STUDIUL INTERFEROMETRULUI MICHELSON

Scopul lucrării

Se urmăreşte determinarea lungimii de undă emise de laserul cu He-Ne prin măsurători de

interfranje.

Principiul lucrării

Interferenţa cu franje localizate în spaţiu se realizează de obicei cu ajutorul unor lame

subţiri transparente. Franjele obţinute pot fi de egală înclinare sau de egală grosime, în funcţie de
dispozitivul utilizat.
Considerăm o lamă foarte subţire de sticlă cu feţe plan paralele şi o sursă S întinsă; un
observator aflat de aceeaşi parte a lamei ca şi sursa va vedea prin reflexie imaginile acesteia, date
de fiecare faţă a lamei, deci fasciculele sunt paralele şi interferă la infinit (franjele sunt localizate
la infinit). Ele pot fi proiectate pe un ecran cu ajutorul unei lentile convergente sau observate cu
ochiul liber. Prin reflexii multiple pe feţele lamei se observă franje localizate de asemenea la
infinit şi în lumină transmisă.
Diferenţa de drum între fasciculele reflectate pe feţele unei lame de indice de refracţie n şi
grosime e este:

  2ne cos r 
2
iar pentru transmisie:
  2ne cos r
unde r este unghiul de refracţie.
Se observă că franjele obţinute din raze care cad pe lamă sub acelaşi unghi de incidenţă
(refracţie) sunt circulare, deci figura de interferenţă observată este formată din regiuni înguste
circulare luminoase şi întunecate. Franjele sunt de egală înclinare (variază doar unghiul r).
Dacă grosimea lamei este variabilă (lama este în formă de pană) şi sursa este la distanţă
mare de lamă, astfel încât razele se pot considera paralele şi perpendiculare pe lamă (sau cad sub
acelaşi unghi) variază doar grosimea e. Franjele obţinute sunt localizate pe nişte plane care
depind de direcţia din care vine lumina. De obicei, aceste plane se confundă cu lama şi pot fi
privite cu ochiul liber. La muchii avem franjă neagră, apoi avem alternanţă de lumină şi întuneric
 
pe măsură ce grosimea ei se modifică din în
.
2 2
Interferometrul Michelson este cel mai utilizat interferometru cu două fascicole.

O1
2 2
L
O2
1 1
2
1 2 1
2
1 1
2 Lc

O1 şi O2 - oglinzi plane;
L – placă cu feţe plan paralele, faţa posterioară fiind argintată;
Lc - lamă cu feţe plan-paralele de aceeaşi grosime şi compoziţie ca şi li.
Lama Lc este necesară pentru a egala drumurile optice ale fascicolelor 1 şi 2 produse de
lama L semitransparentă, astfel încât fiecare fascicul să străbată o placă de trei ori până când
ajunge în ochiul observatorului. Acesta observă imaginea oglinzii O1 suprapusă peste oglinda
O2 .
Oglinzile sunt metalice şi nu introduc diferenţă de fază la reflexie. Totuşi, între fascicolele

care interferă apare o diferenţă de fază corespunzătoare lui , deoarece la întoarcere fascicolul 1
2
se reflectă pe faţa plăcii L. când oglinzile sunt riguros paralele şi drumurile optice egale, câmpul
observat pare deci întunecat.
Dispozitivul este echivalent cu o lamă plan-paralelă de aer, între două lame de sticlă de
grosime zero. Dacă una din oglinzi se depărtează, dispozitivul devine o lamă de grosime d  0
şi apar franje circulare de egală înclinare, localizate la infinit. Înclinând una din oglinzi,
dispozitivul funcţionează ca o pană şi se observă franje de egală grosime echidistante.
Între fascicolul de lumină şi placa de sticlă semiargintată se plasează o lentilă, astfel încât
sursa de lumină se află în focar, deoarece doar fasciculele largi pot prezenta inele de interferenţă.
Bazată pe diferenţa de drum dintre cele două raze, diferenţa de fază este:
2
 2d cos 

unde  este lungimea de undă a luminii utilizate.
Distribuţia intensităţii este:

I ~ 4a 2 cos 2
2
unde a este amplitudinea celor două unde luminoase care se suprapun.

2d d
L1 L
L2 O1
P  O2
P P

Astfel, maximele apar dacă  este un multiplu de 2 , adică dacă:

2d cos   r , r  1, 2, ...
adică se produc cercuri pentru anumiţi d şi r la unghiuri  constante.
Dacă poziţia oglinzii mobile O1 se modifică astfel încât de exemplu d scade, atunci
diametrul inelului va descreşte şi el, deoarece r este fixat pentru acest inel. Astfel, un inel dispare

ori de câte ori scade cu . Figura de interferenţă dispare dacă d  0 .
2

Dispozitivul experimental

Se vor folosi o sursă de lumină monocromatică, un interferometru Michelson, lentilă

condensor, ecran.
 Modul de lucru şi prelucrarea datelor experimentale

Pentru a obţine cel mai mare număr posibil de franje de interferenţă se aranjează cele două
oglinzi ale interferometrului. Fascicolul laser cade pe oglinda semitransparentă sub un unghi de
45°, cele două fascicole obţinute lovesc oglinzile şi se reflectă, apărând apoi pe paravan. Se
potrivesc oglinzile astfel încât cele două fascicole reflectate să se întâlnească în acelaşi punct.
Dacă în faţa laserului se aşează lentila convergentă, se observă figurile de interferenţă pe ecran.
Printr-o reajustare atentă, se poate obţine o imagine de interferenţă alcătuită din cercuri
concentrice.
Se potriveşte şurubul micrometric la orice poziţie iniţială, la care centrul cercurilor de
interferenţă este întunecat. Se roteşte şurubul micrometric în aceeaşi direcţie şi se numără
perioadele de lumină – întuneric. Distanţa parcursă de oglindă trebuie citită pe şurubul
micrometric şi împărţită la 10. dacă punctul central al cercurilor iese din aria petei de lumină,
este necesară o nouă reajustare.
Se numără 500 de modificări ale inelelor şi se citeşte deplasarea micrometrului, cu ajutorul
căruia se va determina lungimea de undă a radiaţiei folosite.