Particularități de construcție a unui personaj

dintr-un text aparținând lui Liviu Rebreanu /

roman interbelic

În romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu, protagonistul acțiunii este Ion, fiul
Glanetașului, personaj eponim reprezentativ pentru viața satului, care este pus în
situația de a alege între glasul iubirii și cel al rațiunii, alegerile lui dictându-i soarta,
în cele din urmă acesta fiind ucis pentru alegerile sale.

Statutul social al lui Ion se conturează încă de la începutul romanului, acesta

reprezentând tipologia țăranului ardelean care aspiră la o condiție socială cât mai
bună, prin ascensiune în ierarhia socială. El consideră că poate deveni un
reprezentant respectat al țărănimii adunând o mare cantitate de pământ, dar metoda
lui, căsătoria cu Ana din interes, nu este bine privită de săteni. Lui Ion i se oferă
șansa de a-și continua studiile, dar el revine la statutul de țăran pe care îl preferă,
făcând sacrificii pentru el. În ceea ce privește statutul moral și psihologic al
protagonistului, modul lui de gândire este generat de un conflict interior puternic –
prezența glasului pământului și al iubirii. În concepția lui Ion, prioritară este
obținerea pământului, dar odată satisfăcută vocea materială, revin în prim-plan
sentimentele pentru Florica („ce folos de atâtea pământuri dacă cine ți-i drag ție pe
lume nu-i al tău?”). În momentul în care își conștientizează sărăcia, gândește
asemenea unui om materialist care trebuie pedepsit pentru slăbiciunile lui („Și să
rămân tot calic... pentru o muiere! Apoi să nu mă trăznească Dumnezeu din senin?”).
Modul lui de gândire este dublat și de lipsa de moralitate a acestuia, având o
atitudine dominant-agresivă și un comportament insensibil față de soția lui, Ana,
neglijând sinceritatea sentimentelor Anei. Mai mult, acesta dă dovadă de lipsă de
moralitate – din răzbunare, Ion ajunge să săvârșească fapte imorale care îi știrbesc
imaginea în universul sătesc.

O trăsătură dominantă a personajului ce se reflectă de-a lungul romanului este

lăcomia, trăsătură specifică țăranului sărac care râvnește la o altă imagine în
societate. Aceasta determină formarea unui complex de inferioritate, de unde și
dorința de ascensiune în ierarhia socială a lui Ion. O scenă semnificativă în conturarea
acestei trăsături este cea în care Ion iese pe câmp pentru a contempla pământul.
Atitudinea lui trădează lăcomia și implicit dorința lui de îmbogățire: „... toată ființa
lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult...”. De asemenea, exclamația
„Cât pământ, Doamne!” trădează aceeași lăcomie a fiului Glanetașului.

O altă secvență care ilustrează lăcomia lui Ion, trăsătură ce îi guvernează

destinul, care se manifestă obsesiv și care îl va conduce spre destinul tragic este cea
în care Ion sărută pătimaș pământul, fiind singur pe câmp („Apoi încet,... se lăsă în
genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate pe pământul ud”). Încercarea
disperată a lui Ion de a dobândi pământ poate fi privită ca expresie a dorinței de a
scăpa de statutul de „sărăntoc” și de umilința de a repeta soarta tatălui său. Astfel,
Ion este recunoscător pentru pământurile câștigate, iar gestul în sine evidențiază
obsesia dusă la extrem față de pământ a lui Ion, precum și satisfacerea acestei
dorințe.

De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt importante în

construcția personajului, un prim astfel element constituindu-l mijloacele de
caracterizare. În funcție de relația stabilită cu celelalte personaje, lui Ion îi sunt
atribuite o serie de trăsături contrastante prin caracterizare directă. Dacă iniţial
doamna Herdelea, soţia învăţătorului, afirmă despre tânăr că e „băiat cumsecade, e
muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ”, mai apoi îl caracterizează ca fiind un
netrebnic: „n-ai pereche în blestemăţii”, numindu-l „bicisnic”. Pe de altă parte,
preotul Belciug care îi construieşte iniţial un portret moral nefavorabil: „eşti un
stricat şi-un bătăuş, ş-un om de nimic”, în secvenţa în care negociază căsătoria lui Ion
cu Ana afirmă despre acesta că este „băiat cumsecade, cuminte, aşezat”. În plus,
evidențierea trăsăturilor se face și prin caracterizare indirectă, impulsivitatea lui Ion
fiind trădată de gesturile lui și atitudinea sa mai ales de scenele în care Ion le bate pe
Ana, respectiv pe mama sa, Zenobia.

Un alt element relevant în construcția personajului este limbajul. Acesta

aparține registrului popular, accentuându-i statutul social, dar acesta variază în
funcție de circumstanțe și interlocutor. Ion folosește natural expresii populare: „a sta
cu mâinile-n sân”, „a da cu piciorul norocului”. Deși este respectuos cu învățătorul
Herdelea și cu preotul Belciug, este ironic cu Vasile Baciu sau cu Ana. Dacă la început
Ion folosește în adresarea către Ana diminutive („Să vii, Anuță!”; „Să trăim, Anuță!”)
și strategii de seducție („l-am făcut dulce ca gura ta”), atunci când simte că nu mai
are ce să piardă, devine agresiv în limbaj („fleandură”, „toantă”, „afurisită muiere”),
dar își schimbă discursul și tonul când îi vorbește Floricăi. Chiar și de părinți Ion are
uneori un limbaj lipsit de respect, mai ales față de mama sa („Ho, cotoroanță, ho!”).

Deși în evoluția sa Ion este un personaj complex și contradictoriu, acesta

reflectă o mentalitate tradițională, potrivit căreia demnitatea umană depinde de
întinderile de pământ deținute. Totuși, această mentalitate îi dictează sfârșitul, fiind
ucis cu brutalitate.