Partea estica a Cotroceniului este cea mai veche dezvoltare
imobiliara unitara a cartierului , una din cele mai bine pastrate parcelari urbane “Fin de Siecle”. Aceste case au fost ridicate in principal de familii apartinand claselor profesionale , ca doctori sau ofiteri superiori de armata , traind in perioadele La Belle Epoque si Interbelica. Arhitecti ca Jean Burcus sau Petre Boico, ridica edificii in stilul Neoromanesc , ArtDeco si Modernist ,intercalate cu stilul Art Nouveau .
Aceasta zona din Cotroceni , caracterizata prin o dispunere
apropiata a cladirilo , cladiri de dimensiuni mici , strazi de viteza mica , orientarea cladirilor una cu fata la cealalta , locuinte de tip duplex, preponderenta stilului Art Deco , aliniamentul fata de strada si asezarea cladirilor pe sit , il face pe locatar sa perceapa un mediu rezidential mult extins fata de resedinta in sine , zona reuseste astfel o buna integrare a societatii de locatari cat si un sentiment de intreg arhitectural.
Strazile sunt detaliate intr-un mod care indica clar statutul lor ca zone predominant lente . Viteza redusa este impusa de rampe si alte mijloace de constrangere.
Dispunerea cladirilor pe sit lasa loc de o curte catre strada - o
tranzitie treptata catre spatiul public- aceasta ajuta oamenii sa participe si sa mentina o legatura stransa cu viata si evenimentele din spatiul public . Locuitorii si activitatile domestice desfasurate in aer liber ocupa in mod consacrat zona de-a lungul fatadelor pentru o mai buna oportunitate de interactiune .
Astfel, in aceasta zona de dimensiuni modeste cu strazi inguste ,
curti catre strada , cladiri cu stil omogen , detalii de constructie si e aproape si cu intensitate prin lipsa activitatea cartierului perceputa d unor limite inalte , aceasta zona este prin urmare considerata intima, calda si personala .