Compararea elevilor /copiilor in practica școlară din învățământul

primar sau preșcolar.

Evaluarea reprezinta alături de predare și invatare, o componenta operationala fundamentală a

procesului de învățământ. Evaluarea este,, veriga" de legatura ca element reglator și autoreglator,
de conexiune inversa, prin sistemul de învățământ privit ca un sistem cibernetic.
Din varietatea de definiții date evaluării, cea mai elocventa definiție ar fi:,, A evalua înseamnă a
emite judecați de valoare privind învățarea de către elev, pe baza unor criterii adecvate
obiectivelor fixate, în vederea luării unor decizii." ( ​Teoria și practica evaluării educationale ​-
Potolea. D, M. Manolescu,2005,pag. 5)
Una dintre concepțiile paradigmei docimologice este ​evaluarea comparativă. ​Funcția principala a
acesteia era de a compara elevii, de a-i clasifica, raportând-i pe unii la alții după nivelul lor de
reusita. Ca și forme de manifestare a evaluării școlarii în ipostaza sa comparativă ar fi:
- Premierea elevilor la sfârșit de an școlar prin acordarea de diplome;
- Admiterea într-o instituție de învățământ pe baza mediilor/rezultatelor.
- Organizarea de serbări în care acordarea de roluri într-o piesa de teatru se face pe baza
unor criterii, în mare parte sociale.
Pe lângă aceste forme de manifestare care conduc la compararea elevilor ar mai fi încă doua
aspecte importante:
1) Diferențele individuale ale copilului
2) Trăsăturile de personalitate ale cadrului didactic.
1.​Diferențele individuale se refera la paternurile individuale și de creștere, aptitudini, interesele
elevilor, independența sau dependența în procesul invatarii, inteligenta, creativitatea, stilurile și
strategiile de invatare specifice fiecărui elev sau personalități în parte.
Un alt lucru de remarcat referitor la diferențele individuale ar fi trăsăturile de personalitate care
îl fac pe elv sa se comporte și sa învețe diferit în şcoală.
Aceste subdiviziuni ale personalității care ajută la diferențiere sunt temperamentul, atitudinile,
stima de sine și caracterul.
Plecând de la ideea conform căreia fiecare copil este diferit, teoria care stă la baza învățării este
teoria învățării depline ( B. S. Bloom și J. B. Carol).
Aceasta vizează valorificarea factorilor obiectivi și subiectivi ai instruirii la niveluri de proiectare
capabile să asigure reuşita școlară a tuturor elevilor.
Factorii obiectivi se referă la timpul real pus la dispoziție pentru reuşita învățării de familie,
comunitate, profesor, în sensul investiției aduse în domeniul calității instruirii.
Factorii subiectivi vizează aptitudinea de invatare a elevului, capacitatea sa de înțelegere,
instruirea, perseverența demonstrată în instruire.
Conceptele învățării depline exemplifica nevoia acută de individualizare a instruirii.

1
Valorificarea acestor factori asigura calitatea proiectării centrată asupra:
● Unor sarcini de învățarea care sa fie cel puțin la nivelul înțelegerii mesajului, numita de
Bloom, faza comprehsiunii;
● Acordarea timpului de învățarea necesar fiecărui elev pe baza factorilor obiectivi și
subiectivi (presupune pregătirea speciala a cadrului didactic, calitatea materialului
didactic, consecvența aplicării principiilor învățării depline)
● Proiectarea didactică adecvată fiecărei i vârste;
● Valorificarea timpului real pe care elevul în poate destina învățării acasă și la școală.
2. ​Factorii perturbatori ai aprecierilor generați de trăsăturile de personalitate ale cadrului didactic
sunt:
-​efectul halo care constă în supraaprecierea sau subaprecierea rezultatelor unui elev sub influenta
impresiilor pe care și-a făcut-o în timp profesorul despre elevul respectiv ;
-efectul curbei lui Gauss presupune ajustarea exigentei în notare în raport de nivelul general atins
de fiecare clasa, astfel încât distribuția rezultatelor să reflecte, pe cât posibil, o distribuție
normală . Astfel la clasa foarte bună exigenta crește , iar la alta cu rezultate în general slabe,
exigenta scade;
-​efectul Pygmalion are ca efect modificarea comportamentului elevului în raport de convingerea
profesorului ca acel elev nu poate satisface cerințele școlare.
-​efectul de contrast sau de ordine consta în mărirea diferențelor în aprecierea unor răspunsuri
succesive. Astfel, dacă după un elev care a răspuns bine, urmează un răspuns bun, exista tendința
de a-l subevalua pe cel din urma.
Datorita acestor consecințe date de aspectele individuale ale copilului cât și trăsăturile de
personalitate ale cadrului didactic, procesul de invatare al elevului poate fi afectat iar consecința
care vine în urma acestora este faptul ca elevul își poate pierde interesul pentru invatare, și scade
încrederea în stima de sine, lucru care va duce la obținerea unor rezultate slabe.
Trebuie sa se pună accent pe egalizarea șanselor de reusita ale tuturor elevilor.

Bibliografie:
*Potolea D., Manolescu M. :​Teoria și practica evaluării educationale"​-suport de curs CREDIS,
2005
*​http://manual-electronic.tripod.com/teoriedidactica/id2.html​ - accesat la data de 10.05.2020
*​https://books.google.com/books/about/Metode_%C8%99i_tehnici_de_%C3%AEnv%C4%83%
C8%9Bare_eficie.html?hl=ro&id=Cy2TDwAAQBAJ​ - accesat la data de 03.05.2020
*​https://www.qreferat.com/referate/pedagogie/DIFERENTE-INDIVIDUALE-IN-INVAT636.ph
p​ - accesat la data de 05.05.2020