Curs 9

Dreptul la o durată rezonabilă

Un alt drept care intra in denumirea de drept la un proces echitabil este dreptul la o durata
rezonabila. Dreptul la o durata rezonabila a procedurii inseamna așa cum ii spune și numele,
dreptul oricărei persoane de fi parte la o procedură ca să se finalizeze într-un timp rezonabil.

Este un drept, nu o libertate. Dreptul la o durata rezonabila a procedurii afecteaza nu

doar persoana, ci afecteaza intreaga societate care la un nivel general duce la scaderea increderii
in justitie, la imposibilitatea de a oferi satisfactie societatii in special in cazurile penale,
contraventionale si asa mai departe. Este un drept relativ, anumite imprejurari pot sa justifice si
trebuie sa justifice o durata mai lungă. Inainte de a rezolva mai in detaliu trebuie facută o
precizare ca, multa lume a zis una, si foarta multa lume a inteles alta. Acest drept este dus la o
durata rezonabila sau trebuie sa aiba o durata rezonabila sa aiba dreptul la o procedura cat mai
rapida, durata rezonabila inseamna un interval de timp rezonabil pentru ca o cauza de orice
natura sa poata sau un litigiu de orice natura sa poata fi finalizat bine. Acest drept nu
sanctioneaza doar durata excesiva sau ma rog obligatia pe care o are statul, nu este doar de evitat
o durata excesiva ci si de a evita procedurile expeditive, procedurile extrem de rapide care nu
prea realizeaza justitie .O justitie foarte rapida, este justitia lui D-Zeu. Omul nu are capacitatile
intelectuale ale lui Dumnezeu sa gandeasca repede si bine in consecinta trebuie sa dureze putin
timp/ceva timp. Dreptul la o durata rezonabila nu inseamna o justitie de pe azi pe maine, ci
inseamna obligatia statului de a asigura durata rezonabila a procedurii in ceea ce priveste
lungimea si scurtimea. Sunt la fel de periculoase atat procesele cu durata excesiva cat si justitia
expeditiva care afecteaza acelasi lucru. (Nu va imaginati ca procesul inseamna numai de audiat
persoana ca nu e asa).

Pentru a sti daca un proces are o durata rezonabila sau non rezonabila trebuie sa stim
cum sa calculam durata sau de cand incepem sa socotim.

In consecintă primul lucru pe care trebuie sa vi-l prezint este cum se calculeaza durata
procedurii. Ea se socoteste diferit atat in materie penala fata de cea civila.
 In materie penala, punctul de la care se socoteste sau de la data de la care se ia in
vedere ca se socoteste, ca incepe procedura penala este data de la care persoana devine acuzata
in materie penala, care este data la care unei persoane I se comunica de catre o autoritate in mod
explicit sau implicit existenta unei acuzatii impotriva sa. In mod normal aceasta incepere a
duratei ar trebui intodeauna sa fie un act oficial explicit prin care persoanei I se aduce in vedere
acest lucru, insa tocmai pentru ca autoritatiile din diverse state au abuzat de posibilitatea de a
alege in mod liber momentul ala, Curtea Europeana a considerat ca o persoana devina acuzata in
materie penala si incepe sa se calculeze durata procedurii la momentul la care comunicarea
respectiva se face si implicit, nu doar explicit.

Ca sa dau niste exemple: modalitatea standard este cea care iti aduce la cunostiinta
inceperea urmaririi penale prin ordonanta procurorului, ordonanta care se aduce la cunostiinta
persoanei care semneaza ( modalitate standard oficiala). Totusi prin definitia data de CEDO esti
in acea situatie chiar daca nu s-a intamplat acest lucru si atunci cand ti se face perchezitia acasa,
momentul in care ti se face perchezitia acasa este mometul cert ca in mod implicit ti se transmite
existenta unei suspiciuni de a comite o infractiune. Sau in momentul in care o persoana este
citata sa fie auditata, iar audierea are intrebari ce vizeaza sau din care in mod implicit sau explicit
se trage concluzia ca s-a comis o infractiune. Punctul asta este extrem de important ca de aici
incepe durata procedurii dar si ca de aici persoana suspectata capata o serie de drepturi
fundamentale de care vom vorbi. Momentul final este momentul pronuntarii hotararii definitive
de condamnare sau de achitare. In cazul Romaniei acel moment este hotararea pronuntata in apel
sau in situatia in care persoana nu este trimisa in judecata, in momentul ordonantei parchetului de
clasare a cauzei.
In materie civila, momentul de la care se socoteste durata este in principiu data
introducerii actiunii in instanta de judecata. Totusi daca legea impune obligatoriu parcurgerea
unei proceduri anterioare cum este in cazul Romaniei procedura prealabila in materie
administriva, momentul de la care se socoteste durata e momentul de la care se formuleaza
cererea prealabila judecatii. Punctul final pana la care se socoteste durata procesului este in
principiu data pronuntarii hotărârii definitive, insa daca prin hotarare se vor fi stabilit obligatii
care se pot executa, punctul pana la care se socoteste durata procedurii este data la care s-a pus in
executare hotararea sau data la care hotararea a fost executata.
 Daca printr-o hotarare x este obligat sa plateasca y lei se va considera executata data la
care x va fi platit benevol ori silit acea suma de bani. In consecinta daca un proces civil dureaza 6
luni si executarea silita dureaza 5 ani durata procedurii este de 5 ani si 6 luni. Din punctul asta de
vedere in materie penala daca s-a inceput urmarirea penala si dureaza 5 ani si procesul 1 an,
durata procedurii nu este de un an ci este de 6 ani. Din punctul asta de vedere sa nu va luati dupa
statisticile facute de CSM peentru ca CSM-ul nu o citit aceste cateva sute de hotarari ale CEDO,
in consecinta ei socotesc doar faza duratei de executare. ( după părerea CSM intr-un proces
penal: faza de urmarire penala nu se socoteste, ci doar faza de judecata; in materie civila nu se
calculeaza nici procedura prealabila si nici executarea silita ci doar faza de judecata; daca va
uitati dupa statistica CSM-ului suntem cam pe la media Europeana in esenta +/-, in realitate
stam extrem de rau, un semi dezastru, mai ales in materie penala din punct de vedere al duratei
exorbitante, insa asta este ).

Dreptul la o durata rezonabila a aparut initial ca o chestie ciudata, a fost luata in vedere ca
urmare a insistentelor Marii Britanii. (Marea Britanie au ei in sistemul lor ca daca o zis un lord
zice ceva grozav mai ales daca lordul are o imagine buna ei vor insista foarte mult sa “bage”
dracia asta in sistem, dupa care primii judecatori britanici au insistat foarte mult ca si Curtea
Europeana sa impuna acest drept, constatand ca de fapt la acel moment in afara de MB nici un
stat nu are nimic legat de dreptul la un proces rezonabil in sistemul lor si ca s-au dedus dupa
ideea urmatoare: in materie civila daca la nivel general se intampla ca un proces sau altul sa
dureze foarte mult e destul de rau, dar asta este. In materie civila oamenii o sa se gandeasca sa
nu-si duca litigiile in fata instantei caci cu ce-i ajuta ca primesc o solutie in 7 ani, numai pierd
timpul, banii, deci in concluzie o las mai bine moarta). In aceasta situatie Curtea Europeana a
decis ca sa se evite duratele excesive si sa se execute mai repede. Insa unele state au inteles-o
invers s-au apucat sa judece in 10 secunde. Curtea Europeana tot ea a venit si a zis ca prin
“repede” nu se intelege “instantaneu” pentru ca oamenii nu au timp sa se apere sa se gandeasca.
In materie penala discutia este aceeasi. Este extrem de complicat sa vii sa judeci, sa pronunti
hotarari la ani instanta pentru ca daca e vorba de martori nu stiu daca o sa-si mai aminteasca
peste 10 ani, in special cand e vorba de detalii, in special in materie penala e important. In cazul
infractiunilor cu victima, condamnarea penala ajuta moral victima respectiva, daca o faci dupa
15 ani nu o mai ajuta cu nimic. Eu nu cred în justiție expectivă, pentru că riscă să fie greșită
tocmai pentru că este expectivă. Dar una trebuie să se petreacă într-un timp rezonabil.
 Noi ca și Stat avem o problemă sistemică uriașă pe chestia asta, atât în materie penală, cât
și în materie civilă. Cauzele sunt multe și foarte greu de terminat. Dacă îi întrebați pe judecători
ei o să zica pentru că sunt foarte puțini judecători, ceea ce îi fals. Ca număr de litigii pe care le
rezolvă un judecător suntem la media europeană, deci nu poate fi o explicație. Pe calculele CSP-
ului suntem lideri pentru că se umflă artificial numărul de dosare, ceea ce în alte state nu se
întâmplă, adică dacă la un dosar penal îi prelungești de 10 ori arestarea nu va exista un dosar
penal, ci 11, fiecare prelungire va fi înregistrată ca dosar nou, de aceea noi avem așa multe
dosare.

Pe de altă parte, sunt extrem de multe amânări care se petrec din cauza problemelor
legate de citarea unor persoane. Suntem în sec. 21 și noi încă cităm prin poștă, în condițiile în
care adresa unei persoane este mult mai greu de aflat decât numărul de telefon sau adresa de
mail. În toate statele europene se citează în principal prin telefon și după ce te prind la telefon îți
cer o adresa de mail la care să îți trimită datele, daca omul nu are mail rămâne prin telefon. Prin
poștă se întâmplă în cazuri excepționale. România folosește în continuare poșta în neștire.
Probabil ați văzut la știri că s-a trimis înapoi dosarul cu mineriada, și până să se trimită înapoi în
instanță a durat un an jumate. A durat un an jumate până când au reușit să se afle adresele reale
ale celor câteva mii de persoane afectate la mineriade, ca să fie citate la proces prin poștă. Dacă
se făcea prin telefon probabil că dura cam 2 luni.

Asta este, se amână procesele în neștire, cu anii, datorită faptului că nu se fac expertizele
care trebuie făcute în anumite dosare, nu se fac la timp pentru că sunt prea puțini experți. Suntem
un Stat care a transformat expertizele într-o lume închisă, ca să fi expert trebuie să te primească
în corpul experților, trebuie să dai un examen pe care îl organizează tot ei, și care se organizează
în așa fel încât să nu intre prea mulți. În consecință sunt puțini experți, ca să nu aibă concurență,
și nu reușesc să facă alea la timp, dar nu le prea pasă.

De exemplu, experți în materie de incendiu sunt 3, și în România sunt cam 15 incendii

pe zi. Din alea 15 măcar 6 ajung în instanțe și normal că trebuie să îți angajezi un expert să vezi
cum a pornit, cum s-a răspândit incendiul, etc. Am un dosar în care s-au dispus executări acum 4
ani și încă nu se fac, o să se facă probabil la momentul la care imobilul care a fost incendiat nu
va mai exista. Se amână uneori dosarele la instanțe pentru că Parchetele fac uneori niște
demonstrații de forță, dau acum un exemplu extrem, dar în dosarul în care a fost condamnat
Adrian Năstase, “dosarul trofeul calității”, s-a anulat vreo 8 ani printre altele pentru ca Parchetul
a cerut audierea a vreo 950 de persoane, dintre care 940 urmau să vină să spună același lucru:
dacă au participat la un eveniment numit Trofeul Calității. Toți ăia au fost audiați de către
polițiști, toți au zis că s-a ținut și că au fost acolo. Parchetul a susținut în continuare că nu a
existat evenimentul, așa că au trebuit să vină 950 de persoane în fața judecătorului, când 10-15
erau destui, dar asta a fost alegerea Parchetului.

Durează enorm de mult dosarele în faza de urmărire penală, pentru că Parchetele nu le

prioritizează. În mod normal ar trebui să fac prima dată dosarele la care am victimă, omoruri,
infracțiuni de violență, violuri, tălhării, chestiile nașpa la care am victimă. După ar trebui cele cu
infracțiuni gen corupție, evaziune fiscală. Și la final să las găiniriile, infracțiunile care nu sunt
prea relevante. Dacă eu mă apuc să le fac în ordinea în care intră greșesc fundamenal, pentru că
pot să prind un dosar complicat în care am foarte multe de făcut, dar care să vizeze o infracțiune
care nu ii relevantă, și să las din cauza asta mai la coadă un omor. Și nu ii ok pentru nimeni, la
omor am și arestare, stă inculpatul în arest că eu nu lucrez încă la dosar, familia victimei și
societatea simt că nu se face nimic, că eu fac ceva caz de delapidare unde nu a murit nimeni.

Din punctul meu de vedere, ca să închei, suntem înapoiați. Avantajul de a fi cu 30 de ani

înaintea altora este că nu suntem primii la care trebuie să ne vină ideile, ai experiența celorlalți,
ce o mers și ce nu o mers. Deci putem să ne uităm la ceilalți, de exemplu la Belgia, Franța,
Olanda. Dar dacă, când ești cu 30 de ani în urmă, îți vin niște idei care la ceilalți nu le-o mai
venit, îți pui niște întrebări, foarte greu de perceput ca un geniu din Craiova să aibă o idee nouă
care să și meargă. Nu cred că se va rezolva sistemul justiției în timpul vieții noastre.

Mai avem o problemă legată de durata rezonabilă a procedurii, în 2001 CEDO a dat o
hotărâre împotriva Poloniei în care a zis că inexistența unui sistem prin care să fie sancționat la
nivel intern depășirea duratei rezonabile a procedurii și persoana implicată într-un litigiu să poată
să obțină accelerarea procedurii, finalizarea ei și despăgubiri pentru eventualele prejudicii
suferite ca urmare a depășirii duratei rezonabile încalcă drepturile prevăzute de Convenție.
Implicit, a obligat Polonia să instituie un sistem la nivel intern prin care să sancționeze încălcarea
duratei procedurii.
 La momentul Kudla contra Polonia a băgat în panică toată Europa, mai puțin România.
Nici un stat european, cu excepția Marii Britanii nu avea un asemenea sistem. Toate statele
europene s-au mișcat cu 2 excepții România și Ucraina. Așa că până în 2002 s-au dat tot felul de
legi, unele au rămas, la unele s-a renunțat pentru că au constatat că le-au dat din entuziasm, de
exemplu Belgia a constatat, după ce a dat o lege, că ei nu au o problemă cu durata rezonabilă și
se folosea abuziv de lege, deci au renunțat la ea. În România s-a dat o astfel de lege în 2014, deși
aveam de 12 ani modele de astfel de legi, puteam vedea care a funcționat și care nu, noi am dat o
lege pe care nu o mai avea nimeni. După legile noastre, dacă ești parte la un proces cu durată
excesivă poți să formulezi o plângere, la Instanța superioară în unele cazuri, la instanța ta uneori.
Și dacă instanța consideră că plângerea e întemeiată, poate stabili o dată limită până la care
procedura să poată fi finalizată. Legea nu spune nimic despre despăgubirile pentru prejudiciile
suferite. De ce nu ii bună legea noastră? Nu are sancțiune. Adică durează urmărirea prealabilă
mult, am dreptul să mă adresez unui judecător care să stabilească o dată limită, și dacă data nu e
respectată, asta e. Am avut o cauză în care am avut 3 astfel de cereri, iar nici până în ziua de
astăzi nu s-a finalizat, eu m-am plictisit să fac cereri. Real vorbind, nu mă ajută la nimic. În
materie civilă îi și mai complicat, pentru că judecarea cererii prin care vrei să se constate că
procesul are o durată excesivă, are o durată excesivă la rândul ei. Și nici aici nu am sancțiune.
Alte țări au instituit mijloace de presiune, dacă nu se respectă termenul respectiv se stabilește o
sancțiune pentru judecătorul respectiv. State precum Olanda au zis că dacă nu se respectă
termenul se reduce pedeapsa la jumătate, în condițiile astea procurorii s-ar putea să se grăbească.
Sunt tot felul de variante iar noi nu am luat nici una dintre ele.

Dreptul la o instanță instituită prin lege

Înseamnă dreptul ca instanța de judecată, modul de funcționare și competența ei să fie

stabilite prin lege. Este un drept absolut.

Au fost inițial niște probleme cu respectarea acestui drept în unele state europene, în urmă
cu 50 de ani, în ceea ce privește instanțele militare. Adică tribunalele care judecă faptele care au
legătură cu calitatea de militar, și care erau tradițional o chestie ad-hoc stabilită de un comandant
militar. Dacă făcea un soldat ceva trăsnaie, acel comandat militar făcea el ceva procedură și îl
executa pe soldat într-o formă sau alta. Prin anii '70, CEDO a zis că trebuie ca instanța,
procedura, competența, etc. să fie previzibile și stabilite prin lege, astfel încât să fie posibilă
stabilirea unei instanțe excepționale sau extraordinare. Aceste chestiuni s-au reglat.

Nu au mai fost probleme legate de acest drept până prin 2014, când „și-a revenit” statul
român. Această situație a ajuns într-o formă denaturată în presă, are legătură cu un scandal
public, respectiv problema completului de 5 judecători de la ÎCCJ, care juridic este o problemă
fantastic de simplă. Până în 2014, potrivit legii, scria așa: „Completele de 5 judecători în materie
penală de la ÎCCJ sunt în număr de două. Dintr-unul face parte obigatoriu președintele ÎCCJ, și
din celălalt face parte președintele Secției Penale a ÎCCJ + în fiecare dintre ele alți 4 judecători ai
ÎCCJ desemnați de președintele de complet. În 2014 legea s-a schimbat pentru că nu era foarte
compatibilă cu independeța justiției, în condițiile în care președintele secției penale ÎCCJ era
trimis de către Președinte de o manieră oarecum dicreționară. În 2014 s-a spus că în completele
de 5 poate intra oricare dintre judecătorii secției penale a ÎCCJ, în urma unei trageri la sorț. Mai
scria că dacă președintele ÎCCJ sau președintele secției penale este în completul de judecată,
atunci el va prezida completul, atfel va fi prezidat de judecătorul cel mai în varstă dintre cei care-
l compun. ÎCCJ nu a fost impresionată de lege, și președintele ÎCCJ și președintele secției penale
fac parte obligatoriu din cele două complete și tragerea la sorț îi vizează doar pe ceilalți 4
judecători. A rezultat un haos. Mulți dintre cei ce aveau cauze la ÎCCJ au contestat la momentul
respectiv modul de compunere al completului de judecată. Procedural vorbind, contestarea
trebuia făcută în fața acelui complet de judecată. Adică, avocații care au facut-o au trebuit să se
ducă în fața completului de judecată constituit în contradicție cu legea, să spună ca nu e bine, că
trebuiau să fie trași la sorț toți 5, nu doar 4 dintre ei, și al 5– lea (Preș. ÎCCJ, respectiv preș.
secției penale) să facă parte din complet și să-l prezideze doar dacă este și el tras la sorț. Evident,
dată fiind situția, ÎCCJ le-a răspuns avocaților: „Se respinge!”. În 2018, pe calea unui artificiu
care în urmă cu 4 ani nu era posibil, s-a ajuns cu această poveste să ieși de la ÎCCJ și să te duci
la CCR, iar CCR să spună „evident” sau „nu-i bine”. Consecințele constatării acestui fapt, 4 ani
mai târziu, sunt extrem de neplăcute pentru absolut toată lumea. Știu că presa a prezentat că au
ieșit câțiva din pușcărie ca urmare a acestei chestii. E adevărat. Inclusiv un client de-al meu.
Omul a zis: „Okay, am ieșit din pușcărie pentru că s-a anulat acea decizie. Se rejudecă apelul.
Dacă mă condamnă iar și noul complet de data asta, legal, nu neapărat că nu îmi convine, dar
mai bine rămâneam, adică măcar știam că am început, o termin și după aia am scăpat de chestia
asta.” Să ieși și să intri după un an înapoi nu-i deloc o situație fericită nici pentru ei, nici pentru
victime (la infracțiuni cu victime), nici pentru stat, în general, nici pentru ordinea generală etc.
Pentru mine cel puțin, care știu povestea asta de când s-a întâmplat, de acum 5 ani, e foarte
simplu să vii să spui să-i înjuri pe ăia de la CCR, să zici că ei sunt devină pentru situația asta. Sau
sa-l înjuri pe Dragnea pentru că el a avut pârghia politică să sesizeze CCR cu rahatul ăsta.

E extrem de simplu. Trebuie înjurați cei de la ICCJ. Știind ce fac, să ne înțelegem. Că nu

au făcut-o din greșeală. Să zică stai că nu am citit bine legea. Dar nu aia s-a întâmplat. Dacă
cineva își pune întrebarea de ce trebuia să fie președintele ICCJ-ului și președintele secției penale
în acele complete s-ar putea să aibă niște răspunsuri, sau de ce trebuia să fie obligatoriu.

Student: Și cei de la ICCJ ce argumente invocă?

Niciunul. Absolut niciunul, iar în fața Curții Constituționale argumentul invocat, juridic
vorbind, e penibil. S-au dus Președinta ICCJ-ului de acum, în fața Curții Constituționale, să
apere poziția instanței din care face parte spunând că e corect ceea ce au făcut pentru că scrie
acolo: “dacă președintele ICCJ-ului sau președintele secției penale face parte din complet,
prezidează” și de aici trebuie trasă concluzia că trebuie să facă parte obligatoriu din complet ca
să prezideze. Textul acela începe cu dacă și mai și continuă după aceea, la aliniatul următor:
“dacă nu, îl prezidează cel mai în vârstă dintre ei”. Deci e evident că, mai bine tăcea, sincer. Nu
zicea nimic, zicea îmi pare rău, n-am fost eu. Să te duci ca președinte al instanței supreme să zici
așa ceva, te faci un pic de rahat, în linii mari.

Aceeași problema, că să închei discuțiile semi publice, pe care trebuie să o rezolve Curtea
Constituțională răspoimaine vizează o altă prevedere la care ICCJ-ul a zis că nu se poate. Scrie în
legea asta, scrie din 2003, acum 16 ani, că să înțelegem proporțiile. Scrie în lege că: “dosarele
care au ca obiect infracțiuni de corupție se judecă de către complete specializate stabilite în
cadrul instanțelor”. Acum, că să spunem povestea până la capăt, această prevedere a fost
introdusă în 2003 de către oamenii care astăzi pozează în marii luptători pentru independența
justiției. Au intodus prevederea aceasta în 2003 pentru un motiv destul de simplu: în 2003
președinții instanțelor de judecată erau numiți de către Ministrul Justiției. Competență de a stabili
complete specializate în materie de corupție aparținea președintelui instanței, în consecință,
Ministrul Justiției numea un președinte de instanța care numea judecătorii care puteau să judece
fapte de corupție. S-a băgat prevederea aceea în lege în 2003 . S-au desemnat atunci, la toate
instanele din țară, mai puțin la ICCJ, complete specializate în materie de corupție. La un moment
dat la care sigur era Ponta prim ministru, că el a semnat ordonanță de urgență, s-a eliminat din
prevederea aia ceva și s-a scos posibilitatea de a numi președinții instanței de către Ministrul
Justiției. S-a mutat competență respectivă la CSM și, în consecință, președintele instanței s-a
simțit brusc mai liber și aproape toate instanțele din țară au desemnat ca și complete specializate
pentru fapte de corupție toate completele, în afară de ICCJ care niciodată nu a desemnat
complete specializate în materie de corupție. De ce? Tot Președinta ICCJ și-a aparat instituția pe
tema asta spunând că legea este caducă. Bănuiesc că ați învățat despre caducitate măcar la
administrativ, dacă nu la TGD. Poate fi legea asta caducă? A fost caducă și în 2003 când au dat-
o? Că nu e bună legea asta, că e o prostie, da, sunt de acord. Invocă din oficiu excepția de
neconstituționalitate a legii și du-o să o maltrateze Curtea Constituțională. Dar să vii să spui nu
respect o lege că e caducă, n-o fac de 16 ani. Dincolo că se încalcă prevederile Conventiei
Europene, ale Constituției României, dar ca și idee, ce creezi? Tu judeci oameni care sunt acuzați
de faptul că nu au respectat legea. Că vine unul și zice: e caducă. Consecințele în cazul
completelor de cinci judecători au vizat vreo 60 de dosare. La nivel general nu sunt foarte multe.
Consecințele constatării faptului că ICCJ a încălcat legea privind desemnarea completelor pentru
fapte de corupție din 2003 până în 2018 sunt extreme de multe și, din motive care mie personal
îmi scapă, tot ceea ce se întâmplă de doi ani încoace se reduce prin raportare la o singură
persoană, Dragnea. Dar nu e vorba despre el, adică ok, mă doare în spit sincer de situația lui într-
un sens sau in alt sens. E vorba de mii de oameni într-o parte și în altă. Plus că pe lângă ICCJ
mai sunt câteva instanțe care nu au făcut asta. Nu s-au gândit că e caducă, s-au gândit că nu o
face ICCJ-ul, nu o facem nici noi. Asta este, închidem paranteză.

Revin la idea generală, orice persoană are dreptul ca instanța care îl judecă să fie stabilită
prin lege într-o manieră previzibilă. În consecință, trebuie să știe prin lege sau prin lege să fie
stabilit la fiecare instanța ce, cum judecă, cum se compune instanța, cine judecă, cu scopul de a
nu permite două chestii: instanțe excepționale. Instanțele excepționale sunt alea făcute pentru o
cauză anume. Adică, ok, construcția europeană de astăzi se bazează într-o oarecare măsură pe
Tribunalul de la Nurnberg, dar acela nu a fost ok. Istoria o scrie cine câștigă războiul și sigur că
cine a câștigat războiul a scris că Tribunalul de la Nurnberg a fost grozav. Gândiți-va un pic.
Tribunalul de la Nurnberg a fost constituit pentru un singur proces, judecătorii fiind militari din
cadrul statelor care au câștigat războiul, iar inculpații fiind militarii din cadrul statelor care au
pierdut. Vi se pare foarte fair toată treaba? Adică, exista vreo șansă să îi achite pe aia? Nici nu s-a
întâmplat. Să fim realiști! Nici nu se putea întâmplă. Ceea ce se încearcă să se împiedice este
constituirea de tribunale excepționale cum au mai fost, mă rog, și acela de la Nurnberg, și
instanța care l-a condamnat pe Ceaușescu în decembrie 1989 a fost tot tribunal excepțional creat
atunci ad hoc. Și ceea ce se urmărește prin stabilirea unei componențe sau a unei competențe
anterioară a instanței, este imposibilitatea de a influență sau denatura cursul unor procese de pe
locul pe care trebuie să fie. Acest drept include, zice Curtea Constituțională, și o zice bine,
plecând și de la niște decizii ale Curții Europene care nu au avut de judecat foarte mult.
Realmente, până să se trezească românii în schemă, nu s-au pus probleme.

Noțiunea de repartizare aleatorie a proceselor, nu am inventat-o noi au inventat-o

francezii acum ceva vreme. În mod liberal toate statele din lume , o avem si noi de prin 2013 am
impus regula repartizarii aleatorie.

Nu am luat modelul, ca daca asa fac ei il facem si noi, o facem in alta maniera, de ce?
Greu de spus. Doua raspunsuri, primul ca suntem tampiti iar dupa ca suntem smecheri. Cand zici
repartizarea aleatorie a cauzei, un om normal se gandeste ca intra un proces in instanta si ca
ajunge la un complet de judecata in mod logic asa ar trebui sa fie, ei bine nu se intampla asa. Se
intampla in felul urmator, intra un dosar in instanta si acolo cineva, o persoana da un coeficient
de dificultate al dosarului, explicatia stiintifica este aceia ca unele sunt mai complicate altele mai
putin ca sa repartizam egal pentru judecatori si sa nu prinda unul doar dosare naspa. In
consecinta se ia in considerare un grad de complexitate a unui dosar si stabilim un nr de puncte
maxim pe care poate sa il duca un judecator, spre exemplu vine un dosar de 500 de puncte si
avem 4 complete de judecata, daca completul are 2.000 de puncte, altii au 5.000, 4.500 si 3.500
tot softul nu o sa il repartizeze, o sa il duca aici. Ca sa tinda spre uniformizarea numarului de
puncte, in consencinta vrei ca sa ajunga dosarul la un complet sau la altul, vrei sa ajunga la o
complezitate mare are multe puncte. Dosarele de rahat, au punctaje mici astfel incat sa fie duse la
un complet la fel. Pe langa asta softul ii permite celui care face repartizarea sa blocheze
complete, daca un judecator este incompatibil cu o cauza , completul este blocat, daca
judecatorul pleaca in concediu de maternitate.

In plus ca sa fie totul mult mai simplu exista metoda ”coperta” romanian style, numarul
de dosar un numar pe un cod al instantei pe care s-a inregistrat la judecatorie, curtea de apel.
Dosarul se pastreaza cu acest numar indiferent pe unde se plimba sau ce se intampla cu el( ex.
214651/115/2019) . Repartizarea aleatorie nu permite o utilizare a unor astfel de numere in
sistemul electronic , de ce? Cat de greu ar fi? Nu poti sa bagi numere, sansele sa gresesti ar fi
mari, in consecinta se da un nr de repartizare aleatorie de catre grefier, sa spunem ca are intr-o zi
un numar de 10 dosare, scrie niste numere, le baga in soft astefel incat fiecarui numar ii
corespunde un dosar. El scrie nr. pe coperta, metode sunt mai multe.

In consecinta, modurile in care pot fi fraudate astazi sistemele de repartizare aleatorie in

Romania sunt numeroase, ceea ce incepe sa iasa usor, usor la iveala astazi este brutal si
ciobanesc. Se pare ca adminstratorul de sistem , pe nume SRI- ul, in consecinta pare ca
administratorul tinde să repartizeze cum vrea el. De a lungul vremii nu are cum sa nu iti pui
semne de intrebare, dau ex: am un client care a avut multa vreme arest la domiciliu apoi control
judiciar care s-a tot prelungit de 29 de ori, s-a solicitat permanent prelungire, s-a intamplat la
Bucuresti unde se repartizeaza aleatoriu. Ironic ca de 29 de ori cauza a picat la acelasi judecator
si statistic vorbind sa tragi la sorti si sa iti cada de 29 de ori acelasi numar, crede-ti ca matematic
sau uman vorbind e posibil asa ceva? Mai dau un ex. o cunostinta judecator la ICCJ, care sa citez
„a ajuns acolo din greseala” la sectia penala, nu prea era pe linie cu ceilalti colegi in 9 ani de
serviciu a zis ca nu a judecat de 2 ori acelasi dosar.

Era la un moment dat la ICCJ un complet, care i se spunea completul „negru” din motive
mai greu de detaliat sa zic asa. Repartizarea asta aleatorie a facut ca acest complet sa judece
cauzele lui Adrian Nastase, Becali, a tuturor deputatilor ceea ce statistic vorbind este imposibil,
de ce?! efectul acestei situatii este o neincredere brutala in tot ceea ce se intampla si completul
negru de vreo 5 ani nu mai exista, dracu stie s-or fi certat unii cu altii.

La un nivel general cu indici, in momentul trecerii de la abstract la concret sunt atunci nu

poti gandi bine cand esti inchis, uman si normal atunci revenim atunci de discutiile abstracte,
situatia este extrem de simpla, am incercat sa le explic unor avocati englezi cum se face
repartizarea aleatorie ... tot nu inteleg, nu este un soft care sa random nu stiu ce.. ca si cum la
6/49 inainte sa tragi bilele toate numerele pare afara, toate mai mari de 30... e ok. Cam asta e
repartizarea aleatorie care se face, singura chestie careia ii da nastere este neincrederea si
neincrederea iti macina un sistem judiciar.
 Dreptul la instante independente si impartiale

Un drept absolut, care ca sa citez o hotărâre a CEDO, o hotarare luata legata la ochi,
dreptul unei persoane de a fi judecat in materie civila si penala de catre un judecator care este
complet exterior litigiului si care judeca doar pe baza propriei conștiințe. Independenta si
impartialitatea merg oarecum mână în mână, sunt lucruri diferite, independenta e lipsa oricarei
forme de dependentă fata de alte puteri ale statului, institutii, organizatii. Problema independenței
judecătorilor se rezolvă prin raportare la două aspecte:

 la incompatibilități. In toate statele din lume, inclusiv România, judecatorii au

incompatibilitate cu orice altă funcție tocmai pentru a li se garanta independenta,
unii ca exceptie a fost permis asa, o justificare in a presta activitati didactice.
 Celalat aspect ar fi lipsa dependentei organizaționale. CEDO a zis, iar noi nu
prea am inteles-o, că independența se verifică în două aspecte: independența
individuală a judecătorilor, și asta se reglează în regimul incompatibilităților și
respectarea lor, și independenta sistemului in general, care trebuie raportata la
modul de salarizare, organizare, elemente de sistem si in mod individual.