Sunteți pe pagina 1din 2

- dovadă cont trezorerie, necesară pentru virarea sumei

după autorizare.

Documentele se depun în termen de 30 de zile de la data


înscrisă pe factură.

d. Producătorii agricoli - persoane juridice - care abatorizează


porcii în abatoare proprii. PORCI ABATORIZAŢI
ŞI CLASIFICAŢI
Documente necesare obținerii sprijinului:
- cererea, model tip;
- mişcarea lunară şi cumulată a efectivului de porcine,
înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de
conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii, - 2008 -
anexa 11 la anexa L, OMADR nr. 850/2006.
- centralizatorul rapoartelor de clasificare, pentru porcii
abatorizaţi, pe clasele de calitate ”E” şi ”U”;
Pe centralizator se va menţiona numele clasificatorului şi
al agenţiei de clasificare de care aparţine acesta sau numele
clasificatorului autorizat independent.
- copii după următoarele documente:
- certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale
(la prima solicitare);
- autorizaţia sanitară veterinară pentru activitatea de
abatorizare;
- actul de licenţiere a activităţii de abatorizare;
- actul de însoţire a porcilor de la fermă la abator;
- nota de intrare-recepţie în abator a porcilor;
- raportul de clasificare a carcaselor de porcine, pentru
porcii abatorizaţi;
- factura fiscală de cumpărare a animalelor, din care să
rezulte numărul de porci cumpăraţi, precum şi greutatea
totală şi medie de achiziţionare a acestora, în cazul în care
porcii provin din cumpărări; Beneficiari
- dovadă cont bancar pentru virarea sumei după
autorizare. Producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice,
crescători de porcine, beneficiază de sprijin financiar pentru
Documentele se depun în termen de 30 de zile de la animalele individualizate în sistemul naţional conform
data înscrierii în nota de intrare - recepție în abator a legislaţiei în vigoare, animale abatorizate în abatoare unde
porcilor abatorizați. carcasele sunt clasificate conform Sistemului de clasificare a
carcaselor EUROP şi:
- livrate la abatoare autorizate;
Legislație: - abatorizate în regim de prestare de servicii;
- abatorizate în abatoare proprii, autorizate,în cadrul unităţii
Ordin M.A.D.R. nr. 850/28.12.2006 pentru aprobarea integrate şi a căror activitate este diferenţiată distinct.
normelor metodologice privind modul de acordare a
sprijinului financiar pentru activităţile din sectorul vegetal,
zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi Condiții de eligibilitate
sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de eligibilitate, - sprijinul financiar se acordă pe cap de animal, pentru
cu modificările şi completările ulterioare. porcii abatorizaţi şi clasificaţi conform Sistemului de
clasificare a carcaselor EUROP, diferenţiat, pentru
Hotărârea nr. 3 / 09.01.2008 privind aprobarea activităților clasele de calitate "E" şi "U".
pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli
din sectorul zootehnic în anul 2008, a cuantumului acestuia, - nu se acordă sprijin financiar pentru clasele de calitate
precum și a sumei totale alocate fiecarei activități. "R", "O" şi "P".

relatii.cu.publicul@apia.org.ro
www.apia.org.ro
Bd. Carol I nr. 17, București
PENTRU AGRICULTURĂ
AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE
- nu se acordă sprijin financiar pentru porcii cumpăraţi la
o greutate de peste 30 kg/cap.
- exploataţia trebuie să fie înscrisă în Registrul Agricol /
Registrul Național al Exploataţiilor.
- greutatea carcaselor de la 60 kg la 100 kg, conform
prevederilor Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de
porci aprobat de Ordinul MAPDR nr. 457/2004.
- animalele trebuie să fie sacrificate în abatoare autorizate
sanitar-veterinar, unde sunt clasificate conform Sistemului de
clasificare a carcaselor EUROP, diferenţiat, pentru clasele
“E”şi“U”.

Cuantumul sprijinului financiar pentru carcase de porcine: b. Producătorii agricoli - persoane juridice - care livrează
calitatea ”E” - 120 lei / carcasă porci la abatoare autorizate sanitar-veterinar.
calitatea ”U” - 100 lei / carcasă
Documente necesare obținerii sprijinului:
- cererea, model tip;
Solicitarea sprijinului financiar - centralizatorul rapoartelor de clasificare, pentru porcii
abatorizaţi, pe clasele de calitate ”E” şi ”U”.
a. Producătorii agricoli - persoane fizice - care livrează porci Pe centralizator se va menţiona numele clasificatorului şi
la abatoare autorizate sanitar-veterinar. al agenţiei de clasificare de care aparţine acesta sau numele
clasificatorului autorizat independent.
Documente necesare obținerii sprijinului: - copii după următoarele documente:
- cererea, model tip; - certificatul unic de înregistrare a societăţii comerciale la
- centralizatorul rapoartelor de clasificare, pentru porcii prima solicitare;
abatorizaţi, pe clasele de calitate ”E” şi ”U”. - raportul de clasificare a carcaselor de porcine, pentru
Pe centralizator se va menţiona numele clasificatorului şi porcii abatorizaţi;
al agenţiei de clasificare de care aparţine acesta sau numele - factura fiscală de vânzare a porcilor abatorizaţi şi
clasificatorului autorizat independent. clasificaţi;
- copii după următoarele documente: - factura fiscală de cumpărare a animalelor, din care să
- buletin identitate/carte identitate pentru persoanele fizice; rezulte numărul de porci cumpăraţi, precum şi greutatea
- biletul de proprietate a animalelor; totală şi medie de achiziţionare a acestora, în cazul în care
- borderoul de achiziţie întocmit de abator; porcii provin din cumpărări;
- factura fiscală de abatorizare a porcilor, în situaţia - dovadă cont trezorerie, necesară pentru virarea sumei
abatorizării în regim de prestare de servicii; după autorizare.
- raportul de clasificare a carcaselor de porcine, pentru
porcii abatorizaţi; Documentele se depun în termen de 30 de zile de la data
- factura fiscală de cumpărare a animalelor, din care să înscrisă pe factura fiscală.
rezulte numărul de porci cumpăraţi, precum şi greutatea
totală şi medie de achiziţionare a acestora, în cazul în care c. Producătorii agricoli - persoane juridice - care abatorizează
porcii provin din cumpărări; porcii în regim de prestare de servicii.
- dovadă cont bancar pentru virarea sumei după autorizare.
Documente necesare obținerii sprijinului:
Documentele se depun în termen de 30 de zile de la data - cererea, model tip;
înscrisă pe borderoul de achiziție / factura fiscală. - centralizatorul rapoartelor de clasificare, pentru porcii
abatorizaţi, pe clasele de calitate ”E” şi ”U”.
Pe centralizator se va menţiona numele clasificatorului şi
al agenţiei de clasificare de care aparţine acesta sau numele
clasificatorului autorizat independent.
- copii după următoarele documente:
- certificatul unic de înregistrare a societăţii comerciale la
prima solicitare;
- factura fiscală de abatorizare a porcilor în regim de
prestare de serviciu;
- factura fiscală de cumpărare a animalelor, din care să
rezulte numărul de porci cumpăraţi, precum şi greutatea
totală şi medie de achiziţionare a acestora, în cazul în care
porcii provin din cumpărări;

S-ar putea să vă placă și