INTRODUCERE

Principalele plante textile sunt: bumbacul, inul si canapa.

Bumbacul este o plantă tehnică ca şi inul, face parte din familia
Malvaceae care se prezintă sub formă de tufe, seminţele bumbacului sunt
toxice, prin conţinutul de 1,5 % Gosypol. Bumbacul este un material foarte
folositor pentru a obţine îmbrăcăminte. Are mai multe proprietati printre care
se numara si  luciul. Bumbacul are luciu mat; culoarea: in general la bumbac
culoarea este alba, galbuie. Ca şi bumbacul sunt mai multe materiale care au
luciu. Unele dintre ele ca si mătasea au luciul mai evident sau altele au un
luciu slab (cânepa şi inul). Culoarea bumbacului depinde de felul pigmenţilor
naturali.
Inul (Linum) face parte din familia Linaceae cu cca. 200 de varietăţi.
Este o plantă perenă se prezintă sub formă de tufe, fiind o plantă textilă ca şi
bumbacul.
Cânepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate
plantele tehnice: nimic nu se aruncă, totul e valorificat, iar produsele obţinute
sunt folosite de la fabricarea banalei funii până în industria cosmetică sau
auto. După cultivarea cu cânepă, terenul devine în anul urmator propice
cultivării cerealelor deoarece cânepa ucide buruienile. De asemenea,
cantitatea de îngrăşământ chimic necesară unei producţii bune este mult mai
mică decat la alte culturi.

1
 CAPITOLUL I – BUMBACUL

Bumbacul face parte din familia Malvaceae, genul Gossypium cu mai

multe specii, din care în tara noastra se cultiva Gossypium hirsutum( Lf=20-35
mm).Alte soiuri de bumbac sunt: Herbacom(Lf=17-26 mm) si
Barbadensis(Lf=30-51 mm). Planta se prezinta cu o tulpina semiînalta, din
care pornesc ramuri vegetative si fructifere Pe ramificatiile fructifere se
dezvolta flori si apoi capsule (fructele) cu 4 – 6 seminte al caror epiderm
produc fibra bruta ce se recolteaza; seminţele bumbacului sunt toxice, prin
conţinutul de 1,5 % Gosypol. Bumbacul este materie prima de baza pentru
industria textila.
Bumbacul are mai multe proprietati printre care se numara si :
luciul( bumbacul are luciu mat), culoarea(in general la bumbac culoarea este
alba, galbuie), lungimea(fibre scurte:la bumbac, la in canepă, filament),
higroscopicitatrea.
Bumbacul este o fibra moale ce creste in jurul semintelor plantei de bumbac.
Fibrele sunt folosite pentru realizarea unor tesaturi usoare, fine si care permit
pielii sa respire. Odata ce sunt indepartate urmele de ceara si proteina, ceea
ce ramane este un polimer natural de celuloza pura. Aceasta celuloza este
aranjata in asa fel incat da bumbacului proprietati unice de rezistenta,
durabilitate si absorbtie.
Fiecare fibra de bumbac este compusa din 20 pana la 30 straturi de celuloza.
Principalele utilizari ale bumbacului sunt in industria textila (tricourile si blugii
sunt cele mai comune haine din bumbac), dar si pentru plase de pescuit, filtre

2
de cafea, corturi si coperti de carte. Din semintele de bumbac ramase dupa
prelucrare se realizeaza un ulei vegetal care poate fi consumat de oameni.
Fibrele sunt recoltate cand capsulele (ajunse deja la maturitate) sunt
mai mult sau mai putin larg deschise si sunt separate, de obicei, de acestea
cand se afla inca pe planta.
Bumbacul este capabil sa absoarba o cantitate relativ importanta de
lichide, fiind un material format din fibre elastice de bumbac scurte si subtiri.
Este folosit pentru pansamente sau in diferite procese tehnice.
Este o planta a carei origine se pierde in timp - se cultiva pe valea Indusului
cu 3 000 ani i.H. De asemenea, este considerat unul dintre cele mai
sanatoase tesaturi, bine suportat de piele.
Industria bumbacului prezinta o mare importanta datorita numeroaselor
intrebuintari ale bumbacului si costului mai convenabil implicat, in comparatie
cu al altor materii prime.

Este, uneori, amestecat cu fire si fibre chimice, obtinandu-se produse

"tip bumbac". In cadrul industriei bumbacului functioneaza filaturi, tesatorii si
intreprinderi pentru producerea atei.
Bumbacul este prelungirea epidermica unicelulara a cojii semintelor plantei.
Repriza fibrelor (continut de apa legal admis in tranzactiile comerciale
este de 8,5%)
Materialele textile din bumbac confera proprietati igienice sanitare bune.
Importanta reprizei consta in aceea ca ajuta la recalcularea masei
comerciale.
Rezistenta specifica a fibrei este cuprinsa intre 32 si 36 kg forta/mm2.
Densitatea este 1,50 gr/cm3 si alungirea la rupere este mica, adica tesatura
se sifoneaza.

3
 Bumbacul prezinta principalul component celuloza intre 95-98,5%, care
este celuloza chimic-pura de natura, restul este format din substante pectice
necelulozice, pigmenti si substante minerale 0,5%, ceruri si grasimi 0,6% si
altele. Celuloza este un polimer filiform macromolecular cu grad de
polimerizare 3000.Catenele moleculare de celuloza sunt dispuse sub forma
de retea formand microfibrile.
Microfibrilele formeaza fibrile care formeaza manunchiuri dispuse
concentric, paralele cu axa longitudinala,putin rasucite in jurul acesteia (aprox
30`). Fibrilele formeaza lamele care intra in structura peretelui fibrei. Fibra
este formata din perete la exterior si lumen la interior.
Aspecte privind piata bumbacului in ordinea productiei si exportatori
mondiali: SUA, China, CSI, India, Pakistan, Sudan, Brazilia, Turcia, Egipt.

Baloti de bumbac

Asia ocupa primul loc in productia mondiala, in timp ce Africa are o

pondere mica de circa 10%, dar e principalul furnizor de bumbac cu fibra
lunga si extralunga.
Tarile producatoare din America, Asia, Europa, produc bumbac cu
lungime medie. Cu lungime scurta e cultivat in China si India.

Bumbacul constituie inca principala marfa la export in multe tari in curs

de dezvoltare si are o importanta economica si sociala. Se remarca pe plan
mondial deplasarea industriei prelucratoare de bumbac din tarile dezvoltate
catre cele in curs de dezvoltare, tarile dezvoltate acordand atentie deosebita

4
fibrelor chimice speciale cu proprietati deosebite, utilizate in domeniile de varf
ale tehnicii.
In Romania se importa din Turcia, Egipt, Sudan bumbacul cu lungime
medie reprezentand ponderea cea mai mare in importul nostru de bumbac si
bumbac cu lungime lunga din Egipt, Sudan, Siria.
Cultura bumbacului
Importanta Desi este o cultura specifica zonelor ecologicedin Mexic,
America Centrala , Asia Centrala, China, India, bumbacul a fost introdus în
România, unde s-a adaptat bine. Este cea mai valoroasa planta textila având
întrebuintari multiple: textile fine, matase artificiala, accesorii pentru industria
electronica, industria de mobila, industria de covoare si de celuloza. Uleiul din
seminte (20 – 27 %) este slab sicativ si se foloseste în industrie.

Zonarea ecologica Cele mai favorabile conditii pentru satisfacerea

cerintelor biologice ale bumbacului se gasesc în sudul Câmpiei Române, de
la Izvoarele Mehedinti pâna la Fetesti – Ialomita, cu un centru de referinta în
Teleorman la Brânceni precum si în partea de sud – vest a Dobrogei. Se
cultiva pe solurile nisipoase, cernoziomice si balane de stepa,cu fertilitate
mijlocie si ridicata , profunde, permeabile, luto – nisipoase. Sunt
contraindicate luncile râurilor, Lunca Dunarii cu soluri grele si moi,
lacovistele. Prefera terenurile cu expozitie sudica, sud – estica, însorite.

Particularitati ecologice. Este o planta iubitoare de caldura si vegeteaza

– fructifica la o temperatura optima de +20…+28o C. Încolteste la
temperatura de +12…+14oC în stratul arabil pentru semanat. Este foarte
sensibila la brume si îngheturile de primavara si toamna. Planta este

5
rezistenta la seceta, desi este mare consumatoare de apa. Prefera o nutritie
ridicata, mai ales în timpul formarii fructelor si multaradiatie solara.

Locul în asolament. Din cercetarile facute rezulta ca productii timpurii de

bumbac brut, pâna la venirea brumelor timpurii de toamna, se obtin dupa
porumb, cereale, sfecla, ricin, tutun, floarea soarelui. Trebuie tinut seama ca
bumbacul se încadreaza în tipul de asolament cerealier sau cerealier-plante
tehnice. Se evita terenurile îmburuienate.

Pregatirea terenului este asemanatoare ca la toate culturile prasitoare;

fertilizarea cu gunoi de grajd 20 t/ha si îngrasaminte cu fosfor si potasiu
încorporate în toamna la aratura. Azotul se aplica în primavara 40 – 80 kg/ha
înainte de semanat. Aratura se executa vara, dupa culturile recoltate în iulie

– august si toamna dupa cele târzii (porumbul), la adâncimea de 25 – 30 cm.

Patul germinativ se lucreaza în martie cu grapa cu discuri, cu care ocazie

se aplica erbicide preemergente de tip Cosatrin.

Semanatul. Se foloseste soiul Brânceni, care se seamanaîntre 20-30

aprilie când în sol sunt +12 oC si trec îngheturile târzii de primavara. Se
recomanda 30-40 kg/ha samânta, care se introduce în sol la adâncimea de
3-5 cm, asigurându-se 160-180 mii plante recoltabile la hectar. Distanta între

6
rânduri este de 60 cm, iar între plante 10 cm. Semanatul se executa cu SPC-
8.

Ingrijirea culturii. Se fac lucrari de întretinere a terenului: combaterea

crustei cu sapa rotativa, prasile mecanice 1-3 si una manuala. Irigarea se
recomanda în anii secetosi cu o norma de 500-700 m3/ha, daca se
accentueaza un deficit de apa în sol în perioada de formare a florilor si
fructului. Combaterea bolilor si daunatorilor trebuie sa fie în atentia
cultivatorului. Bolile (bacterioza sau gomoza si putregaiul plantutelor) se
distrug prin tratamentul semintelor, iar daunatorii (afidele si tripsul) cu
pesticide la aparitia primelor frunze adevarate.

Recoltarea. Consta din doua faze:

- grabirea coacerii prin tratamente chimice cu Flordimex la începutul

deschiderii capsulelor de bumbac si deflorirea cu preparatul Butrifox,
carepregateste plantatia pentru recoltarea preconizata.

- recoltarea propriu-zisa: manuala, când 25-30% din capsule s-au deschis

si mecanizata cu combina 14HV-2,4, când 65% din capsule s-au deschis.

Productia variaza între 800-1000 kg/ha bumbac brut, din care fibra
reprezinta 30-35%, în functie de zona ecologica, tipul de sol si tehnologia
aplicata cu strictete. Repriza fibrelor (continut de apa legal admis in
tranzactiile comerciale este de 8,5%). Materialele textile din bumbac confera
proprietati igienice sanitare bune. Importanta reprizei consta in aceea ca
ajuta la recalcularea masei comerciale. Rezistenta specifica a fibrei este
cuprinsa intre 32 si 36 kg forta / mm2. Densitatea este 1,50 gr/cm3 si
alungirea la rupere este mica, adica tesatura se sifoneaza.

In Uniunea Europeana, productia de bumbac se concentreaza

aproape in totalitate in anumite regiuni din doua tari mediteraneene — Grecia
si Spania. Grecia este principalul producator de bumbac din Europa, cu
aproape 380 000 de hectare destinate acestei culturi. Spania dispune în 2007
de o suprafata cultivata cu bumbac de aproximativ 63 000 de hectare.
Portugalia nu mai cultiva bumbac, iar Bulgaria produce cantitati foarte
modeste. In general, bumbacul se cultiva in zone deosebit de defavorizate, cu
putine alternative de ocupare a fortei de munca, si care continua sa se
numere printre regiunile acoperite de obiectivul "Convergenta" pentru
perioada 2007-2013.
In Grecia, suprafata cultivata s-a redus cu 11 %, iar cifrele de
productie au scazut in proportie similara din cauza conditiilor climatice
nefavorabile si, in principal, ca urmare a aplicarii reformei din 2004.

7
 In Spania, efectele aplicarii regimului actual au antrenat schimbari in
sectorul bumbacului mult mai radicale decat cele din Grecia. Andaluzia,
principala regiune producatoare de bumbac a Spaniei, a pierdut in numai
doua campanii agricole 30 % din suprafata cultivata si 65 % din productie,
care a scazut de la 347 000 de tone de bumbac recoltat in 2004 la 130 000 de
tone in 2007. In ultimii doi ani, 30 % din
producatori au abandonat aceasta cultura. Aceasta scadere a productiei face
ca mentinerea celei mai mari parti a industriei bumbacului din Spania sa nu fie
viabila pe termen scurt, lucru care va avea un impact substantial asupra
industriilor de egrenare si asupra utilizarii mainii de lucru in exploatare.
Comisia si-a anuntat de curand intentia de a studia posibilitatea
includerii bumbacului in anexa I a Regulamentului nr. 510/2006 al Consiliului
privind protectia indicatiilor geografice si a denumirilor de origine ale
produselor agricole si alimentare. Includerea bumbacului in acest regim de
protectie ar putea reprezenta un instrument util pentru multi producatori care
incearca sa sporeasca valoarea adaugata a productiei lor pentru a face fata
provocarilor unei piete deschise deosebit de competitive si pentru a-si putea
Incarcarea balotilor de bumbac
asigura un venit echitabil prin intermediul pietelor.
Productia comunitara reprezinta numai 2 % din consumul mondial de
bumbac si se situeaza cu mult in urma marilor producatori (SUA, China,
India). Prin urmare, Uniunea Europeana nu contribuie la stabilirea preturilor
acestei materii prime la nivel international, iar sprijinul comunitar acordat
producatorilor de bumbac nu duce la denaturarea concurentei.
Bumbacul este o fibra naturala, polimerica, vegetala extrasa din fructul
plantei de bumbac. Când este aprinsa, aceasta arde cu o flacara de scurta
intensitate si miroase a frunze arse. În timpul arderii, datorita curentilor de aer,
fragmente mici de fibra se desprind si ard, pâna la epuizare, în aer. Cenusa
ramasa este fina si sfarâmicioasa.

8
 Polimerul natural care sta la baza fibrei este celuloza. Planta de
bumbac prefera zonele de clima temperata si calda, fiind necesare
precipitatiile in perioada de crestere si abrenta acestora in perioada de
recoltare.

Fibrele de bumbac se obtin din capsulele plantei de bumbac,in care se

afla 2-6 seminte de care sunt legate fibrele. Fibrele sunt prelungiri epidermice
celulare ale semintelor. Dezvoltarea fibrelor are loc de la scuturarea florii pana
la 60 zile. Pana la 20 zile de la caderea petalelor se dezvolta ovarul,devenind
capsula.in interiorul ei se formeaza semintele acoperite cu fibre de bumbac ,
care au perete subtire numit perete primar. De la 20 pana la 60 de zile are loc
maturizarea fibrei. Peretele primar se ingroasa, se formeaza peretele

secundar prin depunerea de lamele concentrice de celuloza. La maturitate

capsulele se deschide si bumbacul trebuie recoltat. Recoltarea se poate face
manual,mecanic sau pneumatic. Dupa recoltare bumbacul este dus la statia
de egrenare unde se efectuaeaza urmatoarele operatii:
- Receptia=preluarea si inregistrarea cantitativa
- Sortarea=separarea in functie de anumite caracteristici
- Curatirea primara=eliminarea impuritatilor mari,vizibile care nu necesita
operatii complexe de curatire
- Egrenarea=separarea semintelor de fibre
- Lintersarea=seperarea fibrelor foarte scurte numite linters
- Presarea si imbalotare=se preseaza in baloti de 150-200 kg care usureaza
transportul si depozitarea

9
 Balotii obtinuti sunt apoi trimisi spre filaturi unde sunt folositi ca materie
prima.

Proprietatile fibrei de bumbac sunt determinate de gradul de

maturitate :
1. Culoarea
Bumbacul are culoare alb, galbuie, crem. Se albeste cu oxidanti sau prin
mercerizare.
2. Luciul
Are luciu slab, in functie de soi si de tara de origine. Daca bumbacul este
mercerizat luciul creste.
3. Finetea
- finete mica:sub Nm=5000
- finete medie Nm=5000-6000
- finete mare:peste Nm=6000
4. Lungimea
Lungimea fibrei de bumbac este cuprinsa intre 17 si 51 mm.
-bumbac cu lungime extralunga, 45 mm
-bumbac cu lungime lunga, 34 mm (Au o culoare alba, un luciu matasos,
accentuat, un continut mic de impuritati si pot fi filate prin procesul pieptanarii,
rezultand fire foarte fine (subtiri) si foarte rezistente. Aceste soiuri de bumbac
se cultiva in Siria, Sudan, Egipt.).
-bumbac cu fibra medie sau mijlocie (culoare alb-galbuie, cu lungimea fibrei
intre 28 si 34 mm, acesta se poate prelucra numai prin procedeul cardarii
rezultand fire de grosimi mai putin rezistente si tesaturi cu calitate medie).
Reprezentantul acestuia este bumbacul american, bumbacul din C.S.I.
-bumbac cu fibra scurta, cu lungimi pana la 24 mm, culoarea alb cu tenta spre
galben, contine impuritati, fibre scurte incalcite (nopen) resturi vegetale.
Reprezentantul cel mai important este bumbacul chinezesc, bumbacul indian.
Si aceste fibre se fileaza prin procedeul cardarii.
5. Gradul de maturitate(GM)
GM=grosimea peretelui/latimea fibrei
GM = 60-80 bumbac matur
GM> 84 bumbac foarte matur
GM <60 bumbac mort
6. Higroscopicitatea
Umiditatea reala este Ur=20-24%
Umiditatea legala este R=8,5%
7. Comportare la temperatura
Rezista pana la 130`C apoi se descompune.
8. Comportare la ardere
Bumbacul arde repede, cu flacara luminoasa, miroase la fel ca hartia arsa,
lasand cenusa putina la fel ca hartia.
9. Comportarea la substante chimice

10
-la acizi:nu rezista,fiind dizolvat de catre acizii concentrati
-la alcali:rezista ,alcalii fiind folositila curatare,albire,mercerizare
-substante oxidante:esteslab rezistent dar se albeste cu solutii diluate
Solutiile de acizi minerali 5% solutii slabe distrug fibrele. Pe aceasta
proprietate se bazeaza operatia de curatire a fibrelor de lana de scaieti,
ciulini, etc. (resturi vegetale). Acizii minerali mai concentrati distrug fibrele
bumbacului. Spalarea se realizeaza cu detergenti cu PH pana la 9,5. Solutiile
alcaline concentrate distrug fibrele.
La o concentratie de 26% hidroxid de sodiu (NaOH) are loc
mercerizarea bumbacului, care consta in tratarea la rece 15-20%, timp scurt
1-2 minute, urmata de o intindere; prin mercerizare se imbunatateste luciul,
proprietatile de absortie si afinitatea fata de coloranti (se vopsesc mai usor si
mai frumos). Ca efect secundar al mercerizarii, creste si rezistenta cu pana la
20%.
Solutiile oxidante de concentratie medie distrug pigmentii naturali din fibra si
pe aceasta proprietate se bazeaza albirea tesaturilor. Daca concentratia
creste, rezistenta fibrei este afectata.
Bumbacul se intrebuinteaza la: articole vestimentare
tesute(rochii,camasi,fuste,pantaloni), tricotate (lenjerie, tricouri, ciorapi),
tehnice : fitile, furtunuri, benzi...
sanitare:tifon,pansamente, vata.
Materie prima pentru obtinerea fibrelor artificiale.
Industria bumbacului prezinta cea mai mare importanta datorita
numeroaselor sale întrebuintari, cât si costului mai convenabil, în comparatie
cu alte materii prime. Materia prima prelucrata (bumbacul) este asigurata din
import: Uzbechistan, Turkmenistan, Egipt, Sudan, India, ultima fiind principala
furnizoare.
În Câmpia Româna s-a ajuns la o suprafata cultivata de peste 4.000 ha.
În anii din urma, bumbacul se amesteca cu fire si fibre chimice, obtinându-se
produse "tip bumbac" de foarte buna calitate, rezistente, cu aspect frumos. În
cadrul acestei subramuri functioneaza filaturi, tesatorii, întreprinderi pentru
producerea atei.
Industria bumbacului este prezenta si în Bucuresti, cu peste 26% din
productia de ramura, în vestul tarii, în orasele Timisoara, Arad, Oradea, Satu
Mare. În partea de nord-est a tarii s-au impus prin productii mai ridicate
centrele: Botosani (aici fiind creat primul combinat de bumbac de dupa
razboi), Iasi, Gura Humorului. În partea centrala trebuie mentionate centrele:
Talmaciu (lânga Sibiu), pentru ata, Odorheiul Secuiesc, Medias, Sighisoara,
Sfântu Gheorghe (combinate integrate), iar în partea central-sudica: Pitesti,
Pucioasa (în întreprinderi integrate), Galati, Giurgiu, Rosiori de Vede, Buftea,
Ciulnita, Oltenita, Dragasani, Buzau (filaturi si combinate integrate).
Deşi cultura bumbacului nu este prea veche în ţara noastră — introdusă abia
în secolul al XVUI-lea —, fibra de bumbac s-a întrebuinţat anterior acestei
date, în special la ţesăturile fine.

11
 CAPITOLUL II - INUL

Inul este o fibra ce are culoarea de la argintiu, galbui-cenusiu pana la

cafeniu. Culoare este cea mai importanta proprietate a inului, pentru ca arata
gradul de maturitate si defectele datorate bolilor. Cu cat culoarea este mai
deschisa, inul e calitativ superior. Culoarea inului confera un aspect deosebit
tesaturilor, el se prelucreaza in culoarea naturala, conferind un aspect estetic
deosebit de valoros.
Luciul este moderat si caracteristic. Repriza este mai mare ca la
bumbac cu 12% din cauza continutului mai mare a substantelor pectice,

necelulozice. Celuloza ajunge la in pana la 80-82% si restul substante

minerale, substante necelulozice. Repriza mare confera proprietati deosebite
de confort. Fibra de in este mai rezistenta decat bumbacul, intre 50-60 kg
forta/mm2. Alungirea este intre 1,5-4%, ceea ce arata ca articolele din in se
sifoneaza foarte mult. Solutiile alcaline degradeaza mai mult fibrele de in din
cauza faptului ca sunt fibre pluricelulare. Lungimea celulelor este intre 25-30
mm, iar a plantei tehnice (fuior) 40-50 cm. Inul este mai bun conducator de
caldura decat bumbacul. Se foloseste pentru lenjerie, articole tehnice, sfori,
franghii.

12
 Inul este o planta ierboasa, cu o tulpina scurta sau inalta, ramificata, la
care lungimea tehnica (partea neramificata) este cea mai bogata in fibre. Este
o planta pretentioasa fata de umiditatea din sol si din aer. Nu poate suporta
seceta cu temperaturi tropicale. Are pretentii moderate fata de elementele
nutritive. Frunzele sunt lancilate, iar floarea poate fi de culoare alba sau
albastra.Fructul este o capsula in care se gasesc semintele din care se
extrage uleiul de in.
Pe teritoriul ţării noaste cultura inului, în special a inului de fibră, este
atestată, pe baza descoperirilor arheologice, încă din neoliticul superior, în
timp ce cultura inului de ulei a apărut mult mai târziu. O extindere importantă
a celor două culturi a avut loc după cel de-al Doilea Război Mondial, impusă
în mod deosebit de dezvoltarea industriei textile şi de larga utilizare a uleiului

de in în diverse industrii, astfel încât cultura inului şi industrializarea lui iau un

mare avânt. Apar societăţi străine care organizează topitorii, filaturi şi ţesătorii
de in.
Seminte de in

Dezvoltarea industriei textile şi a uleiului de in în România a impus

extinderea
suprafeţelor de cultură a inului de fibre şi a inului de ulei la cca 25 mii ha.
Dacă în anii 1970-1990 suprafaţa cultivată cu in la noi în ţară era de 80 mii
ha, în prezent, sistemul de agricultură parcelară nu mai permite cultivarea
acestor două culturi care au cerinţe deosebite atât în realizarea unei
tehnologii de cultivare corecte, cât mai ales a tehnologiei de recoltare
mecanizată.

13
 În ultimii 20 de ani ambele culturi au cunoscut o puternică revigorare în
Europa, urmare a solicitării accentuate pentru produse nealimentare,
determinată, pe de o parte, de surplusul de producţie realizat la produsele
alimentare, iar pe de altă parte, de succesele obţinute în crearea de soiuri
competitive şi perfecţionarea metodelor de cultivare.
În conjunctura creată, de dezvoltare a sectorului de plante textile şi de
ulei o etapă importantă în procesul de ameliorare a inului de ulei a fost
introducerea în materialul de ameliorare a genelor care conferă talie mai
înaltă plantelor, caracter impus de necesitatea mecanizării recoltatului inului
de ulei prin tăiere cu combina de cereale. Noua serie de soiuri a fost
reprezentată de soiurile ICA 32, omologat pentru Câmpia de Vest a ţării şi
soiul ICA 44 omologat pentru Moldova, omologate în anul 1964. La inul de

fibră a fost obţinut în această perioadă şi omologat în 1961 primul soi

românesc ICA 6/49.

14
 Seminte de in

Începând cu anul 1954 s-a organizat crearea de soiuri de in cu utilzare

mixtă care să realizeze producţii de tulpini şi totodată de sămânţă, cu conţinut
de fibre care să facă posibilă utilizarea textilă a acesteia şi conţinut de ulei
superior soiurilor de fibră. Această activitate a fost concretizată prin crearea
soiului de in cu utilizare mixtă Istru. Producţiile de tulpini realizate
de soiul Istru, în condiţii de cultură în silvostepă, reprezentau 85-95% din
producţia soiului martor de in de fibră şi 85-96% din producţia de sămânţă a
soiului de in de ulei martor.
Datorită conţinutului mare de fibră, producţia totală de fibră a egalat
producţia de fibră a soiului martor de in de fibră. În acest fel, prin valorificarea
celor două producţii în condiţii de siguranţă, soiul Istru a permis o valorificare
superioară a culturii, cu o rentabilitate ridicată. Soiul a fost experimentat şi din
punct de vedere tehnologic textil în perioada 1964-1970 în colaborare cu
Institutul de Cercetări Textile şi pentru a asigura recoltarea atât a tulpinilor, cât
şi a seminţei, s-au experimentat, în colaborare cu cu Institutul de Mecanizare,
metodele de recoltare care să asigure valorificarea superioară a celor două
producţii.
Soiul Istru a fost omologat şi introdus în cultură pentru condiţiile de silvostepă
din toate zonele de cultură a inului de ulei.
Dacă în anii anteriori, în special în perioada 1950-1974, în cultura inului de
ulei existau 1-2 soiuri pe fiecare zonă cu suprafaţă importantă de cultură a
inului, după 1974, diversificarea genetică şi cultivarea unui număr mai mare
de soiuri au redus vulnerabilitatea culturii, contribuind astfel la stabilitatea

15
 Ulei din seminte de in

producţiilor.
Au fost omologate soiurile Azur (1972), Iris (1976) şi Midin (1977),
soiuri caracterizate prin capacitate mare de valorificare a îngrăşămintelor, cu
producţie de sămânţă superioară soiurilor martor şi cu conţinut de ulei mai
ridicat cu 1-1,5 unităţi procentuale şi cu sicativitate superioară soiurilor
anterioare.
Perioada următoare celei de a doua jumătăţi a deceniului 7 a fost
deosebit de importantă datorită lărgirii bazei genetice disponibile pentru
ameliorare, prin cuprinderea in colectia laboratorului a peste 400 populatii
locale din diferite zone de cultură a inului de ulei şi de fibră ale Indiei şi peste
400 de soiuri din ţări ale Europei, din Argentina, Uruguai, din America de Nord
şi Africa. A fost creat un material bogat, cu o mare variabilitate genetică prin
introducerea în schemele de hibridări a unor soiuri îndepărtate din punct de
vedere geografic, cu gene de rezistenţă la boli, cu conţinut ridicat de ulei, iar
la inul pentru fibră, cu conţinut ridicat de fibră. Acestă perioadă a fost deosebit
de importantă şi datorită oportunităţilor create în I.C.C.P.T. Fundulea de
mecanizare a lucrărilor experimentale din ameliorare, care au permis, pe
lângă o exactitate de execuţie, o mărire a numărului şi volumului populaţiilor
hibride. Rezultatele acestor condiţii favorabile cumulate s-au concretizat
printr-o nouă serie de linii şi soiuri care au constituit o etapă superioară prin
atingerea unor parametri, care anterior nu se puteau obţine.

16
 Astfel, în anul 1981 a fost omologat soiul Olin, iar în 1988 soiul Adin,
soiuri care au determinat o creştere a producţiei de sămânţă cu circa 500
kg/ha şi a conţinutului de ulei cu circa 4,5-5 unităţi procentuale.
Floarea de in

O preocupare importantă a cercetărilor a fost cea referitoare la crearea

unei diversităţi genetice în ceea ce priveşte rezistenţa la boli şi testarea
populaţiilor hibride rezultate, în câmp de infecţie.
Cercetările privind cunoaşerea determinismului genetic pentru
rezistenţa la fuzarioză a soiurilor au permis să se stabilească faptul că
rezistenţa la fuzarioză este un caracter ce poate fi fixat prin procesul de
ameliorare.

În scopul determinării rezistenţei materialului de ameliorare la

fuzarioză, Laboratorul de Ameliorarea inului a realizat un câmp static de
infecţie pentru testarea materialului de ameliorare la fuzarioza inului, câmp
care, în prezent, are o vechime de peste 35 de ani.
Ca urmare, în perioada următoare s-a obţinut un progres semnificativ
prin crearea primelor soiuri româneşti cu rezistenţă genetică la fuzarioză - cea
mai păgubitoare boală a inului, atât pentru inul de ulei, cât şi pentru inul de
fibre.
Au rezultat o serie de linii rezistente, dintre care L-606 s-a dovedit
superioară la producţia de sămânţă şi cu rezistenţă foarte bună la fuzarioză.

17
La inul de ulei a fost creat soiul Geria, primul soi românesc cu rezistenţă la
fuzarioză, de către Ilaria Doucet, Mircea Doucet, Florea Popescu şi Ioana
Marinescu. Soiul a fost omologat în anul 1991. Întrucât în zona inului de fibră,
dintre bolile păgubitoare, cea mai mare importanţă o are tot fuzarioza, s-au
experimentat în paralel cu inul de ulei şi primele generaţii hibride pentru
crearea de soiuri la inul de fibre, în vederea verificării introducerii genelor de
rezistenţă la această boală. Din materialul creat, s-au identificat o serie de
biotipuri, astfel încât dintre liniile încercate, în urma verificării în C.S.I.O.S., în
anul 1992, a fost înregistrat şi omologat primul soi românesc de in pentru fibre
cu rezistenţă genetică la fuzarioză - Rolin.
Cerinţele industriei uleiurilor pentru obţinerea de uleiuri incolore au
determinat introducerea unui nou obiectiv în programul de ameliorare, şi
anume, crearea de material biologic cu sămânţă galbenă, superior soiurilor de
in de ulei cultivate pe plan mondial, atât în ceea ce priveşte rezistenţa la boli,
cât şi capacitatea de producţie de sămânţă. La soiurile străine verificate atât
la Comisia de Stat pentru Încercarea Soiurilor, cât şi în culturile comparative
ale laboratorului, producţia de sămânţă reprezenta numai 60-70% din
producţia soiurilor cu sămânţă castanie, iar rezistenţa la boli era scăzută. În
perioada 1970-1985 a fost creat un material bogat, din care s-au obţinut linii
superioare, cu conţinut mare de ulei, rezistente la boli şi producţie de sămânţă
egală cu a soiurilor cu sămânţă castanie. Dintre liniile finalizate în procesul de
ameliorare, în anul 1993 a fost omologat soiul de in ulei Genţiana.
În perioada 1975-1980 au fost efectuate primele cercetări de genetică
cantitativă privind ereditatea principalelor elemente ale capacităţii de
producţie la inul de ulei şi la inul de fibre, cu utilizarea unor modele
matematice moderne, ceea ce a contribuit la elucidarea unor aspecte de
genetică cantitativă la in şi la efectuarea primelor cercetări şi publicaţii în
acest domeniu la noi în ţară.
Analiza corelaţiilor între principalele caractere determinante ale
producţiei de sămânţă şi tulpini a arătat valori ridicate ale corelaţiei între
rezistenţa la cădere şi volumul sistemului radicular, respectiv, adâncimea de
pătrundere a acestuia în sol. Relaţia strânsă între rezistenţa la cădere a
soiurilor de in de fibră şi grosimea lemnului din zona hipocotilului, precum şi
corelaţia pozitivă cu volumul sistemului radicular constituie criterii de selecţie
în procesul de ameliorare a acestui caracter.
Crearea de soiuri rezistente la temperaturi scăzute, care să suporte
brumele şi îngheţurile târzii ce survin în zonele de cultivare a inului de fibre, a
necesitat cercetări pentru determinarea capacităţii de rezistenţă la îngheţ. S-
au stabilit, în condiţii de climat dirijat, metodica, tehnica şi criteriile de
apreciere a rezistenţei la îngheţ a inului. Din materialul genetic studiat s-a
evdenţiat soiul Emilin, care s-a dovedit foarte rezistent la îngheţ, constituind o
sursă importantă pentru ameliorarea acestui caracter.
În scopul măririi eficienţei ameliorării inului, începând din 1980 s-a
introdus în paralel cu metoda clasică de selecţie în generaţiile avansate

18
specifică speciilor cu însămânţare cu densitate mare, metoda însămânţării cu
spaţii mari care să permită aplicarea selecţiei timpurii pentru unele caractere
importante, în a doua generaţie, concomitent cu mărirea coeficientului de
înmulţire a seminţei şi testarea timpurie a producţiei şi conţinutului de ulei.
Tot în scopul măririi eficienţei ameliorării, au fost amplificate informaţiile
asupra întregului material de ameliorare: prin testarea rezistenţei la fuzarioză,
determinarea la planta individuală a conţinutului de ulei, a rezistenţei la
cădere şi a taliei plantelor.
Din anul 1968 s-au început cercetările cu privire la posibilitatea de
utilizare a haploizilor în procesul de ameliorare a inului, sursa de obţinere a
haploizilor la in fiind poliembrionii. În urma identificării soiurilor din colecţie la
care s-a manifestat fenomenul de poliembrionie, prin hibridări şi selecţie s-a
realizat o mărire a frecvenţei poliembrionilor de la 0,6% la peste 40%.
În final, liniile dihaploide create au fost introduse în planul de hibridări al
programului de creare a soiurilor de in şi s-a aplicat un model original de
utilizare a haploizilor de in în procesul de creare de linii rezistente la făinare şi
fuzarioză, cu aplicarea selecţiei în faza haploidă.
Pe baza testării timpurii a conţinutului de ulei la materialul hibrid şi a
selecţiei timpurii, s-a obţinut, în decurs de 20 de ani de ameliorare, o creştere
de 3-4 unităţi procentuale la conţinutul de ulei la soiurile recent create şi
omologate.
Au fost efectuate studii, în colaborare, cu privire la ereditatea
caracterelor conţinutului de ulei şi de acizi graşi nesaturaţi, corelaţiile acestor
caractere cu unele caractere morfologice şi aplicarea rezultatelor cercetărilor
în procesul de creare de soiuri cu conţinut ridicat de ulei şi sicativitate
superioară.
Diversificarea genetică a materialul de ameliorare şi realizarea de noi
combinaţii de gene, precum şi posibilitatea de determinare la planta
individuală a conţinutului de ulei au condus la crearea unei serii de soiuri
superioare, cu conţinut ridicat de ulei, de 43-45%, rezistente genetic la
fuzarioza inului şi cu capacitate mare a producţiei de sămânţă.
În anul 1993-1994 au fost înregistrate soiurile cu sămânţă castanie, Raluca şi
Iulia, în 1998, soiurile Lirina şi Floriana, în anul 1998, Alexin şi în anul 1999,
Janina, Fluin în 2000 şi Cristina în anul 2003, soiuri cu rezistenţă pronunţată
la secetă şi fuzarioză şi cu un potenţial de producţie de sămânţă de 1,6-2,4
t/ha şi conţinut de ulei cuprins între 43,5 şi 46,7 unităţi procentuale.
Sunt de menţionat soiurile cu sămânţă galbenă, de creaţie mai recentă,
înregistrate în anii 1998-2000, caracterizate printr-un conţinut de ulei ridicat,
de 47,5-49,7%, rezistenţă bună la cădere, secetă, arşiţă şi fuzarioză şi cu un
potenţial de producţie cuprins între 1,6 şi 2,4 t/ha: Oliana. Florinda şi Iunia
96.
Datorită progreselor realizate în privinţa rezistenţei genetice la
fuzarioza inului, creaţiile româneşti au căpătat o apreciere internaţională, soiul

19
de in de ulei Geria fiind înregistrat în Anglia în anul 1995, iar soiul Lirina, în
Germania, în anul 1997.
Utilizarile inului: franghii, ate

La inul pentru fibră, faţă de primul soi românesc, ICA 6/49, omologat în 1961,
soiurile Emilin (omologat în 1980) şi Mădăraş (omologat în 1984), create de
M. Doucet şi A. Gered, au realizat sporuri de 2,20-2,50 t tulpini/ha şi un
conţinut de fibre mai mare cu 1-2,5 unităţi procentuale decât soiul martor.
Ulterior, progresul a continuat prin crearea soiului Mureş, înregistrat în 1989.
În perioada următoare, 1995-2001, tot în cadrul Colectivului de
ameliorare a inului de la I.C.C.P.T. Fundulea au fost create soiuri de in de

fibre rezistente la boli, cu conţinut de fibre cuprins între 22 şi 25%: Ina,

Daniela şi Iulia (P o p e s c u şi colab., 1998), soiul Adria înregistrat în 1998
(Ilaria Doucet şi colab.) şi Nineta, înregistrat în anul 2001 (Ioana Marinescu,
Florea Popescu şi Ioana Vasile).
La S.C.D.A. Livada au fost create de Vasile Ilea şi colaboratorii o serie
de soiuri cu conţinut ridicat de fibre şi producţie de tulpini cuprinsă între 6 şi 9
t/ha. În anul 1995 a fost înregistrat soiul Codruţa, iar în anul 1997, soiul Ioana.
În perioada 1998-2001, au fost înregistrate soiurile: Alin, Carolina, Monica,
Elena, Louis, Martin, Bazil, Radu şi Elisa.

20
 La S.C.D.A. Miercurea-Ciuc a fost creat de Otilia Gudană, Lucreţia
Dumitru şi M. Doucet soiul Selena, soi care se caracterizeaeză prin rezistenţă
la temperaturi scăzute şi conţinut de fibre de 24-25 unităţi procentuale.
La S.C.D.A. Suceava, a fost creat de Dumitru Scurtu soiul Ermina,
adaptat condiţiilor de cultivare din zona de nord-vest a Moldovei, care a fost
înregistrat în anul 1995.
Concomitent cu crearea de soiuri, începând din anul 1960, o activitate
susţinută s-a desfăşurat pentru a produce sămânţa necesară introducerii şi
extinderii în cultură a noilor creaţii. Au fost elaborate scheme ştiinţifice de
producere a seminţei şi s-au stabilit intervalele de reînnoire a seminţei în
cultură, în vederea menţinerii valorii soiurilor, caracterelor şi însuşirilor
acestora. A fost produsă sămânţă din verigile superioare la nivelul necesarului
de multiplicare pentru reînnoirea seminţei necesare producţiei cu destinaţie
industrială.
Cultura inului de fuior
Importanta. Din in se obtin fibre valoroase, din care sefabrica tesaturi
valoroase, cunoscute înca din antichitate, bune conducatoarede caldura si
rezistente în timp. Din seminte se extrage si ulei folosit înindustria de lacuri si
vopsele. Resturile vegetale ca fibrele scurte, pleava,puzderiile se utilizeaza în
hrana animalelor, la fabricarea hârtiei si placilor.Se recomanda drept
combustibil pentru încalzirea serelor din plastic cu sobite mici din metal.

Zonarea ecologica. Cultura inului este concentrata înzonele subcolinare si

depresiunile intra si submontane, foarte favorabile sau favorabile, mai ales în
nord – vestul Transilvaniei. Se aleg solurile profunde(cernoziom, brun, roscat
de padure), cu fertilitate ridicata sau medie, neutresau slab acide, asigurate
cu apa din precipitatii.

Locul în asolament. Ca plante premergatoare se preferacerealele de

toamna, leguminoasele si porumbul. Cultura poate reveni peaceeasi tarla
dupa 5 – 6 ani. Este o planta buna premergatoare culturiloragricole si
desigur pentru cereale în cadrul rotatiei. Nu se cultiva dupa cartof, sfecla de
zahar atacate de putregai.

Particularitati biologice.

Perioada de vegetatie este de 90 – 100 zile si necesita pentru parcurgere

de la rasarirea la recoltare 1400 – 1800o C, iar în timpul maturitatii 700 – 900
oC. La temperatura zilnica de +14o C are loc începutul cresterii intense.
Pentru înflorit si coacere au nevoie de +17o C. Este o planta pretentioasa

21
fata de umiditatea din sol si din aer. Nu poate suporta seceta cu temperaturi
tropicale. Are pretentii moderate fata de elementele nutritive.

Soiurile.

Catalogul oficial recomanda 26 de soiuri, din care numeroase sunt de

provenienta româneasca si ele au fost zonate în câteva judete.

Se pot retine unele soiuri:

Codruta, Mures, Rans, Rolin (pentru judetele Mures, Satu Mare), Sumuleu.

Pregatirea terenului.

Fertilizarea cu îngrasaminte chimice este moderata. Azotul se aplica în

doze de 60 – 90 kg/ha si fosforul 40 kg/ha conform normelor uzuale. Aratura
de baza se va executa la adâncimea de 20 – 25 cm, cu plugul în agregat cu
grapa stelata si se va întretine curata de buruieni prin 1–2 discuri, cu discul
echipat cu grapa cu colti si lama nivelatoare. În primavara se va lucra cu
grapa cu discuri si cu combinatorul (astfel ca aratura de baza sa fie afânata
si uniforma), concomitent cu aplicarea erbicidelor preemergente, asigurându-
se la suprafata solului un strat maruntit si afânat, gros de 4–5 cm , uniform
pe adâncimea de însamântare. Nu se va reveni pe teren cu prea multe
lucrari deoarece se provoaca tasarea si pulverizarea solului, ceea ce
determina formarea crustei dupa însamântare. Se erbicideaza înainte de
semanat cu Dual si Diizocab.

Semanatul. Se va folosi samânta cu valoare culturala ridicata în prealabil

va fi tratata pentru prevenirea si combaterea puricilor inului. Semanatul se
executa când în sol temperatura atinge 4 – 6 oC, la 5 cm adâncime,
ramânând constanta 3 – 4 zile sau cu tendinta de crestere.

Norma de samânta se calculeaza astfel încât sa se realizeze 2200 –2400

b.g./m2. Distanta dintre rânduri va fi de 6 – 7 cm, iar adâncimea de
însamântare de 2 – 3 cm, pentru a asigura o rasarire uniforma si o densitate
normala. Se folosesc semanatorile SZL si SUP. Pentru evitarea unei
adâncimi mai mari de însamântare se vor îndeparta greutatile de la
brazdarele semanatorii sau se vor slabi arcurile de tensionare. Pentru
acoperirea semintelor si nivelarea semanaturii este obligatoriu ca
semanatoarea sa fie prevazuta cu grapa lantata.

Îngrijirea culturii consta din erbicidare dupa rasarire cu Brominal, Buctil,

Fusilade si combaterea bolilor (antracnoza, fuzarioza, putregaiul cenusiu) si
daunatorilor (puricele de pamânt, tripsul inului) cu pesticide tip Lindan sau
Lindatox – la purici si Sinoratox si Decis la trips.

22
 Recoltarea are ca moment optim faza de coacere galbena( cand 1/3 de la
baza tulpinii este ingalbenita),când frunzele de pe tulpini au cazut, iar
capsulele brunificate sunt 10 – 15%.Plantele se smulg manual sau
mecanizat (cu combina LKV-4T). Dupa aceea se scutura de pamânt, se
aseaza pe sol pâna la uscare, dupa care se leaga în snopi. Paiele se strâng
cu presa de balonat si se folosesc pentru obtinerea de celuloza. Inurile mixte
si de fuior se recolteaza cu masina (combina)LKV-4T, care smulge tulpinile,
le decapsuleaza si le lasa pe sol în snopi sauîn brazde, dupa echipamentul
montat pe combina. Desamântarea capsulelor se face cu combina de
cereale sau cu masina speciala de desamântat. Pentru inul de fuior si mixt,
recoltat în snopi, cu capsule cu tot, exista si masini de decapsulat.

Productia variaza între 3000 – 4000 kg/ha tulpini.

În conditiile în care recoltarea se efectueaza mecanizat, la o productie de

3500 kg/ha se consuma 306 ore-om pentru lucrarile manuale si 14 ore-om
pentru lucrarile mecanice, ceea ce revin 91,4 ore–om/tona. La asemenea
parametrii de productivitate cultura este rentabila pentru orice exploatatie
cultivatoare de in.

Soiurile de in cultivate pentru fibra:

- Ada, Adria, Alexein, Alin, Bazil, Carolina, Codruta, Cosmin, Cristina,

Daniela,Elena, Elisa, Ermina, Floriana, Florinda,Fluin,Ina, Ioana, Iordan, Iulia,
Iunia, Janina,Laura, Lirina, Louis, Martin, Monica, Nineta, Oliana,Paula, Radu,
Rares, Sabena, Selena, Sumuleu.

Zone de favorabilitate

Inul pentru fibra:zona foarte favorabila, se caracterizeaza printr-un regim

pluviometric in timpul perioadei de vegetatie de 220 -250 mm, umiditatea
relativa a aerului permanent peste 70%, nebulozitatea cea mai ridicata din
toata tara, iar temperaturile medii nu depasesec 17 grade Celsius.
Zona se extinde :
- in depresiunile Gheorghienilor, Ciucului, si Toplitei din Transilvania si
depresiunile Dornelor si Radautilor din nord – vestul Moldove
- in zona Carpatilor Meridionali si Orientali, precum si in zona Rodnelor, si
Apusenilor (microzone).

Zona favorabila, cuprinde suprafete mai mari in regiunile muntoase ale

Moldovei, zona Ciucului in judetele Cluj si Maramures, pe valea Oltului, in
Transilvania, depresiunea Fagaras, regiunile submontane din Banat, Oltenia
si Muntenia.

23
Regimul de precipitatii in timpul perioadei de vegetatie este mai redus, sub
200 mm, solul avand un rol secundar.

Zona a treia de cultura, la care se face apel numai in cazul in care cererile
pentru aceasta planta sunt mari  si nu pot fi acoperite prin zona foarte
favorabila si favorabila. In india este cea mai dezvoltata productie de in .

Inul este de asemenea o fibra naturala obtinuta din tulpina plantei de

in. Se caracterizeaza prin doua tipuri de fibre tehnice si elementare. Fibrele
tehnice reprezinta un ansamblu de fibre elementare liate între ele cu o
substanta numita lignina. Arde asemeni bumbacului, dar cu mirosul putin
modificat. Inul se cultiva in Romania pentru tulpinile sale din care se scot
fibre textile si pentru semintele din care se extrage un ulei gras, utilizat atat in
pictura cat si in medicina. Semintele de in, pe langa uleiul gras mai contin o
cantitate insemnata de mucilagii localizate in membrana celulara a epidermei,
glicozide ca linamarina si linocinamarina, saruri de potasiu si magneziu.
O cantitate de 1-2 linguri de seminte de in intregi, luate in cursul unei
zile sau seara la culcare, regleaza constipatiile cele mai rebele prin actiunea
mecanica asupra intestinului. Datorta mucilagiilor, ele au actiune emolienta in
inflamatiile tubului digestiv.

O lingura de seminte intregi macerate in 100 g apa, timp de o jumatate

de ora, dau o bautura emolienta si racoritoare, care se foloseste in tratarea
inflamatiilor intestinale. Unii autori recomanda ceaiul preparat din seminte de
in, amestecat cu putina lamaie in litiaza renala (piatra la rinichi) si in
inflamatiile vezicii urinare.Pentru uzul intern se vor folosi numai semintele
intregi.
      Pentru uzul extern, semintele macinate - Farina Lini - se folosesc sub
forma de cataplasme. Faina de seminte se amesteca cu apa si se fierbe pana
devine o pasta. Aceasta pasta se pune intre doua bucati de panza si se aplica
pe locul bolnav. Se mentine in permanenta calda, timp de cateva ore.
Cataplasma de in calmeaza durerile, ajuta la fluidificarea si evacuarea
puroiului din abcese si furuncule. Pentru a se crea o actiune antiseptica, e
bine ca la faina de in sa se adauge si flori de musetel pulverizate.
       Pentru copii mici, cataplasmele de mustar se fac amestecate cu faina
de in pentru a scadea actiunea iritanta a mustarului.

In cistite (inflamatiile basicii urinare) se fac spalaturi calde sau bai cu

fiertura din 2-4 linguri de seminte la 500 g apa.

In arsuri se foloseste uleiul de in amestecat in parti egale cu apa de

var. Se pune totul intr-o sticla curata si se agita pana se formeaza un lichid
alb-laptos, cu care se unge arsura. Aceasta are proprietatea de a calma
durerile, racori si vindeca rana. Industria inului este în reducere în perioada

24
actuala, folosind doar 3,1% din totalul materiei prime textile. Inul are o arie de
cultura relativ restânsa: vestul si centrul partii europene a CSI (Letonia,
Estonia, Lituania, zona Sankt Petersburg, Bielorusia cu renumitele centre
industriale, Smolensk, Kostrona si alte centre în Siberia de vest). Mentionam
culturi de in si în Polonia, Germania - partea de nord-est, Cehia, Slovacia,
Ungaria si pe suprafete mai mici în Belgia, Olanda, nordul Frantei, Anglia.

CAPITOLUL III – CANEPA

25
 Canepa este o fibra ce se aseamana foarte mult cu inul, uneori cu greu
se poate deosebi de acesta. Cânepa este una dintre cele mai vechi plante
cultivate în ţara noastră (peste 2000 de ani), fiind utilizată în principal pentru
obţinerea de fibre folosite la confecţionarea de îmbrăcăminte. Tulpinile de
cânepă din populaţiile locale şi cânepa sălbatică conţin 10-12% fibre, iar
soiurile ameliorate, 26-32%.

Conţinutul de fibre în tulpini este influenţat de soi, condiţiile tehnologice

şi pedoclimatice. Fibrele au o serie de însuşiri deosebit de valoroase la
rezistenţă (la tracţiune, torsiune, frecare, putrezire), extensibilitate (elastică şi
plastică), capacitate de filare, lungime mai mare decât fibrele de sisal, iută,
manilă sau bumbac, care le fac utilizabile într-o serie de domenii: în industria
textilă, în industria manufacturieră, în industria automobilelor.
Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive
neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei
compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei
folosit direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se
utilizează pentru obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului şi a
pânzelor ceruite.

26
 Sămânţa se utilizează pe scară largă, direct sau în furaje concentrate,
în hrana păsărilor (în special în hrana unor păsări exotice: papagali, canari,
păuni, etc.).

Turtele rămase de la extragerea uleiului se utilizează singure sau în

nutreţuri concentrate pentru hrana păsărilor, viţeilor, cailor, oilor, peştilor, etc.
– 600 g turte de cânepă echivalează ca valoare nutritivă cu 1000 g boabe de
cereale. În hrana vacilor gestante, turtele de cânepă trebuie folosite cu
restricţie, deoarece provoacă avorturi.Lemnul de cânepă reprezintă cca 55%
din greutatea tulpinii şi conţine peste 50% celuloză. Puzderia rezultată de la
extragerea fibrelor sau planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de:
hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru industria mobilei, mătase
artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips. Pleava rezultată în
culturile pentru sămânţă este un îngrăşământ deosebit de valoros: 10 t pleavă
de cânepă echivalează cu 40 t gunoi de grajd. Frunzele şi inflorescenţele se
utilizează în medicină.

Apare în momentul de faţă şi un paradox, de altfel specific în ultimii 20

ani de democraţie în România. Pe de-o parte, UE ne oferă avantaje pentru
producerea de plante textile (in şi cânepă), guvernul aprobă şi el un program
de dezvoltare a culturilor de plante textile (subvenţii pentru sămânţă şi
producţie), iar, pe de altă parte, se face ostracizarea tuturor celor care cultivă
cânepă în mod organizat şi sub control.

Sectorul plantelor tehnice şi, în cadrul lui, plantele textile (cânepa, inul
şi bumbacul), prezintă o importanţă deosebită nu numai pentru economia
agricolă dar şi pentru ceea ce înseamnă agricultura ecologică durabilă. Pe
seama cânepii pot fi relansate o serie de meşteşuguri şi obiceiuri care pot
juca un rol determinant în viitoarea strategie de dezvoltare rurală. De aceea,
trebuie modificată legislaţia în vigoare cu privire la droguri, în sensul de a fi
scoasă de sub interdicţie cultura cânepii pentru fibre (Cannabis sativa L.),
rămânând incriminată cânepa indiană (Cannabis indica), specifică pentru
producerea de droguri.

Proprietati: Culoare de la argintiu pana la cenusiu si verde inchis. Cu

cat culoarea este mai inchisa, calitatea este mai scazuta. Lungimea plantei
tehnice este mai mare, de 60-70 cm, iar a celulei elementare pana la 55 mm.
Repriza este 12% si sub influenta presiunii si caldurii fibrele plesnesc si de
aceea nu se intrebuinteaza pentru imbracaminte. Sunt mai rezistente (fibrele)
decat cele de in, rezistenta specifica ajunge pana la 70 kg forta/mm2. De
aceea se utilizeaza pentru franghii, sfori, odgoane, covoare, articole tehnice,
ambalaje, etc. Canepa se cultiva pentru continutul sau in fibre naturale in
procent relativ ridicat si pentru semintele bogate in ulei sicativ. Fibrele de
canepa sunt mai lungi decat cele de in, foarte durabile si destul de rezistente.

27
Ele se utilizeaza la confectionarea unei game largi de produse textile, de la
cele mai grosiere pana la cele mai fine. Fiind rezistente la putrezire, chiar si
cand stau in apa, din aceste fibre se confectioneaza ata pentru cizmarie,
navoade, foi de cort, odgoane, furtunuri pentru incendii, fitile pentru explozive
etc. Din canepa cotolozata pura sau in amestec cu bumbacul si lana se
fabrica tesaturi mixte fine si rezistente. Fibrele scurte (caltii) se folosesc la
confectionarea saltelelor precum si ca material izolator. Produsele secundare
ca: uleiuri, turtele, puzderiile, sunt utilizate in general ca si cele ale inului iar
cenusa obtinuta prin arderea lemnului constituie un bun ingrasamant chimic
bogat in P, K, Ca. Din varfurile inflorescentelor plantelor femeiesti si din
seminte se prepara medicamente cu actiune sedativa, diuretica, vomitiva,
vermifuga si altele.

Recoltarea canepii

Suprafata mondiala cultivata cu canepa pentru fibra este de peste 500.000

ha, tari mari cultivatoare fiind : Rusia, Iugoslavia si pana in anul 1990
Romania.
Inul si canepa sunt considerate prioritare in strategia MAPDR si prin sumele
acordate pentru sprijinirea celor doua culturi s-a dorit extinderea suprafetelor
cultivate cu plante textile, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece nu se
poate vorbi de suprafete fara unitati de procesare a inului si canepei. Numarul
unitatilor de procesare s-a diminuat considerabil. Marea majoritate a
topitoriilor care au fost vandute, noii proprietari nu au tinut cont de obiectul de
activitate al acestor unitati, utilajele aflate in dotare fiind valorificate la fier
vechi. De asemenea, prin programul SAPARD - imbunatatirea prelucrarii si
marketingului produselor agricole si piscole, investitii noi pentru constructii,
modernizarea si retehnologizarea unitatilor existente pentru procesarea
plantelor textile (in si canepa) inclusiv cladiri, masini, instalatii si echipamente
pentru procesare, ambalare, depozitare si marketingul fibrelor textile s-a

28
construit si dat in folosinta o unitate de procesarea semintelor de canepa in
scopul obtinerii uleiului si a suplimentelor nutritive, a fainei proteice din srotul
obtinut in urma presarii, pe de alta parte, obtinerea semintelor decojite -
folosite in scop alimentar. CANAH International, primul producator de ulei de
canepa din Romania, a carei fabrica are o capacitate de prelucrare de 1000
tone seminte pe an, aceasta cifra constituind echivalentul a 250.000 litri ulei
de canepa anual se afla in localitatea Salonta, judetul Bihor.

Zonarea ecologica.

Cânepa se concentreaza în special în zonele foarte favorabile si

favorabile I, fiind astfel posibil sa se obtina cu regularitate productii de tulpini
uscate de 6 – 10 t/ha.Ca zone ecologice se pot retine: Câmpia de Vest si
zonele intramontane din vaile Somesului si Muresului, partea centrala si de
nord a Moldovei, Câmpia Româna, care au un regim hidric mediu (300 – 550
mm) si o temperatura medie de +16…+18o C în perioada de vegetatie. Se
cultiva pe soluri profunde, fertile, bine aprovizionate cu elemente nutritive, cu
pH neutru, cu o structura buna si cu aport freatic.

Particularitati biologice.

Cânepa (Canabis sativa), cea comuna, are importanta strict agricola

si este raspândita în România.Este o planta anuala ierboasa, cu radacina
pivotanta care se duce în sol pâna la 70 – 80 cm.Frunze mari, palmiate, cu
marginile dintate. Ea are ca parte productiva tulpina înalta,
puternica,rezistenta la cadere. În culturile semanate des, pentru producerea
de fuior, tulpinile sunt lungi si neramnificate; în culturile semanate mai rar,
pentru producerea de samânta, tulpinile cânepii sunt mai groase si mai
ramificate. Se remarca ca o planta unisexuata dioica, adica unele plante sunt
femele(cânepa de vara), altele sunt mascule (cânepa de toamna), cu durata
diferita de vegetatie si cu un raport numeric între ele de 1:1. Cânepa este o
planta iubitoare de caldura. Temperatura minima de încoltire este de +1…+2
oC, dar plantutele rasarite nu suporta îngheturiletârzii sub –2o, -3o.
Cunoscând acestea, data semanatului se stabileste dupa ce a trecut
pericolul ge rurilor târzii în zonele de cultura respective. Cânepa are nevoie
în perioada de vegetatie de o temperatura de +16…+18o C sau o suma de
1800 – 2000 oC. Prefera un regim hidric ridicat fiind mare consumatoare de
apa. Reactioneaza foarte bine la o nutritie bogata

Locul în asolament. Cele mai indicate premergatoare sunt leguminoasele

anuale, cerealele, porumbul (hibrizii foarte timpurii si timpurii), sfecla de
zahar si cartoful. Solurile cultivate cu cânepa se încadreaza într-un
asolament cu rotatia de 3 – 5 ani, evitându-se ca premergatoare culturile
parazitate de lupoaie (floarea soarelui).

29
 Soiurile admise pentru a fi cultivate sunt în numar de 6,majoritatea cresc în
tara noastra: Denise, Diana, Irene, Lovrin 110, Secuieni, Zenit. Soiurile au
tulpini înalte, subtiri, ce contin 28 – 32 % fibre de calitate superioara.

Pregatirea terenului. Fertilizarea are o mare importanta deoarece cânepa

are sistemul radicular putin dezvoltat comparativ cu partea aeriana si o slaba
putere de absorbtie a substantelor nutritive din sol. Ea trebuie sa gaseasca
deci în sol rezerve mari de hrana asimilabila, ceea ce se realizeaza prin
folosirea rationala a îngrasamintelor cum sunt: gunoiul de grajd (10 – 15
t/ha), îngrasamintele azotate (50 – 80 kg substanta activa la ha) si
îngrasamintele fosfatice (32 – 48 kg/ha substanta activa). Dupa eliberarea
terenului, resturile vegetale se maruntesc cu ajutorul grapei cu discuri.
Afânarea profunda a solului se executa, odata la 3 – 4 ani, cu scarificatorul
la adâncimea de 50 – 80 cm, cu distante de 1,4 m între piesele active, pe
soluri grele care au un strat compact de argila. Aratura de baza se executa
vara sau toamna, la adâncimea de 25-30 cm, cu plugul în agregat cu grapa
stelata sau grapa cu colti. Pentru a putea intra cât mai devreme la semanat
în primavara, pregatirea patului germinativ se poate realiza prin discuiri din
toamna, la desprimavarare executându-se numai o lucrare cu combinatorul.
La araturile adânci executate târziu si cu resturi vegetale se executa 2
lucrari: cu discul + lama de nivelare + grapa cu colti reglabili, la
desprimavarare si combinatorul, înainte de semanat.

Semanatul. Samânta de cânepa trebuie sa aiba puritate minima de 96 %

(fara seminte de lupoaie) si capacitate germinativa minima de 80 % (sporuri
sigure de productie se obtin când facultatea germinativa depaseste 90 %).
Se foloseste samânta din anul precedent. Materialul de semanat se trateaza
cu fungicide (Criptodin 3kg/t) si corbifuge (contra ciorilor). Semanatul se
face când temperatura în sol, la 5 – 6 cm adâncime, s-a stabilizat la +8…+9o
(practic înaintea semanatului porumbului). La semanatul prea timpuriu
plantele sufera din cauza temperaturilor scazute, cresc încet si nu ating
înaltimea normala, pagubele produse de purici sunt mai mari. Prin
întârzierea semanatului se favorizeaza atacul moliei, se scurteaza perioada
de vegetatie, plantele înfloresc prematur. Nerespectarea epocii de semanat
determina întotdeauna productii mai mici de tulpini si fibra si însusi
tehnologice inferioare. Distanta între rânduri cea mai potrivita este de 12,5
cm. Se seamana cu semanatoarea SUP-17. Adâncimea de semanat este
de 3 – 4 cm. Pe soluri mai usoare sau în primaveri secetoase se poate
ajunge la 5 – 6 cm. Dupa semanat se grapeaza pentru a nu lasa vizibile
rândurile, limitând astfel pagubele produse de ciori, porumbei etc.

Îngrijirea culturii. Pe soluri mijlocii, bine structurate si în cazul

pregatirii ideale a solului (lipsa de îmburuienare), cânepa poate reusi bine
fara alte lucrari de îngrijire efectuate la sol. Totusi exista situatii care impun

30
masuri de întretinere a culturilor. Daca semanatul se face în teren afânat,
sau în primaveri secetoase, trebuie efectuat un tavalugit imediat dupa
semanat. Aparitia crustei în perioa da de la semanat la rasarit impune
interventia cu grapa sau tavalugi stelati. Dupa rasarire, buruienile perene cu
înmultire vegetativa (palamida, susai, urda vacii etc.) se înlatura prin plivire.

Combaterea puricilor se face în preajma rasaritului sau la avertizare

de regula cu Lindatox. Împotriva moliei cânepii (Grapholita delineana), în
afara rotatiei rationale, se intervine în zonele infestate prin tratamente
chimice cu Decis sau Sumithion. Se face un tratament la avertizare si înca 2
tratamente ulterioa re, la intervale de câte 12 – 15 zile.

Recoltarea. Cânepa pentru fuior se recolteaza la sfârsitul înfloririi

plantelor mascule, atunci când trecând prin lan se constata ca nu se mai
scutura polen. Recoltarea prematura duce la obtinerea unor productii mai
mici de fibra. Întârzierea recoltatului este si ea foarte daunatoare, în special
prin degradarea tulpinilor. În acelasi timp fibra pierde din finete si devine
aspra si casanta. În multe unitati cânepa se recolteaza manual. Tulpina se
taie la înaltime a de 4 – 6 cm, cu secera sau cu coase speciale, si se lasa pe
sol în manunchiuri de 15 – 20 cm grosime, asezate rasfirat în X (foarfeca)
pentru uscare. Când partea superioara s-a îngalbenit, snopii se întorc pe
partea cealalta si se usuca înca 2 – 3 zile (în total uscarea dureaza pâna la 4
– 8 zile). Urmeaza scuturarea de frunze si legarea snopilor: în 2 locuri daca
sunt mai lungi de 100 cm si o singura data la cei scurti. Recoltatul mecanizat
se face cu masina JSK-2,1. Dupa taiere tulpinile ramân pe sol în strat subtire
(asezate aproximativ perpendicular pe directia de înaintare a masinii). Dupa
uscare se procedeaza ca în cazul recoltarii manuale: desfrunzire si legare în
snopi. Productivitatea masinii (folosita la acest procedeu fara aparatul de
legare) este de 4 – 5 ha/sch.

Din anul 1976 s-a omologat masina româneasca de recoltat cânepa

MRC-2,4 cu o productivitate de 7 – 8 ha/schimb, care lasa tulpinile în brazda
subtire pe sol.

Productia poate atinge valori de 4000 – 6000 kg/ha tulpini uscate, din
care prin topire rezulta 16 – 25 % fibre (din care 60 % fuior si 40 % câlti), în
functie de soi, zona ecologica si tehnologia agricola.

31
Soiurile de canepa cultivate pentru fibra:

- Denise, Diana, Irene, Silvana, Lovrin 110, Secuieni 1, Zenit.

In anul 2008 s-a publicat R(CE) nr.145/2008 care in Anexa II “Soiuri de

canepa eligibile pentru platile directe”  sunt mentionate varietatile de canepa
autorizate in anul de comercializare 2008/2009”, respectiv soiurile de canepa: 
Denise, Diana, Lovrin 110, Silvana  si Zenit.Soiurile mentionate in lista au un
continut de  tetrahidrocanabinol mai mic sau egal cu 0,2%

Zona foarte favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in

timpul perioadei de vegetatie de 300-550 mm,  temperaturile medii nu

depasesec 16 - 18 grade Celsius.Se extinde : in vestul tarii (campiile
Crisurilor, Muresului, Timisului, Carasului) pe vaile Muresului si Tarnavelor,
valea Somesului, Oltului, in depresiunea Barsei, depresiunea Sfantu
Gheorghe precum si in valea Siretului si in valea Moldovei .

Zona favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in timpul

perioadei de vegetatie de 300-400 mm,  iar temperaturile medii nu depasesec
15,2 – 18,9 grade Celsius.Se extinde in : Campia Transilvaniei, in partea de
sud a podisului getic, nordul Campiei Romane (zona solului brun roscat)

Zona putin favorabila se caracterizeaza prin temperaturi medii in timpul

perioadei de vegetatie de 14 -14,5 grade Celsius.Zona cuprinde si regiuni

32
secetoase (stepa si silvostepa din sudul si sud –estul tarii) si regiuni cu soluri
mai putin texturate (dealurile Olteniei, Munteniei, Moldovei, etc.). Canepa
este o planta anuala. Aceasta se cultiva pentru fibre textile, pentru funii si
sfori. Semintele de canepa se dau hrana la pasari sau din ele se extrage ulei.

Încã din cele mai vechi timpuri cânepa a fost o plantã traditionalã a
românilor obtinându-se productii record pe teritoriul tãrii noastre. Încercãm
acum relansarea acestei vechi traditii combinând tehnologia modernã cu
vasta experienta dobânditã în trecut începâd de la cercetare, culturã,
industrializare si pânã la comercializare.

Stigmatul de drog pus canepii industriale a facut ca o ramura

importanta a agriculturii sa se afle acum in pragul dezastrului. Si daca la noi
aceasta planta este considerata non-grata, Uniunea Europeana este dispusa
la a subventiona investitii in realizarea culturilor de canepa.
Din canepa indiana se extrage marijuana sau hasisul. De altfel, canepa
cultivata in Romania, cannabis sativa, se deosebeste fundamental de planta
din care se extrage produsul halucinogen THC (tetrahidrocanabinol), atat prin
forma, cat mai ales prin concentratia de drog: maximum 0,2% in canepa
obisnuita, fata de peste 1% in cea indiana. De fapt, canepa are cea mai mare
capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se arunca,
totul e valorificat, iar produsele obtinute sunt folosite de la fabricarea banalei
funii pana in industria cosmetica sau auto. Dar avantajele cultivarii si
industrializarii acestei plante nu se opresc aici: cultivarea poate fi facuta in
conditii bune in toata tara, iar terenul devine in anul urmator propice cultivarii
cerealelor deoarece canepa ucide buruienile. Nu in ultimul rand, cantitatea de
ingrasamant chimic necesara unei productii bune este mult mai mica decat la
alte culturi.
In 1989 au fost insamantate peste 56.000 de hectare cu canepa, dar in
anii urmatori productia s-a prabusit. Motivul principal a fost acela ca industria
de prelucrare si-a inchis topitoriile si filaturile de canepa, afirma Elena
Tatomir, director al Directiei Implementare Politici in sectorul vegetal din
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Din cele 31 de unitati de
prelucrare ale plantelor textile existente inainte de revolutie, au ramas doar 4-
5 astfel de topitorii, multe fiind inchise pentru ca nu mai au materie prima. Iar
materie prima nu exista pentru ca nu mai are cine sa achizitioneze canepa.
Rezulta-tul nu s-a lasat asteptat - zone specializate odata in cultivarea canepii
au uitat acum traditia. Dupa al II-lea razboi mondial, Romania ocupa locul II in
Europa in ceea ce priveste suprafetele cultivate cu canepa. Canepa este o
planta ce apartine genului “Cannabis” si cuprinde 2 specii: “Cannabis sativa”
(canepa obisnuita) si “Cannabis indica” (canepa indiana). Specia “Cannabis
sativa” cuprinde doua subspecii: “Culta” (canepa cultivata pentru fibra) si
“Ruderalis” (canepa salbatica).

33
 In Romania se cultiva canepa pentru fibra necesara industriei
deprelucrarea si extragerea fibrelor lungi sau scurte. Soiurile de canepa
cultivate la noi in tara, respectiv soiurile “Secuieni” si “Lovrin 110”, au un
continut scazut in cananoide (tetrahidrocarabinol) de sub 0,3%. In prezent,
suprafata ocupata de cultura canepii este de 1000 ha, iar pentru anul 2003
este prevazuta cultivarea a 5500 ha, urmand ca in anul 2010 sa creasca pana
la 25000 ha.In anul 2002, au fost acordate subventii pentru cultivatorii de
plante textile (in si canepa), beneficiindu-se de o reducere cu 50% a pretului
de cumparare al semintelor certificate din productia interna si acordarea a 333
mii lei/to tulpini pentru producatorii agricoli care au incheiat contracte de
valorificare a productiei cu topitoriile existente.

DATE PRIVIND DINAMICA PRODUCTIEI

- perioada 2001- 2008
2009
    2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
 
PLANTE                  
TEXTILE
-
    mii 0.9 1,4 1,6 1,5 2,3 2,3 0,3 0,055
Suprafata ha
-
    Productia mii to 3,2 6.4 3,9 3 5,2 3,9 0,6 0,277
totala

IN FIBRA  
-
    mii 0,3 0,4 0,4 0,3 0,2 0,8 0,088 0,032
Suprafata ha
-
    Productie kg/ha 1333,3 2000 1750 3666,7 2580 1875 818 3000
medie
-
    Productia mii to 0,4 0,8 0,7 1,1 0,516 1,5 0,072 0,096
totala

CANEPA  
FIBRA

34
 -
    mii 0,6 1,0 1,2 1,2 2,1 1,27 0,2 0,023
Suprafata ha
-
    Productie kg/ha 4701 5300 2662 1583 2238 1250 2228 7870
medie
-
    Productia mii to 2,8 5,6 3,2 1,9 4,7 2,4 0,5 0,181
totala

2001-2007 - Date din Anuarul Statistic al României

2008 - Date furnizate de INS
2009 - Date furnizate de MAPDR

Romania se situa pana in ’90 printre producatorii importanti de in si canepa

din Europa, ocupand locul 3 dupa CSI si Italia. In prezent productia de in si
canepa a scazut considerabil datorita factorilor generali si specifici.
Industria prelucrarii inului si a canepii in Romania se afla in atentia Serviciului
Integrat de Consultanta pentru Economie Privata European, care pe baza
unor studii facute in Romania a evidentiat cateva aspecte:
-fibrele de in cultivate in Romania rezulta de la soiuri de in de calitate
inferioara, adica fibre scurte si de aceea se impune importul de seminte din
Olanda si Belgia.

35
 Seminte de canepa

-fibrele de canepa sunt fibre de calitate superioara cu rezultate din soiuri de

buna calitate.

-Romania dispune de topitorii, filaterii si tesatorii moderne, care pot prelucra

aceste fibre.

fibrele de in si canepa sunt fibre ecologice, din cauza ca nu necesita

tratamente cu insecticide, fungicide, ingraseminte in cantitati mari.
-au initiat o activitate (serviciul) pentru acordarea de certificate ECO pentru in
si canepa; prin acordarea acestor certificate va creste grija pentru calitatea
productiei, dar si increderea producatorilor romani pentru in si canepa.

Sustinerea producţiei la cultura de in si canepa in anul 2009

-39,0 lei/ha ( subvenţionarea cu 1 leu/litru de motorină utilizată pentru lucrările

mecanice de înfiinţare a culturilor agricole de primăvară, respectiv pentru
toamna anului 2008, pentru cantitatea de 39,0 litri/ha).

-30% contributii din fonduri publice acordate producatorilor agricoli conform

Legii nr. 150/2003 credit agricol pentru productie.

-250 lei/to pentru in si canepa pentru fibra (schema de sprijin financiar la

productia marfa

Schema de plati pe suprafata din Fonduri Europene aferente anului 2008

platite in cursul anului 2009

-60,75 €/ha plata unica pe suprafaţă( SAPS)

-46,71 €/ha, plăţi naţionale directe complementare (PNDC)

-41,7 €/ha, plăţi naţionale directe complementare (PNDC) ,cuplate de

productie;

- 90 €/tona fibra de canepa.

ELEMENTE STRATEGICE IN SECTORUL PLANTELOR TEXTILE

Orientarea fermierilor către aceste culturi în zonele tradiţionale, încurajarea

asocierii pentru accesarea măsurilor de dezvoltare rurală pentru noi unităţi de
procesare. Menţinerea sprijinului financiar acordat plantelor textile pentru
fibre, respectiv sprijinul suplimentar faţă de celelalte culturi care constă în

36
plăţile naţionale directe complementare cuplate de producţie şi ajutoarele de
stat.

Susţinerea altor utilizări ale plantelor textile:seminţe pentru ulei,

biocombustibil, hârtie etc.

Cânepa şi inul sunt menţionate de părintele istoriei, Herodot, care scria în

secolul al V-lea î.e.n. : „In ţară creşte şi cânepa, care este foarte
asemănătoare cu inul, afară de grosime şi asprime. In această privinţă
cânepa întrece cu mult inul, ea creşte şi de la sine şi semănată. Tracii îşi fac
din cânepa haine, care aduc foarte mult cu cele din in, cine nu prea e obişnuit
cu ca, nici n-ar putea deosebi dacă e vorba de in sau de cânepa, iar cine n-a
văzut niciodată cânepa, îşi închipuie că şi hainele sunt din in".
Fragmentele de ţesături descoperite în săpături atestă că prelucrarea cânepii
a constituit un meşteşug necesar şi în secolele X—XII, aşa cum a fost până în
urmă cu 20—25 de ani. In Mehedinţi cânepa s-a folosit mai ales pentru
confecţionarea unor piese de port(cămăşi, cârpe de cap) şi mai puţin pentru
tesaturile din interior.
Originare din estul continentului asiatic, cele două plante, cânepa şi inul, au
ajuns probabil prin intermediul civilizaţiei pelasgice la greci şi la sciţi, de unde
au fost preluate apoi şi de traci.
Menţionarea destul de frecventă a acestor fibre vegetale în documentele mai
vechi indică importanţa pe care au avut-o în economia autarhică ţărănească
şi în cea feudală. Astfel, la 1564, Al. Lăpuşneanu primea cânepa de la Bistriţa
Ardelenească, iar mai târziu Paul de Alep amintea numeroase mori de meliţat
inul şi cânepa, întâlnite în drumul său. Pe la 1702, documentele menţionează
„iazurile" folosite ca ,,topile", iar mai târziu, în numeroase foi de zestre
figurează cânepa şi inul.

37
 BIBLIOIGRAFIE

 Revista Ferma/16.02.2009 (articol de Valeriu Tabara)

 Gazeta de Agricultura/29.10.2007/21.02.2009 (articol de
Mircea Suhorevschi)
 Berca M., Optimizarea tehnologiilor agricole, Editura Ceres,
Bucuresti, 1998
 Budoi Gh., Agrochimie, vol. I-II, EDP, Bucuresti, 2000, 2001
 Oancea I., Tratat de tehnologii agricole, Editura Ceres,
Bucuresti, 1998
 An.I.N.C.D.A. Fundulea vol. LXXXV, 2007, volum jubiliar
 Jurnalul.ro

38