TRANSFORMĂRI DE STĂRI DE AGREGARE

Faza unui sistem reprezintă o parte omogenă, distinctă din punct de vedere fizic, delimitată
de celelalte părţi ale sistemului printr-o suprafaţă bine precizată. Se utilizează termenul de fază
pentru cele trei stări de agregare.
Transformare de fază (tranziţie de fază/transformare de speța I) - trecerea substanţei dintr-
o fază într-o altă fază. Transformările de fază sunt reversibile și se desfășoară cu schimb de căldură
latentă.

Căldura latentă reprezintă căldura schimbată (primită sau cedată) la trecerea unei substanțe
dintr-o stare de agregare în alta, la temperatură constantă. Căldura latentă determină numai
variația energiei potențiale interne a moleculelor și implicit variația energiei interne.

Căldura latentă este o măsură a variației energiei potențiale interne a moleculelor.

Căldura latentă specifică reprezintă căldura ce revine unității de masă a unei substanțe
pentru a trece dintr-o stare de agregare în alta, la o temperatură constantă (energia cinetică medie a
moleculelor rămâne constantă).

Q
λ= , [ λ ]SI =1 J /kg
m
Căldura latentă specifică este o măsură a variației energiei potențiale interne a unității de
masă.

Topirea și solidificarea
Fenomenul de trecerea a unei substanțe din stare solidă în stare lichidă se numește topire.

Trecerea corpului solid cristalin în stare lichidă se realizează la o temperatură determinată

pentru fiecare substanță și necesită o cantitate de căldură: căldură latentă de topire. Căldura latentă
specifică de topire este egală cu căldura latentă specifică de solidificare.

λ topire=λ solidificare

Prin topire volumul corpurilor cristaline crește, densitatea scade iar distanța medie dintre
molecule crește. Există câteva excepții (gheață, bismut, fonta, germaniu, argint) pentru care
volumul scade iar densitatea crește pe anumite intervale de temperatură.

O substanță pură are la o anumită presiune o temperatură de topire determinată. În timpul

topirii temperatura rămâne constantă, dacă presiunea rămâne constantă. Această temperatură
crește dacă presiunea atmosferică crește. La corpurile anormale, temperatura de topire scade prin
creșterea presiunii atmosferice.

Dpdv cinetico-molecular, topirea înseamnă ruperea rețelei cristaline astfel încât în stare
lichidă să păstreze numai o ordine locală care se extinde numai la un număr mic de particule vecine.
Faptul că în timpul topirii solidul primește căldură fără ca temperatura să varieze înseamnă că
această căldură este folosită pentru variația energiei potențiale de interacțiune dintre molecule.
Energia cinetică internă a moleculelor nu se modifică.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Transformă ri de stă ri de agregare Pagină 1

 Procesul invers topirii se numește solidificare (cristalizare). La răcirea lichidului de la
temperatura la care apare și faza solidă încep să crească cristale în jurul centrilor de cristalizare.
Procesul de cristalizare este însoțit de degajare de căldură iar temperatura la care are loc se numește
temperatură de solidificare. Temperatura de solidificare este egală cu temperatura de topire dacă
presiunea rămâne constantă. În timpul solidificării se degajă căldură egală cu cea absorbită în
timpul topirii. Solidificarea unei substanțe pure la o presiune dată are loc la aceeași temperatură la
care are loc și topirea.

Pentru corpurile amorfe (sticla, smoala, ceara) se vorbește despre un interval de temperaturi
de topire respectiv de solidificare.

Masa unui corp nu se modifică în timpul topirii sau al solidificării.

Aplicații ale topirii și solidificării: obținerea aliajelor. Temperatura de topire a aliajului este
mai mică decât temperatura de topire a fiecărui component al său.

Vaporizarea și condensarea
Vaporizarea este procesul fizic de trecere a unei substanțe din stare lichidă în stare gazoasă.
Procesul invers se numește condensare.

Vaporizarea are loc cu absorbție de căldură iar condensarea cu cedare de căldură. Căldura
primită în timpul procesului de vaporizare este folosită pentru învingerea forțelor de coeziune dintre
moleculele de lichid. Căldura latentă de vaporizare este o măsură a variației energiei interne de
legătură a moleculelor. Astfel, sistemul își modifică energia internă fără a-și modifica temperatura.

Temperatura de vaporizare este egală cu temperatura de condensare și rămâne constantă în

timpul procesului dacă presiunea atmosferică este constantă.

Căldura latentă specifică de vaporizare este o caracteristică a substanței și depinde de

presiune. Căldura latentă specifică de condensare este egală cu căldura latentă specifică de
vaporizare.

λ vaporizare =λcondensare

Vaporizarea poate avea loc în volum limitat (în vid și în atmosferă gazoasă) și în
volum nelimitat (evaporare și fierbere).

Vaporizarea în vid este instantanee și are loc până când presiunea vaporilor obținuți atinge
o valoare maximă pm. În acest caz, vaporii se numesc vapori saturanți iar pm se numește presiunea
maximă a vaporilor saturanți în condițiile date de temperatură.

Vaporii saturați sunt vaporii aflați în echilibru dinamic cu lichidul din care provin. Presiunea
vaporilor saturați pm verifică următoarele legi:

- depinde de temperatura lichidului: rămâne constantă dacă temperatura lichidului este

constantă, crește neliniar la creșterea temperaturii;

- depinde de natura lichidului din care provin vaporii;

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Transformă ri de stă ri de agregare Pagină 2

 - nu depinde de masa lichidului și nici de masa sau volumul vaporilor în contact cu lichidul
respectiv.

Vaporizarea în atmosferă gazoasă este relativ lentă. Procesul încetează atunci când vaporii
din incintă devin saturanţi. pm nu depinde de presiunea gazului din incintă, fiind aceeași ca și cum
vaporii ar ocupa singuri întregul volum.

Evaporarea reprezintă vaporizarea la suprafața liberă a lichidului.

Evaporarea are loc numai dacă presiunea vaporilor din atmosfera ambiantă p1 (presiunea
vaporilor de deasupra lichidului), la temperatura mediului, este mai mică decât pm a vaporilor
saturanți și dacă presiunea atmosferică este mai mare decât pm (p1<pm<p0).

Evaporarea este cu atât mai rapidă cu cât temperatura lichidului este mai ridicată.

Viteza de evaporare este direct proporțională cu suprafața liberă S a lichidului, cu diferența

dintre presiunea maximă pm și presiunea p1 a vaporilor de lichid din gazul de deasupra lichidului și
invers proporțională cu presiunea atmosferică a gazului de deasupra lichidului. Factorul de
proporționalitate K depinde de viteza aerului în contact cu lichidul.

S( p m− p1)
v=K
po

În procesul de evaporare, energia cinetică medie a moleculelor scade și deci temperatura

lichidului scade. Pentru a-și menține temperatura constantă lichidul trebuie să primească căldură
egală cu căldura latentă de vaporizare.

Dacă numărul de molecule care părăsesc lichidul este mai mare decât numărul de molecule
care se întorc în lichid, masa lichidului scade, presiunea vaporilor crește. În aceste condiții
evaporarea continuă.

Fierberea reprezintă vaporizarea în toată masa lichidului. Temperatura de fierbere

reprezintă temperatura vaporilor din imediata vecinătate a lichidului.

Fierberea verifică următoarele legi:

 când un lichid fierbe, la presiune constantă, temperatura vaporilor în imediata vecinătate a

lichidului rămâne constantă (temperatură de fierbere); în condiții de presiune constantă,
temperatura de fierbere depinde numai de natura lichidului.
 temperatura de fierbere crește când presiunea atmosferică crește.
 un lichid începe să fiarbă atunci când presiunea maximă a vaporilor săi este egală cu
presiunea exterioară exercitată asupra suprafeței libere a lichidului.(pm=po)

Condensarea începe în momentul în care presiune vaporilor saturați este mai mică decât
presiunea vaporilor existenți în mediu. Dacă presiunea vaporilor p1<pm predomină procesul de
evaporare, dacă p1>pm predomină procesul de condensare.

Prin condensare, distanțele intermoleculare se micșorează și energia internă se micșorează și

gazul cedează căldură mediului exterior.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Transformă ri de stă ri de agregare Pagină 3

 Sublimarea și desublimarea
Sublimarea reprezintă procesul de trecere a unei substanțe din stare solidă direct în stare
gazoasă. Procesul invers se numește desublimare.

Zăpada, gheața, iodul, sulful, naftalina pot trece direct din stare solidă în stare gazoasă.

Căldura latentă specifică de transformare S-G este egală cu suma dintre căldura latentă
specifică de topire și căldura latentă specifică de vaporizare.

λ sublimare= λtopire + λ vaporizare

λ sublimare= λdesublimare

Temperatura de sublimare, egală cu temperatura de desublimare, depinde de natura

substanței și de presiune (crește la creșterea presiunii atmosferice).

În timpul gerurilor foarte mari, vaporii de apă desublimează pe cristale de zăpadă și

formează macrocristale. La deschiderea unei butelii de CO2, destinderea poate fi atât de puternică
încât răcirea produce „zăpada carbonică”.

Punctul triplu

Temperatura la care are loc echilibru a două faze (temperatura de topire, de vaporizare și de
sublimare) se poate reprezenta grafic în funcție de presiunea exterioară. Punctele de pe curbe
reprezintă stări de echilibru în care coexistă două faze (stări de agregare) ale substanței. La
temperatura de topire, faza solidă şi faza lichidă sunt în echilibru. Diagrama de fază L-G este
limitată de punctul critic, peste care nu pot coexista niciodată cele două faze.

Diagramele de fază pentru cele trei faze ale unei substanțe care
se dilată prin topire se contractă prin topire

Punctul triplu al unei substanțe reprezintă starea unică în care coexistă, în echilibru, toate
cele trei faze solidă, lichidă și gazoasă.

Punctul triplu în care coexistă gheața-apa-vaporii de apă a fost ales ca stare de referință
pentru definirea temperaturii absolute și i s-a atribuit prin convenție valoarea de 273,16K=0,01C la
o presiune de 611,73Pa.

Obs! Substanțele polimorfe au mai mult de trei faze și de aceea, diagrama stărilor prezintă
mai multe puncte triple.
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Transformă ri de stă ri de agregare Pagină 4
 Punctul critic

Punctul critic este starea în care intervalul de volum în care se face condensarea
(lichefierea) se reduce la un punct. Acesta este caracterizat printr-o temperatură critică Tc , volum
critic Vc și presiune critică pc. În această stare, faza lichidă și cea gazoasă nu se mai disting,
densitatea vaporilor devine egală cu densitatea lichidului iar tensiunea superficială dispare.

Pentru temperaturi mai mari decât Tc, gazul nu mai poate fi transformat în lichid prin
comprimare, indiferent de presiune. Tc și pc depind de natura substanței.

Tc este temperatura maximă la care un gaz real trece din stare gazoasă în stare lichidă,
printr-o transformare izotermă (izotermă critică). Temperatura critică este o constantă de material.

Dacă temperatura unei substanțe T > T c , substanța se va găsi în stare gazoasă, indiferent de
presiunea la care se află. Prin creșterea presiunii, substanța nu poate trece în stare lichidă. Pentru
T > T c , nu este posibilă existența a două faze,

Dacă temperatura unei substanțe T < T c , substanța se va găsi în stare de vapori, până la
presiunea la care apare faza lichidă. Prin creșterea presiunii, substanța poate trece în stare lichidă.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Transformă ri de stă ri de agregare Pagină 5