6.

Cinetica procesului de oxidare a otelurilor si fontelor

Oxidarea metalelor în aer se desfăşoară după o reacţie de forma:

y
xM + O2<->MxOy
2

În prima fază, de formare a peliculei de oxid, acţionează oxigenul adsorbit ce disociază în cei doi
atomi componenţi. Primele legături chimice ale atomilor de oxigen se formează în acele puncte în care
metalul prezintă o energie liberă mai mare sau o concentraţie mai mare a atomilor metalici mai puţin
nobili. Repartiţia acestor oxizi primari depinde mult de structura metalografică din suprafaţă şi de
orientarea cristalelor. Se ajunge la formarea aşa numitelor nuclee de oxid care în continuare se extind
prin difuzie până când se acoperă întreaga suprafaţă şi stratul rezultat prezintă o textură proprie.

Odată suprafaţa acoperită, procesul de oxidare se încetineşte deoarece de acum acesta se desfăşoară
prin difuzie. Înseamnă că oxidarea nu poate continua decât dacă există o diferenţă de concentraţie în
oxigen între exteriorul stratului de oxid şi interfaţa metal - oxid. Continuând oxidarea, în strat se induc
tensiuni importante care produc defecte (pori, fisuri) ce asigură un acces liber al oxigenului.

Din punct de vedere cinetic, oxidul poate creşte „în afară” când mobilitatea ionilor metalici prin stratul
de oxid este mai mare decât a oxigenului, sau spre „interior” când situaţia se inversează. Viteza
maximă de coroziune se constată când oxigenul este cel care difuzează mai uşor prin stratul de oxizi.

Dacă se consideră fierul, la temperaturi mai mici de 590 oC, acesta se acoperă cu un strat de Fe3O4 şi
un strat extern de Fe2O3, pe când la temperaturi mai mari de 590 oC prezintă trei straturi de oxizi,
primul fiind de FeO (Fe0,94O wustita), al doilea de Fe3O4 (hematita) şi cel exterior de Fe2O3
(magnetita).

Din punct de vedere cinetic, creşterea grosimii peliculei de oxid se poate desfăşura după:

- o lege liniară de forma (Mg):

s  kt  s0 caracteristică straturilor poroase de oxizi, când oxigenul are acces direct la metal;

- o lege parabolică de forma (Fe, Cu, Ni):

s2  kt  s0 caracteristică îngreunării deplasării ionilor prin stratul de oxid;

- o lege logaritmică de forma (Zn):

s  k ln t/c  s0 caracteristică în prima fază de formare a peliculei compacte de oxizi.

În aceste relaţii s-au folosit următoarele notaţii: s – grosimea peliculei de oxid, s0 – grosimea
iniţială, t – timpul de expunere, k – factor dependent de condiţiile de oxidare, c – constantă
caracteristică metalului.

Atât legea parabolică cât şi cea logaritmică de creştere a grosimii stratului de oxid indică
faptul că pelicula are un oarecare rol protector pentru suprafaţa metalului.