CURS 1

LEMNUL CA MATERIAL UTILIZAT IN CONSTRUCTII

Lemnul, material de construcţie clasic şi totodată modern, prezintă

o serie de avantaje, care îl fac să fie utilizat pe scară largă, dar în
acelaşi timp are şi inconveniente, care nu trebuie să fie ignorate.
Proiectarea, executarea şi exploatarea construcţiilor din lemn
trebuie să fie făcute astfel încât proprietăţile (caracteristicile)
materialului lemnos, privite din unghiul pozitiv, să fie puse în
valoare, folosite la maximum, urmărindu-se, în acelaşi timp, ca
influenţa dezavantajelor, în cazul în care nu poate fi exclusă
complet, să fie minimă.

1. AVANTAJELE CONSTRUCTIILOR DIN LEMN

Utilizat sub forma unor produse ameliorate şi tratate contra

biodegrădarii şi a focului, lemnul constituie unul dintre principalele
materiale de construcţie, graţie caracteristicilor fizico-mecanice
superioare şi a avantajelor de ordin tehnico-constructiv pe care le
prezintă:
• Lemnul este un material natural – această caracteristică
atrăgând după sine agrearea construcţiilor din lemn din punct
de vedere ecologic. De asemenea, “naturaleţea” lemnului se
concretizează şi prin proprietatea acestuia de a fi un material
regenerabil; mai mult, lemnul are un aspect plăcut, motiv care-
l “recomandă” şi din punct de vedere estetic, putând să fie
păstrat aparent în structura construcţiei.
• Greutatea proprie redusă în raport cu caracteristicile
mecanice, ceea ce conduce la un coeficient de calitate superior
metalului şi betonului.
• Rezistenţa relativ mare – înţelegându-se prin aceasta
raportul dintre rezistenţa caracteristică sau de calcul şi
densitatea materialului lemnos. Comparând valoarea densităţii
lemnului natural cu valoarea densităţii celorlalte materiale
“principale” de construcţie (oţelul, betonul armat şi zidăria de
cărămidă), se poate constată că lemnul este de 3,5 - 15 ori mai
uşor. În tabelul 1.1 sunt prezentaţi indicii comparativi pentru
materialele utilizate în mod frecvent în practica construcţiilor.
Analizând datele prezentate, se constată că numai lemnul şi
oţelul se comportă la fel de bine la compresiune şi întindere
având aproximativ aceleaşi valori ale rezistenţelor relative;
spre deosebire, betonul armat şi zidăria de cărămidă au valori
 ale rezistenţelor relative la compresiune şi îndeosebi la
întindere, incomparabil mai mici.

Indicii comparativi pentru principalele materiale de

construcţie
Tabelul 1.1
Denumirea Densitatea Rezistenţa Rezistenţa relativă:
materialelo caracteristică la:
r aparentă

ρ (N/mm3)
RcΙ Ι Rt
Compresiu Întindere ρ ρ
Rt
Rc (N/mm2)
(N/mm2)
(3,75 – 5,20) ⋅ 15,00 14,40 4 ⋅ 10 6 3,84 ⋅ 10 6
Lemn 10-6
ră
şi
n
o
a
s
e
Lemn foioase (6,00 – 7,75) ⋅ 24,00 27,90 4 ⋅ 10 6 4,65 ⋅ 10 6
10-6
Oţel OL 78,00 ⋅ 10-6 140,00 140,00 1,79 ⋅ 10 1,79 ⋅ 10 6
6

Beton simplu 24,00 ⋅ 10-6 15,00 1,10 0,63 ⋅ 10 0,05 ⋅ 10 6

6

Zidărie 18,00 ⋅ 10-6 1,00 0,05 0,06 ⋅ 10 0,003 ⋅ 10

6 6
cărămidă

NOTĂ:
Valorile referitoare la materialul lemnos sunt date
conform NP 005-96 “Cod pentru calculul şi alcătuirea
elementelor de construcţie din lemn”.
 speciile de raşinoase la care s-a făcut referire sunt: molid,
brad, larice, pin;
 speciile de foioase la care s-a făcut referire sunt: fag,
mesteacăn, frasin, carpen;
 valorile rezistenţelor caracteristice (conform NP 005-96,
tabelul 2.3) sunt date pentru lemn din clasa I de calitate;
 a fost considerată valoarea minimă a densităţii aparente
(masa volumică) ρ0,05 (conform NP 005-96, tabelul 2.2)
 • Prelucrarea uşoară – o altă caracteristică importantă a
materialului lemnos utilizat în construcţii. Cheltuielile necesare
în vederea exploatării pădurilor, cât şi pentru amenajarea
fabricilor de cherestea sunt mult mai reduse faţă de cele
necesare pentru fabricarea oţelului, cimentului (betonului),
respectiv a cărămizilor sau a blocurilor de b.c.a. Un alt aspect
demn de luat în considerare, este acela că amenajarea unor
ateliere pentru confecţionarea elementelor de construcţie
(chiar a construcţiilor în ansamblu) din lemn este cu mult mai
simplă (implicit mai puţin costisitoare) decât a celor pentru
construcţii metalice şi beton armat. Totodată, construcţiile din
lemn se pot executa oricare ar fi condiţiile climaterice.
• Asamblarea, demontarea, deplasarea, refacerea şi
consolidarea construcţiilor din lemn se pot face fie total, fie
parţial, cu cheltuieli minime, efort relativ redus, cu alte cuvinte
simplu şi rapid. Abordând din acest unghi problema
funcţionalităţii unei construcţii din lemn, “se citeşte” evident
avantajul posibilităţii unei compartimentări variate.
• Posibilitatea de realizare industrializată prin prefabricare
a elementelor şi subansamblelor constructive din material
lemnos.
• Consumul redus de energie înglobată – cantitatea de
energie necesară producerii şi punerii în opera a unui m3 de
cherestea este de aproximativ cinci ori mai redusă în
comparaţie cu cea necesară pentru un m3 de zidărie sau beton
(tabelul 1.2).

Date comparative privind consumul de energie înglobată

pentru diferite materiale de construcţie
Tabelul 1.2
Denumirea Energia de Rezistenţa admisibila Ei
materialului fabricatie la compresiune
Rac
înglobată
Rac (N/mm2)
Ei (kWh/m 3)
200 10,00 20
Lemn
Oţel 50000 150,00 330
Beton 900 7,50 120
Zidărie 900 1,20 750

• Coeficientul de dilatare termică liniară în lungul fibrelor

este foarte redus (4 ⋅ 10-6), de 2-3 ori mai mic decât cel al
oţelului şi al betonului armat şi, ca urmare, între elementele de
 construcţie din lemn nu este necesară prevederea rosturilor de
dilataţie.
• Coeficientul de conductibilitate termică a lemnului (λ)
este de asemenea mult mai redus decât în cazul oţelului, al
betonului armat sau chiar al zidăriei de cărămidă. Valoarea
mică a coeficientului de conductibilitate termică (λ=0,2)
determină materialul lemnos să opuna la trecerea unui flux
termic o rezistenţă de 300–400 ori mai mare decât betonul
obişnuit. Această caracteristică pozitivă a lemnului il
recomandă justificat pentru utilizarea lui şi ca material
termoizolant în construcţii.
• Greutatea redusă a materialului lemnos comparativ cu
greutăţile celorlalte materiale utilizate în practica
construcţiilor. Este de notorietate faptul că intensitatea forţei
seismice asupra unei construcţii este direct proporţională cu
greutatea efectivă a clădirii. Afirmaţiile de mai sus se
materializează concret prin faptul că elementele de construcţie
(respectiv construcţiile în ansamblu) realizate din lemn, nu
necesită întotdeauna o abordare printr-un calcul seismic.
• Posibilitatea exploatării imediate după încheierea
execuţiei a construcţiilor realizate din lemn.
• Durabilitatea construcţiilor din lemn corespunzătoare, care
poate fi considerabil îmbunătăţită în cazul în care este asigurat
un regim optim de exploatare, iar materialul lemnos folosit
este protejat împotriva biodegradării şi impotriva acţiunii
devastatoare a focului. Stadiul (situaţia) actual(ă) ne arată că
structurile realizate din lemn pot asigura clădirilor o
îndelungată durată de exploatare, prin proiectare, dacă sunt
respectate o serie de principii. Experienţa a numeroase
construcţii de lemn care au manifestat o comportare cu totul
remarcabilă pe perioade foarte lungi de timp dovedeşte faptul
ca durabilitatea acestora poate fi crescută semnificativ prin
aplicarea unor principii corecte în proiectare.
Eurocode-urile structurale folosesc termenul de durată
proiectată de exploatare, pe care EC 1 il defineşte astfel:
“Perioada estimată în care o construcţie (structură)
urmează a fi utilizată conform destinaţiei preconizate,
în condiţiile unei întreţineri anticipate şi fără a necesita
reparaţii substanţiale”. În privinţa construcţiilor din lemn,
durata proiectată de exploatare variază în general între 25 ani
pentru componentele structurale ce se pot înlocui şi 100 ani
(sau chiar mai mult) pentru structuri importante sau/şi cu
caracteristici speciale. În tabelul 1.3 sunt indicate câteva
 exemple tipice referitoare la marimea duratei proiectate de
exploatare pentru construcţiile din lemn.
• Economicitatea (eficienţa) construcţiilor din lemn, cu
raportare atât la factorul investiţie cât şi la exploatare şi
întreţinere.

Exemple referitoare la durata proiectată de exploatare a

unor construcţii din lemn
Tabelul 1.3
Durata proiectată de
exploatare (ani) Exemple
1-5
Construcţii provizorii
Componente înlocuibile (ex. şipci, astereală,
25 balustrade, elemente de protecţie etc.)
50 Structuri pentru clădiri, pasarele şi alte structuri
de tip curent
Structuri pentru clădiri monumentale, alte
100 structuri importante sau/şi cu caracteristici
speciale

• ”Descoperirea” şi fabricarea industrializată a lemnului

lamelat încleiat care creează posibilitatea utilizării atât a
resturilor de lemn masiv rezultate din prelucrarea acestuia cât
şi a lemnului de calitate inferioară în secţiunile cu efort minim.
De asemenea, lemnul lamelat încleiat poate fi utilizat la
obţinerea unor elemente de construcţie cu deschideri mari şi
cu forme în elevaţie deosebite.
Încercând o concluzie a celor afirmate mai sus, lemnul, în starea lui
naturală sau sub forma unor produse derivate (lemnul lamelat
încleiat) constituie un material de construcţie întru totul demn de
luat în considerare în practica actuală de proiectare, execuţie şi
exploatare.
“Naturaleţea” lemnului îl “recomandă” ca fiind unul dintre cele
mai eficiente materiale utilizate în construcţii.

2. DEZAVANTAJELE CONSTRUCTIILOR DIN LEMN

Principalele dezavantaje ale construcţiilor realizate din lemn sunt

determinate de natura sa organică şi de condiţiile de dezvoltare ale
arborilor. Experienţa practică şi “vechimea” utilizării materialului
lemnos din cele mai vechi timpuri ne oferă însă soluţiile de
combatere a “neajunsurilor”, începând din faza de concepere
(proiectare) a unei construcţii din lemn, şi trecând apoi prin fazele
de execuţie, de exploatare şi, respectiv, de întreţinere a acestora.
Ca principale dezavantaje, pot fi enumerate:
• Anizotropia anatomică a materialului lemnos, care face ca
rezistenţele sale mecanice să aibă o valoare diferită în funcţie
de unghiul determinat de direcţia forţei în raport cu direcţia
fibrelor. Lemnul este un material complex, alcătuit din părţi şi
elemente distincte ca forma, natura, dimensiuni şi, mai
important, cu proprietăţi diferite. Totalitatea părţilor
componente cât şi natura, aşezarea şi proporţia lor în masa
lemnoasă, de asemenea construirea, natura morfologică şi
proporţia elementelor componente ale fiecărei părţi constituie
structura lemnului. Din punct de vedere structural, lemnul este
un material fibros, direcţia principală a fibrelor fiind paralela cu
axul trunchiului, motiv care influenţează proprietăţile mecanice
ale lemnului, transformându-l într-un material anizotrop.
• Neomogenitatea structurii însăşi a lemnului face ca
rezistenţa materialului din apropierea rădăcinii să fie de cca.
15-20% mai mare decât cea a materialului din imediata
apropiere a coroanei. Atât anizotropia cât şi neomogenitatea
lemnului se manifestă cu o influenţă negativă mai crescută cu
cât dimensiunile elementului din lemn sunt mai mari.
Neomogenitatea structurală micşorează rezistenţele mecanice
ale lemnului, şi-i înrăutăţesc comportarea la acţiunile fizice şi
mecanice.
• Diferitele defecte şi anomalii ale materialului lemnos, care
se transmit şi produselor rezultate din debitarea buştenilor,
influenţând în mod defavorabil calitatea lor. Principalele
anomalii şi defecte ale lemnului sunt precizate în STAS 1949-
86. După felul şi natura lor pot fi clasificate în: defecte de
forma ale trunchiului, defecte de structură ale lemnului,
defecte de noduri şi crăpături, defecte provocate de insecte,
defecte cauzate de microorganisme (ciuperci) şi paraziti
vegetali. Conform NP 005-03 “Cod pentru calculul şi
alcătuirea elementelor de construcţie din lemn”,
materialul lemnos se imparte în trei clase de calitate (I, II şi III)
în funcţie de ponderea defectelor în structura pieselor de lemn.
Din analiza tabelului 2.3 (NP 005-03), tabel în care se regăsesc
valorile rezistenţelor caracteristice ale lemnului natural (în
funcţie de esenţa de material lemnos, de clasele de calitate ale
lemnului cât şi în funcţie de natura solicitării) se constată că la
anumite solicitări, elemente din lemn realizate din clasa a III a
de calitate este interzis a fi utilizate ca elemente structurale.
• Proprietăţile de contragere şi umflare a lemnului
constituie alte două dezavantaje ce trebuie luate în
considerare. Lemnul verde conţine între 40 şi 50% umiditate,
din care aproape jumătate este apă liberă, restul reprezentând
apa de higroscopicitate. Apa legată chimic (apa de construcţie)
reprezintă doar 1%.
Umiditatea higroscopică saturează pereţii celulelor lemnului, în
urma condensării capilare a vaporilor de apă în cavităţile
submicroscopice ale celulozei; ea este reţinută parţial, de
asemenea, datorită adsorbţiei de către suprafeţele substanţelor
lemnoase. Odată cu creşterea umidităţii substanţei lemnoase, se
produce umflarea lemnului, iar odată cu scăderea umidităţii va
avea loc fenomenul de contragere a acestuia.
În aerul saturat cu vapori de apă la temperatura de 200C, lemnul
poate conţine o umiditate higroscopică (în funcţie de esenţă) de
la 25 până la 33% când este perfect uscat. Această valoare a
umidităţii lemnului se numeşte “punct de saturaţie” al fibrei (la
t=200C). Odată cu creşterea temperaturii, cantitatea de
umiditate, pe care o absoarbe higroscopic lemnul, se micşorează.
În figura 1.1 sunt reprezentate curbele umidităţii de echilibru a
lemnului în funcţie de umiditatea relativă a aerului înconjurător la
diferite temperaturi.
Umezirea lemnului peste punctul de saturaţie al fibrelor se
produce prin umplerea cu apă a microcapilarelor, adică a
cavităţilor celulelor; acest proces este posibil doar prin
contactul direct al lemnului cu apa. Peste limita impusă de
punctul de saturaţie al fibrelor, proprietăţile mecanice,
contragerea şi umflarea lemnului nu mai sunt influenţate.
Datorită anizotropiei lemnului, contragerea şi umflarea nu sunt
uniforme, ci variază în funcţie de direcţiile caracteristice
(axială, radială şi tangenţială), între următoarele limite:
contragerea axială ∆l ≤ 0,2 ÷ 0,3%, radială ∆r=3,1÷ 5,5%
şi tangenţială ∆t = 7,7÷ 12,4%.
• Putrezirea lemnului este un proces biologic, care decurge
încet (în timp de luni, ani, decenii) pentru “t” cuprins între 00C
şi 400C şi numai într-un mediu umed. Contaminarea
construcţiilor de lemn cu sporii ciupercilor ce distrug lemnul
este posibilă peste tot; ciuperca ajunsă la maturitate
răspândeşte zeci de miliarde de spori. Distrugerea directă este
produsă de hifele ciupercilor, greu vizibile cu ochiul liber (cu
grosimea de 5-6 mm), care pătrund în “cuprinsul” grosimii
lemnului. După structura hifelor (o serie de fire foarte subţiri
dezvoltate din spori), ciupercile se impart în două categorii:
 ciuperci inferioare (provoacă numai defecte de culoare, fără să
afecteze proprietăţile mecanice ale lemnului) şi, respectiv,
superioare.
Filopatologii disting peste 1000 de varietăţi de ciuperci care
distrug lemnul. La clădiri şi construcţii se întâlnesc cel mai des:
ciuperca de casă (Merulius), ciuperca alba (Poria), ciuperca
de casă cu pojghiţă (Coniophora), ciuperca de mină
(Paxillus), ciuperca de traverse (Lentinus), ciuperca de
depozite de cherestea (Lenzites). Toate ciupercile enumerate,
care distrug lemnul de construcţii, provoacă o putrezire
caracterizată prin apariţia unor crăpături longitudinale şi
transversale pe suprafaţa atacată. În concluzie, ciupercile
superioare provoacă lemnului defecte mult mai importante,
fapt care duce şi la scăderea greutăţii specifice, iar o dată cu
aceasta şi la reducerea drastică a proprietăţilor mecanice ale
materialului lemnos.

Figura 1.1

• Varietatea limitată a sortimentelor de material lemnos

pentru construcţii, atât din punct de vedere al formei, al
dimensiunilor secţiunilor transversale cât şi ca lungime a
pieselor de lemn, îngreunează proiectarea şi executarea
construcţiilor de lemn.
 • Natura combustibilă prin însăşi compozitia lemnului natural
(celuloza – componenta principala a lemnului, care determină
înaltele calităţi mecanice ale acestuia şi lignina – mai puţin
stabilă din punct de vedere chimic decât celuloza) face ca în
cazul unui incendiu, elementele de lemn să se carbonizeze la
suprafaţa lor; în decursul timpului, grosimea stratului de lemn
carbonizat creste cu viteza medie de 0,6-1,00 mm/min.
În urma carbonizării lemnului, secţiunea utilă a elementelor se
micşorează; înafara acestui neajuns, din cauza încălzirii se
micşorează rezistenţa părţilor de lemn, care au rămas nearse. În
concluzie, în timpul unui incendiu elementele de rezistenţă ale
construcţiilor de lemn îşi pierd treptat capacitatea lor portantă.

Împotriva tuturor acestor dezavantaje ale lemnului natural, implicit

ale produselor derivate din acesta prin prelucrare, există, ba mai
mult, se impune obligatoriu luarea unor măsuri de prevenire şi
combatere, începând chiar din faza de conceptie a unei construcţii
realizată cu elemente structurale şi/sau nestructurale din material
lemnos.
Toate aceste inconveniente prezentate mai sus pot fi evitate. Ştiinţa
şi mijloacele tehnice actuale cunosc moduri eficiente de protecţie şi
ameliorare a calităţilor lemnului, pentru a putea fi realizate
construcţii moderne, economice şi durabile.
Însăşi apariţia lemnului lamelat încleiat, material cu calităţi fizico-
mecanice superioare lemnului obişnuit, asigura extinderea folosirii
lemnului în cele mai variate domenii ale construcţiilor.

3. EXEMPLE DE CONSTRUCŢII DIN LEMN CU DESCHIDERI

MARI REALIZATE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN STRĂINĂTATE

3.1 Exemple de construcţii din lemn cu deschideri mari realizate în

România
Construcţiile din lemn au avut în ţara noastră o veche tradiţie şi o
largă răspândire, atât în domeniul construcţiilor de locuit, a celor de
cult (biserici), a celor agricole cât şi la unele construcţii industriale
(în special în industria lemnului), precum şi la construcţii social-
culturale, de interes public.
În ultimele decenii s-au executat la noi în ţară o serie de construcţii
inginereşti moderne, care se evidenţiază prin mărimea deschiderii şi
prin originalitatea soluţiei constructive, dintre care merită
menţionate:
► Hale de fabricaţie pentru industria lemnului, realizate la
Ditrău, jud. Harghita, cu diverse soluţii constructive – arce triplu
articulate din lemn lamelat încleiat, arce cu tirant metalic, cadre
triplu articulate alcătuite din elemente drepte din lemn lamelat
încleiat, asamblate la nodurile rigide cu buloane (fig. 1.2, a, b şi c)
► Hale de gatere la fabricile de cherestea din Ilva Mică şi
Sighetul Marmaţiei, cu structura de rezistenţă din cadre cu rigla
curbă;
► Sala de gimnastică de la Satu Mare, de 30,00 m deschidere,
având structura spaţială de rezistenţă a acoperişului din lamele din
lemn încleiate;
► Depozitul de produse chimice, situat pe Platforma
Combinatului Chimic din Giurgiu, cu deschidere de 40,00 m,
realizat din arce ogivale cu trei articulaţii, din lemn lamelat încleiat;
► Hale pentru depozite de medicamente şi plante tehnice la
Târgu Mureş, cu deschideri de 12,00 şi 18,00 m - realizate cu
grinzi din lemn lamelat încleiat, proiectate în cadrul Institutului de
Construcţii Bucuresti (în prezent Universitatea Tehnică de
Construcţii Bucureşti);
► Sala de Sport în oraşul Gheorghieni, având structura de
rezistenţă din cadre sau arce triplu articulate, de 24,0 m; 30,0 m; şi,
respectiv, 46,0 m deschidere (fig. 1.3);
► Copertina unei rampe pentru uscarea cherestelei la Satu
Mare, cu deschidere de 24,00 m, având structura de rezistenţă
alcătuită din grinzi jumelate din lemn lamelat încleiat, proiectată, de
asemenea, în cadrul I.C.B. (astăzi U.T.C.B.).

3.2 Exemple de construcţii din lemn cu deschideri mari realizate în

străinătate
Producţia structurilor din lemn sau produse derivate din material
lemnos (în mod special lemn lamelat încleiat) a crescut în ultimul
deceniu de peste două ori în Canada, S.U.A., Finlanda şi într-o serie
de ţări din Europa.
Tipurile principale de elemente şi structuri de rezistenţă din lemn
lamelat încleiat utilizate în prezent pot fi plane dar şi spaţiale.
Din prima grupa fac parte grinzile, cadrele şi arcele, care se
pretează la o varietate mare de tipuri constructive. Forma secţiunii
transversale se stabileste în funcţie de aspectul arhitectonic dorit,
marimea deschiderii şi a încărcărilor; în mod curent se utilizează
secţiunea dreptunghiulara; secţiunile dublu T au căpătat extindere
în unele ţări din Europa, datorită importantei deosebite care trebuie
acordată economiei de cherestea care se poate obţine (aproximativ
25%), dar care complică tehnologia de execuţie; secţiunile tip
cheson, având inimă din placaj de construcţie se utilizează, mai ales
în ultima perioadă, datorită consumului mai redus de cherestea şi a
posibilităţilor de valorificare superioară a placajului de construcţie.
 Figura 1.2

Figura 1.3

Pentru sporirea capacităţii portante a elementelor şi structurilor din

lemn lamelat încleiat, se remarcă în ultimii ani, preocuparea
specialiştilor din diverse ţări pentru conceperea, realizarea şi
aplicarea în practică a unor elemente încleiate, armate sau
pretensionate, care confera posibilităţi noi de folosire a construcţiilor
moderne din lemn, în special în acele domenii în care structurile din
metal sau beton nu dau rezultate (în medii corozive).
Din grupa structurilor spaţiale folosite frecvent la realizarea
acoperişurilor construcţiilor cu destinaţii dintre cele mai diversificate
se enumeră bolţile şi cupolele, având structura portantă formată din
lamele sau arce încleiate; în ultimul timp, într-o serie de ţări
europene, precum şi în S.U.A. şi Canada, au început să prezinte un
interes deosebit suprafeţele curbe subţiri sau cele riglate, realizate
din lemn şi din produse superioare din lemn.
În figurile 1.4 – 1.12 sunt prezentate o serie de fişe pentru
construcţii de interes public, realizate din lemn natural sau din lemn
lamelat încleiat în întreaga lume.
Figura 1.4 Sală de sport, Roanne, Franţa – cadre din lemn lamelat încleiat încastrate în fundaţii
şi articulate la coamă
Figura 1.5 Patinoar, Verbier, Elveţia – cadre cu rigle din grinzi cu zăbrele din lemn lamelat
încleiat şi stâlpi încastraţi în fundaţii
Figura 1.6 Sală de gimnastică Cergy-Pontoise, Franţa – cadre din lemn lamelat încleiat, dublu
articulate
Figura 1.7 Patinoar Davos, Elveţia – arce triplu articulate dispuse radial
Figura 1.8 Biserică Grenoble, Franţa – grinzi din lemn lamelat încleiat dispuse radial
Figura 1.9 Sală de tenis Bezan, Austria – arce dublu articulate din lemn lamelat încleiat
Figura 1.10 Pavilion expoziţii Stia, Italia – suprafaţă cu dublă curbură din lemn lamelat încleiat
Figura 1.11 Sală expoziţii Bruxelles, Belgia – suprafaţă reticulară din arce din lemn lamelat
încleiat
Figura 1.12 Sală expoziţii Ecublens, Elveţia – suprafaţă cu dublă curbură din lemn lamelat
încleiat