PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

CAPITOLUL 3
PROCESELE FIZIOLOGICE
DIN MASA DE BOABE
ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII
Seminţele îşi continuă activitatea vitală şi după recoltare, procesele
fiziologice având intensitate diferită ca urmare a influenţei unor factori şi mai ales
a mediului înconjurător. Când aceşti factori favorizează intensificarea proceselor
fiziologice din masa de seminţe, există pericolul unor pierderi însemnate şi a unor
deprecieri sau degradări calitative. La procesele biologice ale seminţelor se
adaugă şi acelea ale microorganismelor şi insectelor sau altor dăunători ce
însoţesc masa de seminţe.
Păstrarea produselor se bazează pe cunoaşterea tuturor proceselor
fiziologice şi fizico-chimice ce au loc în masa de boabe în timpul depozitării,după
care se întreprind măsuri tehnice diferite în funcţie de zonă, de produs, de
destinaţia produsului etc. Necunoaşterea acestor procese, a cauzelor ce produc
intensificarea lor, neaplicarea la timp a măsurilor necesare determină modificări
calitative ale produselor şi deprecieri foarte grave.
Procesele fiziologice cu importanţă pentru păstrarea seminţelor sunt:
respiraţia, maturizarea fiziologică, încingerea, încolţirea şi germinaţia seminţelor
în timpul păstrării.

3.1. RESPIRAŢIA BOABELOR

Respiraţia în timpul păstrării cuprinde procesele biochimice de oxidare a

hidraţilor de carbon şi a altor substanţe organice din seminţe, determinând o
pierdere de substanţă uscată, o modificare a compoziţiei chimice şi a însuşirilor
calitative ale seminţelor.
Respiraţia este influenţată de următorii factori: umiditatea seminţelor,
prezenţa şi felul impurităţilor, prezenţa microorganismelor şi dăunătorilor în masa
de boabe, temperatura mediului înconjurător şi concentraţia de oxigen.
În funcţie de condiţiile de mediu, se deosebesc două tipuri de respiraţie a
seminţelor: aerobă şi anaerobă.

49
 TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

a). Respiraţia aerobă - se desfăşoară în condiţii normale de respiraţie, când

sub influenţa oxigenului din mediul înconjurător se produce oxidarea compuşilor
organici, mai ales a hidraţilor de carbon şi a grăsimilor, rezultând bioxid de
carbon, apă şi o cantitate diferită de energie. De exemplu, prin oxidarea completă
a unei molecule de glucoză rezultă:

C6H12O6 + 6 O2  6 CO2+ 6 H2O + 674 Kcal

b). Respiraţia anaerobă - are loc în lipsa oxigenului din mediul extern şi
este caracteristică fermentaţiei alcoolice, acetice, rezultând în final: alcool etilic,
acid acetic, acid formic, oxalic etc. precum şi o cantitate de bioxid de carbon şi de
căldură mult mai redusă (numai o treime CO2 şi de aprope 30 ori mai puţină
energie calorică). Reacţia de oxidare anaerobă poate fi sintetizată în următoarea
ecuaţie:

C6H12O6  2 C2H5 OH +2 CO2 + 22 Kcal

(alcool etilic)

Oxigenul necesar oxidării anaerobe este preluat din moleculele

monoglucidelor.
Activitatea enzimelor de catalizare a substanţelor implicate în procesul
respiraţiei este influenţată de existenţa apei libere care asigură dizolvarea şi
circulaţia substanţelor. La un conţinut redus de apă în seminţe, respiraţia este
foarte redusă.
Respiraţia este însoţită de următoarele fenomene:
- pierderea în greutate, datorită consumului de substanţe organice;
- reducerea procentului de oxigen, în favoarea bioxidului de carbon
eliminat;
- creşterea umidităţii şi a căldurii care rezultă în procesul de respiraţie.
Căldura eliberată este acumulată în masa seminţelor şi datorită slabei
conductibilităţi termice a acestora, determină creşterea temperaturii ce poate
ajunge uneori până la 60-900 C. La aceasta se adaugă căldura provenită din
respiraţia microorganismelor şi eventual a unor dăunători, determinând
deprecierea considerabilă a calităţii produselor, mai ales a germinaţiei seminţelor.
Pierderile de substanţă organică, ca urmare a respiraţiei seminţelor se pot
stabili prin:
- determinarea bioxidului de carbon, ţinând seama de faptul că, pentru
a obţine 1 g CO2, se oxidează 0,6825 g glucoză în respiraţia aerobă şi
2,04 g glucoză în respiraţia anaerobă;
- prin cântărirea greutăţii iniţiale şi după un interval de timp (metoda
directă) a probelor de seminţe păstrate în aceleaşi condiţii cu întreg
lotul şi cu umiditate cunoscută.

50
 PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

Intensitatea respiraţiei se stabileşte şi prin determinarea cantităţii de oxigen

consumată sau prin cantitatea de energie degajată.
O imagine mai completă a procesului respiraţiei se obţine prin determinarea
oxigenului consumat şi a bioxidului de carbon eliminat, raportul dintre volumul
CO2 degajat şi O2 consumat reprezentând coeficientul de respiraţie sau câtul
 CO 2 
respirator  Kr   . În respiraţia aerobă, Kr = 1.
 O2 
Coeficientul de respiraţie este influenţat de compoziţia chimică a
seminţelor şi de conţinutul lor de umiditate. La seminţele de oleaginoase valoarea
Kr este sub 1, deoarece oxigenul este folosit şi pentru oxidarea grăsimilor. La un
conţinut ridicat de umiditate în boabe, coeficientul de respiraţie scade, fenomen ce
se poate explica prin activitatea microorganismelor care se dezvoltă mai intens şi
astfel, consumă o cantitate mare de oxigen.
Tipul de respiraţie prezintă interes în practica păstrării seminţelor destinate
diferitelor scopuri. Pentru menţinerea însuşirilor germinative la loturile destinate
însămânţărilor şi la orzul pentru bere este indicată respiraţia aerobă, iar pentru
majoritatea seminţelor destinate consumului este recomandată respiraţia anaerobă,
bioxidul de carbon contribuind la prevenirea dezvoltării dăunătorilor şi a unui
număr însemnat de microorganisme ce însoţesc seminţele.

Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt:

a) Însuşirile botanice şi compoziţia chimică a seminţelor care alcătuiesc
lotul respectiv.
În aceleaşi condiţii, intensitatea respiraţiei este mai scăzută la leguminoase,
apoi creşte la grâu, secară, ovăz, porumb, floarea-soarelui (cu cea mai intensă
respiraţie). Grâul respiră mai intens decât mazărea de 8-10 ori. Soiurile de grâu cu
bob alb respiră de 1,6 ori mai intens decât cele cu bob roşu; hibrizii de floarea-
soarelui cu un conţinut mai ridicat de ulei respiră mai intens decât cele care conţin
mai puţine grăsimi. În cadrul aceluiaşi soi, intensitatea respiraţiei diferă în funcţie
de structura straturilor protectoare ale seminţelor, de permeabilitatea lor, de
raportul dintre embrion şi restul substanţelor de rezervă din bob. Embrionul
respiră mai intens decât endospermul (la cereale embrionul respiră de 12 ori mai
intens decât restul bobului). Seminţele cu embrion mai mare respiră mai intens
decât cele cu embrion mic.
Seminţele mai mici, cele şiştave respiră mai intens decât seminţele mari şi
normal dezvoltate.

b). Integritatea seminţelor.

Degradarea învelişului seminţelor prin manipulare, uscare artificială forţată
determină creşterea intensităţii respiraţiei ca urmare a accesului direct al
oxigenului. De exemplu, respiraţia boabelor de porumb traumatizate este de 5-7

51
 TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

ori mai intensă decât a celor normale.

c). Conţinutul de umiditate al seminţelor.
La seminţele neinfestate şi uscate intensitatea respiraţiei este foarte redusă,
datorită lipsei apei libere pe seama căreia se intensifică activitatea biochimică.
Raportul dintre apa liberă şi cea legată chimic este influenţat de umiditatea
seminţelor. Creşterea conţinutului de umiditate determină intensificarea respiraţiei
în ritm relativ scăzut până la o anumită valoare a umidităţii, după care intensitatea
respiraţiei creşte brusc, provocând procesul de încingere.
Procentul de umiditate la care intensitatea respiraţiei devine energică este
denumită umiditate critică, la care respiraţia nu este prea intensă. Pentru cereale,
umiditatea critică este de 14-15%, pentru seminţele de leguminoase, 13,5-14,0%,
pentru soia, 12,5%, iar pentru seminţele de oleaginoase, 8-9% şi chiar sub 8%, în
funcţie de conţinutul lor în grăsimi (la un conţinut mai ridicat de ulei în seminţe,
umiditatea critică este mai scăzută).
Pe măsura creşterii umidităţii, seminţele respiră din ce în ce mai intens
(fig. 3.1). Astfel, seminţele aflate la limita umidităţii critice respiră de 2-4 ori mai
intens decât cele uscate (dar pot fi păstrate cu această umiditate), în schimb
seminţele umede respiră de 4-8 ori mai intens sau chiar de peste 30 ori (iar cele
foarte umede respiră de mii de ori mai intens decât cele uscate, în anumite
condiţii).

Fig. 3.1 – Variaţia intensităţii

respiraţiei în funcţie de specie
şi umiditate:
1 – grâu;
2 – secară;
3 – orz;
4 – ovăz.
(după Thierer L.V. şi colab., 1971)

Umiditatea seminţelor este mult influenţată de umiditatea relativă a aerului.

Se consideră că seminţele uscate pot fi păstrate normal până la maximum 70-75%,
valori ale umezelii relative a aerului.
Seminţele udate de ploi, chiar dacă, apoi, au fost uscate, respiră mai intens
de 1,6 ori-2 ori sau chiar mai mult faţă de cele neplouate, datorită intensificării

52
 PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

prin umectări repetate a proceselor fiziologice şi fermentative.

d). Temperatura masei de seminţe.

O mare influenţă asupra intensităţii respiraţiei, chiar mai mare decât
umiditatea o prezintă temperatura.
La temperatură scăzută (sub 100 C) intensitatea respiraţiei seminţelor este
destul de redusă, chiar dacă acestea au un conţinut de umiditate ridicat (fig. 3.2).
Temperaturile foarte scăzute (negative) însă, coroborate cu umiditatea
foarte mare a seminţelor pot determina îngheţarea apei libere, provocând
distrugerea celulelor, implicit, a germinaţiei seminţelor.
Pe măsura creşterii temperaturii, intensitatea respiraţiei se măreşte.
La o creştere a temperaturii cu 100C, reacţiile de oxidare se intensifică de 2-
3 ori, la 180C, intensitatea respiraţiei este mai mare de 11 ori. Boabele de cereale
cu 17% umiditate, respiră cel mai intens la 550C (fig. 3.3), iar cele de soia, la
400C, după aceste valori ale temperaturii, intensitatea respiraţiei scade brusc chiar
dacă temperatura se menţine ridicată (fermenţii şi proteinele sunt sensibile la
temperaturi ridicate). Creşterea umidităţii peste 17% deplasează punctul de
respiraţie intensă la temperaturi mai scăzute.

Fig. 3.2 – Variaţia intensităţii respiraţiei

boabelor de grâu la diferite umidităţi şi Fig. 3.3 – Curba respiraţiei grâului
temperaturi (după Thierer L.V. şi colab., (după Thierer L.V. şi colab., 1971)
1971)

Rezultă că seminţele cu umiditate ridicată pot fi păstrate prin răcire, o

anumită perioadă de timp, fără pierderi însemnate (datorită intensităţii reduse a
respiraţiei).

53
 TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

e). Gradul de maturare a seminţelor.

Seminţele nematurate respiră foarte intens. Pe măsura maturării seminţelor
se reduce umiditatea şi scade intensitatea respiraţiei. Există diferenţe între
intensitatea respiraţiei embrionului şi a endospermului (în timpul postmaturării
seminţelor). Respiraţia endospermului scade în intensitate treptat, pe măsura
maturării seminţelor iar a embrionului scade relativ puţin, scăderea mai
accentuată evidenţiindu-se abia în faza de maturitate deplină.

f). Proporţia de bioxid de carbon şi oxigen în masa de seminţe

influenţează direct intensitatea respiraţiei. Cu cât cantitatea de oxigen este mai
mare cu atât respiraţia (de tip aerob) este mai intensă.
Bioxidul de carbon favorizează respiraţia de tip anaerob (lipsa oxigenului
determină reducerea intensităţii respiraţiei, chiar dacă temperatura este mai
ridicată). În schimb, bioxidul de carbon are acţiune toxică asupra viabilităţii
embrionului, seminţele pierzându-şi treptat germinaţia.
Păstrarea seminţelor în prezenţa bioxidului de carbon este recomandată
pentru loturile de consum, dar numai atunci când umiditatea boabelor este
scăzută.
Indepărtarea bioxidului de carbon din loturile de seminţe cu umiditate
ridicată (peste valorile umidităţii critice), prin aerare activă sau prin lopătare
repetată este obligatorie pentru păstrarea însuşirilor germinative ale seminţelor
destinate însămânţărilor şi a orzului pentru bere, a proprietăţilor organoleptice
normale ale loturilor pentru consum şi a însuşirilor calitative cerute de tehnologia
de industrializare.

g) Influenţa microorganismelor din masa de seminţe asupra respiraţiei.

Seminţele sunt populate de numeroase microorganisme (uneori de ordinul
milioanelor la un gram de seminţe) care respiră intens şi influenţează intensitatea
respiraţiei masei seminţelor. Pentru dezvoltarea lor, microorganismele au nevoie
de umiditate, în cazul seminţelor uscate activitatea acestora fiind foarte scăzută.
Activitatea microorganismelor se declanşează la umiditatea relativă a aerului de
peste 70% la cele mai multe specii.
Dintre microorganisme, mai întâlnite sunt:
- mucegaiurile (Aspergillus glaucus Link, A. candidus Link, A. flavus
Link, A. niger van Tiegh, Penicillium glaucum Link, P. italicum
Wehmer, Rhizopus nigricans Eidam, Alternaria tenuis Nees,
Cladosporium herbarum Link ex. Pr.) care se dezvoltă dacă
umiditatea relativă a aerului este de minimum 70% (ceea ce
corespunde cu 14,5% umiditatea boabelor la cereale );
- drojdiile (Saccharomyces cerevisiae Meyen, Torula utilis Fr.), pentru
dezvoltarea cărora este necesară umiditatea aerului, de minimum 88%,

54
 PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

ceea ce corespunde cu 19,5% umiditatea seminţelor;

- bacteriile (Bacterium prodigiosum, Bacillus mesentericus, B.
mycoides) care se dezvoltă la minimum 90-91% (chiar 99%)
umiditatea relativă a aerului şi respectiv 21-22%, umiditatea
seminţelor.
Aspergillus flavus Link produce toxine de origine cancerigenă (aflatoxine)
ce pot determina îmbolnăviri la unele animale şi păsări.
Bacillus mesentericus se dezvoltă uneori şi în pâinea păstrată
necorespunzător (în pungi de polietilenă) care devine lipicioasă (în special
miezul) şi cu un miros caracteristic.
Majoritatea microorganismelor sunt saprofite şi se dezvoltă pe ţesuturile
moarte, astfel că seminţele cu zone necrozate sunt intens atacate de acestea.
Activitatea microorganismelor măreşte intensitatea respiraţiei (seminţele
nesterilizate respiră de 5-10 ori mai intens decât cele sterilizate).

h). Influenţa insectelor din masa de seminţe asupra respiraţiei.

Insectele se găsesc în masa seminţelor numai în cazuri izolate, dar cu toate
că sunt în număr mult mai mic decât microorganismele, respiraţia lor este mult
mai intensă comparativ cu cea a boabelor, chiar dacă acestea sunt uscate.
Cantitatea de apă şi căldură eliminate prin respiraţia insectelor influenţează
umiditatea şi temperatura boabelor, intensificând schimbul de substanţe. De aceea
loturile cu dăunători pot ajunge repede la încingere şi alterare.
Intensitatea respiraţiei insectelor este influenţată direct de umiditate şi
temperatură, valorile maxime înregistrându-se între anumite limite. De exemplu
gărgăriţele (Calandra oryzae L. şi Calandra granaria L.) respiră cel mai intens la
350C când boabele au 15,2% umiditate.
La umiditate redusă a boabelor (8,7%) gărgăriţa orezului a fost distrusă la
350C în procent de 100%, iar gărgăriţa grâului, numai în proporţie de 48,8%, în
aceleaşi condiţii .

3.2. MATURAREA SEMINŢELOR

DUPĂ RECOLTARE (POSTMATURAREA)

Odată cu sistarea accesului diferitelor substanţe de rezervă şi a apei spre

sămânţă şi desprinderea acesteia de planta mamă începe faza de maturare după
recoltare (postmaturarea), perioadă în care boabele se usucă (ajungând la 16-14%
umiditate), iar procesele de polimerizare continuă.
Astfel, se îmbunătăţesc calităţile tehnologice ale seminţelor, la grâu,
calitatea glutenului şi însuşirile de panificaţie, la oleaginoase, continuă sinteza
grăsimilor, energia şi capacitatea germinativă cresc, activitatea fermenţilor scade.
Loturile destinate însămânţărilor ajung la maturitate tehnică deplină când

55
 TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

germinaţia atinge valori maxime, iar cele pentru consum şi industrializare, când
parametrii calitativi necesari prelucrării industriale sau consumului în alimentaţia
omului şi în furajare au valoarea maximă.
Lipsa germinaţiei după recoltare se datorează impermeabilităţii
tegumentului seminal pentru apă şi gaze şi unor anumite substanţe inhibitoare
care se descompun în timpul postmaturării.
Postmaturaţia este influenţată de umiditate şi temperatură. Astfel,
umiditatea ridicată a seminţelor prelungesc postmaturarea şi întârzie germinarea,
iar temperatura optimă pentru desăvârşirea acestui proces este de 20-220C
(limitele: 15-350 C); păstrarea la temperaturi scăzute prelungeşte perioada de
postmaturare.
Prezenţa oxigenului şi respiraţia aerobă sunt esenţiale pentru maturarea
după recoltare, de aici, necesitatea solarizării şi aerării active a masei de seminţe.
Durata postmaturaţiei diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceleeaşi
specii, de la un soi la altul. Astfel, la cereale, durata postmaturării este de 1-2 luni,
cu excepţia porumbului, care poate germina imediat, când umiditatea boabelor
ajunge sub limita umidităţii critice (ovăzul are perioada de postmaturare mai
lungă decât grâul şi orzul, secara mai scurtă); la floarea-soarelui postmaturaţia
durează 20-50 zile, la cânepă, 20-40 zile etc. Soiurile de grâu alb au postmaturaţia
mai scurtă decât cele cu boabe roşii.
Condiţiile climatice din faza maturării în câmp şi de la recoltare
influenţează durata postmaturaţiei (vremea uscată şi secetoasă scurtează
postmaturaţia, de aceea există diferenţe privind această perioadă între diferite
zone din ţară cu condiţii climatice deosebite).

3.3. ÎNCINGEREA MASEI DE BOABE

ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

Activitatea fiziologică a seminţelor, a microorganismelor, insectelor are ca

efect final degajarea căldurii care, datorită termoconductibilităţii reduse a masei
de seminţe, este reţinută în aceeaşi zonă, dacă loturile sunt păstrate în spaţii
închise, neaerate, nefiind lopătate sau mişcate. Creşterea temperaturii ca efect al
respiraţiei este legată de intensitatea respiraţiei, care la rândul ei este influenţată
de umiditatea seminţelor. Apa rezultată prin respiraţia seminţelor şi energia
calorică eliberată determină intensificarea continuă a respiraţiei şi creşterea
temperaturii masei seminţelor, provocând încingerea acestora. La loturile de
seminţe uscate, încingerea poate fi provocată doar de prezenţa insectelor.
Cea mai importantă cauză a încingerii o constituie activitatea
microorganismelor, mai ales a mucegaiurilor. În timpul încingerii au loc procese
de oxidare chimică, cu ridicarea continuă, treptată a temperaturii până la 50-650C.
Peste o anumită temperatură, unele microorganisme dispar şi apar altele termofile

56
 PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

care determină putrezirea seminţelor încălzite şi mucegăite anterior. La

temperaturi foarte mari, activitatea microorganismelor se întrerupe dar încingerea
continuă.
De exemplu, seminţele de in cu 11,4% umiditate şi cele de floarea-soarelui
cu 10,5% umiditate încep să se încingă după 1-2 luni de păstrare. Soia cu 22,8%
umiditate se încinge în 8-9 zile.
Încingerea seminţelor determină scăderea sau distrugerea totală a
viabilităţii şi germinaţiei seminţelor cât şi deprecierea calităţii produselor şi a
însuşirilor tehnologice. Se ştie că proteinele şi enzimele sunt sensibile la
temperaturi ridicate, de aceea grâul, în procesul de încingere ajunge la temperaturi
de 50-550C, temperaturi ce determină denaturarea proteinelor, scăderea
elasticităţii glutenului, realizându-se un aluat de slabă calitate şi în final, o pâine
cu miez cleios.
În fază avansată, încingerea duce la deprecierea generală, exceptând zonele
expuse direct aerului atmosferic, modificându-se culoarea seminţelor (brun-
închis) iar în cazul prelungirii acestui proces se poate ajunge la faza de
carbonizare.
Se pierd mari cantităţi de substanţă organică şi chiar dacă se revine la starea
normală, păstrarea seminţelor este îngreuiată.
Încingerea seminţelor apare sub forma unor puncte de încingere (focare)
unde respiraţia se intensifică din cauze diferite: prezenţa microorganismelor şi
insectelor, umiditatea ridicată a seminţelor, infiltraţii de apă, deplasarea umidităţii
în anumite zone datorită modificării temperaturii aerului mediului exterior, în
apropierea zidurilor sau pereţilor celulelor de siloz unde temperatura este
variabilă.
În procesul de încingere se pot delimita trei faze:
- faza I-a - când temperatura creşte până la 24-300C, boabele de la
suprafaţa lotului se umezesc uşor datorită condensării vaporilor de apă
proveniţi din interiorul grămezii, în seminţe are loc descompunerea
hidraţilor de carbon, începe activitatea microorganismelor saprofite;
- faza a II-a - în care temperatura ajunge până la 34-380 C, umezirea
boabelor devine şi mai vizibilă, friabilitatea seminţelor scade
pronunţat; apare o uşoară brunificare a seminţelor, începe să se simtă
miros de mucegai sau de fermentaţie, putrefacţie (miros de alcool,
amoniac). Boabele sparte sunt mucegăite, apoi şi celelalte sănătoase;
- faza a III-a – când temperatura creşte până la 50-550C, apar bacterii de
putrefacţie, friabilitatea masei de seminţe se reduce şi mai mult.
Germinaţia unor seminţe se pierde chiar din prima fază de încingere, iar în
final, capacitatea de germinaţie se pierde în totalitate.
În anumite cazuri, când în masa seminţelor există seminţe de buruieni,
încingerea poate începe la câteva ore după înmagazinare.

57
 TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

Pentru prevenirea încingerii masei de seminţe, în practica păstrării

produselor, de o însemnătate majoră este înlăturarea cauzelor încingerii şi oprirea
evoluţiei acesteia, lucru posibil prin:
- controlul periodic al modului de păstrare a produselor (determinarea
umidităţii şi temperaturii);
- curăţirea acestora de impurităţi înainte de înmagazinare;
- reducerea procentului de apă din masa de seminţe prin aerisire
repetată;
- depozitarea, la început, a produselor în strat subţire.
În cazul loturilor păstrate timp îndelungat (mai mulţi ani) se constată uneori
focare de încingere chiar atunci când seminţele au un conţinut scăzut de
umiditate, deoarece are loc tasarea puternică ce face ca sonda de control să
pătrundă foarte greu în masa de seminţe. Variaţiile de temperatură de la iarnă la
vară pot determina activarea proceselor fiziologice şi a microflorei, de aceea se
impune urmărirea evoluţiei loturilor de cereale păstrate perioade mari de timp.

3.4. GERMINAŢIA SEMINŢELOR

ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

Germinaţia este unul din procesele fiziologice de cea mai mare importanţă
pentru calitatea produselor, deoarece în timpul desfăşurării acestui proces,
respiraţia este foarte intensă, seminţele pierd cantităţi însemnate de substanţă
organică. Într-o singură zi pierderile pot atinge 0,7%, iar în 4-5 zile, acestea pot
ajunge până la 3,2-4,4%.
Seminţele suferă modificări biochimice: amidonul se transformă în glucide
mai simple, activitatea fermenţilor creşte, se scindează grăsimile, iar proteinele
hidrolizează.
Germinaţia (încolţirea) boabelor poate avea loc dacă s-au creat condiţiile
necesare (umiditate şi temperaturi ridicate). Practic, germinarea seminţelor în
depozite nu poate avea loc numai pe seama umidităţii relative a aerului, deoarece
pentru germinare, seminţele au nevoie de o cantitate mult mai mare de apă, ce
poate surveni numai prin infiltraţii.
De aceea, se impune eliminarea posibilităţilor de infiltrare a apei în masa de
seminţe.
Loturile destinate însămânţărilor, dacă au încolţit în depozit sunt
compromise, iar unele produse (grâu pentru pâine, orz-orzoaică pentru bere) îşi
pierd însuşirile calitative şi tehnologice, fiind declasate şi dirijate către alte
destinaţii (furajare).

58
PROCESELE FIZIOLOGICE DIN MASA DE SEMINŢE

59