RADIAŢIILE ELECTROMAGNETICE NEIONIZANTE

Printre factorii de risc fizic prezenţi în mediul de muncă se numără şi radiaţiile

electromagnetice neionizante.
Radiaţiile electromagnetice neionizante sunt prezente în mediul înconjurător şi în mediul
de muncă şi pot să fie de origine naturală sau artificială. În prezent datorită dezvoltării
tehnologiilor şi echipamentelor care generează în mediu înconjurător radiaţii
electromagnetice neionizante se pune din ce în ce mai acut problema luării unor măsuri de
protecţie adecvate care să conducă la diminuarea expunerii profesionale sau expunerea
populaţiei.
În multe procese tehnologice sau la deservirea unor echipamente tehnice se întâlnesc
situaţii în care personalul muncitor execută activităţi profesionale în zonele în care în
mediul de muncă există câmpuri şi radiaţii electromagnetice. În unele situaţii la radiaţii
electromagnetice pot să fie expuşi şi alţi oameni. Din punt de vedere al securităţii şi
sănătăţi în muncă este esenţial ca personalul să nu fie expus la niveluri periculoase de
radiaţii electromagnetice.
În concepţia fizicii moderne, radiaţia electromagnetică reprezintă un câmp electromagnetic
variabil în timp şi spaţiu, care se propagă sub formă de unde electromagnetice însoţite de
un transport de energie radiantă.
În analizarea fenomenelor electromagnetice, radiaţiile electromagnetice au o natură
dualistă:
- ondulatorie - în fenomenele de propagare, reflexie, refracţie, interferenţă, difracţie,
polarizare;
- corpusculară - în fenomenele de emisie, absorbţie, ceea ce arată că radiaţia
electromagnetică este absorbită sau emisă sub formă de cuante de energie.
Câmpul electromagnetic - formă a materiei, care prezintă o anumită continuitate a
distribuţiei în spaţiu se caracterizează printr-un câmp electric şi unul magnetic, variabile în
timp, care se condiţionează reciproc şi se propagă cu viteza luminii.
Termenul câmp electromagnetic cuprinde câmpurile electrice şi magnetice statice,
câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă şi câmpurile electromagnetice de frecvenţă
înaltă, inclusiv microundele, pe domeniul de frecvenţe de la 0 Hz la 300 GHz.
Legile generale ale evoluţiei şi structurii câmpului electromagnetic au fost definite teoretic
de J. C. Maxwell şi verificate experimental de H. Hertz.

Surse de radiaţii electromagnetice

Sursele de radiaţii electromagnetice pot să fie de două tipuri:
- Surse naturale - reprezintă fondul natural şi sunt formate din radiaţii solare,
radiaţii cosmice, electricitatea atmosferică, fenomenele electrice naturale.
- Surse artificiale - reprezintă fondul artificial şi sunt:
 intenţionale - create de oameni pentru a fi folosite în diferite procese de
producţie;
 parazite (nedorite) - care apar din diferite procese tehnologice

Clasificarea radiaţiilor electromagnetice

Radiaţiile electromagnetice pot să fie clasificate după două criterii:
- criteriul posibilităţii de a ioniza materia;
- criteriul frecvenţei, corelat cu lungimea de undă.
După criteriul posibilităţii de a ioniza materia, radiaţiile electromagnetice se clasifică în:
 radiaţii ionizante - sunt acele radiaţii care au energia fotonică mai mare de 12 eV
şi lungimea de undă mai mică de 10-7 m;
 radiaţii neionizante - sunt acele radiaţii care au energia fotonică mai mică de 12
eV şi lungimea de undă mai mare de 10 -7 m.
După criteriul frecvenţei, corelat cu lungimea de undă, radiaţiile electromagnetice se pot
clasifica astfel:
 radiaţii de radiofrecvenţă: 30 kHz - 300 MHz; λ: 10 - 1 m;
 radiaţii de microunde: 300 MHz - 300 GHz; λ: 1 - 10 -3 m;
 radiaţii infraroşii: peste 300 GHz; λ: 1mm - 760 nm;
 radiaţii vizibile: λ: 760 - 400 nm;
 radiaţii ultraviolete: λ: 400 - 10 nm;
 radiaţii X (RX): λ sub 10 nm;
Din întregul domeniu spectral al radiaţiilor electromagnetice, domeniul cuprins între: 3 Hz -
300 GHz este cunoscut şi denumit "câmp electromagnetic".
Undele electromagnetice, se compun din câmpuri electrice şi câmpuri magnetice
propagate ca perturbări în vid sau într-un mediu fizic.

Caracteristici fizice ale radiaţiilor electromagnetice

Radiaţiile electromagnetice de radiofrecvenţă şi microunde cuprind acea porţiune din
spectrul electromagnetic situată între 30 kHz şi 300 GHz, fiind radiaţii care dispun de o
energie fotonică de la 1,24 neV până la 1240 μeV, deci cu mult mai mică de 12 eV, care
este limita de prag pentru ionizarea materiei.
Radiaţiile de radiofrecvenţă şi microunde se compun din câmpuri electrice şi câmpuri
magnetice propagate ca perturbări în vid sau într-un mediu fizic.
O undă electromagnetică este formată dintr-o componentă câmp electric ( ) şi o
componentă câmp magnetic ( ), care sunt vectori perpendiculari între ei şi ambii
perpendiculari pe direcţia de propagare.
Câmpurile electrice şi magnetice variază sinusoidal cu o frecvenţă f exprimată în Hz.
Într-un mediul fizic dat, caracterizat prin permitivitatea ε şi permeabilitatea μ, undele
electromagnetice de radiofrecvenţă şi microunde se propagă cu viteza v, care este egală
cu viteza luminii c în vid (c = 3 · 108 m/s).
În spaţiul liber undele electromagnetice de radiofrecvenţă şi microundele se deplasează cu
viteza luminii, propagându-se liniar, pot fi reflectate, polarizate sau pot suferi fenomenele
de interferenţă, difracţie etc.
Dacă întâlnesc materie în drumul lor, energia undei poate fi reflectată, absorbită sau
transmisă prin aceasta. Energia absorbită este transformată în altă formă de energie.
Atunci când undele electromagnetice intră în contact cu materia, se pot produce, în funcţie
de raportul dintre lungimea de undă şi dimensiunea obiectului întâlnit de radiaţie, de
caracteristicile fizice ale mediului traversat şi de forma sau mărimea obiectului, mai multe
tipuri de interacţiuni: reflexie şi refracţie, difracţie, difuzie, absorbţie.
Aproape de echipamentul tehnic emiţător, adică la o distanţă de ordinul a 2 la 3 lungimi,
unda nu este încă formată dar, mai departe de echipamentul emiţător, adică la o distanţă
egală sau mai mare de 10 lungimi de undă, aceasta poate fi considerată ca undă plană.
Radiaţiile electromagnetice pot să fie emise în mod continuu sau în impulsuri.
Emisia, continuă sau în impulsuri poate să fie modulată în amplitudine sau în frecvenţă.

Mărimi folosite
În scopul asigurării cerinţelor de sănătate şi securitate în raport cu radiaţiile
electromagnetice este nevoie să fie cunoscute mărimile şi unităţile fizice care
caracterizează emisia şi interacţiunea lor cu materia.
Ele permit să se caracterizeze o sursă emiţătoare, expunerea sau energia absorbită.
Mărimi fizice. În cadrul expunerii la câmpurile electromagnetice sunt utilizate în mod curent
următoarele mărimi fizice:
- curentul de contact (Ic) Curentul de contact se măsoară în amperi;
- densitatea de curent (J) se exprimă în amperi pe m2 ;
- intensitatea câmpului electric (E) se exprimă în volţi pe metru;
- intensitatea câmpului magnetic (H) se exprimă în amperi pe metru;
- inducţia magnetică sau densitatea de flux magnetic (B) se exprimă în tesla;
- densitatea de putere (S) se exprimă în watt pe m2 ;
- absorbţia specifică (SA) Această mărime se utilizează pentru limitarea efectelor
nontermice ale radiaţiilor din domeniul microundelor în impulsuri;
- rata specifică de absorbţie (SAR) se exprimă în watt /kg .
Dintre mărimile fizice numai inducţia magnetică, curentul de contact, intensitatea câmpului
electric, intensitatea câmpului magnetic şi densitatea de putere pot fi măsurate direct.

Riscul de expunere la radiaţii electromagnetice

În ultimul timp s-a produs o creştere remarcabilă a numărului proceselor tehnologice şi a
echipamentelor care folosesc sau emit radiaţii de radiofrecvenţă sau microunde în
industrie, telecomunicaţii, medicină, ştiinţă, în domeniul militar etc., fapt ce a condus la
apariţia unor întrebări:
- Cât de serioase sunt problemele legate de utilizarea radiaţiilor electromagnetice
neionizante?
- Care sunt dimensiunile acestei utilizări şi ce efecte acute şi cronice au asupra
organismului uman?
- Se cunosc suficient riscurile profesionale şi cele privind sănătatea populaţiei în
general?
- Cum se poate reduce expunerea?
- Normele sunt adecvate şi dacă nu, cum se pot elabora şi aplica reglementări mai bune
pentru a reduce expunerea?
Pentru soluţionarea acestor întrebări, oamenii de ştiinţă de la nivelul Asociaţiei
Internaţionale pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor (International Radiation Protection
Association – IRPA), Comitetul pentru radiaţii Neionizante (International Non-ionizing
Radiation Committee – INIRC) au ajuns la concluzia că dezvoltarea noilor tehnologii
trebuie să fie paralelă cu cercetarea riscurilor potenţiale pentru sănătate şi cu introducerea
măsurilor de securitate a muncii adecvate, altfel existând riscul ca dezvoltarea tehnică
rapidă să ducă la apariţia unui decalaj între stadiul prezent al tehnologiei şi reglementările
de protecţie existente, deoarece traducerea cunoştinţelor ştiinţifice la zi în metode legale
de control necesită o perioadă de timp considerabilă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), considerând protecţia mediului ca parte
integrantă a protecţiei oamenilor ce trăiesc în acest mediu, a adoptat un Program pe
termen lung asupra sănătăţii mediului.
Aceste program include protecţia faţă de radiaţiile neionizante, dintre care radiaţiile de
radiofrecvenţă (RF) şi microunde (MU) sunt recunoscute ca tipurile de radiaţii neionizante
care prezintă cel mai mare risc pentru sănătatea omului.
În cadrul acestui Program, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în colaborare cu Asociaţia
Internaţională pentru Protecţie împotriva Radiaţiilor – Comitetul Internaţional pentru Radiaţii
Neionizante (IRPA/INIRC) au elaborat lucrările:
- “Criterii de sănătate a mediului nr.16. Radiofrecvenţe şi microunde”
- “Criterii de sănătate a mediului nr.137. Câmpuri electromagnetice între 300 Hz - 300
GHz”
Depăşirea unui anumit nivel al parametrilor câmpului electromagnetic determină riscuri
pentru sănătatea şi securitatea omului.
La nivel internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un "Program privind
sănătatea mediului", care are ca obiective elaborarea de măsuri, tehnici, criterii privind
protecţia faţă de riscul electromagnetic şi definirea unor măsuri legislative care să limiteze
şi să reducă riscul de expunere umană la astfel de câmpuri.
În acest scop s-au efectuat şi sunt în curs de desfăşurare programe şi cercetări
multifactoriale care vizează atât stabilirea pragurilor de pericol în cazul expunerii la câmpuri
electromagnetice cât şi completarea tehnicilor şi aparaturii de măsurare, astfel încât să fie
posibilă cuantificarea nivelului câmpurilor şi evaluarea condiţiilor de expunere în mediul
înconjurător şi în mediul de muncă.
Comisia Uniunii Europene a elaborat o propunere de Directivă referitoare la prescripţiile
minimale de securitate şi sănătate relative la expunerea muncitorilor la riscuri datorate
agenţilor fizici (câmpuri electromagnetice) care integrează pentru prima dată într-un cadru
legislativ comunitar reglementările sau practicile naţionale şi internaţionale referitoare la
riscurile datorate agenţilor fizici prin care se subliniază ca elemente de noutate câmpurile şi
radiaţiile electromagnetice. Propunerea se bazează pe Art. 118 A al Tratatului CEE şi a
fost făcută sub forma unei Directive specifice, în sensul Art.16, paragraful 1 al Directivei
Consiliului 391/CEE referitoare la punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea
sănătăţii şi securităţii muncitorilor în activităţile profesionale.

Expunerea la câmpuri electrice de joasă frecvenţă

În mod normal, organismele vii sunt expuse la un câmp electric atmosferic a cărui
intensitate medie la nivelul solului este de circa 130 V/m şi este direcţionată descendent
vertical. Valoarea acestui câmp electric atmosferic este variabilă în timp putând ajunge în
timpul furtunilor la valori de 1 000 V/m.
În jurul corpurilor încărcate electric se produce un câmp electric.
Unitatea de măsură pentru câmpul electric este Volt / metru (V/m)
Câmpurile electrice la frecvenţe joase rezultă în special de la sursele artificiale.
Câmpuri electrice sunt produse de echipamentele tehnice cum ar fi:
 echipamentele electrotehnice şi electroenergetice;
 staţiile electrice de transformare;
 liniile electrice de joasă, medie şi înaltă tensiune ;
 echipamentele tehnice de transport şi de distribuţie a curentului electric; etc.
În situaţia liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune între conductorul încărcat ţi pământ
apare un câmp electric a cărui intensitate este maximă în imediata vecinătate a
conductorului şi pe direcţia verticală şi care descreşte cu cât distanţa

Expunerea la câmpuri magnetice de joasă frecvenţă La trecerea unui curent electric

printr-un conductor electric în jurul acestuia se creează un câmp magnetic. Astfel,
 în cazul unui curent continuu se creează un câmp magnetic static.
 în cazul unui curent alternativ se produce un câmp magnetic variabil în timp
Din aceste considerente, pentru scopul protecţiei muncii, este necesar să se analizeze
separat câmpurile magnetice statice ţi câmpurile magnetice variabile în timp.
Câmpurile magnetice variabile în timp induc curenţi turbionari în organismele vii care sunt
caracterizaţi prin densitatea curentului produs în organism.

Expunerea la radiaţii electromagnetice de înaltă frecvenţă Pentru a interacţiona cu

materia pe care o traversează, o radiaţie electromagnetică de înaltă frecvenţă trebuie să
fie absorbită de aceasta. Cantitate de energie radiantă absorbită este la originea efectelor
biologice.
Nivelul de expunere depinde esenţial de:
- de parametrii sursei,
- de suprafaţa de materie interceptată de radiaţie;
- de durata de expunere.
Doza absorbită depinde:
- de nivelul de expunere;
- de coeficientul de absorbţie al ţesutului traversat, acesta fiind legat de frecvenţa
radiaţiei şi de parametrii fizici ai ţesutului
- de durata de expunere.
Dacă această doză absorbită este relativ facil de calculat, pentru radiaţiile ionizante, ea nu
este apreciată decât în mod aproximativ şi în special prin calcul în ceea ce priveşte
radiaţiile neionizante.

Reglementări naţionale privind radiaţiile electromagnetice

În ţara noastră au fost adoptate:
 Norme de reglementare a nivelurilor de referinţă admisibile de expunere a populaţiei
generale la câmpuri electromagnetice cu frecvenţe de la 0 Hz la 300 GHz /2002
publicate în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea I, nr. 929/ din 18
decembrie 2002 cu Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr.1007/ din 13
decembrie 2002
 H.G. nr. 1.136/2006 PRIVIND CERINŢELE MINIME DE SECURITATE ŞI
SĂNĂTATE REFERITOARE LA EXPUNEREA LUCRĂTORILOR LA RISCURI
GENERATE DE CÂMPURI ELECTROMAGNETICE publicată în MONITORUL
OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea I, Nr. 769 din 11. septembrie 2006 şi aplicabilă
din de 1 octombrie 2006 odată cu intrarea în vigoare a LEGII SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ nr. 319/2006.
Ministerului Sănătăţii şi Familiei prin Ordinul nr. 803 al publicat în MO nr. 811 partea I din
18 dec. 2001 defineşte indicatori de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru
stabilirea răspunsului specific al organismului la factori de risc de îmbolnăvire profesională

Efectele expunerii la radiaţii electromagnetice neionizante pot să fie de două feluri:

- efecte directe
- efecte indirecte
Expunerea la radiaţii electromagnetice neionizante produse de echipamentele tehnice care
constituie surse de astfel de câmpuri în mediul de muncă, trebuie să fie limitată în
conformitate cu prevederile din H.G. nr. 1.136/2006.