Didactica specialității EFS – Master Didactic

Cauni Lidia

Factori perturbatori în evaluare

Evaluarea rezultatelor şcolare este influenţată de mai multe circumstanţe, care

diminuează gradul de obiectivitate al notării.
Situaţiile generatoare de erori în evaluare provin din mai multe surse:
- activitatea învăţătorului;
- personalitatea elevilor;
- natura disciplinei de învăţământ;
- specificul metodelor de evaluare utilizate;
- circumstanţele sociale în care se realizează evaluarea, etc.
Din perspectiva profesorului docimologia identifică două categorii de
variabile care afectează obiectivitatea evaluării:
- intraindividuale (particularităţile individuale ale examinatorului),
- interindividuale, când intervin examinatori diferiţi.
Factorii perturbatori care provin din activitatea cadrului didactic sunt:
- efectul „halo” (efectul „blând” şi eroarea de generozitate);
- efectul de ancorare;
- efectul Pygmalion sau efectul oedipian;
- ecuaţia personală a examinatorului;
- efectul tendinţiei centrale;
- efectul de similaritate;
- de contrast;
- de ordine;
- eroarea logică;
- efectul de rol.
Efectul „halo” analizat şi formulat de Thorndike, încă din 1920, constă în
faptul că notarea este influenţată de o părere preconcepută, favorabilă sau
nefavorabilă, a învăţătorilor despre elevi, cotaţi ca buni sau slabi, obraznici sau
cuminţi, plăcuţi la înfăţişare sau neglijenţi. Întrucât în cazul efectului „halo” notarea
prezintă un caracter afectiv pronunţat, în funcţie de simpatiile şi antipatiile
învăţătorului, elevii care se bucură de un statut bun sunt favorizaţi, chiar dacă în
cadrul examinării comit anumite greşeli, acestea le sunt trecute cu vederea. Dacă la
elevii buni greşelile sunt neobservate şi „uitate”, la elevii cu probleme acestea sunt
depistate cu atenţie, fiind defavorizaţi în notare chiar şi atunci când au învăţat şi au
răspuns bine, pentru că, aşa cum afirmă unul dintre ei, „marele stăpân al catedrei nu
vrea sau, mai bine-zis, nu poate să-şi schimbe ideile”. De aceea, unii elevi când iau
note mici nu mai învaţă, pentru că ştiu că notele ulterioare nu vor fi cu mult mai mari
decât primele. De remarcat că sunt supraestimate răspunsurile elevilor cu privirea
deschisă, cu limbaj îngrijit şi dicţie elegantă. Pentru că unii învăţători nu-şi pot face o
părere proprie, pe baza răspunsurilor date de cei examinaţi, ei se lasă contaminaţi de
rezultatele obţinute de aceştia la alte obiecte de învăţământ şi nu le definitivează nota
până nu se uită la rubricile vecine din catalog sau din carnetul de elev, ghidându-se,
în principal, după aprecierile altora.
În evaluarea conduitei se potidentifica două variante ale efectului ”halo”: efectul
„blând”(forgiveness behaviour) şi eroarea de generozitate (Cucoş, C., p. 198 – 199).
Efectul „blând” este caracterizat prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele
cunoscute, comparativ cu cele necunoscute. „Nou-venitul” este întâmpinat cu mai
multă circumspecţie. Eroarea de generozitate intervine când învăţătorul are anumite
motive pentru a se manifesta cu o anumită indulgenţă: tendinţa de a prezenta o
realitate la modul superlativ, dorinţa de a masca o stare de lucruri reprobabilă,
interesul de a păstra „neîntinată onoarea clasei”etc.
Efectul de ancorare constă în supraevaluarea unor rezultate din cauză că
acestea atrag atenţia asupra unor aspecte mai puţin frecvente, aşteptate,identificabile
la nivelulmajorităţii formelor de răspuns date de elevi. Cu acest prilej, se constituie
noi grile de valorizare a tezelor sau răspunsurilor care urmează.
Asemănător efectului „halo”, Gilbert de Landsheere prezintă efectul
„oedipian” sau efectul Pygmalion pornind de la subiectul mitologic potrivit căruia
Oedip şi-a omorât tatăl pentru că oracolul i-a prezis aceasta. Prin similitudine,
aprecierea rezultatelor obţinute de elevi este puternic influenţată de opinia pe care
învăţătorul şi-a format-o despre posibilităţile acestora. Unii învăţători cu anumite
prejudecăţi au o părere nefavorabilă şi tratează cu neîncredere elevii din casele de
copii, care au suferit traume psihice în viaţa de familie şi, în consecinţă, au unele
deficienţe comportamentale. Ei nu pot fi consideraţi însă inapţi de performanţe şcolare
înalte.
Ecuaţia personală a examinatorului sau eroarea individuală constantă
atestă faptul că fenomenul de inechitate provocat de el are o gamă largă de forme de
manifestare şi o arie întinsă de răspândire. Între cel două atitudini principale – de
fetişizare a notării, folosită abuziv, chiar ca mijloc de constrângere pentru a realiza
ceea ce s-ar impune prin alte mijloace educative şi, de neglijenţă în notare, adică de a
privi această acţiune cu uşurinţă, ca pe o obligaţie administrativă, dezagreabilă şi
împovărătoare – există o tipologie foarte variată a învăţătorilor. Unii au „obiceiul” de
a manifesta exigenţă mai mare la începutul anului şcolar, acordând note mai mici şi de
a fi mai generoşi la sfârşitul anului şcolar sau la faza finală a ciclului de învăţământ
(„dacă au ajuns până aici, n-are rost să le mai întârziem promovarea sau absolvirea”).
În general, însă, în cadrul ecuaţiei personale, învăţătorii ar putea fi plasaţi de la cei
foarte indulgenţi şi generoşi, la cei foarte exigenţi, de o severitate deosebită (constantă
sau temporară, intenţionată sau neintenţionată) şi chiar zgârciţi (mai dispuşi să scadă
decât să adauge în notare sau care dau puţin şi iau mult din ceea ce li se cuvine
elevilor); de la cei care sunt impresionaţi şi apreciază în mod deosebit originalitatea
răspunsurilor, nota personală a acestora, până la cei care se conformează numai celor
predate de ei şi sunt cuprinse în manuale; de la începătorii care, resimţind lipsa de
experienţă şi de pregătire docimologică, învaţă să noteze pe seama elevilor, la obosiţii
şi plictisiţii, care continuă să examineze şi să noteze exclusiv în maniera dobândită
prin propria experienţă; de la cei care ascultă în grabă, punând unor elevi întrebări
uşoare iar altora întrebări grele, la cei care nu asigură claritatea în limbaj şi deci nici
în întrebări, derutându-i şi, până la urmă, nedreptăţindu-i pe elevi; de la cei care sunt
mai severi cu primii şcolari examinaţi decât cu ultimii sau viceversa, la cei care pun
note în afara oricăror norme pedagogice.
Efectul tendinţei centrale se manifestă prin conduita învăţătorului de a evita
extremele scalei de notare din dorinţa de a nu greşi şi de a nu deprecia elevii.
Majoritatea notelor acordate se înscriu în jurul valoriilor medii, nerealizându-se o
discriminare mai evidentă între elevii medii, pe de o parte, şi cei foarte buni sau slabi,
pe de altă parte. Efectul se manifestă mai ales la învăţătorii începători şi la disciplinele
socioumane.
Efectul de similaritate. Învăţătorii are tendinţa de a-şi valoriza elevii prin
raportare la sine (prin contrast sau prin asemănare), normele proprii constituind
principalele criterii de judecare a rezultatelor şcolare. Cu acest prilej, el activează fie
propria experienţă şcolară (ca fost elev sârguincios, disciplinatetc.), fie experienţa de
părinte ce îşi judecă proprii copii. Învăţătorii care au experienţă de foşti „premianţi”
vor manifesta un plus de exigenţă comparativ cu cei care nu au strălucit la diverse
materii. Învăţătorii care au copii cu performanţe înalte vor avea tendinţa să-i evalueze
şi pe elevii săi cu acelaşi grad de aşteptări.
Efectul de contrast apare prin accentuarea a doua însuşiri contrastante care
survin imediat în timp şi spatiu. În mod curent, învăţătorii au tendinţa să opereze o
comparare şi o ierarhizare a elevilor. Se întâmplă ca, de multe ori, acelaşi rezultat să
primească o notă mai bună, dacă urmează după evaluarea unui rezultat mai slab (în
sensul că, după o lucrare slabă, una bună pare a fi şi mai bună) sau să primească una
mediocră dacă urmează imediat după răspunsurile unui candidat care sunt excelente.
Conştientizarea efectelor datorate contiguităţii probelor de către învăţătorul
examinator constituie un prim pas pentru eliminarea consecinţelor nedorite, presupuse
de acest efect.
Efectul de ordine se manifestă prin exigenţe sporite ale învăţătorului la
începutul procesului de evaluare (la începutul anului, la începutul examinării, când
poate folosi nota în scop de intimidare) şi prin comportamente mai indulgente spre
finalul procesului de evaluare (la sfârşitul anului, al examinării devine mai concesiv).
Astfel unii elevi sunt favorizaţi, iar alţii sunt nedreptăţiţi.
Eroarea logica constă în substituirea obiectivelor şi parametrilor importanţi ai
evaluării prin scopuri secundare, cum ar fi acurateţea şi sistematicitatea expunerii,
efortul depus de elev pentru a ajunge la anumite rezultate (fie ele chiar şi mediocre),
gradul de conştiinciozitate etc. Abaterea se justifică uneori, dar ea nu trebuie să
devină o regulă. Unele erori sunt facilitate de specificul disciplinei la care se
realizează evaluarea. Obiectele de învăţământ riguroase, exacte, se pretează la o
evaluare mai obiectivă, pe când cele umaniste şi sociale predispun la aprecieri
marcate de subiectivitatea învăţătorului. Efectele apar şi prin implicarea factorilor de
personalitate, atât cei care ţin de învăţător, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de
moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori
în evaluare.
Efectul de rol se manifestă prin interiorizarea unor mărci sau standarde
“străine” spaţiul normal de formare, ca urmare a unor presiuni dictate de rolul pe care
trebuie să-l joace învăţătorul sau expectanţele la care trebuie să se ridice în evaluare
(induse de inspectori, factori de decizie, standarde naţionale etc.).
Alte surse de eroare în evaluare pot fi:
a) Personalitatea elevilor care determină multe erori de notare şi apreciere.
Perturbaţiile provin din:
- nepotrivirea dintre instrumentele folosite în evaluare şi diferitele însuşiri ale
personalităţii elevilor;
- reacţiile elevului ca manifestare a individualităţii sale, maschează uneori
randamentul real;
- starea psihică în care se află, determinată de oboseală, tip temperamental,
atitudinal, abilităţile de care dispune etc. îşi pun amprenta asupra răspunsurilor
exprimate;
- specularea sistemului de notare al profesorului;
- factori accidentali: stres, frustrare, anxietate etc.
b) Specificul obiectelor de învăţământ:
- disciplinele exacte, riguroase, facilitează obiectivitatea evaluării;
- disciplinele socio-umane comportă evaluării subiective.