X

ÎNCOVOIEREA

X.1 Consideraţii generale

O grindă dreaptă este solicitată la încovoiere pură atunci când în

secţiunea transversală a acesteia acţionează numai efortul moment încovoietor,
orientat obligatoriu după una din axele principale de inerţie. Forţele ce solicită
grinda la încovoiere acţionează în plane ce cuprind axa barei. Dacă planul în
care acţionează forţele este un plan principal central (plan de simetrie),
încovoierea se numeşte plană, axa deformată a barei fiind cuprinsă în planul
solicitării, fig. (X.1.a). De regulă, în grindă se dezvoltă şi efortul forţă
tăietoare, fig. (II.12), caz în care încovoierea se numeşte plană simplă.
În fig. (X.1.b) se prezintă cazul încovoierii oblice în care axa barei se
deformează într-un plan oblic ce este rotit faţă de planul sistemului de forţe. În
acest caz dacă orientarea vectorului efort moment încovoietor se schimbă de-a
lungul axei grinzii, încovoierea este strâmbă.

A
F2 A-A A-A
Tz Tz
Tz x y My y
My My
axa
neutră
planul forţelor (x,z)

x axa Imax
planul forţelor (x,z)

y
planul de simetrie
planul deformării

A F1
planul axa Imin
deformării
z
( pe yz)

z z
a) b)

Fig. X.1 Grindă solicitată la încovoiere

246 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

În studiul încovoierii din cadrul acestui capitol se prezintă grinda static

determinată, reacţiunile calculându-se prin folosirea ecuaţiilor statice de
echilibru.
Solicitarea de încovoiere plană simplă este complexă comparativ cu
solicitările studiate deoarece:
 în grindă se dezvoltă două eforturi;
 efortul moment încovoietor, de regulă, nu este constant de-a lungul axei;
 tensiunile sunt distincte pentru fiecare din eforturi şi variabile în secţiune.

X.2 Tensiuni la încovoierea plană pură

În studiul solicitării de încovoiere se respectă ipotezele simplificatoare

(§ I.2), ipotezele specifice şi legea lui Hooke (§ V.1). Totodată, se mai fac
ipotezele:
- modulul de elasticitate longitudinal are aceeaşi valoare în cazul
lungirii ca şi în cazul scurtării;
- fibrele longitudinale nu interacţionează între ele, în sensul axei z,
z  0;
- bara este dreaptă sau cu o curbură condiţionată geometric de
R
raportul  10 .
h
Pentru determinarea tensiunilor din încovoierea plană pură se parcurg
aceleaşi etape ca şi în solicitarea de torsiune (§ IX.1).
Se consideră o bară de lungime l şi secţiune constantă, pe suprafaţa
căreia se trasează o reţea rectangulară de linii drepte. Grinda este poziţionată pe
două reazeme ale maşinii de încercat şi încărcată în două puncte echidistante
faţă de axa de simetrie, ca în fig. (X.2). Pe batiu se află un ceas comparator
care măsoară deplasarea verticală a diferitelor secţiuni ale grinzii de încercat,
deplasare numită săgeată, notată cu w în sensul axei z.
Din diagramele de eforturi construite pentru grindă, se observă că pe
intervalul 2-3, T23= 0 şi M 23  F  a  ct. , valori ce sunt în concordanţă cu
relaţia (II.5). În felul acesta bara este solicitată la încovoiere plană pură.
Din studiul reţelei rectangulare trasate, pe intervalul 2-3 rezultă
următoarele:
- secţiunile transversale evidenţiate de reţea se rotesc în planul xz una
în raport cu cealaltă sub acelaşi unghi; fenomenul este explicabil
deoarece fiecare secţiune este solicitată de acelaşi moment
M 23  F  a şi nu au loc lunecări deoarece T = 0; în raport cu poziţia
sa iniţială, o secţiune se roteşte cu unghiul de rotire la încovoiere  ;
 Încovoierea 247

- axa longitudinală capătă forma unui arc de cerc de rază  deoarece

solicitarea este uniformă; dreptele longitudinale ale reţelei devin
arcuri de cerc concentrice.

2F
Grinda de încărcare

l1   l1 Grinda
încărcată
F d F Fibra
F F
neutră
w

x
Ceas
 comparator
dx Reazem
l

Batiul maşinii
z
de încercat

F F
1 2 3 4

V1 = F Încovoiere pură V4 = F
F

+
T
–
F
M
+
Fa

Fig. X.2 Dispozitiv experimental pentru încovoiere

Laturile reţelei paralele cu axa barei rămân paralele şi în stare

deformată constatându-se următoarele:
248 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

- fibra de pe mijlocul suprafeţei laterale nu-şi modifică lungimea, ea

se numeşte fibră neutră; prin arcuire fiecare punct al fibrei se
deplasează în planul transversal cu o săgeată w variabilă de-a lungul
axei barei; totalitatea fibrelor neutre determină planul neutru;
- fibrele de deasupra suprafeţei neutre se scurtează, însemnând că
asupra lor acţionează tensiuni normale de compresiune  ;
- fibrele de sub suprafaţa neutră se lungesc, însemnând că asupra lor
acţionează tensiuni normale de tracţiune .
Într-o secţiune transversală, suma lungirilor şi scurtărilor în raport cu o
secţiune de referinţă este nulă, însemnând că secţiunea nu se deplasează, ci
numai se roteşte; din punct de vedere al efortului, rezultă că N = 0.
În fig. (X.3) este reprezentat volumul elementar cu axa neutră ca
intersecţie a planului neutru cu planul secţiunii transversale. În axa neutră
tensiunile sunt nule. Se admite ipoteza că la o aceeaşi distanţă faţă de axa
neutră, y în cazul solicitării în plan vertical, tensiunile  au aceeaşi mărime.

planul
forţelor
dx
planul
neutru planul secţiunii
My
transversale de arie A
Aneutru
axa neutră
My
x
xdA
y
dA y
z

Fig. X.3 Volumul elementar cu axa neutră

Se consideră două secţiuni transversale separate între ele prin dx;se

consideră că una din secţiuni cuprinde axa de simetrie z1. Secţiunea ce cuprinde
axa de simetrie z1 rămâne nemodificată. În urma solicitării, în baza ipotezelor şi
observaţiilor experimentale, se poate afirma că fiecare secţiune se roteşte ca un
întreg, unghiul relativ dintre secţiuni fiind d - unghi de rotire elementar, fig.
(X.4).
 Încovoierea 249

planul de simetrie
d
l1 dx l1

M 2  3 M
1 2 3 4 -
b a x b a
d
z

c c
+
V1 V4 d’ d
x
= = z1
l

z
a) b)

Fig. X.4 Rotirea secţiunilor adiacente

Distanţa ab localizată pe fibra neutră nu-şi modifică lungimea. Prin

punctul b se duce o dreaptă paralelă la dreapta (secţiunea transversală) ce trece
prin punctul a. O fibră oarecare cd = ab aflată la distanţa z faţă de fibra neutră
are lungirea specifică (segmentul ab poziţionat pe fibra neutră nu-şi modifică
lungimea în timpul solicitării, ab   d ):

cd ' cd dd ' zd z

x     . (X.1)
cd dx  d 

În baza legii lui Hooke se obţine ecuaţia de compatibilitate matematică

în solicitarea de încovoiere sub forma:

z
 x  E x  E . (X.2)


Într-o grindă solicitată la încovoiere plană pură se dezvoltă tensiuni 

E
ce variază liniar cu distanţa z faţă de axa neutră, produsul fiind constant

250 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

pentru o solicitare dată. La aceeaşi distanţă z faţă de axa neutră, tensiunile 

sunt constante.
Într-o secţiune transversală, relaţia de echivalenţa dintre tensiunea  şi
efortul forţă axială N=0 se exprimă prin relaţia:

N    dA  0 . (X.3)
A

Înlocuind pe  din (X.2) în relaţia (X.3) rezultă:

E
  zdA  0 ,
A
(X.4)

deoarece E  0,   0 se deduce că:  zdA  S

A
y  0.

Deoarece momentul static este nul, rezultă că axa neutră trece prin
centrul de greutate al secţiunii. În consecinţă, coordonata z se determină în
raport de axa centrală Oy (axa neutră), fig. (X.5).

My
x

My  dFi=dA

y
z

y
dA
z

Fig. X.5 Eforturile elementare dFi

În cazul echilibrului momentelor în raport cu axa z, M z  0 , ecuaţia

de echivalenţă este:

 y   dA  0 .
A
(X.5)

Înlocuind pe  din (X.2) rezultă:

 Încovoierea 251

E
  y  zdA  0 ,
A
(X.6)

deoarece E  0,   0 rezultă:  y  zdA  I

A
zy  0.

Momentul de inerţie centrifugal fiind nul în raport cu centrul de

greutate înseamnă că axa z a secţiunii este o axă principală.
Pentru a determina expresia tensiunii funcţie de solicitarea exterioară,
se scrie ecuaţia de echivalenţă a momentului calculat din exterior My cu
momentul rezultant calculat ca rezultantă a însumării momentelor produse de
eforturile elementare dFi   dA , fig. (X.5). Pentru dM y  z  dFi în secţiunea
studiată se obţine:
M y   z   dA . (X.7)
A

Înlocuind pe  din ecuaţia de compatibilitate (X.2) rezultă:

E

z dA  M
2
y ,
A
sau (X.8)
E
Iy  M y ,


unde Iy este momentul de inerţie axial al întregii secţiuni în raport cu axa neutră
y.
Din expresia (X.8) se deduce legătura dintre curbura barei şi momentul
încovoietor:
1 My
 , (X.9)
 E  Iy

unde Iy este momentul de inerţie al secţiunii în raport cu axa principală

centrală, axă după care este orientat vectorul efortului moment încovoietor My
care a produs solicitarea. Produsul EIy se numeşte modul de rigiditate la
încovoiere. Prin prisma variaţiei valorilor momentului My comparativ cu
1
variaţia valorilor pantei , se observă că atunci când momentul redat în

diagramă creşte, panta acestuia scade. Egalitatea dintre acestea, (X.9) este
satisfăcută dacă se introduce semnul minus la unul din termeni:
252 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

1 My
 , (X.10)
 E  Iy
E
Înlocuind în relaţia (X.8) raportul constant dintr-o solicitare dată, cu

valoarea care rezultă din ecuaţia de compatibilitate (X.2), se obţine:

My
 z, (X.11)
Iy
relaţie cunoscută sub numele de formula lui Navier. Această formulă este
valabilă dacă M acţionează după o axă principală centrală. Formula (X.11) nu
R
se utilizează la bare curbe ce au raportul  10 ( R fiind raza de curbură iar h
h
înălţimea secţiunii, dimensiune măsurată în planul curburii).
Se observă că în secţiune tensiunea  are o variaţie liniară. Tensiunea
maximă corespunde fibrelor pentru care z = zmax, adică:

My
 max  zmax . (X.12)
Iy
Iy
Deoarece  Wy este modulul de rezistenţă al secţiunii în raport cu
zmax
axa neutră Oy, rezultă:
My
 max  . (X.13)
Wy

Relaţiile pentru calculul de rezistenţă la încovoiere se deduc din (X.13)

şi sunt:
- pentru dimensionare:
My
Wy nec  max
, (X.14)
a
- pentru verificare:
M y max
 ef   a , (X.15)
Wy ef

- pentru calculul sarcinii de încărcare (capabile):

M y cap  Wy ef   a . (X.16)
 Încovoierea 253

Relaţiile (X.14), (X.15), (X.16) se aplică pentru secţiunea cea mai

solicitată (secţiunea periculoasă). În cazul grinzilor de secţiune constantă,
aceasta corespunde cu secţiunea în care momentul încovoietor este maxim în
valoare absolută. La grinzile cu variaţie de secţiune în trepte, se determină, pe
baza diagramei de momente încovoietoare, pentru fiecare interval câte o
secţiune periculoasă pentru care se face apoi calculul de rezistenţă.
Relaţia (X.15) arată că tensiunea normală dintr-o grindă este invers
proporţională cu modulul de rezistenţă al secţiunii transversale Wy ef.
Din studiul expresiei modulului de rezistenţă W se constată că mărimea
acestuia este determinată atât de aria secţiunii A, cât şi de forma acesteia.
Forma secţiunii transversale este raţională dacă modulul de rezistenţă are o
valoare mai mare pentru o arie cât mai mică. Observaţia prezentată poate fi
exprimată prin raportul W/A. Secţiunea este cu atât mai economică cu cât
raportul W/A este mai mare.
În tabelul (X.1) se dau valori ale acestui raport pentru câteva forme
uzuale de secţiune.
Raportul s-a calculat pentru o aceeaşi arie a secţiunii şi o aceeaşi
distanţă maximă faţă de axa neutră ( Wy  Wmax ).

Tabelul X.I. Raportul W/A pentru secţiuni uzuale

b
y y t
y y t
d

Forma secţiunii
h
h

z z
z

W/A 0.125 d 0.167 h  0.26 h  0.3 h

Rezultă că secţiunile profilelor laminate I şi U solicitate la încovoiere,

utilizate în construcţii metalice, sunt mult mai raţionale decât secţiunea
circulară sau dreptunghiulară. În cazul acestor profile secţiunea este raţională,
deci rezistentă pentru un consum mic de material, deoarece în secţiune
materialul se află îndeosebi acolo unde tensiunile sunt mari, fig. (X.6).
Pentru cele trei forme de secţiune din fig. (X.6), modulul de rezistenţă
BH 3  bh3
axial este acelaşi numai în raport cu axa y: Wy  .
6H
254 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

b b b/2 b/2

y y y x

H
h


+
z z z z max
B B B

Fig. X.6 Variaţia tensiunii normale

Secţiunea este îngustă în apropierea axei neutre Oy, întrucât aici

tensiunile de încovoiere au valori mici. În schimb, faţă de alte direcţii centrale
decât Oy, spre exemplu faţă de direcţia Oz, modulul de rezistenţă are o valoare
relativ mică, deci grinda rezistă puţin la încovoiere în raport cu axa Oz. Profilul
I reprezintă una din cele mai adecvate forme deoarece preia tensiuni mari, cu
greutate minimă de material, fiind eficient şi la solicitarea de flambaj.
În special secţiunea circulară, dar şi cea pătrată, au un modul de
rezistenţă axial relativ mic, deoarece în secţiune se află mult material în
apropierea axei neutre, unde tensiunile normale de încovoiere sunt mici,
nefiind eficiente în preluarea solicitării. Secţiunea circulară prezintă avantajul
de a rezista la fel de bine în raport cu orice direcţie centrală. Această
proprietate trebuie să caracterizeze, spre exemplu, arborii de maşini. În cazul
acestora, forţele care produc încovoierea îşi menţin de obicei poziţia în spaţiu,
în schimb se roteşte arborele care trebuie să reziste la fel de bine în orice
poziţie. Din punctul de vedere al rezistenţei la încovoiere, pentru o aceeaşi
mărime a ariei, secţiunea inelară preia un efort mai mare decât secţiunea
circulară plină.
În cazul materialelor care rezistă mai bine la compresiune decât la
tracţiune (de exemplu fonta), pot fi raţionale acele forme de secţiune care nu
prezintă simetrie faţă de axa neutră, ca secţiunea în T, secţiunea trapezoidală
etc., fig. (X.7). În acest caz o importanţă deosebită o are modul de aşezare a
grinzii. Grinda trebuie aşezată astfel încât tensiunile cele mai mari să fie de
compresiune şi nu de tracţiune. În cazul profilului T această condiţie se
realizează la un moment încovoietor pozitiv, dacă talpa se află în partea de jos
a profilului.
 Încovoierea 255

2 2
–
–

y1

y1
y My G x
y My G x
y2  
+

y2
+
1 z 1
z z z

Fig. X.7 Forme de secţiune care nu prezintă simetrie faţă de axa neutră

X.3 Tensiunea tangenţială în solicitarea de încovoiere plană simplă

Pentru determinarea tensiunii tangenţiale într-o bară dreaptă solicitată la

încovoiere plană simplă, fig. (X.8.a), se izolează un volum elementar de
lungime dx, fig. (X.8.b). În cele două secţiuni transversale iau naştere eforturile
Tz, My şi, respectiv, Tz şi My+dMy. Momentele încovoietoare My şi My+dMy
produc în secţiunile elementului tensiuni normale, iar forţele tăietoare Tz
produc tensiuni tangenţiale.

F dx
1 2 3 x
y
x dx
z
+ O
Tz [N] zx A’
– x
Tz Tz
y A xz
z

My [Nm] D
+ 
z
My b
My+dMy
a) c)
256 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

Tz My+dMy
My
zx

z
Tz ’ B A ”
C D
dx xz
x
x dx xz
b) d)

dx

B’
N’ Fl e
B O
A’
C A
max
y N” x
z

 D
z
b
e)

Fig. X.8 Bară dreaptă solicitată la încovoiere plană simplă

Determinarea tensiunii tangenţiale xz se face în baza următoarelor

ipoteze:
- forţa tăietoare Tz este constantă pe elementul de volum studiat;
- la o aceeaşi distanţă de axa neutră tensiunea tangenţială xz este
constantă;
- secţiunea transversală este simetrică faţă de planul forţelor.
La distanţa z de axa Oy se face o secţiune longitudinală cu un plan
paralel cu xOy, fig. (X.8.c). Se studiază partea inferioară a volumului elementar
de lăţime b şi de arie  în secţiunea transversală, arie definită de fibra de calcul
şi conturul exterior; aria  este variabilă în raport cu poziţia fibrei de calcul.
Tensiunile tangenţiale din secţiunea transversală  xz se dezvoltă conform
 Încovoierea 257

pricipiului dualităţii tensiunilor tangenţiale, şi în secţiunea longitudinală,

rezultând tensiunea  zx . Pe muchia comună AA' tensiunile tangenţiale din cele
două planuri secţionale au aceeaşi valoare,  xz   zx . După cum se observă
pentru simplificarea notării ambele tensiuni tangenţiale se utilizează direct fără
indice. În fig. (X.8.d) sunt reprezentate tensiunile ', '' şi  care iau naştere în
secţiunile transversale BC, AD şi AB.
Tensiunile normale ' şi '' se determină cu formula lui Navier stabilită
în solicitarea de încovoiere pură, făcându-se abstracţie de influenţa tensiunii
tangenţiale  asupra mărimii  :

My
'  z
Iy
. (X.17)
M y  dM y
  ''
z
Iy

Aceste tensiuni însumate pe fiecare din feţele AA'D şi BB’C, fig.

(X.8.e), determină forţele:

My
N '    '  dA   z  d
 Iy 
. (X.18)
M y  dM y
N     dA 
'' ''
 z  d
 Iy 

Tensiunile tangenţiale  se consideră constante pe suprafaţa AA'B'B;

totalitatea acestora formând forţa de lunecare Fl ce se exercită pe o suprafaţă de
lungime dx:
Fl    b  dx . (X.19)

unde b reprezintă lăţimea secţiunii barei la distanţa z de axa neutră.

Din condiţia de echilibru a elementului considerat  Fx  0 , fig.
(X.8.e), rezultă:

N''  Fl  N'  0 , (X.20)

sau:
M y  dM y My
Iy  z  d    b  dx 
 Iy  z  d  0 ,

(X.21)
258 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

de unde rezultă:
1 dM y
 
b  I y dx 
 z  d . (X.22)

dM y
Ţinând seama că  Tz este forţa tăietoare din secţiune şi
dx
 z  d     e  S y este momentul static al suprafeţei de arie  în raport cu

axa neutră Oy (e este distanţa de la centrul de greutate al suprafeţei  la axa
neutră), se obţine expresia tensiunii tangenţiale de forfecare :

Tz  S y
 , (X.23)
b Iy

relaţie cunoscută sub numele de formula lui Juravsky. Tensiunea  are o

variaţie parabolică în raport de suprafaţa pentru care se calculează momentul
static S y .

X.3.1 Calculul tensiunilor tangenţiale în solicitarea de încovoiere

Legea de variaţie a tensiunilor tangenţiale în lungul axei Oz la o

secţiune dreptunghiulară, fig. (X.9), în care acţionează o forţă tăietoare Tz, se
determină folosind formula lui Juravski, relaţia (X.23). Astfel, pentru fibrele
aflate la distanţa z de axa neutră Oy:

h  
  b   z  
 2   b  h2 
  Sy    e     z2  ,
1 h   2  4 
e    z  (a)
2 2  
b  h3
Iy  .
12
iar tensiunea tangenţială este:
b  h2 
Tz     z 2 
  6Tz   h  z 2  .
2
2  4
   (b)
bh3 bh3  4 
b
12
 Încovoierea 259

Tz
h y max
O

z
e 


z 
b

Fig. X.9 Variaţia tensiunii tangenţiale la o secţiune dreptunghiulară

Se observă că tensiunea tangenţială are o variaţie parabolică de-a lungul

axei Oz. Pentru z =  h / 2,  = 0, iar pentru z = 0,  este maxim:

6Tz 3 Tz
  , (c)
4bh 2 A

unde A = bh este aria totală a secţiunii.

Pentru secţiunea circulară de rază R în mod asemănător se stabileşte că
variaţia tensiunii tangenţiale este tot parabolică, fig. (X.10), de forma :

4 
R2  z 2  .
4Tz
 (d)
3 R

Pentru z =  R,  = 0, iar pentru z = 0 tensiunea tangenţială este

maximă:

4 Tz
 , (e)
3 A

unde A = R2 reprezintă aria secţiunii.

260 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

M
Tz n t
R
y z max

Fig. X.10 Variaţia tensiunii tangenţiale la o secţiune circulară

Dacă se consideră un punct M pe conturul secţiunii circulare, tensiunea

tangenţială orientată după axa z - z - are componente după normala la contur -
n - şi după tangentă - t. Prin prisma dualităţii tensiunilor tangenţiale şi
admiţând că pe suprafaţa corpului tensiunile sunt nule (§ V.1), rezultă că n = 0.
Deci tensiunea tangenţială pe contur are direcţia tangentei şi, prin prisma
orientării acesteia, se poate afirma că în interiorul secţiunii există componente
şi după axa y. Valoarea tensiunii tangenţială fiind foarte mică, nu este luată în
considerare.

X.3.2 Calculul comparativ al tensiunilor în solicitarea

de încovoiere plană simplă

Tensiunile  şi  ce se dezvoltă la încovoierea plană simplă solicită

diferit grinda. Pentru a compara influenţa lor în secţiunea transversală se
consideră o bară încastrată de lungime l, având secţiunea dreptunghiulară
b  h , solicitată în capătul liber de o forţă verticală F.
În secţiunea din încastrare tensiunile maxime sunt:

My 6 Fl
 max   ,
Wy bh 2
hh (a)
Tz S y Fb
 max   243 F.
bI y bh3 2 bh
b
12
 Încovoierea 261
b
max
F
y My max

h
x
Tz
l
max
F z
+
Tz
-Fl
–
My

Fig. X.11 Grindă solicitată la încovoiere plană simplă

Rezultă :
 max 4l
 . (b)
 max h

Raportul 4l/h arată că tensiunea  este mult mai mare decât tensiunea .
Având în vedere faptul că max este foarte mic, calculul de rezistenţă al grinzii
se face funcţie de tensiunea normală . Aceasta cu atât mai mult, cu cât în locul
în care  este maxim, tensiunea  este nulă, ceea ce confirmă ipoteza că
tensiunea tangenţială  nu influenţează mărimea tensiunii normale  a cărei
relaţie de calcul a fost asimilată din solicitarea de încovoiere pură.

P X.1 Să se dimensioneze grinda din fig. de mai jos, de secţiune

circulară, considerând tensiunea admisibilă a = 120 MPa. Să se calculeze si
max şi să se compare cu valoarea tensiunii .

Diagrama s-a trasat în conformitate cu (§ II.4.2).

M max
Aplicând relaţia de dimensionare, relaţia (X.14), Wynec  , se
a
d3 7 103 103 7 103 103  32
obţine:  , rezultând: d  3  84.06 mm .
32 120 120  
262 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

4 Tz
În conformitate cu (§ X.3.1) pentru secţiunea circulară  max  
3 A
4 10 103
  2.406 MPa . Comparativ cu tensiunea  , valoarea lui  este
3   842
4
mult mai mică.

5 kNm 20 kN
H1=17.3 kN 1 2 3 30 4
x12 x23 x43

V1=5 kN V1 V3=15 kN
1200 1200 700
17.3
+ [kN]
N

10
+
T [kN]
–
5
7
6
– 1 –
M [kNm]

Fig. P.X.1

X.4 Lunecarea longitudinală

La solicitarea de încovoiere simplă, tensiunile tangenţiale din secţiunea

transversală, cu toate că au valori mici, dezvoltarea lor şi în secţiunea
longitudinală impune ca în anumite cazuri să fie luate în considerare. Dealtfel,
la grinzile scurte, valorile tensiunilor  şi  sunt mai apropiate.
Se consideră o grindă scurtă de lemn (material anizotrop) încastrată,
solicitată în capătul liber de o forţă F, fig. (X.12).
 Încovoierea 263

II I Fl
F
O

h
x

b
y z l

F
+
Tz

Fl

–
My

Fig. X.12 Bară scurtă din lemn

Se constată că odată cu creşterea forţei materialul cedează, dar nu prin

smulgere în secţiunea transversală II unde tensiunea  este maximă, ci prin
lunecarea relativă a suprafeţelor din secţiunea longitudinală I. Datorită
dualităţii tensiunilor tangenţiale, în această secţiune I se dezvoltă tensiunea 
egală cu cea din secţiunea transversală în dreptul fibrei de calcul. Fenomenul
poartă denumirea de lunecare longitudinală, efortul se notează cu Fl şi se
numeşte forţă de lunecare.
Dacă se consideră tensiunea  constantă (în cazul în care  este variabil
de-a lungul secţiunii longitudinale se consideră valoarea cea mai mare) pe
intervalul l din planul de lunecare de lăţime b, rezultă valoarea forţei de
lunecare:
TS TS
Fl    b  l  z y  b  l  z y  l (X.32)
bI y Iy
De remarcat că la solicitarea de încovoiere efortul Fl se manifestă în
secţiunile longitudinale, valoarea acestuia fiind dependentă de tensiunea  din
secţiunea transversală, determinat din relaţia lui Juravski, relaţia (X.23), fig.
(X.8.e).
264 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

Pentru cazul prezentat, tensiunea maximă max se dezvoltă pe axa Oy

astfel că valoarea maximă a efortului este:

bh 2
3l
Fl max  8 3  Tz  l  T (X.33)
bh 2h
12

h
x

y
z b
l

F/2
F/2 x

z Secţiunea I-I
F/2
I max
F/2 x

Fig. X.13 Grindă încastrată formată din două bare suprapuse

de aceeaşi secţiune dreptunghiulară
 Încovoierea 265

Forţa de lunecare exprimă legătura dintre fibrele conţinute în două

plane longitudinale adiacente ale unei grinzi. Dacă această legătură nu există,
ca în cazul grinzilor suprapuse, parametrii încovoierii se modifică după cum se
prezintă în continuare.
Se consideră o grindă încastrată de lungime l formată din două bare
suprapuse de aceeaşi secţiune dreptunghiulară, fig. (X.13). În lipsa forţelor de
frecare, fiecare bară preia câte o jumătate din forţa exterioară şi se curbează
independent.
O astfel de grindă se numeşte grindă compusă neîmbinată, fig. (X.13),
având tensiunea normală maximă şi curbura de valoarea:

F
l
12 Fl
 max ne
  2
2

h bh 2
b  
2
6
(X.34)
F
1 l
2 48 Fl
   
   ne
3
h Ebh3
b  
E  
2
12

Dacă barele se îmbină, grinda lucrează ca un tot unitar, fig. (X.14).

Rezultă grinda compusă îmbinată la care:
F  l 6 Fl
 max  
b  h 2 bh 2
6 (X.35)
1 F l 12 Fl
 
 bh 3
Ebh3
E
12
Se constată că:
1 2 1
  2 şi  max ne  2 max (X.36)
  ne 
În cazul grinzii formate din n bare neîmbinate, se observă că aceasta
este de n2 ori mai suplă şi numai de n ori mai puţin rezistentă decât o grindă
formată dintr-o singură bucată. Această diferenţă între coeficienţii de reducere
a parametrilor studiaţi este folosită în construcţia arcurilor cu foi.
266 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

Pentru preluarea unor solicitări mai mari se folosesc grinzi compuse

îmbinate.
Se consideră grinda din fig. (X.13) îmbinată conform fig. (X.14).

F b

h
Secţiunea I-I
I F
max

Fig. X.14 Grindă compusă îmbinată

Menţinerea legăturii dintre cele două bare se face prin şuruburi (nituri).
Forţa de lunecare Fl este preluată de secţiunile transversale ale niturilor ce sunt
solicitate la forfecare, relaţia (VII.4). Pentru cazul studiat tensiunea tangenţială
 în elementele de îmbinare are valoarea:

3l
Tz
Fl Fl 2 h 3 l
    Tz   a (X.37)
A d 2
d 2
4 hd 2
ns 8 1 
4 4

X.4.1 Grinzi compuse îmbinate prin nituire

Grinzile compuse îmbinate sunt utilizate adeseori în tehnică (grinzi

realizate prin sudare sau nituire). Astfel, în domeniul construcţiilor metalice, în
funcţie de mărimea momentului încovoietor, se adoptă următoarele trei soluţii:
- pentru momente încovoietoare relativ mici se utilizează profile
laminate;
- pentru valori intermediare ale momentului încovoietor se pot utiliza
grinzi compuse din platbenzi şi profile cornier, numite grinzi cu
inimă plină;
 Încovoierea 267

- pentru momente încovoietoare foarte mari se folosesc grinzi cu

zăbrele.

Calculul de rezistenţă al grinzilor compuse presupune rezolvarea a două

probleme:
- dimensionarea secţiunii transversale cu ajutorul relaţiei lui Navier,
astfel încât grinda compusă să reziste momentului încovoietor
maxim; în cazul grinzilor cu inimă plină se adoptă de obicei
dimensiunile secţiunii transversale şi se fac calcule de verificare;
- dimensionarea îmbinării dintre elementele grinzii compuse, astfel
încât să se asigure rezistenţa îmbinării faţă de lunecarea
longitudinală.
Se consideră o grindă compusă îmbinată prin nituire solicitată conform
fig. (X.15).

F
x

a l-a
l
F (l-a)
l + Tz  S y

Tz b Iy
– Fa
l
My
My 
+ Wy

F (l-a) a
l

Fig. X.15 Grindă compusă îmbinată prin nituire

Dacă se alege constructiv diametrul niturilor funcţie de grosimea

profilelor îmbinate, prin calcul se stabileşte distanţa dintre nituri, e1 pentru
talpă şi e2 pentru inimă, fig. (X.16).
268 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

Secţiunea I-I
I II 

t
e2
b
D x y x
Inimă
Cornier
Talpă

I II z
e1
e3

Fig. X.16 Profile îmbinate prin nituire

Pe lângă calculul de forfecare având în vedere grosimea mică a tablelor,

se are în vedere şi strivirea niturilor produsă de forţa de lunecare Fl. În calcul se
consideră că sistemul cedează deja la valoarea capabilă cea mai mică Flcap
dintre cele două solicitări menţionate.
În secţiunea I-I, îmbinarea tălpii superioare cu cornierele de legătură se
face prin două nituri care preiau forţe de lunecare  Fl e pe unul din intervalele
1

l
n de lungime e1  . În cazul în care diagrama de forţe tăietoare T nu are
n
variaţii mari de mărime pe lungimea l a grinzii, se adoptă valoarea cea mai
mare a acesteia.
Conform relaţiei (VII.32), se poate scrie:
Tz S y Tz S y l
 Fl e   e1   . (X.38)
1
Iy Iy n
Rezultă:
 Fl e Iy
e1 
. 1
(X.39)
TS y
unde Sy este momentul static al ariei secţiunii transversale al tălpii.
Aşa cum s-a arătat mai înainte, în relaţia (X.39) se introduce valoarea
cea mai mică a lui  Fl e obţinută din cele două solicitări, după cum urmează:
1
 Încovoierea 269

- forfecare:

 Fl e  Fl e  Fl e
 1
 1
 1
a ; (X.40)
A d2 d2
ns 2 1 
4 4

d2
 Fl e  a (X.41)
1
2

- strivire, relaţia (VII.9):

P  Fl e  Fl e  Fl e
 str   1
 1
 1
  a str , (X.42)
  n  d  tmin 2  d  tmin

 Fl e 1
 2  d  tmin   a str , (X.43)

unde tmin reprezintă valoarea cea mai mică dintre grosimea tălpii şi grosimea
cornierului.
Pentru calculul lui e2, dintre inimă şi corniere, se are în vedere secţiunea
II în care asamblarea se face printr-un nit cu două secţiuni de forfecare, iar Sy
are o valoare mai mare deoarece include şi momentul static al secţiunilor
transversale ale celor două corniere.
De regulă, se adoptă o singură valoare e, cea minimă, pentru uşurinţa
realizării practice a grinzilor.
Din motive constructive sau de uşurare a greutăţii grinzii, uneori se
practică găuri în inima grinzii. Dacă distanţa dintre aceste găuri este prea mică,
atunci forţa de lunecare poate produce forfecarea în fibra medie a grinzii pe
porţiunea dintre găuri. Forţa de lunecare pe distanţa e3 dintre două găuri
consecutive are expresia:

Tz S ymax
 Fl e   e3 , (X.44)
3
Iy

unde S ymax este momentul static al jumătăţii de secţiune faţă de axa neutră.
Pentru ca materialul dintre două găuri consecutive de diametru D să reziste,
este necesar ca:
270 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

 Fl e Tz S y max e3
 ef  3
 a , (X.45)
b( e3  D ) bI y e3  D

de unde rezultă pasul găurilor din inimă:

D
e3  . (X.46)
Tz S y max
1
bI y a

X.4.2 Grinzi compuse îmbinate prin sudură

Îmbinarea grinzilor compuse, de regulă, se realizează prin sudură care,

pe porţiuni, poate fi continuă sau intermitentă.
Se consideră o grindă, solicitată ca şi grinda nituită, fig. (X.15),
confecţionată prin sudură continuă. Se determină grosimea (calibrul) sudurii în
ipoteza că la grindă se cunosc încărcarea, forma şi mărimea secţiunii,
caracteristicile materialului. Calculul se face având în vedere forţa de lunecare
pe unitatea de lungime fl:

Fl Tz S y
fl   . (X.47)
l Iy

Sudura fiind solicitată la forfecare, pentru îmbinarea studiată, la care

efortul este preluat de două cordoane de sudură, tensiunea tangenţială pe
unitatea de lungime este:

fl TS
  z y   as . (X.48)
2  a 1 2  a  I y

Rezultă grosimea sudurii:

Tz S y
a . (X.49)
2 I y as

În cazul în care grinda compusă se realizează prin sudură intermitentă,

dimensionarea sudurii se face pe un interval de lungime e, sudura fiind aplicată
pe o lungime c, fig. (X.17).
 Încovoierea 271

1 c
Talpă e
y x x

Inimă

z
a

Fig. X.17 Grindă compusă realizată prin sudură

Pe un interval, două cordoane de sudură preiau o forţă de lunecare de

valoarea:

Tz S y
Fl  e. (X.50)
Iy

Condiţia de rezistenţă este:

Fl Tz S y e
    as . (X.51)
2a(c  2a) 2a(c  2a) I y

În ipoteza că se adoptă calibrul sudurii, a, funcţie de grosimea minimă a

inimii sau a tălpii, rezultă lungimea e a intervalului pentru o lungime efectivă a
cordonului c aleasă pe criterii tehnologice:

2a(c  2a) I y as
e . (X.52)
Tz S y

P.X.2 O grindă cu inima plină, având forma şi dimensiunile din fig.

(P.X.2), este încărcată cu două sarcini concentrate egale, F = 200 kN. Să se
verifice elementele de îmbinare pentru două variante constructive: grindă
nituită (P. X.2.a) şi grindă sudată continuu (P.X.2.b).
272 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

A1 10024
y1
F = 200 kN F y2
A2 L 40405 20012
y3, y y
A3 20012
200 450 200
a
F 200 10024
+ z
Tz [kN] z
–
200 F

Fig. P.X.2

Caracteristicile materialului:

 a =150 MPa,  a nit  100 MPa,  a s =100 MPa,  a str  250 MPa

Caracteristicile geometrice ale îmbinării:

- demontabilă: e1  e2  60 mm, dnit  20 mm;

- nedemontabilă: a  6 mm , sudură continuă;

Caracteristicile geometrice ale secţiunii:

- talpa: platbandă 100  24; aria A1 ;
- inima: platbandă 200  12; aria A3 ;
- profilul cornier: L 40  40  5:
I y  I z  5.43 cm 4  5.43 104 mm 4 , A2  3.79 cm 2  3.79 102 mm 2 ,
g  5 mm, e  7.7 mm .

Varianta I. Grindă compusă nituită

Momentul de inerţie al întregii secţiuni în raport cu axa neutră:

I y  2  I y1  A1d12   I y 3  4  I y 2  A2 d 22  ;
 Încovoierea 273

 10  2.43 2  1.2  20
3
Iy  2  10  2.4 11.2   
 12  12
4  5.43  3.79  9.232   8158 cm4  8158 104 mm4

Cazul 1. Lunecarea cornierelor în raport cu inima

Momentul static al unei tălpi şi a profilelor cornier adiacente tălpii

analizate în raport cu axa Oy a întregii secţiuni (momentul static definit de
forfecarea nitului în două secţiuni) este:

S y  10  2.4 11.2  2  3.79 10  0.77   339 cm3  339 103 mm3 .

Forţa de lunecare pe lungimea unui pas  Fl 1 se calculează cu relaţia

(X.38):
Tz S y 200000  339
 Fl 1   e1   6  49865 N
Iy 8158

Verificarea niturilor la forfecare, n =1, s =2:

 Fl 1  Fl 1 49865 N
    7940  79.4 MPa   a
A d 2
2 2
cm 2
ns 1 2 
4 4

Verificarea niturilor la strivire (nitul, n = 1, este strivit de cele două

profile):

P  Fl 1  Fl 1 49865 N
 str      24930  249.3 MPa   a str
  2  n  d  tmin 2 1 2  0.5 cm2

Cazul 2. Lunecarea tălpii în raport cu cornierele

Momentul static al unei tălpi în raport cu axa Oy a întregii secţiuni

(momentul static definit de forfecarea a două nituri într-o singură secţiune de
forfecare) este:

S y  10  2.4 11.2  269 cm3  269 103 mm 3

274 TEORIA ELASTICITĂŢII ŞI REZISTENŢA MATERIALELOR

Forţa de lunecare pe lungimea unui pas  Fl 2 se calculează cu relaţia

(X.38):
Tz S y 200000  269
 Fl 2   e2   6  39570 N
Iy 8158
Verificarea niturilor la forfecare, n =2, s =1:
 Fl 2  Fl 2 39570 N
    6280  62.8 MPa   a
A d 2
2 2
cm 2
ns 2 1 
4 4
Verificarea niturilor la strivire (se strivesc două nituri concomitent, n =
2):
P  Fl 2  Fl 2 39570 N
 str      19780  197.8 MPa   a str
  n  d  tmin 2  2  0.5 cm2

Varianta II. Grindă compusă sudată

Sudura dintre inimă şi talpă este solicitată la forfecare. În acest caz

momentul de inerţie al întregii secţiuni în raport cu axa neutră este:

 10  2.43  1.2  203

I y  2  I y1  A1d12   I y 3  2   10  2.4 11.22   
 12  12
 6845 cm4  6845 104 mm 4

Momentul static al unei tălpi în raport cu axa Oy a întregii secţiuni:

S y  10  2.4 11.2  269 cm3  269 103 mm 3

Forţa de lunecare pe unitatea de lungime se calculează cu relaţia (X.47):

Tz S y 269  20000
fl  1   7860 N
Iy 6845

Verificarea sudurii la forfecare (două cordoane de sudură) în planul

lunecării:
f 7860 N
 l   6550  65.5 MPa   as .
2a 1 2  0.7 12 cm 2