4.

4.1 SÂMBURELE CENTRAL AL SECŢIUNII TRANSVERSALE

Sâmburele central este zona din jurul centrului de greutate al secţiunii

transversale în care se poate aplica forţa axială excentrică astfel încât semnul
tensiunilor  x pe secţiune să fie unic.
Determinarea sâmburelui central este importantă în cazul materialelor care
preiau tensiuni normale de un singur semn. De exemplu, pământurile nu preiau
întinderi. Din acest motiv, este de dorit ca tensiunile normale să fie de compresiune pe
toată suprafaţa secţiunii de contact dintre fundaţie şi terenul de fundare.
Dacă forţa axială se aplică în interiorul sâmburelui central, excentricităţile forţei
în raport cu axele centrale şi principale ale secţiunii, e z şi e y , au valori mici. Aşa cum
rezultă din expresiile tăieturilor axei neutre,
i y2 i2
z0   ; y0   z
ez ey
în acest caz z 0 şi y 0 au valori mari, deci axa neutră se află în afara secţiunii
transversale, iar diagrama  x este un trapez, cu semn unic pe toată secţiunea, şi anume
semnul forţei axiale. Dacă forţa se aplică în afara sâmburelui central, adică
excentricităţile e z şi e y au valori mari, atunci tăieturile axei neutre au valori mici, axa
neutră taie secţiunea, iar diagrama  x are variaţie liniară, cu ambele semne pe
secţiune. Dacă forţa normală se aplică pe conturul sâmburelui central, axa neutră este
tangentă la conturul secţiunii, iar diagrama  x este un triunghi, deasemenea cu semn
unic.
Se demonstrează următoarea teoremă, pe care se bazează construcţia
sâmburelui central: „Dacă punctul de aplicaţie a forţei normale excentrice se
deplasează pe o dreaptă din planul secţiunii transversale, axa neutră corespunzătoare se
va roti în jurul unui punct fix”.
În figura 4.1, dreapta  intersectează axele centrale principale în punctele B1 şi
B2. În punctul B de pe dreapta  se aplică forţa normală excentrică N, care se poate
descompune în două componente având punctele de aplicaţie în B1 şi B2. Pentru
componenta din B1, axa neutră corespunzătoare este a. n. 1, iar pentru componenta
din B2, axa neutră corespunzătoare este a. n. 2. Tăieturile celor două axe neutre cu
axele centrale principale sunt
i y2 iz2
z0  z1   şi y0  y2   (1)
ez ,1 e y,2
Cele două axe neutre se intersectează în punctul M. Deci în acest punct tensiunea
normală este nulă, indiferent de mărimea componentelor din B1 şi B2 sau de poziţia
punctului B pe dreapta  . Rezultă că atunci când B se deplasează de la B1 la B2, axa
neutră se roteşte în jurul punctului M.
Corolarul teoremei are următorul enunţ: „Dacă forţa axială se aplică în punctul
M, axa neutră este dreapta  care uneşte punctele B1 şi B2. ”

17
 

M a. n. 1
G B2 z1 y
B ez,1
axa neutră
rotită B1

y2 ey,2

a. n. 2
z

Fig. 4.1

Pentru construcţia sâmburelui central, se trasează axele neutre caracteristice

tangente la secţiune. În cazul secţiunilor care se înscriu într-un poligon, vor fi axe
neutre care coincid cu laturile poligonului şi axe neutre care unesc vârfurile acestuia.
În cazul secţiunilor circulare, există o infinitate de axe neutre tangente, dar într-un
punct de pe contur tangenta este unică.
Se determină tăieturile axelor neutre cu axele centrale principale. Se calculează
excentricităţile forţelor normale cărora le corespund aceste axe neutre, cu formulele
i y2 iz2
ez   şi e y  
z0 y0
Unind punctele de coordonate ez şi ey se obţine conturul sâmburelui central. Pentru n
axe neutre distincte se obţin n puncte de aplicaţie a forţelor normale excentrice. Pentru
secţiuni poligonale, sâmburele central este un poligon convex cu n laturi şi n vârfuri.
Pentru secţiuni circulare sau inelare, sâmburele central este un cerc.
Conturul secţiunii din figura
4.2 are o concavitate. Dar cele
a.n

cinci axe neutre tangente la

.1

secţiune închid un poligon convex,

z1 .5
a.n deci şi sâmburele central va fi un
3 poligon convex. Coordonatele
y
ez,1
2 4 punctului 1, corespunzător axei
a.n. 3 1 5 .2 neutre 1, sunt
a.n
i y2 iz2
ey,1 y1 ez ,1   şi e y ,1  
z1 y1
Analog se obţin celelalte vârfuri
a.n
.4

ale sâmburelui central. Când axa

neutră 1 se roteşte în jurul
z punctului B până ajunge pe poziţia
axei neutre 2, punctul de aplicaţie a
Fig. 4.2 forţei normale excentrice se
deplasează pe latura 1-2 a
sâmburelui central, de la punctul 1
la punctul 2.
18
 b

h h/6 y y y 1
b/6 R/4
R
z z z b/3 b/3 b/3
Fig. 4.3

În figura 4.3 se prezintă sâmburele central pentru câteva tipuri de secţiuni.

h
Pentru secţiunea dreptunghiulară de laturi b şi h, acesta este un romb cu diagonalele
3
b
şi . Pentru profilele laminate I, sâmburele central este un romb alungit pe direcţia
3
R
inimii. Pentru secţiunea circulară de rază R, sâmburele central este un cerc de rază
.
4
La ziduri sau la fundaţiile continue, sâmburele central ocupă treimea centrală a
secţiunii transversale.

4.2 ZONA ACTIVĂ LA SECŢIUNEA DREPTUNGHIULARĂ

COMPRIMATĂ EXCENTRIC

Problema zonei active se întâlneşte la blocurile de fundaţie comprimate

excentric, atunci când forţa normală se aplică în afara sâmburelui central. În acest caz,
tensiunile  x pe talpa de fundaţie au ambele semne. Deoarece pământurile nu preiau
întindere, apare tendinţa de desprindere a fundaţiei de teren (fig. 4.4, a). Zona rămasă
în contact cu terenul, pe care se dezvoltă numai tensiuni de compresiune, se numeşte
„zonă activă”. Pe suprafaţa zonei active se admite o distribuţie liniară a tensiunilor  x ,
ca în figura 4.4, c, iar în restul secţiunii tensiunile normale  x sunt nule.
Lungimea zonei active şi tensiunile maxime
de compresiune se determină din relaţiile de
a echivalenţă statică dintre forţa normală excentrică
N şi rezultanta tensiunilor pe zona activă: N este
egală cu volumul prismului de tensiune şi se aplică
h în centrul de greutate al acestuia.
n În figura 4.4, b, excentricitatea forţei
normale excentrice este mai mare decât
b N y b semidiagonala rombului reprezentând sâmburele
e c h
central pentru secţiunea dreptunghiulară, e  .
n z 6
d
b Dreapta n-n reprezintă axa neutră a zonei
active, a cărei poziţie rezultă din condiţia ca
c punctul de aplicaţie a forţei normale N să fie în
dreptul centrului de greutate al diagramei
(2/3)d d/3  max triunghiulare de tensiuni:
d = 3c
Fig. 4.4

19
 h h 
în care d este lungimea zonei active şi c   e . Rezultă d  3  e  . Baza
2 2 
prismului de tensiuni este diagrama triunghiulară a tensiunilor, iar înălţimea acestuia
1
este lăţimea fundaţiei, b. Deci volumul prismului este N   max db , de unde rezultă
2
2N 2N
 max  
db AZ . A.
în care AZ . A  db reprezintă aria zonei active. Tensiunea maximă trebuie să fie mai
mică sau egală cu rezistenţa de calcul la compresiune a terenului de fundare.

4.3 STAREA SPAŢIALĂ DE TENSIUNE

4.3.1 Variaţia tensiunilor în jurul unui punct

Se izolează un tetraedru elementar dintr-un corp solicitat. Laturile tetraedrului

pe direcţiile ortogonale x, y, z sunt dx, dy şi dz. Tetraedrul va fi în echilibru sub
acţiunea forţelor de legătură de pe feţele sale – tensiunile totale p x , p y şi p z de pe
feţele ortogonale de normale x, y şi z, şi tensiunea totală p de pe faţa înclinată de
normală  (fig. 4.5, a). Se presupun cunoscute componentele tensiunilor totale pe cele
trei feţe elementare ortogonale. Acestea formează tensorul de tensiune
  x  yx  zx 
 
T  xyz    xy  y  zy 
 
 xz  yz  z 
Se observă că pe coloanele tensorului se regăsesc componentele tensiunilor totale de
pe feţele ortogonale:
 p x   x i   xy j   xz k

 p y   yxi   y j   yz k
 p   i  j   k
 z zx zy z

unde i , j şi k reprezintă versorii axelor x, y şi z.

pz z

py dx
i x zy x
px j yz
k dy zx y
yx
xz xy
y y dz px
x
p y
( l, m, n)
l  cos , x  p z
p m  cos , y 
n  cos , z 
z z

a b
Fig. 4.5

20
 Pe faţa înclinată de normală , componentele tensiunii totale pe axele x, y, z
sunt p , x , p , y şi p , z (fig. 4.5, b). Deci tensiunea totală este
p  p , x i  p , y j  p , z k
Între versorul normalei la faţa înclinată şi versorii axelor x, y, z există relaţia
  li  m j  nk
în care l, m şi n sunt parametrii directori ai normalei  .
Echilibrul tetraedrului elementar se exprimă prin trei ecuaţii de proiecţie pe
axele x, y, z şi trei ecuaţii de moment în raport cu aceste axe. În ecuaţiile de echilibru
intervin forţe, şi anume forţele elementare care se obţin prin produsul dintre tensiuni şi
ariile pe care acestea se dezvoltă. Ecuaţiile de moment sunt identic satisfăcute datorită
dualitaţii tensiunilor tangenţiale:  xy   yx ,  xz   zx ,  yz   zy . Ecuaţiile de proiecţie
sunt:
 x  0  p , x dA   x dAx   yxdAy   zx dAz
 y  0  p , y dA   xydAx   y dAy   zy dAz
 z  0  p , z dA   xz dAx   yz dAy   z dAz
în care dA este aria feţei elementare înclinate, iar dAx , dAy şi dAz sunt ariile feţelor
elementare ortogonale. Între aceste arii şi parametrii directori ai normalei  există
relaţiile
dAx dAy dAz
l;  m; n
dA dA dA
Rezultă următorul sistem de ecuaţii:
 p , x   x l   yx m   zx n

 p , y   xyl   y m   zy n (1)
 p   l  m   n
  ,z xz yz z
Sistemul (1) se poate scrie matriceal sub forma p  T  ν , în care vectorii p şi ν

sunt p  p , x p , y p , z  T şi ν  l
m n T .
Aşadar, dacă se cunosc tensiunile pe trei feţe ortogonale ce trec printr-un punct,
se poate determina tensiunea totală pe orice plan înclinat ce trece prin punctul
respectiv. Deci tensorul tensiunilor T defineşte complet starea de tensiune dintr-un
punct.
x Tensiunea totală p se poate
descompune în două componente:
tensiunea normală la planul înclinat
y   şi tensiunea din planul înclinat 
(fig. 4.6). Aşadar, p     .
La rândul său, componenta
tangenţială  se poate descompune
p după axele ortogonale  şi  din
z planul înclinat:
    
Fig. 4.6

21
Tensiunea normală   fiind proiecţia tensiunii totale p pe axa normală ,
intensitatea sa se obţine ca produs scalar dintre vectorul tensiunii totale şi versorul
normalei:
  p   ( p , x i  p , y j  p , z k )(li  mj  nk )  p , x l  p , y m  p , z n (2)
S-a ţinut seama de relaţiile:

i  i  11 cos0  1 , i  j  1  1  cos
 0 , etc.
2
Înlocuind în relaţia (2) ecuaţiile sistemului (1), se obţine
   x l 2   y m 2   z n 2  2 xylm  2 yzmn  2 zx nl (3)

Intensitatea tensiunii tangenţiale,   , se determină cu relaţia   p2  2 , în care

p2  p2, x  p2, y  p2, z
Componentele  şi  se determină ca produse scalare dintre vectorul tensiunii
totale p şi versorii axelor  şi , respectiv
  l  i  m j  n k ,   l  i  m j  n k
unde l  , m  , n şi l  , m , n sunt parametrii directori ai axelor  şi  în sistemul de
axe (xyz). Aşadar,
  p    p , xl   p , y m  p , z n 
 ( x l  yxm   zx n) l '( xyl   y m   zy n) m'( xzl   yz m   z n) n'  (4)
  x ll    y mm   z nn   yx (ml   lm)   zx (nl   ln)   zy (nm  mn)
Analog se obţine   .
Similar, se pot obţine relaţii pentru componentele tensiunilor totale asociate
planelor înclinate de normale  şi  care trec prin punctul O. În sistemul triortogonal
de axe ( ) tensorul de tensiune va fi
      
 
T         
 
      
Componentele tensorului T   depind de componentele tensorului T  xyz  prin
relaţii de tipul (3) şi (4). Între tensorii T  xyz  şi T   există deci o relaţie de
transformare.
Ţinând seama de faptul că l, l  , l  , respectiv m, m  , m şi n, n , n sunt
cosinuşii directori ai axelor x, y şi z faţă de sistemul triortogonal de axe (), deci
l 2  l  2  l  2  1 , lm  l m  l m  0 , etc.
rezultă:
        x (l 2  l 2  l 2 )   y (m 2  m 2  m 2 )   z (n 2  n2  n2 ) 
 2 xy (lm  l m  l m)  2 yz (mn  mn  mn)  2 zx (nl  nl   nl ) 
x  y z
Deci suma tensiunilor normale pe trei plane ortogonale ce trec printr-un punct este
aceeaşi (constituie un invariant la rotirea sistemului de axe).

22