Plan

  Introducere
1.Stadiile dezvoltarii psihosociale ale individului după Erikson

2.Viziunea lui Freud asupra stadiilor dezvoltarii psihice

3.J.Piaget ;şi stadiile dezvoltarii psihice

Concluzii

Bibliografie selectivă

Anexe
Introducere

Cel care este considerat ca psihologul cel mai centrat pe psihologia vârstelor (mai ales cele
adulte) este Carl Gustav Jung. Sugereaza ideea unei dezvoltari continue în care viata sociala si
institutiile, religia si miturile ocupa un loc de seama. El a sesizat faptul ca în jurul vârstei de
40 ani are loc un evident proces de individuatie.
O interesanta descriere a ciclurilor umane a efectuat-o E. Erikson. El considera ca dupa
stadiile freudiene de dezvoltare (oral, anal, falic si genital) exista stadiile psihosociale ale
dezvoltarii eului. A emis ideea existentei unor componente duale (pozitive si negative) aflate
în opozitie în fiecare din cele 8 stadii sau cicluri ale vietii

Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica  ( longitudinala) a vietii psihice, deci la
nivelul procesualitatilor psihice     ( cognitive, afective, moral – sociale, etc. ) – ca si stadii
genetice, cat si in perspectivele transversale ce urmaresc unitatea diverselor aspecte ale vietii
intr-o etapa anume – ca stadii de varsta sau psihodinamice. Stadiul de varsta nu este identic si
nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice. Un stadiu de varsta
poate cuprinde aspecte ce tin de doua stadii genetice diferite ale acelorasi procesualitati
psihice ( de exemplu : gandirea scolarului opereaza atat cu elemente concrete, situative cat si
cu cele logice ) . De asemenea, pot exista decalaje intre diverse stadii genetice ale proceselor
psihice din cauza ritmurilor de dezvoltare diferite     ( decalajul intre maturizarea cognitiva,
afectiva si morala in adolescenta ).
1.Stadiile dezvoltarii psihosociale ale individului după Erikson

Desi Erikson accepta stadiile de dezvoltare sexuala a lui Freud, aduce si critici in special
privind exagerarea impulsurilor sexuale in detrimentul influentelor sociale pe care el va pune
ulterior accentul in cele "Opt stadii de dezvoltare psihosociala" care se intind de la nastere
pana la batranete inclusiv.

Asa cum spuneam in prima parte a articolului, cunoasterea stadiilor de dezvoltare si

identificarea rolurilor jucate de individ pe parcursul vietii, este importanta pentru cunoasterea
diferitelor cauze care au generat instalarea nevrozelor, a unor tulburari afective (anxietatea,
depresia etc.) sau boli psihosomatice (ulcerul gastric/duodenal, astmul bronsic etc.) de-a
lungul vietii. In acest context, am inceput cu prezentarea primului stadiu sexual dupa Freud,
stadiu care a fost punctul de plecare si pentru alti cercetatori, printre care si E. Erikson, care a
acceptat o serie din conceptele freudiene, dar au si multe concepte diferite. Astfel, Erikson
considera ca fiecare etapa de dezvoltare este caracterizata prin evenimente si conflicte, sarcini
specifice de rezolvat pe care copilul, si mai tarziu adolescentul, adultul trebuie sa le parcurga
si sa le solutioneze adecvat pentru fiecare varsta sau etapa specifica. Erikson considera ca
personalitatea individului este un produs al modului cum au fost solutionate aceste crize sau
conflicte. De aceea aceste stadii de dezvoltare au mai fost numite si crize de dezvoltare.
Individul care va fi incapabil sa faca fata crizei intr-un mod acceptabil va avea probleme in
satisfacerea urmatoarelor stadii si dezvoltarea ulterioara va avea de suferit. Cu toate acestea,
Erikson este de parere ca experientele nesolutionate corespunzator dintr-un anumit stadiu pot
fi compensate ulterior, dar la fel si rezolvarea satisfacatoare a unei crize poate avea ca rezultat
diminuarea efectului in cazul unor deficiente ulterioare care pot interveni in urmatoarele stadii
de dezvoltare.

Primele trei stadii psihosociale ale lui Erikson sunt asemanatoare stadiilor sexuale ale lui
Freud: oral, anal si falic si sunt influentate semnificativ de atentia si ingrijirea adecvata a
parintilor.

Stadiile dezvoltarii psihosociale dupa E. Erikson

1. Stadiul de la nastere - 1 an
 2. Criza: incredere versus neincredere.In acest prim stadiu se formeaza sentimentul de
incredere versus neancredere in ceilalti, in functie de ingrijirea si dragostea acordata
copilului, cand acesta este nevoit sa aiba incredere absoluta in cei care-i ingrijesc.

Rezultate pozitive: Satisfacerea corespunzatoare a nevoilor bebelusilor va conduce la

dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si speranta in viitor.

Rezultate negative: Nesatisfacerea acestor nevoi existentiale intr-un mod favorabil va

conduce in viitor la dezvoltarea sentimentului de neincredere, insecuritatate, suspiciune si
teama de viitor in general.
2. Stadiul 1-3 ani (copilaria mica)

Criza: autonomie versus indoiala, rusineIn acest stadiu se dezvolta sentimentul de

autonomie, incredere in sine, cand copilul vrea sa se apuce si sa faca anumite lucruri, cu riscul
de a gresi.

Rezultate pozitive:

Incurajarea din partea parintilor in aceasta etapa va dezvolta copilului sentimentul de

siguranta si incredere in sine absolut necesare in viitoarele situatii-problema pe care le pot
intampina in viitor (in stadiile urmatoare).

Rezultate negative:

Daca dimpotriva, parintii manifesta dezaprobare in tot ceea ce fac copiii, mai ales prin
ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci cand copiii mai fac in pat uneori si sunt
apostrofati la genul: "nu ti-e rusine, esti baiat mare si mai faci in pat?" cand acesta din urma
va incepe sa se rusineze de propriile actiuni, dar va pierde si increderea in propriile decizii.

3. Stadiul 3-6 ani (copilaria mijlocie) Criza: initiativa versus culpabilitate

Efecte pozitive: In aceasta perioada a vietii, copilul incepe sa exploreze lucruri noi, sa-si
descopere abilitati motorii, sa interactioneze mai mult cu cei din jur, incepe sa aiba
initiativa multor activitati imitand de obicei adultii; frecvent vor incalca interdictiile
impuse de parinti, fapt penalizat verbal sau mai mult. In aceste situatii rolul parintilor este
foarte important si daca acestia vor fi suportivi, dar si consecventi disciplinar in acelasi
timp, copiii vor invata cu timpul ca nu toate lucrurile le sunt permise, fara a se simti
vinovati si, in acelasi timp, vor continua sa exploreze fara a se rusina de ceea ce fac, iar
asumarea de responsabilitati va conduce la dezvoltarea simtului de initiativa. De
asemenea, parintii trebuie sa manifeste intelegere fata de curiozitatea sexuala specifica la
aceasta varsta.

Efecte negative: Interventia educativa necorespunzatoare va dezvolta copilului o tema de

pedeapsa exagerata; acesta va considera pe viitor ca orice initiativa personala este gresita;
daca anumite actiuni nu au fost finalizate corespunzator se va dezvolta sentimentului de
vinovatie. 4. Stadiul 6-12 ani (copilaria mare) Criza: competenta/harnicie versus
inferioritateIn acest stadiu copilul achizitioneaza cunostinte si deprinderi in special prin
intermediul scolii, specifice culturii din care face parte. Odata cu inceperea scolii, apare
prima comparatie sociala. Astfel, o abordare corespunzatoare din partea parintilor, dar si a
invatatorilor vor dezvolta un simt al competentei sau dimpotriva, printr-o atitudine 
necorespunzatore, vor dezvolta sentimentul de inferioritate.

"Modificarile personalitatii din perioada adolescentei si maturizarii reprezinta

elementul principal in dezvoltare"5. Stadiul 12-20 ani (adolescenta

Criza: Identitate de sine versus confuzie de rol

In acesta perioada, adolescentul cauta sa-si formeze si sa-si dezvolte o identitate personala
si vocationala, incearca sa se identifice cu un rol profesional. In acelasi timp se formeaza
comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece adolescentul; este o
perioada de tatonare a comportamentului sexual in care baietii de exemplu se dau cu gel,
isi fac tepi, iar fetele se machiaza si incearca sa se puna in evidenta printr-o vestimentatie
cat mai sumara. Pentru a ajunge la un simt clar si coerent al identitatii, adolescentii se
implica in diverse roluri, fara a se angrena concret in vreunul.

In acest stadiu apare confuzia de roluri si intrebarea frecventa a adolescentului: "Cine

sunt eu?"; adolescentul manifesta totodata si un comportament indezirabil, prin insusi
conflictul interior prin care trece: "sa am initiativa sa fac cutare lucru?"; pe de o parte isi
doreste sa aiba initiativa intr-o actiune, pe de alta parte este inhibat de parintii care-i
dirijeaza si limiteaza fiecare actiune. Esecul in dobandirea unei identitati clare, durabile
are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este si ceea ce doreste sa fie.
Scopul educational in aceasta etapa este de formare a copilului autonom prin acordarea
 unei anumite independente, as adauga eu oarecum controlata. Parintele care si la aceasta
varsta isi insoteste copilul la examen si-l asteapta in curtea liceului sau facultatii - este o
forma de dependenta creata si intretinuta de parinti, o mare greseala din partea acestora.
Adler spunea ca: "orice copil problema este un parinte problema".

Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, considera ca adolescenta reprezinta criza

centrala a intregii dezvoltari. Criza de identitate este considerata ca fiind singurul conflict
puternic pe care o persoana il are de infruntat in aceasta viata, iar depasirea intr-un mod
satisfacator se poate realiza in conditiile in care si celelalte stadii au avut o rezolvare
pozitiva.

Efecte pozitive: Capacitatea de a se percepe ca o persoana consecventa, cu o identitate

personala puternica.

Efecte negative: Confuzie in legatura cu cine este si ce reprezinta, incapacitatea de a lua decizii
si a alege in mod special in privinta vocatiei, a orientarii sexuale etc. Presiunile puternice din
partea parintilor sau a societatii pot determina dezorientarea si disperarea adolescentului;
acestea au ca rezultat instrainarea fizica sau psihica de mediile normale, iar in cazurile
extreme ale difuziunii rolului, tanarul poate adopta o identitate negativa. Spre deosebire de
baieti, fetele se dezvolta diferit privind dezvoltarea identitatii, acestea manifestand tendinta
de amanare a dezvoltarii identitatii pana la gasirea partenerului de viata, care are un rol
important in determinarea statutului lor. "Stabilirea identitatii in adolescenta reprezinta
elementul-cheie in realizarea ulterioara a unor relatii intime adecvate" 

6. Stadiul 20-30/35 ani (tanarul adult) Criza: Intimitatii sau izolarii de ceilaltiEfecte
pozitive si negative:

Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea si relatiile inter-umane, in care
tanarul adult cauta relatii profunde si de durata. Inca de la varsta de 20 ani, fiecare om isi
cauta un partener. Fiecare om are o trebuinta afectiva si sexuala, iar dupa cum spunea si
Erikson, nu are importanta cat de mult succes ai in activitatea profesionala. Nu esti dezvoltat
complet pana nu cunosti si dezvolti sentimentul intimitatii, iar realizarea acestui lucru are ca
efect pozitiv capacitatea adultilor de a dezvolta relatii apropiate si profunde cu altii,
capacitatea de a iubi si de a raspunde angajamentelor fata de ceilalti. In cazul cand individul
nu si-a gasit partenerul sau este parasit, dupa cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare
sociala, la o relationare superficiala. Majoritatea persoanelor care solicita o consiliere
psihologica in aceasta perioada au ca problema singuratatea; efectele care decurg de aici:
depresii, tulburari psihosomatice, psihologice, chiar tentative de suicid etc. Trebuie mentionat
ca celibatul nu atrage o tulburare de comportament - este o alegere voita care nu afecteaza
viata sentimentala a persoanei.  

7. Stadiul 35-65 ani(adultul) Criza: Productivitate/realizare versus stagnare, mai este

denumita criza generativitatii sau stagnariiAceasta perioada se caracterizeaza prin nevoia
adultului de a fi productiv, de a fi capabil sa se orienteze catre exteriorul sau/si de a-si exersa
rolul profesional si/sau parental (este stadiul in care acest rol este accentuat si se simte nevoia
de a avea un mostenitor cu orice pret daca nu s-a putut realiza pana in acest stadiu); de
asemenea, individul simte nevoia de a impartasi si altora din experienta acumulata. Din acest
motiv se mai numeste si "perioada mesterului"; Erikson afirma ca adultii au nevoie de copii
asa cum acestia au nevoie de adulti.  Efecte pozitive: Criza se poate rezolva avand copii sau
prin impartasirea cunostintelor in diverse moduri, activitati ca profesor, psiholog, ingrijirea
unui copil etc. Efecte negative:

In acest stadiu, problemele apar in cazul cand din diverse motive nu a avut loc acumularea de
cunostinte sau experienta sau nu are cui imartasi din exeperientele sal; omul trece prin asa zisa
criza a stagnarii; de aceea parintii spun: "eu la varsta ta... etc". Cu atat mai mult daca individul
este singur in acest stadiu, stagnarea se referea la relatiile sociale, are loc oprirea evolutiei,
limitarea si exagerarea preocuparilor fata de sine.

"Asa cum un copil nu se teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de

moarte"

 8. Stadiul de la 65 de ani (batranetea) Criza: integritatii psihice sau a disperariiEfecte

pozitive si negative:

In aceasta perioada, batranul isi vede si-si evalueaza realizarile din timpul vietii. In cazurile
cand raspunsurile sunt acceptabile exista satisfactie pentru propria viata si acceptarea mortii;
se atinge astfel un echilibru de integritate psihica.
Dupa 65 ani, dispare rolul profesional odata cu pensionarea, dispare si rolul parental cand
copiii sunt la casele lor (asta in cazul in care acest rol a fost indeplinit) sau a intervenit decesul
partenerului de viata; incep sa apara mai frecvent intrebari despre rolul propriei existente,
teama de moarte, iar atunci cand aceste probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o
faza de disperare, numita si depresia batranetii. Erikson spunea: "asa cum un copil nu se
teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte".
In concluzie:     Fundamentele socio-culturale ale activitatii de consiliere ne ajuta sa intelegem
problemele cu care se confrunta cineva din perspectiva schimbarii pe parcursul vietii. Asa
cum spuneam si la inceputul articolului, conform teoriei lui Erikson, in fiecare perioada a
vietii avem de indeplinit cate o sarcina, avem de trecut si rezolvat anumite crize/conflicte
specifice fiecarei varste. Conform autorului, rezolvarea conflictelor initiale este necesara
pentru a asigura individului posibilitatea de a le stapani si relolva pe cele ulterioare.
Astfel, starile de nevroza sau depresie urmate de anumite afectiuni care au intervenit intr-o
anumita perioada de viata - chiar daca se ascund in spatele unor remarcabile realizari
profesionale si/sau materiale, o fericire aparenta - pot fi adevarate indicii pentru psihologi
despre posibilele cauze ale unei depresii sau tulburari psihosomatice.

2.Viziunea lui Freud asupra stadiilor dezvoltarii psihice

Viziunea lui Freud, in primii 5 ani de viata individul parcurge cateva stadii de dezvoltare,
care ii vor influenta personalitatea. Aplicand o definitie largita a sexualitatii, el a denumit
aceste perioade stadii psihosexuale. In fiecare stadiu, impulsul sinelui de cautare a placerii
este concentrat asupra unei anumite zone a corpului si a activitatii legate de zona respectiva.
Freud a denumit primul an de viata stadiul oral al dezvoltarii psihosexuale. Pe parcursul
acestei perioade, copiii obtin placerea in timpul alaptarii si al suptului, asa incat incep sa puna
in gura orice obiect pe care il au la indemana. Al doilea an de viata, este considerat
inceputul stadiului anal, perioada in care placerea este obtinuta atat in timpul defecatiei cat
si atunci cand acest act este amanat. Deci, din aceste motive copilul intra in conflict cu
parintii, care incearca sa ii creeze deprinderea de a folosi toaleta, ceea ce reprezinta prima
forma de control impus copilului. In stadiul falic, intre 3 si 6 ani, obtinerea placerii se
coreleaza cu descoperirea organelor genitale. In aceasta perioada, copiii incep sa observe
diferentele dintre barbati si femei si isi directioneaza impulsurile sexuale catre parintele de sex
opus.
Tot in acest stadiu, copiii se confrunta cu conflictul oedipian pe care Freud il descrie mult
mai clar in cazul baietilor. In jurul varstei de 5-6 ani, impulsurile sexuale ale acestora sunt
indreptate catre mama, motiv pentru care tatal este perceput ca fiind un rival in obtinerea
afectiunii mamei. Freud denumeste aceasta situatie conflict oedipian, facand trimitere la piesa
lui Sofocle, in care regele Oedip isi omoara fara sa vrea tatal si se casatoreste apoi cu mama
lui. In conceptia lui Freud, baiatul se teme ca tatal se va razbuna, castrandu-l. Aceasta teama,
denumita teama de castrare, este considerata prototipul tuturor anxietatilor ulterioare,
provocate de dorintele interzise. In cazul unei dezvoltari normale, baietii reduc aceasta
anxietate si incearca sa rezolve satisfacerea sentimentelor fata de mama, in acelasi timp
identificandu-se cu tatal (internalizand o imagine idealizata a atitudinilor si a valorilor tatalui).
Fetele parcurg si ele acest proces (avand drep rezultat identificarea cu mama) cu singura
diferenta ca in acest caz, procesul este mai complicat si chiar mai problematic.
Rezolvarea conflictului oedipian marcheaza sfarsitul stadiului falic, urmat de o perioada
de latenta care dureaza de la 7 la 12 ani. Pe parcursul acestei perioade, calma din punct de
vedere al sexualitatii, copiii sunt mai putin interesati de corpurile lor, fiind orientati mai ales
spre dobandirea acelor aptitudini cerute de relationarea cu mediul. In cele din urma, trecand
prin pubertate si adolescenta, se ajunge la stadiul genital, faza adulta a sexualitatii mature.
Freud sustine ca aparitia anumitor probleme, in oricare din aceste stadii, poate opri (sau fixa)
dezvoltarea individului, cu efecte de durata asupra personalitatii lui. Libidoul va ramane fixat
pe tipul de activitati specifice fiecarui stadiu. Astfel, un copil intarcat prea devreme si care
nu si-a putut satisface in suficienta masura placerea suptului, va ramane fixat pe stadiul
oral. Ca adult, aceasta persoana va fi excesiv de dependenta de cei din jur si va avea inclinatii
spre placeri orale de genul: mananca excesiv, bea sau fumeaza. O asemenea persoana este
numita personalitate orala. In cazul in care, fixarea se produce in stadiul anal al dezvoltarii
psihosexualitatii, persoana poate fi excesiv de preocupata de curatenie, ordine, economie si va
tinde sa opuna rezistenta presiunilor exterioare, ceea ce se numeste o personalitate anala. Un
conflict oedipian rezolvat in mod necorespunzator, poate genera, pe langa un slab simt al
moralitatii,  multe alte probleme. In timpul vietii, Freud si-a modificat teoria. Ca orice om de
stiinta, el a ramas receptiv fata de datele noi obtinute, revizuindu-si pozitia initiala in masura
in care apareau noi observatii ce nu puteau fi incorporate in teoria originala. Dar, in ciuda
acestei deschideri catre nou, Freud a refuzat in mod constant orice opinie diferita de a sa,
exprimata de colegi sau discipoli, si mai ales orice revenire asupra teoriei libidoului sau
asupra locului central pe care il are motivatia sexuala in structurarea personalitatii. Acest
dogmatism a provocat ruptura dintre el si si cei mai straluciti discipoli ai sai, dintre care,
cativa chiar au dezvoltat teorii concurente, acordand o atentie sporita celorlalte procese
motivationale, altele decat sexualitatea. Aceste dizidente, ca si o serie de teorii psihanalitice
mai recente, accentueaza rolul jucat de catre Eu, care este prezent inca de la nastere, se
dezvolta independent de Sine si are alte functii, in afara celei de gasi modalitatea cea mai
realista de a satisface impulsurile exprimate de catre Sine. De exemplu, Eu-l intervine atunci
cand se invata modalitatea de a raspunde la cerintele mediului sau de a valorifica experienta.
O modifcare a teoriei, facuta chiar de Freud, s-a produs atunci cand si-a dat seama ca
relatarile pacientilor referitoare la seductiile petrecute in prima copilarie, nu erau reale, ci
reflectau propriile lor fantasme sexuale timpurii. La ora actuala, atentia crescuta care se
acorda abuzurilor sexuale comise asupra copiilor, sugereaza ideea ca presupozitiile facute
initial de Freud, in legatura cu realitatea acestor seductii, ar putea fi corecte.

         3.  J.Piaget ;şi stadiile dezvoltarii psihice

J.Piaget-unul dintre cei mai faimosi teoreticieni în domeniul psihologiei dezvoltarii, este
autorul unei stadializari cognitive, elaborate în urma unor investigatii succesive în cadrul
studiilor de validare si standardizare a testelor de inteligenta englezesti pe populatia
franceza.Metoda lui de studiu a fost interviul si observatia naturala.A sesizat ca raspunsurile
gresite ale copiilor nu erau întâmplatoare.Copii de aceiasi vârsta faceau greseli similare.Pentru
el era evident, ca, la o anumita vârsta copiii nu sunt „mai inteligenti” sau „mai putin
inteligenti” decât copiii de alte vârste,ci gândirea lor difera la fiecare vârsta în parte.

            Aceste observatii l-au îndrumat pe Piaget sa studieze viziunea asupra lumii la copiii de
vârste diferite si a modului în care li se modifica gândirea de la stadiul de sugar pâna la
sfârsitul adolescentei, observând diferentele calitative ale modului de gândire- indiciu al
dezvoltarii cognitive.Piaget considera inteligenta, ca o forma de dezvoltare datorita
interactiunii individului cu mediul.

            În urma cercetarilor interdisciplinare, din cadrul scolii de la Geneva, Piaget ne ofera o
viziune asupra evolutiei dezvoltarii intelectuale în etape bine definite pe care le denumeste
stadii:

            Acestea sunt:

                        1. stadiul senzoriomotor(0-18/24 luni)

                        2. stadiul preoperational(2-6/7 ani)

                        3. stadiul operatiilor concrete(6/7-11/12 ani)

                        4. stadiul operatiilor formale(11/12-16/17 ani).

 Etapizarea, propusa de psihologul elvetian, se distinge prin urmatoarele particularitati:

            -în decursul evolutiei intelectuale aceste stadii formeaza un continuu;

            -toti copiii trebuie sa treaca prin stadiile dezvoltarii în aceeasi succesiune si la
aproximativ vârstele mentionate;

            -ritmul dezvoltarii individuale este totusi diferit fiind influentat de experientele
personale si în mod esential controlate de procesele de maturizare determinate biologic;

            -în fiecare stadiu copilul învata noi forme de comportament si îsi dezvolta treptat
capacitatea de gândire logica;

            -fiecare stadiu este caracterizat prin capacitati cognitive diferite, care implica multiple
aspecte indicative ale dezvoltarii cognitive;

            -în fiecare stadiu copilul îsi elaboreaza o imagine proprie, dar provizorie, despre lume,
adica o schema perfectibila, tot mai profunda si mai realista;

            -în fiecare stadiu se adauga ceva la capacitatile dobândite în stadiul anterior;

            -fiecare stadiu se întemeiaza pe precedentul si ofera fundamentele pentru secventa

viitoare, prin valorificarea componentelor deja achizitionate.

Concluzii

Teoriile dezvoltării pot fi clasificate în 5 mari grupe: teorii biologice, teorii psihodinamice,
teoriile învăţării, teorii cognitive şi teoriile contextului social. în cadrul acestor teorii
developmentaliştii văd dezvoltarea ca un proces care decurge lin, continuu, fie ca un proces
discontinuu decurgând în mai multe stadii, fiecare stadiu fiind configurat diferit de stadiile
precedente ca şi de cele care îi urmează. Toate teoriile accentuează faptul că personogeneza
este un proces dinamic legat pe interacţiunea dintre forţele intraorganismice şi cele de mediu.

Personalitatea a fost şi rămâne terenul de exerciţiu maxim al multor discipline ştiinţifice. Cu

toate că volumul informaţiilor a crescut, atingând dimensiuni greu imaginabile, în ciuda
progreselor realizate în metodologia exploratorie, realitatea persoanei umane rămâne încă
supusă unor abordări parţiale care nu oferă decât modele limitate. Personalitatea este
rezultatul final al personogenezei care este un proces complex în care se intercondiţionează
factorii ereditari şi cei de mediu. Acest proces implică nu numai o influenţă mutuală şi
reverberantă ci şi o continuitate ordonată şi secvenţială de-a lungul vieţii individului.

Lăzărescu şi Nireşteanu accentuează faptul că personogeneza înseamnă în primul rând o

succesiune a vârstelor pentru că personalitatea este o structură dinamică ce diferă de la o
vârstă la alta.(1) Conceptul de structură se referă la cele mai stabile şi mai trainice aspecte ale
personalităţii. Acestea sunt comparabile cu părţile corpului uman (2). Modelul corpului uman
trebuie înţeles nu doar în termenii unei organizări sau structurări a părţilor ci şi în cei ai unor
procese ce relaţionează aceste părţi. Procesele organizaţionale, de exemplu, pot fi descrise în
termeni care ilustrează cât de mare este conflictul între părţi şi cum este rezolvat acest
conflict.

Teoriile despre creştere şi dezvoltare relaţionează conceptele „structură" şi „proces",

ilustrează schimbările în structură din copilărie până la maturitate şi găsesc procesele
corespunzătoare dezvoltării, invocând factorii determinanţi. în acest sens diferitele teorii
accentuează fie rolul factorilor genetici fie al celor ambientali (familie, clasă socială, cultură
etc).

Teoriile dezvoltării potfi clasificateîn 5 mari grupe: teorii biologice, teorii psihodinamice,
teoriile învăţării, teorii cognitive şi teoriile contextului social.
 Bibliografie selectivă

1. Oana Benga, Curs Universitar de Psihologia Dezvoltării. Facultatea de Psihologie și

Științele Educației, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
2. Golu, P., Verza, E., Zlate, M. – “ Psihologia copilului “, manual pentru clasa a XI-a,
Scoli Normale, EDP, Bucuresti, 1998
3. Hayes, N., Orrell, S. – “ Introducere in psihologie “, Ed. ALL, Bucuresti, 1997
4. Schiopu, U., Verza, E. – “ Psihologia varstelor. Ciclurile vietii “, EDP, Bucuresti,
1995
 Anexa

Anexa 1

U. Schiopu si E. Verza propun urmatoarele cicluri ale vietii cu

substadiile implicate .

Ciclul vietii Substadii

        Perioada embrionara;
Prenatal         Perioada fetala precoce;
        Perioada fetala tardiva.
Copilaria,         Nasterea;
pubertatea,         Primul an de viata;
adolescenta         Prima copilarie : perioada anteprescolara   1 – 3 ani;
        A doua copilarie : perioada scolara  3 – 6 , 7 ani;
(0 – 20 ani)         A treia copilarie : perioada scolara mica : 6 – 10 ani;
        Pubertatea  10 – 14 ani;
        Adolescenta  14 – 20 ani;
        Adolescenta prelungita  20 – 24 ani.
Varstele adulte         Tineretea  25 – 35 ani;
        Varsta adulta precoce  35 – 44 ani;
active         Varsta adulta mijlocie  45 – 55 ani;
        Varsta adulta tardiva  55 – 65 ani.
 (20 – 65 ani)
Varstele de         Perioada de trecere   66 – 70 ani;
        Perioada primei batraneti   70 – 80 ani;
 involutie         Perioada celei de-a doua batraneti  80 – 90 ani;
        Perioada marii batraneti  peste 90 ani.
 (65 – 90 ani)
Anexa 2

Modul de operare a criteriilor in definirea stadiilor

Stadiul Criterii
Stadiul         Activitatea fundamentala a individului : satisfacerea trebuintelor
sugarului : organice ;
        Relatiile sunt reprezentate de reflexe neconditionate: de aparare,
0 – 1 ani alimentar, care-i permit copilului sa se adapteze la mediu ;
        Tipul de contradictii : dependenta totala fata de adult.
Stadiul         Activitatea fundamentala : manipularea obiectelor, dar lipsese
scopul constient ;
anteprescolar :         Tipul de relatii : incepe elaborarea primelor reflexe conditionate
( alimentar, igienic ) ;
1 – 3 ani         Tipul de contradictii : gradul de dependenta fata de adult scade ; se
dezvolta capacitatea de verbalizare si deplasare independenta.
Stadiul         Activitatea fundamentala : jocul – activitate specific umana pentru
prescolar : ca este constienta ; se desfasoara pe baza de reguli unanim acceptate,
in joc copilul interpreteaza anumite roluri in onformitate cu care isi
3 – 6 , 7 ani alege comportamentul adecvat ;
        Tipul de relatii : stabileste relatii sociale, devine o persoana cu
statut social, are obligatii si drepturi : sa se trezeasca la anumite ore,
sa se imbrace, are dreptul sa mearga la gradinita ;
        Tipul de contradictii : gradul de dependenta scade datorita
constituirii constiintei de sine si cresterii caracterului critic al
gandirii,
Stadiul         Activitatea fundamentala : invatarea impusa, dirijata din exterior ;
scolarului         Tipul de relatii : se extind relatiile sociale precum si obligatiile si
drepturile ;
mic :         Tipul de contradictii : gradul de dependenta este influentat de
formarea unei conceptii proprii despre realitatea inconjuratoare.
6 , 7 – 10 , 11
ani
Stadiul         Activitatea fundamentala : invatarea si independenta (isi permite sa
preadolescentei: nu-si faca temele, sa absenteze de la ore fara motive speciale ) ;
        Tipul de relatii : relatiile se diversifica depasind pragul scolii ( in
10 – 14 ani grupul sportiv, artistic, etc. ) ;
        Tipul de contradictii : este varsta marilor contradictii, se dezvolta
constiinta de sine, doreste sa-si impuna opiniile, dar nu reuseste
intotdeauna pentru ca nu sunt bine conturate ; contradictia intre
generatii este necesara dar nu trebuie transformata in conflict.
Stadiul         Tipul de activitate : invatare si munca creatoare,         are
posibilitatea de a-si impune originalitatea ;
     adolescentei:         Tipul de relatii : se integreaza ca o persoana activa, cucerind o
anumita pozitie in structura sociala ;
 14 – 18 , 20 ani         Tipul de contradictii : relatia este mai calma ; adolescentul si
adultul opereaza in aprecierea celuilalt cu criterii valorice.