Sunteți pe pagina 1din 1

B.

Consider că „lectura de plăcere” poate aduce beneficii profesionale și voi demonstra


această afirmație cu argumente și probe.
În primul rând cititul, în orice formă a sa aduce beneficii cititorului, dezvoltând
imaginația, cât și capacitatea de concentrare. Lecturarea unui text reprezintă și un exercițiu
pentru memorie. Astfel, beneficiarul informațiilor obținute pe calea cititului, dobândește o serie
de cunoștințe din diferite domenii, menite să-i ușureze munca.
Lectura de plăcere reprezintă o activitate relaxantă, care oferă cititorului un avantaj
indispensabil în anumite situații. Veridicitatea informațiilor precum și accesibilitatea acestora
reprezintă un factor decisiv în alegerea surselor de informare. În acest caz, cărțile pot fi văzute ca
un lăcaș al încrederii într-o mare de incertitudine, reprezentată de volatilitatea informațiilor
obținute din surse neverificate, precum internetul. Astfel de informații pot contribui la
dezvoltarea personală, cât și profesională.
În al doilea rând, pot afirma din experiența personală că „lectura de plăcere” a jucat un
rol important în dezvoltarea mea personală. Fiind îndrumat spre lectură încă de la o vârstă
fragedă, cititul a constituit un refugiu, un prieten și chiar și cel mai de încredere confident.
Lecturând zilnic, am deprins capacitatea de a mă exprima cu ușurință, având ca arsenal o artilerie
din ce in ce mai cuprinzătoare de cuvinte potrivite.
Cufundat în lumi fantastice alături de cei mai de seamă eroi ai copilăriei mele, am învățat
nenumărate lucruri despre viață, încredere și prietenie. Cititul mi-a oferit de multe ori avantajul
de care aveam nevoie pentru a reuși să îmi îndeplinesc scopul.
În concluzie, prin toate acestea putem afirma că „lectura de plăcere” poate aduce
beneficii profesionale, reprezenând un subiect semnificativ ce merită a fi abordat și luat în
considerare.

S-ar putea să vă placă și