Hidrologie

HIDROLOGIE
INTRODUCERE
PRELEGEREA Nr. 1

INTRODUCERE
Apa reprezintă unul din elementele naturale indespensabile existenţei lumii vii.
Ea are un rol fundamental în desfăşurarea proceselor naturale (fizico- chimice, biologice,
climatice, în modelarea reliefului) şi a activităţilor social-economice, constituind un mijloc
important de comunicaţie şi de apărare, o materie primă pentru industrie, o sursă
apreciată pentru energie, pentru irigarea culturilor, alimentarea populaţiei.
Prin diferitelor ei forme de manifestare şi prin larga răspândire pe care o are, apa
alcătuieşte unul dintre cele mai extinse învelişuri ale Terrei, cunoscut sub numele de
hidrosferă1. Aceasta se află în relaţii de interacţiune şi influenţă reciprocă cu celelalte
sfere ale Pământului (atmosfera, litosfera şi biosfera).
Pentru cei mai mulţi dintre noi, apa este un corp incolor, inodor şi insipid.
Această definiţie, însuşită încă din copilărie, lasă o impresie de banalitate. Ca urmare a
caracteristicilor sale, apa este o substanţă extraordinară. Dacă Terra este un organism,
apa joacă rolul sângelui. Dacă poate exista viaţă fără aer, nu acelaşi lucru se poate
spune şi despre apă.
În condiţiile societăţii actuale, apa joacă un rol de primă importanţă în economia
şi bugetul oricărei ţări. Ca urmare a locului ocupat pentru societatea actuală, această
substanţă trebuie foarte bine manageriată.
Hidrologia, în cadrul ştiinţelor geografice, ocupă un rol foarte important, fiind
considerată ştiinţă fundamentală. În acest context trebuie acordatî o atenţie deosebită
fenomenelor hidrologice cu implicaţii majore asupra mediului înconjurător.
Apa, ca agent cu mobilitate ridicată, trebuie studiată cub toate formele sale de
agregare.

1
hidrosfera – totalitatea apelor Pământului, sărate sau dulci, sub toate formele de agregare, răspândite în/pe
pământ, aer şi Oceanul Planetar (hydrosphere). cf. The Encyclopaedic Dictionary. Physical Geography,
Edited by Andrew Goudie

1
 Hidrologie

Cursul de faţă este strcuturat pe 12 capitole. Imoprtanţa cea mai mare este
acordată apelor subterane şi râurilor, deoarece acestea contribuie cu cele mai mari
cantităţi în circuitul economiei generale. Un loc foarte important îl ocupă şi studiul gurilor
de vărsare (estuare şi delte). În actuala modalitate de globalizare, locul de vărsare al
marilor fluvii reprezintă locul de consens între peren şi efemer. Încă din cele mai vechi
timpuri gurilor marilor fluvii au atras populaţia ca urmare a binefacerilor oferite „gratuit”
de natură.
O problemă foarte importantă se referă şi la subiectul legat de poluarea apelor,
mai ales a celor utilizate în alimentarea populţiei.
Lucrarea, astfel, concepută, se adresează studenţilor de la facultăţilor de
geografie, ecologie, hidrotehnică, biologie etc. Şi tuturor celor dornici de cunoaştere.

DEFINIŢII ŞI SUBDIVIZIUNI

Hidrologia2 este ştiinţa care se ocupă cu studiul diferitelor unităţi acvatice, cu

fenomenele şi procesele dinamice, fizice şi chimice specifice acestor unităţi, precum şi
cu modul de folosinţă a apelor pentru diferitele necesităţi social-economice. Cu alte
cuvinte hidrologia este ştiinţa apelor sau ştiinţa care studiază hidrosfera (înveliş
complex aflat în strânsă interacţiune cu celelalte geosfere- atmosfera, litosfera şi
biosfera). Etimologic, cuvântul hidrologie derivă din limba greacă: hydros = apă şi logos
= ştiinţă.
O lată definiţie care poate fi dată este aceea conform căreia hidrologia este o
ştiinţă care se ocupă cu studiul apelor naturale. Cercetează şi stabileşte formarea,
circulaţia şi răspândirea apelor, proprietăţile fizice şi chimice, regimul şi acţiunea lor,
legile fenomenelor şi proceselor desfăşurate în cadrul apelor, dar şi acţiunea lor
mutuală3 cu mediul înconjurător şi cu diverselor activităţi umane.
Conform dicţionarului enciclopedic (The Encyclopaedic Dictionary. Physical
Geography, Edited by Andrew Goudie) hidrologia este „ştiinţa care studiază apa sub
diferitele ei forme şi existenţa acestora în natură. Principalele sale preocupări sunt
circulaţia şi distribuţia apei ca o consecinţă a bilanţului apei4 şi ciclului hidrologic5”.

2
hidrologia – ştiinţa care studiază proprietăţile mecanice, fizice, chimice şi biologice ale apelor marine şi
continentale, formarea, circulaţia şi distribuţia lor în timp şi spaţiu, precum şi interacţiunea
cu mediul înconjurător.
3
mutual - reciproc
4
bilanţ al apei – raportul dintre intrările şi ieşirile unui sistem acvatic
5
cilul hidrologic – succesiuna fazelor prin care trece apa în sistemul atmosferă - pământ

2
 Hidrologie

Ţinând cont de complexitatea structurală şi funcţională a obiectului său de

cercetare, hidrologia poate fi definită mai pe larg ca ştiinţa care studiază toate tipurile de
unităţi acvatice6, din punct de vedere al formării, circulaţiei şi distribuţiei lor, al
proprietăţilor fizice şi chimice care le caracterizează, al proceselor şi legilor generale
care acţionează în hidrosferă, precum şi al modalităţilor de valorificare a resureselor de
apă (I. Pişota).
Întrucât are drept obiect de studiu un element al mediului natural, hidrologia este
încadrată în categoria ştiinţelor fizico- geografice (permite abordări calitative, utilizând
metode descriptive, explicative, conceptuale) sau naturale. În acelaşi timp, prin
metodologiile de investigare, analiză şi prelucrare a informaţiilor, precum şi prin
tehnologiile utilizate în acest scop, hidrologia este o ştiinţă inginerească (permite
abordări cantitative oferind posibilitatea soluţionării numeroaselor aspecte de ordin
parctic – valorificarea resurselor de pă, protecţia lor, reducerea şi eliminarea riscurilor
hidrologice etc.). Cele două aspecte se completează reciproc şi conferă o individualitate
aparte hidrologiei.
Datorită obiectului de cercetare foarte vast şi diversificat, hidrologia ca ştiinţă a
fost divizată în două mari domenii: hidrologia uscatului sau hidrologia continentală şi
hidrologia mărilor şi oceanelor. Această structurare a fost impusă de diferenţele
importante dintre caracteristicile, procesele şi fenomenele specifice celor două două
medii.
Hidrologia continetală, care formează obiectul nostru de studiu pe parcursul
semestrului I, cuprinde mai multe subramuri:
1. potamologia (potamos = râu) se ocupă cu studiul apelor curgătoare de
pe continente;
2. limnologia (limnos = lac) studiază geneza, evoluţia şi
proprietăţileunităţilor acvatice naturale şi artificiale;
3. telmatologia are ca obiect de cercetare mlaştinile;
4. glaciologia studiază răspândirea zăpezilor permanente şi a gheţarilor,
geneza şi mişcarea lor, tipurile de gheţari.
5. hidrogeologia se ocupă cu cercetarea apelor subterane, în scopul
cunoaşterii modalităţilor de formare a straturilor acvifere, izvoarelor, a

6
acvatoriu (unităţi acvatice) – întindere de apă delimitată precis, fie natural prin linia coastei, fie prin
construcţii hidrotehnice

3
 Hidrologie

caracteristicilor lor, a circulaţiei apelor subterane, proprietăţilor

hidrogeologice ale rocilor;
6. hidrometria se ocupă cu organizarea posturilor şi staţiilor hidrometrice
din reţeaua de râuri, lacuri, mlaştini ale unui teritoriu, cu metodele şi
procedeele de măsurare şi prelucrare a elementelor hidrologice (niveluri,
debite lichide şi solide, temperatura, chimismul apelor etc.);
7. hidrologia urbană studiază caracteristicile proceselor hidrologice din
spaţiile urbanizate;
8. hidrologia rurală cercetează funcţionarea sistemelor hidrografice în
relaţie cu modul de utilizare a terenurilor şi cu practicile asociate fiecărui
tip de folosinţă;
9. hidrometeorologia este un compartiment al meteorologiei care se
ocupă cu studiul apei existente în spaţiul atmosferic.
Ca o ramură aparte hidrologiei poate fi considerată gospodărirea apelor7 ,
care înglobează un ansamblu de acţiuni menite să conducă, în principal, la: cunoaşterea
caracteristicilor cantitative şi calitative ale unităţilor acvatice; conservarea, dezvoltarea şi
protecţia fondului acvatic; prevenirea şi combaterea efectelor distructive ale apelor.
Ca urmare a finalităţii practice se conturează pregnant şi o hidrologie
aplicată.

LEGĂTURA HIDROLOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE

Apa constituie obiectul de studiu şi al altor ştiinţe cu care hidrologia este în

strânsă legătură. Dintre acestea menţionăm:
1. hidrofizica şi hidrochimia, care se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice, respectiv
chimice ale apelor;
2. hidraulica, ce studiază dinamica apleor;
3. hidroenergetica, al cărei scop este cunoaşterea potenţialului energetic al apelor
şi posibilitatea valorificării lor;
4. hidrotehnica, ce studiază modalităţile şi tehnicile de realizare a lucrărilor de
amenajare a unităţilor acvatice;

7
gospodărirea apelor – activitate care are ca obiect valorificarea resurselor de apă, apărarea împotriva
efectelor dăunătoare ale apelor şi protecţia acestora, în conformitate cu cerinţele populaţiei şi tuturor
ramurilor economice.

4
 Hidrologie

5. hidrobiologia, ale cărei preocupări constau în studierea condiţiilor de viaţă

vegetală şi animală din diferitele unităţi acvatice.
Deoarece fenomenele şi procesele hidrologice se găsesc în strânsă legătură cu
mediul geografic în care se produc, hidrologia are relaţii strânse cu celelalte ştiinţe care
studiază geosferele: meteorologia şi climatologia („râul este un produs al climei”),
geologie, geomorfologie, pedologie, biologie, hidrobiologie, microbiologie,
paleohidrologie, paleohidrologie, filosofie etc.
Hidrologia, prezintă o arie largă de aplicaţii, întrucât apa constituie un element
esenţial pentru viaţa omului şi activităţile social-economice. Cunoştinţele şi cercetările
hidrologice sunt utilizate în diferite domenii de valorificare a apelor: alimentări cu apă
potabilă şi industrială,irigaţii,piscicultură, producere de energie, navigaţie, construcţii
hidrotehnice, amenajări pentru agrement şi ocrotirea sănătăţii, utilizarea forţei mecanice
a apei (pentru mori de apă, joagăre8, gatere, pive, darace de lână) etc.

SCOP

1. Ierarhizarea, explicarea şi definitivarea noţiunilor generale cu privire la problematica

hidrologiei generale.

2. Formarea deprinderilor de analiză şi sinteză a fenomenelor geografice, în general, şi

a celor hidrografice, în special.

3. Integrarea noţiunilor de bază ale hidrologiei generale în domeniul geografiei generale

şi a mediului înconjurător.

4. Formarea unei gândiri analitice globale asupra mediului geografic, în general, şi a

mediului hidrografic, în special.

OBIECTIVELE PRINCIPALE

Cel mai important obiectiv al hidrologiei este cel al cercetării fundamentale.

Deoarece atacă şi domenii tehnice, trebuie să răspundă şi la unele probleme aplicative:

8
joagăre – ferăstrău acţionat de un curs de apă cu cădere mare prin intermediul unei roţi de apă

5
 Hidrologie

 stabilirea bilanţurilor hidrologice pe teritorii componente din cadrul

continentelor: bazine hidrografice (precipitaţii, umiditatea solului, scurgeri
pe cursurile de apă), unităţi de relief etc.
 determinarea volumului de apă care se scurge printr-un profil transversal
din cadrul unui râu (potenţial hidroenergetic)
 variaţia volumului de apă scurs în diferite intervale calendaristice;
 stabilirea valorilor extreme ale scurgerii din cadrul cursurilor de apă (valori
maxime şi minime)
 scurgerea aluviunilor
 prognoza volumului şi nivelului
 influenţa acţiunii umane asupra cantităţii şi calităţii apelor etc.

1. Concepte şi cunoştinţe
 utilizarea adecvată (oral şi scris) a terminologiei generale şi specifice.
 perceperea coerentă a realităţii obiective înconjurătoare, concretizată în mediul
hidrografic general şi cel românesc.
 perceperea diversităţii, ordonării şi ierarhizării sistemelor naturale hidrologice.
 identificarea relaţiilor cauzale în ansamblurile obiective percepute direct sau
indirect.
 utilizarea algoritmilor de analiză şi prezentarea informaţiilor referitoare la mediul
hidrografic.
 localizarea elementelor şi fenomenelor spaţiale.
 însuşirea unui număr cât mai mare de nume proprii.

2. Procedeuri
 utilizarea informaţiei (inclusiv transformarea ei).
 utilizarea unor proceduri de investigare a realităţii obiective.
 utilizarea unui demers ştiinţific învăţat.
 trecerea de la informaţia directă la reprezentarea ei grafică şi cartografică.

3. Sistemul de atitudini şi valori

 cultivarea rigorii critice.
 educarea curiozităţii.

6
 Hidrologie

 constituirea unui sistem obiectiv de valori.

 asumarea responsabilităţii.

4. Obiectivele pot fi grupate în mai multe “câmpuri”

 utilizarea terminologiei specifice şi generale.
 perceperea coerentă a mediului geografic, în general, şi a celui hidrografic în
special.
 perceperea şi reprezentarea spaţiului.
 utilizarea informaţiei.
 utilizarea unor proceduri de investigaţie

Hidrologia, ca ştiinţă de primă importanţă practică în activitatea umană pune în

valoare puterea hidraulică a cursurilor de apă, măreşte fertilitatea solului, alimentează
cu apă centrele populate şi impulsionează industria etc. (Gh. Romanescu, 1996).

METODE DE CERCETARE ÎN HIDROLOGIE

În cercetarea hidrologică sunt utilizate diferite metode, multe dintre ele fiind
folosite şi de alte ştiinţe ale naturii. Dintre cele specifice hidrologiei se remarcă: metoda
observaţiilor staţionare, metoda observaţiilor experimentale şi metoda cercetărilor
experimentale.
Metoda observaţiilor staţionare sau observaţiile la posturile hidrometrice
constă în observaţii şi măsurători după un anumit program, la posturile hidrometrice,
asupra variaţiilor de nivel, a debitelor de apă, a debitelor de aluviuni, asupra
temperaturii, transparenţei, culorii apei, a reziduului fix9, datele obţinute pe baza unor
observaţii regulate, pe intervale mari de timp, servesc, la realizarea de sinteze şi
generalizări ale unor parametrii de ordin hidrologic şi permit desprinderesa unor legităţi
în manifestarea diferitelor fenomene şi procese hidrologice.
Metoda observaţiilor expediţionare este folosită pentru regiunile greu
accesibile, unde nu se pot instala posturi hidrometrice fixe pentru executarea unor
măsurători şi observaţii regulate (zilnice, lunare sau sezoniere). Observaţiile
expediţionare se desfăşoară pe baza unui plan itinerant în care se are în vedere atât
executarea de măsurători pentru obţinerea unor date cantitative de ordin hidrologic, cât
9
rezidiuu fix – totalitatea sărurilor dizolvate în apă, exprimată în mg/l

7
 Hidrologie

şi efectuarea de observaţii comparative cu scop aplicativ. Prin observaţii expediţionare

avem posibilitatea să efectuăm o analiză asupra principalilor parametri hidrologici
(debite, viteza apelor, indici morfometrici, temperatură, salinitate) şi totodată să realizăm
o sinteză asupra eventualelor prognoze hidrologice.
Metoda cercetărilor experimentale ne permite să redăm un fenomen oarecare
din natură, la o anumită scară, în condiţii de laborator în ideea de a se putea analiza
modul în care acţionează diferitele procese naturale (de exemplu, de eroziune şi
acumulare) asupra unei unităţi acvatice.

AUTOEVALUARE

1. Cum este definită hidrologia şi care sunt principalele sale ramuri şi

subramuri?
2. Să se enumere ştiinţele înrudite cu hidrologia prin obiectul lor comun de
cercetare şi principalele domenii de aplicare a cunoştinţelor hidrologice.
3. Care sunt metodele de cercetare specifice hidrologiei?

SINTEZA

1. definiţia şi obiectul de studiu al hidrologiei uscatului

2. subramurile hidrologiei uscatului
3. legătura cu alte ştiinţe
4. metodele de cercetare (observaţiile staţionare, observaţiile expediţionare şi
cercetarea experimentală)