3.

Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 1

Capitolul
SOLICITĂRI AXIALE
CURS 6 ½ -7 – ½ 30.03.2020 + 06.04.2020

1. Generalităţi
În domeniul instalaţiilor se întâlnesc frecvent suprafeţe de rotaţie – învelitori de rotaţie, de
exemplu: recipiente sub presiune – mantaua şi fundurile recipientului, rezervoare, cazane
ignitubulare, schimbătoare de căldură, conducte, etc.
Suprafeţele de rotaţie sunt generate de mişcarea de rotaţie a unei curbe meridian în jurul
axei de rotaţie. În secţiune transversală (normală pe axa de rotaţie) suprafeţele de rotaţie sunt
cercuri paralele.
Deoarece presiunea fluidului din interior este relativ redusă (comparativ cu rezistenţele
2 -2 2
admisibile la tracţiune) – în general maxim zeci de bar (1 bar = 1 daN/cm = 10 daN/mm ),
rezultă că grosimea peretelui suprafeţei de rotaţie este în general mică, respectându-se condiţia
de pereţi subţiri:
s d
 0,1  e  1,2 ;
di di

în care: di , de - este diametrul interior/exterior al suprafeţei de rotaţie;

s – grosimea peretelui suprafeţei de rotaţie.
Modul cel mai simplu de tratare al suprafeţelor de rotaţie cu pereţi subţiri este de a
considera învelitoarea ca o membrană solicitată numai la tracţiune, conform teoriei de membrană
sau teoriei fără momente.
În baza teoriei de membrană, suprafaţa de rotaţie este solicitată doar la tracţiune. Practic,
este un caz particular al stării de tensiune plană, solicitarea la tracţiune fiind după cele două
direcţii principale:
● direcţia meridianului – tensiunea normală: 1;
2 Rezistenţa materialelor I – Note de curs 6 - 7

● direcţia paralelei – tensiunea normală: 2.

Pe direcţia normală la suprafaţa de rotaţie, acţionează presiunea interioară, care
determină a treia tensiune principală: 3 = - pi, neglijabilă, datorită valorii reduse a presiunii – mai

mică cu două ordine de mărime comparativ cu celelalte tensiuni, în consecinţă: 3  0.

2. Ecuaţiile suprafeţelor de rotaţie cu pereţi subţiri

2.1 Ecuaţia lui Laplace
Se consideră, în fig. 1, suprafaţa de rotaţie generată de mişcarea de rotaţie a unei curbe
meridian oarecare, solicitată normal uniform distribuit de presiunea fluidului din interior: pi.

Fig. 1 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri

 3. Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 3

Se consideră un element de arie: dA, delimitat după cum urmează:

- de două curbe meridian infinit apropiate: m1, m2, având centrul de curbură în punctul

O1, respectiv raza de curbură: 1;

- de două cercuri paralele infinit apropiate: p1, p2, având centrul de curbură în punctul

O2, respectiv raza de curbură: 2.

Corespunzător acestor curbe, elementul de arie se detaşează normal (perpendicular) pe
suprafaţa învelitorii, desenat detaşat în fig. 2.

Fig. 2 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri – elementul de arie

În planele de secţionare ale suprafeţei de rotaţie se aplică următoarele tensiuni normale –

după direcţiile principale, care acţionând pe suprafeţele secţionate determină următoarele forţe:
 direcţia meridianului:
tensiunea normală: 1, acţionează pe aria: 2  d2  s, determinând forţa: F1 =1  2  d2  s ;
4 Rezistenţa materialelor I – Note de curs 6 - 7

 direcţia paralelei:
tensiunea normală: 2, acţionează pe aria: 1  d1  s, determinând forţa: F2 =2  1  d1  s .
Normal pe elementul de arie:
dA = 1  d1  2  d2 ;

în centrul acestuia, acţionează presiunea interioară: pi, determinând forţa:

F = pi  dA = pi  1  d1  2  d2 .
Sistemul de forţe care acţionează asupra elementului de arie este în echilibru, în
consecinţă, se scriu proiecţiile forţelor pe direcţia normalei în centrul elementului (direcţia presiunii
interioare):
d1 d
2  F1  sin  2  F2  sin 2  F ;
2 2
respectiv, înlocuind valoarea forţelor, rezultă:
d1 d
2  1  2  d2  s  sin  2  2  1  d1  s  sin 2  pi  1  d1  2  d2 ;
2 2
d d
Deoarece, unghiurile elementare: d sunt infinit de mici, se consideră: sin  ,
2 2
rezultând relaţia:
d1 d 1
2  1  2  d2  s   2  2  1  d1  s  2  pi  1  d1  2  d2 ;
2 2 1  1  2  2  s

1  p
  2  i; (1)
1 2 s

relaţie cunoscută sub numele de ecuaţia lui Laplace.

Ecuaţia lui Laplace indică dependenţa dintre tensiunile normale principale şi razele de
curbură ale suprafeţei de rotaţie.

2.2. Ecuaţia de proiecţii pe axa de rotaţie

Întrucât, ecuaţia lui Laplace are două necunoscute – tensiunile normale, este necesară o a
doua relaţie - ecuaţia de proiecţii pe axa de rotaţie – axa de simetrie, conform fig. 3.
 3. Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 5

Fig. 3 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri – proiecţia pe axa de rotaţie

Pe suprafaţa de rotaţie acţionează: presiunea interioară: pi, respectiv tensiunea normală

după direcţia meridianului: 1.

Se consideră un element de arie oarecare: dA, asupra căruia acţionează normal presiunea
interioară: pi, care determină forţa elementară: dF, care se descompune după direcţia normală şi
paralelă la axa de rotaţie (simetrie), după cum urmează:
dF = pi  dA ;
● componenta normală la axa de rotaţie (în desen orizontală):
dFo = pi  dA  sin  ;
● componenta după direcţia axei de rotaţie (în desen verticală):
dFv = pi  dA  cos  .

Datorită simetriei suprafeţei de rotaţie, există un element de arie: dA’, simetric faţă de: dA.
6 Rezistenţa materialelor I – Note de curs 6 - 7

Acţiunea presiunii pe: dA’, determină forţa: dF’, a cărei proiecţie orizontală: dFo’, este egală şi de

sens contrar faţă de: dFo. În consecinţă, componentele orizontale se anulează reciproc.
Sistemul de forţe este în echilibru, în consecinţă se efectuează proiecţia forţelor pe axa de
rotaţie – axa de simetrie, după cum urmează:

 proiecţia forţei determinată de acţiunea presiunii interioare – componenta verticală:

Fv   dFv  pi  cos  dA  pi  cos  dA  pi   r 2 ;

în care: dA  cos  - este proiecţia elementului de arie: dA, pe un plan normal la axa de rotaţie,

 cos   dA    r
2
respectiv: - este proiecţia întregii suprafeţe de rotaţie pe un plan

normal la axa de rotaţie – proiecţia fiind un cerc;

 proiecţia forţei: F1, determinată de acţiunea tensiunii normale: 1:

F1 = 12rs ;  F1v = 12rs sin1 .

Sistemul de forţe fiind în echilibru, rezultă:
2
Fv = F1v  pi r = 12rs sin1 ;

simplificând, rezultă tensiunea normală: 1:

pi  r p 
1   i 2; (2)
2  s  sin1 2s
r
în care:  2  - este raza de curbură a cercului paralel în planul normal la suprafaţa de
sin1
rotaţie.
În concluzie, pe baza ecuaţilor de echilibru, rezultă sistemul de ecuaţii care permite
calculul de rezistenţă al suprafeţelor de rotaţie cu pereţi subţiri:

 ecuaţia lui Laplace:

1  p
 2  i;
1 2 s
 3. Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 7

 ecuaţia de proiecţii pe axa de rotaţie:

pi   2
1  .
2s

3. Calculul de rezistenţă al suprafeţelor de rotaţie cu pereţi subţiri

Cunoscând din punct de vedere geometric suprafaţa de rotaţie – caracterizată de razele
de curbură ale meridianului şi paralelei, pe baza sistemului de ecuaţii anterior dedus, se
efectuează calculul de rezistenţă al celor mai utilizate suprafeţe de rotaţie din domeniul
instalaţiilor.
Calculul de rezistenţă se face pe baza teoriei I de rezistenţă – teoria tensiunii normale
maxime, conform căreia: Starea limită se atinge când tensiunea normală maximă atinge valoarea
rezistenţei la rupere la solicitarea de tracţiune simplă.

 cilindru – manta cilindrică

Fig. 4 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri – manta cilindrică

Cilindrul prezentat în fig. 4, este generat de mişcarea de rotaţie a generatoarei care este
paralelă cu axa de rotaţie, în consecinţă, avem următoarele raze de curbură:
 meridianul – generatoarea (dreaptă): 1   ;
8 Rezistenţa materialelor I – Note de curs 6 - 7

di
 paralela – cerc: 2  ;
2
care se înlocuiesc în sistemul de ecuaţii, rezultând tensiunile principale:
 tensiunea după direcţia paralelei (circumferenţială) – rel. (1):

1  p p d
 2  i  2  i i ;
1   di s 2s
2
 tensiunea după direcţia meridianului (longitudinală) – rel. (2):
di
pi 
1  2  pi  di .
2s 4s

Observaţie: Tensiunea după direcţia paralelei (circumferenţială) este dublă comparativ cu

tensiunea după direcţia meridianului (longitudinală), în consecinţă solicitarea maximă este după
generatoare (ruperea este după o generatoare).
Pe baza teoriei tensiunii normale maxime (2 = max ), se face calculul de rezistenţă:

pi  di
 calcul de dimensionare: s ; (3)
2  aT
pi  di
 calcul de verificare: 2  max   aT . (4)
2s

 sferă – fund sferic, recipient sferic

Sfera prezentată în fig. 5, este generată de mişcarea de rotaţie a curbei meridian care este
un semicerc, în jurul axei de rotaţie, în consecinţă – datorită simetriei, rezultă:
di
 meridianul  paralela  semicerc: 1   2  ;
2
care se înlocuiesc în sistemul de ecuaţii, rezultând:
 tensiunea după meridian  tensiunea după paralelă, rel (2):
 3. Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 9

di
pi 
1   2  2  pi  di .
2s 4s

Fig. 5 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri – sferă

Observaţie: Pentru aceleaşi valori ale presiunii interioare, diametrului şi grosimii, în cazul
sferei, tensiunea maximă este jumătate din valoarea tensiunii maxime din cazul cilindrului.
Pe baza teoriei tensiunii normale maxime, se face calculul de rezistenţă:
pi  di
 calcul de dimensionare: s ; (5)
4  aT
pi  di
 calcul de verificare: 1  2  max   aT . (6)
4s

 con – fund conic

Conul prezentat în fig. 6, este generat de mişcarea de rotaţie a generatoarei care este
concurentă sub un unghi:  cu axa de rotaţie (rezultă unghiul la vârf al conului: 2 ), în consecinţă,
avem următoarele raze de curbură:
 meridianul – generatoarea (dreaptă): 1   ;
di
 paralela – cercul de rază maximă: 2  ;
2  cos 
10 Rezistenţa materialelor I – Note de curs 6 - 7

care se înlocuiesc în sistemul de ecuaţii, rezultând tensiunile principale:

 tensiunea după direcţia paralelei, rel. (1):

1 2 p pi  di
  i  2  ;
1   di s 2s  cos
2  cos
 tensiunea după direcţia meridianului, rel. (2):
di
pi 
1  2  cos   pi  di .
2s 4  s  cos 

Fig. 6 Suprafaţa de rotaţie cu pereţi subţiri – manta conică

 3. Suprafeţe de rotaţie cu pereţi subţiri 11

Observaţie: Tensiunea după direcţia paralelei (circumferenţială) este dublă comparativ cu

tensiunea după direcţia generatoarei, în consecinţă solicitarea maximă este pe generatoare
(ruperea este după o generatoare).
Pe baza teoriei tensiunii normale maxime (2 = max ), se face calculul de rezistenţă:

pi  di
 calcul de dimensionare: s ; (7)
2  cos    aT
pi  di
 calcul de verificare: 2  max   aT . (8)
2  s  cos 
În calculele tehnice se folosesc relaţii similare, în conformitate cu reglementările şi
normativele în vigoare, care ţin cont de condiţiile de exploatare (coroziune) şi de tehnologia de
execuţie.