Centrale hidroelectrice

Hidrocentralele pot aduce o contribuţie importantă la producţia de

energie electrică din surse regenerabile la nivel european şi mondial.
Hidrocentralele de mică putere (HMP) sunt alimentate de cursul natural al
apei, adică nu implică captarea apei la scară mare, şi de aceea nu necesită
construcţia de mari baraje şi lacuri de acumulare, deşi acestea ajută acolo
unde există şi pot fi utilizate uşor.
Nu există o definiţie la nivel internaţional a hidrocentralelor de mică
putere şi limita superioară variază între 2,5 şi 25 MW în funcţie de ţară,
dar valoarea de 10 MW devine general acceptată şi promovată de ESHA
(Asociaţia Europeană pentru Hidrocentrale de Mică Putere).
HMP pot fi împărţile la rândul lor în „mini hidrocentrale”, definite de
obicei ca sistemele cu puterea < 500 kW şi „micro hidro”, pentru sisteme
cu puterea < 100 kW.
HMP reprezintă una din cele mai benefice forme de producţie energetică,
pe baza unei resurse regenerabile nepoluante, şi care necesită intervenţia
redusă asupra mediului înconjurător. Ele au de asemenea un impact
semnificativ în sensul înlocuirii combustibililor fosili, deoarece
spre deosebire de alte surse regenerabile de energie, HMP pot de obicei
produce energie electrică în orice moment, în funcţie de cerere (nu
necesită sisteme de stocare sau de rezervă), cel puţin în momentele anului
în care este disponibil un debit de apă corespunzător, iar în multe cazuri
se oferă energie la costuri competitive faţă de centralele electrice pe bază
de combustibili fosili. La nivel mondial, se estimează că există o
capacitate instalată de 47.000 MW, cu un potenţial – tehnic şi economic –
aproape de 180.000 MW.

1.2. Avantajele hidrocentralelor de mică putere

Hidrocentralele de mică putere reprezintă una din tehnologiile cele
mai fiabile şi eficiente economic de producere a energiei electrice
nepoluante. În special, avantajele esenţiale pe care HMP le au faţă de
centralele eoliene, pe bază de valuri sau energie solară sunt:
Eficienţă ridicată (70 - 90%), de departe cea mai bună dintre toate
tehnologiile energetice.
Un nivel ridicat de predictibilitate a producţiei, în funcţie de modelele
de precipitaţii anuale energia produsă variază doar treptat de la o zila alta
(nu de la un minut la altul).
O bună corelare cu cererea (de ex. producţia este maximă în timpul
iernii)
Este o tehnologie durabilă cu o durată de viaţă ridicată
Mărimi caracteristice centralelor hidroelectrice
Pentru scrierea acestor mărimi să considerăm curgerea apei între două
puncte A şi B situate la o diferenţă de nivel H, ca în figura de mai jos:

A
H=HA-HB

B
HA

HB

Fig 1. Reprezentarea grafică a unui porţiuni dintr-un râu

Unde :
HA- înălţimea punctului de referinţă iniţial ;
HB- înălţimea punctului final ;
H- diferenţa relativă de nivel dintre cele două puncte – căderea de apă.

Energia hidraulică - energia hidraulică totală EAB dezvoltată de cantitatea

de apă Q curgänd íntre două puncte situate íntre ele la distanţă şi o
diferenţă de nivel H (figura 1) se determină ín conformitate cu relaţia 1.
⎛ v 2A − vB2 ⎞⎟
⎜
E AB = E A − EB = g ⋅ Q ⋅ H + [J] (1)
⎜ 2 ⋅ g ⎟⎠
⎝
unde:
⎛ v 2A ⎞⎟
E A = g ⋅ Q ⋅ ⎜ hA + [J] (2)
⎜ 2 ⋅ g ⎟⎠
⎝
⎛ vB2 ⎞⎟
EB = g ⋅ Q ⋅ ⎜ hB + [J] (3)
⎜ 2 ⋅ g ⎟⎠
⎝
 v 2A − vB2
Íntrucät la centralele hidroelectrice cu cădere mare H >>
2⋅ g
diferenţa de energie cinetică se poate neglija, energia hidraulică
determinându-se cu relaţia 5.
E AB = g ⋅ Q ⋅ H [kJ] (4)
Puterea hidraulică a amenajării - se determină ín mod asemănător cu
relaţia 6.6
g ⋅ρ ⋅D⋅H g ⋅D⋅H
PAB = ≈ [kW] (5)
1000 102
unde: D - debitul räului ín m3/s;
H - diferenţa de nivel ín m;
3
ρ - densitatea specifică a apei ín kg/m .

Energia electrică a centralei hidroelectrice - se obţine prin transformarea

energiei hidraulice conform relaţiei 6
t
ECHE = 9,81 ⋅ H t ⋅ ∫ ηt ⋅ Qu ⋅ dt [kWh] (6)
0
ín care: Ht - căderea totală pe sectorul amenajat, ín m;
ηt- randamentul total al amenajării;
Qu- debitul utilizat din debitul natural afluent, ín m3/s, consideränd
pierderile, consumurile pentru alte folosinţe şi regularizarea debitelor
naturale ín lacurile de acumulare;
t - timpul ín ore.
Puterea electrică - se obţine conform relaţiei 7 prin transformarea puterii
hidraulice a unei amenajări hidroelectrice.
PCHE = 9,81 ⋅ ηt ⋅ Qu ⋅ H t [kW] (7)
ín care: Ht - căderea totală pe sectorul amenajat, ín m;
ηt- randamentul total al amenajării;
Qu- debitul utilizat din debitul natural afluent, ín m3/s, consideränd
pierderile, consumurile pentru alte folosinţe şi regularizarea debitelor
naturale ín lacurile de acumulare.

Coeficientul de instalare (de supraechipare) al unei centrale

hidroelectrice - se determină din relaţia 8:
Qi
Ki = (8)
Q md
ín care: Qi - debitul instalat al unei centrale hidroelectrice, ín m3/s şi,
reprezintă debitul maxim care poate fi turbinat ín regim normal şi la
căderea netă de calcul;
 Qmd - debitul mediu disponibil pe räu ín secţiunea de captare, ín
3
m /s.
Debitul mediu utilizabil - este partea din debitul mediu disponibil Qmd
care poate fi utilizată pentru producerea energiei electrice şi, se determină
cu ajutorul relaţiei 9:
3
Qmu = ε ⋅ Qmd [m /s] (9)

În funcţie de amplasare centralele hidroelectrice situate pe firul apei ( în

general de mare putere) se împart în :
- centrale hidroelectrice amplasate în interiorul barajului ;
- centrale hidroelectrice amplasate în imediata apropiere a
acestuia ;
- centrale hidroelectrice la capetele barajului.

Schemele de amenajare a centralelor hidroelectrice situate pe firul

apei.

1 2C

2B
1
2A
2B

2C

fig. 2 Amplasarea centralelor hidroelectrice în funcţie de baraj

Elementele componente scoase ín evidenţă conform figurii

anterioare sunt:
1 - barajul;
2A - sala maşinilor ín corpul barajului;
 2B - sala maşinilor la piciorul barajului ín ax;
2C - sala maşinilor la extremităţile barajului.

Centralele hidroelectrice în derivaţie (cu acumulare) sunt de două

tipuri :
- centrale cu ridicarea nivelului în amonte ;
- centrale cu coborârea nivelului în aval.

Centrale hidroelectrice cu coborârea nivelului în amonte

La centralele hidroelectrice ín derivaţie cu ridicarea nivelului ín amonte
(figura 6.2), căderea brută se compune din diferenţa de nivel HAB la care
se adaugă ridicarea nivelului de apă prin baraj HB.
H brut = H AB + H B [m] (6.21)
Randamentul hidraulic ín acest caz se determină conform relaţiei
(6.3), datorită pierderilor de sarcină turbina hidraulică folosind o cădere
mai redusă, Hnet.
H net
ηh = (6.22)
H brut

2 3
C
HB

1
5
Hnet
Htot

A 4
Hnat

6
CH
B
Figura 3 Centrale hidroelectrice derivaţie cu ridicarea nivelului ín amonte

Ín figura 3:
1 - aducţiunea;
2 - barajul;
3 - castel de echilibru;
4 - turbina;
5 - conducta forţată;
6 - canalul de fugă.
 Valoarea randamentului hidraulic este invers proporţională cu
pătratul vitezei de scurgere. La o dimensionare a traseului aducţiunii şi a
conductei forţate, trebuie să se aibă ín vedere dependenţa randamentului
hidraulic η h faţă de dimensiunile acestora.
Din lacul de acumularea apa trece prin aducţiunea (1) în castelul de
echilibru (3), după care pe distanţa cea mai scurtă şi pe panta cea mai
abruptă este adusă la turbinele hidraulice (4) prin conducta forţată (5).
Apa este evacuată din centrala hidroelectrică prin canalul de fugă (6).

Centrale hidroelectrice ín derivaţie cu coborärea nivelului aval (fig.6.3)

Ín cazul centralelor hidroelectrice ín derivaţie cu coborärea
nivelului aval, apa din lac este dirijată printr-un puţ direct spre turbinele
amplasate subteran, după care un tunel de fugă cu pantă readuce apa la
suprafaţă după ce a parcurs lungimea l.

1
10’
9’
2
8 7
Hbrut

2’
6
3
5 4

Fig. 4 Centralel hidroelectrice ín derivaţie cu coborärea nivelului:în

aval

Ín figura 4 sunt prezentate elementele componentele ale centralelor

hidroelectrice ín derivaţie cu coborärea nivelului:
1 - baraj;
2 - puţ forţat;
3 - sala maşinilor ín cavernă subterană;
4 - tunel de fugă;
5 - caverna transformatoarelor;
 6 -puţ de cabluri;
7 - staţie electrică;
8 - puţ pentru coboräre materiale;
9/ - aducţiune;
10/ - castel de echilibru.
Schema este mai des întâlnită în zonele reci din nordul continentului în
literatura de specialitatea întâlnindu-se şi denumirea de schema suedeză.
Apa din lacul de acumulare ajunge printr-un puţ subteran direct la turbina
hidraulică. Tunelul de fugă readuce apa la suprafaţă după parcurgerea
distanţei l.
Transformatoarele electrice pot fi montate fie subteran fie suprateran. În
general în ultimii ani datorit[ puterilor electrice instalate foarte mari se
utilizează în general varianta cu transformatoarele amplasate subteran.

Centrale hidroelectrice ce pot fi utilizate direct pentru compensarea

surselor regenerabile - centralelor electrice cu acumulare şi pompare
(CHEAP)

Centralele hidroelectrice cu acumulare şi pompare sunt centrale cu căderi

de apă realizate artificial prin pomparea apei.

Clasificarea centralelor cu acumulare şi pompare :

- CHEAP în circuit deschis;
- CHEAP cu circuit închis ;
CHEAP în circuit deschis

2
Hp
Ht
3

1
4

Fig. 5. Schema de principiu a CHEAP în circuit deschis

1- bazinul inferior ;
2- bazinul artificial superior ;
3- conducta forţată;
4- centrala hidroelectrică ;
Hp- înălţimea de pompare;
Ht- înălţime de turbinare.

Funcţionarea centralei este relativ simplă, în timpul golului de sarcină

electrică pompele preiau apa din bazinul inferior (1) şi o aduc în bazinul
superior (2). În perioadele de vârf apa ajunge prin conductele forţate (3)
la turbinele centralei hidroelectrice (4), aceasta producând energie
electrică.
În funcţie de raportul dintre înălţimea de pompare şi înălţimea de
turbinare (Ht/Hp) centrala hidroelectrică va produce mai multă energie
electrică decât consumă pentru pompare.
Relaţia energiei electrice produse de CHE :
Et = g * Q * Ht *ηt (6.23)
Pentru energia electrică consumată pentru pomaparea apei putem scrie
relaţia :
Ep = g * Q * Hp /η p (6.24)
Pentru ca energia electrică produsă de centrală să fie egală cu energia
electrică consumată pentru pomparea apei trebuie îndeplinită condiţia:

Ht 1
= ≈ 1,5..1,65 (6.25)
Hp η p *ηt
CHEAP cu circuit închis

Hp
~
3

Fig. 6. Schema de principiu a CHEAP în circuit închis

1- bazinul inferior ;
2- bazinul artificial superior ;
3- turbina;

La aceste centrale se utilizează aceeaşi cantitate de apă atât în

perioadele în care centrala hidroelectrică consumă energie din sistemul
electroenergetic (pompând apa din bazinul inferior în bazinul superior)
cât şi în perioadele în care se produce energie electrică cu ajutorul
turebinei (3).
Regimul de pompare a apei poate fi asigurat fie prin montarea unor
pompe antrenate de motoare electrice (situaţie întâlnită doar în cazul
centralelor foarte vechi), fie prin schimbarea unghiului paletelor turbinei.

Priza de apă
Practic priza de apă serveşte la trecerea apei din lacul de acumulare
în conducta de aducţiune. În acelaşi timp priza de apă trebuie să poată
opri accesul apei în conducta de aducţiune şi să permită reţinerea
aluviunilor şi a corpurilor plutitoare.
Din acest motiv priza de apă se prevede cu:
- dispozitiv de închidere;
- grătare pentru reţinerea corpurilor plutitoare;
- praguri pentru reţinerea aluviunilor.
 6.3.3. Aducţiunea şi castelul de echilibru.
Aducţiunea are rolul de a asigura circulaţia apei între priza de apă şi
castelul de echilibru.

2 4
3
1 ~
5

Fig. 7. Poziţionarea conductei de aducţiune şi a castelului de echilibru în

cazul unei centrale hidroelectrice în derivaţie cu scăderea nivelului în
aval.
1- priza de apă;
2- conducta de aducţiune;
3- castelul de echilibru;
4- vană fluture;
5- conducta forţată;
6- turbina hidraulică.
Din punct de vedere constructiv aducţiunea (2) se poate prezenta sub
forma unor canale deschise, a unor conducte din beton sau metalice sau
sub forma unei galerii. Pentru a se evita pierderile de sarcină viteza de
circulaţie a apei în conducta de aducţiune se limitează la 2 m/s.
Castelul de echilibru (3) are rolul de a atenua efectul loviturilor de
berbec de-a lungul conductelor. Castelul de echilibru se poate construi în
formă de cilindru vertical (ca în schema prezentată anterior), con sau
trunchi de piramidă. Castelul de echilibru este de obicei deschis la partea
superioară oferind astfel prin ridicarea apei posibilitatea echilibrării forţei
hidrostatice a apei cu cea de inerţie.
Pentru eliminarea completă a loviturilor de berbec la ieşirea din
castelul de echilibru se montează o vană specială ce oscilează în jurul
axei mediane denumită vană fluture (4).

6.3.4. Conducta forţată

Conducta forţată face legătura pe distanţa cea mai scurtă şi panta
cea mai abruptă între castelul de echilibru şi turbina hidraulică a centralei.
O conductă forţată poate deservi una sau mai multe turbine.
Conductele forţate se construiesc în general din oţel, pentru căderi
mici de apă existând şi posibilitatea utilizării betonului pretensionat.
Viteza de circulaţie a apei este de 3-4 m/s în cazul conductelor din beton
putând ajunge până la 6 m/s în cazul conductelor din oţel.
La viteze mai mari există pericolul erodării conductelor din beton sau de
apariţie a cavitaţiei.
Lungimea conductei forţate trebuie să fie cât mai mică pentru a se
evita variaţiile bruşte de presiune denumite lovituri de berbec.
Ca o regulă generală pentru evitarea loviturilor de berbec este necesară
îndeplinirea relaţiei:
L ≤ 5H

unde:
L-lungimea conductei forţate;
H- căderea de apă.
Evacuarea apei din centrala hidroelectrică este asigurată de canalul de
fugă reprezentat în schema prezentată după turbina hidraulică.

Turbinele hidraulice
Turbinele hidraulice se împart în două categorii:
- turbine cu acţiune (de egală presiune), la care energia potenţială
a apei este transformată aproape în întregime în energie cinetică
în stator, rotorul turbinei având doar rolul de a prelua această
energie. Din această categorie fac parte turbinele pleton;
- turbine cu reacţiune la care energia potenţială a apei se
transformă în energie cinetică în rotorul turbinei. Din această
categorie fac parte turbinele: Francis, Kaplan şi bulb.

Turbinele Pelton sunt caracteristice căderilor mari de apă (>600

m) şi debite reduse, specifice zonelor de munte. Au în general o
construcţie simplă cu ax vertical sau orizontal.
 3

Fig. 8. Schema de principiu a tubinei Pelton

1- injector;
2- paletă;
3- butuc.

Apa ajunge în injectorul (1) unde are loc o creştere a vitezei acesteia
după care loveşte paletele (2) în formă de cupă montate pe butucul (3).
Cu alte cuvinte energia potenţială a apei este transformată în energie
cinetică în elementele fixe ale turbinei (injector) paletele preluând această
energie cinetică.
Căderea netă de apă se măsoară până la axul injectorului motiv pentru
care diferenţa de înălţime până la nivelul canalului de fugă este
inutilizabilă.
Turbinele Pelton au şi foarte multe avantaje, cum ar fi:
- funcţionarea fără şocuri;
- randamente ridicate (90..91 %);
- reglajul uşor al puterii.

Turbinele Francis sunt turbine cu admisie radială centripetă scurgerea

apei prin rotor realizându-se radial-axial.
Evacuarea apei se realizează axial, motiv pentru care turbinele Francis se
mai numesc şi turbine hidraulice cu flux central.
 1 2
1- distribuitor;
2- palete directoare;
3- paletele rotorului;
4- aspirator.
3

Fig. 9. Schema de principiu a unei turbine Francis cu rapiditate mare

Apa din distribuitorul (1) trece în paletele de reglaj (2) ce imprimă

direcţia de curgere a apei înainte ca aceasta să ajungă la rotor. După ce
loveşte paletele rotorului (3) apa este evacuată prin aspiratorul (4).
Deoarece la ieşirea rotorului presiunea este subatmosferică
aspiratorul este înecat cu marginea inferioară sub canalul de fugă
asigurându-se astfel evacuarea apei. Turbinele Francis au în general
randamente foarte bune de obicei mai mari de 90%.

Turbinele Kaplan au o schemă asemănătoare cu cea a turbinelor Francis.

Sunt cele mai rapide turbine având paletele rotorice reglabile, cu unghi
variabil aşa cum se poate observa din schema prezentată în continuare:

1 2

5- distribuitor;
6- palete directoare;
7- paletele rotorului;
3 8- aspirator.

Fig. 6.10. Schema de principiu a unei turbine Kaplan

Turbina cu flux încrucişat denumită uneori turbina Ossberger, după
numele unei companii care le fabrică de peste 50 de ani, sau turbina
Michell, este folosită pentru o gamă largă de
căderi, suprapunându-se cu aplicaţiile pentru turbinele Kaplan, Francis şi
Pelton. Acest tip este foarte potrivit pentru un curs de apă cu debit mare şi
cădere mică.
Turbina Turgo poate funcţiona sub o cădere variind de la 30-300 m. Ca şi
turbina Pelton, este o turbină cu impuls, dar palele au altă formă iar jetul
de apă loveşte planul rotorului la un unghi de 20°. Apa intră în rotor
printr-o parte a acestuia şi iese prin cealaltă. Viteza mare de rotaţie a
turbinei Turgo, datorită diametrului său mai mic faţă de alte modele, face
mai probabilă cuplarea directă a turbinei şi generatorului. O turbină de
acest tip poate fi potrivită pentru căderi medii, unde o turbină Francis ar
putea fi de asemenea utilizată. Dar, spre deosebire de Pelton, apa care
trece prin rotor produce o forţă axială, care necesită instalarea unui lagăr
de transmisie pe
ax.

Turbinele bulb sunt turbine de mică putere de construcţie axială

monobloc. Turbina formează un corp comun cu generatorul montat în
canalul de fugă într-un construcţie tip bulb. Axul turbinei poate fi montat
orizontal sau vertical.

Parametrii turbinelor hidraulice, se determină funcţie de tipul turbinei (cu

acţiune sau cu reacţiune).
Rapiditatea (turaţia specifică) este definită prin relaţia 6.23:
P 0,5 ⎡ CP 0,5 ⎤
ns = n ⋅ ⎢ ⎥
H 1,25 ⎢⎣ min⋅ m1,25 ⎥⎦
(6.23)
ín care: n -este turaţia turbinei, ín rot/min;
H - căderea netă de calcul, in m;
P - puterea turbinei, ín CP, dată de relaţia P = 13,33 ⋅ Q ⋅ H ⋅ ηtb
Clasificarea turbinelor hidraulice funcţie de rapiditatea acestora şi
căderea de calcul H este prezentată ín tabelul 6.1

Tabelul 6.1
Clasificarea turbinelor hidraulice
Nr.crt Căderea de calcul
Tipul turbinei Rapiditatea ns
. H (m)
lent 1÷10
1. Pelton normal 11÷25
rapid 26÷60
 lent 60÷150
2. Francis normal 151÷250
rapid 251÷350
lent 300÷600
3. Kaplan normal 601÷800
rapid 801÷1200
lent 500÷900
4. Bulb normal 901÷1401
rapid 1401÷2000

Turaţia turbinelor trebuie să coincidă cu turaţia sincronă a

generatorului, turaţie dată de relaţia 6.24:
60 ⋅ f 3000
n= = [rot/min] (6.26)
p p

ín care: f - este frecvenţa curentului electric, f=50 [Hz];

p - este numărul perechilor de poli ai generatorului.

Tip de turbină Căderea în metri

Kaplan şi elicoidală 2 < H < 15
Francis 4 < H < 100
Pelton 30 < H < 1000
Flux încrucişat 1 < H < 150
Turgo 50 < H < 250

Pentru aceeaşi cădere netă, anumite turbine sunt mai dificil de fabricat
decât altele, şi deci mai scumpe. De exemplu, pentru căderi mici, o
turbină elicoidală este mai ieftină decât una Kaplan proiectată pentru
acelaşi debit nominal. Într-un sistem de cădere medie, o turbină cu flux
încrucişat va fi mai ieftină decât una Francis, al cărui rotor este mai
complex, deşi are o eficienţă mai mare. Referitor la debit, trebuie reţinut
că turbinele nu pot funcţiona de la debit zero la debitul nominal.
Turbinele Kaplan şi Pelton dublu reglate pot funcţiona satisfăcător pentru
un interval larg de debite – de la 1/5 din debitul nominal în sus. Turbinele
Kaplan simplu reglate au o eficienţă acceptabilă la peste 1/3 din debitul
nominal, iar turbinele Francis la peste 1/2 din debitul nominal. Sub 40%
din debitul nominal, turbinele Francis pot prezenta instabilitate, rezultând
vibraţii şi şocuri mecanice. Turbinele elicoidale cu elemente direcţionale
şi pale fixe pot funcţiona satisfăcător numai într-un interval foarte mic în
jurul debitului nominal. Trebuie menţionat că în cazul turbinelor simplu
regulate elicoidale, eficienţa este în general mai bună dacă palele
rotorului sunt reglabile.