Slocum, un erou aproape necunoscut

Dacă ești un fan al genului, nu ai cum să nu scrii despre el. Sigur,

la rigoare, nici nu ai avea motive pentru a-i întoarce spatele, chiar dacă,
se poate lesne constata că nu a pătruns pe de-a-ntregul, în spațiul literar
românesc, așa cum poate ar fi fost de așteptat. Mai mult, aproape
răuvoitor, cineva îl aducea destul de forțat în zona literaturii destinate
exclusiv copiilor... uitând că un asemenea univers e predispus mai
degrabă descoperirilor și chiar redescoperirilor pasionale. Apoi, o
asemenea formulă ar putea echivala în bună măsură cu un soi de
avertisment în fața oricărei maniere lipsită de autenticitate, altfel spus ea
vine în contra frazelor lungi, pline de volute și prețiozități artificiale atât
de des întâlnite printre micile secvențe-kitsch ale „cinematicului”
contemporan. În lumea glamour a lui aici-și-acum, cuvântul care
„lucrează” pur și simplu e așezat în rândurile din spate. Joshua Slocum e
în același timp scriitor și actant, personaj intrat în legendă, pentru care
elementele biografice încep să se confunde cu reperele imaginate ale
operei sale. La Editura „Art”, în colecția Sapiens, a apărut „Navigând
singur în jurul lumii”, volum care aduce laolaltă, în traducerea lui Alfred
Neagu, două texte emblemă, ambele arhitecturi retrasând călătoriile
celebrelor nave Spray și Liberdade. Am ținut în mod special să rețin
numele traducătorului întrucât, prin notele care acompaniază textul,
deopotrivă prin ușurința cu care plasează termeni tehnici în siajul unei
ficțiuni maritime, ne ia drept martorii unui univers tulburător, în cadrul
căruia se pare că menirea omului este aceea de a se ridica mai presus
decât destinul ce i-a fost hărăzit. Așadar, de reținut: o traducere „de
clasă”, care nu se pierde în detalii, care nu reformulează acolo unde nu
e cazul, deși îngăduie limbii-țintă să etaleze câte ceva din suplețea
registrelor stilistice.
Să revenim însă la Slocum! Este unanim recunoscut faptul că
figurează ca primul om care a reușit să facă înconjurul lumii utilizând o
navă de mici dimensiuni, echivalentă cu un yacht mai generos. De altfel,
din dorința de rigoare și claritate, prima pagină a cărții ne propune o
schiță a multi-galonatului Spray, inventariindu-i totodată părțile
constitutive: cabestanul, focul, catargul mare, mărul, funga picului, picul,
vela mare, balansina randei, catargul bate-pupa, vela bate-pupa, ghiulul
bate-pupa. Joshua Slocum urma să plece într-o călătorie cu totul
excepțională, ce avea să-i poarte numele în toate zările. Născut în 1844
în Noua Scoție, Joshua Slocum s-a simțit atras de mirajul călătoriilor pe
mare încă din copilărie, mai ales că, undeva în jurul vârstei de 8 ani,
întreaga familie se mută la o fermă în apropierea Golfului Fundy. Sigur,
ar trebui să prezinte interes și faptul că bunica dinspre mamă a avut în
grijă un far, în timp ce tatăl său, adeptul unei discipline extrem de
riguroase, muncea zi după zi din greu, asigurând pescarilor din zonă
încălțările necesare. Așadar, încă de mic, Joshua Slocum „intrase” în
lumea maritimă, și în sensul în care cel mai probabil până la vârsta
adolescenței evadase imaginar de câteva ori în lungul mărilor și al
oceanelor. De altfel, se desparte de timpuriu de propria sa familie, la
paisprezece ani înrolându-se deja în „lupta cu apele”. Chiar dacă la
început nu a fost o „alegere inspirată”, totuși, odată cu trecerea anilor,
biografia sa circumscrie servicii, funcții și demnități dintre cele mai
variate (urcând treaptă cu treaptă), toate însă având în background
dragostea pentru navigație. Ar mai fi de menționat faptul că încă din
primii ani tânărul Slocum s-ar fi putut lăuda cu un „palmares” deosebit,
străbătând drumuri spre locuri diferite ale globului, precum Capul Horn,
Jakarta, Indiile Olandeze, Insulele Maluku, Manila, Honk Kong,
Singapore, San Francisco etc. Mai mult, ulterior, în calitate de
antreprenor și comandant, s-a urcat la bordul navelor cu întreaga familie,
împlinind acolo, în mijlocul apelor, toate rosturile cuvenite.
Marea aventură îl va găsi totuși singur, alături de Spray, nava
care, desigur personificată, îi este cel mai fidel prieten. Așa cum era de
așteptat, discursul își câștigă veridicitatea din întrebuințarea persoanei
întâi, autorul conferind întregului volum o subiectivitate sporită, în cadrul
căreia își asumă biografia unui yankeu naturalizat. Cu oarece ironie,
luăm aminte la faptul că „Și după mamă, și după tată mă trag din familii
de marinari. Iar dacă s-ar găsi vreun Slocum care să nu bată mările,
chiar și acela cioplește măcar niște machete de nave și visează
călătorii”. Gândul de a traversa Pământul apare aproape de nicăieri,
undeva într-o seară de iarnă a anului 1892. De aici și până la momentul
plecării propriu-zise nu se consumă multe pagini, chiar dacă ni se
dezvăluie ce se află dincolo de cortină – mai precis, suntem invitați să
luăm parte la „nașterea” ambarcațiunii. Fără focuri de artificii ori rafale de
tunuri, Slocum părăsește pământul pentru a da formă propriului vis.
„Fiecare dintre noi am văzut micile curcubeie ce se formează în jurul
provei, dar, în ziua aceea, prova lui Spray avea un halou cum nu mai
văzusem niciodată. Așa am citit eu semnele mării” – chiar dacă probabil
trimiterea e deplasată, personal am revăzut în fragmentul citat o
dispunere în proză a „îngerului” lui Joseph William Turner. Sigur, de veți
binevoi să vă apropiați de aventura (inclusiv textuală) lui Joshua Slocum,
veți descoperi în țesătura evenimentelor cumplite furtuni, întâlniri cu
pirații mauri dar și fuegieni, naufragii, teritorii și rituri inedite, peste toate
ridicându-se o supra-temă, clar distinctă: aceea a cunoașterii,
organizând cu pricepere, în serii diferite, fie aspecte inter- / multi
-culturale, fie sondarea propriei identități, conștiințe, în raport cu mirarea
care se iscă odată cu perceperea adevăratelor frumuseți ale lumii.
Înțelegem că doar în fața propriului sine omul poate să recupereze
sensurile pierdute în faldurile istoriei.
Joshua Slocum, în marea sa aventură, străbate talazurile și evită
mirajul vieții, urmând calea către o lume cu adevărat pură. Crizele
generate de propria-i singurătate devin în cheie întoarsă o predefinire a
Celuilalt, o viziune timpurie a izbânzii. Sir Edwin Arnold avea să exclame
în 1899 (anul apariției volumului): „Nu voi ezita să o consider o carte cu
adevărat extraordinară”. Păstrând proporțiile, aș spune la rândul meu că
poate fi o lecție de simplitate și chiar „eficiență” literară! Sper într-o
receptare mult mai dinamică a lui Joshua Slocum și, în general, a
literaturii consacrată „adâncurilor”.

Marius Manta