Crearea lui Adam

Din toate imaginile de pe plafonul Capelei Sixtine, aceasta e cea mai mare realizare a lui
Michelangelo. Vasari a descris personajul lui Adam ca unul "a carui frumusete, postura si contururi sunt
atat de perfecte incat pare ca a fost creat de Supremul Creator insusi si nu de pensula unui muritor de
rand".

Efectul vizual datorat spatiului dintre degetele celor doua personaje, Adam si Creatorul sau, este
asemanator cu cel al unui curent electric. Se creaza o tensiune dinamica, privitorul fiind aproape
capabil sa distinga fluxul energiei divine care trece prin acel spatiu, dand viata primei fiinte umane.

Corpul lui Adam este caracterizat de perfectiune, fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Expresia, trasaturile sale sunt extrem de frumoase si armonioase, reflectand totodata perfectiune
spirituala a fiintei umane inainte de a pacaturi.

Langa coapsa lui Adam se afla cornul abundentei, umplut cu frunze de stejar si ghinda, una din multele
trimiteri la stejarii care apar in scenele ilustrate pe tavan, o referire la numele de familie al papai Iulian
della Rovere.

Creatorul este reprezentat ca un barbat puternic, cu barba alba, inconjurat de ingeri. Un lucru important
este faptul ca pentru prima data in arta crestina, bratul sau e prezentat dezgolit, amintind de citatul
biblic "Si cui i se arata bratul Domnului". Este o referire la Hristos, pe care il prefigureaza Adam, cel
care inca nu a pacatuit.

In 1990, fizicianul Frank Meshberger a publicat un articol in Jurnalul Asociatiei Medicale Americane,
afirmand ca a decodificat scena Crearii lui Adam de catre Dumnezeu, localizata in centrul tavanului
Capelei Sixtine, ca fiind ilustrarea anatomica perfecta a creierului uman in sectiune transversala.
Meshberger sugera ca Dumnezeu era reprezentat infasurat cu o manta ce reprezenta creierul uman, ca
sa arate faptul ca Dumnezeu l-a inzestrat pe Adam nu doar cu viata, dar si cu inteligenta umana
suprema. Acum, in alt panou de pe tavanul capelei, la scena Separarii de catre Dumnezeu a luminii de
intuneric, Suk si Tamargo au gasit ceva mai mult. Legand centrul pieptului de gat din reprezentarea
antropomorfa a lui Dumnezeu, cercetatorii au descoperit ca se formeaza imaginea maduvei spinarii si a
tulpinii creierului. Sa fie oare tavanul Capelei Sixtine un puzzle de 500 de ani, care doar acum incepe
sa se descopere lumii? Ce vroia Michelangelo sa spuna atunci cand, in imaginea lui Dumnezeu, a pictat
cutia vocala de la gat ca o tsacrilegiu sau un omagiu? Ca sa termine plafonul Capelei Sixtine i-au
trebuit patru ani si cand a inceput pictarea capelei, el a luat-o dinspre est spre vest, incepand de la
intrarea in capela si terminand deasupra altarului. Ultima scena pe care a pictat-o a fost scena Separarii
de catre Dumnezeu a luminii de intualtarului, tulpina creierului, ochii si nervii optici in forma gatului
lui Dumnezeu.

De mult timp criticii de arta si istoricii s-au mirat, in fresca aceasta, de iregularitatile anatomice
neobisnuite ale gatului din reprezentarea lui Dumnezeu, precum si a umbrelor puse invers. Chipurile
din fresca sunt luminate diagonal, de jos inspre stanga, dar gatul, evidentiat (inseninat) de parca ar fi
pus in lumina reflectoarelor, este luminat drept si usor spre dreapta. Cum se poate impaca gandul ca cel
mai mare anatomist si portretist sa fie asa de neindemanatic in reprezentarea lui Dumnezeu tocmai
deasupra altarului? Cei doi cercetatori afirma ca nu este vorba de o pura intamplare sau neindemanare
din partea artistului, ci mai degraba e vorba de un mesaj codificat. Ei mai spun ca in nicio alta
reprezentare anatomica Michelangelo nu a facut gatul asa cum este el pictat pe tavanul Capelei Sixtine,
ci de fiecare data gaturile erau pictate perfect dpdv anatomic. Daca se suprapune imaginea anatomica a
creierului uman peste fresca in cauza a lui Michelangelo se pot observa multe linii si contururi
asemanatoare.