6.

RESPIRAIA Importana respiraiei pentru viaa plantelor Desfasurarea normala a procesului fiziologic in plante presupune consumul unei mari cantitatti de energie. Energia este fixata in corpul plantelor prin procesul de fotosinteza care transforma energia luminoasa in energie chimica care intra in legaturile chimice. Aceasta energie necesara defasurarii proceselor vitale la nivel celular este eliberata in procesul de respiratie, opus fotosintezei. Deci prin respiratie, substantele organice complexe formate in fotosinteza sunt transformate in compusi din ce in ce mai simpli, eliberand concomitent si in mod treptat energia chimica inglobata in aceste substante. Respiratia consta (in esenta in cazul respiratiei aerobe) in oxidarea substantelor la nivel celular cu ajutorul oxigenului. O alta cale prin care organismele vii isi procura energia este fermentatia prin care degradarea substantelor organice utilizate ca substrat, se face numai partial printre produsii finali ai procesului ramanand intotdeauna si compusi organici mai simpli. Hidroliza substantelor organice complexe si transformarea lor in substante mai simple reprezinta o alta cale de obtinere a energiei. Atat prin fermentatie cat si prin hidroliza se elibereaza o cantitate mica de energie. Cea mai mare cantitate de energia platelor se obtine in procesul aerob de respiratie. Respiratia este adesea asemanatoare cu arderea unor combustibili. Deosebirea consta in faptul ca arderea combustibililor sau lemnului decurge la temperatura inalta in timp ce respiratia are loc la temperatura mediului ambiant. Arderea combustibililor este violenta in timp ce respiratia e produce lent. In combustia violenta sunt degradate toate substantele organice pe cand in conditii normale in respiratie sunt degradate numai o parte din substantele de rezerva. Toate aceste caractere ale respiratiei comparativ cu arderile violente sunt cauzate de interventia enzimelor in procesul respirator a caror activitate e influentata de temperatura si de pH. Pentru viata plantelor si animalelor procesul de respiratie este important prin energia pe care o elibereaza si prin produsii intermediari si finali pe care ii formeaza. Energia eliberata e folosita in procesele endoterme de sinteza a proteinelor, lipidelor. Energia eliberata mai poate fi folosita si la mentinerea potentialului electric in plante, in procesul de polimerizare si absorbtie si transportul substantelor nutritive in procesul de crestere si dezvoltare. Produsii metabolici intermediari folosesc la sinteza produsilor finali ca proteine, lipide, terpene, steroli, alcaloizi, Procesul de respiratie se exteriorizeaza prin schimbul de gaze caracteristica intalnita la toate organismele aerobe: absorbtie de O2 si eliminarea de CO2. Esenta procesului nu consta in schimbul gazos, ci in eliberarea de energie. O particularitate importanta a energeticii celulare in orice organism viu consta in faptul ca energia eliberata in respiratie este inmagazinata obligatoriu in combinatii macroergice fosfatice de tip ADP si ATP inglobate in mitocondrii. Aceste acumulatoare energetice ale celulei au o deosebita importanta deoarece permit consumul esalonat al energiei in diferite procese celulare endotermice. ATP-ul din condriozomii celulei se incarca si se descarca mereu in stransa legatura cu cerintele celulei in care se gasesc. Incarcarea si descarcarea lui e inlesnita de ATP-aze. Plantele nu dispun de organite specializate in indeplinirea respiratia cum sunt plamanii la animalele superioare. Respiratia se produce continuu la nivelul mitocondriilor din toate celulele vii. Tipuri de respiratie la plante Exista doua tipuri in functie de care oranismele pot fi: aerobionte si anaerobionte. R. aeroba -se produce la organismele aerobionte ce folosesc pentru oxidare substantele organice proprii, O 2 liber din aer, apa sau atmosfera solului. -se incheie cu formarea unor compusi de echilibru chimic: CO2 si H2O = substante lipsite de energie. Prin aceste oxidari, organismele aerobe elibereaza mari cantitati de energie, de exemplu : pentru o molecula gram de glucoza de elibereaza 686 Kcal. 1

C6H12O6 + 6O2 6CO2 + 6H2O + 686 Kcal Majoritatea plantelor superioare apartin organismelor aerobionte. R. anaeroba -e intalnita la organismele anaerobionte -oxidarea substantelelor organice se realizeaza in lipsa O2 din aer. -oxidarile sunt incomplete si se incheie cu formarea unor produsi organici intermediari care mai contin mici cantitati de energie chimica potentiala si care pot fi oxidati pana la formare de CO2. Din aceste oxidari nu se obtine H2O, iar cantitatea de energie este mica 16-30Kcal. C6H12O6 alcooli/ acizi organici + CO2 + energie (16-30 Kcal) Grupa organismelor anaerobe cuprinde unele bacterii, actinomicete si ciuperci microscopice. La organismele microscopice respiratia anaeroba de numeste si fermentatie. Dpdv filogenetic respiratia anaeroba e un tip inferior de respiratie iar intre cele doua tipuri de respiratie , exista o legatura de geneza stabilita in cursul evolutiei organismelor vii Primele organisme aparute pe Pamant in erele geologice indepartate cand atmosfera era lipsita sau saraca in O2 au fost organisme cu respiratie anaeroba. Pe masura acumularii O2 liber rezultat in procesul de fotosinteza, a aparut si s-a extins tipul aerob de respiratie (la organismele vegetale superioare) iar acumularea continua de O2 datorata fotosintezei plantelor verzi a dus in timp la schimbarile conditiilor de biosfera.

A. Respiratia aeroba
Intensitatea variaza in limite largi functie de factorii interni dintre care importante sunt particularitatile de specie cel putin la grupe mari de plante iar la plantele superioare importante sunt cele de organ si de tesut. Plantele inferioare (bacterii si ciuperci) respira mai intens (de cateva sute de ori) decat plantele superioare. Ciuercile ce apartin mucegaiurilor consuma in respiratie pana la 5% din greutatea lor in decurs de 24 de ore. Aceasta realitate se explica prin faptul ca plantele inferioare au un ciclu ontogen de durata scurta in care are loc diviziunea si cresterea = procese intens consumatoare de energie respiratorie folosita pentru sinteza de substante organice structurale. Plantele superioare respira mult mai incet insa si in acest grup cele care cresc repede respira mai intens decat cele care cresc incet. Plantele de cultura , cerealele si fasolea respira mai intens iar plantele suculente mai incet. De asemeni, plantele cu frunze cazatoare respira mai intens decat cele cu frunze persistente. La aceeasi planta , respiratia variaza in intensitate in functie de starea de activitatea vitala, de gradul de dezvoltare si de organul vegetativ analizat. Plantele aflate in stare de viata activa respira mai intens decat cele aflate in stare de viata latenta. Intensitatea respiratiei variaza si in functie de natura organelor si tesuturilor. Cea mai intensa respiratie se inregistreaza la flori, apoi la frunze, la care totusi valorile respiratiei sunt superioare celorlalte organe vegetative. Mai putin respira fructele si tulpinile iar cel mai slab respira radacinile. Destul de intens respira semintele in timpul germinatiei si mugurii in dezmugurire. In stare de repaus atat semintele cat si mugurii respira foarte slab. La organele tinere exista un consum activ de glucide datorat respiratiei de crestere in timp ce la organele mature exista doar o respiratie de intretinere. Functie de accesibilitatea O2 tesuturile vegetale au niveluri diferite de respiratie: tesuturile profunde respira mai slab decat cele periferice. La toate speciile vegetale respiratia este intensa primavara cand plantele sunt tinere cu crestere activa, apoi scade vara si mai mult spre toamna astfel incat iarna intensitatea respiratiei este minima. Cantitatea de substante organice folosite in respiratia aeroba Productia de biomasa e strans corelata cu raportul dintre consumul respirator si cantitatea de substante organice ce se formaza in fotosinteza. Fotosinteza are loc numai la nivelul organelor verzi, in special in fruze si numai ziua la lumina iar respiratia are loc la nivelul tuturor celulelor vii cu si fara pigmenti asimilatori atat ziua cat si noaptea de unde rezulta ponderea acestui consum respirator. 2

Cu cat cantitatea totala de tesuturi lipsite de pigmenti asimilatori este mai mare in raport cu organele fotosintetizatoare cu atat consumul respirator este mai ridicat. In general consumul respirator exprimat in procente din totalul substantelor formate in fotosinteza este mai mic la plabntele ierboase comparativ cu cele lemnoase. El creste cu varsta pentru ca sporeste ponderea relativa a tesuturilor cu respiratie activa si in acelasi timp scade intensitatea fotosintezei. Natura substanelor organice consumate n respiraia aerob La organismele autotrofe dintre substantele simple si complexe existente in celulele vii sunt utilizate in respiratie substante de rezerva in primul rand glucidele de rezerva ce constituie substratul respirator fundamental si universal. Pot fi utilizate si alte substante: -lipidele si proteinele la semintele plantelor oleaginoase si la fructele de maslin; -acizi organici : - acidul oxalic la speciile de Oxalis (macris) si Rumex (stevie); - acid citric la fructele de lamai; - acid tartric la fructele tinere ale vitei de vie; - acid malic la fructele tinere de mar; - manita la lastarii tineri de frasin, maslin, frunze de dafin; - sorbita la fructele de mar, par, mosmon. La o frunza recoltata din plina lumina si plasata la intuneric in apa pura se constata disparitia amidonului din cloroplaste apoi disparitia in primele doua zile a zaharurulor solubile. La urma dispar substantele azotate cand in urma infometarii sunt atacate substantele de constitutie celulara. In conditii normale insa, cantitatea de substrat respirator nu devine limitanta pentru respiratie. Organismele heterotrofe utilizeaza in respiratie glucide, proteine , lipide, aldehide, acizi organici, alcooli, etc. Prin oxidarea acestor substante are loc absorbtia O2 molecular si degajarea CO2 potrivit schimbului gazos respirator. Informatii destul de precise asupra naturii substratului oxidat se obtin prin determinarea coeficientului respirator (QR) care reprezinta raportul dintre volumul de CO2 eliminat si O2 absorbit in acelasi timp de catre acelasi tesut. In cazul in care in respiratie sunt consumate glucide , valoarea lui QR este egala cu unitatea sau aproximativ. Este cazul irganelor de rezerva amilacee (tuberculi de cartof, boabe de grau, frunze tinute la intuneric). Daca se consuma lipide, QR 0.7 functie de natura compusului oxidat. Daca se utilizeaza peptide , fapt ce are loc in caz de inanitie avansata , QR 0.8. In cazul folosirii acizilor organici in special tricarboxilici , valoarea QR > unitatea pentru ca acizii organici au molecula bogata in Oxigen si pentru oxidarea lor completa cantitatea de O2 ce se absoarbe din atmosfera este mai mica decat cea de CO2 care se elimina. Aceste date au caracter informativ, orientativ pentru ca QR variaza si in functie de alti factori cum ar fi: accesul de O2 molecular, temperatura, transformari metabolice intermediare. Mecanismul respiratiei aerobe n procesul de respiraie se consum cantiti relative mici de substane organice din rezerva care se gsete n plante. Conform prerii lui PETERFI 1 m2 de suprafa foliar acumuleaz n medie 20 g amidon pe zi, din care se consum prin R doar 1g. n celulele plantelor se gsesc numeroase substane organice complexe n afar de amidon care se consum n procesul de R n proporii diferite. n mod prioritar se consum glucidele, urmnd lipidele i rareori proteinele. Ptrunderea O2 n organismele vii se face n mod diferit la plante, anumale i microorganisme. Echipamentul enzimatic ce intervine n R are particulariti distincte ceea ce face ca mecanismul respiraiei la plantele superioare s difere ntr-o oarecare msur de acela al animalelor i microorganismelor. Animalele produc prin R CO2 i ap Drojdia de bere alcool etilic i CO2 Unele bacterii acid lactic Anumite microorganisme ac. Butiric, succinic, fumaric, citric etc. Catabolizarea unei substane organice implic 2 etape principale n urmtoarea succesiune: 3

I. hidroliza sau fosforoliza n molecule organice elementare i anume: oze, ac. grai, glicerin, acizi aminici II. desmoliza moleculelor elementare adica degradarea total a acestora pn la CO2 i ap cu degajare de energie Ansamblul fenomenelor de desmoliz constituie Respiraia celular sau oxidarea biologic. = Degradarea glucidelor Materialul iniial de degradare este glucoza ce se formeaz n fotosintez sau provine din descompunerea enzimatic a poliglucidelor: amidon sau inulin proces n care acidul fosforic are un rol important. 1. Hidroliza amidonului se realizeaz prin intermediul celor 2 tipuri de enzime: amilaza i pn la maltoz Fosforilarea amidonului este o reacie foarte important i spre deosebire de hidroliz este reversibil. Comparativ cu hidroliza, aceast reacie prezint avantajul ca furnizeaz oze fosforilate evitndu-se o fosforilare ulterioar, deoarece desmoliza nu poate avea loc dect pe zaharuri fosforilate. 2. Desmoliza ozelor este faz productoare de energie. Poate avea loc n diverse moduri dar nu au fost evideniate dect dou principale: - glicoliza care asigur transformarea total a hexozelor n ac piruvic ce este ncorporat n ciclul Krebs - ciclul pentozofosfailor care duce la transformarea hexozelor n pentoze, apoi n alte oze, regenernd 5 /6 din hexozele ce au fost ncorporate iniial. Restul de 1/6 este degradat pn la CO2 i H2O. Glicoliza (calea EMP) const n transformarea moleculelor de hexoze n 2 molecule de ac piruvic. Reaciile sunt catalizate de enzime specifice iar ac piruvic rezultat este degradat n continuare n ciclul Krebs ce nu mai e specific pentru zaharuri Bilanul glicolizei pe parcursul ei dintr-o molecul de glucoz iau natere 2 molecule de ac piruvic i se sintetizeaz 8 molecule de ATP, dintre care 2 rezult direct din glicoliz.(6 prin fosforilare oxidativ). Degradarea celor 2 molecule de ac piruvic n ciclul Krebs permite sinteza a 30 molecule de ATP (deci 38 n total) Procesul este localizat n citoplasm iar ac piruvic reprezint placa turnant a intergului metabolism permind orientarea reaciilor dup natura organismlui, dup nevoiel sale de moment i dup condiiile sale de mediu. Ciclul pentozofosfailor contrar procesului glicolitic, aceast cale are caracter ciclic, acionnd ca o moar n care hexozele vor fi degradate pn la CO2 i H2O. Punctul de plecare este o hexoz (glucozo-6P) care fosforilat o singur dat i oxidat va forma ac gluconic.n cadrul ciclului are loc regenerearea a 5/6 din glucozo 6P ncorporat, iar 1/6 din el este degradat la CO2 i H2O. Bilanul prin acest ciclu o molecul de glucoz oxidat permite sinteza a 36 de molecule de ATP Echipamentul enzimatic al acestui ciclul se gsete tot n citoplasm. = Degradarea lipidelor Substanele grase reprezint substatul respirator de baz n momentul germinrii seminelor de oleaginoase. Ca si glicoliza, lipidoliza (lipoliza) cuprinde 2 etape: 1) hidroliza moleculelor de lipide 2) desmoliza produilor provenii din hidroliz Substratul respirator este format din gliceride care sunt hidrolizate n glicerin i acizi grai sub aciunea lipazei. Procesul de -oxidare care se realizeaz produce acid piruvic , iar oxidarea complet merge i pn la CO 2 i H2O i se realizeaz n ciclul Krebs. Att lipogeneza ct i lipidoliza sunt fenomene legate strns de metabolismul glucidelor. Enzimele care intervin n -oxidare sunt cantonate n mitocondrii = Degradarea substanelor proteice Procesul de utilizare a substaelor proteice cuprinde: 1) hidroliza macromoleculelor proteice 2) degradarea acizilor aminici n urma dezaminriiaminoacizilor se formeaz acizi -cetonic (sau ac -cetonici) i NH3. Dintre acizii -cetonici o parte pot fi ncorporai n ciclul Krebs (ac piruvic, ac. oxalil-acetic, ac. cetoglutaric), alii pot participa la formarea zaharurilor. Ac -cetonici urmeaz calea metabolismului lipidoc sau particip la sinteza ac grai. 4

NH3 folosete pentru sinteza noilor molecule proteice, dar cnd este eliberat n cantitate mare, plantele pentru a evita intoxicare datorit lui, n ncorporeaz n amide care intr n metabolismul proteic. Energetica procesului de respiraie aerob Energia eliberat n cursul oxidrii substanelor organice este folosit n: - sinteze din anabolism: enbergonice (care reprezint la plante principalele consumatoare de energie) - efectuarea lucrului mecanic celular care determin micarea intracelular, micarea flagelilor , urcarea H2O prin presiunea radicular, gutaia, circulaia substanelor elaborate, secreiile de nectar - producerea eventual a luminii (fen de bioluminiscen i electricitate) - producerea de caldur care se pierde prin radiaii; ea nu este necesar plantelor i determin randamentul cuplajului, reacii exergonice, procese enbergonice. VENTILATIA PULMONARA Plmnii, neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei toracice. VENTILATIA consta in succesiunea inspiratiei si expiratiei. Frecventa miscarilor respiratorii in repaus este de 16 respiratii / minut la Barbat 18 respiratii / minut la femei Acest ritm creste in activitati sportive si scade in timpul somnului. Ventilatia pulmonare depinde si de activitatea organismului. n timpul inspiraiei, volumul cutiei toracice crete datorit contraciei muchilor respiratori: diafragma se contract i coboar, muchii intercostali trag coastele i le ridic. Micarea coastelor mpinge sternul nainte, iar plmnii se umplu cu aer. Presiunea intrapulmonara scade si astfel aerul patrunde in plaman. n momentul expiraiei, muchii se relaxeaz, iar plmnii i micoreaz volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd aerul. Inspiraia este, deci, faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza pasiv. Sistemul respirator este caracterizat de anumite valori. Capacitatea pulmonara totala reprezinta suma mai multor volume pulmonare. - Volumul curent: (VC) = 500 cm ; reprezinta volumul de aer introdus in timpul inspiratiei si eliminat prin expiratie. - Volumul inspirator de rezerva ( VIR ) este un volum de circa 1500 cm care este introdus in tiimpul unei respiratiii fortate. - Volumul expirator de rezerva (VER) 1000- 1500 cm aerul eliminat printr-o expiratie fortata. - Volumul rezidual (VR ) - 1500 cm - este cantitate de aer care ramane in plaman, deoarece acestia nu pot fi complet goliti de aer. [ CP = VC+ VIR + VER + VR ] CAPACITATEA VITALA = VIR + VC+ VER. Cantitatea de are mobilizata /minut = DEBIT VENTILATOR = 500ML x 16 RESPIRATII / MINUT * Aerul este un amestec de gaze n urmtoarea proporie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon i alte alte gaze n cantiti foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat. SCHIMBURILE GAZOASE

Dup ventilaia alveolar, urmeaz o nou etap a procesului respirator; aceasta este difuziunea oxigenului din alveole n sngele capilar i difuziunea n sens invers a dioxidului de carbon. Procesul se desfasoara in 3 etape: 1. Etapa pulmonara trecerea O in sange si a CO in alvelole Schimbul are loc doar n condiiile n care exist o diferen de presiune, iar sensul procesului va fi totdeauna orientat dinspre zona cu presiune mare ctre zona cu presiune mic. 2. Etapa sanguina transportul gazelor prin intermediul sangelui. Sub forma de oxihemoglobina si si carhemoglobina 3. Etapa tisulara reprezinta schimbul de gaze la nivelul tesuturilor. Se realizeaza tot in sensul gradientului de presiune partiala. *Membrana alveolo-capilar (respiratorie) este alctuit din: la acest nivel are loc schimbul de gaze. Peretele alveolar este format din -1 - epiteliu alveolar unistratificat -2 - asezat pe o membrana bazala -3- tesut conjunctiv cu fibre elastice si capilare sanguine 1. endoteliul capilar; 2. interstiiul pulmonar; 3. epiteliul alveolar; 4. surfactant. Grosimea sa medie este de 0,6 microni, putnd atinge n anumite locuri 0,2 microni. Suprafaa sa total este de 50-100 m2. Difuziunea oxigenului se face din aerul alveolar spre sngele din capilarele pulmonare, deoarece presiunea parial a O2 n aerul alveolar este de 100 mm Hg, iar n sngele care intr n capilarele pulmonare este de 40mmHg. Dup ce traverseaz membrana respiratorie, moleculele de O2 se dizolv n plasm, ceea ce duce la creterea presiunii pariale a O2 n plasm; consecutiv, O2 difuzeaz n hematii, unde se combin cu hemoglobina. n mod normal, egalarea presiunilor pariale, alveolar i sangvin, ale O2 se face n 0,25 secunde. Hematia petrece, n medie, 0,75 secunde n capilarul pulmonar; dac echilibrarea apare n 0,25 secunde, rmne un interval de 0,50 secunde, numit margine de siguran i care asigur o preluare adecvat a O2 n timpul unor perioade de stress (efort fizic, expunere la altitudini mari etc.). Difuziunea CO2 se face dinspre sngele din capilarele pulmonare spre alveole, deoarece presiunea parial a CO2 n sngele din capilarele pulmonare este de 46 mm Hg, iar n aerul alveolar, de 40 mm Hg. Dei gradientul de difuziune al CO2 este de doar o zecime din cel al O2, CO2 difuzeaz de 20 de ori mai repede dect O2, deoarece este de 25 de ori mai solubil n lichidele organismului dect O2. n mod normal, egalarea presiunilor pariale, alveolar i sangvin, ale CO2 se face n 0,25 secunde. * Transportul gazelor Transportul sanguin al oxigenului se face n proporie de 1% sub form dizolvat n plasm i restul sub forma unei combinaii labile cu hemoglobina (Hb), denumit oxihemoglobin. Datorit fierului bivalent pe care l conine, Hb se combin foarte rapid cu oxigenul, fiecare din cei doi atomi de fier ai gruprilor hem putnd fixa o molecul de oxigen. n repaus, sngele arterial transport, sub form de oxihemoglobin, 97,5% din cantitatea total de oxigen. Forma dizolvat, dei minim comparativ cu cea combinat cu Hb, din punct de vedere funcional este cea mai important, deoarece se afl n schimburi directe cu lichidele interstiiale i, prin acestea, cu celulele. Transportul sanguin al dioxidului de carbon se face n mic msur (aproximativ 8%) sub form dizolvat n plasm i n cea mai mare parte sub forma unor combinaii chimice labile (bicarbonai, carbohemoglobin). Dioxidul de carbon rezultat din oxidrile celulare ajunge prin difuziune n lichidul interstiial. n snge, se dizolv n lichidele plasmatice i ptrunde cu uurin n eritrocite, datorit difuzibilitii sale ridicate. Att n plasm, ct i n eritrocite, sub influena anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon se hidrateaz, rezultnd acid carbonic care se disociaz rapid, elibernd anionul bicarbonic, care se combin cu ionul de potasiu n eritrocit i cu cel de sodiu n plasm. Sub form de bicarbonai se transport n snge aproximativ 80% din dioxidul de carbon, din care 10% n eritrocite i 70% n plasm. 6

REGLAREA MISCARILOR RESPIRATORII Reglarea respiraiei Reglare nervoasa. 1. Reglarea comportamentala si voluntara Muchii respiratori sunt muchi scheletici, aadar, pentru a se contracta, au nevoie de stimuli electrici transmii de la nivelul sistemului nervos central. Aceti stimuli sunt transmii prin neuroni somatici. Respiratia poate fi oprita apneePoate fi amplificata sau incetinita. 2 Reglarea automata realizata de structuri nervoase din formatiunea reticulata bulbo-pontina Centrii bulbari Ritmul de baz, involuntar, automat al respiraiei este generat n bulbul rahidian. Respiraia spontan are loc att timp ct bulbul i mduva spinrii sunt intacte. Bilateral, n bulb exist dou grupuri de neuroni care genereaz ritmul de baz: ( grupul respirator dorsal (GRD) i grupul respirator ventral (GRV). ) o unitate inspiratorie si o unitate expiratorie Exista neuroni inspiratori si neuroni expiratori .Activitatea celor 2 tipuri este complementara. Cand cei inspiratori sunt inhibati functioneaza cei expiratori Activitatea acestor centri este influentata de activitatea centrilor pontini Centrii pontini Sunt arii ale trunchiului cerebral care modific activitatea centrilor bulbari respiratori. Centrul apneustic se gsete n zona inferioar a punii, Eferenele de la acest centru determin creterea duratei inspiraiei, micornd frecvena respiratorie; rezultatul este un inspir mai adnc i mai prelungit. Centrul pneumotaxic, localizat dorsal, in puntea superioar, transmite continuu impulsuri ctre aria inspiratorie. Are actiune antagonica a centrului apneustic limiteaz inspiraia / inhiba respiratia ). n acelai timp, ns, *un semnal pneumotaxic puternic poate crete frecvena respiratorie pn la 40 pe minut. Muchiul inspirator cel mai important, diafragma, este inervat prin fibre motorii ale nervilor frenici, care i au originea n regiunea cervical a mduva spinarii Impulsurile ajung la nivelul nervilor frenici pe ci voluntare sau involuntare ale SNC. Aceast dualitate a cii de conducere permite controlul voluntar al respiraiei n timpul unor activiti cum sunt vorbitul, cntatul, notul, alturi de controlul involuntar, care permite oamenilor s respire automat, fr efort contient. Reglarea umorala Prin intermediul presiunilor partiale ale gazelor si prin concentrati lor in sange. In mod special a CO2 * Chemoreceptorii centrali. (aria chemosenzitiv a centrului respirator), localizai la nivelul bulbului rahidian, sunt stimulai de creterea concentraiei ionilor de hidrogen din lichidul cefalorahidian (LCR) i din lichidul interstiial. lonii nu pot traversa bariera hematoencefalic; CO2 poate traversa aceast barier, apoi se hidrateaz, rezultnd H2CO3 care disociaz n H- i HCO3-, ceea ce modific concentraia H- n LCR i esutul cerebral: astfel, dioxidul de carbon sangvin are un efect foarte mic de stimulare direct asupra acestor chemoreceptori, n schimb, efectul su direct, prin H- este remarcabil. Aproximativ 85% din controlul bazal al respiraiei prin mecanism chimic se realizeaz prin efectul stimulator al dioxidului de carbon asupra chemoreceptorilor centrali. Restul de 15% se realizeaz cu ajutorul chemoreceptorilor periferici. 7

* Chemoreceptorii periferici Se gsesc n afara SNC, la nivelul corpilor aortici i carotidieni. Ei sunt stimulai de scderea presiunii pariale a O2, creterea presiunii pariale a CO2 i scderea pH-ului n sngele arterial. Chemoreceptorii periferici sunt singurii din organism care detecteaz modificarea presiunii pariale a O2 n lichidele organismului. Sunt stimulai de scderea presiunii pariale a oxigenului n sngele arterial sub 60-80 mmHg. Impulsurile aferente de la aceti receptori sunt transmise sistemului nervos central prin nervii vag (de la corpii aortici) i glosofaringian (de la corpii carotidieni), consecina stimulrii lor fiind creterea frecvenei i amplitudinii respiraiilor.