Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Exuvii de Simona POPESCU
Exuvii de Simona POPESCU
O REGASIRE A COPILARIEI.
Exuvii (1997) reprezinta debutul in proza al tinerei autoare, un debut incununat de succes. Iata ce
noteaza in acest sens Andreea Deciu in suplimentul „Vineri" al revistei „Dilema" (1998): „Tot un jurnal,
deghizat, este si exceptionala carte a Simonei Popescu. [] Scormonitoare si singuratica, povestitoarei (desi ar
trebui sa-i spun mai curand «vorbitoarei», pentru ca nu povesteste ceva anume, ci vorbeste fermecandu-te si
lasandu-te cu gura cascata) ii plac ascunzatorile de tot felul.Din ele ii spioneaza pe ceilalti, se gandeste la o
sumedenie de minunate aiureli, face si desface lumi miraculoase, in care ea insasi este, involuntar, personajul cel
mai interesant".Cartea (un jurnal scris fara o anumita ordine si, pe alocuri, chiar un .jurnal in jurnal") este o
confesiune facuta la persoana intai, o posibilitate de redescoperire a jocurilor copilariei („de-a prinselea", „de-a
oamenii mari", „tarile", „avionul" si unele mai ciudate: „de-a verdele"), o reintoarcere in „vagaunile" in care
autoarea putea sa fie doar impreuna cu ea, sa se (s.n.) priveasca (patului, covata, beciul, podul, dulapul cu
haine), o regasire a „experientelor" varstelor trecute. Spre deosebire de Proust, nu are nevoie de nicio
„madeleine" pentru a retrai senzatiile de altadata. Simona Popescu nu cauta un „timp pierdut", ci unul „paralel",
care curge sincronic cu prezentul si viitorul cartii („Viitorul se scurge in prezent").
VALORI STILISTICE.
Autoarea valorifica registrele de limbaj argotic, neologic, liric, trecand peste granita foarte fragila dintre
limbajul artistic si cel comun:"Nu fac altceva decat sa-si barfeasca gagicii.care erau cazuti in cap dupa ele, sa se
laude cu strategiile lor de a-i tine in sah, sau sa-si faca praf rivalele. Uneori se aratau geloase pe vreo fetita roasa
de gandul de a le sparli (sau sufla) iubitii astia care aveau, se pare, diverse calitati: ba semanau cu cine stie ce
actor sau cantaret, ba aveau brelocuri cu cap de mort, tricouri «din strainatate», Puma de o mie in picioare,
biciclete, sau erau primii la alergare la sport."
„Privesc pe un ecran un urias conglomerat, un sist. Caut sentimente vechi. Filoane. Vechi senzatii, ale
trupului si mintii. Un vast colaj. O jungla suprarealista. Proiectez o harta ca sa ma descurc mai usor. Zone ras-
stiute si totusi necunoscute. Psihedelice culori, palpairi."
Parafraza si intertextualitatea sunt alte procedee din plin intalnite pe parcursul cartii. „Se bate miezul
zilei" e o propozitie care trimite la un vers eminescian. La un moment dat descoperim citarea unui fragment din
Upanisade; ,Precum o omida, ajungand la varful jirului de iarba, se opinteste, inaintand mai departe, tot astfel
sinele, lepadandu-se de trup si alungand nestiinta, se opinteste, inaintand mai departe".
DE CE EXUVII?
Titlul cartii isi are radacinile in adolescenta, cand autoarea nota intr-un jurnal sensurile unor cuvinte enigmatice.
„Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci «exuviile» sunt pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in
urma de fluturi atunci cand ies din pupe, invelisurile naparlite ale vietatilor care, crescand, se transforma cu
totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona
Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le strange, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent
care, ca intr-o sincronie perfecta, aduna toate varstele precedente la un loc. Credinta ei este ca psihologia
individuala, identitatea, personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori. Nu suntem doar ce
suntem, ci si ceea ce am fost.
Iar adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarurilor care ne-au purtat
numele" (prezentare pe coperta IV a cartii).
Aceste observatii lumineaza totul: pentru Simona Popescu eul este o suprapunere de metamorfoze ale
aceleiasi persoane aflate la diferite varste si personalitatea ar avea de suferit daca s-ar renunta la „experientele"
din trecut. Paginile scrise intr-un limbaj viu (,Duhneam a cartt Inhatam, sfartecam, reincepea festinul canibal'
sau „Hapaiam, plimbam propozitiile pe cerul gurir) iau nastere din cercetarea nemiloasa si detaliata a faptului
banal, care se dovedeste insa plin de semnificatii. Carte de o prospetime deosebita, Exuvii se citeste pe
nerasuflate si releva o traire frenetica a existentei.
Singuratate - sora buna cu vidul, singuratate netrebnica in care licare dulce prostia, singuratate trufasa care le
face sa te simti nemuritor (si mort, totodata) singuratate meschina, de inadaptat (inadaptat la tine insuti)."