Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proprietatile Marfurilor
Proprietatile Marfurilor
Numeroase luari de pozitii si avertismente cu privire la viitorul omului indica printre factorii
responsabili de aceasta stare de lucruri si contradictiile crescande dintre cerintele reale ale fiintei umane si
efectele directe si mai ales cele tardive ale consumului exagerat de tehnica. O categorie importanta de
efecte nedorite este generata de cunoasterea defectuoasa sau necunoasterea tehnicii care alcatuieste
universul cotidian al omului modern. Se poate considera cu deplin temei ca intre lumea oamenilor si
lumea tehnicii create de om pentru imbunatatirea conditiilor de viata se dezvolta un conflict care nu poate
fi depasit decat printr-o reasezare de raporturi si o reconsiderare a nevoii de educatie tehnica perpetua la
toate nivelurile sociale.
a) proprietati intrinseci, proprii marfii, care tin de natura materiei constitutive, cum sunt:
structura, masa specifica, compozitia chimica.
B. dupa natura lor, adica domeniul de cercetare caruia i se asociaza, proprietatile sunt:
a) fizice generale (structura, masa specifica, dimensiunile);
b) proprietati importante ;
c) proprietati minore.
b) proprietati masurabile direct sau indirect cu ajutorul unor mijloace adecvate (instrumente,
aparate etc).
Proprietatile organoleptice sau senzoriale sunt proprietati care reprezinta expresia reactiei
senzoriale specific umane fata de proprietatile intrinseci ale marfii. Evaluarea lor presupune experienta
acumulata in sisteme personale de valorizare, alcatuite din multimea informatiilor insusite prin excitarea
simturilor (fondul informational biologic) si multimea informatiilor dobandite prin invatare (fondul
informational - cultural). Cele doua grupuri de informatii se organizeaza in perechi elementare, fiecarei
informatii biologice atasandu-i-se una culturala, respectiv o semnificatie.
Data fiind importanta factorului psihic in evaluarea proprietatilor senzoriale, acestea sunt numite
adesea proprietati psihosenzoriale.
Proprietatile masurabile sunt, in general, proprietati intrinseci, fapt pentru care constituie, in
aproape toate cazurile, caracteristici ale marfii.
Masurarea lor se realizeaza prin folosirea unor instrumente adecvate care, in conditii bine
precizate, indica marimea caracteristicii masurate.
Proprietatile exprimabile notional sunt, in general, cele determinabile senzorial. Nivelul lor este
evidentiabil prin termeni sau expresii ce permit evaluari graduale (adjective si adverbe, cu gradele lor de
comparatie), care, in unele situatii, alcatuiesc scale notionale consacrate. Este important ca expresiile
selectate sa aiba o sugestivitate maxima si sa circule larg cu semnificatie unitara.
Se exprima notional, de exemplu, proprietatile cromatice (nuante slabe, deschise, medii, inchise,
tari), gustative, olfactive etc. In unele cazuri se pot intalni expresii cu valoare adjectivala ori perechi de
adjective: gust dulce-amarui, tuseu moale-onctuos etc.
Exprimarea cifrica este specifica caracteristicilor pentru care sunt consacrate metode de masurare
si unitati de masura. Acest mod de exprimare prezinta avantajul evidentierii preciziei marimii proprietatii,
cu efecte favorabile pentru determinarea obiectiva a calitatii si pentru o corecta circulatie a informatiei
specifice. Exemple de caracteristici cu exprimare cifrica: masa specifica a fierului: 7,8 g/cm 3, lungimea
(unui ax) = 960 mm, lungimea de unda a unui fascicul de lumina monocroma l = 560 nm etc.
Exprimarile cifrice absolute pot fi si sub forma de interval (ex.: 7-12 mg/l) sau de limita
inferioara (ex. cel putin 1,2 0C) ori superioara (max. 3,5 g NaCl / l). Se folosesc frecvent exprimari cifrice
relative: procente (%) sau promile (‰).
In cele mai multe cazuri, proprietatilor le sunt asociate marimi fizice consacrate, cognoscibile
prin masurare.
Istoria actualelor unitati de masura nu este prea veche: in secolul al XVIII-lea se ajunsese la concluzia ca
trebuie sa se introduca un sistem rational si coerent de unitati de masura, bazat pe etaloane de marime
invariabila si reproductibile pe baza unor marimi si fenomene naturale. In timpul Revolutiei franceze s-au
definit exact unitatile pentru lungimi si mase, respectiv metrul si kilogramul si s-au construit etaloane din
platina pentru aceste marimi, punandu-se astfel bazele Sistemului Metric Zecimal (SMZ). In anul 1875,
s-a hotarat crearea Biroului International de Masuri si Greutati, cu sediul la Sevres, si convocarea
periodica a Conferintei Generale de Masuri si Greutati.
In Romania, demersurile pentru introducerea SMZ au inceput in 1835 si s-au incheiat la 1
ianuarie 1866, cand a intrat in vigoare Legea de la 15/27 septembrie 1864. Dintre personalitatile
cu aport remarcabil la introducerea SMZ in Romania, se disting prin opera cu totul deosebita
Petrache Poenaru (1799-1875) si Ion D. Ghica (1816-1897).
Exista mai multe sisteme de unitati de masura care au la baza unitati fundamentale independente.
Acestea sunt definite de un organism international specializat – Conferinta Generala de Masuri si Unitati.
Cel mai important dintre acestea este Sistemul International [SI], care este deja acceptat in marea
majoritate a tarilor lumii
Din unitatile fundamentale se deduc unitatile derivate. Marimile derivate pot fi reprezentate ca
produse de puteri cu exponenti intregi ale marimilor fundamentale (de ex., viteza = lungime · timp -1).
Din 1961, Romania a adoptat ca unic sistem de masura, legal si obligatoriu, Sistemul
international [SI]
. In afara SI se utilizeaza in diverse domenii, ca sisteme tolerate, si: sistemul practic MKSA
(metru, kilogrammasa, secunda, amper), sistemul tehnic MKgfS (metru, kilogramforta, secunda), sistemul
electrostatic (CGS), sistemul CGS-electromagnetic.
Fiecare din cele sapte unitati fundamentale (cu exceptia kg) ale SI este definita in raport de
procese si fenomene din cele mai stabile si mai obiectiv masurabile, astfel incat sa se asigure un control
riguros asupra valorii fiecareia din unitatile definite.
In literatura mai veche, dar si in practica, se folosesc adesea alte sisteme de unitati din care unele se mai
pastreaza inca in uz.
Masurarea proprietatilor fizice ale marfurilor face obiectul unor metode standardizate care
prescriu nu numai instrumentarul, etapele modalitatea de masurare, calcul si notare a rezultatelor, ci si
numeroase alte aspecte legate de procedurile ce preced masurarea propriuzisa. Una din etapele
pregatitoare se refera la conditionarea probelor (epruvetelor). Cel mai adesea, se indica in acest scop
mentinerea epruvetelor timp de minim 24 de ore in asa numita atmosfera standard. Atmosfera standard
presupune un microclimat definit prin anumite valori ale temperaturii, umiditatii relative a aerului,
circulatiei curentilor de aer, intensitatii luminoase etc. Valorile acestor parametri sunt diferite pentru
anumite ipostaze ale atmosferei standard (care este definita diferit pentru climat arctic, temperat,
tropical).
- temperatura sa fie de 20 ± 20 C;
Starea de agregare. Toate cele trei stari consacrate de fizica clasica au corespondent in lumea
marfurilor.
Gazele reprezinta sisteme moleculare in miscare perpetua, compuse din atomi ale caror numar,
ordine si configuratie sunt riguros specifice. Distantele dintre atomi si dintre molecule se exprima in
angströmi (1 angström = 1 x 10-10m). Gazele nu au forma ori volum proprii. Compresibilitatea este o
proprietate notorie a gazelor, presiunea si temperatura constituind cei doi factori care stau la baza
procedeului de obtinere a gazelor lichefiate, de care depind numeroase sectoare de activitate. Ca marfuri,
gazele se prezinta in stare lichefiata, in recipiente speciale (ex., azotul lichid pentru frigotehnie, dioxidul
de carbon lichefiat pentru bauturi gazoase etc.) sau diluate in apa ori alt solvent (ex., amoniacul).
Lichidele sunt corpuri cu volum propriu, dar fara forma proprie. Compresibilitatea lichidelor este
practic nula, aceasta proprietate fiind mult si eficient valorificata in tehnica (elemente hidraulice).
Lichidele isi au corespondent intr-o mare varietate de marfuri: alimente, bauturi, carburanti, solventi,
vopsele s. a. Aceste marfuri se produc, transporta si comercializeaza fie in vrac, fie dozate. In legatura cu
starea lichida, este importasnta studierea proprietatii de solubilitate. Diversele substante cu stare de
agregare lichida sau nelichida se dizolva (solubilitate) sau nu se dizolva (insolubilitate) in medii lichide.
Lichidele care nu se dizolva in alte lichide sunt nemiscibile cu acestea.
1
Solidele sunt, in acceptiune larga, corpuri cu forma proprie si volum constant. In sens strict
delimitat, sunt solide numai structurile la care celulele constitutive, atomice sau moleculare, sunt aranjate
intr-o retea regulata, adica au o structura cristalina; in acest sens, substantele amorfe si sticlele nu sunt
solide. Solidele au o compresibilitate comparabila cu cea a lichidelor, fiind foarte putin compresibile. Cea
mai mare parte a marfurilor se prezinta in stare solida.
In afara acestor stari, in domeniul marfurilor se intalnesc mai multe stari tranzitive, cu proprietati
particulare. Cele mai cunoscute situatii sunt:
- reostructurile, alcatuite din mase de solide, de granulatie apropiata, care prezinta comportari
asemanatoare lichidelor atunci cand se afla in cantitati mari;
- suspensiile, alcatuite din amestecuri mecanice de structuri aflate in stari de agregare diferite: solid in
lichid (produse alimentare, vopsele), lichid in lichid (emulsii cosmetice, lapte), gaz in lichid (creme) etc.
- gazele dizolvate in apa sau alt lichid, care au corespondent in marfuri cum sunt amoniacul,
produsele de fermentatie, aerosolii etc.
Pentru mai multa rigoare, se foloseste termenul de faza, ce defineste partea omogena a unei stari
de agregare, separata de celelalte parti printr-o suprafata bine precizata. Modificarile starii de agregare
(transformarile de faza) ale unui produs reprezinta procese fizice ce se petrec cu consum sau eliberare de
energie
In legatura cu starea de agregare, foarte importante sunt unele proprietati, cum sunt : temperatura
de topire, temperatura de fierbere, temperatura de vaporizare, care constituie constante ale materialelor
si indicatori de verificare a veritabilitatii.
- microstructura este observabila exclusiv prin mijloace optice, respectiv lupa si microscop. In
functie de caracterul structurii, se disting: solide amorfe si solide cristaline. Microstructura determina
proprietatile fizice si chimice esentiale ale structurii de referinta.
a/ cantitatea de materie incorporata intr-o anumita marfa, situatie in care are statut de factor
cantitativ. Se exprima in unitati masice (kg) si se determina cu balanta. Se inscrie in toate documentele
care insotesc marfa. Unele din aceste documente cuprind nu numai masa propriuzisa a marfii, respectiv
masa neta, ci si masa bruta, adica marfa si ambalajul. Diferenta dintre masa bruta si masa neta o
reprezinta tara (daraua), adica masa ambalajului, recipientului, cutiei, vehiculului etc. in care se afla
marfa.
In comert este consacrata si masa comerciala, respectiv cantitatea platita din masa reala a unei
marfi higroscopice (care absoarbe sau cedeaza apa). Masa comerciala se calculeaza cu formula:
in care:
Densitatea sau masa specifica reprezinta cantitatea de materie a unei unitati de volum din marfa
considerata. Se disting doua variante cu care se opereaza:
a/ densitate absoluta, respectiv masa (in g) a unei unitati de volum (1 cm 3), varianta specifica
indeosebi teoriei;
b/ densitate relativa, marime adimensionala care reprezinta raportul dintre densitatea absoluta a
marfii considerate si densitatea absoluta a apei la temperatura de 4 0C (unde are valoarea maxima, de 1 g/
cm3); aceasta varianta este folosita foarte frecvent in practica.
Numeroasele situatii particulare ale marfurilor, au impus stabilirea mai multor variante ale
densitatii, astfel: densitate aparenta (la produsele poroase), densitatea in gramada (la materialele
pulverulente, granulare; la randul sau, aceasta varianta cuprinde subvariante referitoare la starea
materialului: in stare tasata, in stare afanata), densitatea in stiva (pentru materiale stivuibile), greutatea
hectolitrica (masa a 100 l produs) etc. Densitatea este un indicator al calitatii deosebit de sensibil la
manopere frauduloase si unul din principalii indicatori de veritabilitate.
Masurarea densitatii se face prin: metoda areometrului (la lichide), metoda balantei Mohr-
Westphall (la lichide) si metoda picnometrului (la lichide si la solide).
Pentru cele mai multe structuri naturale care constituie marfuri (lemn uscat, fibre textile, cereale,
leguminoase etc.), umiditatea legala in conditiile atmosferei standard -zona temperata variaza aproximativ
in plaja 8 -17 %.
Umiditatea unui produs se determina prin indepartarea apei cu ajutorul unor incinte speciale,
numite etuve si cantariri repetate.
Permeabilitatea semnifica proprietatea unor structuri de a lasa sa treaca prin ele diverse
substante. Este foarte importanta pentru numeroase domenii in comert; o importanta remarcabila o are in
marfuri alimentare, textile, incaltaminte. Inversul permeabilitatii este impermeabilitatea si este
proprietate esentiala pentru anumite categorii de materiale (umbrele, filtre, corturi).
Caracterizarea proprietatilor fizice speciale
Cele mai importante proprietati fizice speciale sunt proprietatile mecanice, proprietatile optice,
proprietatile electrice, proprietatile termice si piretice.
Duritatea - este pentru majoritatea materialelor solide cea mai importanta caracteristica fizico-
mecanica. Se determina prin mai multe metode si dupa mai multe scari, specializate diferitelor structuri:
materiale organice, materiale anorganice, metale etc. Scara Mohs este o scara universala, cuprinzand 10
trepte de duritate, echivalente duritatilor a 10 minerale, si anume: 1. talc, 2. sare (gips), 3. calcit, 4.
fluorina, 5. apatita, 6. feldspat, 7. cuart. 8. topaz, 9. corindon, 10. diamant. Metodele de determinare a
duritatii poarta, in general, numele scarii de masurare: Brinell, Martens, Poldi, Rockwell, Shore.
Proprietati optice
Lumina este deopotriva radiatie corpusculara si fenomen fizic ondulatoriu caracterizat de lungimi
de unda cuprinse intre 360 - 720 nm. Proprietatile derivate din relatia structura – comportare la lumina
sunt:
a/ transparenta – specifica structurilor materiale care permit trecerea aproape totala a luminii; la
aceste substante, transmisia luminii este practic totala (cvasitotala);
b/ transluciditatea – exprima o stare intermediara a comportamentului fata de transmisia luminii
(partiala si multidirectionala); sunt considerate translucide (opale) foarte multe din substantele care
prezinta transluciditate tipica;
e/ luciu – specifice structurilor la care factorul de reflexie al luminii este aproximativ egal cu cel
al luminii primite; din punct de vedere merceologic, luciul cuprinde urmatoarele categorii: - luciu
diamantin (adamantin); -luciu sticlos (materiale vitroase, cereale), - luciu metalic; - luciu matasos; - luciu
redus (semiluciu); - structuri mate.
Cele mai importante proprietati termice si piretice sunt: caldura specifica, dilatarea termica,
conductibilitatea termica, izolarea termica, stabilitatea termica si stabilitatea piretica.
Caldura specifica – cantitatea de caldura necesara unui gram de materie pentru cresterea
temperaturii cu un grad, fara modificari de natura fizica si chimica. Unitatea de masura - caloria =
cantitatea de caldura necesara unui gram de apa pentru ridicarea temperaturii cu 1 0 C, egala aproximativ
cu 4,585 J. Diversele materiale care compun marfurile se ordoneaza in functie de valoarea caldurii
specifice, exprimata in cal • grad Celsius / g, astfel: apa = 1; cauciuc = 0,5, textile = 0,28 … 0,44;
ceramice = 0,25, metale = 0,1 … 0,2.
Dilatarea termica – reprezinta marirea dimensiunilor sau volumului sub actiunea caldurii.
Dilatarea poate fi: liniara sau volumica. Dilatarea termica este caracteristica de material. Marimea dilatarii
volumice de la zero absolut pana la temperatura de topire pentru diverse materiale este de 67 %, iar cea
liniara de circa 2%. Exista numeroase exceptii (structuri cu dilatare mai accentuata sau, dimpotriva, foarte
redusa) care prezinta un interes deosebit in practica.
Stabilitatea termica este proprietatea de a rezista la acumulari de energie termica. Dupa aceasta
proprietate, materialele se grupeaza in: a/ termorezistente (cu o mare rezistenta la temperaturi ridicate; de
exemplu: azbestul, ceramica refractara etc.); b/ termostabile (rezista suficient de bine pentru temperaturi
relativ ridicate); c/ termolabile (isi modifica proprietatile sub actiunea caldurii).
Stabilitatea piretica – comportarea la flacara (foc deschis); dupa acest criteriu, materialele sunt:
pirorezistente (ignifuge); pirostabile; pirolabile (combustibile). Principala caracteristica a materialelor
combustibile este capacitatea calorifica, exprimata in kcal /kg.
O lista de proprietati termo-fizice sunt legate de starea de agregare (v. mai sus, Starea de
agregare).
Proprietati chimice
Cele mai cunoscute proprietati chimice ale marfurilor cu continut material sunt: compozitia
chimica, stabilitatea chimica, rezistenta chimica, pH-ul
Compozitia chimica este prezentata sub forma formulei chimice si a listei de constituenti, la care se
precizeaza cota de participare cantitativa, in unitati absolute sau in procente.
Principalul indicator compozitional al unei substante este puritatea acesteia, indicata procentual. In
unele cazuri, puritatea este exprimata indirect, prin indicatorul „continut maxim de impuritati“.
Dupa sursa de constituire, componentele unei marfi cu continut material sunt: native, adaugate si
accidentale. Componentele native sunt tipice substantei, avand rolul esential in folosirea marfii respective,
asa cum este cazul „substantei active“ dintr-un medicament sau al substantelor trofice de baza dintr-un
aliment. Componentele adaugate intentionat („aditivi“) au roluri bine cunoscute tehnologilor, constituind
materii prime si elemenete distincte in reteta produsului, cum este cazul excipientilor din medicamente, al
gamei largi a aditivilor din produsele alimentare si din marfurile nealimentare (cauciuc, mase plastice
etc.). Componentele adaugate ilicit urmaresc realizarea de falsuri si constituie materie de contrafaceri.
Componentele ajunse accidental intr-o substanta constituie un indicator al tehnologiei, profesionalismului
si hazardului, de natura limitelor. Se disting doua categorii de substante accidentale: impuritatile tipice,
asupra carora se poate estima natura si frecventa de aparitie (cazul obisnuit al nisipului ori al substantelor
detergente in produsele alimentare) si impuritatile atipice, care sunt rezultatul hazardului, natura lor si
ipostazele de aparitie avand caracter imprevizibil.
Reprezinta insusiri ale unor marfuri care in perioada de consum/exploatare prezinta riscuri potentiale de
un anumit fel. La materialele de constructie, de exemplu, coeficientul de siguranta semnifica raportul
dintre o tensiune limita si tensiunea maxima existenta practic. Restrictiile de natura economica si cele
privind economisirea de resurse materiale pentru a asigura constructii usoare, reclama coeficienti de
siguranta de 1,1 1,5. Cand riscurile generate de deteriorarea materialelor se refera la vieti umane ori
pagube insemnate, se opteaza pentru valori mult mai mari ale acestor coeficienti
Alte grupuri distincte de marfuri asupra carora se fac cercetari sistematice in directia separarii
domeniului de siguranta de cel de nesiguranta il constituie combustibilii, substantele chimice periculoase,
otravurile, explozibilii etc.