Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 7 Dimensionarea Instalatiilor de Climatizare PDF
Capitolul 7 Dimensionarea Instalatiilor de Climatizare PDF
115
7.1. Calculul aporturilor de căldură................................................................ 115
7.1.1. Căldura pătrunsă din exterior datorită diferenţei de temperatură...... 115
7.1.2. Căldura pătrunsă datorită radiaţiei solare.......................................... 116
7.1.2.1. Căldura pătrunsă prin ferestre şi luminatoare (QFL) .................... 116
7.1.2.2. Căldura pătrunsă prin pereţi şi planşee (QPP) .............................. 120
7.1.3. Degajările de căldură de la oameni ................................................... 121
7.1.4. Degajările de căldură de la iluminatul electric.................................. 123
7.1.5. Degajările de căldură de la acţionările electrice................................ 123
7.1.6. Degajările de căldură de la cuptoare ................................................. 123
7.1.7. Căldura degajată de conducte calde (Qcc ) ........................................ 125
7.1.8. Căldura degajată de cuve de vopsire (Qcv )...................................... 125
7.2. Calculul consumurilor de căldură ........................................................... 125
7.2.1. Pierderile de căldura în exterior ........................................................ 125
7.2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea materialelor reci.................. 127
7.2.3. Consumul de căldură pentru evaporarea umidităţii........................... 128
7.3. Calculul degajărilor de umiditate ............................................................ 128
7.3.1. Umiditatea degajată de oameni (W0)................................................. 128
7.3.2. Umiditatea degajată de la suprafaţa apei ( Gv ) ................................. 129
7.3.3. Umiditatea degajată de alte surse ...................................................... 129
7.3.3.1. Umiditatea degajată de suprafeţe umede (pardoseli) ................. 129
7.3.3.2. Umiditatea degajată prin arderea liberă a unor substanţe............ 129
7.4. Calculul degajărilor de gaze, vapori nocivi şi praf ................................. 130
7.5. Calculul debitului de aer necesar ............................................................ 130
7.5.1. Debitul de aer pentru încăperi cu degajări de nocivităţi.................... 132
7.5.2. Debitul de aer la ventilarea încăperilor cu degajări de căldură ......... 135
7.5.3. Debitul de aer pentru ventilarea încăperilor cu degajări de umiditate şi
căldură.......................................................................................................... 136
7.5.4. Debitul de aer pentru instalaţiile de condiţionare.............................. 138
7.6. Calculul instalaţiilor pentru distribuţia şi absorbţia aerului .................... 140
7.6.1. Calculul canalelor de aer ................................................................... 141
7.6.2. Calculul pierderilor de presiune ........................................................ 141
113
114
CAP 7. DIMENSIONAREA INSTALAŢIILOR DE CLIMATIZARE
Pentru a dimensiona o instalaţie de ventilaţie şi climatizare trebuie
parcurse mai multe etape de calcul şi anume:
• Se calculează cantităţile de căldură intrate din exterior sau degajate în
incintă;
• Se calculează pierderile şi consumurile de căldură ale incintei;
• Se calculează degajările de umiditate din incintă;
• Se calculează degajările de gaze, vapori nocivi şi praf;
• Se determină debitul de aer necesar ventilării.
115
te – temperatura exterioară convenţională de calcul pentru perioada de
vară;
ti – temperatura interioară a încăperii.
Pentru calcule exacte trebuie ţinut seama şi de cantitatea de căldură
preluată prin pereţi de la încăperile învecinate.
Tab. 7.1. Valoarea medie de calcul a intensităţii radiaţiei solare maxime I [kcal/m2⋅h], prin
suprafeţe cu geamuri simple, după orientările acestora
Orientarea suprafeţei
Denumirea suprafeţei transparente S-E E N-E
S
S-V V N-V
Ferestre cu tocuri de lemn 210 180 210 110
Luminator vertical având forma de N sau de şed, cu tocuri de 260 230 260 140
lemn
Idem, cu geamuri înclinate la 600 faţă de orizontală 320 310 300 140
Luminator în formă de A 330 330 330 330
Luminator cu geamuri înclinate la partea inferioară şi
200 270 290 140
verticale la partea superioară
116
Valorile din acest tabel trebuie multiplicate cu următorii coeficienţi, după
natura deschiderii, şi anume:
Dacă sticla folosită este mată, valorile din tabel se micşorează cu 42%, iar
dacă ferestrele sunt murdare, datorită degajărilor din incintele respective (forjă,
turnătorii, etc.), valorile se micşorează cu până la 80%.
Metoda a 2 - a
Radiaţia solară nu pătrunde pe întreaga suprafaţă a ferestrei din cauza
umbririi parţiale a acesteia: pentru determinarea căldurii pătrunse în incintă prin
radiaţie solară QFL se poate folosi relaţia:
Q FL = ε ⋅ [I p ⋅ h ⋅ b − (I V ⋅ h ⋅ e + I 0 ⋅ b ⋅ e )] [kcal/h] (7.2)
unde :
Ip - intensitatea radiaţiei solare pentru o suprafaţa verticală, [kcal/m2⋅h];
Iv - intensitatea radiaţiei solare pentru o suprafaţă verticală perpendiculară pe
planul ferestrei [kcal/m2⋅h];
I0 - intensitatea radiaţiei solare pentru o suprafaţă orizontală [kcal/m2⋅h];
h - înălţimea ferestrei [m] ;
b - lăţimea ferestrei [m];
ε - coeficient de infiltraţie a radiaţiei solare.
ε = 0,9 pentru ferestre cu 1 rând;
ε = 0,92 pentru ferestre duble sau cuplate.
e – adâncimea nişei exterioare a ferestrei (de la planul faţadei finite, până
la planul sticlei), [m].
117
Valorile intensităţilor radiaţiei solare Ip , Iv şi I0 se iau din tab. 7.2.
Tab. 7.2 Valorile intensităţii radiaţiei solare Ip , Iv şi I0 (la latitudinea de 500) în kcal/m2⋅h
Orientarea ferestrei Ferestre
Ora orizontale
NE E SE S SV V NV N (luminatoare)
5 270 250 85 130 40
6 410 440 215 140 145
7 410 515 320 45 265
8 325 525 415 60 390
9 205 470 455 180 520
10 55 350 440 275 625
11 190 375 340 105 700
12 260 370 260 725
13 105 340 375 190 700
14 275 440 350 55 625
15 180 455 470 205 520
16 60 415 525 325 390
17 320 515 410 45 265
18 215 440 410 140 145
19 85 250 270 130 40
118
Tab. 7.3 Valorile aproximative ale căldurii pătrunse prin ferestre, în kcal/m2⋅h, după orientare
Orientare fereastra Ferestre simple Ferestre duble
S-E 300 250
S 250 200
S-V 300 250
V 350 300
Metoda a 3 - a
Pentru un calcul mai rapid, se pot utiliza valorile din tab. 7.4, unde sunt
date valorile fluxului termic qR, corespunzător pătrunderii instantanee a radiaţiei
solare prin ferestre simple, funcţie de orientare şi de timp, sau din tab. 7.5, unde
se dau valorile fluxului termic suplimentar qS transmis prin convecţie şi radiaţie.
Tab. 7.4 Valorile fluxului termic qR, în kcal/m2⋅h, pătruns instantaneu prin ferestre simple
datorită radiaţiei solare directe şi difuze
Latitu- Orientarea ferestrei
Ora
dinea N N- E E S-E S S-V V N-V
5 19 8 19 16 5 0 0 0 0
6 18 71 315 355 182 19 16 16 16
7 17 43 404 529 336 30 27 27 27
0
40 8 16 38 350 556 423 49 33 33 33
nord 9 15 41 214 488 439 114 38 38 38
10 14 43 84 344 401 187 43 43 43
11 13 46 49 157 306 244 62 46 46
12 46 49 52 174 266 174 52 46
5 19 54 146 146 54 8 8 8 8
6 18 68 347 404 220 22 19 19 19
7 17 33 377 534 369 33 27 27 27
0
50 8 16 35 290 548 464 87 33 33 33
nord 9 15 38 146 477 496 195 38 38 38
10 14 41 49 336 472 298 43 41 41
11 13 43 43 155 388 369 114 43 43
12 43 43 49 260 391 260 49 43
Obs. – pentru ferestre duble, valorile din tabel se multiplică cu 0,85.
- pentru localităţi aflate la latitudini cuprinse între 400 şi 500, se va folosi calculul prin
interpolare
Fluxul termic total se obţine prin însumarea celor două valori,
QFL = qR + qS (7.3)
119
Tab. 7.5 Valorile fluxului termic qS, în kcal/m2⋅h, pătruns prin convecţie şi radiaţie la
ferestre simple (la 300 – 500 latitudine nordică)
Tempe- Orientarea ferestrei Ferestre
Ora ratura orizontale
aerului N N- E E S-E S S-V V N-V (lumina-
exterior toare)
5 20 - 36 - 32 - 32 - 36 - 36 - 36 - 36 - 36 - 36
6 20 - 36 -28 -24 -30 -36 -36 - 36 - 36 - 36
7 10 - 36 -27 -24 -24 -36 -36 - 36 - 36 - 30
8 21 - 30 - 24 - 18 - 18 - 30 - 30 - 30 - 30 - 18
9 23 - 18 - 18 -6 -6 - 12 - 18 - 18 - 18 -6
10 25 -6 -5 6 6 0 -5 -6 -6 6
11 28 12 12 18 24 24 12 12 12 18
12 30 30 30 30 36 36 36 30 30 36
13 31 36 36 36 36 42 42 36 36 48
14 32 36 36 36 36 48 48 48 36 54
15 32 36 36 36 36 42 48 48 42 48
16 31 36 36 36 36 30 42 42 36 42
17 30 30 30 30 30 30 36 36 36 24
18 28 12 12 12 12 12 12 24 24 18
19 26 6 6 6 6 6 6 12 6 6
20 24 -6 -6 -6 -6 -6 -6 -6 -6 -6
21 23 - 12 - 12 - 12 - 12 - 12 - 12 - 12 - 12 - 12
Obs. La ferestre duble, valorile din tabel se multiplică cu 0,75.
120
Trebuie remarcat faptul că, uneori, în momentul când fluxul termic
pătrunde în incintă, temperatura aerului exterior poate fi mult mai mică decât a
fost la ora la care intensitatea radiaţiei solare a fost maximă.
Metoda 1
Fluxul de căldură pătruns prin pereţi şi planşee (Qr2) expuse radiaţiei
solare se calculează cu relaţia:
Metoda a 2 - a
În acest caz se încearcă cuprinderea simultană a diferenţei de temperatură
dintre aerul exterior şi cel interior, precum şi acţiunea radiaţiei solare prin
introducerea unei temperaturi echivalente tS:
121
totale de căldură cedate de oameni - (qt), la diverse valori ale temperaturii din
incintă, pentru diferite feluri de activitate (curbele marcate cu cifrele 1, 2, 3 şi 4).
300
500
250
400
Degajări de căldură, kcal/h
10 15 20 25 30 35
_____ Cantitatea totală de căldură
- - - - - Cantitatea de căldură latentă
q p = qt – q l (7.6)
122
7.1.4. Degajările de căldură de la iluminatul electric
Cantitatea de căldură degajată de sursele de iluminat, în kW, se determină
cu relaţia:
QIL = P⋅b [W/h] (7.8)
123
Pentru un calcul simplificat al cantităţii de căldură cedată de cuptor către
incintă se poate utiliza relaţia:
Q = S⋅k⋅(ti - te) (7.10)
unde:
S – suprafaţa exterioară a cuptorului;
k - coeficientul total de transmitere a căldurii peretelui cuptorului
1
k= [kcal/m2⋅h⋅grd] (7.11)
1 d 1
+∑ +
αi λ αe
124
7.1.7. Căldura degajată de conducte calde (Qcc )
Aceasta se determină cu relaţia:
Q cc = ∑ S ⋅ (1 − η) ⋅ (t f − ta )
(7.12)
unde:
S - suprafaţa exterioară a conductei (m2);
η - randamentul izolaţiei (0,8 - 0,9);
tf - temperatura fluidului din conductă;
ta - temperatura aerului din hală .
⎛ ΣA ⎞
qi = qpt ⎜1 + ⎟ + q’v, (7.13)
⎝ 100 ⎠
125
- q’v este necesarul de căldură pentru încălzirea aerului pătruns în incintă.
Pentru o incintă încălzită, în cazul cel
te
ti
mai general, pierderile de căldură prin
qp
transmisie se calculează cu relaţia:
qc
în care: qs
ts
• qq reprezintă pierderile de căldură prin
Fig. 7.2 Pierderile de căldură prin
transmisie, către mediul exterior prin pereţi qp, pe contur qc şi către sol qs
intermediul elementelor de construcţie (pereţi,
ferestre, uşi, tavan etc.)
n
qp = ∑ mi k iSi ( t i − t e ) [W], (7.15)
i =1
126
ts - temperatura solului în o C.
Necesarul de căldură pentru încălzirea aerului rece infiltrat în incintă are
două componente, respectiv aerul pătruns prin neetanşeităţile elementelor de
construcţie (qvr) şi a aerul pătruns la deschiderea acestora (qvn):
q’v = qvr + qvn = E⋅∑(Li) ⋅v4/3⋅ (ti - te) + U ⋅ Su ⋅ ns ⋅ (ti- - te) [W], (7.18)
Q = G ⋅ c ⋅ V (t i − t f ) [kcal/h] (7.20)
unde:
G – greutatea materialului ce se răceşte, în kg;
c – căldura specifică a materialului
ti - temperatura iniţială a materialului, în 0C;
127
tf - temperatura finală a materialului, în 0C.
Consumul orar de căldură variază în timp, deoarece absorbţia căldurii de
către material variază în timp: experimental s-au stabilit următoarele variaţii:
128
7.3.2. Umiditatea degajată de la suprafaţa apei ( Gv )
Acesta este cazul rezervoarelor, al băilor de vopsire etc. la care cantitatea
de apă evaporată de la suprafaţa liberă se determină cu relaţia:
760
G V = c ⋅ S ⋅ (p S − p V ) ⋅ [kg/h] (7.23)
B
unde:
c - coeficient ce ţine seama de starea de mişcare a aerului deasupra apei.
Dacă aerul se deplasează paralel cu suprafaţa apei, se consideră
c = 0,0229 + 0,0174 ⋅ v , unde v = 0,1 – 0,3 (m / s);
S - suprafaţa de evaporare [m2];
pS - presiunea de saturaţie a vaporilor de apă la temperatura apei din
rezervor [mmHg];
pV - presiunea parţială a vaporilor de apă în aer [mmHg];
B - presiunea barometrică momentană [mmHg].
Dacă evaporarea se face într-un mediu complet liniştit, relaţia de calcul
devine:
GV = 0,00965⋅S⋅(pS – pV)1,2 [kg/h] (7.24)
129
Acetilenă . . . . . . . . . . . 0,7
Benzină . . . . . . . . . . . . 1,4
Hidrogen . . . . . . . . . . . 9,0
Gaz de apă . . . . . . . . . . 1,31
130
cel determinat pentru perioada de iarnă, diferenţa apărând în special datorită
limitării diferenţei dintre temperatura aerului condiţionat refulat în incintă şi
temperatura incintei.
Calcul debitului de aer presupune următoarele etape:
• Stabilirea parametrilor aerului din incinta (temperatură, umiditate,
relativă, concentraţie admisibilă de noxe) în funcţie de destinaţia incintei şi de
condiţiile de confort cerute;
• Stabilirea parametrilor aerului exterior;
• Calculul degajărilor de căldură, umiditate, noxe, etc. Din incintă;
• Calculul debitului de aer necesar.
În ceea ce priveşte temperatura aerului, trebuie determinate două
temperaturi:
¾ temperatura aerului introdus în incintă (aer refulat) - tai ,
În funcţie de raportul dintre această temperatură - tai şi temperatura
aerului din incintă ti , ca şi de acţiunea curenţilor de aer din zona de lucru, vom
avea următoarele cazuri:
- dacă tai < ti (regim întâlnit în special vara),
- şi aerul se introduce în zona inferioară, la minim 1,5 m de locul de lucru,
se recomandă ti – tai ≤ 7 0C.
- şi aerul se introduce în zona superioară, la o înălţime minimă de 4 m de la
pardoseală, se recomandă ti – tai ≤ 10 ... 12 0C.
La instalaţiile de condiţionare a aerului se recomandă ti – tai ≤ 7 0C.
- dacă tai > ti (regim întâlnit în special iarna), se recomandă următoarele:
- pentru instalaţiile de confort se recomandă tai ≤ 40 0C;
- pentru instalaţiile industriale se recomandă tai ≤ 70 0C când aerul se
refulează la peste 3,5 m de pardoseală şi nu este dirijat direct spre locul de
muncă, şi tai ≤ 45 0C când aerul se refulează de la 2 ... 3,5 m şi este dirijat în
orice direcţie.
¾ temperatura aerului evacuat din incintă - tae.
- dacă evacuarea aerului se face la partea inferioară a incintei, la o înălţime mai
mică de 2 m de la pardoseală, tae = ti ;
- dacă evacuarea aerului se face la partea superioară a incintei, la o înălţime mai
131
mică de 2 m de la pardoseală, tae > ti , şi anume ea va depinde de înălţimea la
care se face refularea aerului în incintă,
Y
V= (7.27)
y ae − y ai
relaţie în care:
- Y - este cantitatea totală de nocivităţi din incintă;
- yae - conţinutul în nocivitatea respectivă a unui kg de aer evacuat din încăpere
(aer interior); aceasta este valoarea admisibilă, conform normativelor, a
concentraţiei noxei respective pentru o incintă, dată în tabele funcţie de
destinaţia incintei şi de durata prezenţei persoanelor în incintă.
- yai - conţinutul în nocivitatea respectivă a unui kg de aer introdus (refulat) în
încăpere; această valoare este determinată de concentraţia naturală a noxei
132
respective în aerul atmosferic.
Dacă vicierea incintelor este produsă de mai multe nocivităţi, se
determină debitul de aer pentru fiecare nocivitate în parte, în final adoptându-se
debitul cel mai mare: debitele astfel calculate se sumează doar în cazul degajării
concomitente de vapori de solvenţi (ca benzen, alcooli, eteri ai acidului acetic,
etc.) sau gaze iritante (bioxid de sulf, acid clorhidric gazos, anhidridă sulfuroasă,
etc.).
Tab. 7.9. Concentraţiile admisibile de CO2 în aerul din incinte
CO2
Denumirea incintei 3
l/m g/kg
Incinte de locuit în care se află persoane în permanenţă 1 1,5
Incinte pentru copii şi bolnavi 0,7 1
Incinte în care oamenii se află periodic (instituţii) 1,25 1,75
Incinte în care oamenii se află pentru scurt timp 2 3
133
unde:
VP – debitul de aer proaspăt preluat din exterior;
VR – debitul de aer recirculat.
Cantitatea minimă de aer proaspăt VP ce trebuie introdusă din exterior se
stabileşte pe baza debitului de aer necesar diluării altor nocivităţi decât căldura
şi umiditatea ce se degajă în incintă,
Y
VP = (7.29)
y ae − y ai
relaţia fiind similară cu relaţia (7.1). Debitul total de aer V, se va determina din
condiţiile de eliminare a umidităţii şi căldurii (vezi subcapitolele ce urmează),
iar debitul de aer recirculat va rezulta din relaţia de bilanţ de debite (7.3), adică
VR = V - VP, (7.30)
Tab. 7.12. Concentraţiile maxime admisibile ale gazelor şi vaporilor nocivi şi ale prafului în
aerul zonei de lucru din încăperile industriale
Denumirea substanţei mg/l Denumirea substanţei mg/l
Acetat de amil 0,1 Dicloretan 0,05
Acetat de butil 0,2 Divinil, pseudobutilen 0,1
Acetat de etil 0,2 Eter etilic 0,3
Acetat de metil 0,1 Eteri ai acidului acetic (acetaţi):
Acetat de propil 0,2 Metilacetat 0,1
Acetonă 0,2 Etilacetat 0,2
Acid cianhidric şi sărurile lui în 0,0003 Propilacetat 0,2
HCN
Acid clorhidric gazos şi soluţie 0,01 Butilacetat 0,2
Acid fluorhidric gazos şi derivaţi 0,001 Amilacetat 0,1
Acid sulfuric şi anhidridă sulfurică 0,002 Fenol 0,005
acroleină 0,002 Formaldehidă 0,005
Alcool amilic 0,1 Fosfor galben 0,00003
Alcool butilic 0,2 Fosgen 0,0005
Alcool etilic 1 Hidrogen arseniat 0,0003
.... ......
134
7.5.2. Debitul de aer la ventilarea încăperilor cu degajări de căldură
La determinarea acestui debit trebuie ţinut seama şi de faptul că folosirea
unei astfel de instalaţii în regim de iarnă serveşte şi pentru încălzirea incintelor.
Debitul de aer necesar se determină cu relaţia:
ΔQ ΔQ
V= = [kg/h] (7.31)
c p ( t ai − t ae ) 0,24( t ai − t ae )
sau
ΔQ ΔQ
V= = [m3/h] (7.32)
c p ⋅ γ ⋅ ( t ai − t ae ) 0,31 ⋅ ( t ai − t ae )
unde:
- ΔQ este cantitatea de căldură perceptibilă necesară încălzirii încăperii,
[kcal/h];
- cp – căldura specifică a aerului, [kcal/kg⋅0C];
- γ - greutatea specifică a aerului, [kg/m3];
- tai – temperatura aerului introdus (refulat) în incintă, [0C];
- tae – temperatura aerului evacuat din incintă, [0C].
Valoarea ΔQ se determină din bilanţul termic al încăperii,
ΔQ = Qp – Qd . (7.33)
relaţie în care:
- Qp – pierderile de căldură ale incintei [kcal/h];
- Qd – degajările de căldură din surse aflate în incintă.
Cantitatea de căldură necesară încălzirii aerului introdus în incintă se
calculează astfel:
- dacă se funcţionează numai cu aer proaspăt, preluat din exterior,
135
Qv = 0,24⋅VP⋅(tai – tae) + 0,24⋅VR⋅(tai – ti) (7.35)
În cazul folosirii recirculării aerului se va ţine cont de următoarele:
• debitul minim de aer proaspăt introdus în incintă trebuie să reprezinte 10%
din debitul de aer ventilat;
• debitul de aer recirculat nu trebuie să conţină impurităţi nocive în proporţie
mai mare de 30% din cantităţile admisibile;
• nu se admite recircularea aerului ce conţine microorganisme, substanţe
toxice, etc.;
• nu se admite recircularea aerului dacă în incintă pot apare degajări bruşte
de gaze, sau alte substanţe nocive.
• În sălile cu număr mare de persoane (teatre, cinematografe, săli de
conferinţe) proporţia minimă de aer proaspăt se determină pe bază diluării
bioxidului de carbon degajat de ocupanţi.
- dacă se funcţionează numai cu aer recirculat:
136
¾ se trasează apoi în diagrama I-x evoluţia stării aerului după direcţia ε;
Pentru perioada de iarnă, dacă I (fig. 7.3) reprezintă starea aerului
interior (ce va fi evacuat în atmosferă) şi E starea aerului exterior, pentru a
determina starea R a aerului ce trebuie introdus în incintă, se duce prin I o
paralelă la direcţia ε determinată mai sus. Punctul R se va afla la intersecţia
acestei drepte cu dreapta xE = cst., corespunzător stării aerului exterior – E.
10 8
R
5 6
0 4
-5 2
0
- 10 E
- 15
0 2 4 6 8 10 12 14 16 x g/kg
Fig. 7.3. Amestecul aerului în diagrama I-x
137
aerului, în incintă se refulează aerul exterior EV. Evoluţia aerului în incintă se
obţine ducând prin EV o paralelă la direcţia ε a procesului până la intersecţia
acesteia cu izoterma ti (dictată de normele sanitare), rezultând astfel parametrii
aerului interior IV. Se determină în continuare debitul de aer necesar preluării
surplusului de căldură şi umiditate cu relaţia:
ΔQ 1000 ⋅ G V
V= = [kg/h] (7.39)
iI − iR xI − xR
138
unde:
QRS - căldura pătrunsă în incintă prin radiaţie solară (prin ferestre, uşi, pereţi,
acoperiş);
QIA - căldura primită prin transmisie de la încăperile alăturate datorită
diferenţelor de temperatură dintre acestea şi incinta calculată;
QP - căldura totală degajată de oameni;
QIL - căldura degajată de instalaţia de iluminat;
QM - căldura degajată de alte surse: maşini, motoare diverse utilaje.
• Se calculează raportul de termo-umiditate (direcţia procesului),
1000 ⋅ Δi ΔQ t
ε= = [kcal/kg] (7.42)
Δx GV
139
de la alte surse;
• Se determină sarcina termică de vară, adică surplusul de căldură ce trebuie
evacuat din aerul din incintă,
1000 ⋅ Δi ΔQ
ε= = [kcal/kg] (7.46)
Δx GV
1000 ⋅ G V
xC = xI − [g/kg] (7.47)
V
141
rezistenţe locale (Z), adică:
Δp = p1 – p2 = Σ (R⋅l +Z) (7.49)
unde:
λ - coeficientul de frecare,
ζ - coeficientul de rezistenţă locală;
2ab
d - diametrul echivalent al conductei; pentru secţiuni rectangulare, d e = .
a+b
v2
Z = ∑ζ ⋅ γ [mm H2O] (7.51)
2g
date în tabele.
142