RESPIRATIA AEROBA

Respiraia aerob (Substane organice + oxigen

dioxid de carbon + ap + energie) se realizeaz n
prezena oxigenului.

RESPIRATIA AEROBA:
se produce la organismele aerobionte ce folosesc pentru oxidare
substantele organice proprii, O2 liber din aer, apa sau atmosfera solului.
-se incheie cu formarea unor compusi de echilibru chimic: CO2 si H2O
= substante lipsite de energie.
Prin aceste oxidari, organismele aerobe elibereaza mari cantitati de
energie, de exemplu : pentru o molecula gram de glucoza de elibereaza 686
Kcal.
C6H12O6 + 6O2 6CO2 + 6H2O + 686 Kcal
Majoritatea plantelor superioare apartin organismelor aerobionte.

Intensitatea variaza in limite largi functie de factorii interni dintre care

importante sunt particularitatile de specie cel putin la grupe mari de plante
iar la plantele superioare importante sunt cele de organ si de tesut.

Plantele inferioare (bacterii si ciuperci) respira mai intens (de cateva sute
de ori) decat plantele superioare. Ciuercile ce apartin mucegaiurilor consuma
in respiratie pana la 5% din greutatea lor in decurs de 24 de ore. Aceasta
realitate se explica prin faptul ca plantele inferioare au un ciclu ontogen de
durata scurta in care are loc diviziunea si cresterea = procese intens
consumatoare de energie respiratorie folosita pentru sinteza de substante
organice structurale.
Plantele superioare respira mult mai incet insa si in acest grup cele care
cresc repede respira mai intens decat cele care cresc incet. Plantele de
cultura , cerealele si fasolea respira mai intens iar plantele suculente mai
incet. De asemeni, plantele cu frunze cazatoare respira mai intens decat cele
cu frunze persistente.
La aceeasi planta , respiratia variaza in intensitate in functie de starea de
activitatea vitala, de gradul de dezvoltare si de organul vegetativ analizat.
Plantele aflate in stare de viata activa respira mai intens decat cele aflate
in stare de viata latenta.
Intensitatea respiratiei variaza si in functie
natura organelor si tesuturilor. Cea mai
intensa respiratie se inregistreaza la
flori, apoi la frunze, la care totusi
valorile respiratiei sunt superioare
celorlalte organe vegetative. Mai putin
respira fructele si tulpinile iar cel mai slab respira
radacinile. Destul de intens respira semintele in
timpul germinatiei si mugurii in
dezmugurire. In stare de repaus atat
semintele cat si mugurii respira foarte
slab.
La organele tinere exista un consum
activ de glucide datorat respiratiei de crestere in timp ce la organele
mature exista doar o respiratie de intretinere.
Functie de accesibilitatea O2 tesuturile vegetale au niveluri diferite de
respiratie: tesuturile profunde respira mai slab decat cele periferice.
La toate speciile vegetale respiratia este intensa primavara cand plantele
sunt tinere cu crestere activa, apoi scade vara si mai mult spre toamna astfel
incat iarna intensitatea respiratiei este minima.
de

Cantitatea de substante organice folosite in respiratia aeroba

Productia de biomasa e strans corelata cu raportul dintre consumul
respirator si cantitatea de substante organice ce se formaza in fotosinteza.
Fotosinteza are loc numai la nivelul organelor verzi, in special in fruze si
numai ziua la lumina iar respiratia are loc la nivelul tuturor celulelor vii cu si
fara pigmenti asimilatori atat ziua cat si noaptea de unde rezulta ponderea
acestui consum respirator.

NH3 folosete pentru sinteza noilor molecule proteice, dar cnd este eliberat
n cantitate mare, plantele pentru a evita intoxicare datorit lui, n
ncorporeaz n amide care intr n metabolismul proteic.
Energetica procesului de respiraie aerob
Energia eliberat n cursul oxidrii substanelor organice este folosit n:
- sinteze din anabolism: enbergonice (care reprezint la plante principalele
consumatoare de energie)
- efectuarea lucrului mecanic celular care determin micarea intracelular,
micarea flagelilor , urcarea H2O prin presiunea radicular, gutaia, circulaia
substanelor elaborate, secreiile de nectar
- producerea eventual a luminii (fen de bioluminiscen i electricitate)
- producerea de caldur care se pierde prin radiaii; ea nu este necesar
plantelor i determin randamentul cuplajului, reacii exergonice, procese
enbergonice.
VENTILATIA PULMONARA
Plmnii, neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei toracice.
VENTILATIA consta in succesiunea inspiratiei si expiratiei.
Frecventa miscarilor respiratorii in repaus este de 16 respiratii / minut la
Barbat
18 respiratii / minut la
femei
Acest ritm creste in activitati sportive si scade in timpul somnului.
Ventilatia pulmonare depinde si de activitatea organismului.
n timpul inspiraiei, volumul cutiei toracice crete datorit contraciei
muchilor respiratori: diafragma se contract i coboar, muchii intercostali
trag coastele i le ridic.
Micarea coastelor mpinge sternul nainte, iar plmnii se umplu cu aer.
Presiunea intrapulmonara scade si astfel aerul patrunde in plaman.
n momentul expiraiei, muchii se relaxeaz, iar plmnii i micoreaz
volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd aerul.
Inspiraia este, deci, faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza pasiv.
Sistemul respirator este caracterizat de anumite valori.
Capacitatea pulmonara totala reprezinta suma mai multor volume
pulmonare.
- Volumul curent: (VC) = 500 cm ; reprezinta volumul de aer introdus in
timpul inspiratiei si eliminat prin expiratie.
- Volumul inspirator de rezerva ( VIR ) este un volum de circa 1500 cm care
este introdus in tiimpul unei respiratiii fortate.
- Volumul expirator de rezerva (VER) 1000- 1500 cm aerul eliminat
printr-o expiratie fortata.

- Volumul rezidual (VR ) - 1500 cm - este cantitate de aer care ramane in

plaman, deoarece acestia nu pot fi complet goliti de aer.
[ CP = VC+ VIR + VER + VR ]
CAPACITATEA VITALA = VIR + VC+ VER.
Cantitatea de are mobilizata /minut = DEBIT VENTILATOR = 500ML x 16
RESPIRATII / MINUT
* Aerul este un amestec de gaze n urmtoarea proporie: 21% oxigen,
78% azot, 0,03% dioxid de carbon i alte alte gaze n cantiti foarte mici.
Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
SCHIMBURILE GAZOASE
Dup ventilaia alveolar, urmeaz o nou etap a procesului respirator; aceasta este difuziunea
oxigenului din alveole n sngele capilar i difuziunea n sens invers a dioxidului de carbon.
Procesul se desfasoara in 3 etape:
1. Etapa pulmonara trecerea O in sange si a CO in alvelole
Schimbul are loc doar n condiiile n care exist o diferen de presiune, iar sensul procesului va
fi totdeauna orientat dinspre zona cu presiune mare ctre zona cu presiune mic.

2. Etapa sanguina transportul gazelor prin intermediul sangelui.

Sub forma de oxihemoglobina si si carhemoglobina
3. Etapa tisulara reprezinta schimbul de gaze la nivelul tesuturilor.
Se realizeaza tot in sensul gradientului de presiune partiala.
*Membrana alveolo-capilar (respiratorie) este alctuit din:
la acest nivel are loc schimbul de gaze.
Peretele alveolar este format din

-1 - epiteliu alveolar unistratificat

-2 - asezat pe o membrana bazala
-3- tesut conjunctiv cu fibre elastice si capilare sanguine
1. endoteliul capilar; 2. interstiiul pulmonar; 3. epiteliul alveolar; 4. surfactant. Grosimea sa
medie este de 0,6 microni, putnd atinge n anumite locuri 0,2 microni. Suprafaa sa total este
de 50-100 m2.
Difuziunea oxigenului se face din aerul alveolar spre sngele din capilarele pulmonare, deoarece
presiunea parial a O2 n aerul alveolar este de 100 mm Hg, iar n sngele care intr n capilarele
pulmonare este de 40mmHg. Dup ce traverseaz membrana respiratorie, moleculele de O2 se
dizolv n plasm, ceea ce duce la creterea presiunii pariale a O2 n plasm; consecutiv, O2
difuzeaz n hematii, unde se combin cu hemoglobina. n mod normal, egalarea presiunilor
pariale, alveolar i sangvin, ale O2 se face n 0,25 secunde. Hematia petrece, n medie, 0,75
secunde n capilarul pulmonar; dac echilibrarea apare n 0,25 secunde, rmne un interval de
0,50 secunde, numit margine de siguran i care asigur o preluare adecvat a O2 n timpul unor
perioade de stress (efort fizic, expunere la altitudini mari etc.).
Difuziunea CO2 se face dinspre sngele din capilarele pulmonare spre alveole, deoarece
presiunea parial a CO2 n sngele din capilarele pulmonare este de 46 mm Hg, iar n aerul
alveolar, de 40 mm Hg. Dei gradientul de difuziune al CO2 este de doar o zecime din cel al O2,
CO2 difuzeaz de 20 de ori mai repede dect O2, deoarece este de 25 de ori mai solubil n
lichidele organismului dect O2. n mod normal, egalarea presiunilor pariale, alveolar i
sangvin, ale CO2 se face n 0,25 secunde.
* Transportul gazelor
Transportul sanguin al oxigenului se face n proporie de 1% sub form dizolvat n
plasm i restul sub forma unei combinaii labile cu hemoglobina (Hb), denumit
oxihemoglobin.
Datorit fierului bivalent pe care l conine, Hb se combin foarte rapid cu oxigenul,
fiecare din cei doi atomi de fier ai gruprilor hem putnd fixa o molecul de oxigen. n repaus,
sngele arterial transport, sub form de oxihemoglobin, 97,5% din cantitatea total de oxigen.
Forma dizolvat, dei minim comparativ cu cea combinat cu Hb, din punct de vedere
funcional este cea mai important, deoarece se afl n schimburi directe cu lichidele interstiiale
i, prin acestea, cu celulele.
Transportul sanguin al dioxidului de carbon se face n mic msur (aproximativ 8%) sub
form dizolvat n plasm i n cea mai mare parte sub forma unor combinaii chimice labile
(bicarbonai, carbohemoglobin). Dioxidul de carbon rezultat din oxidrile celulare ajunge prin
difuziune n lichidul interstiial. n snge, se dizolv n lichidele plasmatice i ptrunde cu
uurin n eritrocite, datorit difuzibilitii sale ridicate.
Att n plasm, ct i n eritrocite, sub influena anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon
se hidrateaz, rezultnd acid carbonic care se disociaz rapid, elibernd anionul bicarbonic, care
se combin cu ionul de potasiu n eritrocit i cu cel de sodiu n plasm. Sub form de bicarbonai
se transport n snge aproximativ 80% din dioxidul de carbon, din care 10% n eritrocite i 70%
n plasm.

Respiratia
aeroba

Rabagia Iulia
Clasa a X-a H