PARTICULARITĂȚILE URBANISTICE

ALE ORAȘULUI PLOIEȘTI

Capitolul I-Așezare geografică și căi de acces

POZITIA GEOGRAFICA A MUNICIPIULUI PLOIESTI

Așezare
 Municipiul Ploiești este așezat în centrul Munteniei, în partea central-nordică a Câmpiei
Române.
Ploieștiul, unul dintre orașele cele mai importante ale țării, se află la cea mai mică distanță de
capitală, și cu toate că pe parcursul a patru secole a avut strânse legături cu aceasta, el și-a păstrat
personalitatea.

Râul Teleajen, în vecinătatea Ploieștiului

Orașul Ploiești este traversat de meridianul 25°E (în partea sa de vest) și de paralela 44°55’N
(în partea de sud). Paralela 45 Nord trece prin comunele suburbane Păulești, Blejoi și Bucov.
Municipiul ocupă o suprafață de peste 60 km2, din care 35 km2 reprezintă comunele suburbane.
Ploieștiul se găsește între două mari râuri, primul dintre ele, Prahova, spre sud-vest, atingând
ușor municipiul prin comuna suburbană Brazi, iar cel de-al doilea, Teleajenul, spre nord și est,
străbătându-l prin comunele suburbane Blejoi, Bucov, Berceni. Orașul este așezat pe râul Dâmbu,
care izvorăște în zona de dealuri a orașului Băicoi, trece prin oraș și prin două comune suburbane și
apoi prin comuna Râfov, unde se varsă în Teleajen. Dâmbu are astăzi apa puțină; este canalizat pe
aproape toată partea ploieșteană a traseului său, în el deversându-se, la ieșirea din oraș, sistemul de
canalizare al acestuia.
Orașe apropiate

Orașul Direcția Distanța

în linie dreaptă pe șosea pe calea ferată

București S 56 km 60 km 59 km

Brăila E 155 km 170 km 176 km

Pitești V 91 km 111 km 149 km

Brașov NV 86 km 114 km 110 km

Târgovișt
V 46 km 51 km 52 km
e

Buzău NE 66 km 71 km 69 km

Urziceni SE 55 km 60 km 55 km

 Ploiești este municipiul de reședință al județului Prahova, Muntenia, România. Este situat la
60 km nord de București, pe coordonatele de 26°1'48" longitudine estică și
44°56'24" latitudine nordică și are o suprafață de aproape 60 km². Este înconjurat de
comunele Blejoi (la nord), Târgșoru Vechi (la vest), Bărcănești, Brazi (la sud) și Bucov (la est).
Orașul a crescut începând cu secolul al XVII-lea, pe o moșie cumpărată de Mihai Viteazul de
la moșnenii ce o stăpâneau, luând treptat locul vechilor târguri
muntenești Târgșor, Gherghița și Bucov ca centru regional al zonei, evoluția sa fiind accelerată de
industrializare în special după ce a început exploatarea masivă a zăcămintelor de petrol din zonă și în
oraș au apărut mari facilități de rafinare, ceea ce i-a adus porecla de „capitala aurului negru”. În
continuare, activitatea sa economică este bazată pe prelucrarea petrolului, orașul având patru mari
rafinării, dar și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice,
întreținere).
Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealu Mare-Valea
Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin
din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă
capitala București de Transilvania și Moldova.

Transport Ploiești
Așezat la o veche răscruce de drumuri comerciale, orașul este și astăzi un nod feroviar și
rutier, putând fi ușor abordat din toate părțile. În viitor vor trece prin Ploiești autostrăzile A3 și A5.

Municipiul Ploiești este amplasat într-un județ dens populat și urbanizat, în vecinãtatea
capitalei Romaniei, în apropierea aeroportului internaþional Henri Coanda și în imediata vecinãtate a
coridorului TEN-IV și TEN-IX. 

În fiecare an orașul devine din ce în ce mai sufocat de numărul crescut de mașini. Rețeaua de
trafic sistematizată după nevoile anilor 1970-1980, face față cu greu acestei aglomerări - ploieștenii,
navetiști sau turiștii care tranzitează zilnic Ploieștiul. În încercarea de a fluidiza traficul rutier în zona
centrală și de a exploata la maxim arterele secundare a fost nevoie încă din anul 2004 să demarăm noi
proiecte privind infrastructura rutieră. Mãsurãtori de trafic efectuate pe DN1 București-Ploiești-
Brașov înregistrazã un trafic anual între 6 000 000- 10 000 000 de treceri de vehicule. 

În concordanță cu proiectele Civitas și Spicycles, în anul 2006 a fost dezvoltat și

modernizat transportul public. Astfel, prin intermediul proiectului Civitas, 25 de autobuze cu motor
diesel au fost adaptate la consum GPL. La finele anului trecut a fost inaugurată și linia de troleu 244,
în locul traseului 44. Acestea, alături de celelalte 5 autobuze pe GPL existente deja în Ploiești, vor
permite reducerea gradului de poluare în oraș și a costurilor de întreținere a parcului auto de
autobuze.
Ploieștiul a dezvoltat istoric o rețea stradalã în marea majoritate pe o structurã radialã, cu
tranzitarea zonei centrale. Lungimea strãzilor orãșenești este de 324 km, din care modernizate 241
km. Transportul public urban este asigurat prin 37 de linii din care 216 autobuze, 33 tramvaie și 10
troleibuze.

Prin Ploiești trec drumurile naționale:

 * DN 1 București - Ploiești - Brașov (prin Buftea) (parte a Drumului european E60)
* DN 1A București - Ploiești - Brașov (prin Valenii de Munte)
* DN 1B Ploiești - Buzău
* DN 72 Ploiești - Târgoviște
* Centura de Vest, Centura de Est.
Drumurile județene:
* DJ 101D Ploiești (centura) - Râfov 
* DJ 101G Ploiești (centura) - Tinosu
* DJ 101I Ploiești - Nedelea 
* DJ 102 Ploiești - Păulești - Slănic 
* DJ 102E Ploiești - Plopu
Drumurile comunale:
* DC 92 Ploiești - Berceni
* DC 92A Ploiești(centura) - Ghighiu
* DC 108A Tătărani
* DC 111 Ploiești(centura) - Strejnicu 

Orașul este legat prin cale ferată de București, Buzău, Brașov (căi ferate duble electrificate),
Urziceni, Măneciu, Plopeni și Târgoviște. Nodul feroviar are două gări de călători importante
("Ploiești Sud" și "Ploiești Vest"), "Ploiești Est" (spre Buzău), "Ploiești Nord" (spre Măneciu), plus
"Ploiești Triaj" (stație de triaj) în sudul orașului.

În interiorul orașului transportul public este asigurat de RATP Ploiești, și cuprinde trasee de
autobuze, linii de tramvai și troleibuz.

Spre teritoriul periurban și restul județului și al țării, transportul rutier se realizează prin
operatori privați, cu plecări din stațiile de transfer: Gara de Sud, Gara de Vest, Ștrandului - Obor,
Spitalul Județean și Podul Înalt .
CAPITOLUL II-Scurt istoric al orașului

Ploiești: rezervoarele de petrol ale rafinăriilor în flăcări după bombardamentul american din 1

august 1943
Trupe germane de ocupație, 1916
Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă că localitatea avea un nume
și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele
mai apare într-un hrisov din 1567, semnat de domnul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se
întărea o vânzare a „cinci răzoare” de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi
din Bărcănești. Un moment crucial a fost alegerea Ploieștiului în 1597 de către Mihai Viteazul ca
bază pentru operațiuni militare și a ridicat satul de moșneni la rangul de târg domnesc. Sprijinit de
domnie, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul sec. XVII (este sediu al căpitanului de Ploiești),
devenind un important centru urban al țării. Ridicarea sa a provocat decăderea unui alt oraș aflat în
apropiere, Târgșor, ce va deveni un simplu sat. În august 1870 aici a fost proclamată, pentru o
zi, Republica de la Ploiești.
Până la instaurarea regimului comunist în România a purtat numele de „Ploești” și a fost
reședința județului Prahova (interbelic).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost vizat de avioanele de
bombardament sovietice (1941)[5], britanice (1944) și americane (1942, 1943, 1944). Primul atac
aerian al aviației militare americane asupra Europei controlate de către Germania nazistă a avut loc
pe 12 iunie 1942 și a avut ca scop distrugerea capacităților de rafinare din jurul Ploieștiului [6]. Un an
mai târziu, pe 1 august 1943, a avut loc operațiunea „Tidal Wave” care a rămas în istoria
confruntărilor aeriene prin faptul că bombardierele americane au atacat la o înălțime foarte joasă
(aproximativ 40 de metri)[7]. Distrugerile semnificative au avut loc însă în 1944, când 22 din cele 50
de bombardamente efectuate de către aviația anglo-americană au avut ca scop (parțial sau total),
orașul Ploiești și rafinăriile din proximitatea sa. Conform statisticilor oficiale, una din opt clădiri ale
orașului au fost complet distruse, și peste 9000 de construcții suferiseră avarii mari sau totale, ceea ce
înseamnă peste 55% din totalul imobilelor din oraș[8].
După 1945, în cadrul transformărilor sociale și economice sub regimul comunist, importanța
orașului a scăzut. După 1990 cunoaște din nou un avânt economic și cultural.
Legende
Cu privire la data înființării și la primii locuitori ai unei localități cu numele Ploiești există
puține mărturii scrise. Din punct de vedere istoric, apariția actualei așezări nu este atestată în niciun
izvor.
 Istoricii și arheologii au scos la iveală o serie de mărturii semnificative care atestă o locuire
neîntreruptă a acestor meleaguri, strâns legate de întreaga arie a civilizațiilor traco-geto-dace.
Săpăturile arheologice au pus în evidență unele vestigii mezolitice în zona Ploiești-Vest și a unor
așezări neolitice în zona Ploiești-Nord. Deasemeni s-au găsit vestigii din epoca bronzului, precum și
din perioadele mai recente din secolele VIII - VI î.Hr. până în pragul epocii romane.
Legenda spune că demult, înainte de întemeierea Țării Românești, într-o poiană spre
marginea de miazănoapte a nesfârșitului Codru al Vlăsiei, a poposit un cioban, Moș Ploae, împreună
cu cei 7 feciori ai săi cu turmele sale. Găsind aici iarbă bună pentru oi, dar și ceva pământ rodnic
pentru agricultură, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el și pentru copiii lui, întemeind
o așezare căreia i-a dat numele său. Cât adevăr conține această legendă este greu de spus. Se mai
povestește că Ploieștii aveau șapte case și un schit de maici și că locuitorii, înmulțindu-se, și-au
cucerit locuri de case și ogoare, ca toporani în luptă cu pădurea.
Așezarea a apărut probabil în prima jumătate a secolului XIV-lea din mileniul trecut, cam în
vremea cuprinderii acestor locuri între hotarele tânărului stat Țara Românească. Poate că
întemeietorii Ploieștiului au fost într-adevăr ciobani, trecând cu turmele pe un tradițional drum de
transhumanță, „Calea Oilor”, astăzi o importantă arteră a orașului unde se află sediul poliției
municipale. La fel de bine se poate ca acești primi locuitori să fi fost și țărani, fugiți de prin satele lor
de răul vreunui boier mai hrăpăreț.
Și asupra numelui așezării, legenda s-a confruntat cu părerea unor cercetători. Unii dintre ei
susțin – părere care apare ca o ipoteză și în Dicționarul geografic al județului Prahova (1897) – ca
numele orașului vine de la ploaie, „căci odată fiind înconjurat de păduri mari ce mergeau din partea
de nord-vest a urbei și se continuau până la Carpați, cantitatea de ploaie a fost și este mare”. Clima
orașului nu confirmă însă, cel puțin pentru ultimul veac, această ipoteză, regimul precipitațiilor
nedepășind aici media pe țară.
Leonida S. Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la
tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit
Plăieși și nu Ploiești, întrucât „aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul
păzind granița spre Transilvania” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare
privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179).
Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu – că aici ar fi fost încă din timpul
lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie a județului Prahova (ca. 1413) – a pretins că numele ar veni de la
plăieși, de la oștenii destinați să apere granițele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plăieși". Oricât
de seducătoare ar fi această ipoteză, nu a găsit nici ea prea mulți sprijinitori. Cei mai mulți s-au raliat
ipotezei pe care au îmbrățișat-o și Nicolae Iorga, aceea că numele orașului ar veni de la un strămoș
comun, acel Moș Ploe, cioban sau țăran. În sprijinul ei a fost adusă analogia cu formarea multor
localități din țară, ca și faptul că în cele mai vechi mențiuni se găsește scris „Ploești” și nu „Ploiești”.
Potrivit unei alte legende, spre sfârșitul secolului al XV-lea, Ploieștiul era un mic cătun cu
nouă case și un schit. Cătunul s-a extins prin lupta cu pădurea, locuitorii lui trebuind să defrișeze an
de an noi bucăți din ea, pentru a înființa alte gospodării sau pentru a-și lărgi ogoarele. Amintirea
acestui efort eroic a făcut ca urmașii lor, atunci când orașul a devenit municipiu, în perioada
interbelică, să aleagă drept emblemă doi lei smulgând din pământ un stejar, imagine care se găsește și
astăzi pe stema Ploieștiului.
Primele atestări scrise
 Din punct de vedere documentar, toate lucrările de istorie menționează anul 1503, de când
datează prima apariție în actele Brașovului a unor nume de căruțași
„ploieșteni”, Drăgoi, Tudor, Neagu și alții. Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe
din Ardeal denotă că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații
comerciale cu centre de peste munți.
Numele mai apare într-un hrisov din 1567, semnat de domnul Țării Românești, Petru cel
Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și
logofătul Coresi din Bărcănești.
Târg domnesc
Legenda spune că Mihai Viteazul, în 1597, voind să facă un târg nou pe drumul spre Ardeal, a
propus moșnenilor ploieșteni să le cumpere cu bani grei moșia. Aceștia însă, prin pârcălabul lor, au
respins mai multe tentative ale voievodului, temându-se ca, odată cu pământul, să nu-și piardă și
libertatea, să nu devină rumâni. Mihai a cumpărat o parte din moșia Băicoiului și le-a oferit-o în
schimb ploieștenilor, care au acceptat „nu pentru că Băicoiul o fi mai mare, dar pentru că noi ne
ținem stepena de moșneni slobozi și Măria-Ta dăruiești Țării Românești un târg nou la coborâtul din
plaiuri”. Ploieștiul devine astfel o bază pentru operațiuni militare și este ridicat la rangul de târg
domnesc.
Dintr-un document dat de Radu Vodă, la 26 iunie 1615, adevărul istoric apare însă cu deplină
claritate, despuiat de poezie. În toamna lui 1597, ploieștenii, chiar dacă mai erau liberi, libertatea lor
era serios amenințată și n-ar fi avut niciun interes să se opună planurilor lui Mihai, iar moșia nu le
aparținea lor ci unor mici boieri. Ploieștenii nu s-au mutat nicăieri, ci doar au beneficiat de eliberare
sau, în orice caz, de obținerea unor mici moșii în jurul așezării.
Sprijinit de domnie și sediu al căpitanului de Ploiești, Ploieștii se dezvoltă continuu pe
parcursul secolului al XVII-lea, devenind un important centru urban al țării. Statutul urban, în primul
rând, asigura locuitorilor târgului situația de oameni liberi, depinzând juridic și fiscal de domnitor și
de dregătorii acestuia. În al doilea rând, căpătau dreptul ca, săptămânal să aibă o zi de târg, o zi când
țăranii din împrejurimi, dar și mai de departe, să vină aici cu produsele lor, pentru a le vinde și a
cumpăra diverse lucruri de la negustorii și meșteșugarii locali sau de la cei veniți din alte orașe.
Nici statutul urban, nici prezența întemeietorului nu au schimbat aspectul Ploieștiului, Mihai
Viteazul neavând timpul să ridice palatele cu parcuri în care se plimbau cerbii îmblânziți, cu
pridvoare și terase, despre care vorbește legenda. Este adevărat că domnitorul a stat mult aici, că se
referea la noul tîrg ca la „curtea noastră”, iar străinii îl considerau locul lui preferat („luogo diletioso
di Michaele”), dar probabil a locuit într-o casă mai răsărită de târgoveț sau într-o clădire improvizată,
din lemn.
Prezența lui Mihai la Ploiești s-a legat de pregătirea strălucitei lui campanii peste munți, care
avea să ducă la prima unire a neamului românesc. Aici a concentrat marele voievod, în toamna anului
1599, cea mai mare parte a oștirii lui, i-a terminat instruirea și organizarea, i-a primit jurămîntul și a
trecut-o în revistă, activitate plastic evocată de Nicolae Bălcescu, pe baza informațiilor preluate de
la Szamosközy „De a Ploiești a plecat el, în fruntea trupelor, pe valea Teleajenului, și apoi pe cea
a  Buzăului, spre Ardeal”.
Orașul Ploiești avea să vadă iarăși pe întemeietorul său după un an, încercând cu eroism și
abnegație, dar fără succes, să apere ceea ce clădise. După ce a trecut munții în fruntea trupelor sale,
după luptele nefericite de la Năeni și Ceptura și după strălucita manevră prin care s-a degajat de
inamic, Mihai și-a ales pentru rezistență un loc la nord-est de Ploiești, pe valea Bucovelului.
Existența orașului, cu oamenii lui, devotați domnitorului, în spatele taberei, îi oferea acestuia liniștea
și răgazul de a-și odihni armata istovită, posibilități de aprovizionare și de noi recrutări.
De aici, „din castrele de la Teleajen”, scria din nou lui Basta, cerându-i ajutor, arătându-i
situația grea în care se găsea, dar și hotărârea lui de a rezista. Într-un document intern din aceeași
vreme, cu toată restriștea pe care o trăia, continua să se numească „Domn a toată  Țara
Românească și al Ardealului și al  Țării Moldovei" și își exprima speranța că „va da bunul
Dumnezeu să zdrobesc vrăjmașii mei sub picioarele mele”. Bătălia a avut loc în ziua de 19 octombrie
1600 și descrierile ei, mai ales cea datorată lui Miron Costin, atestă vitejia voievodului, „ca un leu în
fruntea războiului”, ca și poziția bine aleasă, dar și imposibilitatea de a rezista unor forțe mult
superioare, mai ales când s-a creat pericolul învăluirii prin ocuparea de către moldo-poloni a
înălțimilor de pe Gâlmeia și când, în rândurile acestora, au intrat în luptă și husarii. Mihai a trebuit să
se retragă, trecând prin Ploiești. Atunci, orașul pe care-l întemeiase l-a văzut pentru ultima oară.
Credem că oștenii ploieșteni l-au însoțit și abia după câteva zile, după ce domnitorul, în urma unei
noi și zadarnice rezistențe în Argeș, a părăsit țara, s-au întors la casele lor.
Secolele XVII-XVIII
În secolul următor și în secolul al XVIII-lea, Ploieștiul a cunoscut o dezvoltare permanentă,
ajungând să concentreze cea mai mare parte a vieții economice a regiunii. Așezat la loc bun, târgul de
miercurea atrăgea lume multă. „Veneau negustori cu mărfuri și meșteșugari și țărani cu produsele
lor spre desfacere. Mămulari, cojocari, tivilicheri, mărgelari, cercelari, plăpumari veneau în această
zi a săptămânii cu marfa în desagi și o întindeau în piața târgului, pe sub maghernițe și șoproane cu
acoperământ de șovar, rezemat de patru furci”. Meșteșugarii mai „groși” și țăranii care veneau cu
„zarzavaturi, rogojini, funii, căldări, lemne de foc și alte multe, își făceau hambare, umbrare și
îngrădiri de gard unde era loc mai slobod. Grânele, vinurile și peștele se vindeau din căruțe. Aceste
producte, dimpreună aveau un loc mai întins în marginea târgului: oborul”[1].
Această afluență și creșterea populației au creat nevoia negoțului și în restul săptămânii. Unii
negustori au început să-și vândă mărfurile încă din ajun (marțea), alții mai rămâneau o zi, alții, în
sfârșit, se stabileau aici definitiv, ridicând prăvălii și ateliere, îngustând astfel locul de târg, silindu-l
să se mute în afara orașului. Acest proces de mutare a pieței -și înaintea ei a oborului - mereu spre
vest coincide cu procesul de creștere a așezării.
Creșterea economică a noului oraș nu putea să nu afecteze celelalte târguri ale regiunii. Cel
mai lovit de concurență a fost Târgșorul, așezare străveche, înfloritoare în evul mediu, dezavantajată -
prin mutarea capitalei la București - de schimbarea drumurilor comerciale, ca și de faptul că avea târg
în aceeași zi cu Ploieștiul. În timp de un secol, Ploieștiul a reușit să-i treacă mult înainte, să-l împingă
pe un loc modest între târgurile țării, restul având să-l facă în secolul al XVIII-lea boierii Muruzești,
până ce el va cădea în rândul satelor.
După 1700 a venit rândul Gherghiței - târg vechi și renumit - să fie întrecută de Ploiești.
Treptat, Gherghița a sărăcit, negustorii au început să se mute aiurea, însemnătatea sa a scăzut și,
odată cu aceasta, și-a pierdut și protecția domnitorilor, care au dăruit-o în 1765, cu toată moșia ei,
mitropoliei, locuitorii ajungând clăcași.
 Locul acestora l-a luat Ploieștiul, ajuns în secolul al XVIII-lea o așezare importantă, înscrisă
și pe hărți. Dacă până la începutul secolului al XVIII-lea nu știm unde rezidau ispravnicii județului
Prahova, de atunci încolo ei stăteau sigur aici, unde îi găsește Sulzer, într-o „căsuță țărănească".
Dar Ploieștiul, în aceste aproape două secole, a fost nu numai un nou centru economic, ci și
unul ostășesc, garnizoană de „roșii” și „călărași”. Mai puțini, dar mai vechi, erau roșii, „breasla de
curteni”, recrutați dintre micii boieri sau dintre urmașii acestora, unii dobândind pentru diverse
merite titlul și funcția de mic dregător (pe care nu le puteau transmite urmașilor) și care luptau, în
timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în Ploiești. Probabil că
existau astfel de curteni înainte de domnia lui Mihai Viteazul, dar așezarea a devenit garnizoană a
roșiilor abia odată cu domnia lui.
Slujitorii, ceilalți războinici de țară, apăruseră la sfârșitul secolului al XVI-lea, dar se pare că
Mihai Viteazul este adevăratul creator al breslelor de dorobanți și călărași, recrutați de obicei dintre
țăranii liberi care își vânduseră pământul și care deci puteau fi mutați acolo unde era garnizoana. La
Ploiești, unde oamenii deveniseră liberi (dacă nu fuseseră chiar înainte de 1597), dar unde moșia
orașului era foarte mică, mulți locuitori au fost nevoiți să devină oșteni, printre ei și meșteșugari sau
țărani nou aduși aici. Se poate afirma că, oficial sau nu, Ploieștiul a devenit garnizoana de călărași
odată cu înființarea lui ca oraș. Călărașii, al căror număr a crescut în prima jumătate a secolului al
XVII-lea, prestau serviciu, ca și ceilalți slujitori, în armată pe timp de război, în administrație în timp
de pace, unii ajungând stegari sau chiar iuzbași. Pentru a trăi, foloseau pământ din moșiile domnești
sau boierești, fiind obligați la toate prestațiile feudale, dar rămânând oameni liberi și scutiți de biruri.
De aici o serie de nemulțumiri față de marii boieri și de unii domnitori, nemulțumiri care
degenerau uneori în răscoale. Astfel, în 1623—1624 s-au ridicat împotriva domnitorului Alexandru
Coconul călărașii din Ploiești, Gherghița și Rușii de Vede, care au fost, însă, până la urmă, înfrânți
într-o aprigă ciocnire la Mănești.
Boierii Muruzești
În plină înflorire economică, orașul a primit o puternică lovitură. Chiar în anul suirii sale pe
tron (1774), Alexandru Ipsilanti, deoarece l-a găsit în țară pe vărul său Ianache Muruz fără suficientă
avere și pentru că a găsit această moșie Ploiești, numită înainte Târgșor, „slobodă”, i-o dăruiește,
împreună cu cele două târguri, obligând „lăcuitorii de casă și de prăvălie” să plătească adet și să nu
mai aibă voie să vândă vin sau rachiu fără aprobarea boierului.
Ploieștenii, conștienți de marea primejdie care îi pândea, au încercat de la început să o
prevină, dar nu au avut la îndemână (se pare că le amanetaseră) documentele și întăririle pe care le
primiseră de la Mihai Viteazul și Matei Basarab. Ei nu s-au resemnat însă și au început un lung
proces, împotrivindu-se, în același timp, astfel încât boierul nu a reușit să stăpânească efectiv târgul.
În 1781, deși o parte a orășenilor, urmașii celor „ce se trag din neamul roșiilor, călărașilor și
cămărașilor celor vechi”, s-au desolidarizat de ceilalți, cerându-și separat drepturile, ploieștenii au
reușit să determine judecarea procesului și au câștigat o victorie parțială. Prin actul pe care îl capătă
la 18 octombrie, Ploieștiul era declarat târg slobod, în schimb moșia rămânea în stăpânirea efectivă a
boierului și acesta capătă chiar dreptul să-și ridice case în oraș, în perioada următoare începând să-și
strângă și să-și aducă materialele.
Muruz nu s-a resemnat însă și, la schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781,
orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae
Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare
vornic - și domnitorul, prin hrisoavele din 1782, a dat acestuia „unind împreună moșia de câmp și
orașul să le stăpânească nedeosebite", stabilind obligațiile în muncă ale locuitorilor, posibilitățile de a
le converti în bani, interzicând producerea și vânzarea vinului și rachiului și stipulând alte obligații de
clăcășie de care urmau să fie scutite numai neamurile de roșii și călărași. Orășenii continuând să se
împotrivească, Muruz a cerut și a obținut o nouă întărire de la Mihai Suțu (1783), odată cu porunca
dată ispravnicilor de a pune în aplicare cartea domnească. Se pare că acum boierul a putut să se
instaleze mai temeinic în stăpânirea orașului și chiar, terminându-și casele, să se așeze aici.
La schimbarea domniei, orășenii „au venit cu mulțime de norod” în fața lui vodă, „cerând
slobozenia lor după privilegiul ce au avut”, iar Nicolae Mavrogheni a eliberat orașul în condițiile
hrisovului din 1781. De astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar după
începerea ocupației austriece a încălcat-o fățiș. Plângerile ploieștenilor adresate administrației
militare austriece și apoi domnitorilor Mihai Șuțu (1791 - 1793) și Alexandru Moruzi (1793 - 1796)
au rămas zadarnice, stăpânirea boierească asupra orașului consolidându-se.
Încurajați de moartea lui Ianache Muruz, ca și de revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti
(1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui
din 1791, redând printr-un nou hrisov libertatea orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După
schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată curând
cu beizadea Costache Caradja (fiul lui Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 -
1799) care, printr-un hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor,
poruncind postelnicului ca, odată cu punerea în posesie a acestora, să ia de la mâna orășenilor și
copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti.
Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801), Mihai
Șuțu (1801 - 1802) și Alexandru Șuțu (iunie - septembrie 1802), căpătând noi întăriri. Descurajarea
orășenilor a trecut repede, mai ales când între Muruzoaia și ginerele ei, Costache Caradja, au început
certuri pentru stăpânirea casei din Ploiești. Jalba pe care au adresat-o lui Constantin Ipsilanti nu a fost
însă rezolvată favorabil.
Văzând că nu li se face dreptate, sătui de procese, exasperați de Costache Caradja, orășenii s-
au răsculat în 1807. Strângându-se cu mic, cu mare, au tăbărât asupra curților, le-au cucerit, au
alungat slujitorii și au dărâmat din temelii casele Muruzeștilor. Ploieștenii au redeschis și procesul,
sub regimul ocupației rusești, înarmați cu o scrisoare de iertăciune pe care le-o dăduse, intimidată,
Muruzoaia. Dar „Înaltul Divan și Comitet al Prințipatului Valahiei” a dat, la 27 ianuarie 1809,
dreptate lui Caradja.
Ploieștenii nu s-au mai supus însă, ci au început să se organizeze, având în frunte pe Hagi
Dumitru Grecu, Gheorghe Simigiul și Stance Cavaful. Cu toate că se poruncește arestarea acestora și
se amenință cu intervenția polcovnicului Berdeaev, în iulie 1809 împotrivirea devine generală,
orășenii refuzând în masă să mai dea dijmă, să presteze clacă, trecând din nou la vânzarea vinului și a
rachiului, trimițând și o jalbă la Iași, guvernatorului rus. La cererea disperată a lui Costache Caradja,
în august 1809, împreună cu mumbașirul Efstratie, sînt trimiși un ofițer și câțiva soldați imperiali,
care au trecut la pecetluirea buților și la pedepsirea orășenilor. Dar aceștia erau acum prea hotărâți și
prea puternici pentru a se mai lăsa intimidați; unii dintre ei s-au făcut „sudiți” (supuși) englezi sau
francezi, pentru a beneficia de protecția consulilor respectivi, ceilalți s-au adresat cu noi jalbe
guvernatorilor ruși și, în același timp, au încălcat în masă poruncile Divanului, la începutul anului
1810 rupând pecețile puse pe buți și reîncepând vânzarea băuturilor. Autoritățile au încercat să
aresteze pe Marin Brutarul și pe alți capi ai răzvrătiților, dar un mare număr de orășeni a sărit să-i
apere, fiind prins numai Ion Bărbierul, care umbla pe ulițe îndemnând pe concetățeni să nu mai
plătească avaet. La o nouă încercare a ispravnicilor de a pune mâna pe ațâțători, orășenii i-au bătut și
alungat pe slujitorii acestora, apoi s-au strâns la isprăvnicie, au izgonit paznicii, au spart porțile
pușcăriei și au eliberat pe cei închiși. Ei au cerut să le fie predat Costache Caradja, el fiind cauza
tuturor necazurilor. Boierul, prinzând de veste, a reușit să se refugieze la un vecin al său, pe moșia
Bereasca, dar „zurbagiii", negăsindu-l, „se năpustiră toți și dărâmară casele boierești” care
începuseră să fie din nou ridicate.
Abia după terminarea ocupației rusești, Costache Caradja a reînceput lupta. El a reușit să
obțină de la Ioan Gheorghe Caradja (1812 - 1818), în decembrie 1813 și aprilie 1814, întăriri în
stăpânirea orașului și sprijinul efectiv al ispravnicilor. Tulburările au început însă imediat, ploieștenii
înaintând și ei o jalbă și paralizând viața economică a zonei prin închiderea tuturor prăvăliilor.
Agitația a crescut și mai mult la 26 aprilie 1814, când oamenii domniei i-au ridicat pe instigatori,
Vasile Bidiviu și David Măcelarul, și i-au închis la ocna Telega. Ploieștenii, în masă, cu femeile și
copiii în căruțe, au venit în capitală. Vodă i-a întâmpinat la fântâna lui Mavrogheni, sfătuindu-i să se
întoarcă acasă și să lase numai o delegație. Cei rămași (serdarul Barbu Danescu, polcovnicul Dinu
Majeru, etc.) au angajat un avocat și au asistat la toate dezbaterile procesului, dar sentința nu a fost
favorabilă. Orășenii nu mai erau însă de mult dispuși să se supună, așa încât au rămas în fapt liberi,
neținând seama nici de această sentință și nici de porunca din l martie 1819 a ultimului fanariot,
Alexandru Șuțu. Ultima încercare pe care au făcut-o moștenitorii lui Muruz de a acapara efectiv
orașul a fost o jalbă datând din perioada Regulamentului organic. Kiseleff a pus însă pe ea rezoluția:
„Chestiunea acestui proces nefiind de competența noastră, rămâne a se înfățișa la domnitorul ce se
va numi în urmă”. Dar, după terminarea ocupației rusești, „chestiunea" nu a mai fost niciodată
ridicată. Lua sfârșit astfel, în favoarea ploieștenilor, cea mai lungă luptă de acest fel din istoria patriei
noastre, victoria fiind dobândită nu pe cale legală, ci prin împotrivire dârză.
Viața economică în secolul XIX
Sfârșitul luptelor cu Muruzeștii a marcat intrarea Ploieștiului în istoria modernă, târgul
transformându-se treptat, de-a lungul a opt-nouă decenii, într-un oraș. A continuat extinderea lui, din
vechea vatră de pe lângă Dâmbul în cinci direcții, mai întâi pe lângă drumurile care legau așezarea de
alte centre, spre sud, sud-vest, vest, nord-vest, nord, lăsând porțiuni mari de câmp între zonele
locuite, porțiuni fragmentate de străzi mult mai târziu. Unii locuitori s-au grăbit să acapareze mari
suprafețe de teren chiar în părțile centrale ale orașului și cu atât mai mult în aceste zone. Cu toate
numeroasele plângeri și procese, unele rezolvate favorabil, mari grădini și locuri virane de hectare
întregi s-au menținut până în perioada interbelică, când au fost parcelate.
De prin 1832 au apărut și primele preocupări de urbanistică, concretizate, în primul rând, prin
pavarea (în 1833—1835) a pieței centrale a orașului și a celor șase mici străzi din jur. Apoi, treptat,
au fost pietruite și celelalte artere principale ale orașului, dar abia după 1870 acest proces a fost
terminat. Până la primul război mondial, după modelul bulevardului, s-a trecut la înlocuirea
caldarâmului de pe străzile mari cu macadam și la pavarea unor trotuare cu plăci de ardezie.
Au început să apară (prima chiar înainte de 1825) case cu etaj și locuințe moderne în care se
pot recunoaște tot mai pregnant ecourile unor stiluri occidentale (mai ales neoclasic), în acest proces
de primenire a locuințelor, a aspectului târgului, un rol deosebit l-a avut marele incendiu din martie
1843. Izbucnit dintr-o neglijență, incendiul, ajutat și de vânt, s-a întins cu repeziciune și a mistuit în
câteva ore aproape întregul centru și o bună parte din oraș. La apelul domnitorului Gheorghe
Bibescu, o colectă națională a adus în Ploiești o mare sumă de bani cu care s-a putut trece la refacere
(pe lângă rezervele pe care le-au putut salva cei sinistrați și banii pe care i-au putut împrumuta).
Toată această dezvoltare edilitară, ca și cea administrativ-politică, a avut la bază dezvoltarea
economică a așezării.
Ploieștiul a trecut din evul mediu în epoca modernă ca un puternic centru comercial și și-a
păstrat acest caracter în întreg secolul trecut și în cel actual. În cadrul comerțului, locul principal l-a
ocupat, multă vreme, cel cu băuturi. Hanurile și cârciumile au fost primele și cele mai vechi prăvălii
ale orașului, unele dintre ele, ca hanul Călugărului, funcționând mai bine de un secol și jumătate.
Statistica din 1880 dădea cifra de 448 cârciumi și 33 rachieri. În realitate, acesta era numărul celor
ocupați în ramură, numărul cârciumilor nedepășind atunci 150; în 1913, însă, erau 287. Unele dintre
ele erau restaurante, iar altele asigurau o bună parte din comerțul cu alimente și chiar cu mărunțișuri.
De altfel, în secolul trecut, o serie de ramuri comerciale s-au desprins de cârciumărit, fără ca o
separație completă să se producă până la primul război mondial. Una, desprinsă încă în prima
jumătate a secolului, a fost „brașovenia”, înțelegându-se prin aceasta comerțul cu mărfuri de Brașov,
sau, în general, din apus (în principal fierărie). Amintim astfel firma „Frații Stănescu” (de pe la
1855), pe cea a lui Dimitrie Moțoiu (1878), firma „Chițu și Iosifescu”, etc.
Paralel cu „brașoveniile” activau și „lipscaniile" (împărțite în „lipscani de lux" și „bogășieri"),
profilate mai ales pe manufactură, stofe, țesături. Apoi au apărut câteva magazine de stofe sau de
pânzeturi, băcănii, etc. A continuat să funcționeze târgul săptămânal lunea (după 1848). Cele mai
mari magazine ploieștene serveau și ca depozite, aprovizionând cu mărfuri negustorii din județ.
Meșteșugurile s-au dezvoltat și ele, diversificându-se din ce în ce mai mult, unele trecând de
la producția de marfă la servirea populației, altele, dimpotrivă, împletindu-se tot mai strâns cu
comerțul.
După 1887, meșteșugurile au început să-și piardă preponderența, menținându-se însă în
continuare. Jumătatea secolului XIX a adus în economia ploieșteană și industria, prima ramură în
care s-a depășit stadiul manufacturier fiind tăbăcaria. Foarte repede s-a ajuns la mari întreprinderi ca
cele ale fraților Velicu (1878), a lui I. Hristodoresu (1885), a fraților Mihăilescu, a fraților
Rîmniceanu etc., care aveau câte 40 - 50 de muncitori și prelucrau sute de piei lunar, producând talpă,
iuft, marochin, meșină și alte articole. Dar cea mai caracteristică ramură industrială, cea în care orașul
a înscris o premieră mondială, a fost prelucrarea petrolului.
În primăvara anului 1856, Teodor Mehedințeanu, întors dintr-o călătorie de studii, a adus cu
el două lămpi care ardeau cu ulei extras din șisturi bituminoase, îndemnat de profesorul Alexe Marin
și cu ajutorul farmacistului Steege, el a distilat țiței, obținând un „gaz” care, folosit în aceste lămpi,
dădea o lumină mai vie și mai puțin miros. Încurajat de succes, el a participat la o licitație și a obținut
concesiunea iluminării orașului București, apoi l-a convins pe fratele său Marin să înființeze o
rafinărie, în timp ce el umbla prin Europa, achiziționând de la Hamburg, în vederea adaptării, niște
cazane pentru distilarea șisturilor bituminoase, fratele său a început să construiască, prin decembrie
1856, „fabrica de gaz”. Ridicată la bariera Râfov, „între gârle”, în mahalaua Sf. Dumitru, prima
rafinărie din lume a început să funcționeze în primăvara lui 1857. Curând, ea a fost urmată de altele,
mai întâi tot în Ploiești, apoi în județul Prahova și în restul țării. La sfârșitul aceluiași an, supusul
austriac Ed. Madasch a înființat a doua rafinărie, la bariera Rudului, în 1860 Gheorghe Sfetescu pe
cea de-a treia, în mahalaua Sf. Sava, iar în 1862 și 1865 au apărut altele, la Ploieștiori. Unele dintre
aceste întreprinderi aveau o existență efemeră, altele au activat însă decenii la rând (în 1894, în
Ploiești și împrejurimi funcționau 18), asigurând petrol lampant pentru iluminarea publică a Capitalei
(1857), și apoi a orașelor Ploiești, Buzău, Târgoviște, Galați, etc. și trecând la fabricarea unor produse
superioare.
Până pe la 1900, rafinăriile au rămas relativ mici, abia în primii ani ai secolului trecut
societățile cu capital românesc sau străin reușind să instaleze mari rafinării (prima fiind „Orion”) care
o vreme au coexistat cu cele ale localnicilor și apoi le-au înghițit treptat. Producător mai vechi de
materiale de construcții, orașul a cunoscut și în această ramură un avînt considerabil, în 1886,
arhitectul Toma N. Socolescu a înființat o „fabrică de obiecte de teracotă și ceramică” (sobe
smălțuite, vase, olărie), apoi și de faianță. El a fost urmat de alți întreprinzători care au deschis vărării
sau fabrici de cărămidă, în Ploiești s-a dezvoltat și o industrie a ambalajelor (fabrici de „lăzi de
Brașov”, pungi, cartoane, frânghii și sfori), iar în prelucrarea lemnului, cea mai importantă unitate era
fabrica lui Bărbulescu, înființată în 1910, pe Calea Oilor.
Industria alimentară era și ea bine reprezentată la Ploiești prin morile mecanice care
produceau toate calitățile de făină (în 1911 apare prima fabrica de morărit, cea a lui Jacques Leon), ca
și industria poligrafică, ce a debutat în 1866, cu atelierul lui G. Vallenstein, și a ajuns până la marea
fabrică „Progresul” (1880), cu opt secții și 95 de mașini la care lucrau câteva sute de muncitori.
De semnalat este și faptul că în Ploiești începe să apară și o industrie metalurgică, legată fie
de agricultură (reprezentante ale unor firme străine și ateliere de reparat utilaj, ca „Hans Nissl”, de
pildă), fie de exploatarea și prelucrarea petrolului (fabrica de cazangerie „Meteor” sau ateliere
metalurgice ale societății „Foraj”).
Astfel, încă de la sfârșitul secolului trecut, orașul se afirmase ca un puternic centru industrial.
Evenimente din secolul XIX
În 1821, ploieștenii nu au avut o atitudine favorabilă Eteriei, dovadă fiind faptul că o ceată de
arnăuți, care mergea în întâmpinarea comandantului, a trebuit să ocolească orașul și numai
când Ipsilanti a venit cu toată forța sa l-a putut ocupa. Ipsilanti a rămas aici zece zile, inspectându-și
trupele, strângând armele pe care le-a găsit la locuitori, a făcut înrolări de greci și de bulgari și,
plecând spre București, a lăsat la Ploiești, până către sfârșitul lunii mai, o unitate condusă de Ducaș.
Oștirea lui Tudor Vladimirescu nu a ajuns până la Ploiești, dar din câteva însemnări pe marginea unor
cărți bisericești, reiese că prahovenii erau de acord cu programul revoluției. Vechile tradiții de luptă,
noile idei democratice, conștiința națională tot mai puternică pregătiseră pe ploieșteni pentru
revoluție.
Chiar în ziua de 11 iunie 1848, în Ploiești se citeau circulara Ministerului din Lăuntru,
semnată de Nicolae Golescu, și textul proclamației, orășenii trecând în masă de partea revoluției. La
15 iunie 1848, o deputație numeroasă de ploieșteni, cu steagul tricolor, însoțită de preoți și protopop,
în frunte cu sfatul orășenesc, s-a prezentat Guvernului Provizoriu. La cuvântările entuziaste ale
acestora a răspuns Constantin A. Rosetti care a spus, printre altele: „Guvernul Provizoriu simte cea
mai vie mulțumire că deputații orașului au fost cei dintâi ce s-au grăbit a încredința pe guvern de
simpatia ce județul acesta a avut pentru instituția acestor principii”. După trei zile a fost numit ca
administrator al județului Prahova pictorul Ion Negulici care, prezentându-se imediat la post, a
preluat cu fermitate conducerea revoluției la Ploiești. Au fost numiți comisari de propagandă la 27
iunie Constantin Telegescu, Dimitrie Florescu și Atanasie Baronti, la 12 iulie „Almășan profesorul”,
„Elisei armeiul”, la 12 august „Codrea profesorul" (Ion Codru Drăgușanu). În localul Școlii
Naționale s-a înființat un club revoluționar, unde Negulici sau comisarii țineau cuvântări înflăcărate,
lămurind cetățenilor scopul și sensul revoluției, în semn de rupere cu trecutul feudal, Regulamentul
Organic a fost ars în mijlocul orașului, în cadrul unei mari adunări.
Ca în întreaga țară, în Prahova revoluția a dat mai multă claritate idealurilor naționale, în anii
următori, mai ales după 1856, lupta pentru Unire a cuprins și aici cele mai largi pături, în Ploiești
luând ființă un comitet unionist care organiza numeroase întruniri.
La 8 august 1870 a fost proclamată Republica de la Ploiești.
În anii 1877 – 1878 ploieștenii au dovedit sentimentul lor de solidaritate internațională cu
popoarele balcanice asuprite de turci. Încă din perioada în care România se declarase neutră,
guvernul a aprobat bulgarilor din Ploiești înființarea unui „comitet de binefacere”, în vederea
ajutorării refugiaților de peste Dunăre, iar după încheierea convenției cu Rusia aici au fost mutate,
completate și instruite detașamentele de voluntari bulgari.
Situația orașului a fost grea, deoarece era străbătut de două dintre cele trei drumuri pe care se
concentrau trupele țariste pe Dunăre, impunând crearea unei importante etape cu tabără pentru trupă,
cvartiruri pentru ofițeri, manutanță etc. Deși, în general, bunurile rechiziționate sau stricate au fost
plătite, pentru ploieșteni prezența trupelor ruse a însemnat un sacrificiu greu. În schimb, s-a remarcat,
chiar de către comandanții imperiali, alături de atitudinea prietenoasă, ospitalieră, a orășenilor,
demnitatea de care aceștia au dat dovadă, demnitate ce caracteriza un popor independent, conștient de
însemnătatea a ceea ce dobândise.
Timp de 19 zile (25 mai — 13 iunie), orașul a devenit un veritabil centru internațional,
atrăgând atenția întregii Europe. Alături de țarul Alexandru al II-lea, de țarevici și de marele duce
Vladimir, au mai locuit la Ploiești Alexandru de Battenberg (viitorul suveran al Bulgariei),
cancelarul Alexandru Gorceakov, ministrul de război Miliutin, adjutanți, secretari de stat. S-au dus
aici multe tratative cu caracter internațional între țar și principele Serbiei sau domnitorul Carol I (care
l-a vizitat în două rânduri pe țar și căruia acesta i-a întors vizita la București). Orașul a fost pur și
simplu invadat de corespondenți ai unor ziare franceze, italiene, spaniole, germane, engleze etc.
Până la primul război mondial funcționau câte șase școli de băieți și de fete și câteva școli
mixte. Învățământul secundar ploieștean număra un liceu de băieți (1864), o școală secundară de fete
(1874), o școală normală de învățători (1867—1881), o școală comercială, o școală de arte și meserii.
Profesorii ploieșteni, pe lângă o strălucită activitate la catedră (care atrăgea elevi și din afara
județului), erau autori de manuale (în ultimii ani ai secolului XIX, o treime din manualele care
circulau în România proveneau de la Ploiești) și desfășurau o bogată activitate culturală.
Dezvoltarea tipografiilor a permis o vie activitate a editurilor și presei: până la primul război
mondial au existat în Ploiești șase edituri (mai importante, cele ale lui Gh. Karjean și Zaharia
Nicolau) și apăruseră, mai mult sau mai puțin timp, aproape 50 de periodice. Se creaseră câteva săli
de spectacole, iar din 1913 cinematograful „Grivița” (aflat pe locul tribunalului de azi) a început să
dea spectacole de patru ori pe săptămână. Ploieștiul a fost în toată această perioadă un centru cultural
destul de puternic pentru a asigura ridicarea de aici a unor oameni de știință, scriitori și artiști.
Secolul XX
În perioada primului război mondial, germanii, după ce bombardaseră inutil orașul (evacuat
de trupele române), l-au ocupat cu mare fast, au reușit să repună în funcțiune o parte a întreprinderilor
petroliere și au rechiziționat tot ceea ce putea servi la ducerea războiului, la alimentația soldaților ori
a familiilor lor. Este de amintit spiritul de rezistență care i-a animat pe ploieșteni în acel timp.
Profesorii locali au refuzat să predea limba germană populației și ore de limba română ocupanților.
Cele două clase a VII-a de la Liceul „Petru și Pavel” au fost desființate din cauza atitudinii patriotice
a elevilor, o femeie a fost arestată pentru că adăpostea prizonieri români evadați din lagăre. Aveau
loc mereu împotriviri la rechiziții, muncitorii sabotau transporturile și depozitele inamicului sau
refuzau să lucreze pentru acesta. Ocupanții germani au intrat în conflict până și cu autoritățile numite
de ei (în 1917, primarul orașului a fost destituit și arestat), fără ca mișcarea de rezistență să poată fi
înăbușită.
În condițiile desăvârșirii unității naționale, ale făuririi României Mari, orașul s-a dezvoltat cu
repeziciune. Populația s-a refăcut și a depășit numărul antebelic, ajungând în 1930 la aproape 80.000
locuitori. Industria a cunoscut și ea o revenire rapidă, sporindu-și considerabil producția.

Rafinăriile Astra Română și Orion

Pe primul loc erau rafinăriile care, nou înființate sau rezultate din contopirea și modernizarea
unora vechi, înconjurau orașul. Aparținând unor mari societăți cu capital în majoritate străin, ele se
refăcuseră de pe urma distrugerilor din primul război mondial, își diversificaseră gama de produse și
ajunseseră la mari producții și la sute de muncitori fiecare. Spre sud se găsea „Orion”, alături de ea,
spre stânga, „Unirea”, spre dreapta „Astra Română”, spre nord „Vega” (care trecuse la societatea
„Concordia”), spre est, pe lângă „Dacia”, s-a dezvoltat la Teleajen rafinăria „Româno-Americană”.
Mai lucrau rafinăriile „Xenia” (la bariera Câmpinii), „Norris”, „Standard”, „Colombia”,
„Redevența”, „Cometa”, „Lumina”, „Frăția”, „Luciana”, „Oilfields” etc. (în partea de sud-vest și
vest).

Strada Câmpinii, 1921

Pe plan politic, cea mai puternică a fost organizația liberală, care a reușit să trimită deputați în
parlament chiar în opoziție și să-și asigure mai mereu majoritatea locurilor de consilieri comunali și
pe cel de primar. Conservatorii, niciodată agreați în Prahova, au dispărut rapid, iar celelalte partide
(P.N.Ț., Partidul Poporului, Partidul Național Democrat etc.), nou apărute, se manifestau mai ales în
perioadele de guvernare.
Ploiești: rezervoarele de petrol ale rafinăriilor în flăcări după bombardamentul american din 1
august 1943
În timpul celui de-al doilea război mondial, orașul Ploiești a fost victima unor puternice
bombardamente aeriene. Pagube imense a provocat bombardamentul anglo-american din 1 august
1943, efectuat de 178 bombardiere B-24 Liberator, decolate de la Benghazi cu 325 tone de bombe și
care zburau la joasă altitudine. Au fost lovite multe rafinării, dar eficacitatea apărării a provocat mari
pierderi flotei aeriene, astfel încât bombardamentele n-au mai fost reluate decât în anul următor, când
avioanele puteau folosi baze mult mai apropiate din Italia. Bombardamentele au început la 5 aprilie
1944 și au continuat până în august, înregistrându-se 23 de raiduri de atacare specială a Ploieștiului,
pe lângă treceri de avioane și aruncări izolate de bombe, în total lăsându-se 13708 tone de explozibil.
Mari pagube au suferit rafinăriile și alte întreprinderi, dar a fost avariat grav și orașul, au fost distruse
clădirile unor instituții (câteva monumente de arhitectură) și aproape 2/3 din fondul de locuințe.
Se afirmă că baza documentară pentru pregătirea bombardamentelor ar fi fost cartea
„Monografia orașului Ploiești“ de Mihail Sevastos, apărută în 1937, după ale cărei fotografii, mult
mărite, ar fi fost stabilite țintele celor aproape douăzeci de raiduri devastatoare dintre august 1943 și
august 1944.[2]
Până la instaurarea regimului comunist în România a purtat numele de "Ploești" și a fost
reședința județului Prahova (interbelic).
Perioada comunistă
După 1944, în cadrul transformărilor sociale și economice sub regimul comunist, importanța
orașului a scăzut. În timpul perioadei comuniste, orașul a cunoscut o dezvoltare minoră intre anii
1944-1965, urmînd, ca apoi să înceapă o dezvoltare industrială, socială si un "boom" demografic, de
la 100.000 de locuitori în anii 40 ajungînd la sfîrșitul epocii comuniste la 265.000 de locuitori. Orasul
a crescut in importanta. Industrializarea a fost puternică, majoritatea populației Ploieștiului lucrînd în
uzine ca: "1 mai", "23 august", Cablul Romînesc, Rafinăriile si multe alte obiective industriale din
Ploiești, care după anii 1990 au fost lăsate în paragină. Totuși, în perioada comunistă, cultura orașului
a fost grav evitată. După 1990Ploieștiul cunoaște din nou un avânt cultural.
CAPITOLUL III-Situația demografică
Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Ploiești se ridică la
209.945 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
232.527 de locuitori.
 Majoritatea locuitorilor sunt români (90,64%), cu o minoritate de romi (2,4%). Pentru 6,65%
din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea
locuitorilor sunt ortodocși (90,7%). Pentru 6,7% din populație, nu este cunoscută apartenența
confesională.
Evoluție istorică
Populația orașului a crescut într-un ritm foarte rapid, explicabil prin dezvoltarea intensă a
economiei sale. În 1810, în condițiile ocupației străine, ale încleștării în lupta cu boierii Muruzești,
erau 2024 de locuitori, în 1837 erau 3000 de locuitori, imediat după unire (1859) 26.468, iar
în 1884 erau 32.000 de locuitori. Comparând datele pe care ni le oferă recensămintele științifice
organizate din 1899 (45.107 locuitori), 1912(56.460) și 1930 (79.149), constatăm că sporul populației
Ploieștiului a fost mai rapid decât al tuturor orașelor mari din țară, cu excepția Bucureștiului și a
Constanței, lucru explicabil, de altfel, prin extinderea extracției de petrol. Cu toate pierderile și
disparițiile pricinuite de cel de-al doilea război mondial și anume de bombardamente, populația
Ploieștiului s-a refăcut rapid, înregistrând 95.632 de locuitori în ianuarie 1948.

Ploiești - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică

În anul 1930 municipiul avea o populație de 79.149 locuitori, dintre care 69.139 români

(87,3%), 3.708 evrei (4,6%), 1.591 maghiari (2,0%), 1.307 germani (1,6%) ș.a. Din punct de vedere
confesional populația era alcătuită din 69.458 ortodocși (87,7%), 3.843 mozaici (4,8%), 2.629
romano-catolici (3,3%), 1.115 luterani (1,4%), 1.076 greco-catolici (1,3%) ș.a.
 CAPITOLUL IV-Mediul economic, social și forța de muncă

Economie

Datorită exploatării de petrol din zona orașului, încă de timpuriu acesta a devenit un oraș
industrial, aici construindu-se prima rafinărie din lume. Deoarece Ploieștiul era cel mai mare
producător de petrol din Europa, acesta a fost denumit „Capitala aurului negru”. Deși în prezent
cantitatea de țiței extras în zonă scade continuu, cele patru rafinării prelucrează cantități însemnate,
produsele rafinate fiind transportate prin conducte spre București, Constanța și Giurgiu.

Orașul a rămas ancorat în această industrie, cu preponderență în industria extractivă de

prelucrare a țițeiului și industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente
electrice, întreținere, ect.). În raport cu cifra de afaceri această ramură a industriei ocupă primul loc
cu 39,6% și este urmată la mare distanță cu doar 17,7% de industria alimentară a băuturilor și a
tutunului și cu 14,5% energia electrică și termică, gaze și apă. Urmează apoi industria de mașini și
echipamente, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, industria chimică și a fibrelor
sintetice și artificiale, industria de prelucrare a cauciucurilor și a maselor plastice, industria lemnului
și a produselor din lemn, celulozei, hârtiei și cartonului, industria altor produse din minerale
nemetalice, industria mobilei, industria mijloacelor de transport, industria pielăriei și încălțămintei,
industria metalurgică, edituri, tipărirea, reproducerea înregistrărilor pe suporți și industria textilă și a
produselor textile.

Dacă ne referim la structura economiei, aceasta a suferit modificări esențiale în ultimii ani.
Din punct de vedere al numărului de firme cel mai bine reprezentat este sectorul comerțului și al
serviciilor, cu o pondere de 77,5%, în timp ce industria și construcțiile ocupă o piață de doar 22,5%.

La nivelul județului Prahova din punct de vedere al numărului de agenți economici,

municipiul Ploiești conduce detașat cu o pondere de 50%, urmat la mare diferență de municipiul
Câmpina cu 8% și apoi de celelalte orașe mai mici și comune. Atracția mare pe care investitorii
români și străini o au față Ploiești se datorează facilităților pe care administrația locală le oferă,
pentru rapiditatea cu care își pot demara și dezvolta proiectele, dar și pentru calitatea oamenilor de
aici. Țări ca Olanda, Cipru, Germania, Italia,SUA, Turcia, Franța, Irak, Austria, Elveția, Grecia,
China, Moldova, Marea Britanie, Canada, Liban, Israel sunt doar câteva dintre cele care sunt
reprezentate la nivelul orașului nostru prin importante firme din diverse domenii.
Industria Petrolieră
Ca ramură de bază a industriei prahovene, prelucrarea petrolului (benzină, motorină, ţiţei etc.)
este o activitate cu tradiţie, prima distilerie de petrol din lume fiind înfiinţată în anul 1856, la Ploieşti.

Printre companiile importante care funcţionează în acest domeniu se numără: S.C.

PETROBRAZI S.A., S.C. PETROM OMV care este cel mai mare producător – distribuitor în
domeniu din Romania, S.C. ROMPETROL VEGA S.A. PLOIESTI şi STEAUA ROMANA S.A.
Campina.
 Peste 50% dintre produsele petroliere obţinute la nivel naţional sunt procesate în judeţul
Prahova (benzină, motorină, ţiţei, gaz lichid). Pentru ţiţei şi petrol procentajul este de 83,5 respectiv
91,2%.

Industria alimentară, bauturi şi tutun

Este reprezentată în judeţ prin companii importante, ce au în majoritate capital strain: COCA
COLA, EFES PILSENER, BRITISH AMERICAN TOBACCO, ALEXANDRION GROUP, ROVIT
S.A., CRAMELE PRAHOVA, TOHANI S.A., EXTRAPAN, CRIS TIM etc.

Industria de masini şi utilaje

Unităţi reprezentative: Upetrom S.A. Ploiesti, Electroutilaj S.A. Campina, Hidrojet S.A.
Breaza, Timken Ploieşti, PCC Sterom, Mefin S.A. Sinaia, S.C. Hidraulica, UM Plopeni etc.

Industria extractiva
Exploatarea cărbunilor se realizează în arealul Filipeştii de Pădure şi Ceptura.

Industria textilă
Pe lângă binecunoscutele unităţi Dorobanţul Ploieşti şi Intex Păuleşti, s-au dezvoltat noi
companii, în special în mediul urban: ROSTYLL MOD, BRITANIC WORLD, MILAPATH,
SAHINLER.

Industria materialelor de construcţii

Resurse existente: nisip cuarţos, nisip bituminos, gips, calcar, roci vulcanice, argilă betonitică, nisip
şi pietriş, etc

* Industria alimentară (Coca-Cola, Efes Pilsener, Unilever, Extrapan, Di Apollo)

* Industria tutunului (BAT)
* Industria construcțiilor (Ciprom, Inspet, Contrasimex, Constil, Nova-Cons, Monticor, Tiab)
* Industria IT (Asesoft, Platin Systems)
* Industria materialelor de construcție (Feroemail)
* Industria textilă (Dorobanțul Ploiești, Modexim)
* Industria ceramică (Bianca România)
* Industria mobilei (Anteco)
* Industria ambalajelor (Mayr-Melnhof Packaging Romania, Politeh)

În apropiere, la "Crângul lui Bot" (pe șoseaua spre Târgoviște) se află „Parcul industrial Ploiești”, în
cadrul căruia activează peste 28 de companii.

Agricultură Ploiești

Deși orașul este situat într-o zona în care agricultura, legumicultura, pomicultura, viticultura
și zootehnia reprezintă activități economice importante, pe teritoriul lui sunt amplasate doar câteva
unități de colectare și depozitare a produselor agricole. Suprafața agricolă este redusă, 2217 ha
repartizate astfel: 
*arabilă 2034 ha
*livezi și pepiniere pomicole 16 ha
*vii și pepiniere viticole 13 ha
*pășuni 148 ha 
*fânețe 6 ha 
Atât în oraș cât și în zona periurbană există capacități de prelucrare a producției agricole pe
următoarele profile: morărit și panificație, centru de vinificație, fabricarea uleiului, prelucrarea
laptelui, abatorizarea și fabricarea preparatelor din carne . 

Comerț Ploiești

Există peste 3.000 de unități comerciale individuale sau asociații cu capital privat. Deși are
numai 28% din populația județului Prahova, orașul Ploiești realizează peste 80% din valoarea
comerțului din județ. Primul magazin general din Ploiești s-a numit „Papagalul” și a fost inaugurat în
1938.

Marii retaileri Carrefour, Metro, Selgros, Kaufland, Billa, Bricostore, Praktiker, Intermarche
(Interex), Profi, Delhaize (Mega Image), au hipermarketuri deschise aici.

În centrul orașului sunt două mall-uri moderne, "Galeriile comerciale" și "Mercur". Alte
magazine mari sunt "Big", "Omnia", "Nord", "Unirea", "Lumea Copiilor".
ORGANIZATII NONGUVERNAMENTALE ALE SOCIETATII CIVILE DIN
MUNICIPIUL PLOIESTI:

FEDERATIA PENTRU DREPTURILE OMULUI A ROMANILOR DE

PRETUTINDENI 
DOMENIU  : Economia sociala si grupurile de persoane vulnerabile.

Asociatia "VIITORUL TINERILOR" 

DOMENIU  : Prevenirea si combaterea situatiilor de risc a tinerilor aflati in dificultate. 

Asociatia Elevilor din Liceul Pedagogic Ploiesti "IUVENTA"

DOMENIU  : Stimularea activitatilor extracurriculare a elevilor si profesorilor din liceul
Pedagogic Ploiesti.
AIESEC 
DOMENIU:  Facilitarea descoperirii si dezvoltarii potentialului tinerilor, pentru ca 
acestia sa aiba un impact pozitiv în societate in principal prin oportunitatile de leadership si de
internship
ASOCIATIA "ZONTA CLUB PLOIESTI"  
DOMENIU  : Promovarea statutului femeii in comunitate si in lumeinternational de care pot
beneficia. 

Rata șomajului
La sfârşitul lunii decembrie 2018 rata şomajului în judeţul Prahova a fost de 2,6%, în scădere
cu 0,5 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2017. Pe sexe, rata şomajului
înregistrată pentru bărbaţi a fost de 2,3% (cu 0,7 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată
în luna decembrie 2017) şi 3,0% pentru femei (cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât cea
înregistrată în luna decembrie 2017). Notă: Date provizorii. Rata şomajului înregistrat, calculată cu
populaţia activă civilă la 1 ianuarie 2018.
CAPITOLUL V-Atracții turistice

Obiective turistice
Orașul Ploiești n-a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic bogat. Curțile
lui Mihai Viteazul au existat numai în legende, iar palatele Muruzeștilor, destul de modeste, nu au
durat decât două decenii și ceva. În secolul trecut, ca să nu mai vorbim de cel al nostru, s-a construit
mult. A început să se contureze, mai ales odată cu arhitecții din familia Socolescu, un stil ploieștean
sau cel puțin o variantă locală a stilului național.
O serie de calamități naturale și sociale la care a fost supus orașul au diminuat serios fondul
de construcții pe care ploieștenii se străduiau să-l îmbogățească. La 12 iunie 1837 a avut loc cea mai
puternică inundație din istoria Ploieștiului: Dâmbu și celelalte pâraie s-au revărsat, acoperind tocmai
cele mai vechi cartiere, vatra târgului. Au fost năruite sau șubrezite atunci și au dispărut curând cele
mai importante locuințe care se mai menținuseră din secolul al XVIII-lea. Incendiul din 1843, cel mai
mare cunoscut pe aceste locuri, a bântuit într-o altă parte, distrugând centrul nou, adică zona unde se
găseau construcțiile notabile ale deceniilor trei și patru.
Dacă bombardarea Ploieștiului din zeppelin în 1916 a adus puține pagube clădirilor, în
schimb bombardamentele din 1944 au dus la distrugerea a mii de locuințe și edificii. Cutremurele
din 1940 și 1977 au afectat foarte serios orașul. Atunci s-au prăbușit câteva dintre cele mai vechi
biserici ale orașului, alături de locuințe și edificii remarcabile.
De aceea, nu trebuie să pară deloc ciudat faptul că uneori, decenii întregi nu sunt deloc
reprezentate la zestrea de construcții a orașului.

 Muzee

Muzeul de Istorie

 Muzeul Național al Petrolului

 Muzeul Județean de Artă Ploiești
 Muzeul de Istorie și Arheologie Ploiești
 Muzeul Ceasului
 Muzeul „Ion Luca Caragiale”
 Muzeul de Județean de Științele Naturii Ploiești
 Casa memorială „Ion Luca Caragiale”
 Casa memoriala "Nichita Stanescu"
 Muzeul memorial Paul Constantinescu
 Muzeul memorial Constantin și Ion Stere
 Casă de Târgoveț sec. XVIII-lea - XIX-lea

 Biserici

Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul

 Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul

 Catedrala Eroilor Tineri Înălțarea Domnului
 Biserica Domnească „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
 Biserica „Sfântul Ilie”
 Biserica Sfânta Vineri
 Biserica Maica Precistă
 Biserica Sfinții Voievozi
 Biserica Sfinții Împărați
 Biserica Sfântul Gheorghe - Vechi
 Biserica Sfântul Ioan
 Biserica Sfantul Spiridon
 Biserica Sfântul Nicolae - Vechi
 Biserica Sfântul Gheorghe - Nou
 Biserica Sfântul Pantelimon
 Biserica Buna-Vestire
 Biserica Sfântul Vasile
 Parohia Sfinții Trei Ierarhi
 Parohia Strejnicu
 Biserica Cristos Rege
 Sinagoga Beth Israel

 Clădiri

Halele Centrale

 Halele centrale
 Casa Radu Stanian
 Colegiul National Ion Luca Caragiale
 Palatul politico-administrativ (''Casa Albă'')
 Palatul Culturii
 Casa de Cultură a Sindicatelor
Statui

Statuia lui Constantin Dobrogeanu-Gherea

 Statuia Libertății
 Monumentul Vânătorilor
 Statuia Maternitate
 Statuia lui Mihai Viteazul
 Statuia lui Constantin Dobrogeanu-Gherea
 Bustul lui Radu Stanian
 Bustul lui I.L. Caragiale
 Bustul lui Nichita Stănescu
 Bustul lui Mihai Eminescu
 Bustul lui Carol Nicolae Debie

La nivelul orașului Ploiești nu există un Centru de informare și promovare turistică.

 STRUCTURA GEOLOGICA

Aspectul solului si al subsolului este determinat de asezarea sa pe structurile vechiului con de

dejectie al raului Prahova. Sub solul de numai 30-50 centimetri grosime, exista prundisuri(pietrisuri
de terasa) a caror grosime atinge uneori 80 de metri. Acest strat subtire de sol este reprezentat de
cernoziom degradat sau branciog, inlocuit spre marginile de nord, vest si sud ale municipiului cu
soluri brun-roscate de paduri de stejar, deosebit de fertile.

 RELIEF

In ceea ce priveste relieful, Ploiestiul se gaseste in zona de contact intre dealuri si ses, acestui
fapt datorandu-i specificul natural si marea insemnatate economica.
Altitudinea medie este de 150 de metri, orasul fiind, deci, plasat intr-o zona de campie.
Campia Ploieştilor, situata in partea de nord a campiei Romane, neteda, usor bombata, se intinde mai
ales pe stanga raului si patrunde ca un golf pana sub poalele dealului Bucovelului si ale celor izolate
de la Găgeni si Baicoi, care o adapostesc, iar in valea Prahovei pana la Băneşti. Felul in care este
plasata, fara o inaltime mai importanta in cuprinsul sau, nu permite o vedere panoramica orasului.

 VEGETATIA SI FAUNA

Vegetaţia de odinioară a Ploiestiului a fost aceea a unei păduri de câmpie, in care predomina
stejarul pedunculat( Quercus robur), alaturi de alte varietaţi de stejar si gorun. Padurea permitea
dezvoltarea unui strat de arbusti, ca si a unei bogate vegetatii marunte. Dar,aceasta a fost masiv
defrisata, resturi din ea pastrandu-se pana tarziu, si chiar pana in prezent,ca arbori ocrotiti. Un
exemplu ar fi cei doi stejari batrani, din Ghirghiu, ocrotiti prin lege.
In prezent, vegetatia este una specifica marilor aglomerari urbane, fiind formata indeosebi din
esente ornamentale si de aliniament, plantatii de castani, plopi si salcami, spatiile verzi si parcurile
fiind tot mai restranse (zona bulevardului, parcul de la sala Sporturilor, parcul din nordul orasului).
Acestea ocupa numai 81,5 ha, revenind, in medie, 3.2 m² pe locuitor.
S-au inregistrat 52 de specii arborescente, 61 arbustive, 9 specii de liane si 124 de erbacee, de
provenienta europeana, asiatica, americana si africana.
Si fauna a fost initial aceea a unei paduri de campie. Pe masura dezvoltarii asezarii, animalele
salbatice mari au disparut, fiind inlocuite de cele domestice, in special pisica si cainele.
Ca mamifere mici, cei mai numerosi sunt soarecii si sobolanii cenusii (Rathus norvegicus).
 Dintre pasarile migratoare mai vin inca, din ce in ce mai putine, prin gradinile ce se mentin in
unele cartiere, randunica de oras (Hirundo rustica), sauprivighetoarea cenusie (Sylvia communis).
Dintre pasarile sedentare, pot fi amintite mai frecvent : cioara vânătă (Corvus corone),
piţigoiul (Parus major), vrabia (Paser domesticus), si in ultimii ani, in numar tot mai mare,
guguştiucul (Streptopelia decaocta).
Pe raza orasului pot fi vazute si cateva exemplare de arbori endemici, aclimatizati in timp,
care se afla sub ocrotirea legii, printre care si ″arborele mamut″ secular-sequoia dendron giganteum-
din curtea Muzeului Memorial ″Paul Constantinescu″, smochini dar si cateva exemplare de stejari
seculari, amintind de vestitii codrii ai Vlasiei. In schimb, in vechile cartiere, cu case ″pe pamant″,
locuitorii continua sa planteze pomi fructiferi (visini, meri, ciresi, nuci) si sa cultive legume si flori,
care ne amintesc de aspectul patriarhal al orasului, supranumit, in secolul nostru, ″aurul negru″.

 RETEAUA HIDROGRAFICA

Ploiestiul se afla pozitionat intre două mari râuri, primul dintre ele, Prahova, spre sud-vest,
atingand usor municipiul prin comuna suburbana Brazi, iar cel de-al doilea, Teleajenul, spre nord si
est, străbatându-l prin comunele suburbane Blejoi, Bucov si Berceni. Orasul este asezat pe paraul
Dâmbul, care izvorăşte in zona de dealuri a orasului Băicoi, trece prin oras si prin doua comune
suburbane si apoi prin comuna Rîfov, unde se varsa in Teleajen. Dâmbul are astazi apa putina ; este
canalizat pe aproape toata partea ploiesteana a traseului sau, in el deversandu-se, la iesirea din oras,
sistemul de canalizare al acestuia. In trecut, Dâmbul avea un debit mult mai mare- dovada albia
relativ adanca pe care el si-a sapat-o. El a afectat de mai multe ori, cu revarsarile sale, mahalalele
limitrofe.

 CLIMA

Fara sa se abata esential de la trasaturile climei temperat-continentale, Ploiestiul se bucura,

datorita pozitiei sale adapostite, de o usoara indulcire a acesteia.
Temperatura medie anuala este de 10,5º C, iar valorile minime si maxime inregistrate in
secolul nostru au fost de -30º C la 25 ianuarie 1942 si respectiv de 39,4º C la 10 august
1945(determinata de o invazie de aer tropical).
In medie, pe an sunt 17 zile geroase, 26 reci, 99 calde, 30 tropicale, restul fiind zile cu o
temperatura moderata. Insa in ultimii ani au avut loc schimbari majore in ceea ce priveste
temperatura. Putem afirma că temperatura absolută inregistrata in Ploiesti in 1945 a fost cu mult
depasita in 2007, cand s-a inregistrat cu lejeritate 40º C.
Precipitatiile se inscriu in mediile anuale specifice intregii zone de sud a judetului, respectiv
588mm, cu 30 - 40 mm in ianuarie si 88 mm in luna iunie. Pe an, sunt in medie 104 zile cu
precipitatii lichide, 26 cu ninsoare, 112 cu cer senin, 131 cu cer noros si 122 cu cer acoperit. Maxima
inregistrata in ceea ce priveste precipitatiile este de 9639 mm ( anul 1901), iar minima de 305,3 mm
(in 1930).
Statia meteorologica locala a determinat ca Ploiestiul se afla sub influenta predominanta
(40%) a vantului de nord-est si de sud-est (23%), cu o viteza medie de 3,1 m/secunda. In medie, sunt
11 zile pe an cu vant de peste 11 m/secunda si numai 2 zile cu vant de peste 16 m/secunda.
Presiunea atmosferica este de 748,2 mm.

 RESURSE NATURALE

Prin resurse naturale se intelege : totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurator ce
pot fi folosite in activitatea umana :
• resurse neregenerabile: minerale si combustibi fosili ;
• resurse regenerabile: apa, aer, sol, flora, fauna salbatica ;
• resurse permanente: energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.
In ceea ce priveste Ploiestiul, in afara de resursele regenerabile, sunt prezente in mari cantitati
si cele neregenerabile. Acestea au o repartitie neuniforma atat in suprafata cat si in adancime. Ele
cuprind materii prime pentru activitatile economice si surse de energie(petrol si gaze naturale).
Petrolul (un amestec de hidrocarburi) este cea mai importanta resursa a municipiului, acesta
fiind exploatat la maximum. Folosirea tot mai larga a acestuia( impusa in ultimele decenii de
dezvoltarea petrochimiei) a fost insotita de intensificarea activitatilor de prospectare,
explorare( carotare si foraj la mare adancime) si extragere.
Ploiestiul este considerat capitala tuturor activitatilor referitoare la petrol in Romania si unul
dintre cele mai importante centre de extractie si tehnologie petrochimica din lume, in acest oras
aflandu-se nu mai putin de 4 rafinarii, dintre care 3 functionale.
O alta resursa de care dispune Ploiestiul sunt gazele naturale. Insa acestea nu au o importanta
atat de deosebita precum petrolul. Totusi, si ele sunt expoatate la maximum, fara sa se tina cont de
consecinte.
Alvin Toffer sustine, cu sarcasm, intr-unul din discursurile sale ca : ″Pentru prima data o
civilizatie consuma din capitalul naturii, in loc sa traiasca din dobanzile pe care le dadea acest
capital !″.
Pe langa acestea mai intalnim, dar in cantitati foarte mici si alte resurse cu o importanta foarte
scazuta, aproape inexistenta in comparatie cu cele mentionate anterior.
Creşterea standardului de viaţă este direct legată de mediul înconjurător, de utilizarea resurselor
locale şi de un management eficient al problemelor de mediu. De aceea, unul dintre domeniile în
care municipalitatea ploieşteană s-a implicat activ este protecţia mediului înconjurător prin
demararea următoarelor acţiuni:
 a) modernizarea parcului de maşini pentru transportul public ;
b) protejarea Bulevardului Castanilor prin extinderea transportului public electric (troleibuz) în
zona Gara de Sud – Centru ;
c) derularea programului de utilizarea a combustibililor ecologici (GPL şi benzină fără plumb),
iniţiat în parteneriat cu Compania Shell ;
d) realizarea primei staţii de distribuţie carburanţi care comercializează combustibil aditivat fără
plumb, ce poate fi folosit şi la maşinile care folosesc benzină fără plumb ;
e) construirea primei rampe ecologice de deşeuri menajere şi deşeuri asimilate acestora din
judeţ, amplasată în zona oraşului Boldeşti-Scăeni, proiect realizat de autoritatea locală în
parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova ;
f) obţinerea unei finanţări nerambursabile acordate de Guvernul Japoniei în cadrul programului
„Grassroots Project” pentru proiectul ”Sistem public de afişare a datelor privind starea
factorilor de mediu în municipiul Ploieşti”. Acest proiect constă în achiziţionarea
echipamentului electronic necesar afişării indicatorilor nivelului de poluare a aerului (NO,
NO2, NOx) şi a factorilor meteorologici în scopul conştientizării opiniei publice asupra
poluării atmosferice şi a efectelor acesteia;
g) organizarea Zilei Europene “În oraş, fără maşină“, manifestare prin care Primăria
Municipiului Ploieşti se alătură municipiilor europene în politicile de sensibilizare a
populaţiei în privinţa fenomenului poluării;
h) sărbătorirea Zilei Internaţionale a Mediului prin organizarea unei campanii de conştientizare a
opiniei publice asupra problemelor de mediu;
i) acţiuni de educare a populaţiei privind problemele de mediu:

• iniţierea realizării unui sistem integrat de colectare, sortare şi depozitare deşeuri;

• adoptarea unui sistem de reglementări drastice de motivare a populaţiei în vederea

menţinerii curăţeniei oraşului;

• programul de realizare/ reabilitare a parcurilor din cartiere: „Împreună, pentru un

oraş mai frumos”.
• programul special de “înverzire a oraşului”, iniţiat de municipalitate, se bazează în
parte pe Studiul Peisagistic pe axa Nord-Sud şi urmăreşte eliminarea zonelor virane prin amenajarea
lor ca spaţii verzi. Odată cu acţiuni specifice de reabilitare şi extindere a spaţiilor verzi, administraţia
locală a considerat ca importantă studierea, pentru a avea un plan de acţiune pe termen mediu, a axei
vertebrale a municipiului Ploieşti Nord-Sud, considerată ca fiind cea mai atractivă dar şi cea mai
poluată. Acest studiu a fost realizat în cursul anului 2001, implementarea lui începând cu anul în
curs.
În perioada iunie 2000 - iunie 2002 s-au plantat 7.300 de arbori şi 350.000 de arbuşti. Au fost
reamenajaţi şi întreţinuţi 350.000 mp zone verzi. Valoarea lucrărilor pentru reabilitarea şi extinderea
spaţiilor verzi este de aproximativ 1.072.000 dolari.
Strategia de ameliorare si/ sau de conservare a calitatii aerului implica, in principal,
urmatoarele faze :
 - colectarea informatiilor privind natura si concentratiile poluantilor urbani, ca si efectele
nocive ale acestora asupra mediului.
- colectarea informatiilor asupra cauzelor care determina poluarea aerului prin inventarierea
emisiilor de poluanti in aer.
- adoptarea masurilor administrative, economice si tehnice de control al poluarii aerului
pentru reducerea si/ sau eliminarea poluarii aerului si a efectelor acestuia.
Din cele trei faze enuntate anterior, obiectivele principale urmarite sunt:
- inventarul surselor de poluare a aerului;
- masuratorile de calitate a aerului;
- evaluarea proceselor de transport, difuziune si transformare a poluantilor in atmosfera ;
- estimarea tendintelor de evolutie a calitatii aerului in raport cu standardele de emisie si
imisie, ca si a efectelor asupra starii de sanatate a populatiei si elementelor de mediu.
Scopul monitorizarii calitatii aerului este sa permita factorilor de decizie:
- planificarea calitatii aerului ;
- aplicarea masurilor de prevenire, remediere si control a calitatii aerului.

MASURI DE AMELIORARE A CALITATII MEDIULUI IN ORASUL PLOIESTI

1. PERDELELE FORESTIERE –
Ploiestiul, singurul oras din Europa inconjurat de patru rafinarii, dintre care trei sunt
functionale, nu are nici pana acum un proiect pentru infiintarea unei perdele forestiere. Desi
fiecarui ploiestean ii revin doar 6,9 mp de spatiu verde, si nu 19 mp cat prevad normele UE,
autoritatile locale nu au miscat un deget pentru centura “verde”.
Astfel, potrivit sefului serviciului de comunicare din cadrul Primariei Ploiesti, Alina
Istratescu, un astfel de proiect la nivelul municipiului resedinta de judet nu exista, ci doar cateva
tentative de amenajare a unor spatii verzi. Este vorba de un parc de 58 ha in cartierul Mitica Apostol,
care, deocamdata, nu are finantare.
Primariile au obligatia sa creeze asa numitele centuri verzi din jurul oraselor, insa, in
Prahova, nimeni nu a facut nimic.
Mai mult, infiintarea perdelelor forestiere pe DN1 continua sa fie amanata, desi acest
program ecologic dateaza din 2005. Principala problema cu care se confrunta Inspectoratul Teritorial
de Regim Silvic Ploiesti este refuzul a mai mult de 80% dintre detinatorii terenurilor situate in
vecinatatea drumului national de a accepta plantarea de arbori pe proprietatile lor. Acestia vor fi
expropriati, insa fondurile necesare de la Ministerul Agriculturii pentru infiintarea perdelei forestiere
pe tronsonul Ploiesti-Banesti nu au ajuns nici pana acum.
 .

PERDELELE FORESTIERE LA MARGINEA ORASULUI PLOIESTI (COMUNA

PAULESTI)

2. RAMPA DE GUNOI IMPADURITA

Cele 32 de hectare de teren ale fostei rampe de gunoi Telejean, din Ploiesti, vor fi impadurite.
Hotararea a fost aprobata, in regim de urgenta, de catre alesi, in ultima sedinta a legislativului
ploiestean, pentru a fi transmisa la Bucuresti, intrucat se doreste ca si Ploiestiul sa fie prins in Planul
National de Impadurire, cu finantare asigurata de la Guvern.
Dand timpul in urma, rampa de gunoi aflata pe malul stang al raului Teleajen a fost inchisa in
anul 2001 si transmisa, in administrare, ADPP. Fara niciun fel de amenajare prealabila, in decursul a
aproximativ 45 de ani, conform unor calcule, in aceasta rampa s-au depus in jur de 2.500.000 metri
cubi de deseuri. Acest fapt a condus la degradarea excesiva a solului, fiind afectat stratul fertil, de
aici rezultand atat neproductivitatea acestei suprafete de teren, cat si imposibilitatea folosirii acestuia
in scop agricol.
Initiativa transformarii acestui teren in spatiu verde a fost luata si ca urmare a faptului ca
autoritatile locale, conform unor noi prevederi legislative, sunt obligate sa mareasca suprafata verde
pe cap de locuitor. Respectiv - pana pe data de 31 decembrie 2013, spatiul verde trebuie sa fie de 20
metri patrati/cap de locuitor, iar pana pe 31 decembrie 2013 - 26 metri patrati/cap de locuitor.
 RAPMA DE GUNOI IN CURS DE IMPADURIRE

3. REDUCEREA TRAFICULUI

Autoritatile de mediu si cele locale propun cateva solutii pentru reducerea poluarii. “Pentru
imbunatatirea calitatii aerului, ploiestenii ar trebui sa incerce sa-si schimbe obiceiurile de transport,
orientandu-se spre folosirea bicicletei si a transportului in comun”, propune directorul APM Prahova.
“Vom lungi pista de biciclete si vom transforma centrul orasului in pasaj pietonal pentru reducerea
poluarii”, promite viceprimarul Ploiestiului. In schimb, soferii nici nu vor sa auda de bicicleta sau de
mijloacele de transport in comun.

4. UTILIZAREA SURSELOR NEPOLUANTE DE ENERGIE

Diminuarea resurselor naturale de producere a energiei a facut ca pretul acesteia sa creasca de la an la

an, criza energetica devenind o realitate a zilelor noaste. Astfel oamenii au fost nevoiti sa caute metode
neconventionale de producere a energiei, printre cele mai de succes realizari numarandu-se metodele care
folosesc energie solara, energie eoliana, forta apei etc. Aceasta energie neconventionala reprezinta o
alternativa  reala la metodele clasice dar in acelasi timp scumpe si poluante de producere a energiei electrice.
Comparand cele doua metode de producere a energiei - energie neconventionala si energie traditionala
– poluanta, se pot vedea cu usurinta avantajele utilizarii metodei prin care se produce energie neconventionala.
Energia neconventionala este gratuita, nepoluanta si regenerabila. De asemenea pretul la energie
neconventionala nu creste, pentru ca resursele din care este produsa sunt gratuite. Panouri solare, colectoare
solare, micro-hidro turbine de apa, turbine eolinere, microhidricentrale - toate instalatiile de acest gen nu
necesita nici un fel de intretinere, acestea functionand perioade indelungate de timp.
Phoenix Com Sibiu crede in eficienta surselor inovatoare de producere de energie neconventionala.
Compania este un importator de frunte al dispozitivelor care produc acest gen de energie : panouri solare,
turbine eoliene, micro-hidro turbine, baterii solare, invertoare, pompe de apa, lampi economice.
 a) Energia solara
Panourile solare se montează de regula pe acoperiş, indreptate spre sud sau sud-vest (sau într-un
loc în care să fie soare cât mai mult timp din zi), la un unghi de aproximativ 45 grade sau chiar vertical acolo
unde este posibil. Durata de viata a unei instalatii care capteaza enegie solara (panouri solare) este de
aproximativ 20 de ani, uzura suportata de aceasta fiind minima. Zi de zi soarele emana o cantitate imensa de
caldura, iar aceasta, captata cu ajutorul unui simplu panou solar poate fi folosita intr-o multitudine de feluri -
de la incalzirea apei menajere sau a apei din piscina, pana la incalzirea intregii case reducand, de asemenea,
substantial cheltuielile cu termoficarea.
Functionarea celulei fotoelectrice, se bazeaza pe proprietatile materialelor semiconductoare. Celula
fotoelectrică permite conversia directă a energiei luminoase în energie electrică, funcţionarea acesteia
bazandu-se pe efectul fotoelectric. Siliciul este cel mai folosit  material in realizarea celulelor solare,
randamentul acestor celule depinzand in mod direct de temperatura exterioara si de gradul de iluminare la care
ajung respectivele panouri solare. Celule cu siliciu sunt folosite la producerea de energie solara fotovoltaica.
Aceasta metoda permite producerea directa de energie electrica, captata de panouri solare, atunci cand
conditiile meteorologice sunt favorabile.
Amortizarea pret panouri solare este o notiune cat se poate de adevarata in cazul achizitionarii
unui astfel de dispozitiv. Acest lucru se va intampla intr-un timp relativ scurt, timp in care panourile soare isi
vor dovedi utilitatea si functionalitatea si vor scuti cumparatorul de plata facturilor la energie electrica.
Sistemul fotovoltaic este format din panouri fotovoltaice, regulatoare de incarcare, acumulatori si
un invertor pentru conversia curentului continuu in curent alternativ.
Potentialul energetic solar este de aproximativ 1100 KWh/m²- an.
″Aceasta cantitate ar putea acoperi aproximativ 50% din volumul de apa calda menajera sau 15%
din cota de energie termica pentru incalzirea curenta a Romaniei″, spune Mihai Fofirca, director de
departament in cadrul Ecoprod Energy Ploiesti, companie care furnizeaza sisteme de producere a energiei
solare si eoliene.
b) Energia eoliana
Vantul este o sursa intermitenta de combustibil – activa sau rezerva, prin conversie a energiei
mecanice in electricitate, integrata intr-o retea de surse de energie electrica. Radiatia solara creeaza curenti de
aer care contin energie mecanica si turbinele eoliene pot transforma aceasta energie in alte forme utile  :
generarea de electricitate, incarcarea bateriilor, pomparea apei sau macinarea boabelor de cereale.
Turbinele eoliene sunt dispozitive care au evoluat din morile de vant folosite pentru pomparea apei si
irigatii, pana la generatoarele electrice din zilele noastre. Prima turbina eoliana ridicata in Romania, a aparut
in 2003, la Ploiesti. Turbina eoliana a devenit functionala anul urmator, avand o capacitate de 660 KW. O alta
centrala eoliana, cu o capacitate mai mica, de 250 KW, functioneaza din 2005 in apropiere de Bistrita Nasaud.
O a treia turbina eoliana, avand o putere de 550KW, a fost instalata anul trecut, la Baia, in judetul Tulcea.
Specialistii au calculat ca respectiva energie neconventionala produsa prin turbine eoliene ar putea acoperi in
intregime nevoiea de energie electrica a planetei.
Din nefericire, producerea de energie eoliana se loveste de un impediment major: instabilitatea
vantului. Puterea vantului este scazuta si chiar nula in perioadele de canicula sau de inghet astfel incat in
multe situatii a fost necesara anexarea unor alte instalatii de producere a energiei precum si de stocare a
energiei electrice.
Cu toate acestea, in zonele propice instalarii de turbine eoliene, o astfel de investitie este extrem de
rentabila, ca si in cazul panourilor solare, raportul dintre pret turbine eoliene si benefici, este net in favoarea
pretului acestor instalatii.
Potentialul energetic eolian al Romaniei este estimat la 14.000 MW- putere instalata, care poate
furniza o cantitate de energie de circa 23.000 GWh/an.
c) Energia apei
 O alta metoda, extrem de eficienta de  producere de energie alternativa, este utilizarea de
micro-hidro turbine. Este absolut necesar ca acestea sa fie construite pe firul unei ape curgatoare,
randamentul microturbinelor fiind influentat de cantitatea si debitul apei. Persoanele care au sansa sa
aiba un rau in apropierea casei pot opta cu succes pentru micro-hidro turbine acestea reprezentand o
extrem de ieftina sursa de energie. Chiar si o turbina mica, poate produce energie non-stop, atata
timp cat dispune de conditiile necesare functionarii. Hidro-turbinele ofera posibilitatea unei
independente energetice pentru micul consumator de energie electrica.
Apa, vantul, soarele pot fi puse in folosul omenirii pentru a produce o energie
neconventionala nepoluanta, extrem de ieftina si aprope inepuizabila. Cel mai mare avantaj il
constituie faptul ca
aceasta energie neconventionala este gratis, cumparatorul platind doar pretul pentru dispozitivele
respective. Aceste sisteme care genereaza energie neconventionala reprezinta o modalitate excelenta
de a economisi bani folosind doar darurile naturii: apa, soarele sau vantul.
Panouri solare, incalzitoare, colectoare solare, sisteme producatoare de energie eoliana
(generatoare eoliene), hidro (micro-hidro turbine), toate aceste dispozitive pot fi integrate in sisteme
hibride, avand posibilitatea de a oferi benficiarului independenta energetica mult-visata.
Pentru multi acestea sunt visuri,iar pentru putini fapt implinit.
Poate, in viitorul apropiat, tot mai multi cetateni se vor bucura de aceste beneficii care, salveaza
planeta de la distrugere.
CAPITOLUL VIII-Administrația publică locală
Primar: Adrian Dobre

Structura Consiliului Local:

1. ANDREI GHEORGHE - PSD
2. BAZAVAN LARISA - PNL
3. BOLOCAN IULIAN - PNL
4. BOTEZ GEORGE SORIN NICULAE - PSD
5. COSMA MARCIAN - PSD
6. DANESCU STEFAN - PSD
7. DINU MARIUS ANDREI - PSD
8. DRAGULEA SANDA - PSD
9. GANEA CRISTIAN MIHAI - PSD
10. GRIGORE CONSTANTIN- PNL
11. HODOROG BOGDAN - PMP
12. MINEA CONSTANTIN GABRIEL - PSD
13. MARCU VALENTIN - PNL
14. MATEESCU MARIUS NICOLAE - ALDE
15. NEAGU DANIEL PUIU - PNL
16. PALAS ALEXANDRU PAUL - ALDE
17. PANA GEORGE - ALDE
18. POPA GHEORGHE - PNL
19. SALCEANU CLAUDIA OANA - PMP
20. SICOIE FLORIN LUCIAN - PNL
 CAPITOLUL IX - Proiecte de dezvoltare a orașului
Asociatia „Grupul de Acţiune Locala Ploiești - Dezvoltarea Sustenabila a Zonelor
Marginalizate din Municipiul Ploiești”
„O 9 sansa! Sprijinirea comunitatii marginalizate din Municipiul Ploiesti prin
elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Locala”, cod SMIS 114064.
Acest proiect este finanțat prin Programul Operational Capital Uman 2014 - 2020, Axa
prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9:
Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de
investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locala elaborate la nivelul comunitatii, Obiectivul specific 5.1:
„Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile
marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu
populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul
mecanismului de DLRC”
Obiectivul general al proiectului consta in promovarea incluziunii sociale, combaterea
saraciei si a oricarei forme de discriminare in municipiul Ploiesti prin mobilizarea si animarea
comunitatii si a partenerilor locali in dezvoltarea locala, elaborarea unei Strategii de Dezvoltare
Locala si infiintarea unui Grup de Actiune Locala (GAL) pentru reprezentarea intereselor populatiei
din zonele marginalizate ale municipiului Ploiesti identificate in proiect. Infiintarea unui GAL are ca
scop cresterea implicarii populatiei din zonele marginalizate ale municipiului Ploiesti in solutionarea
problemelor locale prin reprezentarea intereselor, derularea de actiuni de delimitare a zonei/zonelor
urbane marginalizate, activitati de animare si facilitare. Astfel, prin HCL nr. 325/15.09.2017 a fost
aprobata constituirea şi participarea Municipiului Ploieşti în calitate de asociat în Asociatia „Grupul
de Acţiune Locala Ploiești - dezvoltarea sustenabila a zonelor marginalizate din Municipiul Ploiești”,
structura ce se va implica si va accesa fonduri europene prin intermediul POCU si POR pentru
finantarea unor proiecte locale in scopul reducerii numarului de persoane dezavantajate. Asociația a
fost infiintata, în baza dreptului la libera asociere, ca persoană juridică de drept privat română, fără
scop patrimonial, apolitică, reprezentând un parteneriat public-privat, cu scopul de a dezvolta din
punct de vedere economic și social municipiul Ploiesti. Asociația are ca scop principal sprijinirea
dezvoltării locale a comunității marginalizate din municipiul Ploiesti, combaterea sărăciei și a
excluziunii sociale, printr-o abordare integrată și multisectorială, cu respectarea principiilor
dezvoltării locale plasate sub responsabitatea comunității.
Obiectivele Asociatiei sunt:
a) elaborarea strategiei de dezvoltare locală conform conceptului de Dezvoltare Locală
plasată sub Responsabilitatea Comunității - DLRC;
b) implementarea, monitorizarea, evaluarea și actualizarea periodică a strategiei de
dezvoltare locală – DLRC;
c) stimularea participării membrilor comunității marginalizate la procesul de dezvoltare
locală;
d) creșterea participării pe piața muncii (inclusiv prin sprijinirea activităților antreprenoriale),
îmbunătățirea nivelului educațional și accesul la servicii de bază (sociale și/sau medicale),
îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru membrii comunității marginalizate;
 e) facilitarea creării întreprinderilor sociale;
f) încurajarea și organizarea unor cursuri de instruire / calificare;
g) promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a diverselor forme de discriminare;
h) desfășurarea de activități de dezvoltare și întărire a comunității marginalizate – activități
artistice, activități culturale, călătorii, activități sportive, activități educative;
i) promovarea potenţialului şi resurselor locale;
j) creşterea coeziunii socio-economice;
k) încurajarea inovării sociale – dezvoltarea de idei, servicii, și modele prin care pot fi mai
eficient abordate problemele sociale, prin implicarea actorilor publici, privați și societate civilă;
l) încurajarea actorilor de la nivel local de a lucra împreună în vederea atingerii scopului
asociației;
m) stimularea şi atragerea capitalului/investiții;

Pe Axa 3 de finanţare de la Uniunea Europeană, Primăria Ploieşti pregăteşte două proiecte de

investiţii, pentru modernizarea iluminatului pe traseul tramvaiului 102 şi pe traseul 101, cu o valoare
însumată de 20 de milioane de lei, fără TVA. 
Urmează să fie semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, în baza căruia această
instituţie se va ocupa de achiziţia de mijloace de transport public din fonduri europene, la nivel
centralizat.
Prooiectele propuse spre finanţare in anul 2018 vizează investiţii în infrastructura rutieră,
achiziţia de mijloace de transport ecologice ( tramvaie, troleibuze şi autobuze electrice), investiţii în
cartierele marginalizate ale municipiului, precum şi investiţii în domeniul educaţiei – reabilitări
grădiniţe şi licee tehnologice.
CAPITOLUL X- Planul Urbanistic General

Planul Urbanistic General (PUG) reprezintă instrumentul principal al activităţii de urbanism

la nivel local. Este o documentaţie cu caracter director şi de reglementare care stabileşte modul de
zonificare a teritoriului administrativ, stabileşte şi delimitează teritoriului intravilan, zonele protejate,
naturale şi antropice, etc., stabileşte condiţiile de construibilitate şi delimitează zonele cu restricţii.
Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale,
în acord cu potenţialul economic, social, cultural şi teritorial al acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.
Activitatea de urbanism trebuie să se desfăşoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza
principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în
procesul de luare a deciziilor, precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei
prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi
dezvoltare proprie.
Planificarea urbană are o componentă umană şi socială care se referă la aspectele vieţii
comunităţilor urbane: locuirea – construcţia de locuinţe, consolidarea locuinţelor degradate,
amenajarea ansamblurilor de locuit; drumuri – amenajarea, întreţinerea şi modernizarea acestora;
transport – fluidizarea traficului, salubritate, servicii de educaţie, de sănătate şi culturale accesibile
populaţiei, dotări destinate recreării etc. A amenaja spaţiul urban înseamnă a regăsi la nivelul
structurilor teritoriale funcţionarea optimă a tuturor acestor servicii.
Conform Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a
publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
informarea şi consultarea publicului se efectuează în toate fazele proceselor de elaborare sau
actualizare a planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi este parte integrantă a procedurii
de iniţiere, elaborare, avizare si aprobare a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.
Principalele obiective ale activităţii de urbanism enunţate în Legea urbanismului sunt
următoarele:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului
la infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;
b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale
persoanelor cu handicap;
c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea
controlată a zonelor construite; 1 conform Legii nr. 190 din 26 iunie 2013 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi
rurale;
f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.
Calitatea vieţii este definită în mod obiectiv de condiţiile economice, situaţia locuirii şi a
mediului, educaţie, servicii de sănătate, locuri de muncă şi în mod subiectiv de percepţia subiecţilor
asupra bunăstării şi a calităţii vieţii în societate.
Calitatea vieţii determină atractivitatea oraşelor atât pentru oameni, cât şi pentru companiile
de afaceri.
Cercetarea sociologică este în măsură să ofere o imagine cuprinzătoare a problemelor sociale
din teritoriul de referinţă pentru ca activitatea de planificare urbană să cuprindă pe lângă aspectele
fizice, spaţiale, şi aspectele economice şi sociale ale municipiului Ploieşti.
CONCLUZII
Pe ansamblu, locuitorii municipiului Ploieşti sunt mulţumiţi de locuinţa lor (89% din total
respondenţi) şi zona în care locuiesc (82%), însă satisfacţia scade mult când vorbim de oraş în
ansamblu –doar 44% s-au declarat mulţumiţi şi asta pentru că locuitorii se pot confrunta în contextul
mai general al oraşului cu numeroase probleme legate de infrastructură, poluare, dotări educaţionale,
de sănătate, situaţia locurilor de muncă etc.
Locuitorii municipiului Ploieşti se bucură în general de o situaţie bună sau foarte bună a
şcolilor, a iluminatului stradal, a deservirii zonei cu transportul în comun, a pieţelor şi centrelor
comerciale, aşa cum au apreciat mai mult de 73% din respondenţi. Situaţia pe cartiere este însă
diferită. În zona în care locuiesc, situaţia locurilor de parcare, a parcurilor, a modalităţilor de
petrecere a timpului liber, a spaţiilor verzi din jurul blocului/casei şi a locurilor de joacă pentru copii
este evaluată de majoritatea respondenţilor ca fiind proastă şi foarte proastă.
Mai mult de 50% din respondenţi au identificat în zona lor de rezidenţă probleme foarte
serioase legate de poluarea aerului (noxe), câini vagabonzi, graffiti (desene şi mâzgăleli pe faţadele
blocurilor), acte de vandalism (distrugere a bunurilor publice).
Serviciile publice îi mulţumesc în mare măsură pe mulţi dintre ploieştenii respondenţi: mai
mult de 75% dintre ei sunt foarte mulţumiţi/mai degrabă mulţumiţi de alimentarea cu apă, serviciile
financiar-bancare, serviciile comerciale (magazine, pieţe), reţeaua de canalizare, transportul public.
Aşa cum au declarat, ploieştenii nu se bucură de suficiente modalităţile de petrecere a
timpului liber –acest fapt crează un grad ridicat de nemulţumire. Pentru ploieşteni, aspectele care-i
fac să aibă un grad mai ridicat de satisfacţie faţă de oraş sunt tocmai acelea de care s-au declarat mai
nemulţumiţi: ne referim la posibilităţi de petrecere a timpului liber, locuri de joacă, parcuri, spaţii
verzi. Aceste aspecte merită o atenţie mai mare din parte elaboratorului PUG şi a Primăriei
municipiului Ploieşti. În faţa unei opţiuni de a pleca în altă ţără sau oraş, cei mai mulţi ploieşteni au
ales să rămână (48%) în oraşul Ploieşti, ei declarându-se mai mulţumiţi de oraş (67%) sau de zona în
care locuiesc (89%) decât cei care îşi doresc să plece. Cei care intenţionează să plece (32% din
respondenţi) sunt mai puţini mulţumiţi de calitatea vieţii în oraş/cartier. Majoritatea ploieştenilor au o
percepţie negativă asupra situaţiei economice a oraşului, atât în trecut cât şi în viitor. Acum 5 ani a
fost mai bine conform a 41% din respondenţi, iar în viitor se va ameliora, dar rămâne mai proastă
pentru 31%. Analiza la nivelul cartierelor relevă faptul că cele mai multe dintre acestea au probleme
legate de dotări educaţionale la nivel preşcolar (creşe şi grădiniţe), colectare gunoiului –problemă
care a fost ridicată în toate cartierele fiind semnalată de cel puţin 20% din respondenţi din fiecare
zonă analizată.
De asemenea, o problemă pe care o regăsim în toate cartierele se referă la accesul pietonilor
pe trotuare şi aleile dintre blocuri, aspect care trebuie tratat împreună cu problema parcărilor. 39
Numulţumiri există faţă de spaţiile verzi, modalităţi de petrecere a timpului liber şi locuri de joacă.
Ordinea şi liniştea publică reprezintă aspecte importante ale vieţii urbane. Mai mult de 24% din
respondenţii din toate cartierele Ploieştiului au indicat că situaţia este proastă şi foarte proastă.
Numeroase propuneri au fost făcute pentru implicarea mai mare a forţelor de ordine, aspect
considerat foarte important. Semnalăm de asemenea faptul că un procent mare din respondenţii din
fiecare cartier (peste 50%) au indicat probleme serioase cu câinii vagabonzi, zgomotul produs de
traficul autoturismelor, poluarea aerului sau depozitarea necorespunzătoare a gunoaielor. Evaluarea
subiectivă a cartierelor a condus la realizarea unui top al celor mai agreabile zone pentru locuire din
municipiul Ploieşti. Zona centrală e considerată ca fiind cea mai dezirabilă, cumulând cele mai multe
nominalizări. Centrul este apreciat pentru beneficiile lui, respectiv prezenţa instituţiilor, a serviciilor
diverse dar şi a gradului mai mare de siguranţă după cum au menţionat respondenţii. Aprecierea
locuirii în zona centrală este un factor de influenţă pozitiv pentru oraş în ansamblu, acest aspect fiind
deosebit de important pentru păstrarea vitalităţii zonei, asigurând o continuitate a activităţilor. Alte
zone atractive pentru locuire sunt considerate în ordinea nominalizării lor Ploieşti Nord, Zona 9 Mai,
Republicii, Cartier Vest, Albert, Democraţiei, Malu Roşu, Zona de Sud, Zona Pieţei Mihai Viteazu,
Zona Sala Sporturilor, Zona Gheorghe Doja dar şi cartierele rezidenţiale nou construite. Se observă
faptul că există diferenţe mari între nivelul perceput al calităţii vieţii în cartiere, fapt detaliat şi în
evaluarea problemelor existe în zonele unde locuiesc rezidenţii. Acest aspect al decalajelor între
zonele oraşului se recomandă a fi luat în consider
 CAPITOLUL XI- Propuneri de regenerare urbană

Analiza SWOT a orașului Ploiesti

Structura economică
Puncte tari
Sectoare industriale tradiţionale bine dezvoltate precum: extracţia şi prelucrarea petrolului,
fabricarea utilajului petrolier şi chimic; Dezvoltarea sectorului de servicii; Existenţa unor firme
private reprezentative cu capital străin sau mixt; Existenţa bazei de cercetare în domeniile
petrochimiei, resurselor minerale, utilajului petrolier precum şi zootehniei şi viticulturii.
Oportunităţi
Cooperarea între mediul de afaceri şi administraţia publică; Accesul la piaţa internă a Uniunii
Europene; Creşterea potenţialului oferit de domeniul cercetării şi mediul universitar; Îmbunătăţirea
calităţii mediului de afaceri; Dezvoltarea infrastructurii de susţinere a activităţilor economice;
Puncte slabe
Existenţa de zone monoindustriale; Cooperare redusă între cercetare şi industrie; Pondere
mică a tehnologiilor moderne în industrie şi agricultură; Predominarea producţiei cu valoare adăugată
mică.
Ameninţări
Calitate scăzută a managementului industrial şi agricol; Lipsa marketingului şi promovării;
Riscul de a nu face faţă presiunii competitive existente în Uniunea Europeană; Insuficient capital de
susţinere a investiţiilor în economia Polului; Protecţie scăzută a pieţelor indigene;
Daca aș fi primar…..