Sunteți pe pagina 1din 3

Volkswagen Golf este poate cel mai apreciat si vandut hatchback din lume, un autovehicul-icon al producatorului german din

Wolfsburg, cu o istorie si o traditie de peste 35 de ani. Prima generatie de VW Golf a vazut lumina zilei in luna mai 1974 si a fost conceput ca succesor al deja-imbatranitului VW Beetle. Acest nou model a fost marketat pe aproape toate continentele lumii, sub diferite denumiri sau versiuni de caroserie, fiind cunoscut in SUA si Canada drept VW Rabbit, sau in Mexic drept VW Caraibe. Desi la origine Golf-ul era o masina hatchback proiectata in 3 usi, in timp au mai fost produse si versiuni in 5 usi, break, cabrio sau sedan. Numele Golf provine din perioada in care Volkswagen isi baza denumirile modelelor pe renumiti curenti de aer sau vanturi, Golf inspirandu-se dupa `Gulf Stream` (curent de aer cald din zona oceanului Atlantic).

Privind din perspectiva istorica, Golf reprezinta cea mai bine vanduta masina a concernului german, si a 3-a cea mai bine vanduta masina din lume, cu peste 27 de milioane de unitati comercializate pana in prezent. Fiecare generatie a modelului Golf a fost si candidata la premiile European Car of the Year, reusind, insa, sa castige podiumul doar in anul 1992, cu generatia Mk3. Merita, totusi, amintite si alte performante de invidiat ale hatchback-ului german, la aceeasi competitie acesta clasandu-se pe locul II in anul 1975, pe locul III in 1984, locul II in 1998 si locul III in editiile din 2004 si 2009. Pentru cei curiosi, merita trecuta pe scurt in revista si istoria fabricarii modelului Golf, aproape fiecare decada fiind reprezentativa pentru dezvoltarea unui nou model. Astfel, intre anii 1974-1984 s-a fabricat Golf Mk1, in perioada 1983-1992 s-a comercializat generatia a doua (Mk2), 1991-1999 a fost decada lui Golf Mk3, intre anii 1997-2005 s-a fabricat generatia a patra, Golf Mk5 a fost produs intre 2003 si 2009, in prezent hatchback-ul aflandu-se la a sasea generatie.

Volkswagen Golf Mk6 a fost dezvelit oficial in luna octombrie, 2008, cu ocazia Salonului Auto International de la Paris, unde a declansat admiratia publicului si a criticii de specialitate. Denumit in nomenclatorul intern si Typ 5K, Golf este bazat pe platforma VW Group A5, in prezent fiind asamblat in fabrici din Germania, China, Indonesia si Malaezia. Compacta nemteasca dispune de versiuni de caroserie hatchback in 3 si 5 usi, dar si break, clasica versiune sedan (denumita pe diferite piete si Jetta, Bora sau Vento) fiind abandonata in prezent in favoarea unui nou Jetta, cu totul diferit fata de modelul de baza Golf.

EXTERIOR
Noul Golf 6 a fost proiectat de catre Walter deSilva, italianul care este actualmente seful departamentului de Design din cadrul Volkswagen. Hatchback-ul prezinta niste linii mult mai fluide si aerodinamice comparativ cu generatiile anterioare , este mult mai eficient din punct de vedere al consumului de carburant, mult mai performant si puternic din punct de vedere al propulsiilor si mult mai elegant si sofisticat ca si dotari tehnologice. Una peste alta hatchback-ul campion se intoarce!

La exterior, noul Golf exclama cu mandrie Volkswagen. Un design clasic nemtesc, insa, sportiv si robust. Din fata, hatchback-ul se remarca prin forma expresiva a blocurilor optice, de dimensiuni generoase, invelite in sticla clara si inzestrate cu becuri halogen. Un detaliu deosebit il confera masca interioara a farurilor, din plastic negru lucios, ce pune in evidenta incintele optice si realizeaza o trecere subtila si optima catre grila frontala. Unul dintre aspectele caracteristice ale noului Golf il reprezinta grila radiatorului, a carei arhitectura este compusa din doua nervuri de culoare negru lucios, orientate orizontal, ornamentate cu lamele cromate, in centru incastrand emblema Volkswagen. Bara de protectie a fost redesenata, fiind acum ceva mai robusta, dar si caracterizata de linii mai fluide. Sub aceasta, in zona spoilerului, se regasesc cele doua proiectoare de ceata, de forma ovoida, incadrate de ornamente cromate si inzestrate cu lumina adaptiva in viraje. Din profil, noul Golf atrage atentia in special prin liniile sale elegante si armonioase, striatiile de pe portiere, aripi, capota, bare de protectie si spoilere intregind aspectul sportiv. Oglinzile laterale exterioare au un design alungit si aerodinamic,

avand integrate lumini de semnalizare. Manerele portierelor au un design rotunjit si ergonomic, fiind extrem de solide si usor de actionat.

Optional, se poate miza si pe introducerea in plafon a unei trape actionate electric, ce ofera un plus de perspectiva si luminozitate, putand fi reglata dupa bunul plac intr-un anumit unghi de incidenta. In sectiunea posterioara ies in evidenta stopurile, generoase ca dimensiuni si orientate pe orizontala, cu un contur ce aminteste de forma ochiului uman. Sticla de culoare rosie-aprinsa este subliniata la baza de o fasie transversala de culoare alba, ce include luminile de semnalizare si marsarier. Un plus de sportivitate si agresivitate este adus partii spate de capatul dublu al tevii de esapament, de forma rotund-tubulara, amplasat in partea stanga a caroseriei. Aerodinamica vehiculului este optimizata si prin eleronul spate, integrat deasupra lunetei, ce are incorporat cel de-al treilea stop.

Stabilitatea si performantele masinii sunt puse in valoare de gama extinsa de jante disponibile pentru noul Golf. De la modelele solide din otel, la cele sportive din aliaj usor si pana la jantele fiabile pentru iarna, oferta de optiuni cuprinde 9 modele, cu dimensiuni intre 15 si 18 , purtand nume inedite de orase , precum: Porto, Atlanta, Seattle, Siena, Bilbao sau Vancouver. La capitolul culori exterioare, viitorii posesori de Golf vor putea alege intre 11 nuante disponibile, 3 uni, 7 metalizate si una cu efect de perlare (Blue-Graphit).

INTERIOR
Interiorul modelului VW Golf 6 surprinde prin spatiu, confort, design, materiale si tehnologie. Astfel, se remarca folosirea unor materiale si texturi de inalta calitate, specifice exigentelor nemtesti, o adevarata desfatare a simturilor pana la cele mai mici detalii de manopera si imbinari. De la pielea fina pana la insertiile cromate elegante, atentia pentru calitate si estetica este de neintrecut. Plansa de bord are o abordare clasica, cuminte, insa ergonomica si facila pentru interactiunea cu ambii pasageri fata. Volanul sport, in 3 spite, poate fi ajustat pe doua axe, in spatele acestuia atragand atentia bordul, ce pus in evidenta pe timp de noapte de o lumina alb-albastruie si de ace indicatoare de culoare rosie. Suprafata bordul este dominata de doua ceasuri masive, de forma rotunda, ce indica turatiile si viteza de deplasare. In interiorul fiecarui ceas mare se afla amplasat inca un ceas mai mic, ce afiseaza nivelul combustibilului si temperatura motorului. In centru, troneaza un ecran electronic ce furnizeaza principalii parametri vitali ai masinii (computer trip, ora, temperatura, etc).

Volkswagen Golf 2011 vine, asa cum ne-au obisnuit toate modelele semnate de Volkswagen, in 3 variante de echipare Trendline, Comfortline si Highline. Pentru echiparea standard sunt disponibile compartimente practice de depozitare la nivelul plafonului, al consolei centrale si al portierelor, precum si doua suporturi pentru pahare/bauturi in fata si unul in partea din spate. Torpedoul, dotat cu sistem de inchidere, dispune de o iluminare placuta. Plansa de bord si capitonajul portierelor sunt inobilate cu insertii decorative argintii. Consola centrala are un design minimalist, acomodand comenzile si switch-urile pentru sistemul audio/multimedia si controlul climei. Acestea sunt dispuse facil si intuitiv pentru pasageri si sofer. Consola se continua cu niste spatii de depozitare ingenioase si cu o cotiera centrala lata si confortabila. Pentru versiunile superioare este disponibil si afisajul tactil multifunctional TFT, de dimensiuni generoase, ce este usor de utilizat, permitand exploatarea la maxim a functiilor sistemului de radio-navigatie RNS 510. Acesta vine dotat cu hard disk integrat de 30 GB, permitand calcularea rapida a rutelor, vizualizarea tridimensionala a hartilor, beneficiand si de functie split-screen. Totodata RNS 510 este si un sistem audio de calitate superioara, cu DVD-drive pentru redarea fisierelor multimedia.

Scaunele fata sunt confortabile si au un design sportiv, fiind reglabile manual pe inaltime si adancime si beneficiand de suport pentru zona lombara. In nivelul de echipare Comfortline, volanul, schimbatorul de viteze si frana de mana vin capitonate in piele. In zona tehnologica si de siguranta, noul Golf vine inzestrat cu sistemele ABS si ESP si cu sisteme automate de asistenta la parcare ParkPilot si Park Assist, ce scaneaza cu ultrasunete zona din jurul vehiculului, facand manevrele executate sa para mai usoare. La capitolul multimedia, VW Golf 6 poate fi inzestrat, in functie de nivelul de echipare, cu sisteme radio/CD tip RCD 210, 310 si 510 si navigatie RNS 310 si 510, cu ecran TFT tactil multifunctional. Sunetul este redat prin sistemul DYNAUDIO de 300 wati, cu 8 difuzoare fata/spate, putand sa redea Cduri audio si fisiere in format MP3 si WMA. Siguranta pasagerilor este data de sistemul elaborat de airbag-uri pentru sofer si pasageri, incluzand zona genunchilor sofer, airbag-uri laterale si cortina pentru pasagerii fata.

MOTORIZARE SI CONSUM
Propulsoarele inovatoare cu tehnologie TSI imbina cele mai bune caracteristici specifice motoarelor TDI cu avantajele oferite de propulsoarele pe benzina cu injectie directa si ofera astfel un nivel unic de putere si performanta. Tot legat de motorizari, oficialii Volkswagen se lauda ca Volkswagen Golf 6 este cel mai silentios model al tuturor timpurilor, masuri speciale de amortizare reducand semnificativ zgomotele interioare si exterioare.

La capitolul propulsoare, noul Golf poate fi echipat cu 4 motorizari pe benzina si tot 4 variante pe diesel. Astfel, inceputul de gama pe benzina este deschis de un motor 1.4 L ce dezvolta 59 kW si 80 CP, urmeaza fratele mai puternic si mai evoluat 1.4 L TSI (90 kW si 122 CP) si o alta varianta de 1.4 L TSI de 118 kW si 160 CP, gama inchizandu-se cu versiunea 1.6 L de 75kW si 102 CP. Pe diesel, noul propulsor TDI de 81 kW, cu tehnologie Common-Rail, se remarca prin emisii reduse de CO2, doar 119 g/km. Consumul redus si forta remarcabila oferite de acest propulsor inovator dotat cu filtru de particule de motorina, respecta inca de pe acum standardele viitorului . Acest 2.0 L TDI dezvolta 110 CP. Din gama de motorine mai sunt de mentionat alte doua variante ale motorului 2.0 L, un TDI de 103 kW si 140 CP si varianta 4Motion cu aceleasi specificatii.

Cutiile de viteze ce conecteaza motoarele sunt atat manuale cu 5 si 6 trepte, cat si automate DSG cu 6 si 7 trepte. In cazul transmisiei automate, cutia de viteaze cu dublu ambreaj DSG se dovedeste a fi ergonomica si confortabila, imbinand sportivitatea specifica unei cutii manuale cu usurinta de utilizare oferita de o cutie automata. Cuplarea vitezelor se realizeaza fara intreruperea fortei de tractiune, astfel incat schimbarea treptelor este aproape neobservata de catre pasageri. Interesant in cazul noului VW Golf este sistemul de adaptare a trenului de rulare DCC, care printr-o simpla apasare de buton regleaza gradul de rigiditate sau confort, alternand intre regimurile Sport, Normal sau Comfort.

S-ar putea să vă placă și