Sunteți pe pagina 1din 1

Coliziunea şi subducţia plăcilor litosferice.

Curenţii subcrustali,

atingînd zona foselor oceanice, devin descendenţi. Ramurile descendente ale

curenţilor subcrustali antrenează scufundarea plăcilor oceanice sub cele continentale. Placa oceanică,
fiind mai grea, coboară tot mai adînc şi nimereşte

sub placa continentală. Treptat placa oceanică este asimilată în astenosferă,

unde se topeşte. Acest proces se numeşte subducţie (fig. 58) şi se realizează

pe un plan înclinat, numit planul Benioff

(fig. 59). În această regiune apar tensiuni

puternice condiţionate de subducţia plăcilor, cu emanări de energie ce provoacă

puternice cutremure de pămînt. Focarele

lor sînt situate la mari adîncimi de la suprafaţa scoarţei terestre (300–700 km).

Placa oceanică împinsă dinspre rift se

ciocneşte cu placa continentală care se deplasează în sens opus. Acest proces poartă

denumirea de coliziune şi este însoţit de

eliminarea unor mari cantităţi de energie.

În urma coliziunii, placa continentală, fiind

mai uşoară, se suprapune pe cea oceanică.

Ea se îngroaşă şi se cutează, formînd lanţuri de munţi cutaţi. Coliziunea se atestă

şi în cazul ciocnirii a două plăci continentale (fig. 60).