Plantele textile

Utilitatea plantelor textile

 Plantele textile precum inul, cânepa, bumbacul au fost cultivate încă din preistorie (8,000 ani Î.Hr)

 Numeroase plante vegetale au caracteristica de a produce fibre celulozice din țesutul lor.

 Din aceste peste 700 de plante cu această capacitate de interes pentru industrializare sunt:

 Inul- Linum usitatissimu Familia Linaceae

 Cânepă- Cannabis sativa Familia Cannabaceae

 Bumbacul- Gossypium hirsutum Familia Malvaceae

 Iuta- Corchorus capsularis Familia Tiliaceae

 Susalul- Agave sisalana Familia Urticaceae

 Multe dintre aceaste plante textile au și semințele bogate în uleiuri, astfel prezintă interes pentru ambele
grupe fitotehnice: inul, cânepa.

 Fibrele textile de origine vegetală au importanță mare în industria textilă datorită rezistenței sporite la
tensiune, iar în cazul inuluii a comfortului în condiții de climă aride.

Repartiția globală a plantelor textile

 Plantele textile au o repartiție variată pe glob în funcție de necesarul acestora față de climă:

 Plante pentru zona nordică: inul

 Plante pentru zona temperată: cînepa și teișorul

 Plante sudice: bumbacul, sisalul, iuta, chenaful, ramia

 Datorită variabilității climatice din țara noastră se pot cultiva plante din toate cele trei zone: in, cînepă și
bumbac.

 Din păcate în 2021 în România s-au cultivat 40 de hectare de in pentru fibre și 690 de hectare de cânepă
pentru fibre.

Plant E.U. Surface 2021 (ha)

Fibre Crops, Fibre Equivalent 512814

Seed cotton, unginned 349914

Flax, processed but not spun 131040

True hemp, raw or retted 31860

Plant E.U. Surface 2021 (ha)

Fibre Crops, Fibre Equivalent 512814

Seed cotton, unginned 349914

Flax, processed but not spun 131040

True hemp, raw or retted 31860

Fibrele vegetale
 Fibrele vegetale se clasifică în funcție de țesutul din care provin:

 Fibre periciclice: în scoarța tulpinii prin modificarea unor celule generate de periciclu: in, cânepă

 Fibre formate din celule epidermice: la bumbac

 Fibre produse în frunze (nervuri): la sisal, yucca.

 Fibrele vegetale spre deosebire de, alte tipuri de fibre sunt alcătuite din celuloză (șiruri lungi de molecule
de glucoză legate)

Avantajele fibrelor vegetale

 Spre deosebire de fibrele animale ce sunt formate din proteine, cele vegetale sunt alcătuite din celuloză.
  La temperaturi ridicate structurile de bază a proteinelor se rup fibrele animale devenind fragile, pe când
moleculele de celuloză nu sunt denaturate.

 Ex. Fibrele de bumbac pot fi spălate la temperaturi apropiate de fierbere

 Hainele de lână nu suportă temperaturi foarte ridicate la spalăre

 Confecțiile din fibre vegetale nu sunt afectate de dăunători.

 Fibrele vegetale au o higroscopicitate ridicată și au o capacitate de tamponare superioară fibrelor animale.

 Au o calitate superioară comparativ cu fibrele sintetice.

Dezavantajele fibrelor vegetale

 La colorat fibrele animale sunt mai ușor de prelucrat structura lor moleculară favorizând aderența
coloranților. Fibrele vegetale necesită tratamente mai complexe pentru colorare datorită structurii simple.

 Confecțiile de fibre vegetale sunt sensibile la ciuperci și mucegaiuri.

 Fibrele vegetale sunt mai puțin elastice decât fibrele animale.

 Sunt mai scumpe decât fibrele sintetice, acestea fiind produse derivate din petrol.

Clasificarea fibrelor vegetale

 Fibrele vegetale pot fi clasificate în funcție de funcționalitate:

 Fibre ce pot fi împletite, răsucite, toarse

 Fibre ce nu pot fi răsucite

 Fibre scurte, fragile- fibrele lemnoase

 În funcție de utilizare distingem:

 Fibre pentru produse textile: bumbac, cânepă, in, iuta, sisal

 Fibre pentru perii, pânze: nucă de cocos

 Fibre pentru umplutură, hărtie și alte produse speciale: teișor, rafie, chenaf

 În funcție de rezistență:

 Fibre moi: din floemul tulpinilor dicotiledonatelor

 Fibre tari: din frunzele unor plante monocotiledonate: rafie, cânepa de Manila
 Inul pentru fibre

Importanța
 Prima dovadă a utilizării a inului pentru fibre datează din 30,000 Î.Hr. În Georgia.

 Fibrele de in au rezistență la rupere și putrezire foarte bune conducătoare de căldură, higroscopice.

 Din fibre de in se produc articole vestimentare pentru sezonul de vară, pânze pentru pictură, parașute, ațe
de cusut.

 Sămânța de in conține un ulei de calitate foarte mare de tip sicativ (rezistent la apă și se usucă repede)
folosit mult în industria lacurilor și a vopselelor.

 Puzderiile rezultate în urma prelucrării inului pentru fibre se folosesc la obținerea prin presare a plăcilor
aglomerate.

 Șroturile se pot utiliza în alimentația animalelor.

 Agronomic este o plantă foarte bună pentru cultivarea pe terenurile sarace, o plantă foarte ieftin de cultivat.

 Inul face parte din familia Linaceae specia Linum usitatissimum

 Inul pentru fibre se pretează cultivării în zonele temperate cu precipitații medii anuale de 600-650mm

Rădăcina inului pentru fibre

 Inul are rădăcina de tip pivotant, foarte subțire și cu un grad de ramificații scăzut pe o rază de 25 cm.

 Adăncimea explorată în sol de rădăcina pivot este de 100cm, aproximativ egală cu înălțimea tulpinii.

 Adâncimea explorată de ramificațiile nu depășește grosimea stratului arabil de sol.

 Preferă solurile cu textură mijlocie sau ușoară, cu PH neutru sau slab acid

 Începutul vegetației conduce la o dezvoltare inițială mai rapidă (primele 40 de zile) a rădăcinii comparativ
cu organele aeriene.

 Creșterea rădăcinii stagnează complet la 52-55 zile de la răsărire.

 Are o capacitate redusă de extragere a compușilor greu solubili, în special P2O5, datorită ratei mici a
respirației radiculare.

 Comparativ cu inul pentru ulei, astfel nefiind pretabil culturii în zonele secetoase.

Tulpina inului pentru fibre

 Tulpina este partea plantei din care se extrag fibrele, calitatea sa influențând direct calitatea fibrelor.

 Tulpina este erectă, glabră, cilindrică și fistuoasă.

 În cultura inului pentru fibre obiectivul este obținerea unei densități ridicate astfel încăt planta va forma o
tulpină neramificată sau ramificată doar apical.
  Lungimea tulpinii este un factor determinant al calității fibrelor- raportul dintre înălțimea plantei și calitatea
fibrelor fiind direct proporțional.

 Talia plantei este între 70-130cm.

 Tulpina se împarte în trei părți:

 Hipocotilul- 3-6% din greutatea plantei, partea de sub cotiledoane cu puține fibre, și acelea
nevaloroase.

 Lungimea tehnică- 70-90% din greutatea plantei, porțiunea dintre inserția frunzelor cotiledonale
și partea ramificată, aceasta este porțiunea valoroasă din punct de vedere al fibrelor.

 Partea ramificată- 2-15% din greutatea plantei de in, fibre neimportante pentru industrializare.

 La recoltare, prin smulgere, se preia și o parte din rădăcină, însă nu prezintă interes pentru industria
textilă.

 Grosimea tulpinii este un element important pentru calitatea fibrei, cele mai bune tulpini fiind cele subțiri
cu diametrul de 1.3-1.7mm

 Lungimea și grosimea tulpinii sunt influențate de factori climatici și de factori de cultură.

Structura anatomică a tulpinii inului

 În secțiunea transversală a tulpinii indificăm următoarele elemente:

 1) Epiderma: un singur strat de celule cu pereții externi îngroșați acoperiți de cuticulă

 Este acoperită de un strat de ceară ce reduce transpirația plantei.

 La nivelul epiderme identifică o concentrare ridicată de stomate 2100-4000/cm2.

 2) Scoarța: alcătuită din 2-7 rânduri de celule parenchimatice cu mulți grăunciori de clorofilă.

 3)Cilindrul central este alcătuit din:

 Periciclu- aici găsim fibrele tehnice(pf) (fibre periciclice) alcătuite din celule sclerificate,
înconjurate de parenchim.

 Fascicule liberiene primare și secundare

 Cambiu (c)- alcătuit din celule meristemice, ce prin diviziune formează liberul și lemnul secundar.

 Lemnul primar și secundar (x)- alcătuit din vase lemnoase

 Măduva- celule parenchimatice mari cu pereți subțiri. La maturitate apare lacuna medulară

Fibrele tehnice (periciclice)

 La nivelul periciclului apare îngroșarea unor celule prin suprapunerea unor straturi concentrice de celuloză.

 Aceste celule se alungesc, nu mai mult decăt intervalul dintre 2 frunze de pe aceeași parte, și se unesc căte
10-40 de celule (fibre elementare) formând fascicule de fibre.

 Lungimea fibrelor elementare variază în funcție de locul de extracție- astfel la baza tulpinii au 13mm iar în
vârf până la 40mm.
  Grosimea fibrelor elementare variază între 10 și 20 de microni.

 Cantitativ în regăsim fibrele în tulpină astfel:

 35% în partea de mijloc a tulpinii

 28% în partea superioară a tulpinii

 12% în partea inferioară

 În urma prelucrării primare (topirii) a tulpinii bacteriile și ciupercile ce se dezvoltă dizolvă liantul ce leagă
aceste fascicule de scoarța și lemnul tulpinii, ele desprinzându-se cu ușurință, rezultând fibrele tehnice.

 Fibrele tehnice obținute în urma prelucrării primare se pot clasifica în:

 Fuior- minim 50 cm lungime cu fibre cu celule cu pereți îngroșați

 Câlți- mai puțin de 50% din masa totală a fibrei

Compoziția chimică a fibrelor elementare

 Din punct de vedere chimic, fibrele elementare sunt alcătuite din:

 89-90% celuloză

 1-2% substanțe pectice

 1.5-4% lignină

 1,5-2% ceară și alte substanțe grase

 Lignina și substanțele pectice se găsesc ca lianți în formarea fasciculelor de fibre

 Ceara și substanțele grase sunt regăsite în interiorul fibrei având rol în evidențierea unor calități deosebite
pentru prelucrare: luciu, culoare

Frunzele inului pentru fibre

 Pe o plantă avem frunze în număr foarte mare 80-100.

 Frunzele inului sunt lanceolate, dispuse altern.

 Frunzele sunt sesile, având 3 nervuri paralele.

 Culoarea frunzelor este verde-deschis, albăstruie.

 Limbul este lung de 2-4cm și lat de 3-4mm cu un strat ceros.

 Până la talia de 20-25cm frunzele sunt aproape verticale.

 Frunzele cad la maturitate.

Inflorescența inului
 Florile sunt hermafrodite, grupate în cime de tip 5
  Caliciul este alcătuit din 5 sepale ovale

 Corola este alcătuită din 5 petale albastre sau albe,

 Androceul este alcătuit din 5 stamine unite la bază

 Gineceul este alcătuit dintr-un ovar cu 5 carpele ce formează 5 loji ce conțin câte 2 ovule.

 Înflorirea durează 4-5 ore pentru fiecare floare și 2-5 zile pentru o plantă în funcție de numărul florilor.

 Polenizarea este autogamă, rar întâlnim cazuri de alogamie entomofilă în cazuri de arșiță.

 Petalele cad la finalul înfloritului.

Fructul inului și semințele inului

 Fructul este o capsulă sferică sau ovală mai mică la inul pentru fibre decât la cel pentru ulei, cu 5-10
semințe.

 În funcție de soi fructul poate fi dehiscent sau indehiscent la maturitate.

 Sămânța este mică (L=4-9mm, l=2-3mm, h=1-4mm), netedă, lucioasă, ovoidă, brun închis.

 Tegumentul exterior are un strat mucilaginos ce face ca semințele în contact cu apa șă devină lipicioase.
Astfel nu putem face tratamente umede la sămânță.

 Endospermul este redus, substanțele de rezervă fiind în cotiledoane.

 MMB=4.5-6g la inul pentru fibre și 9-13g la inul pentru ulei.

Calitatea inului pentru fibre

 Calitatea inului pentru fibre este determinată de particularitățile externe și interne ale tulpinii.

 Elementele externe determinante pentru calitatea finală a fibrelor:

 1) Lungimea porțiunii tehnice- influențată de înălțimea tulpinii

 2) Grosimea mijlocului tulpinii- 1,3-1,7 mm calitate bună

 3) Sveltețea= Lungimea/ grosimea porțiunii tehnice

 4) Culoarea tulpinilor după uscare- de dorit galben-verzui

 5) Libere de boli sau dăunători

 Elemente interne determinante pentru calitatea finală a fibrelor:

 1) Numărul de fascicule de fibre din secțiunea transversală a lungimii tehnice

 2) Numărul de celule elementare în fiecare fascicul de formă regulată ce nu lasă goluri între ele.
 Cânepa pentru fibre
Cânepa (Cannabis sativa)
 Cânepa este planta pentru fibre cu cel mai mare randament în climatul temperat, de 3000kg/ha fibră.

 Utilizare fibrelor de cânepă este extensivă în industria textilă fiind foarte rezistente și higroscopice.

 Câlții de cânepă sunt folosiți ca material izolator din cele mai vechi timpuri.

 Puzderiile rămase în urmă extragerii fibrei sunt folosiți pentru obținerea plăcilor termo-izolante și pentru
bio-combustil sub formă de peleți având o putere calorică mare.

 Semințele de cânepă sunt bogate în ulei ce se utilizează în industria vopselurilor

 Din ulei se pot extrage compuși cu efect narcotic și de tratament în afecțiuni neurologice.

 Agronomic este o plantă de interes deoarece este o amelioratoare a structurii solului prin profunzimea
solului explorat, părăsește terenul devreme, lasă solul curat de buruieni.

Sistematica cânepii pentru fibre

 Cânepa aparține familiei Cannabaceae.

 Specia în cultură fiin Cannabis sativa ssp. Culta.

 Cannabis sativa cuprinde trei grupe ecologice, în România cultivându-se soiuri din grupa sudică.

Rădăcina cânepei pentru fibre

 Sistemul radicular al cânepei este de tip pivotant cu un pivot central bine dezvoltat și cu ramificații laterale
bine dezvoltate.

 Rădăcina pătrunde în sol până la adăncimea 1-2m în funcție de sol și de condițiile de mediu.
  Ramificațiile laterale sunt dezvoltate lateral pe 70-80cm, masa principală a acestora fiind între 20-40cm.

 Rădăcina cânepei pentru fibre este mai slab dezvoltată decât în cazul cânepei pentru semințe.

 Plantele mascule au sistemul radicular mai slab dezvoltat decât la plantele femele.

 Comparativ cu tulpina plantei rădăcina este mult mai mică.

 La recoltarea plantelor mascule, la maturitate, rădăcina reprezintă doar 10% din masa totală a plantei.

Tulpina cânepei pentru fibre

 Tulpina cînepei pentru fibre este erectă, fistuloasă, cu peri glandulari.

 În secțiune treimea inferioară este rotundă, următoarele porțiuni fiind sănțuite din ce în ce mai profunde
spre vârf.

 Tulpina are o rezistență sporită la cădere, aceasta fiind flexibilă în primele faze de vegetație în timp
devenind din ce în ce mai lignificată.

 Tulpina are talia cuprinsă între 1,5 și 5 m.

 Înălțimea plantelor diferă în funcție de soi, și în funcție de sexul plantei. Plantele mascule specifice
nordului fiind mai mari decât cele femele sau soiurile din sud.

 Tulpina este alcătuită din noduri și internoduri variate ca număr (20-40). Nu există corelație între lungimea
tulpinii și numărul de internodii.

 Talia plantelor este influențată de desimea plantelor și fertilizarea cu azot.

 Tulpinile cu internoduri mai lungi produc fibre mai valoroase.

 Grosimea tulpinii variază între 0.5-60 mm.

 Diametrul tulpinii este influențat de condițiile de cultură, cele climatice și sexul plantei.

 Numărul de fibre este invers proporțional cu diametrul plantei.

 Ramificarea tulpinii depinde de distanța între rândurile de plante.

Structura anatomică a tulpinii la cânepa pentru fibre

 În urma secțiunii transversale a tulpinii putem distinge următoarele părți componente:

 1) Epiderma: un singur strat de celule cu pereții externi bombați și cutinizați

 La plantele tinere celulele sunt bogate în clorofilă.

 Prezintă perișori secretori și protectori conici

 Stomatele sunt 10-60/cm2.

 2) Scoarța: alcătuită din mai multe straturi de celule parenchimatice și colenchimatice de formă alungită;

 Conține grăuncior de clorofilă și cristale de oxalat de calciu.

 3) Cilindrul central alcătuit din:

  Periciclu- aici găsim mănunchiuri de fibre și parenchim periciclic

 Fascicule liberiene: vase liberiene

 Cambiul- celule meristematice, generează liberul spre exterior și lemnul spre interior

 Lemnul- vase lemnoase cu rol mecanic și transport. Reprezintă 60% din greutatea tulpinii

 Măduva- celule mari poligonale cu pereți subțiri. La maturitate se resoarbe rămânând lacuna
medulară.

Fibrele periciclice
 În funcție de grosimea tulpinii conținutul de fibre va fi:

 24.4% în tulpinele subțiri

 15.7% în tulpinile mijlocii

 10.8% în tulpini groase

 La tulpinile subțiri se formează un singur inel de fascicule fibroase. Acestea sunt de interes pentru
prelucrare.

 Un fascicul de fibre este alcătuit din 12-38 fibre elementare; 12-20 în jumătatea inferioară și 15-38 în partea
superioară

 Lungimea fibrei elementare variază între 15-35mm.

 Grosimea unei fibre elementare este între 15-25 microni.

 Forma fibrei elementare este rotundă în secțiune când sunt tinere și devin poligonale.

 Culoarea fibrei este un bun indicator al calității: verde-sugerează recoltatul prematur; culoarea brună-
indică prezența unor boli; galben este culoarea optimă;

 În cazul tulpinilor mai groase se pot forma fascicule de fibre secundare sau terțiare cu rol important în
rezistența la cădere a tulpinii.

 În urma procesului de topire fasciculele secundare și terțiare se pierd în puzderii în urma prelucrării
mecanice.

Compoziția chimică a fibrelor de cânepă

 Din punct de vedere chimic, fibrele de cânepa sunt alcătuite din:

 75-81% celuloză

 4-6% lignină

 1,4% Ceară

 10-21% substanțe pectice.

 Lignina și substanțele pectice se găsesc ca lianți în formarea fasciculelor de fibre

  Ceara și substanțele grase sunt regăsite în interiorul fibrei având rol în evidențierea unor calități deosebite
pentru prelucrare: luciu, culoare

Frunzele la cânepa pentru fibre

 Frunzele cotiledonale sunt simple, slab dințate.

 Frunzele tulpinale sunt lung pețiolate, palmat compuse cu 3-13 foliole, dar uzual 7-11 foliole inegale,
zimțate acoperite cu perișori protectori și secretori

 Substanțele rășinoase secretate sunt cannabinol, cannabidiol și tetrahidrocannabidol ce au și un miros

specific.

 Frunzele sunt opuse la distanțe mari de 6-7cm pe lungimea tulpinii.

 În vârful plantei frunzele sunt așezate altern.

 Plantele femele au mai multe foliole decât plantele mascule și mai închise la culoare.

 Frunzele sunt caduce la maturitate în special în culturile pentru fibre.

Inflorescența la cânepa
 Cânepa este o plantă unisexuat dioică în mod natural. Prin ameliorare pentru soiuri de sămânță sa reușit la
Secuieni obținerea de plante unisexuat monoice.

 Inflorescențele plantei mascule sunt de tip cimă bipară situată la vârful plantelor.

 Florile mascule sunt alcătuite din cinci sepale, și stamine.

 Polenul este foarte ușor purtat de vânt până la înălțimi de 10,000m conform unor studii.

 Inflorescențele femele sunt dispuse tot la vârful plantei câte 1-2 la subsoarei unei bractei sub forma de spice
aparente.

 Floare femelă este formată dintr-un perigon întreg ce înconjoară ovarul doar la bază. Gineceul este
bicarpelar, cu ovar superior unilocular și uniovulat, continuat cu două stigmate filiforme ce cresc în
lungime până la fecundare.

 Florile femele apar înaintea celor mascule (protogenie) favorizând polenizarea.

 Polenizarea este alogamă anemofilă.

 Cânepa femelă ajunge la maturitate la 30-40 zile după fecundare, iar cea masculă la 5-7 zile de la înflorire.

 Această diferență determină recoltarea plantelor la puțin timp după ce plantele mascule ajung la maturitate.

Fructul cânepii
 Fructul cânepii este o nuculă rotundă sau ovoidă,

 Culoarea nuculei este cenușie sau castanie.

  Pericarpul se fisurează foarte ușor ceea ce în cazul recoltatului necorespunzător va duce la pierderea
indicilor de calitate.

 Răsărirea plantei este epigeică.

 MMB= 16-26g; MMB= 48-60kg

Diferențierea între cânepa masculă și cea femelă

Diferențe între sexe la cânepa pentru fibre

 În fazele incipiente de vegetație nu se observă diferență între cele două sexe.

 După 3-5 săptămâni plantele mascule încep un ritm mai accentuat de creștere, înălțimea acestora o
depășește pe cea a plantelor femele cu 26-34%.

 Plantele mascule sunt mai subțiri cu 5-10% și sunt mai bogate în fibre cu 6-8%

 Deosebirea majoră o reprezintă durata de vegetație:

 Plantele mascule ating maturitatea la 5-7 zile de la înflorire

 Plantele femele continuă să vegeteze pentru maturarea semințelor încă 30-40 zile

 Maturitatea tehnică a plantelor mascule pentru fibre este în momentul sau după înflorit, întârzierea
recoltării depreciază fibrele.

 Dacă se așteaptă maturarea semințelor pe plantele femele fibrele de pe plantele mascule nu mai au valoare
datorită deprecierii.
  În general raportul numeric între plantele mascule și femele este de 1:1,07

Elemente de calitate la cânepa pentru fibre

 Calitatea cânepii pentru fibre este determinată de particularitățile externe și interne ale tulpinii.

 Elementele externe determinante pentru calitatea finală a fibrelor:

 1) Lungimea utilă- influențată de înălțimea tulpinii.

 2) Grosimea mijlocului tulpinii

 3) Sveltețea tulpinii= Lungimea/ Grosimea părții utile

 4) Culoarea tulpinilor- gălbuie chiar galbenă

 5) Gradul atac de boli și dăunători.

 Elemente interne determinante pentru calitatea fibrelor:

 1) Numărul de fascicule de fibre din secțiunea transversală

 2) Numărul de celule elementare în care fasciculul de formă regulată ce nu lasă goluri între ele

Bumbacul

Importanța
 Bumbacul este cea mai importantă plantă textilă. Acesta reprezentând 70-75% din producția mondială de
fibre textile și 50% din producția de fibre de orice fel.

 În afară de destinația de fibre textile, se pot extrage uleiuri din semințe de mare calitate fiind foarte
apreciate în industria restaurantelor de lux.

 Șroturile pot fi folosite în alimentația animalelor.

 Este o plantă meliferă.

 Bumbacul aparține genului Gossypium, familia Malvaceae, de interes fiind specia Hirsutum singura
pretabilă culturii la noi în țară.
Sistematica Bumbacului
Speciile de bumbac
Caracterele Gossypium Gossypium Gossypium Gossypium
hirsutum L. barbadense L. herbaceum L. arboreum L.
Înălţimea
1-1,5 m 1-3 m 1-1,5 m 2-4 m
plantei
Perozitatea perişori de perişori de
glabre glabre
tulpinilor aceeaşi lungime lungimi diferite
alb-gălbuie cu
alb-gălbuie fără galbenă cu pată
pată roşie-
Culoarea florii pată la baza vişinie la baza roşie-purpurie
vişinie la baza
petalelor petalelor
petalelor
Frunza-forma 3-5 lobi cordiformi 3-5 lobi alungit 3-5 lobi cu vârf
3-7 lobi ovali
lobilor triunghiulari triunghiulari obtuz
Marimea şi mare, rotundă, cu mai mica, mică de 2-3,5
mare, conică
forma capsulei vâsful ascuţit conică cm, ovală
sub 28 mm,
18-25 mm,
Lungimea fibrei 28-32 mm 32-56 mm de calitate
grosiere
inferioară
bumbac
Denumirea bumbac păros bumbac bumbac
egiptean
populară (Upland) erbaceu (Guza) arborescent
(Sea Island)
America, Peru, Brazilia, India, China,
Iran, China,
Răspândire Federaţia Rusă, Egipt, Sudan, Coreea,
Asia Mică
Europa Federaţia Rusă Japonia

Rădăcina bumbacului
 Rădăcina bumbacului este pivotantă, foarte dezvoltată.

 Poate explora până la o adâncime de 2.5m solul.

 Sistemul radicular este dezvoltat puternic, valorică 11m3 de sol, fiind o plantă astfel bine adaptată la secetă.

 În funcție de apa din sol acesta se poate dezvolta adânc sau superficial.

 Dezvoltarea rădăcinii este direct proporțională cu temperatura, astfel rata de dezvoltare a rădăcinilor este
dublă la 30 de grade celsiusu comparativ cu 15 grade celsius.

Tulpina bumbacului
 Tulpina plantei este tip arbust, provenind din cultura perenă. O problemă o reprezintă capacitatea de a
forma pe toată durata de vegetație ramuri cu fructificații.

 Tulpina principală este lignificată inferior, erectă cu multe ramificații laterale.

 Talia plantei este de 40-80cm.

 Și în cazul tulpinii ritmul de creștere este influențat de temperatură.

 Pe tulpina principală cresc două tipuri de ramuri:

 vegetative- monopodii la baza plantei

  Fructifere-simpodii, în partea superioară a plantei

Frunzele bumbacului
 Frunzele sunt pețiolate, cu 3-7 lobi cu două stipele la bază.

 Pe fața inferioară a limbului găsim numeroși perișori.

Inflorescența bumbacului
 Florile de bumbac sunt scurt pedunculate cu 3 bractei dințate la bază.

 Bracteele joacă un rol important în hrănirea florii și fructului.

 Florile sunt în general de tipul 5- sepale, petale gălbui, număr mare de stamine(50-120), ovar cu 5 carpele.
  La baza petalelor pe fața interioară găsim o pată vișinie ce determină, după fecundare, schimbarea acestora
din alb în roz, liliachii și cad.

Fructul bumbacului
 Fructul la bumbac este o capsulă cu 3,4,5 carpele, în cultură 3% cu 3, 54% cu 4 și 43% cu 5 carpele, acest
număr variind în funcție de umiditatea din sol.

 Forma capsulei este ovală, rotundă cu partea superioară ușor ascuțită, deschiderea făcându-se pe linia de
sudură a carpelelor.

 Semințele au tegument negru și sunt lipsite de endosperm.

 Cotiledoanele în secțiune sunt galbene cu puncte negre, aceste puncte reprezentând glande de ulei.

Industrializarea fibrei de bumbac

- Utilitatea în industrie este împărțită în funcție de lungimea fibrei:

> 32 mm (lint) – dantele, țesături, broderii, pânzeturi de mare finețe;

25 – 31 mm – fibra mijlocie – tricotaje, lenjerie, covoare;

13 – 25 mm – fibra lungă nematură – producerea vatei și a bumbacului hidrofil;

0.5 – 2.0 mm – lintersul – material textil pentru cuverturi, fetru.

Pasta de linters – hârtiei, pulbere fără fum, echipamente electrice, hârtie de filtru, vâscoză, etc.

Caractere generale ale plantelor tuberculifere și rădăcinoase

Importanța
 Plantele tuberculifere și rădăcinoase sunt două plante ale climatului temperat, ocupând 56 milioane hectare.

 Dintre acestea, cartoful și sfecla pentru zahăr reprezintă aproximativ 50%.

 Cartoful este o sursă importantă de amidon sub formă de piureeuri, prăjită, fulgi, etc.

 Sfecla pentru zahăr a reprezentat principala sursă pentru extracția zahărului însă treptat a fost înlocuită de
trestia pentru zahăr datorită creșterii productivității acesteia și a dezvoltării metodelor de cultivare.

 Speciile din această grupă au producții de amidon de 2-4 ori decât la cereale.

 Sunt bune premergătoare, lăsând terenul curat de buruieni, afânat. Și bogat în substanțe nutritive.

 Valorifică foarte bine îngrășămintele organice datorită perioadei de vegetație.

Repartiția globală a plantelor tuberculifere și rădăcinoase
 Plantele tuberculifere și rădăcinoase au o repartiție concentrată pe glob în funcție de necesitățile pentru
căldură a fiecărei specii.

 Plante pentru zona temperată: Cartoful (Solanum tuberosum) și Sfecla pentru zahăr (Beta
vulgaris)

 Plante pentru zona sub-tropicală: Batat (Ipomoea batatas), Manioc (Manihot esculenta)

 Plante tropicale: Igname (Dioscorea rotundata), Colocasia (Colocasia esculenta)

 Condițiile climatice din țara noastră permit cultivarea doar plantelor specifice zonei temperate: Cartof și
Sfeclă pentru zahăr.

 În 2021 în România s-au cultivat 84530 hectare de cartof și 19640 hectare de sfeclă pentru zahăr
Suprafețe cartof la nivel de continente

Producția de sfeclă pentru zahăr pe continente

 Cartoful

Importanța
 Cartoful este una dintre cele mai importante plante alimentare, industriale și furajere.

 Europa deține 50% din suprafața mondială cultivată cu cartof.

 În alimentați umană poate fi consumat pe toată perioadă anului, fiind un substitut pentru pâine.

 În industrie este o materie primă importantă pentru fabricarea alcooluluii și a amidonului. Dintr-o tonă se
pot obține 95 litri de alcool, 140kg amidon.

 Din punct de vedere agronomic este plantă importantă deoarece lasă terenul curat de buruieni, valorifică
economic gunoiul de grajd și îngrăsămintele minerale.

 Se poate cultiva și în zonele reci și montane unde porumbul nu poate ajunge la maturitate.

 Este o premergătoare bună pentru cerealele de toamnă.

În România
• In Transilvania

• Marele cărturar Gheorghe Șincai (1754-1816) în lucrarea sa intitulată ,,Povățuire pentru economia de
câmp’’ vorbeste de: cartof-Kartoffel, picioici-Ptächen (Patächen), crumpene-Grünbeeren.

• In Moldova
• culturii cartofului a fost semnalată pentru prima dată în anul 1812 în perioada domniei lui Scarlt Calimachi;

• Ion Ionescu de la Brad în anul 1861 în ediția a III-a a ,,Calendarului pentru bunul cultivator” scria:
...„foametea din 1813 atrasu băgarea de seamă a românilor asupra cartofilor, ca asupra unor plante bune de
a scăpa de lipsă pe locuitori``.

• In Țara Românească
• În Țara Românească introducerea în cultură a cartofului a avut loc în timpul domniei lui Ion Vodă Caragea
(1812-1818), cronicile menționând existența la vânzare pe piața Bucureștiului a acestei plante în acea
perioadă.

Partea subterană a cartofului

 Cartoful este o plantă ce se înmulțește asexuat prin intermediul organelor vegetative, numite tubercul și
sexuat doar pentru producerea de sămânță prin semințe.

 La înmulțirea prin tuberculi după ce aceștia se plantează, din colții (mugurii) crescuți din ochiul
tuberculului se dezvoltă tulpini ierboase supraterestre.

 Partea subterană a cartofului este alcătuită din: rădăcină, stoloni și tuberculi.

  Rădăcinile plantelor ce se înmulțesc prin tuberculi pornesc de pe părțile subterane ale tulpinilor. Acestea
ramifică intens alcătuind un sistem radicular fibros foarte dezvoltat. Majoritatea acestor rădăcini (50%) sunt
în stratul arabil, restul fiind între 50-150cm.

 Lateral rădăcina se dezvoltă pe o rază de 50 cm.

 Stolonii sunt ramificații ce pornesc de la nivelul mugurilor tulpinali subterani. Aceștia sunt mai groși decât
rădăcinile, de formă cilindrică cu lungime diferită în funcție de soi. Prin natura lor stolonii sunt practic
tulpini subterane.

 Pe stoloni la nodurilor acestora se găsesc formațiuni radiculare numite rădăcini stolonifere.

 O plantă produce 6-8 stoloni lungi de 5-30cm.

 Tuberculii sunt formațiuni tulpinale subterane, ce iau naștere din îngroșarea părții terminale a stolonilor. La
început sunt protuberanțe mici ce pe parcurs ce se dezvoltă iau forma cartofului matur.

Anatomia tuberculului de cartof

 Tuberculii au două părți:

 Partea superioară- tânără ce poartă mugurele terminal

 Partea inferioară- mai bătrănă, cu punctul de prindere de stolon.

 Tuberculul are numeroși ochi repartizații în spirală pornind de la nivelul ochiului de vârf spre bază.

 Tipuri de tuberculi:

 Lung

 Lung-oval

 Rotund-ovali

 Sferici

 Culoarea tubercului este un caracter de soi: sunt tuberculi cu coaja galbenă și coaja roșie.

 Cartof prezintă în secțiune transversală:

 Epiderma- un strat subțire ce se exfoliază pe măsura ce se formează epiderma.

 Periderma (coaja)-

 Suberul- compus din mai multe rânduri de celule (10-15) turtite, moarte de culoare brună
ce are rol de protecție contra transpirației și a rănirilor.

 Felogenul- format din celule mici ce generează suberul și feloderma

 Feloderma- alcătuită din celul parenchimatice

 Parenchimul amidonos- gros 3-10mm ce se subțiază la nivelul ochilor plin de grăunciori de

amidon.

 Inelul de fascicule vasculare- două rânduri de fascicule liberiene, floem extern și intern.

 Parenchimul medular- mai afânat și mai sărac în amidon dar mai vascularizat.
Tulpina cartofului
 Tulpina se dezvoltă din mugurii tuberculilor, fiind ierboase și purtătoare de frunze și flori.

 Tulpina este erectă sau arcuită cu o înălțime de 30-120cm groaă de 0.6-1.2 cm și ramificată în partea
superioară.

 Tulpina are aspect de tufă deorece dintr-un tubercul apar 4-8 tulpini apropiate.

 Tulpina este alcătuită din noduri și internoduri, cele bazale fiind goale.

 Culoarea tulpinii este verde, roșcată doar la soiurile cu tuberculi mov.

 Tulpinele sunt tri- patru-unghiulare în secțiune, lignificate la maturitate.

Frunzele cartofului
 Frunzele – primele sunt întregi

 Pe parcursul vegetației imparipenat-sectate cu câte 7-11 foliole, întregi, mari;

 Frunzele prezinta la bază stipelele

 Numărul de frunze pe tulpină variază între 8 și 12.

Florile și fructul cartofului

 Florile sunt grupate în cime simple sau compuse de tipul 5 cu corola de culoare albă, roză sau violacee.

 Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă sau suculentă de culoare verde sau pigmentată

Sistematica cartofului
 Cartoful face parte din familia Solanaceae, genul Solanum specia tuberosum.

 Cartofii se pot clasifica după perioada de vegetație:

 Timpurii- 90 zile

 Semi-timpurii- 90-110 zile

 Semi-târzii- 110-130 zile

 Târzii- 130 zile

 După calitate se pot clasifica:

 Clasa A- soiuri pentru salată puțin făinoși ce nu se sfărâmă la fierbere

 Clasa B- soiuri pentru gătit cu amidon fin

 Clasa C- tuberculi făinoși cu consistență ce crapă în timpul fierberii

 Clasa D- foarte făinoși ce se sfărâmă complet la fierber

 După modul de utilizare putem clasifica astfel:

  Soiuri de masă- conținut redus de amidon (14-17%) mai ridicat în proteine cu periderma fină

 Soiuri industriale- productive, conținut ridicat de amidon (20-25%) și o fierbere mai redusă

 Soiuri furajere- bogate în amidon și proteine

 Soiuri mixte- folosite și culinar și furajer.

 Soiurile cultivate în România sunt autohtone, sau de import din Olanda.

Sfecla pentru zahăr

Importanța
 Sfecla pentru zahăr asigură materia primă pentru 25% din producția mondială de zahăr.

 Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă ce necesită multe tratamente fitosanitare.

 Tăiței de sfeclă sunt un nutreț valoros pentru animale mai ales cele care produc lapte.

 Spuma de defecație este un bun amendament pentru solurile acide.

 Frunzele și coletele reprezintă 40% din masa de sfeclă pentru zahăr. Ele pot fi încorporate în sol și sunt un
îngrășământ organic valoros.

 Agronomic sfecla pentru zahăr este o plantă ce ameliorează structura solului, lăsându-l afânat.

 Cultura sfeclei pentru zahăr elimină mare parte din masa de buruieni de pe sola cultivată.

 Producția de rădăcini este invers proporțională cu cantitatea de zahăr a soiului.

 Contine: 75% apa, 20% zahar si 5% pulpa (celuloza, hemiceluloza, lignina si pectina)

Rădăcina sfeclei pentru zahăr

 Sfecla pentru zahăr este o plantă bienală, în primul an se dezvoltă corpul sfeclei și frunzele, iar în al doilea
an se dezvoltă ramurile florifere.

 Rădăcina sfeclei reprezintă în realitate corpul sfeclei, principala parte unde se depozitează zahărul.

 Rădăcinile se recoltează în primul an de cultură și se supune procesului de industrializare.

 Corpul sfeclei este cărnos, practic pivotul central se îngroașă, și cuprinde trei părți:

 Coletul (epicotilul) partea superioară pe care se inserează frunzele, și în anul doi tijele florifere.
Reprezintă 10% din corpul sfeclei, și în momentul recoltatului se elimină (decoletare).

 Hipocotilul- urmează coletului, se termină unde încep să apară primele rădăcini laterale ale
corpului sfeclei. Reprezintă 25-30% din greutatea corpului sfeclei.

 Rădăcina propriu-zisă- reprezintă 50-60% din greutate și 80-90% din lungimea corpului sfeclei.
Se recoltează deasupra diametrului de 1cm. De-a lungul ei regăsim două șanțuri opuse numite și
șanțuri zaharifere din care pornesc abundent rădăcinile laterale.
  Rădăcina sfeclei pentru zahăr pătrunde până la 2m sau chiar mai mult, se întinde lateral până la 100 cm.

Frunzele, sfeclei pentru zahăr

 Sfecla pentru zahăr are un aparat foliar foarte dezvoltat. O plantă poate avea 50-70 de frunze pe parcursul
vegetației.

 Formarea frunzelor de sfeclă are loc în trei etape:

 Primele 15-20 de frunze cu suprafață mare de asimilație, raportul dintre sistemul foliar și cel
radicular este supraunitar.

 Următoarele 15-20 de frunze se dezvoltă în momentul începerii îngroșării rădăcinii. Aceste frunze
sunt mai lungi și mai înguste cu o asimilație mai mică.

 Ultimele 20 de frunze se formează din momentul în care sistemul radicular depășeșt greutatea
celui foliar. Aceste frunze sunt cele mai mici, majoritatea substanțelor nutritive migrând către
rădăcină.

Ramurile și inflorescența sfeclei pentru zahăr

 Ramurile florifere se dezvoltă în anul doi de vegetație putând ajunge la 120-200cm.

 Prezintă 4 șanțuri.

 De-alungul ramurilor sunt inserate frunze mai mici alterne.

Inflorescența sfeclei pentru zahăr

 Inflorescența este de tip racem de spice

 Înflorirea începe de la partea inferioară și se continuă spre vârf.

 Floarea are flori sesile grupate câte 2-3 în glomerule sesile. Pe o inflorescență putând fi până la 20000 de
flori.

 Floarea formată din 5 sepale verzi, concrescute la bază și fără peduncul.

 Ovar tricarpelar, stil lung și stigmat trifid.

 Polenizarea este alogamă cu protandrie accentuată.

Fructul sfeclei pentru zahăr

 Fructul la sfecla pentru zahăr este compus, el reprezentând o glomerulă dezvoltată prin concreșterea mai
multor nucule (2-5).

 Sămânță brun-lucioasă, elipsoidală, ușor turtită

 Sămânța natural este plurigermă însă prin ameliorare sa ajuns la soiuri monogerme cu o singură sămânță în
glomerul.
  Diametrul seminței este direct proporțional cu vigoarea germinativă.

 MMB 2-6g

Sistematica sfeclei pentru zahăr

 Fam. Chenopodiaceae – Beta – secții Vulgares, Coroleinnae, Nanae și Patellares.

 Secția Vulgares (18 cromozomi) – ssp. maritima, orientalis, lomatogonoides, macrocarpa și vulgaris

 var. Saccharifera – extragerea zahărului

 Soiurile de sfeclă aflate în cultură pot fi de patru tipuri:

 Tipul E= cel productiv- 16 – 18% zahăr, soiurile sunt tardive

 Tipul Z= bogat în zahăr- 17.3- 20.5% zah., mai precoce, pretențioase față de climă și sol;

 Tipul N= normal- 16.5 – 18.5 % zah. pretențioase față de umiditate

 Tipu ZZ= foarte bogat în zahăr- 17.9 – 21.6% soiuri slab productive, zone reci, soluri grele

Tutunul

Importanța
 Tutunul este o plantă cu extindere foarte mare în climatul subtropical, cultivată în special pentru frunzele
sale.

 Frunzele sunt utilizate în industria produselor pentru fumat pentru obținerea țigaretelor, tunului de pipă, de
mestecat.

 Din frunzele de tutun se poate extrage nicotina pentru aplicații farmaceutice.

 Din semințele de tutun se poate extrage ulei, acest compus regăsindu-se în proporție de 35-40%.

 Tutunul valorifica solurile cu potențial redus, precum cele erodate sau puțin productive.

Rădăcina tutunului
 Rădăcina tutunului este de tip pivotant, pivotul fiind gros ajungând în sol la adâncimi de 1,5-2m.

 Rădăcinile laterale au o dezvoltare foarte bună până la 60 cm.

 După plantare rădăcina tutunului se dezvoltă mult mai rapid decât partea epigee.

 70% din rădăcini se găsesc în stratul 0-20cm

Tulpina tutunului
 Tulpina este erectă, înaltă de 75-150cm.

 Tulpina este acoperită cu perișori.

 Tulpina în partea superioară emite ramificații numite copili.

Frunzele tutunului
 Frunzele tunului sunt simple de formă rotundă, ovală.

 Frunzele sunt dispuse altern pe plantă.

 Lungimea frunzei variază între 5 și 100 cm.

 Culoarea frunzelor diferă, în funcție de soi, de la verde-gălbui până la galben.

 Culoarea frunzelor la maturitatea tehnică este galbenă

 Țesutul este gros și pe suprafața lor sunt acoperite cu perișori gladulari ce secretă uleiuri eterice.

Florile tutunului
 Florile tutunului se grupează în inflorescențe de tip racem, rareori panicul, situate în vârful plantei.

 Culoarea petalelor poate fi verde-gălbuiue, albă, roză sau roșie.

 Androceul este format din 5 stamine- 4 egale și una mai scurtă

 Ovarul este bi-carpelar cu 2 locuri, rareori cu 4.

 Fecundarea este autogamă.

 Înflorirea florilor este eșalonată pe parcursul a 25-30 de zile.

Fructul tutunului
 Fructul este o capsulă biloculară de formă și mărime variabilă.

 O capsulă cuprinde 2000-4000 de semințe. Capsulele de la baza inflorescenței produc o cantitate mai mare
de semințe.

 Sămânța de tutun este mică, alungită de culoare cafenie.

 Sămânță are formă reniformă cu un hil pronunțat.

 MMB=71-102mg

Sistematica tutunului
 Tutunul aparține familiei Solanaceae, genul Nicotiana de interes fiind două specii:
Nicotiana tabacum- tutunul cultivat

Nicotiana rustica- tutunul de mestecat

 În cultură se disting următoarele tipuri de tutun:

 Soiuri de tip oriental- frunze mici (20-25 cm), precocitate ridicată, calitate superioară, producție mică Ex.
Molovata

 Soiuri de tip semioriental- frunze mai mari (28-32cm), perioadă de vegetație mai lungă, calitate mijlocie
și de mare consum, producție medie Ex. Ghimpați

 Soiuri de tip Virginia- frunze foarte mari(40-50 cm), perioadă mijlocie de vegetație, calitate superioară.
Producții mari și constante

 Soiuri de tip de mare consum- frunze mari cu perioadă de vegetație lungă, cantitate mare, calitate slabă.
Ex. Băragan

 Soiuri de tip Burley- frunze mari, perioada lungă de vegetație, capacitate mare de producție. Pentru țigări
de foi.

Hameiul

Importanța
 Plantă cu importanța mare în industria berii, conurile de hamei prin, substanțele ce le conțin, conferă berii
gustul, culoarea, spuma.

 Conurile au proprietăți medicinale, complexe hipotensive, calmante

 Lăstarii se folosesc sub forme de supe sau salate din antichitate.

 Este o cultură eficientă pe suprafețe mici

Rădăcina hameiului
 Rădăcina hameiului și partea hipogee a tulpinii sunt perene, putând supraviețui 25-50 de
ani.
 Perioada de exploatare a unei culturi de hamei este de 10-20 ani.
 Sistemul radicular al hameiului este foarte dezvoltat, rădăcinile principale (de la nivelul
butucului), ajungând la 3-5 m adâncime.
 În afară de rădăcinile normale, din tulpina hipogee se formează rădăcini adventive.
 Butucul hameiului este tulpina hipogee perenă. Pe partea superioară se găsesc numeroși
muguri din care în primăvară pornesc lăstari (coarde). Butucul este lung de 30-40cm și
gros de 10-15cm. El se găsește la 12-15cm.
  De pe mugurii subterani ai hameiului se dezvoltă stoloni în plan orizontal, ce vor avea la
rândul lor muguri

Coardele hameiului
 Coardele sunt formațiuni tulpinale anuale inițiate de la nivelul mugurilor tulpinali (ochi).

 De pe butucii groși pornesc 10-15 coarde viguroase, de pe butucii debilitați se formează între 20-40 de
coarde subțiri

 Coardele ajung în cursul verii la 5-12m lungimea și 0.5-1.5 cm grosime.

 Au formă hexagonală, goale la interior cu perișori pe muchii.

 Coardele sunt formate din noduri și internoduri, cu o lungime de 20-40cm.

 Din mugurii de la subsuara frunzelor, pe coarde se formează în mai-iunie lăstari secundari.

 Lăstarii de la bază ajung la 1,5 m lungime dar sunt eliminați prin copilit, ei neputând fructifica în mod
uzual.

 Lăstării sunt formați din internoduri goale și noduri pline de măduvă.

 Există soiuri cu lăstari și muguri de culoare roșie, violet sau verde.

Frunzele hameiului
 Frunzele hameiului sunt dispus opus, câte două la fiecare nod al coardelor.

 Frunzele bazale sunt pentalobate

 Frunzele de la mijloc sunt trilobate

 Frunzele de la vârful corzii sunt simple.

 Partea superioară a frunzei are perișori având culoarea verde închis.

Florile hameiului
 Hameiul este o plantă unisexuat dioică în cultură aflându-se numai plate femele.

 Florile sunt dispuse într-o inflorescență lungă de 2-6cm și diametrul de 1-3cm ce se formează la axila
frunzelor.

 Inflorescențele se numesc conuri, sunt pedunculate, formate din rahis pe care se prind bractee (70) ce se
acoperă une peste altele.

 Bracteele exterioare au rol de protecție și sunt sărace în lupulină

 Bracteeel interioare, mai multe, sunt rotunjite și cu un număr mare de lupulină.

 La baza fiecărei bractei se găsește o inflorescență redusă cu două-patru flori.

Sistematica hameiului
 Hameiul face parte din familia Cannabaceae, genul humulus, specia de interes fiind lupulus.

 Soiurile pot fi în funcție de maturitate:

 Soiuri timpurii

 Soiuri semitimpurii

 Soiuri semitardive

 Soiuri tardive

 După culoarea lăstarilor hameiul poate fi:

 Lăstari verzi

 Lăstari violeți

 Lăstari roșii

 Lăstari de culori intermediare

 După însușirile conurilor:

 Soiuri cu aromă fină

 Soiuri cu aromă mijlocie

 Soiuri cu substanțe amare și mai puțin aromate.