Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi

Facultatea de Constructii si Instalatii

BETOANE PERFORMANTE PENTRU CONSTRUCTII

Student: Băraru Oana Roxana

Master: Materiale si Produse Performante pentru Constructii
Anul: I
Profesor: Prof. Dr. Ing. M. Bărbuță
 Analiza de performanta
 Exigentele utilizatorilor, nu sunt de regula cuantificate, nu tin seama de materiale si tehnologii de
executie .
Ele se exprima la modul general si sunt generate de :
- cerinte fiziologice naturale, insemnand posibilitatea de a utiliza spatiile din cladire pentru activitati
creatoare, odihna sau divertisment, in conditii de igiena, confort si protectie fata de orice factori nocivi,
de a se deplasa cu usurinta (sa nu fie nici frig nici cald, sa nu fie zgomot pentru a se putea odihni sau a
lucra);
- cerinte de eficienta, privind cheltuieli si consumuri minime de achizitie si exploatare a cladirii,
durabilitate, protectie fata de pericole, conservarea mediului etc
 A doua etapa a analizei de performanta o constituie trecerea de la exigentele utilizatorilor la
exigentele de performanta, respectiv la transpunerea in termini tehnici a cerintelor utilizatorilor.
- exigente de siguranta (rezistenta structurala, stabilitate, siguranta la foc, securitate in exploatare etc);
- exigente de confort (functionalitate, ambianta climatica, acustica, luminoasa, igienico-sanitare,
estetica, etanseitate etc);
- exigente economice (durabilitate,consum de energie in exploatare,cost de intretinere etc.
 A treia etapa a analizei, consta in concretizarea fiecarei exigente de performanta in criterii
de performanta ,respectiv fiecarei exigente de performanta i se ataseaza unul sau mai multe criterii
de peformanta care se exprima cantitativ prin valori normate (date in prescriptii tehnice oficiale).
 BETOANE PERFORMANTE PENTRU CONSTRUCTII

 1. Betoanele speciale se folosesc în construcţii cu condiţii speciale de funcţionare (temperaturi

ridicate, medii acide sau radioactive) sau ca izolatoare termice şi fonice. Acestea sunt:
- betonul refractar este alcătuit din agregate refractare şi ciment aluminos şi îşi păstrează, în anumite
limite, proprietăţile fizico-mecanice şi la temperaturi înalte (până la 1.800 oC), utilizându-se la
construcţia agregatelor termice, cazanelor, coşurilor de fum şi a altor construcţii care funcţionează la
temperaturi ridicate;
- betonul antiacid este rezistent la acţiunea acizilor anorganici, înlocuind materialele antiacide scumpe
şi deficitare (plumb, ceramică antiacidă, piatră naturală);
- betonul de protecţie contra radiaţiilor este un beton greu a cărui densitate poate ajunge la 6000
kg/m3 şi care se utilizează contra razelor γ şi neutronilor, folosindu-se la reactoarele nucleare şi la
adăposturile antiatomice;
- betonul macroporos este un beton cu agregate compacte sau poroase, fără nisip, iar cantitatea de
ciment şi apă se dozează astfel încât fiecare granulă să fie învelită cu o peliculă fină de ciment, fără
ca golurile dintre granule să fie umplute, utilizându-se la realizarea straturilor termoizolatoare sau ca
material de umplutură;
- betonul celular este un beton uşor (400 kg/m3) care conţine substanţe spumogene şi generatoare de
gaze, astfel încât să rezulte o structură cu o mare cantitate de pori (până la 80% din volum).
 Betonul cu fibre este un material compozit ranforsat cu fibre scurte repartizate uniform şi
orientate aleatoriu. Suprafaţa rugoasă a fibrelor asigură legături optime în toate tipurile de
beton. Rezistenţa la compresiune a acestor betoane este de circa 6 ori mai mare decât a unui
beton obişnuit (fig. 3.68).

După natura lor, fibrele pentru armarea betonului pot fi de sticlă, metalice sau din polimeri. Cele
mai răspândite sunt fibrele din polipropilenă, cu lungimi de 6…20 mm şi diametre de 16…20 μm.
Betonul cu fibre este rezistent la uzură şi la ciclurile de îngheţ-dezgheţ şi are un modul de
elasticitate mai mare cu 20% decât a betonului normal, ceea ce îi conferă rezistenţă la şocuri
mecanice (zguduiri, cutremure, bombardamente). Prin utilizarea fibrelor se suplinesc unele adaosuri
de compuşi chimici care conferă betonului rezistenţe la întindere şi forfecare şi accelerarea întăririi.
 Dacă în cazul betonului armat avem nevoie de 25…30 kg de oţel-beton/m3, în cazul
betonului cu fibre este necesar doar 1 kg de fibre de armare, în condiţiile creşterii rezistenţelor la
întindere şi încovoiere cu circa 20%. Diferenţa de costuri este vizibilă. În unele cazuri, firele de
oţel pot înlocui complet armătura metalică a oţelului-beton.
Aplicaţiile practice ale betoanelor cu fibre sunt numeroase: platforme industriale, torcretarea
tunelurilor şi a galeriilor miniere, construcţii industriale din elemente prefabricate, dale
carosabile, fundaţii cu solicitare dinamică, conducte subterane, consolidarea taluzurilor,
versanţilor şi a pereţilor stâncoşi, stâlpi structurali, construcţii rezistente la solicitări de impact,
repararea şi consolidarea elementelor de construcţie din beton supuse uzurii de natură
mecanică sau exploatării îndelungate.

 Betonul fotocatalitic se bazează pe efectul de fotocataliză, adică pe acţiunea prin care se

grăbeşte o reacţie chimică sub influenţa luminii şi a unui catalizator. În timpul reacţiei,
catalizatorul nu se consumă şi nu se degradează. Fotocataliza este asemănătoare cu sinteza
clorofilei din plante. Utilizând lumina, apa şi oxigenul din aer, fotocataliza produce molecule
foarte reactive, numite radicali liberi, care descompun unele substanţe organice sau
anorganice din atmosferă, uneori nocive, în compuşi total inofensivi, prin reacţii de oxido-
reducere.
Cel mai cunoscut fotocatalizator este TiO2, un pigment alb, stabil termodinamic, netoxic şi
economic.
Viteza reacţiei catalitice depinde de intensitatea luminii, de cantitatea de TiO2 de la suprafaţa
betonului şi de durata contactului dintre TiO2 şi smogul depus pe construcţie. În general,
cantitatea de dioxid de titan încorporată în suprafaţa betonului este de circa 5% din masa
cimentului.
 Betonul fotocatalitic a fost inventat în Italia de
Grupul Italcementi, în anii 1990, şi folosit iniţial
la ridicarea celebrei Biserici a Jubileului din
Roma, inaugurată în 2003 (fig. 3.70).
Astăzi, mai multe firme din Europa, America de
Nord şi Japonia îl folosesc atât pentru
construirea faţadelor diverselor edificii, cât şi
pentru pavarea şoselelor şi trotuarelor, în
vederea reducerii noxelor atmosferice. Testele
efectuate în laboratoare au arătat că
folosirea materialelor de construcţii
fotocatalitice (betoane, mortare şi vopsele)
asigură reducerea poluării cu 20…80%, în
funcţie de orientarea vântului.
 Betonul conductor (betonul autodejivrant) a fost inventat recent în Canada şi se
bazează pe principiul percolării electrice, conform căruia conductibilitatea electrică a
materialelor de ranforsare a betonului creşte considerabil dacă se depăşeşte un anumit
prag critic. El conţine materiale bune conducătoare de electricitate încorporate într-o
matrice de beton, astfel încât să se permită trecerea curentului electric. Ca materiale de
ranforsare se utilizează fire şi aşchii de oţel (1,5%), fibre de carbon, grafit şi cocs (25% din
volumul betonului).
Betonul conductor prezintă următoarele avantaje:
-conductibilitatea electrică este stabilă,
-indiferent de factorii de mediu;
-proprietăţile mecanice sunt foarte bune;
-este mai uşor decât betonul clasic cu circa 30%;
-este compatibil cu betonul clasic, putându-se turna peste acesta;
-elimină total cheltuielile pentru înlăturarea gheţii şi zăpezii;
-se poate produce uşor, fără echipamente speciale;
-asigură reducerea accidentelor datorate condiţiilor meteorologice

Tabelul 3.11. Proprietăţile betonului conductor Procedeul de obţinere

Proprietăţile betonului
Malaxare obişnuită Infiltrarea pastei

Rezistivitatea electrică [Ω-cm] 1-30 0,1-5

Rezistenţa la compresiune [MPa] 30-50 60-100

Rezistenţa la încovoiere [MPa] 5-15 10-30

Densitatea [kg/m3] 1450-1850 2000-2500

 Datorită calităţilor sale, betonul conductor poate avea următoarele aplicaţii:

● încălzirea electrică a spaţiilor exterioare care trebuie dejivrate în timpul iernii (parcări, trotuare, alei, poduri rutiere şi piste de
aeroporturi), alimentarea cu curent făcându-se direct de la reţeaua electrică existentă. În felul acesta se înlătură complet
folosirea sării şi se oferă o alternativă eficace şi ecologică pentru dejivrare;

● încălzirea electrică a spaţiilor publice interioare prin planşee, soluţie care s-ar putea să fie mai economică decât cea actuală;

● punerea la pământ a instalaţiilor electrice pentru protecţie împotriva electrocutării sau în caz de trăsnet;

● protecţia catodică a structurilor metalice îngropate prin reducerea densi-tăţii de curent datorită suprafeţei mari a betonului,
care se poate folosi ca anod secundar;

● protecţia echipamentelor informatice civile şi militare contra piratării lor, având în vedere faptul că acest beton atenuează
circa 90% din energia electro-magnetică şi undele radio (blindaj electromagnetic sau cuşcă Faraday).

Betonul conductor a fost experimentat cu succes în câteva locuri din America de Nord şi va fi, cu siguranţă, unul din materialele
cu mare impact în viitorul apropiat.

 Betonul translucid a fost inventat în anul 2001 de arhitectul maghiar Áron Losonczi sub denumirea de
LiTraCon (Light Transmitting Concrete) şi produs numai de compania acestuia, LiTraCon Bt, din
Csongrád – Ungaria. Este un beton foarte fin armat cu fibre de sticlă cu plumb (cristal) care intră şi ies
prin două feţe opuse ale blocului sau panoului de beton. Fibrele de sticlă reprezintă circa 4% din
volumul total al blocului şi sunt repartizate uniform şi paralel sau sub formă de fibre lemnoase în masa
betonului, la intervale de 2…5 mm. Materialul este translucid pentru că miile de fibre de sticlă transferă
lumina între cele două feţe opuse ale fiecărui bloc de beton (fig. 3.71). Blocurile de beton au
dimensiunile de 600×300 mm şi grosimea de 25…500 mm, iar fibrele de sticlă au diametre de la 2 μm la
2 mm.
 Betonul-ecran a fost inventat, recent, la prestigioasa şcoală britanică de arte
aplicate şi design – Royal College of Art Innovation Unit – sub denumirea de Chronos
Chroromos Concrete. Acest beton are proprietatea de a-şi schimba culoarea,
afişând cifre, texte sau desene pe suprafaţa sa (fig. 3.72).

El este, de fapt, un beton celular care conţine cerneluri

termosensibile şi un circuit electric integrat care, la trecerea
curentului, încălzeşte local betonul, producând schimbarea
culorii cernelii.

Circuitul electric este alcătuit din conduc-toare de nichel-crom, cu rezistivitate mare.

Acest beton futurist ar putea revoluţiona tehnica transmisiilor video, prin realizarea unor
ecrane-gigant, de ordinul sutelor de metri pătraţi.
 Betonul autoreparabil conţine fibre tubulare cu diametrul interior de circa 60 μm,
umplute cu anumite substanţe chimice care se întăresc, în contact cu aerul sau cu
alte substanţe conţinute de beton. Astfel, la apariţia unei microfisuri în masa
betonului, substanţa chimică este eliberată din interiorul fibrei, pătrunde în
microfisură, se întăreşte şi evită extinderea acesteia.
În ceea ce priveşte natura substanţelor chimice încorporate în fibrele tubulare, există
mai multe reţete, începând cu anumite răşini epoxidice şi terminând cu silicatul de
sodiu care reacţionează cu hidroxidul de calciu, prezent în beton, cu formarea unui gel
de silice care se întăreşte în fisură. În toate cazurile, reacţiile chimice sunt foarte rapide,
evitând extinderea fisurilor.
Aplicaţiile acestui beton sunt multiple, referindu-se la toate construcţiile importante,
dar îndeosebi la poduri şi viaducte, care au termene exacte şi precise de verificare.