Sunteți pe pagina 1din 3

A.

PREZENTAREA CELOR 2 AUTOTURISME


Automobilul este un vehicul cu 4 roti propulsat de un motor cu ardere,
electric, cu abur sau cu aer comprimat ce poate transporta pasageri si are de cele
mai multe ori loc pentru șofer si cel puțin un pasager.
Automobilele sunt proiectate pentru a fi utilizate pe drumuri cum sunt
străzile si autostrăzile, ce sunt folosite in comun si de alte tipuri de vehicule cum ar
fi motociclete, camioane, tractoare, dar exista si vehicule ce permit circularea in
afara drumurilor (off-road) cum sunt cele utilitare.
In cele mai frecvente cazuri automobilele au 4 roti si un motor cu ardere
interna (benzina sau diesel), deși pe piață exista si mașini ce au motoare electrice,
hibride sau pe gaz. Construcția autoturismelor cu 3 roti nu este la fel de răspândita
datorita problemelor cauzate de instabilitate.
Conform statisticilor, in anul 2021 existau in lume un număr de 1,4 miliarde
de autoturisme, dintre care 67,1 milioane noi, proaspăt produse, iar restul fiind deja
in circulație(mare majoritate in emisfera nordica).Se estimează in anul 2050 la
nivel mondial numărul autoturismelor ar putea ajunge la pragul de 4 miliarde.
Scurt istoric Škoda Octavia vRS
Škoda Octavia este un autoturism mic de familie, de tip sedan, fabricat de
producătorul ceh Škoda Auto.
In Ianuarie 1959 apărea modelul Octavia, nume ce voia sa marcheze faptul
că producătorul național ceh Škoda ajunsese la al optulea model. Producția
primului model Škoda 110 Laurin & Klement a fost cuprinsa intre anii 1959 si
1971 si a fost urmată mai apoi de 1000MB.
La sfârșitul anului 1996, Škoda a reintrodus in producție Octavia iar de
atunci si pana in ziua de astăzi a ajuns la a patra generație cu aproximativ 5
milioane de unități vândute in cele 2 decenii de când se afla pe piață.

La momentul actual apromativ 40% din toate mașinile produse noi de către
Škoda sunt Octavia, fiind cel mai popular model.
Prima generație Skoda Octavia vRS(abrevierea pentru "victory Rally Sport")
a fost produsă în anul 2001. Această versiune sportivă a modelului Octavia a avut
un succes semnificativ, oferind performanțe sporite și un design mai agresiv,
comparativ cu versiunile standard ale Octaviei.
Pentru aceasta versiune, Skoda a redus garda la sol cu 15mm(in comparație
cu modelul de baza) adăugând noi arcuri sport, sistemul de frânare a fost
îmbunătățit optând pentru discuri ventilate la puntea fata de 312mm si discuri
ventilate la puntea spate de 256mm in comparație cu cele de 256mm pentru puntea
fata si 232mm pentru puntea spate regăsite in modelul normal de Octavia.
Prima generație Skoda Octavia vRS a fost disponibilă în variantele de
caroserie hatchback și combi (break) și a fost echipată cu un motor transversal de 4
cilindrii in linie si 20 valve cu o capacitate de 1800cmc, supraalimentat cu turbina
ce dezvolta o putere de 180 de cai putere si 235Nm.De atunci, Skoda a continuat să
dezvolte și să actualizeze gama, lansând versiuni vRS pentru toate generațiile de
Octavia, oferind performanțe sporite și îmbunătățiri tehnologice.
Scurt istoric Audi TT
Audi TT face parte din clasa mașinilor sport produse de către compania
germana Audi. Acest model a fost prezentat prima data in anul 1995 la salonul auto
de la Frankfurt sub forma unui concept, urmând ca mai apoi sa fie produs începând
cu anul 1998 sub forma unui coupé iar din anul 1999 prezent și sub forma de
roaster(cabriolet).
La momentul prezentării conceptului, designul ales de către Audi pentru
modelul TT a fost unul ce a stârnit un mare interes si a primit apreciere pentru
faptul ca era unul îndrăzneț, inovator și revoluționar la acea vreme. Designul său
era remarcabil, având linii clare, o siluetă compactă și aripile marcante care au
devenit o caracteristică distinctivă a modelului
Una dintre sursele care au stat la baza alegerii numelui de „TT” pentru acest
model de Audi au fost celebrele curse de motociclete ce se desfășoară pe insula
Man a Marii Britanii din anul 1907 și poartă numele de Isle of Man TT, unde „TT”
înseamnă Tourist Trophy.
Al doilea element ce a influențat alegerea numelui provine de la
producătorul NSU(parte a Auto Union) ce și-a botezat versiunile sport a modelului
Prinz in 1000TT, 1200TT si TTS. Acesta este un model mic cu motor amplasat in
spate, si cu un pedigree sportiv ce a fost fabricat in perioada 1958-1973.
Pe măsură ce avansam din ce in ce mai mult in era modernă, Audi a folosit
numele de „TT” și ca abreviere pentru „Technology & Tradition”(Tehnologie și
Tradiție.
Astfel, numele "Audi TT" combină influența istorică a mărcii Auto Union și
a cursei Tourist Trophy cu viziunea modernă și tehnologică a conceptului original
Audi TT.
Prima generație de Audi TT a primit 2 motorizări. Prima versiune a fost un
motor transversal de 4 cilindrii in linie si 20 de valve cu o capacitate cilindrica de
1800 cmc ce dezvolta puteri de 150,163,180,190,225 si 240 cai putere pentru a se
adresa unui public cat mai larg, dar si o versiune V6 cu o capacitate cilindrica de
3200cmc ce dezvolta o putere de 250 cai putere si un cuplu de 320 Nm. Versiunea
V6 dar si cele ce dezvoltau peste 180 cai putere erau disponibile cu tracțiunea
integrala Quattro.
Deși se voia a fi un model sport, la sfârșitul anului 1999 , începutul anului
2000 toate modelele TT au fost rechemate in service in urma feedbackurilor
primite de către clienți si apariția unor incidente din cauza instabilității la viteze de
peste 180km/h si condiții de condus agresive cum ar fi viraje rapide sau manevre
de evitare bruscă fapt ce a dus la accidente fatale. Drept urmare Audi a modificat
toate modelele instalând bare antiruliu mai solide pentru a îmbunătăți
manevrabilitatea și stabilitatea la viteze ridicate, a modificat geometria suspensiei
și a montat un spoiler pe portbagaj pentru a îmbunătăți stabilitatea aerodinamica și
a crește aderența.

S-ar putea să vă placă și