit ostilităţile militare pe continentul european, începute la 1
septembrie 1939. Războiul a mai continuat însă câteva luni, până la 2 septembrie 1945, când Japonia a fost
nevoită să-şi recunoască înfrângerea. A doua conflagraţie a durat astfel 6 ani şi o zi, şi a fost primul conflict
cu adevărat mondial, deoarece a cuprins într-o formă sau alta toată planeta, spre deosebire de cel din anii
1914-1918, circumscris, mai mult, continentului european.
Sfârşitul războiului a găsit România în coaliţia Naţiunilor Unite, aducându-şi o contribuţie importantă
la înfrângerea Germaniei naziste. Până atunci, armata română a luptat pe un spaţiu extrem de întins, de la
Prut până în Caucaz şi la Stalingrad, şi înapoi, la Nistru şi Prut. Angajarea în război, la 22 iunie 1941, a avut
ca obiectiv imediat eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici în 1940 şi, în perspectivă, a nordului
Transilvaniei.Ca urmare, România nu a urmărit ţeluri anexioniste, nici de hegemonie mondială, război
paralel. Operaţiile armatei române pe teritoriul naţional, apoi pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei
au plasat ţara noastră, prin efectivele angajate în luptă, pe al patrulea loc, potrivit unor estimări, după
U.R.S.S., S.U.A. şi Marea Britanie. În ciuda contribuţiei ei majore la victoria asupra Germaniei, României nu
i s-a recunoscut statutul de cobeligeranţă, ea fiind nevoită să semneze Tratatul de pace de la Paris, la 10
februarie 1947, ca stat învins, ceea ce a avut consecinţe negative asupra evoluţiei ulterioare a naţiunii
române, d.p.d.v. politic, economic şi militar. În istoriografia românească data de 9 mai 1945 continuă să fie,
încă, un subiect controversat. Sunt voci care susţin că victoria coaliţiei Naţiunilor Unite nu numai că nu ne-a
adus nimic, dar a însemnat ocuparea ţării şi comunizarea ei. Alţi istorici susţin că, fie prin prisma a doar două
rezultate, evenimentele de la 9 mai pot fi înscrise în categoria celor fericite: ele au adus pacea, nu mai
cădeau români pe front, nord-vestul Transilvaniei, ca urmare nemijlocită a participării armatei române la
eliberarea nord-vestului ţării şi a luptei noastre până la capăt alături de învingători.
Al doilea război mondial a consecinţe însemnate asupra evoluţiei ulterioare a lumii. D.p.d.v. geopolitic el
a definitivat un proces început încă în anii 1914-1918, şi anume acela că Europa a încetat să mai aibă rolul de
conducător al destinelor lumii, rol dobândit odată cu marile descoperiri geografice şi menţinut timp de câteva
secole. La sfârşitul războiului, nici un stat european – cu excepţia, poate, a Marii Britanii – nu mai prezenta o
forţă credibilă: estul continentului era ocupat de Armata Roşie, iar vestul de forţele americane, ajutate de cele
britanice. Ulterior, spaţiul european a fost regiunea principală unde s-a desfăşurat confruntarea dintre cele
două superputeri, S.U.A. şi U.R.S.S. Chiar dubla capitulare a Germaniei, la 8, respectiv 9 mai, a fost o
expresie a contradicţiilor dintre Aliaţi şi un semnal cât se poate de semnificativ privind viitorul continentului
european, care, nu peste mult timp, va fi divizat de o cortină de fier (expresia îi aparţine lui W. Churchill).
Ameninţarea sovietică a obligat statele din vestul continentului să parcurgă, la impulsul şi sub asistenţă
americană, un proces de integrare multisectorială, care a condus, în cele din urmă, la o construcţie politică
devenită un actor important pe scena relaţiilor internaţionale, Uniunea Europeană.