In realitate, detaliile care nu sunt promovate publicului roman despre Sadoveanu, sunt

cele mai importante inspre intelegerea scriitorului. Desi nu era vreun ideal omenesc, Mihail
Sadoveanu reprezenta un adevarat scriitor talentat. Intrebarea este urmatoarea: ce este mai
important pentru un scriitor? Cum ai trait, sau ce ai expus in operele tale? O sa punem acestea
in balanta: activitatea politica si activitatea literara.
Mihail Sadoveanu, nu era um om demn de admirat. Desi era un scriitor extrem de
talentat, a fost un oportunist care a trecut de partea oricui era la putere. Admirand si lingusind
pe cine trebuie, a capatat foarte usor functii si distinctii valoroase, in special in timpul
comunismului. Pe langa toate pacatele politice, trebuie, desigur, remarcate si realizarile literare.
Are numeroase titluri extraordinare, mai ales in perioada de dinaintea comunismului.
De asemenea, din creatia sa “Hanul Ancutei”, in a 6-a povestire, “Judet al sarmanilor”ne
este povestit cum, spre final, hotul prinde boierul in public si il ucide. Pe vremuri exista o
practica a umilintei in public, solutie la care apeleaza si Sadoveanu in povestea sa. E vorba de o
forma de justitie veche si care implica intreaga comunitate. Sadoveanu admiră genul ăsta de
dreptate medievală și reușește să o povestească incredibil de bine.
Din punct de vedere politic, Sadoveanu trecea dintr-un partid in altul ca si cum si-ar
schimba tinutele. Calinescu spune ca a fost “notoriu cunoscut pentru inconsecventa si
oportunismul lui”. Uneori era impotriva minoritatii etnice, in special al evreilor, alteori devenea
umanist si vorbea despre valorile comune ale omenirii. In 1926 a fost ales senator pe listele
Partidului Poporului. Ulterior a sustinut cu inflacarare regimul impus de Carol al II-lea, care,
recunoscator, i-a reinnoit mandatul de senator. In final, a trecut de partea comunistilor. In
realitate, a fost primul intelectual roman ce a facut asta, ceea ce nu-l onoreaza in niciun fel. Ca
recompensa, comunistii i-au oferit functii inalte in stat. Pe scurt, a fost oportunist pana la capat
si, tinand cont de ce facuse in politica inainte, e greu sa spui daca s-a vandut sau, pur si simplu,
nu a avut niciodata principii. Nu putem insista prea tare aici, intrucat ar fi prea multe de spus.
In realitate, activitatea literara este cea care ne intereseaza pe noi, si este la fel de
diversa (de data asta, in sensul bun). Are lucrari inca din 1923. Garabet Ibrăileanu scria
că „Literatura domnului Sadoveanu are amploarea literaturii întregi a unui popor, ca și cea
populară”. Opera lui Sadoveanu se intinde prin cel putin patru curente literare, trece prin
sămănătorism(scrieri istorice), poporanism(cultura nationala), realism, si ulterior romanul
modern. Cu exceptia operelor comuniste din sfarsitul carierii, absolut tot ce a scris Sadoveanu
este extraordinar. Peste creatiile lui domina 3 teme: oamenii, timpul si spatiul (adica tema
sociala, istorica si natura).
Tema socială se referă la atitudinea scriitorului față de oameni, așa cum poate fi
înțeleasă din operă. Țăranii descriși de el sunt oameni care se retrag din fața civilizației, care fug
de progres, care tânjesc să trăiască așa cum știu ei din moș-strămoș. Ei sunt sărăciți de
administrație și de boieri și se revoltă. Se luptă violent, devin haiduci sau se retrag în natură
încercând să-și păstreze puritatea și umanitatea. E o variantă idealizată, sămănătoristă, a
satului, și sub pana altui autor, tăranii idelizați pot deveni repetitivi si monotoni foarte ușor,
dar, la Sadoveanu, povestea e atat de bine scrisă incat ajungem sa nu mai tinem cont de aceste
aspecte.
O alta dimensiune sociala este cea arhaica. Uneori, la Sadoveanu, nici măcar țăranii nu
sunt suficient de puri la suflet și înțelepți. În cazul ăsta, scriitorul apelează la oameni cu meserii
arhaice, adică foarte vechi. Deseori dai peste pădurari, vânători, pescari, oieri, călugări, zodieri,
fântânari și tot felul de oameni care trăiesc izolat, gândesc profund și, bineînțeles, n-au
încredere în obiectele moderne.
   În Hanul Ancuței gasim conversații despre cât de urâtă e Germania pentru că are străzi
pavate și femeile poartă pălării pe cap și cât de inutil și grotesc e trenul. Acesti oameni vechi cu
meserii vechi au, firește, o relație strânsă cu natura, știu cum să citească cerul, ghicesc viitorul și
alte… vrajitorii. De exemplu: Vitoria Lipan din Baltagul deslușește semne și vise premonitorii,
pădurarul Peceneaga din Nopțile de Sânziene e poftit la sfatul animalelor pentru că le înțelege
limba și, în Hanul Ancuței, moș Leonte Zodierul citește în cartea cerului destinele oamenilor.
A doua temă e cea a timpului. Sadoveanu urmeaza modelul “inainte era mai bine” si il
duce la extrem. Există un cuvânt pentru asta: paseism. Vine de la pase care in franceza
inseamna trecut. Paseismul e ca o religie a trecutului, atunci când refuzi modernitatea și
idealizezi tot ce era înainte
În final avem natura care apare peste tot. În cărțile lui Sadoveanu, natura e un spațiu
protector, primitor, vrăjit. La Sadoveanu, natura e o temă dominantă pentru că el era
îndrăgostit de natură. Îi plăcea pescuitul și vânătoarea, și nu suporta aglomerația de oameni.
Natura lui Sadoveanu e un loc numai bun dacă vrei să scapi de oraș, de tentațiile moderne și de
toate viciile lumii. Natura e perfectă.
In concluzie, ce e mai important, omul sau opera?
 Intr-adevar, Sadoveanu merită citit și locul lui în materia de bac are un rost. Dacă
principiile lui în viața reală și poate și în operă nu sunt la locul lor, ce e cert e că e unul dintre cei
mai buni stiliști ai limbii române. Sadoveanu stia pur si simplu sa foloseasca limba romana intr-
un intr-un mod foarte frumos.