Surse istorice despre români la sfârşitul mileniului I

Poporul român s-a format în urma unui proces istoric complex și de lungă
durată. Primele mențiuni scrise despre populația romanizată de la nord
de Dunăre datează din secolul al VII-lea, când apar menționări
într-un tratat militar, Stategikon, al împăratului bizantin Mauricius.
În secolul al IX-lea, teritoriul de la nord de Dunăre este amintit de Moise
Chorenati și în cronica turcă Oğuznâme.
Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul oferă în lucrarea sa
Despre administrarea imperiului informații despre populația nord-dunăreană

Cum erau numiți românii de către străini?

– vlahi de către germani

– valahi de către slavii sudici

– volohi de către ruși

– blachi / olahi de către unguri

Izvoare istorice care îi menționează pe români

– sec. VII: tratatul militar Strategikon al împăratului bizantin Mauriciu

menționează pe români cu denumirea de romani

– sec. IX: cronica turcă Oguzname îi menționează pe români cu numele de vlahi

– sec. X: Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea Despre administrarea

imperiului, afirmă că poporul nord-dunărean se trage de la Roma

– sec. XII: Ioan Kynnamos spune că românii ”sunt coloni veniți demult din
Italia”

– sec. XII: Anonymus, cronicarul regelui maghiar Bela al III-lea, a menționat în

lucrarea sa, Gesta Hungarorum, existența a trei formațiuni prestatale la nord de
Dunăre în secolul al IX-lea – voievodatele lui Gelu (românul), Glad și
Menumorut

– sec. XIII: Simon de Keza, în lucrarea Gesta Hunnorum et Hungarorum, a

precizat principalele ocupații ale românilor: păstoritul și agricultura