Potențialul turistic etnocultural și manifestările etnofolclorice din România

Autori: Alecsie Andreea

Constantinescu Alina
Dragomir Magdalena
ECTS, anul III, grupa 3
Îndrumător: lector univ. Șimoni Smaranda-Nicoleta-Cristina

Potențialul turistic etnocultural

Arta populară românească prezintă forme și moduri diferite de manifestare, care diferă
prin trasături specifice de la o vară folclorică la alta, incluzând mai multe componente majore
care relevă concepția estetică și socială a poporului român.
 Așezările rurale tradiționale, privite în ansamblu, reprezintă un grup de construcții,
locuințe care alcătuiesc un anume mod de viață, care își poate schimba funcțiile și
fizionomia în timp și spațiu. Acestea se definesc prin vechimea istorică, durata de locuire.

 Arhitectura tradițională s-a conturat în timp, specificul ei fiind dat de structura

materială a construcțiilor, proporții , volume, decor, ornamente.
În funcție de caracteristicile constructive se disting:
 case deasupra- întâlnite în Oltenia și Muntenia.
 case înalte- apărute târziu în arhitectura tradițională.
 casele cu foișor- au ca particularitate o terasă deasupra ieșită din planul dreptunghiular al
clădirii.
 casele cu legătură- au două corpuri de construcție legate printr-o pasarelă.
  Organizarea interiorului constituie cea mai concludentă expresie a modului de viață și a
formelor de manifestare a ideilor despre familie, frumos și funcționalitate. Cele mai
frumoase interioare se pot întâlni în gospodăriile din nordul Moldovei, Maramureș, Gorj,
Vâlcea și Argeș.
 Arta tradițională de prelucrare a lemnului s-a sprjinit pe întinsele suprafețe de pădure
din țara noastră, care au condus la conturarea unei adevărate civilizații. Aici se includ:
casele, bisericile, unele instalații tehnice, mobilierul, uneltele gospodărești.

 Instalațiile tehnice tradiționale sunt legate de ocupațiile agricole, silvice, transport. Ele
s-au dezvoltat din uneltele casnice manuale și s-au diversificat, adaptând sisteme
mecanice diferite, în funcție de materiile prime sau produsele ce urmau să fie prelucrate
(mori, pive de ulei, prelucrarea țesăturilor etc.).
 Portul popular reprezintă o adevărată carte de vizită a neamului românesc, fiind un
ansamblu vestimentar cu piese de îmbrăcăminte și podoabe distincte, de mare valoare
artistică. Cele mai frumoase costume populare pot fi admirate în zonele Bucovinei,
Muscelului, Vâlcii, Banatului, Brașovului, Maramureșului.

Port popular din Banat Port popular din Vâlcea

 Sculptura populară în piatră s-a dezvoltat mai ales pentru caracterul ei ornamental, fiind
întâlnită în așezările din aria intra și extracarpatică, în apropierea zonelor de extracție.
 Arta populară a prelucrării pieilor este prezentă în aproape toate zonele etnografice,
unde există meșteri care se ocupă cu tăbăcăria, cojocăritul, cizmăritul etc.
 Arta olăritului are cea mai veche tradiție, având o vârstă milenară, fapt demonstrat prin
deosebirile arheologice. Renumite centre de olari se află în Oltenia: Poienița (Argeș),
Ivești (Vrancea), Horezu, Slătioara, Vlădești, Rădăuți.
 Instrumentele populare tradiționale sunt aparate de producere a sunetelor realizate prin
tehnici speciale și din materiale deosebite.
 Arta împletiturilor are o veche tradiție în satele românești prin faptul că meșterii
folosesc mai multe materiale: nuiele, pai, pănuși, papură.
 Arta țesăturilor și cusăturilor populare are cea mai largă arie de răspândire și
reprezintă întreaga gamă de piese lucrate din fibre textile cu rol decorativ, definind stilul
ornamental zonal al interiorului unei locuințe sau al costumului popular. Zonele folclorice
renumite pentru cusăturile și țesăturile aplicate sunt: Maramureș, Țara Vrancei, Argeș,
Muscel, Vâlcea.
 Arta picturii pe sticlă s-a dezvoltat ca meșteșug popular în Transilvania și în nordul
Moldovei, în unele centre urbane și rurale, începând cu secolul XVIII.

 Arta prelucrării artistice a lemnului și metalului are o veche tradiție pe teritoriul țării
noastre. Podoabele din aur sunt realizate în numeroase sate din Hunedoara, Vrancea și
Bucovina.
 Alte meșteșuguri tradiționale sunt practicate numai în anumite zone etnografice, dar
care și-au păstrat adânci semnificații artistice și rituale. Astfel, poate fi amintit
meșteșugul încondeierii ouălor, practicat în satele Bucovinei sau în satul Oboga de Sus în
județul Olt. Alt meșteșug se referă la confecționarea măștilor care sunt folosite în
dansurile rituale și la anumite sărbători laice legate de Crăciun, Anul Nou, Rusalii.
 Manifestările etnofolclorice

La nivelul comunităților rurale viața socială se desfășoară în concordanță cu un anume

instrument de măsurare a timpului, care să pună în acord varietatea preocupărilor umane cu
fenomenele constante ale mediului terestru și cosmic. Aceste legături sunt materializate prin
multiple sărbători și ritualuri specifice poporului român.
Întregul evantai al manifestărilor folclorice se bazează pe existența a trei calendare:
1. calendarul civil cu două solstiții și echinocții, fazele lunii și alte evenimente astronomice
sau meteorologice;
2. calendarul bisericesc, cu rolul de a ține rânduielile creștine;
3. calendarul popular, cu adânci rădăcini în vechea istorie daco-romană prin care se indicau
perioadele cele mai favorabile pentru derularea ocupațiilor agricole și pastorale și se
preciza rangul sărbătorilor.
Simplu și eficient, calendarul popular este un instrument perfecționat, verificat de timp și
tradiții, care pune de acord viața socială cu manifestarea ciclică a fenomenelor cosmice și
terestre. În cadrul calendarului popular românesc apar mai multe tipuri de manifestări:
• sărbători de iarnă: Crăciun, Anul Nou, Boboteaza – care sunt sărbătorite în întreaga țară,
cu unele varietăți regionale;
• sărbători agricole ale primăverii, legate de începutul anului agrar: Sântoader, Dochia,
Sângeorgiu, etc;

• sărbători ale muntelui, care se desfășoară în așezările situate pe plaiurile carpatine;

• sărbători pastorale ale primăverii, legate de adunatul oilor și începutul pășunatului la
munte (Sângeorgiu, Focul Viu, Sâmbra oilor, etc.) sau coborâtul lor toamna ( Sânmedru);
• sărbătorile verii, ce includ manifestări legate de bogăția recoltelor, coptul grâului
( Sânzienele, Paparudele, Cununa Grâului).
Focul viu Sânziene

Sărbătorile legate de desfășurarea calendarului religios sunt cunoscute mai ales pentru
prăzmuirea zilelor unor sfinți, arhangheli, apostoli care reprezintă și hramul multor lăcașe de
cult, a Crăciunului, a Paștelui, sau ceremoniile legate de evenimente din viața omului.
Târgurile – ca locuri de schimb și vânzare a unor produse obținute din păstorit,
agricultură, meșteșuguri;
Festivalurile – ca manifestări artistice cu program variat, având caracter ocazional și care
treptat au pierdut din legăturile cu vechile ritualuri, devenind un eveniment artistic, distractiv și
de spectacol. Aceste festivaluri se pot împărții în mai multe tipuri:
 festivaluri muzicale: Cântecele Oltului de la Călimănești;
 festivaluri gastronomice: festivalul vinului (Oradea);
 festivaluri de satiră și umor: Gura satului ( Macea – Arad);
 festivaluri dedicate începerii sau încheierii unor activități economice.

Spațiul rural și satul românesc – resurse pentru dezvoltarea turismului verde

Dezechilibrat, uneori marginalizat, spațiul rural românesc a păstrat, în ciuda vicisitudinilor

vremii, tradițiile culturale, datinile străbune și, mai ales, ospitalitatea specifică României, fiind
printre puținele din Europa în care se mai păstrează încă, aproape nealterate în anumite zone,
valențele tradiționale spirituale, viața economică și mediul înconjurător.
Satul românesc – prin specificul etnocultural și etnografic, prin orginalitate și bogăția
resurselor proprii spațiului geografic aferent – poate să se constituie ca un produs turistic inedit,
care să satisfacă o gamă largă de motivații în turismul organizat și pe cont propriu, intern și
internațional.
Casele și gospodăriile țărănești devin elemente de atracție mai ales prin arhitectura
tradițională, mărimea și forma construcției, prin predominarea unui anumit tip de material de
construcție (lemn – în Carpați, piatră – Năsăud).
Bibliografie

1. Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, Peptenatu D.-” Potențialul turistic al României și amenajarea
turistică a spațiului”, Editura Universitară București, 2003