Unitatea de învăţare 4.

Reducerea sistemelor de forțe particulare

Cuprins
4.1. Introducere ............................................................................................................. 56
4.2. Competenţe ............................................................................................................ 56
4.3. Reducerea sistemelor de forţe particulare…………………………………………….57
4.3.1. Reducerea sistemelor de forţe concurente…………………………………57
4.3.2. Reducerea sistemelor de forţe coplanare……………………………….....58
4.3.3. Reducerea sistemelor de forţe paralele…………………………………….59
4.4. Reducerea forţelor distribuite................................................................................62
4.4.1. Distribuţie uniformă................................................................................62
4.4.2. Distribuţie triunghiulară.........................................................................63
4.4.3. Distribuţie parabolică după legea q2 = ax.............................................63
4.4.4. Distribuţia parabolică după legea q = ax2.............................................64
4.4.5. Reducerea sistemelor de forţe distribuite uniform radial………………..64
Rezumat.........................................................................................................................66
Test de evaluare............................................................................................................66
Test de autoevaluare.....................................................................................................67
Bibliografie...................................................................................................................69

4.1. Introducere
Unitatea de învățare 4 are ca obiect de studiu sistemele particulare de forțe,
întâlnite în practică. Astfel, aplicând noțiunile însușite în cadrul unității de
învățare anterioare, se prezintă reducerea sistemelor de forțe concurente,
coplanare și paralele, cele din urmă menționate reprezentând baza noțiunilor
teoretice pentru capitolul de geometria maselor.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea Unității de învățare 4, studenții vor fi capabili:
- să aplice corect operațiile elementare de echivalență pentru sistemele de
forțe concurente, coplanare și paralele;
- să determine, în oricare punct al rigidului, efectul mecanic al unui sistem
particular de forțe ce acționează asupra acestuia;
- să înlocuiască orice sistem de forțe, cu altul echivalent din punct de
vedere al efectului mecanic extern;

56
 - să determine centrul forţelor paralele, ceea ce pune bazele determinării
centrelor de greutate ale solidelor rigide;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.3. REDUCEREA SISTEMELOR DE FORŢE PARTICULARE

4.3.1. Reducerea sistemelor de forţe concurente

Fie un sistem de forţe F i (i=1, 2, …,n) care acţionează asupra unui rigid,
dreptele suport ale fortelor concurînd în punctul A (fig. 3.6.). Efectuînd
reducerea sistemului de forte în punctual de concurenţă, se va obţine:
R = n F
 ∑ i
τ A (F i ) =  i =1 (4.1.)
M A = 0

Se observă că în punctual de concurenţă sistemul de forţe se reduce la torsor
minim; în acest caz axa centrală este dreapta suport a rezultantei unice şi trece
prin punctul de concurenţă. În concluzie, în punctul de concurenţă sistemul de
forţe se reduce la rezultantă unică.

Dacă se reduce sistemul de forţe

concurente în originea reperului
triortogonal drept Oxyz, torsorul de
reducere în punctul O va avea expresia:
R = n F
 ∑ i
i =1


(
n
τ O ( F i ) = M O = ∑ r i × F i = )
 i =1

 n n

∑
i =1
(r A × F i ) = r A × ∑ F i
i =(4.2.)
1
Fig. 4.1. (4.2.)
(avînd în vedere faptul că vectorul de poziţie al punctului de aplicaţie al fiecărei
forţe este acelaşi, r A ). Expresia torsorului de reducere în punctul O este:
R = n F
 ∑ i
τ O (F i ) =  i =1 (4.3.)
M O = r A × R


Relaţia M O = r × R exprimă teorema lui Varignon, al cărei enunţ este:

momentul rezultant al unui sistem de forţe, în raport cu un pol, este egal cu

57
momentul rezultantei, calculat faţă de acelaşi pol.
Analizînd elementele torsorului de reducere calculat în originea reperului, O,
relaţia (4.3.), se observă că cele două componente sînt perpendiculare
(momentul rezultant este perpendicular pe rezultanta fortelor). Aceasta conduce
la faptul că momentul minim este egal cu zero (fiind egal cu proiecţia
momentului rezultant pe rezultantă). În concluzie, sistemul de forţe concurente
se reduce în punctele axei centrale la rezultantă unică. Axa centrală este chiar
suportul rezultantei din punctual de concurenţă al forţelor.
Dacă se alege drept pol de reducere punctul de concurenţă, axa centrală
este definită de punctul de concurenţă A(xA, yA, zA) şi parametrii directori ai
forţei rezultante R ( X , Y , Z ) . Ecuaţiile carteziene ale axei centrale sunt:
x − xA y − yA z − zA
= = (4.4.)
X Y Z

4.3.2. Reducerea sistemelor de forţe coplanare

Prin sistem de forţe coplanare se înţelege un sistem în care suporturile tuturor
fortelor sînt situate în acelaşi plan. Fără a se restrînge generalitatea problemei,
vom considera un sistem de forţe ale căror drepte suport sînt conţinute în planul
xOy (fig. 3.7.).
Expresia forţei reprezentative este, în
acest caz:
F i = X i i + Yi j (4.5.)
Dacă se reduce sistemul de forţe în
originea reperului, vom obţine torsorul
de reducere în punctul O, a cărui expresie
este:
R = n F = X i + Y j ;
∑ i
 i =1
τ O  F i   (4.6.)
 
( n
)
M O = ∑ r i × F i = M Oz k .
 i =1

deoarece r i = xi i + yi j ; momentul
Fig. 4.2. rezultant în O este:
i j k
M O = ∑ xi
i =1
n
yi
n

i =1
[ ]
0 = ∑ ( x i Yi − y i X i )k = M O k (4.7.)
Xi Yi 0
Conform relaţiei (3.29.) se observă că cele două elemente ale torsorului sînt
perpendiculare, deci momentul minim este nul, caz în care sistemul se reduce la

58
 ( )
 R
rezultantă unică, în punctele axei centrale: τ min F i = 
0
(4.8.)

Şi în cazul sistemului de forţe coplanare este valabilă teorema lui Varignon.

Ecuaţia axei centrale, conţinute în planul forţelor, se determină aplicînd
teorema lui Varignon. Considerînd punctul P (fig. 4.2.) un punct curent al axei
r r r
centrale rezultă: MO = r × R (4.9.)

i j k
sau M Oz k = x y 0 , de unde rezultă: M o z = xY − yX (4.10.)
X Y 0

Relaţia (3.32.) reprezintă ecuaţia axei centrale, care este o dreaptă conţinută
în planul fortelor. În punctele axei centrale sistemul se reduce la torsor minim
format din rezultantă unică.
4.3.3. Reducerea sistemelor de forţe paralele
Se numeşte sistem de forţe paralele un sistem ale cărui forţe au aceeaşi

direcţie. Fie direcţia forţelor dată de versorul e (fig. 4.3.).

Expresia analitică a fortei reprezentative
este:

F i = Fi e (4.11.)
unde Fi este pozitiv sau negative, după
cum forţa are acelaşi sens cu versorul sau
sens contrar. Se consideră un sistem de
forţe paralele Fi (i = 1,2,K n ) , cu punctele

de aplicaţie Ai şi vectorii de poziţie ri în

Fig. 4.3.
sistemul de referinţă cartezian Oxyz.
Reducînd sistemul în polul O, elementele torsorului de reducere vor fi:
 n
n 
 R = ∑ F i =  ∑ Fi e

( )
τO Fi  i =1  i =1  (4.12.)
n
( ) ( n n
) ( )
M O = ∑ r i × F i = ∑ r i × F e = ∑ r i F × e
 i =1 i =1
i
i =1
i

Analizînd expresia torsorului de reducere (4.12.) rezultă că rezultanta

sistemului şi axa centrală au aceeaşi direcţie cu forţele sistemului, iar momentul
rezultant M O este un vector perpendicular pe rezultantă, produsul lor scalar
fiind nul:

59
  n  n
( )
R ⋅ M O =  ∑ Fi e ⋅ ∑ r i Fi × e = 0
 i =1    i =1 
(4.13.)

Torsorul minim are expresia:

  n F e;
 R = ∑ i 
  i =1 
τ O ( F i )   (4.14.)
M min =  R ⋅ M O  R = 0.
  R2 
  
În punctele axei centrale sistemul de forte paralele se reduce la rezultantă
unică. Axa centrală este o dreaptă paralelă cu forţele sistemului, trecînd prin
centrul fortelor paralele.
Axa centrală se determină aplicînd teorema lui Varignon scrisă sub forma:

M O = r × R , unde r este vectorul de poziţie al unui punct P situat pe axa

centrală. Înlocuind pe M O şi R determinaţi anterior (relaţiile 4.12.), rezultă:

 n r F  × e = r ×  n F e , sau
∑ i i  ∑ i 
 i =1   i =1 
 n r F  × e − r ×  n F e = 0 , sau
∑ i i  ∑ i  (4.15.)
 i =1   i =1 
 n 
r i Fi  − r  ∑ Fi  × e = 0 .
n

 ∑   i =1 
 i =1
Se observă că vectorul din paranteza dreaptă este coliniar cu versorul
e (produsul lor vectorial fiind nul), iar condiţia de coliniaritate se poate scrie
astfel:
n
n 
∑ r i Fi − r  ∑ Fi  = λ e . (4.16.)
i =1  i =1 
Din relaţia (4.16.), în care λ este un parametru scalar, rezultă ecuaţia
n
∑ r i Fi λe
i =1
vectorială a axei centrale: r= n
− n
. (4.17.)
∑ Fi ∑ Fi
i =1 i =1
n

λ ∑ r i Fi
Dacă se notează: µ= n
şi r C = i =1
n
, (4.18.)
∑ Fi ∑ Fi
i =1 i =1
ecuaţia vectorială a axei centrale a forţelor paralele capătă forma:
r = rC − µ e, (4.19.)
unde µ este un alt parametru scalar.
Analizînd relaţia (4.19.), observăm că axa centrală trece printr-un punct C, dat
de vectorul rC , a cărui poziţie nu depinde de direcţia comună a forţelor. Acest

60
punct se numeşte centrul forţelor paralele. Proiectînd pe axele sistemului de

referinţă Oxyz, vectorul r C din relaţia (4.18.), rezultă coordonatele acestui

punct:
n n n
∑ xi Fi ∑ y i Fi ∑ z i Fi
i =1 i =1 i =1
xC = n
; yC = n
; zC = n
. (4.20.)
∑ Fi ∑ Fi ∑ Fi
i =1 i =1 i =1

unde xi, yi, zi, reprezintă coordonatele punctelor de aplicaţie ale forţelor F i .
Centrul forţelor paralele reprezintă punctul de aplicaţie al rezultantei
sistemului pe axa centrală.
Proprietăţile centrului forţelor paralele

Poziţia centrului forţelor paralele nu depinde de direcţia comună a forţelor
din sistem. Această proprietate reiese din analiza relaţiilor (4.18.), (4.20.), în

care se observă că nu intervine versorul e , care dă direcţia comună a forţelor

sistemului.

Dacă se păstrează punctele de aplicaţie ale forţelor şi dacă toate forţele
sistemului se amplifică cu acelaşi scalar a, atunci poziţia centrului forţelor
paralele rămîne neschimbată.
Expresia forţei reprezentative va fi în acest caz:
,
F i = aFi e = Fi , e (4.21.)
Înlocuind în expresia (4.18.) obţinem:
n n n n

,
∑ r i Fi , ∑ r i aFi a ∑ r i Fi ∑ r i Fi
i =1 i =1 i =1 i =1
rC = n
= n
= n
= n
= rC (4.22.)
∑ Fi , ∑ aFi a ∑ Fi ∑ Fi
i =1 i =1 i =1 i =1

Centrul vectorilor paraleli este insensibil la schimbarea reperului. În figura

4.4. se consideră centrul vectorilor paraleli raportat la un reper Oxyz,
vectorul de poziţie fiind r C . Presupunem că raportat la un alt reper O’x’y’z’

61
 centrul vectorilor paraleli este în C’, al
cărui vector de poziţie rC' se determină cu
relaţia:

rC' =
(
∑ ri F i = ∑ rO + ri F i = )
∑Fi ∑Fi
(4.23.)
=
rO ∑ Fi
+
∑ ri F i
∑Fi ∑Fi
,
Fig. 4.4. deci, rC = rO +rC (4.23.)
,
Cum şi r C = r O + r C , rezultă că punctul C’ coincide cu punctul C (C’ ≡ C).

4.4. Reducerea forţelor distribuite

În practică întâlnim, afară de forţe concentrate, forţe distribuite de-a lungul
unei linii, pe o suprafaţă sau în volum. Acestea pot fi tratate ca o mulţime de
forţe elementare concentrate, care vor fi înlocuite prin rezultanta lor.
Vom analiza, în cele ce urmează, numai sisteme de forţe elementare paralele,
distribuite după o linie, ce vor fi înlocuite prin rezultanta lor unică, coliniară cu
axa centrală (conform teoremei lui Varignon), al cărei punct de aplicaţie este
centrul forţelor paralele.
Vom studia sisteme de forţe, distribuite pe lungimea l, după diferite legi.

4.4.1. Distribuţie uniformă

Forţele elementare distribuite uniform, pe lungimea l, au aceeaşi intensitate qo
(fig.4.5.).
Acest sistem de forţe paralele va fi
înlocuit prin rezultanta sa, a cărei
expresie este:
l l
Q = ∫ q (x )dx = ∫ qo dx = qo ⋅ l (4.24.)
0 o
Rezultanta este o forţă paralelă cu
forţele distribuite, acţionând

Fig. 4.5.

la distanţa xC faţă de origine, care se determină cu ajutorul teoremei lui

Varignon:

62
 l l

∫ x ⋅ q(x )dx q0 ∫ xdx

l
xC = 0
= o
= (4.25.)
R q0 l 2

4.4.2. Distribuţie triunghiulară

Intensitatea maximă a forţelor elementare, distribuite triunghiular, este qo

(fig.4.6.).
Legea după care variază forţele
elementare este: q(x)=ax. Pentru
determinarea parametrului a, se
observă că la abscisa x = l, forţa
elementară ia valoarea maximă qo.
qo
Rezultă că qo= al, deci q ( x ) = ⋅x.
l
Fig. 4.6.
Sistemul de forţe paralele, distribuite triunghiular, se va înlocui prin
rezultantă, a cărei expresie este:
l
q0 1
Q=∫ xdx = q0 ⋅ l (4.26.)
0 l 2
Rezultanta forţelor va acţiona în punctul de abscisă xC , a cărei expresie este:
l
q
∫ x l xdx 2
0

xC = o = l. (4.27.)
1 3
q0 l
2

4.4.3. Distribuţie parabolică după legea q2 = ax

Parametrul a, care intervine în expresia legii de distribuţie a forţelor

elementare, se determină în funcţie de intensitatea maximă qo şi de lungimea l,
pe care sistemul de forţe paralele este distribuit.
Se observă că la abscisa l, valoarea forţei elementare este qo (fig.4.7.).

63
 Rezultă legea de distribuţie a forţelor
q2
paralele: q 2 ( x ) = o x .
l
Rezultanta forţelor elementare distribuite
parabolic, este:
l l
q 2
Q = ∫ q (x )dx = ∫ O x dx = qO ⋅ l (4.28.)
0 0 l 3
Abscisa punctului de aplicaţie al
rezultantei este dată de relaţia:
Fig. 4.7. .
l
qO
∫x x dx
3
xC = 0 l = l (4.29.)
2 5
qO l
3

4.4.4. Distribuţia parabolică după legea q = ax2

Parametrul a, care intervine în expresia legii de distribuţie a forţelor
elementare, se determină, tinând cont de faptul că la abscisa x = l, forţa
elementară ia valoarea qO (fig. 4.8.). Rezultă legea de distribuţie a forţelor
elementare:
qO 2
q= x (4.30.)
l2
Rezultanta forţelor elementare,
distribuite după legea parabolică, este:
l l
qO 2 1
Q = ∫ q( x )dx = ∫ 2
x dx = qO ⋅ l (4.31.)
0 0 l 3
Rezultanta forţelor elementare va acţiona
la abscisa xC , dată de relaţia:

Fig.4.8.
l
q
∫ x l 2 x2 dx
O
3
xC = 0
= l. (4.32.)
1 4
qO l
3
4.4.5. Reducerea sistemelor de forţe distribuite uniform radial (pe arc de
cerc)
Fie sistemul de forţe distribuite pe arcul sfert de cerc de rază R, având
intensitatea qO (fig. 4.9.).

64
 Forţa elementară care acţionează pe
lungimea dL a arcului de cerc, este dq.
Vom descompune această forţă după
cele două direcţii din plan, obţinând
două componente astfel:
dQ X = q o ⋅ R ⋅ dθ ⋅ cos θ ;
(4.33.)
dQ y = qo ⋅ R ⋅ dθ ⋅ sin θ ,
Fig. 4.9.
Forţa rezultantă pe direcţia axei Ox, este:
π
2 π
Qx = qO ⋅ R ⋅ ∫ cosθdθ = qO ⋅ R ⋅ sin θ 2
0
= qO ⋅ R , (4.34.)
0

iar forţa rezultantă pe direcţia axei Qy are expresia:

π
2 π
Q y = qO ⋅ R ⋅ ∫ cosθdθ = qO ⋅ R ⋅ (− cosθ ) 2
0
= qO ⋅ R (4.35.)
0

Rezultanta forţelor elementare, distribuite uniform radial, este:

Q = Qx2 + Q y2 = qO ⋅ R 2 (4.36.)

Coordonatele punctului de aplicaţie al rezultantei se determină cu ajutorul

teoremei lui Varignon, după cum urmează:
π π
2 2
2 cos 2θ  π

∫ xdQ y ∫ R cosθqO Rdθ sin θ qO R  − 4  2

 
0
R
xC = 0π = 0 = = (4.37.)
2
qO R qO R 2
∫ dQ y
0

În mod analog se obţine yc = R 2 .

Rezultanta forţelor acţionează la mijlocul segmentului care uneşte
extremităţile arcului de cerc, pe care este distribuită forţa.
Observație. Rezultanta forţelor elementare distribuite după un arc de cerc cu
intensitatea qO constantă este egală cu aria unui dreptunghi ce are laturi
intensitatea qO şi lungimea coardei ce subîntinde arcul, R 2 (fig.4.9.)

Se admite sistemul de forţe din fig. 4.10,a constând numai din forţa Fa = 250 N
aplicată în A notată cu S1. Să se determine sistemul de forţe S2 echiploent
(echivalent) cu sistemul S1 care conţine o forţă verticală aplicată în B şi o
pereche de forţe orizontale acţionând în D şi E.

65
 Fig. 4.10.
Să ne reamintim...
• Sistemele particulare de forțe (concurente, coplanare, paralele) se reduc în
punctele axei centrale la rezultantă unică;
• În cazul sistemelor particulare de forțe se verifică aplicabilitatea teoremei lui
Varignon (momentul rezultant al unui sistem de forţe, în raport cu un pol,

este egal cu momentul rezultantei, calculat faţă de acelaşi pol).

• Studiul sistemelor de forțe paralele stă la baza reducerii sistemelor de forțe

distribuite, întâlnite în practică, precum și la baza studiului centrelor de greutate;

Rezumat
Unitatea de învățare 4 valorifică noțiunile cu privire la sistemele de forțe
echivalente din cadrul precedentei unități de învățare. Astfel, sistemele particulare de
forțe (forțe concurente, forțe coplanare și forțe paralele) sunt reduse în oricare punct
al rigidului, punctând particularitatea acestora, exprimată prin teorema lui Varignon
și prin înlocuirea acestora prin rezultantă unică, în punctele axei centrale.
Reducerea sistemelor de forțe paralele stă la baza studiului forțelor distribuite,
precum și la baza studiului centrelor de greutate, din unitatea de învățare 5.

Test de evaluare a cunoştinţelor

• Care sînt elementele torsorului de reducere ale unui sistem de forțe
concurente, în raport cu punctul de intersecție al dreptelor suport?
• Care este ecuația axei centrale în cazul sistemelor de forțe concurente?
• Enunțați teorema lui Varignon și explicați semnificația mărimilor care
intervin în expresia matematică.

66
 • Pentru un sistem de forțe coplanare, conținute în planul xOy, care este
direcția momentului rezultant calculat în origine?
• Care este ecuația axei centrale pentru un sistem de forțe coplanare,
conținute în planul xOy?
• Definiți centrul forțelor paralele.
• Care sînt proprietățile centrului forțelor paralele?
• Care sînt elementele torsorului de reducere, pentru sistemele particulare
de forțe, în punctele axei centrale?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Paralelipipedul din figura 4.11., cu dimensiunile laturilor OC= 0,3 m, OB = 0,4 m
şi OE = 1,2 m, este solicitat de un sistem de cinci forţe, ale căror module sînt: F1 = 50
N, F2 = 160 N, F3 = 100 N, F4 = 130 N şi F5 = 60 N.
Să se reducă sistemul de forţe în punctele A şi O.

Răspuns:

R = −90,25 i − 188,6 j + 368,7k

τ A
M A = 0

 R = −90,25 i − 188,6 j + 368,7k


τO 
M O = 147,48 i − 110,61 j − 20,48k

Fig. 4.11.

 Pe suprafaţa unui schiu acţionează un sistem de forţe şi cupluri, ca în figura 4.12.,

r
avînd expresiile analitice: F 1 = −50 i + 80 j − 158 k [ N ];
r r
F 2 = −20 i + 60 j − 250 k [ N ]; M 1 = −6 i + 4 j + 2 k [ N ⋅ m];
r
M 2 = −20 i + 8 j + 3 k [ N ⋅ m].
Să se determine: a) torsorul de reducere în originea reperului cartezian; b) torsorul
de reducere în polul P; c) invarianţii sistemului de forţe; d) axa centrală.

67
 Fig. 4.12.

Răspuns:
r
 R = −70 i + 140 j − 408 k ;
a) τ O =  r
M O = −26 i + 31,0 j + 14,6 k ;
r
 R = −70 i + 140 j − 408 k ;
b) τ P =  r
M O = −26 i + 357,36 j − 408 k ;
r
c) I1 = R = −70 i + 40 j − 48 k [ N ]; I 2 = A = 197,6[ N ⋅ m 2 ]; I 3 = 0,45 [ N ⋅ m];
x − 0,076 y − 0,06 z − 0,007
d) = = .
− 70 140 − 408
 Forţele care acţionează asupra avionului, în timpul zborului cu o viteză constantă,
sînt arătate în figura 4.13.

Dacă forţa de propulsie

este F = 490⋅103 N şi
greutatea avionului este
W = 756⋅103 N, să se
determine forţa de
rezistenţă la înaintare din
Fig. 4.13.
partea aerului Fr şi forţa
portantă Fp. De asemenea, să se determine distanţa s a suportului forţei Fr.

Răspuns:

Fr = 490⋅103 N; Fp = 756⋅103 N; s = 3,46 m.

68
Bibliografie

1. Comănescu, I.S. – Mecanica aplicată în I.L., curs în format F.R., Brașov, 2015.
2. Comănescu, I.S. – Mecanica. Statica, Editura Lux Libris, Brașov, 2007.
3. Bălan, St. – Probleme de mecanică. Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977.
4. Cândea, I.; Constantinescu, D.; Macovei, M. – Mecanica. Statica, Universitatea
„Transilvania" din Braşov, 1992.
5. Cândea,I.; Constantin, F.; Pirnă, I.; Cotoros, D.; Comănescu, I.S. – Mecanica.
Statica. Teorie şi aplicaţii – Editura Universităţii “Transilvania”, Braşov, 2002.
6. Ceauşu, V.; Enescu, N. – Probleme de mecanică. Statica. Cinematica – Editura
Corifeu, Bucureşti, 2002.
7. David, L; McGill; Wilton, W.; King. – Engineering Mechanics. STATICS, ISBN 0-
534-9178-7.
8. Deliu, Gh. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov, 1991.
9. Darabont, A.; Văiteanu, D.; Munteanu, M. – Mecanica tehnică, Culegere de
probleme, Statica şi cinematica, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1983.
10. Hegedüs, A., Drăgulescu, D. – Probleme de Mecanică – Statică. Editura de Vest,
Timişoara, 1995.
11. Mangeron, D.; Irimiciuc, N. – Mecanica rigidelor cu aplicaţii în inginerie, vol. I;
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
12. Moşu, N.; Cândea, I.; Vlase, S. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov,
1988.
13. Olariu, V.; Sima, P.; Achiriloaie, V. – Mecanica tehnică, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1982.
14. Onicescu, O. – Mecanica, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969.
15. Rădoi, M.; Deciu, E. – Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
16. Ripianu, A.; Popescu, R.; Bălan, B. – Mecanica tehnică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
17. Sarian, M., s.a. – Probleme de mecanică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983.
18. Silaş, Gh.; Groşanu, I. – Mecanica - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

69
 1981.
19. Sima, P.; Olariu, V.; Macovei, M. – Mecanica tehnică. Aplicaţii. Statica – Editura
tehnică, Bucureşti, 1990.
20. Staicu, St. – Mecanica teoretică - Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. -Bucureşti,
1998.
21. Ţeposu, I. – Teorie şi probleme de mecanică newtoniană, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996.
22. Ţiţeica, G. – Probleme de mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977.
23. Vlase, S. – Mecanică. Statica – Editura Infomarket, Braşov, 2003.
24. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Ceauşu, V. – Mecanica (ed. a II-a. revizuită). Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
25. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Simion, F. – Introducere în mecanica solidului cu
aplicaţii în inginerie - Editura Academiei, Bucureşti, 1989.
26. *** Hűtte. – Manualul inginerului, Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
27. *** Manualul inginerului mecanic. Editura Tehnică, Bucureşti, 1972.
28. *** Mecanica. Culegere de probleme. Statica – coordonator al volumului: Constantin,
F. – Editura Elida, Braşov, 2000.

70