Toate panzele sus II

de Radu Tudoran

DATE DESPRE AUTOR

În localitatea Blejoi, judeţul Prahova, s-a născut pe 8 martie 1910 Radu Tudoran, fratele altui
scriitor celebru, Geo Bogza; adevăratul său nume este Nicolae Bogza.
Scriitorul moare la 19 noiembrie 1992.

MERITE LITERARE
A scris mai multe romane, din care cel mai cunoscut este Toate pânzele sus; opera sa mai
cuprinde titluri ca:
Fiul risipitor
Oraşul cu fete sărace (nuvele)
Flăcările
Dunărea revărsată
Acea fată frumoasă
Retragerea fără torţe
Frumoasa adormită
O sută una lovituri de tun
Ultima poveste
O lume întreagă

REZUMATUL ROMANULUI

PARTEA I: La poarta levantului

Pe la jumătatea lunii martie a anului 1881, o corabie grecească, Penelopa, coboară la vale pe
braţul din mijloc al Dunării, incărcată cu cereale, îndreptându-se către portul Pireu. Căpitanul, kir Iani
Ghinis, este un negustor iscusit si marinar bătrân, botezat de toate furtunile din arhipelagul grecesc.
În drumul ei de la Brăila spre Pireu, Penelopa face o escală la Galaţi. Trenul de la Bucuresti
soseşte in acelaşi timp cu corabia grecească si din vagonul de clasa intai coboară un bărbat imbrăcat in
haine străine. Este Anton Lupan, personajul principal al acestui roman. Suindu-se intr-o birja, acesta merge
in port şi intră în biroul domnului Iacomachi, pe care îl intreabă dacă are noutăţi despre prietenul său,
Pierre Vaillant. Raspunsul este negativ si eroul nostru iese descumpănit din birou. Anton Lupan se opreşte
in faţa unei tejghele unde se trage cu puşca. Un ins zdrenţăros se apropie de tarabă şi îşi incearcă norocul,
câştigând toata averea proprietarului.
Văzând îndemânarea omului de a mânui pusca, Anton Lupan intră în vorbă cu el. Intâi îi află
numele – Irimia - apoi că are un frate; plăcându-i acest om, Anton Lupan îi face propunerea neobişnuită
de a-l insoti intr-o expeditie pâna la capătul Pământului. Răspunsul lui Irimia este afirmativ.
Mergând prin port, cei doi văd corabia Penelopa. Se inţeleg cu capitanul sa-i ia si pe ei pâna la
Stambul. Anton Lupan intră in cabina echipajului; oamenii tocmai mâncau. Printre ei, Anton Lupan il
recunoaşte imediat pe cârmaciul corabiei, Gherasim, prieten vechi de-al lui.
A doua zi Penelopa porneşte la drum si intr-o oră ajunge la Sulina. Kir Iani coboară pe chei si
se intâlnşte cu alţi câpitani. Vantul incepe sa scadă, astfel că nu mai pot pleca in ziua aceea către Pireu.
Anton Lupan vede un far către gura de varsare a Dunării şi se indreaptă intr-acolo, iar Ieremia pleacă la
vărul sau, Haralamb. De la o batrână care stă pe malul marii, Anton Lupan află că paznicul farului se
numeşte Ifrim.
Plimbându-se pe plajă, eroul nostru vede mai multe epave; una îi stârneşte amintiri. Observând-
o mai bine, isi dă seama ca aceasta este chiar corabia cu care a plecat în călătorie Piere Vaillant. De la moş
Ifrim află că această corabie a fost prădată de un pirat, Spânu. Anton Lupan face cale intoarsa pâna la
Penelopa, unde îi spune lui Ieremia că ramân la Sulina; apoi îl convinge pe Gherasim, cârmaciul, să-l
urmeze. Cu ei vine şi bucătarul de pe Penelopa, turcul Ismail.

1
 Povestea lui Anton Lupan.
Acesta a rămas singur cu tatăl lui; mama murise nascand un al doilea copil ce nu a trait mai
mult de o zi. Pe la şaptesprezece ani, a luat vaporul Arhiducele Abrecht catre Franta, pentru a merge la
studii. Ajuns la destinatie, s-a inscris la liceu si apoi la Politehnica din Paris, unde a studiat zece ani si şi-
a facut un prieten bun, Pierre Vaillant. Dupa terminarea scolii, in vacanta, au mers la Saint-Malo, oraşul
natal a lui Pierre, unde a cunoscut o altă lume: marea, bărcile, corăbiile, pescarii si a inceput sa iubeasca
această viaţă. Acolo s-a specializat in fabricarea de corăbii de lemn. Bunicul lui Pierre, mos Leon, locuia
intr-un sloop vechi tras pe mal. Acolo cei doi prieteni au gasit niste scrisori si o carte care aveau sa le
schimbe viata. Scrisorile erau de la vestitul om de stiinta Charles Darwin, dar nu intelegeau ce legatura
avea mos Leon cu acel om de stiinta, pana ce au citit carte pubicata tot de Charles Darwin. De acolo au
aflat ca cei doi au incercat sa exploreze un tinut neatins de picior omenesc, Ţara de Foc, in sudul Americii
de Sud, dar nu au reusit. De acolo au mai aflat ca tatal lui Pierre a murit tot in incercarea de a explora
tinutul. Acest lucru i-a determinat pe cei doi prieteni sa se incăpăţâneze să meargă intr-acolo. Au inceput
pregatirile terminand scoala, luindu-si diploma de ingineri constructori de vapoare si au mers la Stambul.
Acolo au lucrat la constructia de cai ferate si din banii obtinuti in cativa ani, au cumparat goeleta Marta
de la un marinar batran; au numit-o apoi L’Esperance. Pierre Vaillant a plecat cu ea catre Sulina carand
marfa iar Anton Lupan a ramas la Stambul muncind cat si pentru prietenul sau, deci luind salariu dublu.
A trecut ceva timp si L’Esperance nu se mai intorcea, dupa care constructorul a aflat ca in timp ce goeleta
naviga catre Sulina, a fost furtuna si corabia s-a scufundat. Apoi Anton Lupan a luat un barcaz pana la
Pireu si apoi un vapor olandez pana in Indii. Intorcandu-se acasa, la Bucuresti, a aflat ca tatal sau nu mai
era. Dupa ce a vandut casa si bunurile care mai erau in ea a plecat in cautarea unei corabii la gura de
varsare a Dunarii.

Dimineata se duc pe plajă si incep să dezgroape goeleta naufragiată si s-o repare. Între timp,
Ieremia îl aduce şi pe varul său, Haralamb. Anton Lupan îl trimite apoi la Galati dupa materiale. Cand
Ieremia se întoarce, corabia este deja dezgropată din nisip şi pusă pe schele. Impreună cu materialele,
Ieremia a adus şi un copil, Mihu, impreună cu câinele sau, Negrilă, pe care i-a gasit la Galati. Ceilalţi
oameni i-au primit cu plăcere. Ieremia, fara ştirea căpitanului Lupan, a comandat unui plutaş să-i aduca un
trunchi de copac pentru catargul corabiei, la Sulina. In timp ce repară corabia, oamenii văd o pluta cu
panze coborand la vale pe Dunare, lucru nemaiintalnit până atunci. Ajuns aproape de gura de vărsare a
Dunării, plutasul este atras de curenţii de apă, dar, prin nişte manevre deosebite, aduce pluta la mal,
impreună cu viitorul catarg. Anton Lupan se apropie de plutaş şi află că numele său este Cristea Busuioc;
atras de dibacia sa in navigatie, îi oferă un post in viitorul echipaj care va infrunta marile si oceanele.
Raspunsul a fost pozitiv, iar echipajul goeletei L’esperance a crescut cu încă un om de nădejde. Anton
Lupan se hotărăşte să schimbe numele navei in Speranţa.
Dupa ce a fost complet reparata, corabia a fost data la apa, i-au fost puse catargele si a fost dusa
in port. Intai, echipajul face un drum scurt de incercare pe mare, apoi se intoarce la Sulina pentru a face
primul drum adevărat. În port intâlnesc un exportator, Leonida Velisaratos cu care capitanul s-a inteles sa-i
transporte cherestea la Pireu.
Ziua urmatoare, Speranţa părăseşte Dunărea şi porneşte spre Pireu, navigând pe Marea Neagră
cu toate pânzele sus.

PARTE A DOUA: Ultima sirenă

În drumul ei spre Pireu, Speranţa face prima escală la Stambul. Acolo Anton Lupan trece in
registrul Capitaniei poposirea corabiei şi îi cumpără o pereche de cizme lui Mihu. Plimbându-se pe străzile
oraşului, intră intr-un hotel şi aude un glas luându-şi rămas bun de la un oarecare Pierre Vaillant. Tresare,
iese în stradă, crezând ca este prietenul său disparut, dar in zadar. Capitanul ordonă echipajului să
cerceteze gara si portul, dar si acestea au fost inutile. Pierre Vaillant este de negăsit.
Înainte de plecare, Anton Lupan se decide sa ia un negustor, Agop din Bazar, pana la Pireu si
un călugar pâna la insula Skyros. Pe drum, calugarul stă in cabina si citeşte mai tot timpul, iar asta îi dă de

2
bănuit lui Mihu. Acesta, intr-o zi, scotoceşte prin sacul calugarului si găseşte un paşaport in care este trecut
numele de Pierre Vaillant. Baiatul se duce imediat la capitan, care, dupa ce ordonă echipajului sa se adune
in jurul lui, îl cheamă pe calugar pe punte, numindu-l ca pe prietenul sau. Acesta tresare imediat, dar este
incolţit de echipaj si demascat in fata tuturor. Gherasim îl recunoaşte imediat. Este Spânu, piratul care a
pradat corabia prietenului căpitanului. Oamenii pun mâna pe pusti si au constatat ca de fapt presupusul
calugar nu citea in cabina, ci infunda ţevile puştilor cumparate de Anton Lupan la Stambul. Piratul este
legat, iar capitanul ordonă cârmaciului să se indrepte catre insula lui Spânu. Ajunşi aproape de tarm, văd o
barcă cu cinci oameni indreptându-se catre goeletă. Sunt piraţi de-ai lui Spânu; imediat sunt inconjurati,
legati si închişi lângă Spânu in hambarul corabiei.
Capitanul, impreuna cu câţiva oameni inarmati, pornesc in cautarea restului piratilor care mai
erau pe insula. Traversând insula, văd o altă corabie ancorată la câţiva metri de insula. Se indreaptă intr-
acolo si, spre marea lor surprindere, văd corabia lui kir Iani, Penelopa; acesta este pe vas, legat, impreuna
cu un bărbat si o fata, Adnana. Anton Lupan află de la aceasta că mai sunt doi piraţi pe insulă si că Spânu
are o comoara intr-o pestera. Cei doi, Adnana şi căpitanul, pleacă in cautarea comorii, dar nu găsesc decât
covoare şi mătăsuri.
Dupa ce se intorc la Penelopa, capitanul se duce sa vada ce fac Spanu şi cu ai săi. Ajuns pe
plajă, incremeneşte. Speranţa nu mai este acolo; in depărtare se vede o corabie indepărtându-se. Întors la
Penelopa, Anton Lupan preia comanda de la kir Iani şi pleacă in urmărirea Sperantei.
În hambarul Speranţei stau acum legaţi negustorul Agop şi Ismail, singurii rămaşi pe punte
dupa plecarea căpitanului. În timp ce Ismail dormea, Agop i-a eliberat pe pirati de frica sa nu păţească
ceva si acum acestia conduc corabia. Spanu nu le dă prizonierilor decât pâine si apa. Ismail se eliberează
din frânghii. Din hambar in cabina capitanului- unde sta Spânu- este o uşă secretă pe care numai el si
Anton Lupan o stiu si prin care Ismail fură slănină şi vin. Într-o noapte cand numai Spânu si un alt pirat
sunt pe punte, Ismail iese pe acea uşă, ia o lingura de fier şi îi pocneşte pe amândoi. Dupa ce îi leagă si îi
duce in hambar, Ismail îi incuie in cabina pe restul piratilor, care dormeau.
Astfel trec zile cu bucătarul la cârma.
Intr-o zi vine furtuna si panzele sunt coborate; Ismail vede în depărtare o corabie de pirati care
ii urmareşte. Atunci, bucătarul ridică şi el pânzele, lăsând piratii mult in urmă, bucatarul continuă patru
zile goana pe mare. A cincea zi este senin si Speranţa ancorează. Este ţărmul Africii. Ca din senin apare
din nou corabia de pirati dar, dupa ce aceştia se apropie mai mult, Ismail observă că nu sunt pirati, ci
Anton Lupan, cu Penelopa.
Dupa ce tot echipajul Sperantei se reuneşte pe punte, capitanul îi inapoiază corabia şi funcţia lui
kir Iani. Apoi ordonă ca piratii adevarati sa fie adusi pe punte. Anton Lupan incearcă să afle de la Spânu
unde este Pierre Vaillant, dar nu obtine decât raspunsul ca este in viata si ca locul unde se află costa
eliberarea lui si a unuia dintre pirati. Capitanul nu este de acord.
Speranţa ridică ancora si pleacă înapoi spre Pireu. Deodata, aflându-se langa parapet, Spanu si
piratul său sar in apa crezand ca pot inota pana la mal, dar sunt sfâşiaţi de rechini.
I-au trebuit patru zile Speranţei sa ajunga pe coasta africană, iar acum intr-o luna nu a strabătut
nici trei sferturi din drum. Dupa mult timp a ajuns la Pireu. Aici echipajul descarcă cheresteaua si se
angajeaza sa duca trei sute de butoaie cu ulei de măsline la Marsilia. Pe la jumatatea drumului, Anton
Lupan găseşte în carţile sale de navigatie o scrisoare de-a lui Spânu, uitată de acesta. Dupa ce o citeşte,
gandul i se îndreaptă iar spre prietenul sau. Din acea scrisoare află unde este Pierre Vaillant, si anume pe
insula Musarah, in Marea Roşie.
Capitanul îi spune imediat cârmaciului să întoarcă din drum şi nu mai opreşte până la Port Said,
de unde cumpară tunuri pentru lupta cu piratii lui Spânu. Înainte să ajunga pe insulă, oamenii se
deghizează în piraţi pentru a nu da de bănuit. Pe plaja insulei se văd leşuri mâncate partial de pasari si de
muste. Acolo a fost o batalie. Dupa ce îşi ia oamenii, Anton Lupan merge pe insulă. Nu se vede nici un
semn de viata. Deodata se aude o bubuitura puternica si Negrila, care era mai in faţă, cade la pamânt şi se
scoală, dar numai in trei picioare. Un glonţ l-a rănit într-o labă. De dupa o stanca iese un pirat cu pusca in
mana, dar apoi o lasa jos. Silit de capitan, acesta povesteşte cele ce s-au intamplat pe insula; prizonierii, in
frunte cu Pierre Vaillant, s-au rasculat, au omorat mulţi pirati si au fugit cu o corabie construita chiar de
inginerul francez pentru Spânu.
Anton Lupan se intoarce repede pe puntea Sperantei si ordonă plecarea.

3
 În putin timp ajung inapoi la Port Said unde îl lasă pe ultimul pirat politiei si află din registrul
capitaniei ca prietenul său a inregistrat corabia facuta chiar de el cu numele de L’esperance, dar nu se ştie
unde s-a indreptat. Capitanul a luat decizia de a pleca spre Marsilia si apoi in lunga sa expeditie, la care
visa de cand era copil.
La Marsilia, Adnana merge acasă la tatăl ei. Capitanul o ajută, facandu-i o brutarie, pe care fata
o numeşte, cu acordul echipajului, Speranţa. Intr-o zi, in timp ce umblă pe chei, Gherasim este atacat,
bătut şi jefuit de un ’’prieten’’ mai vechi; astfel sunt pierduţi puţinii bani pe care echipajul ii mai avea. In
acest timp Anton Lupan trimite scrisoare la Saint-Malo intrebând de Pierre Villant şi află din răspunsul
primit de la mos Leon ca prietenul său a plecat peste Atlantic să-şi implineasca visul.
Tot echipajul era descumpanit căci nu puteau pleca mai departe fără bani. Dar, intr-o zi, un
căutator de aur, Martin Stricland, le cere sa-l duca până in America de Sud, in Tara de Foc, pe cheltuiala
sa. Urmatoarea zi, echipajul îşi ia ramas bun de la Adnana si incepe călătoria. Opresc pentru ultima data in
Europa la Gibraltar, de unde iau provizii si toate cele necesare unei lungi calatorii peste Atlantic. Chiar in
acea zi parasesc tarmul bătrânului continent si pornesc spre America de Sud.

PARTEA A TREIA: Crucea sudului

Imediat ce parasesc strâmtoarea Gibraltar, capitanul ordonă cârmaciului să porneasca spre sud
de-a lungul coastei africane. Noul lor pasager, Martin Stricland, nu iese deloc pe punte, ci sta in cabina lui,
band cateva sticle de whisky pe zi. Dupa un timp de mers pe langa continent, corabia incepe sa se
indeparteze incet, incet de acesta, cotind spre est. Mai tarziu, omul de veghe îl anunta pe capitan că se
apropie de ei căteva vase. Anton Lupan iese pe punte si-şi dă seama că sunt cateva corabii de pirati.
Ieremia si varul său Haralamb, cei mai buni tintaşi de pe goeleta, stau lângă parapet cu pustile in mana.
Dupa ce corabiile inamice se apropie destul de mult, cei doi puscasi au inceput sa ochească spre catargele
dusmane cu gandul de a le distruge şi opri din inaintare. Zis si facut, si astfel ,una cate una, corabiile
piratilor sunt oprite. Fericiti de isprava lor, Ieremia si Haralamb sunt felicitati, iar pe urma toata lumea se
intoarce la posturi si corabia îşi continua drumul.
Omul de veghe anunţă din nou ceva rău. Este armatanul, un vânt puternic si fierbinte, care
aduce nisip de pe coasta Africii. Anton Lupan ordonă tuturor sa intre in cabine si sa incuie usile, cu
exceptia carmaciului, care era Gherasim. Vantul trece repede, dar totul pe bord este alb, acoperit de nisip.
Dupa ce trec de aceste primejdii, merg cateve zile bune fara să aiba griji, dar intr-o dimineata la
orizont se vede cerul intunecat. In cateva ore cerul este negru. Vantul bate puternic iar valurile cresc in
inaltime. Curand incepe si ploaia. Acum aproape toata lumea este pe punte: unii strang panzele, altii leaga
diferite lucruri pentru a nu fi luate de valuri. Capitanul este ingrijorat deoarece presiunea atmosferica
scade. Valurile ajung pana la parapet iar vantul arcuieşte catargele. Corabia este leganata de valuri.
Uraganul tine trei zile si pare ca nu se va mai opri. Intre timp, Martin Stricland iese si el pe punte si varsa
toată apa de baut de pe corabie de ciuda ca nimeni nu i-a adus portia de whisky necesara. În fata goeletei,
la cateva sute de metri, se formează un val urias. Toata lumea intră sub punte, numai carmaciul ba. Este
sigur ca va salva corabia de la naufragiu. Camd valul se apropie, goeleta incepe sa se urce si in cateva
secunde era in varful valului, care apoi se departează. Acesta este semnul sfarsitului uraganului. A doua zi
soarele rasare, triumfand in sfarsit in faţa norilor.
Oamenilor incepe sa le fie sete si cand vad butoaiele aproape goale innebunesc aproape de
furie.
Intr-una dintre aceste zile ce calvar, Negrila sare peste parapet in apa, si este cu greu salvat din
gura rechinilor infometati. Curand incepe sa ploua iar echipajul este din nou revigorat.
Dupa cincizeci de zile de navigatie pe mare, in sfarsit corabia cu pavilion românesc zareşte
uscatul si intra intr-un mare port pe coasta Braziliei. Capitanul se duce la capitanie si face actele de intrare
in port. Apoi se duce sa-i scrie Adnanei sa ia primul vapor spre Montevideo. Cand se intoarce inapoi la
corabie, Anton Lupan ramane uimit. Fata lasata de el la Marsilia este la bord. Tatal ei a murit, ea a vandut
brutaria si a luat un vapor pana aici. A doua zi pornesc spre sud de-a lungul coastei Americii.
Ziua urmatoare ajung la Montevideo, capitala Uruguaiului, unde capitanul le da voie oamenilor
sa se plimbe prin port. Ismail, batand strazile in lung si-n lat, ajunge intr-un loc unde se vinde la licitatie un

4
fonograf, care canta un cantec turcesc. Bucatarul participa si el la licitatie, in concurenta cu un trimis al
presedintelui acelei tari. Licitatia tine pana la o suta de pesos, preţ dat de Ismail. Cand acesta se intoarce la
corabie cu ordinul de plata, capitanul incremeneşte. Alaturi de bucatar vine si cel care a vandut obiectul,
cerand banii. Pentru ca Ismail sa nu ajunga la inchisoare, Anton Lupan este nevoit sa plateasca.
Corabia îşi continua drumul si dupa cateva zile ajunge la Buenos Aires, capitala Argentinei.
Aici capitanul le da din nou voie oamenilor sa se plimbe prin oras, iar Ismail, din nou, face o poznă. Ajuns
intr-un loc unde se fac lupte de cocoşi pariază pe un anumit cocoş si pierde. Neavând cu ce plati, Ismail
ajunge la inchisoare. Tot echipajul Sperantei este dezamagit. Mihu se duce intr-o zi sa-l viziteze si
bucatarul îi cere un ultim serviciu: sa se duca la acel ring sa vada care cocoş a câştigat urmatoarea lupta. În
timp ce se indreaptă intr-acolo, musul vede la o pravalie pe cel care il batuse pe Gherasim la Marsilia. Fara
sa se mai gandeasca, fuge pana la corabie unde îi povesteşte cele vazute capitanului. Însotit de cativa
oameni din echipaj, Anton Lupan se indreapta in graba catre acea pravalie. Aşteaptă sa se faca seara si,
inainte ca faptasul sa inchida magazinul, capitanul intră si îl sileşte sa inapoieze banii furati si o
despagubire. Cu acesti bani Ismail este eliberat, dar nimeni nu mai are incredere in el.
Dupa ce zaboveşte câteva zile in Buenos Aires, Speranţa porneşte iar la drum si omul de veghe
anunţă apropierea Capului celor unsprezece mii de fecioare, locul de unde trebuie sa-si inceapă Anton
Lupan explorarea Ţării de Foc.

PARTEA A PATRA: Alcalufii

Speranta ancorează in golful Narrows pentru a face ultimele pregătiri inainte de a incepe
strabaterea Strâmtorii lui Magellan. Martin Stricland coboară in port si intră intr-un bar, „Cristofor
Columb”. Acolo vorbeşte unui tânar, Black Pedro, care are tatal in America de Nord, spunandu-i ca
trebuie sa-l urmeze pe el ca sa-si revada tatal. Si astfel oamenii de la bordul Speranţei s-au înmultit.
In drumul ei prin stramtoare, corabia cunoaste uliaul, un vant venit din munti, care bate foarte
tare, si tot in acest drum Martin Stricland ademeneşte oameni din triburile de pe mal sa-l urmeze,
promitandu-le lucruri. Astfel acesta adună peste o suta de oameni, numiti alcalufi. Dupa ce iese din
stramtoare, corabia se indreaptă spre sud pana la gura de varsare a unui râu. Aici Anton Lupan scapă de
Martin Stricland, lasandu-l pe un mal al raului, iar el ancorează pe celalalt mal. Alcalufii, siliti de stapânul
lor, incep sa stranga fire de aur din nisipul de pe mal. Martin Stricland începe să-l duşmănească pe căpitan.
Pentru a ajuta evolutia lor, Anton Lupan le face ,,case’’ alcalufilor, face un fierastrau ca sa-i
invete sa faca scanduri. Zi de zi, sacii lui Martin Stricland se umplu cu aur, dar alcalufii nu mai primesc ce
li se promisese, ci numai un pahar cu spirt la sfarsitul fiecarei zile. Dupa ceva vreme petrecuta pe malul
raului, Anton Lupan se decide sa inceapa expeditia planuita cu vechiul sau prieten din copilarie, pe care
nici bunicul, nici tatăl acestuia nu au izbutit sa o duca la bun sfarsit. Astfel, insotit de Adnana, de plutas si
de Mihu, capitanul pleaca sa cerceteze acea zona a Tarii de Foc, necalcata de picior omenesc, lasandu-i sa
pazeasca goeleta pe Gherasim, Ismail, Haralamb si Ieremia.
In cateva zile capitanul este in varful muntelui din apropierea raului. De sus se vad goeleta si
satul alcalufilor. Acel tinut neatins de dupa munte nu este deosebit: o padure mare, un lac si in departare
Oceanul Atlantic si plaja. Călătorii incep sa coboare adunand fel de fel de plante, de gaze, pe care le cred
mai deosebite. Ajungand la poalele muntelui, Adnana zareşte niste schelete omenesti. Anton Lupan se
apropie si gaseşte la gatul unuia un lant de aur pe spatele caruia erau scrise doua initiale, A.V. ceea ce nu
putea insemna decat Arnold Vaillant, adica tatăl lui Pierre. Amarăţi, in cateva zile urca din nou pe munte,
seara. Capitanul vede o lumina ce coboara spre corabie, iar apoi o flacara mai mare. Atunci crede ca satul
alcalufilor a luat foc.
Între timp, Martin Stricland a planuit cu Black Pedro moartea celor patru marinari ramasi pe
corabie si capturarea ei. În acea seara, un vechi inamic de-al lui Martin Stricland intra in casa acestuia şi
se iau la bataie. Strainul îi spune lui Black Pedro ca tatal lui era mort de cinci ani. Mâhnit de trădarea lui
Stricland, Black Pedro pleaca in padure si se intoarce cu o torta aprinsa, dand foc casei trădătorului, in care
acesta inca se mai lupta cu duşmanul său. Apoi Black Pedro Pedro traversează răul, dand foc la satul
alcalufilor. Dupa ce Gherasim, Haralamb si Ieremia parasesc corabia sa vada ce se intampla, Black Pedro
se urca pe goeleta si îi da foc. Ismail, singur, se repede spre faptaş dar este ciuruit de gloanţe de Black

5
Pedro. Gherasim şi ceilalti incep sa stinga focul; imediat vine si Anton Lupan care, ingrozit de cele
intamplate, ajută si el la stingerea focului. Au ars o bucata de punte si un catarg, dar acestea se puteau
repara. Ismail, însă, era in stare gravă.
A doua zi Speranţa ridică ancora si porneşte spre Ushuaia, cel mai apropiat oras unde pot gasi
un doctor. Medicul îl consultă imediat pe Ismail. Spre norocul lui, gloantele care i-au strapuns trunchiul nu
au atins puncte vitale, dar un alt glonţ i-a sfărâmat rotula. Rezultatul pare a fi o gangrenă. Deci piciorul
trebuie taiat, dar spre nervozitatea capitanului, acel doctor nu are instrumentele necesare unei astfel de
interventii. Speranta pleaca iar la drum. Dupa catva timp, puroiul de la genunchi se ridica simtitor. Anton
Lupan îl intreaba pe Ismail daca accepta sa i se taie piciorul, iar raspunsul este ferm: ,,Taiam!’’. Capitanul
aduce in cabina un fierastrau si cutite. Dupa cateva zeci de minute iese pe punte, plin de sange, anuntandu-
i pe cei care erau acolo că Ismail se va face bine.
In catva timp ajung la Capul Horn, un loc unde mareele din Atlantic se unesc cu cele venite din
Pacific. Astfel se formeaza valuri mari care pot zdrobi o corabie de stanci. Un astfel de val o prinde si pe
Speranta si o aruncă pe o stanca. Nimic nu s-a stricat, dar mareele incep sa scada, deci nu pot sa se miste
decat peste cateva zile, cand mareele vor atinge aceeasi inaltime. Pentru a fi urnita mai usor corabia,
capitanul dă jos nisipul pe care il avea ca lest. Si astfel dupa o lunga asteptare, goeleta ajunge din nou pe
apa.
Merg pana la Punta Arenas unde încarcă opt vagoane de carbuni. Acolo asteaptă doua luni
pentru ca Ismail sa se vindece. In sfarsit Anton Lupan se casatoreşte cu Adnana, pe care a indragit-o de
cand a vazut-o prima data. Ziua urmatoare Speranta ridică ancora şi iese din port; nu dupa mult timp de
mers, se întâlnesc cu un pescar care îi da capitanului o sticla in care este o scrisoare. Dupa ce o citeşte,
ordona carmaciului sa schimbe directia. Acolo scrie despre corabia prietenului său, că a naufragiat, si locul
de unde supravietuitorii printre care si Pierre Vaillant, au scris mesajul. Capitanul cercetează harta; locul
este in mijlocul oceanului, dar nu este trecută nici o insula. Atunci Anton Lupan iese pe punte si indica
celui de la cârmă directia de urmat; astfel Speranţa porneşte spre est cu toate panzele sus.

EROUL PRINCIPAL
Eroul principal este Anton Lupan, căpitanul vasului SPERANŢA.
Este un bărbat curajos, nu îi este frică să navigheze pe mări şi oceane îndepărtate sau să înfrunte
nenumărate pericole: piraţii lui Spânu sau Martin Stricland.
Este pasionat de descoperirea unor noi regiuni (Ţara de Foc).
În acelaşi timp, este credincios prietenului său, Pierre Vaillant, pe care-l caută în întreaga lume.
Ştie să se facă iubit şi respectat de echipajul corabiei sale.