O scrisoare pierduta de Ion Luca CARAGIALE - caracterizarea

personajelor
-Trahanache, Catavencu, Tipatescu, Zoe, Farfuridi, Cetateanul turmentat,
Pristanda

Prof. Hagiu Alina

Trahanache este un naiv, un homo politicus adaptat la situatie, dezechilibrat atat in viata
familiala, cat si in cea politica. Existenta sa este aservita unui mecanism, cel al puterii. Este
un orgolios ridicol, senil, ticait, de o viclenie rudimentara, cu stereotipii de limbaj si de
comportament, cu o gandire limitata si plata. in virtutea cultului pe care il are pentru Zoe si
pentru Fanica, nu vede ridicolul situatiei in care se gaseste. Candoarea comica, dulcegaria
limbajului, actiunile inofensive il plaseaza in categoria incornoratului simpatic.

Catavencu este duplicitar, poarta o masca schimbatoare, fiind, rand pe rand, fatarnic, ipocrit,
teatral, infatuat, sentimental, patriot, umil, neputincios etc. in construirea sa, autorul apeleaza
la tehnica relativizarii imaginii. Este un arivist care se orienteaza in viata dupa deviza lui
Machiavelli: Scopul scuza mijloacele", pe care o atribuie insa nemuritorului Gambetta".
Convins de superioritatea pe care o are asupra celorlalti, Catavencu vrea sa inlature decalajul
dintre conditia sa politica umila si exceptionalele calitati pe care le poseda. Este insa un
ambitios fara tenacitate, iar acest lucru se va vedea pana la sfarsitul piesei. Cu toate acestea,
este un om inteligent, nu are complexe sau remuscari, stie sa se adapteze la situatie, are
vivacitate, este un frenetic al ideilor, ceea ce face din el un bun om politic. Numele sau
sugereaza demagogia care-1 caracterizeaza atat de bine.

Tipatescu are un statut ontologic privilegiat, deoarece se detaseaza de universul de marionete

si este capabil de ironie. Are o perspectiva axiologica asupra valorilor umane, desi el insusi le
incalca, permitandu-si o judecata critica asupra societatii: Ce lume ! ". Se poate intrevedea in
aceasta exclamatie si amaraciunea autorului neputincios in fata unei societati haotice in
manifestari si degradate. il putem incadra in tipul junelui-prim din teatrul clasic, desi se
identifica foarte bine si cu parvenitul din realism. Este extrem de orgolios si cedeaza foarte
greu la rugamintile lui Zoe, traind permanent cu convingerea ca-si sacrifica o cariera
stralucita in capitala de dragul ei si al judetului pe care-1 conduce.

Zoe este cea mai distinsa dintre femeile teatrului lui Caragiale, cititorul neavand nici un
indiciu ca ar fi ignoranta sau vulgara. Cu parada de cochetarii si sentimentalisme, stie sa-si
impuna de fiecare data punctul de vedere si sa-i conduca abil pe toti barbatii care o
inconjoara. Are o atitudine de mare doamna fata de Catavencu, fostul dusman, caruia ii iarta
santajul si ii castiga devotamentul, in schimbul promisiunii ca-1 va ajuta in alte imprejurari,
astfel reusind chiar a-1 convinge sa conduca manifestatia in cinstea noului ales.

Farfuridi intra in relatia clasica de cuplu comic, alaturi de Branzovenescu. Imaginea sa se

creeaza pe baza contrastului dintre ordinea aparenta si haosul din interior. Este autorul unor
aberatii rizibile, dar nevinovat-cinice de genul iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori" si al
unor scene, cum este cea a depesei trimise la Bucuresti, ce dau masura prostiei si a absurdului
jocului politic in care este antrenat. Cuvantarea sa, tinuta in seara numirii noului candidat,
este o excelenta caricatura a discursului politic, un model de incoerenta si ilogism.
Branzovenescu (nume de rezonanta culinara", cum a observat G. Ibraileanu in studiul
Numele proprii in opera comica a lui I.L. CaragialE) functioneaza ca un ecou al lui Farfuridi;
el nu are nici o opinie, nu-si da niciodata cu parerea, traind in umbra celuilalt si impartasind
aceleasi nemultumiri si frustrari ca si acesta. Este o fire domoala, precauta, un individ lipsit
de personalitate.

Dandanache este un amestec de prostie, infatuare, confuzie si imoralitate, reprezentand

extrema degradarii clasei politice. Are un psihic dezorientat, mecanic, o memorie lacunara,
defecte vizibile in discursul ridicol, absolut neinteligibil. Pentru el santajul nu este un
accident, ci un mod de a face politica. Numele sau este o alaturare comica de elemente
lexicale contrastante: Agamemnon este marele razboinic din epopeea lui Homer, iar
Dandanache este un derivat de la dandana" (incurcatura). in viziunea lui Caragiale,
Dandanache este mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", asa cum marturiseste
intr-o scrisoare catre Paul Zarifopol.

Cetateanul turmentat este simbolul omului simplu, al poporului naiv si manipulat de cei
aflati la putere. Este simpatic in ignoranta lui, insa nu si inocent: vesnic turmentat, el se
imbata cu ideea puterii de a hotari, prin votul sau, destinul tarii. Este un anonim in sens
ontologic (de aceea nu primeste nici un numE), un reprezentant al unei categorii sociale in
dimensiuni estetice. Inconstient, Cetateanul turmentat joaca rolul regizorului care ofera
solutia happy-end-ului, readucand ordinea. Turmentarea este o masca ce exprima starea de
dezorientare, de incertitudine.

Pristanda este tipul omului slugarnic, adus in aceasta stare de problemele materiale pe care
le are si de natura functiei. Dand dovada de intuitie, dar si de oportunism, el incearca sa aiba
relatii bune atat cu puterea, cat si cu opozitia, gandindu-se ca la un moment dat rolurile s-ar
putea inversa. Este caracterizat in primul rand prin limbaj, care da masura mimetismului
nedisimulat al unei societati ce joaca un rol care nu i se potriveste. Numele sau vine de la un
joc moldovenesc in care se bate pasul pe loc, la comanda unui sef, fara a se porni in nici o
directie.

Creator al unei opere perene prin tipurile si situatiile imaginate, clasic prin echilibrul formei,
rigoarea compozitiei si viziunea moralizatoare, realist prin detaliu si prin intentia critica, I.L.
Caragiale ramane unul dintre cei mai moderni dramaturgi romani, dincolo de curente si de
mode literare.