Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă

Şi îmi traduce gându-nnoitor –

Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.
De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărţii când mă
cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Şi pentru ea – sunt sabie şi scut.
Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe –
Zgârcit cum este, totuşi ne împarte
Câte puţin din avuţia sa…
Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aş vrea să cred că m-a visat o carte…