Sunteți pe pagina 1din 4

Câmpurile electromagnetice şi efectele acestora

asupra stării de sănătate

Dr. Nuţi Deliu, Fiz. Violeta Calotă - Inst. de Sanatate Publica Bucuresti

Preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru utilizarea unor tehnologii industriale
performante a determinat, la sfârşitul secolului XX, explozia numărului de surse de radiaţii electromagnetice
neionizante din banda microunde şi radiofrecvenţă (cosmice şi industriale) concomitent cu creşterea
interesului populaţiei şi al specialiştilor pentru evaluarea riscurilor pentru sănătate. În acest context este
lesne de înţeles preocuparea atât a cercetătorilor, cât şi a populaţiei, cu privire la identificarea şi evaluarea
riscurilor pentru sănătate.

Ce sunt radiaţiile electromagnetice neionizante din banda microunde şi radiofrecvenţă?

Acestea sunt radiaţii cu frecvenţa cuprinsă între 3 kHz şi 300 GHz (lungimea de undă între 100 km şi
respectiv 1mm) a căror energie nu determină ionizarea materiei (chiar pentru radiaţiile de 300 GHz energia
este de 3 ori mai mică decât cea necesară pentru ionizarea materiei). Un câmp electromagnetic (radiaţie sau
undă electromagnetică) este format dintr-un câmp electric (E) şi un câmp magnetic (H) perpendiculare între
ele şi perpendiculare pe direcţia de propagare care oscilează sinusoidal între valorile pozitive şi cele
negative cu o frecvenţă f. Distanţa dintre două valori maxime pozitive (sau negative) se numeşte lungime de
undă (λ), mărime invers proporţională cu frecvenţa f. Câmpul poate fi împărţit în două componente principale
– componenta reactivă şi cea radiativă. Componenta reactivă se referă la energia înmagazinată în regiunea
din apropierea sursei şi este responsabilă de efectele asupra omului. Această regiune se găseşte în jurul
sursei, până la o distanţă de aprox. 1/6m~2m şi se mai numeşte şi regiunea câmpului apropiat. Măsurătorile
în câmp apropiat sunt dificile, deoarece chiar introducerea sondei pentru măsurare poate modifica
substanţial câmpul. Componenta radiativă se găseşte la distanţe mai mari de o lungime de undă, această
regiune numindu-se şi regiunea câmpului îndepărtat, în care unda electromagnetică poate fi descrisă ca o
undă plană, raportul dintre intensitatea câmpului electric şi cea a câmpului magnetic fiind constant. Această
caracteristică este importantă, deoarece face suficientă măsurarea unei singure componente a câmpului,
cea electrică sau cea magnetică. Între cele două regiuni mai există o zonă de tranziţie, în care predomină
componenta radiativă. Deoarece lungimea de undă este invers proporţională cu frecvenţa, aceste regiuni
variază considerabil, de la 1mm la 100 km în banda de radiofrecvenţă (RF). De exemplu, pentru frecvenţe
mai mari de 300 MHz (<1m) expunerea populaţiei are loc în regiunea câmpului îndepărtat, exceptând
situaţia în care persoana se apropie la o distanţă mai mică de un metru (1m) de sursă.

Câmpurile electromagnetice pot fi modulate în amplitudine sau frecvenţă. În cazul în care informaţia (de
exemplu vorbirea) se transmite prin radio, ea trebuie mai întâi convertită în semnal electric. Acest semnal
care are o frecvenţă mult mai mică decât cea de radiofrecvenţă este mixat cu semnalul RF, iar procesul de
mixare se numeşte modulare. Alt mod de transmitere a semnalelor RF este cel prin pulsuri, de exemplu în
aplicaţiile radar. Pulsurile radar durează un timp foarte scurt comparativ cu intervalul dintre pulsuri, astfel că
puterea medie emisă este mult mai mică decât puterea de vârf. Puterea câmpului electric sau magnetic este
exprimată sub forma valorii de vârf (pozitive sau negative) sau sub formă rms (valoare efectivă, adică
2
rădăcina pătrată din media pătratelor puterilor). Densitatea de putere (se măsoară în watti/m ) este produsul
dintre intensitatea câmpului electric şi a câmpului magnetic (puterea undei) raportat la suprafaţa prin care se
propagă undă. Pentru evaluarea expunerii la frecvenţe mai mici de 100 kHz se recomandă utilizarea
intensităţii câmpului electric din ţesuturi deoarece această mărime fizică se corelează cu efectele biologice şi
este la rândul ei corelată cu densitatea de curent. Pentru frecvenţe mai mari se utilizează rata de absorbţie
specifică a energiei SAR (Specific Absorbtion Rate), sau puterea specifică, care se corelează cu pătratul
intensităţii câmpului electric din ţesut. SAR este rata cu care energia undei este absorbită într-un ţesut de
masă m şi se măsoară în watti /kg (W/kg). Această mărime fizică variază punctual în corp, deoarece câmpul
electric se modifică odată cu poziţia corpului, iar conductivitatea ţesuturilor este diferită.

Pentru evaluarea expunerii la radiaţiile electromagnetice (EMF) neionizante din banda microunde şi
radiofrecvenţă, literatura de specialitate recomandă două tipuri de abordări: 1. măsurarea puterii sau a altor
caracteristici ale câmpurilor electromagnetice (intensitatea câmpului electric sau magnetic) în condiţii
standardizate de laborator sau în condiţii variabile de teren; 2. deoarece caracteristicile câmpurilor
electromagnetice depind sensibil de prezenţa omului în aproprierea surselor de radiaţii se recomandă
evaluarea expunerii prin dozimetrie computaţională sau prin dozimetrie bazată pe fantome. Ultimul tip de
dozimetrie se bazează pe caracteristicile câmpului măsurat şi pe un model anatomic (fantomele reprezintă
structuri ale corpului, de cele mai multe ori configuraţii ale capului uman construite din materiale cu
rezistenţă electrică asemănătoare cu cea a ţesuturilor biologice). Avantajul principal al acestui tip de
dozimetrie îl reprezintă posibilitatea măsurării puterii câmpului electric şi magnetic din interiorul corpului într-
o situaţie dată, dezavantajul major fiind reprezentat de dificultăţile de calculare ale puterii câmpului
electromagnetic în timpul numeroaselor mişcări ale corpului uman.

Surse de microunde şi radiofrecvenţă

Echipamentele de telecomunicaţii (antenele) folosite în domeniul comunicaţiilor generează câmpuri care


acoperă întreg spectrul electromagnetic. La frecvenţe joase, structurile sunt masive, cu piloni suport cu
înălţimi de 200–250 m. În zona pilonilor, intensitatea câmpului electric poate să fie de sute de volţi/m, iar a
câmpului magnetic în apropierea antenelor de 2 – 15 amperi/m, iar lângă piloni de 0,2 amperi/m.

Echipamente cu folosire manuală (hand set). În această categorie intră telefoanele mobile, telefoanele
fără fir, echipamente pentru comunicaţii de urgenţă (TETRA) şi echipamentele profesionale – walkie-talkies.
Dispozitive noi care pot fi incluse în această categorie sunt laptop-urile şi palmtop-urile cu antenă, care poate
fi integrată în aparat sau este vizibilă la suprafaţa acestuia. Puterea de emisie a acestor echipamente este
de la câţiva miliwatti, pentru telefoanele wireless, la câţiva watti, pentru walkie-talkies, iar banda de frecvenţă
se întinde de la 30 MHz la 5 GHz. Frecvenţele la care operează telefonia mobilă în România sunt 450, 900
şi 1800 MHz. Noile telefoane mobile (sau telefoanele fără fir) sunt proiectate să funcţioneze la puteri mult
mai mici decât echipamentele industriale, dar riscul pentru sănătate ar putea să apară datorită distanţei
foarte mici faţă de corp, ex : 2 cm (în această situaţie puterea câmpului din interiorul corpului nu poate fi
prezisă doar pe baza măsurării puterii câmpului electromagnetic din exteriorul corpului). La distanţe mai mici
de 1 cm de antenă intensitatea câmpului electric localizat poate fi de sute de volţi/m, dar aceste valori găsite
în absenţa corpului uman şi atât de aproape de antenă nu sunt folosite ca măsură a expunerii. În aceste
condiţii trebuie luată în considerare interacţia mutuală dintre capul utilizatorului şi telefon. Pentru
determinarea expunerii umane se folosesc diferite modele, iar mărimea dozimetrică internă SAR se
evaluează ca funcţie de puterea de emisie. S-au dezvoltat proceduri standard pentru evaluarea SAR
(CENELEC 2001 etc.), iar producătorii sunt obligaţi să asigure informaţiile despre rezultatele
măsurătorilor. Expunerea utilizatorului depinde de puterea de emisie a telefonului, localizarea utilizatorului
faţă de staţia de bază, poziţionarea telefonului faţă de cap, dimensiunea capului, numărul şi durata
convorbirilor. Localizarea geografică e importantă deoarece prin controlul puterii de emisie (APC – adaptive
power control) aceasta se poate reduce cu un factor de 1000. Telefoanele fără fir – analogice şi digitale, au
puterea medie de emisie în jur de 10 mW. În regim normal de funcţionare, la distanţa potrivită faţă de staţia
de bază, telefoanele mobile au putere de emisie mică astfel că SAR va fi mai mică decât a telefoanelor fără
fir.

TETRA (Terrestrial Trunked Radio) este un sistem radio digital de urgenţă introdus din 1997 şi care
operează la frecvenţe de 400 MHz.

Bluetooth este o tehnică pentru conectarea dispozitivelor mobile (computer, mouse, telefon mobil etc)
folosind sistemul radio, în loc de fire. Sistemul operează la 2,45 GHz, cu 1 miliwatt putere de vârf şi permite
folosirea aparatului pe o rază de 10 m. Puterea de emisie mică duce la expuneri mici, sub limitele
recomandate de ICNIRP 1998 (Comisia Internaţională pentru protecţie împotriva radiaţiilor neionizante -
limite maxime admise pentru populaţie).

Reţelele locale fără fir (wireless LAN – wireless local area networks) sunt sisteme pentru legarea în reţea a
computerelor sau a altor dispozitive portabile, folosind frecvenţe în domeniul GHz. Transmisiile LAN wireless
sunt intermitente, deci puterea medie de emisie este mică şi depinde de cantitatea de date transmisă.
Expunerea depinde numai de poziţionarea corpului faţă de antenă, de durata transmisiei şi de puterea de
vârf. În general, măsurătorile au indicat valori mult mai mici decât limitele impuse şi acceptate de ICNIRP.

Dispozitive “mâini libere” (hands – free kits). O caracteristică importantă a acestor echipamente este
mărirea distanţei dintre sursa majoră de expunere, antenă, şi capul sau alte părţi ale corpului utilizatorului.
Echipamentul constă dintr-o cască şi un microfon conectat la telefon prin fir sau prin legătură radio fără fir de
tip Bluetooth. Acest tip de echipament ar putea reduce SAR la nivelul capului, datorită distanţei mari dintre
antenă şi cap şi datorită faptului că firele conducătoare nu formează un ghid de undă de radiofrecvenţă
eficient. În unele măsurători, SAR lângă cască depăşeşte SAR măsurată în acelaşi punct, dar în cazul
folosirii directe a telefonului.
Antene fixe folosite în televiziune şi radio. În SUA s-au făcut măsuratori ale intensităţii câmpurilor
electrice şi magnetice (Mantiply, 1997) la distanţe între 1 şi 100 m faţă de pilonii pe care erau montate
antene şi care funcţionau la puteri de emisie între 1 şi 59 kilowatti şi frecvenţe între 500 kHz şi 1,6
MHz. Măsurătorile au arătat că la distanţa de 1-2 m de turn, câmpul electric este între 95 – 720 V/m, iar
câmpul magnetic între 0,1 – 9,3 A/m. La distanţa de 100 de metri de turn, valorile sunt mult mai mici, pentru
câmp electric 20 mV/m şi pentru câmp magnetic 76 mA/m. Valorile limită pentru expunerea populaţiei la
frecvenţa de 500 kHz sunt 87 V/m pentru câmpul electric şi 1,46 A/m pentru câmpul magnetic, iar pentru
frecvenţa de 1,6 MHz valorile limită sunt 68,7 V/m şi 0,45 A/m. Expunerea cea mai mare o are personalul
care lucrează efectiv la întreţinerea instalaţiei.

Staţii de bază pentru telefonia mobilă. Staţiile de bază pot fi: - macrocelulare, plasate la o înălţime între 15
şi 50 m faţă de sol şi destinate comunicaţiilor pe distanţe de câţiva km. - microcelulare, având antenele
plasate la o înălţime mai mică faţă de sol şi destinate convorbirilor pe distanţe de câteva sute de metri. -
picocelulare, pentru a asigura semnal în interiorul clădirilor. - Într-un studiu realizat în 2000 (Mann, UK) la 17
locaţii de staţii de bază, valorile densităţii de putere au fost între10 W/m2 şi 1 m W/m2 cu un maxim la 8,3
W/m2 . În toate cazurile în care s-au făcut măsurători în locuri în care populaţia are acces, valorile câmpului
electromagnetic au fost mai mici decât limitele ICNIRP. Antenele de telefonie mobilă emit direcţional,
fasciculul principal fiind în faţa antenei, astfel că undele electromagnetice nu sunt emise nici în spatele
antenei şi nici sub amplasamentul acesteia. Cel mai probabil, persoanele care locuiesc în apropierea unei
staţii de bază, dar nu în direcţia fasciculului principal al antenei, sunt expuse la valori asemănătoare cu
valorile câmpului în absenţa antenei. Persoanele care locuiesc în direcţia fasciculului principal pot fi, de
asemenea, expuse la valori ambientale, deoarece pereţii locuinţei şi casele poziţionate între staţia de bază şi
locuinţă ecranează undele electromagnetice. O expunere la valori mai mari se poate întâlni atunci când
undele electromagnetice sunt împrăştiate sau reflectate de pereţii caselor. Expunerea depinde, deci, de
distanţa faţă de antenă, traficul convorbirilor, direcţia fasciculului, caracteristicile de împrăştiere şi atenuare a
undei, contribuţia altor semnale provenite de la alte surse. În apropierea staţiilor de bază sunt considerate
«locuri sensibile» grădiniţe, şcoli, spitale sau parcuri.

Efectele câmpurilor electromagnetice

Efectele câmpurilor de RF cu ţesuturile pot fi atât de natură termică, cât şi netermică. 1. Efectele termice
apar datorită conductibilităţii electrice a majorităţii ţesuturilor biologice. Câmpurile electrice induse în
organism generează curenţi electrici ai căror energie, prin disipare, determină creşterea
temperaturii. Deoarece multe reacţii biochimice sunt puternic dependente de temperatură, este plauzibil ca
modificarea acesteia să ducă la efecte biologice. Se consideră că atâta timp cât limitele recomandate de
ICNIRP nu sunt depăşite, apariţia unor efecte biologice datorate efectelor termice este improbabilă. 2.
Efectele netermice pot apărea ca urmare a mai multor interacţii dintre câmpul electric şi diferite componente
ale ţesuturilor biologice, de exemplu modificări în conformaţia proteinelor (Bohr şi Bohr, 2000) sau efecte
asupra legării unor mediatori de receptori celulari - Ca2+ de exemplu (Chiabrera et al, 2000), procese care la
rândul lor declanşează o cascadă de evenimente intra şi intercelulare. Studiile celulare (in vitro) sunt cel mai
utilizate pentru depistarea mecanismelor de interacţie deoarece, spre deosebire de studiile in vivo pe
animale sau studiile epidemiologice, se realizează în condiţii controlate, rezultatele se obţin în timp scurt şi
permit elaborarea unor modele matematice de studiu. Totuşi, studierea numai a celulelor sau a sistemelor
izolate nu permite observarea nenumăratelor interacţii care au loc în întreg organismul. În prezent, se
consideră că nu sunt date concludente pentru validarea ipotezei oncogenice (direct sau prin promovarea
altor agenţi carcinogeni). Nici ipoteza genotoxicităţii nu este susţinută deoarece, pe ansamblu, nu s-au
observat proliferare sau transformare celulară, modificarea ratei de mutaţie sau schimburi de cromatide
surori în cazul expunerii la câmpuri de radiofrecvenţă. Într-un singur studiu (Mashevich et al, 2003) s-a
raportat apariţia unei aberaţii cromozomiale, iar în altul (Zhang et al, 2002) s-a observat inducerea de leziuni
ADN prin sinergie cu un agent genotoxic. Rezultatele privind formarea de micronuclei sunt variabile şi dificil
de interpretat. Deşi a fost studiată o gamă largă de condiţii de expunere şi de modele biologice, studiile
celulare nu au relevat un mecanism bine definit al interacţiei câmpurilor de radiofrecvenţă cu sistemele
vii. Studiile in vivo au urmărit ipoteza conform căreia expunerea la câmpuri cu nivele mici poate să
determine, în absenţa încălzirii ţesuturilor, creşterea riscului de apariţie a cancerului, afectarea capacităţii de
reproducere sau a activităţii cerebrale. Două studii recente (Vijayalaxmi et al, 2001 şi 2003) care au folosit
modele bine stabilite pe animale nu au găsit dovezi în privinţa existenţei efectelor genotoxice sau
mutagenice. Unul dintre acestea a folosit pentru expunere o radiaţie specifică sistemelor de telefonie
mobilă. Un alt studiu (Sykes et al, 2001) a raportat o reducere semnificativă a frecvenţei de recombinare
intracromozomiale după expunerea la radiaţie tip GSM, dar rezultatele variază şi semnificaţia biologică a
acestui efect este neclară. Studii recente care au examinat potenţialul carcinogenic al radiaţiilor folosite în
telefonia mobilă au raportat, în general, lipsa vreunei influenţe asupra incidenţei tumorale. Un studiu demn
de amintit e cel al lui Utteridge et al (2000) al cărui rezultat nu se coroborează, însă, cu un studiu similar al
lui Repacholi (1997) care a găsit că expunerea la radiaţie GSM a cauzat creşterea incidenţei limfomului într-
o linie de şoareci predispuşi la inducerea limfomului. În studiul lui Utteridge s-a folosit un număr mai mare de
animale, dozimetria a fost mai bună, perioada de ţinere sub observaţie a animalelor a fost mai mare, iar
histiopatologia a fost completă. Fertilitatea masculină este sensibilă la creşterea temperaturii, iar studiile pe
animale au confirmat o sensibilitate similară în cazul expunerii la radiaţii de RF cu nivele termice. Expunerea
cronică la nivele scăzute, netermice a fost, în general, fără efect. Cele mai multe studii care au investigat
efectele radiaţiei de RF asupra sistemului nervos nu au găsit efecte în exprimarea genelor sau în privinţa
creşterii permeabilităţii barierei hemato-encefalice. În cazul unei expuneri intense este posibil ca activitatea
colinergică la nivelul creierului să fie influenţată (Lai et al, 2000). Aceste modificări pot determina efecte
asupra învăţării spaţiale şi memoriei, dar astfel de rezultate trebuie confirmate.

În privinţa studiilor epidemiologice se pot spune următoarele: - Radiaţia de RF poate duce la efecte termice
cu efecte negative numai dacă limitele propuse de ICNIRP sunt depăşite. - Câmpurile în pulsuri pot avea
efecte auditive care însă nu determină efecte pe termen lung asupra stării de sănătate. - Câmpurile de RF la
care este posibil să fie expusă populaţia nu pot cauza cataractă oculară. - 3 din 5 studii publicate au sugerat
scăderea cantităţii de spermă la muncitorii expuşi la câmpuri de RF, dar toate aceste studii au implicat un
număr mic de subiecţi (Hjollund si Bonde, 1997; Weyandt et al, 1996; Lancranjan et al, 1975). - Există puţine
date epidemiologice despre fertilitatea femeilor expuse la radiaţii, iar rezultatele sunt incerte (Higier şi
Baraska, 1967; Larsen et al, 1991). Probabil câmpurile nu induc avort spontan la femeile expuse în timpul
sarcinii (Larsen et al, 1991; Taskinen et al, 1990) şi nici creşterea malformaţiilor congenitale (Kallen et al,
1982; Kurppa et al, 1982; Taskinen et al, 1990). - Studii făcute în Europa de Est şi în Scandinavia au relevat
o creştere marcantă în prevalenţa simptomelor neurastenice (oboseală, tulburări de somn, ameţeli, dureri de
cap etc.) la oamenii expuşi la câmpuri de RF, dar rezultatele sunt incerte, variind de la ţară la ţară. -
Modificările hematologice raportate la muncitorii expuşi sunt nesemnificative şi nu sugerează existenţa unui
efect negativ (Djordjevic et al, 1983). Sintetizând literatura de specialitate reiese că majoritatea surselor
intenţionale nu emit radiaţii electromagnetice neionizante din banda microunde şi radiofrecvenţă peste
limitele maxime admise de către Normele Generale de Protecţie a Muncii 2002 şi ICNIRP 1998. În
ansamblu, studiile epidemiologice nu au găsit date care să susţină convingător ipoteza conform căreia există
un risc crescut de incidenţă a tumorilor cerebrale, a leucemiei sau a altor cancere în corelaţie cu folosirea
telefoanelor mobile. Aceste studii nu se pot pronunţa, însă, în privinţa riscului folosirii pe termen lung a
telefoanelor mobile şi a expunerii zilnice sau cumulative la nivele înalte de radiaţie sau a apariţiei unor tipuri
rare de tumori. În contextul existenţei acestei incertitudini ştiinţifice privind efectele expunerii la câmpuri
electromagnetice, se recomandă adoptarea principiului de precauţie (deja adoptat în Italia, Franţa, Belgia)
care presupune reconsiderarea limitelor propuse de ICNIRP pentru anumite frecvenţe, precum şi măsuri
administrative, de exemplu, amplasarea antenelor de telefonie mobilă la distanţă de zonele în care se
desfăşoară activităţi cu copii sau persoane bolnave, interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către copii
cu vârsta mai mică de 16 ani, informarea şi formarea populaţiei, în speţă utilizarea unor jurnale, mai ales de
către persoanele cu risc de expunere la surse (utilizatori de perne electrice, procedee fizioterapeutice,
utilizatori de telefon mobil etc.) şi nu în ultimul rând susţinere din partea factorilor de decizie privind
dezvoltarea unei logistici adecvate de monitorizare a câmpurilor şi a efectelor, gestionată de Institutul de
Sănătate Publică Bucureşti din structura Ministerului de Sănătate. Sunt aşteptate, în continuare, rezultate din
partea comunităţii ştiinţifice.

Bibliografie:
1. Health effects from radiofrequency electromagnetic fields – Report of an Independent Advisory Group on
Non -Ionising Radiation, 2003
2. Guidelines for limiting exposure to time-varying electric, magnetic and electromagnetic fields (up to 300
GHz), International Commission on Non-ionizing Radiation Protection – ICNIRP, 1998
3. Normele Generale de Protecţia Muncii, ed.2002